Igiena. Obiectul de studiu.

Igiena studiază influența factorilor mediului ambiant asupra sănătății omului și elaborează
măsuri de asanare, normative și legi sanitare menite să fundamenteze un mediu igienic optim de
viață și de muncă. Igiena este știința medicală care are ca obiect de studiu sănătatea și factorii ce
o condiționează. Scopul final al igienei este păstrarea și promovarea sănătății.
Măsurile de asanare, normativele, legile sanitare elaborate în domeniul igienei au ca scop:
1) prevenirea îmbolnăvirilor și depistarea lor în stadii incipiente, reducerea morbidității,
mortalității, mărirea longevității și a duratei vieții biologic active
2) menținerea și fortificarea sănătății
3) sporirea capacității de muncă și aportului social în colective
În plan teoretic igiena studiază:
1. sursele de poluare a mediului
2. influența diverșilor factori cu caracter natural și social asupra circulației substanțelor
nocive în biosferă
3. studierea efectelor acestei influențe
4. studiază legitățile tranziției substanțelor toxice dintr-un lanț al biosferei in altul
5. legitățile generale ale acțiunii nocive a diverșilor factori asupra organismului
Aceste aspecte teoretice determina sarcinile igienei:
 elaborarea bazelor stiintifice ale legislatiei sanitare
 elaborarea normativelor sanitare penru factorii de mediu ce au o influenta asupra
organismului uman
 elaborarea bazelor pentru inspectia sanitara preventiva si curenta
Sarcinile concrete sunt:
 supravegherea respectarii normelor de igiena si antiepidemice privind conditiile de trai, de
munca, de aprovizionare cu apa potabila, de alimentatie si altor factori de mediu care
influenteaza sanatatea populatiei si recomandarea masurilor necesare
 aplicarea masurilor antiepidemice cu caracter preventiv privind asanarea factorilor de
mediu
 aplicarea masurilor de combatere in focarele de boli infectioase
 desfasurarea activitatii medicale preventive in timpul si la locul de munca in
 intreprinderile industriale si institutiile de invatamint, precum si in unitatile care asigura
cazarea si alimentatia pentru aceste colectivitati
 urmarirea adaptarii elevilor si studentilor la procesul de invatamint si a muncitorilor in
procesul de munca
 desfasurarea activitatii de educatie sanitara si de protectie a muncii, antrenarea activului
sanitar obstesc si a intregii populatii la realizarea masurilor profilactice
Igiena este strâns legată cu noțiunile:
 Sanitaria (sanitația) – activitatea practică în care se supraveghează respectarea
normativelor, regulilor și realizarea măsurilor de igienă; igiena în practică.
 Sănătatea – este o stare de complet bine fizic, mintal și social și nu numai lipsa bolii
Particularitățile sănătății populației:
 cele mai raspindite erau bolile infectioase, epidemiile erau distrugatoare afectind
populatia multor tari si chiar a continentelor, pricinuind pagube enorme societatii
 pe parcursul secolelor, in special a ultimelor, stiinta medicala a descoperit cauzele
procesului infectios
 dezvoltarea stiintelor, inclusiv medicina, a creat premize pentru a tine sub control
procesul epidemic
 a inceput elaborarea de masuri de combatere, iar ulterior si de prevenire a celor mai
periculoase maladii infectioase
cota deceselor cauzate de bolile infectioase in structura morbiditatii si mortalitatii s-a
redus esential.
