Sunteți pe pagina 1din 66

ANATOMIA PATOLOGICĂ A SISTEMULUI LIMFO- ŞI

HEMATOFORMATOR

GENERALITĂŢI
Sistemul limfo- şi hematoformator este un sistem complex, cu implicaţii deosebite în
buna funcţionare a macroorganismului. Principalele funcţii sunt:
 producţia de celule sanguine şi limfoide,
 transportul acestora prin organism,
 participarea directă în răspunsurile imune mediate celular şi umoral.
Elementele sistemului hematoformator sunt cantonate în măduva osoasă
hematoformatoare, iar structurile sistemului limfoformator (imunocompetent) se regăsesc în
organele imunocompetente primare şi secundare, încapsulate şi difuze.
Hematopoieza se produce primar în măduva osoasă. Secundar, hematopoieză
extramedulară apare frecvent în splină. La nou născuţi şi tineret măduva osoasă este roşie
(activă hematopoietic), pentru ca la animalele adulte măduva roşie să fie limitată la sternebre,
vertebre, coaste, oasele centurii pelvine, capătul proximal al humerusului şi femurului şi
oasele craniului. În restul oaselor, măduva este galbenă (măduvă grasă, nehematogenă). La
animalele bătrâne măduva devine cenuşie şi gelatinoasă.
Organele limfoide (imunocompetente) primare sunt timusul, bursa Fabricius şi
echivalentele bursei la mamifere (măduvă osoasă, componente ale ţesutului limfoid asociat
intestinului). Organele imunocompetente secundare încapsulate sunt splina şi limfonodurile,
iar cele difuze aparţin ţesutului limfoid asociat mucoaselor (digestivă, conjunctivală,
respiratorie, uro-genitală) şi pielii.
Timusul este un organ limfo-epitelial foarte bine dezvoltat la tineret şi care involuează
la organismul matur. Lobii sunt delimitaţi de o capsulă din care se formează trabecule, care
delimitează complet sau incomplet lobulii timici. Fiecare lobul conţine o zonă corticală şi o
zonă medulară. În medulară se găsesc corpusculii Hassal.
Bursa Fabricius este un organ limfo-epitelial specific păsărilor, situat dorsal faţă de
cloacă. Forma şi dimensiunile variază în funcţie de specie, iar la pubertate involuează (la
vârsta de 5 – 6 luni la galinacee şi 9 – 10 luni la palmipede). La păsările răpitoare nu suferă
procesul de involuţie. Microscopic, epiteliul de acoperire al mucoasei bursale (componenta
epitelială) este de tip pseudostratificat. Nodulii limfoizi reprezintă unitatea morfofuncţională
a bursei şi sunt alcătuiţi dintr-o zonă superficială (corticala), populată preponderent cu
bursocite (limfocite B în diferite stadii de dezvoltare) şi dintr-o zonă profundă (medulara)
alcătuită din celule dendritice, limfoblaste şi macrofage.
Splina este cel mai mare organ limfoid şi totodată un rezervor de sânge şi îndeplineşte
numeroase funcţii în metabolismul hemoglobinei şi fierului, în distrugerea eritrocitelor, în
filtrarea sanguină, în fagocitoză şi realizarea răspunsului imun etc.. Splina prezintă o capsulă
alcătuită din fibre conjunctive şi fibre musculare netede, din care pornesc travei spre
profunzimea parenchimului splenic. Histologic este structurată în două zone nedelimitate clar
între ele: pulpa albă şi pulpa roşie. Pulpa albă este formată din noduli limfoizi (zona timo-
independentă sau B celulară) şi din teci periarteriolare (zona timo-dependentă sau T celulară).
Pulpa roşie conţine o bogată reţea de sinusuri pline cu sânge.
Limfonodurile sunt delimitate de o capsulă conjunctivă din care se desprind travei.
Din punct de vedere structural limfonodurile sunt alcătuite dintr-o zonă superficială
(corticala) alcătuită din noduli limfoizi, travei, sinusuri şi elemente stromale, o zonă
paracorticală cu densitate celulară mare şi o zonă profundă (medulara) alcătuită din sinusuri
limfatice, stromă şi agregate celulare formate din limfocite şi celule reticulare/dendritice.
Ţesutul limfoid diseminat, asociat mucoaselor şi pielii este prezent la nivelul tuturor
porţilor de intrare ale organismului (tub digestiv, arbore respirator, tractus genital etc.).
Morfologic se prezintă sub forma unor aglomerări limfoide organizate ca noduli limfoizi sau
limfocite dispise difuz, localizate în lamina propria sau în submucoasă.

LEZIUNILE MĂDUVEI HEMATOFORMATOARE


Procese distrofice
Atrofia seroasă (măduva căptă aspect gelatinos) este strâns corelată cu
stările cahectice, dar poate apărea şi în cazurile de atrofie actinică sau toxică a
măduvei.
Steatoza medulară (înlocuirea ţesutului medular cu ţesut adipos) apare pe
fondul unor intoxicaţii la puii de găină.
Osteomieloscleroza (înlocuirea ţesutului medular cu ţesut fibros) poate
avea caracter ireversibil, în anemia feriprivă a purceilor sau caracter reversibil,
la găini în perioada maximă de ouat.
Tulburări circulatorii
Hiperemia este greu de identificat, asociindu-se adesea cu procesele
inflamatorii.
Ischemia este generată de hemoragiile interne sau externe, dar apare şi pe
fondul unor anemii virale sau boli tumorale.
Hemoragiile sunt consecinţa: intoxicaţiilor cu produşi cumarinici, ale
hipovitaminozei K sau ale unor boli septicemice.
Procese inflamatorii
Procesele inflamatorii poartă denumirea de osteomielite. Cel mai adesea
au etiologie bacteriană şi se produc fie pe cale hematogenă, fie ca urmare a unor
traumatisme.
Formele morfologice de osteomielite sunt:
 seroase, hemoragice, purulente – adesea cu etiologie traumatică,
 purulente, necrotice, hiperplazice, granulomatoase produse prin
însămânţarea hematogenă a măduvei sau prin extinderea unor
inflamaţii din vecinătate (artrite, tendinite, miozite).
Hiperplazii medulare
Hiperplazia regenerativă apare în anemia infecţioasă a calului şi în
general în anemiile hemolitice, sub forma insulelor de fetalizare.
Hiperplazia tumorală este întâlnită în leucemii, în leucoza aviară, în
leucoze, în mielomul multiplu sau în metastazele unor carcinoame.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A TIMUSULUI


Leziunile timusului sunt întâlnite la tineret.
Tulburări de dezvoltare
Hipoplazia timică congenitală este întâlnită de regulă la purcei şi se
caracterizează prin reducerea în volum a timusului, acesta apărând ca o masă
gălbuie, gelatinoasă. Trebuie diferenţiată de hipoplazia dobândită care prezintă
aceleaşi caracteristici morfologice.
Hiperplazia congenitală a timusului apare la viţei, iar dimensiunile
gigantice ale organului reprezintă cauza distociilor.
Procese distrofice
Atrofia timică sau timusul de stres apare la toate speciile, asociat fiind cu
hipotrepsia şi cu virozele imunosupresive (pesta porcină, bursita infecţioasă
aviară, maladia Carré, panleucopenia pisicilor etc.).
Procese inflamatorii
Inflamaţia timusului se numeşte timită. Timitele sunt leziuni rar
diagnosticate la animale. Sunt de reţinut timita hemoragică din
pleuropneumonia infecţioasă a porcului şi din hepatita contagioasă canină,
precum şi timita sero-fibrinoasă din pasteureloza viţeilor.
Procese tumorale
Timomul sau limfomul timic este tumora timică primară. În leucoza
juvenilă a taurinelor, precum şi în leucoza aviară acută şi în boala Marek apar
adesea hiperplazii tumorale timice. De asemenea limfomul felin şi canin poate
avea localizare timică.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A BURSEI FABRICIUS


Tulburări de dezvoltare
Hipoplazia bursei Fabricius este indusă de factori infecţioşi sau carenţiali
care au acţionat în perioada incubaţiei.
Procese distrofice
Metaplazia cornoasă a epiteliului bursal este asociată cu hipovitaminoza
A.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile bursei Fabricius se numesc limfobursite (bursite).
Formele morfologice de bursite sunt:
 catarală, hemoragică, fibrino-necrotică, corelate cel mai adesea cu
enterite de acelaşi tip,
 edematoasă, caracteristică bolii de Gumboro (bursita infecţioasă
aviară).
Procese tumorale
În leucoza aviară bursa creşte în volum şi greutate (50-100 g) şi apare ca
o masă slăninoasă, cenuşie-albicioasă. Aceste modificări apar pe fondul
hiperplaziei tumorale a limfocitelor B din nodulii bursali.
În boala Marek bursa îşi reduce volumul, se atrofiază sau capătă aspect
sarcomatos, ca urmare a proliferării tumorale cu celule pleomorfe în ariile
internodulare.
ANATOMIA PATOLOGICĂ A SPLINEI
Tulburări de dezvoltare
Aplazia şi hipoplazia splinei este întâlnită la miei, purcei, viţei.
Splina dublă, splinele accesorii, splina bifidă, sunt anomalii fără
semnificaţie deosebită.
Modificări topografice
Torsiunea splenică şi hernia transdiafragmatică sunt întâlnite la câine şi
sunt însoţite de stază şi uneori de splenomegalie.
Procese distrofice
Denumite lienoze, procesele distrofice splenice pot fi decelabile
microscopic (distrofia hialină, fibrinoidă), dar pot avea şi exprimare
macroscopică (amiloidoza, guta etc.).
Amiloidoza splenică poate avea o formă localizată – splina Sago şi o
formă difuză – splina lardacee, tradusă morfologic prin splenomegalie.
Hemosideroza este consecinţa stazei sau hemolizei.
Distrofiile minerale se manifestă prin calcificarea distrofică a unor focare
de necroză sau a unor chisturi parazitare inveterate.
Guta aviară apare sub forma unor depozite alb-văroase, uscate, localizate
pe capsula splenică sau/şi sub formă de încrustaţii miliare, albe-sidefii în
parenchim.
Atrofia splenică se întâlneşte în hipotrepsie şi cahexie.
Modificări circulatorii
Hiperemia este o leziune greu decelabilă macroscopic şi însoţeşte
procesele inflamatorii acute.
Staza sanguină splenică apare cel mai adesea pe fondul modificărilor
topografice (torsiune), dar şi pe fondul insuficienţei cardiace sau a altor
obstacole survenite pe circulaţia de întoarcere. Staza conduce adesea la
splenomegalie.
Ischemia splenică apare ca urmare a anemiilor, a hemoragiilor masive
interne sau externe, etc.
Hemoragiile splenice se exprimă morfologic ca echimoze, peteşii,
sufuziuni şi hematoame subcapsulare.
Infarctele splenice albe (ischemice) pot fi întâlnite în rujetul cronic la
suine, iar cele roşii (hemoragice) în pesta porcină clasică.
Procese inflamatorii
Inflamaţia parenchimului splenic poartă denumieea de splenită sau
lienită, iar cea a capsulei splenice perisplenită.
Formele morfologice de splenite sunt:
 splenita necrotică, întâlnită la păsări în pasteureloză (holera aviară) şi
la taurine în necrobaciloză,
 splenita hemoragică apare în rujetul acut la suine,
 splenita hemoragico-necrotică este caracteristică antraxului şi poate
avea două forme de manifestare:
 formă difuză, la taurine, cu splenomegalie, culoare
negricioasă şi ramolismentul pulpei splenice,
 formă localizată, la cabaline, cu focare numite carbunculi,
 splenita purulentă, aposteomatoasă, apare pe cale metastatică în bolile
septico-piemice (piobaciloză, streptococie etc.),
 splenita hiperplazică apare în salmoneloza tuturor speciilor sau în
anemia infecţioasă ecvină. Splina este mărită în volum, uneori până la
splenomegalie, roşie vişinie, de consistenţă elastică, compactă sau cu
aspect granular pe secţiune,
 splenita fibroasă este nespecifică şi evoluează cronic,
 splenita granulomatoasă poate apărea în tuberculoză şi bruceloză, în
special la suine. La păsări este diagnosticată în tuberculoză şi în
coligranulomatoză. Splenita granulomatoasă chistică este întâlnită în
hidatidoză şi cisticercoză la rumegătoare şi suine.
Perisplenitele fibrinoasă şi fibroasă pot evolua în contextul peritonitelor
de acelaşi tip sau pe fondul migraţiilor larvare parazitare.
Hiperplazii tumorale, nodulare sau difuze, apar în leucemii, în
limfoame, în boala Marek, dar şi în caz de hemangiosarcoame sau
fibrosarcoame. Adesea se manifestă ca splenomegalie. Pentru diagnostic se
impune executarea examenului citologic şi a celui histopatologic.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A LIMFONODURILOR


Din punct de vedere anatomo-clinic orice mărire în volum a
limfonodurilor este denumită adenopatie (limfadenopatie). Când sunt afectate
mai multe limfonoduri se foloseşte termenul de poliadenopatie. În astfel de
cazuri se impune un examen clinic amănunţit local şi general. Se realizează
examene paraclinice (ecografic, radiologic, termografic), examen hematologic
şi un examen citologic prin puncţie aspirativă cu ac fin dintr-un limfonod afectat
(adenogramă).
Tulburări de dezvoltare
Hipoplazia congenitală apare la animalele cu hipotrepsie congenitală şi se
caracterizează printr-o accentuată reducere în volum a limfonodurilor.
Procese distrofice
Hemosideroza şi sideroza exogenă, apare ca urmare a unor hemoragii sau
a administrării preparatelor cu fier.
Distrofiile pigmentare exogene – antracoza – afectează de cele mai multe
ori limfonodurile cervicale, traheobronşice şi mediastinale. Administrarea
masivă de cărbune medicinal la animalele cu manifestări diareice conduce la
acumularea pulberilor de carbon în limfocentrul mezenteric.
Focare de calcificare distrofică por fi prezente în centrul granuloamelor
tuberculoase.
Modificări circulatorii
Hiperemia şi hemoragiile apar în bolile acute, septicemice.
Staza limfatică este consecinţa existenţei unor obstacole pe căile de
drenare a limfei.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile limfonodurilor poartă denumirea de limfadenite (denumiri
sinonime: limforeticulite, limfonodite, adenite) şi pot evolua acut şi cronic.
Formele morfologice de limfadenite sunt:
 limfadenita necrotică, întâlnită în salmoneloza purceilor şi în
necrobaciloză,
 limfadenita simplă (catarală) este frecventă dar nespecifică.
Limfonodurile afectate apar mărite în volum, roz-cenuşii sau roşietice
şi cu aspect suculent, mustos pe secţiune.
 limfadenita seroasă însoţeşte pasteureloza taurinelor şi suinelor sau
boala edemelor la porc,
 limfadenita hemoragică poate fi difuză sau localizată, cu aspect
marmorat, fiind întâlnită în boli septicemice,
 limfadenita purulentă, difuză (supurativă) şi aposteomatoasă (cu
abcese) apare în gurmă, piobaciloză şi alte infecţii piogene,
 limfadenita hiperplazică este frecventă dar nespecifică; limfonodurile
apar mărite, indurate, adesea imobile şi cu caracter muriform pe
secţiune,
 limfadenita granulomatoasă apare în mod constant în tuberculoză, dar
şi în alte boli granulomatoase (paratuberculoză, actinobaciloză etc.).
Procese tumorale
Tumorile primare sunt reprezentate de limfoame. Tumorile secundare –
metastazele sunt carcinomatoase şi sarcomatoase.
PREPARATE PERMANENTE HISTOPATOLOGICE:

SPLENITA HEMORAGICA (HEA)


Arhitectura splenica se pastreaza, se observa numeroase hematii extravazate (hemoragii) grupate
multifocal in special subcapsular si in jurul treveilor conjunctivo-musculare.

