EMBRIOLOGIE

EMBRIOLOGIA
 ştiinţa care se ocupă cu studiul embrionilor;
 la om, cuprinde întreaga perioadă de dezvoltare prenatală, etapa embrionară şi etapa fetală;
 actualmente – defineşte şi interpretează fenomenele dezvoltării prin prisma geneticii şi biologiei
moleculare
 cuprinde – în concordanţă cu desfăşurarea cronologică a dezvoltării – trei părţi mari de studiu, corelate între
ele:
o REPRODUCEREA
 corespunde perioadei preembrionare
 se ocupă cu studiul gameţilor, gametogenezei şi fecundaţiei.
o EMBRIOGENEZA
 Constituie perioada embrionară a dezvoltării intrauterine: de la formarea zigotului – până la
sfârşitul săptămânii a 8-a.
 Embriogeneza zigotului cuprinde etape complexe de dezvoltare: creştere, diferenţiere şi
organizare celulară.
 Cu studiul embriogenezei şi al reproducerii se ocupă embriologia generală.
o ORGANOGENEZA
 Corespunde perioadei fetale: de la sfârşitul săptămânii a 8-a până la naştere.
 Este studiată de embriologia specială.

REPRODUCEREA

Organismul uman ia naştere şi se dezvoltă din celula ou (zigotul), aceasta fiind rezultatul contopirii celor doi
gameţi sexuali – spermatozoidul şi ovulul.

1
SPERMATOZOIDUL
 este gametul masculin.
 Descris prima dată în anul 1677 de studentul LUDWIG HAM din Leyda.
 Este o celulă mobilă, cu lungimea de 58-67µ şi prezintă următoarele porţiuni:
o CAPUL
 Are formă eliptică
 Format aproape în exclusivitate din nucleu
 la polul anterior prezintă acrosomul sau perforatorul, care conţine hialuronidază, o enzimă ce
favorizează pătrunderea în ovul în timpul fecundaţiei
 prezintă o membrană citoplasmatică bogată în mucopolizaharide, care înveleşte acrosomul şi
cele 2/3 anterioare ale capului
o GÂTUL
 Foarte scurt, realizează legătura dintre cap şi coadă
 În partea anterioară conţine centriolul proximal
o COADA este formată din trei porţiuni: medie, principală şi terminală.
 PORŢIUNEA MEDIE (Pars media) (piesă intermediară, corpul spermiei)
- ţine de la centriolul proximal la cel distal
- este străbătută de un filament axial, în jurul căruia este dispusă în spirală o teacă
mitocondrială; mitocondriile produc energia necesară mişcărilor spermiei.
 PORŢIUNEA PRINCIPALĂ (Pars principalis)
- Porţiunea cea mai lungă
- Formată din filamentul axial şi învelişurile care-l înconjoară.
 PORŢIUNEA TERMINALĂ (Pars terminalis)
- Formată din filamentul axial cu structură tipică de flagel, contibuind la realizarea
mişcărilor de pendulare ale spermiei.
 spermiile
o se produc în mod continuu, spre deosebire de gametul feminin, care se formează în cicluri lunare.
o Prezintă un mare grad de motilitate, proprietate prin care se deosebesc de toate celulele corpului
uman

2
 o Viteza de deplasare a spermiei este de aprox. 2-3,5 mm/min; în 1h străbate aprox. 18 cm, ceea ce
corespunde lungimii uterului şi tubei uterine. Această distanţă este străbătută prin mişcări proprii, la
care se adaugă şi forţa de aspiraţie a uterului şi tubei uterine.
o Sunt eliminate prin lichidul spermatic – prin fiecare ejaculare fiind eliminate 60 – 500.000 de
spermii.

OVULUL

3
 Este celula sexuală feminină adultă, aptă de a fi fecundată.
 A fost descoperit de E.K. BAYER în anul 1627 iar foliculul (sacul) ovarian care-l adăposteşte a fost
descris de către DE GRAAF.
 Este cea mai voluminoasă celulă din organism, având o formă globuloasă cu diametrul de 150-200µ.
 Nucleul are formă sferică, dispus central, rar excentric; conţine unul sau mai mulţi nucleoli.
 Citoplasma conţine o serie de organite şi vitelus nutritiv, cu rol în nutriţia ovulului şi apoi a oului în primele
7-8 zile.
 La periferie, este învelit de o membrană primară, acoperită la rândul ei de o membrană transparentă
lucioasă – ZONA PELLUCIDA – ce conţine mucopolizaharide, glicoproteine. ZONA PELLUCIDA este
secretată de celulele epiteliului foliculului DE GRAAF şi are rol protector, fiind înconjurată de celulele
foliculare care formează coroana radiată.

FOLICULII OVARIENI prezintă trei stadii de evoluţie:

o Primar
o Secundar
o Terţiar, matur sau DE GRAAF, care este plin cu lichid folicular. Sub presiunea lichidului
folicular, membrana foliculară se rupe eliberând ovulul matur, proces numit ovulaţie.

4
Ovulaţia se produce în ziua a 14-a (+/- 1) a ciclului uterin, ovulul fiind captat de pavilionul tubei uterine.

5
 Gameţii sau celulele germinale, prin fecundaţie asigură perpetuarea speciei şi transmiterea caracterelor
ereditare la urmaşi. Din punct de vedere microscopic, seamănă cu celulele somatice, dar prezintă o
caracteristică esenţială prin care se deosebesc de acestea: garnitura cromozomială diferită din nucleul celor
două tipuri de celule.
În celulele somatice, numărul de cromozomi este diploid şi reprezentat la om de 46 de cromozomi. La
gameţi, garnitura cromozomială este redusă la jumătate – haploidă, respectiv 23 de cromozomi.
Din cei 46 de cromozomi, 44 poartă numele de autozomi iar 2 sunt cromozomi sexuali – xx, pentru
sexul feminin şi xy, pentru sexul masculin.

Formula cromozomială a omului este:

22X + 22Y = 44 XY - la sexul masculin
22X + 22X = 44 XX - la sexul feminin.
În totalitate, cele 23 de perechi de cromozomi, cu particularităţile lor caracteristice, formează cariotipul
uman.

FECUNDAŢIA cuprinde fenomenele prin care masa citoplasmatică şi nucleară a ovulului se contopeşte cu
cea a spermatozoidului, luând astfel naştere oul sau zigotul.
La om, fecundaţia este monospermatică şi internă, având loc în 1/3 laterală a tubei uterine. Din numărul
mare de spermii emise prin ejaculare, doar unul va fuziona cu ovulul. Mecanismul intim, foarte complex, nu este
pe deplin elucidat. Sunt incriminate mecanisme enzimatice, care modifică permeabilitatea membranelor celor
doi gameţi, fapt care permite fuzionarea lor. În ovul pătrunde doar capul şi gâtul spermiei. În interiorul ovulului,
nucleul spermiei creşte şi devine pronucleu mascul. Acesta se apropie de pronucleul femel şi fuzionează,
proces denumit amfimixie.
Superfecundaţia, mai rară la om, constă în fecundarea unui al doilea ovul matur după fecundarea primului.
Astfel, vor lua naştere doi sau mai mulţi zigoţi, rezultând o sarcină gemelară sau multiplă.

EMBRIOGENEZA

6
 Este un proces continuu sub influenţa factorilor genetici, a factorilor de inducţie şi organizare celulară. În
desfăşurarea ei, se disting următoarele faze:
 Segmentaţia
 Blastocistul
 Gastrulaţia
 Neurulaţia

SEGMENTAŢIA

Reprezintă primul stadiu al embriogenezei şi constă în diviziuni celulare multiple şi progresive ce

caracterizează în special dezvoltarea din prima săptămână de la fecundaţie. Din celula ou, prin stadiile
succesive de segmentaţie rezultă un germene pluricelular, format dintr-o serie de celule numite blastomere.
În timpul segmentaţiei, numărul mitozelor creşte în progresie geometrică dar volumul blastomerelor nu se
măreşte ci scade ca rezultat al prezenţei zonei pellucida şi activităţii metabolice.
După dispariţia zonei pellucida, blastomerele vor creşte în volum, ajungând la mărimea normală când
poartă numele de celule. Procesul de creştere a celulelor caracterizează în mod deosebit gastrulaţia.

Ouăle sunt clasificate după două criterii: cantitatea de vitelus nutritiv din masa ouălor şi dispunerea spaţială a
acesteia. De aceste condiţii sunt legate şi modalităţile de segmentaţie. Astfel, ouăle au fost împărţite în 4 categorii:

1. OLIGOLECITE
 Au vitelus puţin, repartizat uniform în masa citoplasmatică.
 Segmentarea este totală şi egală sau uşor subegală.
 Se întâlneşte la mamifere.

2. MEZOLECITE

7
  Au vitelus mai mult, repartizat în special spre unul din poli, numit pol vitelin, celălalt formând polul animal.
 Segmentarea este totală şi inegală, cu micromere la polul animal şi macromere la polul vitelin.
 Se întâlneşte la amfibieni.

3. TELOLECITE
 Au vitelus abundent, dispus în special spre polul vitelin.
 Segmentarea este parţială şi discoidală (numai la polul animal).
 Se întâlneşte la peşti, reptile, păsări.

4. CENTROLECITE
 Au vitelusul dispus central.
 Segmentarea este parţială şi se realizează la periferie.
 Se întâlneşte la insecte

8
9
10
 Oul uman fiind oligolecit prezintă o segmentare totală şi egală cu repartizarea uniformă a vitelusului
nutritiv numită holoblastică. Primul plan de segmentare este meridional iar următorul este ecuatorial. Stadiile
consecutive segmentării sunt morula şi blastocistul.
Din faza de 12-16 blastomere, oul poartă numele de morulă. În tot acest timp, oul străbate tuba uterină
urmând ca la sfârşitul acestei perioade să ajungă în uter. La nivelul morulei au loc în continuare diviziuni.
Concomitent, lichidul din cavitatea uterină străbate spaţiile intercelulare. Ulterior, spaţiile confluează spre o
cavitate unică numită blastocel. Din momentul apariţiei blastocelului, morula îşi schimbă denumirea în
blastocist.
În acestă fază, oul are aspectul unei vezicule cu stadii evolutive de blastocist unilaminar, bilaminar şi
trilaminar.

BLASTOCISTUL UNILAMINAR se caracterizează prin:

 peretele cavităţii blastocistului este format dintr-un singur strat de celule mici (micromere)
reprezentat de trofoblastul parietal.
 Celulele mari (macromere) sunt aglomerate central şi formează embrioblastul sau butonul
embrionar. În acest stadiu începe implantarea sa în mucoasa uterină. În stadiu de implantare,
trofoblastul de la nivelul polului embrionar se diferenţiază în:
o Sinciţiotrofoblast
o Citotrofoblast

BLASTOCISTUL BILAMINAR – al II-lea stadiu în evoluţia blastocistului, se caracterizează prin procese

de diferenţiere la nivelul embrioblastului având ca rezultat:
 formarea discului embrionar
 apariţia primordiului cavităţii amniotice
 dubla stratificare a peretelui cavităţii blastocistului (de unde şi denumirea de bilaminar)
 formarea sacului vitelin primar.

11
12
 EMBRIOBLASTUL, format iniţial de masa de celule nediferenţiate de talie mare şi reduse numeric,
prezintă un prim proces de diferenţiere.
Pe partea sa internă, orientată spre cavitatea blastocistului, se diferenţiază un strat unilaminar de celule
mici ce formează endoblastul. El constituie tavanul cavităţii blastocistului.
Stratul suprajacent endoblastului, situat sub trofoblast, formează o placă mai largă, alcătuită din celule
mari dispuse neregulat, numită ectoblast.
În acest stadiu, printr-un proces de cavitaţie, ce tinde să separe ectoblastul de trofoblast, se schiţează
primordiul cavităţii amniotice. Planşeul primordiului, format de ectoblast alcătuieşte împreună cu endoblastul,
discul embrionar. Sub discul embrionar peretele cavităţii blastocistului, la început unilaminar, îşi dublează
structura devenind bilaminar. Procesul constă în diferenţierea şi apariţia pe suprafaţa internă a cavităţii
blastocistului a unui strat de celule ce formează membrana exocelomică. Ea se continuă proximal cu
endoblastul de pe circumferinţa discului embrionar şi cavitatea pe care o delimitează poartă numele de sac
vitelin primar.

BLASTOCISTUL TRILAMINAR – ultimul stadiu în evoluţia blastocistului, se caracterizează în principal,

prin diferenţierea mezoblastului extraembrionar – al III-lea strat al peretelui blastocistului. Esenţială, în
această etapă, este diferenţierea din citotrofoblast a ţesutului mezenchimal embrionar, care migrează şi se
interpune între trofoblast, la exterior şi peretele sacului vitelin primitiv cu amniosul, la interior. El formează
mezoblastul extraembrionar. În interiorul său, imediat ce s-a format, iau naştere lacune mari, care prin fuzionare
vor forma o cavitate unică – celomul extraembrionar sau cavitatea corială. Prin formarea acestei cavităţi, o
parte din mezoblastul extraembrionar este împins spre citotrofoblast devenind mezoblast extraembrionar
somatic sau somatopleural, care împreună cu trofoblastul care-l căptuşeşte, va forma corionul. Altă parte
este împinsă spre pereţii sacului vitelin primar şi discul embrionar, formând mezoblastul extraembrionar
splanchnic sau splanchnopleural. Într-o singură porţiune, ce corespunde extremităţii caudale a discului
embrionar şi parţial amniosului, rămâne o punte de ţesut mezenchimal, care leagă mezoblastul embrionar
somatic şi trofoblastul de mezoblastul splanchnic şi discul embrionar, numită pedicul de fixaţie. În dezvoltarea
ulterioară, la acest nivel se va forma cordonul ombilical. Odată cu formarea pediculului de fixaţie, sacul vitelin
suferă o reducere pronunţată a volumului, luând naştere sacul vitelin definitiv.
GASTRULAŢIA
13
 Este o etapă complexă a embriogenezei, caracterizată prin formarea mezodermului intraembrionar, în săptămâna
a 3-a de la fecundaţie. Discul embrionar bilaminar devine trilaminar (tridermic). Odată cu apariţia mezodermului
intraembrionar, se individualizează cele 3 foiţe embrionare sau primordiile organelor, care acum iau denumirea de:
ectoderm, mezoderm şi endoderm. În stadiile următoare, acestea îşi continuă evoluţia proprie în strânsă corelaţie,
edificând în final noul organism. Concomitent şi progresiv, se dezvoltă şi anexele embrionare.
Mecanismul intim al gastrulaţiei este reprezentat de migrarea celulară cu procese de invaginaţie, fenomene de
inducţie celulară şi organizare morfogenetică.
La om, etapa corespunzătoare săptămânii a 3-a, dominată de formarea mezodermului intraembrionar, reprezintă
stadiul de disc embrionar. În acest stadiu, prin alungire, discului embrionar se polarizează şi ia formă de scut. Pe linia
mediană a părţii caudale a discului apare o îngroşare a ectoblastului, numită linie primitivă, marcată axial de şanţul
primitiv. Linia primitivă proemină în cavitatea amniotică. Extremitatea ei cranială, mai îngroşată, se numeşte nod
primitiv, descris de HENSEN. În centrul lui se află o depresiune, numită foseta primitivă. Linia şi nodul primitiv
reprezintă o concentrare de celule pluripotente cu rată de mitoză mai ridicată decât în restul ectoblastului. După mitoză,
celulele nou formate se invaginează la nivelul şanţului primitiv şi migrează aşezându-se între ectoblast şi endoblastul
subiacent, unde formează mezodermul intraembrionar. Migrând spre părţile laterale ale discului embrionar,
mezodermul intraembrionar se continuă la periferia acestuia cu mezoblastul extraembrionar care înveleşte peretele
amniosului şi sacul vitelin.
În regiunea caudală, alte celule derivate din linia primitivă pătrund în pediculul de fixaţie formând mezodermul
secundar. Tot la nivelul extremităţii caudale, endoblastul vine direct în contact cu ectoblastul, formând o membrană
bilaminară – membrana cloacală.
Odată cu formarea ei, din endodermul tavanului sacului vitelin, posterior de membrana cloacală, ia naştere
diverticulul alantoidian, care pătrunde în pediculul de fixaţie.
Odată cu formarea mezodermului intraembrionar, din nodul primitiv migrează celule pe linia mediană în
direcţie cranială interpunându-se între ecto- şi endoblast. Ele formează lama notocordală sau procesul notocordal, a
cărei extremitate cranială ajunge să adere la lama precordală.
În ziua a 16-a / a 17-a, începând de la foseta primitivă, în procesul notocordal se invaginează un canal, care-l
străbate în lungimea sa, numit canalicul notocordal. Prin deschiderea sa în nodul primitiv, canaliculul comunică
posterior cu cavitatea amniotică.
În ziua a 18-a, procesul notocordal va fi încorporat în endoblastul subjacent. Imediat însă pornind dinspre
extremitatea cefalică, planşeul canalului începe să regreseze, în timp ce tavanul său, înglobat în endoblast, formează
cu acesta placa notocordală sau lama notocordal – endoblastică, un cordon longitudinal median în tavanul sacului
14
vitelin. Această comunicare se numeşte canalicul neurenteric şi va persista până la apariţia primelor somite. Ulterior,
placa notocordală se va separa de endoblast şi va forma notocordul definitiv. Endodermul de la acest nivel îşi va
reface imediat continuitatea. Concomitent, linia primitivă se scurtează iar nodul primitiv se apropie tot mai mult de
extremitatea caudală.
Lama precordală, linia primitivă şi notocordul conferă discului embrionar trilaminar planul simetriei
bilaterale.

NEURULAŢIA
Este perioada în care se formează şi evoluează tubul neural. Ea marchează sfârşitul gastrulaţiei.
În această perioadă are loc evoluţia şi diferenţierea paralelă a celor trei foiţe embrionare, ele constituind
substratul embriogenezei.
La nivelul ectodermului, din săptămâna a 3-a, pe linia mediană, de la marginea posterioară a lamei precordale
până la marginea anterioară a nodului primitiv, se produce o îngroşare sub formă de bandă longitudinală, numită placă
neurală. În părţile laterale, prin două benzi subţiri de ectoderm, placa neurală se continuă cu restul ectodermului.
Aceste benzi de joncţiune, împreună cu ectodermul adiacent, se ridică la suprafaţă, formând două proeminenţe
longitudinale, numite plici neurale. Ele mărginesc de o parte şi de alta şanţul neural, format prin invaginarea plăcii
neurale. Din zonele de joncţiune se vor forma, în lungul plicilor neurale, crestele neurale. Plicile neurale se apropie şi
fuzionează pe linia mediană, începând din zona mijlocie şi transformă şanţul în tub neural. Odată cu închiderea
şanţului neural, crestele neurale se detaşează de ectoderm, formând dorso-lateral de tubul două cordoane
longitudunale, din care se vor forma ganglionii şi fibrele senzitive ale nervilor cranieni şi spinali, porţiunea periferică a
sistemului nervos autonom, medulosuprarenala, etc.
MEZODERMUL INTRAEMBRIONAR. Odată cu formarea sa în prima parte a săptămânii a 3-a, organizarea
corpului embrionar devine superioară. Prin evoluţia progresivă, mezodermul participă la formarea primordiilor multor
organe şi sisteme, contribuind la conturarea formei externe a corpului embrionar.
În stadiul presomitic, care începe în ziua 14 – 15 a dezvoltării, paralel cu formarea şanţului neural, mezodermul
intraembrionar, de o parte şi de alta a notocordului, proliferează intens. El se va organiza formând două îngroşări
longitudinale paralele cu notocordul, numite mezoderm paraxial. Acesta creşte în direcţie cranio-caudală paralel cu
scurtatea liniei primitive (scurtare aparentă, prin proliferare celulară). Notocordul împreună cu mezodermul paraxial
formează mezodermul dorsal sau cordomezodermul. Antero-lateral, el se continuă cu mezodermul intermediar iar,
în prelungirea laterală a acestuia, se diferenţiază mezodermul ventral. La periferia discului embrionar, mezodermul
lateral se continuă cu mezoblastul extraembrionar.
15
 Odată cu formarea sa, mezodermul lateral se clivează în două lame:
 parietală – mezoderm somatic sau somatopleură
 viscerală – mezoderm splanchnic sau splanchnopleură.
Spaţiul format între cele lame se numeşte celom intraembrionar, care la început comunică larg cu celomul
extraembrionar.
Etapa următoare de dezvoltare a mezodermului sau stadiul somitelor, cuprinsă între zilele 20 – 30, are ca trăsătură
dominantă segmentarea mezodermului proximal, formând grămezi de ţesut mezodermal, numite somite. Pe secţiune
transversală, somitele au formă de triunghi, cu pereţii: medial, anterior şi postero-lateral. Ele includ în interior o cavitate numită
miocel, rest al celomului intraembrionar, care dispare ulterior prin proliferarea celulelor pereţilor somitei. Diferenţierea celulelor
din pereţii somitei începe prin procese de proliferare la nivelul pereţilor medial şi anterior. Ele devin celule mezenchimale şi
migrează către notocord şi tubul neural, formând sclerotoame. Din peretele postero-lateral al somitelor se formează
dermomiotoame. Stratul extern va da naştere dermatoamelor iar stratul intern, miotoamelor.
MEZODERMUL INTERMEDIAR.
 Se leagă iniţial de somite la nivelul unghiului antero-lateral. Ulterior, continuitatea dispare.
 În regiunea cervicală şi toracică este segmentat formând nefrotoame.
 Caudal este nesegmentat şi formează blastemul nefrogen. Din el vor lua naştere organele aparatului urinar şi
organele căilor genitale.
MEZODERMUL LATERAL, nesegmentat, este format de mezenchim şi se clivează precoce în lama somatică şi lama
viscerală, care includ celomul intraembrionar.
MEZENCHIMUL ia naştere prin proliferarea liberă a celulelor mezodermice şi ocupă toate spaţiile dintre epitelii unde ia
formă stelată cu prelungiri. Odată cu acestea, apare şi lichidul intercelular.
Ţesutul mezenchimal are mare importanţă în etapele iniţiale ale embriogenezei deoarece el mediază schimburile
metabolice iar mai târziu din el se formează elementele figurate ale sângelui.
Ca origine, provine preponderent din mezoderm şi se formează iniţial, din linia primitivă şi ulterior, din mezodermul lateral
al somato- şi splanchnopleurei. Poate avea şi origine endodermală, din lama precordală sau sacul vitelin.
CELOMUL INTRAEMBRIONAR va da naştere cavităţilor seroase ale corpului. Iniţial, comunică cu celomul extraembrionar.
Concomitent cu formarea pereţilor trunchiului, legătura dintre cele două cavităţi diminuă. Totodată, celomul extraembrionar se
reduce treptat şi dispare în măsura în care creşte dimensiunea amniosului. Celomul intraembrionar va forma prin diviziune:
cavitatea pericardică, cavitatea pleurală, cavitatea peritoneală şi vaginala testiculului.
ENDODERMUL formează tavanul sacului vitelin şi se continuă cu endodermul extraembrionar. Prin curbarea transversală
a discului embrionar, endodermul se transformă în şanţ intestinal, care ulterior devine tub intestinal. Tubul intestinal, cu
dispoziţie longitudinală, se întinde cranio-caudal de la membrana buco-faringiană până la membrana cloacală.

16
 DERIVATELE FOIŢELOR EMBRIONARE
Din ECTODERM derivă:
 Sistemul nervos central şi periferic
 Medulosuprarenala
 Epiteliul organelor senzoriale: olfactiv, auditiv, gustativ
 Epidermul şi anexele pielii
 Glandele salivare şi mamare
 Lobul posterior al hipofizei şi epifizei
 Smalţul dentar
 Epiteliul orificiului anal
 Epiteliul vestibulului nazal şi vulvar
 Epiteliul irisului, cristalinului, conjunctivei
 Muşchii irisului
 Neuroepiteliile organelor de simţ.

Din ENDODERM derivă:

 Epiteliul tubului digestiv şi glandele anexe: ficat, pancreas
 Parenchimul tiroidei, paratiroidei, timusului
 Epiteliul laringelui, bronhiilor şi alveolelor pulmonare
 Celulele germinative primordiale
 Epiteliul vezicii urinare
 Epiteliul uretrei
 Limba şi amigdalele.

17
 Din MEZODERM derivă:
 Musculatura striată
 Corticosuprarenala
 Epiteliul renal şi uretral
 Prostata şi veziculele seminale
 Epiteliul seroaselor – pleura, pericard, peritoneu
 Epiteliul tubei uterine, uterului, vaginului, ovarului şi testiculului
 Dermul şi hipodermul.

Din MEZENCHIM derivă:

 Ţesutul conjunctiv, osos şi cartilaginos
 Musculatura netedă
 Fasciile şi aponevrozele
 Articulaţiile
 Sistemul circulator (inima şi vasele sanguine)
 Organele hematopoietice
 Sistemul limfatic.

ANEXELE EMBRIONARE

DECIDUA. Mucoasa uterină de sarcină se numeşte deciduă (în limba latină însemnand “care cade”). Modificările
de la nivelul endometrului, în vederea sarcinii, încep încă din perioada pregravidică, respectiv la sfârşitul fazei a ciclului
menstrual. În acest stadiu care precede ovulaţia, endometrul se caracterizează prin aceea că la nivelul său sunt bine
individualizate trei straturi: compact, spongios şi bazal.
18
 STRATUL COMPACT şi STRATUL SPONGIOS sunt sttraturi funcţionale şi se elimină prin menstră. STRATUL
BAZAL are rol regenerator. Dacă s-a produs fecundaţia, modificările endometrului sunt mai intense şi se produc sub
influenţa secreţiei crescute de progesteron a corpului galben de sarcină. Endometrul ajunge la 6-7 mm grosime, este
edematos, cu glande lungi şi bogat vascularizat. Stratul bazal nu se hipertrofiază. În endometrul decidual, creşte
numărul leucocitelor şi mononuclearelor mari. Celulele deciduale îşi măresc volumul prin acumularea în citoplasmă de
glicogen şi mucoizi. După implantarea blastocistului, celulele deciduale, ca şi întregul endometru, se modifică în
continuare. Pătunderea blastocistului în deciduă se realizează, mai întâi prin adeziunea acestuia la endometru, urmată
de acţiunea litică a trofoblastului. Acesta declanşează aşa numita reacţie deciduală de implantaţie, care ulterior
începe să scadă.
Decidua de sarcină, transformată în sensul celor descrise anterior, prezintă trei regiuni distincte:
 Decidua bazală – corespunde locului în care s-a realizat implantaţia şi participă la formarea părţii materne a
placentei.
 Decidua capsulară – partea care înveleşte la suprafaţă, spre cavitatea uterină, produsul de concepţie.
 Decidua parietală – îmbracă restul pereţilor cavităţii uterine. Creşterea embrionului şi fătului şi acumularea
de lichid amniotic determină fuzionarea dintre decidua capsulară şi parietală, produsul de concepţie ocupând
întreaga cavitate uterină.
Zona de trecere dintre cele trei părţi se numeşte decidua marginală.

AMNIOSUL. La om, amniosul primitiv, împreună cu cavitatea amniotică pe care o cuprinde, se formează de
timpuriu între citotrofoblast şi embrioblast. Paralel cu creşterea discului embrionar începe să se alungească şi să
crească amniosul.
Odată cu apariţia canalului notocordal şi apoi prin formarea canaliculului neurenteric, cavitatea amniotică comunică
temporar cu sacul vitelin, fiind mai mică decât acesta. Prin formarea mezoblastului extraembrionar şi apariţia celomului
extraembrionar, amniosul se desparte de corion, cu excepţia porţiunii caudale şi a discului embrionar unde se află
pediculul de fixaţie. Apariţia celomului extraembrionar crează posibilitatea expansiunii libere a amniosului, depăşind
ulterior volumul sacului vitelin. Odată cu dezvoltarea corpului embrionar, acesta proemină în cavitatea amniotică iar
joncţiunea dintre amnios şi corpul embrionar se deplasează spre faţa ventrală a embrionului. Procesul este determinat
de creşterea plicilor laterale ale corpului embrionar, plicii capului şi plicii caudale prin care se conturează progresiv
forma exterioară a corpului embrionar. O consecinţă a acestui proces şi a creşterii dimensiunii amniosului o constituie
formarea cordonului ombilical definitiv, cu o extremitate spre placentă şi cu cealaltă în regiunea ombilicală a peretelui

19
anterior al abdomenului embrionar. Prin expansiunea periferică a amniosului, care acumulează lichid amniotic, au loc
dispariţia celomului extraembrionar şi fuzionarea amniosului cu corionul.
Celulele epiteliului amniotic se numeşte amnioblaste, sunt iniţial plate şi conţin în citoplasmă glicogen iar mai
târziu şi lipoizi. Ulterior, devin cubice şi sunt de două tipuri:
 Fibrilare, sărace în organite citoplasmatice
 De tip GOLGI, bogate în reticul endoplasmatic rugos şi complexe GOLGI.
LICHIDUL AMNIOTIC – mediul acvatic în care se dezvoltă embrionul şi fătul până la naştere, care scade acţiunea
forţei gravitaţionale asupra lui. Rolul lichidului amniotic:
 De protecţie pentru ţesuturi împotriva şocurilor mecanice şi a altor agenţi nocivi;
 Permite mişcările fetale, favorizând dezvoltarea armonioasă a corpului embrionar;
 Participă la menţinerea temperaturii constante a fătului;
 Între lichidul amniotic şi compartimentele fetal şi matern se realizează schimburi active şi rapide pe baza
unor factori biologici şi gradienţi fizici şi chimici.
Studiul lichidului amniotic prin amniocenteză furnizează date importante pentru estimarea evoluţiei normale a
fătului şi disgravidiilor precoce, a suferinţei fetale şi a unor malformaţii congenitale. Volumul lichidului amniotic este de
aproximativ 400 – 1200 cm3. O creştere peste 2000 cm3 se numeşte hidramnios iar o scădere sub 300 cm3 , oligamnios.
Compoziţia chimică a lichidului amniotic: 98% apă şi 2% reziduu uscat: glucoză, proteine, lipide, creatinină (spre
sfârşitul perioadei fetale când se maturizează rinichii), pigmenţii, etc.

CORIONUL. Este anexa fetală alcătuită din trofoblast şi mezenchimul extraembrionar somatic. Ia parte la
formarea vilozităţilor coriale. Odată cu pătrunderea mezenchimului în axul vilozităţilor primare se formează vilozităţile
secundare. Mezenchimul corionului din axul vilozităţilor are calităţi angioformatoare şi de îndată ce apar vasele
sanguine în vilozităţi, acestea devin vilozităţi terţiare. La început, vilozităţile coriale se formează pe toată circumferinţa
corionului, acesta fiind numit corion vilos. În luna a 3-a, prin creşterea expansiunii periferice a amniosului, vilozităţile
coriale din regiunea respectivă se atrofiază treptat şi dispar iar corionul la acest nivel rămâne neted. Rămâne vilozitar
doar corionul din regiunea deciduei bazale care va forma porţiunea fetală a placentei definitive. Prin dispariţia celomului
extraembrionar, peretele amniosului va fuziona cu corionul neted, rezultând membrana corială definitivă sau
corioamniosul. În final, prin expansiunea amniosului, va fuziona decidua capsulară cu cea parietală, rezultând
dispariţia cavităţii uterine la nivelul corpului uterin, fiind ocupată în întregime de făt, amnios şi membranele fetale astfel
formate.
20
 SACUL (VEZICULA) VITELINĂ. În stadiul de blastocist bilaminar, se formează sacul vitelin primar iar în
stadiul de blastocist trilaminar se formează sacul vitelin definitiv. Are rol nutritiv temporar, iniţial preia substanţele
nutritive de la trofo- şi mezoblastul extraembrionar şi le trimite discului embrionar bilaminar. În stadiul definitiv (începând
cu săptămâna a 3-a) din mezenchimul extraembrionar splanchnic iau naştere primele vase şi elemente figurate din
sânge, formând circulaţia vitelină şi hematopoeza extraembrionară. Formarea vaselor viteline are loc în grămezile sau
insulele de celule mezenchimale provenite din mezenchimul extraembrionar splanchnic şi numite insule sanguine. Mai
întâi insulele se unesc formând o reţea, după care urmează diferenţierea celulelor endoteliale ale capilarelor. Reţeaua
capilară vitelină se continuă cu două vene şi două artere viteline, diferenţiate în partea proximală a sacului vitelin.
Venele viteline duc sângele din peretele sacului vitelin către sistemul venos al primordiului cordului, străbătând mai întâi
mugurele hepatic. În final, venele viteline vor contribui la formarea sistemului port hepatic.
Arterele viteline vor participa la formarea arterei celiace şi arterei mezenterice inferioare. Substanţele nutritive
furnizete embrionului prin circulaţia vitelină, sunt preluate prin celomul extraembrionar, unde au ajuns prin intermediul
trofoblastului. Acesta, la rândul lui, le ia din mucoasa uterină. Odată cu formarea vaselor viteline, conţinutul sacului
vitelin se lichefiază fiind resorbit şi transportat spre embrion la sfârşitul lunii a 2-a.
Odată cu formarea vaselor viteline, conţinutul sacului vitelin se lichefiază fiind resorbit şi transportat spre
embrion la sfârşitul lunii a 2-a. Vasele viteline încep să regreseze şi ele, intrând acum în funcţie vasele ombilicale.
Partea proximală a sacului vitelin, care comunică cu endodermul discului embrionar, ia parte la formarea intestinului
anterior, mijlociu şi posterior, care comnică la început larg cu sacul vitelin. Ulterior, prin formarea cordonului ombilical,
comunicarea se reduce la un canal strâmt, numit canal sau duct vitelin sau omfaloenteric, inclus împreună cu sacul
vitelin în cordonul ombilical. Ductul vitelin regresează începând din săptămâna a 5-a, transformându-se într-un cordon
conjunctiv iar comunicarea cu intestinul dispare. Ulterior, poate persista sub forma unui diverticul MECKEL. La sfârşitul
sarcinii, sacul vittelin se află pe faţa fetală a placentei, sub amnios şi corion, având forma unui corp oval, consistent, de
culoare gălbuie.

ALANTOIDA. Ductul alantoidian, la om, ia naştere în săptămâna a 3-a din tavanul sacului vitelin, caudal de
membrana cloacală. Are formă de diverticul tubar şi pătrunde în pediculul embrionar. Este format din două porţiuni:
porţiunea abdominală şi porţiunea inclusă în cordonul ombilical.
Segmentul proximal al porţiunii abdominale va forma partea superioară a vezicii urinare.

21
 Partea abdominală cuprinsă între vezica urinară şi ombilic, prin obliterare, va forma uraca, ce împreună cu
peritoneul va ridica ligamentul ombilical median.
În stadiile iniţiale, din mezenchimul care înconjoară ductul alantoidian, în pediculul de fixaţie, se dezvoltă vasele
ombilicale. Acestea stabilesc legătura dintre sistemul circulator intraembrionar şi vasele dezvoltate în corion, care
pătrunzând în vilozităţile coriale trofoblastice, iau parte la formarea placentei fetale. Ductul alantoidian formează axul de
sprijin pentru vasele ombilicale.

PLACENTA. Este organul schimburilor metabolice dintre organismul fetal şi matern în perioada dezvoltării
intrauterine. Formarea placentei se numeşte placentaţie şi cuprinde totalitatea relaţiilor ce se stabilesc între embrion şi
organismul matern, incluzând transformările deciduale ale endometrului şi formarea placentei. Placenta are două
porţiuni:
 Fetală – care derivă din trofoblast.
 Maternă – care derivă din decidua bazală.
În evoluţia TROFOBLASTULUI se disting trei stadii: lacunar, trabecular şi vilozitar.
STADIUL LACUNAR. Se formează lacune în masa citoplasmatică a sinciţiotrofoblastului în care
pătrunde sânge matern din capilarele sinusoide erodate. Concomitent, se diferenţiază monoblastul
extraembrionar. Stratul său periferic dă naştere ţesutului mezenchimal, care cu trofoblastul suprajacent
formează corionul.
STADIUL TRABECULAR. Sinciţiotrofoblastul îşi dispune trabeculele între lacune radiar şi perpendicular
pe circumferinţa trofoblastului. În trabecule pătrunde, mai întâi, citotrofoblastul, acestea devenind vilozităţi
primare. În endometru, în jurul vilozităţilor primare, au loc procese de degenerescenţă. Concomitent, în axul
vilozităţilor primare pătrunde ţesut mezenchimal în centru, cito- şi sinciţiotrofoblastic fiind dispuşi la suprafaţă şi
rezultă vilozităţile secundare. Vilozităţile cresc activ şi încep să se ramifice. În paralel, se măresc şi spaţiile în
care au pătruns vilozităţile ramificate, acestea reprezentând viitoarele spaţii interviloase ale placentei mature.
La sfârşitul primei luni, în mezenchimul vilozităţilor din vecinătatea pediculului de fixaţie apar primele vase cu
hematii în lumen, rezultând vilozităţile terţiare.
Datorită conţinutului în structura lor de mezenchim corial, vilizitaţile secundare şi terţiare au fost
denumite vilozităţi coriale. Sistemul vilozitar format din trofoblast şi corion generează iniţial vilozităţi pe
întreaga circumferinţă. Ulterior, prin creşterea şi expansiunea amniosului, vilozităţile corespunzătoare deciduei
22
capsulare se atrofiază şi dispar, rămânând corionul neted. Partea corionului corespunzătoare deciduei bazale
se numeşte corion frondosum sau disc placentar, prin sistemul său vilozitar contribuind la formarea porţiunii
fetale a placentei. Vilozităţile secundare şi terţiare formează placa sau lama corială.
Vilozităţile terţiare, după aspectul şi lungimea lor, sunt de mai multe tipuri. Ele formează lobi placentari,
în număr de 15 – 30. Un lob este format dintr-o vilozitate pedunculară (principală) cu ramificaţiile ei. Baza
porneşte de la nivelul lamei coriale iar vârful se fixează de lama citotrofoblastului de la nivelul deciduei bazale.
Din vilozităţile pedunculare pleacă ramificaţii vilozitare dintre care unele sunt libere iar altele ancorate, numite
vilozităţi crampon. O vilozitate liberă cu ramificaţiile ei formează un lobul placentar.
PARTEA MATERNĂ – este formată din stratul compact şi spongios al deciduei bazale. Partea din
decidua bazală care a contribuit direct la formarea placentei se numeşte placă bazală. Ea fuzionează cu
trofoblastul blazal, care, cu creşterea viitoarei placente, este înlocuit parţial cu substanţă fibrinoidă. În stroma
plăcii bazale se află numeroase celule deciduale şi celule gigante trofoblastice în grade variate de profunzime.
Placa bazală este străbătută oblic de artere spiralate şi ramurile lor arteriolare.
Placenta umană este de tip decidual, discoidală, hemocorială şi viloasă.
Dimensiuni:
 Diametru: 150- 200 mm
 Grosime: 20 mm
 Greutate: 500 g.
Ca poziţie raportată la pereţii uterului, poate fi:
 Dorsală, cel mai frecvent
 Ventrală,
 Laterală,
 Fundică,
 Cervicală (Praevia)

CORDONUL OMBILICAL. Este formaţiunea de legătură anatomo-funţională dintre placentă şi făt. Formarea
sa începe timpuriu, odată cu apariţia celomului extraembrionar (stadiul de blastocist trilaminar), când se
induvidualizează, mai întâi pediculul de fixaţie, care este puntea de legătură dintre mezoblastul extraembrionar
splanchnopleural şi cel somatopleural, acesta din urmă formând corionul. Concomitent, se edifică şi sacul vitelin
23
definitiv, care se leagă de discul şi corpul embrionar prin pediculul vitelin. Pediculul de fixaţie include în ţesutul său
mezenchimal şi ductul alantoidian care ia naştere din tavanul sacului vitelin, posterior de membrana cloacală. Din
mezenchimul pediculului de fixaţie se diferenţiază, în jurul ductului alantoidian, vasele care la alte specii se numesc
alantoidiene iar la om, ombilicale. Prin creşterea în volum şi expensiunea treptată a amniosului, celomul
extraembrionar dispare iar pediculul vitelin fuzionează cu pediculul de fixaţie. Corpul embrionar creşte mult în lungime
datorită ritmului foarte rapid de dezvoltare a peretelui dorsal al trunchiului, se curbează cranio-caudal, luând forma
literei „C” cu concavitatea anterior. Prin acest proces pediculul de fixaţie se deplasează ventral, ductul alantoidian
ajungând pe faţa ventrală a corpului embrionar şi fuzionând cu pediculul vitelin. Din acestă fuziune rezultă CORDONUL
OMBILICAL DEFINITIV. El conţine:
 Venă ombilicală,
 Două artere ombilicale cu traiect spiralat în jurul venei,
 Ductul vitelin şi sacul vitelin,
 Ţesutul gelatinos (mucoid) WHARTON, în care sunt incluse toate formaţiunile.
Extremitatea fetală a cordonului ombilical corespunde ombilicului, mai precis regiunii ombilicale a peretelui
abdominal anterior.
La naştere, cordonul ombilical are aproximativ 55 cm lungime şi diametrul 1,5 cm. Prin secţionarea lui se
produc următoarele transformări:
 Vena ombilicală se obliterează şi rezultă ligamentul rotund al ficatului,
 Arterele ombilicale se obliterează şi ele, rezultând ligamentele ombilicale mediale.

24
 GÂTUL (CERVIX-COLLUM)

Este segmentul care face legătura între cap şi trunchi.

Limitele
Cea superioară urmează marginea inferioară a corpului mandibulei, şi se continuă prin
orizontala convenţional dusă până la marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian;
urcă de-a lungul acestei margini, trece prin baza procesului mastoidian şi urmează linia nucală
superioară, terminându-se pe protuberanţa occipitală externă.
Limita inferioară prezintă o porţiune anterioară: incizura jugulară a sternului, faţa superioară a
articulaţiei sternoclaviculare şi a claviculei, până la articulaţia acromio-claviculară.

Porţiunea posterioară este reprezentată de linia convenţională, transversală, care uneşte cele două
articulaţii acromio-claviculare, trecând prin procesul spinos al celei de-a 7-a vertebre cervicale.
Fig. generală (carte)
Forma gâtului este, în general, cilindrică, uşor modificată la bărbaţi din cauza reliefurilor
musculare, şi, în special, din cauza laringelui.
Topografie
Gâtul se împarte în două mari porţiuni:
a) una posterioară-regiunea cervicală posterioară-care, din punct de vedere didactic, se studiază
odată cu regiunea rahidiană.
b) una anterioară- este gâtul propriu-zis.
Limita dintre cele 2 porţiuni este dată, superficial, de marginile laterale ale muşchilor trapezi,
drept şi stâng.
Gâtul propriu-zis cuprinde o serie de regiuni topografice; unele sunt regiuni somatice, altele
regiuni viscerale.

REGIUNILE SOMATICE ALE GÂTULUI

Sunt în număr de patru. Avem:
a) o regiune mediană-regiunea anterioară a gâtului- încadrată de o parte şi de cealaltă de:

b) două regiuni sternocleidomastoidiene;

c) lateral de regiunile sternocleidomastoidiene sunt situate –regiunile laterale ale gâtului.
Înapoia conductului faringo-esofagian se mai găseşte o regiune somatică profundă, regiunea
prevertebrală.
1
La nivelul regiunii cervicale, atât în planurile superficiale, cât şi în profunzime, s-au descris
numeroase suprafeţe şi spaţii, delimitate de trei elemente anatomice şi cunoscute sub numele de
triunghiuri ale gâtului.
Acestea conţin sau sunt străbătute de diferite formaţiuni (vase, nervi, etc) sau reprezintă limitele
unor regiuni topografice. Unele din aceste triunghiuri au fost descrise de autori în scop
chirurgical, în vederea descoperirii şi abordării anumitor elemente anatomice.
În regiunea cervicală anterioară sunt conturate 30 de triunghiuri, toate înscrise în 3 triunghiuri
mai mari, respectiv: triunghiul median al gâtului şi 2 triunghiuri laterale, drept şi stâng. Toate
aceste triunghiuri, unele dispuse în plan superficial şi altele în plan profund, reprezintă repere
importante în practica medicală.
Fig –aspecte gen ale reg cervicale anterioare

1. Triunghiul median al gâtului

Este situat între marginea inferioară a corpului mandibulei şi marginile anterioare ale muşchilor
sternocleidomastoidieni.

Fig 1.
Limite:
-superior: marginea inferioară a corpului mandibulei, prelungită cu o linie convenţională până la
marginile anterioare ale muşchilor sternocleidomastoidieni.
-inferior: incizura jugulară a manubrului sternal.

-lateral (dreapta, stânga): marginea anterioară a muşchilor sternocleidomastoidieni.

Baza triunghiului este orientată superior la marginea inferioară a corpului mandibulei şi vârful
orientat inferior, la incizura jugulară a sternului. Este convexă în plan transversal şi contină în
central sau osul hioid, din care cauză se mai numeşte şi triunghiul hioidian.
Regiunea cervicală anterioară (trigonul cervical anterior) este subîmpărţită în şase regiuni
topografice, care în funcţie de nivelul corpului osului hioid sunt împărţite de Nomina Anatomica
în:
I. Regiuni suprahioidiene:
1.Regiunea trigonului submandibular (Trigonum submandibulare )
2. Regiunea trigonului submental (Trigonum submentale)

II. Regiuni infrahioidiene:

1. Regiunea omotraheală (Regio omotrachealis)
2. Regiunea trigonului carotic (Trigonum caroticum)
2
 I. Regiunile suprahioidiene
Fac parte din regiunea anterioară a gâtului, situată superior de osul hioid. Ele contribuie la
formarea planşeului bucal inframilohioidian, având relaţii topografice, funcţionale şi clinice cu
cavitatea bucală. În ansamblu, sunt considerate atât teritorii limitrofe, cât şi ca teritorii de pasaj
neuro vascular pentru limbă şi loja sublinguală.

Din regiunile suprahioidiene fac parte:

1. Regiunea trigonului submandibular (triunghiului submandibular)
2. Regiunea trigonului submental (triunghiul submental)

1. Regiunea trigonului submandibular (Triunghiul submandibular)

Limite:
Anterior: pântecul anterior al muşchiului digastric
Posterior: pântecul posterior al muşchiului digastric
Superior: marginea inferioară a corpului mandibulei

Forma exterioară: trigonul submandibular are o formă triunghiulară, aşezată simetric, pe partea
antero-laterală a gâtului.
Poziţia clinică, de examinare a regiunii, constă în flexia capului, prin care conţinutul ei devine
accesibil palpării.
Poziţia chirurgicală a regiunii se obţine prin hiperextensia capului.
În aria acestui triunghi se găsesc:
a) glanda submandibulară, care ocupă aproape în întregime loja glandei, fiind separată de pereţii
acesteia printr-un strat de ţesut conjunctiv lax, care formează un spaţiu de clivaj periglandular.
b) ductul submandibular sau canalul lui Warthon, însoţit de prelungirea anterioară a glandei.
c) artera şi vena faciale
d) nodurile limfatice submandibulare, în număr de 3-6, care formează o subgrupă preglandulară,
alta retroglandulară, şi inconstant, o a treia grupă, intraglandulară.
La nivelul unghiului inferior al triunghiului submandibular, elementelor anatomice amintite mai
sus li se adaugă nervul hipoglos şi artera linguală.

3
Nervul hipoglos, care vine din regiunea carotidiană, formează o curbă cu concavitatea
superioară, pe faţa superficială a muşchiului hioglos, şi pătrunde prin hiatul lojei submandibulare
în loja glandei sublinguale. Acest nerv delimitează împreună cu pântecele anterior şi posterior al
muşchiului digastrics, trigonul lui Lesser.

Fig 3 , trigonul lui Lesser

Planşeul muscular al regiunii trigonului submandibular este format din:
a) muşchiul digastric, situat cel mai superficial, cu cele două pântece ale sale, anterior şi
posterior;

b) muşchiul stilohioidian, ataşat pântecului posterior al muşchiului digastric;

c) muşchiul milohioidian, acoperit, în parte, de muşchiul digastric. Este unit cu cel de partea
opusă printr-un rafeu fibros median.
d) muşchiul hioglos, situat în profunzime, acoperit în mare parte de muşchiul milohioidian. Este
vizibil în partea lui posterioară, la nivelul cornului mare al osului hioid.
Muşchii planşeului median al regiunii delimitează împreună teritorii topografice importante din
punct de vedere clinic.

1.a. Trigonul lui Lesser

Limite:
Superior : nervul hipoglos
Anterior: pântecele anterior al muşchiului digastric;
Posterior: pântecele posterior al muşchiului digastric;
Aria acestui triunghi este împărţită de marginea posterioară a muşchiului milohioidian în două
triunghiuri: unul anterior şi unul posterior.

1.b.Trigonul anterior sau trigonul milo-hipo-gloso-digastric

Fig 4
Limite:
Superior: nervul hipoglos;
Anterior: pântecele anterior al muşchiului digastric;
Posterior: marginea posterioară a muşchiului milohioidian;
În aria acestui triunghi se găseşte artera linguală, mascată de o dublă perdea musculară, cea a
muşchiului milohioidian, dispus superficial, şi cea a muşchiului hioglos, dispus în profunzime.

4
 1.c. Trigonul posterior sau trigonul lui Pirogoff/trigonul supradigastric
Fig 5
În aria acestui triunghi se descoperă artera linguală.
Limite;
Superior: nervul hipoglos;
Anterior: marginea posterioară a muşchiului milohioidian;

Posterior: pântecele posterior al muşchiului digastric.

1.d. Trigonul subdigastric sau trigonul lui Beclard

Fig 6

Este un triunghi pentru descoperirea şi ligaturarea arterei linguale, care se face înainte ca din
artera linguală să se desprindă artera dorsală a limbii. Descoperirea arterei linguale, datorită
traiectului său profund, este dificil. Este necesară dislocarea glandei submandibulare pentru a se
pune în evidenţă triunghiurile Beclard şi Pirogoff. Se disociază prin aceste triunghiuri fibrele
verticale ale muşchiului hioglos, găsindu-se astfel artera linguală.

2. Regiunea trigonului submental. Trigonul submental

Este regiunea suprahioidiană mediană.
Fig 7
Limite:
Lateral (dreapta, stânga): pântecele anterior al muşchiului digastric
Postero-inferior: corpul osului hioid.
Trigonul submental are o formă triunghiulară, cu baza orientată spre osul hioid, intercalată între
cele două trigonuri submandibulare. Apare ca o depresiune alungită, între menton şi osul hioid,
pe linia mediană.

În aria acestui triunghi se găseşte muşchiul milohioidian, pe care se aşează nodurile limfatice
submentale, în număr de 2-3, care colectează limfa zonei mediane a buzei inferioare, părţii
anterioare a planşeului bucal, vârful limbii, segmentul incisiv al arcadei alveolo-dentare
inferioare a mentonului.
Regiunea trigonului submental poate fi sediul unor procese patologice propagate de la dinţii
incisivi inferiori şi de la buza inferioară.

5
 II. Regiunile infrahioidiene
Regiunile infrahioidiene formează un complex de regiuni aflate în partea antero-laterală a
gâtului, între planul hioidian şi linia cervico-toracică, respectiv apertura toracică superioară.
Aceste regiuni sunt reprezentate de:
Regiunea omotraheală
Regiunea trigonului carotic
Regiunea de tranziţie neuro-vasculară cervico-toracică

Regiunea laterală a gâtului

Regiunea omotraheală
Este o regiune mediană şi anterioară a gâtului. Ea are ca denumiri sinonime următoarele:
Regiunea rombului infrahioidian

Regiunea subhioidiană
Regiunea antero- mediană a gâtului
Forma exterioară a regiunii prezintă o serie de reliefuri şi anume:
- Corpul osului hioid
- Proeminenţa laringiană
- Suprafaţa anterioară a cartilajelor tiroid şi cricoid
- Suprafaţa anterioară a traheei

- Foseta suprasternală
- Glanda tiroidă
Elementele anatomice ale regiunii omotraheale sunt dispuse pe mai multe planuri;
începând de la piele (plan superficial) până la planul vertebral (planul profund), care
formează un plan musculo-fascial al regiunii, situat pe suprafaţa anterioară a coloanei
vertebrale cervicale.

La nivelul planurilor anatomice care se succed în cadrul regiunii omotraheale, între

elementele musculare, vasculare şi anumite viscere, se formează anumite triunghiuri cu o
importanţă clinică deosebită.

6
Dintre aceste triunghiuri amintim:

1. Triunghiul tiroidian
Fig 8
Triunghiul tiroidian este simetric, situat de o parte şi de alta a liniei mediane, cu
următoarele limite:
Supero-lateral: pântecele superior al muşchiului omohioidian
Infero-lateral: marginile anterioare ale muşchilor sternocleidomastoidieni
Medial: linia mediană
În aria celor două triunghiuri tiroidiene, drept şi stâng, se găsesc următoarele viscere ale
regiunii cervicale:
a) glanda tiroidă
b) laringele
c) porţiunea cervicală a traheei

2.Triunghiul traheal
Fig 9

Este un triunghi simetric, situat de o parte şi de alta a liniei mediane. Limitele acestui
triunghi sunt date de planul musculo-fascial infrahioidian reprezentat de:
A. Muşchii infrahioidieni, dispuşi pe două straturi:
a. stratul superficial, cuprinde de fiecare parte muşchiul sternohioidian dispus medial şi
pântecul superior al muşchiului omohioidian, dispus lateral;
b) stratul profund, format din muşchii sternotioidian şi tirohioidian
B. Lama pretraheală a fasciei cervicale, care se extinde la nivelul regunii între osul hioid,
manubriul sternal şi pântecele superior al muşchiului omohioidian.
Limitele triunghiului traheal sunt:
Supero-lateral: muşchiul sternocleidohioidian
Infero-lateral: muşchiul sternotiroidian

7
 Medial: linia mediană
Prin alipirea celor două triunghiuri traheale, drept şi stâng, se formează rombul traheal,
numit şi “rombul de atac al traheei”, deoarece la acest nivel se pătrunde pentru realizarea
traheotomiei, porţiunea cervicală a traheei situându-se în aria triunghiului traheal.
La nivelul lamei superficiale a fasciei cervicale care acoperă regiunea infrahioidiană, se
delimitează un spaţiu suprasternal, numit spaţiul triunghiular suprasternal al lui Gruber.
Acest spaţiu are baza situată superior, iar vârful este situat inferior, la nivelul incizurii
jugulare a sternului.

Fig 10
Limitele spaţiului triunghiular suprasternal sunt:
Superior: linia orizontală dusă la 5 cm deasupra sternului;
Infero-lateral, dreapta, stânga: marginile anterioare ale muşchilor
sternocleidomastoidieni.
În aria acestui spaţiu triunghiular se găsesc:
- Ţesut adipos;
- Noduri limfatice;
- Arcul venos jugular, format din anastomoza venelor jugulare anterioare;
- Traheea cervicală.

Regiunea trigonului carotic

Fig 11

Trigonul carotic este delimitat de:

Superior: pântecele posterior al muşchiului digastric;
Anterior: muşchiul omohioidian;
Posterior: muşchiul sternocleidomastoidian.
Acesta reprezintă triunghiul muscular carotic, afalt într-un plan superficial.
Regiunea trigonului carotic este simetrică, aşezată lateral de regiunea omotraheală. Este o
regiune neuro-vasculară a gâtului, uşor accesibilă.
În ţesutul celulo-adipos lax al spaţiului se găsesc:

8
a) mănunchiul vasculo-nervos profund al gâtului, format din arterele carotide, vena jugulară
internă şi nervul vag (X), cuprinse într-o teacă vasculară comună, numită vagina carotică;

b). ramuri arteriale şi venoase, ce provin din mănunchiul vasculo-nervos;

c) lanţul limfo-ganglionar jugular intern;
d) nervul hipoglos (XII) şi ansa cervicală;
e) nervul accesor (XI).
Această distribuţie a elementelor vasculare la nivelul triunghiului carotic este următoarea:
- În unghiul anterior al triunghiului carotic pătrunde cornul mare al osului hioid;

- Prin unghiul inferior urcă arterele carotide;

- Prin unghiul superior descinde vena jugulară internă şi îşi face apariţia nervul
glosofaringian, nervul vag (intră în constituţia pachetului vasculo-nervos al gâtului),
nervul accesor şi nervul hipoglos, cu ramura sa descendentă.
Fig 12,13

Triunghiul lui Guyon

Fig 14
Este dispus la nivelul planului venos şi este delimitat astfel;
Superior: pântecele posterior al muşchiului digastric;
Anterior: trunchiul venos tiro-linguo-facial;
Lateral: vena jugulară internă;

Triunghiul lui Farabeuf

Este dispus pe acelaşi plan venos cu triunghiul lui Guyon, având însă o mărime mai mică.
Are următoarele limite:
Superior: nervul hipoglos (XII);
Anterior: trunchiul venos tiro-linguo-facial;
Posterior: vena jugulară internă;
Fig 15

9
Pentru abordarea clinică a arterelor carotide se pătrunde ca printr-o pâlnie ale cărei limite
se îngustează de la suprafaţă spre profunzime, respectiv dinspre triunghiul carotidian spre
triunghiul lui Guyon şi apoi spre cel al lui Farabeuf.
Arterele carotide au un traiect ascendent, ocupând partea medială a mănunchiului
vasculo-nervos al gâtului. Sunt plasate pe planul prevertebral al regiunii acoperite de
structurile superficiale cervicale. Au raporturi cu planurile viscerale ale gâtului.
Bifurcaţia arterelor carotide comune se situează la nivelul marginii superioare a
cartilajului tiroid. În acest loc arterele prezintă o porţiune dilatată, numită sinus carotic.
Cele două ramuri de bifurcaţie ale arterelor carotide comune sunt:
a) artera carotidă internă, dispusă postero-lateral, având o poziţie relativ superficială.
Pătrunde în spaţiul retrostilian, sub pântecul posterior al muşchiului digastric, abordând
baza craniului la nivelul feţei inferioare a porţiunii pietroase a temporalului. Ea nu dă
ramuri colaterale la nivelul regiunii cervicale.
b) artera carotidă externă, situată antero-medial de artera carotidă internă, urcă la loja
parotidiană, străbătând diafragma stiliană. Ea emite şapte ramuri colaterale, care iau
naştere în această regiune.
Figura
Ramurile colaterale ale arterei carotide externe se împart în funcţie de traiectul lor în:

a) ramuri colaterale anterioare:

- artera tiroidiană superioară
- artera linguală
- artera facială
b) ramuri colaterale mediale:
- artera faringiană ascendentă

- ramuri parotidiene
c) ramuri posterioare:
- artera occipitală
- artera auriculară posterioară
Deşi artera carotidă internă prezintă anastomoze, acestea fiind insuficiente, nu este
permisă ligaturarea acesteia, deoarece produce ischemie cerebrală. În cazuri extreme se
poate practica ligaturarea acesteia, cu condiţia să se facă cu intermitenţă, până se ajunge
la un serviciu specializat.

10
Artera carotidă externă, prezentând anastomoze suficiente, poate fi ligaturată, cu condiţia
ca ligatura să se efectueze deasupra originii arterei tiroidiene superioare. Dacă ligaturarea
se practică sub aceasta, fluxul sangvin ar putea împinge pintenele carotidian spre lumenul
arterei carotide interne, determinând diferite grade de ischemie cerebrală. Ligaturarea
arterei carotide externe se practică la nivelul triunghiului chirurgical al lui Guyon.
Figura
La nivelul regiunii trigonului carotic se găsesc alte două triunghiuri, şi anume:
Triunghiul precarotidian al lui Liebault

şi
Triunghiul intercarotidian

Triunghiul precarotidian al lui Liebault

Are următoarele limite:
Superior: nervul hipoglos (XII)
Anterior: trunchiul venos tiro-linguo-facial
Posterior: artera carotidă externă
Prin aria acestui triunghi trece nervul laringeu superior.

Fig 16

Triunghiul intercarotidian
Este un triunghi îngust, situat între artera carotidă externă şi artera carotidă internă.
Fig 16 bis
Limitele acestui triunghi sunt:

Superior: nervul hipoglos

Anterior: artera carotidă externă
Posterior: artera carotidă internă
În aria acestui triunghi se găsesc nodurile limfatice ale căii jugulare interne, iar spre
unghiul inferior al triunghiului se găseşte glomusul carotidian, care împreună cu sinusul
carotidian reprezintă o puternică zonă reflexogenă.

11
 În planul visceral al regiunii antero-mediane a gâtului, respectiv în planul al treilea,
format de ductul faringo-esofagian (reprezentat de porţiunea cervicală a faringelui şi
esofagului) se găsesc unele triunghiuri profunde, de o importanţă clinică deosebită, şi
anume:

-triunghiul prestilohioidian;
- triunghiul rerostilohioidian a lui J.L.Faure;
- triunghiul faringian;
- triunghiul intermusculo-mastoidian;

Triunghiul prestilohioidian
Fig 17
Limitele acestui triunghi sunt:
Superior: muşchiul stiloglos şi ligamentul stilomandibular

Inferior: muşchiul stilohioidian şi ligamentul stilohioidian;

Anterior: marginea posterioară a muşchiului hioglos;
Este un triunghi profund al regiunii antero-mediane a gâtului, în aria căruia se evidenţiază
artera carotidă externă.

Triunghiul retro- stilohioidian a lui J.L. Faure

Fig 18
Acest triunghi face parte din triunghiurile profunde ale gâtului, având următoarele limite:

Superior: baza craniului;

Posterior: pântecele posterior al muşchiului digastric;
Pe procesul stiloidian de pe faţa inferioară a porţiunii pietroase a temporalului se inseră o
formaţiune anatomică numită “ buchetul lui Riolan”, format din:

- Muşchiul stiloglos;
- Muşchiul stilohioidian;
- Muşchiul stilofaringian;
- Ligamentul stilohioidian;
- Ligamentul stilomandibular;

12
 La inserţia pe osul hioid a muşchiului stilohioidian, acesta prezintă o butonieră prin care
trece tendonul intermediar al muşchiului digastric. În aria acestui triunghi se găseşte
nervul facial.

Triunghiul faringian
Fig 19
Limitele triunghiului sunt:
Superior: baza craniului;
Medial: peretele lateral al faringelui;

Lateral: muşchiul stilofaringian;

Este un triunghi profund, în aria căruia se găseşte aripioara faringiană a lui Toma
Ionescu.

Triunghiul intermusculo-mastoidian
Este un triunghi profund, cu următoarele limite;
Superior: apofiza mastoidă;
Medial: pântecele posterior al muşchiului digastric;

Lateral: muşchiul sternocleidomastoidian;

Aria acestui triunghi este traversată de artera occipitală.

Zona de tranzitie vasculo-nervoasa cervico-toracica

Teritoriul de joncţiune şi răspântie vasculo-nervoasă dintre torace şi baza gâtului nu are
un termen anatomic omologat. Această zonă este delimitată pe suprafaţa anterioară a
gâtului în raport cu porţiunea inferioară a muşchiului sternocleidomastoidian ca;
- Regiune sternocleidomastoidiană delimitată de acest muşchi şi intersectarea lui cu
tendonul intermediar al muşchiului omohioidian;
- Fosa supraclaviculară mică- este o arie triunghiulară cuprinsă între cele două fascicule de
origine ale muşchiului sternocleidomastoidian şi articulaţia sterno-claviculară. Cele două
regiuni suprapunându-se, descrierea elementelor de la acest nivel se face într-un singur
teritoriu topografic.

Triunghiul supraclavicular mic sau triunghiul lui Sedillot

Este un triunghi superficial al regiunii cu următoarele limite:
Lateral: fasciculul clavicular al muşchiului sternocleidomastoidian;
13
 Medial; fasciculul sternal al muşchiului sternocleidomastoidian;
Inferior: articulaţia sterno-claviculară;
Aria acestui triunghi este traversată de nervul frenic. Reprezintă punctul nevralgiei
frenice.

Regiunea cervicală laterală

Această regiune are formă triunghiulară, a cărei bază corespunde claviculei. Reprezintă o
regiune de tranzit între gât şi mediastin, respectiv între gât şi membrul superior. Cele mai
importante triunghuri ale acestei regiuni sunt:

Triunghiul supraclavicular mare

Fig 20

Este un triunghi superficial al acestei regiuni, care prezintă următoarele limite:

Anterior; muşchiul sternocleidomastoidian;
Posterior: muşchiul trapez;
Inferior: clavicula;
La jumătatea marginii posterioare a muşchiului sternocleidomastoidian se găseşte
punctum nervosum, unde se poate practica anestezia ramurilor senzitive ale plexului
cervical, toate ieşind la suprafaţă prin acest punct.
În porţiunea antero-inferioară a triunghiului supraclavicular mare, deasupra claviculei, se
găseşte punctul lui Erb, unde se practică anestezia tronculară a plexului brahial.
Triunghiul supraclavicular mare este împărţit de muşchiul omohioidian în alte două
triunghiuri, şi anume:

- Triunghiul omotrapezian
- Triunghiul omoclavicular

Triunghiul omotrapezian
Vezi fig 20
Limite:
Anterior: muşchiul sternocleidomastoidian
Posterior: muşchiul trapez

14
Inferior: muşchiul omohioidian
Aria acestui triunghi este acoperită de fascia cervicală superficială.

Triunghiul omoclavicular
Vezi fig 20
Are următoarele limite:
Superior: muşchiul omohioidian

Anterior: muşchiul sternocleidomastoidian

Inferior: clavicula
Aria acestui triunghi este acoperită de fascia cervicală superficială, la care se adaugă şi
fascia cervicală mijlocie.

Fascia cervicală mijlocie de la acest nivel este perforată de vena jugulară externă, care
aderă prin pereţii săi la fascia cervicală superficială.
Regiunea supraclaviculară de formă triunghiulară, cu baza aplicată pe claviculă,
comunică prin două interstiţii intermusculare, denumite defileuri interscalenice, cu
mediastinul superior şi regiunile anterioare ale gâtului.

Hiatul prescalenic sau triunghiul pescalenic

Fig 21
Are următoarele limite:

Anterior: muşchiul sternocleidomastoidian

Posterior: muşchiul scalen anterior, pe a cărei faţă anterioară descinde nervul frenic
Inferior: coasta I, deasupra căreia trece vena subclaviculară

Hiatul interscalenic (defileul interscalenic) sau triunghiul interscalenic

Vezi fig 21
Acest triunghi este mărginit astfel;
Anterior: muşchiul scalen anterior
Posterior: muşchii scaleni mijlociu şi posterior
15
Inferior: coasta I
În aria acestui triunghi, deasupra coastei I, trece artera subclaviculară şi deasupra arterei
trec truncurile nervoase ale plexului brahial.
Între muşchiul scalen anterior şi prima coastă, la nivelul hiatului interscalenic, se găseşte
unghiul costoscalenic, în interiorul căruia se găseşte artera subclaviculară. Atunci când
valoarea unghiului se micşorează, artera subclaviculară se comprimă, ajungându-se la
diferite grade de ischemie a membrului superior.

Triunghiul costo-scaleno-vertebral
Fig 22
Limite:

Medial: coloana vertebrală

Lateral; muşchii scaleni
Inferior: coasta I
La baza acestui triunghi se găseşte un alt triunghi, numit triunghiul costo-vertebro-
pleural.

Triunghiul costo-vertebro-pleural sau “puţul lui Toma Ionescu”

Fig 23

Limite:
Medial ; ligamentul vertebro-pleural
Lateral: ligamentul costo-pleural
Inferior: domul pleural
În aria acestui triunghi se găseşte pleura cervicală sau “domul pleural’’, care în porţiunea
sa posterioară prezintă o depresiune numită “ puţul lui Toma Ionescu” sau foseta supra-
retropleurală, în care se găseşte ganglionul simpatic cervico-toracal sau ganglionul stelat
al lui Neubauer.

Triunghiul scaleno subclavivertebral

Fig 24
Limite:
Medial: artera vertebrală
16
Lateral: muşchii scaleni
Inferior: artera subclaviculară
În porţiunea inferolaterală a acestui triunghi se găseşte

Triunghiul scaleno-subclavi-tiroidian sau triunghiul lui Velluda

Vezi fig 24

Limite:
Medial: artera tiroidiană inferioară
Lateral: muşchii scaleni
Inferior: artera subclaviculară
Conţine porţiunea superioară a ganglionului stelat. Acesta este situat profund, posterior
de artera vertebrală, anterior de colul primei coaste. Formează ansa subclavie sau ansa lui
Vieussens în jurul arterei subclaviculare, ce se găseşte în triunghiul scaleno-subclavi-
vertebral, împreună cu ansa peritiroidiană.

17
Prof. univ. dr. med. Sorin BOLINTINEANU
Ş.l. dr. med. Monica VAIDA
Conf. univ. dr. med. Alina ŞIŞU
Ş.l. dr. med. Elena POP
Asist. univ. dr. med. Luminioara ROŞU
Asist. univ. dr. med. Lucia STOICAN
Asist. univ. dr. med. Agneta PUSZTAI
Asist. univ. dr. med. Corina MATU
Asist. univ. dr. med. Codruţa PETRESCU

ANATOMIA OMULUI
Volumul VI: CAP ŞI GÂT
Semestrul III
Ediţie revizuită şi adăugită

Editura „Victor Babeș”

Timișoara 2018

1
Editura „Victor Babeş”
Piaţa Eftimie Murgu 2, cam. 316, 300041 Timişoara
Tel./ Fax 0256 495 210
e-mail: evb@umft.ro
www.evb.umft.ro

Director general: Prof. univ. dr. Dan V. Poenaru

Director: Prof. univ. dr. Andrei Motoc

Colecţia: MANUALE
Coordonator colecţie: Prof. univ. dr. Sorin Eugen Boia
Rerefent ştiinţific: Prof. univ. dr. Petru Matusz

ISBN general: 978-606-786-080-1

ISBN vol. VI: 978-606-786-081-8

© 2018 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate.

Reproducerea parţială sau integrală a textului, pe orice suport,
fără acordul scris al autorilor este interzisă şi se va sancţiona
conform legilor în vigoare.

2
 1. OASELE CAPULUI

GENERALITĂŢI
Craniul (Cranium) este un complex scheletic adaptat pentru susţinerea
şi protejarea creierului şi a organelor de simţ, conținând receptori speciali –
vizuali, tactili şi chimici precum şi porţiunea iniţială a aparatului digestiv şi a
aparatului respirator.
Partea superioară a craniului care acoperă creierul poartă numele de
calvaria, restul craniului reprezentând scheletul facial a cărui porţiune
superioară este fixată la calvaria în timp ce porţiunea sa inferioară reprezentată
de mandibulă este mobilă.
Pentru a putea examina interiorul craniului trebuie ridicat acoperişul
calvariei; planul care trece prin osul frontal de-a lungul porţiunii inferioare a
parietalului, prin scuama temporalului şi prin osul occipital separă calvaria de
baza craniului.
Porţiunea posterioară a craniului care înconjoară creierul poartă
numele de neurocraniu (Neurocranium), iar porţiunea anterioară care conţine
organele de simţ şi segmentul iniţial al aparatelor digestiv şi respirator poartă
numele de viscerocraniu (Viscerocranium).
Pentru a cuprinde întreaga sa complexitate craniul trebuie privit ca un
tot unitar şi nu ca o sumă de oase privite individual, dar trebuie luată în
considerare şi dispoziţia generală a oaselor.
Craniul este format din paisprezece oase din care opt sunt pereche şi
şase nepereche. Acestora li se adaugă osul hioid care datorită legăturilor sale
importante cu craniul este studiat împreună cu acesta.
Oasele nepereche sunt reprezentate de frontal, sfenoid, occipital,
etmoid, vomer, mandibulă şi hioid iar cele pereche de parietal, temporal, nazal,
lacrimal, cornet nazal inferior, maxilă, zigomatic şi palatin.
Unele dintre aceste oase participă la formarea neurocraniului, iar altele
la formarea viscerocraniului, etmoidul fiind singurul os care participă atât la
formarea neurocraniului, cât şi a viscerocraniului.
La formarea neurocraniului participă:
- osul frontal
- osul etmoid
- osul sfenoid
- osul occipital
- osul temporal
- osul parietal
La formarea viscerocraniului participă:
- osul nazal
- osul lacrimal
- cornetul nazal inferior
3
 - osul etmoid
- vomerul
- maxila
- osul zigomatic
- osul palatin
- mandibula.

