TEST ANATOMIE SI BIOMECANICA 5

STUDENT:DOBRE AMELIA-FLORENTINA
ANUL: I
1. Precizati unde este osul scapula- orientare topografica,tip,descriere.

Scapula sau omoplatul este un os lat, de forma triunghiulara,situat la partea postero

superioara a toracelui. Pe schelet acest os se intinde intre primul spatiu intercostal si
coasta a VIII-a. Osul este aplicat pe torace,pe care-l depaseste insa lateral,luand astfel
parte la formarea umarului si la delimitarea axilei.
Prezinta doua fete,trei margini si trei unghiuri.
Orientare: Se aseaza posterior fata prevazuta cu o puternica spina,in sus marginea cea mai
mica si subtire,lateral (si putin inainte) unghiul cel mai voluminos ( prevazut cu o cavitate
articulara).
Fața dorsală:
Privește posterior și lateral, de pe ea se desprinde transversal o puternică
lamă, numită spună scapulei. Această spina împarte față dorsală într-o
fosă situată deasupra și alta situată dedesubtul ei.
Fața costală sau anterioară:

prezintă o concavitate, fosă subscapulară, străbătută de creste oblice. Pe

fosă, ca și pe crestele oblice, se insera muschiul subscapular. Pe
porțiunea medială aceste fețe se mai inseră și mușchiul dințat anterior.
Marginea superioară:
Este subțire și prezintă scobitura sau incizura scapulei. Prin scobitura
trece nervul subscapular. Media de scobitura, marginea superioară da
inserție mușchiului omohidian.
Marginea mediala :
Poate fi explorat sub piele. Ea este orientată spre coloana vertebrală. Pe
ea se insera numeroși mușchi dintre care amintim muschiul romboid.
Marginea laterală:
Este orientată spre axila; se poate explora parțial.
Unghiul inferior:
Este ascuțit și ușor de explorat sub piele.
Este ușor rotunjit. Aici se insera mușchiul ridicător al scapulei.
Unghiul lateral:
Este cel mai voluminos. Prezintă de studiat două elemente:

1. Cavitatea glenoidală
2. Procesul coracoidian

Marginile omoplatului:
Marginea superioară  prezintă o incizură Incisura scapulae, peste care
pornește Ligamentum transversum scapulae superius, prin incizură
(tăietură) trece Nervus suprascapularis, marginea superioară mai
 servește și la inserția Musculus omohyoideus.
Marginea laterală, Margo lateralis (axillaris) dintre cele trei margini
este marginea cea mai masivă, începe din partea inferioară cu Cavitas
glenoidalis (cavitatea glenoidală) cu Tuberculum infraglenoidale pe

care se inserează partea Caput longum a mușchiului Musculus triceps

brachii.
Marginea interioară Margo medialis (vertebralis) este marginea cea
mai lungă, aici înserându-se mușchii Musculus rhomboideus major,
Musculus rhomboideus minor și Musculus levator scapulae.
Scapula are trei colțuri (unghiuri):
1. Angulus superior (Angulus medialis, aici fiind unele inserții
ale Musculus levator scapula
2. Angulus inferior loc de inserție a muschilor Musculus teres major
și Musculus latissimus dorsi
3. Angulus lateralis (numit și capul umărului)

