1 Curs 1. Curs introductiv: definitia anatomiei, diviziuni, terminologie anatomica uzuala Tesuturi: definitie, clasificare, notiuni de ontogeneza.

pg 2 Curs 2. Introducere in osteologie pg 8 Curs 3. Introducere in artrologie pg 11 Curs 4. Introducere in miologie pg 14 Curs 5. Introducere in studiul sistemului nervos: neuroni; sistem nervos periferic; sistem nervos central; maduva spinarii nervi spinali, plexuri nervoase pg 22 Curs 6. Trunchiul cerebral. Nervi cranieni pg 31 Curs 7. Cerebel, diencefal, scoarta cerebrala pg 37 Curs 8. Capul, gatul si trunchiul: regiuni topografice, factori ososi, musculari, articulari, nervosi, vasculari pg 43 Curs 9. Membrul superior: regiuni topografice, factori ososi, musculari, articulari, nervosi, vasculari pg 54 Curs 10. Membrul inferior: regiuni topografice, factori ososi, musculari, articulari, nervosi, vasculari pg 67 Curs 11. Cavitatea toracica. Sistemul respirator pg 85 Curs 12. Sistemul cardiovascular pg 91 Curs 13. Cavitatea abdominala. Sistemul digestiv pg 98 Curs 14. Sistemul uro-genital pg 109 Curs15. Cresterea si dezvoltarea: definitie, baze anatomice, factori de influenta pg 116 2 CURS 1. Curs introductiv: definitia anatomiei, diviziuni, terminologie anatomica uzuala. Tesuturi: definitie, clasificare, notiuni de ontogeneza ANATOMIA este stiina care se ocup cu studiul formei si structurilor corpului omenesc viu dinamica ontogenetic si funcional. Obiectul de studiu al anatomiei este omul viu, ca sistem biologic concret senzorial. Descrierea analitic (forma, mrimea, consistena, culoarea, poziia, modul de fixare) a prilor componente ale subsistemelor corpului uman reprezentint coninutul anatomiei descriptive sau anatomiei sistematice. Pe baza datelor descriptiv-analitice s-a dezvoltat studiul descriptiv-sintetic de care se ocup anatomia topografic. Ea studiaz raporturile dintre elementele si structurile subsistemelor, descriindu-le planuri succesive, de la suprafa profunzime, fr a lua considerare subsistemul de care aparine structura tnit. Studiul suprafeelor regiunilor corpului se realizeaza cadrul anatomiei clinice sau anatomiei pe viu.

Evoluia si diversitatea morfologiei omului timp si spaiu sunt studiate de o ramur a anatomiei numit antropologia fizic sau anatomia general Artistii plasticieni au fost dintotdeauna interesai de cunoasterea morfologiei corpului uman si prin eforturile lor s-a dezvoltat o nou ramur a anatomiei numir anatomia artistic. Forma corpului uman si a subsistemelor componente precum si raporturile dintre elemente, structuri si subsisteme, sufer modificri ontogenez. Studiul cresterii si diferenierii, ca latur cantitativ, respectiv calitativ a procesului de dezvoltare a corpului uman se efectueaz cadrul anatomiei dezvoltrii. Legile generale de organizare a lumii animale ce rezult din corelarea tuturor cunostinelor asupra formei si structurilor subsistemelor organismelor alctuiesc obiectul de studiu al anatomiei filozofice. n funcie de metode deosebim anatomia macro - de cea microscopic. Anatomia macroscopic este de fapt anatomia propriu-zis sensul larg si rdcinat al cuvtului. Ea cuprinde studiul corpului omenesc considerat ca un treg, a formei organelor si raporturilor dintre ele. Anatomia microscopic studiaz elementele si structurile subsistemelor corpului uman cu ajutorul microscopului. Ptrunderea anatomistului micro- si inframicrostructur este determinat de necesitatea obiectiv a interpretrii organizrii macrostructurilor dinamica lor funcional si ontogenetic. Fiziologia este stiina care se ocup cu studiul diverselor funcii ale corpului uman si reglarea acestora. ntre form, structur si funcie exist o strs legtur anatomic, impundu-se o cercetare interdisciplinar (conceptul complementaritii). 3 NIVELE DE ORGANIZARE N CORPUL UMAN. Pentru a putea elege funcionarea corpului uman ca treg trebuie s evideniem nivelele structurale implicate pornind de la cel mai simplu p la cel mai complex. La nivel infrastructural corpul omenesc este format din structuri chimice: atomi, ioni, molecule. Moleculele formeaz organitele celulare din interiorul celulelor.

Grupe de celule similare formeaz esuturi si acestea la rdul lor formeaz organe. Organele se grupeaz sisteme prin sumarea crora rezult organismul ca treg. Celula este unitatea de baz a materiei vii; la nivel celular se desfsoar toate funciile necesare meninerii vieii. Fiecare celul prezint o membran care o separ de mediul conjurtor si o citoplasm care se gsesc organite celulare comune si specifice, incluziuni, unul sau mai muli nuclei. Exist si celule anucleate (hematia adult). Desi organismul uman se dezvolt dintr-o singur celul el va conine 75 trilioane de celule incluzd 200 de tipuri diferite. n timpul dezvoltrii embrionare celulele se divid si apoi se difereniaz din punct de vedere structural si funcional. Un esut reprezint un grup de celule asemntoare, specializate realizarea unor funcii specifice. n organismul uman exist 4 tipuri de esuturi: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos; acestea vor fi descrise pe scurt finalul capitolului. Concepia clasic a organizrii corpului omenesc include trei categorii de noiuni: organ, aparat si sistem. Se elege prin noiunea de organ o asociere a unor esuturi difereniate vederea deplinirii anumitor funcii. Noiunea de aparat era folosit pentru a indica o reuniune de organe cu structur diferit, dar cu funcie principal comun (exemplu aparatul digestiv, aparatul respirator, aparatul de reproducere etc.). Organele includ un grup de esuturi cu rol diferit; prin sumarea acestor roluri rezult funcia organului. De exemplu, stomacul care este un organ cu rol digestie are structura peretelui su esut epitelial (mucoas de tip cilindric unistratificat), esut muscular (fibre musculare netede cu dispoziie longitudinal si circular), esut conjunctiv de suport, esut nervos (plexuri nervoase vegetative tunica submucoas si muscular). Un grup de organe integrate ca structur si funcie formeaz un sistem. Sistemele corpului uman funcioneaz strs corelaie pentru a asigura procesele bazale ale vieii: protecie, miscare, suport, excitabilitate, transport, respiraie,

ingestie, digestie, excreie, reproducere si integrare (coordonarea tuturor activitilor menionate). Asa cum s-a artat sistemul este definit ca o sum de organe cu aceeasi structur, adic formate mod predominant dintr-un anumit esut (exemplu: sistemul osos, sistemul muscular, sistemul nervos). Ulterior, conceptul de sistem rme nemodificat, dar se remarc o redefinire a noiunii de aparat. n concepia lui Delmas (1974) aparatul reprezint o sum de sisteme, cercdu-se acest fel o grupare funcional a organelor, opoziie cu principiul anatomic clasic si o ierarhizare a structurilor, aparatul reprezentd un suprasistem. Se descriu clasic trei grupe de aparate care alctuiesc corpul omenesc: - grupa aparatelor vieii de relaie (aparatul locomotor, sistemul nervos); - grupa aparatelor de nutriie (aparatul digestiv, aparatul circular, aparatul respirator, aparatul excretor) - grupa aparatelor de reproducere (aparatul genital masculin, aparatul 4 genital feminin). Ulterior schema de alctuire a corpului omenesc a fost completat cu sistemul glandelor endocrine care particip la reglarea hormonal a funciilor celorlalte aparate si sisteme. Mai nou, s-a conturat morfologic si funcional sistemul de aprare, care un rol central este deinut de timus (dup Drgoi, 2003). TERMINOLOGIA ANATOMIC INTERNAIONAL Principiile adoptate Nomina anatomica sunt: 1. fiecare structur este desemnat printr-un singur termen; 2. fiecare termen din lista oficial trebuie s fie limba latin, dar fiecare ar are libertatea de a-i traduce propria-i limb raport de necesitile vmtului; 3. termenii anatomici trebuie s aib o valoare informaional sau descriptiv; 4. nu se recomand folosirea numelor proprii Denumirile elementelor si structurilor din Terminologia Anatomic Internaional sunt grupate dou mari capitole: I. Anatomia Generalis subprit trei sectoare: 1. Nomina generalia; 2. Partes corporis humani; 3. Plana, linea et regiones. II. Anatomia systematica ce conine 15 subcapitole: 1. Ossa; Systema skeletale; 2. Juncturae Systema Articulare; 3. Musculi; Systema

musculare; 4. Systema digestorium; 5. Systema respiratorium; 6. Cavitas thoracica; 7. Systema urinarium; 8. Systema genitalia; 9. Cavitas abdominis et pelvis; 10. Glandulae endocrinae; 11. Systema cardiovasculare; 12. Systema lymphoideum; 13. Systema nervosum; 14. Organa sensuum; 15. Integumentum commune. TERMENI PENTRU INDICAREA POZIIEI SI ORIENTRII PRILOR SI STRUCTURILOR CORPULUI UMAN Pentru marcarea punctelor si trasarea axelor si planelor de orientare a prilor corpului omenesc se folosesc urmtorii termeni: -Verticalis, termen utilizat pentru a indica direcia perpendicular pe un plan orizontal a unei formaiuni anatomice; -Horizontalis, termen folosit pentru denumirea unei axe, unui plan sau pentru a indica direcia unei formaiuni anatomice cu traiect paralel cu solul sau mai exact cu suprafaa unui lichid repaus ; - Medianus, termen rezervat pentru denumirea planului median al corpului (sau mai exact planul medio-sagital) pe care parte dou jumti, dreapt si stg. Se mai foloseste pentru a indica poziia formaiunilor anatomice mijlocul unei regiuni, sau denumirea unei linii care parte o regiune dou pri egale; - Coronalis, termen folosit pentru a indica traiectoria form de coroan, a unei formaiuni anatomice, iar anatomia dezvoltrii are sensul de frontal; -Sagitalis, termen rezervat pentru denumirea unui plan paralel cu planul median sau pentru raportarea formaiunilor anatomice acest plan (lat. = form de sgeat); -Frontalis, termen rezervat pentru denumirea planului frontal care este perpendicular pe planul median si pe planul orizontal; -Transversalis, termen rezervat pentru denumirea planului transversal sau orizontal care este perpendicular pe planurile median si frontal; regiunea membrelor acest plan este perpendicular pe axa longitudinal a regiunii; -Medialis, termen folosit descrierile anatomice pentru a arta poziia unei formaiuni mai aproape de planul median; 5 -Lateralis, termen utilizat pentru a indica poziia unei formaiuni anatomice, mai deprtat de planul median; -Intermedius, termen utilizat pentru a indica poziia mijlocie a unei formaiuni,pentru denumirea unor nervi (N. intermedius) sau unor

proeminene osoase (Crista sacralis intermedia); - Anterior, termen folosit pentru a arta c o formaiune se afl faa alteia; toate formaiunile situate aintea planului frontal sunt anterioare; - Posterior, termen folosit pentru a arta c o formaiune se afl apoia alteia; se consider c toate formaiunile situate apoia planului sunt posterioare; - Dorsalis, termen utilizat penntru prile posterioare ale trunchiului si gului, termenul se aplic egal msur si suprafeelor corespunztoare ale capului (convexitatea craniului), mnii si piciorului; -Ventralis, termen foarte rar folosit anatomia omului fiind locuit cu termenul de anterior, excepii se tnesc la nivelul sistemului nervos, radix ventralis nervi spinalis, nucleul ventral al talamusului; -Internus, termen sinonim cu *profund*, indicd c o formaiune se afl interiorul unei structuri, el nu trebuie folosit sens medial; -Externus, termen sinonim cu *superficial* si utilizat pentru a arta c o formaiune se afl situat tr-un plan superficial alteia, el nu trebuie folosit sens de lateral; - Dexter, Sinister, termeni utilizai pentru a indica poziia unei formaiuni anatomice ladrreapta sau la stga planului median; - Longitudinalis, termen utilizat pentru a denumi axa lungimii corpului sau direcia unei formaiuni lungul unei regiuni a corpului omenesc; -Transversus, termen folosit pentru a indica direcia unei formaiuni de-a curmezisul unei regiuni; - Caudal, termeni rar folosii anatomia omului, au sensul de superior si inferior, se folosesc mai frecvent anatomia dezvoltrii unde termenul de cranial are sens de rostral; - Superior, Inferior, termeni utilizai pentru a indica poziia unor formaiuni de-a lungul axei longitudinale a corpului sau membrelor sau planurile sagitale; -Superficiale, Profundus, termeni utilizai pentru a arta poziia si direcia unei formaiuni anatomice la suprafaa unei regiuni (superficiale) sau adcimea unei regiuni (profundus). Pentru orientarea si descrierea topografic a formaiunilor anatomice de la nivelul membrelor se vor utiliza urmtorii termeni: -Proximalis et Distalis, pentru orientarea falangelor (acesti termeni nu se vor folosi sens de superior si inferior la nivelul membrelor);

-Radialis et Ulnaris, pentru descrierea formaiunilor anatomice localizate la nivelul antebraului si mnii au sensul de lateral (radialis) si medial (ulnaris), acesti termeni au avantajul c nu in seama de orientarea spaial a mnii cd descriem o formaiune anatomic; -Tibialis et Fibularis, pentru descrierea formaiunilor anatomice localizate la nivelul gambei si piciorului, avd sensul de medial (tibialis) si lateral (fibularis); - Palmaris, pentru descrierea formaiunilor din regiunea anterioar a mnii (Palma manus) - Plantaris, pentru descrierea formaiunilor situate zona feei inferioare a piciorului (Planta) 6 ESUTURI ;DEFINIIE, CLASIFICARE, SCURTA CARACTERIZARE Asa cum s-a artat anterior, esutul reprezint o grupare de celule cu aceeasi organizare structural si difereniere funcional. ESUTUL EPITELIAL Are ca elemente structurale celulele epiteliale. Acestea se clasific raport cu forma si funciile pe care le deplinesc cadrul structurilor. Dup form, celulele epiteliale pot fi pavimentoase, cubice, prismatice, cilindrice. Pot avea funcii de acoperire, secretorii, de resorbie, receptoare. Epiteliile de acoperire formeaza epiderma la suprafata corpului sau capusesc cavitati. Glanda este o structur epitelial complex adaptat funciei de secreie si alctuit din epiteliu glandular, esut conjunctiv, vase si nervi. Dup mrimea lor glandele se part glande vizibile la microscop (glande microscopice: intestinale, gastrice) si glande vizibile cu ochiul liber (glande anatomice). Dup numrul unitilor secretorii descriem glande unicelulare (ex.: celulele caliciforme) si pluricelulare. Dup funcie deosebim trei tipuri de glande: exocrine (secreiile sunt eliminate pe o suprafa acoperit cu epiteliu, cu canal de excreie); endocrine (produsul de secreie numit horman este eliminat direct sge; nu au canale de excreie) si glandele mixte sau amficrine (pancreas, ficat). Dup forma fundului de sac glandular glandele se pot clasifica glande

acinoase (alveolare), glande n form de tub (tubulare) drept sau colcit si glande tubuloacinoase. Toate aceste glande pot fi simple sau compuse. Celulele epiteliale senzoriale sunt specializate vederea recepionrii unor excitani transformd energia mecanic, chimic influx nervos. ESUTUL CONJUNCTIV Clasificarea esuturilor conjunctive poate fi fcut dup mai multe criterii; general diversele tipuri sunt denumite funcie de tipul si aranjamentul substanei fundamentale (matrix). Principalele tipuri de esut conjunctiv sunt: A.esut conjunctiv embrionar B. esuturi conjunctive moi (propriu-zis) C. esut cartilaginos D. esut osos E. esut vascular (sge). Elementele conjunctive care particip la structuralizarea sistemelor se grupeaz trei clase: celule conjunctive, fibre conjunctive si substan fundamental. Principalele categorii de celule tnite esutul conjunctiv sunt: fibroblastul, fibrocitul, histiocitul, plasmocitul, mastocitul, adipocitul, celulele pigmentare si pericitele; condroblastele, condrocitele, osteoblastele, osteocitele si osteoclastele.. esutul cartilaginos Ca si celelalte esuturi conjunctive, esutul cartilaginos conine celule, fibre si substan fundamental. Celulele tinere se numesc condroblaste si sunt responsabile de elaborarea substanei fundamentale si a fibrelor care le conjoar treptat. 7 Celulele adulte se numesc condrocite, sunt incluse caviti numite condroplaste. Cartilajul este lipsit de vase de sge si se hrneste prin difuziune de la esuturile conjurtoare. Substana fundamental conine proteoglicani structura crora se gsesc proteine, acid hialuronic si condroitin sulfat. n condrocite exist enzime implicate sinteza si degradarea proteoglicanilor. Acest turnover dureaz de obicei luni sau chiar ani, creste moderat urma aciunii agenilor traumatizani interni sau externi. Chiar urma accelerrii turnoverului cartilajul se reface lent datorit

aportului indirect de substane nutriente (difuziune). n funcie de natura si aranjamentul fibrelor distingem trei tipuri de cartilaje: hialin, elastic si fibros. Cartilajul hialin are culoare alb-albstruie pe preparatele proaspete; condrocitele se pot vizualiza condroplaste dar substana fundamental si fibrele de colagen care sunt subiri si reduse ca numr se pot vedera numai prin colorare cu tehnici speciale. Dintre cele 3 tipuri de cartilaj prrezint cea mai sczut rezisten dar cea mai mare rspdire corpul uman. Se tneste la nivelul cartilajelor costale, nazale, laringiene, traheale si bronsice. Cartilajele articulare sunt un tip particular de cartilaj hialin conind fibre de colagen cu rezisten crescut. Cartilajul elastic are o culoare glbuie; la nivelul acestui cartilaj predomin fibrele elastice. Se gseste pavilionul urechii, la nivelul trompei lui Eustachio, epiglotei. Cartilajul fibros reprezint forma cea mai rezistent, conind numeroase fibre de colagen si o cantitate mai redus de substan fundamental. Se tneste zone supuse unor solicitri de presiune cum sunt discurile intervertebrale, simfiza pubian. esutul osos reprezint cel mai rezistent tip de esut conjunctiv, dotat cu o bogat vascularizaie si o important activitate metabolic. Elementele componente ale acestui esut, ca si tipurile de esut osos vor fi discutate cadrul capitolului urmtor. ESUTUL MUSCULAR Acest tip de esut este responsabil de miscarea diverselor pri ale corpului si a corpului ca treg, fiind unic prin proprietatea sa de a se contracta ca rspuns la aciunea unui stimul. Este derivat din mezoderm, existd 3 tipuri de esut muscular: neted, cardiac si striat. esutul muscular neted este prezent principal pereii organelor interne. La nivelul tractului gastrointestinal este implicat realizarea miscrilor peristaltice, asigurd componenta mecanic a digestiei.Se mai tneste si pereii arteriali, ai cilor respiratorii, urinare si ale aparatului reproductor.

Contracia acestui tip de esut este sub control vegetativ (involuntar) si va fi discutat pe larg cadrul capitolului 6. Fibra muscular neted este o celul alungit, uninucleat, fr striaii. esutul muscular de tip cardiac formeaz miocardul din structura pereilor cordului.Fibrele musculare sunt ramificate, uninucleate, unite prin discuri intercalare. Ca si fibra muscular scheletic prezint striaii, dar spre deosebire de aceasta realizeaz contracii involuntare ritmice (automatism). esutul muscular striat (scheletic) este responsabil de miscrile voluntare ale corpului uman, fiind atasat scheletului. 8 CURS 2 Introducere in osteologie SCHELETUL constituie suportul rigid al corpului. El este format din 208 oase din care 34 alctuiesc coloana vertebral, iar restul de 174 se grupeaz jurul acesteia. Reprezint o armtur mobil care piesele (oasele) servesc ca pghii pentru traciunea muscular. Oasele situate pe linia median a corpului ca sternul si sacrul sunt neperechi. Ele se consider a fi oase simetrice formate din dou jumti, dreapt si stg, la fel conformate. Oasele membrelor sunt perechi dar nesimetrice pentru c cele dou jumti ale lor nu sunt identic conformate. Pentru ca un os s poat fi studiat si descris izolat afara organismului el trebuie orientat asa fel c poziia lui s fie aceeasi cu cea pe care o are organism. Orientarea se face cu ajutorul celor mai caracteristice elemente anatomice pe care le prezint osul respectiv. Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare dou elemente anatomice pa care le punem raport cu dou plane ale corpului, plane care nu sunt s opuse unul altuia. Pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice asezate trei plane ce nu se opun, al treilea plan fiind necesar pentru determinarea osului din dreapta sau din stga. Scheletul corpului uman se parte 4 pri: 1. Coloana vertebral 2. Torace osos

3. Oasele capului 4. Oasele membrelor. Partea anatomiei descriptive care se ocup cu studiul formei si structurii oaselor poart numele de OSTEOLOGIE. Clasificarea oaselor. Dup form si dimensiuni (lungime, lime, grosime) exist trei tipuri principale de oase: - oase lungi - predomin lungimea - ex. radius/cubitus - acest tip de oase se gseste la nivelul membrelor - au rol de pghii de vitez. - oase scurte - cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale - ex. astragalul - au form aproape cubic - se gsesc regiuni unde este necesar o mare soliditate si unde exist miscri variate cu amplitudine mic - oase late/plane - lungimea aproape egal cu limea, dar depsesc grosimea - ex. scapula, oasele cutiei craniene - formeaz caviti de protecie (craniul) - dau inserie unui numr mare de muschi (scapula). Folosind si alte criterii de clasificare se mai adaug sI alte trei tipuri de oase: - oase pneumatice conin caviti pline cu aer ; ex. maxila - oase sesamoide - se dezvolt vecintatea unor articulaii sau tendoanele unor muschi ; ex. patela - oase suturale - inconstante, se dezvolt la nivelul suturilor craniului (fontanele). 9 Elemente descriptive ale oaselor. Oasele sufer influena organelor vecinate: traciunea muschilor, presiunea unor organe, pulsaiile arterelor si aciunea forei de gravitaie. De aceea, suprafaa lor exterioar poate fi descompus tr-un numr de elemente morfologice, cum ar fi: marginile, feele, unghiurile. Acestea cuprind la rdul lor alte detalii morfologice: proeminene, caviti, guri, canale. Totalitatea proeminenelor si depresiunilor formeaz relieful oaselor. Proeminenele pot fi de dou feluri: - articulare, modelate raport cu suprafaa articular opus lor si acoperite de un strat de cartilaj care le favorizeaz alunecarea timpul miscrilor. Pot brca mai multe forme: - sferic (cap articular); ex. capul humeral, capul femural - segment de cilindru (condil); ex. condilii occipitali - scripete (trochlee); ex. trochlea humeral

- nearticulare, determinate de traciunea exercitat de un muschi. In acest caz mrimea proeminenei va fi proporional cu fora muschilor ce se inser la acel nivel. In cadrul acestor proeminene distingem: - procese/apofize (puternice, bine conturate) de forme variate: - tuberoziti (neregulate, nedetasate de suprafaa osului). Acestea pot avea dimensiuni mari si form paralelipipedic sau conic (trohanter) sau dimensiuni mai mici (tuberculi), suprafa mai neted (eminene) - spine (proeminen ascuit); - creste (liniare, tioase). Cavitile sunt determinate de fore de presiune si pot fi la rdul lor: - articulare, corespunzd unor proeminene invers conformate. Pot fi si plane (feele auriculare ale sacrului si osului iliac din articulaia sacroiliac) - nearticulare, foarte variate putd servi ca inserii pentru tendoan si ligamente sau ca adpost si protejarea unor elemente anatomice (tendoane, vase, nervi). Gurile si canalele pot fi: - de trecere, strbtute de formaiuni anatomice. - nutritive (pentru vasele sanguine) de la ordinul I situate la nivelul diafizei oaselor lungi si p la ordinul II. Periostul este o membran fibroas care veleste osul pe toat suprafa sa exterioar, cu excepia suprafeelor acoperite de cartilaj articular si a unor inserii musculare. Periostul este bogat vase sanguine si nervi. Rol: - perioada osteogenezei particip la formarea de esut osos - la adult - rol nutriia osului - formarea calusului fracturi/repararea unor pierderi limitate de substan osoas. Oasele sunt supuse la solicitri diverse si repetate. 1.Solicitri de presiune : - susin greutatea corpului - special oasele membrelor inferioare. 2. Solicitri flexiune : - servesc de bra de pghie pentru traciuni musculare. 3. Solicitri traciune; ex. transportul obiectelor grele. 10 Configuraia intern a oaselor. Asa cum s-a artat prima parte esutul osos este un esut conjunctiv dur, adaptat la maxim functiilor de susinere si rezisten. Osul matur este compus din 2

tipuri de esut - unul dens ca structur - os compact, cellalt constd dintr-o reea de trabecule tre care se delimiteaz numeroase caviti, denumit os spongios sau trabecular. Osul compact se gseste todeauna la exterior, conjurd osul spongios. Osul, ca si alte esuturi conective, este format din matricea intercelular si celule incluse n aceast matrice. Matricea este compus proporie de 40% din materii organice, principal fibre de colagen si rest din sruri anorganice bogate calciu si fosfor. Celulele constau dintr-un anumit numr de tipuri ce includ: -celule osteoprogenitoare ce dau nastere la variate celule osoase (celule stem); -osteoblaste (responsabile de sinteza, depozitarea si mineralizarea matricei); -osteocite (incluse matrice); -osteoclaste (cu rol erodarea activ - remanierea osoas). Scheletul osos adult este format aproape totalitate din os lamelar dar aranjamentul precis al lamelelor variaz larg tre corticala compact a osului si structura trabecular interioar. Din punct de vedere histologic, deci structura substanei osoase si compacte este aceeasi. Ele se deosebesc numai prin dispoziia felurit a lamelelor care le compun. Osul compact Osul adult uman const aproape tregime din matricea mineralizat si fibre de colagen aranjate lamele care sunt incluse osteocitele. Cea mai mare proporie sunt aranjate cilindri concentrici jurul canalelor neurovasculare (canale Havers) formd unitatea de baz a structurii osoase si anume sistemul haversian sau osteonul. Osul trabecular Substana spongioas este format din lame sau trabecule osoase orientate sensuri diferite, tretindu-se diferite puncte si delimitd astfel o serie de caviti de mrimi diferite care se gseste mduv osoas. Coninutul cavitilor este reprezentat de mduva osoas, cavitile comunicd liber cu cavitatea medular central a diafizelor. Mduva poate fi rosie, hematopoietic sau galben,

adipoas, variind cu vsta si localizarea. In concluzie osul matur este compus din 2 tipuri de substan osoas una dens ca structur (substan osoas compact), cealalt constd dintro reea de trabecule tre care se delimiteaz numeroase caviti (substan osoas spongioas). Corpul osului lung este format dintr-un cilindru de esut osos compact strbtut de un canal central (cavitatea medular). Extremitile sau epifizele sunt formate dintr-o ptur de substan osoas compact, la periferie, ce brac o mas de substan spongioas, interior. La suprafa este acoperit de o membran vasculo-conjunctiv (periost ). La nivelul suprafeelor articulare este acoperit de cartilaj articular. Oasele plane sunt formate din dou lame de substan osoas compact care cuprind tre ele un strat de substan osoas spongioas. La nivelul marginilor osului lamele de substan compact fuzioneaz astfel c velesc din toate prile substana spongioas. In cazul oaselor plane ale boltii craniene lamele de esut compact se numesc table iar substana osoas dintre acestea diploe. Oasele scurte prezint o conformaie asemntoare cu cea a epifizelor oselor lungi: la exterior se afl o lamel compact ce veleste la interior o mas de substan spongioas. 11 CURS 3 Introducere in artrologie. Legtura dintre oase se face prin articulaii. Acestea reprezint totalitatea elementelor prin care oasele se unesc tre ele. Clasificarea articulaiilor Criteriul principal de clasificare al articulaiilor este miscarea pe care o permit. n funcie de acest criteriu articulaiile se part : - articulaii fixe, fibroase sau sinartroze - articulaii semimobile, cartilaginoase sau amfiartroze - articulaii mobile, sinoviale sau diatroze A. Articulaiile fixe sunt articulaiile care oasele sunt strs unite tre ele prin esut fibros dens. Au ca varieti urmtoarele tipuri: 1. SINDESMOZA care legtura se face printr-un ligament interosos ex: ligament coracoacromial. 2. SUTURI care se tnesc numai la craniu.

3. GOMFOZA care este articulaia dintre o extremitate osoas conic sI o cavitate alveolar. ex: implantarea dinilor cavitatea dentar B. Articulaiile semimobile sunt articulaiile care legtura dintre oase se face prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj. Pot fi de dou tipuri: 1. SINCONDROZE care legtura se face prin cartilaj hialin ex: osul coxal 2. SIMFIZE care legtura dintre oase se face prin esut fibrocartilaginos ex: simfiza pubian articulaiile dintre corpurile vertebrale C. Articulaiile mobile, sinoviale sunt articulaiile la nivelul crora se produc miscri multiple si variate. Clasificarea lor se poate face dup mai multe criterii: 1. dup numrul oaselor participante pot fi: - simple (dou oase); ex: sold - compuse (trei oase); ex: articulaia cotului. 2. dup numrul axelor jurul crora se execut miscarea pot fi: - uniaxiale ce permit miscri opuse tr-un singur plan (cu un grad de libertate) ex: ginglimul (articulaia humeroulnar) trohoide (articuia radioulnar) - biaxiale ce permit miscri dou plane (cu dou grade de libertate) ex: articulaii elipsoidale (articulaia radiocarpian) - triaxiale ce permit miscri toate planele (cu trei grade de libertate) ex: articulaii sferoidale (articulaia glenohumeral). 3. dup forma suprafeelor articulare. Aceste suprafee pot fi comparate cu sisteme mecanice simple. Astfel se disting sapte grupe de articulaii sinoviale: - articulaiile plane au suprafeele articulare plane; permit numai miscri de alunecare; ex: articulaia dintre oasele carpului sau tarsului 12 - articulaia trohlear sau ginglimul. Suprafeele articulare sunt formate de o trohlee la unul din oase sI de dou povnisuri laterale sI o creast la osul opus; permit miscri de flexie - extensie ex: articulaia humeroulnar - articulaiile condiliene au ca suprafa articular dou segmente de cilindru plin pentru un os si dou depresiuni corespunztoare la osul opus; permit miscri de flexie - extensie ex: articulaia genunchiului

- articulaiile trohoide au suprafeele formate dintr-un cilindru osos coninut tr-un inel fibros; permit miscri de rotaie ex: articulaia radioulnar proximal si distal - articulaia sa are suprafeele articulare opozite convexe tr-un sens sI concave cellalt; permite miscri de flexie - extensie, abducie adducie, circumducie ex: articulaia carpometacarpian a policelui - articulaiile elipsoidale au ca suprafee articulare un segment de elipsoid sI depresiunea sa corespunztoare; permit miscri de flexie - extensie, abducie adducie, circumducie ex: articulaia radiocarpian - articulaiile sferoidale (enartroze) au suprafeele articulare opozite formate dintr-un segment de sfer (cap) ce ptrunde tr-o cavitate; permit toate tipurile de miscri ex: articulaiile umrului si soldului Elementele componente ale unei articulaii sinoviale Articulaiile sinoviale prezint urmtoarele elemente componente: - suprafeele articulare acoperite de cartilajul articular - mijloace de unire cum sunt: capsula articular, ligamentele - formaiunile de asigurare a concordanei articulare ca: fibrocartilaje de mrire, discuri, meniscuri Corespondena dintre suprafeele articulare ale oaselor participante este mai mult sau mai puin complet. Aceasta reprezint ceea ce numim congruen . De exemplu, umrul are o congruen facil timp ce soldul are o congruen mult mai puternic. Uneori cele dou suprafee articulare i pierd parial sau total contactul normal; este ceea ce numim luxaie.(ex: luxaia cotului) Suprafeele sunt acoperite de o suprafa alb, strlucitoare - cartilajul articular. Acesta are o compoziie apropiat de cea a osului dar mai hidratat, 5060 % ap, mai elastic (cartilaj hialin). Deshidratarea sa duce la micsorarea elasticitii sI constituie una dintre cauzele artrozelor senile. Rolul su este de a proteja osul situat sub el, jucd rolul unui amortizor. Prezint dou fee; una aderent de suprafaa osoas si alta liber, corespunzd cavitii articulare. Are grosime variabil (1-12 mm) raport cu presiunea ce se exercit pe suprafeele articulare n timpul miscrilor cartilajul este supus la dou tipuri de solicitri:

1. solicitri de presiune (mai ales la articulaiile membrului inferior) 2. solicitri de friciune. Cartilajul este conceput pentru a rezista la aceste solicitri fiind acelasi timp relativ elastic si formd o suprafa foarte neted. Suprafeele articulare pot aluneca unele pe altele timpul miscrilor datorit cartilajului. 13 La exterior exist un fel de manson fibros care menine suprafeele articulare contact si care este denumit capsul. Ea se ataseaz pe fiecare os apropierea suprafeelor articulare, reprezentd o continuare a periostului (ex: articulaia soldului). Rolul capsulei const protejarea articulaiilor de procesele patologice periarticulare si piedicarea rspdirii revrsatelor articulare esuturile din jur. Capsula transform articulaia tr-o camer etans. Este trit acolo unde miscrile trebuiesc piedicate. De exemplu genunchiul nu permite plan sagital dec miscri de flexie. Capsula este foarte trit posterior pentru a piedica miscrile de extensie. Aceste triri iau uneori aspectul unor veritabile fascicule de fibre. Acestea sunt ligamentele capsulare (ex: ligamentele anterioare ale articulaiei soldului). Capsula prezint de asemeni zone laxe si repliuri sensul miscrilor permise (ex: capsula genunchiului este lax anterior pentru a permite flexia). Prin extensie ea formeaz repliuri anterior de genunchi. O astfel de capsul lax poate fi prins uneori tre suprafeele articulare sI traumatizat. n condiii normale exist fascicule musculare cu inserie capsular, provenite din muschi periarticulari si denumite tensori ai capsulei articulare. Capsula este tapetat interior de o membran care o dubleaz, sinoviala. Aceasta cptuseste toat faa profund a capsulei formd un repliu la nivelul inseriilor capsulare. Funcia sa principal este aceea de a secreta lichidul sinovial care umple cavitatea articular. Rolul lichidului sinovial este dublu: unge suprafeele ameliord alunecarea timpul miscrilor si hrneste cartilajul. Un ligament este o band de esut fibros care uneste dou oase ce se articuleaz tre ele, contribuind la meninerea contactului dintre suprafeele

articulare. Cel mai frecvent este o prelungire a capsulei dar se poate gsi si la interior sau exterior. Exemplu: ligamentele sacro-iliace afara articulaiei sacroiliac. Ca si capsula, ligamentele au un rol mecanic de consolidare a articulaiei. Acesta este un rol pasiv ele neavd posibilitate de contracie ca muschii. Din acest punct de vedere sunt inextensibile, cu excepia ligamentelor galbene. Pot fi puse tensiune de anumite poziii articulare si relaxate de altele. Exemplu: ligamentul lateral extern al genunchiului este tins extensie si relaxat flexie. Ligamentele sunt foarte bogate receptori nervosi senzitivi care percep viteza, miscarea, poziia articulaiei si eventualele dureri. Ei transmit permanen aceste informaii la scoara cerebral care transmite rspunsuri motorii muschilor, asa cum se va arta cadrul capitolului urmtor. n ciuda acestui dispozitiv, cursul unor miscri excesive articulaii se pot produce tinderi ligamentare ce pot merge p la rupere ligamentar. Alte formaiuni pe care le gsim articulaie sunt: - fibrocartilaje - buretele de fibrocartilaj -meniscuri interarticulare ntre corpurile (labrum) articulaia genunchiului vertebrale = articulaia soldului, discurile articulare articulaia umrului Rolul lor const protecie suplimentar sI ameliorarea congruenei articulare. Fibrocartilajele interarticulare ader de una din suprafeele articulare, de obicei de cea mobil si o soesc toate miscrile (ex: la articulaia genunchiului ader de tibie). 14 CURS 5 Introducere in miologie. Miscrile corpului si segmentelor sale se realizeaz prin jocul muschilor. Partea anatomiei care are ca obiect de studiu muschii si anexele lor, ca si activitatea biomecanic a acestora cadrul aparatului locomotor poart numele de miologie general. Miologia special descrie sistematic fiecare muschi parte, ordinea gruprii lor pe segmente corporale. n cadrul aparatului locomotor se studiaz numai muschii scheletici (muschii striai care se fixeaz pe schelet).

Muschii sunt formai din corpul muscular (venter sau gaster) care reprezint poriunea principal, contractil si dou extremiti (caput si cauda). Prin intermediul tendoanelor fora muschiului se transmite oaselor. La acestea se adaug anexele muschilor care sunt formaiuni auxiliare ce ajut la activitatea muscular. Criterii de clasificare ale muschilor Muschii sunt organe foarte variabile ca mrime si aspect exterior, astfel c se pot clasifica dup mai multe criterii: a) criteriul formei (criteriul geometric, biometric) parte muschii : - muschi lungi : - m. membrelor - muschi plai m.romboizi - muschi scuri (cubici, prismatici) - m. ptrat pronator - muschi orbiculari b) criteriul numrului de corpuri sI inserii musculare (caput, cauda): CORP - dou corpuri (biventer/bigastric) - m.digastric - mai multe corpuri (poligastric) - m. drept abdominal CAP - dou capete - m. biceps brahial - trei capete - m. triceps brahial - patru capete - m. cvadriceps femural COADA - dou cozi (bicaudat) - mai multe cozi (policaudat) - m. flexori ai degetelor c) criteriul distribuiei spaiale a fasciculelor de fibre musculare muschi: - muschi cu fibre paralele tre ele si cu axa longitudinal a muschiului - muschi cu fibre paralele tre ele dispuse oblic de o parte a tendonului (muschi unipenai) - muschi cu fibre dispuse oblic de o parte si de alta a tendonului (muschi bipenai) - muschi formai din plane de fibre musculare alternate cu plane de esut conjunctiv (muschi multipenai - m. maseteri, m. soleari) - muschi cu fibre dispuse evantai - m. trapezi. n funcie de orientarea fibrelor si de dispoziia inseriilor muschii acioneaz una sau mai multe direcii. Ex: - dreptul abdominal are fibrele orientate tr-o singur direcie. Aciunea sa este de flexie a trunchiului pe membrul inferior : oblicul extern are fibre oblice, dispuse evantai. El realizeaz flexia, clinarea lateral si rotaia trunchiului. Muschii lungi sunt responsabili de miscri importante; sunt muschi cinematici.

Muschii scuri, general situai profunzime, intervin mai mult miscri de precizie. Muschii cu fibre oblice sunt muschi de for si vitez. 15 d) criteriul numrului de articulaii peste care trec muschii. Dac un muschi de la origine la terminare trece peste o articulaie el se numeste monoarticular. Aciunea sa este de mobilizare a acelei articulaii. Dac un muschi pe traseul su trece peste mai multe articulaii se numeste poliarticular. El mobilizeaz deci mai multe articulaii si va fi tins diversele miscri ce implic aceste articulaii. Ex: - dreptul femural trece peste articulaia soldului si genunchiului. El este flexor al coapsei si extensor al genunchiului. Va fi tins tr-o miscare dubl: extensia coapsei si flexia gambei. e) criteriul topografic - muschi ai capului - muschi superficiali - muschii gului - muschi profunzi - muschii trunchiului - muschii membrelor f) criteriul biochimic - muschi albi - muschi rosii g) criteriul miocinematic - muschi determinani ai miscrii - muschi fixatori ai miscrii - muschi sinergici - muschi antagonisti Cd vorbim de o miscare (ex: flexia coapsei) muschiul care realizeaz miscarea se numeste agonist; cel care efectueaz miscarea invers se numeste antagonist. Ex: flexia coapsei m. psoas, flexor, este agonist; fesierul mare, extensor, este antagonist. Cd mai muli muschi efectueaz preun aceeasi aciune se numesc sinergici. Ex: flexia dorsal a piciorului conlucreaz sinergic trei muschi - extensor propriu al halucelui, extensor comun al degetelor, tibial anterior). Muschii antagonisti pot lucra sinergic pentru a fixa, stabiliza un os. Ex: dinatul mare sI trapezul (fasciculul mijlociu) desi au aciuni opuse (primul aproprie scapula, iar cellalt o deprteaz de coloana vertebral) pot conlucra fixarea scapulei.

Cd un muschi se contract el are tendina de a apropia punctele sale de inserie. Tot ceea ce se opune la aceast apropiere se numeste for rezistent. Ex: flexia antebraului pe bra se realizeaz prin aciunea muschilor flexori crora li se opun mai multe tipuri de fore rezistente: 1. greutatea antebraului (gravitaia) 2. o greutate suplimentar (obiect) 3. fora unui partener 4. tensiunea muschilor ce se opun flexiei (antagonisti, extensori). Agonistii si antagonistii desemneaz o miscare concret, dar aciunea lor se poate inversa funcie de grupul muscular considerat. Interaciunea dintre agonisti si antagonisti mreste precizia miscrii. Prin contracia sinergistilor aciunea agonistilor devine mai puternic. Sinergistii confer si ei precizie miscrii, prevenind apariia miscrilor adiionale, secundare pe care agonistii au tendina s le produc, simultan cu aciunile lor principale Fixatorii acioneaz involuntar si au rolul de a fixa aciunea agonistilor, antagonistilor si sinergistilor. Fixarea nu se realizeaz continuu, pe treaga curs de miscare a unui muschi, fixatorii avd rol mai curd dinamic, ca si sinergistii. Desi activitatea lor constituie circa 75 % din activitatea muscular zilnic normal, rolul lor izometric este pentru perioade foarte scurte, deoarece ei se contact izotonic, alterd schemele de miscare scopul desfsurrii gradate a acesteia - muschi scheletici -muschi ai viscerelor 16 Modul de fixare al muschilor tendonul Un muschi este liber prin corpul su, dar se fixeaz prin extremiti cu ajutorul unui tendon. Inseria sa se poate face pe os determind proeminene osoase, dar si pe piele (muschi pielosi), pe membrane fibroase (membrana fibroas de la antebra si gamb), pe poriuni grosate aponevrotic ale fasciilor de velis regionale, pe septuri intermusculare, pe alte tendoane (muschii lombricali). Forma tendonului este variabil funcie de cea a corpului muscular, ea putd brca diverse aspecte: - de cordon cilindric sau turtit pentru muschii lungi

- de lam lit (aponevroz) pentru muschii lai (abdomen) - de arcade tendinoase (formaiuni fibroase dispuse ca arcuri tre dou inserii determind un orificiu). Structura tendonului este reprezentat de fibre de colagen; Regiunea unde fibrele tendinoase se unesc cu cele musculare reprezint o structur specializat numit jonciune miotendinoas. Unele tendoane care strbat canale osteofibroase se velesc teci sinoviale formate dintr-o foi visceral pe tendon si una parietal canalul osteofibros, delimitd o cavitate capilar care se afl un strat de lichid de alunecare. La nivelul falangelor tecile sinoviale ale flexorilor sunt trite la suprafa de o teac fibroas care se inser pe os si preun cu acesta formeaz un canal osteofibros Dintre cele dou capete de fixare ale muschilor unul este convenional considerat origine (proximal), iar cellalt inserie terminal (distal). Cel mai frecvent unul dintre oase este considerat fix ( punct fix ), iar cellalt os mobil ( punct mobil ). Teoretic un muschi exercit traciune asupra ambelor oase pe care se inser, deci are dou capete mobile, iar efectul contractil este variabil astfel: - dac rezistenele la cele dou capete sunt egale, muschiul se scurteaz prin ambele capete, cele dou oase se apropie unul de altul - dac ambele capete sunt fixate, contracia va fi static - dac rezistenele sunt inegale atunci captul la care rezistena este mai mare devine fix, iar cellalt mobil. Ex: fesierul mijlociu se tinde de la osul iliac la femur. Dac iliacul este considerat punct fix muschiul realizeaz abducia femurului. Aceast aciune este considerat lan deschis. Frecvent se tpl s si aciunea invers: ortostatism femurul devine punct fix si iliacul punct mobil, bazinul realizd o clinare lateral fa de femur (lan chis). Anexele muschilor Sunt formaiuni auxiliare cu rol de protecie si de usurare a funciei musculare. 1. Fasciile muschilor sunt formaiuni conjunctive ce velesc un muschi individual, un grup muscular sau totalitatea muschilor unui segment corporal. Rol: - membran de protecie (se opun deplasrii muschilor timpul contraciei) ; - suprafa de inserie muscular grosdu-se aponevrotic (fascia

gambier poriunea superioar si anterioar) ; - alunecarea muschiului contracie ; - meninerea calibrului unor vene si favorizarea circulaiei venoase; - patologie delimiteaz coleciile purulente sau hemoragiile sau permit propagarea lor tr-o anumit direcie. 17 2. Retinaculele reprezint grosri fibroase sub form de panglic ale fasciilor scopul meninerii tendoanelor locurile unde acestea i schimb direcia (gul mnii si al piciorului). Transform sanurile osoase canale de conducere osteotendinoase. 3. Bursele sinoviale sunt saci conjunctivi dezvoltai la nivelul tendoanelor sau al muschilor locurile unde acestia sunt expusi unor presiuni (acolo unde tendonul, muschiul sau pielea lunec pe un plan dur subjacent). Au un aspect neted, lucios, conind o mic cantitate de lichid care face s funcioneze ca perne cu ap cu rol distribuia presiunilor. Pot fi subcutanate, subfasciale, subtendinoase, submusculare. Secundar pot comunica cu o cavitate articular apropiat. 4. Trohleele musculare sunt inele fibroase complete sau incomplete prin care trec anumite tendoane schimbdu-si direcia (hipomohlion). Configuraia intern a muschiului n structura muschiului intr fibre musculare striate, esut conjuctiv, vase, nervi si formaiuni receptoare. Cea mai mic grupare de fibre musculare (10-30) se numeste fascicul primar iar esutul conjunctiv care uneste aceste fibre musculare poart numele de endomisium; preun cu el ptrund capilarele sI fibrele nervoase. Mai multe fascicule primare sunt unite fascicule secundare sI acestea fascicule teriare printr-un sistem de fibre conjunctive dispus dup acelasi principiu arhitectonic. Totalitatea esutului conjunctiv dispus jurul fasciculelor primare sI secundare se numeste perimisium iar componenta care veleste suprafaa tregului muschi se numeste epimisium. Fascia de velis a muschiului poate fi identic cu perimisiumul extern sau poate fi o difereniere independent a acestuia cd se poate interpune si un esut conjunctiv lax de alunecare (paramisium). Microscopie muscular . Lungimea fibrelor musculare variaz tre 1-60

mm,iar grosimea tre 10-100 micrometri (0.01-01 mm). Pentru comparaie grosimea unui fir de pr uman este de aproximativ 50 micrometri. Fiecare muschi este compus din mai multe fibre musculare, grupate fascicule. Un fascicul conine aproximativ 1000 de fibre, legate tre ele prin esut conjunctiv, ce conjoar si fasciculul. Privit la microscopul electronic fiecare fibr muscular apare inclus tro membran cu structura lipoproteic. In interiorul fibrei 60-70% din volumul total este ocupat de aparatul contractil al muschiului (miofibrilele). O miofibril are lungimea egal cu cea a fibrei musculare si diametrul de 1 micron. Este alctuit dintr-o succesiune de discuri clare si tunecate, la mijlocul discului clar se gseste membrana Z, iar la mijlocul discului tunecat banda H luminoas. Totalitatea structurilor cuprinse tre dou membrane Z succesive formeaz un sarcomer, unitatea morfofuncional a muschiului striat. Discurile sunt situate la acelasi nivel pentru toate miofibrilele fibrei musculare, de unde rezult aspectul striat al acesteia. La meninerea la acelasi nivel al discurilor contribuie membrana Z care se prelungeste de la o miofibril la alta si se inser pe faa intern a sarcolemei (membrana fibrei musculare). Huxley a artat c fiecare miofibril este alctuit din microfilamente de miozin si actin. Miofilamentele de miozin sunt scurte si groase. Miofilamentele de actina sunt mai subiri, mai lungi, mai numeroase. Ele se inser cu un capt pe membrana Z iar cellalt alunec printre miofilamentele de miozin. Prin alinierea miofilamentelor muschiul se scurteaz. Sarcoplasma care conjoar miofilamentele conine si alte structuri cu rol important contracie: mitocondriile, reticulul endoplasmatic, ribozomi liberi, incluziuni de glicogen, grsimi, mioglobin. Mitocondriile sunt organitele la nivelul crora se 18 realizeaz procesele de oxidare din care rezult energia ce se acumuleaz legturile ATP-ului. Unele mitocondrii sunt situate imediat sub membrana celular

pentru a avea acces la oxigenul ce ajunge la nivel celular. In sarcoplasm se mai gseste o reea de canalicule longitudinale sau transversale prin membranele crora se transmite influxul nervos de la sarcolem la miofibrile. Aceast reea conjoar miofibrilele. Reticulul endoplasmatic are un rol important eliberarea si recaptarea calciului necesar pentru contracia si relaxarea muscular. In interiorul su concentraia ionii de calciu este de 10000 ori mai mare dec la exterior. Pigmentul rosu - mioglobina este cel care determin coloraia sarcoplasmei. n unele fibre musculare mioglobina este abundent si de aceea se numesc fibre musculare rosii, iar altele este cantitate mic, aceste fibre fiind denumite fibre musculare albe. La animale si psri aceste fibre sunt foarte bine difereniate. La om nu exist muschi rosii si muschi albi, dar formarea unui muschi particip fibre mai srace sarcoplasm (muschi flexori), iar alii fibre mai bogate sarcoplasm (muschii extensori). Dintre muschii scheletici, muschii gemeni si sternocleidomastoidian conin multe fibre srace sarcoplasm iar solearul conine numeroase fibre musculare bogate sarcoplasm. Fibrele musculare rosii fiind bogate sarcoplasm asigur condiii favorabile contraciilor musculare prelungite, deoarece conin cantiti mai mari at substane energetice c si mioglobin. Mioglobina este asemntoare cu hemoglobina din hematie si are rolul de a magazina oxigenul care este folosit de muschi condiii de hipoxie. Prin practicarea eforturilor de lung durat se dezvolt fibrele musculare rosii care produc o contracie lent, de lung durat si obosesc greu. n acest caz cantitatea de energie nu este mare dar trebuie generat continuu o perioad bun de timp. Soluia energetic optim este cea a oxidrii aerobe a glucozei cu implicarea citocromilor. Eforturile dinamice, de scurt durat, vor dezvolta principal fibrele albe care produc contracii rapide si obosesc repede.

