SCOALA POSTLICEALA

APRENDIS IASI

PSIHOLOGIE MEDICALA
SUPORT PSIHOLOGIC
IN
INGRIJIREA PALIATIVA

ONOFREI DUMITRITA-IVONA
A.M.G. III
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Definitie:
În 1990 Organizația Mondială de Sănătate a definit îngrijirea paliativă ca:
“un tratament în totalitate activ al pacienților a căror boală nu mai
reacționează la tratamentul curativ.
Controlul durerii, al altor simptome şi al problemelor de natură socio-
spirituală, se află la cel mai înalt nivel.
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Conform Organizației Mondiale de Sănătate, îngrijirea paliativă:

1) afirmă viața şi priveşte moartea ca un proces normal;
2) consideră moartea ca o experiență valoroasă;
3) nici nu grăbeşte, dar nici nu încetineşte moartea;
4) calmează durerea şi alte simptome;
5) integrează îngrijirea psihologică şi spirituală;
6)oferă susținere pentru a ajuta pacienții să ducă o viață cât mai activă cu
putință;
7) ajută familia să facă față durerii;
8)este multidisciplinară, incluzând medici, asistente,psihologi,
psihiatri, preoți şi voluntari.
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Scopul îngrijirilor paliative este să ofere îngrijiri de cea mai bună calitate
pacienților cu boli cronice incurabile.
Studiile arată că simptomele psihologice, cum ar fi depresia,
anxietatea
şi disperarea sunt mai frecvente decât durerea sau alte simptome fizice.
Psihoterapiile dezvoltate pentru a fi folosite în tratamentul paliativ, includ
discuții ulterioare în ceea ce priveşte spiritualitatea, sensibilitatea culturală,
comunicarea, suferința şi controlul simptomelor psihice comune.
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI
Cele mai cunoscute reacții a pacientilor cu boli incurabile sunt:
*teama de moarte – exprimată prin întrebări precum: “Ce va simți când va muri?”,
“Când va muri?”, “Cum va muri?”;
*teama de durere fizică – starea de depresie (pacienții devin introvertiți, retraşi,
disperați, apatici, lipsiți de speranță);
*sentimentul de abandon – lipsa suportului din partea cel puțin a unei persoane
dragi;
* izolarea socială – conştient de degradarea fizică în care se află, va refuza vizitele
unor prieteni sau rude, suferința se va accentua;
* pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului;
*ruşine – manifestată față de starea de dependență, ca urmare a evoluției bolii, în
satisfacerea unor necesități fizice;
* autocompătimire, eşec;
*furie, agresivitate, revoltă – îndreptată către medic, familie, îngrijitori, divinitate,
propria persoană;
*negare, culpabilizare – “De ce mi se întamplă tocmai mie?”; plâns,
umor, rugaciune;
* acceptare – atunci când rațiunea este înaintea emoțiilor.
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Strategii care vin in sprijinul adaptării pacienților:

- sprjinirea şi respectarea mecanismelor proprii de adaptare a pacientului;
-studierea mecanismelor care l-au ajutat în trecut, ce il ajută în prezent şi
ce anume percep ei că i-ar ajuta cel mai bine;
- ajutor în exprimarea şi înțelegerea emoțiilor proprii;
- ajutor în menținerea şi întărirea relațiilor cu persoanele apropiate;
- furnizarea de informații corecte şi implicarea în tratament şi îngrijire;
- permisiunea de a alege şi a deține controlul asupra stării lui;
-îndemnul să-şi pună ordine în afaceri, să facă formalitățile de moştenire,
să se implice în stabilirea aranjamentelor de înmormantare;
- ajutor în menținerea normalității;
-să fie ajutați în menținerea unui nivel ridicat al funcționării fizice
şi mentale;
- să fie încurajați să poarte propriile haine şi să-şi păstreze obiceiurile;
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Insotirea psihologica a pacientilor consta in:

-stabilirea unei relaţii terapeutice de încredere,respect şi înţelegere;
-dialog empatic, axat pe întrebări simple şi clare.
-găsirea resurselor personale încă existente;
-exersarea răbdării în relaţia cu pacienţii. Să li se permită să vorbească
despre “lucrurile mărunte”, care sunt un indice al neliniştii pe care o
trăiesc. În măsura în care se diminuează anxietatea şi defensele pacienţii
vor aduce în discuţie şi temele esenţiale despre viaţă, boală, moarte.
-explorarea sentimentelor de vinovăţie, ruşine, regret, ca indici ai
blocajului emoţional;
-aducerea în discuţie a acestor aspecte poate crea punţi de
dialog între
pacienţi şi aparţinători;
-explorarea iertării ca resursă. Iertarea este un dar atât pentru pacienţi cît
şi pentru aparţinători, care despovărează şi dă posibilitatea de a merge
mai departe;
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Consilierea psihologică a aparţinătorilor presupune:

● disponibilitatea de a oferi continuarea suportului pentru a

preîntâmpina apariţia doliului patologic;
● validarea trăirilor, încurajarea exprimării emoţionale, a
comportamentelor şi a modalităţilor de coping în perioada de doliu;
 SCOALA POSTLICEALA
APRENDIS IASI

Concluzii:

Toate tehnicile psihologice de intervenţie în criza generate de stadiul

terminal al bolii trebuie să înglobeze resursele pacientului cu suportul
familiei. Atât în însoţirea psihologică a pacienţilor aflaţi în stadiu terminal,
cât şi în consilierea familiei, psihologul nu trebuie să încerce să-i convingă
pe pacienţi/aparţinători că ceea ce se întâmplă e “normal”. Pierderea şi
moartea sunt tragice şi trebuie trăite fără a încerca să minimizăm trăirile şi
fără să eşuăm în încurajări de genul „va trece şi va fi bine”. Şi poate cel
mai important e să nu uităm că poveştile despre moarte, în fapt, vorbesc
despre viaţă. Şi chiar dacă nu ne stă în putinţă să adăugăm zile vieţii,
putem pune mai multă Viaţă zilelor pacienţilor noştri!