-1–

Curs 1 Bazele stiintei nursingului

Bazele stiintei nursingului

Competente specifice
1. Descrie evolutia nursingu-lui (ingrijirilor) de-a lungul istoriei
2. Explica dezvoltarea nursingu-lui in tara noastra
3. Analizeaza principalele teorii specifice ale nursing-ului
4. Analizeaza functiile si rolul asistentului medical si statutul sau in cadrul echipei
medicale.
5. Sintetizeaza competentele profesionale, calitatile si abilitatile personale specifice
asistentului medical.

Evolutia ingrijirilor de-a lungul istoriei

Cuprins:
1. Autoingrijirea;
2. Ingrijiri acordate de vindecatori, vraci, preoti, cavaleri, calugari si calugarite;
3. Ajutoarele medicului;
4. Aparitia caselor de ingrijire, a spitalelor.

1. Autoingrijirea
Autoingrijirea presupune capacitatea de a aplica, instinctual sau constient, reguli de
profilaxie si de tratament asupra propriului corp sau, mai simplu, de a se autoapara
si autotrata.
1.1. Instinct profilactic:
a) Frica este, in lumea animala, cel mai eficace mijloc profilactic. Frica de animalele
altor specii sau de cei puternici din interiorul aceleiasi specii, de accidentele unor confruntari
nedorite.
b) Refuzul de a consuma toxice este foarte raspandit. Astfel, numeroase specii de
ierbivore salbatice nu pasc ierburi toxice, nu ingera ciuperci otravitoare.

1
 c) Igiena adapostului si prevenirea infectarii. Instinctul curateniei este cu atat mai
puternic cu cat animalul este mai dezvoltat din punct de vedere neuro-psihic. Cele mai multe
animale se feresc sa-si depuna fecalele in cuib, vizuina sau chiar in imediata apropiere. La
animale se intalneste si o profilaxie de grup. Astfel, animalele bolnave sau tarate sunt alungate
din grup prevenindu-se astfel raspandirea bolii in colectivitatea de animale.
1.2. Autoingrijirea colectiva:
- Autotratamente instinctuale
- Autotratamente in care actiunea instinctual este completata de o anumita constienta a starii
de suferinta
a) Autotratamente instinctuale. La carnivore, linsul plagilor are o actiune benefica.
Printr-o actiune mecanica, energica, limba curata plaga de impuritati care pot genera infectii
ulterioare. In plus,saliva contine cateva substante bacteriostatice (Lyozim – primul antibiotic
studiat de A.Fleming in anii 1929-1936 si pe modelul caruia savantul englez a stabilit intre
1939-1942 parametrii de actiune a penicilinei). Instinctul se regaseste si la om. Intepandu-se
cu acul, taindu-se la deget sau provocandu-si o arsura de mica amploare la mana, omul duce
instinctiv locul afectat la gura , tamponeaza plaga (face hemostaza) cu limba, alina durerea
prin umectare cu saliva. Durerea este de altfel primul impuls de aparare, atat la animale cat
si la om. Existenta durerii obliga adesea la imobilizare.
b) Autotratamente cu componenta constienta. Asa cum se stie, medicina constienta
este caracteristica omului. Gradul ridicat de constientizare al impactului boala-organism este
consecinta unei activitati nervoase superioare. Totusi se pot gasi si unele manifestari de
constienta in actul terapeutic pe care animalele si-l aplica lor insile. Componenta constienta a
actului de autoterapie castiga la maimute cote nebanuite. Bologa (Valeriu Lucian – 1892-
1971 – medic roman) aduce numeroase exemple in sprijinul ideii de automedicina animala cu
componenta constienta: tratarea de catre o maimuta a unui abces dentar cu argila umeda.

2. Ingrijiri acordate de vindecatori, vraci, preoti, cavaleri, calugari si calugarite

In ceea ce priveste atitudinile de tip profilactic si curativ, practicate in preistorie,distingem:
 eugenia primitiva,
 utilizarea unor remedii naturale,
 medicina vrajitoreasca
 practici chirurgicale si obstetricale,
2.1. Eugenia primitiva consta in eliminarea fizica din societate a celor nascuti cu
malformatii, a bolnavilor incurabili si chiar a batranilor. Selectia naturala opera fara mila,

