NURSING GENERAL I

SUPORT DE CURS

2018-2019
 ISTORIA NURSING-ULUI
Marcată de istorie şi constrânsă de realităţile sociale, culturale şi economice,
profesiunea de asistent medical sau nursa a întâmpinat în de-alungul timpului numeroase
dificultăţi în recunoaşterea ei ca partener responsabil şi indispensabil al sistemului de sănătate
din întreaga lume.
Cunoscută şi practicată chiar din perioada preistorică, arta de a îngriji are un caracter
universal putând fi acceptată chiar ca o lege naturală. Cu toate acestea recunoaşterea ei ca o
profesie utilă şi unică s-a produs abia în a II-a jumătate a sec. XX.
Este foarte greu de găsit o explicaţie de ce a fost nevoie de atât timp pentru a accepta
această profesie să se impună în conştiinţa oamenilor şi să fie unanim acceptată.
Deşi istoria nu ne-a dat încă un răspuns convingător, ea ne aduce argumente ce susţin
ideea că indivizii şi grupele specifice pe acre ei şi le formează evoluează sub influenţa
mediului în care trăiesc şi pe care caută să îl modifice în concordanţă cu nevoile lor.
Chiar dacă, începând de la sfârşitul sec. XIX, putem face o paralelă între evoluţia
societăţii şi evoluţia acestui grup profesional găsim încă din antichitate corelaţii capabile să
fundamenteze problematica pusă în discuţie.
Din aceasctă cauză am împărţit prezentarea istoriografie nursingului în câteva etape
distincte:
I. Relevarea celor mai importante evenimente petrecute din Antichitate până la
începutul erei noastre.
II. Implementarea conceptului de calitate şi de instituţionalizare a ingrijirilor
odată cu apariţia spiritualităţii creştine.
III. Sec. XIX cu progresul social şi ştiinţific care a generat apariţia dreptului la
îngrijiri al individului.
IV. Sec. XX cu succesiunea rapidă a fenomenelor şi şi evenimentelor în toată
complexitatea lor cu ambivalenţa sa adânc înrădăcinată privind o comunitate
la nivel planetar.
Acest secol reprezintă începutul structurării profesionale marcând afirmarea
principiilor fundamentale care stau la baza organizării actuale de asistent medical.
Identificarea acestei profesiuni ca o entitate distinctă reprezintă finalul unei evoluţii
lente accelerată doar în ultima vreme sub infulenţa evenimentelor ştiinţifice şi a reformelor
sociale din întreaga lume. Istoria nursingului se constituie într-o disciplină nouă apărută din
necesitatea individualizării profesiunii de asistent medical/nurser.
Nursingul, aşa cum este perceput astăzi, ca o disciplină de sine stătătoare, capabilă să
devină un catalizator al schimbării are o istorie a cărei evoluţie se confundă uneori cu
medicina clasică.

Practici de sănătate în Era Precreştină

La începuturile istoriei, mesopotamienii sau sumerienii sau semiţi akadieni, au

abordat bolile prin prisma medicinei magico-religioase.
Când aceste metode eşuau şi când exorcismul nu îl putea vindeca pe bolnav, se recurgea,
pentru vindecare, la medicul empiric sau chirurg.
Medicina magică era practicată de preoţi iar cauza bolilor era pusă în seama greşelilor
comise de oameni faţă de zei. Astfel spiritele UTAKU provocau bilole gâtului, duhurile ALU
afectau regiunea epigastrică, demonii RABISHU dădeau naştere la boli ale pielii iar demonii
IABASHU provocau crize epileptice. Ciuma era atribuită zeului NERGAL iar naşterile cu
probleme se datorau demonului rău LABARTU. Naşterile erau supravegheate de zeiţa
ISHTAR, considerată protectoarea dragostei şi maternităţii. Femeile năşteau sub
supravegherea moaşelor şi erau aşezate într-o poziţie flectată între 2 cărămizi. Când naşterea
nu se putea declanşa se considera că duhurile rele închideau uterul şi se utilizau buruieni sau
piatra de naştere. Noul născut era ţinut în leagăn şi era alăptat de mama sa 2-3 ani. Jucăriile
copiilor erau confecţionate din argilă.
Patronul medicinei era considerat cel care avea ca simbol şarpele încolăcit pe toiag. El
era fiul lui EN-LIL, cel care a creat artizanal omul din argilă şi NIN-LIL, zeiţa atmosferei.
Cu timpul babilonienii dezvoltă o nouă ştiinţă numită CATARTICA sau arta de a
preveni şi vindeca bolile şi suferinţele morale prin purificarea sufletului şi curăţenie
corporală.
Civilizaţia babiloniană a dat culturii medicale o farmacopee bogată, cu un număr
impresionant de reţete şi tehnici terapeutice.
Judecând după vechime textelor medicale mesopotamienii au fost poate printre primii
din lume care au reuşit să creeze o medicină empirică degajată într-o oarecare măsură de
procedeele de vindecare magice.

Medicina în Egipt

Începând cu mileniul al II-lea î.H., Egiptul Antic va da culturii universale cea mai
veche şi mai fascinantă civilizaţie umană; considerată de Herodot ca un dar al Nilului, cultura
egipteană a reuşit să se desăvârşească în urma uriaşelor eforturi spirituale şi materiale ale
populaţiei autohtone, căci Nilul influenţează Egiptul făcândul să renască în fiecare an iar
viaţa spirituală a egipteanului este influenţată de această renaştere.
Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt:
 Papirusul Ebers – descoperit în 1873 în Teba
 Papirusul Brugsch – descoperit în 1909 în Menphis
Studiul lor relevă baza empirică a procedeelor medicale ale vechilor egipteni la care
se adaugă magia şi practicile religioase.
Medicii egipteni se formau de regulă în jurul templelor şi erau consideraţi ca
reprezentanţi ai atotputernicului zeu Thoth, patronul ştiinţelor şi al bibliotecilor.
Din istoria lui Horus sunt legate foarte multe semnificaţii medicale astfel:
 Hapi, zeul cu cap de om al Sudului, era paznicul ficatului.
 Seth, zeul cu cap de câine al Nordului, era paznicul plănânilor.
 Duamutef, zeul cu cap de şacal al Estului, era paznicul stomacului.
 Qebehsenuef, zeul cu cap de şoim al Vestului, era paznicul intestinelor.
 Înainte de îmbălsămare, organele respective erau scoase din
corp, învelite în pânză şi depuse în recipiente denumite vase
canopice al caror capac avea forma capului zeului protector.
Tuberculoza pulmonară şi osteoarticulara era o boală des întâlnită
la egipteni. Silicoza, o altă maladie pulmonară des întâlnită la
egipteni se datora inhalării cristalelor mici de siliciu în timpul
furtunilor din deşert.
Igiena era foarte dezvoltată la vechii egipteni. Ei erau foarte preocupaţi atât de
curăţenia corporală cât şi a veşmintelor care erau făcute întotdeauna din pânză. Lepra şi
ciuma aduse, se pare, de navigatorii fenicieni din sud-estul Asiei, au evoluat în teritoriile
Egiptului ca o infecţie acută gravă ce au determinat epidemii.
În 1650 î.H., în Egipt, începe să se formeze o medicină socială şi o medicină a muncii;
astfel soldatul egiptean primea îngrijiri medicale gratuite. Colectivul de oameni, care
participau la construirea piramidelor, erau supravegheaţi şi din punct de vedere medical;
astfel membrele fracturate erau imobilizate în atele. Plăgile sunt tratate cu un amestec de
smirnă şi ulei de eucalipt şi apoi sunt suturate. Trusele chirurgicale din silex au fost înlocuite
cu instrumente din bronz.

