UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Coloana Vertebrala

Sacrul

Oasele antebratului

Bazinul ca intreg

PROF.DR.KINETOTERAPEUT: EUGEN CARACAȘ

STUDENT: DOBRE AMELIA-FLORENTINA

SPECIALIZARE:KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

ANUL I
 AN UNIVERSITAR 2020-2021

CUPRINS

1. GENERALITATI
2. COLOANA VERTEBRALA:

- Coloana vertebrala in Intregime

-Caracterele regionale ale vertebrelor

- Descrierea coloanei Vertebrale

3. SACRUL:
-Fata sa pelviana
-Fata sa dorsala

-Fetele sale laterale

-Baza sa

-Apexul sau

-Canalul sacrat
4. OASELE ANTEBRATULUI:
Radiusul :

-Diafiza ( sau corpul )

-Epifiza proximala
-Epifiza distala
Ulna:

-Diafiza ( sau corpul )

-Epifiza proximala
-Epifiza distala

5. BAZINUL CA INTREG:
6. BIBILIOGRAFIE
 1. GENERALITATI
Anatomia este o ramura a biologiei morfologice care studiaza forma si structura
organismelor,ca si ale partilor lor componente

Osteologia este ramura anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor. Oasele sunt organe dure,

rezistente și, într-o oarecare măsură, și elastice. Aceste proprietăți ale oaselor se datoresc
compoziției chimice a țesutului osos și arhitecturii substanței osoase. Datorită acestora oasele
rezistă la presiune, tracțiune și torsiune.

Prin duritatea și rezistența lor, oasele contribuie la determinarea formei corpului, constituind
împreună cu articulațiile, suportul părților moi: scheletul. Participă la formarea cavităților
anatomice de protecție în care sunt adăpostite organele, de exemplu cutia craniană și canalul
vertebral, care adăpostesc encefalul și măduva spinării, cutia toracică, bazinul osos.

După raportul dintre dimensiune, există trei categorii de oase: lungi, late și scurte.

1. Oasele lungi sunt acelea la care lungimea depășește mult lățimea și grosimea și

formează în cea mai mare parte, scheletul membrelor.
2. Oasele late sunt acelea la care lățimea și lungimea sunt mai mari decât grosimea.
Astfel de oase sunt oasele cutiei craniene, sternul, coxalul.
3. Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproape egale. Se găsesc în regiuni cu
mișcări variate, dar mai puțin ample, unde este necesară o mai mare soliditate.
Astfel de oase sunt: oasele tarsiene, carpiene și vertebrele.
 2. COLOANA VERTEBRALA
Coloana vertebrala este o lunga coloana mediana si posterioara, numita si rachis,formata prin
suprapunerea celor 33-34 de piese osoase vertebrale. Coloana vertebrală este un tub articular
osos, lung, care se intinde intre baza craniului si oasele bazinului. Este o structura rezistentă, dar
care susține capul și corpul, menține trunchiul in poziție dreaptă, permițând in același timp
mișcarea acestuia. In alcatuirea acesteia intra vertebre, dispuse metameric. In funcție de regiunea
in care sunt localizate, aceste vertebre sunt: cervicale, toracice, lombare, sacrale, coccigiene.
- vertebrele cervicale sunt în număr de șapte;
- vertebrele toracice sunt în număr de doisprezece;
- vertebrele lombare sunt în număr de cinci;
- vertebrele sacrale sunt în număr cinci;
- vertebrele coccigiene sunt patru-cinci.

Vertebrele poarta diferite denumiri imprumutate de la regiunile respective:

a) Vertebrele cervicale corespund gatului. Ele sunt in numar de 7 si se noteaza de la
C1 la C7. Acestea formeaza coloanal cervicala.

