Cuprins

Argument
Capitolul I. Biologia coccidiilor
Capitolul II. Coccidioza păsărilor
Capitolul III. Coccidioza Anseriformelor
Capitolul IV. Coccidioza porumbeilor
Capitolul V.Coccidioza mamiferelor
5.1. Coccodioza iepurilor
5.2. Coccidioza rumegătoarelor
Capitolul VI: Măsuri de protecţia muncii pentru prevenirea transmiterii
bolilor parazitare de la animale la om
Concluzii
Bibliografie

1
 Argument

Coccidiozele sunt boli ale tubului digestiv şi glandelor anexe ale acestuia
şi au evoluţie acută sau cronică.
Uneori pot afecta şi alte organe: rinichi, nas, faringe, urechi etc.
Coccidioza se întâlneşte la toate speciile de animale, dar nu la toate
cu forme clinice importante: la unele specii este vorba numai de parazitism,
fără a se produce boala. Speciile cele mai frecvent afectate şi la
care se produc şi pierderi sunt păsările, în special puii de găină, apoi
iepurii şi în oarecare măsură rumegătoarele mari. La celelalte animale
au o importanţă practică mai redusă.
Din punct de vedere economic, un rol deosebit are coccidioza puilor
de găină la care pagubele se produc atât prin mortalitate cât și prin
reducerea cu mult a randamentului de creştere la puii trecuţi prin boală.
Pentru realizarea stării de boală este necesară în primul rând prezenţa
parazitului pe sau în animalul gazdă şi în al doilea rând influenţa unor factori
adjuvanţi.
Dintre factorii care favorizează apariţia parazitozelor amintim :vârsta şi
alimentaţia animalelor gazde, condiţiile geoclimatice, factorii social-economici.
Alimentaţia este un factor important care influenţează atât receptivitatea
animalelor la infestare cât şi evoluţia bolilor. Astfel raţiile incomplete,
neechilibrate facilitează grefarea paraziţilor în tubul digestiv la purcei, viţei, miei
etc, urmată de manifestări clinice evidente.
Condiţiile geoclimatice au un rol hotărâtor în apariţia şi menţinerea unor
parazitoze.
Factorii social-economici contribuie la limitarea sau răspândirea unor
parazitoze.
În diferite sisteme de creştere (industrial, semi-industrial şi gospodăresc)
bolile parazitare pot cauza pierderi economice în producţia animală. Astfel, în

2
îngrăşătoriile de porci, miei etc. randamentul la îngrăşat este scăzut în cazul
ascaridozei (porci), monieziozei şi strongilatozei gastro-intestinale (miei) etc.
Dacă bolile evoluează acut, ele pot determina procente crescute de animale
moarte.
Costul tratamentului de necesitate influenţează de asemenea negativ
producţia.
Caracterul de zoonoze al multor parazitoze impune colaborarea cu
specialiştii din medicina umană.

3
 Capitolul I. Biologia coccidiilor
Coccidiozele sunt produse de paraziţi din ordinul Coccidia, care
cuprinde două familii, Eimeridae și Selenococcididae.
Prima familie cuprinde paraziţi ce produc boli la animalele domestice; din
cele 15 genuri descrise până acum numai două genuri Eimeria și Isospora,
produc coccidioza animalelor domestice.
Coccidiile sunt sporozoare intracelulare, cu strictă specificitate atât pentru
un anumit organ cât şi pentru o anumită gazdă. Dimensiunile variază de la o
specie la alta, media fiind între 25-30 microni. Se înmultesc asexuat şi sexuat,
rezultând din această ultimă înmulțire formele chistice sau oochiştii.
În stadiul lor vegetativ, intracelular au, în general, formă sferică.
Dezvoltându-se în celulele respective, în faza finală apar elemente
sexuate din care iau naştere oochiştii sau zigotii. Aspectul acestora este diferit,
de la o specie la alta, dar este constant la acceași specie, oochiştii fiind elemente
de diagnostic parazitologic.
Oochistul constituie forma de rezistentă a coccidiilor care se găsesc în
mediul exterior și cu care gazda se infestează. În acelaşi timp oochistul este
formația morfologică pe baza căreia se determine coccidiile.
Morfologic, oochistul este o formație ovoidă, elipsoidală, sferică, sau
piriformă, învelit cu o coajă destul de groasă (1-1,5 microni) şi ale cărei
dimensiuni pot fi de la 10 microni la 42 microni pentru diametrul cel mare
şi 10-30 micron pentru diametrul cel mic.
Această formație este eliminată în mediul exterior şi aici, într-un timp
variabil de la o specie de coccidie la alta, se produce o gamă de modificări.
În stadiul final de dezvoltare în mediul exterior oochistul prezintă în
interiorul său patru formațiuni ovoidale numite sporoblaşti şi în fiecare
sporoblast câte două elemente alungite numite sporozoizi. Ca atare, fiecare
oochist are un număr de 8 sporozoizi.

4
 La genul Isospora se găsesc numai doi sporoblaşti într-un oochist, dar
fiecare sporoblast are câte patru sporozoizi; ca atare şi aici un oochist conține
tot 8 sporozoizi.
În timpul dezvoltării, zigotul suferă modificări de fragmentație în
interiorul său, trecând prin o serie de faze de la sporont până la stadiul final de
oochist infestant.
Membrana oochistului infestant are la polul apical un micropil, o mică
deschidere, acoperită cu un opercul. Acelasi lucru se întâlneşte şi operculati.
Un oochist infestant pentru a da naştere coccidiilor trebuie să ajungă
în mod obligator în tubul digestiv al gazdelor respective. Având o strictă
specificitate, ele nu se pot dezvolta decât pentru gazda la care au devenit
parazite.
Toate coccidiile, indiferent la ce gazdă parazitează, se dezvoltă din
punct de vedere biologic după acelaşi proces care se realizează în 2
etape: un proces evolutiv endogen, în celulele gazdei la cea mai mare
parte a coccidiilor, urmat de o dezvoltare exogenă care se petrece în
mediul exterior.
Prima parte a dezvoltării, cea endogenă se desfăşoară în două faze:
una asexuată sau schizogonică urmată de o fază sexuată sau sporogonică.
Faza de dezvoltare exogenă este o continuare, mai bine spus, este
desăvârşirea înmulțirii sexuate. Toate aceste faze sunt obligatorii.
Faza schizogonică sau asexuată
Oochistul infestant ajuns tubul digestiv trebuie să pună în libertate
sporozoizii, singurele elemente de infestare celulară.
În acest sens are loc exchistarea oochistului. Majoritatea cercetătorilor
sunt de acord că aceasta se produce prin deschidere micropilului atât al
oochistului cât și sporoblastului, astfel că sporozoizii devin liberi în lumenul
intestinului şi se răspândesc pe epiteliul vilozităţilor intestinale. În acest stadiu
sunt înglobați de către macrofage și cu ajutorul acestora ajung să pătrundă

5
în celulele epiteliale unde încep dezvoltarea lor.
Din sporozoid se formează trofozoidul, care se măreşte din ce în ce
mai mult deplasând nucleul celulei gazde către periferie.
Trofozoidul ajunge la deplina sa dezvoltare în 40-42 de ore când
începe diviziunea nucleului și în jurul fiecărui fragment nuclear se divide
şi o cantitate de protoplasmă.
În acest mod se formează un schizont în interiorul căruia se găsesc
merozoizii . Aceştia, în număr variabil după specia de coccidie considerată,
sunt formaţiuni alungite ca nişte cornuleţe cu nucleu bogat în substanţă
cromatică.
După formarea merozoizilor, schizontul se rupe punându-se în libertate
formele de înmulţire asexuată, merozoizii. În acelaşi timp se rupe şi peretele
celulei gazde astfel că merozoizii ajung în lumenul intestinului şi pot trece în
alte celule, unde vor da naştere, după acelaşi proces, la schizonţi și merozoizi de
generaţia a 2-a.
Se poate observa uneori, la unele coccidii chiar în timpul formării primilor
schizonţi, apariţia unor formaţiuni mari de 80-90 microni, un fel de schizonţi
giganţi. Aceste formaţiuni uriaşe au fost denumite globi- diurn.
Merozoizii globidieni eliberaţi pătrund şi ei în alte celule, dar dau naştere
la forme sexuate: macrogametociţi şi microgametociţi.
Dealtfel aceste forme sexuate apar şi din merozoizii obişnuiţi, dar nu
la prima generaţie. Încă nu este bine cunoscut mecanismul formării acestor
elemente şi nici cauzele care-1 determină.
Prin urmare, după câteva generaţii de schizonţi (1-2), din unii merozoizi
care pătrund în celulele epiteliale vor apare elemente sexuate, moment care
marchează începutul unui nou stadiu evolutiv.
Faza sexuată sau sporogonică
Din merozoizii respectivi se vor forma macrogametociţii şi
microgametociţii.

