Aparatul vascular

Prof.dr. Anca Hermenean

Aparatul vascular este reprezentat prin :
A. Capilare;
B. Artere;
C. Vene;
D. Vase limfatice.
Indiferent de tipul şi dimensiunile lor, toate vasele sunt tapetate cu un
epiteliu simplu pavimentos, numit endoteliu. Endoteliul este învelit de
straturi concentrice alcătuite din fibre de colagen, de reticulină, elastice şi
fibre musculare netede, grupate în tunici şi care în ansamblu formează
peretele vascular. Astfel, cu excepţia capilarelor, peretele celorlalte vase
este compus din 3 tunici, care alcătuiesc :
1. tunica internă sau intima, este reprezentată de un singur rând
de celule endoteliale, dispuse pe o membrană bazală şi ea delimitează
lumenul tuturor vaselor.
2. tunica mijlocie sau media, este formată din lamele elastice
concentrice, în cadrul arterelor de tip elastic şi din fibre musculare netede,
dispuse circular, în cadrul arterelor de tip muscular.
3. tunica externă sau adventiţia, este formată din fibre colagene
de tip I şi fibre elastice, care au o dispunere longitudinală.
In artere, intima este separată de medie printr-o structură bogată
în elastină, numită limitanta elastică internă, spre deosebire de limitanta
elastică externă care este dispusă între medie şi adventiţie.
Nurtiţia vaselor se realizează într-un mod particular, în sensul că
treimea dinspre lumen a vaselor este nutrită prin difuziune de către sângele
circulant care difuzează prin endoteliu, iar restul de două treimi dinspre
exterior sunt nutrite de o reţea de vase mici, răspândite în adventiţie şi care
în totalitate alcătuiesc reţeaua vasculară denumită vasa vasorum.
Peretele vascular este inervat de fibre nervoase simpatice, iar
totalitatea lor alcătuiesc nervum vasorum.
 CAPILARE

Sunt cele mai mici vase, fiind conducte foarte fine, cu diametrul între 6 – 30 µm şi răspândite la
nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor sub forma unor reţele ce acoperă o suprafaţă enormă, la
nivelul căreia se realizează schimburile active dintre sânge şi ţesuturi.
Fiecare capilar cuprinde în stuctura sa un perete capilar şi un ţesut conjunctiv
pericapilar.
Peretele capilar este format dintr-un endoteliu, o membrană bazală şi
un spaţiu subendotelial.
Endoteliul este constituit dintr-un epiteliu simplu pavimentos, al căror
celule sunt aplatizate şi alungite paralel cu capilarul. Ele sunt strâns solidarizate
prin joncţiuni intercelulare de tip occludens. Nucleul este şi el turtit şi paralel cu
membrana bazală. In citoplasmă sunt prezente organitele comune, relativ slab
reprezentate, precum şi numeroase vezicule endocitice sau aflate în transcitoză.
Intre celule, pe lângă joncţiunile intercelulare, se găsesc şi pori de comunicare.
Spaţiul subendotelial este un spaţiu foarte îngust, în care se găsesc
diferite substanţe care traversează peretele capilar şi o serie de microvilozităţi ale
celulelor endoteliale şi prelungiri ale unor histiocite aflate în jurul capilarelor.
Membrana bazală are o grosime de aproximativ 1 µm. Este alcătuită
dintr-o componentă glicoproteică, lamina bazală şi o componentă reticulinică,
lamina reticularis. Din loc în loc, proeminând pe membrana bazală se găsesc
nişte celule de formă stelată, cu diametrul de 15-20 µm, care se numesc pericite.
Ele sunt celule nediferenţiate, probabil de origine histiocitară, celule active cu rol
fagocitar şi contractil, posedând miofilamente fine în multiplele lor prelungiri
citoplasmatice.
Membrana bazală are un rol mecanic, de suport pentru celulele
endoteliale şi de limitare a dilatărilor excesive ale capilarului. In acelaşi timp, ea
este o membrană selectivă pentru apă şi moleculele mici, cu diametrul sub 50 Å,
fiind deci o structură dinamică, cu multiple posibilităţi adaptative.
Tesutul conjunctiv pericapilar este alcătuit din fibre colagene, fibre
de reticulină, fibrocite, histiocite şi substanţă fundamentală. Histiocitele trimit
prelungiri citoplasmatice care penetrează peretele capilar şi ajung în lumenul
capilar, unde desfăşoară o activitate proprie de fagocitoză şi endocitoză.
 Clasificarea capilarelor

Capilarele se împart în:

