SIFILISUL

Sifilisul este o infecție transmisă sexual cauzată de bacteria spirochetă Treponema

pallidum subspecia pallidum. Calea principală de transmitere este contactul sexual, dar se
poate transmite și de la mamă la făt în timpul sarcinii sau al nașterii, rezultând sifilisul
congenital. Printre bolile umane cauzate de Treponema pallidum se numără și framboesia
(provocată de subspecia pertenue), pinta(provocată de subspecia carateum) și bejel
(provocată de subspecia endemicum).

Simptome
Sifilisul evoluează în patru stadii diferite: primar, secundar, latent și terțiar, la care
se adaugă și tipul congenital.
Sifilisul primar
Sifilisul primar se transmite de obicei prin contact sexual direct cu leziunile unei
persoane infectate. În termen de circa 3-90 de zile după expunerea inițială (în medie 21 
de zile) în punctul de contact apare o leziune a pielii numită șancru. Aceasta este de
obicei (în 40% din cazuri) o ulcerație unică, fermă, nedureroasă, fără mâncărimi, cu o
suprafață curată și contur regulat, cu diametrul de între 0,3 și 3,0 cm.
Leziunea poate avea aproape orice formă. Leziunile pot fi dureroase sau sensibile
(30%), și pot fi localizate în afara organelor genitale (2–7%).
Ganglionii limfatici din zona infectată se măresc  (în 80% din cazuri) după 7-
10 zile de la formarea șancrului. Fără tratament, leziunea poate persista timp de 3-7
săptămâni.

Şancru primar sifilitic pe mână

Sifilisul secundar

Exemplu tipic de manifestare a sifilisului secundar cu iritaţia palmelor

 Sifilisul secundar apare la circa 4-10 săptămâni după infecția primară. În timp ce
stadiul secundar este renumit pentru manifestările sale diferite, cele mai comune
simptome implică manifestări cutanate, ale membranelor mucoase, și ale ganglionilor
limfatici. Pot apărea iritații amplasate simetric de culoare roz-roșiatică, fără mâncărimi,
pe trunchi și extremități, inclusiv pe palme și pe tălpi.
Iritația poate deveni maculopapulară sau pustulară. Pe membranele mucoase se
pot forma leziuni plate, lărgite, albicioase, asemănătoare negilor, cunoscute drept
condiloame. Toate aceste leziuni găzduiesc bacterii și sunt infecțioase. Printre alte
simptome se numără febra, dureri în gât, indispoziție, pierdere în greutate, căderea
părului și dureri de cap.

Sifilisul latent
Sifilisul latent este definit ca prezența dovezilor serologice de infecție fără
simptomele bolii. În Statele Unite este clasificat în stadiul precoce (până la 1 an după
sifilisul secundar) și stadiul tardiv (peste 1 an după sifilisul secundar). În Marea Britanie,
distincția între sifilisul latent precoce și cel tardiv se face după o perioadă de doi ani.
Simptomele sifilisului latent precoce pot reveni.
Sifilisul terțiar

Pacient cu sifilis terţiar (gomatos). Bust din Musée de l'Homme, Paris.

 Sifilisul terțiar apare la circa 3-15 ani după infecția inițială si poate avea trei
forme diferite: sifilis gomatos (15%), neurosifilis tardiv (6,5%) și sifilis cardiovascular
(10%). Fără tratament, o treime din persoanele infectate ajung la stadiul terțiar. În acest
stadiu boala nu este infecțioasă.
Sifilisul gomatos sau sifilisul benign tardiv apare de obicei la 1-46 ani după
infecția inițială, cu o medie de 15 ani. Această etapă este caracterizată prin formarea unor
gome ce arată ca niște umflături moi, cu aspect de tumoare, de diverse mărimi. Acestea
afectează de obicei pielea, oasele și ficatul, dar pot apărea oriunde.
Diagnostic
Sifilisul în stadiile sale incipiente se depistează clinic destul de greu. Infecția se confirmă
fie prin teste serologice, fie prin testare directă la microscop. Testele serologice sunt cele
mai comune datorită ușurinței cu care se realizează. Totuși, testele pentru diagnostic nu
fac deosebirea între etapele bolii.
Tratament
Tratamentul de elecție pentru sifilisul necomplicat rămâne o doză unică
intramusculară de penicilină G sau o doză unică orală de azitromicină. Doxiciclina și
tetraciclina reprezintă opțiuni terapeutice alternative; totuși, datorită riscului de apariție a
unor defecte congenitale, acestea nu sunt recomandate la femeile gravide. Rezistența la
antibiotice a apărut la un număr de medicamente, incluzând macrolide, clindamicină și
rifampină. Ceftriaxona, un antibiotic din clasa cefalosporinelor de generația a treia, poate
fi la fel de eficientă ca și tratamentul pe bază de penicilină.