Humerus

Humerusul (humerus) este un os lung şi pereche.

Formează singur scheletul braţului şi se

articulează superior cu omoplatul sau scapula cu
care participă la formarea articulaţiei scapulo-
humerale, iar inferior se articulează cu ulna sau
cubitusul prin trohleea humerală şi cu radiusul
prin capitul, toate cele trei suprafeţe osoase
participând la formarea articulaţiei cotului.
Humerusul face parte din categoria oaselor lungi,
care apare uşor răsucit când este privit din
norma anterioară.
Fiind un os lung, el prezintă un corp sau
diafiză şi două extremităţi sau epifize,
superioară, respectiv inferioară.

Punerea în poziţie anatomică se face

orientând:

1. Superior: EXTREMITATEA CARE PREZINTĂ

UN CAP SFERIC (1/3 DINTR-O SFERĂ)
2. Medial: SUPRAFAŢA ARTICULARĂ A
CAPULUI SFERIC
3. Anterior: ŞANŢUL CEL MAI PROFUND AL
ACESTEI EXTREMITĂŢI ORIENTAT ANTERIOR
Diafiza sau corpul humerusului (corpus
humeri) are o formă cilindrică în 1/3
superioară şi aproximativ şi în cea medie, şi o
formă prismatică triunghiulară în 1/3
inferioară.
Diafiza se arcuieşte cu concavitatea spre
anterior la nivelul paletei humerale, un plan
care trece vertical prin humerus, în axul său
trece în spatele extremităţii inferioare.

Corpul humerusului prezintă de studiat: o

faţă internă, o faţă externă şi o faţă
posterioară.

Prezintă o margine internă, o margine

externă şi o margine anterioară.
Faţa antero-medială (facies anterior medialis). Este discret
convexă spre cutia toracică, iar în porţiunea mijlocie are
câteva zone anfractuoase. Superior prezintă o suprafaţă
de formă elipsoidă, cu axul mare vertical care prezintă
rugozităţi pe care se insera muşchiul coraco-brahial. In
1/3 superioară deasupra amprentei muşchiului coraco-
brahial, faţa internă este relativ netedă, la acestea
corespunzând amprenta tendoanelor muşchilor dorsal
mare şi rotund mare, care se încrucişează pentru a se
prinde pe culisa bicipitală. In jumătatea inferioară
marginea internă este netedă şi pe ea se insera fasciculele
cele mai interne ale muşchiului brahial anterior, care se
interpun între marginea anterioară a V-ului produs de
inserţia muşchiului deltoid şi amprenta muşchiului
coracobrahial. Inferior de porţiunea mijlocie a osului se
observă gaura nutritivă a osului. In ea pătrunde artera
nutritivă a humerusului, aceasta fiind o ramură a arterei
humerale. In 1/3 inferioară a feţei antero-interne a
humerusului se găseşte în procent de 1% din cazuri o
apofiză supra-epitrohleană
Faţa antero-laterală (facies antero-lateralis) prezintă o
formă uşor concavă spre exterior, iar în porţiunea ei
mijlocie se găseşte, o creastă rugoasă ce merge
dinspre marginea externă spre marginea anterioară a
osului. Această creastă rugoasă formează marginea
posterioară a V-ului deltoidian. Marginea anterioară V-
ului deltoidian, este formată chiar de marginea
anterioară a osului care se întâlneşte formând un
unghi ascuţit cu creasta rugoasă de pe faţa externă.
Astfel cele două margini formează între ele V-ul
deltoidian. Pe versantul lui superior oferă inserţie
muşchiului deltoid. Inferior de V-ul deltoidian se află
depresiunea subdeltoidiană, care formează un şanţ
oblic, coboară dinspre posterior spre anterior şi
dinspre superior spre inferior sub ramura posterioară
a acestui ,,V”. Pe aici trece nervul radial, artera
humerală profundă şi cele două vene satelite. Toată
întinderea suprafaţa feţei externe care se găseşte sub
versantul inferior al V-ului deltoidian oferă inserţie
muşchiului brahial anterior.
Faţa posterioară (facies posterior) prezintă o formă
convexă în toate direcţiile. In jumătatea superioară
este mai îngustă, devenind din ce în ce mai largă în
jumătatea inferioară, pentru a se lăţi semnificativ la
nivelul paletei humerale. Pe această faţă se
află ,,şanţul de torsiune” sau şanţul nervului radial
care o direcţie oblică dinspre superior spre inferior şi
dinspre medial spre lateral. În interiorul şanţului de
torsiune se află nervul radial, dispus în jurul osului
humerus. El este în raport imediat cu diafiza
humerală. Pe câmpul situat superior de şanţul de
torsiune, pe faţa posterioară a humerusului se insera
capul lateral al muşchiului triceps brahial. Faţa
posterioară a diafizei situată în şanţul de torsiune,
este mai netedă având o formă triunghiulară cu baza
în jos şi cu vârful în sus. Pe acest câmp se insera capul
medial al muşchiului triceps brahial.
Extremitatea superioară sau epifiza proximală formează
porţiunea cea mai superioară a osului având un aspect voluminos
şi rotunjit. Este delimitat de diafiză prin colul chirurgical al
humerusului (collum chirurgicum). Această extremitate este
compusă din trei eminenţe şi un şanţ.