1. Capilare sanguine: a. capilare arterio-venoase sau vase preferenţiale;
b. capilare sanguine adevărate:
b1. continui

b2. fenestrate

b3. sinusoidale.
2. Capilare limfatice.
 Capilarele sanguine adevărate

Pornesc atât din arteriole, cât şi din metaarteriole, se ramifică abundent, iar ramificaţiile se
anastomozează formând o reţea densă numită “pat capilar” şi apoi se continuă cu reţeaua
capilară venoasă, care se termină în venule. La locul de origine al capilarelor din arteriole există
un sfincter numit sfincterul precapilar, format din fibre musculare netede, care sunt dispuse
circular.Prin contracţia sau relaxarea sfincterului se realizează reglarea debitului sanguin în
reţeaua de capilare.
Reţeaua de capilare este mai abundentă în organele cu activitate metabolică intensă, aşa cum
este cazul în rinichi, ficat, muşchi cardiac şi mai slab dezvoltată în ţesuturile cu activitate
metabolică redusă, cum este ţesutul muscular neted şi ţesutul conjunctiv.

Există 3 tipuri de capilare adevărate, diferenţiate după caracteristicile structurale ale peretelui
capilar:
b1. capilare comune sau cu peretele continuu;
b2. capilare fenestrate;
b3. capilare sinusoidale.
Capilare comune sau cu peretele continuu

Din punct de vedere structural, ele prezintă

atât o membrană bazală continuă, cât şi un
rând continuu de celule endoteliale solidarizate
prin joncţiuni. In citoplasma acestor celule sunt
prezente numeroase vezicule de endocitoză şi
transcitoză prin intermediul cărora se
realizează transportul transendotelial de
schimb între capilare şi ţesuturile pe care le
străbat, le nutresc şi le oxigenează.

Acest tip de capilare se găseşte în sistemul

nervos, retină, plămân, muşchi şi piele.
Capilare fenestrate

Membrana lor bazală este continuă, însă epiteliul

prezintă discontinuităţi sub forma unor pori cu
diametrul de 60-80 nm, aceste discontinuităţi fiind
numite fenestre. Fenestrele unor capilare sunt
prevăzute cu diafragm; aşa este cazul capilarelor
din tubul digestiv şi din glandele endocrine, iar
fenestrele altor capilare nu au diafragm, fapt
remarcat numai în cazul glomerulului renal.

In aceste capilare, transportul diferitelor substanţe,

a unor molecule şi macromolecule se realizează
destul de rapid la nivelul fenestrelor.
Capilare sinusoidale

Reprezintă un tip particular de capilare, cu o

localizare specială în organele cu metabolism
activ. Ele au diametrul variabil, de aproximativ
30-40µm şi prezintă un traiect sinuos. Sunt
adaptate pentru o circulaţie lentă, care
favorizează schimburile dintre sânge şi
ţesuturi. Atât membrana bazală, cât şi stratul
celulelor endoteliale sunt discontinui şi
inegale ca grosime, fapt care contribuie la
realizarea unui raport aproape intim între
sânge şi ţesuturi. Acest tip de capilare este
întâlnit în organele cu activitate metabolică
intensă: splină, măduvă osoasă, ficat.
 Capilarele limfatice

Se întâlnesc la nivelul interstiţiilor, unde sunt prezente sub forma unor vase închise în formă
de “deget de mănuşă” şi unde realizează drenarea lichidelor interstiţiale din organul respectiv.
In general, structura lor este asemănătoare cu a capilarelor sanguine, însă calibrul lor este
variabil, membrana bazală este foarte subţire, sunt lipsite de spaţiul subendotelial, nu posedă
pericite, iar celulele endoteliale sunt lipsite de joncţiuni ocludente.
 Histofiziologia capilarelor

Circulaţia la nivelul capilarelor arterio-venoase este de tip activ, în timp ce la nivelul

capilarelor adevărate este de tip pasiv, reprezentând aici reflectarea presiunii hidrostatice din
vasele apropiate sau îndepărtate.
La nivelul capilarelor au loc schimburile de O2, CO2, substanţe nutritive şi metaboliţi între
sânge şi ţesuturi. Aceste schimburi sunt bazate pe capacitatea de permeabilitate capilară.
Capilarul este astfel echivalentul unei membrane biologice cu permeabilitate selectivă, permiţând
penetrarea în lumen doar a anumitor substanţe. In acest mod ele constituie o adevărată barieră
pentru substanţe toxice sau structuri antigenice.
In procese patologice, ca urmare a alterării structurilor pereţilor capilari, se produce o
hiperpermeabilizare capilară, care duce la formarea edemului inflamator.
Gradul de permeabilitate al capilarului variază în funcţie de natura şi mărimea
moleculelor transportate, precum şi de structura endoteliului, schimburile realizându-se în
principal la nivelul porilor capilari, care se presupune că sunt de două feluri:
 pori mici, cu diametrul de 9-11 nm;
 pori mari, cu diametrul de 50-70 nm.
 Regenerarea capilarelor