Concepte medicale indiene

Experienţele medicale indiene pot fi sistematizate astfel:

 Medicina preariană(3000-1500 î.H.)
 Medicina vedică (700 î.H. – până în zilele noastre)
 Medicina ayurvedică sau medicina tradiţională indiană
Ayurveda este ştiinţa vieţii; repreznită o concepţie biomedicala asupra omului sănătos
dar şi bolnav. În India educaţia medicală se făcea în universităţi, cea mai vestită fiind
NALANDA. După 7 ani de studiu, în limba sanscrită, învăţăcelul îşi desfăşura cunoştiinţele
alături de un maestru. Odată dobândit dreptul de practică, medicul se obliga să înlăture
suferinţa şi să lupte pentru fericirea oamenilor.
Pe lângă bărbaţi, îngrijirile medicale erau acordate şi de către femei, majoritatea erau
specializate în probleme de ..............................
Bolile erau diagnosticate prin observaţie şi examen clinic. Medicul lua în observaţie 3
elemente principale:
 Culoarea conjuctivitei
 Aspectul limbii
 Caracterele urinei(culoarea , consistenţa, gustul)

Practica Yoga

Este o practică mileniară datând din epoca preariană. În aspiraţia lor teologică spre
liniştea infinită, înţelepţii induşi au intuit că alternanţa dintre acţiune şi repaos, încordare şi
destindere pot constitui fenomene fundamentale ale vieţii.
 Procedeul yoga sau relaxarea ezoterică este codificat de Potanjali, în sec. II î.H., ca un
procedeu autohipnotic.

Îngrijiri în China

Atât civilizaţia antică chineză cât şi medicina pe care a dezvoltat-o stând de foarte
multă vreme izolate de inflexiunile exterioare va purta o amprentă cosmologică asupra lumii.
De aici ideea că microcosmosul corpului uman nu reprezintă altceva decât o imagine
miniaturizată a macrocosmosului cu care este de altfel într-o deplină comuniune.
Interzicerea practicării disecţiilor datorită respectului faţă de morţi a dus la
dezvoltarea unei anatomii sofiste în care se încerca un paralelism între alcătuirea corpului
omenesc şi astrologie dar soldat de cele mai multe ori cu deducţii aberante. Astfel vasele de
sânge, marvii şi tendoanele erau confundate între ele, iar diferitele organe interioare şi
funcţionarea acestora era făcută eronat.
Ex: inima omului avea 7 orificii în concordanţă cu numărul aştrilor din constelaţia Carul
Mare.
În sec. XIII – III î.H. încep să apară deosebiri între lecuitorul laic şi vrăjitor. În sec.V
î.H. meşteşugul vindecării începe să se desfiinţeze în ranguri:
 Medici de boli – internişti
 Medici de tumori – chirurgi
 Medici de hrană – dieteticieni
 Medici de animale – vererinari
Prima lucrare medicală chineză cunoscută este atribuită împaratului Fu-Shi, 2850 î.H.
şi este intitulată cartea schimbărilor.
Doctrina echilibrului principiilor opuse Yin-Yang constituie un alt element
fundamental al medicinei chineze:
 Yin, reprezintă principiul negativ, asimilat cu întunericul, răceala,
moartea, boala, dar şi cu femeia.
 Yang, principuil pozitiv, reprezintă forţa luminoasă, activă, caldă şi
este considerată protectoarea vieţii şi a sănătăţii.
Tehnicile Tai-Xi sau respiraţia embrională care constă în ..................... apneei din ce
în ce mai prelungite şi Yang-Zhong-Shu care reprezintă arta dormitului, au scop final
atingerea nemuririi.
Tehnica Yang-Zhong-Shu este practicată de chinezi din cauza căsătoriilor poligomice
care impun bărbatului un randament sexual superior capacităţilor sale obişnuite.
Alchimie Daoistă chineză avea drept scop prepararea elixirului nemuririi. În tehnicile
exoterice, elixirul, este considerat o substanţă patabilă, care în urma operaţiei, o tehnica
specială Neidar, urcă la creier şi de aici pătrunde în gură.
În paralel cu medicina cosmologică chineză se dezvoltă şi medicina empiric
pragmatică. Şcolile tradiţionale chineze au început să apară în perioada 800-1000 d.H. Aici
medicii erau învăţaţi să consulte bolnavii cu multă atenţie. Elementul fundamental al
diagnosticului era pulsul, medicii chinezi considerând că fiecare boală are pulsul ei particular.
Au fost clasificate 200 astfel de pulsuri dintre care 26 indicau un prognostic mortal.
Terapia prin acupunctură, cea mai celebră tehnică terapeutică a reuşit să reziste
timpului peste 1200 ani. Ea se bazează pe redobândirea echilibrelor diferitelor organe lae
corpului prin înţeparea sau masarea punctelor de reprezentare pe piele a organelor interne.
În China Antică meseria de vindecător se transmitea de obicei din tată în fiu, existând
astfel generaţii întregi de medici.

Civilizaţia greco-romană

Şi la greci preoţii au fost primii medici iar templele primele lăcaşuri pentru bolnavi.
Mai târziu aceştia îşi pun în valoare practicile de vindecători, acceptând tutela unor zeităţi:
Apolo, Chigeea, Panacea erau zeii vindecători cărora li se aduceau jertfe în sanctuare.
Medicina laică se afirmă prin scolile din Rodos, Cos, Cnidos. În cetăţile antice apar
terapeuţii, discipoli al lui Asclepios. Totodată i-au naştere şcolile medicalelaice cunoscute
prin îndrumători ca Tales, Pitagora, Heraclit.
Cea mai creatoare gândire din Antichitate a reprezentat-o Hipocrate, considerat
părintele medicinei greceşti în sec. V – VI î.H. Acesta fundamentează prin serviciile sale
concepţii etice ale profesiunii medicale. Se apreciază că din acele timpuri exista la greci şi un
început de spitale denumite Asclepios iar unii medici erau plătiţi de stat.
Îngrijirea bolnavilor ear făcută în bune condiţii iar de această activitate se ocupau
femeile.

Îngrijiri de sănătate la romani

Prin sec. al II-lea î.H., romanii introduc ştiinţa vindecării prin înfiinţarea unor lăcaşuri
numite Iatereon ce capătă denumirea de medicină.
Până atunci patricienii se foloseau de sclavii pricepuţi în
vindecarea anumitor boli. Din această perioadă îi întâlnim la romani
pe Vulnerari, adică chirurgii acre lucrau într-un fel de spitate pentru
sclavi numite Valetudinarii. Cu timpul, în acele spitate, se internează
şi cei bogaţi, adică potricienii. La început acestea erau nişte instituţii
particulare, apoi se extind şi sunt subvenţionate de comune.

Vechi demuniri ale îngrijitorilor de bolnavi

şi primele regulamente spitaliceşti

O perioadă îndelungată, sec. XII – XIX, înafară de bărbieri, denumiţi şi gerarhi

tirulici, după locul lor de baştină, între cei care practicau îngrijirile bolnavilor sunt cunoscuţi
tămăduitorii populari, vracii, iar mai târziu spiţierii şi ucenicii lor pentru domeniul
farmaceutic.
Până la sfârşitul sec. XIX, în spitalele noastre nu găsim personal de îngrijire a
bolnavilor care să fi fost pregătit în vreo şcoala anume în acest scop. Numeroşii autori
apreciază că în primelel spitale din ţara noastră, îngrijirea bolnavilor era lăsată în seama unor
oameni fără niic un fel de pregătire.
În actul de fundaţie al spitalului Colţea se precizează că, pentru cele 24 de paturi, vor
fi câte 4 bărbaţi slujitori şi îngrijitori pentru bolnavi; în spitalul de bărbaţi să fie bărbaţi iar în
cel de femeiesc, femei.
În manuscrisul din 1732 se spune că spitalul Colţea e bine îngrijit, are argaţi,
îngrijitare de bolnavi şi bărbieri. Aceste documente atestă faptul că denumirea celor ce se
ocupau de bolnavi erau de îngrijitoare de bolnavi şi săraci şi că înafară de acestea mai exista
o categorie de personal, bărbierii, ce cunoşteau practica micii chirurgii şi le venea şi sarcina
îngrijirii bolnavilor operaţi.
După 1832, odată cu trecerea spitalului Colţea în administrarea eforiei spitalelor când,
aşa cum rezultă din regulamentul de funcţionare al acestei unitate de paturi, erau urmaţi să fie
îndrumaţi suferinţii cu boli din cele mai iuţi, adică cu caracter de urgenţă; cei care îngrijeau
bolnavii nu erau numai din categoria de linde cu tehnici(oameni de serviciu) de pe vremea lui
Morizzi ca săracele bolnave să aibă primirea, căutarea, odihna şi mângâierea lor. Există prea
puţine documente care să ne permită o bună cunoaştere a activităţii de îngrijire a bolnavilor.

