MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SUCEAVA

LUCRARE DE
LICENŢĂ

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
COLECISTITĂ CRONICĂ-ACUTĂ

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENT:
RĂSTOACĂ LILIANA SCHEULEAC IONICA

PROMOȚIA 2020
AMG
CUPRINS
INTRODUCERE............................................................................................................................................................3
CAPITOLUL I................................................................................................................................................................4
NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE.........................................................................................4
1. Noţiuni de anatomie...........................................................................................................................................5
2. Noţiuni de fiziologie..........................................................................................................................................7
CAPITOLUL II.......................................................................................................................................................9
PREZENTAREA GENERALĂ A AFECŢIUNII..................................................................................................9
COLECISTITĂ CRONICĂ-ACUTĂ.....................................................................................................................9
a) Definiţie................................................................................................................................................................10
b) Clasificare.......................................................................................................................................................10
c) Etiologia............................................................................................................................................................10
d) Simptomatologia.......................................................................................................................................................10
e) Diagnostic.......................................................................................................................................................11
f) Evoluţie şi prognostic................................................................................................................................11
g) Tratament............................................................................................................................................................11
h) Complicaţii.....................................................................................................................................................12
CAPITOLUL III..........................................................................................................................................................13
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA................................................................................................13
PACIENTULUI CU COLECISTITĂ...........................................................................................................................13
CRONICĂ-ACUTĂ.....................................................................................................................................................13
a) Definiţie, scop şi locul puncţiei.....................................................................................................................14

2
 INTRODUCERE

Colecistita cronică-acută reprezintă o boală caracterizată prin inflamarea

vezicii biliare. Calculii din vezica biliară duc la leziunea pereţilor săi şi pot duce la
deversarea dificilă a bilei. La peste 60% bolnavi de colecistită, în bilă se detectează o
infectie, cauzată spre exemplu de bacteria E.coli, streptococci, salmonella si altele.
Microorganismele patogene pot nimeri în vezica biliară prin fluxul de sânge sau limfă,
precum şi să se strecoare în duoden.
Scopul acestei lucrari este de a identifica problema de dependenţă pentru un
pacient diagnosticat cu colecistită cronică-acută.
Problemele pe care le pot prezenta pacienţii cu colecistită cronică-acută şi de
care trebuie să ţină seamă asistentul medical.
Aplicarea planului de îngrijire la pacienţii cu colecistită cronică-acută s-a finalizat
prin analiza a 3 cazuri practice. Pentru a putea întocmi aceste cazuri am elaborat un
interviu. Pe baza interviului realizat am evidenţiat problemele de dependenţă specifice la
nivelul celor 14 nevoi fundamentale conform modelului Virginiei Henderson.
În final am elaborat planuri de îngrijire a trei pacienţi cu colecistită cronică-acută
respectând capitolele generale ale proiectului. Pe acestea au fost evidenţiate problemele de
dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi delegate aplicate, precum şi
evaluarea intervenţiilor aplicate.

Aceste argumente sunt bune pentru concluzie, nu își au locul la introducere

In introducere se scrie despre afectiunea propriu-zisa.

3
 CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE

4
 FICATULUI

1. Noţiuni de anatomie

Ficatul face parte din glandele anexe ale tubului digestiv si este cel mai voluminos
organ al corpului, cântărind la adult în medie de 1 200-1 500 g cu vasele golite. Ficatul
normal, are la omul viu culoarea brun-roşcat, consistenţa fermă, dar uşor elastică şi este
friabil în cazul traumatismelor.
Este situat în loja subdiafragmatică, ocupând loja hipocondriacă dreaptă, epigastrul şi
o mică parte din regiunea hipocondriacă dreaptă.

