Curs 1.

IGIENA AMG

“Igiena. Obiectul de studiu. Scopul. Obiectivele”

Igiena studiaza influenta factorilor mediului ambiant asupra sanatatii omului si elaboreaza masuri de
asanare, normative si legi sanitare menite sa fundamenteze un mediu igienic optim de viata si de
munca. Igiena este stiinta medicala care are ca obiect de studiu sanatatea si factorii ce o conditioneaza.
Scopul final al igienei este pastrarea si promovarea sanatatii.

Masurile de asanare, normativele, legile sanitare elaborate in domeniul igienei au ca scop:

1. prevenirea imbolnavirilor si depistarea lor in stadii incipiente, reducerea morbiditatii,
mortalitatii, marirea longevitatii si a duratei vietii biologic active
2. mentinerea si fortificarea sanatatii
3. sporirea capacitatii de munca si aportului social in colective
In plan teoretic igiena studiaza:
1. sursele de poluare a mediului
2. influenta diverisilor factori cu caracter natural si social asupra circultiei substantelor nocive in
biosfera
3. studierea efectelor acestei influente
4. studiaza legitatile tranzitiei substantelor toxice dintr-un lant al biosferei in altul
5. legitatile generale ale actiunii nocive a diversilor factori asupra organismului

Sarcinile concrete ale igienei sunt:

1. supravegherea respectarii normelor de igiena si antiepidemice privind conditiile de trai, de
munca, de aprovizionare cu apa potabila, de alimentatie si altor factori de mediu care
influenteaza sanatatea populatiei si recomandarea masurilor necesare
2. aplicarea masurilor antiepidemice cu caracter preventiv privind asanarea factorilor de mediu
3. aplicarea masurilor de combatere in focarele de boli infectioase
4. desfasurarea activitatii medicale preventive in timpul si la locul de munca in intreprinderile
industriale si institutiile de invatamint, precum si in unitatile care asigura cazarea si alimentatia
pentru aceste colectivitati
5. urmarirea adaptarii elevilor si studentilor la procesul de invatamint si a muncitorilor in procesul
de munca
6. desfasurarea activitatii de educatie sanitara si de protectie a muncii, antrenarea activului sanitar
obstesc si a intregii populatii la realizarea masurilor profilactice
Igiena este strins legata cu notiunile:
1. Sanitaria (sanitatia) – activitatea practica in care se supravegheaza respectarea normativelor,
regulilor si realizarea masurilor de igiena; igiena in practica.

2. Sanatatea – este o stare de complet bine fizic, mintal si social si nu numai lipsa bolii
Particularitatile sanatatii populatiei:
1. cele mai raspindite erau bolile infectioase, epidemiile erau distrugatoare afectind populatia
multor tari si chiar a continentelor, pricinuind pagube enorme societatii
2. pe parcursul secolelor, in special a ultimelor, stiinta medicala a descoperit cauzele
procesului infectios
3. dezvoltarea stiintelor, inclusiv medicina, a creat premize pentru a tine sub control procesul
epidemic
4. a inceput elaborarea de masuri de combatere, iar ulterior si de prevenire a celor mai
periculoase maladii infectioase
 cota deceselor cauzate de bolile infectioase in structura morbiditatii si mortalitatii s-a redus
esential.
Factorii de mediu:
1. externi – factorii ce actioneaza asupra organismului din exterior
 fizici
 chimici – elemente si substante chimice naturale sau sintetizate de om
 biologici – bacteriile, virusii
 sociali – rezultatul actiunii omului asupra mediului sau al interrealatiilor dintre oameni
2. interni – factorii genetici, consitutionali care determina afectiunile genetice. Indiferent de
originea si felul lor se impart in:
 sanogeni – acei care au actiune benefica asupra organismului, contribuind la mentinerea si
fortificarea sanatatii.
 patogeni – acei care au actiune nefavorabila asupra organismului si duc la alterarea starii
sanatatii.

