SARCOCISTOZA

SARCOCISTOZELE sunt protozooze sistemice ale animalelor

domestice şi sălbatice produse de sporozoare dixene din genul Sarcocystis.
Se caracterizează prin prezenţa în musculatura gazdelor intermediare a
unor formaţiuni chistice macro- şi microscopice numite sarcochişti.
Etiologie.
La taurine parazitează speciile:
-Sarcocystis bovicanis;
-S. Bovifelis;
-S. bovihominis;
La ovine parazitează speciile:
- S. ovicanis;
- S. ovifelis;
La capră parazitează specia S. capracanis;
La porcine, parazitează speciile:
- S. Suicanis;
- S. Suifelis;
- S. Porcifelis;
- S. suihominis;
La cabaline parazitează speciile:
- S. equicanis,
- S. fayrei;
La găină parazitează speciile:
- S. Horvathi;
- S. gallinarum;
La raţă parazitează specia S. rileyi;
La om parazitează specia S. lindemani.
Sarcociştii sunt protozoare intracelulare, nepigmentate, care prezintă
un accentuat pantropism. Oochiştii eliminaţi de gazda definitivă sunt
tetrazoici, au peretele subţire, de tip Isospora. Sporochiştii nu au corpuscul
Stieda. Sporularea oochistului se desfăşoară în mucoasa intestinală
(lamina propria) şi este eliminat sub formă de sporochişti liberi.

Chiştii speciilor de Sarcocystis sunt de talie microscopică şi ajung

până la dimensiuni observabile cu ochiul liber. Forma chiştilor este în
general ovală, alungită şi de culoare alb-sidefie. Chiştii mici se găsesc în
interiorul fibrelor musculare, iar chiştii mari se găsesc între fibrele
musculare, între spaţiile interfibrilare. Ei sunt separaţi de ţesutul gazdei
printr-o membrană stratificată. Membrana internă este proprie parazitului.
Din această membrană se despart travee ce determină lojarea chistului. În
interiorul lojei chistului se găsesc numeroase formaţiuni unicelulare cu
aspect de banană, uninucleate, cu o membrană celulară foarte fină.
Membrana externă este proprie gazdei.

Ciclul biologic este clasic pentru sporozoare şi necesită două

gazde. Gazda definitivă este prădătorul (carnivorele) iar gazda
intermediară este prada (ierbivore, omnivore, păsări).
Multiplicarea asexuată sau schizogonică se desfăşoară în gazda
intermediară. Multiplicarea sexuată sau gametogonică şi sporogonia sau
formarea sporului, se desfăşoară în gazda definitivă şi anume, în lamina
propria a mucoasei intestinului subţire.

Contaminarea gazdelor intermediare se face prin ingestia

sporochiştilor tetrazoici, eliminaţi prin fecale, de către gazdele definitive.
În tubul digestiv, sub acţiunea sucurilor digestive sunt eliberaţi sporozoiţii,
care trec bariera intestinală şi ajung în sistemul circulator port-hepatic.
Colonizează celulele endoteliale ale sinusoidelor hepatice, trecând prin
stadiile de trofozoit şi schizont în aproximativ 7 zile. Nucleul schizontului
se divide în mase polienergide, care cresc în volum, înmuguresc şi din
fiecare, ia naştere un mugure din care vor rezulta simultan 2 merozoiţi.
Procesul merogonic este foarte rapid, prin endopoligenie rapidă şi
simultană, în urma căruia rezultă schizontul de tip merogonic ce conţine
tachizoiţi . Acest schizont distruge celula endotelială gazdă, eliberând
tachizoiţii. Tachizoiţii liberi atacă alte celule din cea mai mare parte a
organismului, manifestând pantropia organică (peretele intestinal, creier,
suprarenale, retină, etc).
Are loc a 2-a schizogonie, în urma căreia rezultă tachizoiţi, care se
eliberează în sânge şi colonizează celula musculară (striată şi cardiacă). În
celula musculară tachizoiţii cresc în volum şi devin eliptici transformându-
se în metrocite sau celule mamă .
Metrocitul este înconjurat de o densificare a sarcoplasmei celulei
musculare şi începe să se multiplice prin endodiogenie lentă şi succesivă,
până când în fibra musculară se formează un chist numai cu metrocite .
Toate metrocitele centrale suferă procesul de endodiogenie, dând naştere
la merozoiţi, în timp ce metrocitele parietale continuă să se multiplice, cu
formarea în continuare de metrocite. Astfel va rezulta un chist cu merozoiţi
în centru iar parietal cu metrocite. Metrocitele parietale vor iniţia procesul
de endodiogenie, cu formarea de merozoiţi, în final chistul fiind ocupat
complet numai cu merozoiţi de vârste diferite. Merozoiţii central mor în
final, fiind cei mai vechi, rămânând viabili doar cei marginali. Merozoiţii
poartă numele de bradizoiţi sau corpusculii Raynei .
Chistul cu bradizoiţi (schizont) dobândeşte un perete gros, alcătuit
din doi pereţi: unul intern dens şi altul extern cu microvilozităţi. Stratul
intern (la porc) formează travee conjunctive care lojează chistul în interior.
Dimensiunile chistului depăşesc în diametru celula musculară pe care o
distruge. Chistul este cunoscut sub numele de chist sarcosporidien,
sarcochist, complex xenoparazitar, xenoparazitom . Xenoparazitomul se
menţine la gazdele intermediare toată viaţa economică şi reprezintă faza
de aşteptare sau de diapauză, cu rol deosebit de important.