OBSERVAREA, MĂSURAREA ȘI NOTAREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI

VEGETATIVE

Funcțiile vitale includ:

• Respirația;
• Pulsul;
• Tensiunea arterială;
• Temperatura.
Funcțiile vitale sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.
Funcțiile vitale se măsoară:
• Când intervine o schimbare în starea de sănătate a unei persoane;
• Când este internat într-o unitate spitalicească;
• Înainte și după proceduri invazive de diagnostic;
• Înainte și după intervenții chirurgicale;
• Înainte și după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator și
cardiovascular;
• Înainte și după efectuarea intervențiilor de îngrijire care pot influența funcțiile vitale.
Rolul asistentei medicale în măsurarea funcțiilor vitale:
• Să pregătească materiale și instrumentar corespunzător și în stare de funcționare;
• Să pregătească pacientul din punct de vedere fizic;
• Să pregătească psihic pacientul;
• Să asigure condiții de microclimat care să nu influențeze funcțiile vitale;
• Să cunoască variațiile normale ale funcțiilor vitale, în funcție de sex și vârstă;
• Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului și tratamentele prescrise;
• Să respecte frecvența de evaluare a funcțiilor vitale în raport cu starea pacientului;
• Să comunice medicului modificările semnificative ale funcțiilor vitale;

MĂSURAREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI

Definiţie ~ Respiraţia este funcţia prin care se realizează schimburile gazoase la

nivelul organismului.
Scop ~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea funcţiei respiratorii.
~ Aprecierea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
Elemente de ~ Tipul respirator: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi);
1
apreciat abdominal (copii, bătrâni)
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi ~ Cronometru (ceas cu secundar).
instrumente ~ Creion verde.
necesare ~ Foaie de temperatură.
Pregătirea ~ NU SE ANUNŢĂ PACIENTUL ŞI NU SE EXPLICĂ TEHNICA
bolnavului → bolnavul îşi poate modifica voluntar caracterele respiraţiei
(frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşază pacientului în decubit dorsal.
Execuţie ~ Se poate măsura prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicare a peretelui toracic) timp
de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin
simpla observare.
Notarea ~ Cifric se notează în caietul independent al asistentului medical.
~ Grafic se notează în foaia de temperatură → pentru fiecare linie
orizontală o valoare de respiraţie.
~ Prin unirea valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretare ~ Respiraţie normală: suplă, amplă, regulată, profundă, nazală, lentă,
simetrică.
o Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn. Nou
născut = 40 (50) r/minut. Copil mic 20 r/minut. Bărbat 18 r/minut.
Femeie 16 r/minut.
~ Respiraţie patologică: superficială, încărcată, zgomotoasă, ritm
neregulat.
Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută (în emoţii, efort fizic, febră,
hipertiroidism, infecţii acute, hemoragii, anemii, boli cardiace, boli
renale).
Bradipnee = frecvenţă scăzută (în obstacole în căile respiratorii,
tumori mediastinale).
Apnee = absenţa respiraţiei.
Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
~ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la
maxim şi apoi scăzute până la apnee ce durează 10-20 secunde.
Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză,
expir scurt, zgomotos, pauză.
Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
Observaţii Observaţii:
~ Se preferă măsurarea respiraţiei în somn.
2
 ~ Fiziologic curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba
temperaturii.
~ Dispneea Kussmaul este întâlnită în come.

MǍSURAREA ȘI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie ~ Tensiunea arterială (TA) → presiunea exercitată de sângele circulant

