Sunteți pe pagina 1din 35

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

→ Definiţie:
~ Medicamentele sunt substanţe – de origine animală, vegetală sau sintetizată chimic –
transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (preparate solide sau
soluții.).
→ Scopul utilizării:
~ Prevenirea bolilor - vaccinurile
~ Ameliorarea bolii – medicamente antalgice
~ Vindecarea bolii – antibiotice.

→ Doza de administrare. Funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment,
medicament sau toxic diferenţiind:
1. Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic. Variază de la doza
minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect terapeutic.
2. Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică asupra
organismului.
3. Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru organism.
4. Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului.

→ Tipuri de medicamente:
1. solide : pulberi, comprimate, tablete, drajeuri, capsule,
supozitoare,
2. semisolide : unguente
3. lichide : alcoolice, uleioase, glicerinate,
4. gazoase : aerosoli
→ Reacţii adverse ale medicamentelor:
~ Reacţii alergice.
~ Accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc anafilactic.
~ Dezechilibre biologice prin modificarea florei microbiene.
~ Distrugerea florei patogene poate duce la dezvoltarea intensă sau virulentă a
microorganismelor parazitare.
~ Micoze.
~ Infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice.
~ Unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o vindeca complet, dacă doza şi durata nu
sunt suficiente.

→ Rolul asistentei medicale în administrarea medicaţiei prescrise:


 Să cunoască şi să controleze:
~ Medicamentul prescris pe pacient.
~ Doza corectă de administrare.
~ Timpii de execuţie.
~ Acţiunea farmaceutică a medicamentelor.
~ Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze.
~ Efectul ce trebuie obţinut.
~ Contraindicaţiile şi efectele secundare.
~ Interacţiunile dintre medicamente.
 Să verifice şi să identifice:
~ Calitatea medicamentelor.
~ Integritatea medicamentelor.

1
~ Culoarea medicamentelor.
~ Decolorarea sau supracolorarea.
~ Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii.
~ Lichefierea medicamentelor solide.
~ Opalescenţa soluţiilor.
 Să respecte:
~ Calea de administrare prescrisă.
~ Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.
~ Incompatibilitatea medicamentelor.
~ Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.
~ Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii,
supozitoare, ovule vaginale).
~ Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.
 Să informeze şi să anunţe:
~ Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare, cantitatea, efectul
scontat, eventualele reacţii secundare.
~ Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a
medicamentelor.

→ Căile de administrare a medicamentelor:


~ Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se administrează pilule, tablete,
comprimate, soluţii, caşete, drajeuri, supozitoare, clisme.
~ Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter, cloroform, clorură de
etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare), unele antibiotice, antialergice,
bronhodilatatoare, fibrinolitice – sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicament fin
dispersat), oxigen. Modul de administrare: prin aspirare directă din balon, inhalare prin
sondă, mască sau cort de oxigen.
~ Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin fricţionare, comprese,
ionizare (cu ajutorul curentului galvanic), badijonări, băi medicinale.
~ Calea urinară.
~ Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.

→ Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinând cont de următoarele


considerente:
~ Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului.
~ Particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului.
~ Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia.
~ Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare).
~ Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare.
~ Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.

Circuitul medicamentelor în spital


- se completează condica de medicamente în triplu exemplar : data, numele pacientului,
salonul, patul, numele medicamentului, doza pe 24 ore în cifre și litere,
- se predă condica de medicamente la farmacie,
- medicamentele sunt preluate de asistent medicală care are sarcina de a verifica ambalajul,
etichetele, mențiunile privind păstrarea medicamentelor.
- Depozitarea medicamentelor în secție se face în dulapuri compartimentate sau în cutii pentru
fiecare pacient.

2
→ Reguli generale de administrare a medicamentelor:
1. Respectarea medicamentului prescris de medic.
2. Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să cunoască forma de
prezentare, culoarea, mirosul.
3. Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, înscrisuri, aspect, miros, culoare,
integritate).
4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie! Soluţiile uleioase se
administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se administrează strict intravenos.
5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic – unele medicamente
se administrează înainte de masă – pansamentul gastric, altele se administrează în timpul
mesei – fermenţii digestivi, altele după masă – antiemetizante.
6. Respectarea dozei de administrare.
7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.).
8. Evitarea incompatibilităţilor medicamentoase. Prin asociere unele medicamente pot
deveni toxice sau dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu
acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor.
9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicament.
10. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: pe cale orală (solide, lichide),
injecții, după care ovule vaginale și supozitoare.
11. Informarea pacientului asupra medicamentelor prescrise în ceea ce privește efectul urmărit
și efectele secundare (asistenta trebuie să cunoască indicaţii, contraindicaţii,
incompatibilităţi, efecte secundare).
12. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor.
13. Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis.
14. Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti.

