Sistemul nervos central

• Emisferele cerebrale;
• Măduva spinării
 SISTEMUL
NERVOS
Sistemul nervos reprezintă
totalitatea organelor
formate predominant din
ţesut nervos ce
recepţionează,transmite şi
integrează informaţiile
primite din mediul extern
sau intern şi permite
elaborarea unui răspuns
adecvat mesajului primit.
 Adeseori, sistemul
nervos este comparat
cu o vastă reţea de
fire electrice, care ar
permite semnalelor
electrice să se
propage între creier şi
organe. Realitatea
este însă foarte
diferită.
 • impulsul nervos este transportat de o fibră
nervoasă cu o viteză maximă de 100 m/s.
• membrana care o îmbracă este de un milion de ori
mai permeabilă la electricitate decât izolaţia unui
cablu electric.
 ORGANIZAREA SISTEMULUI
NERVOS
• SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC)
− funcţii: - primeşte şi procesează informaţiile din mediu
- organizează răspunsuri reflexe şi comportamentale
- planifică şi execută mişcările voluntare
- sediul funcţiilor înalt cognitive, vorbirii, gândirii, memoriei
− compus din:
măduva spinării - organizare segmentară, metamerică
- conectată cu rec. şi ef. prin nervii spinali
creier - subdivizat în 5 reg. - mielencefal (bulb)
- metencefal (punte, cerebel)
- mezencefal
- diencefal (talamus, hipotalamus)
- telencefal
(ggl. baz., cortex cerebral)
 ORGANIZAREA SISTEMULUI
NERVOS
• SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

− este interfaţa dintre mediul înconjurător şi sistemul nervos central

− include:
componenta senzorială
− reprezentată de:
- receptorii senzoriali
- neuronii primari aferenţi din - ggl. rădăcinii dorsale
- ggl. cranieni
− rol - detectează evenimentele din mediu
componenta motorie
− reprezentată de:
- neuronii motori somatici localizaţi în măduva spinării
- neuronii vegetativi localizaţi în trunchiul cerebral
− rol - generează mişcări sau secreţii glandulare
 SISTEMUL NERVOS
CENTRAL
(creier şi măduva
spinării)
procesarea
informaţiilor

COMPARTIMENTUL COMPARTIMENTUL
SENZORIAL MOTOR

SISTEMUL
NERVOS include
PERIFERIC

SISTEMUL SISTEMUL
NERVOS NERVOS
SOMATIC VEGETATIV
(simpatic şi
parasimpatic)

EFECTORII
receptori sensoriali MUŞCHII MUŞCHIUL CARDIAC
(în ochi, nas, etc.) STRIAŢI MUŞCHII NETEZI
GLANDELE
 FUNCŢIILE GENERALE ALE SISTEMULUI NERVOS
• DETECŢIA SENZORIALĂ
– procesul prin care neuronii traduc diverse forme de energie în semnale
neuronale

• PROCESAREA INFORMAŢIILOR
– transmisia informaţiei în reţeaua neuronală
– transf. semnalelor prin combinarea acestora cu alte semnale = integrare
neuronală
– stocarea informaţiei = memoria
– utilizarea informaţiei senzoriale pentru percepţie
– procesele de gândire
– învăţarea
– planificarea şi implementarea comenzilor motorii
– emoţiile

• COMPORTAMENTUL
– totalitatea răspunsurilor organismului faţă de mediul său
– poate fi: - un act intern (cunoaşterea)
- un act motor (motilitatea sau răspunsul SNV)
 Sistemul nervos integrează
organismul in mediul său de
viață și coordonează
activitatea organelor interne.
 Sistemul nervos este
sistematizat în:
• Sistem nervos al vieții de relație
(somatic) prin care se asigură legătura
între organism și mediul înconjurător).
• Sistem nervos al vieții interne
(autonom, vegetativ) asigură conducerea
și coordonarea funcționării organelor
interne.
 Sistemul nervos somatic

• Este format din:

– Sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul cerebro-
spinal sau nevrax este alcătuit din encefal (în
constituția căruia intră emisferele cerebrale,
diencefalul, cerebelul și trunchiul cerebral) și
măduva spinării.
– Sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde
ganglionii nervoşi, nervii spinali şi nervii cranieni.
 Sistemul nervos
central este
compus din
creier și
măduva
spinării, iar
sistemul nervos
periferic – din
ganglioni și
nervi periferici
Chiar dacă anatomic cele două sisteme situați în afara
sunt separate, funcțional ele se creierului și
interconectează și acționează conjugat măduvei
și unul asupra celuilalt. spinării.
Sistemul nervos vegetativ este în strânsă legătură
cu sistemul nervos somatic şi cu sistemul
endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi
prelungesc în timp, reacţiile iniţiate de sistemul
nervos vegetativ).
Sistemul nervos somatic asigură activitatea
motorie somatică și sensibilitatea senzitivo-
senzorială, iar sistemul nervos vegetativ
coordonează activitatea inconștienta a viscerelor.
 COMPONENTELE CELULARE ALE SISTEMULUI
NERVOS