SPLENITA HEMORAGICA (HEA)


Pulpa rosie este infiltrata de exsudat hemoragic (hemoragii), iar pulpa alba prezinta o populatie
limfocitara scazuta (noduli splenici cu depletie/limfoclazie limfocitara).
PERISPLENITA CRONIC ACTIVA (MIGRARE LARVARA-NEMATODE) (HEA)
Ingrosare evidenta a capsulei splenice avand in fragmente de parazit, inconjurat de tesut de granulatie
abundent si fibrozare.

PERISPLENITA CRONIC ACTIVA (MIGRARE LARVARA-NEMATODE) (HEA)


Capsula splenica ingrosata prezentand infiltrat celular inflamator format din populatie mixta,
macrofage, limfocite, eozinofile, neutrofile si numeroare fibroblaste acompaniate de capilare de
neoformatie si fibre de colagen (tesut de granulatie).
PERISPLENITA CRONIC ACTIVA (MIGRARE LARVARA-NEMATODE) (HEA)
Capsula splenica cu tesut de granulatie, grupuri de macrofage, fibroblaste si eozinofile, capilare de
neoformatie.
CHISTURI IN BURSA FABRICIUS (REACTIE POSTVACCINALA) – BURSITA INFECTIOASA
AVIARA (BOALA DE GUMBORO) (HEA)
Sectiune partiala prin faldurile bursei Fabricius in care se observa arhitectura bursala pastrata. Foliculi
bursali cu dimensiuni variabile si aspecte chistice.

CHISTURI IN BURSA FABRICIUS (REACTIE POSTVACCINALA) – BURSITA INFECTIOASA


AVIARA (BOALA DE GUMBORO) (HEA)
Foliculi bursali cu dimensiuni diferite si numar variabil de limfocite, multifocal apar grade diferite de
chistizare ale foliculior limfoizi. Peretele chistic are un epiteliu unistratificat aplatizat (atrofie de
compresiune), in interiorul chistului ocazional se observa discret material proteic bazofil. Foliculii
bursali cu numar scazut de limfocite sufera fenomenul de limfoclazie/depletie.
LIMFONOD CU METASTAZA DE CARCINOM (HE)
50% din sectiunea limfonodala este ocupata de o populatie neoplazica de celule epiteliale care
compreseaza populatia locala de limfocite.

LIMFONOD CU METASTAZA DE CARCINOM (HE)


Se observa doua zone distincte in sectiune, in partea din stanga, celule de talie mare cu adezivitate
intercelulara (celule epiteliale) iar in partea din dreapta celule rotunde bine individualizate cu nuclei
hipercromatici (populatie limfoida rezidenta).
ANATOMIA PATOLOGICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR

GENERALITĂŢI
Sistemul cardiovascular cuprinde structuri cu rol în pomparea, transportul şi distribuţia sângelui şi
limfei în organism.
Cordul este organul de pompare, iar sistemul de transport şi distribuţie este alcătuit din vase
sanguine şi limfatice.
Peretele cordului este format din trei foiţe: pericard, miocard şi endocard. Pericardul este alcătuit
dintr-o foiţă parietală şi una viscerală (epicardul), care delimitează cavitatea pericardică. Cavitatea
pericardică este delimitată de celule mezoteliale. Miocardul este alcătuit din miocardocite şi din celule ale
sistemului excito-conductor. Endocardul căptuşeşte cavităţile cordului la interior şi este alcătuit dintr-un
strat de celule endoteliale dipuse pe o membrană bazală.
Vasele sanguine au peretele alcătuit din trei tunici suprapuse: intima, media şi adventicea, media
fiind tunica ce suferă cele mai multe tranformări, în funcţie de tipul de vas şi de calibrul acestuia.
Intima este alcătuită dintr-un strat de celule endoteliale dispuse pe membrana bazală endotelială şi
din limitanta elastică internă, care delimitează intima de medie.
În structura mediei se regăsesc fibre musculare netede, fibre de colagen şi fibre elastice, intim
legate între ele. Proporţia lor diferă în funcţie de tipul de vas. Între medie şi adventice se află limitanta
elastică externă.
Adventicea este alcătuită dintr-un ţesut conjunctiv lax ce se întrepătrunde cu structurile
conjunctive perivasculare.

TULBURĂRILE DE DEZVOLTARE ALE CORDULUI


Acardia şi multicardia sunt anomalii citate la viţei şi găini.
Ectopii ale cordului, cu localizarea acestuia în regiunea cervicală, extrasternal sau în
cavitatea abdominală sunt rar semnalate, mai frecventă fiind dextrocardia, respectiv orientarea
cordului spre dreapta.
Absenţa pericardului şi lipsa de închidere a sacului pericardic sunt anomalii fără
semnificaţie deosebită.
Dintre defectele orificiale sunt de menţionat: persistenţa orificiului Botallo, stenoza
arterei pulmonare, displazia valvulelor bicuspidă şi tricuspidă.

LEZIUNILE PERICARDULUI
Procese distrofice
Atrofia seroasă a ţesutului adipos de la baza cordului apare la animalele cahectice.
Melanoza maculată (rar întâlnită la viţei şi miei) este considerată ca având caracter
parafiziologic.
Guta seroaselor afectează în mod constant pericardul păsărilor, acesta apărând îngroşat şi
acoperit cu depozite alb-văroase, uscate.
Colecţii patologice neinflamatorii
Hidropericardul poate avea cauze nutriţionale sau toxice, dar poate fi asociat şi cu
insuficienţa cardiacă gravă şi cu procesele tumorale.
Hemopericardul este consecinţa ruperii marilor vase de la baza cordului sau chiar a
cordului, dar poate însoţi şi procese tumorale.
Chilopericardul apare secundar traumatismelor soldate cu ruperea marelui canal toracic.
Pneumopericardul, pătrunderea de aer în sacul pericardic, este de asemenea consecinţa
unor traumatisme.
Clinic se impune diferenţierea colecţiilor lichidiene neinflamatorii de cele inflamatorii.
Pentru aceasta se recoltează prin pericardocenteză lichidul şi va fi examinat fizic, biochimic şi
citologic.
Leziunile menţionate mai sus pot determina moartea prin tamponada cordului.

1
Tulburări circulatorii
Hemoragiile subepicardice (echimoze, sufuziuni) apar în boli septicemice, în intoxicaţii
sau în carenţa în vitamina E şi seleniu (la suine).
Procese inflamatorii
Denumite pericardite sau epicardite când este afectat numai epicardul, inflamaţiile pot
evolua acut sau cronic.
Formele morfologice de pericardite:
Pericardita necrotică poate fi întâlnită în necrobaciloza viscerală a taurinelor.
Pericardita seroasă se caracterizează prin acumulare de exsudat seros în cavitatea
pericardică şi poate apărea în pasteureloza aviară. Coagularea lichidului în contact cu aerul este
elementul de diferenţiere faţă de hidropericard (acumularea de transsudat).
Formele fibrinoasă, serofibrinoasă, fibrinopurulentă, fibrinohemoragică sunt cele mai
frecvente, putând fi întâlnite în pasteureloza tuturor speciilor, în colibaciloza şi micoplasmoza
aviară, în poliserozitele suinelor.
Pericardita purulentă apare în piobaciloza suinelor, gurma cabalinelor, pasteureloza
iepurilor şi în alte infecţii cu germeni piogeni.
Pericardita gangrenoasă (ihoroasă) apare la taurine ca o complicaţie a reticulitei
traumatice.
Formele exsudative evoluează acut – subacut şi de regulă se cronicizează căpătând
caracter fibros (hiperplazic). În acest caz apar aderenţe între foiţele pericardului şi chiar între
pericard şi pleură, dând naştere la un bloc de organe.
Pericardita granulomatoasă este rar întâlnită în tuberculoza taurinelor, sub formă perlată
sau sub formă cazeoasă.
Procese tumorale
Mezoteliomul este o tumoră rară a pericardului.

LEZIUNILE MIOCARDULUI
Procese distrofice
Denumite miocardoze, în miocard apar distrofii hidroprotidice (granulară, vacuolară),
steatoză şi infiltraţie lipidică stromală asociată cu atrofia fibrelor miocardice, hialinoză,
melanoză la miei, viţei, lipofuscinoză, asociată cu atrofie brună la animalele senile, precum şi
calcificarea distrofică a unor leziuni preexistente (chisturi parazitare, focare de necroză, infarcte).
Tulburări circulatorii
Hiperemia miocardului este rar diagnosticată şi de regulă însoţeşte procesele inflamatorii
acute.
Hemoragiile subendocardice, subepicardice şi din grosimea musculaturii apar în boala
cordului muriform la suine, în unele intoxicaţii, dar şi în unele boli septicemice traduse prin
diateză hemoragică. Morfologic se pot manifesta ca echimoze, peteşii sau sufuziuni.
Infarctele miocardice au caracteristicile morfologice ale infarctelor arteriale, fiind adesea
întâlnite la caii cu anemie infecţioasă cronică.
Procese bioplastice adaptative
Hipertrofia cardiacă este expresia morfologică a insuficienţei cardiace şi se caracterizează
prin mărirea volumului miocardului în detrimentul cavităţilor ventriculare (hipertrofia
concentrică) sau cu menţinerea constantă a volumului cavităţilor ventriculare (hipertrofia
excentrică).
Dilataţia cardiacă, atrială/ventriculară, dreaptă, stângă sau globală, se traduce morfologic
prin subţierea musculaturii şi mărirea cavităţilor. Miocardul apare decolorat şi flasc.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile miocardului se numesc miocardite. După criteriul evolutiv, pot fi acute şi
cronice, au diferite etiologii şi forme morfologice.

2
Miocardita parenchimatoasă apare în febra aftoasă. Cordul capătă aspect tigrat, leziunea
fiind greu de diferenţiat de distrofii sau alte inflamaţii difuze.
Miocardita necrotică este întâlnită în necrobaciloză, pasteureloză aviară, boala Aujeszky
etc.
Miocardita hemoragiconecrotică este întâlnită în cărbunele emfizematos la taurine.
Miocardita purulentă, sub formă de abcese, este expresia infecţiilor cu germeni piogeni.
Miocardita limfohistiocitară difuză, în care cordul capătă aspect tigrat este întâlnită în
salmoneloza tuturor speciilor. Forma localizată, nodulară este diagnosticată în salmoneloza
puilor de găină. Miocardita limfomonocitară este diagnosticată în parvoviroza câinilor – forma
cardiacă.
Miocardita eozinofilică apare la taurine, asociată cu miozita eozinofilică.
Miocardita fibroasă este cel mai adesea o formă de cronicizare a altor miocardite, dar
sunt şi cazuri în are evoluează ca atare de la debut.
Miocardita granulomatoasă se poate manifesta sub următoarele forme:
 granuloame infecţioase - tuberculoză
 granuloame parazitare - hidatidoză, cisticercoză
 granuloame micotice - micoze viscerale
Procese tumorale
Tumorile cardiace primare sunt reprezentate de : rabdomiom, rabdomiosarcom,
schwanom şi hemangiosarcom. În limfom, hiperplazia tumorală poate fi difuză sau nodulară.

LEZIUNILE ENDOCARDULUI
Procese distrofice
Endocardioza constă într-o îngroşare şi opacifiere a structurilor endocardice. Leziunea
poate fi asociată cu hipertrofia şi dilataţia cardiacă sau poate apărea la unele rase de câini odată
cu înaintarea în vârstă.
Guta endocardului apare la pasăre în contextul diatezei urice.
Calcificarea distrofică sau metastatică a miocardului subendocardic şi a endocardului
apare pe fondul unor leziuni degenerative, pe fondul hipervitaminozei D, în sindromul uremic la
câine sau în unele boli cronice la taurine.
Tulburări circulatorii
Hemoragii subendocardice apar în intoxicaţii, boli toxico-septicemice, iar la suine în
carenţa în vitamina E şi seleniu.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile endocardului se numesc endocardite.
Formele morfologice frecvente sunt reprezentate de endocardita ulcero-vegetantă şi
endocardita verucoasă.
Endocardita ulcero-vegetantă are etiologie bacteriană (bacilul rujetului, bacilul necrozei,
germenii piogeni) şi se caracterizează prin ulcerarea endocardului urmată de apariţia unor
exrescenţe conopidiforme (mase trombotice septice) care nu se organizeză conjunctiv. Secundar
pot apărea fenomene de trombo-embolism şi infarcte renale sau splenice.
Endocardita verucoasă se manifestă ca mase conopidiforme, de ţesut conjunctiv, puternic
ancorat la substrat.

LEZIUNILE ARTERELOR
Procese distrofice
Hialinoza, amiloidoza, elastoza şi elastoliza, distrofia fibrinoidă, steatoza sunt leziuni
decelabile microscopic.
Calcificarea poate fi decelată macroscopic sub forma unor zone dure, albicioase, care
opun rezistenţă şi emit un zgomot specific la secţionare. De regulă se calcifică plăcile de aterom.
3
Ateroscleroza (ateromatoza) este o leziune complexă, în componenţa căreia se distinge
degenerarea structurilor peretelui arterial şi depunerea de lipide (colesterol).
Tulburări circulatorii
Tromboza - localizată sau diseminată (CIvD) şi embolia sunt cele mai frecvente şi pot
avea localizare viscerală şi sistemică.
Hematoamele perivasculare pot fi consecinţa unor traumatisme sau ruperii arterelor
calcificate.
Modificări de volum
Ectazia vasculară este o dilataţie tranzitorie a lumenului arterial.
Anevrismul reprezintă o dilataţie segmentară sau difuză, ireversibilă, asociată cu
degenerări ale peretelui arterial. Favorizează producerea trombozei.
Pocese inflamatorii
Denumite generic arterite, în funcţie de structura afectată pot fi: endarterite,
medioarterite, periarterite sau panarterite. Pentru cazul în care sunt afectate arterele de calibru
mic (arteriole) se foloseşte termenul de arteriolite.
Formele morfologice sunt de arterită seroasă, necrozantă, flegmonoasă, limfohistiocitară
şi granulomatoasă.
După etiologie arteritele pot fi: virale, bacteriene, parazitare, imune şi autoimune.

LEZIUNILE VENELOR
Modificări de volum
Varicele reprezintă dilataţii segmentare sau difuze, ireversibile, însoţite de degenerări ale
peretelui vascular. Favorizează tromboza.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile venelor poartă denumirea de flebite şi sunt însoţite în mod constant de
tromboză, fiind cunoscute ca tromboflebite.
Forme morfologice: hemoragică, fibrinoasă, purulentă, gangrenoasă, granulomatoasă,
fibroasă.
Omfaloflebita reprezintă inflamaţia venelor ombilicale. Apare la nou-născuţi şi îmbracă
cel mai adesea caracter purulent.

LEZIUNILE VASELOR LIMFATICE


Modificări de volum
Limfangiectazia defineşte o dilatare a vaselor limfatice.
Tulburări circulatorii
Limforagia sau chiloragia reprezintă ieşirea limfei din vasele limfatice.
Procese inflamatorii
Limfangita reprezintă inflamaţia vaselor limfatice. Cel mai adesea au etiologie
bacteriană, fiind de reţinut limfangita acută, purulentă din streptococii şi limfangita cronică,
granulomatoasă din paratuberculoză. Valoare mare de diagnostic are limfangita nodulară
ulcerativă din morvă.
Limfangitele se manifestă adesea sub formă de coardă limfatică.
Procese tumorale
 Hemangiom – tumora benignă a vaselor de sânge,
 Hemangiosarcom – tumora malignă a vaselor de sânge,
 Hemangiopericitom – sunt implicate pericitele,
 Limfangiom - tumora benignă a vaselor limfatice,
 Limfangiosarcom – tumora malignă a vaselor limfatice.
Aceste tumori se pot forma în diferite organe / ţesuturi din organism. Cele mai frecvente
localizări sunt cele cutanate şi splenice.

