• Microscopul formează o imagine răsturnată a obiectului.

Lumina este transmisă de la sursă, prin lentila condensatorului,

trece prin obiect și apoi este transmisă la ochi prin lentilele obiectivului și ale ocularului
• Stereomicroscopul formează o imagine reală a obiectului. Obiectul este iluminat superior, iar imaginea trece prin
lentilele obiectivului, prin lentilele de măriere și cele ale ocularelor.

Ierarhizarea organismelor
• De la nivelul atomic la biosfera
• Moleculă – celula – tesut – organe – individ - populatie – ecosistem – biosfera
• Nivelurile supraindividuale sunt studiate in ecologie

Clasificarea organismelor
• Ordinea in natura permite sistematicienilor sa incadreze animalele in categorii si sa descrie relatiile de înrudire între
acestea
• Trei grupuri largi numite domenii
• –Bacteria - procariote
• –Archaea - procariote
• –Eukarya - eucariote
Domeniul Eukarya constă în patru regnuri
• Protista – unicelulare (cateva increngaturi)
• Plantae - pluricelulare
• Fungi - pluricelulare
• Animalia - pluricelulare

Regnul protista - protozoa

• Protos – primul - primele animale”
• 215.000 specii descrise. Egal cu cel al plantelor vasculare descrise. Se estimează că ar fi 1.4-1.6 milioane specii
• De 10 ori mai divers decat bacteriile si virusurile
• Primitive: unicelulare; unele coloniale (dau nastere plantelor si animalelor moderne) si unele cu stadii multicelulare in ciclul de
viata
• numeroase sp. sunt simbionte
• Variabilitate mare a tuturor aspectelor :
• Hranire / consum energetic
• Cicluri de viata
• Reproducere
• Fiziologie / osmoreglare
• Locomotie
• Morfologie

Organizarea protozoarelor – plan general

Unicelulare; unele coloniale si unele cu stadii multicelulare in ciclul de viata
Microscopice, unele macroscopice Toate tipurile de simetrie; forma variabila sau constanta (ovala, sferica, sau alta forma)
Nucleu – 1 sau mai multi
Citoplasma - endoplasma granulara, ectoplasma hialina
Organite specializate – sistem intern de membrane (RE, AG, lizozomi) – compartimentaeza celula
Structuri specifice
- vacuole digestive
- vacuole pulsatile

• Increngatura Sarcomastigofofora, Subîngrengătura Flagellata, Clasa Phytomastigina , Ord Euglenoidea , Ord Dinoflagellata ,
Clasa Zoomastigina , Ord Crisomonadina , Ord. Protomonadyna , Ord. Diplomonadina , Ord. Polimastigyna , Euglena sp ,

Euglena viridis
• Principalul mode de hrănire este holofitică (autotrofă), pentru că posedă cloroplaste protejate de membrane cu 3 membrane
lipidice care atestă faptul că sunt endosimbionți secundari. Cercetările au demonstrat că sunt asemănători cu algeverzi
eucariotice înrudite cu Pyramimonas sp.
• Se pot hrăni și holozoic prin fagocitoză sau difuzie
• Euglena sintetizează paramilon (substanță înrudită cu amidonul) pe care il utilizează ca depozit de energie
• Nu are perete celular, dar prezintă în schimb o structură proteică susținută de microtubuli așezată în spirlă în jurul celulei
• Stigma conține pigmenți carotenoizi și îmreună cu corpusculul paraflagelar are rol în fototaxie
Volvox aureus
• Fitoflagelate coloniale, trăiesc într-o varietate de habitate. Volvox aureus formează colonii cu până la 50 000 de celule.
• Au fost vizualizate pt prima data de Leeuwenhoek în 1700. Prezintă organite de tip stigmă care le permite să migreze către
lumină
• Celulele sunt încorporate într-o matrice gelatinoasă. Celulele individuale posedă doi flageli,care determină colonia să se
rostogolească și să se întoarcă grațios prin apă. Deși majoritatea celulelor din coloniile de volvox sunt relativ nespecializate,
reproducerea depinde de anumite celule specializate.
• Reproducerea asexuată are loc primăvara și vara, când anumite celule se retrag în interiorul coloniei parentale și formează
colonii fiice. Când colonia parentală moare, se rupe și eliberează coloniile fiice.
• Reproducerea sexuată are loc toamna. Unele specii sunt dioice (au sexe separate); alte specii sunt monoice (au ambele sexe în
aceeași colonie). Toamna, celulele specializate se diferențiază în macrogamete sau microamete. Macrogametii sunt mari, plini de
rezerve nutritive.
• Microgametii se formează ca un grup de celule flagelate care părăsește colonia parentală și înoată spre o colonie care conține
macrogameti. Celulel se despart de grup și apoi și are loc singamia între un macrogamet și microgamet. Zigotul este stadiu
hibernant, secretă un perete rezistent în jurul său și este eliberat atunci când colonia parentală moare.
• Deoarece colonia parentală este formată din celule haploide, zigotul trebuie să treacă prin meioză pentru a reduce numărul de
cromozomi pentru a ajunge l condiția parentală. Doar unul din indivizii rezultați în meioză este păstrat și suferă apoi diviziuni
mitotice repetate pentru a forma o colonie de doar câteva celule. Ceilalți produși ai meiozei degenerează.

Giardia intestinalis (Lamblia) INCRENGATURA FLAGELLATA Clasa Zoomastigina Ord. Diplomonadina

• Specie parazită în intestinul mamiferelor producând giardioză.
• Are doi nuclei, fiecare cu patru perechi de flageli, dispuși simetric în jurul axei principale a corpului.
• Nu are mitocondrii și nici aparatul Golgi. Posedă mitocondrii modificate, în cazul G. duodenalis, numite mitosomi. Aceștia sunt
implicați în maturarea proteinelor fier-sulf
• Forme de rezistență –chiști • Infecția la oameni se realizează prin apă contaminată cu fecale, mâni nespălate etc.

INCRENGATURA SARCOMASTIGOPHORA Subincrengătura FLAGELLATA Clasa Zoomastigina

Ord. Polimastigyna Trichomonas vaginalis
• Specie parazită în tractul urinar și gential la om – provoacă trichomoniaza. Este cea mai răspândită boală infecțioasă provocată
de protozoare.
• Există doar ca trofozoid, nu prezintă chiști
• doar femeile manifestă simptome, bărbații sunt asimptomatici
• La femei, trichomoniaza poate provoca o secreție vaginală urât mirositoare, mâncărimi genitale și urinare dureroase.