Energia necesar unor astfel de contracii se obine prin metabolismul anaerob al glucozei Fibrele musculare rosii sunt deci responsabile de anduran, timp ce fibrele albe sunt responsabile de vitez. Cercetti recente au artat c de fapt muschiul uman conine cel puin trei tipuri de fibre : fibre lente, fibre rapide oxidative si fibre rapide glicolitice. Fibrele lente sunt mai numeroase muschii rosii, energia necesar contraciei este generat prin mecanisme aerobe, se contract relativ lent si sunt rezistente la oboseal. Fibrele rapide glicolitice se gsesc predominant muschii albi si genereaz energie prin mecanisme anaerobe; contracia este rapid si obosesc repede. Fibrele rapide oxidative sunt intermediare celor dou tipuri enunate; se contract rapid si au capacitatea mixt aerob si anaerob. ntr-o unitate motorie toate fibrele sunt de acelasi tip. Inervaia muschiului. Un muschi este inervat de regul de o singur ramur nervoas ce ptrunde preun cu vasele la nivelul hilului neurovascular Nervii muschilor sunt micsti conind fibre motoare, senzitive si vegetative. A. Fibrele motorii sunt cele mai bine reprezentate. Majoritatea lor aparin categoriei A alfa cu origine motoneuronii coarnelor anterioare ale mduvei sau nucleii motori ai trunchiului cerebral. Fibrele sunt lungi, groase si realizeaz o plac motoare (sinaps neuromuscular) cu fibra muscular striat. O singur fibr nervoas se ramific si inerveaz mai multe fibre musculare, constituind o unitate motorie. 19 Numrul de fibre musculare aparind unei uniti motorii constituie coeficientul de inervaie. Pentru muschii de mare precizie (muschii extrinseci ai globului ocular) unitatea motorie conine 3-15 fibre musculare timp ce pentru muschii cu aciune mai puin fin (m. gastrocnemian) numrul de fibre dintr-o unitate motorie variaz tre sute p la peste 1000 de fibre musculare. Majoritatea muschilor sunt compusi din 100 -700 uniti motorii.

Numrul de uniti motorii activate determin fora de contracie a muschiului. Fibrele motorii A gama constituie 30% din totalitatea fibrelor motoare sI au origine motoneuronii gama din coarnele anterioare medulare. Se termin printr-o plac motorie la nivelul fibrelor intrafusale ale fusurilor neuromusculare. Nu fac parte din unitile motorii dar pot iniia contracia muscular mod indirect prin reflexul de tindere (stretching) sI intervin reglarea tonusului muscular. B. Fibrele senzitive i au originea ganglionii senzitivi (spinali si cranieni). La nivelul muschiului se termin organe receptoare speciale (fus neuromuscular) sau sub forme mai simple la nivelul fibrelor musculare, tendon, perimisium. Acesti receptori asigur preun cu fibrele senzitive sensibilitatea propioceptiv reaciond la variaiile de presiune si tensiune care iau nastere timpul contraciei musculare muschi, tendoane si anexele lor. Fiecare muschi conine un numr variabil de fusuri neuromusculare, dependent de gradul de automatism al muschiului. Conexiunile corn anterior medular - muschi formeaz un sistem funcional foarte bine autoreglat, cadrul cruia bucla gama este cea mai bine cunoscut. Ea este format din motoneuronul gama - axonul su -fibra muscular intrafusal-terminaii senzitive primare (spiralate) -fibre senzitive -protoneuronul senzitiv spinal - motoneuronul alfa tonic. Motoneuronii gama primesc permanen impulsuri de la centrii superiori care le moduleaz starea de excitabilitate, stare pe care o retransmit motoneuronului alfa. Orice semnal trimis de la centrii supraspinali ctre motoneuronul alfa excit simultan si motoneuronul gama ceea ce va determina contracia fibrelor musculare extra si intrafusale. De altfel, datorit faptului c au un prag de excitabilitate redus motoneuronii gama sunt permanen susceptibili s primeasc impulsuri de la toi centrii. Rolul principal al buclei gama este de a menine tonusul muscular deoarece influxul pornit de la motoneuronul gama determin o stare de contracie a fibrelor intrafusale cu tinderea zonei centrale a fusului, stimularea terminaiilor nervoase

primare si transmiterea impulsului prin fibrele senzitive la motoneuronul alfa medular avd ca efect contracia fibrelor extrafusale si deci cresterea tonusului muscular. Exist si un mecanism inhibitor de autofrare, descris de Renshaw care regleaz nivelul de descrcare a motoneuronului alfa; acest mecanism nu este influenat de centrii supraspinali si nici de bucla gama. Bucla gama pregteste deci si ajusteaz mereu starea de tonus muscular necesar miscrilor active. Tonicitatea este o proprietate fundamental a muschiului cu inervaie pstrat. Reprezint o contracie tetanic slab realizat printr-un reflex proprioceptiv segmentar cu activarea unui numr mic de uniti motorii. Se disting mai multe tipuri, si anume: - tonus muscular de repaus cu rol meninerea segmentelor osoase unite prin articulaii poziie 20 - tonus muscular de postur sau de atitudine cu rol meninerea poziiei corpului, opundu-se gravitaiei (muschii cefei si ai sanurilor vertebrale si muschii abdominali meninerea poziiei ortostatice) - tonus muscular de susinere cu rol contraciile statice si de for. Tonusul muscular este meninut pe seama fibrelor musculare rosii - lente. Copilul p la 7-8 ani are un tonus de repaus bun, dar cel de postur este redus. De acea, la aceast vst copiii i schimb des poziia sau se reazem. Dup 9-10 ani se dezvolt tonusul de postur si cel de susinere. La pubertate (14-17 ani) tonusul de susinere si de atitudine scad, ca apoi adolescen s se dezvolte complet. Forme de contracie muscular Muschiul poate antrena o miscare, dar nu este neaprat el cel care realizeaz miscarea respectiv. Ex: dreptul abdominal realizeaz flexia trunchiului (apropie sternul de pube). n poziie clinostatic dreptul abdominal realizeaz aceast flexie si greutatea trunchiului este fora care se opune miscrii. Dar poziie ortostatic nu dreptul abdominal realizeaz flexia ci greutatea trunchiului (gravitaia). Trunchiul cade spre anterior. 1. Cd o miscare se realizeaz de ctre muschiul responsabil pentru

aceast miscare contracia se numeste concentric. Se realizeaz apropierea inseriilor musculare. (ex: flexia trunchiului din clinostatism reprezint o contracie concentric a dreptului abdominal). Exist cazuri care un muschi lucreaz desi aciunea ce se desfsoar nu este a sa; rolul su este de a fra aciunea respectiv. Fr acest rol de frenare aciunea s-ar derula foarte rapid. Relud exemplul flexiei trunchiului, poziie ortostatic flexia este realizat de aciunea forei gravitaionale. Fr nici un fel de travaliu muscular aceast flexie ar fi o cdere spre anterior. Pentru o flexie lent este necesar o contracie a muschilor extensori ai trunchiului care freneaz, cetinesc aceast flexie. 2. Cd o miscare este efectuat de un muschi prin cedarea progresiv a strii sale de contracie contracia acestui muschi se numeste contracie excentric; se produce ndeprtarea inseriilor musculare. Exist, de asemeni, cazuri cd un muschi se contract fr ca o miscare s aib loc. Ex: flexia coapsei (contracia concentric a flexorilor coapsei), apoi meninerea coapsei aceast poziie (contracia flexorilor pentru meninerea poziiei fr existena vreunei miscri). 3. Cd o atitudine este fixat printr-o contracie muscular spunem c aceast contracie este static (izometric). Inseriile musculare nu se deplaseaz. Aceste moduri diferite de contracie realitate se combin frecvent timpul miscrilor. Ex: plecd din poziia precedent se efectueaz extensia gambei; exist contracie static a flexorilor coapsei + contracie concentric a extensorilor gambei. n afara contraciilor izometrice si izotonice se descriu si contracii auxotonice care reprezint de fapt cea mai frecvent form de contracie muscular tnit activitatea sportiv. Ele se realizeaz pe baza modificrii lungimii at a elementelor contractile, c si a celor elastice cu producerea unei scurtri limitate, concomitent cu o crestere progresiv a tensiunii interne. n practica sportiv au loc atunci cd fora muscular vinge o for extern crestere (haltere, judo, lupte ).

ab 21 Direcia de miscare Asa cum s-a artat la ceputul capitolului, sensul (direcia) unei miscri este funcie de asezarea muschiului fa de axele articulaiei. Planul miscrii este totdeauna perpendicular pe axul miscrii (axul biomecanic, axul articular). n acelasi plan si jurul aceluiasi ax se pot efectua totdeauna dou miscri de sens opus pentru realizarea crora exist dou grupe musculare (muschi) deosebite. n plan sagital, miscrile se realizeaz jurul unui ax transversal si sunt flexia si extensia (pentru unele segmente se numesc ante si retroproiecie, ex: miscrile plan sagital ale umrului). n plan frontal, miscrile se realizeaz jurul unui ax sagital; pentru membre se numesc abducie si adducie, iar pentru trunchi si g miscri de clinare lateral. Miscrile corespunztoare ale degetelor sunt raportate la axul mnii sI al piciorului. n plan transversal, miscrile se realizeaz jurul unui ax longitudinal si se numesc miscri de rotaie intern sau extern. Pronaia si supinaia sunt miscri de rotaie particulare care se petrec la nivelul antebraului sipiciorului. Circumducia este o combinaie succesiv tre mai multe miscri fundamentale. n gimnastic, denumirea miscrilor este puin diferit; astfel, circumduciei corespund rotrile de trunchi , iar rotaiei denumirea de rsuciri de trunchi . n afara celor trei perechi de miscri fundamentale principale mai exist si miscri speciale: dilatare - constricie; ridicare - cobore; punere tensiune. Un singur muschi aciond la nivelul aceleasi articulaii care are mai multe axe de miscare poate s aib mai multe aciuni, ce una raport cu fiecare ax articular. Dintre acestea una este principal, iar celelalte sunt secundare. De exemplu, adductorul lung este adductor, dar si flexor si rotator extern al coapsei.

Avantajele constau economia de volum muscular si posibilitatea de locuire a unui muschi leziuni, paralizie, oboseal prin muschii de rezerv. Exist muschi care raport cu un anumit ax de miscare si fr s-si schimbe poziia fa de acesta se descompun poriuni funcionale diferite ( funcie de asezarea fa de ax), cu toate c anatomic se prezint ca o unitate. Totalitatea fasciculelor alctuind o poriune funcional deosebit, aciond acelasi sens, se numeste unitate mecanic . Unitile mecanice din cadrul unui muschi au aciune opus tre ele. Descompunerea uniti mecanice se tneste la muschii voluminosi sau lai alctuii din poriuni cu orientare diferit. De exemplu, deltoidul raport cu axul transversal al articulaiei scapulo-humerale se descompune tr-o poriune posterioar (extensoare) si una anterioar (flexoare); gluteul mare raport cu axul sagital al articulaiei coxo-femurale este alctuit dintr-o poriune superioar (abductoare) si una inferioar (adductoare). n cursul unei miscri un muschi i poate modifica asezarea fa de ax (migrarea peste axul miscrii) inversdu-se aciunea lui. Nu totdeauna poziia anatomic utilizat ca punct de plecare al unei miscri permite muschiului aciune optim. De exemplu, gluteul mare ca extensor al coapsei are eficacitate optim din poziia de flexie a acesteia ( avtul din sritura de pe loc). n realizarea miscrilor intervine hotror si gravitaia. Fora de gravitaie se aplic centrul de greutate al segmentului respectiv. Poate aciona acelasi sens cu miscarea considerat sau sens opus. Muschii care la un moment dat trebuie s contrabalanseze fora gravitaiei pentru meninerea unei poziii au aciune antigravitaional. n condiiile staiunii verticale anumite grupe musculare realizeaz preponderent o aciune antigravitaional (muschii profunzi ai spatelui, extensorii membrului inferior, muschii plantei). 22 CURS 5

Introducere in studiul sistemului nervos: neuroni; sistem nervos periferic; sistem nervos central; maduva spinarii nervi spinali, plexuri nervoase. Sistemul nervos prin componentele sale reprezint suportul mecanismului prin care toate formele de via reacioneaz la stimuli din mediul. conjurtor. n plus sistemul nervos este cel care realizeaz controlul activitii celorlalte sisteme ale corpului permid cooperarea armonioas dintre acestea. Celulel tesutului nervos sunt reprezentate de neuroni si celule nevroglice. NEURON. CELULE GLIALE Neuronul este alctuit dintr-un corp celular (pericarion) voluminos, dendrite foarte ramificate si un axon care este foarte lung, putd atinge aproape un metru. Neuronii pot fi clasificai dup forma pericarionului (piramidali, stelai, piriformi, ovalari); dup numrul prelungirilor (multipolari, bipolari, unipolari, pseudounipolari) sau dup funcie (senzitivi, motori, de asociaie, vegetativi). Din punct de vedere al localizrii neuronii pot fi centrali ( creier) sau periferici (corpul celular mduv, trunchi cerebral, ganglioni, iar prelungirile nervii periferici). 1. Corpul celular formeaz substana cenusie din nevrax si ganglionii somatici si vegetativi extranevraxiali. El este delimitat de o membran lipoproteic, neurilema, are citoplasm (neuroplasm), ce conine organite citoplasmatice si un nucleu obisnuit, central, cu unul sau mai muli nucleoli. Unele organite celulare (mitocondrii, complexul Golgi, reticul endoplasmatic, lizozomi) sunt prezente si alte celule, iar altele sunt specifice neuronului - corpusculii Nissl si neurofibrilele. Corpusculii Nissl (corpii tigroizi) sunt constituii din mase dense de reticul endoplasmatic rugos, la nivelul crora au loc sintezele proteice neuronale. Neurofibrilele apar ca o reea omogen de fibre care traverseaz treaga neuroplasm; au rol transportul substanelor si de susinere. 2. Prelungirile neuronale sunt dendritele si axonul. Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate conind neurofibrile si corpusculi Nissl spre baza lor. Ele conduc influxul nervos centripet (aferent). Axonul (cilindraxul sau neuritul) este o prelungire unic, lung (atinge chiar 1 m), alctuit din axoplasm (continuarea neuroplasmei), care se gsesc

neurofibrile, mitocondrii si lizozomi, si este delimitat de o membran, axolema, continuarea neurilemei. Axonul se ramific poriunea terminal, ultimele ramificaii fiind butonate (butoni terminali). Acestia conin, afar de neurofibrile, numeroase mitocondrii, precum si vezicule care este stocat o substan (mediator chimic). Axonii conduc impulsul nervos centrifug (eferent). Fibra axonic este acoperi de mai multe teci: - teaca Schwann este format din celule gliale, care conjur axonii. ntre dou celule Schwann succesive se afl strangulaii Ranvier (regiune nodal). Majoritatea axonilor prezint o teac de mielin, secretat de celulele nevroglice Schwann si depus sub form de lamele lipoproteice concentrice, albe, jurul fibrei axonice (axoni mielinizai). Rolul tecii de mielin const, at protecia si izolarea fibrei nervoase de fibrele vecinate, c si asigurarea nutriiei axonului. Fibrele vegetative postganglionare si unele din fibrele sistemului somatic au vitez lent de conducere si sunt amielinice, fiind conjurate numai de celule Schwann, care au elaborat o cantitate minim de mielin; 23 - teaca Henle este o teac continu, care soeste ramificaiile axonice p la terminarea lor, constituit din celule de tip conjunctiv, din fibre de colagen si reticulin, orientate tr-o reea fin care acoper celulele Schwann pe care le separ de esutul conjunctiv din jurul fibrei nervoase. Aceast teac conjunctiv are rol nutritiv si de protecie. Neuronul periferic motor se deosebeste de cel senzitiv at din punct de vedere funcional c si morfologic. Neuronul motor periferic. Celulele neuronului motor periferic au form stelat cu diametrul de 80 100 microni, cu 5-8 prelungiri si poart denumirea de celul nervoas multipolar. Astfel de celule se gsesc cornul anterior al mduvei spinrii si nucleii motori ai

trunchiului cerebral. Terminaia acestui neuron se face muschiul striat sub forma plcii motorii. Neuronul senzitiv periferic. Corpul celular al acestor neuroni are form sferic, cu diametrul de 150 microni. Prezint o prelungire unic care dup un traiect oarecare se divide form de V (celule ganglionare bipolare sau pseudounipolare). Celulele nu se gsesc sistemul nervos central, ci ganglionii spinali si ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni. Neuronii de asociaie sunt neuroni de mrime mic, general multipolari, cu prelungiri scurte, pe care gsim toate formaiunile cenusii ale nevraxului. Dendritele si axonii constituie cile de conducere intranevraxiale (de la mduva spinrii p la scoara emisferelor cerebrale si invers) si nervi extranevraxiali. Nivelele de organizare ale cilor nervoase aferente si eferente sunt deci : fibra nervoas, fasciculul de fibre nervoase, tractul nervos si nervul. Fibra nervoas este format dintr-un axon sau o dendrit (protoneuronii din ganglionul spinal) si cele trei teci periaxonale (peridendritice). Fibrele nervoase pot fi centrale (localizate sistemul nervos central) sau periferice; motorii, senzitive sau vegetative; aferente sau eferente; mielinice cu sau fr teac Schwann si amielinice cu sau fr teac Schwann. Celulele gliale (nevrogliile) sunt de 10 ori mai numeroase dec neuronii si sunt celule metabolic active ce se pot divide. Au rol susinere, fagocitoza resturilor neuronale, sinteza mielinei, troficitate, fcd legtura dintre neuroni si capilare. Intervin reinerea unor substane din sge pentru a nu ptrunde SNC (bariera hematoencefalic), refacerea defectelor caz de leziune a substanei nervoase (cicatrice glial). Din punct de vedere structural sistemul nervos poate fi prit : -sistem nervos central (SNC) , cuprinzd encefalul si mduva spinrii -sistemul nervos periferic, ce include componenta somatic (nervii spinali si cranieni) si componenta vegetativ (SNV - simpatic si parasimpatic). Din punct de vedere funcional sistemul nervos reprezint o reea de neuroni

intercontectai, asemntor cu structura unui computer, datorit faptului c ambele prezint un sistem de introducere a datelor, un sistem de procesare a acestora si un sistem care sunt afisate rezultatele obinute. Alturi de sistemul nervos periferic, sistemul nervos central completeaz unitatea structural si funcional a sistemului nervos ansamblu, pstrd legtura cu organele periferice prin intermediul arcurilor reflexe. 24 SISTEMUL NERVOS PERIFERIC. NERVUL Legtura dintre SNC si restul esuturilor si organelor se face prin sistemul nervos periferic. Aceast legtur este asigurat de nervi care sunt cordoane albe, suple, rezistente la traciune, al cror calibru variaz de la origine p la terminaiile lor ca urmare a desprinderii de ramuri sau ramificaii colaterale. Nervii (cranieni sau spinali) leag sistemul cerebrospinal de organe si invers funcie de polarizarea influxului nervos. Dup organele pe care le inerveaz descriem: nervi cutanai, articulari, vasculari, ramuri musculare, glandulare si mucoase. Structura nervului. Nervul este conjurat de o teac de esut conjunctiv numit epinerv. Septuri conjunctive pornite din epinerv izoleaz interiorul nervului fascicule de fibre nervoase. Tesutul conjunctiv care conjoar fasciculele formeaz perinervul. Suprafaa intern a perinervului este neted si alctuit dintr-un strat de celule mezoteliale aplatizate. Unele ramuri nervoase foarte mici pot fi alctuite dintr-un singur fascicul. Fiecare fibr nervoas este conjurat de o teac de esut conjunctiv numit endonerv. |esutul conjunctiv din alctuirea nervului asigur structura de rezisten si conine elementele vasculare. Fibrele nervoase pot fi clasificate dup structurile pe care le inerveaz (funcie). Fibra nervoas care stimuleaz muschiul scheletic se numeste fibr motoare (eferent); fibra nervoas care transmite influxuri de la o terminaie senzitiv se numeste fibr senzitiv (aferent). Fibrele care activeaz glandele si muschii netezi sunt considerate tot fibre motoare, desi ele ar trebui denumite fibre efectoare viscerale.

Nervii spinali si cranieni conin patru tipuri de fibre nervoase: aferente somatice, aferente viscerale, eferente somatice si eferente viscerale. Din sistemul nervos central pornesc 31 de perechi de nervi rahidieni (spinali) care i au originea mduva spinrii si 12 perechi de nervi cranieni care i au originea encefal. Separat de aceste perechi de nervi somatici exist si nervi vegetativi conind fibre viscero-senzitive si viscero-motoare. Fibrele motoare somatice sunt velite cu o teac de mielin, pe cd fibrele vegetative nu au mielin (amielinice); tre fibrele senzitive somatice si cele vegetative este greu de fcut o diferen morfologic. Toi nervii somatici si vegetativi au o origine aparent si una real. Prin origine aparent se elege locul de ptrundere (nervi senzitivi) sau de iesire (nervi motori) din SNC. Prin origine real se elege nucleul (nucleii) nervos de unde pornesc fibrele care dau nastere la nervi. Astfel, pentru nervii motori originea real se afl neuronii din coarnele ventrale ale mduvei spinrii sau neuronii din nucleii motori ai trunchiului cerebral. Pentru nervii senzitivi originea real este ganglionii spinali cazul nervilor rahidieni si ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni. SISTEMUL NERVOS CENTRAL Encefalul si mduva spinrii alctuiesc sistemul nervos central sau nevraxul, denumit astfel pentru c se gseste axa central a corpului, legat prin cei 12 nervi cranieni si 31 nervi spinali, de restul corpului. Definirea sistemului nervos a inut seama de cele dou roluri pe care acesta le are: posibilitatea de a reaciona la stimuli externi - component care reprezint 25 SISTEMUL NERVOS SOMATIC; si componenta ce guverneaz activitatea celorlalte organe si anume SISTEMUL NERVOS VISCERA L (VEGETATIV). Sistemul nervos somatic reprezinta legtura dintre recepie, transmitere si efect prezent la nivelul aparatului locomotor. Structural sistemul nervos somatic are la baz arcul reflex somatic cu o component aferent si o component eferent.

Aceste structuri reprezint elementele ce aparin sensibilitii exteroceptive si proprioceptive, aflata legtur cu modificrile musculare necesare permanenta producerea unei miscri, chiar dac aceasta este extrem de simpl Sistemul nervos visceral sau splahnic. este poriunea ce controleaz activitatea organelor interne, a vaselor de sge si are ca si cel somatic, o component aferent si una eferent. Cele dou sisteme sunt, prin activitile lor, componentele de baz ale vieii constiente. MADUVA SPINARII. NERVUL SPINAL. PLEXURI NERVOASE. ARCUL REFLEX. TIPURI DE REFLEXE Mduva spinrii reprezint primul etaj al nevraxului. Este adpostit canalul vertebral, se tinde de la prima vertebr cervical -atlasul- p la a doua vertebr lombar. Superior se continu cu encefalul iar inferior se continu cu filum terminale p la nivelul coccisului. Configuratie externa. Mduva spinrii are forma unui cilindru turtit anteroposterior, care prezint la nivel cervical si lombar dou umflturi denumite intumescene. Acestea corespud fixrii marilor nervi care asigura inervaia membrului superior, respectiv membrului inferior. Prezinta fee anterioare, posterioare si laterale, brzdate de fisuri sau sanuri. Pe faa anterioar se gseste fisura median anterioar, iar pe faa posterioar se afl sanul median posterior. ntre feele anterioar, posterioar si feele laterale se gsesc sanurile antero-laterale respectiv postero-laterale. Saurile postero-laterale reprezint locul patrunderii rdcinii posterioare a nervului spinal, si delimiteaz cu sanul posterior, substana alb a mduvei, cordonul alb posterior, care la rdul su este subimpartit regiunea cervical dou fascicule -gracilis si cuneat ( GOLL si BURDACH). Sanul antero-lateral este reprezentat de locul cel mai lateral prin care ies rdcinile anterioare ale nervilor spinali, pentru c acestea ies sub forma unor fascicule -mnunchiuri. Poriunea cuprins tre acest reper si fisura median anterioar reprezint cordonul alb anterior. ntre cordonul alb anterior si cordonul alb

posterior se afl cordonul alb lateral. Configuratie interna. Structura intern a mduvei spinrii este reprezentat de substana alb si substan cenusie, ambele afldu-se o reea de celule gliale. A. Substana cenusie - se gseste interior sub forma unei coloane, care pe seciune transversal are aspectul literei H. Este prit cornul anterior, posterior si lateral. Structural substana cenusie este format din celule nervoase, celule gliale si fibre nervoase. Cornul anterior prezint neuroni motori, care primesc multiple impulsuri nervoase de la nivel cortical, pe care le transmit efectorilor , realizdu-se controlul idiomotor asupra musculaturii. Aceleasi celule sunt integrate tr-o serie de reflexe, atunci cd sunt puse legtur cu celulele cornului posterior, asigurd totodat si tonusul muscular. Iesiea de sub controlul celulelor corticale determin degenerarea muscular cu atrofie muscular. (neuroni somatomotori alfa si gama) 26 Cornul lateral cuprinde neuroni vegetativi de la nivel toracal la primul segment lombar si reaparitie la segmentele II,III,IV sacrale. n regiunea cervical axonii acestor neuroni ies prin rdcinile anterioare ale nervului spinal si se opresc lanul ganglionar simpatic distribuindu-se glandelor si cordului. n poriunea sacral alctuiesc nervii splahnici formd parasimpaticul sacral. Cornul posterior este format din celule de dimensiuni mijlocii si axonii lor trec partea periferic a cordonului lateral si apoi urc formd fascicule substana alb. Neuronii cornului posterior sunt neuroni senzitivi care primesc impulsuri nervoase de la receptorii periferici prin rdcina posterioar a nervului spinal (somatosenzitivi) Celule radiculare anterioare axonul rdcinile anterioare ale nervului spinal Celule radiculare posterioare axonul rdcinile posterioare ale nervului spinal B. Substana alb- se gseste jurul substanei cenusii, si este format din fibre nervoase mielinice, organizate sub forma de cordoane: anterior, lateral si

posterior. Fasciculele componente ale acestor cordoane au traiect transversal, formd fibrele comisurale; traiect ascendent sau descendent; traiect cuprins tre diferite segmente ale mduvei spinrii - fibre intersegmentare sau de asociaie. a) Cordonul anterior- este format din : - fascicule descendente, ce i au originea celulele motorii ale emisferei cerebrale, care trec pe msur ce coboar, la nivelul comisurii albe, pe partea opus, termindu-se neuronii motori din cornul anterior opus emisferei din care au originea fibrele. Aceste fascicule se numesc fascicule cerebro-spinale anterioare (piramidale directe). Al doilea fascicul descendent cu originea nuclei vestibulari, dar cu traiect prin corodonul anterior este fasciculul vestibulo-spinal ; serveste controlul echilibrului. - fascicule ascendente reprezentate de fasciculele spinotalamice anterioare, care deservesc sensibilitatea tactil grosier; au origine neuronii cornului posterior, axonii acestor neuroni urc apoi dou sau trei segmente medulare prin cordonul posterior, traverseaz comisura alb anterioar si trec cordonul anterior de partea opus. b) Cordonul lateral- conine fibre motorii care aparin motilitii voluntare si involuntare. Fascicule descendente : - Tracturile cerebrospinale laterale sau piramidal crucisat au originea emisfera cerebral, iar la nivelul bulbului trec cordonul lateral opus emisferei de la care au plecat, cobord apoi prin cordonul lateral medular si se termin substana cenusie a cornului anterior. - Tracturile rubro-spinale- au origine nucleul rosu din mezencefal, traiect descendent prin cordonul lateral si fac sinaps cu neuronii motori din cornul anterior. Astfel acesti neuroni se afl sub controlul cerebelului si a nucleilor bazali, primul intervenind controlul sinergic iar nuclei bazali realizarea cordonrii. - Tracturile tecto-spinal are originea coliculii cvadrigemeni superiori de partea opus si se termin cornul anterior. Particip la realizarea reflexelor

vizuale. - Tracturile olivo-spinale se mai numesc tracturi bulbo-spinale, cu originea apropierea nucleului olivar din bulb. Rolul lor nu este c bine precizat. Fascicule ascendente : - Tracturile spinocerebeloase anterioare pornesc din cornul posterior al mduvei lombare si au traiect ascendent prin cordonul lateral, ajungd la nivelul punii, apoi prin pedunculuii cerebelosi superiori la cerebel. 27 - Tracturile spinocerebeloase posterioare se numesc astfel pentru c se afl poriunea posterioar a cordonului posterior. Are originea neuronii din cornul posterior al mduvei lombare si are traiect ascendent ajungd la cerebel prin intermediul pedunculilor cerebelosi inferiori. Tracturile spinocerebeloase reprezint o legtur important tre mduva spinrii si cerebel, prin care se asigur aferenele prin care se realizeaz tonusul muscular si controlul sinergic miscrile voluntare. - Tracturile spinotalamice laterale sunt formate din axonii neuronilor din coarnele posterioare, care trec cordonul lateral opus si au traseu ascendent ajungd la cortexul cerebral dup ce fac sinaps talamus. n afara acestor tracturi ascendente cordonul lateral mai exist tracturile spino-tectale care se opresc mezencefal la nivelul coliculilor cvadrigemeni superiori, participd la realizarea reflexelor spino-vizuale, care asigur miscarea capului si ochilor direcia stimulului; tracturile postero-laterale de importan minim transmiterea sensibilitii dureroase si termice; tracturile intersegmentare care fac legtura dintre diferite segmente ale mduvei spinrii, considerate din punct de vedere funcional ca o cale accesorie de transmitere a sensibilitii exteroceptive cu posibilitatea utilizarii recuperarea sensibilitii. c)Cordonul posterior este format din tracturi ascendente care deservesc sensibilitatea si tracturi descendente care apar sub forma unor fascicule scurte intersegmentare. Fasciculele ascendente Sunt reprezentate de fasciculele Goll si Burdach desprite de septul intermediar posterior. Fibrele care intr alctuirea fasciculului Goll provin din rdcinile

posterioare ale nervilor spinali din segmentele lombare, sacrale si coccigiene, care intr mduv prin sanul postero-lateral si apoi au traseu ascendent prin cordonul posterior al mduvei. Fasciculul Burdach are fibre cu originea segmentele toracale superioare si cervicale, ale nervilor spinali-rdcinile posterioare ale acestora, si apoi urc prin cordonul posterior medular. Ambele fascicule se opresc nuclei bulbari Goll si Burdach, si conduc sensibilitatea tactil epicritic si sensibilitatea proprioceptiv constient. Fasciculele descendente Desi mai puin cunoscute, cordonul posterior al mduvei spinrii exist fascicule descendente care conin fibre situate la diverse nivele, apar pe nivele scurte sub forma unor fascicule scurte care alctuiesc tracturi regiunea toracal. NERVUL SPINAL Cele 31 de perechi de nervi spinali (rahidieni) au o dispoziie metameric, fiind situai de o parte si de alta a mduvei spinrii si distribuindu-se teritoriilor somatice succesive corespunztoare metameric. Se part 8 perechi cervicale, 12 perechi toracale, 5 perechi lombare, 5 perechi sacrate si o pereche coccigian. Metamerul reprezint un segment (imaginar) al corpului care se gseste un centru nervos (din mduva spinrii) de unde pornesc de fiecare parte o rdcin ventral (motorie) si o rdcin dorsal (senzitiv) pe traseul creia se gseste ganglionul spinal. Aceste elemente nervoase leag tre ele, de fiecare parte a mduvei, o poriune de tegument (DERMATOM), pri ale muschiului (MIOTOM), elemente osteoarticulare (SCLEROTOM), elemente vasculare (ANGIOTOM) sI elemente viscerale (VISCEROTOM). 28 Dermatomul este regiunea tegumentului inervat de fibre senzitive de la o singur rdcin dorsal. S ne reamintim schema arcului nervos reflex medular. O excitaie la suprafaa corpului este transformat influx nervos si ajunge prin intermediul fibrelor senzitive (dendritele neuronului din ganglionul spinal) ganglionii spinali si,

de aici, prin rdcina posterioar a nervului rahidian (axonii aceluiasi neuron), merge direct sau prin neuronii intercalari la neuronii motori din cornul anterior. Pe cale axonilor neuronilor motori radiculari prin intermediul rdcinilor anterioare si ramurilor nervilor spinali se va produce contracia muscular. Arcul reflex medular st deci la baza organizrii reflexe transversale (metamerice) descrise anterior. Se explic astfel de ce o stimulare cutanat, muscular, osteoarticular, vascular sau visceral va determina apariia unui semn sau va avea un efect terapeutic la nivelul oricrui element al acestui metamer prin circuite nervoase spino-spinale, spino-autonome sau autonomo-spinale. Exist, de asemeni, si o organizare longitudinal prin legturi intermetamerice care cuprind colateralele fibrelor radiculare aferente, trunchiurile simpatice vertebrolaterale si o reea de interneuroni nevraxici foarte bogat. Fie c este vorba de un semn, fie despre o stimulare exist totdeauna decalaje tre originea si terminarea arcului reflex. Revenind la nervul spinal, reamintii-v componentele acestuia: rdcini, trunchi si ramuri terminale. Rdcina anterioar este motorie si este format din 3 tipuri de fibre eferente: - fibre mielinice groase care reprezint axonii motoneuronilor alfa - fibre mielinice mijlocii care sunt axonii motoneuronilor gama - fibre mielinice subiri reprezentate de fibrele vegetative preganglionare cu origine coarnele intermediare. Rdcina posterioar este senzitiv, prezint pe traiectul ei ganglionul spinal si este format din fibre aferente mielinice si amielinice Ea asigur cea mai mare parte sensibilitatea tegumentului (teritoriul cutanat superficial), iar un grup profund mai mic se distribuie viscerelor (teritoriul profund visceral). Aceasta explic fenomenele senzitive cutanate (durere, arsuri, etc.) care acompaniaz diferitele afeciuni viscerale, faptul datordu-se conexiunilor centrale care exist tre nervii senzitivi cutanai sI cei viscerali. Datorit acestui fapt topografia zonelor hiperalgice poate servi pe de o parte pentru a aprecia semnele obiective ale unei afeciuni viscerale clinic, iar pe de alt parte la localizarea mduv a segmentelor sensibilitii viscerale.

Prin unirea celor dou rdcini se formeaz trunchiul nervului spinal, nivel de la care nervul spinal reprezint un nerv mixt (fibre motorii, senzitive si vegetative, preganglionare si postganglionare). Imediat dup iesirea lui din foramenul de conjugare se desprinde o ramur recurent (ramura spinovertebral Luschka) care reptrunde canal. Trunchiul se desface apoi dou ramuri terminale, de asemeni mixte - ramura anterioar si posterioar; emite si ramuri comunicante si meningeale. Ramurile posterioare (dorsale) i pstreaz dispoziia segmentar si se distribuie muschilor posteriori ai capului si gului, muschilor autohtoni ai sanurilor vertebrale din regiunea toracal, lombar, sacral. Asigur sensibilitatea regiunii dorsale a trunchiului pe un cp median de la vertex la coccige. Aceste ramuri nu se anastomozeaz pentru a forma plexuri, cu excepia nervului suboccipital si a unor ramuri ale lui C2 si C3 ce realizeaz plexul cervical posterior (Cruveilhier). Ramurile anterioare (ventrale), cu excepia celor din regiunea toracal, formeaz plexuri nervoase. Consecina acestei distribuii const faptul c diferite 29 formaiuni (muschi, oase, articulaii, viscere) sunt inervate acelasi timp de ramuri provenind din mai muli nervi spinali. Se pare c aceasta ar fi consecina unor schimbri de poziie ce se petrec diferite regiuni si organe timpul dezvoltrii. Ramurile anterioare se distribuie la muschii si tegumentul regiunilor antero-laterale ale gului, trunchiului si extremitilor. Se delimiteaz astfel 5 plexuri: - plexul cervical, format din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi cervicali (C1-C4) - plexul brahial, alctuit din ramurile anterioare ale ultimilor 4 nervi cervicali (C5-C8) si ale primului toracal (T1) - plexul lombar, constituit din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi lombari (L1-L4) si filete nervoase din T12 - plexul sacrat format din ramurile anterioare ale celui de-al cincilea lombar (L5) si a primilor 4 nervi sacrai (S1-S4) - plexul coccigian la formarea cruia particip prin ramurile lor anterioare ultimii 2 nervi sacrai (S3-S4) si nervul coccigian.

Ramurile anterioare ale nervilor toracali (cu excepia primului) nu formeaz plexuri 1. PLEXUL CERVICAL (plexus cervicalis) Se formeaz prin unirea ramurilor anterioare C1-C4. Cu excepia primului, care d numai un ram descendent, nervii cervicali se divid dou ramuri (superioar si inferioar) ce se anastomozeaz tre ele formd trei anse prevertebrale din care vor pleca diverse ramuri. Plexul este situat profund apoia marginii posterioare a muschiului sternocleidomastoidian. El d ramuri anastomotice la hipoglos, vag, facial si ganglionii cervicali simpatici superior si mijlociu. Ramurile plexului sunt: - superficiale, cutanate - profunde, motorii. Ramurile superficiale asigur sensibilitatea teritoriilor cutanate ale gului. Includ: - nervul transvers al gului pentru regiunea antero-lateral a gului -nervul auricular mare pentru regiunea parotidian, mastoidian si partea posterioar a pavilionului urechii - nervul occipital mic pentru regiunea cefei - nervii supraclaviculari pentru regiunea supraclavicular. Aceste ramuri se reunesc la 1/2 a marginii posterioare a sternocleidomastoidianului (punctul nervos al gului al lui Erb) si de aici diverg spre teritoriile cutanate respective. Ramurile profunde inerveaz urmtorii muschi: - muschiul drept lateral si micul drept anterior - muschiul marele drept anterior si lung al gului - muschiul ridictor al scapulei, muschii romboizi - contribuie la inervaia muschilor sternocleidomastoidian si trapez - muschiul diafragma prin nervul frenic (C3-C4). 2.PLEXUL BRAHIAL (plexus brachialis) Este constituit din ramurile anterioare C5-C8 sI T1. C5-C6 se reunesc pentru a forma trunchiul primar superior (truncus superior). C8-T1 formeaz trunchiul primar inferior (truncus inferior). C7 formeaz trunchiul mijlociu (truncus medius). Fiecare trunchi primar se divide tr-un ram anterior si unul posterior; ramurile anterioare ale trunchiurilor superior si mijlociu se unesc formd fasciculul 30 lateral avd ca ramuri terminale nervul musculocutanat si nervul median (rdcina lateral). Ramurile anterioare ale trunchiului inferior formeaz fasciculul medial cu ramuri terminale nervul ulnar, nervul median (rdcina medial), nervul cutanat brahial medial si cutanat antebrahial medial.

Toate ramurile posterioare se unesc pentru a forma fasciculul posterior cu ramuri terminale nervul axilar si nervul radial. Plexul are raporturi importante cu muschii scaleni, artera subclavie; regsim regiunea supraclavicular (trunchiurile primare), subclavicular (fasciculele) si axilar (nervii). El poate fi lezat printr-un traumatism sau comprimat de un calus osos, de un bloc fibros cicatriceal, de o tumor, hematom. De asemeni, poate fi elongat printr-o traciune brutal efectuat pe membrul superior. Ramurile plexului brahial pot fi grupate ramuri colaterale si terminale. Ramurile colaterale se distribuie la muschii scaleni si majoritatea muschilor centurii scapulare dupa cum urmeaza: - nervul subclavicular pentru muschii subclavicular. - nervii pectorali pentru muschiul pectoral mare si muschiul pectoral mic. - nervul subscapular pentru muschiul subscapular si rotund mare. - nervul toracal lung pentru muschiul dintat mare. - nervul dorsal al scapulei pentru muschii romboizi. - nervul suprascapular pentru muschii supra si infraspinos. Ramurile terminale se distribuie musculaturii membrului superior, fiind reprezentate de nervul musculocutanat, median, ulnar (cubital), cutan antebrahial, cutan brahial, radial, axilar. 3. PLEXUL LOMBAR (plexus lumbalis) Este constituit prin unirea ramurilor L1-L3 cu participarea unor filete nervoase din T12 si L4. Este situat partea posterioar a muschiului psoas mare, aintea apofizelor transverse lombare, deci poate fi afectat fracturi ale rahisului, plgi penetrante. D ramuri colaterale si terminale care la rdul lor sunt scurte si lungi. Ramurile colaterale sunt reprezentate de nervul iliohipogastric, ilioinghinal, femurocutan, genitofemural cu teritoriu motor reprezentat de muschii abdomenului si senzitiv de tegumentele fesei, regiune pubiana si coapsa (antero-lateral). Ramurile terminale sunt nervul obturator si nervul femural cu teritoriu motor muschii coapsei si senzitiv tegumentele coapsei si gambei (antero-medial). 4. PLEXUL SACRAL (plexus sacralis)

Este constituit prin fuziunea trunchiului lombosacrat (L4-L5) cu primele trei rdcini sacrate. n plus, mai primeste un ram de la S4 ce se anastomozeaz cu S5. Unii autori part plexul dou pri: plexul sacral propriu-zis (plexus ischiadicus) ce cuprinde nervii ce se distribuie membrului inferior si bazinului si plexul rusinos (S2, S3, S4 -plexus pudendohaemorhoidalis) din care pornesc nervii ce merg la perineu, organele genitale externe si viscerele pelvine unde se anastomozeaz cu plexul hipogastric. Prezint ramuri colaterale si un ram terminal (nervul ischiadic sau sciatic mare). Ramurile colaterale includ nervi pentru muschiul sfincter ani si levator ani, muschii bazinului, gluteal superior si inferior, nervul cutan posterior al coapsei. Nervul sciatic mare se divide in 2 ramuri terminale: nervul tibial (sciatic popliteu intern) si nervul fibular comun (sciatic popliteu extern). 31 CURS 6 Trunchiul cerebral. Nervi cranieni. Trunchiul cerebral primeste si integreaz semnalele de la nivelul mduvei spinrii si trimite semnale spre cerebel si talamus.Se gseste la intersecia semnalelor de la mduv, cortex si cerebel. Intervine realizarea reflexelor capului, ochilor si trunchului. Trunchiul cerebral este o unitate morfofuncional alctuit din trei componente: bulb, punte si mezencefal. Faa posterioar a trunchiului este acoperit de cerebel, de care este legat prin cele trei perechi de pedunculi cerebelosi. Toate aceste componente preun cu cerebelul formeaz creierul posterior sau rombencefalul. A. Mduva preungit ( mduva oblongata-bulbul rahidian) Conine nuclei care primesc semnale de la tracturile medulare, integreaz informaiile si trimite rezultate spre cerebel, talamus. Ali nuclei reprezinta centrii care controleaz diferite funcii-cardiac, respiratorie. Bulbul prelungeste mduva spinrii tinzdu-se de prima vertebr cervical la punte. Limita dintre bulb si mduva spinrii este decusaia piramidal. Are o lungime medie de 28-30cm, prezentand o fa anterolateral si o fa posterioar. La nivelul faei anterolaterale se descriu elemente topografice care reprezint

o continuare a celor de la nivelul mduvei. Median se afl fisura median anterioar, iar lateral sanurile antero-laterale. Acestea delimiteaz cu fisura median anterioar cordoanele anterioare ce prezint partea superioar piramidele bulbare prin care trec tracturile descendente -piramidale, ce se cruciseaz la acest nivel. Lateral de sanurile antero-laterale, mai exact tre acestea si sanurile postero-laterale se gseste regiunea lateral a bulbului important prin prezena olivelor bulbare care conin nucleul olivar. De asemenea la acest nivel se continu cordoanele laterale medulare. Faa posterioar La acest nivel se continu sanul median posterior si sanurile posterolaterale, de la nivel mduvei spinrii, tre care se formeaz tracturile Goll si Burdach. Cordoanele posterioare medulare continuate la nivelul bulbului se deprteaz formd pedunculii cerebelosi inferiori prin care trec tracturile spinocerebeloase, vestibulocerebeloase si cerebelovestibulare. Structura intern a bulbului rahidian Ca si mduva spinrii , bulbul are structura sa substan alba si substan cenusie. Substana alb- este organizat sub form de cordoane, delimitate asa cum am prezentat anterior, reprezentd o continuare a celor de la mduv, si alctuite din tracturi ascendente si descendente. Tracturile ascendente sunt axoni ai neuronilor Goll si Burdach, care continu tracturile Goll si Burdach de la nivelul mduvei spinrii. Se gsesc cordonul posterior. Tracturilor Goll si Burdach li se adaug tracturile spinotalamice si spinocerebeloase care au traseu prin cordoanele anterioare si laterale, fr a se opri bulb, drumul lor spre talamus. Tracturile descendente sunt reprezentate de tracturile piramidale, cu origine la nivelul cortexului cerebral. Ele au trseu prin bulb fr a se opri la acest nivel cu excepia celor crucisate care la nivelul decusaiei piramidale trec partea opus. Tot traseu descendent au si tracturile ce aparin sistemului moto extrapiramidal, cu

32 originea nuclei trunchiului cerebral: fasciculele rubrospinal, tectospinal, vestibulospinal, dar si fibrele care fac legtura tre nuclei hipotalamici si nucleul dorsal al vagului , din bulb. Substana cenusie pstreaz oarecum asezarea la interior, dar nu este compact datorit fragmentrii de ctre tracturile care urc si coboar, astfel c apare sub forma unor nuclei, care se part : nuclei somatomotori - echivaleni ai neuronilor din coarnele anterioare si origine a fibrelor motorii din structura nervilor cranieni. nuclei somatosenzitivi - echivaleni ai neuronilor din coarnele posterioare, si staie pe traseul cilor sensitive care transmit sensibilitatea general a capului nuclei visceromotori si viscerosenzitivi - echivaleni ai neuronilor vegetative din coarnele laterale, reprezint originea fibrelor visceromotorii din componena nervilor cranieni, sau sunt staii pe traseul fibrelor viscerosenzitive ale nervilor cranieni. nuclei proprii gracilis si cuneat - care conin al doilea neuron al tracturilor Goll si Burdach. Nucleul olivar reprezint originea tracturilor olivocerebeloase, avd proiecie paleocerebel. Tot de la acest nucleu pornesc fibre descendente care se continu cu fascicule intersegmentare de lanivelul mduvei spinrii. Nu se cunoaste cu exactitate modul care acest nucleu intervine activitatea motorie, existd autori care susin c ar exista aferene de la nivel medular spre acest nucleu, si de aici spre cerebel, prin intermediul pedunculilor cerebelosi inferiori; nucleul vestibular care este considerat al doilea neuron pe traseul cii vestibulare. NUCLEI BULBARI somatomotori: originea fibrelor nervilor cranieni XII, XI,X,IX somatosenzitivi : conin al doilea neuron pentru fibrele senzitiv ale nervului trigemen -V visceromotori : originea fibrelor vegetative motorii ale nervilor cranieni IX (nucleul salivator inferior) si X (nucleul dorsal al vagului) viscerosenzitivi : conin al doilea neuron pentru fibrele senzitive ale nervilor VII,IX,X (nucleul tractului solitar) proprii : gracilis, cuneat, olivar, vestibular B. Puntea lui Varolio -protuberanta Se numeste asa pentru c reprezint un loc de trecere pentru marea majoritatea a fibrelor care trec dinspre spre mduva spinrii si cortex.