4
PREPARATE PERMANENTE HISTOPATOLOGICE:

MIOCARDITĂ CRONICĂ - ȚESUT CICATRICEAL (HEA)


Arhitectura miocardului este sever afectată, fiind înlocuită pe zone extinse de țesut conjunctiv
fibros, bogat în fibre de colagen și sărac în fibroblaste. Grupuri de miocardocite și ocazional
celule nodale sunt înconjurate de fibre de colagen. Celulele parenchimatoase suferă fenomene
degenerative și necrotice (fragmentari ale citoplasmei, liza celulară, vacuole în citoplasma
celulelor nodale). Asociat zonei de scleroză a miocardului apar vase congestionate și
trombozate.

5
ENDOCARDITĂ ULCERO-VEGETANTĂ (HEA)
Endocard îngroșat și dezorganizat, cu zone de pierdere a continuității (zonă de necroză – ulcer).
Pe suprafața endocardului apar depozite abundente de fibrină, dispuse în straturi succesive, cu
tinctorialitate diferită. La baza ulcerului apare o zonă intens bazofilă, bogată în neutrofile.
Joncțiunea dintre miocard și endocard este alterată de tendința de extindere a țesutului de
granulație (fibre de colagen, capilare de neoformație, infiltrat celular inflamator).

6
ARTERIOLOSCLEROZA PULMONARĂ (HEA)
Se constată îngroșarea evidentă a pereților arteriolelor și îngustarea severă a lumenului.
Îngroșarea pereților este produsă prin proliferarea excesivă a fibrelor musculare netede, ceea ce
imprimă arteriolelor aspectul de „foi de ceapă” – leziune denumită și arterioloscleroză
hiperplazică. Un al doilea aspect constă în acumularea în intimă a unui material proteinaceu
(hialin) – arterioloscleroză de tip hialin. Cele două aspecte pot coexista în același vas.

7
ANATOMIA PATOLOGICĂ A APARATULUI RESPIRATOR

GENERALITĂŢI
Aparatul respirator se compune din căi respiratorii extrapulmonare (cavităţi nazale, faringe,
laringe, trahee, bronhii extrapulmonare) şi din pulmon. La acestea se adaugă sinusurile, spaţii
intraosoase care comunică cu cavităţile nazale. Din punct de vedere histologic, în general, mucoasa
căilor respiratorii prezintă un epiteliu pseudostratificat prismatic, ciliat, bogat în celule caliciforme.
Pulmonii cuprind în structura lor căi de conducere intrapulmonare (bronhii, bronhiole),
parenchim pulmonar şi pleură viscerală. Unitatea morfofuncţională a parenchimului pulmonar este
lobulul pulmonar. Lobulii sunt delimitaţi între ei de septuri interlobulare, care la bovine şi suine sunt
foarte evidente. Un lobul pulmonar este alcătuit din mai mulţi acini pulmonari, care, la rândul lor, sunt
alcătuiţi din alveole pulmonare, saci alveolari şi canale alveolare. Alveolele pulmonare sunt mici
cavităţi poliedrice separate între ele de septuri interalveolare şi căptuşite cu un epiteliu simplu,
pavimentos, aşezat pe o membrană bazală. Epiteliul alveolar este alcătuit din două tipuri de
pneumocite (membranoase, granulare), la care se adaugă macrofagele alveolare, care sunt de fapt
celule septale care traversează membrana bazală alveolară. Parenchimul pulmonar este foarte bine
vascularizat, peretele alveolar venind în contact cu un capilar sanguin, toate aceste structuri fiind
implicate în procesul de hematoză.
Păsările prezintă unele particularităţi structurale între care ar fi de reţinut:
 absenţa unei nete delimitări între cavitatea toracică şi cea abdominală (cavitate toraco-
abdominală),
 absenţa pleurei şi a cavităţii pleurale, pulmonii fiind căptuşiţi cu ţesut conjunctiv,
 absenţa alveolelor pulmonare, parenchimul pulmonar fiind organizat în mezobronhii şi
parabronhii,
 prezenţa sacilor aerieni.

LEZIUNILE CĂILOR RESPIRATORII

Tulburări de dezvoltare
Atrezia foselor nazale se poate manifesta ca ocluzie a narinelor, ca aderenţă a foselor nazale
sau ca ocluzie a orificiului coanal.
Devierea septului nazal trebuie diferenţiată de leziunea similară din rinita atrofică.
Anomaliile laringelui şi traheei se referă cel mai adesea la îngustări sau obturări ale lumenului
şi la existenţa unor comunicări laringo-esofagiene sau traheo-esofagiene.

Procese distrofice
Amiloidoza cavităţilor nazale este descrisă la cabaline.
Distrofia mucinoasă, cu hipersecreţie de mucus, este declanşată de numeroşi factori iritativi sau
însoţeşte unele procese inflamatorii.
Atrofia muşchilor laringieni, însoţită de cornaj este întâlnită la cabaline şi are la bază
degenerescenţa nervului recurent stâng.

Tulburări circulatorii
Hiperemia mucoasei căilor respiratorii este foarte frecvent întâlnită, fiind indusă de
microclimatul viciat, de diverse noxe, dar şi de procesele inflamatorii acute.
Hemoragiile, manifestate ca epistaxis, rinoragie sau hemoragii tisulare (echimoze, peteşii) pot
fi expresia unor boli septicemice, a unor coagulopatii, a proceselor tumorale etc.
Edemul neinflamator sau inflamator afectează cu precădere zona laringiană şi poate fi indus fie
de stările de hipersensibilitate de tip I (şocul anafilactic), precum şi de unele boli infecţioase (boala
edemelor, pasteureloză, glosantrax).

Procese inflamatorii
 Inflamaţia mucoasei nazale – rinită
 Inflamaţia sinusurilor – sinuzită
 Inflamaţia mucoasei nazale şi sinusale – rinosinuzită sau coriză
 Inflamaţia pungilor guturale (cabaline) – aerocistită
 Inflamaţia laringelui – laringită
 Inflamaţia traheei – traheită
 Inflamaţia bronhiilor – bronşită
Din punct de vedere evolutiv pot fi acute şi cronice, iar din punct de vedere etiologic pot fi
bacteriene, virale, micotice, parazitare, alergice etc.
Forme morfologice: catarală, seroasă, fibrino-necrotică (pseudomembranoasă), hemoragică,
purulentă, gangrenoasă şi granulomatoasă.
Rinite specifice: rinita atrofică a porcului (boala râtului strâmb) şi rinita morvoasă, la cabaline.
Rinita atrofică a porcului se caracterizează prin atrofia până la dispariţie a corneţilor nazali şi a
mucoasei nazale şi prin devierea septului nazal.
În rinita morvoasă mucoasa nazală capătă aspect de hartă în relief sau aspect stelat, asemănător
florilor de gheaţă.

Procese tumorale
Benigne: polipi, papiloame, adenoame.
Maligne: carcinoame, adenocarcinoame, fibrosarcoame şi alte tipuri de sarcoame.
Tumorile primare sau secundare cu localizare nazală necesită diagnostic diferenţial faţă de
rinite.

LEZIUNILE PULMONULUI

Tulburări de dezvoltare
Agenezie pulmonară – incompatibilă cu viaţa.
Lobi supranumerari şi subnumerari – de mică importanţă practică.
Atelectazia congenitală este determinată de lipsa de secreţie a lichidului surfactant.

Modificări volumetrice
Emfizemul pulmonar se caracterizează prin acumularea excesivă de aer în alveole (emfizem
alveolar) sau în spaţiile interstiţiale (emfizem interstiţial). Din punct de vedere al mecanismului de
producere poate fi esenţial şi compensator (vicariant), iar după evoluţie poate fi acut şi cronic.
Atelectazia pulmonară reprezintă destinderea incompletă sau absenţa spaţiului alveolar.
Atelectazia dobândită (prin obstrucţie şi prin compresiune) poate avea caracter generalizat sau
localizat.
Bronşectazia – dilatarea ireversibilă a bronhiilor şi bronhiolelor.

Procese distrofice
Dintre distrofiile pigmentare sunt de menţionat melanoza maculată (aspect de tablă de şah),
antracoza (pulmon “stropit cu tuş”) şi icterul.
Calcificările patologice se pot manifesta atât sub forma lor distrofică (ex. calcificarea
granuloamelor tuberculoase) cât şi sub formă metastatică.
Pneumoconiozele sunt pneumopatiile produse prin inhalarea unor pulberi (carbon, siliciu,
aluminiu etc).

Tulburări circulatorii
Hiperemia însoţeşte de cele mai multe ori procesele inflamatorii acute, dar poate apărea şi pe
fondul unui microclimat viciat, bogat în noxe.
Staza pulmonară este cel mai adesea consecinţa unei insuficienţe de cord stâng.
Hemoragiile pulmonare se manifestă sub formă de echimoze, peteşii, sufuziuni şi însoţesc
bolile manifestate prin diateză hemoragică. Pot fi de asemenea expresia unor intoxicaţii sau a unor
procese tumorale şi uneori se pot manifesta clinic prin hemoptizie.
Edemul pulmonar, inflamator sau neinflamator, este o leziune frecvent întâlnită în patologia
veterinară. Staza sanguină şi edemul pulmonar sunt asociate de cele mai multe ori cu insuficienţa de
cord stâng.

Procese inflamatorii
Pneumonia reprezintă inflamaţia cantonată cu precădere la nivelul alveolelor pulmonare
(alveolită). Bronhopneumonia este inflamaţia ce cuprinde atât alveolele cât şi bronhiile/bronhiolele.
Pneumonia interstiţială afectează preponderent septurile interalveolare şi interlobulare.

Pneumopatiile inflamatorii sunt:


 după evoluţie - acute şi cronice,
 după etiologie - bacteriene, virale, micotice, parazitare, ab ingestis etc.,
 după distribuţia leziunii - focale (de natură embolică), lobulare (bronhopneumoniile),
lobare şi difuze,
 tipuri morfologice - catarală, necrotică, hemoragico-necrotică, fibrino-necrotică
(crupală), purulentă, gangrenoasă, interstiţială limfohistiocitară, fibroasă - sclerozantă,
granulomatoasă.

Procese tumorale
 Tumori primare cu origine epitelială:
 benigne - papilomul bronşic, adenomul glandelor bronhiale, adenomul alveolo-
bronşiolar,
 maligne: carcinomul bronhogen (scvamocelular, adenocarcinom, nediferenţiat).
 Tumori primare cu origine mezenchimală:
 benigne: hemangioame, mioblastom
 maligne: hemangiosarcoame, fibrosarcoame
Tumori secundare (metastaze) – foarte multe tipuri de tumori metastazează în pulmon.
Carcinoamele de glandă mamară sau de prostată, melanoamele, osteosarcoamele sunt câteva exemple
dintre acestea.

LEZIUNILE CAVITĂŢII TORACICE

Colecţii patologice:
 Transsudat – hidrotorax
 Sânge – hemotorax
 Puroi – piotorax
 Limfă – chilotorax
 Aer – pneumotorax
 Exsudat seros – pleurezie / pleurită seroasă

Procese inflamatorii
Termenul de pleurită se foloseşte pentru a desemna inflamaţiile uscate, iar cel de pleurezie
pentru inflamaţiile umede.
Forme morfologice de pleurite: necrotică, fibroasă – focală, viloasă şi difuză, fibroplastică
adezivă, granulomatoasă
Forme morfologice de pleurezii: seroasă, fibrinoasă, purulentă şi forme combinate.

LEZIUNILE SACILOR AERIENI

Procese inflamatorii
Inflamaţiile sacilor aerieni se numesc aerosaculite. Ca forme morfologice sunt de menţionat
aerosaculita seroasă din colibasiloză, aerosaculita fibrinoasă din micoplasmoza aviară şi aerosaculita
granulomatoasă din micozele viscerale.
PREPARATE PERMANENTE HISTOPATOLOGICE:

EMFIZEM PULMONAR (INTERSTIȚIAL ȘI ALVEOLAR - MIXT) (HEA)


Structura pulmonară alterată sever, cu spații alveolare mult mărite datorită acumulării de aer în exces
(emfizem alveolar). Pneumocitele sunt aplatizate, iar pereții alveolari subțiri și pot prezenta rupturi.
Subpleural, perivascular, peribronhiolar se observă spații optic goale datorită acumulării de aer
(emfizem interstițial).
PNEUMONIE INTERSTIȚIALĂ (HEA)
Arhitectura pulmonară este modificată difuz, cu îngroșarea evidentă a pereților alveolari și a spațiilor
peribronhiolare datorită acumulării de celule inflamatorii mononucleare. Lumenul alveolar este liber
de celule inflamatori. Capilarele alveolare prezintă hiperemie și focal se observă mărirea spațiilor
alveolare (emfizem alveolar compensator).
BRONHOPNEUMONIE FIBRINOASĂ (CRUPALĂ) ȘI PLEURITĂ FIBRINOASĂ (HEA)
Structura pulmonară și pleurală sunt sever afectate de procesul inflamator. În pulmon inflamația
evoluează stadial, cu afectarea lobulilor pulmonari, a bronhiilor și bronhiolelor. În faza inițială
leziunea este dominată de edemul inflamator, cu hiperemie puternică în pereții alveolari și cu umplerea
spațiului alveolar cu exsudat seros (componenta lichidă și rare celule). Următoarea fază se
caracterizează prin dispariția spațiului alveolar, care este ocupat de exsutat fibrinos și menținerea
congestiei capilarelor din pereții alveolari. Această fază este cea de consolidare roșie cunoscută în
trecut sub denumirea de fază de „hepatizație roșie”. Următoarea fază este dominată de exsudație
bogată în neutrofile și macrofage prezente în spațiul alveolar și poartă denumirea de faza de
consolidare cenușie („hepatizație cenușie”). Suplimentar, pleura este îngroșată difuz datorită
depozitelor masive de material proteic fibrilar (exsudat fibrinos).
TRAHEITA ACUTĂ HEMORAGICĂ (HEA)
Structura traheală este conservată, epiteliul respirator este parțial degenerat și cu zone de descuamare,
iar în lumenul traheei s-a acumulat material proteic în amestec cu celule epiteliale descuamate și
hematii. Submucoasa prezintă vasele sanguine cu stază și extravazare eritrocitară multifocală în
amestec cu heterofile și macrofage (exsudat hemoragic).
ANATOMIA PATOLOGICĂ A APARATULUI DIGESTIV

GENERALITĂŢI
Aparatul digestiv este alcătuit din tub digestiv şi glande anexe.
Segmentele tubului digestiv sunt: cavitate bucală, faringe (organ comun aparatului
digestiv şi aparatului respirator), esofag, ingluvium (guşă) – păsări, rumen – rumegătoare,
reţea – rumegătoare, foios (omasum) – rumegătoare, stomac (mamifere monogastrice) /
abomasum, cheag sau stomac propriu-zis – rumegătoare, proventricul (stomac glandular) şi
ventricul (stomac muscular) – păsări, intestin subţire (duoden, jejun, ileon), intestin gros
(cecum, colon, rect) şi anus.
Din punct de vedere histologic tubul digestiv este alcătuit din mucoasă, submucoasă,
musculoasă şi seroasă.
Mucoasa este formată din epiteliul mucoasei, corion (lamina propria) şi musculara
mucoasei. Segmentele tubului digestiv prediafragmatic şi prestomacele sunt căptuşite cu
epiteliu pluristratificat pavimentos, iar în celelalte segmente epiteliul este monostratificat
prismatic. Corionul conţine ţesut conjunctiv, glande şi elemente limfoide, iar musculara
mucoasei cuprinde fibre musculare netede.
Submucoasa are în alcătuire ţesut conjunctiv, vase sanguine şi limfatice şi uneori
glande (în duoden, proventricul).
Musculoasa este formată din fibre musculare netede dispuse în două sau trei straturi,
de regulă un strat circular intern şi un strat longitudinal extern.
Seroasa este formată din ţesut conjunctiv, care pentru segmentele situate în cavitatea
abdominală este parte componentă a tunicii viscerale a peritoneului.