asupra arterelor.
~ Tensiunea arterială maximă – sistolică → determinată de contracţia
inimii în sistolă.
~ Tensiune arterială minimă – diastolică → determinată de activitatea
inimii în diastolă.
~ Tensiune diferenţială → diferenţa dintre TA maximă şi TA minimă.
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
~ Evaluarea evoluţiei bolii.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
~ Stabilirea prognosticului.
~ Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi
medicamente.
Locul ~ Artera brahială
măsurării
Materiale şi ~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), tensiometru electronic.
instrumente ~ Stetoscop biauricular.
necesare ~ Tampon de vată + alcool (pentru dezinfecţia membranei stetoscopului
şi a olivelor).
~ Creion sau pix de culoare roşie.
~ Foaie de temperatură.
Metode de ~ Metoda palpatorie.
măsurare ~ Metoda ascultatorie.
Pregătirea ~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi
bolnavului şi pe înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
Se preferă măsurarea înaintea servirii mesei sau la 3 ore de la servirea
mesei.
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.
~ Bolnavul se aşază în poziţie comodă, cu braţul relaxat.
~ Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în
extensie la 2,5 - 5 cm deasupra articulatiei cotului.
~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea,
se aşeză la vedere.
~ Se fixează membrana stetoscopului pe artera brahială, sub marginea
manşetei.
3
 Măsurarea TA prin metoda ascultatorie:
~ Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
~ Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar
pulsaţiile.
~ Se decomprimă manşetă progresiv prin deschiderea lentă a supapei
până când se percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea
TA maximă (sistolică) - se reţine valoarea.
~ Se continuă decomprimarea până când zgomotele dispar = valoare
TA minimă (diastolică). Se reţine valoarea.
~ Se îndepărtează manşeta de pe braţul pacientului.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului.
Măsurarea TA prin metoda palpatorie
~ Determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte
stetoscopul biauricular.
~ Etapele măsurării sunt identice metodei auscultatorii.
~ Se obţine numai valoarea TA maximă – sistolică.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie
orizontală de culoare roşie socotind pentru fiecare linie a foii o
unitate coloană de mercur; linia superioară → valoarea maximă; linia
inferioară → valoarea minimă.
~ Se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul
rezultat.
~ Uneori se notează cifric: TAmax=150mmHg; TAmin=75mmHg sau
TA = 150/75 mmHg
Interpretare ~ Normal → se obţin 2 valori:TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
N.n= 60/40 mmHg. Adult =120/70 mmHg.
~ Patologic: Valori crescute = hipertensiune.
Valori scăzute = hipotensiune
Observaţii ~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea.
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi
condiţii.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI),
la diferite intervale recomandate de medic.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
~ Valorile obţinute se comunică, dar nu se discută rezultatele cu
bolnavul.

MĂSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI

Definiţie ~ Pulsul reprezinta unda de șoc prezentă la palparea arterelor superficiale,

4
 comprimate pe suprafețe rezistente (plan osos).
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardiovasculare.
~ Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
Elemente de ~ Ritm (regularitate).
apreciat ~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
~ Celeritate.
Locul ~ Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos sau
măsurării vârful inimii: artera radială, artera carotidă, artera femurală, pedioasă
etc.
Materiale şi ~ Ceas cu secundar sau cronometru.
instrumente ~ Creion sau pix de culoare roşie.
necesare ~ Foaie de temperatură.
Metode de ~ Palpatorie.
masurare ~ Auscultatorie.
~ Monitorizare electronică .
Pregătirea ~ Psihic. Se anunţă pacientul şi se explică tehnica. O stare emotivă poate
bolnavului modifica valoarea.
~ Fizic. Repaus fizic şi psihic 10-15 minute. Se așează pacientul în poziţie
confortabilă în funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în
extensie, mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
- poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) cu antebraţul sprijinit pe suprafaţa
patului
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.
Măsurarea pe artera radială:
~ Se reperează artera în şanţul radial (în continuarea policelui).
~ Se fixează vârful degetele palpatoare (index, medius, inelar) pe traiectul
arterei, radiale îmbrăţişând antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep
zvâcniturile pline ale pulsului timp de 1 minut
Măsurarea – după aceeaşi tehnică – se poate face şi pe alte artere.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală
se socotesc 4 pulsaţii – adică 4 valori / pătrat.
~ Prin unirea punctelor succesive se obţine → CURBA PULSULUI.
~ În unele documente medicale se notează valoarea cifric însoţită şi de
caracteristicile pulsului. PD = 90 pulsaţii /minut. PS = 80 pulsaţii /minut.
Interpretare ~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
5
 ~ Frecvenţa normală în funcţie de vârstă:
Nou născut =140-120 p/minut.
Adult =60-80 p/minut.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic.
~ Frecvenţa: puls rapid – tahicardic (peste 80 p/min),
puls rar – bradicardic (sub 60 p/min)
~ Ritm → regulat, neregulat(fibrilatii).
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
Observaţii ~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la
diferite intervale recomandate de medic.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu curba respiraţiei şi curba
temperaturii.
~ Frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura (la un grad de temperatură
pulsul creşte cu cca. 10 pulsaţii /minut).