Vertebrele cervicale au corpul vertebral de dimensiuni reduse (cele mai reduse

comparativ cu celelalte segmente vertebrale).
- gaura vertebrala are forma triunghiulara
- procesul articular are fete articulare plane
- procesul spinos este scurt si bituberculat
- procesul transvers: are la baza gauratransversala, prezinta tubercul anterior si
posterior si santul nervului spinal.

b) Vertebrele toracice corespund toracelui;ele sunt in numar de 12 si se noteaza de la

T1 la T12,formand impreuna coloanal toracica.
Vertebrele toracice au corpul vertebral mai mare decat cel al vertebrelor cervicale si
mai mic decat al vertebrelor lombare.
- gaura vertebrala are forma cilindrica
- procesul articular are fetele articulare plane
- procesul spinos este lung, unic
- procesul transvers prezinta fovea costalis transversalis care se articuleaza cu
tuberculul costal.

c) Vertebrele lombare corespund regiunii lombare (peretele posterior al

abdomenului);ele sunt in numar de 5, se noteaza de la L1 la L5 si impreuna
formeaza coloanal lombara.
Vertebrele lombare au corpul vertebral cel mai voluminos, cu aspect de bob de fasole, avand
concavitatea catre posterior
- gaura vertebrala are forma triunghiulara
- procesul articular are fetele articulare cilindrice, concave superior si convexe inferior
- procesul accesor, este redus ca dimensiune, anterior de acesta se localizeaza procesul costal
care este mare si reprezinta fostele coaste lombare.

Vertebrele coloanei cervicale,toracice si lombare sunt oase mobile si independente. Ele se mai
numesc,din aceasta cauza,vertebre adevarate.

d) Vertebrele sacrale,in numar de 5,se noteaza de la S1 la S5 si vertebrele

coccigiene,in numar de 4-5 se noteaza de la Co1 la Co5,raspund pelvisului.Ele se
sudeaza,dand nastere la doua oase sacrul respective coccigele. Fiind oase sudate
se mai numesc vertebre false.
Vertebrele:

Sunt alcatuite din: corp, arc, gaura vertebrala.

a) Corpul este cilindric si este localizat in partea anterioara a vertebrei. I se descriu o fata
superioara si una inferioara.
b) Arcul vertebrei: este localizat in partea postero-laterala a vertebrei si este alcatuit din pedicul,
incizura superioara si inferioara, ambele delimitand gaura intervertebrala, proces transvers,
proces articular superior si inferior, lama arcului vertebral, proces spinos.
c) Gaura vertebrala: prin suprapunerea tuturor gaurilor vertebrale ia nastere canalul vertebral, in
interiorul caruia se afla maduva spinarii. Gaura vertebrala este delimitata de corpul si arcul
vertebral.

Descrierea coloanei Vertebrale

 Dimensiuni. În medie, lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat şi 63 cm la

femeie, reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.

 Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde măsoară 11 cm. De aici
merge descrescând atât în jos, cât şi în sus.

 Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare, unde atinge 7 cm,

apoi descreşte atât în sus ,cât şi în jos.

Caracterele generale ale vertebrelor adevarate

O vertebra adevarata este contituita din doua parti: una anterioara avand forma unui cilindru
plin,numita corpul vertebrei;alta posterioara cu o forma mai complicate,numita arcul
vertebrei.Aceasta din urma este formata din doua lame vertebrale si doi pediculi ai arcului
vertebral.Corpul si arcul delimiteaza gaura vertebrala.

Corpul vertebrei este portiunea cea mai voluminoasa. El prezinta doua fete si o
circumferinta.Fetele numite intervertebrale,una superioara,alta inferioara,sunt destinate
articularii cu vertebrele invecinate. Circumferinta are o portiune anterioara ce se intinde intre
cei doi pediculi ai arcului vertebral si o portiune inferioara care priveste spre gaura vertebrei
formand astfel peretele anterior al acesteia. In decursul primilor ani de viata corpul vertebrei
este legat cu cele doua lame vertebrale prin cate o sincondroza numita jonctiune
neurocentrala.

Arcul vertebrei formeaza peretele posterior al gaurii vertebrale. Arcul vertebral este
construit din mai multe elemente:

-doua lame vertebrale ce se intind de la pedicula procesului spinos.Fiecare lama

prezinta: fata anterioara ce priveste spre gaura vertebrei,fata posterioara acoperita de
muschi.doua margini: una superioara,alta inferioara;o extremitate mediala si una laterala.

-procesul spinos se prelungeste inapoi pornind de la locul de unire al celor doua lame
vertebrale. Procesul spinos are o baza,un varf,doua fete laterale,o margine superioara si una
inferioara.

-procesele transverse sunt doua proeminente;una dreapta si alta stanga,ce pleaca de pe

partile laterale ale arcului vertebral.Prezinta o baza,un varf,o fata anterioara si una
posterioara,o margine superioara si alta inferioara.

