lColoana vertebrala

l
Coloana vertebrala este cea mai importanta componenta a scheletului osos si a aparatului
locomotor, implicit. Ea serveste ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care alcatuiesc
corpul uman. Este axul central al structurii noastre fizice. In consecinta, starea sa se va reflecta
asupra intregii noastre fiintei.
Lungimea coloanei vertebrale este in medie de 73 cm la barbat si 63 cm la femeie,
reprezentand astfel 40% din lungimea totala a corpului. Latimea maxima a coloanei vertebrale este la
baza sacrului, unde masoara 11 cm. De aici merge descrescand atat in jos, cat si in sus. Diametrul
sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi descreste atat in sus
cat si in jos.
Segment complex, de o mare importanta functionala, coloana vertebrala este alcatuita din 33
sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafete articulare, 23 de discuri intervertebrale si
365 de ligamente cu 730 de puncte de insertie. Asupra coloanei vertebrale actioneaza nu mai putin de
730 de muschi cu actiune directa. La toate acestea trebuind adaugate formatiunile nervoase
(somatice si vegetative), vasculare, etc.
Segmentele osoase care alcatuiesc coloana vertebrala se numesc vertebre. Vertebrele au o
parte anterioara numita corp si o parte posterioara numita arc. Aceste doua parti inchid intre ele
canalul vertebral.
Coloana vertebrala se imparte in patru regiuni, fiecare din ele fiind alcatuita, in mod normal,
dintr-un numar fix de vertebre. Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofunctionale
legate de indeplinirea celor doua functii importante ale coloanei vertebrale umane: functia de a
suporta greutatea capului, trunchiului si a membrelor superioare si functia de a asigura o mobilitate
suficienta.

Figura 1. Cele cinci regiuni ale coloanei vertebrale

Vertebrele poarta diferite denumiri in functie de regiunea unde se gasesc:
-vertebrele cervicale raspund gatului. Ele sunt in numar de 7 si se noteaza de la C1 la C7. Impreuna
formeaza zona cervicala.
-vertebrele toracale (dorsale) raspund toracelui. Ele sunt in numar de 12 si se numeroteaza de la T1
la T12. Impreuna formeaza coloana toracala.
-vertebrele lombare raspund regiunii lombare. Ele sunt in numar de 5 si se noteaza de la L1 la L5.
Impreuna formeaza coloana lombara.
-vertebrele din aceste 3 zone (C1-L5) sunt mobile si independente(delimitate una de cealalta) si se
numesc vertebre adevarate.
-vertebrele sacro-coccigiene sunt in numar de 5 respectiv 4-5 piese osoase si raspund pelvisului. Ele
se sudeaza dand nastere la doua oase: sacrul respectiv coccigiene. Fiind oase sudate intre ele se ai
numesc sivertebre false.
Coloana se articuleaza superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar
inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale.
Fiecare vertebra prezinta anterior un corp vertebral si posterior un arc vertebral.
Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasa si are forma unui cilindru scurt, care prezinta doua
fete (superioara si inferioara) si o circumferinta.
2

Figura 2. In
timp ce vertebrele au caracteristici unice regionale, fiecare vertebra are trei parti principale:
corp (violet), arcul vertebral (verde), si procesele de atasament muscular (portocaliu).
Arcul vertebral are o forma neregulata. Posterior si median prezinta o apofiza spinoasa,
lateral doua apofize transverse si deasupra si dedesubt cate doua apofize articulare (in total patru
apofize articulare dispuse vertical). Intre apofiza spinoasa si apofizele articulare se gasesc lamele
vertebrale. Portiunile care leaga arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.
Arcul vertebral este alcatuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese
articulare superioare, 2 procese articulare inferioare si un proces spinos.
Gaura vertebrala, delimitata in corpul si arcul vertebral, formeaza prin suprapunerea vertebrelor
canalul vertebral, care adaposteste maduva spinarii.

Figura 3.
Arcul vertebral (verde), formeaza canalul spinal (albastru),
prin care trece maduva spinarii.