Plasmodium sp • FILLUM AICOMPLEXA • CLASA COCCIDIOMORPHA • FAMILIA PLASMODIIDAE

• Plasmodium - paraziţi la vertebrate (amfibieni, reptile, păsări şi mamifere) şi caracterizaţi printr-o mare specificitate parazitară.
• Parazitul formează un pgiment negru (hemozoină) care rezultă din degradarea hemoglobinei. Ciclul evolutiv este heteroxen
( două gazde: țânțarul anofel și omul). Omul este infestat de patru specii de Plasmodium: P.vivax, P. malariae, P. ovale şi P.
falciparum, specii care produc malaria sau paludismul.
• OMS – 2021 – peste 247 milioane de oameni infectati, dintre care 619 000 morti
• Ciclul prezintă toate cele trei faze (Schizogonia, Gametogonia, Sporogonia). Schizogonia şi începutul gamogoniei are loc în
organismul uman, iar sfârşitul gamogoniei şi sporogonia în insecta vectoare, hematofagă ( = femela de țânțar Anopheles). (!!!
Doar femelele înțeapă, deoarece au nevoie de sânge pentru maturarea ouălor. Masculul nu înțeapă, frănindu-se cu nectar de
flori)
• În glandele salivare ale ţânţarului parazitul se găseşte sub formă de sporozoizi, iar în tubul digestiv sub formă de gameţi. În
timpul hrănirii, femela de Anopheles trimite în circulaţia sanguină a gazdei odată cu saliva, parazitul în stadiul de sporozoid.
• Faza schizogonică, care cuprinde două cicluri: a) ciclul exoeritrocitar şi b) ciclul eritrocitar.
• A. Ciclul exoeritrocitar poate fi: primar şi secundar.
• A.1. Ciclul exoeritrocitar primar începe din momentul în care sporozoizii ajung în celulele hepatice. Sporozoizii trimişi în
circulaţia sanguină rămân aici cel mult 30 de minute. În momentul în care ei ajung la ficat, părăsesc capilarele sanguine şi atacă
celulele hepatice.
• În hepatocit, nucleul sporozoidului se divide de mai multe ori, sporozoidul devine voluminous – se numește schizont pre
eritrocitar, iar nucleul şi citoplasma hepatocitului sunt împinse spre periferia celulei. În schizont, fiecare nucleu fiu se înconjoară
cu o parte din citoplasma şi se formează astfel schizozoizii sau merozoizii
• Membrana hepatocitului se rupe, schizozoizii sunt eliberaţi, pătrund la rândul lor în alte celule hepatice şi ciclul este reluat.
• După câteva cicluri desfăşurate la nivelul ficatului, schizozoizii ajung în circulaţia sanguină. Durata ciclului exoeritrocitar primar
este variabilă în funcţie de specie, la P. falciparum este de şase zile, la P. vivax de opt zile, la P. ovale de nouă zile, iar la P.
malariae de 15 zile.
• A.2. Ciclul exoeritrocitar secundar se întâlneşte la P. vivax şi P. ovale. Unii sporozoizi de la aceste specii, pătrunşi în hepatocite,
rămân inactivi cca 2-3 ani, din care cauză ei au fost numiţi hipnozoizi. La un moment dat, aceştia, sub acţiunea unor factori
necunoscuţi, sunt activaţi, se formează schizozoizii care ajung în circulaţia sanguină şi pătrund în eritrocite, determinând o
recădere a bolii.
• La P. malariae, recăderea bolii are loc pe baza schizozoizilor eritrocitari, iar la P. falciparum nu se produc recăderi.
• B. Ciclul eritrocitar cuprinde patru stadii şi începe din momentul în care schizozoizii ajunşi în circulaţia sanguină pătrund în
hematii.
• Inel – Parazitul se atașează la membrana hematiei cu ajutorul unor receptori specifici de pe membrana. Schizozoidul pătrunde
în interiorul hematiei, unde formează o vacuolă parazitofor. O hematie este parazitată de un singur schizozoid, cu excepţia speciei
P. falciparum. În hematie, schizozoidul începe să se hrănească, înconjoară vacuola parazitofor, luând aspectul de inel.
• Amibă - Cu timpul, hemoglobina este consumată, parazitul creşte și începe să aibă aspect amiboidal = trofozoid. Parazitul nu
metabolizează complet hemoglobina, apare un reziduu numit hemozoină, pe baza căruia, pe un preparat colorat Giemsa, se
identifică specia de Plasmodium.
• Prerozetă - După câteva ore de la pătrunderea parazitului în hematie, nucleul schizozoidului se divide de mai multe ori, dând
naştere unei celule multinucleate denumită schizont.
• Rozetă - Fiecare nucleu nou format se înconjură cu citoplasmă, formându-se 12-24 schizozoizi, dispuşi în formă de mură, în
toate planurile.
• Hematia care conţine schizozoizii maturi se dezintegrează, aceştia ajung în circulaţia sanguină, atacă alte hematii şi ciclul
eritrocitar este reluat.
• Eliberarea schizozoizilor în plasma sanguină are loc simultan, din toate hematiile parazitate, şi este însoţită de apariţia acceselor
de febră.
• Febra este o reacţie a organismului la prezenţa hemozoinei în plasma sanguină, ajunsă aici odată cu eliberarea schizozoizilor
din hematii.
• Schizogonia eritrocitară la P. falciparum durează 24-48 de ore sau de multe ori este neregulată şi produce febra cotidiană, la P.
vivax durează 48 de ore, accesele de febră apar după două zile (febra terţă), iar la P. malariae durează 72 de ore şi produce febra
cuartă.
• La un moment dat, unii schizozoizi pătrunşi în hematii nu se mai divid, se rotunjesc şi devin gametociţi.
• Faza gamogonică
• începe din momentul în care gametociţii ajung în tubul digestiv al ţânţarului. În timpul hrănirii, femela de Anopheles înghite şi
parazitul aflat în diferite stadii de dezvoltare. În intestinul mediu (stomac) al ţânţarului, cu excepţia stadiului de gametocit, toate
celelalte stadii sunt metabolizate.
• Aici, în gametocitul mascul, nucleul se divide de mai multe ori, membrana celulară emite prelungiri digitiforme (exflagelaţie), în
fiecare prelungire pătrunde un nucleu rezultat din diviziune, împreună cu o parte din citoplasmă.
• Aceste prelungiri se detaşează la un moment dat de celulă şi formează gameţii masculi.
• Gametocitul femel pierde doi globuli polari şi devine gamet femel. Are loc copulaţia şi formarea zigotului.
• Oul are formă alungită, este mobil, din care cauză este numit oochinet (gr. kinein = a mişca). Oochinetul migrează din cavitatea
stomacului prin celulele epiteliale şi ajunge la exteriorul lui, în ţesutul subepitelial, unde se localizează şi se închistează.
• Faza sporogonică
• Nucleul oochistului se divide de mai multe ori, nucleii rezultaţi împreună cu porţiuni din citoplasmă se ordonează sub
membrana oochistului, formând numeroşi sporozoizi.
• Membrana oochistului se rupe, sporozoizii sunt eliberaţi în cavitatea generală a ţânţarului, iar de aici ei ajung în toate organele.
• Sporozoizii se opresc mai ales în glandele salivare, faţă de care ei manifestă un chimiotactism pozitiv, deosebit de accentuat.
Cu prilejul unui nou “prânz” hematofag, sporozoizii din glandele salivare ale ţânţarului ajung odată cu saliva în vasul sanguin al
noii gazde şi ciclul este reluat