6
 Macrogametocitul sau elementul sexual femel este o forrmaţie de
mărimea oochistului care poate fi văzută în celulele epiteliale. El poate fi
confundat cu un schizont, dar se deosebeşte uşor prin faptul că în interiorul
schizonţilor apar merozoizii, în timp ce la macrogametocit aceste formaţiuni
nu există. Din macrogametocit apare macrogametul în urma unor modificări
nucleare, cromatice.
Microgametocitul sau elementul sexual mascul este o formație ovoidală
la care masa protoplasmatică conține un număr mare de nuclei. Aceştia
vor constitui microgameții, care au forma de virgulă şi care vor fecunda
macrogametul. În urma acestei fecundări ia naştere un zigot.
Acesta va fi eliminat în mediul exterior unde începe dezvoltarea ca
oochist cu formarea sporoblaştilor şi sporozoizilor, formele infestante ale
coccidiilor.
Întreg acest ciclu, la fel pentru toate coccidiile se poate rezuma astfel:

În corpul gazdei: Faza asexuată: - sporozoid

- trofozoid
- schizont cu merozoizi (uneori
globidium)

Faza sexuată: - macrogametocni cu macrogameți

- inicrogameți
- zigotul sau oochist imatur
În mediul extern: - oochist imatur
- oochist matur conținând sporoblaști cu sporozoizi

7
 Capitolul II. Coccidioza păsărilor
La păsări, coccidioza cu manifestări morbide este întâlnită atât la galinacee
cât și la anseriforme şi columbide.
Coccidioza puilor de găină
La găină, cocciclioza este o boală a tineretului, la care poate produce
pagube economice mari. Cea mai frecventă forma de coccidioză la pui
este cea intestinală, localizarea cecală prezentând gravitatea cea mai
mare.
Etiologie
Coccidioza puilor face parte din protozoozele produse de
paraziti din ordinul Coccidia, subordinul Eim,eridia, familia Eimeridae,
genul Eimerici. La găini, din acest gen, în țara noastră sunt mai frecvent
întâlnite 8 specii de coccidii.
Eimeria tenella măsoară 21-25 microni x 17-19 microni dimensiuni
medii. Oochistul este incolor, de formă aproape ovală şi are două
membrane protectoare. Interiorul oochistului neevoluat (zigotul) este
ocupat cu protoplasmă.
Oochistul matur are in interior 4 sporoblaşti, fiecare cuprinzând câte
doi sporozoizi.
În condiții optime, Eimeria tenella evoluează în mediul exterior în 48
de ore. Ea se dezvoltă în cecum şi are patogenitatea cea mai ridicată.
A fost semnalată atât în intestinul gros cât și în cel subțire. Această coccidie
produce puilor de 3-4 săptămâni forma acută de boală, cu leziuni
hemoragice; la puii mai mari, leziunile sunt de tip inflamator fibrinos,
iar clinic evoluează subacut.
Eimeria maxima măsoară 22,6x29,3 microni şi este cea mai mare

8
coccidie. Ea se localizează pe toată lungimea intestinului subțire, dar, de obicei,
în porțiunea medie. Ca patogenitate este considerată după E. tenella. Evoluţia
oochistului în mediul exterior se face în 48 de ore.
Eimeria necatrix măsoară 14,2x 16,7 microni. Oochistul aproape
rotund are membrană netedă, de culoare galbenă-negricioasă, evoluează în
48 de ore. Această coccidie se localizează, în special, în porţiunea mijlocie a
intestinului subţire. S-a constatat că patogenitatea este mai mică pentru puii
foarte tineri şi mai mare pentru puii în vârstă.
Eimeria mitis măsoară 15,5 x16,2 microni; forma sa este aproape
sferică
Evoluţia oochistului se face în 48 de ore. Se localizează în intestinul
subţire, în porţiunea anterioară. Cei mai mulţi autori o consideră cu
patogenitatea foarte scăzută.
Eimeria acervulina are dimensiunile de 14,5 x 19,5 microni, se
localizează în porţiunea anterioară a intestinului subţire. Patogenitatea sa este
mai redusă şi ia parte, în general, la producerea formei cronice. Timpul necesar
de evoluţie este de 20-24 ore.
Eimeria praecox măsoară 17,1 x 21,3 microni; se localizează în
porţiunea anterioară a intestinului subțire, iar patogenitatea sa nu este
considerată.
Etrneria hagani, cu dimernsiuni de 17,6x19,1 microni, se comportă
și
are localizări identice.
Eimeria brunetti măsoară 27,7x 26,8 microni, iar evoluţia se face în
48 de ore. Se localizează în intestinul gros, îin cecum şi uneori se întâlneşte și în
intestinul subţire.
Epizootologie
Până nu de multă vreme, coccidioza puilor de găină însemna
existenţa acestei boli la pui în vârstă de 10-30 zile. De asemenea ținând în

9
seamă modul de creştere şi mai ales al incubaţiei naturale era firesc ca apariția
bolii să fie în special în primăvară şi când, atunci chiar şi numărul puilor era
mare.
În prezent, industrializarea creşterii păsărilor şi în general a puilor, a
modificat ambele caracteristici. Ca atare coccidioza este gravă la puii de la 10
la 30 de zile, dar poate apare şi la vârstă mai mare chiar la 3-5 luni.
În ceea ce priveşte anotimpul poate exista în orice lună a anului.
Odată cu industrializarea creşte puilor, cu introducerea a o serie de noi
metode tehnologice şi mai ales metodologiei noi de combatere industrială a
coccidiozei, au apărut sub raport epizootologic şi unele date date referitoare la
incidenta şi frecventa coccidiilor. Se consider Eimeria tenella, coccidia principală
şi cu cea mai ridicată patogenitate, urmând E. mitis, cel puțin pentru
țara noastră. Adrian Manolescu (1971) găseşte că în prezent incidența coccidiilor
în țara noastră este următoarea: E. tenella 75%, E acervulina 27%, E. maxima
18%0 şi E. mitis 10%. Reiese deci, spre deosebire de ceea ce se cunoaşte în
alte ţări, că şi în prezent la noi tot E. tenella este cea mai frecventă şi cea mai
patogenă.
Condițiile de igienă contribuie direct la aparitia şi mentinerea
coccidiozei. Umezeala, curenții reci, temperatura nepotrivită cu vârsta puilor,
sunt elemente principale. Cotețele neaerisite, cu insuficientă luminozitate ca şi
aglomerările exagerate ajută în egală măsură la apariția bolii.
Sunt multe observații în practica curentă care au arătat că încă din
timpul incubației artificiale pot apare unele deficiențe care mai târziu pot
favoriza grefarea coccidiozei.
Gh. Ștefănescu şi colab. insistă în acest sens asupra umidității din
incubator. Atât mărirea acesteia peste 60% cât şi reducerea ei au efecte negative
asupra dezvoltării embrionilor influențând dezvoltarea imediată a puilor. În
ambele cazuri puii sunt debili şi foarte puțin rezistenți la îmbolnăviri, în
special la coccidioză.

