1

CURS 13
8.01.2013

TESUTUL NERVOS - I

Principii - Ramon y Cajal
1. celularitate - celula nervoasa este elementul structural si functional al creierului;
2. comunicare sinaptica - terminatiile unui neuron comunica cu dendritele altui neuron prin structuri specializate,
denumite ulterior sinapse de catre Sherrington;
3. specificitatea conexiunilor - neuronii nu formeaza sinapse in mod aleator;
4. polaritate dinamica - semnalele dintr-un circuit neural se propaga intr-o singura directie [dendrita corp
cellular - axon] Informatia circula dinspre dendritele unui neuron inspre corpul celular si apoi de-a lungul axonului catre
terminatiile presinaptice.

Sistemul nervos, cel mai complex sistem din organismul uman, este alcatuit dintr-o retea ce cuprinde peste 100
milioane de celule nervoase (neuroni) si un numar mult mai mare de celule gliale. Fiecare neuron realizeaza in medie
aproximativ 1000 de interconexiuni cu alti neuroni, luand astfel nastere un sistem de comunicare foarte complex.
Neuronii sunt grupati in circuite. In mod similar circuitelor electronice, circuitele neurale reprezinta combinatii
foarte specifice de elemente care alcatuiesc sisteme de dimensiuni si complexitati variabile. Desi exista si circuite neurale
simple, in majoritatea cazurilor, circuitele neurale sunt compuse din doua sau mai multe circuite simple care
interactioneaza pentru a indeplini o anumita functie. Functia neurala este reprezentata de un set de procese coordonate,
desfasurate cu scopul de a produce un anumit rezultat bine definit. Circuitele neurale mediaza actiuni reflexe (actul
reflex), ale caror baza morfologica o constituie arcul reflex.
Prin combinatia circuitelor elementare se formeaza sisteme de nivel superior.
Tesutul nervos este prezent la nivelul intregului organism sub forma unei retele integrate de comunicare.
Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos este impartit in:
- sistem nervos central, reprezentat de maduva spinarii si encefal (telencefal, diencefal, trunchi cerebral);
- sistem nervos periferic, alcatuit din fibre nervoasesi mici aglomerari de corpuri neuronale, situate in afara SNC,
denumiteganglioni nervosi (senzitivi si vegetativi).
In cazul SNC, trecerea nu e clar delimitata intre organe, dimpotriva se face histologic (in sensul ca nu exista o
delimitare consistenta de la nivelul emiseferelor cerebrale la trunchiul cerebral, cerebel, maduva spinarii, este mai degraba
conventionala).
Structural, tesutul nervos contine doua tipuri de celule: celule nervoase (neuroni), care prezinta numeroase prelungiri
alungite si celule gliale, care au prelungiri scurte, cu rolul de a sustine, de a proteja neuronii si de a participa la
activitatea nervoasa, nutritia structurilor nervoase si protectia sistemului nervos central.

Dezvoltarea tesutului nervos
Tesutul nervos se dezvolta din ectodermul embrionar, care se diferentiaza sub influenta inductiva a notocordului
subiacent. Initial se formeaza placa neurala; ulterior, marginile acestei placi se ingroasa, dand nastere santului neural.
Marginile santului se apropie intre ele si in final fuzioneaza, formand tubul neural. Din aceasta structura se formeaza
intregulsistem nervos central, care include neuronii, celulele gliale, celulele ependimare si celulele epiteliale ale plexului
coroid.
Celulele situate lateral de santul neural formeaza creasta neurala. Aceste celule migreaza extensiv si contribuie la
formarea sistemului nervos periferic si a altor structuri.
Dupa ce neuronii in dezvoltare migreaza in locatiile predestinate din tubul neural si se diferentiaza in neuroni maturi,
2

nu se mai divid. Totusi, in encefalul adult al mamiferelor, exista un numar mic de celule pastrate din perioada dezvoltarii
(celule stem neurale) care isi pastreaza abilitatea de a se divide. Aceste celule migreaza in zonele de leziune si se
diferentiaza in celule nervoase (neuroni) functionale.

Neuronii
Neuronii reprezinta unitatea structurala si functionala a sistemului nervos.
Celulele nervoase sunt responsabile pentru receptia, transmiterea si procesarea stimulilor, declansarea anumitor
activitati celulare si eliberarea neurotransmitatorilor si a altor molecule cu rol informational.
Prezinta diferite lungimi si forme, avand o variabilitate morfologica larga. De exemplu, cea mai mare celula din
organismul uman este neuronul piramidal Betz, intalnit la nivelul scoartei cerebrale motorii, cu un diametru de peste
100 m, iar cea mai mica celula din organismul uman este neuronul granular, cu un diametru de 5 m.
Celula nervoasa nu se afla niciodata in contact direct cu mediul inconjurator, cu exceptia neuronilor olfactivi.
Sistemul nervos uman contine peste 10 miliarde de neuroni. Dincolo de variatiile de forma si marime, neuronii pot fi
clasificati, in mare, in trei categorii:
1. neuroni senzitivi conduc impulsurile de la receptori la SNC. Prelungirile acestor neuroni sunt de tip aferente
somatice si aferente viscerale.
Fibrele aferente somatice transmit senzatii de durere, temperatura, tactilitate si presiune de la suprafata corpului. In
plus, transmit senzatii de durere si proprioceptie (senzatie inconstienta) de la organele din corp (muschi, tendoane,
articulatii), pentru a furniza creierului informatii legate de pozitia corpului si membre.
Fibrele aferente viscerale transmit impulsuri dureroase si alte senzatii de la nivelul organelor interne,
membranelor mucoase, de la nivelul glandelor si a vaselor de sange.
2. neuroni motori transmit impulsuri de la nivelul SNC sau al ganglionilor la celule efectoare. Prelungirile acestor
neuroni se impart in eferente somatice sau eferente viscerale.
Fibrele eferente somatice trimit impulsuri voluntare catre muschii scheletici.
Fibrele eferente viscerale transmit impulsuri catre muschii netezi, celule excitoconductoare de la nivelul inimii
(celule Purkinje) si glande.
3. interneuroni - numiti si neuroni intercalari, formeaza o retea de comunicare si integrare intre neuronii motori si
senzitivi. Se estimeaza ca peste 99,9 % din neuroni apartin acestei retele de integrare.

