Plagile Sau Ranile Leziuni Traumatice, Caracterizate Prin Intreruperea Continuitatii Tegumentelor

NURSING GENERAL II
TEHNICA GENERALĂ A PANSAMENTULUI

(Proceduri pag 228 si Titirca Ghid de nursing cu tehnici de evaluare pag/)
Plagile sau ranile = leziuni traumatice, caracterizate prin intreruperea continuitatii tegumentelor
sau a mucoaselor (solutie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei poate fi cu sau fara leziuni
tisulare de profunzime.
CLASIFICAREA PLAGILOR:
In functie de straturile anatomice interesate:

Plagi nepenetrante: atunci cand leziunea a interesat pielea, aponevrozele, muschii, eventual oasele, dar
nu a depasit invelisul seros (meningele, pleura, peritoneul), nu a patruns deci in cavitatea respectiva.
Plagi penetrante: atunci cand leziunea depaseste invelisul seros, patrunde intr-una din cavitatile
corpului, dar nu intereseaza nici un organ;
Plagi perforante, atunci cand este lezat si un organ: creier, plaman, inima, stomac, ficat, splina etc.
In functie de agentul cauzal

1. mecanice:
Plagi prin intepare: sunt cele mai frecvente, si in general cele mai simple ca urmari, dar totodata si
cele mai inselatoare, motiv pentru care tratarea lor corecta este de multe ori neglijata. Plăgile prin înţepare
cu spini vegetali: spinul trebuie extras complet, la nevoie, recurgându-se la incizie chirurgicală, dacă nu s-
a extras este posibilă dezvoltarea unei infecţii (abces, flegmon). Plăgile prin înţepare plantară (cui, sârmă)
favorizează dezvoltarea unor infecţii virulente; se tratează chirurgical în servicii de specialitate. Plăgile
prin înţepătură de insectă (albine, viespi), prin inoculare de venin, produc fenomene alergice: prurit,
hiperemie, edem local sau, uneori, edem glotic cu crize de sufocare, frisoane, convulsii, şoc anafilactic
sau colaps
Plagile prin taiere: au marginele regulate, astfel incat vindecarea lor este de obicei usoara daca plagile
sunt simple, sunt importante intinderea si profunzimea plagilor, septicitatea factorilor vulnerati etc. aceste
plagi in general sangereaza abundent, incat trebuie aplicata o hemostaza corecta.
Plagile prin zdrobire: sunt plagi anfractuoase (cu margini neregulate), cu suprafete mari distruse.
Necesita o toleranta minutioasa locala (dezinfectie, excizia tesuturilor fara vitalitate etc). Daca nu sunt
corect ingrijite, sunt expuse la supuratii de lunga durata, putandu-se dezvolta in ele si germeni anaerobi.
Se vindeca greu. Lasa cicatrice inestetice sau necesita plastii.
Plagile prin muscare: sunt de cele mai multe ori plagi cu margini neregulate – anfractuoase, cu
distrugeri insemnate de tesuturi. Alteori sunt superficiale dar se caracterizeaza printr-o septicitate
marcata, data fiind septicitatea florei bucale la om sau la animal. Se va avea in vedere si posibilitatea de
inoculare a turbarii prin muscatura; prezentarea la un serviciu antirabic fiind obligatorie.
Plagile prin arma de foc: sunt foarte complexe ele se pot produce print-un simplu glonte sau prin
schije de proiectil explozibil. Plagile produse de gloante sunt mici, de forma proiectilului care le-a produs,
putandu-se indentifica orificiul de intrare al proiectilului, canalul plagii si eventual, orificiul de iesire.
2. termice: - căldură, frig, electricitate
3. agenţi ionizanţi : radiaţii
4. agenţi chimici : acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere pot fi:

a) accidentale - de muncă, de circulaţie, casnice
b) intenţionale – suicid, agresiuni
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii
După timpul scurs de la producere: - recente (sub 6 ore);

-vechi - care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi infectate
1
Tipuri de pansamente
1.Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren (plaga operatorie, locul
unei injecții sau puncții, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protecția față de
mediul înconjurator. Acoperiți plaga cu comprese sterile și vată asfel încât ca dimensiunile lor să
depașească marginile plăgii cu cel putin 1-2 cm; Dacă plaga este expusa microbilor, protejati plaga cu un
strat mai gros de tifon si vată.
2.Pansamentul absorbant pentru plagi drenate sau secretante cu un strat de comprese și un strat de
vată.
3.Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se aplica aparatul gipsat pentru
imobilizare.
4.Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru imobilizarea unei
articulatii in caz de entorsa sau pentru reducerea unei cavitati superficiale după puncționare.
5.Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator, contraindicat în plăgi care
secretă.
Reguli pentru efectuarea unui pansament corect

 Să fie făcut în condiții aseptice
Folosiți materiale de protectie și instrumente sterile;
Spălați și dezinfectati mâinile, îmbrăcați mănusi sterile;
Serviți materialele folosind pense și nu introduceti în casoleta sau în trusa de instrumente pensa cu care
ați lucrat în plagă; nu folositi aceleași instrumente la alți pacienți.
Aseptizarea plăgii trebuie să se facă cu antiseptice pe bază de iod, apa oxigenată, rivanol etc.
 Sa fie atraumatic
Actionați cu blândețe, răbdare, la recomandarea medicului administrați un calmant dacă trebuie;
Spălati plaga prin turnare si absorbiti surplusul de lichid si secretiile prin tamponare.
Nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația și a nu produce durere, dar suficient de
strâns pentru a fi menținut fix.
 Să fie schimbat la timp
Verificati indicația medicală cu privire la schimbarea pansamentului;
Schimbarea pansamentului se va efectua în funcție de aspectul plăgii: în cazul plăgilor infiltrate,
pansamentul se schimbă zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
Anuntați medicul și controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau prezintă febră fara alta cauză,
schimbati pansamentul cu aceasta ocazie.
2
PANSAMENTUL ASEPTIC SIMPLU constă în protejarea plăgii împotriva oricărui agent nociv
extern, absorbţia exudatului din plagă şi favorizarea cicatrizării.
Obiective
- să evite şocul;
-să protejeze plaga de factori nocivi (mecanici,
termici, climaterici și infectioși ai mediului
înconjurator extern;
-să diminueze amplitudinea mişcărilor
-asigură o bună absorție a secrețiilor, un repaus
perfect al regiunii lezate;
Pregătirea materialelor
Este nevoie de un cărucior rulant, cu două etaje
decontaminate.
Pe etajul superior, se va pregăti tot ce este steril şi
curat pentru pansarea plăgilor:
- trusă de pansamente de unică folosinţă conţinând:
- o tavă medicală;
- 2 pense tip Kocher;
- comprese sterile;
- un câmp steril;
- un flacon cu săpun antiseptic;
- un antiseptic iodat (betadină);
- ser fiziologic = NaCl 0,9 %;
- mănuşi de cauciuc nesterile;
-material de protecţie a patului aleză, mușama;
- o pereche de mănuşi sterile;
-benzi adezive sau feşi romplast; leucoplastul (se
PENSA KOCHER
aplică pe tegument ras și degresat; este
impermeabil pentru aer), - - feși de tifon diferite
mărimi (realizează „înfășarea” chirurgicală).
Pe etajul inferior se pun:
- tăviţa renală;
- saci pentru colectarea deşeurilor.
Realizarea procedurii - se previne pacientul i se explică necesitatea tehnicii, se obține
consimțământul şi se precizează durata îngrijirii; - se verifică prescripţia medicală; - se instalează
pacientul confortabil, respectând pudoarea, în funcţie de localizarea plăgii; - se instalează măsuţa
pentru pansamente în salon respectând regulile ergonomice;
3
1 -se spală mâinile (spălare simplă);
2,3 -se deschide setul / kit-ul pentru pansamente sterile şi se pregătesc toate
materialele necesare îngrijirii; pansamentul este efectuat de una sau două persoane
(medic-as.med/doua as.med. – o persoană servește, iar cealaltă efectuează tehnica)
4,5 -se îndepărtează pansamentul murdar cu multă blandete, pentru a nu produce
dureri prin dezlipire brutal folosind mănuşile de cauciuc; -se observă starea
pansamentului: prezenta secreţiilor, cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul;
-se observă starea pielii: prezenţa congestiei, starea cicatricei = se inspecteaza
aspectul plagii - prezenta/ absenta SEMNELOR CELSIENE = INFLAMATIE,
ERITEM, CALDURA LOCALA, DURERE, IMPOTENTA FUNCTIONALA
TUMOR, RUBOR, CALOR, DOLOR
6,7 -se aruncă pansamentul şi mănuşile în punga colectoare;
8 -se spală mâinile (spălare antiseptică);
9 -se îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;
10 -se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu soluţie antiseptică pentru piele (alcool
iodat 2%, tinctura de iod), prin mişcări circulare sau centripete.;
-se badijonează plaga cu soluţie antiseptică (betadină pentru plagă, alcool iodat, apa
oxigenată, rivanol, cloramină,);
11 -se acoperă plaga cu comprese sterile asfel încât dimensiunile lor să depașească
marginile plăgii cu cel putin 1-2 cm;
12 -se fixează cu benzile adezive sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat de 15-20 minute; - se curăţă măsuţa de pansamente;
regiunii (circular, în spică, în spirală, etc.); 14 -se spală mâinile;
13 -se îndepărtează mănuşile; - se reinstalează pacientul; -se notează procedura în dosarul pacientului notând starea pansamentului şi a
- se pun, la nevoie, instrumentele folosite într-o soluţie pentru decontaminare timp plăgii.
4
Alte materiale necesare
Casoleta cu material moale = casoleta cu comprese sterile care realizează protecția plăgii și
care sunt ușoare, se pot steriliza, nu sunt iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din tifon
sterile; tampoane din tifon/ vată, meșe, feșe de tifon.
Cutie cu instrumentar chirurgical steril: pense, foarfecă; seringi sterile.
Pensele tip Pean sunt autostatice iar
ramurile lor nu au dinţi, motiv pentru
care se folosesc la hemostaza unor vase
mici. Ele pot fi drepte sau curbe şi pot
avea diferite lungimi.
Pensele tip Kocher au la capătul
ramurilor trei “dinţi” care se
intrepătrund. Sunt pense mai robuste
fiind destinate hemostazei unor vase
mai importante şi sunt mai puţin
traumatizante pentru ţesuturi
Bisturiu cu lame diferite Foarfeci chirurgicale
Sonda canelata Stilet butonat
Pensa chirurgicala Pensa anatomica
5
Port ace Ac de sutura atraumatic Chiureta Volkmann
Fese vata Materiale din tifon
6
Instrumentele (1-1 buc) sunt:
• bisturiu monobloc, • pensă Kocher dr, 16 cm
• foarfecă chirurgicală BA, dr, 14 cm • pensă Kocher crb, 16 cm
• foarfecă chirurgicală BA, crb, 14 cm • stilet butonat
• pensă anatomică 16 cm • sondă canelată
• pensă chirurgicală 16 cm • port ac Mattiew 14 cm
• pensă Pean dr, 14 c, • Dafilon 3/0, ac de sutura cu fir
• pensă Pean crb,14 cm neresorbabil
Pensele tip Pean sunt autostatice iar ramurile lor nu au dinţi, motiv pentru care se folosesc la
hemostaza unor vase mici. Ele pot fi drepte sau curbe şi pot avea diferite lungimi.
Pensele tip Kocher au la capătul ramurilor trei “dinţi” care se intrepătrund.
Sunt pense mai robuste fiind destinate hemostazei unor vase mai importante şi sunt mai puţin
traumatizante pentru ţesuturi slab vascularizate (aponevroze), pot fi şi ele drepte sau curbe şi pot avea
diferite lungimi.
7
8
9
10
TRUSA ANTISOC = Adrenalina, HHC, Calciu, Bronhodilatatoare (Miofilin),
Antihistaminice seringi de diferite capacitati.
11
12
13
14
Calmarea durerii (doar daca situatia o impune, dar in nici un caz nu vor fi administrate opiacee sau
calmante majore. Pe biletul de insotire vor fi mentionate data, ora, calmantul cu nr fiolelor administrate)
15
https://youtu.be/2ECF0j0KIyk pansament escara profunda
16
Calea IMUNIZARE ACTIVA IMUNIZARE PASIVA
de VACCINURI SERURI contin anticorpi specifici gata formati
admi Produse biologice prep din agenti microbieni rickettsi IMUNOGLOBULINE umane specific – obtinute din serul de convalescent sau din
nitrare sau virusuri attenuate, inactive sau omorate sau din serul unei persoane hiperimunizate cu un anumit antigen (vaccin sau antoxina)
produsele lor (toxinele lor - anatoxine) care si-au se extrag din amestecuri de plasma provenite de la sute
pastrat puterea imunizanta de donator IgG; A; M; D; E. numai IM
Efecte imediate de neutralizare a toxinelor; serul fiind administrat in scop curativ (seroterapie)
IV in difterie, tetanos, botulism, muscaturi de sarpe veninos, gangrene gazoasa
In regiunea latero-externa a coapsei In regiunea coapsei sau in muschiul deltoidian niciodata in regiunea fesiera sau subcutan
ADPA –anatoxina difterica purificata si adsorbita Cand serul este administrat in scop profilactic (seroprofilaxie) in plagi rabigene, plagi tetanigene
IM ATPA – anatoxina tetanica purificata si adsorbita (la persoanele nevaccinate).
DI-TE-PER – diftero-tetano-pertusis (trivaccin)
DI-TE - diftero-tetanic In scop curativ – forme usoare de boala, sau persoane hipersensibile.
ID BCG – in zona deltoidiana a bratului drept Testarea sensibilitatii la ser – se face obligatoriu Schema minimala de desensibilizare
Fata externa a bratului, flancurile abdominale la toti pacientii cu ser diluat 1/100 in NaCl
-antitetanic -antitifoparatific Se depune pe Cutanat dupa ID 0,1 ml ser Daca testarea negativa si nu a fost
SC -antirabic -antirujeolic conjunctiva scarificarea diluat dupa niciodata injectat ser se
-antidifteric oculara o tegumentului o 20, 30 min s.m.d.desensibilizare astfel : subcutan
picatura ser pic ser diluat eritem de 5- 0,25 ml 0,25 ml 1 ml ser
Antidizenteric diluat daca daca dupa 30 10 mm sau dilutie nediluat nediluat
ORAL Antipoliomielitic (VPO) dupa 30 min min edem 1/10 dupa 30 dupa 30
BCG – hiperemie - hiperemie - pozitiv dupa 30 min daca min daca
INTRANAZ Antigripal (congestie) intens min daca este este
AL lacrimare - pozitiv este negativ negativ
- pozitiv negativ
NICI O REACTIE SE INJECTEAZA TOT SERUL IM
PROFILAXAIA ANTITETANICA
Se aplica diferentiat
Persoanele sigur vaccinate sau revaccinate Persoanele nevaccinate sau cu vaccinari incomplete
ATPA i.m. 0,5 ml (o singura doza)
Ser antitetanic 3000-15000 U.A.I. , i.m., in doza unica
Nu se administreaza ser antitetanic
Exceptie fac politraumatizatii grav, cu stare de soc si hemoragie, la care se cu desensibilizarea prealabila conform schemei minimale
administreaza in doza unica, ser antitetanic 3000-15000 U.A.I.
17
Programul national de imunizare
HEP-B BCG DTP Hib VPi ROR DT