10
 Menținerea acestei boli este, de asemenea, favorizată de o serie de
animale vectori, şobolani, şoareci, ciori, câini etc., care se transformă în
purtători de cocciolii.
Problema rezistenței puilor față de coccidioză poate fi înțeleasă fie ca
o rezistență constitutională, fie ca o rezistență de vârstă. Referitor la prima
ipoteză sunt unele observații ce susțin că pot apărea unele linii mai rezistente
la această boală şi prin conducerea selectiei în acest sens s-ar ajunge la crearea
unor păsări mai rezistente. O serie de experiențe recente arată, de asemenea,
că alimentația are o importanță covârşitoare.
A doua ipoteză, existența unei rezistențe de vârstă este ideea acceptată
de cel mai mulți cercetători. În acest sens în infestările experimentale făcute cu
acelaşi număr de oochişti din aceeaşi sursă, dar la puii de vârste diferite, deşi
puii au fost hrăniti la fel, cei tineri s-au îmbolnăvit, cei vârstnici, nu.
Îmbolnăvirea acestora din urmă are loc numai cu număr dublu sau triplu de
oochişti față de cel administrat la puii foarte tineri. Practica confirmă această
părere, deoarece coccidioza cea mai gravă se găseşte la puii tineri.
Mentinerea coccidiozei este legată de rezistența oochiştilor față de
diferiți factori externi. Oochiştii evoluați se mențin patageni în pământ.
Pe solul ferit de lumina directă a soarelui oochiştii rezistă 21 de săptămâni, în
timp ce pe solul în bătaia directă a razelor solare rezistă numai 10 săptămâni. În
timpul iernii, rezistența după unii autori este de numai 49 de zile, alţii consideră
între 90-272 zile. În experienț făcute în țara noastră, oochiştii au rezistat din
octombrie până în aprilie, reproducând boala după 180 de zile.
Contaminare
Elementele de contagiu sunt oochiştii care se găsesc în mediul exterior.
Păsările bolnave de coccidioză sau purtătoare de coccidii elimină în mediul
exterior, odată cu excrementele, zigoti, care evoluează, transformându-se în
oochişti infestanți.
Contaminarea directă are loc în cotețul sau pe pedocul unde se găsesc

11
uii bolnavi şi ale căror excremente conțin un număr mare de oachişti.
Pot interveni în transmitere: furajele, apa, stinghiile pe care dorm păsările,
mobilierul din puierniță sau pedoc. În mod deosebit au un rol în contaminare
găinile adulte, care nu prezintă coccidioză clinică, dar sunt purtătoare de
coccidii.
Câinii, pisicile, şobolanii etc. nu sunt receptivi la coccidiile păsărilor,
dar pot transmite boala; chiar şi muştele pot juca un asemenea rol.
Contaminarea puilor la ecloziune nu este confirmată; s-a constatat că
oochiştil sporulati mor în incubator după 14-15 zile, jar oochiştii imaturi
ținuti în incubator la temperaturi de 39,5°C nu au evoluat.
Patogenie
Coccidiile care se dezvoltă în celulele epiteliale acționează
direct asupra acestora. Prin ruperea celulelor, precum și a vaselor de
sânge se produc nu numai leziuni, ci şi o slăbire exagerată a puilor prin
hemoragiile puternice.
Patogenitatea coccidiilor este strâns legată de profunzimea la care
ajung în peretele intestinal. La coccidiile patogene merozoizii din generație a 2-
a pătrund adânc în peretele intestinului, prin intermediul celulelor histiocite din
stroma mucoasei. În acest fel, procesul patologic se petrece atât de la epiteliul
mucoasei către stromă cât și de la aceasta către membrane bazală. Cele două
procese de pătrundere din direcții opuse produc grave leziuni atât asupra
celulelor epiteliale, dar mai ales asupra vaselor.
Leziunile produse constituie poarta de intrare pentru microbii din
lumenul intestinului, care pot complica astfel procesul patogenetic.
Acțiunea toxică a coocidiilor este acceptată, dar nu a putut fi pusă
în evidentă toxina respectivă. Fără îndoială că acțiunea toxinei trebuie
să fie mai accentuată în momentul ruperii celulei epiteliale, adică atunci
când coccidia a ajuns la maturitate.

12
 Patogenitatea coccidiilor este însă condiționată şi de o serie de elemente
ce aparțin modului de întreținere al păsărilor în special alimentație şi tipul de
exploatare.
Alimentația intervine atât prin aportul diferitelor elemente pe care
le conține rația întocmită cât și prin cantitățile de hrană administrate. Se pare
că excesul de proteine favorizează apariția coocidiozei. O cantitate sporită de
hidrați de carbon creează un mediu nefavorabil dezvoltării coccidiilor.
Vitamina A, care se presupune că ar acționa ca un antagonist al bacteriilor,
influențează pozitiv în apărarea puilor față de coccidioză. Deoarece
antibioticele intervin în mod pozitiv în tratamentul coccidiozei, ele constituie
un fapt în plus pentru teza cuplului bacterii-coccidii. Administrarea de vitamina
A mărește mult rezistența puilor față de coccidii.
Sistemul de creștere al păsărilor poate de asemenea constitui uneori
un factor adjuvant al apariției coccidiozei. În general creşterea la baterie nu
este deloc favorabilă apariției acestei boli. Tot astfel gospodăria mică
individuală nu prezintă un biotop favorabil coccidiozei.
Creșterea la padoc, în puiernițe, precum și cea industrială în hale
mari cu câte 5000-7000 păsări pot deveni la un moment dat foarte
favorabile coccidiozei. Adrian Manolescu (1971) arată că numărul mare de
pui pe metru pătrat și în același timp temperatura sub 16°
și umiditate peste 75% au determinat la puii în vârstă de 40 de zile pierderi
mari prin apariția coccidiozei. Același autor insistă asupra factorilor stresanți,
care acționează nociv asupra sistemului neurohormonal de adaptare. Apariția
din ce în ce mai frecventă a dezechilibrărilor nervoase trebuie să se bucure de
o mai mare atenție în apariția bolilor, printre care și a coccidiozei.
O serie de crescători apreciază că „ordinea socială" și „tensiunea socială"
care apar în unitățile mari de creștere în
sânul unei colectivități de animale au o mare importanță.Este ca atare

13
de reținut că pe parcurs într-un lot de animale se creează o „ordine socială"
care este tulburată în cazuri de suprapopulare, a mutărilor dese dintr-un
adăpost în altul, a diferitelor lotizări etc.

