SCHELETUL MÂINII

Segmentul ultim al membrului superior este reprezentat de cel al mâinii propriu-zise, fiind
format din trei părți constituente, anume carp, metacarp și falange sau degete. Carpul ar corespunde
încheieturii mâinii și este format din cele opt oase mici și așezate pe două rânduri. Rândul superior
este numit și rândul antebrachial, acesta fiind în raport de vecinătate cu cele două oase ale
antebrațului. Rândul inferior se numește rândul metacarpian deoarece oasele ce aparțin acestui rând
se articulează cu oasele metacarpiene.
Scheletul mâinii (Figura 29, 30) e alcătuit așadar din 27 oase distribuite în trei regiuni, prima
dinspre antebraț fiind regiunea carpiană, urmând porțiunea metacarpiană și spre final cea
falangiană. În porțiunea carpiană găsim 8 oase scurte de formă cuboidă așezate pe două rânduri. În
rândul întâi, dinspre radius spre ulnă, observăm scafoidul, semilunarul piramidalul și pisiformul, iar
în rândul al doilea avem trapezul, trapezoidul, osul mare și osul cu cârlig.1
Oasele carpului se prezintă ca un bloc osos ce formează un șanț sau un canal osos, deschis
înspre înainte, numit șanțul carpian. Anumite formații fibroase se inserează pe oasele carpului,
transformând acest șanț într-un tunel osteo-fibros prin care trec tendoanele mușchilor de la antebraț
spre degete. La nivelul canalului carpian, tendoanele nu mai apar vizibile, fiind ascunse sub
formațiunile fibroase amintite. Pe fața dorsală a carpului oasele apar ca un bloc osos convex mai
ales în sens transversal.
Regiunea metacarpiană alcătuiește scheletul palmei și cuprinde 5 oase lungi ce se
numerotează dinspre degetul mare spre cel mic, dinafară spre înăuntru. Metacarpienii au aspectul
unor oase lungi, fiecare dintre aceste oase având un corp și două extremități. Corpul oaselor
metacarpiene este în general unul prismatic triunghiular, având o extremitate superioară sau
proximală, baza metacarpului ce este lărgită în sens transversal. Extremitatea anterioară sau capul
metacarpianului are o formă rotundă, este puțin turtit lateral articulându-se cu falangele. Primul
metacarpian este și cel mai scurt, al doilea fiind cel mai lung. Între metacarpieni există unele spații,
aceștia neajungând astfel în contact decât la extremitatea lor carpiană. Totodată, spațiul cel mai
mare este cel dintre primul și al doilea metacarpian. În partea sa anterioară, primul metacarpian este
liber complet spre deosebire de ceilalți metacarpieni care rămân fixați între ei.
Regiunea falangelor cuprinde oasele degetelor; degetul mare sau policele are două falange, iar
celelalte patru degete câte trei falange. Numărătoarea degetelor se face din afară spre înăuntru,

1
Constantin Baraschi, op. cit., p. 83.
astfel degetul mare este primul deget, al II-lea este arătătorul, al III-lea este mijlociul care este și cel
mai lung deget, al IV-lea este inelarul, iar al V-lea, cel mai scurt, degetul mic.
Numărătoarea falangelor se face dinspre metacarp spre extremitatea liberă a degetelor, prima
falangă este cea care este articulată cu metacarpul, a doua falangă fiind cea din mijloc, iar cea de a
treia falangă este falanga terminală. Prima falangă este și falanga cea mai mare, aceasta fiind
conformată ca toate oasele lungi, prezentând un corp și două extremități.
Corpul falangelor are o față posterioară, rotundă în ambele sensuri, și o față anterioară, plană,
ușor scobită în direcția lungimii ei și ușor curbată.
Extremitatea superioară a primei falange este porțiunea cea mai mare a acesteia, fiind lărgită
în sens transversal, scobită la partea sa superioară și acoperită de cartilagiu. Extremitatea anterioară
este mai turtită în sens antero posterior, fața sa inferioară fiind separată prin șanțul său median în
alte două suprafețe secundare, având conformația unui mic scripete.
A doua falangă are o conformație asemănătoare primei falange, cu diferența că aceasta este
mai mică. Fața superioară a extremității proximale a falangei a doua prezintă o ridicătură mediană
ce corespunde șanțului median al scripetelui terminal al primei falange.
Ultima falangă, falanga terminală, este cea mai mică dintre falange și are forma unui pion de
șah așezat cu partea butonată în jos. Aceasta se articulează cu falanga a doua, baza acesteia fiind
configurată la fel ca baza falangei a doua. Extremitatea terminală a acesteia este mai mică, are o
formă semicirculară și este convexă spre unghie și rugoasă pe fața sa palmară.
Între degete găsim plicele interdigitale, situate la baza degetelor sub articulațiile metacarpo-
falangiene. Plicele interdigitale au o direcție oblică dinspre fața dorsală în jos spre fața palmară,
având partea inferioară pe fața palmară, ceea ce face să pară că degetele sunt mai scurte pe fața
palmară decât pe fața dorsală, cu o lungime egală cu înălțimea plicelor.2

2
Ștefan Jianu, Eugen Ciucă, op. cit., p. 55.
Figura 29. Scheletul mâinii – fața anterioară, palmară
 Scheletul mâinii – fața anterioară, palmară

1. Falanga III.
2. Falanga II.
3. Falanga I.
4. Al V-lea metacarpian.
5. Capul falangei.
6. Falanga II-a.
7. Baza falangei.
8. Falanga I.
9. Capul metacarpianului.
10. I-ul metacarpian.
11. Baza metacarpianului.
12. Trapezul.
13. Scafoidul.
14. Trapezoidul.
15. Osul mare.
16. Osul cu cârlig.
17. Semilunarul.
18. Pisiformul.
19. Piramidalul.
Figura 30. Scheletul mâinii – fața posterioară, dorsală
 Scheletul mâinii – fața posterioară, dorsală

1. Falanga II.
2. Falanga I.
3. I-ul metacarpian.
4. Trapezul.
5. Scafoidul.
6. Trapezoidul.
7. Osul mare.
8. Osul cu cârlig.
9. Semilunarul.
10. Piramidalul.
11. A III-a falangă.
12. A II- a falangă.
13. I-a falangă.
14. Al V-lea metacarpian.