Fig. 1- Ficatul

Fiind situat sub diafragmă acesta este protejat de traumatisme de către coastele
inferioare. Are două părţi sau lobi, denumiţi lobul stâng şi drept, cel drept fiind cel mai
mare şi care ocupă în întregime partea superioară dreaptă a abdomenului. Lobul stâng este
mai mic, aflandu-se transversal liniei mediene in partea stângă. Palparea ficatului nu poate
fi simţită, dar când este mărit, ca rezultat al unei boli, depăşeşte rebordul costal şi poate fi
uşor simţit.

5
 Celulele din ficat sunt denumite hepatocite, fiind specializate pentru manipularea
substanţelor de bază pe care organismul nostru le vehiculează.
Bila este un lichid de culoare galben-verzuie, cu gust amar şi consistenţă groasă
secretat de ficat şi depozitat in vezica biliara.
Este evacuat din veziculă în duoden, ca răspuns la prezenţa alimentelor şi este
esenţială pentru emulsia şi digerarea grăsimilor.
Vezicula biliară sau colecistul este situat sub lobul drept al ficatului şi are
aspectul unui săculeţ in formă de pară cu rol de depozitare şi concentrare a bilei. Are o
lungime de 7-10 cm şi o lăţime de 2-3 cm. Bila secretată la nivelul hepatocitelor urmează a
fi evacuată prin intermediul canalului cistic şi mai apoi prin canalul coledoc în interiorul
duodenului. Orificiul comun de vărsare în duoden al coledocului şi al canalului pancreatic
este înconjurat de o formaţiune musculoasă cu fibre circulare şi longitudinale, numită
sfincterul Oddi. Elaborarea bilei de către ficat decurge fără întrerupere; trecerea bilei în
duoden este ritmată însă de fazele digestiei.
Canalul hepatic se continuă prin canalul coledoc, iar la unirea dintre ele se găseşte,
vezicula biliară(colecistul), legată prin intermediul canalului cistic. Canalul cistic permite
intrarea bilei în veziculă dar îngreunează ieşirea ei.

Fig. 2- Vezicula biliară(colecistul)

6
 În intervalul dintre mese, sfincterul Oddie este închis şi bila se acumulează în
vezicula biliară. În colecist, bila este de 10 ori mai concentrată, prin resorbţie de apă şi
săruri minerale. La pătrunderea conţinutului gastric în duoden, sub influenţa unor reflexe
nervoase şi pe cale umorală, sfincterul Oddi se relaxeză.
În perioadele interdigestive, musculatura veziculei este relaxată şi prezintă contracţii
slabe, care nu au ca efect evacuarea ei.
Canalul coledoc măsoară o lungime de 3-3,5 cm, însă acesta variază în funcţie de
lungimea canalului hepatic comun. Acesta începe de la locul de unire a canalului cistic cu
joncţiunea hepatocoledociană şi se varsă în duoden.
Cea mai cunoscută afecţiune a veziculei biliare sunt calculii biliari.
Aceştia sunt aglomerări de colesterol cu consistenţă dură, care se formează chiar în
vezicula biliară.

Fig.3- Calculii biliari

Fără bilă organismele noastre nu ar putea digera grăsimile. Ea este produsă de ficat,
depozitată în vezicula biliară şi acţionează la nivelul intestinului.
În fiecare zi, ficatul produce aproximativ un litru de bilă, care părăseşte ficatul prin
ducturile hepatice.

2. Noţiuni de fiziologie

Ficatul dobândeşte funcţii complexe şi are o capacitate de regenerare demonstrată

prin faptul că după o hepatectomie parţială iniţiază o regenerare după 24 ore, atingând
maximul în 4-5 zile şi finalizează în 14 zile.
Funcţiile ficatului sunt multiple, fiind îndeplinite la nivelul hepatocitului.
Principalele funcţii ale ficatului:

7
 Funcţia biliară comportă secreţia şi excreţia bilei, cu rol în digestia şi absorbţia
grăsimilor, în absorbţia vitaminelor liposolubile (A, D, E şi K) în absorbţia fierului şi
calciului alimentar. Are rolul în termoreglare, sângele din venele hepatice având
temperatura cea mai ridicată în organism.
Bila se varsă în intestin în cantitate de 600-1 000 ml în 24 ore.
Ea conţine:
o 97% apă;
o săruri biliare;
o pigmenţi biliari;
o colesterol;
o lecitină;
o săruri anorganice.

