Sunteți pe pagina 1din 39

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Definiţie:

~ Medicamentele sunt substanţe – de origine animală, vegetală sau sintetizată chimic – transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimat, drajeu etc.).

Scopul utilizării:

~ Prevenirea bolilor.

~ Ameliorarea bolii.

~ Vindecarea bolii.

Doza de administrare. Funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament sau toxic diferenţiind:

1. Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic. Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect terapeutic.

2. Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică asupra organismului.

3. Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru organism.

4. Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului.

Tipuri de medicamente:

~ Pulberi.

~ Medicamente hidrice – au ca solvent apa.

~ Soluţii – clorurate, glucozate, apă oxigenată.

~ Infuzii.

~ Tincturi cu solvent alcoolul.

~ Extracte.

~ Preparate prin evaporare.

~ Preparate zaharate.

~ Emulsii.

~ Siropuri.

~ Medicamente solide: tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate, caşete.

~ Medicamente pe bază de grăsimi – pomadă, ulei, unguent etc.

Reacţii adverse ale medicamentelor:

~ Reacţii alergice.

~ Accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc anafilactic.

~ Dezechilibre biologice prin modificarea florei microbiene.

~ Distrugerea florei patogene poate duce la dezvoltarea intensă sau virulentă a microorganismelor parazitare.

~ Micoze.

~ Infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice.

~ Unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o vindeca complet, dacă doza şi durata nu sunt suficiente.

Rolul asistentei medicale în administrarea medicaţiei prescrise:

Să cunoască şi să controleze:

~ Medicamentul prescris pe pacient.

~ Doza corectă de administrare.

~ Timpii de execuţie.

~ Acţiunea farmaceutică a medicamentelor.

~ Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze.

~ Efectul ce trebuie obţinut.

~ Contraindicaţiile şi efectele secundare.

~ Interacţiunile dintre medicamente.

Să verifice şi să identifice:

~ Calitatea medicamentelor.

~ Integritatea medicamentelor.

~ Culoarea medicamentelor.

~ Decolorarea sau supracolorarea.

~ Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii.

~ Lichefierea medicamentelor solide.

~ Opalescenţa soluţiilor.

Să respecte:

~ Calea de administrare prescrisă.

~ Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.

~ Incompatibilitatea medicamentelor.

~ Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.

~ Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii, supozitoare, ovule vaginale).

~ Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Să informeze şi să anunţe:

~ Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare, cantitatea, efectul scontat, eventualele reacţii secundare.

~ Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a medicamentelor.

Condiţii de administrare:

~ Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare.

~ Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale sau intraspitaliceşti.

Căile de administrare a medicamentelor:

~ Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se administrează pilule, tablete, comprimate, soluţii, caşete, drajeuri, supozitoare, clisme.

~ Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter, cloroform, clorură de etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare), unele antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice – sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicament fin dispersat), oxigen. Modul de administrare: prin aspirare directă din balon, inhalare prin sondă, mască sau cort de oxigen.

~ Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin fricţionare, comprese, ionizare (cu ajutorul curentului galvanic), badijonări, emplastre, băi medicinale.

~ Calea urinară.

~ Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.

Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinând cont de următoarele considerente:

~ Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului.

~ Particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului.

~ Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia.

~ Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare).

~ Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare.

~ Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR:

1. Respectarea medicamentului prescris.

2. Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să cunoască forma de prezentare, culoarea, mirosul.

3. Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, înscrisuri, aspect, miros, culoare, integritate).

4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie! Soluţiile uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se administrează strict intravenos.

5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic – unele medicamente se administrează înainte de masă – pansamentul gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenţii digestivi, altele după masă – antiemetizante.

6. Respectarea dozei de administrare.

7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.).

8. Evitarea

se

asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina) pentru a obţine efectul terapeutic scontat.

incompatibilităţilor.

Prin

asociere

unele

medicamente

pot

deveni

toxice

sau

dăunătoare.

Nu

10.Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule,, soluţii, picături, injecţii, ovule, supozitoare.

11.Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (asistenta trebuie să cunoască indicaţii, contraindicaţii, incompatibilităţi, efecte secundare).

12.Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor.

13.Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis.

14.Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI SUBLINGUALĂ

Definiţie:

~ Calea orală → calea naturală de administrare a medicamentelor care se resorb la nivelul mucoase digestive.

Forma de prezentare:

~ Formă lichidă:

Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.

Mixturi – suspensii.

Infuzii – ceaiuri.

Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.

Tincturi – soluţii extractive alcoolice.

Extract.

Uleiuri.

Emulsii – amestec de două lichide.

Siropuri.

~ Formă solidă:

Tablete (comprimate).

Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol în mascarea gustului, mirosului preparatului.

Granule.

Mucilagii.

Pulberi.

Capsule.

ECHIVALENŢA MEDICAMENTELOR:

1

pahar

de

 

15 ml ulei

 

lichior

 

1 ceaşcă de cafea

 

50 ml apă

 

1 pahar de vin

 

100 ml apă

 

1 pahar de apă

 

200 ml apă

 

1 linguriţă

   

5 ml apă 6,5 ml sirop 4,5 ml ulei

 

1 lingură supă

 

15 ml apă 20 ml sirop 12,5 ml ulei

 

1 linguriţă plină cu pulbere

 

10 g

1

linguriţă

rasă

 

5 g

cu pulberi

 

1 lingură rasă cu pulbere

 

15 g

1 vârf de cuţit

 

1 g

20 picături

   

1 g soluţie apoasă

40 picături

   

1 g soluţie uleioasă

60 picături

   

1 g soluţie alcoolică

 

1

g

tinctură

alcoolică

Efect medicamentos:

~ Local

favorizează

cicatrizarea,

excită

peristaltismul,

dezinfectează etc.

~ General – efect asupra întregului organism etc.

Contraindicaţiile administrării pe cale orală:

~ Medicamente inactivate de sucurile digestive.

~ Medicamente care nu trec bariera digestivă.

~ Când se doreşte efect rapid.

~ Refuz din partea bolnavului.

~ Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.

~ Lipsa reflexului de deglutiţie. Evitarea sistemului venei porte.

Mod de administrare:

~ Cu pahare gradate. Cu cană, căniţă.

~ Cu linguriţa sau cu lingura.

~ Cu pipeta sau cu picurător.

~ Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează sublingual (Nitroglicerina).

Indicaţii tehnice de administrare:

~ Se folosesc materiale individuale pentru administrare.

~ Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc.