Corpul celular
Denumit si perikarion, corpul celular este regiunea neuronului care contine nucleul si citoplasma din jurul acestuia,
fara citoplasma prezenta in prelungirile celulare. Reprezinta in principal un centru trofic, dar are si capacitatea de a
receptiona stimuli. In cazul majoritatii neuronilor, la nivelul perikarionului ajung numeroase terminatii nervoase care
transmit impulsuri stimulatoare sau inhibitoare generate de alte celule nervoase.
Perikarionul are forme diferite. Numele provine de la cuvintele grecesti peri (in jurul) si karion (nucleu).
Celulele nervoase au de obicei un nucleu mare, sferic, foarte eucromatic (arata activitatea intensa a celulei), cu aspect
veziculos si cu nucleol evident. In ganglionii simpatici si senzoriali (senzitivi) exista celule nervoase cu doi nuclei.
Cromatina este fin dispersata, ceea ce reflecta activitatea de sinteza intensa a acestor celule.
Perikarionul contine un reticul endoplasmic neted bine reprezentat si un reticul endoplasmic rugos foarte bine
dezvoltat, organizat in agregate de cisterne paralele. In citoplasma dintre cisterne exista numerosi poliribozomi, ceea ce
sugereaza ca aceste celule sintetizeaza atat proteine structurale, cat si proteine ce vor fi transportate.
Prin utilizarea unor coloratii speciale, reticulul endoplasmic rugos si ribozomii liberi sunt vizibili la microscopul optic
sub forma unor arii granulare bazofile denumite corpi Nissl, al caror numar variaza in functie de tipul neuronului si de
starea functionala a acestuia. Sunt prezenti doar la baza dendritelor, nu si la baza axonului.
Complexul Golgi este localizat numai la nivelul corpului celular si este alcatuit din retele paralele multiple formate
3

din cisterne netede organizate in jurul nucleului. Este foarte bine reprezentat.
Citoplasma corpului celular prezinta si mitocondrii, lizozomi, picaturi lipidice si vezicule delimitate de
endomembrane.
Citoscheletul este format din microtubuli si proteine asociate (MAPmicrotubules associated proteins), din
miofilamente de actina si din filamente intermediare - cu diametrul de 10 nm, denumite neurofilamente). Sunt abundente
in corpii celulari. Sub actiunea anumitor agenti de fixare, neurofilamentele se asociaza si formeaza fascicule. Prin
impregnare argentica, acestea formeaza neurofibrile, structuri vizibile la microscopul optic. Centriolii au rol in
organizarea microtubulilor.
In celulele nervoase exista si incluziuni pigmentare precum lipofuscina(pigmentul de imbatranire),
neuromelanina(produs secundar rezultat din sinteza catecolaminelor) si corpii Marinesco (incluziuni nucleare, mici,
eozinofile) si incluziuni hialine (pot fi asociate cu diferite patologii, cand se observa in cantitati mari).

Dendritele
Reprezinta regiunile principale in care se preia si se integreaza informatia, la nivelul lor existand numeroase
sinapse. Majoritatea celulelor nervoase prezinta numeroase dendrite, care cresc considerabil aria de receptie a celulei.
Dendritele devin tot mai subtiri pe masura ce se ramifica. Citoplasma de la baza dendritei, in apropierea
perikarionului, are compozitie similara cu cea a citoplasmei corpului neuronal, insa nu contine complexe Golgi. Contin
corpi Nissl si organite, abundente la baza dendritei si din ce in ce mai putine distal si elemente de citoschelet.
Transportul dendritic poate fi anterograd, cu viteze de 10 m/ora, pentru proteine si organite, dar poate fi si
retrograd, astfel incat dendrita transporta in toate directiile informatia.
Spinii dendritici sunt specializari cvasipermanente care primesc sinapsele excitatorii. Sunt domenii specializate in
receptionarea semnalelor sinaptice care isi modifica morfologia, fiind regiuni dilatate in forma de ciuperca unite cu corpul
dendritei printr-un col ingust. Au dimensiuni de 0.5-1 m si sunt in numar de pana la 40000/neuron. Sunt implicati in
potentarea pe termen lung a transmiterii sinaptice (LTP long term potentiation) si participa la modificarile
plasticedeterminate de actina care stau la baza proceselor de adaptare, invatare si memorie. Axonii formeaza cele mai
multe sinapse cu spinii dendritici. De asemenea, sunt echipate ultrastructural pentru a mentine viabila electrofiziologia
membranei dendritice.