Eminenţele sunt reprezentate de următoarele formaţiuni: capul

humeral, tuberozitatea mare şi tuberozitatea mică.

Sanţul este reprezentat de culisa bicipitală sau şanţul

intertubercular, prin care alunecă tendonul capului lung al
muşchiului biceps brahial.
Capul humeral (caput humeri) este o eminenţă rotunjită, netedă
de formă sferică (ocupând proximativ 1/3 dintr-o sferă cu raza de
2,5 cm). Capul humeral priveşte spre medial şi uşor antero-
posterior construind un unghi de 130 o cu diafiza.

Colul anatomic al humerusului (collum anatomicum). Este un

şanţ circular care delimitează capul humeral de restul epifizei
proximale. Tot la acest nivel are loc inserţia capsulei articulare
scapulo-humerale.
Tuberculul mare (tuberculum majus) este o
proeminenţă ce continuă capul humeral
superior şi lateral. Pe faţa sa posterioară se
află trei faţete ovalare situate una sub
cealaltă. La nivelul faţetei superioare se insera
muşchiul supraspinos, la nivelul celei mijlocii
muşchiul subspinos iar inferior la nivelul celei
de-a treia faţete muşchiul rotund mic. Aceşti
muşchi au un rol important în biomecanica
articulaţiei scapulo-humerale fiind rotatori
externi ai umărului.
Tuberculul mic (tuberculum minus) este mult
mai redus localizându-se anterior şi medial de
tuberculul mare. La acest nivel are loc inserţia
muşchiului subscapular pe o faţetă mică
ovalară ce se află în porţiunea superioară a
tro-hinului.
Extremitatea sau epifiza distală reprezintă o
prelungire lăţită distală a corpului osului sub
forma unei ,,lopeţi” care este turtită şi
recurbată cu direcţie postero-anterioară,
diametrul transversal fiind cu mult mai mare
decât diametrul antero-posterior. Epifiza
distală prezintă un condil şi doi epicondili,
unul lateral şi unul medial.

Condilul humerusului (condylus humeri)

prezintă două categorii de formaţiuni sau
suprafeţe articulare:
Formaţiuni articulare care sunt destinate
radiusului şi ulnei. Ele sunt reprezentate de către:
trohleea humerusului, capitulul humerusului şi
un şanţ intermediar.
Trohleea humerusului (trochleea humeri) are
forma unui scripete sau ,,mosorel” răspunde
scobiturii trohleare de pe ulnă. Ea este formată din
două margini, două povârnişuri şi un şanţ. Șanţul
are un traiect spiroid de sus în jos şi dinspre
medial sau intern spre lateral sau extern,
imprimând direcţia mişcărilor din articulaţia
cotului.
Capitulul (capitulum humeri) este o proeminenţă
rotunjită situată lateral (extern) de trohlee şi
corespunde fosetei de pe capul radiusului. Șanţul
intermediar este articular şi separă trohleea de
capitul.
Formaţiuni articulare sub forma unor gropiţe
denumite fose.
Fosele sunt în număr de trei.
Fosa coronoidiană (fossa coronoidea) este
situată deasupra trohleei, pe faţa anterioară
a epifizei, în ea pătrunzând procesul
coronoidian al ulnei în mişcările de flexie ale
antebraţului.
Fosa radială (fossa radialis) este situată
deasupra capitulului iar în ea pătrunde capul
radiusului în mişcările de flexiune.
Fosa olecraniană (fossa olecrani) este situată
deasupra trohleei, pe faţa posterioară a
epifizei. In ea pătrunde olecranul în mişcările
de extensiune ale antebraţului.
Epicondilii sunt două proeminenţe care servesc pentru
inserţii musculare, unul fiind medial iar altul lateral:
Epicondilul medial (epycondilus medialis) este o
puternică proeminenţă triunghiulară, la care se termină
marginea medială a diafizei şi se poate explora prin
inspecţie şi palpare. Faţa lui posterioară prezintă şanţul
nervului ulnar (sulcus nervis ulnaris), pe unde trece
nervul omonim. Pe epicondilul medial se insera muşchii
pronatori ai antebraţului, mâinii şi degetelor (rotundul
pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor
ulnar al carpului, flexor superficial al degetelor).
Epicondilul lateral (epycondilus lateralis) este mai mic
decât cel medial. La el se termină marginea laterală a
diafizei. Se poate explora prin inspecţie şi palpare, fiind
un reper important ca şi epicondilul medial, pentru
proiecţia formaţiunilor de la nivelul antebraţului. Pe el
se insera muşchii supinatori ai antebraţului, respectiv
extensori ai antebraţului mâinii şi degetelor (scurt
extensor radial al carpului, scurt supinator, extensor al
degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al
carpului, anconeu).