Reorganizarea locului de muncă:

- Foaia de observație împreună cu foaia de temperatură se așează în dosarul salonului.
Observaţii:
- Administrarea unor medicamente (digitala,amiodarona,etc.), obligă asistenta la măsurarea
pulsului la interval de 30 min – 1 oră.
- Starea postoperatorie sau stările de urgență impun monitorizarea permanentă a pulsului.

MĂSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII

Definiţie ~ Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,

generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → reprezinta funcția organismului prin care se menține
echilibrul între producerea căldurii (termogeneza) și pierderea căldurii
(termoliza) prin păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36-37º C
dimineața si 37-37,3º C seara.
~ Temperatură centrală → temperatura organelor interne (mai ridicată cu
cca. 0,50 C faţă de temperatura periferică).
~ Temperatură periferică → temperatura de la suprafaţa corpului.
Scop ~ Depistarea variaţiilor patologice de temperatură.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul ~ Cavităţi închise → rect, vagin.

6
măsurării ~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (termometru cutanat electric).

Materiale şi Termometru (maximal, electric, etc.).

~
instrumente ~ Tampon cu alcool.
necesare ~ Tăviţă renală.
~ Prosop.
~ Lubrifiant → vaselină, cremă solubilă în apă (pentru măsurarea
temperaturii rectale), apă (pentru măsurarea temperaturii vaginale sau
orale).
~ Creion albastru sau negru.
~ Foaie de temperatură.
Metode de ~ Măsurare cu termometru maximal.
termometrizare ~ Măsurare cu termometru digital.
~ Măsurare cu termometru auricular.
~ Măsurarea cu termometrul tip suzetă.
Indicaţii de ~ De la naştere până la 2 ani: rectal, instantaneu axilar.
termometrizare ~ Între 2 şi 5 ani: rectal, axilar, auricular.
la copii ~ Copii peste 5 ani: oral, axilar, auricular.
Pregătirea Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi
bolnavului pe înţelesul lui, se explică etapele tehnicii).
Fizic:
~ Axila → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşază
bolnavul comod.
~ Rectal → se asigură pentru ADULT poziţia decubit lateral stâng,
pentru COPIL poziţia decubit dorsal cu picioarele flectate pe
abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
Execuţie ~ Se spală mâinile.
Măsurarea temperaturii în axilă:
~ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
~ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
~ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna oblic pe torace.
~ Se aşteaptă 10 minute, se retrage termometru.
~ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
Măsurarea temperaturii în rect:
~ Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
~ Se introduce bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi
înaintare.
~ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte
valoarea.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală:
~ Se umezeşte termometrul (folosit numai în acest scop!)
~ Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
7
 ~Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără a-l
strânge între dinţi.
~ Se scoate termometrul , se şterge şi se citeşte valoarea.
Măsurarea ~ Se măsoară dimineaţa între 6-7 şi seara între 16-17.
temperaturii la Măsurarea temperaturii rectale
copil ~ Termometru individual, şters, verificat, păstrat în soluţie
dezinfectantă.
~ Măsurarea se face la sugar rectal, cu termometrul lubrifiat (5 minute
în rect).
~ Se lasă bebeluşul culcat pe spate şi se îndepărtează scutecul; sau
culcat pe burtă, pe picioarele adultului; se introduce termometrul
lubrifiat cca. 2,5 cm
~ Copilul mai mare se poate aşeza în decubit lateral.
~ Dacă se foloseşte un termometru digital se apasă pe butonul de
pornire.
~ Se ţine termometrul cu mercur în poziţie timp de 3-5 minute sau pe cel
digital până se aud câteva "beep"-uri; apoi se scoate, se şterge partea
introdusă şi se citesc indicaţiile.
Măsurarea temperaturii timpanului (urechii)
~ Când se foloseşte un astfel de termometru trebuie să fie asigurată
închiderea completă a canalului urechii. Dacă copilul este culcat pe o
parte, pe o suprafaţă caldă, se aşteaptă 5 minute pentru a preveni
reţinerea căldurii în interiorul urechii.
~ Nu se ia temperatura imediat după ce copilul a venit de afară, unde a
fost frig.
~ Capătul termometrului se introduce cu atenţie în ureche cu lentila
aplecată uşor în faţă. Cu mana liberă se trage uşor de lobul urechi
(pentru copilul mai mic de 1 an se trage de lob în spate şi în sus)
pentru a permite canalului urechii să se închidă perfect.
~ Dacă este poziţionat corect se apasă butonul de pornire.
~ Se citeşte temperatura după 3-4 secunde.
Măsurarea temperaturii cu termometrul tip suzetă
~ Se apasă pe butonul de pornire şi se poziţionează bulbul în gura
copilului.
~ Temperatura se va citi după 3 minute.
~ Bulbul suzetei se va curăţa foarte bine după fiecare folosire.

Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.

~ Se notează grafic în foaia de temperatură – cu culoare neagră sau
albastră (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).
~ Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
Interpretare ~ Valoare normală:
bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.
~ Valori patologice:
8
 o Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
o Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
 Subfebrilitate → 37-380C.
 Febră moderată → 38-390C.
 Febră ridicată → 39-400C.
 Hiperpirexie → peste 400C.
~ La nou-născut, peste 390C apar complicaţii nervoase, cardiovasculare,
renale.
~ La sugar, copilul mare şi adult, complicaţiile apar la temperaturi care
depăşesc 400C.
~ La adultul în vârstă apar complicaţii la temperaturi peste 380C.
Manifestări ~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de
care însoţesc frig.
febra ~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început palidă, apoi roşie,
caldă, apoi transpirată.
~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
~ Sindrom febril – cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, urină
concentrată, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile
infecţioase.
Intervenţii ~ După măsurare, termometrul este bine curăţat.
după tehnică ~ Termometrul electric este dezinfectat şi păstrat în dulapul de
instrumente.
Observaţii ~ În unele cazuri, la recomandarea medicului, măsurarea temperaturii se
poate face periodic: la 30 minute, 1 oră, 3 ore, 6 ore sau după
administrarea unor tratamente.
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur
coboară în rezervor. În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un
creion.
~ Se susţine termometrul la bolnavi adinamici, agitaţi, inconştienţi,
copii, vârstnici.
~ Dacă valorile înregistrate sunt prea mari sau prea mici se repetă
măsurarea.
~ Umezeala modifică valoarea înregistrată.
~ Nu se face termometrizare în cavitatea bucală la pacienţi agitaţi,
copii necooperanţi, bolnavi cu respiraţie nazală dificilă sau când există
inflamaţii bucale.
~ Nu se face termometrizare rectală la pacienţi agitaţi, cu inflamaţii
anale, rectale sau cu operaţii rectale.
~ Temperatura rectală este cu 0,3 - 0,5ºC mai mare decât tº axilară.