Succese în acest domeniu au obtinut multe tari, plus a noastra. In RM numai 1,6-1,8%
revin bolilor contagioase. Astfel pe primul loc in structura mortalitatii s-au plasat alte stari
morbide, necontagioase. Criza economica din URSS a afectat si sanatatea populatiei, ca urmare
in toate republicile unionale indicii mortalitatii din cauza bolilor infectioase au sporit. In RM este
11-12 decese la 1000 locuitori. E caracteristic ca majoritatea deceselor sunt cauzate de starile
morbide prevenibile. Mortalitatea e semnificativ mai sporita in mediul rural decit in cel urban.
Diferentierea teritoriala a indicilor mortalitatii cu indici mai superiori in nordul tarii. Mortalitatea
sporita la virsta apta de munca. Prevalarea mortalitatii la virsta apta de munca la barbati, de 2,7-
2,8 mai mari decit la femei.
Prevalează:
 bolile cardiovasculare
 tumorile
 bolile aparatului digestiv
 traumele, otrăvirile
Mortalitatea infantila a manifestat in ultimii ani o tendinta de reducere (18-14/1000 in ultimii ani)
Factorii de mediu:
1. externi – factorii ce actioneaza asupra organismului din exterior
a) fizici
b) chimici – elemente si substante chimice naturale sau sintetizate de om
c) biologici – bacteriile, virusii
d) sociali – rezultatul actiunii omului asupra mediului sau al interrealatiilor dintre oameni
2. interni – factorii genetici, consitutionali care determina afectiunile genetice. Indiferent de
originea si felul lor se impart in:
a) sanogeni – acei care au actiune benefica asupra organismului, contribuind la
mentinerea si fortificarea sanatatii. Cunoasterea lor are o importanta deosebita in
mentinerea si ameliorarea sanatatii.
b) patogeni – acei care au acțiune nefavorabilă asupra organismului și duc la alterarea
stării sănătății. Cunoașterea lor oferă posibilitatea de a-i inlatura si a limita actiunea
lor asupra organismului. Profesorul roman Manescu considera f. patogeni f. de risc
sau capabili de a produce îmbolnăvirea.
După gradul de influența asupra organismului f. de risc au fost clasificați in:
1) modul de viață nesănătos – supraalimentația, fumatul, folosirea drogurilor,
alcoolizarea, abuzul de medicamente, modul de viață sedentar
2) f. biologici – ereditari și predispunerea personală
3) mediul ambiant nefavorabil, condițiile climaterice nefavorabile, poluarea intensă a
aerului, schimbări ale condițiilor climaterice, expunerea excesiva la razele solare etc.
4) f. de risc legați de asistenta medicală – incompetență profesională, asistenta medicală
târzie
 Profilaxia – în înțelesul deplin al cuvintelor este ansamblul măsurilor orientate spre
promovarea sanatatii, ocrotirea sanatatii, prevenirea bolilor, reducerea consecintelor in caz
 de boala si evitarea deceselor premature.
Etapele profilaxiei:
Prevenția primară – include prevenirea aparitiei bolilor prin cresterea rezistentei specifice si
nespecifice a organismului, prin combaterea f. de risc. Ea corespunde medicinii preventive si
fiind promovata de serviciul sanitaro-epidemiologic, dar realizata de toata societatea.
P. secundară – este prezentata de masurile ce se iau in momentul declansarii starii morbide, la
aparitia starilor prepatologice sau dupa aparitia bolii.
P. terțiară – reprezintă măsurile de recuperare, de reabilitare biologică, socială și profesională a
bolnavului. Corespunde în plan aplicativ medicinii de recuperare.