2. Descrieti osul clavicula-orientare topografica,tip,orientare.

Clavicula este un os lung si pereche situate la limita dintre torace si gat;este orientata
transversal,fiind cuprinsa intre manubriul sternului si acromion.
Clavicula prezinta doua curburi inegale,care ii dau forma literei “S”. Din aceste doua
curburi una este mediala,cu concavitatea posterioara si alta laterala,cu concavitatea
anterioara. Forma osului poate fi observata prin simpla inspectie. Osul poate fi explorat
prin palapare aproape pe toata intinderea lui, fiind astfel un reper important pentru
delimitarea unor regiuni ale corpului si pentru localizarea eventualelor afectiuni.
Orientare: Se aseaza lateral extremitatea turtita, anterior marginea concave a acestei
extremitati,iar in jos fata osului prevazuta cu un sant.
Clavicula prezinta doua fete,doua margini si doua extremitati.
Extremitatea mediala:
Este voluminoasă și prezintă o față sternală destinată articulării cu
manubriul sternal.
Extremitatea acromială:
Extremitatea laterală sau extremitatea acromială (Extremitas acromialis)
este mult mai mică decât cea sternală. Turtită puternic de sus în jos,
alungită antero-posterior, ea se termină lateral cu o fața articulară
acromială, destinată articulării claviculei cu acromionul scapulei .
Fața articulară acromială (Facies articularis acromialis) se găsește pe
marginea laterală a extremității acromiale a claviculei, are axul mare
antero-posterior și este orientată lateral, în jos și anterior; această față
este mică și ovalară și se articulează cu fața articulară claviculară
 (Facies articularis clavicularis) de pe marginea medială a
acromionului, formând articulatia acromioclaviculara . Pe marginile
feței articulare acromiale se inseră capsula articulară a articulației
acromioclaviculare, iar pe fața superioară a extremității laterale a
claviculei se inseră ligamentul capsular al articulației
acromioclaviculare.

3. Descrieti osul humerus-orientare topografica,tip,orientare.

Humerusul este un os lung si pereche. Prezinta o diafiza si doua epifiza.

Orientare: Se aseaza in sus extremitatea prevazuta cu un cap sferic, medial suprafaa ei
articulara, anterior santul profund, pe care aceasta extremitate il prezinta.
Corpul este aproape cilindric in portiunea superioara, prismatic triunghiular in cea
inferioara. Prezinta trei fete si trei margini, bine diferentiate in portiunea inferioara,cu
mult mai slab in portiunea superioara.
Marginea anterioară  este bine pronunțată, ascuțită sus și rotunjită în
jos. Este o continuare a crestei tuberculului mare, delimitează anterior
tuberozitatea deltoidiană, iar la nivelul extremității distale ea se
bifurcă, delimitând fosa coronoidă.
 Marginea laterală (Margo lateralis humeri) se extinde de la porțiunea
posteroinferioară a tuberculului mare până la epicondilul lateral. Slab
pronunțată în jumătatea proximală a corpului, marginea laterală este
clar vizibilă și ascuțită în jumătatea distală a lui. Marginea laterală
formează în porțiunea sa distală o creasta proeminentă recurbată -
 creasta supracondiliană laterală  care se termină pe epicondilul
lateral. Pe creasta supracondiliană laterală se inseră mușchiul
brahioradial și mușchiul lung extensor radial al carpului extensor).

Pe marginea laterală și creasta supracondiliană laterală se inseră

septul intermuscular lateral al brațului. Marginea laterală este
întreruptă la unirea 1/3 sale inferioare cu cele două treimi superioare,
de șanțul nervului radial , care trece de pe fața posterioară pe fața
antero-laterală a corpului humerusului.
 Marginea medială  se extinde de la creasta tuberculului mic până la
epicondilul medial. Slab pronunțată în jumătatea proximală a
corpului, marginea medială este clar vizibilă și ascuțită în jumătatea
distală a lui. Marginea medială formează în porțiunea sa distală o
creasta proeminentă recurbată - creasta supracondiliană medială  care
se termină pe epicondilul medial. Pe creasta supracondiliană medială
se inseră în față mușchiul brahial, iar în spate se inseră capul medial
al mușchiul triceps brahial .Pe marginea medială și creasta
supracondiliană medială se inseră septul intermuscular medial al
brațului .Pe marginea medială în porțiune sa mijlocie se inseră
mușchiul coracobrahial
 Fața posterioară  este cuprinsă între marginea medială și marginea
laterală, este netedă, mai largă spre epifiza inferioară a osului. La
mijlocul ei se află un șanț oblic - șanțul nervului radial  numit
și șanțul spiral - cu direcție spiralată, de sus de la marginea medială în
jos, trecând peste marginea laterală spre fața anterolaterală, unde se
află sub tuberozitatea deltoidiană și apoi coboară spre epicondilul
lateral. În el se găsesc nervul radial și artera brahială profundă cu cele
două vene satelite. 18% din fracturile corpului humerusului la acest
nivel sunt asociate cu lezare nervului radial în șanțul său, și se
manifestă clinic prin paralizia radială. Suprafața feței posterioare este
acoperită aproape în întregime de capul lateral și medial al
mușchiului triceps brahial. Capul lateral al mușchiului triceps brahial
se inseră în treimea proximală lângă marginea laterală, deasupra și
lateral de șanțul nervului radial. Capul medial al mușchiului triceps
brahial se inseră larg în porțiune distală lângă marginea medială,
medial și sub șanțul nervului radial.
 Fața antero-laterală  este cuprinsă între marginea anterioară și
marginea laterală. Ceva mai sus de mijlocul ei se află o rugozitate în
forma literei V - tuberozitatea deltoidiană  - pe care se inseră