Funcţia antitoxică constă în activităţile ficatului prin care substanţele toxice de

origine exogenă, ca şi cele rezultate din metabolismele endogene sunt transformate în
substanţe mai puţin toxice.
Ficatul este un important depozit de vitamine: A, B2, B12, D, K. El intervine în
convertirea carotenilor în vitamina A, în transformarea vitaminei B1 în cocarboxilază, în
conjugarea vitaminei B2 pentru formare fermentului galben respirator, în procesul de
sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K.
Sinteza fermenţilor necesari proceselor vitale este îndeplinită intr-o mare parte de
ficat. Fermenţii sunt complexe macromoleculare legate de grupări active, iar sinteza lor
reprezintă o activitate laborioasă a hepatocitului şi necesită integritatea anatomică şi
funcţională a ficatului.
Funcţiile metabolice ale ficatului se exercită în metabolismul glucidic, protidic
şi mineral.
Metabolismul glucidic hepatic este insulinodependent. În metabolismul glucidic,
ficatul intervine în fosfolizarea şi polimerizarea glucidelor în glicogen, asigurand rezerve
de glucoză şi menţinerea hemostaziei glicemice.
În metabolismul lipidelor intervine în absorbţia grăsimilor şi în fosfolizarea lor, în
sinteza de esterificare a colesterolului, în sinteza lipoproteinelor, fosfolipidelor si
trigliceridelor.
În metabolismul proteic ficatul are funcţie proteinoformatoare şi de echilibru proteic.

8
CAPITOLUL II

9
 COLECISTITĂ CRONICĂ-ACUTĂ

a) Definiţie
Colecistita este o inflamţie a veziculei biliare, cel mai adesea fiind cauzată de
calculi biliari. Colecistita care a fost diagnosticată în curs rapid se numeşte colecistită
acută, de asemenea cea care are loc în curs lent fiind colecistită cronică.
b) Clasificare
Colecistita este de două feluri:
 Acută: - forma catarală (edem, congestie)
- forma flegmentoasă (microabcese parietale)
- forma gangrenoasă (necroză parietală)

 Cronică: - forma sclerotică (perete îngroşat, mulat pe pietre)

-forma hidropică (conţine ‘’bila albă”, mucus-
secreţie parietală).
c) Etiologia
Cea mai frecventă cauză de colecistită este litiaza biliară. Poate surveni şi din cauza
unor bacterii sau septicemii.
Calculii pot fi: pigmentari şi acumulări de colesterol nedizolvat.
Categoriile de persoane care sunt predispuse la dezvoltarea de calculi biliari sunt cele
care suferă de obezitate, cu diabet, sedentare, cei care au o alimentaţie bogată în grăsimi,
etc.
d) Simptomatologia
Colecistitele acute prezintă semnele generale ale unei infecţii şi semne locale.
Simptomele caracteristice in toate formele sunt: febra, alterarea stării generale şi dureri.
Febra este ridicată, deseori însoţită de frisoane. Bolnavul este palid, adinamic, tras la faţă,
prezintă transpiraţii şi icter. Durerea este intensă, colicativă, cu sediul în hipocondrul drept
sau în epigastru şi iradiază în umărul drept. Vine însoţită de anorexie, greţuri, deseori
vărsături şi constipaţie.
In colecistitele cronice bolnavul se plange de “gust rău” în gură, balonări
abdominale, digestii greoaie, arsuri epigastrice, acuză adesea cefalee sau fenomene de tip
migrenos şi stare de oboseală cu capacitate de muncă scăzută.