Ca si bulbul prezinta o fa antero-lateral si o fa posterioar. Din motive didactice le vom prezenta separat din punctul de vedere al configuraiei exterioare. Faa anterioar- este voluminous si brzdat de un san prin care trece artera basilar. Acest san este median si lateral de el se gsesc piramidele pontine prin care trec piramidele pontine. Fibrele transversale care intr alctuirea punii se adun de o parte si de alta a feei anterioar si formeaz pedunculii cerebelosi mijlocii prin care puntea este legat de cerebel. Feele laterale - sunt formate din pedunculii cerebelosi mijlocii. Faa posterioar- forrmeaz podisul venticulului IV si este mrginit lateral de pedunculii cerebelosi superiori. Structura intern a punii Substana alb este alctuit din fascicule transversale sI fascicule longitudinale. Fibrele transversale- trec prin pedunculii cerebelosi mijlocii formd fascicule 33 groase si se dispun trei straturi : superficial, profund si intermediar. Aceste fibre se impart : ci de asociaie cerebelo-cerebeloase care unesc emisferele cerebeloase sub forma unei lungi comisuri, care trece prin punte si prin pedunculii cerebelosi mijlocii; ci pontocerebeloase care fac parte din cile motorii secundare cortico-ponto-cerebeloase. Fibre transversale cu origine acustic sunt fibre cu originea nucleul cohlear pontin , si care se termin corpul geniculat medial din metatalamus, dup ce dau colaterale spre coliculul cvadrigemen superior, participd la realizarea unor reflexe acustice. Fibrele longitudinale aparin cilor senzitive sau motorii fiind reprezentate de fascicule ascendente si descendente. Fasciculele ascendente includ fascicule spinotalamice, spinobulbare si spinocerebeloase, care au traseu ascendent spre cortex. Fasciculele descendente aparin cilor motorii piramidale si cilor corticopontine, ambele ci motorii voluntare. Substana cenusie este format din nuclei echivaleni, ca si cei ai bulbului, neuroilor medulari. La acestia se adaug nuclei proprii. Descrierea acestora se poate

face funcie de poziia lor punte, mai exact substana reticular, dar si dup rolul lor senzitii, motori, vegetative si proprii, raportat la nervii cranieni. NUCLEI PONTINI somatomotori : originea fibrelor motorii ale nervilor cranieni VII,VI,V somatosenzitivi : nucleul principal senzitiv al nervului V ; al doilea neuron al cii acustice-nucleul cohlear vegetativi : nucleul salivator superior, nucleul lacrimal proprii : nucleii substanei reticulate; respiratori; cardiaci; oliva superioar C. Mezencefalul Este etajul sperior al trunchiului cerebral,format din pedunculii cerebrali, coliculii cvadrigemeni si anexele acestora. Este delimitat inferior de sanul pontopeduncular, iar superior se continu cu tracturile optice. Faa anterioar -este reprezentat de pedunculii cerebrali, alctuii din dou fascicule de substan alb ce conin cile piramidale preun cu tracturile corticopontine. Faa posterioar - cuprins tre pednculii cerebelosi superiori si epitalamus este format din colinulii cvadrigemeni(superiori si inferiori), tre care plonjeaz glanda epifiz. n coliculii cvadrigemeni superiori se chid reflexele auditive, si reprezint locul de unde vor pleca fibre spre corpii geniculai laterali din metatalams. Feele laterale- sunt reprezentate de sanuri laterale care separ pedunculii cerebrali. Structura intern a mezencefalului Observat secine transversal se constat existena trei etaje. *posterior-cuprinde coliculii cvadrigemeni *anterior- cuprinde pedunculii cerebrali si fasciculele care trec prin acestia *mijlociu- reprezentat de o mas de substan cenusie centru; substana alb prin care trec tracturile rubrospinal, tectospinal; substana neagr format dintr-o mas de celule nervoase ce au legtur cu nucleii bazali fiind si constituent important al sistemului extrapiramidal. 34 *nucleul rosu- format din substana reticulat , primeste aferene de la cortex , fiind

pe traseul cilor extrapiramidale, si de la cerebel. Trimite eferene spre mduva spinrii prin fasciculul rubrospinal. *nucleii motori ai nervilor cranieni III si IV. Nuclei mezencefalici somatomotori: nucleul mezencefalic al trigemenuli (V) somatosenzitivi: nucleii nervilor cranieni oculomotor, trohlear (III,IV) vegetativi: nucleul accesor al oculomotorului (III) proprii: substana neagr; nucleul rosu; coliculii cvadrigemeni Nervii cranieni sunt in numar de 12 perechi, cu originea aparent si real encefal. Se grupeaz nervi senzitivi: I, II, VIII, motori: III, IV, VI, XI si XII si micsti:V, VII, IX, X. Originea real a nervilor motori este nucleii motori ai trunchiului cerebral, iar pentru nervii senzitivi ganglionii omologi celor spinali. Originea aparent este la diferite nivele ale trunchiului cerebral. Exceptd nervul olfactiv si optic, restul nervilor cranieni i au originea aparent trunchiul cerebral. ncepd din partea ventral a encefalului, nervii cranieni sunt urmtorii: olfactivul (perechea I), opticul (perechea II), oculomotor comun (perechea III), trohlearul sau pateticul (perechea IV), trigemenul (perechea V), abductus sau oculomotor extern (perechea VI), facialul (perechea VII), acusticovestibularul (perechea VIII), gloso-faringianul (perechea IX), pneumogastricul sau vagul (perechea X), accesorul (perechea XI), hipoglosul (perechea XII). n alctuirea nervilor cranieni tnim diferite tipuri funcionale de fibre nervoase; spre deosebire de nervii spinali unii nervi cranieni conin numai un tip de fibr nervoas. Cele dou tipuri de nervi se mai deosebesc si prin dezvoltarea ontogenetic, prin raporturile cu organele de sim si prin faptul c nervii cranieni inerveaz structurile derivate din regiunea viscero-brahial. Nervul olfactiv (perechea I) i are originea mucoasa pituitar unde se gseste primul neuron olfactiv; axonii acestui neuron strbat lama ciuruit a osului etmoid si ptrund bulbul olfactiv, unde fac sinaps cu celulele mitrale (al II-lea neuron olfactiv). Nervul optic (perechea II) i are originea retin, unde se gsesc primii doi neuroni: celulele bipolare si celulele multipolare; axonii acestora din urm,

prsind globii oculari, formeaz nervii optici, care se cruciseaz formd chiasma optic. n continuare, tracturile optice, conduc excitaiile optice ctre scoar, dup ce au fcut un releu corpii geniculai laterali. Nervul oculomotor comun (perechea III) i are originea real pedunculii cerebrali, iar fibrele vegetative parasimpatice, care inerveaz muschii netezi constrictori si irisul i au originea nucleul lui Eddinger-Westphal din mezencefal. Aparent, nervul i are originea fosa interpeduncular de pe faa ventral a mezencefalului, dup care ptrunde orbit. Inerveaz motor muschiul ridictor al pleoapei superioare, dreptul intern, dreptul superior si inferior, precum si oblicul mic al globului ocular. Leziunile sale au drept consecin devierea lateral a globului ocular (strabismul extern). Fibrele vegetative, inerveaz parasimpatic muschii intrinseci ai globului ocular: muschii ciliar si sfinterul pupilei. Nervul trohlear (perechea IV) i are originea aparent pe faa dorsal a mezencefalului imediat sub tuberculul cvadrigemen; originea real se afl tr-un 35 nucleu din calota peduncular. Fibrele celor doi nervi se cruciseaz, apoi prund cavitatea orbitar si inerveaz muschiul marele oblic al globului ocular. Nervul trigemen (perechea V) este mixt, avd o component motorie si una senzitiv. Fibrele motorii alctuiesc nervul masticator, care inerveaz muschii motori ai mandibulei, o parte din muschii deglutiiei si muschiul tensor al timpanului. Originea aparent este pe faa ventral a protuberanei si cea real nucleul masticator al punii. Fibrele senzitive i au originea ganglionul lui Gassel; axonii acestor celule ptrund din punte alturi de nervul masticator si fac sinaps nucelul senzitiv al trigemenului din punte. Dendritele neuronilor din ganglionul lui Gassel culeg sensibilitatea dintr-o vast regiune a craniului visceral, formd trei ramuri nervoase: nervul oftalmic, nervul maxilar si nervul mandibular. Nervul oftalmic culege sensibilitatea din regiunea mucoasei nazale, a irisului,

a corneii, a conjunctivei ochilor si de la tegumentele regiunii frontale si glandei lacrimale. Nervul maxilar, dup ce iese din craniu prin gaura rotund, ptrunde fosa pterigo-palatin si se distribuie tegumentelor regiunii temporale, malare, pleoapei inferioare, foselor nazale, buzei superioare, precum si dinilor maxilarului superior. Nervul mandibular dup ce iese din craniu prin gaura oval, primeste ceva fibre de la ganglionul vegetativ optic si se angajeaz canalul mandibular. Culege sensibilitatea de la glanda parotid, pavilionul urechii, brbie si de la dinii maxilarului inferior. O ramificaie a nervului mandibular este nervul lingual care culege sensibilitatea de la mucoasa limbii (cele dou treimi anterioare), glanda submaxilar, sublingual si amigdala palatin. Nervul abducens (perechea VI) este motor si inerveaz muschiul drept lateral al globului ocular; leziunile sale dau strabismul intern (axul sagital al ochiului este deviat medial). Originea aparent este sanul bulbopontin, iar cea real trunchiul cerebral la nivelul ventriculului IV. Nervul facial (perechea VII) conine fibre motorii, senzitive si vegetative. Originea aparent este sanul bulbopontin, iar cea real, pentru partea motorie nucleul motor al facialului, pentru cea vegetativ nucleul salivar superior, ambii punte, iar pentru fibrele senzitive ganglionul geniculat situat pe traiectul nervului. Nervul facial strbate printr-n canal strt si cotit stca temporalului, iesind din craniu la baza apofizei stiloide, prin gaura stilomastoidian. Ramurile motorii inerveaz muschii mimicii, muschiul stilohioidian si muschiul scriei. Cele senzitive constituie ci aferente gustative pentru cele dou treimi anterioare ale mucoasei linguale, iar fibrele vegetative asigur inervaia parasimpatic a glandelor sublinguale si submaxilare. Vecintatea acestui nerv la nivelul stcii temporalului cu urechea mijlocie si celulele mastoidiene, precum si canalul strt si cotit intraosos, creaz posibilitatea lezrii sale afeciunile urechii; de asemenea, expunerea prelungit la

frig poate produce leziuni ale trunchiului facialului conductul intraosos. Leziunile facialului se manifest prin paralizia muschilor mimicii cu asimetria facial, greutate sau imposibilitatea chiderii pleoapelor, a fluieratului, suptului si uneori a vorbirii. Nervul acustico-vestibular (perechea VIII) este compus din dou categorii de fibre: acustice si vestibulare; cele acustice sunt ci auditive, iar cele vestibulare ci ale echilibrului corpului. Originea aparent este sanul bulbopontin, vecintatea nervului facial. Originea real pentru nervul acustic este ganglionul lui Corti din melc; dendritele neuronilor din acest ganglion culeg excitaiile acustice de la celulele senzoriale ale organului lui Corti din urechea intern, iar axonii transmit informaiile nucleilor cohleari, ventrali si dorsali din bulb. Nervul vestibular i are originea real ganglionul lui Scarpa situat conductul auditiv intern din stca temporalului; dendritele neuronilor si culeg excitaiile de la celulele receptoare ale canalelor semicirculare, utriculei si saculei, iar axonii le transmit nucleilor vestibulari, situai planseul ventricolului IV. De la nucleii bulbari, cile vestibulare si acustice au un drum deosebit, ele vor fi descrise capitolul despre analizatori. 36 Nervul gloso-faringian (perechea X) are originea aparent sanul antero-lateral al bulbului, apoia olivei. Dup ce iese din craniu prin orificiul venei jugulare, coboar la baza limbii si d ramuri motorii pentru musculatura faringelui, ramuri senzitive pentru treimea posterioare a mucoasei linguale si ramuri vegetative pentru glanda parotid. Originea real a fibrelor motorii este nucleul ambiguu din bulb. Fibrele senzitive i au originea real ganglionul pietros situat pe stca temporalului; axonii neuronilor acestui ganglion conduc excitaiile primite de la limb, nucleul solitar din bulb. Fibrele vegetative i au originea nucleul salivar inferior din bulb. Nervul pneumogastric (vag), (perechea X) este compus din fibre motorii senzitive si vegetative parasimpatice. Fibrele motorii i au originea real nucleul

ambiguu din bulb; cele senzitive tr-un ganglion situat sub orificiul jugular pe traiectul nervului vag, de unde axonii neuronilor acestui ganglion le conduc la nucleul solitar din bulb; fibrele vegetative i au originea nucleul dorsal al vagului din bulb. Nervul vag este cel mai lung nerv cranian, trimite ramificaii la nivelul gului, toracelui si abdomenului. Originea sa aparent este sanul retroolivar al bulbului; iese din craniu prin orificiul venei jugulare, strbate regiunea cervical, toracic si dup ce ptrunde abdomen se termin aparent ganglionii semilunari ai plexului solar. Principalele ramuri ale nervului vag sunt: nervii laringeu superior si inferior, care asigur inervaia senzitiv a mucoasei laringelui si inerveaz motor muschii corzilor vocale; nervii cardiaci, care preun cu ramuri din simpatic formeaz plexul cardiac; ramuri pulmonare, esofagiene si pericardice. n abdomen d ramuri gastrice, hepatice, pancreatice, splenice, jejunoileale si colice. Vagul inerveaz motor vlul palatin, o parte din muschii faringelui si laringele; senzitiv el culege sensibilitatea de la pavilionul urechii, laringe, esofag, stomac, aparat respirator si inim. Fibrele vegetative ale vagului asigur inervaia parasimpatic a laringelui, traheii, bronhiilor, plmilor, inimii, esofagului, stomacului, ficatului, pancreasului, splinei, intestinului subire si o parte din intestinul gros. Nervul accesor sau spinal (perechea XI) este un nerv motor cu originea real nucleul ambiguu din bulb. Aparent el are o serie de ramuri care ies din mduva cervical, iar altele din bulb, sub nervul vag. Inerveaz motor muschii trapez si sternocleidomastoidian. Nervul hipoglos (perechea XII) este un nerv exclusiv motor, pentru musculatura limbii. Are originea real bulb, iar cea aparent sanul preolivar al bulbului. Iese din craniu printr-un orificiu situat lg condilii occipitalului si inerveaz muschii limbii si o parte din muschii hioidieni. 37 CURS 7 Cerebel, diencefal, scoarta cerebrala

Reprezinta poriunea cea mai mare a creierului posterior. Este situat posterior fa de trunchiul cerebral, iar poriunea sa median reprezint peretele ventriculului patru pe care delimiteaz pren cu trunchiul cerebral. Are aspectul unei benzi mediane numit vermis de care se prind cele dou emisfere cerebeloase. Prezinta o fa superioar, o fa inferioar, o fa anterioar si una posterioar. Legtura cerebelului cu trunchiul cerebral se realizeaz prin cele trei perechi de pedunculi cerebelosi - superiori, mijlocii si inferiori. Acesti pedunculi conin fibre ce aparin substanei albe si prin care cerebelul primeste aferenele si trimite eferenele. Structura intern a cerebelului Se observ substana cenusie , care se gseste la suprafa, formd cortexul cerebelos, dar si sub forma unei mase independente situat interior. Cortexul cerebelos are aspect foliat cu structur uniform avd trei pturi celulare: ptura molecular alctuit din fibre nervoase amielinice si celule nervoase; ptura ganglionar format din celule nervoase Purkinje, caracteristice cerebelului; ptura granular alctuit din celule nervoase mici si foarte multe fibre nervoase care intr substana alb. Masa independent de substan cenusie este format din patru nuclei: nucleul dinat de la care pornesc fibrele cerebeloolivare; nucleul fastigial reprezint conexiunea fasciculului vestibulocerebelos cu cerebelovestibular; nucleul globos si nucleul emboliform. Substana alb- este alctutit din fibre mielinizate, axoni ai celulelor nervoase din substana cenusie dar si alte fascicule aferente si eferente. Substana alb se parte fibre proprii si fibre de proiecie. Filogenetic cerebelul are trei poriuni: arhicerebelul cu rol orientarea spaial. Leziunea sa determin mersul ebrios, astazie, vertij, absena rspunsului la miscri de rotaie sau la stimularea termic a labirintului. Paleocerebelul controleaz muschii antigravitaionali ai corpului, muschii de susinere, de la care pleac impulsurile venite prin fascicule spinocerebeloase, ajunse la nucleul globos apoi la nucleul rosu si final la cortex.

Neocerebelul- este poriunea cea mai tr care acioneaz ca o fr asupra miscrilor voluntare, special asupra celor care cer o activitate de control si oprire cum ar fi miscrile fine executate de m. Plecd de la anatomia cerebelului si legturile anatomice ale acestuia cu celelalte structuri ale nevraxului, observm c cerebelul se gseste at pe cile senzitive c si pe cile motorii. Stimulii exteroceptivi impreuna cu informatiile culese de receptorii analizatorului vestibular ajung la cerebel. Desi primeste multiple aferente, cerebelul nu reprezinta sediul nici unei eferente spre motoneuronii medulari, constituindu-se ca un element de protectie a motoneuronilor in raport cu eferentele provenite de la centrii superiori. Protectia se realizeaza prin blocarea impulsurilor senzitivosenzoriale care activeaza substanta reticulata. Rothwell realizeaza o schema a functiei cerebelului astfel: 1) ca '' aparat de timp'' - in care cerebelul intervine oprind miscarea , g`ndita si comandata de cortex, in momentul si locul dorit. 2) ca ''aparat de invatare'' - in care cerebelul isi perfectioneaza sinapsele, datorita repetarii in timp a aferentelor si eferentelor in care acesta este implicat, 38 ceea ce permite invatarea miscarii, astfel inc`t eferentele ce urmeaza a fi declansate au nevoie de un numar mai mic de aferente. 3) ca ''aparat coordonator'' - care sta la baza obtinerii abilitatilor si prin care miscarile articulare se integreaza in lanturile cinematice. DIENCEFALUL Componenta cea mai important este talamusul alctuit din dou mase nucleare mari, al crui rol este acela de corelaie a impulsurilor senzoriale, funciond ca o staie pentru calea sensorial spre cortex. Caudal de talamus se gsesc dou pri laterale care formeaz corpii geniculai laterali si mediali (metatalamusul). La extremitatea posterioar poriunile vecinate prilor laterale se gseste epitalamusul alctuit din mai multe formaiuni nerovase si de glanda epifiz. n regiunea subtalamic se afl hipotalamusul alctuit din structuri nervoase

care dein legturi cu tracturile optice si cu sistemul limbic, reprezentand centrul de integrare al activitii vegetative. Talamusul reprezint structura esenial pentru perceperea unor senzaii. Prezinta mai multe fee convexa - medial; lateral; superioar, la nivelul creia se gsesc plexurile coroide cu rol secreia lichidului cefalorahidian; inferioar ; anterioar ; posterioar. Structura intern a talamusului . In structura acestuia predomin substana cenusie dar suprafaa este acoperit cu substan alb, ca si faa lateral. Prin intermediul unei lame de substan alb, substana cenusie este fragmentat aproximativ 60 de nuclei, asezai urmtoarele grupe : Conexiunile talamusului se realizeaz prin aferene si eferenele sale cu toate structurile nevraxului. Astfel datorita legaturilor cu cu hipotalamusul, trunchiul cerebral si aproape toate prile cortexului cerebral, primeste aferene ale tuturor sensibilitilor exteroceptive, proprioceptive, visceral. Din punct de vedere funcional talamusul este cea mai important zon de integrare a nevraxului pentru c aici vin toate informaiile de la receptorii somatici, splahnici, de la aparatul vizual. La acest nivel toate aceste informaii sunt puse legtur unele cu celelalte, corelaia fiind simpl dar cu posibilitatea de a se constientiza, mai ales pentru sensibilitile banale cum este durerea, aceasta rmd activa chiar si absena legturii talamusului cu cortexul. De asemenea prin legturile nucleului medial cu hipotalamusul ajung la cortex informaiile viscerale si astfel activitatea visceral ajunge s fie controlat de la nivel cortical ; controlul se exercita asupra reaciilor emoionale si instinctive generate de aferenele viscerale. Metatalamusul este o structur important prin corpii geniculai ce contin al treilea neuron pentru cile auditive si vizuale. Corpul geniculat medial conine al treilea neuron al cii auditive si este locul de la care pleac fibre spre cortexul

temporal, iar corpul geniculat lateral primeste fibre din tractul optic, are legturi cu coliculii cvadrigemeni superiori si trimite fibre la cortexul occipital. Epitalamusul este alctuit din nuclei, comisura alb si glanda pineal . Hipotalamusul reprezinta sediul mecanismelor integrative cu rol reglarea funciilor vitale ale organismului. Este alctuit din patru grupuri de nuclei: grupul anterior grupul medial-ventromedial si dorsomedial grupul lateral grupul posterior Grupul anterior si posterior conin centrii termoreglrii -cel anterior centrul termolizei, iar cel posterior centrul termogenezei. 39 Nucleii hipotalamici de integrare parasimpatica secreta neurohormoni (ADH /vasopresina si ocitocina) care se depoziteaza in hipofiza posterioara prin intermediul tractului hipotalamohipofizar. Nucleii hipotalamici de integrare simpatica secreta hormoni numiti factori de eliberare/inhibare pentru secretia adenohipofizei. Acesti hormoni ajung la adenohipofiza prin intermediul sistemului circulator port hipotalamohipofizar PopaFielding. Tractul hipotalamo-hipofizar impreuna cu sistemul port formeaza tija pituitara. Hipotalamusul prin conexiunile sale reprezint centrul homeostaziei, primind informaii de la organele interne si talamus, venite pe calea sistemului nervos autonom. Situat tre sistemul endocrin si sistemul nervos hipotalamusul primeste si transmite informaii ctre sistemul endocrin, controldu-l. Ceea ce este sigur este faptul c hipotalamusul, prin centrii si, asigur prin mecanisme de feedback negativ reglarea temperaturii corpului, reglarea presiunii osmotice, aportul alimentar si hidric (senzatii de foame, sete), a functiilor respiratorii, cardiovasculare, sexuale . Prin legturile sale cu sistemul endocrin, hipotalamusul particip la reglarea activitii endocrine, reglarea metabolismului intermediar si hidric. mpreun cu sistemul limbic particip la integrarea funciilor vegetative, la generarea rspunsului fiziologic emoional care soeste manifestrile vegetative, intervenind astfel in starile emotionale, de comportament si de stres.

NUCLEII BAZALI Situai interiorul sau la baza emisferelor cerebrale,asa cum consider unii autori, sunt dou perechi de nuclei, cunoscui si sub numele de corpi striai. Marea majoritate a neuroanatomistilor consider alctuii din nucleul caudat putamen, amigadaloid, globus pallidus si consider c sunt conectai cu nuclei subtalamici, cum sunt substana neagr si nucleul rosu. Conexiunile corpilor striai se realizeaz prin care fibre aferente si eferente. Fibrele aferente ajung la nucleii bazali venind de la talamus, aceasta fiind probabil calea prin care ajung informaiile de la cortex. Fibrele eferente ies din nuclei bazali si ajung la talamus, hipotalamus si nucleul rosu. Funcional nucleii bazali se interpun pe cile olfactive, iar prin fibrele eferente stabilesc legturi cu centrii motori din trunchiul cerebral si mduva spinrii. Legtura cu cile olfactive are importan , mai ales la animale realizarea miscrii. Rolul su controlul tonusului muscular, datorit legturii cu nucleul rosu, a fost dovedit experimental, prin extirpare, ceea ce a dus la rigiditate hipertonie si tremor. Acestea pledeaz pentru rolul corpului striat activitatea motorie. EMISFERELE CEREBRALE Emisferele cerebrale ca parte a encefalului reprezint segmentul sistemului nervos central care menine starea de constien. Alturi de talamus, care particip la integrarea sensibilitii specifice, emisferele cerebrale sunt cele care iniiaz miscarea, fiind procesorul central. Fiecare emisfer cerebral are patru lobi - frontal, parietal, occipital si temporal, situate dreptul masivelor osoase corespunztoare, fr s a exista o tindere at de precis, prirea fiind mai mult conveional. Fiecare lob este o unitatea funcional, care primeste semnale si trimite semnale spre diverse alte etaje ale sistemului nervos central. Cele dou emisfere cerebrale sunt legate tre ele prin structuri de substan alb-corpul calos si comisura alb. Fiecare emisfer are : 40

o fa lateral, care vine raport cu calota cranian o fa median situat sagital o faa inferioar care este raport cu baza craniului Emisferele prezinta un pol anterior (frontal) si unul posterior (occipital), iar pe suprafaa lor exista numeroase scizuri, unele mai adci altele mai puin adci, cu rol de a separa lobii si ariile corticale. Suprafaa neregulat a emisferelor cerebrale se datoreaz cresterii inegale a unor teritorii din scoara cerebral si disproporionalitii dintre dezvoltarea funcional si capacitatea cutiei craniene. Faa lateral a emisferelor cerebrale. Descriem continuare cele mai importante sanuri de pe suprafaa emisferelor cerebrale: fisura cerebral lateral ( sanul Sylvius)- desparte lobul frontal de cel temporal. sanul central (Rolando) - formeaz limita posterioar a lobului frontal, fiind cuprins tre fisura longitudinal si fisura cerebral lateral sanul parietooccipital - desparte lobul parietal de lobul occipital sanul corpului calos se gseste pe faa median a emisferelor cerebrale, paralel cu corpul calos sanul calcarin se afl pe faa median tre polul posterior al emisferei cerebrale si sanul parietooccipital Lobul temporal-se afl sub sanul Sylvius si este prit trei circumvoluii prin intermediul a dou sanuri - temporal superior si temporal inferior. Cele trei circumvoluii sunt: circumvoluia temporal superioar, inferioar si mijlocie; cea superioar gzduieste centrii auditivi. Lobul parietal- este cuprins tre sanul central si sanul parietooccipital. Prezint pe suprafaa sa dou sanuri care delimiteaz astfel lobul parietal superior si inferior, dar si circumvoluia postcentral care gzduieste centrii superiori ai sensibilitii somatice. Lobul occipital este situat tre sanul parietooccipital si incizura preoccipital. El este brzdat de mai multe sanuri si este zona de proiecie a aferenelor vizuale. Faa medial a emisferelor cerebrale.

Cel mai important si vizibil element de pe aceast fa este corpul calos sau comisura mare, care are o extremitate anterioar, un trunchi si o extremitate posterioar. Partea posterioar a feei mediale prezinto zon periferic si una central, destinate legturii cu nucleul anterior al talamusului prin ci aferente si eferente. Faa inferioar a emisferei cerebrale Prezint o poriune anterioar ce corespunde regiunii orbitare si o poriune posterioar care formeaz asa numitul lob temporo-occipital. Faa inferioar este brzdat de numeroase sanuri care delimiteaz circumvoluii cerebrale. Structura emisferelor cerebrale este asemanatoare cu a celorlalte etaje ale nevraxului fiind alctuite din substan cenusie asezat la exterior si substan alb asezat la interior. Substana cenusie formeaza scoara cerebral. Celulele nervoase ale scoarei cerebrale au o marie varietate ceea ce priveste mrimea, forma, modul de 41 comportare a axonilor si dendritelor. Pe toat tinderea ei scoara cerebral este alctuit din mai multe straturi de celule Stratul molecular este format din fibre mielinice paralele cu suprafaa, celule nerovase mici cu axoni scuri si numr variabil de dendrite. Stratul granular extern - are celule granulare de tipul nucleilor de asociaie. Stratul piramidal extern - conine celule piramidale distanate tre ele,conectate prin dendrite la celulele stratului molecular,iar axonii intr substana alb. Stratul granular intern - este alctuit din celule mici stelate care au eventuale conexiuni cu celulele stratului piramidal. Stratul piramidal intern (ganglionar) - este format din celule piramidale gigante Betz. Stratul multiform (polimorf) - este compus din celule fusiforme ai cror axoni ajung substana alb a emisferelor cerebrale,iar dendritele ajung spre suprafaa scoarei, spre stratul molecular. n funcie de dispoziia straturilor apar trei tipuri de structuri corticale: Paleocortexul, la care straturile se treptrund, reprezint sectorul olfactiv al

scoarei cerebrale si cuprinde formaiuni situate pe faa orbitar a lobului frontal, tracturi olfactive care au un traiect sinuos si formeaz bulbii olfactivi, alctuii din mai multe pturi de celule si fibre nervoase. La nivelul bulbilor olfactivi se gseste al doilea neuron al cii olfactive - celulele mitrale. Axonii acestor celule alctuiesc tracturile olfactive care ajung la nivelul arhicortexului, explicdu-se astfel apariia, pe cale reflex a unor manifestri generale vegetative in cazul stimulrii zonelor olfactive. Arhicortexul - sau hipocampul- este alctuit din formaiuni inelare situate jurul fiecrei emisfere. Hipocampul este cea mai primitiv structur, avand numai trei straturi. Aceste zone primesc aferene de la paleocortex, neocortex si hipotalamus. Eferenele pornite de la acest nivel ajung la hipotalamus. Aceste doua formatiuni formeaza sistemul limbic, cea mai veche formatiune filogenetica a emisferelor cerebrale. Sistemul limbic include cortexul orbitofrontal, hipocampul, girusul parahipocampic, girusul cingulae, girusul dintat, corpul amigdaloid, aria septala, hipotalamusul, unii nuclei din talamus. El are influenta asupra celor patru nivele de ierarhizare ale comportamentului: nivelul 1- starea de alerta asupra mediului extern si intern nivelul 2- instinctele inascute ( foamea, setea, termoreglarea, invatarea, memoria) nivelul 3- concepte abstracte verbale sau ale entitatilor cantitative nivelul 4- expresii ale vietii sociale, personalitate, stil de viata, opinii Legat de activitatea motorie sistemul limbic intervine in programarea si strategia miscarii, coordonarea miscarii ca intensitate, timp, secventialitate. Neocortexul - reprezint o asociere de zone motorii cu zone de recepie pentru integrarea sensibilitii. I. Zonele motorii - neocortexul motor - cuprind circumvoluia precentral din lobul parietal, format din celule piramidale Betz. Experimental s-a demonstrat c aceast zon controleaz miscrile voluntare ale hemicorpului opus. n poriunea posterioar a zonei precentrale este destinat miscrilor voluntare individuale. Aceste zone se numesc zone motorii sau, mai correct, zone psiho-motorii. De la acest nivel pornesc din celulele Betz cile piramidale - corticobulbare si

42 corticospinale. Proiecia la acest nivel a zonei de la care pornesc aceste ci, o reprezint a suprafaa care corespunde suprafeei corpului si care fiecare segment al corpului are o reprezentare ordine invers, capul spre sanul Sylvius, membrele superioare, trunchiul,membrele inferioare. Reprezentarea se numeste homunculus motor. Explicaia acestei asezri este dat de considerente de ordin embriologic. Suprafetele corespunzatoare regiunilor motorii nu sunt corespunztoare mrimii segmentului, important fiind valoarea funcional a regiunii respective, astfel c reprezentarea cea mai larg o au segmentele care prezint posibilitii mari de miscare, mai ales miscri de finee. Respectd aceste criterii ma, faa, limba au reprezentarea cea mai mare. Regiunile motilitii involuntare corespund ariilor extrapiramidale, cu centrii situai cortexul parietal, occipital si temporal. Fibrele care pleac din aceste zone se altur celor care i au originea trunchiul cerebral. Fibrele extrapiramidale care pleac de la nivel cortical soesc fibrele piramidale, se opresc substana reticulat din punte sau din bulb, prin intermediul crora se modific activitatea mduvei si astfel descrcrile de la mduva spinrii spre periferie sunt stimulate sau inhibate. II. Zonele de recepie - neocortexul receptor - este zona sensibilitii, care se gseste girul postcentral din lobul parietal. Lobul parietal este o zon de corelaii a informaiilor senzoriale legate de sensibilitatea somatic, auditiv si vizual. Prin activitatea sa se obine si se reine recunoasterea precis a obiectelor odat cu stabilirea semntii lor. Este ceea ce se numeste, neurologie, stereognozie, element care face parte din obiectivele recuperrii prin mijloace kinetice. Zona postcentral din lobul parietal are o poriune anterioar care primeste aferene de la talamus primind astfel toate fibrele sensibilitii somatice-exteroceptiv si

proprioceptiv. Partea posterioar acestei zone este cea care raporteaz aferenele primite la vechea experien si acest fel este posibil evaluarea si discriminarea aferenelor. Proiecia zonelor sensibilitii somatice se face sub forma homunculusului senzitiv reprezentarea respectd aceleasi criterii pe care le respect si reprezentarea motorie. Aria somatosenzitiv a corpului este divizat tr-o arie a sensibilitii generale corpului, pe faa intern a emisferelor cerebrale si o arie a sensibilit ii segmentare. Cpurile corticale ale limbajului. Limbajul presupune intrarea aciune a unor mecanisme de emitere (miscri manifestate sub forma sunetelor) si mecanism de recepie (vederea-interpretarea formelor imaginilor scrisului, la care se adaug auzul - interpretarea vocii si zgomotelor). Zonele de expresie verbal sunt: girul al doilea frontal-pentru scris. Lezarea sa determin agrafia. girul al treilea frontal-pentru vorbire. Lezarea sa determin anartrie. primul gir tempora l- pentru recepia vorbirii (vocii) - lezarea determina surditatea verbal; acelasi gir este destinat elegerii vorbirii, lezarea sa determina cecitatea verbal. Substana alb a emisferelor cerebrale- Pe seciune, zona central a substanei albe apare ca o zon oval jurul creia se afl o margine sinuous reprezentat de substana cenusie. Substana alb este alctuit din fibre cu mielin de diferite mrimi, care se pot pri , dup direcie si dup legturile lor trei sisteme: 1. fibre comisurale, care fac legtura dintre cele dou emisfere 2. fibre de asociaie, ce unesc diverse zone corticale ale aceleasi emisfere 3. fibre de proiecie care fac legtura cortexului cerebral cu trunchiul cerebral si cu mduva spinrii. 43 CURS 8 Capul, gatul si trunchiul: regiuni topografice, factori ososi, musculari, articulari, nervosi, vasculari. CAPUL- factori topografici Reprezinta segmentul cel mai inalt al corpului uman. El se sprijina prin intermediul gatului pe trunchi. Are o importanta deosebita datorita formatiunilor si organelor pe care le contine. Acestea sunt dispuse in 4 etaje : cel inferior este etajul

digestiv-gustativ; urmeaza cel respirator-olfactiv (ambele strans legate si de vorbire); etajul organelor de simt (stato-acustic si visual); etajul superior, neural, care contine encefalul. Limita inferioara, care il desparte de gat, este reprezentat de linia ce urmeaz marginea inferioar a corpului mandibulei si continu cu orizontala convenional dus p la marginea anterioar a muschiului sternocleidomastoidian, urc apoi de-a lungul acestei margini, trece prin baza procesului mastoidian si urmeaz linia nuchal superioar p la protuberana occipital extern. Forma capului uman este mult diferita de cea a celorlalte mamifere datorita procesului de umanizare. Esenta acestui proces a constat in dezvoltarea ampla si rotunjirea neurocraniului, precum si asezarea sa deasupra viscerocraniului. Umanizarea a fost conditionata de dezvoltarea puterica a encefalului, involutia aparatului dentomaxilar, concentrarea principalelor organelor de simt la limita dintre etajul neural si cel visceral, factori mecanici : gravitatia, actiunea muschilor cefei si a celor masticatori, actiunea durei mater : factori biologice de adaptare la mediu : ortostatismul, locomotia mai lenta. Raportul dintre inaltimea capului fata de cea a corpului se modifica in cursul dezvoltarii ontogenetice : in luna a 3-a a vietii intrauterine raportul este de 1, in luna a 5-a de viata este de 1/3, la nou-nascut este de 1, iar la adult ajunge la 1/8. Scheletul capului (craniul) este alcatuit din neurocraniu ce adaposteste encefalul si viscerocraniul ce adaposteste organele de simt si segmentele initiale ale aparatului digestiv si pulmonar. Neurocraniul are forma unui ovoid cu axul mare anter-posterior si cu extremitatea mai voluminoasa orientata posterior. La randul sau este format din 2 regiuni : calvaria sau bolta craniana (frontal, 2 parietale, 2 temporale, occipital) si baza craniului (zigomatic, sfenoid, etmoid, 2 lacrimale, 2 nazale, 2 cornete inferioare

si vomerul). Ambele regiuni prezinta o fata exocraniana si una endocraniana, contribuind la delimitarea cavitatii craniene. Viscerocraniul are forma unei prisme cu 5 fete, prin cea superioara fixanduse pe exobaza craniului. Oasele componente sunt grupate astfel incat formeaza maxilarul inferior, alcatuit de singurul os mobil al scheletului capului, mandibula, si maxilarul superior alcatuit din alte 3 oase perechi (maxila, palatinul, zigomaticul). Articulatiile oaselui capului sunt de tip suturi cu o singura exceptie, articulatia temporo- mandibulara (sinoviala, condiliana). Din punct de vedere topografic capul se subdivide in etajul neural si etajul facial. Delimitarea se realizeaza prin linia care porneste de la glabela, urmeaza marginea supraorbitara a frontalului, arcul zigomatic, trece pe sub porul acustic extern si ajunge la marginea anterioara a muschiului sternocleidomastoidian. Etajul neural al capului este situat in partea superiaora si posterioara a capului, fiind constituit din cutia osoasa a neurocraniului acoperia de o serie de planuri moi. Adaposteste encefalul invelit de meninge. 44 Etajul facial al capului (portiunea viscerala sau faciala) este situata in partea anteriaora si inferiaora a acestuia. Fata cuprinde atat regiuni superficiale (somatice) cat si regiuni profunde (somatice si viscerale). Muchii capului se impart in muschi masticatori si muschi ai mimicii (pielosi). Muschii masticatori se aseamana cu restul muschilor scheletici, avand 2 insertii osoase dintre care una pe mandibula. Ei sunt muschi motori ai mandibulei, realizand miscari de ridicare si coborare, proiectie anterioara (protractie) si posterioara (retractie), miscari de lateralitate. In masticatie participa pe langa cei 4 muschi masticatori propriu-zisi (temporalul, maseterul si cei 2 pterigoidieni medial si lateral) care au aproape exclusiv numai acest rol mobilizator al mandibulei si alti muschi cu rol ajutator in masticatie : muschii pielosi orofaciali, muschii limbii, muschii

suprahioidieni si muschii craniomotori (muschii cefei). Onto si filogenetic cei 4 masticatori deriva din arcul mandibular si sunt deci inervati din nervul mandibular. Muschii mimicii sunt dispusi in jurul orificiilor fetei, au volum si forta redusa, sunt lipsiti de fascie si se misca odata cu pielea, una din insertii fiind obligatoriu cutanata. Se impart in : A. Muschi ai boltii craniene (m. occipitofrontal, m. temporoparietal) B. Muschii pleoapelor (m. orbicular al ochiului, m. corugator al sprancenei, m. depresor al sprancenei, m. depresor al sprancenei, m. procerus. C. Muschii nasului (m. nazal, m. depresor al septului) D. Muschii regiunii gurii (m. orbicular al gurii, m. buccinator, m. ridicator al buzei superioare, m. ridicator al buzei superioare si al aripii nasului, m. zigomatic mic, m. ridicator al unghiului gurii, m. zigomatic mare, m. rizorius, m. coborator al unghiului gurii triunghiularul buzelor, m. coborator al buzei inferioare, m. mental). Gatul si trunchiul - Factori topografici Gul (cervix-collum) reprezint segmentul care face legtura dintre cap si trunchi. Limita superioar este reprezentat de limita inferioara a capului, descrisa anterior. Limita inferioar se traseaz de la nivelul incizurii jugulare a sternului, faa superioar a articulaiei sternoclaviculare si a claviculei p la articulaia acromioclavicular. Posterior limita este reprezentat de linia convenional transversal care uneste cele dou articulaii acromioclaviculare, trecd prin procesul spinos al celei de-a 7-a vertebre cervicale. Topografic gul se parte dou mari poriuni: una posterioar care se studiaz odat cu regiunea rahidian si alta anterioar subprit tr-o serie de regiuni topografice, unele somatice si altele viscerale. Regiunile somatice ale gului sunt numr de 4. Se descrie o regiune median (regiunea anterioar a gului), cadrat de o parte si de alta de cele 2 regiuni sternocleidomastoidiene; lateral de acestea sunt situate regiunile laterale ale gului; profund se gsete regiunea prevertebral. La rdul ei regiunea anterioar a gului este subprit tr-o regiune infrahioidian si una suprahiodian. Trunchiul (truncus) reprezint segmentul corpului situat sub g si pe care

se prind rdcinile membrelor. Este format din trei segmente: toracele, abdomenul si pelvisul. Fiecare din acestea include tre perei ce o cavitate cu un coninut visceral deosebit de important. Limitele trunchiului sunt urmtoarele: la suprafa, limita superioar carel separ de g, porneste de la incizura jugular a sternului, urmeaz faa superioar a articulaiei sternoclaviculare, a claviculei si a articulaiei acromioclaviculare, si apoi linia convenional transversal dus p la procesul spinos al vertebrei C7. n profunzime - planul oblic orientat jos si ainte care trece prin discul 45 intervertebral C7-T1, faa superioar a coastei ta si marginea superioar a manubriului sternal. n jos, trunchiul este limitat fa de membrele inferioare prin linia care porneste tr-o parte si cealalt de la simfiza pubian, trece prin marginea superioar a pubelui, ligamentul inghinal (plica inghinal), se continu cu creasta iliac si ajunge la linia ce uneste spina iliac posterosuperioar cu vful coccigelui. n cadrul trunchiului vor fi studiate regiunea rahidian, toracele, abdomenul; din motive didactice studiul pelvisului va fi realizat cadrul membrului inferior. Regiunea rahidian se tinde partea posterioar a gului si a trunchiului cuprinzd coloana vertebral preun cu coninutul canalului vertebral precum si totalitatea prilor moi situate dorsal de ea. Importana regiunii rahidiene const primul rd prezena mduvei spinrii care imprim afeciunilor coloanei si special traumatismelor regiunii un caracter de o deosebit gravitate. n substana cenusie a mduvei spinrii se gseste originea real a fibrelor motorii si terminaia real a fibrelor senzitive ale nervilor spinali. Dac descompunem teoretic mduva segmentele corespunztoare fiecrei perechi de nervi spinali, putem spune c ea este format din succesiunea a 31 de segmente, numite mielomere. Raportul dintre mielomere si perechea de nervi

spinali care le corespund pe de o parte si vertebre pe de alta reprezint topografia vertebro-medular (vertebro-radicular). Pentru stabilirea numrului de ordine a mielomerului sau a rdcinilor unei anumite perechi de nervi spinali trebuie determinate prin palpare procesele spinoase ale vertebrelor. n continuare se va utiliza formula lui Chipault si anume la numrul (N) al procesului spinos se adaug un coeficient numeric, variabil funcie de regiunea considerat a coloanei. Astfel: - regiunea cervical formula este N+1 - regiunea toracic superioar (T1-T5), unui proces spinos corespunde mielomerul N+2 - la nivelul proceselor spinoase ale vertebrelor T6-T10, formula este N+3 - procesului spinos T11 si spaiului interspinos subajacent corespund mielomerele lombare 3-5 - tre procesul spinos ale vertebrei T12 si cel al vertebrei L2, corespondena este ca mielomerele sacrate si cu cel coccigian. Metamerul reprezint un segment (imaginar) al corpului care se gseste un centru nervos ( mduva spinrii) de unde pornesc de fiecare parte o rdcin ventral (motorie) si una dorsal (senzitiv) pe traseul creia se gseste ganglionul spinal. Aceste elemente nervoase leag tre le, de fiecare parte a mduvei o poriune de tegument (dermatom), pri ale muschiului (miotom), elemente osteoarticulare (sclerotom), elemente vasculare (angiotom) si elemente viscerale (viscerotom). Astfel se explic fenomenele senzitive cutanate (durere, arsuri) care acompaniaz diferite afeciuni viscerale, dar si influena pozitiv a anesteziei cutanate segmentare, masajului reflex sau acupuncturii diminuarea durerii sau chiar tratarea leziunilor viscerale. Toracele constituie poriunea superioar a trunchiului. Are forma unui trunchi de con usor turtit anteroposterior. El conine cavitatea toracic care sunt situate cea mai mare parte a organelor aparatului respirator (plmi, trahee, bronhii), o

parte a tubului digestiv (esofagul), organul central al aparatului circulator si vasele mari din imediata sa apropiere, noduri limfatice, marile colectoare limfatice si nervi importani. Organele sunt protejate relativ de cutia toracic fiind posibile leziuni ale organelor interne cazul unor traumatisme puternice. Limitele toracelui sunt urmtoarele: partea superioar, limita de suprafa porneste de la incizura jugular a sternului, trece de o parte si de cealalt de-a lungul claviculelor p la articulaiile acromioclaviculare; se continu apoi prin linia orizontal ce trece prin 46 procesul spinos C7. n profunzime limita superioar este reprezentat de planul oblic jos si ainte care trece prin discul intervertebral C7-T1, de-a lungul feei superioare a primei coaste, p la marginea superioar a manubriului sternal. Limita inferioar trece la suprafa prin baza procesului xifoid, arcul costal p la coasta a X-a, vful coastelor XI si XII, marginea inferioar a acesteia din urm si discul intervertebral T12-L1. Aceast limit nu corespunde s peretelui inferior al cavitii toracice care este format de diafragm. Forma boltit, cu convexitatea superioar a acesteia, determin o ptrundere a organelor din cavitatea abdominal spre torace. Diafragma este situat tr-un plan oblic jos si apoi ce pleac de la baza procesului xifoid pentru a ajunge la discul intervertebral T12-L1, astfel c toracele este mai alt partea sa posterioar. n anatomia topografic se folosesc la torace urmtoarele linii convenionale de orientare: - linia mediosternal - este linia median anterioar - linia parasternal - descinde de-a lungul marginii sternului - linia medioclavicular - este linia vertical ce trece prin mijlocul claviculei - linia axilar anterioar - este verticala ce coboar prin marginea anterioar a sanului axilar; cd braul este abducie sau ridicat vertical, corespunde marginii anterioare a muschiului pectoral mare - linia medioaxilar - verticala cobor din vful axilei

