UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

DISCIPLINA:MASURARE SI EVALUARE IN KINETOTERAPIE

Indrumator:MONICA VIRGINIA COJOCARU

STUDENT:DOBRE AMELIA-FLORENTINA
SPECIALIZARE:KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE
SPECIALA

ANUL: 2

AN UNIVERSITAR:2021-2022
 CUPRINS

1. RECUPERAREA MEDICALA-DEFINITIE
2. ENUMERATI PLANURILE ANATOMICE SI AXELE DE MISCARE
3. ENUMERATI SI DESCRIETI PRINCIPALELE ARTICULATII ALE CENTURII
SCAPULO-HUMERALE
4. CARE SUNT MUSCHII CARE REALIZEAZA EXTENSIA PICIORULUI-
Actiune,rol,evaluare musculara
5. BIBLIOGRAFIE
 1.RECUPERAREA MEDICALA

Recuperarea medicală este domeniul de activitate complexă medicală, educațională și

profesională prin care se urmărește restabilirea cât mai deplină a capacității funcționale pierdute
de către un individ (adult sau copil), în urma unei boli sau traumatism, precum și dezvoltarea
unor mecanisme compensatorii, care să-i asigure în viitor posibilitatea de muncă sau autoservire,
respectiv o viață independentă economic și/sau social .

2.ENUMERATI PLANURILE ANATOMICE SI AXELE DE

MISCARE

Planurile anatomice sunt suprafețe care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită
incidență. Fiecare mișcare intersectează un plan. In raport cu orientarea fata de poziția anatomica
a corpului, se descriu 3 categorii de planuri. :
 frontale, dispuse paralel cu fruntea, deci vertical si antero-lateral; împart corpul într-o
parte anterioara si una posterioara; planul frontal, care împarte corpul într-o jumătate anterioara
si una posterioara se numește medio-frontal;
 sagitale, dispuse vertical si antero-posterior; împart corpul într-o parte dreapta si una
stângă; planul sagital, care împarte corpul într-o jumătate dreapta si una stângă se numește
medio-sagital;
 transversale, dispuse orizontal si paralel cu solul; împart corpul într-o parte superioara
si una inferioara; planul transversal care împarte corpul într-o jumătate superioara si una
inferioara se numește mediotransversal.

Axele de mișcare se formeaza prin intersectarea a doua planuri.

Astfel, se descriu:
 axul longitudinal – este axul lungimii corpului, fiind perpendicular pe sol dispus
vertical, la intersectia planului frontal cu cel sagital .
 axul sagital – este axul grosimii corpului, dispus orizontal, (antero-posterior), la
intersectia planului sagital cu cel transversal;
 axul transversal – este axul lățimii corpului, dispus orizontal, la intersecția planului
frontal cu cel transversal.
 3.ENUMERATI SI DESCRIETI PRINCIPALELE ARTICULATII ALE CENTURII
SCAPULO-HUMERALE

1. Articulația sternoclaviculară Este o articulație selară (o diartroză - in șa) .

Extremitatea interna a claviculei are o forma de prisma triunghiulara. Pe fata interna a acestei
prisme se găsește o suprafață articulara concava dinspre anterior spre posterior pe orizontala si
convexa vertical. Ea corespunde primului cartilaj costal si incizurii claviculare de pe manubriul
sternal unde se găsește o suprafață articulara cu o conformație opusa celei descrise. Intre cele 2
suprafețe exista un disc articular ( fibrocartilaj),ce împarte articulația în două compartimente:
unul medial și unul lateral.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula si ligamente:
- ligamentul sternoclavicular anterior;
- ligamentul sternoclavicular posterior, care este mai puternic decât cel anterior;
Rolul celor două ligamente este limitarea mişcărilor de proiecție înainte-înapoi ale umărului.
- ligamentul interclavicular, situat între cele două, deasupra incizurii jugulare a sternului;
- ligamentul costoclavicular, situat între primul cartilaj costal și impresiunea omonimă de pe
claviculă, limitând mișcările de ridicare.
Ea permite următoarele mișcări ale claviculei:
 ridicarea/coborârea claviculei (trapez, sternocleidomastoidian, capul clavicular și,
respectiv, marele pectoral, deltoid, subclavicular);
 proiecție anterioara/posterioara
 rotaţie - in planul axului sau.
 circumducția prin succesiunea alternativa a mişcărilor. In aceasta mişcare clavicula
descrie prin extremitatea ei acromială un con a cărui baza este o elipsa cu axa mica sagitala
(anterioara-posterioara; 7 cm) si axa mare verticala (sus-jos; 8-9 cm). Aceste mișcări se produc
automat in timpul mişcării scapulei.

