Carmen Vanda GANŢĂ Marius PENTEA

ARTRO-MIOLOGIE VETERINARĂ

EDITURA MIRTON
Timişoara 2010
Referenţi ştiinţifici:

Prof. Dr. GABRIEL PREDOI

Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti

Prof. Dr. AUREL DAMIAN

Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca

Conf. Dr. AIDA FERAT POSTOLACHE

Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi

Autorii:

CARMEN VANDA GANŢĂ,

Profesor universitar, Disciplina de Anatomie, FMV Timişoara.
MARIUS PENTEA,
Conferenţiar universitar, Disciplina de Anatomie, FMV Timişoara.

O parte din imagini au fost preluate din următoarele cărți:/A part of the
images used in this book were overtaken from the folowing books:

KÖNIG, H. E – Veterinary Anatomy of Domestic Mammals, Schattauer GmbH, Stuttgart,

2004.
NICKEL, R., SCHUMMER, A., SEIFERLE, E – The Anatomy of the Domestic Animals,
Vol. I: The Locomotor System, Verlag Paul Parey, Berlin 1986.

Tehnoredactare şi prelucrări iconografice:

Marius Pentea
Karin Pascu

Desenele din capitolul de Artrologie au fost executate de/Drawings from the chapter
Arthrology were made by:
Şef lucr. dr. Moţ Maria.
 Motto:

„Non nova sed nove”

PREFAŢĂ

Volumul de “Artro-miologie veterinară” completează şi finalizează seria de

materiale didactice elaborate la disciplina de Anatomie din cadrul FMV Timişoara.
Sunt prezentate descriptiv, topografic şi comparativ articulaţiile şi muşchii la
mamiferele domestice. Iconografia este bogată şi bine adaptată textului, ceea ce
facilitează înţelegerea terminologiei anatomice.
În acestă carte nu spunem lucruri noi, în schimb, le prezentăm într-o formă
nouă, mai simplă şi mai directă, astfel încât, încă de la prima lectură cititorul să
înţeleagă şi să reţină ceea ce îl interesează.

Autorii
LISTA ABREVIERILOR

N.A.V. = Nomina Anatomica Veterinaria

C3, C4 = vertebre cervicale
Th = vertebre toracale
Lig. = ligament
Art. = articulaţie
M./Mm. = muşchi
N./ Nn. = nerv/ nervi
A. = arteră
V. =venă
Lnn.= limfonoduri
Gl. = glandă
porţ= porţiune
ram. = ramură
O. = origine
T. =terminaţie
R. = rol
I. =inervaţie
 CUPRINS

Artrologia 11
Articulaţiile capului 16
Sincondrozele craniului 18
Articulaţiile coloanei vertebrale 19
Articulaţia atlanto-occipitală 21
Articulaţia atlantoaxială 22
Articulaţiile costovertebrale 27
Articulaţia sternocostală 28
Sincondrozele sternale 28
Articulaţiile costocondrale 29
Articulaţiile intracondrale 29
Articulaţiile membrului toracic 30
Articulaţia umărului 30
Articulaţia cotului 33
Articulaţia radioulnară 36
Articulaţia carpului 37
Articulaţia intermetacarpiană 45
Articulaţiile degetului 45
Articulaţiile membrului pelvin 58
Articulaţia sacroiliacă 58
Articulaţia şoldului 59
Articulaţia genunchiului 63
Articulaţia tibiofibulară distală 69
Articulaţiile tarsului 71

Miologia 79
Formaţiunile fibroase ale muşchilor 84
Formaţiunile auxiliare ale muşchilor 84
Aparatul pasiv 85
Muşchii capului 86
Fasciile capului 87
Muşchii capului la ecvine 88
Muşchii capului la rumegătoare 97
Muşchii capului la suine 99
Muşchii capului la carnivore 100
Muşchii gâtului 103
Fascia cervicală 104
Muşchii gâtului la ecvine 105
Muşchii gâtului la bovine 112
Muşchii gâtului la suine 113
Muşchii gâtului la carnivore 115
Muşchii trunchiului 117
Fasciile trunchiului 118
Muşchii trunchiului la ecvine 118
Muşchii trunchiului la rumegătoare 133
Muşchii trunchiului la suine 135
Muşchii trunchiului la carnivore 137
Muşchii membrului toracic 141
Fasciile membrului toracic 143
Muşchii membrului toracic la ecvine 145
Aparatul pasiv al membrului toracic 159
Muşchii membrului toracic la bovine 159
Muşchii membrului toracic la suine 162
Muşchii membrului toracic la carnivore 163
Muşchii membrului pelvin 169
Fasciile membrului pelvin 171
Muşchii membrului pelvin la ecvine 172
Aparatul pasiv al membrului pelvin 186
Muşchii membrului pelvin la bovine 187
Muşchii membrului pelvin la suine 189
Muşchii membrului pelvin la carnivore 191
Statica şi dinamica organismului animal 197
Bibliografie 206
 ARTROLOGIA

Artrologia sau sindesmologia este diviziunea anatomiei care se ocupă cu studiul

articulaţiilor.
Articulaţiile (Articulationes) sunt structuri anatomice care menţin oasele într-o
strânsă legătură. Ontogenetic, articulaţiile au origine mezenchimală, similară cu oasele.
Rolul articulaţiilor este de a permite mobilizarea razelor osoase, de a limita şi orienta
sensul mişcării, de a amortiza şocurile şi de a consolida sistemul de susţinere (scheletul).
Din punct de vedere histologic se deosebesc trei tipuri de articulaţii: fibroase,
cartilaginoase şi sinoviale.
Articulaţiile fibroase (Art. fibrosae) sunt articulaţii imobile sau foarte puţin mobile,
cunoscute şi sub numele de sinartroze. Se întâlnesc acolo unde oasele nu realizează mişcări.
Mijloacele de legătură la aceste articulaţii sunt reprezentate de ţesutul fibros care se
interpune între marginile oaselor precum şi de periostul care trece de pe un os pe altul. Pe
măsură ce animalul înaintează în vârstă aceste articulaţii se transformă în sinostoze prin
invadarea ţesutului cartilaginos cu ţesut osos, oasele sudându-se astfel complet.
După natura ţesutului de legătură şi după forma suprafeţelor articulare se deosebesc
trei tipuri de articulaţii fibroase: sindesmoza, sutura şi gomfoza.
Sindesmoza (Syndesmosis) este articulaţia la care legătura între oase se realizează
printr-o membrană interosoasă sau printr-un ligament interosos. Ex.: art. tibio-fibulară, art.
intermetacarpiană/art. intermetatarsiană la ecvine.
Sutura (Suturae) este o articulaţie care se realizează prin intermediul unui ligament
sutural, care ulterior se osifică. Este întâlnită mai ales la oasele capului. După aspectul
suprafeţelor articulare, suturile pot fi: dinţate - art. interparietală; foliate - art.
frontoparietală; scvamoase - art. temporoparietală; plane - art. internazală; schindilezică -
art. nazomaxilară.
Gomfoza (Gomphosis) este o articulaţie care realizează consolidarea dintelui în
alveola dentară prin intermediul periodontului.

Articulaţiile cartilaginoase (Art. cartilagineae) se mai numesc amfiartroze, sunt

articulaţii semimobile care în timp pot deveni imobile. Legătura dintre oase se realizează
prin interpunerea între oase a unui cartilaj hialin sau a unui fibrocartilaj. Acest tip de
articulaţie permite mişcări foarte limitate ale oaselor.
Articulaţiile cartilaginoase sunt de două tipuri, sincondroza şi simfiza.
Sincondroza (Synchondrosis) este o articulaţie la care legătura dintre oase se face
prin intermediul unui cartilaj hialin, acoperit intim de periostul oaselor care alcătuiesc
articulaţia. Ex.: - art. sfenooccipitală.
Simfiza (Symphisis) prezintă, ca mijloc de legătură între oase, un fibrocartilaj care
uneşte suprafeţele articulare. Ex.: - articulaţia dintre corpurile vertebrelor se realizează prin
intermediul unui disc intervertebral.

Articulaţiile sinoviale (Art. synoviales) sunt articulaţii mobile, cunoscute şi sub

numele de diartroze. Între oase există o cavitate articulară virtuală.
Componentele unei articulaţii sinoviale sunt reprezentate de: suprafeţele articulare ale
oaselor; cartilajul articular; mijloacele de legătură formate din capsula articulară şi
ligamente; cavitatea articulară plină cu lichid sinovial; formaţiunile complementare (discul
articular, meniscul articular, labrul articular); vase şi nervi (Fig. 1).
Suprafeţele articulare ale oaselor sunt reprezentate de cavităţile şi proeminenţele
articulare, acoperite de cartilaj articular.
Cartilajul articular este reprezentat de cartilaj hialin ce acoperă suprafeţele articulare
în strat mai gros la periferia cavităţilor şi în centrul capetelor articulare. Se opune uzurii
oaselor, având rolul de a amortiza şocurile şi de a facilita alunecarea oaselor. Degenerarea
cartilajului articular determină apariţia artrozelor.
 Capsula articulară este constituită din două straturi, extern şi intern.
Stratul fibros (Stratum fibrosum) plasat la exterior, uneori poate fi încrustat cu ţesut
cartilaginos sau în grosimea lui se pot dezvolta o serie de ligamente de întărire numite lig.
intracapsulare.
Stratul sinovial (Stratum synoviale), intern, numit şi membrana sinovială este
vascularizat şi inervat şi se ataşează de marginile suprafeţelor articulare. Între stratul fibros
şi stratul sinovial, în locurile unde stratul fibros este mai subţire se formează o serie de
recesuri de forma unor funduri de sac.
La nivelul articulaţiilor la care capsula articulară este mai subţire, membrana sinovială
realizează funduri de sac sau recesuri sinoviale, care herniază printre muşchii şi tendoanele
învecinate.
Ligamentele articulare pot fi capsulare (Ligg. capsularia), intracapsulare (Ligg.
intracapsularia) sau extracapsulare (Ligg. extracapsularia), iar în funcţie de dispunere
sunt: colaterale, interosoase, funiculare.
Cavitatea articulară este o cavitate virtuală care se delimitează între suprafeţele
articulare şi poate deveni reală în caz de elongaţii sau prin acumulări în exces de lichid
sinovial, sânge sau puroi.

Fig. 1. Diagrama unei articulaţii sinoviale (după Nikel, Schummer, Seiferle, 1986)
1. Capsula articulară; 2. ; 3. ; 4. Periostul;
A. Epifiza proximală a osului; B. Epifiza distală a osului; S. Faţa extensorie; K. Faţa
flexoare;a. Cartilajul articular convex; b. Cartilajul articular concav; 1. Cavitatea articulară ce
conţine sinovia; 2. Membrana fibroasă; 3. Membrana sinovială a a capsulei articulare; 4.
Periostul.

