ALGONEURODISTROFIA

CURS NR. 13
 DEFINIŢIE
Algoneurodistrofia a fost descrisă
de Sudeck, in 1900, sub numele de
“atrofia osoasă inflamatorie acută” ca o
sechelă posttraumatică bine conturată
clinic.
Mai tarziu, Leriche a denumit-o
“osteopozoza algică postraumatică” şi a
interpretat-o ca o dereglare locală a
sistemului neuro-vegetativ.
Deoarece simpaticul joacă rolul
principal, anglo saxonii o denumesc
“distrofie simpatică reflexă”.
Acest sindrom poate apărea şi
independent de traumatisme, in diverse
condiţii etiologice (infecţii ale ţesutului
conjunctiv, infarct miocardic, neoplasm
pulmonar, hemiplegie, schele de
poliomielită, diabet).
 STADII EVOLUTIVE
Stadiul I: apare imediat sau uneori la
cateva săptămani de la traumatism.
Se constată: durere severă ce se accentuează
la mişcări, hiperemia pielii, care este mai
caldă şi umedă, hipotonie musculară, edem al
tegumentului, ţesutului conjunctiv şi
muscular, osteoporoză incipientă.
 STADII EVOLUTIVE
Stadiul II: se dezvoltă in următoarele 3 luni.
Durerile se menţin, pielea este cianotică, rece,
umedă.
Edemele persistă, se instalează redoarea
articulară, iar radiografia pune diagnosticul
bolii prin osteoporoza pătată caracteristică.
 STADII EVOLUTIVE
Stadiul III – considerat in general ca ireversibil,
este caracterizat prin:
 procesele atrofice ale pielii, muşchilor, cu

retracţie aponevrotică şi tendinoasă;

 osteoporoză marcată, impotenţă funcţională

articulară.
 Durerea scade in intensitate, dar se intinde in

suprafaţă spre rădăcina membrului.

 Fenomenele circulatorii se reduc, pielea devine

uscată şi rece. Sediul AND posttraumatice este

in primul rand la extremităţi (picior, mană), dar
poate interesa şi alte regiuni.
Intensitatea sau gravitatea traumatismului nu au
legătură cu instalarea sau gravitatea AND.
Ipoteza lui Lerichem care a considerat că
traumatismul determină, in anumite condiţii (teren
“distonic”) un reflex vegetativ cu scăparea controlului
vasomotricităţii locale, respectiv cu instalarea unei
vasomotricităţii urmată imediat de o hiperemie
pasivă, proces fundamental care stă la baza
modificărilor ulterioare ale tuturor ţesuturilor din
zonă (mai puţin cartilajul, nu este afectat in AND).
 In concluzie, în algoneurodistrofie există un
proces inflamator local, cu evoluţie trenantă,
care antrenează perturbări metabolice
severe, ce determină distrofia finală a
segmentului afectat.
 TRATAMENT
Tratamentul AND este complex.
In principiu, cu cât diagnosticul este mai precoce
şi tratamentul inceput imediat, cu atât mai bun
va fi şi prognosticul.
 Poziţia proclivă, elevată, a membrului precum

şi mişcările active sunt gesturi obligatorii.