OSUL FRONTAL
(OS FRONTALE)
Frontalul este un os lat, nepereche, situat pe linia mediană în porţiunea
anterioară a cutiei craniene. Prezintă o porţiune verticală sau scuama
frontalului (Squama frontalis) şi o porţiune orizontală sau porţiunea orbitală
(Pars orbitalis).
Scuama frontalului formează porţiunea anterioară a bolţii craniene iar
porţiunea orizontală participă la formarea tavanului orbitelor şi al cavităţilor
nazale.

Orientare
- inferior: porţiunea care prezintă o mare scobitură;
- anterior: faţa convexă a porţiuni verticale.

SCUAMA FRONTALULUI
Prezintă trei feţe (externă, internă şi temporală), o porţiune nazală şi o
margine.
Faţa externă (Facies externa) prezintă pe linia mediană:
- sutura metopică (Sutura frontalis persistens; Sutura metopica) care
reprezintă linia de unire dintre cele două jumătăţi laterale din care a fost format
frontalul în perioada intrauterină;
- glabela (Glabella) este o suprafaţă plană situată inferior de sutura
metopică.
De o parte şi de cealaltă a liniei mediane prezintă:
- eminenţele sau tuberozităţile frontale (Eminentia frontalis; Tuber
frontalis), două proeminenţe rotunjite situate lateral de sutura metopică;
- arcadele sprâncenoase (Arcus superciliaris) situate inferior de
eminenţele frontale sunt două proeminenţe arcuate dispuse transversal.
Limita de demarcaţie dintre scuamă şi porţiunea orizontală este dată de
marginea supraorbitală (Margo supraorbitalis). Marginea supraorbitală se
continuă spre lateral cu procesul zigomatic (Processus zygomaticus) care se
articulează cu procesul frontal al osului zigomatic şi spre medial cu procesul
orbital intern care se articulează cu procesul frontal al maxilei. Fiecare
margine prezintă în porţiunea sa medială două incizuri:

4
 - incizura frontală (lncisura frontalis) străbătută de ramura internă a
nervului frontal şi de artera supratrochleară (A.supratrochlearis);
- incizura supraorbitală (Incisura supraorbitalis) străbătută de ramura
externă a nervului frontal şi de artera supraorbitală (A.supraorbitalis).
Faţa temporală (Facies temporalis) continuă înspre lateral faţa
externă, limita dintre cele două feţe fiind reprezentată creasta laterală a
frontalului.
Faţa internă (Facies interna) prezintă pe linia mediană, dinspre
posterior spre anterior următoarele elemente:
- gaura oarbă (Foramen caecum) în care pătrunde o prelungire a durei
mater şi unde îşi are originea sinusul sagital superior;
- creasta frontală (Crista frontalis) pe care se prinde coasa creierului
(Falx cerebri);
- şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagitalis superioris)
situat în continuarea crestei frontalului.
De o parte şi de alta a liniei mediane prezintă:
- fosele frontale cărora le corespunde la nivelul feţei externe
eminenţele frontale;
- şanţuri arteriale (Sulci arteriosi) străbătute de ramuri din artera
meningee anterioară;
- foveole granulare (Foveolae granulares) care adăpostesc granulaţiile
lui Pacchioni ale durei mater.

Porţiunea nazală (Pars nasalis) este situată între procesele orbitale

interne. Ea prezintă:
- spina nazală (Spina nasalis) care este o proeminenţă osoasă
prevăzută anterior cu un şanţ sagital median care serveşte la articularea cu
oasele nazale iar posterior cu o creastă şi două şanţuri. Creasta se articulează
cu lama perpendiculară a etmoidului iar şanţurile situate de o parte şi de alta a
crestei participă la formarea boltei foselor nazale;
- marginea nazală (Margo nasalis) se articulează cu oasele nazale şi cu
procesul frontal al maxilei.
- marginea parietală (Margo parietalis) este dinţată şi se articulează cu
marginea frontală a oaselor parietale.

PORŢIUNEA ORIZONTALĂ
Porţiunea orizontală prezintă incizura etmoidală (Incisura ethmoidalis)
situată median, două suprafeţe orbitale (Facies orbitalis) situate de o parte şi
de alta a incizurii etmoidale şi o margine posterioară.
Incizura etmoidală are forma literei "U" cu concavitatea îndreptată
posterior. În această incizură pătrunde lama orizontală a etmoidului. Prezintă
două canale ce se deschid prin două orificii:
- gaura etmoidală anterioară (Foramen ethmoidale anterius) străbătută
de artera etmoidală anterioară (A. ethmoidalis anterior), de nervul etmoidal
anterior (N. ethmoidalis anterior) şi de venele etmoidale (Vv. ethmoidales);

5
 - gaura etmoidală posterioară (Foramen ethmoidale posterius) prin
care trec, artera etmoidală posterioară (A. ethmoidalis posterior), nervul
etmoidal posterior (N.ethmoidalis posterior) şi venele etmoidale.
Cele două găuri etmoidale realizează comunicarea între fosa craniană
anterioară şi cavităţile orbitale.
Suprafeţele orbitale, situate de o parte şi de alta a incizurii etmoidale
au formă triunghiulară participând la formarea bolţii cavităţiilor orbitale. În
porţiunea laterală prezintă foseta glandei lacrimale (Fossa glandulae lacrimalis),
iar în porţiunea medială prezintă foseta trohleară (Fovea trochlearis).
Suprafaţa internă a suprafeţelor orbitale prezintă bosele orbitale
presărate cu mici şanţuri – impresiuni digitale – corespunzătoare
circumvoluţiunilor emisferelor cerebrale şi cu mici proeminenţe – eminenţe
mamilare – corespunzătoare şanţurilor care separă circumvoluţiunile.
Marginea porţiunii orizontale este situată posterior şi se articulează
cu marginea anterioară a aripilor mici ale osului sfenoid .
Sinusurile frontale (Sinus frontalis) sunt două cavităţi situate între
lama externă şi lama internă a frontalului de o parte şi de alta a liniei mediane
la nivelul joncţiunii dintre porţiunea verticală şi cea orizontală. Aceste sinusuri
sunt tapetate de o mucoasă provenită din fosele nazale ceea ce explică
posibilitatea propagării unei infecţii de la fosele nazale la sinusurile frontale
(afecţiune numită sinuzită frontală).
Sinusurile au forma unei piramide triunghiulare prezentând trei pereţi,
o bază şi un vârf. Baza sinusurilor frontale prezintă un orificiu (Apertura sinus
frontalis) de la nivelul căruia porneşte canalul fronto-nazal care se deschide
printr-un infundibul la nivelul meatului mijlociu al foselor nazale.

OSUL SFENOID
(OS SPHENOIDALE)
Este un os nepereche, situat median, care participă la formarea bazei
craniului, a orbitelor, precum şi a foselor nazale.
Sfenoidul este format dintr-un corp situat central şi din trei perechi de
prelungiri: aripile mici, aripile mari şi procesele pterigoide.
Orientare
- superior: faţa netedă a aripilor mici;
- anterior: marginea dinţată a aripilor mici.

CORPUL (CORPUS)
Are o formă cuboidală, iar în interior conţine două sinusuri aeriene
separate de un sept. Corpului i se pot descrie şase feţe.

Faţa superioară (cerebrală)

Se articulează înainte cu lamele cribriforme ale osului etmoid şi
prezintă dinspre anterior spre posterior următoarele elemente anatomice:

6
 - jugumul sfenoidal (Jugum sphenoidale) care este o suprafaţă
patrulateră, netedă, situat între aripile mici ale sfenoidului;
- limbusul sfenoidal (Limbus sphenoidalis) este o creastă osoasă care
mărgineşte posterior jugumul sfenoidal şi care se întinde transversal între
marginile superioare ale găurilor optice;
- şanţul prechiasmatic (Sulcus prechiasmaticus) situat posterior de
limbul sfenoidal se întinde transversal între cele două găuri optice şi vine în
raport cu chiasma optică;
- tuberculul şeii (Tuberculum sellae) este o proeminenţă transversală
care separă fosa hipofizară (posterior) de şanţul prechiasmatic (anterior);
- procesele clinoidiene mijlocii (Processus clinoideus medius);
- fosa hipofizară (Fosa hypophysalis) care adăposteşte glanda hipofiză
(Hypophysis; Glandula pituitaria);
- lama patrulateră (Dorsum sellae), care mărgineşte posterior fosa
hipofizară. Unghiurile superioare ale lamei patrulatere prezintă procesele
clinoidiene posterioare (Processus clinoideus posterior). Posterior de lama
patrulateră corpul sfenoidului se continuă cu porţiunea bazilară a occipitalului,
formând împreună clivusul.
Complexul de elemente format de tuberculul şeii, procesele
clinoidiene mijlocii, fosa hipofizară, lama patrulateră şi procesele clinoidiene
posterioare poartă numele de şaua turcească (Sella turcica).
Feţele laterale. De la nivelul lor pleacă aripile mici, aripile mari
precum şi lamele pterigoidiene laterale. Deasupra rădăcinii fiecărei aripi mari
se află un şanţ de forma literei "S" - şanţul carotic (Sulcus caroticus) - străbătut
de artera carotidă internă (A. carotis interna), plexul venos carotic intern
(Plexus venosus caroticus internus), plexul simpatic carotic intern (Plexus
nervosus caroticus internus), sinusul cavernos (Sinus cavernosus), precum şi
de o serie de vene. Şanţul carotic prezintă o margine laterală ascuţită care
poartă numele de lingulă (Lingula sphenoidalis).
Faţa anterioară prezintă pe linia mediană o proeminenţă osoasă
verticală de formă triunghiulară care se numeşte creasta sfenoidală (Crista
sphenoidalis) şi care formează o mică parte a septului nazal. Marginea
anterioară a crestei se articulează cu lama perpendiculară a etmoidului, iar de o
parte şi de alta a ei se deschid sinusurile sfenoidale.
Faţa inferioară prezintă la limita cu faţa anterioară, pe linia mediană,
o proeminenţă osoasă numită rostrul sfenoidal (Rostrum sphenoidale) care este
cuprins superior de marginile inferioare ale crestei sfenoidale şi a cărui capăt
anterior pătrunde în fisura dintre părţile anterioare ale aripilor vomerului,
formând canalul vomerorostral (Canalis vomerorostralis).
Din zona anterioară a feţei inferioare pornesc două proeminenţe osoase
subţiri numite cornete sfenoidale (Concha sphenoidalis).
Faţa posterioară se sudează cu porţiunea bazilară a occipitalului
formând clivusul.
Sinusul sfenoidal (Sinus sphenoidalis)
Sinusurile sfenoidale sunt două cavităţi largi, situate în interiorul
corpului sfenoidului şi separate între ele de un sept (Septum sinuum
7
sphenoidalium). Sinusurile se deschid prin două orificii (Appertura sinus
sphenoidalis) în meatul superior al cavităţii nazale.

ARIPILE MICI (ALA MINOR)

Sunt două lame triunghiulare dispuse orizontal care pornesc din
regiunea anterosuperioară a corpului sfenoidului îndreptîndu-se spre lateral.
Aripile mici sunt legate de corp prin două rădăcini: una anterioară, subţire şi
una posterioară, mai groasă. Între cele două rădăcini se formează canalul optic
(Canalis opticus) prin care trece nervul optic (N. opticus) şi artera oftalmică
(A. ophtalmica).
Aripile mici prezintă două feţe (superioară şi inferioară) şi două
margini (anterioară şi posterioară).
Faţa superioară, endocraniană, este netedă şi vine în raport cu lobul
cerebral frontal.
Faţa inferioară formează porţiunea posterioară a tavanului orbitei şi
reprezintă limita superioară a fisurii orbitale superioare (Fissura orbitalis
superior).
Fisura orbitală superioară face legătura între endocraniu şi cavitatea
orbitală şi este străbătută de:
- nervul oculomotor (N. oculomotorius);
- nervul trochlear (N. trochlearis);
- nervul abducens (N. abducens);
- nervul oftalmic (N. ophtalmicus) cu ramurile sale: lacrimală (N.
lacrimalis), frontală (N. frontalis) şi nazociliară (N. nasociliaris);
- vena oftalmică superioară (V. ophtalmica superior);
- ramuri din artera meningee mijlocie;
- ramuri simpatice din ganglionul oftalmic.
Marginea anterioară se articulează cu porţiunea orbitală a frontalului.
Marginea posterioară delimitează fosa craniană anterioară de fosa
craniană mijlocie. Extremitatea medială a acestei margini prezintă procesele
clinoidiene anterioare (Processus clinoideus anterior) care se pot uni uneori cu
procesele clinoidiene mijlocii delimitînd gaura carotico-clinoidiană.

ARIPILE MARI (ALA MAJOR)

Sunt două prelungiri osoase puternice care pornesc din regiunea
posteroinferioară a corpului sfenoidului.
Aripile mari prezintă cinci feţe şi şase margini. Feţele sunt:
Faţa cerebrală (Facies cerebralis) este concavă şi formează porţiunea
anterioară a fosei craniene mijlocii. Zona medială a feţei cerebrale este
străbătută de trei orificii constante şi două inconstante.
Aceste orificii dinspre anterior spre posterior sunt:
- gaura rotundă (Foramen rotundum), străbătută de nervul maxilar (N.
maxillaris) şi de câteva vene emisare (Nuhn), se deschide în fosa
pterigopalatină;
- gaura ovală (Foramen ovale), situată posterolateral de gaura rotundă,
este străbătută de nervul mandibular (N. mandibularis), ramura accesorie (R.
8
accesorius) a arterei meningee mijlocii şi plexul venos al găurii ovale (Plexus
venosus foraminis ovalis) şi se deschide în fosa infratemporală;
- gaura spinoasă (Foramen spinosum) străbătută de artera meningee
mijlocie (A. meningea media), vena meningee mijlocie (V. meningeae mediae)
şi de ramura meningee (R. meningeus) a nervului mandibular, se deschide în
fosa infratemporală.
Cele două orificii inconstante sunt:
- gaura venoasă (Foramen venosum) situată medial faţă de gaura
ovală, este străbătută de o venă emisară (Merckel) şi comunică cu exocraniul;
- gaura pietroasă (Foramen petrosum) situată medial faţă de gaura
spinoasă este străbătută de nervul pietros mic (N. petrosus minor) ramură din
nervul glosofaringian şi comunică cu exocraniul.
Faţa temporală (Facies temporalis) este situată lateral, exocranian şi
participă la formarea fosei temporale.
Faţa infratemporală (Facies infratemporalis) este situată inferior de
faţa temporală de care este separată prin creasta infratemporală (Crista
infratemporalis). Posterior prezintă o mică spină orientată în jos; partea sa
medială prezentând un şanţ anteroinferior.
Faţa infratemporală formează peretele superior al fosei infratemporale.
Faţa orbitală (Facies orbitalis) este plană, patrulateră, orientată
anteromedial şi formează porţiunea posterioară a peretelui lateral al orbitei.
Marginea sa superioară se articulează cu lama orbitală a osului frontal.
Marginea sa inferioară reprezintă marginea posterolaterală a fisurii
orbitale inferioare.
Marginea sa laterală dinţată se articulează cu osul zigomatic, iar
marginea sa medială, ascuţită, reprezintă marginea inferolaterală a fisurii
orbitale superioare.
Faţa maxilară (Facies maxilaris) este situată inferior de faţa orbitală
şi este de dimensiuni reduse.
Marginile aripii mari, în număr de şase, sunt următoarele:
Marginea frontală (Margo frontalis) situată anterior, are o porţiune
laterală rugoasă care se articulează cu osul frontal şi o porţiune medială subţire
ce delimitează inferior fisura orbitală superioară.
Marginea zigomatică (Margo zygomaticus) situată lateral se
articulează cu osul zigomatic şi separă faţa orbitală de faţa temporală.
Marginea parietală (Margo parietalis) se articulează cu unghiul
anteroinferior al osului parietal.
Marginea scuamoasă (Margo squamosus) situată posterolateral, este
concavă, neregulată şi se articulează cu scuama osului temporal.
Marginea pietroasă (N.N.A.) situată posteromedial, formează în
jumătatea sa medială limita anterioară a găurii rupte (Foramen lacerum) care
este străbătută de nervul canalului pterigoid (N.canalis pterygoidei) care se
formează în gaură prin unirea nervului pietros mare (N.petrosus major) cu
nervul pietros profund (N. petrosus profundis), de ramuri arteriale meningee
din artera faringiană ascendentă (A.pharyngea ascendens) şi de mici vene
emisare; în jumătatea sa laterală se articulează cu porţiunea pietroasă a osului
9
temporal. Inferior de aceasta se află şanţul tubei auditive (Sulcus tubae
auditivae) conţinînd tuba auditivă cartilaginoasă.
Marginea scuamoasă se uneşte cu marginea pietroasă sub forma unui
unghi ascuţit care prezintă o spină (Spina ossis sphenoidalis) care pătrunde
între porţiunea scuamoasă şi porţiunea pietroasă a osului temporal.
Marginea orbitală (N.N.A.) delimitează împreună cu marginea
posterioară a corpului maxilei fisura orbitală inferioară prin care nervul
maxilar trece din fosa pterigopalatină în orbită, iar medial de fisură se
articulează cu maxila.

PROCESELE PTERIGOIDE (PROCESSUS PTERYGOIDEUS)

Sunt două procese osoase dispuse vertical, care iau naştere prin două
rădăcini la nivelul joncţiunii dintre corpul sfenoidului şi aripile mari. Rădăcina
proceselor pterigoide este străbătută de un canal antero-posterior numit canalul
pterigoidian (Canalis pterygoideus) străbătut de vasele şi nervii canalului
pterigoidian.
Fiecare proces pterigoid este format dintr-o lamă laterală (Lamina
lateralis) şi o lamă medială (Lamina medialis). Inferior, cele două lame sunt
distanţate una faţă de alta formând între ele incizura pterigoidă (Incisura
pterygoidea) în care pătrunde procesul piramidal al osului palatin. Superior,
lamele sunt unite prin marginile lor anterioare, formând între ele fosa
pterigoidă (Fossa pterygoidea). Deasupra acesteia există o fosă mai mică, care
poartă numele de fosa scafoidă (Fossa scaphoidea). Faţa anterioară a rădăcinii
procesului pterigoid formează peretele posterior al fosei pterigopalatine.
Lama laterală
Are două feţe (medială şi laterală) şi două margini (anterioară şi
posterioară):
- faţa laterală face parte din peretele medial al fosei infratemporale;
- faţa medială reprezintă peretele lateral al fosei pterigoide;
- marginea anterioară se uneşte superior cu marginea anterioară a
lamei mediale reprezentând limita posterioară a fisurii pterigomaxilare iar în
porţiunea sa inferioară se articulează cu osul palatin;
- marginea posterioară prezintă procesul pterigospinos (Processus
pterygospinosus).
Lama medială
Este mai îngustă şi mai lungă decât lama laterală, iar capătul său
inferior, ascuţit, se arcuieşte înspre lateral, formând hamulusul pterigoidian
(Hamulus pterygoideus). Hamulusul prezintă anterosuperior un mic şanţ
(Sulcus hamuli pterygoidei).
Lama medială are două feţe (laterală şi medială) şi două margini
(anterioară şi posterioară).
- faţa laterală reprezintă peretele medial ale fosei pterigoide;
- faţa medială reprezintă limita laterală a aperturii nazale posterioare;
- marginea anterioară se uneşte în porţiunea sa superioară cu marginea
anterioară a lamei laterale, iar în porţiunea sa inferioară se articulează cu
marginea posterioară a lamei perpendiculare a osului palatin;
10
 - marginea posterioară dă inserţie pe toată lungimea ei fasciei
faringobazilare (Fascia pharyngobasilaris), iar pe extremitatea sa inferioară
muşchiului constrictor superior al faringelui.
La nivelul extremității sale superioare prezintă un mic tubercul
pterigoidian, pe care se sprijină capătul faringian al tubei auditive care trece
prin şanţul tubei auditive (Sulcus tubae auditivae) situat deasupra tuberculului.
Lama medială se prelungeşte superior, la nivelul feţei inferioare a
corpului sfenoidului, sub forma unui proces vaginal (Processus vaginalis) care
se articulează anterior cu procesul sfenoidal al palatinului şi medial cu aripa
vomerului. Inferior acest proces prezintă o creastă care spre anterior este
transformată de procesul sfenoidal al palatinului în şanţul palatovaginal
(Sulcus palatovaginalis) străbătut de ramura faringiană (R.pharyngeus) a
arterei maxilare (A.maxillaris) şi de ramura faringiană (N.pharyngeus) din
ganglionul pterigopalatin (Ganglion pterygopalatinum). Extremitatea medială
a procesului vaginal prezintă o scobitură în care pătrunde marginea aripii
vomerului dând naştere şanţului vomerovaginal (Sulcus vomerovaginalis).

OSUL OCCIPITAL
(OS OCCIPITALE)
Occipitalul este un os lat, nepereche, de formă trapezoidală, situat pe
linia mediană, în partea posterioară şi inferioară a neurocraniului. Occipitalul
ia parte la formarea bolţii craniene şi a etajului posterior al bazei craniului. El
prezintă pe linia mediană, un orificiu ovalar, mai larg posterior, gaura mare a
osului, sau gaura occipitală (Foramen magnum), în jurul căruia sunt dispuse
cele patru părţi constitutive ale osului:
- partea bazilară (Pars basilaris) situată anterior de gaura occipitală;
- scuama occipitală (Squama occipitalis) situată posterior de gaura
occipitală;
- cele două părţi laterale (Pars lateralis) situate de o parte şi de alta a
găurii occipitale.
Orientare
- anterior: faţa concavă;
- inferior şi orizontal: gaura mare pe care o prezintă osul.

GAURA OCCIPITALĂ
Este orificiul cel mai mare al bazei craniului, are formă ovalară, este
mai largă posterior şi are în medie 35 mm lungime şi 30 mm lăţime. Prin gaura
occipitală cavitatea craniului comunică cu canalul vertebral şi este străbătută
de: bulbul rahidian (Myelencephalon; Medulla oblongata; Bulbus) şi
meningele sale (Meninges), rădăcinile spinale ale nervilor accesori (Nervus
accessorius XI; Radix spinalis; Pars spinalis), arterele vertebrale (Arteria
vertebralis), arterele spinale anterioare şi posterioare (A.spinalis anterior;

11
A.spinalis posterior), plexurile venoase vertebrale interne (Plexus venosus
vertebralis internus anterior; Plexus venosus vertebralis internus posterior) şi
plexul bazilar (Plexus basilaris).

PARTEA BAZILARĂ
Este situată anterior de gaura occipitală, are formă patrulateră şi i se
descriu două feţe şi patru margini.
Faţa exocraniană prezintă următoarele elemente anatomice:
- tuberculul faringian (Tuberculum pharyngeum) este un mic tubercul
situat anterior de gaura occipitală;
- foseta naviculară, este o mică depresiune situată anterior de
tuberculul faringian în care se observă o altă fosetă mai mică, foseta
faringiană;
- crestele synostozică şi musculară situate lateral, de ambele părţi ale
tuberculului faringian, între care se delimitează trei câmpuri osoase: anterior ,
mijlociu și posterior.
Faţa endocraniană este reprezentată de clivus (Clivus; Blumenbach)
un şanţ larg care porneşte de la gaura occipitală, şi se articulează cu lama
patrulateră a sfenoidului. Clivusul adăposteşte bulbul şi porţiunea inferioară a
punţii şi vine în raport cu artera bazilară.
Marginile părţii bazilare sunt în număr de patru:
- marginea anterioară se uneşte cu faţa posterioară a corpului
sfenoidului;
- marginile laterale (dreaptă şi stângă) prezintă fiecare câte un şanţ al
sinusului pietros inferior (Sulcus sinus petrosi inferioris);
- marginea posterioară, mărgineşte anterior gaura occipitală.

PARTEA LATERALĂ
Este situată de o parte şi de alta a găurii occipitale şi i se descriu două
feţe, două margini şi două extremităţi.
Faţa exocraniană prezintă:
- câte un condil occipital (Condylus occipitalis), ovalar, corespunzător
fiecărei părţi laterale, destinat articulării cu atlasul;
- un mic tubercul situat medial de faţa articulară a fiecărui condil
occipital;
- canalul hipoglosului (Canalis nervi hypoglossi) situat anterior,
deasupra fiecărui condil occipital, este străbătut de nervul hipoglos (Nervus
hypoglossus XII), de ramura meningee a arterei faringiene ascendente şi de
plexul venos al canalului hipoglosului (Plexus venosus canalis nervi
hypoglossi);
- fosa condiliană (Fossa condylaris) este situată posterior de fiecare
condil occipital; în fosa condiliană se deschide inconstant canalul condilian
(Canalis condylaris) străbătut de o venă emisară condiliană (V. emissaria
condylaris);
- procesul jugular (Processus jugularis) proemină lateral de la nivelul
jumătăţii posterioare a fiecărui condil occipital;
12
 - procesul paramastoidian (Processus paramastoideus) inconstant este
reprezentat de o proeminenţă osoasă care se proiectează în jos de la nivelul
procesului jugular şi se poate articula cu procesul transvers al atlasului.
Faţa endocraniană prezintă:
- tuberculul jugular (Tuberculum jugulare) situat pe faţa superioară a
fiecărui condil occipital;
- şanţul pentru nervii glosofaringian (Nervus glossopharyngeus IX),
vag (Nervus vagus X) şi accesor (Nervus accessorius XI);
- şanţul sinusului sigmoidian (Sulcus sinus sigmoidei) în raport cu
partea terminală a sinusului sigmoidian (Sinus sigmoideus);
- canalul condilian care se deschide în fosa craniană posterioară.
Marginea medială, delimitează lateral gaura occipitală.
Marginea laterală, prezintă:
- incizura jugulară (Incisura jugularis) care împarte marginea laterală în
două porţiuni: posterioară, care se articulează cu partea mastoidiană a osului
temporal şi anterioară care împreună cu o scobitură asemănătoare de pe
porţiunea pietroasă a osului temporal delimitează gaura jugulară;
- procesul intrajugular (Processus intrajugularis), mic vârf osos care
se proiectează antero-lateral de la nivelul incizurii jugulare şi împarte gaura
jugulară în două compartimente: anterior străbătut de sinusul pietros inferior
(Sinus petrosus inferior), nervii glosofaringian, vag şi accesor şi artera
meningee posterioară (A.meningea posterior); posterior care conţine vena
jugulară internă (Vena jugularis interna).
Extremitatea anterioară se continuă cu partea bazilară a
occipitalului.
Extremitatea posterioară se continuă cu partea scuamoasă a
occipitalului.

SCUAMA OCCIPITALĂ
I se descriu două feţe, patru margini şi patru unghiuri.
Faţa exocraniană convexă prezintă:
- protuberanţa occipitală externă (Protuberantia occipitalis externa);
- linia nucală supremă (Linea nuchalis suprema) este o linie curbă,
care pleacă de la nivelul protuberanţei occipitale externe îndreptându-se spre
lateral ;
- linia nucală superioară (Linea nuchalis superior) pleacă de la nivelul
protuberanţei occipitale externe şi se îndreaptă spre mastoidă;
- creasta occipitală externă (Crista occipitalis externa) este o creastă
mediană, situată între protuberanţa occipitală externă şi gaura occipitală;
- linia nucală inferioară (Linea nuchalis inferior) pleacă din porţiunea
mijlocie a crestei occipitale externe şi se îndreaptă spre incizura jugulară.
Faţa endocraniană concavă prezintă:
- protuberanţa occipitală internă (Protuberantia occipitalis interna) la
nivelul căreia se află confluenţa posterioară a sinusurilor venoase ale durei
mater (Confluens sinuum);

13
 - eminenţa cruciformă (Eminentia cruciformis) în centrul căreia se află
protuberanţa occipitală internă, este formată din trei şanţuri şi o creastă: un
şanţ vertical, ascendent, şanţul sinusului sagital superior care vine în raport cu
sinusul sagital superior; o creastă verticală, descendentă, creasta occipitală
internă (Crista occipitalis interna). Creasta occipitală internă se bifurcă în
apropierea găurii occipitale, delimitând o mică fosetă vermiană, care vine în
raport cu o parte a feţei inferioare a vermisului cerebelos; şanţurile sinusurilor
transverse (Sulcus sinus transversi) sunt două şanţuri laterale, orizontale,
situate de o parte şi de alta a protuberanţei occipitale interne, care vin în raport
cu sinusurile transverse (Sinus transversus).
Eminenţa cruciformă împarte faţa endocraniană a scuamei occipitale
în patru fose:
- două superioare, de formă triunghiulară, reprezentate de fosele
cerebrale (Fossa cerebral) care răspund polilor occipitali cerebrali;
- două inferioare, de formă patrulateră, reprezentate de fosele
cerebeloase (Fossa cerebellaris) care răspund emisferelor cerebeloase;
- şanţul sinusului marginal (Sulcus sinus marginalis) care este situat în
jurul găurii occipitale, nivel la care sinusul occipital comunică cu venele din
jurul găurii occipitale formând sinusul marginal.
Marginile lambdoide (Margo lambdoideus), dreaptă şi stângă, situate
între unghiul superior şi unghiurile laterale ale scuamei occipitale se
articulează cu marginile occipitale ale oaselor parietale formând sutura
lambdoidă.
Marginile mastoidiene (Margo mastoideus), dreaptă şi stângă, situate
între unghiurile laterale ale scuamei occipitale şi procesele jugulare, se
articulează cu porţiunile mastoidiene ale oaselor temporale.

OSUL PARIETAL
(OS PARIETAL)
Parietalul este un os lat pereche, care împreună cu occipitalul şi
frontalul formează bolta craniană.
Orientare:
- medial: faţa concavă;
- anterior şi inferior: unghiul cel mai ascuţit.
Parietalul prezintă două feţe, patru margini şi patru unghiuri.
Feţele
Faţa internă (Facies interna) este concavă, prezentând depresiuni
pentru circumvoluţiunile cerebrale şi o serie de şanţuri arteriale (Sulci
arteriosi) care pornesc de la nivelul unghiului antero-inferior. Cel mai evident
este şanţul arterei meningee mijlocii (Sulcus arteriae meningeae mediae) care

14
se ramifică pornind de la unghiul antero-inferior. La nivelul unghiului postero-
inferior prezintă şanţul sinusului sigmoid (Sulcus sinus sigmoidei) iar de-a
lungul margini superioare prezintă un semişanţ care formează împreună cu cel
de partea opusă şanţul sinusului sagital superior (Sulcus sinus sagittalis
superioris). De o parte şi de alta a şanţului sinusului sagital superior există
câteva mici depresiuni granulare (Foveolae granulares) care conţin
granulaţiile lui Pacchioni.
În zona posterioară, spre marginea superioară se poate evidenţia
orificiul intern al găurii parietale (Foramen parietale) străbătut de vena
emisară parietală (V.emissaria parietalis).
Faţa externă (Facies externa) este convexă şi prezintă în centrul său o
proeminenţă numită eminenţa parietală (Eminentia parietalis).
Dinspre anterior spre posterior este străbătută de două linii curbe
orientate cu concavitatea inferior:
- linia temporală superioară (Linea temporalis superior), porneşte
dinspre anterior de la nivelul crestei laterale a frontalului;
- linia temporală inferioară (Linea temporalis inferior) este situată sub
precedenta Porţiunea osoasă situată sub linia temporală superioară intră în
constituţia fosei temporale.
Marginile
Marginea sagitală (Margo sagittalis) este dinţată şi se articulează pe
linia mediană cu marginea sagitală a parietalului de partea opusă formând
sutura sagitală (Sutura sagittalis).
Marginea scuamoasă (Margo squamosus) este concavă spre inferior
şi se articulează cu scuama temporalului formând sutura scuamoasă (Sutura
squamosa). Spre unghiul antero - inferior se articulează cu aripa mare a
sfenoidului, iar spre unghiul postero - inferior se articulează cu porţiunea
mastoidiană a osului temporal.
Marginea frontală (Margo frontalis) este dinţată şi se articulează cu
marginea parietală a frontalului formând sutura coronală (Sutura coronalis).
Marginea occipitală (Margo occipitalis) este convexă posterior şi se
articulează cu scuama occipitală formând sutura lambdoidă (Sutura
lambdoidea).
Unghiurile
Unghiul antero-superior (Angulus frontalis) este situat la joncţiunea
dintre sutura coronală şi sutura sagitală şi corespunde punctului bregma.
Unghiul antero-inferior (Angulus sphenoidalis) este cel mai ascuţit şi
este situat la locul de unire a aripii mari a sfenoidului cu frontalul şi
corespunde punctului pterion.
Unghiul postero-inferior (Angulus mastoideus) este situat la locul de
întâlnire a suturii lambdoide cu sutura parietomastoidiană şi cu sutura
occipitomastoidiană (Sutura occipitomastoidea) şi corespunde punctului asterion.
Unghiul postero-superior (Angulus occipitalis) este situat la locul de
unire a suturii lambdoide cu sutura sagitală şi corespunde punctului lambda.

15
 OSUL TEMPORAL
(OS TEMPORALE)
Este un os pereche, neregulat, situat între occipital, parietal şi sfenoid.
El participă la formarea părţii laterale a bolţii craniene şi a etajelor mijlociu şi
posterior ale bazei craniului.
Din punct de vedere al dezvoltării ontogenetice temporalul este
constituit din mai multe porţiuni: scuamoasă, pietromastoidiană, timpanică şi
stiloidă.
Orientare
- superior: partea scuamoasă;
- lateral: faţa scuamei de pe care se desprinde un proces;
- anterior: extremitatea liberă a acestui proces.

PARTEA PIETROMASTOIDIANĂ
Deşi din punct de vedere morfologic, partea pietromastoidiană a osului
temporal constituie o componentă unică, ea este în mod convenţional descrisă
ca fiind alcătuită din două părţi, mastoidiană şi pietroasă.
Partea mastoidiană formează regiunea posterioară a osului temporal
fiind situată înapoia meatului acustic extern şi mascând baza porţiunii
pietroase. I se descriu două feţe şi o circumferinţă.
Faţa externă exocraniană, convexă, prezintă:
- o serie de denivelări determinate de inserţii musculare;
- sutura scuamomastoidiană (Sutura squamomastoidea);
- procesul mastoidian (Processus mastoideus);
- incizura mastoidiană (Incisura mastoidea) ;
- şanţul arterei occipitale (Sulcus arteriae occipitalis) situat medial de
incizură și străbătut de artera occipitală (Arteria occipitalis);
- gaura mastoidiană (Foramen mastoideum) este situată în apropierea
marginii posterioare a părţii mastoidiene şi este străbătută de o venă emisară
mastoidiană (V.emissaria mastoidea) şi de o mică ramură arterială durală din
artera occipitală (R. mastoideus).
Faţa internă, endocraniană prezintă:
- şanţul sinusului sigmoidian (Sulcus sinus sigmoidei) care vine în
raport cu sinusul venos sigmoidian;
- gaura mastoidiană care se deschide la nivelul şanţului sinusului
sigmoidian sau posterior de acesta.
Circumferinţa este groasă, dinţată şi prezintă două porţiuni:
- superioară care se articulează cu unghiul mastoidian al parietalului;
- posterioară sau marginea occipitală (Margo occipitalis) care se
articulează cu marginea mastoidiană a scuamei occipitale, între unghiul lateral
şi procesul jugular al acesteia.
Partea mastoidiană conţine cavităţi pneumatice, căptuşite de mucoasă -
celulele aeriene mastoidiene - care comunică cu cavitatea timpanică prin antrul
mastoidian.

16
 Partea pietroasă (Pars petrosa) sau "stânca temporalului" participă la
formarea bazei craniului, fiind situată între sfenoid şi occipital şi are forma
unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat oblic anterior şi medial. Este
străbătută de numeroase canale şi conţine cavitatea timpanică (Cavitas
tympani) şi labirintele osoase (Labyrinthus osseus). I se descriu o bază, un
vârf, trei feţe şi trei margini.
Baza este mascată de părţile scuamoasă şi mastoidiană ale osului
temporal.
Vârful (Apex partis petrosae) este orientat medial şi anterior la
joncţiunea dintre aripa mare a sfenoidului, corpul sfenoidului şi partea bazilară
a occipitalului, limitând postero-lateral gaura ruptă (Foramen lacerum).
Prezintă:
- orificiul intern al canalului carotic (Apertura interna canalis carotici)
străbătut de artera carotidă internă, plexul venos carotic intern şi plexul nervos
carotic intern, care la acest nivel părăsesc canalul carotic (Canalis caroticus)
săpat în stânca temporalului;
- canalul musculotubar (Canalis musculotubarius) este situat în
apropierea feţei inferioare a părţii pietroase, comunică cu cavitatea timpanică
şi este împărţit printr-un sept orizontal, septul canalului musculotubar (Septum
canalis musculotubarii) în două semicanale: superior, semicanalul muşchiului
tensor al timpanului (Semicanalis musculi tensoris tympani) şi inferior,
semicanalul tubei auditive (Semicanalis tubae auditivae-auditoriae).
Faţa anterioară (Facies anterior partis petrosae) endocraniană, ia parte
la formarea fosei craniene mijlocii şi vine în raport cu girusul temporal
inferior. Prezintă:
- tegmen tympani (Tegmen tympani), lamă osoasă subţire care prezintă
două segmente: anterior, care acoperă antrul mastoidian şi cavitatea timpanică
şi posterior în raport cu canalul muşchiului tensor al timpanului şi cu partea
osoasă a tubei auditive (Tuba auditiva; Tuba auditoria; Pars ossea);
- eminenţa arcuată (Eminentia arcuata) este o proeminenţă
determinată de canalul semicircular anterior al urechii interne (Canalis
semicircularis anterior);
- orificiul canalului nervului pietros mare (Hiatus canalis nervi petrosi
majoris; Hiatul lui Fallopii) care se continuă cu şanţul nervului pietros mare
(Sulcus nervi petrosi majoris) străbătut de nervul pietros mare (N. petrosus
major) şi de ramura pietroasă a arterei meningee mijlocii (A.meningea media;
R.petrosus);
- orificiul canalului nervului pietros mic (Hiatus canalis nervi petrosi
minoris), situat lateral de precedentul se continuă cu şanţul nervului pietros
mic (Sulcus nervi petrosi minoris) străbătut de nervul pietros mic (N.petrosus
minor);
- impresiunea trigeminală (Impressio trigeminalis) este determinată de
ganglionul trigeminal (Ganglion trigeminale; Gasser). Posterior de
impresiune, poate exista o proeminenţă numită tuberculul retro-gasserian
(Princeteau).

17
 Faţa posterioară (Facies posterior partis petrosae) endocraniană,
formează partea anterioară a fosei craniene posterioare şi prezintă:
- porul acustic intern (Porus acusticus internus);
- meatul acustic intern (Meatus acusticus internus) continuă porul
acustic intern, se îndreaptă spre lateral şi se termină în fund de sac în
profunzimea stâncii temporale fiind separat de urechea internă printr-o lamă
osoasă verticală. Lama osoasă este împărţită de o creastă osoasă orizontală şi
una verticală în patru fosete perforate de nervii facial (Nervus facialis VII),
intermediar (Nervus intermedius; Wrisberg), vestibulo-cohlear (Nervus
vestibulocochlearis VIII), de arterele labirintice (A.labyrinthi) şi de venele
labirintice (Vv.labyrinthi). La nivelul fosetei antero - superioare reprezentate
de aria nervului facial, începe canalul nervului facial (Canalis nervi facialis)
străbătut de nervul omonim. Canalul are o direcţie orizontală, formează apoi
un cot reprezentat de genunchiul canalului facialului (Geniculum canalis nervi
facialis) devine vertical şi se deschide pe faţa inferioară a porţiunii pietroase a
temporalului;
- fosa subarcuată (Fossa subarcuata) depresiune situată superior şi
lateral de meatul acustic intern și care conţine uneori un orificiu prin care se
deschide canaliculul subarcuat străbătut de o mică venă;
- orificiul canaliculului vestibulului (Apertura canaliculi vestibuli)
care se continuă cu canaliculul vestibulului (Canaliculus vestibuli) care
conţine sacul si ductul endolimfatic (Ductus endolymphaticus), o mică arteră şi
o mică venă.
Faţa inferioară (Facies inferior partis petrosae) exocraniană, prezintă:
- o arie patrulateră situată în apropierea vârfului părţii pietroase, care
în parte dă inserţie muşchiului ridicător al vălului palatin (M.levator veli
palatini) şi tubei auditive cartilaginoase (Tuba auditiva; Tuba auditoria; Pars
cartilaginea), iar în rest vine în raport cu porţiunea bazilară a occipitalului prin
intermediul unui fibrocartilaj;
- orificiul extern al canalului carotic (Apertura externa canalis
carotici), străbătut de artera carotidă internă, plexul venos carotic intern şi
plexul nervos carotic intern;
- canaliculele caroticotimpanice (Canaliculi caroticotympanici) care se
deschid la nivelul peretelui lateral al orificiului extern al canalului carotic şi
fac legătura cu casa timpanului. Ele sunt străbătute de arterele
caroticotimpanice (Aa.caroticotympanicae) şi de nervii caroticotimpanici
(Nn.caroticotympanici);
- fosa jugulară (Fossa jugularis) care conţine bulbul superior al venei
jugulare interne (Bulbus superior venae jugularis);
- canaliculul mastoidian (Canaliculus mastoideus) este un mic canal
care porneşte de la nivelul peretelui lateral al fosei jugulare spre interiorul
porţiunii pietroase şi conţine ramura auriculară a nervului vag (R.auricu!aris);
- fossula petrosa (Fossula petrosa) este o depresiune triunghiulară
situată între fosa jugulară şi orificiul extern al canalului carotic și care
corespunde ganglionului inferior al nervului glosofaringian (Ganglion
inferius,Ganglionul lui Andersch);
18
 - orificiul canaliculului cohleei (Apertura canaliculi cochleae) orificiu
mic situat la vârful depresiunii triunghiulare reprezentată de fossula petrosa,
prin care se deschide canaliculul cohleei (Canaliculus cochleae) străbătut de
ductul perilimfatic şi o venă cu traiect de la cohlee la vena jugulară internă;
- canaliculul timpanic (Canaliculus tympanicus) se deschide la nivelul
crestei care separă orificiul carotic de fosa jugulară. El este străbătut de nervul
timpanic (N. tympanicus; Jacobson) ramură din nervul glosofaringian şi de
artera timpanică inferioară (A.tympanica inferior), ramură din artera faringiană
ascendentă;
- procesul stiloidian (Processus styloideus) este o prelungire conică,
ascuţită, cu lungimea de aproximativ 2,5 cm. Partea sa proximală este
înconjurată anterolateral de vagina procesului stiloidian. Procesul este acoperit
lateral de glanda parotidă (Glandula parotidea); baza sa vine în raport cu nervul
facial iar vârful său vine în raport cu artera carotidă externă (Arteria carotis
externa);
- gaura stilomastoidiană (Foramen stylomastoideum) situată posterior
de baza procesului stiloidian este străbătută de nervul facial (care la acest nivel
părăseşte canalul nervului facial pentru a pătrunde în glanda parotidă) şi de
artera stilomastoidiană (A. stylomastoidea). Cam la 6 mm deasupra găurii
stilomastoidiene în canalul nervului facial se deschide canaliculul posterior al
nervului coarda timpanului (Canaliculus chordae tympani).
Marginea superioară (Margo superior partis petrosae), separă faţa
anterioară a părţii pietroase de faţa posterioară și prezintă:
- şanţul sinusului pietros superior (Sulcus sinus petrosi superioris), pe
ale cărui margini se inseră cortul cerebelului.
Marginea posterioară (Margo posterior partis petrosae) priveşte spre
osul occipital şi prezintă dinăuntru în afară:
- şanţul sinusului pietros inferior (Sulcus sinus petrosi inferioris);
- incizura jugulară (Incisura jugularis) care împreună cu incizura
jugulară a occipitalului participă la delimitarea găurii jugulare (Foramen
jugulare);
- procesul intrajugular (Processus intrajugularis) care împreună cu un
proces similar al occipitalului compartimentează gaura jugulară.
Marginea anterioară se articulează lateral cu scuama temporală, iar
medial se articulează cu aripa mare a sfenoidului, exceptând porţiunea sa cea
mai medială, unde cele două oase delimitează gaura ruptă.

PARTEA TIMPANICĂ
Partea timpanică (Pars tympanica) a osului temporal, care la făt este
reprezentată doar de un inel timpanic (Anulus tympanicus), este situată inferior
de partea scuamoasă şi anterior de procesul mastoidian, are forma unui jgheab
cu concavitatea orientată superior și posterior şi prezintă două feţe şi trei
margini.
Faţa posterioară, concavă, formează pereţii anterior, inferior şi o
parte a peretelui posterior al meatului acustic extern (Meatus acusticus
externus), meat care continuă porul acustic extern (Porus acusticus externus)
19
şi se deschide în cavitatea timpanică. Faţa posterioară prezintă medial un şanţ
îngust, şanţul timpanic (Sulcus tympanicus) pentru inserţia membranei
timpanice.
Faţa anterioară, formează peretele posterior al fosei mandibulare.
Între partea timpanică a temporalului şi fosa mandibulară se află fisura
scuamotimpanică (Fissura tympanosquamosa). Ea este divizată de o creastă
osoasă subţire ce aparţine stâncii temporale, în fisura pietrotimpanică Glasser
(Fissura pietrotympanica) străbătută de nervul coarda timpanului, de ramura
timpanică anterioară a arterei maxilare (A. tympanica anterior) și de
ligamentul anterior al ciocanului (Lig. mallei anterius) şi fisura
pietroscuamoasă (Fissura petrosquamosa).
Marginea laterală, rugoasă formează cea mai mare parte a marginii
meatului acustic extern şi se continuă cu partea cartilaginoasă a meatului
(Meatus acusticus externus cartilagineus).
Marginea superioară se uneşte lateral cu tuberculul postglenoidal, iar
medial formează creasta posterioară a fisurii pietrotimpanice.
Marginea inferioară este ascuţită şi formează o teacă osoasă care
înconjoară baza procesului stiloidian, numită vagina procesului stiloidian
(Vagina processus styloidei).

PARTEA SCUAMOASĂ
Partea scuamoasă (Pars squamosa) sau solzoasă este o lamă osoasă
subţire care ocupă partea antero-superioară a osului temporal. I se descriu două
feţe şi o circumferinţă.
Faţa temporală (Facies temporalis) sau faţa externă, este netedă, uşor
convexă, face parte din fosa temporală şi dă inserţie muşchiului temporal.
Prezintă:
- şanţul arterei temporale mijlocii (Sulcus arteriae temporalis mediae),
străbătut de artera temporală mijlocie (A.temporalis media);
- procesul zigomatic (Processus zygomaticus) care împreună cu
procesul temporal al osului zigomatic formează în partea inferioară a scuamei
arcul (arcada) zigomatic. Procesul zigomatic prezintă două feţe, două margini
şi două extremităţi. Marginea superioară dă inserţie fasciei temporale (Fascia
temporalis), iar pe marginea inferioară se inseră fibre ale muşchiului maseter
(M.masseter). Faţa laterală convexă este subcutanată, iar faţa medială concavă
dă inserţie muşchiului maseter. Extremitatea anterioară, dinţată se articulează
cu procesul temporal al osului zigomatic, iar extremitatea posterioară se
lărgeşte pe măsură ce se apropie de scuamă. La acest nivel feţele devin
superioară şi inferioară, iar cea inferioară este delimitată de două rădăcini,
anterioară şi posterioară. Rădăcina anterioară este o proeminenţă alungită a
cărei faţă inferioară formează tuberculul articular (Tuberculum articulare),
care reprezintă limita anterioară a fosei mandibulare. Rădăcina posterioară se
orientează posterior, deasupra meatului acustic extern, iar marginea sa
superioară se continuă cu creasta supramastoidiană (Crista supramastoidea).
Pe creasta supramastoidiană se inseră fascia temporală şi muşchiul temporal.

20
 - triunghiul suprameatal (Foveola suprameatica; Foveola
suprameatalis), este o mică depresiune triunghiulară situată între rădăcina
posterioară a procesului zigomatic şi meatul acustic extern;
- spina suprameatală Henle (Spina suprameatica; spina suprameatalis)
este o mică spină osoasă situată anterior la nivelul triunghiului suprameatal, cu
importanţă deosebită în trepanarea mastoidei;
- fosa mandibulară (Fossa mandibularis), este o depresiune elipsoidă
situată medial de rădăcinile procesului zigomatic care prezintă o suprafaţă
anterioară, articulară (Facies articularis), care se articulează cu discul
articulaţiei temporo-mandibulare şi o suprafaţă posterioară, nearticulară
formată de partea timpanică a temporalului care poate conţine o mică parte a
glandei parotide;
- tuberculul postglenoidal (N.N.A.) este o mică proeminenţă osoasă
conică care separă suprafaţa articulară a fosei mandibulare de partea timpanică
a osului temporal.
Faţa cerebrală (Facies cerebralis) sau faţa internă, concavă, prezintă
eminenţe mamilare şi impresiuni digitiforme care vin în raport cu vasele
meningee mijlocii.
Circumferinţa prezintă două porţiuni:
- porţiunea inferioară, aderentă, se articulează posterior cu mastoida,
iar anterior cu porţiunea pietroasă a osului;
- porţiunea superioară, liberă, se articulează anterior cu aripa mare a
sfenoidului purtând denumirea de marginea sfenoidală (Margo sphenoidalis),
iar superior şi posterior cu marginea scuamoasă a osului parietal, purtând
denumirea de marginea parietală (Margo parietalis). Această margine
formează posterior cu mastoida un unghi - incizura parietală (Incisura
parietalis).

OSUL ETMOID
(OS ETHMOIDALE)
Etmoidul este un os median şi nepereche, situat în partea antero-
mediană a bazei craniului, la nivelul incizurii etmoidale a osului frontal. Ia
parte la formarea pereţilor cavităţilor orbitale şi a cavităţii nazale. Etmoidul
este constituit dintr-o lamă verticală , o lamă cribroasă sau orizontală, şi două
mase laterale – labirintele etmoidale care conţin cavităţi pline cu aer, numite
celule etmoidale.
Orientare
- superior: lama verticală mică a osului;
- anterior: marginea groasă şi scurtă a acestei lame.

21
 LAMA CRIBROASĂ
Lama cribroasă (Lamina cribrosa), de formă dreptunghiulară se
încadrează în incizura etmoidală a osului frontal. I se descriu două feţe,
superioară şi inferioară.
Faţa superioară (endocraniană), concavă, este împărţită de crista galli
în două şanţuri antero-posterioare, şanţurile olfactive, care vin în raport cu
girusurile drepte (Gyrus rectus) şi cu bulbii olfactivi. Faţa superioară prezintă
următoarele elemente anatomice:
- găurile cribroase (Foramina cribrosa) sau orificiile olfactive în
număr de 20-30, străbat lamina cribrosa şi servesc ca pasaj filetelor nervilor
olfactori (Nervus olfactorius l; Fila olfactoria);
- fanta etmoidală, este o mică depresiune dispusă anterior de o parte şi
de alta a cristei galli, ocupată de dura mater;
- gaura etmoidală, situată lateral de fanta etmoidală este străbătută de
nervul etmoidal anterior, artera etmoidală anterioară şi venele etmoidale. Ea
este legată prin şanţul etmoidal de orificiul canalului etmoidal anterior.
Faţa inferioară (exocraniană), convexă, participă la formarea
tavanului cavităţii nazale şi prezintă găurile cribroase străbătute de filete ale
nervilor olfactori.

LAMA VERTICALĂ
Lama verticală este împărţită de lama cribroasă în două porţiuni:
- porţiunea superioară, numită crista galii (Crista galli) are formă
triunghiulară şi prezintă două feţe şi trei margini: feţele (dreaptă şi stângă)
sunt netede, dar uneori proemină datorită prezenţei celulelor aeriene;
marginea inferioară sau baza, aderă la lama cribroasă; marginea
posterioară, subţire, dă inserţie coasei creierului; marginea anterioară,
scurtă şi groasă, se uneşte cu osul frontal prin două mici aripi (Ala cristae
galli) care completează gaura oarbă.
- porţiunea inferioară, lama perpendiculară (Lamina perpendicularis)
este o lamă subţire, pentagonală şi mediană care coboară de la nivelul lamei
cribroase pentru a forma partea superioară a septului nazal. Prezintă două feţe
şi cinci margini: feţele laterale (dreaptă şi stângă) sunt netede, exceptând
porţiunea lor superioară care prezintă numeroase şanţuri şi canale care
comunică cu găurile cribroase şi sunt străbătute de filete ale nervilor olfactori;
marginea superioară aderă la lama cribroasă; marginea anterioară se
articulează cu spina nazală a frontalului şi cu oasele nazale; marginea antero-
inferioară se articulează cu porţiunea cartilaginoasă a septului nazal; marginea
posterioară se articulează cu creasta sfenoidală; marginea postero-inferioară se
articulează cu vomerul, formând împreună porţiunea osoasă a septului nazal.

LABIRINTELE ETMOIDALE
Labirintele etmoidale (Labyrinthus ethmoidalis) sunt două mase
laterale, cubice, suspendate de marginile laterale ale lamei cribroase,
intercalate între cavităţile orbitale şi cavitatea nazală.

22
 Labirintele etmoidale conţin celule aeriene etmoidale, care din punct de
vedere topografic se împart în trei grupe - anterioară, mijlocie şi posterioară. Unele
celule etmoidale sunt proprii etmoidului, iar altele sunt incomplete, reprezentate de
semicelule completate pe scheletul articulat de semicelulele oaselor învecinate.
Celulele etmoidale formează sinusurile etmoidale.
Fiecărui labirint etmoidal i se descriu şase feţe:
- faţa superioară prezintă semicelule completate de semicelulele
incizurii etmoidale a frontalului împreună cu care formează celulele "etmoido-
frontale". Între aceste semicelule se găsesc două şanţuri care împreună cu
şanţurile similare de la nivelul incizurii etmoidale a frontalului formează
canalul etmoidal anterior - străbătut de nervul etmoidal anterior, artera
etmoidală anterioară şi venele etmoidale - şi canalul etmoidal posterior -
străbătut de nervul etmoidal posterior, artera etmoidală posterioară şi venele
etmoidale - canale care se deschid la nivelul orbitei prin găurile etmoidale
anterioară şi posterioară;
- faţa posterioară prezintă semicelule completate de semicelulele de
la nivelul corpului sfenoidului şi al procesului orbital al palatinului;
- faţa anterioară prezintă semicelule completate de semicelulele de la
nivelul osului lacrimal şi a procesului frontal al maxilei;
- faţa inferioară prezintă semicelule completate de semicelulele de la
nivelul maxilei şi a procesului orbital al palatinului;
- faţa laterală este reprezentată de lama orbitală (Lamina orbitalis)
lamă patrulateră, netedă şi subţire, motiv pentru care este denumită "os plan"
sau "lamina papyracee". Ea participă la formarea peretelui medial al orbitei,
acoperă celulele etmoidale anterioare (Cellulae ethmoidales anteriores),
mijlocii (Cellulae ethmoidales mediae) şi posterioare (Cellulae ethmoidales
posteriores) şi se articulează superior cu lama orbitală a osului frontal, inferior
cu maxila şi cu procesul orbital al palatinului, anterior cu osul lacrimal și
posterior cu osul sfenoid;
- faţa medială formează o parte a peretelui lateral al cavităţii nazale
şi i se descriu două porţiuni: porţiunea preturbinală şi supraturbinală la
nivelul căreia se află o proeminenţă rotunjită numită agger nasi, iar înapoia
acesteia se află o serie de şanţuri verticale străbătute de filetele nervilor
olfactori; porţiunea turbinală prezintă două lamele osoase, dispuse orizontal
şi răsucite în formă de cornet de hârtie, numite conca nazală superioară
(Concha nasalis superior) sau cornetul superior şi conca nazală mijlocie
(Concha nasalis media) sau cornetul mijlociu. Deasupra cornetului superior
există uneori un cornet suplimentar, reprezentat de conca nazală supremă
(Concha nasalis suprema). Fiecare cornet prezintă o margine superioară
aderentă la faţa medială a labirintului etmoidal, o margine inferioară liberă şi
recurbată, o faţă supero-medială convexă care priveşte spre septul nazal şi o
faţă infero-laterală concavă care priveşte spre faţa medială a labirintului
etmoidal. Cornetul mijlociu este cel mai întins depăşind faţa medială a
labirintului etmoidal şi articulându-se prin extremitatea sa anterioară cu
procesul frontal al maxilei, iar prin extremitatea sa posterioară cu lama
perpendiculară a palatinului. Spaţiile cuprinse între cornete şi faţa medială a
23
labirintului etmoidal se numesc meaturi, descriindu-se un meat nazal
superior şi un meat nazal mijlociu. În meatul nazal superior se deschid
celulele etmoidale posterioare. În meatul nazal mijlociu se deschid celulele
etmoidale anterioare şi mijlocii, sinusul frontal şi sinusul maxilar.
Meatul nazal mijlociu prezintă următoarele elemente anatomice:
- procesul uncinat (Processus uncinatus) este un proces în formă de
iatagan care se desprinde de pe faţa medială a labirintului etmoidal;
- bula etmoidală (Bulla ethmoidalis) este o proeminenţă rotunjită
determinată de celulele etmoidale mijlocii, situată deasupra şi înapoia
procesului uncinat;
- hiatul semilunar (Hiatus semilunaris) este o despicătură de formă
semilunară situată între procesul uncinat şi bula etmoidală, la nivelul căreia se
află orificiul de deschidere al sinusului maxilar;
- infundibulul etmoidal (Infundibulum ethmoidale) este situat în
porţiunea antero-superioară a meatului mijlociu. El este reprezentat de un
canal scurt care continuă superior hiatul semilunar, primeşte orificiile de
deschidere ale celulelor etmoidale anterioare şi apoi urcă spre sinusul frontal,
cu care comunică. Uneori infundibulul este un canal orb, situaţie în care
sinusul frontal se deschide direct în meatul mijlociu.

SINUSURILE ETMOIDALE
Etmoidul este un os pneumatizat datorită prezenţei la nivelul
labirintelor etmoidale a unor celule pline cu aer unele fiind semicelule
completate de semicelulele oaselor învecinate şi altele fiind celule proprii ale
etmoidului, alcătuind sinusurile etmoidale. Celulele sinusurilor etmoidale sunt
grupate în anterioare, mijlocii şi posterioare. Grupele nu sunt perfect delimitate
una faţă de cealaltă, totuşi ele se pot distinge prin nivelul de comunicare cu
cavitatea nazală.
Grupa anterioară (Sinusurile infundibulare) conţine până la 11 celule
care se deschid la nivelul infundibulului etmoidal.
Grupa mijlocie (Sinusurile bulare) conţine aproximativ 3 celule care
se deschid la nivelul meatului mijlociu prin unul sau mai multe orificii situate
la nivelul bulei etmoidale sau deasupra acesteia.
Grupa posterioară conţine 1 pâna la 7 celule care se deschid de
obicei printr-un singur orificiu în meatul nazal superior.
Celulele etmoidale sunt căptuşite de o mucoasă care este continuă cu
cea a cavităţii nazale, particularitate care favorizează extinderea infecţiilor.
Mucoasa se poate inflama dând etmoidita. Deoarece separarea dintre celulele
etmoidale şi cavitatea orbitală este realizată de lama orbitală foarte subţire,
infecţiile se pot extinde cu uşurinţă de la sinusuri la orbită.

24
 OSUL NAZAL
(OS NASALE)
Osul nazal este un os mic, alungit, pereche, care participă la alcătuirea
scheletului osos al piramidei nazale. Oasele nazale sunt situate de o parte şi de
alta a liniei mediane între procesele frontale ale maxilelor (lateral) şi porţiunea
nazală a frontalului (superior).
Orientare
- posterior: faţa concavă;
- medial: marginea cea mai groasă;
- inferior: marginea prevăzută cu o scobitură.
Osului nazal i se descriu două feţe şi patru margini.
Faţa externă, care prezintă:
- rugozităţi pentru inserţii musculare;
- un mic orificiu vascular (Foramina nasalia) situat în centrul feţei
externe, străbătut de o mică venă (N.N.A).
Faţa internă, ia parte la formarea cavităţii nazale şi prezintă:
- şanţul etmoidal (Sulcus ethmoidalis), străbătut de nervul etmoidal
anterior.
Marginea superioară, groasă şi dinţată se articulează cu porţiunea
nazală a osului frontal.
Marginea inferioară, subţire şi scobită se articulează cu cartilajele
alare mari şi mici şi cu cartilajele nazale accesorii.
Marginea laterală, dinţată se articulează cu procesul frontal al
maxilei.
Marginea medială, se articulează cu marginea medială a osului nazal
de partea opusă formând sutura internazală (Sutura internasalis) şi se
proiectează înapoi, sub forma unei creste verticale care ia parte la formarea
septului nazal. Marginea medială se articulează de sus în jos cu spina nazală a
osului frontal, cu lama perpendiculară a osului etmoid şi cu cartilajul septului
nazal.

OSUL LACRIMAL
(OS LACRIMALE)
Osul lacrimal este un os mic, pereche, de formă patrulateră, situat în
partea anterioară a peretelui medial al orbitei, între osul frontal, osul etmoid şi
maxilă. Participă la formarea peretelui medial al orbitei şi a peretelui lateral al
cavităţii nazale.
Orientare:
- lateral: faţa prevăzută cu o creastă;
- inferior: cârligul cu care se termină această creastă;
- anterior: şanţul acestei feţe.
Osului lacrimal i se descriu două feţe şi patru margini.
25
 Faţa laterală sau orbitală prezintă:
- creasta lacrimală posterioară (Crista lacrimalis posterior) este o
creastă verticală;
- cârligul lacrimal (Hamuius lacrimalis) continuă inferior creasta
lacrimală posterioară şi împreună cu maxila delimitează orificiul superior al
canalului nazolacrimal, străbătut de ductul nazolacrimal;
- şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis) este un şanţ vertical situat anterior
de creasta lacrimală posterioară, care împreună cu creasta lacrimală anterioară
de la nivelul procesului frontal al maxilei delimitează fosa sacului lacrimal
care se continuă în cavitatea nazală cu canalul nazolacrimal;
- porţiunea feţei laterale situată posterior de creasta lacrimală
posterioară este plană şi netedă şi aparţine peretelui medial al orbitei.
Faţa medială sau nazală participă la formarea peretelui lateral al
cavităţii nazale şi prezintă:
- un şanţ vertical care corespunde crestei lacrimale posterioare şi
împarte faţa medială în două porţiuni, postero- superioară şi antero-inferioară;
- porţiunea postero-superioară prezintă semicelule care se unesc cu
semicelulele etmoidale din grupul anterior formând celulele etmoido-
lacrimale;
- porţiunea antero-inferioară ia parte la formarea meatului mijlociu.
Marginea superioară, cea mai scurtă şi mai groasă, se articulează cu
osul frontal.
Marginea anterioară, este cea mai lungă şi se articulează cu procesul
frontal al maxilei.
Marginea posterioară, subţire, se articulează cu lama orbitală a
osului etmoid.
Marginea inferioară prezintă un proces descendent care se uneşte cu
procesul frontal al maxilei şi cu procesul lacrimal al cornetului nazal inferior,
contribuind astfel la delimitarea şanţului nazolacrimal. În afara procesului
descendent marginea inferioară se uneşte cu faţa orbitală a maxilei.

CORNETUL NAZAL INFERIOR

(CONCHA NASALIS INFERIOR)
Este un os pereche, lat şi răsucit având forma unui cornet, care este
situat pe peretele lateral al fosei nazale delimitând meatul mijlociu de meatul
inferior.
Orientare
- medial: faţa convexă;
- posterior: extremitatea ascuţită;
- superior: marginea prevăzută cu procese.
Cornetul nazal inferior prezintă de studiat două feţe (medială şi
laterală), două margini (superioară şi inferioară) şi două extremităţi (anterioară
şi posterioară).

26
 FEŢELE
Faţa medială este convexă şi proemină în cavitatea nazală. Porţiunea
sa superioară este netedă iar porţiunea sa inferioară prezintă şanţuri vasculare.
Faţa laterală este concavă şi participă la delimitarea meatului inferior.
MARGINILE
Marginea superioară se aplică pe peretele lateral al fosei nazale şi
prezintă trei procese:
- procesul lacrimal (Processus lacrimalis) are formă patrulateră şi se
articulează cu procesul descendent de pe marginea inferioară a osului lacrimal.
Marginile sale se aplică pe buzele şanţului lacrimal de pe faţa nazală a maxilei
formînd astfel canalul nazolacrimal;
- procesul maxilar (Processus maxillaris) are formă semilunară şi
pătrunde în hiatul maxilar;
- procesul etmoidal (Processus ethmoidalis) are formă variabilă, se
îndreaptă supero - posterior unindu-se cu procesul uncinat al etmoidului şi
împărţind astfel hiatul maxilar în două orificii.
Marginea inferioară este convexă inferior, groasă în zona sa mijlocie
şi subţire spre extremităţi.

EXTREMITĂŢILE
Extremitatea anterioară se aplică pe creasta conchală a maxilei.
Extremitatea posterioară se aplică pe creasta conchală a lamei
perpendiculare a palatinului.

VOMERUL
(VOMER)
Vomerul este un os median, nepereche, cu forma unui fier de plug,
care formează partea postero-inferioară a septului nazal.
Orientare
- superior: marginea prevăzută cu un şanţ şi două prelungiri laterale;
- posterior: marginea subţire şi nearticulară.
Vomerul prezintă de studiat două fete şi patru margini.
Feţele laterale, dreaptă şi stângă formează peretele medial al
cavităţii nazale şi sunt în general plane. Feţele prezintă fine şanţuri vasculo-
nervoase, cu traiect oblic anterior şi inferior, dintre care unul este mai
pronunţat şi este străbătut de nervul nazopalatin (N.nasopalatinus), de o
ramură septală posterioară din artera sfenopalatină şi de vene.
Marginea superioară, este cea mai groasă şi prezintă:
- şanţul vomerului (Sulcus vomeris), şanţ median în care pătrunde
creasta şi rostrul sfenoidului formând canalul vomerorostral străbătut de o
mică venă (N.N.A);

27
 - aripile vomerului (Ala vomeris) delimitează şanţul vomerului.
Marginea laterală a fiecărei aripi împreună cu procesul vaginal şi şanţul lateral
de pe faţa inferioară a corpului osului sfenoid formează canalul vomerovaginal.
Canalele vomerovaginale, drept şi stâng, sunt străbătute de mici vene (N.N.A).
Marginea anterioară se articulează în jumătatea superioară cu lama
perpendiculară a osului etmoid, iar în jumătatea inferioară este bifidă şi
primeşte marginea inferioară a cartilajului septului nazal.
Marginea inferioară, cea mai lungă, se articulează cu creasta nazală
formată în cele 2/3 anterioare de procesele palatine ale maxilelor şi în 1/3
posterioară de lamele orizontale ale oaselor palatine. La unirea marginilor
anterioară şi inferioară se găseşte ciocul vomerului.
Marginea posterioară (Crista choanalis vomeris) este liberă, priveşte
spre faringe şi delimitează medial orificiile posterioare ale cavităţii nazale -
choanele.

MAXILA
(MAXILLA)
Maxila este un os pereche şi neregulat, situat în centrul feţei, în jurul
căruia se grupează toate celelalte oase ale maxilarului superior. Maxila ia parte
la formarea palatului osos, cavităţii bucale, cavităţii nazale, orbitei, a fosei
infratemporale şi pterigopalatine.
Orientare
- inferior: marginea prevăzută cu dinţi;
- medial: faţa prevăzută cu un orificiu mare;
- posterior: marginea cea mai voluminoasă.
Maxila prezintă un corp şi patru procese - zigomatic, frontal, alveolar
şi palatin.

CORPUL MAXILEI (Corpus maxillae)

Corpul maxilei are forma unei piramide triunghiulare a cărei bază
priveşte medial spre cavitatea nazală, iar vârful trunchiat este orientat lateral
spre osul zigomatic. Corpul maxilei prezintă patru feţe (incluzând baza), trei
margini şi un vârf.
Faţa anterioară (Facies anterior), priveşte antero-lateral şi prezintă:
- fosa incisivă, depresiune superficială situată deasupra alveolelor
dinţilor incisivi;
- fosa canină (Fossa canina) este o depresiune profundă şi largă situată
lateral de fosa incisivă, superior de alveolele premolarilor;
- eminenţa canină, este o proeminenţă alungită în sens vertical, care
separă fosa canină de fosa incisivă şi este determinată de alveola bombată a
caninului;

28
 - gaura infraorbitală (Foramen infraorbitale), reprezintă orificiul de
deschidere al canalului infraorbital şi este situată în partea superioară a fosei
canine, pe verticala care trece prin incizura supraorbitală a frontalului,
marginea medială a corneei, comisura buzelor şi gaura mentonieră a
mandibulei. Gaura infraorbitală este străbătută de nervul infraorbital
(N.infraorbitalis) şi de artera infraorbitală (A.infraorbitalis;
- incizura nazală (Incisura nasalis) este o scobitură situată pe marginea
medială a feţei anterioare, care delimitează împreună cu cea de partea opusă şi
cu oasele nazale apertura piriformă sau apertura nazală anterioară;
- spina nazală anterioară (Spina nasalis anterior) este un proces ascuţit
prin care se termină incizura nazală.
Faţa infratemporală (Facies infratemporalis), concavă, priveşte
postero-lateral şi formează peretele anterior al fosei infratemporale. Prezintă:
- orificiile alveolare (Foramina alveolaria) în număr de 2-3;
- canalele alveolare (Canales alveolares) continuă orificiile alveolare
şi sunt străbătute de arterele alveolare posterioare superioare (A.alveolaris
superior posterior) şi de nervii alveolari posteriori superiori (Rr.alveolares
superiores posteriores). Aceste canale sunt situate în peretele posterior al
sinusului maxilar şi se termină la 18-20 mm deasupra alveolei ultimului molar.
Din canalele alveolare pornesc fine canalicule radiculare prin care trec vasele
şi nervii destinaţi dinţilor maxilarului superior;
- tuberozitatea maxilei (Tuber maxillae; Eminentia maxillae) pe care
se inseră căteva fibre ale muşchiului pterigoidian medial;
- un şanţ oblic în sus şi lateral situat în partea superioară a feţei
infratemporale, străbătut de nervul maxilar (Nervus maxillaris).
Faţa orbitală (Facies orbitalis), triunghiulară, priveşte superior şi
formează cea mai mare parte a planşeului orbitei. Prezintă:
- şanţul infraorbital (Sulcus infraorbitalis) care continuă şanţul de la
nivelul feţei infratemporale şi se îndreaptă anterior transformându-se în canalul
infraorbital (Canalis infraorbitalis) care se deschide la nivelul găurii
infraorbitale de pe faţa anterioară. Atât şanţul cât şi canalul infraorbital sunt
străbătute de nervul şi vasele infraorbitale;
- canaliculul străbătut de nervii alveolari anteriori superiori
(Rr.alveolares superiores anteriores) şi de arterele alveolare superioare
anterioare (Aa. alveolares superiores anteriores), se desprinde din porţiunea
mijlocie a canalului infraorbital, este situat în grosimea peretelui anterior al
sinusului maxilar şi se termină la nivelul vârfului alveolei incisivului medial;
- o mică depresiune, determinată de inserţia muşchiului oblic inferior
al globului ocular (M.obliquus inferior), situată în partea antero-medială a feţei
orbitale, lateral de şanţul lacrimal.
Faţa nazală (Facies nasalis), corespunde bazei piramidei, priveşte
medial şi participă la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale. Prezintă:
- hiatul maxilar (Hiatus maxillaris) care reprezintă orificiul de
deschidere al sinusului maxilar şi este un orificiu larg, cu contur neregulat pe
osul dezarticulat, dar mult redus ca dimensiuni la nivelul scheletului capului,
fiind completat de patru oase: superior - procesul uncinat al etmoidului;
29
anterior - porţiunea descendentă a lacrimalului; inferior - procesul maxilar al
cornetului nazal inferior; posterior - lama perpendiculară a palatinului;
- semicelulele maxilare sunt situate la nivelul marginii superioare a
hiatului maxilar şi sunt completate de semicelulele de la nivelul labirintelor
etmoidale, formând celulele etmoido - maxilare;
- o suprafaţă rugoasă situată posterior de hiatul maxilar, care se
articulează cu lama perpendiculară a palatinului;
- şanţul palatin mare (Sulcus palatinus major) este un şanţ care
străbate suprafaţa rugoasă situată posterior de hiatul maxilar. Acest şanţ este
transformat de lama perpendiculară a palatinului în canalul palatin mare
străbătut de nervul palatin mare (N.palatinus major) şi de artera palatină mare
(A.palatina major);
- şanţul lacrimal (Sulcus lacrimalis) situat anterior de hiatul maxilar,
care împreună cu procesul descendent al osului lacrimal şi cu procesul lacrimal
al cornetului nazal inferior formează canalul nazolacrimal străbătut de ductul
nazolacrimal;
- creasta concală (Crista conchalis) este o creastă rugoasă situată
anterior de hiatul maxilar destinată articulării cu cornetul nazal inferior.
Suprafaţa feţei nazale situată inferior de creasta concală este parte a meatului
nazal inferior, iar cea situată superior de creasta concală este parte a atriumului
meatului nazal mijlociu.
Vârful este orientat lateral şi se termină prin procesul zigomatic care
se articulează cu osul zigomatic.
Marginea anterioară sau infraorbitală (Margo infraorbitalis) este o
creastă proeminentă care participă la formarea deschiderii orbitei.
Marginea posterioară delimitează împreună cu aripa mare a osului
sfenoid fisura orbitală inferioară străbătută de nervul maxilar, nervul zigomatic
(N.zygomaticus), artera infraorbitală, vena oftalmică inferioară (Vena
ophtalmica inferior) şi ramuri din ganglionul pterigopalatin (Ganglion
pterygopalatinum).
Marginea inferioară, se prezintă ca o creastă groasă, concavă care se
îndreaptă spre alveola primului sau a celui de-al doilea molar.

