Sunteți pe pagina 1din 10

MEDICINA DE URGENȚĂ

ȘI DE TEREN
Medicina de urgență, în modul în care este practicată în prezent este o
specialitate relativ nouă, apărută din dorința de a se promova acțiuni unitare,
standardizate, protocolizate, la un nivel de profesionalism superior pentru
pacienții aflați în situații critice în special, dar și pentru celelalte categorii de
pacienți clasificați drept urgențe.

Serviciul de ambulanță este extensia medicinei de urgență în teren. Fundamental


este faptul că aici toate acțiunile au loc concentrat, fiecare membrul al echipei
fiind parte integrantă din joc, iar dirijorul fiind medicul de urgență.
Medicina de urgență în ambulanță este o
specialitate "de echipă", la succesul acțiunii putând
contribui toți membrii, fiecare fiind o particică
dintr-un întreg. Ambulanța reprezintă avanpostul
spitalului, prima linie a frontului, unde granița
dintre viață și moarte este atât de învecinată încât
uneori nu știi de care parte te afli. Medicina de
urgență în ambulanță nu este o adaptare a
"medicinii de cabinet" la situații acute, ci o
specializare complexă, care are scopuri bine
conturate, uzează de mijloace comune tuturor
specialităților pe care însa le utilizează într-un mod
de lucru propriu, specific și foarte bine standardizat.
Conceptul fundamental in medicina de
urgenta din prespital, in ambulanta, este "ora
de aur" iar primele 10 minute sunt catalogate
"minutele de platina". Acestea reprezinta
primele minute din prima ora, ora cea mai
favorabila pentru interventii, ora ce nu
trebuie pierduta, ora care creste exponential
rata de supravietuire a pacientului critic.
ISTORIA MEDICINEI DE
URGENȚĂ
• Se consideră că medicina modernă de urgenţă a apărut la sfârşitul anilor 1700, odată cu
organizarea de către Jean Dominique Larrey a unui sistem pentru a îi trata şi transporta pe
soldaţii francezi răniţi. Larrey a dezvoltat o metodă de a trimite personal medical pregătit
pe teren pentru a acorda îngrijiri medicale pentru soldaţii răniţi, inclusiv în timpul
transportului către spitalul de campanie. Aceste măsuri au crescut şansele lor de
supravieţuire şi au contribuit la succesul campaniilor lui Napoleon. Baronul Larrey a
proiectat o trăsură specială, care avea personal medical, pentru a putea accesa toate zonele
câmpului de bătaie. Această trăsură a devenit cunoscută drept ambulanţă volantă sau
ambulanţă zburătoare.
Baronul Larrey a dezvoltat toate principiile cheie ale medicinei de urgenţă folosite azi: 1. Accesul rapid la
pacient al unui personal medical pregătit în domeniu. 2. Tratament şi stabilizare pe teren. 3. Transportul
rapid înapoi, înspre facilitatea medicală, pe parcurs continuându-se oferirea de îngrijri medicale
MIJLOACE DE INTERVENȚIE
ȘI TRANSPORT
1. Ambulanță tip C
2. Ambulanță tip B1 cu medic
3. Ambulanță B2 cu alt personal acreditat, fără medic
4. Ambulanță tip A1
5. Autosanitară tip A2
6. Autospecială de intervenție a medicului de urgență
7. Autospecială de consultații la domiciliu
8. Elicopter intervenție/transport sanitar
9. Avion de transport sanitar
10. Navă de intervenție/transport sanitar
MATERIALE MINIME PENTRU DOTAREA
MIJLOACELOR DE INTERVENȚIE
• Suport targă/sistem prindere
• Targă principală (cu roți în cazul autosanitarelor), cu sistem fixare a pacientului
• Targă Lopată (Scoop Stretcher)
• Saltea vacuum
• Scaun cu rotile (în afara cazului când targa principală are și această funcție)
• Cearșaf de transport sau saltea de transfer
• Targă rigidă completă pentru coloană
• Sistem de încălzire cabină medicală
• Dispozitiv de tracțiune pentru fracturile de femur
• Set atele vacuum sau gonflabile
• Atele cervicale adulți/copii set complet sau un număr minim de 3 gulere cervicale reglabile
• KED (extractor pentru imobilizarea în ax a extremității cefalice/gâtului și trunchiului în vederea extragerii accidentaților din
autovehicule)
• Suport agățare perfuzii
• Sonde de aspirație
• Sonde de intubație traheală
• Oxigen staționar • Capnometru
• Oxigen portabil • Termometru central
• Balon ventilație adult/copil • Injectomat
• Set căi orofaringiene adult/copil • Sistem încălzire soluții perfuzabile
• Laringoscop cu lame de diferite mărimi • Glucometru
(adult/copil) și cu mandren • Stetoscop
• Pensă Mcgill diferite mărimi • Lampă pentru examinarea pupilelor
• Ventilator volumetric adult/copil • Ciocan pentru reflexe
• Piesă intermediară de ventilație artificială • Dispozitiv pentru perfuzie sub presiune
cu gura (mască de insuflație) • Seringi
• Aspirator staționar electric • Truse pentru perfuzii
• Aspirator portabil electric • Trusă minitraheostomie
• Defibrilator/monitor EKG manual cu • Pături
stimulator cardiac extern • Feși și pansamente sterile și nesterile
• Defibrilator semiautomat • Truse pentru drenaj toracic
• Tensiometru automat • Pansamente speciale pentru arsuri și folie izolantă
• Pulsoximetru • Tăviță renala
• Mănuși chirurgicale
MEDICAMENTE
• Soluții cristaloide (ser fiziologic, Ringer și gluc. 5%, gluc. 10%)
• Soluții coloide (altele decât Dextran)
• Analgetice
• Aspirină
• Beta2 - mimetice inhalatorii
• Adrenalină
• Atropină
• Calciu gluconat sau calciu clorurat
• Diazepam
• Midazolam
• Ketamină
• Dopamină
• Xilină
• Heparină
• Furosemid
• Vitamina B1, B6
• Antihipertensive
• Antispastice

S-ar putea să vă placă și