Metazoare – caracteristici generale

• Metazoarele sunt eucariote pluricelulare, heterotrofe, care se dezvoltă dintr o blastulă provenită dintr-un zigot diploid (2n),
format prin unirea a doi anizogameţi haploizi.
• Au dezvoltarea embrionară care trece obligtoriu prin stadiile de morulă, blastulă, gastrulă. Stadiile embrionare ulterioare
variază de la filum la filum
• aprox. 25 filumuri recunoscute. Majoritatea filumurilor sunt nevertebrate, doar unul cuprinde animale vertebrate.
• Organisme animale care au celule integrate în entități de ordin superior (țesuturi- organe- sisteme de organe) din individul
pluricelular.
• Integrarea celulară presupune capacitatea celulelor de a se adapta şi specializa pentru a îndeplini anumite funcţii. Integrarea şi
diferenţierea fiziologică a celulelor este concomitentă cu diferenţierea lor morfologică.
• Această diferențiere celulară duce la apariţia de ţesuturi, organe, sisteme şi aparate.
• Coordonarea diferitelor funcţii ale organismului se realizează prin autoreglare pe căi hormonale şi nervoase care acţionează
împreună.
• Metazoarele au o nutriţie heterotrofă, de la intracelulară (primitivă) - prin fagocitoză, până la nutriția de tip cavitară.
• Reproducerea metazoarelor decurge atât asexuat cât şi sexuat.
Reproducerea asexuată se întâlneşte la grupele primitive, fiind înlocuită treptat de către cea sexuată.
• Reproducerea sexuată este de tip anizogamie, în care sunt implicați ovulele şi spermatozoizii (flagelati) = gameții.
• Metazoarele sunt diploide (2n), faza haploidă, scurtă, este redusă la gameţi. Gameţii sunt celulele sexuale totipotente care
fecundează și dau naştere zigotului (oului)
• În urma segmentării, oul va da naștere unui individ pluricelular, parcurgând mai multe stadii = ontogeneza (procesul
specializării şi diferenţierii celulare de la stadiul de ou la cel de adult).
• Indivizii trec prin două etape de dezvoltare ontogenetică: o dezvoltare embrionară și una postembrionară.
• Etapele principale ale dezvoltării embrionare : segmentarea, gastrulația, organogeneza.

TIPURI DE OUĂ LA METAZOARE

• Ontogenia metazoarelor decurge diferit în funcţie de tipul de ou. Oul alcătuit din nucleu, citoplasmă formatoare care conţine o
substanţă de rezervă numită vitelus.
• Simetria oului este radiară (la unele specii e parțial bilaterală). Oul prezină un ax polar (ax principal) care trece prin cei doi poli
ai săi: animal şi vegetativ.
• La metazoare, după cantitatea de vitelus, oul poate fi:
endolecit (vitelusul este distribuit în interiorul ovulului) sau ectolecit, atunci când vitelusul se găseşte în afara ovulului.
Oul endolecit
• 1) ou izolecit (oligolecit, homolecit)- vitelusul în cantitate mică uniform distribuit în citoplasma oului , poate lipsi sau este în
cantitate mică (ou alecit la om). Acest tip de ou este caracteristic pentru spongieri, cnidari, echinoderme și amphioxus.
• 2) oul mezolecit (heterolecit)- vitelus în cantitate mare şi cantonat la polul vegetativ. Prezente la ctenofori anelide şi moluşte
(exceptând cefalopodele).
• 3) oul telolecit - cantitate mare şi compactă de vitelus, ocupând cea mai mare parte a oului. Masa de vitelus împinge pătura de
citoplasmă formatoare (discul germinativ) spre polul animal al oului. Prezent la cefalopode, scorpioni, şi majoritatea
vertebratelor.
• 4) oul centrolecit prezintă la exterior o membrană secundară, groasă, numită corion, secretată de celulele foliculare ale
ovarului. Sub corion se găseşte membrana vitelină (membrană primară). Oul are o cantitate mare de vitelus, care ocupă partea
centrală a oului şi este fragmentată de către punţi citoplasmatice. Puntile citoplasmatice fac legătura dintre citoplasma centrală şi
cea periferică. La polul apical al oului se află un orificiu numit micropil ( intra spermatozoidul fecundant). Prezent la insecte oul
ectolecit - ovul alecit este înconjurat de vitelus care este distribuit în afara acestuia. Caracteristic platelminţilor Tipuri de ouă, de
segmentare şi de blastulă

SEGMENTAREA OULUI TIPURI DE SEGMENTARE

• Oul este o celulă de dimensiuni foarte mari a cărei segmentare reprezintă repartizarea vitelusului şi a citoplasmei sale în celule
fiice numite blastomere. Nu are loc creștere celulară.
• În dezvoltarea embrionară, destinul blasomerelor poate fi determinat foarte de timpuriu (din stadiul de 4 celule) la unele
metazoare (platelminţi, moluşte, anelide). Dacă acestea sunt separate, fiecare va forma un sfert de gastrulă şi respectiv larvă.
• Formarea blastomerelor care au contribuţii embrionare predestinate poartă numele de segmentare determinată sau în mozaic
şi este caracteristică protostomienilor.
• Blastomerele care nu au un destin fixat se numeşte segmentare nedeterminată sau cu compensare este caracteristică
deuterostomienilor. Ex la cordate dacă separi celulele din stadiul de 4 blastule, fiecare blastulă va forma o nouă blastulă.

