 Definiţie

 Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să

absoarbă alimente de bună calitate şi în cantitate
suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea
ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia indispensabilă
unei bune funcţionări.
 Alimentele sunt substanţe complexe pe care omul le
introduce în tubul digestiv, le digera, le absoarbe pentru
energie, biosinteza componentelor celulare, cataliza
biologică şi întreţinerea celorlalte funcţii.
 Scop:
 - să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale;
 - să asigure necesarul energetic de bază al organismului
pentru dezvoltare şi refacere;
 - să asigure şi să favorizeze procesul de vindecare prin
menajarea organelor bolnave şi aport nutritiv necesar
organismului (terapeutic);
 - prevenirea evoluţiei nefavorabile ale unor boli.

 Independenţa în satisfacerea nevoii
 Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o
cantitate adecvată de alimente, conţinând elementele nutritive
indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura alimentelor nutritive sunt în
funcţie de: sex, vârstă, greutate, înălţime, activitatea depusă, starea de
sănătate sau de boală.
 O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari
menţinerii vieţii şi asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii
normale: glucide, proteine, lipide, vitamine, apă, săruri minerale.
 Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală
energetică a organismului.
 Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de
aceea este bine ca 50% din necesităţile calorice ale organismului să se
asigure prin hidraţi de carbon, dacă nu există o contraindicaţie în ceea
ce priveşte aportul lor (diabet zaharat, colită de fermentaţii, obezitate).
 La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie,
denutriţie, afecţiuni hepatice şi renale.
 Necesarul: 4-6 g/ kg corp/24h.
 Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind
substanţele distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în
acelaşi timp, o sursă importantă de energie şi constituie materie primă a
fermenţilor şi a hormonilor.
 Necesarul: 1-1,5 g/ Kg corp/24h.
 Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină
scăderea proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariţia
unei anemii şi, prin reducerea presiunii coloid-osmotice a sângelui, retenţia
apei în organism, cu formare de edeme.
 Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri,
anemii, evacuări pleurale şi abdominale, postoperator.
 Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
 Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi
energetice mari, într-un volum mic. Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră şi
în compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare, iar sub formă
depozitară reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de
susţinere pentru organele interne.
 Necesarul este de 1 - 2 g/ Kg corp/ 24 h.
 Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în
insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor
(insuficienţă pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet zaharat,
obezitate), boli febrile.
 Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită
arderilor exagerate).
 Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului.
Nevoia de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea
îmbolnăvirilor).
 Vitaminele pot fi clasificate în:
 vitamine hidrosolubile,
 vitamine liposolubile.
 Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25
mg vitamina B, 6 mg vitamina B6, 8 mg vitamina PP şi 20 mg vitamina K, ceea
ce se asigură prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de
fructe.
 Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din
organism, sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structurale şi
catalizatoare.
 Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500 -
3000 ml, ele se acoperă prin lichidele ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi
a grăsimilor.
 O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul
sănătos necesită în 24 ore: 4 g Na; 3-4 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
 Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod
proporţionat; altfel, organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
 Status nutriţional IMC (Kg/ m2 )
 Subnutriţie Gr. II <16

 Subnutriţie. Gr I 16-17.9

 Subponderal <18.5

 Slab 18.5-19.9

 Normal 20 – 24.9

 Supraponderal 25.0-29.9

 Obezitate >30.0

 Clasa I 30.0-34.9 Moderată

 Clasa II 35.0-39.9 Severă


 Clasa III >40.0 Foarte severă
 Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