Axonii
Axonul este o prelungire cilindrica, avand lungime si diametru variabile in functie de tipul neuronului. Este o
structura specializata in transmiterea centrifuga a informatiei (spre periferie). Diametrul sau ramane constant de-a
lungul traiectului si,de obicei, nu se ramificadecat ocazional, fie la mica distanta de origine,dand nastere unei ramificatii
care revine la corpul celular (s-a constatat ca, de obicei, realizeaza feedback negativ - formeaza sinapse inhibitorii cu
perikarionul), insa de cele mai multe ori, ramificatiile au loc la nivelul segmentului terminal axonal, in vecinatatea
celulelor efectoare rol in transmiterea sinaptica. Toate ramificatiile axonale sunt cunoscute drept ramuri colaterale
(ramificatiile axonale de la nivelul segmentului terminal se numesc butoni terminali si nu sunt considerate ramificatii
colaterale).
Neuronii prezinta un singur axon.
Toti axonii au originea intr-o mica regiune piramidala, numita con de emergenta sau hil, care face legatura intre
perikarion si axon. Conul de emergenta nu este mielinizat.
Membrana plasmatica a axonului este numita axolema, iar citoplasma - axoplasma.
Segmentul de conducere al axonului poate fi mielinic sau amielinic.
In cazul axonilor mielinizati, portiunea acestora cuprinsa intre conul de emergenta si punctul in care incepe teaca de
mielina este denumita segment initial. In acest segment se sumeaza algebric stimulii excitatori si inhibitori care au ca
rezultat final propagarea sau absenta propagarii unui potential de actiune sau impuls nervos.
4

Citoplasma axonala contine mitocondrii, microtubuli, neurofilamente si cateva cisterne ale reticulului endoplasmic
neted. Absenta poliribozomilor si a reticulului endoplasmic rugos subliniaza dependenta functionala a axonului de
perikarion. In cazul in care axonul este sectionat, segmentul periferic degenereaza.
De-a lungul axonului se desfasoara un transport activ bidirectional de molecule cu mase moleculare variabile.
Macromoleculele si organitele sintetizate la nivelul corpului neuronal sunt transportate in mod continuu catre
terminatiile axonului pe calea unui flux anterograd. Acesta se desfasoara cu trei viteze.
Proteinele si filamentele de actina sunt transportate printr-un flux lent (1-3 milimetri /zi). Un flux cu viteza
intermediara transporta mitocondrii (milimetri/ora), iar un flux rapid (100-400 mm/zi) transporta vezicule care contin
substante necesare la nivelul terminatiilor axonale, cu rol in transmiterea impulsului nervos.
Transportul retrograd are loc simultan cu fluxul anterograd, dar in directia opusa, fiind transportate vezicule
delimitate de endomembrane.(virusurile speculeaza acest transport si se integreaza in genomul celulei).
Proteinele motorii cu rol in desfasurarea fluxului axonal includ dyneina, o proteina cu activitate ATPazica prezenta in
microtubulului, implicata in transportul retrograd si kinezina, o ATPaza care se ataseaza de microtubuli si transporta
anterograd veziculele cu mediatori.

Domeniu axonal i somato-dendritic - asemanari si deosebiri cu celula epiteliala
Prin functiile pe care le desfasoara, de receptie si transmitere a informatiei, utilizand calea neurotransmitatorilor,
neuronii prezinta cateva asemanari cu celula epiteliala:
- polarizarea moleculelor exprimate la nivelul membranei plasmatice: receptorii NMDA receptorul pentru N-
metil D-aspartat, un agonist al acidului aspartic, GluR receptorul pentru glutamat; ambele sunt canale ionice.
NMDA este un agonist selectiv care se ataseaza la receptorii NMDA, dar nu si la alti receptori pentru glutamat.
Activarea acestui receptor va determina deschiderea unui canal cationic neselectiv, avand un potential de echilibru in
jurul valorii de 0 mV (asadar, receptorul se activeaza cand membrana postsinaptica este deja depolarizata). O proprietate a
receptorului NMDA este activarea voltaj-dependenta, ca rezultat al blocarii canalului cationic neselectiv de catre ionii de
Mg
2+
extracelulari. Activarea voltaj-dependenta permite fluxul de Na
+
si al unor mici cantitati de Ca
2+
in celula, iar K
+
in
afara celulei. Fluxul de Ca
2+
prin rNMDA este considerat a avea un rol foarte important in plasticitatea sinaptica,
mecanism celular pentru invatare si memorie, prin cresterea concentratiei intracelulare de Ca
2+
. Receptorul NMDA
este atat voltaj-dependent, cat si controlat de liganzi. O alta particularitate este ca necesita co-activare, determinata de
glutamat si glicina sau glutamat si D-serina. Raspunde prin declansarea unui potential postsinaptic excitator (PPSE).
GluR sunt receptori pentru glutamat. Pot fi ionotropi sau metabotropi. Acidul glutamic este cel mai important
neurotransmitator cu rol excitator in sistemul nervos uman si, totodata, este precursor al GABA (principalul
neurotransmitator cu rol inhibitor). GluR are rol in declansarea potentialului postsinaptic excitator, comunicarea nervoasa,
formarea memoriei, invatare si reglare;
- sinapsele sunt asemanatoare jonctiunilor strnse, insa nu contribuie la mentinerea polarizrii, asa cum fac
jonctiuniile stranse in cazul celulelor epiteliale;
Diferente: spre deosebire de polul apical al celulelor epiteliale, polul apical al neuronuului nu vine n contact cu
mediul extern sau cu o cavitate.