anti-hepatita B Anti- Anti- anti-haemophillus anti-polio anti- rubeola, anti- antidifterica
tuberculoza diftero-tetano- influenzae de tip b (impotriva rujeola si
ENGERIX B pertussis (impotriva (provoaca infectii poliomielitei, si antitetanica
10 μg/0,5 ml difeteriei, respiratorii dese injectabil) anti-oreion
Varsta locatia tetanosului si tusei copiilor mici)
20 μg/1 ml
convulsive) HIBERIX
intramuscular, în regiunea deltoidiană la copii sau Intradermic, Intramuscular Intramuscular intramuscular, Subcutan Intramuscular
în regiunea anterolaterală a coapsei la în partea regiunea pacientii cu tulburari sau subcutanat. fata externa a regiunea
nou-născuţi, sugari şi copii mici. postero- latero-externa hemoragipare se Interzise bratului, latero-externa
În mod excepţional, vaccinul poate fi administrat externă a a coapsei impune subcutan injectiile IM timp flancurile a coapsei
subcutanat, la pacienţii cu trombocitopenie sau cu braţului stâng, de 1 luna abdominale
alte tulburări de coagulare. în treimea
medie.
0 luni primele x
24h maternitate
0 luni – 2-7 zile x x
2 luni X 2 admini x x
4 luni x x x
6 luni X 2 admini x x x
cabinet
12 luni x x x x
7 ani clasa I x
9 ani clasa III x
scoala
14 ani clasa VIII x
La toate vaccinurile injectabile, trebuie să existe o supraveghere medicală adecvată, având la îndemână toate mijloacele necesare
TRUSA ANTISOC = Adrenalina, HHC, Calciu, Bronhodilatatoare (Miofilin), Antihistaminice seringi de diferite
capacitati.
pentru rara eventualitate a unei reacţii anafilactice consecutive administrării vaccinului.
18
Pansament absorbant pe plagi 1.Substante antiseptice: alcool, tinctura de iod, apa oxigenata, Pregatirea materialelor pentru
TIPURI DE PANSAMENTE
MATERIALE NECESARE
drenante cloramina, betadina medic : manusi sterile,
PANSAMENTE Pansament protector: pe plagi 2.Materiale care realizeaza protectia plagii instrumentar chirurgical.
Pansamentul este o care nu secreta si nu sant drenate – comprese din tifon; capacitate de absorbtia mai mica decat a
TEHNICA
bucata de tifon care vatei. -vata hidrofila Dezlipirea si indepartarea
se aplica pe o plaga, Pansament ocluziv pentru plagi 3.Mijloace de fixare: vechiului pansament (cu
cu scopul de a insotite de leziuni osoase -leucoplast (se aplica pe tegument ras si degresat; este blandete eventual dupa umezire)
preveni contaminarea (pansamentul gipsat) impermeabil pentru aer);
sau de a opri -bandaj (realizeaza ,,infasarea” chirurgicala). Cuaratarea CENTRIFUGA a
sangerarea. Pansament umed 4.Instrumentar chirurgical (vezi anexa) tegumentelor din jurul plagii.
Pansament compresiv 5.Alte materiale: eter, acetone, unguente
Fiecare tip de rana, in functie de situarea si caracterul ei, necesita un anumit fel de bandaj.
CONDITIILE UNUI BUN BANDAJ
Fasa trebuie: sa acopere in intregime pansamentul; sa fie elastica; sa nu produca dureri; sa permita miscarile articulatiilor peste care trece;
BANDAJE
Fasa de tifon este tinuta in mana dreapta si cu ruloul spre cel ce executa bandajarea.
Bandajul este Infasarea se va executa de la stanga spre dreapta (celui care executa) si de la extremitatea membrului care se infasa spre radacina lui.
fasa cu care
Primele ture de fasa se incep la o distanta apreciabila de leziune, la 10-15 cm (in afara de cazurile cand nu este posibil acest lucru).
se fixeaza
pansamentul Daca este vorba de un membru, bandajul incepe de la partea mai subtire a membrului catre partea mai groasa.
TEHNICA
la nivelul
Bandajarea incepe cu 2-3 ture circulare ,, ture de fixare ” pentru o fixare sigura, dupa primul tur, coltul liber al fesii se rasfrange, apoi se avanseaza
plagii.
catre leziune, avand totdeauna grija ca fiecare tura de fasa sa fie partial acoperita de o alta tura. Tot timpul fasa se mentine sub o tensiune normala.
Ruloul de fasa se tine in mana dreapta si se deruleaza cu aceasta mana.
Cu mana stanga se mentine tura de fasa executata si se pregateste locul peste care se va trage tura urmatoare.
Infasarea se termina de asemenea la o distanta de 10-15 cm de leziune (daca este posibil) efectuandu-se 2-3 ture suprapuse, capatul fesii fixandu-se cu
ace de siguranta, prin legare sau cu banda adeziva.
Scoaterea fesei se efectuaza prin derularea ei in sens invers sau prin taiere cu foarfeca butonata.
19
TIPURI DE BANDAJE
CIRCULARA IN SPIRALA IN EVANTAI RASFRAN IN SPIC DE GRAU IN 8 RECURENTA
in regiuni cilindrice: cap, membre in jurul articulatiilor TA la radacina plagile mainii si entorsele acoperirea bontului de
gat, torace abdomen, brat. regiuni cotului, genunchiului in acelasi membrelor sau articulatiei tibio-tarsiene amputatie la membre, la
Turele de fasa se suprapun tronconice. atunci cand bolnavul are regiuni pansamentul https://www.youtube.com/ nivelul calotei craniene. serie
circular in asa fel incat Turele de voie sa miste genunchiul ca si cele compresiv dupa watch?v=WOqhbeZJ4zE de ture care se intretaie in
tura care urmeaza fasa se sau cotul. Combinatie in spirala amputatia de san la https://www.youtube.com/ unghi drept, o serie de ture
depaseste foarte putin tura aseaza una intre infasarea circulara si femei watch?v=KRj-582OHpg merg dea lungul iar altele in
precedent peste alta in cea in spirala https://www.youtube. https://www.youtube.com/ jurul segmentului de corp. Se
https://www.youtube.com/ jumatate sau https://www.youtube.com/ com/watch?v=qzNvu watch?v=OyzHCg4cY3E poate executa cu unul sau 2
watch?v=lz1YXFUdOYw o treime. watch?v=waffaLzwrYA mJlMQU suluri de fasa
CAPELINA este bandajul clasic al capului, care se Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza cu Pansamentul plagilor penetrante
realizeaza cu fasa, incepand cu 2 ture circulare ajutorul unei fasii de tifon de 30-50 cm despicata la
trecute pe frunte, deasupra sprancenelor si capete cu o parte central nedespicata: TORACE folosim comprese de dimensiuni mai mari decat
pavilioanelor urechii, dupa care se trece succesiv pansament ,, in prastie “ pentru nas; plaga fixate pe trei laturi = a patra latura se lasa nefixata,
dinspre radacina nasului spre ceafa, de mai multe ,, capastru “ pentru barbie; permitand pansamentului sa functioneze ca o supapa
ori, pana cand acopera tot capul; la capetele feselor ,, monoclu “ pentru ochi.
se fixeaza cu cateva ture circulare. ABDOMEN pansament fixat pe toate cele patru laturi
https://www.youtube.com/watch?v=Il-ieDA7DQg glezna 1
https://www.youtube.com/watch?v=1z8r8QsB1kY glezna2
https://www.youtube.com/watch?v=_7nKlMeis00 umar
https://www.youtube.com/watch?v=MQhsc0N2GEM umar
https://www.youtube.com/watch?v=KKLTJaEKKcg https://www.youtube.com/watch?v=RowjW6hefhI desault
https://www.youtube.com/watch?v=ZrmxDMN46fk https://www.youtube.com/watch?v=fO9ORoSELso torace
https://www.youtube.com/watch?v=WJsfkwJ3o58 https://www.youtube.com/watch?v=Z6W_Oy_0FWI https://youtu.be/_FvG25l8HMw escara calcai
https://www.youtube.com/watch?v=IZDVcvZmzNc https://youtu.be/2ECF0j0KIyk pansament escara profunda
https://youtu.be/-ZH4KCgMAW0 escara profunda https://youtu.be/ThKUM4_4XCo pansam fasa https://youtu.be/bls_VSB0TCA genunchi imob
20
ABCES
FLEGMON
21
22
23
24
ABLAŢIA (SUPRIMAREA) FIRELOR DE SUTURĂ SAU AGRAFELOR PROCEDURI
Ablaţia firelor de sutură cutanată este un act medical prescris de medic, realizat la nivelul unei plăgi
cicatrizate. Decizia de îndepărtare a firelor de sutură o ia medicul după 3-10 zile de la operaţie, în funcţie de
localizarea şi evoluţia plăgii, precum şi de tehnica de sutură utilizată (fire sau agrafe)
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul despre procedură pentru a obţine cooperarea acestuia; - se instalează confortabil;
- se asigură pacientul că procedura este indoloră, poate să resimtă o foarte uşoară pişcătură;
- se solicită pacientului să semnaleze orice durere apărută în timpul procedurii şi să nu pună mâinile pe plaga
suturată.
Pregătirea materialelor Se pregătesc: - un câmp steril; - o pereche de pense sterile tip Kocher;
- un scalpel sau o foarfece mică sterilă; - o pensă pentru scos agrafe, sterilă în cazul îndepărtării agrafelor;
- o pereche de mănuşi sterile; - un flacon cu ser fiziologic; - un flacon cu soluţie iodată (tip betadină);
- bandelete autoadezive sterile; - o tăviţă renală pentru colectarea materialelor folosite.
Realizarea procedurii
- se verifică prescripţia medicală, încă o dată pentru a ne asigura asupra datei de îndepărtare a firelor de
sutură sau a agrafelor precum şi a metodei de realizare (de către asistenta medicală de la sala de
pansamente);
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc;
- se îndepărtează pansamentul şi mănuşile utilizate;
- se spală din nou mâinile;
- se observă aspectul plăgii pentru a decela eventuale puncte de infecţie şi/sau o cicatrizare proastă;
- se avertizează medicul în caz de cel mai mic dubiu;
- se deschide trusa cu materiale sterile conservându-se sterilitatea acestora
- se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc;
- se curăţă plaga cu comprese sterile îmbibate într-o soluţie antiseptică conform prescripţiei medicului şi se
lasă liberă. https://youtu.be/Akyr4zlBS9E suturi
În caz de sutură în puncte separate
- se localizează primul fir, menţinând nodul cu o
pensă sterilă şi decolându-se uşor de piele;
- se secţionează capătul firului puţin mai sus de
piele;
- se trage uşor firul totdeauna spre centrul plăgii;
- se pune firul pe o compresă uscată pentru a ne
asigura de îndepărtarea totală a firelor;
25
- se procedează în aceeaşi manieră pt fiecare fir pus; Cusăturile sunt împărțite în scufundate și detașabile.
Suturile amovibile sunt îndepărtate după vindecarea
- la sfârşit, se poate aplica o bandeletă autoadezivă
marginilor plăgii și se caracterizează prin rezistență
pentru a consolida cicatrizarea plăgii dacă aceasta ridicată. Acestea sunt realizate pe bază de materiale
sintetice și naturale (mersilen, mătase, in, nailon,
pare fragilă în momentul îndepărtării firelor.
nailon), capse metalice și sârmă.
În caz de sutură cu agrafe Cusăturile scufundate (nedemontabile) sunt realizate
din catgut, un material natural realizat din intestine de
https://youtu.be/hqvEkaYZV6U decapsatorul
oaie și capabil să se dizolve după un timp. Avantajul
- ablaţia se realizează progresiv, ea necesitând în este că nu sunt respinse de corp. Dezavantajul este
rezistența redusă.
prealabil desfacerea acestora;
- se îndepărtează numai o agrafă din două;
- pentru aceasta, se fixează agrafa cu o pensă sterilă
ţinută într-o mână, iar cu cealaltă mână (de regulă
mâna dominantă) se ţine pensa de pus agrafe astfel
încât să poată fi deschisă;
- se fixează uşor pensa Michel pe mijlocul agrafei
apoi se închide/strânge delicat;
- extremităţile agrafei trebuie apoi să se extragă din
piele fără durere pentru pacient;
-se pune agrafa pe o compresă uscată şi se procedează în aceeaşi manieră pentru fiecare din agrafele
restante; - se verifică apoi ablaţia în totalitate a agrafelor recomandate de medic.
- se supraveghează plaga în cursul îndepărtării materialului de sutură (semne de infecţie, dezunirea
marginilor suturate, durerea pacientului);
- se instruieşte pacientul să facă duş în zilele următoare şi nu baie în cadă;
- se educă pacientul să supravegheze plaga şi igiena după întoarcerea la domiciliu;
SUPRIMAREA FIRELOR DE SUTURA
26
DRENAJUL PROCEDURI
Drenajul constă în scurgerea lichidelor conţinute într-
o plagă, într-un organ sau într-o cavitate patologică cu
ajutorul unui dren, unor meşe care se lasă pe loc sau a
unor laniere în scopul obţinerii unei cicatrizări rapide
Drenul este un tub suplu sau rigid, din cauciuc,
material plastic, care serveşte la evacuarea lichidelor
patologice dintr-o plagă.
Lanierele sunt din cauciuc, ondulate, sterile şi sunt
plasate într-o regiune unde se produce o colecţie.
Meşa este o bandă fină din pânză de bumbac care se
introduce într-o plagă sau într-o fistulă, pentru a
împiedica închiderea printr-o cicatrizare prea rapidă şi
a facilita astfel scurgerea serozităţii
Indicaţii
- drenarea puroiului, a unei infecţii, colecţii;
- epanşamente pleurale;
- evacuarea lichidului în perioada post operatorie.
Materiale Este nevoie de un cărucior supraetajat,
curat şi decontaminat
Pe etajul superior se aşează tot ce este steril şi
curat - trusă pentru pansamente conţinând:
- pense Kocher; - comprese sterile;
- câmp steril;
- soluţii antiseptice iodate tip Betadină; - ser fiziologic;
- mănuşi nesterile; - material protector pentru pat; - benzi adezive;
- un bisturiu sau o foarfece sterilă; - un ac de siguranţă steril în caz de lanieră
- o pereche de mănuşi sterile.
Pe etajul inferior - tăviţe renale; - saci pentru colectarea deşeurilor; - un container pentru ace.
Realizarea procedurii
- se îndepărtează pansamentul murdar cu o pensă sau cu o mănuşă de unică folosinţă;
- cu o foarfecă sterilă, se despică compresele în „Y”, cu condiţia să fie puse apoi într-o pungă sterilă;
- se îndepărtează acul de siguranţă vechi astfel:
- se prinde acul cu o pensă anatomică;
- se fixează cu pensa kocher şi apoi se deschide cu pensa anatomică;
27
- se depun pensa Kocher şi acul de siguranţă în recipientul rezervat;
- se curăţă şi se dezinfectează plaga începând cu partea cea mai curată;
- se curăţă în jurul drenului prin mişcări circulare sau centrifuge;
- se fixează drenul, se trece acul de siguranţă prin dren si se închide apoi cu o pensă anatomică;
- se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguranţă;
- dacă trebuie să se injecteze un antibiotic:
- se dezinfectează drenul;
- se clampează apoi drenul cu o pensă Kocher;
- se înţeapă drenul pe partea laterală, sub pensă şi se injectează soluţia;
- se îndepărtează seringa şi acul, se declampează tubul de dren;
- se înconjoară drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc;
- se acoperă apoi partea de deasupra drenului cu alte comprese necrestate;
- se fixează prin bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice;
- se observă zilnic aspectul lichidului, cantitatea, și se notează în foaia de observație;
Îndepărtarea drenului se face la recomandarea medicului, atunci când nu se mai scurge lichid
ESCARELE ZONELE AFECTATE FRECVENT
28
29
Pentru evaluarea riscului de escare – se folosesc mai multe tipuri de scale
➔ Scala Norton este un instrument de evaluare a factorului de risc pe care în prezintă o persoană față de
apariția și dezvoltarea escarelor - ulcere de presiune. Această scală este influențata de cinci factori
importanți: condiția fizica, sănătatea mintala, activitatea, mobilitatea, incontinenta. Fiecare din acești
factori este evaluat pe o scara în care se acorda 4 puncte pentru risc mic și 1 punct pentru risc ridicat. Suma
acestor puncte generează un gradul de risc la care este expusa persoana analizata privind apariția și
dezvoltarea ulcerului de presiune:
30
31
32
33
34
35
36
37
INVESTIGATII
RECOLTAREA PRODUSELOR BIO-PATOLOGICE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
1.RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR: SUMAR DE URINA, PROBA

ADDIS, UROCULTURA (PROCEDURI)
Scopul/indicaţii
- screening;
- evaluarea balanţei hidroelectrolitice şi acidobazice;
- identificarea infecţiei de tract urinar;
- monitorizarea diverselor terapii.
Modalităţi de recoltare
- prelevarea din urină de dimineaţă prin emisia
spontană din mijlocul jetului (urina de dimineaţă este
mai concentrată şi are un ph mai scăzut);
- sondaj urinar steril când pacientul nu poate urina;
- prin puncţia suprapubiană (efectuată de către
medic);
- o mostră din urina eliminată şi colectată în 24 de
ore pentru dozarea substanţelor a căror excreţie
variază de-a lungul zilei.
Tipuri de examene
- examen sumar de urină;
-examene biochimice (Ca, K, Na, uree, creatinină,
acid uric, etc.);
- examen bacteriologic (urocultură).
- se anunţă pacientul, se explică scopul şi modul de
derulare a procedurii;
- se apreciază capacitatea pacientului de a realiza
singur recoltarea;
- dacă pacientul este capabil să recolteze corect se
explică clar etapele care trebuie respectate;
- la recomandarea medicului administrarea unor
medicamente poate fi întreruptă pentru 48-72 ore;
- unele teste necesită restricţii alimentare pentru care
pacientul va fi informat (pentru unele examene biochimice);
38
- pentru urina recoltată în 24 de ore, aportul de lichide este normal exceptând situaţiile când examenul o cere
(conform recomandărilor medicului);
- pacientul este instruit cum să colecteze urina în 24 de ore: prima urină de dimineaţă se aruncă, se recoltează
începând cu a doua micţiune inclusiv prima micţiune din dimineaţa următoare. Se păstrează la rece.
Erori de colectare - pacientul nu este corect informat;
- colectoarele nu sunt sterile;
- nu se colectează corect urina pe 24 ore;
- cantitatea recoltată nu este suficientă.
Materiale necesare - colectoare sterile;
- mănuşi de cauciuc (dacă pacientul nu poate recolta singur);
- material pentru toaleta locală;;
- etichete/cod de bare
- material pentru dezinfecţia mâinilor;
- comprese de tifon;
- material pentru dezinfecţia meatului urinar.
Observații Materialele diferă în funcţie de situaţia clinică a pacientului:
cooperant sau nu, continent sau nu, cu sondă sau nu.
La pacientul cu sondă se foloseşte o seringă de 10 ml şi un ac hipodermic.
Efectuarea procedurii de recoltare a urinii
a) Recoltarea de către pacient din micţiune spontană
- se face toaleta perineală;
- se declanşează micţiunea şi primul jet se elimină în toaletă;
- se opreşte voluntar micţiunea (dacă este posibil) şi se recoltează eşantionul pentru examinare;
- se continuă micţiunea;
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se trimite la laborator.
b) Recoltarea de către altă persoană din micţiune spontană (când pacientul nu are capacitatea de a
recolta singur)
- se face toaleta perineală;
- se spală mâinile, se dezinfectează;
- se îmbracă mănuşi de cauciuc;
- se invită pacientul să declanşeze micţiunea, se recoltează din mijlocul jetului;
- se închide colectorul fără a atinge interiorul;
- se etichetează, se expediază la laborator.
c) Recoltarea urinii la pacientul cu sondă
39
- se clampează sonda urinară la câţiva cm. deasupra locului prelevării;
- se aşteaptă 15-20 minute;
- se dezinfectează mâinile;
- se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un alt dezinfectant adaptat;
- se înţeapă sonda cu un ac hipodermic şi se aspiră cantitatea necesară cu o seringă de 20 ml.
d) Recoltarea urinei pentru urocultură
Proba se recoltează din urina de dimineaţă sau la cel puţin 3 ore de la micţiunea anterioară. Volumul probei
trebuie sa fie aproximativ de 10 ml.
Recoltarea la femei
- se îndepartează lenjeria intimă;
- se spală mâinile cu apă si săpun;
- se pun mănusi de unică folosintă;
- se usucă zona cu hârtie de toaletă;
- se încalecă vasul wc-ului (sau un alt vas colector);
- cu o mână se îndepartează labiile mici şi se menţin în această poziţie tot timpul recoltării;
- cu cealaltă mână se şterge zona vulvară din faţă spre spate executând 3 manevre cu câte un tampon steril
îmbibat în săpun lichid;
- se spală regiunea cu apă fiartă şi racită pentru îndepartarea săpunului;
- se usucă regiunea vulvară cu tampoane sterile printr-o singură manevră de ştergere din faţă spre spate;
- se declanşează micţiunea menţinând îndepartate labiile mici;
- urinează aproximativ 100 ml şi fără a întrerupe jetul se colectează în urocultor cantitatea necesară având
grija să nu se atingă gura recipientului;
- se retrage recipientul din jet, se continuă micţiunea ţinând în continuare labiile depărtate.
Recoltarea la bărbat
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se usucă folosind prosop de hârtie;
- se decaloteaza glandul;
- se şterge glandul cu o mişcare fermă dinspre meatul urinar spre şantul balanoprepurtial;
- se spală zona cu comprese sterile îmbibate în săpun lichid;
- se clăteşte cu apă fiartă şi răcită pentru a îndeparta resturile de săpun;
- se usucă glandul prin tamponare cu comprese sterile ştergând din faţă spre fren;
- se menţine glandul în continuare decalotat şi se declanşează micţiunea;
- se elimină aproximativ 100ml, apoi se introduce urocultorul în jet şi se recoltează 10 ml fără să se atingă
marginea; - se retrage recipientul şi se continuă micţiunea.
Observații Recipientul se etichetează şi se trimite la laborator
În timpul recoltării capacul urocultorului se mentine steril
40
PROBA ADDIS-HAMBURGER
41
BILANT LICHIDIAN
Bilantul vizeaza mentinerea unui echilibru intre pierderile de apa si cantitatile care vor trebui
administrate
42
43
2.RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN PARAZITOLOGIC, COPROCULTURA,
PROBE DE DIGESTIVE, PROBA ADLER (PROCEDURI)
Recoltarea materiilor fecale pentru examenele de laborator
Scopul/indicaţii - depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni;
- diagnosticarea bolilor infecţioase şi grastrointestinale;
- diagnosticarea parazitozelor intestinale;
- evaluarea eficacitătii tratamentului.
Modalităţi de recoltare - prelevarea din scaunul emis spontan;
- prelevarea spontană.
Tipuri de examene - examen coproparazitologic;
- examen bacteriologic (coprocultură);
- determinarea sângerărilor oculte în scaun;
- determinarea lipidelor în scaun.
Pregătirea pacientului – reguli generale
- se anunţă pacientul se explică scopul şi modul de derulare a procedurii;
- pentru copil se informează familia;
- se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;
- dacă pacientul este capabil să recolteze corect i se explică foarte clar etapele procedurii;
- se atenţionează pacientul să nu amesteste scaunul cu urina;
- se informează pacientul în legătură cu regimul alimentar, durata acestuia dacă este necesar postul, dacă
trebuie sa ia purgativ;
- se instruieşte pacientul să-şi facă toaleta perianală.
Erori de recoltare - cauze: - pacientul nu este instruit corespunzător;
- pacientul nu respectă recomandările privind dieta, consumul de medicamente;
- folosirea recipientelor inadecvate, cantitate insuficientă recoltată, recoltare incorectă;
- conservarea necorespunzătoare, netrimiterea în timp util la laborator;
- etichetare incorectă.
Materiale necesare
Pentru toate tipurile de recoltare se
pregatesc urmatoarele materiale:
- coprocultor steril;
- prosop de hârtie/hârtie igienică;
- ploscă;
- mănuşi de unică folosință.
44
Prelevarea probelor
A) RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN COPROPARAZITOLOGIC
Recoltarea se face din materiile fecale emise spontan fără utilizare de purgative uleioase sau laxative pe baza
de cărbune.
Pregătirea pacientului şi recoltarea
- se întruieşte pacientul să-şi spele mâinile;
- se explică pacientul necesitatea folosirii mânuşilor;
- este intruit să elimine în ploscă sau într-un recipient curat (de exemplu
oliţă la domiciliu);
- recoltează cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente (circa 5gr) din
diferite zone suspecte (mucozităţi, produse nedigerate);
- se intoduce linguriţa coprocultorului fără mediu de transport în
colector şi se închide; - se îndepărtează mănuşile; - se spală mâinile;
- se etichetează recipientul cu numele pacientului data, ora recoltării, examenul cerut;
- se trimite la laborator în maxim 4 ore de la recoltare;
- daca nu este posibil se pastrează la +4 grade celsius şi se trimite la laborator în maxim 24ore.
Observații - Dacă pacientul nu este capabil să recolteze se instruiește o persoană din familie.
- La pacientul internat incapabil să recolteze, prelevarea se face de către o persoană instruită sau de către
un asistent medical.
- Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan consecutive (daca
pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare zi; dacă are două scaune în aceași zi se aduc
ambele probe în recipiente diferite și încă o probă din ziua a doua).
B) RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU COPROCULTURĂ
(EXAMEN BACTERIOLOGIC)
Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor
etiologici motiv pentru care prelevarea trebuie făcută cât mai
aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament
antimicrobian. La indicația medicului, se poate recolta și în
timpul terapiei, cu mențiunea medicamentului admninistrat.
Pentru verificarea eficienței tratamentului antibiotic/antifungic,
materiile fecale se recoltează după 7 zile de la ultima doză de
medicament administrată. Prelevarea se face din scaunul emis
spontan sau direct din rect.
coprocultor
Prelevarea din scaun emis spontan
conţine mediu de transport Cary-Blair
- se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de
45
materii fecale este frecventă;
- se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din material plastic
sau carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu uşurinţă după folosire;
- în lipsa acestora se foloseste un vas de metal dezinfectat prin fierbere;
- pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defectat;
- scaunul se recoltează în coprocultor (conţine mediu de transport Cary-Blair).
- se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului în mod deosebit prelevarea fâcandu-se din
porțiuni lichide mucoase sau sarghinolente dacă există;
- se introduce în recipient şi se amestecă cu acesta pentru a se asigura viabilitatea microbilor până la
prelucrarea probei.
- cantitatea recoltată este 3-5 cm3; nu se introduce o cantitate mai mare de fecale în recipient, deoarece
doar proba aflată în lichid este stabilă.
- se poate păstra 24h la temperatura camerei (nu în frigider)
- se transportă proba la laborator.
- se recomandă în infecţii la purtătorii de shigella sau sallmonela: prelevarea se poate face cu sonda Nelaton
sau cu tampoane adecvate.
Prelevarea rectală - Recoltarea
cu sonda Nelaton
Material necesar
- sonde nelaton sterile nr (14-16);
- seringă de 10 ml sterilă;
- mănuşi de unica folosinţă;
- eprubete.
Sonda urinara NELATON
- se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
- se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele, nu se folosesc geluri
lubrifiante;
- se fixează seringa la capătul sondei și se execută 1-2 aspirații;
- se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.
46
Prelevarea rectală - Recoltarea cu ajutorul tamponului steril
Materiale necesare
- tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine ataşat pentru a nu permite retenţia intrarectală. Se pot
folosi tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de conservare;
- ser fiziologic steril;
- mănusi de unică folosinţă;
Pregatirea pacientului - se face toaleta ano-perineală;
- se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii - se spală mâinile;
- se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
- tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
- se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
- se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.
Observații Scaunul recoltat se trimite imediat la laborator după etichetarea corespunzatoare.
Nu se congelează. Conservarea se face, dacă este cazul, în soluţia tampon.
C) DETERMINAREA SÂNGERĂRII OCULTE ÎN SCAUN = PROBA ADLER
Indicaţii: - anemie cu etiologie necunoscută;
- screening la persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani şi antecedente heredo-colaterale
pentru neoplasm gastrointestinal.
Materiale necesare - coprocultor;
- mănuşi de unică folosinţă;
- teste colorimetrice.
- este instruit ca cel puţin 3 zile înainte să nu consume carne roşie, să nu ia medicamente pe baza de fier;
- se obţin informaţii dacă pacientul a prezentat gingivoragii, extracţii dentare, epistaxis;
- dacă a folosit vitamina C rezultatele pot fi fals negative.
- materiile fecale se pot recolta ca şi pentru celelalte probe;
- se pot folosi teste colorimetrice la care rezultatele se obţin imediat:
- Testul hemocult constă în aplicarea a doua picături de reactiv pe o hârtie din guiac cu materii fecale; în
prezenţa sângelui în scaun apare colorarea în albastru;
- Testul cu tableta presupune plasarea unei probe de scaun pe hârtia developatoare, aplicarea unei tablete pe
materiile fecale şi adaugarea a 2-3 picături de apă. Prezenţa sângelui determină modificarea culorilor.
47
D) DETERMINAREA LIPIDELOR ÎN MATERII FECALE
(ABSORŢIA ŞI DIGESTIA LIPIDELOR)
Examenul studiază absorţia intestinală insuficientă pancreatică, și permite monitorizarea terapiei.
Materiale necesare
- collector se folosește recipient special (coprocultor) fără mediu de transport
- teste.
- se recomandă pacientului să nu se consume băuturi alcoolice și se va respecta următorul regim alimentar
zilnic: 50-150 g unt, 150-200 g carne roşie, 500 ml lapte dulce, 200-300 g cartofi, 100 g pâine, timp de 3
zile înainte de recoltare
- nu se fac clisme;
- nu se dau laxative;
- nu se pun supozitoare.
- se recoltează scaunele emise în 3 zile consecutive;
- se notează data şi ora la care a fost obţinut fiecare eşantion;
- probele recoltate se trimit imediat la laborator.
Prezenţa lipidelor în scaun arată maldigestie şi malabsorţie, se numeşte steatoree
3.RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN, RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMEN

CITOLOGIC, BACTERIOLOGIC
A) RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN (PROCEDURI PAG 66)
Scop / Indicaţii
- izolarea şi identificarea germenilor care populează nazofaringele în vederea stabilirii diagnosticului sau a
stării de purtător;
- stabilirea sensibilităţii la antibiotice;
- monitorizarea tratamentului.
- se oferă pacientului instrucţiuni clare, precise, adaptate nivelului de înţelegere;
- în cazul în care pacientul este copil instruirea trebuie făcută aparţinătorului;
- se recomandă efectuarea recoltării înaintea administrării antibioticelor deoarece modifică rezultatele;
- în dimineaţa recoltării pacientul: - nu mănâncă, nu bea;
- nu face gargară, nu-şi instilează picături în nas;
- nu-şi face igiena orală;
48
- se atenţionează pacientul că este posibil să aibă senzaţie de vomă.
Erori de recoltare
- nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie determină
contaminarea probei;
- folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia dezvoltării
germenilor;
- atingerea limbii sau buzelor, a dinţilor cu tamponul poate
modifica rezultatul datorită germenilor existenţi în aceste zone;
- atingerea luetei (uvula) poate declanşa reflexul de vomă.
Materiale necesare
- tavă pentru materiale;
- eprubetă cu tampon steril;
- spatulă linguală sterilă;
- mască de protecţie;
- colector pentru materiale;
- etichete.
Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura;
- pacientul este rugat să colaboreze şi să respecte întocmai sfaturile celui care recoltează;
- dacă pacientul este un copil, poziţia sa va fi asigurată de aparţinător sau altă persoană;
- se orientează pacientul cu faţa spre lumină, în poziţie şezând pentru a asigura o mai bună vizibilitate a
zonei;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se pune masca de protecţie;
- pacientul este invitat să deschidă larg gura, să inspire adânc şi să
stea nemişcat;
- se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă;
- cu ajutorul spatulei se apasă limba;
- se şterge depozitul faringian şi amigdalian, orice zonă inflamată sau ulcerată;
- se retrage tamponul cu atenţie pentru a nu atinge limba, dinţii si buzele;
- se introduce imediat tamponul în eprubeta protectoare;
- se etichetează şi se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat medicamente, ce fel.
Colectarea materialelor folosite
49
- materialele folosite au un potenţial infecţios ridicat şi se colectează conform precauţiilor universale.
Observații Pentru recoltarea secreţiei nazale se foloseşte un tampon steril flexibil care se introduce în
narină şi se şterg pereţii laterali. https://youtu.be/tTM_YzJILP4
B) RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE

https://www.youtube.com/watch?v=Vs9DWzuvXUc
Scop/ Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea sensibilităţii acestora faţă de
antibiotice;
- diagnosticarea tuberculozei;
- identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice.
Tipuri de examene
- examen bacteriologic; - examen citologic.
Materiale necesare
- recipient steril cu capac etanş; - pungi din material plastic; - mănuşi de unică folosinţă; -
- soluţie salină; - apă simplă; - pahar de unică folosinţă;
- colector pentru materialele folosite.
- se explică pacientului importanţa efectuării determinării şi a respectării instrucţiunilor;
- se informează că proba se recoltează dimineaţa, deoarece se atenţionează pacientul să nu mănânce, să nu
fumeze, să nu-şi instileze picături în nas, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi clătească gura cu soluţii
dezinfectante (apă de gură) înainte de recoltare;
- se informează pacientul că dacă va fi nevoie se va apela la metode care să stimuleze expectoraţia şi se
obţine colaborarea;
- testul se efectuează înaintea administrării de antibiotice.
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- pacientul este rugat să-şi clătească gura cu apă sau soluţie salină pentru a nu contamina sputa cu bacterii
din cavitatea bucală;
- pacientul aşezat pe scaun sau în ortostatism este rugat să respire adânc de 2-3 ori şi apoi să tuşească
puternic;
- sputa eliminată (echivalentul cel puţin al unei linguriţe) se colectează direct în recipientul steril;
- folosind mănuşi de protecţie se închide recipientul, se şterge exteriorul cu un şerveţel şi se introduce într-o
pungă de material plastic;
- se etichetează produsul şi se trimite la laborator;
50
- după recoltare se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.
Dacă pacientul nu expectorează suficient
- se administrează 2 pahare cu apă care fluidifică secreţiile;
- se apelează la umidificarea aerului din încăpere, folosirea aerosolilor;
- la recomandarea medicului se administrează un expectorant cu cel puţin 2 ore înainte de recoltare;
- la recomandarea medicului se apelează la alte metode de recoltare:
- aspiraţie transtraheală folosind un cateter subţire sau seringă;
- spălătură bronşică efectuată în timpul bronhoscopiei.
Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor
- se colectează materialele în containere speciale conform precauţiilor universale; - se spală mâinile;
- se atenţionează pacientul să colecteze sputa în continuare în recipientul oferit de personalul de îngrijire.
Erori de recoltare
- sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu respectă recomandările
- sputa este amestecată cu voma declanşată în timpul episodului de tuse
- produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării
Observații
Pentru examenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite.
Pentru bacilul Koch se recoltează 3-5 probe matinale.
4. RECOLTAREA SECREŢIILR PURULENTE DIN LEZIUNI

Scop/ Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infectarea plăgii;
- stabilirea sensibilităţii germenilor faţă de antibiotice.
Materiale necesare
- pense sterile; - comprese;
- soluţii dezinfectante; - mănuşi sterile; - pipete;
- tampoane sterile, ansă de platină; - lame de sticlă, lampă de spirt.
Pregătirea pacientului - se anunţă pacientul, se explică necesitatea examenului;
- se informează pacientul că este posibil ca procedura să fie dureroasă;
- se aşează pacientul într-o poziţie comodă în funcţie de localizarea leziunii;
- se asigură intimitatea pacientului.
- se verifică prescripţia medicală; - se spală mâinile; - se îmbracă mănuşi sterile;
- se curăţă suprafaţa leziunii prin absorbţie cu comprese sterile;
- se recoltează din secreţie: - prin aspiraţie cu o pipetă sterilă; - cu ansa de platină sterilizată;
51
- cu tampon steril;
- se realizează 2-3 frotiuri; - produsul aspirat sau tamponul se introduc într-o eprubetă sterilă.
Îngrijirea pacientului după recoltare - se pansează leziunea; - se monitorizează pacientul în continuare.
Colectarea materialelor Se face conform protocolului.
6. RECOLTAREA VARSATURILOR PENTRU EXAMEN TOXICOLOGIC
52
7. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
Se respectă protocolul laboratorului!
Scopul / Indicaţii - screening;
- stabilirea diagnosticului şi monitorizarea răspunsului terapeutic;
- stabilirea diagnosticului şi diferenţierea tipului de anemie;
- identificarea tulburărilor de coagulare, monitorizarea hemostazei, a statusului trombolitic;
- evaluarea preoperatorie;
- identificarea tulburărilor metabolice şi endocrine.
Modalităţi de recoltare - puncţia capilară;
- puncţia venoasă;
- puncţia arterială (este de competența medicului);
- alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din scalp.
Tipuri de examene - examene hematologice, coagulare; - examene biochimice;
- examene imunologice; - examene bacteriologice;
- examene virusologice; - examene parazitologice.
Pregătirea pacientului - Reguli generale
- se oferă pacientului instrucţiuni simple, precise, adaptate nivelului de înţelegere, evitând termeni medicali;
- se explică necesitatea examenului - se obţine consimţământul;
- se informează pacientul cu privire la orarul recoltărilor în raport cu celelalte activităţi din secţie (servirea mesei,
administrarea medicamentelor, efectuarea altor investigaţii);
- se instruieşte pacientul cu privire la restricţiile alimentare, perioada de post (ore), eventuala întrerupere a unor
medicamente la recomandarea medicului. Majoritatea testelor se recoltează în condiţii bazale (pe nemâncate,
dimineaţa devreme, după trezire şi la minim 8 ore de la ultima masă în condiţii de repaus fizic şi psihic);
- se identifică eventuale alergii la substanţe dezinfectante, latex;
- se combate anxietatea; - se oferă informaţii cu privire la timpul necesar până la obţinerea rezultatelor.
Erori de recoltare
- pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;
- pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind dieta, consumul de medicamente,
postură incorectă;
- manevrare, etichetare incorectă; - recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;
- transport şi conservare necorespunzătoare; - neetanşeizarea recipientelor, contaminarea probelor;
- întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiţii necorespunzătoare;
- nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);
- neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;
53
- menţinerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate (produce hemoconcentraţie,
modificarea proteinelor plasmatice, activarea plachetelor);
Observații Medicul identifică medicamente cunoscute a interacţiona cu metodele de testare (anticoagulante,
anticonvulsivante, antihipertensive, antibiotice, antivirale, hipoglicemiante orale, hormoni, medicamente
psihotrope) şi hotărăşte dacă trebuie întrerupte şi cu cât timp înainte!
Materiale necesare
Material pentru puncţie - seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturaşi (butterfly);
- vacuumuri adecvate cu sau fără anticoagulant/aditivi în funcţie de probă;
- pansament adeziv;
Material de dezinfecţie - tampoane (vată, tifon); - alcool, betadină; - mănuşi de unică folosinţă;
- garou; - material de protecţie: material impermeabil, aleză/câmp;
- container pentru materiale folosite;
Alte materiale - etichete, cod de bare; - tavă pentru materiale.
Pregătirea materialelor - se pregătesc mai multe vacuumuri pentru a evita unele greşeli;
- se aleg tipurile de vacuumuri în funcţie de tipul de examene:
Tipuri de examene Conținut/anticoagulant Tip de examene
capac roşu fără aditivi, fără anticoagulant examene biochimice, serologice, determinare de
grup sanguin
capac mov EDTA hematologice, HLG
capac negru citrat de Na VSH
capac albastru citrat de Na Hematologie, timp de protrombină, factori ai
coagulării
capac verde heparină biochimie, electroliţi, hormoni, gaze arteriale
capac galben citrat de dextroză hemocultură pentru germeni anaerobi
capac gri hemocultură pentru germeni aerobi
- pentru alcoolemie, determinarea zincului în sânge, a nivelului seric al unor medicamente se preferă recipiente
din sticlă;
- se respectă următoarele instrucţiuni de folosire a vacuumurilor cu aditivi (anticoagulanţi, activatori ai
coagulării): - înaintea folosirii se loveşte uşor vacuumul sub capac pentru a desprinde orice rest de aditiv de
pe pereţii eprubetei;
- pentru a asigura raportul adecvat sânge/aditiv, eprubeta se umple complet lăsându-se un mic
spaţiu liber la polul superior. Dacă această condiţie nu a fost îndeplinită nu se umple cu seringa
deoarece există risc de hemoliză. Se înlocuieşte cu alt vacuum;
- pentru a evita formarea microcheagurilor se amestecă sângele cu anticoagulantul, efectuând 5-6
mişcări de rotaţie asigurând astfel dizolvarea completă a aditivului;
54
- dacă se recoltează mai multe probe, se amestecă fiecare probă imediat după recoltare;
- eprubetele se aşează în stativ în poziţie vertical.
- în cazul vacuumurilor fără anticoagulanţi: - eprubeta se umple complet;
- între momentul recoltării şi efectuarea probei în laborator trebuie să treacă 30-60 minute;
- se respectă ordinea de recoltare:
- flacoane pentru hemoculturi;
- eprubete fără anticoagulant (roşii);
- eprubete cu anticoagulant (albastre);
- eprubete separatoare de ser;
- eprubete cu heparină (verzi);
- eprubete cu EDTA (mov);
- eprubete cu citrat de dextroză (galbene).
Alegerea locului
- pentru puncţia capilară: vârful degetelor medius sau inelar (de la mâna nedominantă), lobul urechii;
- pentru puncţia venoasă: vena de la plica cotului (vena medială, cubitală, cefalică şi bazilică);
Nu se abordează braţul cu fistula arteriovenoasă pentru hemodializă şi cel aflat de aceeaşi parte cu
mastectomia!
Dacă pacientul are montat cateter venos cu

perfuzie i.v. se procedează în unul din următoarele
moduri:
- se puncţionează altă venă. Nu se recoltează din locuri
situate deasupra liniei venoase, există risc de dilataţie;
- se opreşte perfuzia şi se aşteaptă 5 minute;
- se dezinfectează atent capacul cateterului cu betadină şi alcool 70%