 Factori biologici
 - vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de
perioada de creştere şi dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
 - sugarul are nevoie de 117 kcal/ kg corp în prima jumătate de an şi 108
kcal/ kg corp în a doua jumătate;
 - necesităţile calorice cresc didert proporţional cu vârsta;
 - adolescenţii: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/ zi iar băieţii de 2500-
3000 kcal/ zi;
 - adultul are nevoi nutriţionale relativ stabile ca valoare calorică şi
factori nutritivi. Creşterea încetează iar hrana trebuie adaptată
celorlalte variabile care marchează exitenta unui adult. Nutriţia se
încadrează în paternurile descrise la intervenţiile asistenţei medicale;
 - la varsnic (peste 65 ani) procesele de involuţie limitează necesarul
proteic şi caloric; de asemenea este redus necesarul de vitamine din
grupul B; la femei se recomanda suplimentarea de calciu; datorită
proceselor degenerative alimentaţia trebuie să conţină suolimente
alimentare;
 - activităţi fizice - cu cât activitatea musculară este mai mare, cu atât
creşte metabolismul şi implicit aportul alimentar;
 - activitate profesională;
 - masă corporală;
 - starea de sănătate, dentiţie, deglutiţie, digestie,
absorţie;
 - orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al
meselor este recomandat tuturor indivizilor; intervalul
între mese este în funcţie de vârstă;
 - stări fiziologice particulare:
 - sarcina: în functie de fiecare trimestru de
sarcină; cantitatea de proteine se creşte cu 30g, aportul
de calciu creşte cu 50%, iodul cu 25 mg, viţ A cu 20-25
%, viţ C cu 30%, viatimele din grupul B şi vit D trebuie
asigurate în exces.
 Factori psihologici
 - starea afectivă;
 - emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că
unii indivizi îşi pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai
multe alimente;
 - anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de
securitate, de dragoste şi de bunăstare.
 Factori sociologici
 - climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde
şi nutritive), iar vara, sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate
crescută de lichide;
 - obiceiurile alimentare;
 - statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează
din fragedă copilărie şi, uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un
grup social, sărăcia influenţează negativ satisfacerea nevoii;
 - religia şi tradiţiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii
au anumite ritualuri alimentare: post urmat de sărbători mari,
interzicerea consumului unor alimente (carne de porc, cafea, alcool),
dar şi prepararea şi servirea alimentelor după un anumit ritual;
 - starea materială;
 - obiceiurile alimentare şi preferinţele personale;
 - cultură şi educaţia - alimentaţia este strâns legată de
tradiţiile şi superstiţiile fiecărei culturi.
 Manifestări de independenţă

 Cavitatea bucată
 - dentiţie bună;
 - proteză dentară adaptată şi în stare bună;
 - mucoasa bucală roz şi umedă;
 - limba roz;
 - gingii roz şi aderente dinţilor;
 Masticaţia
 - uşoară, eficace, lentă;
 - gura închisă;
 Reflex de deglutiţie
 - prezent;
 Digestie
 - lentă;
 - nestingherită;
 Deprinderi alimentare
 - programul meselor (3 mese şi 2 gustări);
 - 10 ore repaus nocturn;
 Apetit
 - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin
dorinţa de hrană;
 Foame
 - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
 Saţietate
 - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când
nevoia de hrană este satisfăcută;
 Hidratare
 - consum de lichide în funcţie de nevoie;
 Gust şi valoare acordate mâncării
 - alegerea alimentelor;
 - servirea mesei singur sau în grup;
 - tradiţii;
 - obiceiuri alimentare;
 - educaţie.
 Simţul gustativ
 - trebuie să fie prezent;
 Ingestie de alimente şi de lichide
 - în cantitate şi calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
 Obiceiuri alimentare
 - sănătoase;
 Stare de constituţie
 - normală în raport cu vârsta, sexul.
 Intervenţiile asistenţei medicale pentru menţinerea
independenţei în satisfacerea nevoii
 Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
 - activitate:
 - în repaus, 25 cal. / kg corp/ 24 h;
 - activitate uşoară: 35-40 cal. / kg corp/ 24h;
 - activitate medie: 40-45 cal. / kg corp/ 24 h;
 - activitate intensă: 46-60 cal. / kg corp/ 24 h.
- calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
 se creşte necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
 se scade cu 10-15% pentru vârstnici;
 la femei este cu 10% mai mic decât la bărbat;
 în stările febrile necesarul caloric este mărit cu 10%;
 la sportive, în sarcina, alăptare se creşte necesarul caloric cu 30%.
 - calculează raţia alimentară echilibrată;
 - asigură echilibrul între elementele energetice şi cele
neenergetice (apă, vitamine, săruri minerale);
 - asigură echilibrul între principiile nutritive
fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de carbon, 10 -15%
proteine, 30 - 40% lipide;
 - asigură schimbul între produsele de origine animală
şi vegetală:
 - 60% proteine de origine animală;
 - 40% proteine de origine vegetală;
 - 65% lipide de origine animală;
 - 35% lipide de origine vegetală.
 - asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate
 - calculează numărul de calorii/ kg corp/ 24h în stări
fiziologice: sportivi, sarcină şi alăptare: + 30%
 - raţia alimentară să cuprindă alimente din toate
grupele ghidului alimentar, cunoscând valoarea energetică
a principiilor alimentare:
 - glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
 - lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
 - proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
 - cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale
individului;
 - alege alimentele ţinând seama de preferinţele,
deprinderile şi nevoile pacientului;
 - înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform
echivalenţelor cantitative şi calitative ale diferitelor
principii alimentare.
 DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

