Cuprins

 Introducere
 Despre os
 Scheletul uman
 Patologie
 Știați că?...
 Contact

Oasele membrelor

Membrele sau
extremităţile sunt două perechi de apendice mobile, destinate diferitelor
mişcări.
Ele sunt impartite:
- membre superioare
- membre inferioare
Membrele (extremitatile) prezinta o portiune
care le leaga de trunchi, numita centura membrului (centura scapulara -
pentru membrele superioare, celtura pelviana - pentru membrele
inferioare) si o portiune care o continua pe precedenta, numita membrul
liber (superior sau inferior).

I. Scheletul membrului superior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrului

1
 superior sunt descrise ca oase ale centurii scapulare şi oasele
extremităţii libere a membrului superior. Centura scapulară este alcătuită
din claviculă şi omoplat. Scheletul extremităţii libere a membrului
superior se subîmparte, la rândul lui, în scheletul braţului, reprezentat
de humerus, scheletul antebraţului, alcătuit din radius şi ulna sau
cubitus, şi scheletul mâinii, format din oasele carpiene, metacarpiene şi
falange.

a. Centura membrului superior

sau centura scapulară formează
scheletul umărului și asigură
legătura dintre oasele
membrului liber și toracele
osos.
 Oasele centurii scapulare se
compune din două oase; clavicula şi
scapula sau omoplatul.

1. CLAVICULA este un os lung şi pereche, situat la

limita dintre torace şi gât; este orientată transversal, fiind
cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului.
Clavicula prezintă două curburi
inegale, care îi dau forma literei S culcat (C\J ). Dintre aceste două
curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi
alta laterală, cu concavitatea anterioară. Forma osului poate fi
observată prin simpla inspecţie. Osul poate fi explorat prin palpare
aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel un reper important pentru
delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea eventualelor
afecţiuni.
Clavicula este formată din corp şi două
extremităţi.
Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea
turtită, anterior - marginea concavă a acestei extremităţi, iar în jos -
faţa osului, prevăzută cu un şanţ.

2
2. SCAPULA sau OMOPLATUL este un os lat,
de formă triunghiulară, situat la partea postero-superioară a toracelui.
Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu
intercostalşi coasta a VII-a. Osul este aplicat pe torace, pe care-1
depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la
delimitarea axilei.
Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu
o puternică spină; în sus marginea cea mai mică şi subţire; lateral (şi
puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate
articulară).

1. Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în

porţiunea ei laterali cu o prelungire liberă, neaderentă de faţa
posterioară ; numită acromion. Spina scapulei are o formă
triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are
trei margini, dintre care una anterioară, prin care spina aderă de
faţa poasterioară a scapulei; alta laterală, liberă şi concavă; a treia
dorsală. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie, prin
buza superioară muşchiului trapez, iar prin cea inferioară muşchiului
deltoid.

3
 2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub
piele. Prezintă faţa articulară
a acromionului pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se
articulează. La unirea acromionului cu buza inferioară a
spinei scapulei, se formează unghiul acromionului. Spina scapulei şi
acromionul se pot palpa sub piele. Unghiul acromionului, situat la
unirea celor două formaţiuni, are deosebită importanţă practică;
pornind de la el, se pot face măsurătorile pentru stabilirea
eventualelor luxaţii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi:
infraspinos, rotund mare, rotund mic.

b. Scheletul membrului
superior liber este format
din scheletul bratului (humerus),
scheletul antebrațului (radius,
ulna) și scheletul mâinii (oase
carpiene, metacarpiene ți falange).

4
1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează
scheletul braţului. El este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi două
extremităţi sau epifize. Corpul are forma unei prisme triunghiulare cu
marginile mult rotunjite, prezintă în partea mijlocie - 29 - proeminenţa
osoasă numită tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului radiat.
Extremitatea superioară prezintă: capul humeral, tuberculul mare,
tuberculul mic şi şanţul intertubercular. Capul numeral este o formaţiune
osoasă a cărei suprafaţă articulară are mărimea unei treimi dintr-o sferă.
El intră în cavitatea glenoidă a scapulei. Extremitatea inferioară a
humerusului este turtită antero-posterior şi prezintă condilul humeral,
trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi olecraniană.
Orientare. Se aşază: în sus extremitatea
prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa ei articulară,
anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
Torsiunea humerusului. Axul transversal al
capului humerusului şi cel al condilului numeral nu se află în acelaşi
plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuţit, deschis
lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul
are aproximativ 60°.

5
2. ULNA este un os lung şi pereche, situat în partea medială
a antebraţului, în prelungirea degetului mic. Ulna sau cubitus este un
os lung, pereche, care împreună cu radiusul formează scheletul
antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul
de forma unei prisme triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini.
Marginea dinspre radius (laterală) este ascuţită şi poartă numele de
creasta interosoasă a ulnei. Extremitatea superioară prezintă incizura
trohleară, olecranul, apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară şi incizura
radială. Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită dintr-o parte
sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o proeminenţă osoasă ascuţită, numită
apofiza stiloidă a ulnei .
Pe scheletul articulat el este puţin oblic
de sus în jos şi medio-lateral, formând cu humerusul un unghi, cu
deschiderea laterală.
Orientare. Se pune în sus extremitatea mai
voluminoasă, anterior scobitura acestei extremităţi, iar
lateral marginea cea mai ascuţită a osului.