10
 Greţurile sunt frecvente şi se pot însoţi de vărsături, iar diareea postprandială poate fi
predominantă cu uşoare crampe abdominale.
La femei, se întâlneşte dismenoreea. Durerea veziculară poate fi moderată, survenind
după mese mai bogate în grăsimi sau să atingă intensitatea unei colici biliare.
e) Diagnostic
Diagnosticul este susţinut de anamneză, de tabloul clinic cu dureri, tubajul duodenal,
analize biologice, dar examenele imagistice sunt singurele capabile sa-l precizeze.
f) Evoluţie şi prognostic
Sub tratament conservator majoritatea colecistitele acute pot avea o evoluţie
favorabilă prin cedarea fenomenelor acute inflamatorii.
Evoluţia colecistitelor acute depinde de forma anatomo-clinică pe care o dobândeşte.
În formele supurate şi gangrenoase seriozitatea bolii este gravă, prezentând eventuale
complicaţii(perforaţia colecistitului, peritonită, abcese hepatice, pancreatită acută
hemoragică).
Evoluţia colecistitelor cronice este lent-cronică, agravată de puseuri subacute sau
chiar acute. Respectarea unei diete alimentare şi a stilului de viaţă corect poate să asigure o
evoluţie favorabilă şi să prevină complicaţiile.
Prognosticul va depinde de forma anatomo-clinică, de promtitudinea intervenţiei
terapeutice şi de existenţa complicaţiilor.
g) Tratament
Tratamentul se aplică chirurgical în toate cazurile de colecistită acută care apare
pe fondul unei litiaze biliare şi în cel care nu are tendinţă de cedare în 24 ore de la
tratamentul medical. Repaosul la pat este obligatoru (se intrebuinţează pungă cu gheată).
Infecţia se combate din primele momente, administrând antibiotice cu spectru larg.
(Ampicilină, Gentamicină, Tetraciclină, Amoxiplus).
Colecistita cronică va beneficia de tratament medical, cel chirurgical fiind aplicat
atunci când starea bolnavului se agravează sau apar complicaţii.
Tratamentul chirurgical constă în colecistectomie. Colecistectomia se poate realiza
prin doua metode, cea clasică sau cea laparoscopică.

11
 Fig.4 – Colecistectomia clasică şi laparoscopică

Prin metoda clasică, medicul chirurg realizează o incizie de câţiva centimetri în

regiunea superioară abdominală dreaptă. După localizarea colecistului, acesta va fi excizat
pe calea orificiului realizat la nivelul peretelui abdominal.
Prin metoda laparoscopică medicul chirurg efectuează o mică incizie la nivelul
ombilicului, prin care se introduc toate instrumentele, inclusiv camera video, necesare
pentru efectuarea intervenţiei.
Pentru combaterea durerilor, se folosesc antispastice(Atropină, Scobutil, Buscopan).
Se folosesc şi produse cu acţiune colecistokinetică şi coleretică(Colebil, Fiobilin, Anghirol,
Peptocolin, Sulfarlem, Dyskinebil).

h) Complicaţii
Dacă nu se intervine la timp complicaţiile pot pune viaţa în pericol, fiind deosebit de
grave. Complicaţiile care pot apărea sunt: perforaţia colecistului, peritonită generalizată
sau închistată, angiocolita acută, abcese hepatice, hepatite cronice, empiem, ciroze,
pancreatite şi tromboza venei porte.