SEGMENTAREA TOTALĂ
• La metazoare există mai multe tipuri de segmentare, în funcție de tipul de ou. Astfel, segmentarea poate fi: totală sau parţială.
• segmentarea totală (holoblastică)- întreaga masă a oului participă la formarea blastomerelor, iar segmentarea poate fi egală
sau inegală.
• Segmentarea totală şi egală are loc la oul izolecit, cu cant. mică de vitelus, repartizat uniform, iar blastomerele rezultate sunt
egale.
• Segmentarea totală şi inegală este caracteristică oului mezolecit, la care cantitatea mare de vitelus de la polul vegetativ face ca
segmentarea să se producă inegal. Se formează astfel, la polul animal, 4 micromere (blastomere mici) cu puţin vitelus şi 4
macromere (blastomere mari) ce conţin mult vitelus - la polul vegetativ al oului.

SEGMENTAREA PARȚIALĂ
• Segmentarea parţială (meroblastică), care poate fi discoidală sau superficială, - vitelusul nu participă la segmentare, doar
citoplasma
• Segmentarea parţială discoidală se petrece la ouăle telolecite, la care vitelusul mult și compact, împinge pătura subţire de
citoplasmă formatoare sub formă de disc (disc germinativ), la polul animal al oului. În segmentarea ulterioară participă doar
discul, care se constituie într-un disc blastomeric sau disc embrionar.
• Segmentarea parţială periferică (superficială) este caracteristică oului centrolecit. Nucleul se divide activ, iar majoritatea
nucleilor-fii migrează prin punţile citoplasmatice la periferie. Între aceşti nuclei se formează membranele celulare - blastoderm
periferic. Nucleii rămaşi în punţile citoplasmatice sau citoplasma centrală devin nuclei vitelofagi, care vor digera vitelusul.

SIMETRIA SEGMENTĂRII
• Segmentarea radiară are loc când axele de segmentare timpurie ale fusurilor de diviziune sunt fie paralele, fie în unghi drept, la
axul polar al oului. Se formează etaje paralele de blastocite dispuse în coloane. Tip de segmentare este caracteristică pentru
spongieri, cnidari şi echinoderme. Celulele nu sunt determinate și dacă sunt separate pot reconstitui organismul. Caracterizează
deuterostomienii
• Segmentarea spirală este determinată de dispoziţia oblică şi alternă a axelor fusurilor de diviziune, faţă de axul polar al oului.
Blastomerele posedă un aranjament spiral, fiecare blastomer este situat între două blastomere de deasupra sau dedesubtul lui.
Astfel, fiecare etaj de celule alternează în poziţie cu seturile adiacente.
Prezent la nemerţieni, anelide, moluşte şi unele artropode.
• Segmentare determinată → se va cunoaște exact originea foițelor embrionare. De exemplu, ectodermul neural este derivat din
blastomerul 2d din emisfera animală a oului, blastomer care s-a format după a patra segmentare. Caracterizează protostomienii.
ALTE TIPURI DE SEGMENTĂRI
• Segmentarea bilaterală (derivat din segm. spirala)- se caracterizează prin dispunerea, încă de timpuriu, a blastomerelor, după
un plan de simetrie bilaterală. Acest tip de simetrie este observată la tunicate, rotiferi.
• Segmentarea rotațională (derivat din segm. radiară)- este o segmentare care caracterizează mamiferele și nematodele. În acest
caz, blastomerele se divid după două planuri de simetrie, care Segmentare rotațională la omcorespund planului longitudinal şi
transversal al adultului.

SEGMENTAREA ȘI FORMAREA BLASTULEI

TIPURI DE BLASTULĂ
• La finalul segmentării se produce o masă rotundă de celule – blastula.
• Adesea asemănătoare în organizare cu alge coloniale - sursa pentru Teoria colonială a evoluției metazoarelor
• Mai multe ttipuri de blastulă în funcţie de tipul de ou și de modul de segmentare
• stereoblastula este rezultatul segmentării totale, având blastocel foarte redus. Blastocitele sunt de dimensiuni mari (la unele
anelide).
• celoblastula - rezultă din segmentarea totală şi egală a oului izolecit. Blastocelul care se formează este spaţios şi blastodermul
alcătuit din celule egale, uneori ciliate
• discoblastula se formează din segmentarea parţială şi discoidală a oului telolecit, având un blastocel redus şi deasupra lui o
calotă de blastomere mici, situată la polul animal, care rezultă doar prin segmentarea citoplasmei formatoare.
• periblastula rezultă din segmentarea parţială şi superficială a oului centrolecit. blastocelul este plin cu vitelus în care se găsesc
nuclei vitelofagi.

INCRENGĂTURA PORIFERA
• Spongieri
• Porifera - “purtatori de pori”
• Diploblaste – 2 foițe embrionare: endoderm și ectoderm
• Peretele corpului la exterior “tesut” epiteloid
• Fara musculatura si tesut nervos
• Spongierii au 2 tipuri de tesuturi primitive Epitelioid – asem. Epiteliu
 patura dermala – exterior
 patura gastrala – coanocite
 mezoglee – median

TIPURI DE SPONGIERI
ORGANIZARE COLONIALĂ
Trei tipuri de organizări structuraleȘ Ascon, Sycon, Leucon. Din ce în ce mai complicate

ECOLOGIE
Numeroase specii produc toxine pentru aparare. Unele elibereaza subst chimice care omoara alte organisme sesile precum coralii
• Prădători- unele animale sunt spongivore
• Nudibranhiate
• Pesti
• Testoase – fecalele caretului pot contine pana la 95% spiculi siliciosi
• Simbioză
• Unele animale traiesc in spongieri (creveti)
• Unii crabi isi fixeaza spongieri pe carapace
• Crab decorator – comensalism

Sycon sp.
• Sycon este un burete marin, cu schelet calcaros, atașat de substraturi solide, cum ar fi roci, cochilii de moluște și corali.
• Are forma unor cilindri ramificați cu o lungime cuprinsă între 2,5 și 7,6 cm. Toate ramurile sunt conectate între ele la baza care
rămâne atașată de substrat
• Sycon se reproduce atât asexuat, cât și sexuat. În timpul reproducerii asexuate produce muguri și corpuri speciale care seamănă
cu gemulele bureților de apă dulce. În timpul reproducerii sexuale, atât spermatozoizii, cât și ovulele sunt produse din
arheocitele din mezoglee. Spermatozoizii au cozi lungi și înoată liber în curentul de apă. Ovulele sunt amoeboide și se plimbă prin
mezoglee.
• Răspândit pe coasta estică a Oc. Atlantic din Portugalia până în Scandinavia
Sycon, diferite detalii 10x, 40x