3
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBLINGUALĂ
→ Definiţie:
~ Calea orală → calea naturală de administrare, medicamentele se resorb la nivelul mucoase
digestive.
→ Forma de prezentare:
~ Formă lichidă:
▪ Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.
▪ Mixturi – suspensii. Infuzii – ceaiuri. Siropuri.
▪ Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.
▪ Tincturi – soluţii extractive alcoolice.
▪ Extract. Uleiuri. Emulsii – amestec de două lichide.
~ Formă solidă:
▪ Tablete (comprimate). Granule. Mucilagii. Pulberi. Capsule.
▪ Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol în mascarea gustului,
mirosului.
→ Echivalenţa medicamentelor:
 1 pahar de lichior  15 ml ulei
 1 ceaşcă de cafea  50 ml apă
 1 pahar de vin  100 ml apă
 1 pahar de apă  200 ml apă
 5 ml apă
 1 linguriţă  6,5 ml sirop
 4,5 ml ulei
 15 ml apă
 1 lingură supă  20 ml sirop
 12,5 ml ulei
 1 linguriţă plină cu pulbere  10 g
 1 linguriţă rasă cu pulberi  5g
 1 lingură rasă cu pulbere  15 g
 1 vârf de cuţit  1g
 20 picături  1 g soluţie apoasă
 40 picături  1 g soluţie uleioasă
 1 g soluţie alcoolică
 60 picături
 1 g tinctură alcoolică
→ Efect medicamentos:
~ Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul, dezinfectează etc.
~ General – efect asupra întregului organism etc.
→ Contraindicaţiile administrării pe cale orală:
~ Medicamente inactivate de sucurile digestive. Medicamente care nu trec bariera digestivă.
~ Când se doreşte efect rapid. Refuz din partea bolnavului.
~ Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
~ Lipsa reflexului de deglutiţie. Evitarea sistemului venei porte.
→ Mod de administrare:
~ Cu pahare gradate. Cu cană, căniţă. Cu linguriţa sau cu lingura. Cu pipeta sau cu picurător.
~ Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează sublingual
(Nitroglicerina).
→ Indicaţii tehnice de administrare:
~ Se folosesc materiale individuale pentru administrare.
4
~ Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc.
~ Granulele se administrează cu linguriţa. Capsulele ajung nedizolvate în stomac.
~ Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează sfărmate.
→ Observaţii:
~ Medicamentele se verifică înaintea folosirii.
~ Nu se manipulează direct cu mâna. Se administrează personal, fiecare doză.
~ Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile.
~ Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului dentar.
~ Înaintea servirii medicaţiei se spală mâinile şi se dezinfectează.

5
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare digestivă cu
efecte de resorbţie la nivelul mucoasei rectale.
→ Forma de prezentare:
~ Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate ascuţită, la
care substanţa activă este înglobată într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la
temperatura corpului.
~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone. Microclisme – substanţa medicamentoasă
dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5% 10-15 ml.
~ Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000.2000 ml soluţie
medicamentoasă.
→ Indicaţii de administrare:
~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie. Intoleranţă digestivă. Pacienţi operaţi pe tub digestiv.
~ Evitarea mucoasei digestive. Evitarea circulaţiei portale.
→ Scop:
~ Purgativ.
~ Terapeutic.
→ Efecte locale:
~ Golirea rectului.
~ Calmarea durerilor. Atenuarea peristaltismului intestinal. Efect antiinflamator.
→ Efecte generale
~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.
~ Acalor – efect antitermic etc.
→ Contraindicaţii:
~ Afecţiuni rectale sau anale. Intervenţii chirurgicale rectale sau anale. Diaree.
→ Administrarea supozitoarelor:
~ Materiale necesare:
o Supozitor la temperatura camerei. Vaselină.
o Mănuşi de protecţie. Tăviţă renală. Material pentru toaleta locală.
~ Tehnică:
o Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie.
o Se pregătesc materialele necesare. Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica.
o Se efectuează clismă evacuatoare dacă bolnavul nu a avut scaun, înaintea
administrării supozitoarelor cu efect terapeutic.
o Se aşează bolnavul în decubit lateral cu membrele inferioare flectate.
o Se despachetează supozitorul şi se unge vârful cu vaselină.
o Se depărtează fesele bolnavului cu mâna stângă şi se introduce supozitorul cu partea
ascuţită înainte, până ce trece de sfincterul anal intern.
o Se cere bolnavului să strângă fesele şi să menţină supozitorul – se explică că senzaţia
de defecare va dispărea în câteva minute odată cu topirea supozitorului.
→ Observaţii:
~ Supozitoarele se păstrează la frigider.
~ Se încălzesc uşor înaintea folosirii. Atenţie la topirea lor.
~ Nu se administrează mai multe supozitoare odată.
~ Se schimbă mănuşile după fiecare administrare dacă se face la mai mulţi bolnavi.
→ Clisma medicamentoasă:
~ Se pod administra digitală, clorură de calciu, clorhidrat, tinctură de opiu, chinină etc.

6
~ Cu efect local se administrează microclisme sau clismă picătură cu picătură cu ritm de 60
picături pe minut Sunt precedate cu 60 de minute înainte de clismă evacuatoare.
~ Microclisma se introduce cu seringa adaptată la canula rectală.
~ Pentru menţinerea temperaturii soluţiei introduse se folosesc rezervoare termostate.