~ Granulele se administrează cu linguriţa.

~ Capsulele ajung nedizolvate în stomac.

~ Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează sfărmate.

Observaţii:

~ Medicamentele se verifică înaintea folosirii.

~ Nu se manipulează direct cu mâna.

~ Se administrează personal, fiecare doză.

~ Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile.

~ Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului dentar.

~ Înaintea servirii medicaţiei se spală mâinile şi se dezinfectează.

~ Se atenţionează pacientul asupra efectelor medicamentelor.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

Definiţie:

~ Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare digestivă cu efecte de resorbţie la nivelul mucoasei rectale.

Forma de prezentare:

~ Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate ascuţită, la care substanţa activă este înglobată într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului.

~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone.

~ Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5% 10-15 ml.

~ Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000.2000 ml soluţie medicamentoasă.

Indicaţii de administrare:

~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.

~ Evitarea mucoasei digestive.

~ Pacienţi operaţi pe tub digestiv.

~ Intoleranţă digestivă.

~ Evitarea circulaţiei portale.

Scop:

~ Purgativ.(evacuator)

~ Terapeutic.

Efecte locale:

~ Golirea rectului.

~ Calmarea durerilor.

~ Atenuarea peristaltismului intestinal.

~ Efect antiinflamator.

Efecte generale

~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.

~ Acalor – efect antitermic etc.

Contraindicaţii:

~ Afecţiuni rectale sau anale. Diaree.

~ Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.

Administrarea supozitoarelor:

~ Materiale necesare:

o

Supozitor la temperatura camerei.

o

Mănuşi de protecţie.

o

Vaselină.

o

Tăviţă renală.

o

Material pentru toaleta locală.

~ Tehnică:

o

Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie.

o

Se pregătesc materialele necesare.

o

Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.

o

Se efectuează clismă evacuatoare dacă bolnavul nu a avut scaun, înaintea administrării supozitoarelor cu efect terapeutic.

o

Se aşează bolnavul în decubit lateral cu membrele inferioare flectate.

o

Se verifică recomandările de administrare.

o

Se despachetează supozitorul şi se unge vârful cu vaselină.

o

Se depărtează fesele bolnavului cu mâna stângă şi se introduce supozitorul cu partea ascuţită înainte, până ce trece de sfincterul anal intern.

o

Se cere bolnavului să strângă fesele şi să menţină supozitorul – se explică că senzaţia de defecare va dispărea în câteva minute odată cu topirea supozitorului.

Observaţii:

~ Nu se administrează mai multe supozitoare odată. Supozitoarele se păstrează la frigider.

~ Se încălzesc uşor înaintea folosirii. Atenţie la topirea lor căci nu mai pot fi introduse în rect în stare lichidă.

~ Se schimbă mănuşile după fiecare administrare de supozitoare dacă se face la mai mulţi bolnavi.

Clisma medicamentoasă:

~ Se pod administra medicamente ca digitală, clorură de calciu, clorhidrat, tinctură de opiu, chinină etc.

~ Cu efect local se administrează microclisme sau clismă picătură cu picătură cu ritm de 60 picături pe minut

~ Sunt precedate cu 60 de minute înainte de clismă evacuatoare.

~ Microclisma se introduce cu seringa adaptată la canula rectală.

~ Pentru menţinerea temperaturii soluţiei introduse se folosesc rezervoare termostate.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

Definiţie:

~ Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea medicamentelor gazoase şi volatile în organism prin mucoasa respiratorie.

Forma de prezentare:

~ Gaze sau substanţe gazeificate.

~ Pulberi dizolvate.

~ Lichide fin pulverizate.

~ Vapori – aerosoli.

~ Soluţii pentru instilaţii traheale.

Scop:

~ Dezinfecţie locală.

~ Decongestionarea mucoasei respiratorii.

Metode de administrare:

~ Inhalaţie.

~ Instilaţie.

~ Aerosoli.

Inhalaţia:

~ Reprezintă introducerea unor substanţe medicamentoase – esenţe aromatice, antiseptice, săruri etc. în organism prin inhalare pe cale respiratorie.

~ Pot fi inhalate substanţe în stare pulverizată sau vaporizate.

~ Indicaţii: rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.

~ Contraindicaţii: pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii.

~ Materiale necesare:

o

Inhalator.

o

Substanţa medicamentoasă prescrisă.

o

Vaselină.

o

Cort sau pelerină. Prosop.

~ Pregătirea pacientului:

o

Se explică tehnica şi inofensivitatea ei.

o

Se aşează confortabil pe scaun.

o

Se cere suflarea nasului.

o

Se aşează prosop în jurul gâtului.

o

Se ung buzele şi tegumentele periorale cu vaselină.

o

Se explică pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas.

~ Tehnica:

o

Se spală şi se dezinfectează mâinile.

o

Se toarnă apă în recipientul inhalatorului şi se umple pe jumătate.

o

Se introduce recipientul cu medicament. Când apa fierbe, vaporii formaţi antrenează medicamentul pulverizându-l

o

Se aduce inhalatorul în faţa pacientului care aşează cu capul aplecat deasupra inhalatorului (la distanţă de 30-80 cm) şi se acoperă cu pelerina.

~ Îngrijirea bolnavului după tehnică:

o

Pacientul este şters şi uscat.

o

Se asigură repaus la pat 2-3 ore.

~ Observaţii:

o

Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată de maxim 5-20 minute.

o

Pentru a evita inspirarea valorilor în stare puse se utilizează esenţe aromate, antiseptice sau substanţe minerale, alcoolice.

o

Nu se inhalează primi vapori produşi deoarece antrenează şi picături de apă fierbinte.

Utilizarea flacoanelor presurizate:

~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.

~ Se răstoarnă flaconul şi se adaptează buzele în jurul piesei bucale.

~ Se înclină capul uşor posterior.

~ Expiraţie lentă, profundă.

~ Inspir profund cu activarea flaconului cu aerosoli păstrând limba apăsată.

~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.

~ Clătirea gurii cu apă caldă.

Utilizarea inhalatoarelor cu capsule:

~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.

~ Fixarea capsulei în inhalator. Expiraţie lentă pentru golirea plămânilor.

~ Inhalarea substanţei prin inspir profund.

~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.

~ Expiraţie pe nas şi clătirea gurii cu apă caldă.

Observaţii:

~ Suprafaţa întinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia gazelor sau substanţelor gazeificate, fin pulverizate sau instilate.

