OCLUZIIILE INTESTINALE

Ocluzia intestinală (O.I.) este un sindrom clinic plurietiologic şi pluripatogenic caracterizat prin oprirea
patologică persistentă a tranzitului intestinal. O.I. are drept consecinţă imediată apariţia unor tulburări locoregionale
intestinoperitoneale autoagravante, ale căror consecinţe sistemice ameninţă viaţa bolnavului. O.I. reprezintă un
sindrom distinct şi frecvent in cadrul abdomenului acut chirurgical.
Clasificare :
Actualmente sunt preferate clasificările patogenice, avand ca prim criteriu de diferenţiere SUFERINŢA
VASCULARĂ. Acestea sunt cele mai utile practicii chirurgicale, pentru că ischemia este cea care hotărăşte in primul
rand severitatea unei ocluzii. Numai in al doilea rand contează libertatea lumenului, topografia şi etiologia
obstacolului. După „ criteriul ischemic „ O.I. se clasifică in:
A. O.I. NEISCHEMIANTE (fără suferinţă vasculară iniţială): cu lumenul liber = ocluziile dinamice; cu lumenul obturat =
ocluziile mecanice simple (ocluziile prin obstrucţie).
B. O.I. ISCHEMIANTE (cu suferinţă vasculară iniţială): cu lumenul obturat = ocluzii mecanice prin strangulare (ocluzii
strangulate); cu lumenul liber = ocluzii vasculare (ocluzii necrotice – infarctele enteromezenterice).

Ocluziile intestinale neischemiante cu lumen liber (dinamice sau ileusul dinamic)

Etiologie : Afecţiuni ale sistemului nervos( traumatisme craniene sau medulare;boli neuropsihice) Boli
toracice(traumatisme toracice grave; embolii pulmonare masive şi/ sau multiple; infarct miocardic acut) Afecţiuni
abdominale acute( peritonite acute difuze sau localizate; hemoperitoneu important; pancreatita acută – formele
severe; torsiuni de organe) Boli ale organelor retroperitoneale( colica nefretică; tumori retroperitoneale
voluminoase; hemoragii retroperitoneale (posttraumatice sau postoperatorii, rupturi de anevrisme) care generează
hematoame voluminoase; celulite retroperitoneale; flebita venei cave inferioare; obstrucţia acută aortoileacă)
Intoxicaţii ( sindrom uremic; porfiriile; utilizarea de droguri cu acţiune puternic simpatomimetică; intoxicaţii
profesionale )Fracturi de bazin şi ale oaselor lungi , Afecţiuni ale aparatului genital ( abcesele prostatice; piosalpinx
insoţit de pelviperitonită; hematocel pelvin ) Stări de şoc , Dezechilibre hidroelectrolitice ( hiponatremie hipoK) ,
Hipoxia anemică şi respiratorie , Perioada postoperatorie imediată după intervenţii chirurgicale craniene, toracice,
abdominale.
Mecanism de producere
Ileusul dinamic se produce prin mecanisme diferite:
- perturbare a inervaţiei extrinseci (dezechilibru simpatic- parasimpatic) urmată de inhibiţia musculaturii intestinale –
ileusul prin inhibiţie;
- paralizia musculaturii intestinale – ileus paralitic.
Diagnosticul clinic
Este susţinut de:
A. Simptomatologie
a) Distensia abdominală generalizată.
b) Durerea are, de regulă, intensitate mică şi este descrisă de către pacient ca o senzaţie de tensiune abdominală.
Cand există durere intensă, vie, aceasta este cauzată de afecţiunea generatoare de ileus (torsiuni de organe,
pancreatită acută, peritonită, infarct etc.).
c) Intreruperea tranzitului intestinal este de la inceput totală.
d) Vărsăturile de stază sunt la inceput mai rare şi reduse cantitativ. Apoi devin abundente.
e) Starea generală se alterează lent, ca urmare a dezechilibrului hidroelectrolitic secundar vărsăturilor şi inaniţiei.
f) Alterarea rapidă a stării generale este, de regulă, consecinţa evoluţiei nefav a afecţiunii generatoare de ileus.