7
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE
→ Definiţie:
~ Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea medicamentelor
gazoase şi volatile în organism prin mucoasa respiratorie.
→ Forma de prezentare:
~ Gaze sau substanţe gazeificate. Pulberi dizolvate. Lichide fin pulverizate. Vapori – aerosoli.
~ Soluţii pentru instilaţii traheale.
→ Scop:
~ Dezinfecţie locală. Decongestionarea mucoasei respiratorii.
→ Metode de administrare:
~ Inhalaţie. Instilaţie. Aerosoli.
→ Inhalaţia:
~ Reprezintă introducerea unor substanţe medicamentoase – esenţe aromatice, antiseptice,
săruri etc. în organism prin inhalare pe cale respiratorie.
~ Pot fi inhalate substanţe în stare pulverizată sau vaporizate.
~ Indicaţii: rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.
~ Contraindicaţii: pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii.
~ Materiale necesare:
o Inhalator. Vaselină. Cort sau pelerină. Prosop. Substanţa medicamentoasă prescrisă.
~ Pregătirea pacientului:
o Se explică tehnica şi inofensivitatea ei.
o Se aşează confortabil pe scaun. Se cere suflarea nasului. Se aşează prosop în jurul
gâtului.
o Se ung buzele şi tegumentele periorale cu vaselină.
o Se explică pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas.
~ Tehnica:
o Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se toarnă apă în recipientul inhalatorului şi se
umple pe jumătate. Se introduce recipientul cu medicament. Când apa fierbe, vaporii
formaţi antrenează medicamentul pulverizându-l Se aduce inhalatorul în faţa
pacientului care aşează cu capul aplecat deasupra inhalatorului (la distanţă de 30-80
cm) şi se acoperă cu pelerina.
~ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
o Pacientul este şters şi uscat. Se asigură repaus la pat 2-3 ore.
~ Observaţii:
o Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată de maxim 5-20
minute.
o Pentru a evita inspirarea valorilor în stare puse se utilizează esenţe aromate,
antiseptice sau substanţe minerale, alcoolice.
o Nu se inhalează primi vapori produşi deoarece antrenează şi picături de apă fierbinte.
→ Utilizarea flacoanelor presurizate:
~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
~ Se răstoarnă flaconul şi se adaptează buzele în jurul piesei bucale.
~ Se înclină capul uşor posterior. Expiraţie lentă, profundă.
~ Inspir profund cu activarea flaconului cu aerosoli păstrând limba apăsată.
~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas. Clătirea gurii cu apă caldă.
→ Utilizarea inhalatoarelor cu capsule:
~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze. Fixarea capsulei în inhalator.
~ Expiraţie lentă pentru golirea plămânilor. Inhalarea substanţei prin inspir profund.

8
~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas. Expiraţie pe nas şi clătirea gurii cu apă
caldă.
→ Observaţii:
~ Suprafaţa întinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia gazelor sau
substanţelor gazeificate, fin pulverizate sau instilate.
~ Distribuirea cantităţii de aerosoli:
o 40% în alveolele pulmonare.
o 35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii.
o 25% se elimină prin expiraţie.
~ Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de antibiotice,
bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, fluidizante, expectorante – cu acţiune locală şi
generală.

9
ADMINISTRAREA OXIGENULUI
→ Definiţie:
~ Corectarea deficitului de oxigen din organism.
~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi → 0,3 ml O2 % ml sânge.
→ Scop:
~ Terapeutic:
o Asigurarea aportului de oxigen necesar.
o Corectarea hipoxiei şi hipercapniei. Susţinerea funcţiei respiratorii.
→ Indicaţii:
~ Anestezie generală.
~ Hipoxii:
o Hipoxie anemică – prin lipsa hemoglobinei.
o Hipoxie hipoxică – prin insuficienţă ventilatorie.
o Hipoxie histotoxică – prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel celular.
o Hipoxie circulatorie – prin tulburări de circulaţie.
~ Complicaţii postoperatorii. Lăuze. Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.
→ Surse de oxigen:
~ Staţie centrală de oxigen. Microstaţie.
~ Bombă de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.
→ Materiale necesare:
~ Sursă de oxigen. Reductor de presiune. Manometru.
~ Barbotor – umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).
~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.
→ Norme de protecţie:
~ Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie.
~ Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen.
~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră.
~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.
~ Fixarea tubulaturii se face vertical.
→ Condiţii de administrare:
~ Cu reductor de presiune. Oxigen barbotat. Căi respiratorii dezobstruate.
~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.
→ Metode de oxigenoterapie:
~ Sondă nazală. Cateter nazal. Ochelari. Mască pentru oxigenoterapie. Cort de oxigen.
→ Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari:
~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară.
~ Se introduce sonda sau cateterul (cu orificii laterale) până în faringe, paralele cu palatul osos
şi perpendicular pe buza superioară.
~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Gueddel. Se fixează sonda cu leucoplast.
~ Ochelarii se fixează după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund pe nări. Sunt
recomandate la copii şi bolnavi agitaţi. Se administrează cu debit de 12 l pe minut
→ Oxigenoterapia prin mască:
~ Masca pentru oxigenoterapie poate fi cu sau fără inhalarea aerului inspirat.
~ Se fixează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul.
~ Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare.
~ Se verifică scurgerea de oxigen şi se fixează debitul la 10-12 l pe minut.
~ Se aşează masca pe faţa bolnavului şi se fixează cu curea în jurul capului.
→ Oxigenoterapie prin cort:
~ Bolnavul respiră într-un spaţiu limitat.