PROCESELE
Procesul frontal (Processus frontalis)
Procesul frontal al maxilei este o lamă patrulateră întinsă de la nivelul
porţiunii antero-mediale a corpului maxilei, la porţiunea nazală a osului
frontal. I se descriu două feţe şi patru margini.
Faţa laterală, prezintă:
- creasta lacrimală anterioară (Crista lacrimalis anterior), creastă
verticală care se continuă inferior cu marginea infraorbitală. Ea împarte faţa
laterală a procesului frontal în două arii: aria netedă situată anterior de creasta
lacrimală se continuă inferior cu faţa anterioară a corpului maxilei, aria
posterioară conţine un şanţ vertical care împreună cu un şanţ similar de pe osul
lacrimal formează şanţul lacrimal care adăposteşte sacul lacrimal.

30
 Faţa medială ia parte la formarea peretelui lateral al cavităţii nazale.
Prezintă:
- creasta etmoidală (Crista ethmoidalis), creastă rugoasă care se
articulează cu cornetul nazal mijlociu.
Marginea superioară dinţată se articulează cu porţiunea nazală a osului
frontal.
Marginea inferioară continuă corpul maxilei.
Marginea posterioară sau marginea lacrimală (Margo lacrimalis), se
articulează cu osul lacrimal şi se continuă pe faţa nazală a corpului maxilei cu
buza anterioară a şanţului lacrimal.
Marginea anterioară se articulează cu osul nazal.
Procesul zigomatic (Processus zygomaticus)
Procesul zigomatic reprezintă vârful piramidei corpului maxilei.Este o
proeminenţă piramidală situată la unirea feţelor anterioară, infratemporală şi
orbitală ale corpului maxilei, care se uneşte cu osul zigomatic.
Procesul palatin (Processus palatinus)
Procesul palatin al maxilei este o lamă osoasă patrulateră, orizontală
care se proiectează medial de la nivelul părţii inferioare a feţei nazale a
corpului maxilei şi formează o mare parte a planşeului cavităţii nazale şi cele
2/3 anterioare ale bolţii palatine (palatul dur). Procesului palatin i se descriu
două feţe şi patru margini.
Faţa inferioară concavă şi neregulată ia parte la formarea bolţii
palatine. Prezintă:
- şanţurile palatine (Sulci palatini) în număr de două, situate în partea
postero-laterală a feţei inferioare sunt străbătute de nervul palatin mare şi
vasele palatine mari;
- fosa incisivă, este o depresiune ovalară rezultată din unirea
proceselor palatine ale celor două maxile, situată înapoia incisivilor mediali;
- sutura incisivă (Sutura incisiva) este un şanţ îngust care se întinde
antero-lateral de la fosa incisivă la spaţiul cuprins între incisivul lateral şi
canin. Anterior de această sutură se află "premaxila", element osos separat la
majoritatea vertebratelor, denumit os incisiv (Os incisivum; Premaxilla);
- torusul palatin, este o proeminenţă longitudinală, determinată de
marginile mediale proeminente ale proceselor palatine ale celor două maxile;
- canalele incisive (Canales incisivi) străbătute de ramuri ale arterelor
palatine mari şi de nervii nazopalatini, străbat procesele palatine posterior de
incisivii mediali. Cel mai frecvent cele două canale incisive se unesc,
deschizându-se pe faţa inferioară a procesului palatin printr-un orificiu unic,
gaura incisivă (Foramina incisiva). Canalele incisive se pot deschide separat
prin câte un orificiu situat la nivelul fosei incisive, de o parte şi de alta a liniei
mediane, sau prin câte un orificiu situat la nivelul liniei mediane, situaţie în
care gaura incisivă anterioară conţine ramuri ale arterei palatine mari stângi şi
nervul nazopalatin stâng, iar gaura incisivă posterioară conţine ramuri ale
arterei palatine mari drepte şi nervul nazopalatin drept.
Faţa superioară, netedă şi concavă transversal, formează cea mai mare
parte a planşeului cavităţii nazale. Prezintă:
31
 - orificiul canalului incisiv situat anterior, în apropierea marginii
mediale a procesului palatin.
Marginea laterală este continuă cu corpul maxilei.
Marginea medială, rugoasă, se articulează pe linia mediană cu cea de
pe partea opusă formând sutura palatină (intermaxilară) mediană, sutură care
prezintă doi versanţi:
- versantul nazal proemină sub forma crestei nazale (Crista nasalis), a
cărei porţiune anterioară numită creasta incisivă se prelungeşte cu un proces
osos ascuţit, care împreună cu cel de partea opusă formează spina nazală
anterioară. Creasta nazală şi creasta incisivă se articulează cu vomerul şi cu
cartilajul septului nazal;
- versantul bucal prezintă un şanţ median, care anterior înapoia
incisivilor mediali se lărgeşte dând naştere fosei incisive, la nivelul căreia se
află orificiile de deschidere ale canalelor incisive.
Marginea posterioară, dinţată se articulează cu lama orizontală a osului
palatin formând sutura palatină transversală.
Marginea anterioară, prezintă spina nazală anterioară.
Procesul alveolar (Processus alveolaris)
Procesul alveolar se desprinde de la nivelul părţii inferioare a corpului
maxilei şi formează împreună cu cel de partea opusă arcul alveolar (Arcus
alveolaris). Prezintă:
- cavităţile de recepţie ale dinţilor, numite alveole dentare (Alveoli
dentales), câte opt de fiecare parte, cu dimensiuni şi formă variabile, în
concordanţă cu dinţii conţinuţi;
- septurile interalveolare (Septa interalveolaria) care separă alveolele
dentare;
- septurile interradiculare (Septa interradicularia) separă rădăcinile
dinţilor mulţiradiculari;
- juga alveolaria (Juga alveolaria) sau eminenţele alveolare sunt
proeminenţe determinate de alveolele dentare, situate pe faţa anterioară a
procesului alveolar.
Sinusul maxilar (Sinus maxillaris)
Sinusul maxilar este o cavitate piramidală largă, care ocupă cea mai
mare parte a corpului maxilei. Pereţii subţiri ai sinusului sunt formaţi de feţele
orbitală, anterioară şi infratemporală ale corpului maxilei şi de procesul
alveolar al maxilei. Baza sinusului priveşte spre medial, formând peretele
lateral al cavităţii nazale şi prezintă pe osul dezarticulat hiatul maxilar larg,
redus însă la un mic orificiu de oasele învecinate. Vârful priveşte spre lateral şi
pătrunde în procesul zigomatic, sau chiar în osul zigomatic în cazul unui sinus
mai larg. Sinusul maxilar se deschide în hiatul semilunar al meatului nazal
mijlociu. Pereţii sinusului sunt tapetaţi de mucoasă, continuă cu cea din
cavitatea nazală. Pereţii subţiri ai sinusului la care se adaugă proiecţia uneori a
rădăcinilor dinţilor (premolari, canini) în sinus şi faptul că planşeul sinusului
este la 1,25-1,5 cm dedesubtul nivelului planşeului cavităţii nazale
(împiedicând drenajul natural al sinusului) explică posibilitatea propagării
infecţiei în zonele învecinate.
32
 OSUL ZIGOMATIC
(OS ZYGOMATICUM)
Osul zigomatic este un os lat şi pereche situat în partea supero-laterală
a feţei, unde formează "pomeţii". El participă la formarea pereţilor inferior şi
lateral ai orbitei, a foselor temporală şi infratemporală şi completează arcul
zigomatic. Este un os neregulat, care prezintă trei feţe, cinci margini şi două
procese.
Orientare
- medial: faţa prevăzută cu un proces;
- anterior: suprafaţa semilunară a acestui proces;
- inferior: marginea cea mai rugoasă a osului.
Faţa laterală (Facies lateralis), sau cutanată, este convexă şi prezintă:
- gaura zigomaticofacială (Foramen zigomaticofaciale) situată în
apropierea marginii antero-superioare sau orbitale a osului zigomatic este stră-
bătută de ramura zigomaticofacială a nervului zigomatic (R.zygomaticofacialis);
- o creastă osoasă rotunjită, situată inferior de gaura zigomatico-
facială.
Faţa temporală (Facies temporalis) postero- medială, prezintă:
- o arie anterioară rugoasă care se articulează cu maxila;
- o arie posterioară, netedă şi concavă, care în porţiunea superioară
ajunge până la procesului frontal şi participă la formarea fosei temporale, iar în
porţiunea inferioară ajunge până la nivelul procesului temporal şi participă la
formarea fosei infratemporale;
- gaura zigomaticotemporală (Foramen zygomaticotemporale)
străbătută de ramura zigomaticotemporală a nervului zigomatic (R.
zygomaticotemporalis).
Faţa orbitală (Facies orbitalis), netedă şi concavă, este descrisă de
unii autori ca proces orbital (termenul fiind utilizat la orientarea osului), se
întinde superior până la nivelul procesului frontal şi participă la formarea
pereţilor inferior şi lateral ai orbitei. Prezintă:
- gaura zigomaticoorbitală (Foramen zygomaticoorbitale) prin care
nervul zigomatic (N.zygomaticus) pătrunde în os şi se împarte în două ramuri
care părăsesc osul zigomatic prin găurile zigomaticofacială şi zigomatico-
temporală.
Marginea antero-superioară, sau orbitală, netedă şi concavă,
formează circumferinţa infero-laterală a deschiderii orbitei şi separă feţele
orbitală şi laterală.
Marginea antero-inferioară, sau maxilară, se articulează cu maxila.
Pe această margine se inseră muşchiul ridicător al buzei superioare.
Marginea postero-superioară sau temporală prezintă o porţiune
verticală şi una orizontală care formează între ele un unghi obtuz. Este
continuă cu marginea posterioară a procesului frontal şi cu marginea
superioară a arcului zigomatic. In porţiunea superioară prezintă un mic
tubercul marginal (Tuberculum marginale) .

33
 Marginea postero-inferioară, este groasă şi rugoasă. Pe ea se inseră
muşchiul maseter.
Marginea postero-medială, dinţată, se articulează superior cu aripa
mare a osului sfenoid, iar inferior cu faţa orbitală a maxilei.
Procesul frontal (Processus frontalis), gros şi dinţat cu traiect
ascendent, se articulează superior cu procesul zigomatic al osului frontal şi
posterior cu aripa mare a osului sfenoid. Prezintă:
- tuberculul orbital (Tuberculum orbitale) situat pe faţa orbitală a
procesului.
Procesul temporal (Processus temporalis) este orientat posterior şi
prezintă un vârf oblic şi dinţat care se articulează cu procesul zigomatic al
osului temporal, formând arcul zigomatic.

OSUL PALATIN
(OS PALATINUM)
Osul palatin, este un os pereche, situat în porţiunea posterioară a feţei,
între maxilă şi procesul pterigoid al osului sfenoid. EI participă la formarea
pereţilor inferior şi lateral ai cavităţii nazale, a palatului dur, a peretelui
inferior al orbitei, a foselor pterigopalatină şi pterigoidă şi a fisurii orbitale
inferioare. Palatinul are forma literei "L", şi prezintă o lamă perpendiculară, o
lamă orizontală şi trei procese: piramidal, sfenoidal şi orbital.
Orientare
- inferior: lama cea mai mică;
- posterior: marginea concavă a acestei lame;
- medial: marginea mai groasă a acestei lame.

LAMA PERPENDICULARĂ (Lamina perpendicularis)

Lama perpendiculară, subţire şi alungită, prezintă două feţe şi patru
margini.
Faţa nazală (Facies nasalis), sau faţa medială participă la formarea
peretelui lateral al cavităţii nazale. Prezintă:
- o depresiune largă situată în partea inferioară, care corespunde
meatului nazal inferior;
- creasta concală (Crista conchalis), este situată deasupra depresiunii
şi se articulează cu cornetul (conca) nazal inferior;
- creasta etmoidală (Crista ethmoidalis) se articulează cu cornetul
(conca) nazal mijlociu;
- o depresiune superficială situată între crestele concală şi etmoidală,
care aparţine meatului nazal mijlociu;
- un şanţ îngust, orizontal situat deasupra crestei etmoidale, care
aparţine meatului nazal superior.
Faţa maxilară (Facies maxillaris) largă, rugoasă şi neregulată,
prezintă patru porţiuni:

34
 - porţiunea sinusală acoperă dinspre posterior hiatul maxilar
diminuându-i deschiderea şi formează partea posterioară a peretelui medial al
sinusului maxilar;
- porţiunea maxilară se articulează cu faţa nazală a maxilei. La acest
nivel se găseşte şanţul palatin mare (Sulcus palatinus major) care împreună cu
un şanţ similar de pe maxilă formează canalul palatin mare, străbătut de nervul
palatin mare şi vasele palatine mari;
- porţiunea pterigopalatină formează peretele medial, neted al fosei
pterigopalatine;
- porţiunea pterigoidiană, rugoasă se articulează cu procesul pterigoid
al osului sfenoid.
Marginea anterioară, subţire şi neregulată prezintă în dreptul crestei
concale o lamă osoasă subţire şi ascuţită care se articulează cu procesul
maxilar al cornetului nazal inferior şi apare astfel la nivelul peretelui medial al
sinusului maxilar.
Marginea posterioară se articulează cu lama medială a procesului
pterigoid al osului sfenoid şi se continuă superior cu procesul sfenoidal al
osului palatin, iar inferior cu procesul piramidal al osului palatin.
Marginea superioară prezintă procesele orbital şi sfenoidal ale
palatinului, separate între ele prin incizura sfenopalatină (Incisura
sphenopalatina). Această incizură este transformată de faţa inferioară a
corpului osului sfenoid în gaura sfenopalatină, străbătută de artera
sfenopalatină (A.sphenopalatina) şi de nervii nazali posteriori superiori
(Rr.nasales posteriores superiores lateralis; Rr.nasales posteriores superiores
medialis).
Marginea inferioară se continuă cu marginea laterală a lamei
orizontale şi participă la formarea găurii palatine mari.

LAMA ORIZONTALĂ (Lamina horizontalis)

Lama orizontală a palatinului, este o lamă osoasă patrulateră care
prezintă de studiat două feţe şi patru margini.
Faţa nazală (Facies nasalis), superioară, concavă în sens transversal
formează porţiunea posterioară a peretelui inferior al cavității nazale.
Faţa palatină (Facies palatina), inferioară, formează treimea
posterioară a palatului dur. Prezintă:
- multiple depresiuni care adăpostesc glandele palatine (Glandulae
palatinae);
- creasta palatină (Crista palatina), situată în apropierea marginii
posterioare;
- orificiul de deschidere al canalului palatin mare.
Marginea anterioară, dinţată se articulează cu marginea posterioară a
procesului palatin al maxilei la nivelul suturii palatomaxilare. Locul de unire al
suturilor palatomaxilare (Sutura palatomaxillaris), interpalatină şi
intermaxilară (Sutura intermaxillaris) poartă denumirea de sutura cruciformă.
Marginea posterioară, subţire şi concavă, dă inserţie tendonului
muşchiului tensor al vălului palatin, iar în partea medială formează împreună
35
cu cea de partea opusă spina nazală posterioară (Spina nasalis posterior) pe
care se inseră muşchiul uvulei (M.uvulae).
Marginea laterală este continuă cu lama perpendiculară a palatinului.
Prezintă:
- şanţul palatin mare străbătut de nervul palatin mare şi artera palatină
mare.
Marginea medială, groasă şi dinţată se articulează pe linia mediană
cu marginea medială a lamei orizontale a osului palatin de partea opusă la
nivelul suturii interpalatine şi formează la nivelul planşeului cavităţii nazale
creasta nazală (Crista nasalis), care se articulează cu vomerul şi se continuă
anterior cu creasta nazală formată de procesele palatine ale maxilelor.

PROCESUL PIRAMIDAL (Processus pyramidalis)

Procesul piramidal al osului palatin este o proeminenţă osoasă
puternică, care ia naştere la unirea lamelor orizontală şi perpendiculară ale
osului şi are un traiect descendent postero - lateral, pătrunzând între lamele
medială şi laterală ale procesului pterigoid al osului sfenoid. Prezintă trei feţe:
posterioară, laterală şi inferioară.
Faţa posterioară prezintă o arie triunghiulară limitată de fiecare parte
de câte o creastă articulară rugoasă care se articulează cu lamele pterigoide
medială respectiv laterală ale procesului pterigoid al osului sfenoid. Această
arie completează partea inferioară a fosei pterigoide.
Faţa laterală, prezintă:
- anterior, o suprafaţă rugoasă pentru articularea cu tuberozitatea maxilei;
- posterior, o arie triunghiulară netedă care corespunde porţiunii
inferioare a fosei infratemporale.
Faţa inferioară, prezintă:
- găurile palatine mici (Foramina palatina minora), de obicei în număr
de două, situate în apropierea locului de unire dintre faţa inferioară a
procesului piramidal şi lama orizontală a palatinului. Acestea comunică cu
canalul palatin mare prin canalele palatine mici (Canales palatini minores) şi
sunt străbătute de arterele palatine mici (Aa.palatinae minores)şi de nervii
palatini mici, mijlociu şi posterior (Nn.palatini minores).

PROCESUL ORBITAL (Processus orbitalis)

Procesul orbital al osului palatin este o proeminenţă osoasă care se
desprinde din porţiunea anterioară a marginii superioare a lamei
perpendiculare şi se orientează supero-lateral. Prezintă trei feţe articulare şi
două feţe nearticulare.
Feţele articulare sunt reprezentate de:
- faţa maxilară sau anterioară, se articulează cu maxila;
- faţa sfenoidală sau posterioară, se articulează cu conca sfenoidului;
- faţa etmoidală sau mediană se articulează cu labirintul etmoidal.
Feţele nearticulare sunt reprezentate de:
- faţa orbitală sau superioară, ia parte la formarea peretelui inferior al
cavităţii orbitale;
36
 - faţa pterigopalatină sau laterală, priveşte spre fosa pterigopalatină. Ea
prezintă uneori un şanţ străbătut de nervul maxilar, care se continuă cu şanţul
de pe faţa infratemporală a maxilei.

PROCESUL SFENOIDAL (Processus sphenoidalis)

Procesul sfenoidal al osului palatin ia naştere din partea posterioară a
marginii superioare a lamei perpendiculare şi se orientează supero-medial.
Prezintă:
Faţa superioară, se articulează cu conca sfenoidului şi cu rădăcina lamei
pterigoide mediale. Ea prezintă un şanţ care participă la formarea canalului
palatovaginal, străbătut de ramura faringiană a ganglionului pterigopalatin
(N.pharyngeus) şi de ramura faringiană a arterei maxilare (R. pharyngeus).
Faţa infero-medială, concavă ia parte la formarea pereţilor superior şi
lateral ai cavităţii nazale.
Faţa laterală se articulează posterior cu lama medială a procesului
pterigoid al osului sfenoid, iar partea sa anterioară netedă aparţine peretelui
medial al fosei pterigopalatine. Între procesele orbital şi sfenoidal se află
incizura sfenopalatină, transformată prin suprapunerea corpului osului sfenoid
în gaura sfenopalatină străbătută de artera sfenopalatină şi de nervii nazali
posteriori superiori.

MANDIBULA
(MANDIBULA)
Mandibula este un os median şi nepereche, care formează singură
maxilarul inferior şi are un rol important în funcţia masticatorie, atât prin dinţii
implantaţi la nivelul ei, cât şi prin inserţia muşchilor masticatori. Prezintă un
corp şi două ramuri.
Orientare
- posterior: concavitatea corpului;
- superior şi orizontal: marginea prevăzută cu alveole.

CORPUL MANDIBULEI (Corpus mandibulae)

Are formă de potcoavă şi este alcătuit dintr-o parte inferioară, baza
mandibulei (Basis mandibulae) şi o parte superioară, porţiunea alveolară (Pars
alveolaris). Corpul privit în totalitate prezintă două feţe şi două margini.
Faţa externă prezintă:
- simfiza mandibulei (Symphysis mandibulae) sau simfiza mentonieră,
este o creastă verticală mediană care marchează locul de unire al celor două
jumătăţi ale osului embrionar;
- protuberanţa mentală (Protuberantia mentalis) sau protuberanţa
mentonieră, este o proeminenţă osoasă de formă triunghiulară situată în
continuarea simfizei mandibulei. Baza sa este mai excavată în porţiunea
centrală, dar este ridicată de fiecare parte sub forma unui tubercul mental
(Tuberculum mentale);

37
 - gaura mentală (Foramen mentale) sau gaura mentonieră, reprezintă
orificiul anterior al canalului mandibulei şi este străbătută de nervul mental
(N.mentalis), de ramurile mentale ale arterei maxilare (R.mentalis) şi de vena
mentală. Topografia găurii mentale este individualizată şi variază cu vârsta:
astfel la copii este mai aproape de marginea inferioară a corpului mandibulei,
la vârstnicii edentaţi este mai aproape de marginea superioară a corpului
mandibulei sau se află chiar la nivelul ei, iar la adulţi este situată aproximativ
la jumătatea distanţei dintre cele două margini, pe verticala dintre primul şi al
doilea premolar;
- foseta incisivă este o depresiune superficială situată inferior de dinţii
incisivi;
- linia oblică (Linea obliqua), pleacă de la nivelul fiecărui tubercul
mental, se orientează superior şi posterior, inferior de gaura mentală şi se
continuă cu marginea anterioară a ramurii mandibulei.
Faţa internă, sau posterioară, prezintă:
- o linie mediană, care reprezintă locul de unire al celor două
hemimandibule;
- spinele mentale sau apofizele genii, situate pe linia mediană, sunt în
număr de patru, două superioare (Spina mentalis superior; Spina geni superior)
şi două inferioare(Spina mentalis inferior; Spina geni inferior);
- gaura linguală, este un mic orificiu inconstant, situat deasupra spinei
mentale, care se continuă în interiorul osului cu un canal şi este străbătută de o
ramură a arterei linguale;
- linia milohioidiană (Linea mylohyoidea) este o linie oblică,
proeminentă, care pleacă de la nivelul spinei mentale şi se termină în dreptul
celui de-al treilea molar. Linia milohioidiană împarte faţa internă a corpului
mandibulei într-o porţiune superioară bucală şi o porţiune inferioară cervicală;
- foseta sublinguală (Fovea sublingualis) este o depresiune situată
superior de linia milohioidiană care vine în raport cu glanda sublinguală
(Glandula sublingualis);
- foseta submandibulară (Fovea submandibularis), este o depresiune
situată inferior de linia milohioidiană care vine în raport cu glanda
submandibulară (Glandula submandibularis) şi cu nodurile limfatice
submandibulare (Nodi submandibulares);
- torusul mandibular (Torus mandibularis), este o proeminenţă
rotunjită, inconstantă, situată deasupra liniei milohioidiene, medial de
rădăcinile dinţilor molari.
Marginea inferioară este groasă şi rotunjită şi prezintă:
- fosa digastrică (Fossa digastrica), este o depresiune ovalară situată
de o parte şi de alta a liniei mediane ;
- şanţul arterei faciale, străbătut de artera facială (Arteria facialis).
Marginea superioară sau procesul alveolar formează arcul alveolar
(Arcus alveolaris), este mai restrânsă comparativ cu marginea inferioară, se
dezvoltă odată cu erupţia dinţilor şi se resoarbe după pierderea lor. Prezintă:
- 16 cavităţi, alveolele dentare (Alveoli dentales) care conţin rădăcinile
dinţilor;
38
 - septurile interalveolare (Septa interalveolaria) separă alveolele dentare;
- septurile interradiculare (Septa interradicularia) separă rădăcinile
dinţilor multiradiculari;
- juga alveolaria (Juga alveolaria) reprezintă relieful alveolelor
dentare pe faţa externă a arcului alveolar;
- fosa retromolară (Fossa retromolaris) este o suprafaţă triunghiulară,
excavată şi rugoasă situată între cele două ramuri de bifurcaţie ale crestei
temporale de la nivelul ramurii mandibulei şi marginea posterioară a alveolei
ultimului molar.

RAMURILE MANDIBULEI (Ramus mandibulae)

Ramurile mandibulei sunt două lame osoase patrulatere, care se
detaşează de la nivelul extremităţilor posterioare ale corpului şi se orientează
oblic superior şi posterior. Fiecare ramură formează cu corpul unghiul
mandibulei (Angulus mandibulae) sau gonionul şi prezintă două feţe şi patru
margini.
Faţa laterală, prezintă:
- tuberozitatea maseterică (Tuberositas masseterica) formată de o serie
de creste osoase, oblice, situate în apropierea unghiului mandibulei.
Faţa medială, prezintă:
- gaura mandibulei (Foramen mandibulae) reprezintă orificiul
canalului mandibulei (Canalis mandibulae) şi este situată la distanţă egală
între marginile anterioară şi posterioară ale ramurii şi la acelaşi nivel cu
marginea alveolară a corpului mandibulei. Gaura mandibulei este străbătută de
nervul alveolar inferior (N.alveolaris inferior), de artera alveolară inferioară
(A.alveolaris inferior) şi de venele alveolare inferioare care pătrund în canalul
mandibulei;
- lingula mandibulei (Lingula mandibulae) sau "spina lui Spix" este o
lamelă osoasă triunghiulară, care acoperă antero-superior gaura mandibulei şi
pe care se inseră ligamentul sfenomandibular (Lig.sphenomandibulare).
Lingula este un reper important în anestezierea nervului alveolar inferior;
- creasta pterigoidiană este o creastă osoasă situată posterior de gaura
mandibulei, pe care se găseşte uneori o proeminenţă osoasă, numită
"antilingula";
- şanţul milohiodian (Sulcus mylohyoideus) situat inferior de gaura
mandibulei, străbate faţa medială a ramurii, având un traiect oblic inferior şi
anterior şi se pierde pe faţa internă a corpului mandibulei. Şanţul este străbătut
de nervul milohioidian (N.mylohyoideus) şi de ramura milohioidiană a arterei
maxilare (R.mylohyoideus);
- tuberozitatea pterigoidiană (Tuberositas pterygoidea), este o
rugozitate situată în partea inferioară a feţei mediale, în apropierea unghiului
mandibulei, pe care se inseră muşchiul pterigoidian medial.
Marginea anterioară, subţire în porţiunea superioară unde se
continuă cu marginea anterioară a procesului coronoid şi mai groasă în
porţiunea inferioară unde se continuă cu linia oblică, prezintă:

39
 - creasta temporală (Crista temporalis), este o creastă rugoasă situată
la 3-5 mm medial de marginea anterioară, care începe la nivelul procesului
coronoid, se orientează oblic inferior şi anterior şi se termină posterior de
alveola ultimului molar bifurcându-se în două creste secundare, medială şi
laterală.
- un şanţ vertical situat între marginea anterioară şi creasta temporală;
- trigonul retromolar (Trigonum retromolaris) reprezintă porţiunea
inferioară a şanţului vertical.
Marginea posterioară, netedă şi sinuoasă vine în raport cu glanda
parotidă.
Marginea inferioară se continuă cu marginea inferioară a corpului
mandibulei. La unirea celor două margini se află unghiul mandibulei (gonion).
Valoarea unghiului mandibulei diferă în raport cu vârsta şi cu tipul masticator.
La adult are valoarea de 110°-125°, iar la mandibula edentată (nou-născuţi,
bătrâni) are valoarea de 135°-150°. Unghiul mandibulei reprezintă un reper
important în antropologie şi în chirurgia stomatologică.
Marginea superioară prezintă două procese: coronoid situat anterior
şi condilar situat posterior, separate de o scobitură numită incizura
mandibulară (Incisura mandibulae).
- procesul coronoid (Processus coronoideus) este o lamă osoasă care
se desprinde de la nivelul unghiului antero-superior al ramurii mandibulei.
Prezintă o bază, un vârf, două feţe şi două margini: baza, inferioară se
confundă cu ramura mandibulei; vârful, superior este ascuţit sau rotunjit;
marginea anterioară se continuă cu cea a ramurii mandibulei; marginea
posterioară limitează anterior incizura mandibulară; faţa laterală este plană şi
netedă; faţa medială prezintă creasta temporală care se continuă pe faţa
medială a ramurii;
- procesul condilar (Processus condylaris) se desprinde de la nivelul
unghiului postero-superior al ramurii mandibulei şi este format de capul şi colul
mandibulei. Capul mandibulei (Caput mandibulae; Condylus mandibulae) sau
condilul se articulează cu fosa mandibulară a osului temporal participând la
formarea articulaţiei temporomandibulare. Capul mandibulei este o proeminenţă
osoasă alungită, cu axul mare orientat medial şi posterior care prezintă doi versanţi
- anterior acoperit de cartilaj hialin şi posterior acoperit de periost - separaţi printr-
o creastă transversală. Colul mandibulei (Collum mandibulae) este o coloană
îngustă uşor turtită antero-posterior, care în partea antero- medială prezintă foseta
pterigoidă (Fovea pterygoidea). Lateral, pe colul mandibulei se inseră ligamentul
lateral al articulaţiei temporomandibulare (Articulatio temporomandibularis;
Lig.laterale), iar medial se găseşte o creastă, numită creasta colului sau creasta
mandibulară, care limitează medial foseta pterigoidă;
- incizura mandibulară cuprinsă între procesul coronoid şi procesul
condilar este străbătută de nervul maseterin (N.massetericus) şi de artera
maseterină (A.masseterica).
Canalul mandibular, străbătut de artera, venele şi nervul alveolar
inferior, începe la nivelul găurii mandibulei, străbate ramura mandibulei,
ajunge la nivelul corpului unde este situat inferior de alveolele dentare cu care
40
comunică prin mici canalicule străbătute de nervi şi vase destinate rădăcinilor
dinţilor şi se termină inferior, între rădăcinile primului şi a celui de-al doilea
premolar, sau în dreptul celui de-al doilea premolar divizându-se în două
canale: canalul mental care se deschide pe faţa externă a corpului mandibulei
la nivelul găurii mentale şi canalul incisiv care se termină la nivelul dinţilor
incisivi. Uneori canaliculul destinat ultimului moIar este mai dezvoltat şi
poartă numele de canalul lui Robinson. Cunoaşterea lui are importanţă în
anestezierea ultimului molar.

OSUL HIOID
(OS HYOIDEUM)
Hioidul este un os nepereche situat median în regiunea anterioară a
gâtului deasupra laringelui, pe un plan transversal care trece prin vertebra a
patra cervicală. Are forma unei potcoave cu concavitatea orientată posterior şi
prezintă un corp şi două perechi de prelungiri care poartă numele de coarne
(coarnele mari şi coarnele mici).

Orientare
- anterior: faţa convexă a corpului;
- superior: coarnele mici.

CORPUL (Corptys ossis hyoidei)

Reprezintă porţiunea centrală a osului, are formă patrulateră şi prezintă
două feţe (anterioară şi posterioară) şi două margini (superioară şi inferioară).
Faţa anterioară este convexă atât în sens vertical, cât şi în sens
transversal. Ea prezintă o creastă verticală şi o creastă transversală care se
intersectează şi o împart în patru câmpuri. La locul unde cele două creste se
intersectează avem tuberculul osului hioid.
Faţa posterioară este concavă şi este separată de epiglotă prin
intermediul membranei tirohioidiene şi a unui strat de ţesut celular lax.
Marginea superioară este subţire şi rotunjită.
Marginea inferioară este mai groasă.

COARNELE MARI (Cornu majus)

Continuă extremităţile inferioare ale corpului şi se îndreaptă posterior,
lateral şi superior terminându-se cu o proeminenţă numită tuberculul cornului
mare. Prezinta două feţe (superioară şi inferioară) si două margini (anterioară
şi posterioară)

COARNELE MICI (Cornu minus)

Pornesc de la locul de unire a corpului hioidului cu coarnele mari şi se
îndreaptă superior, lateral şi posterior

41
 CALVARIA
(CALVARIA)
Calvaria sau bolta craniană este formată din:
- porţiunea verticală a frontalului – anterior;
- oasele parietale – lateral;
- porţiunea solzoasă a occipitalului – posterior.
Punctul cel mai înalt al boitei craniene poartă numele de vertex (Vertex).
Calvaria prezintă o lamă externă şi o lamă internă separate de o masă de
ţesut spongios care poartă numele de diploe (Diploe). Diploea este străbătută de o
serie de canale diploice (Canales diploici) prin care trec mici vene emisare care
fac legătura între circulaţia intracraniană şi cea extracraniană.
Lama externă (Lamina externa)
Prezintă pe linia mediană:
- glabela;
- sutura metopică (inconstantă);
- sutura sagitală (Sutura sagittalis) între marginile sagitale ale oaselor
parietale;
- protuberanţa occipitală externă.
De o parte şi de alta a liniei mediane avem:
- eminentele frontale;
- sutura coronală (Sutura coronalis) între osul frontal şi oasele
parietale;
- eminenţele parietale;
- sutura lambdoidă (Sutura lambdoidea) care uneşte marginile
occipitale ale parietalelor cu marginea superioară a occipitalului.
Sutura coronală şi cea sagitală se întâlnesc la nivelul punctului
bregma, iar la craniul fetal formează împreună cu sutura interfrontală
temporară limitele fontanelei anterioare care se închide la aproximativ 18 luni
de la naştere. Sutura sagitală se întâlneşte cu cea lambdoidă la nivelul
punctului lambda, reprezentând limite ale fontanelei posterioare care se
închide înaintea celei anterioare.
Lama internă (Lamina interna)
Prezintă pe linia mediană în sens anteroposterior următoarele elemente:
- creasta frontalului care dă inserţie coasei creierului;
- şanţul sinusului sagital superior care merge dedesubtul suturii
sagitale pînă la protuberanţa occipitală internă şi adăposteşte sinusul sagital
superior.
De o parte şi de alta a liniei mediane avem:
- fosele frontale - corespunzînd lobilor frontali;
- fosele granulare (Foveolae granulares) care adăpostesc granulaţiile
lui Pacchioni;
- impresiuni determinate de girusurile cerebrale (Impressiones gyrorum);
- fosele parietale corespunzătoare eminenţelor parietale de pe lama externă;

42
 - şanţuri arteriale (Sulcus arteriosi) determinate de traiectul arterelor
(în special evidenţiabile la nivelul unghiului anteroinferior al parietalelor);
- şanţuri venoase (Sulcus venosi), ramura frontală a venei meningee
mijlocii putând determina un şanţ profund chiar înaintea suturii coronale;
- gaura parietală străbătută de vene emisare ale sinusului sagital superior.

PUNCTELE CRANIOMETRICE
Există puncte craniometrice mediane (neperechi) şi puncte craniometrice
laterale (perechi).
Punctele craniometrice mediane
- gnation (N.N.A.) - punctul cel mai inferior al simfizei mentoniere;
- punctul mental (N.N.A.) - punctul cel mai anterior al simfizei
mandibulei;
- punctul incisiv inferior (N.N.A.) - situat pe marginea alveolară a
mandibulei între incisivii centrali inferiori;
- punctul incisiv superior (N.N.A.) - situat pe procesul alveolar al
maxilei între incisivii centrali superiori;
- punctul nazo-spinal (N.N.A.) - corespunde spinei nazale anterioare;
- zygion – cel mai lateral punct de pe arcada zigomatică. Ajută la
determinarea lăţimii feţei;
- ectoconchion – punct situat la intersecţia dintre marginea laterală a
orbitei cu orizontala care împarte orbita în două părţi egale;
- prostion – punct median pe marginea procesului alveolar al maxilei.
Se poate măsura doar dacă există dinţi incisivi (nu se poate măsura când
procesul alveolar se resoarbe prin extracţie);
- rhinion (N.N.A.) - corespunde extremităţii inferioare a suturii internazale;
- nasion (Nasion) - corespunde extremităţii superioare a suturii internazale;
- glabela (Glabella) - se află între arcurile supraciliare;
- ofrion (N.N.A.) - punctul unde linia mediană întâlneşte orizontala
care uneşte punctele cele mai apropiate ale liniilor temporale;
- bregma (Bregma) - punctul unde sutura sagitală întâlneşte sutura
coronală;
- metopion – punct median situat pe orizontala care uneşte
tuberozităţile frontale;
- vertex (Vertex) - punctul cel mai înalt al calvariei;
- lambda (Lambda) - punctul unde sutura sagitală întâlneşte sutura
lambdoidă;
- opistocranion (N.N.A.) - punctul cel mai posterior al craniului;
- inion (Inion) - corespunde protuberanţei occipitale externe;
- opistion (Ophistion) - punctul cel mai posterior al găurii occipitale;
- bazion (Basion) - punctul cel mai anterior al găurii occipitale.
Punctele craniometrice laterale
- punctul maxilo-frontal (N.N.A.) - situat la locul de sutură dintre
procesul frontal al maxilei şi osul frontal;

43
 - dacrion (N.N.A.) - corespunde locului de întâlnire a suturii
lacrimomaxilare cu sutura lacrimofrontală. Şi el şi precedentul sunt situate la
nivelul unghiului superomedial al orbitei;
- stefanion (N.N.A.) - punctul unde sutura coronală întâlneşte linia
temporală superioară;
- punctul coronal (N.N.A.) - punctul cel mai lateral al suturii coronale;
- eurion (N.N.A.) - punctul cel mai lateral al eminenţelor parietale;
- pterion (Pterion) - corespunde unghiului anteroinferior al parietalului
, unde acesta întâlneşte aripa mare a sfenoidului;
- asterion (Asterion) - corespunde unghiului posteroinferior al
parietalului unde acesta întâlneşte occipitalul, porţiunea mastoidiană şi solzul
temporalului;
- punctul auricular (N.N.A.) - corespunde conductului auditiv extern;
- punctul zigomat (N.N.A.) - reprezintă punctul cel mai lateral al
osului zigomatic;
- gonion (Gonion) - corespunde unghiului mandibulei care se formează
între marginea inferioară a corpului mandibulei şi marginea posterioară a
ramurii mandibulei.
Lungimea maximă a craniului se măsoară între glabelă şi opistocranion.
Lăţimea maximă se măsoară între cele două puncte eurion.
Înălţimea maximă se măsoară între vertex şi punctul auricular.

SUPRAFAŢA INTERNĂ A BAZEI CRANIULUI

(BASIS CRANII INTERNA)
Suprafaţa internă a bazei craniului sau endobaza prezintă în componenţa
sa trei fose:
- fosa craniană anterioară;
- fosa craniană mijlocie;
- fosa craniană posterioară.
Fosa craniană anterioară
(Fossa cranii anterior)
Fosa craniană anterioară denumită şi etajul anterior al endobazei este
limitată anterior de planul convenţional care separă calvaria de baza craniului
(planul trece prin protuberanţa occipitală internă şi prin locul de unire dintre
scuamă şi partea orbitală a osului frontal), iar posterior de marginea
posterioară a aripilor mici ale osului sfenoid şi de şanţul prechiasmatic de la
nivelul feţei superioare a corpului osului sfenoid care o separă de fosa craniană
mijlocie. Ea este alcătuită din părţile orbitale ale osului frontal, lama cribroasă
a osului etmoid, aripile mici ale osului sfenoid şi partea anterioară a feţei
superioare a corpului osului sfenoid.

44
 Orificiile fosei craniene anterioare
Orificiu Traiect Conţinut
Gaura oarbă De la fosa craniană Ocazional o venă emisară cu
anterioară spre bolta traiect de la mucoasa nazală la
foselor nazale, dar nu sinusul sagital superior
comunică cu ele Prelungire a durei mater
Găurile cribroase De la şanţurile Nervii olfactori (I)
olfactive la bolta
foselor nazale
Fanta etmoidală De la şanţul olfactiv la Prelungire a durei mater
bolta foselor nazale
Gaura etmoidală De la şanţul olfactiv la Artera etmoidală anterioară
bolta foselor nazale Venele etmoidale
Nervul etmoidal anterior
Orificiul canalului De la şanţul olfactiv la Artera etmoidală anterioară
etmoidal anterior peretele medial al Venele etmoidale
orbitei Nervul etmoidal anterior
Orificiul canalului De la şanţul olfactiv la Artera etmoidală posterioară
etmoidal posterior peretele medial al Venele etmoidale
orbitei Nervul etmoidal posterior

Fosa craniană anterioară prezintă:

- pe linia mediană: creasta frontală, gaura oarbă, crista galli, jugumul
sfenoidal şi limbul sfenoidal;
- de o parte şi de alta a liniei mediane: şanţurile olfactive, găurile
cribroase de la nivelul lamei cribroase a etmoidului, fanta etmoidală, orificiile
canalelor etmoidale anterior şi posterior, feţele endocraniene ale lamelor
orbitale aparţinând porţiunii orbitale a osului frontal, sutura sfenofrontală şi
feţele superioare ale aripilor mici ale osului sfenoid.
Fosa craniană mijlocie
(Fossa cranii media)
Fosa craniană mijlocie, denumită şi etajul mijlociu al endobazei sau
fosa sfeno-temporală este limitată anterior de marginea posterioară a aripilor
mici ale osului sfenoid şi şanţul prechiasmatic de la nivelul feţei superioare a
corpului osului sfenoid care o separă de fosa craniană anterioară, iar posterior
de marginea superioară a porţiunii pietroase a osului temporal şi de lama
patrulateră a osului sfenoid care o separă de fosa craniană posterioară. Ea este
alcătuită din: partea scuamoasă a osului temporal (faţa cerebrală), faţa
anterioară a porţiunii pietroase a osului temporal, feţele superioară şi laterală
ale corpului osului sfenoid şi faţa cerebrală a aripilor mari ale osului sfenoid.

45
 Orificiile fosei craniene mijlocii
Orificiu Traiect Continut
Canalul optic De la endocraniu la Nervul optic (II)
orhită Artera oftalmică
Fisura orbitală De la endocraniu la Nervul oculomotor (III)
superioară orbită Nervul trohlear (IV)
Nervul abducens (VI)
Nervul oftalmic (VI) cu
ramurile sale lacrimală, frontală
şi nazociliară
Vena oftalmică superioară
Ramuri din artera meningee
mijlocie
Ramuri simpatice din ganglionul
oftalmic
Gaura rotundă De la endocraniu la Nervul maxilar (V2)
fosa pterigopalatină Mici vene emisare (Nuhn )
Gaura ovală De la endocraniu la Nervul madibular (V3)
fosa infratemporală Ramura accesorie a arterei
meningee mijlocii
Plexul venos al găurii ovale
Gaura spinoasă De la endocraniu la Artera meningee mijlocie
fosa infratemporală Vena meningee mijlocie
Ramura meningee din nervul
mandibular
Gaura venoasă De la endocraniu la O venă emisară (Merkel)
exocraniu
Gaura pietroasă De la endocraniu la Nervul pietros mic
exocraniu
Gaura ruptă De la endocraniu la Nervul pietros mare
exocraniu Nervul pietros profund
Ramuri meningee ale arterei
faringiene ascendente
Mici vene emisare
Orificiul intern al De la exocraniu la Artera carotida interna
canalului carotic endocraniu Plexul pietros carotic
intern
Plexul venos carotic
intern
Hiatul canalului Din canalul facialului Nervul pietros mare
nervului pietros mare la endocraniu Ramura pietroasă a arterei
(Fallopii) meningee mijlocii
Hiatul canalului Din canalul facialului Nervul pietros mic
nervului pietros mic la endocraniu

46
 Fosa craniană mijlocie prezintă:
- pe linia mediană: faţa superioară a corpului osului sfenoid cu şaua
turcească formată din şanţul prechiasmatic, tuberculul şeii, fosa hipofizară şi
lama patrulateră cu procesele clinoidiene posterioare;
- de o parte şi de alta a liniei mediane: aripile mici ale osului sfenoid
cu canalele optice, fisurile orbitale superioare şi procesele clinoidiene
anterioare; feţele laterale ale corpului sfenoidului cu şanţurile carotidiene şi
lingula sfenoidului; faţa cerebrală a aripilor mari ale sfenoidului cu găurile
rotunde, găurile ovale, găurile spinoase, găurile venoase şi găurile pietroase;
găurile rupte (Foramen lacerum); faţa anterioară a părţii pietroase a oaselor
temporale cu impresiunea trigeminală, eminenţa arcuată, tegmen tympani,
orificiile canalelor pentru nervii pietroşi mare şi mic; marginea superioară a
părţii pietroase a oaselor temporale cu şanţul sinusului pietros superior;
orificiile interne ale canalelor carotice; fisurile sfenopietroase (Fissura
sphenopetrosa); faţa cerebrală a scuamei oaselor temporale.
Fosa craniană posterioară
(Fossa cranii posterior)
Fosa craniană posterioară, denumită şi etajul posterior al endobazei
sau fosa occipito-temporală, este limitată anterior de marginea superioară a
porţiunii pietroase a osului temporal şi de lama patrulateră a osului sfenoid
care o separă de fosa craniană mijlocie, iar posterior de planul convenţional
care separă calvaria de baza craniului. Este fosa cea mai largă şi mai profundă
şi este alcătuită din faţa endocraniană a osului occipital şi faţa endocraniană a
porţiunilor pietroasă şi mastoidiană ale oaselor temporale.
Fosa craniană posterioară prezintă:
- pe linia mediană: faţa endocraniană a părţii bazilare a osului occipital
cu clivusul (Clivus); gaura occipitală; faţa endocraniană a scuamei occipitale
cu creasta occipitală internă şi protuberanţa occipitală internă;
- de o parte şi de alta a liniei mediane: faţa posterioară a porţiunii
pietroase a osului temporal cu porul acustic intern, fosa subarcuată, orificiul
canaliculului vestibulului; fisura pietrooccipitală (Fissura pietrooccipitalis);
şanţul sinusului pietros inferior (Sulcus sinus petrosi inferiori), gaura jugulară;
faţa endocraniană a părţilor laterale ale occipitalului cu tuberculul jugular,
canalul hipoglosului, canalul condilian; fosele cerebeloase de la nivelul feţei
endocraniene a scuamei occipitale; faţa internă a porţiunii mastoidiene a
oaselor temporale cu şanţul sinusului sigmoidian şi gaura mastoidiană.

47
 Orificiile fosei craniene posterioare
Orificiu Traiect Conţinut
Porul acustic intern De la endocraniu la Nervul facial (VII)
urechea internă şi la Nervul intermediofacial
exocraniu Nervul vestibulocohlear (VIII)
Artera labirintică
Venele labirintice
Orificiul De la fosa subarcuată la 0 mică venă
canaliculului antrul mastoidian 0 prelungire a durei mater
subarcuat
Orificiul De la endocraniu la Sacul şi ductul endolimfatic
canaliculului vestibulul urechii interne Mici artere şi vene
vestibulului
Gaura mastoidiană De la endocraniu la O mică ramură arterială durală
exocraniu din artera occipitală
Vena emisară mastoidiană
Gaura jugulară De la endocraniu la Nervul glosofaringian (IX)
exocraniu Nervul vag (X)
Nervul accesor (XI)
Vena jugulară internă
Artera meningee posterioară
Sinusul pietros inferior
Canalul hipoglosului De la endocraniu la Nervul hipoglos (XII)
exocraniu Ramura meningee din artera
faringiană ascendentă
Plexul venos al canalului
hipoglosului
Canalul condilian De la endocraniu la Vena emisară condiliană
exocraniu
Gaura occipitală De la endocraniu la Măduva spinării se continuă
exocraniu cu bulbul rahidian
Meningele
Arterele vertebrale
Arterele spinale
Plexul venos vertebral intern
Plexul bazilar
Rădăcina spinală a nervului
accesor

48
 SUPRAFAŢA EXTERNĂ A BAZEI CRANIULUI
(BASIS CRANII EXTERNA)
Faţa inferioară a craniului se întinde de la incisivii superiori până la
linia nuchală superioară a occipitalului, limita sa laterală fiind reprezentată de
arcadele zigomatice şi de procesele mastoidiene.
În mod convenţional exobaza este împărţită în trei porţiuni: anterioară,
mijlocie şi posterioară. Limita dintre regiunea anterioară şi cea mijlocie este
reprezentată de marginea posterioară a palatului osos, iar limita dintre regiunea
mijlocie şi cea posterioară este reprezentată de un plan transversal care trece
prin marginea anterioară a găurii occipitale.
Porţiunea anterioară
Palatul osos (Palatum osseum) este format din procesele palatine ale
maxilelor şi lamele orizontale ale oaselor palatine. Porţiunea anterioară
prezintă următoarele elemente:
- fosa incisivă (Fossa incisiva) situată anterior şi median;
- gaura incisivă (Foramen incisiva) situată în porţiunea anterioară a
suturii palatine mediane (Sutura palatina mediana) formată din sutura
intermaxilară şi sutura interpalatină. Gaura incisivă reprezintă orificiul de
deschidere a canalului incisiv (Canales incisivi);
- sutura palatină transversă (Sutura palatina transversa) este formată
din cele două suturi (stângă şi dreaptă) palatomaxilare (Sutura
palatomaxilaris) este dispusă transversal şi se intersectează cu sutura palatină
mediană în 1/4 posterioară a palatului osos formând sutura cruciformă;
- gaura palatină mare (Foramen palatinum majus) este situată în
apropiere de marginea laterală a palatului, posterior de sutura palatomaxilară şi
este străbătută de nervul palatin mare şi vasele palatine mari. Gaura palatină
mare reprezintă deschiderea canalului palatin mare (Canalis palatinus major);
- găurile palatine mici (Foramina palatina minora) situate înapoia
găurii palatine mari sunt străbătute de vasele palatine mici şi nervii palatini
mici, mijlocii şi posteriori;
- creasta palatină (Crista palatina) situată posterior şi medial de gaura
palatină mare dă inserţie unei părţi a tendonului muşchiului tensor al vălului palatin;
- marginea posterioară a palatului osos prezintă o proeminenţă
mediană care se îndreaptă spre posterior, numită spină nazală posterioară
(Spina nasalis posterior);
- uneori marginile suturii intermaxilare sunt ridicate formînd un torus
palatin (Torus palatinus) care poate fi neted sau ascuţit;
- palatul osos este înconjurat de arcul alveolar (Arcus alveolaris) format
din 16 cavităţi alveolare (Alveoli dentales) pentru dinţi. Aceste cavităţi pot fi unice
în cazul dinţilor uniradiculari sau divizate de septuri interradiculare (Septa
interradicularia) în cazul dinţilor multiradiculari. Alveolele sunt separate între ele
de septuri interalveolare (Septa interalveolaria);
- palatul osos mai prezintă o serie de mici orificii pe unde trec ramuri
nervoase şi vasculare, precum şi o serie de cavităţi destinate glandelor palatine.

49
 Porţiunea mijlocie
Se întinde de la marginea posterioară a palatului osos până la linia
convenţională transversă care trece prin marginea anterioară a găurii occipitale.
Anterior, marginea posterioară a vomerului separă cele două aperturi nazale
posterioare, înapoia cărora avem o arie formată din faţa inferioară a corpului
sfenoidului care se continuă cu porţiunea bazilară a occipitalului. Pe linia mediană,
osul occipital prezintă tuberculul faringian. Porţiunea osului occipital, situată
anterior de tuberculul faringian vine în raport cu tavanul porţiunii nazale a
faringelui şi cu bursa faringiană. Între rostrul sfenoidului şi vomer avem canalul
vomerorostral. De o parte şi de alta a liniei mediane avem:
- procesele pterigoide ale sfenoidului care pornesc de la nivelul
joncţiunii dintre aripa mare a sfenoidului şi corpul sfenoidului. Sunt formate
dintr-o lamă laterală şi o lamă medială care fuzionează prin marginile lor
anterioare delimitând fosa pterigoidă. Marginea posterioară a lamei mediale se
bifurcă delimitînd fosa scafoidă. La unirea procesului pterigoid cu aripile mari
şi corpul sfenoidului avem canalul pterigoid;
- canalul palatovaginal format între procesul vaginal al sfenoidului şi
procesul sfenoidal al palatinului;
- şanţul vomerovaginal format între extremitatea medială a procesului
vaginal şi aripa vomerului;
- gaura ovală şi gaura spinoasă care străbat aripa mare a sfenoidului.
Gaura ovală este situată posterior de lama pterigoidă laterală, iar gaura
spinoasă este situată postero - lateral de gaura ovală;
- inconstant putem avea încă două orificii care străbat aripa mare a
sfenoidului şi anume: gaura venoasă, situată medial de gaura ovală şi gaura
pietroasă, situată medial de gaura spinoasă;
- spina sfenoidului este situată postero - lateral de gaura spinoasă, la
locul de unire a suturii sfenoacuamoase cu sincondroza sfenopietroasă
(Synchondrosis sphenopetrosa). Suprafaţa medială a spinei, împreună cu
marginea alăturată a aripii mari a sfenoidului şi o parte a porţiunii pietroase a
temporalului formează un şanţ care conţine tuba auditivă faringotimpanică
cartilaginoasă şi merge postero - lateral spre orificiul canalului osos al tubei
situat în porţiunea pietroasă a temporalului;
- gaura ruptă (Foramen lacerum) este mărginită anterior de corpul
sfenoidului şi de rădăcina aripii mari, postero - lateral de vârful porţiunii
pietroase a temporalului şi medial de occipital;
- orificiul extern al canalului carotic este situat postero - lateral faţă de
gaura ruptă;
- fosa mandibulară situată lateral este situată sub porţiunea cea mai
laterală a fosei craniene mijlocii;
- fisura scuamotimpanică, care poate fi divizată de o creastă într-o
fisură pietrotimpanică (prin care trece nervul coarda timpanului) şi o fisură
pietroscuamoasă;
- porul acustic extern situat posterior de fosa mandibulară.

50
 Porţiunea posterioară
Prezintă anterior, pe linia mediană, gaura occipitală care reprezintă o
comunicare largă între fosa craniană posterioară şi canalul vertebral. Gaura
occipitală conţine capătul inferior al trunchiului cerebral, meningele, rădăcina
spinală a nervului accesor, plexul venos vertebral intern, plexul bazilar,
arterele vertebrale şi arterele spinale. De o parte şi de alta a liniei mediane
avem:
- lateral şi uşor anterior gaura occipitală flancată de condilii occipitali
care se articulează cu feţele articulare superioare de pe masele laterale ale
atlasului;
- anterior de condilii occipitali avem canalul hipoglosului (gaura
condiliană anterioară), iar posterior de condili avem o fosă condiliană care este
perforată de obicei de canalul condilian;
- fosa jugulară este situată lateral faţă de gaura occipitală şi postero -
lateral faţă de orificiul inferior al canalului carotic, la nivelul ei deschizându-
se gaura jugulară. Gaura jugulară (Foramen jugulare) prezintă un
compartiment anterior nervos străbătut de nervul glosofaringian, vag şi accesor
şi un compartiment posterior prin care trece vena jugulară internă. Fosa
jugulară este separată de orificiul extern al canalului carotic printr-o creastă
osoasă, care prezintă un canalicul timpanic străbătut de nervul timpanic din
glosofaringian. Antero-medial de fosa jugulară există o mică depresiune care
conţine ganglionul inferior al nervului glosofaringian. La vârful depresiunii
avem orificiul canaliculului cochleei. Peretele lateral al fosei jugulare prezintă
canaliculul mastoidian.
- lateral şi anterior faţă de gaura jugulară avem vagina procesului
stiloidian şi procesul stiloidian al temporalului;
- vârfurile proceselor mastoidiene sunt situate posterior şi lateral de
procesele stiloidiene. Pe faţa medială a proceselor mastoidiene avem incizura
mastoidiană iar medial de aceasta poate exista şanţul arterei occipitale;

51
 Orificiile porţiunii mijlocii a exobazei
Orificiul Traiect Continut
Canalul Antero-posterior -mici vene
vomerorostral
Canalul pterigoid De la gaura ruptă la -nervul şi vasele canalului
ganglionul pterigopalatin pterigoid
Canalul palatovaginal De la ganglionul pterigo- -ramura faringiană a arterei
palatin la tavanul faringelui maxilare
-ramura faringiană a
ganglionului pterigopalatin
Canalul De la choane la fosele nazale -vene
vomerovaginal
Gaura ovală De la endocraniu la fosa -nervul mandibular
infratemporală -ramura accesorie a arterei
meningee mijlocii
-plexul venos al găurii ovale
Gaura spinoasa De la endocraniu la tosa -artera meningee mijlocie
infratemporală -vena meningee mijlocie
-ramura meningee a nervului
mandibular
Gaura venoasâ De la endocraniu la exocraniu -o vena emisară
Gaura pietroasă De la endocraniu la exocraniu -nervul pietros mic
Gaura ruptă De la endocraniu la exocraniu -nervul canalului pterigoid
-ramuri meningee din artera
faringiană ascendentă
-mici vene emisare

Orificiul extern al De la exocraniu la endocraniu -artera carotidă internă

canalului carotic -plexul venos carotic intern
-plexul simpatic carotic intern
Orificiul tubei De le exocraniu la casa -tuba auditivă
auditive timpanului
Meatul auditiv extern De la exocraniu la casa -coloană de aer
timpanului
Fisura De la cavitatea glenoidă a -nervul coarda timpanului
pietrotimpanică timpanului la cavitatea -ramura timpanică
(scizura lui Glasser) timpanică anterioară a arterei maxilare
-ligamentul anterior a
ciocanului
Orificiul De la canalul carotic la -arterele şi nervii carotico-
saroticotimpanic cavitatea timpanică timpanici

52
 Orificiile porţiunii posterioare
Orificiul Traiect Continut
Gaura jugulară De la endocraniu la -nervul glosofaringian
exocraniu -nervul vag
-nervul accesor
-vena jugulară internă
-artera meningee posterioara
-sinusul pietros inferior
Gaura De la conductul auditiv -nervul facial
stilomastoidiană intern la exocraniu -artera stilomastoidiană
Orificiul De la exocraniu la casa -nervul timpanic din
canaliculului timpanului nervul glosofaringian
timpanic -artera timpanică inferioară din
artera faringiană ascendentă
Canaliculul De la exocraniu la -ductul perilimfatic
cochleei rampa timpanică -o mică venă
Gaura occipitală De la exocraniu la -măduva spinării se continua cu
endocraniu bulbul rahidian
-meningele
-rădăcina spinală a nervului
accesor
-arterele vertebrale
-arterele spinale
-plexul venos vertebral intern
-plexul bazilar
Canalul hipoglo De la endocraniu la -nervul hipoglos
sului exocraniu -ramura meningee din
-artera faringiană ascendentă
-plex venos al canalului
hipoglosului
Canalul condilian De la endocraniu la -vena emisară condiliană
exocraniu
Orificiul canalului De la gaura stilomasto- -nervul coarda timpanului
pentru nervul idiană la fisura
coarda timpanului pietrotimpanică
Canaliculul De le fosa jugulară la -ramura auriculară a nervului vag
mastoidian canalul facialului

53
 CAVITATEA ORBITALĂ
(CAVITAS ORBITALIS)
Cavităţile orbitale sau orbitele sunt situate între etajul anterior al cutiei
craniene şi masivul facial, de o parte şi de alta a vârfului piramidei nazale. Ele
conţin globii oculari, muşchii extrinseci ai globilor oculari, vase şi nervi, aparatul
lacrimal, fascii şi grăsime. Orbitele au formă piramidală cu axul lung orientat
posterior şi medial măsurând 44-45 mm. Axele celor două orbite se întâlnesc
deasupra lamei patrulatere a sfenoidului formând între ele un unghi de 40-45°.
Cavitatea orbitală prezintă: o bază (reprezentată de deschiderea orbitei),
un vârf, patru pereţi şi patru margini. La formarea orbitei participă şapte oase:
frontalul, sfenoidul, etmoidul, lacrimalul, maxila, zigomaticul şi palatinul.
Baza orbitei
Reprezintă deschiderea orbitei (Aditus orbitalis). Are o formă
patrulateră cu o lăţime medie de 38-40 mm şi o înălţime de aproximativ 35
mm. Planul tangent la baza orbitei este orientat anterior, lateral şi inferior.
Planurile tangente la baza celor două orbite formează un unghi diedru, deschis
posterior, denumit unghiul nasomalar a lui Flower. Acest unghi are o
deschidere de 130-135° la europeni şi de 140-145° la asiatici.
Marginea orbitei (Margo orbitalis) este formată astfel:
- superior (Margo supraorbitalis) marginea supraorbitală a osului
frontal care prezintă în 1/3 medială, gaura supraorbitală străbătută de vasele şi
nervul supraorbital;
- lateral (Margo lateralis): procesul frontal al zigomaticului (inferior);
procesul zigomatic al frontalului (superior);
- medial (Margo medialis): osul frontal (superior); creasta lacrimală
anterioară a procesului frontal al maxilei (inferior).
- inferior (Margo infraorbitalis): marginea orbitală a osul zigomatic
(lateral); marginea infraorbitală a maxilei (medial).
Vârful
Este situat puţin sub gaura optică, la nivelul tuberculului suboptic pe
care se inseră tendonul lui Zinn. Pe tendonul lui Zinn îşi au originea comună
următorii muşchi: drept superior (M.rectus superior), drept inferior (M.rectus
inferior), drept lateral (M.rectus lateralis), drept medial (M.rectus medialis) şi
oblic superior al globului ocular(M.obliquus superior bulbi), precum şi
muşchiul ridicător al pleoapei superioare (M.levator palpebrae superioris).
Peretele superior (Tavanul) (Paries superior)
Este format în cea mai mare parte de lama orbitală a frontalului, căreia
i se adaugă posterior o mică porţiune din faţa inferioară a aripii mici a
sfenoidului. Tavanul orbitei separă conţinutul cavităţii orbitale de fosa
craniană anterioară şi are o formă concavă mai accentuată spre anterior.
Anteromedial prezintă foveea trohleară la nivelul căreia se reflectă
tendonul muşchiului oblic superior al globului ocular.
Anterolateral prezintă foseta lacrimală care adăposteşte porţiunea
orbitală a glandei lacrimale.
54
 Posterior se pune în evidenţă sutura dintre lama orbitală a frontalului şi
aripa mică a sfenoidului, situată aproape orizontal.
Posterior, la nivelul joncţiunii dintre tavan şi peretele medial al orbitei este
situat canalul optic delimitat de rădăcinile aripilor mici ale sfenoidului şi mărginit
medial de corpul sfenoidului. Canalul optic este străbătut de nervul optic şi artera
oftalmică, realizând comunicarea între fosa craniană mijlocie şi orbită.
Peretele medial (Paries medialis)
Peretele medial este foarte subţire şi fragil şi se orientează inferior şi
lateral spre peretele inferior. În porţiunea sa anterioară se găseşte şanţul lacrimal
(Sulcus lacrimalis) dispus vertical, care se deschide inferior în cavitatea nazală
prin intermediul canalului nasolacrimal (Canalis nasolacrimalis). Şanţul lacrimal
este mărginit anterior de creasta lacrimală anterioară de pe procesul frontal al
maxilei şi posterior de o creastă aparţinând osului lacrimal. Orificiul canalului
nasolacrimal este delimitat de creasta lacrimală anterioară de pe procesul frontal al
maxilei şi de cârligul (Hamulusul) lacrimal. Creasta lacrimală anterioară şi cea
posterioară dau inserţie muşchiului orbicular al ochiului şi fasciei lacrimale. În
spatele crestei anterioare se află situată sutura lacrimomaxilară (Sutura lacrimo-
maxillaris) care împreună cu sutura frontolacrimală (Sutura frontolacrimalis)
formează limita anterioară a peretelui medial. Spre posterior avem sutura
etmoidolacrimală (Sutura ethmoidolacrimalis) care se formează între osul lacrimal
şi lama orbitală a labirintului etmoidal care formează cea mai mare parte a
peretelui medial al orbitei. Lama orbitală a etmoidului formează pereţii laterali ai
sinusurilor etmoidale şi se articulează superior cu marginea medială a lamei
orbitale a frontalului formând o linie de sutură străbătută de gaura etmoidală
anterioară (Foramen ethmoidale anterius) şi gaura etmoidală posterioară
(Foramen ethmoidale posterius) cărora li se poate uneori adăuga şi o gaură
etmoidală mijlocie (28% din cazuri). Aceste găuri fac legătura dintre orbite şi fosa
craniană anterioară fiind străbătute de vasele şi nervii lor.
Inferior lama etmoidului se articulează cu marginea medială a feţei
orbitale a maxilei (anterior) şi cu procesul orbital al palatinului (posterior).
Zona cea mai posterioară a peretelui medial al orbitei este formată de
faţa laterală a corpului sfenoidului (porţiunea sa anterioară) care se articulează
cu lama orbitală a etmoidului formând sutura sfenoetmoidală (Sutura
sphenoethmoidalis).
Peretele medial al orbitei vine în raport cu fosele nazale, sinusurile
etmoidale şi sinusurile sfenoidale.
Peretele lateral (Paries lateralis)
Peretele lateral este cel mai gros perete mai ales posterior. Are formă
triunghiulară şi este format anterior de procesul frontal al osului zigomatic iar
posterior de faţa orbitală a aripii mari a sfenoidului care formează între ele
sutura sfenozigomatică. Peretele lateral prezintă două orificii mici care aparţin
osului zigomatic şi care sunt străbătute de ramura zigomaticofacială şi ramura
zigomaticotemporală din nervul zigomatic.
Peretele lateral şi peretele superior delimitează între ele, spre vârful
orbitei, fisura orbitală superioară.

55
 Peretele inferior (planşeul) (Paries inferior)
Are formă triunghiulară şi este uşor înclinat inferior, lateral şi anterior.
Planşeul orbitei este format antero-medial de faţa orbitală a maxilei,
antero-lateral de faţa orbitală a zigomaticului şi posterior de o arie
triunghiulară provenită din procesul orbital al palatinului. Planşeul orbitei
formează peretele superior al sinusului maxilar.
Posterior, între peretele inferior şi peretele lateral al orbitei se
delimitează fisura orbitală inferioară care realizează comunicarea între orbită şi
fosa pterigopalatină şi care este străbătută de nervul maxilar, vasele infraorbitale,
nervul zigomatic şi ramuri din ganglionul pterigopalatin. Planşeul orbitei
prezintă un şanţ orientat anterior - şanţul infraorbital care pătrunde în planşeu
devenind canal infraorbital, care se va deschide la nivelul găurii infraorbitale.
Şanţul, canalul şi gaura infraorbitală sunt străbătute de nervul infraorbital.
Orificiile cavităţilor orbitale
Orificiu Traiect Conţinut
Canalul De la peretele medial al -ductul nazolacrimal
nazolacrimal orbitei la meatul inferior
al foselor nazale
Gaura De la peretele medial al -artera etmoidală anterioară
etmoidală orbitei la fosa craniană -venele etmoidale
anterioară anterioară -nervul etmoidal anterior
Gaura De la peretele medial al -artera etmoidală posterioară
etmoidală orbitei la fosa craniană -venele etmoidale
posterioară anterioară - nervul etmoidal posterior
Gaura optică De la fosa craniană -nervul optic
mijlocie la orbită -artera oftalmică
Fisura De la fosa craniană -nervul oculomotor
orbitală mijlocie la orbită -nervul trochlear
superioară -nervul abducens
-nervul oftalmic cu ramurile sale
(frontală, lacrimală şi nasociliară)
-vena oftalmică superioară
-ramuri din artera meningee mijlocie
-ramuri simpatice din ganglionul
oftalmic
Fisura De la fosa -nervul maxilar
orbitală pterigopalatină la orbită -vasele infraorbitale
inferioară -nervul zigomatic
-ramuri din ganglionul pterigopalatin
-vena oftalmică inferioară
Găurile De la orbită la regiunea -ramura zigomaticofacială şi ramura
zigomatice facială şi la fosa zigomaticotemporală din nervul
temporală zigomatic
Canalul De la şanţul infraorbital -nervul infraorbital
infraorbital la faţa anterioară a -artera infraorbitală
maxilei

56
 Antero-medial, planşeul orbitei poate prezenta o mică depresiune care
maschează inserţia muşchiului oblic inferior al globului ocular.
Marginile cavităţilor orbitale
- marginea superomedială este situată la unirea peretelui superior cu
cel medial şi prezintă sutura care uneşte lama orbitală a frontalului cu procesul
frontal al maxilei, cu osul lacrimal şi cu lama orbitală a etmoidului. La
extremitatea posterioară a acestei margini se află gaura optică;
- marginea superolaterală situată la unirea peretelui superior cu cel
lateral prezintă sutura sfenofrontală (Sutura sphenofrontalis), iar posterior
fisura orbitală superioară;
- marginea inferomedială situată la unirea peretelui inferior cu cel
medial prezintă anterior orificiul superior al canalului nazolacrimal şi posterior
de acesta sutura maxilolacrimală, etmoidomaxilară (Sutura
ethmoidomaxillaris) şi sfenopalatină;
- marginea inferolaterală este situată la locul de unire dintre peretele
inferior şi cel lateral şi este formată anterior de faţa orbitală a zigomaticului iar
posterior corespunde fisurii orbitale inferioare.