LEZIUNILE TUBULUI DIGESTIV

LEZIUNILE CAVITĂŢII BUCALE


Tulburări de dezvoltare
Cheiloschisis (buza de iepure) reprezintă lipsa de unire a mugurilor
embrionari ai buzelor.
Palatoschisis (gura de lup) se caracterizează prin lipsa de unire a oaselor
palatine.
Agnatia, lipsa maxilarelor şi aprosopia, lipsa feţei sunt încadrate în
categoria monstruozităţilor şi nu sunt compatibile cu viaţa.
Brahignatia – maxilare mai scurte decât normal şi prognatia – maxilare
mai lungi decât normal, trebuie privite prin prisma particularităţilor legate de
specie.
Procese distrofice
Hipercheratoza mucoasei bucale la taurine este întâlnită în intoxicaţia cu
clornaftaleni.
Metaplazia cornoasă a glandelor salivare sublinguale poate survenii la
viţei în hipovitaminoza A.
Tulburări circulatorii
Hiperemia mucoasei bucale însoţeşte inflamaţii acute, dar poate fi şi
consecinţa contactului cu agenţi iritanţi.
Cianoza mucoasei bucale este rar întâlnită, dar prezenţa ei la ovine poate
fi asociată cu boala limbii albastre (febra catarală malignă), boală virală gravă.
Hemoragiile sunt de cele mai multe ori expresia diatezei hemoragice, iar
hemoragiile sublinguale la cabaline se asociază cu anemia infecţioasă ecvină.
Procese inflamatorii
Denumite generic stomatite, inflamaţiile pot fi cantonate în diferitele
structuri din cavitatea bucală, astfel:
 inflamaţia buzelor – cheilită,
 inflamaţia limbii – glosită,
 inflamaţia gingiilor – gingivită,
 inflamaţia mucoasei buccinatorii – gnatită,
 inflamaţia mucoasei palatine – palatinită,
 inflamaţia pulpei dentare – pulpită,
 inflamaţia pulpei dentare şi a ţesutului periodontal – parodontită,
 inflamaţia tonsilelor (amigdalelor) – tonsilită (amigdalită),
 inflamaţia inelului limfoid de la limita buco-faringiană – angină.
Forme morfologice:
Stomatita catarală este una dintre formele cele mai frecvente, dar este
lipsită de specificitate.
Stomatita seroasă poate îmbrăca formă difuză (edematoasă), în
pasteureloză sau formă localizată (veziculoasă) în virozele epiteliotrope.
Stomatita erozivă şi ulcerativă este de regulă asociată cu forma
veziculoasă, având aceeaşi etiologie, dar poate fi asociată şi cu sindromul
uremic.
Stomatita fibrino-necrotică – pseudomembranoasă / crupală şi difteroidă
– poate fi întâlnită în difteria purceilor şi viţeilor şi în difterovariola aviară.
Stomatita purulentă – localizată (abces) şi difuză (flegmonoasă) – poate fi
o complicaţie a uremiei sau poate fi indusă de germeni piogeni.
Stomatita granulomatoasă se poate manifesta sub formă de:
 granuloame infecţioase, în actinobaciloză,
 granuloame parazitare, în cisticercoză,
 granuloame de corp străin.
Procese tumorale
Benigne – papiloame, epulis (hiperplazie fibroasă periodontală)
Maligne – carcinom scvamocelular, melanom, fibrosarcom etc.

LEZIUNILE FARINGELUI
Cele mai importante procese patologice sunt inflamaţiile – faringite –
care evoluează independent sau împreună cu stomatitele şi/sau esofagitele, cu
aceleaşi caracteristici morfologice.
LEZIUNILE ESOFAGULUI
Tulburări de dezvoltare
Lipsa esofagului – incompatibilă cu viaţa.
Megaesofagul, dedublarea esofagului, fistulele esofago-traheale sunt
anomalii menţionate la taurine şi ovine.
Modificări de calibru
Dilataţia (ectazia) esofagiană poate fi totală sau segmentară, aceasta din
urmă putându-se manifesta la taurine sub forma jaboului esofagian. Acest
diverticul apare ca urmare a deşirării musculaturii esofagiene şi hernierii
mucoasei în spaţiul periesofagian.
Stenoza esofagiană este cel mai adesea consecinţa unor cicatrice
esofagiene, dar pote fi indusă şi de corpuri străine sau de procese tumorale
soldate cu reducerea lumenului esofagian.
Procese distrofice
Hipercheratoza şi paracheratoza mucoasei esofagiene apare cel mai
adesea la suine, iar metaplazia cornoasă a glandelor esofagiene este întâlnită
la păsări. Etiologia acestor afecţiuni este carenţială.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile esofagului se numesc esofagite.
Forme morfologice:
Esofagita catarală este lipsită de specificitate.
Esofagita gangrenoasă (traumatică) este de multe ori de oringine
iatrogenă.
Esofagita papulo-veziculoasă poate fi întâlnită în virozele epiteliotrope.
Esofagita granulomatoasă are etiologie parazitară.

LEZIUNILE INGLUVIUMULUI
Dilataţia ingluviumului, asociată sau nu cu ptoză (cădere), este consecinţa
supraîncărcării acestui organ cu furaje fermentescibile sau cu corpuri străine.
Procesele inflamatorii poartă denumirea de ingluvite.
Cele mai frecvente forme morfologice sunt: catarală, fibrino-necrotică,
granulomatoasă – cu granuloame infecţioase (tuberculoză) şi micotice (micoze
viscerale).

LEZIUNILE PRESTOMACELOR (rumen, reţea, foios)


Procese distrofice
Hipercheratoza şi paracheratoza ruminală apare pe fondul carenţei în
vitamină A, dar şi pe fondul acidozei ruminale.
Concrementele sau bezoarele (fitobezoare, lanobezoare, trichobezoare)
pot fi întâlnite atât la viţei cât şi la miei, în special pe fondul unei alimentaţii
policarenţate sau a devierilor de comportament.
Procese inflamatorii:
 inflamaţia rumenului – ruminită (rumenită),
 inflamaţia reţelei – reticulită,
 inflamaţia foiosului – omazită.
Forme morfologice mai frecvent întâlnite: necrotică, hemoragico-
necrotică, veziculoasă, ulcerativă, purulentă, limfohistiocitară, granulomatoasă.

LEZIUNILE STOMACULUI
Tulburări de dezvoltare
Atrezia pilorică – lipsa de dezvoltare a orificiului piloric.
Stenoza (îngustarea lumenului) pilorică datorită hipertrofiei congenitale a
musculaturii locale.
Hipoplazia şi hiperplazia mucoasei gastrice.
Modificări de lumen şi de topografie
Dilataţia gastrică poate afecta toate speciile.
Torsiunea gastrică este o modificare topografică frecvent întâlnită la
câine. Se asociază cu dilataţia gastrică, iar în peretele stomacului apar leziuni de
tip stază, infarct şi gangrenă umedă, urmate cel mai adesea de moarte.
Hernia transdiafragmatică reprezintă deplasarea stomacului, sau a unei
porţiuni din acesta în cavitatea toracică.
Ulcerul gastric
Ulcerul gastric reprezintă o necroză a mucoasei şi submucoasei, cu
pierdere de substanţă. Macroscopic, zona ulcerată poate avea de la câţiva mm
până la 15 cm, formă rotundă sau ovalară, iar craterul poate fi sanguinolent sau
poate fi acoperit cu fibrină.
Ulcerul gastroesofagian (ulcer peptic) al suinelor este semnalat în special
la grăsuni şi are etiologie polifactorială.
Procese inflamatorii
Inflamaţia stomacului poartă denumirea de gastrită, termenul fiind folosit
la monogastrice. Pentru rumegătoare se foloseşte termenul de abomazită, iar
pentru păsări termenul de proventriculită, pentru inflamaţia stomacului
glandular şi ventriculită, pentru cea a stomacului muscular.
Din punct de vedere evolutiv gastritele pot fi acute şi cronice, iar din
punct de vedere morfologic pot fi catarale, seroase, fibrino-necrotice,
hemoragice, emfizematoase, hiperplazice şi atrofice.
Procese tumorale
Tumorile gastrice primare sunt: adenocarcinoame, leiomioame /
leiomiosarcoame, limfoame (cele mai frecvente).

LEZIUNILE INTESTINELOR
Tulburări de dezvoltare
Sunt semnalate stenoze, hernii şi atrezii congenitale.
Megacolonul congenital se caracterizează prin dilatarea exagerală a
colonului, urmată de stază cronică a fecalelor.
Agenezia uni- sau bilaterală, precum şi hipoplazia sacilor cecali sunt
anomalii întâlnite la pasăre.
Atrezia rectului şi/sau a anusului este o anomalie frecventă la suine.
Modificări topografice
Modificările topografice sunt reprezentate de volvulus, invaginaţie,
flexiune, torsiune, prolaps rectal sau cloacal, hernie, eventraţie şi evisceraţie.
Consecutiv modificărilor topografice, în segmentul implicat apar fenomene
de stază, infarctizare şi gangrenă umedă, urmate cel mai adesea de moarte
prin sapremie.
Procese distrofice
Relativ frecvente dar puţin studiate, în intestin putem întâlni distrofii
pigmentare (lipofuscinoză, antracoză) sau distrofii minerale (calcificări,
enterolite, bezoare), dar şi sabloză (acumulări de nisip în lumenul colonului).
Procesele inflamatorii
Denumite generic enterite, inflamaţiile pot fi cantonate la un singur
segment intestinal, putându-se întâlni duodenite, jejunite, ileite, tiflite
(inflamaţia cecumului), colite, (tiflo-colite), rectite. Proctita eprezintă
inflamaţia anusului, iar cloacita inflamaţia cloacei la păsări.
Ca forme morfologice sunt de menţionat: catarală, seroasă (edematoasă),
hemoragică/hemoragico-necrotică (localizate şi difuze), fibrino-necrotică –
crupală şi difteroidă – (localizate sau difuze), limfohistiocitară, eozinocitară,
granulomatoasă (localizată sau difuză).
Procese tumorale
Ca şi în stomac, cele mai frecvente tumori intestinale sunt:
adenocarcinoame, leiomioame / leiomiosarcoame şi limfoame.
Ob. x2 Ob. x4

PROVENTRICULITA HEMORAGICĂ / HEMORRHAGIC PROVENTRICULITIS /


PROVENTRICULITE HÉMORRAGIQUE (HEA)

Structura generală a proventriculului este conservată. Epiteliul mucoasei suferă


fenomene de descuamare. Lamina propria prezintă zone de hiperemie și de
infiltrație cu exsudat hemoragic, mai evident în vârful papilelor. În glandele din
submucoasă sunt surprinse fenomene de necroză (degenerare şi descuamare a
epiteliului acinar, zone de necroză astructurată), alături de hiperemie, hemoragie
şi aflux leucocitar discret.

Gastric structure is partly distorted involving lamina propria mucosa. Superficial


epithelium is covered by proteinaceous material (mucus) accompanied by
heterophils and some desquamated superficial epithelial cells (cataharr). Lamina
propria mucosa is moderate expanded by hemorrhage exudate. Proventricular
glands exhibits different grade of degeneration and necrosis, additionally
proteinaceous material intermixed with red blood cells and epithelial cells intra
luminal.

La structure histologique générale du proventricule est préservée. Il y a une


desquamation des cellules épithéliales au niveau d'épithélium de la muqueuse.
Lamina propria présente des zones d'hyperémie et d'infiltration avec exsudat
hémorragique, plus évident à l'extrémité des papilles. Des phénomènes de
nécrose sont observés dans les glandes sous-muqueuses (dégénérescence et
Ob. x10
desquamation de l'épithélium acineux, zones de nécrose astructurée), avec
hyperémie, hémorragie et afflux discret de leucocytes.
Ob. x2 Ob. x4

ULCER GASTRO-ESOFAGIAN (ULCER PEPTIC LA SUINE) /GASTROESOPHAGEAL


ULCER / ULCÈRE GASTRO-ŒSOPHAGIEN (ULCÈRE PEPTIQUE CHEZ LE PORC) (HE)

Structura mucoasei este sever alterată la zona de joncțiune dintre mucoasa


gastrică și cea de tip esofagian. Se observă lipsa continuității, cu necroza
profundă a mucoasei (ulcer). Zona ulcerată este delimitată profund de infiltrat
leucocitar, iar superficial de detritus celular. Cele două margini ale ulcerului se
continuă într-o parte cu epiteliu pluristratificat pavimentos, iar în partea opusă
cu mucoasa gastrică. În submucoasă se identifică structuri din cadrul țesutului
limfoid asociat tubului digestiv.

There is a focally extensive loss of mucosal architecture replaced by oxyphilic


abundant proteinaceous material (fibirin) infiltrated by mixed cell population
(neutrophils, macrophages and resident epithelial cells intact and degenerated).
Additionally aggregate of lymphocytes and plasma cells are present within lamina
propria mucosa ( local follicular lymphoid hyperplasia).

La structure de la muqueuse est sévère altérée au niveau de la zone de jonction


entre la muqueuse gastrique et œsophagienne. On peut observer le manque de
continuité, avec la nécrose profonde de la muqueuse (ulcère). La zone ulcérée est
délimitée profonde par un infiltrat leucocytaire et superficiel par des débris
cellulaires. Les deux bords de l'ulcère se poursuivent d'un côté avec l’épithélium
pavimenteux pluristratifié, et sur le côté opposé avec la muqueuse gastrique.
Ob. x10 Dans la sous-muqueuse sont identifiées les structures du tissu lymphoïde
associées au tube digestif.
Ob. x2 Ob. x4

TIFLITĂ HEMORAGICĂ / HEMORRHAGIC TIFLITIS / TYPHLITE HÉMORRAGIQUE (HEA)

Mucoasa cecumului este puternic alterată cu afectarea ambelor componente: epiteliul mucoasei și
lamina propria. Epiteliul mucoasei, ca și cel al glandelor, prezintă fenomene degenerative și este
sediul de multiplicare al Eimeria spp. În citoplasma celulelor pot fi observate forme parazitare
multiple sau unice, care în final distrug celulele. Lumenul cecumului este ocupat in totalitate de
exsudat hemoragic bogat in eritrocite, celule epiteliale degenerate, detritus celular și celule
inflamatorii, ocazional fiind prezente și forme parazitare (oochisturi). În lamina propria edemațiată
sunt prezente grupuri de limfocite, plasmocite, macrofage, heterofile și eritrocite.

Intestinal mucosa is severe distorted by inflammatory reaction. Intestinal lumen is fully occupied by
hemorrhagic exudate rich in red blood cells, degenerated epithelial cells, necrotic material.
Macrophages and heterophils with occasional round protozoan organisms (Eimeria spp.) are also
seen associated with necrotic material. The superficial epithelium of mucosa is multifocal loss
exhibiting necrosis which is intermingled with hyperplasic regenerative epithelium, accompanied by
intracellular and extracellular protozoan organisms. Similar phenomenon is present within the
submucosal cecal glands and gastric pits. Edema and hyperemia with clusters of lymphocytes and
plasma cells, rare macrophages and heterophils are present in the lamina propria of mucosa.