10
~ Concentraţia de oxigen nu trebuie să depăşească 50%. Circulaţia aerului este deficitară,
ducând la încălzirea bolnavului – necesită răcire cu gheaţă sau aparate răcitoare.
→ Incidente şi accidente:
~ Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag.
~ Emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului.

11
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ – PE CALE
TEGUMENTARĂ
→ Definiţie:
~ Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă introducerea medicamentelor
prin suprafaţa tegumentelor cu absorbţie la nivelul pielii.
→ Efect:
~ Local - fricţiunea etc.
~ General – ionoforeza etc.
→ Forma de prezentare:
~ Pudre.
~ Comprese medicamentoase.
~ Alifii, uleiuri, emulsii uleioase.
~ Unguente, paste.
~ Mixturi agitate.
~ Săpunuri terapeutice.
~ Emplastre medicinale.
~ Băi medicinale etc.
→ Metode de administrarea:
~ Fricţiune.
~ Pudraj.
~ Comprese medicamentoase.
~ Badijonări.
~ Ionoforeză.
~ Băi medicinale.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Comprese, tampoane sterile.
~ Pense, porttampon, spatule chirurgicale.
~ Pudriere, pulverizator.
~ Săpun.
~ Prosop.
~ Tăviţă renală.
→ Fricţionarea:
~ Medicamentele sunt înglobate în lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau emulsii uleioase.
~ Se recomandă în tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de sulf etc.
~ Tehnică:
o Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun.
o Se usucă bine.
o Se îmbracă mănuşi de protecţie.
o Se aplică medicamentul pe piele.
o Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu vârful degetelor sau cu suprafaţa
palmei) pentru a masa medicamentul în piele.
o Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-30 cm2.
o Se masează până la dispariţia aparentă am medicamentului.
o Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă aplicarea s-a făcut pe toată
suprafaţa pielii se înveleşte în cearşaf.
~ Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc.
~ Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect iritant.

12
~ Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi suprafaţa.
→ Ionoforeza:
~ Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul curentului galvanic.
~ Se pot introduce medicamente ionizate ca : iod, magneziu, salicilat de sodiu, histamină,
stricnină, cocaină, novocaină etc.
~ Scop:
o Terapeutic – cu efect general.
~ Tehnică:
o Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei.
o Se conduce pacientul la serviciul de fizioterapie.
o Se aşează în şezut pe pat.
o Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent.
o Se aplică electrozii înveliţi în tifon îmbibat cu soluţie medicamentoasă – polul activ
se aplică pe regiunea ce trebuie tratată.
~ Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100 cm2.
~ Durata tratamentului → 10-30-60 minute
~ Se supraveghează starea generală a bolnavului.
→ Pudrajul:
~ Constă în presărarea medicamentlor sub formă de pudră pe piele cu ajutorul tampoanelor
sau cutiilor cu capac perforat.
~ Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi răcorirea pielii, combaterea prritului.
~ Se aplică: talc, oxid de zinc, etc.
→ Comprese medicinale:
~ Se aplică comprese (din material textil) îmbibate în substanţă medicamentoasă la
temperatura corpului.
~ Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiinflamatoare, decongestionante, astringente –
Rivanol, Burow etc.
~ Se aplică reci sau calde – temperatura va fi menţinută constantă pe toată durata aplicării.
→ Badijonarea:
~ Constă în întinderea unei soluții medicamentoase cu ajutorul unui tampon montat pe
porttampon.
~ Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana, albastru de metil, mercurocrom,
betadine etc.
→ Unguentele:
~ Sunt preparate farmaceutice semisolide.
~ Substanţa activă este înglobată în vaselină sau grăsimi animale sau vegetale.
~ Se păstrează la rece.
~ Se aplică prin întindere cu spatula, prin fricţiune sau direct din tub pe suprafaţa mucoaselor.
→ Pastele:
~ Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele.
~ Se aplică cu spatula.
→ Mixturile:
~ Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre).
~ Se agită înaintea folosirii.
~ Se întind în strat subţire cu tampoane cu ajutorul tampoanelor montate pe porttampon sau cu
mâna îmbrăcată în mănușă.
~ Se lasă pielea să se usuce după aplicarea mixturilor.
→ Creme, unguente, geluri – de uz genital:
~ Se foloseşte aplicator de unică întrebuinţare.
~ Se îndepărtează capacul tubului cu medicament şi se înfiletează aplicatorul pe tub.
13
~ Se introduce medicamentul prin presare în aplicator.
~ Se introduce aplicatorul profund în vagin şi se apasă pistonul până la epuizarea
medicamentului, după care se retrage aplicatorul din vagin.
→ Săpunurile terapeutice:
~ Conţin în compoziţie substanţe medicamentoase: gudron, sulf, ihtiol etc.
~ Se folosesc la spălarea regiunii.
~ Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată suprafaţa pielii şi se lasă să se
usuce.
~ Se îndepărtează la câteva ore sau 1-2 zile.
~ Adăugat la clisme are efect purgativ.
→ Creioane caustice:
~ Au forma unor bastonaşe introduse în tuburi protectoare.
~ Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint.
~ Au acțiune de distrugere a țesutului granular sau de favorizare a epitelizării unor suprafețe
ulcerate .
→ Băile medicinale:
~ Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos.
~ Pot fi parţiale sau totale.
~ Temperatura → apropiată de temperatura corpului.
~ Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu plante, băi cu săruri aromate etc.
→ Observaţii:.
~ Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută.
~ Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate.
~ Se evită tratamentele prelungite.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAȚA MUCOASELOR