-procesele articulare in numar de patru,sunt doua superioare si doua inferioare.

Pediculii arcului vertebral sunt doua punti care unesc extremitatea fiecarui arc vertebral cu
corpul vertebrei. Pediculii au cate o margine inferioara mai scobita si alta supperioara mai
putin scobita,prin suprapunerea a doua vertebre se delimiteaza gaura intervertebrala.

Gaura intervertebrala este formata inainte de corpul vertebrei,inapoi de arcul vertebrei,iar

pe laturi de catre pediculi vertebrali.Din suprapunerea tuturor gaurilor vertebrale,ia nastere
canalul vertebral.

Vertebrele false sunt in numar de noua sau zece,ele se sudeaza,formand doua oase:sacrul
si coccigele.
 3. SACRUL
Osul sacru este un os median si nepereche,situate in continuarea coloanei
lombare,deasupra coccigelui si infipt ca o pana intre cele doua oase iliace. Pe scheletul articulat
este oblic,indreptat in sus in jos si dinainte inapoi,astfel ca baza lui formeaza cu ultima vertebra
lombara un unghi numit promontoriu.

Privit pe un os izolat se vede ca sacrul are extremitatea superioara mai voluminoasa decat
cea inferioara,avand forma unei piramide,in plus el este recurbat inainte. Este sudat prin sudarea
a cinci vertebre sacrale.

Orientare: Se aseaza inainte-fata concave,iar in sus-baza osului.

Putem descrie osul sacru ca o fata pelviana sau anterioara,o fata dorsala,doua fete laterale,o
baza si un varf.
 Fata pelviana este concava. Aceasta fata priveste inainte si in jos,spre pelvis. Pe linia
mediana a fetei pelviene se afla o coloanal osoasa ce provine din sudarea celor cinci corpuri
vertebrale componente.Fata pelviana prezinta patru linii transversal care indica locurile de sudare
ale celor cinci vertebre.

Fata dorsala este convexa. Aceasta fata priveste inapoi si in sus. Pe linia mediana prezinta
creasta sacrala mediana rezultata din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale. Sub
creasta sacrala mediana se gaseste un orificu in forma de “V” rasturnat,este orificiul canalului
sacral sau hiatul sacral si delimiteaza doua mici creste numite coarnele sacrale.

Fetele laterale in numar de doua prezinta o fata articulara care serveste la articularea osului
coxal si o suprafata rugoasa situata inapoia precedentei, nujmita tuberozitatea sacrala.

Baza prezinta o suprafata ovala mediana care este fata superiara a primei vertebre sacrale;
inapoia acesteia se gaseste orificiul superior al canalului sacru; lateral de suprafata ovala se
gaseste o alta suprafata triunghiulara numita aripa sacrului;doua procese articulare destinate
articulatie cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare.

Varful prezinta o fetisoara eliptica ce se articuleaza cu coccigele.

Canalul sacral strabate osul sacru,continuand canalul vertebral.

Osul sacru al adultului prezinta in general diferente sexuale,la barbat este mai lung,mai
ingust sim ai curbat anterior decat la femei.
 4. OASELE ANTEBRATULUI
Scheletul membrului superior liber este format din scheletul bratului (humerus), scheletul
antebratului (radius, ulna) si scheletul mainii (oase carpiene, metacarpiene si falange).

Antebratul are doua oase paralele:unul situat in prelungirea degetului mic, numit ulna,iar
altul situate in prelungirea policelui numit radius. Aceste doua oase se articuleaza prin epifizele
lor, Ramanand insa distantate la nivelul diafizei prin spatial osos. Examinate pe scheletul
articulat,se vede ca radiusul depaseste ulna prin epifiza lui inferioara si este depasit de aceasta
prin epifiza superioara. Ca urmare ulna precumpaneste in formarea articulatiei cotului, iar
radiusul in formarea articulatiei radiocarpiene.