Spongilla sp.
• Spongilla este un gen de bureți de apă dulce cu peste 200 de specii diferite • Spongilla are scheletul compus din spicule
silicioase.
• Sunt organisme sesile (atașate) care se atașează de substrat (pietre, bușteni etc.)
• filtrează apa pentru a se hrăni cu diferite organisme acvatice mici ( ex. protozoare, bacterii)
• Spongilla participă în relații simbiotice cu algele verzi, zoochlorellae →culoare verde
• Se reproduce prin gemmule – iernare. Muguri rezistenți care rămân latenți pentru perioade lungi de timp. Când condițiile se
îmbunătățesc, gemulele „germinează” și formează un nou burete.
• Distribuție Palearctică – Am de N, Europa, Asia

Euspongia officinalis
• Se găsește în toată Marea Mediterană până la 100 de metri adâncime pe suprafețe stâncoase sau nisipoase
• Spongia officinalis are un schelet de tip spongios compus din fibre primare și secundare. Fibrele primare au un diametru de 50
până la 100 de nanometri și sunt compuse din spongină și incluziuni, cum ar fi fire de nisip și spicule. Fibrele secundare au un
diametru de 20 până la 35 de nanometri și sunt compuse numai din spongină fără incluziuni.
• Coloniali
• Se reproduc atât sexual cât asexual.

• Clasa Hexactinellida (Hyalospongi – Spongieri siliciosi)

• Spiculi siliciosi – aproape exclusiv forme marine de adancime mare
• Simetrie radiara; 7 - 10 cm pana la 1 m
• Spiculii sunt hexactini si se sudeaza in schelete filigranate
Spiculi silicioși

ÎNCRENGĂTURA CNIDARIA
• Increngatura include peste 9.000 de specii acvatice, cu simetrie radiara si nematociste (cnidoblaste).
• Grupul include hidrele, meduzele, anemonele si coralii
• Cnidarii sunt animale dipoblaste – cu doua foite embrionare (ectoderm si endoderm). • Au doua forme de organizare – o forma
fixata de substrat – polipul si una libera, meduza. • Corp saciform , tentacule
• Cavitate gastrala – digestie extracelulara
• Cnidoblaste – celule cu rol de atac si aparare - caracteristice
• Celule nervoase, organe de simt
• Sunt cele mai simple animale care poseda celule nervoase dispuse intr-o retea (fara SNC)
• Locomotie prin contractii musculare /miscari ale cililor

CORPUL LA CNIDARI
• Peretele corpului
• Corpul este saciform iar peretele are o epiderma la exterior si o gastroderma la interior.
• Intre acestea se gaseste o patura gelatinoasa – mezoglea care poate contine fibre elastice, spiculi sau filamente proteice.
• Formele corpului
• Prezintă două forme de bază polip si meduza
• Versiuni inversatre ale aceleiasi structuri

CICLUL DE VIATĂ
• La unele forme ciclul de viață implică ambele forme

PERETELE CORPULUI
• Cnidocite
• Prezente la nivelul tentaculelor dar si in alte zone ale corpului

Hydra vulgaris
• Eumetazoa
• Diploblasta
• Incr. Cnidaria
• Clasa Hydrozoa
• polip mic de apă dulce cu o lungime cuprinsă între 10 mm și 30 mm și o lățime de aproximativ 1 mm.
• Prezinta in jurul gurii intre 4-12 tentacule cu care aduc htana c[tre orif buccal.
• In partea posterioar[ a corpului prezinta un picior cu o talp[ sub formă de disc – rol fixator
• Organism model pentru regenerare – ”nemuritoare” dpdv biologic

Laomedea flexuosa
• CNIDARIA
• HYDROZOA
• SPECIE
COSMOPOLITA, SESILA, COLONIALA

Obelia medusa
• Organisme coloniale cu stadiu de polip si meduza • Sunt cunoascute peste 120 de specii
• O distribute foarte largă, cu excepția mărior atlantice si a costelor de nord
• Trăiește până în 200 m adâncime

Aurelia aurita
• INCR. CNIDARIA
• CLS. SCYPHOZOA
• Specia Aurelia aurita se găsește în Marea Nordului, Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Caspică, Atlanticul de Nord-Est,
Groenlanda, nord-estul SUA și Canada, Pacificul de Nord-Vest și America de Sud. Aurelia este un gen costier care poate fi găsit în
estuare și porturi
• Lungime 25-40 cm
• Se hrănește colectând meduze, plancton și moluște cu tentaculele sale și aducându-le în corpul său pentru a le digera. Este
capabilă doar de o mișcare limitată și plutește în derivă cu curentul, chiar și atunci când înoată.

Actinia equina
• Prin leziunea a corpului, dezvoltă o adoua gură
• Trăiește pe substrat stâncos pe malul estic al atlanticului – din Scandinavia până în Africa de Sud, marea mediterană etc.
• Pot trăi solitari sau în grupuri
• Dimensiunea anemonelor este legată de adaptarea lor fiziologică în ceea ce privește resursele alimentare limitate și rezistența
la condițiile de mediu
• 192 tentacule dispuse in 6 cercuri concentrice • Este vivipară – naște pui vii

Increngătura Platyhelminthes Platelminti

Platelmiți – viermi plati
• 20000 sp de viermi cu corpul moale, aplatizat dorso-ventral și simetrie bilaterală
• Majoritatea marine sau dulcicole
• Plathelminții se caracterizeaza prin aparitia procesului de cefalizare cu organele de simt concentrate pe cap și un inceput de
sistem nervos scalariform.
• Au organe si uneori sisteme de organe
• Dimensiune mica – adaptare la spatii inguste (sub roci, in cavitati ale corpului, etc.)
• Corp in forma de frunza sau panglica. Prin aplatizare creste suprafata inclusiv pentru schimbul de gaze prin difuziune.
• Patru clase
• Clasa Turbellaria – libere
• Clasa Monogene - parazite
• Clasa Trematoda – parazite
• Clasa Cestoda – parazite
Platelmiți – viermi plati
• Sunt animale triploblaste, nu au celom (acelomate) • Secțiune transversală printr-un turbelariat

Clasa Turbellaria
• Doua tipuri, grupate dupa dimensiune
• Microturbellaria
• Macroturbellaria
• Microturbellaria - majoritatea turbelariatelor (4500 sp). Dimensiuni - 0.5mm – cativa mm
• Macroturbellaria. Dimensiuni - de cativa cm
• Cea mai mare – intr-un lac în Rusia si poate atinge 60cm lungime
• Specii acvatice și terestre (ex Bipallium- specie prădătoare de origine asiatică, invazivă în Am. De Nord)
• Nutriție
• Tubul digestiv este structurat diferit
• Microturbelariatele au tub simplu
• Macroturbelariatele adesea au ramificatii care cresc suprafata de absorbtie
• Mod de viață
• Unele sp au endosimbionti fotosintetizanti
• Unele sp sunt comensale ale molustelor si artropodelor
• Ex: Bdelloura traieste in branhiile crabului potcoava si consuma din hrana colectata de gazda
• Unele sunt endoparazite la moluste, crustacee, echinoderme Turbelariate
• Planul general al corpului