Medicamentele se pot administra pe mucoasa nazală, conjunctivală, bucală, vaginală și în conductul


auditiv extern..
Scop :
- dezinfecție,
- decongestionarea mucoaselor.

Forma de prezentare :
- soluții,
- unguente,
- pulberi.

Instilația

Reprezintă tehnica de administrare a soluțiilor medicamentoase pe o mucoasă sau un organ


cavitar (nas, ureche, ochi, vezică urinară).
Soluțiile se instilează cu ajutorul pipetei, sticlei picurător sau cu seringa.

14
Materiale necesare : pipetă, tampoane, comprese sterile, prosop, soluție medicamentoasă, tăviță
renală.
Pregătirea pacientului :
- pentru instilația nazală și oculară se așează în decubit dorsal sau în poziție șezând, cu capul
în hiperextensie,
- pentru instilația în conductul auditiv extern se așează în decubit lateral pe partea sănătoasă.
Executarea tehnicii
- asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează ,
- evacuează secrețiile din cavitate, prin curățarea cu un tampon de vată a conductului auditiv
extern, ștergerea secrețiilor oculare cu o compresă sterilă sau invitarea pacientului să-și sufle
nasul .
- aspiră soluția medicamentoasă în pipetă,
- pune în evidență cavitatea : conjunctivală, prin tracțiunea în jos a pleoapei inferioare, cu
policele mâinii stângi; nazală, prin ridicarea ușoară a vârfului nasului cu policele mâinii
stângi și a conductului auditiv extern, prin tracționarea pavilionului urechii în sus și înapoi
cu mâna stângă,
- cu mâna dreaptă instilează numărul de picături recomandate de medic,
- șterge excesul de soluție cu o compresă sterilă.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- după instilația auriculară se introduce un tampon absorbant în conductul auditiv extern,
- după instilația nazală, pacientul rămâne nemișcat 30-40 de secunde, pentru ca soluția să
ajungă în faringe.

15
- ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
INJECŢIILE – PREZENTARE GENERALĂ
→ Definiţie:
~ Calea parenterală – în afara tubului digestiv reprezintă administrarea medicamentelor prin
injecţii.
~ Injecţia → introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase sub formă lichidă în
organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.
→ Avantajele injecţiilor:
~ Dozaj corect şi exact.
~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară.
~ Absorbţie independentă de starea tractului digestiv.
~ Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive. – hormoni, vaccinuri,
seruri.
~ Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie, ingurgitare de
substanţe toxice, hemoragii digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
~ Posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi.
→ Scop:
~ Explorator.
~ Terapeutic.
→ Calea de administrare:
~ Intravenos.
~ Intramuscular.
~ Intradermic.
~ Subcutanat.
~ Intraarterial.
~ Intrarahidian.
~ Intraosos.
~ Intramedular.
~ Subarahnoidian.
~ Intracardiac.
→ Prezentare farmaceutică:
~ Soluţii injectabile – în fiole.
~ Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.
~ Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.
~ Soluţiile injectabile pot fi:
o Soluţii apoase.
o Soluţii uleioase.
o Suspensii – pentru absorbţie întârziată.
→ Reguli generale de pregătire a injecţiilor:
~ Se verifică:
o medicamentul prescris.
o Doza – concentraţia – modul de administrare.
o Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.
o Integritatea fiolei, a ambalajului.
o Valabilitatea.
o Modul de păstrare şi depozitare.
~ Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.
~ Se verifică soluţia injectabilă.
~ Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.
16
~ Se încarcă corect seringa.
~ Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac adaptate injecţiei.
~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde (i.m., i.v.), albastru, mov
(s.c.), portocaliu (s.c.), negru (i.m., i.v.), verde (i.m., i.d.), roz (recoltare, dizolvare şi
extragere soluţii).
~ Soluţie de injectat verificată.
~ Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.
~ Garou, leucoplast.
~ Pile pentru tăierea gâtului fiolelor.
~ Mănuşi de protecţie, mască de tifon.
~ Material pentru protecţia patului.
~ Tăviţă renală.
~ Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.
→ Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite.
~ Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută
tehnica.
~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.
~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.
→ Montarea şi încărcarea seringii:
~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus în jos.
~ Se înşurubează acul de amboul seringii.
~ Se îndepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce lichidul din
gâtul fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).
~ Se aspiră soluţia în seringă, înclinând treptat fiola.
~ Nu se ating pereţii fiolei cu acul.
~ Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:
o Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul.
o Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon.
o Se perforează flaconul şi se răstoarnă.
o Se introduce aerul sub presiune în flacon – lichidul se goleşte singur în seringă.
~ Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului.
~ Se ataşează protecţia la ac.
→ Principii de igienă în pregătirea şi administrarea injecţiilor:
~ Se folosesc seringi şi ace sterile – de unică întrebuinţare. După folosire se ard. Este interzisă
sterilizarea lor după utilizare.
~ Seringile reutilizabile sunt decontaminate, curăţate, degresate, clătite, dezinfectate şi clătite,
apoi sterilizate prin metode standard.
~ Materialele sterile de unică întrebuinţare se depozitează în spaţii special destinate.
~ Este obligatorie spălarea şi dezinfectarea înainte şi după executarea fiecărei injecţii.
~ Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie în timpul executării tratamentelor
parenterale.
~ Se recomandă evitarea folosirii flacoanelor multidoză.
~ Este obligatorie schimbarea acului după încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc.
→ Tehnica generală a injecţiilor:
17
~ Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.
~ Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariţia complicaţiilor.
~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
~ După injectare se comprimă uşor locul.
~ În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.
~ Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.