CAVITATEA NAZALĂ OSOSĂ

(CAVITAS NASALIS OSSEA)
Cavitatea nazală este un spaţiu neregulat situat în centrul masivului
facial, între cavitatea bucală şi baza craniului şi este divizată printr-un sept
vertical median în două compartimente, denumite "fosele nazale".
Fosele nazale sunt două coridoare anfractuoase, orientate antero-
posterior, turtite transversal, tapetate de mucoasă, care comunică cu exteriorul
prin apertura piriformă şi cu partea nazală a faringelui prin coane. Fiecare fosă
nazală prezintă patru pereţi şi două orificii.
Peretele superior sau bolta foselor nazale este orizontal în porţiunea
centrală şi oblic descendent atât anterior, cât şi posterior. Este alcătuit dinspre
anterior spre posterior de următoarele oase:
- faţa internă a oaselor nazale şi spina nazală a osului frontal;
- lama cribroasă a osului etmoid, care prezintă găurile cribroase sau
orificiile olfactive străbătute de filetele nervilor olfactori şi de fiecare parte
gaura etmoidală străbătută de nervul etmoidal anterior, arterele etmoidale
anterioare şi venele etmoidale;
- faţa anterioară a corpului osului sfenoid, întreruptă de fiecare parte
de deschiderea a câte unui sinus sfenoidal, a cărui orificiu de deschidere este
completat antero-inferior de conca sfenoidului;
- aripile vomerului care formează cu ciocul (rostrul) sfenoidal canalul
vomerorostral şi cu procesele vaginale de pe faţa inferioară a corpului osului
sfenoid canalele vomerovaginale străbătute de mici vene;

57
 - procesul sfenoidal al osului palatin care împreună cu procesul
vaginal de pe faţa inferioară a corpului osului sfenoid formează canalul
palatovaginal străbătut de nervul faringian din ganglionul pterigopalatin şi de o
ramură faringiană a arterei maxilare.
Peretele inferior sau planşeul foselor nazale are forma unui jgheab,
fiind concav în sens transversal şi este alcătuit de faţa superioară a palatului
osos la formarea căruia participă:
- faţa superioară a procesului palatin al fiecărei maxile (formând cele
2/3 anterioare ale palatului osos), care se articulează posterior cu lama
orizontală a osului palatin la nivelul suturii palatomaxilare, iar anterior
prezintă orificiul canalului incisiv străbătut de ramuri ale arterelor palatine
mari şi de nervii nazopalatini;
- faţa nazală, superioară a lamei orizontale a osului palatin (formează
1/3 posterioară a palatului osos).
Peretele medial sau septul nazal osos (Septum nasi osseum) este o
lamă osoasă subţire care separă cele două fose nazale şi este completată
anterior de cartilajul septului nazal. La formarea septului nazal osos participă:
- postero-inferior, vomerul, care la nivelul feţelor laterale prezintă fine
şanţuri vasculo-nervoase străbătute de nervul nazopalatin, de o ramură septală
posterioară din artera sfenopalatină şi de vene;
- antero-superior, lama perpendiculară a osului etmoid, care prezintă în
partea superioară a feţelor laterale numeroase şanţuri şi canale care comunică cu
găurile cribroase şi sunt străbătute de filete ale nervilor olfactori;
- antero-superior, oasele nazale şi spina nazală a osului frontal;
- postero-superior, ciocul (rostrul) sfenoidului şi creasta sfenoidală;
- inferior, crestele nazale, palatină şi maxilară, rezultate prin unirea pe
linia mediană a proceselor palatine ale maxilelor şi a lamelor orizontale ale
oaselor palatine.
Septul nazal poate fi deviat cel mai frecvent la nivelul suturii vomero-
etmoidale.
Peretele lateral este constituit din următoarele elemente osoase:
- faţa medială a procesului frontal al maxilei;
- faţa medială sau nazală a osului lacrimal;
- faţa medială a labirintului etmoidal care prezintă segmentele
preturbinal, supraturbinal - la nivelul căruia se găseşte agger nasi - şi turbinal
de la nivelul căruia se desprind cornetele nazale superior şi mijlociu, la care se
adaugă uneori cornetul nazal accesor (Santorini) şi cornetul nazal suprem
(Zuckerkandl). Între fiecare cornet şi porţiunea corespunzătoare a peretelui lat-
eral al foselor nazale se află câte un spaţiu denumit meat. În meatul nazal
superior (Meatus nasi superior) se deschid celulele etmoidale posterioare. În
meatul nazal mijlociu (Meatus nasi medius) se deschid celulele etmoidale
anterioare şi mijlocii, sinusul frontal şi sinusul maxilar. Meatul nazal mijlociu
prezintă următoarele elemente anatomice: procesul uncinat, bula etmoidală,
hiatul semilunar şi infundibulul etmoidal. Între cornetul nazal superior şi faţa
anterioară a corpului sfenoidului se află un reces îngust, recesul sfenoetmoidal
(Recessus sphenoethmoidalis) prin care sinusul sfenoidal comunică cu
58
cavitatea nazală. Meatul nazal accesor şi meatul nazal suprem, atunci când
există, prezintă câte un orificiu al unei celule etmoidale;
- faţa nazală a corpului maxilei cu hiatul maxilar (orificiul de
deschidere al sinusului maxilar), creasta concală destinată articulării cu
cornetul nazal inferior şi şanţul lacrimal care împreună cu procesul descendent
al lacrimalului şi procesul lacrimal al cornetului nazal inferior este transformat
în canalul nazolacrimal străbătut de ductul nazolacrimal;
- cornetul (conca) nazal inferior este situat în porţiunea inferioară a
peretelui lateral al foselor nazale, împreună cu care formează meatul nazal
inferior (Meatus nasi inferior) la nivelul căruia se găseşte orificiul de
deschidere al canalului nazolacrimal (Ostium canalis nasolacrimalis);
- faţa nazală a lamei perpendiculare a palatinului. Marginea superioară a
acestei lame prezintă incizura sfenopalatină, mărginită de procesele orbital şi
sfenoidal ale palatinului şi transformată de faţa inferioară a corpului osului
sfenoid în gaura sfenopalatină (Foramen sphenopalatinum) străbătută de artera
sfenopalatină şi de nervii nazali posteriori superiori. laterali şi mediali;
- lama medială a procesului pterigoidian al osului sfenoid.
Orificiul anterior al cavităţii nazale, numit apertura piriformă
(Apertura piriformis) sau apertura nazală anterioară reprezintă orificiul comun
prin care cele două fose nazale comunică cu exteriorul. Apertura piriformă este
circumscrisă superior de marginea inferioară a oaselor nazale, iar lateral şi
inferior de incizurile nazale ale celor două maxile, care se unesc anterior pe
linia mediană formând spina nazală anterioară.
Orificiile posterioare aie foselor nazale, denumite aperturi nazale
posterioare sau coane (Choana; Apertura nasalis posterior) sunt două orificii
distincte pentru fiecare fosă nazală, prin care acestea comunică cu partea nazală a
faringelui. Au o formă aproximativ dreptunghiulară şi sunt delimitate astfel:
- superior de faţa inferioară a corpului osului sfenoid şi aripile
vomerului. La acest nivel se află orificiile posterioare ale canalelor
vomerorostral, vomerovaginale şi palatovaginale;
- lateral de lama medială a procesului pterigoid al osului sfenoid;
- inferior de marginea posterioară a lamei orizontale a osului palatin,
care se uneşte pe linia mediană cu cea de partea opusă formând spina nazală
posterioară;
- medial de marginea posterioară a vomerului, care separă cele două
coane.

59
 Orificiile cavităţii nazale
Orificiu Traiect Conţinut
Găurile cribroase (lama De la fosa craniană Nervii olfactivi
cribroasă a osului anterioară la bolta cavităţii
etmoid) nazale
Fanta etmoidală De la şanţurile olfactive la Prelungire a durei mater
bolta foselor nazale
Gaura etmoidală De la şanţurile olfactive la Nervul etmoidal anterior
bolta foselor nazale Artera etmoidala anterioară
Venele etmoidale
Gama sfenopalatină De la fosa pterigopalatină Nervii nazali
la meatul superior al posteriori superiori
foselor nazale Artera sfenopalatină
Canalul nazolacrimal De la orbită la meatul Ductul nazolacrimal
nazal inferior
Canalul incisiv De la fosele nazale la Artera palatină mare
cavitatea bucală Nervii nazopalatini
Găurile palatine mici De la canalul palatin mare Arterele palatine mici
la planşeul foselor nazale Nervii palatini mici,
mjlociu şi posterior
Hiatul maxilar (orificiul De la sinusul maxilar la
sinusului maxilar) meatul nazal mijlociu
Orificiul sinusului De la sinusul sfenoidal la
sfenoidal recesul sfenoetmoidal
Orificiile celulelor De la celulele etmoidale
etmoidale posterioare posterioare la meatul nazal
superior
Orificiile celulelor De la celulele etmoidale
etmoidale mijlocii mijlocii la meatul nazal
mijlociu
Orificiile celulelor De la celulele etmoidale
etmoidale anterioare anterioare la meatul nazal
mijlociu

Comunicările foselor nazale:

- cu exteriorul prin apertura piriformă;
- cu partea nazală a faringelui prin coane;
- cu cavitatea bucală prin canalul incisiv;
- cu sinusurile paranazale (frontal, sfenoidal, maxilar, etmoidale) prin
orificiile de deschidere ale acestora situate la nivelul meatului nazal superior şi
a meatului nazal mijlociu;
- cu cavitatea orbitală prin canalul nazolacrimal;
- cu endobaza prin găurile lamei cribroase a osului etmoid;
- cu fosa pterigopalatină prin gaura sfenopalatină.

60
 BOLTA PALATINĂ
Bolta palatină constituie peretele superior al cavităţii bucale şi
reprezintă faţa inferioară a palatului osos (Palatum osseum) care separă
cavitatea bucală de cavitatea nazală. Bolta palatină este formată în cele 2/3
anterioare din procesele palatine ale maxilelor, iar în 1/3 posterioară din
lamele orizontale şi faţa inferioară a proceselor piramidale ale oaselor palatine.
Bolta palatină prezintă dinspre anterior spre posterior următoarele elemente
anatomice:
- fosa incisivă (Fossa incisiva) situată anterior, pe linia mediană, este o
depresiune care rezultă din unirea proceselor palatine ale maxilelor;
- sutura incisivă este un şanţ fin care se întinde antero - lateral de la
fosa incisivă la spaţiul cuprins între incisivul lateral şi canin;
- torusul palatin (Torus palatinus) este o proeminenţă longitudinală
determinată de marginile mediale proeminente ale proceselor palatine ale celor
două maxile;
- gaura incisivă (Foramina incisiva), situată la nivelul fosei incisive,
reprezintă orificiul de la care pornesc spre cavitatea nazală canalele incisive
(Canales incisivi) şi este străbătută de ramuri ale arterelor palatine mari şi de
nervii nazopalatini;
- sutura cruciformă este formată dintr-un ansamblu de patru suturi
dispuse perpendicular, două mediane - sutura intermaxilară între procesele
palatine ale maxilelor şi sutura interpalatină între lamele orizontale ale
palatinelor şi două laterale - suturile palatomaxilare (palatine transverse) între
procesul palatin al maxilei şi lama orizontală a palatinului de aceeaşi parte;
- gaura palatină mare (Foramen paiatinum majus) se află în apropierea
marginii laterale a lamei orizontale a palatinului şi reprezintă orificiul de
deschidere în cavitatea bucală a canalului palatin mare (Canalis palatinus
major) străbătut de artera palatină mare şi de nervul palatin mare. De la nivelul
găurilor palatine mari pornesc spre anterior şi medial şanţurile palatine;
- găurile palatine mici (Foramina palatina minora) de obicei în număr
de două de fiecare parte, se află la nivelul feţei inferioare a procesului
piramidal al palatinului şi sunt străbătute de arterele palatine mici şi de nervii
palatini mici, mijlociu şi posterior;
- creasta palatină este situată în apropierea marginii posterioare a lamei
orizontale a palatinului. Pe ea se inseră tendonul muşchiului tensor al vălului
palatin;
- marginile posterioare ale lamelor orizontale ale palatinelor, concave,
care se proiectează înapoi sub forma spinei nazale posterioare pe care se inseră
muşchiul uvulei;
- multiple depresiuni care adăpostesc glandele palatine. Bolta palatină
este concavă atât în sens transversal cât şi în sens antero - posterior şi
evoluează paralel cu apariţia dinţilor şi cu dezvoltarea marginii alveolare a
celor două maxile. La naştere diametrele antero-posterior şi transversal ale
bolţii palatine sunt aproape egale, iar la adult diametrul transversal îl depăşeşte
pe cel antero - posterior.

61
 Orificiile de la nivelul bolţii palatine
Orificiu Traiect Conţinut
Canalul incisiv De la planşeul foselor nazale Ramuri ale arterelor
la bolta cavităţii bucale (fosa palatine mari
incisivă) Nervii nazopalatini
Canalele palatine De la fosa pterigopalatină la Artera palatină mare
mari bolta cavităţii bucale Nervul palatin mare
Canalele palatine De la canalul palatin mare la Arterele palatine mici
mici bolta cavităţii bucale Nervii palatini mici,
mijlociu şi posterior

FOSA TEMPORALĂ
(FOSSA TEMPORALIS)
Este situată în zona laterală a capului şi este limitată:
- inferior: de un plan orizontal tangent la marginea superioară o
arcadei zigomatice;
- superior: de linia temporală superioară;
- antero - inferior: de osul zigomatic.
Constituţie
În constituţia fosei temporale intră cinci oase:
- frontalul prin procesul zigomatic şi faţa sa temporală;
- sfenoidul prin faţa temporală a aripii mari;
- parietalul prin faţa sa externă;
- temporalul prin faţa temporală a scuamei;
- osul zigomatic prin faţa sa temporală.

La nivelul planşeului fosei temporale se inseră muşchiul temporal,

planşeul prezentând şi o serie de şanţuri vasculare cel mai important fiind
determinat de vasele temporale mijlocii.
Peretele anterior al fosei temporale prezintă gaura zigomatico -
temporală care străbate osul zigomatic şi se deschide la nivelul orbitei dând
trecere ramurii zigomatico-temporale şi unei mici ramuri arteriale.
Conţinut
Conţinutul fosei temporale este reprezentat de muşchiul temporal şi
pachetul vasculo - nervos temporal profund care urcă sub muşchiul temporal.
În fosă poate pătrunde o prelungire a bulei grăsoase a lui Bichat.
Comunicări:
- cu fosa infratemporală prin limita inferioară larg deschisă;
- cu orbita prin canalul zigomaticotemporal;
- cu regiunile învecinate fronto-parieto-occipitale.

62
 FOSA INFRATEMPORALĂ
(FOSSA INFRATEMPORALIS)
Constituţie
Fosa infratemporală are o formă de cub alungit căruia îi lipseşte doi
pereţi.
Peretele superior este format:
- medial din faţa infratemporală a aripii mari a sfenoidului;
- lateral comunică cu fosa temporală.
Peretele superior este perforat de două orificii constante gaura ovală şi
gaura spinoasă şi de două orificii inconstante gaura venoasă şi gaura pietroasă.
La limita dintre peretele superior şi cel anterior avem fisura orbitală inferioară.
Peretele lateral este format de:
- arcada zigomatică - superior;
- faţa temporală a zigomaticului - superior;
- faţa medială a ramurii mandibulei - inferior.
Peretele lateral este perforat de orificiul canalului alveolar (dentar)
inferior.
Peretele anterior este format de faţa infratemporală a maxilei şi dintr-
o mică porţiune din zigomatic superolateral. Peretele anterior prezintă o serie
de orificii care sunt orificiile canalelor alveolare care perforează faţa
infratemporală a maxilei.
Peretele medial este format în porţiunea sa postero - inferioară de faţa
laterală a lamei laterale a procesului pterigoid al sfenoidului. În porţiunea sa
antero - superioară, între peretele medial şi cel anterior avem fisura
pterigomaxilară prin care fosa infratemporală comunică cu fosa
pterigopalatină.
Peretele inferior şi peretele posterior lipsesc, pe aici fosa
infratemporală comunicând cu regiunea parotidiană, sternocleidomasto-idiană
şi submandibulară.
Conţinut
- muşchiul temporal care ajunge la procesul coronoid al mandibulei;
- artera maxilară şi ramurile sale;
- plexul venos pterigoidian;
- muşchiul pterigoidian medial;
- nervul mandibular care pătrunde în fosă prin gaura ovală;
- nervul coarda timpanului care pătrunde în fosă medial de spina
sfenoidului;
- nervul maxilar care străbate porţiunea superioară a fosei trecând din
fosa pterigopalatină în cavitatea orbitală prin fisura orbitală inferioară.
Comunicări
- cu fosa temporală prin porţiunea laterală, deschisă a peretelui superior;
- cu fosa craniană mijlocie prin gaura ovală şi spinoasă cărora li se
poate adăuga gaura venoasă şi gaura pietroasă;
- cu orbita prin fisura orbitală inferioară;

63
 - cu alveolele dentare inferioare prin orificiul canalului alveolar inferior;
- cu alveolele dentare superioare prin orificiile canalelor alveolare;
- cu fosa pterigopalatină prin fisura pterigomaxilară situată între
peretele anterior şi cel medial;
- cu regiunea parotidiană, submandibulară şi sternocleidomasto-idiană,
prin pereţii inferior şi posterior care lipsesc.

FOSA PTERIGOPALATINĂ
(FOSSA PTERYGOPALATINA)
Constituţie
Fosa pterigopalatină este un mic spaţiu piramidal situat sub vârful
orbitei, înapoia masivului facial, lateral de fosele nazale şi înaintea proceselor
pterigoide.
Fosa pterigopalatină prezintă patru pereţi, o bază şi un vârf.
Peretele posterior este format de rădăcina procesului pterigoidian la
care se adaugă aripa mare a sfenoidului.
Peretele anterior este format de porţiunea supero - medială a feţei
infratemporale a maxilei.
Peretele medial este reprezentat de lama perpendiculară a palatinului.
Peretele lateral lipseşte, el fiind înlocuit de o fantă care asigură
comunicarea cu fosta infratemporală prin fisura pterigomaxilară.
Baza orientată superior, corespunde bazei craniului în constituţia ei
intrând faţa infratemporală a aripii mari a sfenoidului şi porţiunea laterală a
feţei inferioare a corpului sfenoidului.
Vârful fosei pterigopalatine este orientat inferior spre locul de unire a
procesului pterigoid cu tuberozitatea maxilei.

64
 Orificiile fosei pterigopalatine
Orificiu Traiect Conţinut
Gaura rotundă De le fosa craniană mijlocie la -nervul maxilar
fosa pterigopalatină - mici vene emisare
Canalul De la gaura ruptă la ganglionul -nervul pterigoid
pterigoid pterigopalatin -artera pterigoidă
Canalul De la ganglionul pterigopalatin -ramura faringiană a
palatovaginal la tavanul faringelui ganglionului pterigopalatin
-ramura faringiană a arterei
maxilare
Gaura De la fosa pterigopalatină la -ramurile nazale
sfenopalatină cavitatea nazala laterale,posterioare,
superioare şi mediale
din nervul maxilar
- artera sfenopalatină
Canalul palatin De la fosa pterigopalatină la -nervul palatin mare
mare palatul osos -vasele palatine mari
Fisura orbitală De la fosa pterigopalatină la -nervul maxilar
inferioară orbită -vasele infraorbitale
-nervul zigomatic
-ramuri din ganglionul
pterigopalatin
-vena oftalmică inferioară
Canalele De la fosa pterigopalatină -ramurile alveolare
alveolare (tuberozitatea maxilei) la superioare posterioare
alveolele dentare -vasele alveolare superioare
posterioare

Conţinut
- nervul maxilar;
- ganglionul pterigopalatin;
- ramurile terminale ale arterei maxilare.
Comunicări
- cu cavitatea nazală prin gaura sfenopalatină;
- cu cavitatea orbitală prin fisura orbitală inferioară;
- cu fosa infratemporală prin fisura pterigomaxilară.

65
 FOSA PTERIGOIDĂ
(FOSSA PTERYGOIDEA)
Este situată între cele două lame ale proceselor pterigoide cărora li se
adaugă inferior procesul piramidal al osului palatin.
Peretele medial al fosei este reprezentat de faţa laterală a lamei
mediale a procesului pterigoid. La acest nivel se inseră muşchiul tensor al
vălului palatin.
Peretele lateral este reprezentat de faţa medială a lamei laterale a
procesului pterigoid, pe care se inseră muşchiul pterigoidian medial.
Peretele superior este format de corpul sfenoidului.
Peretele inferior este reprezentat de procesul piramidal al palatinului.
Deasupra fosei pterigoide există o mică fosă numită fosa scafoidă,
formată prin divizarea porţiunii superioare a marginii posterioare a lamei mediale.
În fosa scafoidă se inseră o porţiune a muşchiului tensor al vălului palatin.

66
 2. MUŞCHII CAPULUI

MUŞCHII BOLŢII CRANIENE

(CALVARIEI)

Sunt reprezentaţi de muşchiul epicranian (M. epicranius), care este

format din muşchiul occipitofrontal şi muşchiul temporoparietal.

Muşchiul occipitofrontal (M. occipitofrontalis)

Se compune din două părţi, occipitală şi frontală, conectate printr-o
aponevroză tendinoasă, galea aponeurotica.
Porţiunea occipitală (Venter occipitalis), subţire şi de formă patrulateră,
îşi are inserţia pe linia nucală supremă a osului occipital şi pe procesul
mastoidian al osului temporal. Se termină pe galea aponeurotica şi pe faţa
posteromedială a pavilionului urechii.
Porţiunea frontală (Venter frontalis) este subţire, de o formă patru-
lateră şi intim aderentă la fascia superficială. Aceasta este mai largă decât
porţiunea occipitală. Ea nu are inserţii osoase. Fibrele sale mediale continuă
cu cele ale procerusului, cele mijlocii cu ale muşchiului corugator al
sprâncenei, iar cele laterale cu ale muşchiului orbicular al ochiului.
Inervaţia frontalului este dată de ramurile temporale ale nervului facial,
iar cea a occipitalului de ramura posterioară auriculară a nervului facial.
Acţiune: frontalul ridică sprâncenele şi pielea peste rădăcina nasului şi
în acelaşi timp, trage scalpului înainte. Occipitalul trage scalpul înapoi. În
acţiunea obişnuită a muşchilor, sprâncenele sunt ridicate.

Muşchiul temporoparietal (M. temporoparietalis)

Are originea pe marginea laterală a aponevrozei epicraniene şi inserţia
terminală pe cartilajele pavilionului urechii, între muşchii auricular anterior şi
posterior, fiind un muşchi rudimentar.
Aponevroza epicraniană (Galea aponeurotica) acoperă bolta craniului.
Marginea sa posterioară pătrunde între fasciculele musculare ale porţiunii
occipitale şi se inseră pe protuberanţa occipitală externă şi liniile nucale
supreme. Lateral ajunge la arcada zigomatică, iar anterior se insinuează între
cele două fascicule ale porţiunii frontale.

67
 MUŞCHII PLEOAPELOR
Muşchii pleoapelor sunt: muşchiul orbicularul ochiului, muşchiul
corugator al sprâncenei, muşchiul depresor al sprâncenei.

Muşchiul orbicular al ochiului (M. orbicularis oculi)

Este situat în grosimea pleoapei şi pe circumferinţa orbitei. Fasciculele
musculare se dispun în semicerc şi se inseră pe ligamentele palpebrale. Este
format din 3 porţiuni: porţiunea palpebrală, porţiunea orbitală şi porţiunea
lacrimală.
Partea palpebrală (Pars palpebralis) a muşchiului este subţire, ea apare
din bifurcarea ligamentului medial palpebral, se inseră pe faţa anterioară şi
marginile superioare şi inferioare ale ligamentului medial palpebral şi pe sacul
lacrimal, inserţia terminală fiind pe tegumentul pleoapei şi faţa anterioară a
ligamentului palpebral lateral.
Partea orbitală (Pars orbitalis), fibrele sale formează o elipsă completă
fără întrerupere la comisura palpebrală laterală; fibrele superioare pot ajunge la
pielea sprâncenelor, iar cele inferioare la pielea obrazului.
Partea lacrimală (Pars lacrimalis) sau muşchiul lui Horner, se inseră pe
creasta lacrimală posterioară, iar inserţia terminală pe canalele lacrimale,
înapoia punctelor lacrimale.
Acţiune: orbicularul ochiului are o funcţie importantă în mişcările ochiului,
apărare, distribuirea lichidului lacrimal, şi una în mimică. Porţiunea palpebrală
închide ochiul, apropiind pleoapele în condiţii normale (somn, clipit). Porţiunea
orbitală se contractă în închiderea forţată, cum este lumina puternică şi ochirea.
Porţiunea lacrimală favorizează scurgerea prin aspiraţie a lichidului lacrimal,
dilatând punctele lacrimale şi sacul lacrimal. În mimică intervine în râs, plâns.
Ligamentul palpebral medial (Lig. palpebrale mediale), este o bandă
fibroasă situată în unghiul medial al ochiului, ce se inseră pe creasta lacrimală
anterioară şi pe cea posterioară, cuprinzând sacul lacrimal.
Ligamentul palpebral lateral (Lig. palpebrale laterale) se inseră pe
periostul porţiunii laterale a circumferinţei orbitei şi pe extremitatea laterală a
tarşilor.

Muşchiul corugator al sprâncenei (M. corrugator

supercilii)
Este un muşchi mic, îngust, piramidal, plasat sub orbicularul ochiului.
Are inserţia de origine pe porţiunea medială a arcului supraciliar şi pe
porţiunea nazală a osului frontal. Fasciculele merg superior şi lateral şi se
inseră pe pielea porţiunii mijlocii a sprâncenei. Fibrele musculare acoperă
mănunchiul vasculonervos supraorbital.

68
 Acţiune: trage inferior şi medial sprânceana. Intervine în exprimarea
nerăbdării, durerii, supărării, formând cute verticale.
Inervaţia este dată de nervul facial.

Muşchiul depresor al sprâncenei (M. depressor

supercilii)
Este situat medial de corugator. Are originea pe cartilajele şi oasele
nazale, inserţia terminală pe pielea sprâncenei, medial.
Acţiune: când se contractă coboară porţiunea medială a sprâncenei şi
ajută corugatorul.

MUŞCHII NASULUI
Muşchiul procerus (M. procerus), piramidalul, este un
muşchi mic, triunghiular, aşezat la rădăcina nasului.
Inserţii: se inseră pe cartilagiile şi oasele nazale ca şi pe faţa profundă a
pielii intersprâncenoase.
Raporturi: acoperă scheletul nasului şi este acoperit de pielea nasului.
Inervaţie: este inervat de o ramură din nervul facial.
Acţiune: prin acţiune bilaterală cutează transversal pielea regiunii inter-
sprâncenoase.

Muşchiul compresor al nasului (M.compressor naris)

este o formaţiune musculo-aponevrotică triunghiulară care trece dintr-o parte
în alta peste scheletul osteo-cartilaginos al nasului.
Inserţii: partea aponevrotică se inseră pe oasele nazale. Partea musculară
reprezentată de câte două fascicole pentru fiecare nară se îndreaptă spre şanţul
nazo-genian. Fascicolul anterior se inseră pe faţa profundă a narinelor, iar
fascicolul posterior se continuă cu muşchiul depresor al septului nazal.
Raporturi: faţa superficială a muşchiului vine în raport cu pielea
nasului, cu muşchiul ridicător al aripei nasului şi al buzei superioare. Faţa sa
profundă acoperă aripa nasului.
Inervaţie: ramuri din nervul facial.
Acţiune: fascicolul posterior, prin contracţia sa, turteşte aripa nasului
provocând o strâmtare a nării. Fascicolul anterior determină prin contracţia sa
apariţia unor cute verticale pe pielea piramidei nazale. Din punct de vedere
mimic este considerat ca muşchi al senzualităţii.

Muşchiul depresor al septului nazal (M.depressor septi)

este un muşchi mic aşezat dedesuptul nărilor. Se află aplicat pe osul maxilar
superior.

69
 Inserţii: din foseta mirtiformă unde se inseră, fibrele sale merg către
septul nărilor şi marginea posterioară a aripii nasului. Unele fascicole
musculare ale acestuia se continuă cu muşchiul transversal al nasului.
Raporturi: prin faţa sa profundă acoperă osul maxilar superior, iar prin
faţa sa superficială vine în raport cu mucoasa gingiei superioare şi cu
orbicularul buzelor.
Inervaţie: este realizată de nervul facial.
Acţiune: este un coborâtor al septului nazal şi un constrictor al nărilor.

Muşchiului dilatator al nării (M.dilatator naris) este un

muşchi mic situat pe partea inferioară a aripii nasului. În unele cazuri existenţa
lui se poate demonstra numai microscopic.
Inserţii: are o inserţie osteo-cartilaginoasă şi o inserţie cutanată. În sus
se inseră pe cartilajele alare şi pe apofiza frontală a maxilarului superior, iar în
jos şi înainte se inseră pe pielea marginilor laterale ale nărilor.
Raporturi: este acoperit de pielea aripii nasului, iar faţa sa profundă
acoperă cartilajul alar.
Inervaţie: din nervul facial.
Acţiune: dilată nara trăgând în afara aripa nasului.

MUŞCHII GURII
Muşchii gurii sunt situaţi în jurul orificiului bucal şi formează două
sisteme: unul central şi altul periferic. Sistemul central este format din
fascicule circulare dispuse în jurul orificiului bucal, alcătuind muşchiul
orbicular al gurii, cu rol constrictor. Sistemul periferic este format din
fascicule radiare ce alcătuiesc 10 muşchi. Ei sunt dilatatori ai orificiului bucal
şi imprimă buzelor şi fantei bucale forme şi mişcări cu rol expresiv, dar şi cu
importanţă în diferite acte fiziologice.

Muşchiul orbicular al gurii (M. orbicularis oris)

Este format din fibre proprii ce formează porţiunea labială şi fibre din
muşchii învecinaţi, ce formează porţiunea marginală.
Porţiunea marginală (Pars marginalis) este formată din fascicolele
muşchilor învecinaţi (în plan profund de fibre ale muşchiului buccinator, iar în
plan superficial de fibre ale muşchilor ridicător al unghiului gurii şi coborâtor
al unghiului gurii), care se încrucişează la nivelul comisurii, cu prelungire şi în
buza opusă.
Porţiunea labială (Pars labialis) este porţiunea principală a
orbicularului, ocupând marginea liberă a buzei. Porţiunea labială se inseră pe

70
pielea şi mucoasa comisurii buzelor, unde fasciculele buzelor se încrucişează
între ele, şi cu fibrele porţiunii marginale.
Acţiune: prin contracţia porţiunii labiale se producere închiderea
normală a gurii. Contracţia porţiunii marginale determină închiderea forţată a
gurii şi răsfrângerea buzelor spre exterior, producând îngroşarea marginii
libere a buzelor. Prin aceasta muşchiul participă la supt, suflat, fluierat,
masticaţie. Participă la formarea consoanelor labiale. Dă aspectul caracteristic
gurii şi prin fibrele profunde comprimă buzele pe dinţi.

Muşchiul buccinator (M. buccinator)

Buccinator este un muşchi subţire, patrulater, ocupând intervalul dintre
maxilar şi mandibulă. Originea sa este pe procesul alveolar al maxilei şi pe
porţiunea alveolară a mandibulei în dreptul molarilor, iar posterior între cele
două inserţii osoase pe rafeul pterigomandibular, între cârligul procesului
pterigoid şi extremitatea posterioară a liniei milohioidiene. Fasciculele
musculare sunt paralele cu cele 2 linii de inserţie şi converg spre comisura
gurii, inserându-se pe pielea şi mucoasa de la acest nivel.
Posterior muşchiul are raporturi cu constrictorul superior al faringelui.
Faţa superficială vine în raport anterior cu muşchiul orbicular al gurii,
zigomatic mare, ridicător al unghiului gurii, coborâtor al unghiului gurii, iar
posterior cu muşchiul maseter şi ramura mandibulei. Mai vine în raport cu
vasele faciale şi nervul facial. Este perforat de ductul lui Stenon sau canalul
parotidian şi de nervul bucal.
Corpul adipos al obrazului sau bula grăsoasă a lui Bichat se interpune
între muşchii buccinator şi maseter şi are rol mecanic în timpul mişcărilor de
masticaţie şi suptului.
Acţiune: când gura este plină şi obrajii sunt umflaţi cu aer contracţia
muşchiului comprimă aerul expulzat prin presiune, participând la fluierat şi
cântatul cu instrumente de suflat. Are rol în masticaţie, menţinând cu limba
alimentele între arcadele dentare. Împiedică prinderea mucoasei obrajilor între
arcadele dentare. Când gura este goală trage de comisuri şi lărgeşte fanta
bucală, intervenind în râs şi plâns.

Muşchiul ridicător al buzei superioare şi aripii nasului

(M. levator labii superioris alaeque nasi)
Are originea pe faţa laterală a procesului frontal al maxilei şi pe oasele
nazale. Fibrele urmăresc şanţul nazogeniolabial şi se termină pe pielea aripii
nasului şi pe pielea buzei superioare. Muşchiul este acoperit de piele şi fasciculele
de origine de muşchiul orbicular al ochiului. Acoperă porţiunea transversă a
muşchiului nazal, muşchiul orbicular al gurii şi muşchiul ridicător al buzei
superioare. Fibrele laterale ridică buza superioară, cele mediale dilată nările.

71
 Muşchiul ridicător al buzei superioare
(M. levator labii superioris)
Este situat lateral şi profund faţă de precedentul. Are originea pe faţa
anterioară a corpului maxilei şi pe zigomatic. Inserţia terminală este pe faţa
profundă a pielii. Ridică buza superioară şi exprimă neplăcere.

Muşchiul zigomatic mic (M. zygomaticus minor)

Este situat între ridicătorul buzei superioare şi zigomaticul mare. Are
originea pe faţa laterală a zigomaticului. Se inseră pe buza superioară, prin
contracţie trage în sus şi lateral buza superioară.

Muşchiul zigomatic mare (M. zygomaticus major)

Este situat superficial, în regiunea centrală a obrazului. Are originea pe faţa
laterală a zigomaticului, inferior şi lateral de zigomaticul mic. Se inseră pe comisura
buzelor. Acoperă maseterul, buccinatorul, corpul adipos şi vasele faciale. Când se
contractă trage comisura buzelor în sus şi lateral, intervenind în râs.

Muşchiul ridicător al unghiului gurii sau canin

(M. levator anguli oris)
Situat posterior de zigomaticul mic şi de ridicătorul buzei superioare,
are originea în fosa canină. Inserţia terminală se face pe pielea de la comisura
buzelor. Prin contracţie trage comisura gurii în sus şi medial.

Muşchiul rizorius (M. risorius)

Are formă triunghiulară, slab reprezentat, deseori absent. Se inseră pe
fascia maseterină şi pe pielea comisurii buzelor. Prin contracţie trage lateral
comisura buzelor, intervenind în surâs.

Muşchiul coborâtor al unghiului gurii,

triunghiularul buzelor (M. depressor anguli oris)
Are formă triunghiulară. Are originea pe linia oblică a mandibulei, inferior
şi lateral de muşchiul coborâtor al buzei inferioare, iar inserţia terminală pe pielea
comisurii buzelor. Prin contracţie coboară comisura buzelor.

Muşchiul coborâtor al buzei inferioare

(M. depressor labii inferioris)
Are formă patrulateră, fiind situat profund şi medial de muşchiul
coborâtor al unghiului gurii. Are originea pe linia oblică a mandibulei, în
porţiunea sa medială. Fibrele sale se inseră pe pielea buzei inferioare. Prin
72
contracţie trage buza inferioară în jos şi anterior, intervenind în exprimarea
tristeţii, dezgustului, ironiei.

Muşchiul mental (M. mentalis)

Este un muşchi mic, puternic, acoperit de precedentul. Are originea pe
faţa anterioară a mandibulei în dreptul incisivilor mediali şi cea terminală pe
pielea mentonului. Prin contracţie ridică şi încreţeşte pielea bărbiei, exprimând
dispreţ, îndoială.

MUŞCHII MASTICATORI
Muşchiul temporal (M. temporalis)
Este cel mai puternic muşchi masticator. Se inseră pe toată fosa
temporală până la linia temporală inferioară şi pe faţa profundă a fasciei
temporale. Fasciculele converg şi se termină printr-un tendon ce se inseră pe
procesul coronoidian al mandibulei.
Prezintă 3 fascicule musculare:
 fasciculul anterior, aproape vertical, inervat de nervul temporal
anterior, trage mandibula în sus;
 fasciculul mijlociu, cu fibre oblice de sus în jos şi anterior, inervat
de nervul temporal mijlociu, trage mandibula în sus şi posterior;
 fasciculul posterior, aproape orizontal, inervat de nervul temporal
posterior, trage mandibula posterior.

Raporturi: este acoperit de fascia temporală, prin care vine în raport cu

vasele temporale superficiale, nervul auriculotemporal, ramuri ale nervului
facial, muşchii auriculari anteriori şi superiori. Inferior este acoperită de arcada
zigomatică. Faţa profundă este în raport cu fosa temporală, cu vasele şi nervii
temporali profunzi. Inferior cu muşchii pterigoidieni, cu buccinatorul şi corpul
adipos al obrazului.
Acţiune: este cel mai puternic muşchi masticator. Ridică mandibula.
Prin fasciculul posterior trage mandibula înapoi şi aduce capul mandibulei în
fosa mandibulară, când este scos prin contracţia pterigoidianului lateral.
Fascia temporală (Fascia temporalis) este o lamă aponevrotică situată
superficial şi lateral de muşchiul temporal. Se inseră superior pe linia
temporală superioară, anterior pe procesul zigomatic al frontalului şi pe
procesul frontal al zigomaticului, inferior pe marginea superioară a arcadei
zigomatice.
În porţiunea mijlocie se dublează în 2 lame: superficială şi profundă.
Este inervată de cei trei nervi mandibulari profunzi.

73
 Muşchiul maseter (M. masseter)
Este un muşchi patrulater, puternic, situat pe faţa laterală a mandibulei.
Are 2 porţiuni, superficială şi profundă.
Porţiunea superficială (Pars superficialis) are originea pe marginea
inferioară a zigomaticului şi partea anterioară a arcadei zigomatice. Fasciculele
merg în jos şi înapoi şi se inseră pe faţa laterală a ramurii mandibulei şi pe
unghiul mandibulei.
Porţiunea profundă (Pars profunda) are originea pe toată lungimea
marginii inferioare şi feţei mediale a arcadei zigomatice. Fibrele coboară oblic
în jos şi înainte şi se inseră pe faţa laterală a ramurii mandibulei, între
tuberozitatea maseterină şi baza procesului coronoid.
Raporturi: faţa superficială este acoperită de fascia maseterină şi prin
ea vine în raport cu muşchii superficiali rizorius, platisma, zigomatic, cu
prelungirea anterioară a glandei parotide, cu ductul parotidian, cu ramurile
terminale ale nervului facial, cu artera transversală a feţei.
Faţa profundă acoperă faţa laterală a mandibulei, incizura mandibulei
prin care trece mănunchiul vasculonervos maseterin, tendonul de inserţie al
muşchiului temporal, muşchiul buccinator.
Contracţia maseterului determină eliminarea de salivă din glanda
parotidă.
Fascia maseterină (Fascia masseterica) se inseră superior pe faţa
laterală a arcadei zigomatice, inferior pe marginea inferioară a mandibulei,
posterior pe marginea posterioară a ramurii mandibulei, anterior pe marginea
anterioară şi pe faţa laterală a ramurii mandibulei.
Acţiune: în principal trage mandibula în sus şi înainte (propulsie) în
timpul contracţiei bilaterale, iar când se contractă unilateral, trage mandibula
lateral de partea contracţiei. Produce presiune masticatorie. Este inervat de
nervul maseterin din mandibular, ramură a trigemenului.

Muşchiul pterigoidian medial (M. pterygoideus

medialis)
Este un muşchi patrulater situat pe faţa medială a ramurii mandibulei.
Are 6 lame aponevrotice atât în suprafaţă cât şi în profunzime.
Are originea pe fosa pterigoidă. Fasciculele merg în jos şi lateral şi
posterior, se inseră pe faţa medială a unghiului mandibulei.
Rapoturi: medial cu faringele, lateral cu muşchiul pterigoidian lateral,
de care este separat de fascia interpterigoidiană. Inferior cu faţa medială a
mandibulei prin spaţiul pterigomandibular în care se află nervul lingual, nervul
şi artera alveolară inferioară.
Acţiune: principala acţiune este cea de ridicare a mandibulei. În
contracţia unilaterală trage mandibula medial. Contracţia sa împreună cu cea a
pterigoidianului lateral de aceeaşi parte determină proiecţia înainte a părţii
corespunzătoare a mandibulei, în timp ce condilul mandibulei de partea opusă
rămâne fix.

74
 Muşchiul pterigidian lateral sau muşchiul
pterigoidian extern (M. pterygoideus externus/lateralis)
Este un muşchi scurt, gros, oarecum conic în formă, care se întinde
aproape orizontal între fosa infratemporală şi condilul mandibulei. Este format
din 2 porţiuni, fasciculul superior şi fasciculul inferior.
Inserţii: fasciculul superior, infratemporal sau sfenoidal, are originea pe
faţa infratemporală a aripii mari a sfenoidului. Fibrele orientate orizontal au
inserţia terminală pe capsula şi meniscul articular.
Fasciculul inferior sau pterigoidian are originea pe faţa laterală a lamei
pterigoidiene laterale. Fibrele se inseră în foseta pterigoidă a procesului
condilar al mandibulei.
Raporturi: faţa superioară vine în raport cu fosa infratemporală. Faţa
anterolaterală în raport cu muşchiul maseter şi bula grăsoasă a obrazului, cu
tendonul muşchiului temporal şi procesul coronoid al mandibulei. Faţa
posteromedială cu muşchiul pterigoidian medial, între cei 2 muşchi existând
fascia interpterigoidiană şi ramuri din nervul mandibular. Mai are rapoturi cu
artera maxilară, iar prin marginea inferioară cu nervii lingual şi alveolar
inferior.
Acţiune: prin contracţia bilaterală a pterigoidienilor laterali, sinergică cu
cea a medialilor, se realizează propulsia şi tragerea în jos a mandibulei,
datorită alunecării condililor mandibulei şi a discului articular.
Contracţia unilaterală a muşchiului trage mandibula medial. Prin
contracţia pterigoidienilor lateral şi medial de aceeaşi parte se realizează
mişcarea de lateralitate a mandibulei.
Inervaţie: de o ramură din nervul mandibular.

Fascia interpterigoidiană
Este o lamă fibroasă patrulateră, dispusă între cei 2 muşchi pterigo-
idieni. Are 4 margini şi 2 feţe. Marginea superioară se inseră pe baza craniului.
Marginea inferioară se inseră pe faţa medială a ramurii mandibulei, la nivelul
lingulei. Marginea anteromedială se inseră pe marginea posterioară a lamei
pterigoidiene laterale. Marginea posterolaterală este liberă şi se întinde de la
spina sfenoidală la marginea posterioară a ramurii mandibulei. Această
margine se numeşte ligament sfenomandibular.

75
 3. MUȘCHII GÂTULUI
(Musculi colli)
Mușchii gâtului pot fi sistematizați în funcție de raporturile cu coloana
vertebrală, în:
 mușchi ai regiunii anterolaterale a gâtului;
 mușchi ai regiunii posterioare sau nuchale, aceștia din urmă fiind
studiați odată cu mușchii regiunii posterioare a trunchiului.
Mușchii regiunii anterolaterale pot fi împărțiți în:
 mușchii regiunii laterale a gâtului;
 mușchii regiunii mediane a gâtului.

MUȘCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI

Cuprind:
 un plan superficial:
o mușchiul platisma;
o mușchiul sternocleidomastoidian.
 un plan profund:
o mușchii scaleni;
o mușchiul drept lateral al capului.

Mușchiul platisma sau pielos al gâtului

(M. platysma)
Este un mușchi subțire, lat, situat subcutanat în regiunea anterolaterală a
gâtului.
Inserții
Originea:
- pe fața profundă a pielii regiunii pectorale, deltoidiene și infraclaviculare.
Inserția:
- pe protuberanța mentonieră;
- pe corpul mandibulei, sub linia oblică;
- pe pielea comisurii bucale și fascia maseterină.
Raporturi
Superficial vine în raport cu pielea și profund cu vena jugulară externă,
fascia cervicală superficială, ramuri ale plexului cervical, clavicula și mușchii
pectoral mare și sternocleidomastoidian.

76
 Acțiune
Când ia punct fix pe origine, coboară unghiul gurii exprimând
sentimente de suferință și dispreț.
Când ia punct fix pe mandibulă, încrețește pielea gâtului.
Inervație
Provine din nervul facial.

Mușchiul sternocleidomastoidian
(M. sternocleidomastoideus)
Este un mușchi lung, puternic, situat oblic, pe partea laterală a gâtului.
Inserții
Originea- prin două capete:
- capul sternal (medial) pe fața anterioară a manubriului sternal;
- capul clavicular (lateral) pe porțiunea medială a feței superioare a
claviculei.
Inserția:
- pe fața laterală a procesului mastoidian;
- pe linia nuchală superioară.
Raporturi
Mușchiul este conținut într-o dedublare a fasciei cervicale superficiale.
Superficial este în raport cu pielea, platisma, vena jugulară externă și
ramuri superficiale ale plexului cervical, iar profund cu pachetul
vasculonervos al gâtului: artera carotidă comună, vena jugulară internă și
nervul vag.
Marginea anterioară a sternocleidomastoidianului vine în raport cu
glanda parotidă și cu mușchii supra și infrahioidieni. Marginea lui posterioară
delimitează cu marginea laterală a trapezului triunghiul supraclavicular.
Acțiune
Când ia punct fix pe origine, în contracție unilaterală înclină capul de
aceeași parte și rotează fața spre partea opusă, iar în contracție bilaterală
flectează capul și gâtul, completând flexia inițiată de mușchii drepți anteriori.
Dacă lipsește flexia prealabilă, fixează capul în articulația atlantooccipitală. În
situația în care capul este în extensie, sternocleidomastoidienii amplifică
extensia.
În contracție bilaterală cu punct fix mastoidian, mușchii sunt inspiratori,
ridicând toracele.
Inervație
Este asigurată de nervul accesor și de ramuri din plexul cervical.

77
 Mușchii scaleni (Mm. scaleni)
Sunt trei mușchi scaleni: anterior, mijlociu și posterior, cărora li se
adaugă inconstant încă unul, rudimentar, scalenul minim, toți fiind situați
profund în regiunea laterală a gâtului.
 Scalenul anterior (M. scalenus anterior)
Are originea prin patru fascicule, pe tuberculii anteriori ai proceselor
transverse ale vertebrelor C3-C6. Inserția se face printr-un tendon comun pe
fața superioară a primei coaste, pe tuberculul mușchiului scalen, înaintea
șanțului arterei subclaviculare.
 Scalenul mijlociu (M. scalenus medius)
Are originea prin șase-șapte fascicule, pe tuberculii anteriori ai
proceselor transverse ale ultimelor șase vertebre cervicale și pe atlas atunci
când există cel de-al șaptelea fascicul.
Inserția:
- pe fața superioară a primei coaste, înapoia șanțului arterei
subclaviculare.
 Scalenul posterior (M. scalenus posterior)
Are originea prin trei fascicule, pe tuberculii posteriori ai proceselor
transverse ale vertebrelor cervicale C5-C7.
Inserția:
- pe fața superioară a coastei a doua.
 Mușchiul scalen minim (M. scalenus minimus) - inconstant.
Când există, ia naștere prin două fascicule, de pe tuberculii anteriori ai
proceselor transverse ale vertebrelor cervicale C6-C7.
Inserția:
- pe coasta întâi și pe cupola pleurală, aparținând aparatului suspensor al
pleurei (neomologat de N.A. și considerat ca parte din scalenul anterior).
Raporturi
Mușchiul scalen anterior delimitează două spații importante:
- spațiul scalenic anterior, între scalen și sternocleidomastoidian, prin
care trec vena subclaviculară și nervul frenic;
- spațiul scalenic posterior, între scalenul anterior și cel mijlociu, prin
care trec artera subclaviculară și plexul brahial.
Scalenii anterior și mijlociu vin în raport medial cu cupola pleurală.
Între scalenul mijlociu și cel posterior trec nervii toracic lung și dorsal al
scapulei.
Mușchiul scalen posterior intră în raport cu mușchii spatelui și ai cefei.
Între scalenul anterior (lateral), artera subclaviculară (inferior) și artera
vertebrală (medial), se delimitează un triunghi în care poate fi descoperit
ganglionul cervicotoracic al simpaticului cervical (ganglionul stelat).
Acțiune
În contracție unilaterală cu punct fix costal, scalenii înclină coloana
cervicală de aceeași parte, iar în contracție bilaterală, o rigidizează. Contracția
bilaterală a scalenilor anteriori flectează coloana cervicală.
78
 Când iau punct fix pe coloană, scalenii devin mușchi inspiratori,
ridicând primele două coaste.
Inervație
Provine din ramurile anterioare ale nervilor cervicali C4, C5 și C6.

Mușchiul drept lateral al capului

(M. rectus capitis lateralis)
Inserții
Originea:
- pe procesul transvers al atlasului.
Inserția:
- pe procesul jugular al occipitalului.
Raporturi
Anterior vine în raport cu mușchiul drept anterior al capului și cu vena
jugulară internă.
Posterior acoperă mușchii marele drept posterior al capului și oblic mic
al capului, precum și artera vertebrală.
Inervație
Este dată de ramura anterioară a primului nerv cervical.

MUȘCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI

Cuprind:
- un plan superficial, în raport cu osul hioid:
- mușchi suprahioidieni;
- mușchi infrahioidieni.
- un plan profund:
- mușchii prevertebrali.

a. Mușchii suprahioidieni
(Musculi suprahyoidei)
Sunt patru mușchi: digastric, stilohioidian, milohioidian și
geniohioidian, care iau parte la alcătuirea planșeului bucal, întinzându-se între
baza craniului și hioid, precum și între mandibulă și hioid.

Mușchiul digast ri c ( M. digast ricu s)

Este situat în partea supero-laterală a gâtului, având formă de arc cu
concavitatea orientată superior, întins între procesul mastoidian al temporalu-
lui, hioid și fosa digastrică a mandibulei.

79
 Așa cum îi spune și numele, este alcătuit din două porțiuni musculare:
-posterioară, mastoidiană sau pântecul posterior (Venter posterior);
-anterioară, mandibulară sau pântecul anterior (Venter anterior);
Cele două porțiuni sunt unite printr-un tendon intermediar.
Inserții
Originea:
-pântecul posterior- pe incizura mastoidiană a osului temporal;
-pântecul anterior- în fosa digastrică a corpului mandibulei.
Inserția:
- tendonul intermediar- pe partea laterală a corpului și cornului mare a
osului hioid, prin intermediul unei chingi fibroase.
Raporturi
Pântecul posterior vine în raport anterolateral cu glanda parotidă și cu
sternocleidomastoidianul, iar medial cu pachetul vasculonervos al gâtului, cu
nervii accesor și hipoglos și cu mușchiul stilohioidian.
Tendonul intermediar este acoperit lateral de glanda submandibulară și
poate fi luat ca reper în descoperirea arterei linguale.
Pântecul anterior este în raport superficial cu fascia cervicală superfi-
cială, platisma și pielea, iar profund cu mușchiul milohioidian.
Acțiune
Când ia punct fix pe origine, ridică osul hioid și laringele, având rol în
deglutiție.
Când ia punct fix pe hioid, coboară mandibula, având rol în masticație.
Inervație
Pântecul posterior este inervat de nervul facial și de glosofaringian, iar
pântecul anterior de nervul mandibular.

Mușchiul sti lohioidian ( M. st ylohyoideus )

Însoțește pântecul posterior al digastricului, față de care este situat ini-
țial medial și apoi anterior. Orientat antero-inferior, se dedublează în două
fascicule printre care trece tendonul intermediar al digastricului.
Originea:
-pe baza procesului stiloidian al osului temporal.
Inserția:
-pe corpul și cornul mare al osului hioid.
Raporturi
Are aceleași raporturi ca pântecul posterior al mușchiului digastric.
Acțiune
Ridică osul hioid, având rol în deglutiție.
Inervație
Provine din nervul facial, prin ramura sa, nervul stilohioidian.

Mușchiul mi lohioidi an ( M. m ylohyoideus )

Este un mușchi lat, de formă patrulateră, situat între mandibulă și hio-
id. Formează împreună cu cel de partea opusă planșeul bucal sau diafragma

80
gurii (Diaphragma oris). Pe linia mediană, fibrele celor doi milohioidieni se
întrepătrund realizând rafeul milohioidian.
Inserții
Originea:
-pe linia milohioidiană a mandibulei.
Inserția:
- pe rafeul milohioidian pentru fibrele scurte, anterioare, dispuse orizontal;
- pe fața anterioară a hioidului pentru fibrele lungi, posterioare, orien-
tate oblic, infero-medial.
Raporturi
Superior vine în raport cu mușchiul geniohioidian și cu glanda sublin-
guală, iar inferior cu pântecul anterior al digastricului și cu glanda submandi-
bulară. Formând planșeul bucal, mușchii milohioidieni susțin limba și separă
loja sublinguală de loja submandibulară.
Acțiune
Când ia punct fix pe mandibulă, ridică și trage înainte hioidul și limba,
exercitând rol în deglutiție.
Când ia punct fix pe hioid, are rol în masticație, coborând mandibula.
Inervație
Este inervat de nervul milohioidian, din mandibular (alveolar inferior),
din trigemen.

Mușchiul geniohioidian ( M.geni ohyoideus)

Este un mușchi scurt, profund, situat juxtamedian pe fața superioară a
mușchiului milohioidian, cu fibrele orientate postero-inferior.
Inserții
Originea:
- pe spinele mentale (apofizele genii) inferioare de pe fața posterioară
a corpului mandibulei.
Inserția:
- pe fața anterioară a corpului osului hioid.
Raporturi
Vine în raport superior cu mușchiul genioglos și inferior cu mușchiul
milohioidian.
Acțiune
Ridică osul hioid, respectiv coboară mandibula, în funcție de punctul fix.
Are rol în deglutiție și respectiv în masticație în raport cu acțiunea exercitată.
Inervație
Este asigurată de o ramură a nervului hipoglos.

b. Mușchii subhioidieni (Musculi infrahyoidei)

Sunt reprezentați de patru mușchi, dispuși în două planuri:
- planul I, superficial, format din: - mușchiul sternohioidian;

81
 - mușchiul omohioidian;
- planul II, profund, format din: - mușchiul sternotiroidian;
- mușchiul tirohioidian.
Ei sunt separați de cei din partea opusă prin linia albă infrahioidiană,
o condensare a fasciilor gâtului care fuzionează sub istmul tiroidian.
Acești mușchi au rolul de a coborî osul hioid și laringele.

Mușchiul sternohioidian ( M. sternohyoi deus)

Este un mușchi alungit, subțire, întins de la stern la hioid.
Inserții
Origine:
- pe fața posterioară a manubriului sternal, articulației sternoclaviculare și
pe extremitatea sternală a claviculei.
Inserție:
-pe marginea inferioară a corpului hioidului.
Raporturi
Este acoperit de piele, platisma și în porțiunea inferioară de mușchiul
sternocleidomastoidian. Acoperă mușchii sternotiroidian și tirohioidian, iar
medial vine în raport cu traheea cervicală.
Acțiune
Coboară osul hioid.
Inervație
Este realizată de ramuri din ansa cervicală (ansa hipoglosului) din ple-
xul cervical.

Mușchiul omohioidi an ( M. om ohyoideus)

Este un mușchi digastric alcătuit din două porțiuni musculare: pântecul
superior (Venter superior) și pântecul inferior (Venter inferior), unite printr-un
tendon intermediar, într-un unghi obtuz deschis postero-lateral.
Inserții
Origine:
- pântecul inferior pe marginea superioară a scapulei, medial de incizu-
ra scapulară.
Inserție:
- pe marginea inferioară a corpului hioidului, lateral de inserția muș-
chiului sternohioidian, prin pântecul superior.
Raporturi
La origine, este acoperit de mușchiul trapez, iar în porțiunea sa termi-
nală, de piele, platisma și fascia cervicală superficială și acoperă mușchii
sternohioidian și tirohioidian, prin intermediul cărora intră în raport cu lobii
tiroidieni.
Cei doi omohioidieni sunt legați între ei prin lama pretraheală.
În traiectul său, mușchiul omohioidian împarte trigonul lateral al gâtu-
lui în două spații: omotrapezoidian și omoclavicular și participă la delimitarea

82
trigonului carotic. La acest nivel, vine în raport superficial cu
sternocleidomastoidianul și profund cu scalenii, cu rădăcinile plexului brahial
și cu pachetul vasculonervos al gâtului.
Acțiune
Coboară osul hioid și tensionează lama pretraheală participând la in-
spirația forțată.
Inervație
Este dată de ramura superioară a ansei cervicale.

Mușchiul sternoti roidian ( M. sternothyroideus)

Inserții
Origine:
- pe fața posterioară a manubriului sternal;
- pe marginea posterioară a primului cartilaj costal.
Inserție:
- pe linia oblică a cartilajului tiroid al laringelui.
Raporturi
Acoperă traheea și glanda tiroidă și este acoperit de mușchiul
sternohioidian. Cei doi mușchi sternotiroidieni sunt apropiați în porțiunea ster-
nală și împreună cu cei doi mușchi sternohioidieni care converg superior, de-
limitează pe linia mediană, rombul traheal în care poate fi descoperită traheea.
Acțiune
Coboară laringele.
Inervație
Este asigurată de ramuri din ansa cervicală a plexului cervical.

Mușchiul ti rohi oidian ( M. thyroh yoideu s )

Continuă direcția sternotiroidianului, întinzându-se între cartilajul tiro-
id și osul hioid.
Inserții
Origine:
- pe versantul superior al liniei oblice a cartilajului tiroid.
Inserție:
- marginea inferioară a cornului mare a osului hioid.
Raporturi
Superficial este în raport cu sternohioidianul și cu omohioidianul, iar
profund cu membrana tirohioidiană și cartilajul tiroid.
Acțiune
Coboară hioidul sau ridică laringele.
Inervație
Asigurată de nervul tirohioidian ramură a nervului hipoglos.

83
 c. Mușchii prevertebrali
Sunt situați în planul cel mai profund al gâtului, direct pe coloana ver-
tebrală. Ei sunt reprezentați de:
-mușchiul lung al capului;
-mușchiul lung al gâtului;
-mușchiul drept anterior al capului.

Mușchiul lung al capu lui ( M. longu s capitis)

Este situat cel mai anterior dintre mușchii prevertebrali.
Inserții
Origine:
-pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor cervica-
le C3-C6, prin patru fascicule.
Inserție:
-pe fața inferioară a părții bazilare a occipitalului, printr-un tendon
comun.
Raporturi
Acoperă mușchii lung al gâtului și drept anterior al capului. Vine în
raport cu faringele, cu vasele și nervii gâtului, prin intermediul fasciei
prevertebrale,care îl acoperă.
Acțiune
În contracție unilaterală rotește capul spre aceeași parte cu mușchiul con-
tractat.
În contracție bilaterală determină flexia capului.
Inervație
Este realizată de ramuri profunde ale plexului cervical.

Mușchiul lung al gâtului (M. longus colli)

Este un mușchi multifid, situat în partea anterolaterală a coloanei ver-
tebrale. Prezintă trei porțiuni:
-porțiunea oblică inferioară;
-porțiunea oblică superioară;
-porțiunea verticală.
Inserții
Porțiunea oblică inferioară are originea pe corpurile vertebrelor
toracale T1, T2 și T3 și inserția pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse
ale vertebrelor cervicale C5 și C6.
Porțiunea oblică superioară are originea pe tuberculii anteriori ai pro-
ceselor transverse ale vertebrelor cervicale C3-C6 și inserția pe tuberculul
anterior al atlasului.
Porțiunea verticală are originea pe corpurile vertebrelor toracale T1,
T2, T3 și cervicale C5, C6, C7 și inserția pe corpurile vertebrelor cervicale C2,
C3 și C4.

84
 Raporturi
Anterior, intră în raport cu mușchiul drept anterior al capului, cu farin-
gele și esofagul și cu pachetul vasculonervos al gâtului. Posterior, acoperă
corpul vertebrelor cervicale și a primelor trei vertebre toracale.
Acțiune
Determină flexia capului și a gâtului și prin contracția porțiunilor obli-
ce înclină lateral capul și gâtul.
Inervație
Ramuri profunde ale plexului cervical.

Mușchiul drept anterior al capului (M. rectus capitis anterior)

Inserții
Origine:
-pe masele laterale și pe procesul transvers al atlasului.
Inserția:
-pe procesul bazilar al occipitalului.
Raporturi
Acoperă mușchiul drept lateral al capului și este acoperit de mușchiul
lung al capului.
Acțiune
În contracție unilaterală înclină capul lateral, iar în contracție bilaterală
realizează flexia capului.
Inervație
Ramuri profunde ale plexului cervical.

Fascia cervicală (Fascia cervicalis)

Conform Nomenclaturii internaționale, fascia cervicală este considera-
tă o structură conjunctivă unitară, cu o dispoziție lamelară. Ea prezintă trei
lame (Laminae), unite între ele în partea laterală a gâtului:
-lama superficială (Lamina superficialis);
-lama pretraheală (Lamina pretrachealis);
-lama prevertebrală (Lamina prevertebralis).
Fiecare lamă este anexată unui plan muscular pe care-l acoperă, for-
mând mușchilor respectivi fascii și septuri intermusculare.
Lama superficială a gâtului
Situată sub platisma, ea poartă și denumirea de fascie cervicală super-
ficială.
Inserții
Inserția superioară se face de-a lungul unei linii ce unește protuberanța
occipitală externa cu cea mentală, inserându-se succesiv pe:
-linia nuchală superioară,
-fața laterală și marginea anterioară ale procesului mastoidian,
-arcul zigomatic,
-fascia maseterină,

85
 -unghiul si marginea inferioară ale corpului mandubulei.
Inserția inferioară se face pe:
- fața anterioară a manubriului sternal;
-claviculă, acromion și pe spina scapulei;
- coboară pe mușchii trapez și dorsal mare, prelungindu-se cu fascia
acestuia.
Raporturi
Lama superficială are forma unui manșon ce învelește gâtul. Pe linia
mediană, fascia cervicală superficială se continuă cu cea de partea opusă și
împreună cu lama pretraheală realizează o îngroșare, mai evidentă sub osul
hioid, denumită ”linia albă”. De la nivelul acesteia, fiecare porțiune se îndreap-
tă lateral, ca foiță unică până la marginea anterioară a mușchiului
sternocleidomastoidian, unde se dedublează, formându-i o teacă. La marginea
posterioară a mușchiului sternocleidomastoidian cele două foițe se reunesc,
refăcând lama, după care traversează regiunea laterală a gâtului. În triunghiul
lateral al gâtului prezintă două orificii prin care trec venele jugulare externe şi
ramurile plexului cervical.
Ajunsă la mușchiul trapez, se dedublează din nou, formându-i și aces-
tuia o teacă, după care cele două foițe se inseră separat pe ligamentul nucal, pe
ligamentele interspinoase și pe procesele spinoase ale vertebrelor C7, T1 și T2.
De pe fața profundă a lamei superficiale se desprind două lame (sep-
turi intermusculare), care se inseră pe procesele transverse cervicale și separă
regiunea gâtului de regiunea posterioară.
Prelungirile lamei superficiale a gâtului
Lama superficială prezintă trei prelungiri:
-Prelungirea sternocleidomastoidianului, este foița profundă a tecii
acestui mușchi.
-Prelungirea submandubulară se întinde de la linia milohiodiană a
mandibulei la osul hioid, tapetând fața profundă a glandei. Împreună cu fascia
propriu-zisă determină loja glandei submandibulare.
- Prelungirea parotidiană se desprinde de la marginea mușchiului
sternocleidomastoidian la marginea posterioară a ramurei mandibulei și căptu-
șește pereții posteriori, medial și anterior ai glandei parotide. Această prelungi-
re împreună cu lama superficială, delimitează loja parotidă. Cele două loje sunt
separate între ele prin despărțitoarea submandibuloparotidiană.
Lama pretraheală
Este situată infrahioidian, între cei doi mușchi omohioidieni și se mai
numește și fascie cervicală mijlocie.
Inserții
Inserția superioară se face pe fața posterioară și marginea inferioară a
osului hioid.
Inferior, lama se inseră pe:
- fața posterioară a sternului;
- marginile posterioare ale claviculelor;
- marginile superioare ale scapulelor, iar apoi se continuă cu țesutul
conjunctiv al mediastinului anterior.
86
 Lateral, lama se oprește la mușchii omohioidieni pe care îi învelește.
Raporturi
Anterior, lama pretraheală vine în raport cu lama superficială. Între ce-
le două lame, la nivelul inserției pe stern și claviculă se găsește spațiul
interfascial suprasternal, în care se găsește țesut celulo-adipos, noduri limfatice
și vena jugulară anterioară.
Lateral de marginea posterioară a mușchiului sternocleidomastoidian,
între cele două lame, se găsește spațiul interfascial supraclavicular.
Posterior, lama pretraheală acoperă laringele, traheea, lobii tiroidieni și
mănunchiurile vasculonervoase ale gâtului, iar în triunghiurile omoclaviculare,
mușchii scaleni, vasele subclaviculare și trunchiurile plexului branhial.
Prelungiri
Lama pretraheală trimite prelungiri pe toate vasele mari ale regiunii
cervicotoracice. Aceste prelungiri (tracturi conjunctive) mențin deschise vase-
le, ceea ce favorizează circulația venoasă.
Din lama pretraheală se mai desprind două prelungiri: una viscerală și
altă vasculară. Lama viscerală este o lamă conjunctivă densă ce învelește or-
ganele viscerale cervicale: traheea, esofagul și cartilajul tiroid și permite alu-
necarea acestor organe în timpul deglutiției și respirației. Prelungirea vasculară
formează teaca vasculară ce învelește mănunchiul vasculonervos al gâtului.
Lama prevertebrală
Este o formațiune fibroasă, denumită clasic fascia cervicală profundă.
Inserții. Superior, se inseră pe exobaza craniului, iar inferior pe verte-
bra toracală T3. Se continuă cu țesutul conjunctiv al mediastinului. Lateral se
inseră pe tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale verte-brelor cervicale.
Raporturi
Între lama prevertebrală și viscerele gâtului (faringe, esofag) se găsește
spațiul retrovisceral, închis lateral de tracturi fibroase sagitale, desprinse din ad-
venticea celor două organe. Lateral de acest spațiu,anterior de lama prevertebrală
se găsesc formațiuni vasculare și nervoase laterofaringiene, iar în trigonul carotic
și regiunea sternocleidomastoidiană, mănunchiul vasculonervos al gâtului. Poste-
rior de lama prevertebrală se găsește spațiul prevertebral.

87
 4. ARTERELE CAPULUI ŞI GÂTULUI

ARTERA SUBCLAVICULARĂ
(Arteria subclavia)
Origine
Are origine diferită în partea stângă față de partea dreaptă. În stânga ia
naștere crosa aortei iar în dreapta ia naștere din trunchiul brahiocefalic
(Truncus brachiocephalicus) în dreptul articulaţiei sternoclaviculare drepte.
Traiect
Artera subclaviculară stângă este mai lungă, prezentând și un segment
intratoracic. La baza gâtului ambele artere descriu un arc pe deasupra domului
pleural şi străbat defileul interscalenic faţă de care prezintă câte trei porţiuni:
prescalenică, interscalenică şi postscalenică. La marginea externă a primei
coaste artera subclaviculară se continuă cu arteră axilară.
Raporturi
1. Prescalenice
Anterior:
 mușchiul sternocleidomastoidian, mușchiul sternotiroidian și clavicula;
 confluentul jugulosubclavicular, venele tributare venei subclaviculare,
ductul limfatic drept (în dreapta) şi canalul toracic (în stânga);
 nervul vag, ansa subclaviculară Vieussens şi nervul frenic (în dreapta)
ansa subclaviculară şi nervul frenic (în stânga).
Inferior:
 faţa anterioră a domului pleural;
 trei anse nervoase trec între artera subclaviculară şi domul pleural
(ansa laringeului recurent drept, ansa subclaviculară şi ansa
frenicostelară) în dreapta;
 două anse nervoase trec între artera subclaviculară şi pleură (ansa
subclaviculară şi ansa frenicostelară) în stânga.
Posterior:
 domul pleural şi ganglionul cervicotoracal (sau stelat) situat în
puţul inter-scaleno- pleuro-vertebral.
2. Int er sca lenice:
 anterior - muşchiul sternocleidomastoidian şi muşchiul scalen anterior;
 posterior - muşchiul scalen mijlociu;
 inferior - prima coastă pe care determină şanţul arterei subclaviculare;
 superior - trunchiurile plexului brahial;
 postero-inferior - domul pleural.

88
3. Postscalenice:
 anterior – clavicula, muşchiul subclavicular, vena subclaviculară,
vena jugulară externă (şi afluenţii săi de la acest nivel) precum şi
nervul subclavicular;
 posterior – trunchiul inferior al plexului brahial şi muşchiul scalen
mijlociu;
 superior – trunchiurile mijlociu şi superior ale plexului brahial;
 inferior – prima coastă.

Ramuri
Artera subclaviculară dă naștere urmatoarelor ramuri colaterale:
 artera vertebrală;
 trunchiul tirocervical, din care vor lua naştere arterele tiroidiană
inferioară, cervicală ascendentă, transversă cervicală şi suprascapulară;
 artera toracică internă;
 trunchiul costocervical, din care vor lua naştere arterele intercostală
supremă şi cervicală profundă.

ARTERA VERTEBRALĂ
(Arteria vertebralis)
Origine
Ia naștere din porţiunea prescalenică a arterei subclaviculare.
Traiect
Artera vertebrală prezintă patru porţiuni:
 porţiunea prevertebrală (Pars prevertebralis) care urcă profund în
puţul interscaleno-pleuro-vertebral, anterior de procesului transvers
al vertebrei C7;
 porţiunea transversă sau cervicală (Pars transversaria; Pars
cervicalis) a arterei urcă prin orificiile proceselor transverse ale
vertebrelor C6 – C1;
 porţiunea atlantică (Pars atlantica) trece superior de arcul posterior
al atlasului şi este situată în triunghiul suboccipital;
 porţiunea intracraniană (Pars intracranialis) străbate gaura occipitală
mare şi intră în fosa craniană posterioară apoi urcă anterior de bulb pe
clivus, iar la nivelul marginii inferioare a punţii se uneşte cu cea de
partea opusă formând artera bazilară (A.basilaris).
Raporturi
În puţul interscaleno-pleuro-vertebral:
 anterior - artera carotidă comună, vena vertebrală, nervii cardiaci
cervicali, canalul toracic (în stânga), crosa arterei tiroidiene
inferioare;

89
  posterior - ramurile anterioare ale nervilor spinali cervicali șapte și
opt, ganglionul stelat, procesul transvers al vertebrei cervicale
șapte;
 medial - muşchiul lung al gâtului;
 lateral - muşchiul scalen anterior.
La nivelul proceselor transverse vertebrale formează pachetul vasculo-
nervos vertebral, fiind însoţită de vena vertebrală (anterior) și de nervul
vertebral (posterior). Artera vertebrală este înconjurată de un plex simpatic
periarterial care poartă numele de plex vertebral.

Ramuri
Din porţiunea prevertebrală a arterei vertebrale iau naştere:
 ramuri musculare (Rami musculares);
 ramuri spinale (Rami spinales) – intră în canalul vertebral prin
orificiile intervertebrale și vascularizează măduva şi meningele;
Din porţiunea intracraniană a arterei vertebrale iau naştere:
 ramurile meningeale(Rr.meningei) una anterioară și una
posterioară care vascularizează dura mater și osul;
 artera cerebeloasă postero-inferioară (A. inferior posterior
cerebelli) – vascularizează emisfera şi vermisului cerebelos. Dă
naștere următoarelor ramuri:
o artera spinală posterioară (A. spinali sposterior).
Vascularizează măduva şi meningele spinale;
o ramura tonsilară cerebeloasă (R. tonsillae cerebelli)
destinată tonsilei cerebeloase;
o ramura coroidiană a ventriculului patru (R.chorideus
ventriculi quarti).
 artera spinală anterioară (A. spinalis anterior) – are originea
anterior de bulbul rahidian, coboară în gaura occipitală, se uneşte
cu cea de partea opusă şi continuă pe faţa anterioară a măduvei pe
care o vascularizează;
 ramuri medulare mediale (Rr. medullares mediales) destinate
măduvei;
 ramuri medulare laterale (Rr.medullares laterales) destinate măduvei.