mușchiul deltoid .Brațul anterior al tuberozității deltoidiană se află

lângă marginea anterioară a corpului humerusului, iar brațul posterior
deasupra șanțului nervului radial. Distal de tuberozitatea deltoidiană
se inseră fibrele laterale a mușchiului brahial .Sub tuberozitate
deltoidiană se află șanțul nervului radial care pleacă de pe fața
posterioară tăind marginea laterală. Marginea posterioară a șanțului
nervului radial este formată de creasta supracondiliană laterală.
 Fața antero-medială  este cuprinsă între marginea anterioară și
marginea medială. În treimea superioară se află șanțul intertubercular 
care descinde de la epifiza superioară. În treimea mijlocie lângă
marginea medială și pe marginea medială se află o rugozitate pe care
se inseră mușchiul coracobrahial .În treimea mijlocie și inferioră se
inseră mușchiul brahial. La mijloc, spre marginea medială, se
află gaura nutritivă a osului , care are o direcție oblică în jos.
 Procesul supracondilian este o apofiză triunghiulară în formă de
cârlig inconstantă (în aproximativ 1% din cazuri) aflată pe fața
antero-medială la aproximativ 5 cm deasupra epicondilului medial, și
care are o lungime de 2 – 20 mm. Procesul supracondilian se
curbează în jos și înainte, și vârful lui ascuțit este unit de marginea
medială, imediat deasupra epicondilului medial, printr-o bandeletă
fibroasă - ligamentul lui Struthers - pe care se inseră mușchiul rotund
pronator. Se formează astfel un orificiu prin care trece în mod
obișnuit, nervul median și artera brahială ,însă uneori trece numai
nervul median sau nervul median împreună cu artera ulnară (în caz de
dividere înaltă a arterei brahiale). De obicei sub procesul
supracondilian se află un șanț, care găzduiește nervul median și artera
brahială, și le poate proteja de o eventuală compresiune din partea
mușchilor. Ligamentul lui Struthers poate comprima nervul median și
artera brahială, cea ce se manifestă clinic printr-o neuropatie mediană
(durere, parestezie) sau lipsa pulsului radial.
Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) este voluminoasă, se
articulează cu scapula și prezintă câteva formațiuni anatomice: capul
humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, șanțul
intertubercular și se unește în jos cu corpul humerusului la nivelul