Diafizele celor doua oase sunt prismatice triunghiulare; fiecare prezinta trei fete si trei
margini. Orientarea acestor elemente descriptive este usor de retinut, daca tinem seama de
aceasta forma prismatic triunghiulara a diafizelor,ce se potrivesc printr-una din marginile lor
numita margine interosoasa,care delimiteaza spatial interosos.
 Ulna
Este un os lung si pereche situate in partea mediala a antebratului, in prelungirea degetului
mic. Pe scheletul articulat el este putin oblic de sus in jos si mediolateral formand cu humerusul
un unghi cu deschidere laterala.Prezinta de studiat corpul si doua epifize.

Orientare: Se pune in sus extremitatea mai voluminoasa,anterior scobitura acestei

extremitati,iar lateral marginea cea mai ascutita a osului.

Corpul este putin concave inainte; prezinta trei fete sit rei margini.

Fata anterioara prezinta gaura nutritive. In partea superioara a fetei se insera muschiul flexor
profund al degetelor,iar in partea inferioara muschiul patrat pronator.

Fata posterioara este strabatuta in treimea superioara de o linie oblica in jos si medial.
Deasupra liniei oblice se delimiteaza o suprafata triunghiulara pentru insertia muschiului
anconeu; portiunea inferioara ete impartita,la radul ei, printr-o linie verticala, intr-o fasie mediala
si alta laterala. Pe fasia mediala a fetei posterioare se insera muschiul extensor ulnar al carpului;
pe cea laterala se insera sus muschiul supinator,iar mai jos muschii: lung abductor al
policelui,scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui si extensorul indicelui.

Fata mediala este larga in portiunea superioara si se ingusteaza in portiunea inferioara,unde

este de altfel palpabila sub piele.

Marginea anterioara este bine pronuntata; incepe la procesul coronoidian si se termina la cel
stiloidian.

Marginea posterioara proeminenta sub piele. Pleaca de pe olecran,descinde sub forma unei
creste sinuoase si dispare apoi in treimea inferioara a diafizei.

Marginea laterala sau interosoasa,da insertie membranei interosoase ce uneste corpurile celor
doua oase ale antebratului;in sus se bifurca si delimiteaza o suprafata triunghiulara in care este
situata incizura radiala a epifizei proximale. Ramura de bifurcatie posterioara poarta numele de
creasta muschiului supinator,pentru insertia muschiului omonim.

Extremitatea sau epifiza superioara este formata din doua proeminente osoase: una verticala
numita olecran si alta orizontala numita procesul coronoidian. Cele doua proeminente formeaza
intre ele un unghi drept si circumscriu o cavitate articular ace priveste anterior ,numita scobitura
trohleara ce se articuleaza cu trohleea humerusului. Scobitura trohleara prezinta o creasta
anteroposterioara ce raspunde santului de pe trohlea humerusului.

Pe partea laterala a procesului coroidian se gaseste o fetisoara articulara semilunara,numita

scobitura sau incizura radiala care se articuleaza cu capul radiusului. Dedesubtul procesului
coroidian se gaseste tuberozitatea ulnei,pe care se insera muschiul brahial.

Olecranul se palpeaza cu usurinta pa fata posterioara a articulatiei cotului. Pe olecran se insera

muschiul triceps brahial.

Extremitatea sau epifiza inferioara prezinta doua formatiuni: capul si procesul stiloidian.
Aceste doua formatiuni se palpeaza usor sub piele.

Capul reprezinta un segment de cilindru. Suprafata laterala a capului se articuleaza, pentru

incizura ulnara a radiusului;de asemenea este articulara si fata lui inferioara.
 Procesul stiloidian este situat pe partea mediala a capului. Este o prelungire conoida cu
varful in jos.

Intre cap si procesul stiloidian se formeaza pe fata posterioara a osului,un sant prin care trece
tendonul muschiului extensor ulnar al carpului.
 Radius

Este un os lung si pereche, situat la partea laterala a antebratului, in dreptul policelui.

Prezinta un corp sii doua epifize.

Orientare: Se aseaza in jos extremitatea cea mai voluminoasa, posterior fetele ei prevazute cu
santuri, lateral procesul descendent al acestei extremitati.
Corpul este prismatic triunghiular si ca atare are trei fete si trei margini. El este palpabil in
jumatatea lui inferioara.

Fata anterioara este ingusta in portiunea superioara, pe ea gasindu-se gaura nutritiva. In

portiunea superioara a fetei anterioare se insera muschiul flexor lung al policelui, iar in portiunea
inferioara muschiul patrat pronator.