Sinovia (Synovia) este un lichid transparent, de culoare alb-gălbuie şi consistenţă

vâscoasă, conţinând apă, mucină, săruri minerale, substanţe proteice, grăsimi, resturi de
celule. Are rolul de a lubrefia suprafeţele articulare.
Formaţiunile complementare sunt specifice articulaţiilor necongruente. Sunt
reprezentate de formaţiuni fibro-cartilaginoase care se interpun între suprafeţele articulare
sau prelungesc aceste suprafeţe. Au formă diferită: de disc = discul articular (art.
intervertebrale); de felie de portocală = meniscul articular (art. genunchiului); de inel =
labrul articular, o îngroşare circulară a cartilajului articular care se ataşează de marginea
unei cavităţi articulare, mărind astfel suprafaţa de articulare şi amplificând mişcările
articulaţiei; ex.: labrul cavităţii glenoide, labrul acetabulului.
Ligamentele articulare sunt de natură tendinoasă, foarte rezistente şi care se pot
dezvolta intracapsular, capsular sau extracapsular. Au rol de întărire, de ghidaj sau de
frânare a articulaţiei.
Mişcările pe care le permit articulaţiile sinoviale sunt foarte diverse: flexie/extensie,
abducţie/adducţie, pronaţie/supinaţie, rotaţie, alunecare.
 Fig. 2. Tipuri de articulaţii

Clasificarea articulaţiilor sinoviale (Fig. 2):

1. După numărul de oase care participă la formarea lor articulaţiile sunt:

- simple – alcătuite din două oase;
- compuse – alcătuite din mai multe oase.
2. După modul de îmbinare a oaselor se deosebesc:
- art. congruente la care suprafaţa articulară a unui os este negativul celeilalte, de. ex.
art. scapulohumerală (cavitate-cap), art. tibiotalară (trochlee–cochlee);
- art. necongruente la care congruenţa se realizează prin intermediul meniscurilor
sau discurilor articulare.
3. După comformaţia proeminenţelor articulare, articulaţiile pot fi:
 - plane (Art. plana) unde suprafeţele articulare glisează una peste alta;
- sferoidală (Art. spheroidea) sau enartroza la care proeminenţa articulară are
aspect de segment de sferă (capul femural, capul humeral);
- elipsoidă (Art. ellipsoidea) unde suprafeţele articulare sunt elipsoide, ca de
exemplu art. radiocarpiană la canide;
- ginglima (Ginglymus) sau art. cu aspect de balama, la care suprafeţele articulare
sunt congruente, cavitatea fiind mai amplă decât proeminenţa corespondentă, ex. art. cotului
la ecvine;
- condilară (Art. condylaris) la care proeminenţa articulară are aspect de condil, ex.
art. interfalangiană, art. femurotibială;
-trochoidă (Art. trochoidea) are proeminenţa articulară sub formă de pivot sau
dinte, ex. art. atlantoaxoidiană;
- selară (Art. sellaris) în formă de şea, întâlnită la articulaţiile intervertebrale de la
păsări.
 1. ARTICULAŢIILE CAPULUI
(ARTICULATIONES CRANII)

În general articulaţiile capului sunt suturi, doar la baza craniului apar sincondroze.
Suturile sunt vizibile doar la fetus şi la nou născuţi, la care se remarcă şi mici spaţii
între oase numite fontanele (Fonticuli) care dispar repede.
Articulaţia temporomandibulară (Art. temporomandibularis) este o articulaţie
sinovială, simplă, necongruentă, de tip condilar, care se realizează între osul temporal şi
mandibulă.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară, tuberculul articular şi
procesul retroarticular al scvamei osului temporal şi de capul mandibulei.
Congruenţa este realizată de un disc articular, o lamă fibrocartilaginoasă aşezată între
tuberculul articular al temporalului şi capul mandibulei.
Capsula articulară se inseră pe circumferinţa discului articular determinând astfel
apariţia unei cavităţi sinoviale dorsale mai spaţioasă şi o cavitate sinovială ventrală mai
redusă.
Articulaţia este consolidată de ligamentul lateral (Lig. laterale) care leagă
tuberculul articular al temporalului de colul mandibulei şi de ligamentul caudal (Lig.
caudale) specific ecvinelor, care întăreşte caudal capsula articulară.
Mişcările articulaţiei sunt de opoziţie, glisare, diducţie (abducţie–adducţie),
lateralitate în funcţie de tipul de masticaţie.

Suturile capului
(Suturae capitis)

Sutura coronară (Sutura coronalis) se realizează între oasele temporal şi frontal;

Sutura sagitală (Sutura sagittalis) apare între cele două oase parietale;
Sutura lambdoidă (Sutura lambdoidea) uneşte osul interparietal de osul occipital;
Sutura occipitointerparietală (Sutura occipitointerparietalis);
Sutura occipitoscvamoasă (Sutura occipitosquamosa);
Sutura occipitomastoidiană (Sutura occipitomastoidea);
Sutura occipitotimpanică (Sutura occipitotympanica);
Sutura sfenofrontală (Sutura sphenofrontalis);
Sutura sfenoetmoidală (Sutura sphenoethmoidalis);
Sutura sfenoscvamoasă (Sutura sphenosquamosa);
Sutura sfenoparietală (Sutura sphenoparietalis);
Sutura sfenopalatină (Sutura sphenopalatina);
Sutura pterigopalatină (Sutura pterygopalatina);
Sutura pterigosfenoidală (Sutura pterygosphenoidalis);
Sutura scvamoasă (Sutura squamosa) între oasele parietal şi osul sfenoid;
Sutura interfrontală (Sutura interfrontalis);
Sutura scvamomastoidiană (Sutura squamomastoidea) se realizează între
scvama şi porţiunea mastoidiană a osului temporal;
Sutura scvamofrontală (Sutura squamofrontalis) se realizează între scvama
temporalului şi osul frontal;
Sutura frontonazală (Sutura frontonasalis);
Sutura frontoetmoidală (Sutura frontoethmoidalis);
Sutura frontomaxilară (Sutura frontomaxillaris);
Sutura frontolacrimală (Sutura frontolacrimalis);
Sutura frontozigomatică (Sutura frontozygomatica);
Sutura frontopalatină (Sutura frontopalatina);
Sutura zigomaticomaxilară (Sutura zygomaticomaxillaris);
Sutura vomeropalatină (Sutura vomeropalatina);
Sutura vomeromaxilară (Sutura vomeromaxillaris);
 Sutura vomeroincisivă (Sutura vomeroincisiva);
Sutura vomerosfenoidală (Sutura vomerosphenoidalis);
Sutura vomeroetmoidală (Sutura vomeroethmoidalis);
Sutura etmoidomaxilară (Sutura ethmoidomaxillaris);
Sutura etmoidonazală (Sutura ethmoidonasalis);
Sutura sfenomaxilară (Sutura sphenomaxillaris);
Sutura temporozigomatică (Sutura temporozygomatica);
Sutura internazală (Sutura internasalis);
Sutura nazomaxilară (Sutura nasomaxillaris);
Sutura nazoincisivă (Sutura nasoincisiva);
Sutura lacrimomaxilară (Sutura lacrimomaxillaris);
Sutura lacrimoconcală (Sutura lacrimoconchalis);
Sutura lacrimozigomatică (Sutura lacrimozygomatica);
Sutura nazolacrimală (Sutura nasolacrimalis);
Sutura interincisivă (Sutura interincisiva);
Sutura maxiloincisivă (Sutura maxilloincisiva);
Sutura palatomaxilară (Sutura palatomaxillaris);
Sutura palatolacrimală (Sutura palatolacrimalis);
Sutura palatoetmoidală (Sutura palatoethmoidalis);
Sutura palatină mediană (Sutura palatina mediana);
Sutura palatină transversă (Sutura palatina transversa).

Sincondrozele craniului
(Synchondroses cranii):

Sincondroza sfenooccipitală (Synchondrosis sphenooccipitalis) se realizează

între osul sfenoid şi bazioccipital;
Sincondroza sfenopietroasă (Synchondrosis sphenopetrosa) între sfenoid şi
porţiunea pietroasă a osului temporal;
Sincodroza pietrooccipitală (Synchondrosis petrooccipitalis) între porţiunea
pietroasă a temporalului şi osul occipital;
Sincondroza intersfenoidală (Synchondrosis intersphenoidalis) între cele două
oase sfenoide;
Sincondroza intraoccipitală scvamolaterală (Synchondrosis intraoccipitalis
squamolateralis) se realizează între scvama şi porţiunea laterală a occipitalului;
Sincondroza intraoccipitală bazilaterală (Synchondrosa intraoccipitalis
basilateralis).

Articulaţia temporohioidiană (Art. temporohyoidea) se realizează între stiloidul

aparatului hioidian şi procesul stiloid al porţiunii pietroase a osului temporal prin
intermediul timpanohialului care este de natură cartilaginoasă determinând formarea unei
simfize temporohioidiene.

Articulaţia intermandibulară (Art. intermandibularis) se realizează între

porţiunile incisive ale corpurilor mandibulelor. La rumegatoare, carnivore şi leporide
este sincondroză pe o porţiune redusă, iar în cea mai mare parte sutură intermandibulară.
La ecvine şi suine cele două mandibule sunt sudate între ele la nivelul porţiunii
incisive, apărând ca un os unic.
 2. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE
(ARTICULATIONES COLUMNAE VERTEBRALIS)

Articulaţiile intervertebrale se realizează între (Fig. 3):

 corpurile a două vertebre alăturate printr-o simfiză intervertebrală, la care
participă extremitatea caudală a unei vertebre (fosa) cu extermitatea cranială a
vertebrei următoare (capul) prin intermediul unui disc intervertebral (Discus
intervertebralis);
 arcurile a două vertebre alăturate prin procesele articulare caudale ale unei
vertebre cu procesele articulare craniale a vertebrei următoare.
Discul intervertebral consolidează extremitatea caudală a unei vertebre de
extremitatea cranială a vertebrei următoare aderând de cartilajul hialin al extremităţilor
vertebrelor.
Discul intervertebral funcţionează ca un sistem hidraulic de absorţie a şocurilor care
sunt distribuite uniform spre periferia discului.
Discul are formă rotundă sau ovală, prezentând la periferie un inel fibros (Anulus
fibrosus) care circumscrie un nucleu pulpos (Nucleus pulposus), (Fig. 4).
Inelul fibros este alcătuit din ţesut fibrocartilaginos, iar nucleul pulpos din ţesut
mucoid, de consistenţă gelatinoasă, cu rol în amortizarea şocurilor mişcărilor coloanei
vertebrale. Integritatea sa este determinată de consistenţa nucleului pulpos şi de rezistenţa
inelului fibros.
Grosimea şi mărimea discurilor intervertebrale variază în funcţie de regiunea
coloanei vertebrale şi de specie. Astfel, la ecvine grosimea cea mai mare se întâlneşte la
discurile intervertebrale cervicale şi caudale, iar la leporide în regiunile cervicală şi lombară.
Discopatiile, afecţiuni ale discurilor intervertebrale sunt reprezentate de:
 hernia de disc caracterizată prin faptul că nucleul pulpos este împins spre canalul
vertebral, rezultând o compresie pe măduva spinării şi pe rădăcinile nervilor
spinali;
 blocul vertebral prin care are loc transformarea simfizei intervertebrale în
sinostoză.
Articulaţiile dintre corpurile vertebrelor sunt consolidate de:
- ligamentul longitudinal ventral (Lig. longitudinale ventrale) care aderă
ventral de corpurile şi discurile intervertebrale începând de la vertebra ThV–ThVI până la osul
sacrum, fiind înlocuit la nivelul vertebrelor cervicale şi la primele toracale de muşchiul
lungul gâtului;
- ligamentul longitudinal dorsal (Lig. longitudinale dorsale) lung şi subţire
consolidează dorsal corpurile vertebrelor şi discurile intervertebrale, dispus pe planşeul
canalului vertebral de la axis până la osul sacrum, în contact dorsal cu dura mater spinală.
Articulaţia dintre arcurile a două vertebre alăturate este o articulaţie sinovială,
planiformă, care se realizează între procesele articulare caudale şi procesele articulare
craniale a două vertebre alăturate care sunt mai dezvoltate la vertebrele cervicale.
Capsula articulară este mai dezvoltată în regiunea cervicală şi mai redusă în celelalte
regiuni.
Articulaţiile sunt consolidate de (Fig. 7):
- ligamentul galben (Lig. flava) uneşte arcurile a două vertebre alăturate,
participând la formarea plafonului coloanei vertebrale, iar bilateral se continuă cu capsula
articulară;
- ligamentul interspinos (Lig. interspinalia) ataşează pe toată lungimea,
procesele spinoase ale vertebrelor alăturate. Sunt elastice mai ales în regiunea cervicală la
ecvine şi rumegătoare, cu fibrele dispuse pe trei planuri mai ales în regiunea toracolombară
şi dublate lateral de muşchii interspinoşi;
- ligamentul supraspinos (Lig. supraspinale) puternic şi lung, se întinde de la
occipital până la primele vertebre caudale, ataşându-se de vârful proceselor spinoase ale
vertebrelor. Are rol important în flexia şi extensia coloanei vertebrale, protejând tasarea
discurilor intervertebrale.
 În regiunea cervicală, coloana vertebrală este consolidată de ligamentul nucal (Lig.
nuchae) numit şi ligament cervical. Acesta are rol important în susţinerea şi echilibrarea
capului, în mecanica coloanei vertebrale şi în locomoţie. Este dezvoltat şi complex structurat
la animalele de rentă (Fig. 6).
Ligamentul nucal este dispus medio-dorsal de-a lungul regiunii cervicale, fiind
format din: funiculul nucal (Funiculus nuchae) numit şi coarda ligamentului nucal şi
lama nucală (Lamina nuchae).
Funiculul nucal se întinde de la protuberanţa occipitală externă, iar la carnivore de
la procesul spinos al axisului până pe vârful proceselor spinoase ale vertebrelor ThIII–ThIV,
continuându-se cu ligamentul supraspinos toraco-lombar.
Dorso-median este traversat de un şanţ mai evident la bovine.
Lama nucală ataşează funiculul nucal de procesele spinoase ale vertebrelor
cervicale, fiind mai dezvoltată şi dublă la ecvine şi rumegătoare, mai redusă la suine şi
absentă sau sub formă rudimentară la carnivore.
La ecvine funiculul nucal alunecă peste arcul dorsal al atlasului cu ajutorul unei
burse subligamentare nucale craniale (B. subligamentosa nuchalis cranialis), peste
procesul spinos al axisului cu o bursă subligamentară nucală caudală (B.
subligamentosa nuchalis caudalis), iar peste procesul spinos al vertebrei ThII cu ajutorul
unei burse subligamentare supraspinoase (B. subligamentosa supraspinalis) numită
şi bursă cuculară, circumscrisă de un spaţiu plasat între funiculul nucal şi lama nucală,
numită gaura ovală.
Funiculul nucal se continuă caudal cu ligamentul supraspinos, locul de tranziţie fiind
în dreptul vertebrelor CIV–CV.
Partea caudală care se inseră pe marginea cranială a vertebrei ThII şi pe procesele
spinoase ale vertebrelor C VI respectiv ThIII–ThIV este mai groasă şi dezvoltată formând aşa
numita ” glugă a grebănului”. Dorsal de ligamentul supraspinos în dreptul vertebrei ThV
apare o bursă subcutanată a grebănului.
La rumegătoare, funiculul nucal apare divizat, iar bilateral de grebăn devine
lamelar acoperind muşchii trapez şi romboid.
Gaura ovală este redusă, prezentă dorsal de atlas. Există doar bursa
subligamentară nucală cranială şi dorsal de procesul spinos al vertebrei ThI o bursa
subligamentară supraspinoasă.
Lama nucală este mai subţire, cu porţiunea cranială dublă, întinzându-se de la
funiculul nucal până pe procesele spinoase ale vertebrelor C III–CIV. Porţiunea sa caudală se
înseră pe procesul spinos al vertebrei ThI şi pe procesele spinoase ale vertebrelor CIV–VII .
La suine ligamentul nucal este subţire, funiculul nucal se întinde de la creasta
occipitală externă până la vertebra ThI, iar lama nucală redusă şi ataşată de procesele
spinoase ale vertebrelor CII–VII şi ThI .
La carnivore ligamentul nucal este reprezentat doar de funiculul nucal care se
întinde de la procesul spinos al vertebrei ThI la procesul spinos al axisului. Lama nucală este
rudimentară, sub forma unor fascicule subţiri şi transparente care se ataşează de procesele
spinoase ale vertebrelor CIII –CVII .
La leporide ligamentul nucal este redus, seamănă cu cel de la carnivore. Funiculul
nucal ajunge de pe procesul spinos al vertebrei ThI până pe protuberanţa occipitală externă.