12
CAPITOLUL
III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU COLECISTITĂ
CRONICĂ-ACUTĂ

1. Internarea pacientului în spital

Internarea în spital reprezintă un element important în viaţa bolnavului. Internarea

este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este elementar pentru
câştigarea încrederii lui, în echipa medicală necesară pentru asigurarea unei colaborări
sincere în vederea recâştigării sănătăţii celui bolnav.
13
 Pacientul ce urmează a fi internat va fi dezbrăcat şi examinat de către medicul de
gardă. Acesta va hotărâ diagnosticul de internare necesar pentru dirijarea pacientului pe
secţia specifică diagnosticului primit.
Asistenta medicală:
 Va recolta analize, le va transporta la laborator şi va comunica medicului
rezultatele;
 Se va măsura TA, temperatura, respiraţia, pulsul şi efectuarea
electrocardiogramei;
 Dupa ce medicul hotărăşte internarea bolnavului, asistenta completează biletul
de internare, foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de
internări;
 Datele din foaia de observaţie sunt strict secrete, acestea pot fi cunoscute de
pacient sau de către un aparţinător;
 Se respectă circuitele septice şi aseptice în pregătirea pentru internare a
pacientului;
 Pacientul va fi îmbracat în lenjerie curata şi condus pe secţie;
 Prezintă secţia şi echipa medicală pe care il ingrijeşte;

2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Bolnavul este condus de asistentă în salonul hotărât de către medic. Se aduce la

cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi indicaţiile medicului.
 Asigurarea unui ambient favorabil, salon luminos, bine aerisit, fără curenţi de
aer, suficient încălzit;
 Asigurarea repaosului fizic şi psihic;
 Ajut şi suplinesc pacientul în satisfacerea nevoilor;
 Furnizez explicaţii clare şi deschise asupra îngrijirilor programate;
 Învăţ pacientul tehnici de afirmare de sine, de comunicare şi relaxare;
 Sfătuiesc pacientul să stea intr-o poziţie antalgică pentru a-i mai diminua din
durere sau pentru a facilita respiraţia;
 Elimin orice miros care îi poate provoca greaţă;
 Favorizez odihna pacientului prin suprimarea surselor care-i pot determina
disconfortul.

14
3. Rolul asistentei medicale în asigurarea condiţiilor igienice a
pacienţilor

Se va avea în vedere:
 Asigurarea igienei şi confortul pacientului;
 Îndepărtarea lenjeriei murdare/ folosite;
 Schimbarea lenjeriei de corp;
 Menţinerea demnităţii pacientului;
 Prevenirea escarelor de decubit;
 Menţinerea igienei tegumentelor;
 Se asigură intimitatea pacientului;

4. Rolul asistentei medicale în supravegherea funcţiilor vitale şi

vegetative

Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este importantă în

cursul oricărei boli, căci modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a
bolnavului, precum şi evoluţia bolii.
Toate observaţiile manifestate asupra funcţiilor vitale se consemnează în foaia de
observaţie a bolnavului.
Asistenta medicală monitorizează funcţiile vitale şi vegetative atât ziua, cât şi
noaptea.
Tensiunea arterială: fluxul sanguin exercitat asupra pereţilor arteriali constituie
tensiunea arterială. Scopul măsurării TA este evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Temperatura: este rezultatul tuturor proceselor oxidative din organele generatoare
de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice. Se menţine constant intre 36-37o C.
Respiraţia: se măsoară în scopul evaluării funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un
indiciu al evoluţiei bolii sau al apariţiei unor complicaţii.
Se urmăreşte expansiunea toracelui pacientului, se numără mişcările de ridicare şi
coborâre a toracelui şi se urmăreşte secundarul ceasului timp de un minut.
Pulsul: expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe un plan rezistent şi este
sincron cu sistola ventriculară. Poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpaţiei care
poate fi comprimat pe un plan osos.
Diureza: procesul de formare şi de eliminare a urinei în 24 ore. Se va observa ritmul
15
micţiunilor care poate fi normal, culoarea urinei, mirosul şi aspectul.
Scaunul: resturi alimentare supuse procesului de digestie şi eliminare din organism
printr-un act reflex numit defecaţie. Asistenta trebuie să cunoască caracterele scaunului
normal, modificările patologice dar şi tulburările din timpul actului defecaţiei.
Supravegherea şi observarea continuă a bolnavului constituie o datorie de bază a
asistentului medical. Trebuie să sesizeze şi să înţeleagă toate modificările care pot apărea
în evoluţia bolnavului.