B. Examenul clinic obiectiv
La inspecţie şi palpare, in majoritatea cazurilor, se constată un abdomen destins dar suplu, nedureros sau
foarte puţin sensibil. Alteori semnele de ileus sunt depăşite de intensitatea semnelor afecţiunii cauzale (ex.:
pancreatită acută, peritonită). Percuţia pune in evidenţă un timpanism generalizat. In afecţiunile care se insoţesc
de revărsat peritoneal important (sarcină extrauterină ruptă, pancreatită acută) este posibilă decelarea matităţii
deplasabile pe flancuri.
Diagnosticul paraclinic
Radiografia abdominală simplă relevă o distensie aerică uniformă, care interesează atat intestinul subţire cat şi
colonul. Ulterior, după 2 – 3 zile, apar imagini hidroaerice de volum redus.
Examenul cu substanţă de contrast
Irigografia inlătură suspiciunea unui obstacol colic mecanic.
Administrarea de bariu per os este contraindicată pană cand nu este pe deplin elucidată etiologia ocluziei.
Diagnosticul pozitiv şi diferenţial
a) Diagnosticul pozitiv este susţinut de: circumstanţele etiologice; semnele clinice (distensia abdominală
nedureroasă); aspectul radiologic (aeroenterie şi aerocolie uniformă).
b) Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu ocluzia mecanică, pentru care pledează: condiţiile de apariţie; durerea
intensă; distensia dureroasă; vărsăturile precoce şi abundente; prezenţa peristaltismului (colicile de luptă); existenţa
nivelelor hidro-aerice mari pe radiografia abdominală simplă in ortostatism.
Principii terapeutice
a) Tratarea cauzei determinante.
b) Aspiraţia gastro-intestinală.
c) Reechilibrarea: hidro-electrolitică; hematologică; proteică.
d) Medicaţie stimulatoare a peristalticii intestinale (parasimpaticomimetice).
e) Clisme evacuatorii.

Ocluziile intestinale mecanice

In acest subcapitol sunt incadrate:
a) O.I. neischemiante cu lumenul obturat = ocluziile prin obstrucţie (O.I.o.)
b) O.I. ischemiante cu lumenul obturat = ocluziile prin strangulare (O.I.s.).
Etiopatogenie
A. O.I.o. se caracterizează prin:
a) prezenţa obstacolului mecanic in calea tranzitului digestiv;
b) absenţa iniţială a tulburărilor ischemice ale peretelui intestinal.
Cauzele sunt reprezentate de:
a) Leziuni ale peretelui intestinal: atrezii şi stenoze congenitale; tumori benigne şi maligne (primitive sau
metastatice); stenoze inflamatorii specifice (tuberculoza intestinală, boala Crohn); stenoze inflamatorii nespecifice;
stenoze cicatriceale posttraumatice; hematoame ale peretelui intestinal (posttraumatice sau secundare
tratamentului cu anticoagulante); anastomoze digestive stenozante.
b) Corpi străini in lumenul intestinal: calcul biliar (ileus biliar); gheme de ascarizi; tricobezoar; fitobezoar; fecaloame.
c) Compresiuni extrinseci: tumori ale mezenterului; adenopatie mezenterică; tumori abdominale (intra- şi
retroperitoneale); bride congenitale sau dobandite care comprimă, cudează sau aglutinează segmente de intestin;
corpi străini intraperitoneali (comprese, campuri); stenoze extrinseci inflamatorii (sindromul Kuss).
B. O.I.s. se caracterizează prin:
a) prezenţa obstacolului mecanic in calea tranzitului digestiv;
b) existenţa ischemiei intestinale de la inceput, secundară stricturii vaselor din mezenter sau/ şi a celor din peretele
intestinal.
Factorii etiologici incriminaţi sunt:
a) Volvulusul (torsiunea) in jurul unui ax. El este favorizat de: bride; tumori intestinale sau ale mezourilor; anomalii
congenitale de rotaţie şi acolare a mezenterului.
b) Bride care comprimă intestinul pe un plan dur, determinand ischemie şi sfacel.
c) Invaginaţia unui segment intestinal in segmentul distal.
d) Hernii externe strangulate.
e) Strangulări interne: intr-un orificiu normal al cavităţii peritoneale (fosetele paraduodenale, fosetele retrocecale,
hiatusul Winslow); breşe congenitale sau postoperatorii in mezouri sau marele epiploon; spaţii create prin
histeropexii.
3. Diagnosticul clinic
Tabloul clinic al ocluziei intestinale depinde de: nivelul obstacolului; etiologie; mec de prod ; timpul scurs de la
debut la prezentare.