• NEURONII
– celulele înalt diferenţiate, excitabile
– nu au capacitate de diviziune
– rol în: - recepţionarea
- generarea impulsului nervos
- transmiterea

• CELULELE GLIALE
– rol: - trofic
- de susţinere pentru neuroni
- de protecţie
Compartimentele funcţionale ale
sistemului nervos
Reglarea nervoasă a funcțiilor corpului se bazează pe
activitatea centrilor nervoși care prelucrează
informațiile primite și apoi elaborează comenzi ce
sunt transmise efectorilor. Din acest punct de vedere,
fiecare centru nervos poate fi separat în două
compartimente funcționale:
– Compartimentul senzitiv, unde sosesc informațiile
culese la nivelul receptorilor;
– Compartimentul motor, care transmite comenzile la
efectori.
 Așadar, fiecare organ nervos are două funcții
fundamentale: funcția senzitivă și funcția motorie. La
nivelul emisferelor cerebrale mai apare și funcția
psihică. Separarea funcțiilor sistemului nervos în
funcții senzitive, motorii și psihice este artificială și
schematică. In realitate, nu există activitate senzitivă
fără manifestări motorii, și viceversa, iar stările
psihice rezultă din integrarea primelor două.
Toată activitatea sistemului nervos se desfasoară într-o
unitate, în diversitatea ei extraordinară.
 Celule senzoriale
Celulele care recepționează
stimulii din mediul înconjurător
se numesc celule senzoriale și
ele sunt specializate în
recepționarea unui anumit
stimul extern și generarea unui
influx nervos (undă electică) ca
răspuns la stimul printr-un
proces numit transducție
senzorială (trans-în
lungul;duct-a conduce).
 Stimuli astfel modificați vor deveni influx
nervos ce va fi transmis pe căile nervoase
ascendente spre măduva spinării și/sau spre
creier unde sunt prelucrate și, de cele mai multe
ori sunt înapoiate influxuri nervoase ca răspuns
ce sunt conduse pe căile motorii efectoare spre
mușchii somatici sau glande.
• Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul
receptorilor, specializaţi în transformarea stimulilor -
ce poartă diferite forme de energie - în impuls nervos,
ce reprezintă energia internă specifică organismului.

• De la receptori, influxul nervos este transmis pe căile

nervoase aferente (care aduc) spre centrii nervoşi de
integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul
sistemului nervos central.
• Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către
centrii nervoşi, a mesajelor primite şi elaborarea
comenzilor pentru organele efectoare sau, aceste
informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea
de engrame) şi reactualizate ulterior.
• Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe
căile nervoase eferente (care duc) spre efectori,
cărora le va determina intrarea în activitate (contracţia
muşchilor scheletici, contracţia musculaturii viscerale,
activitatea gleandelor cu secreţie internă şi externă).
 Arcul reflex

• Mecanismul fundamental de funcționare a

sistemului nervos este actul reflex (sau simplu,
reflexul).
• Actul reflex este reacţia de răspuns a
organismului la excitaţia venită din mediul extern
sau intern care acţionează asupra unui receptor
(cu participarea sistemului nervos).Reflexele pot
fi înnăscute sau dobândite (pe parcursul vieţii,
asigurând adaptarea omului la mediu).
 Tipuri de reflexe:
Reflexe necondiţionate
• sunt înnăscute;
• constante pentru toată viaţa;
• sunt tipice fiecărei specii;
• la stimuli asemănători se
declanşează automat un
reflex;
• se închid la nivelul unui
segment inferior al sistemului
nervos (subcortical);
• ex: salivaţia, deglutiţia,
reflexele de orientare,
mimico-vegetative, reflexul
alimentar, de conservare etc.-
Reflexe condiţionate
• sunt dobândite prin învăţare;
• se pot uita (nu sunt constante);
• se formează printr-o experienţă legată
de întâlnirea cu un excitant care
arevaloare de condiţionare;
• sunt individuale (nu fiecare individ
învaţă la fel);
• sunt conştiente şi voluntare;
• se închid la nivelul scoarţei cerebrale;
• ex: scrisul, mersul pe bicicletă,
condusul maşinii, înnotul etc.
 ARCUL REFLEX
Arcul reflex este calea de
transmitere a unui impuls nervos ce
declanşează un act reflex (este baza
anatomică a actului reflex).
Reprezintă modelul funcţional al
sistemului nervos. Presupune, de
fapt, existenţa unui lanţ de neuroni
conectaţi între ei prin sinapse, fapt
ce asigură transmiterea impulsului
nervos de la receptor la centrul
nervos şi efector.
 Componenţă:
• receptor;
• calea aferentă (neuroni senzitivi);
• centrul nervos;
• calea eferentă (neuroni motori);
• organul efector;
• dispozitiv de autocontrol.
 Arcul reflex elementar
• Respectă principiul teritorialităţii – informaţiile culese dintr-un
câmp receptor sunt conduse la cel mai apropiat centru nervos
subcortical;
• Frecvent receptorii şi efectorii sunt apropiaţi (ca distanţă), iar
• Căile de conducere (aferente şi eferente) se asociază în cadrul
unui nerv mixt care are fibre sensitive (de transmitere a
informaţiei de la receptor) şi motorii (de transmitere ainformaţiei
la efector)
• Caracteristici:
– actul reflex este restrâns ca spaţiu;
– consum minim de timp;
– răspunsul dat de efectori este standardizat, reproductibil.
Recepţionarea mesajelor se
realizează prin intermediul
RECEPTORI
receptorilor, structuri
specializate în detectarea și
recepționarea variațiilor de
energie din afara sau din
interiorul organismului și
transformarea stimulilor
în impuls nervos.
 Receptori - clasificare