Fata posterioara este rotunjitain portiunea superioara, unde raspunde muschiului supinator.
Fata posterioara este plana si usor excavata in restul intinderii, unde se insera muschiul lungul
abductor si scurtul extensor ai policelui.

Fata laterala prezinta la partea mijlocie o tuberozitate pronatorie (pentru insertia muschiului
rotund pronator).
Deasupra rugozitatii, fata laterala este acoperita de muschiul supinator, care la acest nivel este
strabatut de ramura profunda a nervului radial.

Extremitatea sau epifiza superioara (proximala) este compusa din trei elemente: capul,colul si
tuberozitatea radiusului.
1.Capul este un segment de cilindru plin, mai inalt in portiunea mediala. Fata lui superioara
prezinta o depresiune, numita foseta capului radial care raspunde capitulului humerusului.
Circumferinta capului raspunde scobiturii radiale de pe ulna. Cand se executa miscari de rotatie
ale antebratului, capul se poate palpa sub epicondilul lateral al humerusului.
2. Colul este portiunea ingusta care leaga capul de corp si este oblic indreptat de sus in jos si
latero-medial, formand cu capul un unghi deschis lateral.
3. Tuberozitatea radiusului este o proeminenta ovoidala, situata sub col, pe ea inserandu-se
muschiul biceps brahial.

Extremitatea sau epifiza inferioara (distala)este comparata cu o piramida trunchiata, ce

prezinta patru fete si o baza, ea putandu-se explora aproape in intregime.
Fata mediala a epifizei prezinta scobitura ulnara destinata articularii cu capul ulnei.
Fata laterala prezinta un sant pentru trecerea tendoanelor muschilor lung abductor si scurt
extensor ai policelui. Aceasta fata se continua in jos cu procesul stiloid. Procesul stiloid se poate
inspecta si palpa, coborand mai jos decat procesul stiloid al ulnei.
Fata posterioara prezinta mai multe creste verticale, care delimiteaza santuri. Prin santuri
aluneca tendoane ale muschilor extensori ai manii si ai degetelor. La mijlocul fetei posterioare se
gaseste o creasta verticala (adesea palpabila sub piele) numita tuberculul dorsal care o imparte in
doua santuri. Lateral de tubercul se afla un sant prin care trec tendoanele muschilor extensori
radiali ai carpului si medial detubercul se afla alt sant subdivizat printr-o creastaverticala mai
mica in alte doua santuri: un sant lateral maimic pentru lungul extensor al policelui si un sant
medialmai larg pentru tendoanele extensorului degetelor siextensorului indexului.
Fața anterioaraeste concava de sus in jos, dand insertiemuschiului patrat pronator.
Baza sau fata articulara carpiana are forma unui triunghi, al carui varf se prelungeste lateral pe
procesul stiloid. Baza este subdivizata printr-o creasta antero-posterioara, in doua fete secundare:
o fata laterala, triunghiulara, in raport cu scafoidul, si o fatamediala, patrulatera, in contact cu
semilunarul.
 Articulaţia cotului
La formarea articulaţiei cotului participa 3 oase: humerusul, ulna şi radiusul. Teoretic la
acest nivel se pot descrie 3 articulaţii:
 humeroulnară
 humeroradială
 radioulnară proximală

Cotul este o articulație cu dublă funcție. Pe de o parte permite membrului superior să se

replieze pe el insusi sau să se intinda, multiplicand posibilitatile de orientare ale mâinii în spaşiu.
Este ceea ce permite de exemplu ducerea mâinii în extremitatea superioară a corpului, la gura
pentru alimentare, la cap pentru pieptanare.
 5. BAZINUL CA INTREG
Pelvisul osos sau bazinul este format din cele doua coxale: sacrul si coccigele. El este situat cu
aproximatie la mijlocul corpului adultului.

Conformatia generala: Are forma unui triunghi de con, cu baza mare in sus si cu baza mica in
jos. Oasele bazinului constituie locul de inserţie a numeroşi muşchi importanţi şi tot odată,
asigură protecţia organelor pelvine, care au importanţă vitală.
 Oasele pelvisului formează o structură inelară care face legătura dintre coloana vertebrală şi
membrele inferioare şi protejează conţinutul pelvin, inclusiv organele reproducătoare şi vezica
urinară. Oasele bazinului, pe care se prind numeroşi muşchi puternici, permit transferul greutăţii
corpului pe membrele inferioare, în condiţii de cât mai mare stabilitate.

