PUERICULTURA SI PEDIATRIE-AMG III

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR

Bronhopneumonia la copii – cauze, simptome, tratament

Bronhopneumonia sau pneumonia lobulara apare atunci cand virusurile,

bacteriile sau ciupercile provoaca inflamatii si infectii in alveolele pulmonare si
in bronhii. Bronhopneumonia poate fi o afectiune grava deoarece afecteaza
plamanii si bronhiile. Aceasta este o forma mai severa de pneumonie care
prezinta simptome similare, dar cu o intensitate mai mare si o gama mai larga
de manifestari.

Simptomele bronhopneumoniei
Simptomele bronhopneumoniei pot fi foarte asemanatoare cu alte tipuri de
pneumonie. Aceasta afectiune incepe deseori cu simptome asemanatoare gripei,
care pot deveni mai severe in cateva zile.

Simptomele bronhopneumoniei la copii includ:

 tuse
 febra
 puls rapid
 nivel scazut de oxigen in sange
 retragerea musculaturii toracice
 iritabilitate
 respiratie dificila si rapida
 frisoane
 oboseala
 afectarea somnului
 pierderea poftei de mancare
Copilul are nevoie de ingrijiri urgente daca:

 este mai mic de 3 luni si are febra;

 respira cu dificultate;
 copilul are buzele gri sau vinete;
 cu fiecare respiratie, pielea din jurul coastelor si gatului se strange;
 copilul prezinta semne de deshidratare, ca plans fara lacrimi, ameteli,
gura uscata, piele uscata, este iritat mai mult decat de obicei, urineaza putin
sau deloc.
Cauzele bronhopneumoniei
Bronhopneumonia este cauzata de diferite tulpini de bacterii. Majoritatea
cazurilor sunt dobandite intr-un cadru spitalicesc, cand sistemul imunitar este
slabit din cauza altor afectiuni.

Cei mai frecventi agenti patogeni care duc la bronhopneumonie sunt:

 Haemophilus influenzae
 Escherichia coli
 Staphylococcus aureus
 Pseudomonas aeruginosa
 Klebsiella pneumoniae
 Speciile Proteus
Exista mai multi factori care pot creste riscul de a contracta o astfel de
afectiune ca bronhopneumonia:

 Varsta – Copiii mici sub varsta de doi ani sunt mai susceptibili la aceasta
forma de pneumonie. Simptomele si complicatiile asociate pot fi mai severe.
 Expunerea la fum de tigara poate creste riscul de bronhopneumonie,
deoarece sistemul imunitar poate fi afectat din aceasta cauza. De asemenea,
alimentatia deficitara poate creste riscul de a dezvolta aceasta forma de
pneumonie.
 Anumite boli pre-existente pot crea un mediu intern vulnerabil pentru boli
si infectii, cum ar fi bronhopneumonia. Acestea pot include boli pulmonare
cronice, boli de inima, diabet, sindromul imunodeficientei dobandite
(SIDA), virusul imunodeficientei umane (HIV) sau o boala autoimuna.
Avand dificultati la inghitire, o tuse cronica sau dependenta de un ventilator
pentru respiratie pot, de asemenea, sa creasca riscul.
 Bronhopneumonia este transmisa prin inhalare si are ca rezultat
inflamatia peribronhiolara, care se poate raspandi in intregul lobul pulmonar.

Diagnosticarea bronhopneumoniei
Medicul va efectua o examinare fizica si analiza repsiratia pentru a depista orice
sunete anormale, inclusiv suieraturi. Pot fi necesare si investigatii suplimentare,
cum ar fi:

 O radiografie toracica – pentru a depista existenta bronhopneumoniei ca

pete pe filmul radiologic.
 Hemoleucograma completa – un numar mare de globule albe poate indica
o infectie.
 Analiza sputei – o examinare a unei culturi de sputa poate ajuta la
identificarea tipului de organism bacterian.
 Tomografia Computerizata poate ajuta la o examinara mai ampla a
plamanilor.
 Bronhoscopia depisteaza infectii prin prelevarea de probe de tesut din
plaman.
 Pulsoximetria masoara nivelul de oxigen din sange pentru a ajuta la
diagnosticarea severitatii bronhopneumoniei.