In funcție de localizare sunt clasificați în:

•Proprioceptori au receptori kinestezici;
•Exteroceptori – captează informații din mediul
extern, și
•Interoceptori – captează informații din mediul
intern.
Pentru mișcarea reflexă ne interesează și vom
descrie doar primele două categorii de receptori.
 Proprioceptorii (receptorii
kinestezici)
• se găsesc în musculatura scheletică, tendoane,
articulații, labirint și sunt implicați în reglarea
funcțiilor motorii. Fac parte exclusiv din clasa
mecanoreceptorilor, care semnalează velocitatea,
tensiunea și gradul de scurtare al mușchilor. Au fost
sistematizați în:
• 1. Receptori musculari: fusurile neuromusculare și
organele tendinoase Golgi.
• 2. Receptori articulari: corpusculi Ruffini, Golgi-
Mazzoni și Vater- Pacini.
Receptori musculari
Receptori articulari
 Exteroceptorii
Receptorii cutanați sunt de natura variată și depind
de tipul sensibilității pe care îl detectează:
•mecanoreceptorii :
– sunt sensibili la atingere și deformarea mecanică a
pielii ;
– include:
• discurile Merkel, situate în derm;
• corpusculii Meissner, situați în vârful papilelor dermice, au
cea mai mare densitate la nivelul pulpelor degetelor mâinilor
și picioarelor, cât și la față (buze);
• corpusculii Pacini, situați în dermul profund;
• terminațiile libere se găsesc cu precadere în regiunea
piloasă.
• termoreceptorii sunt detectori ai temperaturii:
clasic,
– Krause pentru rece și
– Ruffini pentru cald.
• Corpusculii Krause sunt de 7-8 ori mai
numeroși decât receptorii pentru cald.
Termoreceptorii sesizează, alături de terminații
nervoase libere, variațiile temperaturii.
Mai există o vastă categorie de exteroceptori dintre care
menționăm:
•chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei
chimice a lichidelor organismului;
•nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare,
indiferent de natura lor, care ar putea determina leziuni
tisulare;
•receptori electromagnetici → detectează lumina (undă
electromag.).
•Receptorii senzoriali răspund la un singur tip de stimuli și
anume la stimuli adecvaţi.
 Calea aferentă

Calea de preluare şi transmitere a potenţialelor

de acţiune (excitaţiilor) de la nivelul receptorului
către centrii nervoşi subcorticali (măduva
spinării sau trunchiul cerebral) – cale aferentă -
– nu primeşte sinapse pe parcursul ei (pentru a nu
transmite incorect informaţia)
– transmiterea se realizează unidirecţional (dendrită,
corp celular, axon)
 Centrul nervos