Modificări anatomo-patologice
Cecumul este organul principal afectat mai ales în cazul coccidiozei
produse de E. tenella. La această coccidie chiar în primul moment se constată
catar, iar a 4-a zi de la infestare se găsesc întinse hemoragii în cecum, în timp
ce în a 6-a-a 7-a zi apare mai mult sânge coagulat.
După 7-8 zile de boală, peretele cecumului este îngroşat şi poate avea
fie culoare roşiatică cu pete mai deschise, fie că este alb- gălbui şi oarecum
dur la palpare; în acest caz pe secțiune transversală conținutul este galben, cu
cercuri concentrice albe-gălbui. Histologic, procesul este inflamator; se
caracterizează prin acumulare de leucocite subepitelial, desprinderea
vilozităților intestinale și hemoragii intense care duc la distrugerea membranei
bazale.
În cazul localizărilor în intestin, a celorlalte coccidii, leziunile sunt
totdeauna mai ușoare, deși sunt și în acest caz tot de tip hemoragic.
Moartea se produce din cauza hemoragiilor care s-au format,
adăugându-se efectul toxic al paraziților, precum și absorbția produșilor
metabolici toxici din lumenul intestinal a cărui funcționabilitate a fost
compromisă.
Simptome
Perioada de incubație este cuprinsă între 7-9 zile, cu toate că poate
depăși uneori aceste cifre. Evoluția clinică poate apărea sub forma acută,
subacută şi cronică. Este citată și o formă supraacută în care puii mor extrem
de repede, cu convulsii violente.
Forma acută apare cel mai frecvent la vârsta de 10-35 zile. În afară de
semnele obişnuite în toate bolile păsărilor, ca: penele zburlite, pierderea luciului

14
caracteristic etc. , puii au diaree albă, văroasă sau sanguinolentă. În cazul
diareei albe (care este cea mai frecventă), la foarte mulți pui se formează în
jurul anusului un clop, care are tendința de a închide orificiul anal. În
asemenea cazuri, la examenul microscopic al fecalelor se găsesc merozoizii;
oochiştii încă nu au apărut. Mortalitatea poate fi foarte ridicată.
Mucoasele aparente sunt palide și, în general, pot prezenta un exudat
pseudomembranos. Uneori se constată secreții nazale, secreții oculare
sau depozite fibrinoase ale conjuctivei. Cavitatea bucală este uscată. Puii
manifestă sete accentuată (beau de 2-3 ori mai multă apă), în timp ce
hrană consumă foarte puțină sau deloc.
De foarte multe ori, starea generală a puilor se înrăutățește mult prin
complicaţii; sunt frecvente hipo - sau avitaminozele, ca și paraliziile picioarelor.
Hutyra şi Marek descriu asemenea cazuri pe care Schürmann le
denumește „paralizia aviară toxică".
Durata acestei forme de boală este scurtă putând ajunge până la o
săptămână, iar mortalitatea este foarte ridicată. Puii care au trecut prin boală au
convalescența foarte lungă: 4-5 săptămâni şi rămân purtători de coccidii timp
îndelungat.
Forma subacută apare cel mai frecvent la puii de 45-60 de zile. Boala
se manifestă cu semne similare primei forme, dar mult mai șterse, dintre care
setea şi slăbirea continua a puilor sunt totdeauna prezente. Ea durează 3-4
săptămâni şi poate înceta de la sine producând totuși 25- 30% pierderi prin
mortalitate. Restul puilor care au trecut prin această formă de boală sunt rămaşi
în urmă cu creşterea, randamentul lor fiind mult scăzut.
Forma cronică poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la
puii care au depăşit 21/2-3 luni. Semnele clinice sunt uneori similare cu cele din
forma acută, puii prezentând diaree albă-văroasă sau temporar
sanguinolentă.
Cei mai mulți cercetători susțin că variabilitatea semnelor clinice este

15
în funcție de coccidia respectivă. În general, semnele arătate mai sus sunt
produse de E. tenella, cea mai patogenă în țara noastră.
Coccidioza nervoasă, ca formă de manifestare clinică, capătă din ce
în ce mai mulți adepți. Părerea existenței unei cocciclioze nervoase pornește de
la constatarea că în unele situaţii puii cu diagnostic etiologic de coccidioză
prezintă semne nervoase şi în același timp leziuni ale sistemului nervos central.
Această idee este încă discutată, dar din ce în ce mai multe sunt descrierile şi
cercetările referitor la această temă.
În țara noastră Adrian Manolescu (1971) descrie la un lot de pui în vârstă
de 35 de zile coccidioza nervoasă caracterizată din punct de vedere
simptomatic prin: titubaţie, incoordonare ale membrelor în mers, căderi
laterale, pe spate sau înainte, torticolis. În stadiu mai avansat de boală a apărut
sindromul de imobilitate.
La necropsie puii respectivi au prezentat tiflite și enterite hemoragice,
iar la nivelul creierului hemoragii punctiforme meningiene, ectazia vaselor
sangvine meningiene şi encefalice şi mai ales la nivelul cerebelului.
Această formă de coccidioză destul de diferită pentru modul de
parazitare al coccidiilor s-ar putea explica prin perturbarea metabolismului
glucidic. Este cunoscut consumul mare de glucide mai ales în timpul
dezvoltării endogene a coccidiilor. Sistemul nervos central, unul din marii
consumatori de glucide, este normal să se resimtă în urma unor atât de masive
spolieri. Dealtfel se consideră că şi semnele cerebrale ce au fost găsite sunt
consecința unei acțiuni hipoglicemiante, care duce la creșterea permeabilităţii
vaselor.
Diagnostic
Semnele clinice (diareea caracteristică) după cum şi modul de apariție în
crescătorie şi difuzarea bolii sunt indicii pentru un diagnostic.
Totdeauna este necesară necropsia şi odată cu aceasta și observaţiile

16
anatomo-patologice. Examenul microscopic făcut din fecale are mai mult
caracter informativ. Numărul oochiştilor are importantă; în general numai
prezența unui număr mare de oochişti justifică diagnosticul de coccidioză.
Totdeauna se tine seamă și de antecedentele din gospodărie, de starea de igienă
etc.
Coccidioza trebuie deosebită de diareea albă a puilor; aceasta începe
chiar de la a 2-a zi de la ecloziune, în timp ce coccidioza apare cel mai
devreme în a 8-a-a 9-a zi de viață.

Prognostic
În gospodăriile neigienice cu condiții de alimentație foarte rele,
prognosticul este grav sau rezervat, mai ales la puii sub 30 de zile.
Prognosticul economic este totdeauna grav. Randamentul de creștere
a puilor trecuți prin boală poate ajunge cu 29% mai mic față de puii care n-au
suferit de coccidioză. Desigur că în asemenea condiții prețul unui kg-spor crește
uneori foarte mult.
Tratament
Până în prezent atât terapia cât şi chimioprevenția coccidiozelor se
bazează pe utilizarea diferitelor substanțe chimice. Aceste substanțe trebuie să
aibă acțiune asupra coccidiilor, în diferitele lor stadii de dezvoltare endogenă, fără
a influența însă celulele pereților intestinali.
S-au folosit cele mai variate substanțe, fără a se găsi însă o substanță
care să îndeplinească toate dezideratele şi să constituie un tratament suveran.
Multitudinea substanțelor folosite în combaterea coccidiozei pot fi grupate în:
sulfamide, combinații nitrice, antibiotice etc.
Baza combaterii coccidiozei puilor de găină o constituie chimioterapia
folosindu-se în prezent atât substanțe cu acțiune preventivă, precum şi altele cu
acțiune curativă.

17
 În tara noastră din grupa sulfamidelor, se foloseşte sulfaquinoxalina de
sodiu cunoscută sub denumirea de sulfacoccidin. El este livrat ca soluție
apoasă 19,2% şi se administrează în apa de băut. Cantitatea necesară de dizolvat
în apă este indicată de fabrică, astfel ca să realizeze o concentrație de 0,0645%
substanță activă. Ea intervine activ asupra merozoizilor din generația a II-a, în
special la Eimeria tenella.
Pentru tratamentul curativ administrarea sulfacoociclinului se face 2-3
zile consecutiv, repetându-se tratamentul odată sau de două ori, după pauză de
3 zile.
Sulfametazina, de asemenea se administrează în apa de băut în
concentrație de 0,2%. Se repetă tratamentul de câteva ori ca în cazul
sulfacoccidinului.
Sulfamerazina se întrebuințează în apa de băut în concentrație de
0,2% timp de 7-10 zile. Rezultatul este mai puțin bun decât la sulfacoccidin,
datorită faptului că măreşte foarte mult durata protrombinei, intensificând astfel
hemoragiile de la nivelul intestinului.
Dintre combinațiile nitrice în țara noastră s-a folosit pe scară restrânsă
nitrofurazonul 0,022% în furaje. Tot atât de puțin s-a folosit preparatul german
Furacyn W.
Antibioticele au fost folosite un timp şi se mai utilizează şi în prezent însă
în mai mică măsură. Este vorba de preparatul românesc galisan, care este un
amestec de penicilină şi aureociclină. El poate fi administrat atât sub formă de
comprimate, cât şi emulsie în apa de băut.
Antibioticele acţionează atât asupra florei microbiene cât și asupra
merozoizilor din generaţia a II-a stăvilind astfel procesul de pătrundere a
coccidiilor. Sunt observații care arată că puii tratați cu antibiotice nu sunt
sterilizaţi de coccidii, totuşi, oochiștii eliminaţi de aceşti pui, își pierd aproape
complet patogenitatea.