- linia axilar posterioar - verticala ce descinde prin marginea posterioar a sanului axilar; corespunde marginii laterale a muschiului latissim - linia scapular - verticala cobor prin unghiul inferior al scapulei linia paravertebral - verticala ce coboar prin vful proceselor transverse. Toracele este prit regiuni parietale si viscerale. Regiunile parietale sunt: regiunea sternal, costal, diafragmatic si rahidian toracic. Datorit importanei sale anatomo-clinice, se mai individualizeaz si regiunea mamar, suprapus celei costale. Abdomenul este partea trunchiului interpus tre torace si pelvis, fiind situat aintea poriunii lombare a regiunii rahidiene. El conine cavitatea abdominal care sunt situate cea mai mare parte a aparatului digestiv, o parte a aparatului urinar, vase sanguine importante, vase si noduri limfatice, nervi. Limitele la suprafa ale abdomenului sunt reprezentate de dou linii circulare neregulate, una superioar si alta inferioar, care separ de celelalte 2 segmente ale trunchiului. Limita superioar, mergd de la baza procesului xifoid p la discul intervertebral T12-L1 trece prin arcul costal p la coasta a X-a, vful coastelor XI si XII si marginea inferioar a acesteia din urm. Limita inferioar porneste de la marginea superioar a simfizei pubiene urc de-a lungul plicii inghinale, urmeaz creasta iliac si ajunge la orizontala care trece prin discul intervertebral L5-S1. Superior, cavitatea abdominal este chis de bolta diafragmatic, timp ce inferior cavitatea abdominal rme larg deschis, continudu-se cu cavitatea pelvian preun cu care formeaz cavitatea abdominal pelvian. Convenional limita inferioar a cavitii abdominale este reprezentat de planul strtorii superioare a pelvisului osos, astfel c din punct de vvedere topografic pelvisul mare face parte din abdomen. La indivizii normoponderali abdomenul are o form cilindric, turtit anteroposterior. n ortostatism, ansele jejun-ileonului coboar si determin bombarea sa subombilical; decubit dorsal peretele anterior al abdomenului se aplatizeaz sau devine chiar excavat. Din punct de vedere topografic se descriu regiuni parietale abdominale si

cavitatea abdominal. n clinic se utilizeaz o diviziune tradiional clinicotopografic a pereilor anterolaterali ai abdomenului, indu-se seama de viscerele 47 abdominale care rspund pereilor. Aceast subdivizare se face cu ajutorul unor linii convenionale. Dintre acestea dou sunt verticale, una dreapta, alta stga, ridicate prin mijlocul plicilor inghinale si dou orizontale: una superioar prin extremitatea anterioar a coastelor, alta inferioar ce trece prin punctul cel mai alt al crestelor iliace. Se obin astfel 3 etaje, fiecare cu 3 cadrane: a) n etajul superior: - epigastrul este cadranul mijlociu care se proiecteaz lobul stg al ficatului, o parte a stomacului, duodenul si pancreasul - hipocondrul drept rspunde lobului drept al ficatului si cilor biliare - hipocondrul stg corespunde unei poriuni a stomacului si splinei b) n etajul mijlociu: - zona ombilical este cadranul mijlociu care se proiecteaz ansele intestinului subire si colonul transvers - flancul drept corespunde colonului ascendent - flancul stg rspunde colonului descendent c) n etajul inferior: - hipogastrul - cadranul mijlociu care se proiecteaz ansele ileale, colonul sigmoid si vezica urinar stare de plenitudine - fosa iliac dreapt rspunde primei poriuni a colonului sigmoidian. - fosa iliac stg rspunde primei poriuni a colonului sigmoidian. Aceste diviziuni nu corespund pririi topografice a pereilor abdominali bazat pe criteriile morfologice ale acestora. Factori ososi La nivelul gului si trunchiului se descriu: - scheletul coloanei vertebrale format din 7 vertebre cervicale, 12 vertebre toracale, 5 vertebre lombare, 1 sacru si 1 coccige - sternul - coastele Factori articulari A.Articulaile coloanei vertebrale includ: 1) Articulaiile corpurilor vertebrale (simfize) - prezint ca mijloace de unire discurile intervertebrale si ligamentele vertebrale longitudinale anterior si posterior 2) Articulaiile proceselor articulare -sunt plane regiunile cervical si toracal

si trohoide regiunea lombar 3) Articulaiile lamelor vertebrale-fac parte din categoria sinelastozelor si se realizeaz prin ligamentele galbene (elastice) 4) Articulaiile proceselor spinoase-se realizeaz prin ligamente interspinoase si ligamentul supraspinos 5) Articulaiile proceselor transversale-se realizeaz prin ligamentele intertransversale 6) Articulaia atlantooccipital (condilian)- permite miscri de flexieextensie ( DA-DA ) 7) Articulaia atlantoaxoidian median (trohoid)- permite miscri de rotaie ( NU-NU ) 8) Articulaia lombosacrat 9) Articulaia sacrococcigian (simfiz)- realizeaz mobilizarea pasiv apoi a vfului coccigelui timpul nasterii. 48 Datorit articulaiilor coloanei proiecia centrului de greutate al diferitelor segmente nu se gseste pe linia proieciei centrului de greutate al corpului. Aciunea gravitii produce de la vertebr la vertebr solicitri rotaionale care tind s accentueze curburile si trebuie neutralizate, astfel coloana s-ar prbusi. Forele ce se opun solicitrilor raionale sunt ligamentele. La nivelul coloanei dorsale proiecia centrului de greutate al corpului trece aintea coloanei favorizd prbusirea anterioar. Pentru redresare intervin ligamentele vertebrale posterioare, ligamentele interspinoase si ligamentele galbene. La nivelul coloanei lombare si cervicale proiecia centrului de greutate este posterioar coloanei, forele ce se opun prbusirii sunt ligamentele vertebrale anterioare. Alte elemente ce au rolul de a absorbi, de a reduce solicitrile sunt discurile intervertebrale ce funcioneaz ca amortizoare fibro-hidraulice, fiind supuse solicitrilor de presiune. Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale acioneaz mai t asupra discului. Nucleul pulpos tinde s redirecioneze aceast presiune

toate direciile spaiului. Fibrele inelului fibros sunt astfel puse tensiune suportd astfel si presiuni orizontale si verticale. B. Articulaiile toracelui sunt reprezentate de: 1) Articulaiile costovertebrale (plane) realizate tre capul coastei si unghiul diedru format prin suprapunerea corpurilor a 2 vertebre toracale alturate. Ca mijloace de unire exist o capsul si 2 ligamente: ligamentul radiat al capului coastei si ligamentul intraarticular al capului. 2) Articulaiile costotransversare; la formarea lor particip tuberculul costal si procesul transvers al vertebrei dorsale corespunztoare. Ca mijloace de unire se descriu o capsul si ligamente ce leag colul coastei de procesele transverse ale vertebrei corespunztoare si ale vertebrei supraajacente, fixd astfel coasta (ligamentul costo-transversar superior, inferior, lombocostal). 3) Articulaiile costocondrale (sincondroze). Ca mijloace de unire se descriu 2 membrane intercostale situate planul muschilor intercostali. 4) Articulaiile condrosternale (plane) se realizeaz tre cartilajul costal si scobiturile costale de pe stern. Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-un ligament intraarticular (sternocostal) si o capsul fibroas trit de 2 ligamente radiate (anterior si posterior). 5) Articulaiile intercondrale. Cartilajele 8, 9, 10 sunt articulate prin extremitile lor anterioare formd rebordul costal. n plus, cartilajele 6, 7, 8 si 9 sunt unite tre ele si prin partea lor mijlocie. 6) Articulaiile sternului includ o articulaie superioar tre corp si manubriu (simfiz) si una inferioar tre corp si procesul xifoid printr-un ligament interosos. Ambele articulaii se osific; cea inferioar jurul vstei de 50-60 ani, cea superioar ceva mai tziu. Factori musculari A.Muschii gului se part muschi ai regiunii anterolaterale ce includ muschi ai regiunii laterale sI muschi ai regiunii mediane a gului; muschi ai regiunii posterioare (nuchale) ce vor studiai o dat cu muschii regiunii posterioare a trunchiului.

Muschii regiunii laterale cuprind: - muschiul platisma - muschiul sternocleidomastoidian - muschii scaleni - muschiul drept lateral al capului. Muschii regiunii mediane se grupeaz muschi suprahioidieni si muschi infrahioidieni. 49 Muschii suprahioidieni sunt numr de patru: digastric, stilohioidian, milohiodian si geniohioidian; iau parte la alctuirea planseului bucal. Au rol masticaie prin coborea mandibulei si deglutiie prin ridicarea osului hioid. Inervaia este asigurat de nervii facial si glosofaringian. Muschii subhioidieni sunt reprezentai de muschii sternohiodian, omohiodian, sternotiroidian si tirohioidian. Au rol coborea osului hioid pe care fixeaz permid jocul muschilor suprahioidieni si miscarea limbii. Coboar cartilajul tiroid. Cd osul hioid este fixat ridic cartilajul tiroid si o dat cu el laringele (deglutiie). Muschii prevertebrali ocup planul cel mai profund al gului fiind aplicai direct pe coloana vertebral. Sunt numr de trei: muschiul lung al gului, muschiul lung al capului si dreptul anterior al capului. Toi acesti muschi sunt inervai din ramuri profunde ale plexului cervical. B. Muschii trunchiului se part muschi ai regiunii posterioare a trunchiului (spatelui) si muschi ai regiunii anterioare. Din punct de vedere al formei si situaiei lor muschii regiunii spatelui sunt de dou feluri: - muschi superficiali care leag membrul superior de coloana vertebral (planul I si II) - muschi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale (planul III, IV, V). C. Muschii toracelui (peretelui antero-lateral) sunt reprezentai de dou categorii de muschi: - muschi extrinseci, care leag membrul superior de torace (muschiul latissim, dinat anterior, pectoral mare si pectoral mic) - muschi intrinseci, situai pe acelasi plan cu scheletul costal al toracelui. Muschii intrinseci sunt formai din materialul muscular propriu. Includ muschii intercostali externi ce formeaz planul extern, muschii intercostali interni ce formeaz planul mijlociu, iar cel de-al III-lea plan, profund, este reprezentat de

muschii intercostali intimi, muschii subcostali si muschiul transvers al toracelui. Muschi intercostali (interni si externi) se inser pe marginile a 2 coaste vecine. Pentru cei externi fasciculele musculare sunt orientate oblic de sus jos si dinapoi ainte; pentru cei interni orientarea fibrelor musculare este invers. Intercostalii externi ridic coastele (inspiratori) intercostalii interni coboar coastele (expiratori). Sunt inervai de nervii intercostali. Muschii ridictori ai coastelor (supracostali) se tind tre procesele transverse si coaste. Sunt muschi inspiratori. Muschii subcostali unesc feele interne ale coastelor. Muschiul transvers al toracelui este format din 5 fascicule musculare unite pe faa posterioar a sternului, de aici ele converg si se inser pe cartilajele costale IIIV; ultimii muschi sunt rudimentari cu rol redus respiraie. D. Muschii abdomenului se pot grupa ind seama de dispoziia lor topografic : - muschi ai regiunii anterolaterale - muschi ai regiunii posterioare (lomboiliace) - muschi ai regiunii superioare diafragma - muschi ai regiunii perineale, care nu vor fi studiai aici. De muschi sunt legate o serie de aponevroze abdominale si formaiuni dependente de ele cu importan anatomic si medical. Privii ansamblu muschii abdomenului au dou categorii mari de aciuni: 50 - particip la meninerea rectitudinii coloanei vertebrale si la realizarea tuturor miscrilor acesteia afar de extensie. Cd sunt paralizai bazinul tinde s fie proiectat ainte pentru ca greutatea corpului s fie suportat de muschii spinali valizi; cd muschii spinali sunt paralizai, trunchiul este rsturnat apoi si meninut prin contracia muschilor abdominali. - realizeaz presa abdominal ce intervine actele fiziologice; cd tonicitatea si fora muscular a muschilor scade, valoarea lor funcional dinamic si rezistena peretelui abdominal se micsoreaz. Diafragma este o formaiune musculoaponevrotic boltit care desparte cavitatea toracic de cea abdominal. Structural are dou poriuni: una central,

aponevrotic, de forma unui trifoi si o component periferic, muscular avd originea pe circumferina interioar a toracelui de unde fibrele musculare converg spre centrul tendinos. Se disting 3 poriuni: lombar, costal si sternal. ntre diferitele poriuni musculare pot exista o serie de hiaturi reprezentd puncte slabe prin care se pot realiza hernieri ale organelor din abdomen spre torace. De asemeni, se mai gsesc si o serie de orificii mari (esofagian, aortic, al venei cave) si mici (trunchiul simpaticului, nervii splanhnici, venele lombare). Diafragma este principalul muschi inspirator prin contracia cruia se mresc cele 3 diametre ale toracelui (vertical, transversal si sagital). Intervine acte fiziologice ca r, sughi, cscat si creste presa abdominal favorizd miciunea, defecaia, voma. Inervaia este dat de nervii frenici si ultimii 6-7 nervi intercostali. Factori motori Datorit mobilitii coloanei vertebrale trunchiul poate efectua miscri toate cele 3 plane, si anume: - plan sagital: flexie spre anterior si extensie spre posterior - plan frontal: clinaii laterale de o parte si de alta - plan transversal: rotaii, pivotd jurul ei sesi. Amplitudinea acestor miscri nu este aceeasi pentru toate etajele vertebrale datorit mai multor factori variabili funcie de nivel: - forma vertebrelor - limea discurilor raportat la cea a corpurilor - tipul de articulaie pentru procesele articulare (plane, trohoide) - prezena coastelor regiunea dorsal cu limitarea mobilitii. Miscrile coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt miscri complexe care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizeaz prin cumularea usoarelor deplasri ale corpurilor vertebrale care au loc la nivelul discurilor intervertebrale precum si la nivelul articulaiilor. Aceste miscri sunt limitate de rezistena ligamentelor si articulaiilor intervertebrale si de gradul de compresibilitate a esutului fibrocartilaginos din care este compus discul. A. Flexia CV prezint amplitudine maxim la nivelul regiunii cervicale si

lombare (ultimele dou vertebre dorsale si vertebrele lombare). n aceast miscare se comprim poriunea anterioar a discurilor intervertebrale. Ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase si supraspinos ca si muschii spatelui sunt puse sub tensiune; ligamentul anterior vertebral se relaxeaz. n poziie ortostatic muschii care iniiaz miscarea de flexie sunt dreptul abdominal, oblicul intern si extern, iliopsoasul, strenocleidomastoidian, lungul gtului, scalenii. Odat miscarea iniiat, grupul antagonist al extensiilor coloanei intr aciune si gradeaz flexia trunchiului vingd forele gravitaionale. 51 B. Extensia CV n aceast miscare se comprim poriunile posterioare ale discurilor intervertebrale, ligamentul vertebral anterior comun este tensionat, iar ligamentele posterioare sunt relaxate. n ultim faz miscarea este blocat de intrarea contact a apofizelor spinoase. Muschii care iniiaz miscarea sunt muschii sanurilor vertebrale: errector spinae, semispinalul, multifizii, interspinosii, spleniusul capului si gtului. Miscarea este controlat apoi de grupul anterior. C. Miscarea de clinaie lateral are maximum de amplitudine segmentul dorsal; amplitudinea creste cd miscarea se asociaz si cu rotaie (vezi regiunea cervical pentru care procesele articulare sunt clinate la 45o). Muschii care realizeaz miscarea sunt: ptratul lombelor; intertransversarii, scalenii, sternocleidomastoidianul, lungul gtului, spleniusul, ridictor al scapulei, trapezul. Discul intervertebral este turtit de partea clinrii, ligamentele de aceeasi parte sunt relaxate; cele de partea opus sunt tensionate. D. Miscarea de rotaie este maxim regiunea cervical. n regiunea toracal rotaia este minim si soit de clinare lateral, iar regiunea lombar miscarea se execut cd aceasta este extensie. Rotaia (rsucirea din gimnastic) se execut prin oblicii abdominali si intercostali care acioneaz folosind coastele drept pghii. Ei sunt ajutai de sistemul spino-transvers al muschilor sanurilor vertebrale. Rotaia de aceeasi parte se datoreaz muschilor: oblic intern,

splenius, dorsal mare, lungul gtului. De partea opus intervin muschii spinotransvers, oblic extern, semispinalul, sternocleidomastoidian, iliopsoas, trapez. La nivelul toracelui se realizeaz miscri de ridicare, proiecie anterioar, deprtare lateral si rotaie pentru fiecare coast. Muschii care ridic coastele (inspiratori) sunt: diafragmul, scalenii, sternocleidomastoidianul, supracostalii, intercostalii externi, pectoralul mare, pectoral mic, dinatul posterosuperior, dinatul anterior (fascicul superior si inferior). Muschii care coboar coastele (expiratori) sunt: drept abdominal, oblic extern, oblic intern, transversul abdomenului, dinatul posteroinferior, dinat anterior (fascicul mijlociu). Factori vasculari si nervosi Regiunea gului prezint urmtoarele elemente vasculare si nervoase: - ramuri nervoase din plexul cervical; ansele plexului cervical (pe faa anterioar a scalenului mijlociu); - ramuri nervoase din nervul facial; trigemen; vag; n. hipoglos; - nervii cardiaci; - artera si vena facial; artera lingual (regiunea suprahioidian); - noduri limfatice (submandibulare, cervicale laterale); - mnunchiul vasculo-nervos al gului: artera carotid comun continuat de carotida intern, vena jugular intern, nervul vag. Carotida comun ptrunde regiune la nivelul articulaiei sternoclaviculare, se bifurc dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid triunghiul carotidian delimitat de sternocleidomastoidian ( marginea anterioar ), digastric si omohioidian; - sinusul carotidian ( triunghiul carotidian ); - artera carotid extern , situat iniial anterior si medial de carotida intern, urc vertical, ptrunde glanda parotid, emite 6 ramuri colaterale; - artera vertebral urc spre regiunea prevertebral; - artera toracic intern descinde apoia claviculei si ptrunde torace; - trunchiul tireocervical; 52 - trunchiul costocervical; - vena subclavie care conflueaz cu vena jugular intern formd un unghi drept deschis sus. La vful acestui unghi se vars vena jugular extern, jugulara anterioar si ductul limfatic drept, respectiv ductul toracic (stga); - artera subclavie;

- nervul frenic coboar din plexul cervical, vertical pe faa anterioar a scalenului anterior; ajungd la extremitatea inferioar a acestuia, conjoar marginea medial tr-un punct ce rspunde triunghiului supraclavicular mic (punctul dureros al nevralgiei frenice) si ptrunde torace, trecd tre artera si vena subclavie; - trunchiurile plexului brahial( pe faa anterioar a scalenului mijlociu); - lanul simpatic cervical (3 ganglioni); Importana practic a regiunii anterioare a gului const prezena la acest nivel a glandei submandibulare si a limfonodurilor omonimi, sediul frecvent al unor adenite. Pentru regiunea sternocleidomastoidian importana practic rezid prezena mnunchiului vasculo-nervos al gului si special a vaselor mari care alctuiesc si asupra crora se poate interveni pentru hemostaz sau ligatur. De asemeni, numeroasele noduri limfatice prezente pot constitui punct de plecare pentru procese supurative sau sediul unor metastaze. Regiunea lateral a gului este important datorit coninutului su si comunicrilor pe care le are. Ea cuprinde formaiuni vasculo-nervoase importante mai ales poriunea inferioar a zonei. Separaia de exterior se face printr-un strat relativ subire de pri moi astfel c elementele coninute sunt destul de superficiale pentru a fi lezate cursul unor accidente. La nivelul regiunilor parietale ale toracelui tnim: - mnunchiurile vasculo-nervoase intercostale (arter, ven, nerv) la nivelul spaiilor intercostale; - artera toracic lateral (ram din artera axilar); - nervii toracic lung si toracodorsal (plex brahial); - artera toracic intern (mamar intern) descinde de la orificiul superior al toracelui p la coasta a VI-a. Este situat la o distan ce creste progresiv de la 1 la 2 cm de marginile sternului.La nivelul coastei a VI-a se bifurc artera musculofrenic si epigastric superioar. - arterele frenice superioare si inferioare; - nervii frenici.

 n unele cazuri practica medical este necesar puncionarea cavitii pleurale (toracocenteza) scop evacuator sau terapeutic. Punciile se practic spaiile intercostale, de obicei al VIII-lea; acul se introduce pe linia axilar posterioar razant la marginea superioar a coastei ce delimiteaz spaiul respectiv jos pentru a nu leza mnunchiul vasculo-nervos. Fascii si aponevroze Fasciile gului se dispun sub forma a 3 planuri conjunctive concentrice legate de 3 pturi musculare, crora fascia anexat le formeaz ce o teac. De la periferie spre profunzime se dispun: - pe un plan superficial, lama superficial a gului anexat muschilor sternocleidomastoidieni si trapezi - planul mijlociu este format de lama pretraheal anexat muschilor infrahioidieni - planul profund este reprezentat de lama prevertebral anexat muschilor prevertebrali. 53 La nivelul regiunii antero-laterale a toracelui toi muschii sunt acoperii de ce o fascie. La nivelul abdomenului se disting lame aponevrotice terminale cu valoarea unor tendoane de inserie. Aponevrozele anterioare particip la formarea liniei albe si a tecii muschiului drept abdominal . Aponevroza posterioar a oblicului intern se continu cu cea a muschiului latissim intrd final constituia fasciei toracolombare. Dependent de aponevrozele abdominale exist o serie de formaiuni pe care le vom trata pe scurt continuare. Linia alb reprezint un rafeu fibros, median si vertical ce umple spaiul dintre cei doi drepi, tins de la procesul xifoid la simfiza pubian. Acest rafeu este membranos cele 2/3 superioare si destul de larg (15-25 mm) timp ce 1/3 inferioar se reduce practic la o linie. Astfel o laparatomie 2/3 superioare tneste numai planuri aponevrotice, pe cd laparatomia subombilical vor avea de o parte si alta a inciziei marginea medial a muschilor drepi. Prezint o serie de orificii (cel mai important este inelul ombilical) prin care se pot produce hernii. Ligamentul inghinal (arcada femural) este o band fibroas ce separ

regiunea abdominal de cea femural, tins de la spina iliac anterosuperioar la tuberculul pubian. Reprezint marginea inferioar a aponevrozei oblicului extern. Pielea ader de ligament determind formarea plicii inghinale. Ligamentul are conexiuni importante; pe el se inser muschii oblic intern, transvers si fascia transversalis. Ligamentul lacunar Gimbernat este o formaiune fibroas provenit prin reflectarea aponevrozei oblicului extern ce merge s se prind pe creasta pectineal. Ligamentul pectineal Cooper reprezint un cordon fibros rezistent, gros, tins de la tuberculul pubian la eminena iliopubian. Ligamentul inghinal trecd ca o punte peste marginea anterioar a osului iliac formeaz preun cu aceasta dou orificii separate prin arcul iliopectineu (o poriune din fascia muschiului iliopsoas). Lacuna muscular este orificiul lateral prin care trece muschiul iliopasoas soit de nervul femural. Lacuna vescular este situat medial; la acest nivel trec vasele femurale. Poriunea cea mai medial poart numele de inel femural; prin el se produc herniile femurale. Canalul inghinal este situat poriunea inferomedial a peretelui abdominal si este strbtut de funiculul spermatic la brbat si ligamentul rotund al uterului la femeie. I se descriu 4 perei si 2 orificii. Inelul inghinal superficial este delimitat de fibre ale aponevrozei muschiului oblic extern. Inelul are un diametru de aproximativ 2 cm si permite ptrunderea indexului. Deschiderea orificiului variaz cu starea de tonus a peretelui abdominal si cu poziia corpului. Hiperextensia gusteaz, flexia trunchiului lrgeste. 54 Curs 9. Membrul superior: regiuni topografice, factori ososi, musculari, articulari, nervosi, vasculari Membrele sau extremitile sunt dou perechi de apendice mobile destinate diferitelor miscri. Sunt grupate membre inferioare si membre superioare. Prezint o poriune care le leag de trunchi, numit centura membrului si o poriune care o continu pe cea precedent numit membrul liber. Membrele superioare sau toracice se desprind din prile supero-laterale ale toracelui, imediat sub g.

Din punct de vedere al criteriului osteologic, membrele superioare sunt formate din: - centura scapular - membrul superior propriu-zis Din punct de vedere descriptiv membrul superior prezint: - umr - bra - antebra - m - degete Conform criteriului articular distingem: - pri articulate ale umrului - cotul - art. radiocarpian (pumnul anatomistilor) - articulaia mnii - articulaia degetelor Din punct de vedere topografic membrul toracic se parte 6 segmente care sens proximo-distal sunt urmtoarele: - umrul - braul - cotul - antebraul - gul mnii - ma Scheletul umarului este rerezentat de scapula si clavicula. In mod frecvent prin umr se elege articulaia care uneste humerusul cu scapula -articulaia glenohumeral. Aceasta reprezint o articulaie adevrat la care se adaug si o articulaie fals, asociat, articulaia subdeltoidian. Dar scapula este un os plat, legat de torace pe de o parte prin clavicul si pe de alt parte atasat pe faa posterioar a acestuia, ceea ce determin apariia unor articulaii suplimentare. - articulaia acromioclavicular ( adevrat, asociat) - articulaia sternoclavicular - sindesmoza coracoclavicular - planul de alunecare scapulotoracic ( fals, principal) Umrul comport deci 5 articulaii distincte ce definesc dou regiuni cu funcii diferite: A.Ansamblul scapulotoracic B.Ansamblul scapulohumeral Acest ansamblu asigur o dubl funcie: - permite mobilizarea complex, de mare amplitudine a braului, la care se adaug

cea a cotului si gului mnii permid astfel miscri tr-un spaiu foarte larg - permite o bun stabilitate cazul care membrul superior are nevoie de o for crescut (prize puternice, manevrarea obiectelor grele). 55 1. Articulaia sternoclavicular Este o articulaie sinovial, selar, ce uneste extremitatea sternal a claviculei cu sternul si primul cartilaj costal; biaxial. Componente: - suprafee articulare concave tr-un sens si convexe cellalt sens tre care se gseste un fibrocartilaj - mijloace de unire: - capsula articular - ligamente: - sternoclavicular anterior - sternoclavicular posterior - interclavicular - costoclavicular La nivelul acestei articulaii se pot realiza miscri ale claviculei. A. Miscri de ridicare si cobore plan frontal jurul unui ax sagital care trece prin ligamentul costoclavicular si prin extremitatea sternal a claviculei. In miscarea de ridicare extremitatea acromial a claviculei se ridic, iar cea sternal coboar. In miscarea de cobore se petrece un fenomen invers. Limitele miscrilor sunt de 8-10 cm pentru ridicare si 3 cm pentru cobore. Miscarea de ridicare este limitat de ligamentul costoclavicular, iar cea de cobore de coasta I, ligamentul sternoclavicular si interclavicular. B. Miscri de proiecie anterioar si posterioar ( antepulsie si retropulsie), plan orizontal jurul unui ax vertical ce trece prin extremitatea sternal a claviculei. Cd extremitatea acromial este dus anterior cea sternal se deplaseaz posterior (proiecie anterioar). Distana dintre punctele extreme ale miscrii este de 7-10 cm. Sunt limitate de ligamentele sternoclaviculare. 2. Articulaia acromioclavicular Este o articulaie sinovial, plan. Componente: - suprafeele articulare convexe tr-un sens, concave cellalt, tre care se gseste in fibrocartilaj - mijloace de unire: - capsula articular - ligament acromioclavicular

In aceast articulaie se produc miscri de alunecare. Scapula urmeaz deplasrile claviculei, dar rme alipit de torace. 3. Sindesmoza coracoclavicular Este o articulaie fibroas, care suprafeele articulare sunt unite printrun ligament interosos (coracoclavicular) format din dou poriuni: ligamentul trapezoid si ligamentul conoid. Datorit faptului c aceste ligamente unesc clavicula cu procesul coracoid ele fac ca greutatea membrului superior s fie suportat mai mare msur de clavicul si mai mic msur de acromion. De asemeni, au rolul de a limita miscrile dintre scapul si clavicul. 4. Articulaia glenohumeral Este o articulaie sinovial, sferoidal, triaxial. Componente: - suprafee articulare - capul humeral acoperit de cartilaj hialin cu grosime uniform (2 mm) - cavitatea glenoid a scapulei acoperit de cartilaj hialin, mai gros la periferie - mijloace de unire: - capsula articular - lax - ligamente - coracohumeral - glenohumeral 56 La acestea se adaug labrumul glenoidal care este un inel fibrocartilaginos ce asigur o mai bun concordan tre suprafeele articulare.Permite realizarea miscrilor toate cele 3 plane anatomice. A. Miscrile de anteproiecie ( flexie, anteducie, antepulsie ) si retroproiecie (extensie, retroducie, retropulsie) se realizeaz plan sagital jurul unui ax transversal ce trece prin centrul tuberculului mare si centrul cavitii glenoide. Miscarea de anteproiecie este limitat de ligamentul coracohumeral si a prii posterioare a capsulei, iar cea de retroproiecie de tinderea prii anterioare a capsulei si contracia muschiului scapular. Anteproiecia progreseaz de la 0 la 180. Numai pe parcursul primelor 90se realizeaz articulaia glenohumeral; pentru urmtoarele 60intervine articulaia scapulo-toracic, iar pentru ultimele 30

hiperlordoza lombar. Retroproiecia progreseaz de la 0 la 50-60, cd se realizeaz activ; pasiv poate ajunge si chiar depsi 90. B. Miscrile de abducie si adducie se realizeaz plan frontal jurul unui ax sagital ce trece prin partea intero-extern a capului humeral, puin untrul gului anatomic. Abducia const deprtarea braului de corp, p cd acesta atinge urechea, progresd de la 0 la 180. Peste amplitudinea de 90, se numeste elevaie si se realizeaz cu translarea scapulei. Cd miscarea este efectuat de un singur membru se produce clinarea lateral a coloanei dorsolombare, iar cd se execut cu ambele membre se accentueaz lordoza lombar. Adducia este miscarea de apropiere a braului de linia median a corpului. C. Miscrile de rotaie intern si extern se realizeaz plan transversal jurul unui ax vertical ce trece prin capul humerusului si se continu cu axa antomic longitudinal a humerusului. Muschii umrului. Se pot pri 2 mari categorii: A.Muschii umrului-scapulo (claviculo) toracici- care mobilizeaz scapula si clavicula fa de torace : m. dintat anterior, m. subclavicular, m. pectoral mic, m. sternocleidomastoidian, m. ridicator al scapulei, m. trapez . B.Muschii umrului-scapulo humerali : m. subscapular, m. supraspinos, m. infraspinos, m. rotund mic, m. coracobrahial, m. biceps brachial, m. pectoral mare, m. dorsal mare, m. rotund mare, m. deltoid. Elementele vasculare si nervoase ale regiunii umrului sunt reprezentate de: - artera axilar care continu artera subclavie, de la clavicul p la marginea inferioar a pectoralului mare, unde i schimb numele artera brahial.La origine cruciseaz mijlocul claviculei, unde poate fi comprimat pentru realizarea hemostazei provizorii la nivelul membrului superior.D ramuri colaterale ( artera toracic superioar, artera toracoacromial, artera toracic lateral, artera subscapular si cele dou artere circumflexe humerale. - vena axilar ( antero-medial de arter ) - plexul brahial este prezent axil prin fasciculele sale si prin ramuri colaterale

(nervii pectorali laterali si mediali, nervul toracic lung, nervii subscapulari, nervul toracodorsal). - noduri limfatice axilare (20-30) repartizate grupe superficiale si profunde,legate tre ele printr-o reea de vase limfatice formd plexul limfatic axilar. Braul este segmentul situat tre umr si cot. La copii, femei si subiecii adiposi are form aproape cilindric. La subiecii musculosi regiunea anterioar a braului proemin relieful muschiului biceps brahial, flancat de dou sanuri bicipitale. Dintre 57 acestea sanul bicipital medial este tins din axil p la plica cotului, iar sanul bicipital lateral, mai puin evident este tins de la tuberozitatea deltoidian tot p la plica cotului. La indivizii slabi si musculosi, prin piele se poate observa reeaua venoas subcutanat. Limitele braului sunt reprezentate dup cum urmeaz: - proximal - linia circular care trece prin marginea inferioar a pectoralului mare - distal - planul transversal ce trece la dou limi de deget deasupra epicondililor humerali. Braul este subprit tr-o regiune anterioar si una posterioar. Scheletul braului este reprezentat de humerus. Muschii braului sunt repartizai dou regiuni: - regiunea anterioar: - muschiul biceps brahial - muschiul coracobrahial - muschiul brahial - regiunea posterioar: - muschiul triceps brahial Cele dou regiuni sunt separate tre ele prin septe intermusculare ce provin din fascia braului. Miscrile braului se realizeaz articulaia glenohumeral si au fost descrise anterior. Principalele elemente vasculare si nervoase ale braului sunt: - artera brahial cu cele dou vene comitante si nervul median pentru regiunea anterioar. Aceste elemente sunt situate imediat subfascial sanul bicipital medial, cobord de-a lungul marginii mediale a bicepsului, satelitul arterei brahiale: nervul

median este situat iniial lateral de arter, apoi cruciseaz anterior vasele treimea mijlocie a braului si coboar medial de arter.La acestea se adaug nervul ulnar care 1 distal a braului perforeaz septul intermuscular medial si trece regiunea posterioar; nervul musculocutanat; nervul radial care vine din regiunea posterioar si intr regiune 1/3 mijlocie a braului. In regiunea posterioar nervul radial coboar tre cele dou capete scurte ala tricepsului, direct pe planul osos, preun cu vasele brahiale profunde Cotul sau regiunea cotului, intermediar tre bra si antebra, corespunde articulaiei cotului. Ea constituie zona de tranziie de la forma cilindric a braului la cea turtit anteroposterior a antebraului. Limitele regiunii sunt: - proximal - planul transversal care trece la 2 limi de deget deasupra condililor humerali - distal - planul transversal dus la dou degete sub cei 2 epicondili humerali. Cotul se parte dou regiuni prin planul frontal ce trece prin epicondilii humerali. Regiunea cubital anterioar are o importan deosebit deoarece la acest nivel se gsesc venele superficiale cefalic si bazilic, usor vizibile si putd fi mai bine evideniate cu ajutorul stazei venoase realizat prin aplicarea unui garou pe bra; aici se fac punciile venoase scopul recoltrii sgelui sau injeciile intravenoase. Regiunea cubital posterioar este denumit si regiunea olecranian. Cd antebraul este extensie olecranul si epicondilii humerali sunt dispuse pe aceeasi linie orizontal. Intre ele se formeaz 2 sanuri verticale, cel medial fiind mai adc. In flexie olecranul descinde astfel c cele 3 proeminene delimiteaz un triunghi cu vful jos. 58 Olecranul poate fi frecvent sediul unor fracturi sau se pot produce luxaii ale articulaiilor cotului urma cderilor pe cot cu lezarea nervului ulnar. La formarea articulaiei cotului particip 3 oase: humerusul, ulna si

radiusul. Teoretic la acest nivel se pot descrie 3 articulaii: - humeroulnar - humeroradial - radioulnar proximal Dac lum considerare faptul c pentru toate aceste articulaii exist o singur capsul putem considera c exist o singur articulaie. Din punct de vedere funcional s se descriu dou articulaii diferite: una raport cu miscrile de flexie-extensie si una raport cu miscrile de pronaiesupinaie. Deoarece considerentele funcionale au predominat asupra celor anatomice s-a convenit s se recunoasc dou articulaii componente ale cotului: 1) articulaia humerusului cu oasele antebraului (HUMEROANTEBRAHIAL{) ce include articulaia humeroulnar (n balama) si articulaia humeroradial (elipsoidal). Dintre acestea cea mai important pentru miscrile de flexie-extensie este cea humeroulnar. 2) articulaia radioulnar proximal responsabil de miscarea de pronaie-supinaie. A. Articulaia humeroantebrahial (sinoval, n balama, uniaxial) permite miscri de flexie-extensie. Componente: - suprafeele articulare:- trohlea si capitulul humerusului + san intermediar - incizura trohlear (ulna) - foseta capului radial (radius) Toate suprafeele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin cu grosimea de 1,5 mm. Mijloace de unire: - capsula articular cu 2 straturi (extern-fibros, intern sinovial) Stratul fibros se inser de-a lungul unei linii care trece anterior deasupra fosei coronoide si radiale, posterior la periferia fosei olecraniene, lateral si medial pe partea inferioar a celor doi epicondili humerali (cei 2 epicondili rm liberi). Pe antebra linia de inserie se gseste jurul colului radial iar la uln pe ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura radial, olecran si procesul coronoidian. Vfurile olecranului si procesului coronoidian se gsesc interiorul capsulei, deci fracturile sau smulgerile vor interesa si capsula . -ligamente: - ligamentul colateral ulnar se tinde de la epicondilul medial la marginea incizurii trohleare a ulnei

- ligamentul colateral radial porneste de la epicondilul lateral si se parte 2 fascicule care trec anterior si posterior de capul radial si se fixeaz fiecare la extremitatea respectiv a incizurii radiale a ulnei. Ambele ligamente sunt foarte rezistente si pot determina smulgeri ale epicondililor traumatisme. B. Articulaia radioulnar proximal (sinovial, trohoid, uniaxial) permite miscri de supinaie-pronaie. Componente: - suprafee articulare: - incizura radial (ulna) - segment cilindric gol - capul radiusului -segment cilindric plin Mijloace de unire :- capsula articular 59 -ligamente : -inelar - conjoar capul radial, plecd de la extremitatea anterioar a incizurii radiale; -ptrat tre marginea inferioar a incizurii radiale si faa medial a colului radial C. Articulaia distal radioulnar este tot o trohoid, cele dou oase fiind unite si la nivelul diafizelor printr-o sindesmoz. Ele alctuiesc astfel o unitate funcional cu rol miscrile de pronaie-supinaie, ceea ce ne determin s descriem tot aici si aceast articulaie. Componente: - suprafee articulare: - feisoare articulare ( capul ulnei) - incizura ulnar a radiusului Mijloace de unire: - capsula articular - ligamente radioulnare: - anterior - posterior - discul articular Miscrile articulaia cotului 1. Miscri de flexie--extensie Flexia antebraului pe bra se realizeaz plan sagital, jurul unui ax transversal ce trece prin mijlocul trohleei si al capitulului humeral. Deoarece acest ax nu este perfect transversal, ci orientat din afar untru, dinainte apoi si de sus jos, at flexie c si extensie, braul si antebraul nu se vor comporta unul fa de altul ca ramurile unui compas. Astfel miscarea de flexie antebraul ajunge puin medial fa de bra, iar extensie cele dou segmente formeaz un unghi deschis afar. Intre flexia si extensia maxim miscarea atinge o valoare de 140o. Limitarea flexiei se realizeaz prin tinderea prii posterioare a

capsulei, a ligamentului posterior, de ctre muschiul triceps si de ptrunderea procesului coronoid fosa corespunztoare. Extensia e limitat de vful olecranului si de ligamentul anterior al cotului. Muschi principali Muschi accesori Muschii flexori sunt: - m. brahial - m flexor comun profund al degetelor - m. biceps brahial - m. flexor ulnar al carpului - m. brahioradial - m. palmar scurt - m. plamar lung Muschii extensori sunt:- m. triceps brahial - m. anconeu - m. extensor comun al degetelor - m. extensor ulnar al carp - m. extensor al degetului mic 2. Miscri de pronaie-supinaie Au loc plan transversal, jurul unui ax vertical. Pot fi miscri pure , care ulna este imobil si singurul os care se misc este radiusul; axul trece prin capul radiusului si al ulnei. Se produc extrem de rar activitatea obisnuit. Miscrile obisnuite de pronaie si supinaie se produc la nivelul celor dou articulaii radioulnare si sunt soite si de miscri articulaia scapulohumeral (912o) si la nivelul mnii (lan articular). Pronaia atinge amplitudini de 125o/135o (la femei), muschii principali fiind reprezentai de: muschiul rotund pronator, muschiul ptrat pronator si muschiul flexor radial al carpului, iar muschii accesori de: muschiul palmar mare, muschiul brahioradial si muschiul anconeu. 60 Supinaia atinge amplitudini de 180o (190o la femei) muschii principali fiind reprezentai de: muschiul biceps radial si supinator, iar cei accesori de: muschiul brahioradial, muschiul extensor al indexului si muschiul lung extensor al policelui. Cd antebraul este extins pe bra muschiul principal este supinatorul, iar cd miscarea se execut cu cotul flectat unghi drept muschiul principal devine bicepsul brahial, deoarece aceast poziie el dispune de o pghie virtual si de un moment al muschiului maxime. Brahioradialul este pronator cd se porneste din

poziia de supinaie maxim si supinator cd se porneste din poziia de pronaie maxim. Limitarea pronaiei si supinaiei se realizeaz prin crucisarea radiusului pe cubitus, ligamentul ptrat (superior) si ligamentul triunghiular (inferior) Antebraul are forma unui trunchi de con alungit, cu baza mare spre cot, usor turtit anteroposterior avd pe seciune transversal forma unui oval. Aceast form se datoreste concentrrii maselor musculare partea proximal a segmentului, de unde corpurile musculare se subiaz treptat pentru a se continua spre partea distal cu tendoanele. La femei si la copii, din cauza dezvoltrii mai reduse a musculaturii si a unui panicul adipos mai bogat antebraul are o form mai cilindric. Limitele sunt: - proximal - planul transversal ce trece la dou limi de deget dedesubtul condililor humerali - distal - planul transversal dus la 2 cm deasupra procesului stiloidian al ulnei. Din punct de vedere topografic este subdivizat printr-un plan frontal tr-o regiune anterioar si una posterioar. Scheletul antebraului este format din radius si uln. Muschii antebraului sunt grupai 3 regiuni: anterioar, lateral si posterioar. A. Regiunea anterioar cuprinde 8 muschi dispusi 4 planuri: a) primul plan prezint dinspre lateral spre medial muschii rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului. b) planul al doilea este format de flexorul superficial al degetelor. c) planul al treilea este format de muschii flexor profund al degetelor si flexor lung al policelui. d) planul al patrulea este format de muschiul ptrat pronator. Muschii regiunii au poriunile lor musculare la nivelul prii proximale a antebraului si tendoanele spre partea distal. Pentru primele dou planuri toi muschii iau nastere pe epicondilul medial (epitrohleeni). Pentru urmtoarele dou planuri muschii au originea pe diafizele oaselor antebraului. B. Regiunea posterioar este format din 8 muschi dispusi pe 2 planuri: a) planul I (superficial) conine muschii: extensorul degetelor, extensorul degetului mic, extensorul ulnar al carpului, anconeul. b) planul al doilea (profund) conine muschii: lungul abductor al policelui, scurtul

extensor al policelui, lungul extensor al policelui, extensorul indexului. C. Regiunea lateral cuprinde 4 muschi asezai pe dou planuri: a) planul superficial cu muschii brahioradial, lungul extensor al carpului, scurt extensor radial al carpului. b) planul profund ce conine muschiul supinator. Elementele vasculare si nervoase ale regiunii sunt reprezentate de: -nervul median care descinde axul antebraului tre cel de-al doilea si al treilea strat muscular, aplicat pe faa profund a flexorului superficial al degetelor. In traiectul su emite ramuri pentru muschii primelor dou straturi ale grupului anterior (cu excepia flexorului ulnar) si nervul interosos. 61 -mnunchiul vasculonervos radial constituit din artera si venele radiale si ramura superficial a nervului radial; este situat la ceput profund, dar 1 distal devine superficial. Venele trec prin sanul pulsului delimitat lateral de tendonul brahioradialului (muschi satelit al arterei ulnare) si medial de flexorul radial al carpului. Nervul prseste vasele si trece pe sub tendonul brahioradialului pentru a a ajunge pe faa dorsal a mnii. Ramura profund a nervului radial se gseste pe faa posterioar a antebraului si inerveaz muschii planului superficial; ea emite nervul interosos posterior care inerveaz muschii stratului profund al regiunii. - mnunchiul vasculonervos ulnar este alctuit din artera, venele si nervul ulnar care d ramuri pentru muschiul flexor ulnar al carpului si pentru cele dou fascicule mediale ale flexorului profund al degetelor. -mnunchiul vasculonervos interosos anterior cuprinde artera interosoas anterioar (ramura din artera ulnar) preun cu venele comitante si nervul interosos anterior (ramura din nervul median) care d ramuri pentru flexorul lung al policelui , cele dou fascicule laterale ale flexorului profund al degetelor si muschiul ptrat pronator. Gul mnii este un segment scurt, de legtur tre antebra si m. Limitele sunt reprezentate de planul transversal dus la 2 cm deasupra procesului stiloidian si distal de planul dus imediat sub pisiform si sub tuberculul scafoidului. Prezint o regiune anterioar si una posterioar.