Clasificarea neuronilor in functie de numarul prelungirilor
1. neuroni bipolari - prezinta o dendrita si un axon si sunt localizati pe anumite cai senzitive, cum ar fi cea vizuala
sau olfactiva;
2. neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire situata in apropierea perikarionului care se divide in doua
ramuri. Are forma literei T, una din ramuri fiind orientata catre periferie, iar cealalta catre sistemul nervos central. Sunt
localizati in ganglionii spinali senzitivi. Toata prelungirea are rol de axon, pentru ca este mielinizat. Potentialul de actiune
se declanseza la periferie. (Posibila explicatie: in morfogeneza, axonul apare inaintea dendritelor.)
5

3. neuroni multipolari - au mai mult de doua prelungiri celulare si sunt cei mai numerosi.


Clasificarea neuronilor in functie de topografie
1. neuronii senzitivi - conduc informatia catre sistemul nervos central;
2. neuronii motori - conduc informatia dinspre sistemul nervos central spre celulele efectoare;
3. interneuronii - interconecteaza alti neuroni.

Clasificarea neuronilor in functie de morfologie
1. neuroni piramidali - prezinta o dendrita mare apicala, un perikarion mare si sunt multipolari. Sunt neuronii
efectori ai cortexului;
2. neuroni granulari - sunt interneuroni mici;
3. celulele Purkinje - au dendrite foarte ramificate si sunt localizate in cerebel;
4. celulele stelate - ex. celulele amacrine starburst din retina. Sunt interneuroni.

Clasificarea neuronilor in functie de lungimea axonului
1. neuroni de proiectie (Golgi I) - au axon lung si sunt senzitivi sau motori;
2. neuroni de asociatie (Golgi II) - sunt interneuroni.

Clasificarea neuronilor in functie de invelisul axonului
1. neuroni mielinizati;
2. neuroni nemielinizati.

Comunicarea sinaptica
Sinapsa este o jonctiune intercelulara (specializata) specifica neuronilor cu rol in transmiterea unidirectionala a
impulsurilor nervoase. Majoritatea sinapselor transmit informatii prin eliberarea de neurotransmitatori in cursul
procesului de semnalizare.
Sinapsele pot avea loc intre neuroni sau intre neuroni si celulele efectoare (muschi sau glande).
Se observa prin metode de impregnare argentica.

Clasificarea topografica a sinapselor
1. tipurile clasice (cele mai frecvente):
- axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - numai excitatorii
- axodendritice - excitatorii sau inhibitorii
- axosomatice - excitatorii sau inhibitorii
- axoaxonice - numai inhibitorii (cu segmente nemielinizate ale axonului postsinaptic)
2. tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
- dendrosomatice
- dendrodendritice
- dendroaxonice
- somatosomatice
- somatodendritice
3. sinapsespeciale (particip concomitent mai multe prelungiri):
- reciproce - dendrodendritice; sunt 2 sinapse invecinate ce conduc impulsul nervos in sens invers
- in panglica (cu localizare in retina) - axodendritica; la formarea sinapsei participa 1 axon si 2 dendrite foarte
6

apropiate intre ele. Axonul prezinta pe linia mediana o densificare in forma de panglica.
- sinapsa seriala - axoaxonic; este reprezentata de o insiruire de sinapse axoaxonice, de-a lungul unui axon. Numele
provine de la dispunerea in serie a acestora.


Clasificarea sinapselor conform mecanismului de transmitere
1. Sinapse chimice (cu neurotransmitatori);
2. Sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine n SNC, sunt sinapse bidirectionale - trecerea de ioni si
substante cu greutate moleculara mica poate avea loc in ambele sensuri. Au si rol trofic, pe langa cel de a transmite
impulsul;
3. Sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare, intalnite la nivelul nucleilor vestibulari
laterali, nucleilor tractului mezencefalic al trigemenului.

Sinapsa chimica vizualizata la microscopul electronic de transmisie
Prin sinapsa chimica se realizeaza conducerea impulsului prin eliberearea de neurotransmitatori. Acestia difuzeaza
intr-un spatiu intercelular restrans care separa elementul presinaptic de cel postsinaptic (neuronul postsinaptic sau celula-
tinta, efectoare).
O sinapsa chimica tipica este formata din:
- elementul presinaptic terminatia axonala (sau terminatia prelungirii neuronului presinaptic), de unde se
elibereaza neurotransmitatorul. Contine vezicule sinaptice, structuri delimitate de endomembrane, cu diametre variabile
(de la 20 la peste 100 nm) si care contin neurotransmitatori.Butonul presinaptic, partea terminala a axonului, contine
mitocondrii, microtubuli, vezicule sinaptice si reticul endoplasmic neted, precum si neurofilamente.Legarea si fuzionarea
veziculelor sinaptice la membrana plasmatica presinaptica este mediata de o familie de proteine transmembranare. Pe fata
citoplasmatica a membranei plasmatice presinaptice se observa acumulari dense de proteine, numite zone active. Sunt
regiuni specializate, unde veziculele sinaptice sunt ancorate si de unde vor fi eliberati neurotransmitatorii. Membrana
vezicala atasata la membrana plasmatica presinaptica va fi ulterior recuperata prin endocitoza si reciclata in REN pentru a
deservi aceluiasi scop;
- spatiul sinaptic are dimensiuni de 20-30 nm, este electronodens si prezinta filamente;
- elementul postsinaptic poate fi spin, dendrita, axon sau soma sau celula-tinta (muschi sau glanda). Prezinta
mitocondrii si neurofilamente.