Clasa Trematoda
• Fasciole
• subclasa Digene – 2 generatii (2 gazde)
• Endoparaziti la vertebrate (ex. Fasciola hepatica – parazitează ficatul la vertebrate, inclusiv la om)
• 11.000 sp.
• Corp acoperit cu un strat care protejeaza impotriva enzimelor digestive ale gazdelor - (pseudocuticula)
• Dimensiuni 0.2 mm – 6.0 cm
• Prezintă pe corp formatiuni adezive diverse: ventuză bucală, ventuză ventrală
Reproducere
• Sistem de reproducere foarte organizat.
• Reproducere sexuată
• Furnizarea constantă de substanțe nutritive de la gazdă permite o producție mare de ouă.
Produc 10.000 - 100.000 ouă
• Există și specii hermafrodite, dar cei mai mulți au sexe separate. La speciile hermafrodite majoritatea se fertilizează reciproc,
dar unii se pot autofecunda • În unele etape larvare există șă reproducere asexuată
• Aparatul reproducator mascul: două testicule, două canale, receptacul seminal, aparat copulator
• Aparatul reproducator femel: un ovar, un oviduct, glande vitelogene (structuri producătoare de vitelus), un uter
ciclul de viață
• Două sau mai multe gazde / etape larvare infecțioase
• Prima gazdă intermediară este de obicei o molusca - gastropod (melc)
• A doua gazdă intermediară este de obicei un artropod sau pește
• Gazda definitivă este un vertebrat
• Prezintă mai multe stadii larvare miriacidium, cercari, metacercari

Ciclul de viață a Fasciola hepatica – virmele de gălbează

Complicaţii: Ciroză biliară/hepatică, Abcese hepatice, Colangiocarcinom
Clsa Trematoda
Schistosoma sp.
• Schistosoma - de trematode, cunoscut sub numele de trematode sanguine.
• Sunt viermi plați paraziți responsabili infecții la om, numite schistosomiaze
• Cea mai răspîndită helmintiază din zonele tropicale și subtropicale. Considerat de OMS a doua boală parazitară ca importanță
care afectează oamenii dpdv socioeconomic, după malarie.
• 200-300 milioane oameni infectaţi anual și 200.000decese/an!!
• Trematodele adulte parazitează capilarele sanguine fie din mezenterul, fie din plexul vezicii urinare, în funcție de specia
infectantă. Sunt hematofage și pot trăi:5-15-30ani (la om)
• Forme dioice = prezintă sexe separate (mascul/femelă), cu dimorfism sexual distinct
• Bolile cronice pot provoca invaliditate, deces.

Schistosoma sp.
• Masculul are cuticulă groasă, acoperită cu spini, tuberculi
• 2 ventuze –rol de atașare de endoteliul vaselor sangvine
• Masculul ţine încanalul ginecoforfemela • Cuplu inseparabil > 30 an
• Ciclul de viață – După fecundare, femela eliberează mii de ouă →în vezica urinară, fie în intestin → excretate în urină sau fecale
în apa dulce →prima larvă miriacidium→ gazdă intermediară de melc =
mascul
Femelă
redie→ următorul stadiu larvar - cercar →infectează o nouă gazdă (mamifer) prin penetrarea directă a pielii!

Clasa Monogene
• 1100 spp.
• De obicei, 1 - 5 mm lungime, dar până la 20 mm
Gyrodactylus elegans
• În principal, ectoparazite ale vertebratelor acvatice; prin urmare, se bazează pe metabolismul aerob
• Numele înseamnă "o generație", deoarece acestea nu au o reproducere clonală
• De asemenea, lipsesc gazdele intermediare
• Capul are ventuza orală musculară sau glandă adezivă. De asemeena, au un organ de atașare mare situat la capătul posterior
prevăzut cu ventuze si cârlige
• Oul →într-un miracidiu → dult
• Secretă proteaza care degradează epiderma gazdei. Se hrănesc cu: resturile celulare, sânge, mucus

Clasa Monogene Diplozoon paradoxus

• Parazit în branhiile peștilor

Clasa Cestoda
• Tenii, peste 3400 sp. • endoparazite la vertebrate • Fara tub digestiv
• Lungi - 25 m
Taenia sp. = panglică
• Corpul are trei regiuni
• Scolex - cap cu cârlige și ventuze pentru atașare
• Gât - zonă de creștere îngustă
• Strobil - trunchi segmentat de proglote (segmente)
Taenia sp. - Reproducerea
• Proglote: Segmente ale corpului cu sistem reproductiv masculin și feminin complet
• Când există un singur vierme - auto fertilizare folosind un proglot sau auto fertilizare între proglote
• Când sunt prezenți doi sau mai mulți viermi - fertilizare încrucișată
• Viermii au proglote care se află în diferite etape ale maturității sexuale
• Ouăle sunt produse în mod constant
• Proglotele mature (cu oua) se rup de strobil și trec în fecale
• Cicluri de viață complexe cu faze acvatice sau terestre • De obicei, două sau mai multe gazde
• Gazda definitivă întotdeauna un vertebrat
Taenia sp. – cele mai cunoscute
• Taenia saginata gazdă intermediară – bovine, cămilă, gazdă definitivă – omul
• Omul se infectează consumând carnea de vită în care se găseşte larva închistată→ajunge în tubul digestiv la om
• Persoana slăbeşte, vertij, halucinații. Complicații - apendicită acută, pancreatită necrozantă, ocluzie
intestinală, perforație intestinală cu peritonită
• Taenia solium – tenia porcului (gazdă intermediară). Determină complicaţii severe; larva străbate peretele
intestinal și se fixează în ţesuturi –cisticercoză la nivelul creierului, măduvei spinării, ochi și inimă
Taenia saginata ciclu de viață
• Echinococcus granulosus – gazdă definitivă câinele (carnivore sălbatice). La om apare accidental. Omul se
infectează: direct (blana câinelui) sau indirect prin consum de carne infectată. Provoacă chistul hidatic
(diametru=1-25 cm ; G=5-10 kg). Chisturile se pot rupeși formează chisturi secundare.
Neurocistercoză