 Dacă intr-un interval scurt de timp nu apar

semne de ameliorare, se impune un tratament

complex, antiinflamator, antalgic simpaticolitic
(blocaj simpatic cu guanetidină i.v.) şi
fizioterapie specifică.
A. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
- Corticoterapia pe cale generală – in special in stadiul I – II – Se
utilează doză de atac prednison 30 mg/zi, scăzând in 2
săptămani pană la 10 mg. Se menţine această doză în 3-4
săptămani. Efectul antiinflamator se traduce prin scăderea
durerii, a edemului şi ameliorarea circulaţiei.
- AINS – se asociază corticoterapiei; se utilizează indometacin,
fenilbutazonă, ibuprofen, diclofenac etc.
- Beta – blocantele: 80-120 mg Propranolol zilnic, in funcţie de
ritmul cardiac, care nu trebuie să scadă sub 60/min
- Simpaticoliticele – adrenoliticele: DH – Ergotoxin, tolazolir. Sunt
considerate ca o medicaţie adjuvantă.
- Calcitonina – opreşte fenomenul de deperdinţie calcică osoasă,
dar nu repară ce s-a pierdut.
- Anabolicele de sinteză – se asociază de obicei cu calciterapia. Se
administrează cel mai adesea in stadiul II – III al AND,
Decanofort 25- 50 mg la 3 săptămani;
- Medicaţia psihotropă: 2x: hidroxizin, meprabanat, clordelazin
etc.
 TRATAMENTUL
ORTOPEDICO-CHIRURGICAL
 imobilizarea ghipsată – este contraindicată
imobilizarea ghipsată totală, deoarece, cu toate că
aceasta ameliorează net durerea, grăbeşte insă atrofia
osoasă şi măreşte iritaţia simpatică locală. Se
recomandă imobilizare pe atelă sau in orteză pentru
2-3 săptămani, in stadiul I al bolii.
 simpatectomia chirurgicală – se execută numai in cazul
in care blocada simpatică cu novocaină produce
ameliorarea durerii.
 chirurgia reparatorie funcţională, pentru retractări
musculo-ligamentare şi redori articulare.
 TERAPIA FIZICALĂ
Stadiul I (perioada de debut)
 repausul segmentului afectat in pat, se adoptă o poziţie de
elevaţie la 20 – 30 grade, pentru a evita edemul. Peste noapte
se poate aplica un aparat ghipsat sau o orteză.
 fizioterapie antiinflamatorie, antiedematoasă:
- băile cu vartejuri de apă, (“wirl-pool”) pentru extremităţi se
aplică 10-15’, de 2-3 ori/zi;
- comprese reci 15-20’, de 2-3 ori/zi;
- diapulse 10-20’, 500-600 frecvenţa cu 3-5 penetraţie.
Şedinţele se repetă de 3-4 ori/zi.
- US pe zone reflexogene, (cervical şi inghinal);
- masajul foarte bland, tip netezire este uneori greu suportat de
pacienţi. Se indică in schimb, masajul viguros pe zonele
proximale ale membrului afectat, urmat de posturi antideclive.
 KINETORAPIA
 este necesară o mobilizare repetată a tuturor
celorlalte segmente şi articulaţii neafectate ale
membrului respectiv.
 o mobilizarea segmentului lezat trebuie reluată cat
mai precoce, pentru a nu permite dezvoltarea
distrofiei ţesuturilor şi organizarea fibroasă a
edemului.
 Mobilizarea nu trebuie să provoace dureri şi se
execută mai uşor in apă calduţă, cu mişcări uşoare
pasivo – active ajutate de kinetoterapeut.
 Se exclude orice fel de “incărcare” a segmentului in
această fază.
 Terapie
Deficit Electroterapie Termoterapie Masaj Kinetoterapie Ortezare ocupation
ala

-curapuls local -posturi -prastia

Durere/ -crioterapie -f.bland antideclive
-ultrasunet Chessing-
inflamatie simpatolitic Aplicatii cu -netezire Teh. de
-repaus in ton
locala/edem reflex MgSO4 relaxare
-de apel posturi
antialgice si -postura
±joasa -whirl-pool proximal
antideclive Moberg
frecventa

