Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

CURS 4-1

FUNCŢIILE VITALE

→ Definiţie
~ Funcţiile vitale sunt indicatori ai stării de sănătate sau de boală.

→ Funcţii vitale:
~ Respiraţia
~ Pulsul
~ Tensiunea arterială
~ Temperatura

→ Condiţii de măsurare:
~ Când survin modificări în starea de sănătate.
~ La internare în spital.
~ Pe parcursul spitalizării.
~ La externare.
~ Înainte sau după tehnici de diagnosticare invazive.
~ Înainte şi după intervenţii chirurgicale.
~ Înainte şi după administrarea unor medicamente cu efect asupra aparatului respirator
sau a aparatului cardiovascular (ex. digitala).
~ Înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire cu influenţă asupra funcţiilor
vitale (ex. mobilizarea bolnavilor imobilizaţi timp îndelungat).

→ Rolul asistentei medicale în măsurarea funcţiilor vitale:

~ Pregătirea materialului necesar corespunzător, în stare de funcţionare.
~ Pregătirea psihică a pacientului – explică tehnica, convinge pacientul de necesitatea
tehnicii, solicită ajutorul şi cooperarea pacientului.
~ Pregătirea fizică a pacientului – aşezarea pacientului în poziţia corespunzătoare, cât
mai comod.
~ Asigurarea condiţiilor de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale – linişte,
temperatură şi umiditate optime, luminozitate, protecţie, izolare.
~ Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale, funcţie de sex şi vârstă.
~ Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise – unele
tratamente pot modifica funcţiile vitale.
~ Să cunoască şi să respecte frecvenţa evaluărilor funcţiilor vitale în raport cu starea
pacientului.
~ Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale.

SUPRAVEGHEREA GENERALĂ A BOLNAVULUI

→ Obiective
~ Funcţiile vitale - temperatură, puls, respiraţie, tensiune arterială.
~ Comportament:
▪ Stare psihică.
▪ Reactivitate.
▪ Somn.
▪ Poziţii.

1 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Facies.
~ Manifestări patologice:
▪ Manifestări tegumentare – culoare, transpiraţii, aspect, pliu cutanat, leziuni
tegumentare, edem, manifestări hemoragice tegumentare.
▪ Vărsături.
▪ Expectoraţie.
▪ Diaree.
▪ Constipaţie.
▪ Incontinenţă urinară şi/sau fecală.
▪ Hematemeză.
▪ Melenă.
▪ Epistaxis.
▪
→ Comportament:
~ Stare psihică:
▪ Stare psihică prezentă, absentă.
▪ Obnubilare.
▪ Sopor.
▪ Stupoare.
▪ Comă.
~ Reactivitate:
▪ Reactivitate psihică prezentă, diminuată, absentă.
▪ Hiporeactivitate.
▪ Hiperreactivitate.
▪ Pareze.
▪ Paralizii (mono, para, tetra, hemiplegii, paralizie generală).
~ Durerea: caracter, durată, iradiere, intensitate, semne de însoţire, condiţii de
apariţie sau dispariţie, condiţii de ameliorare.
~ Somnul:
▪ Durată.
▪ Insomnie – reală sau falsă.
▪ Somnolenţă – matinală, postprandială, vesperală.
▪ Somn agitat – coşmare.
▪ Somn întrerupt.

→ Poziţiile bolnavului:
~ Poziţii funcţie de starea generală:
▪ P. activă – indiferenţă.
▪ P. pasivă – necesită ajutor.
▪ P. forţată:
- Impusă de boală:
o Opistotonus.
o Pleurostotonus.
o Cocoş de puşcă.
o Spate de pisică.
o Ortopnee.
o Ghemuit în pat etc.
- Exploratorie:
o P. Ginecologică.
o P. Genupectorală.

2 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Poziţii indiferent de starea generală:

▪ Ortostatism – în picioare.
▪ Clinostatism – orizontal → decubit (dorsal, ventral, lateral drept sau stâng).
▪ P. înclinate:
- P. proclivă - capul mai sus.
- P. declivă (Trendelemburg) – capul mai jos.
▪ P. intermediare:
- Semişezând.
- Şezând.

→ Faciesul bolnavului:
~ Aspect – palid, cianotic, roşu, edemaţiat etc.
~ Culoare – alb, galben pai, galben pământiu, cianotic, cianoză periorală şi paloare
periferică, cearcăne, pomeţi ascuţiţi etc.
~ Expresie – spaimă, plâns, bucurie, tristeţe etc.
~ Ochi – înfundaţi, sticloşi, exoftalmie, vedere în ceaţă, fosfene etc.
~ Grimasă.
~ Paralizii, pareze.
~ Erupţii etc.

MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI.

→ Definiţie: - procesul prin care se realizează schimburile gazoase.
→ Scop:
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea stării bolnavului.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
→ Elemente de apreciat:
~ Tipul respirator → costal superior la femei, costal inferior la bărbaţi, abdominal la
copii şi bătrâni.
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria toracică.
→ Materiale necesare:
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde (albastru).
~ Foaie de temperatură.
→ Pregătirea bolnavului: NU SE FACE
→ Tehnica:
~ Se măsoară concomitent cu pulsul, când se fixează artera radială şi se aplică mâna
asistentei pe toracele bolnavului împreună cu mâna bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla
observare a mişcărilor respiratorii.

3 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

→ Notarea:
~ 1 linie pe foaia de temperatură = 1 valoare.
~ Unirea valorilor succesive → CURBA RESPIRAŢIEI.
~ În unele documente medicale notarea se face cifric însoţite de caracteristicile
respiraţiei.
~ La dispnee se notează orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.
→ Interpretare:
~ Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.
~ Respiraţia patologică: dispnee, ritm neregulat, superficială, încărcată,
zgomotoasă.
~ Frecvenţa normală → în funcţie de vârstă.
~ Frecvenţa patologică:
→ Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.
→ Bradipnee = frecvenţă scăzută.
→ Apnee = absenţa respiraţiei.
→ Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
▪ Dispnee cu accelerarea ritmului respirator → tahipnee, polipnee.
▪ Dispnee cu rărirea ritmului respirator → bradipnee.
▪ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la
maxim şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20 secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză, expir
scurt, zgomotos, pauză.
o Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
→ Valori normale ale frecvenţă respiratorie:
~ Nou născut = 40 (50) r / minut.
~ Copil mic 20 r / minut.
~ Bărbat 18 r / minut. Femeie 16 r / minut.
→ Observaţii:
~ Curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba temperaturii.
~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, căci bolnavul nu o
semnalează.
~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este întâlnită în come.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI.
→ Definiţie:
~ Reprezintă senzaţia de şoc arterial percepută la palparea unei artere superficiale pe
un plan dur.
~ Presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii percepută
sub formă de şoc sau pulsaţie
→ Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind stare morfo-funcţională a inimii şi vaselor.
Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
→ Elemente de apreciat:
~ Ritmicitate (regularitate).
~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Celeritate.

4 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
→ Locul măsurării:
~ Orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe plan dur.
~ Artera radială, humerală, carotidă, temporală superficială. Artera femurală,
poplitee, pedioasă, tibială.
→ Materiale:
~ Cronometru. Creion roşu. Foaie de temperatură.
→ Metode:
~ Palpatorie. Auscultatorie. Monitorizare electronică (pe cardioscop).
→ Factorii care influenţează pulsul:
~ Factori biologici:
▪ Vârsta – la copilul mic frecvenţa este mai mare decât la adult.
▪ Înălţimea – persoanele scunde au frecvenţă mai mare decât cele înalte.
▪ Somnul – frecvenţa este redusă. Efortul fizic – creşte frecvenţa pulsului.
Alimentaţia – în timpul digestiei frecvenţa creşte uşor.
~ Factori psihologici – emoţii (furie, plâns cresc frecvenţa respiratorie).
~ Factori sociali – mediul ambiant (prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat se
poate influenţa frecvenţa pulsului).
→ Pregătirea bolnavului:
~ Psihic.
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
→ Tehnica:
~ Se spală mâinile. Se fixează vârful degetele palpatoare ale mâinii drepte (index,
medius, inelar) pe traiectul arterei radiale îmbrăţişând antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvâcniturile
pline ale pulsului timp de 1 minut (se poate măsura şi numai 15 secunde pulsul
regulat, valoarea se înmulţeşte cu 4 şi se obţine valoarea normală).
→ Notare:
~ Cifric în caiet – se notează inclusiv ora, dacă pulsul a fost măsurat în frison,
faciesul era roşu etc.
~ Grafic în foaia de temperatură )pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4 pulsaţii
– adică 4 valori / pătrat).
~ Unirea punctelor → CURBA PULSULUI.
→ Interpretare:
~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
~ Frecvenţa → puls rapid, tahicardic, puls rar, bradicardic.
~ Ritm → regulat sau neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
→ Frecvenţă:
~ Frecvenţă scăzută → bradicardie. Frecvenţă crescută → tahicardie.
~ N.n. 140-120 p / minut. 1 an 120-100 p / minut. 12 ani 100-80 p / minut.
~ Adult 80-60 p / minut.
→ Observaţii:
~ Măsurarea precisă se face timp de 1 minut.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu cea a respiraţiei şi temperaturii.