colului chirurgical. Capul humerusului este o suprafață articulară netedă

și rotunjită aflată la polul superior al humerusului. Are o formă
sferoidală și reprezintă o treime dintr-o sferă. Este acoperit de un cartilaj
hialin, care este mai gros în porțiunea sa centrală și se articulează cu
cavitatea glenoidă a scapulei formând articulația umărului sau
scapulohumerală ,capul humerusului este cu mult mai mare decât
cavitatea glenoidă, aceasta din urmă reprezentând doar un sfert din
suprafața capului humeral. Când membrului superior se află în repaus
capul humerusului este îndreptat medial, în sus și posterior; axul capului
humerusului formează cu axul diafizei un unghi de 130°-150°. Colul
anatomic este un șanț circumferențial, care separă capul humerusului de
restul epifizei; este mai adânc antero-lateral în vecinătatea tuberculului
mare. Pe colul anatomic se inseră capsula articulară a articulației
umărului, medial capsula articulară deviază de la colul anatomic și
coboară 1 cm sau mai mult pe corpul humerusului. Colul anatomic, în
partea lui anterolaterală, unde este mai pronunțat, desparte capul
humeral de două tuberozități: una mai mare - tuberculul mare și alta mai
mică - tuberculul mic. Tuberculul mare este situat pe partea laterală a
epifizei proximale în partea superioară. Pe fața lui posterosuperioară,
lângă colul anatomic se află trei fețișoare pentru inserții musculare. Pe
fețișoara superioară se inseră mușchiul supraspinos , pe cea mijlocie
mușchiul infraspinos, iar pe cea inferioară mușchiul rotund mic. Fața
laterală a tuberculului mare are numeroase orificii vasculare și este
acoperită de mușchiul deltoid .Tuberculul mic  este situat pe partea
anterioară a epifizei, sub colul anatomic, medial de tuberculul mare. Pe
el se inseră mușchiul subscapular .De la tuberculul mare pornește în jos
o creastă verticală - creasta tuberculului mare  - pe care se inserează
mușchiul pectoral mare .De la tuberculul mic pornește în jos o altă
creastă verticală - creasta tuberculului mic  - pe care se inserează
mușchiul rotund mare .Între creasta tuberculului mare și creasta
tuberculului mic există un șanț vertical - șanțul intertubercular 
sau culisa bicipitală - care sus se află între tuberculul mare și tuberculul
mic, unde este mai adânc, coboară oblic și se pierde pe fața antero-
medială a diafizei humerale. În fundul șanțului intertubercular se
inserează tendonul mușchiului dorsal mare iar prin șanț alunecă tendonul

capului lung al mușchiului biceps brahial longum însoțit de bursa

sinovială bicipitală și de o ramură ascendentă a arterei circumflexe
humerale anterioară . Șanțul intertubercular este transformat în canal de
fibre conjunctive dispuse transversal. Sub tuberculul mare și tuberculul
mic, la nivelul unirii epifizei proximale cu corpul (diafiza) humerusului
se află o porțiune îngustată - colul chirurgical ) - unde se întâlnesc cele
mai frecvente fracturi ale humerusului. Nervul axilar și artera
circumflexă humerală posterioară se învârt în jurul colul chirurgical în
regiunea sa posterioară.
Epifiza distală:
Epifiza sau extremitatea distală (inferioară) este de formă prismatic
triunghiulară, turtită antero-posterior, și recurbată dinapoi înainte, având
diametrul transversal cu mult mai mare ca cel antero-posterior. Are la
mijloc un segment articular - condilul humerusului - care este încadrat
de două proeminențe laterale nearticulare - epicondilii.
 Condilul humerusului (este segmentul articular și are 2 suprafețe
articulare: trohleea humerusului (medial) și capitulul humerusului
(lateral) separate de un șanț intermediar și 3 fose: coronoidă, radială,
olecraniană. Condilul humerusului se articulează cu radiusul
(articulația humeroradială) și ulna (articulația humeroulnară) în
cadrul articulației cotului . Trohleea humerusului este o suprafață
articulară care se află în partea medială a condilului humerusului și
acoperă suprafața lui anterioară, inferioară și posterioară, are forma
unui scripete (sau a unui mosor ușor spiralat) și este formată din două
margini, două povârnișuri separate de un șanț (gât) spiroid. Trohleea
humerusului corespunde incizurii trohleare a ulnei, cu care se
articulează formând articulația humeroulnară). Capitulul
humerusului este o suprafață articulară care se află în partea laterală a
condilului humerusului și acoperă suprafața lui anterioară și
inferioară, însă nu se extinde pe suprafața lui posterioară; are forma
unei proeminențe rotunjite, convexe. Capitulul humerusului se
articulează cu foseta capului radiusului formând articulația
humeroradială. Trohleea este separată de capitul de un șanț