-repausul local
-posturari
-mobilizari simple in
segmente pozitii
Limitarea de neafectate pe Teh. de
mobilitate acelasi membru functio relaxare
-mobilizari nale
active ample
controlaterale
Stadiul II (perioada de stare)
Kinetoterapia – joacă un rol principal in
această fază impiedicând permanentizarea şi
extinderea edemului instalarea redorii
articulare şi a atrofiei musculare, şi
favorizand remineralizarea osoasă.
 Toata gama metodologică a kinetoterapiei işi

găseşte treptat indicaţia in stadiul II al AND,

atingand maximum in stadiul III.
 Exerciţiul trebuie prelungit peste 10-15’,

repetat de 2-4 ori/zi şi oricare ar fi el nu

trebuie să producă durere.
 Electro Terapie
Deficit Termoterapie Masaj Kinetoterapie Ortezare
terapie ocupationala

-joasa/
-dus
media
subacval
Durere/ frecventa -curapuls
inflamatie local -de apel
-afuziuni sau Progresiv, sa nu
locala/edem -ultrasunet proximal Teh. de relaxare
bai alternante produca durere
reflex -de
-whirlpool
simpatolitic drenaj
local

-miscari pasive,
-posturari
-Incalzire locala pasivo-active si
in pozitii
anterior active
Decontractu extreme
Limitarea de sedintei KT -cu Globala,
ranta,anti -sa nu dea dureri
mobilitate unguent (eventual
algica -hidroKT functionala
-10-15minx2ori/zi
cu atele)
-whirlpool -adaptata
alternan te
individual
 Sprijinul pe membrul inferior afectat se va
relua treptat cu o încărcare progresivă,
ajutată de cârje axilare.
 masajul – trebuie asociat kinetoterapiei.

Nu se depăşesc 15’ şi se incepe

proximal. Se recomandă posturi elevate după
masaj, eventual folosirea unor feşe elastice,
contra edemului.
 hidroterapia – este foarte utilă in acest

stadiu.
 electroterapia – reflexă şi locală (ionizări,

DD).
STADIUL III (PERIOADA FINALĂ)
Este stadiul sechelelor algodistrofiei. Acest stadiu nu
este obligatoriu, putand fi evitat prin tratarea eficientă a
primelor 2 stadii.
Este stadiul asistenţei de recuperare intensivă ca pentru
un handicapat sever.
 termoterapia – se utilizează cu masaje, precedând
kinetoterapia;
 masajul – are o importanţă majoră;
 kinetoterapia – este baza asistenţei de recuperare a AND. Se
utilizează sub toate formele, dar cu creşterea duratei şi a
numărului şedinţelor;
 electroterapia – este mai puţin utilizată in comparaţie cu
etapele anterioare. Se folosesc: baia galvanică, US, DD.
 Este stadiul chirurgiei ortopedice reparatorii.
Evoluţia unei AND este lungă, depăşind uneori 5 ani, cu o
medie de 18-24 luni.
Tratamentul complex, in special kinetoterapia, trebuie
 Electroterapi Terapie
Deficit Termoterapie Masaj Kinetoterapie Ortezare
e ocupationala

-joasa/medie
frecventa -cu ulei
Durere/ -inalta caldut
local
inflamatie frecventa Toate formele,
-ultrasunet -teh. sa nu dea
locala/edem -parafina
reflex Cyriax durere
simpatolitic -namol cald

-miscari pasive,
pasivo-active si
- cu ulei active
-Incalzire -posturari
caldut
Decontractu locala anterior -sa nu dea in pozitii
Limitarea de sedintei KT -teh dureri extreme Globala,functi
mobilitate ranta, Cyriax (eventual onala
antialgica -hidroKT -20-30 min cu atele)
-cu x2ori/zi alternant
unguent
-adaptata
individual
FIBROMIALGIA
 DEFINITIE
 Fibromialgia este definită ca un sindrom
musculoscheletal difuz, manifestat prin
dureri muscul-scheletale extinse, însoțite de
fatigabilitate, redoare, zone sensibile; zone
ce se află la nivelul țesuturilor moi.
( tendoane și mușchi)
 Este un sindrom reumatic abarticular cronic,