Metodele de cercetare folosite in igiena

Unii autori, sistematizind metodele de cercetare, le impart in 2 grupuri:
 a factorilor de mediu – a fost începută cu observația sanitară (descrierea, avertizarea
sanitară). O descriere a obiectului de față. După această au început să se folosească
metodele organoleptice, ce depind de acuitatea organelor de simt a cercetatorilor, care ne
dau precis date despre starea obiectelor, dar nu si cantitatea. Au urmat metodele de
laborator, incepind cu metodele fizice, ca determinarea temperaturii, umeditatii etc. Au
urmat metodele chimice, pentru determinarea componentei chimice a substantelor. Apoi
metodele biologice – cercetarile microbiologice, parazitologice etc.
 a reactiei organismului la actiunea acestor factori:
 m. fiziologice, care se folosesc la manifestarile functionale ca raspuns la modificarile
mediului
 m. clinice si de laborator pentru aprecierea dereglarilor ce se produc in organism sub
actiunea factorilor nocivi
 m. epidemiologice la cercetarea fenomenelor morbide care au un caracter de masa cu
scopul de a indica mijloacele de combatere si profilaxie
 m. statistice – se folosesc la studierea structurii si stadii dinamice a sanatatii
 m. experimentale – pentru stabilirea normelor sanitare si mai ales a concentratiilor
maximal admisibile a substanțelor
Normarea igienică trebuie să asigure un nivel al factorilor nocivi în limitele inofensive pentru
organism. După Gabovici normativul igienic prevede limitele strict determinate ale factorului
mediului care acționează în mod optim sau este cel putin inofensiv pentru activitatea și sănătatea
persoanei sau a populației. Teoria normării igienice este bazată pe principiile:
 p. de garanție al sănătății
 p. de diferențiere a concentrațiilor maximal admisibile
 p. complex
Concentrația maximal admisibilă de poluanți reprezintă acea concentrație determinată prin
metode moderne și care nu exercită efecte directe sau indirecte asupra sănătății, nu produce
senzații subiective și nu afectează capacitatea de muncă a omului. Aceste concentrații maximal
admisibile se stabilesc după criterii fiziologice. Pot fi:
 concentrația maximă momentană, care este cea mai mare conc. permisă în interval scurt,
30 min
 conc. medie zilnică – valoarea medie a poluantului timp de 24 ore. 12 probe minimum
 conc. medie anuală
 conc. de avertizare (alarmă) – atrag atenția populației în condiții de poluări excesive.
Cel mai des se stabilesc concentrații admisibile pentru doi sau mai mulți factori.

CARACTERISTICELE FIZICE ALE AERULUI SI INFLUENTA ASUPRA

ORGANISMULUI UMAN
Igiena este știința sau ramura științelor medicale care se ocupă cu păstrarea și promovarea
sănătății.
Sănătatea conform O.M.S. reprezintă integritatea sau bună stare fiziologică, psihologică și
sociala a individului si colectivității. Sănătatea este determinată de o serie de factori numiți
factori etiologici.
Factori etiologici
 Factori interni
 Factori externi
Factori interni au o acțiune decisivă în producerea anumitor boli denumite boli genetice sau
ereditare
De exempl: factorii interni genetici acționează ca factori predispozanți. Astfel, diabetul zaharat
este o afecțiune care este considerata a avea o componenta genetica, dar care nu apare decât la
persoane cu o alimentație dezechilibrata cu o suprasolicitare pancreatica .
Factori externi/de mediu/ecologici au influența mult mai mare asupra sănătății De cele mai
multe ori starea de sănătate este dependentă de relația dintre factorii interni și cei externi.
Autorii considera factorii externi/de mediu/ecologici având rol decisiv. Acești factori formează
obiectul igienei, care poate fi denumită și medicina mediului sau ecologia medicală.
Clasificarea factorilor de mediu:Factori de mediu/externi:
Fizici( temperatura, radiațiile, umiditatea etc.)
Chimici( diferite elemente sau substanțe chimice)
Biologici( bacterii,virusuri,paraziți,fungi etc.)
Sociali, care rezulta din acțiunea omului.
Factori de mediu/externi.
Naturali (apa, aerul, solul )
Artificiali (locuința, îmbrăcămintea, alimentația etc.)
Factori de mediu/externi:
Sanogeni - acțiune favorabilă asupra organismului
Patogeni- acțiune nefavorabilă nefavorabilă asupra organismului factorii fizici

