ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr.

Florentina Severin 2020

COMPLICAȚIILE AMIGDALITEI ACUTE ȘI CRONICE

INFLAMAȚIA FARINGELUI
Tipuri de faringoamigdalită

A. Amigdalită simplă cauzată de organisme nespecifice și viruși.

B. Amigdalită în bolile infecțioase.

C. Amigdalită în bolile hematologice: Mononucleoză, Agranulocitoză și Leucemie.

D. Amigdalita ulceromembranoasă poate fi:

 Superficială: Herpangina, Herpes Zoster, aftă recurentă cronică, Pemphigus,

micoze, difteria.

 Profundă: Angina Plaut Vincent, amigdalita sifilitică și tuberculoasă.

https://youtu.be/3SvTURmvkgc

Aproape fiecare individ are dureri de gât la un moment sau altul. Marea majoritate a durerilor de
gât se datorează faringitei virale infecțioase, care în majoritatea cazurilor este banală și
auto-limitantă. Agenții obișnuiți sunt gripa, parainfluenza, rinovirusurile și adenovirusurile; cu
toate acestea, virusurile herpes simplex și zoster sunt, de asemenea, mai puțin implicate. Alte
organisme care provoacă dureri în gât includ beta-hemolitice Streptococcus, Pneumococcus și
Haemophilus influenzae. Mult mai puțin frecvent pot apărea gonoree orală, sifilis și tuberculoză.

Candidoza orală este neobișnuită la indivizii sănătoși altfel, iar această afecțiune trebuie să
avertizeze una asupra posibilității unei boli imunosupresoare subiacente, cum ar fi SIDA.

1
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Amigdalita

Caracteristicile amigdalitei includ: dureri în gât; dificultăți în înghițire; pirexie; stare generală de
rău; halitoza; limfadenopatie; inflamație exudativă; mărirea amigdalelor. Așa-numita amigdalită
acută este frecventă și este de obicei cauzată de Streptococul beta-hemolitic, Pneumococcus sau
Haemophilus influenzae. Uneori apare secundar unei infecții virale inițiale. O imagine clinică
similară poate însoți febra, dar aici amigdalele sunt acoperite de un exudat alb / gri și poate apărea
limfadenopatie generalizată, uneori cu hepatosplenomegalie. Diagnosticul ferm al febrei
glandulare necesită de obicei un test Paul Bunnell sau un monospot. Tratamentul în cazuri ușoare
poate consta în repaus la pat, analgezie simplă și înlocuire orală de lichide. În cazuri mai severe,
pot fi necesare antibiotice precum penicilina sau eritromicina. În cazuri foarte severe, în care
pacientul nu este în măsură să ia un fluid adecvat pe cale orală, poate fi necesară admiterea pentru
înlocuirea intravenoasă a lichidelor și antibiotice. Complicațiile amigdalitei acute sunt rare în
zilele noastre. Cu toate acestea, la copii pot apărea convulsii febrile, iar infecția se poate răspândi
pentru a forma un abces într-unul dintre spațiile potențiale dintre planurile fasciale ale gâtului, și
anume spațiile peritonsilare (quinsy), parafaringiene și retrofaringiene.

FLEGMONUL PERIAMIGDALIAN

https://qrgo.page.link/ddcge

Abcesele peritonsilare sunt cele mai frecvente complicații infecțioase ale amigdalitei acute.
Infecția se răspândește la țesuturile laterale ale amigdalei și se dezvoltă un abces, intre capsula si
peretele lateral al faringelui.

2
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Caracteristicile clinice includ următoarele:

- din cauza tumefierii amigdaliene situate lateral, amigdalele sunt împinse medial.

- există deplasarea caracteristică a uvulei de la linia mediană și spre partea neafectată.

- pacientul este în general ca stare generala mai rău decât în cazul unei amigdalite acute
simple.

- apare hipersalivatia și fetorul oral.

- trismul (durere si imposibilitatea deschiderea gurii) este o caracteristică proeminentă

datorată inflamației mușchilor pterigoidieni.

https://youtu.be/caniLy129d0

Tratament

 Aspirarea cu acul apoi drenarea spațiului peritonsilar. Lichidul de punctie purulent se va

trimite pentru examen bacteriologic. Drenajul chirurgical se va efectua cu pensa Lubet
Bourbon la locul de unire a celor doi pilieri amigdalieni sub anestezie locală. Clinic, primul
simptom care se amelioreaza este trismusul. Deschiderea chirurgicală se poate repeta în
cazul reacumulării de secreții purulente.

 Administrarea antibiotică parenterală urmată de p.o. administrare cel puțin 1 săptămână:

Penicilină V sau Cefalosporină care poate preveni formarea unui abces în stadiile
incipiente ale infiltrării țesuturilor peritonsilare.

3
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

 Rehidratare, analgezice, igienă orală, alimente reci.