2
eliminandu-i pe cei tarati din nastere, in plus, anumite populatii omorau sistematic pe cei
slabi, intre care si pe putinii batrani, socotiti a fi o povara pentru trib. Canibalismul era prezent
la multe populatii sub forma de necrofagie. Obiceiul dainuie si azi la unele triburi australiene
de aborigeni.
2.2. Remedii minerale, vegetale si de provenienta animal. De-a lungul a sute de
generatii, oamenii primitivi au descoperit virtutile terapeutile ale unor minerale si plante. Cu
pretul multor victime, oamenii au reusit sa distinga plantele otravitoare de cele comestibile
observand in acelasi timp efectele unor produse naturale
2.3. Medicina vrajitoreasca. Vindecatorul de acum cateva mii de ani era considerat de
semenii sai o fiinta superdotata, inzestrata cu puterea divina de a fi un intermediar intre omul
in care s-a incuibat un spirit malefic si o divinitate buna. Indiferent ce nume poarta (vrajitor,
saman), el este adesea si marele preot sau chiar capetenia tribului.
2.4. Medicina populara (practici medicale si chirurgicale)
Medicina populara sau etnoiatria reprezinta totalul de cunostinte privind:
- Cauza bolilor
- Procedee de combatere a bolilor pe care un popor sau altul le-a creat si pe care le practica
chiar si in prezent.

3. MEDICINA IN ANTICHITATE.
3.1. MEDICINA IN EGIPTUL ANTIC
Informatiile asupra medicinei egiptene provin din cel putin trei surse principale:
a) Papirusuri medicale.
b) Patografia mumiilor.
Cunostinte biomedicale si de patologie in vechiul Egipt
Educatia medicilor se facea in scoli speciale, atasate templelor. Lipsa unui sistem
monetar facea ca terapeutii sa fie platiti prin diferite avantaje sociale si bunuri.
Medicina araba uneste cunostintele clinice cu chimia si botanica. Aceasta a dat
medicinii universale personalitati si opere de prima marime. Ea a influentat puternic medicina
europeana in sec IX-XI d.H. Farmacistii arabi au practicat filtrarea, distilarea si sublimarea. In
anul 628, o solie de medici arabi a vizitat China, aducand de acolo numeroase principii
medicamentoase si retete.
Rhazi: in medicina a lasat ,,Continentul”. In cele 24 de volume ale ,,Continentului”
sunt stranse aproape tot ce acumulase medicina greaca, romana, iudaica si orientala pana la
el.

3
 Avicena : este socotit in cultura universal, un veritabil geniu, un fel de Leonardo da
Vinci al lumii arabe. La 16 ani s-a apucat de medicina, pe care, dupa propria-i expresie, ,,n-a
gasit-o prea grea”.

3.2. MEDICINA MESOPOTAMICA

Surse de informare:
a) Codul regelui Hammurabi al Babilonului este o culegere de legi cu 280 de articole despre
drepturi, proprietate, recompense dar si espre medicina omului si cea veterinara.
b) Textele de medicina, descoperite in ruinele orasului Sumerian Nippur datand de prin anii
2800 i.H.c), texte din biblioteca de la Ninive a regelui Asurbanipal al Asiriei, textele medicale
de la Mattusila scrise prin anii 1300 i.H.e);
c) Opera de arta care arata anumite cunostinte de anatomie si fiziologie.
Caracteristicile medicinii mesopotamice
Practicienii artei medicale erau in general sacerdoti. Medicii-preoti erau de trei tipuri:-
- Baru – se ocupau de anamneza, de diagnostic si de prognostic.
- Preotul-medic Asipu era acela care prin invocarea unor zeitati alunga spiritual malefic din
corpul bolnavului,
- Terapeutul propriu-zis care stia sa impleteasca o invocare a zeilor cu remediile de tip
medicamente preparate din plante minerale sau tesuturi animale.
Hipocrate a fost un maestru pentru o serie de discipoli straluciti, pentru ca biblioteca
de la Alexandria a adunat sub numele sau (colectia Hippocratica) texte scrise si de alti
contemporani. Colectia hipocratica cuprinde 67 de carti din care se pot extrage niste idei
comune, general valabile insusite de medicii de ieri si de azi, pe care le reunim sub numele de
conceptii Hippocratice.
3.3. MEDICINA ROMANA
La inceput, medicina romana era destul de inapoiata. O medicina empirica, mult mai
saraca decat a altor popoare mediteraneene. Medicina romana traieste in posteritate prin
conceptiile exprimate in cartile pe care le-a lasat. Deosebim:
a) Carti cu problematica medicala scrise de nespecialisti cum ar fi: Pliniu cel batran,
Aulus Cornelius Celsus, autorul lucrarii De arte medica.
b) Conceptii si carti elaborate de specialisti, de medici, unde amintim: Asclepiade din
Bitinia a intemeiat conceptia metodica, Soran din Efes, autorul unui tratat despre bolile
femeilor, Claudius Galen, cel mai celebru medic al antichitatii romane.

