Nursing General 1 - 2022-2023

NURSING GENERAL 1 - ANUL 1 - SEMESTRUL 1 2022-2023
INTRODUCERE ÎN NURSING
NURSING = îngrijirea omului sănătos şi bolnav dpdv holistic
NURSĂ = ASISTENTĂ MEDICALĂ
A ÎNGRIJI înseamnă a aplica un complex de activităţi în scopul menţinerii şi recâştigării
sănătăţii precum şi prevenirea îmbolnăvirii.
OMS defineşte nursingul ca o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii ce cuprinde
promovarea sănătăţii, prevenirea bolii (profilaxie) şi îngrijirea persoanei bolnave (fizic, mental,
psihic şi cu handicap) de toate vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate
formele de asistenţă socială.
ISTORIA PROFESIUNII
Practicată din perioada preistorică, arta de a îngriji are un caracter universal, putând fi
acceptată ca o lege naturală. Recunoaşterea ca profesie, „utilă şi unică”, se produce în a doua
jumătate a secolului XX. De-a lungul timpului „arta de a îngriji”, a fost influenţată de specificităţile
culturale, etnice, credinţă, diferitelor grupuri etnice.
MESOPOTAMIA. Mesopotamienii căutau în valorile etice o unitate de măsură care să le dea

o solidă bază morală. Lumea lor nu mai este arbitrară, răul şi bolile nu mai sunt considerate simple
întâmplări.
La începuturile istoriei lor mesopotamienii au abordat bolile prin prisma medicinei magico-
religioase, iar când acestea dădeau greş se recurgea la serviciile medicului empiric sau la chirurg.
Medicina magică era practicată de preoţi, iar cauza bolilor era pusă pe seama greşelilor
săvârşite faţă de zei. Diferiţi demoni, spirite şi duhuri erau asociate unor boli şi afecţiuni. Ritualul
izgonirilor din corpul suferind era practicat de un preot exorcist numit Asipu. Preoţii se formau în
şcolile de medicină hieratică, cea mai vestită fiind situată în oraşul Bosippa. Patronul medicinei era
considerat zeul Ninazu, care avea ca simbol un şarpe încolăcit pe toiag.
Pentru aflarea unui prognostic sau a unei terapii eficiente într-o anumită boală, preoţii Asipu
foloseau diferite metode de divinaţie, constând în studierea organelor unor animale sacrificate, a
picăturilor într-un vas cu apă, interpretări astrologice sau interpretarea viselor.
Cu timpul asiro-babilonienii dezvoltă o nouă ştiinţă, numită catarctica, sau „arta de a preveni
şi vindeca bolile şi suferinţele morale, prin purificarea sufletului şi curăţenie corporală”, reuşind să-
şi dezvolte o medicină empirică pre-ştiinţifică.
Din codul regelui Hammurabi reiese că ştiinţa practicată de medicii empirici se numeşte
ASUTU, iar practicantul ASU. Activitatea medicilor se desfăşura conform unei stricte etici
profesionale, care reglementa atribuţiile şi onorariile ce li se cuveneau.
În oraşul sumerian Nippur s-a găsit o tăbliţă care conţine texte medicale, în special elemente
de farmacopee, majoritatea medicamentelor folosite fiind de origine vegetală.
Civilizaţia asiro-babiloniană a dat culturii medicale o farmacopee bogată, cu un mare număr
de reţete şi tehnici terapeutice, din care însă lipsea un element esenţial: cantitatea diferitelor produse
componente.
Judecând după vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost probabil, primii care au
reuşit să creeze o medicină empirică.
EGIPT. Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt: Papirusul Ebers (descoperit în
1873 la Teba), Papirusul Brugsh (1909 în Memphis), Papirusul Edwin Smith (1862), Papirusul
Hearst şi Papirusul Chester Beatty. Studiul lor relevă baza empirică a procedeelor medicale,
amestecate cu magia şi practicile religioase.
1
Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau consideraţi reprezentanţi ai

marelui zeu Toth, patron al ştiinţelor şi al bibliotecarilor. Preocupările medicale erau în deplină
concordanţă cu civilizaţia egipteană şi aveau un caracter mistico-religios, dezvoltând în paralel şi o
medicină empirică, laică, bazată pe unele proceduri terapeutice ce îşi dovediseră eficacitatea de-a
lungul timpului. Deşi cunoşteau arta îmbălsămării şi practica disecţiei cadavrelor, se pare că aveau
puţine cunoştinţe despre anatomia corpului omenesc.
Aflăm de la istoricul grec Herodot, că medicina egipteană avea un oarecare grad de
specializare: „Ţara este plină de medici, unii pentru ochi, alţii pentru dinţi, alţii pentru
abdomen, alţii pentru boli ascunse.”
Istoricul grec Diodore relatează despre obligativitatea bolnavilor egipteni, că odată
însănătoşiţi să relateze preoţilor, simptomele bolii avute şi remediile folosite. Se pare că vechii
egipteni ştiau semiologia anginei pectorale şi a infarctului miocardic.
Începând din jurul anului 1650 ICh., în Egipt începe să se formeze o medicină socială şi o
medicină a muncii. Soldaţii primeau îngrijire medicală gratuită, constructorii de piramide erau
supravegheaţi medical, favorizând astfel dezvoltarea chirurgiei şi a ortopediei. Totuşi în vechiul
Egipt nu s-a găsit nici o urmă a vreunei instituţii comparabilă cu spitalul.
INDIA. Experienţele medicinei indiene pot fi catalogate pe trei mari perioade: medicina
preariană (300-1500 ICh.), medicina vedică (700 ICh., – până acum), medicina ayurvedică
(tradiţională, indiană). Conceptele medicale ale civilizaţiei preariene au putut fi deduse odată cu
descoperirea minelor de la Mohenj-Daro şi Harrapa, ai căror locuitori, se pare că acordau o mare
importanţă igienei corporale.
Medicina vedică are la bază o concepţie medicală mistică, bazată pe exorcizare şi
demonologie.
Filozofia medicală indiană se bazează pe existenţa unor canale (nandi, dhamani şi hira) prin
care circulă forţa organică, care va constitui fundamentul pe care se vor construi, atât medicina
ayurvedică cât şi tehnica yoga.
Ayurveda, sau „ştiinţa vieţii”, este o concepţie bio-medicală asupra omului sănătos, dar şi
bolnav. Cel mai vechi text de medicină ayurvedică este cunoscut sub denumirea de Carakasamita,
reprezentând o colecţie de cărţi în proză şi versuri, cuprinzând în mod separat, cunoştinţe de
anatomie, diagnostic, prognostic şi diferite terapii.
În India educaţia medicală se făcea în universităţi, cele mai cunoscute fiind, Nalanda şi
Takasila. După 7 ani de învăţătură, „învăţăcelul” îşi desăvârşea cunoştinţele sub îndrumarea unui
maestru. Odată dobâdit, dreptul de a practica, medicul se obligă să înlăture suferinţa şi să lupte
pentru fericirea oamenilor. Îngrijirea medicală era acordată, deopotrivă de către bărbaţi cât şi de
femei. Bolile erau diagnosticate prin observaţie şi examinarea clinică, medicul luând în observaţie
trei elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul limbii şi caracteristicile urinei. Din
arsenalul terapeutic bazat pe droguri, vegetale şi produse de origine animală, făceau parte: boraxul,
sulfatul de cupru, carbonat de sodiu, mercurul, rezepina, extracte de substanţă nervoasă etc.
În esenţă medicina ayurvedică poate fi rezumată astfel: este creată de preoţi, filozofi sau
medici, fiind practicată de profesionişti; se bazează pe o literatura medicală temeinică, ce conţine o
semiologie bogată, dar şi un arsenal terapeutic medical şi chirurgical evoluat, comparabil cu cel
european; în ecuaţia sănătate - boală, bolnavul reprezintă factorul pasiv ce apelează la factorul activ
pentru a-l salva.
CHINA. Atât civilizaţia antică chineză cât şi medicina pe care au dezvoltat-o, se bazează în
special pe viziunea cosmologică asupra lumii. De aici ideea că microcosmosul corpului omenesc,
nu reprezintă altceva decât o imagine miniaturală a macrocosmosului. Interzicerea disecţiilor a dus
la dezvoltarea unei anatomii filozofică în care se încerca un paralelism între alcătuirea corpului şi
astrologie, soldat de cele mai multe ori cu deducţii aberante. Pe baza acestor concepţii se va
dezvolta medicina tradiţională şi acupunctura.
2
Între secolele XII şi III ICh, meşteşugul vindecării începe să se diferenţieze pe ramuri: medici
de boli (internişti), medici de tumori (chirurgi), medici de hrană (dieteticieni) sau medici de animale
(veterinari). Prima lucrare medicală chineză cunoscută este Yi Jing (Cartea Schimbărilor) atribuită
împăratului Fu Xsi (2850 ICh.), ce reuşeşte să fundamenteze concepţiile filozofice ale ştiinţelor
medico-chirurgicale ale acelor vremuri. Împăratul Sei Nung (2748 ICh.) publică Farmacopeea
vegetală Chineză (Pen Tsao) iar împăratul Huang Ti (2697 ICh.) editează o scrisoare medicală
celebră, numită Canonul Medicinei (Nei Ching), în care reuşeşte să formuleze principalele
obiective ale artei medicale chineze: „Vindecarea bolnavilor şi întărirea sănătăţii celor sănătoşi.”
În paralel cu medicina cosmologică se va dezvolta şi o medicină empiric-pragmatică, şcolile
medicale apărând, se pare, în perioada 800 – 1000 era noastră, unde medicii erau învăţaţi să
consulte bolnavii cu deosebită minuţiozitate.
Terapia prin acupunctură, ce caută să aducă redobândirea echilibrelor diferitelor organe ale
corpului prin înţepare şi presopunctura diferitelor puncte corespondente ale organelor interne, a
reuşit să reziste timpului peste 1200 de ani.
IUDEEA. Codul de sănătate cuprins în Vechiul Testament, abordează în primul rând aspecte
ale igienei individului, familiei şi comunităţii, cu scopul de menţinere a sănătăţii şi prelungirea
vieţii.
Vechii evrei aveau programe atent planificate de vizitare şi îngrijire a bolnavilor la domiciliu,
pentru curăţenie fizică şi spirituală, atât al celui suferind cât şi a familiei sale.
Preoţii erau aceia care dădeau vedictul, de curat sau spurcat unei persoane, pe baza cărţilor
sfinte şi tot ei decideau izolarea bolnavilor suferinzi de boli contagioase sau reintegrarea în familie a
celor vindecaţi. Medicina laică era practicată de medici (Rofe) şi moase (Hacania).
GRECIA ANTICĂ. Miturile şi legendele vechilor greci se oglindesc şi în preocupările pentru

perfecţionarea artei de vindecare a trupului şi sufletului. Pentru eleni bolile erau rezultatul
pedepselor pe care zeul Apollo şi sora sa Artemis le aplicau pământenilor intraţi în conflict cu ei.
Apollo era recunoscut în Olimp ca patron al medicinei iar Artemis zeiţa care ocroteşte câmpurile,
animalele, şi vindecă miraculos bolile. De la zeiţa Artemis a deprins virtuţile plantelor medicinale
centaurul Kiron, cel care avea să formeze o întreagă pleiadă de medici practicieni, printre care se va
număra şi faimosul medic al antichităţii greceşti, Asklepios. Folosindu-şi de tânăr arta de a vindeca,
acesta este zeificat şi identificat ca zeu al medicinii. Metodele sale de tratament erau descântecul,
elixirul, buruienile de leac, alifiile şi intervenţiile chirurgicale. Templele închinate zeului vindecător
erau de regulă aşezate în locuri cu climă caldă, înconjurate de multă verdeaţă, unde cei bolnavi erau
aduşi pentru a-şi menţine o igienă riguroasă şi un regim de viaţă foarte chibzuit. De fapt sanctuarele
lui Asklepios erau un fel de sanatorii cu caracter laic iar discipolii lui numiţi asklepiazi, sunt
consideraţi primii medici ai antichităţii.
Începând cu secolul VI ICh., filozofii medici greci renunţând la un empirism fără orizont,
reuşesc să diferenţieze o filozofie laică, punând bazele dezvoltării ştiinţelor biologice, inclusiv al
medicinei. Interpretările materialiste asupra lumii, enunţate de filozofii greci, deşi nu aveau o bază
experimentală, prezintă importanţă datorită gândirii raţionale pe care caută să o promoveze.
Cel care a reuşit să sintetizeze cunoştinţele medicale ale timpului său, elaborând o concepţie
medicală unitară bazată pe filozofia materialistă a fost Hippocrate din Kos, care a reuşit
desprinderea medicinii ca ştiinţă din cuprinsul general al filozofiei. Cele aproximativ 67 de cărţi
medicale atribuite lui Hippocrates, cunoscute sub numele de „Corpus Hippocraticum”, reprezintă
concepţia ştiinţifică şi filozofică a „epocii de aur” a culturii elene.
Principiile generale ale doctrinei hipocratice se fundamentează pe următoarele teze
patogenice:
Teoria dezechilibrului celor patru umori prin care sângele produs de inimă, phlegma produsă
de creier, bila neagra (melancolia) produsă de splină, şi bila galbenă secretată de ficat, trebuie să fie
în echilibru, apariţia bolii datorându-se dezechilibrului produs între aceste umori.
3
Teza temperamentelor, care susţine că oamenii aflându-se sub influenţa factorilor cosmici şi
geografici formează următoarele tipuri temperamentale: sangvinic (vioi), flegmatic (rece), coleric
(furtunos), melancolic (timid, trist).
În ceea ce priveşte etiologia bolilor, Hippocrate susţine în tratatul ”Despre aer, ape şi lacuri”:
„Orice boală are o cauză naturală şi nimic nu se întâmplă fără intervenţia naturii... Nu există
boli divine datorită intervenţiei zeilor... Natura este primul medic al bolnavilor şi numai
favorizând eforturile sale putem obţine oarecare succes.” Observarea atentă a bolnavului,
descrierea simptomelor bolii pentru un diagnostic cât mai exact, fac din lucrarea „Despre
prognoze”, o carte de referinţă pentru tripla misiune a medicului: „să judece asupra celor petrecute,
să cunoască cele prezente şi să prevadă cele ce vor fi.” Referindu-se la terapie, enunţă un pricipiu
universal valabil: „nu există reguli absolute, căci nu există boli, ci bolnavi şi organisme diferite ce
pot reacţiona în mod diferit la acelaşi remediu.”
De la Hippocrate ne-a rămas şi celebrul jurământ atribuit lui, care cuprinde îndatoririle morale
ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de
medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrate.
ROMA ANTICĂ. Romanii au dezvoltat servicii comunitare de sănătate a căror organizare

eficientă a contribuit la perpetuarea funcţionării acestora, chiar după destrămarea imperiului. În
primul secol al erei noastre, o serie de învăţaţi ai vremii reuşesc să cuprindă în operele lor sinteza
cunoştinţelor acumulate în diverse domenii.
Cele mai remarcabile personalităţi medicale romane sunt consideraţi Aulus Cornelius Celsus
(60 ICh.-20 DCh) autorul lucrării „De arte medica”, cel care a introdus în semiologia medicală
celebrele caracteristici ale inflamaţiei: „rubor et tumor cum color et dolor” (roșeață, tumefacție,
culoare, durere) şi celebrul medic antic, Galenus (129-201), născut în Pergam, considerat ultimul
mare reprezentant al medicinei antice. Datorită disecţiilor şi vivisecţiilor publice, este considerat
primul mare experimentator al medicinei. În tratatul său „De simplicum medicamentorum”,
reuşeşte să descrie şi să clasifice aproximativ 473 de remedii vegetale.
ISLAM. Îngrijirile medicale practicate de arabi aveau la bază moştenirea medicală

hippocratică, adaptată la principiile islamice. Cea mai reprezentativă figură a medicinei arabe a fost
Abu al Hussein ibn Abdallah ibn Sina (980-1037) mai cunoscut sub numele de Avicena. În
tratatul său „Al Quanun” (Canonul Ştiinţelor Medicale) redă cu rigurozitate matematică
cunoştinţele medicale ale vremii: anatomia, fiziologia, diagnosticul şi tratamentul. A făcut primele
descrieri clinice ale diabetului zaharat (boala urinilor dulci) şi antraxul (focul persan), a reuşit să
facă o diferenţiere argumentată între ulcer, gastrită şi stenoza pilorică precum şi între meningism şi
meningită.
RENAŞTEREA. O perioadă în care arta de a îngriji începe să se impună ca o practică diferită

faţă de arta de a vindeca, în paralel cu progresul ştiinţei, tehnicii şi dărâmarea barierelor mistico-
religioase, la care au contribuit numeroşi învăţaţi.
Andre Vesale (1514-1564) în cele 7 părţi ale tratatului său de anatomie, „De Humani
Corporis Fabrica” (Alcătuirea corpului uman), expune o concepţie nouă, bazată pe observaţii
directe, cercetare şi gândire raţională.
Adevărurile enunţate de Vasale sunt:

- maxilarul inferior este mic
- femurul şi humerusul sunt oase drepte, nu curbate
- vena azigos se varsă în vena cavă superioară, nu în cea inferioară
- osul stern este constituit din 3 părţi şi nu din 7
- uterul este format dintr-o singură cavitate
- ovarul conţine corpul galben
4
- descrie corect anatomia inimii şi traiectul venelor

- susţine posibilitatea afoniei după secţionarea nervului recurent al colapsului pulmonar
secundar, după deschiderea toracelui
- atrage atenţia asupra posibilităţilor de stimulare directă a miocardului în timpul opririi inimii
şi a supravieţuirii bolnavului după splenectomie
Miguel Seret (1509-1553) bazându-se pe studii anatomice reale reuşeşte să dea o descriere
exactă a micii circulaţii.
Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elveţian, este considerat un inovator al gândirii
biomedicale. Folosind metoda experimentală a încercat să fundamenteze următorul concept
biomedical: „procesele care se petrec în corpul uman sunt chimice, iar chimia este sortită să joace
un rol imens în medicină”.
Girolamo Francastoro (1483-1553) în lucrarea sa „De contagione contagionis morbis et
eorum curratione” (Despre contagiune, boli contagioase şi tratamentul lor) descrie căile de
transmitere a bolilor infecţioase, realizând totodată o clasificare a lor. Susţinând că infecţia este
produsă de particule mici invizibile poate fi considerat ca pionierul epidemiologiei. A fost primul
care a diferenţiat ciuma de tifosul exantematic.
Ambroise Pare (1509-1590) va introduce în tratamentul plăgilor un antiseptic format din
gălbenuş de ou, soluţie alcoolizată şi terebentină, acoperite de feşe din bumbac. A imaginat tot felul
de proteze mecanice pentru răniţii suferinzi de amputări.
William Harvey (1578-1657), cu studii de medicină la Cambridge şi Padova, publică
lucrarea „Excitatio anatomica de motu cordis et sanguinis în animalibus” (Cercetarea anatomică
asupra mişcării inimii şi sângelui la animale). Socotită ca apogeu al descoperirilor Renaşterii,
descrierea circulaţiei sanguine reprezintă o lovitură definitivă dată medicinii dogmatice tradiţionale.
El este cel care va pune bazele embriologiei prin dezvoltarea epigenezei: „Omne vivum ex ovo”
(tot ceea ce este viu provine din ou).
Printre pionierii politicilor de sănătate comunitare este şi William Perry, care a emis ideea că
doar controlând bolile transmisibile s-ar putea ameliora mortalitatea materno-infantilă.
Spitalele vremii devin locuri unde pe lângă îngrijirea bolnavilor se studia şi se învăţa arta
medicală. Arta de a îngriji începe să se diferenţieze faţă de arta de a vindeca.
Saint Francisc De Sales (1567-1662) înfiinţează o asociaţie voluntară a „vizitatorilor
prieteni”, care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordând îngriiri. Asociaţia a reprezentat
o formă timpurie de „îngrijiri tip nursing” la domiciliu.
Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltării îngrijirilor
de sănătate şi al ajutorului social. În 1617 organizează la Paris „Confreria carităţii”, organizaţie
formată din tinere credincioase laice, ce se consacră îngrijirilor la domiciliu.
Camille de Lelis, militar de carieră, se converteşte la catolicism şi se dedică îngrijirii
bolnavilor, în special a celor atinşi de ciumă. După canonizare a fost ales ca patron al infirmierelor.
Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor şi a celor săraci, va instituţionaliza funcţia de
ajutor social şi de îngrijire, creând premisele apariţiei funcţiei de îngrijitor de sănătate.
REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ. Epidemiile care au bântuit Europa secolelor XVII-XVIII au

influenţat radical modul de gândire, de la concepţia fatalistă la instituirea carantinelor şi
intensificarea controlului sanitar asupra vieţii publice. Dezvoltarea industrială a dus la creşterea
populaţiei urbane, la o rată crescută a mortalităţii infantile, abandonul şi uciderea sugarilor, condiţii
grele de muncă, creşterea exponenţială a îmbolnăvirilor profesionale şi o creştere a incidenţei
bolilor mintale. Printre cei care au pregătit reforma concepţiilor privind bolnavii mintali se numără
şi scriitorii Fracncoise-Marie Voltaire (1694-1778), Diderot (1713-1784) şi H.G. Mirabeau
(1749-1791). Printre primii reformatori ai sistemului psihiatric se numără Vincenzo Chiarugi
(1759-1820), care reuşeşte să introducă în 1788 la Spitalul Sf. Bonifacio din Florenţa, un sistem în
care nurse instruite corespunzător, îngrijeau bolnavii psihici sub directa supraveghere a medicilor.
În lucrarea „De morbis artificum” (Despre bolile meseriaşilor), Bernardino Ramazzini (1633-
1714) descrie peste 50 de profesii expuse noxelor. Eforturile moderne privind sănătatea publică au
5
apărut în Anglia odată cu Legea Elisabetana pentru săraci, din 1601, ce garanta asistenţa medicală şi
îngrijire de nursing pentru săraci, orbi, şi handicapaţi.
Spre sfârşitul perioadei industriale opinia publică îşi va schimba optica faţă de persoanele care
prestau activităţi de nursing. Aceste grupuri constituite în special din persoane de sex feminin şi
sprijinite de cele mai multe ori de ordine religioase, vor fi treptat înlocuite de femei murdare, beţive,
necinstite, numite „drojdia societăţii”. Nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori, fiind
obligată să desfăşoare o muncă zilnică obositoare şi prost remunerată. Aceasta perioadă a fost
denumită de istoriografi „epoca neagră a nursingului”.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestei perioade se referă la imunologia
practică şi anume la vaccinarea antivariolică. Inocularea copilului James Phipps cu vaccin
antivariolic, la 14 mai 1796, de către medicul generalist englez Edward Jenner a deschis cea mai
importantă eră în lupta cu microbii.
SECOLUL XIX. Un secol în care oamenii de ştiinţă continuă să aducă remarcabile

contribuţii în diferite domenii de activitate, inclusiv în medicină.
Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate şi paleontologiei, Robert
Brown (1873-1913) descrie existenţa nucleului în celulele animale şi vegetale, Mathias Schleiden
(1804-1881) şi Theodor Schwann (1810-1882) elaborează „teoria celulară” ca bază de organizare a
structurilor animale şi vegetale. Chimistul Louis Pasteur (1822-1895) a reuşit câteva descoperiri
esenţiale în microbiologie (teoria microbiană a bolilor infecţioase), chimie (fermentaţii,
cristalografia) şi imunologie, realizând vaccinuri împotriva holerei aviare, antraxului şi turbării.
Robert Koch (1843-1905) a dăruit medicinei importante descoperiri în domeniul mediilor de
cultură a bacteriilor, etiologia antraxului, tuberculozei şi holerei. Românul Victor Babeş (1854-
1926) împreună cu patologul Victor A. Cornil (1837-1908) publică prima carte de bacteriologie
din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului imunităţii pasive, perfecţionând tratamentul
antirabic prin asocierea vaccinului cu serul antirabic. În aceeaşi perioadă I.I. Mecinikov (1845-
1916) şi Paul Ehrlich (1854-1915) au descris principalele mecanisme de apărare a organismului în
caz de infecţie, punând bazele imunologiei.
Dezvoltarea ştiinţelor va duce la apariţia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec
(1781-1826) care introduce metoda auscultaţiei în examinarea clinică. El a fost şi cel care a inventat
şi a construit primele stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influenţată de 3 mari
descoperiri: anestezia atribuită lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de
Joseph Lister (1827-1912) şi asepsia pasteuriană în 1893.
Secolul XIX reprezintă o epocă importantă în formarea cadrelor sanitare şi popularizarea
cunoştinţelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. În 1811 se înfiinţează la Bucureşti,
Spitalul Filantropia, în 1838 este inaugurat Spitalul Brâncovenesc iar sub conducerea lui Iosif
Sporer (1780-1850) se va înfiinţa o şcoală de moaşe. El va redacta pentru elevele sale manualul
„Meşteşugul moşirii pentru învăţătura moaşelor la Institutul maternităţii din Bucureşti”. Printre
promotorii organizării sanitare moderne se numără şi medicii Carol Davila (1828-1884) şi Nicolae
Kretzulescu (1812-1900) iniţiatorul Şcolii de mică chirurgie de la Spitalul Colţea.
În America prima asociaţie de voluntari pentru sănătate, „Societatea doamnelor milostive” se
constituie în prima jumătate a secolului al XIX-lea în New York şi îşi propunea într-ajutorarea
bolnavilor şi săracilor.
În 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajează pe Francesca Root,
absolventa primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor săraci, îngrijiri de sănătate
şi asistenţă religioasă. În 1866 în Philadelphia ia naştere „Asociaţia Nurselor Vizitatoare” ce
presta îngrijiri la domiciliul bolnavilor.
În jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sănătate iar în 1878 se înfiinţează
Serviciul Spitalelor de Marină, o instituţie care să ofere îngrijiri marinarilor bolnavi şi infirmi,
reuşind în timp să devină un model pentru organizarea serviciilor de sănătate publică în S.U.A.
Lillian Wald şi Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reuşit în 1893, organizarea unui
serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor săraci. Lillian Wald considerată prima nursă
6
pentru sănătate din SUA, implicându-se activ în folosirea metodelor epidemiologice în campaniile
de politică socială pentru promovarea sănătăţii, a condus la înfiinţarea companiilor de asigurări,
care să plătească serviciile de nursing şi împreună cu Lee Fraskel a iniţializat primul program de
nursing comunitar pentru muncitori, la Compania de Asigurare Metropolitană. Serviciul de nursing
înfiinţat de Lillian Wald a avut o contribuţie importantă în organizarea nursingului comunitar, prin
îngrijirile acordate la domiciliu plătibile în rate, stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse,
folosirea anunţurilor publicitare în recrutarea de noi nurse, scăderea indicatorilor de morbiditate şi
mortalitate.
În 1862, omul de afaceri Henry Durant publică cartea „O amintire de la Solferino”, cu
această ocazie propunând înfiinţarea în fiecare ţară a unor societăţi de ajutorare a militarilor răniţi în
confrutările armate. La 17 februarie 1863 la Geneva, împreună cu bancherul Gustave Moynier,
generalul G.H. Dufour, medicii Louis Appia şi Theodore Maunoir formează un comitet cu
scopul de a pregăti o Conferinţă internaţională, în vederea discutării unor aspecte legate de
sprijinirea serviciilor sanitare şi la acordarea de ajutor tuturor militarilor răniţi. În luna octombrie
1863 reuşesc organizarea acestei conferinţe, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se transformă în
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, având ca deviză: „pregătirea în timp de pace, pentru a fi
de ajutor în timp de război”. La 8 august 1864 reuşesc să convoace, cu ajutorul guvernului elveţian,
o Conferinţă diplomatică, la care au luat parte 11 ţări europene şi SUA. Textul pregătit de Comitetul
Internaţional, cunoscut sub numele de „Convenţia pentru ameliorarea soartei militarilor răniţi din
armatele în campanie”, marchează o dată importantă în istoria umanităţii. Convenţia stipulă:
„Ambulanţele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi recunoscute ca neutre şi ca atare vor fi
protejate şi respectate de către beligeranţi. Militarii răniţi sau bolnavi vor fi luaţi în îngrijire de către
naţiunea cărei îi aparţin.” Totodată s-a adoptat şi semnul distinctiv, o cruce roşie pe fond alb,
reprezentând culorile inversate ale steagului federaţiei elveţiene, ca un omagiu adus neutralităţii
Elveţiei.
În timpul războiului ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va înlocui crucea cu o semilună
roşie, fiind apoi urmată de majoritatea ţărilor musulmane. În următorul deceniu 22 de state vor
adera la această convenţie, fiecare dintre ele înfiinţându-şi Societăţi Naţionale de Cruce Roşie.
În aprilie 1919, cu prilejul Conferinţei medicale internaţionale de la Cannes se va adopta
propunerea ca activitatea Crucii Roşii să se desfăşoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la iniţiativa
lui H.P. Davison, va lua naştere la Paris în data de 5 mai 1919, Liga Societăţilor de Cruce Roşie
şi Semiluna Roşie, ca federaţie a Societăţilor Naţionale, având ca deviză: „Per Humanitatem ad
Pacem” (Prin umanitate spre pace).
SECOLUL XX aduce cu sine accelerarea dezvoltării fără precedent, în toate sectoarele de

activitate, inclusiv în medicina şi arta îngrijirilor de sănătate.
La o lună de zile după ce W.C. Röentgen (1845-1923) descoperă razele X, Henry Bequerel
(1852-1908) pune în evidenţă fenomenul radioactivităţii naturale. Marie Curie (1864-1934)
împreună cu soţul ei Pierre Curie (1859-1906), studiind fenomenul radioactivităţii, vor descoperi
radiumul. Atât radiologia cât şi izotopii radioactivi, reprezintă progrese fără precedent, care vor
revoluţiona metodele de diagnostic şi tratament, ducând la dezvoltarea unor noi ramuri medicale
precum ftiziologia, traumatologia, urologia, angiocardiografia, radioterapia etc. Legea segregării
genetice, postulată de botanistul W.J. Johannsen (1857-1917), va revoluţiona biologia celulară iar
postularea transmiterii eredităţii la nivelul celular, de către T.H. Morgan (1866-1945) şi echipa sa,
genetică moleculară va evolua considerabil. Descrierea în anul 1900 a grupelor sanguine şi a
factorului Rhesus (Rh) de către K. Landsteiner şi a reacţiei de fixare a complementului de către
Jules Bordet (1870-1960) şi P.O. Gengnon (1875-1957), vor duce la dezvoltarea unor sectoare
medicale precum imunologia, hematologia, genetica, antropologia, medicina judiciară.
Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica,
imunopatologia, vor atrage după sine una dintre cele mai spectaculoase realizări ale secolului XX:
transplantul de organe. Profesorul Cristian Barnard reuşeşte în 1967 efectuarea primelor grefe
cardiace, ulterior chirurgia transplantului extinzându-se şi la alte organe interne ca rinichi, ficat,
7
grefe intestinale, şi de membre etc. Descoperirea culturilor de ţesuturi pusă la punct de Alexiss
Carel (1873-1955) va deschide calea cercetării în inframicrobiologie. Datorită tehnicilor culturilor
de celule, s-a reuşit obţinerea vaccinului antipoliomielitic. După descoperirea sulfamidelor în anul
1938 de către Gerhard Domagk (1895-1964), în 1944 o echipă a Universităţii Oxford, condusă de
Sir Alexander Fleming (1881-1955), va reuşi să izoleze şi să stabilizeze primul antibiotic operant,
penicilina, ce va atrage după sine sinteza unui număr important de alte antibiotice, revoluţionând
terapia bolilor infecţioase.
În paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei în secolul XX vor începe să se
dezvolte în toate ţările europene şcoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii acestor
şcoli alături de puterea publică, vor căuta să-şi finalizeze iniţiativele de formare a cadrelor medicale
şi recunoaşterea profesiei de asistent medical.
După Primul Război Mondial ţările beligerante se vor confrunta cu multe şi complexe
probleme de sănătate a populaţiei lor. Deşi timide şi sporadice la început, semnalele trimise de către
lumea medicală guvernelor cu privire la starea precară de sănătate a populaţiei din majoritatea
ţărilor europene, încep să sensibilizeze opinia publică. Vor lua naştere asociaţii naţionale de luptă
împotriva diferitelor maladii, ce aveau nevoie de profesionişti, capabili să dezvolte strategii şi să
intervină prompt în teren. Se va face apel la asistentele medicale, ale căror cunoştinţe profesionale
vor căuta să fie completate cu noi discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educaţia sanitară
etc. În acest context câmpul de activitate al asistentelor medicale începe să se lărgească şi în afara
mediului spitalicesc, dând naştere la profesia de asistentă medicală. Necesitatea existenţei unei
astfel de specialităţi va determina şcolile să-şi diversifice oferta, formând şi acest gen de
profesionişti.
După cel de-al II-lea Război Mondial s-au produs schimbări majore în educaţia de nursing,
fiiind înfiinţate şi extinse programele de nursing practic.
Virginia Henderson (1897-1996) s-a născut la Kansass City, în Virginia, USA. A fost
descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului, scripter, cercetător avid, vizionar, este considerată de
mulţi cea mai importantă figură a nursingului secolului XX. A descris rolul asistentei medicale ca
fiind substitutiv (înlocuind persoana), suplimentar (ajutând individul), şi complementar (lucrând cu
individul). Toate acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil
singur.
În 1948 a început să scrie Principiile fundamentale ale îngrijirii bolnavului.
Începând din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definiţii în cadrul
cărora funcţia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este: “asistenta face pentru alţii,
ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorinţa şi cunoştiinţele necesare”; asistenta trebuie să-l
facă pe pacient să devină independent de ea cât de repede posibil.
În ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie ştiinţifică, caracterizându-se prin
sporirea cercetărilor în rândul profesioniştilor şi alcătuirea unei baze conceptuale de practici.
Lucreţia Titircă (1930-2016), este personalitatea română contemporană cea mai proeminentă
a profesiei noastre.
Din anul 1964 a devenit profesoară de Tehnica Ingrijirii Bolnavului şi Directoare adjunctă la
Şcoala Sanitară din Baia Mare.
Din 1974 Lucreţia Titircă a fost numită asistentă medicală şefă coordonatoare a Spitalului
Judeţean din Baia Mare, funcţie pe care a onorat-o până în 1989, când s-a pensionat.
Şi după pensionare şi-a continuă activitatea în funcţia de Director al Şcolii Postliceale
Sanitare “Carol Davila” din localitate.
Deţine o colecţie impresionantă de diplome, titluri de onoare şi insigne, primite în ţară sau în
străinatate, în Austria, Elveţia, Danemarca, Republica Moldova şi a obţinut tot atâtea premii, pentru
contribuţia importantă la afirmarea profesiei de asistent medical în România şi pretutindeni.
Este binecunoscuta autoare a peste 10 manuale, pentru asistenţii medicali, care se regăsesc în
programele de învăţământ, examene şi concursuri.
8
În anul 2002, ca o recunoaştere deosebită a activităţii sale, de peste 40 de ani în slujba

profesiei şi a oamenilor, Lucreţia Titircă a primit şi diploma de “CETĂŢEAN DE ONOARE” al
Municipiului Baia Mare.
A avut capacitatea de a mişca minţile şi inimile asistenţilor medicali, pentru a ridica prestigiul
acestei profesii, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă!
În munca sa pentru afirmarea şi dezvoltarea profesiei de asistent medical, Lucreţia Titircă a
făcut pionierat prin cărţile scrise şi poate fi asemuită cu celebrele înaintaşe în domeniu: Florence
Nightingale, Edith Cavell şi Virginia Henderson, femei care au dat identitate acestei profesii, au pus
bazele nursingului modern în lume şi şi-au dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii şi alinării suferinţei
umane!
Spitalul. Cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale

de la bolniţă la spitalul modern
Începând cu a doua jumătate a sec. XIV sunt cunoscute unele lăcaşuri tămăduitoare denumite
bolniţe la Bistriţa, Tismana, în Ţara Românească, la Neamţ. Ospiciile înfiinţate de Radu Basarab în
1372 pe moşia lui de la Măţăuli lângă Câmpulung era pentru adăpostirea unor infirmi, orbi, ologi.
Se mai cunoaşte bolniţa de la Simidreni datând din 1542 ce forma, împreună cu un adăpost pentru
călători din preajma mănăstirii clădită de Neagoe Basarab, locaşuri destinate călugărilor bătrâni,
bolnavi sau infirmi, aceste lăcaşuri neavând şi funcţie de spital pentru laici.
Din cercetările intreprinse până în prezent în ţara noastră rezultă că între primele înjghebări
spitaliceşti atestate documentat, se cunosc cele din Transilvania, fondate de diferite ordine
călugăreşti ca cel din Sibiu, întemeiat de cavalerii cruciferi în 1292, deşi se pare că spitalul din
Oradea, fondat de Ioan Niţi era mai vechi. Se mai cunosc spitalul azil din Bistriţa, care a luat fiinţa
în acelaşi an cu spitalul din Sibiu cât şi micile spitale medievale cunoscute în secolul următor la
Feldioara, Râşnov, Codlea.
Deşi majoritatea istoricilor sunt de acord că spitalele medievale nu au provenit din bolniţe, se
pare că, totuşi, unele din acestea au construit nucleul spitalelor de mai târziu, ca Sfântul Spiridon
din Iaşi, din bolniţa de pe uliţa Hagioaiei, fondat în 1752 sau spitalul din Roman, înfiinţat în 1798,
în locul bolniţei de pe lângă mănăstirea Precista.
Spitalele medievale sunt socotite atât la noi cât şi în întreaga Europă, lăcaşuri de adăpost şi
ocrotire, aziluri pentru săraci şi bătrâni, orfani, precum şi ca instituţii specializate pentru izolarea
bolnavilor contagioşi.
ETAPE ŞI PERSONALITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA NURSING-ULUI

După milenii de existenţă umană medicina modernă îşi consideră punctul de cotitură în
cunoaşterea asepsiei şi antisepsiei a lui Joseph Lister (1827-1912).
 Asepsia – a sepsis – fără microbi
 Antisepsia – împotriva microbilor
Descoperirea microbilor de către Louise Pasteur (1822-1912), a fost momentul ce a determinat
noi orientări şi concepţii în formarea cadrelor sanitare, în organizarea asistenţei medicale şi implicit,
în actul de îngrijire a omului suferind. Este perioada în care se plasează naşterea nursingului modern
legat de numele lui Florence Nightingale (1820-1910), cea care a fundamentat convingerea că, fără
armata personalului sanitar de îngrijire a bolnavului, fiind formată şi organizată, lupta pentru
sănătate pe timp de pace sau război, poate fi câştigată. De la Florence Nightingale asistăm la
tendinţe şi eforturi de profesionalizare, de găsire a unui loc stabil în ierarhia slujitorilor sănătăţii, de
definire a rolului care să fie acordat cu titluri şi cadru juridic respectiv.
Statutul socio-profesional al asistentei medicale se bazează tot mai mult pe existenţa unei
structuri bine definite, cu un loc bine stabilit în statutele de funcţiuni care emană dintr-o pregătire
bazată pe programe corespunzătoare orientate de principii deontologice clar definite. Există o
fundaţie care îi poartă numele, o insignă şi o statuie în centrul Londrei.
9
S-a născut la Florenţa, numele fiindu-i dat după numele acestei localităţi, la data de 12 Mai
1820. Era frumoasă, cultivată, deşteaptă, construită şi bogată şi nu a cedat tentaţiilor şi succeselor
vieţii moderne.
La 30 de ani îşi afirmă convingerea că sensul vieţii ei era să facă ceva folositor pentru oamenii
care au nevoie de ajutor. Acest altruism neînţeles şi neacceptat de societatea şi familia din care
făcea parte şi care socotea o aberaţie sau dramă faptul că o fată ca ea să muncească a trebuit apărat.
În călătoriile sale, Florence Nightingale va culege informaţii despre problemele sănătăţii
publice şi a celor din spitale. În 1851 ea va studia, timp de 3 luni, la şcoala de la Kaiserwerth a
păstorului Cliedern. Anul 1853 o găseşte pe tânara Florence lucrând într-un comitet ce conducea
instituţia pentru îngrijirea femeilor nobile în perioada îmbolnăvirii. În cele din urmă, ea va fi numită
şefa acestei organizaţii. Pe măsură ce cunoştinţele sale despre reforma nursingului şi a spitalelor
sporeau, Florence a fost cunoscută ca o autoritate în materie.
Când a izbucnit Războiul Crimeei, în 1854, corespondenţii de pe front descriau maniera în care
erau îngrijiţi soldaţii răniţi şi bolnavi de către armata britanică. Florence Nightingale venind în
întâmpinarea guvernului britanic va propune prietenului ei, Sir Sidney Harbert, care îndeplinea
funcţia de secretar de război, să fie trimisă în Crimeea cu un grup de nurse. Dând dovadă de reale
calităţi organizatorice şi profesionale, ea se va distinge prin organizarea în prima linie a frontului, a
unui spital de campanie modern.
Alintată femeia cu lampa, Florence Nightingale a devenit o figură legendară printre soldaţi.
În 1856 se reîntoarce în Anglia cu sănătatea serios afectată. În următorii 40 de ani îşi va
conduce afacerile din apartamentul său izolat. Îşi va petrece restul vieţii scriind despre spitale,
salubritate, statistici de sănătate şi în special despre nursing şi educaţie în nursing.
În 1860 ea reuşeşte să inaugureze prima şcoală laică de nursing în cadrul spitalului Sfântul
Tomas din Londra. În acelaşi an, la Boston, Maria Zakrzewski şi Elisabeth Blackwell vor înfiinţa
prima şcoală de asistente medicale.
Principiile de bază pe care Florence Nightingale şi-a creat şcoala au fost următoarele:
- Nursele trebuie să fie educate în spitale clinice, organizate în acest scop şi asociate cu şcoli
medicale.
- Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine special amenajate pentru a le
forma caracterul şi a le impune o disciplină.
- Intendenta şefă a şcolii va avea cuvânt hotărâtor asupra programei, asupra modului de
administrare şi asupra celorlalte probleme ale şcolii.
- Programa şcolară va cuprinde atât material teoretic cât şi practic.
- Frecvenţa studenţilor la cursuri va fi obligatorie existând o evidenţă în acest sens.
- Cunoştinţele dobândite de studenţi vor fi apreciate prin teste scrise şi examene orale.
Respectând tradiţiile şcolii engleze tinerii absolvenţi erau trimişi în toate colţurile Imperiului
Britanic pentru a implementa îngrijirile de sănătate aşa cum au fost învăţaţi. Modelul şcolii Saint
Thomas va constitui un nivel de învâţământ şi funcţii pentru multe şcoli din Anglia.
Florence Nightingale este incontestabil fondatoarea nursingului modern. Ea reuşeşte să
convingă opinia publică că îngrijirile de sănătate reprezintă o artă ce trebuie ridicată la rangul de
profesie disciplinară. Ea apreciază că e mai util ca nursele să-şi petreacă timpul îngrijind pacienţii
fără să facă curăţenie, îndeletnicire rezervată personalului îndemnat pe această activitate.
Profesia de nurse va fi aleasă de persoane inteligente, ce vor căuta să-şi îmbogăţească
cunoştinţele, pe care le vor folosi pentru ameliorarea condiţiilor pacienţilor pe care îi au în îngrijire.
Pentru ca această profesie să fie respectată ea consideră că liderii de nursing trebuie să aibă un
statut social.
Contrar la ceea ce se observă astăzi, Florence gândea că această profesie e rezervată exclusiv
femeilor, dar pe de altă parte remarcă faptul că nursingul, pentru a putea fi practicat cu ştiinţă şi
conştiinţă, trebuie să fie legat de domeniul religios. Pentru a reuşi în apărarea profesiei a intuit
munca în echipă şi combaterea individualismului.
10
Spre sfârşitul vieţii sale, susţinând atât eforturile înaintaşilor cât şi pe cele a succesorilor ei, ea
va contribui la înfiinţarea Consiliului Internaţional al Nurselor (ICN) în 1890.
Florence Nightingale moare în somn la vârsta de 90 de ani (13.08.1910).
Ziua de 12 Mai, data naşterii sale, a fost consacrată drept Ziua Internaţională a Nursingului,
fiind sărbătorită de către nurse în toată lumea.
Dezvoltând principiile unui învăţământ corespunzător în acordarea îngrijirilor medicale
adaptate, Florence e fondatoarea unei reforme a căror beneficiari suntem noi.
Esenţialul mesajului său e următorul: prioritatea îngrijirilor acordate de nursă e ajutorul pe care
aceasta îl garantează unei persoane văzută în toată complexitatea sa pentru ai menţine şi recupera
sănătatea atunci când aceasta nu poate să o facă singură.
Inspirându-se din jurământul lui Hipocrate, Florence Nightingale îşi caracterizează concepţia
profesională prin textul propriului jurământ pe care îl propune tuturor asistentelor medicale ca să îl
cunoască şi să îl rostească la începutul carierei lor:
Mă angajez, solemn, în faţa lui Dumnezeu şi în prezenţa acestei adunări să duc o viaţa
integră şi să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle profesiei mele. Nu voi lua şi nu voi administra
nici un remediu periculos. Voi face totul pentru creşterea nivelului profesiunii mele şi voi păstra cu
o totală discreţie lucrurile private care îmi vor fi încredinţate. Voi ajuta din toate puterile mele şi în
mod cinstit medicul în munca sa şi mă voi dedica bunăstării celor ce sunt lăsaţi în grija mea.
Crucea Roşie – organism internaţional de solidaritate umană

De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat permanent unele principii umanitare care
au inspirat comportamentul faţă de răniţi. Adeseori îngrijirea răniţilor era asigurată în măsura
posibilităţilor de populaţia din teritoriul unde avuseră loc luptele. În 1743, în timpul războiului de
succesiune la tronul Austriei, au format un serviciu medical de campanie, în care s-a stabilit ca
răniţii să fie consideraţi neutri iar spitalele militare să fie protejate.
O altă iniţiativă remarcabilă este cunoscută în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856) prin
2 unităţi de surori: una în Rusia, 300 de femei conduse de ducesa rusă, Charlote, iar celălalt format
din 37 de femei, având în frunte pe Florence Nightingale.
Conceperea şi organizarea unui organism internaţional care să reglementeze protecţia răniţilor
şi bolnavilor a aparţinut unui filantrop elveţian, Hanrz Dunant, care a elaborat prima carte umanitară
numită Convenţia de la Genova, din 22 August 1864.
În 1863, la 28 Octombrie, are loc Congresul Internaţional de la Geneva când se pun bazele
Comitetului Internaţional, iar în 1864 convenţia şi statutul sunt aprobate de 12 guverne. Se adoptă
simbolul “Crucea Roşie”, identic cu drapelul Elveţiei, dar cu culorile inversate.
Prima ţară ce a adoptat denumirea de Crucea Roşie a fost Olanda, urmată apoi de celelalte. Ca
urmare, în 1880, centrul din Geneva capătă denumirea de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Crucea Roşie în România

Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de statut pentru
înfiinţarea unei asociaţii a femeilor al cărei scop era ajutorarea tinerelor fete românce rămase orfane
după moartea părinţilor în revoluţia din 1848. În 1850 proiectul este aprobat şi apare Asociaţia
Femeilor Românce din Braşov.
În 1876, Comitetul Provizoriu format din Dimitrie Ghica, Dimitrie Sturza, Grigore Cantacuzino
şi medicii Carol Davila şi Panait Iacropol, i-au în discuţie statutul şi stabilesc denumirea de
Societatea Crucii Roşii a României.
În 1887 Societatea de Cruce Roşie îşi propune să se preocupe de formarea surorilor de caritate
pentru care alocă o parte din fonduri.
În 1906 ia fiinţă Societatea de Cruce Roşie a Doamnelor din România în spiritul Conferinţei de
la Geneva, cu 54 de filiale şi 1200 de membri.
În 1913 cele 2 organizaţii se unifică sub denumirea de Comitetul Unirii Crucii Roşii.
11
În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează trenuri-spitale şi caravane

medicale dotate cu laborator de analize, medicamente, cu echipe medicale formate din medici şi
surori, care participă la combaterea unor epidemii de holeră şi tifos.
TEORII DE ÎNGRIJIRE
În 1990, la Copenhaga, întâlnirea OMS (Organizația Mondială a Sănătății) cu UNICEF (Fondul
Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite ) au stabilit că nursingul este partea integrantă a
sistemului de asistenţă socială care cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea
bolnavilor fizic, psihic etc. în toate formele de asistenţă socială şi aşezări comunitare.
Nursingul este o parte importantă a sistemului de îngrijire ce cuprinde promovarea sănătăţii,
prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave fizic, mental, psihic, îngrijirea handicapaţilor de
toate vârstele în toate unităţile medicale, aşezările comunitare şi sub toate formele de asistenţă
medicală. (OMS)
Nursingul – să ajuţi individul bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare,
să ajuţi individul bolnav sau sănătos să-şi folosească fiecare funcţie pentru a promova sănătatea sau
recuperarea cu condiţia ca aceştia să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să
acţionezi în aşa fel încât aceştia să-şi poarte de grijă singuri cât mai curând posibil.
(Virginia Henderson)
Nursingul este o artă care necesită devotament exclusiv, pregătire temeinică ca orice pictor sau
sculptor. (Florence Nightingale)
Nursingul este arta şi ştiinţa care îl sprijină pe pacient în întregul său corp, intelect, afect şi
care promovează sănătatea sa fizică, mentală şi spirituală punând accent pe educaţia sănătăţii, pe
menţinerea sănătăţii şi pe ajutarea bolnavului. (Olivia Gowen)
Nursingul este disciplina care se concentrează asupra servirii directe a indivizilor şi o grupă de
oameni, având ca scop facilitarea şi menţinerea sănătăţii optime folosind îngrijirea prin procesul de
nursing. (Dorothy Johnson)
Nursingul este un proces interpersonal semnificativ terapeutic ce funcţionează în cooperare cu
alte procese umane făcând posibilă existenţa sănătăţii. (Hildergard Peplau)
Nursingul este o profesie care funcţionează autonom fiind preocupată de nevoia de ajutor reală
sau potenţială a individului. (Orlando)
Nursingul este ştiinţa şi arta care caută să studieze natura şi direcţia de dezvoltare a unei
persoane unitare în interacţiune cu mediul. (Martha Rogers)
Nursingul este un serviciu solicitant când cerinţele terapeutice ale autoîngrijirii depăşesc
resursele proprii. (Dorothy Orem)
Ea diferenţiază trei tipuri de cerinţe:
 Cerinţe universale: - A inspira aer suficient
- A ingera suficient lichid
- A consuma alimente suficiente
 Cerinţele determinate de dezvoltare se află în strânsă corelaţie cu procesul de
dezvoltare al omului, cu evenimentele apărute în diferite stadii de viaţă sau cu întâmplări care pot fi
dăunătoare dezvoltării.
 Cerinţe determinate de starea de sănătate. Acestea derivă din starea de boală, traumă,
care au legătură cu îngrijirea medicală prescrisă de medic.
Nursingul este o profesiune unică care abordează variabilele care afectează persoana ca întreg.
(Betty Neuman)
Teoria este influenţată de conceptul de stres şi propune 2 instrumente pentru studiul îngrijirii
medicale: - Gândirea inductivă
- Abordarea deductivă
12
Betty concepe individul ca un ansamblu de factori ce funcţionează precum un sistem deschis iar
scopul îngrijirilor este de a ajuta individul, familia, grupul de indivizi să atingă starea de bine şi să o
menţină la un nivel optim.
Nursingul este cerut atunci când o persoană cheltuieşte mai multă energie în depăşirea
situaţiilor actuale rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de creştere,
supravieţuire, reproducere şi perfecţionare. (Calista Roy)
Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe individ şi pe sistemul său adaptiv.
Calista Roy propune 6 etape în procesul de îngrijire:
- Aprecierea comportamentului bolnavului
- Influenţa factorilor
- Identificarea problemei
- Stabilirea obiectivelor
- Intervenţii
- Evaluare
Totodată pledează şi pentru utilizarea termenului de diagnostic de nursing.
Nency Roper a fondat teoria asistenţei medicale care se bazează pe activităţi de viaţă. Teoria se
bazează pe 2 modele:
I. Modelul de viaţă – în care sunt luate în consideraţie dimensiuni diferite: durata de viaţă,
dependenţă, independenţă şi activităţi de viaţă.
II. Modelul de asistenţă medicală – se bazează pe modelul de viaţă şi serveşte pentru a
oferi asistentei medicale o structură atât conceptuală cât şi practică pentru a furniza
îngrijirea medicală la persoane fizice.
Virginia Henderson consideră omul ca fiind o unitate psiho-socială. Sănătatea omului este
corelată cu nevoile fundamentale umane pe care se bazează activitatea de îngrijire. În principiile de
bază, o îngrijire medicală diferenţiază 14 nevoi de viaţă. Tot în teoria ei, bolile sau stările
patologice, pot influenţa modul de satisfacere a nevoilor de bază.
Asistenta medicală este un membru recunoscut în cadrul echipei de îngrijire, cu rol în
asigurarea nevoilor de bază a pacientului. Ştiinţa îngrijirii de bază a bolnavului este aplicabilă la
orice pacient, în orice mediu şi este dirijată atât spre promovarea stării de sănătate cât şi spre
activitatea medicală preventivă şi curativă. Gradul de independenţă al pacientului constituie un
criteriu important de evaluare.
Îngrijiri de prevenire a sănătăţii (IPS)
Definiţie: Prin IPS înţelegem îngrijiri esenţiale de sănătate accesibile tuturor persoanelor şi
familiilor din comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile cu participarea lor plenară şi la un preţ
de cost abordabil comunităţii şi ţării.
IPS se sprijină pe comunitate.
Comunitatea – ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic, determinat de care este
legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă iar membrii săi au
inter-relaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
IPS-ul acoperă 3 niveluri de intervenţii:
1. Îngrijiri de sănătate primară
- menţinerea şi promovarea sănătăţii precum şi prevenirea îmbolnăvirilor
- intervenţia asistentei urmăreşte: - educaţia sanitară
- prevenirea specifică
2. Îngrijiri de sănătate secundară
- urmăreşte intervenţii curative pentru tratamentul bolnavilor şi prevenirea agravării sau a
complicaţiilor
13
- rolul asistentei este să descopere problema la timp.