La nivelul regiunii anterioare se observ o reea venoas superficial, ramurile palmare din nervul median ( cele 2/3 laterale) si ramura cutanat palmar din nervul ulnar ( 1/3 medial). Profund se gseste o panglic fibroas transversal (retinaculul flexorilor) care delimiteaz cu planul osteoarticular canalul carpian. Inaintea retinaculului trece tendonul muschiului palmar lung. Se pot pune eviden si tendoanele muschiului brahioradial, flexor radial al carpului si flexorul ulnar al carpului. Si la nivelul regiunii posterioare se poate observa o reea venoas superficial, 2-3 ramuri nervoase din ramura superficial a radialului si ramura dorsal a nervului ulnar. Retinaculul extensorilor trece ca o punte peste sanurile si crestele extremitilor distale ale oaselor antebraului si le transform sase culise osteofibroase prin care trec tendoanele extensorilor. Vascularizaia regiunii este reprezentat de reeaua palmar arterial a carpului si reeaua arterial dorsal a carpului realizate prin anastomoza ramurilor provenite din arterele radial si ulnar. Tecile sinoviale ale tendoanelor flexorilor si extensorilor gului mnii pot fi sediul frecvent al unor chisturi sinoviale sau al unor tenosinovite traumatice sau inflamatorii. Ma reprezint segmentul terminal al membrului superior si este turtit dorsopalmar avd forma unei palete. La om are caracteristici aparte privind mobilitatea si sensibilitatea. Este sediul frecvent al unor traumatisme sau al unor procese supurative. Poate fi prit dou poriuni: proximal - ma propriu-zis ce corespunde scheletului metacarpian si distal reprezent de cele 5 degete corespunztoare scheletului falangian. Ma propriu-zis se subparte tr-o regiune palmar si una dorsal. Regiunea palmar are o form concav cu o depresiune central delimitat tre eminena tenar (lateral) si cea hipotenar (medial) ambele date de masa muscular a policelui, respectiv a degetului mic. Distal prezint trei proeminene rotunjite situate dreptul degetelor mediu si inelar, dreptul crora se pot dezvolta clavusuri la sportivi. 62

Regiunea dorsal a mnii este usor convex sens transversal, prezentd partea dorsal aspecte variate funcie de poziia degetelor; cd acestea sunt extinse la baza degetelor apar niste depresiuni care proemin tendoanele extensorilor; flexia degetelor proemin puternic capetele oaselor metacarpiene separate tre ele prin depresiuni. Scheletul mnii este format din 27 de oase dispuse 3 grupe: - carpul format din opt oase dispuse pe trei rduri; primul rd (proximal) dinspre police spre degetul mic se gsesc scafoidul, semilunarul, piramidalul, pisiformul; rdul al doilea se gsesc trapezul, trapezoidul, capitatul si osul cu crlig; - metacarpul (scheletul palmei) este format din 5 metacarpiene; oasele degetelor (falangele) numnr de 14 se part falange proximale, mijlocii si distale. Muschii mnii se gsesc numai pe faa palmar si spaiile interosoase; faa dorsal conine tendoanele muschilor posteriori ai antebraului. Cei 19 muschi ai palmei sunt grupai 3 regiuni: A. Muschii eminenei tenare (lateral) includ muschi ce deservesc degetul mare si anume: scurt abductor al policelui, opozant al policelui, scurt flexor, adductor al policelui. Inervaia se realizeaz prin ramuri din nervul median pentru primii 3 muschi si nervul ulnar pentru adductor. B. Muschii eminenei hipotenare (medial) sunt muschi ce deservesc degetul mic si includ muschii palmar scurt, flexorul scurt al degetului mic, abductorul degetului mic, opozantul degetului mic. Toi muschii sunt inervai de ramuri ale nervului ulnar. C. Muschii regiunii palmare mijlocii. Regiunea este format de tendoanele muschilor flexori, de muschii lombricali si de muschii interososi. Inervaia se realizeaz prin ramuri din nervul ulnar; primul interosos este des inervat de nervul median. Articulaiile mnii includ: 1.Articulaia radiocarpian Este o articulaie sinovial, elipsoidal, biaxial. Componente: - suprafee articulare:- cavitatea de recepie a radiusului -proeminena format din scafoid, semilunar, piramidal

- mijloace de unire - capsula articular - ligamente - ligament radiocarpian palmar tre radius si osul semilunar, piramidal, capitat; - ligament ulnocarpian palmar tre uln si osul semilunar, piramidal, capitat; - ligament radiocarpian dorsal tre radius si piramidal (posterior) - ligament colateral radial al carpului tre vful procesului stiloid al radiusului si scafoid - ligament colateral ulnar al carpului tre procesul stiloid al ulnei si piramidal, pisiform. 63 2. Articulaii intercarpiene a) Articulaiile primul rd de oase ale carpului sunt articulaii plane, acoperite de cartilaj hialin. Mijloacele de unire sunt: - 2 ligamente interosoase - 2 ligamente palmare - 2 ligamente dorsale. b) Articulaiile rdului al doilea sunt tot articulaii plane. Mijloacele de unire sunt similare celor anterioare. c) Articulaia mediocarpian uneste rdul proximal (exceptd pisiformul) cu rdul distal al carpului. Linia articular are forma unui S orizontal. Mijloacele de unire sunt reprezentate de: -capsula articular lax -ligamentul radial al carpului (forma literei V), pe faa palmar tre capitat, scafoid si piramidal. -ligamentul dorsal al carpului (slab dezvoltat). 3. Articulaiile carpometacarpiene a) Articulaia carpometacarpian a policelui este o articulaie sinovial, selar. Componente: - suprafeele articulare ale trapezului si primului metacarpian - mijloace de unire: - capsula articular lax. b) Articulaiile carpometacarpiene ale celorlalte degete sunt sinoviale, plane. Componente: - suprafee articulare: - metacarpianul II se articuleaz cu trapezul, cu trapezoidul si osul capitat - metacarpianul III se articuleaz cu osul capitat - metacarpianul IV cu osul capitat si osul cu clig - metacarpianul V cu osul cu clig

- mijloace de unire: - capsula articular - ligamentul interosos (forma litereiV) - ligamentele carpometacarpiene palmare - ligamentele carpometacarpiene dorsale 4. Articulaiile intermetacarpiene Cu excepia primului metacarpian care este independent, toate celelalte metacarpiene sunt unite tre ele la extremitile lor proximale prin articulaii plane, iar la extremitile lor distale printr-un ligament. Mijloacele de unire sunt reprezentate de: - 3 ligamente palmare - 3 ligamente dorsale - 3 ligamente interosoase. 5.Articulaiile degetelor a) Articulaiile metacarpofalangiene sunt articulaii sinoviale, elipsoidale. Componente: - suprafee articulare: - capetele metacarpienelor - cavitile bazei falangelor - mijloace de unire: - capsula articular - ligamente palmare - ligamente colaterale (form de evantai); 2 pentru fiecare articulaie -ligamentul metacarpian transvers profund. 64 b) Articulaiile interfalangiene Degetele mnii prezint ce 2 articulaii: una proximal si alta distal (cu excepia policelui). Toate aceste articulaii sunt sinoviale, balama. Componente: - suprafee articulare: - proximal - trohlee pentru extremitile distale ale primei si II falang - distal - 2 caviti despite printr-un san pentru extremitile proximale ale celei de a II-a si a III-a falang. - mijloace de unire: - capsula articular - ligament palmar - 2 ligamente colaterale. Datorit faptului c articulaiile deschise anterior sunt general articulaii plane, fiecare parte permite miscri de aluncare de mic amplitudine. Miscrile se produc simultan articulaia radiocarpian c si cea mediocarpian printr-o deplasare etaja segmentelor regiunii: al doilea rd carpian se deplaseaz pe primul, iar acesta pe antebra. Acest complex articular permite miscri de flexieextensie,

adducie-abducie si circumducie. Flexia (flexia palmar) este miscarea prin care palma se apropie de faa anterioar a antebraului; extensia( dorsiflexia) este miscarea prin care dosul mnii se apropie de faa posterioar a antebraului. Miscarea se realizeaz jurul unui ax transversal care trece prin osul semilunar. Limitarea miscrilor e realizat de ligamentele palmare si dorsale si de tendoanele muschilor flexori si extensori ai degetelor.Valorile extreme ale miscrilor sunt de 0-85. Adducia este miscarea prin care marginea ulnar a mnii se clin ctre marginea ulnar a antebraului; abducia reprezint miscarea invers. Miscrile se realizeaz jurul unui ax sagital care trece prin osul capitat. Limitarea abduciei se face de ctre ligamentele laterale; amplitudinea este cuprins tre 0-20, fa de adducie pentru care valorile sunt cuprinse tre 0-45. De asemeni, miscrile sunt soite de miscri reduse de rotaie; astfel, clinarea radial atrage cu sine o usoar pronaie, iar cea ulnar o usoar supinaie. Circumducia este o miscare complex care rezult urma executrii succesive a miscrilor de flexie, abducie, extensie, adducie sau invers. Ea nu reproduce un cerc perfect ci o elips, deoarece flexia si extensia sunt mai ample dec clinarea lateral. Muschii motori sunt: - muschi flexori: - flexor radial al carpului - palmar lung - flexor ulnar al carpului - flexor superficial al degetelor - flexor profund al degetelor - flexor lung al policelui - muschi extensori: - extensor ulnar al carpului - extensorii radiali ai carpului (scurt si lung) - extensorul degetelor - extensorul lung al policelui - muschi abductori: - lung extensor radial al carpului - flexor radial - lung abductor al policelui - extensorul policelui 65 - muschi adductori: - extensor ulnar al carpului - flexor superficial al degetelor. Miscrile policelui sunt de adducie-abducie jurul unui ax anteroposterior

ce trece prin baza metacarpianului si de opoziie-repoziie jurul unui ax radioulnar ce trece prin trapez. Flexia este miscarea paralel cu palma, care policele traverseaz transversal palma, ajungd spre baza ultimelor degete. Are amplitudinea de 10-15 din articulaia trapezoidometacarpian, la care se adaug 70-75din articulaiile metacarpofalangiene, c vful policelui s ating baza degetului V. Extensia este miscarea paralel cu faa dorsal a mnii si const orientarea policelui posterior de index. Adducia este miscarea prin care policele se apropie de degetul al II-lea; este realizat de muschiul adductor al policelui . Abducia este miscarea invers realizat de muschiul lung abductor al policelui; progreseaz de la 0la 80-90si se poate soi de extensie. La aceste miscri particip coloana policeluicare include pe lg falangele policelui si metacarpianul I, trapezul,si scafoidul. Miscarea de opoziie-repoziie este o miscare complex, specific omului, care are ca rezultat apropierea si deprtarea tregii coloane osoase a policelui de celelalte 4 degete (pens). Miscrile celorlalte degete sunt miscri de flexie si extensie, jurul unui ax radioulnar ce trece prin capul metacarpienilor. In flexie prima falang se clin pe palm ca chiderea pumnului iar extensie ea se deprteaz de aceasta. Aceste miscri se pot produce izolat sau simultan, toate cele 3 articulaii ale degetelor. Miscarea activ are amplitudinea de 90si creste de la degetul II spre degetul V. Poate ajunge p la 100, cd sunt flectate concomitent toate cele patru degete. Flexia primei falange pe metacarpianul corespunztor se realizeaz prin contracia muschilor lombricali si interososi. Flexia falangei a II-a pe prima prin aciunea muschilor flexori superficiali iar flexia celei de a II-a falange prin contracia flexorului profund. Extensia degetelor este produs prin aciunea muschiului extensor al degetelor. La aceasta se mai adaug si contracia extensorului degetului mic si a extensorului indexului. Amplitudinea este variabil si progreseaz de la 0la 90 caz de laxitate. Adducia este miscarea prin care falangele se deplaseaz sens ulnar iar

abducia este miscarea prin care falangele se deplaseaz sens radial; miscarea se realizeaz jurul unui ax dorsopalmar ce trece prin capul metacarpienilor. Aceste miscri sunt posibile numai cu degetele extensie. Apropierea si deprtarea de axul mnii sunt realizate de muschii interososi (interososii dorsali realizeaz apropierea iar cei palmari deprteaz).Amplitudinea acestor miscri variaz individual si de la un deget la altul; media este de 15-20, indexul avd cea mai mare mobilitate. Circumducia rezult din executarea succesiv a miscrilor descrise anterior. In articulaiile interfalangiene se produc miscri de flexie si extensie. Flexia este miscarea prin care degetele se apropie de palm; articulaiile proximale poate ajunge la 100, fiind mai ampl la degetele IV si V, si mai redus la degetele II si III. In articulaiile distale nu depseste 90. 66 Extensia este miscarea invers prin care degetele se deprteaz de palm. Este posibil interfalangienele proximale si numai la anumite persoane cele distale; amplitudinea progreseaz tre 0-20. Prin sumarea tuturor acestor miscri ma intervine : - prehensiune - realizare de instrumente speciale: pense, clig - apucarea prin strgere, etc. Elementele vasculo-nervoase ale regiunii sunt reprezentate de: - Arcada arterial palmar superficial realizat prin anastomoza ramurilor arterelor radiar si ulnar. Din convexitatea ei pornesc 4 artere digitale palmare comune pentru degetele II-V. Profund se afl nervii digitali palmari comuni, ramuri terminale ale medianului (I-III) si ulnarului (IV-V). Aceste elemente sunt cuprinse tr-un spaiu adipos superficial, delimitat tre aponevroz si tendoane. Intre tendoanele flexorilor si urmtorul strat al planului profund al palmei se gseste un al II-lea spaiu adipos. Ambele spaii pot fi sediul unor flegmoane palmare subaponevrotice, de obicei complicaii ale panariiilor, care se pot propaga

proximal prin canalul carpian, spaiile corespunztoare ale antebraului si distal, spre degete. Imediat profund fa de arcadele vasculare se afl nervii digitali palmari comuni, ramuri terminale ale medianului (primele trei) si ulnarului (ultimele dou). - Arcada palmar profund se formeaz prin anostomoza ramurii terminale a arterei radiale cu ramura palmar profund a ulnarei. Din convexitatea arcadei pornesc 4 artere metacarpiene palmare care realizeaz partea lor distal anostomoze cu arterele digitale. - Ramura terminal a nervului ulnar, care asigur inervaia muschilor eminenei tenare, ultimii 2 lombricali, toi interososii si adductorul policelui. - La nivelul regiunii dorsale a mnii se gsesc arterele metacarpiene dorsale. Toate aceste artere sunt soite de vene satelite. Anexele muschilor membrului superior Muschii membrului superior sunt velii de o teac fibroas (fascie) care se continu sus cu fascia muschilor umrului si ai peretelui toracic, iar jos se termin la nivelul degetelor. La nivelul mnii capt aspect de aponevroz palmar. - Retinaculul flexorilor este o panglic fibroas patrulater tins transversal tre cele dou margini ale canalului carpului; prezint o lam despritoare care determin dou culise osteofibroase: una lateral prin care trece muschiul flexor radial al carpului si alta medial prin care trec tendoanele flexorilor si nervul median. - Retinaculul extensorilor este o band de form patrulater ce se inser medial pe uln, piramidal si pisiform, iar lateral pe radius. De pe faa profund pornesc o serie de despritori ce se prind pe crestele osoase ale extremitilor distale ale ulnei si radiusului. Se formeaz astfel sase culise oasteofibroase denumite dup tendoanele care trec prin ele. - Tendoanele flexorilor si extensorilor sunt prevzute cu teci sinoviale.

Inflamaia tecii conjunctive a tendonului poart numele de tenosinovit si poate fi rezultatul propagrii unor infecii de la nivelul mnii. Sindromul de tunel carpian reprezint un ansamblu de manifestri clinice cauzate de compresiunea nervului median trecerea sa prin tunelul carpian. Apare la persoane care realizeaz frecvent miscri de prehensiune si rotaie ale mnii; acestia acuz dureri la nivelul palmei si degetelor (cu excepia degetului mic), agravate de miscri de tipul btutului la masin. 67 Curs 10. Membrul inferior: regiuni topografice, factori ososi, musculari, articulari, nervosi, vasculari Membrele inferioare sau pelvine sunt segmente corporale care se desprind din prile infero-laterale ale trunchiului. Sunt adaptate primul rd pentru staiunea biped si locomoie. Limita care separ membrul inferior de trunchi este reprezentat de o linie circular, care cepe partea anterioar de la tuberculul pubelui, se continu prin plica inghinal, creasta iliac si sanul intergluteal, p la vful coccigelui, trece apoi prin sanul genito-femural si ajunge p la tuberculul pubian. Din punct de vedere al criteriului osteologic, membrul inferior este format din: - centura pelvian (pelvisul osos) - membrul inferior propriu-zis. Din punct de vedere al criteriului articular este format din: - pri articulate ale bazinului - articulaia coxofemural - articulaia genunchiului - articulaiile piciorului u Din punct de vedere topografic, membrului inferior i se descriu 6 segmente: - regiunea gluteal (fesier) - coapsa - genunchiul - gamba - gul piciorului - piciorul Regiunea gluteal constituie segmentul supero-posterior al membrului inferior, prin care acesta se prinde de pelvis. Prin muschii puternici pe care cuprinde ea serveste la locomoie, ortostatism si poziia sezd. Datorit dezvoltrii puternice a muschilor pelvitrohanterieni si mai ales a

gluteului mare, precum si abundenei grsimii, regiunea gluteal are o form rotunjit, emisferic, caracteristic omului. Limitele regiunii sunt: - sus: creasta iliac - medial: o linie convenional care uneste spina iliac posterosuperioar cu vful coccigelui - lateral: o linie convenional arcuit de la spina iliac antrerosuperioar, care trece peste trohanterul mare si atinge extremitatea lateral a sanului gluteal - jos: sanul gluteal - profund: faa lateral a coxalului si articulaia soldului. Factori ososi Scheletul bazinului este format din cele 2 oase coxale, sacrul si coccigele. Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din: - scheletul coapsei: - femur, patel; - scheletul gambei: - tibie, fibul; scheletul piciorului: - tarsul (7); metatarsul (5); falange (14) 68 Factori articulari Articulaiile membrului inferior pot fi prite ca si cele ale membrului superior 2 grupe: articulaiile centurii membrului inferior si articulaiile membrului inferior propriu-zis. Articulaiile centurii membrului inferior realizeaz o unitate osteofibroas care asigur o dubl funcie: - asigur rezistena necesar echilibrrii bazinului - asigur elasticitatea necesar atenurii socurilor produse mers, fug, salt. Aceast unitate este realizat: - anterior si median prin simfiza pubian - posterior si median prin articulaiile sacroiliace - prin ligamentele iliolombare care fixeaz oasele coxale de coloana lombar - prin ligamentele sacroischiadice care fixeaz oasele coxale de prile laterale ale sacrului si coccigelui - prin membrana obturatoare care acoper gaura obturat. Articulaia sacroiliac( sinovial, plan). Componente: 1) Suprafee articulare :- feele auriculare ale sacrului si osului coxal acoperite cu cartilaj hialin. 2) Mijloace de unire: -capsula articular, locuit posterior prin ligamente sacroiliace interosoase -ligamente:- sacroiliace ventrale tre aripioara/faa pelvian a osului sacru si vecintatea liniei arcuate - sacroiliace dorsale tre spina iliac posterosuperioar. si creasta sacral

lateral; conin fibre scurte si lungi. - sacroiliac interosos care uneste tuberozitatea iliac cu cea sacrat; este foarte puternic. - iliolombar tre procesele transverse L4, L5 si creasta iliac. Conine fibre transversale si oblice. Miscrile sunt reduse ( nutaie si contranutaie), cu importan major nastere deoarece permit modificarea diametrelor bazinului. Miscarea de nutaie duce baza sacrului ainte si jos si vful sus si apoi; este limitat de ligamentele sacroischiadice (exemplu: susinerea unei greuti pe umeri; greutatea se transmite prin intermediul coloanei vertebrale spre baza sacrului). In nastere reduce diametrul anteroposterior al strtorii superioare si mreste diametrul omonim al strtorii inferioare. In miscarea de contranutaie baza sacrului se dreapt apoi si sus. Exemplu: repaosul unei persoane pe regiunea lombar, sprijinit pe o banc, miscarea de hiperextensie a trunchiului sau poziia culcat. Ambele miscri sunt miscri de basculare ale bazinului jurul unui ax transversal care trec prin ligamentele sacroiliace dorsale sau prin cel interosos. Sunt mai puin ample la nivelul bazei si mai ample la nivelul vfului. Simfiza pubian ( cartilaginoas, semimobil). Componente: 1) Suprafee articulare: ovalare, la nivelul osului pubian, sub unghiul pubelui, acoperite de cartilaj hialin. 2) Mijloace de unire: - discul interpubian (fibrocartilaginos) care umple spaiul dintre cele 2 suprafee articulare. 69 - ligamente periferice : - ligamentul pubian superior tre cei doi tuberculi pubieni. -ligamentul pubian arcuat ce ader la ramurile descendente pubiene si discul interpubian. Marginea inferioar formeaz o arcad pubian. Ligamentele sacroischiadice - ligamentul sacrotuberal -are form dreptunghiular cu baza pe sacru si vful pe tuberozitatea ischiadic - ligamentul sacrospinos este situat anterior de precedentul. Se inser pe marginile laterale ale sacrului si coccigelui si prin vf pe spina ischiadic . Aceste ligamente completeaz peretele lateral al pelvisului osos. Muschii bazinului Sunt asezai cu corpul muscular la nivelul bazinului si se tind de aici la

extremitatea superioar a femurului, alctuind un adevrat con muscular jurul articulaiei coxofemurale. Sunt muschi relativ scuri, voluminosi si puternici (muschi de for). Datorit originii lor care ocup suprafee tinse interiorul si la exteriorul bazinului si terminaiei la nivelul celor doi trohanteri si regiunile femurale vecinate se mai numesc si pelvitrohanterieni. Se part dou grupe: A. Grupul anterior sau interior format din: - muschiul iliopsoas - muschiul psoas mic (inconstant) Acesti muschi intr preun cu ptratul lombelor si constituia peretelui abdominal posterior. B. Grupul posterior sau exterior cuprinde 10 muschi asezai pe suprafaa extern a pelvisului, suprapusi 2-3 plane pe faa postero-lateral a bazinului si formd totalitate fesa. Acesti muschi sunt reprezentati de: m. gluteu mare, m. gluteu mijlociu, m. gluteu mic, m. tensor al fasciei lata, m. piriform, m. obturator intern, m. obturator extern, m. gemen superior si inferior, m. patratul lombelor. Muschii bazinului acioneaz asupra articulaiei coxofemurale preun cu numerosi muschi ai coapsei. Coapsa este segmentul cuprins tre regiunea gluteal si peretele abdominal anterior pe de o parte si genunchi pe de alt parte. Ea poate fi asemnat cu un trunchi de con cu baza mare sus. Are contururi rotunjite la femei si copii (datorit paniculului adipos mai bogat) si form prismatic triunghiular la subiecii musculosi. Poziia sa nu este vertical, ci usor clinat de sus jos si latero-medial; clinaia este mai accentuat la femei din cauz c diametrul transversal al pelvisului este mai mare. Limitele regiunii sunt: - proximal - o linie accidentat, circular care cepe de la tuberculul pubian, trece prin plica inghinal, spina iliac anterosuperioar, coboar peste trohanterul mare, strbate sanul gluteal, sanul genitofemural si ajunge din nou la tuberculul pubian. - distal - o linie circular dus la dou limi de deget deasupra bazei patelei. Topografic se subdivide dou regiuni: una anterioar si una posterioar. Scheletul coapsei este format de osul femur. 70 Legtura dintre bazin si coaps se realizeaz prin articulaia coxofemural

(sinovial, sferoidal, triaxial). Suprafeele articulare sunt: - capul femural (2/3 sfer) - acetabulul. Mijloacele de unire includ: - capsula articular care la nivelul femurului se inser la distan de suprafaa articular (la nivelul colului); acoper tregime faa anterioar si 2/3 mediale ale feei posterioare. Este foarte rezistent, fiind format din fibre longitudinale (superficiale) si circulare (profunde). - ligamentele articulare: - ligamentul iliofemural (anterior, evantai). Este cel mai puternic ligament, suport greuti tre 350-500 kg. Se tinde tre spina iliac anteroinferioar si linia intertrohanterian. Limiteaz extensia, rotaia extern, adducia. -ligamentul ischiofemural (posterior). Se tinde tre ischion (posterior si sub acetabul) si baza trohanterului mare. Limiteaz rotaia intern si adducia. -ligamentul capului femural (ligamentul rotund) se tinde tre acetabul si capul femural. Conine vase nutritive pentru capul femural. In staiune vertical contribuie la meninerea capului acetabul -ligamentul pubofemural (anterior). Se inser pe eminena iliopubian si ramura superioar a pubelui, fibrele fixdu-se final aintea trohanterului mic. Limiteaz abducia si rotaia extern. La aciunea de unire mai particip: labrul acetabular, muschii periarticulari si presiunea atmosferic In articulaia coxofemural sunt relativ frecvente luxaiile, fie congenitale, fie ctigate urma unor traumatisme. Pentru explorarea articulaiei caz de luxaie se utilizeaz linia Nelaton-Roser; aceasta uneste spina iliac anterosuperioar cu tuberozitatea ischiadic. In flexia moderat (45) trohanterul mare atinge mijlocul liniei; luxaiile superioare trohanterul se ridic deasupra acestei linii. Muschii coapsei sunt grupai jurul femurului astfel c acesta mai prezint ca reper palpatoriu numai trohanterul mare si cei doi condili. Se part 3 grupe: A. Grupul anterior cu muschii extensori: - cvadriceps, - croitor. B. Grupul medial cu muschii adductori: - adductor mare, scurt, lung - gracilis - pectineu. C. Grupul posterior cu muschii flexori (muschii ischiogambieri): - bicepsfemural

- semitendinos - semimembranos. Posibilitile de miscare pe care le ofer articulaia coxofemural ca articulaie sferoidal ar fi foarte largi, dar nu pot fi valorificate pe deplin din cauza dispoziiei aparatului ligamentar, deosebit de puternic care asigur rectitudinea corpului. Avd punctul fix pe pelvis muschii ce acioneaz asupra articulaiei coxofemurale se contract dinamic mobilizd coapsa locomoie si alte miscri complexe nelocomotorii. Avd punctul fix situat distal (pe coapsa fixat) muschii asigur miscrile trunchiului sau balansarea pelvisului cu pstrarea rectitudinii trunchiului (prin 71 contracia dinamic), fie stabilizarea oricrei poziii a bazinului pe membrul fixat (prin contracie static). Miscrile coapsei sunt: Flexie (120- 130; pasiv 140-150) si extensie (20; pasiv 30) plan sagital, jurul unui ax transversal care trece prin vful trohanterului mare. Prin miscarea de flexie, coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului; prin extensie ea se deprteaz. In flexie partea anterioar a capsului si ligamentul iliofemural se relaxeaz iar limitarea miscrii se face de ctre muschii posteriori ai coapsei. Amplitudinea maxim a flexiei se realizeaz cu genunchiul flectat (130o); cu genunchiul extins flexia este de 90o. Flexorii principali sunt iliopsoasul si dreptul femural. Iliopsoasul este cel mai important; datorit componentei lungi (psoas) ridic coapsa peste orizontal, fiind indispensabil pentru lungimea pasului, timp ce componenta iliac este cea de for. In momentul care coapsa este usor flexat intervine si tensorul fasciei lata. Croitorul este al 4-lea muschi ordinea forei. Flexorii secundari sunt gluteul mijlociu, gluteul mic, adductorii. Nervul principal al flexiei este nervul femural care asigur 3 din randamentul total posibil al grupului; nervul gluteal superior realizeaz abia 1/5-1/4 iar nervul obturator 1/10.

In extensie partea anterioar a capsulei si ligamentul iliofemural se tind, limitd miscarea. Cd se execut cu genunchiul extins amplitudinea este de 15-20 ; cu genunchiul flectat msoar 10. Este posibil si executarea unei extensii forate, ca miscrile din balet sau patinaj cd valoarea maxim a miscrii nu se obine articulaia soldului respectiv, ci printr-o miscare de flexie executat articulaia soldului de partea opus (a membrului fixat), ceea ce are ca urmare si o aplecare a trunchiului spre anterior; miscarea se petrece si la nivelul coloanei vertebrale, accentudu-se curbura lombar. Muschii extensori au primul rd un rol static, antigravitaional, de susinere a pelvisului si trunchiului pe membrul de sprijin. Particip si la realizarea lanului triplei extensii preun cu extensorii celorlalte dou articulaii principale ale membrului inferior intervenind urcatul pe scri si teren ascendent, ridicarea din poziie sezd, propulsia corpului locomoie. In aciune sinergic cu dreptul abdominal ei realizeaz bascularea posterioar a pelvisului si reduc lordoza lombar. Se grupeaz 3 grupe principale: glutei, ischiogambieri si adductori din care cei mai importani sunt gluteul mare ce realizeaz o for egal aproape cu 1 din totalul muschilor, adductor mare si ischiogambierii care fiind muschi biarticulari au si o aciune mai complex solidarizd miscrile coapsei cu ale gambei. Numerosi ali muschi mai au o component constant sau ocazional de extensie funciond ca extensori secundari: piriformul, obturatorul intern, gemenii, obturatorul extern, adductorul mic, gracilisul. Inervaia extensorilor este realizat primul rd de cei doi nervi gluteali (3/5) restul de 2/5 din fora total este controlat de nervul ischiadic si nervul obturator. Abducia (40o) si adducia (30o) se realizeaz plan frontal, jurul unui ax sagital care trece prin centrul capului femural. Cd coapsele sunt extinse amplitudinea maxim a abduciei este de 60o iar flexie atinge 70o. Abductorii si adductorii au ca rol principal balansarea pelvisului plan frontal

pe un singur membru de sprijin, indispensabil mers si staiune asimetric. Adductorii apropie prin contracie dinamic coapsele potriva unui obstacol (ot, clrie), iar prin contracie static piedic deprtarea exagerat a membrului inferior tregime, contrabalansd greutatea corporal. 72 Muschii adductori sunt mai puternici dec cei abductori si sunt reprezentai de: adductor mare, lung, scurt, pectineu, gluteul mare prin poriunea profund, ischiogambierii si iliopsoasul. Adductori secundari sunt obturatorul extern, gracilis, croitorul, obturatorul intern si cei doi gemeni. Nervul principal al miscrii este nervul obturator (2/3) la care se adaug nervul ischiadic si nervul gluteal inferior. Miscarea de adducie este limitat de tnirea coapselor, iar cd acestea se cruciseaz de ligamentul pretrohanterian si ligamentul capului femural. Prin contracia dinamic si bilateral a abductorilor se realizeaz deprtarea membrelor inferioare staiune si anumite forme de salturi. Prin contracie unilateral intervin diferite miscri coregrafice, patinaj, gimnastic. In mers piedic clinaia pelvisului spre partea membrului nesprijinit faza sprijinului unilateral. Muschii abductori principali sunt muschii glutei, tensorul fasciei late si dreptul femural. Rol secundar au piriformul si croitorul. Inervaia abductorilor e asigurat principal de nervul gluteal superior, urmat de nervul gluteal inferior si nervul femural. At amplitudinea abduciei c si cea a adduciei poate fi mrit prin miscri complementare ale bazinului si coloanei lombare. Rotaia intern si extern se realizeaz plan transversal, jurul unui ax vertical care trece prin capul femural. Amplitudinea maxim a rotaiei externe (lateral) este de 20o, cea a rotaiei interne (medial) este de 35o. In cazul care coapsa se afl poziie de flexie si abducie (cu ligamentele relaxate) amplitudinea total a rotaiei atinge valori de

100o. Rotatorii, avd punctul fix pe bazin, acioneaz asupra membrului inferior liber; prin interaciunea celor dou grupe antagoniste se asigur pstrarea planului sagital timpul pendulrii membrului inferior. In timpul mersului prin succesiunea alternativ si bilateral a miscrii de rotaie medial rezult legnatul soldului. Principalii muschi care realizeaz rotaia medial sunt: gluteul mijlociu, mic si adductorul mare, tensorul fasciei lata. Aciune secundar au dreptul femural, lunga poriune a bicepsului, semimembranosul, gracilisul. Rotaia medial este cea mai slab miscare articulaia coxofemural, fiind completat si de alte fore, gravitaia, ineria; aciunea este mai puternic cd coapsa este flectat. Este limitat de ligamentul ischiofemural. Rotatorii externi sunt mai numerosi si mai puternici fa de grupul antagonist. Muschii principali sunt: gluteul mare, gluteul mijlociu si mic, obturatorul intern, gemenii, iliopsoasul, ptratul femural. Muschii secundari sunt: piriformul, obturatorul extern, adductorii, lunga poriune a bicepsului, dreptul femural. Miscarea este limitat de ligamentul iliofemural, ligamentul rotund si pubofemural. Nervul principal al rotaiei laterale este nervul gluteal inferior, urmat de nervul gluteal superior si secundar nervul femural. Miscrile de extensie, adducie si rotaie lateral au amplitudine mai mic fa de miscrile lor complementare (flexie, abducie si rotaie intern) dar se execut schimb prin grupe musculare mai puternice. Aceast for muscular mare se poate valorifica dac miscarea se execut nu din poziie intermediar ci din cea opus, extrem, impus de gravitaie sau de aciunea muschilor antagonisti. Genunchiul este o regiune intermediar tre coaps si gamb care cuprinde totalitatea prilor moi situate jurul articulaiei genunchiului. 73 Limitele regiunii sunt: - proximal - linia circular dus la dou limi de deget deasupra bazei patelei - distal - planul orizontal care trece prin tuberozitatea tibiei (dou limi de deget sub vful patelei)

Topografic este subprit tr-o regiune anterioar (patelar, rotunjit) si una posterioar (poplitee). Gamba este cuprins tre genunchi si gul piciorului; are forma unui trunchi de con cu baza mare proximal. Este frecvent expus traumatismelor. Limitele regiunii sunt: - proximal - planul orizontal dus prin tuberozitatea tibiei - distal - planul transversal care trece prin baza celor dou maleole. Topografic este subprit tr-o regiune anterioar si una posterioar. Scheletul gambei este realizat de tibie si fibul. Oasele gambei sunt unite prin epifizele lor: superior printr-o articulaie sinovial plan (articulaia tibiofibular), inferior printr-o sindesmoz. Legtura dintre gamb si coaps se realizeaz prin articulaia genunchiului. Aceasta este cea mai mare articulaie a corpului omenesc, dar si cea mai puin protejat de pri moi, ceea ce explic frecventele traumatisme. De asemeni este foarte solicitat static si locomoie, ceea ce grbeste uzura elementelor componente. Este o articulaie sinovial, condilian, uniaxial. Suprafeele articulare sunt reprezentate de condilii femurali, platoul tibial si faa posterioar a patelei. Cei doi condili sunt orientai oblic de sus jos si dinspre posterior spre anterior; raza lor de curbur descreste dinainte-apoi ( partea anterioar are 45 mm, cea posterioar 16 mm); de asemeni ei diverg dinainte-apoi astfel c diametrul transversal al extremitii inferioare femurale este mai mare posterior dec anterior. Sunt acoperii de cartilaj hialin cu grosime de 2-3 mm. Condilul medial este mai proeminent dec cel lateral si se afl pe un plan inferior fa de acesta. Platoul tibial prezint dou fose articulare (caviti glenoide) separate prin spina tibiei. Cartilajul care acoper fosele articulare este mai subire la periferie si mai gros central (6-7 mm). Este foarte elastic si are rolul de a atenua presiunile si traumatismele produse de miscrile ce se efectueaz mers, fug, sritur. Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsul si ligamente.

Capsula se inser pe cele 3 oase, lsd extracapsular epicondilii femurali si articulaia tibiofibular. Ader la baza meniscurilor (circumferina extern). Este mai slab anterior si lateral si trit pe partea posterioar. Ligamentele articulare sunt: - ligamentul patelei (rotulian) - o formaiune fibroas, puternic lung de 56 cm, lat de 2-3 cm, situat anterior, considerat ca tendon terminal al cvadricepsului. Se poate palpa sub piele semiflexie. - ligamentele posterioare formeaz un plan fibros asezat ca o punte peste scobitura intercondilian. Includ: - ligamentul popliteu oblic tre tendonul muschiului semimembranos si condilul lateral (tendonul recurent al muschiului - ligamentul popliteu arcuat 74 - ligamentul colateral fibular tre epicondilul lateral femural si capul fibulei; este relaxat flexie - ligamentul colateral tibial tre epicondilul medial femural si faa medial a tibiei. Faa lui superficial este acoperit de fascia femural si tendoanele ce formeaz complexul laba gtii. Aceste dou ligamente asigur stabilitatea articular extensia genunchiului - ligamentele crucisate, ce se gsesc tre feele intercondiliene ale femurului si ariile intercondiliene ale tibiei. Sunt afara membranei sinoviale. Dup situaia lor si inseria tibial au fost denumite unul anterior si unul posterior. Ligamentul anterior este anterior prin inseria tibial si lateral prin cea femural. Ambele sunt formaiuni extraarticulare ce prezint o dubl crucisare. Datorit faptului c aceast articulaie nu exist o concorda perfect tre suprafeele oaselor s-au dezvoltat dou fibrocartilaje semilunare denumite meniscuri intraarticulare. De asemeni la soliditatea articulaiei contribuie si muschii si ligamentele. Meniscurile se inser pe platoul tibial prin dou extremiti numite coarne si alunec pe acesta timpul miscrilor. Sunt aderente de capsula articular. Meniscul lateral are forma unui cerc timp ce meniscul medial are forma unei semilune. Sunt unite partea anterioar printr-o bandelet transversal. La trirea capsulei mai particip si formaiuni aponevrotice: fascia genunchiului trit lateral de tractul iliotibial; expansiunea cvadricipital care se

desprinde din tendonul cvadricepsului si trece anterior de articulaia genunchiului si aripioarele patelei, tre marginile patelei si faa cutanat a condilului femural respectiv. La nivelul articulaiei genunchiului se gsesc o serie de burse seroase: - bursa suprapatelar - o prelungire pe care sinoviala genunchiului o trimite sub muschiul cvadriceps, tre acesta si femur, favorizd alunecarea tendonului - burse prepatelare: numr de 3 - burse pretibiale numr de 3, dou superficiale si una profund. De asemeni mai exist si dou mase adipoase, una anterioar tre condilii femurali si platoul tibial si una posterioar. Corpul adipos anterior se poate palpa extensie, formd dou pernie de fiecare parte a tendonului patelei. Muschii gambei sunt grupai asimetric jurul celor dou oase, astfel c faa medial, marginea anterioar a tibiei si cele dou maleole rm neacoperite de muschi. Corpurile musculare sunt asezate proximal si se continu cu tendoane, ceea ce determin forma caracteristic a gambei,de con trunchiat cu baza sus. Muschii se part 3 grupe, situate loji speciale, desprite prin peretele osteofibros (tibie, fibul, membran interosoas) si prin 2 septuri intermusculare tinse tre marginea anterioar respectiv posterioar a fibulei si fascia gambier. Acest aparat facial si aponevrotic poriunea proximal serveste ca suprafa de inserie, completd-o pe cea oasoas iar poriunea distal are rol de velis si susinere, grosdu-se la nivelul gului piciorului sub forma retinaculelor. A. Grupul anterior (extensori) cuprinde muschii: tibial anterior, extensor lung al halucelui, extensor lung al degetelor si peronierul al treilea. Muschii sunt inervai de nervul peronier profund (L4-S1). B. Grupul lateral cuprinde lungul si scurtul peronier. Nervul motor este nervul peronier superficial. C. Grupul posterior (flexori) este cel mai voluminos si puternic; conine dou planuri : 75 - planul profund format din tibialul posterior, flexor lung al halucelui, flexor lung al degetelor si popliteul. Au ca nerv motor nervul tibial (L5-S1,2)

- planul superficial format din tricepsul sural (gastrocuemianul si solearul) si muschiul plantar. Are ca nerv motor nervul tibial (L4-S2). Tricepsul sural mpreun cu gluteul mare si cvadricepsul formeaz lanul triplei extensii a membrului inferior cu aciune anti-gravitaional si importan major meninerea poziiei verticale si locomoie. Muschii gambei intervin dinamic locomoie si miscri nelocomotorii. Rolul lor static este foarte important. Lud punctul fix pe piciorul sprijinit pe sol, ancoreaz gamba, menind rectitudinea acesteia staiune vertical. Cu punctul fix pe gamb menin mod activ bolta plantar alturi de muschii piciorului. Biomecanica articulaiei genunchiului Articulaia genunchiului format tre cele 2 segmente principale ale membrului inferior realizeaz dou mecanisme prin care aceasta poate s deplineasc alternativ dou funcii: - prin flexia gambei, membrul inferior are rol locomoie si susinerea elastic a greutii trunchiului - prin stabilizarea genunchiului extensie, membrul inferior funcioneaz ca o coloan rigid, necesar susinerii greutii corporale ortostatism si mers; mecanismul de stabilizare staiune e realizat prin aparatul ligamentar al articulaiei genunchiului. Articulaia genunchiului este o articulaie sinovial, condilian, uniaxial, prezentd dou miscri principale: flexia si extensia. Pe lg acestea mai sunt posibile si miscri secundare de rotaie medial si lateral ca si de clinare lateral si medial, foarte reduse. Flexia este miscarea prin care gamba se apropie de faa posterioar a coapsei. Se realizeaz jurul unui ax transversal care trece prin condilii femurali. Se apreciaz c miscrile de flexie p la 70o sunt miscri pure, necombinate cu alt miscare. Peste 70o aceste miscri se combin cu o miscare de rotaie intern a gambei (p la 20o). Flexia gambei atinge un unghi de 130o, iar pasiv gamba poate fi flectat si mai mult (150o). Muschii principali ai flexiei sunt cei 3 muschi ischiocrurali, dintre ei

semimembranosul fiind cel mai puternic. Secundar intervin si gracilisul si croitorul. Limitarea flexiei se realizeaz de tnirea feei posterioare a gambei cu cea a coapsei. In acest moment muschiul cvadriceps femural se afl tins la maximum si el poate fi considerat ca un factor frenator activ al miscrii de flexie. Ligamentul colateral fibular se relaxeaz total, cel colateral tibial se relaxeaz puin iar ligamentul crucisat posterior este tins. In poziiile de flexie care centrul de greutate cade apoia axului transversal al genunchiului, fora gravitaiei activeaz acelasi sens cu flexia, adic tinde s doaie genunchiul. Pentru a piedica o prbusire brusc a genunchiului sau pentru a-l stabiliza orice poziie intermediar de flexie este necesar contracia antigravitaional a cvadricepsului. Miscarea de extensie este miscarea prin care faa posterioar a gambei se deprteaz de cea a coapsei. Se soeste de o miscare de rotaie extern. Articulaia femurotibial lucreaz dup principiul unei pghii de gradul III. at miscarea de flexie c si cea de extensie. 76 Muschii extensori principali sunt muschiul cvadriceps ajutat de tensorul fasciei lata. Acesta din urm este important biomecanica genunchiului, ajutd la stabilizarea genunchiului plan frontal si piedicd apariia unui genu varum. Extensia se poate executa numai dintr-o flexie prealabil si se opreste la 180o. In limitarea extensiei intervin ligamentele posterioare ale genunchiului si ligamentul crucisat anterior. Pentru rotaie nu exist muschi speciali, ea fiind asociat asa cum am artat flexiei si extensiei. Rolul miscrilor de rotaie const adaptarea piciorului la un teren accidentat si gsirea celei mai potrivite poziii pentru susinerea greutii corporale. Cu genunchiul extensie membrul tregime poate face miscri doar din articulaia coxofemural; acestea au rol de adaptare grosolan. Rotaiile gambei

din poziia de flexie a genunchiului ofer schimb posibilitatea ca piciorul s caute mod activ suprafaa de sprijin cea mai potrivit mers pe teren dificil, pant ascendent, crare. In afara acestor miscri, mod pasiv se pot realiza si miscri de clinare lateral si medial. Pentru realizarea lor se fixeaz coapsa iar gamba este dus semiflexie. Din aceast poziie se imprim gambei miscri oscilatorii de pendulare, at sens medial c si sens lateral, de amplitudine redus (2-2,5 cm). Sunt limitate de ligamentele colaterale si crucisate. Patologic, pot apare urmtoarele miscri: -de sertar- se depisteaz cu genunchiul semiflexie; reprezint alunecri anteroposterioare ale tibiei fa de condilii femurali si sunt consecina laxitii ligamentelor crucisate. -de lateralitate- se depisteaz cu genunchiul extensie complet si evideniaz laxitatea ligamentelor colaterale. Gul piciorului este regiunea de trecere a elementelor anatomice de la gamb la picior. Fiind un segment gust, la nivelul su se concentreaz numeroase formaiuni: tendoane, vase si nervi. Aceste particulariti confer o deosebit importan clinic deoarece entorsele, luxaiile, fracturile, hematoamele pot imobiliza articulaiile. Limitele regiunii sunt: - proximal - planul transversal care trece prin baza celor dou maleole - distal planul oblic jos si posterior care trece anterior la 3 cm sub plica de flexie talocrural - lateral si medial - acelasi plan oblic care trece la ce 1 cm sub vful maleolelor, iar posterior prin tuberozitatea calcanean Gul piciorului este subprit printr-un plan frontal tr-o regiune anterioar si una posterioar. Piciorul este segmentul terminal al membrului inferior. Limitele sunt reprezentate de: - posterior - planul oblic jos si apoi care trece partea superioar la 3 cm sub plica de flexie talocrural, lateral si medial la 1 cm sub vful maleolelor inferior prin tuberozitatea calcanean - anterior - linia curb cu concavitatea postero-medial care trece prin vful degetelor In ortostatism, piciorul formeaz cu gamba un unghi drept, deschis anterior.

Fiind turtit de sus jos el prezint dou fee: una liber privind sus (faa dorsal) si alta contact cu solul (faa plantar). Axul su antero-posterior (care trece prin degetul al doilea) se gseste acelasi plan sagital cu axul anteroposterior al gambei. 77 Datorit unor tulburri dezvoltare sau a unor deficiene la nivelul muschilor gambei se poate tpla ca orientarea piciorului raport cu cea a gambei s sufere modificri mai mult sau mai puin importante cunoscute sub denumirea generic de picior strb(varus, valgus, equin etc.). In ansamblu piciorul poate fi prit dou poriuni: una proximal (piciorul propriu-zis) ce corespunde scheletului tarsometatarsian si o poriune distal, reprezentat de cele cinci degete, corespunztoare scheletului falangian. Piciorul propriu-zis se subparte la rdul su tr-o regiune dorsal si una plantar prin planul transversal care trece prin marginile medial si lateral. Scheletul piciorului este alctuit din 26 de oase dispuse 3 grupe: tarsul, metatarsul si oasele degetelor. Tarsul este format din 7 oase dispuse dou rduri: - posterior: talusul (astragalul) si calcaneul - anterior: navicularul, cuboidul, trei cuneiforme. Metatarsul conine cele 5 metatarsiene iar oasele degetelor sunt reprezentate de 14 falange. Articulaiile piciorului. La picior ca si la m putem distinge dou mari grupe articulare: o articulaie superioar (talocrural) si una inferioar, divizat mai multe articulaii secundare (talotarsal). La nivelul articulaiei talocrurale au loc miscrile de flexie dorsal si plantar; articulaia talotarsal este responsabil de miscarea de pronaie supinaie a piciorului. 1. Articulaia talocrural (gul piciorului) este o articulaie sinovial, n balama, uniaxial. La nivelul ei au loc miscri de flexie dorsal si plantar. Suprafeele articulare aparin tibiei si fibulei (superior) si faa superioar a talusului (inferior) si sunt acoperite de cartilaj hialin. Mijloacele de unire sunt: - capsula articular; lax, subire

- ligamentul colateral lateral (de la maleola lateral la oasele tarsiene vecinate) - ligamentul colateral medial (puternic, de form triunghiular). 2. Articulaiile intertarsiene includ articulaiile: - articulaia subtalar (talocalcaneean posterioar) - elipsoidal; prezint o capsul si 4 ligamente. Principalul ligament este cel bifurcat ( ysau cheia articulaiei lui Chopart). - articulaia talocalcaneonavicular - sferoidal - articulaia calcaneocuboidal - selar - articulaia cuneonavicular - plan - articulaia cuboideonavicular - plan - articulaii intercuneene - articulaia cuneocuboidian - plan. Se mai descrie si articulaia transversal a tarsului (mediotarsian a lui Chopart) ce reuneste complexul talo-navicular si articulaia calcaneocuboidian. 3.Articulaiile tarsometatarsiene reunesc cuboidul si cele trei cuneiforme cu oasele metatarsului. Sunt articulaii plane, cunoscute preun sub numele de articulaia Lisfranc. Interlinia articular are o form neregulat. Suprafeele articulare sunt meninute contact de o serie de ligamente interosoase, dorsale si plantare. 4.Articulaiile intermetatarsiene unesc bazele metatarsienilor; capetele acestora sunt unite printr-un ligament transversal. Sunt articulaii plane. 78 5.Articulaiile degetelor includ articulaiile metatarsofalangiene (elipsoidale), realizate tre capul metatarsului si baza falangelor proximale si trite de dou ligamente laterale, si articulaiile falangiene (n balama). Muschii piciorului Spre deosebire de m unde toi muschii sunt asezai, exclusiv palmar, la picior, pe lg majoritatea muschilor situai la plant, mai exist si doi muschi ai dosului piciorului: extensorul scurt al degetelor si extensorul scurt al halucelui. Muschi plantei se divid trei grupe: A. Grupul medial cuprinde trei muschi destinai halucelui: abductorul halucelui, flexorul scurt al halucelui si adductorul halucelui. B. Grupul lateral este format din doi muschi destinai degetului mic: abductorul degetului mic si flexorul scurt al degetului mic. C. Grupul mijlociu cuprinde muschi asezai pe mai multe planuri: flexorul scurt al degetelor, ptratul plantar, lombricalii, muschii interososi (trei plantari si patru dorsali).

Dup forma lor, muschii plantei sunt alungii (cu excepia flexorului scurt al degetelor si al ptratului plantar care are form turtit) si puin voluminosi. Direcia lor este preponderent sagital, iar inseriile sunt complicate. Au origine pe oasele tarsului si metatarsului, dar si pe aponevroza plantar, unele ligamente plantare, tendoanele flexorului lung al degetelor. Inseria lor terminal se face cea mai mare parte direct pe falange, dar si indirect prin intermediul aponevrozei dorsale a degetelor. Cei doi muschi ai dosului piciorului sunt inervai din nervul peronier profund (L5-S1), iar muschii plantei sunt inervai din cei doi nervi plantari. Biomecanica piciorului Miscrile dintre gamb si picior c si stabilizarea poziiei tre ele sunt realizate de ctre muschii gambei (cu excepia popliteului si plantarului). In miscrile piciorului particip totdeauna toi muschii, fie ca sinergisti fie ca antagonisti. Sensul miscrii rezult din asezarea tendoanelor terminale la nivelul gului piciorului fa de cele dou axe de miscare ale articulaiei talusului. Diferitele grupe musculare sunt dezvoltate inegal volum si for raport cu importana miscrii si funcie de condiiile biomecanice sensul flexiei dorsale si a eversiunii, ajutd muschii respectivi. Ea tinde s cline gamba ainte pe piciorul sprijinit si s turteasc bolta la nivelul marginii mediale. Miscrile piciorului sunt: flexia dorsal, flexia plantar, abducia, adducia, supinaia, pronaia si circumducia. Flexia dorsal (flexia, dorsiflexia) este miscarea prin care faa dorsal a piciorului se apropie de faa anterioar a gambei; flexia plantar (extensia) este miscarea opus prin care faa dorsal a piciorului se deprteaz de gamb. Adducia (35-40) este miscarea prin care vful halucelui se apropie de planul mediosagital al corpului; abducia (35-40) este miscarea prin care el se deprteaz de acest plan. Supinaia (25-30) este miscarea prin care marginea medial a piciorului este ridicat de pe sol, iar pronaia este miscarea invers prin care marginea lateral se ridic de pe sol.