Dupa gradul de influenta asupra organismului f. de risc au fost clasificati in:

 modul de viata nesanatos – supraalimentatia, fumatul, folosirea drogurilor, alcoolizarea,
abuzul de medicamente, modul de viata sedentar
 f. biologici – ereditari si predispunerea personala
 mediul ambiant nefavorabil, conditiile climaterice nefavorabile, poluarea intensa a aerului,
schimbari ale conditiilor climaterice, expunerea excesiva la razele solare etc.
 f. de risc legati de asistenta medicala – incompetenta profesionala, asistenta medicala tirzie

 Profilaxia – in intelesul deplin al cuvintelor este ansamblul masurilor orientate spre

promovarea sanatatii, ocrotirea sanatatii, prevenirea bolilor, reducerea consecintelor in caz de
boala si evitarea deceselor premature. Etapele profilaxiei:
 preventia primara – include prevenirea aparitiei bolilor prin cresterea rezistentei specifice si
nespecifice a organismului, prin combaterea f. de risc. Ea corespunde medicinii preventive
si fiind promovata de serviciul sanitaro-epidemiologic, dar realizata de toata societatea.
 p. secundara – este prezentata de masurile ce se iau in momentul declansarii starii morbide,
la aparitia starilor prepatologice sau dupa aparitia bolii.
 p. tertiara – reprezinta masurile de recuperare, de reabilitare biologica, sociala si
profesionala a bolnavului. Corespunde in plan aplicativ medicinii de recuperare.

Metodele de cercetare folosite in igiena

Unii autori, sistematizind metodele de cercetare, le impart in 2 grupuri:
 a factorilor de mediu
 a reactiei organismului la actiunea acestor factori:

Normarea igienica trebuie sa asigure un nivel al factorilor nocivi in limitele inofensive pentru
organism. Dupa Gabovici normativul igienic prevede limitele strict determinate ale factorului mediului
care actioneaza in mod optim sau este cel putin inofensiv pentru activitatea si sanatatea persoanei sau a
populatiei. Teoria normarii igienice este bazata pe principiile:
 p. de garantie al sanatatii
 p. de diferentiere a concentratiilor maximal admisibile
 p. complex
“Igiena aerului. Proprietatile fizice ale aerului”

Aerul interactioneaza permanent cu organismul si actiunea lui asupra organismlui poate fi nu numai
pozitiva, ci si negativa. Orice deviere in starea aerului poate influenta atit direct, cit si indirect functile
organismului, dereglindu-i homeostaza. Amestecul de gaze, vapori de apa, care se mentine ca un invelis
in jurul pamintului este numit atmosfera. Inaltimea atmosferei este apreciata la cca 50 000 km, dupa
care urmeaza spatiul interplanetar. Fizico-chimic atmosfera are o structura neomogena, aceasta
structura permite impartirea atmosferei in mai multe straturi (de la suprafata Terrei):
 Troposfera – se intinde in mediu pina la 10 km de la suprafata solului, fiind mai inalta la
ecuator. In troposfera factorii fizici prezinta variatii mari si consecinte ale acestor variatii sunt
depunerile atmosferice, deplasarea maselor de aer, formarea norilor. In troposfera presiunea
atmosferica si temperatura aerului sunt in permanenta scadere. Aici se afla cca 75% din tot
volumul aerului atmosferic si 90% din vaporii de apa. Starea troposferei este permanent
influentata de toate procesele care au loc pe suprafata paminului, astfel in troposfera permanent
sunt pulberi, gaze toxice, microorganisme. Dupa troposfera urmeaza un strat de pauza –
tropopauza.
 Stratosfera – se intinde pina la altitudinea de cca 50 km. Aici temperatura aerului creste cu
inaltimea, presiunea atmosferica continua sa scada. In stratosfera se gaseste stratul de ozon, care
se formeaza sub actiunea radiatiilor ultraviolete si protejeaza suprafata pamintului de aceleasi
radiatii ultraviolete. Stratosfera mai poarta denumirea de hemosfera, datorita faptului ca aerul se
afla predominant in forma moleculara. Dupa acest strat exista stratul de tranzitie- stratopauza.
 Mezosfera – Aici temperatura scade, presiunea atmosferica scade. La limita superioara a
mezosferei care este apreciata aproximativ de 100 km, temperatura ajunge -70 – -80 grade. In
mezosfera se propaga si sunt reflectate undele radioelectrice. Strat de tranzitie – mezopauza.