Pentru o elasticitate si o rezistenta crescuta, coloana vertebrala prezinta 4 curburi normale:

lordoza cervicala, convexa anterior;
cifoza toracala, convexa posterior;
lordoza lombara, convexa anterior;
cifoza sacro-coccigiana, convexa posterior.
La acestea se adauga in plan frontal o scolioza toracica, cu convexitatea de partea mainii
dominante (cu care scrii). Pentru asigurarea mobilitatii si rezistentei coloanei, elementele osoase
(vertebrele) sunt unite de elemente conjunctiv fibroase, discul intervertebral si ligamentele coloanei.
lArticulatiile
Fatetele articulare reprezinta articulatiile mobile ale coloanei vertebrale care conecteaza o
vertebra la alta vertebra. Fara fateta articulara, nu am avea flexibilitate in coloana vertebrala si ne-am
misca foarte rigid in miscari simple.
Fiecare vertebra are patru fete articulare, o pereche care se conecteaza la perechea vertebrala
de mai sus (fatete superioare), si una care se conecteaza la vertebra de mai jos (fatete inferioare).

Figura 4. Fatetele superioare si inferioare conecteaza vertebrele intre ele.

Exista patru fete articulare asociate cu fiecare vertebra.
Intre vertebre se realizeaza o serie de linii articulare, care se clasifica in:
Articulatiile corpurilor vertebrale - Suprafetele articulare ale acestora sunt date de fetele inferioare
si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc discurile intervertebrale.

Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o portiune periferica fibroasa - inelul
fibros - si una centrala - nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o pozitie fixa, el mobilizandu-se in
cursul miscarilor. Deplasarile acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic si expansibil,
aceste calitati fiind legate de continutul de apa. Nucleul se afla astfel intr-o permanenta presiune si
este usor de inteles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita
inferioara a discurilor este alcatuita din lamele cartilaginoase, care protejeaza nucleul pulpos de
presiunile excesive. In ceea ce priveste vascularizatia, la individul adult prezenta vaselor de sange se
intalneste numai in conditii patologice. Nutritia cartilajului se face prin imbibitie prin lamele terminale
ale suprafetelor articulare vertebrale.

Figura
5. Discurile intervertebrale (violet) sunt realizate dintr-un centru de gel
numit nucleu pulpos si o portiune periferica fibroasa numit inel fibros.
Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, marindu-si volumul in
repaus, putand da (prin insumarea maririi volumului tuturor discurilor) o alungire de pana la 3 cm a
coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este
inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza si ligamentul vertebral
comun posterior (aceasta explica si caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
a) contribuie, prin rezistenta lor, la mentinerea curburilor coloanei;
b) favorizeaza, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea miscarii;
c) transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;
d) amortizeza socurile sau presiunile la care este supus fiecare segment in mod special in cursul
miscarilor sau eforturilor.

Articulatiile lamelor vertebrale - Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulatii. Totusi, ele
sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice,
care prin structura lor permit apropierea si indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.
Articulatiile apofizelor spinoase - Ca si lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin
doua feluri de ligamente: ligamentele interspinoase si ligamentul supraspinos. Primele se gasesc intre
doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In
regiunea cervicala, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui
proximala se insera pe protuberanta occipitala externa; el este denumit ligamentul cervical posterior
si are rolul sa mentina pasiv capul si gatul pentru a nu se flecta inainte.
Articulatiile apofizelor transverse - Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse.
Articulatiile apofizelor articulare sunt plane si permit numai simpla alunecare a suprafetelor
articulare una peste alta.
Articulatia occipitoatlantoida este o diartroza bicondiliana. Suprafetele articulare ale occipitalului
sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc in jos si inainte si in afara si au o forma
convexa in toate sensurile.
Suprafetele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavitati glenoide, ce privesc
in sus, inainte si inauntru si au o forma concava in toate sensurile. Toate aceste patru suprafete
articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafetele articulare sunt unite intre ele printr-o
capsula subtire, intarita de doua ligamente, unul anterior si altul posterior.
Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua ligamente (ligamentul
vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior), care formeaza doua benzi ce se
intind pe toata lungimea coloanei vertebrale.

Figura 6. Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua ligamente,
ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun anterior
lVascularizarea maduvei spinarii
Irigatia maduvei spinarii se realizeaza de o maniera cu totul aparte si cunoasterea ei este
indispensabila cunoasterii sindroamelor ischemice (de deficit sau lipsa a circulatiei sanguine), cu
deficitele lor neurologice grave care pot sa survina in urma diverselor afectiuni. Maduva cervicala
este irigata de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale anterioare si posterioare
(ramuri ale arterei vertebrale si ale arterei cerebeloase posterioare). Maduva lombara este irigata de
artere care provin din arterele sacrate laterale, iar maduva dorsala este irigata de arterele cervicale si
lombare. Zona vasculara cea mai critica se gaseste la nivelul D 4, la limita celor doua teritorii
vasculare.
lMuschii coloanei vertebrale
Miscarile coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se insera fie pe
coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii muschi ai gatului si muschii abdominali.
Muschii gatului: muschiul sternocleidomastoidian; muschii scaleni; muschiul drept anterior al
capului; micul drept anterior al capului; lungul gatului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al
capului; fasciculul superior al marelui trapez).
Muschii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al
abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).
7