Triploblaste pseudocelomate - Aschelminti

• Protostomieni – în dezv. embrionara, orif bucal se dezvolta primul, inaintea orif anal
• Principala caracteristică unificatoare a aschelmintilor este pseudocelomul - cavitate corporală care se dezvoltă din blastocel și
nu este în întregime căptușită de mezoderm
• Grupați sub denumirea de viermi cilindrici
• Găsite în întreaga lume și trăiesc în tot felul de habitate
• toate tipurile de habitate interstițiale • Pe fundul mărilor și oceanelor
• în interiorul animalelor și plantelor • izvoare termale de 53 ° C
• Bromelii epifite
• Importante din punct de vedere ecologic
• Unele sunt descompunatori excelenti – importanti pt ciclurile nutrientilor, alții sunt paraziți cunoscuți
• Eutelie – adulții prezintă un număr constant de celule
Caracteristici comune ale aschelmintilor
• Peretele corpului este acoperit de o cuticula groasă, tare, chitinoasă, care poate prezenta spini sau solzi. Au loc năpârliri
periodice.
• la capătul posterior - glandă posterioară adezivă
• Musculatura peretelui corpului este dispusă în câmpuri longitudinale
• Tractul digestiv este complet și prezină orificiu bucal și anal,
• Sistemul circulator şi respirator lipsesc.
• Sistem excretor reprezentat prin protonefridii, uneori absent, sau de tip tubular sau glandular
• Sexele sunt separate. Dezvoltarea se face, în general, fără metamorfoză

Încr. Rotifera • Gr – roti = roata, forein= a purta – ”animale care poartă roți” și-au derivat numele de la un organ cu cili, aflat la
cap, numit ”Coroană”
• Se cunosc peste 2200 specii acvatice, de apă dulce. Corpul este transparent de dimensiuni reduse 0,1-0,5 mm
• Corpul rotiferilor are trei regiuni:
• Cefalică - îngustă şi lăţită, poartă ”coroana” sau ap. rotator
• Mijlocie - trunchiul (partea cea mai mare) - acoperit cu o lorică divizată uneori în inele sau plăci şi ornamentată cu spini)
• Posterioară - piciorul, terminat cu 1-2 degete.
• Tub digestiv complex cu faringe muscularcu aparat masticator = mastax .
Orif. bucal la cap, iar anusul se deschide dorsal la partea posterioară a trunchiului

Încr. Nematoda Cls. Chromadorea • Ascaris ssp.

• O singura gazdă vertebrate: om, pisici, câini, porci, vaci etc.
• Infecția apare atunci când ouăle sau juv sunt ingerate
• Ouăle se exchisteaza în intestin, juv penetrează peretele intestinal → juv intră în sistemul hemal
• Juv trec prin alveole în plămâni →migrează in tractul respirator → prin tuse în spută → sputa este înghițită, ajunge în intestin

Ascaris lumbricoides
• Limbric- parazit la om
• Intre 900 mil – 1,2 miliarde infectati
• Pot ajunge la 50 cm lungime
• Distributie larga,
• Ouăle găsite în sol și rezistente la condițiile de mediu dure • Copiii sunt susceptibili de infecții datorita igienei deficitare • Se
hranesc cu conținutul intestinal al gazdei
• Pot provoca malnutriție și deces în cazul blocării intestinale
• secretii care inhibă enzimele digestive gazdă care i-ar putea afecta

Enterobius vermicularis • Oxiuri

• Gazda - omul; prezintă o distributie larga
• Este un nematod mic 6-13 mm, alb-gălbui și se regăsește la nivelul cecul și a colonului ascendent.
• Femelele trăiesc 11 – 35 de zile, conțin aproximativ 11.000 de ouă. Noaptea, femelele migrează și ies prin orif anal si isi depun
ouale in jurul acestuia →provoacă prurit (mâncarime intensa)→ sub unghii→ reingerate
• Ouăle se embrionează în câteva ore și sunt transferate cu ajutorul hainelor, lenjeriei, aerului și a prafului.
• Se găsesc mai des la copii de 5 – 10 ani și în colectivități, fără asociere socio-economică
• Infecția este de obicei asimptomatică. Dar, atașarea de mucoasa intestinală - inflamație; daca pătrunde în apendice – apendicită

Trichinella spiralis
• Infecteaza mamiferele – provoacă trichineloza
• Dimensiuni micic 1,4-1,6 mm
• Transmitere prin carne infectata insuficient tratata termic • Pentru a-și începe ciclul de viață, adulții de T. spiralis penetreaza
peretele intestinal al unui porc și produc larve vii→ Juvenilii sunt purtati la muschii scheletici (bine oxigenati) unde se inchistează
→chisturi calcificate in muschi
• Când un alt animal mănâncă carne infectată, larvele sunt eliberate din celulele musculare striate → migrează în intestin, unde
se înfundă în mucoasa intestinală → se maturizează și se reproduce
• Femelele trăiesc aprox. 6 săptămâni, pot produce până la 1.500 de larve
• când moare o femeie epuizată, larvele au acces la circulație și migrează în căutarea unei celule musculare în care să se
închisteze
• Migrarea și închistarea larvelor pot provoca febră și durere, cauzate de răspunsul inflamator al gazdei.
• Pot migra către inimă și creier - provoca miocardită și encefalită care pot duce la moarte.
• blocarea musculaturii intercoastale si a diafragmului, tulburari cardiace si cerebrale
Cls Chromadorea
• Filariile – viermi Mici, filamentosi
• Traiesc în sistem limfatic, inima, ochi
• Au 2 tipuri de gazde: Gazda intermediara – insecte hematofage; Gazda definitiva – pasare sau mamifer

Wuchereria bancrofti
• Endemică în Africa si Asia. Provoacă elefantiazis
• Gazda interm. tantar , definitiva om
• adulți filiformi trăiesc în ganglionii limfatici unde blocchează vasele limfatice, provoacând edeme
• Blocarea pe termen lung provoacă o stare cunoscută sub numele de elefantiază = tumefieri ale membrelor, sânilor, scrotului
etc.
• Ciclu de viață
• Din ouă ies microfilariile care migrează la nivelul vaselor de sânge de suprafață noaptea (când țânțarii sunt activi) – odată cu
sângele preiau și viermișorii
• Microfilariile migrează din lumenul intestinului țânțarului la proboscis → apoi sunt injectate în gazdă definitive

• Loa loa – sp africana • –In ochi

Clasa Secernentea - Dracunculus medinensis

–Vierme de Guinea sau vierme dragon
Endemic in Africa: Chad, Mali, Sudan, Etiopia. Pe cale de a fi eradicată
–Gazda intermediara este un copepod și gazda definitivă este omul
–Femelele adulte trăiesc sub pielea omului și produc un ulcer prin care juv eliberați în apă
–Ingerati de un copepod
–Oamenii consumă copepozii consumând apă contaminată –Viermii îndepărtați chirurgical sau prin înfășurarea unui băț Nu exista
alt tratament