După nivelul obstacolului, ocluziile pot fi:
- ocluzii inalte: obstacol situat intre unghiul duodenojejunal şi valva ileocecală;
- ocluzii joase: obstacol situat intre valva ileocecală şi orificiul anal.
a) Debutul ocluziei este, de regulă, brusc. In unele forme, debutul poate fi precedat de colici abdominale şi crize
subocluzive (fenomene caracteristice mai ales ocluziilor joase).
b) Durerea este semnul clinic cel mai constant. Durerea poate avea următoarele caractere:
- maximă de la debut, atroce, violentă, insoţindu-se de paloare şi transpiraţie in ocluziile prin strangulare;
- intensă, cu evoluţie progresivă spre intensitate maximă in ocluziile prin obstrucţie.
Evoluţia durerii poate imbrăca următoarele aspecte:
- continuă, puternică, constantă, dramatică in strangulări;
- continuă şi intreruptă de exacerbări sub formă de colici („colici de luptă” pentru invingerea obstacolului);
- după o evoluţie lungă, prin epuizarea forţei de contracţie intestinale durerea poate dispărea;
- caracterul durerii se poate schimba brusc; reapariţia durerilor violente poate semnifica o peritonită prin perforaţie.
c) Vărsăturile sunt: al doilea semn clinic important; mai puţin constante decat durerea; Vărsăturile pot avea
următoarele caractere:
- la debut sunt reflexe, conţinand suc gastric şi bilă;
- apoi apar vărsăturile de stază, care conţin lichid intestinal de culoare inchisă (vărsături poracee);
- in formele avansate, vărsăturile sunt fecaloide.
Din punct de vedere al momentului apariţiei, vărsăturile pot fi:
- după sediul ocluziei: precoce, in ocluziile inalte , tardive (apar după 48-72 ore), in ocluziile joase
- după mecanismul de producere: precoce, in strangulări (datorită paraliziei reflexe intestinale); tardive, in ocluziile
prin obstrucţie (distensia intestinală se instalează mai lent).
d) Greţurile, eructaţiile şi sughiţul pot apărea in intervalele dintre vărsături.
e) Întreruperea tranzitului pentru materii fecale şi gaze: este prezentă de la debut in ocluziile joase; pacientul poate
avea incă scaun după instalarea unei ocluzii inalte.
f) Distensia abdominală (meteorismul): este importantă in ocluziile distale; poate fi absentă in ocluziile inalte.
g) Examenul obiectiv abdominal
- Inspecţia relevă: abdomenul destins; mişcările peristaltice (la pacienţii slabi).
- Palparea: abdomenul este, de regulă, suplu; pot fi intalnite excepţii de la regulă, in sensul că unele ocluzii prin
strangulare se insoţesc de contractură abdominală (exemplu: volvulusul masiv al intestinului subţire); poate decela o
tumoră abdominală.
- Percuţia: percuţia clasică relevă: hipersonoritate (timpanism) – element caracteristic matitate deplasabilă pe
flancuri – rar, in ocluziile vechi cu revărsat peritoneal (ascita ocluziei) in cantitate mare; percuţia superficială:
provoacă mişcări peristaltice evidenţiază clapotajul in formele avansate cu anse intestinale foarte mult destinse de
lichid.
- Auscultaţia: garguismentele (zgomote intestinale) pot fi provocate de ansa intestinală care se contractă; in fazele
avansate, zgomotele intestinale dispar.
- Tuşeul rectal poate releva: ampula rectală goală (in ocluziile joase); tumoră rectală, un bont de invaginaţie.
h) Starea generală se modifică in funcţie de mecanismul de producere al ocluziei şi de momentul examinării in raport
cu debutul. In funcţie de mecanismul de producere:
- in ocluziile prin strangulare, semnele gen pot fi prezente de la debut: anxietate, tahicardie, paloare, stare de şoc;
- in ocluziile prin obstrucţie (mai ales in cele joase), semnele generale lipsesc la debut.
 In raport cu momentul examinării, o dată cu apariţia vărsăturilor de stază, starea generală se modifică progresiv
datorită dezechilibrului hidroelectrolitic şi, in fazele avansate, bolnavul poate prezenta: tegumente şi mucoase
uscate; tahicardie; hipotensiune arterială – tendinţă la colaps; oligurie; astenie, apatie; sete intensă; limbă prăjită;
torpoare; somnolenţă.