 Dacă pacientul are antecedente de amigdalită, abcesul este probabil să reapară, se

recomandă amigdalectomia. Amigdalectomia poate fi efectuată după o întârziere de la 1 la
2 luni pentru a preveni reapariția abcesului.

https://youtu.be/7OhnFZg1QOI

4
ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

5
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

ABCESUL RETROFARINGIAN

Abcesul retrofaringian este frecvent asociat cu adenoidita acută, dar poate apărea la orice vârstă.
Este posibil să fie după leziuni la peretele faringian posterior și supurația ganglionilor
retrofaringieni.

Simptome - dureri de gât severe, odinofagie cu disfagie, posibile obstrucție ale căilor respiratorii.
Eritem și edem al orofaringelui, bombat al peretelui faringian posterior. Radiografia gâtului
incidență laterală demonstrează lărgirea spațiului retrofaringian.

Tratamentul necesită o incizie prin peretele posterior și drenarea abcesului. Igiena orală și
acoperirea cu antibiotice adecvate. Capul copiilor trebuie să fie într-o poziție verticală pentru a
evita aspirația.

6
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

ABCESUL PARAFARINGIAN

Poate fi cauzat de infecții peritonsilare, infecții retro-faringiene sau infecții din jurul glandei
parotide.

Mușchii stiloizi și apofiza stiloida împart acest spațiu în compartimentele anterioare și posterioare.
Compartimentul anterior se află adiacent cu fosa amigdalelor medial, iar mușchiul pterigoid
interval lateral. Compartimentul posterior conține teaca carotidă și al 12-lea nerv cranian (vag).
Posterior poate comunica cu spațiul retrofaringian, lateral poate fi infectat din spațiul parotid.
Infecția anterioară dă umflarea în unghiul maxilarului și trismusului. Infecția compartimentului
posterior deplasează partea posterioară a amigdalei și peretele lateral și posterior al faringelui spre
linia mediană. Nu există trismus implicat în infecția compartimentului posterior. Infecțiile din
ambele compartimente se manifestă ca febră, dureri în gât, disfagie, incapacitate de a flexa gâtul și
dureri la nivelul urechii.

Tratamentul constă în antibiotic cu spectru larg și drenarea chirurgicală a abcesului.

https://qrgo.page.link/zRyNL

ANGINA LUDWIG

Acest tip de colectare este, de obicei, secundar unei infecții dentare sau a infecției planșeului gurii
sau a bazei limbii, a amigdalitei sau a peritonsilitei. Simptomele care pot să apară sunt: dureri în
planseul bucal, disfagie. Palparea hioidului este foarte dureroasă. Umflarea și indurarea planșeului
gurii. Disfonie și semne de detresă respiratorie, poate apărea chiar si obstrucția căilor respiratorii.

7
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Tratament - terapie cu antibiotice și antiinflamatorii în urma culturilor. Dacă celulita progresează

spre abces, este indicată intervenția chirurgicală, incizia și drenajul și traheotomia pentru
obstrucția căilor respiratorii.

https://qrgo.page.link/mxYwf

8
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Complicații generale

→ Septicemia în timpul sau după amigdalită.

→ Sepsis amigdalian.

În această situație, căile sunt hematogene, limfogene și răspândire directe. Infecțiile mixte sunt
frecvente.

Tratamentul este doza mari de antibiotice pentru a proteja organismul de propagarea infecțiilor.

Alte măsuri constau în:

 Amigdalectomie pentru a elimina focalizarea.

 Ligatura venei jugulare interne inferior trombului.
 Deschidere largă și drenare a unui abces al țesuturilor moi cervicale.

AMIGDALITA CRONICĂ

Amigdalita cronică necesită o atenție deosebită pe motive de diagnostic, deoarece este dificil să o
diferențiezi de o amigdală normală. Poate fi, de asemenea, un focus al infecției cu efecte asupra
întregului corp.

Amigdalita cronică se găsește la adulți mai frecvent decât la copii. Rezultă din atacuri recurente de
amigdalită acută sau infecții subclinice repetate. Afecțiunea se manifestă prin dureri de gât de grad
scăzut atunci când vremea se schimbă sau când pacientul este expirat sau debilitat de alte boli. Este
posibil să fie însoțit de ganglioni mariti de volum în lanțul cervical anterior. Suprafața amigdalei
este netedă și strălucitoare cu cripte.

Ocazional, o amigdală infectată cronică prezintă o criptă mărită sau două, cu o descărcare
purulentă în orificiu sau poate produce o pastă albicioasă precum resturile epiteliale.

Amigdalita cronică rămâne adesea mai mult sau mai puțin simptomatică. Efectul sistemic poate fi
scăderea rezistenței, oboseala, tendința de a prinde răceli, temperatura ridicată inexplicabilă și
pierderea apetitului. Organismele sunt de obicei o floare mixtă de bacterii aerobe și anaerobe în
care predomină streptococii.

Diagnosticul poate fi pus de: (i) atacuri acute sau subacute recurente ale amigdalitei; (ii) tablou de
sânge: cu VSH mai mare, titru antistreptolisim crescut (ASLO) și leucocitoză.