Articulaţia atlantooccipitală
(Art. atlantooccipitalis)

Este o articulaţie sinovială, condilară care se realizează între condilii occipitalului şi

foveea articulară cranială sculptată pe masele laterale ale atlasului (Fig. 5).
Capsula articulară este unică, se inseră pe marginea condililor occipitali, pe marginea
găurii mari şi pe conturul cranial al atlasului. Porţiunea ventrală a capsulei articulare este
acoperită de membrana atlantooccipitală ventrală (Membrana atlantooccipitalis
ventralis) subţire, care uneşte marginea ventrală a condililor occipitalului de arcul ventral al
atlasului.
 Dorsal, capsula articulară este întărită de o puternică membrana
atlantooccipitală dorsală (Membrana atlantooccipitalis dorsalis). Ea consolidează
marginea dorsală a condililor occipitali şi marginea dorsală a găurii mari de arcul dorsal al
atlasului.
Articulaţia este întărită bilateral de câte un ligament lateral (Lig. laterale)
puternic, care se ataşează de procesul jugular şi de aripa atlasului, la limita cu arcul dorsal.
Capsula articulară delimitează la ecvine şi rumegătoare două sinoviale, câte una
pe fiecare parte, între condilul occipital şi aripa corespondentă a atlasului. Cele două
sinoviale nu comunică între ele decât foarte rar.
La suine cele două sinoviale comunică larg între ele, rezultând o singură sinovială.
La carnivore cele două sinoviale comunică medio-ventral.
Mişcările articulaţiei permit flexia şi extensia capului, precum şi uşoare mişcări
laterale.

Articulaţia atlantoaxială
(Articulatio atlantoaxialis)

Este o articulaţie sinovială, trochoidă care se realizează între foveea articulară

caudală a atlasului şi foveea dintelui atlasului şi faţa articulară a dintelui axisului.
Articulaţia este consolidată de ligamente periferice şi ligamente profunde (Fig. 5):
- membrana atlantoaxială dorsală (Membrana atlantoaxialis dorsalis) are
aspect fibros şi leagă caudal arcul dorsal al atlasului de marginea cranială a arcului axisului,
căptuşind capsula articulară, delimitând ventral cu duramater spinală un spaţiu epidural
care conţine ţesut conjunctiv lax;
- ligamentul atlantoaxial dorsal (Lig.atlantoaxiale dorsale) consolidează
tuberculul dorsal al atlasului de extremitatea cranială a procesului spinos al axisului;
- ligamentul atlantoaxial ventral (Lig. atlantoaxiale ventrale) uneşte tuberculul
ventral al atlasului de creasta ventrală a axisului, aderând la capsula articulară;
- membrana tectorie (Membrana tectoria) are aspect de lamă fibroasă care uneşte
faţa dorsală a corpului axisului de marginea ventrală a găurii mari a osului occipital,
căptuşind planşeul canalului vertebral corespondent, continuându-se cu ligamentul
longitudinal dorsal din canalul vertebral;
- ligamentul longitudinal al dintelui (Lig. longitudinale dentis) uneşte faţa
dorsală a dintelui cu faţa dorsală a arcului ventral al atlasului.
La suine şi carnivore există şi un ligament transvers al atlasului (Lig.
transversum atlantis) care traversează canalul vertebral al atlasului legând extremităţile
arcului ventral, trecând peste faţa dorsală a dintelui axisului.
La rumegatoare, suine şi carnivore dintele axisului este consolidat de
ligamentul vârfului dintelui (Lig. apicis dentis) care îl uneşte de clivusul feţei
endocraniene a bazioccipitalului.
La suine şi carnivore dintele axisului este ataşat medial de condilii occipitalului
prin ligamentele alare (Ligg. alaria).
Capsula articulară adăposteşte o sinovială largă atlanto-occipitală şi o sinovială mai
redusă la suine şi carnivore între dintele axisului şi ligamentul transvers al atlasului.
Mişcările articulaţiei sunt de rotaţie, iar la speciile la care există ligamentul transvers al
atlasului limitează mişcările de lateralitate.

Particularităţile pe specii ale articulaţiilor coloanei vertebrale

Ecvine. Ligamentul longitudinal ventral consolidează articulaţiile toraco-lombare

începând de la vertebra ThVII, fiind mai dezvoltat în dreptul vertebrelor LIII–LIV de unde
trimite şi o bridă care se va ataşa de tendonul comun al pilierilor diafragmei.
Articulaţia intertransversară lombară (Art. intertransversaria lumbalis) se
realizează între procesele transverse ale vertebrelor LV – LVI, prin câte o suprafaţă articulară
planiformă sculptată pe marginea caudală a procesului transvers LVI şi pe marginea cranială
a procesului transvers LVII, consolidate între ele de fascicule fibroase oblice.
Inconstant, apare şi o articulaţie intertransversară lombară între LIV şi LV.
Articulaţia intertransversară lombo-sacrală (Art. intertransversaria
lumbosacralis) se realizează între marginea caudală a proceselor transverse ale vertebrei L VII
şi aripile osului sacrum. Fascicule fibroase consolidează oasele între ele.
Rumegătoare. În general, articulaţiile coloanei vertebrale seamănă cu cele de la
ecvine. Ligamentul supraspinos este mai elastic în regiunea toracală şi lombară cranială,
devenind mai fibros în porţiunea lombară caudală.
Suine. Ligamentul longitudinal ventral începe din dreptul vertebrei CVII.
Fig. 3. Imagine radiografică a articulaţiilor coloanei vertebrale la câine (după König şi
Liebich, 2004)

Fig. 4. Discul intervertebral la câine, vedere cranială (după König şi Liebich, 2004)
 Fig. 5. Articulaţia atlantooccipitală şi atlantoaxială la cal (după Ellenberger şi Baum, 1943
citat de König şi Liebich)

Fig. 6. Ligamentul nucal la câine, vacă şi cal (după Ellenberger şi Baum, 1943, citat de König
şi Liebich)
 Fig. 7. Articulaţia dintre corpurile vertebrelor (după Gheţie, 1954)

Fig. 8. Articulaţia costovertebrală la câine (după König şi Liebich, 2004)

 Carnivore. Ligamentul nucal are rol în propulsie. Mobilitatea cea mai mare este în
regiunea vertebrală cervicală.
Discurile intervertebrale sunt relativ mai subţiri în regiunea toracică şi mai groase în
regiunea lombară.
Ligamentul longitudinal ventral se întinde pe toată lungimea coloanei vertebrale,
fiind mai subţire în regiunea cervicală şi la nivelul vertebrelor ThI–VI. În regiunea sacro-
caudală ligamentul supraspinos devine mai puternic.
Leporide. Ligamentul longitudinal ventral începe de la vertebra ThIV, iar ligamentul
supraspinos este foarte elastic în regiunea toracală.

Articulaţiile toracelui

Realizează legăturile dintre coaste şi vertebrele toracale, dintre coaste şi stern, precum
şi cele care leagă sternebrele între ele.

Articulaţiile costovertebrale
(Articulationes costovertebrales)

Se realizează între vertebrele şi coastele corespondente, fiind sistematizate în:

- art. capului coastei;
- art. costotransversară.

Articulaţia capului coastei (Art. capitis costae) este o articulaţie sferoidală,

sinovială, care se realizează între suprafeţele articulare cranială şi caudală şlefuite pe capul
coastei şi foveele costale caudală şi cranială de pe corpul a două vertebre alăturate (Fig. 8).
Capsula articulară este subţire şi consolidată de:
- lig. radiar al capului coastei (Lig. capitis costae radiatum) cu originea pe
conturul ventral al capului coastei şi terminaţia trifurcată inserându-se pe corpul vertebrelor
alăturate şi pe discul intervertebral, întărind ventral capsula articulară;
- lig. intraarticular al capului coastei (Lig. capitis costae intraarticulare) este
dispus transversal, porneşte de pe incizura capului coastei, alunecă peste faţa dorsală a
discului intervertebral şi pe sub lig. longitudinal dorsal, pentru a se prinde pe incizura
capului coastei de pe partea opusă. Această porţiune a ligamentului intraarticular care leagă
cele două capete ale coastelor se numeşte lig. intercapitat (Lig. intercapitale), mai subţire
la ultimele coaste, ceea ce determină o mai mare incidenţă a herniilor de disc în regiunea
lombară.
Capsula articulară adăposteşte două sinoviale, una cranială şi una caudală, care
comunică dorsal de ligamentul intraarticular.
La canide sinovialele simetrice emit câte un reces sinovial care vin în contact dorsal
de ligamentul intercapitat.