Diagnosticul paraclinic
Diagnosticul paraclinic este susţinut de: probe de laborator; examenul radiologic; explorări endoscopice.
a) Probele de laborator:
- In fazele precoce ale bolii, probele de laborator pot fi normale.
- Pe măsură ce ocluzia progresează, pot apărea: hemoconcentraţia (poate masca anemia); leucocitoza (mai ales in
ocluziile prin strangulare); perturbări electrolitice, in funcţie de sediul obstacolului şi severitatea deshidratării:
Hiponatriemie , hipokaliemie hipocloremie , hipocalcemie; amilazemie crescută (fără a atinge, insă, valorile dintr-o
pancreatită acută); uree sanguină crescută: iniţial, secundar deshidratării; tardiv, datorită insuficienţei renale.
b) Examenul radiologic
- Radiografia abdominală simplă de faţă in ortostatism este examenul obligatoriu. Ea relevă două semne: distensia
gazoasă (apare in primele 3 – 6 ore de la debut); nivelul hidro-aeric (este imaginea caracteristică şi apare după 6
ore). Imaginile hidro-aerice pentru intestinul subţire au următoarele caractere : sunt multiple; au diametre mici
(diametrul orizontal este mai mare decat cel vertical); sunt localizate in centrul abdomenului; sunt dispuse etajat, in
trepte, pe o linie oblică cu direcţia de la stanga cranial la dreapta caudal. Imaginile hidro-aerice pentru colon se
caracterizează prin : sunt dispuse la periferia abdomenului; au diametre mari (in special cel vertical); se pot identifica
haustrele.
- Cand pacientul nu poate fi examinat in ortostatism, radiografia abdominală simplă in clinostatism evidenţiază
imagini hidroaerice localizate sub peretele abdominal
- Examenul cu substanţă de contrast: Cand radiografia abdominală simplă este neconcludentă, pot fi administrate
per os sau pe sonda nazogastrică substanţe de contrast uleioase (Lipiodol, Pobilan, Odiston). Ele pot fi utile in
diagnosticul ocluziilor inalte. Nu se va administra niciodată bariu per os cand se bănuieşte o ocluzie intestinală,
indiferent că este inaltă sau joasă
- Irigografia (clisma baritată) este utilă in diagnosticul ocluziilor joase, putand releva aspecte caracteristice pentru :
tumoră de colon (precizează şi sediul obstacolului); volvulus; invaginaţie.
c) Explorările endoscopice
- Rectosigmoidoscopia şi fibrocolonoscopia pot fi utile in diagnosticul ocluziilor joase.

Forme clinice
Formele clinice ale ocluziilor intestinale se clasifică după: nivelul obstacolului; mecanismul de producere.
a) După nivelul obstacolului, O.I. pot fi:
- Ocluzii intestinale inalte (obstacolul este situat intre unghiul duodeno-jejunal şi valvula ileocecală) care se
caracterizează prin: durere intensă (mai ales cand sunt produse prin strangulare); vărsăturile de stază apar precoce;
absenţa meteorismului (ocluzii cu „abdomen plat”); absenţa intreruperii tranzitului intestinal (bolnavul poate avea
incă scaun); agravarea rapidă a stării generale; imagine hidro-aerică unică sau imagini multiple caracteristice ocluziei
intestinului subţire localizate in centrul abdomenului.
- Ocluziile intestinale joase (obstacolul este situat intre valvula ileo-cecală şi orificiul anal) se caracterizează prin:
durerea diferă in intensitate in funcţie de mecanism: intensă, in strangulare , mai puţin intensă, in obstrucţie ;
vărsăturile de stază apar tardiv (după 48 – 72 ore); meteorismul abdominal este important şi progresiv; tranzitul
este intrerupt de la inceput; starea generală se menţine bună 24 – 48 ore, după care se agravează lent; instalarea
ocluziei este precedată de tulburări ale tranzitului intestinal: constipaţie, diaree, alternanţă constipaţie – diaree, crize
subocluzive; imagini hidro-aerice de tip colic localizate la periferia abdomenului; gradul de distensie al colonului
depinde de starea valvulei ileo-cecale: dacă valvula este competentă, intre zona de obstrucţie şi ea se creează
o ansă inchisă; colonul va fi foarte mult destins pentru că gazele şi lichidele trec intr-un singur sens (dinspre ileon
spre colon) ; valvulă incompetentă permite refluxul din colon spre ileon; distensia colonului este moderată şi se
asociază cu distensia intestinului subţire
b) După mecanismul de producere, O.I. pot fi:
- Ocluzii prin strangulare – se caracterizează, in general, prin: debut brusc; dureri violente; vărsături precoce, iniţial
reflexe, apoi de stază; distensie iniţial localizată, apoi rapid generalizată; ca o excepţie de la regulă pot fi prezente
apărarea şi, uneori, chiar contractura musculară; starea generală se alterează rapid şi, uneori, bolnavul se prezintă in
stare de şoc.