ARTERA BAZILARĂ
(Arteria basilaris)
Ia naştere prin unirea arterelor vertebrale la nivelul clivusului; se întinde
de la marginea inferioară a punţii până la marginea ei superioară. Va da
naştere celor două artere cerebrale posterioare ce iau parte la formarea
poligonului arterial a lui Willis, la nivelul căruia se anastomozează cu ramurile
comunicante posterioare ale arterelor carotide interne.

90
 ARTERA TORACICĂ INTERNĂ
(A.thoracica interna)
Origine
Artera toracică internă ia naștere la nivelul porţiunii prescalenice a
arterei subclaviculare.
Traiect
De la origine descinde posterior de cartilajele primelor şase coaste
superioare. La nivelul aperturii superioare a toracelui este încrucişată, dinspre
lateral spre medial, de catre nervul frenic.

Ramuri:
 ramuri mediastinale (Rami mediastinales);
 ramuri timice (Rami thymici);
 ramuri bronşice (Rami bronchiales);
 ramuri traheale (Rami tracheales);
 artera pericardofrenică (A. pericardophrenica) vascularizează
pericardul şi diafragma;
 ramuri sternale (Rami sternales);
 ramuri perforante (Rami perforantes) ale spaţilor intercostale;
 ramuri mamare mediale (Rami mammarii mediales) destinate
glandei mamare;
 ramura costală laterală (Ramus costalis lateralis) ia naștere din
artera toracică internă şi descinde lateral față de ea;
 ramuri intercostale anterioare (Rami intercostales anteriores) se
distribuie la primele şase spaţii intercostale, câte două în fiecare
spaţiu. Vascularizează muşchii intercostali şi dau ramuri la glanda
mamară şi muşchiul pectoral mare.
 artera musculofrenică (A. musculophrenica) trece posterior de
cartilajele coastelor 7-9, străbate diafragma şi se termină în dreptul
ultimului spaţiu intercostal. Dă naștere la ramuri intercostale
anterioare pentru spaţiile intercostale inferioare.
 artera epigastrică superioară (A. epigastrica superior) continuă
traiectul arterei toracice interne, străbate hiatusul sternocostal al
diafragmei şi pătrunde în teaca dreptului abdominal.

TRUNCHIUL TIROCERVICAL
(Truncus thyrocervicalis)
Ia naştere din porţiunea prescalenică a arterei subclaviculare, la nivelul
marginii mediale a muşchiului scalen anterior. Dă naştere arterelor tiroidiană
inferioară, cervicală ascendentă, transversă cervicală şi suprascapulară

91
 ARTERA TIROIDIANĂ INFERIOARĂ
(A. thyroidea inferior)
Origine
Artera tiroidiană inferioară ia naştere din trunchiul tirocervical împreună
cu arterele cervicală ascendentă, transversă cervicală şi supra-scapulară.
Traiect:
 prima porţiune a arterei tiroidiene inferioare urcă la nivelul
marginii mediale a muşchiului scalen anterior;
 a doua porţiune – crosa arterei tiroidiene inferioare - este situată la
nivelul procesului transvers al vertebrei C6;
 a treia porţiune, descendentă, stă aşezată pe muşchiul lung al
gâtului, profund de lobul tiroidian.
Raporturi
Raporturile primei porţiuni a arterei tiroidiene inferioare:
 lateral - nervul frenic;
 anterior - mănunchiul vasculonervos al gâtului (artera carotidă
comună, vena jugulară internă şi nervul vag).
Raporturile celei de-a doua porţiuni a arterei tiroidiene inferioare:
 anterior - mănunchiul vasculonervos al gâtului şi nervii cardiaci
simpatici cervicali;
 posterior - vasele vertebrale;
 posterolateral - lanţul simpatic cervical.
Raporturile porţiunii descendente a arterei tiroidiene inferioare:
 este situată pe muşchiul lung al gâtului, profund de lobul tiroidian,
intersectează nervul laringeu recurent, iar apoi pătrunde în capsula
tiroidiană.
Ramuri
 artera laringiană inferioară (A. laryngea inferior) ia naștere din
artera tiroidiană inferioară şi pătrunde prin mușchiul constrictor
inferior al faringelui vascularizînd partea inferioară a laringelui.
 ramuri glandulare (Rr. glandulares) vascularizează porţiunea
inferioară şi posterioară a glandei tiroide. Ramura medială se poate
anastomoza cu cea de partea opusă, inferior de istmul tiroidian,
formând arcada infraistmică.
 ramuri faringiene (Rr. pharyngeales) destinate peretele hipo-faringelui.
 ramuri esofagiene (Rr. oesophageales) ce vascularizează esofagul.
 ramuri traheale (Rr. tracheales) pentru porţiunea superioară a traheei.
 artera cervicală ascendentă (A.cervicalis ascendens) ia naştere din
porţiunea ascendentă a arterei tiroidiene inferioare, urcă pe scalenul
anterior, medial de nervul frenic şi dă naștere la ramuri musculare
şi spinale.

92
 ARTERA TRANSVERSĂ A GÎTULUI SAU
TRANSVERSĂ CERVICALĂ
(A.transversa colli; A.transversa cervicis)
Ia naştere din trunchiul tirocervical, se orientează lateral,trece peste
muşchiul scalen anterior, încrucişează apoi trunchiurile plexului brahial, trece
profund de muşchiul omohioidian şi se îndreaptă spre muşchiul ridicător al
scapulei.
Dă naştere unei ramuri superficiale (R. superficialis) care vascularizează
muşchii trapez, ridicător al scapulei şi splenius și unei ramuri profunde (sau
artera dorsală a scapulei) (Ramus profundus; a.dorsalae scapulae) care
însoţeşte nervul dorsal al scapulei până la nivelul marginii mediale a scapulei.

ARTERA SUPRASCAPULARĂ
(A.suprascapularis)
De la origine se orientează inferior de artera transversă cervicală peste
mușchiul scalen anterior şi trunchiurile plexului brahial, către trigonul
omoclavicular, înapoia claviculei şi a muşchiului subclavicular. Se îndreaptă
către incizura scapulei şi trece pe deasupra ligamentului scapular transvers
spre fosele supraspinoasă şi infraspinoasă.
Dă naștere unei ramuri suprasternale şi unei ramuri acromiale (Ramus
acromialis) care perforează inserţia trapezului şi trece spre acromion.

TRUNCHIUL COSTOCERVICAL
(Truncus costocervicalis)
Ia naștere la nivelul feţei posterioare a arterei subclaviculare , posterior
de mușchiul scalen anterior și se îndreaptă posterior în raport cu domul pleural,
către colul primei coaste. Dă naștere la două ramuri:
 artera cervicală profundă (A. cervicalis profunda) destinată
musculaturii nucale.
 artera intercostală supremă (A. intercostalis suprema) care descinde
posterior de pleură, anterior de colul primei coaste şi dă naștere primei
artere intercostale posterioare (A. intercostalis posterior prima) și celei
de a doua artere intercostale posterioare (A.intercostalis posterior
secunda) care participă la vascularizația primelor două spații
intercostale.

93
 ARTERA CAROTIDĂ COMUNĂ
(Arteria carotis communis)
Origine:
 în stânga - din crosa aortei la nivelul mediastinului superior;
 în dreapta – din trunchiul brahiocefalic în dreptul articulației
sternoclaviculare drepte.
Traiect
Artera carotidă comună stângă are două porţiuni:
 o porţiune intratoracică - situată în mediastinul superior până la
nivelul articulației sternoclaviculare stângi;
 o porţiunea cervicală - până în dreptul marginii superioare a
cartilajului tiroid al laringelui.
Artera carotidă comună dreaptă are numai porţiune cervicală, din
dreptul articulaţiei sternoclaviculare drepte până la nivelul marginii superioare
a cartilajului tiroid.
În traiectul său cervical artera carotidă comună se orientează înspre
superior şi lateral:
 la baza gâtului carotidele comune sunt mai apropiate între ele (le
desparte traheea);
 superior se îndepărtează (le despart: faringele, laringele şi glanda
tiroidă).
Bifurcaţia carotidiană (Bifurcatio carotica) este locul de diviziune a
arterei carotide comune, la nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid al
laringelui.
Capătul terminal al carotidei comune are o dilataţie numită sinus carotic
(Sinus caroticus); profund de acesta se găseşte un corpuscul numit glomus
carotic (Glomus caroticum).Sinusul şi glomusul carotic sunt zonele
reflexogene la nivelul carotidei comune, stimulate de creşterea presiunii
arteriale a sângelui sau de hipoxie declanşează reflexe angio- şi
cardiodepresoare. Sinusul carotic are rol baroreceptor iar glomusul carotic are
atât rol chemoreceptor, find stimulat de hipoxie şi nu de hipercapnie.
Raporturi
In interiorul tecii carotice artera carotidă comună este situată medial de
vena jugulară internă, posterior de ele descinzând nervul vag.
Anterior:
 muşchiul platisma;
 muşchiul sternocleidomastoidian şi lama superficială a fasciei cervicale;
 tendonul intermediar al muşchiul omohioidian şi lama pretraheală a
fasciei cervicale;
 ramura sternocleidomastoidiană din artera tiroidiană superioară;
 vena tiroidiană superioară;
 venele tiroidiene medii;
 rădăcina superioară a ansei cervicale profunde;
 lobul tiroidian.

94
 Posterior:
 muşchiul scalen anterior;
 procesele transverse ale vertebrelor cervicale;
 vena vertebrală şi artera vertebrală;
 artera tiroidiană inferioară;
 trunchiul simpatic cervical.
Lateral:
 vena jugulară internă iar în afara tecii carotice, de a lungul venei
jugulare interne, se află ganglionii limfatici cervicali profunzi (ai
lanţului jugular).
Medial:
 traheea;
 esofagul;
 nervul laringeu recurent;
 laringele;
 hipofaringele.
Artera carotidă comună dă naștere la două ramuri terminale: artera
carotidă internă şi artera carotidă externă.

ARTERA CAROTIDĂ INTERNĂ

(Arteria carotis interna)
Origine
Ia naștere din artera carotidă comună la nivelul marginii superioare a
cartilajului tiroid.
Traiect
În traiectul său artera carotidă internă prezintă patru porțiuni:
 porțiunea cervicală;
 porțiunea pietroasă;
 porțiunea cavernoasă;
 porțiunea cerebrală.
Raporturi
1. În porţiunea cervicală (Pars cervicalis):
Anterior:
 pielea, fascia superficială și profundă;
 mușchiul platisma;
 mușchiul sternomastoidian;
 arterele auriculară posterioară și occipitală;
 nervii hipoglos și glosofaringian precum și ramura faringiană a
nervului vag;
 glanda parotidă;
 mușchii stiloglos și stilofaringian.
Lateral:
 vena jugulară internă;
 nervul vag.

95
 Medial:
 faringele;
 nervul laringian superior;
 artera faringiană ascendentă;
 tonsila.
Posterior:
 mușchiul drept al capului;
 nervul laringian superior.
2. În porțiunea pietroasă (Pars petrosa) - Artera carotidă internă este
separată de peretele osos al canalului carotic de către o prelungire a durei
mater și este înconjurată de fibre ale plexului carotic.
3. În porțiunea cavernoasă (Pars cavernosa) - Se orientează dinspre
posterior spre anterior de a lungul feței laterale a corpului sfenoidului , fiind
situată între foițele durei mater care formează sinusul cavernos. La nivelul
proceselor clinoidiene anterioare perforează dura mater formând tavanul
sinusului. În această porțiune este însoțită de fibre simpatice.
4. În porțiunea cerebrală (Pars cerebralis) - Artera carotidă internă
trece între al doilea și al treilea nerv cranian către unghiul intern al fisurii lui
Sylvius unde dă naștere ramurilor sale terminale.
Ramuri
1. La nivelul porțiunii cervicale nu dă naștere la nici o ramură.
2. La nivelul porțiunii pietroase:
 arterele caroticotimpanice (Aa. caroticotympanicae);
 artera canalului pterigoidian (A. canalis pterygoidei.)
3. La nivelul porțiunii cavernoase:
 ramura bazală tentorială (R. basalis tentori);
 ramura tentorială marginală (R. marginalis tentori);
 ramura meningee (R. meningeus;)
 ramura sinusului cavernos (R. sinus cavernosi);
 artera hipofizară inferioară (A. hypophysialis inferior);
 ramuri ganglionare trigeminale (Rr. ganglionares trigeminales);
 ramuri nervoase (Rr. nervorum).
4. La nivelul porțiunii cerebrale:
 artera oftalmică (A. ophtalmica);
 artera hipofizară superioară (A. hypophysialis superior);
 artera uncală (A. uncalis);
 ramuri clivale (Rr. clivales);
 ramura meningee (R. meningeus);
 artera cerebrală anterioară (Arteria cerebri anterior);
 artera cerebrală mijlocie (Arteria cerebri media);
 artera comunicantă posterioară (Arteria communicans posterior);
 artera coroidiană anterioară (A. choroidea anterior).
● Arterele caroticotimpanice
Sunt cîteva ramuri mici care pătrund în cavitatea timpanică unde se
anastomzează cu ramura timpanică a arterei maxilare interne și cu artera
stilomastoidiană.
96
 ● Artera canalului pterigoidian
Este o ramură mică și inconstantă care pătrunde în canalul pterigoidian
unde se anastomzează cu o ramură ce provine din artera maxilară intenă.

● Ramura bazală tentorială și ramura marginală tentorială

Iau naștere la nivelul sinusului cavernos, se orientează lateral și
posterior, merg de a lungul marginii libere a tentorului , se anastomozează cu
ramurile de partea opusă și vascularizează tentorul și falx cerebralis.

● Ramura meningee
De la origine se orientează posterior și inferior anastomozîndu-se cu
ramura de partea opusă.

● Artera hipofizară inferioară

Se orientează anterior și medial, ajunge la podeaua șeii turcești , se
anastomozează cu cea de partea opusă și vascularizează lobul posterior al
hipofizei și dura mater de la nivelul șeii turcești.

● Ramura sinusului cavernos

Ia naștere la mijlocul porțiunii cavernoase din partea laterală a arteri
carotide interne și vascularizează dura mater a porțiunii inferioare a sinusului
cavernos și sinusul ca atare.

● Ramurile ganglionare trigeminale

Se orientează posterior și lateral pentru a vasculariza ganglionul
trigeminal.

● Ramurile nervoase
Asigură vascularizația nervilor cranieni III, IV, V și VI.

● Artera oftalmică
Ia naștere din artera carotidă internă imediat ce aceasta părăsește sinusul
cavernos, medial față de procesele clinoidiene anterioare. Pătrunde în orbită
prin gaura optică, împreună cu nervul optic față de care este situată inițial
infero-lateral. În traiectul său prin orbită trece peste nervul optic pentru a
ajunge la peretele medial al orbitei unde se orientează orizontal înspre anterior
de a lungul marginii inferioare a mușchiului oblic superior. În apropiere de
procesul orbital intern al osului frontal dă naștere celor două ramuri terminale
ale sale artera supraorbitală și artera supratrochleară.
Artera oftalmică dă naștere următoarelor ramuri:
 artera central a retinei (A. centralis rertinae) după o porțiune scurtă
de la origine pătrunde în nervul optic și ajunge pînă la lamina
cribrosa această porțiune reprezentând porțiunea sa extraoculară
(Pars extraocularis). Străbate lamina cribrosa și asigură
vacularizația retinei, porțiunea situată anterior față de lamina
cribrosa fiind porțiunea sa intraoculară (Pars intraocularis).

97
 artera lacrimală (A. lacrimalis) se orientează anterior împreună cu
nervul lacrimal de-a lungul marginii superioare a muşchiului drept
lateral. Dă naștere la ramuri pentru glanda lacrimală,
ramuri palpebrale laterale laterale (Aa. palpebralis laterales),
ramura zigomatică și ramura anastomotică cu artera meningee
mijlocie (R. anastomoticus cum a. meningea media).
 ramura meningee recurentă (R. meningeus recurrens) se orientează
posterior și ajunge în fosa craniană mijlocie unde vascularizează
dura mater.
 arterele ciliare posterioare scurte (Aa. ciliares posteriores breves).
 arterele ciliare posterioare lungi (Aa. ciliares posteriores longae)
însoţesc nervii ciliari lungi, perforează sclera paralel cu nervul
optic şi vascularizează coroida.
 arterele muscular (Aa. musculares) se orientează anterior și dau
naștere arterelor ciliare anterioare (Aa. ciliares anteriores),
arterelor conjunctivale anterioare (Aa. conjunctivales anteriores) și
arterelor episclerale (Aa. episclerales).
 artera etmoidală anterioară (A.ethmoidalis anterior) străbate
canalul etmoidal anterior, traversează lama ciuruită a etmoidului și
ajunge împreună cu nervul omonim în şanţul de pe faţa posterioară
a osului nazal. Dă naștere unei ramuri meningee anterioare (R.
meningeus anterior) care participă la vascularizația durei mater de
la nivelul fosei craniene anterioare, ramurilor septale anterioare
(Rr. septales anteriores) care participă la vascularizația porțiunii
anterioare a septului nazal și ramurilor nazale anterioare laterale
(Rr. nasales anteriores laterales) care participă la vascularizația
porțiunii anterioare a peretelui lateral al cavității nazale.
 artera etmoidală posterioară (A. ethmoidalis posterior) străbate
canalul etmoidal posterior în fosa craniană anterioară şi apoi
ramurile sale coboară prin lama ciuruită în cavitatea nazală
vascularizând labirintul etmoidal, dura mater a fosei craniene
anterioare şi tavanul cavității nazale.
 arterele palpebrale mediale (Aa. palpebrales mediales), în număr de
două (una superioară și una inferioara), se anastomzează cu arterele
palpebrale laterale din artera lacrimală formând arcul palpebral
superior (Arcus palpebralis superior) și arcul palpebral inferior
(Arcus palpebralis inferior) care asigură vascularizația pleoapelor.
Înainte de a forma arcurile palpebrale, dau naștere arterelor
conjunctivale posterioare (Aa. conjunctivales posteri-ores).
 artera dorsală a nasului (A.dorsalis nasi) rece între trohleea
muşchiului oblic superior şi ligamentul palpebral medial, vascula-
rizează sacul lacrimal şi apoi se anastomozează cu artera unghiu-
lară (ramură din artera facială).
 artera supratrochleară (A. supratrochlearis) participă la formarea
pediculului frontal medial al scalpului vascularizând porțiunea
medială a regiunii frontale.
98
  artera supraorbitală (A.supraorbitalis) participă la formarea
pediculului frontal lateral al scalpului vascularizând porțiunea
laterală a regiunii frontale.

● Artera hipofizară superioară

De la origine se orientează medial și participă la vascularizația lobului
anterior al hipofizei.

● Artera uncală
Participă la vascularizația uncusului.

● Ramurile clivale
Se orientează posterior și participă la vascularizația clivusului.

● Ramura meningee
De la origine se orientează medial și inferior anastomozându-se cu
ramura de partea opusă.

● Artera coroidiană anterioară

Ia naştere din artera carotidă internă în apropierea originii arterei
comunicante posterioare se orientează deasupra porţiunii mediale a uncusului
şi încrucişează tractul optic pentru a ajunge la nivelul pedunculului cerebral.
Apoi se orientează lateral, încrucişează din nou tractul opric şi ajunge la
nivelul corpului geniculat lateral căruia îi dă câteva ramuri (Rr. corporis
geniculati lateralis). În final pătrunde în cornul inferior al ventriculului lateral
şi se termină în plexurile coroide.
Vascularizează globul palid, nucleul caudat, corpul amigdaloid,
hipotalamusul, tuber cinereum, substanţa perforată anterioară, nucleul roşu,
genunchiul şi braţul posterior al capsulei interne, radiaţiile optice, tractul optic,
chiasma optică, hipocampul şi fimbria fornixului. Dă naştere următoarelor ramuri:
 ramurile coroidiene ale ventriculului lateral (Rr. choroidei
ventriculi lateralis);
 ramurile coroidiene ale ventriculului III (Rr. choroidei ventriculi
tertii);
 ramurile substanţei perforate anterioare (Rr. substantia perforatae
anterioris);
 ramurile chiasmatice (Rr. chiasmatici);
 ramurile tractului optic (Rr. tractus optici);
 ramurile genunchiului capsulei interne (Rr. genus capsulae
internae);
 ramurile braţului posterior al capsulei interne (Rr. cruris posterior
capsulae internae);
 ramurile porţiunii retrolentiforme a capsulei interne (Rr. partis
retrolentiformis capsulae internae);
 ramurile globului palid (Rr. globi pallidi);
 ramurile cozii nucleului caudat (Rr. caudae nuclei caudati);
 ramuri uncale (Rr. uncales);

99
  ramurile hipocampusului (Rr. hippocampi)
 ramurile corpului amigdaloid (Rr. corporis amygdaloidei;)
 ramurile tuber cinereum (Rr. tuberis cinerei);
 ramurile nucleilor hipotalamici (Rr. nucleorum hypothalami);
 ramurile nucleilor talamici (Rr. nucleorum thalami);
 ramurile substanţei negra (Rr. substaniae nigrae);
 ramurile nucleului roşu (Rr. nuclei rubri);
 ramurile pedunculului cerebral (Rr. cruris cerebri).

● Artera cerebrală anterioară

Este cea mai mică ramură terminală a arterei carotide interne. Ia naştere
în apropierea porţiunii mediale a şanţului lateral, se orientează antero-medial
deasupra nervului optic în fisura longitudinală. Comunică cu artera cerebrală
anterioară de partea opusă prin intermediul arterei comunicante anterioare. Dă
naştere la ramuri centrale şi la ramuri corticale. În funcţie de originea arterei
comunicante anterioare prezintă o porţiune precomunicantă şi o porţiune
postcomunicantă.
Din porţiunea precomunicantă (Pars precommunicalis;Segmentum A1)
iau naştere arterele centrale anteromediale (Aa. centrales anteromediales):
 arterele striate mediale proximale (Aa. striatae mediales
proximales);
 artera supraoptică (A. supraoptica);
 arterele perforante anterioare (Aa. perforantes anteriores);
 arterele preoptice (Aa. preopticae).
Artera comunicantă anterioară (A. communicans anterior) poate fi ,
uneori, dublă şi dă naştere unor artere centrale anteromediale (Aa. centrales
anteromediales):
 artera suprachiasmatică (A. suprachiasmatica);
 artera comisurală mediană (A. commissuralis mediana);
 artera caloasă mediană (A. callosa mediana).
Din porţiunea postcomunicantă (Pars postcommunicalis;Segmentum
A2) iau naştere artere care vascularizează lobul olfactiv, girusul drept, girusul
orbital medial, corpul calos, girusul cinguli, girusul frontal medial, lobulul
paracentral, girusul frontal superior, girusul frontal mijlociu, porţiunea
superioară a girusului precentral, precuneusul şi suprafaţa laterală adiacentă
acestuia. Ramurile porţiunii postcomunicante sunt:
 artera striată medială distală (A. striata medialis distalis);
 artera frontobazală medială (A. frontobasalis medialis A.
orbitofrontalis medialis);
 artera polară frontală (A. polaris frontalis);
 artera calosomarginală (A. callosomarginalis) care dă naştere
ramurilor:
o ramura frontală anteromedială (R. frontalis anteromedialis);
o ramura frontală intermediomedială (R. frontalis intermediomedialis);
o ramura frontală posteromedială (R. frontalis posteromedialis);
o ramura cingulară (R. cingularis);

100
 o ramuri paracentrale (Rr. paracentrales).
 artera pericaloasă (A. pericallosa) care dă naştere ramurilor:
o ramuri paracentral (Rr. paracentrales);
o ramuri precuneale (Rr. precuneales);
o ramuri parietooccipitale (Rr. parietooccipitales).

● Artera cerebrală mijlocie

Este cea mai mare ramură terminală a arterei carotide interne. De la
origine se orientează în şanţul lateral, prezentând o porţiune orizontală,
sfenoidală, iar apoi se orientează postero-superior spre insulă formând
porţiunea insulară.
Din porţiunea sfenoidală, orizontală (Pars sphenoidalis; Pars horizontalis;
Segmentum M1) iau naştere:
 două artere centrale anterolaterale (Aa. centrales anterolaterales) care
dau naştere următoarelor ramuri:
o ramuri proximale laterale striate (Rr. proximales laterales
striati) care vascularizează nucleul caudat;
o ramuri distale laterale striate (Rr. distales laterales striati)
care vascularizează nucleul caudat şi capsula internă.
 artera polară temporală (A.polaris temporalis);
 artera uncală (A. uncalis);
 artera temporală anterioară (A. temporalis anterior).
Porţiunea insulară (Pars insularis; Segmentum M2) dă naştere arterelor
insulare (Aa. insularis) iar apoi ramurilor corticale inferioare şi ramurilor
corticale superioare.
Ramurile corticale inferioare (Rr.terminales inferiores; R. corticales
inferiores) sunt:
 ramura temporală anterioară (R. temporalis anterior);
 ramura temporală mijlocie (R. temporalis media);
 ramura temporală posterioară (R. temporalis posterior);
 ramura temporooccipitală (R. temporooccipitalis);
 ramura girusului angular (R. gyri angularis).
Ramurile corticale superioare (Rr. terminals superiors; Rr. corticales
superiores) sunt:
 artera frontobazală laterală (A. frontobasalis lateralis;A. orbitofrontalis
lateralis);
 artera prefrontală (A. prefrontalis);
 artera şanţului precentral (A. sulci precentralis;)
 artera şanţului central (A. sulci centralis);
 artera şanţului postcentral (A. sulci postcentralis;)
 artera parietală anterioară (A. parietalis anterior);
 artera parietală posterioară (A. parietalis posterior).
Ramurile corticale vascularizează girusul frontal inferior şi mijlociu,
porţiunea laterală a suprafeţei orbitale a fobului frontal, girusul precentral,
girusul postcentral, porţiunea inferioară a lobulului parietal superior, întregul
lobul parietal inferior şi faţa laterală a lobului temporal.
101
 ● Artera comunicantă posterioară
Ia naştere din artera carotidă internă deasupra nervului oculomotor şi se
anastomozează cu arterele cerebrale posterioare. Vascularizează suprafaţa
medială a talamusului, pereţii ventricului III, chiasma optică, tuber cinereum,
hipotalamusul, corpii mamilari şi nervul oculomotor. Dă naştere următoarelor
ramuri:
 arterele centrale posteromediale (Aa. centrales posteromediales):
o ramuri anterioare (Rr. anteriores);
o ramuri posterioare (Rr. posteriores).
 ramura chiasmatică (R. chiasmaticus);
 arterele tuber cinereum (Aa. tuberis cinerei);
o ramuri mediale (Rr. mediales);
o ramuri laterale (Rr. laterales).
 artera talamotuberală (A. thalamotuberalis);
 ramura hipotalamică (R. hypothalamicus);
 arterele mamilare (Aa. mammillares);
 ramura nervului oculomotor (R. nervi oculomotorii).

● Cercul arterial cerebral (Cercus arteriosus cerebri)

Cercul arterial cerebral sau cercul (poligonul) lui Willis se formează din
arterele care asigură vascularizaţia encefalului:
 artera carotidă internă şi ramurile sale:
o artera cerebrală anterioară şi artera comunicantă intern) care
este ramură a sa;
o artera cerebrală;
o artera comunicantă posterioară;
 artera bazilară şi ramurile sale de bifurcaţie reprezentate de artera
cerebrală posterioară.

ARTERA CAROTIDĂ EXTERNĂ

(Arteria carotis externa)
Origine
Ramură terminală din artera carotidă comună, ia naștere în dreptul marginii
superioare a cartilajului tiroid al laringelui la nivelul trigonului carotic.
Traiect
Ascendent, în ansamblu laterofaringian:
 iniţial în trigonul carotic;
 traversează furca stiliană;
 în dreptul gonionului pătrunde în loja parotidiană şi continuă
intraglandular;
 se termină postero-medial de colul mandibulei.

102
 Raporturi
1. Rapor tur i în tr igonu l car ot ic
Anterior:
 pielea și fascia superficială
 mușchiul platysma și fascia profundă
 marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidianului
 trunchiul venos tiro-linguo-facial şi afluenţii acestuia nervul
hipoglos
 pântecele posterior al mușchiului digastric
 mușchiul stilohioid
 glanda parotidă împreună cu nervul facial
Medial:
 osul hioid
 faringele
 nervul laringeu superior
 ramura mandibulei
 glanda parotidă
Posterior:
 mușchiul stiloglos
 mușchiul stilofaringian
 nervul glosofaringian
 lanţul simpatic cervical (în planul lamei prevertebrale a fasciei
cervicale).
Lateral:
 artera carotidă internă in porțiunea inferioară a traiectului său.
Iniţial carotida externă se găseşte antero-medial de carotida internă însă
ulterior se va dispune antero-lateral de aceasta; cele două artere realizează
furca arterelor carotide a lui Farabeuf care conţine muşchii stilofaringian şi
stiloglos.
2. Rapor tur i în par ot idă
Elementele vasculo-nervoase intraparotidiene se dispun pe trei planuri:
 planul lateral (planul nervos, planul facialului intraparotidian);
 planul mijlociu (venos);
 planul medial (arterial, planul carotidei externe şi al ramurilor sale
intraparotidiene).
Ramuri
Dă naștere la trei ramuri colaterale anterioare și trei posterioare.
Anterioare:
 artera tiroidiană superioară;
 artera linguală;
 artera facială.
Posterioare:
 artera faringiană ascendentă;
 artera occipitală;
 artera auriculară posterioară.

103
 Ramurile terminale, în număr de două, iau naștere în profunzimea față
de baza condilului mandibular şi sunt:
 artera maxilară;
 artera temporală superficială.

ARTERA TIROIDIANĂ SUPERIOARĂ

(A. thyroidea superior)
Origine
Ia naștere de pe peretele anterior al arterei carotide externe, deasupra
bifurcaţiei carotidiene. Uneori are originea comună cu artera linguală (trunchi
tiro-lingual) sau cu aceasta şi cu artera facială (trunchi tiro-linguo-facial
arterial).
Traiect
Descendent, de la origine către polul superior al lobului tiroidian. Iniţial
este situată în trigonul carotic, apoi se continuă profund de pântecele superior
al mușchiului omohioidian, pe latura mușchiului constrictor inferior al
faringelui, abordând tiroida.
Raporturi
 elementele localizate în trigonul carotic sunt acoperite, în planuri,
de: tegument, muşchiul platisma şi lama superficială a fasciei
cervicale dedublată la marginea anterioară a muşchiului sterno-
cleidomastoidian.
 artera tiroidiană superioară se continuă profund de muşchii
omohioidian, sternohioidian şi sternotiroidian, având medial
mușchiul constrictor inferior al faringelui. Este însoţită de vena
satelită şi are profund ramura externă a nervului laringelui superior.
Ramuri:
 ramura infrahioidiană (Ramus infrahyoideus) – vascularizează
muşchi hioidieni şi se poate anastomoza cu cea de partea opusă.
 ramura sternocleidomastoidiană (Ramus sternocleidomastoideus) –
ramură destinată muşchiului sternocleidomastoidian; porneşte din
artera tiroidiană superioară la marginea superioară a pântecelui
superior al mușchiului omohioidian.
 artera laringiană superioară (A. laryngea superior) – ia naștere din
bucla arterei tiroidiene superioare şi se îndreaptă anterior, peste
cornul superior al cartilajului tiroid, ajungând între muşchiul
tirohioidian şi membrana tirohioidiană. Pătrunde în laringe
perforând membrana tirohioidiană, la marginea superioară a
cartilajului tiroid; va continua descendent, profund de lama
cartilajului tiroid. Se anastomozează cu cea de partea opusă dar şi
cu ramura cricotiroidiană a arterei tiroidiene superioare şi artera
laringiană inferioară provenită din artera tiroidiană inferioară.
 ramura cricotiroidiană (Ramus crycothyroideus) – se desprinde din
artera tiroidiană superioară în apropierea polului superior al lobului
tiroidian, vascularizează muşchiul cricotiroidian şi endolaringele.
104
  ramurile glandulare (Rami glandulares), una anterioară (Ramus
glandularis anterior), una posterioară (Ramus glandularis posterior) şi
una laterală (Ramus glandularis lateralis), vascularizează partea
superioară a lobului şi istmului tiroidian.

ARTERA FARINGIANĂ ASCENDENTĂ

(A. pharyngea ascendens)
Origine
Porneşte din porțiunea postero-inferioară a arterei carotide externe, la
nivelul trigonului carotic.
Traiect
Ascendent, pe latura faringelui, până la baza craniului.
 iniţial în trigonul carotic;
 continuă în loja paraamigdaliană;
 ajunge laterofaringian, inferior de baza craniului.
Raporturi:
 în trigonul carotic este situată postero-medial față de artera carotidă
externă şi va urca între artera carotidă internă şi peretele faringian,
lateral de faringe;
 trece profund de muşchii stiloglos şi stilofaringian;
 în loja paraamigdaliană se plasează între peretele faringian şi
muşchiul ptergoidian medial, posterior de artera palatină ascendentă,
iar cele două artere sunt încrucişate la marginea superioară a
stiloglosului de către nervul glosofaringian.
Ramuri:
 ramuri faringiene (Rami pharyngeales) – destinate peretelui
faringian.
 artera meningee posterioară (A. meningea posterior) – situată lateral de
artera carotidă internă, străbate gaura jugulară și vascularizează dura
mater din fosa craniană posterioară.
 artera timpanică inferioară (A. tympanica inferior) – străbate
canaliculul timpanic, pătrunde în cavumul timpanic; se distribuie la
nivelul peretelui medial al cavumului timpanic şi se anastomozează cu
celelalte artere timpanice.

ARTERA LINGUALĂ
(A. lingualis)
Origine
Este a doua ramură colaterală anterioară a arterei carotide externe fiind
situată, la origine, inferior față de artera facială şi superior față de artera
tiroidiană superioară. Poate forma împreună cu acestea trunchiuri comune -
trunchiul tiro-linguo-facial sau trunchiul linguo-facial (Truncus linguofacialis).

105
 Traiect
Are un traiect ascendent,sinuos, formând o buclă situată postero-
superior față de cornul mare al hioidului, la nivelul trigonului carotic, apoi un
segment în profunzimea muşchiului hioglos, şi se continuă în limbă ca artera
profundă a limbii.
Raporturi
Segmentul iniţial se află postero-superior de cornul mare hioidian și
prezintă următoarele raporturi:
 este acoperită de muşchiul stilohioidian şi tendonul intermediar al
muşchiului digastric
 încrucişată superficial de către nervul hipoglos
 medial cu faringele.
Superior de cornul mare al hioidului artera linguală se găseşte profund
de muşchiul hioglos care o desparte de glanda submandibulară.
Artera linguală depăşeşte anterior muşchiul hioglos şi se aşază pe
muşchiul genioglos, în spaţiul submucos sublingual, profund de pachetul
glandular sublingual.
Ramuri
 ramura suprahioidiană (Ramus suprahyoideus) – ia naștere din
segmentul iniţial al arterei linguale și vascularizează muşchi hioidieni.
 ramurile dorsale linguale (Rami dorsales linguae) iau naștere din
segmentul subhioglosian al arterei linguale și irigă baza limbii
(inclusiv pilierul anterior al vălului palatin, epiglota şi tonsila
palatină).
 artera sublinguală (A. sublingualis) porneşte la nivelul marginii
anterioare a mușchiului hioglos, se continuă medial de glanda
sublinguală, acoperită de mucoasa sublinguală. Vascularizează
glanda sublinguală, mucoasa sublinguală, muşchiul milohioidian şi
se poate anastomoza cu cea de partea opusă şi cu artera submentală.
 artera profundă a limbii (A. profunda linguae) – continuă artera
linguală în corpul limbii, între muşchii genioglos şi longitudinal
inferior al limbii, până la nivelul vârfului limbii unde se poate
anastomoza cu cea din partea opusă.

ARTERA FACIALĂ
(A. facialis)
Origine
A treia ramură colaterală anterioară a arterei carotide externe, cu origine
imediat distal de artera linguală; pot apare trunchiuri arteriale comune de
origine, precum cel tiro-linguo-facial sau trunchiul linguofacial (Truncus
linguofacialis).
Traiect
Artera facială are un traiect ascendent oblic, superior şi anterior.
Prezintă două porţiuni: una localizată cervical, la nivelul spaţiului latero-
106
faringian, iar a doua la nivel facial, succesiv la nivelul regiunilor bucală,
infraorbitală şi în şanţul nasogenian. În traiectul său facial realizează arcul arterei
faciale, iar vena facială, situată posterior, reprezintă coarda acestui arc.
Raporturi
1. În porţiunea cervicală:
 la origine este încrucişată superficial de:
o nervul hipoglos;
o pântecele posterior al muşchiului digastric;
o muşchiul stilohioidian.
 continuă lateral de faringe şi urcă profund de extremitatea
posterioară a glandei submandibulare realizând împreună cu vena
facială pensa vaselor faciale;
 ocoleşte dinspre medial spre lateral glanda submandibulară, formând o
buclă supraglandulară situată lateral de muşchiul stiloglos; la acest
nivel se dispune între muşchiul pterigoidian medial situat lateral şi
mușchiul constrictor superior al faringelui situat medial;
 trece între glanda submandibulară şi mandibulă pentru a continua cu o
a doua buclă pe sub corpul mandibulei (bucla submandibulară), este
acoperită de tegument, muşchiul platysma şi lama superficială a fasciei
cervicale. La acest nivel vine în raport cu ganglionii sub-mandibulari
superficiali, cu vena facială şi vena submentală.
2. În porţiunea facială:
 pătrunde în regiunea bucală la nivelul şanţului premaseterin al
mandibulei:
o aşezată în şanţul arterei faciale de la nivelul feţei externe a
corpului mandibulei, vine în raport posterior cu mușchiul
maseter și vena facială.
o peste artera și vena facială, în apropierea marginii inferioare a
mandibulei, trece ramura marginală a nervului mandibular.
 continuă în regiunea bucală, către comisura bucală:
o situată pe muşchiul buccinator, cu vena facială dispusă
posterior; la unghiul gurii este situată anterior față de muşchiul
ridicător al unghiului gurii;
o este acoperită de muşchii platysma, rizorius, zigomatic mic și
zigomatic mare.
o pe traiectul vaselor faciale se găsesc ganglioni bucali (faciali);
o peste vasele faciale trec ramurile bucale superioare şi
inferioare ale nervului facial
o posterior de vasele faciale, între marginea anterioară a
maseterului şi muşchiul buccinator este situat corpul adipos
bucal (bula lui Bichat).
 trece în regiunea infraorbitală, superior de comisura bucală:
o este situată pe muşchiul ridicător al unghiului gurii;
o trece peste mușchiul ridicător al buzei superioare;

107
 o profund se găsesc artera infraorbitală şi ramurile externe ale
nervului infraorbital, la nivelul feţei anterioare a corpului
osului maxilar.
 continuă la nivelul şanţului nasogenian, unde este situată între
fibrele muşchiului ridicător comun al buzei superioare şi aripii
nasului.
Ramuri
1. Din porţiunea cervicală iau naștere următoarele ramuri:
 artera palatină ascendentă (A. palatina ascendens) – ia naștere din
porţiunea proximală a arterei faciale și vascularizează peretele
faringian, vălul palatin, tuba auditivă și tonsila palatină. Se
anastomozează cu cea de partea opusă, a.palatină descendentă,
ramura tonsilară şi a. faringiană ascendentă.
 ramura tonsilară (Ramus tonsillaris) este principala arteră a
amigdalei palatine, se orientează ascendent, lateral de mușchiul
stiloglos, iar la marginea sa superioară străbate mușchiul constrictor
superior al faringelui şi se distribuie la amigdala palatină şi rădăcina
limbii.
 artera submentală (A. submentalis) – este ramura cervicală cea mai
mare a arterei faciale. Se orientează anterior, către unghiul format
între mandibulă şi pântecele anterior al mușchiului digastric
prezentând următoarele raporturi:
o este acoperită de piele, mușchiul platysma şi lama superficială
a fasciei cervicale;
o este însoţită superficial de vena submentală;
o iniţial este situată superficial față de glanda submandibulară,
apoi continuă superficial față de muşchiul milohioidian.
o vascularizează glanda submandibulară, muşchiul milohioidian
și pântecele anterior al muşchiului digastric.
o se anastomozează cu artera sublinguală.
 ramuri glandulare (Rami glandulares) – destinate glandei sub-
mandibulare.
2. Din porţiunea facială iau naștere:
 artera labială inferioară (A. labialis inferior) ia naștere din artera
facială proximal de comisura bucală şi trece în grosimea buzei
inferioare, pe sub mușchiul coborâtor al unghiului gurii şi prin
mușchiul orbicular al gurii, pentru a se dispune între planul
muscular şi mucoasa labială inferioară. Se anastomozează cu cea
din partea opusă formînd arcada arterială a labială inferioară.Vine
în raport profund cu ramuri mucoase labiale ale nervului mental.
 artera labială superioară (A. labialis superior) ia naștere din artera
facială distal de comisura bucală şi trece în grosimea buzei
superioare, profund de mușchiul ridicător al buzei superioare,
ajungând între mucoasa labială şi mușchiul orbicular al gurii. Se
anastomozează cu cea de partea opusă formînd arcada arterială
labială superioară şi dă naștere la:
108
 o ramura alară;
o ramura septală nazală (Ramus septi nasi) – conectată la corpul
cavernos septal (pata vasculară a lui Kisselbach).
 ramura nazală laterală (Ramus lateralis nasi) se desprinde în şanţul
nasogenian; irigă aripa şi dorsul nasului.
 artera angulară (A. angularis) continuă artera facială către comisura
palpebrală medială, o vascularizează, şi apoi se anastomozează cu
ramura dorsală nazală a arterei oftalmice.

ARTERA OCCIPITALĂ
(A. occipitalis)
Origine
Ia naștere din peretele posterior al arterei carotide externe,la nivelul
trigonul carotic, profund față de pântecele posterior al muşchiului digastric.
Traiect
Se orientează postero-superior, către faţa inferioară a porţiunii masto-
idiene a temporalului. Devine superficială în regiunea occipitală unde se
termină dând naștere ramurilor occipitale.
Raporturi
 la origine este încrucişată superficial de nervul hipoglos;
 urcă profund de marginea inferioară a pântecelui posterior al
digastricului, încrucişând vena jugulară internă, artera carotidă
internă precum şi nervii vag, accesor şi hipoglos;
 străbate şanţul arterei occipitale situat pe porțiunea inferioară a
porţiunii mastoidiene a temporalului;
 trece printre inserţiile superioare ale mușchiului trapez şi sterno-
cleidomastoidian, ajungând la nivel superficial în scalpul regiunii
occipitale.
Ramuri:
 ramura sternocleidomastoidiană (Ramus sternocleidomastoidei),
destinată muşchiului sternocleidomastoidian.
 ramura mastoidiană (Ramus mastoideus) pătrunde prin gaura
mastoidiană şi irigă dura mater, diploe şi celule mastoidiene.
 ramura auriculară (Ramus auricularis) trece pe sub mușchiul
sternocleidomastoidian şi ajunge posterior de pavilionul urechii.
 ramura meningeală (Ramus meningeus), vascularizează dura mater
după ce traversează fie gaura parietală, fie gaura jugulară.
 ramura descendentă (Ramus descendens) trece profund de mușchiul
splenius al capului şi irigă muşchii regiunii.
 ramurile occipitale (Rami occipitales) vascularizează scalpului
regiunii occipitale.

109
 ARTERA AURICULARĂ POSTERIOARĂ
(A. auricularis posterior)
Origine
Este a treia ramură colaterală posterioară a arterei carotide externe, ia
naștere la nivelul lojei parotidiene, la marginea superioară a pântecului
posterior al mușchiului digastric.
Traiect
De la origine se orientează posterior şi superior, paralel cu pîntecele
posterior al mușchiului digastric, iar apoi se continuă în şanţul dintre urechea
externă şi procesul mastoidian.
Raporturi
 la nivelul lojei parotidiene este situată profund față de glanda
parotidă sau străbate parenchimul acesteia, se dispune pe procesul
stiloid al temporalului;
 urcă retroparotidian pînă la marginea anterioară a inserţiei
mastoidiene a muşchiului sternocleidomastoidian, fiind însoţită de
vena auriculară posterioară.
Ramuri
 ramura parotidiană (Ramus parotideus) vascularizează glanda
parotidă.
 artera stilomastoidiană (A. stylomastyoidea) străbate gaura
stilomastoidiană şi canalul facialului, apoi canalul intrapietros al
facialului până la hiatusul nervul pietros mare şi se distribuie la
nivelul celulelor mastoidiene, urechii interne şi cavumului
timpanic.
 artera timpanică posterioară (A. tympanica posterior) ia naștere din
artera stilomastoidiană în porţiunea mastoidiană a canalului
facialului; însoţeşte coarda timpanului şi contribuie la cercul
arterial ce înconjură timpanul. Din artera timpanică posterioară iau
naștere ramuri mastoidiene (Rami mastoidei), care vascularizează
celulele mastoidiene și ramura stapediană (Ramus stapedialis), care
vascularizează muşchiul stapedius.
 ramura auriculară (Ramus auricularis) vascularizează faţa postero-
medială a pavilionului urechii, dând şi ramuri perforante la faţă lui
antero-laterală. Vascularizează şi muşchii auriculari.
 ramura occipitală (Ramus occipitalis) trece peste procesul
mastoidian spre regiunea occipitală, vascularizează scalpul şi se
anastomozează cu artera occipitală.

110
 ARTERA TEMPORALĂ SUPERFICIALĂ
(A. temporalis superficialis)
Origine
Este ramură terminală a arterei carotide externe, împreună cu artera
maxilară. Ia naștere postero-medial de colul mandibulei.
Traiect
Este ascendent, continuând direcţia arterei carotide externe. Iniţial este
localizată intraparotidian, apoi părăseşte polul superior al parotidei, trece peste
rădăcina posterioară a procesului zigomatic al osului temporal şi ajunge în aria
postero-inferioară a regiunii temporale, iar aproape de rădăcina procesului
zigomatic dă naștere ramurilor sale terminale.
Raporturi:
 porțiunea sa inițială este situată intraparotidian și este intersectată
profund de nervul auriculotemporal
 părăseşte polul superior al parotidei, în constituţia pediculului
parotidian superior:
o este acoperită de sistemul musculoaponevrotic superficial;
o 1-2 vene temporale superficiale se dispun superficial de arteră;
o nervul auriculotemporal urcă posterior de arteră;
o elementele vasculonervoase sunt mascate de ganglioni
limfatici parotidieni superficiali.
 împreună cu venele satelite şi nervul auriculotemporal trece peste
rădăcina posterioară a procesului zigomatic al temporalului.
 în regiunea temporală este cuprinsă între sistemul musculoaponevrotic
superficial şi fascia temporală, în raport cu venele satelite şi nervul.

Ramuri:
 ramura parotidiană (Ramus parotideus) vascularizează parotida.
 artera transversă a feţei (A. transversa faciei) este ramură
intraparotidiană. Are traiect spre anterior.
Artera transversă a feţei dă naștere la ramuri destinate:
o parotidei;
o muşchiului maseter – artera maseterină superficială
o ductului parotidian;
o tegumentului;
o părţilor moi de la nivelul regiunilor bucală, zigomatică,
infraorbitală.
 ramurile auriculare anterioare (Rami auriculares anteriores) irigă
urechea externă.
 artera zigomatico-orbitală (A. zygomatico-orbitalis) se orientează
spre marginea superioară a arcului zigomatic, se distribuie
muşchiului orbicular al ochiului şi se anastomozează cu ramuri ale
arterei oftalmice.

111
  artera temporală medie (A.temporalis media) ia naștere la nivelul
rădăcinii posterioare a procesului zigomatic al temporalului;
traversează fascia temporală şi vascularizează muşchiul temporal.
 ramura frontală (Ramus frontalis), este ramură terminală,
anterioară, se orientează antero-superior, către tuberozitatea
frontală și vascularizează scalpul şi periostul regiunii.
 ramura parietală (Ramus parietalis), este ramură terminală,
posterioară, urcă superficial de fascia temporală către regiunea
parietală. Vascularizează scalpul şi periostul regiunii.

ARTERA MAXILARĂ
(A. maxillaris)
Origine
Artera maxilară este ramura terminală mai voluminoasă a arterei
carotide externe.
Traiect
Ia naștere postero-medial de colul mandibulei și este inițial situată
intraparotidian. În traiectul său i se poate descrie trei porțiuni
 porțiunea maxilară – artera se orientează orizontal înspre anterior și
medial, între ramura mandibulei și ligamentul sfenomandibular.
 porțiunea pterigoidă – artera se orientează oblic anterior și superior
între fața laterală a mușchiului pterigoidian lateral și porțiunea
inferioară a mușchiului temporal.
 porțiunea sfeno-maxilară – artera pătrunde în fosa sfeno-maxilară
printre cele două capete ale mușchiului pterigoidian lateral.
Raporturi
Originea sa este înglobată în parenchim glandular parotidian, profund
față de colul mandibulei, superior de arteră se situează nervul auriculo-
temporal.
În porțiunea maxilară are următoarele raporturi:
 superior cu nervul auriculo temporal, care are traiect paralel cu
artera maxilară;
 este situată pe marginea inferioară a mușchiului pterigoidian
lateral;
 încrucișează nervul dental inferior.
În porțiunea pterigoidă:
 medial este situat mușchiul pterigoidian lateral și ramura mandibulei;
 lateral este mușchiul temporal.
În porțiunea sfeno-maxilară:
 este localizată între capetele mușchiului pterigoidian lateral;
 este în raport cu ganglionul lui Meckel;
 la acest nivel dă naștere ramurilor sale terminale.

112
Ramuri:
 artera auriculară profundă (A.auricularis profunda) este un ram mic
intraparotidian, care vascularizează articulaţia temporomandibulară,
meatul acustic extern şi membrana timpanică.
 artera timpanică anterioară (A.tympanica anterior) urcă prin fisura
pietrotimpanică a lui Glasser și participă la formarea cercul arterial
al membranei timpanice.
 artera alveolară inferioară (A.alveolaris inferior) coboară pe faţa
externă a ligamentului sfenomandibular, posterior față de nervul
alveolar inferior împreună cu care pătrunde prin gaura mandibulară
în canalul mandibular pe care îl străbate până în corpul mandibulei.
Expusă în cursul fracturilor mandibulare sau al intervenţiilor asupra
mandibulei (de exemplu în implantologia orală) artera alveolară
inferioară este în general unica resursă arterială a hemimandibulei
respective.
Din artera alveolară inferioară iau naştere:
o ramurile dentare (Rami dentales) destinate dinţilor hemi-
mandibulei respective;
o ramurile peridentare (Rami peridentales) care vascula-
rizează osul alveolar şi ligamentul periodontal precum și
gingia.
o ramura mentală (Ramus mentalis) vascularizează mentonul.
o ramura milohioidiană (Ramus mylohyoideus) asigură
vascularizația muşchiului milohioidian. Se poate anasto-
moza cu artera submentală.
 artera meningee mijlocie (A. meningea media) urcă profund de
muşchiul pterigoidian lateral, în raport cu nervul auriculotemporal,
străbate gaura spinoasă şi ajunge în fosa craniană mijlocie.
Ramurile arterei meningee medii sunt:
o ramura accesorie (Ramus accesorius) – vascularizează
muşchii adiacenţi, tuba auditivă, iar apoi străbate gaura
ovală pentru a vasculariza ganglionul trigeminal şi dura
mater;
o ramura pietroasă (Ramus petrosus) – își are originea
superior de gaura spinoasă şi străbate hiatul nervului
pietros mare pentru a se anastomoza cu artera
stilomastoidiană;
o artera timpanică superioară (A. tympanica superior) –
pătrunde în cavitatea timpanică prin hiatusul nervului
pietros mic;
o ramura frontală (Ramus frontalis) – se orientează anterior
spre zona frontală;
o ramura parietală (Ramus parietalis) – se prientează
posterior spre zona parietală;

113
 o ramura orbitală (Ramus orbitalis) – pătrunde prin
extremitatea laterală a fisurii orbitale superioare în orbită,
către glanda lacrimală.
o Ramura anastomotică cu artera lacrimală (Ramus
anastomoticus cum a. lacrimalis). În unele cazuri această
ramură este chiar o arteră lacrimală care ia naștere din
artera meningeea mijlocie.
 artera pterigomeningee (A. pterygomeningea) – vascularizează
muşchii pterigoidieni, muşchiul tensor al vălului palatin, tuba
auditivă şi străbate gaura ovală pentru a se distribui la ganglionul
trigeminal şi dura mater.
 artera maseterică (A. maseterica) – ia naștere din arteră, se îndreaptă
lateral, prin incizura mandibulei, către faţa profundă a muşchiului
maseter. Însoţeşte nervul maseterin şi se anasto-mozează cu ramurile
maseterine ale arterei faciale şi arterei transverse a feţei.
 arterele temporale profunde anterioară (A. temporalis profunda
anterior) şi posterioară (A. temporalis posterior) urcă profund de
muşchiul temporal pe care îl vascularizează.
 ramurile pterigoidiene (Rami pterygoidei) – vascularizează muşchi
pterigoidieni.
 artera bucală (A. buccalis) – ia naștere capetele mușchiului
pterigoidian lateral și se orientează către faţa externă a muşchiului
buccinator. Mănunchiul vasculonervos bucal este situat profund de
corpul adipos bucal mușchiul între pterigoidia medial şi coronoida
mandibulei. Asigură vascularizația obrazului.
 artera alveolară superioară posterioară (A. alveolaris superior
posterior) – ia naștere din artera maxilară la nivelul tuberozității
maxilarului. Dă naștere la ramuri dentare (Rr. dentales) și la ramuri
peridentare (Rr.peridentales).
 artera infraorbitală (A. infraorbitalis) – ia naștere din crosa arterei
maxilare și pătrunde în orbită prin fisura orbitală inferioară. După un
traiect pe podeaua orbitei la nivelul şanţului şi canalului infraorbital,
iese la faţă prin gaura infraorbitală. În regiunea infraorbitală este
acoperită de muşchii ridicători ai buzei.
Ramurile arterei infraorbitale:
o artere alveolare superioare anterioare (Aa.alveolares superiores
anteriores) – își au origine în canalul infraorbital şi coboară prin
canale osoase din peretele anterior al sinusului maxilar spre dinţii
frontali maxilari la nivelul cărora se distribuie prin ramuri dentare
(Rami dentales) şi ramuri peridentare (Rami peridentales);
o ramuri orbitale care vascularizează muşchii drept inferior şi
oblic inferior ai globului ocular şi sacul lacrimal;
o ramuri la faţă: pentru comisura palpebrală medială, sacul
lacrimal, nasul extern, părţile moi infraorbitale.
 artera canalului pterigoidian (A. canalis pterygoidei) – ia naştere în fosa
pterigopalatină şi se îndreaptă posterior, în canalul pterigoidian.
114
 Vascularizează în principal tuba auditivă dar şi mucoasa timpanică şi
partea superioară a faringelui prin intermediul ramurii faringiene
(Ramus pharyngeus).
 artera palatină descendentă (A. palatina descendens) – ia naştere distal
de fisura pterigomaxilară şi coboară în canalul palatin mare
vascularizând palatul dur (mucoasă și glande palatine) și faringele prin
intermediul următoarelor ramuri:
o artera palatină mare (A. palatina major) – care de la origine se
îndreaptă antero-medial pe faţa inferioară a palatului dur.
o artere palatine mici(Aa.palatinae minores) iau naştere în canalul
palatin mare şi coboară, prin canalele respective din grosimea
procesului piramidal al osului palatin, iar apoi ies prin găurile
palatine mici, asigurând vascularizația vălului palatin.
o ramura faringiană(R. pharyingeus) este destinată faringelui
 artera sfenopalatină (A. sphenopalatina) ia naștere la nivelul găurii
sfenopalatine. Dă naștere următoarelor ramuri:
o arterele nazale posterioare laterale (Aa. nasales posteriores
laterales).
o ramurile septale posterioare (Rami septales posteriores) –
pentru partea postero-inferioară a septului nazal.

115
 5. VENELE CAPULUI ŞI GÂTULUI

Venele cavităţii craniene şi ale teritoriilor superficiale şi profunde

cervicofaciale se grupează astfel:
 Sinusurile durei mater
 Vena jugulară internă
 Vena jugulară externă
 Venele brahiocefalice (dreaptă şi stângă)
 Anastomozele venoase endo şi exocraniene

SINUSURILE DUREI MATER

(Sinus durae matris)
Sinusurile durei mater sunt canale venoase cuprinse într-o dedublare a
durei mater. Ele sunt situate pe faţa internă a neurocraniului, în şanţuri mai
mult sau mai puţin adânci. Unele sinusuri se găsesc în prelungiri ale durei
mater.
Pereţii sinusurilor sunt inextensibili şi nu colabează dacă sunt secţio-
naţi. Cavitatea sinusurilor nu prezintă valve, suprafaţa lor internă fiind neuni-
formă, dând naştere unor trabecule care traversează cavitatea.
Sinusurile venoase colectează venele cerebrale. Ele sunt următoarele:
1. Sinusul sagital superior (Sinus sagittalis superior) este situat median
şi ocupă toată lungimea marginii convexe a coasei creierului, corespunzător
şanţului sagital superior de la nivelul feţei endocraniene a oaselor frontal şi
parietal.
Se întinde de la creasta frontală la protuberanţa occipitală internă a
scuamei osului occipital, unde se dilată, participând la formarea confluenţei
sinusurilor (Confluens sinuum) sau răspântia lui Herophile. La nivelul pereţilor
laterali ai sinusului sagital superior se găsesc câte trei lacune laterale (Lacunae
laterales) de fiecare parte, câte una frontală, una parietală şi una occipitală.
Aceste lacune conţin granulaţii arahnoidiene (Granulationes arachnoidae),
sunt separate între ele prin trabecule şi sunt considerate lacuri de siguranţă în
circulaţia venoasă a encefalului.

2. Sinusul sagital inferior (Sinus sagital inferior)

Este inclus în marginea inferioară liberă a coasei creierului şi se conti-
nuă cu sinusul drept.

3. Sinusul drept (Sinus rectus)

Este situat la joncţiunea dintre coasa creierului şi cortul cerebelului.
Face legătura între sinusul sagital inferior şi confluenţa sinusurilor.

116
 4. Sinusul transvers (Sinus transversus)
Ia naştere din confluenţa sinusurilor. Se orientează spre lateral, în şan-
ţul sinusului transvers de pe faţa endocraniană a osului occipital. El se conti-
nuă cu sinusul sigmoid.

5. Sinusul sigmoid (Sinus sigmoideus)

Este situat în şanţul sinusului sigmoidian de pe faţa endocraniană a
scuamei osului occipital, continuând sinusul transvers. Sinusul sigmoid pără-
seşte cavitatea craniană cu vena jugulară internă.

6. Sinusul occipital (Sinus occipitalis)

Este dispus de la circumferinţa găurii mari a osului occipital până la
confluenţa sinusurilor sau la sinusul transvers.

7. Sinusul cavernos (Sinus cavernosus)

Este denumit astfel datorită aspectului trabecular intern. Este situat pe
feţele laterale ale corpului osului sfenoid. Cele două sinusuri cavernoase co-
munică între ele atât anterior cât şi posterior de şaua turcească, prin sinusurile
intercavernoase (Sinus intercavernosi).
Se formează astfel în jurul şeii turceşti un cerc venos, care comunică
cu sinusul sigmoid prin intermediul sinusurilor pietroase.
Are ca afluenţi:
Vena oftalmică superioară (V. ophtalmica superior) situată în partea
superioară a orbitei, ce trece prin fisura orbitală superioară şi se varsă în sinu-
sul cavernos. Afluenţii venei oftalmice superioare corespund ramurilor arterei
oftalmice.
Vena oftalmică inferioară (V. ophtalmica inferior) , este situată în par-
tea inferioară a orbitei. Se varsă direct sau prin intermediul venei oftalmice
superioare în sinusul cavernos. Vena oftalmică inferioară are conexiuni cu
plexul pterigoidian, prin intermediul unei vene care trece la nivelul fisurii orbi-
tale inferioare.

8. Sinusul pietros superior (Sinus petrosus superior)

Ocupă şanţul omonim de la nivelul marginii superioare a porţiunii pie-
troase a osului temporal. Face legătura între sinusul cavernos şi porţiunea inci-
pientă a sinusului sigmoid.

9. Sinusul pietros inferior (Sinus petrosus inferior)

Este situat în şanţul osos de pe marginea posterioară a porţiunii pie-
troase a osului temporal. Face legătura între sinusul cavernos şi porţiunea ter-
minală a sinusului sigmoid sau cu bulbul superior al venei jugulare interne.
Primeşte ca afluenţi venele labirintice (Vv. labirinthales).

10. Sinusul sfenoparietal (Sinus sphenoparietalis)

Ocupă şanţul de pe marginea posterioară a aripii mici a osului sfenoid.
Drenează sângele venos spre sinusul cavernos.
117
 11. Plexul bazilar (Plexus basilaris)
Este format din numeroase canale anastomozate între ele, situate pe fa-
ţa endocraniană a porţiunii bazilare a osului occipital. Plexul bazilar comunică
cu sinusurile pietroase şi cu plexul venos al canalului vertebral.

VENA JUGULARĂ INTERNĂ

(Vena jugularis interna)

Originea: Vena jugulară internă ia naştere la nivelul găurii jugulare,

continuând sinusul sigmoid al durei mater. Inferior de baza craniului se dilată
şi formează bulbul superior al venei jugulare (Bulbus superior venae jugularis)
adăpostit de fosa jugulară de pe faţa inferioară a porţiunii pietroase a
temporalului.

Traiect: Vena jugulară internă coboară la nivelul regiunii cervicale (a

gâtului), fiind situată lateral de artera carotidă internă şi mai apoi, de artera
carotidă comună.
La baza regiunii cervicale se dilată din nou, formând bulbul inferior al
venei jugulare (Bulbus inferior venae jugularis), unindu-se apoi cu vena
subclaviculară şi dând naştere venei brahiocefalice.
Afluenţi:
1. Din cavitatea craniană vena jugulară internă colectează sinusurile
durei mater (Sinus durae matris).
2. La nivelul bulbului superior al venei jugulare, colectează vena
apeductului cohleei (V. aqueductus cochleae).
3. La nivelul regiunii cervicale colectează:
a. Venele faringiene (Vv. pharingeales), care drenează sângele
venos din pereţii faringelui şi o parte din sângele venos ale
durei mater, prin intermediul venelor meningiene (V.
meningeae).
b. Vena linguală (V. lingualis), drenează sângele venos de la
limbă fie direct, fie prin intermediul trunchiului
tirolinguofacial în vena jugulară internă. Se formează din
unirea următoarelor vene:
- Venele dorsale ale limbii (V. dorsales linguae);
- Vena satelită a nervului hipoglos;
- Vena sublinguală (V. sublingualis);
- Vena profundă a limbii (V. profunda linguae).
c. Vena tiroidiană superioară (V. thyroidea superior)
Se formează la nivelul polului superior al lobului lateral al
glandei tiroide, însoţind artera omonimă.
d. Venele tiroidiene mijlocii (Vv. thyroieae mediae)

118
 Colectează sângele venos de la nivelul porţiunii inferioare a
lobilor laterali şi al istmului glandei tiroide.
e. Vena sternocleidomastoidiană (V. sternocleidomastoidae)
f. Vena facială (V. facialis)
Are originea în unghiul medial al orbitei, din vena angulară (V.
angularis).
Traiect: sinuos; ea coboară oblic prin şanţul nazogenian, trecând pe
sub muşchiul zigomatic mare, pe faţa laterală a muşchiului maseter, până la
marginea inferioară a mandibulei. În traiectul său, vena facială este situată
posterior de artera facială.
Posterior de unghiul mandibulei vena facială se anastomozează cu
vena retromandibulară şi se varsă în vena jugulară internă, fie direct fie prin
intermediul trunchiului tirolinguofacial.
Afluenţii venei faciale sunt:
- Venele supraorbitale (Vv. supraorbitales)
- Venele supratrohleare (Vv. supratrochleares)
- Venele palpebrale superioare (Vv. palpebrales superiores)
- Venele palpebrale inferioare (Vv. palpebrales inferiores)
- Venele nazale externe (Vv. nasales externae)
- Venele labiale superioare (Vv. labiales superiores)
- Venele labiale inferioare (Vv. labiales inferiores)
- Vena facială profundă (V. facialis profunda)
- Ramuri parotidiene (Rr. parotidei)
- Vena palatină externă (V. palatina externa)
- Vena submentală (V. submentalis)

g. Vena retromandibulară (Vena submandibularis) anastomo-

zează vena jugulară externă cu vena facială, inferior de
mandibulă şi traversând parenchimul glandei parotide, prin
anastomozarea venelor temporale superficiale cu cele
maxilare.
Afluenţii venei retromandibulare sunt:
- Venele temporale superficiale (Vv. temporales superficiales)
- Vena temporală mijlocie (V. temporalis media)
- Vena transversară a feţei (V. transversa facialis)
- Venele maxilare (V. maxilaris), însoţeşte pe un traiect scurt
artera maxilară, după care devine impară. Ajunge în glanda
parotidă, unde se anastomozează cu vena temporală
superficială.
Plexul pterigoidian (Plexus pterigoideus) este o reţea venoasă situată
între muşchii pterigoidieni. Este dispus în jurul arterei maxilare şi colectează
venele ce însoţesc ramurile arterei maxilare, protejând artera de presiunile
masticatorii.
Afluenţii mai importanţi ai plexului pterigoidian sunt:
- Venele temporale profunde (Vv. temporales profundae)
- Vena canalului pterigoidian (V. canalis pterigoidei)
119
 - Venele auriculare (Vv. auriculares)
- Venele parotidiene (Vv. parotideae)
- Venele timpanice (Vv. tympanicae)
- Vena stilomastoidiană (V. stylomastoidea).

VENA JUGULARĂ EXTERNĂ

(Vena jugularis externa)

Origine: Formarea venei jugulare externe este supusă unui mare grad
de variabilitate morfologică. Cel mai frecvent ea se formează în parenchimul
glandei parotide, la nivelul colului mandibulei, prin unirea venei occipitale cu
vena auriculară posterioară.
Traiect: De la origine, vena jugulară externă coboară superficial la
nivelul regiunii cervicale, de-a lungul unei linii care uneşte unghiul mandibulei
cu mijlocul claviculei.
În fosa supraclaviculară mare vena jugulară externă devine profundă şi
se varsă, fie în vena jugulară internă (porţiunea terminală), fie în vena
subclaviculară, fie în unghiul de confluenţă dintre acestea.

Venele de origine ale venei jugulare externe sunt:

a. Vena occipitală (V. occipitalis), satelită arterei occipitale,
drenează sângele venos din regiunea occipitală.
b. Vena auriculară posterioară (V. auricularis posterior) drenează
sângele venos din pavilionul auricular şi tegumentele
învecinate.

Afluenţii venei jugulare externe sunt:

a. Vena jugulară anterioară (V. jugularis anterior) se formează la
nivelul osului hioid, prin confluenţa unor vene superficiale din regiunea
submandibulară.
Coboară anterior de marginea anterioară a muşchiului
sternocleidomastoidian şi se varsă în vena jugulară externă (mai rar în vena
subclaviculară).
Deasupra manubriului sternal cele două vene jugulare anterioare
comunică între ele printr-un arc venos transversal, numit arcul venos jugular
(Arcus venosus jugularis).
Vena jugulară anterioară poate fi înlocuită de o venă impară, aşezată
median, numită vena mediană a gâtului (Vena mediana colli).
b. Vena suprascapulară (V. suprascapularis) este satelită arterei
suprascapulare. Drenează sângele venos de la nivelul tegumentelor şi a
muşchilor regiunii şi se varsă în porţiunea terminală a venei jugulare externe.
c. Venele transverse ale gâtului (Vv. Transversae cervicis) drenează
structurile superficiale ale regiunii cervicale posterioare sau nucale.

120
 VENELE BRAHIOCEFALICE DREAPTĂ ŞI STÂNGĂ
(Vv. Brachiocephalica dextra/sinistra)

Venele brahiocefalice (dreaptă şi stângă) colectează sângele venos de

la nivelul extremităţii cefalice a regiunii cervicale şi al membrelor superioare,
pentru a-l drena în vena cavă superioară (V. cava superior).
Originea: Venele brahiocefalice, dreaptă şi stângă, se formează prin
unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară de aceeaşi parte. Originea
fiecărei vene brahiocefalice este situată posterior de articulaţia
sternoclaviculară corespunzătoare.

Traiect, raporturi:
Vena brahiocefalică dreaptă: se orientează aproape vertical, inferior şi
la stânga, rămânănd în dreapta liniei mediane.
În traiectul sîu vine în raport:
- anterior cu: pleura şi plămânul drept, clavicula şi cartilajul
primei coaste;
- posterior cu: nervul vag şi cu trunchiul arterial brahiocefalic;
- lateral cu: pleura şi plămânul drept şi cu nervul frenic;
- medial cu: glanda timus (la copil) sau cu ţesutul adipos care
conţine resturi timice fibrozate (la adult).

Vena brahiocefalică stângă este mai lungă decât cea dreaptă.

Traiect, raporturi: de la origine se orientează aproape orizontal,
inferior şi la dreapta. Traversează linia mediană a corpului pentru a se uni cu
vena brahiocefalică dreaptă.
În traiectul său vine în raport :
- anterior cu: articulaţia sternoclaviculară stângă, manubriul
sternal şi timusul (la copil) sau ţesutul adipos (la adult);
- posterior cu: traheea, artera subclaviculară stângă, artera
carotidă comună stângă, nervul frenic stâng, artera toracică internă stângă;
- superior cu: venele tiroidiene inferioare;
- inferior cu: arcul aortei.

Afluenţii venelor brahiocefalice se clasifică astfel:

A. La nivelul extremităţii cefalice şi a regiunii cervicale, venele

brahiocefalice colectează:
1. Venele tiroidiene inferioare (Vv. thyroideae inferiores), de obicei
câte două de fiecare parte, pornesc din porţiunea inferioară a lobilor glandei
tiroide.
2. Plexul tiroidian impar (Plexus thyroideus impar) este o reţea
venoasă anastomotică infratiroidiană, situată între venele tiroidiene inferioare.
Este situat pe faţa anterioară a traheei şi colectează sângele venos de la
nivelul lobilor şi a istmului glandei tiroide.
121
 3. Vena vertebrală (V. vertebralis) colectează sângele venos de la
baza craniului, a muşchiului occipital şi din segmentul cervical al canalului
vertebral.
În traiectul său traversează găurile transversare ale primelor şase
vertebre cervicale, împreună cu artera vertebrală. Are aspect plexiform.
Colectează în porţiunea sa inferioară următoarele vene:
- Vena vertebrală anterioară (V. vertebralis anterior)
- Vena vertebrală accesorie (V. vertebralis accesoria)
- Vena cervicală profundă (V. cervicalis profunda)

B. La nivelul toracelui venele brahiocefalice colectează:

1. Venele timice (Vv. thymicae)
2. Venele pericardice (Vv. pericardicae)
3. Venele pericardofrenice (Vv. pericardiacophrenicae)
4. Venele mediastinale (Vv. mediastinales)
5. Venele bronşice (Vv. bronchiales)
6. Venele traheale (Vv. tracheales)
7. Venele esofagiene (Vv. oesophageales)
8. Venele toracice interne (Vv. thoracicae internae)
9. Vena intercostală supremă ( V. intercostalis suprema)
10. Vena intercostală superioară stângă (V. intercostalis superior
sinistra.)