Tratamentul bronhopneumoniei
Majoritatea cazurilor de bronhopneumonie necesita tratament medical si la
domiciliu. Tratamentul depinde de varsta copilului, de extinderea si gravitatea
bolii, cauza ei, toleranta copilului la medicamente, proceduri si terapii etc.

Spitalizarea este necesara pentru nivelurile scazute de oxigen in sange si pentru

cei care se confrunta cu dureri in piept, scaderea tensiunii arteriale, dificultate
de respiratie, respiratie rapida sau confuzie.

In cazul copiilor, sistemul imunitar poate sa nu fie complet dezvoltat sau

suficient de puternic pentru a lupta impotriva infectiei. Multe cazuri la aceste
varste vor fi tratate in spital cu antibiotice intravenoase, oxigenoterapie,
terapie respiratorie si, mai ales, pentru mentinerea cailor aeriene deschise. De
cele mai multe ori e necesara spitalizarea. Probleme de respiratie, deshidratare,
febra mare si nevoia de oxigen sunt motive pentru a ramane in spital.

Antibioticele pot fi administrate daca copilul are pneumonie bacteriana.

Medicamentele antiinflamatorii, cum ar fi ibuprofenul, ajuta la reducerea
umflaturilor, durerii si febrei. Acest medicament este disponibil cu sau fara
prescriptie medicala, dar trebuie administrat cu precautie deoarece poate cauza
sangerari la nivelul stomacului sau probleme renale.

Acetaminofenul (paracetamol) scade durerea si febra. Este disponibil fara 

prescriptie medicala, dar trebuie administrat cu precautie.

Astmul bronsic la copii

Astmul bronsic este o boala inflamatorie, cu evolutie cronica, ce debuteaza in

copilarie sau in primii ani ai adolescentei. Copiii cu astm bronsic respira greu,
din cauza ingustarii cailor respiratorii si a productiei de mucus. Netratata,
aceasta afectiune poate determina schimbari permanente la nivelul bronhiilor si,
implicit, afectarea plamanilor, existand un risc crescut de complicatii
precum bronsita sau pneumonia.

Astmul bronsic afecteaza aproximativ 7% dintre copiii din Romania,

reprezentand cea mai intalnita boala cronica la aceasta categorie de varsta.
Statisticile arata ca afectiunea debuteaza in primii 5 ani de viata, afectand mai
mult baietii decat fetele. Boala poate fi greu de diagnosticat, mai ales ca micutul
nu poate sa explice clar ce simte. Semnele care iti pot arata ca ceva nu este in
regula cu copilul sunt:
- apatia;
- lipsa chefului de joaca;
- oboseala la eforturi mici;
- respiratia suieratoare (wheezing);
- stare de agitatie;
- cel mic isi foloseste muschii pieptului si gatului pentru a respira.
Aceste simptome, inclusiv wheezing-ul, sunt insa specifice multor boli, asa ca
cel mai bine este sa mergi cu copilul la un medic pediatru, pentru o evaluare
completa si corecta.
Un copil mic are caile respiratorii mult mai subtiri decat un adult, asa ca
respiratia suieratoare poate sa apara si in timpul racelii comune sau a unei
infectii respiratorii. Pe masura ce micutul creste, caile respiratorii se largesc si
wheezing-ul nu mai apare.

Cauzele astmului bronsic la copii

Astmul bronsic are aceeasi cauza, atat la copii cat si ala adulti: inflamarea
repetata a cailor respiratorii. Acest proces inflamator determina o sensibilitate
exagerata a cailor respiratorii, care se pot ingusta atunci cand devin iritate. Din
fericire, astmul bronsic la copii se poate trata cu succes, prevenindu-se astfel
deteriorarea alveolelor pulmonare si instalarea insuficientei respiratorii.
Specialistii nu au putut identifica exact de ce unii copii si adulti sunt mai
predispusi inflamarii cailor respiratorii. Medicii tind sa creada ca boala apare in
contextul combinarii factorilor genetici cu factorii de mediu si raspunsul
autoimun. Ce se stie sigur este ca boala se mosteneste, fiind agravata de mai
multi factori (triggeri), incepand cu virozele respiratorii, poluarea, fumul de
tigara sau diferiti alergeni.