Pelvisul osos prezinta: o circumferinta superioara si alta inferioara, o suprafata exterioara si o

suprafata interioara.

Pelvisul are formă de pâlnie şi este format din oasele coxale, sacru şi coccis. Oasele coxale se
întâlnesc anterior la nivelul simfizei pubiene şi se unesc posterior cu osul sacru. In partea din
spate a bazinului, sacrul se continuă cu coccisul.
 Circumferinta superioara sau baza mare a pelvisului osos este formata la randul ei,de: baza
sacrului, creasta iliaca, marginea anterioara a coxalului si marginea superioara a simfizei
pubiene. Diametrele care inereseaza aceasta circumferinta sunt urmatoarele:

-diametrul biiliac superior,ce separa spinele iliace,anterosuperioare; masoara 25 cm.

-diametrul transversal maxim, de la punctele cele mai indepartate ale crestei iliace; masoara
29cm.

Aceste diametre sunt importante pentru obstetrician. Evaluarea lor la femeia gravida face parte
dintr-o metoda obstetricala cunoscuta sub numele de pelvimetrie externa.

Suprafata exterioara (exopelviana). Prezinta elemente anatomice de pe fetele laterale ale celor
doua coxale si de pe fetele dorsale ale sacrului si coccigelui;

Anterior : fata anterioara a simfizei pubiene este situate pe linia mediana,lateral de ea se gasesc
unghiurile pubelui si gaurile obturate cu cadrele osoase de care ele sunt marginate.

Posterior: fetele dorsale ale sacrului si coccigelui, precum si marginile posterioare ale oaselor
coxale. Intre sacru si coccige , pe de alta parte, si marginile posterioare ale coxalelor, pe de alta
se delimiteaza scobiturile sacroischiadice;
Lateral: fetele laterale ale coxalelor cu fata gluteala,acetabulul si tuberozitatea ischiadica. De
asemenea se gaseste si o parte din scobitura sacroischiadica ce apartine atat fetei dorsale cat si
fetei laterale a pelvisului osos.

Suprafata interioara ( endopelviana) se caracterizeaza printr-un relief osos circular numit linia
terminala. Ea delimiteaza stramtoarea superioara a pelvisului. Stramtoarea superioara imparte
suprafata interioara in doua portiuni: una situate deasupra si alta dedesubtul ei.

Portiunea superioara sau pelvisul mare apartine topographic abdomenului. El este format din
cele doua fose iliace ale coxalelor si de aripioarele sacrului; este marginit in sus de circumferinta
superioara a bazinului. Pelvisul mare reprezinta o scobitura dorsala in care patrunde coloanal
lombara si alta posterioara inchisa de muschii peretelui abdominal anterior.

Stramtoarea superioara delimiteaza impreuna cu circumferinta inferioara sau baza mica a

pelvisului osos ( numita si stramtoarea inferioara a pelvisului) o excavatie ce poarta numele de
pelvis mic.

Cele doua stramtori si pelvisul mic au o deosebita importanta obstetricala.

Stramtoarea superioara are forma unui oval neregulat,comparat cu un “as de cupa”;ea este
delimitate -cum s-a mai mentionat-de catre linia terminala, alcatuita astfel:

a) Inapoi de promontoriu si marginea anterioara a aripioarelor sacrului;

b) Pe laturi de liniile arcuate ale celor doua coxale, prelungite prin creasta
pectineala;
c) Inainte de marginea superioara a simfizei pubiene care continua crestele
pectineale.

Stramtoarea superioara prezinta mai multe diametre cu importanta obstetricala si anatomica.

Diametrul promonto-suprapubian se intinde de la promontoriu la marginea superioara a

simfizei pubiene: masoara 11,5 cm. Micsorarea lui patologica devine o piedica importanta in
mecanismul nasterii.

Diametrul promonto-retropubian se intinde de la promontoriu la fata posterioara a simfizei

pubiene; la acest nivel simfiza pubiana este proeminenta in pelvis. Acest diametru masoara 11
cm.