Sora, asistenta medicală sau nursa

Titulatura de soră o reprezintă în tara noastră momentul afirmării profesiei şi a

progreselor în asistenţă medicală. În 1839 din dispoziţia lui Mihai Ghica, a luat fiinţă prima
şcoala sanitară sub denumirea de Şcoala de învăţătură a meşteşugului moşiei, după care eforia
spitalelor civile a înfiinţat şcoli de mai lungă sau mai scurtă durată destinate formării de falce,
subchirirgi, moaşe. Cu toate acestea în spitalele care începuseră să capete amploare spre
sfârşitul sec. XIX, mai ales cu privilegiul Războiului de Independenţă, se simţea lipsa unui
personal medicam mediu pregătit pentru îngrijirea bolnavilor. În 1873 din iniţiativa Prof. Dr.
Severeanu a luat fiinţă Institutul Surorilor de Caritate care avea să înscrie o îndelungată şi
frumoasă tradiţie în pregătirea cadrelor sanitare, medici.
Dintre absolventele acestei şcoli, spitalele din Bucureşti, în special spitalul
Brâncovenesc, şi-au recrutat multă vreme supraveghetoarele(surori-şefe) şi cadrele de
îngrijire a bolnavilor.
Pentru a se deosebi de postluşitoare, denumirea dată personalului de îngrijire a
bolnavilor, care se ocupa şi de curăţenie, ele sunt numite surori, titulatură luată şi după
denumirea şcolii care le-a format.
Într-un regulament al spitalului Brâncovenesc din 1892 se precizează că
postluşitoarele trebuiau să fie supuse la ordinele surorilor de caritate. Este un moment istoric
la profesiei, de reala afirmare, sub denumirea care a onorat-o de-alungul timpului.
În cei peste 100 de ani care au trecut de la înfiinţarea primei şcoli de surori, indiferent
de sistemul de pregătire, personalul sanitar la patul bolnavului, în timp de pace sau război, s-a
numit soră.
În ultimii ani s-a făcut înlocuirea termenului cu asistentă medicală, iar mai apoi cu
nursă.
Cuvântul nursă provenit din limba latină, adica nutriment, hrană, a cunoscut
de-alungul timpului numeroase semnificaţii; astfel în limba franceză, în sec. al X-lea cuvântul
nourir, din latinescul nutrire(= a hrăni), devenit în sec. XII ........., apoi nourice a ajuns la
doică. În sec. trecut cuvântul nourice este asimilat în limba engleză cu acela de nurser.
Asociaţia Asistentelor Medicale din USA defineşte nursa ca o persoană educată şi
licenţiată în practica nursingului, adica a diagnosticului şi tratamentului raspunsurilor umane
la problemele actuale şi potenţiale.
Nursingul şi nursa sunt termeni care par să ţină de orientări legate de prefaceri şi
reforme pe toate planurile vieţii noastre social-economice şi de mentalitate

Spitalul. Cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale

de la bolniţă la spitalul modern

Începând cu a doua jumătate a sec. XIV sunt cunoscute unele lăcaşuri tămăduitoare
denumite bolniţe la Bistriţa, Tismana, în Ţara Româneasca, la Neamţ. Ospiciile înfiinţate de
Radu Basarab în 1372 pe moşia lui de la Măţăuli lângă Câmpulung era pentru adăpostirea
unor infirmi, orbi, ologi. Se mai cunoaşte bolniţa de la Simidreni datând din 1542 ce forma,
împreună cu un adăpost pentru călători din preajma mănăstirii clădită de Neagoe Basarab,
locaşuri destinate călugărilor bătrâni, bolnavi sau infirmi, aceste lăcaşuri neavând şi funcţie
de spital pentru laici.
Din cercetările intreprinse până în prezent în ţara noastră rezultă că între primele
înjghebări spitaliceşti atestate documentat, se cunosc cele din Transilvania, findate de diferite
ordine călugăreşti ca cel din Sibiu, întemeiat de cavalerii cruciferi în 1292, deşi se pare că
spitalul din Oradea, fondat de Ioan Niţi era mai vechi. Se mai cunosc spitalul azil din Bistriţa,
care a luat fiinţa în acelaşi an cu spitalul din Sibiu cât şi micile spitale medievale cunoscute în
secolul următor la Feldioara, Râşnov, Codlea.
Deşi majoritatea istoricilor sunt de acord că spitalele medievale nu au provenit din
bolniţe, se pare că, totuşi, unele din acestea au construit nucleul spitalelor de mai târziu, ca
Sfântul Spiridon din Iaşi, din bolniţa de pe uliţa Hagioaiei, fondat în 1752 sau spitalul din
Roman, înfiinţat în 1798, în locul bolniţei de pe lângă mănăstirea Precista.
Spitalele medievale sunt socotite atât la noi cât şi în întreaga Europă, lăcaşuri de
adăpost şi ocrotire, aziluri pentru săraci şi bătrâni, orfani, precum şi ca instituţii specializate
pentru izolarea bolnavilor contagioşi.