- folosind mănuşi sterile se scoate capacul şi se detaşează perfuzorul, se ataşează o seringă de 5-10 ml la
conector; - se aspiră; - primii 5 ml de sânge colectaţi vor fi aruncaţi;
- se clampează cateterul, se ataşează o altă seringă şi se începe colectarea propriu-zisă;
- sângele se transferă în eprubete colectoare;
- se pregăteşte o seringă cu heparină pentru heparinizarea cateterului prin injectare lentă;
- se detaşează seringa; - se reconectează perfuzia.
55
ttps://www.youtube.com/watch?v=n1ppXu4St_Q https://www.youtube.com/watch?v=BV2pRPzYdBk
56
COAGULARE bleu
57
58
59
60
Efectuarea procedurilor de recoltare proceduri pag 49
Puncţia capilară https://youtu.be/Db5gR3GzssI?t=71 https://youtu.be/9FaPN8yjdsE
Scop: obţinerea unei cantităţi mici de sânge pentru un număr limitat de analize (HLG, Hb, glicemie capilară).
Materiale necesare
- Pentru puncţie:
- ace sterile sau lanţetă sterilă;
- tuburi, pipete, lame de sticlă pentru frotiu;
- hârtie de filtru;
- Pentru dezinfecţie şi protecţie:
- tavă pentru materiale;
- soluţii dezinfectante;
- tampoane de vată, comprese de tifon;
- container pentru ace, colector pentru celelalte materiale folosite
- se identifică pacientul;
- se informează şi se explică procedura (înţepătura poate fi dureroasă);
- se obţine consimţământul;
- se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
- şezând cu mâna sprijinită; - decubit dorsal;
- se alege locul în funcţie de vârstă şi proba cerută: adult - pulpa degetului inelar sau mijlociu;
- lobul urechii;
copil - faţa plantară a halucelui;
sugar - călcâi.
61
- se verifică recomandarea medicală;
- se spală mâinile, se dezinfectează;
- se îmbracă mănuşi de protecţie;
- se masează uşor locul înţepăturii;
- se dezinfectează locul;
- se aşteaptă evaporarea soluţiei;
- cu o mişcare rapidă, perpendiculară se înţeapă locul
pătrunzând la 2-3 mm profunzime;
- se şterge prima picătură cu o compresă de tifon sau
hârtie de filtru;
- se recoltează începând cu a doua picătură în funcţie de
examenul solicitat;
- dacă fluxul e redus nu se presează zona existând risc de
diluare prin lichid tisular;
- tuburile colectoare trebuie ţinute orizontal pentru a
preveni introducerea bulelor de aer, iar microcontainerele
înclinate în jos pentru a facilita curgerea sângelui din
dispozitivul colector;
- pentru realizarea frotiurilor se lasă o picătură să cadă pe
o lamă curată, degresată şi se întinde cu o lamă înclinată
la 45°, exercitând o forţă moderată (efectuată corect, are o
culoare uniformă);
- la terminarea recoltării se presează uşor locul înțepăturii cu o compresă de tifon steril până la oprirea sângerării;
- la nevoie se aplică un mic pansament adeziv;
- frotiurile şi tuburile colectoare se trimit etichetate la laborator, unele rezultate (glicemia capilară) se citesc
imediat; https://youtu.be/2wUANV3A9lI
- materialele folosite se colectează conform precauţiilor universale; - se dezbracă mănuşile; - se spală mâinile.
62
Puncţia venoasă proceduri pag 51 https://www.youtube.com/watch?v=n1ppXu4St_Q
Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de laborator,
evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în circulaţia venoasă. este metoda cea mai
folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta o cantitate suficientă de sânge.
Scop - prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul unui ac steril în
vederea examinării în laborator.
Materiale necesare - garou; - mănuşi de unică folosinţă; - seringi;
- vacuumuri; - ace pentru seringi; - o canulă Butterfly;
- tampoane, comprese de bumbac; - soluţii dezinfectante: betadină sau alcool
70% (alcoolul nu este folosit pentru recoltarea alcoolemiei);
- etichete/cod de bare; - muşama, aleză; - pansament adeziv;
- recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.
- se identifică pacientul; - se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
- se atenţionează pacientul că înţepătura este dureroasă şi este necesar să colaboreze;
- persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a evita/combate anxietatea;
- se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge, dacă a simţit leşin, transpiraţie, greaţă, vărsături;
- se verifică dacă a respectat condiţiile impuse de recoltare: persoana nu a mâncat şi n-a băut cel puţin 8 ore dacă
examenul le necesită sau a întrerupt administrarea medicamentelor la recomandarea medicului;
- se obţine consimţământul informat;
- se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal
sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit; - se examinează calitatea venelor şi se alege locul.
Efectuarea puncţiei
- se spală mâinile şi se pun mânuşile;
- se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
- se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi bazilică); venele antebraţului
şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;
- se selectează venele uzuale;
- dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
- se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
- se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
- se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
- se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau dezinfectant;
- se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);
63
Recoltarea sângelui venos prin sistem
VACUTAINER se realizează prin puncţie
venoasă. Sistemul Vacutainer reprezintă o
metoda de recoltare de sânge pentru analize
de laborator care asigura confortul
bolnavului, calitatea probei recoltate si
securitatea personalului medical.
Materiale necesare
 Ac de puncție cu infiletare
 Tub holter la care se atașează acul de puncție
 Vacutainere (cu dopuri de diverse culori în funcție
de analiză)
 Tampoane de vată Alcool Taviță renală
Garou Plasturi
Culori Vacutainere
-rosu si portocaliu – utilizate la recoltări biochimice
-bleu – pentru teste de coagulare, fibrinogen, Tq.
Conține citrat de sodiu
-verde – pentru recoltări biochimice –
Conține heparină
-mov – pentru determinări hematologice
Conține soluție EDTA
-negru – pentru VSH
-gri – glicemie
- se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului
necolorat al acului dublu (care acoperă partea de ac în înveliş
de cauciuc/prin răsucire uşoară;
- se înşurubează bine în holder;
Obligatoriu desigilarea acului se face
- se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în
în prezenta pacientului, după ce i s-a
jos;
- se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei; arătat faptul ca este steril/sigilat
- se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând transportul germenilor spre
locul înţepăturii);
- se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon; - se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
64
- se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a evita accidentele
determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
- se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcţie de calibrul şi
profunzimea venei;
- după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în lumenul vasului 1-2 cm.;
- se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe marginea holderului până
ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona
centrală a capacului);
- vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
- se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
- când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac (apăsând cu degetul mare
bordura holderului);
- se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de recoltare;
- tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec omogen.
Observații:
În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus.
Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-puncţiei.
Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos.
După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă. aplicandu-se un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se
retrage brusc acul; Se menţine tamponul cca. 5 minute fără a se îndoi braţul, pentru a se preveni
extravazarea sângelui în țesuturile din jur;
Puncţia arterială – Rolul asistentului medical https://youtu.be/Emi9FTLTzW8 proceduri pag. 53

Procedura este de competenţa medicului!
Scopul: recoltarea sângelui arterial pentru analiza gazelor în vederea evaluării funcţiei respiratorii şi măsurarea
echilibrului acido-bazic.
Locul puncţiei: - arterele: radială, brahială sau femurală.
- seringă specială care conţine 0,2 ml heparină, fără aer;
- ac adaptat (culoare bleu, 0,6 mm diametru, 25 mm lungime);
- anestezic pomadă sau lidocaină 1-2% (seringă, ace pentru
administrare);
65
- material de dezinfecţie: tampoane, soluţie dezinfectantă (conform protocolului din secţie);
- comprese sterile; - mănuşi de unică folosinţă; - tăviţă renală;
- pansament adeziv; - colector pentru ace folosite.
- se anunţă pacientul, se explică importanţa, necesitatea şi modul de realizare;
- se instalează confortabil, în decubit, cu braţul în extensie, mâna sprijinită pe pat cu palma în sus;
- este avertizat că va fi simţi o durere mai mult decât la puncţia venoasă;
- este rugat să colaboreze, să nu se mişte;
- medicul realizează anestezia locală.
Efectuarea puncţiei de către medic
- medicul evaluează circulaţia prin testul Allen (comprimă arterele ulnară şi radială în porţiunea inferioară a
antebraţului aplicând 2 degete);
- se face anestezia cu lidocaină;
- se înmânează medicului seringa pentru recoltarea sângelui
având grijă să nu conţină bule de aer;
- medicul efectuează puncţia;
- se extrage cantitatea necesară de sânge;
- se retrage acul aplicând un tampon şi comprimând locul 3-5
minute;
- se acoperă vârful seringii cu un capac şi se balansează uşor pentru a mixa sângele cu heparina;
- sângele recoltat se trimite imediat la laborator în cel mult 30 minute.
Îngrijirea pacientului după puncţie
- pe locul puncţiei se aplică un pansament adeziv având grijă să nu se realizeze un tur complet pentru a nu bloca
circulaţia;
- se supraveghează să nu facă hematom;
- se întreabă pacientul dacă prezintă durere, furnicături, reducerea mobilităţii.
66
ADMINISTRAREA DE MEDICAMENTE INTRAVENOASE PE INJECTOMAT
Pentru obţinerea unei concentraţii
constante a unui medicament (mai ales dacă
medicamentul are un timp de înjumătăţire scurt)
este necesară administrarea continuă care se
poate face cu ajutorul seringii automate
(injectomat) sau administrarea în perfuzie.
Administrarea cu ajutorul seringii
automate prezintă avantajul că necesită o
cantitate mai mică de solvent pentru diluţia
medicamentului, fapt important mai ales la
pacienţii cu hipervolemie.
Reguli generale de pregătire şi administrare https://youtu.be/0qclYoPPjP8 injectomat
1) Verificarea instrumentelor
- se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, tubulaturii conectoare, robineţilor şi data de
expirare a sterilităţii;
- se controlează funcţionalitatea injectomatului şi se alege tipul de seringă compatibil cu injectomatul.
2) Utilizarea de materiale sterile: tampoane de vată, tifon, mănuşi de protecţie.
3) Verificarea medicamentelor de injectat:
- se controlează eticheta şi nu se va folosi medicamentul al cărui ambalaj nu are etichetă sau are termenul de
valabilitate expirat;
- soluţiile injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără precipitate;
- substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile injectabile; acestea din urmă trebuie să fie bine
agitate înainte de utilizare;
- fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate; acest lucru nu este valabil şi pentru flacoanele
închise cu dop de cauciuc.
4) Încărcarea seringilor:
- exteriorul fiolei se dezinfectează cu alcool;
- fiola se rupe la nivelul punctului sau gulerului (este bine ca vârful fiolei să fie rupt cu ajutorul unui tampon
de vată pentru a evita rănirea degetelor); dacă pătrund cioburi în interior, fiola se aruncă;
- scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în aşa fel încât săse păstreze integritatea amboului, apoi se
scoate acul acoperit de teaca de protecţie şi se ataşează la amboul seringii
- se scoate teaca de pe ac, se introduce acul în fiolă şi se aspirăsoluţia din seringă având grijă ca vârful acului
să fie sub nivelul lichidului pentru a nu aspira aer; pentru a nu atinge cu acul fundul fiolei, fiola se va înclina
67
progresiv cu vârful în jos pe măsură ce se goleşte; soluţiile uleioase, care se încarcă cu greu în seringă, pot fi
uşor încălzite în apă caldă pentru a le fluidifica;
- flacoanele închise cu dop de cauciuc se dezinfectează cu alcool; după ce soluţia dezinfectantă s-a uscat la
suprafaţa dopului, se încarcă seringa cu o cantitate de aer egala cu aceea a lichidului pe care vrem să îl
scoatem din flacon (sau cu o cantitate de solvent - NaCl 0,9% sau Glucoza 5% - dacă în flacon se găseşte
pulbere; se introduce solventul în flacon, se aspiră din flacon o cantitate de aer egală cu cea a solventului şi
se agită flaconul până la dizolvarea pulberii); acul se introduce prin dopul de cauciuc până sub nivelul
dopului (nu mai profund) şi se introduce aerul în flacon; se răstoarnă flaconul ţinând acul sub nivelul
lichidului şi se aspiră; dacă se folosesc mai multe flacoane se foloseşte câte un ac pentru fiecare flacon;
- nu se recomandă încărcarea seringilor fără ac, prin introducerea directa a amboului în fiolă, deoarece
sterilitatea este deficitară;
5) Conectarea seringii la canulă/cateter
a) tubulatura conectoare:
- se deschide ambalajul tubului conector (se preferă tuburile cu dimetru redus/capacitate redusă);
- acul seringii încărcate se scoate cu o pensă sterilă (nu se recapişonează pentru a fi apoi îndepărtat cu
mâna);
- se ataşează tubul conector la amboul seringii şi cu seringa orientată cu amboul în sus (pentru îndepărtarea
aerului) se injectează până când soluţia ajunge la capătul liber al tubului conector;
b) robinetul se scoate din ambalaj; aerul se va scoate prin injectare de NaCl 0,9% pe una din ramuri până ce
se exteriorizează lichid pe celelalte două ramuri; apoi comutatorul se pune în poziţie intermediară (toate
ramurile închise) pentru a evita ieşirea lichidului şi pătrunderea aerului;
c) "vehiculul":
- deoarece ritmul de administrare cu seringa automată este redus, existând riscul colmatării
canulei/cateterului, se recomandă folosirea unei soluţii cu ritm mai rapid de administrare care să vehiculeze
medicamentul în circulaţia sanguină;"vehiculul" trebuie să fie compatibil cu medicamentul;
d) administrarea medicamentului cu seringa automată:
- se ataşează trusa de perfuzie a "vehiculului" la robinet;
- se ataşează robinetul la capătul liber al tubului conector;
- se ataşează robinetul la canulă/cateter;
- se pune comutatorul robinetului în poziţia care permite comunicarea "vehiculului" cu sângele pacientului,
tubul conector fiind blocat, şi se porneşte perfuzarea "vehiculului";
- se aşează seringa încărcată în injectomat şi se setează la injectomat (în funcţie de complexitatea acestuia):
tipul de seringă, volumul seringii, denumirea medicamentului, ritmul de injectare;
- se porneşte injectomatul şi se deschide ramura robinetului corespunzătoare tubului conector (braţele
comutatorului vor fi orientate spre canulă/cateter, trusă de perfuzie, tub conector);
68
- la terminarea conţinutului seringii se recomandă folosirea unui nou set seringă+tub conector pentru
continuarea tratamentului.
Complicaţii locale
1) Injectarea paravenoasă produce tumefiere locală, durere care se intensifică dacă se continuă
administrarea, reducerea ritmului de perfuzie a "vehiculului", creşterea presiunii la injectare, imposibilitatea
de a aspira sânge de pe canula; dacă se injectează substanţe iritante apar dureri foarte 50 accentuate iar
reacţia locală poate merge până la necroze extinse; din acest motiv substanţele iritante şi cele
vasoconstrictoare se administrează pe cateter central.
Tratament: oprirea administrării şi îndepărtarea canulei; în cazul soluţiilor iritante se recomanda infiltrarea
regiunii cu NaCl 0,9% pentru diluarea substanţei iritante, aplicare de comprese sterile, administrare de
analgetice
2) Hematomul (prezenţa de infiltrat sanguin la nivelul locului de puncţie) se produce de regulă în momentul
abordului vascular; Tratament: îndepărtarea canulei şi compresiune locală cu pansament steril;
3) Tromboflebita produce tumefacţie locală, roşeaţă (uneori se poate observa un cordon dur, roşietic, ce
corespunde traiectului venos), căldură, durere, reducerea ritmului de perfuzie, cianoza extremităţii.
Tratament: îndepărtarea canulei, aplicarea de heparină local (Lioton sau Hepatrombin), comprese reci,
analgetice. Dacă tromboflebita este profundă se administrează heparinoterapie intravenos.
4) Infecţia locală produce local roşeaţă, tumefacţie, durere, exsudat purulent.
Tratament: îndepărtarea canulei, antiseptic local, antibiotic sistemic dacă este necesar.
5) Spasmul vascular (contracţia involuntară a venei) este cauzat de injectarea prea rapidă a unei substanţe
iritante; local se constată reducerea ratei de infuzie şi durere. Tratament: administrarea de Xilină pe canulă.
6) Lărgirea orificiului de puncţie cu exteriorizarea lichidului injectat, apare după câteva zile de la montarea
canulei (de regulă în plica cotului) la pacienţi agitaţi cu obstrucţie venoasă (contracţie musculară, decubit,
tromboflebită). Prevenire: schimbarea canulei la 2-3 zile, evitarea montării canulei în plicile de flexiun.
Tratament: îndepărtarea canulei şi aplicarea de pansament steril.
Complicatii sistemice
1) Infecţia de cateter cu bacteriemie se manifestă clinic prin febră, alterarea stării generale, polipnee,
tahicardie. Tratament: local + antibioterapie sistemica; suprimarea cateterului venos.
2) Embolia gazoasă: injectarea intravenoasă de cantităţi mici de aer nu produce tulburări clinic manifeste;
cantităţi mai mari de aer pot produce alterarea bruscă a stării generale, dispnee, cianoza, wheezing, tuse,
palpitaţii, tahicardie, distensia venelor jugulare, anxietate, ameţeli, cefalee, confuzie, convulsii, comă.
Tratament: poziţia Trendelenburg, oxigenoterapie; în cazurile severe intubaţie orotraheală, ventilaţie
mecanică, tratament inotrop.
3) Embolizarea cateterului (desprinderea unei bucăţi din canulă / cateter şi embolizarea în circulaţia
pulmonară). Simptomele şi tratamentul sunt asemănătoare trombembolismului pulmonar.
69
4) Anafilaxia: se produce prin injectarea intravenoasă a unei substanţe alergizante. Clinic se manifestă prin
alterarea stării generale, anxietate, palpitaţii, hipotensiune, tahicardie, rash cutanat, bronhospasm.
Tratament: reechilibrare volemică, adrenalină, corticosteroizi, oxigenoterapie.
Administrarea neadecvata a medicamentelor cu injectomatul
- malfuncţia injectomatului;
- prepararea incorectă a concentraţiei soluţiilor;
- manipularea nesterilă a soluţiilor şi instrumentelor;
- setarea incorectă a tipului/volumului seringii, a ritmului de injectare;
- poziţionarea incorectă a robinetului:
- închis spre canulă: soluţiile injectate pătrund în trusa de perfuzie a “vehiculului”;
- închis spre seringă; creşterea presiunii la injectare, oprirea seringii şi declanşarea alarmei.
CATETERUL VENOS CENTRAL https://youtu.be/91Py3aXBUtU

Este un dispozitiv venos steril, făcut din cauciuc poliuretanic sau silicon. Cateterul venos central este
inserat printr-o vena mare, cum ar fi subclavia sau jugulara, iar varful său ajunge în vena cava
superioară.
Cateterul venos central se montează de către medic