La muqueuse du caecum est sévère altérée avec atteinte les deux composants : l’épithélium de la
muqueuse et la lamina propria. L’épithélium de la muqueuse, comme celle des glandes, présente des
phénomènes dégénératifs et c'est le siège pour la multiplication de Eimeria spp. On peut observer des
formes parasitaires uniques ou multiples dans le cytoplasme des cellules, qui à la fin détruisent les
cellules. La lumière du caecum est complètement remplie par d'exsudat hémorragique, riche en
érythrocytes, cellules épithéliales dégénérées, débris cellulaires et cellules inflammatoires et parfois
des formes parasitaires (oocystes) sont présentes. Au niveau de la lamina propria on peut observer
Ob. x10 l'œdème, et sont présent des groupes cellulaire avec de lymphocytes, plasmocytes, macrophages,
hétérophiles et érythrocytes.
Ob. x2 Ob. x4

ENTERITĂ GRANULOMATOASĂ DIFUZĂ / DIFFUSE GRANULOMATOUS ENTERITIS /


ENTÉRITE GRANULOMATEUSE DIFFUSE (HEA)

Mucoasa intestinului subțire este îngroșată difuz datorită infiltratului inflamator


abundent. Vilozităţile scurte şi groase sunt lipsite de epiteliul mucoasei (eroziune) și
prezintă hiperemia puternică a vaselor din corion. Lamina propria şi corionul
vilozităţilor sunt infiltrate difuz cu celule epitelioide (celule mari, cu nucleu excentric şi
citoplasmă abundentă, bazofilă) şi celule mononucleare (limfocite, plasmocite,
macrofage). Ocazional pot fi surprinse celule binucleate și celule gigante multinucleate.

Intestinal wall is intramural expanded by abundant inflammatory infiltrate. Superficial


epithelium is diffuse loss (erosion). Lamina propria mucosa exhibits multifocal vascular
ectasia (hyperemia) accompanied by severe diffuse lymphocytic and macrophagic
infiltrate. The lamina propria of the intestinal villi is occupied by numerous epithelioid
macrophages and occasional binucleated and multinucleated giant cells.

La muqueuse de l'intestin grêle est épaissie diffuse en raison d'un infiltrat


inflammatoire abondant. Les villosités courtes et épaisses sont dépourvues
d'épithélium de la muqueuse (érosion) et il y a une hyperhémie sévère des vaisseaux
du chorion. La lamina propria et le chorion des villosités sont infiltrés diffuse avec des
cellules épithélioïdes (grandes cellules, avec le noyau excentrique et cytoplasme
abondant, basophile) et les cellules mononucléaires (lymphocytes, plasmocytes,
macrophages). Parfois, des cellules binucléées et des cellules multinucléées géantes
Ob. x10
peuvent être obsérvées.
Ob. x20

ENTERITĂ GRANULOMATOASĂ DIFUZĂ / DIFFUSE GRANULOMATOUS ENTERITIS / ENTÉRITE GRANULOMATEUSE DIFFUSE (HEA) - CONTINUARE
ANATOMIA PATOLOGICĂ A GLANDELOR ANEXE ALE
APARATULUI DIGESTIV

GENERALITĂŢI
Glandele anexe ale aparatului digestiv sunt glandele salivare, ficatul şi pancreasul.
Glandele salivare sunt glande tubuloacinoase anexate cavităţii bucale. După
caracteristicile morfologice sunt clasificate în minore (diseminate în corionul mucoasei
bucale) şi majore (parotida, mandibulara, sublinguala), iar în funcţie de specificul secreţiei în
seroase, mucoase şi mixte. Din punct de vedere histologic o glandă salivară este alcătuită din
capsulă, stromă şi parenchim. Parenchimul este format din acini secretori (seroşi, mucoşi sau
micşti) şi dintr-un sistem canalicular excretor ce cuprinde canale intralobulare şi
extralobulare.
Ficatul este cel mai mare organ parenchimatos şi cea mai are glandă din organism.
Are numeroase funcţii, inervenind în metabolismul protidic, glucidic şi lipidic, dar şi al
enzimelor, sărurilor minerale şi vitaminelor. Ficatul este delimitat de o capsulă conjunctivă
(capsula Glisson), dedublată la exterior de peritoneul visceral. Unitatea morfologică a
parenchimului hepatic este lobulul hepatic, iar cea funcţională acinul hepatic. Lobulul hepatic
are formă aproximativ hexagonală şi este centrat de vena centrolobulară. Lobulii sunt
delimitaţi de ţesut conjunctiv, care la unele specii (suine) este foarte bine reprezentat. La
intersecţia a doi sau mai mulţi lobuli e află un spaţiu aproximativ triunghiular denumit spaţiu
porto-biliar sau spaţiu Kiernan. În acest spaţiu se disting: o arteră (ramură a arterei hepatice),
o venă (ramură interlobulară a venei porte), un canal biliar şi vase limfatice. Lobulul hepatic
este format din: hepatocitele organizate în cordoane orientate radiar (cordoane Remak),
capilare sinusoide, canalicule biliare şi ţesut de susţinere. Cordoanele Remak sunt delimitate
de o parte şi de alta de capilare sinusoide. Între două şiruri de hepatocite ale unui cordon
Remak există un canalicul biliar. Fiecare hepatocit prezintă un pol vascular, orientat spre
capilarul sinusoid şi un pol biliar, orientat spre canaliculul biliar. Între hepatocite şi capilarul
sinusoid se află un spaţiu virtual, denumit spaţiu Disse. În peretele capilarului sinusoid, pe
lângă celulele endoteliale sunt prezente celulele Kupffer, celule cu rol de macrofag local.
Pancreasul exocrin este o glandă seroasă, tubulo-acinoasă compusă. Cuprinde în
structura sa capsulă, stromă şi parenchim. Parenchimul este alcătuit din acini pancreatici,
unităţile morfofuncţionale ale pancreasului exocrin, şi din canale pancreatice. Pancreasul
endocrin este format din insulele Langerhans.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A GLANDELOR SALIVARE


Procese distrofice
Metaplazia cornoasă apare pe fondul carenţei în vitamină A sau în
intoxicaţia cu clornaftaleni la taurine. Cel mai afectat este epiteliul ductelor
parotidiene.
Litiaza salivară, exprimată prin prezenţa de sialolite în canalele salivare
este semnalată mai frecvent la cabaline.
Ranula reprezintă o dilataţie chistică a ductelor salivare şi este mai
frecvent semnalată la carnivore. Formaţiunea chistică, plină cu un conţinut
seros, se numeşte şi sialocel.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile glandelor salivare poartă denumirea de sialoadenite, iar
pentru glanda parotidă se foloeşte termenul de parotidită. Inflamaţia canalelor
salivare se numeşte sialodochită.
Forme morfologice: catarale, purulente, hiperplazice; au caracteristicile
inflamaţiilor respective.
Procese tumorale
Sunt rare şi pot fi adenoame şi adenocarcinoame.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A FICATULUI


Procese distrofice
Distrofiile hepatice poartă denumirea generică de hepatoze. Sunt procese
patologice frecvent întâlnite la toate speciile de animale şi la toate categoriile de
vârstă.
Hepatozele hidroprotidice (granulară, vacuolară) imprimă ficatului aspect
de organ fiert.
Hialinoza este decelabilă doar microscopic şi se caracterizează prin
prezenţa în hepatocite a unor granule oxifile de hialin, PAS pozitive (corpusculi
Mallory).
Amiloidoza îmbracă aspecte macroscopice diferite, în funcţie de specie.
La păsări, ficatul capătă aspect de bloc de ceară. La cabaline ficatul devine
friabil, iar la secţionare parenchimul se scurge ca o magmă.
Guta hepatică este întâlnită la păsări.
Hepatosteatoza este una dintre cele mai frecvente distrofii, cauzele care o
determină fiind în general de natură nutriţională, la care se adaugă dereglările
endocrine, dismetaboliile etc.
Hemosideroza apare în contextul hemosiderozei generalizate, asociată cu
hemoliza masivă.
Icterul imprimă uneori ficatului o culoare portocalie sau gălbuie şi este
asociat cu prezenţa aceloraşi nuanţe de culoare în alte ţesuturi şi organe.
Melanoza, difuză sau maculată, întâlnită uneori la tineretul
rumegătoarelor se caracterizează printr-o colorare brun-negricioasă a zonelor
afectate.
Lipofuscinoza, expresie a acumulării pigmentului de uzură, se manifestă
prin colorarea brună a ficatului. Este asociată cu reducerea în volum a ficatului
(atrofie brună) şi apare la animalele bătrâne.
Dintre distrofiile minerale putem întâlni calcificarea distrofică şi litiaza
biliară (calculoza). Se pot calcifica focarele de necroză, granuloamele
infecţioase şi parazitare etc. Calculii biliari pot fi întâlniţi mai frecvent la suine
şi carnivore şi doar sporadic la alte specii.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile parenchimului hepatic se numesc hepatite, ale capsulei
perihepatite sau glissonite, iar ale canalelor biliare angiocolite sau colangite.
Termenul de colangiohepatită se foloseşte în cazul inflamării concomitente a
parenchimului hepatic şi a căilor biliare.
Hepatita parenchimatoasă (toxică acută) apare pe fondul intervenţiei a
diverse substanţe toxice exogene sau endogene.
Hepatita necrotică îmbracă atât formă miliară cât şi cu focare mari şi
poate avea etiologie bacteriană, virală, parazitară etc.
Hepatita hemoragică (sau/şi hemoragiconecrotică) apare sub formă de
focare sau sub formă difuză, fiind întâlnită în hepatita contagioasă canină
(maladia Rubarth) şi în hepatita virotică a bobocilor de raţă.
Hepatita purulentă poate fi întâlnită la toate speciile şi la toate vârstele şi
se manifestă ca hepatită aposteomatoasă. Etiologia este bacteriană, reprezentată
de germeni piogeni (Streptococcus spp., Staphylococcus spp., Corynebacterium
pyogenes).
Hepatita limfohistiocitară apare în salmoneloza tuturor speciilor. Datorită
caracterului morfologic complex, în practică este cunoscută sub denumirea de
hepatită salmonelică.
Ciroza hepatică, hepatopatie complexă, progresivă, cu evoluţie cronică, se
caracterizează prin degenerare şi necroză hepatocitară, procese regenerative
traduse prin apariţia nodulilor de regenerare şi printr-o intensă proliferare
conjunctivă ce tinde să înlocuiască parenchimul. Ciroza toxică (toxiinfecţioasă)
se poate manifesta sub formă atrofică şi hipertrofică. În ciroza atrofică ficatul
apare redus în volum, cu suprafaţa puternic denivelată datorită numeroşilor
noduli de regenerare, de culoare galben-ruginie-portocalie, de consistenţă
crescută, indurat, iar la secţionare opune rezistenţă şi scârţâie. În ciroza
hipertrofică ficatul apare mărit în volum, cu suprafaţa asemănătoare cojii de
portocală. Culoarea şi consistenţa sunt similare celor descrise la ciroza atrofică.
“Cirozele” parazitare sau hepatitele interstiţiale trec în evoluţia lor prin
trei faze succesive: hepatită hemoragico-necrotică (traumatică), hepatită
eozinofilică, hepatită fibroasă.
Hepatita granulomatoasă se poate manifesta ca granuloame infecţioase, în
tuberculoză, coligranulomatoză etc, ca granuloame parazitare chistice în
hidatidoză, ca granuloame micotice în micozele viscerale şi ca granuloame de
corp străin, aşa cum pot fi întâlnite în gută.
Perihepatita fibrinoasă evoluează concomitent cu peritonita şi se
manifestă prin prezenţa depozitelor de fibrină gălbui-cenuşii, pe capsula
Glisson.
Procese tumorale
Tumorile primare ale ficatului se numesc hepatoame şi pot fi benigne şi
maligne. Pot apărea de asemenea adenoame şi adenocarcinoame ale canalelor
biliare (colangiocarcinoame), hemangioame / hemangiosarcoame etc.
Ficatul este frecvent sediul metastazelor de diferite tipuri (carcinoame,
sarcoame, melanoame, limfoame).
ANATOMIA PATOLOGICĂ A VEZICII BILIARE
Procese distrofice
Calculoza (litiaza) este semnalată la taurine, suine şi câine.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile vezicii biliare se numesc colecistite. Din punct de vedere
anatomopatologic pot fi catarale, seroase, fibrinonecrotice, hemoragice,
proliferative – cu caracter polipoid şi granulomatoase. Pentru practica veterinară
sunt de reţinut ca având mare valoare de diagnostic colecistita seroasă, cu
caracter edematos din hepatita contagioasă canină şi colecistita hemoragică, cu
aspect infarctiform, din pesta porcină clasică şi africană.
Procese tumorale
Sunt citate adenomul şi adenocarcinomul de vezică biliară.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A PANCREASULUI


Procese distrofice
Lipomatoza pancreatică este uneori observată la suine şi taurine, dar
apare în special la pisică, asociată cel mai adesea cu obezitatea.
Lipofuscinoza pancreatică apare la carnivore în carenţa de tocoferol.
Degenerescenţa pancreatică apare secundar acţiunii unor factori locali sau
unor boli sistemice. Obstrucţia ductelor pancreatice, ca urmare a unor procese
inflamatorii, neoplazii sau corpuri străine duce la degenerescenţă şi atrofie a
pancreasului exocrin.
Amiloidoza insulelor Langerhans este diagnosticată în diabetul zaharat la
pisică.
Atrofia pancreatică este frecvent de natură metabolică.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile pancreasului se numesc pancreatite, ale ductelor sialodochite
pancreatice, iar inflamaţia insulelor Langerhans insulită.
Pancreatitele sunt clasificate în acute şi cronice, acinare şi interstiţiale.
Pancreatitele acute (după unii autori necroze pancreatice) îmbracă cel mai
adesea formă necrotică sau hemoragico-necrotică, dar pot îmbrăca şi formă
seroasă – edematoasă şi purulentă. Pancreatitele cronice pot fi limfohistiocitare
şi fibroase şi doar în mod excepţional granulomatoase.
Procese tumorale
Ca tumori primare apar adenoamele şi adenocarcinoamele pancreatice.
Adenocarcinoamele pot metastaza generând carcinomatoza peritoneală.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A CAVITĂŢII PERITONEALE


GENERALITĂŢI
Cavitatea peritoneală este delimitată de cele două foiţe seroase ale peritoneului –
parietală şi viscerală. Seroasa peritoneală este o structură semitransparentă, netedă şi lucioasă,
acoperită de un strat de celule mezoteliate. Între cele două foiţe peritoneale este prezent un
film de lichid peritoneal.
LEZIUNILE CAVITĂŢII PERITONEALE
Colecţii patologice intracavitare:
 Transsudat – hidroperitoneu (ascită),
 Exsudat – peritonită,
 Sânge – hemoperitoneu,
 Limfă – chiloperitoneu,
 Urină – uroperitoneu,
 Bilă – coleperitoneu,
 Conţinut gastro-intstinal - consecinţa perforării sau ruperii
stomacului şi/sau intestinelor.
Diagnosticul diferenţial al acestor colecţii se stabileşte pe baza examinării
macroscopice, biochimice şi citologice a lichidului obţinut prin puncţie
peritoneală.
Procese inflamatorii
Inflamaţia seroasei peritoneale se numeşte peritonită. Din punct de
vedere anatomopatologic pot fi seroase, serofibrinoase, fibrinopurulente,
purulente, hemoragice, fibroase şi granulomatoase.
Sunt de menţionat:
 peritonita seroasă întâlnită în boala edemelor la porc;
 peritonita serofibrinoasă şi fibrinoasă din boala Glässer a suinelor, din
colibaciloza şi micoplasmoza aviară şi a suinelor;
 peritonita purulentă descrisă în piobaciloză la suine, în gurmă la cabaline,
dar şi într-o anumită fază a reticuloperitonitei traumatice a taurinelor;
 peritonita granulomatoasă, cu aspect perlat sau de cazeificare difuză,
asociată cu tuberculoza taurinelor.
Dintre peritonitele cu etiologie virală sunt de menţionat:
 peritonita seroasă din parvoviroza gâştelor (boala lui Derszy);
 peritonita fibrinoasă din hepatita contagioasă canină;
 peritonita exsudativ/proliferativă din peritonita infecţioasă a pisicii.
Procese tumorale
Tumori primare: mezotelioame, lipoame/liposarcoame,
fibroame/fibrosarcoame, mixoame/mixosarcoame etc.
Tumorile secundare sunt fie rezultatul implantării de celule tumorale din
unele carcinoame, fie rezultatul metastazării pe cale hemalogenă sau limfatică a
unor procese neoplazice cu diferite localizări.
Ob. x10 Ob. x20

HEPATITA HEMORAGICĂ - HEPATITA CONTAGIOASĂ CANINĂ (HEPATITA RUBARTH)


/ HEMORRHAGIC HEPATITIS - INFECTIOUS CANINE HEPATITIS (RUBARTH DISEASE) /
HÉPATITE HÉMORRAGIQUE - HÉPATITE CONTAGIEUSE CANINE (RUBARTH) (HEA)

Ficatul prezintă hemoragii multiple și congestie puternică în capilarele sinusoide,


asociată cu edem al spațiului Disse. Hepatocitele prezintă fenomene degenerative și
de necroză celulară evidentă. În spațiul portal pot fi surprinse rare leucocite.
Specific pentru infecția cu adenovirusul canin de tip 1, în nucleii hepatocitelor, al
celulelor Kupffer și în celulele endoteliale apar incluzii mari, amfofile, delimitate
printr-un halou luminos de cromatina marginală.