Circumducia este miscarea prin care vful halucelui descrie un cerc; ea rezult din executarea alternativ a miscrilor precedente (cu excepia pronaiei si supinaiei). Aceste miscri nu se produc mod egal si simultan toate articulaiile piciorului. 79 Flexia dorsal (20-25) si plantar (45-50) au loc articulaia talocrural plan sagital, jurul unui ax transversal care trece prin vful celor dou maleole. Flexorii dorsali apropie gamba si dosul piciorului, fiind ajutai de gravitaie. La nivelul membrului mobil flexia dorsal este necesar scurtrii membrului pentru a-i permite pendularea liber. In caz de paralizie a grupului anterior, piciorul cade flexie plantar datorit greutii lui proprii si a predominanei antagonistilor; este necesar o flexie compensatoare exagerat articulaiile genunchiului si coxofemural pentru a realiza scurtarea necesar mersului (mers stepat). La nivelul membrului de sprijin particip la meninerea rectitudinii gambei, nepermid clinarea ei apoi. Principalii muschi care realizeaz flexia dorsal sunt: tibialul anterior, extensorul comun al degetelor, extensor propriu al halucelui. Nervul motor principal este exclusiv nervul peronier profund. Miscarea este limitat de tinderea fasciculelor posterioare ale ligamentelor colaterale si a tendonului lui Achile, precum si de tnirea colului talusului cu marginea anterioar a scoabei gambiere. Flexorii plantari sunt superiori ca volum si for grupului antagonist, datorit rolului lor antigravitaional. In mers ei aplic cu for planta pe sol si apoi o dezlipesc cepd cu clcul p la capetele metatarsienilor, ridicd astfel toat greutatea corpului (lanul triplei extensii). In contracie static piedic clinarea ainte a gambei pe piciorul fixat si astfel particip la meninerea rectitudine a coloanei membrului de sprijin, stabilizd articulaia talocrural. Principalii muschi care realizeaz flexia plantar sunt: tricepsul sural, flexorul lung al degetelor, peronierul scurt.

Inervaia miscrii de flexie plantar este asigurat aproape exclusiv de nervul tibial. Limitarea se realizeaz prin tinderea fasciculelor anterioare ale ligamentelor colaterale si se opreste prin tnirea procesului posterior al talusului cu marginea posterioar a scoabei tibiotarsiene. Nu putem trece la un alt grup de miscri ainte de a sublinia rolul talusului care se poate solidariza cu oasele tarsului ( flexie plantar si dorsal) si miscrile se petrec tre el si gamb, sau cu oasele gambei ( abducie, adducie, supinaie si pronaie) si miscrile se realizeaz tre el si celelalte oase ale piciorului. Aceste miscri menionate anterior se asociaz realizd miscri complexe de inversiune si eversiune. Ele se realizeaz la nivelul articulaiilor formate tre oasele tarsului posterior (talocalcaneonavicular). Aceste articulaii sunt independente din punct de vedere anatomic, dar solidare din punct de vedere funcional, cu combinarea miscrilor individuale, avd ca rezultat miscri complexe. Inversiunea este compus din adducie, supinaie si flexie plantar. Muschii care realizeaz miscarea au o for aproape dubl fa de antagonistii lor (muschi antigravitaionali). Muschii principali sunt tricepsul sural si tibialul posterior; ca auxiliari intervin tibialul anterior, cei doi flexori lungi si extensorul lung al halucelui. Inervaia miscrii este asigurat preponderent de nervul tibial; secundar intervine si nervul peronier profund. Miscarea de eversiune include abducie, pronaie si flexia dorsal a piciorului. Muschii principali sunt cei doi peronieri si extensorul lung al degetelor; tibialul anterior si extensorul lung al halucelui sunt auxiliari. Inervaia este asigurat cea mai mare parte de nervul peronier superficial si, rest de nervul peronier profund. Menionm c miscrile de flexie plantar si dorsal pot fi adiionate sau sustrase celor din articulaiile tarsului posterior. Miscrile de inversiune si eversiune sunt miscri staiune si locomoie prin care se realizeaz adaptarea membrului de sprijin la terenuri neregulate si clinate

80 lateral sau se face posibil clinarea lateral a membrului inferior fa de piciorul fixat pe un plan orizontal. La nivelul articulaiior tarsului anterior (plane) nu sunt posibile dec miscri reduse de alunecare; ele continu de fapt miscrile tarsului posterior. Rolul cel mai important al acestor articulaii este de a asigura elasticitatea tarsului diferite prejurri fiziologice si de a-l proteja potriva traumatismelor. La nivelul articulaiilor metatarsofalangiene au loc miscri de flexie si extensie ale degetelor si miscri de lateralitate. Extensia se face mai mult pasiv timpul mersului cd piciorul se desprinde de pe sol si se ridic p la capetele metatarsienilor, degetele rmd c fixate. In ultima faz a desprinderii membrului de sprijin intervine flexia activ a degetelor care sunt presate cu for contra solului, ajutd ca niste arcuri elastice la desprindere si propulsie. In desprindere un rol major are halucele care faza final susine singur toat greutatea corpului. Extensia degetelor este realizat de cei doi extensori lungi ajutai de cei doi extensori scuri. Muschii care realizeaz flexia sunt: - pentru degetele II-V: flexorul lung al degetelor, flexorul scurt al degetelor, flexorul scurt al degetului mic; - pentru haluce: flexorul lung al halucelui si flexorul scurt al halucelui. Miscrile active si voluntare de lateralitate sunt foarte reduse. Ele sunt realizate de trei muschi: adductorul si abductorul halucelui si abductorul degetului mic. Exist si miscri soitoare, si anume flexia degetelor si aciunea interososilor plantari este soit de adducie (convergen), extensia degetelor si aciunea interososilor dorsali este soit de abducie (divergen). La nivelul articulaiilor interfalangiene au loc exclusiv miscri de flexie si extensie, dar slabe si incomplete la nivelul degetelor II-V si mai bine individualizate la nivelul halucelui. Muschii motori sunt aceeasi flexori si extensori care realizeaz si miscrile articulaiile metatarsofalangiene. Flexia celei de a doua falange pe cea

proximal o realizeaz flexorul scurt plantar pentru degetele II-V si flexorul lung al halucelui. Flexia falangei distale pe falanga mijlocie se realizeaz de ctre flexorul lung al degetelor. Extensia falangei distale si a celei mijlocii este realizat de extensorii degetelor, interososi, lombricali, pediosul. Factori vasculari si nervosi ai membrului inferior. A. La nivelul regiunii gluteale tnim: - mnunchiul vasculo-nervos gluteal superior format din vasele gluteale superioare si nervul gluteal superior ce inerveaz muschii gluteu mic si mijlociu ce trece prin spaiul suprapiriform, delimitat de muschii piriform si gluteu mijlociu; - mnunchiul vasculo-nervos gluteal inferior format de vasele gluteale inferioare ce coboar prin spaiul infrapiriform p regiunea posterioar a coapsei si nervul gluteu inferior (pentru muschiul gluteu mare). - nervul cutanat femural posterior si nervul ischiadic ce coboar vertical spre coaps, crucisd muschii sratului mijlociu; - mnunchiul vasculo-nervos rusinos intern. Regiunea gluteal reprezint zona de elecie pentru injeciile intramusculare care se realizeaz masa muscular a gluteilor mijlociu si mic. Pentru aceasta se parte regiunea gluteal 4 cadrane printr-o orizontal ce uneste marginea superioar a trohanterului mare cu sanul intergluteal intersectat la mijlocul ei de o linie vertical; injeciile se fac cadrul supero-lateral. 81 B. La nivelul regiunii coapsei principalele elemente vasculo-nervoase sunt: - vena safen mare si afluenii si ; - ramuri cutanate ale nervului femural ; - limfonodurile inghinale superficiale situate aria triunghiului femural Scarpa (delimitat tre tensorul fasciei lata, adductorul lung, plica inghinal); - mnunchiul vasculo-nervos femural (artera femural si ramurile ei: circumflexa lateral, circumflexa medial si 3 artere perforante, venele aferente, nervul femural ce d ramuri pentru croitor si cvadriceps si ramuri cutanate - nervul safen); - nervul obturator ce inerveaz muschii regiunii mediale a coapsei. La nivelul

regiunii posterioare a coapsei nu exist un trunchi arterial propriu, ci o reea arterial realizat prin anastomozarea mai multor artere provenite din regiunile vecine: gluteal inferioar si ramuri din artera femural. Prin aceast reea se poate restabili circulaia arterial cazul ligaturii sau obstrurii arterei femurale. Nervul ischiadic este elementul cel mai important al regiunii. El descinde aproape vertical din regiunea gluteal si d ramuri pentru muschii ischiogambieri si adductorul mare. Importana practic a regiunii const prezena celor 2 zone herniare (canalul femural si canalul obturator). De asemeni, nodurile limfatice superficiale sunt destul de frecvent sediul adenitelor inghinale ca rezultat al unui proces inflamator localizat la nivelul membrului inferior (grupul inferior), la nivelul regiunii gluteale sau a zonei subombilicale a peretelui abdominal (grupul superolateral) sau la nivelul organelor genitale externe (grupul superomedial). Muschiul cvadriceps reprezint datorit volumului su mare al doilea loc de elecie pentru injeciile intramusculare. In sfsit, artera femural este situat relativ superficial lacuna vascular si repauzeaz pe planul osos al marginii anterioare a coxalului; aici se poate lua pulsul arterial sau se poate comprima vasul pentru hemostaz provizorie. C. La nivelul regiunii genunchiului se gseste reeaua arterial patelar realizat prin anastomoza ramurilor din artera poplitee, femural si tibial anterioar. Aceste anastomoze sunt s precoce si insuficiente pentru refacerea circulaiei caz de ligatur sau obstacol pe artera poplitee. Posterior, coninutul fosei poplitee (delimitat tre cele 2 capete ale gastrocnemianului si poriunile terminale ale muschilor ischiocrurali) este reprezentat de elemente vasculo-nervoase asezate tro atmosfer de grsime. Nervul ischiadic se bifurc la acest nivel ramurile sale terminale: nervul fibular comun (sciatic popliteu extern) si nervul tibial (sciatic popliteu intern). Artera poplitee continu femurala si emite fosa poplitee 5 ramuri articulare

ale genunchiului si arterele surale destinate gastrocnemianului. Este soit de vena poplitee. Cele 3 elemente formeaz mnunchiul vasculo-nervos popliteu .D. La nivelul gambei, principalele elemente vasculo-nervoase sunt: - mnunchiul vasculo-nervos tibial anterior format din artera tibial anterioar, 2 vene omonime si nervul fibular profund; - mnunchiul vasculo-nervos tibial posterior format din artera tibial posterioar, nervul tibial si vene omonime E. La nivelul gului piciorului se descriu ramuri maleolare din artera tibial, care iau parte la formarea reelelor maleolare medial si lateral, nervul fibular superficial si profund. 82 Numeroasele teci sinoviale ale tendoanelor de la nivelul gului piciorului pot fi frecvent sediul tenosinovitelor, ca urmare a unor eforturi intense si delungate, mai ales la nivelul tendoanelor flexorilor care au raporturi mai intime cu planul osteoarticular. F. La nivelul piciorului tnim: - artera dorsal a piciorului care ulterior i schimb denumirea arter plantar profund. Ea emite o serie de colaterale (artere tarsiene) care prin anastomoze dau nastere reelei arteriale dorsale a piciorului. Din aceasta se desprinde artera arcuat, din convexitatea creia pornesc 4 artere metatarsiene dorsale ce se bifurc fiecare ce 2 artere dorsale ale degetelor; - nervul fibular profund care inverseaz muschii extensori scuri si particip la inervaia senzitiv a primelor degete; - ramuri cutanate din nervul fibular superficial; - artera plantar medial si lateral, nervii plantari mediali si laterali. Din artera plantar lateral se formeaz arcada plantar de la nivelul creia pornesc arterele metatarsiene plantare, fiecare bifurcdu-se artere digitale proprii. Metatarsienele dorsale se anastomozeaz cu cele plantare prin ramurile perforante, ce dou pentru fiecare spaiu interosos. Trebuie menionat si faptul c la nivelul regiunii dorsale a piciorului planul subcutanat este format din esut lax cu puin grsime; este astfel usor infiltrabil cu lichid patologic (edeme, flegmoane difuze). Statica piciorului

Saltul calitativ care a avut loc evoluia animal prin trecerea de la staiunea patruped la cea biped a fcut ca piciorul omului s sufere importante modificri morfofuncionale. Bolta plantar are trei stpi de sprijin reprezentai de: - tuberozitatea calcaneului (posterior) - capul metatarsienilor I, II, III (anteromedial) - capul metatarsienilor IV, V (anterolateral). Stpii sunt unii prin dou arcuri longitudinale: - arcul lateral format din calcaneu, cuboid si metatarsienii IV si V. - arcul medial format de calcaneu, talus, navicular, cele 3 cuneiforme si primii 3 metatarsieni. Calcaneul reprezint, deci, stpul posterior, comun, pentru cele dou arcuri, timp ce anterior arcurile diverg spre ceilali doi stpi. Arcul longitudinal medial este mai alt si nu intr contact cu suprafaa de sprijin a plantei; este arcul de miscare. Arcul longitudinal lateral, mai puin boltit, atinge suprafaa de sprijin; este arcul de sprijin. Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transversale, mai alte posterior si mai turtite anterior. Asamblarea oaselor tarsului contribuie la alctuirea scobiturii formate de bolta plantar. Feele dorsale ale oaselor tarsului sunt, general, mai largi ca cele plantare. De asemeni, trabeculele osoase din substana spongioas a tarsului si a metatarsului sunt dispuse paralel cu arcurile bolii plantare, trind arhitectural bolta. Trohleea talusului conine trabecule verticale, care exprim liniile de for transmise de la oasele gambei. De aici trabeculele se grupeaz dou grupe principale: a) unul se dreapt posteroinferior si se continu calcaneu cu trabeculele terminate la nivelul tuberozitii calcaneului; 83 b) altul se dreapt anteroinferior si se continu cu sistemul trabecular al navicularului, al cuneiformului medial si al metatarsianului I. Aceste dou grupe trabeculare se sprijin pe doi din cei 3 stpi ai bolii: stpul posterior si anteromedial. Din calcaneu porneste al treilea grup de trabecule care se continu cu

cel din cuboid, metatarsianul IV si V; acest grup se termin al treilea stp, stpul anterolateral al bolii. Bolta plantar este meninut de ligamente, muschi si tendoane, care se opun turtirii acesteia sub aciunea greutii corporale. Aceste fore cu aciune antigravitaional sunt asezate sub form de corzi anteroposterioare, pentru meninerea arcului longitudinal al bolii plantare. Sunt reprezentate de o serie de formaiuni anatomice active si pasive, cu lungimi si eficien diferite, asezate pe mai multe planuri: o parte din aparatul ligamentar al plantei si aponevroza plantar constituie elementele pasive; tendoanele unor muschi ai gambei care funcioneaz ca niste cordoane elastice, reglabile activ si muschii plantei reprezint forele active. Cu c sunt asezai mai superficial, deci mai lungi si orietani mai sagital, aciunea este mai eficient asupra arcului longitudinal tregime. Asupra arcului transversal acioneaz mai mult adductorul degetului mare. Muschii mai scuri si cu asezare distal si profund (interososii) sau oblic (adductorul halucelui) aciond de pe degetele fixate asupra metatarsului, schimb si potrivesc poziia razelor metatarsienilor raport cu direcia si cu mrimea greutii ce acioneaz asupra piciorului, asa fel c asigur o adaptare optim la conformaia solului si pstrarea echilibrului. Ei acioneaz deci ca muschi tensori asupra arcului piciorului si de aceea un picior bine antrenat nu se turteste, ci chiar se scurteaz cd este supus unei crcturi (greutate). Modul care se transmit presiunile la nivelul piciorului este legat si de forma clmintei. Piciorul a fost astfel contruit de natur c s suporte cele mai bune condiii tensiunile de presiune atunci cd axa lui lung este perpendicular pe axa gambei. Sub aceast inciden presiunea se repartizeaz mod egal la tarsul posterior si la tarsul anterior. Viaa sedentar si lipsa exerciiului (mers, alergri, srituri) au atras s o

prbusire a bolii plantare. De aceea, la clminte s-a adugat un toc de 2 cm lime, care are rolul de a accentua bolta plantar si deci de a reconstitui sistemul arhitectural normal al piciorului. Inlimea excesiv a tocului atrage s grave tulburri repartizarea tensiunilor de presiune si calcaneul nu mai ajunge s primeasc dec 2/5 din greutatea corpului, restul transmidu-se antepiciorului. Fasciile si aponevrozele membrului inferior Muschii membrului inferior sunt velii de o teac fibroas, de form cilindric, care partea superioar se continu cu fasciile trunchiului, iar jos se termin la nivelul degetelor. Cu toate c aceast fascie de velis este unic ea se descrie separat pentru diferitele segmente ale membrului inferior. Distingem astfel: - fascia iliac ce acoper muschiul iliopsoas; - fascia gluteal ce acoper muschii gluteali. La nivelul muschiului gleteu mare se parte trei foie; tre foia mijlocie si cea profund exist un esut celular foarte dezvoltat care comunic si cu bazinul si cu esutul celular al coapsei, permid propagarea unei colecii purulente; - fascia lata este fascia de velis a coapsei, prezint grosri partea lateral (tractul iliotibial), dedublri (teci pentru vasele femurale si muschi), prelungiri profunzime (septuri intermusculare); - fascia crural (gambier) veleste muschii gambei. Suprafaa exterioar este desprit de piele prin esut conjuctiv grsos subcutanat care merg vasele si 84 nervii superficiali. Prezint prelungiri profunzime (septuri intermusculare), grosri ce formeaz retinaculele gului piciorului sau ligamentele inelare, dedublri (teac pentru tendonul lui Ahile). Ligamentul inelar anterior (cruciform) este asezat regiunea anterioar a gului piciorului si are forma literei yculcat orizontal. Mai este numit si retinaculul inferior al extensorilor. Retinaculul flexorilor este situat pe partea medial a gului piciorului. Impreun cu muschiul abductor al halucelui delimiteaz canalul calcanean.

Retinaculul peronierilor se tinde de la maleola lateral spre faa lateral a calcaneului (superior) sau se inser cu ambele capete pe faa lateral a calcaneului (inferior). Alte formaiuni sunt reprezentate de aponevroza plantar, fascia plantar profund , fascia dorsal a piciorului. 85 Curs 11. Cavitatea toracica. Sistemul respirator Cavitatea toracic imprumuta forma toracelui osos, fiind delimitat de abdomen prin diafragm (peretele inferior al cavitatiii toracice). Forma boltita cu convexitatea superioara a acesteia determina o patrundere a organelor din cavitatea abdominala spre torace. Conine organe de importan vital: plmii, cordul, vasele mari de sge, esofagul, timusul, cuprinse in 3 regiuni topografice viscerale : 2 regiuni laterale (regiunile pleuropulmonare) si o regiune mediana, incadrata de precedentele (regiunea mediastinala). Fiecare din aceste regiuni isi are limitele, raporturile si continutul ei si intra in relatii topografice importante cu peretii cavitatii toracice. Mediastinul este regiunea topografica mediana, usor deplasata spre stanga, situata intre cele doua regiuni pleuropulmonare. El contine organe importante inconjurate de o atmosfera conjunctivo-grasoasa care le solidarizeaza. Este limitat : - lateral de cele 2 pleure mediastinale; - anterior de fata posterioara a sternului; - posterior de corpurile vertebrelor toracice; - in sus de planul conventional oblic al orificiului superior al toracelui - in jos de fata superioara a diafragmei . . Mediastinul este divizat printr-un plan oblic dinainte inapoi si de sus in jos care uneste unghiul sternal cu marginea inferioara a vertebrei T4, intr-un etaj superior si unul inferior. Mediastinul superior raspunde anterior manubriului sternal iar posterior primelor 4 vertebre toracice. Formatiunile continute sunt dispuse pe 4 planuri, respectiv: timusul, venele brahiocefalice, vena cava superioara, nervii frenici, noduri

limfatice mediastinale, arcul aortic si ramurile sale, portiunea toracica a traheei, esofagul, ductul toracic, noduri limfatice (paratraheale, traheobronsice superioare). Mediastinul inferior prezinta 3 compartimente: anterior, mijlociu si posterior. Mediastinul anterior este un compartiment ingust, turtit anteroposterior, interus intre fata posterioara a muschiului transvers al toracelui si fata anterioara a pericardului. Contine: - extremitatea inferioara a timusului (copil) si tesut conjunctiv adipos de inlocuire (adult) ; - ligamente sternopericardice ; - ramuri ale arterei toracice interne; - noduri limfatice frenice superioare si peripericardice - tesut conjunctiv lax si adipos. Mediastinul mijlociu este compartmentul cel mai mare, intins intre planul prepericardic si cel pretraheal. Contine : - pericardul cu inima; - portiunea inferioara a venei cave superioare; - aorta acendenta; - trunchiul pulmonar; - nervii frenici; - plexul cardiac. Mediastinul posterior este compartimentul cuprins intre planul pretraheal si coloana vertebrala. Contine: - pediculii pulmonari (bronhii principale, artera pulmonara, vene pulmonare, a. si vena bronsica, vase limfatice si limfonodulii bronhopulmonari, plexuri nervoase pulmonar anterior si posterior); 86 - esofagul si nervii vagi; noduri limfatice prevertebrale; - aorta toracica, vena azygos, ductul toracic ; - vena hemiazygos, vase intercostale posterioare, lanturi simpatice toracice, nervii splanhnici. SISTEMUL RESPIRATOR I. Notiuni introductive. Ocupant al extremitii cefalice si al cavitii toracice, sistemul respirator este format dintotalitatea organelor ce servesc la efectuarea respiraiei pulmonare prin care se elimin CO2 din sge si se utilizeaz O2 din areul ambiant. Aparatul respirator este alctuit din: 1. ci respiratorii reprezentate de nasul extern si cavitatea nazal, fa de care

de o parte si de alta se afl sinusurile paranazale,laringe, trahee, bronhii principale. Acestea se ramifica in bronhii de dimensiuni din ce in ce mai mici, formand arborele bronsic situat intrapulmonar. 2. organe respiratorii : plamanii II. Nasul extern. are form de piramid triunghiular si este alctuit din rdcin, dosul nasului cu dou fee laterale si aripile nasului. Cavitatea nazal se afl centrul maxilarului superior p la poriunea nazal a faringelui. Segementul inferior al cavitii se numeste vestibul nazal, deschiderea spre exterior realizdu-se prin orificiile nrilor. Peretele lateral al cavitii nazale corespunde aripii nasului, iar peretele medial este reprezentat de septul nazal, care separ fosele nazale. Cavitatea nazal comunic cu sinusurile paranazale. Fosele nazale se afl mijlocul masivului facial; separate prin septul nazal median, comunic cu exteriorul prin orificiile nrilor, iar lateral cu sinusurile paranazale. Fosa nazal are dou regiuni: -vestibulul nazal - fosa nazal propriu- zis Vestibulul nazal este un conduct vertical lung de 15 mm limitat anterior de nar. Fosa nazal are un perete medial format de septul nazal care este osos, cartilaginus si membranos. Peretele lateral al fosei nazale este format din mai multe oase dispuse antero posterior ; pe el se prind cornetele nazale. Peretele superior se mai numeste aracad a foselor nazale, avand menirea de a separa cavitatea cranian de fosele nazale. Peretele inferior desparte cavitatea nazal de cavitatea bucal si este format din componente al osului maxilar. Cornetele nazale sunt componente ale peretelui lateral al fosei nazale, avd aspectul unor lame osoase. Se part cornet nazal superior, cornet nazal mijlociu si cornet nazal inferior. Structura mucoasei nazale = tunica pituitar are dou regiuni corespunztoare cornetului superior-regiunea mucoasei olfactorii si regiunea inferioar corespunztoare celorlalte dou cornete-regiunea mucoasei respiratorii. III. Sinusurile paranazale sunt cavitai pneumatice atasate foselor nazale, cu care comunic.

1)Sinusul etmoidal este format din celulele etmoidale numr de 8-10 situate grosimea osului etmoid, si se deschide poriunea superioar a foselor nazale. 87 2)Sinusul frontal este un sinus de form piramidal, care se dezvolt copilrie si este raport cu orbita i cu osul etmoid. 3)Sinusul sfenoidal situat jumtatea lateral a osului sfenoid, este raport cu saua turceasc, care se adposteste glanda hipofiz. 4)Sinusul maxilar este o cavitate osoas situat stca osului maxilar, de form si dimensiuni variabile, plin cu aer condiii normale. IV. Laringele este situat regiunea antero-median a gului, dreptul ultimelor patru vertebre cervicale, sub osul hioid, aintea poriunii laringiene a faringelui, posterior de tiroid si se continu cu traheea. Laringele este un organ cu dublu rol : in respiratie si in fonatie. Conformaia exterioar - laringele are forma unei piramide triunghiular trunchiat cu baza mare sus si baza mic jos. Baza mare comunic cu faringele si poart numele de aditusul laringelui, prin care inspiraie intr aer din faringe laringe, iar expiraie iese aerul din laringe spre faringe. Aditusul laringelui este delimitat: - anterior de epiglota - posterior de cartilajul aritenoid - cartilajele corniculate Feele laringelui sunt: -antero - laterale reprezentate de cartilajul tiroidian, membrana tirohidian si cartilajul cricoid - posterioar - proemin faringe, cu care delimiteaz recesul piriform al faringelui. Baza mic reprezint vful laringelui care se continu cu traheea si este format de cartilajul cricoid. Conformaia interioar - fiind organ cavitar, laringele are un schelet cartilaginos, articulaii, ligamente, muschi motori, vase si nervi. Cavitatea laringelui are aspectul a dou pnii unite prin vf si prezint o poriune superioar -vestibulul laringian- delimitat de aditusul laringian si plicele ventriculare. Poriunea mijlocie a laringelui (ventriculul laringelui) se tinde de la plicele ventriculare la plicele vocale, iar de la acest nivel p la cartilajul cricoid, care reprezint limita inferioar a cavitii laringelui, se afl poriunea inferioar

(cavitatea infraglotica). Plicele ventriculare sunt cute orizontale ale mucoasei , denumite si false coarde vocale, delimiteaz tre ele ventriculul laringian. Plicele vocale se afl inferior de plicele ventriculare, ele reprezentd aparatul vocal propriu-zis. Plicele vocale se mai numesc si coardele vocale- dreapt si stg tre care se delimiteaz fanta glotic, si se prind pe cartilajul si cartilajele aritenoide. Plicelor vocale li se ataseaz ligamentul vocal si muschiul vocal. Segmentul laringian cuprins tre plicele vocale (jos) , vestibulare (sus) si vf reprezint sediul apartului de fonaie si respiraie (glota).. Ventriculii laringelui, cuprinsi anterior si posterior tre plicele vocale si plicele ventriculare, comunic cu glota. n inspirul profund - plicele vocale se deprteaz,- fanta glotic este deschis. n fonaie plicele vocale se ating medial, iar fanta glotic este chis. Structura laringelui. Prezinta un schelet alacatuit din cartilaje si ligamente ; la nivelul cartilajelor se insera muschi ; in interior ese tapetat de o mucoasa. a) scheletul cartilaginos este format din trei cartilaje neperechi (tiroid, cricoid, epiglotic) si opt cartilaje perechi (aritenoide, corniculate, cuneiforme, sesamoide). Epiglota contribuie la inchiderea orificiului laringian, dirijand astfel lichidele si bolul alimentar spre faringe si esofag. 88 b) muschii laringelui: *muschi extrinseci cu inserie pe laringe - constrictorul inferior al faringelui - longitudinal superior al limbii - palatofaringiane - stilofaringiane - tirohiodianul - muschii subhioidieni *muschii intrinseci sunt numr de cincisprezece;grupati in grupe funcionale: - - - - constrictori ai fant ei glotice (adductori ai plicelor vocale): - muschiul cricoaritenoidian - muschiul aritenoidian transvers - muschiul aritenoidian oblic - muschiul tiroaritenoidian - muschiul tiroepiglotic - muschiul ariepiglotic - dilatatori ai fantei glotice (abductori ai plicelor vocale): muschiul cricoaritenoidian posterior

- tensori ai plicelor vocale - muschiul vocal care pune sub tensiune ligamentul vocal: muschiul cricotiroidian. c) aparatul ligamentar Partile anterioare ale osului hioid, ale cartilajelor tiroid si cricoid sunt unite prin membrane care suspenda scheletul laringelui de osul hioid. Acesta, prin ligamentul stilohioidian si muschii limbii se fixeaza de baza craniului. Aparatul ligamentar care leaga laringele de organele vecine este format de: membrana hiotiroidiana, hioepiglotica, ligamentele glosoepiglotice, faringoepiglotice, tiroepiglotic si ligamentul sau membrana cricotraheala. d) articulatiile laringelui Unele cartilaje se srticuleaza liber, ceea ce le permite sa se miste liber in cursul fonatiei. Exista 2 perechi de ariculatii sinoviale (diartroze): articulatia cricoaritenoidiana si cricotiroidiana. e) mucoasa laringelui Acopera scheletul cartilaginos, ligamentele si muschii laringelui, formand plici. V. Traheea este un organ tubular aflat continuarea laringelui, se bifurc cele dou bronhii principale. Are form de tub cilindric cu peretele posterior turtit, lungime de situata posterior de glanda tiroid.Prezinta dou poriuni: cervical si toracic. Poriunea cervical se afl anterior de esofag, iar lateral de ea se gsesc lobii tiroidei Poriunea toracic se gseste torace - posterior de arcul aortic - anterior de esofag - lateral vine raport cu pleura Structura traheei corespunde unui schelet fibrocartilaginos la care se adaug adventice sI mucoas. a) Scheletul este alctuit din 15 - 20 de arcuri cartilaginoase elastice, incomplete partea posterioar. Cartilajele sunt unite tre ele prin inele fibroelastice. n poriunea posterioar unde cartilajele sunt incomplete, scheletul cartilaginos este format de un perete membranos. b)Adventicea este situat superficial si este alctuit din esut conjunctivo- adipos.

c) Mucoasa cptuseste cavitatea traheei, sI este format din epiteliu cu cili (au rolul de a elimina secreia). 89 VI. Bronhiile principale sunt dou, dreapt si stg; rezult din bifurcarea traheei la nivelul vertebrei toracale T4. De aici se dreapt lateral jos, formduse tre cele dou bronhii principale un unghi de 75 - 85 grade. In hilul pulmonar si se ramific intrapulmonar. Bronhia dreapt este mai scurt si mai voluminoas. Structura : Bronhia stg este alctuit din 9 - 12 inele cartilaginoase, iar bronhia dreapt din 6-7inele cartilaginoase. VII. Plamanii sunt organele principale ale respiraiei, situai cavitatea toracic, coninui cele dou seroase pleurale. Greutatea plmului este de aproximativ 1200 g, iar capacitatea pulmonar total este de 4500- 5000 cm 3. Au o consistena moale, spongioas si foarte elastic. Conformaia exterioar . Prezinta: - o baz - faa diafragmatic care se muleaz pe diafragm - un vf - apex ce depseste cu 2-3 cm orificiul superior al toracelui - o faa costal convexa - urmeaz curba descris de coast - o faa medial - tre cei doi plmi, in raport cu mediastinul; conine hilul pulmonar pe unde trec elementele pediculului pulmonar - o margine anterioar - separ faa costal de cea medial - o margine inferioar - circumscrie baza plmului Pe feele plmilor exist fisuri sau scizuri care part plmul lobi. Plmnul stng prezint fisura oblic care porneste de pe faa medial ,merge sus si posterior apoi trece pe faa costal , jos si anterior intersecteaz marginea inferioar si ajunge pe faa medial. mparte plmul stg doi lobi: - superior - inferior Plmnul drept prezint fisura oblic si fisura orizontal ,care are originea pe faa costal la jumtatea celei oblice, merge medial spre marginea anterioar apoi spre faa medial sI se termin hil. Este impartit trei lobi: -superior -mijlociu -inferior - cel mai mare Pediculul pulmonar cuprinde elementele anatomice care vin sau pleac de la plm, la nivelul hilului pulmonar: bronhii principale, artera pulmonar, dou vene pulmonare, artere bronhice, vene bronhice, plexul nervos pulmonar. Structura plmilor include: - componenta bronhial

- componenta parenchimatoas - stroma - vase si nervi Componenta bronhial formeaz ramificaii intrapulmonare. Bronhiile intrapulmonare grupeaz jurul lor: parenchimul, stroma, vase, nervi care alctuiesc teritoriul bronhopulmonar. La intrarea plm bronhia principal se ramific trei bronhii lobare ( dreapta) si dou bronhii lobare ( stga), care se distribuie lobilor pulmonari. Bronhiile lobare se continu cu bronhii segmentare care deservesc teritoriile bronhopulmonare numite segmente brohhopulmonare care au aeratie proprie, pedicul arterial propriu, strom. Pentru plmul drept sunt zece bronhii segmentare pentru zece segmente bronhopulmonare, iar pentru plmul stg sunt opt bronhii segmentare. Bronhiile segmentare se divid bronhiole lobulare sau terminale care deservesc unitaile morfologice ale plmilor reprezentate de lobulii pulmonari. Bronhiile lobulare se continu cu bronhiolele respiratorii care se ramific ducte alveolare terminate prin dilataii denumite sculei alveolari compartimentai alveole pulmonare. 90 Bronhiola respiratorie preun cu ramificaiile lor, cu ducte alveolare sI cu alveolele pulmonare formeaz acinii pulmonari, care reprezint unitatea morfologic a plmului. Totalitatea aciniilor pulmonari formeaz parenchimul pulmonar (componenta parenchimatoas). Bronhiile mari sunt formate din arcuri cartilaginoase; bronhiolele lobulare au perei fibroelastici si fibre musculare netede care dispar la bronhiolele respiratorii, iar in ductele alveolare gsim membrana fibroelastic si epiteliu respirator unistratificat. Alveolele prezint un epiteliu alveolar asezat pe o membran bazal. Peretele alveolar este delimitat de septuri conjunctive, care aparin stromei sI din capilare rezultd complexul alveolo - capilar. Dinspre cavitatea alveolar spre capilarul sanguin acest complex este alctuit din - epiteliu alveolar unistratificat

- membrana bazal a epiteliului - surfactantul - membrana bazal a capilarului - endoteliu capilar (endoteliu) Stroma este format din esutul conjunctiv elastic care soeste arborizaiile bronhiilor interiorul plmului. Vascularizaia plmnilor este dubl - funcional sI nutritiv. a) vascularizatia funcional (mica circulatie/ circulatia pulmonara) Are originea ventriculul drept de unde pleac artera pulmonar cu sge srac oxigen; aceasta se distribuie la nivel pulmonar urmrind ramificaiile arborelui bronhic, p la nivel alveolar, unde are loc schimbul de gaze. De la acest nivel pornesc capilare venoase care se colecteaz venele pulmonare ce se deschid atriul stg. b) vascularizatia nutritiv Este asigurat de arterele bronhice, ramuri ale aortei toracice, cu traseu prin pereii bronhiilor, permitand aportul sgelui oxigenat la nivelul parenchimului pulmonar; aici i are originea sistemul venos bronhic care se deschide sistemul venos cav superior. VIII. Pleura Este o seroas format din dou membrane (foite) care velesc plmii. Pleura plmului stg nu comunic cu pleura plmului drept fiind separate prin mediastin. Fiecare pleur are dou lame sau foie : visceral si parietal care delimiteaz tre ele cavitatea pleural. Foia visceral este fixat la suprafaa plmului iar cea parietal cptuseste peretele toracic. ntre cele dou foie se gseste o pelicul de lichid pleural care asigur adeziunea celor dou foie si mobilitatea plmilor. Cavitatea pleural este virtual, devenind real numai cd ea apare aerul sau unele revrsate patologice. Foia visceral - ptrunde prin fisurile pulmonare tapetd feele interlobare ale plmilor. Foia parietal este unic si prit : - pleura mediastinal - formeaz limita lateral a mediastinului

- pleura costal - cptuseste peretele interior al toracelui , de la stern, coaste p la coloana vertebral - pleura diafragmatic - acoper faa superioar a diafragmei - cupola pleural (domul pleural)- acoper vrful plmnului. 91 Curs 12. Sistemul cardiovascular I. Notiuni introductive. Sistemul cardiovascular (circulator) mentine constant calitativ si cantitativ lichidul tisular, deci mediul intern al organismului. Acest sistem integrator al organismului are, in principal, rolul de a aduce oxigenul si substantele nutritive la nivelul tesuturilor si de a duce dioxidul de carbon si produsii de dezasimilatie (metaboliti) la nivelul organelor unde se realizeaza eliminarea acestora. Este format dintr-un organ central numit cord si unsistem de vase prin care circula sangele (artere, vene, capilare) si limfa (vase limfatice. Structura comuna si esentiala a intregului sistem inima, artere, vene, capilare, inclusiv vase limfatice este endoteliul, reprezentat printr-un epiteliu simplu pavimentos, provenit din celulele periferice ale insulelor lui WolffPander (insulele sanguine), din a caror elemente centrale se diferentiaza hematiile primitive. II. Cordul (cor) este un organ cavitar cu dou atrii si dou ventricule, avd form de trunchi de con cu baza situat posterior si vful anterior. Are axul mare orientat oblic anterior si jos (aproape orizontal) la brevilini si aproape vertical la longilini si o greutate de 270 g. Configuraia extern. Cordul are trei fee, trei margini, o baz si un vf. Pe faa exterioar exist sanuri care limiteaz cele patru caviti si anume: sanul interatrial, sanul interventricular, sanul atrioventricular. a) Feele: - anterioar raport cu sternul sI coastele - sternocostal - inferioar raport cu diafragmul - diafragmatic - lateral - partea stg a cordului Inima fiind situat asimetric, cea mai mare parte a sa se gseste partea dreapt a liniei mediane a corpului; din acest motiv se poate vorbi de o inim dreapt sau venoas, care este situat mai anterior, si o inim stg sau arterial situat mai posterior. b) Baza: este reprezentat de faa posterioar a atriilor si de vene - vena cav superioar, vena cav inferioar, venele pulmonare.

Raporturile inimii - anterior - cordul vine raport cu plastronul sternocostal prin faa sternocostal - inferior - cu diafragma de care este fixat prin ligamente. Feele dreapt si stg - vin raport cu pleura mediastinal. Configuraia interioar a inimii Inima este compartimentat cele patru caviti dou atrii si dou ventricule separate tre ele prin septurile interventriculare si interatriale. Atriul si ventriculul comunic tre ele prin orificiile atrioventriculare care posed aparat valvular alctuit din valve atrioventriculare - tricuspid dreapta sI bicuspid stga. Din fiecare ventricul porneste ce o arter mare, din ventriculul drept arterele pulmonare iar din ventriculul stg artera aort, comunicare ventriculelor cu arterele corespunztoare se realizeaz printr-un orificiu arterial prevzut cu trei valvule (valvulele sigmoide). a) Septurile - septul ventricular - are form de triunghi cu vful jos si baza sus care se continu cu septul interatrial - corespunde orificiului mitral si aortic stga; dreapta corespunde orificiilor tricuspid si pulmonar. 92 - septul interatrial - este mai subire, membranos, separ cele dou atrii. Fata sa dreapta corespunde atriului drept si prezinta, in partea sa posteroinferoara, o depresiune: fosa ovala (orificiul Botallo). b) Ventriculele sunt caviti piramidale. Au pereii mai grosi dec atriile. Ventriculul drept - are trei perei care au structura lor trabecule musculare sub forma unor coloane si trei muschi papilari. Baza sa prezint: - orificiul atrioventricular tricuspid prevazut cu trei valve articulate spre cei trei perei. - orificiul arterei pulmonare cu trei valvule sigmoide. Ventriculul stng - are doi perei alctuii din coloane musculare, mai grosi dec ventriculul drept. Prezinta: - orificiul atrioventricular bicuspid prevazut cu dou valve mitrale - orificiul arterei aorte prevazut cu valvule sigmoide. c) Atriile - au forma cuboidal, si sunt separate prin septul interatrial. Atriul drept are: - un perete anterior alctuit din miocard atrial - medial - septul interatrial - superior - orificiul de deschidere a venei cave superioare - inferior - orificiul venei cave inferioare - anterior - orificiul atrioventricular tricuspid

Atriul stng - prezint pe peretele anterior orificiul mitral. Peretele posterior are patru orificii de deschidere a venelor pulmonare. Cele 2 atrii au 2 zone numite auricule (urechiuse). Structural cordul prezinta trei tunici: - extern = epicardul - pericardul visceral - mijlocie = miocardul - intern = endocardul a) Miocardul - tunica muscular groas, alctuit din fibre musculare striate proprii pentru fiecare cavitate sau unitare celor dou ventricule. Aceste fibre se inser pe scheletul inimii care este un aparat fibros asezat la baza inimii si alctuit din patru inele fibroase care formeaz conturul celor patru orificii ale inimii. b) Endocardul cptuseste cavitatea inimii si se continu cu endoteliul arterelor. c) Sistemul excitoconductor ( cardionector) sau miocardul embrionar este un dispozitiv neuromuscular , care asigur generarea impulsului de contracie intermitent si si transmiterea lui din atrii si ventricule. ncepe cu nodulul sinoatrial situat la locul de vrsare al venei cave superioare atriul drept. De aici excitaia porneste si se difuzeaz musculatura atriului drept, stg spre nodulul atrioventricular Aschoff-Tawara, apoi prin fasciculul Hiss care strbateseptul interventricular si se parte dou ramuri: drept pentru ventriculul drept si stg pentru ventriculul stg. 5. Vascularizaia inimii a) Vascularizatia arteriala. Artera coronar stg ia nastere din aort deasupra valvulei sigmoide, coboar prin sanul interventricular si ajunge la vful inimii pe care conjoar. Artera coronar dreapt ia nastere dreptul valvei sigmoidiale drepte ajunge sanul arterei valvei stgi apoi septul interventricular si se anastomozeaz cu artera coronar stg. b) Vascularizatia venoasa - se caracterizeaz prin existena unui imens sistem colector care dreneaz majoritatea venelor, reprezentat de sinusul coronar in care se deschide marea ven coronar. Sinusul este prevazut cu 2 valvule: una la 93 originea sa, Valvula lui Vieussens si alta la varsarea sa, in atriul drept, valvula lui

Thebessius. c) Vascularizatia limfatica este asigurata de o retea subpericardica, care primeste limfaticele retelelor miocardului si endocardului prin colectoare periaarteriale. 6. Inervaia cordului este asigurat de ramuri din plexul cardiac cu ramuri ale simpaticului provenite din cei trei ganglioni cervicali si ramuri parasimpatice reprezentate de nervul vag. Plexul cardiac result din anastomoza acestor ramuri jurul vaselor mari si este format din plexul cardiac anterior si plexul cardiac posterior. 7. Pericardul este sac fibros si seros care brac inima si vasele sale, cu dou componente una extern - pericard fibros , intern - pericard seros. Cele dou foie sunt continuitate una cu cealalta. a) Pericardul fibros are forma unui trunchi de con cu baza inferioar prins pe centrul tendinos al diafragmei si vful sus. Este legat de organele vecine prin ligamente: - ligamente sterno pericardice; - ligamente freno pericardice (legate de nervul frenic); - ligamente vertebro-pericardice. b) Pericardul seros - are o foi visceral - epicard care brac inima si o for parietal care cptuseste pericardul fibros. ntre ele se delimiteaz cavitatea pericardic care exist o cantitate mic de lichid. Epicardul brac inima si vasele sale, de la vf spre baz, apoi urc pe feele anterioare ale arterelor mari p la locul de inserie a pericardului fibros unde se rsfrge pe faa profund a acesteia. III. Sistemul vascular este alctuit din artere ,capilare, vene si vase limfatice. Structural componentele sistemului vascular sunt alctuite din endoteliu jurul cruia se gsesc fibre de colagen si reticulin, elemente de rezisten si fibre elastice. Celule musculare netede alctuiesc tunica muscular si reprezint elemente active. Se formeaz astfel trei tunici: - intern din fibre de colagen, fibre de reticulin, fibre elastice. - medie -muscular din fibre musculare - extern - adventice din fibre de colagen si elastice IV. Artere. Arbore arterial Arterele reprezinta totalitatea vaselor sanguine care pleac de la inim, in structura lor intra cele trei tunici.

Dup predominana esutului elastic sau muscular arterele se part : - artere de tip elastic mari care permit evacuarea ritmic a sgelui de la inim, pornesc direct de la inim; structural predomin tunica medie si fibre elastice; - artere de tip muscular sau mediu care asigur circulaia adecvat strii de funcionalitate a diferitelor esuturi si organe; menin raportul tre debitul sanguin si necesitile organului. - arteriole prin care sgele circul sub o presiune mare dar, el trebuie distribuit la o presiune mai mic pentru a intra capilare. Au un perete gros si un lumen foarte strt. Arborele arterial. Aorta - i are originea ventriculul stg si se parte dou segmente: aorta toracic si aorta abdominal. 94 Aorta toracic are dou poriuni: -crosa aortic este poriunea iniial de la orificiul de origine al aortei p dreptul vertebrei toracale T4. - a doua poriune este aorta toracic descendent de la vertebra toracal T4 la hiatul diafragmatic dreptul vertebrei toracale T12. a) Crosa aortic - dup emergena din ventriculul stg descrie un arc de cerc si are dou segmente: un segment ascendent si unul orizontal Segmentul ascendent se altur trunchiului arterei pulmonare; de la acest nivel se desprind arterele coronare si cele trei trunchiuri arteriale mari: - trunchiul arterial brahiocefalic - artera carotid stng - artera subclavicular stng b) Aorta toracic descendent - continu crosa aortic, cobord paralel cu coloana vertebral. D ramuri viscerale pentru bronhii, esofag si ramuri parietale pentru spaiile intercostale. 2. .Aorta abdominal - se tinde de la vertebra toracal T 12 la vertebra lombar L 4 unde se trifurc arterele iliace comune si artera sacral. Artera iliac comun se bifurc tr-o ramur dreapt si una stg, care merg oblic jos si dreptul articulaiei sacroiliace se part : artera iliac intern si artera iliac extern. Artera iliac intern reprezinta principala arter ale crei ramuri irig organele din pelvis. Artera iliac extern devine apoi artera femural din care se desprind ramurile arteriale ce vascularizeaz membrul inferior. 1. Arterele extremitaii cefalice Provin din arcul aortic, prin artera carotida comuna jumtatea stg (direct) sau prin trunchiul brahiocefalic jumtatea dreapt (indirect); acesta se bifurc

 artera carotid comun si artera subclavicular. Arterele carotide comune se bifurc dreptul cartilajului tiroid, artera carotid extern si artera carotid intern. Artera carotid extern d sapte colaterale si dou ramuri terminale, care se distribuie structurilor anatomice de la nivelul gului, craniului visceral, calvariei. Artera carotid intern particip la vascularizaia creierului. 2. Arterele membrelor superioare Se desprind din arcul aortic prin artera subclavicular stg direct sau indirect prin trunchiul branhiocefalic arterial drept din care se desprinde artera subclavicular dreapt. a) Artera sublavicular se tinde p la marginea exterioar a primei coaste si are trei poriuni, raport cu clavicula, -supra, retro si infraclavicular. D ramuri pentru encefal, regiunea inferioar a gului, peretele toracic, si prin artera axilar cu ramurile sale irig membrul superior. b) Artera brahial continu artera axilar, iar la plica cotului se bifurc in dou ramuri terminale: artera ulnar si artera radial care se distribuie regiunilor antebraului, regiunii radiocarpiene si mnii. c) Vascularizaia arterial a regiunilor palmare si digitale La nivelul mnii se formeaz: - arcada palmar superficial care provine din artera ulnar si radial - arcada palmar profund 3. Arterele pereilor trunchiului si viscerelor 95 Sunt artere ce provin din artera subclavicular. La nivelul abdomenului si a viscerelor toraco abdomino-pelviene se distribuie ramurile aortei abdominale si aortei toracice. Din portiunea toracica a aortei se desprind artere esofagiene, bronsice, pericardice, intercostale, diafragmatice superioare. In partea abdominala iau nastere trunchiul celiac, din care pornesc arterele splenica, hepatica si gastrica stanga. Mai jos se desprind artera mezenterica superioara, care iriga pancreasul, intestinul subtire si colonul drept, artera mezenterica inferioara pentru restul colonului si rect, arterele genitale si renale, arterele lombare si diafragmatice inferioare. 4.Arterele membrelor inferioare

Din aorta abdominal se desprind cele dou artere iliace comune care se divid, fiecare din ele in artera iliac interna (sau hipogastric) si artera atera iliaca extern. a) Artera iliac intern d dou trunchiuri: anterior si posterior, din care se vor separa ramuri viscerale si parietale pentru organele din bazin si pereii bazinului si coaps. Pentru membrul inferior, importante sunt: arterele fesiere superioare, inferioare, artera obturatorie Artera iliac extern este sursa principal de irigaie a membrului inferior, pentru c se continu cu artera femural de la nivelul ligamentului inghinal p treimea inferioar a coapsei. 1. Artera femural - stbate triunghiul Scarpa si trece spaiul delimitat de muschiul croitor (lateral), muschiul adductor lung (medial) iar profunzime muschiul iliopsoaps si muschiul pectineu. Irig articulaia coxofemular , regiunea iferioar a abdomenului, regiunea coapsei (anterioar si posterioar a coapsei) si se continu cu artera poplitee. Ramul cel mai gros este artera femural profund din care se desprind arterele circumflexe pentru muschii flexori ai coapsei. 2. Artera poplitee continu artera femural si se bifurc dreptul interliniei articulare a genunchiului artera tibial anterioar si trunchiul tibiofibular. Din aceast arter se formeaz reeaua arterial periarticular a genunchiului. 3. Artera tibial anterioar - la ceput este situat partea posterioar a gambei si apoi trece pe faa anterioar. Se distribuie regiunii inferioare a coapsei; genunchiului si regiunea maleolara lateral si medial. 4. Artera pedioas continu artera tibial anterioar pe faa dorsal a piciorului tre tendoanele lungului extensor al halucelui. 5. Artera tibial posterioar - continu direcia arterei poplitee si se distribuie mushilor peronieri, regiunilor maleolare. Prin ramurile sale terminale formeaz arcadele plantare din care se desprind ramuri digitale. IV. Vene. Arbore venos. Venele -sunt vasele care colecteaz sgele de la nivel capilar si transport la inim.