5 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
~ Administrarea unor medicaţii (digitală, oxigen etc.) obligă la măsurări din 30 în 30
minute sau din oră în oră.

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE.

→ Definiţie:
~ TA = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.
→ Scop: - Evaluarea funcţiei cardiovasculare, evoluţiei bolii, a stării generale.
→ Locul măsurării: - Artera humerală.
→ Materiale:
~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru electronic,
oscilometru Pachon.
~ Stetoscop biauricular. Tampon cu alcool (pentru dezinfecţie membranei
stetoscopului şi a olivelor.
~ Foaie de temperatură. Creion roşu.
→ Metode: - Palpatorie. Auscultatorie. Electronică.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe
înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute. Bolnavul se aşează în poziţie comodă, cu
braţul relaxat. De prefera măsurarea se va face înaintea servirii mesei, sau la 3 ore
de la servirea mesei.
→ Tehnica:
~ Se spală mâinile.
Metoda auscultatorie:
~ Se aplică manşeta pneumatică la nivelul braţului pacientului.
~ Se fixează pe artera humerală membrana stetoscopului.
~ Se introduc olivele în urechi.
~ Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă progresiv aerul din manşetă până când se percepe primul zgomot
= valoare TA maximă (sistolică). Se continuă decomprimarea până când
zgomotele dispar = valoare TA minimă (diastolică).
Metoda palpatorie
~ Se determină prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul biauricular.
Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Se obţin valori mai mici decât prin
metoda auscultatorie
Metoda oscilometrică:
~ Evidenţiază amplitudinea oscilaţiilor arteriale ce se observă pe cadranul gradat al
oscilometrului Pachon.
~ Se descoperă membrele superioare şi inferioare – îmbrăcămintea nu trebuie să fie
strâmtă.
~ Manşeta se fixează la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de unde pulsaţiile
se transmit la manometru.
~ Se pompează aer în manşetă până la dispariţia pulsului periferic – când presiunea
depăşeşte tensiunea arterială maximă.
~ Se citeşte oscilaţiilor pe cadranul manometrului.
~ Se scade presiunea din manşetă cu 10 mmHg şi se citeşte din nou valoarea
oscilaţiilor arteriale.

6 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Se fac scăderi şi citiri succesive până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii,

ceea ce se numeşte indice oscilometric.
~ Se apreciază valorile normale în limite foarte largi – variabile de la individ la
individ.
~ Valori normale:
▪ 3-6 diviziuni la coapsă.
▪ 2-4 diviziuni în 1/3 superioară gambă.
▪ 1,5-2 diviziuni în 1/3 inferioară gambă.
▪ 3-4 diviziuni la membrele superioare.
~ Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor, ci diferenţa dintre două regiuni
simetrice. Se consideră patologică diferenţa mai mare de două unităţi la acelaşi
nivel – indică leziune a trunchiului principal sau obstrucţii vasculare
→ Notare:
~ Cifric în caiet.
~ Grafic în foaia de temperatură (o linie = 1 unitate coloană de mercur). Deasupra
liniei se notează valoarea maximă, sub linie se notează valoarea minimă.
→ Interpretare:
~ Normal: se obţin 2 valori – TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
~ Diferenţa dintre TA max şi TA min se numeşte tensiune diferenţială – cu
importanţă diagnostică.
~ Patologic: valori crescute = hipertensiune, valori scăzute = hipotensiune.
 N.n. 60/40 mmHg.
 1 an 80/50 mmHg.
 12 ani 100/60 mmHg.
 Adult 120/70 mmHg p / minut.
→ Factorii care influenţează tensiunea arterială:
~ Factori biologici:
▪ Vârsta – la copilul mic TA este mai mică decât la adult.
▪ Debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor,
vâscozitatea sângelui.
▪ Somnul – scade TA arterială. Efortul fizic – creşte TA.
▪ Alimentaţia – în timpul digestiei TA creşte uşor.
~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate.
~ Factori sociali – mediul ambiant, frigul sau căldura excesivă (frigul produce
vasoconstricţie şi creşte tensiunea arterială, iar căldura produce vasodilataţie şi
scade tensiunea arterială), clima.
→ Observaţii:
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii. Manşeta
va fi bine fixată pe braţul pacientului.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
~ Măsurarea se face în clinostatism sau / şi ortostatism. Măsurarea se face dimineaţa
şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite intervale recomandate de
medic.
~ La indicaţia medicului se fac măsurători comparative la ambele braţe.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
~ Aparatele vor vi verificate anual în laboratoare specializate.
~ Valorile se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE CU
BOLNAVUL.