Hepatic architecture is mild modified exhibiting multifocal discrete haemorrhage. A


few leucocytes are present within portobiliary space. The sinusoids are markedly
congested, accompanied by Disse space edema. Hepatocellular dissociation,
degeneration and cellular necrosis are randomly observed. Additional specific
intranuclear amphophilic inclusion body are present within hepatocyte, vascular
endotelium and Kupffer cells.

Le foie présente de multiples hémorragies et une congestion sévère au niveau des


capillaires sinusoïdaux, associés à un œdème de l'espace Disse. Les hépatocytes
présentent des phénomènes dégénératifs et une nécrose cellulaire évidente. Des
leucocytes rares peuvent être observés dans l'espace portal. Spécifique pour
l'infection à adénovirus canin de type 1, dans les noyaux des hépatocytes, des
Ob. x40 cellules de Kupffer et des cellules endothéliales des corps d'inclusion amphophiles
apparaissent, délimitées par un halo lumineux de chromatine marginale.
Ob. x4 Ob. x10

Ob. x20 Ob. x4

HEPATITA TRAUMATICĂ HEMORAGICO-NECROTICĂ DE MIGRAȚIE LARVARĂ / HEMORRHAGIC AND NECROTIC TRAUMATIC HEPATITIS - LARVAL
MIGRATION / HÉPATITE TRAUMATIQUE HÉMORRAGIQUE ET NÉCROTIQUE - MIGRATION LARVAIRE (HEA)
Ob. x10 Ob. x20

HEPATITA TRAUMATICĂ HEMORAGICO-NECROTICĂ DE MIGRAȚIE LARVARĂ / HEMORRHAGIC AND NECROTIC TRAUMATIC HEPATITIS
- LARVAL MIGRATION / HÉPATITE TRAUMATIQUE HÉMORRAGIQUE ET NÉCROTIQUE - MIGRATION LARVAIRE (HEA)
Leziunile acute se traduc prin teritorii bine delimitate de necroză de coagulare și hemoragie. Traiectele hemoragico-necrotice sunt
delimitate de țesutul hepatic neafectat și de aflux leucocitar. Capilarele sinusoide invecinate prezinta hiperemie.
În leziunile mai vechi, traiectele de migrație sunt marcate de proliferarea de țesut conjunctiv (cicatrice fibroase). La limita dintre
țesutul cicatriceal și țesutul hepatic se evidențiază un infiltrat eozinofilic abundent.
Acute lesions are characterized by coagulative necrosis and hemorrhage. Larval haemorrhagic and necrotic trajectories are
bordered by neutrophilic infiltrate and hepatic parenchyma. The sinusoides are visible congested.
Chronic lesions exhibits fibrosis that replace the previously described hemorrhagico-necrotic trajectories, bordered by abundant
eosinophilic infiltrate, mildly intermixed with lymphocytes.

Les lésions aiguës se traduisent par des zones bien définies de nécrose de coagulation et d'hémorragie. Les voies hémorragiques-
nécrotiques sont délimitées par le tissu hépatique non affecté et l'afflux de leucocytes. Les capillaires sinusoïdaux voisins
présentent hyperémie.
Dans les lésions plus anciennes (chroniques), les voies de migration sont marquées par la prolifération du tissu conjonctif (cicatrices
fibreuses). À la frontière entre le tissu cicatriciel et le tissu hépatique, un infiltrat éosinophile abondant est mis en évidence.
Ob. x4 Ob. x10

PANCREATITA ACUTĂ / ACUTE PANCREATITIS / PANCRÉATITE


AIGUË (HE)
Structura pancreatică este discret modificată. Spațiul
interlobular edemațiat, cu dilacerarea fibrelor conjunctive și
exsudat leucocitar. Suplimentar se observă hiperemie și diferite
grade de degenerscență și necroză a celulelor acinare.
Pancreatic structures is mildly modified. The interstitial space is
expanded due to edema with distorted collagen fibers, several
neutrophiles, a few macrophages and proteinaceous fibrilar
oxyphilic material (fibrine). The inflammatory cells occasionally
infiltrate the pancreatic acini. Additionally hyperemia of local
vessels, degeneration and necrosis of acinar cells are also seen.
La structure pancréatique est discrètement altérée. L'espace
interlobulaire est œdémateux, avec déchirure des fibres
conjonctives et exsudat leucocytaire. En plus, on peut observer
d’hyperémie et different degré de dégénérescence et de
Ob. x20 nécrose des cellules acineuses.
Ob. x4 Ob. x10

HEPATITA MICOBACTERIANĂ / MYCOBACTERIAL HEPATITIS / HÉPATITE MYCOBACTÉRIENNE (ZIEHL-NEELSEN)


Ficat de pasăre cu arhitectura modificată, cu numeroase focare de necroză. Asociate focarelor de necroză se
observă celule epitelioide cu bacili (Micobacterium spp.) în citoplasmă, puși în evidență prin colorația specială –
Ziehl – Neelsen.
Prin colorația specială se pune în evidență bacteria care a produs leziunea și nu sunt evidențiate detaliile
morfologice ale leziunii.
Hepatic architecture is markedly modified showing multifocal necrotic areas were the hepatocytes loss their
morphological details. The necrotic foci are severely infiltrated by epitheliod macrophages with numerous
intracytoplasmic oxyphilic (ZN positive reaction) bacili.
Foie d'oiseau a l'architecture modifiée, avec de nombreux foyers de nécrose. Dans les foyers de nécrose sont
présents des cellules épithélioïdes avec des bacilles oxiphilie dans le cytoplasme (Mycobacterium spp.), mises
en évidence par la coloration spéciale - Ziehl-Neelsen. La coloration spéciale met en évidence la bactérie qui est
à l'origine de la lésion et ne met pas en évidence les détails morphologiques de la lésion.
ANATOMIA PATOLOGICĂ A APARATULUI URINAR

GENERALITĂŢI
Aparatul urinar este format din rinichi şi căi urinare. Segmentele componente ale
căilor urinare sunt: bazinetul, ureterele, vezica urinară şi uretra.
Rinichii sunt organe pare dispuse extraperitoneal, în regiunea sublombară. Rinichii
sunt acoperiţi de o capsulă fibroasă, subţire, translucidă, uşor detaşabilă, ataşată la parenchim
prin fine travei conjunctive. La unele specii (rumegătoare, cabaline etc.) capsula conţine şi
fibre musculare netede. Parenchimul renal este structurat într-o zonă superficială - corticala şi
o zonă centrală – medulara, puternic întrepătrunse la nivelul unei joncţiuni cortico-medulare.
Unitatea morfofuncţională a parenchimului renal este nefronul, alcătuit din corpuscul
(glomerul) şi tubi renali. Glomerulii sunt formaţiuni sferice, cu diametrul de aproximativ 200
– 300 microni şi sunt situaţi în corticala renală. Ei sunt delimitaţi e o capsulă (capsula
Bowman) alcătuită din două foiţe – parietală şi viscerală – şi au în componenţă un ghem
vascular capilar şi un ţesut de susţinere numit mezangiu. Cele două foiţe ale capsulei
glomerulare delimitează un spaţiu (spaţiu de filtrare glomerulară) şi se continuă cu tubii
uriniferi. Foiţa parietală este căptuşită cu un strat de celule mari şi aplatizate, iar foiţa
viscerală este căptuşită de podocite. Structurile tubulare intrarenale cuprind tubii contorţi –
proximali şi distali – ansa Henle şi tubii drepţi. Tubii uriniferi sunt constituiţi dintr-un epiteliu
monostratificat dispus pe o membrană bazală. Nefronii sunt înconjuraţi de o stromă
conjunctivo-vasculară ce alcătuieşte interstiţiul renal. Acesta este foarte slab reprezentat la
nou-născuţi şi se dezvoltă odată cu înaintarea în vârstă.
În general, căile urinare (uretere, vezică urinară, uretră) au în structura lor o mucosă, o
musculoasă şi o seroasă. Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu de tip tranziţional şi un
corion ce cuprinde structuri fibroelastice, vase, nervi şi formaţiuni limfoide. Musculoasa
cuprinde fibre musculare netede dispuse pe trei straturi: longitudinal intern, circular mediu şi
longitudinal extern (vezica urinară). Seroasa este alcătuită din fibre de colagen şi fibre
elastice.

LEZIUNILE RINICHIULUI
Tulburări de dezvoltare
Tulburările de dezvoltare sunt reprezentate de anomaliile numerice,
volumetrice, de poziţie, de diferenţiere, de structură şi de formă. Cele mai
frecvente anomalii sunt:
 agenezia – absenţa uni- sau bilaterală a rinichilor,
 aplazia – lipsa de dezvoltare a rinichiului, dar cu prezenţa
mugurelui embrionar,
 hipoplazia, hiperplazia şi hipertrofia renală,
 ectopia renală – dezvoltarea rinichilor într-o poziţie anormală, cel
mai adesea pelvin sau ingvinal,
 displazia – dezvoltarea dezorganizată a parenchimului renal,
datorită unor anomalii de diferenţiere tisulară,
 chisturi congenitale sau rinichiul polichistic,
 rinichiul în potcoavă sau inelar,
 rinichiul fetal.
Rinichiul fetal este întâlnit frecvent la purcei şi se caracterizează prin
persistenţa morfologiei din timpul vieţii intrauterine. Suprafaţa organului este
străbătută de şanţuri fine sau pot avea aspect cerebriform. Această anomalie
ilustrează o imaturitate morfofuncţională a rinichiului, asociată de cele mai
multe ori cu imaturitate morfofuncţională a ficatului, pancreasului şi timusului.
Hidronefroza poate fi congenitală şi dobândită, unilaterală sau bilaterală,
şi se caracterizează prin acumularea urinei în bazinet, ca urmare a existenţei
unor obstacole pe căile e eliminare ale acesteia. În timp poate determina atrofia
de compresiune a parenchimului renal.
Procese distrofice
Denumite generic nefroze, procesele distrofice pot afecta preponderent
una dintre structurile renale, astfel încât se pot distinge glomerulonefroze,
tubulonefroze şi nefroze interstiţiale.
Distrofiile hidroprotidice sunt frecvent întâlnite în rinichi, cel mai adesea
ca tubulonefroze, imprimând acestuia aspect de organ fiert. Decapsularea se
face cu mare uşurinţă, iar consistenţa este scăzută. Microscopic se poate decela
aspectul granular, vacuolar sau granulo-vacuolar al citoplasmei celulelor din
tubi.
Steatonefroza se caracterizează prin acumularea intracelulară, în epiteliul
tubilor renali a trigliceridelor.
Hialinoza renală se caracterizează prin acumularea de hialin atât
intracelular, în epiteliu tubular, cât şi extracelular, în structura membranelor
bazale glomerulare şi tubulare şi în pereţii vasculari. Leziunea nu are
corespondent macroscopic, dar implicaţiile clinice sunt grave.
Amiloidoza renală se caracterizează prin depunerea de amiloid în
structurile extracelulare (membrane bazale, pereţi vasculari). Clinic se manifestă
ca insuficienţă renală. Diagnosticul de certitudine se stabileşte histopatologic
(coloraţie specială – roşu de Congo).
Dintre distrofiile pigmentare sunt de menţionat: hemosideroza,
tubulonefroza mioglobinurică şi hemoglobinurică, porfiria, icterul şi melanoza.
Hemosideroza renală este expresie a hemosiderozei generalizate, fie pe
fondul unei hemolize masive, fie a diatezei hemoragice. Histologic,
hemosiderina este pusă în evidenţă prin coloraţia electivă Perls.
Guta renală este întâlnită cu frecvenţă mare la păsări, fiind adesea punctul
de pornire al gutei viscerale. La purcei guta se manifestă sub forma unor
depozite smântânoase, uşor sidefii în bazinet şi în papilele renale.
Calcificările patologice se regăsesc în rinichi atât sub formă distrofică (se
calcifică granuloamele tuberculoase, parazitare, micotice) cât şi metastatică (are
loc calcificarea membranelor bazale din tubi şi glomeruli în condiţii de
hipercalcemie).
Tulburări circulatorii
Hiperemia şi staza renală sunt leziuni frecvent întâlnite, putând afecta
corticala, medulara, limita cortico-medulară sau rinichiul în totalitate.
Hemoragiile renale se pot manifesta ca echimoze, peteşii sufuziuni sau
hematoame subcapsulare şi în bazinet.
Rinichiul este prin excelenţă un organ de şoc, sediu frecvent al coagulării
intravasculare diseminate.
Infarctul renal este cel mai adesea consecinţa endocarditei
ulcerovegetante indusă de bacilul rujetului la porc sau de germeni piogeni şi
prezintă caracteristicile morfologice ale infarctului arterial.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile rinichiului se numesc nefrite, dar în funcţie de structura
preponderent afectată pot fi glomerulonefrite, tubulonefrite, nefrite
interstiţiale. Indiferent de structura iniţial afectată, în timp, procesul inflamator
se extinde şi la celelalte structuri, în proporţii diferite. Inflamaţia bazinetului
renal poartă numele de pielită, dar pentru că de cele mai multe ori este implicat
şi parenchimul renal se foloseşte termenul de pielonefrită. Inflamaţia capsulei
renale se numeşte perinefrită, iar a ţesutului perirenal paranefrită.
În funcţie de calea de acces a agentului patogen nefritele sunt clasificate
în ascendente, când inecţia se face pe cale urinară şi descendente, când are loc
pe cale sanguină, hematogenă.
Dintre nefritele descenente sunt de menţionat glomerulonefrita
hemoragică, şi nefrita interstiţială hemoragică, nefrita purulentă (supurativă),
glomerulonefritele cu substrat imun (membranoasă, mezangială), tubulonefrita
toxică acută (parenchimatoasă), nefrita interstiţială limfohistiocitară. Prin
cronicizarea leziunilor menţionate se poate întâlni nefrita fibroasă şi tot ca
formă cronică putem întâlni şi nefrita granulomatoasă.
Nefritele ascendente se manifestă de regulă ca pielonefrite şi îmbracă cel
mai adesea caracter purulent. Sunt mai frecvent semnalate la femele, ca urmare
a extinderii proceselor inflamatorii ale aparatul genital.