Oferind acces la venele centrale, terapia prin cateter venos central are anumite beneficii:
 Cateterul venos central permite monitorizarea presiunii venoase centrale (care indica volumul
sangvin), recoltarea de analize de laborator, făra a mai fi nevoie de puncționare.
 Cateterul venos central permite administrarea unor cantități crescute de fluide în urgențe sau
când scăderea circulației venoase periferice face imposibil accesul la venele periferice.
 Cateterul venos central este folosit la pacienții care necesita tratament intravenos îndelungat și
la pacienții care necesită nutriție parenterală.
70
Terapia venoasa centrala are și dezavantaje prin faptul ca are un risc crescut de complicații
(pneumotorax, sepsis, formarea de trombi, perforarea de organe si vase), scade gradul de mobilizare al
pacientului, este dificil de efectuat, este mai costisitoare decât terapia venoasă periferică.
Cateterul venos central este inserat de către medic, ajutat de asistenta medicală.
Scoaterea cateterului este o manevră sterilă și poate fi efectuată și de către asistentă. Se va

proceda la îndepartarea cateterului fie la terminarea terapiei, fie din cauze care necesită această decizie
(semne de infecție la nivelul inserției, de exemplu, când capătul cateterului, tăiat cu o foarfecă sterilă,
va fi trimis la laborator pentru a fi analizat).
71
Pentru inserția cateterului venos central:
· manuși sterile, halate, măști
· paduri alcoolizate
· perfuzoare
· solutii normal saline Pentru verificarea și spalarea cateterului:
· unguent cu antibiotic daca este necesar · soluție normal salină sau soluție diluată de
· seringi de diverse dimensiuni heparină
· xilina 1% · paduri alcoolizate
· fire de sutură · alcool 70%
· 2 catetere venoase centrale
· foarfeca sterilă
· comprese sterile
· fixator transparent și semipermeabil
· soluție diluată de heparină
· leucoplast și etichete
Pentru îndepărtarea cateterului venos central:
· manuși
· pensă sterilă
· bisturiu
· paduri alcoolizate Pregatirea echipamentului
· comprese serile · se cere confirmarea medicului privitoare la
· pansament transparent și semipermebil mărimea cateterului ales (de obicei se folosesc
· unguent cu betadină catetere 14 G sau 16 G)
· foarfecă sterilă și recipient pentru cultura · se selectează soluțile de administrat care se vor
vârfului cateterului, dacă este necesar atasa la cateterul venos central
Cateterul venos central va fi ales în funcție de · se etichetează soluțiile
terapia care se vrea inițiată.
De cele mai multe ori cateterul venos central este
livrat ca un set care conține toate materialele
necesare montării sale, mai putin soluțiile saline
Tehnica și rolul asistentului medical
· se confirmă identitatea pacientului · se spală mâinile
· se obține consimțământul pacientului sau familiei
· se va explica procedura pacientului și i se va răspunde la întrebările pe care le are
· se face anamneza referitoare la istoricul alergenic al pacientului la iod, latex, xilină
· se pune pacientul in pozitie Trendelenburg pentru a se dilata venele și pentru a reduce riscul de
embolism
· se va așeza o aleza rulata pe lungime intre umerii pacientului atunci când se va insera cateterul prin
subclavie si sub umărul opus pentru a tine gatul in extensie si a avea o buna vizibilitate a zonei atunci
când se inserează prin jugulara
· se așază o aleza desfăcuta sub capul si gatul pacientului pentru a împiedica murdărirea patului
· se poziționează capul pacientului in partea opusa intervenției pentru a preveni posibila contaminare cu
agenți aerieni patogeni si pentru a face zona mai accesibila
· se pregătește zona de intervenție (sa nu aibă par; se va rade pacientul cu o seara înainte daca este
necesar pentru a nu se interveni pe pielea iritata ceea ce ar creste riscul de infecție)
· se pune un câmp steril pe măsuța de lucru pe care se așază materialele
· medicul își va pune masca, mânuși sterile si halat
· se dezinfectează locul zonei de inserție cu mișcări viguroase
· medicul va acoperi capul si gatul pacientului cu un câmp steril decupat in mijloc, lăsând deschizătura
câmpului peste zona de intervenție
72
· se oferă medicului seringa cu xilina pentru a efectua anestezia locala
· se deschide si se oferă medicului in mod steril cutia cu cateterul venos central
· in timpul cat medicul introduce cateterul venos central, asistenta va pregăti soluția de perfuzat pentru
a fi atașata imediat la cateter
· după ce medicul introduce cateterul si ii atașează soluția perfuzabilă pregătită, se va regla rata de
administrare a perfuziei pentru a menține permeabilitatea cateterului daca este necesar, sau se
heparinizează, se clampează si pune dopul. Cateterul venos central poate avea o cale, doua sau trei, in
funcție de ceea ce se dorește
· medicul va coase urechile cateterului la piele pentru a-l fixa
· se poate confirma radiologic amplasarea corecta a cateterului daca se dorește
· se acoperă cateterul venos central cu un fixator transparent si semipermeabil, după ce se dezinfectează
si se curăță zona, si se lasă sa se usuce. In primele 24 de ore poate apărea o secreție sero-sanguinolenta
normal · se va eticheta data efectuării inserției cateterului, pansamentului
· se aseaza pacientul intr-o pozitie confortabila si se reevalueaza starea sa generala
· pentru a mentine permeabilitatea si buna functionare a cateterului pe care se adminstreaza intermitent
medicatie, acesta trebuie spalat in mod regulat pe toate caile sale cu solutie diluata de heparina (se
recomanda dilutii de 10 pana la 100 unitati pe ml) sau cu solutie normal salina
· pentru a spala caile cateterului, se va dezinfecta cu alcool 70% capacul si se va indeparta, apoi prin
tehnica sterila se va atasa seringa si se va injecta solutia indicata dupa ce se aspira initial pentru
confirmarea pozitionarii corecte a cateterului cat si a permeabilitatii sale
Îndepartarea cateterului
· se explica procedura pacientului
· este nevoie de inca o asistenta in eventualitatea in care apare sangerare masiva deoarece este dificil de
facut compresie pe subclavie, de exemplu
· se aseaza pacientul lungit cu fata in sus pentru a preveni embolismul
· se spala mainile si se pun manusi nesterile si masca
· se intrerupe orice perfuzie · se indeparteaza si se arunca pansamentul vechi
· se pun manusi sterile · se inspecteaza zona pentru a vedea daca apar semne de drenaj si inflamatie
· se taie firele de sutura cu o pensa sterila si un bisturiu
· se scoate cateterul venos central printr-o miscare inceata si uniforma
· se aplica unguent cu betadina la locul insertiei pentru a-l acoperi si a preveni contaminarea
· se acopera apoi cu o compresa si apoi se aplica un fixator transparent si semipermeabil peste
compresa
· se eticheteaza fixatorul cu data si ora indepartarii cateterului si efectuarea pansamentului
· se va tine pansamentul pana cand apare epitelizarea
· se inspecteaza cateterul indepartat pentru a vedea daca nu s-a sectionat vreo parte si a intrat in
circulatia sangvina a pacientului. Daca se suspecteaza acest lucru se va anunta medicul imediat si se va
monitoriza cu atentie pacientul
· daca se suspecteaza infectie, se va taia cu o foarfeca sterila varful cateterului si se va duce la
laborator intr-un recipient specific, steril, pentru analizare
· materialele folosite si cele indepartate se vor descarca in recipientele de colectare a deseurilor
specifice fiecaruia in parte
Observatii
· pana cand se va confirma radiologic plasarea corecta a cateterului se poate porni perfuzia cu glucoza
5% sau solutie normal salina, sau se va spala cateterul cu solutie diluata de heparina
· pacientul va trebui monitorizat cu atentie pentru a observa precoce semnele de embolism (paloare
apoi cianoza, dispnee, tuse, tahicardie pana la sincopa si soc). Daca apar aceste semne pacientul va fi
pus in pozitia Trendelenburg, intors pe partea stanga si se va anunta medicul imediat
73
· dupa insertie se va monitoriza pacientul pentru a depista precoce semnele de pneumotorax (respiratii
scurte, miscari inegale ale pieptului, tahicardie, durere in piept). Daca apar aceste semne va fi chemat
medicul imediat
· pentru a preveni embolia se vor clapa intotdeauna caile cateterului sau pacientul va fi invatat sa
faca manevra Valsalva (cresterea presiunii intratoracice reduce riscul emboliei in
timpul insertiei sau indepartarii cateterului. Astfel se cere pacientului sa inspire adanc, sa tina aerul 10
secunde apoi sa expire si apoi sa respire linistit, normal. Aceasta manevra, Valsalva, creste presiunea
intratoracica, de la un nivel normal de 3-4 mm Hg la 60 mmHg sau mai mult, scade pulsul si
intoarcerea sangelui la inima si creste presiunea venoasa)
· se schimba pansamentul din comprese la fiecare 48 ore iar fixatorul transparent la 3 pana la 7 zile sau
ori de cate ori devine ineficient , murdar sau ud.
. se schimba perfuzorul la fiecare 72 ore si solutiile perfuzbile de lunga durata la fiecare 24 ore.
. toate aceste manevre se fac folosind tehnici sterile.
. se verifica periodic locul de insertie pentru a observa din timp semele de inflamare, deconectare,
roseata, drenaj, etc
Complicații Infectii Pneumotorax Embolie Tromboza
(pot fi prevenite prin efectuarea corecta a tehnicilor strict sterile de insertie, indepartare si manevrare a
cateterului venos central)
CAMERA IMPLANTABILA
ac pentru camera implantabila
Ce este camera de chimioterapie? Camera implantabila este un sistem de acces venos ce se

monteaza integral sub piele. Acest sistem are la baza o camera imbracata intr-o membrana de silicon care,
printr-un conector, se prelungeste cu un tub flexibil ce va ajunge la nivelul unei vene mari cum ar fi vena
jugulara sau vena cubclavie.
Ce presupune montarea camerei de chimioterapie? Camera implantabila se monteaza sub piele,
in cadrul unei interventii chirurgicale simple, minim invaziva, nedureroasa, care dureaza cca 15-20 minute.
Procedura se efectueaza sub anestezie locala, riscurile sunt minime iar pacientul este externat dupa cateva
ore. Locul de implantare este ales de medicul care face interventia in functie de anatomia pacientului. Cel
mai frecvent aceasta este pozitionata la nivelul partii superioare a hemitoracelui drept.
Ce beneficii aduce camera pentru chimioterapie?
74
• Aduce confort sportit in cursul administrarii tratamentului;
• Reduce timpul de obtinere al accesului venos;
• Permite administrarea unor scheme de tratament lungi – cu perfuzare continua;
• Minimizeaza riscul de patrundere a citostaticului in tesuturi si afectare ulterioara a acestora (ce poate
merge pana la necroza);
• Elimina disconfortul estetic si durerea, neplaceri date de punctionarea venoasa repetitiva de la nivelul
mainilor si antebratelor;
• Asigura acces venos pe o perioada indelungata (pana la 5 ani).
Ce dezavantajele aduce camera de chimioterapie?
• Riscurile asociate interventiei de montare; • Mic disconfort la nivel local - pana la 2 zile dupa montare;
• Risc de infectie in cazul nerespectarii protocoalelor de manevrare si asepsie;
• Risc blocare prin formarea de cheaguri in cazul neheparinizarii corespunzatoare;
• Necesitatea de intretinere a camerei;
• Limitarea activitatii fizice ce presupune efort sporit pe zona de insertie a cateterului.
Recoltarea sangelui pentru examene serologice:
Examenele serologice cerceteaza prezenta sau absenta anticorpilor in serul bolnavilor.

Aceste examinari se utilizeaza in diagnosticarea bolilor infectioase (tifosul exantematic, febra tifoida,
sifilisul, etc).
Recoltarea sangelui se face prin punctie venoasa direct in eprubeta (fara seringa) intr-o cantitate de 5-
10 ml de sange. Dupa coagulare, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei si dupa 30 min se decanteaza
serul intr-o eprubeta, direct sau prin aspirare cu o pipeta Pasteur sterila. Serul nehemolizat are culoare
galbuie iar cel hemolizat are culoarea roz.
-R.Weill-Felix-pentru diagnosticul tifosului exantematic
-R.de precipitare sau floculare ca: Citochol, Kahn, Meinikè si R. de microfloculare pe lama VDRL-in
diagnosticul sifilisului
-R. de fixare a complementului R Bordet-Wassermann,pentru diagnosticul sifilisului
-Dozarea antistreptolizinelor ASLO-diagnosticarea RAA-scarlatina
-R.Waler-Rose-diagnosticarea P.R.(poliartrita reumatoida)
-R.de hemaglutinare,hemaglutinoinhibare-diagnosticarea unor viroze
-R.Widal si aglutinarea „Vi″- in diagnosticul febrei tifoide si paratifoide
75
HEMOCULTURA
capac galben citrat de dextroză hemocultură pentru germeni anaerobi
capac gri hemocultură pentru germeni aerobi
Tipul de Precizări speciale Observaţii
vacuum
Flacoane - se recoltează cel puţin 10-15 ml sânge Materiale necesare
speciale - se transportă la laborator în cel mult 30 - 2 flacoane cu medii de cultură(pentru germeni aerobi
pentru minute şi anaerobi )
aceste - recoltarea se face înaintea începerii - ac holder
probe tratamentului cu antibiotice - materiale de dezinfecţie: soluţii, tampoane
- în recoltarea setului de probe, eprubetele - comprese sterile, mănuşi sterile
pentru hemocultură se umplu primele - câmp steril, mască, tavă medicală
- probele nu se ţin la frigider, pot fi păstrate Pregătirea pacientului
cel mult o oră la temperatura camerei - se explică procedura
- se notează pe buletin germenii suspectaţi - se obţine consimţământul
pentru alegerea mediului de cultură adecvat - se spală locul puncţiei cu apă şi săpun
- recoltarea se face în timpul puseului febril - se dezinfectează locul
- se spală mâinile cu apă şi săpun
HEMOCU LTURA
- se dezinfectează - se izolează locul cu câmp steril

- se aplică garoul - se dezinfectează locul
- se puncţionează vena
- acul se adaptează la flacon - se recoltează sânge;
-se va schimba acul cu care se face transferul sangelui
in al 2 lea flacon
76
12.4 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA I.D.R. LA TUBERCULINĂ
https://youtu.be/6XSXEiciXWA
Introducerea în stratul dermic, a unei cantităţi mici de tuberculină, cu ajutorul unei seringi speciale şi a
unui ac steril. Indicaţii: - supravegherea validităţii vaccinării antituberculoase prin BCG;
- depistarea cazurilor de tuberculoză.
Principii tehnice: Tuberculina este un filtrat obţinut din cultura de bacili Koch. Orice alergie la tuberculină arată,
de fapt, un contact prealabil al pacientului cu bacilul Koch (primo-infecţia bacilară) sau cu bacilul Calmette -
Guerin (vaccinarea BCG). Pentru a releva această alergie este suficient să punem în contact organismul
pacientului cu o mică cantitate de tuberculină. Acest lucru se realizează prin I.D.R. la tuberculină sau Reacţia
Mantoux. Doza de tuberculină administrată este de 10-50 unităţi.
Pregătirea pacientului:
- se explică în termeni accesibili procedura şi se
obţine consimţământul informat;
- se descoperă membrul superior stâng sau numai
antebraţul.
Efectuarea procedurii:
- se alege zona pentru injecţie;
- se dezinfectează pielea;
- se injectează strict i.d. 0,1ml tuberculină până se formează o papulă cu diametrul de 5-6 mm; nu se
tamponează, nu se freacă locul inoculării;
- se educă pacientul să nu se scarpine, să nu se spele pentru a nu influenţa reacţia locală; - se citeşte, prin
măsurare, reacţia locală, la 72 de ore după inoculare.
Interpretarea rezultatelor :
Reacţia negativă - dacă la locul inoculării nu apare nici un halou, culoarea şi aspectul pielii fiind nemodificate;
această reacţie negativă înseamnă că pacientul n-a avut nici un contact cu bacilul koch sau cu bacili de tip
Calmette - Guerin.
Reacţie pozitivă - se produce aşa-zisul „viraj tuberculinic”, când la locul inoculării diametrul induraţiei
depăşeşte 5-6mm. În acest caz se recomandă radiografie pulmonară pentru decelarea eventualelor leziuni produse
de infecţia bacilară. Pacientul este luat în evidenţa TBC şi se aplică măsuri de izolare şi de prevenire a răspândirii
infecţiei la cei din jur.
Interpretarea rezultatului testului cutanat la PPD
DIMENSIUNI REZULTAT INTRADERMOREACŢIE
< 5 mm NEGATIV
5-9 mm NEGATIV în general
dar
POZITIV: subiecţi infectaţi cu HIV/SIDA, imunodeprimaţi
> =10 mm POZITIV
77
16.1 GLICEMIA CAPILARĂ PROCEDURI PAG. 195
Scop - controlul rapid al glicemiei când se impun decizii;
- autocontrolul în cadrul monitorizării DZ insulino-dependent şi insulino necesitant
Medicul specialist stabileşte orarul şi frecvenţa determinărilor glicemiei.
Indicaţii
- în DZ1 determinările se efectuează zilnic preprandial şi postprandial (la 2 ore după masă) şi ori de câte ori
intervin evenimente neprevăzute care modifică orarul şi dozele de insulină (în consecinţă alimentaţia);
- cel puţin o dată pe săptămână se face profil
glicemic (determinări preprandial, postprandial şi
la 3 dimineaţa);
profilul glicemic cu 8 glicemii, se determina astfel:
inainte de fiecare injectie de insulina intre orele:
7:00 – 7:30, 13:00 – 13:30, 19:00 – 19:30 si 22:00
– 22:30, adica 4 masuratori), plus la 2 ore dupa
cele 3 mese principale (3 masuratori), plus inca o
glicemie la ora 3 noaptea (1 masuratoare).
- în DZ2 determinările se fac săptămânal
78
- pacientul este instruit să-şi determine singur glicemia folosind glucometrul;
- pacientul este avertizat că tehnica determinării poate varia uşor în funcţie de aparat;
- dacă pacientul are tulburări de vedere (retinopatie) determinarea va fi făcută de un aparţinător instruit sau
de asistenta medicală.
Materiale necesare
- glucometru;
- teste reactive (bandelete, stripsuri);
- ace speciale atraumatice;
- tampoane uscate.
- se şterge pentru a usca foarte bine pielea (pe pielea umedă nu se
formează picătura);
- se înţeapă lateral la nivelul ultimei falange;
- se şterge prima picătură cu un tampon uscat;
- se formează a doua picătură care este depusă cu precizie prin
atingerea capătului reactiv al bandeletei;
- din momentul atingerii bandeletei cu picătura de sânge începe
cronometrarea timpului;
- fiecare tip de bandelete reactive este însoţit de un protocol de
lucru (pentru citire vizuală sau electronică).
Observații
- testele trebuie să fie în termen de valabilitate, data fiind înscrisă
pe flacon
- se păstrează intre 2-300;
- scoatera fiecărei bandelete (test) este urmată de închiderea etanşă a flaconului, interiorul flaconului fiind
menţinut uscat
- capatul reactiv al bandeletei nu trebuie atins;
- fiecare tip de bandeleta este specifică unui anumit tip de glucometru;
- glicemia recoltată din sânge capilar este cu aproximativ 20 mg mai mare decât cea recoltată din sângele
venos.
VALORILE GLICEMICE NORMALE INDIFERENT DE MOMENTUL RECOLTĂRII SUNT CUPRINSE
ÎNTRE 60-110 mg/dl
79
16.2 TESTUL TOLERANŢEI LA GLUCOZĂ-ORAL (T.T.G.O) - proceduri pag. 196
Scop - testarea toleranţei la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet zaharat la persoanele la care
glicemia bazală (preprandială, a jeun) este între 110-126 mg%.
Indicaţii
- suspiciune de diabet zaharat (retinopatie, neuropatie, nefropatie), nivele ale glucozei serice “a jeun” sau
postptandială la limită;
- antecedente familiale de diabet; - obezitate importantă; - istoric de infecţii;
- gravidă (săpt.24-28 de gestaţie) cu istoric familial de diabet sau avort spontan, făt macrosom (peste 4000 g)
în antecedente.
Materiale necesare
- doză standard: - 75 g glucoză dizolvată în 300 ml apă pentru adulţi;
- 1,75 g/kg corp (greutatea ideală) fără a depăşi 75 gr. la copil;
- seringi, ace, flacoane sau vacuteinere pentru recoltarea sângelui (capac gri sau roşu pentru a evita
hemoliza);
- flacoane pentru urină.
- se explică necesitatea efectuării probei şi modul de derulare;
- se informează că ingerarea soluţiei de glucoză se face în 5 minute;
- se obţin eventuale informaţii despre regimuri de slăbire;
- se evită stresul;
- se informează pacientul că este posibil să apară ameţeli, tremor, anxietate, transpiraţii care trebuie
semnalate;
- se instruieşte să nu mănânce cel puţin 10 ore, să nu fumeze, să nu bea ceai sau cafea;
- este atenţionat că restricţiile se menţin pe timpul desfăşurării probei;
- înaintea probei nu se impun restricţii alimentare, pacientul consumă minim 150 g hidrocarbonate;
- în timpul probei, pacientul stă în repaus.
Efectuarea probei (orar de desfăşurare 7,30-10,00)
Ora 7,30: - se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- se recoltează sânge pentru glicemia a jeun
- se administrează soluţia de glucoză (300 ml. apă + 75 g glucoză) pe care pacientul o bea în 5 minute;
- se notează timpul din momentul primei înghiţituri;
- pacientul rămâne în repaus, nu consumă alimente, nu fumează. Poate să bea apă;
După 2 ore (9,30) - se recoltează sânge pentru glicemie;
- se etichetează probele şi se trimit la laborator.
80
Daca glicemia la 2 ore este
 Intre 120-200 mg/dl = toleranta scazuta la glucoza
 Mai mare sau egala cu 200 mg/dl = diabet zaharat
Notă: Recoltarea se poate face şi la 1 oră dacă medicul solicită
Îngrijirea pacientului după probă