18
 În timpul tratamentului, la oricare din substanţele indicate mai sus, este
necesar să se asocieze vitamina K3. Este cunoscut că în coccidioză, moartea se
produce în urma hemoragiilor mari care au loc. Vitamina K 3 în proporție de 5-6
g la tona de alimente reduce procesul hemoragic.
În aceeași măsură este necesară şi vitamina A, aceasta fiind vitamina
protectoare a epiteliului intestinal, intervenind direct în apărarea mucoasei
intestinale.
Problema acomodării paraziţilor cu substanţele amintite nu este încă
în suficientă măsură studiată. După unii autori nu poate fi vorba de
acomodarea coccidiilor și ca atare nici de crearea unor tulpini rezistente faţă de
sulfamide. Alți autori însă au izolat chiar tulpini de E. tenella rezistente, fie la
sulfaquinoxalină, fie la nitrofurazon sau la ambele substanţe. S-au obţinut, de
asemenea tulpini la care tratamentul cu un singur antibiotic nu a dat rezultate.
Cu toate aceste observaţii, substanţele amintite constituie astăzi un
arsenal prețios în combaterea coccidiozei. Totuşi, ele singure nu pot eradica boala
şi mai ales să o prevină. De asemenea nu trebuie uitat că orice medicament
este în același timp şi un toxic, ca atare el însuși poate fi cauza unor modificări
pe care le produce organismului, mai ales într-un organism atât de sensibil cum
este cel al puiului de găină la vârsta de 10-12 zile. De aceea, tratamentul
coccidiozei nu poate fi desprins de toate regulile combaterii în general.
Profilaxia
Sediul primar al contaminării este puierniţa şi padocul.
Puiernița se deparazitează ușor prin curăţenia continuă şi flambarea
podelei odată pe lună, înainte de văruire. Mai dificilă este deparazitarea
padocului. În acest scop se poate presăra var nestins 100 g/m 2 şi după 1-2 zile
se ară adânc la 20 cm, pentru a favoriza şi pătrunderea razelor solare pe o cât
mai mare adâncime.
În caz că boala a apărut, flambarea puierniței este obligatorie odată cu
începerea tratamentului cel puțin odată la 4-5 zile, până la oprirea bolii.

19
 Introducerea sistemului de creștere în tabere este o metodă excelentă de
profilaxie. Terenul pentru tabără nu trebuie să fie același în fiecare an. Doi ani
se cultivă cu cereale şi numai în al treilea se folosește pentru pui.
Alimentaţia echilibrată este un factor de bază în prevenirea coccidiozei.
Sunt mulți crescători care au obținut rezultate foarte bune, administrând tot
timpul creșterii, lapte ecremat sau lapte acru. Folosirea unor raţii echilibrate în
proteine animale digestibile creează condiţii nefavorabile dezvoltării coccidiilor.
De asemenea, o cantitate sporită de hidrați de carbon în hrană are ca rezultat
reducerea unor bacterii intestinale și este defavorabilă coccidiilor. Vitamina A
este absolut necesară; alimentele sărace în vitamină trebuie obligatoriu
completate cu vitamine sintetice. Considerăm că microelementele şi mai ales
raporturile dintre
ele au importanță în combaterea coccidiozei.
Dezvoltarea creșterii intensive a puilor de găină şi în general a găinilor a
impus necesitatea unor măsuri de profilaxie mai ușor de aplicat într-o
exploatare de tip industrial, fiindcă cele arătate până acum se pot aplica în
cazul creșterii puilor în padocuri şi la efective mai mici.
Am putea spune că industrializarea creșterii puilor a cerut şi
industrializarea metodelor profilactice.
Creșterea unor efective mari de pui în combinatele avicole, implicând
manopere costisitoare și laborioase de aplicare cu succes a dezinfecției
și feririi de contaminare a puilor, a solicitat utilizarea unor substanțe care,
administrate timp mai îndelungat în hrană, să ferească puii de îmbolnăvire. De
aceea, atât în cazul creşterii la sol - în padocuri și puierniţe - cât şi în cazul
stabilimentelor industriale actuale, baza profilexiei, a prevenirii coccidiozei, o
constituie chimioprevenţia. În acest scop se folosesc o serie de substanțe,
cunoscute în general sub denumirea de coccidiostatice, dintre care amintim:
Arnprolium, Amprolium-plus, D.O.T., Clopidol, Suldrazin, Zoalen, Rigecoccin

20
și altele. Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu Amprolium (Etilamprolium)
şi cu Amprolium-plus (Etil- amprolium compus).
La noi, în prezent, se folosesc îndeosebi: Amproliumul, Zoalenul și
Rigecoccinul. Ele se administrează timp îndelungat în hrană, chiar până la
120 zile, puilor destinați pentru reproducţie.
Amprolium are acțiune coccidiostatică îIn concentraţie ce variază între
0,004-0,0125-0,0250%. Se poate folosi şi în tratament de necesitate în doză de
500 g pentru o tonă de alimente. Eficacitatea lui este în funcție de coccidiile
existente la păsările respective şi chiar de tulpina aceleiași specii.
Zoolenul se recomandă în doze de 0,01-0,01259%, administrat în hrană
de asemenea timp îndelungat. Se pare că acţiunea acestuia este mai slabă,
în special faţă de E. tenlla, cea mai frecvent întâlnită în țara noastră.
Rigecoccin este un coccidiostatic cu spectru foarte larg, acţionând asupra
tuturor speciilor din genul Eimeria. Se foloseste curativ, administrându-se câte
50 g la 100 kg alimente, timp de 3-4 zile, medicaţia, trebuind să fie continuată
câteva zile, cu doze de 12,5 g Rigecoccin la 100 kg hrană. În cazul
tratamentelor preventive, se administrează chiar de la ecloziune, până la 60
zile, în hrană câte 12,5 g Rigecoccin la 100 kg nutreţ.
Ca şi în cazul substanţelor cu efect terapeutic şi la coccidiostatice trebuie
să se ţină seamă atât de rezistenţa unor coccidii cât și a acomodării acestora faţă
de substanţele în cauză. De aceea, în cazul când după unele rezultate bune
înregistrate cu o substanţă se obţin la un moment dat eșecuri, se va schimba
medicația folosită, tocmai pentru a înlătura acomodarea coccidiilor.
Schematic, acţiunile ce trebuie întreprinse în vederea prevenirii și a
combaterii coccidiozei puilor sunt:
- respectarea măsurilor de profilaxie generală prevăzute în cazul tuturor
bolilor infecto-contagioase la păsări;
- asigurarea tuturor condiţiilor de igienă, în mod special temperatura,
ventilaţia şi umiditatea;

21
 - grijă deosebită pentru o alimentație cu rații complete şi perfect
echilibrate, în funcție de rasă şi vârstă;
-introducerea, în mod obligatoriu, în hrană a unui coccidiostatic. În acest
sens, se administrează furajul cu coccidiostatic de la vârsta de o zi până de 14
săptămâni în cazul puilor de înlocuire și până la 5 zile înainte de livrare pentru
puii broiler.
În primele 40-50 zile este recomandabilă folosirea de Amprolium,
iar după acest termen folosirea lui Amprolium-plus.
În toate cazurile de tratament, precum şi în prevenţie, organismele
vor fi susţinute cu un regim vitaminizat.