2. Articulația acromioclaviculară Este o articulație plana (o artrodie).

Unește 2 suprafețe ovalare situate pe acromion si pe extremitatea laterala a claviculei. Intre
cele 2 suprafețe articulare se găsește un disc (fibrocartilaj). Forma suprafețelor permite mișcări
de alunecare, deschidere-închidere a unghiului format de cele 2 oase.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsulă si 4 ligamente: unul superior, unul inferior,
ligamentul conoidal si ligamentul trapezoid.
Cele doua din urma unesc clavicula cu procesul coracoid constituind o noua articulație:
sindesmoza coracoclaviculară.
Aceste 2 ligamente fac ca greutatea membrului superior sa fie suportata in mai mare măsură de
clavicula si mai puțin de acromion. De asemeni ele limitează mişcarea dintre scapula si clavicula
(ligamentul conoid împiedică deschiderea unghiului format intre cele 2 oase, iar ligamentul
trapezoid împiedică inchiderea aceluiași unghi).
Ligamentele proprii ale scapulei sunt in număr de doua:
- ligamentul coraco-acromial ce protejează epifiza superioara a humerusului.
- ligamentul transvers superior ce trece peste scobitura coracoidiana transformând-o într-un
orificiu pe unde trece nervul suprascapular.
- ligamentul transvers inferior, un fasciculul subțire care trece ca o punte peste incizura dintre
marginea laterală a spinei scapulei și marginea posterioară a cavității glenoide.
3.. Articulația scapulohumerală unește capul humeral si cavitatea glenoidă a scapulei
formând o articulație sferoidală (enartroză).
Suprafețele articulare :
- pentru humerus - capul humeral, suprafață ce reprezintă 1/3 de sfera; ea este de 2-3 ori mai
întinsă decât cea a cavitații glenoidale;
-pentru scapula - cavitatea glenoidală de forma ovala, ușor inclinată anterior, ușor concavă
limitată de o sprânceană osoasă. Slaba concavitate face ca cele 2 suprafețe articulare sa aibă
concordanta redusa.
Cavitatea glenoidă este mărită de un burelet glenoidian, dar nici așa nu acoperă capul humeral.
Capsula, cu întăriturile ei ligamentare (ligamentul coracohumeral, cele trei ligamente
glenohumerale), ca și tendoanele fuzionate ale subscapularului, supraspinosului și rotundului
mic, creează un puternic aparat de suspensie pentru membrul superior. El creste stabilitatea
articulației si in același timp nu modifica amplitudinea si varietatea mişcărilor.
Mijloace de unire:
- capsula articulara se insera pe cadrul glenoidal si pe colul scapulei. Superior urcă până la
procesul coracoid, înglobând tendonul lungii porțiuni a bicepsului. Pe humerus se atașează in
jurul capului humeral (pe colul humeral, anatomic coborând pana pe colul chirurgical).
 Datorita laxității sale favorizează mișcări mai ample dar in același timp se favorizează si
producerea mai frecventa a luxațiilor. Capsula este întărită prin ligamente superioare si
anterioare.
- superior: ligamentul coracohumeral ce pleacă de la procesul coracoid si formează doua
fascicule ce se fixează pe tuberculul mare al humerusului si pe tuberculul mic. Este cel mai
puternic ligament al articulației.
- anterior: ligamentele glenohumerale ; sunt 3 fascicule fibroase ce se întind de la cadrul
glenoidal la colul anatomic al humerusului. Intre aceste ligamente exista zone de rezistenta
scăzută.
In concluzie: planul capsuloligamentar al umărului nu asigura o rezistenta crescuta articulației.
De aceea aceasta articulație este frecvent sediul unor luxații, mai ales cele ce antrenează capul
humeral anterior si intern (luxații antero-interne). In aceste luxații capsula poate fi întinsă sau
chiar rupta. Ele compromit ulterior stabilitatea umărului pentru mișcările
de forță si necesita o suplimentare a forţei musculare, in particular a mușchiului subscapular.
Poziţia care permite maxim de distensie ligamentară (poziţia de repaus articular) este cea in
care braţul este in ușoară antepulsie, abducţie si rotaţie interna.
Mobilitatea glenohumerală, deși importantă, nu este responsabilă de toată amplitudinea de
mișcare a braţului, la care contribuie și celelalte articulaţii, în primul rând scapulotoracică.
 Flexia glenohumerală este de 60◦, adică aproape o treime din totalitatea acestei
mișcări. Există o flexie „anatomică”, ce se realizează în plan sagital și o flexie „funcțională”,
realizată printr-un plan perpendicular pe planul scapular, adică o flexie combinată cu o
adducţie de 30°.
 Extensia se realizează prin trecerea braţului posterior de planul frontal al corpului. Și
aici se diferențiază o extensie „anatomică” şi una „funcțională”, care continuă planurile de
mişcare ale flexiei.
 Abducţia se realizează în plan frontal (anatomică) prin îndepărtarea braţului de corp și
atinge 90°(la restul de 90° ajungându-se prin celelalte articulaţii). Există și o abducţie
„funcțională” care face un unghi de 30° cu planul frontal și se realizează în planul scapulei.
Abducția „orizontală” sau „transversală” se execută în plan perpendicular pe planul frontal.
 Adducţia este de aceleași tipuri ca și abducţia, mișcarea executându-se în aceleași
planuri, dar în sens invers.
 Rotaţia internă și cea externă au o singură componentă .
 4. CARE SUNT MUSCHII CARE REALIZEAZA EXTENSIA
PICIORULUI