Locul unde informaţia este prelucrată, stocată şi

unde se emite comanda către efector -pentru
arcul refelx elementar, centrii nervoşi sunt
reprezentaţi de neuronii de asociaţie situați în
măduva spinării sau în trunchiul cerebral.
 Răspunsurile care pleacă de CĂILE
la centrii sunt conduse pe
căile nervoase eferente (care
EFERENTE
duc) spre efectori, cărora le
va determina intrarea în
activitate (contracţia
muşchilor scheletici,
contracţia musculaturii
viscerale,activitatea glandelor
cu secreţie internă şi externă).
• Calea eferentă - calea de transmitere a
comenzii de la nivelul centrului nervos la
efector -nu primeşte sinapse pe parcursul ei
(pentru fidelitatea transmiterii informaţiei)
• Efectorul - locul în care este executată
comanda de la centrul nervos-procesele
declanşate la nivelul efectorului sunt specifice
fiecărui tip de efector:contracţie (în cazul
muşchiului), eliberarea unui produs de sinteză
etc.
 Arcul reflex supraelementar
• organizare aproximativ identică cu cea a arcului reflex
elementar;
• este o prelungire a arcului reflex elementar;
• deosebiri:
– complexitatea sporită a căilor de conducere şi a centrului
nervos;
– centru nervos – scoarţa cerebrală (centru suprem);
– primeşte informaţii de la toţi receptorii organismului;
– poate interveni în activitatea tuturor efectorilor din organism;
– deţine cel mai mare număr de neuroni de asociaţie.
 Interoreceptorii
Pentru menținerea funcționării normale a organelor
interne și a constanței mediului intern există asa-numitul
analizator intern. Din punct de vedere fiziologic acest
analizator este destul de bine studiat, însa cunoașterea
lui morfologică este deficitară. In toate organele interne
se găsesc receptori specializați (interoceptori) de tipul
terminațiilor nervoase libere, corpusculi Vater-Pacini,
Krause etc. Interoceptorii se clasifică în funcție de
natura stimulilor care îi excită: mecano- sau
presoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori,
termoreceptori.
Sistemul nervos central
Este format din
măduva spinării şi
encefal care
alcătuiesc la un loc
sistemul nervos
cerebrospinal sau
nevrax.
 Sistemul nervos central este
alcătuit din substanţa albă şi
substanţa cenuşie. Substanţa
albă asigură conexiunile de la
un punct la altul al
encefalului, precum şi între
encefal şi maduvă. Substanţa
cenuşie („nobilă”) asigură
receptarea informaţiilor,
analizarea lor şi elaborarea
răspunsurilor. Substanță cenușie = Corpuri celulare

Substanță albă = axon mielinizat

• Este partea principală a sistemului nervos.
• Ocupă cea mai mare parte a sistemului nervos.
• Emisferele cerebrale au rol în controlul funcțiilor organismului.
• Unele mișcări reflexe însă se relizează prin intermediul
măduvii spinării (arcul reflex descries anterior) fără
participarea structurilor emisferelor cerebrale.
• Măduva spinării este conectată cu arii corticale (de la nivelul
emisferelor cerebrale) prin intermediul căilor de conducere
nervoasă (fascicule nervoase) ce întind în lungul măduvei
spinării.
Sistemul nervos central poate fi împărțit în
șase regiuni anatomice, fiecare dezvoltate
dintr-o diviziune a tubului neural
embrionar:

•1) măduva spinării;

•2) bulbul rahidian;
•3) puntea și cerebelul;
•4) mezencefalul;
•5) diencefalul;
•6) emisferele cerebrale.
Part I:
 Configuraţia externă.

Măduva spinării este

partea SNC
adăpostită în canalul
vertebral.
Măduva spinării este
un cordon cilindric
antero-posterior cu
diametrul de 12 / 9
cm.
Se întinde de la nivelul arcului
anterior al atlasului unde iese
primul nerv cervical până în
dreptul discului L1-L2.
La embrionul de 3 luni umple
tot canalul vertebral până la
coccis, dar ulterior creşte mai
puţin decât coloana vertebrală,
realizându-se o ascensiune
aparentă.

La bărbat are o lungime de 45

cm, iar la femei de 43 cm.
Formațiunile nervoase sunt învelite în leptomeninge.

Arahnoida este un
țesut conjuctiv,
avascular, aderent la
duramater.
Pia mater este o
membrană foarte fină,
vascularizată ce
învelește intim
creierul și măduva
spinării.
Arahnoida este aderentă de dura mater prin bride
fibroase numite ligamente denticulate.
 Foițele meningee

La exterior toate
aceste 3) Pia mater
formațiuni 2) Arachnoid
nervoase sunt
învelite într-o
foiță fibroasă cu
rol protector
numită dura
mater. 1) Dura mater
 Spații
meningee
Între foițele leptomeningee
se creează o serie de spații:
1.Epidural – exterior față de
dura mater;
2.Subdural – subiacent
durei mater (extern față de
leptomeninge).
3.Subarahnoidian –
subiacent arahnoidei.
 Lichidul cerebrospinal
Înconjură emisferele cerebrale și măduva spinării
circulând, de asemenea, și prin cavitățile
intracerebrale (ventruculii cerebrali)

Se regăsește și
între cele două
foițe
leptomeningee
(pia mater și
arahnoida).
 Ea prezintă două regiuni
mai umflate:
•una cervicală
(intumiscența cervicală) în
dreptul vertebrelor C3-T2
şi
•alta lombară (intumiscența
lumbalis) în dreptul
vertebrelor T9-T12.