Etape şi personalităţi în dezvoltarea nursingului

După milenii de existenţă umană medicina modernă îşi consideră punctul de cotitură
în cunoaşterea asepsiei şi antisepsiei a lui Joseph Lister(1827-1912).
 Asepsia – a sepsis – fără microbi
 Antisepsia – împotriva microbilor
Descoperirea microbilor de către Louise Pasteur(1822-1912), a fost
momentul ce a determinat noi orientări şi concepţii în formarea cadrelor
sanitare, în organizarea asistenţei medicale şi implicit, în actul de îngrijire
a omului suferind. Este perioada în care se plaseaza naşterea nursingului
modern legat de numele lui Florence Nightingale(1820-1910), cea care a
fundamentat convingerea că, fără armata personalului sanitar de îngrijire a
bolnavului, fiind formată şi organizată lupta pentru sănătate pe timp de pace sau război, poate
fi câştigată. De la Florence Nightingale asistăm la tendinţe şi eforturi de profesionalizare, de
găsire a unui loc stabil în iererhia slujitorilor sănătăţii, de definire a rolului care să fie acordat
cu titluri şi cadru juridic respectiv.
Statutul socio-profesional al asistentei medicale se bazează tot mai mult pe existenţa
unei structuri bine definite, cu un loc bine stabilit în statutele de funcţiuni care emană dintr-o
pregătire bazată pe programe corespunzătoare orientate de principii deontologice clar
definite. Există o fundaţie care îi poartă numele, o insignă şi o statue în centrul Londrei.
S-a născul la Florenţa, numele fiindui dat după numele acestei localităţi, la data de 18
Mai 1820. Era frumoasă, cultivată, deşteaptă, construită şi bogată şi nu a cedat tentaţiilor şi
succeselor vieţii moderne.
La 30 de ani îşi afirmă convingerea că sensul vieţii ei era să facă ceva folositor pentru
oamenii care au nevoie de ajutor. Acest altruism neînţeles şi neacceptat de societatea şi
familia din care făcea parte şi care socotea o aberaţie sau dramă faptul că o fată ca ea să
muncească a trebuit apărat.
În călătoriile sale, Florence Nightingale va culege informaţii despre problemele
sănătăţii publice şi a celor din spitale. În 1851 ea va studia, timp de 3 luni, la şcoala de la
Kaiserwerth a păstorului Cliedern. Anul 1853 o găseşte pe tânara Florence lucrând într-un
comitet ce conducea instituţia pentru îngrijirea femeilor nobile în perioada îmbolnăvirii. În
cele din urmă, ea va fi numită şefa acestei organizaţii. Pe măsură ce cunoştinţele sale despre
reforma nursingului şi a spitalelor sporeau, Florence a fost cunoscută ca o autoritate în
materie.
Când a izbucnit Războiul Crimeei, în 1854,
corespondenţii de pe front descriau maniera în care erau
îngrijiţi soldaţii răniţi şi bolnavi de către armata
britanică. Florence Nightingale venind în întâmpinarea
guvernului britanic va propune prietenului ei, Sir Sidney
Harbert, care îndeplinea funcţia de secretar de război, să
fie trimis în Crimeea cu un grup de nurseri. Dând dovadă
de reale calităţi organizatorice şi profesionale, ea se va
distinge prin organizarea în prima linie a frontului, a unui spital de campanie modern.
Alintată femeia cu lampa, Florence Nightingale a devenit o figură legendară printre
soldaţi.
În 1856 se reîntoarce în Anglia cu sănătatea serios afectată. În următorii 40 de ani îşi
va conduce afacerile din apartamentul său izolat. Îşi va petrece restul vieţii scriind despre
spitale, salubritate, statistici de sănătate şi în special despre nursing şi educaţie în nursing.
În 1860 ea reuşeşte să inaugureze prima şcoală laică de nursing în cadrul spitalului
Sfântul Tomas din Londra. În acelaşi an, la Boston, Maria Zakrzewski şi Elisabeth Blackwell
vor înfiinţa prima şcoală de asistente medicale.
Principiile de bază pe care Florence Nightingale şi-a creat şcoala au fost următoarele:
1. Nursele trebuie să fie educate în spitale clinice, organizate în acest scop şi o
asociate cu şcoli medicale.
2. Nursele vor fi selecţionate cu atenţie şi vor locui în cămine special amenajate
pentru a le forma caracterul şi a le impune o disciplină.
 3. Intendenta şefă a şcolii va avea cuvânt hotărâtor asupra programei, asupra
modului de administrare şi asupra celorlalte probleme ale şcolii.
4. Programa şcolară va cuprinde atât material teoretic cât şi practic.
5. Frecvenţa studenţilor la cursuri va fi obligatorie existând o epidenţă în acest
sens.
6. Cunoştinţele dobândite de studenţi vor fi apreciate prin teste scrise şi examene
orale.
Respectând trediţiile şcolii engleze tinerii absolvenţi erau trimişi în toate colţurile
Imperiului Britanic pentru a implementa îngrijirile de sănătate aşa cum au fost învâţaţi.
Modelul şcolii Saint Thomas va constitui un nivel de învâţământ şi funcţii pentru multe şcoli
din Anglia.
Florence Nightingale este incontestabil fondatoarea nursingului modern. Ea reuşeşte
să convingă opinia publică că îngrijirile de sănătate reprezintă o artă ce trebuie ridicată la
rangul de profesie disciplinară. Ea apreciază că e mai util ca nursele să-şi petreacă timpul
îngrijind pacienţii fără să facă curăţenie îndeletnicire rezervată personalului îndemnat pe
această activitate.
Profesia de nurser va fi aleasă de persoane inteligente, ce vor căuta să-şi îmbogăţească
cunoştinţele, pe care le vor folosi pentru ameliorarea condiţiilor pacienţilor pe care îi au în
îngrijire.
Pentru ca această profesie să fie respectată ea consideră că liderii de nursing trebuie să
aibă un statut social.
Contrar la ceea ce se observă astăzi, Florence gândea că această profesie e rezervată
exclusiv femeilor dar pe de altă parte remarcă faptul că nursingul, pentru a putea fi practicat
cu ştiinţă şi conştiinţă, nu e obligatoriu să fie legat de domeniul religios. Pentru a reuşi în
apărarea profesiei a intuit munca în echipă şi combaterea individualismului.
Spre sfârşitul vieţii sale, susţinând atât eforturile înaintaşilor cât şi pe cele a
succesorilor ei, ea va contribui la infiinţarea Consiliului Naţional al Nurselor(ICN) în 1890.
Florence Nightingale moare în somn la vârsta de 90 de ani, ziua de 12 Mai, data
naştrii sale, a fost consacrată drept Ziua Internaţională a Nursingului, fiind sărbătorită de
către nurse în toată lumea.
Dezvoltând principiile unui învâţământ corespunzător în acordarea îngrijirilor
medicale adaptate, Florence e fondatoarea unei reforme a căror beneficiari suntem noi.
Esenţialul mesajului său e următorul: prioritatea îngrijirilor acordate de nursă e
ajutorul pe care aceasta îl garantează unei persoane vazută în toată complexitatea sa pentru ai
menţine şi recupera sănătatea atunci când aceasta nu poate să o facă singură.
Inspirându-se din jurământul lui Hipocrate, Florence Nightingale îşi caracterizează
concepţia profesională prin textul proproului jurământ pe care îl propune tuturor asistentelor
medicale ca să îl cunoască şi să îl rostească la începutul carierei lor:

Mă angajez, solemn, în faţa lui Dumnezeu şi în prezenţa acestei adunări să duc o

viaţa integră şi să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle profesiei mele. Nu voi lua şi nu
voi administra nici un remediu periculos. Voi face totul pentru creşterea nivelului
profesiunii mele şi voi păstra cu o totală discreţie lucrurile private care îmi vor fi
încredinţate. Voi ajuta din toate puterile mele şi în mod cinstit medicul în munca sa şi
mă voi dedica bunăstării celor ce sunt lăsaţi în grija mea.

Virginia Henderson

S-a născut la 30 Noiembrie 1897 la Kansass City, în Virginia,

USA. A studiat nursingul fiind eleva unei asistente medicale care se
pregătise la rândul ei cu Goodrich, o renumită profesionistă americană. S-
a impus printr-o activitate de înaltă competenţă dar mai ales prin scriierile
sale care stabilesc cu claritate concepţiile privind activitatea asistentei
medicale în îngrijirile specifice acordate bolnavului şi familiei sale. În
1948 a început să scrie principiile fundamentale ale îngrijirii bolnavului

Crucea Roşie – organism internaţional de solidaritate umană

De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat

permanent unele principii umanitare care au inspirat
comportamentul faţă de răniţi. Adeseori îngrijirea răniţilor era
asigurată în măsura posibilităţilor de populaţia din teritoriul
unde avuseră loc luptele. În 1743, în timpul războilului de
succesiune la tronul Austriei, au format un serviciu medical de
campanie şi în care s-a stabilit ca răniţii să fie consideraţi neutri
iar spitalele militare să fie protejate.
O altă iniţiativă remarcabilă este cunoscută în timpul Războiului din Crimeea(1853-
1856) prin 2 unităţi de surori: una în Rusia, 300 de femei conduse de ducesa rusă, Charlote,
iar celălalt format din 37 de femei, având în frunte pe Florence Nightingale.
Conceperea şi organizarea unui organism internaţionalcare să reglementeze protecţia
răniţilor şi bolnavilor a aparţinut unui filantrop elveţian, Hanrz Dunant, care a elaborat prima
carte umanitară numită Convenţia de la Genova, din 22 August 1864.
În 1863, la 28 Octombrie, are loc Congresul Internaţional de la Geneva când se pun
bazele Comitetului Internaţional, iar în 1864 convenţia şi statutul sunt aprobate de 12
guverne. Se adoptă simbolul “Crucea Roşie”, identic cu drapelul Elveţiei, dar cu culorile
inversate.
Prima ţară ce a adoptat denumirea de Crucea Roşie a fost Olanda, urmatăa poi de
celelalte. Ca urmare, în 1880, centrul din Geneva capătă denumirea de Comitetul
Internaţional al Crucii Roşii.

Crucea Roşie în România

Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de statut

pentru înfiinţarea unei asociaţii a femeilor al cărei scop era ajutorarea tinerelor fete românce
rămase orfane după moartea părinţilor în revoluţia din 1848. În 1850 proiectul este aprobat şi
apare Asociaţia Femeilor Românce din Braşov.
 În 1876, Comitetul Provizoriu format din Dimitrie Ghica, Dimitrie Sturza, Grigore
Cantacuzino şi medicii Carol Davila şi Ponoit Iacropol, i-au în discuţie statutul şi stabilesc
denumirea de Societatea Crucii Roşii a României.
În 1887 Societatea de Cruce Roşie îşi propune să se preocupe de formarea surorilor de
caritate pentru care alocă o aprte din fonduri.
În 1906 ia fiinţă Socetatea de Cruce Roşie a Doamnelor din România în spiritul
Conferinţei de la Geneva, cu 54 de filiale şi 1200 de membri.
În 1913 cele 2 organizaţii se unifică sub denumirea de Comitetul Unirii Crucii Roşii.
În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează trenuri-spitale şi caravane
medicale dotate cu laborator de analize, medicamente, cu echipe medicale formate din medici
şi surori, care participă la combaterea unor epidemii de holeră şi tifos.