Articulaţia costotransversară (Art. costotransversaria) este o articulaţie

sinovială, plană, realizată între faţa articulară a tuberculului coastei şi foveea costală de pe
procesul transvers al vertebrei de acelaşi rang.
Capsula articulară adăposteşte o sinovială redusă, întărită dorsal de lig.
costotransversar (Lig. costotransversarium) care leagă colul coastei de baza procesului
costal (Fig. 8).
Mişcările articulaţiei sunt diferite în funcţie de rangul coastei. La nivelul articulaţiilor
în care coastele sunt sternale mobilitatea este mai redusă, iar la articulaţiile la care coastele
sunt asternale mobilitatea este mai accentuată.
Articulaţia sternocostală
(Articulationes sternocostales)
 Este o articulaţie cartilaginoasă care se realizează între coastele sternale şi asternale
prin intermediul unui cartilaj costal şi incizurile costale ale sternului. Sunt opt la ecvine,
rumegatoare şi carnivore, şapte-opt la suine, şapte la leporide.
Fiecare capsulă articulară este întărită dorsal şi ventral de ligamentul
sternocostal radiar (Lig. sternocostalia radiata).
Pe faţa dorsală a sternului articulaţiile sternocostale sunt consolidate de ligamentul
sternal (Lig. sterni) la ecvine sau de membrana sternală (Membrana sterni) care se
întinde de la manubriul sternal, bilateral până la baza procesului xifoidian.
Ultimul cartilaj costal se prinde de procesul xifoidian printr-un ligament
costoxifoidian (Lig. costoxiphoidea) scurt.
Între cartilajele sternale ale coastelor sternale apar spaţii intercartilaginoase, iar
cartilajele coastelor asternale sunt adiacente, unite prin intermediul unei membrane
intercostale externe (Membrana intercostalis externa) şi a unei membrane
intercostale interne (Membrana intercostalis interna).

Sincondrozele sternale
(Synchondroses sternales)

Între componentele sternului se realizează în general articulaţii de tipul

sincondrozelor:
- sincodroza manubriosternală (Synchondrosis manubriosternalis).
- sincodroza intersternebrală (Synchondrosis intersternebrales).
- sincodroza xifosternală (Synchondrosis xiphosternalis).
La rumegătoare şi suine articulaţia manubriosternală şi articulaţiile dintre
primele sternebre sunt articulaţii sinoviale.

Articulaţiile costocondrale
(Articulationes costocondrales)

Se realizează între extremitatea distală a coastei şi cartilajul costal corespondent.

La ecvine, carnivore şi leporide sunt articulaţii cartilaginoase, iar la
rumegătoare sunt art. sinoviale, capsula articulară adăpostind o mică sinovială.

Articulaţiile intracondrale
(Articulationes intrachondrales)

Sunt articulaţiile care se realizează între cartilajele costale ale coastelor asternale
consolidate între ele de membranele intercostale externă şi internă.
 3. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI TORACIC
(ARTICULATIONES MEMBRI THORACICI)

Articulaţia umărului
(Articulatio humeri)

Numită şi art. scapulo-humerală, este o articulaţie sinovială simplă, de tip sferoidal.

Suprafeţele articulare sunt reprezentate de: cavitatea glenoidă a spetei şi capul articular al
humerusului. Deoarece cavitatea glenoidă este mai redusă decât capul articular, ea este
completată de un labru glenoidal (Labrum glenoidale), o lamă cartilaginoasă mai mult
sau mai puţin dezvoltată în funcţie de specie, care permite o mai bună congruenţă între
suprafeţele articulare şi o mărire a amplitudinii mişcărilor articulare.
Mijloacele de legătură sunt reprezentate de capsula articulară, de lig.
coracohumeral (Lig. coracohumerale) la ungulate, respectiv lig. glenohumeral (Lig.
glenohumeralia) cranial la ecvine, lateral şi medial la carnivore (Fig. 9, Fig. 10).
La toate speciile, cu excepţia ecvinelor între tuberculul mare şi tuberculul mic al
humerusului există lig. humeral transvers (Lig. transversum humeri) care acoperă şi
protejează tendonul muşchiului biceps brahial la nivelul şanţului intertubercular, unde
alunecă cu ajutorul unei vagine sinoviale intertuberculare (Vag. synovialis
intertubercularis).
La ecvine tendonul muşchiului biceps brahial trece peste tuberculul intermediar cu
ajutorul unei burse subtendinoase (Bursa intertubercularis).
Articulaţia este protejată:
- cranial de tendonul m. biceps brahial şi de terminaţia m. supraspinos;
- lateral de muşchii infraspinos şi micul rotund;
- medial de muşchii subscapular şi coracobrahial;
- caudal de muşchii triceps brahial şi anconat.
La leporide, datorită unei clavicule relativ dezvoltate, articulaţia este de fapt o art.
cleido-scapulo-humerală.
Mişcările pe care le permite sunt în principal de flexie/extensie, iar în cazul
carnivorelor şi leporidelor şi uşoare mişcări de abducţie/adducţie.
Sinoviala vastă formează o serie de funduri de sac sau recesuri.
La ecvine sinoviala este circulară şi formează cinci recesuri mici, trei craniale şi două
caudolaterale.
Fig. 9. Articulaţia scapulo-humerală (original Maria Moţ)

Fig. 10. Articulaţia umărului la câine (original Maria Moţ)

 Fig. 11. Articulaţia cotului la cal, A- vedere laterală, B – vedere medială (original Maria Moţ)
La bovine sinoviala pătrunde în şanţul intertubercular în contact cu bursa
subtendinoasă a m. biceps brahial.
La canide şi feline sinoviala formează un reces intertubercular în jurul tendonului
m. biceps brahial.
Punctele de reper pentru injecţiile intraarticulare sunt:
- la ecvine şi bovine, la nivelul incizurii dintre porţiunea cranială şi porţiunea
caudală a tuberculului mare humeral;
- la suine între tendonul m. infraspinos şi tuberculul mare humeral;
- la canide caudo-proximal de tuberculul mare humeral (Fig. 10);
- la feline distal de procesul suprahamat şi cranial de tendonul m. infraspinos.

Articulaţia cotului
(Articulatio cubiti)

Sau humero-radio-ulnară este o articulaţie sinovială compusă de tip ginglim (în

formă de balama), sistematizată în: art. humero-radială, art. humero-ulnară şi art.
radio-ulnară proximală înglobate în aceeaşi cavitate articulară (Fig. 11).
Suprafeţele articulare care participă la formarea articulaţiei cotului sunt: trochleea şi
capitulul humerusului, foveea capului radiusului, circumferinţa articulară a radiusului,
incizura trochleară şi incizura radială a ulnei.
Capsula articulară este mai puternică cranial şi mai subţire caudal, unde se formează
un reces sinovial.
Articulaţia cotului este consolidată de:
- ligamentul colateral lateral (Lig. collaterale cubiti laterale) palpabil
transcutanat, se prinde de epicondilul lateral al humerusului şi se termină bifurcat, lateral pe
colul radiusului, printr-un fascicul cranial mai puternic şi un fascicul caudal mai subţire.
 - ligamentul colateral medial (Lig. colaterale cubiti mediale) se prinde de
epicondilul medial al humerusului, iar distal se termină bifurcat pe colul radiusului printr-un
fascicul cranial mai lung şi altul caudal mai scurt.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă, la nivelul căreia apar o serie de
recesuri.
La ecvine în fosa olecraniană se dispune recesul olecranian, acoperit de m.
anconat şi care proemină lateral şi medial până la epicondilul corespondent, cel medial fiind
acoperit de originile muşchilor flexori ai antebraţului (Fig. 12).
Mişcările articulaţiei cotului sunt de extensie, flexie şi uşoare mişcări de lateralitate,
mai ample la carnivore.

Fig. 12. Articulaţia cotului la cal, A – vedere laterală, B – vedere medială (original Maria
Moţ)
 Fig. 13. Articulaţia cotului la câine (original Maria Moţ)

La rumegătoare şi suine recesul olecranian este bine dezvoltat, iar la ovine şi

caprine doar cel medial.
La carnivore capsula articulară este întărită şi de (Fig. 11):
- ligamentul olecranului (Lig. olecrani) care conectează epicondilul humeral
medial de procesul anconat al ulnei;
- ligamentul inelar (Lig. anulare radii) care înconjoară cranial capul radiusului
unind procesele coronoide lateral şi medial ale ulnei, trecând pe sub ligamentele colaterale.
- ligament oblic dispus disto-lateral la nivelul articulaţiei.
Sinoviala este întinsă, iar în fosa coronoidă vine în contact dorso-proximal prin gaura
supratrochleară cu recesul olecranian. Recesul olecranian este dezvoltat şi proemină medial
până deasupra epicondilului medial (Fig. 13).
Locurile de elecţie pentru injecţiile intraarticulare sunt situate:
 - la ecvine, cranial sau caudal de ligamentul colateral lateral şi la jumătatea distanţei
dintre epicondilul lateral al humerusului şi porţiunea laterală a colului radiusului;
- la bovine între ligamentul colateral lateral şi originea m. extensor carpo-ulnar;
- la suine caudal de epicondilul lateral al humerusului;
- la carnivore între epicondilul humeral lateral şi olecran, cu membrul în flexie de
peste 90˚.

Articulaţia radioulnară
(Articulatio radioulnaris)

Se realizează între radius şi ulna prin două articulaţii, radio-ulnară proximală inclusă
în articulaţia cotului şi radio-ulnară distală la speciile la care ulna ajunge până la
extremitatea distală a radiusului.
La carnivore spaţiul interosos antebrahial este ocupat de o membrană
interosoasă antebrahială (Membrana interossea antebrachii) dublată lateral de
ligamentul interosos antebrahial (Lig. interosseum antebrachii) foarte puternic.
La ecvine, rumegătoare şi suine între corpul radiusului şi corpul ulnei se
realizează o sincondroză, iar la nivelul spaţiilor interosoase antebrahiale apar ligamente
interosoase.
Articulaţia radio-ulnară distală (Art. radioulnaris distalis) este fibroasă la
rumegătoare, suine şi leporide, iar la carnivore este sinovială.
Distal, radiusul şi ulna se articulează prin incizura ulnară a radiusului şi incizura
radială a ulnei.
Capsula articulară este întărită la carnivore prin ligamentul radioulnar (Lig.
radioulnare).
Mişcările articulaţiei radioulnare sunt de pronaţie şi supinaţie, a căror amplitudine
este de până la 90˚ la carnivore, la celelalte specii fiind nesesizabile.
Membrana sinovială a acestei articulaţii compuse este unică pentru toate cele trei
articulaţii (humero-radială, humero-ulnară şi radio-ulnară), formând patru funduri
de sac: lateral, medial, cranio-medial şi caudal.

Articulaţia carpului
(Articulatio carpi)

Sau articulaţia antebrahio-carpo-metacarpiană este sistematizată în:

- articulaţia antebrahiocarpiană;
- articulaţiile intercarpiene;
- articulaţia mediocarpiană;
- articulaţia osului accesoriu al carpului;
- articulaţiile carpometacarpiene.