6
3. RADIUSUL este un os lung şi pereche, situat la partea
laterală a antebraţului, în dreptul policelui. Radiusul este un os
lung, pereche, care împreună cu ulna formează scheletul antebraţului. El
este aşezat lateral extern față de ulnă. Radiusul prezintă un corp şi două
extremităţi. Corpul este de formă rotundă în partea superioară şi de
prismă triunghiulară în cea inferioară, prezintă: creasta interosoasă şi
tuberozitatea radială. Extremitatea superioară a radiusului are formă
cilindrică şi poartă denumirea de cap radial. Acesta prezintă o suprafaţă
articulară scobită, aşezată pe faţa superioară, numită foseta capului

7
radial. Extremitatea inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă osoasă
care pleacă de pe faţa laterală şi se prelungeşte în jos, numită apofiza
stiloidă a radiusului, se articulează cu capul cubitusului scafoid
semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior
faţa ei prevăzută cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei
extremităţi.

8
4. OASELE MÂINII
Sunt formate din 27 de oase dispuse în
trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor.

Faţa anterioară, concavă, a mâinii se

numeşte palma mâinii, iar faţa posterioară, convexă, dosul
mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se
numeşte marginea radială, iar cea corespunzătoare degetului
mic marginea ulnară. Vom folosi aceşti termeni la descrierea oaselor
mâinii.
Oasele carpiene sunt în număr de opt și
formează masivul carpian, corpul sau segmentul proximal al scheletului
mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul superior şi altul
inferior. Oasele carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar
pe de lata, cu oasele antebraţului şi cu cele metacarpiene. Rândul
superior este alcătuit, din afară înăuntru, din următoarele patru oase:
scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul inferior este alcătuit
din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig. Aceste se articulează
cu cinci oase metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la
interior, aceste la rândul lor se articulează cu primul rând de falange.
Sunt trei falange pentru fiecare deget, cu excepţia policelui care are
două falange.

II. Scheletul membrului inferior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în - 30 -

9
oasele centurii pelviene şi oasele extremităţilor libere a membrului
inferior.

a. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care

împreună cu osul sacral şi cu coccisul formează bazinul.

1. COXALUL este un os pereche, de formă neregulată care provine

din sudarea a trei oase primitive: ilion, ischion şi pubis, care se
sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi. La
adult coxalul are două feţe (medială şi laterală), patru margini
(anterioară, posterioară, superioară şi inferioară) şi patru unghiuri.
Faţa medială prezintă: fosa iliacă internă, linia arcuată, faţeta
auriculară a coxalului, fundul cavităţii cotiloide şi gaura obturatorie.
Faţa laterală prezintă: fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura
obturatoare. Marginea anterioară prezintă trei proeminenţe osoase, numite
spina iliacă antero-superioară, spina iliacă anteroinferioară, eminenţa
iliopectinee, spina pubisului. Marginea posterioară prezintă două
proeminenţe osoase, numite spina iliacă postero-superioară şi spina iliacă
posteroinferioară; marea incizură sciatică, spina sciatică, mica incizură
sciatică situată sub spina sciatică; tuberozitatea ischiatică, situată în
partea inferioară a acestei margini. Marginea superioară poartă numele de
creasta iliacă. Marginea inferioară prezintă o suprafaţă articulată,
numită faţeta pubiană sau faţa articulată simfizară care serveşte la
articularea celor două oase coxale.

10
b. Oasele extremităţii libere a membrului
inferior sunt: femurul, care formează scheletul coapsei; tibia şi
fibula, care alcătuiesc scheletul gambei; oasele tarsiene, metatarsiene
şi falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului. Tot în alcătuirea
scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula
sau patela, un os situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural.

11
1. FEMURUL este un os lung, pereche, care formează scheletul
coapsei. El se compune dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau
epifize. Corpul are o formă asemănătoare cu o prismă triunghiulară cu
feţele convexe şi netede. Pe muchia posterioară a corpului se găseşte o
creastă osoasă - linia aspră a femurului. Extremitatea superioară
prezintă: capul femurului, gâtul femurului, trohanterul mare, trohanterul
mic şi creasta intertrohanteriană. Capul femural este o formaţiune osoasă
de formă aproape sferică, prevăzută cu o suprafaţă articulată. Gâtul sau
colul femurului are o formă aproape cilindrică şi măsoară aproximativ 5
cm. Trohanterul mare şi trohanterul mic. sunt două proeminenţe osoase
situate la locul de unire dintre colul şi corpul femurului. Extremitatea
inferioară, uşor turtită anteroposterior, este alcătuită din condiţii
femurali (medial şi lateral), epicondilii femurali (medial şi lateral),
trohleea femurală şi groapa sau incizură intercondiliană. Condilii
femurali sunt două mase osoase voluminoase, ovoide, aşezate unul medial
şi altul lateral. - 31 - Epicondilii femurali sunt două proeminenţe oase
situate de o parte şi de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial
şi epicondilul lateral). Trohleea femurală este o suprafaţă articulară
asemănătoare cu un scripete sau mosor, situată pe faţa anterioară a
epifizei, respectiv, a condililor femurali. Ea se articulează cu rotula.