fiind de asemenea caracterizat și prin

prezența punctelor dureroase, ce sunt
specifice diagnosticării.
 EPIDEMIOLOGIE
 Recunoscută în 1992 de " Organizația Mondială a
Sănătății" , fibromialgia este o afecțiune frecventă
în practica medicală, dar rar diagnosticată.
 Afectează cel mai frecvent sexul feminin F: B - 7:1 ,
în special persoanele care acuză des astenie,
migrene respectiv insomnii.
 Poate surveni la orice vârstă, chiar și la copii și la
vârstnici, dar vârsta ce caracterizează fibromialgia
este cuprinsă între 30 și 50 de ani.
 Scheletul în general este mai flexibil, masa
musculară este mai mică, respectiv canalul spinal
este mai închis.
 ETIOLOGIE
 Pacienții cu fibromialgie au secreție de serotonină mai
redusă, aceasta având un rol de modulare a informației
dureroase prin acțiune anti- nociceptivă.
 Fibromialgia poate fi privită și ca o afecțiune a SNC, fiind
produsă de anomalii neurobiologice care produc durere
fiziologică, respectiv afectări cognitive.
 Din punct de vedere al neuropsihiatrilor în apariția acestei
afecțiuni sunt implicate modificări la nivelul
neurotransmițătorilor. Există date ce afirmă că fibromialgia
poate fi declanșată de traumă spinală, fizică, asociată cu
rupturi musculare, lovituri, infecții virale. Prezența stării de
sensibilitate a SNC, dar și a SNP într- o măsură mai mică,
încadrează fibromialgia în rândul afecțiunilor reumatologice
cu substrat neurologic.
 ASPECTE CLINICE
 Durerea din fibromialgie este simţită mai mult de 3 luni,
afectează ADL- urile și poate fi resimțită ca o arsură/
amorțeală. Pacientul prezintă și sensibilitate la palpare,
alături de alte simptome și semne ce sunt caracteristice la
majoritatea pacienților diagnosticați:
 tulburări de somn ( este afectat somnul de noapte ce este mai
puțin profund);
 astenie;
 migrenă;
 rigiditate în special dimineața;
 dificultate de concentrare;
 dezechilibrare musculară, respectiv posturală;
 parestezii;
 tulburări afective;
 senzația de mâini respectiv de picioare umflate,

crampe musculare.
 FORME CLINICE
 formă primară- entitate de sine stătătoare;
 formă secundară- formă întâlnită în artroze, discopatii
respectiv poliatrită reumatoidă;
 formă localizată- este cunoscută și sub numele de sindrom
miofascial.
 Prezența și tipul zonelor caracteristice algogene (așa
cunoscutele "tender points" ), sunt cele care separă
persoanele diagnosticate cu fibromialgie de cele care au alte
aspecte clinice asemănătoare.
 Durerea poate fi considerată difuză atunci când simptomele
sunt prezente în următoarele zone: durerea există atât în
partea stângă a corpului cât și în partea dreaptă, dureri
osoase axiale, durere în partea superioară respectiv inferioară
a taliei.
 DIAGNOSTIC
Diagnosticul de fibromialgie se bazează pe prezența
durerii latente răspândită în combinație cu prezența punctelor
dureroase resimțite prin presopuncturaă. Se dă diagnosticul de
fibromialgie în cazul prezenței a 11 din cele 18 puncte de
durere la palpare digitală.
Factori externi ce pot agrava simptomele :
- stres ;

- lipsa de somn ;
- oboseală;

- modificări de temperatură ( umiditate )

- perioada pre- menstruală.