5. Alimentaţia bolnavului

Alimentaţia orală va fi întreruptă. Se va administra în primele 24-48 ore regim

hidrozahart: limonada, sucuri de fructe diluate, ceaiuri slab îndulcite, supe limpezi de
legume. Vor fi asiguraţi 2-3 litri de lichide administrat la 2-3 ore.
Alimente permise: - Peşte slab, fript sau copt în pergament
- Carne slabă de pasăre, viţel, vită, friptă sau
înăbuşită
- Pâine, făinoase fierte, ou, lapte, brânză de
vaci.
- Supe creme de legume, supe limpeyi de
legume, borşuri.
- Fructe, legume
- Deserturile vor fi preparate cu gem, brânză
de vaci, miere
Alimente interzise:- Carne de porc, oaie, gâscă, mezeluri,
afumături

- Brânzeturi grase, ouă fierte tari, prajite

- Grăsimi prăjite, condimente iuţi
- Borşuri, ciorbe grase, drese cu smântână
- Fructe, legume cu celuloză dură
- Deserturi preparate cu grăsime, unt, nuci,
alune cacao.
Se vor evita mesele voluminoase, alimente prea reci sau prea calde, alimente prăjite.

6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

16
 Rolul asistentei medicale în executarea puncţiei venoase

a) Definiţie, scop şi locul puncţiei

Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces intr-o venă prin intermediul
unui ac de puncţie.
Scop: -explorator: recoltare sângelui pentru examene de laborator;
-terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecţie sau perfuzie
intravenoasă, transfuzii.
Locul: - venele de la plica cotului;
- venele antebraţului;
- venele de pe faţa dorsală a mâinii;
- venele subclaviculare.
b) Materiale şi instrumente necesare
- Pernă pentru sprijinirea braţului pacientului
- Tampon steril
- Alcool
- Garou
- Mănuşi sterile
- Seringi în funcţie de scop
- Medicamente
- Vacutainere
- Tăviţă renală
- Bandaj pentru locul puncţiei
c) Pregătirea psihică
- Se cere consimţământul pacientului
- Se explică tehnica care urmează a fi efectuată
d) Respectarea normelor de protecţie a muncii
Recoltarea sângelui se face respectând normele de asepsie şi antisepsie.

e) Pregatirea fizică
- Pacientul se aşează în poziţie confortabilă, se stabileşte locul puncţiei şi
se examinează calitatea şi starea venelor
- Se dezinfectează locul ales cu mişcări circulare din interior spre exterior

17
f) Execuţie
- Asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşile

- Se aplică garoul la 7-8 cm, deasupra locului puncţiei

- Se recomană ca pacientul să strângă pumnul pentru ca venele să devină

turgescente
- Se fixează vena cu policele mâinii stângi, exercitând o uşoară compresiune
în jos asupra ţesuturilor vecine
- Se pătrunde în venă cu acul menţinând un unghi de aproximativ 30 o, cu
bizoul şi gradaţiile seringii în sus, învingându-se o rezistenţă elastică, până
când acul înaintează în gol cca 1-2 cm
- Se verifică poziţia acului în venă prin aspiraţie în seringă

- Se cere bolnavului să deschidă pumnul şi se îndepărtează garoul

- Scopul urmărit: recoltarea sângelui pentru examenul de laborator,

administrarea medicamentelor
- Se retrage acul brusc şi se aplică un tampon steril imbibat cu alcool

- Se menţine tamponul 1-3 min, fără a se îndoi braţul

- Se aplică leucoplast la locul puncţionat

g) Incidente/ Accidente
- Perforarea venei

- Hematom

- Ameţeli

- Paloare

- Lipotemie

h) Îngrijire după tehnică, notare, interpretare

- Se efectuează toaleta regiunii, se asigură o poziţie comodă în pat

- Se observă pacientul dacă nu prezintă semne de lipotemie, paloare şi

ameţeli
18
 - În caz de hematom se comprimă locul puncţionat 1-3 minute

- Se eticheteză vacutainerele, se completează formularul penru laborator

i) Reorganizarea locului
Se aruncă materialele folosite în recipientele colectoare specifice.
j) Observaţii
Recoltarea/Administrarea a decurs în limite normale. Pacienta nu prezintă
incidente/accidente specifice tehnicii.