Functionarea sinapsei chimice
Impulsurile care ajung la nivelul plasmalemei declanseaza depolarizarea care se propaga rapid de-a lungul
membranei celulare neuronale.
Impulsul determina deschiderea de scurta durata a canalelor de calciuvoltaj-dependente (canale de Ca
2+
de tip T) din
regiunea presinaptica, urmata de aparitia unui influx de calciu care declanseaza exocitoza veziculelor sinaptice,
determinand migrarea acestora spre membrana plasmatica presinaptica, de care se ancoreaza si, ulterior, cu care
fuzioneaza. Dupa fuzionare, neurotransmitatorul este eliberat in fanta sinaptica. In principal, ancorarea veziculelor este
mediata de proteine specifice si sinaptotagmina. Dupa eliberarea NT, membrana presinaptica isi formeaza rapid vezicule
de endocitoza, care se intorc in compartimentul endozomal pentru reciclare sau pentru reincarcare cu neurotransmitator.
Neurotransmitatorii eliberati interactioneaza cu receptori prezenti in regiunea postsinaptica si declanseaza o activitate
electrica tranzitorie (depolarizarea sau hiperpolarizarea) la nivelul membranei postsinaptice, generand astfel, la nivelul
celulei postsinaptice un potential postsinaptic excitator sau un potential postsinaptic inhibitor.
Odata eliberati, neurotransmitatorii sunt indepartati rapid prin degradare enzimatica, difuziune sau endocitoza mediata
de receptori specifici localizati pe membrana presinaptica. Acest proces este important din punct de vedere functional
7

deoarece previne stimularea excesiva a neuronilor postsinaptici, care ar putea duce, in ultima instanta, la moartea
neuronilor. ( pot sa dau exemplu de inhib MAO, COMT pt depresie)


















Clasificarea morfologica (ultrastructurala) a sinapselor - Gray
1. Sinapse asimetrice prezinta material electronodens mai gros pe membrana postsinaptic, iar spatiul sinaptic are
dimensiuni de 30nm. De obicei, sunt sinapse excitatorii.
2. Sinapse simetrice prezinta material electronodens de grosime egal pe membranele pre- si postsinaptica, iar
spatiul sinaptic are dimensiuni de 20nm. De obicei, sunt sinapse inhibitorii.

Aspectul veziculelor sinaptice
1. Vezicule clare, sferice, cu dimensiuni de 40-60 nm acetilcolina
2. Vezicule clare, turtite, cu dimensiuni de 20-60 nm neurotransmitatori inhibitori
3. Vezicule cu miez dens, sferice, cu dimensiuni de 40-60 nm catecolamine
4. Vezicule cu miez dens, sferice, de dimensiuni mari (80-100 nm) si halou clar neuropeptide

Clasificarea morfofunctionala a sinapselor
1. Excitatorii - sunt asimetrice, cu vezicule, au efect de depolarizare (cresterea potentialului membranar) a
membranei postsinaptice si determina un potential postsinaptic excitator (PPSE).NT : ACh, glutamina, serotonina.
2. Inhibitorii - simetrice, contin vezicule clare sferice sau turtite, au efect de hiperpolarizare (scaderea potentialului
membranar) si determina un potential postsinaptic inhibitor (PPSI).NT: GABA, glicina (deschid canale de Cl
-
sau alte
canale anionice).
Tipul de receptori postsinaptici determina efectul transmiterii sinaptice.
Generarea (firing) unui impuls nervos intr-un neuron postsinaptic depinde de sumatia impusurilor excitatorii si
inhibitorii la nivelul acelui neuron. Astfel, este fin reglata reactia neuronului postsinaptic (sau fibra musculara sau celula
glandulara). La nivelul sinapsei, impulsul care trece de la neuronul presinaptic la cel postsinaptic poate fi modulat la
nivelul sinapsei prin intermediul altor neuroni care au acces la sinapsa in mod indirect. Prin urmare, se poate facilita sau
ingreuna transmiterea impulsului. Generarea impulsului in neuronul postsinaptic consta in sumatia actiunilor unor cateva
sute de sinapse.
Side-note: Neurotransmitatorii se leaga de partea extracelulara a receptorilor membranei postsinaptice- canale mediate
de neurotransmitatori. Legarea NT la aceste canale va determina o schimbare conformationala a acestuia, determinand
deschiderea porului. Raspunsul generat depinde de tipul ionului care va intra in celula postsinaptica. De exemplu,
influxul de Na
+
va determina depolarizarea locala a membranei postsinaptice, care in conditii de eliberare a unei
cantitati suficiente, intr-un timp suficient, va cauza deschiderea canalelor de Na
+
voltaj-dependente, generand astfel un
impuls nervos.
Alti NT (aminoacizi si amine) se leaga de receptori cuplati cu proteine G, pentru a produce un raspuns divers, pe un
timp indelungat. NT se leaga de un receptor proteina transmembranara . Complexul NT-receptor va activa proteina
G. Proteina G se va deplasa de-a lungul suprafetei intracelulare a membranei postsinaptice si, ulterior, va activa
proteine efectoare, care pot include canale ionice cu poarta (poarta fiind o proteina G) sau enzime care sintetizeaza
mesageri secunzi.
Recente, s-a mai propus o metoda de eliberare a NT, numita porocitoza, pentru a explica eliberarea regulata a NT. In
acest caz, veziculele sinaptice nu fuzioneaza cu membrana presinaptica, in schimb, ancorarea lor la membrana se face
in vecinatatea canalelor selective de Ca
2+
(si in prezenta Ca
2+
prin intermediul unor proteine specifice, printre care si
sinaptotagmina. In prezenta Ca
2+
, membrana veziculei si cea presinaptica sunt reorganizate pentru a crea un por
(pentru un timp scurt) cu un diametru de 1 nm, care conecteaza lumenul vezicii cu fanta sinaptica. NT pot fi astfel
eliberati intr-o maniera controlata prin acesti pori tranzienti.