LEZIUNILE CĂILOR URINARE


Modificări de poziţie şi de lumen
Sunt semnalate megaureterul şi prolapsul vezicii urinare.
Procese distrofice
Litiaza urinară şi sedimentoza constau în formarea de calculi în lumenul
căilor urinare, vezica urinară fiind cel mai frecvent afectată. Consecutiv
obliterării căilor urinare se poate instala hidronefroza uni- sau bilaterală.
Modificările circulatorii
Cele mai frecvente sunt hiperemia şi hemoragia în vezica urinară (se
manifestă clinic sub formă de hematurie).
Procesele inflamatorii
Inflamaţia ureterelor – ureterite – fie preced pielonefritele ascendente, fie
sunt o continuare a celor descendente.
Inflamaţia vezicii urinare poartă denumirea de urocistită. Urocistitele pot
fi acute şi cronice şi se pot manifesta morfologic sub formă catarală, purulentă,
fibrinonecrotică, hemoragică, polipoasă, granulomatoasă.
Inflamaţiile uretrei – uretritele - sunt întâlnite mai ales la masculi şi
evoluează concomitent cu inflamaţiile organului copulator. Cele mai frecvente
forme morfologice sunt: catarală, purulentă, ulceroasă, polipoidă etc.
Procesele tumorale
Dintre procesele tumorale prezintă importanţă carcinomul tranziţional
întâlnit frecvent la carnivore şi transformarea tumoală din hematuria enzootică a
taurinelor. Vezica urinară poate fi sediul şi al altor procese tumorale, dintre
tumorile benigne putând fi întâlnite leiomioame, fibroame şi polipi, iar dintre
cele maligne leiomiosarcoame, fibrosarcoame, hemangiosarcoame şi
carcinoame.
GLOMERULONEFRITĂ ACUTĂ/SUBACUTĂ // ACUTE/SUBACUTE
GLOMERULONEPHRITIS // GLOMÉRULONÉPHRITE AIGUË/SUBAIGUË (HEA)
Modificări acute
Glomerulii renali – glomerul vascular mărit, reducerea spațiului de filtrare
glomerulară, hiperemie, degenerare și necroză focală a capilarelor
glomerulare.
Tubii renali - degenerare epitelială, descuamare celulară, acumulare de urină
/ material proteic în lumenul tubilor.
Modificări subacute
Glomerulii renali - proliferare a celulelor mezangiale, aspect fibrilar al
mezangiului glomerular, îngroșarea capsulei Bowman, discrete sinechii între
ghemul vascular și capsula Bowman.
Tubii și interstițiul – îngroșarea membranei bazale a tubilor renali și ocazional
infiltrat limfo-plasmocitar interstițial.
Kidney architecture is preserved.
Acute features:
Glomerules: exhibits expanded surface due to fibrine accumulation within
the glomerular taft, the mesangial cells show different grade of degeneration
and necrosis, activated endothelial cells, decreased filtration space and
evident hyperemia within the glomerular capilaries.
Ob. x10 Tubules: diffuse vacuolar degeneration and occasional necrosis of tubular
cells, oxyphilic and occasional basophilic proteinaceous material within
tubular lumen (tubular protein cast formation) is seen.
Subacute features:
Glomerules: increased number of mesangial cell (hyperplasia), mezangial
fibrilar basophilic proteinaceous material (collagen fibers) accumulation,
thickening of Bowman capsule and tubular basement membrane, additional
rare glomerular synechia are seen.
Tubules: thickened of tubular basement membrane and occasionally
interstitial lymphoplasmacytic infiltrate is present.
L'architecture rénale générale est préservée.
Modifications aiguë
Glomérules rénaux - glomérule vasculaire élargi, espace de filtration
glomérulaire réduit, hyperémie, dégénérescence et nécrose focale des
capillaires glomérulaires.
Tubules rénaux - dégénérescence épithéliale, desquamation des cellules,
accumulation d’urine / de matériel protéique dans la lumière des tubules.
Modifications subaiguë
Glomérules rénaux - prolifération des cellules mésangiales, aspect fibrillaire
du mésangium glomérulaire, épaississement de la capsule Bowman, on peut
voir synéchies discrètes entre le réseau capillaire et la capsule Bowman.
Tubes et interstitium - épaississement de la membrane basale des tubules
rénaux et parfois au niveau interstitiel sont infiltrée des plasmocytes et
Ob. x40
lymphocytes.
Ob. x20

GLOMERULONEFRITĂ ACUTĂ/SUBACUTĂ // ACUTE/SUBACUTE GLOMERULONEPHRITIS // GLOMÉRULONÉPHRITE AIGUË/SUBAIGUË (HEA)


Ob. x2 Ob. x4

NEFRITĂ HEMORAGICĂ / HEMORRHAGIC NEPHRITIS / NÉPHRITE


HÉMORRAGIQUE (HEA)
Glomerulii renali – inconstant hemoragii glomerulare (acumularea
exsudatului hemoragic în spațiul de filtrare glomerulară).
Tubii - degenerarea epiteliului tubilor renali (tumefiere celulară,
citoplasmă oxifilă, descuamare celulară), eritrocite în lumen.
Interstițial – hemoragie, hiperemie și discret infiltrat mononuclear.
Interstitial multifocal hemorrhages are occasionally involve the
glomerules and tubules disturbing the kidney architecture. The
glomerules have different size with enlarged filtration space, the adiacent
tubular structures exhibits degenerative and necrotic aspects, narrowing
the luminal space. Additional diffuse hyperemia and random interstitial
groups of lymphocytes and plasma cells are present.
Glomérules rénaux – on peut observer inconstante l’hémorragie
glomérulaire (accumulation d'exsudat hémorragique dans l'espace de
filtration glomérulaire).
Tubes - dégénérescence de l'épithélium des tubules rénaux (gonflement
des cellules, cytoplasme oxyphile, desquamation cellulaire), érythrocytes
Ob. x10 dans la lumière.
Interstitiel - hémorragie, hyperhémie et infiltrat mononucléaire discret.
Ob. x2 Ob. x4

CISTITĂ HEMORAGICĂ / HEMORRHAGIC CISTITIS / CYSTITE


HÉMORRAGIQUE (HEA)
Uroteliu (epiteliu tranzițional) – procese degenerative și necrotice
(eroziuni și ulcere al mucoasei vezicii urinare).
Corionul – prezintă stază / hiperemie și hemoragie masivă, cu evidențierea
depozitelor de hemosiderină; discret infiltrat leucocitar. Hemoragiile se
pot extinde în toate straturile vezicii urinare (mucoasa, musculoasa,
seroasa).
Urinary epithelium is focally extensive erodate and ulcerated. The
epithelial cells shows severe necrotic and degenerative aspects
(cytoplasmic vacuolisation, cellular disociation and piknosis). The urinary
bladder wall (intramural - mucosa, musculosa, serosa) is multifocal to
coalescing infiltrated by hemorrhagic exudate and random blood vessels
exhibits congestion and thrombosis.
Urothélium (épithélium de transition) - processus dégénératifs et
nécrotiques (érosions et ulcères de la muqueuse de la vessie).
Chorion – on peut observer stase / hyperhémie et une hémorragie
massive, avec beaucoup de dépôts d'hémosidérine; infiltrat leucocytaire
Ob. x10 discret. Les hémorragies peuvent se propager à toutes les couches de la
vessie (muqueuse, musculaire, séreuse).
Ob. x20

CISTITĂ HEMORAGICĂ / HEMORRHAGIC CISTITIS / CYSTITE HÉMORRAGIQUE (HEA)


ANATOMIA PATOLOGICĂ A APARATULUI GENITAL

GENERALITĂŢI
Aparatul genital mascul este format din gonade - testicule şi căi genitale.
Majoritatea mamiferelor sunt exorhide (au testiculele în afara cavităţii abdominale),
iar păsările sunt enorhide. La mamifere testiculele sunt situate în interiorul burselor
testiculare. Căile genitale sunt reprezentate de epididim, canal deferent şi organ copulator –
penis, a cărui extremitate liberă - gland este situată în prepuţ. Glandele anexe ale aparatului
genital mascul sunt prostata, glandele bulbo-uretrale şi veziculele seminale.
Bursele testiculare sunt alcătuite din trei tunici suprapuse: scrotum, dartos şi tunica
vaginală. Tunica vaginală reprezintă o prelungire a peritoneului şi prezintă o foiţă parietală şi
una viscerală între care este delimitată cavitatea vaginală.
Parenchimul testicular are culoare roz-cenuşie, consistenţă relativ moale şi caracter
lactescent pe secţiune. El este alcătuit din tubi seminiferi, glandă interstiţială Leydig şi ţesut
conjunctivo-vascular interstiţial. Structura tubului seminifer cuprinde membrana bazală şi un
epiteliu pluristratificat polimorf, numit epiteliul seminifer sau spermatogenetic. Acest epiteliu
conţine celulele liniei seminale (spermatogonii, spermatocite, spermatide, spermatozoizi) şi
celule de susţinere Sertoli.
Aparatul genital femel este format din gonade - ovare şi căi genitale, în componenţa
cărora intră oviductele, uterul vaginul, vestibulul vaginal şi vulva.
Din punct de vedere histologic ovarul este alcătuit dintr-un epiteliu de acoperire sau
epiteliu germinativ - monostratificet cubic, albuginee şi parenchim ovarian. Parenchimul
cuprinde o zonă corticală în care se găsesc foliculii ovarieni în diferite stadii de dezvoltare,
corpii galbeni şi corpii albicans şi o zonă medulară, conjunctivo-vasculară.
Uterul este alcătuit din coarne uterine, corp uterin şi cervix, iar din punct de vedere
histologic prezintă mucoasă (endometru), musculoasă (miometru) şi seroasă (perimetru).
Endometrul este o structură endocrinodependentă, alcătuită dintr-un epiteliu de acoperire şi
corion. Epiteliul de acoperire este monostratificat columnar, dar suferă modificări
morfologice în funcţie de fazele ciclului estral. În corion sunt prezente glandele endometriale,
numeroase celule cu rol în apărarea locală şi o bogată reţea vasculară. Miometrul este format
din fibre musculare netede dispuse pe trei straturi: circular intern, plexiform-vascular
intermediar şi longitudinal extern.
Peretele vaginal este alcătuit din: mucoasă, submucoasă, musculoasă şi seroasă.
Mucoasa este formată dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos şi un corion care se
continuă fără delimitare cu submucoasa. Musculoasa este formată din două sau trei straturi de
fibre musculare netede.

TULBURĂRI DE DEZVOLTARE COMUNE AMBELOR SEXE


Hermafroditismul (intersexualitatea) se caracterizează prin prezenţa
structurilor morfologice aparţinând ambelor sexe pe acelaşi individ şi poate fi
adevărat sau fals (pseudohermafroditism).
Hermafroditismul adevărat se traduce prin prezenţa ambelor tipuri de
gonade, independente sau intricate, pe acelaşi individ. Poate fi bilateral, când
ovarul şi testiculul, separate sau unite (ovotestis) sunt prezente pe fiecare parte,
unilateral, când pe o parte sunt prezente ambele gonade, separate sau unite, iar
pe cealaltă parte ovarul sau testiculul şi alternant, când pe o parte se găseşte
ovar, iar pe cealaltă parte testicul.
În cazul pseudohermafroditismului, gonadele aparţin unui sex, iar căile
genitale sunt de regulă mixte. Cele mai afectate specii sunt suinele şi caprinele,
cazurile de pseudohermafroditism masculin fiind mult mai frecvente decât cel
femel.

ANATOMIA PATOLOGICĂ A APARATULUI GENITAL FEMEL


Tulburări de dezvoltare
Principalele tulburări de dezvoltare sunt:
 ovare supranumerare,
 absenţa (agenezia) uni- sau bilaterală a ovarelor, oviductelor sau a
coarnelor uterine,
 hipoplazia ovariană,
 infantilismul genital (hipoplazia genitală) – congenital sau
dobândit.
Procese distrofice
Distrofii ovariene
Degenerescenţa chistică reprezintă transformarea foliculului ovarian
matur într-o formaţiune patologică, nefuncţională, plină cu lichid, care exercită
compresiuni asupra ţesutului înconjurător şi care conduce la infertilitate sau
sterilitate. Principalul factor declanşator al degenerescenţei chistice ovariene îl
reprezintă tulburarea secreţiei de LH hipofizar.
Tipuri de chisturi ovariene:
 chist folicular - absenţa de LH (nu are loc dehiscenţa),
 chist luteal sau de luteinizare - insuficienţa de LH (nu are loc
dehiscenţa, luteinizare parţială),
 chist de corp galben – se produce dehiscenţa, dar transformarea
luteală a granuloasei şi tecii foliculare interne se realizează
incomplet.
Corpul galben persistent este rezultatul lipsei de regresie a corpului
galben de călduri sau de gestaţie, pe fondul unei insuficienţe de FSH.
Distrofii uterine
Hiperplazia glandulo-chistică endometrială este o leziune întâlnită la toate
speciile de animale, dar cu frecvenţă mai mare la căţea, în fazele incipiente ale
piometrului.
Decelabile histologic mai sunt de menţionat: elastoza şi elastoliza mediei
arterelor uterine, scleroza de gestaţie a mediei sau hemosideroza consecutivă
metroragiilor etc.
Tulburări circulatorii
Hemoragiile ovariene apar atât postovulator cât şi posttraumatic şi doar
rareori sunt determinate de substanţe toxice (produşii cumarinici) şi de
micotoxine.
Staza şi infarctizarea uterină sau vaginală apar consecutiv modificărilor
topografice: torsiunea uterului gestant, prolaps uterin, prolaps vaginal.
Hemoragia uterină (metroragia) apare în caz de rupturi uterine.
Cazurile de vaginoragie sunt rare, fiind favorizate de particularităţile
actului coital la câine.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile ovarelor poartă denumirea de ovarite sau ooforite, iar
inflamaţia seroasei de periovarită.
Forme morfologice de ovarită: seroasă, hemoragică, purulentă, limfo-
histio-plasmocitară, fibroasă şi granulomatoasă.
Ca etiologie pot fi secundare peritonitelor, posttraumatice şi infecţioase,
iar ca evoluţie pot fi acute, subacute şi cel mai adesea cronice.
Inflamaţiile oviductului se numesc salpingite. După calea de acces a
agentului patogen acestea pot fi ascendente (procesul patologic se propagă de la
uter) sau descendente (care se propagă de la ovar şi peritoneu). După localizare
pot fi unilaterale şi bilaterale, după evoluţie pot fi acute, subacute sau cronice
iar după morfologie pot fi catarale, purulente, fibroase, granulomatoase.
Salpingita catarală se poate complica cu hidrosalpinx sau mucosalpinx.
Salpingita purulentă apare cel mai adesea sub forma unei colecţii
purulente în lumenul salpingian (piosalpinx).
Inflamaţia ovarului şi a oviductului poartă denumirea de anexită.
Inflamaţiile uterului poartă denumirea generică de metrite, dar în funcţie
de structura predominant afectată putem întâlni endometrite (inflamaţii ale
mucoasei uterine), miometrite (inflamaţii ale musculoasei), perimetrite
(inflamaţii ale seroasei), parametrite (inflamaţii ale ligamentelor de susţinere şi
structurilor înconjurătoare).
Din punct de vedere evolutiv metritele pot fi acute, subacute şi cronice,
după calea de acces a agentului patogen pot fi ascendente şi descendente, iar
după morfologie pot fi catarale, necrozante, gangrenoase, hemoragice,
purulente, limfohistiocitare, granulomatoase, fibroase.
Endometritele se pot complica cu leziuni de tipul hidrometrului şi a
mucometrului.
Endometrita purulentă se poate manifesta atât sub forma unor abcese, cât
şi sub forma unei colecţii purulente în lumen (piometru sau empiem uterin).
Inflamaţiile cervixului poartă denumirea de cervicite şi de cele mai multe
ori sunt asociate cu metritele sau cu vaginitele.
Inflamaţiile vaginului se numesc vaginite, ale vestibulului vaginal
vestibulite iar ale vulvei vulvite. În majoritatea cazurilor procesul patologic este
extins, sub forma vulvovaginitelor, iar uneori poate interesa şi glandele
Bartholini – bartholinite – sau glandele Gartner – gartnerite.
Din punct de vedere evolutiv pot fi acute, subacute şi cronice, iar
anatomo-clinic pot fi catarale, veziculopustuloase, ulcerative, necrozante,
gangrenoase, purulente, fibrinonecrotice, foliculare, granulomatoase.
Procese tumorale
Tumorile ovariene
Sunt relativ rare la animale. Tumorile epiteliului superficial pot îmbrăca
următoarele aspecte: adenom papilifer, chistadenom, adenocarcinom papilifer,
chistadenocarcinom. În categoria tumorilor gonadostromale se încadrează
tumorile de granuloasă, tecoamele şi luteoamele, iar tumorile cu celule
germinative se regăsesc ca: disgerminoame şi teratoame. Rareori procesul
tumoral se dezvoltă pe baza structurilor mezenchimale, ca fibroame,
leiomioame sau sarcoame.
Tumorile tractusului genital
Au cel mai adesea localizare vaginală şi doar rareori uterină, majoritatea
fiind fibroame şi leiomioame. Mai sunt întâlnite carcinoame şi adenocarcinoame
de mucoasă uterină, limfoame şi tumoră veneriană transmisibilă (sarcom
Stiker).