Articulaţia antebrahiocarpiană (Art. antebrachiocarpea) este o articulaţie

sinovială de tip condilian, realizată între faţa carpiană a radiusului, faţa articulară carpiană a
ulnei şi feţele articulare proximale ale oaselor ulnar, intermediar şi radial ale carpului.
Articulaţiile intercarpiene (Art. intercarpeae) sunt articulaţii plane care se
realizează între feţele articulare laterale şi mediale ale oaselor carpiene alăturate.
Articulaţia mediocarpiană (Art. mediocarpea) este o articulaţie plană care se
realizează între feţele articulare distale ale primului rând de oase carpiene şi feţele articulare
proximale ale celui de-al doilea rând de oase carpiene.
Articulaţiile carpometacarpiene (Art. carpo-metacarpeae) sunt articulaţii plane
care se realizează între feţele articulare distale ale celui de-al doilea rând de oase carpiene şi
feţele articulare şlefuite pe baza oaselor metacarpiene.
Capsula articulară, comună pentru toate articulaţiile, este consolidată de o serie de
ligamente (Fig. 14):
 - lig. carpian colateral lateral (Lig. collaterale carpi laterale) ataşează procesul
stiloid lateral de baza metacarpianului IV la ungulate sau de osul ulnar al carpului la
carnivore;
- lig. carpian colateral medial (Lig. collaterale carpi mediale) este puternic, se
prinde de procesul stiloid medial şi de baza metacarpianului II la ungulate sau de osul
radial al carpului la carnivore;
- lig. dorsal comun (Lig. dorsalis communis) este alcătuit din totalitatea
ligamentelor articulaţiilor antebrahio-carpo-metacarpiene care consolidează între ele oasele
carpiene din primul rând, oasele carpiene din al doilea rând şi de oasele metacarpiene;
- lig. palmar comun (Lig. palmaris communis) este alcătuit din ligamentele care
consolidează pe faţa palmară radiusul şi ulna de primul rând de oase carpiene, oasele
carpiene între ele, oasele carpiene de metacarpiene;
- lig. accesorioulnar (Lig. accessorio ulnar) sau lig. pisiulnar leagă osul accesoriu
al carpului de procesul stiloid lateral al radiusului;
- lig. accesoriocarpoulnar (Lig. accessoriocarpoulnare) sau lig. pisipiramidal
ataşează osul accesoriu al carpului de osul ulnar al carpului.
- lig. accesoriometacarpian (Lig. accessoriometacarpeum) sau ligamentul
pisimetacarpian leagă osul accesoriu al carpului de baza metacarpianului lateral.
- lig. carpometacarpiene dorsale (Ligg. carpometacarpea dorsalia) şi lig.
carpometacarpiene palmare (Ligg. carpometacarpea palmaria).
Ligamentul dorsal comun delimitează împreună cu fascia carpiană dorsală
retinaculul extensor (Retinaculum extensorum) prin care alunecă tendoanele muşchilor
abductor al degetului mare, extensor carporadial, extensor digital comun, extensor digital
lateral.
Ligamentul palmar comun are aspect de lamă fibroasă şi se termină distal pe
muşchiul interosos mijlociu.
Fascia carpiană palmară se dedublează, foiţa profundă şi ligamentul palmar comun
delimitează canalul carpian (Canalis carpi) prin care trec tendoanele muşchilor flexori
digitali superficial şi profund, iar foiţa superficială şi foiţa profundă a fasciei delimitează
retinaculul flexor (Retinaculum flexorum) prin care trece tendonul muşchiului flexor
carpo-radial.
Mişcările articulaţiilor carpiene sunt de flexie, extensie şi alunecare.
Ecvine. Sinoviala articulaţiei antebrahio-carpo-metacarpiană este vastă, fiind
sistematizată în (Fig. 14, 15, 16):
- sinoviala antebrahio-carpiană care pătrunde între oasele ulnar (piramidal) şi
intermediar (semilunar) ale carpului, între oasele intermediar (semilunar) şi radial (scafoid)
ale carpului. Proximo-palmar de osul accesoriu al carpului (pisiform) se formează un reces
unde poate apare, în caz de hidropizie vezigonul articular al carpului;
Fig. 14. Articulaţia carpului la cal, vedere laterală (original Maria Moţ)
Fig. 15. Articulaţia carpului la cal, vedere medială (original Maria Moţ)
 Fig. 16. Articulaţia carpului la cal, vedere dorsală (original Maria Moţ)

- sinoviala medio-carpiană pătrunde proximal între oasele ulnar (piramidal) şi

intermediar (semilunar) ale carpului, între oasele intermediar (semilunar) şi radial (scafoid)
ale carpului, iar distal între osul carpian II (trapezoid) şi osul carpian III (capitat), precum şi
între oasele carpiene III (capitat) şi IV (unciform);
- sinoviala carpo-metacarpiană pătrunde proximal între oasele carpiene II
(trapezoid) şi III (capitat), între oasele carpiene III (capitat) şi IV (unciform), iar distal între
oasele metacarpiene II şi III, respectiv III şi IV.
Rumegătoare. Sinoviala articulară este vastă, dar recesul de pe faţa palmară a
osului accesoriu al carpului este dezvoltat, cu o dispoziţie variabilă şi dificil de remarcat.
Carnivore. Sinoviala este dezvoltată, recesul format lângă osul accesoriu al carpului
este mic (Fig. 17, 18).
Injecţiile intraarticulare se realizează la:
- ecvine la nivelul retinaculului extensor cu articulaţia antebrahio-carpo-
metacarpiană în flexie, între tendoanele muşchilor extensor digital comun şi extensor
carporadial;
- bovine între ligamentul colateral lateral şi tendonul muşchiului extensor
carporadial, cu articulaţia în flexie;
- suine medial de ligamentul colateral medial şi dorso-lateral de tendonul
muşchiului extensor carporadial;
- carnivore, cu articulaţia în flexie de 90˚, dorso-lateral între tendoanele extensor
digital comun şi extensorcarporadial.

Fig. 17. Articulaţia carpului la câine, vedere dorsală (original Maria Moţ)
 Fig. 18. Articulaţia carpului la cal, vedere palmară (original Maria Moţ)

Articulaţia intermetacarpiană
(Articulatio intermetacarpeae)

Articulaţia intermetacarpiană se realizează între oasele metacarpiene în funcţie de

specie.

La ecvine metacarpianul III şi metacarpienele II, respectiv IV sunt consolidate de

fascicule scurte şi puternice care formează ligamentele interosoase metacarpiene
(Ligg. metacarpea interossea), articulaţia transformându-se în sinostoză.
La rumegătoare metacarpianul principal este format din metacarpienele III şi IV,
datorită unei sinostoze precoce. Metacarpianul V este redus şi ataşat de baza
metacarpianului IV printr-un ligament interosos scurt.
 La suine, carnivore şi leporide între oasele metacarpiene apar spaţii
interosoase metacarpiene (Spatia interossea metacarpi) ocupate de ţesut conjunctiv,
articulaţiile realizându-se la baza metacarpienelor prin ligamentele metacarpiene
dorsale (Ligg. metacarpea dorsalia), ligamentele metacarpiene palmare (Ligg.
metacarpea palmaria) şi ligamentele metacarpiene interosoase (Ligg. metacarpea
interossea).
Articulaţiile metacarpiene nu au sinoviale proprii, iar mişcările articulare sunt
mişcări de glisare.

Articulaţiile degetului
(Articulationes manus)

La fiecare deget există trei articulaţii:

- articulaţia metacarpofalangiană;
- articulaţia interfalangiană proximală;
- articulaţia interfalangiană distală.

Ecvine (Fig. 19, 20, 21)

Articulaţia metacarpofalangiană (Art. metacarpophalangeae) sau articulaţia
buletului este o articulaţie sinovială, de tip condilar. Se realizează între capul
metacarpianului III, fovea articulară de pe baza falangei proximale şi faţa articulară a
sesamoizilor proximali.
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele colaterale (Ligg. colateralia), lateral şi medial, fiecare fiind format din
două fascicule, superficial şi profund care ataşează lateral, respectiv medial capul
metacarpianului de baza falangei proximale;
- ligamentele sesamoidiene colaterale (Ligg. sesamoidea collateralia), cel lateral
ataşează sesamoidul proximal lateral de baza falangei proximale, iar cel medial prinde
sesamoidul proximal medial de baza falangei proximale;
- ligamentul metacarpo-inter-sesamoidian (Lig. metacarpo-inter-sesamoideum)
consolidează palmar şi axial capul metacarpianului III de sesamoizii proximali;
- ligamentul intersesamoidian (Lig. intersesamoideum) sau ligamentul palmar (Lig.
palmar axial) consolidează cei doi sesamoizi proximali, impregnat cu ţesut fibrocartilaginos,
formează aşa numitul scut proximal (Scutum proximale) peste care alunecă tendoanele
muşchilor flexori digitali (profund şi superficial);
- ligamentul sesamoidian drept (Lig. sesamoideum rectum), triunghiular, se întinde de
la scutul proximal până la scutul mijlociu. Proximal se prinde de baza sesamoizilor proximali
şi distal de tuberozitatea flexoare a falangei mijlocii, impregnat cu ţesut fibrocartilaginos
formează scutul mijlociu (Scutum medium);
- ligamentele sesamoidiene oblice (Ligg. sesamoidea obligua) sunt în număr de trei,
lateral, median şi medial. Cel median este acoperit de ligamentul sesamoidian drept, iar
celelalte două mărginesc lateral, respectiv medial ligamentul sesamoidian drept, consolidând
sesamoizii proximali de tuberozitatea flexoare, respectiv scutul mijlociu al falangei mijlocii;
- ligamentele sesamoidiene scurte (Ligg. sesamoidea brevia) lateral şi medial sunt
greu de evidenţiat, fiind acoperite de ligamentul sesamoidian oblic corespondent,
consolidează sesamoidul proximal de baza falangei proximale;
- ligamentele sesamoidiene încrucişate (Ligg. sesamoidea cruciata) dispuse median,
acoperite de ligamentul sesamoidian oblic median, consolidează sesamoizii proximali de
baza falangei proximale.
Capsula articulară este mai puternică pe faţa dorsală a articulaţiei, găzduieşte o
sinovială la nivelul căreia se remarcă un reces dorsal mai puţin dezvoltat şi un reces palmar
dezvoltat.
Recesul dorsal ajunge până la doi centimetri dorsal de capul metacarpianului
principal. Recesul palmar pătrunde dorsal între bridele de inserţie ale muşchiului interosos
mijlociu.
Fig. 19. Articulaţiile degetului la cal, vedere laterală (original Maria Moţ)
Fig. 20. Articulaţiile degetului la cal, vedere dorsală (original Maria Moţ)
Fig. 21. Articulaţiile degetului la cal, vedere palmară (original Maria Moţ)
 Mişcările articulaţiei sunt de extensie, flexie şi uşoare mişcări de lateralitate.
Injecţiile intraarticulare se realizează în recesul dorsal, lateral sau medial de tendonul
muşchiului extensor digital comun.

Articulaţia interfalangiană proximală (Art. interphalangeae proximales

manus) este o articulaţie sinovială de tip condilar care se realizează între capul falangei
proximale (doi condili despărţiţi de un relief median) şi baza falangei mijlocii (două căvităţi
despărţite de un şanţ median), (Fig. 19, 20, 21).
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele colaterale (Ligg. collateralia) lateral şi medial, puternice care consolidează
lateral respectiv medial capul falangei proximale de baza falangei mijlocii. De la fiecare
ligament colateral pornesc fibre care ajung până la ligamentul sesamoidian colateral
corespondent;
- ligamentele palmare (Ligg. palmaria) laterale şi mediale ataşează prin cele trei
fascicule bridele corespondente ale muşchiului flexor digital superficial şi marginile scutului
mijlociu de falanga proximală.
Scutul mijlociu (Scutum medium) numit şi marele burelet glenoidian este
reprezentat de tuberozitatea flexoare a falangei mijlocii impregnată cu ţesut
fibrocartilaginos, peste care alunecă tendonul muşchiului flexor digital profund.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială care prezintă un reces dorsal sub tendonul
muşchiului extensor digital comun şi un reces palmar între scutul mijlociu şi bridele de
inserţie ale muşchiului flexor digital superficial pe extremităţile tuberozităţii flexoare ale
falangei mijlocii.
Mişcările articulaţiei sunt de extensie, flexie şi uşoare mişcări de lateralitate.