8



Clasificarea in functie de continuitate
1. Sinapse continue (discoidale) au morfologie uniforma in sectiune.
2. Sinapse perforate exista mai multe zone electronodense in aceeasi sinapsa, discontinue. Joaca un posibil rol in
plasticitatea sinapselor si potentarea pe termen lung (LTP).

PLASTICITATEA SINAPTICA POTENTARE PE TERMEN LUNG (LTP long term potentiation)
Plasticitatea sinaptica este capacitatea sinapsei dintre doi neuroni de a-si potenta raspunsul, in functie de gradul de
utilizare al transmisiei impulsurilor nervoase pe cale sinaptica. Schimbarile de plasticitate rezulta si din variatia numarului
de receptori localizati intr-o sinapsa. Exista mai multe mecanisme care coopereaza pentru a atinge plasticitate sinaptica.
Cateva dintre acestea sunt:
- cantitati fluctuante de neurotransmitatori eliberati in sinapsa;
- cat de eficace este raspunsul celulei postsinaptice la neurotransmitatori;
- concentratia de Ca
2+
, cu rol atat in sinapsele inhibitorii, cat si in cele excitatorii.
Se spune ca amintirile sunt reprezentate de vaste retele de sinapse interconectate in encefal, astfel incat se
subintelege importanta plasticitatii sinaptice ca fundament neurochimic al invatarii si memoriei.
Potentarea pe termen lung a transmiterii sinaptice are la baza modificarea intensitatii potentialului postsinaptic la
stimulari similare.
Are expresie specificasau asociativa(semnale convergente provenite din mai multe cai de semnalizare),
precoce(declanarea NMDR, creste conductanta AMPAr) sau tardiva(modificarea proteinelor postsinaptice prin
fosforilare; transmiterea intracelulara a semnalului va determina modificarea nivelului de expresie a proteinelor sinaptice
receptoare), prin urmare duce la modificari morfologice ale sinapselor.

Neurotransmitatorii
Neurotransmitatorii sunt substante solubile cu rol de mediatori chimici ai transmisiei sinaptice cu efect rapid
(latenta1-2 ms) si localizat (sinaptic).
De obicei, un neuron foloseste un singur neurotransmitator.
Pentru a putea fi considerata neurotransmitator, o substanta trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:
- sa fie sintetizata in neuron;
- sa fie prezenta in elementul presinaptic si eliberata in cantitati suficiente pentru a un raspuns, mediat de
receptorii de pe versantul postsinaptic;
- administrarea exogena sa aiba efecte similare cu eliberarea endogena;
- sa existe mecanisme biochimice pentru inactivarea neurotransmitatorilor din spatiul sinaptic.
Sistemele de neuroni ce folosesc acelasi neurotransmitator sunt: noradrenergic, dopaminergic, serotoninergic si
colinergic.

Clasificarea neurotransmitatorilor
1. Neurotransmitatori inhibitori:GABA (acid gamma-aminobutiric), glicina, purine (adenozina, AMP, ADP, ATP)
2. Neurotransmitatori excitatori: glutamat, aspartat, taurina;
3. Neurotransmitatori cu efecte dependente de tipul receptorului:acetilcolina, noradrenalina, serotonina,
dopamina.

Neuromodulatorii
Atat neuromodulatorii, cat si neurotransmitatorii pot influenta transmiterea sinaptica, actionand atat asupra neuronilor
9

presinaptici, cat si asupra neuronilor postsinaptici. O substanta poate functiona ca neurotransmitator, neuromodulator sau
neurohormon, in acelasi timp, in functie de substratul pe care actioneaza.
Neuromodulatorii au o durata mai mare a efectului asupra sinapselor si o perioada de latenta mai mare. Actiunea lor
este mai putin localizata, deoarece au efect asupra mai multor neuroni in acelasi timp.O substan poate actiona ca
neurotransmitator, neuromodulator sau neurohormon in acelasi timp.
Neuromodulatorii pot fi peptide comune cu sistemul neuroendocrin difuz: colecistokinina, -endorfina, substana P,
LHRH (luteinizing hormone releasing hormone), angiotensina II (la nivelul SNC, are rol in crearea senzatiei de sete),
VIP (vasoactive intestinal peptide). Efectele lor pe membrana presinaptica (moduleaza exocitoza) si postsinaptica
influenteaza legarea mediatorilor chimici pe receptori.

SUBSTANTE NEUROACTIVE

Dopamina
Dopamina coexista in neuronii trunchiului cerebral cu peptide precum colecistokinina.Functioneaza ca:
- neurotransmitator cand este eliberata de neuronii din substantia nigra.
- neuromodulator: motivatie, placere
- neurohormon eliberat din neuronii hipotalamici (nucleul arcuat) in adenohipofiza (inhiba secretia de prolactina)
In functie de natura receptorului din segmentul postsinaptic, dopamina excita, inhiba sau moduleaza activitatea celulei
tinta. De obicei, cateclaminele sunt secretate de celule ale SNC, implicate in reglarea miscarii, a dispozitiei (mood) si
atentiei.