Capitolul III. Coccidioza Anseriformelor

Anseriformele şi în special gâştele pot fi afectate atât de coccicliază

intestinală, cât şi de coccidioză renală.
Initial a fost descrisă forma renală, care de altfel are o gravitate deosebită,
spre deosebire de cea intestinală fără importanţă. Forma renală se întâlneşte
mai frecvent la bobocii de gâscă de la 3 săptămâni la 3 luni.
În Europa, boala este descrisă din 1891 de Raillet şi Luce; în,
1936 Iakimov descrie în Transcaucazia, iar Kotlan în Ungaria, în 1932.
În țara noastră, coccidioza este descrisă de Dinulescu 1955.
Etiologie
La anseriforme parazitează mat multe specii de coccidii.
Eimeria truncata parazitează celulele epiteliale ale tubilor uriniferi.
Oochiştii sunt elipsoidali, cu coaja mat groasă la polul unde se găseşte

22
micropilul, ei măsoară 18-26/16-20 microni. Evoluţia oochiştilor se face în
25-48 ore după Kotlan sau 72-120 după Iv. Donciu.
Eimeria anseris are oochişti în forma de pară şi măsoară 16-23/13-
18 microni. Parazitează în intestinul subţire și are patogenitate redusă.
Eimeria nocens are oochişti eliptici cu unul din poli trunchiaţi; mă-
soară 25-33/17-24 microni. Parazitează în intestinul subţire.
Eimeria parvula, al cărei oochişti pot fi rotunzi sau uşor ovali, măsoară
10-15/10-14 microni. Parazitează, de asemenea,în intestinul subţire şi are
patogenitate foarte redusă.
Epizootologie
Coccidioza intestinală la anseriforme nu are un rol deosebit, iar
coccidioza renală apare mai ales îin lunile mai-august. Ca orice coccidioză şi
la anseriforme apariția bolii este legată mult de mediul respectiv, de existența
unor ape stătătoare şi puțin adânci (șanțuri, ochiuri permanente etc.). După
Jakimov (1926), boala poate produce pagube până la 4,8% la boboci; 6,7%
la gâște.
Contaminare
Ca şi în cazul găinilor, contaminarea se face pe cale orală cu oochişti
ce evoluează în mediul exterior. E. truncata, cea mai patogenă, trece pe cale
sangvvină şi ajunge în rinichi.
Patogenie și leziuni
Eimeria truncata își petrece fazele schizogonice în epiteliul renal. În cele
mai multe celule se găsesc câe 2-4 paraziți.
Prin acțiunea lor mecanică şi toxică se produc noduli albi, foarte
evidenți în toată masa rinichiului. Are loc un proces inflamator, rinichii sunt
congestionați şi prezintă depozite de urați de 1-2 mm. Nodulii renali corespund cu
coloniile de coccidii. Coccidioza renală poate coexista cu cea intestinală, dar
leziunile celei din urmă sunt neînsemnate, așa că de cele mai multe ori
această parazitare trece neobservată.

23
 Simptome
În forma renală, păsările slăbesc foarte mult, prezentând tulburări
locomotorii, șchiopături. Boala este cu atât mai gravă, cu cât păsările sunt
mai tinere. Boala evoluează 2-3 zile şi poate produce uneori pierderi pînă la
70%.
Poziția favorită este decubitul sterno-abdominal. Se consideră că această
poziție este determinată de durerile lombare, ca o consecință a leziunilor renale.
Înclinăm să credem că nu î toate cazurile când se găsește coccidia
apar semnele grave. Astfel Kotlan (1933) găseşte E. truncata masiv,
dar nu sesizează nici un semnclinic, situații similare s-au constatat la noi.
Gravitatea semnelor clinice este legată de starea de întreținere a păsărilor, ca
şi de incidența cu alți paraziți.
În forma intestinală se pot constata foarte rar unele semne clinice
ca: lipsa poftei de mâncare, sete exagerată, diaree, slăbire etc.

Diagnostic
Numai pe baza semnelor clinice, diagnosticul este greu de precizat. De
aceea, în toate situaţiile este necesar să se recurgă la examenul parazitologic, cel
mai sigur fiind însă examenul necropsic.
Prognostic
Mai ales dacă este vorba de tineret, prognosticul trebuie să fie totdeauna
rezervat.
Tratament
S-a folosit cu succes A.F.S., formula iniţiată de Jirovec în Cehoslovacia și
experimentată la palmipede în țara noastră de Rauchbach şi Donciu (1956).

24
 În acest caz se folosește atebrina 0,20 g, fenotiazina 0,3 g şi sulfaguanidinul
0,1 g pe kg. Se administrează per os, în comprimate, de 3-4 ori, la interval de 2
zile.
Se pot întrebuinţa coccidiostatice (Amprolium) în acelaşi mod ca la
găini.

Capitolul IV. Coccidioza porumbeilor

La porumbei, coccidioza este frecventă, în special, la tineret, în timp

ce păsările adulte sunt purtătoare. Boala este deosebit de răspândită în
diferite țări.
În țara noastră a fost descrisă în 1956 de Tr. Lungu şi
colaboratorii.
Agentul etiologic este Eimeria labeana. Oochiştii sunt sferici, nu au

25
micropil şi măsoară 16-48 microni. Se localizează în intestin, unde produce
leziuni asemănătoare cu cele întâlnite în coccidioza puilor de găină. Totuşi,
patogenitatea acestei coccidii este mult mai redusă şi leziunile
mai şterse.
Unele semne clinice pot apărea la pui. În aceste cazuri este mai vizibilă
enterita, rareori hemoragia. Cu toate că în unele cazuri prezenţa coccidiilor
poate ajunge la 83,69% din numărul porumbeilor din crescătorie, tot
morbiditatea nu a trecut de 40% şi numai la tineret.
Această coccidioză apare numai în urma unor condiții de întreţinere
şi igienă necorespunzătoare. La porumbeii ce depășesc vârsta de 3 ani,
procentul de coocidii poate fi extrem de mare, fără a manifesta semne
clinice.
Ca tratament se foloseşte atebrina 0,8-1ctg pentru un porumbel, repetat
timp de 5 zile.
Se administrează individual numai puilor bolnavi.

Capitolul V. Coccidioza mamiferelor

Deşi se găsesc coccidii la aproape toate mamiferele, vom aminti numai

coccidioza iepurilor şi a rumegătoarelor mari şi mici.
5.1. Coccodioza iepurilor
La această specie, coccidioza este importantă prin faptul că afectează
tineretului, producând două forme anatomo-clinice: intestinală şi hepatică.