Articulaţia interfalangiană distală (Art. interphalangeae distales manus) se

realizează între: capul falangei mijlocii, faţa articulară a falangei distale şi suprafaţa
articulară pentru sesamoidul distal.
Articulaţia este consolidată de (Fig. 19, 20, 21):
- ligamentele colaterale (Ligg. collateralia) lateral şi medial, aplatizate şi subţiri care
unesc lateral, respectiv medial capul falangei mijlocii de marginea coronară a falangei
distale, lateral respectiv medial de procesul extensor;
- ligamentele dorsale (Ligg. dorsalia) foarte reduse, se confundă cu inserţia terminală a
tendonului muşchiului extensor digital comun de pe procesul extensor al falangei distale;
- ligamentele sesamoidiene colaterale (Ligg. sesamoidea collateralia) lateral şi medial
ataşează extremităţile sesamoidului distal de falanga mijlocie, schimbând fibre cu ligamentul
colateral corespondent al articulaţiei interfalangiene proximale;
- ligamentul sesamoidian distal (Lig. sesamoideum distale) alcătuit din trei fascicule,
lateral, impar şi medial, se întinde de marginea distală a sesamoidului distal până în
vecinătatea liniei semilunare a falangei distale, iar faţa flexoare a sesamoidului distal
impregnat cu ţesut fibrocartilaginos reprezintă scutul distal (Scutum distale);
Articulaţia interfalangiană distală este mărginită lateral şi medial de câte un cartilaj
ungular (Cartilago ungularis) numit şi fibrocartilaj complementar care este consolidat
de:
- falanga proximală prin ligamentele condrocompendale (Ligg. chondrocompendalia);
- falanga mijlocie prin ligamentele condrocoronare (Ligg. chondrocoronalia);
- sesamoidul distal prin ligamentele condrosesamoidiene (Ligg. chondrosesamoidea);
- falanga distală prin ligamentele condroungulare colaterale (Ligg. chondroungularia
collateralia) şi ligamentele condroungulare încrucişate (Ligg. chondroungularia
cruciata).
Cartilajele ungulare şi ligamentele fac parte din aparatul de amortizare a copitei.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă, la nivelul căreia apar:
- recesul dorsal situat sub tendonul muşchiului extensor digital comun depăşind cu doi
centimetri marginea coronară a copitei;
 - recesul proximal dispus între sesamoidul distal şi falanga mijlocie, proximal de bursa
podotrocleară;
- recesul distal între sesamoidul distal şi faţa soleară a falangei distale, distal de bursa
podotrocleară;
- recesurile colaterale lateral şi medial care se găsesc între ligamentele colaterale şi
sesamoidiene colaterale în contact cu cartilajul ungular corespondent.
Bursa podotrocleară (B. podotrochlearis) este o bursă subtendinoasă cu ajutorul
căreia tendonul muşchiului flexor digital profund alunecă peste scutul distal (Fig. 61, Fig. 62,
Fig. 63).
Mişcările articulaţiei sunt de extensie şi flexie.
Injecţiile intrarticulare se realizează în recesul dorsal la un centimetru dorsal de
marginea coronară.

Rumegătoare (Fig. 22)

Rumegătoarele au două degete, degetul III şi degetul IV, la care se adaugă două
paraongloane, II şi V, iar între ele există un rudiment de falangă, care formează paradegetele.
Astfel, la fiecare membru toracic apar câte două articulaţii metacarpofalangiene,
interfalangiene proximale şi distale.
Articulaţia metacarpofalangiană
Se realizează între extremitatea distală a metacarpienelor, cel abaxial fiind mai
dezvoltat decât cel axial, cu foveea articulară de la baza falangei proximale şi cu sesamoizii
proximali.
Articulaţia este consolidată de :
- ligamentele colaterale abaxiale şi axiale (Ligg. collateralia abaxialis et
axialis) suspendă abaxial respectiv axial baza falangei proximale de capul corespondent al
metacarpianului;
- ligamentele sesamoidiene colaterale abaxiale şi axiale (Ligg. sesamoidea
collateralia abaxiale et axiale) leagă abaxial şi axial fiecare sesamoid proximal de
metacarpianul şi de falanga proximală corespondentă;
- ligamentul intersesamoidian interdigital (Lig. intersesamoideum
interdigitale) ataşează sesamoizii proximali axiali de la cele două degete între ei, fiind un
ligament comun celor două articulaţii metacarpofalangiene, dispuse sub forma literei “X”;
- fiecare sesamoid proximal este legat de falanga proximală corespondentă prin
ligamentele sesamoidiene încrucişate (Ligg. sesamoidea cruciata) şi ligamentele
sesamoidiene oblice (Ligg. sesamoidea obliqua);
- ligamentul intersesamoidian (Lig. intersesamoideum) sau ligamentul
palmar (Lig. palmaria) leagă sesamoizii proximali între ei formând scutul proximal;
- ligamentele falangosesamoidiene interdigitale (Ligg. phalangosesamoidea
interdigitalia) comune celor două articulaţii metacarpofalangiene, ataşează sesamoidul
proximal abaxial al unui deget de faţa palmară a falangei proximale de la celălalt deget, cele
două ligamente fiind dispuse sub forma literei “X”.
- ligamentul interdigital proximal (Lig. interdigitale proximale), prezent doar
la bovine, este un ligament puternic, format din fibre scurte, împletite şi încrucişate;
consolidează proximal falanga proximală a unui deget de falanga proximală a celuilalt deget,
fiind întărit de fibre din ligamentele colaterale axiale şi din muşchiul interosos mijlociu,
împiedicând deschiderea muşchiului interdigital.
Capsula articulară formează câte o sinovială pentru fiecare deget, dorsal la doi
centimetri proximal de capul metacarpului, iar palmar la şase centimetri proximal de capul
metacarpului.
Sinoviala realizează un reces dorsal care ajunge la 4–5 cm proximal sub tendonul
muşchiului extensor digital comun şi un reces palmar care se întinde 7-8 cm proximal de
articulaţie, între bridele de inserţie terminală a muşchiului interosos mijlociu şi
metacarpienele principale.
 Uneori, în capsula articulară a fiecărui deget se remarcă câte două formaţiuni
fibrocartilaginoase sau osoase numite oase sesamoidiene dorsale (Ossa sesamoidea
dorsalia) care apar datorită adăptării funcţionale ale acropodiului.
Mişcările articulaţiei metacarpofalangiene sunt de extensie şi flexie.
Injecţiile intraarticulare se realizează în recesul dorsal, lateral sau medial de tendonul
muşchiului extensor digital.

Articulaţia interfalangiană proximală

Suprafeţele articulare care participă la formarea articulaţiei sunt: capul falangei
proximale şi foveea de la baza falangei mijlocii.
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele colaterale abaxial şi axial (Ligg. collateralia abaxialis et axialis)
care prind abaxial şi axial capul falangei proximale de baza falangei mijlocii, cel abaxial este
mai scurt şi îngust, iar cel axial este mai lat şi mai gros;
Axial, capul falangei proximale este ataşat de faţa axială a falangei distale de un
ligament colateral axial (Lig. collateralis axialis) comun pentru articulaţiile
interfalangiene proximală şi distală, fiind dispus dorsal de ligamentul colateral axial al
articulaţiei interfalangiene proximale, ligament neinclus în N.A.V.;
- ligamentele palmare (Ligg. palmaria) în număr de trei, abaxial mai gros,
median şi axial, ataşează falanga proximală de tuberozitatea flexoare a falangei mijlocii
formând scutul mijlociu.
Capsula articulară adăposteşte o sinovială la nivelul căreia apare un reces dorsal şi
un reces palmar.
Recesul dorsal, plasat între tendoanele muşchilor extensori digitali şi falanga
proximală, se extinde abaxial până în treimea mijlocie a falangei proximale şi axial între
ligamentele interdigitale.
Recesul palmar nu este perceptibil datorită tendoanelor muşchilor flexori digitali.
Mişcările articulaţiei sunt mişcări de extensie, flexie şi de lateralitate.

Articulaţia interfalangiană distală (Fig. 22)

Articulaţia se realizează între capul falangei mijlocii, faţa articulară a falangei distale
şi osul sesamoid distal.
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele colaterale (Ligg. collateralia) abaxial şi axial, cel abaxial mai greu
de izolat, ataşează abaxial falanga mijlocie de procesul extensor al falangei distale, iar cel
axial prinde axial falanga mijlocie de falanga distală;
- ligamentele sesamoidiene colaterale (Ligg. sesamoidea collateralia) abaxial
şi axial suspendă sesamoidul distal de falanga mijlocie;
- ligamentul sesamoidian distal impar (Lig. sesamoideum distale impare)
scurt, ascuns între sesamoidul distal şi falanga distală;
- ligamentul sesamoidian distal abaxial (Lig. sesamoideum distale abaxiale) şi
ligamentul sesamoidian distal axial (Lig. sesamoideum distale axiale) prind
sesamoidul distal de feţele corespunzătoare ale falangei distale;
- ligamentul interdigital distal (Lig. interdigitalia distalia), puternic, palpabil
transcutanat, consolidează între ele cele două degete axial la nivelul falangelor mijlocii,
sesamoizilor distali şi falangelor distale, fiind acoperit palmar de perniţa digitală.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială la nivelul căreia apare un reces dorsal
care ajunge la un cm proximal de marginea coronară a onglonului şi un reces palmar care
se întinde până la scutul mijlociu.
Mişcările sunt de extensie şi flexie.
Paradegetele (Paradigitus) se prind de fascia metapodiului şi de fascia digitală
printr-un ligament proximal, respectiv ligament distal, cel distal numit şi ligamentul
pintenului.

Suine
 Structura articulaţiilor degetelor seamănă în general cu cele de la rumegătoare, cu
mici excepţii:
- scutul mijlociu este mai puţin dezvoltat;
- există două ligamente transverse particulare speciei care leagă degetul III de
degetul IV, respectiv degetul II de degetul V şi patru ligamente longitudinale, din care
două axiale şi două abaxiale, câte unul pentru fiecare deget III şi IV.

Carnivore (Fig. 23)

Articulaţia metacarpofalangiană proprie fiecărui deget se realizează între capul
metacarpului, baza falangei proximale şi sesamoizii proximali, cu excepţia degetului I unde
există un singur os sesamoid proximal.
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele colaterale metacarpofalangiene;
- ligamentul intersesamoidian sau palmar;
- ligamentele sesamoidiene colaterale;
- ligamentele sesamoidiene drepte;
- ligamentele sesamoidiene încrucişate.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială la nivelul căreia se formează câte un reces
dorsal şi un reces palmar.
Mişcările sunt de extensie şi flexie.

Articulaţia interfalangiană proximală apare la degetele II-IV, la degetul I

lipseşte falanga mijlocie.
Ligamentele colaterale consolidează falanga proximală de falanga mijlocie.
Mişcările sunt de extensie, flexie, uşoare mişcări de rotaţie şi lateralitate.

Articulaţia interfalangiană distală apare între falanga mijlocie şi falanga distală.

Sesamoidul distal este înlocuit de un mic nodul fibrocartilaginos aderent la tuberculul
palmar al falangei distale.
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele colaterale, bine dezvoltate
- ligamentele dorsale în număr de două, ataşează dorsal, axial şi abaxial
extremitatea proximală a falangei mijloci de creasta falangei distale.
Fig. 22. Articulaţiile degetului la vacă, vedere palmară (original Maria Moţ)
Fig. 23. Articulaţiile degetului la câine (original Maria Moţ)
 4. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI PELVIN
(ARTICULATIONES MEMBRI PELVINI)

Articulaţia sacroiliacă
(Articulatio sacroiliaca)

Este o articulaţie puternică care se realizează între faţa auriculară a osului sacrum şi
faţa auriculară de pe aripa osului ilium (Fig. 24, 25).
Articulaţia este consolidată de:
- ligamentele sacroiliace ventrale (Ligg. sacroiliaca ventralia) care leagă faţa
sacropelvină a iliumului de aripa osului sacrum;
- ligamentele sacroiliace interosoase (Ligg. sacroiliaca interossea) se interpun
între cele două oase;
- ligamentele sacroiliace dorsale (Ligg. sacroiliaca dorsalia) unul lung care se
întinde de la tuberul sacral al coxalului la creasta sacrală laterală şi altul scurt care la ecvine
şi rumegătoare ataşează tuberul sacral al coxalului de procesele spinoase ale osului
sacrum, iar la suine şi carnivore ataşează tuberul sacral al coxalului şi creasta sacrală
intermediară de procesele mamilo-articulare ale vertebrelor lombare.
- ligamentul sacrotuberal lat (Lig. sacrotuberale latum) sau lig. ischiadic; la
ecvine, rumegătoare şi suine participă formarea pereţilor laterali ai cavităţii pelvine şi
delimitează împreună cu incizurile coxalului marea şi mica gaură ischiadică. Porneşte de pe
tuberul ischiadic, se prinde de spina ischiadică şi se termină pe creasta sacrală laterală. La
canide lig. sacrotuberal are aspect de cordon care se întinde de la tuberul ischiadic la ultima
vertebră sacrală (Fig. 25). Este absent la feline. La vacă marginea caudală proemină
subcutanat şi formează între rădăcina cozii şi tuberul ischiadic fosa ischio-rectală.
Consolidarea coxalului se face şi între creasta iliacă şi ultimele procese transverse ale
vertebrei lombare prin ligamentul iliolombar (Lig. iliolumbale).
Capsula articulară a articulaţiei sacroiliacă găzduieşte o sinovială mică.
Articulaţia permite transmiterea mişcărilor coloanei vertebrale la membrul pelvin.
Mobilitatea ei fiind foarte redusă determină doar mişcări de basculare, mutaţie şi
contramutaţie.
Bascularea se realizează în jurul axului transversal al pelvisului, mişcarea de mutaţie
reprezintă îndepărtarea planşeului cavităţii pelvine de faţa pelvină a osului sacrum, iar
mişcarea de contramutaţie reprezintă apropierea celor două planuri osoase.