intermediar, care este articular și corespunde marginii fosetei

articulare de pe capul radiusului. Pe condilul humerusului se află 3
fose: fosa coronoidă, fosa radială și fosa olecraniană. Peretele
despărțitor al acestor fose este subțire, uneori fiind înlocuit de un sept
fibros sau chiar de un orificiu. Fosa olecraniană  este o cavitate
adâncă pe fața posterioară a condilului humerusului, deasupra
trohleei, în care pătrunde vârful olecranului ulnei în extensia
completă a antebrațului; planșeul acestei fose este subțire. Fosa
coronoidă este o cavitate mai mică, pe fața anterioară a condilului
humerusului, deasupra trohleei; în ea pătrunde marginea anterioară a
procesului coronoidian al ulnei, în mișcările de flexiune ale
antebrațului. Fosa radială este o fosă mai puțin profundă pe fața
anterioară a condilului humerusului lateral de fosa coronoidă,
deasupra capitulului; în ea pătrunde marginea capului radiusului, în
flexia maximă a antebrațului.
 Epicondilii humerusului sunt două proeminențe nearticulare pe părțile
laterale a epifizei distale care servesc pentru inserții musculare; unul
este medial - epicondilul medial, iar altul lateral - epicondilul lateral.
Epicondilul medial este o proeminență triunghiulară, turtită antero-
posterior, aflată medial și proximal față de condilul humerusului, la
care se termină creasta supracondiliană medială a diafizei
humerusului. Este subcutanat și vizibil, mai ales în flexia pasivă a
cotului, se poate explora prin inspecție și palpare. Pe fața lui
posterioară netedă se află un șanț vertical - șanțul nervului ulnar pe
unde trece nervul ulnar. Pe epicondilului medial se inseră mușchii
antebrațului, ai mâinii și degetelor:
a) pe porțiunea superioară a feței anterioare a epicondilului medial
se inseră mușchiul rotund pronator 
b) pe porțiunea mijlocie a feței anterioare se inseră tendonul flexor
comun al următorilor mușchi: mușchiul flexor radial al carpului ,
mușchiul palmar lung , mușchiul flexor superficial al
degetelor ,mușchiul flexor ulnar al carpului 
c) pe porțiunea inferioară a feței anterioare se inseră ligamentul
colateral ulnar al articulației cotului .Epicondilul lateral , este o

proeminență aflată lateral față de condilul humerusului, la care se

 termină creasta supracondiliană laterală a diafizei humerusului;
este mai mic decât epicondilul medial. Epicondilul lateral se poate
explora prin inspecție și palpare. Pe el se inseră mușchii supinatori
și extensori ai antebrațului, mâinii și degetelor. Pe suprafața
laterală și anterioară a epicondilului lateral se inseră:
a) pe tendonul extensor comun se inseră următorii
mușchi: mușchiul scurt extensor radial al carpului , mușchiul
extensor al degetelor ,), mușchiul extensor al degetului
mic , mușchiul extensor ulnar al carpului  ,
b) lateral pe epicondilul lateral se inseră mușchiul
supinator , ligamentul colateral radial al articulației cotului . Pe
suprafața posterioară a epicondilului lateral se inseră mușchiul
anconeu.

4. Descrieti structura unui os lung.

Oasele lungi sunt oase tari, dense, care asigură structura și mobilitatea. Femurul, tibia și
peroneul sunt considerate oase lungi în membrele inferioare, iar osul humerus, radius și
cubitus sunt considerate oase lungi în membrele superioare. Suprafața oaselor lungi este
acoperită de periost, o membrană care leagă procesele responsabile de creșterea osoasă și
formarea de calus în fracturi. Țesutul osos compact (sau cortical), care este un strat de os
dens, este localizat sub periost; iar sub acesta, este află țesutul osos spongios (sau
trabecular), care conține măduvă osoasă, responsabilă de producerea de celule
sanguine.Un os lung are un arbore, sau partea centrală a osului, cunoscută sub numele de
diafiză, și două capete, cunoscută sub numele de epifize. La articulație, epifiza este
acoperită cu cartilaj articular, la rândul său formând suprafețe articulare. Oasele lungi
sunt mai subțiri în centru, iar diametrul lor crește pe măsură ce subiectul se trece de la
arbore la epifiză; zona dintre un capăt al arborelui și epifiza adiacentă este cunoscută sub
numele de metafiză. La copii și adolescenți, între metafiză și epifiză este un cartilaj
cunoscut sub numele de “conjugare”, care reprezintă aria de creștere a lungimii acestui
tip de oase. La adulți, metafiza este, în schimb, complet osificată.