Organizarea internaţională şi influenţa lor asupra evoluţiei nursingului

Organizarea Naţiunilor Unite(ONU)

În 1945 în San Francisco-USA, Anglia, China şi URSS hotărăsc înfiinţarea ONU. Doi
ani mai târziu ONU crează Fondul Internaţional de Ajutoare a copiilor victime de război.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Art.25 di acest document prevede că oricare persoană are dreptul la un nivel de viaţă
corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii sau a familiei, cuprinzând hrana,
locuinţa, îngrijirea medicală şi serviciile sociale necesare; mama şi copilui au dreptul la ajutor
şi ocrotire socială.

Consiliul Naţional al Asistenţilor Medicali(ICN)

A luat fiinţă în 1899 şi are sediul la Londra. Obiectivul său de bază este să ajute la
menţinerea îngrijirilor de sănătate la cel mai înalt nivel, în toate ţările lumii membre ale
consiliului.

Asistenţa medicală ca activitate profesională

Asistenţa medicală mizează:

 Menţinerea sau refacerea sănătăţii
 Educaţia schematică pentru sănătate
 Menţinerea independenţei persoanei îngrijite cât mai mult timp în ideea
respectării valorilor individului, familiei, societăţii
 Întărirea capacităţii de muncă
 Creşterea duratei de viaţă activă
 Prevenireo îmbolnăvirilor
 Alinarea suferinţelor
  Vindecarea omului bolnav
 Reintegrarea rapidă, socio-profesională a celor suferinzi.

Rolul asistentei medicale, conform Conferinţei de la Viena de la 1899:

 Nevioa de a dezvolta servicii inovatoare pentru asistenţe medicale care să
pună accent pe sănătate şi nu pe boală, ceea ce impune o revizuire a normelor profesionale
 Restructurarea, reorganizarea şi revizuirea programelor de formare a
asistentelor medicale pentru a prodice la bază un cadri capabil să lucreze în spital sau
comunitate
 Nevoia de a fundamenta activitatea medicală pe nevio de sănătate, pe
participarea populaţie în functie de caracterul epidemiologic, de valorile culturale, de
consideraţiile etnice ale populaţiei respective

Comportamentul profesional recomandat

 Adaptează comportamentul necesităţilor de îngrijire

 Întăreşte prin ceea ce face comportamentul dorit de pacient
 Menţine o comunicare deschisă cu pacientul oferindu-i informaţii şi sfaturi
 Respectă intimitatea pacientului şi îl ajută să nu-şi piardă demnitatea
 Ascultă pacientul şi îl învaţă şi pe el să asculte
 Nu produce durere acolo unde ea nu există
 Nu face discriminare religioasă, ideologică, etică, culturală, sexuală, etnică

Sarcinile personalului din spital

Medicul şef
 Controlează şi răspunde de întreaga activitate

Medicul specialist
 Examinează bolnavul
 Completează dosarul medical(foaiai de observaţie – F.O.)
 Consemnează evoluţia bolilor şi manifestărilor
 Recomandă explorările de laborator
 Indică tratamentul
 Înlocuieşte epicriza la externare
 Întocmeşte condica de farmacie
 Controlează personalul din subordine
 Controlează comportamentul bolnavilor
 Răspunde de aplicarea măsurilor de igienă şi de respectarea normelor de
protecţie, sănătate şi securitate în activitatea medicală

Medicul rezident
 Îndeplineşte sarcinile indicate de medicul specialist
Asistenta şefă
 Colaborează cu medicul şef
 Controlează şi îndrumă cadrele medii şi auxiliare
 Răspunde de ţinute şi disciplina personalului
 Asigură condiţii optime de spitalizare
 Repartizează bolnavii în secţii
 Ţine evidenţa bolnavilor în registrul intrări/ieşiri al secţiei
 Participă la raportul de garda şi la vizita medicului şef
 Întocmeşte F.O.
 Supraveghează distribuţia alimentelor
 Întocmeşte graficul de muncă al pesonalului
 Asigură instrumentele şi materialele necesare
 Controlează şi răspunde de aplicarea măsurilor anti-epidemice
 Contribuie la ridecarea nivelului profesional al personalului din subordine
 Sprijină pregătirea practica a elevilor stagiari

Asistenta medicală
 Este subordonată asistente şefe şi medicilor
 Are obligaţia de a purta echipament de protecţie şi de respecta graficul de
lucru
 Previne infecţiile nosocomiale(infecţii intraspitaliceşti)
 Primeşte şi repartizează bolnavul în salon
 Respectă drepturile pacientului
 Ajută şi supraveghează pacientul
 Măsoară şi notează funcţiile vegetative
 Participă la vizita medicală şi îşi notează recomandările
 Pregăteşte bolnavul pentru intervenţii şi investigaţii diverse
 Efectuează recomandări şi investigaţii conform competenţelor
 Însoţeşte bolnavul la diverse examene şi investigaţii
 Asigură igiena şi alimentaţia bolnavilor
 Administreaza personal tratamentul
 Respectă normele de protecţie, sănătate şi securitate în activitate
 Răspunde de buna funcţie a aparaturii şi instrumentelor
 Se preocupă de ridicarea propriului nivel profesional
 Participă la foemarea viitorilor asistenţi medicali
 Face educaţie pentru sănătatea bolnavilor internaţi
 Respectă secretul profesional şi codul de etică al asistenţilor medicali

Infirmiera
 Îngrijeşte bolnavul grav
 Ajută asistentul medical în activităţile de îngrijire
 Întreţine igiena salonului, patului, veselei
 Îngrijitoarea
 Asigură curăţenia şi dezinfecţia saloanelor şi spaţiilor anexe
 Răspunde de materialele de curăţenie
 Igienizează urinarele, bazinetele, scuipatorile, tăviţele renale
Brancardierul
 Transportă bolnavii şi decedaţii
 Ajută la mobilizarea bolnavilor

Teorii de îngrijire

În 1990, la Copenhaga, întânlire OMS şi UNICEF au stabilit că nursingul este partea

integrantă a sistemului de asistenţă socială care cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea
bolilor şi înfrijirea bolnavilor fizic, psihic etc. în toate formele de asistenţă socială şi aşezări
comunitare.
Nursingul este o parte importantă a sistemului de îngrijire ce cuprinde promovarea
sănătăţii, prevenirea bolii, îngrijirea persoanelor bolnave fizic, mental, psihic, îngrijirea
handicapaţilor de toate vârstele în toate unităţile medicale, aşezările comunitare şi sub toate
foemele de asistenţă medicală.
(OMS)
Nursingul – să ajuţi individul bolnav sau sănătos să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi individul bolbav sau sănătos să-şi folosească fiecare funcţie pentru a
promova sănătatea sau recuperarea cu condiţia ca aceştia să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea
necesară pentru a o faceşi să acţionezi în aşa fel încât aceştia să-şi poarte de grijă singuri cât
mai curând posibil. (Virginia Henderson)
Nursingul este o artă care necesită devotament exclusiv, pregătire temeinică ca orice
pictor sau sculptor. (Florence Nightingale)
Nursingul este arta şi ştiinţa care îl împiedică pe pacient în întregul său corp, intelect,
afect şi care promovează sănătatea sa fizică, mentală şi spirituală punând aceent pe educaţia
sănătăţii, pe menţinerea sănătăţii şi pe ajutarea bolnavului. (Olivia Gowen)
Nursingul este disciplina care se concentrează asupra servirii directe a indivizilor si o
grupă de oamnei, având ca scop facilitarea şi menţinerea sănătăţii optime folosind îngrijirea
prin procesul de nursing. (Dorothy Johnson)
Nursingul este un proces interpersonal semnificativ terapeutic ce funcţionează în
cooperare cu alte procese umane făcând posibilă existenţa sănătăţii. (Hildergard Peplau)
Nursingul este o profesie care funcţionează autonom fiind preocupată de nevoia de
ajutor reală sau potenţială a individului.
(Orlando)
Nursingul este ştiinţa şi arta care caută să studieze natura şi direcţia de dezvoltare a
unei persone unitare în interacţiune cu mediul. (Martha
Rogers)
Nursingul este un serviciu solicitat când cerinţele terapeutice ale autoîngrijirii
depăşesc resursele proprii. (Dorothy Orem)
Dorothy propune trei reguli:
 Contactul...................... cu pacientul cu grijă faţă de sănătatea nevoilor
 Contactul continuu pentru a dezvolta acţiuni de îngrijire
  Etape de pregătire a pacientului pentru a dezvolta acţiunea de asistentă
medicală independentă şi de supraveghere medicală