Criza de astm la copii este o urgenta pediatrica!

Atunci cand copilul are o criza de astm, saturatia in oxigen scade sub 95%, fapt
confirmat de oxiometrie (masurarea concentratiei de oxigen din sange). Daca
saturatia scade prea mult, copilul risca ameteli pierderea constiintei si, in cazuri
grave, moartea prin asfixie. Prin urmare, copilul trebuie trasportat la urgenta,
pentru a primi tratament adecvat.
In timpul unei crize de astm, copilul manifesta urmatoarele simptome:
- Respiratia este rapida, sacadata;
- Copilul nu poate elimina aerul din plamani si are tendinta sa se sufoce. O noua
inspiratie se produce cu greutate, din cauza faptului ca spatiul inspirator din
plamani se tot umple cu fiecare respiratie;
- Copilul se apleaca in fata si se tine cu maine de un suport, cum ar fi o masa, un
parvaz sau un pat, in incercarea de a-si fixa bratele si a-si folosi muschii
pieptului pentur a respira;
- Micutul scoate un suierat, in timp ce respirara;
- Se remarca semne de cianoza (invinetirea buzelor). Copilul isi schimba
culoarea pielii, devine palid si transpira masiv.

Investigatii si metode de diagnostic

Simptomele astmului bronsic la copii pot fi usor confundate cu cele ale
racelilor, infectiilor virale sau respiratorii, de aceea diagnosticul poate fi dificil
de confirmat in urma unei simle consultatii. De asemenea, metodele de
diagnostic depinde si de varsta copilului, unele din teste neputand fi efectuate
copiilor cu varsta mai mici de 4 ani.
Spirometria este cel mai frecvent test folosit pentru diagnosticul astmului
bronsic la copiii cu varsta mai mari de 6 ani. Ea se realizeaza cu ajutorul unui
aparat, care masoara rapiditatea cu care aerul este inspirat si expirat, precum si
cantitatea de aer introdusa in plamani si eliminata afara. Testul il ajuta pe
medicului specialist sa stabileasca daca fluxul de aer mobilizat in si din plamani
este scazut din cauza inflamatiei bronhiilor si daca diametrul cailor aeriene
inflamate poate reveni la normal dupa administrarea de medicamente specifice.
Aceasta explorare functionala trebuie efectuata la intervale de cel putin 1 an sau
2, de la inceperea tratamentului pentru astm bronsic.
Atunci cand rezultatele spirometriei sunt normale, dar simptomele de astm
bronsic sunt prezente frecvent, medicul specialist poate decide masurarea
modificarilor de respiratie din timpul zilei, cu ajutorul volumului expirator de
varf (maxim), o data la una sau doua saptamani.
Bronhoscopia este o alta metoda de diagnostic, folosita atunci cand se
suspecteaza existenta unei tumori sau prezenta unui corp strain, ce pot
determina simptome asemanatoare cu cele intalnite in astmul bronsic. Medicul
va utiliza un tub flexibil, numit bronhoscop, pentru a examina caile aeriene.
Testul este recomandat daca wheezingul se aude inegal in cei doi plamani sau
daca copilul nu raspunde bine la tratamentul antiastmatic. Aceasta tehnica
permite efectuarea unei biopsii (recoltarea unei parti foarte mici din peretele
bronhiilor), cu scopul de a detecta eventualele modificari de tesut, caracteristice
astmului bronsic.
Testele cutanate, efectuate de medicul specialist alergolog, sunt folosite in
depistarea astmului cu componenta alergica. Testarea cutanata dureaza
aproximativ o ora, si consta in aplicarea unor picaturi din diverse solutii, pe
bratele copilului, urmata de inteparea usoarea a pielii, pentru a testa reactia
alergica. Dupa aproximativ 15 minute, medicul va masura gradul umflaturii si
inrosirii tegumentului la nivelul intepaturii, pentru a determina care alergen a
cauzat reactia alergica. Testarea cutanata este rapida, usoara si relativ sigura,
fiind necesara atunci cand se ia in calcul administrarea de vaccinuri antialergice
(imunoterapie).
Exista si analize de sange, utilizate in confrimarea diagnosticului de astm
bronsic alergic.
Testul RAST, de exemplu, consta in prelevarea unei proba din sangele venos.
Ulterior, proba este testata pentru anticorpii IgE, produsi de sistemul imunitar al
copilului, ca raspuns la un anumit tip de alergie. Testul RAST poate fi efectuat
impreuna cu testelor cutanate alergice sau in locul lor. Pentru masurarea
nivelului de IgE se poate folosi si testul ELISA.
Pentru a deosebi astmul bronsic de alte boli cu simptome sau caracteristici
similare, specialistii mai folosesc diagnosticul diferential. Astmul bronsic este o
afectiune cu simptomele ce variaza de la variaza de la copil la copil. Mai mult,
manifestarile bolii se schimba de-a lungul timpului la acelasi copil. Pentru a-asi
da seama daca e vorba de astm bronsic, raceala, gripa sau o infectie respiratorie
de natura virala, medicul poate solicita o radiografia toracica sau efectuarea
testului transpiratiei, care masoara cantitatea de sare din sudoare. Acesta din
urma este folosit pentru a determina daca simptomele sunt produse de o boala
autoimuna, numita fibroza chistica.

