CAPITOLUL I

ANATOMIA ȘI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

1.1. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală sau scheletul axial reprezintă segmentul central al

aparatului locomotor uman, segment care a căpătat o deosebită importanță odată cu
câștigareaverticalității. Aceasta trebuie să susțină corpul, să reziste forțelor de
gravitație, celor de inerție ca și tuturor solicitărilor din mediu exterior la care este
supusă în permanență și să protejeze măduva spinări cu rădăcinile ei nervoase.
Dimensiunile coloanei vertebrale:
 Lungimea totală sau diametrul longitudinal variază in funcție de sex, fiind la
bărbați de 73-75 cm și la femei 60-65 cm.
 Lățimea sau diametrul transversal este maxim la baza sacrului 10-12 cm.
 Diametrul antero-posterior este maxim la nivelul ultimelor vertebre lombare
L5-7cm și scade în sus și în jos.
Curburile coloanei vertebrale au apărut ca adaptare la ortostatism.
Curbura toracală o găsim la nou-născut, curbura cervicală apare când copilul
ia poziția șezând, iar cea lombară odată cu mersul.
Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de segmente osoase
(vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale și 365 de
ligament cu 730 de mușchi cu acțiune directă. La toate acestea trebuie adăugate
formațiunile nervoase (somatice si vegetative), și vasculare.
Conform criteriului topografic se împarte în patru regiuni, dintr-un număr fix
de vertebre:
 Regiunea cervicală: 7 vertebre
 Regiunea dorsală: 12 vertebre
 Regiunea lombară: 5 vertebre
 Regiunea sacrococcigiană: 9-10 vertebre

Din cele 33-34 de vertebre ale coloanei 24 sunt numite vertebre adevărate,
celelalte 9-10 sunt numite vertebre false. Vertebrele adevărate (vertebrele sacrale și
coccigiene) sunt sudate, constituind două formațiuni osoase: sacrul și coccigele.
 Figura nr.1 Coloana vertebrală

Vertebra tipică prezintă două parți: o parte anterioară numită (corpul

vertebral) si o parte posterioară numită (arcul vertebral), legate prin pediculii
vertebrali.
Corpul vertebral: este partea cea mai voluminoasă si are forma unui cilindru
scurt, care prezintă două fețe (superioară si inferioară) si o circumferință.
Arcul vertebral: formează peretele posterior. Estealcătuit din două lame
verticale, proces spinos (posterior), două procese transversale (lateral) si patru
procese articulare (două superioare si două inferioare).
Pediculii vertebralii: sunt porţiunile care leagă arcul vertebral de corpul
vertebral.