Se realizează fie prin înmugurirea capilarelor existente, fie prin neoformare de

capilare, prin metaplazia histiocitelor în celule endoteliale. In general însă endoteliile
sunt structuri aproape permanente, capacitatea lor de regenerare fiind redusă. Cu toate
acestea, în condiţii patologice ele se pot regenera fie prin diviziuni directe şi indirecte, fie
prin înlocuirea lor cu macrofage circulante metaplaziate.
 ARTERELE

Reprezintă totalitatea vaselor sanguine care pleacă şi transportă sângele de la inimă la

ţesuturi şi organe. Au perete gros, format din 3 straturi sau tunici: intima sau endartera,
media şi adventiţia.

In raport cu predominanţa ţesutului elastic sau muscular şi cu diametrul lor se împart în :

1. artere de tip elastic sau mari;
2. artere de tip muscular sau medii;
3. arteriole.
 Arterele de tip elastic sau arterele mari

Sunt reprezentate de aortă şi ramurile mari ale acesteia.

Cele 3 tunici ale peretelui arterial sunt prezente în următoarele proporţii:
intima 10%, media 80% şi adventiţia 10%.
Intima sau endartera este alcătuită din endoteliu, spaţiul
subendotelial şi limitanta elastică internă. Stratul subendotelial este bine
reprezentat, fiind format din substanţă fundamentală ce conţine fibrocite,
fibre musculare netede, fibre de colagen şi fibre elastice. Spre medie,
limitanta elastică internă, bogată în elastină, este constituită din fuziunea
unor fibre elastice care se dispun longitudinal.
Media sau tunica elastică este formată din lame sau
membrane elastice dispuse concentric. Aceste lame sunt discontinui şi
fenestrate, iar numărul şi grosimea lor variază cu vârsta, fiind subţiri şi
puţin numeroase la copii, mai groase şi numeroase la adult. Intre aceste
lame se găseşte o substanţă fundamentală formată din glicozaminoglicani
şi care conţine fibrocite, fibre musculare netede, fibre colagene şi elastice,
cu rol de a solidariza între ele lamele elastice.
Fenestrele lamelor elastice prezintă o mare importanţă
fiziologică şi patologică, deoarece la nivelul lor se realizează difuziunea
substanţelor nutritive pentru hrănirea peretelui. Când aceste fenestre se
destind şi se lărgesc, miocitele vin în contact cu intima şi se induce
fenomenul de scleroză.
Adventiţia sau tunica externă este formată din fibre colagene
şi elastice dispuse atât dispersat, cât şi spiralat sau longitudinal. Fibrele
elastice care sunt adiacente mediei formează limitanta elastică externă,
relativ greu de observat. In adventiţie se găsesc vasa - vasorum şi nervum
– vasorum.
 Arterele de tip muscular sau arterele medii

Se mai numesc şi artere de distribuţie. In

structura lor predomină media care este alcătuită din
ţesut muscular neted. Cele trei tunici prezintă
următoarele proporţii: intima 5-10%, media 50% şi
adventiţia 40-45%.
Intima sau endartera are aceeşi structură
ca şi arterele de tip elastic. Limitanta elastică internă
este bine vizibilă sub forma unei linii puternic ondulate
şi strălucitoare.
Media sau tunica musculară este bine
reprezentată, fiind formată din fibre musculare netede
dispuse în straturi circulare, între care există o
substanţă de ciment formată din proteoglicani, fibre de
reticulină, colagene şi elastice şi rare fibroblaste.
Adventiţia este formată dintr-un ţesut
conjunctiv fibros în care predomină fibrele colagene
groase dispuse dens. Limitanta elastică externă este
evidentă. In adventiţie sunt dispuşI nervii şi vasele
arterei.
 Arteriolele

Sunt artere musculare de calibru mic, la nivelul cărora se realizează

scăderea presiunii sanguine şi se reglează cantitatea de sânge care părtunde în patul
capilar. Acest fapt este posibil prin structura lor specială de micşorare a lumenului,
care reprezintă numai jumătate din grosimea peretelui.
Intima este reprezentată de endoteliu, un spaţiu subendotelial subţire şi o
limitantă elastică internă prezentă doar la arteriolele cu calibru mai mare.
Media este predominant constituită din fibre musculare netede printre care
se găsesc fibre reticulare şi elastice.
Adventiţia este relativ subţire şi este constituită din fibre de reticulină şi
colagen dispuse longitudinal, rare fibre elastice şi fibrocite.
 Histofiziologia arterelor