12
2. TIBIA este un os lung,
pereche, care împreună cu fibula formează
scheletul gambei. Pentru descrierea
anatomică prezintă: un corp, două epifize.
Corpul are forma unei prisme
triunghiulare, prezentând trei fețe, trei
margini. Epifiza proximală mai este
denumită și platou tibial, datorită
aspectului plat pe care îl prezintă. Prin
intermediul acesteia se realizează
articularea cu epifiza inferioară a
femurului. Epifiza inferioară prezintă o
apofiză internă – maleola internă.

3. FIBULA sau
PERONEUL este un os lung,
pereche, care împreună cu tibia formează
scheletul gambei. Tibia este așezată
medial, iar fibula lateral. Fibula se
compune dintr-un corp și două extremități.
Corpul fibulei reprezintă o creastă
interosoasă pe care se inseră membrana
interosoasă a gambei. Extremitatea
superioară sau capul peroneului prezintă o
suprafață articulară pentru condilul
lateral al tibiei și o proeminență osoasă:
vârful capului sau apofiza stiloidă a
peroneului. Extremitatea inferioară
prezintă o formațiune osoasă care coboară
sub nivelul extremității inferioare a
tibiei, denumită maleola lateral sau
externă, care se articulează cu astragalul
și o suprafață articulară pentru tibie.

4. ROTULA sau
PATELA este un os scurt,
turtit antero-posterior, de formă
triunghiulară, situat în masa
tendonului cvadriceps femural. Pe
fața posterioară a rotulei se găsesc
două fețe articulare pentru
articularea cu condilii femurali.

13
5. OASELE PICIORULUI
Oasele tarsiene sunt în număr de șapte și formează tarsul sau segmentul
posterior al scheletul piciorului. Ele sunt așezate pe două rânduri, unul
posterior și altul anterior. Rândul posterior este alcătuit din talus
(astragal) și calcaneu, iar rândul anterior, din osul scafoid, cuboid și
cele trei oase cuneiforme. Oasele mefatarsiene, în număr de cinci,
alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului piciorului. Ele sunt
numerotate de la l la V, începând din dreptul degetului mare al
piciorului. Falangele alcătuiesc scheletul degetelor sau scheletul
segmentului anterior al piciorului. Ele sunt în număr de 14. Fiecare
deget, cu excepţia celui mare (haluce), are câte trei falange; proximală,
mijlocie şi distală,

Powered by Create your own unique website with customizable templates.

Cuprins
 Introducere
 Despre os
 Scheletul uman
 Patologie
 Știați că?...
 Contact

Oasele membrelor

14
 Membrele sau
extremităţile sunt două perechi de apendice mobile, destinate diferitelor
mişcări.
Ele sunt impartite:
- membre superioare
- membre inferioare
Membrele (extremitatile) prezinta o portiune
care le leaga de trunchi, numita centura membrului (centura scapulara -
pentru membrele superioare, celtura pelviana - pentru membrele
inferioare) si o portiune care o continua pe precedenta, numita membrul
liber (superior sau inferior).

I. Scheletul membrului superior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrului
superior sunt descrise ca oase ale centurii scapulare şi oasele
extremităţii libere a membrului superior. Centura scapulară este alcătuită
din claviculă şi omoplat. Scheletul extremităţii libere a membrului
superior se subîmparte, la rândul lui, în scheletul braţului, reprezentat
de humerus, scheletul antebraţului, alcătuit din radius şi ulna sau
cubitus, şi scheletul mâinii, format din oasele carpiene, metacarpiene şi
falange.

15
a. Centura membrului superior
sau centura scapulară formează
scheletul umărului și asigură
legătura dintre oasele
membrului liber și toracele
osos.
 Oasele centurii scapulare se
compune din două oase; clavicula şi
scapula sau omoplatul.

1. CLAVICULA este un os lung şi pereche, situat la

limita dintre torace şi gât; este orientată transversal, fiind
cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului.
Clavicula prezintă două curburi
inegale, care îi dau forma literei S culcat (C\J ). Dintre aceste două
curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi
alta laterală, cu concavitatea anterioară. Forma osului poate fi
observată prin simpla inspecţie. Osul poate fi explorat prin palpare
aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel un reper important pentru
delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea eventualelor
afecţiuni.
Clavicula este formată din corp şi două
extremităţi.
Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea
turtită, anterior - marginea concavă a acestei extremităţi, iar în jos -
faţa osului, prevăzută cu un şanţ.

16
2. SCAPULA sau OMOPLATUL este un os lat,
de formă triunghiulară, situat la partea postero-superioară a toracelui.
Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu
intercostalşi coasta a VII-a. Osul este aplicat pe torace, pe care-1
depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la
delimitarea axilei.
Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu
o puternică spină; în sus marginea cea mai mică şi subţire; lateral (şi
puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate
articulară).

1. Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în

porţiunea ei laterali cu o prelungire liberă, neaderentă de faţa
posterioară ; numită acromion. Spina scapulei are o formă
triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are
trei margini, dintre care una anterioară, prin care spina aderă de
faţa poasterioară a scapulei; alta laterală, liberă şi concavă; a treia
dorsală. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie, prin
buza superioară muşchiului trapez, iar prin cea inferioară muşchiului
deltoid.

17
 2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub
piele. Prezintă faţa articulară
a acromionului pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se
articulează. La unirea acromionului cu buza inferioară a
spinei scapulei, se formează unghiul acromionului. Spina scapulei şi
acromionul se pot palpa sub piele. Unghiul acromionului, situat la
unirea celor două formaţiuni, are deosebită importanţă practică;
pornind de la el, se pot face măsurătorile pentru stabilirea
eventualelor luxaţii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi:
infraspinos, rotund mare, rotund mic.

b. Scheletul membrului
superior liber este format
din scheletul bratului (humerus),
scheletul antebrațului (radius,
ulna) și scheletul mâinii (oase
carpiene, metacarpiene ți falange).

18
1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează
scheletul braţului. El este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi două
extremităţi sau epifize. Corpul are forma unei prisme triunghiulare cu
marginile mult rotunjite, prezintă în partea mijlocie - 29 - proeminenţa
osoasă numită tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului radiat.
Extremitatea superioară prezintă: capul humeral, tuberculul mare,
tuberculul mic şi şanţul intertubercular. Capul numeral este o formaţiune
osoasă a cărei suprafaţă articulară are mărimea unei treimi dintr-o sferă.
El intră în cavitatea glenoidă a scapulei. Extremitatea inferioară a
humerusului este turtită antero-posterior şi prezintă condilul humeral,
trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi olecraniană.
Orientare. Se aşază: în sus extremitatea
prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa ei articulară,
anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
Torsiunea humerusului. Axul transversal al
capului humerusului şi cel al condilului numeral nu se află în acelaşi
plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuţit, deschis
lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul
are aproximativ 60°.

19
2. ULNA este un os lung şi pereche, situat în partea medială
a antebraţului, în prelungirea degetului mic. Ulna sau cubitus este un
os lung, pereche, care împreună cu radiusul formează scheletul
antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul
de forma unei prisme triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini.
Marginea dinspre radius (laterală) este ascuţită şi poartă numele de
creasta interosoasă a ulnei. Extremitatea superioară prezintă incizura
trohleară, olecranul, apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară şi incizura
radială. Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită dintr-o parte
sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o proeminenţă osoasă ascuţită, numită
apofiza stiloidă a ulnei .
Pe scheletul articulat el este puţin oblic
de sus în jos şi medio-lateral, formând cu humerusul un unghi, cu
deschiderea laterală.
Orientare. Se pune în sus extremitatea mai
voluminoasă, anterior scobitura acestei extremităţi, iar
lateral marginea cea mai ascuţită a osului.

20
3. RADIUSUL este un os lung şi pereche, situat la partea
laterală a antebraţului, în dreptul policelui. Radiusul este un os
lung, pereche, care împreună cu ulna formează scheletul antebraţului. El
este aşezat lateral extern față de ulnă. Radiusul prezintă un corp şi două
extremităţi. Corpul este de formă rotundă în partea superioară şi de
prismă triunghiulară în cea inferioară, prezintă: creasta interosoasă şi
tuberozitatea radială. Extremitatea superioară a radiusului are formă
cilindrică şi poartă denumirea de cap radial. Acesta prezintă o suprafaţă
articulară scobită, aşezată pe faţa superioară, numită foseta capului

21
radial. Extremitatea inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă osoasă
care pleacă de pe faţa laterală şi se prelungeşte în jos, numită apofiza
stiloidă a radiusului, se articulează cu capul cubitusului scafoid
semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior
faţa ei prevăzută cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei
extremităţi.

22
4. OASELE MÂINII
Sunt formate din 27 de oase dispuse în
trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor.

Faţa anterioară, concavă, a mâinii se

numeşte palma mâinii, iar faţa posterioară, convexă, dosul
mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se
numeşte marginea radială, iar cea corespunzătoare degetului
mic marginea ulnară. Vom folosi aceşti termeni la descrierea oaselor
mâinii.
Oasele carpiene sunt în număr de opt și
formează masivul carpian, corpul sau segmentul proximal al scheletului
mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul superior şi altul
inferior. Oasele carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar
pe de lata, cu oasele antebraţului şi cu cele metacarpiene. Rândul
superior este alcătuit, din afară înăuntru, din următoarele patru oase:
scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul inferior este alcătuit
din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig. Aceste se articulează
cu cinci oase metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la
interior, aceste la rândul lor se articulează cu primul rând de falange.
Sunt trei falange pentru fiecare deget, cu excepţia policelui care are
două falange.

II. Scheletul membrului inferior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în - 30 -

23
oasele centurii pelviene şi oasele extremităţilor libere a membrului
inferior.

a. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care

împreună cu osul sacral şi cu coccisul formează bazinul.