Simfiza pelvină (Symphysis pelvina).

Este o articulaţie semimobilă, realizată între feţele simfizale ale oaselor ischium şi pubis, prin
interpunerea unei lame fibrocartilaginoase intercoxale (Lamina fibrocartilaginea
intercoxalis), lamă care la ecvine se osifică destul de repede, iar la ru şi su mai târziu. Se
formează astfel simfiza ischiadică (Symphysis ischiadica) şi simfiza pubiană
(Symphysis pubice) care împreună alcătuiesc simfiza pelvină.
Dorsal şi ventral, simfiza pelvină este întărită de fibre periostale transversale,
precum şi de:
- lig. pubian cranial (Lig. pubicum craniale) component al tendonului
prepubian (Tendo prepubicum), o lamă fibroasă inserată pe pectenele celor două oase
pubis, de la o eminenţă iliopubiană la simetrica şi care susţine linia albă şi musculatura
abdominală;
- lig. arcuat ischiadic (Lig. arcuatum ischiadicum) plasat la nivelul arcului
ischiadic, se poate osifica.
Membrana obturatoare (Membrana obturatoria) este o lamă fibroasă care
acoperă gaura obturată delimitând muşchiul obturator extern de cel intern. La extremitatea
cranială a acestuia se formează un spaţiu, canalul obturator (Canalis obturatorius).
 Mişcările simfizei pelvine sunt minime şi dispar atunci când devine sinostoză.

Articulaţia şoldului
(Articulatio coxae)

Numită şi articulaţia coxo-femurală, este o articulaţie diartroidală, mobilă, sferoidă,

simplă, congruentă (Fig. 26, 27).
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de acetabulul coxalului şi de capul articular al
femurului. Cavitatea acetabulară este completată de labrul acetabular (Labrum
acetabulare) care se prinde pe marginea cavităţii şi are rolul de a mări suprafaţa de contact.
Articulaţia este consolidată de următoarele ligamente:
- lig. capului femural (Lig. capitis ossis femoris) leagă fovea capului femurului de
fosa acetabulară;
- lig. transvers al acetabulului (Lig. transversum acetabuli), completează ventral
incizura şi labrul acetabular;
- lig. accesoriu al capului femurului (Lig. accessorium ossis femoris), specific la
cal şi iepure, se prinde la nivelul foveei capului femural după care alunecă pe sub
ligamentul transvers, se dispune în şanţul ligamentului accesoriu de pe faţa ventrală
a pubisului, pentru a se ţese cu tendonul prepubian al m. drept abdominal.
Mişcările permise de această articulaţie sunt de flexie – extensie, abducţie – adducţie,
rotaţie.
La ecvine capul osului femur este puternic suspendat de acetabul prin ligamentul
capului osului femur (Lig. capitis ossis femoris) triunghiular, scurt şi gros care se prinde
de fovea capului femurului şi de fosa acetabulară. Acesta este dublat de ligamentul
accesoriu al osului femur (Lig. accessorium ossis femoris), foarte puternic şi inserat în
fovea capului femurului, traversează incizura acetabulului pe sub ligamentul transvers
acetabular, trece prin şanţul ligamentului accesoriu de pe osul pubis, terminându-se pe faţa
ventrală a pubisului, a tendonul prepubian şi pe pectenul pubisului (Fig. 26).
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă dispusă în jurul ligamentului capului
osului femur, prezentând o expansiune la nivelul incizurii acetabulare.
Mişcările articulaţiei sunt de extensie, flexie, adducţie, abducţie, cu menţiunea că
ligamentul accesoriu al capului osului femur limitează mişcările de extensie, flexie şi
abducţie.
La rumegătoare şi suine articulaţia coxofemurală este consolidată de lig. capului
osului femur care este scurt, puternic şi aproape circular. Acest ligament trimite o
expansiune mai subţire la bovine şi mai puternică la suine, prelungire care traversează
incizura acetabulară terminându-se în apropierea găurii obturate, fiind omoloagă
ligamentului accesoriu al capului osului femur.
La carnivore capul osului femur şi acetabulul profund sunt consolidate de
ligamentul capului osului femur cilindric, care emite o prelungire spre incizura
acetabulară (Fig. 27). Labrul acetabular este subţire.
Capsula articulară include zona articulară (Zone articularis) de forma unui arc de
cerc, fascicule care întăresc cranial capsula articulară.
Injecţiile intraarticulare se realizează la:
- ecvine prin incizura trocanterică a trocanterului mare;
- bovine cranial de trocanterul mare;
- canide craniodorsal de trocanterul mare.
 Fig. 24. Articulaţia sacroiliacă la cal (original Maria Moţ)

Fig. 25. Articulaţia sacroiliacă la câine (după König şi Liebich, 2004)

 Fig. 26. Articulaţia şoldului la cal (după Gheţie, 1967)

Fig. 27. Articulaţia şoldului la câine (original Maria Moţ)

 Articulaţia genunchiului
(Articulatio genu)

Articulaţia genunchiului sau articulaţia femuro-tibio-patelară este o articulaţie

compusă, fiind sistematizată în:
o articulaţia femurotibială;
o articulaţia femuropatelară;
o articulaţia tibiofibulară proximală.
Articulaţia femurotibială (Art. femurotibialis) la animalele de rentă se mai
numeşte şi articulaţia grasetului. Este o articulaţie necongruentă care se formează între
condilii femurului şi condilii tibiei.
Congruenţa se realizează prin intermediul meniscurilor articulare, meniscul
lateral (Meniscus lateralis) şi meniscul medial (Meniscus medialis), (Fig. 28, Fig. 29).
Meniscurile sunt formaţiuni cartilaginoase semilunare, asemănătoare unei felii de
portocală, având marginea abaxială mai groasă şi marginea axială subţire, faţa proximală
concavă, iar faţa distală aproape plană.
Articulaţia femuropatelară (Art. femuropatelaris) se formează între trochleea
femurului şi faţa articulară a patelei.
Patela (rotula) este încorporată în tendonul terminal al m. cvadriceps femural şi
prezintă medial fibrocartilajul parapatelar (Fibrocartilagines parapatellaris).
Articulaţia tibiofibulară proximală (Art. tibiofibularis proximalis) se realizează
între faţa medială articulară a capului fibulei şi suprafaţa articulară fibulară de pe condilul
lateral al tibiei.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă şi compusă care rezultă din fuzionarea
mai mult sau mai puţin complectă a celor trei articulaţii componente.
Capsula articulară se ataşează de marginile suprafeţelor articulare, grosimea ei fiind
neuniformă. Găzduieşte la nivelul articulaţiei femurotibiale o sinovială divizată de meniscul
corespondent într-un etaj proximal şi un etaj distal, iar la nivelul articulaţiei femuropatelare
sinoviala este spaţioasă.
Mişcările articulaţiei sunt de flexie, extensie şi uşoare mişcări de rotaţie şi lateralitate.

Ecvine (Fig. 28, Fig. 29)

Articulaţia femurotibială este consolidată:
- caudal de o membrană caudală care dublează capsula articulară;
- caudal de ligamentul popliteu oblic (Lig. popliteum obliquum) care leagă fosa
intercondilară a femurului de condilul medial al tibiei, întărind caudal capsula articulară;
- lateral de ligamentul colateral lateral (Lig. collaterale laterale) ataşat de
condilul femural lateral, de condilul lateral al tibiei şi de capul fibulei, delimitând cu
meniscul lateral un spaţiu prin care trece tendonul muşchiului popliteu;
- medial de ligamentul colateral medial (Lig. collaterale mediale) inserat pe
epicondilul femural medial, pe marginea abaxială a meniscului medial şi pe epicondilul
medial al tibiei;
- intraarticular se dispun: lig. cruciat cranial (Lig. cruciatum craniale) oblic
distocraniomedial porneşte din fosa intercondilară femurală şi se termină pe aria
intercondilară cranială a tibiei, iar lig. cruciat caudal (Lig. cruciatum caudale) plasat
caudo-medial de precedentul şi despărţit de un ţesut conjunctiv adipos, cu care formează un
“X” se inseră în fosa intercondilară a femurului şi pe incizura poplitee a tibiei;
- meniscul lateral se prinde printr-un ligament menisco-femural (Lig.
meniscofemural) lung şi puternic de fosa intercondilară a femurului.

Articulaţia femuropatelară este consolidată:

- lateral de ligamentul femuropatelar lateral (Lig. femuropatellare laterale)
care ataşează fibrocartilajul parapatelar lateral de epicondilul lateral al femurului;
 - medial de ligamentul femuropatelar medial (Lig. femuropatellare mediale)
care ataşează fibrocartilajul parapatelar medial de epicondilul medial al femurului
- cranial, apexul patelei este prins de tibie prin trei ligamente patelare (Lig.
patellae) cel lateral (Lig. patellae laterale) scurt şi puternic prinde cartilajul parapatelar
lateral de tuberozitatea tibiei, cel medial (Lig. patellae mediale) mai lung şi usor oblic
prinde cartilajul parapatelar medial de tuberozitatea tibiei, iar cel intermediar (Lig.
patellae intermedium) leagă apexul rotulei de tuberozitatea tibiei.
Ligamentul femuropatelar medial şi ligamentul patelar medial formează retinaculul
patelar medial (Retinaculum patellae mediale) care în extensie blochează cartilajul
parapatelar medial pe tuberculul proximal înalt de pe baza medială a trochleei femurale.
Ligamentul femuropatelar lateral şi ligamentul patelar lateral formează retinaculul
patelar lateral (Retinaculum patellae laterale).
Capsula articulară găzduieşte trei sinoviale, o sinovială femuropatelară dispusă
dorsal la nivelul articulaţiei şi două sinoviale femurotibiale caudale, care nu comunică în
totalitate între ele.
Sinoviala femuropatelară este dezvoltată şi formează două recesuri:
- proximal de baza rotulei un reces scurt şi lat;
- medial de rotulă un reces care în hidropizie determină apariţia aşa numitului
vezigon rotulian palpabil de-a lungul ligamentului patelar medial.
Fig. 28. Articulaţia genunchiului la cal (original Maria Moţ)
 Fig. 29. Articulaţia genunchiului la cal, vedere cranială (original Maria Moţ)

Capsulele sinoviale femurotibiale, laterală şi medială sunt divizate de meniscul

corespondent, fiind despărţite între ele de ligamentele încrucişate.
Sinoviala laterală femurotibială este mai vastă, formând între tendonul muşchiului
popliteu şi meniscul lateral un reces subpopliteu (Recessus subpopliteus) şi lângă
tendonul muşchiului extensor digital lung un reces subextensor (Recessus
subextensorius).

Articulaţia tibiofibulară proximală se realizează între faţa articulară fibulară de

pe condilul lateral al tibiei şi capul fibulei, consolidate între ele de ligamentul cranial al
capului fibulei (Lig. capitis fibulae craniale) şi ligamentul caudal al capului fibulei
(Lig. capitis fibulae caudale).

Rumegătoare
 Meniscurile sunt mai subţiri şi unite cranial printr-un rudiment de ligament
transvers (Lig. transversum genus), iar fibrocartilajele parapatelare mai puţin dezvoltate.
Ligamentele femuropatelare lăţite şi subţiri, cel lateral este acoperit de terminaţia
porţiunii craniale a muşchiului gluteobiceps.
Rotula este consolidată la bovine de tibie prin trei ligamente patelare, lateral, medial
şi intermediar care este mai lung şi aplatizat, iar la ovine şi caprine de un ligament patelar.
Sinoviala femuropatelară comunică constant cu sinoviala femurotibială medială, iar
sinoviala femurotibială laterală formează un reces voluminos care proemină la nivelul
ligamentului colateral lateral.

Suine
Meniscurile sunt lăţite şi subţiri, unite cranial printr-un ligament transvers puternic.
Patela se leagă de tibie printr-un singur ligament patelar.
Sinovialele articulare comunică între ele, iar recesul proximal al sinovialei
femuropatelare se întinde 2-3 cm proximal de rotulă sub muşchiul cvadriceps femural.