7 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Regiunile obişnuite de măsurare a oscilometriei sunt 1/3 inferioară şi superioară

a gambei, 1/3 inferioară a coapsei, antebraţului şi braţului – totdeauna se fac
măsurări comparative la cele două membre.

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII.

→ Definiţie:
~ Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare
de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie, convecţie).
~ Homeotermie → păstrarea valorilor constante de temperatură (36,7-370C
dimineaţa şi 37-37,30C seara).
~ Febră = pirexie.
→ Scop:
~ Depistarea variaţiilor de t0 patologice.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
→ Locul măsurării:
~ Cavităţi închise → rect, vagin.
~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
→ Materiale:
~ Termometru maximal (termometru electric, febertest etc.).
~ Tampon cu alcool.
~ Tăviţă renală.
~ Prosop.
~ Lubrefiant → vaselină (pentru măsurarea temperaturii rectale), apă (pentru
măsurarea temperaturii vaginale sau orale).
~ Foaie de temperatură. Creion negru
→ Metode:
~ Cu termometru maximal.
~ Cu febertest.
~ Cu termometru electric.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe
înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic:
▪ Axilă → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul
comod.
▪ Rectal → pentru adult poziţia decubit lateral stâng, pentru copil decubit dorsal
cu picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
→ Indicaţii tehnice:
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în
rezervor.
~ În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
→ Tehnica:
~ Se spală mâinile.

8 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Măsurarea în axilă:
▪ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
▪ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
▪ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna pe torace.
▪ Se aşteaptă 10 minute, se scoate termometru.
▪ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
~ Măsurarea în rect:
▪ Se lubrefiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
▪ Se introduce bulbul termometrului în rect cu de rotaţie şi înaintare.
▪ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte.
~ Măsurarea în cavitatea bucală:
▪ Se umezeşte termometrul.
▪ Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
▪ Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strânge între
dinţi.
▪ Se scoate termometrul şi se citeşte.
→ Notare:
~ Cifric în caiet.
~ Grafic în foaia de temperatură (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).
~ Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
→ Interpretare:
~ Normal:
▪ Bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.
~ Patologic:
▪ Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
▪ Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
 Subfebrilitate → 37-380C.
 Febră moderată → 38-390C.
 Febră ridicată → 39-400C.
 Hiperpirexie → peste 400C.
→ Factorii care influenţează temperatura:
~ Factori biologici:
▪ Alimentaţia – creşte uşor temperatura.
▪ Efortul fizic – creşte temperatura.
▪ Vârsta → la copil temperatura fiziologică este uşor mai crescută decât la adult,
iar la vârstnic temperatura fiziologică este mai scăzută.
▪ Variaţia diurnă → valorile de seară sunt mai ridicate decât cele de dimineaţă.
▪ Sexul → femeile în perioada ciclului menstrual au valori de temperatură peste
370.
~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate – cresc temperatura.
~ Factori sociali:
▪ Clima → frigul sau căldura excesivă (frigul şi umezeala produc scăderea
temperaturii, iar căldura produce creşterea temperaturii.
▪ Locul de muncă – creşteri sau scăderi ale temperaturii ambiante determină
dereglări ale temperaturii.
▪ Locuinţa – temperatura din încăpere influenţează temperatura corpului
(camera supraîncălzită creşte temperatura şi invers).
→ Manifestări care însoţesc febra:
~ Frison – contracţie musculară puternică.
~ Tegumente roşii, calde, transpirate.

9 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA

Modul: NURSING GENERAL II – CURS 4-1

~ Pilloerecţie – piele de găină, senzaţie de frig.

~ Sindrom febril → cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete,
oligurie, urină concentrată, convulsii, halucinaţii, delir, dezorientare.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule – întâlnite în boli infecţioase.
→ Observaţii:
~ Măsurarea se face dimineaţa la sculare, înaintea toaletei sau altor activităţi între
orele 7-8, şi seara între orele 16-17.
~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.
~ Valorile mari sau prea scăzute se verifică.
~ Dacă bolnavul ştie şi poate îşi introduce singur termometrul în rect.

10 Profesor: STĂNCULESCU DANIELA