TEMPERATURA AERULUI este determinată, pe de o parte, de intensitatea radiaţiei solare,

care încălzeşte parţial aerul şi mai ales solul, iar pe de altă parte, de căldura emanată de sol. Acest
fapt face ca aerul din straturile inferioare să fie mai cald.
Temperatura aerului suferă variaţii zilnice şi anuale. Aceste variaţii se datoresc variaţiilor
de intensitat a radiaţiei solare şi căldurii emanate de sol. Temperatura aerului este influenţată
de anumiţi factori ai mediului, cum ar fi:
 altitudinea - temperatura aerului scade o dată cu creşterea înălţimii;
 existenţa suprafeţelor de apă, deoarece timpul de încălzire între apă şi sol este diferit;
 proprietăţile solului (de exemplu, solurile calcaroase se încălzesc mai repede);
 vegetaţia, care absoarbe o parte din radiaţia solară;
 nebulozitatea atmosferei;
 prezenţa centrelor populate, care intervin cu surse artificiale de căldură.
Care este importanţa temperaturii aerului asupra organismului?
Influenţează în mod direct procesul de termoreglare a organismului. Pierderile de căldură a
organismului conduc la efecte nocive, nedorite atât când coboară la acţiunea frigului, cât si când
depăşesc valorile de confort la acţiunea căldurii.
Temperatura aerului are acţiune şi asupra poluării atmosferei prin curentul de aer vertical şi
orizontal.
Temperatura influenţează ceilalţi factori fizici-umiditatea, presiunea, mişcarea aerului etc.
Este un factor important în determinarea caracterului climatic al zonelor geografice.
Regimul de temperatură al unei zone geografice sau al unui climat favorizează un anumit tip de
morbiditate, astfel temperaturile scăzute generează afecţiuni respiratorii, iar cele crescute -
maladii
digestive, infecţioase, parazitare.
  Pentru a-şi menţine constantă temperatura normală corpul omenesc, trebuie să piardă
permanent, în medie, o cantitate de căldură echivalentă cu cea produsă concomitent în procesele
metabolice din
organism.
Pentru ca această pierdere de căldură să se realizeze proporţional cu producerea de
căldură, este necesar ca temperatura mediului să aibă anumite valori, care pot varia de la cele
optime până la limitele critice inferioară sau superioară. Dacă pierderea de căldură este
accelerată, se înregistrează
hipotermia corpului, iar dacă este frânată, se produce hipertermia.
La om limitele de a menţine temperatura constantă a corpului sunt destul de largi, întrucât, pe
lângă un sistem fiziologic de auto termoreglare foarte evoluat, omul, având îmbrăcăminte,
reglează ambianţa termică. El poate să reziste fără modificări semnificative ale temperaturii
corpului, să-şi desfăşoare viaţa normală atât la poli, cât şi la ecuator, la o temperatură a aerului de
la-40°C până la +45°C.
În general, corpul omenesc poate fi privit în mediul său ambiant ca o incluziune mai caldă
, carecedează în jur din căldura sa.
 