Sunt alctuite din trei tunici dar au urmtoarele caracteristici: - peretele este mult mai subire - lumenul mai larg - predomin adventicea - fibre musculare si elastice procent mic - prezint valvele venoase, structuri membranoase ale intimei prezente mai ales la membrele inferioare cu rol de a fragmenta coloana de sge piedicd refluxul acesteia. Drenajul venos se realizeaz prin cele dou sisteme cave: 96 - sistemul venos cav superior(VCS) - sistemul venos cav inferior(VCI) A. Sistemul venos cav superior Dreneaz sgele venos din poriunea superioar, supradiafragmatic a corpului; la acest nivel se varsa venele extremitaii cefalice, venele membrelor superioare si vena azigos. Venele extremitaii cefalice sunt: - vena jugular intern - care dreneaz vena facial, vene tiroidiene, vene faringiene - vena jugular extern - voluminoas si superficial culege sgele din regiunea feei, gului - vena jugular anterioar - din regiunea anterioar a gului - vena jugular posterioar - din regiunea posteriar a gului - vena vertebral Venele membrelor superioare se part vene superficiale si vene profunde: 1. Venele superficiale sunt : - vena cefalic, vena bazilic si vena antebranhial median.Acestea dreneaz sgele din venele digitale dorsale si palmare. 2. Venele profunde - provin din arcadele palmare superficial si profund si se continu cu venele profunde ale antebraului , vena branhiale, vena axilar si vena subclavicular care se uneste cu vena jugular intern formd- vena brahiocefalic. Vena azigos are originea cavitatea toracic. B. Sistemul cav inferior Culege sgele venos de la membrele inferioare, micul bazin si abdomen, fiind satelit aortei. Are originea la unirea celor dou vene iliace primitive, dreapt si stg, merge

paralel cu coloana vertebral lombar, apoi pe faa posterioar a ficatului; strbate diafragma, pericardul si se deschide aorta stg. n vena cav inferioar se deschid: vene diafragmatice; vene genitale; vene lombare; vene suprahepatice. Vena port care strbate ficatul dreneaz prin vase venoase suprahepatice vena cav inferioar. Urc hilul hepatic unde se bifurc tr-o ramur dreapt si o ramur stg. Are trei rdcini principale: - vena mezenteric inferioar - vena mezenteric superioar - vena splenic Toate aceste vene dreneaz sgele venos de la viscerele din etajul superior abdominal (splin, pancreas, intestin subire, colon stg). Venele membrului inferior 1. Venele superficiale - formate din reele venoase plantar si dorsal la nivelul piciorului care conflueaz cele dou vene marginale: - lateral - pe faa lateral a gambei; - medial sau vena safen (cea mai lung ven din organism) - pe faa medial a gambei 2. Venele profunde marg paralel cu arterele si pornesc de la vasele digitale plantare (arcada venoas plantar profund), continuate cu vase venoase tibiale (anterioare si posterioare), apoi vena poplitee care se continu cu vena femural care se vars vena iliac extern. 97 V. Capilarele Sistemul capilar este interpus tre artere si vene, sI este format din vase cu diametru mic. Se gsesc toate organele si esuturile, formd reele. Sunt alctuite din endoteliu, membrana bazal, spatiu subendotelial, esutul conjunctiv pericapilar. Clasificarea capilarelor: - capilare sanguine - arteriovenoase -sanguine adevrate care formeaz reele cunoscute sub numele de pat capilar. - capilare sinusoidale prezente organele activ metabolice cu o circulaie lent ce favorizeaz schimburile dintre sge si esuturi (ficat, splin, mduv osoas)

VI. Sistemul vascular limfatic Este ansamblul de vase prin care circul limfa de la esuturi si organe spre inim, alctuit din capilare limfatice, vase limfatice si ganglioni limfatici. Capilarele formeaz reele din care vor rezulta vasele limfatice reprezentate de: - ductul limfatic drept care colectez limfa din jumtatea dreapt a capului si gului; jumtatea dreapt a toracelui si membrul superior drept - canalul toracic cepe printr-o dilataie numit Cisterna Chili (Pecquet) care dreneaz limfa de la: - membrele superioare - jumtatea stg cap si g - membrul superior stg - jumtatea inferioar trunchiului La nivelul coloanei vertebrale cervicale, descrie o cj sau cros si se vars la locul de unire dintre vena jugular intern stg cu vena subclavicular stg. 98 Curs 13. Cavitatea abdominala. Sistemul digestiv Este o cavitate viscerala, de forma ovoidala, cu axul mare orientat vertical. Depaseste la ambele extremitati limitele superficiale ale abdomenului. Cavitatea abdominala este captusita de peritoneul parietal, care reprezinta planul profund al regiunilor parietale. Intre acesta si planurile musculare ale peretilor se gaseste spatiul extraperitoneal, ocupat de fascia extraperitoneala, ce face parte integranta din regiunile parietale. La nivelul peretelui posterior al cavitatii abdominale unde apatiul extraperitoneal (retroperitoneal) are o adancime mai mare decat la nivelul celorlalti pereti sunt dispuse cateva organe, care, nefiind invelite de peritoneu, se numesc organe retroperitoneale. In spatiul retroperitoneal al cavitatii abdominale sunt situate: duodenul si pancreasul, segmentele asendent si descendent ale colonului, rinichii si ureterele, glandele suprarenale, vasele sangvine mari, nodui limfatice si nervi. In cavitatea abdominala se gasesc insa si viscere asezate la distanta de peretii excavatiei. In dreptul lor peritoneul parietal se desprinde de pe pereti pentru a forma peritoneul visceral, care le inveleste. Intre pereti si organele respective se formeaza astfel mezouri sau ligamente peritoneale. Intre cele 2 lame parietala si viscerala a peritoneului se delimiteaza cavitatea peritoneala, care comunica cu exteriorul numai la femeie, prin

intermediul tractului genital. Organele invelite de peritoneul visceral se numesc organe intraperitoneale. SISTEMUL DIGESTIV I. Notiuni introductive. Este format din toate organele care particip la funcia de digestie si absorbie a alimentelor.Se compune din: 1. Tubul digestiv sau tractul digestiv care comunic cu mediul exterior si cepe cu cavitatea bucal apoi celelalte segmente strbat cavitatea toracic, cavitatea abdominal si bazinul. Componentele tubului digestiv sunt: cavitatea bucal, faringele-orofaringele, esofagul, stomacul, intestinul subire,intestinul gros. 2. Anexele tubului digestiv sunt reprezentate de glandele satelite tubului digestiv, cu rol de secreie a sucurilor digestive, care prin coninutul enzimatic particip la procesele de digestie (glande salivare, ficat, pancreas). II. Cavitatea bucal Se gseste partea inferioar a feei, sub fosele nazale, aintea faringelui. Este prit prin intermediul arcadelor dentare : vestibulul bucal si cavitatea bucal propriu-zis. 1) Vestibulul bucal - este mrginit de arcadele dentare si buze. Are un perete exterior musculo-cutanat si unul interior-osos reprezentat de arcadele dentare fixate pe mandicbul si maxilarul superior. La locul de tnire al celor doi perei se formeaz sanurile gingivolabiale - superior si inferior. n vestibulul bucal se deschide canalul Stenon al glandei parotide. 2) Cavitatea bucal propriu-zis Este cuprins tre arcadele dentare, bolta palatin si limb. Limba este un organ musculo-membranos, este organ al gustului (la nivelul creia se gsesc receptorii analizatorului gustativ). Prezint: - o rdcin, situat spre faringe, prin care se fixeaz de mandibul si osul hioid; corpul limbii, separat de rdcin prin sanul terminal sub forma literei V. n structura corpului intr un schelet osteo-fibros, un esut muscular cu muschi extrinseci, muschi intrinseci si mucoasa lingual. 99 Mucoasa lingual prezint glande, papile si foliculi limfatici. Papilele sunt proeminene, care se gsesc mugurii gustativi. Se descriu urmtoarele grupe de papile:

- valate - 7 - 12 vlul lingual; - fungiforme - pe faa dorsal a limbii; - filiforme - pe faa dorsal a limbii; - foliate - cu cei mai muli muguri gustativi. Glandele linguale sunt de tip seros si mucos. Cavitatea bucal este cptusit de mucoasa bucal cu epiteliu de tip pavimentos stratificat necheratinzat. Anexele cavitii bucale: a) Gingiile sunt structuri care aparin mucoasei bucale, tre cavitatea bucal propriu-zis si vestibulul bucal, acoper arcadele dentare si alveolele dentare. b) Dinii sunt organe dure, implantai alveolele maxilarelor cu rol masticaie si vorbire. n ceea ce priveste numrul : exist dou dentiii. Prima alctuit din 20 de dini : 10 pe arcada superioar si 10 pe arcada inferioar: incisivi 2/2 ; canini 1/1; molari 2/2 . Dentiia permanent: 32 dini (16 x2) pentru fiecare arcad ce 16 dini: incisivi 2/2; canini 1/1; premolari 2/2; molari 3/3 Dinii sunt implantai alveolele dentare la nivelul maxilarelor, alveole care pot fi uniloculare sau multiloculare ( cazul dinilor cu mai multe rdcini). Sunt implantai vertical, direcie de la care pot exista deviaii-clinaii. nclinarea accentuat spre anterior d nastere prognatismului alveolodentar. Fixarea dinilor alveolele dentare se face cu ajutorul ligamentelor alveolo-dentare, tre dinte si alveoli fiind o adevrat articulaie de tipul sinartroze. c) Glandele salivare - glanda parotid -gland cu secreie exocrin, cea mai voluminoas gland salivar situat apoia madibulei. Aparatul excretor al glandei este reprezentat de canale intralobulare, inerlobulare, care se deschid canalul excretor Stenon. - glanda submandibular ( submaxilara) situat planseul bucal loja submandibular. Aparatul excretor al glandei este format din canale intralobulare, interlobulare care se deshid canalul principal al glandei, canalul Warthon. - glanda sublingual situat loja sublingual, imediat apoia simfizei mentoniere. La acestea se adaug canalele extraglandulare, cabalul Bartholin si canalul Walther. III. Faringele

Reprezinta a doua poriune a tubului digestiv si este un conduct musculomembranos, la nivelul cruia se intersecteaz calea respiratorie cu cea digestiv. Se continu cu laringele si poriunea superioar a esofagului. Comunic cu urechea medie prin trompa Eustachio. Are forma unei pnii musculo-membranoase, situat anterior de coloana vertebral cervical. Diviziunea faringelui cuprinde trei poriuni:poriunea care comunic cu fosele nazale se numeste nazofaringe; poriunea care comunic cu cavitatea bucal, se numeste orofaringe; poriunea care se continu cu laringele, se numeste laringofaringe. Pentru sistemul respirator prezint interes. nazofaringele sI laringofaringele Nazofaringele este componenta bolii faringelui, comunic anterior cu fosele nazale, iar pereii laterali se gsesc orificiile tubelor auditive, prin care faringele comunic cu urechea medie. Laringo-faringele este segmental de tranziie spre laringe, ce corespunde 100 corpurilor vertebrelor cervicale C3-C6. Configuraia extern Se parte exofaringe (suprafaa externa) si endofaringe (suprafata interna). Suprafaa extern ( exofaringele) are raporturi cu elemente anatomice importante, artera carotid primitiv, vena jugular intern, lobii glandei tiroide, nervul cranian X ( treimea superioar a faringelui). n treimea medie faringele are raporturi cu arterele carotide extern sI intern, dar sI cu lanul ganglionilor limfatici jugulari. Treimea superioar a faringelui este separate de ramurile posterioare ale maxilarului inferior printr-un spaiu maxilo-faringian. Configuraia intern. Endofaringele are trei poriuni: a) nazofaringele sau rinofaringe cuprins tre baza craniului si vlul palatin. Comunic anterior cu fosele nazale. Pe pereii laterali ai nazofaringelui se gsesc orificiile tubei auditive. b) orofaringele cuprins tre vlul palatin si osul hioid. La acest nivel pe pereii laterali se gsesc foliculi limfatici care alctuiesc inelul limfatic Waldeyer. b) laringo-faringele cuprins tre osul hioid si cartilajul cricoid. In structura faringelui se intalnesc 4 straturi: a. tunica fibroas - serveste ca schelet pe care se inser la exterior

muschii; b. tunica muscular - muschi constrictori: - superiori - mijlocii - inferiori Rolul lor este de a apropia pereii faringelui, modificd calibrul faringelui antero-posterior si transversal. Muschii constrictori ai faringelui I au originea pe osul hiod, iar inseriile pe aponevrozele faringelui. - muschi ridictori: - stilofaringian - palatofaringian Acestia ridic faringele cu rol de deglutiie. Muschii ridictori au originea pe procesul stiloid al osului temporal, iar inseriile pe aponevrozele faringelui. c. adventicea - alctuit din esut conjunctiv subire. d. mucoasa faringelui: al crei aspect depinde de zona creia aparine. Astfel la nivelul nazofaringelui - mucoasa este asemntoare mucoasei nazale, iar la nivelul esofaringelui asemntoare cu mucoasa bucal. n mucoasa faringelui se gsesc: - tonsila (amigdala) faringian alctuit din folicului limfatici, situai posterior de fosele nazale, pe suprafaa crora exist numeroase depresiuni cripte tonsilare - inelul limfatic Waldeyer (amigdala faringian) alctuit din sase foliculi dispusi spre vestibulul faringian, tuba auditiv, palat, limb. IV. Esofagul Este un conduct musculo-membranos, cu traiect longitudinal, care transmite alimentele dinspre faringe spre stomac. Reprezinta segmental tubului digestiv unde are loc timpul esofagian al deglutiiei. Configuraia extern. Esogagul strbate regiunea gului , toracelui, diafragma avd patru poriuni: cervical, toracic, diafragmatic, abdominal. Este o structur flexibil si prezint multiple inflexiuni sens longitudinal si transversal. Dac privim esofagul plan frontal anatomic vorbim despre dou curburi: o curbur superioar, cu 101 concavitatea dreptat spre dreapta si o curbur inferioar, cu concavitatea dreptat spre stga. Esofagul are ca mijloace de susinere: superior - faringele, numeroase repliuri peritoneale, regiunea abdominal, si esut conjunctiv organizat sub form de fascii.

Ca si faringele, anatomic se consider c esofagul are dou suprafee: una extern si una intern. - suprafaa intern-prezint numeroase pliuri longitudinale, care se atenueaz sau se accentueaz odat cu trecerea alimentelor, si sunt formate de mucoas si submucoas. - suprafaa extern corespunde celor patru poriuni ale esofagului. n poriunea cervical: vine raport cu glanda tiroid, mnunchiul vasculonervos al gului, coloana cervical, de care este separat prin muschii prevertebrali. n poriunea toracal: vine raport cu traheea la locul de bifurcare a acesteia cele dou bronhii principale, avd astfel un segment suprabronhic si un segment subbronhic. Posterior, la acest nivel, esofagul vine raport cu coloana vertebral toracal . In poriunea diafragmatic - esofagul strbate diafragma prin hiatul esofagian. In poriunea abdominal - este usor dilatat, vine raport cu ficatul, aorta abdominal, fornixul stomacului. Configuratia interna. In structura esofagului intra 4 tunici: - tunica muscular - fibre longitudinale, circulare - submucoas - foarte lax asigur mobilitatea mucoasei. - mucoas - alctuit din epiteliul pavimentos, conine glande esofagiene si glande cardice ce secret mucus - seroas Esofagul prezint plici longitudinale. n peretele esofagian se gsesc glande esofagiene, si glande cardiale . V. Stomacul Reprezinta segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv cu form si dimensiuni variabile de la individ la individ, impuse de vst, tip constituional si perioad funcional. Este locul care alimentele sufer modificri importante, din punct de vedere biologic, rezultand chimul gastric. Stomacul se gseste cavitatea abdominal, sub diafragm, epigastru. Desi prezint numeroase mijloace de fixare (repliuri peritoneale, esofagul, duodenul) are totusi o mobilitate ridicat, fiind unul din viscerele abdominale cele mai mobile. Forma real a stomacului este cea a literei J cu o poriune vertical si una

orizontal. Limitele de separaie cu esofagul si cu duodenul sunt: orificiul cardia si respectiv orificiul piloric. Configuraia exterioar. Stomacul are dou fee, dou curburi, dou extremiti. Curbura mic, continu marginea esofagului , si are dou poriuni una vertical, una orizontal usor ascendent . Se continu cu antrul piloric. Curbura mare formeaz cu marginea esofagului un unghi, numit incizura cardic (unghiul His). In poriunea superioar se afl sub cupola diafragmatic, iar poriunea inferioar vine raport cu unghiul colic stg. Extremitatea superioar (esofagian-cardia), corespunde vertebrei toracale 7, posterior, si cartilajului costal 7, anterior. 102 Extremitatea inferioar (duodenal-pilor), are raporturi anatomice cu vena port, capul pancreasului, peritoneu. Faa anterioar este raport cu peretele abdominal anterior, cu spaiile intercostale 7;8. Faa posterioar, considerat de unii anatomisti ca fiind fa inferioar, vine strs legtur cu colonul tranvers, duodenul, pancreas, rinichi. Diviziunea stomacului se face : - o poriune vertical, dilatat; reprezint 2/3 din stomac, are la rdul ei urmtoarele pri: - partea cardic sau orificiul cardic si prezint glandele cardice - fornixul, poriune dilatat, plin cu aer - corpul stomacului - cuprins tre unghiul colic si incizura unghiular - o poriune orizontal sau poriunea piloric care cuprinde antrul piloric si canalul piloric terminat cu pilorul. Acesta conine sfincterul piloric, care circumscrie orificiul piloric. Configuraia interioar a) Pliurile mucoasei - pe suprafaa intern a stomacului exist plice ale mucoasei, unele transversale altele oblice, care permit distensia stomacului. De asemenea pe suprafaa intern se gsesc orificiile de deschidere ale glandelor gastrice. Pliurile mucoasei sunt orientate paralel cu axul lung al stomacului, unele sunt orientate invers de la curbura mic spre curbura mare. Aceste plici se desfac pe msur ce stomacul se umple. b) Orificiul cardia: - prezint o plic a mucoasei care delimiteaz orificiul. c) Orificiul piloric - prevzut cu un sfincter format prin grosarea fibrelor circulare ale musculaturii gastrice. In structura stomacului se gasesc urmatoarele tunicI:

a) Tunica seroas, format din peritoneu, care la nivelul stomacului d nastere ligamentelor peritoneale cu fixarea stomacului de organele vecine (splin, colon). b) Stratul subseros alctuit din esut conjunctiv subire. c) Tunica muscular cu trei planuri: - planul superficial format din fibre musculare longitudinale de-alungul stomacului; - planul mijlociu din fibre circulare , formeaaz sfincterul piloric ; - planul profund din fibre oblice Rolul tunicii musculare: reprezint aparatul motor al stomacului prin care se asigur depozitarea alimentelor, amestecarea alimentelor cu sucul gastric; asigur golirea lent a chimului gastric duoden. d) Tunica submucoas - format din esut conjunctiv lax. e) Tunica mucoas - reprezint principala component morfologic a stomacului, care conin glandele gastrice: care secret HCl, pepsin; glande cardiale, pilorice; glande cu secreie intern secreta gastrina, serotonina, enteroglucagon, factor intrinsec. VI. Intestinul subtire Este un conduct musculo-membranos cu aspect aplatizat cd este gol; devine de form cilindric atunci cd este plin. Are trei poriuni, a cror delimitare net este greu de realizat: duodenul, care prin direcia si poziia sa merit o descriere aparte; jejunul; ileonul, tre ultimele dou poriuni nu este clar limita. Reprezint sediul digestiei intestinale care coninutul alimentar este supus aciunii sucului pancreatic, intestinal si biliar. 103 A.Duodenul Reprezinta poriunea fix a intestinului subire, care continu pilorul si descrie o curb care ajunge dreptul vertebrei lombare L2. Este meninut cavitatea abdominal prin presa abdominal, realizat de muschii abdominali. Conformaia exterioar. Este fixat de peretele abdominal ceea ce deosebeste de jejun si ileon. Are forma unei potcoave cu concavitatea orientat spre stga, care ptrunde capul pancreasului. Pornind de la nivelul pilorului are pe traiectul su p la jejun, trei flexuri: la nivelul vezicii biliare, jurul capului pancreasului si apoi deasupra rinichiului drept

( dreptul vertebrei lombare L 2 L3); ultima flexur este dreptul L4 de unde se continu cu jejunul. Datorit acestor flexuri, duodenul are 4 poriuni 1) superioar - bulbul duodenal; 2) descendent - p la rinichiul drept; 3) orizontal - (inferioar) - traverseaz coloana. vertebral dreptul vertebrei lombare L4 ; 4) ascendent - care urc p dreptul vertebrei lombare L2 Conformaia interioar. n interiorul duodenului exist plici circulare si viloziti intestinale. Plicile circulare sunt cute transversale ale mucoasei, prezente si la nivelul jejunului si ileonului. Au rolul de a mri suprafaa de absorbie. Vilozitile sunt proeminene cilindrice ce acoper suprafaa mucoasei, mai numeroase duoden si jejun.Vilozitile intestinului au rolul de a realiza funcia de absorbie a intestinului subire. In structura duodenului se intalnes : - tunica seroas - peritoneul, sub care se gseste un strat de esut conjunctiv lax - strat subseros. - tunica muscular alctuit din dou straturi musculare netede: - extern subire, fibre longitudinale - intern - fibre circulare Tunica muscular asigur miscri: - segmentare - de amestecare - de pendulare - realizate de sus jos - tonice - favorizeaz contactul dintre viloziti si chim. - peristaltice - asigur progesiuneaconinutului - tunica submucoas este format din esut conjunctiv elastic - tunica mucoas - prezint plicele si vilozitile. n structura mucoasei intra enterocite, celule endocrine si foliculi limfatici. B. Jejun si ileon Sunt componente a intestinului subire tinse de la flexura duodenojejunal la valvula ileocecal. Configuraia extern. Sunt legate de peretele abdominal posterior prin mezenter; au un numr mare de curburi, cu multe anse si mobilitate mare. Ocup cavitatea abdominal, regiunile ombilical si hipogastric. Configuraia intern si structura sunt aceleasi ca ale duodenului. Vascularizaia arterial se realizeaza prin artera mezenteric superioar care d ramuri jejunale si ileale care la rdul lor se ramific formd arcade vasculare. 104 VII. Intestinul gros Segmentul terminal al tubului digestiv este intestinul gros, care continu

intestinul subire, zona de demarcaie fiind valvula ileo-cecal; la exterior se deschide prin orificiul anal. Se parte : cec, colon si rect. Colonul are urmtoarele subdiviziuni: ascendent, transversal, descendent, sigmoidian. Conformaia exterioar. Intestinul gros este mai scurt, mai gros dec intestinul subire si prezint teniile musculare. Teniile sunt benzi musculare late de 0,5 cm. Haustrele colonului sunt poriuni bombate ale intestinului gros ctre exterior, din peretele intestinal, separate tre ele prin plici semilunare ale colonului, datorate unor inele de contracie a musculaturii circulare. Conformatie interioara. Peretele intestinului gros este alctuit din patru tunici : - tunica seroas - la nivelul cecului, colonului ascendent si poriunea iniial a rectului. - tunica muscular - alctuit din dou straturi musculare (extern - fibre longitudinale grupate cele trei tenii; intern - circular). Aceast musculatur asigur motilitatea intestinului gros prin miscri lente - peristaltice - strat submucos - conine vase sanguine , formaiuni ale mucoasei si foliculi limfatici. Cecul este prima poriune a intestinului gros,situat deasupra unui plan tranversal, care trece prin valva ileo-cecal. Are forma unui sac, partea inferioar, iar pe fa medial se inser apendicele vermiform. Pe peretele medial se gsesc orificiile de deschidere ale ileonului si apendicelui orificiul ileoccal prevazut cu valva ileocecal - care chide intestinul subire si orificiul apendicelui vermiform situat sub valva ileocecal. Structural, cecul prezint benzi musculare longitudinale, care se continu la nivelul celorlalte segmente ale colonului, tre care se gsesc boseluri, ce dau aspectul de sac. Apendicele vermiform este un segment rudimentar al intestinului gros transformat organ limfoid. Situat fosa iliac dreapt preun cu cecul, poate fi liber sau fixat. Cecul si apendicele prezint structura lor: - tunica muscular - cu fibre longitudinale si circulare - tunica submucoas - tunica mucoas - caracterizat la nivelul apendicelui printr-un numr mare de foliculi limfatici.

- tunica seroas (peritoneul) - care ader de cele dou organe Colonul este cuprins tre cec si rect, de la nivelul valvei ileocecale la nivelul vertebrei sacrale S3. Se imparte in: a) Colonul ascendent - tre valva ileocecal - si faa visceral a ficatului, b) Flexura colic dreapt sau unghiul hepatic, c) Colonul transvers - are o direcie transversal usor oblic ascendent de la ficat spre splin, p la nivelul coastei VIII. 105 d) Flexura colic stg sau unghiul splenic, este situat mai sus si mai profunzime fa de unghiul hepatic. e) Colonul descendent coboar p la creasta iliac stg, este mai fix si mai profund f) Colonul sigmoidian de la creasta iliac stg trece prin fosa iliac stg -sigmoidian- si coboar bazin. Are forma literei S, un calibru mai uniform si o lungime de 45 cm cu dou poriuni: iliac - fix si scurt si pelvin care este mobil. Se mai numeste si colon ilio-pelvin. In structura colonului se gasesc: - tunica seroas - acoper colonul ascemdent si descendent, iar la nivelul colonului transvers si sigmoid formeaz mezou. - tunica muscular - reprezentat prin fibre longitudinale, al cror traiect este paralel cu axul lung al colonului si i schimb direcia funcie de traiectul colonului. tunica submucoas si mucoas Rectul este ultima poriune a intestinului gros. Limita superioar corespunde vertebrei sacrale S3 iar limita inferioar este linia de jonciune dintre tegumentul anal si pielea perineului. Coboar prin pelvis si se deschide la exterior prin anus. Prezinta dou poriuni: - pelvin larg - ampul cu rol de rezervor; - perineal - gust - canal anal de evacuare Conformaia exterioar .Cd este gol are un aspect tubular mai larg ln poriunea ampular. n distensie media are aspect ovoidal. Pe suprafaa exterioar lipsesc tunicile musculare si haustrele. Conformaia interioar - ampula rectal - prezint plice existente atunci cd rectul este gol. - canalul anal - prezint coloane alctuite din fibre musculare longitudinale. - valvule situate la bazele coloanelor (pe care le uneste) - sinusuri anale delimitate tre valvule si peretele

anal. In structura rectului se descriu: - tunica extern - peritoneu - acoper jumtate din suprafaa ampulei; rest este locuit de esutul conjunctiv lax. - tunica muscular - este format din fibre longitudinale si circulare ; - strat submucos - conine reele vasculare si mai ales plexuri venoase. - tunica mucoas - format din epiteliu. Anusul este orificiul de deschidere al rectului la exterior, profunzimea sanului interfesier. VIII. Glandele anexe ale tubului digestiv Tubul digestiv este soit de glandele anexe, asezate "paralel" cu tubul digestive, produsul lor de secreie descrcdu-se segmente ale tubului digestive. Glandele salivare au fost descrise anterior. 106 Ficatul este cel mai voluminos viscer: un segment glandular cu funcii multiple. Se studiaz cadrul aparatului digestiv pentru c provine din aceleasi structuri embrionare ca si acesta iar cile biliare extrahepatice i vars produsul de secreie duoden. Este un organ foarte vascularizat cu greutate de 1900-2000 g. Culoarea este rosie-brun iar consistena dur; este friabil, puin elastic. Ca localizare este un organ asimetric, cea mai mare parte este jumtatea dreapt a abdomenului si restul jumtatea stg. Proiectia se realizeaz in hipocondrul drept si epigastru, sub diafragm. Ficatul se fixeaz abdomen, datorit presei abdominale, datorit ligamentelor, care leag de organele vecine si datorit venei cave inferioare si venei ombilicale. Conformaia exterioar. Ficatul are dou fee: inferioar visceral si superioar diafragmatic, separate prin marginea inferioar si dou extremiti. La exterior apare format din doi lobi: drept, stg, separati prin ligamentul falciform care este asezat planul mediosagital. Faa visceral, inferioar cuprinde: hilul si are trei sanuri cu direcie antero-posterioar: sanul sagital drept si stg si santul transversal. Aceste santuri sunt legate tre ele, ceea ce realizeaz aspectul literei H. Sanul sagital stg are o parte anterioar si o parte posterioar, care conine ligamentul rotund si canalul venos. Sanul sagital drept are tot dou segmente: fosa vezicii biliare anterior, iar posterior sanul venei cave inferioare.

Sanul transversal conine hilul ficatului. Cele trei sanuri part faa visceral trei zone: - 2 zone laterale (zone marginale, dreapt si stg) si zona mijloci. La randul sau aceasta se imparte in zona marginii drepte - corespunde lobului drept si este raport cu colonul, rinichiul, glandele suprarenalele, duodenul si zona marginii stgi corespunde lobului stg si are raport cu stomacul. Faa diafragmatic, superioar, convex este acoperit de peritoneu cea mai mare parte si se gseste sub cupola diafragmului. Pe aceast fa se observ limita dintre lobul drept hepatic si lobul stg, demarcaie realizat prin ligamentul falciform numit si suspensor, pentru c leag ficatul de diafragmIn acest mod ficatul, prin lobul drept, are raporturi de vecintate cu baza plmului drept si cu ultimele coaste. Marginea anterioar este oblic de jos sus si are dou scobituri ce corespund ligamentului rotund si incizurii cistice.Marginea anterioar a lobului hepatic stg vine raport cu coastele VI si VII. Marginea posterioar-este neregulat sI foarte aproape de elemente anatomice care vin din torace sau se duc torace. Structura ficatului. Ficatul este velit la exterior de dou membrane (peritoneul si tunica fibroas); interior se gseste parenchim hepatic Invelisurile hepatice. Peritoneul visceral formeaz tunica seroas. Sub peritoneu se gaseste tunica fibroas numit capsula Glisson, din care pleac prelungiri conjunctive parenchim formd stroma conjunctivo-vascular. De la acest nivel se desprind septuri conjunctive ce separ lobulii hepatici. Parenchimul hepatic Unitatea morfofuncional a ficatului este reprezentat de lobulul hepatic format din parenchimul tributar unei vene centrale (vena centrolobular). Lobulul hepatic are form prismatic triunghiular; tre lobuli se delimiteaz spaiul port care se gsesc ramificaii ale venei porte si un duct biliar. 107 n cadrul lobulului celulele sunt asezate sub forma unor lame legate tre ele, cu dispozitie radiala. n grosimea unei lame, tre dou celule hepatice (hepatocite) se delimiteaz canaliculele biliare. Canaliculele biliare se adun canale colectoare care

converg radiar spre vena situat centrul lobulului. La locul de tnire a mai multor lobuli se delimiteaz spaiul interlobular care conine vena interlobular, artera interlobular si canaliculul biliar interlobular. Aceste trei elemente formeaz triada Glisson. Hepatocitul are aspect poligonal, prezentand un pol vascular ce vine contact cu capilarele sinusoide (ramificaii ale venei porte) si un pol biliar ce vine raport cu canaliculele biliare. Vascularizaia ficatului este dubla: nutritiva si functionala. Circulaia nutritiv asigur aportul de sge bogat oxigen prin artera hepatic, ramur din trunchiul celiac. Sgele, dup ce a asigurat nutriia ficatului, se vars venele hepatice, acestea prsesc ficatul pe la polul superior, drenand vena cav inferioar. . Circulaia funcional se face prin vena port care aduce sgele cu substane nutritive, absorbite la nivelul organelor digestive abdominale. Aceste substane vor fi prelucrate si depozitate la nivelul ficatului. De aici sgele este condus tot prin venele hepatice apoi vena port. Ficatul are un sistem vascular alctuit din doi pediculi. - pedicul aferent (inferior) al circulaiei de aport, format din artera hepatic si vena port, la care se adaug vase limfatice, nervi, ductul hepatic. - pediculul eferent (superior) format de venele hepatice Venele hepatice se part : vena dreapt, vena stg, vena mijlocie. Inervaia - provine din nervul vag si plexul celiac. Caile biliare. Se part ci biliare intrahepatice ( interiorul ficatului) si ci biliare extrahepatice. 1) Cile biliare intrahepatice cep cu canaliculele biliare - intralobulare perilobulare, interlobulare, biliforme; se adun cele dou ducte hepatice drept si stg, care dreneaz astfel bila de la nivelul ficatului. 2) Cile biliare extrahepatice Cuprind calea biliar principal cu o lungime de 8-9 cm format din unirea canalelor hepatice provenite de la cei doi lobi hepatici, canalul hepatic drept si canalul hepatic stg. Se formeaza astfel canalul hepatic comun, continuat de ductul coledoc . Cile biliare extrahepatic sunt situate sub ficat, rspund epigastrului, se gsesc pediculul (hilul) hepatic aintea venei porte, se unesc cu ductul cistic si

formeaz ductul (canalul) coledoc. Ductul coledoc - continu ca traiect ductul hepatic comun, si se vars duoden, avd trei poriuni: retropancreatic, retroduodenal, intraparietal (locul de deschidere peretele duodenal) Ductul cistic leag vezica biliar de calea biliar principal, prezint poriuni dilatate alternd cu poriuni gustate. Prin acest canal, perioada dintre mese, bila ajunge vezica biliar si apoi se scurge coledoc apoi timpul meselor. 3) Aparatul diverticular este format din vezicula biliar si ductul (canalul) cistic. Vezica biliar-colecistul este un rezervor anexat cilor biliare, de excreie, care se acumuleaz bila intervalul dintre mese. Este situat pe faa visceral a ficatului fosa vezicii biliare, are o capacitate de 5-60 cm3,, form de par si i se descriu trei poriuni: 108 a) fundul - la extremitatea anterioar, este velit de peritoneu. Se proiecteaz pe peretele abdomenului anterior de coasta a X a. b) corpul - partea aderent de faa visceral a ficatului se gusteaz spre col c) colul este extremitatea profund a vezicii biliare situat stga corpului vezicii, prezint neregulariti pe suprafaa extern, cea mai mare numindu-se bazinet. Este liber si nu ader de ficat. n interior vezica biliar, goal, prezint o mucoas cu numeroase cute numite plicele tunicii mucoase, care dispar atunci cd este plin. Pancreasul este o gland voluminoas cu dubl secreie: exocrin si endocrin, anexat duodenului. Pentru c prezint analogii cu glandele salivare a fost numit si gland salivar abdominal. Este un organ retroperitoneal, asezat transversal, cu o greutate de aproximativ70grame Conformaia exterioar. Forma pancreasului este neregulat, fiind alungit sens transversal, cu o extremitate dreapt - voluminoas si o poriune stg ascuit. Consistena este ferm, elastic, lungimea de 15 - 20 cm. Extremitatea dreapt, capul pancreasului, adpostit de potcoava duodenal, are un contur neregulat; este legat de duoden prin esut conjunctiv. Extremitatea stga este oblic, se numeste corp, terminat prin coad. ntre capul pancreasului sI corp se afl istmul pancreatic sau colul pancreatic, cu dou fee si dou margini. Coada pancreasului este parte a extremitii stgi, fiind greu de delimitat

de corpul pancreasului. Conformatie interioara. Pancreasul este o glanda mixt - amificrin - cu secreie - exo si endocrin. La periferie prezint o capsul conjunctiv ce se continu interior prin strom format din septuri conjunctivo-vasculare care separ lobi si lobuli. n structura glandei pancreatice se disting dou pri componente: - masa principal cu funcie exocrin, secret sucul pancreatic ce se vars duoden, und particip la procesele de digestie chimic (acini pancreatici). - o parte mai mic cu funcie endocrin alctuit din grmezi de celule ce formeaz insulele Langerhans care secret insulina si glucagonul a) Pancreasul exocrin reprezint 97 % din masa glandei. Structural pancreasul exocrin este format din acinii pancreatici, care au un perete propriu, un epiteliu secretor si o cavitate. Din acini ia nastere si un sistem canalicular excretor care formeaz ducte colectoare, care se termin ductul principal Wirsung si canalul pancreatic secundar.Ambele se deschid duoden prin orficiul prevzut cu sfincterul Oddi. b) Pancreasul endocrin reprezint 3% din volumul glandei si este alctuit din insulele Langerhans, formate din cordoane celulare de dou tipuri: -A (alfa) -) secret insulina; glucagon - B (beta) - mai numeroase - secret insulina - C - precursoare ale celulelor A c) Canalele execretoare. Canalul Wirsung strbate pancreasul de la coad spre cap, unde se altur canalului coledoc si se deschid preun prin ampula lui Vater duoden, printr-un sfincter prezentat mai sus, sfincterul Oddi. Canalul pancreatic accesor ia nastere din canalul principal, strbate capul pancreasului si se deschide duoden. 109 Curs 14. Sistemul uro-genital I. Notiuni introductive. Sistemul urinar este sistemul corpului responsabil cu formarea si excreia urinei. Rolul de filtru joac rinichiul, care prin filtrarea sgelui d natere urinei, ce este transportat prin sistemul de tuburi, al rinichiului, si apoi prin uretere la nivelul vezcii urinare. n general studierea aparatului urinar si genital se face preun pentru c exist numeroase legturi anatomice tre organele urinare si genitale. n prezenta lucrare

ne vom referi la segmentele commune sistemului urinar si genital, mai exact acele segmente genitale care particip la transportul urinei de la vezica urinar spre exterior. Se poate vorbi astfel de sistem urogenital. Aparatul urogenital este alctuit din: organele urinare, organele genitale masculine si organele genitale feminine. Organele urinare cuprind: 1.un sistem de organe secretoare reprezentat de cei doi rinichi - cu rol producerea urinei 2.un sistem de canale excretoare care transport urina produs de rinichi spre vezica urinar si apoi spre exterior format din: - caliciile mici - caliciile mari - pelvisul renal - ureterele Vezica urinar are rol de rezervor, care se acumuleaz urina temporar. Uretra reprezint un conduct prin care urina este transportat din vezica urinar la exterior. II. Rinichii produc urina, fiind indispenabili vieii. Reprezint partea fundamental a aparatului urinar. Configuratie exterioara. Sunt in numar de 2, existd insa situaii care nu exista dec un rinichi sau mai muli rinichi, acestea reprezentd anomalii congenitale. Cei doi rinichi sunt separai, dar pot fi si fuzionai prin una sau prin ambele extremitai. Forma rinichilor este asemntoare bobului de fasole. Ca localizare rinichii sunt situai regiunea posterioar a abdomenului, de o parte si de alta a coloanei vertebrale dorsolombare (T11,T12, L1,L2,L3), retroperitoneal fosa lombo-diafragmatic . Rinichiul drept este deobicei mai coborat dec rinichiul stg. Spaiile care sunt adpostii rinichii se numesc loje renale. Rinichiul prezint: - dou fee : anterior si posterioar - dou extremitai : superioar si inferioar - dou margini : lateral si medial Rinichii sunt velii de capsula renal. Faa anterioar este strbtut de mezocolonul transvers, dar sub aspectul raporturilor acestea sunt diferite stga si dreapta.

Faa posterioar-vine raport cu coasta a XII-a, poriunea toracic, iar poriunea lombar vine raport cu planurile regiunii lombare. Pe marginea medial se gseste hilul rinichiului care gsim elementele pedicului renal si care se continu profunzime cu sinusul renal. Configuratia interioara. De la exterior spre interior structura rinichiului descriem: 110 -capsula fibroas -parenchimul renal alctuit la periferie dintr-o substan numit cortical iar profunzime medular. Parenchimul renal are dou componenete: - corticala renal - medulara renal Medulara rinichiului se gseste profunzime fiind alctuit din mai multe fragmente - piramidele renale - conjurate de cortical. Piramidele renale Malpighi au form conic cu o baz, un vf-papil renal, avd aspectul unui imens cp de form triunghiular. Sunt numr de 7-14 piramide pentru fiecare rinichi. Papila renal se continu cu un calice mic, care se deschid 10-20 de orificii papilare. Piramidele au consisten ferm si sunt separate tre ele prin coloane de substan cortical numite coloane renale Bertin. Corticala rinichiului este de culoare brun-glbuie sau cenusie cu aspect granulat dat de prezena glomerulilor renali si o consisten mai redus. Corticala veleste piramidele renale si se insinueaz printre acestea (coloanele Bertin). Corticala renal se tinde de la baza piramidelor spre capsul si se compune din dou ordine de structur: piramidele Ferrein si labirintul renal. Piramidele Ferrein sau zona radiata, care se desprind din baza piramidelor renale si sunt numr de 400-500 radiaii pentru fiecare piramid Malpighi, cuprinzd 50100 tubi renali Labirintul renal, formeaz zona convulut, situat tre piramidele Ferrein si care se gsesc corpusculii renali, tubii contori si vase sanguine. Rinichiul este divizat lobi renali, lobuli si tubi uriniferi. Lobul renal este format dintr-o piramid renal preun cu piramidele Ferrein corespunztoare si corticala. Lobii se part lobi corticali alcatuii dintro piramid

Ferrein si substana labirintului renal din jur. Lobulii renali sunt medie numr de 400-500 pentru fiecare lob. Lobulul renal are o parte central medular si o parte periferic, cortical jurul piramidelor Ferrein. Tubii uriniferi intr alctuirea lobulilor renali, fiecare dintre acestia funcioneaz independent fiind asimilat cu un mic rinichi. Desi parenchimul renal apare ca fiind compact si dens el este alctuit dintr-un sistem de tubi format din dou segmente nefronii si ductele colectoare. Nefronii sunt asezai cortical si au rol secretor, deschizdu-se tubii colectori. Nefronul este unitatea morfofuncional a rinichiului. Cei doi rinichi conin 2,5 milioane nefroni. Nefronul are dou poriuni: - corpusculul renal si tubul renal a) Corpusculii renali Malpighi sunt segmentele iniiale ale nefronilor, situai cortical, alctuii din glomerulul renal si capsulele glomerulilor. Glomerulul renal este alctuit dintr-un ghem de anse capilare arteriale interpus tre dou arteriole - aferent ( din artera renal), care se parte 3-6 ramuri, si arteriola aferenta. La ptrunderea arteriolei aferente glomerul se gseste aparatul juxtoglomerular format din celule epiteliale care au rolul de a regla fluxul sanguin glomerul. Glomerulul este coninut tr-o capsul numit capsula Bowman, cu dou foie (visceral si parietal); tre ele se formeaz spaiul Bowman unde se vars filtratul glomerular, spaiu care se continu cu lumenul tubului renal. b) Tubul renal - este important din punct de vedere funcional deoarece la acest nivel filtratul glomerular este transformat calitativ si cantitativ. 111 ncepe de la nivelul corpusculului renal, dup care ptrunde medular, prin piramida renal spre papil unde formeaz ansa Henle cu dou brae ascendent si descendent. Se retoarce apoi corpusculul renal corespunztor si se deschide tr-un tub colector. Regiunile tubilor renali situai cortical se numesc tubi renali contori, iar cele situate medular tubi renali drepi. Pentru c exist particularitai morfologice si funcionale tubii renali au trei poriuni: - segment proximal - segment intermediar

- segment distal Tubii colectori nu aparin nefronilor, se gsesc majoritate medular, avd funcie de colectare si excreie a urinei. Toate structurile descrise mai sus: alctuiesc esutul renal propriu-zis, situat tr-o structur de esut conjunctiv (stroma rinichiului). Stroma are structura sa elemente conjunctive si fibre musculare. Vascularizaia arterial Arterele provin din aorta abdominal (artere renale). Primele ramuri ale arterei renale sunt anterioar si posterioar, din care apoi se desprind numerose ramuri, vecintatea hilului resultd cinci ramuri terminale pentru cele cinci segmente renale ( lobi renali). Aceste artere se numesc artere lobare; ele se continua cu arterele segmentare. Din arterele segmentare se desprind arterele interlobare care la baza piramidelor se inflecteaz rezultd arterele arcuate continuate cu arterele interlobulare din care se desprind vasele aferente din care se va forma glomerulul renal. Dup o remarcabil inflexiune la nivel renal, la nivelul corpusculului renal, arterele arcuate se adun si formeaz arterele eferente. Arterele eferente dup ce prsesc corpusculul renal, merg spre tubii contori, si apoi dau nastere unei bogate reele arteriale, care fsoar tubii uriniferi. Vascularizaia venoas Venele formeaz un arc venos - venele arcuate la nivelul parenchimului renal, continuate cu venele interlobulare care se deschid venele interlobare care ajunse sinusul renal se unesc si formeaz venele renale care se vars vena cav inferioar. Inervaia rinichiului provine din plexul solar si nervii splahnici. III. Cile excretoare ale urinei Urina eliminat prin orificiile papilare trece calicele mici apoi calicele mari, pelvisul renal, ureter si ajunge vezica urinar. 1) Calicele mici sunt tuburi musculo-membranoase situate sinusul renal, inserate cu un capt papilele renale, iar cealalt extremitate se uneste cu celelalte calice

mici resultd calicele mari. Sunt numr de 6-12, lungi de 10 mm. Au o suprafa exterioar in raport cu ramificaiile arterei si venei renale si o suprafaa interioar ce continu papilele renale si se deschide spre calicele mari. Extremitatea inferioar are aspectul unui trunchi de con si particip la formarea calicelor mari. Extremitatea superioar corespunde papilei renale de care ader strs. 2 )Calicele mari sunt dou sau trei pnii musculo-membranoase situate sinusul renal, ce rezult din unirea celor 6-12 calice mici. Se unesc tre ele formd pelvisul renal. 3) Pelvisul renal sau bazinetul este o structur musculo-membranoas dilatat form de pnie turtit dinainte apoi. Are o lungime de 2-3 cm iar transversal 1-2 cm ; capacitatea 5-7 ml. Prezinta dou poriuni: - intrarenal si extrarenal. 4) Ureterul este un conduct urinar lung de la pelvisul renal la vezica urinar; strbate cavitatea abdominal si cea pelvian, este situat extraperitoneal. Are o 112 lungime 25-30 cm, dou poriuni - abdominal si pelvian si trei curburi (flexuri): la rinichi, la nivelul liniei marginale a pelvisului osos si pelvis. n poriunea vezical prezinta o poriune intravezical si una extravezical.. El traverseaz oblic tunica muscular a vezicii urinare si se deschide printrun orificiu ovalar. Structura cilor excretoare include: a) tunica extern adventicea, la exterior este alctuit din esut conjunctiv elastic, se continu sus cu capsula fibroas a rinichiului, iar jos cu peretele vezicii urinare b) tunica muscular - fibre musculare netede cu rol de colectare a urinei din papilele renale calicele superioare, iar la nivelul uretrului prin contracii ritmice peristaltice pinge urina sub form de jeturi (1-4/min) vezic. c) tunica mucoas - epiteliu stratificat de tip special IV. Vezica urinar Este un rezervor musculo-membranos care urina se acumuleaz intervalul

dintre miciuni, si apoi este expulzat prin uretr exterior. Este organ pelvin situat extraperitoneal. Are o form piramidal. Vezica plin are un aspect ovoid cu fee laterale, anterioar , posterioar, inferioar. Capacitatea fiziologic maxim a vezicii urinare este de 300-350grame. Conformaia interioar. Baza vezicii urinare prezint dou o suprafa triunghiular denumit trigon vezical Lieutaud delimitat de orificiile ureterale si orificiul uretral. Orificiile ureterale se prezint ca niste fante dirijate oblic dinapoi ainte, jurul crora unii autori descriu muschii ureterali. Orificiul uretral are forma unei fante transversale, este considerat punctul cel mai decliv al vezicii urinare. Baza propriu-zis a vezicii urinare este de forma unei depresiuni elipsoidale dirijat transversal. Pereii vezicii urinare prezint o hieprtrofie neregulat ceea ce le confer aspectul areolat. In structura vezicii intra 3 straturi: tunica seroar, tunica muscular si tunica mucoas. Uretra este canalul prin care urina este expulzat din vezica urinar este uretra, ultimul segement al sistemului urinar, care are traiect si raporturi diferite la brbat si femeie. Uretra masculin incepe de la orificiul uretral al vezicii - orificiul extern; este situat partea inferioar a bazinului si prezinta trei poriuni: poriunea prostatic, poriunea membranoas (diafragmatic), poriunea spongioas. Uretra feminin are o lungime de 4 cm si diametru de 7-8 mm. Strbate diafragma urogenital si are dou orificii : intern situat apoia simfizei pubiene si extern- meat urinar . V. Sistemul reproducator. Prin reproducere se asigura perperuarea speciei umane. Fiinta noua rezulta prin dezvoltarea ontogenetica a zigotului. Acesta se formeaza prin fecundatia dintre 2 celule sexuate numite gameti. Gametii se formeaza in gonadele cuprinse in sistemele genitale masculin si feminin.