Aceste 3 straturi caracterizate impreuna sunt numite homosfera, deoarece sunt influentate de activitatea
omului.

 Termosfera – ionosfera sau heterosfera. Se intinde la inaltimi de cca 2 000 km. Aici
temperatura creste, presiunea atmosferica scade datorita aerului rarefiat. Elementele atmosferice
aici se afla in forma de ioni, electroni liberi. Dupa termosfera este un strat de tranzitie –
termopauza.
 Exosfera – practic nu are limite.

O actiune permanenta asupra organismului o are troposfera. Ea este prezentata in importanta igienica a
aerului:
4. Prin aer se realizeaza aportul de oxigen si este indepartat bioxidul de carbon.
5. Prin proprietatile fizice aerul influenteaza procesele de termoreglare a organismului.
6. Factorii fizici atmosferici determina caracteristicile climatice ale diferitor zone geografice.
7. Straturile de aer au rol de termoprotectie pentru intreg globul pamintesc.
8. Aerul poseda o conductibilitate termica redusa si aflindu-se in porii materialelor de constructie,
imbracamintei, are rol de termoizolator pentru organism.
9. Aerul este rezervor de acumulare al substantelor chimice toxice de origine tehnogena.
10. Aerul este rezervor de acumulare a germenilor patogeni si deci este factor de transmitere al
bolilor infectioase.
11. Este una din sursele de poluare a solului cu substante chimice toxice.
12. Este un mediu natural unde au loc procese de autopurificare.
Factorii fizici ai aerului ca umiditatea, temperatura, miscarea, electricitatea, radioactivitatea in marea
lor majoritate determina clima, vremea, microclimatul. Studierea actiunii lor asupra organismului atit
sanatos, cit si bolnav este necesara intru folosirea actiunii lor favorabile si pentru preintimpinarea sau
diminuarea actiunii lor negative.

Clima – reprezinta totalitatea factorilor fizici atmosferici si telurici cum ar fi relieful, vegetatia,
suprafete de apa, caracteristici pentru o anumita regiune. Factori dominanti in formarea climei sunt
factorii fizici care variaza permanent si dau nastere fenomenelor meteorologice din troposfera.
Caractersticile generale ale climei sunt:
6. stabilitate in timp
7. modificarile sunt posibile numai in perioade lungi de timp (zeci, sute de ani)

Vremea – totalitatea factorilor fizici atmosferici in momentul dat. Ea se caracterizeaza printr-o mare
instabilitate, schimbindu-se uneori de citeva ori pe zi.

Aclimatizare – procesul de adaptare functionala si organica a oranismului la trecerea dintr-un climat in

altul sau la expunerea in procesul muncii la factori fizici diferiti de cei initiali. Este un proces social-
biologic de adapatare activa a arganismului la conditii climatice noi.

Realizarea aclimatizarii depinde de:

 conditiile de munca
 conditiile de trai
 alimentatie
 rezistenta organismului

Procesul de aclimatizare se realizeaza prin 3 faze:

7. faza initiala (de orientare la factor nou):
 se suprasolicita centrul de termoreglare
 se modifica metabolismul bazal
 in SNC predomina procese de inhbitie
 scade capacitatea de munca
 se deregleaza somnul
 se pot acutiza bolile cronice existente
8. faza de restructurare a stereotipului dinamic:
 favorabila – are loc o trecere lina la faza stabila cu ajutorul unor masuri social-igienice
 nefavorabila – apar neuroze de dezadaptare, artralgii, mialgii, cefalee, scade capacitatea de
munca, se acutizeaza bolile cronice. In conditii extrem de nefavorabile aclimatizarea nici nu
are loc. In organism se intensifica modificarile patologice. In astfel de cazuri este
recomandata revenirea la clima initiala.
9. faza stabila – se stabilizeaza procesele metabolice si capacitatea de munca.

Microclimatul – complexul de factori fizici care influenteaza schimbul de caldura dintre organism si
mediu. Este determinat de temperatura aerului, umiditatea, viteza de miscare si radiatiile calorice ale lui
de pe suprafetele inconjuratoare. Microclimatul este microambianta mediului dat.