Există cateva forme clinice particulare de O.I. prin strangulare:
1. VOLVULUSUL DE SIGMOID (cea mai frecventă formă de O.I. prin volvulus) se caracterizează prin: debut brusc;
crize subocluzive in antecedente; distensie iniţială asimetrică localizată mai ales sub rebordul costal drept; durere şi
apărare musculară in fosa iliacă stangă; tranzit intestinal absent; tuşeul rectal poate constata glere serosangv;
radiografia abdominală simplă relevă imagine hidro-aerică in „ Ω „ de dimensiuni mari ; irigografia poate evidenţia
rar o scurtă progresie spiralată a bariului la joncţiunea rectosigmoidiană; uneori ea poate realiza devolvularea,
făcand astfel şi diagnosticul diferenţial cu neoplasmul.
2. VOLVULUSUL INTESTINILUI SUBŢIRE – diagnosticul este susţinut de: durere bruscă, violentă; distensie iniţială
localizată in regiunea periombilicală sau subombilicală; vărsături precoce; apărare musculară şi contractură
localizată; imagini hidro-aerice multiple (fig. 9).
3. INVAGINAŢIA INTESTINALĂ – are următoarele particularităţi: se produce, de obicei, in regiunea ileo-cecală cauza
cea mai frecventă este o tumoră intestinală care formează capul invaginaţiei; debut brusc; durere violentă la nivelul
fosei iliace drepte; oprirea tranzitului intestinal de la debut; vărsături; la examenul obiectiv al abdomenului, se
constată boudin-ul de invaginaţie: tumoră aproximativ rotundă, de consistenţă fermă, localizată in fosa iliacă
dreaptă care, sub influenţa palpării, devine mai fermă şi prezintă contracţii peristaltice.

- Ocluzii prin obstrucţie – se catracterizează, in general, prin: poate fi precedată de suferinţă cronică intestinală; la
debut durerea este mai puţin intensă; apoi apar colici de luptă şi mişcări peristaltice; meteorismul abdominal se
instalează lent; vărsăturile de stază apar tardiv; abdomenul este destins, dar suplu, fără apărare musculară sau
contractură; la auscultaţie se percep zgomote intestinale; starea generală se alterează mai lent; tuşeul rectal poate
evidenţia o tumoră; examenul radiologic simplu relevă imagini hidro-aerice; irigografia poate preciza cauza (leziune
neoplazică) şi sediul obstrucţiei.
- O formă particulară de O.I. prin obstrucţie este ILEUSUL BILIAR (obstruarea lumenului intestinal de către un calcul
biliar de dimensiuni mari). Elementele particulare de diagnostic sunt: apare mai frecvent la femei, purtătoare ale
unei vechi litiaze veziculare; presupune existenţa unei fistule colecisto-duodenale, prin care calculul pătrunde in
lumenul digestiv; apoi acesta străbate in cateva zile jejunoileonul şi se opreşte in ileonul terminal, care prezintă
condiţii favorabile pentru aceasta (declivitate, lumen mai ingust, peristaltică mai slabă); clinic, se constată tabloul
unei ocluzii inalte; anamnestic, ileusul biliar parcurge trei etape: episodul de colecistită acută , acalmie aparentă
(ameliorare prin evacuarea calculului mare in lumenul duodenal) , ocluzie intestinală inaltă (inclavarea calculului in
ileonul terminal); examenul radiologic simplu poate releva, uneori, imaginea unui calcul radioopac proiectat in zona
ileocecală.
Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv se sprijină pe pentada clinică: durere; vărsături; oprirea tranzitului intestinal; meteorism
abdominal; prezenţa imaginilor hidro-aerice pe radiografia abdominală simplă. Esenţială este precizarea
diagnosticului de ocluzie mecanică, care impune obligatoriu tratamentul chirurgical. Precizarea localizării, cauzei
etiologice şi mecanismului de producere a O.I. nu trebuie să reprezinte elemente care să amane nejustificat
intervenţia chirurgicală.