Ea diferenţiază trei tipuri de cerinţe:

 Cerinţe universale
 A insipra aer suficient
 A ingera suficient lichid
 A consuma alimente suficiente
 Cerinţele determinate de dezvoltare se află în strânsă corelaţie cu
procesul de dezvoltare al omului, cu evenimentele apărute în difrite stadii de viaţă sau cu
întâmplări care pot fi dăunătoare dezvoltării.
 Cerinţe determinate de starea de sănătate. Acestea derivă din starea de
boală, traumă, care au legătură cu îngrijirea medicală prescrisă de medic.
Nursingul este o profesiune unică acre abordează variabilele care afectează persoana
ca întreg. (Booty
Newman)
Teoria este influenţată de concetul de stres şi propune 2 instrumente pentru studiul
îngrijirii medicale:
 Gândirea inductivă
 Abordarea deductivă
Botty concepe individul ca un ansamblu de factori ce funcţionează precum un sistem
deschis iarscopul îngrijirilor este de a ajuta individul, familia, grupul de indivizi să atingă
starea de bine şi să o menţină la un nivel optim.
Nursingul este cerut atunci când o persoana cheltuieşte mai multă energie în
depăşirea situaţiilor actuale rămânându-i mai puţină energie pentru satisfacerea nevoilor de
creştere, suprevieţuire, reproducere şi perfecţionare. (Calisto Roy)
Conform teoriei sale, îngrijirile trebuie să fie centrate pe individ şi pe sistemul său
adaptiv.
Propune 6 etape în procesul de îngrijire:
 Aprecierea comportamentului bolnavului
 Influenţa factorilor
 Identificarea problemei
 Stabilirea obiectivelor
 Intervenţii
 Evaluare
Totodată pledează şi pentru utilizarea termenului de diagnostic de nursing.
Nency Roper a fondat teoria asistenţei medicale care se bazează pe activităţi de viaţă.
Teoria se bazează pe 2 modele concepute:
I. Modelul de viaţă – în care sunt luate în consideraţie dimensiuni diferite:
durata de viaţă, dependenţă, independenţă şi activităţi de viaţă.
 II. Modelul de asistenţă medicală – se bazează pe modelul de viaţă şi serveşte
pentru a oferi aistenţei medicale o structură atât conceptuală cât şi practică
pentru a furniza îngrijirea medicală la persoane fizice.
Virginia Henderson consideră omul ca fiind o unitate psiho-socială. Sănătatea
omului este corelată cu nevoile fundamentale umane pe care se bazează activitatea de
îngrijire. În principiile de bază, o îngrijire medicală diferenţiază 14 nevoi de viaţă. Tot în
teoria ei, bolile sau stările patologice, pot influenţa modul de satisfacere a neviolor de bază.
Asistenta medicală este un membru recunoscut în cadrul echipei de îngrijire, cu rol în
asigurarea nevoilor de bază a pacientului. Ştiinţa îngrijirii de bază a bolnavului este aplicabilă
la orice pacient, în orice mediu şi este dirijată atât spre promovarea stării de sănătate cât şi
spre activitatea medicală preventivă şi cutativă. Gradul de independenţă al pacientului
constituie un criteriu important de evaluare.

Cele 14 Nevoi Fundamentale

ale Virginiei Handerson

1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a se alimenta şi hidrata
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mişca şi a păstra o bună postură
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni
6. Nevoia de a se imbrăca şi a se dezbrăca
7. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a fi curat a-şi proteja tegumentele
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale
12. Nevoia de a se realiza
13. Nevoia de a recreea
14. Nevoia de a învăţa

Funcţiile nursei

1. Funcţia de natură independentă – asistenta asistă pacientul din propria

iniţiativă, temporar sau definitiv în:
a. Îngrijiri de comfort atunci când el nu-şi poate îndeplini independent
anumite funcţii; ajutorul asistentei e în funţie de vârstă, de naruta bolii,
de alte dificultăţi fizice, psihice, sociale.
b. Stabileşte relaţie de încredere cu persoana îngrijită şi cu .....................
c. Este alături de indivizi şi de colectivitate în vederea promovării unor
condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
2. Funcţia de natură dependentă – la invitaţia medicului, aplică metodele de
observaţie, de tratament, observă la pacient modificările provocate de boală sau tratament şi
le transmite medicului.
 3. Funcţia de natură interdependentă – asistenta colaborează cu alţi
profesionişti din dimeniul sanitar, social, educativ, administrativ şi participă la activităţi
interdisciplinare.
Alte funcţii
Profesional este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela de a se ocupa
de pacient.
Educativ asistenta tebuie să aibă calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice, de a
şti să comunice şi să fie convingătoare.
Economic asistenta trebuie să fie o bună gestionară.

Domenii de activitate
 Servicii de sănătate în staţionar şi ambulator
 Învăţământ
 Cultură
 Cercetare
 Educaţie
 Administraţie
 Igienă

Locul de muncă a asistentului

1. În comunitate şi ambulator, adică în dispensar urban sau rural,
policlinică, şcoli, grădiniţe, creşe, leagăne, cămine de bătrâni.
2. În staţionari, adică în secţii de chirurgie, pediatrie etc.
3. În sectoarele de poliţie sanitară.

Îngrijiri primare de sănătate(IPS)

Definiţie: Prin IPS înţelegem îngrijiri esenţiale de sănătate accesibile tuturor persoanelor şi
familiilor din comunitate prin mijloace ce le sunt acceptabile cu participarea lor plenară şi la
un preţ de cost abordabil comunităţii şi ţării.
IPS se sprijină pe comunitate.
Comunitatea – ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic determinat de
care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă iar
membrii săi au inter-relaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
IPS-ul acoperă 3 niveluri de intervenţii:
1. Îngrijiri de prevenire primară
 prin prevenirea primară înţelegem menţinerea şi promovarea
sănătăţii precum şi prevenirea îmbolnavirii lor
 intervenţia asistentei urmăreşte:
o edicaţia sanitară
o prevenirea specifică
2. Îngrijiri de prevenire secundară
  Urmăreşte intervenţii curative pentru tratamenrul bolnavilor şi
prevenirea agravării sau a complicaţiilor
 Rolul asistentei este să descopere problema la timp.
3. Îngrijirea de prevenire terţiară
 Urmăreşte recuperarea
 Rolul asistentei este să susţină persoana îngrijită pentru a readopta
la diferitele dificultăţi cauzate de problemele de sănătate.
Cadrul conceptual al îngrijirilor

1. Conceptul de om – este o fiinţă unică având nevio biologice, sociale şi culturale, o

fiinţă în continuă schimbare şi în interacţiune cu meduil său înconjurător, o fiinţă
responsabilă liberă şi capabilă de a se adapta. Virginia Henderson spune că individul este o
entitate bio-psiho-socială, formând un tot indevizibil, are ............... fundamentale cu
manifestări specifice pe care şi le statisface singur dacă se simte bine. El tinde spre
autonomie, spre satisfacerea nevoilor sale.
2. Conceptul privind sănătatea – defiiţia OMS-ului despre sănătate:
“Sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social şi nu constă numai în absenţa
bolii sau infirmităţii”.
Virginia Handerson spune că sănătatea este o stare în care necesităţile sunt satisfacute
în mod autonom, nu se limitează la absenţa bolii.
3. Concepţia despre boală – este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă
tradus prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie
sau definitivă.
 CONCEPTE NURSING

Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar pentru societatea de astăzi, multe din
problemele individului tind să devină din ce în ce mai mult, probleme ale societăţii. Efectele
extinse ale transformărilor care au loc în dinamica socială determină această schimbare de
atitudine. În acelaşi timp, problemele majore ale societăţii se înscriu ca factori modelatori ai
personalităţii individului. Respectarea individualităţii se conturează tot mai mult ca şi regulă
esenţială a unei societăţi civilizate.
În acest context, procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la cerinţele
individului şi trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul principal, obţinerea
unei mai bune stări de sănatate pentru individ, familie, comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului medical a devenit
mai complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre îndatoriri fiind aceea "de a
diagnostica şi stabili atitudinea terapeutică adecvată pentru răspunsul individului faţă de o
problemă de sănătate actuală sau potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este perceput simplist
doar ca un individ ce suferă de o anumita boală, ci este apreciat holistic ca o persoană cu
necesităţi fizice, emoţionale, psihologice, intelectuale, sociale şi spirituale. Aceste necesităţi
inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală importanţă şi reprezintă fundamentul
intervenţiilor asistentului medical ce va trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii,
manifestări, trăiri, relaţii interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al
protagoniştilor implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul complex al naturii
psihice umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii diferite faţă de aceeaşi problemă
urmare a structurii lor unice de personalitate. Există mai multe accepţiuni ale conceptului de
personalitate, dar cea mai folosită este aceea ce defineşte personalitatea ca fiind "organizarea
mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei
persoane; organizare ce determină adaptarea sa unică la mediu” , (Eysenck).
Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de viaţă şi
activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte, datorită contextului social
în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea. Socializarea se realizează în interiorul diverselor
grupuri umane (familie, şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază individului
relaţia cu societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea externă şi cu
propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între cunoaşterea de sine şi
cunoaşterea realităţii. Fiecare ne naştem cu un potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă
treptat pnn . socializare, asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări
continue.
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva idei principale
ce stau la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de nursing:
• individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult decât suma
părţilor sale componente;
• individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând materie şi
energie cu acesta;
• evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi spaţiu;
• individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie, senzaţii, emoţii.

Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de sănătate" de-a

lungul timpului şi adaptarea acestuia la principiile de organizare actuală a sistemului sanitar,
urmărind în principal rolul asistentului medical:

• asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;

• asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine stabilite;
• activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în prezent accentul
se pune pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de sănătate;
• rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a comunităţii
(promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate).

Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se poate face

conform unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în nursing pentru a lega teoria de
practică, iar pentru a fi complete trebuie să conţină elemente critice severe precum procesul
de nursing, un scop anume, un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a
clientului şi a aşezării clinice.

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia nursei
astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin activităţi ce
contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau sa-l asiste în ultimele clipe), pe care
ar putea să le îndeplinească singur dacă ar avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l
ajute să facă aceasta pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”

Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot unitar

caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi fundamentale. Acestea
sunt:

1. A respira

• respiraţia este procesul fiziologic prin care oxigenul din aerul atmosferic ajunge până la
nivelul celulelor, unde este folosit În reacţiile de oxido-reducere, dioxidul de carbon
rezultat fiind eliminat din organism prin expiraţie;
• o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă rolul de
transportor pentru gazele respiratorii;
• disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a Întregului orgamsm atât la nivel
fiziologic şi fiziopatologie (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi psihologic (senzaţie de
sufocare, anxietate, teamă).

2. A bea şi a mânca

Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având un rol deosebit
de important În buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale organismului.

Un individ poate supravieţui cu:

• 15% din funcţia normală a ficatului
• 25% din funcţia normală a rinichilor
• 35% din numărul total de hematii
• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
• 70%din volumul plasmatic.

Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.

• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului clinic şi a
investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului hidric aport - pierderi
(intrări - ieşiri);
• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la nevoie prin
administrare de soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
• excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi administrarea de
diuretice;
• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este reflexul de
sete. La vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit aceştia prezintă un anumit
grad de deshidratare;
• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor, calitatea acestora,
ritmul de administrare;
• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine, apă şi săruri
minerale, aport adaptat necesităţilor organismului.

3. Nevoia de a elimina

• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător,

schimbând cu acesta materie şi energie;
• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe nefolositoare
rezultate din metabolism sau digestie;
• fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei (expiraţie),
aparatului renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului genital feminin
(menstruaţie );
• în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de eliminare ale
organismului:
◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) ş hemoptizie (neoplasm pulmonar)
◦ vărsături bilioase (colecistită)
◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)
 ◦ hematemeză {vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în hemoragia digestivă
superioară)
◦ hematurie (urină cu sânge)
◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţa constipaţie / diaree (tumori de colon)
◦ melenă (tumoră de colon)
◦ amenoree (lipsa menstruaţiei - ovar polichistic).

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură

• nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al mecanismului

de integrare a individului în mediul înconjurător şi orice disfuncţionalitate legată de această
nevoie fundamentală are repercursiuni în plan fizic, psihic şi social;
• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun integritatea
structurală şi funcţională a sistemului osos, sistemului muscular, sistemului nervos,
aparatului vestibular;
Putem întâlni:
◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii contractilităţii
musculaturii striate datorită întreruperii uneia sau mai multor căi motorii cortico-
musculare;
◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;
◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;
◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.
• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
◦ nesiguranţa echilibrului;
◦ mersul cu paşi mici;
◦ diminuarea încrederii în sine;
◦ teama de a nu cădea;
◦ nervozitate, nelinişte.

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni

• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei cerebrale,

expresia somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de mediul exterior.
• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:
• la copii 12-14 ore
• la adulţă 7-9 ore
• la vârstnici 5-7 ore;
• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei bune funcţionări
a organismului la randament maxim;
• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare în urma unui
efort excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca urmare a unei perioade de
odihnă;
• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un element
periferic, legat de organele efectoare (sistemul muscular) ci un fenomen central, nervos,
legat fie de consumarea substanţei excitative a neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai
complexe (tipul de sistem nervos, experienţa de adaptare la mediu a individului);
• asistentul medical va trebui să diferenţieze:
 ◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli (hepatită,
tuberculoză, diabet)
◦ oboseala fiziologică - normală;
• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi stare de
inactivitate absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea pasivă a refacerii energiei
cheltuite;
• nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
• odihna cea mai eficace constă în alternare a raţională a unei activităţi cu alta. Acest mod de
odihnă a fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă răspândire după fundamentarea sa
ştiinţifică (de către LM. Secenov).

Principiile odihnei active:

a). una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze, alternativ unor
organe simetrice;
b). activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare (mimica,
gestica) trebuie să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant pe cel de-al doilea
sistem de semnalizare (limbajul);
c). să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a semnala oboseala în
activitatea principală, avându-se însă grijă ca alternare a activităţii să nu se facă prea
târziu;
d). activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca

• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se ţace pe baza unor comportamente învăţate,
a unor valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare practică (protejează corpul de variaţiile
climei) dar şi valoare de simbol (exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta îmbrăcăminte adecvată
este percepută de către individ ca o lezare a libertăţii sale cu implicaţii în percepţia
sentimentului de demnitate şi autorespect.

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale

• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice exogene ŞI a

diverselor activităţi ale organismului, implică intervenţia adecvată a unor modificări
funcţionale complexe (metabolice, circulatorii, musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.)
coordonată prin mecanismul de termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin
permanent şi dinamic echilibrul între producerea şi pierderea de căldură din organism;
• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari modificări ale
temperaturii mediului. Fiind influenţată de o serie de factori fiziologici (starea de somn sau
de veghe, digestie, activitatea fizică, etc.) temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având
valori minime între orele 4-6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă
cu mult de 0,50 C faţă de cele matinale, între orele 16-17 după-amiaza;
• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii cu
particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.

8. nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele

• definiţia completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind starea de bine bio-
psiho-social; 3
• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor organismului şi la
aceasta contribuie şi protejarea tegumentelor şi mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi
igienei personale;
• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o anumită
trăsătură de personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi respect al individului;
• deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea activă a asistentului
medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă cât mai ales în însuşirea de către
pacient a anumitor deprinderi.