26
 Se mai descrie în literatură coccidioza otorinofaringiană.
Etiologie
La iepuri au fost descrise mai multe specii de coccidii.
Eimeria stiedae al cărei oochist măsoară 37,5/21,5 microni, este de
culoare gălbuie şi parazitează în canalele biliare. Pentru evoluția oochistului în
mediul exterior este nevoie de 72-96 ore.
Eimeria perforans este foarte asemănătoare cu prima, deosebindu-se
prin faptul că cei doi poli sunt aproape la fel; de asemenea micropilul
este vizibil, iar ca dimensiuni măsoară 30/30 microni. Trăiește
de obicei, în celulele intestinului subțire.
În afară de aceste două specii, intestinul iepurelui mai poate fi parazitat şi
de Eimeria magna, Eimeria piriformis, Eimeria exigua, Eimeria
leporis, însă patogenitatea cea mai ridicată o are Ę. perforans.
Trecerea coccidiilor de la iepurele domestic la cel sălbatic se pare că
nu este posibilă. Eimeria leporis, descrisă la iepurele sălbatic, nu a fost transmisă
la cel domestic. De asemenea au mai fost descrise şi alte coccidii numai la
iepurii sălbatici.
Modul de evoluție a coccidiilor mamifere este identic cu cel de la păsări.
Epizootologie
Coccidioza iepurilor apare, în special, în primăvară şi vară; totuşi ea poate
exista şi în timpul iernii. Prezența ei este strâns legată de condiţii rele de
întreținere şi igienă, umiditate, lipsă de alimentație etc. Animalele adulte pot fi
purtătoare de paraziți, fără să manifeste semne clinice. Modul de contaminare
este la fel ca în cazul celorlalte coccidioze.
Modificări anatomo-patologice
Eimeria stiedae,care produce forma hepatică se dezvoltă în celulele
epiteliale ale canalelor biliare. Se produce o hipertrofie a organului, care uneori
poate să ajungă la dimensiuni exagerate. În ficat se găsesc noduli parazitari,

27
miliari, colonii de coccidii, de culoare albă-sidefie; în multe cazuri, în jurul lor
se formează adevărate abcese.
E. perforans, cea mai des întâlnită în formă intestinală, se dezvoltă şi
produce hipertrofia intestinului. Grosimea acestuia poate depăşi de 2-3 ori
normalul, în special la nivelul duodenului care prezintă distrugeri ale
epiteliului.
De altfel și celelalte segmente ale intestinului sunt mai dure decât
normalul și prezintă peteșii caracteristice pe un fond palid; cecumul însă este
hemoragic.
Simptome
Forma hepatică se caracterizează clinic prin subicter sau icter, ascită
accentuată şi slăbirea animalelor. În faza de debut,semnele clinice ale acestei
forme sunt extrem de discrete.
După cel mult 7-10 zile starea generală a bolnavului se agravează,
apare o accentuată paloare a mucoaselor aparente, ascita determină a mărire
exagerată a abdomenului, se poate constata la percuţie şi palpaţie hipertrofia
ficatului şi se instalează diareea. Acest din urmă semn este consecința
existenţei şi a E. perforans.
Înainte de moarte cu 1-2 zile animalul poate prezenta un cortegiu de
semne nervoase.
Forma intestinală are ca principal semn slăbirea, deși iepurele
consumă hrana. Diareea este prezentă aproape totdeauna, având intensitatea
diferită.
La început este vorba numai de o simplă înmuiere a crotinelor, dar
după 6-7 zile de boală apare diaree lichidă, puternică. În această fază iepurele
elimină și un număr mare de oochişti.
Poliuria este prezenta atât în coccidioza hepatică, precum și în cea
intestinală. Ca urmare a poliuriei şi a diareei animalele beau mai multă apă
decât în mod normal.

28
 Diagnostic
Clinic poate fi doar orientativ; precizarea se face numai prin examenul
parazitologic, folosindu-se metode coprologice.
Cea mai bună metodă este necropsia; în nodulii hepatici se găsesc cu
ușurință coccidiile in diferite forme de evoluție.
Prognostic
Pentru tineret este grav.
Tratament și profilaxie
Coccidioza intestinală poate fi tratată cu oleum vaselini timolat 1/10
câte 1/2-1 linguriţă pe zi, timp de 3-4 zile, sulfametazină 0,006 g per os sau
fenotiazină 0,5 g câteva zile. Antibioticele dau uneori rezultate şi în forma
hepatică. Rezultate bune se obţin cu Sulfaqunoxalină, ca la păsări.
În profilaxie trebuie ţinut seama de umiditatea cuştilor, de temperatura
încăperilor, de condiţiile generale de igienă şi de alimentaţie. Este necesară o
atenţie deosebită a modului de întreţinere a vaselor de adăpat şi a gratarului de
pe podeaua cuştilor.
5.2. Coccidioza rumegătoarelor
Atât rumegătoarele mari cât și cele mici sunt parazitate de diferite
coccidii, specifice pentru fiecare. Deşi se găsesc destul de frecvent parazitate
atât bovinele cât și ovinele, leziunile nu sunt grave, iar evoluţia bolii puţin
alarmantă.
Coccidioza atât la bovine cât şi la ovine a fost descrisă în cele mai
multe țări din Europa, America, Asia.
În tara noastră A.Stoenescu şi Dimitrievici (1950), Găluşcă (1960),N.
Popescu (1960), descriu câteva focare de coccidioză la bovine, unele în
Moldova, altele în Muntenia; Iv. Donciu (1957) descrie o specie nouă de
Eimeria la bovinele studiate în Transilvania.Didă (1969) face un studiu
amănunțit al coccidiozei rumegătoarelor mici, precizând o serie de aspecte

29
atât ale etiologiei, leziunilor cât şi terapiei. Autorul a găsit unele specii la taurine
nedescrise încă.
Etiologie
Coccidiile care parazitează rumegătoarele sunt specifice unele
pentru bovine, altele pentru ovine.
Eimeria zurni are oochisti sferici, cu dimensiuni între 12 şi 30 microni
fără micropil. Timpul necesar sporulării este de 48-72 ore. Se localizează atât
în intestinul subire cât şi în cel gros. Este una din cele mai frecvente coccidii la
bovine.
Eimeria bovis are oochişti ce măsoară 28-31 microni pe 23-25 microni.
Membrana este netedă şi mai subtire la polul apical. Timpul necesar sporulării
este de 48-72 ore. Este destul de frecvent găsită la animalele de 1-2 luni.
Eimeria auburnensis are oochişti de forma ovoidală, cu dimensiuni
de 32 pe 28 microni şi cu evolutia de 42-72 ore. În țara noastră împreună
cu celelalte anterioare a produs cele mai frecvente cazuri de coccidioză
acută la viței.
Eimeria elipsoidalis are oochistii elipsoidali sau aproape sferici şi
măsoară 20-26 microni/17-13 microni.Timpul pentru sporulare este de 18 zile.
A fost găsită la bovine, dar nu se cunoaște precis nici patogenitatea sa şi nici în
ce porțiune a intestinului se localizează.
Eimeria cylindrică are oochiştii aproape cilindrici, dimensiunile fiind
de 19-16/11-14 microni.Timpul necesar spoluării este de 24-48 ore. Se
localizează în intestinul subţire la bovine şi se pare a avea o patogenitate mai
accentuată.
În afară de aceste coccidii au mai fast descrise în țara noastră: E.
bukidnonensis, E. wyomingensis, E. subsferice, E. arloingi .
De asemenea s-a mai descris o specie din genul Isospora.
Primele trei specii au însă cea mai mare incidenţă și ele au fost
totdeauna cauza apariţiei cazurilor clinice la viţei.

30
 Epizootologie
Coccidioza rumegătoarelor mari apare la animalele tinere, cele mai
frecvente îmbolnăviri întâlnindu-se la viţeii între 22 şi 46 zile. Dacă ne referim
la țara noastră, ea poate apare în toate zonele şi de asemenea în toate lunile
anului. Se poate înregistra o frecvență mai mare în lunile aprilie-iulie având
în vedere faptul că și numărul viţeilor este mai mare în aceste luni.
Condiţiile de creştere au importanţă deosebită, coccidioza apărând
acolo unde viţeii sunt crescuţi în boxe şi padoc, în timp ce la vițeii ce
merg la păşune, cazurile sunt foarte rare.
Condiţiile nesatisfăcătoare de igienă, în mod special, temperatura şi
umiditatea adăposturilor pot favoriza apariţia și menținerea bolii.
Un rol deosebit îl au purtătorii de coccidii. I. Didă (1969) ajunge la
concluzia că sunt purtători masiv de coccidii viţeii în vârstă de 1-3 luni.
Autorul amintit consideră că animalele adulte nu constituie a sursă importantă
de focalizare. Acelaşi autor subliniază faptul că apar cele mai multe cazuri de
coccidioză acolo unde se țin împreună cu viţeii de 30- 60 zile.
Contaminare
Animalele pot acumula un număr mare de oochişti la păşune. Viţeii
ținuți în grajd, aglomerați în boxe, de asemenea pot să se contamineze
uneori cu cantități de oochişti ce declanșează semne clinice grave, chiar în
timpul iernii.
Patogenie și modificări anatomo-patologice
Modul de acțiune al coccidiilor este asemănător cu ceea ce s-a arătat la
coccidioza păsărilor.
Cu toate acestea sunt câteva deosebiri, care sunt caracteristice coccidiilor
de la taurine şi în special pentru Eimerta bovis.
După contaminarea cu oochişti din mediul exterior, sporozoizii
eliberați pătrund în celulele epiteliale ale intestinului subțire, unde are loc
dezvoltarea primei generații.