Muschii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; muschiul marele dorsal; romboidul; unghiularul;
micul dintat posterosuperior; micul dintat posteroinferior; muschii cefei (splenius, marele complex,
micul complex, transversul gatului, marele si micul drept posterior ai gatului, marele si micul oblic
posterior ai gatului); muschii spinali, se gasesc in santurile vertebrale formate din apofizele spinoase
si coaste (muschii sacrospinali, paravertebrali) sunt in numar de trei: iliocostalul, lungul dorsal si
spinotransversalul; muschii intertransversali si muschii interspinosi.

Figura 7. Muschii coloanei vertebrale: ai gatului, abdomenului si trunchiului

Statica coloanei vertebrale

Coloana vertebrala se poate compara cu un catarg a carui pozitie corecta depinde de
intinderea paramelor. O deficienta a paramelor poate sa constituie o cauza a devierii sau frangerii
catargului.

Figura 8. Statica
In ortostatism si in repaus coloana vertebrala are o directie verticala si o forma usor sinuoasa
mai ales in plan sagital. Curburile atenueaza socurile si favorizeaza mentinerea echilibrului coloanei
pe bazin, usurand deci eforturile centurii musculare a coloanei.
Aceasta atitudine si aceasta forma se mentin datorita jocului tonicitatii musculare, elasticitatii
ligamentelor si discurilor, precum si datorita imbinarii anatomice a celor 24 de segmente osoase din
care este compusa coloana vertebrala, segmente care isi adapteaza unul altuia diferitele suprafete
articulare.
Atitudinea coloanei vertebrale depinde de varsta, sex, profesiune, stare de oboseala, stare
psihica, stare de sanatate, etc. Pentru pastrarea echilibrului in statiune bipeda se instaleaza, la
inceputul celui de al doilea an de viata, curbura lombara cu convexitatea inainte (lordoza
compensatorie).
Echilibrul intrinsec.
La adult, in statiune verticala, linia gravitatiei trece prin tragus, deci inaintea articulatiei
atlantooccipitale, prin partea anterioara a umarului, usor posterior fata de o linie care ar uni cele
doua capete femurale, prin mijlocul fetei externe a marelui trohanter, anterior axului transversal al
articulatiei genunchiului si putin posterior celui tibiotarsian.

Datorita curburilor coloanei, proiectia centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se

gaseste pe linia proiectiei centrului general de greutate al corpului. De aceea, actiunea gravitatiei
determina de la o vertebra la alta, solicitari rotationale, care tind sa accentueze curburile si care
trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prabusi.
Elementele care se opun solicitarilor rotationale sunt ligamentele. La coloana dorsala
proiectia centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prabusi inainte daca nu ar
interveni forta ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase si a ligamentelor
galbene. Situatia este inversa la coloana lombara si cervicala; proiectia centrului de greutate trece
posterior coloanei, iar fortele care se opun prabusirii sunt reprezentate de rezistenta ligamentului
vertebral comun anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o buna parte din solicitari.
Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitarile sunt discurile intervertebrale. Ele nu stau
in tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Intre aceste doua categorii de elemente anatomice,
ligamentele pe de o parte si discurile de alta, supuse unor forte contrare, se stabileste o anumita stare
de echilibru, denumita echilibru intrinsec. In afara echilibrului intrinsec coloana dispune (dupa cum
am mentionat) de un mare numar de grupe musculare, care prin tonicitatea lor ii asigura si un
echilibru extrinsec, corsetul muscular.
lDeviatiile coloanei vertebrale
Coloana vertebrala are o curbura fiologica normala : in zona cervicala si in zona lombara
exista un grad fiziologic de lordoza (fig. 1 si 3) iar in zona toracala exista un grad fiziologic de
cifoza (fig. 2). Modificarile patologice de ax ale coloanei vertebrale - exagerarea curburii fiziologice
sau aparitia unor curburi in afara celor fiziologice - reprezinta afectiuni ale coloanei vertebrale.