UMIDITATEA AERULUI
Prin umiditatea aerului se înţelege cantitatea de vapori de apă, care se află în aerul
atmosferic. Aceştia provin, în cea mai mare parte, din evaporarea apelor de suprafaţă şi
din straturile superficiale ale solului, de pe plante şi din respiraţia animalelor şi unele procese
tehnologice.
Umiditatea atmosferei se poate exprima în 3 modalităţi: absolută, maximă şi relativă
Umiditatea absolută reflectă cantitatea de vapori de apă prezentă efectiv într -un volum de aer,
în
timpul investigaţiei, la temperatura existentă în acel moment. Umiditatea absolută variază în
funcţie de condiţiile atmosferice. La o anumită valoare a umidităţii absolute aerul poate fi
considerat umed sau uscat.
Umiditatea maximă reprezintă cea mai mare cantitate de vapori de apă, care se poate găsi într -
un
volum determinat de aer, la o anumită temperatură. Umiditatea maximă presupune saturarea cu
vapori de apă a aerului. Pentru aceeaşi temperatură, aerul este saturat cu aceeaşi cantitate de
vapori de apă.
  Umiditatea maximă se exprimă în aceleaşi unităţi ca şi cea absolută, adică în grame de
apă la metru cub de aer sau în milimetri ai coloanei de mercur
Umiditatea relativă este o valoare care poate fi calculată, ce reprezintă raportul procentual dintre
cantitatea de vapori de apă pe care o conţine un volum de aer şi cantitatea de vapori de apă care
arsatura acelaşi volum de aer.
Deficitul de saturaţie exprimă diferenţa dintre umiditatea maximă la temperatura dată şi
umiditatea absolută. Cu cât acest deficit este mai mare, cu atât aerul poate primi mai mulţi vapori
de apă şi ajută
la procesul de termoreglare.
Normarea se efectuează după umiditatea relativă. Umiditatea optimă relativă a aerului ce nu
influenţează negativ termoreglarea se consideră 40-60%
Dacă umiditatea relativă este mică, sub 30%, apare uscăciunea aerului. În acest caz se
observă o evaporare intensă a umidităţii mucoaselor căilor respiratorii superioare, provocând
senzaţia de uscăciune a bronhiilor, faringelui etc. Creşte pierderea apei prin transpiraţie şi
respiraţie.
Dacă umiditatea relativă este mare, peste 60-70%, este redusă termoliza şi cu atât mai
mult, cu cât este mai mare temperatura aerului, deci, termoreglarea este influenţată negativ. Când
temperatura aerului este scăzută, umiditatea este mare, termoliza creşte, în acest caz căldura se
pierde prin iradiere şi convecţie.

MISCAREA AERULUI
Curenţii de aer reprezintă deplasarea maselor de aer şi depind, în primul rând, de variatele
diferenţe de temperatură şi presiune. Aerul se află permanent în mişcare, deoarece diferenţele de
temperatură sau presiune, care au tendinţa de a se nivela, pot apărea pretutindeni. Prin urmare,
curenţi de aer există în interiorul încăperilor închise şi în exteriorul lor
Curenţii de aer din exteriorul încăperilor au, de obicei, o intensitate mai mare şi
caracterizează clima teritoriului. În igienă, curenţii de aer au mare importanţă atât prin acţiunea
care o exercită asupra schimbului de căldură dintre organism şi mediu, cât şi prin faptul că
influenţează asupra climei şi participă la realizarea fenomenelor de impurificare şi autopurificare
a aerului
Viteza de mişcare a aerului exercită o influenţă mare asupra schimbului de căldură al
organismului,asupra proceselor de respiraţie, consumului de energie, stării neuropsihice. Vântul
intensifică de asemenea cedarea căldurii prin evaporare. Dacă temperatura aerului înconjurătore
mai înaltă decât temperatura corpului şi aerul e saturat cu vapori de apă, atunci mişcarea aerului
nudă un efect de răcire. Cea mai favorabilă viteză a vântului pe timp de vară in exteriorul
încăperii, când se îmbracă haine uşoare obişnuite, se consideră 1-4 m/s, în funcţie de temperatura
aerului şi de activitatea desfasurata.
În încăperi, în timpul executării unei munci fizice uşoare, se consideră optimă viteza de
mişcare a aerului 0,1-0,3 m/s. În timpul vitezei mai joase de 0,1 m/s apare senzaţia aerului
nemişcat, stătut. Viteza de mişcare a aerului ce depăşeşte 0,5 m/s provoacă o senzaţie neplăcută
de curent, care deseori este cauza răcirii locale sau generale.
Schimbarea direcţiei vântului serveşte ca indice de schimbare a timpului. Astfel, în Europa, vara
vânturile de est aduc un timp uscat; vânturile de vest -un timp umed şi mai răcoros; iarna
vânturile de est aduc un timp rece, vânturile de vest aduc un vânt cald.
Cunoaşterea particularităţilor de repetare a vânturilor într-un loc concret e necesară
medicului igienist la planificarea localităţilor, la amplasarea raţională a caselor de locuit, a
instituţiilor pentru copii, curativo-profilactice etc