POLIOMIELITA

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul

nervos central şi determină uneori paralizii. Paraliziile se pot remite sau se pot constitui
sechele motorii definitive. Tabloul clinic poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii
sau digestive, până la îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu paralizii şi
tulburări respiratorii.

Izvorul de infecţie este reprezentat de  bolnav (forme paralitice, fruste, abortive) și de

infectaţii inaparent.
Contagiozitatea este  maximă la sfârşitul perioadei de incubaţie (2-5 zile) prin secreţii nazo-
faringiene şi materii fecale. Durata de eliminare a virusului este de aproximativ 5-10 zile prin
secreţiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni până la 4-6 luni prin materiile fecale.
Căi de transmitere
  aeriană, prin picături
 digestivă, prin intermediul mâinilor murdare sau indirect prin: obiecte, apă,
alimente, vectori, etc.
Receptivitatea este generală, foarte crescută pentru formele inaparente şi redusă pentru cele
paralitice
Imunitatea este  de lungă durată, specifică de tip. Reîmbolnăvirile sunt posibile teoretic cu
cele 3 serotipuri virale . Anticorpii materni se menţin la nou-născut 3-4 până la 6 luni de la
naştere
Simptomatologie
 Incubaţia: în medie 7-14 zile; poate varia între 3 şi 30de zile.
Perioada de invazie sau prodromală durează 2-4 zile şi e caracterizată prin febră, semne
catarale respiratorii (coriză, faringită), dureri musculare ("gripa de vară"), sindrom digestiv cu
anorexie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, afectare nervoasă cu cefalee, iritabilitate,
insomnie sau somnolenţă.
Infecţia se poate opri la acest stadiu în forme abortive. În 5-10 % din cazuri, mai frecvent la
copii, lipseşte prodromul, poliomielita începând cu "paraliziile de dimineaţă" (forme
decapitate).
Perioada de latenţă: 2-4 zile
Perioada de stare sau boala majoră  se caracterizează prin febră înaltă şi fenomene nervoase
încadrate într-un stadiu preparalitic şi un stadiu paralitic.
 a) Stadiul preparalitic  durează între câteva ore până la 5 zile şi se manifestă prin febră,
cefalee, indispoziţie, iritabilitate, nevralgii, mialgii, parestezii, hiperestezie cutanată. Pot fi
prezente fasciculaţii cutanate; există o stare de adinamie cu scăderea forţei musculare
segmentare şi a rezistenţei la mişcările pasive, "inerţia cefei". Reflexele cutanate pot să
dispară, iar reflexele osteotendinoase sunt modificate (hiper sau hipo- reactivitate). Este
prezent sindromul meningean.
b) Stadiul paralitic este stadiul în care se menţine sindromul meningean, concomitent cu
instalarea unor paralizii flasce, hipotone, cu reducerea până la abolire a ROT care sunt
asimetrice, inegale şi predomină la rădăcinile membrelor. De asemenea, apar tulburări
neurovegetative ca transpiraţii abundente, răcirea membrelor, pareză vezicală cu retenţie de
urină însoţite de durere care nu cedează la antalgice, ci la comprese calde, şi care duce la
poziţii antalgice sau la schimbări frecvente ale poziţiei. Mai sunt prezente spasme musculare
în muşchii antagonişti celor paralizaţi (contractură reflexă şi exagerată prin leziuni de ganglio-
radiculită), incoordonare psihomotorie, mişcări paradoxale, atitudini vicioase, deformante.
Conştienţa este  păstrată, dar bolnavul este anxios şi suferă de insomnie. Afectarea
cardiovasculară se manifestă prin tahicardie, extrasistolie, dureri precordiale şi modificări
ECG de miocardită.
Perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare începe după 10-14 zile de la debutul
bolii majore şi durează luni până la 1-2 ani; se încheie cu vindecare sau cu sechele definitive.
Retrocedarea paraliziilor se face în ordine inversă apariţiei lor; muşchii de la nivelul
extremităţilor îşi revin mai repede decât cei de la nivelul rădăcinilor membrelor. Recuperarea
este maximă în primele 3 luni.
Perioada de sechele este perioada cu paralizii definitive, atrofii musculare, deformaţii,
tulburări trofice ca: picior varus ecvin, valgus, deformaţii ale coloanei şi ale bazinului.
Tulburările trofice, duc la scurtarea membrului la copii în creştere; se manifestă prin tegument
subţire, atrofiat, palid, rece, cu tulburări sudorale şi edem. După 10-20 de ani de la boala acută
se poate instala un sindrom post poliomielitic de atrofie musculară progresivă.
Tratament
  Tratament igieno-dietetic: repaus la pat, alimentaţie bogată în lichide şi zaharuri;
 Tratament simptomatic: antitermice, antalgice, compresele umede şi calde pot
ameliora durerea din perioada de stare;
 Tratament patogenetic: vitamine din grup B administrate oral sau intravenos (se
contraindică injecţiile i.m.), tratamentul meningitei virale.