- rămâne sub supraveghere;
- se verifică dacă apar transpiraţii, stare de anxietate, reacţiile fiind mai frecvente la supraponderali şi sunt
determinate de creşterea secreţiei de insulină stimulată de creşterea glicemiei;
Dacă manifestările apar în timpul probei, aceasta se întrerupe, pacientul primeşte mâncare.
Particularităţi la gravidă
- recoltarea sângelui se face la 1, 2 şi 3 ore;
- femeile gravide care nu au prezentat alterarea toleranţei la glucoză înaintea săptămânii 24 vor efectua un
test cu 50 g glucoză / 200 ml apă în săptămânile 24-28;
- dacă glicemia la 1 oră este egală cu 140 mg / dl se efectuează TTGO cu 100 g glucoză.
16.3 DETERMINAREA HEMOGLOBINEI GLICOZILATE (GLICATE)

Se referă la evaluarea pe termen lung a nivelelor serice medii ale glucozei. Asistentul medical
recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă într-un vacuum cu capac gri (mov in functie de cerintele
laboratorului), la recomandarea medicului.
Pacientul poate solicita un serviciu de laborator să determine hemoglobina glicolizată pentru a evalua
valorile medii ale glucozei pe o perioadă de 4 luni.
Valoarea nu este afectată de variaţii pe termen scurt (ex: mese, efort fizic, stres, medicamente
hipoglicemiante).
81
16.4 ADMINISTRAREA INSULINEI proceduri pag. 197
Insulina este un hormon secretat de insulele lui Langerhans
din pancreas. Insulina este cel mai important hormon care participă în
metabolismul glucidelor. Insulina scade concentrația glucozei din
sânge. Antagonistul insulinei este glucagonul.
Scop/indicaţii
https://www.youtube.com/watch?v=QVwPw_PqnGU
- pentru asigurarea supravieţuirii cu diabet zaharat tip 1;
- pentru controlul glicemiilor la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 când
antidiabeticile orale combinate cu dieta nu ating obiectivele
terapeutice;
- episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, avc, infecţii
moderate sau severe);
- pre-; intra- şi post operator când se suspendă medicaţia orală;
- insuficienţa hepatică şi renală când antidiabeticile orale sunt contraidicate;
- în diabetul zaharat gestaţional (gravide) care nu se rezolvă prin dietă;
- în urgenţe hiperglicemice: cetoacidoză, hiperglicemie hiperosmolară. (Osmolalitatea se referă la presiunea
osmotică a unei soluții exprimată în miliosmoli (mOsm) pe kilogram de solvent, în timp ce osmolaritatea
reprezintă miliosmoli (mOsm) pe litru de solvent. Hiperosmolaritatea este un dezechilibru hidro-electrolitic,
in care creste osmolaritatea extracelulara, ducand la deshidratare severa. )
82
Tipuri de insulină
Insuline rapide cu acţiune

scurtă, care se folosesc în situaţii
de urgenţă metabolică singurele
care se pot administra I.V.
acţionând în mai puţin de 10
minute (insuline prandiale care se
injectează înaintea meselor);
Insuline intermediare
-cu acţiune prelungită=lenta
(dureaza cateva ore pentru a
ajunge in sistemul sanguin si are
acțiune aproximativ 24 de ore)
-insuline cu acţiune lungă

(insuline bazale care se
administrează dimineaţa şi seara);
83
Insuline premixate (bifazice)
amestec în diferite proporţii de
insulină cu acţiune rapidă şi
insulină cu acţiune intermediară.
Responsabilităţi
Medicul:- stabileşte dozele, tipul
de insulină şi orarul de
administrare, locul administrării
Asistentul medical:
- administrează insulina conform
indicaţiilor;
- instruieşte pacientul cum să-şi facă injecţia cu insulină şi îl asistă pentru stabilirea corectă a dozelor;
- instruieşte pacientul privind modul de păstrare a insulinei,
- instruieşte pacientul privind recunoaşterea semnelor hipoglicemiei.
DENUMIRE ACTIUNE VARF EPUIZARE

ACTRAPID MC- IV 5 minute 30 minute 60–90min
monocomponenta
ACTRAPID HM –de tip uman 6 - 8 ore
Limpede SC 15-30 minute 2-3 ore
HUMULIN – R = rapid
HUMULIN – N = intermediar
INSULATARD HM, SC 1-2 ore 6-8 ore 12 - 16 - 18 ore
MONOTAR HM
HUMULIN – L = lente SC 2 -3 ore 10 -12 ore 24 ore
LENTE – MC, -HM
Neinsulinodependent
SULFAMIDE Inainte de masa
ANTIDIABETICE ORALE Creste secretia de insulina
ADO NU creste secretia de insulina
BIGUAMIDELE Scade absortia intestinala a
glucozei
84
Materiale necesare
- insulină in flacoane, cartuşe sau pen-uri
preumplute;
- seringi pentru insulină (cu capac de 0.25 – 1 ml);
- ace de 12 mm, 8mm, 6mm.
Se instruieşte pacientul cu privire la:
Modul de păstrare a insulinei:
- flacoane, cartuşe, pen-uri nedeschise, se
păstreaza la frigider (departe de congelator, între 2-
8ºC, până la data expirării);
- flacoane, cartuse pen-uri deschise, se păstreaza în
aceleaşi condiţii cel mult 1-2 luni;
- flacoanele se pot păstra şi la temperatura camerei
(între 2-30ºC), fără să fie expuse la lumină, nu mai
mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit, se
pierde valabilitatea.
Verificarea aspectului insulinei
- insulinele rapide au aspect clar, limpede;
- insulinele intermediare sau lente au aspect
lactescent, turbid, fără flocoane.
Insulina cu flocoane nu se administrează;
Pregătirea insulinei în vederea
administrării;
- se scoate insulina din frigider cu 60 minute
înainte, pentru a se încălzi la temperatura camerei;
- insulinele intermediare sau lente se
omogenizează prin culcarea flaconului şi rularea
85
blândă între palme de 30 de ori. agitarea flaconului în poziţie verticală produce bule şi imperfecţiuni la
dozare. dacă insulina nu se omogenizează, nu se administreaza;
- nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri de insulină diferite;
În prezent, există mai multe tipuri de pompe de insulin, acestea se împart în următoarele categorii:
1.Pompele de insulină tradiționale: folosesc un mic tub pentru a
conecta pompa de canulă, iar pompa este ținută în buzunar.
2.Pompele de insulină cu plasture: nu au nevoie de un tub, pentru
că aceste pompe se fixează pe piele, cu un plasture special. Aceste
pompe sunt controlate cu ajutorul unui dispozitiv separat, cu care
sunt conectate wireless.
3.Pompele de insulină conectate la un senzor de glicemie: combină
avantajele unei pompe clasice de insulină cu monitorizarea
permanentă a nivelului glicemiei, asigurată de senzor.
Alegerea locului administrari în concordanţă cu

tipul de insulină şi cu recomandarea medicala
Calea de administrare Calea subcutanată.

- pentru insuline rapide – abdominal – cu excepţia
a 5 cm în jurul ombilicului;
- pentru insuline intermediare: coapsă, fese;
Locul de elecţie pentru administrarea insulinei

Flancurile peretelui abdominal.
Regiunea externă a braţului.
Regiunea anterioară a coapselor.
Regiunea fesieră.
Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului
Factorii care influenţează absorţia insulinei şi, respectiv, orarul meselor
- efortul fizic determină creşterea fluxului sangvin şi, respectiv, a ratei absorbţiei;
- expunerea la căldură (baie, masaj, plajă) favorizează absorbţia mai rapidă şi glucidele se administrează cu
câteva minute mai devreme;
- expunerea la frig produce vasoconstricţie, încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva
minute mai târziu;
86
Tehnica administrării insulinei:
- nu este necesară dezinfecţia cu alcool, dar trebuie
realizată igienizarea locului;
- dacă se foloseşte totusi alcool, se aşteaptă evaporarea;
- se încarcă seringa sau pen-ul cu numărul de unităţi
recomandate;
- pen-urile au avantajul că produc un zgomot pentru
fiecare unitate de insulină, permiţând dozarea de către
persoanele cu probleme de manualitate (tremurături) sau
tulburări de acuitate vizuală, administrarea putându-se face
cu uşurinţă indiferent de locul unde se află pacientul (în
afara domiciliului);
- în regiunea abdominală sau fesieră, injectarea se face în
pliu cutanat, înţeparea fiind realizată în unghi de 90º dacă
ţesutul subcutanat este bine dezvoltat sau în unghi de 45º
la persoanele slabe şi la copii;
- pentru pacienţii slabi şi copii, injectarea se face în zona

deltoidiană sau coapsă, în unghi de 45º;
- se dă drumul pliului după retragerea acului;
- nu se masează locul, deoarece grăbeşte absorbţia;
Importanţa rotaţiei locului de injecţie
- rotaţia se face în aceeaşi arie, pentru a preveni
lipodistrofia (lipohipertrofia = depunere excesivă de
grăsime / lipoatrofia = topirea ţesutului gras subcutanat);
- următoarea injecţie se face la minimul 2 cm de injecţia
anterioară;
87
Respectarea regulilor care favorizează reducerea durerii la injectare
- soluţia se injectează la temperatura camerei (se scoate din frigider cu 60 minute înainte);
- aerul se elimină corect;
- zona se spală sau se dezinfectează cu alcool şi se aşteaptă evaporarea;
- zona trebuie să fie relaxată;
- înţeparea tegumentului se face rapid;
- în timpul injectării nu se schimbă direcţia acului;
- se folosesc ace adecvate, în funcţie de grosimea ţesutului subcutanat (6-8-12-16 mm);
Recunoaşterea hipoglicemiei şi cauzele care o determină:
Simptome în hipoglicemie:
- transpiraţii, piele rece şi umedă; - creşterea presiunii arteriale;
- palpitaţii; - nelinişte;
- tremur; - paloare;
- respiraţie accelerată; - greaţă.
Cauze:
- administrarea unei doze inadecvate de insulină;
- absorbtia inadecvată a insulinei în zona cu hiperdistrofie (încetineşte procesul);
- nerespectarea intervalului dintre administrarea insulinei şi administrarea alimentelor (omiterea meselor,
mai ales a celor de seară);
Măsuri de combatere a hipoglicemiei
- se administrează 10 gr de hidrocarbonaţi absorbabili (suc de fructe, lapte sau fructe).
16.5 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN CETOACIDOZA DIABETICĂ

Cetoacidoza este o stare patologică caracterizată prin perturbări grave ale metabolismului glucidic,
lipidic, protidic, şi hidroelectrolitic. Hiperglicemia este caracteristică cetoacidozei, valoarea depăşeşte 250-
300 mg/dl asociată glicozuriei (apare la glicemie peste 180gr/dl) şi poliurie care antrenează eliminarea de
săruri. Cetoacidoza se poate instala brutal sau lent.
Responsabilităţi
Medicul:- pune diagnosticul, stabileşte planul terapeutic individualizat
Asistentul medical:
- recunoaşte semnele hiperglicemiei;
- aplică tratamentul conform planului terapeutic stabilit de medic;
- supraveghează pacientul.
88
Îngrijirea pacientului:
Recunoaşterea semnelor
- polidipsie; - respiraţie Kussmaul;
- poliurie; - tensiune arterială scazută;
- scădere în greutate; - tahicardie;
- deshidratare; - tulburări ale stării de conştienţă;
- greţuri, vărsături; - comă în cetoacidezele neglijate
- halena acetanomică;
Cauzele declanşatoare ale cetoacidozei şi comei diabetice
- eroarea privind administrarea insulinei (oprirea bruscă, fără aviz medical);
- greşeli repetate de regim alimentar, consum în exces de glucide şi grăsimi;
- creşterea nevoilor de insulină – în cazul unor infecţii curente (respiratorii, urinare, cutanate), stări febrile,
stres, infarct de miocard, accident vascular cerebral;
- tratamente cu medicamente hiperglicemiante (corticoterapia);
Aplicarea recomandărilor medicale
- pacientul trebuie să ajungă urgent la spital;
- se montează o perfuzie cu ser fiziologic pentru a hidrata pacientul;
- in cetoaccidozele incipiente, dacă există toleranţă digestivă, se hidratează pacientul oral cu cantităţi mici,
repetate cu insistenţă;
- medicul specialist instituie tratament cu insulină rapidă în 4 prize pe zi;
- administrarea insulinei rapide se face i.v., i.m. sau s.c. în funcţie de rapiditatea cu care se doreşte instalarea
efectului şi de valoarea glicemiei;
- se scot din alimentaţie lipidele şi proteinele;
- administrarea hidraţilor de carbon (hc) se va face sub formă uşor digestibilă (semilichide, lichide),
cuprinzând lactate, sucuri de fructe, fructe decojite şi pasate, făinoase;
- doza de insulină, calea de administrare şi ritmul sunt hotărâte de către medic;
- menţinerea insulinelor rapide se face până când cetoacidoza dispare şi cauza este înlăturată.
Supravegherea pacientului în timpul episodului cetoacidozic şi după aceea, pentru prevenirea
complicaţiilor
- supravegherea perfuziei;
- durata perfuziei este dictată de reluarea toleranţei digestive;
- lichidele sunt stabilite de medic.
- administrarea de O2 la nevoie
- supravegherea diurezei (eventual sondaj vezical);
89
- recoltarea probelor de laborator în conformitate cu recomandarea medicului: glicemia, glicozuria,
ionograma (poate apărea hipopotasemie);
- se supraveghează respiraţia, ta (risc de colaps, pulsul, stare de conştienţă);
- încălzirea pacientului cu buiote, deoarece pacientul are tendinţa de hipotermie.
16.6 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN HIPOGLICEMIE

Hipoglicemia reprezintă scăderea glicemiei sub 50 mg/dl asociată cu simptome caracteristice care
dispar după administrarea de glucoză. În cazul hipoglicemiei este important să cunoaştem:
- condiţiile de apariţie;
- manifestările clinice şi probele de laborator;
- prevenirea şi tratamentul.
Responsabilităţi
Medicul: - stabileşte diagnosticul de hipoglicemie;
- stabileşte planul terapeutic.
Asistentul medical:
- recunoaşte semnele hipoglicemiei şi identifică cauzele/,
- acordă primul ajutor în caz de hipoglicemie, conform protocoalelor existente şi aplică planul terapeutic;
- supraveghează şi îngrijeşte pacientul.
Îngrijirea pacientului cu hipoglicemie
a) Recunoaşterea semnelor şi
simptomelor hipoglicemiei
Semne şi simptome determinate de
reacţia sistemului nervos simpatic:
- transpiraţii, piele umedă şi rece;
- palpitaţii;
- tremurături;
- respiraţie accelerată
- creşterea tensiunii arteriale;
- nelinişte;
- paloare;
- greaţă uneori.
Semne şi simptome de neuroglicopenie
- foamea;
- astenia;
- senzaţia de cap greu;
90
- cefalee (frontală şi retroorbitară);
- slăbiciune musculară;
- comportament agresiv, tulburări de comportament;
- stare de confuzie;
- amorţeli (parastezii la buze, limbă, uneori la degetele mâinilor);
- tulburări de vedere (vedere dublă, în ceaţă);
- convulsii;
- deficit motor;
- comă, deces
Observații Atrag atenţia anturajului: - paloarea;
- transpiraţiile; - dezorientarea;
- tulburări de comportament; - confuzia;
- tremurăturile; - coma.
- contracţiile;
b) Identificarea cauzelor hipoglicemiei

- excesul de insulină;
- lipsa hidrocarbonatelor sau ingestia insuficientă;
- neadaptarea dozei de insulină la efort sau lipsa consumului suplimentar de glucide;
- doza de insulină inadecvată repartizată pe mese;
- administrarea unor medicamente.
c) Aplicarea planului terapeutic şi combaterea hipoglicemiei în conformitate cu protocoalele de

îngrijire şi de momentul apariţiei semnelor şi simptomelor Dacă glicemia are variaţii de 50-70 mg/dl are
simptome discrete şi apar cu puţin timp înaintea mesei sau gustării:
- se oferă pacientului sau se sfătuieşte să ia 10 gr de glucide sub formă de tablete de glucoză sau zahăr/suc de
fructe;
- se aşteaptă 10-15 minute, apoi se serveşte masa sau gustarea programată.
Daca hipoglicemia apare noaptea:
- se administrează 10-15 g glucoză sau zahăr;
- se continuă supravegherea atentă a pacientului;
Dacă glicemia scade sub 50 mg/dl cu stare de conştienţă păstrată
- se administrează oral 10-20gr glucoza sau zahăr dizolvate în apă şi se va repeta la nevoie;
- hidrocarbonatele rapid absorbite care se administrează în hipoglicemie sunt în ordinea preferinţei: tablete
de glucoză, zahăr, sucuri de fructe îndulcite cu zahăr, băuturi răcoritoare cu zahăr (pepsi, coca-cola, fanta);
91
- la 15-20 minute, se măsoară glicemia şi, dacă nu s-a restabilit, se repetă procedura până la rezolvarea
episodului hipoglicemic;
Dacă pacientul diabetic cu hipoglicemie este confuz, apatic, prezintă lentoare în mişcări şi vorbire:
- este supravegheat permanent de persoanele din anturaj;
- se va aplica tratamentul indicat: administrarea de glucoză sau glucagon.
Dacă pacientul prezintă trismus, nu poate deschide gura, soluţia de glucoză sau zahăr se introduce în
spatiul dintre obraz si arcadele dentare când pacientul are reflex de deglutiţie
- absenţa reflexului de deglutiţie reclamă administrarea de urgenţă a tratamentului injectabil cu glucagon sau
glucoză.
- se foloseşte soluţie de glucoză 10-20% care se injectează strict intravenos de către o asistentă medicală sub
supravegherea unui medic.
Administrarea glucagonului
- poate fi făcută intramuscular în cadranul supero-extern fesier;
- glucagonul (fiola de 1mg) trebuie să fie în termen de valabilitate, se păstrează în frigider;
- fiola de glucagon este însoţită de flaconul cu solvent şi seringă adecvată;
- se introduce aer în flaconul cu solvent;
- se aspiră solventul și se transferă în flaconul cu glucagon;
- se agită blând până se dizolvă;
- se aspiră soluţia; - se injectează.
d) Supravegherea şi educaţia pacientului