31
 Aici apar trofozoizii giganți, globinieni, care dau naștere la un număr
extrem de mare de merozoizi. Aceştia sunt puși în libertate şi pătrund în
celulele epiteliale ale intestinului gros, unde vor începe evoluția sporogonică.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că leziunile pe care le produc
coccidozele, leziuni de tip hemoragic se complică datorită
microorganismelor, precum şi substanțelor toxice ale coccidiilor. Aceste leziuni
sunt
mai grave la nivelul colonului. Aici apar hemoragii lineare sau punctiforme,
pe un fond congestiv. Mucoasa este îngroşată, infiltrată, cu aspect gelatinos.
Simptome
Cel mai important semn clinic, de altfel şi primul, este diareea.
Aspectul şi culoarea acesteia este în funcție de momentul evoluției. La început
galbenă, devine moale, mucoasă, apoi fluidă-hemoragică. Temperatura
poate urca la 40 grade timp de 1-2 zile, apoi revine la normal.
Prezența epiteliilor şi mucoaselor necrozate în fecalele fluide şi
hemoragice este un fenomen constant şi caracteristic.
Uneori hemoragia intestinală este exteriorizată prin eliminarea de
chiaguri de sânge nemodificat, dacă leziunile sunt în partea terminală a
colonului; când leziunile se găsesc la nivelul intestinului subțire, excrementele
sunt sangvinolente, sângele fiind modificat sub acțiunea sucurilor digestive. În
asemenea cazuri, animalul degajă un miros greoi, respingător.
În foarte multe cazuri, boala se vindecă de la sine, totuși sunt cazuri mai
ales la tineret, când se termină cu moartea.
Diagnostic
Clinic este dificil de precizat diagnosticul.
În toate cazurile este necesar examenul parazitologic, prin metoda
coprologică.
Tratament

32
 Intervenția obligatorie şi imediată o constituie rehidratarea animalelor
bolnave. Aceasta se realizează cu diferite ceaiuri (mentă, muşetel, floare de fin
etc.), sau cu ser glucozat, ser fiziologic (300-500 ml) încălzite la 370
Se introduce neapărat hrănirea la discreție cu lapte integral, care ușurează
mult vindecarea.
Ca medicație cu rezultate bune, se utilizează clorovit (25 g pe zi timp de
3 zile consecutiv pentru un animal); Coccidizin (1comprimat per kg timp de
două zile); Prolana P47 (12,5 ml pentru 50 kg şi zi timp de trei zile consecutiv).
Cu oricare din acestea vindecarea survine în 2-3 zile.

Capitolul VI: Măsuri de protecţia muncii pentru prevenirea transmiterii

bolilor parazitare de la animale la om

33
 Datorită, faptului că o parte dintre bolile parazitare ale animalelor se
transmit la om, este necesar că lucrătorii din sectorul de creşterea animalelor să
ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii lor.
Specialiştii din domeniul sanitar veterinar trebuie să ducă o susţinută
activitate de popularizare a cunoştinţelor din domeniul parazitologiei veterinare,
subliniindu-se căile potenţiale de infestare a omului.
Prin contact direct cu animalele bolnave se pot transmite unele ecto-
parazitoze (tricofiţie, scabie etc.).
Îngrijitorul trebuie să aibă haine de protecţie, iar după ce au venit în
contact cu animalul să se spele cu săpun şi să folosească dezinfectante
(cloramină etc.).
Din carnea de porcine sau bovine parazitată cu cisticerci, omul se poate
infesta cu cestode (Taenia solium şi Taenia saginata).,
Carnea de porc poate avea larve de Trichinella.
Prevenirea infestării cu asemenea helminţi se realizează printr-un control
sever al cărnurilor şi aplicarea măsurilor prevăzute în cadrul controlului
alimentelor.
De asemenea trebuie luate măsuri de protecţie, în cazul când îngrijitorii
sunt folosiţi pentru tratarea animalelor cu hipodermoză, scabie, ectoparazitoze
etc.

34
 Concluzii
Coccidiozele sunt boli ale tubului digestiv şi glandelor anexe ale aces
tuia şi au evoluţie acută sau cronică.
Coccidioza la vaci este cea mai frecventă boală intestinală la animalele
tinere. Vițeii de 3-12 săptămâni sunt bolnavi, mai rar persoane în vârstă. Adulții
sunt de obicei purtători de coccidii, foarte rar se îmbolnăvesc. Boala poate fi
cauzată de până la 10 specii de protozoare.
Coccidioza este cea mai frecventă în anotimpurile ploioase și unde pășunile
umede sunt folosite pentru pășunat. Stresul după schimbarea hranei, procedurile
veterinare și transportul pot declanșa, de asemenea, dezvoltarea coccidiozei.
Infecția cu protozoizi apare prin alimente, apă potabilă, articole de îngrijire și
alimentatoare care sunt infectate cu oochiste protozoare.
Bovinele se infectează cu coccidioza prin ingerarea ovocistelor cu alimente
sau apă. Protozoarele intră în intestine, se stabilesc pe epiteliul membranei
mucoase. Celulele se decojesc, mucoasa se inflamează, vilozitățile cresc, se
deformează și se prăbușesc. Se produce distrugerea vaselor mici, pereții intestinali
se umflă, digestia parietală este perturbată, nutrienții sunt slab absorbiți. În
locurile afectate de coccidie, agenții patogeni se înmulțesc intens, crescând în
continuare inflamația intestinală. Diareea este rezultatul.
Cu o formă ușoară de coccidioză, recuperarea poate apărea în 3-4 zile de la
debutul bolii. Boala într-o formă prelungită poate dura câteva luni. Moartea în
acest caz apare din anemie. Chiar și după recuperare, persoanele care s-au
recuperat rămân purtători de coccidii.
Coccidioza, ca și alte infecții periculoase pentru bovine, provoacă daune
economice fermelor. Pierderea veniturilor se datorează încetinirii creșterii
animalelor tinere sau morții acestora, incidenței altor boli infecțioase la vițe pe
fundalul coccidiozei, din cauza costului tratamentului complex.

35
 Bibliografie
1. Cartea specialistului în creşterea animalelor, vol II,coordonatori: prof.
dr. doc. Viorel Ciurea, dr. Horea Bârză, Bucureşti, 1966.
2. Patologie veterinară şi controlul sanitar veterinar al animalelor, Tr.
Lungu, Elisabeta Gligor, H. Bârză, N. Oancea, I. Murgu, O. Ramba, Fl.
Seiciu, G. Popa, V. Stănescu, Editura Ceres, Bucureşti, 1986.
3. Miron L., Parazitologie veterinară. Ed. Pim, Iaşi, 2002.
4. Adameşteanu I., E. Poool, Patologia medicală a animalelor domestice,
Vol I-II, Ed. Agro-Silvică, Bucureşti, 1967.
5. Cosoroabă I., Parazitologie veterinară, Ed. Mirton, Timişoara,2000.

36