Carnivore (Fig. 30, Fig. 31)

Fibrocartilajele parapatelare sunt lungi şi înguste, cel medial mai dezvoltat decât cel
lateral.
Meniscurile sunt înguste, cel lateral fiind puternic ataşat de tibie şi prin ligamentul
meniscofemural de femur.
Se remarcă existenţa sesamoizilor muşchiului gastrocnemian articulaţi cu condilii
femurului.
Ligamentele femuropatelare lateral şi medial sunt subţiri şi lungi ataşându-se şi de
sesamoidul corespondent.
Există doar un singur ligament patelar care leagă vârful rotulei de tuberozitatea tibiei,
sub care se găseşte un corp adipos infrapatelar.
Ligamentul crucişat caudal este mai lung şi mai puternic decât cel cranial.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă rezultată din comunicarea celor trei
sinoviale, una femuropatelară şi două femurotibiale, cea laterală comunicând cu sinoviala
tibio-fibulară proximală.
Mişcările articulaţiei genunchiului la carnivore sunt de flexie, extensie, adducţie,
abducţie şi rotaţie.
Unghiul femurotibial al articulaţiei este în staţiune de 105˚-160˚, iar în flexie ajunge
la 65˚-90˚.Unghiul cranial femurotibial în extensie ajunge între 35˚-60˚. Tibia se roteşte
medial pe femur între 10˚-20˚, iar lateral 35˚-40˚.
Punctele de reper pentru injecţiile intraarticulare sunt la:
- ecvine: între patelă şi ligamentul patelar medial pentru articulaţia femuropatelară;
proximal de condilul medial al tibiei, între ligamentul patelar medial şi ligamentul
colateral medial pentru articulaţia femurotibială medială; proximal de tuberozitatea
tibiei şi caudal de tendonul muşchiului extensor digital lung pentru articulaţia
femurotibială laterală;
- bovine: proximal de tuberozitatea tibiei între ligamentul patelar intermediar şi
ligamentul patelar medial pentru articulaţia femuropatelară, între tuberozitatea tibiei
şi condilul lateral al tibiei, cranial sau caudal de muşchiul extensor digital lung pentru
articulaţia femurotibială;
- suine, lateral de ligamentul patelar, distal de patelă;
- carnivore, medial de ligamentul patelar, între patelă şi tuberozitatea tibiei.

Art. tibiofibulară proximală este întâlnită la toate speciile cu excepţia

rumegătoarelor.
Capsula articulară este întărită de lig. cranial al capului fibulei (Lig. capitis fibulae
craniale) şi de lig. caudal al capului fibulei (Lig. capitis fibulae caudale) şi găzduieşte o
sinovială distinctă, care comunică la ecvine şi carnivore cu sinoviala femurotibială laterală.
 Membrana interosoasă (Membrana interossea cruris) uneşte marginile interosoase
ale celor două oase care formează gamba, tibia şi fibula, fiind puternică la suine şi feline şi
mai redusă la canide.
La ecvine membrana interosoasă este slab dezvoltată, fiind dispusă doar la nivelul
extremităţii proximale a tibiei şi fibulei.

Articulaţia tibiofibulară distală

(Articulatio tibiofibularis distalis)

Prezentă doar la Ru, Su şi Car, se realizează între maleola laterală şi faţa articulară
maleolară a tibiei la rumegătoare, iar la su şi car între feţele tibială a fibulei şi fibulară a
tibiei. Capsula articulară este consolidată de lig. tibiofibular cranial (Lig. tibiofibulare
craniale) şi lig. tibiofibular medial (Lig. tibiofibulare mediale).

Fig. 30. Articulaţia genunchiului la câine, A- vedere laterală, B- vedere medială (original
Maria Moţ)
Fig. 31. Articulaţia genunchiului la câine (original Maria Moţ)
 ARTICULAŢIILE PICIORULUI
(ARTICULATIONES PEDIS)

Conform N.A.V. articulaţiile piciorului includ toate articulaţiile porţiunii libere ale
membrului pelvin.
Din punct de vedere didactic aceste articulaţii sunt sistematizate în:
- articulaţiile tarsului;
- articulaţiile degetului - identice cu cele de la membrul toracic.

Articulaţiile tarsului
(Articulationes tarsi)

Articulaţiile tarsului sunt clasificate în:

- articulaţia tarsocrurală (tibio-tarsiană);
- articulaţia talocalcaneană;
- articulaţia talocalcaneocentrală;
- articulaţia calcaneoquartală;
- articulaţia centrodistală;
- articulaţia tarsometatarsiană;

Articulaţia tarsocrurală (Art. tarsocruralis) sau tibiotarsiană se realizează între

cochleea tibiei şi trochleea talusului care la rumegătoare se articulează şi cu faţa articulară a
maleolei laterale.
Articulaţia talocalcaneană (Art. talocalcanea) se formează între feţele articulare
plantare ale talusului şi feţele articulare mediodorsale ale calcaneului.
Articulaţia talocalcaneocentrală (Art. talocalcaneocentralis) se realizează între faţa
articulară distală a talusului, care la rumegătoare şi suine este o trochlee, faţa articulară
distală a calcaneului şi cu faţa articulară proximală a osului tarsian central, care la
rumegătoare şi suine apare ca o cochlee.
Articulaţia calcaneoquartală (Art. calcaneoquartalis) se formează între faţa
articulară distală a calcaneului şi faţa articulară proximală a osului tarsian IV (osul cuboid).
Articulaţia centrodistală (Art. centrodistalis) se realizează între faţa articulară
distală a osului tarsian central cu feţele articulare proximale ale oaselor tarsiene I, II, III, IV (în
funcţie de specie).
Fig. 32. Articulaţiile tarsului la cal, vedere laterală (original Maria Moţ)
Fig. 33. Articulaţiile tarsului la cal, vedere dorsală (original Maria Moţ)
Fig. 34. Articulaţiile tarsului la cal, vedere plantară (original Maria Moţ)
 Fig. 35. Articulaţiile tarsului la cal, vedere medio-plantară (original Maria Moţ)

Articulaţia tarsometatarsiană (Art. tarsometatarseae) se realizează între feţele

articulare distale ale oaselor tarsiene I, II, III, IV şi feţele articulare de pe bazele metatarsienelor
(în funcţie de specie).
Mişcările complexului articular tibio-tarso-metatarsian sunt de: flexie, extensie şi uşoare
mişcări de abducţie, adducţie, rotaţie.

Ecvine (Fig. 32, Fig. 33, Fig. 34, Fig. 35).

Capsula articulară a complexului articular tibio-tarso-metatarsian este puternică şi
consolidată de:
 - ligamentul tarsian colateral lateral (Lig. collaterale tarsi laterale) este divizat
într-o porţiune lungă (Pars longa) care leagă maleola laterală a tibiei de baza metatarsului IV,
iar medial de acesta se dispune porţiunea scurtă (Pars brevis) care se prinde de maleola
laterală şi se termină bifurcat pe talus şi pe calcaneu.
- ligamentul tarsian colateral medial (Lig. collaterale tarsi mediale) se divide într-
o porţiune lungă (Pars longa) care se ataşează pe maleola medială a tibiei şi pe baza
metatarsului II şi într-o porţiune scurtă (Pars brevis) dispusă sub precedenta care se prinde
pe maleola medială a tibiei şi se termină bifurcat pe talus şi pe calcaneu:
- ligamentul talocalcanean plantar (Lig. talocalcaneum plantare) consolidează
sustentaculul tali al calcaneului de talus;
- ligamentele tarsiene plantare (Ligg. tarsi plantaria) calcaneoquartal,
calcanean central, centrodistal, centroquartal, interdistale, quartodistal alături de
ligamentul plantar lung (Lig. plantare longum) consolidează marginea plantară a
calcaneului de osul tarsian IV (cuboid), de osul metatarsian IV, de ligamentul
tarsometatarsian plantar (Lig. tarsometatarsea plantaria) şi de o foiţă fibroasă dispusă pe
sustentaculul tali alcătuiesc o teacă tarsiană peste care alunecă tendonul muşchiului flexor
digital profund;
- ligamentul tarso-metatarsian plantar se continuă distal cu ligamentul
accesoriu (Lig. accesorium) care se va contopi cu tendonul muşchiului flexor digital profund;
- ligamentele tarsiene dorsale (Ligg. tarsi dorsalia):
talocentrodistometatarsian, interdistale, quartodistal, centroquartal, centrodistale
forează împreună cu capsula articulară o membrană fibroasă dorsală peste care trec
tendoanele muşchilor extensori ai gambei.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă care formează recesuri de importanţă
clinică:
- recesul dorsal dispus sub tendoanele muşchilor extensor digital lung, fibular al III-lea şi
tibial cranial, se mai numeşte “fântâna jaretului”, iar în caz de hidropizie apare “vezigonul
dorsal al jaretului”;
- două recese plantare, unul lateral de calcaneu şi al doilea medial de calcaneu în dreptul
maleolei corespondente.

Rumegătoare
Se remarcă existenţa osului maleolar, care se articulează cu tibia, calcaneul şi talusul.
Talusul prezintă o trochlee proximală care se articulează cu tibia şi o trochlee distală care se
articulează cu osul centroquartal numit şi naviculocuboid rezultat din contopirea osului tarsian
central (navicular) cu osul tarsal IV (cuboidul).
Capsula articulară este consolidată de:
- ligamentul colateral lateral care prin porţiunea lungă leagă osul maleolar de
metatarsul IV şi o porţiune scurtă care ataşează osul maleolar de procesul coracoid al
calcaneului;
- ligamentul colateral medial prin porţiunea lungă ataşează maleola medială a
tibiei de sustentaculul tali al calcaneului, de osul centroquartal (naviculocuboid) şi de metatarsul
principal III, iar porţiunea scurtă leagă maleola medială de sustentaculul tali al calcaneului,
de talus şi de osul centroquartal (naviculocuboid).
- membrana dorsală este puternică şi bine individualizată;
- ligamentul tibio-fibular plantar (Lig. tibiofibulare plantare) este puternic;
- ligamentul tibiotalar plantar (Lig. tibiotalare plantare) leagă osul maleolar de tibie,
respectiv maleola medială de talus;
- plantar de ligamentul plantar lung şi ligamentele tarsiene plantare.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială la nivelul căreia se formează două recesuri, un
reces dorsal şi un reces plantar.
Suine
In general articulaţia tibio-tarso-metatarsiană seamănă cu cea de la rumegătoare.
Fibula ajunge până la extremitatea distală a tibiei astfel că maleola laterală aparţine
fibulei, iar maleola medială aparţine tibiei.
Ligamentul colateral lateral prezintă o porţiune lungă de formă cilindrică şi o
porţiune scurtă unică. Ligamentul colateral medial are doar o porţiune lungă care
ataşează maleola medială de osul tarsian central, de calcaneu, de osul tarsian I şi de
metatarsianul III.
La nivelul membranei dorsale se diferenţiază un retinacul prin care trec tendoanele
muşchilor extensori digitali ai degetelor IV şi V, iar la nivelul membranei plantare apare un
ligament tibiotalar plantar.

Carnivore (Fig. 36)

Oasele tarsiene sunt în număr de şapte: talusul, calcaneul, osul tarsian central şi oasele
tarsiene I-IV, iar oasele metatarsiene sunt în nuăr de cinci.
În cadrul complexului articular tibio-tarso-metatarsian, articulaţia tarsometatarsiană
este rigidă.
Ligamentul colateral lateral ataşează maleola laterală de baza metatarsului V, iar
ligamentul colateral medial uneşte maleola medială de baza metatarsienelor I şi II.
Ligamentul plantar lung consolidează calcaneul de osul metatarsian IV.
Capsula articulară găzduieşte o sinovială vastă tibio-tarsiană care formează două
recesuri dorsale şi două recesuri plantare.
Injecţiile intraarticulare se efectuează la:
- ecvine, distal de maleola medială;
- bovine, între ligamentul tarsian colateral lateral şi tendonul de inserţie terminală a
muşchiului tibial cranial;
- suine, medial de maleola laterală;
- canide, distal de capul fibulei între aceasta şi tendonul muşchiului fibular lung.
Fig. 36. Articulaţiile tarsului la câine (original Maria Moţ)