3. Îngrijirea de sănătate terţiară
- urmăreşte recuperarea
- rolul asistentei este să susţină persoana îngrijită pentru a se readapta la diferitele dificultăţi
cauzate de problemele de sănătate.
Organizarea internaţională şi influenţa lor asupra evoluţiei nursingului
Organizarea Naţiunilor Unite (ONU)

În 1945 în San Francisco-USA, Anglia, China şi URSS hotărăsc înfiinţarea ONU. Doi ani mai
târziu ONU crează Fondul Internaţional de Ajutoare a copiilor victime de război.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
Art.25 din acest document prevede că oricare persoană are dreptul la un nivel de viaţă
corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii sau a familiei, cuprinzând hrana, locuinţa,
îngrijirea medicală şi serviciile sociale necesare; mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire
socială.
Consiliul Naţional al Asistenţilor Medicali (ICN - International Council of Nursing)
A luat fiinţă în 1899 şi are sediul la Londra. Obiectivul său de bază este să ajute la menţinerea
îngrijirilor de sănătate la cel mai înalt nivel, în toate ţările lumii membre ale consiliului.
Strategia Sănătate21
Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru următorii 20 de ani, în vederea
asigurării condiţiilor necesare tuturor oamenilor de a obţine şi menţine cel mai înalt nivel posibil de
sănătate de-a lungul vieţii, conţine următoarele elemente principale:
1. Scop unic şi constant - este atingerea potenţialului maxim de sănătate pentru toţi europenii.
2. Căi principale pentru atingerea obiectivului:
1. Promovarea şi protejarea sănătăţii oamenilor pe tot cursul vieţii.
2. Reducerea incidenţei şi suferinţelor provocate de bolile şi accidentele grave.
3. Valori de bază care formează fundamentul etic al Politicii de Sănătate:
1. Sănătatea ca drept fundamental al fiecărui OM
2. Echitatea în sănătate şi solidaritatea în acţiune între ţări, grupuri de oameni din fiecare
ţară şi între sexe în cadrul grupului.
3. Participarea (cu gestionarea contribuţiilor şi costurilor) a tuturor oamenilor, grupurilor,
comunităţilor, instituţiilor, organizaţiilor şi sectoarelor la dezvoltarea serviciilor de sănătate.
4. Strategii principale de acţiune pentru a asigura susţinerea ştiinţifică, economică, socială şi
politică a implementării programului Sănătate 21:
1. Strategii multisectoriale pentru a implica toţi factorii care afectează sănătatea.
2. Programe şi investiţii pentru promovarea sănătăţii şi îngrijirea clinică bazate pe eficienţa
dovedită a acestora.
3. Asistenţă primară de sănătate integrată la nivel familiar şi orientată comunitar alături de
un sistem spitalicesc flexibil.
4. Un parteneriat extins (familie, şcoală, loc de muncă, comunitate locală şi ţară),
participarea la toate procesele de promovare şi îngrijirea sănătăţii atât la stabilirea deciziilor
cât şi la implementarea şi gestionarea costurilor acestora.
21 Obiective care stau la baza Politicilor de Sănătate în toate Ţările Europei pe următorii 20
de ani şi vor fi folosite la Evaluarea Anuală a progreselor realizate de fiecare ţară în îmbunătăţirea şi
protejarea sănătăţii tuturor cetăţenilor alături de reducerea riscurilor de îmbolnăvire:
1. Solidaritate pentru sănătate între toate ţările din Europa prin partajarea viziunii, resurselor,
cunoaşterii şi expertizei la nivel European.
14
2. Echitate în sănătate prin reducerea inechităţilor între diferitele grupuri umane folosind
politici, legislaţie şi activităţi specifice.
3. Un început sănătos în viaţă prin investiţii sociale şi economice în viaţa părinţilor şi
familiilor, acces la servicii de reproducere şi sănătatea copilului.
4. Sănătatea tinerilor prin asigurarea unui mediu fizic, social şi economic sigur şi susţinător
folosind cooperarea dintre serviciile de sănătate, educative şi sociale. Acestea trebuie să lucreze
împreună pentru a contracara cauzele unei imagini de sine proaste a tinerilor, îmbunătăţirea
capacităţii lor de a coopera cu situaţiile stresante din viaţa lor şi pentru a construi şi menţine
relaţii sociale, răspunzând la cerinţele lor psihosociale. Este necesară o evaluare periodică a
stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor, inclusiv a sănătăţii lor emoţionale.
5. Îmbătrânire sănătoasă prin asigurarea locuinţei, venitului şi altor necesităţi destinate
îmbunătăţirii autonomiei şi productivităţii sociale folosind promovarea şi protecţia sănătăţii pe
tot timpul vieţii. Serviciile de Sănătate şi Sociale la nivel comunitar trebuie să-şi ajute
persoanele în vârstă să devină mai active şi să se ajute singure.
6. Îmbunătăţirea sănătăţii mentale prin adaptarea condiţiilor de lucru şi viaţă pentru a obţine
şi întări un sens al coerenţei şi al relaţiilor sociale, concomitent cu creşterea capacităţii de a
coopera cu situaţiile şi evenimentele stresante. Pentru cei care au afecţiuni mentale se
propune creşterea calităţilor serviciilor de sănătate mentală.
7. Reducerea bolilor transmisibile prin eradicarea sau eliminarea poliomelitei, pojarului şi
tetanosului neonatal folosind monitorizarea agreată internaţional, imunizare şi strategii de
control.
8. Reducerea bolilor netransmisibile prin prevenirea şi controlul factorilor de risc al acestora
folosind noi politici de sănătate publică inclusiv noua Mişcare Europeană pentru un Stil de
Viaţă Sănătos.
9. Reducerea vătămărilor provocate de violenţă şi accidente prin acordarea unei atenţii
deosebite siguranţei şi coeziunii sociale la locul de muncă şi în comunităţile umane.
10. Un mediu fizic sănătos şi sigur prin planuri naţionale şi regionale referitoare la mediu şi
sănătate folosind instrumente legale şi economice pentru reducerea deşeurilor şi poluării.
11. Viaţă sănătoasă prin activităţi de sprijinire a opţiunilor sănătoase în nutriţie, exerciţii fizice
şi cooperare cu stresul. Oamenii trebuie să poată să-şi dezvolte şi utilizeze întregul potenţial
pentru a avea o viaţă economică, socială şi mentală mulţumitoare. Este necesară realizarea
unei infrastructuri eficiente prin care cele mai noi informaţii despre sănătate să fie puse la
dispoziţia oamenilor prin cursuri şi informare continuă.
12. Reducerea răului provocat de alcool, droguri şi tutun prin strategii de prevenire a
dependenţelor şi tratare a celor dependenţi. Sunt necesare strategii educaţionale destinate
îmbunătăţirii stilului de viaţă şi a stării de bine, ajutându-i pe oameni să-şi gestioneze mai
bine viaţa şi să aibă opţiuni sănătoase.
13. Stabilimente pentru sănătate prin mecanisme multisectoriale de a face locuinţele, şcolile,
locurile de muncă şi oraşele mult mai sănătoase.
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate prin evaluarea impactului asupra sănătăţii
tuturor sectoarelor din viaţa şi activitatea umană.
15. Un sistem de sănătate care integrează serviciile de sănătate primară ale familiilor şi
comunităţilor cu un sistem spitalicesc flexibil.
16. Gestionarea calităţii îngrijirilor medicale prin folosirea eficienţei dovedite a îngrijirilor
medicale în programele de dezvoltare ale serviciilor de sănătate.
17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor prin creşterea acoperirii
universale, solidarităţii naţionale şi sustenabilităţii, alături de o alocare a unor resurse financiare
suficiente nevoilor de sănătate prioritare.
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru promovarea şi îngrijirea sănătăţii prin punerea la
baza educaţiei pentru sănătate a acestor principii, iar profesioniştii din sănătatea publică să
acţioneze ca iniţiatori cheie şi avocaţi ai sănătăţii de la comunitatea locală până la nivel
naţional.
15
19. Cercetarea şi cunoaşterea din sănătate să fie orientată către nevoile prioritare ale acestor
obiective, oferind mecanismele practicii medicale folosind cercetarea ştiinţifică.
20. Mobilizarea partenerilor din sănătate prin realizarea unor coaliţii şi acţiuni reunite în
promovarea şi refacerea sănătăţii, cu identificarea şi evaluarea beneficiilor mutuale ale
investiţiilor în acest domeniu.
21. Politici şi strategii destinate sănătăţii pentru toţi să fie formulate şi implementate de la
nivel naţional, la nivel local, implicând sectoare şi organizaţii semnificative având la bază
aceste 21 obiective.
Indiferent de momentul şi locul practicii, asistenta medicală trebuie să respecte
cele patru reguli „de aur” ale nursingului:
- respectul pentru persoana îngrijită - păstrarea secretului profesional
- responsabilitatea morală şi penală - acumulări progresive în competenţă.
MODELE CONCEPTUALE
Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar pentru societatea de astăzi, multe din problemele
individului tind să devină din ce în ce mai mult, probleme ale societăţii. Efectele extinse ale
transformărilor care au loc în dinamica socială determină această schimbare de atitudine. În acelaşi
timp, problemele majore ale societăţii se înscriu ca factori modelatori ai personalităţii individului.
Respectarea individualităţii se conturează tot mai mult ca şi regulă esenţială a unei societăţi
civilizate.
În acest context, procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele
individului şi trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea unei mai
bune stări de sănătate pentru individ, familie, comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit mai
complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea „de a diagnostica şi
stabili atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o problemă de sănătate
actuală sau potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist
doar ca un individ ce suferă de o anumită boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu
necesităţi fizice, emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi spirituale. Aceste necesităţi
inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală importanţă şi reprezintă fundamentul intervenţiilor
asistentului medical ce va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii, manifestări, trăiri, relaţii
interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor implicaţi şi de specificul
situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii
psihice umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă
urmare a structurii lor unice de personalitate. Există mai multe accepţiuni ale conceptului de
personalitate, dar cea mai folosită este aceea ce defineşte personalitatea ca fiind „organizarea mai
mult sau mai puţin durabilă a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane;
organizare ce determină adaptarea sa unică la mediu” (Eysenck).
Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de viaţă şi
activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului
social în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea se realizează în interiorul
diverselor grupuri umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază
individului relaţia cu societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu
propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi cunoaşterea
realităţii. Fiecare ne naştem cu un potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat prin
socializare, asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.
16
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale ce stau
la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de nursing:
- individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma
părţilor sale componente;
- individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi
energie cu acesta;
- evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;
- individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.
Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a lungul
timpului şi adaptarea acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în
principal rolul asistentului medical:
- asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;
- asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;
- activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul
se pune pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate;
- rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii
(promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate).
Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face conform
unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de practică, iar
pentru a fi complete trebuie să conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop
anume, un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a aşezării
clinice.
I. MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei astfel:
„Rolul esenţial al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce
contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau să-l asiste în ultimele clipe), pe care ar
putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să
facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar
caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea sunt:
1. A RESPIRA
- respiraţia este procesul fiziologic prin care O2 din aerul atmosferic ajunge până la nivelul
celulelor, unde este folosit în reacţiile de oxido-reducere, CO2 rezultat fiind eliminat din organism
prin expiraţie;
- o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de transportor
pentru gazele respiratorii;
- disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a întregului organism atât la nivel fiziologic şi
fiziopatologic (hipoxie, hipoxemie, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate,
teamă).
2. A BEA ŞI A MÂNCA
Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit de
important în buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.
Un individ poate supravieţui cu:
- 15% din funcţia normală a ficatului
- 25% din funcţia normală a rinichilor
- 35% din numărul total de hematii
- 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
- 70% din volumul plasmatic.
Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.
17
- aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a

investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi (intrări -
ieşiri);
- deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin administrare
de soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
- excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de diuretice;
- principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de sete. La
vârstnici acest reflex se diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit grad de
deshidratare;
- o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora, ritmul
de administrare;
- o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri minerale,
aport adaptat necesităţilor organismului.
3. NEVOIA DE A ELIMINA
- organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând
cu acesta materie şi energie;
- eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare rezultate
din metabolism sau digestie;
- fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei (expiraţie),
aparatului renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin (menstruaţie)
- în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de eliminare ale
organismului:
- diaforeză - transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) şi hemoptizie (neoplasm pulmonar)
- vărsături bilioase (colecistită)
- vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)
- hematemeză - vărsături cu sânge, cu aspect de zaţ de cafea (HDS)
- hematurie - prezența sângelui în urină
- tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţă: constipaţie / diaree (tumori de colon)
- melenă - prezența sângelui vechi, negru ca păcura în scaun (tumoră de colon)
- amenoree - lipsa fiziologică a menstruației (ovar polichistic).
4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ
- nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului de
integrare a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această nevoie
fundamentală are repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;
- menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea structurală şi
funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos, aparatului vestibular.
Putem întâlni:
- paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii musculaturii
striate datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico-musculare;
- pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
- hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp lateral;
- monoplegie - paralizia unui singur membru;
- paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
- tetraplegia - paralizia celor patru membre.
- apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
- tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
- nesiguranţa echilibrului;
- mersul cu paşi mici;
- diminuarea încrederii în sine;
- teama de a nu cădea;
- nervozitate, nelinişte.
5. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI
18
- somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia

somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.
- Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă: - la copii 12-14 h;
- la adulţi 7-9 h;
- la vârstnici 5-7 h;
- odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări a
organismului la randament maxim;
- oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui efort
excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de odihnă;
- numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element periferic, legat
de organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos, legat fie de consumarea
substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos,
experienţa de adaptare la mediu a individului);
- asistentul medical va trebui să diferenţieze:
- oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită,
tuberculoză, diabet)
- oboseala fiziologică - normală;
- remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de inactivitate
absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei cheltuite;
- nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
- odihna cea mai eficace constă în alternarea raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de odihnă
a fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către
L.M. Secenov).
Principiile odihnei active:
a. una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor
organe simetrice;
b. activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica,
gestica) trebuie să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea sistem
de semnalizare (limbajul);
c. să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în
activitatea principală, avându-se însă grijă ca alternarea activităţii să nu se facă prea târziu;
d. activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.
6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA
- omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se face pe baza unor comportamente învăţate, a unor
valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi
valoare de simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
- dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată este
percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de
demnitate şi autorespect.
7. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE
- menţinerea constantă a temperaturii corpului, în ciuda variaţiilor termice exogene şi a diverselor
activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări funcţionale complexe
(metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul
de termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic echilibrul între
producerea şi pierderea de căldură din organism;
- temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale temperaturii
mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie,
activitatea fizică etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele
4-6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mai mult de 0,50C faţă de
cele matinale, între orele 16-17 după-amiaza;
- perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.
19
8. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A-ŢI PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE

- definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-psiho-
social;
- starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la aceasta
contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;
- nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită trăsătură de
personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului;
- deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului
medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către pacient a
anumitor deprinderi.
9. NEVOIA DE A COMUNICA
- comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o
modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menit să
realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului
individual sau de grup;
- comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care se
schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii etc.) pentru a
influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt;
- a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
- să convingi,
- să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
- să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,
- să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale ale
interlocutorului;
- în cadrul procesului de nursing, comunicarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de influenţare şi
modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului de teamă şi
nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;
- este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi accesibil
pacientului.
10. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
- individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor
mediului exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi
asigură menţinerea homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de
siguranţă;
- prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează integritatea
funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile forţe; pacientul se simte
vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;
- în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport din
partea echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de
viaţă, credinţele şi valorile sale, experienţele anterioare.
11. NEVOIA DE A-ŞI PĂSTRA CREDINŢA ŞI VALORILE PROPRII
- nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului de a-şi
afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;
- valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese, acţiuni)
privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi
umane (categorie socială, naţiune);
- numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
- credinţa (care încurajează serenitatea),
- sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,
- valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);
20
- este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate, compasiune şi
toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea
va trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele
pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.
12. NEVOIA DE AUTOREALIZARE

- a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin superior a
individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea configuraţiei unice a
personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi volitive;
- când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-ţi
îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu repercursiuni asupra sentimentului de stimă şi
încredere în sine;
- se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci de
interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi
condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.
13. NEVOIA DE A SE RECREEA
- activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în menţinerea
echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;
- jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea proceselor
afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii propice de
afirmare a personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.
14. NEVOIA DE A ÎNVĂTA CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI SĂNĂTATEA
- fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu semenii, cu
natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;
- învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală, emoţională şi
voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului socio-cultural;
- prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent.
Implicat în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical
contribuie activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau
redobândirii sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot
unitar ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi ce îi conferă
unicitate.
II. MODELUL CONCEPTUAL AL LUI ABRAHAM

MASLOW
Psihologul american Abraham Maslow afirmă
că individul uman este rezultatul interacţiunii
dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea
mediului înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi
ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri
diferite interconectate între ele:
1. Nevoi fiziologice:
- asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
- includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia,
excreţia, menţinerea temperaturii organismului)
dar şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn,
evitarea durerii)
- nevoile sexuale sunt importante pentru individ
21
dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru supravieţuirea speciei, nu a individului.

2. Nevoia de siguranţă şi securitate
- include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort, protecţie).
3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi sociale
- apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
- integrare şi acceptare
- iubire şi înţelegere.
4. Nevoia de stimă şi respect

- recunoaştere şi apreciere
- consideraţie
- recunoştinţă
- valorizare.
5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere
- a ştii, a înţelege
- a rezolva
- a crea.
Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa per ansamblu şi se dovedeşte a fi
extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor asistentului
medical la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe
deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de "piramida sau
spirala trebuinţelor individului uman".
III. MODELUL CONCEPTUAL HILDEGARD PEPLAU

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile
interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal important.
Nursingul este un instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să promoveze mai departe
mişcarea personalităţii în direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa
comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind şi cele patru faze ale acestei relaţii:
- orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
- identificarea - pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
- exploatarea - pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
- rezoluţia - pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar
 teorie centrată pe relaţia terapeutică dintre nursă şi pacient.
IV. MODELUL CONCEPTUAL IDA JEAN ORLANDO

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul) descriind
două tipuri de acţiuni nursing:
Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale clientului
Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe nevoile
imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă - pacient. Scopul asistentului este de a
determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin
scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă
decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor verbală şi non-
verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de către pacient, ducând la
22
identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire
medicală eficientă.
 teorie bazată pe acţiuni nursing pentru a răspunde nevoilor pacientului.
V. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHY JOHNSON sau Modelul Sistemelor comportamentale care se

concentrează pe compotramentul pacientului luat ca un întreg organizat şi integrat, format din 7
subsisteme strâns legate între ele: - ataşamentul
- dependenţa
- ingestia
- eliminarea
- sexualitatea
- agresiune/protecţie
- realizarea
Al 8-lea subsistem - reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday. Fiecare
subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate şi fiecare este structurat prin 4
elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină în
viitor tulburările sistemului.
 teorie bazată pe şapte-opt sisteme: apartenenţă, dependenţă, realizare de sine,
agresivitate, ingestie, eliminare şi sexualitate + reintegrare.
VI. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHEA OREM se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul

de autoîngrijire şi sistemul nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu acest
model există 3 categorii de cerinţe pentru autoîngrijire:
Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale şi
funcţionale
Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse stadii ale
ciclului vieţii
Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii
structural funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile
cerinţe de autoîngrijire. Dorothea Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
Sistemul complet compensator - compensarea în totalitate a incapacităţii pacientului de
a îndeplini activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
Sistemul parţial compensator - compensarea parţială pentru pacienţii care sunt
incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.
Sistemul de sprijin şi educaţie - nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa
activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca
îndemânări şi cunoştinţe.
 teorie bazată pe autonomie în îngrijire.
VII. MODELUL CONCEPTUAL MYRA LEVINE

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte:
integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul
major de interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale
menţinerii conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
23
Conservarea energiei pacientului - conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale

individului
Conservarea integrităţii structurale - conservarea formei şi funcţiilor corpului pacientului
Conservarea integrităţii personale - menţinerea stimei de sine şi a identităţii psihologice a pacienţilor
Conservarea integrităţii sociale - păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor culturale ale pacientului
 teorie bazată pe conservarea energiei pacientului şi conservarea
integrităţii fizice, psihice şi sociale a pacientului.
VIII. MODELUL CONCEPTUAL IMOGENE KING. Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing
este un proces interpersonal de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul
împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor,
asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele:
personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce
furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
Sistemul personal ◦ Percepţia ◦ Imaginea corpului ◦ Interesul personal
◦ Creşterea şi dezvoltarea ◦ Spaţiu ◦ Timp
Sistemul interpersonal ◦ Rolul ◦ Interacţiunea ◦ Comunicarea ◦ Înţelegerea ◦ Stress-ul
Sistemul social ◦ Organizare ◦ Putere ◦ Autoritate ◦ Statut ◦ Factor decizional
Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea sănătăţii.
 teorie bazată pe interacţiunea dintre individ, grupuri şi societate.
IX. MODELUL CONCEPTUAL BETTY NEUMAN

În 1972 Betty Neuman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de sănătate”, este
concentrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un sistem deschis, compus
din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi
spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea acestor
variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate creşte împotriva factorilor de
stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este o
linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere împotriva
stressorilor. Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca:
stilul persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori
dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi externe,
prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli. Primul scop al
nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.
 teorie bazată pe menţinerea echilibrului prin adaptarea la stres şi apărarea împotriva
tensiunii producătoare la stimuli.
X. MODELUL DE ADAPTARE ROY

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social, care au
capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform Modelului
Roy în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi
interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face faţă
stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este interesat de
nevoia pentru integritate fiziologică. Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii
de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se concentrează
pe nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în cele
patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care afectează
24
adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii, modificării, retragerii
sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.
teorie bazată pe centrarea nursingului pe individ şi sistemul său adaptativ.
XI. Modelul Marjory Gordon – se axează pe 11 sisteme bazate pe diagnostice nursing (Dx.)
1. Percepția sănătății
Se concentrează asupra nivelului perceput al sănătății și bunăstării persoanei și asupra
practicilor de menținere a sănătății. De asemenea, au fost evaluate obiceiurile, inclusiv fumatul și
consumul de alcool sau droguri.
- Contaminarea
- Câmp energetic perturbat
- Gestionarea eficientă a regimului terapeutic
- Comportamente de căutare a sănătății (specificați)
- Administrarea terapeutică ineficace
- Management ineficient al regimului terapeutic familial
- Întreținerea ineficace a sănătății
- Protecție ineficientă
- Administrarea ineficientă a regimului terapeutic
- Neconformitate (aderență ineficientă)
- Pregătirea pentru o stare de imunizare îmbunătățită
- Pregătirea pentru o gestionare îmbunătățită a regimului terapeutic
- Riscul de contaminare
- Risc pentru infecție
- Risc pentru vătămare
- Riscul de rănire a poziționării perioperatorii
- Risc de otrăvire
- Riscul pentru sindromul morții subite la sugari
- Risc pentru sufocare
- Risc pentru traume
- Comportament de sănătate predispus la risc
2. Nutriție - se concentreaza pe modelul consumului de alimente si lichide în raport cu nevoile
metabolice. Se evaluează gradul de adecvare al aprovizionării locale cu nutrienți. Se pot identifica
probleme reale sau potențiale legate de echilibrul fluidelor, integritatea țesuturilor și apărarea
gazdei, precum și problemele cu sistemul gastrointestinal.
- Eșecul adulților de a înflori
- Deficit de volumul de lichid: izotonic
- Deficit de volumul de lichid: hiper / hipotonic
- Alăptarea eficientă [nevoia de învățare]
- Excesul volumului de lichid
- Hipertermie
- Hipotermia
- Nutriție dezechilibrată: mai mult decât cerințele organismului
- Nutriție dezechilibrată: mai puțin decât cerințele organismului
- Nutriție dezechilibrată: risc pentru mai mult decât cerințele organismului
- Dentiție defectă
- Mucoasa orală afectată
- Îmbunătățirea integrității pielii
- Deglutiție afectată
- Integritate tisulară deteriorată
- Alăptarea ineficientă
25
- Mod de alimentare neplanificat pentru sugari

- Termoreglare ineficientă
- Alăptarea întreruptă
- Răspuns la alergie la latex
- Greață
- Pregătirea pentru îmbunătățirea echilibrului fluidelor
- Pregătirea pentru o nutriție îmbunătățită
- Risc de aspirație
- Risc pentru volumul de lichid deficitar
- Risc pentru volumul de lichid dezechilibrat
- Risc pentru temperatura corpului dezechilibrată
- Risc pentru afectarea funcției hepatice
- Risc pentru afectarea integrității pielii
- Risc pentru răspunsul alergic la latex
- Risc pentru glucoza din sânge instabilă
3. Eliminare și schimb - se concentrează asupra tiparelor de excreție (intestin, vezică, piele).
- Incontinență intestinală
- Constipație
- Diaree
- Incontinență urinară funcțională
- Perturbarea eliminărilor urinare
- Incontinența urinară în exces
- Constipație percepută
- Pregătirea pentru o eliminare urinară îmbunătățită,
- Incontinența urinară reflexă
- Risc pentru constipație
- Risc de incontinență urinară
- Stresul incontinenței urinare
- Incontinență urinară totală
- Impuls la incontinență urinară
- Retenție urinară
4. Activitate și odihnă - se concentrează asupra activităților de viață zilnică care necesită cheltuieli
de energie, inclusiv activități de auto-îngrijire, exerciții fizice și activități de agrement.
- Intoleranță la activități
- Disreflexie autonomă
- Scăderea debitului cardiac
- Capacitate de adaptare intracraniană scăzută
- Activitate divergentă deficitară
- Creștere și dezvoltare întârziată
- Recuperare chirurgicală întârziată
- Comportamentul dezorganizat al copilului
- Răspunsul disfuncțional al ventilației
- Oboseală
- Ventilație spontană afectată
- Mobilitatea în pat depreciată
- Afectarea schimbului de gaze
- Afectarea activităților la domiciliu
- Mobilitate fizică afectată
- Mersul pe jos afectat
- Mobilitate în scaun cu rotile înrăutățită
- Curățarea ineficientă a căilor respiratorii
- Model de respirație ineficient
26
- Perfuzie tisulară ineficientă

- Pregătirea pentru o îngrijire personală îmbunătățită
- Risc de dezvoltare întârziată
- Risc pentru comportamentul dezorganizat al copilului
- Riscul creșterii disproporționate
- Riscul de intoleranță la activitate
- Risc pentru disreflexie autonomă
- Riscul pentru sindromul neutilizat
- Stil de viata sedentar
- Deficitul de auto-îngrijire
- Rătăcire
- Insomnie
- Pregătirea pentru un somn îmbunătățit
- Privarea de somn
5. Percepție și cunoaștere - se concentrează pe abilitatea de a înțelege și de a folosi informații și
despre funcțiile senzoriale. Funcții neurologice, experiențe senzoriale, cum ar fi durerea și alterarea
senzorială.
- Confuzie acută
- Durere acută
- Confuzie cronică
- Durere cronică
- Conflictul decizional
- Cunoștințe deficitare
- Percepția senzorială perturbată
- Procese de gândire perturbate
- Sindromul de interpretare îngreunată a mediului
- Memorie afectată
- Pregătirea pentru un confort sporit
- Pregătirea pentru luarea unei decizii sporite
- Pregătirea pentru o cunoaștere îmbunătățită
- Risc de confuzie acută
- Neglijarea unilaterală
6. Auto-percepția - modelul de auto-concepție se axează pe atitudinea persoanei față de sine,
inclusiv identitatea, imaginea corpului și sentimentul de auto-valoare.
- Anxietate
- Imaginea corporală perturbată
- Stimă de sine scăzută cronică
- Anxietatea morții
- Distrugerea identității personale
- Frica
- Disperarea
- Neputința
- Pregătirea pentru o speranță sporită
- Pregătirea pentru o putere îmbunătățită
- Pregătirea pentru un concept auto-îmbunătățit
- Riscul pentru compromitere a demnității umane
- Riscul pentru singurătate
- Riscul pentru lipsa de putere
- Risc pentru scăderea stimei de sine
- Riscul pentru violență îndreptată către alții
- Riscul violenței auto-direcționate
- Stima de sine scăzută data de situație
27
7. Relații de rol - se concentrează asupra rolurilor persoanei în lume și asupra relațiilor cu ceilalți.
Satisfacție a rolurilor, tulburări de rol sau relații disfuncționale.
- Tulburarea rolului de îngrijitor
- Supărare cronică
- Procese familiale disfuncționale: alcoolism (abuz de substanțe)
- Doliu
- Interacțiunea socială afectată
- Comunicare verbală defectuoasă
- Performanță ineficientă a rolurilor
- Procese de familie întrerupte
- Conflictul rolurilor părintești
- Pregătirea pentru o comunicare îmbunătățită
- Pregătirea pentru procese familiale îmbunătățite
- Pregătirea pentru îngrijirea părinților
- Sindromul stresului de relocare
- Risc pentru tulburarea rolului de îngrijitor
- Risc de complicație
- Risc pentru atașamentul părinte / copil / copil
- Riscul pentru sindromul de stres de relocare
- Izolare socială
8. Sexualitate și reproducere. Se concentrează asupra satisfacției sau nemulțumirii persoanei cu
modelele de sexualitate și funcțiile de reproducere.
- Modele de sexualitate ineficiente
- Sindromul de trauma-viol
- Disfuncție sexuală
9. Adaptare și toleranță la stres axat pe percepția persoanei despre stres și despre strategiile de a
face față. Sisteme de susținere, evaluarea simptomelor stresului, eficacitatea strategiilor de a face
față la stres a unei persoane.
- Coping familial compromis
- Copingul defensiv
- Coping familial cu dizabilități
- Reglarea defectuoasă a copingului în comunitate
- Rezolvarea ineficientă
- Negarea
- Sindrom post-traumatic
- Pregătirea pentru îmbunătățirea copingului comunității
- Pregătirea pentru îmbunătățirea copingului
- Pregătirea pentru îmbunătățirea copingului familial
- Riscul de auto-mutilare
- Risc pentru sinucidere
- Risc pentru sindromul post-traumatic
- Auto-mutilare
- Suprasarcină de stres
10. Principii de viață - se concentrează pe valorile și convingerile persoanei.
- Religiozitatea defectuoasă
- Dificultate morală
- Pregătirea pentru o religiozitate sporită
- Pregătirea pentru îmbunătățirea bunăstării spirituale
- Risc pentru o religiozitate defectuoasă
- Risc pentru suferință spirituală
- Dificultate spirituală
11. Siguranță și protecție – a fi ferit de pericole, răniri; protecție, siguranță, securitate
28
- Infecție
- Rănire fizică
- Violență
- Pericole de mediu
- Reacții de apărare
- Termoreglare
ROLURILE ŞI FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE
Asistenta medicală utilizează în practica profesională cunoştinţe medicale, de economie,
informatică, psihologie, pedagogie, cu centrarea activităţii nu pe sarcini, ci pe persoana îngrijită.
Funcţiile asistentei medicale / nursei sunt de natură:

Funcţiile de natură independentă (din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv):
- îngrijiri de confort, atunci când pacientul nu-şi poate îndeplini dependent anumite funcţii
- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi aparţinătorii acesteia
- ascultă pacientul, îl susţine, îi transmite informaţii şi învăţăminte, lui şi aparţinătorilor
- este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii mai bune de viaţă şi
sănătate
Funcţiile de natură dependentă: la indicaţiile medicului
- aplică metode de observaţie, de tratament sau de readaptare.
- observă modificările provocate de boală sau tratament asupra bolnavului şi le transmite medicului
Funcţiile de natură interdependentă:
- colaborează cu alţi profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ etc. şi
participă la activităţi interdisciplinare
- utilizează în practica profesională cunoştinţe teoretice şi practice din medicină, economie,
informatică, psihologie, pedagogie. Deci, sarcinile nursei sunt profesionale, educative, economice şi
de cercetare în domeniul medical.
Funcţia profesională
- acordă direct îngrijirea
- educă pacienţii
- educă alţi profesionişti din domeniul sanitar
- participă activ la activitatea echipei de asistenţă sanitară
- dezvoltă practica nursingului pe baza gândirii critice şi a cercetării
Funcţia educativă
- face educaţie pentru sănătate pacientului şi familiei (presupune calităţi psihologice şi aptitudini
pedagogice)
- educă personalul din subordine, practicanţi şi studenţi
Funcţia economică
- gestionarea serviciului, organizarea timpului, precizarea priorităţilor de aprovizionare
Funcţia de cercetare
- impune dezvoltarea unor calităţi specifice pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale
superioare
- identifică domenii de cercetare, în special cercetare nursing.
Locul de muncă
1. în comunitate şi ambulatoriu (dispensar urban sau rural, policlinică, grădiniţe, şcoli,
cămine de copii, cămine de bătrâni)
2. în staţionar – diferite secţii din spital
3. inspectoratele de poliţie sanitară igienă
Ţinuta nursei
1. ţinuta vestimentară – obligatoriu purtarea uniformei de spital care este şi un echipament de
protecţie: halat alb, papuci albi de interior, bonetă, mască.
29
Uniforma se schimbă des, ori de câte ori este nevoie, nu se poartă bijuterii, iar unghiile tăiate scurt.
2. ţinuta morală – să aibă o bună pregătire profesională (cunoştinţe teoretice şi practice, moderne,
aplicate la patul bolnavului) – calități morale
!!!! Nu se vorbeşte şoptit cu medicul la vizită - trezeşte suspiciunile pacientului.
!!!! Doar în faţa instanţei este voie să se divulge secretul profesional.
CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE

- Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea celor
suferinzi.
- Asistenta medicală trebuie să prezinte sensibilitate, tărie de caracter şi o complexă pregătire
profesională.
- Pentru exercitarea meserie sunt necesare anumite înclinaţii şi aptitudini dezvoltate în trăsături
morale care să influenţeze pozitiv conduita.
Scop:
- Să contribuie la alinarea suferinţelor celor bolnavi.
- Să reducă perioada de îmbolnăvire.
- Să contribuie la reintegrarea rapidă socio-profesională a celor suferinzi.
CALITĂŢI NECESARE:
Calităţi fizice:
- Forţă fizică – pentru mobilizarea bolnavului, transport etc.
- Rezistenţă fizică – pentru serviciu în ture, activităţi prelungite, sta prelungit în picioare etc.
- Mişcări sigure, coordonate.
Calităţi profesionale – tehnice:
- Cunoaşterea instrumentarului.
- Cunoaşterea funcţionalităţii aparaturii medicale.
- Cunoaşterea procesului de sterilizare.
- Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de îngrijire generală şi specială.
Calităţi morale:
- Stăpânire de sine, răbdare.
- Optimism, seninătate.
- Empatie.
- Conştiinciozitate.
- Punctualitate.
- Devotament până la abnegaţie.
- Promptitudine în luarea deciziilor, iniţiativă, ingeniozitate, luciditate.
- Păstrarea secretului profesional (tot ce scrie în FO şi din confidenţele pacientului sau a familiei).
- Atitudine principială.
Asistenta trebuie:
- să se poarte independent de grijile proprii. Atitudinea faţă de bolnavi trebuie să fie
corespunzătoare gravităţii şi temperamentului bolnavului, principială şi fără exagerări
- să insufle optimism bolnavilor în stare gravă şi să menţină trează dorinţa de a trăi
- să-şi păstreze demnitatea mai ales faţă de sexul opus
- să refuze glumele neserioase şi avansurile
- să nu se distreze cu colegele în faţa bolnavilor sau pe seama lor
- să nu plictisească bolnavul cu problemele ei
- să respecte bunurile bolnavului
- să nu submineze prestigiul colegelor sau al superiorilor ei.
Nevoia şi homeostazia
30
Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în stare de echilibru a

diverselor sale procese fiziologice şi psihologice.
Nevoia este un dezechilibru, o lipsă, o necesitate apărută în starea de sănătate a omului.
Homeostazia este o stare de echilibru şi autoreglare care se instalează între diverse procese
fiziologice ale persoanei şi psiho-sociologice. Nesatisfacerea unei nevoi fiziologice sau psiho-
socială este susceptibilă de a avea repercursiuni la una sau mai multe nevoi.
SPITALUL
- este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi este organizat pentru serviciu permanent:
- aici se îngrijesc anumite categorii de bolnavi în stare gravă, cu îngrijire permanentă,
calificată pe specialităţi;
- se diagnostichează bolile rare care necesită o atenţie de lungă durată, intervenţii
chirurgicale sau tratamente nerealizabile în ambulator (îngrijiri la domiciliu);
- bolnavii suspectaţi de boli infecto-contagioase trebuie izolaţi de restul populaţiei.
Spitalul cuprinde următoarele părţi componente:

1. SERVICIUL DE PRIMIRE - filtrul principal al spitalului unde se hotăreşte internarea
bolnavului. Cu excepţia serviciului de primire din secţia de boli contagioase sau maternitate, toate
celelelte spitale au serviciul de primire compus din:
- sală de aşteptare;
- biroul de înregistrări;
- cabinet de consultaţii;
- cameră de deparazitare şi baie;
- cameră de deparazitare şi dezinfectarea efectelor (hainelor bolnavului);
- magazia de efecte a bolnavului;
- magazia de lenjeria curată.
2. SECŢIILE DE SPITAL parte componentă a spitalului, înregistrate cu paturi dispuse în
saloanele bolnavului:
- camera de gardă a asistentei;
- cabinet pentru medici;
- oficiul pentru sevirea mesei;
- toaletă;
- baie;
- săli de tratament.
Secţiile de spital sunt grupate pe specialităţi:
- boli interne (medicală);
- cardiologie;
- endocrinologie;
- hematologie;
- gastroenterologie (ulcer, gastrită, hepatite cronice care nu se vindecă, ciroze hepatice);
- ftiziologie (TBC, pleurezii, boli pulmonare);
- chirurgie;
- neurochirurgie (în spitale mari);
- neurologie;
- psihiatrie;
- ortopedie (fracturi) şi traumatologie;
- obstetrică-ginecologie (OG) - ginecopatie şi gravide;
- pediatrie (copii);
- oftalmologie;
- otorinolaringologie - ORL;
- dermatologie (piele);
- infecto-contagioase (boli care se transmit: scarlatină, rujeolă);
31
- nefrologie şi urologie (boli ale aparatului renal: prostată la vezică, la rinichi);

- oncologie (cancer).
- Saloanele de spital este bine să fie orientate spre sud, zugrăvite în culori odihnitoare (bleu, alb) cu
maxim patru paturi.
- Temperatura optimă: 18-20C ziua şi 16 C noaptea pentru adulţi, la copii ziua şi noaptea T este
de 20-22C, la sugari 22-24C, la prematuri 28C.
- Fiecare salon trebuie să aibe 2 m2 de geam, apă curentă şi încălzire centrală în fiecare salon,
ventilaţia făcându-se prin fereastra mobilă principală.
- Coridoarele trebuie să fie largi, fără mobilier.
- Oficiul trebuie să fie înzestrat cu vase necesare speciale pentru încălzirea şi distribuirea mâncării.
Să existe surse de apă curentă, frigider, cărucior pentru transportul alimentelor, mese, scaune,
tacâmuri, baie, sursă de apă caldă permanentă.
- Baia, scaunele de toaletă se normează câte un scaun la zece femei, câte un scaun la cincisprezece
bărbaţi.
- Sălile de tratament trebuie să aibe canapea de consultaţie, un dulap cu medicamente, surse de apă
permanente.
3. SERVICIUL DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT
- radiologia - este serviciul unde se fac explorări radiologice cu ajutorul razelor Röentgen sau
X. Aici întâlnim cameră obscură pentru developare, filmotecă, radioscopia, radiografia,
tomografia computerizată (TC);
- laboratorul pentru analize cuprinde: serviciul de biochimie, serologie, microbiologie,
hematologie, parazitologie;
- laboratorul de explorări funcţionale asigură explorări specifice EKG (electrocardiogramă) şi
EEG (electroencefalogramă);
- explorări funcţionale respiratorii (PFV- probe funcţionale ventilării);
- ecografia - ultrasonografie;
- oscilometria pentru a depista prezenţa pulsului de la picioare;
- metabolism bazal (MB) pentru boli endocrine;
- serviciul de transfuzie asigură efectuarea transfuziilor şi a preparatelor de sânge la pacieţii
internaţi. Aici se determină grupa sanguină şi se execută probele de compatibilitate în
laborator propriu şi mai cuprinde spaţiul pentru depozitarea sângelui (frigider), spaţiul de
sterilizarea şi spălarea sticlei şi a aparaturii având şi cameră frigorifică;
- farmacia aprovizionează cu medicamente toate secţiile din spital pe bază de prescripţii
medicale;
- serviciul de sterilizare este locul unde se sterilizează instrumentele şi materialele necesare
tratamentului şi investigaţiilor curente;
- serviciul de anatomie patologică şi prosectură (morga) execută analize histopatologice
(ţesut), necropsii (disecţii) şi investighează cauzele decesului.
4. SERVICIUL ADMINISTRATIV GOSPODĂRESC cuprinde:
- spălătoria;
- atelierul de croitorie;
- serviciul pentru întreţinere şi reparaţii;
- bloc alimentar;
- centrala termică.
POLICLINICA
Policlinica este o unitate sanitară organizată să asigure asistenţă medicală, curativ profilactică
ambulatorie. Cuprinde:
- cabinete de consultanţă medicală;
- cabinet de medicina muncii;
- servicii de diagnostic şi tratament;
32
- servicii de informare, triaj;

- servicii de asistenţă socială;
- servicii de expertiză medicală.
NOXELE PROFESIONALE ALE ACTIVITĂŢII MEDICO-SANITARE
CAUZELE GENERALE producătore de accidente şi boli profesionale în munca medico-

sanitară sunt: umezeala; curentul electric; explozia gazelor sub presiune; efortul fizic incorect
dozat; acţiunea substanţelor toxice, caustice, corozive şi inflamabile.
Umezeala
Umezeala apare ca o noxă profesională, în special, în serviciile de balneologie şi hidroterapie,
precum şi în unele ramuri de fizioterapie, dar în condiţii neadecvate de muncă pot apărea în orice
serviciu medico-sanitar, acţionând asupra personalului care se ocupă cu igiena, îmbăierea
bolnavilor şi întreţinerea curentă a spaţiului de spitalizare. Umezeala apare ca o noxă profesională
în toate unităţile spitaliceşti la spălătorii, chiar dacă acestea sunt mecanizate.
Umezeala provoacă macerarea tegumentelor mâinii, ceea ce favorizează formarea eczemelor
şi a infecţiilor locale.
Dacă umezelii i se suprapune şi o temperatură mai joasă, aceasta va favoriza îmbolnăvirea
aparatului locomotor.
Curentul electric
Curentul electric prezintă pericolul electrocutării.
Energia electrică se utilizează în serviciile de: radiodiagnostic şi radioterapie; explorări
funcţionale; electroterapie; electrocauterele; fierbătoarele şi sterilizatoarele electrice; întreţinerea
curentă a spaţiilor de spitalizare şi a anexelor (aspiratoare de praf, maşini de spălat, maşini de uscat
şi călcat lenjeria, frigidere etc).
Utilizarea incorectă sau în stare defectă poate provoca accidente grave şi chiar fatale prin
electrocutare.
Explozia gazelor sub presiune
Pericolul este foarte mare în: serviciile de anestezie, reanimare, fizioterapie unde se lucrează
cu oxigen, bioxid de carbon şi aer comprimat în butelii, sau cu diferite substanţe anestezice
generale (eter, ciclopropan, protoxid de azot) care sunt inflamabile; oficiile de alimente pentru
reîncălzirea hranei bolnavilor (gaz lichefiat în butelii metalice); staţiile centrale de sterilizare;
autoclavele de la blocurile operatorii şi din laboratoarele de microbiologie.
Substanţele toxice, caustice, corozive, inflamabile
Substanţele toxice, caustice, corozive, inflamabile prin depozitare, etichetare, mânuire,
transport, spălarea recipientelor incomplet folosite reprezintă surse posibile de accidente şi
îmbolnăviri profesionale.
Substanţele pot pătrunde în organism atât pe cale digestivă, cât şi prin inhalare sau prin piele.
Efortul fizic incorect dozat
Organizarea incorectă a serviciilor medicale, amplasarea lor dispersată, circuitele prea
complicate, sistemele de semnalizare învechite, lipsa ascensoarelor fac ca personalul să parcurgă în
cursul turei de serviciu triplul distanţei acceptabile (4 km).
Ridicarea sau schimbarea de poziţie a bolnavilor imobilizaţi la pat, transportul cu targa sau
căruciorul necesită o tehnică corectă, pentru a nu produce vătămări ale sistemului locomotor a
personalului (febră musculară, discopatii, întinderi de ligamente etc).
CAUZELE SPECIFICE producătoare de accidente şi boli profesionale sunt: radiaţiile
ionizante, razele ultraviolete, infecţiile de spital, sensibilizarea faţă de medicamente, dezinfectante
sau alte substanţe chimice, munca cu bolnavii iresponsabili moral şi penal, infecţiile
intraspitaliceşti.
Radiaţia ionizantă
33
Iradierea ionizantă este posibilă în serviciile de radiodiagnostic, radioterapie, precum şi în

cursul examinărilor şi al tratamentelor cu izotopi radioactivi. Razele ionizante se cumulează în
organism şi adesea se manifestă numai după o perioadă de activitate sub acţiunea acestora. Doza
tolerantă este cantitatea maximă de raze ionizante pe care organismul o poate tolera zilnic, timp
îndelungat, fără să afecteze sănătatea. Aceasta se controlează cu ajutorul dozimetrelor.
Provoacă afecţiuni ale organelor hematopoietice, glandelor sexuale, pielii.
Razele ultraviolete
Razele ultraviolete sunt utilizate în serviciile de fizioterapie, precum şi pentru dezinfecţie.
Provoacă afecţiuni ale ochilor şi tegumentelor.
Sensibilizarea faţă de medicamente, dezinfectante sau alte substanţe chimice
Sensibilizarea faţă de medicamente, dezinfectante sau alte substanţe chimice este foarte
frecventă.
Poate fi locală (tegumentele venite în contact cu substanţa) sau generale (erupţii generalizate,
febră, stări de şoc).
Munca cu bolnavii iresponsabili moral şi penal
Munca cu bolnavii iresponsabili moral şi penal impune angajarea asistenţilor medicali cu o
condiţie fizică robustă, specializaţi pentru această muncă.
Infecţiile intraspitaliceşti (nosocomiale)
Infecţiile intraspitaliceşti reprezintă forma cea mai tipică a riscului profesional în munca cu
bolnavii. Pericolul este deosebit de mare în spitalele de boli infecto-contagioase. Posibilitatea
infecţiilor intraspitaliceşti există însă în orice secţie deoarece bolnavii pot fi purtători de germeni.
Infecţiile intraspitaliceşti se transmit pe cale aerogenă, digestivă, prin contact direct etc.
ÎMBRĂCĂMINTEA DE PROTECŢIE ŞI ŢINUTA ASISTENTEI LA LOCUL DE MUNCĂ

Echipamentul de protecţie al asistentei medicale este obligatoriu şi trebuie să fie menţinut
totdeauna în stare impecabilă, de curăţenie perfectă (halat, şorţ, bonetă, încălţăminte adecvată etc).
Peste echipament asistenta medicală va purta o manta groasă (circulaţia între pavilioane, în
curtea spitalului).
În spitalele de boli infecţioase cu cazuri deosebit de contagioase se utilizează echipamente
speciale de protecţie (salopetă, ochelari, mască, mănuşi, cizme de cauciuc).
În serviciile de radiologie se utilizează şorţ de cauciuc îmbibat cu săruri de plumb.
În orice activitate cu potenţial infecţios, unde mâna sau mucoasele asistentei medicale pot
veni în contact direct cu sângele sau alte produse biologice sau patologice ale bolnavului va purta
mănuşi de cauciuc de unică folosinţă.
Halatele, măştile şi mănuşile utilizate în timpul intervenţiilor chirurgicale, nu fac parte din
echipamentul de protecţie.
Echipamentul de protecţie în timpul liber, precum şi hainele de stradă în timpul serviciului, se
păstrează în dulapuri strict individuale, aşezate în filtrul de personal.
Filtrul de personal este format din două garnituri de dulapuri aşezate în încăperi separate,
despărţite prin camera de baie.
La intrarea în serviciu, personalul va dezbrăca hainele de stradă în prima încăpere aşezându-le
în dulap, va trece prin camera de baie, iar de aici într-o altă încăpere, unde va îmbrăca echipamentul
de protecţie pe care îl scoate dintr-un dulap.
La părăsirea spitalului sensul este invers.
Echipamentul de protecţie are o durată maximă de purtare de trei zile, însă se schimbă ori de
câte ori se murdăreşte sau se mototoleşte, rupe, etc.
PROFILAXIA ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE ŞI PROTECŢIA MUNCII ÎN UNITĂŢILE

MEDICO-SANITARE
Cauzele care pot genera accidente şi îmbolnăviri profesionale în munca de îngrijire a
bolnavilor sunt multiple, însă pot fi evitate dacă se respectă normele generale şi speciale de
protecţie a muncii ale activităţii medico-sanitare.
34
Măsurile cele mai importante de protecţie a muncii sunt: modul igienic de viaţă; călirea
organismului; purtarea corectă a echipamentului de protecţie.
Acestea se completează cu măsuri prevăzute în legislaţia noastră pentru fiecare persoană care
lucrează în cadrul unităţilor medico-sanitare.
La întreruperea mai lungă de 30 de zile la locul de muncă sau a celor transferaţi li se va face
un instructaj introductiv care se repetă la perioade de 1-6 luni, instructaj numit periodic.
Acest instructaj cuprinde metodele de utilizare a aparatelor, mânuirea şi transportul
substanţelor toxice, caustice etc.
Se va evita munca în condiţii umede şi friguroase.
Aparatele care funcţionează cu curent electric trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare,
verificate preventiv la intervale fixe de către un tehnician de specialitate, iar zilnic de către
personalul care le utilizează. Pentru fiecare aparat se întocmeşte o fişă tehnică.
În cursul tratamentelor de electroterapie, cât timp bolnavul este în contact cu electrozii, este
interzisă, atât asistentei cât şi bolnavului, atingerea obiectelor metalice puse pe duşumea sau a
acelora care au contact cu pământul. Orice manoperă cu aparatele electrice se execută cu mâinile
absolut uscate.
Se dotează locurile de muncă cu pericol de incendii, cu extinctoare a căror conţinut trebuie
reîmprospătat la termen.
Gazele comprimate în butelii se utilizează numai cu reductoare de presiune, a căror stare de
funcţionare se verifică lunar.
Amplasarea buteliilor se face la o distanţă cât mai mare de sursele de căldură.
Oxigenul se înmagazinează în rezervoare tubulare de oţel, cu pereţi groşi şi rezistenţi, în care
este comprimat până la o presiune de 120 atm.
Autoclavele vor fi utilizate numai de către personalul specializat, respectând presiunea şi
temperatura pentru care sunt fabricate.
Aparatele de măsurat presiunea trebuie periodic verificate.
Pentru prevenirea intoxicaţiilor, orice substanţă chimică sau medicamentoasă va fi ţinută în
ambalaje etichetate.
Transvazarea unei substanţe oarecare, indiferent de natura ei, într-un recipient care poartă altă
inscripţie se pedepseşte prin lege.
Manipularea substanţelor corozive se va face numai cu mănuşi, şorţuri şi cizme de cauciuc.
Pentru evitarea efortului exagerat se utilizează ascensoarele şi cărucioarele, iar schimbările de
poziţie ale bolnavului se vor face de către 2-3 persoane.
La serviciile de radiodiagnostic şi radioterapie, se vor purta şorţuri şi mănuşi din cauciuc,
impregnat cu săruri de plumb. În timpul radiografiilor, în timpul expunerii filmelor, personalul va
ieşi din cameră, expunerea făcându-se prin telecomandă. Asistenta medicală din acest serviciu va
purta obligatoriu dozimetru prevăzut cu filtre de metal.
Pentru evitarea efectelor razelor ultraviolete în timpul funcţionării lămpilor de cuarţ, asistenta
medicală va purta ochelari de protecţie de culoare fumurie. Asistenta medicală va folosi tehnicile
aseptice în orice manevră cu bolnavul.
Pentru prevenirea infecţiilor transmise prin vectori, bolnavii internaţi vor fi controlaţi şi la
nevoie deparazitaţi înainte de a fi duşi în salon. Periodic sau la nevoie se va face dezinsecţia sau
deratizarea, distrugându-se factorii transmiţători ai multor boli contagioase.
În vederea protejării oraşului de materialul infecţios provenit din spitale, sistemul de
canalizare al spitalului este prevăzut cu un tanc septic, în care se distrug toţi germenii infecţioşi
proveniţi de la bolnavi, săli de operaţii, laboratoare etc.
35
METODE DE PREVENIRE
DEZINFECŢIA
Dezinfecţia constă în procedee fizice şi chimice folosite pentru distrugerea microorganis-
melor patogene care pot provoca infecţii sau boli transmisibile la om.
În funcţie de scopul urmărit poate fi:
a. Profilactică - urmăreşte prevenirea apariţiei şi răspândirii bolilor infecto-contagioase de la
surse de infecţie necunoscute. Ea include dezinfectia apei potabile, măsuri de igienă individuală şi
procedee de dezinfecţie aplicate în colectivităţi.
b. Curentă - urmăreşte distrugerea microbilor în focare. Ea se aplică tuturor produselor
eliminate de bolnavi (spută, urină, fecale etc.) precum şi asupra tuturor obiectelor cu care a venit în
contact bolnavul (resturi alimentare, veselă, lenjerie de corp, pat, robinete, scuipătoare, mobilier,
pardoseală, baie, WC etc.)
c. Terminală - urmăreşte dezinfectia radicală şi imediată a încăperilor, împreună cu întregul
lor inventar, din care a fost evacuat un bolnav cu boală transmisibilă la un alt spital, în alt salon, la
părăsirea spitalului în stare vindecată sau dacă a decedat.
Metodele de dezinfecţie sunt: fizice, chimice şi mixte.
1. Metodele fizice
- incinerarea obiectelor periculoase sau nevaloroase (pansamente îndepărtate de pe plăgi
infectate, resturi de alimente, jucării de copii etc);
- călcatul lenjeriei şi îmbrăcămintei cu fierul încins;
- fierberea 30 de minute în apă a: lenjeriei de corp, de pat şi a altor materiale textile; vaselor de
metal şi de porţelan; tacâmurilor; ploştilor şi urinarelor;
- pasteurizarea la 55 - 95°C se utilizează pentru dezinfectarea lichidelor (laptelui);
- încălzirea cu vapori de apă sub presiune 1-1,5 atm. şi la temperatura de 100°C timp de 30-40
minute cu ajutorul etuvelor: păturile, saltelele, covoarele, hainele;
- razele ultraviolete emanate de lămpile de cuarţ la temperatura de 15-30°C şi o umiditate medie
de 69% sunt folosite pentru dezinfecţia suprafeţelor şi aerului.
2. Metodele chimice
Reguli generale de utilizare a substanţelor dezinfectante:
- dezinfecţia chimică se aplică numai în cazurile în care nu se poate practica dezinfecţia prin
căldură;
- dezinfecţia substanţelor trebuie să fie precedată de o curăţenie riguroasă;
- dezinfecţia lenjeriei murdare precum şi a excrementelor şi dejecţiilor bolnavului se efectuează
înainte de spălare, respectiv vărsarea dejecţiilor în reţeaua de canalizare;
- se va respecta întocmai concentraţia şi durata de acţiune a dezinfectantului ca şi indicaţiile de
preparare a soluţiilor;
- la prepararea soluţiilor se vor utiliza numai recipiente curate, fără resturi de alte chimicale;
- se vor utiliza numai soluţii proaspăt preparate, întrucât acestea se contaminează şi se
degradează uşor;
- dezinfectantele aplicate pe aceeaşi suprafaţă trebuie alternate pentru a împiedica selectarea unei
flore rezistente;
- la anumite intervale, eficienţa dezinfectantelor trebuie controlată prin metode bacteriologice;
- utilizarea dezinfectantelor se va face numai cu respectarea măsurilor de protecţie a muncii şi
accidentelor de muncă.
Dezinfectantele cele mai des folosite sunt:
- duşumele: aniosurf, biclosol (cloramina), trioton, virkon
- suprafeţe: surfanios, pliva, oxivir, oxiflor
- instrumentar: aniosyme
- mâini: aniosgel
- WC: detartrant
3. Metodele mixte
36
Însumează efectul comun al dezinfecţiei prin metode fizice şi chimice: spălatul lenjeriei de
spital, al veselei şi tacâmurilor utilizate de bolnavi, ca şi spălarea şi dezinfectarea mâinilor, alături
de acţiunea săpunului, detergenţilor, utilizează şi acţiunea mecanică a apei, periilor, precum şi
căldura apei de spălat şi a fierului de călcat.
DEZINSECŢIA
Dezinsecţia constă în distrugerea insectelor infectate şi a celor transmiţătoare de boli. În
medicină dezinsecţia se mai numeşte şi luptă antivectorială.
Lupta contra insectelor include un complex de metode dintre care unele au caracter de apărare
contra pătrunderii şi dezvoltării lor în incinta spitalului, altele au drept scop distrugerea lor.
a. Pătrunderea şi dezvoltarea insectelor în incinta spitalului se împiedică prin:
- amplasarea de site la ferestre;
- astuparea fisurilor şi crăpăturilor de la pereţi, duşumele, mobilier;
- igienizarea mediului înconjurător intra- şi extraspitalicesc prin îndepărtarea corectă a resturilor
menajere, depozitarea igienică a alimentelor, strângerea şi îndepărtarea consecventă a resturilor de
alimente şi ale substanţelor organice din saloane, oficii de alimente, sufragerii;
- supravegherea igienei corporale a bolnavilor şi în special toaleta părului.
b. Distrugerea insectelor în spitale se face prin mijloace fizice şi chimice:
- Mijloacele fizice, sunt reprezentate prin căldură uscată (cuptoare) şi căldură umedă
(etuve). Ambele asigură distrugerea păduchilor de pe haine.
- Mijloacele chimice sunt reprezentate prin substanţe insecticide organice naturale şi de
sinteză cu acţiune imediată de şoc maxim 24 ore.
Insecticidele organice naturale au la bază extrase de plante.
Există în circulaţie un număr foarte mare de substanţe insecticide, însă în instituţiile sanitare
pot fi utilizate numai acelea care sunt omologate de Ministerul Sănătăţii pentru acest scop.
Insecticidele se folosesc sub formă de praf, de soluţii sau de emulsii. Acestea se împrăştie prin
pulverizare cu aparatele Kalimax, Vermorel. Pentru demuştizare se foloseşte o soluţie de Lidatox 20
în concentraţie de 2%. Contra gândacilor se utilizează soluţie de Neguron 1,5% sau Dipterex 1,8%.
Contra ploşniţelor se utilizează soluţie de Plotox sau de Cimexan.
DEPARAZITAREA
La serviciul de primire bolnavii vor fi examinaţi dacă nu cumva sunt infestaţi cu păduchi.
Deparazitarea bonavului trebuie să fie completă, interesând atât păduchele de pe haină, cât şi
pe cei de pe suprafaţa păroasă a corpului.
Deparazitarea trebuie să se îndrepte atât asupra paraziţilor adulţi cât şi contra larvelor şi
ouălor. Hainele şi lenjeria bonavului parazitat se vor pulveriza până la ud cu o soluţie de Cimexan.
După uscare acestea vor fi aşezate într-un sac de nylon, adăugând 100-120 grame de Plotox
pulbere, după care sacii se închid şi se păstrează ca atare până la examinarea bolnavului.
Pentru deparazitarea suprafeţelor păroase se aplică după baie o soluţie de Paranix.
De preferat, este bine să se utilizeze o metodă mixtă chimică şi mecanică aplicată în 4 faze:
- distrugerea păduchilor;
- aplicarea insecticidelor;
- curăţirea mecanică a suprafeţelor păroase cu pieptene foarte des, muiat în soluţie 10% oţet cald;
- aplicarea din nou a insecticidelor remanente de contact şi acoperirea capului (tratat cu substanţa
insecticidă) cu o capelină sau basma.
DERATIZAREA
Deratizarea constă în distrugerea rozătoarelor, rezervoare sau transmiţătoare de germeni
patogeni.
Deratizarea este îndreptată în special contra şoarecilor şi şobolanilor de casă, care fiind
purtători a numeroşi germeni patogeni, pot transmite omului o serie de boli infecto-contagioase.
37
Măsurile de deratizare sunt: preventive şi de combatere.