Diagnosticul diferenţial
Diagnosticul diferenţial se face cu:
A. Ileusul dinamic pentru care pledează: condiţiile etiologice de apariţie; distensia abdominală uniformă
nedureroasă; aspectul radiologic caracteristic.
B. Afecţiuni abdominale acute
a) Dilataţia acută gastrică – se caracterizează prin: distensie localizată in epigastru; vărsături abundente; clapotajul
este un semn constant; in ocluzii este numai un semn tardiv şi apare numai in cele vechi cu anse mult destinse;
prezenţa pe radiografia abdominală simplă a unui singur nivel hidro-aeric confirmă diagnosticul de ocluzie şi il
infirmă pe cel de dilataţie gastrică.
b) Colecistita acută – prezintă următoarele semne particulare: durere intensă in epigastru şi hipocondrul drept;
vărsături; distensie localizată la colonul transvers; veziculă palpabilă; febră; icter; leucocitoză; colica intestinală
ocluzivă este intermitentă, durează 30 – 60” şi se sincronizează cu zgomotele hidro-aerice hiperperistaltice; colica
biliară ţine mult (ore).
c) Apendicita acută – intră in discuţie pentru diagnostic diferenţial, mai ales la bătrani la care se insoţeşte, frecvent,
de ileus dinamic. Pledează pentru apendicita acută: durerea intensă in fosa iliacă dreaptă; febra; leucocitoza.
d) Pancreatita acută – este susţinută de: durere foarte intensă, continuă, localizată „in bară” in etajul supraombilical;
distensie abdominală; vărsături incoercibile; stare de şoc; radiografia abdominală simplă relevă distensie gazoasă la
nivelul: primei anse jejunale , colonului transvers; amilazemie crescută (poate creşte şi in ocluzia intestinală, dar nu
la valori atat de mari ca in pancreatita acută).
e) Peritonita acută difuză – se caracterizează prin: contractură abdominală; semne de iritaţie peritoneală pozitive;
- pneumoperitoneu pe radiografia abdominală simplă (in peritonitele produse prin perforaţie). Dianosticul este mai
dificil de tranşat in „peritonitele depăşite”, cand contractura dispare, tabloul clinic este dominat de distensia
abdominală, iar radiografia abdominală simplă evidenţiază nivele hidro-aerice.
C. Dacă tabloul clinic al ocluziei intestinale este dominat de durere, intră in discuţie diagnosticul diferenţial cu:
a) Colicile biliare sau ureterale care: durează mai mult timp (ore); se insoţesc de febră şi frisoane; nu se
sincronizează cu peristaltica intestinală; radiografia abdominală simplă poate releva distensie gazoasă, dar nu
imagini hidro-aerice.
b) Mai dificil de diferenţiat sunt crizele dureroase abdominale, caracterizate prin colici intestinale tipice:
enterocolitele bacteriene şi toxice; intoxicaţiile cu plumb şi arsenic; tabesul; porfiriile; purpurele acute. In aceste
afecţiuni se constată: dureri sincrone cu peristaltica; uneori, imagini hidro-aerice. Diagnosticul este precizat de:
scaune diareice; anamneza revelatoare; predominanţa semnelor funcţionale generale.
c) Durerea localizată predominant la nivelul epigastrului poate fi cauzată de un infarct miocardic, care prezintă
specific: durere precordială; tulburări de ritm; semne clinice de insuficienţă cardiacă; semne ECG caracteristice.
D. Confuzia cu hernia externă strangulată, în situaţia în care bolnavul are o ocluzie de altă cauză şi este purtătorul
unei hernii. In această situaţie, hernia poate fi nereductibilă, dar nu este strangulată. Pacientul nu prezintă la debut
durerea caracteristică strangulării.
8. Complicaţii
Complicaţiile ocluziei intestinale mecanice sunt reprezentate de:
1. Inundaţia traheo-bronşică – poate determina: atelectazie, pneumonie, bronhopneumonie, sindrom Mendhelson.
2. Insuficienţa respiratorie acută, ca urmare a reducerii mişcărilor diafragmului, secundare distensiei.
3. Insuficienţa renală acută, secundară deshidratării.
4. Peritonita acută prin: perforaţia ansei sfacelate; infectarea lichidului peritoneal (ascita ocluziei); perforaţie
diastatică (perforaţie la distanţă datorită distensiei mari şi tulburărilor circulatorii parientale).