Aceste umflături sunt locul de unde pleacă nervii pentru

membre şi dezvoltarealor este condiţionată de funcţionalitatea
membrelor respective.
 Măduva spinării şi-a păstrat
organizarea metamerică fiind
alcătuită din mai multe segmente
suprapuse, fiecare dintre ele inervând
schematic un teritoriu cutanat
(dermatomer), muscular (miomer) şi
visceral. Macroscopic metameria este
indicată de locul de origine în
succesiune regulată, al perechilor de
nervi spinali. Toate neuromerele
funcţionează ca un tot sub acţiunea
coordonatoare şi controlul centrilor
superiori.
 Configurație externă

În lungul măduvei sunt două șanțuri mediane

care o împart în două jumătăți simetrice:
•șanțul median ventral;
•șanțul median dorsal.
Șantul median ventral este adânc și mai deschis,
iar șanțul median dorsal este mai puțin adânc și
mai îngust, continuându-se spre interior cu o
lama subțire care se numește septul dorsal.
La locul de ieșire a rădăcinilor nervilor rahidieni
(spinali) se găsesc alte două șanțuri superficiale:
•șanțul colateral ventral corespunzator
rădăcinilor ventrale;
•șanțul colateral dorsal corespunzator rădăcinilor
dorsale.
Intre șanțul median dorsal și șanțul colateral
dorsal se află șantul intermediar dorsal.
Aceste șanțuri delimitează în fiecare jumătate a
măduvei spinării, trei cordoane ale substanței
nervoase albe:
•cordonul ventral care este cuprins între sanțul
median ventral și șanțul colateral ventral;
•cordonul lateral care este cuprins între șanțul
colateral ventral și șanțul colateral dorsal;
•cordonul dorsal care este cuprins între șanțul
colateral dorsal și șanțul median dorsal.
 • Măduva spinării dă naștere la 31 perechi de
nervi spinali:
• 8 cervicali;
• 12 toracici;
• 5 lombari;
• 5 sacrali;
• 1 nerv coccigian (inconstant).
Fiecare nerv este legat de măduva spinării prin
două rădăcini:
• Una anterioară, ventrală (motorie);
• Una posterioară, dorsală (senzitivă) care prezintă
pe traiectul său ganglionul spinal.
• Rădăcinile anterioară şi
posterioară ale nervului
spinal se unesc şi
formează trunchiul
nervului spinal, care
este scurt deoarece se
divide rapid în ramuri
dorsale și ventrale.
.

Porțiunea din măduva spinării care dă naștere unei

perechi de nervi spinali poate fi denumită segment
al măduvei spinării
 Rădăcinile nervilor spinali,
datorită ascensiunii
aparente a măduvei, vor
coborî din ce în ce mai
oblic ca să ajungă la gaura
de conjugare respectivă, aşa
că sub L1 vom găsi doar
rădăcini ale nervilor
lombari şi sacrali alături de
firul terminal, formând ceea
ce se numeşte coada de cal.
 Intumescența lombară se termină cu conul
medular (conus medullaris) continuat cu
filum terminale, segment rudimentar al
măduvei. Filum terminale prezintă un
segment superior înconjurat de cele trei
membrane meningeale, având pe faţa
laterală câteva fascicule de fibre nervoase,
care probabil reprezintă rădăcinile nervilor
coccigieni 2 şi 3 şi un segment inferior
fuzionat cu dura mater ce se întinde până pe
fata dorsală a primei vertebre coccigiene.
Canal central medular
 Canalul central (canalis
centralis) medular se
continuă în filum
terminale pe o distanţă de
5-6 mm, apoi se dilată
formând ventriculul
terminal (ventriculus
terminalis).
 Faţa anterioară a
măduvei prezintă fisura
mediană (fissura
mediana), în
profunzimea căruia se
vede comisura albă
(commissura alba).