ANATOMIA PATOLOGICĂ A APRATULUI GENITAL MASCUL


Tulburări de dezvoltare
Sunt descrise:
 anorhia (anorhidia) – lipsa testiculelor,
 monorhidia – prezenţa unui singur testicul,
 triorhidia – prezenţa a trei testicule.
Hipoplazia epididimară, aplazia segmentară şi obstrucţia congenitală a
epididimului evoluează simultan cu anomaliile testiculare.
Cea mai importantă anomalie este criptorhidia, tradusă prin lipsa de
migrare, migrarea incompletă sau eratică a testiculelor. Criptorhidia poate fi
unilaterală sau bilaterală.
Hipoplazia testiculară reprezintă o subdezvoltare şi lipsă de maturare a
testiculelor, respectiv a liniei spermatice.
Procese distrofice
Mai frecvent apar distrofii hidroprotidice şi lipidice, ce se pot solda cu
minerealizare sau cu necroză.
Alte leziuni testiculare sunt reprezentate de: atrofia testiculară, metaplazia
cornoasă a epiteliului epididimar şi deferent, care poate fi urmată de stază
seminală cu formarea de spermatocel. În urma ruperii pereţilor căilor
spermatice sperma extravazată determină o reacţie inflamatorie de corp străin,
denumită granulom spermatic.
Tulburări circulatorii
Hiperemiile sunt relativ frecvente.
Staza şi infarctizarea apar consecutiv torsiunii cordonului testicular.
Hemoragiile au etiologie traumatică.
Edemul testicular poate fi posttraumatic sau însoţeşte procesele
inflamatorii.
Procese inflamatorii
Inflamaţiile testiculelor se numesc orhite, iar ale învelitorilor testiculare
periorhite.
Pot evolua ca atare sau asociate cu epididimitele (orhiepididimite), iar
etiologia poate fi traumatică sau infecţioasă.
Din punct de vedere morfologic, orhitele pot fi intratubulare sau necrotice
şi intertubulare sau interstiţiale. Infecţia se produce cel mai adesea pe cale
hematogenă. Adesea, orhitele sunt precedate sau însoţite de inflamaţia tunicii
vaginale (vaginalită).
Procese tumorale
Tumorile testiculare primare sunt de trei tipuri: seminoame, tumora cu
celule Sertoli, tumora cu celule Leydig. Tumorile pot fi mixte, rezultând din
combinarea celor trei tipuri menţionate.

LEZIUNILE TUNICII VAGINALE


Acumularea de transsudat poartă denumirea de hidrocel, cea de sânge
hematocel, iar cea de limfă chilocel.
Inflamaţiile tunicii vaginale poartă denumirea de vaginalite. De multe ori
preced sau apar consecutiv inflamaţiilor testiculare, epididimare sau peritoneale,
iar din punct de vedere anatomo-clinic pot fi seroase, hemoragice, fibrinoase,
purulente (piocel) sau fibroase – adezive.

LEZIUNILE CORDONULUI SPERMATIC


Varicocelul reprezintă o dilatare a venelor spermatice. Apare mai
frecvent la armăsari şi berbeci şi afectează în special plexul pampiniform.
Torsiunea cordonului spermatic poate conduce la congestie, edem şi
hemoragii testiculare sau, în cazurile grave la infarctizare.
Inflamaţia cordonului testicular poartă denumirea de funiculită. Apare
postcastrare, poate evolua acut şi cronic şi afectează în special cabalinele,
suinele şi taurinele. În evoluţia acută leziunea are caracter necrotico-purulent,
iar în cea cronică are loc o dezvoltare exagerată a ţesutului de granulaţie,
cunoscută ca ciupercă de castraţie sau botriomicoză.

LEZIUNILE PENISULUI ŞI PREPUŢULUI


Procese inflamatorii
Inflamaţia glandului se numeşte balanită, iar a mucoasei prepuţiale
postită, iar forma combinată de balanopostită. Din punct de vedere
anatomoclinic pot fi catarale, purulente, veziculopustuloase, erozive, ulcerative,
limfohistiocitare, granulomatoase.
Balanopostitele se pot complica cu fimoză – îngustarea orificiului
prepuţial cu reţinerea penisului în cavitatea prepuţială – sau cu parafimoză
(prolaps penian) – imposibilitatea retractării penisului în teaca furoului.
Procese tumorale
Tumorile peniene sunt rar întâlnite, putându-se manifesta ca papiloame,
fibropapiloame, sarcoame sau carcinoame. La câine apare cu frecvenţă ridicată
tumora veneriană transmisibilă (sarcomul Sticker).
LEZIUNILE GLANDELOR ANEXE ALE APARATULUI
GENITAL MASCUL
Leziunile veziculelor seminale
Dintre leziunile neinflamatorii sunt de reţinut:
 atrofia senilă şi atrofia de inactivitate apărută postcastrare,
 metaplazia cornoasă a epiteliului glandular indusă de carenţa în
vitamina A,
 chistizarea ca urmare a unor obstacole interpuse pe căile de
eliminare a produsului de secreţie,
 hipertrofia benignă, cu substrat hormonal.
Inflamaţiile veziculelor seminale se numesc spermoadenite sau
spermatocistite. Din punct de vedere evolutiv sunt acute şi cronice, iar
morfologic pot fi purulente, limfohistiocitare, fibroase, granulomatoase.
Leziunile prostatei
Leziunile prostatei stau la baza a ceea ce în clinică este cunoscut ca
sindrom prostatic, entitate morbidă diagnosticată frecvent la câine. Dintre
leziunile neinflamatorii sunt de menţionat:
 hiperplazia benignă,
 metaplazia scvamoasă a epiteliului glandular,
 chisturile prostatice,
 calculii prostatici,
 adenomul de prostată,
 adenocarcinomul.
Procesele inflamatorii se numesc prostatite şi pot fi acute şi cronice.
Prostatitele acute se manifestă ca inflamaţie purulentă, adesea cu caracter
aposteomatos, iar prostatitele cronice îmbracă aspect fibros.
ORHITĂ NECROTICĂ (SALMONELOZA RĂȚOI) /
NECROTIC ORCHITIS (DUCK SALMONELLOSIS) /
ORCHITE NÉCROTIQUE (SALMONELLOSE DE
CANARD) (HEA)
Epiteliul tubilor seminiferi prezintă fenomene de
necroză de coagulare (mase amorfe, oxifile). Tubii
pot fi afectați focal. Lumenul lor conţine celule ale
liniei seminale în diferite stadii de necroză celulară,
spermatozoizi și rare leucocite. Ţesutul conjunctiv
interstiţial este dilacerat datorită edemului, iar
vasele de sânge sunt puternic hiperemiate.
Testicular architecture is mild modified exhibiting
Ob. x2
different stages of seminiferous tubular epithelium
necrosis. The tubular lumina is filled with oxyphilic
necrotic material composed by sloughing epithelial
cells, degenerated and intact neutrophilies,
macrophages and occasionally spermatozoa. The
interstitium is expanded showing marked oedema
with blood vessels hyperemia.
L'épithélium des tubules séminifères présents des
phénomènes de nécrose de coagulation (masses
amorphes, oxyphiles). Les tubes peuvent être
affectés de manière focale. Leur lumière contient
des cellules de la ligne séminale en divers stades
de la nécrose cellulaire, des spermatozoïdes et des
leucocytes rares. Le tissu conjonctif interstitiel est
déchiré en raison d'un œdème et les vaisseaux
Ob. x4 sanguins sont fortement hyperémiques.
Ob. x20

ORHITĂ NECROTICĂ (SALMONELOZA RĂȚOI) / NECROTIC ORCHITIS (DUCK SALMONELLOSIS) / ORCHITE NÉCROTIQUE (SALMONELLOSE DE CANARD) (HEA)
Ob. x2 Ob. x4

OVARIOPATIE CHISTICĂ (CHIST FOLICULAR) / OVARIAN CYST (FOLICULAR


CYSTS) / MALADIE OVARIENNE KYSTIQUE (KYSTE FOLLICULAIRE) (HEA)
Structura ovariană modificată de prezența a numeroase chisturi cu origine în
foliculii ovarieni. Interiorul structurilor chistice este ocupat de un fluid fin
granular ce compresează granuloasa. Celulele sunt aplatizate; numărul de
straturi celulare se reduce datorită degenerării şi necrozei. Ovocitul şi zona
pellucida lipsesc sau manifestă aspecte degenerative. Teaca internă și externă
sunt fibrozate (fibre de colagen și rare fibroblaste).
Ovarian structures is severely modified exhibiting multifocal ovarian follicles
cystic formations. The cysts are filled with fine granular oxyphilic fluid
surrounded by flattened granulosa epithelium. Internal theca shows fibrotic
aspect with fine collagen fibres and active fibroblasts (compression atrophy).

La structure ovarienne est altérée par la présence de nombreux kystes


originaires des follicules ovariens. L'intérieur des structures kystiques est
occupé par un fluide granulaire fin qui comprime la granulosa. Les cellules
sont aplaties; le nombre de couches cellulaires est réduit en raison de la
dégénérescence et de la nécrose. L'ovocyte et la zone pellucide manquent ou
présentent des aspects dégénératifs. Les thèques interne et externe sont
Ob. x4 fibreuses (on peut observer fibres de collagène et rarement des fibroblastes).
Ob. x2 Ob. x4

HIPERPLAZIE GLANDULO-CHISTICĂ ENDOMETRIALĂ / ENDOMETRIAL GLANDS


HYPERPLASIA AND CYSTIZATION / HYPERPLASIE GLANDULO KYSTIQUE DE
L'ENDOMÈTRE (HE)

Structura mucoasei uterine modificată, cu aspect polichistic. Epiteliu endometrial este


intact, prezintă creștere papiliferă, în corionul mucoasei glandele endometriale au
grade variabile de chistizare; chisturile de dimensiuni mari au perete subțire, căptușit
de celule epiteliale aplatizate (atrofie de compresiune), chisturile de dimensiuni mici
au peretele alcătuit din celule epiteliale înalte cu citoplasma clara, vacuolizată. În
stromă, hiperemia și infiltratul limfoplasmocitar au o distribuție aleatorie.

Uterine architecture is severe modified with cystic pattern. Endometrial epithelium is


intact and marked folded. Endometrial glands shows variable size cyst formations. The
largest are surrounded by flattened epithelial cells (compression atrophy) the smallest
cysts exhibits columnar epithelium composed of vesicular cells with vacuolar large
cytoplasm. Additional, clusters of lymphocytes and plasma cells accompanied by
hyperemic vessels are observed within the endometrial stroma.

La structure de la muqueuse utérine est modifiée, avec un aspect polykystique.


L'épithélium de l'endomètre est intact, présente une croissance papillaire, dans le
chorion de la muqueuse, les glandes endométriales ont différents degrés de
cystisation; les gros kystes ont une paroi mince, tapissée de cellules épithéliales
aplaties (atrophie par compression), les petits kystes ont une paroi composée de
cellules épithéliales hautes avec un cytoplasme clair et vacuolé. Au niveau du stroma,
Ob. x10 on peut observer d'hyperhémie et des cellules lympho-plasmocytaire avec une
distribution aléatoire.
Ob. x20

HIPERPLAZIE GLANDULO-CHISTICĂ ENDOMETRIALĂ / ENDOMETRIAL GLANDS HYPERPLASIA AND CYSTIZATION / HYPERPLASIE GLANDULO KYSTIQUE DE L'ENDOMÈTRE (HE)
Ob. x2 Ob. x4

PIOMETRU / PYOMETRA / PYOMÈTRE (HEA)

Structura uterină modificată sever, cu epiteliul endometrial ulcerat. În lumenul uterin


se observă exsudat purulent ( celule epiteliale necrozate în amestec cu neutrofile
degenerate și intacte, ocazional hematii). Stroma hiperemiată prezintă rare structuri
chistice ale glandelor endometriale, infiltrat leucocitar format din numeroase
neutrofile, macrofage, rare limfocite si plasmocite într-o masă de țesut de granulație.
Suplimentar glandele endometriale chistizate pot prezenta neutrofile intraluminal.

Uterine architecture is severe modified with ulcerated superficial epithelium. The


uterin lumen is occupied by purulent content (degenerated and intact neutrophils,
intermixed with desquamated epithelial cells and occasionally erythrocytes).
Endometrial stroma exhibits moderate endometrial glandular cystic transformation
accompanied by abundant neutrophilic infiltrate, a few macrophages and granulation
tissue (capillaries , fine collagen fibres, fibroblasts and clusters of lymphocytes and
plasma cells) involving both endometrial glands and uterine stroma.

La structure utérine sévère altérée avec un épithélium endométrial ulcéré. Dans la


lumière utérine on peut observer un exsudat purulent (cellules épithéliales
nécrotiques mélangées avec des neutrophiles dégénérés et intacts, parfois des
globules rouges). Le stroma est hyperémique avec de rares structures kystiques au
niveau des glandes endométriales, un infiltrat leucocytaire composé par de
nombreux neutrophiles, macrophages, rarement de lymphocytes et plasmocytes
piégés dans une masse de tissu de granulation. En plus, les glandes endométriales
Ob. x10 kystiques peuvent avoir des neutrophiles intraluminaux.