→ Observaţii:
~ Calea de administrare se alege în funcţie de:
o Hotărârea medicului.
o Scopul injecţiei.
o Rapiditatea asimilării medicamentului.
o Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.
o Interacţiuni medicamentoase.
o Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.
~ Fiola tăiată se administrează imediat.
~ Fiolele neetichetate se aruncă.
~ Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.
~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei.
~ Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de diluţie.
~ Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii de păstrare.
~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
~ Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru a le fluidifica.
~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor.
~ Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj). Se administrează după
încălzire în apă caldă.
~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.
→ Administrarea substanţelor de contrast:
~ Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa de contrast.
~ Testarea se face injectând 1 ml soluţie – fiola test → numai în prezenţa medicului.
~ Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului.
~ Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia pregătită pentru examinare.
~ Viteza de administrare:
o 15 secunde → examinare minutată.
o 1-2 minute → examinare obişnuită.
o 10-15 minute → administrare prin perfuzie.

18
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, nedureroase, prin
intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Faţa externă a braţului.
~ Faţa superoexternă a coapsei.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunile centrale fesiere.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind aşezat cu
membrul respectiv sprijinit pe şold.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului subcutanat,
la o adâncime de 2-4 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia bruscă a
ţesuturilor.
~ Ruperea acului.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod, bismut, mercur
etc.
19
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.

20
INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone, uleioase sau a unei substanţe
coloidale, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul muscular.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern
fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac lung, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus 5-10 minute.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage
acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi
acelor.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
21
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.

22
INJECŢIA INTRAVENOASĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau hipertone, prin
intermediul unui ac ataşat la o seringă.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară, vena jugulară,
venele epicraniene la sugari şi copii.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către medic. Alegerea
tipului de abord se face în funcţie de:
o Starea pacientului.
o Tipul medicamentului.
o Cantitatea de administrat.
o Durata tratamentului.
~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac mai scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe pernă tare,
protejată cu muşama şi aleză.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să stânjenească circulaţia.
→ Tehnica:
~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi cu
pumnul strâns.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de introducere.
~ Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se îndoaie braţul.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere – la puncţionarea pielii.

23
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în sistemul vascular care
poate duce la moarte.
~ Hematom.
~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica garoul
(staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune injectarea mai lentă a
medicamentului.
~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată, tumefacţie,
necroză. Se raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu ser fiziologic şi
substanţe resorbante.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase – se produce
decesul pacientului.
~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor cu acţiune
neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a extremităţilor: durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.
→ Observaţii:
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison → se
slăbeşte sau se detaşează garoul.
~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din cateter înaintea
puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se puncţionează vena şi se continuă tehnica
injecţiei.
~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi dispozitiv translucid
pentru observarea picăturilor de sânge.
~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul
translucid.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5 minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare –
niciodată mai jos.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată în poziţie şezând.

24
INJECŢIA INTRADERMICĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone în organism, prin intermediul
unui ac ataşat la o seringă , în stratul dermic.
→ Scop:
~ Terapeutic – desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari.
~ Explorator – intradermoreacţia.
~ Anestezic – infiltrarea dermică cu novocaină.
→ Locul de elecţie:
~ Faţa anterioară a antebraţului.
~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul (0,1 ml) şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, cu bizoul în sus,
până dispare orificiul acului complet.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de
1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală când
acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie. Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni.
~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei puternice prin
injectarea de soluţii hipotone.
→ Observaţii:
~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină –
alcoolul inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat
de Hidrocortizon, cardiotonice.

