SUBREGNUL PROTOZOARE

Cuprinde animalele cele mai vechi ca origine şi cu alcătuire în generat simplă (gr. protos =
primul, zoon = animal).
Corpul lor este structurat unitar, neîmpărţit în celule, în opoziţie cu metazoarele, care au corpul
alcătuit din mai multe celule, în general organizate în ţesuturi, sisteme şi organe.
Acest corp unitar al protozoarelor este omologat de către unii autori cu o celulă a metazoarelor
(aceasta susţinând teoria evoluţiei de la simplu la complex: acelular, monocelular, pluricelular ); alţi
autori ezită însă a le face o asemenea omologare, având în vedere faptul că spre deosebire de celulele
metazoarelor, care se specializează la anumite roluri în organism, protozoareie îndeplinesc toate
funcţiile caracteristice unui organism viu (integrare în mediu, reproducere, metabolism ).
Structural corpul protozoarelor este asemănător cu o celulă a metazoarelor, fiind constituit din
aceleaşi trei părţi: membrană, citoplasmă (protoplasmă) şi nucleu (nudei).
Membrana celulei protozoarelor (adoptăm ideea omologării cu o celulă a corpului protozoarelor!)
este asamănătoare cu a metazoarelor, fiind constituită din două straturi lipoproteice cu fracţiunile
lipidice faţă în faţă, aşa cum s-a constatat prin studii de microscopie electronică. Acest tip de membrană
îl au toate celelalte structuri din celulă.
Membrana celulei protozoarelor separă corpul de mediul extern; adesea aceasta este întărită de o
peliculă externă de diferite consistenţe, peliculă secretată de corpul animalului, care-i dă acestuia forma
caracteristică. Uneori se secretă şi diferite formaţiuni scleretice de natură organică sau minerală, care
pot fi interne sau externe.
Protoplasma celulei protozoarelor are atât formaţiuni identice cu cele ale celulelor metazoarelor:
reţea endoplasmatică, aparat Golgi, ribozomi etc., cât şi formaţiuni caracteristice numite organele sau
organite {organe mici), care-i permit efectuarea tuturor funcțiilor caracteristice unui organism animat,
aşa cum am mai arătat mai sus.
Astfel, hrănirea este efectuată atât prin osmoză (-pătrunderea substanţelor nutritive pe baza
gradientului de concentraţie prin întreg peretele corpului), cât şi prin fagocitoză (= înglobarea
particulelor hrănitoare solide; gr. fagein = a mânca), sau prin pinocitoză (=înglobarea picăturilor de
substanţe hrănitoare lichide; gr. pinein =a bea). în ultimele două cazuri se formează în corpul
protozoarutui vacuole digestive, organite în care hrana este digerată sub acţiunea enzimelor produse de
protoplasma; nutrienţii sunt absorbiţi, iar resturile nedigerate, constituind vacuola fecală sunt eliminate
prin peretele corpului. Formarea vacuolei digestive cât şi eliminarea substanţelor fecale se poate face
prin orice parte a corpului, la unele protozoare, (în general la cele mai primitive), sau numai prin
anumite locuri, la alte specii (ex. la unele flagelate numai protoplasma din apropierea bazei flagelului
formează vacuoie digestive, iar la aliate există o înfundătură specială, citostomul, pe unde este înglobată
hrana).
Excreţia, eliminarea substanţelor de dezasimilaţie, se poate face la protozoare de asemenea fie pe
toată suprafaţa corpului, prin procese active sau pasive, fie în foarte multe cazuri, prin organite speciale
de excreţie numite vacuole excretoare sau vacuole pulsatile. în aceste structuri, care pot fi temporare la
unele specii (se formează numai în momentul acumulării excretelor), sau permanente la alte specii, cu
structură mai simplă sau mai complexă, se acumulează substanţe de dezasimilaţie şi apă, care sunt apoi
eliminate brusc ca într-o pulsaţie, de unde şi numele de vacuole pulsatile care li s-a dat.
Sensibilitatea şi mişcarea sunt funcţii pe care corpul protozoarelor le poate îndeplini atât prin
participarea întregii protoplasme (^sensibilitate protoplasmatică generală) cât şi cu ajutorul anumitor
structuri: stigmă, reţea argentofilă pentru sensibilitate; pseudopode, flageli, cili pentru mişcare aşa cum
se va vedea în cadrul studiului diverselor grupe de protozoare. .Aceste funcţii sunt în generat simple
(=tactisme şi tropisme), manifestându-se în prezenţa anumitor factori stimulatori: lumină, substanţe
chimice, corpuri străine, etc., aflaţi la valori supraliminale (= peste limita de reacţie). Ele se manifestă
prin apropierea corpului proto- zoarului de factorul excitant sau prin îndepărtarea acestuia (tactisme şi
tropisme pozitive sau negative).
Reproducerea protozoarelor se face atât asexuat cât şi prin procese sexuale. Reproducerea
asexuată se manifestă prin diviziune directă, binară sau multiplă (-schizogonie) şi prin înmugurire. în
toate cazurile diviziunea începe cu scindarea nucleului (după o fază vegetativă mai mult sau mai puţin
îndelungată, cu acumulare de substanţă). În cazul înmuguririi, care este o diviziune binară specială,
individul nou rezultat din mugure este în general mai mic.
 Reproducerea sexuată a protozoarelor este reprezentată de izogamie, anizogamie şi conjugare,
procese ce se vor analiza la grupele la care acestea se manifestă.
Forma corpului protozoarelor este foarte diversă: sferică, cilindrică, eliptică, fuziformă, fixă sau
schimbătoare.
Dimensiunile corpului protozoarelor sunt în general mici, de la câţiva până la câteva sute de
microni; doar unele au dimensiuni ceva mai mari ( de la 0,5 -1 sau 2 milimetri la unele gregarine, ori
chiar de câţiva milimetri la unele foraminifere). Numuliţii, foraminifere fosile, aveau diametru de până
la 5 cm.
Clasificare. Subregnul Protozoare cuprinde încrengături de animale diferite, a căror legături
filetice (=de înrudire) nu sunt total lămurite şi expunerea lor între anumită ordine nu indică
necesarmente derivarea grupelor respective una din alta. S-a încercat doar a păstra o anumită ordine în
ce priveşte complexitatea lor structurală şi în privinţa ciclului de viaţă, împărţim astfel subregnul
Protozoare în; încrengătura Sarcomastigofore, grupul Sporozoare (cu ordinele Gregarinomorfe,
Cocddiomorfe şi Cnidosporidii) şi încrengătura Ciliofore. Menţionăm că diverse manuale dau alte
împărţiri ale subregnuiui Protozoare. în general însă, grupele de animate sunt aceleaşi (Flagelate,
Sarcodine, Sporozoare, Ciliofore), dar cuprinse în categorii sistematice diferite (încrengături,
subîncrengâturi, ori dase).

CLASA FLAGELATELE
(Mastigophora)
Sunt cunoscute circa 6-8 mii de specii de protozoare din clasa flagelatelor, care populează apele
sărate ale mărilor şi apele dulci. Multe din ele parazitează la om şi la animale. Caracterul comun pentru
toate speciile de protozoare flagelate este prezenţa flagelilor - organite specifice, care servesc pentru
deplasare. Numărul şi dimensiunile organitelor de mişcare variază în limite mari. De exemplu, unele
genuri (Euglena) posedă un singur flagel, altele (Ceratium) - doi, iar reprezentanţii altor genuri (Lambia
şi alt.) - 8 şi mai mulţi până la câteva mii. Ei sunt amplasaţi, de obicei, la capătul anterior al corpului.
Unii reprezentanţi, în afară de flageli, posedă şi pseudopode.
Ca şi orice organism unicelular, flagelatele au unul sau câteva nuclee, dimensiunile şi forma
cărora este diferită în dependenţă de specie.
Sistemul excretor la flagelate este reprezentat cel mai des prin 2 vacuole contractile. La unele
specii citoplasmă este diferenţială în ectoplasmă şi endoplasmă. Se înmulţesc asexuat prin amitoză. însă
se întâlnesc specii cu o reproducere sexuală.
Flagelatele sunt organisme autotrofe şi heterotrofe, iar unele din ele mixotrofe. Din această
pricină o parte din flagelate, care posedă tipul de nutriţie autotrof, sunt considerate de zoologi ca plante,
iar altă parte (heterotrofii) - ca animale.
Euglena verde (Euglena viridis) - un reprezentant al flagelatelor, care se deosebeşte de alte
organisme după forma corpului, partea posterioară a căruia este mai ascuţită, iar cealaltă - rotundă.
Culoarea corpului este verde datorită prezenţei cromatoforilor, care include grăuncioare de clorofilă. La
capătul anterior al corpului are o prelungire protoplasmatică subţire flagelul, ce serveşte ca organil de
mişcare. înăuntrul celulei sc află nucleul, iar în partea interioară a corpului - o pată roşietică, sensibilă la
lumină, numită stigmă, cu ajutorul căreia euglena găseşte locurile luminate. în vecinătatea stigmei se
află vacuola pulsatilă, iar în jurul ei se află mai multe vacuole mici.
La lumină euglena, datorită prezenţei cloroplastelor în citoplasmă, se hrăneşte la fel ca şi plantele
verzi (autotrof), sintetizând substanţe organice din neorganice. însă, dacă euglena se află un timp
îndelungat la întuneric, ca îşi pierde culoarea verde, fiindcă dispare din cromatofori clorofila. în aşa
condiţii, ea începe să sc hrănească ca şi animalele (heterotrof) cu substanţe organice (protozoare,
bacterii etc.) din apă. absorbindu-le cu toată suprafaţa corpului. Deci euglena este un organism cu tip de
nutriţie mixotrof (mixo - amestecat, trofia - nutriţie).

Printre flagelate se întâlnesc şi forme coloniale, de exemplu, volvoxul (Volvox globator), care are
un corp sferic. în componenţa unei colonii de volvox pot intra de la 500 până la 2000 de indivizi
unicelulari, legali între ei cu punţi de natură citoplasmatică. Fiecare individ al coloniei este format din
aceleaşi organite ca şi euglena verde, deosebindu-sc de ea numai după numărul de flageli: nu unul, ci
doi.
 CLASA INFUZORIA SAU
CILIATERE (Ciliophora)
Se cunosc circa 7 mii de specii de protozoare care aparţin încrengăturii infuzoriilor. Din toate
animalele unicelulare ele au cea mai complicată organizare. După cum flagelatele se recunosc după
flageli, rizopodele - după pseudopode, infuzoriile se recunosc după prezenţa cililor (de aceea ele se mai
numesc ciliate), care sunt organite de mişcare. Cilii reprezintă excrescenţe subţiri filiforme ale
citoplasmei. Ei sunt cu mult mai scurţi decât flagelii şi se păstrează pe tot parcursul vieţii sau sunt
prezenţi numai la stadiile timpurii de dezvoltare. Cilii pot fi răspândiţi în şiruri uniforme pe întreaga
suprafaţă a corpului sau pot fi contopiţi în organite locomotoare compuse. între cili se află adesea,
dispuşi regulat, trihociştii, formaţiuni care apără animalul. Multe specii care pot să se contracte
realizează aceasta cu ajutorul unor fibrile contractile, situate în plasmă. Aceste protozoare posedă două
sau mai multe nuclee: nucleul mare (macronucleul) şi nucleul mic (micronucleul). Macronucleul
dirijează metabolismul, în timp ce micronucleul este purtătorul eredităţii.
Cilioforele se înmulţesc prin bipartiţii simple (asexuat) şi prin conjugare (sexuat). Aceste
bipartiţii se succed foarte repede şi numărul indivizilor creşte în progresie geometrică. Un individ care
se divide o singură dată pe zi, ar produce, în patru luni, un număr de urmaşi care ar constitui o masă
egală cu a Pământului.
Dimensiunile infuzoriilor oscilează de la 12 microni până la 3 mm. Infuzoriile au un aspect
exterior divers. Ele pot fi mobile, sedentare, solitare, coloniale, contractile etc.
Corpul celulei de infuzorie este constituit dintr-o membrană rigidă, numită cortex (alcătuită din
peliculă şi stratul de ectoplasmă) şi endoplasmă gelatinoasă cu nuclee, vacuole, miofibrile contractile
etc. Majoritatea infuzoriilor au una sau câteva vacuole pulsative, care reglează presiunea osmotică în
celulă. în mijlocul corpului, pe de o parte, se observă o invaginare ce reprezintă gura sau peristomul.
Majoritatea infuzoriilor se hrănesc înghiţind alge mici, ciuperci, bacterii; unele sunt răpitoare. O parte
din infuzorii, şi anume endoparaziţii, - se hrănesc osmotic, prin pinocitoză. Hrana se digerează în
vacuolele digestive, iar particulele nedigerate sunt eliminate prin citoproct în mediul înconjurător.
Infuzoriile vieţuiesc atât în bazinele cu apă dulce, cât şi în cele sărate, intrând în componenţa
planctonului şi bentosului. Ele populează: în sol, pe plante, în profunzimea nisipului pe litoral. Un şir de
specii sunt paraziţi ai animalelor şi omului.
Un reprezentant tipic al încrengăturii infuzoriilor, care face parte din clasa Ciliate, este
parameciul (Paramecium caudatum). Este o specie răspândită şi bine cunoscută datorită faptului că are
o capacitate mare de reproducere şi se foloseşte în laboratoarele ştiinţifice pentru diverse cercetări
fiziologice şi biologice generale.

Se înmulţeşte parameciul asexuat prin mitoză şi sexuat prin conjugare. Trăieşte parameciul în
apele dulci.