Sistemul genital masculin este alcatuit din organele genitale interne si externe. Organele genitale interne sunt testiculele, conductele excretoare si glandele anexe. 113 Testiculele, gonadele masculine, sunt organe pereche de forma ovoida, avand pe marginea posterioara epididimul, care contine canalul de excretie al spermei. Sunt situate in scrot si acoperite de o membrana fibroasa (albugineea). Aceasta trimite spre interior septuri ce impart testiculul in lobuli formati din 2-3 tubi seminiferi, producatori de sperma, si tesut interstitial, producator de hormoni masculini. Tubii seminiferi se unesc formand uncanal unic care, la iesirea din epididim, devine canal deferent. Canalele deferente patrund in bazin, inapoia vezicii urinare, si se continua cu canalul ejaculator, care se uneste cu canalul de excretie al vezicului seminale, strabate prostata si se deschide in uretra. Vascularizatia testiculului este asigurata de mai multe artere. Cea mai importanta este artera testiculara, ramura a aortei abdominale. Sangele venos este colectat de vene omonime. Limfa este colectata de vase limfatice, care merg paralel cu venele. Inervatia testiculului este vegetativa, simpatica si parasimpatica. Testicului indeplineste doua functii: producerea de spermatoizi si secretia de hormoni androgeni. Ambele functii sunt controlate de hipofiza anterioara prin hormonii gonadotropi. Spermatogeneza incepe la 14 16 ani. Procesul este permanent si este o succesiune de diviziuni celulare in urma carora se matureaza spermatozoizii. Principalul hormon androgen este testosteronul, sintetizat din colesterol. Stimuleaza crestera si dezvoltarea gonadelor masculine, asigura dezvoltarea si mentinerea caracterelor sexuale secundare (anumite particularitati somatice, vocea, pilozitatea, dezvoltarea musculaturii si a scheletului, distribuirea stratului adipos) si au efect anabolic asupra proteinelor.

Veziculele seminale secreta un lichid care se elimina in canalul ejaculator, servind ca transportor si ca mediu nutritiv pentru spermatoizi. Prostata, glanda tubuloacinoasa situata in jurul portiunii initiale a uretrei, secreta un lichid laptos care intra in compozitia spermei. Organul genital extern este penisul, organul copulator masculin, alcatuit din 2 corpi cavernosi si corpul spongios careacoprea complet uretra. El este si organ al mictiunii. Ovarele, gonadele feminine, sunt organe pereche situate in pelvis. Au forma ovoida si sunt legate prin ligamente cu peretele bazinului, cu uterul si cu trompele uterine. Prezinta un invelis conjunctiv sub care se disting 2 zone: zona corticala, in care se afla foliculii ovarieni (formatiuni veziculare in care se formeaza ovulele Sistemul genital feminin este alcatuit din organe genitale interne si externe. Organele genitale interne sunt: ovarul, trompa uterina, uterul si vaginul. Ovarele, gonadele feminine, sunt organe pereche situate in pelvis . Au forma ovoida si sunt legate prin ligamente de peretele bazinului, uter, trompe uterine. Au un invelis conjunctiv sub care se disting 2 zone: zona corticala in care se afla foliculii ovarieni (formatiuni veziculare in care se formeaza cate un ovul), si zona medulara, tesut conjunctiv lax, in care se gasesc vase sangvine si nervi. In ovar se gasesc foliculi in diferite stadii de dezvoltare. Acestia se maturizeaza cate unul pe luna si expulzeaza ovulul impreuna cu lichidul folicular. In timpul vietii sexuale a femeii se maturizeaz circa 400 de foliculi. Trompele uterine, conducte pereche intre ovare si uter, in forma de palnie, au marginile franjurate spre ovar si servesc pentru captarea ovulului expulzat din foliculul matur. Uterul, organ musculos cavitar, nepereche, situat intre vezica urinara si rect are forma de para. Este format dintr-un corp si colul uterin, care proemina in vagin. Are o musculatura neteda cu fibre longitudinale, radialre si spiralate. Cavitatea uterului prezinta o mucoasa (endometrul) care sufera modificari ciclice sub influenta hormonilor ovarieni

114 Vaginul se gaseste in continuarea uterului. Este un organ cavitar, care se deschide in exterior in regiunea vulvei. Ciclul menstrual normal are o durata de 28 de zile; incepe la pubertate (11-15 ani) si inceteaza in jurul varstei de 50 de ani. Cuprinde 3 faze: a) faza menstruala, cu durata de 2-3 zile, in care stratul superficial al mucoasei uterine distruse se elimina impreuna cu o anumita cantitate de sange b) faza proliferativa, intre a 4-a si a 14-a zi, caracterizata prin ingrosarea mucoasei uterine; c) faza secretorie care dureaza de la a 15-a zi pana la un nou ciclu, in cazul cand nu a avut loc fecundarea ovulului. Fazele ciclului menstrual n timpul perioadei reproductive femeia produce un ovul la fiecare 28 de zile. n cazul unui contact sexual perioada de ovulaie va avea loc fertilizarea, dar graviditatea va apare numai dac ovulul fertilizat este implantat la nivelul mucoasei uterine. n vederea realizrii acestei implantri mucoasa uterin (endometrul) este locuit lunar, odat cu locuirea avd loc si pierderi minore de sge (menstruaia), urmate de o faz intens de reconstrucie. Timpul este esenial reconstrucie deoarece endometrul regenerat trebuie s fie gata pentru ovulul urmtor cazul care acesta va fi fertilizat. Aceast balan a pierderilor si refacerilor este echilibrat de patru hormoni. Hormonii sunt substane chimice elaborate de un anumit organ (glanda) si eliberai fluxul sanguin ce conduce spre un organ "int" asupra cruia acioneaz. n cazul nostru, doi dintre hormoni (LH - hormonul luteinizant si FSH hormonul foliculinizant) sunt eliberai de glanda hipofiz (lobul anterior) situat apropierea creierului si influenat direct de hipotalamus. Acesti hormoni, cunoscui si sub denumirea de gonadotropine, controleaz dezvoltarea ovulului ovar, ovulaia (eliberarea ovulului din ovar) si secreia ovarian de estrogen si progesteron, cei doi hormoni sexuali feminini. 115

Hormonii sexuali feminini sunt de natur steroidic, similar din punct de vedere chimic cu cea a hormonilor masculini (testosteronul) si cu cea a hormonilor anabolizani de care abuzeaz unii atlei, dar diferit total prin efectele lor. Hormonii steroizi controleaz resinteza endometrului si influeneaz glanda hipofiz prin mecanisme de feed-back negativ controld astfel secreia gonadotropinelor La primele zile ale vieii fiecare din cele dou ovare ale femeii conin aproximativ 1 milion de ovule, fiecare conjurat de celule ce formeaz foliculul ovarian. La ceputul unui ciclu menstrual cva din acesti foliculi i mresc volumul dezvoltd o cavitate plin cu lichid ce conjoar ovulul; ziua a 6-a unul din foliculi cepe s se dezvolte mai rapid, depsindu-i pe ceilali. Acest folicul produs de obicei alternativ fiecare lun unul din cele 2 ovare se transform foliculul de Graaf. Dezvoltarea acestui folicul este iniiat de o crestere a FSH-ului primele zile ale ciclului iar jurul zilei a 14-a cresteri ale LH si FSH determin ovulaia. Ovulul este preluat de trompa uterin si i cepe cltoria spre uter, ajutat de miscrile cililor celulelor tubare. n timpul acestei cltorii poate avea loc fecundaia, urmat de prima diviziune celular cu formarea blastocistului ce se va implanta ulterior mucoasa uterin pentru a-si continua dezvoltarea embrion. n timpul dezvoltrii foliculului de Graaf, celulele sale secret estrogeni si acest hormon steroidian joac un rol major in ovulaie. Imediat dup ovulaie, celulele foliculului de Graaf se multiplic rapid si se dezvolt corpul luteal ce secret cantiti mari din al II-lea hormon steroid, progesteronul. Dac fecundaia nu are loc, corpul luteal cepe s degenereze ziua a 24-a a ciclului, astfel c hormonii steroidieni nu se mai produc si rata lor de secreie scade. n consecin se va produce menstruaia si receperea ulterioar a unui alt ciclu. Dac fecundaia are loc, corpul luteal nu mai degenereaz si va continua s secrete

estrogen si progesteron, menind concentraii ridicate ale hormonilor steroizi sge si piedicd astfel menstruaia si iniierea unui nou ciclu. Mucoasa uterin - endometrul - are o irigaie sanguin foarte bogat pentru a asigura hrnirea embrionului, dac se produce fertilizarea. Dac aceasta nu se produce, atunci endometrul este locuit si aceasta are ca rezultat menstruaia. Scderea concentraiei estrogenului si progesteronului sge odat cu degenerarea corpului luteal determin cresteri si descresteri alternative ale fluxului sanguin endometrial. Predomin descresterea gradat si celulele endometrului lipsite de oxigen mor. Aceasta va atrage leucocitele care elibereaz o enzim ce distruge proteinele ce leag celulele tre ele. esutul se distruge si este eliminat prin menstruaie, preun cu sgele din capilarele alterate. Acest sge formeaz 50-75% din fluxul menstrual. n timpul perioadei de mijloc a ciclului menstrual, estrogenul stimuleaz multiplicarea celulelor epiteliale si dezvoltarea intens a capilarelor. Se dezvolt de asemeni si glandele uterine ce secret un lichid interiorul uterului, asigurd condiii optime pentru supravieuirea spermatozoizilor si implantarea blastocistului. 116 Curs 15. Cresterea si dezvoltarea: definitie, baze anatomice, factori de influenta Ontogeneza organismului uman, respectiv viabilitatea din momentul concepiei p la exit, recunoaste trei perioade importante: - perioada de crestere si dezvoltare; - perioada de maturitate si reproducere; - perioada de involuie (senescena - termenul de senilitate indic o involuie timpurie). Privind durata normal a acestor etape menionm faptul c perioada de crestere si dezvoltare acoper 22-23 ani, dup scoala american s-a demonstrat, prin cercetri efectuate asupra unor multitudini de specii din lumea animal. c durata total a vieii, mod normal, trebuie s fie de 5 ori mai mare dec perioada de crestere si dezvolare; deci, pentru om, jurul a 120-125 ani. Datorit s unor

factori artificiali ai mediului conjurtor, factori bun msur creai voit sau fortuit de fiina uman, aceast durat medie a vieii a sczut considerabil. Printre acesti factori nocivi menionm alimentaia excesiv (mai ales dup 45 de ani, cd metabolismul scade la 70% din valoarea lui iniial), sedentarismul, stresul nervos, situai pe prim plan. Factorii ce influeneaz cresterea si dezvoltarea fizic se prezint continuare. Factorul genetic Se consider astzi c susirile morfologice si funcionale ale individului se formeaz decursul evoluiei lui si a speciei, sub influena condiiilor mediului fizic, a biotipului, a materiei nevii si a biocenozei, a materiei vii a ecosistemului. Prin repetarea acelorasi condiii, unele caractere se tresc si se transmit ereditar. n funcie de aceste proprieti ctigate si ereditare, individul posed o reactivitate particular, specific relaiile sale cu mediul ambiant, care deosebeste esenial de alte persoane, pentru c, desi produs ereditar al celei doi prini, copilul este fiin diferit de ei, cu caractere proprii, rezultate din unirea proporii variate a celor dou si foarte complexe patrimonii ereditare. Progresele rapide ale geneticii, care aduc o adevrat explozie informaional privind mecanismele ereditare, bazate pe interdependena dintre acizii nucleici si proteine, permit elegerea unor fenomene. Unele susiri au un caracter puternic dominant si nu se schimb cursul vieii unui individ (culoarea ochilor, a prului, forma capului, nasului, pomeilor); altele sufer unele modificri moderate (dezvoltarea centurii scapulare la canotaj);altele sepot modifica puternic (hipertrofia muscular la halterofili, arunctori, capacitatea funcional aerob prin antrenamentul de rezisten). Recunoscd aciunea activ a condiiilor mediului asupra organismului, se poate obine o trire sau slbire si transformare a susirilor mostenite sensul dorit, efect pe care urmrim prin practicarea sportului, pentru a creste o generaie

puternic si sntoas. Ereditatea influeneaz nu numai forma corpului, dar si structura intim a esuturilor, metabolismul si funciile organice, deci potenialul biologic al individului. Odat cu dezvoltarea noului domeniu al geneticii, ingineria genetic, se deschid nebnuite orizonturi pentru cercetarea fundamental domeniul ereditii, selecia sportului de performan. Factorii endocrini Rolul factorilor hormonali asupra proceselor de crestere este foarte important, activitatea lor fiind coordonat de sistemul hipotalamo-hipofizar. Hipofiza i exercit rolul direct asupra cresterii prin hormonul somatotrop (STH). 117 Hormonii tiroidieni au o aciune puternic asupra osteogenezei si joac un rol metabolismul proteic si mineral. Timusul particip procesele de crestere si dezvoltare din primele luni, cu imprimarea unor caractere constituionale. Suprarenalele, prin componenta cortical, particip la metabolismul bazal, al glucidelor, al apei si srurilor minerale. Substana medular a suprarenalei, sinergic cu sistemul nervos simpatic, particip la reglarea circulaiei periferice si a funciilor musculare. ncepd din perioada pubertar, intr funcie hormonii gonadali, apar caracterele sexuale secundare, iar anabolismul proteic este stimulat si urmat de dezvoltarea sistemului muscular si a forei. Sub aciune neuroendocrin complex, cresterea somatic are un caracter global, care duce la sporirea masei, si un caracter difereniat, care realizeaz forma si funcia esuturilor si organelor. Organismul trece de la faza de brahitipie si megalosplachnie, la cea de longitipie cu microsplachnie, cu perioade anabolice determinate de aciunea vagului, care stimuleaz cresterea ponderal, alternate cu perioade catabolice, dominate de sistemul simpatic. Factori patologici n primul rd trebuie subliniat deficitul statural anomaliile cromozomiale, precum si cadrul unor sindroame malformative.

Toate afeciunile cronice cu evoluie prelungit pot opri sau cetini procesele normale de dezvoltare (digestive, metabolice, cardiopatiile, hepatopatiile, hemopatiile, ca si toate bolile infecioase cronice - TBC etc.). Factori externi n perioada de via intrauterin, starea de sntate a mamei, sistemul de alimentare, strile de oboseal sau de stress, utilizarea buturilor alcoolice sau a medicaiei teratogene pot influena evoluia ftului. Dup nastere, cresterea este influenat permanent de factorii de mediu, micro si macroclimatul, dintre care apa, aerul, soarele, cldura unt foarte activi. Condiiile de igien permanent, c din primele zile de via si p la adci btree, i spun de asemenea cuvtul. Dac din punct de vedere social si economic, mediul urban ofer condiii pentru o mai bun dezvoltare, gradul de poluare, aglomerarea si expunerea la afeciuni epidemice si infecioase, stressul psihic deosebit fac s apar, la ora actual, unele aspecte negative: sntatea mai precar, tendina la obezitate si diabet, deficiene fizice ca urmare a hipotoniei sistemului neuro-musculoligamentar. Factorul alimentar n perioada de crestere, copilrie si adolescen, nevoile energetice si plastice sunt deosebit de mari. n afar de faptul c aceast perioad este caracterizat prin exces de miscare, metabolismul bazal este de 2-2.5 ori mai mare la copiii tre 1 si 3 ani dec la adult, exprimat pe kilocorp. La adolesceni, cheltuiala minim de energie este cu 30-60% mai mare dec la adult. Aceasta se datoreste faptului c, din energia eliberat, o parte este utilizat reaciile anabolice, care stau la baza procesului de crestere, si apoi, continuare, pentru dezvoltarea masei musculare. Fiecare gram adugat reprezint 1.8-2.2 calorii, plus 1.5 calorii cheltuite pentru formarea lui. S-a constatat c pentru procesul de crestere este necesar un plus de 10-22% din valoarea raiei calorice. Comitetul F.A.O. recomand pentru tineri s se calculeze raii calorice sporite fa de aduli, cu 12.4% pentru biei si cu 9.3% pentru fete.

Copii si tinerii care practic sportul cheltuiesc la ceput un surplus de energie pentru miscrile c neautomatizate si fac multe miscri inutile cadrul antrenamentului. 118 Important astzi este nivelul ridicat al performanei, fapt care necesit o pregtire timpurie, cu volum si intensitate de efort foarte mari. Dac copilul practic un sport care performana este favorizat de o greutate corporal redus, evoluia proceselor de crestere trebuie atent urmrit. Excesul ponderal prin exces de esut adipos nu trebuie admis, acesta putd fi redus p la 9% din greutatea corporal. Este interzis s cura de slbire sistematic, pentru c stagneaz procesele de crestere defavoarea sntii si performanei. Raia caloric se realizeaz prin aport echilibrat de trofine. La sportivi este necesar un aport proteic crescut, p la 2-3g/kilocorp, care s reprezinte 14-15% din raia caloric. Aportul calorigen provenit din glucide si lipide se regleaz dup proporia de esut adipos de rezerv si dup viteza curbei de crestere raport cu vsta. Cresterea A. Una din cele mai caracteristice fenomene ale copilriei constituie cresterea si dezvoltarea, diferenierea, care reprezint un proces biologic complex. Ele nu sunt independente si se petrec tr-o dinamic armonioas, avd o semnificaie evident de desprindere a organismului uman de o serie de factori de care el este dependent. Copilul creste, dar acelasi timp se si dezvolt, el creste proporii si se difereniaz structur si funcii. Procesele cresterii si dezvoltrii se desfsoar mod dinamic din momentul concepiei produs. uman si p la maturitate imprimd particulariti pregnante prin care copilul se deosebeste de adult. Organismul uman aceast perioad de via este supus unor continui modificri de ordin morfofuncional, psihointelectual care se difereniaz acel timp de el ssi decursul tregii lui copilrii. Aceste modificri cu caracter particular, permit prirea copilriei mai multe perioade:

a). Prima copilrie (0-3 ani) - perioada neonatal 0-1l; - perioada sugar 1-12l; - perioada copil mic 1-3 ani. b) A doua copilrie (3-6 ani) = perioada prescolar c) A treia copilrie (6-16 ani) = scolar: - perioada scolar mic: - Fete - 6-10/11 ani - Biei - 6-11/13 ani - perioada prepubertar -11-13/14 ani (cu puseu de crestere Talie si Greutate) - perioada pubertar (matutizare sexual): - Fete - 13-15 ani - Biei - 14-16 ani d) Adolescena propriu zis (adolescen juvenil) - 16-17/18 ani; e) Tinereea -17-18 ani -> 22-23 ani Se consider c prepubertatea, pubertatea, adolescena si tinereea formeaz vsta de tranziie tre copilria propriu-zis si maturitate. Ritmul, intensitatea si succesiunea fenomenului de crestere si dezvoltare se difereniaz de la o perioad la alta de vst, de la un sist. aparat sau organ la altul, diferenieri ce se petrec at forma c si-n structura lor. Exist astfel perioade, ca de pild primii ani din viaa si pubertatea, care dezvoltarea se face cu pasi rapizi si care sunt extrem de bogate schimbrii morfofuncionale. De asemenea, sistemul nervos se dezvolt rapid mai ales primii ani, iar organele genitale deosebi la pubertate. Criteriile de apreciere ale cresterii includ: 1. Determinri directe somatometrice: 119 - elemente morfologice globale (greutate, talie) - elemente morfologice pariale (perimetre diametrale segm.) - rapoarte dintre lungime, greutate si unele perimetre. 2. Apariia nucleelor de osificare si evoluia procesului de maturizare osoas (semnul Riesser) 3. Erupie dentar. 4. Unele constante biologice. Cresterea greutate este influenat de alimentaia deficitar sau exces, de practici si obisnuine din mediul familial, de factori patologici si de aici constituionali (ereditari).

Copii obezi se recruteaz de obicei din familii de gurmanzi, iar obezitatea la aduli se scrie c din perioada macii copilrii. Rata lunar si anual de crestere greutate este mare primii ani de via si timpul puberii. Cresterea lungime se realizeaz pe seama cresterii si maturizrii scheletului. general, talia la biei este mai mare cu 10-15 cm dec a fetelor. Aceast crestere nu intereseaz mod egal toate segmentele corpului pe treg parcursul copilriei. ncepd cu vsta prescolar, vst de la care se poate cepe iniierea anumite sporturi (gimnastica sportiv sI ritmic, patinajul artistic, otul, schiul alpin) se disting urmtoarele perioade: Prescolari mari ( 5-6 ani) Caracteristic aceast perioad sunt: - ritm de crestere cetinit; - valorile medii ale ambelor sexe sunt aproximativ egale; - se observ o crestere ceva mai accentuat a membrelor, astfel c anvergura care era mai mic dec talia devine egal cu aceasta; - trunchiul creste tr-un ritm mai lent. Sistem nervos : - Creierul, ca volum este aproape ca la aduli, s aria motric este departe de maturizare; - Excitaia este mai puternic dec inhibiia, are mare mobilitate si iradiere. - Sistemul al II-lea de semnalizare (vorbirea) are inc rol redus activitate si comportament. Aspecte practice: copiii inva repede miscri noi, le execut s imprecis, angrend mari grupe musculare, peste necesar. Coordonarea miscrilor, orientarea timp si spaiu sunt slabe din cauza dezvoltrii incomplete a analizatorului kinestezic. Aparatul locomotor: - Oasele se pot deforma usor urma unor mari solicitri si delungate. Aspecte practice: Se va evita efortul static si se vor corecta permanent poziia si eventualele atitudini vicioase. - Muschii sunt putin dezvoltai, fora flexorilor predomin asupra extensorilor, ceea

ce poate conduce la deformaii ale coloanei vertebrale. Aspecte practice: Din acest motiv, jocurile dinamice, procesul educaiei fizice se va pune accentul pe grupele extensoare si pe exerciiile de corectare prin miscare a deficienelor posturale. - Dintre calitile motrice, viteza si fora sunt puin dezvoltate, iar rezistena este cel mai slabexprimat dintre calitile motrice. Aspecte practice: Nu se vor folosi exerciii cu efort static, ci numai efort dinamic. Se recomand ca jocurile dinamice s aib pauze lungi. 120 - Aparatul respirator are urmatoarele particularitati: -plamanii sunt mai mari decat cutia toracica; -amplitudinea excursiilor respiratorii este mica; -tesutul pulmonar este mai bine dezvoltat,mai bogat vascularizat decat la adult;tesutul elastic este mai putin dezvoltat. - Aparatul cardio-vascular este incomplet dezvoltat; oboseala apare rapid. Cresterea inimii drepte ramane in urma inimii stangi.Partea atriala este mai lata,comparativ cu cea ventriculara. Aspecte practice: Aceast vst permite iniierea copiilor practicarea unui numr mare de discipline sportive, varea otului este cea mai dicat. Vsta scolar mic (antepubertar) = 6-11 ani fete; 6-12 ani biei. Deja din acest moment se observ aciunea cresterii accelerate, pubertatea cobord fa de secolul trecut cu 1-2 ani. Fenomenul principal care acioneaz aceast perioad este accelerarea ritmului de crestere lime p la 13 ani sI greutate p la 14 ani, mult mai pregnant la fete. Este singura perioad care valorile somatice ale fetelor sunt mai mari dec ale bieilor, curba cresterii fetelor depsind-o pe cea a bieilor cu 3-4 ani. Cresterea este general uniform, accelerdu-se spre sfsitul perioadei. Ea se face mai ales pe seama alungirii membrelor inferioare. P la 10 ani, diferenele tre sexe nu sunt mari. La fete cepe o accelerare a cresterii datorit apariiei pubertii. La fete se registreaz dezvoltarea tregului organism, accentudu-se acelasi timp diferenele de sex. La fete cresterea

membrelor inferioare se opreste ainte de pubertate, deci trunchiul devine mai lung. La biei cresterea membrelor inferioare continu p la 15 ani, trunchiul devenind mai scurt. Membrele inferioare cresc mult la 12 ani, deci anvergura creste. - Activitatea S.N.C. se perfecioneaz. Creierul este aproape ca la adult ca greutate, insa din punct de vedere functional dezvoltarea nu este completa ; aria motrica corticala se apropie de maturatie fiind complet dezvoltata abia la 13-14 ani. In aceasta perioada fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre procesele corticale fundamentale, remarcandu-se o predominanta a excitatiei . Inhibitia de diferentiere este slab dezvoltata si ingreuiaza fixarea corticala a elementelor nou receptionate . Plasticitatea accentuata a sistemului nervos central la aceasta varsta asigura o receptivitate deosebita, dar slaba dezvoltare a inhibitiei de diferentiere ingreuneaza sau face dificila fixarea stabila a notiunilor noi . Activitatea nervoasa superioara se perfectioneaza in sensul ca se dezvolta capacitatea de inhibitie corticala, fara insa a echilibra excitatia . Analizatorul kinestezic , vestibular si vizual se perectioneaza , coordonarea si miscarile devin mai precise iar contractiile inutile se exclud treptat .Timpul si spaiul sunt apreciate mai just. - Aparatul locomotor - creste rezistena sI duritatea oaselor, ceea ce va conduce la cresterea rezistenei la traciune, presiune si rsucire. La inceputul perioadei (6-7 ani) ritmul de crestere este mai rapid , ulterior (811 ani) acesta se incetineste mai ales in sfera somatica (cresterea taliei). Intre 7 si 9 ani , la fete si 7 si 11 ani la baieti , scade ritmul de osificare si de crestere fara de etapa precedenta . In aceasta etapa nu mai apar centri noi de osificare, pentru ca ulterior, intre 9 si 11 ani la fete si 11 si 12 ani la baieti sa fie o etapa de proliferare activa care duce la aparitia apofizelor, a oaselor sesamoide si la definitivarea cavitatilor medulare - Musculatura cunoaste o bun dezvoltare; creste si tonusul muscular ceea ce va conduce la buntitea staticii posturale. Tonusul muscular este s c mai scazut fata de adult , ceea ce favorizeaza efectuarea mai ampla a miscarilor in

articulatii , dar ingreuneaza realizarea unor miscari fine, diferentiate , de precizie . 121 Vitezele de reactie si de executie sunt mai bune , insa forta este slaba din cauza masei musculare inca reduse . - Aparatul cardio-vascular - cordul reacioneaz puternic, dar neeconomic la efort, irigatia coronariana este bogata; mecanismele de reglare sunt inca slabe pana la 7 ani , fiind mai adecvate la solicitarile usoare . - Aparatul respirator - Toracele devine asemanator cu cel al adultului ca forma, nu insa si ca dimensiuni ; diametrul transversal si cel anteroposterior sunt mai mari ca la adult. Coastele iau o directie descendenta, nemaifiind atat de orizontalizate. Plamanii incep sa se asemene ca structura ca plamanii de adult inca de la 7 ani, dar volumul este mic ; datorita acestui fapt , capacitatea de efort creste , insa fara prea multa eficienta . Muschii respiratori accesorii (abdominali, marele dintat, scalenii, pectoralii , sternocleidomastoidienii) , insuficient dezvoltati, nu pot asigura marirea corespunzatoare a volumului toracelui in efort, amplitudinea miscarilor respiratorii fiind din aceasta cauza relativ mica . Capacitatea de efort creste, s este departe de a atinge valorile maxime. Aplicaii practice: Se insist asupra unei inute corecte, susirea unui ritm corect al miscrii; - se recomand atenie la dezvoltarea musculaturii extensoare a spatelui si gului. - rezistena la efort static este mic; efortul dinamic este favorizat de gradul mai mare al forei; - eforturile de for si de rezisten nu sunt recomandate. Vrsta scolar mijlocie (pubertar) = 11-13 ani la fete ; 12-14 ani la baieti Caracteristicile acestei perioade sunt: - limea - ritmul de crestere al fetelor se cetineste progresiv, pe cd la biei se registreaz o crestere compensatorie; - curba greutii - continu s fie intens p dup pubertate, mai ales la fete, prin depuneri de esut adipos exces, caracteristice sexului;

- se schimb ritmul cresterii segmentare, bustul marcd la rdul su o crestere; - se stabilesc definitiv proporiile corpului; - cresc dimensiunile toracelui, limea umerilor (diametrul biacromial) la biei, umerii fetelor rmd mai gusti ; - paralel cu membrele inferioare cresc sI membrele superioare, anvergura depsind cu 2-4cm limea; - aparatul locomotor gracil perioada pubertar devine mai viguros, segmentel osoase crescd mai puin lungime sI mai mult grosime; - cresc volumul sI fora muscular; - funciile motrice devin mai active. La sfsitul acestei perioade de mare furtun endocrin, se instaleaz definitiv diferenele tre sexe: fetele au talia mai mic, esutul osos mai gracil, esut adipos exces ce confer corpului rotunjimile caracteristice, esutul muscular sI fora mai slabe, apare graia feminin; bieii depsesc fetele ca talie, greutate (pe seama masei active) sI a dezvoltrii dimensiunilor laterale, sistemul osos fiind mai puternic. Asa cum am artat fenomenul central al acestei perioade este pubertatea sI maturizarea sexual, produsa de fluxul crescut al hormonilor sexuali, ceea ce determina aparitia caracterelor sexuale secundare , concomitent cu profunde modificari somato-vegetative si psihice. Daca pana la varsta de 11 ani secretiile endocrine abundau in hormoni de crestere, dupa aceasta varsta sistemul endocrin se caracterizeaza printr-o intensa activitate secretorie a ovarului respectiv a testiculului, care, prin hormonii sexuali, determina modificari morfologice si functionale ale organismului . Evenimentul este marcat la fete prin aparitia primei menstruatii , iar 122 la baieti prin aparitia ejacularii . Se produce sexualizarea corpului, fenomenele de maturizare sexuala impletindu-se cu acelea de maturizare neuro-psihica. Apar caracterele sexuale primare, care constau in maturizarea si dezvoltarea organelor

genitale ce capata forma anatomica de la adult , devenind in acelasi timp functionale . Odata cu pubertatea se evidentiaza caracterele sexuale secundare , respectiv la baieti dezvoltarea laringelui si schimbarea vocii, aparitia pilozitatii axiale si pubiene (de tip rombic), cresterea masei musculare , iar la fete, dezvoltarea glandelor mamare, aparitia pilozitatii axilare si pubiene (de tip triunghiular), depunerea caracteristica a paniculului adipos. La femei diametrele bazinului sunt mai mari, acesta fiind adaptat pentru parturitie. Fenomenele sexuale secundare conduc la profunde modificri somatice. Pubertatea este marcata de doua fenomene importante: acceleratia si neotenia. Acceleratia este fenomenul biologic conform caruia generatia actuala comparativ cu cele trecute inregistreaza un spor in inaltime si in greutate. Explicatia acestui fenomen consta in implicarea a trei factori : alimentatia calitativ superioara, mai bogata in proteine , urbanizarea si factorii genetici . Neotenia este fenomenul biologic de accelerare a maturizarii somatosexuale si intarzierea maturizarii psiho-intelectuale, odata cu intarzierea maturizarii sociale (integrarea socio-profesionala mai tardiva, urmare a cresterii perioadelor de scolarizare, legat de sporirea volumului informational necesar specializarii in diferite domenii). Fenomenul de neotenie prezinta avantaje cat si dezavantaje . Avantajul major este marea plasticitate a sistemului nervos , de unde decurge capacitatea psiho-intelectuala , la parametrii mult mai inalti a generatiei actuale . Consecinta negativa este crearea unui conflict biologic intre nivelul de maturizare psiho-intelectuala si maturizarea sexuala incheiata timpuriu . - Aparatul locomotor: - Oasele se dezvolta la aceasta varsta mai ales pe seama cresterii lor in grosime , prin depunerea de saruri minerale (calciu si fosfor) si prin consolidarea structurii functionale intime. Ele devin mai rezistente la actiunea factorilor mecanici de presiune, tractiune si rasucire in detrimentul elasticitatii lor anterioare .

La nivelul coloanei vertebrale, intre 13 si 15 ani are loc inchiderea canalului sacrat; la 13 ani se termina procesul de sinostozare al pediculilor corpurilor vertebrale . Dezvoltarea toracelui in prima parte a varstei pubertare esre lenta , dupa care urmeaza o dezvoltare mai accentuata . La osul coxal remarcam sudarea celor trei oase componente (ilion , ischion si pubis), intre 12 si 16 ani la fete si 13 si 18 la baieti . Capul humeral se sudeaza de restul epifizei intre 13 si 16 ani la fete si 14/17 ani la baieti . - Articulaiile sunt slab dezvoltate iar ligamentele nu asigur suficient msur rezistena la traciune, rsucire. - Muschii se dezvolt mai ales prin alungirea fibrelor, nu si grosime, ceea ce explic valorile c mici ale forei musculare. Cresterea in lungime a oaselor si alungirea muschilor dau aspectul caracteristic al puberului: inalt si slab, cu toracele ingust , plamanii cu volum mic, tonus muscular scazut, predispunand la deformari ale coloanei vertebrale , aparitia sau accentuarea piciorului plat . - SN se dezvolt rapid. Cresc procesele de inhibiie. Funcia celui de al II-lea sistem de semnalizare domin asupra primului. Miscrile au c un caracter brusc, cu precizie redus. Viteza de reacie si de repetiie sunt dezvoltate s rezistena nu atinge c valorile adultului. 123 - Aparatul cardiovascular. Cordul este voluminos comparativ cu toracele ; mecanismele de reglare a circulatiei sunt frecvent tulburate (predominanta simpatica, care se exagereaza la efort) Se tnesc frecvent sufluri cardiace, aritmii si crize de HTA. Desi aparatul circulator si respirator sunt mult solicitate din cauza cresterii masei corporale, efortul fizic nu este contraindicat dec cadrul unor leziuni organice. - Aparatul respirator . Se dezvolta intens in perioada pubertara. Creste amplitudinea miscarilor respiratorii, creste frecventa respiratorie, creste capacitatea vitala si de

asemenea respiratia tisulara (apreciata dupa consumul maxim de oxigen pe minut). - Modificrile endocrine, nervoase si neuro-psihice accentueaz discrepana dintre dezvoltarea fizic si capacitatea funcional real a organismului, lucru ce se manifest prin miscri nesigure, stgace, tulburri coordonarea miscrilor, tulburri neuro-vegetative vasomotorii, irascibilitate, emotivitate, tendina spre jocurile competiionale zgomotoase. Aplicaii practice - la aceast vst este suficient dezvoltat substratul nervos si locomotor necesar vrii motrice complexe si se pot efectua eforturi de vitez pe distane scurte, sriturile, aruncrile cu materiale sportive corespunztoare, jocurile sportive, alternate cu pauze de odihn mai lungi, otul, gimnastica. - sunt contraindicate eforturile maxim cu solicitri mari ale aparatului locomotor. - sunt indicate exerciiile fizice cu structuri diferite ale miscrii si cu caracter variat al efortului neuromuscular. - La vsta pubertar exerciiile trebuie alese funcie de natura efortului si de solicitrile specifice fiecrei ramuri. Vsta scolar mare (post pubertar) = 16-19 ani Odata pubertatea incheiata, copilul s-a transformat in tanar care, atat din punct de vedere al dezvoltarii morfofunctionale cat si al capacitatii de efort si caracteristicilor psihice ,se apropie tot mai mult de adult. Studiile au aratat ca, la varsta de 18-19 ani unii indici ai dezvoltarii fizice, ca inaltimea,greutatea si perimetrul toracic ating aproape complet nivelul indicilor morfologici similari ai adultilor. In etapa postpubertara se constata o incetinire a ritmului dezvoltarii somatice. Prin prisma varstei cronologice, etapa postpubertara se intinde pana la 20-22 ani, la fete si 23-25 ani, la baieti. La nivelul coloanei vertebrale are loc inchiderea canalului sacral, intre 1518 ani. Oasele membrelor prezinta un ritm lent de crestere si definitivare a procesului de osificare. Osificarea scheletului continua de-a lungul perioadei postpubertare;

sudarea centrilor de osificare primari cu cei secundari are loc mai tarziu (intre 20 si 25 de ani) . Oasele se apropie de structura si rezistenta osului adult; cartilagiile de crestere se subtiaza, marcand inceputul osificarii lor si a incetarii cresterii in inaltime . - Muschii cresc volum, ceea ce conduce la cresterea forei, rm urm viteza, coordonarea. Creste tonusul muscular si capacitatea de rezisten la efortul static. - S.N. atinge nivelul de dezvoltare al adulilor. Al II-lea sistem de semnalizare este dezvoltat, ceea ce permite folosirea explicaiei ca metod de predare. - Sistemul cardio-vascular se caracterizeaz prin echilibrarea dezvoltare a organelor centrale si periferice. Aparatul cardiovascular isi accelereaza vascularizarea. Volumul si greutatea miocardului cresc , mai ales cordul stang. Arterele si venele mari ating aproape dimensiunile de la adult Creste economia funciilor de efort si adaptarea la efort. Aparatul respirator , morfologic , se apropie de situatia de la adult dar functional este inca departe si isi continua dezvoltarea. In aceasta perioada se 124 constata dezvoltarea laringelui precum si sporirea numarului de fibre elastice pulmonare. De asemenea, frecventa respiratorie scade, in timp ce amplitudinea miscarilor respiratorii creste, capacitatea vitala sporeste, consumul maxim de oxigen creste considerabil . In aceasta perioada are loc stabilizarea secretiei interne si a reglarilor vegetative simpatice si parasimpatice . Aplicaii practice - Pe lg eforturile bazate pe exerciii de vitez se poate include treptat si efortul de rezisten si de for, cu condiia ca efortul s fie corespunztor dozat iar subiecii s fie supusi periodic controlului medical. Particulariti psihice - profesorul de educaie fizic, antrenorul sau kinetoterapeutul trebuie s individualizeze efortul raport cu dezvoltarea psihic a copilului. Cunoasterea si respectarea particularitilor de vst constituie o necesitate

pedagogic, care determin selectarea si folosirea metodelor si mijloacelor de pregtire raport cu posibilitile si particularitile dezvoltrii copiilor. Motricitatea Motricitatea este condiionat de factori interni sI externi care acioneaz toat viaa, dar cu intensitate sporit copilrie sI adolescen. Factorii interni sunt reprezentai de caracterele ereditare (stabile sI labile). Caracterele ereditare stabile sunt dimensiunile longitudinale ale corpului sI segmentelor, iar dintre calitile motrice, viteza sI demarea, acestea fiind mai greu influenabile de efortul fizic. Caracterele ereditare labile sunt perimetrele corpului, greutatea, iar dintre calitile motrice fora sI rezistena. Nivelul performanelor este direct proporional cu gradul de maturizare al substratului morfofuncional respectiv, care dup cum s-a vzut, se maturizeaz la vste diferite. Evoluia ontogenetic a calitilor motrice Viteza reprezint un caracter ereditar stabil, avd ca substrat morfofuncional scoara cerebral care se maturizeaz la 14 ani, ceea ce seamn c selecia final avd vedere aceast calitate se face jurul vstei menionate. Se prezint continuare o scar de regresie a dezvoltrii vitezei: Biei Fete 12 ani 83% 94% 13 ani 86% 97% 14 ani 89% 98% 15 ani 95% 99% 16 ani 97% 100% 17 ani 100% 100% ndemnarea are substratul biologic situat aria motric a scoarei cerebrbale sI a analizatorului kinestezic, care se maturizeaz la 12-14 ani, deci o maturizare precoce care asigur realizarea performanelor sporturile de demare (gimnastica sportiv sI ritmic, srituri ap, schi alpin). La selecie se impune o foarte mare exigen fa de aceast calitate. ndemarea general fiind o calitate nscut st la baza demrii speciale care se dezvolt numai condiii speciale ale sportului respectiv. Este o calitate complex care este rezultante mai multor factori, cum ar fi: simul echilibrului, al orientrii corpului spaiu,

coordonarea membrelor sI a marilor grupe musculare, diferenierea sI reproducerea direciei, a vitezei sI amplitudinii miscrii, al diferenierii sI reproducerii intensitii contraciilor musculare. Evoluia sI perfecionarea acestor simuri are loc astfel: - echilibrul static deplin evoluat la 6 ani; - echilibrul dinamic se bunteste rapid sI timpuriu, deci solicitrile mari la vste mici gsesc un aparat vestibular bine dezvoltat, fetele devansdu-i pe biei; 125 - orientarea corpului spaiu este mai bun la 12-14 ani chiar comparaie cu adultul; - simul ritmului se dezvolt usor de la 7-8 ani, el influend favorabil calitatea sI economia miscrii, rezultat din jocul contraciei sI relaxrii musculare; - diferenierea sI reproducerile amplitudinii sI intensitii contraciei musculare sunt deplin evoluate la 14 ani. Din cele expuse mai sus se poate desprinde concluzia conform creia dezvoltarea demrii trebuie s se fac timpuriu, pentru c efortul fizic produce modificri calitative ca efect al aciunii factorilor interni (interoceptivi) sI externi (exteroceptivi) de pe ambele emisfere cerebrale. n timpul pubertii aceast calitate registreaz un regres, deci se impune ca antrenarea ei s aib loc aintea pubertii (la grdini sI scoala elementar). Fora este calitatea care depinde de dezvoltarea esutului muscular. Se prezint alturat nivelul de dezvoltare a forei copilrie: Biei Fete 10-14 ani 56% 56.2% 14-16 ani 68% 81.2% 16-18 ani 80% 87.5% 18-20 ani 92% 93.7% 20-30 ani 100% 100% Rezistena general are ca substrat biologic capacitatea sistemului cardiorespirator. Volumul maxim al cordului sI consumul maxim de oxigen se maturizeaz dup vsta de 19 ani, acesta din urm crescd liniar de la 12 la 20 de ani (Astrand). Se stie c fetele la 14 ani sI bieii la 16 ani posed un volum cardiac de 80% din cel al adultului. - Rezistena muscular local sI general depind foarte mult de for.

- Detenta (fora/vitez) este expresia puterii musculare maxime minimum de timp, deci travaliul exploziv, depinzd de numrul sI viteza de angrenare a unitilor neuromusculare. Aceast calitate combinat registreaz dezvoltarea maxim la 14-16 ani, ceea ce este foarte important pentru selecie. Mobilitatea articular depinde de elasticitatea muschilor sI ligamentelor, putd fi modificat de factori interni sI externi (temperatura ambiant, oboseala, gradul de antrenament etc.). Valoarea ei maxim se gseste la 15-16 ani sI se obine foarte usor copilrie (11-14 ani). Dezvoltarea excesiv a mobilitii articulare produce efecte negative at pentru perfecionarea celorlalte caliti motrice, c sI deficiene de postur. Se vor prezenta continuare ceva aspecte caracteristice ale motricitii raportat la diferite perioade biologice de crestere. Perioada prescolar (4-6 ani) care organismul dispune de deprinderile elementare necesare principalelor forme de miscare; nivelul calitilor motrice este sczut, dar totusi este posibil sI chiar indicat pregtirea sportiv (gimnastic, ot, patinaj artistic, schi alpin). Perioada copilriei scolare (6-10 ani) se caracterizeaz prin: - progrese mari sI rapide ale motricitii; - se perfecioneaz miscrile de baz din perioada anterioar; - se formeaz sI se consolideaz forme noi de miscare. Aceasta este perioada cea mai indicat pentru varea sI perfecionarea deprinderilor sportive, deoarece: - cresc demarea, capacitatea de efort, de vitez, special viteza sI demarea, precum sI rezistena general; - capacitatea de vare registreaz un nivel foarte ridicat; 126 - atenie la exerciiile defor sI la rezistena anaerob (rezistena regim de vitez). Perioada pubertar se caracterizeaz prin urmtoarea evoluie: - cepe maturizarea sexual prima parte; - ctre sfsit aproape toi indicii motricitii sunt crestere; - motricitatea atinge un randament remarcabil, aceast perioad registrdu-se rezultate sportive foarte bune. Dezvoltarea psihic, ca sI celelalte caliti menionate anterior, se dezvolt

 etape, deci se va ine seama de stadiul de dezvoltare psihic at la selecie, c sI procesul de antrenament. 1. La vsta scolar mic copilul se caracterizeaz prin exces de miscare, are putere de vare a tehnicii, dar pentru obinerea rezultatelor bune pregtire antrenamentele trebuie s fie simple, multilaterale, atractive, deoarece atenia se fixeaz mai greu, copii obosesc sI nu mai pot acumula corect tehnica. Climatul de lucru trebuie s fie optimist sI s domneasc buna dispoziie. 2. Pubertatea ridic alte probleme. Copilul posed o mai mare capacitate de gdire, aceasta fiind vsta la care se poate realiza perfecionarea tehnicii. Miscrile trebuie vate corect, constient, la metoda demonstraiei adugdu-se cu bune rezultate sI cea a explicaiei. Adolescentul prezint crize de timiditate destul de frecvent, are o team de ridicol, este anxios ceea ce priveste corectitudinea exerciiilor. De aceea antrenorul trebuie s dea dovad comportament de mult tact, de credere, de elegere, de sinceritate sI chiar de prietenie. 3. n postpubertate (adolescen) conduita este plin de dinamism, de vivacitate, se dezvolt stpirea de sine sI fa de alii, apare seriozitatea. Datorit fenomenului de accelerare aceast perioad se obin rezultate sportive foarte bune, ceea ce impune o reconsiderare a atitudinii psihopedagogice fa de acestia. n acest moment, pregtirea psihologic trebuie s brace virtui specializate sI individualizate. Se cere formarea sI educarea hotrii, iniiativei, curajului, perseverenei, tenacitii.