Măsurile preventive constau în împiedicarea accesului rozătoarelor la alimente şi suprimarea
posibilităţilor de hrănire şi adăpost.
Măsurile de combaterea rozătoarelor urmăresc prinderea şi omorârea lor. Acestea sunt
mecanice şi chimice.
Mijloacele mecanice sunt reprezentate de cursele care prind animalul viu şi capcanele, care le
şi omoară.
Mijloacele chimice sunt reprezentate de substanţele raticide sau rodenticide care intoxică
animalul, fie prin acţiunea lor anticoagulantă, fie prin acţiunea lor asupra aparatului respirator.
ASEPSIA ŞI ANTISEPSIA
a = fără
sepsis = infecţie
anti = contra
Asepsia - este cea mai indicată, graţie ei se înlătură pătrunderea microbilor în corpul celui
operat. Este o metodă profilactică, prin care organismul este ferit de la bun început de infecţie, fiind
metoda cea mai recomandabilă, fără de care nu este permis să se desfăşoare nici un act chirurgical şi
nici o altă manevră medicală.
Metodele de realizare a asepsiei

Asepsia = totalitatea măsurilor folosite pentru împiedicarea contaminării plăgilor accidentale
sau operatorii cu germeni microbieni saprofiţi sau patogeni.
Termenul de asepsie se extinde şi la cazurile în care luăm măsuri de evitare a infectării unor
zone ale corpului omenesc mai uşor de contaminat (mucoasele de exemplu: oculară, nazală, bucală,
genitală etc), cu alţi germeni decât cei existenţi în mod obişnuit pe ele.
În realizarea asepsiei asistenta medicală joacă un rol deosebit de important şi poartă o mare
răspundere.
Tehnicile utilizate în vederea realizării asepsiei într-o sală de operaţii, pentru efectuarea unui
act operator sunt valabile pentru orice act terapeutic sau de mică chirurgie (o infecţie, o puncţie, un
sondaj, o incizie, sutură sau pansarea unei răni) făcut la patul bolnavului, în sala de pansamente,
într-un dispensar, în sala de naşteri, într-un cabinet stomatologic, de consultaţii, în orice loc în care
se practică o manevră care ar putea să producă vreo infecţie.
Antisepsia - este un mijloc de luptă din momentul când s-a produs infecţia, pentru a curăţi
organismul de puroi, de infecţie, fiind o metodă curativă, de combatere a unui neajuns care, de
multe ori, putea fi evitat şi care se poate produce şi din neglijenţa chirurgului, a cadrelor medii, a
celor auxiliare sau a bolnavului însuşi. Este o metodă cu mai puţine şanse de succes, după care
organismul rămâne uneori cu urme serioase, dar care trebuie folosită atunci când infecţia s-a produs
şi când nu mai există altceva de făcut.
Dezinfecţia este o punte de legătură între asepsie şi antisepsie şi care participă la evitarea
infecţiei prin distrugerea germenilor patogeni.
Dezinfectarea mâinilor la blocul operator
Primul gest pe care trebuie să-1 facă medicul sau asistenta medicală pentru a evita infectarea
unui pacient este să-şi dezinfecteze mâinile. Dezinfectarea se face prin spălarea mâinilor cu apă şi
săpun şi folosirea apoi a unui antiseptic, recomandabil alcoolul medicinal sau alcoolul alb. Apa
sterilă este preparată în autoclav şi vine prin conducte la spălătorul de lângă sala de operaţii. În
cazul îm care această instalaţie pentru spălarea pe mâini nu funcţionează, asistenta medicală va
fierbe timp de 30 minute apa într-o cană mare (10 litri), acoperită cu tifon pe care apoi o va lăsa să
se răcească.
Înainte de a se spăla pe mâini pentru operaţie, chirurgul sau asistenta medicală îşi va scoate de
pe antebraţ şi degete ceasul, şi eventuale brăţări, inele şi îşi vor tăia foarte scurt unghiile.
38
În timpul spălării, chirurgul şi asistenta medicală vor fi îmbrăcaţi cu bluze fără mâneci şi
pantaloni pe care le-au îmbrăcat la filtru. Pe cap vor purta o bonetă spălată recent şi care trebuie să
acopere tot părul.
Spălarea mâinilor şi a antebraţelor durează 15 minute şi se face după o tehnică riguroasă şi
anume: în primele 5 minute se spală sistematic cu apă sterilă şi săpun mâinile şi antebraţele până la
cot, insistându-se asupra tuturor regiunilor. Se foloseşte pentru aceasta o perie sau comprese sterile
cu apă şi săpun. După aceea, se aruncă peria sau perniţa de comprese şi se clătesc mâinile şi
antebraţele cu apă sterilă, ţinând sub apă mâinile în sus. Această precauţie se ia pentru ca să nu se
scurgă microbi dintr-o zonă care n-a fost spălată pe mâini. În următoarele 5 minute, spălarea
continuă folosindu-se o a doua perie sau perniţă de comprese. De data aceasta se spală numai
mâinile şi jumătatea inferioară a antebraţelor, cu aceeaşi insistenţă.
Apoi se aruncă şi a doua perie sau perniţă de comprese şi se clătesc mâinile şi antebraţele cu
apă sterilă, ţinându-se de asemenea sub apă, în sus.
În ultimele 5 minute se spală numai mâinile cu o a treia perie sau perniţă de comprese. Fiecare
deget se spală cu foarte mare atenţie, insistându-se în mod deosebit asupra unghiilor, spaţiilor
interdigitale şi încheieturii mâinii (zonele care iau contact cu plaga în timpul operaţiei). Apoi, se
aruncă peria sau perniţa de comprese şi se clătesc bine mâinile cu apă sterilă. Mâinile se vor ţine de
asemenea în sus. După aceea, asistenta medicală toarnă pe mâini alcool medicinal sau alb de 70°C.
Din cele de mai sus reiese că în timpul spălării, mâinile, care vor veni în contact cu plaga
operatorie, sunt spălate cu cea mai mare atenţie în cele 15 minute, în timp ce alte zone: partea
superioară a antebraţului, spre exemplu, este spălată numai 5 minute. Se poate folosi pentru spălarea
pe mâini şi soluţia de Sterisol, un şampon - detergent - dezinfectant de bună calitate.
Prin spălarea pe mâini se înlătură mecanic stratul cornos al tegumentelor sub care sunt
cantonaţi microbii, dar nu reuşim să evacuăm, decât cel mult parţial, microbii care se găsesc pe
tecile prepiloase şi în glandele pilosebacee. Microbii de aici s-ar evacua în plaga operatorie, motiv
pentru care, peste mâinile dezinfectate (aşa cum am arătat mai sus), îmbrăcăm mânuşi sterile.
Tehnica pregătirii şi îmbrăcării halatului, a măştii şi mănuşilor pentru operaţie

În timpul operaţiei, cu scopul de a feri plaga operatorie de contact cu o parte nesterilă a
corpului sau pentru a nu arunca prin vorbire microbi în plagă, chirurgul şi ajutoarele sale trebuie să
aibă pe cap bonetă şi să fie îmbrăcaţi steril, cu halat, mănuşi şi să poarte mască care să le acopere
capul, nasul şi gura. Toate acestea se păstrează din momentul sterilizării şi până se utilizează
(maximum 24 de ore) în casolete (materiale moi) şi în cutii speciale (mănuşile).
Se utilizează drept mască şi totodată şi bonetă un dreptunghi mare de tifon (în patru straturi),
steril, care acoperă în întregime capul, faţa şi gâtul, lăsând numai o fantă pentru vizibilitate.
Această mască -bonetă este prevăzută cu 2 rânduri de şireturi care se leagă pe cap şi gât.
Îmbrăcarea măştii cât şi a halatului necesită ajutorul asistentei medicale, care va efectua
legarea la spate, astfel încât echipa operatorie să nu atingă cu mâinile dezinfectate persoane sau
obiecte nesterile.
Masca se îmbracă întâi. Ea se aplică pe nas şi gură în timp ce asistenta leagă bentiţele acesteia
la spate.
Halatul chirurgical trebuie astfel croit încât atunci când se încheie la spate să acopere complet
tot corpul, iar gulerul său să înconjoare ferm gâtul atunci când se leagă bentiţele. Mânecile se
termină cu manşete confecţionate din bumbac tricotat care se mulează pe partea distală a
antebraţelor şi partea superioară a mâinilor.
Halatul trebuie să ajungă până la glezne, să fie suficient de larg, iar mânecile suficient de lungi
pentru a nu se ridica în timpul operaţiei peste încheietura mâinii.
Halatul are patru şireturi-bentiţe duble, fixate pe marginile sale libere în aşa fel încât la spate
să se petreacă. El se strânge suplimentar la nivelul taliei cu un cordon din pânză cusut direct la
halat. Nu este admis ca halatul să aibă vreo gaură sau să fie rupt.
Halatele se pun în casoletă, împăturite, cu partea lor externă în afară, cu mânecile, bentiţele şi
cordonul bine strânse şi se scot de către cei ce le îmbracă împăturite, avându-se grijă ca în timpul
39
scoaterii să nu se atingă cu halatul marginea casoletei sau vreun obiect nesteril. Partea externă a
halatului rămâne sterilă.
După scoaterea halatului steril din casoletă, chirurgul ajutat de persoanele cu care operează
caută partea sa superioară, îl desface la o distanţă suficientă deasupra pardoselei şi îl îmbracă, având
grijă să nu atingă faţa anterioară a halatului.
Va avea în continuare grijă să nu atingă cu o parte din halat vreo persoană sau vreun obiect.
Asistenta medicală îl ajută pe chirurg să se îmbrace, trăgând de marginile libere ale halatului,
încheind şireturile şi legând la spate cordonul. În timpul culegerii benzilor cordonului, asistenta
medicală va avea grijă să nu atingă halatul chirurgului în partea anterioară. Foarte multe şcoli
chirurgicale recomandă ca echipa chirurgicală să aibă pe cap şi pe faţă o mască. Se recomandă de
asemenea ca în apropierea chirurgilor în timpul operaţiei să nu fie decât personal îmbrăcat steril,
motiv pentru care între echipa operatorie şi cea de anestezişti se plasează un câmp despărţitor steril.
Modul de sterilizare a materialelor cu care se îmbracă echipa operatorie va fi descris în
capitolul privitor la sterilizare. Aceste materiale se sterilizează şi se păstrează în casolete mari sau
cel mult mijlocii sau containere speciale, pătrate, mari, similare cu cele pentru mănuşi.
Mănuşile întrebuinţate în chirurgie sunt de două feluri: de cauciuc şi de aţă (bumbac). Primele
sunt cel mai des utilizate. Cele de aţă nu se folosesc, de obicei, decât pe dedesubtul sau pe deasupra
mănuşilor de cauciuc. Dat fiind faptul că mănuşa de aţă îngreunează foarte mult mişcările degetelor
în timpul actului operator, azi sunt din ce în ce mai rari chirurgii care folosesc şi mănuşi de aţă, pe
lângă cele de cauciuc.Mănuşile se vând perechi, în plicuri de hârtie cerată, sau la cutii/seturi.
Îmbrăcarea mănuşilor. După ce s-a spălat pe mâini, s-a îmbrăcat cu mască şi halat, şi-a pudrat
mâinile cu talc folosind un tifon tălcuit din cutia de mănuşi, echipa operatorie îmbracă mănuşile
având grijă ca partea externă a acestora să rămână sterilă.
Dacă îmbrăcarea se face corect riscurile de infectare a bolnavului sunt foarte reduse.
Mănuşile de aţă (bumbac). Pentru anumite operaţii, îndeosebi pentru cele din ortopedie, în
care se lucrează cu instrumente grele şi pe oase, care rup uşor mănuşile de cauciuc, se
întrebuinţează, ca protecţie, mănuşile de aţă peste mănuşile de cauciuc.
Unii chirurgi, care au predispoziţie pentru boli de piele la contactul cu talcul şi mănuşa de
cauciuc, poartă mănuşi de bumbac pe sub mănuşa de cauciuc.
Mănuşa de aţă nu poate fi îmbrăcată fără mănuşa de cauciuc, deoarece nu izolează bine pielea
mâinii, fapt care expune la infectarea plăgii sau invers, când se lucrează într-o plagă septică
(peritonită, flegmon), expune la infectarea chirurgului.
Pregătirea câmpurilor, a compreselor şi a celorlalte materiale necesare pentru

asigurarea asepsiei în timpul actului operator.
1. Câmpurile. Pentru a evita orice contact cu zona nesterilă, bolnavul şi masa pe care se pun
instrumentele se acoperă cu bucăţi sterile de pânză, care se numesc câmpuri. Câmpurile care se
aşează pe bolnav lasă accesibilă (descoperită) numai regiunea pe care se operează. Ele izolează deci
zona operatorie de restul corpului şi poartă denumirea de câmpuri de izolare.
În mod obişnuit se utilizează următoarele câmpuri de izolare:
a) Câmpuri mici (pentru izolarea marginilor plăgii) cu dimensiuni de cca 30/30 cm. Unii
chirurgi preferă ca aceste câmpuri de izolare să fie făcute din tifon împăturit în mai multe straturi.
Aceleaşi tipuri de câmpuri pot fi folosite pentru a fi introduse în cavitatea abdominală sau toracică
cu scopul îndepărtării sau izolării anumitor organe din aceste cavităţi. în cazul folosirii lor în acest
scop, pentru a evita „uitarea" lor în aceste cavităţi, ele trebuie să aibă cusute la unul din colţuri
şireturi lungi de 30 cm. Capătul liber al şiretului rămâne în afară şi se prinde cu o pensă. în unele
servicii chirurgicale aceste câmpuri mici poartă şi denumirea de batiste.
b) Câmpuri mijlocii, cu dimensiuni de 120/100 cm.
c) Câmpuri mari, cu dimensiunea de circa 250/180 cm prevăzute cu despicături (şliţ). Lungimea
şi poziţia despicăturii se recomandă a fi în funcţie de tipul inciziei care se face: despicătură mare
pentru operaţii mari pe abdomen sau torace, despicătură mică pentru operaţii de hernie, apendicită...
40
d) Cearşafuri cu dimensiuni similare cu câmpurile mari, dar fără despicătură. Pentru unele
operaţii mici, pentru cele ce se practică în oftalmologie, otorinolaringologie, neurologie etc.
câmpurile cu despicătură au - după preferinţa chirurgilor - dimensiuni mai mici: 100/100 cm.
Deschizătura lor corespunde tipului de operaţie, fiind de obicei de 10 sau 15 cm.
Numărul de câmpuri care se sterilizează pentru o zi de lucru este în funcţie de numărul de
operaţii, de tipul acestora şi în mare măsură de obiceiul sau modalitatea de lucru a secţiei
respective.
Cifrele minime pentru o operaţie abdominală mijlocie (apendicită, hernie) sau mare (rezecţie
gastrică, pe intestine etc.) sunt următoarele: un cearşaf, un câmp mare cu şliţ, 3 câmpuri mijlocii, 2-
6 câmpuri mici. Ele se folosesc astfel:
- un cearşaf se pune îndoit (foaie dublă) pe masa de instrumente;
- două câmpuri mijlocii se pun peste bolnav până la extremitatea de sus respectiv cea de jos a
viitoarei incizii - ele trebuind să acopere complet bolnavul;
- un câmp mare cu şliţ care se pune de-a lungul bolnavului peste câmpurile mijlocii,
deschizătura sa fiind plasată pe locul viitoarei incizii;
- un câmp mijlociu care se pune parţial pe masa de instrumente şi în rest pe bolnav (masa de
instrumente a fost aşezată de asistentă peste extremitatea distală a bolnavului după ce a fost
plasat şi câmpul mare cu şliţ);
- 2-6 câmpuri mici (de izolare) - două din acestea se folosesc de chirurg imediat după incizie
pentru izolarea marginilor plăgii, celelalte câmpuri se oferă la nevoie.
Un număr similar sau foarte apropiat de câmpuri se folosesc şi pentru alte tipuri de intervenţii:
pe torace, regiunea perineală, pentru amputaţii, pentru operaţii pe glanda tiroidă, pentru varice etc.
Pentru halate, cearşafuri şi câmpuri mari şi mijlocii este indicat să se utilizeze casolete mari, cu
un număr standard din fiecare dintre aceste materiale.
Faţă de numărul standard de câmpuri de mai sus, este util să fie pregătite, de rezervă, îndeosebi
câmpuri mijlocii, pentru că, pentru anumite operaţii, acest număr standard de câmpuri este necesar a
se suplimenta.
După operaţii, câmpurile se spală şi se sterilizează. Cele folosite la operaţii septice se trimit
separat la spălătoria spitalului pentru a fi decontaminate, în mod special înainte de spălare.
Câmpurile, halatele etc. trebuie să fie puse în casolete nepresate, deoarece presarea lor prea
puternică nu permite o bună pătrundere a aburilor şi deci câmpurile nu se sterilizează, sau nu se
usucă la sfârşitul sterilizării. Halatele şi măştile se aşează în casolete separate, de asemenea nu prea
mult presate.
2. Compresele - se confecţionează din bucăţi de tifon împăturite ca un fel de plic.
Se recomandă două tipuri:
- comprese mici, făcute din tifon tăiat dreptunghiular, cu dimensiuni de circa. 15/10 cm, din
care se creează un fel de plic şi care sunt cel mai frecvent utilizate;
- comprese mari, care au dimensiuni de circa 30/15 cm şi sunt împăturite în patru foi,
creându-se de asemenea un fel de plic.
Pentru comprese se folosesc, în funcţie de activitatea secţiei chirurgicale, casolete mijlocii sau mici.
3. Meşele. Meşele sunt făcute din tifon împăturit în 4 foi. Ele se realizează de diferite lăţimi -
2-6 cm - şi lungimi de obicei de 20-25 cm. Sunt foarte utile pentru a izola unele regiuni ale plăgii,
pentru tamponarea unor cavităţi, cu scop hemostatic sau de drenaj. Pentru sterilizare, ele se pun în
casolete, făcute sul. Cele mai indicate casolete pentru meşe sunt casoletele mici.
Compresele şi meşele se aşează în mod foarte ordonat în casoletă. Este bine ca fiecare tip de
compresă să fie aşezat într-o casoletă. De aici se iau, de către chirurg sau ajutorul său, înainte de
operaţie. În timpul operaţiei, chiar dacă aceasta este aseptică, compresele vor fi date la nevoie
chirurgului numai de către asistenta medicală, cu o pensă sterilă.
4. Vata. Vata se foloseşte numai cu rol absorbant, pentru plăgile secretante, peste un strat de
tifon sau după acoperirea completă a pielii peste tifon şi deasupra unui tub de drenaj.
Pentru identificarea conţinutului unei casolete se va scrie pe un carton ce se ataşează la
mânerul casoletei conţinutul acesteia, data pregătirii, ca şi numele persoanei care a făcut pregătirea.
41
5. Firele de sutură. Le vom descrie pe cele utilizate mai des.

Catgutul se livrează ambalat în fiole speciale sterile, înfăşurat pe o ţeava de sticlă care pluteşte
în alcool. Are diferite grosimi, de la nr. 000 (cel mai subţire) până la numărul 6. Cel mai mult se
întrebuinţează catgutul 00 (dublu zero), zero, 1 şi 2. Fiolele de catgut vor fi aşezate ordonat în
compartimente pe care să fie scris vizibil numărul grosimii catgutului. Catgutul poate fi simplu sau
cromat, cel cromat fiind mai rezistent la tracţiune şi totodată resorbindu-se mult mai târziu.
Firele de aţă, mătase sau nylon se prepară pentru operaţie de către asistenta medicală, din fire
nesterile, procurate din comerţ. Au de asemenea grosimi diferite: de la numărul 11 (firul cel mai
subţire) până la numărul 6 (firul cel mai gros).
ANTISEPSIA. PRINCIPALELE SUBSTANŢE ANTISEPTICE

Antisepsia este o metodă curativă, graţie mijloacelor multiple de asepsie existente, se evită
infectarea plăgilor operatorii. Folosirea - direct în plăgi sau pe cale generală - a antibioticelor sau a
chimioterapicelor (sulfamidelor) a redus mult folosirea antisepticelor. Totuşi antisepticele sunt încă
foarte larg folosite şi aduc mari servicii în tratarea plăgilor infectate.
Un bun antiseptic trebuie să distrugă sau să împiedice dezvoltarea microbilor, fără să afecteze
ţesuturile cu care vine în contact.
Sub acest aspect putem vorbi de antiseptice citofilactice care nu au efect nociv asupra
ţesuturilor şi antiseptice caustice, care pe lângă acţiunea lor asupra microbilor, au acţiune nocivă sau
chiar de distrugere asupra celulelor şi ţesuturilor organismului uman.
Din cauza acestor inconveniente, numărul soluţiilor antiseptice a scăzut mult. În prezent se
utilizează mai ales următoarele antiseptice:
Alcoolul rectificat, în concentraţie de 70°, are acţiune bactericidă puternică şi se foloseşte pentru
dezinfecţia tegumentelor, atunci când nu este indicată folosirea tincturii de iod. În concentraţii mai
mari de 70° produce precipitarea proteinelor de pe suprafaţa microbilor, împiedicând pătrunderea
antisepticelor în interiorul corpului microbian. Este util şi pentru prişniţe alcoolizate.
Tinctura de iod = este o soluţie alcoolizată de iod (2%), la care se adaugă iodura de potasiu
(2%). Este un foarte bun antiseptic al câmpului operator (al pielii) întrucât iodul măreşte puterea de
pătrundere a alcoolului în straturile superficiale ale pielii şi glandele sebacee. Soluţia se va folosi şi
pentru dezinfectarea zonei cutanate din jurul plăgilor, atunci când se execută un pansament. Fiind
foarte caustică nu se va aplica pe plăgi. Unii bolnavi sunt alergici faţă de iod şi pielea lor
reacţionează prin leziuni de diferite grade. De aceea este util să se cerceteze, înainte de badijonarea
largă a pielii, sensibilitatea acesteia faţă de iod numai pe o zonă foarte limitată. Tinctura de iod
învechită sau cu o concentraţie prea mare este de asemenea iritantă. Pe suprafaţa de piele badijonată
cu iod nu se vor aplica pansamente umede, deoarece se pot produce iritaţii ale pielii.
Este foarte important a se cunoaşte că tinctura de iod care stagnează în timpul operaţiilor pe
anumite părţi ale pielii (în cicatricea ombilicală, sub sâni, între coapse şi pielea scrotului sau sub
fesele bolnavului) poate crea arsuri grave - chimice — greu vindecabile încât asistenta medicală
este obligată să ia măsurile necesare pentru a nu produce acest accident.
Antisepticele oxidoreductoare = sunt citofilactice. Cele mai folosite sunt: apa oxigenată,
cloramina (soluţia Dakin) şi permanganatul de potasiu.
Apa oxigenată este un lichid clar. Soluţia de apă oxigenată se prepară din perhidrol 30 ml la
1.000 ml apă distilată (se face deci o soluţia de 3%). Apa oxigenată se foloseşte numai proaspătă,
deoarece numai astfel poate să elibereze, în contact cu plaga, oxigenul care este elementul activ -
bactericid - din soluţie. Soluţia proaspătă, în contact cu plaga, face bule de aer - spumă. Este
antisepticul cel mai indicat atunci când vrem să curăţăm o plagă de nisip, noroi, de alte impurităţi,
să evităm apariţia sau să tratăm o gangrena gazoasă, deoarece spuma care se creează ridică din
profunzime la suprafaţă şi corpii străini. Prin faptul că pune în libertate oxigen, are largi indicaţii în
tratamentul plăgilor profunde şi cu microbi anaerobi. Îşi găseşte indicaţii şi în plăgile sângerânde,
fiind şi un bun hemostatic.
Cloramina, soluţie neutră, diluată, de hipoclorit de sodiu, se prepară din tablete de cloramina
(hipoclorit de sodiu), punându-se 1 g de cloramina peste 100 ml apă distilată (sau apă fiartă şi
42
răcită). Acţiunea sa dezinfectantă se datorează clorului, care este pus în libertate în contact cu plaga.
Soluţia este cunoscută şi sub numele de soluţia Dakin, după numele celui care a introdus pentru
prima oară această soluţie în arsenalul antiseptic.
Are un miros specific şi întrebuinţare destul de largă, mai ales pentru curăţirea plăgilor de
sfaceluri, puroi etc. în soluţii mai concentrate, de 5-6%, se foloseşte pentru dezinfectarea rufelor
îmbibate de puroi. În acest scop, rufele sunt puse la înmuiat, timp de 2 ore, în această soluţie.
Permanganatul de potasiu. KMnO4 se prezintă sub formă de cristale de culoare violetă. Are o
putere de dizolvare foarte mare. Soluţia se prepară din 1 g cristale de MnO4 în 1.000 ml de apă
distilată. Trebuie ştiut că o soluţie diluată (roz-roşiatică) este un antiseptic mai bun decât o soluţie
concentrată (violet-închis). Este un bun antiseptic degajând oxigen, fiind puţin toxic dacă nu
depăşeşte doza de mai sus, are o largă utilizare în tratamentul infecţiilor sau al plăgilor infectate
mari şi profunde. Este foarte indicat şi pentru tratarea mucoaselor infectate (se ştie că mucoasele
absorb foarte uşor soluţiile cu care vin în contact). KMnO4 este un bun dezodorizant, ceea ce îl face
şi mai util în spălarea plăgilor urât mirositoare.
Substanţe colorate - rivanolul, albastrul de metilen, violetul de genţiană sunt antiseptice
citofilactice; prin stimularea granulării ţesuturilor au un rol cicatrizant.
a. Rivanolul se prezintă sub formă de pulbere galbenă. Se foloseşte soluţie l‰. Este un
antiseptic cu largi indicaţii, bun bactericid, se utilizează cu predilecţie când se face un pansament
umed.
b. Albastru de metilen se foloseşte în soluţie de 2%. Este bine suportat de mucoase. Dă rezultate
bune în tratarea faringitelor prin badijonare directă sau a cistitelor prin ingerare de casete care
cuprind: albastru de metilen 0,10, lactoză 0,20 pentru o casetă (se iau 1-3 casete pe zi).
c. Violet de genţiană se utilizează în soluţie 1%, mai ales în dermatologie.
Antiseptice albumino-precipitante sunt săruri de argint, de mercur şi acidul boric.
Sărurile de argint sunt reprezentate de nitratul de argint (AgNO3) şi săruri coloide:
colargolul, protargolul şi argirorul.
AgNO3 se utilizează sub formă de creioane, cristale sau soluţii. Are acţiune astringentă,
caustică (formează cu proteinele albuminat de proteine) şi acţiune bacteriologică sau
bactericidă, în funcţie de concentraţie.
În soluţie de 1% este indicat în tratarea eczemelor infectate, în profilaxia oftalmiei
gonococice la nou-născuţi, în pansamente umede pentru plăgi sau în dermatologie.
În soluţie concentrată de 2-3% este caustic. Utilizarea creioanelor, cristalelor sau
soluţiilor concentrate se face pentru distrugerea mugurilor în plăgile atone sau avivarea
marginilor plăgilor, precum şi pentru cauterizarea negilor.
Colargolul este un amestec coloidal cu oxid de argint (70% Ag) şi 30% substanţe
albuminoide (coloizi protectori). Are o largă întrebuinţare în oftalmologie şi O.R.L. Se
foloseşte în soluţie 1%.
Protargolul 2% şi argirorul 5% fac parte din aceeaşi grupă a sărurilor coloidale, ca şi
colargolul, fiind şi ele larg utilizate în oftalmologie şi O.R.L.
Acidul boric se prezintă sub formă de cristale mici. Se întrebuinţează ca atare sau sub formă
de soluţii 1-2%. Este un antiseptic slab. Se foloseşte mai ales pentru combaterea infecţiilor cu
bacilul piocianic (se cunoaşte după culoarea verde pe care o iau compresele îmbibate cu puroi). Se
foloseşte ca antiinflamator în oftalmologie şi dermatologie.
Gomenolul are o mare pătrundere în mucoase; nu este iritant sau caustic. Se foloseşte sub
formă de pomadă sau ulei, mai ales în urologie şi infecţii nazale.
Preparate tipizate - cele mai cunoscute:
a. Septozolul este o soluţie care conţine: nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată.
Are largi indicaţii antiseptice şi înlocuieşte în mare măsură tinctura de iod, al cărui loc tinde să-1 ia.
b. Metoseptul este o soluţie care conţine: acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflaviană,
alcool şi apă distilată. Este bun antiseptic, utilizat în plăgile recente, este însă contraindicat în
procesele inflamatorii acute ale pielii.
43
Antisepticele tensioactive citofilactice, prezintă alături de proprietăţi antiseptice şi cele de

detergent, uşurând curăţarea plăgilor de cruste şi resturi tisulare.
Detergenţii, ca şi săpunurile, fac parte din grupa antisepticelor tensioactive şi dezinfectante.
Detergenţii reprezintă o achiziţie relativ recentă şi s-au dovedit deosebit de utili. Cei mai
întrebuinţaţi sunt detergenţii care astăzi dau rezultate extrem de bune în dezinfectarea
instrumentelor, a veselei, a rufelor, a băilor, tăviţelor renale, ploştilor, urinarelor sau a altor
recipiente. Detergenţii care conţin şi enzime proteolitice de origine bacteriană, de tip Biotim, par a
fi mai eficienţi. Tot în categoria detergenţilor intră şi săpunul.
Un detergent întrebuinţat larg astăzi în spitale este Bromocetul (cetazolin - soluţie
hidroalcoolică de bromură de cetilpiridină). El are o bună acţiune antiseptică şi dezinfectantă în
concentraţie de l-2‰.
PROCESUL NURSING
(PROCESUL DE ÎNGRIJIRE)
Procesul de nursing este o metodă de organizare şi desfăşurare a îngrijirilor dpdv holistic prin
acordare de îngrijiri individualizate (centrate pe pacient).
Procesul de nursing a fost definit, tradiţional, ca o metodă organizată şi sistematică de
apreciere a stării de sănătate diagnosticând problemele de dependenţă, formulând un plan de
intervenţie şi evaluând eficienţa acestui plan, în urma implementării lui. Acest demers presupune
cunoştinţe cu caracter ştiinţific, dar şi o mare putere de judecată şi capacitate de stabilire a
priorităţilor.
Procesul de nursing presupune stabilirea unor etape ce trebuie urmate în derularea acţiunilor
întreprinse. Pentru înţelegerea funcţionării, a componentelor şi interacţiunilor este nevoie de
cunoştinţe despre activitatea procesuală în care o serie de paşi ne conduc către atingerea unui scop.
El necesită capacităţi creative, fiind suficient de flexibil pentru a putea fi folosit într-un cadru
organizaţional în care se pot aplica intervenţii de nursing.
Sănătatea este considerată o proprietate a fiinţelor biologice. Existenţa sănătăţii este
recunoscută când toate componentele organismului individual funcţionează cum trebuie. Sănătatea
se consideră pierdută când apare boala.
Boala poate fi definită ca: o modificare a funcţiilor organice cauzată de scăderea potenţialului
sau scurtarea duratei vieţii. Boala este cauzată de factori specifici/procese interne, fiziologice,
agenţi externi ce tulbură funcţiile fiziologice ale organismului sau invazia lui cu agenţi patogeni,
etc. De aceea tratamentul medical se adresează bolii şi cazurilor ce au determinat-o.
Am putea concluziona astfel:
- Sănătatea derivă din normalitate şi drept urmare există o conotaţie morală care sugerează că:
„a fi sănătos înseamnă a fi normal, înseamnă a fi bun” şi că „a fi bolnav sau suferind înseamnă a fi
într-un fel rău”.
Pentru a apăra şi menţine sănătatea, un rol important îi revine asistentei medicale - nursei -,
prin îndeplinirea sarcinilor pe care individul le-ar îndeplini singur, dacă ar avea voinţa, posibilitatea
sau cunoştinţele necesare, astfel încât acesta să-şi recâştige independenţa cât mai repede (VH -
definiţia nursei).
Nursing-ul îşi trage rădăcinile din nevoile fundamentale ale individului, pentru că orice fiinţă
umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorinţa vitală de a mânca, a bea, a avea adăpost, de a
se îmbrăca, de nevoia de afecţiune, de apreciere, de sentimentul de utilitate, de îngrijire mintală în
relaţiile sociale (VH).
În marea majoritate a ţărilor dezvoltate, se aplică codul de principii elaborat de V. Henderson,
bazat pe satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale ale individului sănătos sau bolnav.
1. Nevoia de a respira și a avea o circulație adecvată.
2. Nevoia de a mânca și a bea.
3. Nevoia de a elimina.
4. Nevoia de a se mișca, a avea o bună postură a corpului.
44
5. Nevoia de a dormi și a se odihni.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.
7. Nevoia de a a-şi păstreza temperatura corpului în limite normale.
8. Nevoia de a fi curat, a-și proteja tegumentele.
9. Nevoia de a evita pericolele.
10. Nevoia de a comunica.
11. Nevoia de a-şi practice religia.
12. Nevoia de a se realiza, a fi util.
13. Nevoia de a se recreea.
14. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea.
Identificarea problemelor de îngrijire a fost recunoscută ca fază esenţială a planului de
îngrijire.
Multe dintre activităţile noastre cotidiene se desfăşoară după un anumit sistem cu care suntem
obişnuiţi: să stabilim ce vom face mai întâi? ce activităţi vom amâna sau le îndeplinim într-o
manieră uzuală, nouă, ne sprijinim pe echipament auxiliar, inventariem continuu ce avem de făcut
în viitorul apropiat sau mai îndepărtat; planificăm aceste activităţi după considerente ca: necesitate,
timp disponibil, timp necesar, resurse şi rezultate.
Efectuarea lucrărilor de îngrijire trebuie să se bazeze pe toate acele considerente ce formează
(chiar şi nefiind exprimate explicit) baza acţiunilor asistentei medicale - nursei.
Astfel se introduce în cadrul îngrijirilor conceptul de „muncă metodică", munca desfăşurată
într-o manieră bine gândită, pentru a atinge într-un mod cât mai eficient scopul propus.
Ansamblul acestor activităţi de nursing (de îngrijiri) se desfăşoară metodic ca o structură a
unui proces cunoscut sub denumirea de PLAN DE ÎNGRIJIRE (DE NURSING) ce cuprinde cinci
etape:
1. Culegerea datelor şi aprecierea lor.

2. Analiza şi interpretarea lor (probleme, Dx).
3. Planificarea îngrijirilor (Ob):
a) fixarea scopurilor şi obiectivelor;
b) determinarea intervenţiilor.
4. Realizarea intervenţiilor (aplicarea lor):
- intervenţii: - autonome
- delegate.
5. Evaluarea îngrijirilor.
Asistenta medicală, împreună cu pacientul şi familia
acestuia, pe parcursul acestui proces, poate influenţa implicarea lor
în autoîngrijire şi poate furniza o cale importantă de evaluare a
calităţii îngrijirilor asigurate.
ETAPELE PROCESULUI NURSING

Prima fază a procesului de îngrijire este de fapt o informare iniţială despre starea de sănătate
a pacientului, în conformitate cu competenţele pentru acordarea îngrijirilor. Această fază are ca
activitate principală colectarea datelor despre pacient. Scopul acestei faze este acela de a stabili o
bază de date, relativ la ceea ce a suferit pacientul în trecutul său şi la starea sa prezentă de sănătate.
1. CULEGEREA DATELOR - asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare

despre pacient, apoi organizează datele culese.
Scop:
- asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză
45
- promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice, sociale,
culturale şi spirituale ale pacientului
- adună datele pentru cercetare de nursing
- facilitează evaluarea îngrijirilor
Surse de date:
- Directe: pacientul, familia şi alte persoane semnificative
- Indirecte: familia, anturajul, membrii echipei de sănătate, dosarul medical
Metode de culegere a datelor:

- interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii
- observarea, include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre = atitudini,
comportament, stare generală, semne somatice
- schimbul cu serviciile externe = medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la domiciliu)
-examinarea fizică: cântărirea pacientului, măsurarea semnelor vitale, observarea
tegumentelor şi mucoaselor etc.
- palparea, percuţia, auscultaţia, datele de laborator, diagnostic medical, dosar de date
- utilizarea simţurilor: - auz (voce, respiraţie, geamăt)
- vedere (facies, erupţie, agitaţie)
- atingere (temperatură, induraţie)
- miros (halenă, procese patologice)
- Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum priveşte pacientul,
sănătatea şi îngrijirile
- Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la aspecte
fiziopatologice
- Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor, a adaptării,
descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi orientate către
dimensiunile persoanei privită global
- Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care acţionează în felul
său într-un mediu propriu (microclimatul său)
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
- curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?” măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte îngrijirea
- deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru a putea
folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu
- scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor;
trebuie să judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască
- perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare, chiar şi
când obţinerea acestor informaţii este dificilă
- comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare pentru a
obţine toate datele
Discuţia cu pacientul (anamneza asistentei medicale) va conţine următoarele:
- cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această internare,
păreri despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară
- starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său
- nivelul de autoîngrijire şi mobilitate
- eventualele handicapuri fizice
- obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice – orarul meselor, preferinţele
alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte fiziologice, credinţe etc.
Deci, prin interviu şi istoricul bolii încep relaţiile dintre asistenta medicală - nursă - şi pacient
cuprinzând informaţii complete adunate de la sursele existente. Acest schimb de informaţii se
46
obţine prin comunicare - un proces prin care una, două sau mai multe persoane îşi exprimă
gândurile sau sentimentele şi îşi înţeleg reciproc sensurile.
Cheia unei bune comunicări constă în:

- conţinutul comunicării
- înţelegerea mesajului
- expresia verbală
- comunicarea nonverbală.
În procesul nursing se realizează o comunicare prin trei faze:

- funcţională – cuvinte (variabilă, autentică): interpretarea corectă a mesajului transmis, faza
iniţială: orientarea asupra problemelor pacientului şi realizarea planului de îngrijire
- pedagogică – limbajul corpului (verbal – ce spui, paraverbal – cum spui, non-verbal – cum
transmiţi - atitudinea), ascultare activă, transmiterea feedback-ului; faza de lucru - comunicarea şi
întreţinerea acesteia pe tot parcursul planului de îngrijire - când asistenta medicală - nursa - ajută
pacientul să-şi exprime gândurile, sentimentele, obiceiurile
- terapeutică – relația asistentă-pacient, include elaborarea, transmiterea şi receptarea dintre pacient
şi asistenta medicală, bazată pe amabilitate, simpatie, căldură sufletească; faza terminală - când
nursa şi pacientul favorizează împreună asigurarea scopului îngrijirilor şi asigură înlăturarea
neliniştii sau a sentimentului de abandonare.
Asistenta medicală trebuie să ţină cont de următorii factori care pot influenţa comunicarea:
- percepţia trebuie bazată pe experienţă, ce conduce la înţelegerea mesajului, la transmiterea şi
receptarea lui;
calea de transmitere
E -------------------- ► ----------------- ► R
Emiţător ( COMUNICAREA ) Receptor
- valoarea mesajului transmis - recepţionat;

- răspuns cu înţelegere la mesajul transmis;
- gradul de concentrare asupra mesajului şi asupra persoanei ce transmite mesajul;
- nivelul socio-cultural care influenţează comunicarea verbală şi nonverbală (nivelul de cunoştinţe
reprezentând produsul dezvoltării gândirii şi educaţiei, ce determină abilitatea de înţelegere a
mesajului);
- mediul adecvat în care se desfăşoară comunicarea (linişte, fără factori ce pot perturba discuţia);
Comunicarea cu copiii necesită o îndemânare aparte bazată pe înţelegerea cu pacientul la

nivelul lui de dezvoltare.
Datele pot fi:
- subiective: expuse de pacient
- obiective: observate de asistentă despre pacient
- variabile (vizează starea fizică şi condiţiile psiho-sociale): funcţii vitale, somn, eliminare,
oboseală, intensitatea durerii, reacţii la tratament, anxietate, stres, disconfort, comunicare;
- relativ stabile (dau informaţii generale: ex. nume, sex, vârstă), gusturi personale, antecedente
patologice, elemente fizice (grup sanguin, deficite senzoriale, proteze, alergii), familie, anturaj.
Toate aceste date se vor analiza de asistenta medicală - nursa -, care va stabili semnele de
dependenţă a individului; va stabili priorităţile de îngrijire, fie luate şi centralizate în ordinea
piramidei lui Maslow, fie conform sistemului organismului (ex. ap. resp., ap. c-v, ap. dig., etc.).
Se vor identifica problemele prioritare şi potenţiale ale pacientului trecându-se la cea de-a II-a
etapă a planului de îngrijiri nursing.
47
FIŞA DE CULEGERE A INFORMAŢIILOR DE NURSING

Numele pacientului ________________________________________________________________
şi alte detalii de la internare: _________________________________________________________
Probleme principale________________________________________________________________
Problema actuală__________________________________________________________________
Sănătatea din punct de vedere fizic
Starea respiraţiei__________________________________________________________________
Alergii, medicaţie_________________________________________________________________
Dureri/stare de confort_____________________________________________________________
Mobilitate/siguranţă________________________________________________________________
Odihnă/somn_____________________________________________________________________
Nutriţie_________________________________________________________________________
Eliminări________________________________________________________________________
Tegumente/igiena_________________________________________________________________
Comunicare______________________________________________________________________
Menţinerea temperaturii____________________________________________________________
Sănătate psihică şi spirituală
Stare emoţională__________________________________________________________________
Comunicare _____________________________________________________________________
Reacţie la boală/spital ________ _____________________________________________________
Căi de a face faţă stresului/durerii ____________________________________________________
Necesităţi spirituale __________ _____________________________________________________
Sensul stimei de sine _________ _____________________________________________________
Viaţa interioară şi sensul bunăstării___________________________________________________
Credinţe şi valori (inclusiv credinţele religioase şi modalităţi obişnuite de venerare)
________________________________________________________________________________
Sănătate socială
Reţele de sprijin social_____________________________________________________________
Familie/prieteni___________________________________________________________________
Locuinţa________________________________________________________________________
48
Venituri/Ocupaţie _______________________________________________________________
Recreere/internare_________________________________________________________________
Dezvoltare sau cerinţe informaţionale_________________________________________________
2. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR (IDENTIFICAREA PROBLEMELOR)

În urma analizei se vor găsi: fie lipsă de probleme, fie probleme prezente, fie probleme
potenţiale.
În această etapă se elaborează Diagnosticul de nursing (Dx - DN) - care identifică nevoile
pacientului sub toate aspectele (fizic, psihic, emoţional) stabilind o problemă actuală sau potenţială
de sănătate şi permiţând un plan de îngrijiri ce ajută pacientul şi familia să se adapteze schimbărilor
ce intervin în starea sa.
Analiza se face prin: · examinarea datelor

· clasificarea lor în date de: - independenţă
- dependenţă
· stabilirea problemelor de îngrijire
· recunoaşterea problemelor şi priorităţilor
Problema de îngrijire
- schimbare defavorabilă de ordin bio-psiho-social cultural sau spiritual în satisfacerea unei nevoi
fundamentale care se manifestă prin semne observabile (manifestări de dependenţă)
- este o dificultate trăită de o persoană, un comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau
satisfacerii nevoilor sale (o dependenţă)
- termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea problemei
sunt următorii = alterarea, deteriorarea, incapacitatea, diminuarea, dificultatea, perturbarea
Diagnosticul nursing / de îngrijire

- este o problemă de sănătate (actuală, potenţială sau posibilă) datorită unei etiologii manifestată
prin semne şi simptome (s/s - MD manifestări de dependenţă) – Dx=PES
Componentele diagnosticului de nursing au fost în general acceptate şi includ:
P - Probleme de sănătate actuale sau potenţiale - este rezultatul clar, concis al problemelor de
sănătate ale pacientului - existente sau potenţiale.
E - Cauza ce le-a determinat (etiologia) - reprezintă identificarea factorilor de mediu,
sociologici, de natură spirituală, psihologică, fiziologică şi de orice alţi factori care sunt în legătură
cu o varietate de factori etiologici.
S - Semnele şi simptomele existente/manifestările - s/s sunt cele care reflectă existenţa unor
caracteristici observabile ale stării de sănătate definite.
- asistentele medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi cel de îngrijire
Diagnostic nursing = Dx Diagnostic medical = dg
- identificăm un răspuns uman la boală, - identificăm boala sau îmbolnăvirea specifică,

îmbolnăvire, condiţie sau situaţie în funcţie de patologia organelor sau sistemelor
- derivă din reacţiile fizice şi psihice ale - derivă din simptomele pacientului, examenul
pacientului fizic şi examinările paraclinice
- se schimbă ori de câte ori se modifică - rămâne de regulă constant pe întreaga
răspunsurile pacientului perioadă a bolii; la nevoie se adaugă noi
49
diagnostice
- nu există clasificare sau terminologie - terminologia este clasificată şi acceptată de
constantă profesiunea medicală
- serveşte drept ghid pentru îngrijiri; conduce la - servește drept ghid pentru conduita medicală,
planurile și intervenţiile de nursing/ îngrijiri părți ale căruia pot fi implementate de
asistentă; conduce la prescripţii și la
recomandări ale medicilor.
- Dx şi recomandările sale sunt legate de funcţiile independete ale asistentei medicale, în timp ce
implementarea recomandărilor ca urmare a dg, reprezintă funcţia dependentă a asistentei medicale
- determinarea Dx folosind datele culese, asistenta medicală stabileşte dacă starea sau răspunsurile
pacientului s-au schimbat sau nu de la ultimul interviu
- solicitările la adresa pacientului/familiei pot fi fizice, psihice, intelectuale sau sociale
- Dx versus dg
Dx dg
- rolul independent - rolul dependent
- se concentrează asupra răspunsului - se concentrează asupra răspunsului
pacientului la problemele de sănătate patofiziologic al organismului
- asistenta medicală este capabilă să - asistenta medicală tratează problemele
iniţieze independent tratamentul la indicaţia medicului
Diagnosticul de nursing are avantaje atât pentru pacient cât şi pentru asistenta medicală;
- pentru pacient: - individualizarea îngrijirilor;
- selecţie specifică a intervenţiilor;
- stabilirea criteriilor de analiză a rezultatelor obţinute.
- pentru asistenta medicală - nursa:
- o comunicare mai eficientă între ea şi pacient;
- o comunicare cu ceilalţi membri ai echipei de sănătate;
- continuitate şi planificare a activităţilor având ca scop asigurarea calităţii muncii echipei.
Identificarea unei probleme de sănătate actuală sau potenţială
Poate asistenta valida problema şi iniția independent tratament?
DA NU
Dx Problema colaborativă
În această etapă a planificării de îngrijiri asistenta medicală - nursa - reuşeşte să aprecieze dacă
pacientul este în situaţia în care prezintă dificultăţi ce-i afectează sau ruinează sănătatea?
 care sunt aceste probleme?
 care sunt sursele de dificultate?
 dacă pacientul este capabil să-şi utilizeze propriile resurse?
50
 sau dacă pune problema unor îngrijiri actuale sau potenţiale de sănătate?
 deci stabileşte gradul de dependenţă (majoră - moderată - totală).
Asistenta medicală - nursa - este calificată şi are licenţă să trateze astfel de probleme, deci să
formuleze Dx (diagnostic de nursing).
Există 3 tipuri de Dx:
1. Diagnosticul actual – când MD sunt observabile, prezente.

Legătura dintre cele două elemente se realizează prin intermediul expresiei „legat de” sau
„datorită”. Esenţial este ca între cele două elemente să existe o conexiune.
Exemple de formulare a diagnosticului actual:
Problema actuală Legătură Factori etiologici

disconfort durere
perturbarea imaginii „cauzat”
„legat de” pierderea unui membru
corporale
„datorită” iminenţa unei
anxietate
intervenţii chirurgicale
2. Diagnosticul potenţial – când o problemă poate surveni dacă nu intervenim.

La diagnosticul cert (actual) se pot asocia diagnostice potenţiale sau posibile (în suspiciuni
de diagnostic).
El poate fi utilizat pentru a evidenţia un răspuns incert al pacientului sau legat de factori
necunoscuţi.
Diagnosticul potenţial poate fi enunţat pe baza:
- istoricului stării de sănătate a pacientului
- cunoaşterea complicaţiilor bolii
- experienţa asistentei.
Exemplu: Un pacient care fumează 40 de ţigări pe zi poate avea un diagnostic potenţial
postoperator: „Potenţial de alterare a respiraţiei legată de fumat excesiv”.
3. Diagnosticul posibil – sunt indicii ce pot arăta prezenţa unei probleme (incertitudine) -
când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Erori în formularea diagnosticului de nursing

În formularea diagnosticului de nursing se pot produce erori prin:
- utilizarea terminologiei medicale în defavoarea celei specifice nursingului;
- utilizarea unui singur semn sau simptom ca răspuns al pacientului la o problemă de sănătate;
- plasarea factorilor cauzali înaintea răspunsului pacientului;
- implicarea valorilor şi credinţelor proprii.
Acurateţea diagnosticului de nursing depinde de:

- obţinerea de informaţii complete
- prelucrarea obiectivă a acestor date
Dacă sunt omise date, diagnosticul poate fi un eşec, iar dacă datele nu sunt prelucrate
corespunzător diagnosticul este incorect. Pentru a evita erorile de diagnostic, asistenta trebuie să se
asigure că nu a omis date relevante în favoarea culegerii altora, irelevante.
51
Asistenta poate evita omiterea de date dacă utilizeză un plan organizat de culegere a
informaţiilor şi poate evita obţinerea de detalii irelevante prin punerea unor întrebări
corespunzătoare situaţiei.
Dacă problemele au fost identificate, trebuiesc rezolvate, deci găsite soluţiile posibile cele mai
potrivite, cu mijloacele ce le avem trecându-se astfel la cea de-a treia etapă a planului de îngrijire.
Un diagnostic de nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială, care conduce la
intervenţii autonome.
Procesul de nursing este analiza şi sinteza datelor.
Abilităţile cognitive pentru stabilirea diagnosticului sunt: obiectivitate, gândire critică, putere
de decizie, judecată deductivă.
Un diagnostic de nursing trebuie să fie formulat clar, concis, centrat pe pacient, legat de o
problemă, bazat pe date relevante şi reale.
Diagnosticul de nursing este baza pentru planificarea intervenţiilor independente.
Dezvoltarea terminologiei diagnosticelor de nursing este şi în prezent un proces în derulare.
Ordinea în care se vor satisface nevoile afectate este:

1. nevoia a cărei nesatisfacere pune în pericol homeostazia
2. nevoia care antrenează o mare cheltuială de energie
3. nevoia ce poate compromite serios securitatea pacientului
4. nevoia ce determină un grad important de dependenţă
5. o nevoie ce repercutează asupra mai multor nevoi
6. o nevoie ce deranjează confortul pacientului
7. o nevoie ce repercutează asupra demnităţii pacientului
8. o nevoie ce este importantă în ochii pacientului
O altă metodă de a stabili priorităţile este ierarhizarea nevoilor după Maslow:
1. nevoi fiziologice
2. nevoi de siguranţă şi securitate
3. nevoi apartenenţă - sociale
4. nevoi de recunoaştere - respect
5. nevoi de cunoaştere - realizare.
Enunţuri ale problemelor de sănătate:

- intoleranţă la activitate - supărare
- dificultate în acomodare - supărare anticipată
- căi aeriene încărcate - supărarea disfuncţională
- potenţial pentru modificarea T - alterarea în creştere şi dezvoltare
- incontinenţă de materii fecale / urinară - dificultăţi în menţinerea sănătăţii
- alăptare necorespunzătoare - lipsa de speranţă
- tulburări de respiraţie - hipertermia / hipotermia
- scăderea debitului cardiac - potenţial pentru infecţii
- tulburări de comunicare - potenţial pentru răniri
- tulburări ale comunicării verbale - deficit de cunoştinţe
- conflict decizional - alterarea mobilităţii
- constipaţie - necooperare
- alterarea senzorială/perceptuală, vizuală, - alterarea nutriţiei mai mult / mai puţin decât
auditivă kinestetică, gustativă, tactilă, olfactivă cerinţele organismului
- alterarea funcţiei sexuale - sindromul traumei violului
- tulburări în integritatea pielii - alterarea în îndeplinirea rolului
- alterarea modelului de somn - deficit de autoîngrijire
- anxietate - afectarea stimei de sine
- potenţial de aspirare - potenţial de intoxicaţie
- alterarea imaginii de sine - sindromul post-traumatic
52
- izolare socială - durere

- suferinţă spirituală - durere cronică
- potenţial de asfixie - alterarea rolului de părinte
- tulburări de deglutiţie - tulburări de identitate personală
- modificarea potenţialului de creştere - alimentaţie dăunătoare
- metode ineficiente de a face faţă unor situaţii - nevoie excesivă de control
- dificultăţi în activitatea diversă - negare sentimentală
- disreflexie - dificultăţi în exprimarea sentimentelor
- alterarea procesului familial - teama de abandon emoţional
- oboseala - sentiment cronic al insecurităţii
- teama - dificultăţi sau relaţii nesatisfăcătoare
- deficit / exces al volumului de lichide - sentimente de vinovăţie
- tulburări în schimbul de gaze - comportament predispozant
- termoreglare ineficace - alimentaţie dezordonată
- alterarea procesului gândirii - predispoziţie la abuz
- alterarea integrităţii ţesuturilor - dependenţă chimică
- alterări în perfuzia tisulară = renală, cerebrală, - deficitul activităţilor recreative modificat
cardio-pulmonară, gastro-intestinală, periferică - predispoziţii şi înclinaţii reduse pentru distracţii
- potenţial pentru traumatisme - dificultăţi în stabilirea şi respectarea limitelor
- alterarea tipului de diureză - sentiment conştient de moarte
- potenţial pentru violenţă
Etiologia (cauza, SD – surse de dificultate)

- identifică ce ar trebui schimbat pentru ca pacientul să revină la sănătate optimă
- identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze IN potrivite, pentru obţinerea
rezultatelor dorite
- dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii de risc
apropiaţi
- aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează interveţii
pentru protejarea lui
- în identificarea cauzei se i-au în considerare următoarele întrbări:
 care sunt factorii pe care pac. sau fam. îi identifică a determina sau a contribui la problemă?
 există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării stilului de viaţă,
care ar putea contribui la problemă?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fişe medicale, alţi profesionişti din sănătate,
literatură consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?
Semne şi simptome (s/s) – manifestări de dependenţă (MD)

- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei
- caracteristicile definitorii sunt descrieri ale comportamentului pacientului, fie observate de
asistentă, fie declarate de pacient sau familie; sunt organizate în grupuri sau modele de informaţii
semnificative, care atenţionează asistenta medicală asupra posibilităţii existenţei unei probleme de
sănătate actuale/potenţiale la pacient.
Enunţul întreg = Dx este o problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin s/s
Deci: Dx = P + E + S
Ex: - dg = sarcina
- Dx - P = alterarea confortului
E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilităţii gastrice, scăderii glicemiei
S = manifestată prin greţuri şi vărsături
53
- indiferent că este o problemă clinică sau Dx, enunţul trebuie făcut de o manieră precisă:
 care este dificultatea şi manifestările sale?
 care este etiologia şi factorii favorizanţi?
- expresia „în legătură” – „datorat” – „cauzat”, permit stabilirea unei selecţii între manifestarea
problemei şi originea sa:
 problema va trebui să fie bine delimitată
 este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă
 când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o
cauză necunoscută”
 acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi
factorii favorizanţi, în legătură cu manifestările problemei
 este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris Dx, planul va cuprinde însă,
întotdeauna şi dg.
3. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR (INTERVENŢIILOR)

- o dată ce ai determinat intervenţiile pe care le vei angaja în acordarea IN, va fi nevoie să scrii
recomandările tale, astfel ca toate colegele asistente, care îngrijesc pacientul, să aibă instrucţiuni
clare pentru aplicarea/implementarea planului de îngrijiri
- când faci necomandările de nursing, ţine seama de:
- ce ar trebui să cauţi?
- ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
- ce instruire trebuie să faci?
- ce trebuie să înregistrezi?
Pentru această planificare trebuie să fixăm obiective ce vor fi atinse în două faze:
- determinarea sau formularea obiectivelor de rezolvat;
- stabilirea mijloacelor pentru rezolvare.
Formularea obiectivelor:
- obiectivele permit orientarea IN, modul cum să controleze dacă rezultatele sunt obţinute
(evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită, asupra
căreia pacientul nu are control voluntar (de ex. prevenirea sau ameliorarea unor disfuncţii cum sunt:
febra, vertijul, contractura)
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor (capacitatea pacienţilor sub control voluntar);
- cognitiv (ce poate să înţeleagă, să recunoască, să analizeze, să-şi amintească pacientul)
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de sănătate
sau boală, la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare
- social/interactiv = sunte legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacietului.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Un obiectiv poate fi:

- pe termen scurt (OTS) ore, zile
- pe termen mediu (OTM) o săptămână
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de valoare, enunţul trebuie să resprecte următoarele
reguli:
S = specificitate
P = performanţă
I = implicare
R = realism
O = observabil
54
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare – intevenţii:

- asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni, a reduce sau a
elimina modificare/alterare
- la alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă aceasta nu comportă riscuri (care duc la conflicte
nedorite, uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distinctă
- asistenta care întocmeşte planul de îngrijire trebuie să se gândească la IN care răspund cu adevărat
nevoilor specifice ale pacientului
- intervenţiile sunt în funcţie de gradul de dependenţă şi posibilităţile pacientului; nu se vor limita la
acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine probleme de educaţie pentru a
autonomie, comunicare pentru susţinerea psihosocială ca şi pregătirea pentru întoarcerea la
domiciliu.
În măsura posibilului un obiectiv

trebuie să răspundă la cinci întrebări:
1. „Cine” face acţiunea?
2. „Ce” face pacientul, „ce se poate face”
pentru el?
3. „Cum” se face acţiunea?
4. „Când” se realizează obiectivul?
5. „În ce măsură” s-au obţinut rezultatele
dorite?
Decizia asupra rezultatelor obţinute sau a celor de aşteptat, este sugerată de următoarele
scopuri de ansamblu ale îngrijirilor de nursing:
- să promoveze o sănătate pozitivă
- să maximalizeze potenţialul de autoîngrijire şi de acoperire a nevoilor pacientului
- să prevină apariţia unor complicaţii
- să rezolve prioritar problemele existente
- să amelioreze problemele ce nu pot fi rezolvate
- să ajute pacientul să facă faţă problemelor ce nu pot fi ameliorate.
Rezultatele aşteptate au următoarele caracteristici:
- reflectă ceea ce pacientul poate face singur;
- includ rezultatele generale şi specifice (cele legate de nevoile globale de sănătate - cele
specifice legate de intervenţia de nursing);
- includ acţiuni certificate în timp, precum şi reculegerea de informaţii (date) pe tot timpul
planului, ce pot fi descrise sub formă de rezultate pentru T.S.; T.M.; T.L.
Rezultatele sunt de obicei scrise astfel încât descriu comportamentul aşteptat de la pacient în
termeni măsurabili şi observabili în aşa fel încât progresul sau lipsa de progres pot fi evaluate
obiectiv.
Obiectivele fixate vor fi realizate prin intervenţii, care de cele mai multe ori, în practica
curentă, se suprapun acestor planificări (etapa III şi IV - se fac de obicei împreună - asistentele
medicale - planifică şi îndeplinesc ce şi-au propus).
IV. REALIZAREA / APLICAREA INTERVENŢIILE (IN)
55
Intervenţiile pot fi definite ca: ansamblul planificat al actelor de executat, pentru realizarea
unui obiectiv fixat, în scopul rezolvării unei probleme de îngrijire a pacientului. IN pot fi:
a) independente – autonome, proprii asistentei medicale - nursei (aplicarea Dx conform
standardelor şi normelor legislative);
b) dependente - delegate - cerute de medic (analize, medicaţie, tratamente, proceduri);
c) interdependente - în colaborare cu membrii echipei de sănătate sau cu alte discipline.
Ce responsabilităţi îi revin asistentei medicale în efectuarea intervenţiilor?:

- supravegherea lor;
- sprijinirea realizării lor;
- educarea pacientului şi familiei acestuia;
- counseling;
- monitorizare.
Intervenţiile includ:
- activităţi zilnice în funcţie de nevoile fundamentale;
- sfătuirea şi educarea pacienţilor şi familiei acestuia, pentru satisfacerea nevoilor independente,
pentru că acestea sunt adjuvante ale îngrijirilor medicale;
- asigurarea unui mediu ambiant, intimitate, încurajare, suport moral şi spiritual;
- folosirea tuturor mijloacelor pentru a trece pacientul de la unul dependent (sau potenţial
dependent) la unul independent.
Stabilirea intervenţiilor în funcţie de Dx.

Pentru diagnosticul actual asistenta va studia atent etiologia şi va identifica intervenţiile menite
să reducă sau să combată factorii etiologici.
Pentru diagnosticul potenţial asistenta va analiza factorii care pot determina o problemă, va
identifica intervenţii de diminuare sau combatere a acestor factori.
Intervenţiile aplicate sunt în funcţie de gradul de dependenţă al pacientului:
- Persoană independentă şi autonomă - prestări pentru menţinerea sănătăţii;
- Persoană cu dependenţă moderată - ajutor parţial;
- Persoană cu dependenţă majoră - ajutor permanent;
- Persoană cu dependenţă totală - suplinire în totalitate.
Exemple de stabilire a intervenţiilor în funcţie de Dx şi Ob.

Dx: potenţial de deficit al volumului de lichid legat de ingestia insuficientă de lichide.
Ob - pacientul să consume zilnic câte 2 l lichid.
IN - încurajarea pacientului să bea 2 l lichid pe zi.
Enunţul intervenţiei: Ca şi obiectivele, intervenţiile trebuie să fie centrate pe pacient,

măsurabile, evaluabile. Enunţul unei intervenţii va cuprinde data, verbul de acţiune, locul de
realizare, intervalul de timp.
Notarea intervenţiei: În documentele utilizate pentru scrierea planului de nursing, intervenţiile
vor fi consemnate clar, complet lizibil pentru ceilalţi membri ai echipei.
V. EVALUAREA REZULTATELOR
- înseamnă a determina dacă pacientul a atins obiectivul stabilit
- este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în funcţie de
oboectivele stabilite
- constă în a observa starea sau comportamentul pacientului ca urmare a îngrijirilor acordate, să
culeagă date de la pacient
- evaluarea zilnică a procesului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele întrebări:
56
- ating IN propuse Ob intermediate de pacient?

- sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
- este necesară modificarea IN pentru a asigura realizarea Ob?
- este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru buna
participarea a asistentelor medicale din celelalte schimburi?
- este necesară consultarea altui membru din echipa de îngrijiri, pentru mai multe informaţii care
să ajute la identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea IN potrivite pentru relizarea Ob?
- există vreo modificare în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou Dx?
- este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?
Procesul de îngrijiri/nursing, este un proces care se reînoieşte permanent, este un proces
ciclic.
Precizare: în observarea pacientului de către asistentă, pentru culegere datelor, se recurge şi la
instrumentele de măsură termometrice, aparate de monitorizare etc. Acestea ar fi informaţiile culese
după modelul procesului de îngrijire care permit o viziune globală a pacientului dpdv bio-psiho-
social în acordarea de îngrijiri individualizate.
AVANTAJELE PLANULUI DE ÎNGRIJIRE / NURSING:

- Identifică problemele specifice individului;
- Ajută la stabilirea unor obiective reale;
- Asigură stabilirea unor intervenţii individualizate;
- Asigură abordarea holistică a
individului; DIAGNOSTIC
- Rezolvă reacţiile persoanelor îngrijite
faţă de boală;
- Asigură acordarea sistematică a PLANIFICAR
îngrijirilor şi elimină reacţiile şi ANAMNEZĂ
E
(colectarea
omisiunile; datelor)
- Promovează flexibilitatea şi gândirea
independentă; IMPLEMENTARE
- Facilitează comunicarea, informarea şi PACIEN
T
continuitatea tuturor acţiunilor într-o
secţie sau comunitate;
- Scoate în evidenţă rolul unic al SCOP RATAT
Reincepe ciclul
asistentei medicale; EVALUA
RE
- Realizează satisfacţia asistentei
SCOP ATINS
medicale. Ciclu incheiat
57
INTERVIUL
ghid pentru asistenta medicală
Definiţie:
 este o întâlnire faţă în faţă, un dialog - asistentă medicală şi pacient - pentru susţinerea unei
conversaţii, în vederea obţinerii unor informaţii cu utilizarea a numeroase deprinderi în
funcţie de scopul, percepţia şi abilitatea celui implicat.
Noţiuni generale
• climatul stabilit influenţează interviul:
- arătaţi un interes deosebit faţă de ceea ce spune pacientul şi ascultaţi atent
- încrederea este realizată prin:
 apropiere, răspuns la tot ce se spune, deschidere faţă de problemă
 atenţie, asigurarea confindenţialităţii
- determinaţi obiceiurile, sentimentele, cunoştinţele pacientului în mod cât mai eficace şi mai
plăcut posibil
- o atitudine de acceptare apropiată, de înţelegere cuplată cu obiectivitate, asigură rezultatul
aşteptat
- prezentaţi-vă cu nume, funcţie şi spuneţi pacientului motivele acestui dialog/interviu
- staţi cât mai confortabil în timpul dialogului-interviului
• folosiţi întotdeauna un sistem de înscriere a informaţiilor primite, foarte precis, nu vă bazaţi pe
memorie
• amintiţi-vă că necesităţile şi scopurile ambelor părţi - pacient şi asistentă medicală - asigură
rezultatul unui interviu
• nu întrebaţi chestiuni la care răspunsul este dat, doar dacă este necesar să reveniţi pentru
acurateţea răspunsului - a problemei
• este responsabilitatea asistentei medicale, să menţină discuţia „trează-vie”
• observaţi dacă pacientul oboseşte; folosiţi momente de pauză
• practicaţi/folosiţi interviul, acesta vă va permite să stăpâniţi această tehnică/acest procedeu, vă va
ajuta să identificaţi şi să corectaţi „punctele slabe”.
• cu cât veţi folosi mai mult interviul, cu atât veţi deveni adeptul lui.
Utilizarea întrebărilor.
• folosiţi întrebări:
- directe, ca să obţineţi informaţii specifice, de ex.: „ce vârstă aveţi?, când v-aţi cunoscut?”
- care să încurajeze comentariile persoanei sau exprimarea sentimentelor = de ex.: „ce simţiţi în
legătură cu?”, „puteţi să-mi spuneţi mai multe despre aceasta ?”
- deschise, care să permită pacientului să spună tot ce gândeşte = de ex.: „despre ce doriţi să
vorbim?”, „ce a-şi putea face ca să vă simţiţi bine?”
Cum se ascultă
 ascultaţi ce spune despre fapte şi înţelesul acestora;
 concentraţi-vă asupra pacientului şi ceea ce spune acesta;
 să nu vă fie frică de perioadele de linişte (fără răspuns imediat); aşteptaţi suficient pentru ca
pacientul să răspundă în felul său;
 ascultaţi, apoi consemnaţi; priviţi pacientul în ochi;
 ascultaţi plini de înţelegere;
 nu uitaţi - „înţelegerea se află în oameni, nu în vorbe”.
Alte deprinderi
 utilizaţi toate deprinderile privind comunicarea verbală sau nonverbală în timpul interviului
(individul foloseşte mişcări ale capului, braţelor, ochilor, trunchiului etc).
58
INTERVIUL ŞI CULEGEREA DE DATE

ÎN FUNCŢIE DE NEVOILE FUNDAMENTALE
A respira
• camera: - aerisită, curată, umiditate, luminozitate corespunzătoare
• mediu: - curat, poluat, fumător, băutor, etc.
• respiraţia:
- bună, jenă, durere, tuse, secreţie nazală, bronşică, expectoraţie, hemoptizie, transpiraţie
- mod de respiraţie = nazal, intubat, ventilat mecanic cu O2, trahestomie
- observaţii generale = ritm, frecvenţă, amplitudine, zgomote respiratorii, dispnee, facies,
culoarea tegumentelor, temperatura extremităţilor
- mijloace de măsurare a respiraţiei = da, nu, foloseşte - care, sporturi practicate
- membri de familie cu afecţiuni pulmonare, alergii respiratorii, alergeni, animal la domiciliu.
A se alimenta şi hidrata
• mod de administrare
- autonom, ajutat, dependent, sprijinit de familie, natural, gavaj, sondă, fistulă, perfuzie
- dieta = da, nu, înţeleasă, respectată, parţial respectată
- apetit - da, nu, cauza inapetenţei, mese regulate = da, nu, cauza, nr.mese/zi
- mănâncă între mese = da, nu, rar, des, foarte des, ce anume
- foame nocturnă = da, nu, cauza, ora, forma de manifestare
• dificultăţi: - masticaţie, deglutiţie, digestie, flatulenţă, meteorism, durere, surplus alimentar, pos-
turi = da, nu, rar, des, foarte des, observaţii
• mod de hidratare: - cantitate = suficient, insuficient; sete - da, nu, rar, des, foarte des
- lichide preferate = ceai, sucuri, compot, apă minerală, apă potabilă, sifon, etc
• alimente interzise
• alergii alimentare = da, nu, la ce, reacţia
• consum zilnic: - lapte, produse lactate, unt, margarina, pâine albă, cereale, cartofi fierţi
- fructe proaspete, compot, sucuri, salate crude, fierte, conserve
- carne de porc, vită, pui, peşte, ficat, altele
- dulciuri, băuturi - cantitate (în pahar/ceşti) de apă, ceai, cafea. etc.
• factori de influenţă:
- stress, durere, nervozitate, agitaţie, nelinişte, boli, atmosfera din timpul mesei, constrângeri
• obişnuinţe alimentare: care sunt
• observaţii generale
- aspectul limbii, a mucoasei bucale, aspectul pielii, starea tegumentelor
- reacţii alimentare, data apariţiei problemei.
A elimina
• mod de eliminare: - autonom, ajutat, dependent, WC, bazinet, sondă, stomă, incontinenţă
• urină: - frecvenţa micţiunilor, ziua, noaptea, cantitate, aspect, culoare
- cu sânge albumină, glucoză, ph, densitate, dificultăţi de urinare, durere
• scaun: - frecvenţă, cantitate, consistenţă, aspect, culoare, conţinut de paraziţi, obişnuinţe
- dificultăţi de defecare, durere, hemoroizi, constipaţie, diaree, melenă
- eliminare: spontan, laxativ, clismă, alte mijloace
• transpiraţie: - abundentă, puţin abundentă, durată, caracteristici
• menstruaţie: - frecvenţa ciclului, durata, caracteristici
- emoţii, mediu, spitalizare, durere, stress, stare de agitaţie, imobilizare, constrângeri fizice etc.
• observaţii generale: - data apariţiei problemei, suferinţa care afectează eliminarea
- mijloace folosite pentru uşurarea eliminării = băuturi, alimente, exerciţii fizice etc.
59
A se mişca, a avea o bună postură

• deplasare: - mod = autonom, ajutat, dependent, cu uşurinţă, da/nu, cauza
- mijloc = fotoliu rulant, targa, cârje, cadru, baston, ajutor etc.
- obişnuinţe = mers pe jos, loc drept, scări, pantă, cu maşina, cu transportul în comun
• factori ce influenţează mobilitatea:
- durere articulară, anchiloză, invaliditate, gradul ei
- proteze de membre, aparat ghipsat, fractură veche consolidată
- localizare, emoţii, activitate cardiacă/respiratorie, tremurături
- rezistenţă la oboseală - bună, medie, scăzută
• observaţii generale: - data apariţiei problemei
- dreptari, stângaci, modificări în timpul deplasării
- valorile funcţiilor vitale
- crampe musculare - da, nu, ocazional, rar zilnic, frecvent
- se întoarce singur în pat - da, nu; se ridică singur - da, nu; se aşează singur - da, nu
• exerciţii fizice: - da, nu, ocazional, zilnic, durata, tipul, sport practicat
• dificultăţi în menţinerea unei poziţii: - aşezat, culcat, în picioare - da, nu, cauza
• mijloace de mobilizare/menţinere a unei poziţii:
- exerciţii fizice, masaje, sisteme de elongaţie, aparat ghipsat
- alte activităţi recomandate de medic.
A dormi, a se odihni
• obişnuinţe:
- doarme - da, nu, bine, cauza
- probleme de adormire, treziri matinale, coşmaruri, somn neregulat, somnambulism, ore de somn,
ore de siestă, ora de culcare, ora de trezire
- obiceiuri de culcare - da, nu, lumină, întuneric, semiobscuritate, muzică (da, nu, ce gen?),
insomnii (da, nu, foarte des, periodic, cauza)
- somnifere - da, nu, ocazional, nou, des, zilnic, doza, produsul
• factori de influenţă: - emoţii, nervozitate/agitaţie, durere, stress, nelinişte, zgomot, lumină,
surescitare nervoasă, diureză nocturnă, probleme digestive
• observaţii generale:
- atitudine în faţa durerii - vorbeşte tare, preferă medicamente
- utilizează tehnici de relaxare - da, nu, care, nu cunoaşte
- anturajul favorizează odihna - da, nu, cauze, data apariţiei problemei.
A fi curat, a-şi proteja tegumentele

Aspect general:
• pielea: - moale, uscată, umedă, grasă, sensibilă, caldă
- cu leziuni - da, nu, care, eczeme, pustule, macule, papule etc.
- cu prurit, edeme, plăgi, placarde etc.
• tegumente: - aspecte, culoare
• părul: - aspect, lungime, culoare, alopecie, normal, gras, uscat, lucios, mat, friabil, parazitat
• unghiile: - curate, murdare, îngrijite, friabile
• obişnuinţe de igienă personală:
- toaletă/baie - duş, la cadă, zilnic, periodic, ocazional, săptămânal
- igiena cavităţii bucale - da, nu, rar, des periodic, după mese, dimineaţa, seara, singur, ajutat,
dependent
- se rade - da, nu, zilnic, asistat, ajutat, dependent, cu lamă, cu brici, cu aparat electric
- igiena părului - da, nu, zilnic, săptămânal, lunar, periodic, singur, ajutat, dependent, se piaptănă -
da, nu, singur, ajutat, dependent
- igiena unghiilor - nu, da, rar, des, foarte des, singur, ajutat, dependent, tăiat scurt etc.
• dificultăţi: - boli diverse
60
• importanţa acordată igienei = da, nu, foarte puţin, mult, foarte mult, utilizează ustensile/obiecte
proprii, execută corect îngrijirile, observaţii generale:
- alergii tegumentare - da, nu, la ce, restricţii
- boli de piele – care; stomă, durere: de când au apărut, formă de manifestare
- gradul de educaţie privind respectarea regulilor de igienă - fără, slab, obişnuit, crescut,
excepţional
- alte influenţe, data apariţiei problemei.
A se îmbrăca
• capacitatea de realizare: singur, cu ajutor, dependent
• importanţa acordată nevoii - da, nu, foarte puţin, puţin, mult
• mod de a se îmbrăca/dezbrăca:
- adaptat - da, nu, cauza, rar, des, foarte des; după anotimp - da, nu, cauza
- după vârstă - da, nu, cauza, după circumstanţe - da, nu, cauza, altele.
• dificultăţi de a se îmbrăca/dezbrăca:
- financiare, restricţii de modă, uniformă, boli, credinţe, constrângeri fizice, altele.
• încălţăminte: - caracteristici = comodă, modernă, clasică, obişnuită, cu toc, fără toc, adaptată
momentului, specială, ortopedică
• observaţii generale: - alergii cunoscute - bumbac, mătase, blană naturală, blană sintetică etc.
- data apariţiei problemelor.
A evita pericolele
• mijloace de prevenire a pericolelor:
- acuitate vizuală şi auditivă, imobilizare la pat, orientare în spaţiu, în timp
- supraveghere, tratamente, intervenţii, altele.
• boli transmisibile în medii: da, nu, care
- auz, văz, dezorientare, nelinişte, descurajare, fobie, emoţii, dispnee
- schimbări familiale - da, nu, separare, divorţ, boală, deces, schimbare de domiciliu.
A comunica
• modalităţi: - de exprimare = orală, scrisă, gesturi, atitudine personală, înţelegere
- de comunicare = auditivă, vizuală, verbală, scrisă, gesturi
• dificultăţi de comunicare:
- ochelari, proteză oculară, lentile de contact, aparat auditiv, aparat ortopedic, etc
- locuieşte singur, cu adulţi, cu copii
• comunică cu: - soţ, soţie, copii, părinţi, fraţi, prieteni, vecini, rude, colegi, alte persoane
• atitudinea: - familiei faţă de pacient, pacientului faţă de familie
- personalului din spital faţă de pacient, pacientului faţă de personal, se confesează - da, nu,
cui?, motivaţia
- solicită ajutor - da, nu; acceptă ajutor - da, nu, cauza
- preferă singurătatea - da, nu, rar, des, foarte des, motivaţia
- foloseşte singurătatea ca mijloc de exprimare şi comunicare - da, nu, rar, des, foarte des
- este o persoană tristă - da, nu, rar, des, foarte des
• este o persoană supărătoare faţă de ceilalţi, este o persoană încrezătoare în ceilalţi probleme de
comunicare: - tulburări de comportament, durere, momente diferite de viaţă;
- dezordine, dificultatea de a recunoaşte, limba vorbită, altele.
A acţiona după credinţele şi valorile sale

• acţiuni şi atitudini care reflectă: - grijă faţă de propriile interese, grijă faţă de nevoile altora
- gesturile şi atitudinile corporale, căutarea, corectarea sensului vieţii şi a morţii;
61
- dorinţa de a comunica cu fiinţa supremă, emoţiile, cultura;

- apartenenţa religioasă, familia, anturajul, spitalizarea, boala
• obişnuinţe:
 credinţe:
- asistarea la ceremonii religioase - da, nu, care?, când?; apartenenţă la grup - da, nu;
- folosirea de obiecte religioase - da, nu, care?;
- religie = da, nu, care?; vorbeşte despre ea - da, nu, cauza;
- citeşte scrieri religioase, spirituale - da, nu, care?; ritualuri = da, nu.
• doreşte: - să vorbească cu - preot, rabin, alt reprezentant al cultelor
- să participe la slujbe religioase - da, nu, de ce?
- să asculte la radio sau să urmărească la TV slujbe religioase - da, nu, de ce?
- să fie împărtăşit - da, nu.
A se realiza
• modalităţi:
- integritatea fizică şi psihică, ambiţie, motivaţie - da, nu, cauza
- autocritica - da, nu, cauza, luarea de decizii - da, nu, cauza, stima de sine - da, nu, cauza
- manifestări de mulţumire - da, nu, cauza, roluri sociale - da, nu, cauza
• comportament: - legat de stadiul de dezvoltare, copil, adolescent, adult, persoană vârstnică
- legat de capacităţile proprii
• activităţi: - preferate, detestate = da, nu, care, de ce?
- fizice, sociale, culturale - da, nu, care?
- şcolare, profesionale, sportive, yoga - da, nu, care?
• capacitate de adaptare/interesare socială - da, nu, cauza
• factori de influenţă - starea de sănătate, de nelinişte - da, nu, care?
- neîncredere, eşec, regulamente impuse - da, nu, care?
- face parte dintr-o societate - da, nu, care?; are sentimentul utilităţii - da, nu, de ce?
- are program de lucru şi odihnă - zilnic, săptămânal, concediu - da, nu, când?
- este mulţumit de programe/activitate proprie - da, nu, cauza.
A se recreea
• modalităţi: - singur, în grup restrâns, în colectiv, în familie, altele.
• activităţi preferate: - da, nu, care, colective - da, nu, care?
• activităţi recreative: - da, nu, care - teatru, film, opera, video, TV, lectură, sport, altele,
• are capacitatea de a intra în contact cu alţii - da, nu, cauze.
A învăţa
• nivel de educaţie: - şcolarizare impusă, preferată, de specialitate, altele.
• cunoaşte: - da, nu, foarte puţin, bine, foarte bine, despre boala şi efectele ei;
- motivele spitalizării, examenele radiologice, explorări funcţionale specifice;
- teste-analize de laborator;
- operaţia/intervenţia chirurgicală, consecinţele acesteia;
- tratamentul medicamentos, intervenţiile asistentului;
- perioada de convalescenţă, perioada de recuperare.
• alte probleme de sănătate cunoscute - da, nu, înţelese, care?
- cunoaşte mediul spitalicesc - da, nu
- cunoaşte termenii medicali - da, nu, puţin
- cunoaşte medicamentele specifice - da, nu, puţin
- cunoaşte tratamentul igieno-dietetic - da, nu, puţin
- are capacitate de a învăţa - da, nu, cauza; are mjloace de învăţare - da, nu, cauza
- are sugestii referitoare la mijloacele de a face acomodarea la spital mai uşoară - da, nu, care?
62
FIŞA DE INTERVIU
STAGIU PRACTIC .........................
SPECIALITATEA ...........................
ELEV .........................................................
ŞCOALA ....................................................
ANUL ................ DATA ...........................
DATE GENERALE DESPRE PACIENT

INIŢIALELE PACIENTULUI: .......................vârsta ....................... sex .............................. starea
civilă ...................... nr. copii ....................... ..... religie ........................ profesia ................. statutul
social ....................... ocupaţia ....................... loc de muncă ............................................................
DOMICILIUL: Localitatea ................................. casa ................... camere .......................................

Locuieşte: singur / cu soţ(ie) / cu copii / cu părinţi / instituţionalizat.
OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ:
Alcool: da / nu / ocazional. Tutun: da / nu / ocazional.
Drog: da / nu / denumirea ......................... mod de administrare ........................................................
Cafea: da/nu/ocazional.
Dieta .........................greutate.................../kg; înălţime ..............TA ..............mmHg, puls......../min.;
semne particulare .................. Alergii cunoscute: ...................... reacţia................................................
STAREA DE DEPENDENŢĂ:
Autonom.......................semidependent ........................... dependent ....................................................
proteze: dentară / oculară / auditivă / de membru / valvulară; stimulator cardiac / din anul
.........................; lentile de contact; / ochelari – dioptrii...............; afecţiuni care limitează activitatea:
cardiace / respiratorii / locomotorii / senzoriale / altele ....................................................................
ALTE PROBLEME DE SĂNĂTATE:

Spitalizări / anterioare pentru .....................................................la data................................................
operaţii / intervenţii ...................................................................la data................................................
Tratamente prescrise ..................................................................... .................................urmate: da/nu.
Impresii din spitalizarea anterioară .................................................................... ..................................
PREZENTARE DE CAZ (CULEGEREA DE DATE):
Data apariţiei .........................................................................................................................................
Motivele internării .............................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
Probleme de sănătate (dependenţa - P -) ...........................................................................................
..........................................................................................................................................................
Surse de dificultate (etiologia - E - ) .................................................................................................
..........................................................................................................................................................
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome - S -) ........................................................................
..............................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
Alte date: (investigaţii paraclinice, etc.) ................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
63
Plan de îngrijire (ghid) (fără evaluare)
Date care demonstrează

Nevoia Dx Ob IN
dependenţa
Se fac exerciţii pasive şi

- Dificultate în a se active ale membrelor
deplasa; Alterarea mobilităţii din Pacientul să fie capabil inferioare de două ori pe zi.
- Durere la nivelul cauza sechelei unei ca într-o săptămână să Se determină pacientul să
A se mişca
gambei; fracturi manifestate se deplaseze pentru a meargă cu ajutor de trei ori
- Are nevoie de ajutor prin... merge la toaletă. pe zi, cinci minute la
pentru a umbla început şi apoi crescând un
minut în fiecare zi.
Pacientul să-şi exprime Se răspunde cu rapiditate

- îi este jenă să ceară
Dificultate în a nevoile cu mai multă când sună; îi subliniez
A comunica ajutor;
comunica, legată de jenă îndrăzneală (a se disponibilitatea asistentei
- nu sună decât foarte rar
evalua la trei zile). pentru a-l ajuta.
- Micţiuni puţin mai Se explică pacientului

frecvente; necesitatea de a urina atunci
Modificarea schemei Pacientul să-şi resta-
- Incontinenţă când simte această senzaţie
urinare (uşoară incon- bilească o schemă
ocazională; pentru a evita incontinenţa.
A elimina tinenţă) din cauza urinară normală, orar
- Dureri (uneori) Se va conduce la toaletă la
dificultăţii în a se adapta de eliminare într-o
în partea inferioară a două ore. Se lasă urinarul la
pentru mobilizare săptămână.
abdomenului îndemână pe timpul nopţii.
Se lasă porţia de apă la

îndemână. Se explică nece-
Insuficientă hidratare,
Pacientul să bea 1500 sitatea de a bea cel puţin un
Se hidratează puţin; nu legată de frica de a fi
A se hidrata ml de lichid în 24 ore pahar de apă între mese. Se
bea lichide între mese obligat să meargă la
(a se evalua zilnic). oferă pacientului un pahar
toaletă
de suc la ora 10, la ora 16 şi
la ora 20.
Nevoia de a bea şi a mânca

SD - durere la înghiţit (disfagie)
MD - inapetenţă
- deshidratare
- febră
Dx. Alterarea modului de a se alimenta din cauza disfagiei manifestată prin deshidratare.
Obiective
1. pacientul să prezinte diminuarea durerii în decurs de 3 ore
2. pacientul să fie hidratat în decurs de 2 ore
IN – autonome
- gargară cu ceai călduţ de gălbenele –atmosferă umidificată
- hidratare cu paiul cu lichide călduţe
– delegate
- recoltare de exudat faringian (cultură şi ABG-antibiogramă)
- badijonaj cu albastru de metil
- administrare de medicamente (antiseptice orale şi faringiene, antibiotice)
- hidratare parenterală prin PEV (perfuzie endovenoasă)
Evaluare
1. Obiectiv atins, durere diminuată.
2. Obiectiv atins, pacient hidratat.
64
NEVOIA DE A COMUNICA
În fiecare zi, în fiecare moment, fiinţele comunică între ele, adică fac schimb de informaţii.
Definiţie:
- reprezintă un act profesional al asistentei medicale pentru înţelegerea: exprimărilor, gândurilor,
sentimentelor, tuturor nevoilor pacientului.
- comunicarea stă la baza procesului de îngrijire determinând analiza cadrului de referinţă al
pacientului.
Scop:
- stabilirea unei comunicări eficace
- îndeplinirea obiectivelor de îngrijire
- necesită abilităţi din partea asistentei medicale.
Independenţa în satisfacerea nevoii
Omul are nevoie de alte persoane pentru a răspunde ansamblului necesităţilor sale vitale şi
pentru a-şi satisface nevoile sale superioare.
Familia, anturajul, ansamblul instituţiilor societăţii, prin intermediul comunicării, concură la
transformarea copilului într-un individ în toată plenitudinea sa.
Comunicarea se realizează în trei moduri:
- verbal sau logic (al cuvintelor) reprezintă numai 7 % din totalul actului de comunicare, - este,
prin excelenţă, vehicul al gândirii; limbajul verbal permite o exprimare mai clară, mai precisă şi mai
nuanţată a semnificaţiilor de exteriorizat; limbajul scris este mai cizelat; pentru a reda intonaţiile,
nuanţele, este însoţit de semne de punctuaţie;
- paraverbal (ton, volum, viteza de rostire) reprezintă 38 % din totalul actului de comunicare;
- nonverbal - limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul), reprezintă 55
% din totalul actului de comunicare.
Omul este capabil de a comunica cu semenii săi din punct de vedere fizic, dar este capabil să
primească şi stimuli intelectuali, afectivi şi senzoriali, care îi sunt transmişi din anturajul său.
Pentru a se realiza din plin din punct de vedere al nevoii de comunicare, individul trebuie să
aibă o imagine pozitivă despre sine, o cunoaştere a eului său material, adaptiv şi social.
Independenţa în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a
organelor de simţ, o dezvoltare intelectuală suficientă pentru a înţelege semnificaţia mesajelor
schimbate.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de comunicare
 biologici
- integritatea organelor de simţ: stare optimă de funcţionare a văzului, auzului, mirosului, gustului,
pipăitului permit comunicarea cu lumea exterioară; gustul, pipăitul protejează individul faţă de
pericolele din lumea înconjurătoare
- integritatea organelor fonaţiei permite comunicarea verbală
- integritatea aparatului locomotor face posibilă comunicarea nonverbală (gesturi, mişcări)
- răspunsul erogen: reacţia susceptibilă de a provoca o excitaţie sexuală
 psihologici
- inteligenţa - comunicarea este influenţată de gradul de inteligenţă a individului, de puterea de
înţelegere a stimulilor primiţi, de gândire, imaginaţie, memorie
- percepţia: reflectarea personală a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul simţurilor; funcţia
perceptibilă este educabilă
- emoţiile sunt exprimate prin expresia feţei, prin debitul verbal (bucurie-tristeţe; râs-plâns)
 sociologici
- anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare; climatul armonios în anturaj, în
familie permite individului să stabilească legături afective; schimbul este trecerea unui mesaj de la o
persoană la alta
- cultura şi statutul social - educaţia, cultura joacă un rol important în comunicare
65
- personalitatea - comunicarea e influenţată de stadiul de dezvoltare a personalităţii umane;

personalitatea determină individul să fie încrezător în capacităţile sale de a se exprima, a se afirma,
să stabilească legături semnificative cu cei din jur.
MI
 de ordin biologic:
 Funcţionarea adecvată a organelor de simţ: acuitate vizuală, acuitate auditivă, fineţe gustativă şi
a mirosului, sensibilitate tactilă
 Debit verbal: uşor, ritm moderat, limbaj clar, precis
 Expresie nonverbală: mişcări, posturi şi gesturi ale mâinii, facies expresiv, privire semnificativă,
mecanisme senzoro-perceptuale adecvate psihologic
 de ordin psihologic:
 exprimare uşoară - a nevoilor, a dorinţelor, a ideilor, a emoţiilor
- exprimare clară a gândurilor
 imagine pozitivă de sine - cunoaşterea sinelui material, spiritual si social.
 perceperea obiectiva a mesajului primit si capacitatea de verificare a percepţiilor sale
 exprimarea sentimentelor prin pipăit
 utilizarea adecvata a mecanismelor de apărare
 atitudine receptiva şi încredere în alţii
 capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie stabilă cu semenii
 de ordin sociologic:
 apartenenţa la grupuri de diverse interese
 stabilirea de relaţii armonioase în familie, la locul de muncă, în grupuri de prieteni
NESATISFACEREA NEVOII DE A COMUNICA afectează buna relaţie cu celelalte nevoi

 disconfort şi degradarea mobilizării prin comunicare deficitară
A-şi menţine T corpului în limite normale
 lipsa culegerii de date şi a implementării IN datorită comunicării deficitare
A respira
 diminuarea/incapacitatea de a relata despre respiraţia ineficace
A mânca şi a bea
 deficit de alimentaţie prin diminuarea/incapacitatea de a comunica că îi este foame/sete
A fi curat, a avea tegumente intacte
 tulburări trofice şi cutanate prin diminuarea/incapacitatea de a relata că este ud/murdar
 imposibilitatea exprimării lipsei de odihnă, somn etc.
A se îmbrăca şi dezbrăca
 imposibilitatea exprimării obiceiurilor şi preferinţelor vestimentare
A evita pericolele
 imposibilitatea exprimării nevoilor, fricii, opiniilor etc
A trăi conform propriilor convingeri spirituale
 alterarea funcţiilor de comunicare face imposibilă participarea la serviciul religios
A se realiza
 izolare prin dificultate de a comunica
A se recreea
 diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţile creative
A învăţa
 ignorarea reeducării tulburărilor de vorbire şi comunicare
66
SCOPUL COMUNICĂRII EFICIENTE ÎN PRACTICA DE NURSING

- să ajute pacientul la integrarea în cadrul echipei de îngrijire,
- să ajute la înţelegerea factorilor care facilitează sau perturbă comunicarea,
- să înţeleagă importanţa unei bune relaţionări între asistentul medical şi pacient şi echipa de
îngrijire,
- să dezvolte complieanţa terapeutică,
- să dezvolte deprinderile de comunicare,
- să transmită exact mesajul dorit,
- să aplice tehnicile de ascultare activă,
- să aplice tehnicile de persuasiune în funcţie de interlocutor,
- să-şi îmbunătăţească abilitatea de relaţionare.
Ascultarea activă presupune:
- identificarea cauzelor care îngreunează ascultarea,
- însuşirea tehnicilor de ascultare pasivă,
- aplicarea în practică a tipurilor de ascultare.
Comunicarea eficientă înseamnă şi construirea unui mesaj eficace folosind diverse căi şi
strategii de persuasiune. Feedback-ul (conexiunea inversă = Receptor  Emiţător) comunicării
asigură rezultatele acesteia. Scopul comunicării este în ultimă instanţă un răspuns. Reacţia la mesaj
oferă certitudinea unei comunicări eficiente.
CONDIŢII PENTRU O BUNĂ COMUNICARE ÎN ECHIPĂ

O echipă presupune, în primul rând, relaţii interpesonale de cooperare pentru atingerea unui
scop comun. Cooperarea înseamnă:
- relaţia “unu-la-unu” între partenerii procesului – încredere şi respect reciproc: acordul ca
părţile să intre în relaţie de onestitate şi încredere reciprocă şi atitudine pozitivă sau negativă
(afirmată deschis) faţă de colaborare şi învăţare;
- aşteptări clare, definite;
- asumarea complexităţii sarcinii.
Asistentul medical trebuie să-şi însuşească capacitatea de a fi membru activ şi aficient al
echipei prin învăţarea unor strategii de comunicare:
- ascultă, mai mult decât vorbeşte;
- observă mai întâi şi apoi execută;
- întreabă, mai mult decât răspunde la orice provocare;
- sprijină, călăuzeşte, monitorizează, mai mult decât controlează;
- importantă este întrebarea “de ce”, pentru ca apoi să indice ce este de făcut;
- laudă, mai mult decât să critice;
- sugerează, nu dă verdicte şi judecăţi (nu pune etichete);
- oferă întotdeauna feedback: pozitiv, clar, la obiect.
Feedback-ul înseamnă a descrie altei persoane comportamentul acesteia şi ceea ce am simţit
ca reacţie la acest comportament. Emiterea şi recepţionarea feedback-ului sunt abilităţi ce pot fi
dobândite.
Un feedback are nevoie de încredere reciprocă, de receptarea comunicării ca pe o experienţă
comună şi o ascultare atentă, mai ales din partea emiţătorului, astfel încât comportamentul
emiţătorului să-l ajute pe receptor să vorbească.
Feedback-ul ţine seamă atât de nevoile receptorului cât şi de cele ale emiţătorului. Un
feedback pozitiv în general este bine primit de receptor când este un feedback adevărat.
COMUNICAREA TERAPEUTICĂ = asistenta medicală – pacient

Comunicarea terapeutică nu este o comunicare întâmplătoare. În afară de priceperi de
comunicare, ea presupune intenţionalitate şi planificare, într-un cuvânt, profesionalism. În
abordarea pacientului, asistentul medical trebuie să respecte regulile şi tehnicile de comunicare
eficientă şi să-şi adapteze discursul şi modul de comunicare la scopul propus în planul de îngrijire.
67
Într-o comunicare terapeutică se atinge mai degrabă latura emoţională. Se foloseşte în special
ascultarea activă (empatică). Empatia este una din condiţiile necesare şi suficiente care facilitează
comunicarea. Empatia presupune acceptarea necondiţionată a ideilor, sentimentelor, credinţelor
celuilalt, chiar dacă acestea sunt diferite de propriile modele de referinţă, de modul subiectiv de a
privi respectivele informaţii. Empatia presupune a te pune în postura celuilalt, fără însă a pierde
contactul cu propria pesoană.
În ascultarea empatică, asistentul medical este pregătiti să asculte. Mesajul se poate transmite
atât verbal cât şi nonverbal (adaptarea unei posturi corespunzătoare, clasice, cu centrarea atenţiei pe
celălalt). În acest timp menţine contractul vizual, încuviinţează, manifestă interes, confirmă prin
mişcări ale capului, faptul că a înţeles mesajul, adoptă o poziţie deschisă, transmite interlocutorului
expresii ale empatiei (un zâmbet pentru a confirma înţelegerea, un sunet aprobator). Apoi pune
întrebări pentru a-şi confirma înţelegerea corectă a mesajului, dar nu întrerupe pacientul decât
atunci când acest lucru este posibil (nu îl face pe acesta să îşi piardă ideile, nu întrerupe brusc
comunicarea).
Asistenta este atentă pentru a evita distragerile şi rezumă mintal din timp în timp centrându-se
pe conţinut. Constată faptele evidente, dar nu judecă şi nu evaluează până nu înţelege în totalitate
ceea ce transmite pacientul. Ascultă modulaţiile vorbitorului, tonalitatea vocii, este atent la ritmul
respiraţiei acestuia şi încearcă să se adapteze la ele. Apreciază semnalele nonverbale.
Atunci când relaţiile între pacient şi nursă sunt pozitive, există posibilitatea unei îngrijiri mai
bune. Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli, cum ar fi:
- pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de cultură sau de pregătire profesională;
- vocabularul utilizat trebuie să fie pe înţelesul acestuia;
- adresarea se face cu „dumneavoastră”;
- tonul utilizat este adecvat situaţiei;
- nursa îşi va menţine echilibrul necesar;
- toate tehnicile se aplică atunci când pacientul este cooperant;
- mimica şi gesturile trebuie să completeze informaţia medicală.
Comunicarea terapeutică nu este posibilă dacă nu s-ar respecta următoarele etape:
- ascultarea pasivă – nursa se aşează în faţa pacientului, îl priveşte în ochi, nu va folosi mişcări care
să-i atragă atenţia şi îi va inspira încrederea;
- acceptarea ideilor bolnavului fără dispreţ – mimica şi gestica nursei trebuie să corespundă
mesajului transmis de pacient;
- adresarea de întrebări – care vor fi legate de subiect, vor fi puse în ordine logică, numai după
terminarea unui subiect, înainte de a trece la altul, ţinându-se cont de răspunsul bolnavului;
- parafraza – este exprimarea prin care se redă mesajul bolnavului în cuvintele asistentei;
- clarificarea – constă în adresarea de întrebări atunci când apare o neânţelegere;
- focalizarea – constă în ghidarea mesajului spre o singură problemă de sănătate, pe care nursa o
consideră cea mai importantă;
- informarea pacientului – se va face numai după ce medicul cunoaşte informaţiile pe care nursa
hotărăşte să le divulge;
- liniştea în mediul înconjurător – favorizează ascultarea pentru reuşita comunicării cu pacientul;
- recapitularea – este ultimul pas al comunicării terapeutice şi constă în punctarea principalelor idei
discutate.
Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii:
- nursa îşi afirmă părerea contradictorie cu cea a pacientului;
- nursa dă asigurări false, inducând în eroare pacientul;
- când pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii,
- nursa foloseşte o atitudine de aprobare sau dezaprobare excesivă faţă de cele relatate de bolnav;
- când se folosesc stereotipurile şi nu se ţine cont că fiecare bolnav este o persoană aparte;
- nursa schimbă subiectul conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce la inhibiţia
bolnavului.
68
În ţara noastră, romii necesită îngrijiri speciale. S-a constatat cooperarea cu dificultate în toate
acţiunile sanitare.
Indiferent de apartenenţa etnică sau culturală, nursa va trata pacienţii la fel, egal şi echitabil,
respectând credinţele şi practicile lor culturale. Se vor da explicaţii cât mai simple şi se va arăta
interes pentru toate persoanele.
Nursa va evita să atingă pacientul în timpul interviului, va evita familiarismele, mai ales cu
persoanele necunoscute.
Nursa va urmări şi va interpreta:
- postura şi atitudinea corpului individului;
- expresia feţei;
- vocea;
- mişcarea ochilor şi contactul cu privirea.
Generalităţi
- în general asistentele medicale - nursele au o bună intuiţie a stării afective a pacienţilor, această
capacitate de a se sincroniza emoţiilor este considerată de mulţi ca fiind de fapt intuiţia, ea apare
deoarece asistentele medicale sunt obişnuite să observe şi să evalueze comunicarea nonverbală a
pacienţilor = indiciile perceptibile pe care le oferă ochii, vocea, dispoziţia sufletească şi poziţia
corpului
- când apariţia lor lângă patul pacienţilor se combină cu o bună judecată şi cu capacitatea de
evaluare, acestea devin deseori primele care îi identifică pe pacienţii ce necesită sprijin moral în
abordarea lor faţă de boală sau faţă de noile situaţii în viaţă
- cu toate că mulţi pacienţi răspund bolii fizice cu reacţii adaptive normale mulţi alţii îşi găsesc
capacităţile de adaptare modificate/ reduse, la apariţia bruscă a unei boli catastrofale
- cei cu o personalitate imatură pot să necesite, de asemenea, un sprijin suplimentar pe durata
spitalizării, chiar dacă boala în sine nu este considerată ca ameninţătoare pentru viaţă de către
personalul spitalului
- internarea în spital, indiferent de motivele acesteia, reprezintă o experienţă ameninţătoare pentru
multe persoane
- uneori, familiile pacienţilor necesită un plus de atenţie din partea personalului de îngrijiri din spital
- dacă un membru al familiei este pe moarte, este bolnav cronic, se află într-o secţie de terapie
intensivă sau este în aşteptarea unui diagnostic virtual ameninţător, familia o caută pe asistenta
medicală pentru a înţelege situaţia şi pentru a-şi exprima îngrijirea
- relaţia interpersonală stabilită de asistenta medicală cu pacienţii şi cu membrii familiilor lor, poate
promova adaptarea din partea tuturor acestor persoane
- posedând o temeinică cunoaştere a teoriei comunicării terapeutice şi abordând o atitudine caldă,
apropiată faţă de pacienţi, asistentele se vor afla în situaţia deosebit de favorabilă de a ajuta
pacientul; se pot preveni, astfel, apariţia unor serioase complicaţii afective şi fizice în timpul
spitalizării sau după externarea pacientului, îndepărtând o parte din stresul emoţional cauzat de
boală
Principii generale
 comunicarea este esenţială în desfăşurarea procesului de îngrijiri/nuring; este un proces dinamic
care include elaborarea, transmiterea şi receptarea mesajului
T
E --------------- R
 asistenta medicală va ţine cont de următorii factori care influenţează comunicarea:
- percepţia bazată pe experienţă, conduce la transmiterea, înţelegerea şi receptarea mesajului
- valoarea personală influenţează exprimarea ideilor şi modul în care acestea sunt înţelese de cel
ce le receptează
- o comunicare obişnuită este eficientă când este realizată în funcţie de nevoile obiective ale
pacientului
- nivelul socio-cultural al pacientului influenţează comunicarea verbală şi non-verbală
69
- nivelul de cunoştinţe este produsul dezvoltării şi educaţiei ce influenţează comunicarea prin

abilitatea de înţelegere a sensului mesajului
- relaţiile şi valorile ce comunică determină stabilirea metodelor şi stilurilor celor mai eficiente de
comunicare
- comunicarea este mai eficientă dacă modul în care are loc discuţia este liniştit, fără zgomot sau
alţi factori care conturbă conversaţia
- cele mai cunoscute mijloace de comunicare sunt cele verbale şi cele non-verbale:
a. o comunicare verbală eficientă se realizează prin:
- controlul asupra înţelesului cuvintelor folosite, intonaţia vocii;
- claritatea vorbirii, ritmul conversaţiei;
b. o comunicare eficientă nonverbală se realizează prin:
- prestanţă, poziţia corpului, expresia feţei, folosirea mâinilor;
- atingerea persoanei, folosirea distanţei corespunzătoare;
 abilitatea în comunicare este utilă în procesul de îngrijiri/nursing, în toate tipurile de relaţii:
- asistentă/pacient, asistentă/asistentă, asistentă/medic, asistentă/familie etc.
 comunicarea cu pacientul în scop terapeutic este o acţiune de nursing deliberată pentru:
- realizarea scopurilor propuse prin acordarea îngrijirilor
- dezvoltarea unor interrelaţii de întrajutorare, în care comunicarea cu pacientul se va baza pe
amabilitate, simpatie, căldură sufletească
 relaţia de întrajutorare are 3 faze:
- faza primară = orientată asupra nevoilor pacienţilor; exprimarea lor - plan
- faza de lucru = comunicare -întreţinerea ei; ajută pacientul să-şi exprime gândurile, sentimentele,
obiceiurile
- faza terminală = asistenta medicală şi pacientul, favorizează împreună atingerea scopurilor
îngrijirilor şi asigură înlăturarea neliniştii sau sentimentului de abandonare.
Metode de comunicare
 comunicarea în scop terapeutic, necesită din partea asistentei medicale metode selective şi
specifice de comunicare
- liniştea este necesară pentru organizarea gândurilor şi observării pacientului;
- ascultarea atentă a pacientului conduce la înţelegerea totală a mesajului lui verbal sau nonverbal;
- dacă se arată înţelegere, pacientul se exprimă liber şi deschis;
- parafrazările, expresiile, exemplele, determină răspunsuri din partea pacientului şi provoacă/
determină o comunicare viitoare;
- precizările ajută la reţinerea informaţiilor importante;
- îndreptarea atenţiei către problemele specifice;
- oferirea informaţiilor încurajează comunicarea şi oferă pacientului date importante.
 comunicarea eficientă este împiedicată de:
- opinii personale, false încurajări, reacţii de apărare, dezaprobări, întrebări de genul „da, de ce?”,
schimbarea nejustificată a subiectului de discuţie, oprirea comunicării prin fraze nemotivate
- boala cere adesea schimbarea şi adaptarea pacientului la noile condiţii de viaţă, iar comunicarea
lui cu asistenta medicală îl ajută prin creşterea înţelegerii şi a acceptării
- în relaţia cu copii, comunicarea cere îndemânare aparte bazată pe înţelegerea nivelului de
dezvoltare şi creştere.
Norme de adresabilitate.
Pentru a realiza tot ceea ce ne propunem în comunicarea noastră cu pacientul, trebuie să dăm
dovadă nu numai de abilitate, cunoştinţe şi înţelegere, dar şi să cunoaştem anumite norme de
adresabilitate, şi anume:
 contactul iniţial;
- indicăm cine suntem şi de ce suntem aici
- trimitem pacientul la surse adecvate dacă nu putem răspunde la unele întrebări
70
- ne prezentăm cu titlul/funcţia noastră profesională şi cu numele de familie

 conversaţiile nedorite:
- dacă este nevoie ne prezentăm (recomandăm) din nou
- începem să facem aluzie la subiecte care plac celeilalte persoane
- punem întrebări după caz
- folosim o terminologie corespunzătoare
 cum folosim întrebările:
- punem întrebări la obiect
- ne concentrăm atenţia asupra celui care răspunde
- oferim persoanei în cauză, senzaţia de control
 nu trebuie să minimalizăm orice informaţie, trebuie să:
- reflectăm asupra emoţiilor şi să investigăm corect faptele şi datele situaţiei relatate
- ne concentrăm asupra pac. prin întrebări şi înţelegerea problemelor fără a face universalizare
- reflectăm asupra circumstanţelor atenuante
- judecăm informaţiile, să ascultăm cu respect şi să încurajăm cunoaşterea de sine a pacientului
 dacă comunicarea verbală este completată şi de contactul fizic rezultatele dorite sunt mai
bune dacă:
- atingem zone ale corpului care nu au nici-un fel de conotaţie sexuală (mâna, braţul, umărul)
- atingerea va fi uşoară, scurtă, cu blândeţe
- dacă există îndoieli ale pacientului asupra înţelegerii acestor gesturi, vom cere permisiunea
- în timp ce atingem, vorbim pentru a dovedi claritatea intenţiilor noastre.
Rolul asistentei medicale în comunicare.
Asistenta medicală are o multitudine de roluri în comunicare:
- recunoaşterea şi „traducerea” reacţiilor emotive ale pacientului (variaţii ale ritmului respirator,
şi cardiac, prezenţa cianozei, prezenţa modificărilor în expresia feţei)
- stimularea pacientului să participe, să se exteriorizeze şi să stabilească relaţii umane,
corespunzătoare
- dezvoltarea mijloacelor eficace de comunicare la cei cu handicap - muţi, surzi, orbi
- permiterea manifestărilor emotive care „eliberează” pacientul de tensiuni psihologice
- câştigarea încrederii pacientului şi aparţinătorilor
- sprijinirea pacientului pentru a se cunoaşte, a se înţelege, a renunţa la obiceiuri nefolositoare sau
de a accepta condiţia sa (de bolnav)
- reducerea impactului psihologic produs de îmbolnăvire sau de boală.
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Exemple de Dx: - Comunicare ineficientă la nivel senzorial şi motor.
- Comunicare ineficientă la nivel intelectual.
- Comunicare ineficientă la nivel afectiv.
- Confuzie.
- Singurătate.
- Atingerea integrităţii funcţiei şi rolului sexual.
- Izolare socială.
- Perturbarea comunicării familiale.
SD
 de ordin fizic - atingere cerebrală sau nervoasă
- tulburări circulatorii cerebrale; accident vascular cerebral
- degenerescenţă; traumatisme; oboseală
- deficit senzorial; surmenaj; durere; dezechilibrul hidroelectrolitic
- obstacole în funcţionarea simţurilor şi a limbajului (pansamente, aparate)
- droguri, medicamente, alcoolism
 de ordin psihic - tulburări de gândire
71
- pierdere, separare, stare de criză

- anxietate, stres
 de ordin sociologic - poluare
- mediu inadecvat (locuinţă, loc de muncă, de recreare)
- climat
- conflicte, eşec, statut social şi economic defavorabil
Dx 1. Comunicare ineficace la nivel senzorial şi motor - este dificultatea individului de a capta, prin
intermediul simţurilor sale, mesaje care vin din anturaj, din mediul exterior sau din ambele.
SD
- alcoolism
- anxietate, stres
- dispnee
- edentaţie: lipsa danturii
- paralizie
- tulburări de gândire
MD
 Tulburări senzoriale
- cecitate: pierderea vederii
- prezbiopia: scăderea acuităţii vizuale fiziologice de aproape, după 40 de ani
- surditate: pierderea funcţiei auditive
- hipoacuzie: diminuarea auzului
- ageuzie: pierderea sau diminuarea gustului: pierderea combinaţiilor celor 4 senzaţii gustative de
bază (dulce, amar, acru, sărat - simţul de control al hranei)
- anosmie: pierderea mirosului
- hipoestezie: scăderea sensibilităţii cutanate
- hiperestezie: creşterea sensibilităţii cutanate
 Tulburări motorii
- paralizia: dispariţia totală a funcţiei motorii musculare
- pareză: scăderea funcţiei motorii musculare
- paralizii periferice: scade tonusul muscular, mişcările pasive se pot efectua cu amplitudine mult
mai mare
- paralizii centrale: tonusul muscular este păstrat sau chiar exagerat, mişcările pasive se pot executa
cu amplitudine redusă.
Se disting: - monoplegia, paralizia unui singur membru
- hemiplegia, paralizia 1/2 corp lateral
- paraplegia, paralizia membrelor inferioare
- tetraplegia, paralizia celor patru membre
 Tulburări de limbaj
- afazie: incapacitatea de a pronunţa anumite cuvinte sau de a le folosi în scris, ori ambele
- dizartria: dificultatea de a articula cuvintele, pronunţie neinteligibilă
- bâlbâială: greutate în pronunţarea unor cuvinte, repetarea sau omisiunea de silabe, prin prelungirea
unor sunete
- mutism: bolnavul nu răspunde, nu comunică cu anturajul
- dislalia: imposibilitatea de a pronunţa anumite sunete care compun cuvintele; vorbirea devine
neinteligibilă
 Reacţii afective în insuficienţe sau exces senzorial
- nelinişte: lipsă de linişte sufletească, frământări
- inactivitate: lipsa activităţii fizice sau intelectuale, ori ambele
- anxietate: sentiment profund de disconfort sau de tensiune, pe care individul îl resimte în faţa
vieţii
72
- încetinirea dezvoltării gândirii: ritmul asociaţiilor de idei este mai lent

- halucinaţii: percepţii fără obiect; în funcţie de analizatori, sunt halucinaţii auditive, vizuale,
gustative, olfactive, cutanate
- izolare - singurătate: starea individului de a fi singur, retras
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să fie echilibrat psihic, să comunice cu alţii în mod eficient.
IN
- linişteşte bolnavul cu privire la starea sa, explicându-i scopul şi natura intervenţiilor
- familiarizează bolnavul cu mediul său ambiant
- asigură un mediu de securitate, liniştit
- administrează medicaţia recomandată de medic
Ob. 2. Pacientul să folosească mijloace de comunicare adecvate stării sale
IN
- cercetează posibilităţile de comunicare ale bolnavului
- furnizează mijloacele de comunicare
- învaţă bolnavul să utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilităţilor sale
Ob. 3. Pacientul să fie compensat senzorial.
IN
- asigură îngrijiri relative la perturbarea senzorială sau motrice a bolnavului (cecitate, surditate,
paralizie); are rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu şi le poate
satisface autonom (a mânca şi a bea, a se mişca şi a avea o bună postură, a-şi menţine tegumentele
curate şi integre, a evita pericolele)
- administrează medicaţia recomandată: unguente, picături oculare, nazale, auriculare
- efectuează exerciţii pasive şi active pentru prevenirea complicaţiilor musculare, articulare
- pregăteşte bolnavul pentru diverse examinări ale simţurilor şi îl îngrijeşte după examinare
Dx 2. Comunicare ineficientă la nivel intelectual - este dificultatea individului de a înţelege stimulii

primiţi şi de a-şi utiliza judecata, imaginaţia, memoria, pentru ca să comunice cu semenii.
O atingere a cortexului sau o funcţie inadecvată a facultăţilor intelectuale perturbă individul în
modul său de a combina informaţiile pe care le primeşte de la alţii şi de la mediu.
SD
- alcoolism, anxietate şi/sau stres
- dezechilibru
- teamă
- agitaţie / tulburări ale gândirii
MD
 Dificultatea de a-şi aminti evenimentele trecute
- amnezie = pierdere totală sau parţială a capacităţii de memorizare a informaţiei şi/sau de
reamintire a informaţiei înmagazinate.
- tulburare de memorie, caracterizată prin: - amnezie de fixare, de reţinere a faptelor noi / amnezie
de evocare, lipsa capacităţii de reproducere sau recunoaştere a unor fapte anterioare
- dificultatea de a înţelege, de a face o judecată
 Vorbire incoerentă - comunicare verbală fără legătură cu situaţia dată
 Comportament neadecvat - manifestări neadecvate situaţiei date
 Obnubilare (confuzie) - dezorientare în timp, în spaţiu şi referitoare la propria persoană.
Ob. Pacientul să fie orientat în timp, spaţiu şi la propria persoana.
IN
- ajută bolnavul să se orienteze în timp, spaţiu şi referitor la propria persoană
- sugerează pacientului să ţină un jurnal
- ajută pacientul să completeze jurnalul
- îl ajută să-şi recunoască capacităţile şi preferinţele
73
- lasă bolnavul să facă tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace
Dx 3. Comunicare ineficientă la nivel afectiv - dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis

către alţii şi către nevoile lor, de a stabili legături semnificative cu anturajul.
Fiinţa umană care nu poate comunica adecvat suferă interior şi îşi diminuează stima de sine. În
consecinţă, capacitatea de afirmare este, de asemenea, redusă şi situaţia sa se schimbă, devine
insecurizantă. Individul nu mai poate stabili legături cu anturajul.
SD
- durere
- epuizare
- anturaj
- slăbiciune
- nervozitate
- frigiditate
- agresiune sexuală
- efecte secundare ale anumitor medicamente
- singurătate
- toxicomanii
MD
 Agresivitate - manifestare impulsivă de a se certa, bate, atacă pe cei din jur
 Alienare mentală - incapacitatea individului de a deţine controlul asupra propriilor acte; nu
poate să-şi aprecieze nici suferinţa şi nici nu răspunde de actele sale
 Devalorizare - percepţie negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi
competenţa sa
 Apatie - indiferenţă faţă de sine şi ceea ce se petrece în mediul său
 Egocentrism - preocuparea exagerată a individului faţă de sine însuşi, de sănătate, de
îmbrăcăminte, de ocupaţie, motiv pentru care se crede persecutat
 Fobie - frică obsedantă, direcţionată spre ceva de care bolnavul nu poate scăpa
 agorafobie - teama de spaţiu deschis
 claustrofobie - teama de a sta închis în cameră
 nosofobie - teama de boală
 Euforie - stare de foarte bună dispoziţie, dar fără obiect
 Delir - tulburare de gândire prin prezenţă nemotivată, neconformă cu realitatea, dublată de
convingerea pacientului în verosimilitatea ei
 Idei de sinucidere, halucinaţii - percepţii fără obiect, auditive, vizuale
 Percepere inadecvată de sine - percepţia negativă a individului faţă de aparenţa sa fizică
 Dificultatea de a se afirma, de a-şi exprima sentimentele, ideile, opiniile, dificultatea de a
stabili legături semnificative cu semenii.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să se poată afirma, să aibă percepţie pozitivă de sine
IN
- pune în valoare capacităţile, talentele şi realizările anterioare ale bolnavului
- dă posibilitate pacientului să-şi exprime nevoile, sentimentele, ideile şi dorinţele sale
- dă posibilitate pacientului să ia singur decizii
- învaţă bolnavul tehnici de: - afirmare de sine
- comunicare
- relaxare
- ajută bolnavul să identifice posibilităţile sale de a asculta, de a schimba idei cu alţii, de a crea
legături semnificative
- antrenează bolnavul în diferite activităţi, care să-i dea sentimentul de utilitate
Ob. 2. Pacientul să fie ferit de pericole interne sau externe
IN
74
- supraveghează în permanenţă bolnavul

- administrează medicaţia prescrisă: antidepresive, anxiolitice, tranchilizante
- utilizează unele mijloace fizice de imobilizare: chingi - cămaşă de protecţie
Evaluare. Se vor nota zilnic schimbările survenite în:
- dispoziţia bolnavului
- expresia verbală şi nonverbală
- stabilirea legăturilor cu semenii
- comportamentul bolnavului faţă de alte persoane.
În concluzie, comunicarea este parte integrantă în practica de nursing, iar asistentul medical
trebuie să deţină cunoştinţe şi priceperi de comunicare importante pentru a stabili o relaţie eficientă
atât cu pacientul, cât şi cu ceilalţi membri ai echipei de îngrijire.
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare reprezintă pentru profesionist un ţel ce necesită
preocupare permanentă şi studiu individual, dar şi cursuri speciale periodice care ajută la
perfecţionare continuă în domeniu.
75
NEVOIA DE A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE
A. RESPIRAŢIA
Definiţie. Respiraţia este funcţia şi capacitatea vitală a organismului de a asigura oxigenul necesar
metabolismului celular şi eliminarea dioxidului de carbon rezultat din acest metabolism.
Independenţa în satisfacerea nevoii de a respira.

Este determinată de menţinerea integrităţii căilor respiratorii şi a muşchilor respiratori, de
funcţionarea lor eficientă.
 etapa pulmonară: reprezintă schimbul de gaze între sânge şi mediul extern, proces care poartă
numele de hematoză; constă în trecerea O2 din aerul alveolar (alveola pulmonară) în sânge şi a CO2
din sângele capilarelor alveolare în alveolă. Etapa pulmonară cuprinde mai multe procese:
 ventilaţia pulmonară: - inspiraţia – act activ
- expiraţia – act pasiv
 capacitatea vitală: volumul maxim de aer care circulă prin plămâni şi poate fi
expulzat prin expiraţie forţată după o inspiraţie forţată
 difuziunea: constă în schimburile de gaze la nivelul plămâni şi ţesuturi prin
intermediul membranei alveolo-capilare
 circulaţia: intervine în reglarea R prin modificarea distribuţiei sângelui în organism
 etapa sanguină: asigură transportul O2 între plămâni şi ţesuturi şi a CO2 de la ţesuturi la
alveolele pulmonare pentru eliminare.
 etapa tisulară: reprezintă schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi; constă în trecerea O2 din
sânge în ţesuturi şi a CO2 din ţesuturi în sânge prin intermediul lichidului interstiţial şi al peretelui
capilarelor sanguine.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de a respira.

 biologici
- Vârsta - la copii, numărul de respiraţii pe minut este mai mare ca la adult;
- Sexul - la femei se înregistrează valori ale frecvenţei respiratorii la limita maximă a normalului, la
bărbaţi la limita minimă;
- Statura - la persoanele mai scunde, numărul de r/min este mai mare decât la persoanele înalte;
- Somnul - în timpul somnului, frecvenţa R este mai scăzută decât în timpul stării de veghe;
- Postura - poziţia corectă a toracelui permite expansiunea plămânului în timpul respiraţiei.
Individul sănătos poate respira în ortostatism, şezând, culcat. Poziţia care favorizează respiraţia este
cea şezând şi ortostatică, prin contracţia corespunzătoare a diafragmei;
- Alimentaţia - influenţează menţinerea umidităţii căilor respiratorii şi prin aportul de glucoza
favorizează o bună funcţionare a diafragmei şi a celorlalţi muşchi respiratori;
- Exerciţiul fizic - influenţează frecvenţa respiraţiei - persoanele neantrenate dau semne de oboseală
la un efort mai mic decât cele antrenate;
 psihologici
- Emoţiile - influenţează frecvenţa şi amplitudinea R; aceeaşi influenţă o au plânsul şi râsul.
 sociologici
- Mediul ambiant - procentajul adecvat de oxigen (21%) din aerul atmosferic favorizează respiraţia;
mediul poluat, încărcat cu particule microbiene, chimice, influenţează negativ respiraţia; umiditatea
aerului inspirat de 50-60% creează un mediu confortabil;
- Climatul - influenţează frecvenţa respiraţiei; căldura determină creşterea frecvenţei, frigul -
scăderea frecvenţei; vântul perturbă respiraţia; altitudinea, prin rarefierea aerului, determină
creşterea frecvenţei;
- Locul de muncă - prin poluare chimică sau microbiană, devine un mediu nefavorabil bunei R.
MI
76
 Frecvenţa respiraţiei - reprezintă nr. de respiraţii / minut - este influenţată de vârstă şi sex:
FRECVENŢA RESPIRAŢIEI
nou-născut 2 ani 12 ani adult vârstnic
30-50 r/min 25-35 r/min 15-25 r/min 16-18 r/min 15-25 r/min
 Amplitudinea - este dată de volumul de aer care pătrunde şi se elimină din plămân la fiecare
respiraţie. Din acest punct de vedere respiraţia poate fi profundă sau superficială;
 Ritmul - reprezintă pauzele egale dintre respiraţii, deci, respiraţia este ritmică
 Zgomotele respiratorii - normal, respiraţia este liniştită; în somn, devine mai zgomotoasă
(sforăit);
 Simetria mişcărilor respiratorii - ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi
coborâre în timpul inspiraţiei şi expiraţiei;
 Tipul de respiraţie - sunt 3 tipuri de respiraţie:
- costal superior, întâlnit la femeie, prin ridicarea părţii superioare a cutiei toracice, datorită măririi
diametrului anteroposterior în timpul inspiraţiei;
- costal inferior, întâlnit la bărbat, prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice;
- abdominal, întâlnit la copii şi vârstnici, prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice
 Mucozităţi - mucoasa respiratorie este umedă, secreţii reduse, transparente, dense
 Tusea - reprezintă o expiraţie forţată, prin care se elimină secreţiile din căile respiratorii; este un
fenomen de protecţie al organismului.
IN pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii.

Explorează deprinderile de respiraţie ale pacientului. Învaţă pacientul să:
- facă exerciţii respiratorii
- facă exerciţii de mers, de relaxare
- aibă posturi adecvate, care să favorizeze respiraţia
- înlăture obiceiurile dăunătoare (îmbrăcăminte strâmtă, tabagism, mese copioase)
NESATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

afectează buna relaţie cu celelalte nevoi
A comunica
• comunicare deficitară sau incapacitate de a relata, datorată tulburărilor funcţionale respiratorii şi
fenomenelor obstructive.
A se mişca şi a avea o bună postură
• dificultate, disconfort şi imposibilitatea de a desfăşura activităţi datorită fenomenelor dispneice,
insuficienţelor respiratorii şi oboseală.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• stări febrile potenţiale datorate infecţiilor căilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• diminuarea/incapacitatea nutriţiei legată de tulburările funcţionale respiratorii.
A elimina
• diminuarea/incapacitatea de a elimina prin afectarea respiraţiei.
A dormi şi a se odihni
• tulburări de odihnă şi somn cauzate de tuse, dispnee, expectoraţie, hemoptizie.
A se îmbrăca şi a se dezbrăca
• diminuarea/ incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca cauzată de durerea toracică şi epuizare.
77
• alterarea tegumentelor şi mucoaselor cauzate de mucozităţi abundente, expectoraţie abundentă şi

respiraţie deficitară.
A evita pericolele
• anxietate, nesiguranţă, teamă, cauzate de lipsa de aer datorată insuficienţei respiratorii
• dificultatea / imposibilitatea de a participa activ la serviciul religios, cauzate de tuse, dispnee,
expectoraţie, hemoptizie.
A se realiza
• izolare prin dificultatea impusă de afecţiunile respiratorii.
A se recrea
• dificultatea / incapacitatea de a participa la activităţi recreative cauzate de oboseală şi respiraţie
deficitară.
A învăţa
• ignorarea / incapacitatea de a învăţa datorată fenomenelor hipoxice şi degradării stimei faţă de
propria-i persoană.
Dx. (exemple)
1. Alterarea vocii.
2. Dispneea.
3. Obstrucţia căilor respiratorii.
SD
 de ordin fizic
- alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar;
- tabagism (prin intoxicaţie cronică cu nicotină);
- obstrucţia căilor respiratorii;
- obezitatea;
- bandaje toracice;
- dezechilibru hidroelectrolitic;
- durere
 de ordin psihologic - anxietatea; stresul;
- situaţia de criză
 de ordin sociologic - aerul poluat, umed;
- altitudinea înaltă
PROCESUL NURSING
Dx 1. Alterarea vocii
Poate fi cauzată de procese inflamatorii la nivelul căilor respiratorii superioare - nas, faringe,
laringe, dar şi de prezenţa alergenilor din mediul înconjurător.
MD
 Disfonie - tulburări ale emisiunii vocale, interesând înălţimea, intensitatea şi timbrul vocii. Se
manifestă sub formă de răguşeală, voce stinsă, voce aspră.
 Afonie - imposibilitatea de a vorbi
 Dispnee - senzaţia de sufocare - lipsa de aer
Dx 2. Dispneea - se manifestă ca o respiraţie anevoioasă. Este provocată de numeroase cauze;

mai frecvent, de bolile inimii şi ale plămânului, dar şi ale căilor respiratorii superioare. Aerul
78
pătrunde cu greutate în plămân, având drept consecinţă oxigenarea defectuoasă a ţesuturilor şi

acumularea de CO2 în sânge. Pacientul este anxios.
MD
 Ortopnee - poziţie forţată, cu braţele atârnate pe lângă corp, bolnavul stând şezând (poziţie care favorizează
respiraţia)
 Apnee - oprirea respiraţiei
 Bradipnee - reducerea frecvenţei respiraţiei
 Tahipnee - creşterea frecvenţei respiraţiei
 Amplitudine modificată - respiraţie superficială sau profundă
 Hiperventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mari de aer în plămâni
 Hipoventilaţie - pătrunderea unei cantităţi mici de aer în plămâni
 Tuse - expiraţie forţată, ce permite degajarea CRS de secreţii acumulate
 Hemoptizie - hemoragie exteriorizată prin cav. buc., provenind de la nivelul CR – plămâni
 Mucozităţi (spută) - amestec de secreţii din arborele traheo-bronşic, formate din mucus, puroi,
sânge, celule descuamate
 Dispnee de tip Cheyne-Stokes - respiraţie din ce în ce mai frecventă ajunsă la un grad maxim,
după care frecvenţa scade treptat şi este urmată de o perioadă de apnee. Ciclul se reia.
 Dispnee Kusmaul - inspiraţie lungă urmată de o expiraţie forţată, apnee. Ciclul se reia
 Zgomote respiratorii - sunt de diferite tipuri: crepitante, romflante, sibilante
 Cianoză - tegumente vinete la nivelul extremităţilor: nas, buze, lobul urechii, unghii
!!!!! Atitudinea terapeutică în dispnee

1. Ce nu trebuie făcut:
- nu se administrează medicaţie cu potenţial depresor respirator central (ex. Morfină);
- nu se efectuează puncţie pleurală (decât după examen radiologic pulmonar);
- nu se administrează antibiotice în dispneea febrilă până nu se exclude diagnosticul de de
tuberculoză miliară sau dispneea de tip laringian – alergică);
- nu se continuă medicaţia cu potenţial iatrogen, generatoare de suferinţe respiratorii
(peniciline, aspirină, antiinflamatoare nesteroidiene, betablocante);
2. Ce trebuie făcut:
- aerisirea camerei, repaus, poziţionarea corectă a pacientului;
- reducerea anxietăţii;
- supravegherea funcţiilor vitale;
- oxigenoterapie la indicaţia medicului;
- măsuri specifice în funcţie de dispnee şi de cauza acesteia.
Dx 3. Obstrucţia căilor respiratorii

Poate fi produsă de procesele inflamatorii ale căilor respiratorii, dar şi de prezenţa unor corpi
străini, pătrunşi accidental în căile respiratorii - îndeosebi la copii - ca şi de deformări ale nasului.
MD
 Respiraţie dificilă pe nas - bolnavul respiră pe gură
 Secreţii abundente nazale - secreţii mucoase, purulente sau sanguinolente, care împiedică R
 Epistaxis - hemoragie nazală
 Deformări ale nasului - deviaţie de sept, traumatisme
 Strănut - expirare forţată
 Aspiraţie pe nas - smiorcăit
 Tuse - cu caracter de tuse uscată sau umedă, persistentă
 Cornaj - zgomot inspirator cu caracter de sforăială (se produce în căile respiratorii inflamate)
 Tiraj - tragere a aerului în plămâni ca urmare a contracției mușchilor inspiratori. Efort
inspirator în dispnee
Ob şi IN pentru pacienţii cu deficienţe.

Ob. 1. Pacientul să respire liber, pe nas
79
IN
- la nivelul nasului - îndepărtează secreţiile nazale
- umezeşte aerul din încăpere
- asigură un aport suficient de lichide pe 24 de ore
Ob. 2. Pacientul să nu devină sursă de infecţie
IN - educă pacientul pentru a folosi batista individuală, de unică folosinţă, pentru a evita
împrăştierea secreţiilor nazale
Ob. 3. Oprirea epistaxisului
IN
- aşează pacientul în DD, cu capul în hiperextensie
- comprimă cu policele, pe septul nazal, nara care sângerează timp de 5-10 minute
- aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă - recomandă pacientului să nu-şi sufle nasul
Ob. 4. Pacientul să prezinte mucoase respiratorii umede şi integre
IN
- la nivelul faringelui şi laringelui - umezeşte aerul din încăpere
- recomandă pacientului repaus vocal absolut
- favorizează modalităţi de comunicare nonverbală
Ob. 5. Pacientul să înghită fără dificultate
IN - întrerupe alimentaţia solidă
- recomandă gargară cu soluţii antiseptice
- alimentează pacientul cu lichide călduţe
Ob. 6. Pacientul să fie echilibrat psihic
IN
- asigură poziţie antalgică
- învaţă pacientul să utilizeze tehnici de relaxare
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici la care va fi supus (puncţii, examene
radiologice, endoscopice)
Ob. 7. Pacientul să prezinte rezistenţă crescută faţă de infecţie
IN - învaţă pacientul să evite schimbările bruşte de temperatură şi de asemenea, aglomeraţiile
Ob. 8. Pacientul să prezinte căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie
IN
 la nivelul plămânului şi bronhiilor
- învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze şi să colecteze sputa
- umezeşte aerul din încăpere cu apă alcoolizată
- aspiră secreţiile bronşice, dacă este cazul
- învaţă pacientul să facă gimnastică respiratorie
- asigură poziţia şezând sau semişezând a pacienţilor cu dispnee
- învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare (fumat)
- administrează tratamentul prescris: antitusive, expectorante, bronhodilatatoare, decongestionante
ale mucoasei traheo-bronşice.
80
B. CIRCULAŢIA
Definiţie. Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor
sanguine, care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi a oxigenului la ţesuturi, dar şi
transportul produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.
Un rol important îl deţin sângele şi limfa, cuprinse în sistemul circular, şi inima, în condiţii de
integritate anatomică şi funcţională.
Asistenta medicală supraveghează circulaţia prin urmărirea pulsului şi a tensiunii arteriale.
Independenţa în satisfacerea circulaţiei

a) PULSUL
Reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos şi este sincronă cu
sistola ventriculară. Pulsul ia naştere din conflictul dintre sângele existent în sistemul arterial şi cel
împins în timpul sistolei. Acest conflict se exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei.
Factorii care influenţează pulsul

 biologici
- vârsta - la copilul mic, frecvenţa este mai crescută decât la adult; de asemenea, la vârstnici
- înălţimea corporală - persoanele mai scunde au frecvenţa pulsului mai mare decât a celor înalte
- somnul - frecvenţa pulsului în timpul somnului este mai redusă
- alimentaţia - în timpul digestiei, frecvenţa pulsului creşte
- efortul fizic - determină creşterea frecvenţei pulsului, care scade după încetarea efortului
 psihologici - emoţiile - plânsul produce creşterea frecvenţei pulsului
 sociologici - mediul ambiant - prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat, influenţează
frecvenţa pulsului
MI
 Frecvenţa - numărul de pulsaţii pe minut:
nou-născut copil mic 10 ani adult vârstnici
130-140 100-120 80-100 60-80 >80-90
 Ritm - pauzele dintre pulsaţii sunt egale, pulsul este ritmic
 Amplitudine (volum) - este determinată de cantitatea de sânge existentă în vase - este mai
mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă - la arterele simetrice, volumul P este egal
 Tensiunea pulsului - este determinată de forţa necesară în comprimarea arterei, pentru ca
unda pulsatilă să dispară
 Celeritatea - reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile
 Coloraţia tegumentelor - coloraţie roz a tegumentelor inclusiv a extremităţilor
- tegumentele sunt calde
b) TENSIUNEA ARTERIALĂ
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali. Factorii care
determină tensiunea arterială: - debitul cardiac
- forţa de contracţie a inimii
- elasticitatea şi calibrul vaselor
- vâscozitatea sângelui
Tensiunea scade de la centru spre periferie.
Factorii care influenţează tensiunea arterială

 biologici
- vârsta - tensiunea este mai mică la copil şi creşte pe măsură ce înaintează în vârstă; se stabileşte la
adult; creşte uşor la persoana vârstnică
- somnul - TA în timpul somnului este mai mică decât în perioada de veghe
81
- activitatea diurnă produce o creştere a TA; de asemenea, efortul fizic produce creşterea TA, cu
revenirea la valorile iniţiale după încetarea acestuia.
 psihologici
- emoţiile: bucuriile, anxietatea determină creşterea TA
 sociologici
- climatul: - frigul produce vasoconstricţie, deci şi creşterea TA
- căldura produce vasodilataţie, deci şi scăderea TA
MI
 Tensiunea maximă se obţine în timpul sistolei ventriculare
Vârsta T.A. max T.A. min.