5. Descrieti planul care este perpendicular pe planul de simetrie si pe planul frontal.

Planul sagital,denumit si median,este dispus vertical si perpendicular pe linia umerilor si

a bazinului,impartind corpul uman in partea dreapta si partea stanga,formand doua
jumatati simetrice; de aici numele de planul simetriei bilaterale; formatiunile corpului
mai apropiate de ascest plan sunt mediale; cele mai indepartate se numesc laterale; toate
celelalte planuri paralele cu planul sagital si parelele intre ele se numesc parasagitale.
Totodata este perpendicular pe planul frontal strabatand corpul dinainte inapoi si trece
prin axul longitudinal si sagital. Se noteaza cu P.S
6. Cum se numeste axul care este orizontal si are un pol anterior si un pol posterior?
Axul care are un pol posterior si unul anterior se numeste axul sagital sau axul antero-
posterior,numit si ventro-dorsal,corespunde grosimii corpului,iar punctul de intersectie cu
axa transversala se numeste „ centrul de greutate al corpului”.

7. Cum se numesc miscarile care se efectueaza in plan transversal si axul longitudinal?

Miscarile care se efectueaza in plan transversal si axul longitudinal se numesc: rotatii.

8. Descrieti tarsul-orientare topografica,tipuri de oase, numarul de oase,etc.

Tarsul este un masiv osos care ocupă jumătatea posterioară a piciorului.
Tarsul este format din sapte oase dispuse in doua randuri:
-un rand posterior cu doua oase suprapuse: talusul sus si calcaneul jos;
-un rand anterior cu cele cinci oase: cuboidal,navicularul si trei cuneiforme.
Oasele tarsului pot fi grupate si in doua randuri anteroposterioare: un rand medial
cuprinde talusul,navicularul si cele trei cuneiforme si un rand lateral in care se gasesc
calcaneul si cuboidal.

9. Cum se numesc miscarile care se efectueaza in axul sagital si in planul frontal.

Miscarile care se efectueaza in axul sagital si planul frontal sunt: abductia si adductia.

10. Care sunt termenii utilizati in orientarea unor diferite organe ale corpului uman in raport
cu centrul de greutate al corpului deasupra planului orizontal si sub planul orizontal al
corpului.

Termenii utilizati sunt: superior si inferior.

Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.
Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.
Anterior sau frontal - în fața unui plan frontal.
Posterior sau dorsal - în spatele unui plan frontal.
Proximal - doar pentru membre: apropiat de trunchi.
Distal - doar pentru membre: depărtat de trunchi.
Lateral - depărtat de planul mediosagital.
Medial - apropiat de planul mediosagital.
Volar - spre fața palmară a mâinii.
Plantar - spre talpă.

11. Care sunt curburile fiziologice in plan sagital si in planul frontalal coloanei vertebrale?
 Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi se numesc lordoze,
fie cu convexitatea înapoi şi se numesc cifoze. La CV aceste curburi sunt în număr de
patru: lordozele cervicală şi lombară, cifozele toracală şi sacrală.
Curburile în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau dreapta, se numesc
scolioze şi sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În mod obişnuit întâlnim:
a) curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracală – cu convexitatea la dreapta;
c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga. Curbura toracală este primară, fiind
determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte
curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La “stângaci”
curburile frontale sunt orientate în sens invers.

12. Descrieti rolul curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale.

Funcțiile coloanei vertebrale:

 1 - Sprijin;
 2 - Apărare (Protecție);
 3 - Mobilitate;

Coloana vertebrală are 4 curburi fiziologice situate în plan sagital, care sporesc rezistența
ei la solicitările verticale (de aproximativ 10 ori față de aceeași coloană fără curburi).
Aceste sunt cu convexitate anterioară în zona cervicală, cu convexitate posterioară în
zona toracică și cu convexitate anterioară în regiunea lombară. Segmentul sacro-
coccigian are o curbură imobilă cu convexitate posterioră. Curburile vertebrale împreună
cu ligamentele și discurile intervertebrale contribuie la realizarea unui echilibru intrinsec
adecvat al coloanei, la care se adaugă echilibrul extrinsec, pe care îl realizează grupele
musculare, care susțin coloana vertebrală în mod direct, sau prin intermediul altor
structuri. Se ajunge astfel la numeroase mecanisme, care au rol de a atribui coloanei
vertebrale rezistență, mobilitate și suplețe maximă, care o fac potrivită pentru rolul de
susținere, axare, protecție și mișcare pe care îl are.