ANASTOMOZELE VENOASE
ENDO- ŞI EXO- CRANIENE
Între sinusurile venoase ale durei mater şi venele exocraniene de la
nivelul regiunilor cervicale şi faciale superficiale şi profunde se realizează o
serie de comunicări, prin ramuri anastomotice, care străbat orificiile osoase ale
craniului.
Ramurile anastomotice au rolul unor supape de siguranţă în circulaţia
sangvină intracraniană. Ele nu prezintă valvule, asigurând astfel circulaţia
sângelui în ambele direcţii, putând propaga astfel o infecţie în cavitatea
craniană.

Venele anastomotice se grupează în:

A. Venele emisare (Vv. emisssariae), sunt un grup de vene
craniene care drenează sângele din sinusurile venoase ale durei mater în venele
externe ale craniului. Ele traversează orificiile emisare ale craniului (parietal,
condilar, mastoidian şi uneori occipital).
Se împart în:
1. Vena emisară parietală (V. emissaria parietalis)
2. Vena emisară mastoidiană (V. emissaria mastoidea)
3. Vena emisară condiliană (V. emissaria condylaris)
4. Vena emisară occipitală (V. emissaria occipitalis)
122
 B. Venele diploice (Vv. diploicae) sunt vene care străbat canalele
diploice ale oaselor calvariei. Ele fac legătura între diploea oaselor calvariei cu
sinusurile venoase ale durei mater sau cu anumite vene cervico-faciale
superficiale şi profunde. Sunt în număr de patru:
1. Vena diploică frontală (V. diploica frontalis)
2. Vena diploică temporală anterioară (V. diploica temporalis
anterior)
3. Vena diploică temporală posterioară (V. diploica temporalis
posterior)
4. Vena diploică occipitală (V. diploica occipitalis)

C. Plexurile venoase de la baza craniului

Sunt dispuse în jurul unor orificii cu dimensiuni mai mari de la baza
craniului.
Ele clasifică în:
1. Plexul venos al canalului hipoglosului (Plexul venosus canalis
hypoglos).
Este o reţea venoasă anastomotică ce înconjoară traiectul nervului
hipoglos. Face legătura între sinusurile occipital, pietros inferior cu vena
jugulară internă.
2. Plexul venos al găurii ovale (Plexus venosus foraminis ovalis)
înconjoară traiectul nervului mandibular prin gaura ovală. Face legătura între
sinusul cavernos cu plexul pterigoidian şi vene faringiene.
3. Plexul venos carotic intern (Plexus venosus caroticus internus)
este o reţea venoasă anastomotică ce înconjoară porţiunea terminală a arterei
carotide interne. Traversează canalul carotic, făcând legătura între vena
jugulară internă şi sinusul cavernos.
4. Venele orbitei (Vv. orbitae) sunt considerate ca vene
anastomotice între vena facială şi sinusul cavernos. Venele orbitei sunt
reprezentate de vena oftalmică superioară cu afluenţii săi şi vena oftalmică
inferioară.

123
 6. LIMFATICELE CAPULUI ŞI GÂTULUI

Vasele limfatice ale capului şi gâtului însoţesc reţeaua venoasă şi

colectează limfa în grupurile de noduri limfatice regionale.
Nodurile limfatice ale capului şi gâtului se clasifică astfel:
 Cercul perivisceral
 Lanţul juxtavisceral
 Lanţul jugular intern
 Lanţul jugular extern

CERCUL PERIVISCERAL

Este format din mai multe grupuri de noduri limfatice situate la limita
dintre regiunea cervicală şi extremitatea cefalică. Aceste noduri colectează
limfa din toate regiunile capului, şi a cavităţilor viscerale ale acestuia.
Căile limfatice aferente acestor noduri limfatice fac legătura între
cercul pericervical şi nodurile limfatice ale lanţului jugular profund.

Grupurile nodulare ale cercului pericervical sunt:

1. Nodurile limfatice occipitale (Nn. lymphatici occipitales)
Sunt în număr de 2-3, situate între muşchii regiunii nucale. Ele
colectează limfa regiunii occipitale.
2. Nodurile limfatice mastoidiene sau retroauriculare (Nodi lymphatici
mastoidei)
Sunt în număr de 2-3, situaţi pe faţa laterală a procesului mastoidian al
temporalului. Ei colectează limfa din regiunea temporală, parietală, de la
nivelul pavilionului auricular şi meatul acustic extern.
3. Nodurile limfatice parotidiene superficiale şi profunde (Nodi
lymphatici parotidei superficiales et profundi)
Sunt în număr de 5-8, situate în loja parotidiană, atât superficial cât şi
intraglandular. Aceste noduri limfatice colectează limfa din regiunile frontală,
parietală, palpebrală, din cavitatea timpanică, oasele nazale şi glanda parotidă.
4. Nodurile limfatice submentale (Nodi lymphatici submentales)
Sunt în număr de 2-3, situate între pântecele anterioare ale celor 2
muşchi digastrici.
5. Nodurile limfatice submandibulare (Nodi lymphatici
submandibulares)
Sunt în număr de 3-6, situaţi în loja submandibulară. Ele drenează
limfa de la comisura palpebrala medială, regiunea bucală, buze, corpul limbii,
bolta palatină, arcurile alveolo-dentare superior şi inferior, planşeul bucal.

124
 LANŢUL JUXTAVISCERAL

Nodurile limfatice care aparţin acestui lanţ limfatic sunt situate în jurul
viscerelor din regiunea facială şi cervicală, reprezentând prima staţie de releu a
acestora.
Eferenţele acestora sunt drenate către nodurile limfatice jugulare
interne.
Din grupul nodurilor limfatice juxtaviscerale fac parte:
1. Nodurile limfatice faciale (Nodi lymphatici faciales), care
colectează limfa de la nivelul regiunii bucale, regiunile profunde ale feţei,
cavitatea nazală, vălul palatin.
2. Nodurile limfatice linguale (Nodi lymphatici linguales) sunt în
număr de 2-3 noduri limfatice unice, situate în loja sublinguală.
3. Nodurile limfatice retrofaringiene (Nodi lymphatici
retropharyngeales) sunt în număr de 2-3, situate posterior de faringe. Ele
colectează limfa de la: faringe, cavitatea nazală, tuba auditivă.
4. Nodurile limfatice prelaringiene (Nodi lymphatici prelaryngeales)
sunt noduri limfatice de dimensiune mică, situate pe cartilajul cricotiroidian;
drenează limfa de la nivelul laringelui.
5. Nodurile limfatice tiroidiene (Nodi limphatici thyroidei)
6. Nodurile limfatice pretraheale (Nodi limphatici pretraheales)

LANŢUL JUGULAR INTERN

Este reprezentat de nodurile limfatice cervicale laterale profunde (Nodi

lymphatici cervicales laterales profundi), ataşate traiectului venei jugulare
interne, de la baza craniului până la rădăcina regiunii cervicale.
Aceste noduri limfatice reprezintă staţia centrală a tuturor căilor
limfatice craniene şi cervicale cu care sunt conectaţi fie direct, fie prin
intermediul grupurilor nodulare regionale.
Sunt în număr de 20-30 de noduri limfatice, prezentând următoarele
subgrupe:
1. Nodurile limfatice cervicale profunde superioare (Nodi lymphatici
cervicali profundi superiores), situate în triunghiul carotic.
Dintre aceste noduri limfatice menţionăm:
a. Nodul jugulo-digastric (Nodus jugulodigastricus), situat la
intersecţia venei jugulare interne cu pântecul posterior al
muşchiului digastric. Drenează limfa de la nivelul rădăcinii
limbii şi al tonsilei palatine.
b. Nodurile limfatice cervicale profunde superioare laterale (Nodi
Lymphatici cervicales profundi superiores laterales)
c. Nodurile limfatice cervicale profunde superioare anterioare
(Nodi lymphatici cervicales profundi superiores anteriores).

125
 2. Nodurile limfatice cervicale laterale profunde inferioare (Nodi
lymphatici cervicales laterales profundi inferiores) sunt situate în regiunea
supraclaviculară, reprezentând o staţie centrală pentru limfaticele regiunilor
cervicale şi craniene, cât şi pentru limfaticele membrului superior. Eferenţele
acestor noduri formează trunchiul jugular drept şi stâng (Truncus jugularis
dexter /sinister). Acesta este un vas colector, care se deschide, fie direct, fie
prin intermediul ductului toracic (în stânga) şi al ductului limfatic drept, în
unghiul format prin unirea venei jugulare interne cu vena subclaviculară.
Dintre aceste noduri limfatice se evidentiaza:
a. Nodul jugulo-omohioidian (Nodus jugulo-omohyoideus)
b. Nodurile limfatice cervicale profunde inferioare laterale (Nodi
lymphatici cervicales profundi inferiores laterales)
c. Nodurile cervicale profunde inferioare anterioare (Nodi
lymphatici cervicales profundi inferiores anteriores)
d. Nodurile limfatice cervicale profunde inferioare accesorii
(Nodi lymphatici cervicales profundi inferiores accesorii).

LANŢUL JUGULAR EXTERN

Este reprezentat de nodurile limfatice cervicale superficiale (Nodi

lymphatici cervicales superficiales), aflate în legătură cu afluenţii venei
jugulare externe.
Ele drenează limfa din planurile superficiale ale regiunii cervicale şi
sunt conectate cu lanţul jugular intern.
Dintre aceste noduri menţionăm:
a. Nodurile limfatice cervicale anterioare superficiale (Nodi
lymphatici cervicale anteriores superficiales), situate pe
traiectul unei jugulare interioare;
b. Nodurile limfatice suprasternale, sunt 1-2 la număr, situate în
spaţiul suprasternal.

126
 7. NERVII CRANIENI
(Nervi craniales)
Există 12 perechi de nervi cranieni care părăsesc cutia craniană prin
orificiile situate la nivelul bazei craniului.
Nervii cranieni sunt
I – olfactiv
II – optic
III – oculomotor
IV – trochlear
V – trigemen
VI – abducens
VII – facial
VIII – vestibulo-cochlear
IX – glosofaringian
X – vag
XI – accesor
XII – hipoglos

NERVUL OLFACTIV
(Nervus olfactorius [ I ])
Serveşte simţului mirosului. Este un nerv senzitiv care îşi are
originea în celulele mucoasei olfactive situate la nivelul cavităţii nazale.
Fibrele provenite de la aceste celule se organizează în mănunchiuri de fibre
care se încrucişează între ele formând un plex nervos în mucoasa nazală. Din
acest plex pornesc aproximativ 20-22 de filete nervoase olfactive (Fila
olfactoria) nemielinizate, care se grupează sub forma unor ramuri mediale şi a
unor ramuri laterale, care se orientează ascendent şi străbat orificiile lamei
cribroase a etmoidului pentru a ajunge la bulbul olfactiv.

127
 NERVUL OPTIC
(Nervus opticus [ II ])
Nervul optic reprezintă a doua pereche de nervi cranieni. Nervul optic
este format din axonii celulelor ganglionare şi se întinde de la nivelul retinei,
unde îşi are originea reală, până la nivelul chiasmei optice (Chiasma opticum),
unde îşi încrucişează fibrele provenite din zona nazală a retinei cu cele
similare ale nervului optic de partea opusă şi se continuă cu tractul optic
(Tractus opticus)
Nervul optic are o lungime de aproximativ de 40 mm şi un traiect oblic
dinspre anterior spre posterior şi dinspre lateral spre medial.
El străbate diferite regiuni: învelişul scleral al globului ocular, ţesutul
celular adipos al orbitei (situat în interiorul piramidei formate din muşchii
motori ai globului ocular; nervul optic reprezentând axul piramidei), canalul
optic, spaţiul subarahnoidian şi fosa craniană mijlocie, unde prezintă raporturi
cu cortul fibros al lojei hipofizei.
Din punct de vedere topografic nervului optic i se descriu patru porţiuni:
1. intraoculară;
2. orbitală;
3. canaliculară;
4. intracraniană.

Porţiunea intraoculară (Pars intraocularis)

Celulele ganglionare situate în stratul ganglionar (Stratum
ganglionicum) al retinei reprezintă deutoneuronul căii optice. Axonii acestor
celule trec în stratul neurofibros (Stratum neurofibrorum) al retinei se
inflectează, se recurbează cu 90 şi se strâng într-un fascicul compact care pe
secţiune sagitală apare ca un con lărgit spre posterior. Diametrul nervului optic
la origine este de aproximativ 2 mm, iar la ieşirea din scleră diametrul este de
3,5-4 mm, datorită faptului ca fibrele care constituie nervul optic sunt
amielinice în interiorul globului ocular, acoperindu-se cu mielină doar după ce
părăsesc globul ocular prin lama cribroasă (Lamina cribrosa).
În concordanţă cu Nomina Anatomica, majoritatea autorilor consideră ca
porţiunea intraoculară a nervului optic poate fi împărţită în trei porţiuni:
1. porţiunea prelaminară (Pars prelaminaris) - situată înaintea lamei
cribroase şi formată din:
- lama retiniană anterioară, care corespunde celor 2/3 anterioare ale
straturilor retinei;
- lama retiniană posterioară, care corespunde 1/3 posterioare ale
straturilor retinei şi laminei bazale (membrana lui Bruch);
- lama coroidiană, reprezentată de ţesut coroidian.
2. porţiunea intralaminară (Pars intralaminaris) - unde fibrele nervoase
străbat lama cribroasă, care acoperă orificiul posterior al scleroticii.
3. porţiunea postlaminară (Pars postlaminaris) - nivel de unde începe
procesul de mielinizare a nervului.

128
 Retina îşi pierde structura nervoasă înainte de a ajunge la marginea
papilei, iar spaţiul rămas liber este umplut cu ţesul glial (ţesut intermediar
Kuhnt), ale cărui celule constituie o barieră în calea difuzării fluidelor de la
nervul optic la retină.
Fasciculele nervoase sunt înconjurate de celule nevroglice care
constituie septuri gliale în porţiunea prelaminară; de celule nevroglice şi de
ţesut conjunctiv scleral, constituind septuri conjunctivogliale la nivelul lamei
cribroase; şi de elemente conjunctive de natură sclerală şi pială (meningiană)
alcătuind septuri conjunctivopiale în porţiunea postlaminară. Aceste septuri
formează un adevărat aparat de susţinere pentru fibrele nervoase şi pentru
vasele nutritive.
La examenul fundului de ochi, discul nervului optic (Discus nervi
optici) este situat nazal (medial) şi inferior faţă de macula lutea, are formă
rotunjită sau ovalară (cu diametrul mare dispus vertical) şi culoare roz –
gălbuie, spre deosebire de culoarea roşie a restului retinei, deoarece ecranul
reflector al razelor luminoase în dreptul papilei nu-l mai formează sistemul
vascular coroidian, ci fibrele nervoase care alcătuiesc nervul optic. Lateral,
discul nervului optic, prezintă o uşoară escavaţie (Escavatio disci), determinată
de inflectarea fibrelor nervoase.
Porţiunea orbitală (Pars orbitalis)
Porţiunea orbitală a nervului optic măsoara 25-30 mm, se întinde de la
nivelul porţiunii postlaminare (unde este situată originea aparentă a nervului
optic) până la nivelul orificiului anterior al canalului optic şi este înconjurată
de cele trei teci meningeale.
Acestă porţiune a nervului optic prezintă două curburi, ceea ce
determină forma sa în "S". Curbura anterioară are convexitatea dispusă medial,
iar curbura posterioară are convexitatea dispusă lateral. Acestă conformaţie
permite întinderea nervului optic, în cursul mişcărilor globilor oculari, fără a se
exercita astfel tracţiuni asupra sa. Lungimea acestei porţiuni a nervului optic
este astfel mai mare decât distanţa care separă papila nervului optic de orificiul
anterior al canalului optic, care este situat pe un plan superior faţă de
emergenţa nervului.
În această porţiune, trunchiul nervului optic este situat în axul piramidei
musculare formate din muşchii drepţi ai globului ocular şi din oblicul superior,
în ţesutul celuloadipos al orbitei.
Nervul optic străbate inelul tendinos comun (Anulus tendineus
communis), numit şi inelul lui Zinn, înainte de a se angaja în canalul optic (la
vârful orbitei). Acest inel reprezintă originea posterioară comună a celor patru
muşchi drepţi ai globului ocular.
În porţiunea orbitală, nervului optic are raporturi cu:
 Artera oftalmică (Arteria ophtalmica), este intim acolată de nerv şi
descrie în jurul său o spirală, plecând de pe faţa sa inferioară, pe faţa
laterală şi apoi pe cea superioară, înspre unghiul superomedial al
orbitei. S-au întâlnit cazuri în care artera oftalmică, prin dedublarea sa,
a format o butonieră vasculară în care se afla situat nervul optic. Un

129
 studiu, a relevat că în 18,6 % din cazuri, artera oftalmică pătrunde în
orbită medial faţă de nervul optic.
 Vena oftalmică superioară (Vena ophthalmica superior), este situată
superior şi uşor lateral faţă de nervul optic.
 Vena oftalmică inferioară (Vena ophthalmica inferior), este situată
inferior faţă de nervul optic.
 Ganglionul ciliar (Ganglion ciliare), este situat pe faţa laterală a
nervului optic, la unirea celor 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară, la
aproximativ 8-10 mm de vârful orbitei.
 Nervii şi vasele ciliare, au o dispoziţie nesistematizată în jurul nervului
optic.
 Artera centrală a retinei (A. centralis retinae), pătrunde în grosimea
nervului optic pe faţa sa laterală la aproximativ 10-12 mm înapoia
polului posterior al ochiului.
 Vena centrală a retinei (V. centralis retinae), părăseşte nervul optic în
vecinătatea arterei centrale a retinei.
 Nervul oculomotor (Nervus oculomotorius) este situat lateral faţă de
nervul optic.
 Nervul abducens (Nervus abducens) este situat, şi el, lateral faţă de
nervul optic, fiind aplicat pe faţă medială a muşchiului drept lateral, pe
care îl inervează.
 Nervul nasociliar (N. nasociliaris), ramură terminală a nervului
oftalmic (N. ophtalmicus) este situat medial faţă de nervul optic.
 Nervul lacrimal (N. lacrimalis) şi artera lacrimală (A. lacrimalis) sunt
situate lateral şi uşor superior faţă de nervul optic.
Porţiunea canaliculară (Pars canalis)
Are o lungime de 5-7 mm şi corespunde traiectului intraosos al nervului
optic prin canalul optic (Canalis opticus). La acest nivel nervul optic este
perfect cilindric şi aderă intim la pereţii canalului pe care-l traversează. Nervul
este învelit de tecile meningeale aderente la periostul canalului. Tecile
meningeale aderă între ele numai în porţiunea superioară, astfel încât spaţiul
subarahnoidian cerebral comunică cu spaţiul subarahnoidian perioptic in
porţiunea inferioară a canalului.
Pe faţa inferolaterală a nervului optic se afla artera oftamică şi vena
centrală posterioară Kuhnt (care se varsă în sinusul cavernos situat intr-o
dedublare a durei mater). Artera oftamică este intim acolată de nerv, aşa încât
orice ectazie sau aterom poate provoca o degenerescentă a fibrelor optice.
Tot în această porţiune, nervul optic prezintă raporturi intime cu celulele
etmoidale posterioare, de care este despărţit printr-un perete fragil ce poate fi
uşor distrus în cazul etmoiditelor posterioare supurate.
În cazul în care sinusul sfenoidal este mai pneumatizat, intră în relaţii
directe cu nervul optic, care proemină astfel în cavitatea sinusală şi explică
inflamaţiile nervului optic de natură sinusală.
Porţiunea intracraniană (Pars intracranialis)

130
 Măsoară 10-12 mm şi se întinde de la orificiul posterior al canalului
optic până la unghiul anterolateral a chiasmei optice.
La acest nivel nervul optic este situat în spaţiul subarahnoidian, în
lichidul care umple cisterna optochiasmatică, fiind învelit numai de pia mater.
Prezintă următoarele raporturi:
 Superolateral - cu procesul clinoidian anterior (Processus clinoideus
anterior);
 Inferior - cu sinusului cavernos (Sinus cavernosus), având relaţii
strânse cu crosa arterei carotide interne;
 Inferomedial - cu cortul hipofizei;
 Artera cerebrală anterioară (Arteria cerebri anterior) - încrucişează
faţa superioară a nervului optic;
 Rădăcina albă internă a nervului olfactiv;
 Sinusul sfenoidal (Sinus sphenoidalis).
Aceste raporturi explică afectarea nervului optic în:
- arahnoiditele optiochiasmatice;
- neoformaţiile intraselare;
- anevrismele arterei carotide interne;
- anevrismele arterei cerebrale anterioare.
La vârstnici poate apărea o aplatizare a acestei porţiuni a nervului
optic, datorată dilataţiilor vasculare sau proceselor de ateromatoză.

NERVUL OCULOMOTOR
(Nervus oculomotorius [ III ])
Nervul oculomotor ia naştere dintr-un complex de nuclei din substanţa
cenuşie a mezencefalului situaţi anterior şi lateral de porţiunea cranială a
apeductului cerebral şi care se întind până în podeaua celui de-al III-lea
ventricul. Nervul oculomotor conţine şi fibre provenite din ganglionul
trigeminal, considerate proprioceptive.
Nervul oculomotor inervează muşchii externi ai globului ocular, cu
excepţia muşchiului oblic superior şi drept lateral, precum şi muşchiul ciliar şi
muşchiul sfincter al pupilei, prin intermediul ganglionului ciliar.
De la nivelul originii sale aparente, situate la nivelul marginii mediale
a pedunculului cerebral, nervul oculomotor străbate fosa interpedunculară
acoperit de pia mater, trece apoi în spaţiul subarahnoidian între artera
cerebelară superioară şi artera cerebelară posterioară şi se orientează anterior,
inferior şi uşor lateral sub uncusul lobului temporal. Nervul străbate arahnoida,
perforează stratul intern dural, lateral de procesele clinoidiene posterioare şi
apoi descinde în peretele lateral al sinusului cavernos deasupra nervului
trochlear. La acest nivel primeşte câteva filete anastomotice de la plexul
simpatic carotidian şi de la ramura oftalmică a trigemenului şi apoi se divide
dând naştere unei ramuri superioare (R. Superior), unei ramuri inferioare (R.
Inferior) şi unei ramuri către ganglionul ciliar (Ramus ad ganglion ciliare
radix parasympathica ganglii ciliaris Radix oculomotoria gangli ciliaris) care
131
reprezintă rădăcina parasimatică a ganglionului ciliar şi care pătrund în orbită
prin fisura orbitală superioară.
În traiectul său nervul oculomotor prezintă trei porţiuni:
 Porţiunea retrosinusală este situată între originea aparentă a
nervului şi sinusul cavernos. La acest nivel nervul prezintă
următoarele raporturi:
o superior - cu artera cerebrală posterioară;
o inferior - cu artera cerebeloasă superioară.
 Porţiunea sinusală este situată la nivelul sinusului cavernos. La
acest nivel nervul oculomotor prezintă următoarele raporturi:
o inferior cu nervul trochlear şi nervul oftalmic;
o medial cu artera carotidă internă şi nervul abducens;
o lateral cu faţa medială a lobului temporal.
 Porţiunea antesinusală se situează înre sinusul cavernos şi fisura
orbitală superioară străbătută de ramura sa superioară şi de ramura sa
inferioară. Cele două ramuri pătrund în cavitatea orbitară prin inelul
lui Zinn. La acest nivel cele două ramuri vin în raport:
o medial – cu nervul nazal;
o lateral – cu nervul trochlear.
Ramuri:
 ramura superioară se orientează ascendent, încrucişează lateral
nervul optic şi se divide în două ramuri destinate muşchiului drept
superior, respectiv muşchiului ridicător al pleoapei superioare.
 ramura inferioară este scurtă şi dă naştere la trei ramuri destinate
muşchilor drept inferior, drept medial şi oblic inferior.
 ramura către ganglionul ciliar este destinată inervaţiei muşchiul
ciliar şi muşchiul sfincter al pupilei, prin intermediul nervilor ciliari
scurţi care iau naştere de la nivelul ganglionului ciliar.

NERVUL TROCHLEAR
(Nervus trochlearis [ IV ])
Nervul trochlear ia naştere la nivelul mezencefalului, dintr-un
nucleu situat anterior faţă de apeductul cerebral, sub lama cvadrigeminală.
Acest nucleu este situat inferior faţă de nucleul nervului oculomotor. Nervul
trochlear asigură inervaţia muşchiului oblic superior al globului ocular.
De la nivelul originii sale aparente, situate sub lama cvadrigeminală, pe
faţa posterioară a mezencefalului (nervul trochlear fiind singurul nerv cranian
cu emergenţă posterioară), nervul trochlear se orientează lateral înconjurând
peduncului cerebral, traversează sinusul cavernos şi apoi se orientează anterior
către fisura orbitală superioară, pătrunzând în cavitatea orbitală lateral faţă de
inelul lui Zinn.
În traiectul său nervul trochlear prezintă trei porţiuni:

132
  Porţiunea retrosinusală situată între faţa posterioară a mezencefalului
şi sinusul cavernos. La acest nivel, nervul, vine în raport superior cu
lama cvadrigeminală, iar apoi înconjoară lateral pedunculul cerebral.
 Porţiunea sinusală este situată în interirul sinusului cavernos în
peretele lateral al căruia pătrunde nervul trochlear. Odată pătruns,
nervul trochlear străbate sinusul cavernos dinspre posterior spre
anterior prezentând următoarele raporturi:
o inferior cu nervul oftalmic (ramură a nervului trigemen)
o superior cu nervul oculomotor.
 Porţiunea antesinusală străbate fisura orbitală superioară, iar apoi
se orientează anterior şi medial, pătrunzând în porţiunea
posterioară a muşchiului oblic superior. La nivelul fisurii orbitale
superioare prezintă următoarele raporturi:
o Medial - cu inelul lui Zinn şi conţinutul său
o Lateral - cu nervul frontal (ramură a nervului oftalmic).

NERVUL TRIGEMEN
(Nervus trigeminus [ V ])
Nervul trigemen este cel mai voluminos nerv cranian, el asigurând
inervaţia senzitivă a feţei, a celei mai mari părţi a scalpului, a cavităţii bucale
şi nazale, a dinţilor, a durei mater şi a vaselor cerebrale precum şi inervaţia
motorie a muşchilor masticatori, a pântecului anterior al muşchiului digastric
şi a muşchiului milohioidian. Nervul trigemen dă naştere la trei ramuri
terminale nervul oftalmic, nervul maxilar şi nervul mandibular.
Originea reală motorie a nervului trigemen este reprezentată de doi
nuclei, unul principal şi unul accesor, situaţi la nivelul coloanei motorii ventra-
le a trunchiului cerebral, iar originea reală senzitivă este reprezentată de un
nucleu voluminos, care prezintă o rădăcină ascendentă şi una descendentă,
situat la nivelul coloanei senzitive bulbo-pontine.
Originea sa aparentă este situată la nivelul feţei anterioare a punţii, în
apropierea marginii sale superioare, sub forma a două rădăcini – una senzitivă
(Radix sensoria), voluminoasă şi una motorie(Radix motoria), subţire, situată
anteromedial faţă de rădăcina senzitivă.
De la nivelul originii sale aparente, nervul trigemen se orientează su-
perior, anterior şi lateral către ganglionul trigeminal (Ganglion trigeminale) al
lui Gasser, care este anexat rădăcinii senzitive a nervului. Nervul trigemen
trece între faţa posterioară a stâncii temporalului şi pedunculul cerebelos mij-
lociu, apoi peste marginea superioară a stâncii temporalului spre ganglionul
trigeminal situat la nivelul feţei anterioare a stâncii temporalului într-o dedu-
blare a durei mater, care prezintă posterior un orificiu prin care pătrund cele
două rădăcini ale nervului trigemen, iar anterior prezintă trei prelungiri, una
laterală străbătută de nervul mandibular, una mijlocie străbătută de nervul ma-
xilar şi una medială străbătută de nervul oftalmic.

133
 NERVUL OFTALMIC
(Nervus ophtalmicus [Va,V1 ])
Este cea mai mică ramură terminală a nervului trigemen şi este un nerv
senzitiv.
Ia naştere din porţiunea anteromedială a ganglionului trigeminal, se
orientează anterior în peretele lateral al sinusului cavernos între nervul
trochlear şi nervul oculomotor, iar apoi dă naştere celor trei ramuri terminale
ale sale – nervul lacrimal, nervul frontal şi nervul nasociliar care pătrund în
cavitatea orbitală prin fisura orbitală superioară.
Nervul oftalmic primeşte câteva fibre de la plexul simpatic carotic intern
şi are ramuri anastomotice cu nervii oculomotor, trochlear şi abducens. De la
nivelul nervului oftalmic ia naştere ramura meningee recurentă (R. meningeus
recurrens; R. tentorius) care aderă la nervul trochlear şi se distribuie la
tentoriumul cerebelului.
Nervul oftalmic asigură inervaţia senzitivă a globului ocular, a glandei
lacrimale, a conjunctivei, a unei porţiunii a mucoasei nazale şi a pielii regiunii
nazale, a pleoapelor, şi a pielii regiunii frontale.
Ramuri terminale
1. Nervul lacrimal (N. lacrimalis) este cea mai mică ramură terminală
a nervului oftalmic, pătrunde în orbită prin porţiunea laterală a
fisurii orbitale superioare şi trece de-a lungul marginii superioare a
muşchiului drept lateral, primind o ramură comunicantă cu nervul
zigomatic (R. communicans cum nervo zygomatico) care conţine
fibre lacrimale secretomotorii. Apoi nervul lacrimal pătrunde şi
inervează glanda lacrimală şi conjunctiva adiacentă, iar în final se
termină la nivelul pleoapei superioare unde primeşte câteva fibre de
la nervul facial.
2. Nervul frontal (N. frontalis) este cea mai voluminoasă ramură
terminală a nervului oftalmic, pătrunde în orbită prin fisura orbitală
superioară deasupra tendonului anular (Zinn). El trece între periost
şi muşchiul ridicător al pleoapei superioare dând naştere nervului
supraorbital şi nervului nervului supratrochlear.
a. Nervul supraorbital (N. supraorbitalis) se orientează între
muşchiul ridicător al pleoapei superioare şi tavanul cavităţii
orbitare trimiţând câteva filete nervoase la pleoapa superioară
şi conjunctivă, iar apoi străbate scobitura supraorbitară spre
zona frontală unde se divide dând naştere unei ramuri laterale
(R. lateralis) şi unei ramuri mediale (R. medialis) care
inervează pielea frunţii până la nivelul suturii lambdoide. De
la aceste ramuri pornesc filamente care inervează mucoasa
sinusului frontal şi pericraniumul.
b. Nervul supratrochlear (N. supratrochlearis) inervează tegu-
mentul frunţii, a pleoapei superioare (parţial) şi a rădăcinii
nasului.

134
 3. Nervul nasociliar (N. nasociliaris) pătrunde în orbită prin tendonul
anular, fiind situat între ramurile nervului oculomotor. Apoi
încrucişează nervul optic şi artera oftalmică şi trece oblic pe sub
mulchiul oblic superior şi muşchiul drept superior, spre peretele
medial al orbitei. Nervul nasociliar dă naştere următoarelor ramuri:
a. ramura comunicantă cu ganglionul ciliar (R. communicans
cum ganglio ciliari; Radix sensoria ganglii ciliaris; Radix
nasociliaris ganglii ciliais) care reprezintă rădăcina sensi-
tivă a acestuia.
b. nervii ciliari lungi (Nn. ciliares longi) perforează sclera în
jurul nervului optic, merg anterior între scleră şi coroidă şi
inervează corpul ciliar, irisul şi corneea. Ei conţin şi
simpatice destinate muşchiului dilatator al pupilei.
c. nervul etmoidal posterior (N. ethmoidalis posterior)
străbate gaura etmoidală posterioară şi inervează mucoasa
sinusurilor etmoidale şi sfenoidale. Din nervul etmoidal
posterior ia naştere ramura meningee anterioară (R.
meningeus anterior).
d. nervul infratrochlear (N. infratrochlearis) ia naştere aproape
de gaura etmoidală anterioară se orientează de-a lungul
peretelui medial al orbitei, pe care o părăseşte pe sub
trochlee, asigurând inervaţia pielii pleoapei prin intermediul
ramurilor palpebrale (Rr. palpebrales), a conjunctivei, a
sacului lacrimal şi a carunculei lacrimale.
e. nervul etmoidal anterior (N. ethmoidalis anterior) străbate
gaura etmoidală anterioară pătrunzând în cutia craniană,
străbate suprafaţa superioară a lamei cribroase, iar apoi
pătrunde în cavitatea nazală, lateral de crista galli. Aici dă
naştere unor ramuri nazale interne (Rr. nasales interni), care
vor da naştere unor ramuri laterale (Rr. nasales laterales) şi
unor ramuri mediale (Rr. nasales mediales), şi unei ramuri
nazale externe (R. nasalis externus). Aceste ramuri inervează
mucoasa nazală şi tegumentele lobului nazal.

NERVUL MAXILAR
(Nervus maxillaris [Vb,V2 ])
Este ramura mijlocie a nervului trigemen şi este un nerv
senzitiv. De la origine se îndreaptă anterior şi uşor medial, străbate gaura
rotundă şi ajunge la nivelul peretelui posterior al fosei pterigopalatine. De aici
se orientează anterior, inferior şi lateral către fisura orbitală inferioară. Aici îşi
schimbă direcţia orientându-se anterior şi uşor lateral pătrunzând în canalul
infraorbital, pe care îl străbate şi apoi îl părseşte prin gaura infraorbitală.
Ramurile nervului maxilar pot fi împărţite în patru grupe, în
funcţie de locul de origine.
135
1. La nivelul cutiei craniene ia naştere:
a. ramura meningee (R. meningeus) ia naştere în apropierea găurii
rotunde şi acompaniază ramura frontală a arterei meningee mijlocii,
inervând dura mater de la nivelul fosei craniene mijlocii.
2. La nivelul fosei pterigopalatine iau naştere:
a. ramurile ganglionare spre ganglionul pterigopalatin (Rr. Gangli-
onares ad ganglion pterygopalatinum; Radix sensoria ganglii
pterygopalatini) , în număr de două, conectează nervul maxilar cu
ganglionul pterigopalatin şi conţin fibre nervoase secretomotorii
lacrimale.
b. ramuri orbitale (Rr. orbitales) pătrund în cavitatea orbitală unde se
anastomozează cu nervul lacrimal inervând apoi pielea porţiunii
laterale a pleoapei inferioare, tegumentul pomeţilor şi o parte din
pielea regiunii temporale.
c. ramuri nazale posterioare superioare laterale (Rr. nasales
posteriores superiores laterales), în număr de 5-6 şi ramuri nazale
posterioare superioare mediale (Rr. nasales posteriores superiores
mediales), în număr de 2-3, care pătrund în fosele nazale inervând
mucoasa cornetelor şi meaturilor nazale (superioare şi mijlocii) şi
mucoasa celulelor etmoidale.
d. nervul nazopalatin (N. nasopalatinus) străbate gaura sfeno-palatină,
ajunge la nivelul septului nazal unde se orientează inferior şi uşor
anterior străbătând canalul palatin anterior până la nivelul bolţii
palatine. Inervează mucoasa septului nazal şi mucoasa bolţii
palatine (porţiunea anterioară).
e. nervul zigomatic (N. zygomaticus) pătrunde în orbită prin fisura
orbitală inferioară, se orientează de-a lungul peretelui lateral al
orbitei şi dă naştere ramurii zigomaticotemporale (R. zygomatico-
temporalis) şi ramurii zygomaticofaciale (R. zygomaticofacialis).
Ramura zigomaticotemporală străbate canalul zigomaticotemporal
al osului zigomatic, pătrunde în fosa temporală şi se orientează
superior inervând pielea regiunii. Ramura zigomaticofacială
străbate canalul zigomaticofacial al osului zigomatic, străbate
muşchiul orbicular al ochiului şi inervează pielea pomeţilor.
f. nervul faringian (N. pharyngeus) ia naştere din porţiunea
posterioară a ganglionului pterigopalatin, străbate canalul palato-
vaginal şi inervează mucoasa nazofaringelui, posterior de tuba
auditivă.
g. nervul palatin mare (N. palatinus major) străbate canalul palatin
mare, iese prin gaura palatină mare şi se orientează anterior spre
incisivi. Inervează gingiile, mucoasa şi glandele palatului dur. La
nivelul canalului palatin mare dă naştere la ramuri nazale
posterioare inferioare (Rr. nasales posteriores inferiores) care
inervează mucoasa cornetului şi meatului nazal inferior.
h. nervii palatini mici (Nn. palatini minores) străbat canalul palatin
mare, ies prin gaura palatină mare şi se orientează posterior şi
136
 inferior inervând palatul moale şi uvula. Dau naştere la ramuri
tonsilare (Rr. tonsillares) care inervează tonsila.
i. ramurile alveolare superioare posterioare (Rr. alveolares superiores
posteriores), ramuri ale nervilor alveolari superiori (Nn. alveolares
superiores) iau naştere la nivelul fosei pterigopalatine, străbat faţa
infratemporală a maxilei descinzând în mucoasa sinusului maxilar,
pe care o inervează. Dă naştere, apoi, la nişte ramuri mici care
participă la formarea plexului denter superior (Plexus dentalis
superior), care inervează molari superiori, gingia superioară şi
pomeţii.
3. La nivelul canalului infraorbital:
a. ramura alveolară superioară mijlocie (R. alveolaris superior
medius) se orientează inferior şi anterior în peretele lateral al
sinusului maxilar dând naştere la mici ramuri care se ataşează la
plexul dentar superior inervând premolarii superiori.
b. ramurile alveolare superioare anterioare (Rr. alveolares superiores
anteriores) se orientează anterior şi apoi inferior dând naştere la
ramuri care se ataşează la plexul denter superior şi inervează
incisivii şi canini superiori. Din plexul dentar superior iau naştere
ramuri gingivale superioare (Rr. gingivales superiores) care
inervează gingia superioară. Ramurile destinate dinţilor superiori
poartă numele de ramuri dentare superioare (Rr. dentales
superiore).
4. La nivelul feţei, nervul maxilar, ieşind din gaura infraorbitală, se
continuă cu nervul infraorbital (N. infraorbitalis) care are un traiect
extrem de scurt , ramificându-se şi dând naştere următoarelor ramuri:
a. ramuri palpebrale inferioare (Rr. palpebrales inferiore) care se
orientează superior, străbat muşchiul orbicular al ochiului şi
inervează pielea pleoapei inferioare.
b. ramuri nazale externe (Rr. nasales externi) şi ramuri nazale interne
(Rr. nasales interni) care se orientează inferior şi inervează pielea
aripii nasului şi porţiunea mobilă a septului nazal.
c. ramuri labiale superioare (Rr. labiales superiores) se orientează
inferior, posterior de muşchiul ridicător al buzei superioare buza
superioară şi mucoasa corespunzătoare precum şi glandele labiale.

NERVUL MANDIBULAR
(Nervus mandibullaris[Vc,V3 ])
Este cea mai mare ramură a nervului trigemen, fiind un nerv mixt. Ră-
dăcina sa senzitivă provine din porţinea laterală a ganglionului trigeminal, iar
rădăcina motorie, care trece sub ganglionul trigeminal, se uneşte cu cea senzi-
tivă după ce trec prin gaura ovală. De la origine nervul se orientează anterior şi
lateral, străbate gaura ovală , coboară apoi între muşchiul tensor al vălului
palatin (medial) şi pterigoidianul lateral (lateral), dă naştere unei ramuri
137
meningee şi nervului pterigoidian lateral, iar apoi se divide într-un trunchi
anterior şi unul posterior, care vor da naştere ramurilor sale terminale. Din
trunchiul anterior iau naştere nervul maseterin, temporal profund, pterigoidian
lateral şi bucal. Din trunchiul posterior iau naştere nervul auriculotemporal,
lingual, alveolar inferior şi mental.
Ramurile nervului mandibular:
1. ramura meningee sau nervul spinos (R. meningeus; N. spinosus)
reintră în cutia craniană prin gaura spinoasă, însoţind artera meningee
mijlocie, şi se divide într-o ramură anterioară şi una posterioară.
Inervează dura mater din fosa craniană mijlocie(prin intermediul
ramurii anterioare) şi celulele aeriene mastoidiene (prin intermediul
ramurii posterioare). Conţine şi fibre postganglionare simpatice
provenite din plexul meningeal mijlociu.
2. nervul pterigoidian medial (N. pterygoideus medialis) pătrunde în
profunzimea muşchiului pterigoidian medial pe care îl inervează. Dă
naştere unor ramuri subţiri către ganglionul otic (Rr.ganglionares ad
ganglion oticum; Radix sensoria ganglii otici) care străbat ganglionul
otic dând apoi naştere nervului muşchiului tensor al vălului palatin (N.
musculi tensoris veli palatini )care inervează tensorul vălului palatin şi
nervului muşchiului tensor al timpanului (N. muscului tensoris
tympani) care inervează muşchiul tensor al timpanului.
3. nervul maseterin (N. massetericus) se orientează lateral şi pătrunde în
profunzimea muşchiului maseter pe care îl inervează. Asigură şi
inervaţia articulaţiei temporomandibulare.
4. nervii temporali profunzi (Nn. temporales profundi), unul anterior şi
unul posterior, se orientează ascendent în fosa temporală, inervând
porţiunea mijlocie a muşchiului temporal.
5. nervul pterigoidian lateral (N. pterygoideus lateralis) pătrunde în
muşchiul pterigoidian lateral, pe care îl inervează. Uneori poate lua
naştere din nervul bucal.
6. nervul auriculotemporal (N. auriculotemporalis) are de obicei două
rădăcini care înconjoară artera meningee mijlocie. Se orientează
posterior între ligamentul sfenomandibular şi gâtul mandibulei, iar
apoi se îndreaptă lateral, posterior de articulaţia temporo-mandibulară,
şi vine în raport cu porţiunea superioară a parotidei. De aici, se
orientează ascendent, posterior de vasele temporale superficiale şi se
termină dând naştere ramurilor temporale superficiale. În traiectul său,
nervul auriculotemporal, dă naştere următoarelor ramuri:
a. nervul meatului acustic extern (N. meatus acustici externi)
care inervează pielea meatului acustic extern
b. ramurile membranei timpanice (Rr. membranae tympani)
destinate membranei timpanice.
c. ramuri parotidiene (Rr. parotidei) asigură inervaţia
secretomotorie a parotidei.
d. ramuri comunicante cu nervul facial (Rr.communicantes cum
nervo faciale)
138
 e. nervii auriculari anteriori (Nn. auriculares anteriores) inervează
pielea tragusului şi uneori a unei mici porţiuni din helix.
f. ramuri temporale superficiale (Rr. temporales superficiales)
inervează pielea regiunii temporale.
7. nervul lingual (N. lingualis) se orientează inferior şi anterior, trece
între muşchii pterigoidieni, se inflectează anterior, superior de
glanda submandibulară, încrucişează ductul submandibular, iar
apoi se orientează superior, anterior şi medial intrând în limbă.
Asigură inervaţia mucoasei peretelui inferior al cavităţii bucale,
mucoasei celor două treimi anterioare a limbii şi mucoasa gingivală
inferioară. Dă naştere următoarelor ramuri:
a. ramuri comunicante cu nervul hipoglos (Rr. communicantes
cum nervo hypoglosso);
b. coarda timpanului (Chorda tympani);
c. nervul sublingual (N. sublingualis);
d. ramuri linguale (Rr. linguales);
e. ramuri către ganglionul mandibular (Rr. ganglionares ad
ganglion submandibulares; Radix sensoria ganglii submandi-
bularis);
f. ramuri către ganglionul sublingual (Rr. ganglionares ad
ganglion sublinguale; Radix sensoria gangli sublingualis).
8. nervul alveolar inferior (N. alveolaris inferior) se orientează medial
de muşchiul pterigoid lateral, trece între ligamentul
sfenomandibular şi ramura mandibulei şi intră în canalul
mandibular prin gaura mandibulară. Sub primul premolar se divide
dînd naştere la mai multe ramuri care formează plexul dentar
inferior (Plexus dentalis inferior) din care se desprind ramuri
dentare inferioare (Rr. dentales inferiores), care inervează primul
premolar inferior, caninii şi incisivii inferiori, şi ramuri gingivale
(Rr. gingivales inferiores) care inervează gingia corespunzătoare
acestora. Din nervul alveolar inferior ia naştere, înainte de a intra în
canalul mandibular, şi nervul milohioidian (N. mylohyoideus) care
inervează muşchiul milohioidian.
9. nervul mental (N. mentalis) părăseşte mandibula prin gaura mentală
şi dă naştere la trei ramuri terminale. Primele două se
anastomozează cu ramurile marginale mandibulare ale facialului,
iar a treia inervează pielea buzei inferioare şi a regiunii mentoniere.

139
 NERVUL ABDUCENS
(Nervus abducens [ VI ])
Este un nerv motor care ia naştere din nucleul abducensului
situat în porţiunea superioară a podelei ventriculului IV, în apropierea şanţului
median.
Nucleul abducensului prezintă conexiuni cu:
1. tractul corticonuclear;
2. tractul tectobulbar;
3. formaţia reticulară pontină paramediană;
4. formaţiunea reticulară medulară contralaterală;
5. nucleul prepositus al hipoglosului.
Originea aparentă este situată la nivelul şanţului bulbopontin, deasupra
piramidelor bulbare.
De la originea aparentă, nervul abducens se orientează
anterior, superior şi lateral, străbate sinusul cavernos şi pătrunde în orbită prin
fisura orbitală superioară, îndreptându-se spre muşchiul drept lateral al
globului ocular, şi teminându-se în dreptul marginii posterioare a acestuia.
Nervul abducens asigură inervaţia muşchiului drept lateral al globului
ocular.

NERVUL FACIAL (Nervus facialis [VII]) şi

NERVUL INTERMEDIAR AL LUI WRISBERG
(Nervus intermedius)
Nervul facial este un nerv mixt care prezintă două rădăcini, motorie şi
senzorială aceasta din urmă reprezentată de nervul intermediar. Rădăcina
motorie asigură inervaţia muşchilor faciali şi a muşchilor platisma,
stilohioidian şi digastric (pântecul posterior). Rădăcina senzorială asigură
sensibilitatea gustativă de la nivelul celor 2/3 anterioare ale limbii şi de la
nivelul palatului moale şi inervaţia parasimpatică a glandelor salivare
submandibulară şi sublinguală, a glandelor lacrimale şi a glandelor de la
nivelul mucoasei nazale şi palatine.
Originea reală a fibrelor motorii este reprezentată de nucleul facialului
(Nucleus nervi facialis) situat la nivelul părţii inferioare a punţii, care primeşte
fibre de la nucleul salivator superior.
Originea reală a fibrelor senzitive se află la nivelul extremităţii
superioare a nucleului solitar (Nuclei tractus solitarii) situat la nivelul
bulbului.
Originea aparentă se află în şanţul bulbo-pontin deasupra olivei
bulbare între emergenţa nervului abducens situat medial şi acustico-vestibular
situat lateral.

140
 De la nivelul şanţului bulbo-pontin cele două rădăcini se orientează
lateral spre meatul acustic intern de pe faţa posterioară a stâncii temporale,
unde străbat compartimentul lateral şi perforează apoi arahnoida şi dura mater
pentru a pătrunde în canalul facialului. Nervul facial străbate porţiunea
pietroasă a stâncii temporale perpendicular pe axul stâncii temporale şi ajunge
la o primă cotitură a canalului numită genunchiul facialului (Geniculum), nivel
la care prezintă ataşat ganglionul geniculat (Ganglion geniculi; Ganglion
geniculatum). Urmează schimbarea cu 1300 a direcţiei canalului facialului, care
devine orizontal, ajungând la peretele medial al casei timpanului pe care îl
străbate dinspre antero-superior spre postero-inferior îndreptându-se spre gaura
stilomastoidiană pe care o părăseşte pentru a pătrunde în glanda parotidă unde
dă naştere ramurilor sale terminale.
Raporturi:
1. de la origine la meatul acustic intern nervul facial vine în raport cu
artera cerebeloasă anterioară inferioară situată anterior între punte
şi nerv, iar postero-inferior cu nervul vestibulo-cohlear;
2. la nivelul meatului acustic intern nervul facial ocupă
compartimentul antero-superior şi este acompaniat de ramura
labirintică a arterei cerebeloase anterioare inferioare;
3. traiectul nervului facial la nivelul porţiunii pietroase a osului
temporal poate fi sistematizat în trei segmente:
 segmentul labirintic, lung de 4 mm cu traiect orizontal şi
aproape transversal în care nervul facial vine în raport posterior
cu vestibulul osos şi anterior cu cohleea şi este acompaniat de
nervul intermediar al lui Wrisberg situat inferior;
 segmentul timpanic, lung de 12 mm, continuă segmentul
labirintic, limita dintre ele fiind reprezentată de genunchiul
facialului nivel la care se găseşte ganglionul geniculat, are un
traiect oblic posterior, inferior şi lateral şi este situat inferior de
canalul semicircular lateral şi deasupra ferestrei vestibulare;
 segmentul mastoidian, lung de aproximativ 18 mm, continuă
segmentul timpanic, limita dintre ele fiind reprezentată de
genunchiul distal al nervului facial, are un traiect vertical situat
înapoia piramidei şi se termină la gaura stilomastoidiană, la
nivelul căreia nervul facial este însoţit de artera
stilomastoidiană.
4. în traiectul său de la gaura stilomastoidiană la glanda parotidă
nervul facial vine în raport medial cu procesul stilodian şi muşchiul
stilo-hioidian, iar lateral cu pântecele posterior al muşchiului
digastric;
5. în glanda parotidă nervul facial este situat lateral de vena jugulară
externă şi de artera carotidă externă.
Ramurile nervului facial se împart în ramuri colaterale intrapietroase şi
extrapietroase şi ramuri terminale.
Ramurile colaterale intrapietroase provin din porţiunea nervului facial
care străbate porţiunea pietroasă a osului temporal şi sunt reprezentate de:
141
 a. nervul muşchiului scăriţei (N. stapedius) se desprinde din
segmentul mastoidian al nervului facial, străbate un canal scurt
ascendent pentru a se termina la nivelul muşchiului scăriţei;
b. nervul coarda timpanului (Chorda tympani; Radix parasympathica
ganglii submandibularis) se desprinde din nervul facial aproximativ
la 5 mm deasupra găurii stilomastoidiene se orientează superior şi
anterior pentru a pătrunde în canaliculul posterior al corzii printr-un
orificiu situat în apropierea marginii posterioare a feţei mediale a
membranei timpanice, se orientează anterior peste nicovală şi
profund de mânerul ciocanului şi pătrunde în canaliculul anterior al
corzii situat la extremitatea medială a fisurii pietrotimpanice.
Părăsind baza craniului nervul coarda timpanului se orientează
anterior şi inferior de-a lungul feţei mediale a spinei sfenoidului şi
profund de muşchiul pterigoidian lateral, se uneşte cu nervul lingual
împreună cu care îşi trimite fibrele parasimpatice la ganglionii
submandibular şi sublingual de unde pleacă ramuri la glandele
submandibulară şi sublinguală;
c. nervul pietros mare (N. petrosus major; Radix parasympathica
ganglii pterygopalatini; Radix intermedia ganglii pterygopalatini) se
desprinde de la nivelul genunchiului nervului facial, traversează
ganglionul geniculat, canalul nervului pietros mare şi apoi faţa
anterioară a porţiunii pietroase a osului temporal, străbate gaura ruptă
şi la acest nivel primeşte nervul pietros profund formând nervul
canalului pterigoidian care traversează acest canal şi se termină în
ganglionul pterigopalatin. Fibrele postganglionare provenite de la
nivelul ganglionului pterigopalatin se distribuie glandelor lacrimale,
nazale, palatine, faringiene şi labiale;
d. ramura comunicantă cu nervul vag (R. communicans cum nervo
vago) prin care nervul intermediar se uneşte cu ramura auriculară
a nervului vag;
e. ramura comunicantă cu plexul timpanic (R. communicans cum
plexu tympanico) se anastomozează cu nervul pietros mic, ramură
din nervul timpanic, din glosofaringian;
Ramurile colaterale extrapietroase provin din porţiunea nervului facial
situată sub gaura stilomastoidiană şi sunt reprezentate de:
a. nervul auricular posterior (N. auricularis posterior) se desprinde
din nervul facial în apropierea găurii stilomastoidiene, are un
traiect ascendent între meatul acustic extern şi procesul
mastoidian şi se divide în două ramuri: ramura auriculară (R.
auricularis) care inervează muşchiul auricular posterior şi
muşchii intrinseci de pe faţa cranială a auriculului şi ramura
occipitală (R. occipitalis) care inervează pântecul occipital al
muşchiului occipitofrontal;
b. ramura digastrică (R. digastricus) se desprinde din nervul facial în
apropierea găurii stilomastoidiene şi se distribuie pântecului
posterior al muşchiului digastric;
142
 c. ramura stilohioidiană (R. stylohyoideus) se desprinde din nervul
facial izolat sau prin trunchi comun cu ramura digastrică şi se
distribuie muşchiului stilohioidian;
d. ramura comunicantă cu nervul glosofaringian (R. communicans
cum nervo glossopharyngeo) se desprinde din nervul facial în
apropierea găurii stilomastoidiene şi realizează comunicarea cu o
ramură din ganglionul inferior al nervului glosofaringian.
Ramurile terminale ale nervului facial se anastomozează între ele
constituind plexul intraparotidian (Plexus intraparotideus) în grosimea glandei
parotide din care se desprind:
a. ramurile temporale (R. temporales) se orientează superior,
încrucişează arcada zigomatică şi se distribuie muşchilor intrinseci
de pe faţa laterală a auriculului, muşchilor auriculari anterior şi
superior, pântecului frontal al muşchiului occipitofrontal şi
muşchilor orbicular al ochiului şi corugator al sprâncenei;
b. ramurile zigomatice (R. zygomatici) încrucişează faţa laterală a
osului zigomatic şi se distribuie muşchiului orbicular al ochiului;
c. ramurile bucale (R. buccales) au un traiect orizontal şi se distribuie
muşchilor procerus, zigomatic mare, ridicător al buzei superioare,
ridicător al unghiului gurii, zigomatic mic, ridicător al buzei
superioare şi al aripii nasului, nasal, buccinator şi orbicular al gurii;
d. ramura mandibulară marginală (R. marginalis mandibularis) se
orientează anterior, iniţial inferior de unghiul mandibulei apoi
încrucişează corpul mandibulei şi se distribuie muşchilor coborâtor
al unghiului gurii, rizorius, orbicular al gurii, coborâtor al buzei
inferioare şi mental;
e. ramura cervicală (R. colli; R. cervicalis) se orientează antero-
inferior sub muşchiul platisma la ale cărui fibre se distribuie.

NERVUL VESTIBULO-COHLEAR
(Nervus vestibulocochlearis [VIII ])
Nervul vestibulo-cohlear este un nerv senzorial constituit din două
componente: vestibulară (Nervus vestibularis) care culege informaţii
referitoare la statică şi la echilibru şi cohleară (Nervus cochlearis) care culege
informaţii auditive.
Originea reală a nervului vestibular se află în nucleii vestibulari inferior
(Schwalbe) şi medial de la nivelul bulbului rahidian şi în nucleii vestibulari
medial, lateral (Deiters) şi superior (Bechterew) de la nivelul punţii. Nervul
vestibular are anexat ganglionul vestibular Scarpa (Ganglion vestibulare),
ganglion care conţine neuroni bipolari ai căror prelungiri dendritice culeg
informaţii de la nivelul utriculei, saculei şi ampulelor canalelor semicirculare.
Prelungirile axonice ale neuronilor bipolari din ganglionul vestibular Scarpa se
distribuie nucleilor vestibulari. Originea reală a nervului cohlear se află în
143
nucleii cohleari anterior şi posterior de la nivelul bulbului rahidian şi de la
nivelul punţii. Nervul cohlear are anexat ganglionul spiral Corti (Ganglion
cochleare; Ganglion spirale cochleae) ganglion care conţine neuroni bipolari
ai căror prelungiri dendritice culeg informaţii de la organul lui Corti, iar
prelungirile axonice se distribuie nucleilor cohleari.
Originea aparentă a nervului vestibulo-cohlear se află în şanţul bulbo-
pontin, lateral şi posterior de originea aparentă a nervului facial.
Traiect. De la emergenţa din şanţul bulbopontin nervul vestibulo-
cohlear se îndreaptă către meatul acustic intern în care pătrunde şi unde se
divide în cele două componente, vestibulară şi cohleară. Acestea străbat
porţiunea pietroasă a osului temporal şi prezintă ataşaţi ganglionii Scarpa şi
Corti. Nervul vestibular se va distribui utriculei, saculei şi ampulelor canalelor
semicirculare, prin intermediul a două componente, o componentă superioară
(Pars superior) şi o componentă inferioară (Pars inferior). Nervul cohlear se
va distribui organului lui Corti.
Raporturi:
 de la origine la meatul acustic intern nervul acustico-vestibular
învelit de piamater încrucişează faţa posterioară a pedunculului
cerebelos mijlociu şi trece peste sinusul pietros inferior şi faţa
posterioară a porţiunii pietroase a osului temporal; superior şi
medial vine în raport cu nervii trigemen şi abducens, iar inferior cu
nervii glosofaringian, vag şi accesor;
 la nivelul meatului acustic intern nervul vestibulo-cohlear formează
un jgheab cu concavitatea orientată superior în care repauzează
nervii facial şi intermediar şi este însoţit de artera şi venele
labirintice; la acest nivel din nervul vestibular se desprinde o
ramură anastomotică care realizează cominicarea cu nervul cohlear
(R. communicans cochlearis).
Ramuri colaterale
Nervul vestibular se distribuie utriculei, saculei şi ampulelor canalelor
semicirculare, prin intermediul a două componente.
 componenta superioară formată de nervii: utriculoampular (N.
utriculoampullaris), utricular (N. utricularis), ampular anterior
(N. ampullaris anterior) şi ampular lateral (N. ampullaris
lateralis);
 componenta inferioară formată de nervii ampular posterior (N.
ampullaris posterior) şi sacular (N. saccularis).
Nervul cohlear se distribuie organului lui Corti.

144
 NERVUL GLOSOFARINGIAN
(Nervus glossopharyngeus [IX])
Nervul glosofaringian este un nerv mixt care conţine: fibre motorii
care asigură inervaţia muşchilor stiloglos, constrictor superior al faringelui şi
stilofaringian; fibre senzitive pentru cavitatea timpanică, tuba lui Eustache,
faringe, amigdale, uvula, faţa inferioară a palatului moale şi 1/3 posterioară a
limbii (posterior de „V”-ul lingual), asigurând şi recepţionarea senzaţiilor
gustative din această parte a limbii; fibre secretomotorii parasimpatice pentru
glanda parotidă.
Originea reală a fibrelor senzitive se află în nucleul tractului solitar din
bulbul rahidian; a fibrelor motorii în partea superioară a nucleului ambiguu din
bulb; a fibrelor vegetative parasimpatice în nucleul salivator inferior din bulb.
Originea aparentă a nervului glosofaringian se face prin 5-6 filete
nervoase situate în şanţul retroolivar deasupre emergenţei nervilor vag şi accesor.
De la origine nervul glosofaringian se orientează antero-lateral şi inferior
spre gaura jugulară prin care părăseşte craniul şi unde îi sunt anexaţi doi
ganglioni, ganglionul superior (Ganglion superius) sau ganglionul lui Ehrenritter
şi ganglionul inferior (Ganglion inferius) sau ganglionul lui Andersch. Nervul
pătrunde apoi în regiunea cervicală, unde se orientează anterior între vena
jugulară internă şi artera carotidă internă, profund de procesul stiloidian
ajungând la marginea posterioară a muşchiului stilofaringian. La acest nivel
descrie o curbă cu concavitatea orientată superior şi anterior perforând fibrele
inferioare ale muşchiului constrictor superior al faringelui sau orientându-se
între acesta şi muşchiul constrictor mijlociu al faringelui pentru a se distribui
faringelui, amigdalelor, limbii şi vălului palatin.
Raporturi:
 de la origine la gaura jugulară nervul glosofaringian învelit de piamater
străbate şanţul de pe faţa endocraniană a părţii laterale a occipitalului şi
vine în raport posterior cu floculusul cerebelului şi cu nervii X şi XI,
superior cu nervul VIII şi inferior cu nervul XII şi cu artera cerebeloasă
infero-anterioară;
 la nivelul găurii jugulare nervul glosofaringian ocupă comparti-mentul
anterior alături de sinusul pietros inferior, nervii X şi XI şi artera
meningee posterioară; la ieşirea din gaura jugulară nervului
glosofaringian îi sunt ataşaţi ganglionii superior şi inferior;
 în regiunea cervicală nervul glosofaringian străbate spaţiul latero-
faringian unde este situat anterior de vena jugulară internă şi artera
carotidă internă şi vine în raport lateral cu procesul stiloidian şi muşchii
inseraţi la nivelul acestuia, după care ajungând la marginea posterioară a
muşchiului stilofaringian, descrie o curbă concavă anterior şi perforează
muşchiul constrictor superior al faringelui sau trece între muşchiul
constrictor superior şi muşchiul constrictor mijlociu pentru a ajunge la
baza limbii unde dă naştere ramurilor terminale.

145
 Ramuri colaterale:
a. nervul timpanic (N. tympanicus) al lui Jacobson ia naştere din ganglionul
inferior, se orientează ascendent şi pătrunde prin canalicului timpanic în
casa timpanului unde se împarte în numeroase ramuri care străbat
şanţurile de pe suprafaţa promontoriului şi formează plexul timpanic
(Plexus tympanicus) din care se desprinde o ramură tubară (R. tubarius)
pentru mucoasa trompei lui Eustache şi nervii caroticotimpanici (Nn.
Caroticotympanici) care pătrund prin canaliculele carotico-timpanice în
canalul carotidian unde se anastomozează cu plexul simpatic
pericarotidian;
b. ramura comunicantă cu ramura auriculară a nervului vag (R.
communicans cum ramo auriculare nervi vagi) împreună cu care se
deschide prin canaliculul mastoidian pe peretele lateral al fosei jugulare;
c. ramurile faringiene (Rr. pharyngei) care anastomozându-se cu ramura
faringiană a nervului vag şi cu ramurile laringofaringiene ale trunchiului
simpatic formează plexul faringian care se distribuie mucoasei
faringelui;
d. ramura muşchiului stilofaringian (R. musculi stylopharyngei) se
desprinde din nervul glosofaringian la nivelul unde acesta întâlneşte
marginea posterioară a muşchiului stilofaringian şi se distribuie acestui
muşchi;
e. ramura carotidiană (R. sinus carotici) ia naştere din nervul
glosofaringian imediat sub gaura jugulară şi coboară de-a lungul arterei
carotide interne spre peretele sinusului carotidian şi a glomusului
carotidian; prezintă anastomoze cu nervul vag şi cu ramura simpatică a
ganglionului cervical superior;
f. ramurile tonsilare (Rr. tonsillares) formează plexul tonsilar din care se
desprind ramuri pentru tonsilele palatine şi palatul moale;
g. nervul pietros mic (N. petrosus minor; Radix parasympathica ganglii
otici) conţine fibre secretomotorii parotidiene, primeşte o ramură
comunicantă din ganglionul facial, ajunge pe faţa anterioară a porţiunii
pietroase a temporalului printr-un mic orificiu situat lateral de hiatul
nervului pietros mare şi străbate apoi gaura pietroasă pentru a se termina
în ganglionul otic;
h. ramura comunicantă cu ramura meningee (R. communicans cum ramo
meningeo) a nervului vag;
i. ramura comunicantă cu nervul auriculotemporal (R. communicans cum
nervo auriculotemporali), ramură din nervul mandibular;
j. ramura comunicantă cu nervul coarda timpanului (R. communicans cum
chorda tympani).
Ramuri terminale:
 ramurile linguale (Rr. linguales) iau naştere din nervul glosofaringian la
baza limbii şi sunt destinate vălului palatin şi mucoasei limbii din
regiunea „V”-ului lingual şi posterior de acesta.

146
 NERVUL VAG
(Nervus vagus [X])
Nervul vag este un nerv mixt, lung şi cu cel mai întins teritoriu de
distribuţie dintre nervii cranieni (gât, torace şi abdomen).
Originea reală a fibrelor nervului vag se află în bulbul rahidian la
nivelul a 4 nuclei:
a. nucleul dorsal al nervului vag situat în substanţa cenuşie din
porţiunea dorso-medială inferioară a bulbului rahidian de la care
pleacă fibre motorii care se distribuie musculaturii netede din pereţii
viscerelor toracice (inimă, bronhii, plămâni şi esofag) şi abdominale
(stomac, ficat, pancreas, splină, intestin subţire şi partea proximală a
colonului);
b. nucleul ambiguu de la care pleacă fibre motorii pentru muşchii
(striaţi) constrictori ai faringelui, intrinseci ai laringelui, ai palatului
şi ai porţiunii superioare a esofagului;
c. nucleul tractului solitar primeşte la nivelul părţii sale inferioare
aferenţe gustative de la epiglotă şi valeculele epiglotice prin ramura
laringee superioară a nervului vag;
d. nucleul spinal al nervului trigemen care primeşte aferenţe somatice
de la pielea concăi şi meningele fosei posterioare şi a găurii
occipitale şi aferenţe dureroase viscerale de la nivelul laringelui.
Originea aparentă se află în şanţul retroolivar, înapoia olivei bulbare,
între emergenţa nervilor glosofaringian (superior) şi accesor (inferior).
De la origine, nervul vag se orientează lateral având un traiect aproape
orizontal spre gaura jugulară prin care părăseşte craniul. Imediat sub gaura
jugulară nervul vag prezintă ataşaţi fibrelor sale somato-senzitive doi
ganglioni, ganglionul superior (Ganglion superius) sau jugular şi ganglionul
inferior (Ganglion inferius) sau plexiform. Coboară vertical la nivelul gâtului
în unghiul diedru format de vena jugulară internă şi artera carotidă internă,
apoi între vena jugulară internă şi artera carotidă comună, pătrunde în torace
pe care îl străbate posterior de pedicolul pulmonar şi treptat cei doi nervi vagi
devin sateliţi ai esofagului, pentru ca în partea inferioară a toracelui nervul vag
drept să treacă posterior de esofag, iar nervul vag stâng anterior de esofag.
Împreună cu esofagul, cei doi nervi vagi traversează diafragma prin hiatul
esofagian, vagul stâng devine trunchi vagal anterior, iar vagul drept devine
trunchi vagal posterior şi pătrund în abdomen unde se termină.
Raporturi:
 în traiectul său intracranian, de la origine la gaura jugulară, nervul
vag învelit de piamater se orientează lateral, aproape orizontal,
inferior de floculusul cerebelului şi străbate şanţul de pe faţa
endocraniană a părţii laterale a occipitalului, împreună cu nervii
glosofaringian şi accesor;
 în gaura jugulară nervul vag ocupă compartimentul anterior alături
de sinusul pietros inferior, nervii IX şi XI şi artera meningee
posterioară;
147
  în regiunea cervicală nervul vag străbate succesiv spaţiul latero-
faringian, trigonul carotidian şi regiunea sternocleidomastoidiană.
În spaţiul latero-faringian, la ieşirea din gaura jugulară nervului vag
îi sunt ataşaţi ganglionii superior şi inferior, coboară în unghiul
diedru format de vena jugulară internă şi artera carotidă internă şi
vine în raport anterior cu nervul glosofaringian, iar posterior cu
nervii hipoglos şi accesor şi cu ganglionul cervical superior. În
trigonul carotidian nervul vag situat tot în unghiul diedru format de
vena jugulară internă şi artera carotidă internă vine în raport medial
cu lobul lateral al glandei tiroide, posterior cu trunchiul simpatic
cervical şi nervii cardiaci, iar anterior şi lateral cu ramurile ansei
cervicale. În regiunea sterno-cleido-mastoidiană nervul vag vine în
raport anterior cu confluentul venos jugulo-subclavicular, posterior
cu artera subclaviculară, nervul recurent, ganglionul stelat, domul
pleural şi artera tiroidiană inferioară, lateral cu nervul frenic, artera
şi vena vertebrală, medial cu artera carotidă comună. În partea
inferioară a gâtului, nervii vagi vin în raport cu nodurile limfatice
subclaviculare, în dreapta cu vena limfatică dreaptă, iar în stânga cu
ductul toracic;
 în torace traiectul celor doi nervi vagi, drept şi stâng este diferit:
nervul vag drept vine în raport în mediastinul superior, anterior cu
vena brahiocefalică dreaptă, vena cavă superioară şi trunchiul
brahiocefalic, lateral cu pleura mediastinală dreaptă şi vena azygos,
medial cu traheea, esofagul şi nodurile limfatice traheale. În
mediastinul posterior nervul vag drept vine în raport anterior cu
bronhia principală dreaptă, posterior cu vena azygos, ductul toracic
şi aorta toracică şi se orientează progresiv posterior de esofag.
Nervul vag stâng vine în raport în mediastinul superior, anterior cu
vena brahio-cefalică stângă şi artera carotidă comună stângă,
posterior cu artera subclaviculară, esofagul şi crosa aortei, lateral cu
pleura mediastinală stângă, iar medial cu traheea şi nodurile
limfatice traheale. În mediastinul posterior nervul vag stâng vine în
raport anterior cu bronhia principală stângă, pericardul şi inima şi
se orientează progresiv anterior de esofag. Ramurile provenite din
cei doi nervi vagi se anastomozează în partea inferioară a
esofagului toracic pentru a forma plexul esofagian care se continuă
apoi sub forma celor două trunchiuri vagale, anterior şi posterior;
 la nivelul diafragmei cele două trunchiuri vagale, anterior şi
posterior însoţesc esofagul şi trec în abdomen prin hiatul esofagian;
 în abdomen trunchiul vagal posterior descinde pe faţa posterioară a
esofagului şi a cardiei şi se ramifică terminându-se în ganglionii
plexului celiac, iar trunchiul vagal anterior descinde pe faţa
anterioară a cardiei şi de-a lungul curburii mici a stomacului
terminându-se prin numeroase ramuri.
Ramurile colaterale sunt grupate după originea lor în intracraniene,
cervicale şi toracice.
148
 Ramuri colaterale intracraniene:
a. ramura meningee (R. meningeus) se desprinde din ganglionul
superior al nervului vag şi se distribuie durei mater din fosa
craniană posterioară;
b. ramura auriculară (R. auricularis) se desprinde din ganglionul
superior al nervului vag, imediat la origine anastomozându-se cu
o ramură a nervului glosofaringian, pătrunde în osul temporal prin
canaliculul mastoidian de pe peretele lateral al fosei jugulare
străbate porţiunea pietroasă a osului temporal nivel la care
încrucişează canalul facialului şi se termină bifurcându-se în două
ramuri, una care anastomozează cu nervul auricular posterior şi
cealaltă ramură care se distribuie pielii feţei auriculare a
pavilionului urechii, pereţilor posterior şi inferior ai meatului
acustic extern şi părţii adiacente a membranei timpanice;
c. ramura comunicantă cu nervul glosofaringian (R. communicans
cum nervo glossopharyngeo) prin care nervul vag se
anastomozează cu ganglionul inferior al nervului glosofaringian.
Ramuri colaterale cervicale:
a. ramura faringiană (R. pharyngeus) se desprinde din partea
superioară a ganglionului vagal superior, se îndreaptă spre faringe
unde se anastomozează cu ramuri din trunchiul simpatic şi din
nervul glosofaringian pentru a forma plexul faringian (Plexus
pharyngeus) ale cărui fibre se distribuie muşchilor faringelui şi ai
palatului moale cu excepţia muşchiului tensor al vălului palatin,
b. nervul laringeu superior (N. laryngeus superior) provine din
porţiunea mijlocie a ganglionului inferior al nervului vag, coboară
de-a lungul peretelui lateral al faringelui, iniţial posterior apoi
medial de artera carotidă internă şi se termină în dreptul cornului
mare al osului hioid bifurcându-se în două ramuri: ramura externă
(R. externus) care coboară împreună cu artera tiroidiană
superioară posterior de muşchiul sternotiroidian şi inervează
muşchii cricotiroidian şi constrictor inferior al faringelui, precum
şi porţiunea învecinată a mucoasei laringelui; ramura internă (R.
internus) care traversează membrana tirohioidiană şi se divide în
două ramuri, ramura superioară care inervează mucoasa
faringelui, epiglotei, valeculelor şi vestibulului laringian şi ramura
inferioară care coboară de-a lungul peretelui medial al recesului
piriform şi inervează plicile aritenoepiglotice şi mucoasa de la
nivelul cartilajului aritenoid şi se termină perforând muşchiul
constrictor inferior al faringelui pentru a se anastomoza cu ramura
ascendentă a nervului laringeu recurent prin intermediul unei
ramuri comunicante (R. communicans cum nervo laryngeo
recurrente) formând ansa lui Galien;
c. ramurile cardiace cervicale superioare (Rr. cardiaci cervicales
superiores) se desprind din nervul vag la nivelul regiunii

149
 cervicale superioare, se anastomozează cu ramurile cardiace
simpatice şi se distribuie plexului cardiac profund;
d. ramurile cardiace cervicale inferioare (Rr. cardiaci cervicales
inferiores) se desprind din nervul vag la nivelul regiunii cervicale
inferioare, cele drepte coboară anterior şi lateral de artera
brahiocefalică şi se distribuie plexului cardiac profund, iar
ramurile stângi încrucişează marginea laterală a arcului aortic
pentru a se distribui plexului cardiac superficial;
e. nervul laringeu recurent drept (N. laryngeus recurrens), se
desprinde din nervul vag anterior de porţiunea retroscalenică a
arterei subclaviculare, pe care o încrucişează şi urcă lateral de
trahee şi posterior de artera carotidă comună, în unghiul diedru
dintre trahee şi esofag până în apropierea polului inferior al
lobului glandei tiroide unde trece fie anterior, fie posterior de
artera tiroidiană inferioară şi ramurile sale, după care pătrunde în
peretele laringelui înapoia articulaţiei cricotiroidiene. Dă naştere
la ramuri traheale (Rr. tracheales), esofagiene (Rr. oesophagei) şi
faringiene (Rr. pharyngei) şi se distribuie la toţi muşchii
laringelui cu excepţia muşchiului cricotiroidian; una din ramurile
sale se anastomozează cu o ramură din nervul laringeu superior şi
formează ansa lui Galien.
Ramuri colaterale toracice:
a. nervul laringeu recurent stâng, se desprinde din nervul vag la
stânga arcului aortic, pe care îl înconjură posterior de inserţia
ligamentului arterial la acest nivel, după care urcă pe faţa laterală
a traheei, în unghiul dintre trahee şi esofag, având acelaşi traiect
şi aceeaşi distribuţie cu nervul laringeu recurent drept;
b. ramurile cardiace toracice (Rr. cardiaci thoracici) se desprind din
nervul vag în apropierea traheei şi se distribuie plexului cardiac
profund;
c. ramurile bronşice (Rr. bronchiales) se anastomozează cu ramurile
simpatice din ganglionii simpatici toracici 2-6 formând plexul
pulmonar (Plexus pulmonalis) ale cărui ramuri acompaniază
ramificaţiile bronhiilor şi se distribuie muşchilor constrictori şi
ţesuturilor componente ale arborelui pulmonar;
d. plexul esofagian (Plexus oesophageus) format din ramuri
desprinse din nervul vag superior şi inferior de ramurile bronşice,
dă naştere la ramuri pentru esofag şi porţiunea posterioară a
pericardului.
Ramuri terminale:
a. trunchiul vagal anterior (Truncus vagalis anterior) conţinând
fibre provenite de la nivelul ambilor nervi vagi (format din ramuri
ale plexului pulmonar posterior stâng anastomozate cu o ramură
din plexul pulmonar posterior drept rezultând plexul esofagian
anterior), continuă plexul esofagian anterior pătrunde împreună
cu esofagul în abdomen prin hiatul esofagian al diafragmei şi dă
150
 naştere la ramuri gastrice anterioare (Rr. gastrici anteriores) care
se distribuie feţei anterioare a stomacului şi curburii mici (N.
curvaturae minoris anterior) şi ramuri hepatice (Rr. hepatici) care
se termină în plexul nervos hepatic şi din care ia naştere o ramură
pentru pilor (R. pyloricus);
b. trunchiul vagal posterior (Truncus vagalis posterior) conţinând
fibre provenite de la nivelul ambilor nervi vagi (format din ramuri
ale plexului pulmonar posterior drept anastomozate cu o ramură
din nervul vag stâng rezultând plexul esofagian posterior),
continuă plexul esofagian posterior pătrunde împreună cu
esofagul în abdomen prin hiatul esofagian al diafragmei şi dă
naştere la ramuri gastrice posterioare (Rr. gastrici posteriores)
care se distribuie feţei posterioare a stomacului şi curburii mici
(N. curvaturae minoris posterior) şi la ramuri celiace (Rr.
coeliaci) care se termină în plexul celiac;
c. ramuri renale (Rr. renales) care contribuie la formarea plexului
renal.