1-3 ani 75-90 50-60 mmHg
4-11 ani 90-110 60-65 mmHg
adolescent 90-120 60-75 mmHg
adult 115-140 75-90 mmHg
vârstnic > 150 > 90 mmHg
 Tensiunea minimă se obţine în timpul diastolei

 Tensiunea diferenţială reprezintă diferenţa T.A. max. T.A. min
Ex. T.A. dif. = T.A. max. 140 - T.A. min. 80 = 60 mmHg
 Menţinerea raportului între T.A. max. şi T.A. min.
TA max
TA min =  1sau 2
2
IN pentru menţinerea independenţei circulaţiei sanguine.
Educă pacientul: - pentru asigurarea condiţiilor igienice din încăpere (aerisire)
- să-şi menţină tegumentele curate, integre
- să aibă o alimentaţie echilibrată, fără exces de grăsimi, de clorură de sodiu
- să evite tutunul, consumul exagerat de alcool
- să evite sedentarismul
- să poarte îmbrăcăminte lejeră, care să nu stânjenească circulaţia
PROCESUL NURSING
Dx 1. Circulaţia inadecvată
SD
 de ordin fizic - alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi; obstrucţii arteriale;
supraîncărcarea inimii
 de ordin psihologic - anxietatea, stresul, situaţia de criză
MD
 Tegumente modificate
- reci, palide, datorită irigării insuficiente a pielii
- cianotice - coloraţie violacee a unghiilor, buzelor, lobului urechii
 Modificări de frecvenţă a pulsului - tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului
- bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului
 Modificări de volum al pulsului
- puls filiform, cu volum foarte redus, abia perceptibil
- puls asimetric - volum diferit al pulsului la artere simetrice
82
 Modificări de ritm al pulsului

- puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii
- puls discrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de pauză
 Modificări ale tensiunii arteriale
- HTA = creşterea T.A. peste valorile normale
- hTA = scăderea T.A. sub valorile normale
- modificări ale T.A. diferenţiale = variaţiile T.A. max. şi T.A. min. nu se fac paralel
- T.A. diferită la segmente simetrice (braţ stâng, drept)
 Hipoxemie - scăderea cantităţii de oxigen din sânge
 Hipoxie - scăderea cantităţii de oxigen în ţesuturi
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să prezinte circulaţie adecvată.
IN
- învaţă pacientul: - să întrerupă consumul de tutun, alcool, cafea
- să aibă alimentaţie bogată în fructe, zarzavaturi
- să reducă grăsimile şi clorura de sodiu din alimentaţie
- administrează medicaţia prescrisă: tonice cardiace, antiaritmice, diuretice, vasodilatatoare,
hipotensoare, antianginoase, anticoagulante
- urmăreşte efectul medicamentelor
- aplică tehnici de favorizare a circulaţiei: exerciţii active, pasive, masaj
IN
- informează pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra gradului de efort pe care poate să-l
depună, asupra importanţei continuării tratamentului medicamentos
OBSERVAREA ŞI MĂSURAREA RESPIRAŢIEI

Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor
complicaţii şi al prognosticului
Elemente de apreciat - tipul respiraţiei
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvenţa
Materiale necesare - ceas cu secundar
- creion de culoare verde sau pix cu pastă verde
- foaia de temperatură
IN
- aşezarea pacientului în DD, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată
- plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecare linie orizontală a
foii reprezintă 1 respiraţie)
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile respiraţiei:
Ex.: RS = 20 r/min, RD = 18 r/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a mişcărilor
respiratorii
83
MĂSURAREA PULSULUI (P / AV)

Scop - evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Elemente de apreciat - ritmicitatea
- frecvenţa
- celeritatea (rapiditatea de efectuare a undei pulsatile)
- amplitudinea
Locuri de măsurare - oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan
osos: artera radială, humerală, femurală, carotidă, temporală superficială, pedioasă.
Materiale necesare
- ceas cu secundar
- creion roşu sau pix cu mină roşie
IN
- pregătirea psihică a pacientului
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute
- spălarea pe mâini
- reperarea arterei
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
- numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că fiecare linie
orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei
- consemnarea în alte documente medicale a valoni obţinute şi a caracteristicilor pulsului
Ex.: 05.10.2018 PD = 80/minut
PS = 90/minut - puls regulat
MĂSURAREA T.A.
Scop - evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de
elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat - TA sistolică (maximă)
- TA diastolică (minimă)
Materiale necesare - aparat pentru măsurarea TA
- stetoscop biauricular
- tampon de vată
- alcool
- creion roşu sau pix cu mină roşie
Metode de determinare - palpatorie
- auscultatorie
IN - Tehnica
a. pentru metoda auscultatorie
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie (dispariţia zgomotelor
pulsatile)
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul
zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime)
- se reţine valoarea indicată de acul manometrului, pentru a fi consemnată
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
- se reţine valoarea indicată de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta
reprezentând tensiunea arterială minimă
84
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,

socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat
- în alte documente medicale se înregistrează cifric:
Ex.: T.A. max. = 150 mmHg
T.A. min. = 75 mmHg
- se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool
b. pentru metoda palpatorie

- determinarea se face prin palparea arterei radiale
- nu se foloseşte stetoscopul biauricular
- etapele sunt identice metodei auscultatorii
- are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind
posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare
DE REŢINUT:
- manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului
- manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea
- măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului
- în caz de suspiciune, se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe braţul pacientului
- la indicaţia medicului, se pot face măsurători comparative la ambele braţe.
85
NEVOIA DE A BEA ŞI A MÂNCA

Organismul uman are nevoie de hrană în cantitate suficientă şi de bună calitate, pentru a-şi
asigura creşterea, a trăi, a-şi menţine starea de sănătate şi homeostazia.
Alimentele sunt substanţe complexe pe care omul le introduce în tubul digestiv, le digeră, le
absoarbe pentru energie, biosinteza componentelor celulare şi întreţinerea celorlalte funcţii. În afară
de substanţele folositoare organismului, alimentele conţin şi compuşi pe care organismul nu îi
digeră şi nu îi absoarbe.
Independenţa în satisfacerea nevoii.
 alimentele noastre conţin aproximativ 40 de constituenţi de importanţă vitală care sunt
componenţi structurali ai carbohidraţilor, lipidelor, proteinelor, ei fiind surse ale aminoacizilor
esenţiali şi neesenţiali, acizilor graşi nesaturaţi, sărurilor minerale, microelementelor şi vitaminelor.
 alimentaţia pacientului are drept scop:
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare metabolismului (totalitatea
reacţiilor biochimice care au loc în celulele şi ţesuturile organismului cu consum şi eliberare
de energie) normal, dezvoltării (la copii) şi celorlalte funcţii ale organismului;
- asigurarea necesarului energetic de bază al organismului pentru dezvoltare şi refacere;
- asigurarea şi favorizarea procesului de vindecare prin menajarea organelor bolnave şi aport
nutritiv necesar organismului;
- alimentaţie cu scop terapeutic pentru a influenţa simptomatologia clinică, caracterul bolii,
ritmul şi progresul evolutiv prin regim raţional;
- prevenirea evoluţiei nefavorabile în cazul afecţiunilor latente sau transformarea bolilor
acute în cronice şi recidivă;
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alternări de tratament,
 regimul alimentar este reprezentat de cantitatea de alimente necesare organismului pentru
acoperirea cheltuielilor energetice zilnice, având în componenţa unei raţii alimentare normale toate
principiile alimentare: glucide 60%, lipide 25%, proteine 15%, la care se adaugă apa, sărurile
minerale şi vitaminele.
 raţia de proteine va fi mai mare la copii şi la femeia gravidă iar pentru un om de 70 kg
necesităţile energetice se ridică la circa 3.000 calorii/zi.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii.

 biologici
- vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de perioada de creştere şi
dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculară este mai mare, cu atât creşte metabolismul şi, implicit
aportul alimentar
- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este recomandat tuturor indivizilor;
intervalul între mese este în funcţie de vârstă
 psihologici
- emoţiile - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii indivizi îşi pierd
apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe alimente
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de dragoste şi de bunăstare
 sociologici
- climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi nutritive), iar vara, sunt
preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din fragedă copilărie şi, uneori, pot fi
influenţate de apartenenţa la un grup social, sărăcia influenţează negativ satisfacerea nevoii
- religia - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au anumite ritualuri alimentare: post
urmat de sărbători mari, interzicerea consumului unor alimente (carne de porc, cafea, alcool), dar şi
prepararea şi servirea alimentelor după un anumit ritual
- cultura - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei culturi
86
MI
 Cavitatea bucală - dentiţie bună
- proteză dentară adaptată şi în stare bună
- mucoasa bucală roz şi umedă
- limba roz, gingii roz şi aderente dinţilor
 Masticaţia - uşoară, eficace
- gura închisă
 Reflex de deglutiţie – prezent
 Digestie - lentă – nestingherită
 Deprinderi alimentare - programul meselor (3 mese şi 2 gustări)
- 10 ore repaus nocturn
 Apetit - poftă de mâncare

- senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană
 Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca
 Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este
satisfăcută
 Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie
 Gust şi valoare acordate mâncării - alegerea alimentelor
- servirea mesei singur sau în grup
- tradiţii
- obiceiuri alimentare
- educaţie
NESATISFACEREA NEVOII DE A MÂNCA ŞI A BEA

afectează relaţia cu celelalte nevoi
A comunica
 comunicare dezagreabilă prin alimentaţie inadecvată şi modificarea percepţiilor senzoriale
afectate de modificările hidroelectrolitice
 postură şi circulaţie inadecvată cu tulburări la nivelul aparatului locomotor şi incapacitate de a
desfăşura diverse activităţi prin deficit de aport alimentar sau surplus în alimentaţie (obezitate).
 hipertermie prin aport deficitar de lichide.
A respira
 schimburi gazoase deficitare prin alimentaţie inadecvată şi dezechilibru hidroelectrolitic.
A elimina
 eliminare intestinală deficitară prin alimentaţie săracă în fibre şi celuloză;
 vărsături şi diaree cauzate de dezechilibrele hidroelectrolitice.
 disconfort de odihnă şi somn, cauzate de obiceiuri alimentare şi dezechilibru hidroelectrolitic.
A se îmbrăca, a se dezbrăca
 surplusul alimentar determină apariţia dificultăţii de a se îmbrăca şi dezbrăca iar
caşexia, disconfort şi îmbrăcăminte neadecvată.
A fi curat, a avea tegumentele intacte
 uscarea mucoaselor şi tegumentelor prin aport insuficient de lichide, cu apariţia tulburărilor
trofice cutanate, prin pierderea elasticităţii tegumentare, tegumente uscate, dermatite cauzate de
deficitul sau surplusul alimentar.
A evita pericolele
 lezarea integrităţii fizice prin consum de alcool, droguri şi vulnerabilitatea faţă de pericole, prin
sensibilitate crescută la boli.
87

 alterare şi afectare spirituală prin ritualuri alimentare şi tradiţii impuse de apartenenţa
religioasă.
A se realiza
 afectare la nivel intelectual cu limitarea preocupărilor şi activităţilor prin alimentaţie
inadecvată.
A se recreea
 oboseală, diminuarea mişcării, incomoditate, cauzate de pierderea / excesul de greutate, precum
şi izolare.
A învăţa
 stres, anxietate şi limitarea capacităţii de înţelegere, analiză şi răspuns prin dezechilibrul
hidroelectrolitic şi nutritiv.

- asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
 activitate: - în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h
- activitate intensă: 45-60 cal./kg corp/24 h
 vârstă - plus 20-30% pentru copii (nevoie de creştere)
- minus 10-15% pentru vârstnici
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine, săruri minerale)
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de carbon, 10-15%
proteine; 30-40% lipide
- asigură echilibrul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 40% proteine de origine animală
- 60% proteine de origine vegetală
- 35% lipide de origine animală
- 65% lipide de origine vegetală
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate
- calculează nr de cal/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi alăptare: + 30%
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar, cunoscând valoarea
energetică a principiilor alimentare: - glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative şi calitative ale
diferitelor principii alimentare
SD
 de ordin fizic
- alterarea mucoaselor căilor digestive şi a peristaltismului intestinal
- alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare
- obstrucţii, tumori, strangulări
- tubaj nazo-gastric
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente
- dezechilibre: durere, dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine, neurologice
 de ordin psihologic - tulburări de gândire:
- anxietate
- stres
- situaţii de criză
88
 de ordin sociologic - foame

- insalubritate
- malnutriţie
 Lipsa cunoaşterii
PROCESUL NURSING
Dx 1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în cantitate şi calitate,
care afectează starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o serie de factori, printre care: proaste
obiceiuri în legătură cu alimentaţia, boli organice şi psihice, intoxicaţii alcoolice, medicamentoase
etc.
Insuficienţa aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul funcţionării tuturor
aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
MD
 Anorexie - lipsa poftei de mâncare
 Disfagie - greutate la înghiţire
 Condiţia cavităţii bucale - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite
- ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale
- limbă încărcată, depunere saburală, glosite (inflamaţia limbii)
- dificultate în masticaţie
 Starea tegumentelor - tegumente uscate, pierderea elasticităţii
- acnee, dermatită (inflamaţia pielii)
 Digestie - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor
- greaţă, vărsătură
- regurgitaţii
- aerofagie, pirozis
 Deprinderi alimentare - greşeli în prepararea alimentelor
- greşeli în alegerea alimentelor
- orar nesatisfăcător al meselor
- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu
 Hidratare - consum redus de lichide şi săruri minerale
- pierdere în greutate
 Semne de dezechilibru - slăbiciune
- tegumente şi mucoase uscate
- urină concentrată
 Gust şi valoare acordate mâncării - dezordonat
- mănâncă în picioare sau în pat
- obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.)
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibă o stare de bine, fără greţuri şi vărsături
IN
- aşează pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu capul într-o parte
- protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului
- ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l
- îl învaţă să inspire profund
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri minerale
- încurajează pacientul
- reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente
Ob. 2. Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
89
IN
- alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza 5%, 10%, 20%, 33%, 40%; hidrolizate de proteine şi
amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine şi electrolizi, după indicaţia medicului
- calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice; adaugă 13% pentru fiecare
grad de temperatură peste 37°C; 20-30% pentru agitaţie, convulsii, distrucţii celulare
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi mici de lichide reci, oferite
cu linguriţa
- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului
- conştientizează pacientul asupra importanţei regimului alimentar în menţinerea sănătăţii
- face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate
Ob. 3. Pacientul să fie echilibrat nutriţional
IN
- explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise
- serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi prezentate atrăgător
- învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele cantitative şi
calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui aliment cu altul - 100 g de glucide
sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g tăiţei; 200 g pâine; 450 g fructe uscate; 200 g
legume uscate; 500 g cartofi; 650 g fructe proaspete; 100 g proteine sunt cuprinse în: - 3000 ml
lapte, 450 g carne albă (pasăre, viţel), 650 g peşte, 400 g brânză; 100 g lipide sunt cuprinse în
aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură de porc
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicaţiile regimului
IN
- asigură un climat cald, confortabil
- îi explică scopul intervenţiilor
Dx 2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus

Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ şi calitativ.
Toţi indivizii care consumă elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetice ale
organismului, se îngraşă şi devin obezi. Surplusul de greutate are repercusiuni asupra funcţionării
organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate ingera o cantitate mare de alimente din mai
multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice, dezechilibru endocrin sau alte
dezordini organice.
MD
 Indice ponderal: +15-20%
- greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală; greutatea ideală se calculează cu
V  20
formula: G kg= 50+ 0,75 (T cm-150) + x 0,9
4
unde:
G kg = greutate corporală exprimată în kg
T cm = înălţimea exprimată în cm
V = vârsta exprimată în ani
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
- îngrăşare
 Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control
 Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate
 G/V - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric
Ob. şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibă greutate corporală în funcţie de înălţime, vârstă, sex
IN
90
- asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente

- învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în funcţie de activităţile fizice şi
vârstă; alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală
Ob. 2. Pacientul să desfăşoare activitate fizică crescută
IN
- conştientizează bolnavul de importanţa activităţilor fizice moderate
- stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi capacitate, împreună cu bolnavul
IN
- asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor bolnavului
- îl învaţă metode de relaxare
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă
91
NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI

ÎN LIMITE NORMALE
Definiţie. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale reprezintă necesitatea
menţinerii constante a temperaturii corpului între 36° şi 37° C datorită procesului de termoreglare.
Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi
termoliză. Menţinerea echilibrului este asigurată de funcţionarea centrilor termoreglatori, situaţi în
hipotalamus.
 În producerea de căldură - termogeneza - intervin procesele biochimice, căldura fiind rezultatul
proceselor oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi glandulară.
 În pierderea de căldură - termoliza - intervin mecanisme fizice, căldura pierzându-se prin piele,
plămâni, rinichi.
 Pierderile se realizează prin:
- evaporare, care reprezintă pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi evaporării ei prin
piele. Respiraţia antrenează o pierdere de căldură şi, astfel, răcirea corpului;
- radiaţie, care reprezintă pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice, atunci când
temperatura mediului înconjurător este mai mică decât temperatura corpului;
- conducţie, care reprezintă pierderea căldurii prin contactul direct al corpului cu obiecte reci (băi
reci, cuburi de gheaţă);
- convecţie, care reprezintă pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul corpului (evantai,
vânt rece).
 Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
- când T mediului înconjurător ↓, pe cale reflexă, se produce o creştere a activităţii musculare
(tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative;
- când T mediului înconjurător ↑, se produce pe cale reflexă o diminuare a proceselor oxidative;
 În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice:
- vasoconstricţie, în caz de frig, deci pierderi reduse de căldură;
- vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului, deci pierderi mai mari de căldură.
Echilibrul dintre termogeneza şi termoliza se numeşte homeotermie.

 biologici
- Vârsta - nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului
reglator, de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de cea a mediului ambiant.
Temperatura corpului la nou-născut este cuprinsă între 36,1 şi 37,8°C.
- adultul - îşi menţine temperatura corpului între 36-37°C
- vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la T° în jur de 35-36°C
(prin diminuarea proceselor oxidative).
- Exerciţiul - în timpul activităţii musculare foarte intense, temperatura corpului poate creşte cu 2,2-
2,7° C peste valorile normale, dar revine când activitatea încetează. Temperatura corpului scade în
timpul inactivităţii.
- Alimentaţia - ingestia de alimente, în special proteinele, ridică temperatura corpului.
- Variaţia diurnă - temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este minimă între orele 3-5
dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor metabolice în timpul somnului; este
maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea vesperală); valorile matinale sunt cu 0,5° C mai mici
decât vesperale.
- Sexul - la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua ½ a ciclului
menstrual, în timpul ovulaţiei.
 psihologici
92
- Anxietatea
- Emoţiile puternice pot determina o creştere a T corporale
 sociologici
- Locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a T° mediului ambiant pot determina dereglări
ale T° corpului
- Climatul - umed şi cald determină creşterea T° corporale, climatul rece şi umed determină
scăderea T° corpului
- Locuinţa - T° încăperii influenţează T° corpului. Astfel: camera supraîncălzită produce creşterea
T° corpului prin radiaţia aerului către individ. Acelaşi fenomen, în sens invers, se întâmplă când T°
locuinţei este scăzută.
MI
 Temperatura corporală - nou-născut şi copilul mic 36,1-37,8°C
- adult 36-37°C obţinută prin măsurare în cavitatea axilară
- vârstnic 35-36°C
Prin măsurarea T° în cavităţi închise (rect, vagin, cavitatea bucală) valorile sunt cu 0,3-0,5°C mai
mari decât cele axilare.
 Piele - culoare roz, temperatură călduţă
- transpiraţie minimă
- senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură
 Temperatura mediului ambiant - 18-25°C

 când temperatura mediului ambiant este:
1. crescută, învaţă pacientul să:
- reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu, grăsimile
- consume lichide şi alimente reci
- aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă
- aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă
2. scăzută, învaţă pacientul să:
- crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special
- ingere lichide şi alimente calde
- aibă în încăpere temperatura de 18-25°C
- poarte îmbrăcăminte călduroasă
NESATISFACEREA NEVOII
93
afectează relaţia de normalitate a celorlalte nevoi

A comunica
 comunicare ineficace datorită stărilor de hipo/hipertermie.
 diminuarea/incapacitatea mobilizării datorită frisoanelor, tremurăturilor, convulsiilor.
A respira
 aport insuficient de O2 prin hipertermie sau bradipnee prin hipotermie.
A mânca şi a bea
 deficit alimentar sau regim alimentar neadecvat termoreglării deficitare.
A elimina
 eliminare neadecvată cauzată de febră sau scăderea exagerată a T°.
 insomnie, oboseală, somnolenţă prin variaţia gradelor de temperatură şi stărilor de
hipo/hipertermie.
A se îmbrăca
 abilităţi manuale deficitare prin hipo/hipertermie.
 diminuarea/incapacitatea autoîngrijirii cu apariţia de tulburări trofice şi cutanate prin transpiraţii
excesive, procese infecţioase, septicemii
A evita pericolele
 risc crescut al lezării integrităţii fizice şi psihice, cauzat de perturbarea procesului de termoreglare.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
 regim de viaţă strict contrar obiceiurilor pentru intervenţii în caz de hipo/hipertermie.
A se realiza
 indiferenţă/incapacitate, autodevalorizare determinate de acţiuni febrile.
A se recreea
 diminuarea/incapacitatea de a participa la activităţi recreative prin lipsa echilibrului termic.
A învăţa
 izolare socială, ignorarea factorilor predispozanţi şi de risc.
SD
 de ordin fizic
- dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii cerebrale, de substanţe toxice
piretogene (bacterii, droguri)
- imaturitatea sistemului de termoreglare
- supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul
- dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană
 de ordin psihologic
- anxietatea
- mânia
 de ordin sociologic
- umiditatea şi temperatura ridicată din mediu
- umiditatea şi temperatura scăzută din mediu
- calitatea necorespunzătoare a veşmintelor
- cunoştinţe insuficiente despre mediul înconjurător, despre sine
PROCESUL NURSING
94
Dx 1. Hipertermia - ridicarea T corporale deasupra limitelor normale: 37°C la adult.

Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în momentul
invaziei microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a metabolismului.
MD
 Subfebrilitatea - menţinerea T corporale între 37-38°C
 Febră moderată - menţinerea T corporale între 38-39°C
 Febră ridicată - menţinerea T corporale între 39-40°C
 Hiperpirexie - menţinerea T corporale între 40- 42°C
 Frisoane - contracţii musculare puternice
 Piele roşie, caldă, umedă - pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi transpirată
 Piloerecţia - piele de găină, senzaţie de frig
 Sindrom febril - grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete,
oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare
 Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase
 Febră continuă - menţinerea T corporale în perioada de stare a bolii peste 37°C cu diferenţa
sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara
 Febră intermitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara în
perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37°C
 Febră remitentă - diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi seara, în
perioada de stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37°C
 Febră recurentă - perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de afebrilitate de 4-6
zile, trecerile făcându-se brusc
 Febră ondulantă - perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate, trecerea făcându-
se lent.
În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:
- iniţială (de debut): poate fi de câteva ore - debut brusc - sau de câteva zile - debut lent.
- de stare: poate să dureze zile / săptămâni, aspectul curbei febrile fiind diferit, în funcţie de boală.
- de declin: poate fi scurtă - declin în criză - sau de câteva zile - declin în liză.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să-şi menţină T corpului în limite fiziologice.
IN - aeriseşte încăperea
- asigură îmbrăcăminte lejeră
- aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, fricţiuni
- încălzeşte pacientul în caz de frisoane
- administrează medicaţia recomandată de medic: antitermice, antibiotice
Ob. 2. Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic
IN - calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore
- serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide
Ob. 3. Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic
IN - schimbă des lenjeria de pat şi de corp
- menţine igiena tegumentelor
- pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare
Dx 2. Hipotermia - scăderea T° corpului sub limite normale, cauzată de un dezechilibru între

termogeneză şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât hipertermia.
În copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de termoreglare; la
adult - de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de sedative şi alcool; la
persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.
MD
95
 Hipotermie - valori ale T corpului sub limita normală: 36° C

 Hipotensiune arterială - scăderea tensiunii arteriale
 Cianoza - coloraţie vineţie a buzelor, unghiilor, urechilor
 Eritem - roşeaţa feţii, urechilor, mâinilor
 Edem generalizat - tumefierea întregului corp
 Durere - la nivelul regiunii expuse la frig
 Oboseală - stare de epuizare musculară
 Tulburări de vorbire - vorbire lentă
 Somnolenţă - nevoie crescută de somn
 Degerături - leziuni de necroză la nivelul pielii, determinate de T scăzută
 Apatie – indiferenţă
 Parestezii - senzaţie de amorţeli şi furnicături în regiunea expusă la frig
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibă T corpului în limite fiziologice.
IN - încălzeşte lent pacientul cu pături, termofoare
- creşte treptat T mediului ambiant
- recoltează sânge pentru cercetarea glicemiei, hemogramei, hematocritului
- pregăteşte pacientul pentru EKG
Ob. 2. Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.
IN - administrează lichide uşor călduţe, în cantităţi mici, la intervale regulate de timp
- calculează raportul ingesta-excreta pe 24 ore
Ob. 3. Pacientul să-şi păstreze integritatea tegumentelor.
IN - pune extremităţile pacientului în apă călduţă de 37° C
- masează extremităţile
- administrează tratamentul prescris: antibiotice, corticoizi, analgezice
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII

Scop - evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză
Locuri de măsurare - axilă, plică inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin
Materiale necesare - termometru maximal
- casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile
- recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină)
- tavă medicală
- lubrifiant
- alcool medicinal
- ceas
IN
- pregătirea materialelor lângă pacient
- se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă, se scutură
- se verifică dacă este în rezervor mercurul
a) pentru măsurarea în axilă: se aşează pacientul în poziţie de DD sau în poziţia şezând

- se ridică braţul pacientului
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
- se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele
- se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui
- dacă pac. este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de către as.
- termometrul se menţine timp de 10 minute
b) pentru măsurarea în cavitatea bucală:
96
- se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare
- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas
- se menţine termometrul timp de 5 min.
c) pentru măsurarea rectală:
- se lubrifiază termometrul
- se aşează pacientul în DL, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea.
- se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
- se menţine termometrul 3 minute
- după terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se şterge cu o compresă
- se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului
- se spală termometrul, se scutură
- se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (sol. cloramină 1%)
- se notează valoarea obţinută, pe foaia de temperatură
- notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, socotind, pentru fiecare
linie orizontală a foii, două diviziuni de grad
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice
- în alte documente medicale, se notează cifric interpretarea curbei termice
DE REŢINUT:
 în mod curent, T se măsoară dimineaţa, între orele 7 şi 8, şi după-amiaza, între orele 18 şi 19
 T axilară reprezintă T externă a corpului, fiind cu 4-5 zecimi de grad mai mică decât cea
centrală
 măsurarea T în cavitatea bucală este contraindicată la copii, la pacienţii agitaţi, la cei cu
afecţiuni ale cavităţii bucale; înainte cu 10 minute de introducerea termometrului în cavitatea
bucală, pacientul nu va consuma lichide reci sau calde şi nici nu va fuma
 temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5°
 măsurarea T în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei cu afecţiuni rectale; pentru
măsurarea rectală, copiii mici sunt aşezaţi în DD, cu picioarele ridicate, sau în DL.
 măsurarea T în vagin urmăreşte aceleaşi etape ca la măsurarea rectală, introducându-se
termometrul în vagin; este contraindicată în bolile aparatului genital feminin; valoarea ei este mai
mare cu 0,5° decât cea axilară
 pentru măsurarea T°corpului se mai pot utiliza termometre cutanate şi termometre electronice.
97
NEVOIA DE A ELIMINA
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele nefolositoare,
vătămătoare, rezultate din metabolism.
Procesul de eliminare a deşeurilor de dezasimilatie este un proces complex cu componente
fizice, chimice, endocrine şi neuronale
Mecanismul de eliminare este realizat de:
- rinichi şi tubul digestiv
- aparatul circulator
- aparatul respirator
- ficatul şi tegumentul
- glandele de secreţie internă ... toate coordonate de activitatea sistemului nervos.
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie. Toate schimbările volumului extracelular antrenează modificări în compoziţia
lichidelor celulare de unde rezultă importanţa menţinerii constante a compoziţiei mediului intern.
Rinichii fiind organe principale ale homeostaziei menţin compoziţia chimică a lichidelor din
organism la un nivel normal, menţin echilibrul hidric, hidroelectrolitic şi acido-bazic al mediului
intern şi debarasează organismul de produsele toxice rezultate din metabolism.
Substanţele folositoare organismului (sodiul şi apa) sunt absorbite prin osmoză.
Prin rolul său de excepţie, pielea completează eliminarea renală.
Un rol important îl au plămânii, care controlează CO2 şi O2.
Organismul trebuie de asemenea să se debaraseze de deşeurile rezultate în urma digestiei
(fibre celulozice, pigmenţi biliari, celule descuamate de la nivelul tubului dig. etc).
Şi alte substanţe nefolositoare trebuie eliminate; spre exemplu, la femei, de la pubertate la
menopauză, se elimină o secreţie sanguină menstruală, ce se produce la sfârşitul fiecărui ciclu
menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat.

 biologici:
 Alimentaţia
- cantitatea şi calitatea alim. ingerate de individ influenţează satisfacerea nevoii de eliminare.
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale) facilitează eliminarea
intestinală şi vezicală
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor
 Exerciţiile
- activitatea fizică ameliorează randamentul muscular
- fortifică musculatura abdominală şi cea pelviană, care au un rol important în eliminarea intestinală
 Vârsta
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate provoca lipsa de
control a eliminării
- la bărbaţi, hipertrofia prostatei determină tulburări de micţiune
 Programul de eliminare intestinală
- regularitatea programului de eliminare este un factor ce influenţează satisfacerea acestei nevoi
- momentul ales pentru defecare poate varia de la un individ la altul.
 psihologici
 Stresul
 Anxietatea
 Emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare şi
intestinale
98
 sociologici
 Normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât indivizii să
respecte salubritatea locurilor publice
 Educaţia
 Cultura
NESATISFACEREA NEVOII DE A ELIMINA

influenţează negativ celelalte nevoi fundamentale
A comunica
 diminuarea/incapacitatea de a comunica prin deshidratare, jenă, izolare şi negativism
 dificultăţi majore în menţinerea capacităţii şi autonomiei de deplasare prin incontinenţă, retenţie
urinară, diaree, constipaţie, etc.
 scăderea sau creşterea temperaturii prin transpiraţie abundentă, retenţie de urină, infecţii urinare.
A respira
 respiraţie deficitară şi risc major de aspiraţie a conţinutului gastric în căile respiratatorii
A mânca şi a bea
 deshidratare, dezechilibru hidroelectrolitic şi acidobazic prin incontinenţă de urină şi materii
fecale, diaforeză, vărsături, etc.
 disconfort, perturbarea programului odihnă-somn, provocate de durere, diaree, constipaţie,
micţiuni deficitare, etc.
A se îmbrăca, a se dezbrăca
 alterarea autoîngrijirii prin pierdere de urină frecvent, diaree, transpiraţii abundente şi refuz
pentru acceptarea prezervativului urinar, pampers, etc.
A fi curat, a avea tegumente integre
 tulburări trofice cutanate cauzate de perturbarea eliminărilor de fecale şi urină, comoditate,
dezorientare, apatie.
A evita pericolele
 alterarea integrităţii fizice şi psihice, cu ignorarea mijloacelor de eliminare adecvată prin
persistenţa incontinenţei de materii fecale şi urină.
A trăi conform propriilor concepţii spirituale
 pierderea stimei de sine şi imposibilitatea participării la reuniuni religioase cauzate de tulburările
de eliminare.
A se realiza
 izolare, dificultate de a participa la activităţi socio-profesionale şi perturbarea relaţiilor familiale
prin afectarea eliminărilor.
A se recrea
 apatie, confuzie şi refuz de participare la activităţi recreative legat de teama de a nu fi
ridicularizat din cauza eliminării deficitare.
A învăţa
 deficit de participare la activităţi de instruire şi refuz de a învăţa, adapta, datorită afecţiunilor
permanente de incontinenţă.
99
a) URINA: soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele rezultate din metabolismul
intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism
Prin urină se elimină din organism substanţele toxice. Eliminarea acestor substanţe se face în
soluţie apoasă împreună cu săruri minerale şi alte substanţe de dezasimilaţie care nu sunt necesare
organismului.
În mecanismul de eliminare intervin, alături de rinichi şi tubul digestiv, ficatul, glandele cu
secreţie internă, starea funcţională a aparatului circulator - toate fiind influenţate de activitatea
sistemului nervos.
De aici se vede interacţiunea între nevoia de a elimina şi celelalte nevoi fundamentale.
- micţiune = emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare
- diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
MI
 cantitatea: variază în funcţie de vârstă: - nou-născut 30-300 ml/24 h
- copii 500-1200 ml/24 h
- adult 1200-1400 ml/24 h... 1800 ml/24 h
 frecvenţa micţiunilor - nou-născut - micţiuni frecvente
- copil 4-5/zi
- adult 5-6/zi
- vârstnic 6-8/zi
 ritmul micţiunilor - 2/3 din numărul micţiunilor în timpul zilei, 1/3 noaptea
 culoarea urinei
- galben deschis până la galben închis. Cu cât urina va fi mai diluată cu atât va fi mai deschisă şi
invers (până la galben-închis spre brun).
- modificare în funcţie de alimente: - culoarea închisă = în regim bogat în carne
- culoare deschisă = în regim vegetarian
- unele medicamentele schimbă culoarea urinei
 mirosul urinei - de bulion = urină proaspătă
- amoniacal = după un timp din cauza fermentaţiei alcaline
 reacţia urinei
- normal = reacţie acidă = pH-ul între 4,5-7
Reacţia urinei în funcţie de alimentaţie: - regimul bogat în carne - acidifică urina
- regimul vegetarian - scade aciditatea urinei
Notă. Reacţia hiperacidă sau alcalină, favorizează precipitarea substanţelor dizolvate în urină şi
formarea calculilor în căile urinare.
 aspectul urinei
- normal = clar, transparentă la început. După un timp ea poate deveni tulbure în mod normal -
datorită coagulării mucinei şi a celulelor epiteliale antrenate din căile urinare şi a mucusului din
organele genitale.
 densitatea urinei
- se determină imediat după emisie, pentru că prin răcire se schimbă densitatea
- normal 1010-1030 - la regim mixt; la T de 15°C (Tº mai < / mai > modifică densitatea)
100
b) SCAUNUL = resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism prin
actul defecaţiei. Scaunul este alcătuit din:
- reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor
- celulele descuamate de pe suprafaţa tubului digestiv şi a glandelor digestive
- produsele de excreţie a tubului digestiv şi a glandelor anexe
- număr mare de microbi
- defecaţie = eliminarea materiilor fecale prin anus
MI
 Frecvenţa - normal la adult - 1 -2 pe zi sau unul la două zile
- 1-2 scaune pe zi la nou-născut
 Orarul - ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire
 Cantitatea - zilnic 150-200 g materii fecale
 Consistenţa - păstoasă, omogenă
 Forma - cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă
 Culoarea - brună, la adult, dată de stercobilină (pigment care provine din degradarea bilirubinei
în cursul digestiei intestinale)
- în funcţie de alimentaţie: - deschis-galben = regim lactat
- brun închis = regim carnat
- negru = alimente preparate care conţin sânge
- verde = legume verzi
- culoare caracteristică alimentului = mure, ciocolată, afine
- în funcţie de medicamente: - brun-negru = bismut
- negru-verzui = fier
- alb = bariu
- negru mat = cărbune
 Mirosul - fecaloid - diferă de la un individ la altul
La copilul mic.
 Culoarea - în primele 2-3 zile după naştere = verde-brun închis (meconiu)
- la sugari: aspectul şi culoarea se modifică în funcţie de felul alimentaţiei. Astfel:
- galben-auriu = sugar alimentat la sân, în contact cu aerul, prin oxidarea
bilirubinei - devine verzui sau verde
- galben-deschis = sugar alimentat artificial
- brun = după introducerea făinii în alimentaţie
 Numărul - 3-4 pe zi până în luna a VI-a când se reduce la 2-3 / zi. Dacă sugarul este alimentat
pe cale artificială, numărul scaunelor este de 1-2 pe zi.
 Mirosul - uşor acru, reacţie acidă = sugar alimentat la sân
- fad, reacţie alcalină sau neutră = alimentaţie artificială
c) TRANSPIRAŢIA = fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderea de

căldură şi funcţia de excreţie, prin intermediul glandelor sudoripare.
- sudoare = soluţie apoasă, constituită din apă 990 g ‰ şi 10 ‰ reziduu uscat (uree, uraţi, acizi
graşi, acizi organici volatili, săruri minerale)
MI
 Reacţia - acidă pH = 5,2 sau uşor alcalină
 Cantitatea - minimă, pentru a menţine umiditatea pliurilor
 Mirosul - variază în funcţie de alimentaţie, climat şi de deprinderile igienice ale individului
 Perspiraţia - pierderi insensibile de apă prin evaporare la nivelul pielii şi prin expiraţie.
Compoziţia aerului expirat: - O2-16% , CO2 - 3% , N - 74% , H2O - 7%
101
d) MENSTRA = pierdere temporară sau periodică de sânge, prin organele genitale - apare la
pubertate şi dispare la menopauză şi în timpul sarcinii.
MI
 Ritmul - fără dureri, uşoară jenă fiziologică
 Durata - 3-5 zile
 Aspectul - mucus amestecat cu sânge şi detritusuri (resturi) celulare; nu coagulează
 Culoarea - roşu negricios, la început, apoi roşu deschis
 Cantitatea - 50-200 g
 Mirosul - dezagreabil
 Evoluţia - la 28-35 zile

- cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului
- planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale
- planifică exerciţii fizice
- îl învaţă tehnici de relaxare
- cercetează deprinderile alimentare ale pacientului
- recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea
SD care det. nesatisfacerea nevoii pot fi următoarele (în funcţie de problemă - câteva ex.):
 de ordin fizic
- alterarea mucoasei intestinale (diaree, constipaţie)
- diminuarea peristaltismului intestinal (constipaţie)
- slăbirea sau relaxarea sfincterelor (incontinenţă)
- lipsa de control a sfincterelor (incontinenţă)
- alterarea centrilor nervoşi (incontinenţă)
- accidente cerebro-vasculare (incontinenţă)
- spasme vezicale (retenţie urinară)
- anomalii ale căilor urinare (retenţie urinară, eliminare urinară inadecvată)
- alterarea căilor urinare (eliminare inadecvată)
- alterarea parenchimului renal (eliminare inadecvată)
- tumori (constipaţie)
- intoxicaţii alimentare şi medicamentoase (drog) (diaree, retenţie urinară)
- dezechilibru metabolic, electrolitic, endocrin, neurologic (eliminare urinară inadecvată, diaforeză)
- durere (eliminare urinară inadecvată)
- anxietate (diaree, constipaţie...)
- stres (diaree, constipaţie...)
- situaţie de criză (eliminare urinară inadecvată, diaforeză, constipaţie)
- tulburări de gândire (incontinenţă urinară şi fecale)
- poluarea apei (diaree)
- alimente alterate (diaree)
- schimbarea modului de viaţă (constipaţie
- program de lucru inadecvat pentru satisfacerea nevoii (constipaţie)
- insalubritatea mediului (eliminare urinară inadecvată)
- temperatura ambiantă prea ridicată (diaforeză)
- lipsa de cunoştinţe
- insuficienta cunoaştere a sinelui, a celorlalţi, a mediului înconjurător
102
Exemple de Dx:
1. Eliminare urinară inadecvată cantitativ şi calitativ
2. Retenţie urinară
3. Incontinenţă de urină şi materii fecale
4. Diaree
5. Constipaţie
6. Vărsături
7. Eliminare menstruală inadecvată
8. Diaforeză
9. Expectoraţie
10. Deshidratare
PROCESUL NURSING
Dx 1. Eliminare urinară inadecvată cantitativ şi calitativ.
MD
a. Modificări patologice ale diurezei
Poliurie - eliminarea unei cantităţi de urină mai mare de 2500 ml/24 h. Poliuria poate fi:
trecătoare sau durabilă.
Trecătoare, durabilă sau permanentă, apare:
- în perioada de efervescenţă a unor boli infecţioase (pneumonie, HVA etc.)
- după colici renale, accese de angină pectorală, de epilepsie şi isterie
- în perioada de resorbţie a edemelor, transsudatelor şi exsudatelor seroase
- în scleroza renala când rinichiul şi-a pierdut capacitatea de concentrare. Poate să crească până la 5-
6 litri în 24h
- în diabetul zaharat: eliminarea cantităţii mari de glucoză prin urină necesită o mare cantitate de
apă (conform legilor osmotice)
- în diabetul insipid - lipsa de secreţie a ADH (hormonului antidiuretic hipofizar) împiedică reabsorbţia
tubulară a apei. Cantitatea de urină poate ajunge până la 10-30 litri/zi.
- în pielite, pielonefrite, tuberculoza renală (caracter de reflex de apărare a organismului).
Oligurie - excreţia urinei sub 500 ml/24 h. Oliguria poate fi determinată de cauze renale şi
extrarenale. Apare în - afecţiuni însoţite de deshidratarea organismului prin: - transpiraţii abundente
- vărsături incoercibile
- diaree accentuată
- hemoragii abundente
- perioada de formare a colecţiilor seroase
- insuficienţa circulatorie cu formare de edeme
- perioada acută a bolilor infecţioase (pneumonie, hepatită etc.)
- glomerulonefrite acute însoţite de edeme.
Anuria - lipsa urinei în vezică. Poate fi din cauze renale şi extrarenale. Apare în:
- glomerulonefrita acută, nefroze toxice
- arsuri întinse
- stări de şoc traumatic şi chirurgical
- traumatisme lombare
- angajarea unui calcul într-unul din uretere.
b. Tulburări de emisiune urinară

Polakiuria - senzatie de micţiune foarte frecventă, cantitatea de urina emisă foarte mică.
Cauzele pot fi: - acţiuni iritative asupra mucoasei vezicale
- procese intravezicale şi de vecinătate: cistită, tuberculoză şi neoplasm vezical, calculoza
vezicală, inflamaţii pelviene, afecţiuni uterine, uretrite, prostatite
- hiperexcitabilitatea mucoasei vezicale la nefropaţi
103
Nicturia - inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi cantitatea de urină emisă în timpul
zilei faţă de cea emisă în cursul nopţii. Apare în insuficienţa ventriculară stângă - se datorează
faptului că în cursul zilei inima nu a asigurat trecerea prin rinichi a unei cantităţi necesare de sânge.
Disuria - eliminarea urinii se face cu durere şi cu mare greutate. Apare în:
- inflamaţii acute ale uretrei
- stricturi uretrale
- edeme ale mucoasei uretrale
- hipertrofie de prostată etc.
c. Alte manifestări de dependenţă

Hematuria - prezenţa sângelui în urină, roşu deschis, roşu-închis sau roşu-brun. Uneori, în caz
de hematurie, urina este tulbure asemănătoare cu spălătura de carne.
Albuminuria - prezenţa proteinelor în urină.
Glicozuria - prezenţa glucozei în urină.
Hiperstenuria - urină foarte concentrată (densitate crescută)
Hipostenuria - urină foarte diluată (densitate mică) = în bolile rinichiului când acesta îşi pierde
capacitatea de concentrare.
Izostenuria - urină cu densitate mică se menţine în permanenţă la aceleaşi valori indiferent de
regim
Nota. Între cantitate, culoare şi densitate este o strânsă legătură.
- în poliurie = culoare deschisă = densitate mică (în diabet zaharat, deşi este poliurie şi
culoarea este deschisă, densitatea este mare.)
- în oligurie = culoare închisă = densitate mare.
Edeme - acumularea de lichid seros în ţesuturi, manifestat prin creşterea în volum a regiunii
edemaţiate, ştergerea cutelor naturale, pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat, cu păstrarea
urmelor presiunii digitale (semnul ,,godeului”); pielea este palidă, lucioasă şi străvezie.
Urina tulbure - în mod patologic urina este tulbure din cauza sărurilor minerale, puroiului sau
a microbilor.
Urină cu miros de fructe coapte sau cloroform - în dz, din cauza prezenţei acetonei.
Durere lombară.
Sete intensă.
Greţuri şi vărsături.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic şi acido-bazic
IN
- asistenta face zilnic bilanţul hidric, măsurând cu conştiinciozitate ingestia şi excreţia
- cântăreşte zilnic pacientul
- corectează dezechilibrul hidric, prin hidratarea sau reducerea aportului de lichide şi electroliţi, în
funcţie de ionograma serică şi urinară
- corectează dezechilibrul acido-bazic, în funcţie de rezerva alcalină, la indicaţia medicului
Ob. 2. Pacientul să nu prezinte complicatii cutanate, respiratorii, urinare.
IN
- recoltează urina pentru examene chimice şi bacteriologice
- adm. antiseptice urinare, sulfamide, AB, conform antibiogramei, la indicaţia medicului
- asigură igiena corporală riguroasă
- serveşte pacientul la pat (când este cazul) cu urinar şi bazinet
- schimbă lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie
Ob. 3. Pacientul să fie echilibrat psihic.
IN - asigură o atmosferă caldă, răspunde prompt şi plină de solicitudine la chemare
- încurajează pac. să-şi exprime gândurile şi sentimentele în legătură cu problema de dependenţă
(comunicarea joacă un rol foarte important).
104
Dx. 2. Retenţia urinară – ischiurie = incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua conţinutul.
NU trebuie confundată cu anuria, care înseamnă lipsa secreţiei renale.
Ischiuria poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a urinei, ca: stricturi cicatriceale,
calculi inclavaţi în uretră, hipertrofia prostatei sau alte procese de vecinătate, care comprimă calea
de evacuare a urinei, sau unei paralizii a vezicii urinare sau sfinterelor, precum în mielită,
poliomielită, traumatisme medulare sau unei pareze trecătoare în cursul infecţiilor grave (de ex.
febra tifoidă, meningită, encefalită, septicemie, după intervenţii chirurgicale intraabdominale) şi în
comă.
Retenţia urinară determină o distensie extremă a vezicii, care va bomba, situaţie ce va fi pusă în
evidenţă prin palpare deasupra simfizei pubiene, în timp ce, în caz de anurie, vezica rămâne goală.
În urma presiunii mărite din vezică, dacă nu este un obstacol mecanic, sfincterul uretral cedează şi
urina începe să se evacueze picătură cu picătură. Acest fenomen se numeşte ischiurie paradoxală
sau incontinenţă prin regurgitare (prea plin).
MD
Glob vezical - distensia vezicii urinare deasupra simfizei pubiene, cauzată de retenţia urinară.
Micţiuni - absente.
Polakiurie - micţiuni frecvente, în cantităti mici (eliminare prin prea plin).
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibă micţiuni spontane.
IN
- verifică prezenţa globului vezical
- încearcă stimularea evacuării, asltfel: - introduce bazinetul cald sub bolnav
- pune comprese calde pe regiunea pubiană
- lasă robinetul deschis să curgă apa (să fie auzită de bolnav)
- introduce mâinile pacientului în apă caldă
- efectuează sondaj vezical pentru eliminarea urinii la indicaţia medicului
Ob. 2. Pacientul să aibă echilibru psihic.
IN
- învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoile de a bea, a mânca, a face exerciţii fizice
şi a elimina, pentru a-şi stabili propriul orar de ingestie şi eliminare
- învaţă pacientul poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şi golirea completă a vezicii
- linişteşte pacientul şi îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa
- asigură un climat cald, confortabil
Dx. 3. Incontinenţă de urină şi materii fecale.

Incontinenţa urinară şi fecală poate rezulta în urma unor afecţiuni (infecţie urinară sau
intenstinală), traumatisme ale măduvei spinării, pierderii stării de conştienţă, deterioare a activităţii
sfincterelor, creşterea presiunii abdominale, leziuni obstetricale etc.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a
sfincterelor, fie prin procesul de îmbolnăvire.
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul nocturn, cu
cauze multiple ce necesită îngrijiri complexe.
MD
Incontinenţa urinară - emisiuni urinare involuntare şi inconştiente. Apare în:
- leziuni medulare - sfârşitul accesului de epilepsie
- afecţiuni neurologice - slăbirea funcţiunii sfincterului - traumatisme
Enurezis - emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care se manifestă mai frecvent
la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani.
Incontinenţa de fecale - pierderi de materii fecale involuntar şi inconştient.
Iritarea tegumentelor regiunii anale.
105
Ob şi IN.
Ob. 1. Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate.
IN
- schimbă lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
- dacă este posibil, recomandă purtarea chiloţilor cu căptuşeli care absorb urina şi nu produc miros
neplăcut şi iritaţia tegumentelor
- asigură igiena locală riguroasă, după fiecare eliminare
- aplică cremă protectoare
- instalează sonda vezicală, la indicaţia medicului
Ob. 2. Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor.
IN
- asigură aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric (mai mare în prima ½ a zilei)
- stabileşte un orar al eliminărilor
- formează deprinderi de eliminare la ore fixe (la început, la un interval mai scurt, iar pe măsura ce
se obţine controlul sfincterelor, intervalul se măreşte)
- trezeşte pacientul din somn pentru a urina
- învaţă pacientul poziţia adecvată, care favorizează golirea completă a vezicii
- urmăreşte creşterea presiunii prin masajul vezicii sau prin poziţia aşezat şi aplecat înainte, care
contribuie la declanşarea micţiuni şi la eliminarea urinei rămase.
- învaţă pacientul exerciţii de întărire a musculaturii perineale
- contracţia muşchilor posteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a împiedica defecarea
- contracţii ale muşchilor anteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a opri micţiunea
- contracţia muşchilor se face înainte şi după micţiune, timp de 4 sec, apoi, relaxarea lor se repetă de
10 ori, de 4 ori /zi, sau mai des, dacă este util oprirea jetului urinar în timpul micţiunii şi reluarea
eliminării de mai multe ori (ex. Kegel)
- creşterea capacităţii vezicii urinare prin aşteptarea, timp de aproximativ 5 min, de la senzaţia de
micţiune până în momentul eliminării
IN - asistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului
- încurajează bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă
- arată simpatie, toleranţă, răbdare, răspunde plină de solicitudine
- administrează medicaţie simptomatică la indicaţia medicului
Dx. 4. Diareea
Tranzitul intestinal accelerat provoacă diaree. Când numărul scaunelor este prea mare au loc
pierderi importante de apă şi electroliţi, ceea ce determină un dezechilibru hidroelectrolitic şi starea
de diaree se prelungeşte.
Factori determinaţi: - exacerbarea peristaltismului intestinal
- creşterea secreţiei intestinale
- scăderea resorbţiei
- greşeli alimentare
- emoţii puternice
Factori declanşatori: - cauze nervoase
- cauze inflamatoare
- conţinut intestinal cu efect excitant (chimic sau mecanic)
MD
Frecvenţă - număr mare în 24 h
- 3-6 scaune/zi, în enterocolite
- 20-30 scaune/zi, în sindrom dizenteric
- 80-100 scaune/zi, în holeră
Consistenţă - scăzută, scaune moi, păstoase, semilichide
- apoasă, după purgative saline
106
Cantitatea - mărită în diareele gastrogene de natură aclorhidrică

- scăzută, foarte redusă în dizenterie, 10-15 g
Culoarea - galben aurie, în diaree (în funcţie de viteza tranzitului intestinal, bilirubina nu are timp
să se reducă, din cauza tranzitului intestinal accelerat)
- verde când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros
- albicios ca argila - icter mecanic, din cauza lipsei pigmenţilor biliari; pancreatite cronice din
cauza unor cantităţi mari de grasimi nedigerate
- hipercolorat - brun-închis = icter hemolitic
- negru ca păcura, moale şi lucios = hemoragii în porţiunea superioară a tubului digestiv
- scaun amestecat cu sânge proaspăt = hemoragii în porţiunea inferioară a tubului digestiv.
Mirosul - în funcţie de procesele de fermentaţie şi putrefacţie de la nivelul intestinului gros:
- acid = fermentaţie exagerată
- putred = putrefacţie exagerată
- rânced = grăsimi nedigerate (steatoree)
- foarte fetid = cancer al colonului şi rectului
- de varză stricata = infecţii cu colibacil
Aspect deosebit şi cu elemente anormale
- Aspect asemănător cu: - zeamă de pepene sau supă de linte = febra tifoidă
- zeamă de orez = intoxicaţii, lambliază, holeră
- balegă de vacă = în colite
- Cu conţinut de elemente patologice
- mucus, puroi, sânge = colite ulceroase, cancer rectal sau intestinal, dizenterie
- fibre musculare nedigerate = creatoree - în achilie gastrică, pancreatită cronică
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi
Crampe - contracţii dureroase, involuntare şi pasagere ale muşchilor abdominali.
Colica - durere cauzată de mişcări peristaltice exagerate.
Durere locală - durere la nivelul anusului şi iritaţia tegumentelor perianale.
Semne de deshidratare - tegumente şi mucoase uscate
- oboseală, slabiciune
- greaţă şi vărsături
Dx. 5. Constipaţia
Constipaţia este caracterizată prin scaune rare unul la 2-4 zile, sau mai rare - uneori, chiar cu un
ritm regulat; dar la intervale mai mari decât cele fiziologice. Fecalele sunt de consistenţă obisnuită,
de volum redus, fără resturi alimentare digerabile. Constipaţia poate avea cauze funcţionale
(accidentale sau habituale), mecanice (stenoză intestinală, cancer al colonului), tulburări în
activitatea sigmoidiană sau poate fi simptomatică (în afecţiuni pelvine, gastrointestinale, esofagiene,
tulburări endocrine). Modul de viaţă, o hidratare insuficientă, o alimentaţie săracă în reziduuri,
unele medicamente, emoţiile puternice pot determina apariţia constipaţiei.
Ileusul este caracterizat prin suprimarea completă a eliminării fecalelor şi gazelor. Ileusul poate
avea cauze funcţionale şi anume: paralizia musculaturii pereţilor intestinali, când peristaltismul este
abolit, sau spasmul pereţilor intestinali când contracţiile intestinale sunt atât de puternice încât
intestinul se imobilizează sub forma unor tuburi rigide. În aceste cazuri, vorbim de ileus dinamic,
spre deosebire de ileusul mecanic, care este determinat de cauze mecanice ca: ocluzie, obstrucţii
intestinale, ştrangulaţii.
MD
Frecvenţă - scaun la 2-4 zile din cauza unui tranzit întârziat
- suprimarea completă a eliminării fecalelor şi a gazelor (ileus)
Orarul - pierderea orarului obişnuit a evacuării.
Cantitatea - redusă, în constipaţie
- mare (câteva kg), în anomalii de dezvoltare a colonului (megadolicocolon)
107
Consistenţă - uscată, crescută (scibale, coproliţi)

(scibale = boluri fecale acumulate în intestin)
(coproliţi = bolul fecal se usucă în intestinul gros şi se impregnează cu săruri de Ca)
Formă - bile dure, de mărimea măslinelor, în constipaţia spastică
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă
- bile conglomerate, multiglobale, când materiile fecale au stagnat mult în rect
Culoare - închisă.
Crampe - contracţii dureroase, involuntare, pasagere, ale musculaturii abdominale
Meteorism - acumulare de gaze în intestin, datorită absorbţiei lor insuficiente, producerii în
cantităţi exagerate, în urma unei alimentaţii bogate în celuloză sau în urma aerofagiei
Flatulenţa - eliminarea frecventă a gazelor din intestin
Tenesme - senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminare de materii fecale.
Fecalom - acumulare de materii fecale în rect
Iritabilitate. Cefalee. Anorexie.
Nota: Modificările patologice ale scaunului la copilul mic pot fi:
- muco-grunjoase - consistenţă neomogenă semilichidă cu particule solide (grunji). Mucusul
format dintr-o substanţă filantă, gelatinoasă
- lichide-semilichide - au caracter spumos - din cauza unor procese fermentative în intestin
- muco-purulente - se elimină puroi, scaunul este foarte fetid
- muco-sanguinolent - conţine sânge
Ob şi IN pentru pacientul cu diaree sau constipaţie.

Ob. 1. Pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice
IN
- în constipaţie determină pacientul să ingere o cantitate suficientă de lichide
- recomandă alimente bogate în reziduuri
- stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare, în funcţie de activităţile sale
- determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate
- urmăreşte şi notează în foaia de observaţie (FO) consistenţa şi frecvenţa scaunelor
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă
- administrează, la indicaţie, laxative
- în diaree pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice
- alimentaţia este hidrică, în primele 24-48 ore
- asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel) supă de morcov, zeamă de
orez treptat, introduce mici cantităţi de carne slabă, fiartă, brânză de vaci, pâine albă prăjită, supe
strecurate, din legume după 4-5 zile, trece la o alimentaţie mai completă
- adm. la indic. medicului: simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene, fermenţi digestivi, sedative.
Ob. 2. Pacientul să aibe tegumente şi mucoase perianale curate şi integre.
IN - curăţă şi usucă regiunea anală, după fiecare scaun
- aplică creme protectoare
- face toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid boric 2-3%
Ob. 3. Pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale.
IN - asigură repaus la pat, când starea generala este alterată
- menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie)
- încalzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice
- protejează patul cu aleză şi muşama
- serveşte pacientul cu bazinet
Ob. 4. Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.
IN - hidratează pac. pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de apă şi electroliţi
- recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun pentru coprocultură
- monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în FO
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată
108

IN - dă dovadă de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului
- îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu starea sa
Dx. 6. Vărsăturile
Vărsături = evacuarea pe gură a conţinutului stomacului.
Vărsătura (voma) este un act reflex, cu centrul în bulbul rahidian, reprezentând o modalitate de
apărare faţă de un conţinut stomacal dăunător organismului.
În momentul vomei, musculatura pereţilor stomacali, muşchii abdominali şi diafragmul se
contractă simultan. În acelaşi timp, pilorul se închide, iar conţinutul stomacului ajunge, sub
presiune, la cardia care în acest moment se deschide.
În urma presiunii intrastomacale, conţinutul gastric trece în esofag, apoi în faringe, limba este
trasă în jos, nazofaringele şi laringele se închid, iar conţinutul stomacal este evacuat pe gură.
Vărsătura nu trebuie confundată cu regurgitaţia care este un reflux al alimentelor din stomac sau
esofag în gură, fără greaţă şi fără contracţia muşchilor abdominali. De asemenea, vărsătura nu
trebuie confundată cu vomica - care este eliminarea de colecţii masive de puroi sau exsudat prin
căile respiratorii ce provin dintr-un abces pulmonar, chist hidatic etc. Eliminarea este explozivă şi
abundentă.
Cauzele vărsăturii pot fi:
- de origine centrală (cerebrală) = centrul bulbar este influenţat direct prin creşterea presiunii
lichidului cefalorahidian (LCR) = creşterea tensiunii intracraniene (meningite, encefalite, tumori
etc.). Se produc fără nici un efort, nu sunt precedate de senzaţi de greaţă şi de stare generală alterată.
- de origine periferică = excitaţia bulbului vine de la periferie. Este de origine digestivă, urogenitală,
boli infecţioase, tulburări metabolice şi endocrine, agenţi chimici, medicamentoşi etc.
Vărsăturile de origine periferică prezintă simptome premergătoare:
- greaţă, salivaţie abundentă, ameţeli, tahicardie, dureri de cap
MD
Frecvenţă - ocazionale (intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute)
- frecvente (stenoza pilorică)
- incoercibile (graviditate şi boli psihice)
Orarul - matinale (gravide şi alcoolici)
- postprandiale precoce (nevropaţi)
- tardive (ulcer şi cancer gastric)
Cantitatea - mare, în stenoza pilorică (la alimentele consumate, se adaugă secreţia exagerată a
glandelor gastrice şi resturile rămase de la alimentaţiile anterioare)
- mică (câţiva zeci de ml)
Conţinutul - alimentare
- mucoase, apoase (etilici şi gravide)
- fecaloide (ocluzii intestinale)
- biliare (colecistopatii)
- purulente (gastrite flegmonoase)
- sanguinolente
Sângele poate proveni din:
- stomac (ulcer, cancer gastric, gastrita cronică, intoxicaţiile cu substanţe caustice etc)
- organele învecinate (plămâni, esofag, nas, gingii etc).
Sângele fiind înghiţit şi apoi eliminat prin vărsătură (hematemeză). În stomac sângele fiind
digerat - apare vărsătura de culoare brună - culoarea ,,zaţului de cafea” (drojdiei de cafea). Această
culoare se datorează clorhidratului de hematină - care ia naştere din hemoglobină sub influenţa
acidului clorhidric din stomac. Dacă hemoragia este abundentă, evacuarea conţinutului stomacal se
face mai repede, sângele neavând timp să fie digerat - atunci vărsăturile vor fi formate din sânge
proaspăt-roşu.
109
Culoarea - galben verzuie (vărsături biliare)

- roşie (hematemeză)
- galben murdar (ocluzii)
- brună - aspect de zaţ de cafea (cancer gastric)
Mirosul - fad, acru, în hiperclorhidrii
- fecaloid (ileus)
- rânced (fermentaţie gastrică)
Forţă de proiecţie - brusc, în jet, fără efort, fără legătură cu alimentarea, fără greaţă
- vărsătura în hipertensiunea intracraniană
Simptome ce însoţesc vărsăturile - dureri abdominale
- greaţă - salivaţie
- cefalee - transpiraţii reci, tahicardie
- deshidratare
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să fie menajat fizic şi psihic în timpul vărsăturii.
IN
- în funcţie de starea pacientului, asistenta îl asează în poziţie semişezând, sezând sau în DD, cu
capul într-o parte, aproape de marginea patului
- îl linişteşte din punct de vedere psihic
- îl ajută în timpul vărsăturii şi păstrează produsul eliminat
- îi oferă un pahar de apă să-şi clătească gura după vărsătură
- la indicaţia medicului îi administrează medicaţie simptomatică
- suprimă alimentaţia pe gură şi alimentează pacientul parenteral, prin perfuzii cu glucoză
hipertonă, hidrolizate proteice, amestecuri de aminoacizi, vitamine şi electroliţi
Ob. 2. Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic şi acidobazic.
IN
- corectează tulburările electrolitice şi rezerva alcalină
- rehidratarea orală va începe încet, cu cantităţi mici de lichide reci, oferite cu linguriţa
- face bilanţul lichidelor intrate şi eliminate
- monitorizează funcţiile vitale şi vegetative
Dx. 7. Eliminare menstruală şi vaginală inadecvată.