ACTIUNE,ROL,EVALUARE MUSCULARA

Extensia (flexia plantară) este realizată de mușchiul tricepsul sural (m.triceps surae),
format din doi mușchi contopiți într-un tendon unic(tendonul lui Achile), alături de următorii
mușchi :
 Mușchiul gastrocnemian (triceps surae);
 Mușchiul solear ;
 Mușchiul flexor lung al degetelor ;
 Mușchiul flexor lung al halucelui ;
 Mușchiul lung peronier ;
 Mușchiul scurt peronier ;
 Mușchiul tibial posterior (foarte slabă acțiune de flexor plantar)
Acțiuni:
● extensia piciorului pe gambă; eficienţa gemenilor scade când genunchiul este în flexie;
● flexia genunchiului;
● intervine în mersul normal, urcarea şi coborârea scărilor, în sărituri şi dans;
● când ia punct fix pe picior poate susține toată greutatea corpului.
Rol în mers:
● primul dublu sprijin: solearul se contractă la sfârșitul acestui timp, când piciorul este în
contact complet cu solul, stabilizând genunchiul;
● al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba de picior şi prin contracție izotonică
puternică realizează extensia piciorului până la 15⁰;
● primul sprijin unilateral: se opun flexiei gambei prin contracție izotonică excentrică;
solidarizează gamba de picior permițând ridicarea talonului printr-o contracție aproape
izometrică.
Evaluare musculară:
● pentru f0 – f1 decubit ventral, cu piciorul la marginea mesei şi pernuța sub treimea
inferioară a gambei.
Se indică subiectului să execute, în amplitudine completă, extensia piciorului pe gambă,
menținând degetele relaxate. Palparea gemenilor se realizează la nivelul moletului: lateral
gemenul extern şi medial cel intern.
● pentru f2 subiectul pe un plan înclinat la 45⁰, membrul inferior controlateral flectat din
șold şi genunchi, fără sprijin.
Membrul inferior de examinat se sprijină pe o pană de lemn plasată pe partea externă a
piciorului, pentru a suprima sprijinul pe metatarsianul I. Se indică subiectului să se ridice pe vârf,
realizând mişcarea în amplitudine completă (după Maury).
● pentru f3 – f5 stând într-un picior, pe piciorul de examinat cu o pană de lemn aplicată
pe marginea externă a piciorului. Membrul controlateral este flectat din șold şi genunchi, fără
sprijin.
● pentru f3 se indică subiectului să se ridice pe vârf în amplitudine completă.
● pentru f4 – f5 mişcarea se execută contra unei rezistențe crescânde, aplicată pe umerii
subiectului sau pe crestele iliace .
 5.BIBLIOGRAFIE

1.Kinetologie profilactica,terapeutica si de recuperare - Tudor Sbenghe

2.Kinetologie medicala- Dr. Mariana Cordun
3.Ghid practic de evaluare articulara si musculara in kinetoterapie-Dr.Sidenco Luminita