OBSERVAREA, MĂSURAREA ȘI NOTAREA DIUREZEI

9
Definiţii:
Urina → secreţia de urină pe 24 de ore, prin care se elimină substanţele rezultate din
metabolism, inutile şi toxice pentru organism.
Micţiune → act reflex (fiziologic, conştient) de eliminare urinară.
Diureză → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
Anurie → absenţa secreţiei urinare (vezică urinară goală – absenţa urinei în vezică).
1. Pregatirea materialelor
• Recipiente de mare capacitate, cu gâtul larg, perfect curăţate, etichetate cu numele
bolnavului, nr. salon, nr. pat.
• Creion (pix) albastru.
• Foaie de temperatură.
2. Pregatirea bolnavulului
• Se spune bolnavului ca urmează să urineze numai în vasul prevăzut și să nu arunce urina
timp de 24 ore;
• Se invită bolnavul imobilizat la pat ca înainte de defecare să urineze.
3. Efectuarea tehnicii
• Spălarea mâinilor cu apă și săpun.
• Se începe colectarea după un orar fix valabil pentru toți bolnavii secției.
• Se invită bolnavul să urineze și se aruncă această urină, la ora 7 dimineața.
• Se colectează în vasele gradate toata urina emisă pâna a doua zi la ora 8, inclusiv cea de
la aceasta oră.
• Se citește gradația care indică urina emisă în 24 ore.
• Spălarea mâinilor cu apă curentă și săpun.
C. Notarea diurezei.
1. Notarea cifrică.
• Se noteaza cifric în fiecare dimineață: numele bolnavului, salonul, data și cantitatea de
urină eliminată în 24 ore.
2. Notarea grafică
• Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 100 ml urină.
• Se notează grafic cu creionul albastru sub forma unei coloane ce are hașurată numai
partea superioară ce corespunde cantității de urină a zilei respective.
3. Reorganizarea locului de muncă:
• După măsurarea şi notarea diurezei vasele sunt golite, clătite, dezinfectate, sterilizate şi
depozitate în dulapuri speciale.
4. Interpretarea rezultatelor:
Manifestări fiziologice Manifestări patologice
Diureză (cantitate/24 ore) = ~ Oligurie → diureză sub 800 ml
cantitate. ~ Oligoanurie → diureză sub 500 ml.
10
• 1000-1400ml la femei. ~ Anurie → diureză sub 250 ml sau absenţa urinei în
• 1200-1800ml la bărbaţi. vezică;
~ Poliurie → diureză peste 2000 ml cu caracter
temporar, trecător;
Micţiune – eliminare = ritm ~ Enurezis → pierderea involuntară de urină în pat,
de eliminare. noaptea, la copii peste 3 ani.
• 5-6 micţiuni/24ore (bărbat) ~ Disurie → micţiune dureroasă, dificilă;
• 4-5 micţiuni /24 ore (femei) ~ Incontinenţă urinară → urinare continuă;
• Mai multe micţiuni ziua. ~ Ischiurie → imposibilitatea de a urina (glob vezical la
• Jet continuu. palpare deasupra simfizei pubiene);
• Nedureroasă. ~ Polakiurie → micţiuni frecvente, în cantităţi mici, dar
cu diureză normală;
~ Nicturie → egalarea sau inversarea numărului de
micţiuni şi cantitatea de urină emisă noaptea faţă de
cea emisă ziua.
Culoare ~ Brun închis + spumă → icter.
• Galben deschis spre brun ~ Roşu deschis – roşu brun → hemoragie (hematurie =
închis (funcţie de cât de gradul urină cu sânge).
de concentrare al urinei).
• Culoare dată de
medicamente:
albastru-verzui → în
administrarea de albastru de
metilen,
cărămiziu → în administrarea
de aspirină,
cafeniu-ruşu-brun-negru →
în tratament cu chinină sau
acid salicilic etc.
Miros ~ Acetonă (mere putrede) → în diabet.
Caracteristic
Aspect ~ Tulbure, cu flocoane.
• Limpede. ~ Cu săruri, calculi.
• Clar. ~ Cu albumină – albuminurie.
• Transparent. ~ Cu sânge → hematurie.
~ Cu puroi → piurie.
Sediment urinar: ~ Pigmenţi biliari.
• Rare leucocite. ~ Cilindri leucocitari.
• Rare celulele epiteliale. ~ Calculi.
~ Corpi cetonici.
Observaţii:
1. Dacă bolnavul nu este educat să urineze în urinar, valoarea diurezei nu este reală.