Mollusca și Annelida
• Ce este o molusca? =animal cu corpul moale, acoperit în general de o cochilie calcaroasă
Încr. Mollusca
• Multe moluște posedă o cochilie dura → a permis fosilizarea
• multe moluște fosile (au fost descrise mai mult de 30.000 de specii). Moluștele au fost abundente în oceanele din perioada
cambriană și trebuie să fi evoluat în pre-cambrian cu peste 570 de milioane de ani în urmă.
• Moluștele actuale variază de la scoici mici și melci de cativa mm până la caracatitele si calmarii de
dimensiuni f mici
Moluștele sunt un grup foarte divers, cu peste 100.000 de specii vii, inclusiv organisme cunoscute precum scoici, melci,
• Moluștele sunt un grup foarte divers, cu peste 100.000 de specii vii, inclusiv organisme cunoscute precum calmari și caracatițe.
scoici, melci, calmari și caracatițe.
Architeuthis dux – specie care traieste in abisurile oceanelor si
poate ajunge pana la 13 m lungime

• Termenul Mollusca provine din lat. molluscus= moale

• Majoritatea speciilor sunt marine, dar numeroase specii s-au adaptat la viata dulcicola si terestra.
• O varietate de modalitati de hranire (fitofag, rapitor, filtrare) si locomotie (tarare, innot, sapare).
• Estimate 200 000 specii
• Molustele s-au diversificat intr-o varietate de forme de la unele sesile, filtratoare (scoici), la altele fitofage care se deplaseaza
incet (melci) si unele care vaneaza activ (caracatite).
• Toate aceste forme provin dintr-o forma de baza caracteristica molustelor.
• Caracteristici de protostomieni: larvă de tip trocoforă, segmetare spirală și formarea celomului de tip schizocelic
Planul de organizare • Simetrie bilaterală
• Corpul molustelor este constituit din cap, picior, masa viscerala, manta si cochilie
• Capul – contine aparatul bucal, organele de simt, iinelul nervos periesofagian
• Piciorul – in continuarea capului – conformatii diverse, rol locomotor
• Masa viscerala - dispusa dorsal fata de cap
• Mantaua delimiteaza o cavitate –cavitatea paleala
Clasa Bivalvia
• Clasificarea bivalviilor ține cont de dentiția acestora
• A. Fără dentiție – Anodonta • B. Cu dentiție
• taxodontă- dinți mici, paraleli și identcic, fosete ordonate (Arca) • Heterodonta - dinti scuri situati central, dinti laterali
orinetati anteior si posterior (Cardium) • Izodonta – un dinte si o foseta pe fiecare valvă
• Desmodonta – apofize dentiforme (Mya arenaria) • Disodonta – dintii redusi Mytilus)
• Schizodonta – două jumătăți simetrice de platou
Evoluția branhiilor la bivalve
Protobranchia- branhii mici
Filibranhiate – branhii filamentoase
Eulamelibranhiate –branhii pectinate
Septibranchiata –branhiile impartite

Cephalopoda
Moluște întâlnite în Marea Neagra • Clasa Bivalvia
• Clasa Bivalvia
• Ostrea edulis (Stridie de apă sărată) • Venus verrucosa (Scoică europeană) • Anadara inaequivalvis Bruguière, 1789 • Arca noae
Linnaeus, 1758
• Mya arenaria Linnaeus, 1758 • Corbula gibba Olivi, 1792
• Pholas dactylus Linnaeus, 1758 • Teredo navalis Linnaeus, 1758 • Cerastoderma edule Linnaeus, 1758 • Donax trunculus
Linnaeus, 1758 • Tellina tenuis da Costa, 1778
• Mytilus galloprovincialis (Midia) • Crassostrea gigas (Stridie)
• Clasa Polyplacophora
• Lepidochitona (Lepidochitona) cinerea Linnaeus, 1767
• Clasa Gastropoda
• Rapana venosa
• Tricollia sp.
• Gibbula divaricata Linnaeus, 1758 • Patella caerulea Linnaeus, 1758 • Turritella communis Risso, 1826 • Nassarius reticulatus
Linnaeus, 1758 • Cyclope neritea Linnaeus, 1758

Filum Annelida
• Se cunosc aproximativ 22000 specii, răspândite în toate mediile.
• Dimensiuni variabile, cea mai mare specie ajungând până la 3 m (Eunice gigantea).
• Corpul are simetrie bilaterală (Bilateralia) și este format din metamere
• corpul alcătuit din trei regiuni omologabile cu ale larvei:
• protostomiul cu episfera
• pigidiul cu regiunea postteloblastică, ambele fără valoare de metamer
• soma metamerizată cu hiposfera preteloblastică
• Animale care prezintă oul cu segmnetare spirală
Lumbricus terrestris
• Specie nativă în Europa de Vest, distribuita peste tot în lume. În unele locuri este specie introdusă invazivă, în competitie cu
specii native
• Ajunge pana la 20-25 cm
• Sapa vizuini adanci verticale pentru a se hrăni. Îndepărtează detritusul de pe suprafața solului, trăgându-l în jos în stratul
mineral și formează pe suprafața solului material organic și mineral amestecat.
• Trăiește în vizuini semi-permanente și se poate retrage și în straturile mai adânci ale solului. Activitatea sa este conditionata de
temperatură și umiditate.
• Temperaturile ridicate ale solului îi inhibă activitatea, la fel ca umiditatea scăzută și solul uscat. În astfel de perioade, în special
vara, viermii se vor retrage în cele mai adânci părți ale vizuinilor lor. Temperaturile de iarnă pot, de asemenea, să reducă
activitatea râmelor.google translate
Hirudo medicinalis/Hirudo verbana
• Numită și lipitoarea medicinală europeană, este una dintre speciile folosite în medicina alternativă.
• În Europa, genul Hirudo prezintă mai multe specii și subspecii. Ex: H. verbana prezentă în partea sudica a Europei, H. Troctina,
în Peninsula Iberica, sau H. orientalis în Anatolia si V. Asiei.
• Din cauza utilizării speciei în medicină, aceasta a fost exploatată în mediul ei natural, ajungând ca populațiile sălbatice să fie din
ce în ce mai rare și să aibă nevoie de protecție.
• Astfel încât, specia a fost inclusă pe anexa IV a Directivei Habitate și este protejată la nivel European.