Menstra este o pierdere de sânge prin organele genitale, care apare la sfârşitul fiecărui ciclu
menstrual, dacă ovulul nu a fost fecundat (de la pubertate până la menopauză).
Menarha, prima menstră, apare între 11 şi 14 ani şi este influenţată de mediu, climă, viaţa în aer
liber.
Glandele mucoasei genitale secretă o cantitate redusă de lichid, care contribuie la procesul de
autoapărare a aparatului genital faţă de infecţie - leucoree fiziologică.
Când această secreţie devine abundentă, se exteriorizează sub forma unei scurgeri iritante, în
cantitate variabilă - leucoree patologică.
MD
Amenoree - absenţa menstruatiei - lipsa completă a menstrelor
Dismenoree - menstruaţie dureroasă - apariţia durerilor în timpul menstrei
Metroragii - hemoragii neregulate, aciclice, survenite între două menstre succesive
Menoragii - hemoragii menstruale prelungite
Oligomenoree - intervale lungi între menstre
Polimenoree - intervale scurte între menstre
Hipomenoree - cantitate redusă
Hipermenoree - cantitate crescută
Leucoree patologică - de la câţiva ml, când pătează lenjeria, până la 200-400 ml
Hidroree - secreţie vaginală abundentă: 200-400 ml
110
Culoarea şi aspectul scurgerilor vaginale

- albă lăptoasă, în leucoreea femeilor tinere
- galben verzuie, în gonococie
- roşie apoasă sau cafenie, în tumori
- seroasă, mucoasă, muco-purulentă, purulentă
Ritmul scurgerilor - continue sau sporadice, mai ales la oboseală
Ob şi IN
Ob. 1. Pacienta să aibă o stare de bine, de confort şi securitate.
IN
- asigură repausul la pat
- efectuează spălături vaginale cu soluţii antiseptice (după ce s-a recoltat secreţie vaginală pentru
examen bacteriologic şi citologic)
- aplică pansament absorbant şi îl fixează în ,,T “
- schimbă pansamentul des
- învaţă pacienta tehnici de relaxare
- protejează patul cu muşama şi aleză, la nevoie
- calmează durerea cu antialgice
Ob. 2. Pacienta să aibă o stare de bine psihic.
IN
- linisteşte pacienta în legătură cu problema sa
- îi explică scopul IN (examenul genital, examenul secreţiei vaginale, examinări radiologice)
- îi administrează medicaţie sedativă la indicaţia medicului
Dx. 8. Diaforeza = transpiraţia în cantitate abundentă.

Sudoarea contribuie la eliminarea apei şi a unor deşeuri ca: uree, amoniac, acid uric şi altele,
completând astfel eliminarea renală. Într-o cantitate excesivă, are semnificaţie patologică, putând
duce, uneori, la deshidratare.
Producerea transpiraţiei are loc în funcţie de o serie de factori: temperatura mediului ambiant,
efort fizic şi intelectual, ingestie de lichide, activitatea rinichilor, starea fiziologică a organismului.
Glandele sudoripare se află sub controlul sistemului nervos vegetativ simpatic. În susţinerea
termoreglarii, intervine evaporarea lichidelor de la suprafaţa pielii (în transpiraţie), ceea ce ajută la
pierderea de caldură; prin evaporarea fiecărui ml de sudoare, se pierd 0,58 cal.
MD
Orar - mai mult sau mai puţin regulat
Cantitate - 600-1000 ml/24 h, ajungând, în cazuri extreme, la 10 litri/ 24h
Localizare
- generalizată, când temperatura mediului este crescuta - semnificaţie critică atmosferică
- localizată la palme şi plante (alcoolism cronic, rahitism, SIDA, tulburări preclimax)
- hiperhidroză - cantitate plantară crescută, ce stagnează interdigital şi determină apariţia de micoze
şi infecţii
Miros - puternic - variază în funcţie de alimentaţie, T ambiantă, deprinderile igienice ale bol.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibe o stare de bine, de confort fizic.
IN
- ajută sau menţine tegumentele pacientului curate şi uscate
- spală tegumentele ori de câte ori este necesar
- schimbă lenjeria de pat şi de corp
- învaţă pacientul să poarte şosete din bumbac (absorbante) şi să le schimbe frecvent
- menţine igiena riguroasă a plicilor şi a spaţiilor interdigitale
111
- asigură îmbrăcăminte uşoară şi comodă

Ob. 2. Pacientul să prezinte echilibru psihic
IN
- cu tact şi cu blândeţe, va solicita pacientului să se spele
- îl încurajează să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema de dependenţă
Dx. 9. Expectoraţia.
Prin expectoraţie înţelegem eliminarea sputei din căile respiratorii. Sputa reprezintă totalitatea
substanţelor ce se expulzează din caile respiratorii prin tuse. În condiţii fiziologice, mucoasa căilor
respiratorii secretă doar o cantitate mică de mucus, necesară protejării suprafeţei interioare a
organelor respiratorii faţă de uscăciune şi de efectul nociv al aerului şi prafului. Acest mucus nu se
elimină şi nu declanşează actul tusei.
În condiţii patologice, se adună în căile respiratorii o cantitate variabilă de spută, care acţionează
ca un corp strain şi provoacă actul tusei.
Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a mucoaselor
bronhopulmo-nare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor aeriene, din produsele rezultate
din descompunerea ţesutului pulmonar şi din substanţe străine inhalate. În timpul evacuarii prin
faringe şi gură se mai adaugă salivă, secreţie nazală şi faringiană.
MD
Culoarea - roşie, sanguinolentă, aerată şi spumoasă - hemoptizie
- hemoptoică - striată, cu sânge
- ruginie (culoarea sucului de prune) - pneumonie
- roşie-brună când sângele stagnează în plămâni
- roşie gelatinoasă în cancerul pulmonar
- roz în edemul pulmonar
- galben verzuie în supuraţii pulmonare
- albă sau albă cenuşie în inflamaţia bronşică şi în astmul bronşic
- neagră în infarctul pulmonar
Mirosul - fetid în dilataţia bronşică, caverne tuberculoase
- fetiditate penetrantă, în gangrena pulmonară
- mirosul pământului sau al paiului umed, în supuraţii pulmonare
Consistenţa - spumoasă - aerată
- gelatinoasă - vâscoasă
- lichidă
Forma - perlată în astmul bronsic
- numulară în caverne pulmonare
- mase grunjoase izolate în salivă
- mulaje bronşice
Aspectul - mucus în astmul bronsic, inflamaţia bronhiilor
- purulent în supuraţiile pulmonare
- muco-purulent, seros în edemul pulmonar
- pseudomembranos în difteria laringiană
- sanguinolent în edemul pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar
Cantitatea - 50-100 ml/24 h, în bronşită, pneumonii, TBC
- până la 1000 ml/24 h, în bronşiectazii, caverne TBC, gangrenă pulmonară şi edem pulmonar
- vomica - eliminarea unei cantitati masive de puroi sau exsudat (în abces pulmonar, chist hidatic).
112
Ob şi IN
Ob. Pacientul sa nu devina sursa de infectii nosocomiale.
IN
- educă pacientul cum să expectoreze, să tuşească cu gura închisă, îl învaţă să nu înghită sputa, să o
colecteze în scuipătoare (dezinfectată cu soluţie lizol, fenol 3%)
- să nu stropească în jur
- să nu arunce corpuri străine în scuipătoare
- curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane
- goleşte şi curăţă scuipătorile, după ce au fost dezinfectate
- mânuieşte scuipătoarele cu prudenţă, se spală şi se dezinfectează.
Dx 10. Deshidratare.
MD - dezorientare mentală
- letargie (inactivitate totală)
- greţuri
- oligurie
- pierdere în greutate
- uscăciunea pielii şi a mucoaselor
- tahicardie
- urină de culoarea chihlimbarului
- vărsături
- sete.
SD - diaree
- lipsa cunoaşterii nevoilor de hidratare a organismului
- vărsături
Ob - să nu prezinte nici un semn de deshidratare în termen de .... zile.
- să aibă pielea suplă şi bine hidratată în termen de .... zile.
- să prezinte o piele fără pliuri cutanate în termen de .... zile.
- să aibă mucoasele şi conjunctivele umede în termen de .... zile.
113
NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA

TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
A fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele este o necesitate vitală a organismului
pentru a menţine integre funcţiile sistemului tegumentar format din piele şi structurile
complementare: păr, unghii, glande.
• pielea sau tegumentul este un organ conjuctiv epitelial care acoperă corpul în întregime şi care se
continuă cu mucoase la nivelul cavităţilor naturale ale organismului (gură, nas, anus, vagin);
• suprafaţa pielii la un individ de talie mijlocie este de cca 1,5 m2 având o greutate de 18 kg;
• sistemul tegumentar constituie învelişul exterior al organismului având un rol important în
menţinerea activităţii celulare, homeostaziei, datorită părţilor componente şi funcţiilor sale.
Funcţiile pielii:
• organ de simţ pentru sensibilitatea tactilă (atingere, apăsare), termică şi dureroasă;
• organ de protecţie împotriva agenţilor mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită stratului
adipos din hipoderm), chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze, enzime prin keratina din stratul
cornos), termici (datorită aceloraşi elemente structurale), actinici (rol de protecţie împotriva
radiaţiilor ultraviolete conferit de keratina din stratul cornos şi melanina din celulele pigmentare ale
epidermului) şi microbieni (stratul cornos pentru microorganisme, acţiune uşor bactericidă a
sebumului, descuamare continuă a epidermului);
• organ de excreţie prin intermediul glandelor sudoripare;
• organ de termoreglare (are rolul principal în schimbul de căldura dintre organism şi mediul
exterior);
• organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi de sânge în
vasele din stratul papilar intervenind la redistribuirea acestuia în caz de nevoie în favoarea organelor
vitale: inima şi creierul;
• organ de absorbţie deosebit de important pentru practica medicală datorită permeabilităţii pielii
pentru substanţe medicamentoase;
• pentru îndeplinirea acestor funcţii pielea trebuie să fie integră, curată, sănătoasă, îngrijită.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
 biologici
- Vârsta. La copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii
de T˚, la microbi şi la infecţii. În urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă şi cad, părul
devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.
- Temperatura. Datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când
temperatura este prea ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o
cantitate de sudoare (transpiraţie).
- Exerciţiile fizice. Acestea ameliorează circulaţia şi facilitează eliminarea deşeurilor din organism
prin piele.
- Alimentaţia. Absorbţia unei cantităţi suficiente de lichide dă elasticitate pielii
 psihologici
- Emoţiile. Pot creşte sudoraţia; pielea este acoperită de transpiraţie şi necesită măsuri specifice de igienă
- Educaţia. În funcţie de educaţie, indivizii au deprinderi igienice diferite, unii acordându-le o
atenţie deosebită, alţii mai puţin.
 sociologici
- Cultura. Importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igienă şi
curăţenie care variază ca frecvenţă şi manifestare.
- Curentul social. Apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)
- Organizarea socială. Obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de
promiscuitate.
NESATISFACEREA NEVOII DE A MENŢINE
TEGUMENTELE CURATE Şl INTEGRE
114
afectează celelalte nevoi fundamentale

A comunica
• comunicare ineficace, la nivel senzorial, motor şi intelectual prin confuzie, dezorientare, apatie,
dezinteres, cu efecte dintre cele mai negative pentru pacient prin lipsa de igienă
• carenţele de curăţenie, dezinteresul pentru modul cum se prezintă etc. determină în final pe lângă
sentimentul de izolare, afectarea tegumentelor şi mucoaselor cu implicaţii directe pentru mobilizare
şi postura deficitară.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
• lipsa măsurilor de igienă şi alterarea mucoaselor/ tegumentelor conduce la modificări ale
temperaturii corpului (exemplu: hipertermie, în cazul lezării ţesuturilor şi suprainfectarea lor).
A respira
• durere prin afectarea mucoaselor respiratorii şi a CRS libere acuzate de lipsa de igienă şi a celor
mai elementare măsuri de autoprotecţie, nevoia de a respira devine deficitară.
• prin leziunile prezente la nivelul cavităţii bucale, endonazal etc. sunt produse mari tulburări în
posibilităţile de hidratare şi alimentare.
A elimina
• eliminare de urină şi fecale neadecvată, cauzate de lezarea integrităţii fizice.
A dormi
• diminuare/incapacitatea de odihnă şi somn prin acumulare de murdărie şi apariţia tulburărilor
trofice cutanate.
• incapacitate de a se îmbrăca şi dezbrăca determinate de lezarea integrităţii fizice.
A evita pericolele
• vulnerabilitate în faţa pericolelor prin lipsa de curăţenie, igienă, cauzată de dezinteres, lipsa
deprinderilor igienice.
A acţiona după credinţele şi valorile sale
• diminuarea/imposibilitatea de a practica religia, serviciul religios şi a acţiona conform valorilor
sale prin aspect neglijent, murdar, halena fetidă etc.
A se realiza
• incapacitatea de a se realiza şi fenomenul de respingere al colectivităţii pentru participare la viaţa
socială şi profesională prin izolare, lipsa măsurilor de curăţenie, dezinteres faţă de propria-i
persoană.
A se recreea
• diminuarea posibilităţilor de recreere în colectivitate, cauzată de aspect fizic, murdărie, miros
neplăcut etc.
A învăţa
•diminuarea/incapacitatea de a învăţa prin sentiment de izolare, neglijenţa şi refuzul pentru aspect
îngrijit.
MI
 Păr - lungime, supleţe, strălucire
 Urechi - configuraţie normală, curăţenie
 Nas - mucoasă umedă, fose nazale libere
 Cavitate bucală - dentiţie albă, completă, fără carii
- mucoasa bucală umedă şi roz
- gingiile aderente dinţilor şi roz
 Unghii - curate, tăiate scurt, culoare roz
 Piele - curată, netedă, catifelată, elastică, pigmentată normal
 Deprinderi igienice - baie, duş (frecvenţă, durată)
- spălarea dinţilor (frecvenţă, periaj corect, produse folosite)
115
- spălarea părului (frecvenţă, produse folosite)

- explorează obiceiurile pacientului
- planifică un program de igienă cu pacientul, în funcţie de activităţile sale
- îl învaţă măsuri de igienă corporală
Dx.
1. Carenţe de igienă
2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor
3. Dezinteres faţă de măsurile de igienă
4. Dificultate de a urma prescripţiile de igienă
5. Alterarea mucoaselor
SD
 de ordin fizic
- insuficienţă intrinsecă: - slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare
- lezare fizică
- circulaţie inadecvată
- insuficienţă extrinsecă: - orice piedică a mişcării
- imobilitate
- puncte de presiune
- dezechilibru: - durere
- slăbiciune
- dezechilibru endocrin
 de ordin psihologic - tulburări de gândire
- anxietate, stres
- pierderea imaginii corporale
- situaţie de criză
 de ordin sociologic - sărăcie
- eşec
- conflict
 Lipsa cunoaşterii - lipsă de cunoştinţe
- insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător
PROCESUL NURSING
Dx 1. Carenţe de igienă
Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din cauza bolii sau a
slăbiciunii, fie prin refuzul de a se spăla, are drept consecinţă aparenţa de neîngrijit. Tegumentele
sunt murdare şi lasă poartă deschisă infecţiilor.
MD
 Părul - murdar şi gras, în dezordine
- pediculoza
 Urechile - murdărie acumulată în conductul auditiv extern
- pavilioane murdare
- murdărie retroauriculară
 Nasul - rinoree
- cruste
 Cavitatea bucală - absenţa dinţilor

- carii dentare
116
- culoare galbenă a dinţilor

- proteze dentare neîngrijite
- prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive)
- halenă fetidă (miros neplăcut al gurii)
- limbă încărcată
- fisuri ale buzelor
 Unghiile - netăiate
- murdărie acumulată la capătul unghiilor
 Pielea - gri sau neagră, în anumite locuri
- barbă murdară, aspră
 Deprinderi igienice - nu se spală
- nu se piaptănă
- dezinteres faţă de măsurile de igienă
- degajă miros dezagreabil
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să prezinte tegumentele şi mucoasele curate.
IN
- ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau îi efectuează toaleta pe
regiuni
- pregăteşte materialele pentru baie
- pregăteşte cada
- asigură temperatura camerei (20-22° C) şi a apei (37-38º C)
- ajută pacientul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie unghiile
- pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregăteşte salonul şi materialele, protejează pacientul cu
paravan şi-l convinge cu tact şi cu blândeţe să accepte
- efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi
Ob. 2. Bolnavul să-şi redobândească stima de sine
IN - identifică, împreună cu pacientul cauzele şi motivaţia preocupării pentru aspectul fizic şi
îngrijirile igienice
- ajută pac. să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic şi faţă de îngrijirile igienice
- conştientizează pacientul în legătură cu importanţa menţinerii curate a tegumentelor, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor
Dx. 2. Alterarea tegumentelor şi fanerelor

Leziunile la nivelul tegumentelor pot fi cauzate de diminuarea circulaţie sanguine în punctele de
presiune, prin iritaţia produsă de veşminte (haine necorespunzătoare) şi prin acumulare de murdărie.
Organismul uman, prin funcţia de apărare a pielii, este protejat împotriva agenţilor externi.
Totuşi, aceştia reuşesc, uneori, în funcţie de gradul de vulnerabilitate, să provoace leziuni.
O presiune exercitată un anumit timp asupra unei regiuni, prin tulburările trofice pe care le
determină, produce apariţia escarelor sau chiar necroza ţesutului.
Murdăria acumulată la nivelul pielii produce cruste ce pot degenera în ulceraţii.
Orice leziune a pielii este o poartă de intrare a germenilor patogeni, de unde rezultă importanţa
menţinerii integrităţii ei.
MD
 Eritem - pată congestivă datorată vasodilataţiei.
 Excoriaţii - pierdere de substanţă superficială, apărută în urma unui traumatism (frecvent după
prurit).
 Cruste - leziune elementară secundară, datorită uscării unei serozităţi provenite dintr-o ulceraţie
(veziculă, flictenă); se prezintă ca mici depozite de fibrină, provenită din plasma sanguină.
 Vezicule - ridicături ale epidermului (băşici) rotunde, de dimensiuni mici, pline cu lichid clar şi
de cele mai multe ori însoţite de prurit şi durere.
117
 Pustule - abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de păr şi

constituind aşa numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi primitive sau secundare, prin infectarea
veziculelor care se pustulizează.
 Papule - leziuni caracterizate printr-o ridicătură circumscrisă şi solidă la suprafaţa pielii; ea se
datorează fie unei îngroşări a pielii (hipertrofie), fie unei infiltraţii apoase (edem local).
 Fisuri - întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului.
 Descuamaţie - desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă (furfuracee,
pitiriazică, lamelară sau în lambour).
 Acnee - pustulă determinată de un agent patogen specific.
 Furuncule - infecţie specifică foliculului pilosebaceu, produsă de stafilococul auriu.
 Intertrigo - micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată prin eritem
pruriginos, apoi, decolorare epidermică, secreţie şi depozit albicios, prin macerarea epidermei
cornoase cu fisurarea fundului pliului.
 Vitiligo - leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină, caracterizată prin pete
acromice, mărginită de o zonă hiperpigmentată.
 Ulceraţii - pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează asupra pielii;
poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi ulceraţie propriu-zisă).
 Escare - distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală -de obicei, prin leziuni
vasculare sau prin compresiune continuă; se pot produce şi prin acţiunea directă a unor factori
infecţioşi sau prin toxinele lor, sau sub acţiunea unor substanţe chimice caustice.
 Edeme - acumulare de lichid seros în ţesuturi.
 Varice - dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa valvulelor peretelui
venos; sensul circulaţiei venoase este inversat în ortostatism.
 Hemoroizi - afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului, constând în
dilatarea acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi trombotice.
 Ulcere varicoase - erodare a ţesutului pe teren varicos.
 Alopecie - lipsa parţială sau totală a părului.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale.
IN - ia măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale
- leziunile care s-au suprainfectat vor fi protejate cu pansament efectuat în condiţii de perfectă
asepsie, atât a tegumentelor, materialelor cât şi a mâinilor persoanei care îl execută
- pansamentul se va face cu blândeţe, pentru a nu distruge ţesuturile nou formate prin procesul de
vindecare
- desfacerea pansamentelor se va face blând, umezindu-le la nevoie
- se supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse, pentru a nu împiedica circulaţia sanguină
Ob. 2. Pacientul să fie echilibrat nutriţional, pentru favorizarea cicatrizării leziunilor cutanate
IN
- multe dintre leziuni sunt determinate de hipersensibilitatea organismului faţă de unele alimente;
ca urmare, asistenta îndrumă pacientul să consume alimente neiritante şi neexcitante
- controlează alimentele provenite de la aparţinători
- învaţă pacientul să consume legume, făinoase, fructe şi zarzavaturi
- conştientizează pacientul şi familia în legătură cu rolul nociv al alcoolului, cafelei, condimentelor,
alimentelor prăjite, conservelor, afumăturilor
Ob. 3. Pacientul să aibă o stare de bine fizic si psihic
IN
- încurajează pacientul în permanenţă (leziunile sunt supărătoare prin pruritul pe care îl produc,
prin aspectul dizgraţios prin posibilitatea de a lăsa cicatrice).
- îi explică necesitatea intervenţiilor
- prelevează produse specifice pentru investigaţii de laborator (cruste, puroi, fire de păr, unghii).
118
NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

Definiţie - necesitatea fiecărei fiinţe umane de a dormi şi a se odihni în bune condiţii, timp
suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină randamentul maxim.
Fiinţa umană consacră o parte importantă a vieţii somnului şi odihnei.
ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se completează
resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului, fie în ficat - acidul
lactic, fie în rinichi, organ excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească energia
necesară activităţii cotidiene.
În timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea metabolismului bazal, a
tonusului muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii arteriale. Sporeşte secreţia hormonilor de
creştere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Se cunosc două tipuri de somn: somnul lent şi somnul paradoxal.
Somnul lent reprezintă o veritabilă perioadă de odihnă pentru organism (numai parţial pentru
creier), are un rol reparator, restaurator, fortifiant, cu funcţie în creşterea şi reînnoirea ţesuturilor
corporale.
Somnul rapid, paradoxal, este important pentru refacerea creierului (creşte fluxul sanguin în
creier).
Visele se produc în somnul paradoxal. Cei treziţi din somnul paradoxal îşi amintesc precis
conţinutul visului cu detalii. În alte faze, îşi amintesc greu sau deloc.
Ciclul de somn este constituit din perioade de somn lent, care pe măsura înaintării în noapte îşi
pierde din calitatea de somn profund şi din perioada de somn rapid.
Variaţiile în producerea ciclurilor de somn sunt mari de la individ la individ.
Pentru a se menţine starea de independenţă este necesară respectarea ritmului somn-veghe.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn
 biologici
- Vârsta. Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:
- copilul, în timpul creşterii, are nevoie de mai multe ore de somn, care se diminuează
progresiv până la vârsta adultă, când se stabilizează
- la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne nemodificată, se modifică calitatea
somnului (superficial, dificultăţi de adormire, frecvenţa trezirilor nocturne, facilitatea
aţipirilor diurne)
- Necesităţi proprii organismului. Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi
puterea de muncă, în timp ce altele necesită un număr mare de ore de odihnă şi somn
- Activitatea. O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator
- Deprinderi legate de somn. Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se
ţină seama; culcarea la aceeaşi oră, somnul nocturn, confortul, unele deprinderi înainte sau la
culcare cum sunt: lectură plăcută, baie caldă, băutură caldă sau rece; la copii, poveştile sau jocul cu
jucăria preferată favorizează somnul.
- Ritmul veghe-somn. Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este
legată de alternanţa zi-noapte; schimbarea acestei alternanţe poate explica perturbările funcţiei
veghe-somn apărute la speologi, cosmonauţi, muncitori care lucrează în ture.
Această perturbare veghe-somn atrage după sine perturbarea numeroaselor sisteme biologice.
Somnul nocturn este mult mai odihnitor decât cel diurn.
- Capacitatea de a te destinde. Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice, relaxarea
fizică şi psihică favorizează instalarea somnului; dacă nu se eliberează de acestea, este posibil să
adoarmă cu mare greutate.
119
 psihologici
- Anxietatea, teama, neliniştea: Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin conştientă, care produce
o puternică tensiune interioară, manifestată prin nesiguranţă şi tulburări neuro-vegetative, modifică
calitatea şi cantitatea somnului.
 sociologici
- Programul de activitate: Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn
modificat; aceasta influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a te odhni. Culcarea la ore fixe,
somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
- Locul de odihnă: Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi liniştea
locului de odihnă pot modifica repausul şi somnul.
MD
 Somnul
- Durata: - în funcţie de vârstă: - nou-născut: 16-20 h
- 1 an: 14-16 h
- 3 ani: 10-14 h
- 5-11 ani: 9-13 h
- adolescent: 12-14 h
- adult: 7-9 h
- persoane vârstnice: 6-8 h
- Calitatea - regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se trezeşte
odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-a,
organizarea este ca la adult.
- vise agreabile, plăcute
 Perioade de repaus trebuie intercalate cu perioadele de activitate pentru evitarea suprasolicită-
rii fizice şi psihice
- Durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în raport cu
activitatea depusă şi necesităţile organismului au un efect binefăcător, recreativ asupra
organismului. Exemplu: pauza după ora de curs.
 Perioade de relaxare şi timp liber
- Este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade de relaxare şi timp liber,
care să permită refacerea forţei fizice şi a capacităţii intelectuale. Ex. - vacanţa elevilor.
 Modalităţi folosite pentru odihnă şi relaxare
- Din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi complexitate vor fi adesea cele mai
adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate modalităţile care nu oferă posibilitatea
destinderii şi nu contribuie la menţinerea sănătăţii.
- Cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice - activităţi intelectuale; după
activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.
IN pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni.

- menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile persoanei
- observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile organismului şi
munca depusă
- îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit
- îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii, demonstraţii,
material documentar.
120
NESATISFACEREA NEVOII OE A DORMI Şl A SE ODIHNI

se repercutează negativ şi asupra celorlalte nevoi fundamentale
A comunica
• comunicare deficitară cauzată de oboseală, insomnie şi dificultate de concentrare.
A se mişca, a avea bună postură
• restrângerea activităţilor şi alterarea mobilităţii determinată de somnolenţă şi oboseală.
A-şi păstra temperatura în limite normale
• hipo-hipertermie cauzată de dezinteres pentru odihnă şi somn, hipotermie determinată de
somnolenţă accentuată.
A respira
• tulburări funcţionale ale respiraţiei şi deficit respirator prin oboseală, insomnie.
A mânca şi a bea
• deficit alimentar şi hidroelectrolitic legat de insomnii prelungite şi odihnă nesatisfăcătoare
A elimina
• perturbarea eliminărilor prin inversarea ciclului veghe-somn şi tratament cu somnifere.
A fi curat, a avea tegumentele integre
• diminuarea/incapacitatea de autoservire generală şi locală pentru activităţi de îngrijire determinate
de somnolenţă patologică şi insomnie cronică.
A se îmbrăca şi a se dezbrăca
• diminuarea capacităţii de autoservire prin insomnie sau hipersomnie.
A evita pericolele
• risc de expunere şi vulnerabilitate crescută la pericole prin oboseală, somnolenţă, tratament cu
somnifere, tranchilizante.
A trăi conform propriilor concepţii
• participare limitată la serviciul religios cauzată de insomnie, oboseală şi degradare spirituală prin
somn agitat, vise urâte.
A se realiza
• restrângerea participării la activităţi socio-profesionale şi nerealizări pe plan individual cauzate de
lipsa de somn şi odihnă.
A se recrea
• renunţarea la activităţi recreative legate de oboseală şi lipsă de odihnă.
A învăţa
• lipsa de activităţi şi programe cu scop educativ datorită somnolenţei, letargiei, scăderii puterii de
concentrare.
SD
 de ordin fizic
- Afecţiuni organice, cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre, durerea, surmenajul
- Afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere, separare
 de ordin sociologic şi lipsa cunoaşterii
- Eşecul funcţiei, lipsa cunoştinţelor, insuficienţa cunoaşterii de sine, anturaj inadecvat, temperatura,
ambianţa inadecvată, creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
PROCESUL NURSING
Dx. 1. Insomnie: dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind
MD
 Somn perturbat
- Numărul de ore de somn. Ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore
- Insomnii iniţiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până dimineaţa
- Insomnii terminale - după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate adormi
- Calitatea somnului - Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial
121
- Insomnii dormiţionale - apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin în timpul nopţii,
fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt chinuitoare; aceste treziri pot
fi după vise cu conţinut neplăcut sau coşmaruri
- Insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea somnului
- Insomnii postdormiţionale - survin la vârstnici şi mai ales la cei care se culcă la ore timpurii.
 Aţipiri în timpul zilei. Pac. aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi numărul
lor, ele pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii pac. dorm în timpul zilei şi somnul
de noapte este de scurtă durată, dar totalizează numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
 Coşmaruri. Vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat,
adoarme din nou cu greutate.
 Somnambulism. Tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble
prin cameră, străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări dezordonate, nu vorbeşte, nu
răspunde la întrebări; după un timp se întoarce, se culcă, adoarme.
 Apatie = lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp îndelungat în
căutarea somnului.
 Pavor nocturn = stare de spaimă intensă, care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii;
pacientul se trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are privirea rătăcită,
încearcă să fugă; după câteva minute, această stare dispare, pacientul adoarme.
 Nelinişte = teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând odihna
pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa pacientului contrar voinţei,
unor reprezentări, idei, sentimente pe care se străduieşte să le îndepărteze.
 Confuzie. Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins de
realitatea lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
 Iritabilitate. Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit toată
noaptea.
 Sentiment de depresie – tristeţe. Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă,
manifestată prin nelinişte, frământare; adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
 Diminuare a puterii de concentrare. Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies
sumbru, ochi încercănaţi, vorbire tremurată, tremurătura extremităţilor.
 Oboseală. Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este diminuată, are
gesturi nesigure.
Ob şi IN
Ob. Pacientul să beneficieze de somn corespunzător cantitativ şi calitativ.
IN - învaţă pac. să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii câteva minute înainte de culcare
- oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă
- învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva minute, să citească, să asculte
muzică, apoi să se culce din nou
- identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie
- observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi
- întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului
- administrează tratamentul medicamentos
- observă efectul acestuia asupra organismului
Dx 2. Hipersomnie - ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii

somnului.
MD
 Somn modificat
- Numărul de ore de somn noaptea - Peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se exclud condiţiile
particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau insomnii, care necesită o
recuperare de somn)
122
- Calitatea somnului - Se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea

apariţiei. Durata, modul de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii cauzale
 Somnolenţa (accese de somn diurn)
- Aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate, laconic. Fără
un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de inversări ale ritmului nictemeral
(veghe – somn).
 Letargia
- Hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin excitaţii violente,
păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura ore, zile, luni ani. Funcţiile
vitale sunt diminuate.
 Narcolepsia
- Necesitatea subită de somn, precedată de pierderea tonusului muscular. Apare în perioade de
inactivitate sau postprandial, dar pacienţii pot adormi şi în plină activitate. Somnul este superficial,
întretăiat de treziri, vise dezagreabile, reacţii vegetative, transpiraţii, bufeuri.
 Comportament verbal şi nonverbal
- Lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
 Oboseală
- Stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
 Inactivitate
- Starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea efectuării unor
activităţi fizice.
Ob şi IN
Ob 1. Pacientul să beneficieze de un număr de ore de somn corespunzător vârstei.
IN Asistenta medicală:
- identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
- identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori
- creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte pac. pentru a-şi recăpăta echilibrul psihic
- observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului, administrează tratamentul
medicamentos
Ob. 2. Pacientul să fie activ, cooperant.
IN
- identifică care sunt activităţile agreate de pacient
- elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să corespundă stării pacientului
şi posibilităţilor organismului
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn
Dx 3. Disconfort: senzaţie de jenă, de neplăcere fizică şi psihică

MD
 Iritabilitatea - Imposibilitatea pac. de a se menţine calm şi a se comporta liniştit şi adecvat
situaţiei
 Indispoziţie, jenă - Stare de lipsă de voie bună, de mâhnire
 Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate
 Diaforeză - Transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort
 Dureri musculare - Poziţia incomodă determină contractări musculare prelungite, dureroase
pentru pacient.
Ob şi IN
Ob. Pacientul să beneficieze de confort fizic şi psihic.
IN - discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului (teamă etc)
- favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i pot determina disconfortul şi
iritabilitatea
123
- creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile purtate

- facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei
- aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de satisfacţie
- observă şi notează schimbările
Dx. 4. Oboseală - senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară
MD
Faţa - Palidă, exprimă tristeţea
Ochii - încercănaţi, privirea înceţoşată
Pulsul - Rar, lent, slab bătut
Tensiunea arterială - Tendinţa de scădere a valorii normale
Somnul - Somnolenţă diurnă
Aspectul tegumentelor - Palide, transpiraţii reci
Starea psihică - Plictiseală, apatie
Greutatea corpului - Scăderea acesteia
Astenie - Scăderea forţei
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să fie odihnit cu tonusul fizic şi psihic bun în decurs de............. zile.
IN identifică cauza oboselii
- ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene
- observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor organismului
- stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei care îl îngrijesc
- învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare
- ajută la aplicarea corectă a acestora
- observă şi notează FV şi vegetative, perioada somn-odihnă, comportamentul pacientului
- administrează medicaţia indicată de medic
- observă efectul acesteia.
124
NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ

Definiţie. A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare,
de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale
corpului într-o poziţie care să permită eficacitatea funcţiilor organismului.
Circulaţia sângelui este favorizată de mişcările şi activităţile fizice.
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi este determinată de integritatea
aparatului locomotor (sistem osos şi muscular), a sistemului nervos şi a aparatului vestibular.
Oasele acţionează ca pârghii, având rol fundamental în realizarea mişcărilor. Muşchii acţionează
prin proprietăţile lor: excitabilitate, contractibilitate, elasticitate. Aparatul vestibular menţine
echilibrul static şi dinamic al corpului. Sistemul nervos - cerebelul -, alături de aparatul vestibular,
contribuie la reglarea echilibrului, dar reglează totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.
 biologici
Vârsta şi dezvoltarea:
- copilul mic are mişcările mai puţin coordonate, dobândindu-şi controlul pe măsură ce înaintează
în vârstă; copilul este foarte activ, se mobilizează şi ia tot felul de poziţii;
- adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le coordonează;
- vârstnicul are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămâne totuşi activ în exerciţii moderate
Constituţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului fizic pe care îl depune individul
 psihologici
- Emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; P şi TA se modifică în raport cu emoţiile,
stresul, teama
- Personalitatea: temperamentul determină ca individul să fie mai activ, înflăcărat, sau calm, grav
 sociologici
- Cultura: individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în viaţa cotidiană, în funcţie
de societatea în care trăieşte
- Rolurile sociale: în societate, individul poate îndeplini activităţi ce impun un efort fizic mai mare
sau mai mic, pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de repaus.
- Organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca individul să-şi menţină
sănătatea, chiar dacă depune un efort deosebit. Societatea organizează activităţi pentru petrecerea
timpului liber, în mişcare şi agrement.
- Tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de obiceiuri, tradiţii sau obiceiuri
religioase.
MI
 Postura adecvată (sau atitudinea)
- funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a elementelor aparatului
locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora se menţine stabilitatea, echilibrul şi raporturi
constante între corp şi mediu şi între diferite segmente ale corpului
- în picioare (ortostatism) - capul drept înainte
- spatele drept
- braţele pe lângă corp
- şoldurile, gambele drepte
- piciorul în unghi de 90˚ cu gamba
- şezând - capul drept
- spatele drept, rezemat
- braţele sprijinite
- coapsele orizontale
- gambele verticale
- piciorul în unghi de 90˚ cu gamba, sprijinit pe podea
125
- culcat (clinostatism) - decubit dorsal (pe spate)

- decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte)
- decubit ventral (pe abdomen)
 Mişcări adecvate - Tipuri de mişcări:

- abducţie - mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului
- adducţie- mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului
- flexie / extensie - mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente apropiate (braţ, antebraţ,
gambă-coapsă)
- rotaţie- mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se deplasează
- pronaţie / supinaţie - pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii, prin care palma priveşte în jos, iar
supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma priveşte lateral, cu marginea externă ridicată -
pronaţie, invers fiind supinaţia
- circumducţie - mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le asociază cu
rotaţia
- Exerciţii fizice: - sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a îmbunătăţi randamentul muscular şi
circulaţia - active - executate de către individ
- pasive - mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană
- izomerice- contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată,
crescând numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei
corpului)
- de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular
 TA - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus
 P - creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului
IN pentru menţinerea independenţei mişcării.

- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
- planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice ale pacientului
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite fumatul, mesele copioase, surplusul de greutate
Dx: - Imobilitate
- Hiperactivitate
- Necoordonarea mişcărilor
- Postură inadecvată
- Circulaţie inadecvată
- Refuzul de a face activităţi
- Edeme ale membrelor
NESATISFACEREA NEVOII DE A SE MIŞCA Şl A AVEA O BUNA POSTURĂ

afectează celelalte nevoi fundamentale.
A comunica
• comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate.
• diminuarea/incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la factorii
meteorologici şi hipo-hipertermie prin imobilizare.
A respira
• restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină apariţia
tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie), sau afecţiunea neurologică cu
deficit motor (durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic
126
A elimina
• mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat este
cauza apariţiei tulburărilor reno-vezicale (incontinenţa de urină – materii fecale, litiază urinară,
infecţie urinară cronică).
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activitate, efort
fizic.
• disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează capacitatea
de autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea de a se
îmbrăca şi dezbrăca.
A fi curat, a avea tegumente integre
• diminuarea deplasării şi a mobilizării determină neglijarea acestei nevoi, iar imobilizarea
determină tulburări trofice cutanate.
A evita pericolele
• risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii echilibrului,
ortostatismului şi a tulburărilor de mers.
A trai conform propriilor concepţii spirituale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapacitatea de
deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profesional datorită
afecţiunilor locomotorii şi invalidităţii.
A se recrea
• afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi şcolare
şi a preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului fizic, pacientul putând deveni
instabil, agresiv etc.
PROCESUL NURSING
Dx 1. Imobilitate - o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată, adesea, ca metodă
terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale.
MD
 Dificultate de deplasare - a se ridica
- a se aşeza
- a merge
 Diminuarea sau absenţa mişcării
- prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii)
- prezenţa paraliziilor
 Atonie musculară - scăderea tonusului muscular
 Atrofie musculară - diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale
 Hipertrofie musculară - mărirea volumului unui muşchi
 Contractura musculară - contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi
care determină o poziţie inadecvată
 Râs sardonic (tetanos) - contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi „râsul
sardonic"
 Anchiloză - diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii
 Crampă - contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor muşchi
(molet, picior) cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv sau de deficitul de calciu
 Escară de decubit - ulceraţii ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele curate şi integre)
127
 Diminuarea interesului - tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mişcare,
menţinerea timp îndelungat a unei stări de imobilitate
SD
 de ordin fizic - tulburările de gândire, anxietate, stres, pierderea, separarea
- alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral)
- alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii)
- piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă)
- dezechilibre - durerea
 de ordin sociologic - eşecul
- izolarea
 Lipsa cunoaşterii - cunoaşterea de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată.
IN - planifică un program de exerciţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de capacitatea pac.
Ob. 2. Pacientul să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare.
IN
- schimbă poziţia pacientului la fiecare 2h
- masează regiunile predispuse la escare, pudrează cu talc
- efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2h
- învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare active
Ob. 3. Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie.
IN
- învaţă pacientul: - să facă exerciţii de respiraţie profunde
- să tuşească şi să îndepărteze secreţiile
- administrează medicaţia prescrisă de medic
IN - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire
- redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi că îşi va putea relua mersul
Ob. 5. Pacientul să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi fundamentale.
IN - suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la pat cu cele necesare
Dx 2. Hiperactivitatea - creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului, determinată

de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor.
SD
 ordin fizic - dezechilibre endocrine
- reacţii medicamentoase, alcoolism
 de ordin psihologic - senilitate, tulburări de gândire
- separaţie, criză, pierdere
 Lipsa cunoaşterii - lipsa cunoaşterii de sine
MD
 Vorbire caracteristică - vorbeşte mult, precipitat
 Pacientul reacţionează la toţi stimulii - stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, cât şi
stimulii interni; ei determină reacţii din partea bolnavului
 Mişcări caracteristice - mişcări rapide, frecvente
 Spasme - contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi
 Ticuri - mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau ale unui
picior
128
 Manie - psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera afectivităţii

cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit, turbulent; datorită ritmului rapid de
desfăşurare a activităţii sale, nu duce nimic la îndeplinire din ceea ce plănuieşte
 Euforie - bună dispoziţie, de obicei, nemotivată
Ob şi IN
Ob 1. Pacientul să prezinte mobilitate normală
IN - înlătură stimulii din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea încăperii, izolarea fonică,
reducerea numărului de vizitatori)
- asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la temperatură moderată
Ob 2. Pacientul să-şi menţină integritatea fizică
IN - supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni
- înlătură obiectele contondente
- aplică constrângeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie)
- administrează tratamentul tranchilizant prescris de medic
Dx 3. Necoordonarea mişcărilor - dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi coordona

mişcările diferitelor grupe musculare.
SD
 de ordin fizic - deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson
- dezechilibru hidroelectrolitic
- efect secundar al unor medicamente, droguri
 de ordin psihologic - tulburările de gândire
- anxietate, stres
 de ordin sociologic - mediu necunoscut
 Lipsa cunoaşterii - insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător
MD
 Akinezie - lipsa sau diminuarea mişcărilor normale.
 Ataxie - tulburări de coordonare a mişcărilor active voluntare.
 Convulsii - contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de
relaxare; contracţia este instantanee
 Tremurături - secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau ale
întregului corp)
 Tulburări ale mersului - mers târşit, propulsiv
 Dificultatea de a trece din ortostatism în poziţie şezând
 Expresie facială caracteristică - faţă rigidă
Ob şi IN
IN - pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire (Exemplul: E.E.G.)
Ob. 2. Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse
IN
- planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea pacientului
- învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene
- ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul extremităţilor
- administrează medicaţie antiparkinsoniană
Dx 4. Postura inadecvată - reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei

anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.
Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
- oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţii, stresului sau durerii în cursul unor boli; pacientul
imobilizat la pat nu-şi poate schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la
nivelul punctelor de presiune, la deformări, la complicaţii pulmonare;
- modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară (tetanos);
129
- reacţiei conştiente sau inconştiente, a individului (de ex. poziţia cocoş de puşcă, în meningită);
- măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de ex., cu membrul inferior ridicat pe o
pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de ex. în cursul tratamentului fracturilor prin extensie continuă);
- măsurilor de prim ajutor (de ex. în anemiile acute posthemoragice);
- examinării endoscopice sau clinice a unor organe.
SD
 de ordin fizic - lezări ale oaselor şi muşchilor
- defecte de structură osoasă
- durere, dispnee
- orice împiedică mobilizarea (aparate, atele...)
 de ordin psihologic - anxietate, stres
- situaţie de criză, tulburări de gândire
 de ordin sociologic - condiţii de muncă inadecvate
 Lipsa de cunoaştere - insuficienta cunoaştere de sine şi a celorlalţi
MD
 oboseală musculară
- reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă a activităţii excesive,
prelungite
 deformări ale coloanei vertebrale
- cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară)
- lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale)
- scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale)
 deformări ale membrelor inferioare
- genu valgum - deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar picioarele depărtate
- genu varum - deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în schimb picioarele apropiate
- picior strâmb: - sprijinit pe antepicior (ecvin)
- sprijinit pe călcâi (talus)
- sprijinit pe partea externă (varus)
- sprijinit pe partea internă (valgus)
- picior plat - bolta plantară prăbuşită
 deformări ale şoldurilor - luxaţie = ieşirea capului femural din artic. coxofemuralului
 poziţii inadecvate - pentru examinare:
- ginecologică – pac. stă pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate pe abdomen;
- genu-pectorală - pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată
pentru examenul rectoscopic;
- Trendelenburg - trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul (poziţia asigură circulaţia
sângelui la creier
 poziţii patognomonice sunt specifice unei boli;
- de exemplu, în tetanos: - opistotonus (contracţia musculaturii generale)
- pleurostotonus (contracţia musculaturii laterale)
- în meningită poziţia „cocoş de puşcă” (capul în hiperextensie, iar membrele inferioare flectate atât din
articulaţia coxofemurala, cât şi din aceea a genunchiului)
 dificultate de schimbare a poziţiei
- semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)
- decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate schimba singur poziţia)
 torticolis - înclinarea capului într-o parte, datorită contracturii musculaturii gâtului
 bătătură (clavus) - hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să aibă postura adecvată.
IN - instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului
130
- foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei anatomice

Ob. 2. Pac. să aibă o poziţie care să favorizeze R, circulaţia sângelui, drenajul secreţiilor bronşice
IN - instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în poziţie semişezând
- instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică în poziţie Trendelenburg
- instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj postural
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii
Ob. 3. Pacientul să nu prezinte complicaţii ca: escare de decubit, anchiloze, contracturi
IN - schimbă poziţia pacientului la interval de 2h
- verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu schimbarea poziţiei
- masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei
- asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp
- efectuează exerciţii pasive şi active (după caz)
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată
131
NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

Nevoia de a evita pericolele reprezintă pentru fiinţa umană menţinerea protecţiei faţă de
agresiunile interne şi externe asupra integrităţii fizice, psihice şi sociale.
- în decursul vieţii fiecare individ este agresat de stimuli din mediul înconjurător:
- agenţi fizici (temperatură, zgomot, radiaţii, etc.)
- agenţi chimici (substanţe toxice), agenţi microbieni (infecţii, etc.) şi stimuli din mediul
intern: ereditate, sex, vârstă, stil de viaţă şi obiceiuri, etc.
- organismul uman dispune pentru menţinerea integrităţii fizice, psihice şi sociale de mecanisme şi
medii naturala de autoapărare: rezistenţă şi forţă fizică, imunitate, resurse psihice şi intelectuale şi
de posibilitatea aplicării măsurilor şi strategiilor cu scop profilactic.
Exemple de medii naturale:
• tegument, unghii, păr la nivelul orificiilor, secreţiile pielii
• starea generală fizică şi mentală
Exemple de strategii profilactice:
• menţinerea igienei
• efectuarea de vaccinări
• control periodic pentru evaluarea stării de sănătate
• alimentatie si hidratare corespunzatoare
• mod de viata adaptat necesitatilor
• evitarea expunerii gratuite la agresiunii de tot felul

 biologici
- Vârsta. Persoana adultă are abilitatea de a se proteja. Are cunoştinţe despre sine şi dezvoltarea sa
- Copilul percepe sensul pericolului şi în funcţie de ritmul dezvoltării sale mintale,
descoperă puţin câte puţin autoprotecţia contra pericolelor, până la vârsta adultă
- Persoanele în vârstă prezintă diminuarea funcţiilor senzoriale şi motorii şi, în consecinţă,
trebuie să-şi ia măsuri particulare de autoapărare
- Mecanismul de autoapărare. Individul posedă mecanisme de autoapărare înnăscute (exemplu:
termoreglarea) sau însuşite de-a lungul experienţei sale; rezistenţa la îmbolnăviri este dată de
protecţia sa imunitară naturală sau dobândită, prin crearea de anticorpi specifici în urma unor
îmbolnăviri infecţioase sau prin vaccinare.
 psihologici
- Emoţiile şi anxietatea pot provoca la individ utilizarea mecanismelor de apărare ce permit
conservarea integrităţii faţă de agresiuni de ordin psihologic
- Stresul - fiecare stare de stres poate influenţa adaptarea individului la toate formele de agresiune
stimulate de mecanismele de apărare.
 sociologici
- Salubritatea mediului. Un mediu sănătos este esenţial persoanelor pentru un trai fără pericole.
Sunt necesare următoarele condiţii:
- temperatura ambiantă 18,3° - 25° C
- umiditatea între 30%-60%
- lumina - nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă
- zgomot - a cărui intensitate să nu depăşească 120 decibeli
- mediul ambiant să conţină un minim de microorganisme, produse chimice, fum
- condiţii de securitate (precauţie atunci când se folosesc aparate, obiecte care ar fi surse de
accident)
- Rol social. În funcţie de exigenţele locului de muncă şi ale muncii lor, indivizii trebuie să
utilizeze măsuri de protecţie împotriva tuturor pericolelor.
132
Astfel, salariaţii trebuie să aibă un mediu înconjurător şi condiţii de muncă care să le permită
satisfacerea nevoilor de muncă; cei cu un post cu responsabilităţi trebuie să folosească perioada de
destindere pentru a preveni stresul şi surmenajul.
- Organizarea socială. Societatea prevede măsuri legale care trebuie luate pentru protecţia
individului contra pericolelor; în toate societăţile sunt legiferate măsuri de prevenire a accidentelor,
de prevenire a îmbolnăvirilor; în plus, societatea se ocupă şi de bunul mers al individului pe
parcursul anilor de viaţă, prin măsurile de protecţie şi de asigurări sociale. Aceste măsuri vizează:
prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea stării de sănătate, folosind un evantai multiplu de metode de
educaţie, informaţii, publicitate etc.
- Clima. În funcţie de climă, individul utilizează metode de autoapărare faţă de condiţiile
nefavorabile climatice, în locuinţă sau în locurile colective.
- Religia. Practicarea unor religii este o preocupare ideologică ce permite individului să-şi menţină
securitatea psihologică.
- Cultura. Măsurile de protecţie contra pericolelor sunt variate în funcţie de cultură, ele sunt
reliefate în tradiţii, fiind măsuri socio-economice ale unei societăţi.
- Educaţia. Părinţii informează copilul în ceea ce priveşte măsurile de securitate ce trebuie luate
în lunga perioadă de creştere; şcoala se ocupă de educaţia copiilor, adultul socialmente este obligat
să cunoască posibilele pericole pentru a stabili măsurile de prevenire pe care să le aplice.
MI
 Securitatea fizică
Măsuri de prevenire a: - accidentelor
- infecţiilor
- bolilor
- agresiunilor, agenţilor fizici (mecanici, termici), chimici (arsuri chimice,
intoxicaţii), agresori umani, animale şi autoagresiuni (mutilări, suicid)
 Securitatea psihologică
Stare de linişte a individului care se simte la adăpost de toate pericolele. Individul poate realiza
control liber asupra mediului înconjurător.
Măsuri - metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor;
- utilizarea mecanismelor de apărare în diferite situaţii;
- răspuns eficace şi adaptat la agent stresant;
- practicarea unui obicei, crez, religie
 Securitatea sociologică
Mediu sănătos: - salubritatea mediului
- calitatea şi umiditatea aerului 30-60%
- temperatura ambiantă între 18,3-25°C
- fără poluare fonică, chimică, microbiană
- mediu de siguranţă
- măsuri de protecţie socială
IN pentru menţinerea independenţei

Pentru menţinerea unui mediu sănătos:
- educă pacientul pentru evitarea poluării atmosferei cu praf, încărcătură microbiană prin
ştergerea umedă a mobilierului şi aerisirea încăperilor
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil
- participă la programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei pentru menţinerea
unui mediu sănătos, în comunitate, unităţi de învăţământ
Pentru prevenirea accidentelor:
- face educaţie pentru prevenirea accidentelor, verifică dacă sunt respectate normele de
securitate a muncii, normele ergonomice în unităţile cu activităţi cu risc de accidente
133
- explorează pericolele reale şi cele potenţiale la locul de muncă şi la domiciliu

Pentru prevenirea infecţiilor:
- supraveghează dacă sunt respectate normele de igienă, salubritate, dezinfecţie, dezinsecţie,
deratizare şi circuitele funcţionale
- asigură implicarea populaţiei în aplicarea programelor pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii
- supraveghează starea de sănătate a populaţiei şcolare prin controale periodice; face controale
periodice persoanelor cu risc crescut la infecţie
- organizează - efectuează imunizările obligatorii
NESATISFACEREA NEVOII DE A EVITA PERICOLELE

A comunica
• inhibarea/diminuarea/incapacitatea de a comunica prin afectare biofiziologică (deficit de vorbire în
urma traumatismelor craniene şi afecţiuni cerebrale) şi psihologică (determinată de depresie,
anxietate, stres).
A se mişca şi a păstra o bună postură
• afectarea mobilizării prin traumatisme fizice şi psihice, lipsa de mişcare, activitate cu apariţia
fenomenelor de dependenţă pentru îngrijiri cauzate de consumul excesiv de medicamente şi alcool.
A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
• perturbarea mecanismului de termoreglare pentru termogeneză sau termoliză cauzat de lipsa de
protecţie şi securitate în expunere la agresiunea agenţilor fizici, chimici şi microbieni.
A respira
• afectare respiratorie determinată de tulburările psihicului sau suprasolicitărilor nervoase şi
fenomene dispneice, insuficienţă respiratorie acută prin lezarea integrităţii fizice (aparatul
respirator) în urma agresiunilor sau traumatismelor.
• dezechilibru în hidratare şi alimentaţie prin stare depresivă şi incapacitatea de nutriţie în urma
traumatismelor şi ingerărilor accidentale de substanţe chimice, toxice.
A elimina
• apariţia tulburărilor de micţiune şi defecaţie postafecţiune depresivă, consum abuziv de
alcool şi medicamente precum şi în urma afectării stării generale de sănătate cu modificarea
mecanismelor de eliminare prin intervenţii chirurgicale sau imobilizare terapeutică (forţată).
A fi curat şi a avea tegumentele intacte
• diminuarea/incapacitatea de autoângrijire prin handicap fizic cauzat de accidente, răniri etc. şi
indiferenţă pentru igienă şi salubritate cauzată de tulburările psihice.
• diminuarea/incapacitatea de odihnă şi somn prin schimbarea mediului ambiental şi neadaptarea la
stările de stres şi suprasolicitarea intelectuală.
• afectare majoră prin obligativitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca cu vestimentaţie neajustată sau
chiar lipsa de vestimentaţie prin lezarea integrităţii fizice (traumatisme, fracturi, arsuri, aparat
gipsat).
• afectarea religioasă şi a tradiţiilor prin schimbarea mediului şi neintegrarea în noul mediu
înconjurător.
A se realiza
• eliminarea posibilităţilor de realizare pe plan intelectual şi social în urma afectării integrităţii fizice
şi psihice prin accidente, traumatisme, handicap fizic şi stări depresive.
A se recrea
• lipsa activităţilor recreative prin schimbarea mediului ambiental cu lipsa de cunoaştere a noului
mediu (spital, cămin spital, azil) sau imposibilitatea efectuării acestora, datorită lezării integrităţii
fizice şi psihice precum şi lipsa posibilităţilor financiare.
134
A învăţa
• diminuarea posibilităţilor de şcolarizare la orice nivel prin neadaptare, stări depresive, handicap
intelectual sau imposibilitatea participării cauzată de traumatisme, accidente, răniri.
SD
 de ordin fizic. Insuficienţă intrinsecă - deficit senzorial
- lipsă de sensibilitate
- afectare fizică
Dezechilibru - durere
- dezechilibru metabolic
- dezechilibru electrolitic
Surmenaj - saturaţie senzoro-perceptuală
- anxietate
- stres
- pierdere, separaţie
- pierderea imaginii corporale
 de ordin sociologic - insalubritatea mediului
- poluare
- condiţii deficitare de muncă (absenţa măsurilor de protecţie)
- lipsa amenajărilor sanitare
- sărăcie
- promiscuitate
 Lipsa cunoaşterii - insuficienta cunoaştere de sine, a altora şi a mediului înconjurător.
PROCESUL NURSING
Dx 1. Vulnerabilitatea faţă de pericole.
MD
 Predispoziţie la accidente: răniri căderi
- Neatenţia poate fi responsabilă de accidente rutiere, de muncă sau alţi agenţi traumatici, fizici,
chimici
- Tegumentele pot fi lezate prin contact prelungit cu substanţe iritante, corozive, în lipsa
echipamentului de protecţie
- Apariţia de leziuni la nivelul spaţiilor interdigitale, plici datorate umezelii, căldurii, îmbrăcăminte
neadecvată
- Deshidratarea, edemaţierea predispun tegumentele la lezare
 Predispoziţie la infecţii: gripă abces etc.
- Neîngrijirea corespunzătoare a acestor infecţii poate da complicaţii mai mari (pulmonare,
cardiace, ale sistemului nervos, septicemie)
 Predispoziţie la: îmbolnăviri frecvente, fatigabilitate, surmenaj
- îmbolnăvirile frecvente favorizează scăderea rezistenţei organismului de autoapărare
- Fatigabilitate - slăbire fizică, adinamie, lipsă de forţă.
- Surmenaj - fatigabilitatea excesivă care influenţează organismul; apare în urma unui exces de
efort fizic, psihic, muncă extenuantă
 Comportament depresiv şi agresiv
- Comportamentul poate fi modificat cu tendinţă spre depresie sau agresivitate în foarte multe boli
psihice; bolnavul poate avea tentativă de sinucidere sau poate deveni agresiv faţă de cei din jur. În
unele forme instabile în cadrul unor psihopatii, bol. pot face acte antisociale
- incendieri, în alte cazuri, bolnavii pot face acţiuni impulsive
- crimă, automutilare, sinucidere
135
Dx 2. Alterarea integrităţii fizice sau psihice ori amândouă; efectul unei boli sau al unui stres, la
nivel fizic sau psihic.
MD
 Semne inflamatorii - durere
- roşeaţă locală a regiunii respective
- tumefacţie (mărirea în volum)
- limitarea mişcărilor segmentului afectat
- căldură locală
 Semne de insecuritate psihologică
- agitaţie, iritaţie, agresivitate
- neîncredere, frică, idei de sinucidere
Ob şi IN
Ob. 1. Pac. să-şi satisfacă nevoile în funcţie de starea de sănătate şi gradul de dependenţă
IN - ajută şi suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor organismului
- determină pacientul să participe la luarea deciziilor privind îngrijirile
- administrează tratament medicamentos antiinflamator, antiinfecţios
- aplică măsurile de prevenire a complicaţiilor septice
- foloseşte metode de relaxare pasivă; de exemplu, terapie muzicală, masaj
Ob. 2. Pacientul să beneficieze de siguranţă psihologică, pentru înlăturarea stării de anxietate
IN - asigură un mediu de protecţie psihică adecvat stării de boală a pacientului, prin înlăturarea
excitanţilor psihici
- aplică tehnici de psihoterapie adecvate
- asigură condiţiile de mediu adecvate (cameră izolată, aerisită, T adecvată, semiobscuritate)
- încurajează pac. să comunice cu cei din jur, să-şi exprime emoţiile, nevoile, frica, opiniile
- învaţă pac. să folosească mijloacele de autoapărare (pentru persoanele cu risc sporit la pericol)
PROCESUL DE INGRIJIRI/NURSING
- pentru durere
Culegere de date - apreciere -
Date subiective:
• aprecierea persoanei care acuză durerea începe cu o anamneză - informaţiile ce trebuiesc obţinute
includ:
- caracteristicile şi descrierea durerii (loc, gravitate, durată, localizare); persoana trebuie rugată
să spună ce ar putea îndepărta sau nu durerea; chestionarea amănunţită ar scoate la iveală şi
speranţele bolnavului referitor la îndepărtarea durerii de către echipa de îngrijire, sau speranţa de
durere atenuată sau îndepărtată;
- datele socioculturale potrivite includ vârsta, religia, reacţia obişnuită la durere, poziţia în
familie şi responsabilitatea;
- datele despre medicamentul luat pentru durere, doză, frecvenţa şi efectul acestuia (a atenuat sau
nu durerea);
- datele subiective de localizarea, durata şi intensitatea durerii;
- datele despre existenţa factorilor asociaţi experienţei durerii, precum momentul zilei, al
săptămânii sau lunii în care apare, anumite poziţii ale corpului; anumite situaţii de mediu.
• asistenta medicală trebuie să arate încredere şi interes faţă de starea pacientului, astfel încât
pacientul să poată discuta liber toate lucrurile ce-l preocupă.
• o metodă eficace de identificare a durerii este scala lui Mc Gill:
0 - nici o durere
1 - durere uşoară
2 - disconfort
136
3 - suportabilă
4 - oribilă
5 - înfiorătoare
Date obiective:
• asistenta medicală trebuie să facă observaţii obiective la adresa pacienţilor, - datele obiective pot
clarifica răspunsurile subiective, sau pot fi singura cale în care asistenta medicajă să poată aprecia
durerea pacientului.
Semnele fiziologice ale durerii pot include:
• o valoare crescută a bătăilor inimii, frecvenţa crescută sau amplificarea R;
• presiunea diastolică sau sistolică crescută;
• paloarea tegumentelor, tensiune musculară ridicată;
• pupile dilatate, piloerecţie;
• greaţă, slăbiciune, diaforeză.
Alte modificări observabile:
• schimbări ale expresiei faciale;
• încleştarea maxilarelor, încleştarea pumnilor, vaiet amar, plâns;
• zvârcoliri în pat, apăsare a părţii dureroase;
• asistenta medicală trebuie să fie în stare să aprecieze durerea şi răspunsurile emoţionale la
aceasta, într-o manieră în care să nu pară a judeca atitudinea persoanei;
• modul în care reacţionează pacienţii ce acuză dureri, este influenţată de experienţele trecute şi nu
poate fi modificat voluntar cu uşurinţă;
• indiferent de cauza durerii sau de comportamentul în caz de durere, scopul imediat este de a
îndepărta durerea;
• cunoscând modul în care persoana priveşte durerea, putem institui măsuri adecvate pentru confort
Identificarea problemelor – analiza –
Probleme posibile:
• alterarea confortului/durere, deficit de cunoaştere
• falsă interpretare, teama de durere
Planificarea îngrijirilor. Obiective potenţiale:
• persoana afirmă/susţine ameliorarea disconfortului
• persoana sau alţii semnificativi pot:
- descrie măsurile generale de îndepărtare a durerii: starea raţională de terapie; demonstrează
exerciţii sau activităţi ce au sporit cu succes controlul inimii; descrie metoda şi frecvenţa
măsurii specifice;
- explică medicamentele prescrise: acţiune, doză, frecvenţă şi efectele secundare; descrie
momentul la care să caute ajutor medical, dacă durerea nu a fost îndepărtată precum te aşteptai;
- demonstra folosirea corectă a stimulatoarelor electrice transcutanate, dacă sunt prescrise.
Realizarea – Aplicarea îngrijirilor.
- primul pas este de a câştiga încrederea pacientului; în mod ideal, asistenta medicală a început să
aprecieze starea pac. urmărind şi acest obiectiv al câştigării încrederii; răbdarea, dorinţa de a ajuta,
evitarea prejudecăţilor sunt importante.
- intervenţiile pentru a elimina durerea se încadrează în 3 categorii:
- cele ce modifică stimulul durerii
- cele ce alterează modul de transmitere
- cele ce modifică reacţia la durere
- modificarea stimululor durerii se va face prin:
- schimbarea atitudinii cognitive şi senzoriale, se realizează prin:
- educarea pacientului (informare, explicare, înţelegere)
- promovarea autonomiei (menţinerea unui anumit control asupra activităţilor zilnic; plan zilnic,
conlucrare la elaborarea planului de îndepărtare a durerii);
- promovarea continuităţii (un program între echipa de îngrijire şi pacient, care
onora deciziile pacientului, să pună ordine în activităţile zilnice, stabilirea rutinei zilnice care să
137
reducă anxietatea şi frustarea);