25
ADMINISTRAREA INSULINEI
→ Scopul tratamentului insulinic:
~ Tratarea diabetului zaharat.
~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
→ Căile de administrare:
~ Calea subcutanată.
~ Calea intravenoasă.
→ Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea externă a braţului.
~ Regiunea anterioară a coapselor.
~ Regiunea fesieră.
~ Regiunea supra şi subspinoasă.
~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
o Dimineaţa → flancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
~ Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea respectivă,
tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate negativ.
→ Preparate de insulină:
~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de comercializare:
o Regulară (R).
o Regulară tamponată (BR).
o Lentă (L).
o Ultralentă (U).
o Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie isophan (NPH-
10/90).
o Insulină 20% Regulară tamponată + 80% Insulină umană suspensie isophan (NPH-
20/80).
o Insulină 30% Regulară tamponată + 70% Insulină umană suspensie isophan (NPH-
30/70).
o Insulină 40% Regulară tamponată + 60% Insulină umană suspensie isophan (NPH-
40/60).
o Insulină 50% Regulară tamponată + 50% Insulină umană suspensie isophan (NPH-
50/50).
~ Iletin II Regular (insulină porcină purificată).
~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent (MC).
→ Reguli de administrare:
~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
~ Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
~ Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
o Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
o Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100 unităţi de
insulină pe mililitru.
~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
~ Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul de insulină
folosit).
26
→ Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la uniformizarea
lichidului.
~ Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
→ Stabilirea dozei necesare:
~ Se fixează o doză individualizată funcţie de:
o Tipul de insulină folosit.
o Numărul de injecţii pe zi.
o Intervalul dintre doze. Conduită terapeutică postnatală.
o Modificările din alimentaţie.
o Schimbarea programului de activitate.
o Medicaţie complementară. Exerciţii fizice, gimnastică.
→ Pregătirea dozei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat, cale de
administrare.
~ Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie administrată.
~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă până se obţine
doza necesară.
~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE ÎNCĂRCARE ÎN
SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.
~ Amestecul se face înaintea injectării.
~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
→ Injectarea insulinei:
~ Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
→ Reacţii la insulină:
~ Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
o Doză prea mare de insulină.
o Absenţa sau întârzierea meselor.
o Exerciţii fizice şi activitate în exces.
o Boală infecţioasă. Tulburări de tranzit. Boli endocrine.
o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
o Consum de alcool.
~ Semnele hipoglicemiei:
o Apar brusc. Anxietate.
o Transpiraţii, tulburări de somn.
o Ameţeală. Palpitaţii.
o Vedere neclară – în ceaţă.
o Tremurături. Mişcări nesigure. Vorbire neclară.
27
oStare depresivă. Agitaţie, iritabilitate. Delir.
oSenzaţie de furnicături în mâini.
oCefalee. Modificări comportamentale.
oDiabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de
glucoză. Foame.
o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
~ Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
o Prin doză insuficientă de insulină.
o Nivel crescut de glucoză în sânge.
o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
o Febră. Infecţii.
o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală, facies roşu,
sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie
Kussmaul, tahicardie, deces.
~ Lipodistrofia:
o Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie cu
depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi
îngroşarea ţesuturilor.

Hiperglicemie Hipoglicemie
~ Piele uscată. ~ Tegumente cu transpiraţii reci.
~ Respiraţie Kussmaul. ~ Piele umedă.
~ Halenă acetonică. ~ Hipertensiune.
~ Pierderea lentă a cunoştinţei spre comă. ~ Respiraţie normală.
~ Somnolenţă. ~ Pierderea stării de cunoştinţă.
~ Inapetenţă. ~ Mişcări nesigure.
~ Greţuri. ~ Ameţeală.
~ Vărsături. ~ Foame.

→ Alergia la insulină:
~ Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
~ Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul, respiraţie
zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.

28
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR
→ Definiţie:
~ Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.
→ Forma de prezentare:
~ Fiole. Flacoane închise. Lichid liofilizat. Pudră.
→ Scop:
~ Profilactic. Curativ în: Difterie. Tetanos. Febră tifoidă. Bruceloză.
→ Calea de administrare:
~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific.
~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită).
~ Intradermic → BCG.
~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.
→ Condiţii de preparare, conservare şi depozitare:
~ Reconstituirea vaccinului se face prin rehidratare cu diluant conform dozajului înscris pe
ambalaj. Prepararea se face în momentul folosirii.
~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă.
~ Vaccinurile liofilizate – diluate şi aspirate în seringi de unic dozaj şi administrare (pentru
vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică regulile generale de asepsie şi
administrare a soluţiilor injectabile.
~ Conservarea vaccinului: la -10-150C; diluantul se conservă la +2-80C.
~ Vaccinul trebuie protejat de lumină.
→ Condiţii de administrare:
~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri (DTP → antidifteric, antitetanic, antipertusis).
~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie, dozele şi intervalele dintre inoculări diferă de
la vaccin la vaccin, cantitatea de vaccin creşte de la o inoculare la alta. Dozele trebuie
măsurate exact.
~ Intervalul dintre doze va fi strict respectat.
~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru întărirea imunităţii.
→ Reacţia locală vaccinală:
~ Roşeaţă. Tumefacţie. Durere.
→ Reacţia generală vaccinală:
~ Febră. Inapetenţă. Stare generală alterată.
→ Complicaţii:
~ Hematologice. Pulmonare. Cardiovasculare. Renale. Erupţii cutanate.
~ Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică, convulsii, tulburări
senzoriale etc.).
~ La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, feţi cu malformaţii congenitale.
→ Prevenirea complicaţiilor postvaccinale.
~ Se respectă contraindicaţiile pentru fiecare vaccin.
~ Se respectă tehnica de administrare. Se evită administrările traumatizante.
~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare.
→ Observaţii:
~ Vaccinurile din flacoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider .
~ Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă.
~ Toleranţa organismului este diferită.

29
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
→ Definiţie:
~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea
stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de
hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.
→ Prezentare:
~ Cortizon acetat. Superprednol. Prednison.
~ Hemisuccinat de Hidrocortizon. Hidrocortizon.
~ Supercortisol. Acetat de dezoxicorticosteron.
~ ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.
→ Forma de administrare:
~ Tablete.
~ Forme injectabile:
o Fiole. Flacoane cu dop de cauciuc
~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.
→ Mod de administrare:
~ Administrare orală: tablete.
o Se asigură concentraţia utilă în sânge. Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de
6-8 ore
o Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza
minimă – de întreţinere → doză stabilită de medic.
o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea
funcţiei glandelor suprarenale.
~ Administrare parenterală:
o Intramuscular.
o Intravenos.
o Intraarticular.
o Clisme terapeutice.
o Aplicaţii locale.
~ Administrarea ACTH-ului:
o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.
o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul
dozelor → calculul se face ca şi în cazul antibioticelor.
o Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.
o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.
o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-8
picături pe minut. Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau de
5-6 ore.
o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate.
o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.
o Doza este progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu se facă brusc.
→ Reguli de administrare a cortizonului:
~ Tratamentul se face numai în spital
~ Bolnavii necesită dietă specială:
o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
o Dietă hipoglucidică. Dietă cu conţinut bogat în proteine.
~ Se acordă îngrijiri speciale:

30
o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Asepsie perfectă în administrarea
parenterală.
o Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi de corp.
o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.
o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.
→ Observaţii:
~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În
caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită
metabolizare hepatică.
~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

31
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
→ Definiţie:
~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a
sângelui.
→ Scop:
~ Profilactic.
o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor venoase,
emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.
~ Terapeutic.
o Împiedică coagularea sângelui intravascular.
o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard,
şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.
→ Forma de prezentare:
~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, fl. cu Heparină calcică sau
sodică (absorbţie lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.
~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.
~ Calciparină.
→ Heparina:
~ Se dezinfectează locul injecţiei.
~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă. Efectul dispare în câteva ore.
→ Trombostop:
~ Se administrează pe cale orală.
~ Efect tardiv, după 6-12 ore.
~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.
→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:
~ Diateze hemoragice. Insuficienţă hepatică.
~ Hipertensiune malignă. Ulcer gastroduodenal florid. Endocardite.
→ Reguli de administrare:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic, timpul Quick
(indicele de protrombină).
→ Incidente şi accidente:
~ Hemoragii diverse. Epistaxis.
~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
~ Reacţii alergice locale. Alergie generală.
→ Observaţii:
~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic.
~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice,
antiinflamatoare.

32
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR
→ Definiţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care introduse în
organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate chimic.
~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă asupra
germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.
→ Efect:
~ Bactericid – distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.
→ Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Împiedică dezvoltarea microbilor.
→ Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune continuă asupra
agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:
o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de administrarea
trebuie să fie cât mai frecvent.
o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul de
administrare poate fi mai lent.
~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în anumite substanţe
(ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).
~ Exemple:
o Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.
o Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.
o Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.
o Streptomicina → 12 ore.
o Gentamicina → 8,12 ore.
o Biseptol → 12,24 ore.
→ Forma de prezentare:
~ Drajeuri.
~ Capsule operculate.
~ Sirop.
~ Soluţii injectabile.
~ Unguente.
→ Căile de administrarea:
~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.
~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii cristaline).
~ Perfuzii.
~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
~ Percutanta.
~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.
~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli.
~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.
→ Doza de antibiotic:
~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau capsulelor la
numărul prizelor.

33
~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se injectează imediat,
deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore. Doza va fi
împărţită conform orarului de administrarea în doze unice, egale administrate la 4, 6, 12 ore
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.
→ Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea
antibiogramei – din urină, sânge, lichid cefalorahidian.
→ Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem
prin aspirare.
~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în seringă.
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după dizolvare
completă.
→ Reguli de administrare a antibioticelor:
~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie acţionat,
compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.
~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă.
~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.
~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 370C înaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.
→ Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări anafilactice.
~ Stări nefrotoxice.
~ Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.
~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
~ Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
~ Sensibilizarea personalului medical.
→ Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:
~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte, hipoacuzie,
oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat.
~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul penicilinei foloseşte
soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului în foaia de observaţie a bolnavului.
~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.
→ Observaţii:
~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.

34
~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza resorbţiei
neregulate.
~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv pentru care se
asociază cu complex de vitamină B.
~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul administrării
antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese astmatiforme, alergii.
~ Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic.

35