 Când această nevoie nu este satisfăcută, survin
următoarele probleme de dependenţă:
 1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit
(mai puţin decât necesarul organismului)
 2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus
(mai mult decât necesarul organismului)
 3. Intoleranţa digestivă

 Surse de dificultate

 Surse de ordin fizic
 - alterarea mucoaselor căilor degestive şi a
peristaltismululi intenstinal;
 - alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
 - obstrucţii, tumori, strangulări;
 - tubaj nazo-gastric;
 - supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de
medicamente;
 - durere;
 - dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine
neurologice.
 Surse de ordin psihologic
 - afecţiuni psihice.
 - tulburări de gândire.
 - anxietate.
 - stres.
 - situaţii de criză.
 - anorexia- lipsa poftei de mâncare.
 - polifagia- nevoia excesivă de a mânca.
 - disfagia- dificultate de a înghiţi.
 Surse de ordin sociologic
 - foame.
 - insalubritate.
 - malnutriţie-stare de nutriţie nesatisfăcătoare.
 - veniturile.
 - tabieturile şi interacţiunile sociale.
 - obiceiuri alimentare, tradiţii, religie.
 Lipsa cunoaşterii
 - lipsa de cunoştinţe.
 - insuficientă cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului înconjurător.

 Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit
 Alimentaţie inadecvată: mai puţin decât
necesarul organismului

 Deficitul este un aport insuficient de elemente
nutritive, o insuficienţă în cantitate şi calitate, care
afectează starea nutriţională a individului. Sunt
implicaţi o serie de factori, printre care: proaste
obiceiuri în legătură cu alimentaţia, boli organice şi
psihice, intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
 Insuficientă aportului alimentar şi lichidian determină
tulburări la nivelul funcţionării tuturor aparatelor şi
sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
 Manifestări de dependenţă

 Anorexie
 - lipsa poftei de mâncare;
 Disfagie
 - greutate la înghiţire; dificultate la înghiţire;
 Condiţia cavităţii bucale
 - absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;
 - ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale;
 - limbă încărcată, depunere saburală, glosite (= o afectiune caracterizata prin
inflamatia limbii. Boala face ca limba sa se umfle in dimensiune, sa isi schimbe
culoarea si sa dezvolte un aspect diferit la suprafata);
 - dificultate în masticaţie;
 Starea tegumentelor
 - tegumente uscate, pierderea elasticităţii;
 - acnee, dermatită;
 Digestie
 - dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
 - greaţă, vărsătură;
 - regurgitaţii;
 - aerofagie-eliminarea aerului pe gură;
 - pirozis-arsuri;
 Deprinderi alimentare
 - greşeli în prepararea alimentelor;
 - greşeli în alegerea alimentelor;
 - orar nesatisfăcător al meselor;
 - pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;
 Hidratare
 insuficientă
 - consum redus de lichide şi săruri minerale;
 Cantitate redusă de alimente
 - cantitatea de alimente nu satisface necesităţile calorice ale
pacientului;
 Dezechilibru hidro- electrolitic
 - slăbiciune;
 - tegumente şi mucoase uscate;
 - urini concentrate;
 Gust şi valoare acordate mâncării
 - dezordonat;
 - mănâncă în picioare sau în pat;
 - obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
 Deshidratare
 - turgor (se refera la elasticitatea pielii)-prezent, tegumente şi mucoase
uscate, hipo TA, tahicardie;
 Malnutriţia
 - nutriţie deficitara, alimentare necorespunzătoare.
- reprezinta o tulburare cronica a starii nutritive produsa in urma unui
dezechilibru intre aportul de lichide, vitamine, proteine, carbohidrati
si saruri minerale si necesitatile organismului
 Caşexia
 - slăbire extremă în faza terminală a unor boli;
 Pierdere în greutate
 - slăbire;
 Apatie
 - stare de indiferentă, lipsa de interes faţă de orice activitate şi fata de
lumea înconjurătoare.
 Diminuarea energiei
 - intoleranţă la efort;
 Edeme
 - acumulare de lichid seros în ţesuturi.
 Intervenţiile asistentei medicale- pacientul cu alimentaţie
inadecvată prin deficit