- asigurarea unei relaxări/distracţii (mediu liniştit, discuţii, jocuri, plimbare, TV, terapie
muzicală)
- terapia muzicală realizează relaxare, iar tehnicile imaginative ajută la scăderea concetraţiei asupra
durerii; se folosesc pentru succes căştile de ascultat; se alege o muzică lentă, relaxantă după gust
şi de preferinţă fără cuvinte; se va asculta 20-30 mininute neîntrerupte, de 2 ori/zi; are efect la
durerea uşoară şi moderată.
- folosirea unor exerciţii de:
- respiraţia ritmică = respiraţia rară, se executa de la 1 la 20 minute; este utilă înaintea unor
tehnici complexe;
- respiraţia adâncă = cu ţinerea aerului, expiraţie-căscat, aplicată mai ales preoperator;
- relaxarea maxilarelor =uşor de explicat; utilă în durerea postoperatorie;
- relaxarea progresivă = în care pacientul va alterna încordarea cu relaxarea diferitelor grupe
musculare; necesită aproximativ 15 min. pentru fiecare şedinţă; se aplică pacienţii cu dureri
prelungite şi stării de anxietate; nu influenţează numai psihicul, care ajută pac. în relaxarea
musculară totală;
- promovarea exerciţiului (în situaţii selectate exerciţiul este prescris pentru a atenua disconfortul;
pacientul trebuie încurajat permanent, supravegheat pentru a nu face ce ar fi dureros sau nu dă
rezultatele dorite; activitatea, îmbrăcatul şi mâncatul pot fi exerciţiile grele pentru cel obişnuit să le
efectueze zilnic; speranţa rezonabilă trebuie stabilită referitor la nota şi frecvenţa exercitiilor;
efectuarea exercitiilor poate servi ca o formă de a distrage atenţia)
- promovarea odihnei, relaxării şi a somnului: (se dezvoltă un plan care să îmbunătăţească odihna;
diverse modele uzuale de somn şi odihnă, se stabilesc pentru reducerea numărului de întreruperi a
somnului în cursul nopţii pentru a verifica funcţiile vitale, asigurarea unui mediu liniştit după o
anumită oră, oferirea unei băuturi calde necafenizată înainte de somn, asigurarea perioadelor de
odihnă în cursul zilei şi administrarea unui somnifer sau a unui calmant la aceeaşi oră, în fiecare
seară; poziţie confortabilă ce poate fi menţinută pentru 2-3 ore, poziţie relaxantă);
- ameliorarea izolării sociale care poate apare la bolnavii cu dureri dintr-o varietate de motive
(natura gravă a bolii, izolarea în cazul unei afecţiuni contagioase, spitalizarea la distanţă mare de
familie, perioade extinse de spitalizare etc); soluţiile sunt diferite, de la caz la caz, asistenta
medicală consideră izolarea ca o problemă a pacientului ce va trebui să fie introdusă în planul
nursing (alegerea colegilor de cameră, vizite frecvente ale familiei sau prietenilor, discuţii deschise
cu pacientul etc.)
- asigurarea stimulării cutanate (masarea uşoară a zonei dureroase – picioare, braţe, tâmple –
aplicare de căldură sau frig, aplicarea de gheaţă, frecarea uşoară cu un burete ud, frecţie cu mentol,
vibromasaj)
- reducerea stimulilor dureroşi (sprijinul părţilor dureroase pentru a preveni creşterea durerii prin
mişcarea articulaţiilor, muşchilor şi ligamentelor; centuri chirurgicale pentru sprijinirea
abdomenului; corsete, ortheze şi mulaje folosite pentru imobilizarea coloanei vertebrale; patul rigid,
paturile speciale)
- reducerea stimulării vizuale şi auditive (atenţie la zgomotul în mediul ambiant, la folosirea
radioului şi TV care obosesc; noaptea lumina este stinsă sau folosită cea de veghe; planurile vor fi
astfel alcătuite pentru a fi un număr mic de persoane implicat în îngrijiri)
- atingerea terapeutică este o terapie mai puţin tradiţională, sunt foarte puţine asistente medicale
pregătite în acest domeniu; se pot folosi la anumiţi pacienţi şi în cazul unor anumite tipuri de durere
Modificarea perceperii durerii se va realiza prin:
- medicamente calmante (asistenta medicală va cunoaşte efectele medicamentelor, curba timpului
de apariţie a efectului, gradul de eficienţă şi momentul în care se întrerupe efectul; efectul unui
medicament variază în funcţie de momentul administrării şi de starea fiziologică a pacientului)
- medicamente folosite pentru a atenua cauza durerii:
- salicilate = aspirina; antiiritante = unguente, emolienţi;
- AINS = fenilbutazona, indometacin, nalfon, naprosyn, motrin etc.
138
- medicamente folosite pentru controlul durerii = multe dintre ele acţionează la nivelul
receptorilor creierului şi sunt de fapt morfinele exogene
- narcotice = morfina, codeina; sintetice-demerso, dolaphine (atenţie la doză şi răspuns în
raport cu starea fiziologică a pacientului), meperidine, methadone, pentatocine etc. Atenţie! la
pericolul creării dependenţei prin utilizarea narcoticelor, asistenta medicală trebuie să
aprecieze pacientul de fiecare dată când este necesară administrarea unui astfel de
medicament.
- sedative = permit somnolenţa şi relaxarea pentru a analgezicul să fie mai eficient
- substanţe antianxioase – tranchilizante, care pot modifica dispoziţia pacinetului (diazepam, valium
sau librium)
- stimulatorii electrici şi transcutanaţi ai nervilor (TENS) au baterie şi sunt purtaţi extern de pacienţi
- scopul este de a modifica reacţiile sensibile prin blocarea sau schimbarea stimulării dureroase cu o
stimulare percepută ca fiind mai puţin dureroasă sau nedureroasă (este o metodă invazivă)
- stimulatorii pentru măduva spinării, sunt similari TENS cu excepţia plasării electrolizilor în
apropierea sau în jurul măduvei; sau plasaţi percutan în spaţiul epidural
Proceduri neurochirurgicale:
- neurectomia = susţinerea nervilor periferici sau cranieni din zona dureroasă; de ex. nevralgia de
trigemen; o dificultate a metodei o constituie regenerarea nervului periferic
- rizotomia = rezecţia căii nervoase posterioare înainte de intrarea sa în măduva spinării; de ex.
carcinomul pulmonar, la reducerea spasticităţii severe a persoanelor cu paraplegie; necesită îngrijiri
şi educaţie specială a pacienţilor ce au suferit intervenţia
- cordotomia = intervenţia este realizată pentru reducerea durerii care nu poate fi stăpânită; de ex.
carcinom întins al pelvisului; se acordă îngrijiri asemănătoare cu pacientul care a suferit o
laminectomie cervicală
- blocaje ale nervilor = presupun injectarea unei substanţe ca analgezicele locale sai agenţii
neurolotici (ex. alcool sau fenol) în apropierea nervilor pentru blocarea conducerii impulsurilor prin
nervi; sunt folosite frecvent pentru ameliorarea simtomatică (ex. dureri cronice asociate cu boli
vasculare periferice; nevralgia de trigemen, cauzalgia şi cancerul)
- acupunctura = este o formă antică de tratare a bolilor, care poate fi utilizată şi pentru înlăturarea
durerii; teoria controlului reacţiei durerii oferă cea mai bună explicaţie a succesului = stimularea
locală a fibrelor cu diametru mare prin ace „închide poarta” pentru durere
Modificarea răspunsului la durere se poate obţine prin:
- scăderea anxietăţii pacientului şi familiei (pregătirea pentru durere, de ex. naşterea, durerea
postoperatorie; liniştirea pacientului şi familiei, exprimarea preocupării faţă de pacient, atenţie la
nevoie paceintului)
- educaţie, care va fi cuprinsă în planul de îngrijiri
- educaţia variază cu fiecare pacient, dar poate include cauza durerii chiar şi din punct de vedere
fiziologic, dacă pacientul doreşte să o cunoască (ex. pregătirea preoperatorie sau procesuri de
investigaţie ce vor fi explicate pentru a înţelege necesitatea pentru el, a efectuării acestora)
- ajutorul spiritual apare necesar pentru mulţi pacienţi care nu mai au speranţe
- credinţa lor religioasă îi poate ajuta să considere durerea ca pe ceva obişnuit şi deci să o suporte
(ex. aranjăm o întâlnire a pacientului cu îndrumătorul spiritual, îi citeşte Biblia sau alte cărţi
religioase)
- ajutor de natură psihiatrică pentru pacientul suferind de durere cronică sau nestăpânită care poate
fi trist, ostil sau anxios
- as. med. îl va sprijini pentru a accepta, a înţelege acest ajutor terapeutic
- baza acestei terapii o reprezintă ideea că ”un comportament va tinde să apară mai frecvent dacă
este urmat în mod consistent de o răsplată”, precum recompense (ex. încurajarea şi felicitarea
pacientului care a îndeplinit exerciţiile propuse); dacă a încercat o nouă metodă de diminuare a
durerii (ex. cea a relaxării) este de aşteptat ca durerea să se amelioreze sau să dispară, aceasta fiind
de fapt răsplata
139
- biofeedback = termen general care include un grup de tehnici prin care individul învaţă să-şi
controleze activităţile corpului care în mod obişnuit sunt considerate involuntare
- individul poate fi conectat la dispozitive ce monitorizează bătăile inimii, numărul de respiraţii,
tensiunea musculară (electromiograf), activitatea cerebrală (EEG) şi răspunsul galvanic al pielii
- pacientul se concentrează asupra activităţii şi durerea este mai puţin intensă
- scopul este să te adaptezi la aceasta şi astfel să suprimi durerea
- pregătirea autogenică utilizează acelaşi tip de autoreglare pentru a modifica funcţii autonome ale
SN ca P, TA, sau tensiunea musculară (ex. practicile utilizate în meditaţia transcedentală)
- hipnoza îi ajută pe indivizi să-şi modifice propria percepţie a durerii prin acceptarea unor sugestii
pozitive, făcute subconştientului
- persoanele sunt diferite ca sugestibilitate şi capacitate de a încerca această modalitate
- promovarea nutriţiei ştiind că apetitul este afectat de durere
- apetitul poate fi îmbunătăţit oferindu-se preparate în cantităţi mici, prezentate atractiv şi
manifestând un sincer interes faţă de reacţiile pacientului la mâncare; alimentele care nu plac, nu se
oferă
- promovarea eliminărilor – pacientul cu dureri moderate până la severe poate suferi de constipaţie,
sporind astfel disconfortul general şi anxitatea
- se va monitoriza eliminarea intestinală sau se instruieşte pacientul şi familia pentru realizarea ei:
se creşte cantitatea de lichide (zilnic 2500 – 3000 ml), va face mişcare, va consuma fructe, sucuri de
fructe, tărâţe, fibre sau alte alimente cunoscute de pacient ca fiind stimulatoare a defecaţiei
- prevenirea sinuciderii care poate fi posibilă la un pacient cu durere severă continuă şi insuportabilă
- durerea este demoralizantă mai ales când nu poate fi controlată prin medicaţie şi când pacientul
cunoaşte sau suspectează că nu există o rezolvare definitivă a acesteia
- planurile de îngrijiri ce privesc protecţia unor astfel de pacienţi, trebuiesc individualizate şi depind
de faptul că pacientul este imobilizat la pat
140
NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Definiţie. Este o necesitate proprie individului de a purta îmbrăcăminte adecvată după
circumstanţe, temperatura zilei, activitate, pentru a-şi proteja corpul de rigorile climei (frig, căldură,
umiditate), permiţându-i o libertate a mişcărilor.
Are ca scop asigurarea stării de confort, protecţie, intimitate, constituind un mod de comunicare
non-verbală şi un factor determinant pentru aprecierea personalităţii individului sau aparteneţa la un
grup, comunitate, ideologie, categorie socială, vârstă.
 biologici
- Vârsta: temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură veşmintele
adecvate pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii mediului ambiant.
- Copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă decât persoanele adulte,
deci trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase (copiii au tendinţă mai mare de pierdere a
temperaturii datorită unui sistem de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar vârstnicii, datorită
diminuării funcţiilor organismului).
- Talie, statură: în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie de talie şi
statură.
- Activitate: pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitate poartă
veşmintele adecvate.
 psihologici
- Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte sau obiecte care sunt
semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea cărora le aparţin. în plus, purtarea uniformei
permite indivizilor să se distingă în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup.
- Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit exprimarea unor sentimente şi
a unei stări de confort psihic
 sociologici şi culturali
- Clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă veşminte care să le permită menţinerea temperaturii
corpului; pentru a împiedica acumularea de căldură şi umiditate se vor purta veşminte albe, largi,
ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare închisă şi groase menţin temperatura corpului în
limite normale, împiedicând pierderea căldurii.
- Statutul social: societatea, prin normele sale, impune indivizilor un statut care-i obligă să se
îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească rangul lor social. După condiţiile financiare,
pot apărea limite în alegerea şi purtarea îmbrăcămintei.
- Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea veşmintelor.
Siguranţa muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de vestimentaţie, protectiv
împotriva accidentelor, frigului, zgomotelor etc.
- Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de aceea, oamenii adoptă
îmbrăcămintea care îi va distinge de ceilalţi (portul popular).
MD
 Semnificaţia veşmintelor
- Veşminte: tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează - ele sugerează apartenenţa
sau neapartenenţa la un grup social, profesional, cultural, religios etc.
 Alegerea personală - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului, ocazii
festive, protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare, modă)
 Sortarea veşmintelor - adecvate funcţiilor psihologice; în concordanţă cu importanţa acordată
îmbrăcămintei şi ţinutei personale.
 Calitatea veşmintelor - adecvate climatului, statutului socio-cultural
 Proprietatea veşmintelor - reliefează nivelul socio-economic, statutul social
141
 Purtarea de obiecte semnificative - pune în evidentă rangul social, însemnătatea personală

(prin medalion, talisman), funcţie religioasă, secta religioasă, calitatea de funcţionar de stat, ritualuri
etc.
 Exigenţe în intimitate - modă, norme sociale; ordonat, curat tot timpul, în orice activitate
- funcţională, estetică
 Capacitatea fizică de îmbrăcare şi dezbrăcare - mobilitate articulară, tonus muscular,
maturitate psiho-motorie
 Talie şi statură - vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.
IN - MI
- învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii mediului
înconjurător, activităţii, vârstei
- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile dorite
NESATISFACEREA NEVOII DE A SE ÎMBRACĂ Şl DEZBRĂCA

A comunica
• diminuarea comunicării prin obligaţia purtării uniformei de spital cu impact direct asupra afectării
personalităţii, imaginii de sine.
• degradarea posturii şi mobilizării prin îmbrăcăminte impusă de afecţiune.
• hipo-hipertermie determinată de portul uneiîmbrăcăminţi neadecvate sezonului şi temperaturii
ambiante din salon.
A respira
• respiraţie deficitară cauzată de obiceiuri vestimentare, pudoare, preferinţe şi modificări fiziologice.
A mânca şi a bea
• dezechilibru alimentar şi hidroelectrolitic determinat de credinţe religioase care impun anumite
obiecte vestimentare şi negativism.
A elimina
• micţiuni, relaxare, incontinenţă de urină şi materii fecale prin diminuarea incapacitatea de a se
îmbrăca.
• disconfort prin îmbrăcăminte strâmtă, incomodă, neajustată la talie, statură cu risc de tulburări
trofice cutanate şi afecţiuni dermatologice din cauza materialelor iritante, alergene şi cusături
neadecvate.
• alterarea odihnei şi somnului prin îmbrăcăminte rigidă, strâmtă, neadecvată sezonului.
A evita pericolele
• risc potenţial de lezare a integrităţii fizice, prin portul unei vestimentaţii neajustate.
• incapacitatea de a purta îmbrăcăminte şi obiecte tradiţionale, religioase, din cauza anturajului şi
patologiilor asociate.
A se realiza
• diminuarea/incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca restrânge posibilitatea de participare la viaţă
socială, ocazii festive.
A se recrea • lipsă de activităţi recreative prin vestimentaţie necorespunzătoare şi afecţiuni care
impun o anumită ţinută.
A învăţa
• inadaptare, accentuarea sentimentului de devalorizare, izolare prin diminuarea sau incapacitatea
de a se îmbrăca şi dezbrăca.
142
Dx
1. Dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca
2. Dezinteres pentru ţinuta vestimentară
3. Neîndemânare în a-şi alege haine potrivite
SD
 de ordin fizic
Incapacitatea intrinsecă
- lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi)
- diminuarea motricitatii membrelor superioare (slăbiciune, paralizie, hipotonie, pareze)
- absenţa unui membru superior sau unei porţiuni din membru (bont)
Incapacitatea extrinsecă - obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate
gipsate, sisteme de imobilizare - chingi, benzi adezive, pansamente, plăgi)
Dezechilibre - durere
- slăbire
- fatigabilitate
- tulburări de gândire
- anxietate
- stres
- pierderea imaginii de sine
- pierderea/separaţia
 de ordin socio-economic
- eşecuri
- conflicte
- sărăcie
 Lipsa de cunoaştere - insuficienta cunoaştere de sine, a mediului înconjurător.
PROCESUL NURSING
Dx.
1. Dificultatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
2. Dezinteresul pentru ţinuta vestimentară
MD
 Dificultatea / incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
- Dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii
- Dificultatea sau incapacitatea de a-şi mişca membrele superioare
- Dificultatea de a se încălţa şi descălţa
 Dezinteresul faţă de ţinuta sa
- Apatie în a se îmbrăca
- Acces de melancolie
 Refuzul de a se îmbrăca şi dezbrăca
 Alegerea inadecvată de veşminte

- îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare
 Veşminte inconfortabile
- Neadecvate taliei; masei corporale
 Dezbrăcare continuă
143
Ob şi IN
Ob. 1. Pac. să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca în termen de ... zile
IN
- educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea personalităţii
- notează zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca
- supraveghează cu ce se îmbracă
- explica legăturile dintre ţinuta vestimentara, imagine şi stima de sine
Ob. 2. Pacientul să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur în termen de ... zile
IN
- identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite
- îi acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca; recomandă, dacă ameţeşte, să se îmbrace
în fotoliu şezând
- sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor de îmbrăcat, cu mod de
încheiere simplu; încălţăminte fără şiret
- face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul descriindu-i gestica necesară îmbrăcării
- asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de paralizii ale membrelor, susţinând membrul
paralizat în timpul îmbrăcării; începe îmbrăcarea cu membrul paralizat şi apoi cu cel sănătos şi
dezbrăcarea în mod invers.
Ob. 3. Pacientul cu tulburări psihice recâştigă independenţa de a se îmbrăca şi dezbrăca în termen
de ... zile
IN
- evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de comportament, orientându-l regulat în timp
şi spaţiu
- solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu respect şi răbdare, respectând ritmul
acesteia - explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în limbaj inteligibil
- aşează obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar hainele în ordinea folosirii lor şi solicită
pacientului la dezbrăcare să le pună în ordine inversă
Îmbrăcarea şi dezbrăcarea pacientului.

Scop: - protejarea corpului şi asigurarea intimităţii.
IN
- alegerea lenjeriei în funcţie de:
- sex (cămaşă de noapte sau pijama)
- temperatura mediului
- vârstă
- talie şi statură (să asigure lejeritatea mişcării)
- de integritate fizică şi psihică a pacientului (comodă şi cu mod simplu de încheiere)
- pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului
- explicarea tuturor gesturilor ce urmează a fi efectuate
- încurajarea pacientului să participe, pe cât posibil, în funcţie de capacitatea şi limitele sale fizice
- felicitarea pentru fiecare progres
- ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea integrală a tehnicii (la nevoie, se
efectuează de către două asistente)
DE REŢINUT:
- în cazul afecţiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea membrului
sănătos, îmbrăcarea începând cu membrul afectat.
- în cazul afecţiunilor la membrele inferioare, nu se recomandă pijamaua
- susţinerea membrului paralizat
- acordarea de timp suficient pacientului pentru a efectua tehnica
- abordarea pacientului cu răbdare şi calm.
144
NEVOIA DE A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

Nevoia de a se realiza, reprezintă necesitatea oricărui individ de a desfăşura activităţi care-i
permit să-şi satisfacă nevoile, să aibă o existenţă utilă pentru el sau alţii.
Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau şef - subaltern
pot genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are nevoie de consideraţie,
dragoste, stimă şi respect reciproc în activitatea pe care o desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este personală şi unică.
Unii au nevoie de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce alţii pot să aprecieze
just criticile şi să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a nu deveni o
povară, ci o plăcere.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
 biologici
Vârsta şi creşterea. Activitatea dominantă a copilului este jocul. Acesta permite copilului să se
dezvolte, să cunoască mai adânc lumea înconjurătoare şi să se integreze în societate. Prin joc el
reuşeşte să cunoască. Jocul influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie, memorie,
imaginaţie, gândire, sentimente, interese, voinţă. Se practică jocuri colective, jocuri în care apar
conducători şi conduşi şi care dau posibilitatea de afirmare.
Preadolescenta este vârsta când însemnate sunt relaţiile lui cu societatea. Activitatea dominantă
este învăţătura, dar copilul preadolescentă participă şi la jocuri. Sunt preferate jocurile de echipă,
de întrecere, care cer inventivitate, dârzenie, dăruire.
Specifică vârstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a personalităţii proprii.
Conştiinţa de sine se afirmă puternic, începe să cunoască, observând pe alţii şi comparându-se cu
ei. Este mai critic faţă de alţii decât faţă de sine.
Adolescenţa - experienţa, nivelul intelectual şi experienţa socială permit o mai mare
independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi responsabilităţi pentru faptele
săvârşite. Adolescenţa este vârsta formării unui ideal în viaţă, a proiectării personalităţii
adolescentului în viitor; el este capabil să lupte pentru realizarea acestora. Se autoapreciază mai
corect, începe să suporte criticile, să ţină cont de punctul de vedere al altora.
Maturitatea - adultul, care joacă mai multe roluri în societate, este pus în valoare pe măsura
alegerii acestora şi a satisfacţiei pe care aceste roluri le dau aspiraţiilor lui. Interesul şi pasiunea
faţă de muncă, atingerea scopului propus, reprezintă un puternic factor de bucurie. Persoanele
în vârstă pot, de asemenea, să-şi pună în valoare activităţile pe care le înfăptuiesc conform
gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind experienţa acumulată. Este unul din cei mai importanţi
factori ai longevităţii.
Constituţia şi capacităţile fizice. Indivizii trebuie să-şi aleagă activităţile care să le permită să se
realizeze în concordanţă cu constituţia şi capacităţile fizice, încredinţarea unor mari răspunderi sau
activităţi ce solicită eforturi deosebite unor persoane nepotrivite pentru astfel de sarcini le
copleşesc şi este cauza majoră a oboselii fizice şi nervoase.
 psihologici
- Emoţiile. Apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi presupun evaluarea,
acordarea de semnificaţie valorică activităţilor desfăşurate. Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea
şi bunăstarea influenţează satisfacerea acestor nevoi.
 sociologici
- Cultura în funcţie de cultură, indivizii îşi aleg o profesie care să le permită afirmarea prin folosirea
cunoştinţelor acumulate.
- Rolurile sociale. Individul are libertatea alegerii studiilor şi a muncii sale, se poate realiza deplin
în funcţie de normele sociale. De asemenea, individul se realizează în funcţie de rolurile pe care le
145
joacă în societate pe măsura pregătirii sale, a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor
roluri.
MI
 Integritatea fizică şi psihică. Activitatea optimă a funcţiilor fiziologice în raport cu constituţia
individului. Dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru orice gen de
activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale.
 Manifestări de bucurie şi fericire - Activitatea pozitivă (stările de satisfacţie, mulţumire,
bucurie, entuziasm, dragoste, caritate) este de obicei creatoare, sursa sănătăţii organice şi psihice,
deoarece se asociază cu creşterea energiei vitale, cu crearea unei atmosfere de destindere.
 Autocritica - Tendinţa de a lua hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, ca o formă de exprimare a
independenţei voinţei, se conjugă cu adoptarea unei atitudini critice faţă de ideile şi acţiunile proprii
şi cu receptivitatea faţă de opiniile celor din jur.
 Luarea de decizii - Rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi urgentă
şi adoptă hotărârea cea mai potrivită.
 Stima de sine - Aprecierea obiectivă a capacităţilor, a trăsăturilor caracteriale predominante
prin comparaţie cu alţii; o trăsătură a cunoaşterii de sine este demnitatea; demnitatea înseamnă
conştiinţa propriei valori în condiţiile respectului faţă de alţii, a neacceptării înjosirii şi a puterii de a
adopta decizii.
 Imaginea de sine - Să-i placă înfăţişarea sa, aspectul pe care îl are şi să fie sănătos
 Comportamentul (legat de stadiul de dezvoltare)
- Copilul. Mulţumire faţă de un succes şcolar.
- Aprecierile pe care le fac învăţătorul/profesorul, părinţii, colegii asupra muncii lui îi provoacă
emoţii puternice de bucurie şi satisfacţie şi-i stimulează voinţa de a se afirma.
Activităţi sportive: - inventivitate, dârzenie, dăruire pentru reuşita echipei.
Activitate pe plan social, familial: - îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu
seriozitate, răspundere
- Adulţi şi persoane în vârstă.
Dragoste faţă de muncă: - interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi
capacitatea de a muncii.
Aprecierea muncii: - munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în
echilibru cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea colectivului şi condiţiile de
lucru corespunzătoare: respecta-rea tuturor normelor igienice, aparatura corespunzătoare, colectiv în
care predomină relaţiile de ajutor, respectul reciproc - sunt factori care stimulează activitatea.
 Ambiţia - Dorinţa arzătoare de a realiza cât mai mult în activitatea depusă
 Motivaţia - Totalitatea motivelor care-l determină să efectueze activităţi prin care să se
realizeze
 Roluri sociale - Stăpânirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine
satisfacţia realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în societate)
 Folosirea timpului liber - Apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.)
dau posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi utile
NESATISFACEREA NEVOII DE A SE REALIZA

afectează relaţia cu celelalte nevoi, astfel:
A comunica • comunicare ineficace la nivel afectiv.

A se mişca, a avea o bună postură • imobilitate, poziţie neadecvată.
A respira • modificări ale amplitudiniii şi rolului respirator.
A-şi menţine temperatura în limite normale • scădere sau creştere uşoară.
A se alimenta şi hidrata • alimentaţie şi hidratare neadecvată în surplus sau în deficit.
A elimina • eliminare necorespunzătoare cantitativ/calitativ.
A fi curat, a avea tegumente integre • dezinteres faţă de măsurile de igienă a teg. şi muc.
A dormi, a se odihni • insomnie, disconfort, oboseală.
146
A se îmbrăca, a se dezbrăca • dezinteres faţă de îmbrăcămintea sa.

A evita pericolele • vulnerabilitate, atingeri ale integrităţii fizice sau psihice sau ambele.
A acţiona după credinţe şi valori • neglijenţă, neputinţă.
A se recreea • diminuarea centrului de interes.
A învăţa • ignoranţă.
IN pentru menţinerea independenţei.

- se informează asupra dorinţelor şi posibilităţilor intelectuale şi fizice ale persoanei
- îl ajută să-şi facă un plan zilnic
- orientează persoana spre acele activităţi corespunzătoare capacităţii sale şi care-i permit să se
realizeze
- încurajează orice activitate care interesează
- îl stimulează şi susţine pentru a obţine performanţa dorită
Dx.
1. Devalorizarea
2. Neputinţa
3. Dificultatea de a se realiza
4. Dificultatea de a-şi asuma roluri sociale
SD
 de ordin fizic:
- diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns fizic, obstacol pentru
mişcări, durere
 de ordin psihologic:
- tulburări de gândire, anxietate, stres, pierderea imaginii de sine, pierdere-separare, situaţia de criză
 de ordin sociologic:
- eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi reglementări în dezacord cu valorile
individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienta cunoaştere de sine, a altora, a mediului
PROCESUL NURSING
Dx 1. Devalorizarea: percepţia negativă pe care individul o are faţă de valoarea personală şi
competenţa sa.
MD
 Sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine - Pacientul nu poate accepta noua
stare în care se găseşte, modul cum arată, înfăţişarea sa
 Dificultatea în a participa la activităţi obişnuite sau noi - Starea de dependenţă în care se
află nu-i permite participarea la activităţi
 Descurajare, depresie - Stare sufletească de tristeţe asociată cu nemulţumire
 Sentimente de izolare, de inutilitate, de respingere - îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în
diverse activităţi
 Incapacitatea de a trece peste dificultăţi - Nu poate depăşi anumite momente critice care i-au
diminuat încrederea în sine
 Somnolenţă, pasivitate - Senzaţie de somn, indiferenţă la ce se întâmplă în jurul său
 Agresivitate - Comportament provocator pus mereu pe ceartă
 Diminuarea motivaţiei, interesului, concentrării - Pacientul nu consideră necesar să
efectueze activităţi, este dezinteresat, neatent
 Incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă - Starea de dependenţă fizică, psihică sau
socială nu-i permite pacientului efectuarea activităţilor preferate
 Disperare - Starea de deznădejde, dezolare, suferinţă deosebită
 Obsedare de problemele sale - Pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale,
care au prioritate faţă de activitatea depusă, în vederea realizării
147
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să fie conştient de propria sa valoare şi competenţă
IN
- ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime sentimentele privind dificultatea de a se
realiza
- ajută pacientul să identifice motivele comportamentului său, apreciază posibilităţile fizice şi
intelectuale
- sesizează orice formă de interes pentru o anumită activ. şi-l antrenează în desfăşurarea ei
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată utile
- observă şi notează orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie, satisfacţie)
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului
- identifică cu pac. factorii care îl împiedică să se realizeze: familia, limite economice, starea de
sănătate
Ob. 2. Pacientul să-şi recapete interesul faţă de sine şi de alţii
IN
- cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului
- îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale
- îl susţine în stabilirea unor proiecte
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său
- îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în colectiv
- observă reacţiile de satisfacţie sau de nemulţumire ale pacientului
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăieşte şi a celor din jur
Dx. 2. Neputinţa: percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o situaţie dată.
MD
 Conflict personal - incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă
de rolurile profesionale alese sau impuse se datorează conflictului dintre valorile individului şi
normele sociale sau starea de sănătate
 Eşec profesional - nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul
profesional pe care l-a ales sau i s-a impus
 Dificultate în a lua decizii şi a controla evenimentele - pacientul nu poate lua deciziile cele
mai potrivite în timp util, nu poate cunoaşte şi corela evenimentele
 Apatie - prezintă lipsă de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă
 Retragere, resemnare - renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în
această situaţie
 Docilitatea - se supune cu uşurinţă unor decizii care nu-i aparţin
 Agresivitate - caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv
 Fatalitatea - consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod prestabilit de o
forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile
 Lipsa de ambiţie - nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume
 Agasare - stare de enervare, de iritare pe care pac. o are în permanenţă sau periodic
 Tristeţe - stare sufletească apăsătoare, însoţită de mâhnire, amărăciune
 Sentiment de inferioritate - stare de dezavantaj pe care pacientul o percepe în comparaţie cu
ceilalţi
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să-şi recapete încrederea şi stima de sine.
IN - identifică, prin observaţie şi conversaţie cu pacientul, cauza neputinţei sale şi situaţiile care îi
provoacă sentimentul de inutilitate
- câştigă încrederea pacientului prin modul său de comportare şi prin discuţiile purtate
- îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale
- îl consultă în planificarea activităţilor propuse
148
- informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc

- observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor îl convinge de importanţa lor şi de
responsabilitatea ce-i revine
Ob. 2. Pacientul să poată realiza şi aprecia obiectiv activităţile sale

IN - orientează pacientul spre alte activităţi decât cele anterioare în raport cu capacităţile sale
- ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor şi obţinerea
independenţei
- ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile de control care-l ajută în aprecierea
activităţii sale zilnice, a obiectivelor realizate, a idealurilor sale
- observă obiectivitatea aprecierilor pacientului
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului
Rolul asistentei în promovarea unui concept pozitiv despre sine.

 Conceptul de sine
- reprezintă percepţia subiectivă pe care o are o persoană despre ea însăşi din punct de vedere fizic,
emoţional şi social
- se exprimă prin comportament, cuvinte, sentimente
 Componentele conceptului despre sine
- identitatea se referă la unicitatea individului, obţinută în timpul fazei de socializare
- imaginea corporală este imaginea pe care un individ şi-o face despre propriul corp
- stima de sine este aprecierea valorii personale
- performanţa rolului este comportamentul prin care o persoană participă la un grup social
 Factori care afectează componentele conceptului despre sine
- identitatea - probleme sexuale, alcool, droguri, viol, agresiune, spitalizare, separarea familială
- imaginea corporală - alterarea funcţiilor senzoriale şi motrice; - obezitatea;
- pierderea unui organ sau a unei funcţii; - prezenţa unei cicatrice.
- stima de sine - incapacitate de satisfacere a nevoilor; - eşecuri repetate; - viol, agresiune
- dependenţa de alţii; - neglijenţa familiei, prietenilor, colegilor.
- performanţa rolului - incapacitatea de a îndeplini un rol, - izolare socială forţată
- interdicţia de a îndeplini un rol pentru care eşti pregătit
 Reacţia pacientului cu un concept de sine perturbat
- evită conversaţia şi interacţiunea cu alţii
- are aspect neîngrijit
- îşi găseşte refugiu în alcool, droguri, fumat excesiv
- este indecis
- nu poate să-şi rezolve problemele
- îşi ascunde unele părţi ale corpului
- exprimă critici severe faţă de sine şi faţă de alţii
- prezintă anxietate, teamă, disperare
- manifestă ostilitate, mânie, furie
- se consideră un ratat
- are impresia că este neglijat de cei din jur
- îşi exprimă lipsa de încredere faţă de personalul ce-l îngrijeşte
Intervenţii-execuţie
a) stabilirea unei relaţii terapeutice
- manifestarea unui interes susţinut faţă de pacient şi o atitudine înţelegătoare
- ascultarea pacientului cu atenţie, arătându-i că are timp pentru el
- respectarea pacientului
- abordarea de subiecte care-l privesc
b) ajutarea pacientului în definirea conceptului de sine
- i se vor adresa întrebări pentru a afla modul în care pacientul se percepe
149
Exemple:
- Ce faceţi mai bine?
- Ce talente aveţi?
- Cât de uşor vă exprimaţi opinia când este diferită de a celorlalţi
- Ce părere aveţi despre profesia dumneavoastră?
- Vă simţiţi apreciat?
- Care este idealul dumneavoastră?
- Ce responsabilităţi aveţi în familie? etc.
- va fi încurajat să-şi exprime sentimentele
- va fi ajutat să descrie modul cum percepe el raporturile cu alţii
c) ajutarea pacientului de a se adapta la rolul de bolnav
- îl încurajează să-şi privească rana şi să utilizeze aparatele auxiliare (baston, cârjă, cadru)
d) menţinerea identităţii pacientului
- i se permite folosirea obiectelor şi lucrurilor personale la care ţine mult
e) ajutarea pacientului în regăsirea unui concept de sine pozitiv constă în:
- a-l învăţa autoîngrijiri adaptate lui
- a-l încuraja să afirme „eu pot"
- a-l incita să aibă iniţiativă în materie de autoîngrijiri şi readaptare
- a-l încuraja în menţinerea unui aspect fizic plăcut şi îngrijit (să se coafeze, să se radă etc.)
- a face bilanţul progreselor sale efectuând împreună evaluările
- a-i aprecia progresele făcute
- a-l încuraja să-şi identifice resursele, pentru schimbarea comportamentului (interes pentru
activităţi artistice, sportive, estetice, organizatorice etc.)
- a nu manifesta dezgust sau repulsie faţă de aspectul pacientului a nu-l judeca sau critica în
timpul acordării îngrijirilor
- a-i respecta intimitatea
- a încuraja familia să-i acorde suportul de care are nevoie şi să accepte schimbarea dinamicii
familiale
- asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă
DE REŢINUT!
- este important să se planifice activităţi pe care pacientul să le poată îndeplini; sarcinile nu trebuie
să fie dificile, pentru că este de preferat un succes mic, decât riscul unui eşec într-o sarcină
importantă. Sarcinile să aibă dificultăţi progresive, pentru atingerea obiectivului schimbările să se
facă gradat, pentru a da pacientului timp suficient să se adapteze şi să evite compromiterea, din nou,
a conceptului despre sine. Intervenţiile trebuie să se bazeze pe principiul că pacientul trebuie mai
întâi să ia cunoştinţă de problemele şi agenţii stresanţi care-l asaltează şi apoi să le înţeleagă şi să
acţioneze pentru a le depăşi. IN trebuie să interacţioneze cu pacientul şi familia acestuia.
150
NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI ŞI

VALORI, DE A PRACTICA RELIGIA
Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale reprezintă necesitatea pentru orice individ
de a cântări gesturile, acţiunile sale conform cu noţiunea sa personală de bine sau de rău, de
dreptate şi după o ideologie proprie.
- fiinţa umană nu poate exista izolată;
- viaţa nu este nici pasivă şi nici statică, este în continuă schimbare din punct de vedere social şi
interacţional;
- viaţa implică o creştere şi o schimbare cu toate dimensiunile variate ale existenţei - socială,
economică, psihologică, emoţională şi spirituală, fizică şi intelectuală; presupune interacţiunea
dintre oameni şi lumea din jurul nostru;
- individul prin viaţa sa, are dreptul de a exista şi libertatea de a se bucura de trecerea de la un stadiu
la altul al vieţii;
- a trăi înseamnă experienţele indivizilor şi grupurilor de indivizi şi relaţiile noastre ca altul, cu
mediul ambiant şi cu generaţiile următoare;
- naşterea, îmbătrânirea şi moartea sunt fenomene universale, dar în acelaşi timp, individuale;
- moartea este o temă controversată, insuficient discutată, adesea ignorată, este un fenomen fizic,
psihologic, social şi religios, care îl afectează pe individ în totalitatea sa = corp, spirit, emoţii,
experienţa de viaţă.
 biologici
- Gesturile şi atitudinile corporale: permit pacientului să îşi satisfacă această nevoie, în funcţie de
convingerile proprii, de apartenenţa religioasă sau de amândouă
 psihologici
- Căutarea, cercetarea sensului vieţii şi morţii: fiinţa umană caută de milenii sensul vieţii şi al
morţii; urmărirea acestui obiectiv face individul să realizeze gesturile şi ritualurile care răspund
credinţelor/convingerilor şi valorilor sale
- Dorinţa de a comunica cu Fiinţa supremă sau cu cosmosul: fiinţa umană, în esenţa şi spiritul său,
se simte legată de Fiinţa superioară sau energia cosmică şi înfăptuieşte acţiuni care îi permit această
comunicare
- Emoţiile: şi impulsurile individului îl determină să realizeze activităţi umanitare, religioase
 sociologici
- Cultura: toate societăţile vehiculează, prin tradiţiile lor, credinţe şi valori faţă de practicile
religioase sau de aplicarea ideologiilor umanitare; unele societăţi permit o practică religioasă
specifică, în timp ce altele aderă la practici religioase complet diferite; cultura şi istoria popoarelor
influenţează în mare măsură fiinţele umane şi relaţiile lor cu Fiinţa supremă sau relaţiile lor cu
ceilalţi
- Apartenenţa religioasă: influenţează în mare măsură acţiunile pe care le înfăptuieşte individul,
pentru a-şi satisface nevoile; pe parcursul socializării copilului, părinţii joacă un rol important în
obişnuirea cu credinţe şi valori legate de o apartenenţă religioasă; adultul este, de asemenea,
influenţat de normele sociale faţă de apartenenţa religioasă; cu toate acestea, există o anumită
alegere de a adera sau nu la o religie, în funcţie de convingerile personale. La persoanele vârstnice,
practica religioasă se intensifică sau reapare, dacă a fost abandonată ulterior. Astăzi, în lume sunt
cunoscute: - creştinismul, cea mai răspândită religie pe glob
- islamismul, prezent în Orientul Apropiat şi Mijlociu
- budismul, întâlnit la popoarele asiatice
- hinduismul, practicat de hinduşi
- mozaismul (iudaism), religia evreilor
151
A comunica • ineficacitate la nivel afectiv.

A se mişca, a avea o bună postură • imobilitate, postura neadecvată, hiperactivitate.
A respira • modificarea amplitudinii şi ritmului respirator.
• uşoară creştere a valorilor T° corporale; uşoară scădere a valorilor T° corporale.
A se alimenta şi hidrata • alimentaţie şi hidratare neadecvată în deficit sau în surplus.
A elimina • eliminări neadecvate.
A fi curat, a avea tegumente integre • modificări ale tegumentelor şi fanerelor.
A dormi, a se odihni • insomnie, oboseală, disconfort.
A se îmbrăca, a se dezbrăca • dezinteres.
A evita pericolele • vulnerabilitate, atingeri ale integrităţii fizice, atingeri ale integrităţii psihice.
A se realiza • nu ştie cum să procedeze.
A se recreea • dezinteres.
A învăţa • nesiguranţă.
MI
 Credinţe
- convingeri personale ale individului faţă de realitate
- asistarea la ceremonii religioase - folosirea obiectelor religioase (şirag de mătănii, imagini)
 Religie
- formă a conştiinţei sociale, caracterizată prin credinţa în fiinţe, forţe supranaturale
- observarea regulilor unei religii
- parcurgerea scrierilor religioase, spirituale sau umanitare
 Ritual, rit
- ansamblul de ceremonii religioase proprii unei religii
- apartenenţa la grupuri religioase sau umanitare
 Spiritualitatea
- ansamblul de credinţe şi practici proprii sufletului
- timp de rugăciune şi meditaţie
- gesturi şi atitudini corporale
 Morală
- ansamblu de reguli de conduită şi valori considerate valabile într-o societate
- participarea la fapte de caritate
- participarea la fapte de umanitate
- angajarea într-o acţiune socială, umanitară sau creativă
 Valori
- ansamblul de credinţe şi aptitudini care reflectă nu numai ceea ce este dorit, dar, în aceeaşi
măsură, ceea ce este benefic individului; de exemplu frumuseţea, adevărul, binele
 Libertatea
- posibilitatea de a acţiona conform propriilor credinţe sau dorinţe; individul are libertatea deplină
de acţiune şi sănătate mentală optimă (adaptat)
IN pentru menţinerea independenţei

- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori
- planifică, împreună cu pacientul, activităţi religioase
- îl informează despre serviciile oferite de comunitate
- mijloceşte desfăşurarea unor activităţi conforme cu dorinţele şi credinţele bolnavului
Dx
1. Culpabilitatea
152
2. Frustrarea
3. Dificultatea de a acţiona după credinţele şi valorile sale
4. Dificultatea de a participa la activităţi religioase
5. Nelinişte faţă de semnificaţia propriei existenţe
Codul etic al profesiei medicale prevede:
- îngrijirea bolnavului fără diferenţe de rasă, credinţă, ideologie, culoare;
- păstrarea secretului profesional şi a confidenţelor făcute de bolnav.
SD
 de ordin fizic - lezare fizică
- dezechilibre
- supraîncărcare
- durere
- surmenaj
- anxietate
- stres
- pierdere, separare
- divorţ, doliu
- situaţii de criză
- anestezie, bariere lingvistice, spitalizare
- pierderea imaginii şi a respectului de sine, pensionare
 de ordin sociologic - conflicte sociale
- eşecuri
- contradicţii cu familia şi societatea
 Lipsa cunoaşterii - lipsa de cunoaştere a situaţiilor, a atitudinilor celorlalţi
- insuficienta cunoaştere de sine şi a mediului
PROCESUL NURSING
Dx. 1. Culpabilitatea.
Sentimentul dureros, resimţit ca urmare a contrazicerii propriilor convingeri şi valori, motiv
pentru care individul se simte vinovat.
Orice om este susceptibil de a fi confruntat cu situaţii în care iniţiativele luate sau evenimentele
nefericite îi pot provoca un sentiment de culpabilitate.
Gradul, frecvenţa şi raţionalizarea acestui sentiment depind, în mare parte, de experienţele trăite
şi de educaţia primită în copilărie.
Culpabilitatea este un sentiment fundamental şi nemotivat, care se manifestă în surdină, în afara
cunoaşterii adevăratei sale semnificaţii. Mai multe situaţii pot cauza sentimente de culpabilitate:
boala, pierderea stimei şi a respectului, anxietatea, conflictele sociale.
MD
 Sentiment de culpabilitate - amărăciune
- autopedepsire
- autoacuzare
- mania de a se scuza inutil
- înţelegerea bolii ca o pedeapsă
- sentiment de a fi nedemn
- poziţie curbată
- mişcări lente
 Manifestări de depresie - manifestări de furie împotriva lui Dumnezeu

- plâns,
153
- insomnie,
- bâlbâială
 Manifestări de anxietate - tahicardie,
- tegumente reci, umede
- hiperventilaţie,
- furie,
- manie
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să-şi păstreze imaginea pozitivă de sine.
IN
- încurajează bolnavul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa
- facilitează satisfacerea convingerilor sale
- acţionează pentru recâştigarea stimei de sine a bolnavului
- planifică, împreună cu bolnavul, activităţi care să-i dea sentimentul utilităţii
IN
- îl pune în legătură cu persoane dorite, apropiate
- administrează, la nevoie, medicaţie antidepresivă, tranchilizante (la indicaţia medicului)
Dx. 2. Frustrare.
Condiţia individului care se simte refuzat sau îşi refuză satisfacerea unei nevoi. Obstacolele în
îndeplinirea gesturilor sau a actelor conforme părerii personale de bine, rău sau dreptate şi
dificultatea de a participa la activităţile religioase dau individului sentimentul de frustrare.
MD
 Senzaţia de pierdere a libertăţii de acţiune
- activităţi (acţiuni) oferite de normele sociale, ce nu pot fi însă folosite de individ, datorită
nivelului cultural scăzut, a carenţelor educative etc.; aceasta îl determină la izolare sau
devianţă (agresivitate)
- acţiuni contrare dorinţelor individului
 Sentiment de inutilitate - amărăciune, tristeţe, plâns
 Supunere la un regim - tratament nedorit, mrdicaţie, alăptare
 Incapacitatea de a exercita practici religioase
- incapacitatea de a citi documente religioase, de a participa la activităţile grupului sau de
apartenenţă, de a urma exigenţele propriei religii
- absenta locurilor sau a modalităţilor de practicare
- căderea la pat, constrângeri fizice, deficit audio-vizual, efecte secundare ale unei medicaţii
 Tulburări de gândire - confuzie, dezorientare, halucinaţii
 Îngrijorare faţă de sensul propriei sale existenţe
- grijă faţă de semnificaţia suferinţei sale
- grijă faţă de sensul vieţii şi al morţii
- preocupare pentru credinţe şi valoarea lor
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să-şi recapete încrederea în sine
IN - ajută bolnavul să identifice cauza frustrării
- îl încurajează să-şi exprime sentimentele şi nevoile
- îl asigură de confidenţialitate şi îi păstrează secretele
Ob. 2. Pacientul să aibă o stare psihică bună
IN - comunică des cu bolnavul, arătându-se plină de solicitudine
- caută modalităţi de practicare a religiei (citirea unor documente religioase)
- administrează la nevoie medicaţie sedativă
Rolul asistentei în susţinerea spirituală a pacientului
 Să aprecieze importanţa credinţei pentru fiecare pac., în funcţie de stadiul său de dezvoltare:
154
- credinţa influenţează modul de viaţă, atitudinea, sentimentele pacientului faţă de boală şi moarte
- copilul mic nu cunoaşte sensul binelui sau al răului, credinţa spirituală; spune rugăciuni înainte de
culcare, imitându-i pe părinţi
- preşcolarul pune întrebări despre religie şi începe să creadă într-o fiinţă supra-umană; doreşte să
afle semnificaţia sărbătorilor şi ritualurile acestora
- şcolarul şi adolescentul învaţă despre religie, urmează practici religioase, decide dacă acceptă
religia familiei sau se converteşte în funcţie de experienţa personală
- adultul dedică mai mult timp practicilor religioase
 Să sesizeze şi să clarifice impactul credinţei religioase asupra îngrijirilor de sănătate:
- restricţii asupra dietei alimentare
- restricţii la administrarea de medicamente, vaccinuri, sânge
- refuzul unei intervenţii chirurgicale sau al altor proceduri terapeutice
- refuzul unui transplant
- neacceptarea avortului
- neacceptarea internării în spital şi a tratamentului în timpul unor sărbători
- descurajarea eforturilor de prelungire a vieţii
- dorinţa de a sta lângă pacientul muribund şi a îndeplini anumite ritualuri
 Să identifice persoanele care au nevoie de asistenţă spirituală:
- pacienţii singuri, care au puţini vizitatori
- cei care-şi exprimă frica, anxietatea
- pacienţii care vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale
- pacienţii care trebuie să-şi schimbe modul de viaţă după boală sau intervenţia chirurgicală
- pacienţii care sunt preocupaţi de relaţia între religie şi sănătate
- pacienţii a căror boală are şi implicaţii sociale
- muribunzii
- cei care prezintă manifestări de dependenţă în satisfacerea nevoii
 Să faciliteze satisfacerea nevoii spirituale:
- să permită vizita preotului; să-i permită pacientului citirea cărţilor religioase
- să informeze pacientul asupra posibilităţii de participare la serviciul religios din cadrul unităţii
spitaliceşti
- să i se răspundă la întrebări referitoare la subiecte religioase
- să se marcheze evenimentele religioase (Paşti, Crăciun), utilizând decor adecvat şi alte facilităţi
permise
- pacientul să fie ajutat să-şi exprime disconfortul spiritual
Educaţia pacientului: în cazul unui conflict între doctrina religioasă şi recomandările
terapeutice, pacientul să fie informat despre necesitatea promovării sănătăţii.
155
NEVOIA DE A SE RECREA
Nevoia de a se recrea reprezintă necesitatea fiinţei umane de a se destinde, distra, desfăşurând o
ocupaţie, o activitate în scopul obţinerii unei relaxări fizice şi psihice.
Independenţa în activităţile recreative

- dintotdeauna, omul a acordat o atenţie importantă divertismentului; omul a fost conştient de
necesitatea de a ocupa o parte din timpul său liber, cu activităţi recreative;
- activitatea recreativă este necesară pentru eliberarea tensiunilor rezultate din activitatea cotidiană;
- diferitele mijloace de recreere se schimbă odată cu evoluţia societăţii;
- în zilele noastre, evoluţia ştiinţei şi tehnologiei are drept consecinţă apariţia multiplelor activităţi
de divertisment şi timp liber care sunt accesibile multor oameni;
- individul poate alege mijloacele de recreere care corespund aspiraţiilor sale şi care compensează
activitatea profesională;
- sunt cazuri când unii indivizi care încearcă satisfacţii deosebite profesionale, neglijează necesitatea
destinderii;
- divertisment = activităţi care permit destindere, plăceri;
- joc = activitate fizică sau intelectuală cu scop de relaxare, plăcere;
- plăcere = senzaţie sau emoţie plăcută în legătură cu satisfacerea nevoii;
- timp liber = activitate de divertisment, de destindere şi ocupaţie în afara orelor de muncă,
când se eliberează tensiunea nervoasă acumulată.
- administrăm medicaţia prescrisă şi urmărim reacţia organismului pacientului, faţă de ele.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii.
 biologici
- Vârsta - Copilul mic şi preşcolarul îşi petrec o mare parte din timp jucându-se, ceea ce va favoriza
dezvoltarea lui fizică şi va influenţa atât sfera proceselor psihice, cât şi personalitatea acestora.
- şcolarul împarte timpul între învăţătură şi joc.
- adolescentul continuă jocurile copilăriei şi pubertăţii în forme modificate şi face trecerea
spre activităţile recreative ale tinerilor şi adulţilor.
Maturitatea fizică şi psihică permit adultului alegerea şi organizarea activităţilor recreative în
raport de preferinţe, timp liber, posibilităţi şi anturaj.
Dinamica psihică mai redusă a vârstnicului îi limitează alegerea şi explică interesul diminuat
pentru activităţile sportive dinamice şi retragerea spre cele de interior.
- Constituţia şi capacităţile fizice. Activităţile recreative care impun un efort fizic deosebit trebuie
selectate şi practicate după constituţia şi capacităţile fizice ale fiecărui individ.
 psihologici
- Dezvoltarea psihologică. Jocul şi celelalte activităţi ludice (care ţin de joc, de recreere) contribuie la
formarea principalelor trăsături ale personalităţii şi conduitei copilului, precum şi la realizarea
controlului emoţional
- Emoţiile. Activităţile recreative permit individului exteriorizarea emoţiilor şi eliberarea tensiunii.
Pentru atingerea acestor scopuri, individul optează pentru divertismentul care i se pare potrivit.
 sociologici
- Cultura. Fiecare popor, prin tradiţiile lui specifice, propune, organizează şi derulează activităţi
recreative specifice comunităţii respective. La noi în ţară, serbările populare (ex. sărbătoarea
narciselor, lalelelor etc.), ceremoniile (nunţi, botezuri ş.a.) se bucură de o largă participare, ceea ce
demonstrează eficacitatea acestor modalităţi de satisfacere a nevoii de recreare.
- Roluri sociale. Persoanele încadrate într-o muncă organizată, care le asigură un timp optim pot să-
şi satisfacă această nevoie printr-o recreare cotidiană, periodică (la sfârşit de săptămână) şi anuală
(vacanţe, concediul de odihnă). Pensionarea măreşte timpul liber al indivizilor, care pot să-şi
organizeze activităţile recreative după gustul şi posibilităţile lor.
156
- Organizarea socială. Asigurarea condiţiilor şi a accesului la activităţi diversificate de petrecere a

timpului liber: odihna, distracţiile, învăţarea şi realizarea favorizează satisfacerea acestor nevoi. Ele
sunt diferite de la ţară la ţară depinzând de condiţiile socio-economice.
MI
 destinderea - starea de relaxare, de încetare a unei tensiuni nervoase sau a unei stări de încordare
 satisfacţia - Sentiment de mulţumire, de plăcere
 plăcerea - Senzaţia sau emoţia agreabilă, legată de satisfacerea nevoii, de relaxare
 amuzamentul - Distracţie, divertisment, înveselire

- explorează gusturile şi interesul pac. pentru activităţi recreative, pentru petrecerea timpului liber;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- asigură condiţiile necesare;
- organizează activităţi recreative individuale sau în grup, în funcţie de vârstă, posibilităţi şi locul de
desfăşurare al acestora:
- jocuri distractive, formativ-educative, de echilibrare şi tonificare
- audiţii muzicale
- vizionări de filme
- întâlniri cu personalităţi artistice
- facilitează accesul la biblioteci, săli de lectură sau procură cărţi, reviste
- antrenează şi stimulează pacienţii în aceste activităţi
A comunica • comunicare ineficace, lipsă de expresivitate.