NERVUL ACCESOR
(Nervus accessorius [XI])
Nervul accesor este un nerv motor constituit din două rădăcini (unite
doar pe o scurtă porţiune a traiectului lor), rădăcina cranială (Radix cranialis;
Pars vagalis) destinată motricităţii faringelui şi laringelui şi rădăcina spinală
(Radix spinalis; Pars spinalis) destinată muşchilor sternocleidomastoidian şi
trapez.
Originea reală a rădăcinii craniale se află în cele 2/3 caudale ale
nucleului ambiguu, în nucleul retroambiguu şi după unii autori în cele 4/5
caudale ale nucleului dorsal al nervului vag. Ea prezintă conexiuni cu nervul
vag superior de ganglionul vagal superior.
Originea reală a rădăcinii spinale se află în partea laterală a cornului
anterior al măduvei spinării de la nivelul jocţiunii măduvei cu bulbul rahidian
până în dreptul celui de-al 6-lea segment cervical.
Originea aparentă. Rădăcina cranială este reprezentată de 4-5 filete cu
originea aparentă pe faţa antero-laterală a bulbului în şanţul retroolivar, inferior
de originea aparentă a nervului vag. Rădăcina spinală este reprezentată de 10-12
filete nervoase etalate care părăsesc cordonul lateral al măduvei spinării la
mijlocul distanţei dintre şanţul ventro-lateral şi dorso-lateral.
De la nivelul originii aparente rădăcina cranială se orientează spre
lateral spre gaura jugulară, în timp ce filetele nervoase ale rădăcinii spinale au
un traiect ascendent între ligamentul dinţat şi rădăcinile dorsale ale nervilor
spinali cervicali, pătrund în craniu prin gaura ooccipitală posterior de artera
vertebrală şi se orientează lateral spre gaura jugulară unde se vor uni cu filetele
rădăcinii craniale. Părăsind gaura jugulară nervul accesor se divide la nivelul
spaţiului laterofaringian în două ramuri terminale, externă şi internă.
151
 Raporturi:
 în canalul vertebral rădăcina spinală vine în raport anterior cu
ligamentul dinţat şi posterior cu rădăcinile dorsale ale primilor 5
nervi spinali cervicali;
 în gaura occipitală rădăcina spinală vine în raport anterior cu
ligamentul dinţat şi cu artera vertebrală;
 în etajul posterior al bazei craniului rădăcinile spinală şi cranială
ale nervului accesor se unesc pe o distanţă scurtă şi apoi se
orientează spre gaura jugulară trecând prin şanţul de pe faţa
endocraniană a părţii laterale a occipitalului;
 la nivelul găurii jugulare nervul accesor străbate compartimentul
anterior, alături de sinusul pietros inferior, nervii IX şi X şi artera
meningee posterioară, separat de nervul vag printr-o punte fibroasă;
 inferior de gaura jugulară cele două rădăcini se unesc într-un
trunchi comun (Truncus nervi accessorii) după care se bifurcă în
două ramuri terminale.
Ramuri terminale:
a. ramura internă (R. internus) reprezintă rădăcina cranială care după ce
părăseşte gaura jugulară se anastomozează cu nervul vag, superior de
ganglionul vagal inferior şi se distribuie muşchilor palatului
(exceptând muşchiul tensor al vălului palatin), muşchilor adductori ai
corzilor vocale, tiroaritenoidian şi cricoaritenoidian lateral;
b. ramura externă (R. externus) reprezintă rădăcina spinală, care
părăseşte gaura jugulară, se orientează postero-lateral, medial sau
lateral de vena jugulară internă, încrucişează procesul transvers al
atlasului, apoi coboară oblic inferior, medial de procesul stiloidian,
de muşchiul stilohioidian şi de pântecul posterior al muşchiului
digastric şi pătrunde în muşchiul sternocleidomastoidian căruia îi dă
câteva ramuri musculare (Rr. musculares). Părăseşte muşchiul
sternocleidomastoidian, imediat superior de mijlocul marginii sale
posterioare, străbate triunghiul posterior al gâtului pe muşchiul
ridicător al scapulei de care este separat de stratul prevertebral al
fasciei cervicale profunde şi ţesut adipos, după care la 3-5 cm
superior de claviculă pătrunde în muşchiul trapez căruia îi dă câteva
ramuri musculare.

NERVUL HIPOGLOS
(Nervus hypoglossus [XII])
Nervul hipoglos este un nerv motor care se distribuie muşchilor limbii.
Originea reală se află la nivelul nucleului hipoglosului corespunzător
trigonului nervului hipoglos din triunghiul bulbar (aripa albă internă) al
planşeului ventriculului IV, unde ocupă aria medială.
Originea aparentă este situată pe faţa antero-laterală a bulbului, în
şanţul preolivar sub forma a 10-15 filete nervoase.
152
 De la origine filetele nervoase se reunesc formând nervul hipoglos
care părăseşte craniul prin canalul hipoglosului şi se orientează infero-lateral
posterior de artera carotidă internă şi de nervii IX şi X, apoi devine superficial
şi apare între artera carotidă internă şi vena jugulară internă inferior de
pântecul posterior al muşchiului digastric. Descrie o curbă cu concavitatea
orientată superior şi anterior aplicat pe muşchiul hioglos şi profund de
tendonul muşchiului digastric, de muşchiul stilohioidian şi de marginea
posterioară a muşchiului milohioidian. Se termină pe faţa laterală a muşchiului
genioglos la ale cărui fibre se distribuie.
Raporturi:
 în etajul posterior al bazei craniului filetele nervoase se reunesc în
două trunchiuri nervoase care se orientează lateral posterior de
artera vertebrală şi perforează dura mater, străbat canalul
hipoglosului şi se unesc formând nervul hipoglos;
 în canalul hipoglosului nervul este acompaniat de ramura meningee a
arterei faringiene ascendente şi de plexul venos al canalului
hipoglosului;
 în regiunea cervicală, la ieşirea din canalul hipoglosului este situat
medial de artera carotidă internă, vena jugulară internă şi nervii IX,
X şi XI, trece apoi în spaţiul dintre artera carotidă internă şi vena
jugulară internă, descrie o curbă în jurul ganglionului vagal
inferior, coboară vertical anterior de nervul vag şi devine
superficial inferior de pântecul posterior al muşchiului digastric
unde apare între vena jugulară internă şi artera carotidă internă.
Descrie apoi o curbă în jurul ramurii sternocleidomastoidiene a
arterei occipitale şi încrucişează faţa laterală a arterelor carotidă
externă, carotidă internă şi linguală, după care are un traiect uşor
ascendent alături de vena linguală aplicat pe muşchiul hioglos care
îl separă de artera linguală. În porţiunea terminală trece între
muşchii milohioidian şi hioglos, ajunge pe faţa laterală a
muşchiului genioglos şi dă naştere ramurilor terminale.
Ramuri colaterale:
a. ramura meningee se desprinde din nervul hipoglos în canalul
hipoglosului, pătrunde înapoi în craniu şi se distribuie durei mater
învecinate;
b. ramura descendentă, sau ramura superioară a ansei cervicale
(Radix superior) se desprinde din nervul hipoglos acolo unde
acesta descrie o curbă în jurul arterei occipitale, coboară anterior
de artera carotidă internă şi de vena jugulară internă şi se
anastomozează cu o ramură provenind din nervii spinali cervicali
2 şi 3, reprezentând ramura inferioară a ansei cervicale (Radix
inferior) formând ansa cervicală (Ansa cervicalis) sau ansa
hipoglosului care dă ramuri motorii pentru muşchii sternohioidian
şi sternotiroidian şi pentru pântecul inferior al muşchiului
omohioidian;

153
c. ramuri musculare pentru muşchii tirohioidian, geniohioidian,
stiloglos, hioglos şi genioglos.
Ramuri terminale:
a. ramurile linguale (Rr. linguales) se desprind din nervul hipoglos
acolo unde acesta încrucişează faţa laterală a muşchiului
genioglos şi se distribuie la muşchii limbii.

154
8. NERVII GÂTULUI

Există 31 de perechi de nervi spinali

 8 cervicali
 12 toracali
 5 lombari
 5 sacrali
 1 coccigian.
Fiecare nerv spinal prezintă o rădăcină anterioară, motorie (Radix
anterior; Radix motoria) şi o rădăcină posterioară, senzitivă (Radix posterior;
Radix sensoria).
Rădăcinile anterioare conţin axonii neuronilor din coloana anterioară şi
laterală a substanţei cenuşii a măduvei spinării. Ele se prezintă sub forma unor
filete radiculare (Fila radicularia) separate între ele prin nişte spaţii labirintice
delimitate de teci subţiri. În interiorul acestor spaţii se găsesc mici vase
sangvine.
Rădăcinile posterioare sunt formate din fibrele centripete ale neuronilor
situaţi în ganglionii spinali. Fiecare este formată dintr-un fascicul lateral şi
unul medial care se împart în filete nervoase care pătrund în şanţul
posterolateral al măduvei. Ganglionii spinali, sunt ataşaţi rădăcinii posterioare
şi reprezintă un grup larg de neuroni, de formă ovalară, bifid medial acolo
unde cele două fascicule ale rădăcinii posterioare iau naştere pentru a pătrunde
în măduvă. De obicei ganglioni spinali sunt situaţi în gaura intervertebrală,
lateral de perforarea durei mater de către rădăcini, dar primul şi al doilea
ganglion cervical sunt situaţi pe arcul vertebral al atlasului, respectiv axisului
iar cei sacrali în interiorul canalului vertebral. Ganglionul (Ganglion) este
format din neuroni situaţi într-o stromă ganglionară (Stroma ganglii), învelită
de o capsulă ganglionară (Capsula ganglii) care se continuă cu epinervul
rădăcinii.
Cele două rădăcini sunt separate, fiecare fiind învelită de o teacă durală.
Când cele două rădăcini se unesc, formând trunchiul nervului spinal (Truncus
nervi spinalis), aceste teci fuzionează cu epinervul. Din trunchiul nervului
spinal iau naştere ramuri meningee sau recurente (R. meningeus; R.recurrens),
ramuri comunicante (R. communicans), ramuri anterioare (R. anterior) şi
ramuri posterioare (R. posterior).

NERVII CERVICALI
(Nervi cervicales [C1-C8])
Ramuri posterioare sau dorsale (Rami posteriors; Rami dorsales)
Toţi nervii spinali cervicali, cu excepţia primului, prezintă o ramură
medială (R. medialis) şi o ramură laterală (R. lateralis). Toate ramurile
inervează muşchi, doar ramurile mediale a celui de-al doilea, al celui de-al
155
patrulea şi a celui de-al cincelea nerv cervical inervând pielea. Toate ramurile
dorsale , cu excepţia primului şi a celui de-al doilea nerv spinal cervical, se
orientează posterior şi medial ocolind procesele articulare în intervalul dintre
semispinalul capului şi semispinalul gâtului.
a. prima ramură posterioară cervicală, sau nervul suboccipital (N.
suboccipitalis), se orientează superior şi inervează muşchii drept
posterior mare şi mic al capului, oblic superior şi inferior şi semispinalul
capului. Uneori, poate da naştere unei ramuri cutanate care se îndreaptă
către scalp şi se anastomozează cu marele nerv occipital şi cu al treilea
nerv occipital formând plexul cervical posterior (Plexus cervicalis
posterior).
b. a doua ramură posterioară cervicală, sau nervul occipital mare (N.
occipitalis major) se evidenţiază posterior de arcul posterior al atlasului,
sub oblicul inferior. Primeşte o ramură anastomotică de la nervul
suboccipital şi apoi dă naştere unei ramuri medial şi unei ramuri laterale.
Ramura medială (considerată de unii autori ca nerv occipital mare) se
orientează ascendent, perforează muşchiul trapez în apropierea inserţiei
sale pe occipital, însoţeşte artera occipital şi se divide în ramuri care
inervează pielea scalpului până spre vertex şi muşchiul semispinal al
capului. Ramura laterală inervează muşchii semispinal al capului,
longissimus al capului şi splenius.
c. a treia ramură posterioară cervicală se orientează posterior, medial de
muşchiul intertransvers şi dă naştere unei ramuri mediale şi unei ramuri
laterale. Ramura medială perforează muşchii splenius şi trapez, în
profunzimea trapezului dând naştere celui de-al treilea nerv occipital (N.
occipitalis tertius) care inervează pielea porţiunii inferioare a regiunii
occipitale. Ramura laterală se anastomozează cu a doua ramură
posterioară cervicală.
d. ramurile posterioare ale ultimilor 5 nervi cervicali dau, fiecare, naştere
unei ramuri mediale şi unei ramuri laterale. Ramurile mediale ale
nervilor cervicali patru şi cinci perforează muşchii splenius şi trapez şi
se temină la nivelul pielii. Ramurile mediale ale ultimilor trei nervi
cervicali se termină la nivelul muşchilor semispinal al capului,
semispinal al gâtului, multifizi şi interspinoşi. Ramurile laterale ale
ultimilor cinci nervi cervicali inervează muşchii iliocostal al gâtului,
longissimus al capului şi longissimus al gâtului.
Ramuri anterioare sau ventrale (Rami anteriores; Rami ventrales)
Ramurile anterioare ale primilor patru nervi cervicali formează
plexul cervical, în timp ce ultimele patru, împreună cu prima ramură anterioară
toracică, formează plexul brachial.

156
 PLEXUL CERVICAL
Plexus cervicalis
Se formează prin anastomoza primelor patru ramuri anterioare ale
nervilor spinali cervicali. Plexul cervical este situate profund faţă de vena
jugulară internă şi muşchiul sternocleidomastoidian, şi anterior faţă de
muşchiul scalen mijlociu şi ridicător al scapulei.
Ce excepţia ramurii primului nerv cervical, celelalte dau naştere unei
diviziuni ascendente şi uneia descendente care se anastomozează formând anse
cervicale. Din aceste anse iau naştere ramuri superficiale şi ramuri profunde.
Ramurile superficiale sunt ascendente şi descendente, iar ramurile profunde
sunt laterale şi mediale.
Ramurile superficiale ascendente
1. nervul occipital mic (N. occcipitalis minor) ia naştere din ramura
anterioară a celui de al doilea nerv cervical, are un traiect ascendent
de-a lungul marginii posterioare a muşchiului
sternocleidomastoidian, perforează fascia profundă (în apropierea
craniului) şi urcă la nivelul scalpului inervând pielea regiunii. Se
anastomozează nervul auricular mare, nervul occipital mare şi cu
ramura auriculară posterioară a facialului.
2. nervul auricular mare (N. auricularis magnus) este cea mai mare
ramură ascendentă, ia naştere din ansa formată între ramurile
anterioare ale nervilor cervicali doi şi trei. Se orientează ascendent,
încrucişează marginea posterioară a muşchiului sternocleido-
mastoidian, merge împreună cu vena jugulară externă şi ajunge până la
nivelul glandei parotide unde se divide dând naştere unei ramuri
anterioare (R. anterior) şi unei ramuri posterioare (R. posterior).
Ramura anterioară se distribuie la pielea regiunii faciale, deasupra
parotidei, după ce se anastomozează în glandă cu nervul facial.
Ramura posterioară inervează pielea regiunii mastoidiene şi parţial
porţiunea posterioară a auriculului.Ramura posterioară se
anastomozează cu nervul occipital mic, ramura auriculară posterioară
a facialului şi ramura auriculară a vagului.
3. nervul cervical transvers (N. transversus colli; N. transversus
cervicalis) ia naştere din ansa formată între ramurile anterioare ale
nervilor cervicali doi şi trei, înconjoară marginea posterioară a
muşchiului sternocleidomastoidian la mijlocul său, ajunge la nivelul
marginii anterioare, perforează fascia cervicală profundă, şi sub
muşchiul platisma dă naştere unor ramuri superioare (Rr. superiores)
şi unor ramuri inferioare (Rr. inferiores). Ramurile superioare se
anastomozează cu ramurile cervicale ale facialului, formând un plex
care inervează pielea regiunii submandibulare. Ramurile inferioare
perforează platisma şi inervează pielea regiunii anterolaterale a gâtului,
până la nivelul sternului.

157
 Ramurile superficiale descendente
Sunte reprezentate de nervii supraclaviculari (Nn. supraclaviculares),
care sunt mediali, intermediari şi laterali.
1. nervii supraclaviculari mediali (Nn. supraclaviculares mediales) se
orientează inferomedial şi inervează piele regiunii mediale până la
nivelul coastei a doua şi articulaţia sternoclaviculară
2. nervii supraclaviculari intermediari (Nn. supreclaviculares intermedii)
încrucişează clavicula şi inervează pielea regiunii pectorale şi
deltoidiene
3. nervii supraclaviculari laterali (Nn. supraclaviculares laterales)
descind superficial şi inervează pielea regiunii superioare şi
posterioare a umărului.
Ramurile profunde mediale
Sunt reprezentate de ramuri anastomotice şi ramuri musculare.
Ramurile musculare sunt reprezentate de:
 ramura muşchiului drept lateral al capului;
 ramura muşchiului drept anterior al capului;
 ramura muşchiului longus capitis;
 ramura muşchiului longus colli.
Ramurilea anastomotice sunt reprezentate de:
 ramura anastomotică cu nervul vag;
 ramura anastomotică cu trunchiul simpatic;
 ramura anastomotică cu nervul hipoglos care reprezintă rădăcina
superioară a ansei cervicale (ansa hipoglosului). Rădăcina
inferioară ia naştere din anastomoza ramurilor anterioare ale
nervilor cervicali doi şi trei. Ansa cervicală dă naştere la ramuri
care asigură inervaţia muşchilor infrahioidieni, cu excepţia
muşchiului tirohioidian.

NERVUL FRENIC
(Nervus phrenicus)
Ia naştere, în principal, din a patra ramură anterioară cervicală, dar
conţine şi fibre din a treia şi a cincea ramură anterioară cervicală. Nervul
frenic asigură inervaţia motorie a diafragmului.
Nervii frenici accesori (Nn. phrenici accessorii) iau naştere cel mai
adesea din ramura ventrală a celui de-al 5-lea nerv spinal cervical C5, uneori
din nervul subclavicular, din nervii spinali cervicali C4 sau C6, sau din ansa
cervicală. Sunt situaţi lateral în raport cu nervul frenic. Coboară anterior de
vena subclaviculară şi se încorporează în nervul frenic, fie la nivelul primei
coaste, fie la nivelul rădăcinii plămânului.

158
 Traiect şi raporturi
Nervul frenic se formează în partea superioară a marginii laterale a
muşchiului scalen anterior, coboară vertical traversând baza gâtului şi toracele
şi se termină la nivelul diafragmei.
Raporturi la nivelul gâtului:
- posterior cu faţa anterioară a muşchiului scalen anterior acoperit
de fascia prevertebrală;
- anterior nervul frenic este încrucişat de pântecul inferior al
muşchiului omohioidian, vena jugulară internă, arterele cervicală
transversă şi suprascapulară şi ductul toracic la stânga;
- lateral cu muşchiul sternocleidomastoidian.
Raporturi la nivelul orificiului superior al toracelui:
- posterior, artera subclaviculară;
- anterior, vena subclaviculară;
- medial, ansa subclaviculară, nervul vag, vena jugulară internă şi
vena vertebrală.
Ramuri colaterale:
- ramuri timice;
- ramuri pleurale;
- ramuri vasculare, pentru vena cavă superioară;
- ramuri pericardice (R. pericardiacus).
Ramuri terminale
La aproximativ 5-15 mm deasupra diafragmei nervii frenici se împart în
ramuri terminale (Rr.phrenicoabdominales), ramificarea realizându-se sub
forma unui con de implantare după care se pot identifica intraoperator. Deşi
prezintă o mare variabilitate, ramurile terminale ale nervilor frenici sunt în
mod obişnuit în număr de 3 (în literatură numărul lor variază între 2 şi 5).

PORŢIUNEA CRANIANĂ A SISTEMULUI NERVOS

AUTONOM SIMPATIC
Această porţiune ia naştere din nervul carotic intern, ramură a
ganglionului cervical superior.
Nervul carotic intern urcă posterior de artera carotidă internă.El se
divide la nivelul canalului carotidian în două ramuri: una medială şi alta
laterală.
Ramura laterală este mai voluminoasă şi dă la rândul ei ramuri pentru
artera carotidă internă şi ramuri ce vor intra în constituţia plexului carotidian
intern (Plexus caroticus internus).
Din ramura medială provin ramuri destinate arterei carotide interne şi
ramuri destinate plexului carotidian intern.
Plexul carotidian intern înconjoară artera carotidă internă. El comunică
lateral cu ganglionul trigeminal şi pterogopalatin, cu nervul abducens şi cu
ramura timpanică a nervului glosofaringian. Din plexul carotidian intern
provin ramuri laterale destinate peretelui arterei carotide interne.

159
 O ramură a plexului carotidian intern este nervul pietros profund
(Nervus petrosus profundus) ce face legătura cu ganglionul pterigopalatin.
Prin intermediul nervilor caroticotimpanici (superior şi inferior) (Nn.
caroticotympanici) se face legătura dintre plexul carotidian intern şi ramura
timpanică a nervului glosofaringian. Medial, din plexul carotidian intern iau
nastere ramuri mediale pentru artera carotidă internă și ramuri pentru nervii:
oculomotor, trohlear, oftalmic şi abducens, dar şi pentru ganglionul ciliar.
Plexul carotidian intern dă ramuri simpatice pentru ganglionii:
submandibulari, sublinguali şi otici. Acest plex se prelungeşte până la nivelul
arterelor cerebrale mijlocii şi anterioare, dar şi la nivelul arterelor oftalmice.

PORŢIUNEA CERVICALĂ A SISTEMULUI NERVOS

AUTONOM SIMPATIC
Porţiunea cervicală a lanţului ganglionar simpatic conţine 3 ganglioni
legaţi între ei: ganglionul superior, mijlociu şi cervicotoracic.
Aceşti ganglioni trimit ramuri comunicante cenuşii spre toţi nervii
spinali cervicali, dar nu primesc ramuri comunicante albe de la aceştia.
Fibrele preganglionare spinale destinate ganglionilor simpatici
cervicali ajung la aceştia mai întâi sub formă de ramuri comunicante albe ale
nervilor toracici spinali superiori de unde prin ganglionii simpatici toracali
urcă spre regiunea cervicală.
• Ganglionul cervical superior (Ganglion cervicale superiorus)
Este cel mai mare din cei 3 ganglioni cervicali. Este fusiform şi aşezat
pe procesele transverse ale vertebrelor C2 C3. Anterior de acestea se află artera
carotidă internă, iar posterior muşchiul lung al capului.
Nervul vag încrucişează faţa anterioară a ganglionului cervical superior.
Medial are raporturi cu faringele, iar lateral cu muşchii stilieni. Ramurile
ganglionului cervical superior sunt: laterale, mediale şi anterioare.
Ramurile laterale sunt ramuri comunicante cenuşii pentru cei patru nervi
spinali cervicali superiori şi pentru unii dintre nervii cranieni. Fibre subţiri
ajung în ganglionul vagal inferior şi în nervul hipoglos.
O ramură laterală, numită nervul jugular (Nervus jugularis), urcă până la
baza craniului şi se împarte în două ramuri: una pentru ganglionul
glosofaringian şi alta destinată ganglionului vagal superior.
Ramurile mediale sunt reprezentate de ramuri laringofaringiene şi
cardiace.
Ramurile laringo-faringiene (Rr. laringo-pharyngei) se distribuie
laringelui şi faringelui; împreună cu ramuri din nervii glosofaringieni şi vag
formează plexul faringian.
Nervul cardiac cervical superior (Nervus cardiacus cervicalis superior)
este o ramură medială a ganglionului cervical superior. El coboară posterior de
artera carotidă comună şi anterior de muşchiul lung al gâtului, încrucişând
anterior artera tiroidiană inferioară şi nervul laringeu recurent.

160
 În partea dreaptă nervul cardiac cervical superior trece în spatele sau în
faţa arterei subclavii, iar în partea stângă trece anterior de artera carotidă comună
stângă, ajunge apoi în torace unde participă la formarea plexului cardiac.
Ramurile anterioare ale ganglionului cervical superior se ramifică la
nivelul arterei carotide externe şi comune formând plexuri periarteriale.
Nervul carotic intern (Nervus caroticus internus) formează în jurul
arterei carotide interne plexul carotic intern (Plexus caroticus internus).
Din nervul carotic intern ia naştere nervul pineal (Nervus pinealis)
Nervii carotici externi formează în jurul arterei carotide externe plexul
carotic extern (Plexus caroticus externus). Acest plex se continuă inferior cu
plexul carotic comun (Plexus caroticus communis).
• Ganglionul cervical mijlociu ( Ganglion cervicale medium)
Este cel mai mic din cei trei ganglioni cervicali şi inconstant. El poate
fuziona cu ganglionul cervical superior. Se află la nivelul vertebrei C6 şi vine
în raport anterior cu artera tiroidiană inferioară.Din ganglionul cervical
mijlociu ia naştere ganglionul vertebral (Ganglion vertebrale) de dimensiuni
reduse. Ganglionul cervical mijlociu are ramuri tiroidiene şi cardiace.Ramurile
tiroidiene (N.N.A.) însoţesc artera tiroidiană inferioară până la glanda tiroidă.
Nervul cardiac cervical mijlociu (Nervus cardiacus cervicalis medius)
este cel mai voluminos nerv cardiac cervical simpatic. El are un traiect vertical
descendent posterior de artera carotidă comună, pătrunde în torace şi se
termină în plexul cardiac.
• Ganglionul cervical inferior (Ganglion cervicale inferioris)
Se formează prin fuzionarea ganglionilor cervicali şapte şi opt.
Este inconstant, de dimensiuni reduse şi aspect neregulat.
• Ganglionul cervicotoracic. Ganglionul stelat (Ganglion cervicothorac-
icum; Ganglion stellatum)
Are o formă neregulată şi este mult mai mare decât ganglionul cervical
mijlociu. Se formează, probabil, prin fuziunea ganglionilor cervicali şapte şi
opt cu primul ganglion toracic.
Lanţul ganglionar simpatic se răsuceşte la nivelul joncţiunii dintre gât şi
torace, astfel că axul lung al ganglionului cervicotoracic devine aproape
antero-posterior.
Ganglionul stelat se află lateral de marginea laterală a muşchiului lung
al gâtului, fiind situat între procesul transvers al vertebrei C7 şi colul primei
coaste, iar vasele vertebrale sunt situate anterior de acest ganglion.
El se află posterior de domul pleural.
Ganglionul cervicotoracic trimite ramuri comunicante cenuşii la nivelul
nervilor spinali cervicali şapte şi opt şi la primul nerv spinal toracic. De
asemenea, din el iau naştere ramuri pentru vasele învecinate, o ramură cardiacă
şi, uneori, o ramură pentru nervul vag.
Ramurile comunicante cenuşii destinate nervului spinal cervical şapte
pot fi în număr de 1 – 5, iar cele destinate nervului spinal cervical opt sunt în
număr de 3 – 6.

161
 Ramura cardiacă numită nervul cardiac cervical inferior (Nervus
cardiacus cervicalis inferior) coboară posterior de artera subclavie şi de-a
lungul traheii până la plexul cardiac.
Posterior de artera subclavie, ramura cardiacă se uneşte cu nervul
laringeu recurent şi cu ramura cardiacă a ganglionului cervical mijlociu.
Ansa subclavie (Ansa subclavia) se formează din fibre ce iau naştere din
porţiunea inferioară a ganglionului cervicotoracic. Aceste fibre înconjoară
artera subclavie şi se întorc la ganglionul cervicotoracic sau urcă până la
ganglionul cervical superior. In partea stângă ansa subclavie este unică, iar în
partea dreaptă este formată din 3 – 5 filete nervoase.
Ramurile destinate vaselor sanguine formează plexuri în jurul arterei
subclavii şi a ramurilor acesteia.
Ramurile pentru artera subclaviculara provin din ganglionul
cervicotoracic şi din ansa subclavia. Ele se extind şi către prima porţiune a
arterei axilare.
Nervul vertebral (Nervus vertebralis) ia naştere din ramuri provenite din
ganglionul cervicotoracic care se unesc cu ramuri din ganglionul vertebral sau
din lanţul ganglionar simpatic cervical; aceste ramuri urcă posterior de artera
vertebrală în dreptul vertebrei C6. Trunchiul nervos trece prin gaura
transversală a vertebrei C6 împreună cu artera vertebrală, în jurul căreia
formează un plex nervos. Acest plex se prelungeşte în cavitatea craniană, în
jurul ramurilor arterei vertebrale.

SISTEMUL NERVOS AUTONOM PARASIMPATIC

Căile eferente
Axonii parasimpatici ganglionari sunt mielinizaţi şi se alătură nervilor:
oculomotor (III), facial (VII), glosofaringian (IX), vag (X), nervului cranian
accesor (XI) şi ramurilor anterioare ale plexului sacrat (în special ramurile 2, 3 şi
4).
La nivelul porţiunii craniene a sistemului parasimpatic se află patru mici
ganglioni periferici: ciliar (Ganglion ciliare), pterigopalatin (Ganglion pterygo-
palatinum), submandibular (Ganglion submandibulare) şi otic (Ganglion oticum).
Aceşti ganglioni sunt situaţi pe calea eferentă parasimpatică. Ganglionii:
trigeminal, facial, glosofaringian şi vag primesc impulsuri aferente şi conţin
doar corpul neuronilor senzitivi.
Ganglionii parasimpatici cranieni sunt traversaţi de către fibre aferente
şi fibre simpatice postganglionare, dar acestea străbat ganglionii fără a face
sinapsă, care este proprie numai fibrelor parasimpatice.
Fibrele parasimpatice postganglionare sunt de obicei nemielinizate şi
mai scurte decât cele simpatice deoarece ganglionii în care ele fac sinapsă sunt
situaţi aproape sau chiar în interiorul viscerului inervat.

162
 Fibrele parasimpatice ganglionare oculomotoare au originea în
mezencefal, în nucleii oculomotori accesori (Edinger-Westphal), însoţesc
nervul oculomotor şi pătrund împreună cu el în orbită.
Aici se alipesc ramurii destinate muşchiului oblic inferior, pe care apoi
îl părăsesc şi ajung în ganglionul ciliar unde fac sinapsă.
Din acest ganglion pornesc fibre postganglionare numite nervi ciliari
scurţi (Nn. ciliares breves).Acestia se distribuie muşchiului ciliar (care
intervine în acomodare) şi sfincterului pupilei. Axonii postganglionari sunt
uşor mielinizaţi.
Nervul facial (Nervus facialis) conţine axoni parasimpatici preganglionari
ai unor neuroni ce au corpul în nucleul salivator superior (Nucleus salivatorius
superior).
Nucleul salivator superior îşi trimite fibrele preganglionare în
componenţa nervului intermediar Wrisberg (Nervus intermedius). Aceste fibre
parasimpatice preganglionare părăsesc nervul facial deasupra găurii
stilomastoidiene şi se alătură nervului coarda timpanului (Nervus chorda
tympani). El care traversează cavitatea timpanică şi ajunge la nervul lingual
(Nervus lingualis).
În continuare, nervul lingual împreună cu fibrele parasimpatice
preganglionare,ajung în ganglionul submandibular (Ganglion submandibulare)
de unde iau naştere fibre secretomotorii postganglionare destinate glandei
salivare submandibulare.El ajunge, de asemenea, în ganglionul sublingual
(Ganglion sublinguale).
De la nivelul ganglionului sublingual pornesc fibre secretorii
postganglionare pentru glanda sublinguală.
Stimularea nervului coarda timpanului are un efect secretomotor direct
și dilată arteriolele din glanda submandibulară şi sublinguală.
Nervul facial conţine axoni eferenţi parasimpatici secretomotori
lacrimali, care însoţesc nervul pietros mare (Nervus petrosus major) şi nervul
canalului pterigoid.
Aceşti axoni fac sinapsă în ganglionul pterigopalatin (Ganglion
pterygopalatinum).
Axonii postganglionari însoţesc nervul zigomatic (Nevus zygomaticus)
până la nivelul glandei lacrimale.
Alţi axoni postganglionari inervează glandele din mucoasa nazală şi
palatină.
Nervul glosofaringian (Nervus glossopharyngeus) conţine fibre
preganglionare parasimpatice secretomotoare destinate glandei parotide.
Aceste fibre iau naştere din nucleul salivator inferior şi se alătură nervului
glosofaringian şi ramurii sale timpanice (Nervus tympanicus). Ele traversează
plexul timpanic (Plexus tympanicus) şi însoţesc nervul pietros mic (Nervus
petrosus minor) pentru a ajunge la ganglionul otic unde fac sinapsă.
Fibrele postganglionare însoţesc ramura comunicantă cu nervul
auriculotemporal al nervului glosofaringian pentru a ajunge în nervul
auriculotemporal prin intermediul căruia ajung în glanda parotidă.
Stimularea nervului pietros mic are efect secretomotor şi vasodilatator.
163
 Nervul vag (Nervus vagus) conţine fibre preganglionare parasimpatice
care iau naştere din nucleul dorsal al vagului din bulb. Fibrele preganglionare
care formează în parte nervul vag dau naştere plexurilor ganglionare cardiace,
pulmonare sau intestinale.
Unele fibre parasimpatice cardiace pot avea originea în neuronii situaţi
în apropierea sau chiar în interiorul nucleului ambiguu.
Proporţia fibrelor eferente parasimpatice în nervul vag variază la diferite
nivele, dar este mică în comparaţie cu proporţia fibrelor senzitive.
Fibrele eferente fac sinapsă în ganglionii din pereţii viscerelor.
Ramurile cardiace ajung în plexurile cardiace şi fac sinapsă în ganglionii
distribuiţi în ţesutul subepicardic al celor două atrii. Ramurile cardiace
încetinesc ritmul inimii.
Fibrele postganglionare sunt distribuite atriilor şi fasciculului
atrioventricular; sunt concentrate în jurul nodurilor sinoatriale şi
atrioventriculare. Ramurile arteriale mari ale coronarelor au o inervaţie
predominant simpatică. Ramurile mici ale arterelor coronare sunt inervate, în
principal, prin nervul vag.
Ramurile pulmonare au efect motor asupra fibrelor netede circulare ale
bronhiilor şi bronhiolelor, având un efect bronhoconstrictor. Ele fac sinapsă în
ganglionii plexurilor pulmonare.
Ramurile gastrice au efect secretomotor şi motor asupra muşchilor
netezi ai stomacului, cu excepţia sfincterului pilor.
Ramurile intestinale acţionează asupra intestinului subţire, cec,
apendicele vermiform, colonul ascendent, flexura colică dreaptă şi mare parte
din colonul transvers. Aceste ramuri intestinale au efect secretomotor asupra
glandelor, efect motor asupra musculaturii intestinale, dar relaxează sfincterul
ileo-cecal. Ramurile intestinale fac sinapsă în plexurile: mienteric Auerbach şi
submucos Meissner.
Ramurile anterioare ale nervilor spinali sacrali 2, 3 şi 4 se distribuie prin
intermediul nervilor splanchici pelvini la viscerele pelvisului. Aceşti nervi se
unesc cu ramuri din plexurile simpatice pelvine.
Fibrele preganglionare parasimpatice sacrale fac sinapsă în mici
ganglioni situaţi în pereţii viscerelor.
Nervii splanchnici au efect motor asupra musculaturii rectului ,vezicii
urinare si relaxează sfincterul vezical. Unele fibre au efect vasodilatator asupra
ţesutului erectil al penisului şi clitorisului, asupra ovarelor, tubelor uterine şi
uterului.
Fibre visceromotoare din nervii splanchnici pelvini urcă în plexul
hipogastric şi acţionează asupra colonului descendent, sigmoid, flexura colică
stângă şi colonul transvers în porţiunea terminală.

164
 9. LARINGELE
(Larynx)
Laringele reprezintă un segment tubular al căilor respiratorii intercalat
între faringe şi trahee, având rol în trecerea aerului în timpul dinamicii
respiratorii. În acelaşi timp este şi organul fonaţiei.
La nivelul laringelui se produce sunetul laringian, care pentru a deveni
voce este modificat considerabil sub influenţa variaţiilor de poziţie, formă şi
tonicitate a limbii, de pereţii cavităţilor faringiană şi bucală, de vălul palatin,
arcadele dentare, obraji şi buze. De asemenea, fosele nazale şi sinusurile
paranazale pot fi comparate cu o cutie de rezonanţă ce modifică şi totodată
amplifică sunetul laringian.
Aşezare: laringele este un organ tubular care proemină în regiunea
anterioară şi mijlocie a gâtului, formând proeminenţa laringiană (Proeminentia
laryngea). El este aşezat anterior de faringe cu care comunică, posterior de
muşchii subhioidieni, de lobii glandei tiroide, de lamina superficială şi lamina
pretraheală a fasciei cervicale, sub osul hioid şi sub baza limbii de care aderă,
cât şi deasupra traheei cu care se continuă caudal. Limita superioară a
laringelui corespunde marginii superioare a cartilajului tiroid şi se află la
nivelul celei de-a treia vertebre cervicale. Limita inferioară, corespunzătoare
marginii inferioare a cartilajului cricoid, se găseşte la nivelul celei de a şasea
sau a şaptea vertebre cervicale.
Laringele este un organ foarte mobil. Astfel, asupra sa acţionează
muşchii subhioidieni, muşchii suprahioidieni, muşchii ridicători ai faringelui.
El se ridică atunci când mandibula coboară şi coboară atunci când mandibula
se ridică. El se ridică împreună cu faringele în timpul faringian al deglutiţiei,
coborând când bolul alimentar a trecut în esofag. Laringele se ridică la
emiterea sunetelor de tonalitate înaltă şi coboară la emiterea celor de tonalitate
joasă. De asemenea, se ridică în expir şi coboară în inspir.
Mijloace de fixare: este fixat prin extremitatea sa superioară de etajul
laringo-faringian, iar prin extremitatea sa inferioară de trahee. Este fixat
indirect de fasciile gâtului.
Dimensiuni: este puţin dezvoltat la naştere. Creşte până în jurul vârstei
de trei ani când dezvoltarea sa se opreşte şi reîncepe la pubertate sub influenţe
hormonale, când creşte foarte rapid şi datorită acestui fapt apare o schimbare a
vocii. La bărbaţi laringele are dimensiuni mai mari decât la femei, din acest
motiv sunetele diferind ca tonalitate în funcţie de sex. Persoanele cu laringe
mic emit sunete de tonalitate înaltă, iar cei cu laringe mare emit sunete de
tonalitate joasă. Un laringe de talie mijlocie are la adult următoarele
dimensiuni: diametrul vertical 5 cm, diametrul transversal 4 cm şi diametrul
antero-posterior 3 cm.

165
 Conformaţie externă: laringele are forma unui trunchi de piramidă
triunghiulară cu baza mare în sus şi baza mică în jos, spre trahee. El prezintă 3
feţe (două antero-laterale şi una posterioară), o bază şi un vârf.
A. Feţele antero-laterale prezintă de jos în sus:
- arcul cricoidian;
- spaţiul cricotiroidian acoperit de membrana cricotiroidiană şi de
muşchii cricotiroidieni ce acoperă această membrană;
- faţa anterioară a cartilajului tiroid, cu inserţiile muşchilor
sterno-tiroidian şi tiro-hioidian;
- faţa anterioară a epiglotei, care depăşeşte în sus cartilajul tiroid;
- pliurile gloso-epiglotice, ce unesc epiglota cu limba;
- membrana hio-epiglotică ce uneşte epiglota de osul hioid;
- spaţiul tiro-hio-epiglotic cuprins între membrana hio-epiglotică
şi membrana tiro-hioidiană, umplut de un ţesut celulo-grăsos.
B. Faţa posterioară constituie peretele anterior al laringo-faringelui.
Este rotunjită şi acoperită de mucoasa faringelui. Este alcătuită din cartilajele
corniculate şi aritenoide, din lama cartilajului cricoid şi din ligamentul crico-
traheal.
Între faţa posterioară a laringelui şi între feţele laterale ale endo-
faringelui se formează de fiecare parte câte un şanţ numit şanţul laringo-
faringian (sau recesul piriform al faringelui) (Recessus piriformis) pe unde trec
lichidele din faringe spre esofag. Nervul laringeu superior trece pe sub
mucoasa acestor recesuri şi o ridică formând plica laringeană. Recesurile sunt
delimitate medial de epiglotă, de plicile ariteno-epiglotice şi de cartilajele
aritenoide. Lateral sunt delimitate de cartilajul tiroid, de osul hioid şi de
ligamentele tiro-hioidiene.
C. Marginea anterioară este reprezentată de creasta cartilajului tiroid
formând mărul lui Adam. Această margine are raporturi cu istmul glandei
tiroide, cu pielea gâtului. Ea se numeşte proeminenţa laringelui (Proeminentia
laryngea).
D. Marginile posterioare sunt formate de marginile posterioare ale
cartilajului tiroid şi de coarnele superioare şi inferioare care prelungesc aceste
margini. Au raporturi şi cu pachetul vasculo-nervos al gâtului.
E. Baza laringelui se prezintă ca un orificiu mare numit aditusul
laringian (Aditus laryngis) cu un ax antero-posterior de aproximativ 3-3,5 cm
şi care este delimitat astfel:
- anterior de epiglotă,
- posterior de cartilajele aritenoide şi corniculate;
- lateral de pliurile ariteno-epiglotice.
Aditusul este situat pe un plan oblic, dinainte înapoi şi de sus în jos.
Acest orificiu de formă ovalară priveşte în sus şi posterior. Extremitatea lui
posterioară se prelungeşte în jos cu incizura interaritenoidă (Incisura
interarytenoidea sau Rimula), care coboară pe linia mediană între cartilajele
corniculate şi aritenoide, până la muşchiul interaritenoidian. Această incizură
prezintă de o parte şi de alta câte două proeminenţe: tuberculul corniculat şi

166
tuberculul cuneiform, determinate de cartilajele corniculate (Santorini) şi
cuneiforme (Wrisberg).
F. Baza mică (vârful laringelui) este orientată în jos, fiind reprezentată
de marginea inferioară a cartilajului cricoid. Vârful laringelui se continuă cu
traheea.
Conformaţia internă: laringele prezintă pe suprafaţa internă, la nivelul
porţiunii sale mijlocii, patru pliuri suprapuse, 2 la dreapta şi 2 la stânga, toate
orientate în sens antero-posterior.
Pliurile superioare se numesc plici vestibulare (Plica vestibularis) sau
corzi vocale superioare (false), iar pliurile inferioare poartă denumirea de
plicile vocale (Plice vocalis) sau corzi vocale inferioare (adevărate).
Plicile vestibulare (Plica vestibularis) se întind de la unghiul diedru al
cartilajului tiroid la cartilajele aritenoide sau puţin înaintea acestora, la
extremitatea inferioară a cartilajelor cuneiforme. Ele sunt turtite de sus în jos şi
dinspre medial spre lateral. Prezintă o faţă supero-medială şi alta infero-laterală,
ambele acoperite de mucoasă. Marginea lor laterală aderă de peretele laringelui,
iar marginea medială este liberă. În grosimea plicilor vestibulare se găseşte
ligamentul vestibular (Ligamentum vestibulare). Spaţiul cuprins între cele două
plici vestibulare se numeşte fantă vestibulară (Rima vestibuli).
Plicile vocale (Plica vocalis) sau coardele vocale sunt situate sub plicile
vestibulare. Ele se întind de la unghiul diedru al cartilajului tiroid la procesul
vocal al cartilajelor aritenoide. Au formă prismatică triunghiulară şi prezintă 3
feţe:
- una laterală, ce se confundă cu peretele laringelui de care aderă,
- una superioară, dispusă în plan orizontal, şi
- una infero-medială.
Marginile lor mediale, libere, depăşesc medial marginile corespunzătoare
ale plicilor vestibulare. Din această cauză corzile vocale pot fi observate la
examinarea laringoscopică. În grosimea corzilor vocale se găsesc ligamentele
vocale care conţin multe fibre elastice şi muşchii vocali. Plica vocală este, în
consecinţă, mucoasa laringiană, muşchiul vocal şi ligamentul vocal, constituind
coarda vocală (Labium vocale).

Cavitatea laringelui (Cavum laryngis): plicile vestibulare împart

cavitatea laringiană în 3 etaje:
1. superior, situat deasupra plicilor vestibulare;
2. mijlociu, situat între plicile vestibulare şi plicile vocale;
3. inferior, situat dedesubtul plicilor vocale.
1. Etajul superior (supraglotic) sau vestibulul laringelui (Vestibulum
laringis) are forma unei pâlnii ce se îngustează de sus în jos. I se descriu 4
pereţi: anterior, posterior şi 2 pereţi laterali.
Peretele anterior este format de epiglotă şi ligamentul tiro-epiglotic. Faţa
posterioară a epiglotei este convexă superior, concavă în porţiunea mijlocie şi
iarăşi convexă, prezentând o proeminenţă rotunjită numita tubercul epiglotic.
Peretele posterior corespunde incizurii interaritenoidiene.

167
 Pereţii laterali sunt constituiţi superior de faţa medială a plicilor ariteno-
epiglotice şi inferior de faţa supero-medială a plicilor vestibulare.
2. Etajul mijlociu (glotic), prezintă o porţiune mediană numită glotă şi
2 diverticule laterale numite ventriculi laringieni.
Glota (Glottis) este formată din plicile vocale şi din spaţiul cuprins între
ele. Spaţiul cuprins între marginile libere ale corzilor vocale şi între procesele
vocale ale cartilajelor aritenoide se numeşte fantă glotică (Rima glottidis). Unii
autori înţeleg prin glota numai fanta glotică. Glota este compusă deci din 2
segmente:
a. glota membranoasă sau vocală, situată anterior între marginile
libere ale corzilor vocale;
b. glota cartilaginoasă sau respiratorie (Pars intercartilaginea), situată
posterior, între apofizele vocale ale cartilajelor aritenoide.
Forma şi dimensiunile fantei glotice variază în funcţie de corzile vocale
care se apropie (întind) sau se îndepărtează (destind). De obicei fanta glotică
are 17-18 mm la femeie şi 22-23 mm la bărbat. Glota poate fi examinată pe viu
prin metoda numită laringoscopie.
Ventriculii laringieni (Ventriculis laryngis) ai lui Morgagni, drept şi
stâng, sunt doi diverticuli ai cavităţii laringiene (Cavum laryngis), ce se
dezvoltă de o parte şi de alta, deasupra corzilor vocale.
Fiecare ventricul prezintă 3 pereţi:
1. peretele supero-medial, reprezentat de faţa infero-laterală a plicii
vestibulare,
2. peretele inferior format de faţa superioară a corzii vocale;
3. peretele lateral, constituit din porţiunea peretelui lateral al
laringelui care este cuprinsă între marginea aderentă a plicii
vestibulare şi faţa laterală, aderentă, a corzii vocale.
Profunzimea ventriculilor laringieni este mai mare în sens anterior decât
în cel posterior. Extremitatea lor anterioară trimite o prelungire numită
săculeţul laringian sau apendicele ventricular (Sacculus laryngis sau Appendix
ventriculi laryngis) care urcă vertical pe o distanţă de aproximativ 1 cm pe faţa
internă a cartilajului tiroidian. Uneori este mai dezvoltat şi ajunge în sus până
la ligamentul tirohioidian. Ventriculii şi apendicele sunt pline cu aer şi au rol
în modelarea sunetului laringian.

3. Etajul inferior (subglotic) (Cavum infraglotticum) al cavităţii laringiene

are forma unei pâlnii ce se lărgeşte de sus în jos şi se continuă cu traheea. Acest
etaj este format superior şi lateral de faţa infero-medială a corzilor vocale, iar
inferior de membrana cricotiroidiană, precum şi de suprafaţa internă a cartilajului
cricoid.
Constituţie anatomică: laringele este constituit din piese cartilaginoase,
muşchi, mucoasă, vase şi nervi.
A. Cartilajele laringelui (Cartilagines laryngis)

168
 Cartilajele laringelui sunt în număr de 11. Dintre ele 3 sunt neperechi şi
mediane, iar 4 sunt perechi şi laterale. Uneori laringele mai poate prezenta încă
3 cartilaje inconstante.
Cartilajele laringelui sunt de fapt cartilaje traheale modificate pentru
asigurarea funcţiei de fonaţie. Ele formează scheletul laringelui.
1. Cartilajele neperechi sunt următoarele: cartilajul tiroid, cartilajul cricoid
şi cartilajul epiglotic.
a. cartilajul tiroid (Cartilago thyroidea) este situat deasupra
cartilajului cricoid. El este format din 2 lame laterale patrulatere
(lamina dextra şi lamina sinistra) care se unesc prin marginile lor
anterioare şi formează un unghi diedru deschis posterior, de
aproximativ 80-900, cu deschiderea mai mare la femei decât la
bărbaţi.
Faţa externă sau anterioară a cartilajului tiroid, orientată anterior,
prezintă pe linia mediană, la unirea celor 2 lame tiroidiene, o
proeminenţă (Proeminentia laryngea) numită “mărul lui Adam”.
De o parte şi de alta, în apropierea marginii posterioare, se află o
creastă oblică în jos şi anterior (Linea obliqua), care la extremităţi
prezintă 2 tuberculi: unul superior şi altul inferior (Tuberculum
thyroideum superius si inferius). Pe această creastă oblică se inseră
superior şi anterior muşchiul tiro-hioidian şi inferior şi posterior
muşchiul sterno-tiroidian.
Creasta oblică împarte suprafaţa externă a fiecărei lame tiroidiene
în 2 porţiuni: una anterioară, în raport cu muşchiul tiro-hioidian şi
alta posterioară, de dimensiuni mai reduse, pe care se inseră
fasciculul tiroidian al muşchiului constrictor inferior al faringelui.
Faţa endolaringiană sau internă a cartilajului tiroid este orientată
posterior şi prezintă pe linia mediană un şanţ vertical, ce corespunde
unghiului diedru format de lamele tiroidiene. De o parte şi de alta
suprafaţa internă a cartilajului tiroid este plană şi netedă.
Marginea superioară este rotunjită şi prezintă pe linia mediană
scobitura (incizura) tiroidiană superioară (Incisura thyroidea
superior). De o parte şi de alta, marginea superioară este aproape
orizontală. Pe ea se inseră membrana tiro-hioidiană.
Marginea inferioară este mai subţire şi mai sinuoasă decât
cea superioară şi prezintă scobitura tiroidiană inferioară (Incisura
thyroidea inferior), cu o proeminenţă numită tuberculul marginal,
care se găseşte sub tuberculul inferior al crestei oblice. Pe
tuberculul marginal se inseră muşchiul constrictor inferior al
faringelui. Pe marginea inferioară se inseră membrana crico-
tiroidiană, muşchii şi ligamentele crico-tiroidiene.
Marginile posterioare sau laterale, orientate vertical, sunt
groase şi rotunjite. La extremităţile lor, superioară şi inferioară,
fiecare margine posterioară prezintă câte o prelungire: cornul
superior şi cornul inferior. Cornul superior sau hioidian sau cornul

169
 mare, uşor oblic în sus, posterior şi medial, dă inserţie ligamentului
tiro-hioidian. Cornul inferior sau cricoidian sau cornul mic, oblic în
jos şi medial, prezintă o mică suprafaţă articulară pentru faţa
articulară a cartilajului cricoid.
b. cartilajul cricoid (Cartilago cricoidea) este situat în porţiunea
inferioară a laringelui. El are forma unui inel cu pecete. Porţiunea
antero-laterală a cartilajului se numeşte arcul cricoidian (Arcus), iar
porţiunea posterioară este reprezentată de lama cricoidiană (Lamina
cartilaginis cricoideae).
Arcul cricoidian prezintă pe linia mediană o mică
proeminenţă numită tuberculul cricoidian, iar de o parte şi de alta, în
apropierea lamei cricoidiene, câte o eminenţă pe care se află faţeta
articulară tiroidiană (Facies articularis thyroidea) ce serveşte la
articulaţia cartilajului cricoid cu cel tiroid.
Suprafaţa internă a arcului cricoidian, concavă, este netedă.
Marginea superioară este oblică în sus şi posterior. Ea
prezintă pe faţa posterioară două suprafeţe articulare pentru
cartilajele aritenoide (Facies articularis arytenoidea). Ea dă inserţie
anterior membranei crico-tiroidiene, iar pe părţile laterale muşchilor
crico-aritenoidieni laterali şi ligamentului crico-aritenoidian.
Marginea inferioară este neregulată şi prezintă o
proeminenţă mediană anterioară şi 2 proeminenţe laterale, de cele
mai multe ori unite cu primul cartilaj traheal. Pe ea se inseră
ligamentul crico-traheal.
Lama cricoidiană (Lamina cartilaginis cricoideae) are o
înălţime de aproximativ 2 cm. Suprafaţa sa externă este orientată
posterior, fiind împărţită de o creastă rotunjită mediană şi verticală în
2 suprafeţe laterale, pe care se inseră muşchii crico-aritenoidieni
posteriori. Pe marginea superioară a acestei lame se găsesc 2
suprafeţe articulare pentru cartilajele aritenoide.
Cartilajul cricoid prezintă un orificiu inferior circular şi un
orificiu superior ovalar al cărui ax mare este oblic, în sus şi posterior.
c. cartilajul epiglotic (Cartilago epiglottica) formează scheletul
epiglotei. El este situat în porţiunea antero-superioară a laringelui,
posterior de cartilaju tiroid pe care îl depăşeşte în sus. Are o formă
ovalară, semănând cu o frunză cu peţiolul (Petiolus epiglottidis)
fixat în unghiul diedru al cartilajului tiroid printr-o bandă fibroasă.
Faţa anterioară vine în raport de sus în jos cu baza limbii,
osul hioid, membrana tiro-hioidiană şi cartilajul tiroid. Pe această
faţă, mucoasa reflectată de pe limbă, formează plicele gloso-
epiglotice, una mediană şi 2 laterale. Între plica gloso-epiglotică
mediană şi cea laterală se află foseta gloso-epiglotică sau vallecula.
Faţa posterioară este acoperită de mucoasa laringelui care
conţine numeroase fosete ce adăpostesc glande. Ea prezintă
tuberculul epiglotei (tuberculum epiglotticum), element ce poate fi
observat prin laringoscopie.
170
 Faţa posterioară este concavă în sens transversal, iar în sens
vertical este convexă superior şi concavă inferior. Faţa anterioară
prezintă aceste curburi, dar în sens invers.
Marginile laterale ale cartilajului epiglotic sunt convexe şi
vin în raport cu plicele ariteno-epiglotice.
Extremitatea superioară este largă şi uşor recurbată anterior
şi prezintă pe linia mediană o mică scobitură.
Extremitatea inferioară este îngustă şi este legată de
unghiul diedru al cartilajului tiroid prin ligamentul tiroepiglotic
(Ligament thyroepiglotticum).
2. cartilajele perechi sunt următoarele: cartilajele aritenoide, cartilajele
corniculate, cartilajele cuneiforme şi cartilajele sesamoide.
a. cartilajele aritenoide (Cartilago arytenoides) au forma unor
piramide triunghiulare cu baza orientată în jos. Ele sunt situate
deasupra porţiunilor laterale ale lamei cricoidiene. Fiecare cartilaj
prezintă 3 feţe, 3 margini, un vârf şi o bază.
Faţa medială (Facies medialis) este plană şi netedă. Ea este
acoperită de mucoasă. Împreună cu cea opusă delimitează porţiunea
intrecartilaginoasă a fantei glotice.
Faţa posterioară (Facies posterior) este concavă şi netedă şi
dă inserţie muşchiului interaritenoidian.
Faţa antero-laterală (Facies antero-lateralis) prezintă în
porţiunea inferioară o depresiune numită foseta emisferică (Fovea
oblongata), unde se inseră muşchiul crico-aritenoidian lateral şi
muşchiul vocal. Deasupra acestei fosete, separate de creasta arcuată
(Crista arcuata), se găseşte o altă fosetă mai adâncă numită foseta
triunghiulară (Fovea triangularis), în care se inseră ligamentul
vestibular şi ligamentul vestibular. Creasta arcuată prezintă cranial o
mică proeminenţă numită colicul (Colliculus).
Marginea anterioară se termină în jos pe procesul vocal.
Marginea posterioară este slab evidenţiată.
Marginea laterală are forma unui “S” italic şi se termină în
jos cu procesul muscular.
Vârful (Apex cartilaginis arytenoidae) este recurbat anterior
şi se continuă cu cartilajul corniculat.
Baza (Basis cartilaginis arytenoideae) este de formă
triunghiulară şi prezintă o feţişoară articulară pentru articulaţia cu
cartilajul cricoid. De la unghiul anterior al bazei porneşte anterior o
proeminenţă numită procesul vocal (Processus vocalis), pe care se
inseră ligamentul vocal elastic al corzii vocale. De la unghiul lateral
al bazei porneşte lateral şi posterior o proeminenţă numită procesul
muscular (Processus muscularis), pe care se inseră muşchii crico-
aritenoidieni, posterior şi lateral.
b. cartilajele corniculate (Santorini) (Cartilago corniculata) sunt
reprezentate de 2 mici noduli cartilaginoşi de formă conică sau

171
 cilindrică, care prelungesc în sus şi medial vârful cartilajelor
aritenoide. Ele se termină printr-un vârf liber, recurbat medial şi
posterior.
c. cartilajele cuneiforme (Wrisberg) (Cartilago cuneiforme) sunt 2
noduli mici cartilaginoşi, de formă cilindrică, situaţi în grosimea
plicii ariteno-epiglotice, anterior şi lateral de cartilajele aritenoide
şi corniculate. Ele formează tuberculul cuneiform.
d. cartilajele sesamoide (Cartilago sesamoidea) sunt reprezentate de 2
noduli cartilaginoşi de dimensiuni foarte reduse, situaţi în grosimea
corzilor vocale, înaintea cartilajelor aritenoide.
Tiroidul, cricoidul şi majoritatea aritenoizilor sunt cartilaje de tip hialin
care îşi încep osificarea în jurul vârstei de 20-25 ani. Corniculatele sunt
cartilaje de tip fibros, ele neosificându-se deloc. Restul sunt elastice şi se
osifică târziu şi incomplet, cam la 70 de ani.

B. Articulaţiile şi ligamentele laringelui:

Cartilajele laringelui sunt unite prin articulaţii, ligamente şi membrana
fibroelastică a laringelui.
Articulaţiile şi ligamentele ce unesc cartilajele laringelui între ele sau cu
organe vecine:
a. articulaţiile crico-tiroidiene (Articulatio cricothyroidea) sunt
diartroze planiforme. Ele unesc coarnele cricoidiene ale cartilajului
tiroid cu feţişoarele tiroidiene ale cartilajului cricoid. Suprafeţele
articulare sunt eliptice sau circulare şi plane. Feţişoara cricoidiană
este orientată lateral şi superior, iar feţişoara tiroidiană priveşte
medial şi inferior. Cele 2 suprafeţe articulare sunt menţinute în
contact printr-o capsulă articulară întărită de 4 ligamente: anterior,
posterior, infero-lateral şi supero-medial. Faţa internă a
articulaţiilor este acoperită de o sinovială.
În aceste articulaţii se produc mişcări de alunecare de
amplitudine mică şi mişcări de basculare în jurul unui ax
transversal ce trece prin cele 2 articulaţii. Ele permit tiroidului să se
aplece înainte şi înapoi pe axul său, cât şi lamei cricoidului să
alunece spre posterior, ambele mişcări având consecinţe asupra
fantei glotice, relaxând sau tensionând corzile vocale.
b. articulaţiile crico-aritenoidiene (Articulatio cricoarytenoidea) sunt
de tip trochoid. Ele unesc baza cartilajelor aritenoide de marginea
superioară a cartilajului cricoid. Suprafeţele articulare sunt eliptice.
Suprafaţa cricoidiană, convexă, este orientată lateral, superior şi
anterior, iar suprafaţa aritenoidă, concavă, priveşte medial, inferior şi
posterior. Cele 2 suprafeţe articulare sunt menţinute în contact printr-o
capsulă articulară, întărită medial de un ligament şi căptuşită la interior
de o sinovială. În porţiunea posterioară a cavităţii articulare se află un
menisc interarticular subţire şi de formă semilunară.

172
 În aceste articulaţii se produc mişcări complexe cu efecte
pe fanta glotică şi anume:
1. mişcări de alunecare ale aritenoidului pe cricoid, depărtându-
se sau apropiindu-se unul de altul. Când aritenoizii se
îndepărtează prin alunecare fanta intercartilaginoasă se
măreşte şi invers.
2. mişcări de rotaţie în jurul unui ax vertical ca trece prin centrul
suprafeţelor articulare, prin care procesele vocale şi odată cu
ele şi corzile vocale se îndepărtează sau se apropie, lărgind sau
îngustând fanta glotică. Cele 2 categorii de mişcări sunt
asociate.
c. membrana tiro-hioidiană (Membrana thyrohyoidea) este o
formaţiune fibroelastică ce se întinde de la marginea superioară a
cartilajului tiroid la marginea postero-superioară a corpului, dar şi
la marginea medială a coarnelor mari ale osului hioid. Ea are o
înălţime medie de 3 cm şi prezintă 3 îngroşări ce constituie ligamentul
tiro-hioidian median şi ligamentele tiro-hioidiene laterale.
Ligamentul tiro-hioidian median (Ligamentum
thyrohyoideum medianum) este porţiunea membranei tiro-hioidiene
ce corespunde corpului osului hioid. Se inseră sus pe marginea
superioară a tiroidului şi jos pe hioid. Acest ligament vine în raport
anterior, prin intermediul unui ţesut celular lax în care se formează
o bursă seroasă (Boyer) cu fascia cervicală mijlocie, muşchii tiro-
hioidieni şi faţa posterioară a hioidului. Posterior, ligamentul tiro-
hioidian median vine în raport cu spaţiul tioro-hio-epiglotic.
Ligamentele tiro-hioidiene laterale (Ligamentum
thyrohyoideum lateralis) ocupă marginile laterale ale membranei
tiro-hioidiene. Ele se întind între vârful coarnelor hioidiene ale
cartilajului tiroid şi vârful coarnelor mari ale osului hioid. Uneori,
în porţiunea lor mijlocie se poate găsi un mic nodul cartilaginos ce
poartă denumirea de cartilaj triticeu.
d. ligamentul tiro-epiglotic (Ligamentum thyroepiglotticum) leagă
peţiolul epiglotic de unghiul diedru al tiroidului.
e. ligamentul hio-epiglotic (Ligamentum hyoepiglotticum) este o
formaţiune subţire ce leagă faţa anterioară a epiglotei de marginea
postero-superioară a osului hioid. El contribuie la delimitarea
spaţiului tiro-hio-epiglotic în care se găseşte corpul grăsos al
laringelui.
f. ligamentul crico-faringian (Ligamentum cricopharyngeum) este
slab dezvoltat.
g. ligamentul crico-traheal, neomologat de Nomina Anatomica
(N.N.A.), uneşte marginea inferioară a cricoidului cu primul inel
semicartilaginos al traheei.
h. ligamentele vocale, ca şi ligamentele vestibulare, au fost descrise
la plicile vocale, respectiv vestibulare.

173
 Membrana fibro-elastică a laringelui (Membrana fibroelastica laryngis):
între mucoasa laringelui şi formaţiunile scheletului fibrocartilaginos al
laringelui se găseşte o membrană fibroasă care uneşte între ele cartilajele şi
acoperă spaţiile dintre ele. Ea dă naştere şi celor 2 ligamente intrinseci ale
laringelui (ligamentul vestibular şi ligamentul vocal).
În întregime membrana fibro-elastică a laringelui are forma endo-
laringelui, ea semănând cu o clepsidră. Celor 2 pâlnii ale clepsidrei ce converg
spre fanta glotică corespund celor 2 segmente ale acestei membrane.
Segmentul superior formează membrana patrunghiulară (Membrana
quadrangularis). Marginea inferioară a sa corespunde ligamentului vestibular.
Este o membrană pereche. Segmentul inferior corespunde etajului subglotic şi
se numeşte conul elastic (Conus elasticus). Ligamentele vocale formează
porţiunea superioară, liberă şi îngroşată a conului elastic.
Membrana fibro-elastică a laringelui are rol important în asigurarea unor
proprietăţi rezonatorii.
Corpul grăsos al laringelui este situat sub ligamentul hio-epiglotic şi
înaintea celui epiglotic. În jos se continuă cu submucoasa laringelui, putând să
se dezvolte la acest nivel edeme preepiglotice sau diferite flegmoane şi abcese
preepiglotice.