Microclimatul incaperilor influenteaza in mod direct termoliza si indirect termogeneza. Organismul

uman pierde caldura prin 4 mecanisme:

 conductibilitatea – 5%
 convectia – 15-20%. Cu cit temperatura aerului este mai mica iar umiditatea si viteza de
miscare mai mare, termoliza prin convectie este mai mare.
  radiatie sau termodeperditie – 40-50%, catre obiectele si suprafetele din jur. Termoradiatia este
direct dependenta de temperatura obiectelor si suprafetelor inconjuratoare. Ea poate fi:
 negativa – in cazul cind suprafetele obiectelor din jur au o temperatura mai joasa decit temp
corpului
 pozitiva - invers
 evaporarea – 25-30%, de pe suprafata pielii si a mucoaselor, are loc in mod insensibil. Astfel in
mediu se evaporeaza in 24 ore cca 500 ml de apa. La evaporarea 1 ml de apa organismul
cedeaza 0,6 kcal. La temperaturi mai mari de 27 grade apare sudoratia vizibila. Cu cit umiditaea
aerului este mai mica, iar viteza miscarii mai mare, evaporarea creste.

Tipurile de microclimat:

3. microclimat cald
 radiatie pozitiva
 temperatura si umiditatea aerului crescute
 viteza de miscare scazuta
Din partea organismului:
 vasodilatare
 hipertermie
 transpiratie puternica

4. microclimat rece
 radiatie negativa
 temp aerului scazuta
 umiditatea si viteza de miscare a aerului crescute
Din partea organismului:
 vasoconstrictie
 frison muscular
 hipotermie

5. microclimat optim – acel microclimat, la care mecanismul de termoreglare e solicitat minim,

confortul termic se asigura prin reactii fiziologice, fara suprasolicitari functionale.

Oxigenul. Impactul.

Scaderi ale conc O2 atmosferic au loc la scaderea presiunii atmosferice, ceea ce duce la hipoxie cu
consecinte la nivelul diferitor organe. La scaderea conc O2 pina la 18% in organism nu se produc
tulburari. La o scadere pina a 15%, ceea ce avem pina la altitudinea de 3 km, manifestarile sunt usoare,
compensatorii, ca tahicardie, hipertensiune, creste nr de hematii la periferia corpului. La altitudini de
3-6 km scade pina la 10% si aici capaciatea de compensare devine ineficienta. Apar tulurai ca dispnee,
excitatie, urmata de depresie, apare dezechilibru acido-bazic. La aceste inaltimi apare asa-numitul “raul
de munte” sau boala de altitudine, manfestata prn oboseala, tahipnee si dispnee, cefalee, vertij,
somnolenta, cianoza, hemoptizii. La inaltimi de 6-8 km conc O2 scade pina la 10-8%. Apare o hipoxie
pronuntata. Aceasta inaltime este numita zona critica. Aici se afecteaza centrul respirator, faze
succesive de orpire si functioarea centrului, braicardie si scade tens art. In final se produce colaps
respirator si cardiovascular. La conc mai mici de 8%, la altitudini de 8 km si mai sus viata lipseste.
Bioxidul de carbon. Impactul.

Impactul negativ apare la cresterea presunii partiale a CO2, care creste pe seama cresterii concentratiei.
La cresterea pina la 1-2% se observa o polipnee. Aici CO2 este exctant al centrului respirator. Aceasta
actiune este utlizata in practica medicala si anume in anesteziologie. La cresterea conc CO2 pina la 2-
3% se observa cresterea amplitudinii si ritmului respirator, apare dispnee. La conc de 4% dispnea
devine accentuata. Apare senzatia de constrictie toracica. La conc de 5% apar si manifestari digestive –
gretur, vomismente. La 6-7% la simptomele enumerate se mai adauga vertije, cefalee. La cresterea pina
la 10% apare o stare depresiva, pierderea cunostintei. Se produce stopul respirator cardiac. La 15% are
loc pierderea cunostintei, exitus. La 20% sfirsitul letal se instaleaza in citeva minute.