.
 Figura nr.2 Corp vertebral

Fiecare vertebră prezintă și diferențieri morfofuncționale, rezultate în urma

mecanismelor de adaptare la solicitările staticii și dinamicii bipede.
Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în:
 Articulațiile corpului vertebral: suprafețele articulare ale acestora sunt date
de fețele inferioare și superioare (ușor concave). Între aceste suprafețe
osoase se găsesc discuri intervertebrale.
 Discurile intervertebrale: sunt formațiuni fibrocartilaginoase, cu o înălțime
cuprinsă între 5-8 mm, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă, inelul
fibros și una centrală, nucleul pulpos.
Regiunea cervicală și toracală sunt mai înalte anterior, iar în regiunile
lombare sunt mai înalte posterior. La bătrâni se reduc prin deshidratare, de aceea
cu vârsta se scade în înălțime.
Rolul discurilor vertebrale este multiplu:
 Contribuie, prin rezistența lor, la menținerea curburilor coloanei;
 Favorizează prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru;
 Amortizează șocurile sau presiunile la care fiecare segment este supus în
mod special în cursul mișcărilor și eforturilor;
 Ligamentele sunt formațiuni fibroase cu rol în fixarea componentelor unei
articulați sau în susținerea și menținerea unuia sau mai multor organe.
Ligamentele spinale: permit mișcarea fiziologică între vertebre, participă la
fixarea posturii corporale cu consum energetic minim, protejează coloana, iar
împreună cu mușchii asigură stabilitatea coloanei vertebrale.
Ligamentul longitudinal anterior: leagă fețele anterioare ale corpului și
discurilor vertebrale. Originea este de la baza occipitului.
Ligamentul longitudinal posterior: leagă fețele posterioare ale corpurilor și
discurilor intervertebrale. Originea este de pe fața posterioară a corpului axisului.
Ligamentele galbene: au formă dreptunghiulară, ocupă spațiul care se întinde
de la procesul articular, la baza procesului spinos (apofiza spinoasă).
 Aceste ligamente limitează mișcarea în flexie a coloanei vertebrale precum
și cea de rotație axială și înclinarea lateral de partea opusă.
Măduva spinării, partea componentă a sistemului nervos central, este un
cordon nervos localizat în canalul vertebral.
Ea începe acolo unde țesutul nervos părăsește cutia craniană prin marea
gaură occipital la nivelul primei vertebre cervicale (atlas) și se continua prin firul
terminal până la coccis. Firul terminal este însoțit de rădăcinile nervilor lombari,
sacrali și coccigieni, alcătuind “coada de cal”.
Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante, care provin din
arterele spinale anterioare și posterioare.
Măduva lombară este irigată de arterele care provin din arterele sacrate
laterale, iar măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare.
Mușchiisunt organe ale mișcării datorită proprietăților lor de a se controla.
Mușchii posteriori ai trunchiului:
Mușchiul Trapez:
Origine: pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale și toracale.
Inserție: pe claviculă, acromion și spina scapulară.
Acțiune:
- Când ia punct fix pe coloană, ridică umărul.
- Când ia punct fix pe centura scapulară, fibrele superioare înclină capul de
aceiași parte, iar cele inferioare contribuie la cățărare.
Inervație: nervul accesor și ramuri anterioare ale nervilor spinali C3-C4.
Mușchiul Marele Dorsal:
Origine: prin intermediul fascieitoracolombare, pe treimea posterioară a crestei
iliace, apofizele spinoase ale vertebrelor toracice T7-T12, apofizele spinoase ale
vertebrelor lombare L1-L5, sacrum, pe fața externă a ultimelor patru coaste și
unghiul inferior al scapulei.
Inserție: șanțul intertubercular al osului humerus.
Inervație: nervul toracodorsal.
 Acțiune:
- Când ia punct fix pe coloană, coboară brațul ridicat, realizând și
extensia,adducția, rotația internă a brațului.
- Când ia punct fix pe humerus, este mușchi inspirator și ridică toracele
intervenind în cățărare, poate participa la inclinarea trunchiului de aceeași
parte.
Mușchii Romboizi Mare și Mic:
Origine:
- Romboid mare: pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale T1-T4 și
vertebra cervicală C7.
- Romboid mic: pe procesele spinoase ale vertebrelor C6-T1.
Inserție: pe marginea medial a scapulei (pentru ambii mușchii).
Inervație: nervul dorsal al scapulei.
Acțiune:
- Ridică scapula (adducția și ridicarea umărului).
- Rotește scapula în jurul unghiului său lateral.
Mușchii Erectori Spinali:
Origine: sacru și procesele spinoase ale vertebrelor lombare
Inserție: pe procesele transverse ale vertebrelor lombare
Inervație: nervul spinal
Acțiune:
- Bilateral (extensia coloanei)
- Unilateral (aplecarea lateral a coloanei de aceeași parte)
Mușchii Infraspinoși:
Origine: în fosa infraspinoasă a scapulei, ocupând cea mai mare parte a acestei
fose, mușchi triunghiular rotator extern al brațului
Inserție: are originea în fosa infraspinoasă a scapulei prin fibre tendinoase și pe
fascia infraspinoasă ce-l acoperă.De aici fibrele sale merg în afară și converg într-
un tendon ce trece posterior de capsula articulației umărului și se inseră pe
fețișoara mijlocie a tuberculului mare al humerusului.
Inervație: este inervat de nervul suprascapular din plexul brahial (C5-C6).
Acțiune: mușchiul este un rotator lateral (în afară) al humerusului și brațului și
are o eficiență mai mare atunci când brațul a fost, în prealabil, rotat înăuntru.
Inserându-se cu câteva fascicule pe capsula articulară devine și un tensor al
capsulei articulare a articulației umărului și menține în același timp în contact
oasele în articulația scapulohumerală.

Figura nr.3 Mușchii posteriori ai trunchiului