Particularități anatomofuncționale și biomecanice ale regiunii studiate

În Tenosinovita de Quervain sunt implicate următoarele elemente anatomice:

- mușchiul abductor lung al policelui;

- mușchiul scurt extensor al policelui;

- primul compartiment dorsal al mâinii;

- gâtul mâinii.

Mușchiul abductor lung al policelui are originea pe fața posterioară a radiusului și ulnei și pe
marginea interosoasă, aparținând planului profund a antebațului. Mușchiul se îndreaptă în jos și în
afară, devine superficial, se continuă cu un tendon ce trece prin șanțul de pe fața laterală a
extremității distale a radiusului, împreună cu scurtul extensor al policelui.

Tendonul mușchiului abductor lung al policelui încrucișează tendoanele mușchilor extensori radiali ai
carpului și pe cel al mușchiului brahioradial. Trece pe sub retinaculul extensorilor, încrucișează
articulația trapezo-metacarpiană și se inseră pe baza primului metacarpian, pe fața laterală.

Mușchiul este abductor al policelui și al mâinii. El este sinergic, al mușchilor flexori și nu al

extensorilor.

Inervația este realizată de nervul radial.

Mușchiul scurt extensor al policelui

Are aceeași origine ca și mușchiul abductor lung al policelui, pe fața dorsală a radiusului, ulnei, și
membrană interosoasă și același traiect ca precedentul de care este lipit de partea proximală.
Tendonul său trece prin aceeași lojă osteofibroasă și se inseră distal pe baza falangei proximale a
policelui. Mușchiul prezintă aceleași raporturi ca și mușchiul abductor al policelui. Tendoanele
ambelor mușchi formează împreună relieful ce delimitează lateral ,,tabacheră anatomică”(1).
 Oasele mâinii

Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul, și oasele degetelor.

Carpul - este format din opt oase dispuse pe două rânduri a câte patru oase pe fiecare rând.

Rândul proximal este format din următoarele oase (începând de la police spre degetul mic): scafoid,
semilunar, piramidal, pisiform.

Rândul distal este format din următoarele patru oase (pornind de la police la degetul mic): trapez,
trapezoid, capitat și osul cu cârlig (2).

Metacarpul formează scheletul palmei și al dosului mâinii. Sunt oase lungi, perechi: prezintă un carp,
o bază și un cap. Sunt cinci oase metacarpiene, numerotarea se face în sens radio-ulnar de la I la V.

Oasele degetelor

Mâna are 5 degete, numerotate de la 1 la 5, degetul mare sau policele, indice (index), mijlociu, inelar
și degetul mic.

Falangele sunt oasele mâinii, sunt în număr de trei pentru fiecare deget, cu excepția policelui care are
două falange.

Anatomic, mâna începe cu oasele carpiene care se articulează cu oasele metacarpienelor. La capătul
distal, metacarpienele se articulează cu cavitățile glenoide ale primelor falange.

Policele are propria articulație carpo-metacarpiană – articulația trapezo-metacarpiană în șa, și numai

o articulație interfalangiană-condiliană.
Gâtul mâinii (pumnul)

Pumnul este un complex osteoarticular în care distingem, în principal articulația radio-carpiană – o

diartroză de tip condilian și articulația medicarpiană. Această articulație unește oasele antebrațului
cu oasele mâinii. Ca suprafețe articulare, distingem partea inferioară a epifizei distale radiale, fața
articulară carpiană și fața inferioară a discului articular. De partea carpului se află o proieminență
formată de oasele scafoid, semilunar, piramidal (4).

Biomecanica este o știință fundamentală unde se studiază legile și fenomenele mecanice din materie
vie,, implicațiile fiziologice și patologice precum aspectele aplicative din terapeutică.

Biomecanica gâtului mâinii și a mâinii

Mișcările articulațiilor mâinii se poduc simultan atât în articulația radiocarpiană cât și în cea
mediocarpiană.

Toate aceste mișcări se realizează printr-o deplasare ,, în etaj” a segmentelor regiunii, al doilea rând
carpian (distal) se deplaează pe primul rând (proximal) iar aceasta alunecă pe antebraț.

Articulația radiocarpiană participă mai mult la mișcarea de flexie iar cea radiocarpiană participă mai
mult la extensie. Mișcările gâtului mâinii se realizează în jurul osului mare care este considerat pivot
central, în jurul lui deplasându-se celelalte oase.

Flexia și extensia se face în plan sagital în jurul unui ax transversal ce trece prin capul osului mare.

Abducția și aducția se face în plan frontal, în jurul unui ax antero-posterior ce tece prin mijlocul osului
mare.

Mișcarea de înclinare radială și ulnară se face în jurul unui ax antero-posterior.

Mișcarea de circumducție rezultă din trecerea succesivă prin pozițiile de flexie, abducție, extensie,
adducție. Mișcare de circumducție nu devine un cerc perfect ci o elipsă din cauza amplitudinii mai
mari a mișcărilor de flexie și extensie decât a mișcărilor de înclinare laterală (5).