A se mişca, a avea o bună postură • lipsă de activitate
A respira • modificări ale respiraţiei şi circulaţiei sângelui.
A-şi menţine temperatura în limite normale • uşoară creştere sau diminuare a valorilor de
temperatură corporală.
A se alimenta şi hidrata • alimentaţie/hidratare în surplus sau deficit.
A elimina • eliminări necorespunzătoare.
A fi curat, a avea tegumente integre • dezinteres faţă de sine.
A dormi, a se odihni • isomnie sau hipersomnie.
A se îmbrăca, a se dezbrăca • dezinteres faţă de aspectul estetic.
A evita pericolele • vulnerabilitate fizică şi psihică.
A acţiona după credinţe şi valori • vinovăţie, frustare.
A se realiza • devalorizare, neputinţă.
A învăţa • ignoranţă.
Dx.
1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative.
2. Dificultatea de a îndeplini activităţi recreative
3. Refuz de a îndeplini activităţi recreative
SD
 de ordin fizic
- Lezarea integrităţii fizice, handicapuri, constrângeri fizice (pansamente, aparate gipsate)
- Diminuarea capacităţii funcţionale a organelor de simţ
- Dezechilibre: durere
- Tulburări de gândire, de memorie
157
- Afectarea stării de conştientă

- Anxietate
- Stres
- Situaţii de criză
- Neadaptarea la rolul de bolnav şi la boală
- Singurătatea, retragerea, pensionarea
- Munca învechită, de rutină
- Conflicte şi eşecuri în îndeplinirea rolurilor sociale
- Lipsa de cunoştinţe despre sine şi despre cei din jur
PROCESUL NURSING
Dx. 1. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative (se defineşte ca fiind o impresie
dezagreabilă şi penibilă care conduce la inactivitate, plictiseală şi tristeţe).
MD
 Inactivitatea - lipsa de interes faţă de activităţile curente ale vieţii. Persoana este pasivă,
dezinteresată faţă de ceea ce se petrece în jur, nu participă la activităţi
 Plictiseala - impresia de vid, de tristeţe, lipsa de interes pentru activităţi sau evenimente curente
ale vieţii.
 Tristeţea - starea afectivă manifestată prin indispoziţie şi insatisfacţie, care împiedică individul
să se înveselească
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să prezinte stare de bună dispoziţie.
IN
- asistenta medicală explorează ce activităţi recreative îi produc plăcere pacientului;
- analizează şi stabileşte dacă acestea sunt în concordanţă cu starea sa psihică şi fizică;
- planifică activităţi recreative împreună cu pacientul;
- organizează activităţi recreative specifice pentru copii, adulţi, vârstnici;
- antrenează bolnavul în activităţi şi-l ajută;
- asigură mediul corespunzător;
- amenajează camere de recreare: pentru audiţii muzicale, vizionări de filme, TV;
- are în vedere ca activităţile să nu-l suprasolicite, să nu-l obosească, ci să-i creeze stare de bună
dispoziţie;
- notează reacţiile şi manifestările pacientului cu referire directă la: starea de plictiseală şi tristeţe
Ob. 2. Pacientul să-şi recapete încrederea în forţele proprii.
IN - determină pacientul să-şi exprime emoţiile şi sentimentele;
- câştigă încrederea bolnavului şi-l ajută să depăşească momentele dificile;
- administrează şi supraveghează efectele trat.: antidepresive, tranchilizante
Ob. 3. Pacientul să beneficieze de somn odihnitor.
IN - învaţă pacientul tehnici de relaxare
- îl ajută să le execute şi observă modul cum le realizează
Ob. 4. Pacientul să-şi amelioreze condiţiile fizice.
IN - va fi consecventă în planificarea şi organizarea activităţilor recreative;
- perseverează în acele activităţi recreative care corespund constituţiei psihosomatice a bolnavului;
- asigură o creştere graduală a dificultăţii acestor activităţi
158
NEVOIA DE A ÎNVĂŢA CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI SĂNĂTATEA

Nevoia de a învăţa cum să-şi menţină sănătatea reprezintă necesitatea fiinţei umane de a
dobândi atitudini şi abilitate, îndemânări, pentru modificarea comportamentului sau acumularea de
noi comportamente în scopul menţinerii sau recâştigării stării de sănătate.
- pe parcursul vieţii, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările înconjurătoare care
modifică măsurile ce se iau pentru menţinerea sănătăţii
- cunoaşterea de sine este esenţială la individ pentru a putea analiza obiceiurile vieţii şi adopta
măsuri adecvate pentru menţinerea sănătăţii
- după analiză, individul poate încerca să-şi satisfacă nevoia de a învăţa reguli, mijloace necesare,
foarte eficace pentru a câştiga noi cunoştinţe
- când se cunosc atitudinile şi obiceiurile pentru menţinerea sănătăţii, individul va resimţi un
sentiment de securitate, de siguranţă şi va fi capabil să lupte contra îmbolnăvirilor, stressului şi
anxietăţii din viaţa cotidiană
- ucenicie = dobândirea unui comportament nou sau atitudini sau valori sau interese
- lecţie = metodă ce permite transmiterea de cunoştinţe noi.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii
 biologici
- Vârsta. Copilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele de
a-şi menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat. Adultul învaţă şi se
perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii sănătăţii. Vârstnicul acumulează
mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea de a le utiliza şi adapta pe cele
învăţate anterior.
- Capacităţi fizice. Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a
organelor de simţ, facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini,
deprinderi pentru menţinerea sănătăţii.
 psihologici
- Motivarea - totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe om, îl incită la
acţiune, îi jalonează direcţia acesteia. Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi
năzuinţele, învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci
se supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii finalităţii: finalitatea
practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în vindecare.
- Emoţiile. Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere
(pacientul devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii sale).
 sociologici
- Mediul ambiant. Un mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de
calm şi linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.
MI
 Dorinţa şi interesul de independenţă
- Învăţarea - activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândirea de noi deprinderi în toate
sectoarele vieţii psihice (cunoaştere, voinţă, emotivitate).
Produsul final al învăţăturii poate fi: un concept teoretic, o atitudine, o deprindere motorie sau
poate fi multidimensional.
- Deprinderea - componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea independenţei în
satisfacerea nevoii de a învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt conştienţi de necesitatea
formării de atitudini şi deprinderi corecte, necesare obţinerii unei stări de bine
 Acumularea de cunoştinţe
- Cunoştinţe (informaţii) - reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective. Dorinţa, interesul în
acumularea cunoştinţelor
159
 Modificarea comportamentului faţă de sănătate

- Educaţia - ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a deprinderilor şi
comportamentului. Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete,
specifice de menţinere sau redobândire a sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).

- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului;
- elaborează obiective de studiu cu pacientul;
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi, pliante,
reviste, diapozitive etc.;
- susţine motivarea pacientului faţă de cunoştinţele care urmează să le dobândească;
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, demonstraţii
practice, filme;
- prezintă materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace şi procedee adecvate nivelului de
cultură şi gradului de înţelegere a pacienţilor.
A comunica • iritabilitate, neacceptare, neadaptare.

• sedentarism, hiperactivitate, poziţie şi circulaţie sanguină necorespunzătoare.
A respira • modificarea amplitudinii şi ritmului respirator prin necunoaştere.
A-şi menţine temperatura în limite normale • lipsa măsurilor de protecţie pentru căldură sau frig.
A se alimenta şi hidrata • alimentaţie si hidratare neadecvată.
A elimina • eliminări necorespunzătoare.
A fi curat, a avea tegumente integre • obiceiuri igienice nerespectate, necorespunzătoare.
A dormi, a se odihni • isomnie, oboseală, disconfort.
A se îmbrăca, a se dezbrăca • îmbrăcăminte/încălţăminte neadecvate.
A evita pericolele • vulnerabilitate, atingeri ale integrităţii fizice, atingeri ale integrităţii psihice.
A acţiona după credinţe şi valori • frustrare.
A se realiza • neputinţă.
A se recreea • incapacitate de a desfăşura activităţi pentru destindere.
Dx.
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi
2. Dificultate de a învăţa
3. Cunoştinţe insuficiente
SD
 de ordin fizic
- Lezarea integrităţii fizice. Deficitele senzoriale, în special, auditive şi vizuale, tulburările de
vorbire (dislalie, afazie), diminuarea sau abolirea simţului senzorial vocal.
- Durerea în funcţie de intensitatea ei determină manifestări fizice (modificări ale ritmului
respirator şi cardiac, ale T.A. până la starea de şoc) şi psihice (nelinişte, agitaţie, iritabilitate, teamă)
 de ordin psihic
- Afectarea stării de conştientă: obnubilare, delir, comă
- Dezvoltare intelectuală: un interes redus limitează acumularea de cunoştinţe.
- Tulburări de gândire şi memorie:
Gândirea - proces psihic, ce reflectă nemijlocit - dar abstractizat şi generalizat - obiectele,
fenomenele, relaţiile dintre ele.
160
Memoria - capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive acumulate.

- Anxietatea - sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa problemelor
vieţii.
- Stresul - dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi capacitatea sa de a
realiza acest lucru, cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
- Situaţia de criză
Este determinată de situaţii majore din viaţă:
- pierderea unei persoane dragi
- modificarea importantă a schemei corporale
- modificarea modului de viaţă
- Mediu necunoscut (de exemplu emigrarea într-o ţară cu limbă necunoscută)
- Lipsa interesului de a învăţa legată de educaţie şi cultură
Educaţia - ansamblul acţiunilor de transmitere a cunoştinţelor, formare a deprinderilor şi
comportamentelor.
Cultura - totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul practicii
social-istorice
- Lipsa cunoştinţelor. Absenţa cunoştinţelor sau un nivel scăzut de cunoştinţe despre regulile
generale de igienă fizică şi mentală, despre sănătate şi menţinerea ei.
- Insuficienta cunoaştere de sine - conduce la comportamente şi fenomene negative, care depăşesc
posibilităţile de adaptare ale individului.
- Insuficienta cunoaştere a mediului înconjurător
PROCESUL NURSING
Dx. 1. Ignoranţa - Lipsa de cunoştinţe, priceperi, deprinderi pentru menţinerea sau recuperarea
sănătăţii.
MD
 Cunoştinţe insuficiente: Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la:
- boală
- prevenirea îmbolnăvirilor
- importanţa respectării tratamentului
- prevenirea complicaţiilor
- perioada de convalescenţă
- reintegrarea socio-profesională
 Nu înţelege necesitatea de a învăţa şi nu este receptiv.
Datorită tulburărilor de gândire.
- Ritmul gândirii poate fi accelerat - fuga de idei: ideile se succed cu repeziciune, încât nu pot fi
ordonate într-o însuşire raţională.
- Încetinirea ritmului gândirii: scăderea puterii de judecată, imposibilitatea de a gândi
- Inoperanta gândirii: priveşte legătura logică dintre noţiuni şi idei (amestec de cuvinte fără
legătură)
- Tulburări de memorie: amnezie de fixare şi/sau de evocare
- Anxietate
- Stres
 Nesiguranţa şi frica de necunoscut
- Datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul trebuie să facă faţă unor necesităţi de schimbare a
stilului de viaţă şi a obiceiurilor pentru redobândirea sănătăţii. El ignoră măsurile ce pot fi luate
pentru redobândirea independenţei.
 Neobişnuinţa în abordarea anumitor acţiuni pentru redobândirea sănătăţii
- Bolnavul nu acordă importanţa cuvenită bolii
- Nu respectă sfaturile medicale în tratarea sau prevenirea îmbolnăvirilor
161
 Lipsa de informaţii
- Bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de procurarea lor
 Lipsa interesului de a învăţa
- Este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare menţinerii sau redobândirii sănătăţii
 Dificultate în învăţarea măsurilor preventive şi curative
- Tulburări de gândire:
- Intelect limitat, incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a cunoştinţelor
- Carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind alimentaţia raţională etc.
Ob şi IN
Ob. 1. Pacientul să acumuleze noi cunoştinţe
IN
- Explorează nivelul de cunoştinţe al bolnavului privind boala, modul de manifestare, măsurile
preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi la procesul de recuperare;
- identifică manifestările de dependenţă, sursele lor de dificultate, interacţiunile lor cu alte nevoi;
- stimulează dorinţa de cunoaştere;
- motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe;
- conştientizează bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;
- organizează activ. educative, folosind metodele de învăţământ cunoscute: expunerea, conversaţia,
demonstraţia respectând principiile pedagogice;
- verifică dacă bolnavul a înţeles corect mesajul transmis şi dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe
Ob. 2. Pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi
IN
- identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului;
- corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
- ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională, mod de viaţă echilibrat,
administrare a diferitelor tratamente;
- efectuează demonstraţii practice;
- întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi motorii
(gimnastică medicală, kinetoterapie);
- va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.
Rolul asistentei în educaţia pentru sănătate

Definiţie - educaţia este un proces interactiv ce favorizează învăţarea
Scop - cuprinde acţiuni care au scopul de a promova sănătatea, de a preveni boala, de a ajuta
persoana să dobândească mai multă autonomie, de a asigura continuitatea îngrijirilor din spital la
domiciliu creşte stima de sine a unei persoane, pentru că-i permite să-şi asume responsabilităţi mai
mari faţă de propria-i sănătate.
Caracteristicile procesului educaţional

- se bazează pe aplicarea principiilor de comunicare interpersonală, care constau în a transmite
mesaje semnificative unei persoane şi de a primi de la ea o retroacţiune
- se desfăşoară în domeniul cognitiv, afectiv şi psihomotor, utilizând metode adecvate fiecărui
domeniu
Identificarea nevoilor de educaţie a pacientului
- pe baza informaţiilor culese se va aprecia: - nevoia de a învăţa (ce ştie pacientul referitor la starea
de sănătate actuală, experienţele pacientului având incidenţă asupra nevoii de a învăţa, informaţiile
de care membrii familiei au nevoie pentru a răspunde nevoilor pacientului)
- dorinţa de a învăţa (capacitatea de concentrare când i se pun întrebări, atenţia, factorii care
motivează pacientul să întrebe, tendinţa de a pune întrebări)
162
- capacitatea de a învăţa (stadiul de dezvoltare a pacientului, forţa fizică, coordonarea mişcărilor,

prezenţa unor deficienţe senzoriale)
- mediul de învăţare (prezenţa surselor de perturbare a învăţării, confortul camerei)
- resurse de învăţare (felul în care familia percepe şi înţelege boala pac. şi consecinţele ei, dorinţa
pacientului de a face familia să participe la programul educaţional, resursele de care dispune
pacientul la domiciliu)
Stabilirea obiectivelor educaţionale

- obiectivele educaţionale pot fi pe termen scurt şi pe termen lung
- fiecare obiectiv educaţional va cuprinde trei aspecte:
- enunţul şi descrierea unui comportament (pacientul va fi capabil să îndeplinească o sarcină în
limitele perioadei de învăţare)
- identificarea condiţiilor educaţionale (de ex., pacientul va merge cu cârjele din cameră până la
baie)
- stabilirea criteriilor de evaluare (în funcţie de gradul de precizie dorit, de reuşită, de satisfacţie
Principii educative
- să se aleagă momentul potrivit (la internare, la externare, pe timpul spitalizării) când pac. este
dispus să înveţe
- durata să nu depăşească 20-30 de minute
- repetarea să fie suficient de frecventă pentru a consolida învăţarea
- structurarea materialului: noţiuni elementare, explicaţii; se va începe cu probleme mai importante,
se va recapitula
- se va utiliza limbajul pacientului, putând recurge la analogii simple
- se va menţine atenţia pacientului, care va fi determinat să participe (vor fi stimulate mai multe
simţuri, se va discuta pe ton variat şi intensitate diferită, se va puncta prin gesturi aspectul mai
important)
- se vor completa cunoştinţele existente
- se vor adopta metode educative, în funcţie de nevoile pacientului
Rolul asistentei în procesul educaţional

- să respecte principiile educative
- să sesizeze orice comportament care indică o scădere a interesului sau a atenţiei
- să ţină cont de atitudinea pacientului faţă de faptul că a reuşit să execute o tehnică
- să stabilească, împreună cu pacientul, obiectivele educaţionale
- să ghideze şi să sfătuiască pacientul, dându-i informaţii pertinente
- să observe progresele pac. în autoîngrijire şi să rămână la dispoziţia lui pentru a-l ajuta
- să demonstreze tehnicile ce urmează a fi învăţate de pacient (etapă cu etapă, fără grabă, cu
explicarea fiecărui gest)
- înainte de demonstrarea unei tehnici, să înlăture anxietatea pacientului prin explicaţii pregătitoare
- să utilizeze metode de educaţie în grup, care permit schimbul de idei şi participanţii învaţă unii de
la alţii
- să încerce integrarea educaţiei în procesul de îngrijire (de exemplu, educaţie sanitară în timpul
efectuării îngrijirilor igienice sau în timpul efectuării unui pansament).
163
REZUMATE PENTRU CELE 14 NEVOI DUPĂ V. HENDERSON
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A COMUNICA

Culegere de date – Apreciere – datele referitoare la pacientul îngrijit
Analiza şi identificarea problemelor
Probleme posibile:
- alterarea identităţii personale, capacitatea de comunicare slabă, alterarea comunicării verbale,
agresivitate, singurătate
- necooperare, lipsa de încredere, comunicare verbală deteriorată, plângeri despre....
- comunicare ineficace la nivel = senzorial, motor, intelectual, afectiv.
Dx de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Comunicare verbală deteriorată:
- referitor la reducerea circulaţiei sanguine la nivelul creierului, bariere fizice (tumori pe creier),
traheostomie, defect anatomic (palato-schizis), bariere psihice, diferenţe culturale
- mod de manifestare = bâlbâială, incoerenţă, bolboroseli; nu poate vorbi sau nu vorbeşte, dificultăţi
în articulare, în pronunţare sau la formarea propoziţiilor, dispnee, dezorientare, logoree.
Plângeri: - referitor la dg şi pierderea stării de sănătate, a autonomiei
- mod de manifestare = abordări repetate despre boală, despre ce va urma, frică, neîncredere în
tratament şi într-o evoluţiei favorabilă, în recuperarea autonomiei
Necooperarea: - referitor la adaptarea la rol, la modalităţile de recuperare
- mod de manifestare = plângeri, frică de durere, lipsa de interes şi încredere în îngrijiri, amânări,
refuz.
Planificarea îngrijirilor.
Obiective potenţiale pentru pacient:
 să demonstreze creşterea abilităţii de a comunica, să comunice zilnic propriile observaţii
 să demonstreze că a înţeles necesitatea comunicării, să aibe încredere în echipa de îngrijire
 să prezinte vederea bună prin corectarea viciilor de refracţie
 să-şi corecteze din timp abaterile de la vorbirea corectă (exerciţii logopedice)
 să fie informat despre boală, evoluţie sau investigaţii
 va promova comunicarea cu familia, îşi va demonstra propriile sentimente
 să fie echilibrat psihic, să comunice cu alţii în mod eficient
 să diminueze neliniştea legată de dificultatea de comunicare, de boală
 să pronunţe corect anumite cuvinte uzuale, să exprime mesajele nonverbale
 să formuleze fraze complete, să iniţieze o conversaţie, să exprime ameliorarea comunicării
 să recunoască membrii familiei şi a echipei de îngrijiri.
Realizarea - Aplicarea îngrijirilor.
 observarea comportamentului pacientului, observarea expresiei feţei
 depistarea unor deficienţe senzoriale şi motorii, tulburări auditive, vizuale, sexuale, endocrine,
locomotorii
 realizarea interviului/anchetei, ce oferă culegerea de date despre individ şi care permite o selecţie
şi o evaluare corespunzătoare
 comunicare normală sau non-verbală cu pacientul
 observarea comunicării perturbate, metode de comunicare non-verbale de aplicat
Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
 gradul de conştienţă al pacientului, gradul de dependenţă, plângeri
 tipul de comunicare = verbală sau non-verbală, tipul de vorbire, limbajul
 atitudinea, poate sau nu controla mediul, menţine contactul cu familia, este înţeles
 este capabil să-şi exprime dorinţele, nevoile, părerile, nivel de cunoştinţe
 alte semne asociate.
164
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A RESPIRA
Culegere de date - apreciere

 vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Identificarea problemelor - analiza –
Probleme posibile:
 alterarea vocii, disfonie, căi aeriene încărcate, obstrucţia căilor respiratorii;
 alterarea potenţială a funcţiei, diminuarea schimbului de gaze;
 alterarea perfuziei tisulare pulmonare;
 potenţial de sufocare, potenţial de hemoptizie, potenţial de aspiraţie;
 degajare ineficace a secreţiilor bronşice, anxietate, senzaţie de moarte iminentă.
Dx probabile = P.E.S.:
Schimbul de O2 modificat:
- referitor la mişcarea ariei pulmonare de schimb, imobilizare, umiditate extrem de ridicată;
- mod de manifestare = respiraţie compensatoare cu gura deschisă, dispnee, cianoză, oboseală,
asigurarea unei poziţii ce favorizează respiraţia.
Respiraţie ineficientă:
- referitor la boală, obstrucţie, secreţii bronşice abundente, durere, oboseală, anxietate, modificări
de volum ale cutiei toracice;
- mod de manifestare = dispnee, tahipnee, cianoză, tuse, bătăi ale aripilor nasului, gura pungă,
expiraţie prelungită, respiraţie superficială, solicitarea muşchilor auxiliari.
Degajare ineficientă a căilor respiratorii:
- referitor la prezenţa secreţiilor bronşice, abundente, vâscoase;
- mod de manifestare = tuse şi expectoraţie fără eficacitate, oboseala, efort crescut depus pentru a
respira, dispnee, senzaţie de greutate toracică.
Planificarea îngrijirilor
 îşi va menţine funcţia respiratorie optimă, îşi va menţine căile respiratorii permeabile
 nu va prezenta dispnee, îşi va ameliora respiraţia, să prezinte repaus vocal;
 să expectoreze uşor, să-şi favorizeze expansiunea toracică;
 să prezinte stare de siguranţă, va efectua exerciţii respiratorii;
 va avea un ritm respirator regulat, va evita mediul poluant, cu alergeni.
Realizarea – aplicarea îngrijirilor.
Intervenţii generale:
• supravegherea funcţiei respiratorii şi circulatorii pentru asigurarea unei bune oxigenări;
• completarea cu date şi valori a foii de T°, observarea, măsurarea şi notarea valorilor R;
• efectuarea igienei respiraţiei;
• observarea, măsurarea şi notarea valorilor TA, P;
• tehnici de adm. a O2, tehnici de aspirare a secreţiilor, tehnici ce facilitează satisfacerea nevoii;
• asigurarea condiţiilor de mediu şi igienă, asigurarea vestimentaţiei corespunzătoare;
• efectuarea de exerciţii pentru asigurarea funcţiei respiratorii = mişcări, mobilizare, aerisire.
Evaluarea îngrijirilor.
Vom evalua:
• prezenţa sau absenţa dificultăţilor respiratorii;
• semnele de hipoxie (cianoză, culoarea tegumentelor, temperatura lor, agitaţie);
• valoarea semnelor vitale - P, T°, R, TA - va fi înregistrată în foaia de temperatură;
• prezenţa agenţilor poluanţi, iritanţi;
• expectoraţia (ce, cum, când), tusea (tip, caracter, momentul), poziţia, vomică, hemoptizia;
• reacţia faţă de anxietate, simte sau nu ameliorarea, se odihneşte corespunzător;
• nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A MÂNCA ŞI A BEA
165
Culegerea de date - apreciere - vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Identificarea problemelor - analiza -
Probleme posibile:
• deficit al volumului de lichide, exces al volumului de lichide, disconfort abdominal;
• nutriţie modificată prin sub- sau supraalimentaţie;
• modificarea integrităţii mucoasei bucale, modificări ale digestiei;
• dificultate la înghiţire, alimentaţie neadecvată, senzaţie de arsură gastrică;
• refuz de a se alimenta sau hidrata, dificultăţi sau refuz de a respecta dieta;
Dx = P.E.S.
Dificultăţi de înghiţire:
- referitor la lipsa sau diminuarea reflexului de deglutiţie, obstrucţii mecanice, durere, conştienţă
limitată, tumoare;
- mod de manifestare = tuse, sufocare, prezenţa de resturi alimentare în cavitatea bucală, cantităţi
mici primite, plângeri;
Nurtriţie modificată prin subalimentaţie:
- referitor la incapacitatea de a ingera sau digera alimente, sau de a absorbi substanţele nutritive din
alimente, din cauza unor afecţiuni fizice sau psihice;
- mod de manifestare = pierdere în greutate cu mai mult de 20% sub cea normală, inapetenţa,
dureri abdominale, mucoase palide, tonus muscular scăzut, slăbiciune, oboseală;
Deficit de volum lichidian:
- referitor la ingestia neadecvată, pierderi anormale de lichide, scaune diareice, vărsături,
transpiraţii abundente;
- mod de manifestare = H.T.A., tahicardie, tegumente şi mucoase uscate, turgor scăzut, pliu cutanat
persistent, sete, adinamie.
Planificarea îngrijirilor. Obiective potenţiale pentru pacient:
• să recupereze deficitul ponderal, să accepte, să respecte dieta impusă;
• să primească alimente corespunzător cantitativ şi calitativ;
• să-şi amelioreze durerea, disconfortul abdominal;
• să fie echilibrat hidric/nutriţional, va promova un regim alimentar restrictiv;
• să se poată alimenta pe cale naturală, va fi alimentat artificial;
• va primi informaţii în legătură cu regimul alimentar, cu modul de preparare al alimentelor;
• va cunoaşte grupele de alimente;
• va cunoaşte conţinutul în factori nutritivi din grupele alimentare.
Realizarea - Aplicarea îngrijirilor. Intervenţii generale:
• asigurarea necesarului cantitativ şi calitativ în funcţie de vârstă, stare generală; stare
fiziologică, efort fizic - calcularea raţiei alimentare;
• diferenţierea tulburărilor de apetit = anorexie, inapetenţă sau a altor tulburări = disfagie, greaţă;
• calcularea bilanţului hidric şi stabilirea necesităţilor de hidratare;
• întocmirea foii de alimentaţie;
• cunoaşterea regimurilor dietetice şi a modului de preparare a alimentelor;
• asigurarea condiţiilor de mediu în vederea servirii mesei - norme de igienă, circuitul alimentelor;
• moduri de alimentare - activă, pasivă, artificială aplicate la pacient;
• alimentarea prin sondă gastrică, clismă alimentară, fistulă;
• moduri de hidratare, inclusiv PEV.
Evaluarea îngrijirilor. Se va referi la:
• prezenţa sau absenţa reflexului de deglutitie;
• determinarea nivelului de nutriţie, modificările de apetit, regimul alimentar impus;
• cantitatea de lichide ingerate, obişnuinţele alimentare;
• disfagie, durere, vărsături, tranzit intestinal;
• aspect fizic, greutate corporală, nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
166
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A-ŞI PĂSTRA T° ÎN LIMITE NORMALE

 vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Identificarea problemelor - analiză -
Probleme posibile:
• alterarea potenţială a termoreglării, termoreglare modificată
• potenţial pentru tulburarea termoreglării, hipotemie, hipertermie
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Hipertermie:
- referitor la boală sau traumă, a expunerii prelungite la căldură, metabolismul crescut, deshidratare,
îmbrăcăminte nepotrivită
- mod manifestare = tegumente calde, faţa congestionată, tahicardie, tahipnee, diaforeza, creşterea
T° peste limitele normale, frisoane, convulsii
Hipotermie:
- referitor la expunerea prelungită la frig sau mediu rece, boală sau traumă, subnutriţie, de alcool,
îmbrăcăminte nepotrivită, vârsta înaintată, inactivitate
- mod manifestare = tegumente reci, paloare, bradipnee, bradicardie, tremurături, valori ale T° peste
limitele normale, confuzii mentale
Potenţial pentru tulburări de termoreglare:
- referitor la expunerea în medii reci sau calde, deshidratare, lipsa activităţii sau efort deosebit,
metabolism modificat, boală sau traumă care afectează termoreglarea, extreme
- mod de manifestare = semne de hipo- hipertermie.
• va avea T° corpului în limite normale, îşi va ameliora curba termică
• va şti să scadă valorile T° prin mijloace nemedicamentoase
• să-şi diminueze T° cu ....... grade, să-şi ridice T° cu ......... grade
• să menţină echilibrul termic, va fi hidratat corespunzător.
• măsurarea, interpretarea şi înregistrarea valorilor de T°
• folosirea şi păstrarea termometrelor
• metode de măsurare a T°
• atitudinea în cazul febrei, atitudine în caz de hipotermie
• folosirea factorilor fizici pentru combaterea hipertermiei - tehnici de împachetare
• combaterea pierderilor de căldură - încălzirea pacientului
• atitudinea în timpul frisonului, hidratarea pacientului febril, igiena pacientului febril.
Se va referi la:
 valorile T° corporale determinate de 2 sau mai multe ori/24 ore
 tipul de febră, transpiraţii, diaforeză, frison, măsurarea corectă a T° corporale
 prezenţa hipo - sau hipertermie
 cum se acţionează la valori extreme ale T°, prin mijloace nefarmacologice
 cantitatea de lichide primită, îngrijirea tegumentelor şi mucoaselor, starea psihică
 comunicare, nivel de cunoştinţe, alte semne asociate.
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A ELIMINA
167
Culegere de date – apreciere - vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Identificarea problemelor - analiza
Probleme posibile:
• modificări ale eliminărilor intestinale prin diaree, constipaţie şi incontinenţă
• modificări ale eliminărilor de urină prin retenţie - glob vezical, incontinenţa - totală, funcţională,
reflexă, stimulantă sau de stress
• potenţial de deshidratare, acumulare excesivă de lichide în ţesuturi (edem)
• disconfort anal, eliminări sanguine sub formă de hematemeză, melenă, rectoragii
• alterarea funcţiei de eliminare a urinei
• eliminări de urină insuficiente calitativ sau cantitativ sau ambele
• scurgeri menstruale sau vaginale neadecvate
Dx = P.E.S.
Eliminare modificată a scaunului-constipaţie:
- referitor la alimentaţie şi hidratare necorespunzătoare, obstacole, lipsa de mişcare, diminuarea
mobilităţii, anxietate
- mod de manifestare = absenţa scaunului de mai multe zile, balonare, crampe abdominale,
fecalom, tenesme, efort la defecare
Retenţie urinară:
- referitor la boală, obstacole, sfinctere tari, reflex inhibat, presiune uretrală ridicată, traumatisme
- mod de manifestare = mărirea de volum a vezicii, eliminării dese şi reduse cantitativ sau
absenţa micţiunilor, durere, disconfort
Incontinenţa de urină la stress:
- referitor la modificări degenerative ale muşchilor pelvieni asociate cu vârsta înaintată, obezitate,
graviditate, golire neadecvată, muşchii pelvieni slăbiţi
- mod de manifestare = scurgeri de urină însoţite de creşterea presiunii abdominale, urgenţa
urinării/micţiunii, frecvenţa micţiunilor mai des decât o dată la fiecare 2 ore.
• să-şi amelioreze tranzitul intestinal, va avea tranzit intestinal normal;
• să nu prezinte semne de deshidratare, să-şi controleze incontinenţa, să-şi reducă globul vezical
• să amelioreze edemele periferice, va prezenta o diureză normală, va elimina un scaun moale
• să elimine un scaun fără dificultate, să înceteze a fi incontinent, să-şi ameliorezedisconfortul anal.
• obs. şi interpretarea transpiraţiei, analiza cauzelor, asig. necesarului de lichide, în compensaţie
• igiena persoanei care transpiră
• observarea eliminării de urină; captarea, determinarea cantitativă, înregistrarea diurezei
• observarea, interpretarea şi notarea eliminărilor de materii fecale
• observarea, interpretarea, măsurarea cantităţii şi notarea vărsăturilor
• îngrijirea persoanei care varsă
• observarea, măsurarea, interpretarea şi înregistrarea sputei; inactivarea ei; dezinfecţia
scuipătoarelor
• observarea şi interpretarea eliminărilor menstruale; respectarea regulilor de igienă, aprecierea
pierderilor, la fel şi pentru eliminările lohiilor;
• măsuri de urgenţă în caz de hematemeză
• captarea dejecţiilor, calmarea lichidelor excretate/24 h
• metode de suplinire = sondaje, spălături, clisme, puncţii, drenaj, stomă.
• autonomie, durere, edeme (aspect, zona), diureza, orarul micţiunilor
• glob vezical, incontinenţa de urină/materii fecale, diaree (număr scaune, aspect, cantitate)
• eliminări menstruale, hemoragii uterine, diaforeza, eliminări de secreţii
modificări ale statutului social, al imaginii de sine
168
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA

TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE

Probleme posibile:
 alterarea tegumentelor şi mucoaselor (leziuni);
 dezinteres faţă de măsurile de igienă, dezinteres faţă de înfăţişare;
 deficit al capacităţii de a se spăla, deficit total de autoîngrijire;
 alterarea integrităţii ţesuturilor, integrităţii pielii, integrităţii mucoasei bucale;
 dificultate sau incapacitate de a urma prescripţiile referitoare la îngrijiri igienice;
 lipsa autonomiei, refuz de a efectua îngrijiri de igienă corporală.
Dx probabile = P.E.S.
Deficit de autoîngrijire:
- referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat, reprimare, sistem
neuromuscular modificat;
- mod de manifestare = nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de
autoîngrijire, acceptă situaţia nouă/rolul, îi este frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.
Lipsa autonomiei:
- referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrângeri fizice, intoleranţa activităţii, anxietate
gravă;
- mod de manifestare - incapacitatea de a ajunge la o sursă de apă, de a se spăla pe cap, de a se
şterge cu prosopul, de a se spăla pe dinţi; aspect murdar - neîngrijit; are nevoie de ajutor.
Dezinteres faţă de măsurile de igienă:
- referitor la starea depresivă, oboseală, slăbiciune, perturbarea imaginii de sine, neadaptare la rol;
- mod de manifestare = nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau refuză aplicarea
măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.
 îşi va asigura curăţenia corporală şi va învăţa modalităţi de păstrare a igienei;
 va fi capabil de autoîngrijire, va exprima acceptul de a efectua îngrijiri zilnice;
 îşi va redobândi interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor, să se spele pe dinţi de 2 ori/zi;
 va fi ajutat în activităţile igienice, va promova curăţenia corporală sau a unei regiuni;
 să prezinte o mucoasă bucală integră, să diminueze eritemul.
• îngrijiri igienice corporale;
• toaleta cavităţii bucale la pacientul conştient/inconştient;
• îngrijirea tegumentelor pentru prevenirea escarelor de decubit şi a intertrigoului;
• observarea apariţiei unor manifestări = edem, tulburări de coloraţie, tulburări de ovulaţie, leziuni de
grataj, erupţii, tulburări de sensibilitate, tulburări de pilozităţi sau alte modificări ale tegumentelor
sau fanerelor;
•efectuarea igienei mediului ambiant;
• îngrijirea părului, a unghiilor, îngrijirea plăgilor chirurgicale sau traumatice.
• aspectul tegumentelor şi mucoaselor: erupţii, culoare, leziuni de decubit;
• integritatea tegumentelor (plăgi);
• poziţie, imobilitate, starea psihică, satisfacţia pacientului, rezultatele obţinute;
• menţinerea sau redobândirea independenţei;
• efectuarea de îngrijiri igienice zilnice, calitatea îngrijirilor
• nivel de cunoştinţe, alte semne asociate
169
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI
Culegere de date – apreciere

- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Probleme posibile:
- modificări ale regimului de somn, dificultate sau incapacitate de a se odihni;
- epuizare, insomnie, hipersomnie, modificarea modului de somn;
- alterarea stării de confort, perturbarea calitativă a somnului, somn deranjat.
Alterarea confortului:
- referitor la modificarea stilului de somn;
- mod de manifestare = adoarme greu, somn cu întreruperi, cearcăne sub ochi, apoi irascibilitate,
fără expresie, căscat frecvent, plângeri în legătura cu starea lui.
Perturbarea somnului:
- referitor la constrângeri fizice, durere, teama, anxietate;
- mod de manifestare = oboseala, somn insuficient în cursul nopţii, comunicare dificilă, somnolenţă
în cursul zilei, aspect palid, astenie, bradicardie, slăbiciun:.
Epuizare:
- referitor la prezenta durerii, anxietăţii, odihnei insuficiente;
- mod de manifestare = oboseală, apatie, somnolenţă, paloare, descurajare, nelinişte, mobilitate
redusă, HTA, agresivitate, ochi încercănaţi, reacţii psihosomatice.
• să-şi reducă disconfortul, să-şi amelioreze starea generală
• să-şi recupereze orele de somn, va planifica perioadele de odihnă suficiente
• va efectua activităţi alese pentru relaxare, va dormi un număr de ore fără întrerupere
• să doarmă un număr de ore fără trezire, se va odihni suficient în cursul zilei
• va exprima starea de bine, de confort
• să îndeplinească activităţi zilnice după ritm, dorinţă, intensitate.
Invenţii generale:
• observarea şi interpretarea somnului;
• cunoaşterea surselor care tulbură somnul şi odihna;
• asigurarea condiţiilor pentru realizarea unui somn bun, a odihnei eficace - ambianţa, pat şi poziţia
în raport cu afecţiunea;
• atitudinea echipei de îngrijire, a familiei;
• aplicarea tehnicilor de relaxare ce anulează tensiunea nervoasă sau stressul;
• suprimarea cauzelor iritative, ca zgomot, mirosuri, lucruri dezagreabile, foamea;
• folosirea muzicii bine alese, a unei lecturi relaxante, prezenţa unei persoane reconfortante.
Se va referi la:
• numărul de ore somn noaptea, numărul de ore somn în timpul zilei;
• timp de somn = întrerupt sau nu, somn agitat, coşmaruri, vise;
• nivelul de odihnă, durere şi alte semne asociate;
• condiţii de mediu ambiant, gradul de oboseală de peste zi, respectarea orelor de odihnă;
• nivelul de cunoştinţe, alte semne variate.
170
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ

POSTURĂ

Probleme posibile:
 reducerea mobilităţii fizice, intoleranţa la mişcare, activitate, sindrom potenţial de imobilitate
 imobilitate parţială sau totală, necoordonarea mişcărilor, postura neadecvată
 modificări ale capacităţii de a efectua activitate fizică în grup
 refuz de a efectua activitatea fizică, hiperactivitate, adinamie
 alterarea procesului de creştere şi dezvoltare, circulaţie sanguină neadecvată
 tulburări de echilibru, deficit de activitate diversificată.
Mobilizare, mobilitate limitată:
 referitor la mediul înconjurător, constrângeri fizice, coordonare deteriorată, durere, anxietate,
adinamie, restricţii fizice;
 mod de manifestare = imobilizare la pat, grad limitat de mişcare, anchiloze, hipotrofii musculare,
deficit de îngrijiri cotidiene, depresie, tulburări de circulaţie periferică.
Toleranță la activitate:
 referitor la imobilizare la pat, stare de slăbiciune generală, viaţă sedentară, dezechilibru între
necesarul de O2 şi oferta plămânilor;
 mod de manifestare = vorbirea trădează oboseală sau slăbiciune, HTA, tahicardie, disconfort sau
dispnee de efort, modificări ale EKG cu aritmie sau ischemie.
Circulaţie neadecvată:
 referitor la diminuarea mobilităţii, mişcării
 mod de manifestare = edeme periferice, tahicardie/bradicardie, piele rece/caldă, palidă/roşie,
palpitaţii, furnicături/amorţeli ale extremităţilor, cianoză, oboseală musculară, crampe musculare.
• să-şi menţină o bună poziţie, să se deplaseze fără dificultate
• să-şi prevină tulburările prin imobilizare, să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă
• să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice
• să înveţe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston
• să-şi cunoască toleranţa la efort, va şti să-şi dozeze efortul
• va şti cum să prevină anchiloza, atrofia musculară, va efectua mişcările permise
• se va deplasa cu sau fără ajutor, va fi încurajat să-şi mişte membrele inferioare
• va şti cum să combată staza venoasă, va şti să favorizeze circulaţia venoasă.
Realizarea – plicarea intervenţiilor. Intervenţii generale:
• îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat
• patul şi anexele lui, schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat
• poziţiile în pat ale pacientului, schimbarea poziţiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode
• prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor, a
contracturilor, metode de recuperare a mobilităţii
• efectuarea de mişcări active, pasive, efectuarea de exerciţii fizice permise
• îngrijirea pacientului cu aţele, aparat gipsat, aparate ortopedice
• metode de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston
• transportul pacientului, depistarea tulburărilor de statică, exerciţii de corectare a poziţiilor vicioase
• determinarea şi înregistrarea valorilor de P, R, TA în repaus şi efort.
• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice
• limitele mişcării, mobilităţii, valorile funcţiilor vitale, înregistrarea lor
• durere, prezenţa tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit
• gradul de mobilizare, toleranţa la efort, starea psihică, nivelul de cunoştinţe, alte semne asociate.
171
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

• vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Identificarea problemelor – analiza –
Probleme posibile:
• anxietate, durere, frica, teama, depresie
• violenţa potenţială faţă de sine sau de alţii, risc de a-şi face rău singur;
• adaptare ineficace/reacţie de apărare, risc de accident (cădere);
• risc de complicaţii acute sau cronice;
• pierderea stimei de sine, pierderea imaginii de sine;
• probabilitatea modificării integrităţii fizice şi psihice;
- risc de = infecţie, transmiterea bolii, de rănire, de perturbare a asistării în spaţiu, de intoxicare, de
sufocare, de hemoragie, de traumatizare;
• pierdere/separare.
Dx = P.E.S.
• durere acută:
- referitor la boală, traumatism fizic sau psihic;
- mod de manifestare = gesturi, mimică, verbal; poziţie compensatorie, transpiraţii, tahicardie,
tahipnee, midriază, gemete, planşete, comportament protectiv, percepţie eronată a timpului, proces
al gândirii deteriorat, modificări ale tonusului muscula
• potenţialele accidentare/de traumatisme:
- referitor la dificultăţi de menţinere a echilibrului, T° mediului ambiant modificată, coordonare
redusă a mişcărilor, lipsa cunoştinţelor privind securitatea, dificultăţi cognitive sau emoţionale,
consum excesiv de medicamente, nerespectarea tratamentului prescris
- mod de transmitere = plăgi, entorse, luxaţii, fracturi, arsuri, degeraturi, insolaţie, etc.
• potenţial de infecţie:
- referitor la un sistem de apărare neadecvat (rană uşoară, ţesut traumatizat, circulaţie periferică
modificată), boală cronică, malnutriţie, lipsa activităţii sistemului imunitar, proceduri invazive,
nerespectarea regulilor de asepsie şi antisepsie
- mod de manifestare = febră, frison, plagă infectată, infecţie urinară, complicaţii pulmonare,
secreţie abundentă prin tubul de dren şi plagă.
- ştie să-şi menţină integritatea fizică şi psihică;
- va preveni escarele de decubit, va preveni rănirile accidentale;
- ştie să limiteze propagarea infecţiei, va fi ajutat să identifice factorii de risc;
- ştie să păstreze sentimentul şi stima de sine;
- va fi orientat temporo-spaţial, va înţelege măsurile de control (infecţie sau grataj);
- va fi instruit pentru a preveni complicaţiile;
- va fi instruit pentru a şti să prevină fenomenele de embolie;
- va demonstra că a înţeles necesitatea acţiunilor;
- îşi va reduce crizele dureroase ca frecvenţă şi intensitate;
- va preveni complicaţiile imediate/tardive;
- va demonstra absenţa durerii sau a fricii, îşi va ameliora starea de anxietate.
Realizarea - Aplicarea îngrijirilor.
• observarea comportamentului pacientului cu durere, convulsii
• observarea poziţiei pacientului, prevenirea autoagresiunii la bolnavii agitaţi
• prevenirea şi combaterea agresiunilor terapeutice (accidente ce pot apare în timpul sau după
aplicarea unor tehnici - injecţii, puncţii, PEV, etc.)
172
• aplicarea de tehnici de resuscitare cardiorespiratorie

• aprecierea rapidă a funcţiilor vitale, pentru aplicarea metodelor de resuscitare corecte - impuse
• acordarea de prim ajutor în cazul unor urgenţe medicale sau chirurgicale; în entorse, luxaţii,
fracturi, hemoragii externe şi interne, plăgi, politraumatisme
• îngrijirea plăgilor accidentale şi chirurgicale
• prevenirea infecţiilor nosocomiale, prevenirea accidentelor casnice
• prevenirea accidentelor la şcoală sau la locul de muncă.
Se va referi la:
• aspectul şi gravitatea traumatismului, gradul de mobilizare, poziţia;
• aspectul şi gravitatea hemoragiei, caracterele durerii;
• prezenţa factorilor de risc, controlul factorilor de risc;
• ventilaţia mecanică, administrarea de 02, intubaţie, traheostomie;
• sondaje diverse, stare de vomă, convulsii, de inconştienţă;
• ameliorarea calităţii vieţii (la vârstnic), modificări şi adaptări ale mediului;
• confirmări ale stării de securitate sau nu;
• soluţiile găsite care pot fi temporare sau vor fi adaptate ca definitive;
• afişarea încrederii şi implicării în relaţii;
173
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Probleme posibile:
• neîndemânarea de a-şi alege îmbrăcămintea, stângăcie în a se îmbrăca/dezbrăca;
• neîndemânare de a-şi alege încălţămintea, stângăcie în a se încălţa/descălţa;
• deficit al capacităţii de a se îmbrăca/dezbrăca, lipsa de interes faţă de ţinuta vestimentară;
• dificultate/incapacitate de a se încălţa/descălţa, lipsa posibilităţilor materiale.
Deficit al capacităţii de a se îmbrăca:
- referitor la boală, constrângeri fizice, imobilizare, anxietate gravă, deprimare, lipsuri financiare
- mod de manifestare = durere, disconfort, lipsa abilităţii de a se îmbrăca cu ce trebuie (după vârstă,
ţinută, anotimp, ocazie, etc)
Neîndemânare de a se îmbrăca şi încălţa:
- referitor la boală
- mod dwnanifestare = tremurături, slăbiciune, stare depresivă, şirete nelegate, nasturi neîncheiaţi
Lipsa de cunoaştere:
- referitor la aiegerea îmbrăcămintei pentru un rol;
- mod de manifestare = încălţăminte prea largă sau prea strânsă, tocuri înalte, oboseală la mers,
edeme, dureri ale membrelor inferioare şi ale coloanei vertebrale, rosături.
• să se poată îmbrăca/dezbrăca singur, să se poată încălţa/descălţa singur
• să-şi poată schimba lenjeria, veşmântul
• să ştie să aleagă veştminte corespunzătoare momentului sau rolului
• să ştie să aleagă iîncălţăminte corespunzătoare rolului sau momentului
• să-şi exprime interesul pentru îmbrăcăminte sau încălţăminte
• să-şi poată lega şiretele, să-şi poată realiza nodul la cravată.
Realizarea – aplicarea intervenţiilor. Intervenţii generale:
• îmbrăcămintea şi încălţămintea conform vârstei
• îmbrăcarea/dezbrăcarea în diferite situaţii de normalitate
• îmbrăcarea/dezbrăcarea în diferite situaţii de boală.
Se va referi la:
• modul cum se îmbracă, încalţă, respectă vârsta, anotimpul, activitatea;
• există interes pentru ţinută vestimentară, există ameliorare, există autonomie;
• acceptă condiţia/rolul, există interes pentru încălţăminte;
• nivelul de cunoştinţe, alte semne asociate.
174
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA

REALIZĂRII

Identificarea problemelor - analiza - Probleme posibile:
• devalorizare, dificultate de adaptare, desnădejde, alterarea relaţiilor
• dificultatea de a-şi asuma roluri sociale, dificultatea de a se realiza
• alterarea percepţiei senzoriale, alterarea procesului de gândire, alterarea îndeplinirii rolului propriu
• adaptare ineficace = refuz, negare, invaliditate
• trăsături individuale neperformante, lipsa de speranţă
• conflict legat de rolul de părinte, perturbarea conceptului de sine, anxietate
• alterarea interacţiunii sociale, izolare socială
Proces familial deteriorat: - referitor la îngrijirea de lungă durată a unui membru al familiei care
suferă de o boală cronică - necruţătoare
- mod de manifestare = incapacitatea familiei de a-l părăsi, sentimente înăbuşite de tristeţe şi mânie;
afirmaţiile de ex. ale soţiei privind lipsa ajutorului, neglijarea ei însăşi şi a casei.
Adaptare ineficientă: referitor la modificarea stilului de viaţă, sisteme de sprijin neadecvate,
modificări ale proceselor cunoaşterii, control modificat, tristeţe parţială, ameninţare pentru aprecie-
rea de sine
- mod de manifestare = nu acceptă modificările din starea de sănătate, lipsa abilităţii sau nereuşită
în implicarea sa pentru rezolvarea problemei sau în stabilirea unui scop, lipsa de interes pentru
independenţă, neîncredere, mânie, lipsa gândirii de perspectivă
Procesul gândirii deteriorat: referitor la boală, la incapacitatea de a se adapta la realitate, stare
depresivă, neadaptarea la o criză existenţială;
- mod de manifestare = oboseală, violenţă, interpretarea greşită a acţiunii celorlalţi, incapacitatea de
a rezolva singur problemele, sentiment de eşec, de incompetenţă, de neputinţă.
• va participa la acţiunile de recuperare socio-profesionale;
• va avea încredere în asistenta medicală; îşi va ameliora adaptarea psihosocială; îşi va redobândi
interesul faţă de unele activităţi;
• să-şi identifice propriile puteri şi sisteme de suport;
• să-şi exprime sentimentele de singurătate şi izolare;
• să cunoască regimul de viaţă ce trebuie respectat;
• să exprime acceptul şi interesul pentru o activitate;
• să exprime satisfacţie faţă de realizare, să exprime controlul situaţiei;
• va lua decizii pentru a-şi asigura activitatea, se va integra într-o activitate utilă.
Realizarea îngrijirilor. Intervenţii generale:
• asigurarea participării pacientului; a vârstnicului, a persoanei cu handicap, la desfăşararea unor
activităţi pentru crearea sentimentului de utilitate
• începerea pregătirii recuperării şi readaptării, după un plan stabilit, de la începutul îmbolnăvirii
• cooperarea cu fizioterapeuţii, ergoterapeuţii
• diversificarea activităţilor productive în plan mental şi fizic
• încurajarea oricărei activităţi zilnice interesante pentru pacient, cu creerea condiţiilor care să-l
invite la o activitate productivă.
Evaluarea îngrijirilor. Vom evalua atitudinea pacientului:
• dacă declară că are un control bun al evenimentelor;
• posibilitatea de alegere cu referire la viaţa personală şi la programul terapeutic;
• dacă manifestă sentimente pozitive faţă de propria persoană;
• dacă şi-a diversificat rolurile îşi cunoaşte sau nu propriile limite;
• are sau nu încredere în cei care îl ingrijesc, are interes pentru activitate;
• vom evalua nivelul de cunoştinţe, vom evalua alte semne asociate.
175
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A PRACTICA RELIGIA

Probleme posibile:
• culpabilitate, izolare socială, suferinţa spirituală;
• neputinţa, nesupunere, conflict decizional (sindrom de inutilitate);
• intoleranţa la activitate, deficit de diversificare a activităţilor;
• implicare socială scăzută, dificultate de a acţiona după credinţe şi valori proprii;
• dificultăţi de a participa la activităţi religioase, alterarea relaţiilor sociale;
• alterarea imaginii de sine, alterarea imaginii corporale, alterarea stimei de sine;
• sindromul traumei violului.
Suferinţa spirituală:
- referitor la întreruperea obişnuinţelor religioase/culturale, credinţe şi valori ale sistemului
modificate, de ex, datorate implicaţiilor morale/etice ale terapiei datorate suferinţei intense;
- mod de manifestare = exprimarea îngrijorării privind înţelesul vieţii sau valorilor credinţei;
exprimă verbal existenţa unor conflicte privind credinţa, privind înţelesul propriei existenţe,
incapacitatea de a participa la practici religioase uzuale, coşmaruri, modificări în starea sufletească
(furie, plâns, preocupare, apatie, anxietate, ostilitate).
Neputinţa:
- referitor la deteriorarea fizică, lipsa de control asupra propriei sale imagini;
- mod de manifestare = neparticipare la luarea deciziilor, lipsă a satisfacţiei, frustrare, teama faţă de
cei ce îl îngrijesc, lipsa abilităţilor în obţinerea informaţiilor; nu susţine practicile de autoîngrijire;
exprimă îndoială, resentimente, vinovăţie şi furie.
Culpabilitate:
- referitor la pierderea stimei de sine şi a respectului de sine, apartenenţa la o religie sau o cultură
diferită, existenţa unui conflict social, boală;
- mod de manifestare = autoacuzare, autopedepsire, perceperea bolii ca pe o pedeapsă, îşi face
reproşuri, amărăciune, depresie, anxietate (tahicardie, tegumente reci - umede, hiperventilaţie, furie,
mânie).
• să coopereze în măsura capacităţii sale, să-şi menţină orientarea;
• va relua relaţiile interpersonale, îşi va accepta imaginea corporală modificată;
• să vorbească despre schimbările sale, să-şi asume responsabilităţile;
• va desfăşura acţiuni după sistemul său de valori;
• îşi va domina sentimentul de culpabilitate, să ştie să-şi diminueze depresia;
• să determine cel mai bun răspuns, să manifeste optimism;
• să-şi amelioreze adaptarea psiho-socială, să exprime reglarea conflictului;
• să îndeplinească activităţi religioase după dorinţă, să se integreze social.
Realizarea îngrijirilor. Intervenţii generale:
• cunoaşterea credinţei pacientului şi a celor ce decurg din ea; atenţie la persoanele vârstnice;
• asigurarea practicii propriei religii, ce presupune activităţi specifice numeroase;
• respectarea unor forme de recreere considerate inofensive sau chiar salutare de către unele
persoane cu alte convingeri;
• respectarea unor obiceiuri alimentare, a zilelor de post.
Evaluarea îngrijirilor. Vom evalua:
• apartenenţa la o religie;
• obişnuinţe, plângeri şi dorinţe;
• starea psihică, modul de comunicare, receptarea morţii;
176
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A SE RECREA

Probleme posibile:
• doliu, separare, reacţie posttraumatică
• jeficit de menţinere â stării de sănătate
• dificultăţi sau incapacitate de a îndeplini activităţi recreative
• dezinteres în a îndeplini activităţi recreative
Dx probabile = P.E.S.:
Dezinteres, insuficienţa privind activitatea diversă:
- referitor la lipsa ambianţei activităţilor diversificate, spitalizării îndelungate, tratamente frecvente
şi de lungă durată; durere, slăbiciune, oboseală
- mod de manifestare = plictiseală, citeşte sau nu, evita orice forma de recreere audio sau video,
evita activitatea în grup; dificultate de a se concentra în timpul activităţii recreative, plictiseală
Reacţie posttraumatică:
- referitor la durere, intoleranţa la efort, lipsa de mobilitate, dispnee, frică;
- mod de manifestare = stare depresivă, lipsa de interes, slăbiciune, oboseală, neparticipare la
activităţi recreative, diminuarea mijlocului de interes
Refuz de a îndeplini activităţi recreative:
- referitor ia durere, dispnee, lipsa de interes, dificultăţi de adaptare la o modificare a schemei
corporale, intoleranţa la efort;
mod de manifestare = nu acceptă nici o activitate recreativă, nu doreşte nici activitatea cea mai
avantajoasă lui, nici singur, nici în grup; nu găseşte motivaţie; depresie, însingurare, neîncredere
• va fi asistat să desfăşoare activităţi recreative
• va fi ajutat să participe la diverse activităţi recreative
• să prezinte o stare de confort fizic şi psihic.
• să exprime interes pentru activitatea recreativă
• să-şi exprime acceptul pentru activitatea recreativă
• să aibă încredere în rolul activităţilor recreative
• va găsi cea mai avantajoasă activitate
• va accepta modificările în schema corporală.
Realizarea îngrijirilor.
• asigurarea posibilităţilor de recreere
• soluţionarea activităţilor specifice după sex, vârsta, gradul de inteligenţă, experienţă şi gust, de
condiţia sa, de boală/severitatea ei; de plăcerea de a practica aceste activităţi, de inspiraţie şi talent
• asigurarea materialelor informative cerute - cărţi, ziare, reviste, casete audio, vizionări TV, jocuri
diferite (după vârstă), plimbări în parc
• organizarea unui spaţiu pentru deschidere, pentru recreerea pacienţilor, participare la viaţa socială,
activitatea în grup
• organizarea de activităţi, după caz, care fac parte din terapia ocupaţională.
• se va referi la pacient, dacă:
- face parte dintr-un grup social, acuză sau nu stare de plictiseală;
- manifestă sau nu satisfacţii faţă de nivelul sau de activitate recreativă;
- înţelege utilitatea unor astfel de activităţi, îşi cunoaşte limitele de reuşită;
- doreşte să efectueze o activitate în grup sau singur.
• se va referi la nivelul de cunoştinţe; la semne asociate.
177
PROCESUL NURSING PENTRU NEVOIA DE A ÎNVĂŢA

Probleme posibile:
• dezinteres pentru a învăţa, dezinteres pentru a se instrui; :jnoştinţe insuficiente despre boală;
• cunoaşterea deficitară a implicaţiilor cauzate de boală;
• lipsa de cunoştinţe, refuzul de a învăţa, ignoranţa.
Dx prealabile = P.E.S.
Deficit de cunoştinţe despre boală:
- referitor la apartenenţa la o cultură şi religie diferită, lipsa de acces la informaţii utile
- mod de manifestare = cerere de informaţii despre boală, cunoştinţe insuficiente despre măsurile
de prevenire, tratament igieno-dietetic, modalităţi de recuperare, interpretare proastă a informaţiei
Refuz de a învăţa:
- referitor la neacceptarea bolii, a schemei corporale noi
- mod de manifestare = nu acceptă să primească informaţii, nu este interesat, nu percepe necesitatea
de a învăţa
Cunoştinţe insuficiente:
- referitor la cunoaşterea regimului igieno-dietetic al unei boli
- mod de învăţare = nu cunoaşte alimentele interzise, modul lor de preparare; cere informaţii utile
despre ce trebuie pregătit şi cum.
Planificarea intervenţiilor.
• va învăţa modalităţi de menţinerea sănătăţii, să ştie să folosească facilităţile medicale;
• să fie educat despre boală, va şti să-şi menţină autonomia;
• să fie capabil să recunoască semnele prodromala;
• să exprime înţelegerea informaţiei, să exprime dorinţa/interesul de a învăţa;
• să explice regimul alimentar specific;
• să demonstreze abilitatea în a îndeplini anumite îngrijiri;
• să explice boala, tratamentul medical, îngrijiri necesare, regimul dietetic, măsurile preventive,
activităţile permise în perioada de convalescenţă.
Realizarea îngrijirilor.
- instruirea pacientului şi a familiei privind acordul de îngrijiri pentru asigurarea autonomiei sau
reducerea gradului de dependenţă;
- eliminarea lipsei sau insuficienţei de cunoştinţe despre mijloacele de prevenire şi tratament a
suferinţei pacientului;
- reeducarea sau recuperarea, ca dovadă a abilităţii specialiştilor şi pacienţilor în aplicarea
regimului, programului stabilit împreună.
Se va referi la:
- dorinţa de a învăţa, sau refuz, nivelul de cunoştinţe al pacientului şi familiei;
- necesarul de informaţii utile de prezentat, înţelegerea informaţiilor;
- asimilarea şi valorificarea informaţiilor (întrebăm pacientul pentru a confirma asimilarea
informaţiilor);
- reluarea informaţiilor neînţelese sau incorect înţelese, alte semne asociate.
178
CUPRINS
Istoria profesiunii ................................................................................................................................. 1
Teorii de îngrijire ............................................................................................................................... 12
Rolurile şi funcţiile asistentei medicale ............................................................................................. 29
Procesul nursing ................................................................................................................................. 44
Nevoia de a comunica ........................................................................................................................ 65
Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie .................................................................................. 76
Nevoia de a bea şi a mânca ................................................................................................................ 86
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale ............................................................ 92
Nevoia de a elimina......................................................................................................................... 98
Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele .............................................. 114
Nevoia de a dormi şi a se odihni ..................................................................................................... 119
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură................................................................................. 125
Nevoia de a evita pericolele ............................................................................................................. 132
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca ................................................................................................. 141
Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării.................................................................................. 145
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia ......................... 151
Nevoia de a se recrea ....................................................................................................................... 156
Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea ............................................................................... 159
Rezumate pentru cele 14 nevoi după V. Henderson ........................................................................ 164
179

Nursing General 1 - 2022-2023

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nursing General 1 - 2022-2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NURSING GENERAL 1 - ANUL 1 - SEMESTRUL 1 2022-2023

MESOPOTAMIA. Mesopotamienii căutau în valorile etice o unitate de măsură care să le dea

Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau consideraţi reprezentanţi ai

GRECIA ANTICĂ. Miturile şi legendele vechilor greci se oglindesc şi în preocupările pentru

ROMA ANTICĂ. Romanii au dezvoltat servicii comunitare de sănătate a căror organizare

ISLAM. Îngrijirile medicale practicate de arabi aveau la bază moştenirea medicală

RENAŞTEREA. O perioadă în care arta de a îngriji începe să se impună ca o practică diferită

Adevărurile enunţate de Vasale sunt:

- descrie corect anatomia inimii şi traiectul venelor

REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ. Epidemiile care au bântuit Europa secolelor XVII-XVIII au

SECOLUL XIX. Un secol în care oamenii de ştiinţă continuă să aducă remarcabile

SECOLUL XX aduce cu sine accelerarea dezvoltării fără precedent, în toate sectoarele de

În anul 2002, ca o recunoaştere deosebită a activităţii sale, de peste 40 de ani în slujba

Spitalul. Cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale

ETAPE ŞI PERSONALITĂŢI ÎN DEZVOLTAREA NURSING-ULUI

Crucea Roşie – organism internaţional de solidaritate umană

Crucea Roşie în România

În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează trenuri-spitale şi caravane

Îngrijiri de prevenire a sănătăţii (IPS)

- rolul asistentei este să descopere problema la timp.

Organizarea Naţiunilor Unite (ONU)

I. MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

- aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a

- somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale, expresia

8. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A-ŢI PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE

12. NEVOIA DE AUTOREALIZARE

II. MODELUL CONCEPTUAL AL LUI ABRAHAM

dar nu indispensabile. Sexul este esenţial pentru supravieţuirea speciei, nu a individului.

4. Nevoia de stimă şi respect

III. MODELUL CONCEPTUAL HILDEGARD PEPLAU

IV. MODELUL CONCEPTUAL IDA JEAN ORLANDO

V. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHY JOHNSON sau Modelul Sistemelor comportamentale care se

VI. MODELUL CONCEPTUAL DOROTHEA OREM se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul

VII. MODELUL CONCEPTUAL MYRA LEVINE

Conservarea energiei pacientului - conservarea resurselor energetice, fiziologice şi psihologice ale

IX. MODELUL CONCEPTUAL BETTY NEUMAN

X. MODELUL DE ADAPTARE ROY

- Mod de alimentare neplanificat pentru sugari

- Perfuzie tisulară ineficientă

Funcţiile asistentei medicale / nursei sunt de natură:

CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE

Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în stare de echilibru a

Spitalul cuprinde următoarele părţi componente:

- nefrologie şi urologie (boli ale aparatului renal: prostată la vezică, la rinichi);

- servicii de informare, triaj;

NOXELE PROFESIONALE ALE ACTIVITĂŢII MEDICO-SANITARE

CAUZELE GENERALE producătore de accidente şi boli profesionale în munca medico-

Iradierea ionizantă este posibilă în serviciile de radiodiagnostic, radioterapie, precum şi în

ÎMBRĂCĂMINTEA DE PROTECŢIE ŞI ŢINUTA ASISTENTEI LA LOCUL DE MUNCĂ

PROFILAXIA ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE ŞI PROTECŢIA MUNCII ÎN UNITĂŢILE

Măsurile de deratizare sunt: preventive şi de combatere.

Metodele de realizare a asepsiei

Tehnica pregătirii şi îmbrăcării halatului, a măştii şi mănuşilor pentru operaţie

Pregătirea câmpurilor, a compreselor şi a celorlalte materiale necesare pentru

5. Firele de sutură. Le vom descrie pe cele utilizate mai des.

ANTISEPSIA. PRINCIPALELE SUBSTANŢE ANTISEPTICE

Antisepticele tensioactive citofilactice, prezintă alături de proprietăţi antiseptice şi cele de

5. Nevoia de a dormi și a se odihni.

1. Culegerea datelor şi aprecierea lor.

ETAPELE PROCESULUI NURSING

1. CULEGEREA DATELOR - asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare

Metode de culegere a datelor:

Cheia unei bune comunicări constă în:

În procesul nursing se realizează o comunicare prin trei faze: