Sunteți pe pagina 1din 23

BIOLOGIE ANIMALĂ

Suport de curs

Cuprins:

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE…………………………………………………….. 2
2. REGNUL PROTISTA, SUBREGNUL PROTOZOA…………………………... 3
3. REGNUL ANIMALIA (METAZOA)……………………………………………. 4
4. PARAZOARE……………………………………………………………………... 7
FILUM PORIFERA (SPONGIA)…………………………………………..... 7
5. EUMETAZOARE………………………………………………………………… 8
5.1. RADIATA……………………………………………………………………….. 8
FILUM CNIDARIA…………………………………………………………... 8
5.2. BILATERALIA…………………………………………………………………. 9
5.2.1. PROTOSTOMIA……………………………………………………………… 9
FILUM PLATHELMINTHES……………………………………………….. 9
FILUM ROTIFERA (ROTATORIA)……………………………………….. 9
FILUM NEMATODA………………………………………………………… 10
FILUM MOLLUSCA………………………………………………………… 11
FILUM ANNELIDA………………………………………………………….. 12
FILUM ARTHROPODA……………………………………………………... 13
5.2.2. DEUTEROSTOMIA………………………………………………………….. 14
FILUM ECHINODERMATA………………………………………………... 14
FILUM CHORDATA………………………………………………………… 15

1
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Obiectul de studiu al biologiei animale


¾ Animalele sunt organisme eucariote pluricelulare, cu nutriţie heterotrofă.
¾ Biologia animală studiază animalele din următoarele puncte de vedere:
¾ al formei şi structurii (organizaţiei) interne;
¾ al funcţiilor şi comportamentelor;
¾ al răspândirii în spaţiu;
¾ al răspândirii în timp;
¾ al interrelaţiilor cu componentele abiotice şi biotice ale mediului.

Importanţa studiului animalelor


¾ Animalele au rol important în evoluţia vieţii pe Pământ.
¾ Cunoaşterea speciilor de animale permite înţelegerea rolului pe care îl îndeplinesc
populaţiile acestora în structura şi funcţionarea biocenozelor din diferite ecosisteme.
¾ Speciile de animale nevertebrate cu schelet participă la formarea scoarţei terestre.
¾ Speciile care trăiesc în sol (edafice) participă la formarea şi menţinerea structurii şi
proprietăţilor solului.
¾ Unele specii aduc prejudicii sănătăţii şi economiei umane (ex. speciile de
nevertebrate parazite la om şi animalele de interes economic, speciile dăunătoare
plantelor).
¾ Unele specii sunt utile omului prin produsele lor (ex. albina, viermele de mătase) sau
prin acţiunea lor (ex. insectele polenizatoare). Unele specii de vertebrate sunt folosite
ca animale de tracţiune (ex. elefanţi, cai, reni, cămile, struţi), iar altele ca animale de
laborator (ex. amfibieni, cobai, hamsteri, tatui, primate).

Clasificarea biologică
¾ Organismele sunt sisteme deschise, aflate într-un permanent schimb de materie şi
energie cu mediul ambiant.
¾ Caractere comune organismelor:
¾ sunt alcătuite din una sau mai multe celule;
¾ au informaţie ereditară (genom), codificată în ADN;
¾ prezintă metabolism;
¾ cresc şi se reproduc;
¾ au evoluat din forme mai simple şi evoluează spre forme mai complexe;
¾ nu trăiesc izolate, ci grupate în populaţii care sunt integrate în ecosisteme.

¾ Descrierea, identificarea, denumirea şi clasificarea organismelor sunt realizate de


două ramuri ale biologiei: taxonomia şi sistematica.
¾ Taxonomia este teoria şi practica clasificării organismelor.
¾ Sistematica reprezintă studiul diversităţii organismelor şi a relaţiilor dintre
organisme de-a lungul timpului.
¾ Prima clasificare a organismelor a fost realizată de cu peste 2.000 de ani în urmă
de către filozoful grec Aristotel, care grupa organismele cunoscute în Plante şi
Animale.
¾ Carl von Linné (Carolus Linnaeus), un naturalist suedez din secolul XVII, a stabilit
un sistem simplu pentru clasificarea organismelor şi a propus un sistem ştiinţific
pentru denumirea speciilor.

2
¾ Sistemul linean de clasificare este un sistem ierarhic, alcătuit din grupe numite
taxoni; fiecare taxon reprezintă o categorie în care sunt incluse organisme ce
prezintă caractere comune.
¾ Sistemul convenţional propus de Linnaeus pentru denumirea speciilor poartă
numele de sistemul binomial sau nomenclatura binomială (binară). Conform
acestei nomenclaturi fiecărei specii i se atribuie un nume latin sau latinizat format
din două cuvinte: primul reprezintă numele de gen, iar cel de-al doilea numele de
specie.
¾ Linnaeus recunoştea numai două regnuri: Plantae, în care includea plantele şi
fungii şi Animalia - animalele.
¾ Taxonomia modernă se bazează pe nomenclatura binomială şi pe ierarhia
categoriilor elaborate de Linnaeus, dar utilizează mai multe categorii taxonomice
principale (regn, filum, clasă, ordin, familie, gen, specie) şi ia în considerare, în
scopul clasificării, filogenia sau istoria evolutivă a organismelor.
¾ Taxonomiştii moderni recunosc multe organisme care nu pot fi clasificate conform
sistemului linean în două regnuri, de aceea sistemul a fost completat în timp prin
adăugarea de noi regnuri.
¾ Noul sistem de clasificare – clasificarea în domenii, bazat pe compararea
secvenţelor de ARN ribozomal la diferite organisme în scopul determinării originii
lor comune.
¾ Alternative moderne ale clasificării în domenii:
¾ sistemul în două domenii: Prokariota (Monera) şi Eukaryota;
¾ sistemul în 6 regnuri: Archaebacteria, Eubacteria, Protista, Fungi, Plantae şi
Animalia;
¾ sistemul în 3 domenii (cel mai recent): Archaea, Bacteria şi Eukaryota, cu 4
regnuri: Protista, Fungi, Plantae, Animalia.

2. REGNUL PROTISTA
2.1. SUBREGNUL PROTOZOA
(gr. protos = primul; zoon = animal)

Organizarea corpului
¾ Organisme eucariote unicelulare.
¾ Majoritatea sunt microscopice.
¾ Structură asemănătoare cu celula animală.
¾ Nutriţia: autotrofă, heterotrofă sau mixotrofă.
¾ Respiraţia se realizează prin peretele corpului (membrana plasmatică); poate fi
aerobă sau anaerobă.
¾ Mişcarea se realizează cu ajutorul structurilor locomotoare: flageli, cili şi
pseudopode.
¾ Prezintă reproducere asexuată, care este obligatorie şi reproducere sexuată, care
este facultativă.
¾ Cele două modalităţi de reproducere pot alterna, astfel încât ciclul de viaţă devine
o alternanţă între generaţiile asexuate şi cele sexuate, fenomen care poartă numele
de metageneză.

3
Sistematică
¾ Clasificarea clasică a protozoarelor se face pe baza modului de locomoţie.
¾ Principalele grupe de protozoare sunt flagelatele, sarcodinele (rizopodele),
sporozoarele şi ciliatele.

Ecologie
¾ Sunt organisme mobile sau sesile, solitare sau coloniale.
¾ Ca mod de viaţă pot fi libere, comensale, endosimbionte sau parazite.
¾ Protozoarele libere:
¾ trăiesc în medii umede: ape dulci, permanente sau temporare; ape salmastre;
mări şi oceane; în muşchi; în interstiţiile nisipurilor; în porii solului; în
substanţele organice în descompunere;
¾ pot fi liber înotătoare sau sesile;
¾ sunt cosmopolite.
¾ Formele parazite de protozoare pot fi:
¾ ectoparazite sau parazite externe;
¾ endoparazite sau parazite interne.

Importanţa protozoarelor
¾ Intervin în reglarea populaţiilor de microorganisme.
¾ Reprezintă sursă de hrană pentru organismele de dimensiuni mai mari.
¾ Sunt utilizate ca indicatori biologici.
¾ Sunt importante în procesele de purificare a apelor încărcate cu materie organică în
descompunere.
¾ Contribuie la menţinerea şi refacerea fertilităţii solului.
¾ Contribuie la formarea unor roci sedimentare (creta, radiolaritul).
¾ Multe specii parazite aduc prejudicii sănătăţii şi economiei umane.

3. REGNUL ANIMALIA (METAZOA)

Caracterizare generală
¾ Animalele (metazoarele) sunt eucariote pluricelulare cu nutriţie heterotrofă.
¾ La animale se realizează diferenţierea morfo-funcţională a celulelor corpului.
¾ La diferitele grupe de animale se constată o creştere a complexităţii organizării
corpului pentru realizarea cu o mai mare eficienţă a proceselor fiziologice, care
asigură existenţa şi perpetuarea speciilor de animale.
¾ Procesele fiziologice sunt coordonate pe cale hormonală şi/sau nervoasă
¾ La majoritatea animalelor părţile corpului sunt dispuse regulat în jurul unei axe de
simetrie sau de o parte şi de alta a unui plan de simetrie; există şi animale
asimetrice.
¾ Principalele tipuri de simetrie întâlnite la animale:
¾ radiară
¾ biradiară (disimetrică)
¾ bilaterală
¾ La cele mai multe animale există o repetare a diferitelor organe în lungul corpului,
astfel încât corpul apare format din mai multe unităţi structurale asemănătoare,

4
care se succed una după alta în lungul axului principal. Aceste părţi echivalente ale
corpului se numesc metamere, iar corpul astfel constituit se numeşte metamerizat.
¾ Metameria poate fi:
¾ homonomă
¾ heteronomă

Reproducere
¾ Reproducerea sexuată predomină şi se realizează cu participarea gameţilor.
¾ De regulă, gameţii se unesc şi se formează celula ou (zigotul); procesul poartă
numele de fecundaţiei
¾ La unele animale nevertebrate ovulul se poate dezvolta şi fără fecundaţie; acest tip
de reproducere poartă numele de partenogeneză.
¾ Multe specii de nevertebrate prezintă atât reproducere sexuată cât şi reproducere
asexuată.
¾ Reproducerea asexuată se poate realiza prin:
¾ înmugurire
¾ diviziunea corpului
¾ La unele specii există o alternanţă între generaţiile asexuate şi sexuate
(metageneză).
¾ Are loc diferenţierea gameţilor în ovule şi spermatozoizi.
¾ Gonadele (ovare şi testicule) pot fi prezente la acelaşi individ - animale
hermafrodite sau la indivizi diferiţi - animale cu sexe separate.
¾ Unele specii prezintă o alternanţă între generaţiile bisexuale şi cele partenogenetice
(heterogonie).
¾ Fecundaţia poate fi externă sau internă.
¾ Animalele pot fi ovipare, ovovivipare sau vivipare.

Dezvoltare
¾ Animalele au un ciclu de existenţă numit ontogeneză sau dezvoltare ontogenetică.
¾ În dezvoltarea ontogenetică se disting două etape:
¾ dezvoltarea embrionară
¾ dezvoltarea postembrionară
¾ Dezvoltarea embrionară începe cu stadiul de ou (zigot) şi durează până la ieşirea
noului organism din ou sau până la existenţa de sine stătătoare a acestuia în afara
corpului matern.
¾ În dezvoltarea embrionară se disting 3 procese fundamentale:
¾ segmentarea, cu formarea blastulei
¾ gastrulaţia, cu formarea gastrulei
¾ organogeneza
¾ Blastula este alcătuită din:
¾ blastoderm
¾ blastocel
¾ Gastrula este alcătuită din:
¾ ectoderm (foiţa embrionară externă)
¾ endoderm (foiţa embrionară internă)
¾ gastrocel (arhenteron)
¾ La unele animale (cnidari, ctenofori) dezvoltarea embrionară se opreşte în stadiul
de gastrulă.

5
¾ La celelalte grupe se formează a treia foiţă embrionară, numită mezoderm, situată
între ectoderm şi endoderm şi are loc organogeneza.
¾ În procesul de formare a mezodermului, se diferenţiază o cavitate generală
secundară numită celom, care ocupă locul blastocelului.
¾ Se deosebesc două tipuri principale de dezvoltare postembrionară:
¾ directă sau condensată
¾ indirectă sau cu metamorfoză

Sistematică (tabel 1)

Tabel 1. Principalele filumuri de animale actuale


Parazoa
(fără ţesuturi (asimetrice sau cu simetrie radiară, monoblastice) Porifera
diferenţiate)
Radiata Cnidaria
(simetrie radiară,
diploblastice) Ctenophora

Plathelminthes

Nemertini

Gastrotricha

Rotifera

Acanthocephala
Eumetazoa
(cu ţesuturi Protostomia Nematoda
diferenţiate) Bilateralia
(simetrie bilaterală, Nematomorpha
triploblastice)
Kinorhyncha

Mollusca
NEVERTEBRATE

Annelida

Arthropoda

Echinodermata
Deuterostomia
Chordata

¾ Speciile cunoscute de animale sunt încadrate în circa 35 filumuri actuale, care se


disting după:
¾ gradul de complexitate a organizării corpului
¾ particularităţile dezvoltării embrionare: numărul foiţelor embrionare,
gradul de dezvoltare al celomului,destinaţia blastoporului

6
¾ simetria corpului
¾ segmentaţia corpului
¾ După gradul de organizare a celulelor corpului se deosebesc:
¾ animale cu corpul format din celule care nu se organizează în ţesuturi
¾ animale cu corpul alcătuit din ţesuturi, cum sunt celenteratele
¾ animale cu ţesuturi şi organe
¾ animale cu corpul alcătuit din ţesuturi, organe şi sisteme de organe
¾ După numărul foiţelor embrionare se deosebesc:
¾ animale diploblastice
¾ animale triploblastice
¾ După natura cavităţii corpului, animalele triploblastice se grupează în:
¾ acelomate
¾ pseudocelomate
¾ celomate
¾ După unele dintre cele mai importante particularităţi ale dezvoltării embrionare se
deosebesc două grupe de animale:
¾ protostomieni
¾ deuterostomieni

Origine
¾ În general, se consideră că metazoarele au evoluat din protozoare flagelate.
¾ Organismele cele mai înrudite cu metazoarele sunt choanoflagelatele.

4. PARAZOARE
FILUL PORIFERA (SPONGIA)
(lat. porus = por; ferre = a purta; gr. spongos = burete)

Diagnoză
¾ Cele mai primitive animale, cu cea mai simplă organizaţie a corpului (nu prezintă
ţesuturi, ci doar categorii de celule diferenţiate funcţional, susţinute de un schelet).
¾ Corpul este străbătut de numeroşi pori şi canale prin care circulă un curent de apă
care pătrunde în cavitatea internă şi iese printr-o deschidere largă numită oscul.
¾ Sesile în stadiul adult, solitare sau coloniale.
¾ Diploblastice, asimetrice sau cu simetrie radiară.
¾ Corpul este străbătut de numeroşi pori şi canale prin care circulă un curent de apă
care pătrunde în cavitatea internă şi iese printr-o deschidere largă numită oscul.
¾ Hrănirea se realizează prin filtrarea apei care străbate corpul.
¾ Se reproduc asexuat (prin înmugurire) şi sexuat; majoritatea speciilor sunt
hermafrodite proterandrice; fecundaţia este încrucişată şi internă.

Sistematică
¾ Se clasifică în 3 clase: Calcarea, Hexactinellida şi Desmospongiae.

Ecologie
¾ Exclusiv acvatice, majoritatea marine.
¾ Animale filtratoare; se hrănesc cu plancton, bacterii şi detritus.

7
5. EUMETAZOARE
5.1. RADIATA
FILUM CNIDARIA
(gr. cnidos = urzică)

Diagnoză
¾ Animale acvatice, solitare sau coloniale.
¾ Diploblastice, cu simetrie radiară sau bilaterală.
¾ Cele mai simple animale cu ţesuturi.
¾ Două tipuri morfologice = stadii diferite ale ciclului de viaţă:
o polipul, fixat şi asexuat
o meduza, liberă şi sexuată
¾ În peretele corpului prezintă celule urticante - cnidoblaste sau nematoblaste, cu rol
în prinderea prăzii, atac şi în apărare.
¾ Au o singură cavitate a corpului – cavitatea gastrală sau gastovasculară, care
comunică cu exteriorul printr-o singură deschidere – orificiul buco-anal.
¾ Există forme fără schelet şi forme cu schelet calcaros.
¾ Hrănirea, respiraţia, circulaţia şi excreţia sunt îndeplinite de lichidul din cavitatea
gastrică.
¾ Se diferenţiază un „sistem nervos” şi un „sistem muscular” de tip primitiv.
¾ Meduzele au organe de simţ.
¾ Reproducerea se realizează în mod obişnuit prin metageneză, cu alternanţă între
reproducerea asexuată şi sexuată.
¾ Reproducerea asexuată se realizează prin bipartiţie şi înmugurire; de regulă polipul
are proprietatea de a înmuguri.
¾ Majoritatea speciilor au sexe separate.
¾ Fecundaţia este externă, gameţii fiind eliminaţi prin orificiul buco-anal.
¾ Dezvoltare: în general din ou se dezvoltă o larvă didermică (planula), care înoată
liber 12-24 ore, după care evoluează în polip.

Sistematică
¾ Cnidarii sunt clasificaţi alături de ctenofori în subdiviziunea Coelenterata.
¾ Se clasifică în 3 clase:
o Clasa Hydrozoa (hidrozoare), cu hidropolip şi hidromeduză
o Clasa Scyfozoa (scifozoare), cu scifopolip şi scifomeduză
o Clasa Anthozoa (antozoare), cu antopolip sau coralopolip sexuat

Ecologie
¾ Majoritatea cnidarilor sunt marini; puţine specii sunt salmastre sau dulcicole.
¾ Polipii pot fi coloniali sau solitari, liberi sau fixaţi.
¾ Majoritatea meduzelor sunt liber înotătoare, pelagice.
¾ Din punct de vedere trofic sunt microfage sau macrofage. Formele microfage
consumă organisme planctonice, formele macrofage se hrănesc cu nevertebrate
mici.

8
5.2. BILATERALIA
5.2.1. PROTOSTOMIA
FILUM PLATHELMINTHES
(gr. platus = lat; helmins - helminthos = vierme)

Diagnoză
¾ Animale triploblastice, acelomate, cu simetrie bilaterală.
¾ Sunt cele mai simple animale cu organe şi sisteme de organe.
¾ Mezodermul nu diferenţiază o cavitate a corpului.
¾ Au corpul turtit dorso-ventral, moale, vermiform.
¾ Majoritatea au corpul unitar, cu excepţia teniilor la care corpul este împărţit în
proglote.
¾ Tegumentul este: moale şi ciliat la formele libere, acoperit de o cuticulă la formele
parazite.
¾ Musculatura peretelui corpului este bine dezvoltată; formează împreună cu
tegumentul o teacă musculo-cutană.
¾ Nu prezintă schelet.
¾ Sistemul nervos şi organele de simţ sunt bine dezvoltate la formele libere şi
regresate la cele parazite.
¾ Sistemul digestiv este incomplet: prezintă o singură deschidere – orificiul buco-
anal); funcţionează ca un sistem gastrovascular.
¾ Nu prezintă sistem circulator şi respirator.
¾ Au organe de reproducere permanente.
¾ Organe sunt înglobate în parenchimul mezenchimatic.
¾ Reproducerea este sexuată, prin copulaţie şi asexuată, prin diviziunea corpului.
¾ Majoritatea platelminţilor sunt hermafrodiţi proterandrici.
¾ Fecundaţia este internă şi încrucişată.
¾ Dezvoltarea poate fi directă sau indirectă, cu formare de larve.
¾ La formele parazite ciclurile biologice pot să conţină mai multe forme larvare, mai
multe gazde sau mai multe generaţii.

Sistematică
¾ Se împart în 4 clase: Trematoda, Cestoda, Monogenea şi Turbellaria

Ecologie
¾ Sunt animale libere sau parazite.
¾ Formele libere sunt în cea mai mare parte acvatice, prădătoare sau saprofage.
¾ Formele parazite sunt ectoparazite sau endoparazite la vertebrate.

FILUM ROTIFERA (ROTATORIA)


(lat. rota = cerc; ferre = a purta)

Diagnoză
¾ Animale microscopice, cu corpul cilindric sau lăţit şi prevăzut în partea anterioară
cu un aparat rotator format din cili.
¾ Au dimorfism sexual accentuat.

9
¾ Corpul este alcătuit din cap (cu aparatul rotator), trunchi şi picior; adesea este
protejat de o cuticulă.
¾ Aparatul rotator are rol în locomoţie şi în hrănire.
¾ Cavitatea corpului este un pseudocel.
¾ Au sistem digestiv complet şi bine dezvoltat.
¾ Nu au sistem respirator şi circulator.
¾ Sunt animale cu sexe separate.
¾ Fecundaţia este internă.
¾ Reproducerea partenogenetică este frecventă.
¾ Dezvoltarea este directă.
¾ La multe specii ciclul biologic este o alternanţă între mai multe generaţii
partenogenetice şi o generaţie bisexuală, fenomen numit heterogonie.

Sistematică
¾ Sunt incluşi în 3 clase: Seisonidea, Bdelloidea şi Monogononta.

Ecologie
¾ Majoritatea sunt animale libere, mobile sau sedentare, solitare sau coloniale.
¾ Trăiesc în mediu marin, salmastru, dulcicol (cu preponderenţă), dar şi terestru.
¾ Se hrănesc cu alge, seva plantelor, detritus, protozoare, metazoare şi chiar alţi
rotiferi.

FILUM NEMATODA
(gr. nema-nemathos = aţă, filament; eidos = formă)

Diagnoză
¾ Sunt viermi cilindrici, cu aspect filiform şi în general ascuţiţi la ambele extremităţi.
¾ Nu au o regiune cefalică bine diferenţiată.
¾ La exterior prezintă o cuticulă cu funcţie de exoschelet; o schimbă periodic prin
năpârlire.
¾ Cavitatea corpului este un pseudocel.
¾ Organele de simţ sunt bine dezvoltate la formele libere şi reduse la cele parazite.
¾ Sistemul digestiv este complet (cu gură şi anus).
¾ Nu au sistem respirator şi nici circulator.
¾ Se reproduc numai sexuat.
¾ Majoritatea au sexe separate şi dimorfism sexual accentuat.
¾ Fecundaţia este internă.
¾ Există şi forme hermafrodite proterandrice, forme cu femele partenogenetice şi
forme cu heterogonie.
¾ Majoritatea sunt ovipare; puţine sunt vivipare.
¾ Dezvoltarea postembrionară cuprinde 4 stadii larvare, separate prin năpârliri.

Sistematică
¾ Nematodele se împart în două clase: Adenophorea (Aphasmida) şi Secernentea
(Phasmida).

10
Ecologie
¾ Sunt animale libere, comensale sau parazite (la plante, animale şi om).
¾ Sunt larg răspândite.
¾ Formele libere se găsesc în mediu marin, dulcicol, terestru şi în materiile în
descompunere.
¾ Hrana speciilor libere: bacterii, alge, hife de ciuperci, alte nevertebrate, substanţe
organice în descompunere.
¾ Speciile fitoparazite se hrănesc cu seva plantelor şi uneori formează gale (formele
endoparazite).

FILUM MOLLUSCA
(lat. molluscus, mollis = moale)

Diagnoză
¾ Animale triploblastice, protostomieni celomaţi.
¾ Au simetrie bilaterală, cu excepţia gasteropodelor (melcilor).
¾ Au corpul moale, nesegmentat şi alcătuit din 5 regiuni distincte – capul, piciorul,
masa viscerală, mantaua şi cochilia.
¾ Capul şi piciorul formează complexul cefalopodial (cefalopodium).
¾ Masa viscerală şi mantaua formează complexul visceropaleal (visceropallium).
¾ Capul poartă gura şi organele senzoriale; la unele grupe se reduce sau este absent.
¾ Piciorul primitiv are aspect de talpă pentru târâre, iar în cursul evoluţiei se
specializează pentru săpat, fixare de substrat, înot, prinderea prăzii.
¾ Masa viscerală, primitiv dorsală, conţine majoritatea organelor interne.
¾ Mantaua (pallium) reprezintă o răsfrângere tegumentară care protejează masa
viscerală şi secretă cochilia.
¾ Între marginea liberă a mantalei şi corp se află cavitatea paleală, care conţine
branhiile, anusul, orificiile excretoare şi genitale.
¾ Cochilia este o formaţiune dură, calcaroasă, cu rol de protecţie şi de suport pentru
o parte din musculatura corpului.
¾ Forma şi gradul de dezvoltare al cochiliei diferă la cele 7 clase:
o la Monoplacophora este unică, pateloidă
o la Aplacophora lipseşte
o la Polyplacophora este formată din 8 plăci calcare dispuse longitudinal şi
mobil articulate între ele
o la Gasteropoda este unică şi, în general, răsucită în spirală
o la Bivalvia este formată din două valve convexe, egale sau inegale
o la Scaphopoda este tubulară, conică şi uşor curbată, deschisă la ambele
capete
o la Cephalopoda este externă, bine dezvoltată, la formele primitive (Nautilus
sp.) şi internă, redusă sau absentă la cele evoluate
¾ Prezintă 3 tipuri de respiraţie: tegumentară, branhială şi pulmonară.
¾ Prezintă sistem circulator.
¾ Majoritatea moluştelor au sexe separate; excepţie fac unele gasteropode şi bivalve
care sunt hermafrodite.
¾ Fecundaţia este internă sau externă.
¾ Dezvoltarea este directă sau indirectă, cu stadii larvare liber înotătoare.

11
Sistematică
¾ Moluştele se împart în 7 clase: Monoplacophora, Aplacophora, Polyplacophora,
Gasteropoda, Bivalvia, Scaphopoda şi Cephalopoda

Ecologie
¾ Moluştele populează toate mediile de viaţă: marin, salmastru, dulcicol şi terestru.
¾ Majoritatea sunt marine.
¾ Sunt forme libere, activ înotătoare, plutitoare, mai puţin mobile sau strâns asociate
substratului pe care trăiesc (cochiliile altor moluşte, lemn, pietre, etc.).
¾ Gasteropodele sunt fitofage sau prădătoare.
¾ Bivalvele sunt microfage filtratoare.
¾ Cefalopodele sunt prădătoare.

FILUM ANNELIDA
(lat. annellus = inel)

Sistematică
¾ Anelidele sunt incluse în 3 clase: Polychaeta, Oligochaeta şi Hirudineea.

Diagnoză
¾ Animale celomate, cu simetrie bilaterală.
¾ Corpul este alungit, turtit dorso-ventral sau cilindric şi divizat în segmente
succesive (metamere).
¾ La Polychaeta metamerele poartă apendice laterale nearticulate numite parapodii,
pe care se inseră peri chitinoşi (cheţi).
¾ La Oligochaeta nu există parapodii ci numai cheţi puţini, înfipţi direct în tegument.
¾ La Hirudinea lipsesc atât parapodiile cât şi cheţii.
¾ Segmentele corpului sunt grupate în 3 regiuni:
o lobul cefalic sau prostomiu,
o trunchiul sau soma metamerizată,
o regiunea anală (pigidială) sau pigidiu.
¾ La hirudinee, ca adaptare la modul de viaţă ectoparazit, hematofag se diferenţiază
2 ventuze: ventuza anterioară (bucală) şi ventuza posterioară.
¾ Tegumentul secretă o cuticulă subţire şi elastică care nu năpârleşte.
¾ Musculatura formează împreună cu tegumentul teaca musculo-cutană.
¾ Celomul este compartimentat şi format din câte o pereche de saci celomici în
fiecare segment al corpului.
¾ Organele de simţ sunt rudimentare.
¾ Respiraţia se realizează prin branhii sau prin tegument.
¾ Polichetele au sexe separate, iar oligochetele şi hirudineele sunt hermafrodite.
¾ La oligochete şi hirudinee, în perioada de reproducere apare clitellum (un manşon
sau şa glandulară).
¾ La polichete şi oligochetele se întâlneşte şi reproducere asexuată.
¾ La polichete fecundaţia este externă.
¾ La oligochete şi hirudinee fecundaţia este încrucişată.
¾ La un număr mare de polichete maturitatea sexuală şi reproducerea este însoţită de
o metamorfoză genitală (epitochie sau epigamie).

12
¾ Dezvoltarea este indirectă, cu metamorfoză la polichete şi directă la oligochete şi
hirudinee.

Ecologie
¾ Majoritatea speciilor de polichete sunt marine stenohaline, bentonice, târâtoare sau
săpătoare; au regim de hrană foarte variat.
¾ Majoritatea oligochetelor sunt de apă dulce şi terestre; se hrănesc cu detritus
vegetal şi animal, puţine fiind prădătoare.
¾ Majoritatea hirudineelor sunt acvatice, dulcicole; sunt prădătoare sau ectoparazite.

FILUM ARTHROPODA
(gr. arthron = articulaţie; podos = picior)

Diagnoză
¾ Sunt protostomieni cu corpul metamerizat, bilateral simetric, acoperit de un
exoschelet chitinos (cuticulă) şi prevăzut cu apendice articulate perechi.
¾ Corpul este format din segmente (metamere) heteronome, care sunt grupate
formând regiuni.
¾ Regiunile corpului sunt: acronul sau segmentul cefalic primitiv, trunchiul sau
soma metamerizată şi telsonul (pigidiul), care poartă ventral anusul
¾ De obicei, acronul şi primele 5 segmente ale trunchiului formează capul, iar
trunchiul este împărţit în torace (pereion) şi abdomen (pleon)
¾ La origine fiecărui segment al corpului îi corespunde câte o pereche de apendice
articulate, primitiv biramate; din apendicele biramate s-au format apendicele
uniramate.
¾ Apendicele suferă modificări în legătură cu funcţiile pe care le îndeplinesc; se pot
transforma în piese bucale, organe prehensile, organe locomotoare etc.
¾ Tegumentul este format din epiderm şi cuticulă.
¾ Cuticula este chitinoasă, impermeabilă şi inextensibilă, de aceea este înlocuită
periodic prin procesul de năpârlire.
¾ Cuticula formează un exoschelet, care la unele grupe (crustacee, diplopode) se
poate calcifia prin impregnare cu săruri de calciu.
¾ Respiraţia se realizează prin branhii, tegument, trahei şi pulmo-trahei.
¾ Majoritatea artropodelor sunt animale cu sexe separate şi dimorfism sexual.
¾ La unele specii apar organe de acuplare sau organe de depunere a ouălor.
¾ Fecundaţia este, în general, internă.
¾ Majoritatea artropodelor sunt ovipare.
¾ Ouăle sunt depuse în ponte sau sunt purtate în saci ovigeri.
¾ Dezvoltarea este directă sau cu metamorfoză (indirectă).

Sistematică
¾ Artropodele actuale sunt grupate în 3 subfilumuri:
¾ Subfilum Chelicerata cu 3 clase:
o Clasa Merostomata
o Clasa Arachnida
o Clasa Pantopoda (Pycnogonida)
¾ Subfilum Branchiata (Diantenata) – Clasa Crustacea

13
¾ Tracheata (Uniantenata) cu 5 clase:
o Clasa Diplopoda
o Clasa Chilopoda
o Clasa Symphyla
o Clasa Pauropoda
o Clasa Insecta (Hexapoda)
Clasele de artropode cu reprezentanţi în fauna României sunt: Arachnida, cu ordinele
Scorpiones, Pseudoscorpiones, Araneae, Opiliones şi Acarina, Crustacea, Diplopoda,
Chilopoda, Symphila, Pauropoda şi Insecta.

Ecologie
¾ Artropodele sunt răspândite pe tot globul şi populează toate mediile de viaţă.

5.2.2. DEUTEROSTOMIA
FILUM ECHINODERMATA
(gr. echinos = spin; derma = piele)

Diagnoză
¾ Sunt deuterostomieni cu simetrie pentaradiară în stadiul adult.
¾ Corpul, nemetamerizat, are formă variabilă (aplatizat, sferic sau cilindric); nu se
diferenţiază un cap.
¾ Prezintă un endoschelet calcaros, dermic, format din plăci calcaroase şi spiculi.
¾ Plăcile calcaroase prezintă pori prin care ies podiile (ambulacrele).
¾ Pe suprafaţa plăcilor calcaroase se mai găsesc ţepi şi pedicelarii (organe de
curăţire şi apărare).
¾ Sexele sunt, în general, separate.
¾ Fecundaţia este externă.
¾ Dezvoltarea este indirectă - larvele sunt ciliate, bilateral simetrice şi, în general,
liber înotătoare.

Sistematică
Sunt clasificate cinci clase:
¾ Crinoidea (crini de mare),
¾ Asteroidea (stele de mare),
¾ Ophiuroidea (şerpi de mare),
¾ Echinoidea (arici de mare),
¾ Holothuroidea (castraveţi de mare).

Ecologie
¾ Sunt animale exclusiv marine, bentonice, mobile sau sesile.
¾ Din punct de vedere trofic, sunt detritofage, vegetariene sau prădătoare.

14
FILUM CHORDATA
(l. chorda = notocord)

Diagnoză
¾ Prezintă notocord - o piesă scheletică de forma unei baghete elastice, situată
dorsal faţă de tubul digestiv şi ventral faţă de cordonul nervos;
¾ Sistemul nervos este organizat sub formă de tub nervos, care se dezvoltă în partea
dorsală a corpului, deasupra notocordului;
¾ Prezintă fante faringiene la nivelul pereţilor laterali ai faringelui.

Sistematică
Filumul Chordata se clasifică în 3 subfilumuri:
¾ Urochordata (Tunicata)
¾ Cephalochordata (Acraniata)
¾ Vertebrata (Craniata)

Ecologie
¾ Sunt bine reprezentate în habitatele marine, salmastre, de apă dulce şi terestre, de
la Ecuator până la mari latitudini nordice şi sudice.

SUBFILUM VERTEBRATA

Caractere generale
¾ Vertebratele sunt cordate cu endoschelet cartilaginos sau osos, a cărui parte axială
este formată din:
o craniu, ce adăposteşte un creier tripartit
o coloana vertebrală, străbătută de un cordon nervos

Diversitatea şi clasificarea vertebratelor


¾ Speciile actuale de vertebrate sunt grupate după conformaţia aparatului bucal în:
o Agnatha (gr. a = fară; gnathos = fălci)
o Gnathostomata (gr. stoma = gură)
¾ Agnatele actuale sunt incluse, datorită formei circulare a gurii, în clasa
Cyclostomata.
¾ Gnatostomatele din fauna actuală sunt clasificate în 6 clase:
o Chondrichthyes – peşti cartilaginoşi
o Osteichthyes – peşti osoşi
o Amphibia - amfibieni
o Reptilia - reptile
o Aves - păsări
o Mammalia - mamifere
¾ Peştii cartilaginoşi şi osoşi se deplasează cu ajutorul înotătoarelor şi formează
grupul Pisces
¾ La amfibieni, reptile, păsări şi mamifere apendicele locomotorii sunt reprezentate
prin două perechi de membre. Acestea alcătuiesc grupul Tetrapoda
¾ După absenţa sau prezenţa în cursul dezvoltării embrionare a anexelor embrionare
– amniosul, corionul şi alantoida, vertebratele se grupează în:

15
o anamniote – Chondrichthyes, Osteichthyes Amphibia
o amniote - Reptilia, Aves, Mammalia

Principalele caracteristici ale claselor actuale de vertebrate


Maxilare Endoschelet Apendice Organe Membrane Temp Tegument
locomotorii respiratorii extra- corpului
embrionare
Cyclostomata agnate nud
cartilaginos anamniote
Chondrichthyes înotătoare branhii 1 solzi placoizi
(fără amnios şi glandular3
Osteichthyes solzi dermici
alantoidă) ectoterme
Amphibia nud
gnatostomate

solzi
Reptilia
epidermici
osos amniote (cu aglandular
membre plămâni 2 pene şi solzi
Aves amnios şi
epidermici
alantoidă) endoterme
secundar
Mammalia peri
glandular4
1 – la peştii osoşi respiraţia este primar branhială, iar secundar, la unele specii, apare o respiraţie tegumentară sau
intestinală; 2 – la adulţii amfibienilor respiraţia este primar pulmonară, iar secundar se pot păstra la adult branhiile
tegumentare ale larvei; 3 – glandele tegumentare secretă mucus; 4 – secreţiile sunt apoase sau grase.

CLASA CHONDRICHTHYES
(gr. chondros = cartilaj; ichthys = peşte)

Caractere generale
¾ Vertebrate acvatice cu endoschelet cartilaginos.
¾ Corp fusiform sau în cu aspect de disc turtit dorso-ventral.
¾ Gura situată ventral, precedată de un rostru.
¾ Au spiracule sau evente, prin care pătrunde apa necesară respiraţiei.
¾ Deschiderile branhiale (fantele branhiale) nu sunt protejate de operculi.
¾ Pe corp se inseră:
¾ înotătoarele perechi – pectorale şi ventrale;
¾ înotătoarele neperechi - 1-2 dorsale, anala şi codala heterocercă.
¾ Exoschelet format din solzi placoizi.
¾ Sistem senzorial bine dezvoltat.
¾ Simţul olfactiv este foarte bine dezvoltat.
¾ Prezintă linie laterală şi electroreceptori.
¾ Fecundaţie internă.
¾ Organe de acuplare duble.
¾ Sunt ovipari, ovovivipari sau vivipari.
¾ Speciile ovipare produc ooteci.
¾ Dezvoltarea este directă.

Sistematică
¾ Subclasa Elasmobranchii, cu două supraordine:
¾ Pleurotremata (Selachimorpha)
¾ Hypotremata (Batoidimorpha)
¾ Subclasa Holocephali

16
Ecologie
¾ Vertebrate acvatice, esenţial marine; unele specii se întâlnesc şi în estuare, ape
salmastre şi chiar în apele dulci din zonele temperate şi tropicale.
¾ Majoritatea sunt prădătoare; există şi specii planctonofage.
¾ În Marea Neagră sunt prezente 3 specii (o specie de Pleurotremata şi 2 specii de
Hypotremata).

CLASA OSTEICHTHYES
(gr. osteon = os; ichthys = peşte)

Caractere generale
¾ Forma corpului variază în funcţie de biotop şi de modul de locomoţie.
¾ În general, corpul este fusiform, comprimat lateral.
¾ Pe corp se inseră înotătoarele perechi - pectorale şi ventrale - şi neperechi -
dorsala, anala, codala, susţinute de lepidotrichii.
¾ Regiunea branhială este protejată de un aparat opercular.
¾ Pe laturile corpului se află linia laterală.
¾ Exoscheletul este format din trei tipuri de solzi:
¾ cosmoizi,
¾ ganoizi,
¾ elasmoizi: cicloizi şi ctenoizi.
¾ Endoscheletul este parţial sau complet osificat.
¾ Simţul vizual are un rol important în orientarea în mediu.
¾ Prezintă sistemul senzorial al liniei laterale.
¾ Majoritatea speciilor au sexe separate.
¾ Majoritatea masculilor nu au organe de acuplare, fecundaţia fiind externă.
¾ Majoritatea sunt ovipari, dar există şi specii ovovivipare şi vivipare.
¾ Dezvoltarea poate fi directă sau cu stadiu larvar.
¾ Sunt răspândiţi în ape marine, salmastre şi dulci, fiind adaptaţi la condiţii diferite
ale mediului acvatic.

Sistematică
Peştii osoşi actuali sunt încadraţi în 4 subclase:
¾ Actinopterygii – cu 3 subordine:
¾ Chondrostei
¾ Holostei
¾ Teleostei
¾ Brachiopterygii
¾ Crossopterygii
¾ Dipnoi
Dipnoii şi crosopterigienii sunt cunoscuţi şi sub numele de Sarcopterygii.
În fauna României peştii osoşi sunt reprezentaţi numai prin specii din supraordine
Chondrostei şi Teleostei.

Grupe ecologice de peşti


Din punct de vedere ecologic peştii sunt grupaţi în:
¾ peşti marini,

17
¾ peşti de apă dulce,
¾ peşti din ape salmastre,
¾ peşti migratori.
Peştii de apă dulce se împart la rândul lor în:
¾ peşti din ape curgătoare (reofili),
¾ peşti din ape stătătoare (stagmofili).
Peştii dulcicoli reofili
¾ Pe majoritatea râurilor se pot distinge 5 zone ecologice:
¾ zona păstrăvului,
¾ zona lipanului şi a moioagei,
¾ zona scobarului,
¾ zona mrenei,
¾ zona crapului.
Peştii marini
¾ După zonele mediului marin, aceştia se împart în:
¾ peştii litorali,
¾ peştii pelagici,
¾ peştii abisali.
¾ Peştii litorali se grupează în:
¾ specii neritice,
¾ specii bentonice.
Peştii migratori
¾ După tipul de bazin acvatic în care se efectuează migraţia se deosebesc:
¾ peşti migratori holobiotici,
¾ peşti migratori amfibiotici.
¾ Peştii migratori amfibiotici pot fi:
¾ potamotoci,
¾ talasotoci.
¾ După modul în care se efectuează migraţia peştii pot fi:
¾ anadromi,
¾ catadromi.

CLASA AMPHIBIA

Sistematică
Formele actuale de amfibieni sunt incluse în subclasa Lissamphibia, care cuprinde trei
ordine, caracterizate prin moduri particulare de locomoţie:
¾ Ordinul Urodela (Caudata),
¾ Ordinul Anura (Ecaudata),
¾ Ordinul Gymnophiona (Apoda).
În fauna României sunt prezente 20 specii din ordinele Urodela şi Anura.

Caractere generale
¾ Vertebrate anamniote, ectoterme şi poichiloterme.
¾ Corpul este diferenţiat în cap, trunchi şi coadă.
¾ După forma corpului se deosebesc trei tipuri structurale:

18
™ tipul trituriform (urodelomorf), cu corp alungit, coadă lungă, membre scurte
şi aproximativ egale;
™ tipul batracomorf (raniform), cu corp scurt şi turtit dorso-ventral, fără coadă
şi cu membre inegale – cele posterioare mai lungi, adaptate pentru sărit;
™ tipul gimnofionomorf (serpentiform) cu corp alungit, coadă scurtă sau
absentă şi membre absente.
¾ Tegumentul este moale, nud, umed, bogat vascularizat şi permeabil pentru gaze,
apă şi ioni.
¾ Tegumentul este bogat în glande, care după structură şi secreţie sunt glande
mucoase, care secretă mucus şi glande granuloase, care secretă substanţe iritante
sau toxice, cu rol de protecţie.
¾ Majoritatea masculilor nu au organe de acuplare.
¾ Fecundaţia poate fi externă sau internă.
¾ La urodelele primitive şi majoritatea anurelor fecundaţia este externă şi este
precedată de amplex (îmbrăţişarea femelei de către mascul).
¾ La majoritatea urodelelor fecundaţia este internă, fără organe de acuplare.
Masculii depun un spermatofor în apă sau pe uscat, pe care femela îl ia cu cloaca.
¾ Majoritatea amfibienilor sunt ovipari; există şi specii ovovivipare.
¾ În dezvoltarea amfibienilor se deosebesc 3 etape:
™ dezvoltarea embrionară,
™ dezvoltarea larvară,
™ dezvoltarea postlarvară (metamorfoza).
¾ Ciclul de viaţă este complex, majoritatea speciilor având faze acvatice şi faze
terestre.
¾ Speciile din fauna României au stadiul larvar obligatoriu acvatic.

Ecologie
¾ Răspândirea amfibienilor este controlată de umiditate, temperatură şi salinitate.
¾ Speciile din fauna României sunt inactive pe parcursul iernii, hibernând fie pe
uscat, fie în apă.
¾ Amfibienii preferă apele temporare, unde variaţiile factorilor de mediu sunt
imprevizibile şi ample, dar unde lipsesc prădătorii sau sunt în număr mic.
¾ Larvele, numite mormoloci, sunt obligatoriu acvatice.
¾ Amfibienii din fauna României se pot grupa în specii:
¾ predominant acvatice;
¾ predominant terestre;
¾ arboricole.
¾ Adulţii sunt prădători, se hrănesc cu tot ce pot prinde şi înghiţii (nevertebrate,
vertebrate mici).
¾ Larvele de urodele sunt carnivore.
¾ Larvele de anure sunt detritivore-ierbivore.

19
CLASA REPTILIA

Sistematică
¾ Formele actuale de reptile sunt incluse în 3 subclase:
¾ Anapsida - ordinul Chelonia (ţestoase)
¾ Lepidosauria (reptile cu solzi)
¾ Archosauria – ordinul Crocodilia (crocodili)
¾ Cele 23 specii de reptile din fauna României aparţin claselor:
¾ Anapsida – ordinul Chelonia
¾ Lepidosauria:
¾ ordinul Squamata (reptile care năpârlesc):
¾ subordinul Lacertilia (şopârle)
¾ subordinul Ophidia (şerpi)

Caractere generale
¾ Sunt tetrapode amniote, ectoterme, poichiloterme.
¾ Corpul diferă ca formă şi dimensiuni în funcţie de modul de viaţă şi mediile la
care s-au adaptat.
¾ Se deosebesc trei tipuri morfologice de bază:
¾ tipul lacertiform, cu corp fusiform, turtit dorso-ventral sau lateral,
diferenţiat în 4 regiuni (cap, gât, trunchi şi coadă) şi susţinut de membre
dezvoltate sau reduse;.
¾ tipul serpentiform, cu corp cilindric, alungit, diferenţiat în cap, trunchi şi
coadă, fără membre;
¾ tipul cheloniiform, cu corpul lăţit în plan orizontal, protejat de un ţest osos
şi cornos şi membre bine dezvoltate.
¾ Forma şi structura membrelor variază în funcţie de modul de locomoţie şi de
mediile în care trăiesc.
¾ Tegumentul este sărac în glande şi diferenţiază formaţiuni cornoase epidermice -
solzi, plăci, scuturi, care protejează corpul împotriva deshidratării.
¾ Stratul cornos al epidermei este îndepărtat periodic prin procesul de năpârlire.
¾ La majoritatea reptilelor glandele tegumentare lipsesc.
¾ Masculii prezintă organe de acuplare.
¾ Majoritatea speciilor prezintă dimorfism sexual.
¾ Au fecundaţie internă.
¾ Majoritatea speciilor depun ouă bogate în vitelus şi protejate de o coajă
pergamentoasă sau calcaroasă.
¾ Ouăle sunt incubate la temperatura mediului, care reprezintă un factor ce
determină sexul viitorilor indivizi.
¾ Dezvoltarea este directă, fără metamorfoză, puii eclozaţi din ou având înfăţişarea
adulţilor.

Ecologie
¾ Sunt vertebrate adaptate perfect mediului terestru; unele s-au adaptat secundar la
mediul acvatic.
¾ Trăiesc în medii foarte diferite: la câmpie, în zone colinare şi alpine, în păduri, ca
şi în regiuni foarte aride.
¾ Speciile care populează zonele temperate hibernează în anotimpul rece.

20
¾ Majoritatea sunt prădătoare, dar există şi specii vegetariene.

CLASA AVES

Caractere generale
¾ Sunt tetrapode amniote, endoterme şi homeoterme.
¾ Au corpul acoperit de pene şi staţiune bipedă.
¾ Membrele anterioare sunt transformate în aripi, iar cele posterioare sunt adaptate
pentru diferite moduri de locomoţie.
¾ Majoritatea au corpul fusiform; acesta poate fi turtit dorso-ventral la speciile
acvatice sau comprimat lateral la cele adaptate la viaţa în desişuri.
¾ Membrele posterioare diferă în ceea ce priveşte inserţia, lungimea şi dispoziţia
degetelor, ca adaptare la diferite medii de viaţă.
¾ Tegumentul păsărilor este subţire şi uscat, sărac în glande şi diferenţiază
producţiuni cornoase (fanere) şi producţiuni glandulare.
¾ Au o singura glandă tegumentară - glanda uropigiană, situată dorsal la baza cozii.
¾ Glanda uropigiană secretă o substanţă grasă cu care păsările îşi ung penele.
¾ Producţiunile cornoase ale epidermei:
¾ ramfoteca, învelişul cornos al ciocului;
¾ podoteca, învelişul cornos al picioarelor;
¾ pintenii;
¾ ghearele;
¾ penele.
¾ Totalitatea penelor ce acoperă corpul păsărilor formează penajul.
¾ Penele pot fi înlocuite sezonier prin năpârlire
¾ Majoritatea masculilor nu au organe de acuplare.
¾ Fecundaţia este internă şi se realizează prin apropierea cloacelor.
¾ Depun ouă bogate în vitelus şi protejate de o coajă calcaroasă, care sunt clocite, în
general de părinţi.

Sistematică
¾ Păsările sunt clasificate în două subclase:
¾ Archaeornites (Saurura) - pasărea jurasică - Archaeopterix lithographica;
¾ Neornithes (Ornithura) - păsări cretacice, terţiare şi actuale, grupate în 3
supraordine:
¾ Ratites
¾ Impennes
¾ Carinates
¾ În fauna României se întâlnesc reprezentanţi din supraordinul Carinates, care au
carenă pe stern, oase pneumatizate, sunt bune zburătoare şi au membrele
posterioare prevăzute cu 3-4 degete. Se cunosc 439 specii de păsări (sedentare,
oaspeţi de vară, oaspeţi de iarnă şi specii accidentale), dintre care 29 sunt
periclitate.

Ecologie
¾ Datorită adaptării la locomoţia prin zbor, păsările au cea mai largă răspândire,
fiind adaptate la cele mai variate medii de viaţă.

21
¾ În cursul evoluţiei lor, păsările s-au adaptat la habitate diferite şi la regimuri
alimentare diferite.
¾ Această adaptare a afectat morfologia externă (culoarea penajului, conformaţia
ciocului, aripilor şi picioarelor), morfologia internă şi comportamentul păsărilor.

Grupe ecologice de păsări


¾ În funcţie de ecosistemele şi habitatele pe care le populează, păsările pot fi grupate
astfel:
1. Păsări acvatice
2. Păsări de mlaştină
3. Păsări de stepă şi deşert
4. Păsările de pădure şi tufişuri
5. Păsări adaptate la viaţa aeriană
6. Păsări sinantrope

CLASA MAMMALIA

Sistematică
¾ Mamiferele actuale sunt clasificate după modul de reproducere în două subclase:
¾ Prototheria - ordinul Monotremata, mamifere primitive ovipare (echidna şi
ornitorincul);
¾ Theria – mamifere vivipare, cu două infraclase:
¾ Metatheria - ordinul Marsupialia,
¾ Eutheria - majoritatea mamiferelor actuale, numite şi
placentare.
¾ Mamiferele din fauna României fac parte din infraclasa Eutheria, la care
embrionul se dezvoltă complet în interiorul uterului, datorită existenţei unei
placente care face legătura între embrion şi mamă.
¾ În fauna României se cunosc 102 specii de mamifere, dintre care peste 10 sunt
periclitate.

Caractere generale
¾ Sunt amniote, endoterme şi homeoterme.
¾ Au corpul mai mult sau mai puţin acoperit de un înveliş pilos.
¾ Înfăţişarea este foarte variată, ca rezultat al adaptării la diferite condiţii de viaţă,
mai ales în ceea ce priveşte dimensiunea corpului, forma şi mărimea relativă a
capului, trunchiului, membrelor şi cozii, precum şi forma, dimensiunea şi culoarea
părului.
¾ Tegumentul diferenţiază o serie de producţiuni glandulare şi cornoase.
¾ Producţiunile glandulare:
¾ glande sudoripare,
¾ glandele sebacee,
¾ glandele mamare,
¾ glandele odorante.
¾ Producţiunile cornoase (fanerele):
¾ peri,
¾ coarne,

22
¾ gheare, unghii şi copite;
¾ solzi cornoşi,
¾ plăci osoase dermice acoperite de solzi cornoşi;
¾ perniţe palmare şi plantare,
¾ ciocul cornos,
¾ fanoane (lame cornoase ce spânzură spre mandibulă, cu rol de filtru),
¾ calozităţi.
¾ Înlocuirea părului (năpârlirea) poate fi izolată şi permanentă (părul de pe cap la
om) sau periodică cu înlocuirea întregului înveliş pilos.
¾ Mamiferele din regiunile temperate au două năpârliri pe an, primăvara şi toamna.
¾ Între blana de vară şi cea de iarnă există deosebiri de structură, desime şi culoare.
¾ Membrele sunt structurate pe planul general al tetrapodelor, cu modificări legate
de adaptarea la un anumit mod de locomoţie (înot, săpat, căţărat, zbor, alergat,
sărit).
¾ Masculii prezintă organ de acuplare, reprezentat printr-un penis.
¾ Fecundaţia este întotdeauna internă.
¾ Monotremele depun ouă (mamifere ovipare), care sunt incubate fie într-un cuib (la
ornitorinc), fie într-o pungă incubatoare de pe faţa ventrală (la echidnă).
¾ Marsupialele şi placentarele sunt vivipare.
¾ La marsupiale dezvoltarea embrionului este completată în marsupiu, iar la
placentare întreaga dezvoltare embrionară are loc în uter datorită dezvoltării
placentei.

Ecologie
¾ Marea majoritate a mamiferelor sunt terestre; există şi specii subterane,
semiacvatice, acvatice şi zburătoare.

Bibliografie

• Ceuca, T., Valenciuc, N., Popescu, Alexandrina, Zoologia vertebratelor, curs, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1983
• Feider, Z., Grossu, Al., Gyurko, St., Pop, V., Zoologia vertebratelor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976
• Firă, V., Năstăsescu, M., Zoologia nevertebratelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977
• Georgescu, D., Animale nevertebrate – morfofiziologie, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti, 1997
• Ionescu, M., Lăcătuşu, M., Entomologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1971
• Ivanov, Finica, Scăunaşu, D., Biologia nevertebratelor, Editura Printech, Bucureşti, 2007
• Matic, Z., Năstăsescu, M., Pisică, C., Solomon, Libertina, Suciu, Maria, Tomescu, N.,
Zoologia nevertebratelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
• Năstăsescu, Maria, Ivanov, Finica, Zoologia nevertebratelor, Partea I, Editura Ecologică,
Bucureşti, 2000
• Skolka, M., Zoologia nevertebratelor, Volumul I, Ovidius University Press, Constanţa,
2001
• Storer, T. I., Usinger, R. L., Stebbins, R. C., Nybakken, J. W., General Zoology,
McGraw-Hill Book Company, 1979
• Tesio, C., Elemente de zoologie, Editura Universităţii din Bucureşti, 1997

23