 Obiectiv:
 Pacientul să aibe o stare de bine, fără greţuri şi vărsături

Intervenţiile autonome şi delegate
 - aşează pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit
dorsal, cu capul în lateral;
 - protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia
pacientului.
 - ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l, învăţându-l
să inspire profund; îl serveşte cu un pahar cu apa să-şi clătească
gura;
 - aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine,
săruri minerale;
 - încurajează pacientul;
 - reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.
 Obiectiv:
 Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic
Intervenţiile autonome şi delegate
 - alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu
glucoză) 5%, 10%, 20%, 33%, 40%; hidrolizate de proteine şi
amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel), vitamine şi
electrolizi, după indicaţia medicului;
 - calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări
patologice; adaugă 13% pentru fiecare grad de temperatură peste
37°C; 20-30% pentru agitaţie, convulsii, distrucţii celulare;
 - după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu
cantităţi mici de lichide reci, oferite cu linguriţa;
 - explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;
 - conştientizează pacientul asupra importanţei regimului
alimentar în menţinerea sănătăţii;
 - face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
 Obiectiv:
 Pacientul să fie echilibrat nutriţional
 Intervenţiile autonome şi delegate
 - explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise
şi interzise;
 - serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la
ore regulate şi prezentate atrăgător;
 - învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi
echivalenţele cantitative şi calitative ale principiilor alimentare,
în vederea înlocuirii unui aliment cu altul:
 - 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez;
135 g tăieţei; 200 g pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume
uscate; 500 g cartofi; 650 g fructe proaspete;
 - 100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne
albă (pasăre, viţel), 650 g peste, 400 g brânză;
 - 100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal,
unt, untură de porc;
 - lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale,
respectând contraindicaţiile regimului.
 Obiectiv:
 Pacientul să fie echilibrat psihic
 Intervenţiile autonome şi delegate
 - asigură un climat cald, confortabil ;
 - încurajează pacientul;
 - îi explică scopul intervenţiilor.
 2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin
surplus
 Alimentaţie inadecvată: mai mult decât necesarul
organismului

 Surplusul este un aport alimentar exagerat
cantitativ şi calitativ. Toţi indivizii care consumă
elemente nutritive în exces, peste necesităţile
energetice ale organismului, se îngraşă şi devin obezi.
Surplusul de greutate are repercursiuni asupra
funcţionării organelor şi sistemelor organismului. Un
individ poate ingera o cantitate mare de alimente din
mai multe motive: stres, anxietate, singurătate,
tulburări psihice, dezechilibru endocrin sau alte
dezordini organice.
 Manifestări de dependenţă
 Indice ponderal: +15-20%
 - greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală; greutatea
ideală se calculează cu formula:
 Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20):2 X 0,9 unde:
 Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
 Tcm - talia, exprimată în cm;
 V = vârsta exprimată în ani;
 0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei
 - îngrăşare.
 Bulimie
 - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
 Polifagie
 - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate.
 Greţuri şi vărsături
 - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului gastric.
 Obezitate
 - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea
greutății unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei
persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.
 Intervenţiile asistenţei medicale la pacientul cu alimentaţie
inadecvată prin surplus

 Obiective
 Intervenţiile autonome şi delegate
 Pacientul să aibă greutate corporală în funcţie de înălţime,
vârstă, sex
 - asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de
alimente;
 - învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în
funcţie de activităţile fizice şi vârstă;
 - alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
 - urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim;
 - urmăreşte orarul şi distribuţia meselor;
 - urmăreşte, periodic, greutatea corporală.
 Pacientul să desfăşoare activitate fizică crescută
 - conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice moderate;
 - stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi
capacitate, împreună cu bolnavul.
 Pacintul să fie echilibrat psihic
 - asistenta permite exprimarea emoţiilor, a
sentimentelor bolnavului;
 - îl învaţă metode de relaxare;
 - la nevoie, administrează medicaţie sedativă.
 Intoleranta digestivă

 Manifestări de dependenţa:
 - greata- senzaţie de a vomită, urmată sau nu
de vărsătura.
 - vărsătura.
 - astenie (oboseală) fizică.
 - paloarea tegumentelor.
 - inapetenta.
 - balonări.
 - regurgitaţii - reflux în cavitatea bucală a unor
cantităţi mici de lichide din cavitatea gastrică.


 Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta şi
hidrata
 Manifestări de dependenţa:
 dificultate de deglutiţie (disfagie), digestie, masticaţie,
 oboseala,
 slăbiciune,
 diminuarea mobilităţii mandibulei,
 tegumente uscate, palide,
 nu poate folosi ustensilele pentru a se alimenta.
 Surse de dificultate:
 afecţiuni ale membrelor superioare, răni ale
membrelor superioare;
 stres, anxietate, confuzie, tulburări psihice;
 deficit vizual,
 deformarea articulaţiilor mâinii, paralizie;
 proteze dentare prost ajustate;
 singurătate;
 dezechilibre endocrine sau organice.
 Intervenţiile asistenţei medicale

 Obiective
 Pacientul să se alimenteze singur utilizând ustensile
adecvate în termen de...
 Pacientul să consume alimente care se mănâncă cu mâna
(fructe, pâine), singur la fiecare masă în termen de...
 Pacientul să se alimenteze singur fără nici o jenă în termen
de...
 Intervenţii autonome şi delegate
 ajuta pacientul să se alimenteze;
 îl încurajează apreciindu-i efortul;
 administrează medicaţia prescrisă de medic.
 Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar

 Manifestări de dependenţa:
 nu bea sau bea lichide interzise;
 omite mesele sau mănâncă alimente interzise;
 ameţeli,
 paloare,
 indispoziţie,
 constipaţie.
 Surse de dificultate:
 obişnuinţe alimentare diferite, legate de cultură şi religie;
 stres, anxietate, confuzie;
 lipsa cunoaşterii alimentelor premise sau interzise în afecţiunea pe care o are
pacientul;
 dezgust alimentar;
 obişnuinţe alimentare dficitare în familie;
 nu poate să-şi procure sau să-şi prepare alimentele;
 intoleranta alimentară;
 neacceptarea bolii.
 Intervenţiile asistenţei medicale
 Obiective
 Pacientul să urmeze regimul alimentar singur în
termen de...
Intervenţii autonome şi delegate
 ajuta pacientul să se alimenteze;
 îi explica necesitatea dietei alimentare;
 administrează medicaţia prescrisă de medic.
 Refuzul de a se alimenta/ hidrata
 Manifestări de dependenţa:
 refuzul de a mânca,
 refuzul de a bea.
 Surse de dificultate:
 depresii majore;
 anxietate, stress,
 atitudine defavorabilă,
 anturaj,
 insalubritate,
 slăbiciune,
 pierderea stimei de sine,
 tulburări de gândire,
 singurătatea (divorţ, deces);
 pierderi sociale (şomaj, de avere etc.)
 Intervenţiile asistenţei medicale
 Obiective
 Pacientul să-şi exprime dorinţa de a mânca şi a bea singur
în termen de...
 Pacientul să aibă confort psihic şi fizic cu ajutorul nursei
permanent
Intervenţii autonome şi delegate
 asistenta stimulează pacientul să-şi exprime anxietatea,
emoţiile care au provocat decizia de negativism;
 colaborează cu aparţinătorii în situaţii de singurătate
pentru a nu lăsa singur pacientul;
 explica pacientului necesitatea de a bea şi a mânca, ridica
moralul pacientului, reda pofta de viaţa pacientului;
 administrează medicaţia prescrisă de medic
(antidepresive).
 VĂRSĂTURILE

 Definiţie : vărsăturile reprezintă expulzie forţată, bruscă a
conţinutului stomacal pe gură.
 Generalităţi
 Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a
organismului de apărare, cel mai adesea faţă de anumite
substanţe toxice sau greu digerabile faţă de stomac.
 Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă
fiind declanşat de excitaţiile care pornesc din aproape toate
organele abdominale şi labirint.
 Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului
şi a muşchilor abdominali. Este precedată adesea de greaţă şi
hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se realizează o contracţie a
pilorului care împiedică trecerea conţinutului gastric spre
duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei
care permite eliminarea lui forţată spre esofag, faringe şi
cavitatea bucală.
 Vălul palatin este ridicat, iar glota închisă împiedică
trecerea conţinutului vărsăturii către căile respiratorii.
Mişcările antiperistaltice ale esofagului şi jocul
funcţional al joncţiunii esofago-gastrice sunt
suspectate a avea un rol în exteriorizarea vărsăturii, dar
forţa operativă principală rămâne creşterea presiunii
intraabdominale ca urmare a contracţiei simultane şi
deosebit de puternice a diafragmului şi muşchilor
peretelui abdominal.
 Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă
transmisă centrilor nervoşi bulbari, unde se află centrul vomei, prin
intermediul nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
 Surse de dificultate
 Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
 - intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
 - consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor
medicamente;
 - colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională,
graviditatea;
 - deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
 - receşterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii
cerebrale, tumori,
 abcese cerebrale);
 - excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină,
uree, sau toxi-kine microbiene în scarlatina, difterie, pneumonie; -in
aceste cazuri voma reprezintă un fenomen patologic.