1. COXALUL este un os pereche, de formă neregulată care provine

din sudarea a trei oase primitive: ilion, ischion şi pubis, care se
sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi. La
adult coxalul are două feţe (medială şi laterală), patru margini
(anterioară, posterioară, superioară şi inferioară) şi patru unghiuri.
Faţa medială prezintă: fosa iliacă internă, linia arcuată, faţeta
auriculară a coxalului, fundul cavităţii cotiloide şi gaura obturatorie.
Faţa laterală prezintă: fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura
obturatoare. Marginea anterioară prezintă trei proeminenţe osoase, numite
spina iliacă antero-superioară, spina iliacă anteroinferioară, eminenţa
iliopectinee, spina pubisului. Marginea posterioară prezintă două
proeminenţe osoase, numite spina iliacă postero-superioară şi spina iliacă
posteroinferioară; marea incizură sciatică, spina sciatică, mica incizură
sciatică situată sub spina sciatică; tuberozitatea ischiatică, situată în
partea inferioară a acestei margini. Marginea superioară poartă numele de
creasta iliacă. Marginea inferioară prezintă o suprafaţă articulată,
numită faţeta pubiană sau faţa articulată simfizară care serveşte la
articularea celor două oase coxale.

24
b. Oasele extremităţii libere a membrului
inferior sunt: femurul, care formează scheletul coapsei; tibia şi
fibula, care alcătuiesc scheletul gambei; oasele tarsiene, metatarsiene
şi falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului. Tot în alcătuirea
scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula
sau patela, un os situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural.

25
1. FEMURUL este un os lung, pereche, care formează scheletul
coapsei. El se compune dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau
epifize. Corpul are o formă asemănătoare cu o prismă triunghiulară cu
feţele convexe şi netede. Pe muchia posterioară a corpului se găseşte o
creastă osoasă - linia aspră a femurului. Extremitatea superioară
prezintă: capul femurului, gâtul femurului, trohanterul mare, trohanterul
mic şi creasta intertrohanteriană. Capul femural este o formaţiune osoasă
de formă aproape sferică, prevăzută cu o suprafaţă articulată. Gâtul sau
colul femurului are o formă aproape cilindrică şi măsoară aproximativ 5
cm. Trohanterul mare şi trohanterul mic. sunt două proeminenţe osoase
situate la locul de unire dintre colul şi corpul femurului. Extremitatea
inferioară, uşor turtită anteroposterior, este alcătuită din condiţii
femurali (medial şi lateral), epicondilii femurali (medial şi lateral),
trohleea femurală şi groapa sau incizură intercondiliană. Condilii
femurali sunt două mase osoase voluminoase, ovoide, aşezate unul medial
şi altul lateral. - 31 - Epicondilii femurali sunt două proeminenţe oase
situate de o parte şi de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial
şi epicondilul lateral). Trohleea femurală este o suprafaţă articulară
asemănătoare cu un scripete sau mosor, situată pe faţa anterioară a
epifizei, respectiv, a condililor femurali. Ea se articulează cu rotula.

26
2. TIBIA este un os lung,
pereche, care împreună cu fibula formează
scheletul gambei. Pentru descrierea
anatomică prezintă: un corp, două epifize.
Corpul are forma unei prisme
triunghiulare, prezentând trei fețe, trei
margini. Epifiza proximală mai este
denumită și platou tibial, datorită
aspectului plat pe care îl prezintă. Prin
intermediul acesteia se realizează
articularea cu epifiza inferioară a
femurului. Epifiza inferioară prezintă o
apofiză internă – maleola internă.

3. FIBULA sau
PERONEUL este un os lung,
pereche, care împreună cu tibia formează
scheletul gambei. Tibia este așezată
medial, iar fibula lateral. Fibula se
compune dintr-un corp și două extremități.
Corpul fibulei reprezintă o creastă
interosoasă pe care se inseră membrana
interosoasă a gambei. Extremitatea
superioară sau capul peroneului prezintă o
suprafață articulară pentru condilul
lateral al tibiei și o proeminență osoasă:
vârful capului sau apofiza stiloidă a
peroneului. Extremitatea inferioară
prezintă o formațiune osoasă care coboară
sub nivelul extremității inferioare a
tibiei, denumită maleola lateral sau
externă, care se articulează cu astragalul
și o suprafață articulară pentru tibie.

4. ROTULA sau
PATELA este un os scurt,
turtit antero-posterior, de formă
triunghiulară, situat în masa
tendonului cvadriceps femural. Pe
fața posterioară a rotulei se găsesc
două fețe articulare pentru
articularea cu condilii femurali.

27
5. OASELE PICIORULUI
Oasele tarsiene sunt în număr de șapte și formează tarsul sau segmentul
posterior al scheletul piciorului. Ele sunt așezate pe două rânduri, unul
posterior și altul anterior. Rândul posterior este alcătuit din talus
(astragal) și calcaneu, iar rândul anterior, din osul scafoid, cuboid și
cele trei oase cuneiforme. Oasele mefatarsiene, în număr de cinci,
alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului piciorului. Ele sunt
numerotate de la l la V, începând din dreptul degetului mare al
piciorului. Falangele alcătuiesc scheletul degetelor sau scheletul
segmentului anterior al piciorului. Ele sunt în număr de 14. Fiecare
deget, cu excepţia celui mare (haluce), are câte trei falange; proximală,
mijlocie şi distală,

Powered by Create your own unique website with customizable templates.