7. Pregătirea pacientului şi participarea asistentei medicale la diverse

explorări clinice şi paraclinice

Rolul asistentei medicale în realizarea sondajului

duodenal
a) Definiţie, scop, loc

Sondajul duodenal constă în introducerea unei sonde Einhorn dincolo de orificiul

piloric, realizând o comunicare între duoden şi mediul exterior.
Scop:
explorator: - Extragerea conţinutului duodenal
- Aprecierea funcţiilor biliare şi a căilor extrahepetice
- Descoperirea unor modificări anatomo-patologice
- Evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau a căilor biliare
b) Materiale şi instrumente necesare
- Muşama
- Şort de cauciuc

- Prosoape

- Sonda Einhorn sterilă

- Pensă hemostatică

- Tăviţă renală

- Un pahar cu apă aromată

- Mănuşi
19
 - Seringi, eprubete

- Sulfat de Mg 33%

- Hârtie de turnesol roşie şi albastră

c) Respectarea normelor de protecţie a muncii

- Sondajul duodenal se efectuează respectând normele impuse

d) Pregătirea psihică
- Se informează pacientul asupra tehnicii şi necesităţii acesteia

- Se obţine consimţământul şi colaborarea acestuia

e) Pregătirea fizică
- Pacientul nu va mânc în ziua respectivă

- Se va aşeza în poziţia şezând

- Se protejează cu muşamaua

- I se oferă tăviţa renălă şi este rugat să o ţină sub bărbie

f) Execuţie
- Asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşile

- Se umezeşte vârful sondei pentru a asigura înaintarea acesteia şi pentru a reduce

iritaţiile

- Se introduce sonda uşor, cu blândeţe prin nara selectată îndreptând-o spre spate
şi în jos înaintând încet până ajunge în faringe

- Se aşează pacientul în decubit lateral drept

- Se aşează o pernă sub hipocondrul drept

- Se împinge uşor sonda, favorizând înaintarea ei către pilor

- Se continuă introducerea sondei, cu răbdare şi concomitent cu acţiunea de a

înghiţi

- Când sonda a ajuns la 75cm, indică faptul că a pătruns în duoden

Captarea bilei

 După 1-1½ ore de la pătrunderea sondei în stomac, apare la capătul sondei bila
A (coledociană), de culoare galben-aurie, care se colectează intr-o eprubetă
20
  Se verifică reacţia sucului duodenal cu hârtioa de turnesol
 Se introduc prin sondă, cu seringa 40ml soluţie sulfat de Mg 33%, încălzită la
temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei veziculare
 Se închide extremitatea sondei prin înodare sau prin pensarea cu o pensă
anatomică
 După 15-30 min se deschide sonda şi se colectează 30-40 ml bilă vâscoasă de
culoare închisă castanie - bila B, (veziculară)
 La indicaţia medicului se pot recolta 3-5 ml bilă B într-o eprubetă sterilă sau pe
medii de cultură pentru examenul bacteriologic
 După evacuarea bilei B se colectează o bilă clară care provine direct din ficat –
bila C (hepatică), fiind în cantitate mai mare, aceasta se va colecta într-un
recipient corespunzător.
 Se extrage sonda dar, după ce se insuflă câţiva ml de aer şi se închide capătul
liber cu o pensă
 Extremitatea sondei se va ţine sub nivelul stomacului pacientului pentru a
împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe sau în cavitatea bucală
 Conţinutul sondei se goleşte şi se aşează în tăviţa renală.
g) Accident/ Incidente
- Innodarea sondei datorită contracţiilor pereţilor stomacali în timpul senzaţiei de
vărsături
- Greţuri şi vărsături
- Imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol, precum spasm al
sfincterului Oddic.
h) Ingrijirea după tehnică, notare, interpretare
- Se oferă un pahar cu apă aromată
- Se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- Se îndepărtează şortul din cauciuc
- Pacientul se aşează într-o poziţie comodă
- Se determină cantitatea de bilă obţinută
- Se etichetează recipientele şi se trimit probele la laborator
i) Reorganizarea locului
- Se reorganizează locul şi se notează efectuarea tehnicii în foaia de observaţie
j) Observaţii
- Sondajul duodenal s-a executat în limite normale.
21
Rolul asistentei medicale în efectuarea examenului ecografic