Metode de tratament
Astmul bronsic la copii nu se vindeca, insa simptomele lui pot fi controlate cu
ajutorul unor medicamente din categoria corticosteroizilor si beta2agonistilor.
Acestea se administreaza de regula prin inhalatii. Schema de tratament si dozele
vor fi stabilite de medicul specialist.

Scopurile declarate ale tratamentului antiasmatic sunt:

- Reducerea inflamatiei cailor aeriene, pentru a preveni modificarile lor pe
termen lung;
- Scaderea severitatii, frecventei si duratei crizelor de astm bronsic prin evitarea
expunerii la stimuli agravanti;
- Tratarea episoadele acute, atunci cand ele apar;
- Asigurarea unei vieti normale, prin reducerea simptomelor.
Tratat corespunzator, astmul nu pune viata copilului in pericol si ii permite sa se
bucure de copilarie, sa se joace, sa mearga la scoala, sa faca sport si sa
desfasoare activitati in aer liber.
Sugarii si copiii mici au nevoie de un tratamentul precoce al simptomelor,
pentru a preveni instalarea insuficientei respiratorii. Severitatea simptomelor la
aceasta categorie de varsta este mai mare decat in cazul adultilor, deoarece caile
respiratorii ale copiilor mai mici de 4 ani au un diametru ingust.
Ca metoda de prevenie a astmului bronsmic, specialistii recomanda tratamentul
cu medicamente cu eliberare prelungita pentru sugarii si copiii mici care:
- manifesta simptome de astm de cel putin 2 ori pe saptamana, ceea ce impune
un tratament constant;
- au episoade severe de astm, cel putin o data la 6 saptamani;
- necesita administrarea unui bronhodilatator (inhalator) mai des de 4 ore intr-un
interval de o zi;
- se confrunta cu episoade acute mai lungi de o zi de cel putin 3 ori pe an, criza
de astm afectandu-le somnul;
- au istoric familial de dermatita atopica;
- prezinta wheezing fara sa fie raciti;
- au fost diagnosticati cu rinita alergica;
- analizele de sange releva un numar crescut de eozinofile (celule albe prezente
in reactiile alergice).