Cuprins
 Introducere
 Despre os
 Scheletul uman
 Patologie
 Știați că?...
 Contact

Oasele membrelor

28
 Membrele sau
extremităţile sunt două perechi de apendice mobile, destinate diferitelor
mişcări.
Ele sunt impartite:
- membre superioare
- membre inferioare
Membrele (extremitatile) prezinta o portiune
care le leaga de trunchi, numita centura membrului (centura scapulara -
pentru membrele superioare, celtura pelviana - pentru membrele
inferioare) si o portiune care o continua pe precedenta, numita membrul
liber (superior sau inferior).

I. Scheletul membrului superior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrului
superior sunt descrise ca oase ale centurii scapulare şi oasele
extremităţii libere a membrului superior. Centura scapulară este alcătuită
din claviculă şi omoplat. Scheletul extremităţii libere a membrului
superior se subîmparte, la rândul lui, în scheletul braţului, reprezentat
de humerus, scheletul antebraţului, alcătuit din radius şi ulna sau
cubitus, şi scheletul mâinii, format din oasele carpiene, metacarpiene şi
falange.

29
a. Centura membrului superior
sau centura scapulară formează
scheletul umărului și asigură
legătura dintre oasele
membrului liber și toracele
osos.
 Oasele centurii scapulare se
compune din două oase; clavicula şi
scapula sau omoplatul.

1. CLAVICULA este un os lung şi pereche, situat la

limita dintre torace şi gât; este orientată transversal, fiind
cuprinsă între manubriul sternului şi acromionul scalpului.
Clavicula prezintă două curburi
inegale, care îi dau forma literei S culcat (C\J ). Dintre aceste două
curburi, una este medială, cu concavitatea posterioară, şi
alta laterală, cu concavitatea anterioară. Forma osului poate fi
observată prin simpla inspecţie. Osul poate fi explorat prin palpare
aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel un reper important pentru
delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea eventualelor
afecţiuni.
Clavicula este formată din corp şi două
extremităţi.
Orientare. Se aşază: lateral - extremitatea
turtită, anterior - marginea concavă a acestei extremităţi, iar în jos -
faţa osului, prevăzută cu un şanţ.

30
2. SCAPULA sau OMOPLATUL este un os lat,
de formă triunghiulară, situat la partea postero-superioară a toracelui.
Pe schelet, acest os se întinde între primul spaţiu
intercostalşi coasta a VII-a. Osul este aplicat pe torace, pe care-1
depăşeşte însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului şi la
delimitarea axilei.
Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.
Orientare. Se aşază: posterior faţa prevăzută cu
o puternică spină; în sus marginea cea mai mică şi subţire; lateral (şi
puţin înainte) unghiul cel mai voluminos (prevăzut cu o cavitate
articulară).

1. Spina scapulei aderă de faţa posterioară a scapulei. Se continuă în

porţiunea ei laterali cu o prelungire liberă, neaderentă de faţa
posterioară ; numită acromion. Spina scapulei are o formă
triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta inferioară. Ea are
trei margini, dintre care una anterioară, prin care spina aderă de
faţa poasterioară a scapulei; alta laterală, liberă şi concavă; a treia
dorsală. Marginea dorsală este groasă şi rugoasă şi dă inserţie, prin
buza superioară muşchiului trapez, iar prin cea inferioară muşchiului
deltoid.

31
 2. Acromionul. Este o proeminenţă turtită de sus în jos şi palpabilă sub
piele. Prezintă faţa articulară
a acromionului pentru extremitatea laterală a claviculei, cu care se
articulează. La unirea acromionului cu buza inferioară a
spinei scapulei, se formează unghiul acromionului. Spina scapulei şi
acromionul se pot palpa sub piele. Unghiul acromionului, situat la
unirea celor două formaţiuni, are deosebită importanţă practică;
pornind de la el, se pot face măsurătorile pentru stabilirea
eventualelor luxaţii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoasă. Dă inserţie muşchiului supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă. Dă inserţie mai multor muşchi:
infraspinos, rotund mare, rotund mic.

b. Scheletul membrului
superior liber este format
din scheletul bratului (humerus),
scheletul antebrațului (radius,
ulna) și scheletul mâinii (oase
carpiene, metacarpiene ți falange).