11
2. Pentru a preveni procesele de fermentaţie a urinei se adaugă în recipientul de colectare
câteva cristale de timol.
3. Diureza trebuie măsurată zilnic în paralele cu:
o Cantitatea de lichide ingerate.
o Cantitatea de lichide eliminate prin transpiraţie, diaree, vărsături.
o Graficul greutăţii corporale.

OBSERVAREA ȘI NOTAREA SCAUNULUI (materii fecale)

Definiţie: Scaunul reprezintă resturi alimentare supuse procesului de digestie, eliminate

din organism prin anus prin, actul defecației.
Scop: obținerea de informaţii necesare pentru stabilirea diagnosticului și urmărirea
evoluției bolilor tubului digestiv și a glandelor anexe ale acestuia.
Caracterele scaunului sunt: frecvența, orarul, consistența, forma, culoarea, mirosul,
aspectul, elementele patologice.
a) Frecvenţa:
-fiziologic: 1-2 scaune/zi;
-patologic: 3-6 scaune/zi – diaree;
- 20-30 scaune/zi - sindromul dizenteric;
- scaun la 2-4 zile/ - constipaţie;
- suprimarea completă a eliminarii fecalelor şi gazelor – ileus.
b) Orarul:
-fiziologic: scaunele se produc zilnic la aceeasi ora a zilei, dimineața după trezire;
-patologic: se pierde orarul obișnuit al evacuarii în cazul constipațiilor habituale sau în
diaree.
c) Cantitatea:
- fiziologic: zilnic 150-200 grame fecale;
- patologic:
- cantitatea crește in afecțiunile pancreaului, colonului, în diaree;
- cantitatea poate ajunge la câteva kg în anomaliile de dezvoltare a colonului;
- cantitatea poate fi redusă in constipație;
- cantitatea poate fi redusă (10-15 grame) in dizenterie.
d) Consistența:
- fiziologic:- păstoasă, omogenă;
- patologic:- uscată (crescuta) în constipație;
- scazută, scaune moi în diaree;
- lichidă, apoasă după purgative;
12
 - neomogenă - scaunul este solid, dur la început apoi lichid sau semilichid.
e) Forma:
- fiziologic:- cilindrică, d=3-5 cm; L= variabilă
- patologic: scaunul ia anumite forme: - de panglică sau creion în cancerul rectal;
- filiformă în spasme ale regiunii ano-rectale;
- de bile dure în constipaţia spastică;
f) Culoarea:
- fiziologic: - este brună;
- patologic: - galben-aurie în diaree;
- verde (când bilirubina se oxidează la nivelul intestinului gros)
- albicioasă ca argila în icterul mecanic;
- brun închis în icterul hemolytic;
- negru ca păcura, moale, lucioasă în hemoragii din porţiunea superioară a
tubului digestiv (melena);
- roșie în hemoragii ale porţiunii inferioare a tubului digestiv.
g) Miros:
- fiziologic: - fecaloid;
- patologic: - acid în fermentația intestinală;
- fetid în caz de putrefacție la nivelul colonului;
- rânced, foarte pătrunzător datorat grăsimilor nedigerate.
h) Aspectul:
- fiziologic:- pastos, omogen
- patologic:- zeama de pepene, supă de linte în febra tifoidă;
- zeama de orez în intoxicații, lamblioza, holeră.
i) Elementele patologice:
- patologic: poate conţine mucus, puroi, sânge, resturi de alimente nedigerate, grăsimi.
Notarea scaunelor în foaia de temperatură:
- scaunul normal „ I ”(linie verticală)
- scaun moale: ” / ”(linie oblică)
- scaun diareic: ”- ”
- scaun cu mucus: ”X”
- scaun cu puroi : ” P”
- scaun cu sânge : ”S” (cu culoare roșie)
- melenă : ”M”
- grunjos= ”Z ”
Se notează numărul total al scaunelor urmat de semnul convențional respectiv.

13