4
 4. MEDICINA MEDIEVALA DIN EUROPA OCCIDENTALA
A. Epoca marilor flagele
Inca de prin anii 70 d.H., si pana catre 1600, adica o perioada de peste 1500 de ani,
Europa a fost bantuita de mari epidemii, consemnate in cronicile vremii sub numele de pestis
sau pestilential. Intre acestea:
- ciuma omoara cca 1/6 din locuitorii Imperiului Roman de Rasarit. Orasul Constantinopol
este aproape depopulat;
- 1348-1351 – marea epidemie de ,,ciuma neagra”, consemnata si de Boccacio
in,,Decameronul”.
- 1492-1500 - marea epidemie de sifilis. Boala adusa din Tahiti de marinarii lui Cristofor
Columb, a cuprins intrega europa. Concomitent, variola, lepra si tuberculoza au fost
permanent prezente, facand si ele un numar mare de victime.
- O maladie misterioasa , foarte contagioasa, a bantuit Anglia in 1485. Ea s-a caracterizat prin
transpiratii abundente, stare de slabiciune apoi, adesea moarte. Cunoscuta sub numele de
sudor anglicus, boala lovea, in mod ciudat pe cei cu o constitutie robusta,ocolind batranii si
copiii. Nu se poate preciza ce fel de boala a fost.
B. Practicarea medicinii in evul mediu occidental.
In primele patru secole de la recunosterea oficiala a crestinismului de catre Constantin
cel Mare, adica pana catre anii 700 d.H., medicina Occidentului European a progresat foarte
lent. Desi existau medici, ingrijirea bolnavilor era apanajul unor ordine calugaresti. Clericii
occidentali, luand exemplul celor din Capadocia, Egipt, au infiintat spitale. In aceste spitale se
facea mai mult o opera caritabila decat una medicala. Cu timpul, anumite ordine calugaresti
s-au specializat in ingrijirea unei anumite categorii de bolnavi.
C. Invatamantul medical in Europa evului mediu
Cronologic si teoretic, se disting doua etape in istoria invatamantului medical
european intre anii 900-1400.
a) Scolile de medicina
- Scoala de medicina de la Salerno: infiintata initial pe langa un spital al
Arhiepiscopiei ce dateaza de prin 820;
- Scoala de medicina de la Montpellier a fost rivala recunoscuta a celei de la Salerno.
Inanul 1220 scoala este ridicata la rangul de universitate. In acel moment era unica institutie
de invatamant medical din Franta.
b) Invatamantul medical din Universitati. Medicii medievali au putut dobandi diploma
de la Universitatea de la Bologna, infiintata in 1119, Paris infiintata in 1150, dar diploma de

5
medicina a dat si Napoli (1225), Cambride (1257), Padova (1228), Roma
(1303), Cracovia(1364), Praga (1349), Heidelberg (1386).
Printre pionierii politicilor de sanatate comunitare este si William Perry, care a emis
ideea ca doar controland bolile transmisibile s-ar putea ameliora mortalitatea materno-
infantila.
Spitalele vremii devin locuri unde pe langa ingrijirea bolnavilor se studia si se invata
arta medicala. Arta de a ingriji incepe sa se diferentieze de arta de a vindeca.
Saint Francisc De Sales (1567-1662) infiinteaza o asociatie voluntara a „vizitatorilor
prieteni”, care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordand ingriiri. Asociatia a
reprezentat o forma timpurie de „ingrijiri tip nursing” la domiciliu.
Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltarii
ingrijirilor de sanatate si al ajutorului social. In 1617 organizeaza la Paris „Confreria caritatii”,
organizatie formata din tinere credincioase laice, ce se consacra ingrijirilor la domiciliu.
Camille de Lelis, militar de cariera, se converteste la catolicism si se dedica ingrijirii
bolnavilor, in special a celor atinsi de ciuma. Dupa canonizare a fost ales ca patron al
infirmierelor.
Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si a celor saraci, va institutionaliza
functia de ajutor social si de ingrijire, creand premisele aparitiei functiei de ingrijitor de
sanatate.

5. REVOLUTIA INDUSTRIALA
Epidemiile care au bantuit Europa secolelor XVII-XVIII au influentat radical modul
de gandire, de la conceptia fatalista la instituirea carantinelor si intensificarea controlului
sanitar aspra vietii publice. Dezvoltarea industriala a dus la cresterea populatiei urbane, la o
rata crescuta a mortalitatii infantile, abandonul si uciderea sugarilor, conditii grele de munca,
cresterea exponentiala a imbolnavirilor profesionale si o crestere a incidentei bolilor mintale.
Eforturile moderne privind sanatatea publica au aparut in Anglia odata cu Legea Elisabetana
pentru saraci, din 1601, ce garanta asistenta medicala si ingrijire de nursing pentru saraci, orbi
si handicapati.
Spre sfarsitul perioadei industriale opinia publica isi va schimba optica fata de
persoanele care prestau activitati de nursing. Aceste grupuri constituite in special din persoane
de sex feminin si sprijinite de cele mai multe ori de ordine religioase, vor fi treptat inlocuite
de femei murdare, betive, necinstite, numite „drojdia societatii”. Nursa era considerata cea
mai umila dintre servitori, fiind obligata sa desfasoare o munca zilnica obositoare si prost