32
1. HUMERUSUL este un os lung, pereche, care formează
scheletul braţului. El este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi două
extremităţi sau epifize. Corpul are forma unei prisme triunghiulare cu
marginile mult rotunjite, prezintă în partea mijlocie - 29 - proeminenţa
osoasă numită tuberozitatea deltoidiană şi şanţul nervului radiat.
Extremitatea superioară prezintă: capul humeral, tuberculul mare,
tuberculul mic şi şanţul intertubercular. Capul numeral este o formaţiune
osoasă a cărei suprafaţă articulară are mărimea unei treimi dintr-o sferă.
El intră în cavitatea glenoidă a scapulei. Extremitatea inferioară a
humerusului este turtită antero-posterior şi prezintă condilul humeral,
trohleea, epicondilii medial şi lateral, fosa coronoidă şi olecraniană.
Orientare. Se aşază: în sus extremitatea
prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa ei articulară,
anterior şanţul profund pe care această extremitate îl prezintă.
Torsiunea humerusului. Axul transversal al
capului humerusului şi cel al condilului numeral nu se află în acelaşi
plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuţit, deschis
lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea osului. La nou-născut unghiul
are aproximativ 60°.

33
2. ULNA este un os lung şi pereche, situat în partea medială
a antebraţului, în prelungirea degetului mic. Ulna sau cubitus este un
os lung, pereche, care împreună cu radiusul formează scheletul
antebraţului. Ulna este formată dintr-un corp şi două extremităţi. Corpul
de forma unei prisme triunghiulare, prezintă trei feţe şi trei margini.
Marginea dinspre radius (laterală) este ascuţită şi poartă numele de
creasta interosoasă a ulnei. Extremitatea superioară prezintă incizura
trohleară, olecranul, apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară şi incizura
radială. Extremitatea inferioară a ulnei este alcătuită dintr-o parte
sferică, numită capul ulnei, şi dintr-o proeminenţă osoasă ascuţită, numită
apofiza stiloidă a ulnei .
Pe scheletul articulat el este puţin oblic
de sus în jos şi medio-lateral, formând cu humerusul un unghi, cu
deschiderea laterală.
Orientare. Se pune în sus extremitatea mai
voluminoasă, anterior scobitura acestei extremităţi, iar
lateral marginea cea mai ascuţită a osului.

34
3. RADIUSUL este un os lung şi pereche, situat la partea
laterală a antebraţului, în dreptul policelui. Radiusul este un os
lung, pereche, care împreună cu ulna formează scheletul antebraţului. El
este aşezat lateral extern față de ulnă. Radiusul prezintă un corp şi două
extremităţi. Corpul este de formă rotundă în partea superioară şi de
prismă triunghiulară în cea inferioară, prezintă: creasta interosoasă şi
tuberozitatea radială. Extremitatea superioară a radiusului are formă
cilindrică şi poartă denumirea de cap radial. Acesta prezintă o suprafaţă
articulară scobită, aşezată pe faţa superioară, numită foseta capului

35
radial. Extremitatea inferioară a radiusului prezintă o proeminenţă osoasă
care pleacă de pe faţa laterală şi se prelungeşte în jos, numită apofiza
stiloidă a radiusului, se articulează cu capul cubitusului scafoid
semilunar.
Orientare. Se aşază în jos extremitatea cea mai voluminoasă, posterior
faţa ei prevăzută cu şanţuri, lateral procesul descendent al acestei
extremităţi.

36
4. OASELE MÂINII
Sunt formate din 27 de oase dispuse în
trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor.

Faţa anterioară, concavă, a mâinii se

numeşte palma mâinii, iar faţa posterioară, convexă, dosul
mâinii; marginea laterală, corespunzătoare policelui se
numeşte marginea radială, iar cea corespunzătoare degetului
mic marginea ulnară. Vom folosi aceşti termeni la descrierea oaselor
mâinii.
Oasele carpiene sunt în număr de opt și
formează masivul carpian, corpul sau segmentul proximal al scheletului
mâinii. Ele sunt aşezate pe două rânduri, unul superior şi altul
inferior. Oasele carpiene se articulează, pe de o parte, între ele, iar
pe de lata, cu oasele antebraţului şi cu cele metacarpiene. Rândul
superior este alcătuit, din afară înăuntru, din următoarele patru oase:
scafoid, semilunar, piramidal şi pisiform. Rândul inferior este alcătuit
din trapez, trapezoid, osul mare şi osul cu cârlig. Aceste se articulează
cu cinci oase metacarpiene numerotate de la 1-5, de la exterior la
interior, aceste la rândul lor se articulează cu primul rând de falange.
Sunt trei falange pentru fiecare deget, cu excepţia policelui care are
două falange.

II. Scheletul membrului inferior

Oasele care alcătuiesc scheletul membrelor inferioare se împart în - 30 -

37
oasele centurii pelviene şi oasele extremităţilor libere a membrului
inferior.

a. Centura pelviană este formată din două oase coxale, care

împreună cu osul sacral şi cu coccisul formează bazinul.