Pacientul va fi instruit cum poate preveni hipoglicemia:
- să-şi noteze într-un carnet simptomele care au avertizat hipoglicemia;
- să discute cu medicul cauzele hipoglicemiei care poate modifica schema de tratament;
- să-şi testeze glicemia pentru o anumită perioadă de timp după hipoglicemie;
- să aibă permanent asupra lui tablete de glucoză sau zahăr şi să consume când apar semne de hipoglicemie;
- se evită alimentele grase
- dacă dimineaţa sunt semne de neuroglicopenie, se cercetează glicemia în timpul nopţii;
- să consume un supliment de glucide atunci când face un efort fizic susţinut;
- se ia o gustare mai târziu seara pentru a preveni hipoglicemia nocturnă;
- să schimbe locul injectării pentru evitarea lipodistrofiei hipertrofice care împiedica absorbţia insulinei;
- să-şi controleze glicemia când se urcă la volan sau pe bicicletă şi să înceteze să conducă la cel mai mic
semn de hipoglicemie.
Pacientul trebuie atenţionat că hipoglicemiile severe şi prelungite pot conduce la afectarea
ireversibilă a sistemului nervos.
92
TERAPII VASCULARE proceduri pag. 95
7.1 MONTAREA CATETERULUI VENOS PERIFERIC PENTRU PERFUZII
Constă în puncţionarea unei vene periferice, în condiţii de asepsie riguroasă, şi administrarea unor
soluţii medicamentoase, intermitent sau continuu, în circulaţia venoasă. Acest cateter este lăsat pe loc în
funcţie de nevoi şi/sau în funcţie de durata tratamentului.
Perfuzia intravenoasa = introducerea pe cale parenterala, picatura cu picatura, a solutiei
medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitica, hidroionica si volemica a organismului.
Principii generale
- ablaţia cateterului se face numai la indicaţia medicului;
- retragerea sa va fi imperativă şi imediată înaintea oricărei suspiciuni de inflamaţie sau infecţie a locului
puncţionat sau în cazul unor semne generale de infecţie susceptibile de a fi legate de prezenţa cateterului;
- cateterul nu poate fi menţinut (în condiţii normale, fără complicaţii) mai mult de 96 de ore (8 zile); de
regulă, se schimbă locul inserţiei la 48-72 ore;
- soluţiile de bază cele mai utilizate sunt: clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%, 10%, soluţii hidroelectrolitice
(soluţie ringer):
Tipuri de fluide =izotonice – aceeasi concentratie cu lichidul organismului (plasma)
=hipertonice – concentratie mai mare decat lichidul organismului
=hipotonice – concentratie mai scazuta decat lichidul organismului
93
Nutritia artificiala este aportul calorico-azotat de provenienţă exogenă, administrat pentru a acoperi
necesarul unui bolnav care nu poate să se alimenteze, aport care cuprinde cel puţin 2 din cele 3 principii
alimentare de bază (glucide, lipide, proteine) asociate electroliţilor, vitaminelor şi oligoelementelor. Glucoza
este soluţia cea mai frecvent administrată, în diverse concentraţii, aducând un aport caloric diferit Cantitatea
maximă administrată pe cale parenterală este de 15 g glucoză/kgc/zi tamponată cu 1 unitate insulină la 4 g
glucoză. La bolnavul diabetic tamponarea se va face cu 1 unitate insulină la 2 g glucoză.
Solutie glucoza 10% de 500 ml
100 ml solutie -------------------------------------avem 10 gr. Glucoza
500 ml solutie--------------------------------------avem 500ml sol X 10 gr Glucoza = 50 gr glucoza
100 ml sol
Pacientul fara diabet zaharat Pacientul cu diabet zaharat

4 gr glucoza-------tamponata cu 1UI ins ACTRAPID 2 gr glucoza-------tamponata cu 1UI ins ACTRAPID
50grglucoza---tamponata cu 12,5 UI ins ACTRAPID 50grglucoza-----tamponata cu 25 UI ins ACTRAPID
- toate medicamentele şi soluţiile adăugate dupa montarea perfuzorului se amestecă cu soluţia de bază prin
răsturnări succesive înainte de începerea administrării;
- insulina si sarurile (NaCl, KCL) se adauga inainte de montarea perfuzorului la intreaga cantitate de glucoza
10%, iar medicamentele dupa montarea perfuzorului pentru a evita pierderea din cantitatea de medicamente
- medicamentele adăugate în soluţie trebuie menţionate pe o bandă adezivă lipită pe pungă sau flacon cu
denumirea corectă, cantitatea prescrisă;
- prepararea unei perfuzii mixte şi manipularea ei, trebuie efectuate în condiţii de asepsie deoarece soluţiile
de perfuzie sunt un mediu bun pentru dezvoltarea germenilor;
- se exclud de la amestecuri de orice tip: - sângele şi derivatele de sânge;
- soluţiile de aminoacizi;
- emulsiile lipidice;
- soluţiile concentrate pentru tratament osmotic (manitol, osmofundin);
- soluţii molare pentru corectarea echilibrului acido-bazic (bicarbonat
de sodiu 4,8%, 8,4%, clorură de potasiu 7,45%);
- data expirării unei soluţii trebuie verificată întotdeauna pentru a evita administrarea unei soluţii devenită
inactivă sau toxică;
- sistemul de perfuzie cu filtru de aerisire încorporat în camera de picături, trebuie închis înainte de
introducerea unor soluţii medicamentoase în recipientul de perfuzie, pentru a evita umezirea filtrului cu
lichidul de perfuzie şi a se păstra funcţionalitatea acestuia;
- stabilirea numărului de picături de soluţie pe minut se poate face după următoarele formule:
- număr picături/minut = volumul total/timpul în minute x 3
- număr picături/minut = volumul total al soluției (în ml) x picături/ml sau durata perfuziei (în minute)
94
Exemplu de calculare a numărului de picături după formula a doua:
Volumul total = 1 litru soluţie Glucoză 5%
Durata perfuziei = 24 h (1440 min.)
1 ml. soluţie = 20 picături
Numărul de pic./minut = 1000 ml x 20 / 1440 = 13,88 (cca. 14 pic./ minut)
Indicaţii şi contraindicaţii
Indicaţii terapeutice - hidratare şi aport electrolitic;
- alimentaţie parenterală;
- aport de medicamente;
- transfuzie cu sânge şi derivate de sânge.
Indicaţii pentru diagnostic
- prelevări de sânge, repetate într-un interval de timp scurt;
- administrarea de substanţe de contrast;
Aceste indicaţii trebuie limitate la strictul necesar şi revăzute zilnic în funcţie de starea pacientului, şi
în particular, în funcţie de aptitudinea sa de a primi tratamentul pe cale digestivă.
Constraindicaţii
Contraindicaţii absolute Nu se va puncţiona braţul care: - prezintă fistulă arterio-venoasă;
- implant ortopedic;
- ablaţia ganglionilor axilari.
Contraindicaţii relative În cazul în care: - braţul este paralizat sau traumatizat;

- există leziuni cutanate şi infecţii la locurile de puncţionare.
- se identifică pacientul;
- se informează despre importanţa şi durata procedurii şi eventual despre aspectele legate de imobilizare;
- se abordează de regulă, braţul nedominant al pacientului;
- se instalează confortabil;
- se depilează zona în caz de pilozitate importantă;
- se explică gesturile ce trebuie evitate pentru protejarea abordului venos precum şi simptomele unor
complicaţii potenţiale.
- suport pentru perfuzie la picioarele patului, de preferinţă mobil dacă pacientul este autonom;
- material pentru protecţia patului;
- o pereche de mănuşi de unică folosinţă;
- un garou;
95
- comprese sterile/tampoane de vată;
- soluţii antiseptice iodate sau clorhexidină alcoolică dacă pacientul este alergic la iod;
- pungi cu soluţii de perfuzat, indicate de medic;
- medicamentele prescrise pentru administrarea în perfuzie;
- trusa de perfuzat sterilă cu debitmetru şi una sau mai multe căi de perfuzat;
- robinet trifazic pentru racordarea simultană a 2 perfuzii la aceeaşi linie venoasă;
- catetere / branule de dimensiuni diferite;
- plasturi, pansamente adezive de tip folie sau plasă;
- perne pentru poziţionare, eventual atele pentru o poziţie confortabilă a braţului mai ales la pacienţii agitaţi.
Pregătirea liniei de perfuzie
- se verifică prescripţia medicală;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se adaptează tubulatura principală la punga cu soluţie sterilă;
- se adaugă robinetul la căile de perfuzare a soluţiilor, dacă sunt necesare mai multe derivaţii, apoi
prelungitorul ce va fi adaptat la cateterul / branula endovenoasă;
- se clampează tubul perfuzorului; - se umple camera picurătorului la jumătate;
- se deschide prestubul / clema pentru a purja ansamblul liniei de perfuzat;
- se clampează apoi tubul principal al perfuzorului şi se acoperă steril;
- se datează tubulatura principală şi se schimbă la fiecare 24 h. dacă perfuzia durează mai multe zile.
- se plasează braţul pacientului deasupra materialului de protecţie;
- se cercetează vena de puncţionat luând în calcul principiul progresiei centripete la schimbarea locurilor de
puncţionare;
- se aplică garoul (nu se menţine mai mult de 3 minute) şi se dezinfectează larg zona de puncţionare;
- se face stază venoasă (pulsul arterial periferic se palpează, în caz contrar se mai slăbeşte puţin garoul);
- cu mâna nedominantă se exercită o presiune uşoară asupra pielii pentru a stabiliza vena cercetată;
- se introduce cateterul / branula cu vârful mandrenului orientat în sus şi se puncţionează vena;
- se opreşte înaintarea acului în momentul în care pe ac vine sânge;
- se fixează cu tamponul cateterul în timp ce se retrage mandrenul;
- se desface garoul;
- se aruncă mandrenul în recipientul special;
- se adaptează amboul perfuzorului la branulă;
- se deschide tubul perfuzorului;
96
- se fixează cateterul / branula cu un pansament oclusiv steril, incluzând racordul terminal;
- se adaptează numărul de picături la prescripţia medicală după formule standard;
- se reorganizează locul de muncă;
- se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile;
- se notează procedura în Fişa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
- extravazarea soluţiei în afara venei şi tumefierea dureroasă a zonei;
- necroza ţesutului în caz de extravazare de soluţii hipertone;
- infecţia locală detectată prin semne inflamatorii locale: eritem, durere, căldură locală, tumefacţie şi lezarea
funcţiei segmentului respectiv;
- obstruarea cateterului / branulei cu cheaguri de sânge în absenţa manevrelor standard de întreţinere zilnică;
- edemul pulmonar acut prin hiperhidratare în cazul în care nu se calculează corect numărul de picături pe
minut şi nu se respectă timpul de perfuzare.
97
7.5 TRANSFUZIA SANGUINĂ (Proceduri pag 105 si completari)
Transfuzia este o substitutivă administrată cu scopul de a corecta un deficit congenital sau câştigat în unul
sau mai mulţi constituenţi ai sângelui. Se bazează pe utilizarea de derivate sanguine preparate pornind de la o
donare de sânge efectuată cu respectarea principiilor voluntariatului, benevolatului, anonimatului şi a lipsei de
beneficiu.
Orice indicaţie de administrare a unei terapii transfuzionale, trebuie făcută de un medic şi documentată
în Foaia de observație a pacientului. Responsabilitatea medicului se extinde atât asupra administrării propriu-
zise a produsului sanguin cât şi asupra monitorizării posttransfuzionale a pacientului.
Transfuzia este o metodă terapeutică, care constă în introducerea de sânge și componente sanguine în
sistemul circulator al bolnavului. SCOP: -restabilirea volumului circulant
-înlocuirea factorilor de coagulare
-îmbunătățirea capacității de transport a O2
Tipuri de transfuzie
- Homologă – procedură prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la un donator, este administrat
unui pacient, altul decât donatorul;
- Autologă – procedura prin care un component sanguin / sânge total recoltat de la o persoană, special în acest
scop este administrat aceleiaşi persoane.
Sangele este ţesut lichid care irigă toate
organele şi ţesuturile. Cantitatea de sange din
organism este de 4 - 5 1, din care o parte este sangele
circulant, iar restul de depozit. Sangele este alcătuit
din plasmă şi elemente figurate: eritrocite,
granulocite, limfocite, plasmocite, monocite şi
trombocite.
Fiecare celulă indeplineşte funcţii specifice:
- eritrocitele transportă gazele respiratorii(O2şiCO2),
- trombocitele iau parte la hemostază,
- tradiţional, sub denumirea de leucocite sunt cuprinse celulele sanguine care indeplinesc funcţia de apărare,
- granulocitele (neu-trofile, eozinofile şi bazofile) şi macrofagele asigură fagocitoza,
- monocite
- limfocitele şi plasmocitele produc anticorpi şi formează sistemul imun. Fagocitoza şi imunitatea
sunt mecanismele de bază prin care organismul luptă impotriva a aceea ce este străin (non self).
Clasificarea produselor sanguine = componente sanguine
Prin produs sanguin se înţelege orice substanţă terapeutică preparată din sânge.
98
a)Produse sanguine labile (P.S.L.): sânge total, b) Produse sanguine stabile: produse derivate din
concentrate celulare sanguine, plasmă sânge (albumină, imunoglobulină, concentrate de
Caracteristici factor VIII, factor IX, etc.)
-au valabilitate redusă în timp şi condiţii stricte de Caracteristici
conservare; - valabilitate extinsă în timp;
-administrarea lor la primitor necesită respectarea regulilor - condiţii de conservare mai puţin severe;
imunologice destinate a asigura compatibilitatea între - administrarea lor NU necesită efectuarea
primitor şi unitatea sanguină de transfuzat. prealabilă a testelor de compatibilitate
Indicaţii şi precauţii în utilizarea produselor sanguine proceduri 105…

a) Sânge total
Este recoltat într-un container de plastic steril, apirogen, de unică folosinţă care conţine o soluţie anticoagulantă.
La adult, o unitate de sânge integral are un volum de 400/450/500 ml.
Indicaţii - materie primă pentru componente sanguine în caz de traumatismne, hemoragii sau arsuri.
Precauţii de utilizare:
- compatibilitatea cu primitorul constituie baza selecţiei unei unităţi de sânge total pentru a fi transfuzată
(primitorul cu grupa sanguină A va primi A, B va primi B, AB va primi AB, O va primi O, fiind necesară şi
compatibilitatea de factor Rh.);
- filtru pentru microagregate, obligatoriu de utilizat în timpul transfuziei;
- timp de administrare: în minim 30 min. de la scoaterea din frigider, maxim 4 ore;
- verificarea aspectului pungii şi conţinutului înainte de a fi administrat;
- verificarea valabilităţii (cca.35 zile).
b) Concentrat eritrocitar
Este obţinut din sânge total din care se extrage o parte din plasma unităţii. O unitate adult de concentrat eritrocitar
conţine 200-250 ml, toate eritrocitele din unitatea de sânge total iniţială, majoritatea leucocitelor, şi o cantitate
variabilă de trombocite.
99
Indicaţii:
- anemii;
- hemoragii;
-pierderi sanguine postchirurgicale.
Precauţii în utilizare:
- compatibilitatea cu primitorul (compabilitate O AB şi Rh);
- filtru pentru microagregate obligatoriu în timpul
transfuziei;
- verificarea aspectului pungii şi a conţinutului înainte de a fi
administrat;
- verificarea valabilităţii (cca. 42 zile).
c) Concentrat trombocitar standard

Se obţine prin concentrarea majorităţii trombocitelor dintr-o unitate de sânge total într-un volum redus de plasmă.
O unitate adult conţine 50-60 ml.
Indicaţii: - trombocitopenie severă.
- compatibilitatea O AB şi Rh cu primitorul este indicată dar nu
obligatorie, decât în administrările repetate de trombocite;
- filtru pentru microagregate;
- timp de administrare: max. 20 min./unitate;
administrat;
- verificarea valabilităţii (cca. 5 zile).
d) Concentrat leucocitar
Se obţine din sânge integral din care s-au extras prin citafereză eritrocitele şi 80% din plasmă.
Indicaţii:
- tratarea sepsisului care nu răspunde la tratamentul cu antibiotice şi în granulocitopenii, când se poate administra
o unitate (de obicei 150 ml), zilnic timp de 5 zile sau până la tratarea sepsisului.
- compatibilitate Rh;
- administrare de antipiretic întrucât transfuzia de concentrat leucocitar determină febră şi frisoane;
- agitarea uşoară a flaconului/pungii înainte, pentru omogenizare şi pentru prevenirea conglomerarii celulelor
100
e) Plasmă proaspătă congelată
Se obţine fie dintr-o unitate de sânge total, fie prin plasmafereză. Se congelează la o temperatură (-25°C) şi într-
un interval de timp care permit menţinerea adecvată a factorilor de coagulare în stare funcţională. O unitate
conţine 200-300 ml.
Indicaţii:
- tulburări de coagulare (hemofilie); - şocul postoperator;
- afecţiuni hepatice; - transfuzii masive.
- compatibilitate O AB şi Rh; - filtru pentru microagregate;
- timp de administrare: max. 20 min/unitate;
- se utilizează imediat după dezgheţare (se dezgheaţă într-un
mediu cu temperatură controlată, la 37 °C, în 30 minute);
administrat;
- verificarea valabilităţii (12 luni în caz de conservare la -25 °C).
f) Albumină (proteină plasmatică) în concentraţie de 5%, 25%

Indicaţii:
- tratarea hipoproteinemiei cu sau fără edeme;
- prevenirea hemoconcentraţiei;
- restabilirea volumului circulant în caz de traumatisme, arsuri, infecţii
severe.
Nu este necesară nici un fel de compatibilitate.
Pregătirea Materialelor
- trusă de transfuzat sânge, prevăzută cu filtru pentru microagregate şi cu tub simplu sau în „Y”;
- mănuşi sterile;
- halat curat;
- pungă sau flacon cu Ser fiziologic;
- produsul sanguin: sânge total sau derivate de sânge eliberate de Punctul de transfuzii sanguine (PTS) din spital
pe baza bonului cerere;
- stativ pentru suspendarea pungii cu produsul sanguin;
- echipament pentru montarea branulei, cateterului dacă este necesar
101
GRUPELE SANGUINE Sistemul OAB Fiecare individ are un anumit sistem de aglutinogene, fapt
care împarte oamenii în diferite grupe sanguine. - hematiile (eritrocitele) conţin substanţe numite
aglutinogene=antigen A si B precum si aglutinogenul=factorul Rhesus Rh antigen care se găseşte la
aproximativ 85% din oameni, - iar in ser substanţe numite aglutinine (alfa) α (ANTI-A), (beta) β (ANTI-B),
care sunt anticorpi naturali, denumiţi şi izoanticorpi.
Coexistenta unui aglutinogen aglutinina corespunzatoare (A α, B β) la aceeasi persoana nu este
compatibila cu viata, deoarece prezenta aglutinogenului si aglutininei omoloage produce
aglutinarea=aglomerarea globulelor rosii. Nu exista aglutinine natural specific aglutinogenului Rh. După
repartiţia aglutinogenelor şi aglutininelor se deosebesc patru grupe sanguine.
GRUPA AGLUTINOGEN AGLUTININA DONEAZA PRIMESTE SANGE
Antigen - eritrocit Anticorp - ser SANGE DE LA
O (I) ----- α si β Toti O
A (II) A β A si AB A si O
B (III) B α B si AB B si O
AB (IV) AB ---- AB Toti
102
Grupa O (I) nu are nici un aglutinogen (zero aglutinogen), celelalte au aglutinogen A sau B, sau amandoua- AB. Cei din grupa 0 (I) se numesc
donatori universali, iar cei din grupa AB (IV) primitori universali. Dacă nu se respectă grupele sanguine, in cursul transfuziilor pot apărea accidente de
hemoliză, uneori mortale. Accidente hemolitice mai pot apărea şi la nou-născutul al cărui tată este Rh-pozitiv, şi mama Rh-negativă. Hemo-liza este insă
şi un fenomen normal. Durata vieţii unei hematii fiind de 120 de zile, in fiecare zi se distruge aproximativ o sutime din numărul total al eritrocitelor,
eliberandu-se hemoglobina. in stările patologice, hemoliză se exagerează.
ETAPELE ACTULUI TRANSFUZIONAL
EVALUARE + INDICATIE TRATAMENT TRANSFUZIONAL Evaluarea clinico-biologică a pacientului si stabilirea
indicației de tratament transfuzional revine medicului curant/garda. Decizia privind indicatia adaptata pacientului se va face in
funtie de patologie, varsta, co-morbiditati, plan terapeutic
A.Etapa INFORMARE-CONSIMTAMANT PRESCRIEREA
pretransfuzionala •Responsabil-medic curant/ garda care ia Definitie-consemnarea in FOCG a indicatiei tratament transfuzional, pe baza deciziei
decizia de a indica tratament Responsabil-medic curant/ gardacare iadeciziade a recomandatratament transfuzional
transfuzional Ce se consemneaza? •tip, cantitatea, grup, Rh
•Cand?–inaintea prescrierii propriu-zise •specificatii privind caracteristici CS (DEL, izofenotip, incalzit...
in FOCG •argumente pt. sustinerea deciziei terapeutice
•Ce?-comunică pacientului, •data adm.+/-ora, caracterul de urgenta/standard
apartinătorului sau tutorelui legal •particularitati privind administrarea: ritm, premedicatie, frecventa, etc.
beneficiile si riscurile pe care le implică •verificarea eficacitatii transfuzionale = parametric biologici si clinici de monitorizat,
terapia transfuzionala data, etc.
•Cum?–oral (consemnat in FOCG) + •teste de efectuat in UTS
scris, formular standard atasat la FOCG
103
EVALUARE + INDICATIE Cererea de componente sanguine labile
TRATAMENT TRANSFUZIONAL Formular standard-spital / national
Evaluarea clinico-biologică a pacientului Comenzile pentru transfuzie (bonul cerere sânge) trebuie sa includă:
si stabilirea indicației de tratament -numele și prenumele pacientului și cel putin un număr unic de identificare (CNP);
transfuzional revine medicului -tipul si numarul de unitatide produse sanguine solicitate;
curant/garda. Decizia privind indicatia -data și ora convenite pentru transfuzie;
adaptata pacientului se va face in funtie -cerințe speciale, dacă estre cazul (de exemplu deleucocitat)
de patologie, varsta, co-morbiditati, plan -motivul transfuziei
terapeutic -numele medicului care a indicat transfuzia, semnatura si parafa medicului.
Dezinfectia locului de punctie si punctia venoasa
•Accesul venos va fi rezervat doar pentru transfuzie!!!
•Cateterul venos periferic trebuie sa aibe lumenul minim 20 G.
•Un acces venos prea mic ar putea provoca liza hematiilor din Montarea cateterului venos periferic Tehnică de lucru
sânge!
104
Prelevarea eșantioanelor de sânge
Reguli de bază:
1.Recoltarea pentru examene imunohematologice se face când se cer aceste
examene.
2.Tuburile vechi sau conservate nu se vor folosi pentru examene ulterioare (
dacă este necesară o nouă transfuzie la același pacient a 2-a zi se cere eșantion
nou)
•Responsabil–asistent medical din sectie
•Pasi: a.Identificarea pozitiva a pacientului
b.Pregatirea materialelor pt. recoltare
c.Recoltarea probelor
d.Etichetarea/ ID probelor
Cate 1 pacient o data, DOAR 1 asistenta implicata!
Recoltarea probelor: Identificarea si verificarea probelor primite in UTS