~ Distribuirea cantităţii de aerosoli:

o

40% în alveolele pulmonare.

o

35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii.

o

25% se elimină prin expiraţie.

~ Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de antibiotice, bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, fluidizante, expectorante – cu acţiune locală şi generală.

ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Definiţie:

~ Corectarea deficitului de oxigen din organism.

~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi → 0,3 ml O 2 % ml sânge.

Scop:

~ Terapeutic:

o Asigurarea aportului de oxigen necesar.

o Corectarea hipoxiei şi hipercapniei.

o Susţinerea funcţiei respiratorii.

Indicaţii:

~ Anestezie generală.

~ Hipoxii:

o Hipoxie anemică – prin lipsa hemoglobinei.

o Hipoxie hipoxică – prin insuficienţă ventilatorie.

o Hipoxie histotoxică – prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel celular.

o Hipoxie circulatorie – prin tulburări de circulaţie.

~ Complicaţii postoperatorii.

~ Lăuze.

~ Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.

Surse de oxigen:

~ Staţie centrală de oxigen.

~ Microstaţie.

~ Bombă de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.

Materiale necesare:

~ Sursă de oxigen.

~ Reductor de presiune.

~ Manometru.

~ Barbotor – umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).

~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.

Norme de protecţie:

~ Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase – pericol de explozie.

~ Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen.

~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră.

~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.

~ Fixarea tubulaturii se face vertical.

Condiţii de administrare:

~ Cu reductor de presiune.

~ Oxigen barbotat.

~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.

~ Căi respiratorii dezobstruate.

Metode de oxigenoterapie:

~ Sondă nazală.

~ Cateter nazal.

~ Ochelari.

~ Mască pentru oxigenoterapie.

~ Cort de oxigen.

Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari:

~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară.

~ Se introduce sonda sau cateterul (cu orificii laterale) până în faringe, paralele cu palatul osos şi perpendicular pe buza superioară.

~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Guedel.

~ Se fixează sonda cu leucoplast.

~ Ochelarii se fixează

după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund pe nări. Sunt recomandate la copii şi bolnavi

agitaţi.

~ Se administrează cu debit de 12 l pe minut

Oxigenoterapia prin mască:

~ Masca pentru oxigenoterapie poate fi cu sau fără inhalarea aerului inspirat.

~ Se fixează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul.

~ Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare.

~ Se verifică scurgerea de oxigen şi se fixează debitul la 10-12 l pe minut.

~ Se aşează masca pe faţa bolnavului şi se fixează cu curea în jurul capului.

Oxigenoterapie prin cort:

~ Bolnavul respiră într-un spaţiu limitat.

~ Concentraţia de oxigen nu trebuie să depăşească 50%.

~ Circulaţia aerului este deficitară, ducând la încălzirea bolnavului – necesită răcire cu gheaţă sau aparate răcitoare.

Incidente şi accidente:

~ Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag.

~ Emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ – PE CALE TEGUMENTARĂ

Definiţie:

~ Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă introducerea medicamentelor prin suprafaţa tegumentelor cu absorbţie la nivelul pielii.

Efect:

~ Local - fricţiunea etc.

~ General – ionoforeza etc.

Forma de prezentare:

~ Pudre.

~ Comprese medicamentoase.

~ Alifii, uleiuri, emulsii uleioase.

~ Unguente, paste.

~ Mixturi agitate.

~ Săpunuri terapeutice.

~ Emplastre medicinale.

~ Băi medicinale etc.

Metode de administrare:

~

Fricţiune.

~

Pudraj.

~

Comprese medicamentoase.

~

Badijonări.

~

Ionoforeză.

~

Băi medicinale.

Materiale necesare:

~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.

~ Mănuşi de protecţie.

~ Comprese, tampoane sterile.

~ Pense, porttampon, spatule chirurgicale.

~ Pudriere, pulverizator.

~ Săpun.

~ Prosop.

~ Tăviţă renală.

Fricţionarea:

~ Medicamentele sunt înglobate în lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau emulsii uleioase.

~ Se recomandă în tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de sulf etc.

~ Tehnică:

o

Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun.

o

Se usucă bine.

o

Se îmbracă mănuşi de protecţie.

o

Se aplică medicamentul pe piele.

o

Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu vârful degetelor sau cu suprafaţa palmei) pentru a masa medicamentul în piele.

o

Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-30 cm 2 .

o

Se masează până la dispariţia aparentă am medicamentului.

o

Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă aplicarea s-a făcut pe toată suprafaţa pielii se înveleşte în cearşaf.

~ Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc.

~ Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect iritant.

~ Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi suprafaţa.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ – PE CALE TEGUMENTARĂ

Ionoforeza:

~ Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul curentului galvanic.

~ Se pot introduce medicamente ionizate ca : iod, magneziu, salicilat de sodiu, histamină, stricnină, cocaină, novocaină, etc.

~ Scop: Terapeutic – cu efect general.

~ Tehnică:

o Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei.

o Se conduce pacientul la serviciul de fizioterapie.

o Se aşează în şezut pe pat.

o Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent.

o Se aplică electrozii înveliţi în tifon îmbibat cu soluţie medicamentoasă – polul activ se aplică pe regiunea ce trebuie tratată.

~ Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100 cm 2 .

~ Durata tratamentului → 10-30-60 minute

~ Se supraveghează starea generală a bolnavului.

Pudrajul:

~ Constă în pudrarea pielii cu pudre medicamentoase.

~ Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi răcorirea pielii.

~ Se aplică: talc, oxid de zinc, caolin făină de grâu în care s-a înglobat substanţa medicamentoasă – antibiotic, chimioterapic etc.

~ Se aplică cu: pudriere, tampoane, comprese.

Comprese medicinale:

~ Se aplică comprese (din material textil) îmbibate în substanţă medicamentoasă la temperatura corpului.

~ Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiinflamatoare, decongestionante, astringente – Rivanol, Burow etc.

~ Se aplică reci sau calde – temperatura va fi menţinută constantă pe toată durata aplicării.

Badijonarea:

~ Soluţiile medicamentoase îmbibate pe tampoane fixate pe porttampon se aplică pe tegumente prin ştergere sau pensulare.

~ Nu se introduce pensula sau tamponul în flaconul cu soluţie.

~ Tampoanele folosite se ard.

~ Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana, albastru de metil, mercurocrom, betadine etc.

Unguentele:

~ Sunt preparate farmaceutice semisolide.

~ Substanţa activă este înglobată în vaselină sau grăsimi animale sau vegetale.