Diametrul transversal clinic intretaie pe cel promontor-retropubian la mijlocul lui si masoara

13 cm. El este utilizat de ovoidul fetal in timpul nasterii, motiv pentru care se mai numeste si
diametrul util(diametrul transversal maxim nu poate servi in timpul nasterii din cauza
proeminentei pe care o face promontoriul). Acest diametru imparte stramtoarea superioara intr-
un arc anterior si altul posterior. Arcul anterior face parte dintr-un cerc cu raza de 6 cm.
Determinarea arcului anterior are o importanta practica, deoarece raza lui creste si descreste
impreuna cu diametrul transversal.

Diametrele oblice, in numar de doua, se intind de la articulatia sacroiliaca dintr-o parte la

eminenta iliopubiana de partea opusa; ele masoara 12 cm si constituie in marea majoritate a
cazurilor diametrul in intrare (angajare) a ovoidului fetal in pelvisul mic.

Circumferinta inferioara (stramtoarea inferioara a pelvisului) sau baza mica a pelvisului osos
este format: anterior, de marginea inferioara a simfizei pubiene; posterior, de varful coccigelui;
lateral, de cele doua tuberozitati ischiadice; acestea sunt legate anterior de simfiza pubiana prin
ramurile ischiopubiene, iar posterior de sacru si coccige, prin ligamentele sacrotuberale si
sacrospinoase.

Cele doua ramuri ischipubiene alcatuiesc impreuna un arc osos al carui varf este situate la
nivelul marginii inferioare a simfizei pubiene . Acest arc se numeste arcul pubian si el
delimiteaza un spatiu numit unghiul subpubian. Atat arcul pubian cat si unghiul subpubian au o
deosebita importanta obstetricala.

Diametrele stramtorii inferioare:

Diametrul anteroposterior uneste varful coccigelui cu marginea inferioara a simfizei pubiene si

masoara 9,5 cm. In timpul nasterii,el se mareste, ajungand pana la 12,5 cm. Cresterea diametrului
se datoreaza mobilizarii inapoi a coccigelui in articulatia sacrococcigiana.
 Diametrul transversal sau biischiadic uneste fetele mediale ale celor doua tuberozitati
ischiadice; masoara 11 cm.

Diametrele oblice in numar de doua,unesc mijlocul ligamentului sacrospinos cu mijlocul

ramurii ischiopubiene de partea opusa. Importanta lor este redeusa;masaoara 11-12 cm.

Pelvisul mic sau excavatiunea pelviana este portiunea delimitate de cele doua stramtori. In
clinica se utilizeaza si termenul de canal pelvian, intelegandu-se prin acesta pelvisul
mic,impreuna cu cele doua stramtori ale lui.

Pelvisul mic este format: posterior de fata anterioara a sacrului si coccigelui; lateral de
suprafetele plane ce raspund acetabulului (situate pe fetele mediale ale coxalelor) si de gaura
obturata; anterior de fata posterioara a simfizei pubiene.

Pereti pelvisului mic difera in inaltime: posterior masoara 16 cm, pe laturi 9-10 cm, iar snterior
numai 4,5-5 cm.

Pelvisul mic prezinta relieful stramtorii mijlocii; el este putin apreciabil pe pelvisul osos,dar
devine evident in prezeta formatiunilor musculoaponevrotice si ligamentoase ce captusesc
pelvisul mic. Stramtoarea mijlocie este formata: posterior de linia transversala dintre vertebrele
sacrale 4 si 5; lateral de marginea superioara a ligamentelor sacrospinoase si de spinele
ischiadice; anterior de o linie curba ce se intinde de la spinele ischiadice la treimea inferioara a
fetei posterioare a simfizei pubiene (stramtoarea mijlocie raspunde liniei de insertie a
diafragmei pelvine;muschii ridicatori ai anusului si muschii coccigieni).

Diametrul cel mai important in timpul trecerii fatului este cel bispinos (transversal), care
masoara 11 cm.

Pe langa diametrele celor trei stramtori,in obstetrica se mai utilizeaza un diametru al excavatiei
pelviene, ce poate fi masurat pe viu ( la femei); este diametrul promonto-subpubian ce se intinde
de la promontoriu la marginea inferioara a simfizei pubiene. Acest diametru se amsoara prin tact
vaginal si are in conditii normale 12-13cm.