Tratamentul de urgenta in astmul bronsic

In caz de episod sever de astm bronsic, copilul trebuie dus la camera de urgenta.
In spital, el va primi corticosteroizi si beta2agonisti inhalatori. Este foarte
posibil sa i se administraze oxigen pentru imbunatatirea respiratiei. Functia
respiratorie si starea copilului vor fi supravegheate in permaneta de medici. In
functie de raspunsul functiei pulmonare la tratamentul de urgenta, specialistii
vor decide durata spitalizarii, planul de actiune si tratamentul la domiciliu.
Amigdalita

Amigdalele sunt mase de tesut limfatic de forma ovala, ca niste „pungute”,

situate deasupra si sub limba, de o parte si de alta a gatului. Ele au rolul de filtra
aerul inspirat, facand parte din sistemul imunoprotector al organismului.
Datorita amigdalelor, bacteriile si virusurile, dar si substantele toxice, fumul si
praful inspirate pe nas si pe gura sunt anihilate inainte sa ajunga sa provoace
infectii la nivelul gatului sau al altor zone din organism. La nivelul amigdalelor
se formeaza Limfocitele B, care produc cinci clase de anticorpi cu rol in
protejarea organismul de o categorie larga de microbi, printre care si
stafilococul auriu.

Amigdalita, cunoscuta si sub numele de angina sau „rosu in gat”, este o boala
contagioasa - mai frecventa la copii - care se manifesta prin infectarea sau
inflamarea amigdalelor palatine, semn ca agentii patogeni castiga teren, ca
„bariera” reprezentata de amigdale este pe cale sa cedeze.
Se poate recunoaste cu usurinta dupa durerea intepatoarea de la nivelul gatului,
dar si cu ochiul liber, deoarece amigdalele devin rosii, isi maresc volumul si
cateodata au pe pe suprafata lor puncte albe cu puroi (in cazul amigdalitei
pultacee).
Cele mai multe cazuri de amigdalita se intalnesc la copiii cu varsta cuprinsa
intre 6 si 12 ani, insa asta nu inseamna ca este o afectiune care ocoleste adultii.
Orice persoana poate suferi de aceasta afectiune de mai multe ori de-a lungul
vietii.

Tipuri de amigdalita
Amigdalita poate fi de patru feluri, in functie de factorul care o produce si de
recurenta ei.
Tipuri de amigdalita in functie de cauza producerii ei
Exista doua tipuri de amigdalita in functie de elementul care o declanseaza:
● Amigdalita bacteriana - Este cea provocata de bacterii precum streptococul
beta-hemolitic grup A (SBHGA), haemophilus influenzae, pneumococul sau
stafilococul auriu. Amigdalita bacteriana se trateaza de obicei cu antibiotice,
tratamentul fiind prescris in urma consultului medical. Are un debut brusc, ce
vine la pachet cu o durere puternica in gat si o stare de rau generala. Circa
30% dintre cazurile de amigdalita au cauze bacteriene.
 Amigdalita virala - Este cea mai frecventa si este provocata de virusuri
precum virusul Epstein Barr, care provoaca mononucleoza, Herpes simplex,
citomegalovirus si adenovirusuri. Aceasta forma de amigdalita NU se trateaza
cu antibiotice, ci cu medicatie antivirala, folosita in infectii ale tractului
respirator. In unele cazuri, amigdalita virala trece de la sine, mai ales in cazul
persoanelor cu un sistem imunitar puternic. Totusi, un consult medical de
specialitate este recomandat, mai ales daca simptomele par a se inrautati pe zi ce
trece.
Tipuri de amigdalita in functie de recurenta bolii
In functie de acest factor exista doua tipuri de amigdalita:
● Amigdalita acuta - Este cauzata de bacterii sau virusuri si se vindeca in cel
mult doua saptamani, de obicei dureaza circa 5 zile. De forma acuta sufera cel
mai adesea copiii.
● Amigdalita cronica - Recurenta, cu episoade dese si greu de vindecat,
amigdalita cronica este adesea de etiologie bacteriana. Este rezultatul
episoadelor acute recurente, ii afecteaza in general pe adolescenti si adulti, iar
de cele mai multe ori are cauza bacteriana.