~ Se păstrează la rece.

~ Se aplică prin întindere cu spatula chirurgicală, prin fricţiune sau direct din tub pe suprafaţa mucoaselor.

Pastele:

~ Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât unguentele.

~ Se aplică cu spatula.

Linimentele:

~ Sunt preparate lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos.

~ Se aplică cu mâna sau cu tampoane.

Mixturile:

~ Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre) nemiscibile.

~ Se agită înaintea folosirii.

~ Se întind în strat subţire cu tampoane.Se lasă să se usuce.

Creme, unguente, geluri – de uz genital:

~ Se foloseşte aplicator de unică întrebuinţare.

~ Se îndepărtează capacul tubului cu medicament şi se înfiletează aplicatorul pe tub.

~ Se introduce medicamentul prin presare în aplicator.

~ Se introduce aplicatorul profund în vagin şi se apasă pistonul până la epuizarea medicamentului, după care se retrage aplicatorul din vagin. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ – PE CALE TEGUMENTARĂ

Săpunurile terapeutice:

~ Conţin în compoziţie substanţe medicamentoase: gudron, sulf, ihtiol etc.

~ Se folosesc la spălarea regiunii.

~ Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată suprafaţa pielii şi se lasă să se usuce.

~ Se îndepărtează la câteva ore sau 1-2 zile.

~ Adăugat la clisme are efect purgativ.

Stilete caustice:

~ Au forma unor bastonaşe introduse în tuburi protectoare.

~ Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint.

~ Utilizare: pentru cauterizerea formaţiunilor papilomatoase, a excrescenţele din ulceraţii, efect hemostatic.

Emplastru medicamentos:

~ Au în compoziţie substanţe medicamentoase.

~ Se aplică direct pe pielea bine spălată şi uscată

~ Nu se aplică pe regiuni cu cute sau sub haine.

~ Pot avea consistenţă vâscoasă (se încălzesc înaintea utilizării), aderente la o suprafaţă textilă sau consistenţă lichidă (se aplică prin pensulare şi se lasă să se usuce).

Băile medicinale:

~ Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos.

~ Pot fi parţiale sau totale.

~ Temperatura → apropiată de temperatura corpului.

~ Durata de acţiune 10-20 de minute (sau zile, săptămâni – băile terapeutice folosite în tratamente dermatologice).

~ Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu plante, băi cu săruri aromate etc.

Observaţii:

~ Toleranţa ţesuturilor este excelentă.

~ Medicamentele nu sunt inactivate de secreţii sau de componentele sângelui.

~ Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută.

~ Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate.

~ Se evită tratamentele prelungite.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ INJECŢIILE – PREZENTARE GENERALĂ

Definiţie:

~ Calea parenterală – în afara tubului digestiv reprezintă administrarea medicamentelor prin injecţii.

~ Injecţia → introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase sub formă lichidă în organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.

Avantajele injecţiilor:

~ Dozaj corect şi exact.

~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară.

~ Absorbţie independentă de starea tractului digestiv.

~ Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive. – hormoni, vaccinuri, seruri.

~ Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie, ingurgitare de substanţe toxice, hemoragii digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.

~ Posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi.

Scop:

~ Explorator.

~ Terapeutic.

Calea de administrare:

~ Intravenos.

~ Intramuscular.

~ Intradermic.

~ Subcutanat.

~ Intraarterial.

~ Intrarahidian.

~ Intraosos.

~ Intramedular.

~ Subarahnoidian.

~ Intracardiac.

Prezentare farmaceutică:

~ Soluţii injectabile – în fiole.

~ Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.

~ Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.

~ Soluţiile injectabile pot fi:

o

Soluţii apoase.

o

Soluţii uleioase.

o

Suspensii – pentru absorbţie întârziată.

Reguli generale de pregătire a injecţiilor:

~ Se verifică:

o

medicamentul prescris.

o

Doza – concentraţia – modul de administrare.

o

Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.

o

Integritatea fiolei, a ambalajului.

o

Valabilitatea.

o

Modul de păstrare şi depozitare.

~ Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.

~ Se verifică soluţia injectabilă.

~ Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.

~ Se încarcă corect seringa.

~ Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.

Materiale necesare:

~ Seringă cu ac adaptate injecţiei.

~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde (i.m., i.v.), albastru, mov (s.c.), portocaliu (s.c.), negru (i.m., i.v.), verde (i.m., i.d.), roz (recoltare, dizolvare şi extragere soluţii).

~ Soluţie de injectat verificată.

~ Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.

~ Garou, leucoplast.

~ Pile pentru tăierea gâtului fiolelor.

~ Mănuşi de protecţie, mască de tifon.

~ Material pentru protecţia patului.

~ Tăviţă renală.

~ Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.

Pregătirea pacientului:

~ Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite.

~ Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută tehnica.

~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.

~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.

Montarea şi încărcarea seringii:

~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.

~ Se desface ambalajul de sus în jos.

~ Se înşurubează acul de amboul seringii.

~ Se îndepărtează protecţia acului.

~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce lichidul din gâtul fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).

~ Se aspiră soluţia în seringă, înclinând treptat fiola.

~ Nu se ating pereţii fiolei cu acul.

~ Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:

o

Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul.

o

Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon.

o

Se perforează flaconul şi se răstoarnă.

o

Se introduce aerul sub presiune în flacon – lichidul se goleşte singur în seringă.

~ Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului.

~ Se ataşează protecţia la ac.

Principii de igienă în pregătirea şi administrarea injecţiilor:

~ Se folosesc seringi şi ace sterile – de unică întrebuinţare. După folosire se ard. Este interzisă sterilizarea lor după utilizare.

~ Seringile reutilizabile sunt decontaminate, curăţate, degresate, clătite, dezinfectate şi clătite, apoi sterilizate prin metode standard.

~ Materialele sterile de unică întrebuinţare se depozitează în spaţii special destinate.

~ Este obligatorie spălarea şi dezinfectarea înainte şi după executarea fiecărei injecţii.

~ Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie în timpul executării tratamentelor parenterale.

~ Se recomandă evitarea folosirii flacoanelor multidoză.

~ Este obligatorie schimbarea acului după încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc.

Tehnica generală a injecţiilor:

~ Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.

~ Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariţia complicaţiilor.

~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.

~ După injectare se comprimă uşor locul.

~ În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.

~ Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.

Observaţii:

~ Calea de administrare se alege în funcţie de:

o

Hotărârea medicului.

o

Scopul injecţiei.

o

Rapiditatea asimilării medicamentului.

o

Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.

o

Interacţiuni medicamentoase.

o

Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.