1. COXALUL este un os pereche, de formă neregulată care provine

din sudarea a trei oase primitive: ilion, ischion şi pubis, care se
sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani la băieţi. La
adult coxalul are două feţe (medială şi laterală), patru margini
(anterioară, posterioară, superioară şi inferioară) şi patru unghiuri.
Faţa medială prezintă: fosa iliacă internă, linia arcuată, faţeta
auriculară a coxalului, fundul cavităţii cotiloide şi gaura obturatorie.
Faţa laterală prezintă: fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura
obturatoare. Marginea anterioară prezintă trei proeminenţe osoase, numite
spina iliacă antero-superioară, spina iliacă anteroinferioară, eminenţa
iliopectinee, spina pubisului. Marginea posterioară prezintă două
proeminenţe osoase, numite spina iliacă postero-superioară şi spina iliacă
posteroinferioară; marea incizură sciatică, spina sciatică, mica incizură
sciatică situată sub spina sciatică; tuberozitatea ischiatică, situată în
partea inferioară a acestei margini. Marginea superioară poartă numele de
creasta iliacă. Marginea inferioară prezintă o suprafaţă articulată,
numită faţeta pubiană sau faţa articulată simfizară care serveşte la
articularea celor două oase coxale.

38
b. Oasele extremităţii libere a membrului
inferior sunt: femurul, care formează scheletul coapsei; tibia şi
fibula, care alcătuiesc scheletul gambei; oasele tarsiene, metatarsiene
şi falangele, care alcătuiesc scheletul piciorului. Tot în alcătuirea
scheletului extremităţii libere a membrelor inferioare mai intră şi rotula
sau patela, un os situat în tendonul muşchiului cvadriceps femural.

39
1. FEMURUL este un os lung, pereche, care formează scheletul
coapsei. El se compune dintr-un corp sau diafiză şi două extremităţi sau
epifize. Corpul are o formă asemănătoare cu o prismă triunghiulară cu
feţele convexe şi netede. Pe muchia posterioară a corpului se găseşte o
creastă osoasă - linia aspră a femurului. Extremitatea superioară
prezintă: capul femurului, gâtul femurului, trohanterul mare, trohanterul
mic şi creasta intertrohanteriană. Capul femural este o formaţiune osoasă
de formă aproape sferică, prevăzută cu o suprafaţă articulată. Gâtul sau
colul femurului are o formă aproape cilindrică şi măsoară aproximativ 5
cm. Trohanterul mare şi trohanterul mic. sunt două proeminenţe osoase
situate la locul de unire dintre colul şi corpul femurului. Extremitatea
inferioară, uşor turtită anteroposterior, este alcătuită din condiţii
femurali (medial şi lateral), epicondilii femurali (medial şi lateral),
trohleea femurală şi groapa sau incizură intercondiliană. Condilii
femurali sunt două mase osoase voluminoase, ovoide, aşezate unul medial
şi altul lateral. - 31 - Epicondilii femurali sunt două proeminenţe oase
situate de o parte şi de alta a epifizei inferioare (epicondilul medial
şi epicondilul lateral). Trohleea femurală este o suprafaţă articulară
asemănătoare cu un scripete sau mosor, situată pe faţa anterioară a
epifizei, respectiv, a condililor femurali. Ea se articulează cu rotula.

40
2. TIBIA este un os lung,
pereche, care împreună cu fibula formează
scheletul gambei. Pentru descrierea
anatomică prezintă: un corp, două epifize.
Corpul are forma unei prisme
triunghiulare, prezentând trei fețe, trei
margini. Epifiza proximală mai este
denumită și platou tibial, datorită
aspectului plat pe care îl prezintă. Prin
intermediul acesteia se realizează
articularea cu epifiza inferioară a
femurului. Epifiza inferioară prezintă o
apofiză internă – maleola internă.

3. FIBULA sau
PERONEUL este un os lung,
pereche, care împreună cu tibia formează
scheletul gambei. Tibia este așezată
medial, iar fibula lateral. Fibula se
compune dintr-un corp și două extremități.
Corpul fibulei reprezintă o creastă
interosoasă pe care se inseră membrana
interosoasă a gambei. Extremitatea
superioară sau capul peroneului prezintă o
suprafață articulară pentru condilul
lateral al tibiei și o proeminență osoasă:
vârful capului sau apofiza stiloidă a
peroneului. Extremitatea inferioară
prezintă o formațiune osoasă care coboară
sub nivelul extremității inferioare a
tibiei, denumită maleola lateral sau
externă, care se articulează cu astragalul
și o suprafață articulară pentru tibie.

4. ROTULA sau
PATELA este un os scurt,
turtit antero-posterior, de formă
triunghiulară, situat în masa
tendonului cvadriceps femural. Pe
fața posterioară a rotulei se găsesc
două fețe articulare pentru
articularea cu condilii femurali.

41
5. OASELE PICIORULUI
Oasele tarsiene sunt în număr de șapte și formează tarsul sau segmentul
posterior al scheletul piciorului. Ele sunt așezate pe două rânduri, unul
posterior și altul anterior. Rândul posterior este alcătuit din talus
(astragal) și calcaneu, iar rândul anterior, din osul scafoid, cuboid și
cele trei oase cuneiforme. Oasele mefatarsiene, în număr de cinci,
alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului piciorului. Ele sunt
numerotate de la l la V, începând din dreptul degetului mare al
piciorului. Falangele alcătuiesc scheletul degetelor sau scheletul
segmentului anterior al piciorului. Ele sunt în număr de 14. Fiecare
deget, cu excepţia celui mare (haluce), are câte trei falange; proximală,
mijlocie şi distală,

Powered by Create your own unique website with customizable templates.

42