Substante neuroactive
1. Monoamine:
- catecolamine - adrenalina, noradrenalina, dopamina;
- amine din triptofan - serotonina, triptamina. Serotonina are rol de NT in sistemul nervos enteric;
2. Aminoacizi, rol de NT, in special in SNC:
- aspartat;
- glutamat;
- GABA;
- glicina;
- taurina.
3. Peptide:
- actioneaza ca neuromodulatori: colecistokinina, endorfine, encefaline, substanta P, VIP;
- actioneaza ca neurohormoni: LH-RH, TSH-RH, somatostatina, vasopresina;
4. Purine:
- adenozina;
- AMP;
- ADP;
- ATP;
5. Gaze:
- NO (oxid nitric) are proprietati de radical liber, rol de NT. La concentratii scazute, NO transmite impulsul de la un
neuron la altul, insa nu e sintetizat in corpul neuronal si impachetat in vezicule sinaptice, ci e sintetizat la nivelul sinapsei
si folosit imediat. Oxidul nitric difuzeaza din terminatia presinaptica in fanta, ajungand la nivelul membranei
postsinaptice, declansand potential de actiune la nivelul acesteia;
- CO.
10


Celulele gliale
La mamifere, celulele gliale sunt de 10 ori mai numeroase decat neuronii. Acestea inconjoara atat corpii celulari, cat
si prelungirile axonale si dendritice ale acestora, care ocupa spatiile interneuronale.
Sunt celule cu rol de suport pentru tesutul nervos, nu doar din punct de vedere fizic, ci si din punct de vedere
functional. Cele doua tipuri de celule sunt interdependente.
Tesutul nervos contine o cantitate foarte redusa de matrice extracelulara, astfel incat celulele gliale asigura un
mediu adecvat activitatii neuronale.

Astrocitul
Este o celula de forma stelata care prezinta numeroase prelungiri radiare. Reprezinta 20-50% din volumul creierului.
Aceste celule contin fascicule de filamente (8nm) alcatuite din molecule de proteina gliala fibrilara acida (GFAP
glial fibrillary acidic protein) care le consolideaza structura.
Astrocitele realizeaza atasarea neuronilor de capilare si de pia mater. Au rol in miscarea metabolitilor si
detrusurilor de la si catre neuroni. Ajuta la mentinerea jonctiunilor stranse ale capilarelor care formeaza bariera
hemato-encefalica. In plus, astrocitele furnizeaza un invelis pentru zonele descoperite ale axonilor mielinizati (la
nivelul nodurilor Ranvier si la nivelul sinapselor). Pot capta NT dinspre sinapsa, inlaturand excesul de NT prin
pinocitoza.
Astrocitele care prezinta numai cateva prelungiri, alungite sunt denumite astrocite fibroase, fiind localizate in
substanta alba, iar astrocitele protoplasmice au numeroase prelungiri scurte si ramificate si sunt prezente in substanta
cenusie. Astrocitele protoplasmice sunt organizate in domenii ce nu se suprapun, iar sinapsele dintr-un domeniu
interactioneaza cu un singur astrocit.
Sunt observabile la microscopul optic folosind tehnica impregnarii argentice. Au un nucleu mare, rotund, eucromatic,
fara nucleol.Sunt delimitate de o lamina bazala. Citoplasma contine granule de glicogen si vezicule delimitate de
membrane.Are aspect de celula penata, in candelabru.
Astrocitele protoplasmice de la nivelul SNC (encefal si maduva spinarii) isi intind prelungirile (picioruse subpiale)
pana ajung pe lamina bazala a piei mater, formand astfel un strat continuu la periferia SNC, numit glia limitans.Glia
limitans este o bariera relativ impermeabila, care inconjoara SNC.
11



Glia radiala este formata din astrocite prezente in cursul formarii structurilor sistemului nervos central, cu
morfologie bipolara. Este localizata in telencefal -o prelungire contacteaza suprafata ventriculilor cerebrali, cealalta
ajunge subpial. Are rol in producerea de proteine de adeziune si ale matricei extracelulare. Postnatal, este reprezentata
de celulele Bergmann in cerebel, celulele Mller in retina si de glia radialaa girului dentat hipocampic.
Glia radiala reprezinta esafodajul care va directiona migrarea neuronilor in locurile destinate la nivelul encefalului.
Astrocitele vin in contact cu aproape toate componentele celulare ale creierului: alte astrocite (prin jonctiuni gap),
celule ependimare, neuroni, oligodendroglii, celule endoteliale capilare.
Astrocitele intervin in controlul compozitiei chimicesi ionice a mediului perineuronal.
Unele astrocite au prelungiri cu terminatii podocitarecare se ataseaza de celule endoteliale, care realizeaza transferul
de molecule si ioni din sange in tesutul nervos. Ele induc formarea si mentin bariera hematoencefalica.
Astrocitele nu prezinta potentiale de actiune, ci cresteri ale concentratiei intracelulare de calciu (valuri de calciu),
care va determina activarea caii de semnalizare intracelulara. Valurile de calciu sunt induse de neurotransmitatori
eliberati de neuroni, deoarece prezinta receptori pentru aminoacizi (GABA) si receptori pentru peptide (factor natriuretic
atrial, angiotensina II, VIP, endoteline).
Astrocitele comunica direct intre ele prin jonctiuni de comunicare, formand o retea prin care informatiile pot fi
transmise in toate directiile, pe distante mari.
Functiile astrocitelor sunt:
1. homeostazia mediului neuronal, realizata prin sechestrarea K
+
extracelular rezultat din potentialele de actiune
neuronale, indepartarea neurotransmitatorilor din spatiul sinaptic (convertesc glutamatul la glutamina care va fi
preluata de butonul presinaptic), protejand neuronii impotriva excitotoxicitatii, a apoptozei neuronale datorata angajarii
excesive a receptorilor pentru glutamat (in ischemia cerebrala).
2. suport metabolic pentru neuroni: regleaza fluxul sangvin cerebral local, produc lactat prin glicoliza, fiind un
suport energetic pentru neuroni, au rol in sinteza precursorilor pentru glutamat si GABA, au rol in detoxifierea amoniului
si produc factori trofici pentru neuroni (NGF, BNDF, GNDF). Intervin in dezvoltarea sistemului nervos in conditii bazale
si in raspunsul regenerativ postlezional.
3. modularea transmiterii sinaptice, prin eliberare de substante neuroactive indusa de valul de calciu si
12