~ Fiola tăiată se administrează imediat.

~ Fiolele neetichetate se aruncă.

~ Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.

~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei.

~ Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de diluţie.

~ Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii de păstrare.

~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.

~ Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru a le fluidifica.

~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor.

~ Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj). Se administrează după încălzire în apă caldă.

~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.

Administrarea substanţelor de contrast:

~ Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa de contrast.

~ Testarea se face injectând 1 ml soluţie – fiola test → numai în prezenţa medicului.

~ Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului.

~ Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia pregătită pentru examinare.

~ Viteza de administrare:

o

15 secunde → examinare minutată.

o

1-2 minute → examinare obişnuită.

o

10-15 minute → administrare prin perfuzie.

INJECŢIA SUBCUTANATĂ

Definiţie:

~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, nedureroase, prin intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat.

Scop:

~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

Locul de elecţie:

~ Faţa externă a braţului.

~ Faţa superoexternă a coapsei.

~ Regiunea deltoidiană.

~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.

~ Regiunea subclaviculară.

~ Flancurile peretelui abdominal.

~ Regiunile centrale fesiere.

Materiale necesare:

~ Seringă cu ac sterile.

~ Material general pentru executarea unei injecţii.

~ Soluţia medicamentoasă.

Pregătirea bolnavului:

~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se aşează bolnavul în repaus.

~ Se dezveleşte locul ales.

Tehnica:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.

~ Se elimină aerul.

~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind aşezat cu membrul respectiv sprijinit pe şold.

~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.

~ Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile profunde.

~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm.

~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.

~ Se injectează lent.

~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei.

Incidente şi accidente:

~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia bruscă a ţesuturilor.

~ Ruperea acului.

~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.

~ Hematom.

~ Abces – prin infectarea hematogenă.

Observaţii:

~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.

~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.

~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.

~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod, bismut, mercur etc.

~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.

INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ

Definiţie:

~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone, uleioase sau a unei substanţe coloidale, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul muscular.

Scop:

~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

Locul de elecţie:

~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern fesier).

~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei.

~ Muşchiul deltoid.

~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.

Materiale necesare:

~ Seringă cu ac lung, sterile.

~ Material general pentru executarea unei injecţii.

~ Soluţia medicamentoasă.

Pregătirea bolnavului:

~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.

~ Se dezveleşte locul ales.

Tehnica:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.

~ Se elimină aerul.

~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere.

~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.

~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.

~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.

~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.

~ Se injectează lent.

~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei.

~ Se aşează bolnavul comod, în repaus 5-10 minute.

~ Se ordonează materialele folosite.

Incidente şi accidente:

~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau

injecţiei.

a unei terminaţii nervoase – se retrage acul şi se schimbă locul

~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.

~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical

~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.

~ Hematom.

~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.

~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.

~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.

~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.

~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi acelor.

Observaţii:

~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.

~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.

~ Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.

INJECŢIA INTRAVENOASĂ

Definiţie:

~ Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau hipertone, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.

Scop:

~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

Locul de elecţie:

~ Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară, vena jugulară, venele epicraniene la sugari şi copii.

~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către medic. Alegerea tipului de abord se face în funcţie de:

o

Starea pacientului.

o

Tipul medicamentului.

o

Cantitatea de administrat.

o

Durata tratamentului.

~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice.

Materiale necesare:

~ Seringă cu ac mai scurt, sterile.

~ Material general pentru executarea unei injecţii.

~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.

Pregătirea bolnavului:

~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe pernă tare, protejată cu muşama şi aleză.

~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să stânjenească circulaţia.

Tehnica:

~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:

o

Puncţia venoasă.

o

Injectarea soluţiei medicamentoase.

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.

~ Se elimină aerul.

~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.

~ Se palpează locul puncţiei.

~ Se dezinfectează locul.

~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.

~ Se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi cu pumnul strâns.

~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.

~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.

~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.

~ Se injectează lent.

~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de introducere.

~ Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se îndoaie braţul.

~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.

~ Se ordonează materialele folosite.

Incidente şi accidente:

~ Durere – la puncţionarea pielii.

~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în sistemul vascular care poate duce la moarte.

~ Hematom.

~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica garoul (staza).

~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara venei.

~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare prea rapidă.

~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune injectarea mai lentă a medicamentului.

~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată, tumefacţie, necroză. Se raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu ser fiziologic şi substanţe resorbante.

~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul.

~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase.

~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase – se produce decesul pacientului.

~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor cu acţiune neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.

~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a extremităţilor: durere exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.

Observaţii:

~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison → se slăbeşte sau se detaşează garoul.

~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din cateter înaintea puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se puncţionează vena şi se continuă tehnica injecţiei.

~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sânge.

~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul translucid.

~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5 minute.

~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare – niciodată mai jos.

~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.

~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată în poziţie şezând.

INJECŢIA INTRADERMICĂ

Definiţie:

~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone în organism, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul dermic.

Scop:

~ Terapeutic – desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari.

~ Explorator – intradermoreacţia.

~ Anestezic – infiltrarea dermică cu novocaină.

Locul de elecţie:

~ Faţa anterioară a antebraţului.

~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.

Materiale necesare:

~ Seringă cu ac scurt, sterile.

~ Material general pentru executarea unei injecţii.

~ Soluţia medicamentoasă.

Pregătirea bolnavului:

~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~ Se aşează bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal.

~ Se dezveleşte locul ales.

Tehnica:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul (0,1 ml) şi se schimbă acul.

~ Se elimină aerul.

~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.

~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, cu bizoul în sus, până dispare orificiul acului complet.

~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.

~ Se injectează lent.

~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.

~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.

~ Se ordonează materialele folosite.

Incidente şi accidente:

~ Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm.

~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală când acul a pătruns prea profund.

~ Lipotimie.

~ Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni.

~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.

Observaţii:

~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină – alcoolul inactivează tuberculina.

~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.

Adrenalină,

~ În

cazul

efectuării

testelor

alergologice,

se

pregătesc:

Efedrină,

Hemisuccinat

de

Hidrocortizon,

cardiotonice.

ADMINISTRAREA INSULINEI

Scopul tratamentului insulinic:

~ Tratarea diabetului zaharat.

~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.

Căile de administrare:

~ Calea subcutanată.

~ Calea intravenoasă.

Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:

~ Flancurile peretelui abdominal.

~ Regiunea externă a braţului.

~ Regiunea anterioară a coapselor.

~ Regiunea fesieră.

~ Regiunea supra şi subspinoasă.

~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:

o

Dimineaţa → flancurile abdominale.

o

Seara → coapsă.

~ Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate negativ.

Preparate de insulină:

~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de comercializare:

o

Regulară (R).

o

Regulară tamponată (BR).

o

Lentă (L).

o

Ultralentă (U).

o

Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie isophan (NPH-10/90).

o

Insulină 20% Regulară tamponată + 80% Insulină umană suspensie isophan (NPH-20/80).

o

Insulină 30% Regulară tamponată + 70% Insulină umană suspensie isophan (NPH-30/70).

o

Insulină 40% Regulară tamponată + 60% Insulină umană suspensie isophan (NPH-40/60).

o

Insulină 50% Regulară tamponată + 50% Insulină umană suspensie isophan (NPH-50/50).

~ Iletin II Regular (insulină porcină purificată).

~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent (MC).

Reguli de administrare:

~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.

~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.

~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.

~ Dozele de insulină se măsoară în unităţi.

~ Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:

o

Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.

o

Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.

~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100 unităţi de insulină pe mililitru.

~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.

~ Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul de insulină folosit).

Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.

~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.

~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la uniformizarea lichidului.

~ Păstrarea se face la frigider la 4 0 C, ferită de căldură şi lumină.

~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.

~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.

Stabilirea dozei necesare:

~ Se fixează o doză individualizată funcţie de:

o Tipul de insulină folosit.

o

Numărul de injecţii pe zi.

o

Intervalul dintre doze.

o

Modificările din alimentaţie.

o

Schimbarea programului de activitate.

o

Medicaţie complementară.

o

Exerciţii fizice, gimnastică.

o

Conduită terapeutică postnatală.

Pregătirea dozei:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.

~ Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat, cale de administrare.

~ Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie administrată.

~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.

~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă până se obţine doza necesară.

~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.

~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE ÎNCĂRCARE ÎN SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.

~ Amestecul se face înaintea injectării.

~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.

Injectarea insulinei:

~ Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.

~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.

~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.

~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei

~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.

Reacţii la insulină:

~ Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:

o

Doză prea mare de insulină.

o

Absenţa sau întârzierea meselor.

o

Exerciţii fizice şi activitate în exces.

o

Boală infecţioasă.

o

Tulburări de tranzit.

o

Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.

o

Boli endocrine.

o

Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.

o

Consum de alcool.

~ Semnele hipoglicemiei:

o

apar brusc.

o

Transpiraţii, tulburări de somn.

o

Ameţeală.

o

Anxietate.

o

Palpitaţii.

o

Vedere neclară – în ceaţă.

o

Tremurături.

o

Vorbire neclară.

o

Foame.

o

Stare depresivă.

o

Agitaţie, iritabilitate.

o

Senzaţie de furnicături în mâini.

o

Mişcări nesigure.

o

Delir.

o

Cefalee.

o

Modificări comportamentale.

o

Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de glucoză.

o

Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.

~ Hiperglicemie şi acidoză diabetică:

o Prin doză insuficientă de insulină.

o

Nivel crescut de glucoză în sânge.

o

Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.

o

Febră.

o

Infecţii.

o

Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală, facies roşu, sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul, tahicardie, deces.

~ Lipodistrofia:

o Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor.

Hiperglicemie

Hipoglicemie

~ Piele uscată.

~ Tegumente cu transpiraţii reci.

~ Respiraţie Kussmaul.

~ Piele umedă.

~ Halenă acetonică.

~ Hipertensiune.

~ Pierderea lentă a cunoştinţei spre comă.

~ Respiraţie normală.

~ Pierderea stării de cunoştinţă.

~ Somnolenţă.

~ Mişcări nesigure.

~ Inapetenţă.

~ Ameţeală.

~ Greţuri.

~ Foame.

~ Vărsături.

Alergia la insulină:

~ Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.

~ Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul, respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR

Definiţie:

~ Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.

Forma de prezentare:

~ Fiole. Flacoane închise.

~ Lichid liofilizat.

~ Pudră.

Scop:

~ Profilactic.

~ Curativ în: difterie, tetanos, febră tifoidă, bruceloză.

Calea de administrare:

~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific.

~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită).

~ Intradermic → BCG.

~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.

Condiţii de preparare, conservare şi depozitare:

~ Reconstituirea vaccinului se face prin rehidratare cu diluant conform dozajului înscris pe ambalaj.

~ Rezultă o doză fixă de vaccin reconstituit.

~ Prepararea se face în momentul folosirii.

~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă.

~ Conservarea vaccinului: la -10-15 0 C; diluantul se conservă la +2-8 0 C.

~ Vaccinul trebuie protejat de lumină.

~ Vaccinurile liofilizate – diluate şi aspirate în seringi de unic dozaj şi administrare (pentru vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică regulile generale de asepsie şi administrare a soluţiilor injectabile.

Condiţii de administrare:

~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri odată (DTP → antidifteric, antitetanic, antipertusis).

~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie.

~ Dozele şi intervalele dintre inoculări diferă de la vaccin la vaccin.

~ Cantitatea de vaccin administrată creşte de la o inoculare la alta.

~ Dozele trebuie măsurate exact.

~ Intervalul dintre doze va fi strict respectat.

~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru întărirea imunităţii.

Reacţia locală vaccinală:

~ Roşeaţă.

~ Tumefacţie.

~ Durere.

Reacţia generală vaccinală:

~ Febră.

~ Inapetenţă.

~ Stare generală alterată.

Complicaţii:

~ Hematologice.

~ Pulmonare.

~ Cardiovasculare.

~ Renale.

~ Erupţii cutanate.

~ Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică, convulsii, tulburări senzoriale etc.).

~ La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, naşteri cu feţi cu malformaţii congenitale.

Prevenirea complicaţiilor postvaccinale.

~ Se respectă contraindicaţiile pentru fiecare vaccin şi tehnica de administrare.

~ Se evită administrările traumatizante.

~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare.

~ În caz de epidemii se face protecţie cu gamaglobuline, special administrate odată cu vaccinul sau după de sa grefat vaccinul pentru a nu frâna formarea de anticorpi.

Observaţii:

~ Vaccinurile din flacoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider după folosire. Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă. Toleranţa organismului este diferită.

ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

Definiţie:

~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).