Simptomele amigdalitei
Amigdalita este in foarte multe cazuri confundata cu raceala sau gripa, pentru ca
simptomele ei sunt asemanatoare cu cele ale acestor afectiuni. Ba mai mult,
uneori au la baza aceleasi cauze. Cele mai frecvente simptome ale inflamarii
amigdalelor sunt:

 Gat inflamat, dureri de gat si dificultati de inghitire - Bacteriile si

virusurile provoaca inflamarea amigdalelor, astfel incat apar in mod
automat dificultatile la inghitire, durerile in gat sau senzatia de usturime.
 Amigdale umflate, rosii sau cu puncte - La examinarea amigdalelor se
observa daca acestea sunt inflamate, rosii si prezinta puncte de culoare
alba, cu puroi.
 Febra - Organismul incearca sa se apere de atacul bacteriilor si a
virusurilor si creste temperatura la peste 38 de grade in incercarea de a le
distruge.
 Dureri de urechi - Se pot resimti dureri si la nivelul urechilor, acesta
iradiand de la amigdale, nasul, gura si urechile fiind conectate intre ele.
 Dureri de cap - Durerea de la nivelul amigdalelor poate cauza si migrene
suparatoare, puternice si greu de ignorat.
 Respiratie urat mirositoare - Bacteriile sunt cele responsabile de
mirosul neplacut si ori de cate ori exista infectii, apare si mirosul specific
 lor. Acest simptom se intalneste in mod special in cazul amigdalitei
cronice criptice (amigdalita cazeoasa sau cazeum).
 Voce schimbata - Amigdalele sunt situate in apropierea corzilor vocale.
Astfel, problemele de la nivelul lor influenteaza in mod automat
functionarea corzilor vocale si claritatea vocii. Cei care sufera de
amigdalita au vocea ragusita si in unele cazuri isi pot pierde temporar
vocea.
 Dificultati in miscarea gatului - Din cauza durerilor puternice si a
inflamarii, miscarea gatului devine dificila, pentru ca este insotita de
durere.
 Dispneea - Reprezinta dificultate in respiratie si esteun simptom des
intalnitr in cazul amigdalitelor.
 Rinoreea - Prezenta secretiilor nazale
Diagnosticarea amigdalitei
Diagnosticul de amigdalita il pune medicul specialist ORL sau medicul
generalist. Desi cateodata amigdalita poate fi recunoscuta si de catre persoanele
fara pregatire medicala, consultul de specialitate este recomandat.
Este esential ca medicul sa identifice tipul de amigdalita si sa prescrie un
tratament corespunzator. Iar in cazul amigdalitelor de origine bacteriana,
tratamentul cu antibiotice poate fi inceput doar la sfatul medicului, iar
prescriptia medicala este necesara pentru achizitionarea antibioticelor de la
farmacie.
Examinarea pacientului ce prezinta simptomele amigdalitei
Medicul examineaza pacientul cu gura larg deschisa si cu spatula linguala
apasand pe limba pentru a putea observa mai bine amigdalele si starea lor.
Totodata, medicul va palpa gatul pacientului pentru a simti daca ganglionii sunt
inflamati.
Analize medicale pentru confirmarea diagnosticului de amigdalita
Pentru confirmarea diagnosticului de amigdalita, medicul poate recomanda
recoltarea exudatului faringian din gatul pacientului, urmand sa stabileasca daca
simptomele pacientului sunt provocate de o bacterie, dar si care este aceasta
bacterie. Alte investigatii pentru a diagnostica amigdalita sunt prin analizele de
sange - VSH, ASLO, sau hemoleucograma.

Cai de transmitere a amigdalitei

Amigdalita este o boala contagioasa si se propaga usor de la un pacient la altul.
Este stiut faptul ca la gradinita si in scoli este suficient ca un singur copil sa
sufere de amigdalita pentru ca intregul colectiv sa contracteze boala.
Calea de transmitere este directa - aeriana si indirecta - prin obiecte
contaminate. Cand o persoana care sufera de amigdalita respira, tuseste sau
stranuta, ea expulzeaza picaturi care contin agenti patogeni. Infectia apare fie
prin inspirarea aerului ce contine particule infectante, fie prin contactul
agentilor patogeni cu pielea, nasul, ochii, gura sau alte membrane mucoase.