• În această fisură, într-o pâslă de ţesut conjunctiv pial (linea

splendens), se găsesc arterele perforante, ramuri ale arterei
spinale anterioare. De o parte şi de alta a fisurii se găsesc
cordoanele anterioare medulare drept şi stâng (funiculus
anterior), ce se întind lateral până la şantul lateral ventral,
locul de emergenţă a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali.
STRUCTURĂ INTERNĂ
 Pe secţiune transversală
măduva spinării este
alcătuită din substanţa
cenuşie situată central şi care
pe secţiune are forma literei
"H” la care extremitățile
anterioare și posterioare
constituie coarnele anterioare
și posterioare şi subtanţa
albă, aşezată la periferie.
 Substanța albă conține căi nervoase ascendente și
descendente iar substanța cenușie conține celule
nervoase și terminațiile nervoase centrale ale căilor
aferente din periferie.
Datorită fisurii anterioare şi a şanţului
median posterior care se prelungeşte
în interior cu un sept median
posterior, măduva apare împărţită în
două jumătăţi legate între ele prin
două comisuri:
una cenuşie posterioară, formată de
bara transversală a "H”-ului şi
 alta albă anterioară, între fundul
fisurii mediene anterioare.
 Substanţa cenuşie.
Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri
anterioare, numite coarne anterioare, care în lungul
măduvei realizează coloanele anterioare. Ele sunt mai
umflate şi nu ajung până la suprafaţa măduvei.
Prelungirle posterioare se numesc coarne posterioare şi
formează în lungul măduvei coloanele posterioare. Ele
sunt mai subţiri şi ajung până la şanţul colateral posterior
de care sunt separate printr-o lamă de substanţă albă
numită zona marginală (Lissauer). Coarnele posterioare
au un apex, un cap, un col şi o bază.
Substanța cenușie

• Corn posterior
(dorsal)
• Substanță cenușie
intermediară
• Corn anterior
(ventral)
 Nucleii măduvei spinării
În grosimea comisurii posterioare este situat canalul
central. Substanţa cenuşie este formată mai ales din
corpul neuronilor. Datorită legii neurobiotaxiei care
afirmă că toţi neuronii cu aceeaşi funcţie stau grupaţi
la un loc, în substanţa cenuşie se vor descrie nuclei.
 După funcţia
Zona somatomotorie, în
neuronilor, în cornul anterior cu nucleii
substanţa cenuşie motori pentru musculatura
striată scheletică. Se
se descriu patru numesc şi neuroni
zone: radiculari deoarece axonul
lor intră în rădăcina
anterioară a nervului
spinal. Neuronii motori au
şi rol trofic asupra fibrelor
musculare.
Substanța cenușie: Corn Anterior

Neuroni motori din

etajele inferioare
 Zona
viscerosenzitivă din
partea posterioară a
regiunii intermediare
are neuronii care
recepţionează
interoreceptivitatea şi
care nu se grupează în
nuclei.
La ei vin fibrele nervoase de la
viscere, prin rădăcina
posterioară a nervilor spinali.
Substanță cenușie: cornul posterior

• Majoritar interneuroni
– Substanța gelatinosă
• durere/temp

– Corpul cornului posterior

• Senzoriale
• - Zona somatosenzitivă din cornul posterior
prezintă nucleul pericornual în care sub zona
marginală (Lissauer) se găseşte stratul zonal
Waldeyer, iar mai profund substanţa gelatinoasă
Rolando.
La baza cornului posterior, în partea medială se
găseşte nucleul toracic (Clark-Stilling), iar în
partea laterală nucleul latero-bazilar
(Bechterow). Aceşti doi nuclei recepţionează
stimulii proprioceptivi pentru coodonarea
motorie fiind alcătuiţi din deutoneuronii acestei
căi.
Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi
vegetativi, se găsesc şi numeroşi neuroni
intercalari sau de asociere.
 Substanța albă
• Dispusă la periferie;
• Este formată din fibre nervoase în majoritate mielinizate și
din celule gliale;
• Este formată din trei perechi de cordoane:
– două anterioare,
– două posterioare și
– două laterale.
Acestea sunt formate din fascicule (tracturi) de fibre
nervoase, care au funcția de a conduce impulsuri nervoase.
White Matter: The “Big Four” Pathways

Tractul Corticospinal
Coloane dorsale

Tractul Spinothalamic
Tracturi
Spinocerebeloase
Fasciculele (tracturile) măduvei spinării
• Cele care conduc informațiile în sens ascendent,
de la măduvă spre etajele superioare ale sistemului
nervos central, constituie fasciculele ascendente.
Sunt numite și fascicule ale sensibilității, deoarece
intră în alcătuirea căilor nervoase ale sensibilității.
• Fasciculele care conduc comenzile elaborate de
scoarța cerebrală sau de centrii subcorticali, în
sens descendent la măduva spinării, constituie
fasciculele descendente sau ale motilității.
 Localizarea tracturilot din măduva spinării

• Tracturi Motorii Tracturi Sensory

– Tractul piramidal (corticospinal) ---tractul spinotalamic
– Tractul extrapiramidal --- coloană posterioară
– ---spinocerebelos
 Sensibilitatea
Structura oricărui sistem senzitiv,indiferent de tipul
de sensibilitate pe care-l mediază prezintă trei etaje:

•etajul de recepţie – reprezentat de receptori

•etajul de transmitere– format din căile sensibilităţii
•etajul de percepţie– reprezentat de cortexul senzitiv
 Căile ascendente
• Transmit informaţii de la receptori (extero-, proprio- şi
interoceptori) către centrii nervoşi.
• Sunt de două tipuri:
– specifice pentru fiecare tip de sensibilitate (exteroceptivă şi
proprioceptivă), care sunt alcătuite din trei neuroni şi conduc
impulsuri cu rol în perceperea şi discriminarea fină a stimulilor.
Proiecţia lor corticală se face într-o zonă limitată.
– nespecifice (reprezentate de substanţa reticulată din jurul
canalului ependimar şi dintre coarnele posterioare şi laterale,
conţin peste trei neuroni. Acestea, împreună cu calea
spinotalamică, conduc sensibilitatea interoceptivă.
 Conduc sensibilităţile:

• exteroceptivă (tactilă protopatică, termică şi

dureroasă, tactilă epicritică şi vibratorie);
• proprioceptivă:
• conştientă (kinestezică);
• inconştientă (de reglare a tonusului muscular);
• interoceptivă.
 Căile sensibilității
Sunt căi nervoase ascendente prin care se transmit
informațiile de la nivelul receptorilor periferici, prin
fasciculele medulare, la etajele superioare ale encefalului.
Sunt formate din neuroni de trei ordine, interconectați
sinaptic (în lanț):
• Neuronul de ordinul I – protoneuronul - se găsește în
ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervilor spinali.
Dendrita sa lungă ajunge la receptori, iar axonul pătrunde prin
rădăcina posterioară a nervului spinal în măduva spinării.
• Neuronul de ordinul al II-lea - deutoneuronul - se găsește în
cornul posterior medular. Axonii neuronilor de ordinul al II-lea
formează fasciculele ascendente medulare.
• Neuronul de ordinul al III-lea este situat în talamus. Axonii
neuronilor talamici se proiectează pe scoarța cerebrală a lobului
parietal, în girusului postcentral.
 AL DOILEA NEURON,
DEUTONEURONUL
Localizare şi traiect în raport cu categoria de
sensibilitate pe care o transmite:
•sensibilitatea superficială – cornul posterior
măduvei,
•sensibilitatea proprioceptivă conştientă – nucleul
Goll şi Burdach din bulb.
•Axonii se încrucişează → formează fascicule
senzitive. => spino-talamic, lemniscul median şi se
termină la nivelul celui de-al treilea neuron.
 Tracturi spinocerebeloase specifice, posterioare
• Coloanele dorsle
1. Lemniscul medial;
2. Fiberele se află numai în coloanele
dorsale;
3. Transmit impulsuri de la receptori
din piele și articulații;
4. Detectează poziție =primul neuron
(senzitiv – cale proprioceptivă)
• synapsă cu al doile neuron în
nucleul gracilis și nucleul cuneatus al
măduvei.
• 2 neuron - interneuron
• decusează și urcă spre talamus unde
face sinapsă cu neuronul 3
• 3 neuron (talamic)
•transmite impulsuri spre cortexul
somato- senzitiv (gyrus postcentral)
Spinocerebelos -Transmite info. de la
mușchii trunchiului și membrului inferior
și de la tendoane spre cerebel
• sensibilitate inconștientă
Căile descendente (ale motilităţii)

Se clasifică în:
•căi piramidale ale motilităţii voluntare şi
•căi extrapiramidale ale motilităţii automate şi
semivoluntare
• Căile piramidale au originea în ariile
corticale motorii. Axonii neuronilor
piramidali (fibre corticospinale)
urmează un traseu descendent spre
măduvă.
• unele fibre corticospinale decusează în
partea inferioară a bulbului (80%),
trecând în partea opusă emisferei
cerebrale în care îşi au originea,
formând fasciculul piramidal
încrucişat.
 Celelalte fibre
corticospinale ajung în
cordonul medular
anterior, unde formează
fasciculul piramidal
direct, apoi fibrele lui
decusează, ajungând în
cornul anterior opus.

.
*** în concluzie,
calea sistemului
piramidal are doi
neuroni:
1.un neuron cortical,
central, de comandă;
2.un neuron inferior,
periferic sau de
execuţie, care poate fi
situat în măduvă sau în
nucleii motori ai
nervilor cranieni
 Căile extrapiramidale
• au origine corticală şi subcorticală. În traiectul lor
descendent spre măduvă , trec în afara piramidelor
bulbare. Căile extrapiramidale descarcă impulsuri pe
motoneuronii medulari, prin fasciculele cu originea în
nuclei ai trunchiului cerebral. Aceştia sunt sub influenţa
ariilor corticale şi a corpilor striaţi.
• Fibrele întregului sistem motor (piramidal şi
extrapiramidal) fac sinapsă în cornul medular anterior cu
neuroni somatomotori ai căror axoni urmează traiectul
nervului spinal, inervând musculatura striată scheletică.
 CĂI ASCENDENTE
LOCALIZARE TRACTURI
Cordoane  fascicule spinobulbare ( Goll
posterioare și Burdach)
Cordoane laterale  spinotalamice laterale;
 spinocerebeloase:
directe (Flechsig)
incricisate (Gowers)
Cordoane spinotalamice anterioare
anterioare
 CĂI DESCENDENTE