~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.

Prezentare:

~ Cortizon acetat.

~ Superprednol.

~ Prednison.

~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.

~ Hidrocortizon.

~ Supercortisol.

~ Acetat de dezoxicorticosteron.

~ ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.

Forma de administrare:

~ Tablete.

~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc

~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.

Mod de administrare:

~ Administrare orală: tablete.

o

Se asigură concentraţia utilă în sânge.

o

Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore

o

Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza minimă – de întreţinere → doză stabilită de medic.

o

Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea funcţiei glandelor suprarenale.

~ Administrare parenterală:

o

Intramuscular.

o

Intravenos.

o

Intraarticular.

o

Clisme terapeutice.

o

Aplicaţii locale.

~ Administrarea ACTH-ului:

o

Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.

o

Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul dozelor → calculul se face ca şi în cazul antibioticelor. Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.

o

Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.

o

Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-8 picături pe minut.

o

Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau perfuzia de 5-6 ore.

o

Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate.

o

Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.

o

Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu se facă brusc.

o

Administrarea sub protecţie de antibiotic.

Reguli de administrare a cortizonului:

~ Tratamentul se face numai în spital

~ Bolnavii necesită dietă specială:

o

Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.

o

Dietă hipoglucidică.

o

Dietă cu conţinut bogat în proteine.

~ Se acordă îngrijiri speciale:

o

Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi de corp.

o

Asepsie perfectă în administrarea parenterală.

o

Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel

o

Administrarea sub protecţie de antibiotic.

o

Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.

o

Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.

Observaţii:

~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.

~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

Definiţie:

~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a sângelui.

Scop:

~ Profilactic.

o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor venoase, emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.

~ Terapeutic.

o

Împiedică coagularea sângelui intravascular.

o

Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard, şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.

Forma de prezentare:

~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu Heparină calcică sau sodică (absorbţie mai lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.

~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.

~ Calciparină.

Heparina:

~ Se dezinfectează locul injecţiei.

~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă.

~ Efectul dispare în câteva ore.

Trombostop:

~ Se administrează pe cale orală.

~ Efect tardiv, după 6-12 ore.

~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.

Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:

~ Diateze hemoragice.

~ Insuficienţă hepatică.

~ Hipertensiune malignă.

~ Ulcer gastroduodenal florid.

~ Endocardite.

Reguli de administrare:

~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.

~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.

~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic, timpul Quick (indicele de protrombină).

Incidente şi accidente:

~ Hemoragii diverse.

~ Epistaxis.

~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.

~ Reacţii alergice locale.

~ Alergie generală.

Observaţii:

~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.

~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.

~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic.

~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice, antiinflamatoare.

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR

Definiţie:

~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care introduse în organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.

~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate chimic.

~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă asupra germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.

Efect:

~ Bactericid – distrug agentul patogen.

~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.

Scopul administrării:

~ Distrug microbi.

~ Împiedică dezvoltarea microbilor.

Ritmul de administrare:

~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune continuă asupra agenţilor patogeni.

~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:

o

În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de administrarea trebuie să fie cât mai frecvent.

o

În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul de administrare poate fi mai lent.

~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în anumite substanţe (ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).

~ Exemple:

o

Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.

o

Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.

o

Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.

o

Streptomicina → 12 ore.

o

Gentamicina → 8,12 ore.

o

Biseptol → 12,24 ore.

Forma de prezentare:

~ Drajeuri.

~ Capsule operculate.

~ Sirop.

~ Soluţii injectabile.

~ Unguente.

Căile de administrarea:

~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.

~ Calea parenterală intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii cristaline).

~ Perfuzii.

~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.

~ Percutanta.

~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.

~ Calea respiratorie instilaţii, aerosoli.

~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.

Doza de antibiotic:

~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau capsulelor la numărul prizelor.

~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se injectează imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.

~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore. Doza va fi împărţită conform orarului de administrarea în doze unice, egale administrate la 4, 6, 12 ore

~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.

Alegerea antibioticului:

~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.

~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea antibiogramei – din urină, sânge, lichid cefalorahidian.

Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:

~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.

~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem prin aspirare.

~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.

~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în seringă.

~ Se retrage acul şi se schimbă.

~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după dizolvare completă.

Reguli de administrare a antibioticelor:

~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.

~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.

~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă.

~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.

~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 37 0 C înaintea administrării.

~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.

~ Administrarea pe cale orală se face după masă.

~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.

Complicaţii:

~

Stări toxice.

~

Stări anafilactice.

~

Stări nefrotoxice.

~

Anemii.

~

Leucopenii.

~

Agranulocitoză.

~

Lezarea mugurilor dentari la copii mici.

~

Tendinţă la hemoragie.

~

Dismicrobisme prin administrare necontrolată.

~

Infecţii nosocomiale.

~

Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.

~

Sensibilizarea personalului medical.

Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:

~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte, hipoacuzie, oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat.

~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul penicilinei foloseşte soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului în foaia de observaţie a bolnavului.

~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.

Observaţii:

~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.

~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza resorbţiei neregulate.

~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv pentru care se asociază cu complex de vitamină

B.

~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul administrării antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese astmatiforme, alergii. Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA COPIL

Condiţii:

~ Administrarea medicamentelor se face funcţie de vârstă.

~ Atitudinea trebuie să fie adecvată – de colaborare cu copilul.

~ Se urmăreşte prevenirea intoxicaţiilor accidentale.

Administrarea medicamentelor pe cale orală:

~ Medicamentele se dau sub formă de pulberi, pisate.

~ Corectarea gustului neplăcut se face prin adaus de zahăr, miere, lichide cu gust plăcut sau înglobate într-un aliment păstos.

~ Se aşează copilul în poziţie decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau poziţie şezând la copilul mic.

~ Se imobilizează cu blândeţe şi răbdare.

~ Se ia linguriţa (5g) sau lingura (15 g) cu medicamentul pregătit şi se deschide gura prin stimularea buzelor sau prin comunicare verbală.

~ Se introduce linguriţa aproape de baza limbii şi se varsă conţinutul cu grijă să intre pe calea digestivă.

~ Se retrage linguriţa şi se urmăreşte deglutiţia medicamentului.

~ Se face controlul cavităţii bucale.

~ În caz de aspirare accidentală a medicamentului administrat, se întoarce copilul în decubit ventral şi se aplică tapotări uşoare pe toracele posterior.

~ NU se toarnă conţinutul în timpul inspirului.