9. Nevoia de a comunica

• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor,

fiind o modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între
interlocutori, menit să realizeze o relaţie interumană durabilă determinând menţinerea ori
modificarea comportamentului individual sau de grup;
• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau nonverbal prin care
se schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii, etc.) pentru
a influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt;
• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
◦ să convingi,
◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,
◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările comportamentale
ale interlocutorului;
• în cadrul procesului de nursing comUnIcarea are un rol esenţial, ea fiind o unealtă de
influenţare şi modificare a comportamentului pacientului, în sensul înlăturării sentimentului
de teamă şi nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii în sine, urmare a înţelegerii corecte a
situaţiei sale;
• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un limbaj adecvat şi
accesibil pacientului.

10. Nevoia de a evita pericolele

• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale parametrilor
mediului exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate ontogenetic şi filogenetic, ceea ce
îi asigură menţinerea homeostaziei mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i
sentimentul de siguranţă;
• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce vizează
integritatea funcţională a structurilor organismului şi sentimentul încrederii în propriile
forţe; pacientul se simte vulnerabil, nesigur, expus pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi
exteriorizează sentimentele;
• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere, înţelegere şi suport
din partea echipei de îngrijire, în concordanţă cu caracteristicile pacientului: vârsta,
inteligenţa, stilul de viaţă, credinţe le şi valorile sale, experienţele anterioare.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia

• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă necesitatea individului

de a-şi afirma apartenenţa la un anumit grup social ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de
siguranţă;
• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii (obiecte, procese,
acţiuni) privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice, morale, estetice, religioase) a unei
colectivităţi umane (categorie socială, naţiune);
• numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la menţinerea
echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
◦ credinţa (care încurajează serenitatea),
◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,
◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează mulţumirea);
• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de disponibilitate,
compasiune şi toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de viaţă, atitudini şi sisteme de valori
diferite de ale sale. Ea va trebui să-şi supravegheze şi să-şi controleze comportamentul
propriu astfel încât binele pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot
timpul.

12. Nevoia de autorealizare

• a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală de ordin

superior a individului ce implică atingerea potenţialului său maxim prin valorizarea
configuraţiei unice a personalităţii, creativităţii, proceselor cognitive, structurilor afective şi
volitive;
• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de a-
ţi îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu reperrcursiuni asupra sentimentului de
stimă şi încredere în sine;
• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei trebuinţe intrinseci
de interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în mod diferit în funcţie de vârstă,
sex şi condiţiile socio - culturale în care se dezvoltă individul.

13. Nevoia de a se recreea

• activităţile recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului, esenţiale în

menţinerea echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi psihică;

• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în desfăşurarea

proceselor afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire, bucurie, plăcere) asigurând condiţii
proprice de afirmare a personalităţii, facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări
asemănătoare.

14. Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea

• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi materială, cu
semenii, cu natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă, anticipează, rezolvă,
precum şi cu sine însuşi;
• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare intelectuală,
emoţională şi voliţională, de elaborare a deprinderilor, a conştiinţei şi a comportamentului
social cult;
• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se regenerează permanent.

Implicată în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii, asistentul medical

contribuie activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi în scopul menţinerii sau
redobândirii sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a individului ca un tot
unitar ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale componente, având particularităţi ce îi
conferă unicitate.

II. Modelul conceptual al lui Abraham Maslow

Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este rezultatul

interacţiunii dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului înconjurător. Nevoile
fundamentale pot fi ierarhizate în ordinea priorităţilor pe cinci niveluri diferite interconectate
între ele:

1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii
organismului) dar şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn, evitarea durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul este esenţial
pentru supravieţuirea speciei nu a individului.

2. Nevoia de siguranţă şi securitate

• include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică (confort,
protecţie) .

3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi sociale

• apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.

4. Nevoia de stimă şi respect

• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.

5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere

 • a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.

Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se dovedeşte a fi

extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând adaptarea intervenţiilor
asistentului medical la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia inferioară este pe
deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este cunoscută sub denumirea de
"piramida sau spirala trebuinţelor individului uman".

III. Modelul conceptual Hildegard Peplau

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic „Relaţiile

interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic interpersonal
important…Nursingul este un instrument educativ, o forţă matură care ţinteşte să
promoveze mai departe mişcarea personalităţii în direcţia curativă, constructivă,
productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze ale acestei
relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

IV. Modelul conceptual Ida Jean Orlando

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu pacientul)
descriind două tipuri de acţiuni nursing:
 ◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile imediate ale
clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente decât pe
nevoile imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul asistentului este de a
determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin
scutirea de suferinţă sau disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai
degrabă decât pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor
verbală şi non-verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau neconfirmată de
către pacient, ducând la identificarea de către nursă a necesităţilor pacientului, putând astfel
să-i ofere acestuia o îngrijire medicală eficientă.

V. Modelul conceptual Dorothy Johnson

sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe compotramentul

pacientului luat ca un întreg organizat si integrat, format din 7 subsisteme strâns legate
între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de Holaday.
Fiecare subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme integrate si fiecare este
structurat prin 4 elemente motivaţionale precum scop, set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi să prevină
în viitor tulburările sistemului.

VI. Modelul conceptual Dorothea Orem

Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto îngrijire şi sistemul

nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea. În acord cu
acest model există 3 categorii de cerinte pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii structurale
şi funcţionale
◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în diverse
stadii ale ciclului vieţii
◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la deviaţii
structural funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi satisfacă propriile
cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a incapacităţii
pacientului de a îndeplini activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compensator – compensarea parţială pentru pacienţii care sunt
incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.
 ◦ Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot învăţa
activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să dobândeasca
îndemânări şi cunoştinţe.

VII. Modelul conceptual Levine

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari concepte:
integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe indivizi ca fiinţe holiste iar
domeniul major de interes este menţinerea persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4
principii ale menţinerii conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice, fiziologice şi
psihologice ale idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor corpului
pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii
psihologice a pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi afilierilor
culturale ale pacientului
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii prin
adaptare, facilitată prin adaptare. Levine a notat că modelul ei este potrivit pentru
investigarea interfeţei dintre mediile intern şi extern ale persoanei.

VIII. Modelul conceptual Imogene King

Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal de acţiune,
reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul împărtăşesc informaţiile despre
percepţiile lor în, în timpul unei situaţii care necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra indivizilor,
asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme ce interacţionează între ele:
personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre aceste 3 sisteme, King a identificat concepte
ce furnizează un concept structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
◦ Sistemul personal ◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp
◦ Spaţiu
◦ Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
◦ Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
 ◦ Statut
◦ Factorul decizional

Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi restaurarea

sănătăţii.

IX. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de

sănătate”, este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce reprezintă un
sistem deschis, compus din 5 variabile care interacţionează între ele: fiziologică, psihică,
socio-culturală, de dezvoltare şi spirituală, având o reprezentare grafică sub forma unor
cercuri concentrice. Interacţiunea acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui
individ, care poate creşte împotriva factorilor de stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva stressorilor, care este
o linie linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de factorii interni care ajută să se apere
împotriva stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include factori ca: stilul
persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din factori
dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile interne şi
externe, prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii producătoare de stimuli.
Primul scop al nursingului este să ajute la atingerea şi menţinerea stabilităţii clientului.

X. Modelul de adaptare Roy

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-social,
care au capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin procesul de adaptare. Conform
Modelului Roz în sistemele umane există 4 subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine,
rolul funcţional şi interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme pentru a face
faţă stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat de nevoile fiziologice este
interesat de nevoia pentru integritate fiziologica. Modelul adaptativ al conceptului de sine se
adresează nevoii de integritate psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi
interdependenţa se concentrează pe nevoia de integritate socială.
Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în
cele patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii care
afectează adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi descreşterii,
modificării, retragerii sau menţinerii stimulilor interni şi externi care afectează adaptarea.
Prof.Alina Mihalache