LOCALIZARE TRACTURI
Cordoane posterioare
Cordoane laterale  piramidale încrucișate
 rubrospinale,
 vestibulo- spinale laterale,
 reticulo - spinale

Cordoane anterioare  piramidale directe,tecto -

spinale, vestibulo-spinale
 mediale, olivospinale;
 reticulo- spinale.
VĂ MULȚUMESC
 Integrarea nervoasă

Integrarea nervoasă reprezintă

prelucrarea de către centrii nervoşi, a
mesajelor primite şi
elaborarea comenzilor pentru organele
efectoare sau,
aceste informaţii sunt stocate ca "acte de
memorie" (formarea de engrame) şi
reactualizate ulterior.
Sistemul nervos este împărţit în:

• sistemul nervos al vieţii de relaţie sau

somatic ce stabileşte legătura între organism
şi mediul extern;
• sistemul nervos al vieţii vegetative ce
coordonează activitatea organelor interne, în
strânsă legăturăcu sistemul nervos somatic şi
cu sistemul endocrin (hormonii amplifică,
generalizează şi prelungesc în timp,
reacţiileiniţiate de sistemul nervos vegetativ).
 Sistemul nervos somatic este
format din:
• sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul
cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de
encefal şi măduva spinării;
• sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce
cuprinde ganglionii nervoşi, nervii spinali şi
nervii cranieni.
 Gruparea
neuronilor în
sistemul
nervos

• Nuclei nervoși - sunt grupări de corpi neuronali,

localizaţi în sistemul nervos central, unde formează
(împreună cu fibrele amielinice) substanţa cenuşie.
Noţiunea de centrii nervoşi se referă la aspectele
funcţionale ale nucleilor nervoşi.
 Ganglionii nervoși sunt grupările de corpuri
neuronale situate în sistemul nervos periferic.

Ei se împart în:
ganglioni senzitivi (spinali şi
cranieni) şi
ganglioni vegetativi.
• Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări
de fibre nervoase dispuse în interiorul
sistemului nervos central (intranervraxial)
unde formează substanţa albă.
În masa lor nu există ţesut conjunctiv.
 Nervii reprezintă gruparea
fibrelor nervoase în sistemul
nervos periferic (extranevraxial)
şi sunt înveliţi în teci
conjunctive. Unii nervi conţin şi
fibre mielinice şi amielinice.

În unele regiuni ale corpului ramificaţiile

nervului se împletesc între ele şi formează
plexuri nervoase, ce conţin şi celule nervoase.
Din punct de vedere fiziologic nervii pot fi:
senzitivi, motori sau micşti.
• Nervii senzitivi -
sunt formaţi din
fibre nervoase
senzitive,
reprezentate de
dendritele
neuronilor senzitivi
din ganglionii
spinali sau
cranieni.
Ei primesc excitaţiile de la
receptori şi le transmit la
sistemul nervos central.
 Nervii motori -
conţin fibre nervoase
motoare prezentate
de axonii neuronilor
motori din nucleii de
substanţă cenuşie ai
axului cerebrospinal;
Terminaţiile lor se
distribuie la diverse
organe efectoare.

Nervii micşti - conţin fibre

senzitive şi fibre motoare.
Identificar na face anterior da medula:
Fissura mediana anterior e Sulcos laterais
anteriores. Na face posterior da medula:
Sulco mediano posterior, Sulcos laterais
posteriores, Sulcos intermédios, Funículos
anteriores (entre a fissura mediana anterior e
os sulcos laterais anteriores), Funículos
laterais (entre o lateral anterior e posterior) e
Funículos posteriores (entre o sulco mediano
posterior e os laterais sendo dividido pelo
sulco intermédio em fascículo grácil, que é
medial, e cuneiforme, que é lateral).
Iniciamos o estudo pela MEDULA
ESPINHAL: Identifique sua forma
cilíndrica achatada no sentido
antero-posterior, em sua extensão
apresenta as intumescências
cervical e lombar, conseqüente ao
acúmulo de neurônios nessas
regiões que vão formar os nervos
dos membros superiores e
inferiores. A extremidade inferior é
afilada, correspondendo ao cone
medular, de onde parte o filamento
terminal. Identificar a cauda eqüina
e estudar sua formação.