Vicierea aerului – rezulat al unor procese fiziologice, se produce in incaperi inchise

Pe linga importanta fiziologica CO2 are si importanta igenica. Si anume conc CO2 este indicator de
viciere a aerului. Vicierea aerului este un fenomen complex rezultat din suprapopularea sau
aglomerarea incaperilor. La baza vicierii sta procesul respirator, care produce in aer modificari chimice,
si anume scade concentratia O2, creste conc CO2, se modifica proprietatle fizice ale aerului, si anume
creste temp, umiditatea. Cu aerul expirat in mediu se elimina produse de metabolism, microorganisme.
Dintre toate aceste modificari, efecte nocive au proprietatile fizice ale aerului.

Poluarea aerului – rezultatul activitatii socio-economice si are loc si in aerul incperilor, si in aerul
atmosferic

Determinarea vicierii aerului poate fi efectuata prin determinarea separata a temperaturii, umiditatii,
vitezei de miscare a aerului si numai cu o singura proba (de CO2). S-a constatat ca la o conc 0,07-0,1%
proprietatile fizice sunt modificate, ncit aerul e considerat viciat. Deci CO2 este indicator de viciere a
aerului.
Azotul. Impactul.

Are o reactivitate cimica redusa. Nu ia parte activa in actul respiraiei. La presiune normala nu are
aactiune nociva asupra organismului Poate influenta sanatatea numai la cresterea presiunii aerului
inspirat. Inhalare de azot sub presiune poate fi numai in conditii particulare de munca, in chesoni, la
scafandre, la sportivi innotatori, sub apa. La coborire sub apa presiunea creste pentru fiecare 11 m – o
atmosfera. Azotul insiprat prin presiune trece membrana alveolara capilara, se dizolva in plasma, apoi
in tesuturile boggate in lipide (tes adipos, sist. nervos). La inspiratia azotului sub presiune se provoaca
2 sindroame:
 de compresiune – apare la coborire brusca sub apa si este legat de saturarea brusca in azot a trs
nervos. Evolueaza in 2 faze:
 de excitatie – se manifesta prin euforie, hiperreflectivitate, neliniste, agitatie, tulburari
senzoriale. “betia adincurilor”
 de inhibitie – adimanie, bradicardie, hiporeflectivitate, pina la somn si deces. Acest sindrom
se instaleaza cu atit mai repede, cu cit se coboara mai adinc omul.
 de decompresiune – apare la revenirea rapida la suprafata. In aceste conditii azotul din tesuturi
nu este eliminat din organism in ritmul respiratiei. Deci o parte se acumuleaza in singe si da
nastere emboliei gazoase, cu diverse localizari. Cele mai grave sunt ale creierului si cordului,
consecinta carora poate fi infarctul miocardic, pulmonar, paralizii, parastizii, artralgii, mialgii.
Se mai numeste “boala de cheson”.
Pentru prevenirea acestor fenomene este necesar ca persoanele ce vor fi expuse la presiuni crescute sa
cunoasca simptomele acestor sindroame, mai ales a celor premonitorii pierderii cunostintei. Atit
coborirea, cit si ridicarea la suprafata se vor face lent, in trepte cu pauze. Persoanele vor fi selectate
medical. Se recomanda si cresterea capacitatii de adapttare a organismului la presiuni crescute metodic
permanent.

Poluarea aerului si actiunea lui violenta asupra sanatatii.

Prin poluarea aerului se intelege prezena in atmosfera a unor substante, care , n functie de
concentratiesi timp de actiune, produc modificari ale sanatatii, genereaza sau altereaza mediul. Aceste
subsante pot fi dferite de cele care se gasesc in compozitia normla aaerului sau pot fi compusi care fac
parte din aceasta, cum ar fi: CO2, ozon, rodon in concentratii care depasesc cele admisibile. Sursele de
poluare aa aerului atmosferic se impart in
 naturale –
 Eroziunea solului, in rezulatul caruia in aer se afla particule de praf in suspensie. Anual in
rezultul ei in aer sunt eliminate 30 mln tone de praf.
 Eruptiile vulcanice, in rezultatul carora se elimina CO2, CO, amoniac, oxizi de sulf, praf.
 Incendiile spontane ale padurlor, in rezultaul carora eaerul este poluat cu CO2, funungina,
hidrocarburi
 Plantele in perioada de inflorire
 Solul poluat - in rezultatul descompuneri materiei organce dn sol in aer sunt eliminati
amoniacul, metanul, hidrogenul sulfurat.
 artificiale
 procesele de combustie – in atmosfera se degaja oxizi de sulf, azot, carbon, aldehide,
hidrocarburi, pulberi
 transportul – (terestru in primul rind) – CO2, oxizi de azot, hidrocarburi, plumb
 procesele industriale