Factori de risc pentru amigdalita

Contactul cu o persoana bolnava, cat si o igiena deficitara contribuie la
dezvoltarea amigdalitei. Un sistem imunitar slabit face organismul vulnerabil in
fata bacteriilor si virusurilor si, implicit, creste riscul de imbolnavire. In cazul
copiilor incidenta este mai mare tocmai din cauza sistemului imunitar inca in
dezvoltare.
In acelasi timp, unele studii au aratat ca fumul de tigara creste sansele de
imbolnavire si ca numarul cazurilor de amigdalita in randul copiilor expusi la
fumul de tigara al parintilor a fost mai ridicat.
Bauturile si alimentele foarte reci sunt factori favorizanti pentru amigdalita,
deoarece sensibilizeaza si irita gatul. Ele nu provoaca amigdalita in sine, insa
expun amigdalele la atacul microbilor.
Tratament
Tratamentul pentru amigdalita poate fi ambulator, cu medicamente antivirale
comune, sau poate fi unul pe baza de antibiotice, care pot fi prescrise numai de
un medic. Pentru tratamentul amigdalitei este foarte importanta identificarea
corecta a factorului declansator - bacterian sau viral.
In unele cazuri, amigdalita se vindeca de la sine, datorita propriilor nostri
anticorpi, iar in unele cazuri infectia este virulenta si este nevoie de tratament
riguros.
In cazul unei forme de amigdalita care vine insotita de dureri puternice,
imposibilitate de inghitire si febra mare, este indicat un consult medical
urgent.

Planul de ingrijire pentru amigdalita

Dincolo de tratamentele indicate de farmacist sau prescrise de medic, pacientul
trebuie sa ia masuri cu privire la alimentatie si factorii de mediu ce pot agrava
simptomatologia. Printre aceste masuri se numara:

 Hidratarea corpului - Este importanta in lupta cu orice fel de afectiune,

insa in raceli, gripa si amigdalite este un factor esential si poate reduce
perioada de vindecare.
  Umidificarea aerului - Cand aerul este uscat, bacteriile si virusurile se
inmultesc mai repede, iar pentru sanatatea cailor respiratorii este
important ca in locuinta sa mentinem nivelul umiditatii intre 50 si 55%.
 Gargara cu apa cu sare - Sarea are proprietati antibacteriene, iar gargara
cu o lingurita de sare dizolvata intr-un pahar cu apa calduta poate
ameliora amigdalita arata un studiu publicat in American Journal of
Preventive Medicine
 Odihna - O perioada de repaus ajuta organismul sa-si canalizeze toate
fortele spre a elimina agentii patogeni.
 Evitarea fumului de tigara - Fumul de tigara contine sute de substante
toxice, fiind iritant pentru sistemul respirator. Expunerea la fumul de
tigara prin fumat activ sau pasiv ar trebui evitata complet.
Tratament medicamentos pentru amigdalita
Amigdalita de cauza bacteriana se trateaza aproape intotdeauna cu antibiotice
prescrise de medic.
In cazul amigdalitei de cauza virala, tratamentul consta in medicamente
antivirale, antitermice si antiraceala, pastile de supt antiseptice, spray-uri
antiseptice sau care ajuta la calmarea durerilor.

Tratament chirurgical pentru amigdalita

In cazul amigdalitei cronice, medicul poate recomanda tratamentul chirurgical
care consta in extirparea amigdalelor, procedura numita amigdalectomie.
Aceasta operatie este o solutie permanenta la care se apeleaza in ultima instanta,
fiind recomandata doar in cazuri grave si recidivante.
Amigdalele joaca, in definitiv, un rol important in protejarea organismului de
microbi, astfel incat odata extirpate, organismul nostru este mai vulnerabil.
Corpul este mai expus la imbolnaviri in lipsa lor, astfel incat medicii evita de
obicei aceasta varianta de tratament.