 Manifestări, semne de dependenţă
 Manifestările cantitative/ calitative sunt determinate de
frecvenţă, orar, cantitate, conţinut, culoare, caracter.
 Frecvenţa
 • vărsături ocazionale în intoxicaţii alimentare sau boli
infecţioase acute;
 • vărsături frecvente în stenoza pilorică după mese;
 • vărsături incoercibile în graviditate, boli psihice;
 • vărsăturle pot prezenta caracter de periodicitate.
 Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:
 • vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi
gravide);
 • vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul
mesei (traume psihice, depresie);
 • vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer,
cancer gastric complicat cu stenoză pilorică);
 Cantitate:
 • în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată
cantitatea alimentelor consumate;
 în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se
adaugă şi secreţia exagerată a glandelor stomacale,
precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare
(vărsătură abundentă);
 uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este
de câteva zeci de ml.
 Miros:
 • vărsăturile au un miros fad;
 • miros acru în caz de hiperclorhidrie;
 • miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în
stomac);
 • miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
 Conţinut
 Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
 - alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul
duodenului;
 - conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exudatul pereţilor
stomacali, sânge, etc.
 În funcţie de acestea deosebim:
 - vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai
puţin digerate;
 - vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei
gastrice din gastrite,cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca
vărsături matinale;
 - vărsături biliare în colecistopatii; |
 - vărsături fecaloide în caz de ocluzie;
 - vărsătură intestinală;
 - vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când
un abces al organelor învecinate se deschide în stomac;
 - vărsături sanguinolente sau de sânge pur
(hematemeză) în boli ale stomacului, organelor
învecinate sau în cadrul unor boli generale.
 Culoare:
 • galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
 • galben murdar în ocluzii intestinale;
 • roşie în hematemeză;
 • brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive,
cancer gastric (cantitatea de sânge din stomac este redusă
apărând în vărsături sub formă digerată sau semidigerată).
 Caracter:
 • vărsătură fără efort,
 • vărsătură fără greaţă,
 • vărsătura fără legătură cu alimentele consumate;
 • vărsătura brună,
 • vărsătură în jet,
 • vărsătură incoercibile- vărsătura în hipertensiune
intracraniană (HIC).

 Atitudini şi intervenţii
 Delimitam simptomele premergătoare:
 • supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele
premergătoare vărsăturilor: greaţă, vertij, salivaţie
 abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii reci, disconfort, stare
generală alterată
 • în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector,
muşama, aleza, prosop, pahar cu apă;
 • îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
 (delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de
exemplu în tusea convulsivă.
 Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
 • poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul
uşor ridicat pentru a împiedica aspirarea vărsăturilor;
 • susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
 • educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
 • efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după
necesităţi;
 • oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
 • în cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a
stimula vărsătura pentru a curăţa astfel stomacul;
 • asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri
de muşeţel fără zahăr);
 • reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă
(supe);
 • educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde
pe regiunea - abdominală;
 • nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
 • conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-
le. În acest caz aspirăm conţinutul stomacal; resturile alimentare irită
mucoasele respiratorii care sunt invadate de floră patogenă apărând
bronhopneumonia;
 • observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le
în foaia de temperatură;
 • determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul
acestora;
 • apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a
vărsăturilor;
 • captăm fiecare vărsătură în vas separat.
 Intervenţii post-vărsătură:
 • observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea
abdominală, pierderea echilibrului, deshidratarea;
 • comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
 • liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli,
vertij, sete accentuată şi îl educăm pentru conduită post-vărsătură;
 • administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare,
injecţii, perfuzii);
 • transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
 • notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
 - cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
 - cu culoare verde vărsăturile bilioase;
 - cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
 • la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru
corecţia tulburărilor electrolitice, rezervei alcaline şi anemiei,
parenteral, soluţiile perfuzabile, electroliţii, cantitatea de sânge
prescrisă;
 • monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm
de urgenţă.