Efectele poluarii

Poluarea poate avea actiune:

 directa
 aparitia efectelor acute. Efectele acue apar dpa expuneri de scurta durata a substantelor toice
in concentratii mari. Efectele acute se pot manifesta prin intoxicatii sau prin agravarea sau
decompensarea une boli existente.
 Efectele cronice – apar dupa expunere de lunga durata, ani de zile, a unor conc moderate.
Ef. Cronice pot aparea in rezultatul cumularii materiale sau functionale. In rezultatul
cumularii materiale in diferite organe, tesuturi toxice se depun in asa numite depouri. In
anumite conditi aceste depouri se manifesta prin actiune toxica a preparatului dat.
Cumularea materiala poseda plumbul, cadmiul, mercurul. Cumulare functionala poseda
poluantii iritanti. Ea se manifesta cu aparita dpa o perioada de timp a imbolnavirilor datorata
dereglarii functiei organelor.
 Efecte tardive – aparitia fenomenelor patologice dupa o perioada lunga de timp (actiune
cancerigena, mutagena)
 indirecta
 se manifesta asupra climatului, astfel creste numarul de zile cu ceata, se reduc radiatiile
calorice. Poluantii influenteazaa si asupra radiatiilor luminoase, astfel la o poluare ..
luminozitatea poate scadea cu 10-50%. La poluarea atmosfereai este retinut radiatia
ultravoleta. Ea influenteaza asupra plantelor, animalelor, indicator a unui grad inalt de
poluare sunt albinile. Poluarea atmosferei se observa in viata – apar mirosuri neplacute,
 coroziunea metalelor, degradeaza obiectele de cauciuc, metal, scade vizibilitatea. Apar
pierderi economice. Degradeaza operele de arta.

Criterii de apreciere a contaminarii aerului din incaperi

 proprietatile organoleptice (dupa miros)

 prop fizice
 continutul de aeroioni usori – ionii pozitivi sau negatvi la care nu sunt alipiti moleculele de praf
 comp chimica (O2, CO2, alte substante eliminate in rezultatul prroceselor fiziologice)
 conc pulberilor
 Poluarea cu germen dupa indici:
 numarul de germeni
 stereptococii hemolitici si viridans
 stafilococii
 coliformii

Masurile pe protectie:
1. tehnologice – pe prim plan!
1. reducerea sau excluderea evacuarii subst nocive in atmosfera.
2. Trecerea la procese tehnologice inchise, continue.
3. Recuperarea si utilizarea reziduurilor industriale.
4. Inlocuirea subst toice cu cele inofensive.
5. Epurarea materiei prime de compusi nocivi.
6. Inlocuirea proceselor de prelucrare, care genereaza pulberi.
7. Perfecionarea proceselor de ardere
8. Ermetizarea proceselor tehnologice.
1. de planificare
1. planificarea corecta a centrelor populate
2. stailire zonelor de protectie sanitara
3. plantarea zonelor verzi in centrele populate
2. sanitar-tehnice
1. Epurarea reziduurilor (folosirea filtrelor, camerelor de sedimentare, de captare a pulberilor,
2. Folosirea dispozitivelor de prelucrare termica a reziduurilor si anume)
3. Epurarea catalitca a gazelor
4. Ozonarea gazelor formate
5. Construirea cosurilor de evacuare inalte (masuri poliactive)
3. legislative
1. elaborarea CMA pentru substanetel evacuate in aerul atmosferic
2. elaborarea masurilor de atingere a emanarilor maxime admisibile
3. elaborarea standartelor pentru materia prima