5. Şocul hipovolemic şi toxico-septic.

Principii terapeutice
A. De indată ce diagnosticul de ocluzie intestinală mecanică a fost precizat, orice bolnav va fi supus următoarelor
manevre:
a) Recoltarea, de urgenţă, a unui set de analize care va cuprinde obligatoriu: grupul sanguin şi Rh; hemograma;
ionograma serică; ureea sanguină; creatinina serică glicemia; amilazemia; echilibrul acido-bazic.
b) Montarea unui cateter venos central in teritoriul sistemului cav superior.
c) Montarea unei sonde nazogastrice pentru: reducerea distensiei intestinale; aprecierea caracterelor lichidului de
stază; aspiraţie continuă; evitarea vărsăturilor; evitarea complicaţiilor AG cu IOT.
d) Montarea unei sonde urinare pentru măsurarea şi monitorizarea diurezei.
B. Reechilibrarea hidro-electrolitică şi nutriţională este un OBIECTIV terapeutic
OBLIGATORIU-- Se face iniţial cu: ser fiziologic; soluţie NaCl 8,4 %; soluţie KCl 7,45% (se administrează de indată ce
diureza are un debit convenabil); Reechilibrarea se incepe preoperator şi se continuă intra şi postoperator, pană in
momentul cand tranzitul se reia şi bolnavul are toleranţă digestivă. Ea este condusă in funcţie de parametri: clinici:
TA, puls, PVC, diureză, stază gastrică, respiraţii; paraclinici: Hb, Ht, ionogramă serică şi urinară, uree sanguină, EAB.
C. Antibioticoterapia intra- şi postoperatorie este indicată in special in ocluziile prin strangulare.
D. Intervenţia chirurgicală urmăreşte rezolvarea obstrucţiei digestive şi este OBIECTIVUL ESENŢIAL al tratamentului.
a) Problema momentului operator: Se operează cat mai precoce posibil după internare toate ocluziile (indiferent de
topografie sau etiologie) la care mecanismul ischemic este cert sau bănuit. Această atitudine este justificată de faptul
că nici reechilibrarea hidroelectrolitică şi nici aspiraţia nu pot opri evoluţia locală spre necroză şi invazia toxică
sistemică. Operaţia nu este imediat obligatorie in ocluziile sigur de tip obstructiv neischemic, care au evoluat
spontan pană la dezechilibre care pot fi ameliorate de o reechilibrare preoperatorie reglată. Reechilibrarea
preoperatorie şi aspiraţia pot fi prelungite pană la: 6 – 12 ore, in cazul dezechilibrelor moderate; 24 ore, in
dezechilibrele severe.
b) Probleme de tactică şi tehnică chirurgicală Intrucat este necesară o expunere largă, incizia mediană supra- şi
subombilicală este cel mai frecvent practicată. Ea va putea fi prelungită spre una din extremităţi, in funcţie de
necesităţi. In cazul herniilor strangulate, se practică herniotomia clasică. Decomprimarea anselor intestinale mult
dilatate reprezintă un OBIECTIV IMPORTANT pentru a se putea obţine: inchiderea peretelui abdominal; reluarea, cat
mai rapid posibil postoperator, a funcţiei intestinale. Decomprimarea se obţine prin introducerea unui tub in
lumenul intestinal şi aspiraţia conţinutului.
Tipurile de intervenţii chirurgicale posibile sunt:
- secţiunea bridelor;
- extragerea unui corp străin după enterotomie;
- rezecţia unui segment de intestin purtător de tumoră sau necrozat; cand există dubii asupra viabilităţii unui
segment intestinal, acesta va fi rezecat;
- cand rezecţia nu este posibilă, se pot practica:
derivaţii externe (anus cecal pe transvers sau anus iliac stang);
derivaţii interne (intervenţii bypass pentru scurtcircuitarea obstacolului).
Prognostic
Ratele de morbiditate sunt:
a) Pentru ocluzia prin obstrucţie:
- 2% dacă este operată in primele 36 ore de la debut;
- 10% dacă este operată după 36 ore.
b) Pentru ocluzia prin strangulare:
- 8% dacă intervenţia chirurgicală este practicată in primele 36 ore de la debut;
- 25% dacă intervenţia chirurgicală este practicată după 36 ore.