10

Cifoza (fig. 2) este deviatia coloanei vertebrale in planul vertical. Cifoza se manifesta prin curbarea
accentuata a coloanei, spre in fata, in regiunea toracica, provocand cocoasa. Cifoza poate fi
compensata printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru refacerea echilibrului coloanei.
Lordoza (fig. 3) este o modificare a curburii fiziologice a coloanei vertebrale in zona lombara.
Lordoza se manifesta prin accentuarea curburii, spre in fata.
Scolioza (fig. 4) se manifesta prin aparitia unor curburi ale coloanei vertebrale, mai ales in regiunea
lombara, in plan frontal, coloana luand forma literei "C", urmata de multe ori de o modificare
compensatorie care apare in zona invecinata, coloana vertebrala fiind in forma literei "S". Aceasta
deformare "S" vizibila din spate, poate fi orientata spre dreapta sau spre stanga, in functie de
greselile de pozitie ale coloanei.
Netratate, cifoza, scolioza si lordoza duc la aparitia unui aspect inestetic al spatelui dar mai
ales la aparitia durerilor de spate.
lCurburile coloanei
Coloana vertebrala are mai multe curburi fiziologice situate in plan sagital, care ii cresc
rezistenta (de aproximativ 10 ori fata de aceeasi coloana fara curburi). Aceste sunt cu convexitatea
anterior in zona cervicala, cu convexitatea posterior in zona toracica si cu convexitatea anterior in
regiunea lombara. Segmentul sacro-coccigian are o curbura imobila cu convexitatea posterior.

Figura 11. Curburile coloanei vertebrale

11

Curburile vertebrale impreuna cu ligamentele si discurile intervertebrale contribuie la

realizarea unui echilibru intrinsec adecvat al coloanei, la care se adauga echilibrul extrinsec, pe care il
realizeaza grupele musculare care sustin coloana vertebrala in mod direct, sau prin intermediul altor
structuri. Se ajunge astfel la numeroase mecanisme care au rol de a da coloanei vertebrale rezistenta,
mobilitatea si supletea maxime, care o fac potrivita pentru rolul de sustinere, axare, protectie si
miscare pe care il are.
lTipurile de tinuta
Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizeaza in acelasi mod la toti indivizii normali. Aceasta
face ca tinuta coloanei vertebrale sa difere de la individ la individ si ea trebuie pusa in legatura cu
accentuarea sau diminuarea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a gradului de inclinare
inainte a bazinului.
Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de tinuta:
Spatele normal. Este tipul de tinuta in care curburile vertebrale prezinta o arcuire normala. Este
tinuta de drepti "ostasesc", in care inclinarea bazinului este normala.
Spatele rotund. Este un tip de tinuta foarte frecvent intalnit. Convexitatea dorsala coboara si
cuprinde si vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micsoreaza si ca intindere
si ca profunzime. Bazinul este inclinat usor inainte si in jos.
Spatele plat. Este un tip de tinuta mai putin frecvent intalnit. Convexitatea dorsala si concavitatea
lombara dispar, dar inclinarea bazinului ramane mica. Scapulele apar reliefate inapoi. Acest tip
de spate provoaca scoliozele cu evolutia cea mai grava.
Spatele concav - plat (sau lordotic). Este si mai putin frecvent intalnit. Concavitatea lombara se
accentueaza mult prin inclinarea puternica a bazinului inainte, in timp ce convexitatea dorsala
dispare.
Spatele concav - rotund. Este tipul de postura cel mai putin intalnit. Concavitatea lombara se
accentueaza, de asemenea mult, dar concomitent se accentueaza si convexitatea dorsala.
Coloana vertebrala trebuie considerata ca o unitate functionala si fiecare tip de postura
trebuie considerat ca o adaptare spontana la anumite conditii deosebite de statica si dinamica.
De asemenea trebuie luat in considerare rolul deosebit al bazinului in determinarea atitudinii coloanei
vertebrale. Bazinul se costituie in suportul functional al coloanei vertebrale, participand activ la
statica si dinamica acesteia. Orice disfunctie la nivelul acestuia (suferinta, asimetrie functionala sau
statica) avand severe repercursiuni asupra ansamblului functional - biomecanic al coloanei vertebrale.
Bazinul impreuna cu membrele inferioare se constituie in suportul biomecanicii coloanei vertebrale.

12

Figura 12 Curbura segmentului sacro-coccigian

l

13