Arterele mari au ca funcţie majoră transportul sângelui de la inimă spre ţesuturi. Ele au rol
important şi în evitarea fluctuaţiilor mari ale presiunii sanguine, determinate de activitatea
contractilă a inimii.
Arterele medii au rol de a furniza sânge diferitelor ţesuturi şi organe. Datorită prezenţei
strstului muscular, au capacitatea de a regla debitul local sanguin.
Peretele arterial prezintă anumite particularităţi morfo-funcţionale, care favorizeazaă
apariţia precoce a unor modificări de uzură, manifeste începând cu vârsta de 30-35 de ani. Printre
factorii determinanţi ai acestor modificări sunt: starea de continuă tensiune, arterele fiind structuri
care nu se relaxează niciodată şi vascularizaţia deficitară, respectiv nutriţia deficitară a lor.
In instalarea modificărilor de uzură şi de îmbătrânire, cât şi a celor care conduc la
ateroscleroză, are loc o reducere a elasticităţii pereţilor prin transformarea elastinei în elazină,
înlocuirea fibrelor elastice cu fibre de colagen, acumulare de colesterol şi depunere de calciu.
 VENELE

Sunt reprezentate de vasele care colectează

sângele de la nivelul patului capilar, deci de la
periferie şi îl transportă la inimă. Presiunea
scăzută şi circulaţia lentă de la nivelul venelor a
determinat adaptarea funcţională a pereţilor,
care sunt subţiri şi săraci în elemente
musculare, iar lumenul lor este foarte larg,
adesea aplatizat, ovalar.
Venele sunt formate din aceleaşi 3 tunici ca şi
la artere, dar cu următoarele deosebiri:
 peretele este mai subţire şi lumenul mai larg;
 în perete predomină adventiţia;
 lipsesc limitantele elastice;
 lipseşte spaţiul subendotelial.

Cele 3 tunici apar în următoarele proporţii:

intima 5%, media 15% şi adventiţia 80%
 Clasificarea venelor

Se poate face după mai multe criterii:

1. După calibru, se disting: - vene mari (venele cave);

- vene medii (venele membrelor);
- venule, care colectează sângele din patul capilar.

2. După localizarea topografică:- vene supracardiace;

- vene infracardiace.

3. După structura histologică: - vene fibroase (venele cerebrale);

- vene fibro-elastice (venele jugulare, vena oftalmică);
- vene fibro-musculare (vena humerală, radială, cubitală,
portă)
- vene musculo-fibroase (venele membrelor inferioare).
 DISPOZITIVE VASCULARE DE TIP SPECIAL

1. Reţeaua admirabilă şi sistemul port

In umele organe, capilarele sunt interpuse între două vase de acelaşi tip. Astfel la nivelul
glomerulului renal, capilarele fac legătura dintre două arteriole, alcătuind o reţea admirabilă.
Din contră, în lobulul ficatului circulaţia capilară are loc între două venule, realizând sistemul
port.

2. Anastomozele arterio-venoase
Acestea nu trebuie confundate cu capilarele preferenţiale sau cu capilarele arterio-venoase.
Ele reprezintă un sistem de legătură direct între artere şi vene, situat în apropiere de reţeaua
capilară. Deschiderea lor pune în repaus sistemul preferenţial, diminuându-i debitul sanguin. Acest
tip de anastomoză se găseşte în miocard, plămâni, uter, placentă şi rinichi.

3. Arterele cu periniţă
Reprezintă o formă particulară de artere, adaptate pentru reglarea debitului circulator. Ele au
între endoteliu şi limitanta elastică internă grupe de celule musculare fusiforme care în timpul
contracţiei devin globuloase, alcătuind o proeminenţă ca o periniţă, care îngustează lumenul.
Asemenea vase arteriale se găsesc în mucoasa nazală, buze, rinichi şi în alte părţi.
 VASELE LIMFATICE

Sunt reprezentate de capilare, vase şi trunchiuri

limfatice. Ele drenează lichidul interstiţial spre vene.
Capilarele limfatice confluează şi formează vasele limfatice
colectoare, care la rândul lor vor alcătui două mari trunchiuri
limfatice: canalul toracic şi ductul limfatic drept.
Vasele colectoare şi trunchiurile mari au o structură
asemănătoare venelor, peretele lor fiind format din cele trei
tunici, dar care sunt mai slab structuralizate şi
individualizate.
Vasele limfatice au rolul de a prelua lichidul
interstiţial şi de a-l reîntoarce la inimă. Limfa, spre deosebire
de sânge, circulă într-un singur sens, de la periferie spre
inimă. Pe traseul vaselor limfatice se găsesc situaţi
limfoganglionii care au rolul de a filtra limfa.