~ NU se dau tablete, drajeuri, comprimate nepisate la copilul sub 3 ani.

Administrarea medicamentelor prin injecţii:

~ Se preferă injecţiile intramusculare.

~ Se explică copilului de ce i se fac injecţii – fără a-l ameninţa sau speria. Injecţia nu este o pedeapsă.

~ Se aşează copilul în decubit dorsal.

~ Se vorbeşte blând.

~ Se imobilizează copilul şi se execută injecţia.

~ NU se pregăteşte injecţia în faţa copilului.

Administrarea supozitoarelor:

~ Asistenta se spală pe mâini, se dezinfectează şi îmbracă mănuşi de protecţie.

~ Dezbracă copilul şi observă regiunea perianală – observând leziuni, urme de fecale, infecţii etc.

~ Se sigură igiena regiunii perianale a copilului.

~ Se pregăteşte supozitorul, se despachetează şi se lubrefiază cu ulei de vaselină.

~ Se aşează copilul în decubit lateral, în decubit dorsal cu picioarele flectate pe abdomen sau culcat pe abdomen pe genunchii asistentei sau mamei.

~ Se depărtează fesele copilului şi se introduce supozitorul complet în orificiul anal.

~ Se strâng fesele între police şi degetele mâinii circa 1 minute – pentru a favoriza ridicarea supozitorului în rect.

~ Se supraveghează reacţiile copilului urmărind evitarea evacuării supozitorului.

Administrarea intravenoasă a medicamentelor:

~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşile de protecţie.

~ Se pregătesc materialele necesare.

~ Se încarcă seringa.

~ Se alege locul favorabil puncţiei (vene epicraniene, vene de la plica cotului, vena pedioasă, vena jugulară etc.).

~ Se imobilizează copilul cu blândeţe.

~ Se execută puncţia venei şi se injectează medicamentul.

~ În cazul perfuziei, imobilizarea copilului se face astfel:

Pentru braţ sau picior – se fixează cu atelă.

Pentru venele epicraniene – se înfaşă braţele pe lângă corp.

Se fixează un colac de cauciuc sub capul copilului.

~ La indicaţia medicului, copii agitaţi pot fi sedaţi înainte pentru a preveni accidentele de tehnică.

Observaţii:

~ Înaintea administrării medicaţiei se verifică foaia de observaţiei sau recomandările medicului.

~ Se verifică ambalajul şi specificaţiile pentru medicamentul ce trebuie administrat.

~ Se verifică termenul de valabilitate.

~ Se verifică doza.

~ Nu se administrează medicamente cu modificări de miros, aspect, culoare, gust, ambalaj deteriorat.

~ Se supraveghează copilul şi se observă reacţiile alergice sau de intoleranţă.

~ NU se lasă medicaţia la îndemâna copiilor.

INSTRUMENTAR NECESAR EXAMINĂRILOR CLINICE

~ Stetoscop biauricular.

~ Tensiometru.

~ Spatulă linguală.

~ Deschizător de gură.

~ Pensă de prins limba (pensă în inimă).

~ Panglică metrică. Taliometru. Pediometru.

~ Cântar.

~ Oglindă laringiană.

~ Oglindă frontală.

~ Specul auricular.

~ Specul nazal.

~ Ciocan de reflexe.

~ Electrocardiograf.

~ Oftalmoscop. Sursă de lumină. INSTRUMENTAR CHIRURGICAL:

~ Pense anatomice.

~ Pense chirurgicale.

~ Pense hemostatice – Péan, Kocher.

~ Bisturiu.

~ Foarfece chirurgical.

~ Sondă canelată.

~ Stilet butonat.

~ Portac Hagedon.

~ Ace chirurgicale. Aţă chirurgicală. Agrafe chirurgicale.

~ Pense prins câmpuri – pensa cărăbuş.

~ Depărtătoare.

~ Mănuşi chirurgicale. Substanţe antiseptice pentru tegumente şi pentru plagă.

~ Truse cu material pentru pansamente – comprese tifon, feşe, meşe.

~ Vaselină – pentru tuşeu rectal. INSTRUMENTAR OBSTETRICAL:

~ Masă ginecologică.

~ Valve vaginale.

~ Specul vaginal.

~ Materiale pentru recoltarea secreţiilor genitale.

~ Stetoscop obstetrical.

~ Histerometru.

~ Pelvimetru.

~ Dilatatoare.

INSTRUMENTAR - ÎNGRIJIRI ŞI TRATAMENTE CURENTE:

~ Mănuşi de cauciuc

~ Seringi. Ace.

~ Truse de reanimare.

~ Tăviţă renală.

~ Sonde urinare.

~ Bazinete.

~ Irigator.

~ Termofor.

~ Pungă de gheaţă.

~ Vase colectoare din inox.

~ Casolete.

~ Trocare diferite.

~ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).

INSTRUMENTAR DIN CAUCIUC ŞI MATERIAL PLASTIC

Mănuşi de cauciuc.

Sonde:

~ Sonde uretrale:

Nelaton.

Pezer.

Foley.

Thieman. Mercier.

Sonde ureterale.

~ Sonde digestive:

Sonda gastrică – Faucher.

Sondă esofagiană Black-Moore.

Sonda duodenală – Einhorn.

Sondă intestinală Miller-Abott.

~ Sonde de intubaţie traheală.

~ Sonde pentru administrarea oxigenului – canule, ochelari etc.

~ Sonde aspiraţie – gastrică, duodenală, intestinală, respiratorie.

Tuburi de dren. Tub de gaze.

Perfuzoare.

Prestuburi material plastic.

Canule:

~ Orofaringiană (pipa Gueddel)

~ Laringiană. Traheală. Canule de aspiraţie etc.

~ Rectală. Vaginală.

Pungi colectoare.

Termofor, pungă de gheaţă.

INSTRUMENTAR METALIC

~ Spatulă linguală (apăsător de limbă).

~ Deschizător de gură.

~ Pensă de prins limba (pensă în inimă).

~ Specul auricular. Specul nazal. Specul vaginal. Specul anal.

~ Valvă vaginală. Dilatatoare de col. Pense ginecologice.

~ Pelvimetru. Histerometru.

~ Casolete de diferite mărimi.

~ Pensă de servit. Trusă chirurgicală:

Pense anatomice. Pense chirurgicale.

Pense hemostatice – Péan, Kocher, Mickulicz.

Bisturiu.