a) Definiţie, scopul şi locul

Examenul ecografic reprezintă examinarea neinvazivă care permite vizualizarea
structurlor din ţesuturile moi ale corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore
îndreptate către ţesuturi.
Scopul constă în evaluarea motilităţii în timp real a unor organe, forme, dimensiuni,
poziţie.
Locul în care se va efectua examinarea va fi zona abdominală.
b) Materiale şi instrumente necesare
- Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
- Prosop textil sau din hârtie pentru îndepărtarea gelului.

c) Respectarea normelor de protecţie a muncii

Examenul ecografic abdominal se realizează respectând normele de asepsie şi
antisepsie.
d) Pregătirea psihică
- Se cere consimţământul pacientului;
- Se informează pacientul asupra tehnicii efectuate;
- Se explică necesitatea acestui examen.

e) Pregătirea fizică
- Se informează pacientul să nu mănânce înaintea efectuării examenului
ecografic, pentru ca stomacul să fie gol şi conţinutul gazos intestinal să fie
redus, permiţând vizualizarea adecvată.

f) Execuţie
- Se aşează pacientul în poziţie adecvată, de obicei decubit dorsal

- Se aplică gelul

- Examinatorul are grijă să asigure contactul permanent între transductor şi

22
 tegument, la nevoie se aplică gel

- Se fac înregistrările digitale

- Se îndepărtează gelul după efectuarea examinării

- Se transportă pacientul la salon

g) Accidente/ Incidente
- Imaginile pot fi neclare, modificări de volum, formă, poziţie
- La apăsarea unei anumite zone cu transductorul poate apărea o durere uşoară
h) Îngrijirea după tehnică, notare, interpretare
- Pacientul este transportat la salon, permiţându-i să mănânce

- Se notează în foaia de observaţie rezultatul examinării

i) Reorganizarea locului de muncă

- Foaia de observaţie se aşează în dosar

j) Observaţii
- Examinarea a decurs în limite normale

8. Pregătirea preoperatorie şi îngrijiri postoperatorii.

a) Definiţie

23
PANA AICI INFORMATIILE SUNT BUNE.

TREBUIE SA TE AXEZI DOAR PE UN TIP DE COLECISTITA – ORI

ACUTA (ADICA DEBUTEAZA ACUM – SE INTAMPLA IN PREZENT)–
ORI CRONICA (PACIENTUL O ARE DE MAI MULT TIMP, S-A
CRONICIZAT) SUNT DOUA TEME CARE TREBUIE TRATATE UN PIC
DIFERIT SI NU CORECT IN TITLU SA APARA ACUTA-CRONICA, ORI
UNA, ORI CEALALTĂ.

LA CUPRINS TREBUIE RESPECTAT DUPA GHID, IAR LA ROLURILE

ASISTENTEI SUNT MAI MULTE, NU TE OPRESTI DOAR LA O TEHNICA,
TOT IN GHID SUNT TRECUTE ROLURILE

ESTE BINISOR, CONTINUA SA SCAPI DE EA,

SPOR.

24