9
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Tratamentul este tonsilectomia.

https://youtu.be/oSRtTclbtsE

https://youtu.be/oM-8a4dGFVY

Indicația amigdalectomiei:

 cord pulmonar secundar amigdalelor hipertrofiate;

 obstrucția căilor respiratorii superioare, apnee obstructivă de somn;
 complicații ale infecției streptococice, cum ar fi febra reumatică sau nefrită;
 disfagie secundară amigdalelor hipertrofiate;
 abces peritonsilar;
 tumorile amigdaliene.

Relativ:

- amigdalită recurentă 5-6 episoade / an sau 3-4 episoade în anii succesivi

10
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

- tulburări de sforăit și tulburari ale vorbirii.

Contraindicația amigdalectomiei: faringita sicca, leucemie, agranulocitoza, tuberculoza, palat

scurt.

Complicațiile amigdalectomiei:

 Hemoragie: devreme în 24 de ore și târziu 7-10 zile;

 Deshidratare secundară odinofagiei și trismului, febră de grad scăzut.
 Infecția patului tonsilar cu febră mare.

Complicații în timpul și după amigdalită

Infecțiile care implică spațiile faringiene sunt secundare în altă parte a infecțiilor primare.

Am discutat despre infecțiile spațiului submental (angina lui Ludwig), spațiul peritonsilar
(Quinsy), spațiul retrofaringian, spațiul parafaringian.

Pentru înțelegerea infecțiilor profunde ale gâtului va fi utilă o scurtă revizuire a fascii cervicale și a
spațiilor fasciale ale gâtului.

ADENOIDITA

Adenoizii pot fi afectați de infecții acute și cronice. Adenoidita acută este însoțită de febră, dureri
în nazofaringe, obstructie nazală, secreție postnazală = rinoree posterioară, senzație de urechi
înfundate și dureri de urechi = otalgie, pierdere ocazională ușoară a auzului și voce nazonată. La
examinare, peretele posterior al orofaringelui este roșu și poate fi acoperit de descărcarea de
secreții mucopurulente, coborând peretele faringian posterior din spatele palatului moale.

Cu o oglindă postnasală = rinoscopie posterioară, o masă roșie poate fi văzută aproape pentru a
umple nazofaringele superior. Este posibil să fie acoperită de un exudat mucopurulent. Orificiile
trompei Eustache pot fi complet învăluite de această masă de adenoizi.

Adenoiditele apar ca urmare a invaziei de bacterii patogene și / sau virus. Infecțiile cu virus
cauzează aproximativ 15% din infecțiile acute ale copilăriei stabilite la momentul unei infecții
acute ale respirator superior. Infecțiile bacteriene pot însoți sau nu infecțiile respiratorii.

11
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Tratamentul recomandat pentru un adenoidită acută virală este repausul în pat, aerul umidificat,
ingestie de lichide, gargară salină caldă, analgezice, picături de nas = decongestionante nazale.
Antibioticele trebuie să fie administrate, doar în cazul în care infecția bacteriană secundară devine
gravă sau dacă copilul este slăbit.

ADENOIDITA CRONICĂ

Hipertrofia adenoidă este cea mai frecventă problemă nazo-faringiană la copii. Nu poate fi
considerată o boală, deoarece în copilărie, țesutul limfatic este în mod normal activ și apare
hipertrofiat în comparație cu adulții. Această hipertrofie naturală poate provoca, însă, simptome
prin blocarea căilor respiratorii nazale sau prin afectarea funcției trompei Eustache. Astfel de
probleme se vor regresa invariabil cu timpul, deoarece imunocompetența copilului se maturizează
și adenoidele se reduc în dimensiune.

Adenoidita cronică este adesea cauza descărcării postnazale cornice = rinoree posterioară, dureri
în gât ușoare, ganglioni cervicali măriti și facies adenoidian tipic. Această afecțiune este o cauză
frecventă a tusei de noapte la copii. Un alt simptom este sforăitul. Apnea de somn apare în cazurile
severe.

12
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

Simptomele disfuncției tubare sunt retenția în urechea medie a mucusului care poate fixa lanțul
osicular și membrana timpanică.

Rolul hipertrofiei adenoide în otita medie cu efuziune este dovedit. Disfuncția palatină poate
provoca două tipuri diferite de defecte de vorbire.

Tratamentul este adenoidectomia.

https://youtu.be/oM-8a4dGFVY

Indicațiile tonsilectomiei

https://youtu.be/oSRtTclbtsE

 obstrucție nazală severă;

 otită medie cronică sau recurentă;
 adenoidita cronică sau recurentă;
 sinuzită cronică sau recurentă.

13
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

https://youtu.be/oM-8a4dGFVY

Contraindicații:

- tulburare de coagulare;

14
 ORL. Lp 2. Assist. Univ. dr. Florentina Severin 2020

- uvula bifidă
- palat e scurt;
- TBC, boli de sânge.

Complicații:

→ sângerare, infecție, insuficiență velofaringiană cu defect de vorbire și / sau regurgitare

nazală.
→ ruperea orificiului trompei lui Eustache.

15