•NU in tuburi preetichetate Responsabil -asistenta UTS:
•DOAR 1 asistenta implicata •Identifică
•ce probe? uzual: 1 tub fara anticoag. + 1 tub cu EDTA sau citrat de Na •Verifică concordanța înregistrării de pe eprubetă cu cu cea de pe bonul cerere
Etichetarea (identificarea probelor) si FOCG
Marcati eprubetele corect si clar, chiar la patul pacientului, imediat •Înregistrează proba în registrul de transfuzie
dupa recoltare: Prezervarea probelor primite în UTS OMS 1224/2006:
-Numele si prenumele pacientului; pastrarea probelor biologice pretransfuzionale si a PSL pe o perioada de 48
-Data nasterii pacientului de ore posttransfuzional, , în spații frigorifice cu această destinație necesară
-Numarul foii de observatie, pentru anchete în caz de reacții transfuzionale imediate
105
-Data si ora recoltarii -Semnatura persoanei care recolteaza proba. păstrarea eşantioanelor din ser sau plasmă recoltate pretransfuzional, în
Transmiterea eșantioanelor la UTS trebuie să se facă însoție de bonul cazul tuturor pacienților transfuzați, pentru o perioadă de minimum 6 luni, în
de cerere sânge pentru verificarea datelor si de FOCG. spații frigorifice (-15 -18 grade C) cu această destinație
!!! Probele incorect etichetate/formularele incomplete NU SE Necesară pentru anchete in caz de reactii adverse tardive (suspiciunea de
ACCEPTA IN UTS! transmiterea maladiilor transmisibile prin sange)
Hemovigilenta Conditii de transport ale produselor
•!!!! Un mare numar de incidente apar in etapa de recoltarea probelor sanguine
pretransfuzionale -urile trebuie să fie transportate
-Inscrierea unor date de identificare eronate pe container (nume,DN, nr. și păstrate în condiții specifice și controlate,
fisa) inclusiv din punct de vedere al temperaturii;
-Intarziere in transportul probelor la UTS -urilor trebuie făcut doar
-Recoltare de la un alt pacient în recipient special, omologat și destinat
-Cerinte speciale neidentificate doar acestui scop;
Condițiile de conservare ale produselor Eticheta de compatibilitate
sanguine ce urmează a fi transfuzate -se efectueaza proba de compabilitate Jeanbreau intre
•Concentratele eritrocitare: 2ºC și 8ºC sangele pacientului/primitorului (se recolteaza 2-3ml
•PPC : -18ºC si-30ºC sange venos) sic el al donatorului (sangele din punga)
•CTS și CTU: 18-22ºC, cu agitare -se incalzeste sangele la temperatura corpului
permanentă; Pe fiecare unitate de PSL livrată se lipește eticheta de
Nici un PSL nu poate fi stocat în secția de compatibilitate. Eticheta de compatibilitate conține:
îngrijire! -nume, prenume pacient, -data nasterii,
Orice produs distribuit trebuie să fie -FOCG, sectie, salon; -grup sanguin pacient,
transfuzat sau returnat la UTS în termen -codul unic al unității de sânge,
maximum de 4 ore! -data/ora la care s-a efectuat testul de compatibilitate.
106
CONTROLUL ULTIM Pași importanți: Verificarea unității de sânge
PRETRANSFUZIONAL •Verificarea unitatii de sange Examinare macroscopică:
•Verificarea identitatii pacientului si a produsului •Culoare;
!!!PREZENTA SI inaintea transfuziei •Absenta cheagurilor din unitatea de sange
RESPONSABILITATEA •Verificarea identitatii grupului sanguin la patul •Absenta semnelor care indică fisurarea pungii si
MEDICULUI CURANT bolnavului (cardurile de control pretransfuzional) - scurgerea conținutului.
proba globulara Beth Vincent •Etichetare (eticheta de compatibilitate)
-asistenta care va administra •Verificarea starii pacientului Nu transfuzati daca unitatea de sange nu are aspect
-asistenta sau medic prescriptor –Monitorizarea pacientului normal, daca este deteriorată.
•Efectuarea probei biologice Oelecker Informati imediat serviciul de transfuzie.
Verificarea identității produsului Verificarea Controlul ultim de concordanță

înaintea transfuziei identității ii ce figurează pe etichetă și buletinul de
Se verifică: pacientului livrare cu identitatea primitorului.
•Numărul de identificare de pe unitatea Care este numele tău?
de sânge Care este data ta transfuzională și buletinul de livrare.
•Eticheta de produs și grupa de sânge naștere? de transfuzat, fișa
de pe pungă brățara de transfuzională și buletinul de livrare.
•Data de expirare a produsului sanguin identificare! -FORMULAR DE TRANSFUZIE-FOCG
107
Verificarea identității grupului sanguin la patul bolnavului Ultimul test la patul bolnavului–procedură Materiale necesare:
Cardurile de control pretransfuzional -proba globulară Beth Vincent -cardul de control pretransfuzional -1 segment pilot de la unitatea de sânge
Scop: controlul preliminar al grupei de sânge la patul bolnavului și o -mănuși nesterile -soluție dezinfectantă pentru mâini
analiză de identitate imediat înainte de transfuzie -tampoane de vată cu alcool -1 lancetă -spatule
Ultimul test la patul bolnavului -interpretarea rezultatelor
108
Verificarea starii pacientului Verificare trusa de transfuzie
•Verificare: Unica folosinta, •Apirogena
TEMPERATURA TA •Filtru170-240 microni •Ambalaj intact
AV RITM RESPIRATOR •Termen de valabilitate
DIUREZA STARE GENERALA !!! Timp maxim de folosire: 4 ore
•Consemnare in FOCG / Fisa de monitorizarea !!!Schimbat cel puțin odată la 2-4 unități de sânge.
pacientului transfuzat !!! Trusa noua pt. CONCENTRAT
TROMBOCITAR
B.Etapa Montarea pungii de sânge Tehnică de lucru
transfuzională Agitați ușor punga de sânge pentru omogenizarea conținutului
(administrarea - se spală mâinile, se îmbracă mănuşi sterile;
propriu-zisă) - se deschide trusa de transfuzat şi se adaptează la punga cu Ser fiziologic; dacă transfuzorul are 2 capete (transfuzor în Y), un capăt se
adaptează la punga cu Ser fiziologic iar celălalt capăt la punga cu produsul sanguin;
- se suspendă punga/pungile în stativ;
- se umple camera de picurare la jumătate cu Sef fiziologic, în timp ce tubul racordat la punga cu sânge este închis;
- se elimină aerul de pe antena transfuzorului lăsând să curgă câteva picături din soluţia de Ser fiziologic;
- dacă trusa de transfuzie are un singur tub, se închide prestubul, se schimbă punga cu ser fiziologic cu cea cu sânge;
- se ataşează apoi, prin tehnica aseptică, amboul transfuzorului la branulă sau cateter şi se ajustează ritmul de scurgere în funcţie de
tipul produsului sanguin;
- dacă transfuzorul este în Y, se procedează la fel numai că nu mai este nevoie să se schimbe pungile; în acest
Rupeți orificiul corespunzător al unității de sânge și introduceți acul trusei de transfuzie prin apăsare ușoară și o ușoară rotație
Agățați punga de sânge în stativ și atașați trusa de transfuzie la cateterul venos al pacientului.
109
Produse Sanguine Recomandări
oseste alt abord venos.
Efectuarea probei biologice Oelecker IN VIVO Ultimul test la începerea transfuziei TEHNICA
-asistenta se spala pe maini -imbraca manusile sterile -instaleaza aparatul de transfuzie
-lasa sa se scurga prin picurator primii 20 ml de sange
- regleaza ritmul de scurgere la 10-15 picaturi/minut, timp de 5 minute
-supravegheaza foarte atent pacientul timp de 5 minute
-daca apar semnele incompatibilitatii de grup (senzatie de frig, frison, cefalee, dureri lombare,
tehicardie, urticarie, congestia fetei), intrerupe transfuzia si anunta medical
-daca nu apar semnele incompatibilitatii de grup, introduce din nou 20 ml sange in ritm mai rapid,
dupa care regleaza ritmul la 10-15 picaturi/minut -supravegheaza pacientul timp de 5 minute
-daca nu apar semnele incompatibilitatii de grup, continua transfuzia in ritmul prescris se aplica pe
punga o eticheta cu data si ora la care a inceput transfuzia
110
În fișa de monitorizarea pacientului transfuzat se Incetarea transfuziei
înregistrează: •Scoaterea trusei/ mentinere abord venos (dupa caz)
•data si ora exactăa începerii transfuziei; •Evaluare pacient: TA, AV, T, respiratie, vizual
•data si ora exactă a terminarii transfuziei; •Consemnare Fisa transfuzionala/FOCG
•volumul și tipul tuturor produselor transfuzate; •Stocare temporara punga
•codul unic de donare al produselor transfuzate; •După terminarea transfuziei trebuie să vă puneți mănușile și să aruncați trusa de transfuzie la deșeuri
•orice efecte adverse biologice!
Respectați indicațiile privind limitele de timp •Trusa de transfuzie poate fi o sursă care să favorizeze dezvoltarea bacteriilor. Nu se lasă atașată la
pentru transfuzie! bolnav!
Recomandări practice Când se administrează •Unitățile de sânge cu un conținut restant de 15-20 ml se vor returna la UTS, împreună cu cardul final
mai multe unități de sânge folosiți un aparat de de control ABO și se vor păstra 48 -72 ore după transfuzie.
încălzit sângele pentru a evita hipotermia. •Scop: reverificarea compatibilității transfuzionale în caz de reacții postransfuzionale
Conduita în caz de reacție adversă suspectată OPRIREA IMEDIATA A TRANSFUZIEI

- dacă apar reacţii adverse / semne de incompatibilitate se opreşte transfuzia cu sânge, se continuă
perfuzia cu soluţia salină şi se anunţă imediat medicul;
- riscul de apariţie a reacţiilor adverse este crescut în primele 15 min.;
- nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluţii perfuzabile;
- se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei (febră, frison, erupţie alergică);
- în caz de reacţie adversă se aplică procedura standard;
Pentru orice transfuzie de sânge trebuie să respectăm regulile impuse de sistemul de hemovigilență
pentru a evita apariția accidentelor posttransfuzionale, atât a celor majore legate de eroarea de grupă de
sânge, cât și a accidentelor imunologice întârziate!!!
111
7.6 Protocol de investigare/ înregistrare a unei reacţii acute transfuzionale PROCEDURI 109
- se opreşte transfuzia şi se păstrează abordul venos cu ser fiziologic în timp ce se face o evaluare iniţială a
reacţiei acute;
- se anunţă medicul;
- se raportează imediat toate reacţiile transfuzionale responsabilului cu hemovigilenţa şi centrului de
transfuzii de sânge furnizor;
- se înregistrează în foaia de observaţie a pacientului;
- tipul reacţiei (febrilă, alergică, şoc);
- intervalul între începutul transfuziei şi apariţia reacţiei;
- tipul şi volumul psl transfuzat;
- codurile unice ale psl transfuzate;
- imediat după apariţia reacţiei se recoltează următoarele probe de sânge, se completează formularul de
cerere de analize şi se trimite pts/cts furnizor;
- o probă fără anticoagulant + o probă pe anticoagulant (edta) de la braţul opus;
- hemocultură dacă se suspectează şoc septic;
- unitatea psl + trusa de transfuzie;
- prima emisie de urină post reacţie + proba pretransfuzională a pacientului folosită la determinarea grupei
sanguine şi a compatibilităţii;
- se completează un formular de raportare a reacţiilor transfuzionale;
- după investigaţiile iniţiale se trimit la pts/cts;
- probe de sânge (1+1/edta) recoltate la 12 ore şi 24 ore de la apariţia reacţiei (de la braţul opus);
- toate emisiile de urină (probe + volum) din următoarele 24 ore.
C.Etapa posttransfuzională
Se supravegheaza pacientul in urmatoarele 24-48 ore posttransfuzional
7.7 Autotransfuzia (transfuzia autologă)

Autotransfuzia este reinfuzia propriului sânge după ce a fost colectat şi filtrat.
Este efectuată înainte, în timpul şi după intervenţiile chirurgicale sau traumatisme.
Avantaje
- nu apar reacţii postransfuzionale datorită incompatibilităţilor sau greşelilor de stabilire a grupelor de sânge;
- nu se transmit boli;
- pierderea de sânge este înlocuită imediat;
- sângele autotransfuzat conţine un nivel normal de 2,3 diposfoglicerat care ajută la oxigenarea ţesuturilor.
Linii Directoare
112
- recoltarea de sânge pentru autotransfuzie se poate face preoperator şi este recomandată pacienţilor cu
intervenţii chirurgicale ortopedice, în timpul cărora se pierde mult sânge;
- colectarea de sânge se poate face cu 4 până la 6 săptămâni înainte de operaţie;
- de multe ori, în intervenţiile chirurgicale cu pierderi mari de sânge, se foloseşte un aparat conectat
intraoperator şi postoperator la tubul de dren al plăgii, care preia sângele pacientului, îl procesează şi îl
autotransfuzează;
- trebuie monitorizată şi notată cantitatea de sânge care se autotransfuzează;
- pacienţii care au donat preoperator sânge vor fi sfătuiţi să rămână în repaus la pat încă 10 minute după
donare, să bea cât mai multe lichide în orele imediat următoare;
- pacienţii cu autotransfuzie vor fi monitorizaţi cu atenţie în timpul transfuziei şi după aceea întrucât pot să
apară reacţii vasovagale (hipotensiune, bradicardie şi hipovolemie în special la pacienţii vârstnici).
113
114
115
116
117
118

Plagile Sau Ranile Leziuni Traumatice, Caracterizate Prin Intreruperea Continuitatii Tegumentelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Plagile Sau Ranile Leziuni Traumatice, Caracterizate Prin Intreruperea Continuitatii Tegumentelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NURSING GENERAL II

TEHNICA GENERALĂ A PANSAMENTULUI

In functie de straturile anatomice interesate:

In functie de agentul cauzal

După circumstanţele de producere pot fi:

După timpul scurs de la producere: - recente (sub 6 ore);

Reguli pentru efectuarea unui pansament corect

Bisturiu cu lame diferite Foarfeci chirurgicale

Sonda canelata Stilet butonat

Pensa chirurgicala Pensa anatomica

Fese vata Materiale din tifon

HEP-B BCG DTP Hib VPi ROR DT

SUPRIMAREA FIRELOR DE SUTURA

1.RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR: SUMAR DE URINA, PROBA

3.RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN, RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMEN

B) RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE

4. RECOLTAREA SECREŢIILR PURULENTE DIN LEZIUNI

6. RECOLTAREA VARSATURILOR PENTRU EXAMEN TOXICOLOGIC

Dacă pacientul are montat cateter venos cu

- se dezinfectează atent capacul cateterului cu betadină şi alcool 70%

Puncţia arterială – Rolul asistentului medical https://youtu.be/Emi9FTLTzW8 proceduri pag. 53

CATETERUL VENOS CENTRAL https://youtu.be/91Py3aXBUtU

Cateterul venos central se montează de către medic

Scoaterea cateterului este o manevră sterilă și poate fi efectuată și de către asistentă. Se va

ac pentru camera implantabila

Ce este camera de chimioterapie? Camera implantabila este un sistem de acces venos ce se

Recoltarea sangelui pentru examene serologice:

Examenele serologice cerceteaza prezenta sau absenta anticorpilor in serul bolnavilor.

- se dezinfectează - se izolează locul cu câmp steril

Îngrijirea pacientului după probă

16.3 DETERMINAREA HEMOGLOBINEI GLICOZILATE (GLICATE)

Insuline rapide cu acţiune

-insuline cu acţiune lungă

DENUMIRE ACTIUNE VARF EPUIZARE

Alegerea locului administrari în concordanţă cu

Calea de administrare Calea subcutanată.

Locul de elecţie pentru administrarea insulinei

- pentru pacienţii slabi şi copii, injectarea se face în zona

16.5 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN CETOACIDOZA DIABETICĂ

16.6 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN HIPOGLICEMIE

b) Identificarea cauzelor hipoglicemiei

c) Aplicarea planului terapeutic şi combaterea hipoglicemiei în conformitate cu protocoalele de

d) Supravegherea şi educaţia pacientului

Pacientul fara diabet zaharat Pacientul cu diabet zaharat

Contraindicaţii relative În cazul în care: - braţul este paralizat sau traumatizat;

Indicaţii şi precauţii în utilizarea produselor sanguine proceduri 105…

c) Concentrat trombocitar standard

f) Albumină (proteină plasmatică) în concentraţie de 5%, 25%

AB (IV) AB ---- AB Toti

Recoltarea probelor: Identificarea si verificarea probelor primite in UTS

Verificarea identității produsului Verificarea Controlul ultim de concordanță

Ultimul test la patul bolnavului -interpretarea rezultatelor

oseste alt abord venos.

Conduita în caz de reacție adversă suspectată OPRIREA IMEDIATA A TRANSFUZIEI

7.7 Autotransfuzia (transfuzia autologă)

S-ar putea să vă placă și