Inclinatia pelvisului: in statiune verticala pelvisul mic apare foarte inclinat fata de coloanal
vertebrala, deoarece planul stramtorii superioare este orientat dinapoi inainte si de sus in
jos,trecand prin promontoriu si marginea superioara a simfizei pubiene. Promontoriul este situate
la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene. In statiunea verticala planul starmtorii formeaza un unghi
de 60 grade orizontala ce trece prin marginea inferioara a simfizei,numit unghiul de inclinatie al
pelvisului. In decubit dorsal unghiul de inclinatie se reduce la 45 grade. Planul stramtorii
inferioare trece prin varful coccigelui si marginea inferioara a simfizei pubiene. Este oblic,ca si
planul stramtorii superioare, dar formeaza cu orizontala un unghi de numai 10 grade. Acest unghi
se anuleaza in decubit dorsal.

Datorita inclinatie pelvisului si a stramtorilor lui, axele teoretice care indica directia de
progresie a capului fetal in timpul nasterii prezinta unele particularitati:

- Axul stramtorii superioare este perpendicular ace cade in centrul planului stramtorii; el
este oblic in jos si inapoi unind ombilicul cu coccigele.
- Axul stramtorii inferioare este perpendicular ace cade in centrul planului stramtorii; este
aproape vertical unind prima vertebra sacrala cu un punct situate putin inaintea anusului.
- Axul pelvisului mic uneste centrul planurilor celor doua stramtori, Ramanand in tot
traiectul lui la egala distanta de peretii excavatiei. Axul este curb si parallel cu
concavitatea fetei anterioare a sacrului, imbratisand astfel simfiza pubiana in concavitatea
lu.

Pelvisul prezinta diferente sexuale, de varsta si individuale.

Diferentele sexuale incep sa apara la varsta de 8-10 ani. Oasele constitutive sunt mai groase
sim ai proeminentele mai evidente la barbati. Pelvisul al femeie are diametrele transversale
mai mari; la barbati predomina cele anteroposterioare. La femei, pelvisul este mai inclinat
decat la barbati; de asemenea, arcul pubian este mai deschis, deformarea lui ingreunand
nasterea in conditii normale.
 Diferentele de varsta: la nou nascut lipseste promontoriul; diametrele stramtorii superioare
sunt aproape egale. Pelvisul are forma de palnie; ulterior, dup ace copilul incepe sa stea, baza
sacrului proemina in pelvis, se accentueaza promontoriul si creste diametrul transversal.

Diferentele individuale: exista variatii de forma ale pelvisului care se incadreaza in normal;
pelvis lat, pelvis rotund, pelvis oval, pelvis triunghiular. Aceste variatii determina modificarea
diametrelor pelvisului.

Bazinul osos serveste la transmiterea greutatii corpului la membrele inferioare; are astfel un
rol important in statica si locomotie.

Bazinul osos se prezinta ca o bolta care primeste greutatea corpului si o transmite celor
doua coapse.Aceasta bolta are un varf reprezentat de sacru si doi stalpi( arcade ) reprezentati
de oasele coxale. Sacrul primeste greutatea de la trunchi si prin intermediul stalpilor o
transmite la cavitatile cotiloidiene si de aici la femure.

Arhitectura bazinului osos este realizata astfel in mod atat de fericit incat nu pune nici o
piedica locomotiei si staticii; in cazul in care pelvisul osos si-a piedut rezistenta
narmala,echilibrul de forte se rupe si se produc deformatii.
 6. BIBLIOGRAFIE

1. VICTOR PAPILIAN,ANATOMIA OMULUI,APARATUL

LOCOMOTOR,EDITIA a-XII-a,BUCURESTI 1982.

2. IFRIM, M., NICULESCU, GHE., BARELIU, N.,

CERBULESCU, B., ATLAS DE ANATOMIE UMANA, V-

1,EDITURA-ALL, BUCURESTI 1984.

3. ADAMS SI NETTER ,ATLAS DE ANATOMIA

UMANA,APARATUL LOCOMOTOR,EDITIA a-III-a,

BUCURSTI-2014.

4. ILIESCU, A., ANATOMIE FUNCIONALA SI

BIOMECANICA, EDITURA SPORT-TURISM,BUCURESTI

1976.