6
remunerata. Aceasta perioada a fost denumita de istoriografi „epoca neagra a nursingului”.
6. SECOLUL XIX
Un secol in care oamenii de stiinta continua sa aduca remarcabile contributii in diferite
domenii de activitate, inclusiv in medicina.
In America prima asociatie de voluntari pentru sanatate, „Societatea doamnelor
milostive” se constituie in prima jumatate a secolului al XIX-lea in New York si isi propunea
intrajutorarea bolnavilor si saracilor.
In 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajeaza pe Francesca
Root, absolventa primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor saraci, ingrijiri
de sanatate si asistenta religioasa. In 1866 in Philadelphia ia nastere „Asociatia Nurselor
Vizitatoare” ce presta ingrijiri la domiciliul bolnavilor.
In jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sanatate iar in 1878 se
infiinteaza Serviciul Spitalelor de Marina, o institutie care sa ofere ingrijiri marinarilor
bolnavi si infirmi, reusind in timp sa devina un model pentru organizarea serviciilor de
sanatate publica in S.U.A.
Lillian Wald si Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reusit in 1893, organizarea
unui serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor saraci. Lillian Wald considerata prima
nursa pentru sanatate din SUA, implicandu-se activ in folosirea metodelor epidemiologice in
campaniile de politica sociala pentru promovarea sanatatii, a condus la infiintarea companiilor
de asigurari, care sa plateasca serviciile de nursing si impreuna cu Lee Fraskel a initializat
primul program de nursing comunitar pentru muncitori, la Compania de Asigurare
Metropolitana. Serviciul de nursing infiintat de Lillian Wald a avut o contributie importanta in
organizarea nursingului comunitar, prin ingrijirile acordate la domiciliu platibile in rate,
stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse, folosirea anunturilor publicitare in recrutarea
de noi nurse, scaderea indicatorilor de morbiditate si mortalitate.
La 17 februarie 1863 la Geneva, impreuna cu bancherul Gustave Moynier, generalul
G.H. Dufour, medicii Louis Appia si Theodore Maunoir formeaza un comitet cu scopul de
a pregati o Conferinta internationala, in vederea discutarii unor aspecte legate de sprijinirea
serviciilor sanitare si la acordarea de ajutor tuturor militarilor raniti. In luna octombrie 1863
reusesc organizarea acestei conferinte, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se transforma in
Comitetul International al Crucii Rosii, avand ca deviza: „pregatirea in timp de pace,
pentru a fi de ajutor in timp de razboi”. La 8 august 1864 reusesc sa convoace, cu ajutorul
guvernului elvetian, o Conferinta diplomatica, la care au luat parte 11 tari europene si SUA.
Textul pregatit de Comitetul International, cunoscut sub numele de „Conventia pentru

7
ameliorarea soartei militarilor raniti din armatele in campanie”, marcheaza o data importanta
in istoria umanitatii. Conventia stipula: „Ambulantele, spitalele militare, personalul sanitar
vor fi recunoscute ca neutre si ca atare vor fi protejate si respectate de catre beligeranti.
Militarii raniti sau bolnavi vor fi luati in ingrijire de catre natiunea careia îi apartin.” Totodata
s-a adoptat si semnul distinctiv, o cruce rosie pe fond alb, reprezentand culorile inversate ale
steagului federatiei elvetiene, ca un omagiu adus neutralitatii Elvetiei.
In timpul razbiolui ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va inlocui crucea cu o
semiluna rosie, fiind apoi urmata de majoritatea tarilor musulmane. In urmatorul deceniu 22
de state vor adera la aceasta conventie, fiecare dintre ele infiintandu-si Societati Nationale de
Cruce Rosie.
In aprilie 1919, cu prilejul Conferintei medicale internationale de la Cannes se va
adopta propunerea ca activitatea Crucii Rosii sa se desfasoare inclusiv pe timp de pace. Astfel
la initiativa lui H.P. Davison, va lua nastere la Paris in data de 5 mai 1919, Liga Societatilor
de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca federatie a Societatilor Nationale, avand ca deviza:
„Per Humanitatem ad Pacem” (Prin umanitate spre pace).