 Criterii de clasificare introduse de Colegiul American de
Reumatologie cu privire la pacienții diagnosticați cu
fibromialgie:
Criterii obligatorii:
1. Durerea trebuie să fie de tip general , iar pacientul prezintă
aceeaşi durere cel puțin 3 luni consecutiv;
2. Normalitate din punct de vedere radiologic, electromiografic
respectiv scintigrafic;
3. Pacienții diagnosticați cu această afecțiune trebuie să
prezinte durere relevantă/ remarcabilă la o presiune de circa
4 kg, presiune obținută prin presopunctură cu degetul mare
sau cu primele 3 degete ale mâinii;
4. Normalitatea sau negativitatea examenelor de laborator:
factor reumatoid, anticorpi antinucleari, VSH.
Criterii majore : prezența a cel puțin 5 puncte
dureroase constante.
Criterii minore:
- fatigabilitate generală;
- cefalee cronică;
- tulburări de somn;
- agravarea simptomelor prin anxietate
respectiv stres;
- senzație de tumefiere distală;
- parestezii nonradiculare.
 Durerea dată de presopunctură trebuie să fie resimțită în
zone 9 arii bilaterale :
1. Occipital- în zona de inserție a mușchilor suboccipitali;
2. La nivelul C5- C7 anterior de procesele transverse;
3. Mușchiul trapez- zona mijlocie a marginii superioare;
4. Mușchiul supraspinos - deasupra spinei scapulei la nivelul
marginei mediale;
5. Coasta a II a - joncțiunea costo- condrală ( în partea
superioară);
6. Epicondilii laterali humerali- la distanță de aproximativ 2 cm
de aceștia;
7. Zona gluteală- marginea anterioară, în cadranul superior
lateral;
8. Marele trohanter- în partea posterioară;
9. Genunchi- în zona medială; respectiv deasupra liniei
articulare
EVALUARE
În evaluarea durerii cronice se pot efectua
investigații precum:
- scala VAS
- prezența punctelor dureroase
- scala de evaluare a calității vieții
- simptomele caracteristice;
- stare de stres;
- electromiografie;
- scanare PET
TRATAMENT
Medicamentele utilizate pe scară largă sunt:
- paracetamol;
- inhibitori COX 2 ( antidepresivele triciclice) -
pot avea reacții adverse grave- pacienții au
riscul de a crește în greutate;
- inhibitori selectivi- serotonină;
- narcotice- administrate la pacienții cu dureri
severe.
 OBIECTIVELE PROGRAMULUI DE
RECUPERARE

 Prezervarea funcției;
 Combaterea durerii musculare;
 Mentinerea şi creşterea mobilității;
 Creșterea forței musculare;
 Creșterea funcționalității locale și generale;
 Combaterea factorilor declanşatori;
 Readaptarea la efort.
TRATAMENT RECUPERATOR
Terapiile incluse în programul de recuperare
constau în:
 Termoterapie
 Electroterapie ( IF, TENS, US )
 Hidroterapie ( hidromasajul, duș mașajul)
 Balneoterapie ( băi de plante, băi

carbogazoase )
 Masoterapie.
Kinetoterapie - gimnastică respiratorie
- posturări de relaxare
-stretching muscular
- exerciții active libere
- KinesioTape

Evolutia suferintei este lunga, uneori cu

tendinta de cronicizare.
De un real folos este schimbarea ritmului de
viaţă, o vacanţă prelungită, un program regulat de
mişcare.
FIBROMIALGIE- EXERCITII DE
STRETCHING
 Bibliografie
 Antonescu D., Patologia aparatului locomotor, Vol I,
Ed. Medicala, Bucuresti 2008;
 Chiriac Rodica, Notiuni de balneofizioterapie, Ed.
Universităţii Gr. T. Popa, Iasi, 2009;
 Cretu Antoaneta, Afectiunile reumatice care
beneficiază de kinetoterapie, Editura Medicală,
Bucureşti 1996;
 Păun C, Tratat de medicină internă – Reumatologie,
Ed. Medicala, Bucuresti 1999;
 Sîrbu Elena, Kinetoterapia în afecţiunile
reumatologice, Editura Eurobit, Timişoara, 2007
 Zamora Elena. Kinetoterapia în afecțiunile
reumatismale. Curs de uz intern. Universitatea
Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. FEFS. KMS.