diminuarea concentratiei de neurotransmitator in sinapsa.
4. dezvoltarea sistemului nervos: glia radiala ghideaza migrarea sau cresterea axonala si dendritica. Contribuie la
sinaptogeneza, favorizand structurarea si activitatea sinapselor. In cursul dezvoltarii, glia radiala se poate diferentia in
neuroni.
5. in circumstante patologice, raspund la leziuni traumatice, inflamatorii. Infectiile determina hipertrofia
astrocitelor, cresterea cantitativa a filamentelor intermediare si proliferare.

Oligodendroglia
Este o celula gliala cu prelungiri mai putin ramificate. Deriva din precursori comuni cu astrocitele.
In microscopie optica, apar ca celule de forma ovala, cu nucleu rotund, heterocromatic, prezentand un halou
perinuclear. Prelungirile sunt ramificate, groase si putine.
In substanta cenusie sunt localizate in apropierea corpilor neuronali, iar in substanta alba sunt siuate interfascicular,
dispuse in siruri.
In microscopie electronica se observa ca oligodendrogliile nu prezinta lamina bazala. Citoplasma este
electronodensa si contine mitocondrii, reticul endoplasmic rugos, microtubuli.
Au ca functie producerea tecii de mielina la nivelul substantei albe a sistemului nervos central.
Au capacitatea de a se ramifica si de a se dispune in jurul mai multor neuroni si al prelungirilor acestora.
Exprima proteine specifice: MBP - proteina bazica a mielinei.
O oligodendroglie formeaza teaca de mielina pentru mai multi neuroni, spre deosebire de celula Schwann, intalnita
in SNP, care creeaza teaca de mielina pentru un singur axon.

Celula Schwann
Are aceeasi functie ca si oligodendroglia, dar este prezenta doar in jurul axonilor din sistemul nervos periferic. Are
capacitatea de a produce mielina doar in jurul unui singur axon.
Nucleul este situat la jumatatea distantei internodale (dintre doua noduri Ranvier). Citoplasma prezinta doua
domenii:
- unul exterior, perinuclear;
- unul interior, in jurul mezaxonului intern, numit teaca Mauthner.
In cadrul citoplasmei, regasim organite comune, incluziuni citoplasmatice de lipofuscina si granule Reich lamelare,
neomogene.
Incizurile Schmidt-Lanterman sunt formate din mielina necompacta, constand intr-un canal spiralat de citoplasma
ce contine organite si microtubuli. Au rolul de a lega cele doua domenii citoplasmatice ale celulei Schwann.
Spatiu periaxonal Klebs se afla intre axolema si membrana celulei Schwann. Are dimensiuni de 20 nm si contine
proteine membranare si MAG. Este invecinat cu teaca Mauthner si se continua in spatiul extracelular cu nodurile Ranvier.
Nodul Ranvier reprezinta spatiul dintre doua celule Schwann adiacente, dispus pe lungimea axonului. Fiecare nod
este acoperit partial de prelungiri digitiforme (microvili, 70-100 nm rol in comunicarea intercelulara a celulelor
Schwann) ale celulelor Schwann.
La nivelul nodului, axonul are diametrul redus si prezinta o usoara proeminenta centrala, avand astfel un aspect
cruciform. Celulele Schwann, la nivelul unui nod Ranvier, se termina in bucle paranodale, cu citoplasma abundenta ce
contine mitocondrii. Matricea extracelulara de la acest nivel formeaza inelul Nemiloff.
Celulele Schwann au lungimi de 200 m initial, 500 la nastere si chiar 1 mm la adult. Celulele Schwann ale fibrelor
nemielinizate au dimensiuni de 250 m.

Microglia (celula Del - Rio - Hotega)
Microgliile sunt celule mici si alungite, cu prelungiri subtiri, alungite si neregulate. Sunt celule fagocitare care
13

constituie sistemul mononuclear fagocitar al tesutului nervos. Se formeaza din celule precursoare prezente in maduva
osoasa. Prezinta proteine de suprafata similare macrofagelor (CD68, MHC clasa II complex major de
histocompatibilitate, II).
Sunt celule de forma eliptica, cu nucleu eliptic, alungit, heterocromatic. Citoplasma contine lizozomi.
Microgliile intervin in procesele inflamatorii si de reparare a leziunilor sistemului nervos central. Produc si
elibereaza proteaze neutre si radicali oxidativi. Cand sunt activate, microgliile isi retrag prelungirile si intervin in
fagocitoza, functionand ca celule prezentatoare de antigen. Secreta numeroase citokine imunoreglatoare si epureaza
resturile celulare aparute in urma leziunilor sistemului nervos central.
In general, insa, nu sunt la fel de eficace precum macrofagele, la nivelul SNP. Mai mult, un simplu agent patogen
situat la nivelul SNC, poate declansa o reactie imuna exagerata, provocand mai multe daune tesutului nervos decat
agentul patogen in sine.