Muşchii laringelui (Musculi laryngis) sunt împărţiţi în intrinseci şi

extrinseci.
1. Muşchii extrinseci: se întind între laringe şi organele vecine. Aceşti
muşchi sunt: m. sterno-tiroidian, m. tiro-hioidian, m. constrictor inferior
al faringelui, m. stilo-faringian, m. faringo-palatin, şi m. gloso-epiglotic.
Ei au fost descrişi la capitolele de care aparţin şi vor fi studiaţi odată cu
acestea.
2. Muşchii intrinseci: sunt împărţiţi în 3 grupe, în funcţie de acţiunea lor
asupra corzilor vocale precum şi asupra glotei:
a. muşchii tensori ai plicilor vocale sunt reprezentaţi de m. crico-
tiroidieni;
b. muşchii dilatatori ai glotei sau abductori ai plicelor vocale sunt
muşchii crico-aritenoidieni posteriori;
c. muşchii constrictori ai glotei sau adductori ai plicelor vocale sunt
reprezentaţi de muşchii crico-aritenoidieni laterali, muşchii tiro-
aritenoidieni inferiori, muşchii tiro-aritenoidieni superiori şi
muschiul aritenoidianul transvers şi oblic (singurul muşchi
nepereche).
I. Muşchii crico-tiroidieni (M. cricothyroideus) se inseră în jos pe
faţa antero-laterală a arcului cricoidian, de o parte şi de alta a
liniei mediane. Fibrele lor se orientează oblic în sus şi
posterior. Fibrele cele mai anterioare sunt aproape verticale
iar cele posterioare sunt aproape orizontale. Fibrele se inseră
în sus pe marginea inferioară şi pe porţiunea învecinată a
feţei interne a cartilajului tiroid, precum şi pe marginea
anterioară a cornului cricoidian al cartlajului tiroid.
174
 Muşchii crico-tiroidieni sunt tensori ai plicelor
vocale. Acţiunea lor variază în funcţie de punctul fix pe care
şi-l pot lua fie pe cartilajul cricoid, fie pe cel tiroid. Astfel,
când punctul fix este pe cartilajul cricoid ei basculează
cartilajul tiroid în jos şi anterior, iar când punctul fix este pe
cartilajul tiroid ei duc posterior şi inferior lama cricoidiană şi
cartilajele aritenoide.
II. Muşchii crico-aritenoidieni posteriori (M. cricoarytenoideus
posterior) se inseră pe suprafaţa posterioară a lamei
cricoidiene. Fibrele lor se îndreaptă lateral şi în sus, apoi
converg, inserându-se printr-un tendon scurt pe procesul
muscular al cartilajelor aritenoide de aceeaşi parte. Muşchii
crico-aritenoidieni posteriori acţionează asupra cartilajelor
aritenoide printr-o mişcare de rotaţie prin care procesul
muscular se îndepărtează medial iar cel vocal merge lateral.
Astfel, plicile vocale se îndepărtează una faţă de cealaltă iar
glota se dilată.
III. Muşchii crico-aritenoidieni laterali (M. cricoarytenoideus
lateralis) sunt situaţi profund deasupra porţiunilor laterale
ale arcului cricoidian, medial de lamele laterale ale
cartilajului tiroid. Ei se inseră în jos pe marginea superioară a
arcului cricoidian fiind aşezat pe conul elastic al laringelui.
Fibrele lor se orientează uşor oblic, posterior şi în sus
terminându-se pe procesul muscular al cartilajelor aritenoide.
Muşchii crico-aritenoidieni laterali sunt constrictori ai glotei.
Ei trag anterior şi lateral procesele musculare ale cartilajelor
aritenoide, iar apofizele vocale ale aceloraşi cartilaje se
îndreaptă posterior şi medial. Astfel plicele vocale se apropie
între ele iar glota se îngustează.
IV. Muşchii tiro-aritenoidieni (M. thyroarytenoideus) sunt
aşezaţi deasupra muşchilor crico-aritenoidieni laterali şi
ocupă pereţii laterali ai etajelor glotic şi supra glotic ale
laringelui. Ei se inseră anterior pe unghiul diedru al
cartilajului tiroid de o parte şi de alta a liniei mediane şi se
îndreaptă apoi spre posterior, ajungând la procesul muscular
şi la faţa antero-laterală a muşchilor aritenoizi. Au ca acţiune
rotirea înăuntru a cartilajelor aritenoide realizând constricţia
fantei glotice.
V. Muşchiul tiro-epiglotic (M. thyroepigloticus) este un muşchi
de dimensiuni mici, care se inseră în unghiul diedru al
cartilajului tiroid. De aici fibrele sale ajung pe marginea
epiglotei şi a membranei patrunghiulare. Acţiunea sa se
crede că ar consta în constricţia aditusului laringian, trăgând
în acelaşi timp de membrana patrunghiulară.
VI. Muşchiul ari-epiglotic (M. aryepiglotticus) este situat în
plica ari-epiglotică şi prin contracţie deplasează înainte
175
 cartilajul aritenoid, determinând în acelaşi timp contracţia
fantei glotice.
VII. Muşchiul vocal (M. vocalis) formează cea mai mare parte din
plica vocală şi se inseră pe procesul vocal al cartilajului
aritenoid, în porţiunea inferioară a fosetei emisferice, sub
această fosetă. Este tensorul activ al plicei vocale.
VIII. Aritenoidianul transvers (M. arytenoideus transversus)
este un muşchi nepereche şi este constituit din fibre
transversale dispuse între feţele posterioare ale celor 2
cartilaje aritenoide.
IX. Aritenoidul oblic (M. arytenoideus obliquus) este aplicat pe
faţa posterioară a aritenoidului transvers. El este format din 2
fascicule încrucişate ce merg de la apofiza musculară a unui
cartilaj aritenoid la vârful celuilalt cartilaj aritenoid. Muşchii
aritenoidieni au rolul de a apropia cartilajele aritenoide şi în
consecinţă şi plicele vocale. Ei sunt constrictori ai glotei.
Din combinaţii ale aparatului motor al laringelui se pot realiza mişcări
care asigură:
a. închiderea totală sau parţială a fantei glotice prin mişcări de adducţie ale
plicelor vocale. La acestea participă muşchii crico-aritenoidieni laterali,
aritenoidianul transvers, aritenoidienii oblici, tiro-aritenoidienii şi
muşchii ari-epiglotici. Paralizia unora dintre ei duce la disfonie sau
răguşeală.
b. dilatarea fantei glotice prin abducţia plicelor vocale. Participă muşchii
crico-aritenoidieni posteriori. Paralizia lor duce la dispnee şi cornaj
respirator.
c. tensionarea plicelor vocale realizată de muşchii vocali şi de muşchii
crico-aritenoidieni, a căror paralizie duce la disfonie.
d. reflexele fonice de apărare care micşorează aditusul laringian pentru a
limita accesul aerului poluat. Acţionează aritenoizii oblici, ari-
epigloticii şi tiro-epigloticii.

Vascularizaţia şi inervaţia laringelui

1. Arterele laringelui în număr de 3 de fiecare parte, sunt următoarele:
artera laringiană superioară, artera laringiană inferioară, artera laringiană
posterioară.
Artera laringiană superioară ramură din artera tiroidiană superioară,
ramură a carotidei externe, traversează membrana tiro-hioidiană şi se distribuie
muşchilor laringelui, mucoasei etajului supra glotic al laringelui şi şanţului
faringo-laringian.
Artera laringiană inferioară ramură tot din artera tiroidiană superioară,
perforează membrana crico-tiroidiană şi dă naştere la ramuri pentru mucoasa
etajului sub glotic al laringelui.
Artera laringiană posterioară ramură a arterei tiroidiene inferioare din artera
subclaviculară, trece împreună cu nervul recurent pe sub muşchiul constrictor
inferior al faringelui şi se ramifică la nivelul mucoasei feţei posterioare a
176
laringelui, la nivelul muşchilor crico-aritenoidieni posteriori şi la nivelul
muşchiului interaritenoidian. Se anastomozează cu artera laringiană superioară.
2. Venele laringelui urmează traiectul arterelor corespunzătoare.
Venele laringiene superioară şi inferioară se varsă în vena jugulară internă prin
vena tiroidiană superioară şi trunchiul venos tiro-linguo-facial. Venele
laringiene posterioare sunt colectate de venele tiroidiene inferioare şi de plexul
venos tiroidian.
3. Limfaticele laringelui îşi au originea în reţeaua limfatică a mucoasei
laringelui. Această reţea este redusă la nivelul etajului glotic şi foarte bogată la
nivelul etajelor supraglotic şi sub glotic ale laringelui. Vasele limfatice
provenite din etajul supraglotic se dirijează în sus şi lateral, traversează
membrana tiro-hioidiană şi merg la nodulii limfatici ai căii jugulare interne.
Vasele limfatice ale etajului subglotic se împart în 3 grupe: unul anterior şi 2
postero-laterale. Vasele din grupul anterior traversează membrana crico-
tiroidiană şi se varsă în nodulii învecinaţi căii jugulare interne, fie direct, fie
prin intermediul nodulilor limfatici prelaringieni sau în cei pretraheali. Vasele
limfatice ale celor 2 grupe postero-laterale traversează membrana crico-
traheală şi merg la nodulii căii recurenţiale.
4. Nervii laringelui sunt reprezentaţi de nervii laringei superiori şi de
nervii laringei inferiori sau recurenţi.
Nervii laringei superiori sunt nervi micşti. Ei se împart fiecare la nivelul
osului hioid în 2 ramuri: superioară sau internă şi inferioară sau externă.
Ramura superioară (internă) traversează membrana tiro-hioidiană
împreună cu artera laringiană superioară şi apoi ajunge la mucoasa etajului
supra glotic al laringelui şi la porţiunea superioară a şanţului faringo-laringian.
Ramura inferioară (externă) ajunge la mucoasa etajului sub glotic al
laringelui şi inervează muşchiul crico-tiroidian.
Nervii laringei inferiori (recurenţi) sunt nervi micşti. Fiecare nerv
recurent dă naştere la numeroase ramuri pentru inervaţia tuturor muşchilor
laringelui, cu excepţia muşchiului crico-tiroidian. Una din aceste ramuri se
anastomozează cu un filet din ramură superioară (internă) a nervului laringeu
superior şi formează ansa lui Galien. Din această ansă se desprind câteva filete
ce contribuie la inervaţia mucoasei feţei posterioare a laringelui. Inervaţia
vegetativă este asigurată de ramuri din ganglionii cervicali superior şi inferior,
iar cea parasimpatică din nervii laringei.

177
 10. TRAHEEA CERVICALĂ
(Trachea cervicalis)
Traheea este segmentul căilor respiratorii care se interpune între laringe
şi originea bronhiilor. Ea se prezintă ca un tub cilindric turtit posterior, prin
care trece aerul în timpul respiraţiei.
În funcţie de regiunile topografice pe care le străbate, traheea prezintă
două porţiuni: cervicală şi toracală sau mediastinală. Porţiunea mediastinală se
va studia la capitolul de torace.
Traheea cervicală este situată în porţiunea inferioară a gâtului, în
regiunea sub hioidiană, imediat înaintea esofagului. Ea are o direcţie oblică în
jos şi posterior.
Limita superioară a traheei cervicale se află la nivelul unui plan ce trece
prin a şasea vertebră cervicală şi corespunde marginii inferioare a cartilajului
cricoid.
Limita sa inferioară corespunde unui plan ce trece prin vertebra a doua
toracală şi marginea superioară a manubriului sternal.
Traheea cervicală are forma unui tub cilindric turtit posterior. Ea are o
lungime de aproximativ 4-5 cm, fiind ceva mai scurtă decât traheea toracală,
care are o lungime medie de 7-8 cm. Lungimea ei variază în funcţie de sex,
vârstă şi poziţia laringelui (înaltă sau joasă). Calibrul traheei este mai mare la
bărbat decât la femeie. La adult calibrul traheei este de 15-16 mm la cadavru şi
de 12-13 mm la omul viu.
Prezintă 4 feţe: una anterioară, alta posterioară şi 2 laterale.
Faţa anterioară vine în raport din profunzime spre suprafaţă cu
următoarele elemente:
- istmul glandei tiroide, care acoperă al doilea, al treilea şi al patrulea
inel traheal;
- timusul sau ţesutul celulo-grăsos ce reprezintă vestigiul timusului;
- vasele tiroidiene inferioare;
- muşchii sterno-cleido-hioidieni şi sterno-tiroidian şi aponevroza
cervicală mijlocie;
- spaţiul supra sternal;
- aponevroza cervicală superficială şi pielea.
Faţa posterioară vine în raport cu esofagul, care depăşeşte traheea la stânga
şi cu nervul recurent drept, care urcă de-a lungul porţiunii laterale drepte a acestei
feţe, pe marginea dreaptă a esofagului. Traheea aderă lejer la esofag printr-un ţesut
celular şi prin fibre musculo-elastice (muşchii traheo-esofagieni).
Feţele laterale prezintă raporturi cu:
- lobii laterali ai glandei tiroide,
- pachetul vasculo-nervos al gâtului,
- vasele tiroidiene inferioare,
- nervii recurenţi şi

178
 - nodulii limfatici ai căii recurenţiale.
Vascularizaţia traheei cervicale este dată de arterele şi venele
tiroidiene. Limfaticele sunt colectate de nodulii căii recurenţiale.
Inervaţia este asigurată de simpatic şi nervii vagi.

179
 11. PERETELE POSTERIOR AL CAVITĂŢII
BUCALE: VĂLUL PALATIN

(Vellum palatum, Vellum palatinum,

Palatum molle)
Vălul palatin este o bandă musculară aponevrotică de formă patrulateră
care prelungeşte spre posterior şi spre inferior palatul dur. Această formaţiune
are poziţie diferită în funcţie de rolul fiziologic pe care îl îndeplineşte. În mod
normal are poziţie frontală, iar în deglutiţie devine orizontal. Are rol important
în deglutiţie, supt şi fonaţie. În supt vălul palatin închide comunicarea dintre
faringe şi gură. În deglutiţie închide comunicarea dintre oro-faringe şi rino-
faringe. În fonaţie închide rino-faringele, evitând vocea nazonată. Există
afecţiuni ale bolţii palatine (perforaţii sau dehiscenţe congenitale) sau ale
muşchilor vălului palatin ce dau tulburări de supt, deglutiţie şi vorbire.
Vălul palatin prezintă:
1. Faţa bucală
2. Faţa faringiană
3. Marginea aderentă
4. Margini laterale (2)
5. Marginea liberă.
1. Faţa bucală sau antero-inferioară concavă, netedă, priveşte spre
cavitatea bucală. Pe linia mediană prezintă un rafeu ce continuă rafeul
palatului dur. Are o culoare roşietică, datorită bogăţiei vasculare şi
transparenţei mucoasei la acest nivel.
2. Faţa faringiană sau faţa postero-superioară prelungeşte spre
posterior planşeul nazal, fiind acoperită de o mucoasă ce continuă mucoasa
nazală. Se examinează prin rinoscopie posterioară.
3. Marginea aderentă reprezintă continuarea cu palatul dur, fiind marcată
de diferenţa de culoare dintre partea moale şi partea dură a palatului.
4. Marginile laterale (2) nu sunt bine individualizate. Ele se continuă
anterior cu cavitatea bucală şi posterior cu faringele. Se fixează pe lamele interne
ale apofizei pterigoide, pe cârligul pterigoidian şi pe peretele lateral al faringelui.
5. Marginea liberă cu direcţie postero-inferioară, prezintă pe linia
mediană o prelungire verticală numită uvula sau lueta. Lateral de baza uvulei
marginea liberă se bifurcă, formând 2 arcuri palatine cunoscute şi sub numele
de stâlpii vălului palatin. Între aceste arcuri palatine (unul anterior şi unul
posterior) de fiecare parte a uvulei se delimitează fosa tonsilară în care se
găseşte tonsila sau amigdala palatină.

180
 Uvula, lueta sau omuşorul este o prelungire conică, lungă de
aproximativ 1-2 cm care uneori poate fi bifidă sau chiar trifidă.
Stâlpii vălului palatin sunt 2 perechi de cute musculo-membranoase care
descind spre limbă şi spre faringe. Stâlpul anterior care coboară spre marginea
şi baza limbii se numeşte arcul palato-glos (Arcus palatoglossus), iar cel
posterior care coboară spre faringe se numeşte arcul palato-faringian (Arcus
palatopharyngeus). Ambele arcuri palato-glose împreună cu limba,
delimitează istmul buco-faringian sau istmul gâtlejului (Isthmus faucium) care
separă cavitatea bucală de faringe. Ambele arcuri palato-faringiene formează
împreună cu faţa posterioară a vălului palatului, istmul faringo-nazal.
Faucium sau gâtlejul sau vestibulul faringian este spaţiul de trecere
dintre cavitatea bucală şi cavitatea faringiană.
Fosa tonsilară (Fossa tonsillaris) este o cavitate triunghiulară îngustă,
delimitată de cele 2 arcuri palatine homolaterale (anterior şi posterior). În ea se
găseşte tonsila deasupra căreia rămâne un spaţiu liber numit fosa supra
tonsilară, iar sub tonsilă se găseşte o prelungire a arcului palato-faringian
numită plica triunghiulară sau plica semilunară, care marchează limita
inferioară a fosei tonsilare.
Constituţia anatomică a vălului palatin: în constituţia vălului palatin
se află un schelet fibros format din aponevroza palatină şi de septul palatin, un
dispozitiv muscular format din 5 perechi de muşchi, submucoasa cu stratul
glandular, mucoasa palatină, vase şi nervi.
Aponevroza vălului palatin este o lamă tendinoasă, patrulateră care se
întinde transversal între cele 2 cârlige ale apofizelor pterigoide. Ea ocupă
treimea superioară a vălului palatin aderând prin marginea ei superioară şi
anterioară de bolta palatului dur. Marginea postero-inferioară este ca o creastă
tăioasă liberă printre muşchi. Ea este tendonul de inserţie al muşchilor tensori
ai vălului palatin.
Septul palatin este un cordon fibros median, care se întinde între baza
uvulei şi spina nazală posterioară, întărind aponevroza palatină.
Muşchii vălului palatin sunt 5 perechi de muşchi: muşchii uvulei,
muşchii ridicători ai vălului palatin, muşchii tensori ai vălului palatin, muşchii
gloso-palatini şi muşchii faringo-palatini. Dintre aceştia ridicătorii şi tensorii
acționează asupra trompei lui Eustachio asigurând atât ventilarea ei cât şi
suspendarea vălului palatin.
a. Muşchii uvulei (M. uvulae) sau ai luetei sau azigosul luetei sau
palatostafilinul este reprezentat de 2 benzi musculare subţiri dispuse
longitudinal de o parte şi de alta a liniei mediane.
Inserţii: pe spina nazală posterioară şi pe faţa profundă a mucoasei
vălului palatin Raporturi: cu ridicătorul vălului palatin, fibrele sale fiind situate
posterior de cele ale ridicătorului.
Acţiune: scurtarea şi ridicarea uvulei.
b. Muşchiul ridicător al vălului palatin (M. levator veli palatini) sau
peristafilinul intern este un muşchi etalat sub mucoasa vălului palatin. După
locul inserţiei se mai numeşte şi petrosalpingostafilin.

181
 Inserţie: prin 2 fascicule pe baza craniului, unul se inseră pe stânca
temporalului în afara orificiului carotidian şi altul pe partea posterioară şi pe
planşeul trompei lui Eustachio. Cele 2 fascicule se unesc şi apoi îşi răsfiră
fibrele pe faţa posterioară a aponevrozei palatine, unde se şi inseră. Unele din
aceste fibre se unesc cu cele de partea opusă.
Raporturi: extern cu tensorul vălului palatin (peristafilinul extern) de
care este separat prin constrictorul superior al faringelui. Posterior şi median
este acoperit de mucoasa posterioară a vălului palatin pe care o denivelează
formând plica ridicătorului vălului palatin (Torus levatorius). Are raporturi şi
cu planşeul trompei lui Eustachio.
Acţiune: ridicător al vălului palatin datorită faptului că împreună cu cel
de partea opusă formează un fel de centură cu extremităţile pe baza craniului şi
cu convexitatea la marginea liberă a vălului palatin pe care îl ridică în timpul
contracţiei în deglutiţie. Este şi un dilatator al trompei lui Eustachio.
Inervaţie: nu este clară încă. Ridicătorul este inervat senzitiv de
trigemen prin ramuri din maxilarul superior şi este inervat motor de ramuri din
glosofaringian şi vag.
c. Muşchiul tensor al vălului palatin (M. tensor veli palatini)
cunoscut şi sub numele de peristafilinul extern sau după inserţii
sfenosalpingostafilin.
Inserţii: la baza craniului muşchiul se inseră pe partea laterală şi
inferioară a cartilajului trompei lui Eustachio, în fosa scafoida a apofizei
pterigoide, pe marginile antero-mediale ale găurii ovale de pe faţa inferioară a
aripii mari a sfenoidului şi de la aceste origini corpul muscular coboară între
cele 2 lame ale apofizei pterigoide şi anume pe faţa laterală a lamei interne
(Lamina medialis processus pterygoide) ajungând la cârligul acesteia
(Hamulus pterigoideus). Apoi direcţia fibrelor se schimbă, devenind
orizontală. Fibrele musculare devenite orizontale se răsfiră formând un tendon
orizontal aponevrotic. Aceste fibre orizontale se inseră unele pe spina nazală
posterioară, altele pe aponevroza vălului, iar altele se unesc cu cele de partea
opusă.
Raporturi: posterior şi medial este acoperit de ridicătorul vălului
palartin, iar lateral vine în raport cu muşchiul pterigoidian intern de care este
separat prin porţiunea cea mai superioară a fasciei faringo-bazilare
(aponevroza pietro-faringiană).
Acţiune: este un tensor transversal al vălului palatin pe care îl întinde
între cele 2 hamulusuri pterigoidiene. În acelaşi timp vălul palatin devine o
membrană de rezonanţă cu rol în diverse activităţi fonatorii (cântat, vorbit).
Muşchiul ajută şi la ridicarea vălului palatin, fiind sinergist cu precedentul.
Prin fasciculele tubare el este şi un dilatator al trompei asigurând în timpul
deglutiţiei o ventilare a urechii mijlocii.
Inervaţie: primeţte ramuri senzitive din trigemen prin nervul maxilar
superior şi ramuri motorii tot din trigemen prin nervul mandibular.

182
 d. Muşchiul gloso-palatin (M. palatoglossus) sau glosostafilin pleacă
de pe limbă şi ajunge pe faţa anterioară a vălului. Se găseşte în grosimea
arcului palato-glos (stâlpul său anterior).
Inserţii: în 2 fascicule musculare din limbă, dintre care unul este situat de-
a lungul marginii laterale a limbii lângă stilo-glos şi altul pleacă din transversul
limbii. Ambele fascicule ajung la partea laterală a bazei limbii, de unde îşi
schimbă direcţia devenind verticale şi pătrund în grosimea arcului palato-glos de
partea respectivă. Pe linia mediană a feţei bucale a vălului palatin, unele din
fibre se anastomozează cu cele ale muşchiului omonim de partea opusă, iar
celelalte se inseră pe faţa anterioară a aponevrozei vălului palatin.
Raporturi: la nivelul limbii este în raport cu m. stilo-glos, cu m. faringo-
glos şi m. amigdalo-glos şi cu mucoasa linguală iar la nivelul vălului este
acoperit de mucoasa corespunzătoare a vălului palatin şi prin faţa sa
posterioară vine în raport cu fosa tonsilară şi cu tonsila.
Acţiune: coborâtor şi constrictor al vălului palatin şi ridicător al bazei
limbii, realizând un sfincter al istmului buco-faringian. El apropie arcurile
musculare palato-glosice (stâlpii anteriori ai vălului palatin).
Inervaţie: de ramura linguală a facialului şi de nervul vag.
e. Muşchiul faringo-palatin (M. palatopharingeus) sau faringostafilin.
Corpul său muscular intră în constituţia anatomică a arcului palato-faringian
(stâlpul posterior al vălului palatin). Acest corp muscular prezintă la
extremitatea sa cranială 3 fascicule iar la extremitatea sa caudală 2 fascicule.
Fasciculele craniene sunt unul tubar (salpingo-faringian), unul pterigoidian
(pterigo-faringian) şi altul principal (palato-faringian). Fasciculele caudale
sunt unul tiroidian şi altul faringian. Sunt 2 sisteme musculare funcţional
distincte, adică unul tireo-palatin şi altul faringo-palatin.
Inserţii: fasciculul tubar se inseră pe marginea inferioară şi extremitatea
medială a cartilajului tubei lui Eustachio. Fasciculul pterigoidian se inseră pe
cârligul lamei mediale a procesului pterigoid (hamulus) iar fasciculul palatin
se inseră pe faţa postero-superioară a aponevrozei palatine şi pe septul vălului
palatin. Fasciculele inferioare se inseră astfel: fasciculul tiroidian pe marginea
dorsală a lamelor cartilajului tiroid, iar fasciculul faringian se formează din
fibre musculare ce vin de pe faţa posterioară a faringelui.
Raporturi: fiecare fascicul are raporturi cu organele din jurul locului de
origine. Faţa anterioară a locului muscular are raporturi prin intermediul
mucoasei vălului palatin cu fosa tonsilară şi cu tonsila.
Acţiune: este un constrictor al istmului nazo-faringian prin apropierea
celor 2 arcuri palato-faringiene. Este un ridicător al laringelui şi al faringelui în
timpul deglutiţiei. Prin fasciculul său tubar contribuie la dilatarea trompei lui
Eustachio şi la ventilarea casei timpanului.
Inervaţie: fibre nervoase din vag.
Mucoasa vălului palatin pe faţa bucală este continuarea mucoasei
bucale cu caractere structurale digestive (roşie şi pavimentoasă), iar pe faţa
faringiană este continuarea mucoasei nazale cu caractere morfofuncţionale
respiratorii (roşie, denivelată şi cilindrică). Între mucoasa şi musculara vălului
183
palatin se află pe faţa sa anterioară un strat de glande acinoase care continuă
cele 2 mase glandulare paramediane ale palatului dur. Pe faţa faringiană a
vălului palatin se află glande, dar în număr mai mic.

Vasele şi nervii vălului palatin

Arterele provin din artera facială prin artera palatină descendentă.
Arcurile palatine mai primesc ramuri din artera faringiană ascendentă ce
pleacă din carotida externă.
Venele: unele drenează sângele venos spre plexul pterigoidian prin
venele nazale, iar altele converg către vena linguală.
Limfaticele se drenează către nodulii profunzi ai gâtului, în principal
cei jugulari.
Nervii
Vălul palatin are o sensibilitate tactilă foarte pronunţată, asigurată de
ramuri ale trigemenului prin nervul maxilar superior (nervul palatin mijlociu şi
posterior). Din această regiune la atingere se pot declanşa reflexele de vomă.
Inervaţia motorie a fost descrisă la fiecare muşchi în parte. Se acceptă
implicarea la inervaţia motorie a fibrelor din vag, trigemen, glosofaringian şi a
facialului (mai puţin).

184
 12. AMIGDALA PALATINĂ

(Tonsilla palatina)
Prin amigdale sau tonsile se înţeleg organele limfoide de formă şi
dimensiuni variabile, aşezate în cavitatea bucală şi faringe. Exemple:
amigdalele linguale, amigdalele faringiene şi amigdalele palatine.
Tonsila palatină este un organ limfoid ovoid, aşezat în fosa tonsilară
dintre cele 2 arcuri palatine.
Tonsila nu ocupă în întregime sinusul tonsilar lăsând deasupra ei un
spaţiu numit fosa supratonsilară care poate prezenta la rândul lui un diverticul
numit sinusul lui Tortual. Fosa supratonsilară poate prezenta la adult un perete
anterior format din plica triunghiulară, care este o prelungire a mucoasei
arcului palatin anterior. Baza acestei plici se prinde pe rădăcina limbii iar
vârful este îndreptat spre vălul palatin. Tonsila mai poate fi proeminentă spre
baza limbii (tonsila procidentă) sau poate fi pediculată sau inclavată în vălul
palatin.
Tonsila este de culoare roşie. Pe suprafaţa ei liberă se văd multe orificii
ce conduc în nişte depresiuni numite cripte tonsilare. Ele reprezintă mucoasa
invaginată până în profunzimea tonsilei. În criptele tonsilare se adună
limfocite, epitelii descuamate şi chiar microbi, dând inflamaţii ale tonsilei.
Tonsila are o lungime de aproximativ 2-2,5 cm, o lăţime de 1,5 cm şi o
grosime de 1 cm.
Constituţie, raporturi: prezintă
- o faţă liberă sau internă care priveşte spre istmul gâtului
- o faţă externă care priveşte spre fosa tonsilară
- 2 extremităţi (polii tonsilei) şi
- 2 margini.
Faţa laterală vine în raport cu faringele de care o desparte un ţesut
celular în care se pot dezvolta flegmoane periamigdaliene şi care favorizează
enucleerea tonsilei în tonsilectomie. Se află în raport cu fibrele muşchiului
amigdalo-glos, iar lateral cu fibrele muşchiului stilo-glos şi muşchiul
constrictor superior al faringelui. Tonsila palatină vine în raport şi cu spaţiul
prestilian prin intermediul căruia tonsila se poate proiecta pe unghiul
mandibulei. Raporturile cu vase carotide sunt îndepărtate (la 1,2-1,5 cm) ceea
ce face ca în extirparea tonsilei să nu existe riscuri de hemoragii, cu excepţia
cazurilor anomaliilor vasculare.
Faţa medială liberă priveşte spre vestibulul faringian.
Polul superior al tonsilei vine în raport cu fosa supra tonsilară,
Polul inferior vine în raport cu limba.
Marginile anterioară şi posterioară ale tonsilei vin în raport cu cele 2
arcuri palatine corespunzătoare.
Capsula tonsilei îmbracă toată tonsila şi aderă intim de ţesutul limfoid.
Hilul tonsilei se găseţte pe faţa laterală spre polul sau inferior.

185
 Vascularizaţie şi inervaţie
Artere - artera tonsilară ramura a arterei palatine ascendente, dar mai
primeşte şi ramuri din faringiana ascendentă şi palatina descendentă.
Venele colectează sângele din tonsilă drenându-l spre plexul tonsilar,
din care merge în plexul perifaringian.
Limfaticele drenează limfa din tonsilă spre grupul de noduli
submandibulari.
Nervii formează un plex numit plexul tonsilar care ia naştere din fibre
ce vin din nervul glosofaringian şi din nervul lingual.

186
 13. FARINGELE
(Pharynx)
Faringele este un conduct musculo-membranos reprezentând o răspântie
unde se încrucişează calea respiratorie cu cea digestivă. Are forma unei pâlnii
incomplete, lipsindu-i peretele anterior. Este situat înaintea coloanei cervicale,
înapoia foselor nazale, comunicând atât cu cavitatea bucală cât şi cu laringele.
Datorită comunicării cu cavitatea bucală şi continuării cu esofagul, faringele
este considerat un segment al tubului digestiv, participând în actul deglutiţiei.
Limite:
- Limita superioară este formată de baza craniului;
- Limita inferioară este reprezentată de marginea cartilajului cricoid
şi de vertebra C6.
Dimensiuni:
- lungimea faringelui este de 14-15 cm;
- diametrul transversal 4-5 cm la nivelul porţiunii nazale, 4 cm la
nivelul porţiunii bucale diminuând treptat către extremitatea
inferioară.
Faringele este o cavitate reală pe toată întinderea sa. Prezintă o
conformaţie externă (exofaringele) şi o conformaţie internă (endofaringele).

EXOFARINGELE
Prezintă o faţă posterioară, două feţe laterale şi două extremităţi, faţa
anterioară a faringelui comunică de sus în jos cu fosele nazale, cavitatea
bucală şi laringele.
1. Faţa posterioară - se întinde de la baza craniului până la
extremitatea superioară a esofagului. Se continuă lateral cu cele două feţe
laterale prin unghiuri rotunjite. Între faringe şi coloana cervicală se găseşte
spaţiul retrovisceral al lui Henke. Acesta în porţiunea cefalică a faringelui
poartă numele de spaţiul retrofaringian (Spatium retropharingeum),
reprezentând o subdiviziune a spaţiului perifaringian. Faringele vine în raport
cu coloana cervicală, muşchii parevertebrali şi fascia prevertebrală prin
intermediul spaţiului retrovisceral (astfel se poate crea posibilitatea explorării
prin endofaringe a coloanei cervicale în cazuri patologice).
Spaţiul retrofaringian (Spatium retrhopharingeum) reprezintă un spaţiu
îngust, limitat în care se găseşte ţesut lax ce permite mobilitatea faringelui în
deglutiţie. În grosimea lui se găsesc ramuri ale arterei faringiene, vene
faringiene ce se varsă în plexul venos perifaringian şi noduli limfatici
retrofaringieni, toate aceste structuri găsindu-se între tunica musculară şi
adventicea faringiană.

187
 Limitele spaţiului retrofaringian:
- înainte este acoperit de tunica adventiceală (fascia periperi-
faringiana a lui Toma Ionescu);
- înapoi: fascia prevertebrală, muşchii prevertebrali şi coloana
cervicală,
- lateral: lamele sagitale ce se întind de la unghiurile faringelui la
fascia prevertebrală
- superior: spaţiul retrofaringian se întinde până la faţa inferioară a
apofizei bazilare a occipitalului
- inferior se continuă cu porţiunea din spaţiul retrovisceral dinapoia
faringelui cervical şi a esofagului până în
- mediastinul posterior.
Datorită continuităţii spaţiului retrofaringian cu mediastinul posterior
prin intermediul spaţiului retrofaringian aşezat înapoia faringelui cervical şi a
esofagului se explică posibilitatea migrării unor abcese până la
nivelui mediastinului.
2. Feţele laterale - acestea se întind de la unghiurile faringelui situate
posterior până la limita lor anterioară.
Feţele laterale privesc antero-lateral datorită înclinărilor înăutru şi
înainte. Ele prezintă un segment cervical şi un segment cefalic.
Segmentul cervical vine în raport cu elemente vasculo-nervoase ale
gâtului, acestea fiind reprezentate de arterele tiroidiană superioară, linguală şi
facială, nervul hipoglos precum şi lobii glandei tiroide.
Segmentul cefalic al feţelor laterale vine în raport cu spaţiul mandibulo-
vertebro-faringian, acesta fiind împărţit în două spaţii, unul glandular şi altul
subglandular, împărţirea făcându-se datorită lamei profunde a fasciei
paratiroidiene.
Compartimentul glandular adăposteşte glanda parotidă, iar
compartimentul subglandular denumit şi spaţiul
parafaringian (Spatium pharingeum) se află diafragma stiliană care
divide acest spaţiu într-o lojă anterioară (prestiliană) şi una posterioară
(retrostiliană).
Diafragma stiliană este formată din muşchi şi ligamente (cu inserţie pe
procesul stiloid) şi aponevroza stilo-faringiană sau aripioara faringelui a lui
Toma Ionescu, aceasta având o formă triunghiulară, întinzându-se de la
procesul stiloid, muşchiul stilofaringian până la peretele lateral al faringelui,
iar în sus până la baza craniului.
Muşchii şi ligamentele care participă la formarea diagramei stiloidiene
constituie buchetul lui Riolan (muşchiul stilofaringian, stilohioidian, stiloglos,
ligamentul stilohioidian, ligamentul stilomandibular).
- Loja prestiliană (loja pterigofaringiană a lui Toma Ionescu)
conţine: muşchii pterigoidieni mediali şi laterali, ramuri din
artera maxilară şi nervul mandibular.
- Loja retrostiliană (loja stilofaringiană a lui Toma Ionescu)
conţine: artera carotidă, vena jugulară, nervul vag, nervul

188
 glosofaringian, nervul accesor, nervul hipoglos şi trunchiul
simpaticului cervical.
Feţele laterale ale faringelui prezintă două margini anterioare ce au
raporturi directe cu marginile posterioare ale aripilor interne a apofizelor
pterigoide, ligamentul pterigomaxilar, extremitatea posterioară a liniei
milohioidiene, porţiunea laterală a bazei limbii, ligamentul tirohioidian, cornul
mare al osului hioidian, şi partea laterală a cartilajului cricoid.
3. Extremitatea craniană - fixează faringele la baza craniului.
4. Extremitatea caudală - (vârful faringelui) reprezintă porţiunea cea
mai îngustă a faringelui şi se continuă cu esofagul. Limita dintre faringe şi
esofag corespunde unui plan ce trece prin marginea inferioară a cartilajului
cricoid şi corpul vertebrei a VI-a cervicală.

ENDOFARINGELE
(Cavum pharyngis)
Endofaringele se întinde de la baza craniului şi până în
porţiunea inferioară unde se continuă cu esofagul.
Acesta este mai larg în porţiunea superioară formând bolta faringelui
(Fornix pharynges) şi mai strâmt către esofag.
Cavitatea endofaringelui este o cavitate reală, comunicând în jos cu
esofagul, înainte cu fosele nazale prin coanele nazale, cu cavitatea bucală prin
istmul buco-faringian şi cu laringele prin orificiul faringian al acestuia.
Endofaringele prezintă trei porţiuni:
- porţiunea nazală a faringelui (Pars nasalis pharyngs) sau rino-
faringele, situată înapoia foselor nazale.
- porţiunea orală a faringelui (Pars oralis pharyngs) sau oro-
faringele, situat în continuarea cavităţii bucale.
- porţiunea laringiană a faringelui (Pars laryngea pharyngs) sau
hipofaringele, care comunică cu laringele.

1. Nazofaringele (Pars nasalis) reprezintă porţiunea superioară a

endofaringelui, fiind denumit şi rinofaringe sau epifaringe. Prezintă patru
pereţi: unul superior sau bolta faringelui (Fornix pharyngs), unul posterior, doi
laterali şi unul anterior prin care comunică cu fosele nazale.
a. Peretele superior (Fornix pharyngs) corespunde apofizei bazilare a
occipitalului şi feţei inferioare a corpului sfenoidului. Acest perete se continuă
cu tavanul foselor nazale de care este despărţit prin pliuri mucoase dispuse
transversal (plicile salpingo-nazale) aşezate de o parte şi de alta a septului
nazal. Pe peretele superior se găseşte tonsila faringiană - adenoidiană (Tonsilla
pharyngialis - adenoideea), suprafaţa acesteia este plisată, neregulată,
prezentând 3 şanţuri (unul median şi două laterale). Tonsila faringiană este o

189
formaţiune limfoidă situate median în partea posterioară a fornixului faringian.
Pe suprafaţa sa există fosetele tonsilare (Fossulae tonsillares) în fundul cărora
se deschid criptele tonsilare (Cryptae tonsillares). Aceste cripte sunt inguste si
profunde, al căror perete este bogat în ţesut limfoid. În porţiunea postero-
inferioară a şanţului median se formează recesul median, în fundul căruia se
deschide bursa faringiană ce corespunde fosetei naviculare (Fossulae
navicularis) de pe faţa inferioară a porţiunii bazilare a occipitalului.
Hipertrofia tonsilei faringiene la copii poate duce la apariţia vegetaţiilor
adenoide, cu obstrucţia orificiilor posterioare ale foselor nazale. Urmarea
acestei obstrucţii poate duce la tulburări respiratorii cu implicaţii în
dezvoltarea copiiilor.
b. Peretele posterior continuă în jos şi înainte peretele superior,
neavând limite precise. Este delimitat lateral de recesurile faringiene sau
fosetele lui Rosenmüller (Recessus pharyngeus), superior corespunzând
porţiunii bazilare a occipitalului, dinapoia tuberculului faringian.
c. Pereţii laterali prezintă câte un orificiu faringian al tubei auditive
(Ostium pharyngeum tubae auditivae) prin care faringele comunică cu urechea
medie. Prin această tubă se asigură ventilarea casei timpanului şi echilibrarea
presiunii la nivelul timpanului. Tot pe aici se pot propaga infecţiile la nivelul
urechii medii, numite în practica medicală – otite.
Orificiul tubar se găseşte deasupra vălului palatin la aproximativ 1 cm şi
înapoia cornetului nazal inferior, având o formă triunghiulară cu baza orientată
inferior şi vârful – superior.
Deasupra bazei se găseşte plica muşchiului ridicător al vălului palatin
(M. levator velli palatini) care formează o proeminenţă a feţei laterale a părţii
nazale a faringelui, numită torusul levatorului (Torus levatorius).
Orificiul faringian al tubei auditive este limitat posterior de plica
salpingofaringiană (Plica salpingopharyngea), aceasta fiind o prelungire
mucoasă verticală, determinată de muşchiul salpingofaringian (M. Salpingo-
pharyngeus).
Orificiul anterior al tubei auditive este limitat de plica salpingopalatină
(Plica salpingopalatina).Torusul tubar (Torus tubarius) este o proeminenţă
situată posterior de orificiul faringian al tubei auditive şi este formată de
mucoasa faringiană ridicată de cartilajul tubei auditive. Tuba auditivă se
deschide la nivelul părţii nazale a faringelui prin torusul tubar. În jurul
orificiului tubar mucoasa este neregulată datorită prezenţei în grosimea ei a
numeroşi foliculi ce alcătuiesc tonsila tubară (Tonsilla tubaria) a lui Gerlach.
Inferior de torusul tubar si posterior de plica salpingofaringiană se găseşte
o depresiune profundă, netedă sau areolară, infiltrată cu ţesut limfoid, ce poartă
numele de reces faringian (Recessus pharyngeus). În practica cateterismului
tubar recesul faringian trebuie evitat.
d. Peretele anterior – prin acesta se face comunicarea cu fosele nazale.

2. Orofaringele (Pars oralis) reprezintă porţiunea mijlocie sau bucală a

endofaringelui (mezofaringe), fiind delimitat superior de un plan orizontal ce
trece prin marginea posterioară a bolţii palatine şi un plan orizontal inferior ce
190
trece prin osul hioid. Anterior orofaringele comunică cu cavitatea bucală prin
intermediul istmului bucofaringian inferior.
Peretele posterior al orofaringelui este vertical şi acoperit de mucoasă.
Pereţii laterali sunt înguşti având aspectul a două şanţuri numite rigole.
La nivelul peretelui lateral, orofaringele realizează raporturi cu arcurile
palatine (arcul palatoglos şi arcul palatofaringian) şi tonsila palatină.
Spre peretele lateral al orofaringelui distingem plicile faringoepiglotice.
Între partea posterioară a limbii şi orofaringe se găsesc plicile glosoepiglotice
în numar de trei: - plica glosoepiglotica mediana (Plica glosso epiglottica
mediana) şi - două plici glosoepiglotice laterale (Plica glosso epiglottica
lateralis). Aceste plici determină două depresiuni numite fosete sau valecule
epiglotice (Valleculae epiglotticae).
Pe pereţii lateral ai orofaringelui se află numeroase formaţiuni limfatice
ce fac parte din inelul limfatic al lui Pirogov – Waldeyer. Inelul limfatic este
constituit dintr-un lanţ de formaţiuni limfoide cu rol în apărarea organismului.
Aceste formaţiuni limfoide sunt dispuse în jurul orificiului de intrare în
faringe fiind în număr de 6 foliculi, numiţi tonsile sau amigdale (-amigdala
faringiană a lui Luscka, - 2 amigdalele tubare, - 2 amingdalele palatine, -
amigdala linguala).

3. Hipofaringele (Pars laryngea pharyngs) formează porţiunea

inferioară a faringelui, fiind aşezat la nivelul vertebrelor IV-VI, între osul
hioid şi marginea inferioară a cartilajului cricoid al laringelui.
Peretele anterior este format de faţa posterioară a laringelui care
formează la acest nivel 2 şanţuri laringofaringiene sau recesul piriform
(Recessus piriformis) pe unde se scurg lichidele.
Pereţii laterali sunt înguşti, fără importanţă anatomică.
Peretele posterior se continuă cu peretele posterior al esofagului.

Structura faringelui
Peretele faringelui este format din 4 tunici dispuse de la interior spre
exterior în următorul fel:
- tunica mucoasă (Tunica mucosa)
- tunica submucoasă (Tela submucosa)
- tunica musculară (Tunica muscularis)
- adventicea (Adventiceea).
a. Tunica mucoasă - căptuşeşte suprafaţa internă a faringelui,
continuându-se cu mucoasa cavităţilor învecinate (bucală, nazală, laringeală şi
a tubei auditive). Prezintă o culoare roşietică, fiind mai subţire la nivelul
rinofaringelui şi mai groasă la nivelul oro- şi hipo-faringelui.
Mucoasa conţine glandele faringelui (Glandulae faringis), glande mixte
în partea nazală şi mucoase în rest.

191
 b. Tunica submucoasă - dublează mucoasa fiind mai fibroasă în
porţiunea superioară unde formează fascia faringobazilară (Fascia
pharyngobasilaris), realizând singură peretele faringelui la acest nivel. Este
mai dezvoltată posterior şi lateral, prezentând septul sagital (Septum sagittale),
iar lateral formează aripioarele faringelui sau fascia stilofaringiană.
c. Tunica musculară - este formată din două categorii de muşchi:
muşchi constrictori şi muşchi longitudinali (ridicători).
1. Muşchii constrictori - sunt muşchi subţiri, fiind în număr
de 3 perechi suprapuşi şi înconjoară faringele formând împreună pe
linia mediană a peretelui faringian, rafeul faringelui
(Raphepharyngis). În literatura de specialitate muşchii constrictori
sunt descrişi ca fiind: muşchiul constrictor superior (M. constrictor
pharyngis superior), muşchiul constrictor mijlociu (M. constrictor
pharyngis medius) şi muşchiul constrictor inferior (M. constrictor
pharyngis inferior).
 Muşchiul constrictor superior – este format din 4 fascicule
musculare ce poartă denumirea inserţiilor de origini:
fasciculul pterigofaringian (Pars pterigopterygopharyngea),
îşi are originea pe lama mediala a procesului pterigoidian;
fasciculul bucofaringian (Pars bucopharyngea) îşi are
originea pe rafeul pterigomandibular); fasciculul
milofaringean (Pars mylopharyngea) îşi are originea pe linia
milohioidiană; fasciculul faringoglos (Pars glossopharyngea)
îşi are originea pe rădăcina limbii.
 Muşchiul constrictor mijlociu – prezintă 2 fascicule: fasciculul
condrofaringian (Pars chondropharyngea) îşi are originea pe
cornul mic al osului hioid; fasciculul ceratofaringian (Pars
ceratopharyngea) îşi are originea pe cornul mare al osului
hioid.
 Muşchiul constrictor inferior – prezintă 2 fascicule musculare:
fasciculul ptirofaringian (Pars ptiropharyngea) cu originea pe
cartilajul tiroid; fasciculul cricofaringian (Pars
cricopharyngea) cu originea pe cartilajul cricoid.

Cei trei muşchi constrictori ai faringelui au o dispoziţie particulară, în

semicilindru, acestea suprapunându-se în partea lor inferioară, având aspectul
ţiglelor de pe acoperiş. Acţiunea acestor muşchi este de diminuare a
diametrului antero-posterior şi transversal al faringelui.
2. Muşchii longitudinali - sunt muşchi profunzi, pereche, în
număr de 2 pentru fiecare parte: muşchiul stilofaringian (M.
stylopharyngeus) şi muşchiul faringopalatin.
 Muşchiul stilofaringian – este un muşchi subţire, de formă
triunghiulară. Prezintă mai multe fascicule: faringian,
epiglotic, tiroidian, cricoidian. Acţiunea sa este de ridicător al
faringelui şi laringelui.

192
  Muşchiul faringopalatin – prezintă 3 fascicule: fasciculul
palatin (principal), fasciculul pterigoidian şi fasciculul tubar.
Acţiunea acestuia este de ridicător al faringelui şi laringelui,
dar şi de îngustarea istmului bucofaringian.
d. Adventicea (fascia perifaringiană) sau aponevroza perifaringiană a lui
Toma Ionescu înveleşte la exterior tunica musculară a faringelui, fiind mai groasă
şi rezistentă în porţiunea superioară unde fuzionează cu fascia faringobazilară,
fiind mai laxă şi infiltrate cu ţesut grăsos în porţiunea inferioară.

Vascularizaţia - inervaţia faringelui

a. Arterele faringelui - provin din artera faringiană ascendentă
(A.pharyngea ascendens), aceasta fiind ramură a arterei carotide externe (A.
carotis externa). Faringele mai primeşte mici ramuri din artera palatină
ascendentă (A.palatina ascendens); ramura din artera faciala (A.facialis);
artera palatină descendentă (A. palatina descendens); ramura din artera
maxilară (A.maxillaris); ramuri pterigopalatine şi artera vidiană, ramuri din
artera maxilară internă (A. maxillaris interna); ramuri dorsale ale limbii (A.
dorsae linguae), din artera linguala (A. lingualis).
b. Venele faringelui - formează două plexuri venoase: plexul
perifaringian sau superficial (Plexus pharyngeus-pharyngialis) ce colectează
venele faringiene şi se varsă în vena jugulară internă (V. jugularis interna);
plexul submucos sau profund (Plexus submucosum) ce se varsă în plexul
pterigoidian, care la rândul său este colectat de vena jugulară internă prin
trunchiuri colectoare laterale. Plexul profund se află între tunica musculară şi
tunica mucoasă.
c. Limfaticele - formează două reţele situate în submucoasă şi
musculară, fiind drenate de următoarele noduri limfatice:
- nodurile limfatice parotidiene profunde (Nodi lymphatici parotidei
profundi)
- nodurile limfatice cervicale laterale profunde şi superioare (Nodi
lumphatici cervicales laterales profundi superiores)
- nodurile limfatice submandibulare (Nodi lymphatici submandibularis)
- nodulul limfatic jugulodigastric (Nodus lymphatic jugulodigastricus)
- nodurile limfatice retrofaringiene (Nodi lymphatici retropharyngialis)
- nodurile limfatice cervicale anterioare profunde (Nodi lymphatici
cervicales anteriores profundi)
d. Nervii faringelui - realizează inervaţia senzitivă, motorie şi vegetativă a
faringelui.
1. Inervaţia motorie - este asigurată de nervul glosofaringian (N.
Glossopharyngeus - IX) pentru muşchii constrictori superiori şi

193
 stilofaringian; ceilalţi muşchi fiind inervaţi de nervul vag (N.
Vagus - X) şi nervul accesor (N. accesorius - XI).
2. Inervaţia senzitivă - pentru bolta faringelui de nervul faringian al
lui Bock (ramuri din nervul maxilar, ramură a trigemenului - III),
în rest inervaţia senzitivă a mucoasei faringiene este asigurată de
nervul glosofaringian (N. IX).
3. Inervaţia vegetativă - aceasta asigură secreţia glandelor faringiene
şi vasomotricitatea faringelui.
Este dată de simpaticul cervical (prin fibre parasimpatice provenite din
nervul vag – nucleul dorsal al acestuia şi fibre ale trigemenului – nucleul
salivator superior).

Rolul funcţional al faringelui – participă în actul deglutiţiei (deglutiţia

cuprinzând totalitatea mişcărilor necesare ca bolul alimentar să treacă din
cavitatea bucală în esofag), în ventilaţia urechii mijolcii şi în articularea
sunetelor.
Amintim că este locul de intersecţie al căii digestive cu cea
respiratorie, existând pericolul pătrunderii alimentelor în căile respiratorii,
acest lucru petrecându-se doar în condiţii anormale.

194
 14. ANEXELE CAVITĂŢII BUCALE
DINȚII
(Dentes)
Dinții aparțin aparatului dento-maxilar, fiind organe dure, de culoare
albicioasă, implantați în alveolele dentare de la nivelul proceselor alveolare ale
maxilei și mandibulei.
Dinții, împreună cu fanerele, provin din epiblastul stomodeal și din
mezenchimul subiacent.
Adițional rolului principal de triturare a alimentelor, dinții au rol
fonetic, în articularea consoanelor dentale, precum și rol antropologic,
participând la definirea fizionomiei.
Unitatea funcțională constituită din dinte și aparatul propriu de
susținere poartă numele de odonton.
Dentația umană este heterodontă, fiindconstituită din dinți de formă și
funcții diferite:incisivi(i / I), canini(c / C),premolari(P)și molari(m / M).
Dinții permanenți (Dentes permanentes), în număr de 32, sunt dispuși
câte 16 pe fiecare arcadă dentară, potrivit formulei dentației permanente:

sau

18.17.16.15.14.13.12.11. 21.22.23.24.25.26.27.28.
48.47.46.45.44.43.42.41. 31.32.33.34.35.36.37.38.

Dinții temporari (Dentes decidui), care reprezintă prima dentație, sunt

în număr de 20, dispuși în mod egal pe arcadele dentare superioară și
inferioară, potrivit formulei dentației temporare:

sau

55.54.53.52.51. 61.62.63.64.65.
85.84.83.82.81. 71.72.73.74.75.

Dinții umani permanenți prezintă:

- Caractere generale, comune tuturor dinților;
- Caractere diferențiale, comune unui anumit grup dentar;
- Caractere individuale, specifice unui anumit dinte.
CARACTERE MORFOLOGICE COMUNE
195
 Fiecare dinteeste constituit din: coroană, col și rădăcină.

Coroana (Corona dentis):

- este porțiunea dintelui, de culoare albă și formă aproximativ
cuboidală, vizibilă la nivelul cavității bucale;
- se descrie coroana anatomică,ce reprezintăporțiunea dintelui
acoperită desmalț și coroana clinică, porțiunea extraalveolară a dintelui;-
prezintă 6 fețe, dintre care una corespunde colului:
1. Fața ocluzală sau masticatorie (Facies occlusalis /Facies
masticatoria) este fața triturantă a coroanei, având o serie de
particularități: are aspect de margine ocluzală, în cazul dinților
frontali și formă patrulateră în cazul dinților laterali, cu
evidențierea cuspizilor (Cuspis dentis), proeminențe tronconice,
separate prin șanțurile intercuspidiene;
2. Fața vestibulară(Facies vestibularis), orientată spre vestibulul bucal,
este denumită față labială (Facies labialis) pentru dinții frontali și
față bucală (Facies buccalis) pentru dinții laterali;
3. Fața linguală (Facies lingualis), orientatăspre cavitatea bucală
propriu-zisă, este denumită și față palatinală (Facies palatalis);
4. Fața mezială(Facies mesialis), orientată spre linia mediană;
5. Fațadistală(Facies distalis), orientată spre articulația temporo-
mandibulară.
Fața mezială șifața distală a doi dinți adiacenți se numesc fețe
aproximale(Facies approximalis).
- Coroanele dinților au volumul maxim spre fațaocluzală și diminuează
progresiv spre colet ceea ce duce la apariția între fețele aproximale a unor
spații triunghiulare, cu vârful spre fețele ocluzale și baza la nivelul marginii
alveolare.

Colul / Coletul (Cervix dentis):

- este porțiunea intermediară, fiind situat între coroana și rădăcina
dentare;
- linia coletului este sinuoasă, fiind orientată cu concavitatea spre
apical pe fețele aproximale și spre ocluzal pe fețele vestibulare și linguale;
- se descriecoletul anatomic care reprezintă nivelul de joncțiune a
smalțului cu cimentul și coletul clinic, porțiunea situatăsupraiacent marginii
alveolare,acoperită de gingie.

Rădăcina (Radix dentis):

- este porțiunea, de formă conică, prin care dintele se implantează în
alveola dentară;
- poate fi unică (monoradiculară) pentru dinții frontali sau multiplă
(pluriradiculară) pentru dinții laterali;

196
 - la vârf prezintă apexul rădăcinii (Apex radicis dentis), străbătut de un
orificiu (Foramen apicis radicis dentis), nivel la care dintele este abordat de
vase și nervi;
- se descrie rădăcina anatomică ce reprezintă porțiunea dintelui
acoperită de ciment și rădăcina clinică ce reprezintă porțiunea intraalveolară a
dintelui.

CARACTERE MORFOLOGICE DIFERENȚIALE

În funcție de localizare și elementele morfologice comune – caractere

de grup, dinții sunt divizați în următoarele grupuri: incisivi, canini, premolari
și molari.
Incisivii (Dentes incisivi)
Sunt dinți frontali, în număr de opt, dispuși în mod egal pe ambele
arcade dentare;
La nivelul fiecărei hemiarcade se disting: incisivul central (medial) și
incisivul lateral.
Rolul lor constă în tăierea și divizarea alimentelor.
Coroana, având forma unei dalte, prezintă:
- fața labială convexă;
- fața linguală, concavă, delimitată de crestele marginale, care converg
la nivelul tuberculului dintelui (Tuberculum dentis)iar la nivelul colului sunt
unite printr-o proeminență transversală, numităcingulum (Cingulum);
- fețele mezială și distală, de formă triunghiulară;
- marginea incizală.

Colul prezintă pe fețele labială și linguală câte o linie având

convexitatea spre rădăcină.
Rădăcina este monoradiculară, deformă conică, turtită transversal și
orientată distal.

Caninii (Dentes canini)

Sunt dinții frontali cei mai lungi, fiind cunoscuți și sub denumirea de
unicuspizi.Sunt situați distal de incisivi, fiind în număr de 4, dispuși câte unul
pe fiecare hemiarcadă, la nivelul curburii maxime.
Rolul lor constă în perforarea alimentelor.
Coroana, având formă conoidă, prezintă:
- fața labială, convexă, prevăzută cu o creastă verticală centrală;
- fața linguală, plană, prevăzută cu o creastă verticală centrală
pronunțată, având traiectul de la vârful coroanei spre col, unde se transformă
în tuberculul dentar;
- fețele mezială și distală, de formă triunghiulară, sunt inegale, fața
distală fiind mai mare;
- marginea incizală are forma literei ”V”, brațul distal al marginii
incizale fiind mai lung.

197
 Rădăcina este monoradiculară, extrem de lungă și voluminoasă,
determinând la nivelul arcadei superioare eminența canină a maxilei. 324

Premolarii (Dentes premolares)

Sunt dinți laterali mai voluminoși comparativ cu dinții frontali,
denumiți și bicuspizi, fiind rezultați din fuziuneaa două conuri primitive.
Sunt în număr de 8, dispuși câte 2pe fiecare hemiarcadă, distal de
incisivi, fiind numerotați mezio-distal.
Rolul lor constă în triturarea alimentelor.
Coroana, de formă cilindroidă, prezintă:
- fețele vestibulară și linguală, convexe;
- fețele mezială și distală, plane;
- fețele aproximale, prevăzute cu un șanț vertical;
- fața ocluzală, prevăzută cu 2 cuspizi – cuspidul vestibular și cuspidul
lingual, separați printr-un șanț.
Rădăcina estemonoradiculară, aplatizată mezio-distal, uneori
prezentând tendința la bifiditate.

Molarii (Dentes molares)

Sunt dinții cei mai voluminoși, denumiți și multicuspizi, fiind situați
distal de premolari.
Molarii superiori sunt constituiți prin fuziunea a trei conuri primitive,
în timp ce molarii inferiori, prin unirea a patru conuri primitive.
Sunt în număr de 12, localizați câte 3 pe fiecare hemiarcadă, fiind
numerotați mezio-distal.
Molarul 3 se numește și măseaua de minte (Dens sapientiae, Molaris
tertius).
Rolul molarilor constă în triturarea și măcinarea fină a alimentelor.
Coroana dentară prezintă:
- fețele vestibulară și linguală, convexe;
- fețele mezială și distală, plane;
- fața ocluzală, prevăzută cu:
4-5 cuspizi sau tuberculi, situați la nivelul unghiurilor
coroanei – cuspizii mezio-vestibular, mezio-lingual, disto-
vestibular și disto-lingual;
2 șanțuri perpendiculare între ele, care separă cuspizii;
4 creste triunghiulare, care pornind de la nivelul cuspizilor
și converg spre centrul feței ocluzale.
Rădăcina este pluriradiculară, numărul variind între douăși trei
rădăcini:
- în cazul molarilor superiori, care sunt triradiculari, două rădăcini sunt
vestibulare și o rădăcină este linguală;
- în cazul molarilor inferiori, care sunt biradiculari, o rădăcină este
mezială și alta distală.

198
 CARACTERE MORFOLOGICE INDIVIDUALE

În cadrul grupului dentar, fiecare dinte prezintă elemente morfologice

individuale – caractere individuale.
Incisivii (Dentes incisivi)
Incisivii superiori:
- sunt mai voluminoși, având mai accentuată forma de ”daltă”;
- sunt implantați pe arcada dentară oblic și anterior;
- cei mediali sunt mai voluminoși decât cei laterali;
- cei laterali prezintă un cingulum bine dezvoltat.
Incisivii inferiori:
- de dimensiuni mai mici, sunt implantați vertical pe arcada dentară;
- cei laterali sunt mai voluminoși comparativ cu cei mediali.
Caninii (Dentes canini)
Caninii superiori, în comparație cu cei inferiori:
- sunt mai voluminoși, fiind cei mai lungi dinți ai arcadei dentare;
- având coroana mai lată, prezintă pe fața linguală un cingulum bine
dezvoltat și un tubercul bine evidențiat;
- au raportul dintre rădăcină și coroană de 2:1.
Premolarii (Dentes premolares)
Premolarii superiori, comparativ cu cei inferiori:
- au coroana mai voluminoasă, biconică, având cei doi cuspizi mai
bine dezvoltați;
- prezintă rădăcina cu tendință clară la bifiditate.
Premolarul I prezintă pe fața ocluzală diferențe de nivel între cuspizi:
cuspidul vestibulareste mai proeminent comparativ cu cel lingual.
Premolarul II prezintă cuspizii la același nivel.
Molarii (Dentes molares)
Molarii superiori:
- sunt de dimensiuni mai mici și descresc mizio-distal, molarul III
(similar celui inferior)având coroana puțin dezvoltată și rădăcinile mici (dinte
rudimentar);
- au un număr variabil de cuspizi: 4 pentru molarul I; 3 pentru molarul
II; 2-3 pentru molarul III;
- prezintă 3 rădăcini (2 vestibulare și 1 linguală), rădăcina vestibulară
mezială fiind mai voluminoasă;
- pe fața lingulă a coroanei molarului I se află tuberculul lui Carabelli,
tubercul suplimentar, echivalentul tuberculului dinților frontali;
Molarii inferiori:
- au dimensiuni mai mari;
- prezintă 2 rădăcini (mezială și distală), rădăcina mezială fiind mai
voluminoasă;
- prezintă 5 cuspizi pentru molarul I; 4 cuspizi pentru molarul II; 3-5
cuspizi pentru molarul III.

199
 STRUCTURA DINȚILOR

În constituția dinților se disting:

- Dentina, componenta dură, protejată la exteriorul coroanei de smalț
iar la nivelul rădăcinii, de ciment;
- Pulpa dintelui, componenta moale, localizată în cavitatea dintelui,
excavată în interioruldentinei.
Dentina /Ivoriul (Dentinum / Substantia eburnea)
- Reprezintă circa 80% din volumul dentar, fiind o substanță de
culoare alb-gălbuie, dură dar foarte sensibilă,care formează coroana și rădăcina
dentare, delimitând cavitatea dintelui.
- Este de origine conjunctivo-mezenchimală fiind primul țesut dur care
se formează în decursul embriogenezei dinților.
- Prezintă în compoziția sa chimică 69% substanțe anorganice (fosfați
și carbonați de calciu) și 31% substanțe organice (fibre de colagen, oseină).
- Este constituită dintr-o matrice organică, acelulară, formată din
numeroase fibre de colagen și o cantitate redusă de substanță fundamentală
interfibrilară, impregnată cu microcristale de hidroxiapatită.
- Microscopic, prezintă canaliculele dentinei (Canaliculi dentinales),
un sistem de canalicule finecare conectează cavitatea dintelui cu linia dentină –
smalț, ceea ce îi conferă un aspect striat. Canaliculele conțin prelungiri
protoplasmatice ale odonto-blastelor situate în pulpă, răspunzătoare de
producția de dentină în decursul întregii vieți.
- Fiind un țesut avascular, nutriția sa se realizează prin intermediul
unui lichid seros conținut în canaliculele dentinale, circulația acestua făcându-
sede la nivelul pulpei spre exteriorul dintelui.
Smalțul (Enamelum /Substantia adamantina)
- Este un strat de culoare alb-gălbuie / alb-albăstruie, de grosime
variabilă (0,5-2 mm), ce acoperă dentina la nivelul coroanei, fiind mai bine
reprezentat la nivelul cuspizilor, și mai subțire la nivelul șanțurilor, fosetelor și
colului dentar.
- Prezintă în compoziția sa, în procent de 96%, substanțe anorganice
sub forma cristalelor de hidroxiapatită (predominant fosfat de calciu), 2,3%
apă și 1,7% substanțe organice.
- Este un țesut acelular, constituit din prismele adamantine (Prismata
enameli), solidarizate printr-o substanță interprismatică, redusă cantitativ.
Aceste prisme străbat grosimea smalțului, fiind dispuse radiar și helicoidal.
Substanța interprismatică este alcătuită din glicoproteine bogate în tirozină,
amelogenine și enameline, fiind mai puțin mineralizată comparativ cu
substanța prismatică.
- Este acoperit la suprafață de membrana cuticulară (Cuticula dentis),
extrem de rezistentă, acelulară, cu important rol pro-tector, conferit de
cheratina și grupările sulfhidrice din compoziția sa.
- Deși este cea mai dură structură din organism, este casant și se
uzează prin frecarea cu dinții antagoniști.

200
 Cimentul (Cementum /Substantia ossea)
- Este un strat ce acoperă dentina, fiind mai subțire la nivelul colului
dintelui și mai consistent la nivelul rădăcinii dentare.
- Are ca funcție principală fixarea dintelui în alveola dentară, prin
ancorarea fibrelor ligamentului alveolodentar la nivelul dintelui (fibrele
Sharpey).
- Este constituit dintr-o substanță fundamentală calcificată, la nivelul
căreia se evidențiază cimentoblaste și cimentocite, localizate în cimentoplaste,
precum și fibre colagene care pătrund, pe de o parte în dentină, iar de altă parte
se ancorează în peretele alveolei.
- Este nutrit prin intermediul vaselor periodontului.

Cavitatea dintelui (Cavitas dentis)

- Este situată în interiorul dentinei fiind mai largă la nivelul coroanei,
unde poartă numele de cameră pulpară sau cavitatea coronară (Cavitas
coronae).
- La nivelul rădăcinilor, camera pulpară se prelungește prin canalele
radiculare (Canalis radicis dentis) carese deschid la nivelul apexului
prinorificiul apical (Foramen apicis radicisdentis), traversat de vaseleși nervii
dintelui. Aceste canale pot prezenta neregularități de calibru și traiect sau pot
emite canale laterale.

Pulpa dintelui (Pulpa dentis)

- Este o substanță roșiatică, de consistență gelatinoasă și origine
conjunctivo-mezenchimală, localizată la nivelul cavității dintare, ce reproduce
forma exterioară a dintelui.
- Prezintă, din punct de vedere morfologic, trei zone: coronară,
radiculară șiapicală și se continuă prin orificiul apical cu țesutul conjunctiv
peridentar.
- Este constituită din substanță fundamentală gelatinoasă, bogată în
glicozaminoglicani și proteoglicani, în care sunt inclavate fibre de reticulinăși
numeroase fibroblaste și odontoblaste. Odonto-blastele, implicate în
producerea predentinei și a dentinei, sunt dispuse la limita dintre pulpă și
dentină iar de la polul lor apical, situat spre dentină, se emit prelungirile
dentinale.
- Conține numeroase vase sangvine și limfatice, precum și numeroase
terminații nervoase.

PARODONȚIUL (Parodontium)
Dinții sunt fixați în mod elastic pearcadele dentare, prin intermediul
unor fibre conjunctive, care fiind implantate în ciment, se ancorează de
peretele alveolar. Forma alveolelor,adaptată perfect formei rădăcinilor,
contribuie la menținerea poziției dinților. Articulația dintre dinte și alveola
dentară este o sinartroză și se numește gomfoză (Gomphosis).

201
 Parodonțiu reprezintă aparatul de susținere al dintelui fiind constituit
din:
- Parodonțiul dur, reprezentat de osul alveolar și ciment, acesta din
urmă aparținând din punct de vedere morfologic dintelui;
- Parodonțiul moale, reprezentat de periodont și gingie.

PROCESELE ALVEOLARE
Procesele alveolare ale maxilei și mandibulei sunt constituite din două
lame de os compact, unite print-un strat de substanță osoasă spongioasă:
- Lama alveolară externă formează versantul extern, convex, al
procesului alveolar, la nivelul căreia se evidențiază reliefurile alveolelor
dentare, numite eminențe alveolare (Juga alveolaria);
- Lama alveolară internă formează versantul intern, concav, al acestui
proces.
Cele două lame sunt acoperite de gingie.
Marginea liberă a proceselor alveolare prezintă 16 cavități numite
alveole dentare (Alveoli dentales), alăturarea acestora constituind arcada
alveolară(Arcus alveolaris).
Alveolele dentare sunt separate prin septuri interalveolare (Septa
interalveolaria) șipot fi:
- uniloculare, în cazul dinților monoradiculari;
- multiloculare, în cazul dinților pluriradiculari, compartimentarea
acestora făcându-se prin septuri interradiculare (Septa interradicularia).
Fiecare alveolă prezintă un perete subțire de os compact, care
reprezintă osul alveolar (Os alveolare) și unmic orificiu apical, traversat de
vasele și nervii dinților.

PERIODONTUL (Periodontium /Desmodontium)

Reprezintă ligamentul alveolodentar care ocupă spațiul periodontal
(0,1-0,3 mm), situat între alveola și rădăcina dentare, având următoarele
funcții:
- ancorează dintele în alveola dentară, reprezentând principalul
element de fixare (funcția statico-dinamică);
- geneza cimentului și a osului alveolar;
- receptor senzitiv.
Fibrele de colagen ce intră în alcătuirea ligamentului alveolodentar,
prin structura și traiectul lor, asigură funcția statico-dinamica a periodontului:
- se ancorează în ciment, respectiv în osul alveolar;
- în repaus, au un traiect ondulat dar sub acțiunea forțelor mecanice
care solicită dintele se destind, de unde și aparenta elasticitate a ligamentului
alveolodentar.
În diferitele regiuni ale rădăcinii, fibrele ligamentului alveolodentar
sunt grupate în fascicule orientate în direcții diferite, în raport cu mișcările
dintelui:
- sunt dispuse atât radiar cât și tangențial la rădăcină, contracarând
astfel forțele rotatorii care se dezvoltă în timpul masticației;
202
 - majoritatea fibrelor sunt orientate oblic descendent în sens apical, de
la osul alveolar spre ciment (dispoziție ”în hamac”), deoarece principala forță
se exercită asupra dintelui în sens vertical;
- la nivelul colului, au direcție orizontală, cu traiect perpendicular pe
axul longitudinal al dintelui și participă la formarea ligamentului inelar al
dintelui, împreună cu fibrele conjunctive ale gingiei marginale;
- la nivelul papilelor gingivale există și fibreorizontale transseptale,
care interconectează dinții adiacenți – depășesc marginea alveolei și se inseră
pe cimentul colului dinților adiacenți.
În spațiile areolare delimitate de fasciculele de fibre colagene se
găsesc vase sangvine, limfatice și nervi.

GINGIILE
(Gingivae)
- sunt anexa cavității bucale care acoperă fețele vestibulară, respectiv
bucală ale procesele alveolare ale maxilei și mandibulei;
- au o culoare roșiatică, cauzată de vascularizația bogată de la acest
nivel;
- reprezintă porțiunea modificată a mucoasei: mucoasa vestibulară,
pornește de la nivelul șanțului gingivo-labial, acoperă marginea liberă a
procesului alveolar și se continuă cu mucoasa bucală lanivelul șanțului
gingivo-bucal;
- la nivelul porțiunii intermediare, ce corespunde arcadei dentare, este
perforată de erupțiile dentare, cu formarea inelelor gingivale;
- la nivelul inelelor gingivale, aderă la colul dinților, mucoasa
gingivală continuându-se cu periodontul;
- în spatiul interdentar este mai groasă și ascensionată, constituind
papila interdentară sau gingivală (Papilla interdentalis / gingivalis);
- în partea posterioară a arcadelor dentare, mucoasa alveolară este
elevată și constituie ”papila retromolară”.

Structura gingiei
Gingia este o fibro-mucoasă, cu structura asemănătoare mucoasei
bucale, fiind însă foarte groasă, lipsită de glande și foarte aderentă la periost.
Mucoasa este constituită din: corion care conține numeroase fibre
conjunctive, ceea ce determină aspectul hipertrofic al mucoasei și un epiteliu
stratificat.
Epiteliu stratificat prezintă următoarele elemente:
- epiteliul marginal extern care este multistratificat, ușor cornificat,
bogat în papile, fiind situat la nivelul porțiunii vestibulare;
- marginea gingivalăcare reprezintă linia de reflexie, situată
juxtaalveolar, nivel la care epiteliul se reflectă brusc, pătrunde spre colul
dintelui și fuzionează cu smalțul dentar;

203
 - epiteliul marginal intern care este paucistratificat, lipsit de papile și
reprezintă porțiunea reflectată a epiteliului.

Între coroana dintelui și epiteliul marginal intern se evidențiază șanțul

gingival (Sulcus gingivalis), un șant circular de 1-1,5 mm adâncime.
Vascularizația și inervația gingiei
Arterele sunt foarte bine reprezentate și formează arcade gingivale
arteriale.
La nivelul gingiei unei hemiarcade dentare superioare vascularizația
arterială este asigurată de ramuri ale arterei maxilare:
- artera alveolară superioară posterioară;
- artera infraorbitară, prin arterele alveolare superioare anterioare;
- artera palatină descendentă;
- artera sfenopalatină.

La nivelul gingiei unei hemiarcade dentare inferioare se evidențiază:

- artera alveolarăinferioară (din artera maxilară);
- arterasubmentală (din artera facială);
- artera sublinguală(din artera linguală).

Venele sunt afluenți ai:

- plexului alveolar;
- plexului pterigoidian;
- venei faciale
- veneilinguale.

Limfaticele drenează spre nodurile submandibulare și submentale și

ulterior spre nodurile cervicale laterale profunde.

Nervii. Inervația gingiei arcadei superioară este asigurată de ramuri

colaterale ale nervului maxilar (V2):
- Nervii alveolari superiori (Nn.alveolares superiores), care participă
la formarea plexului dentar superior din care iau naştere ramuri gingivale
superioare (Rr. gingivales superiores);

Inervația gingiei arcadei inferioare este asigurată de nervul mandibular

(V3) prin:
- Nervul alveolar inferior (N.alveolaris inferior) prin ramuri gingivale
inferioare (Rr.gingivales inferiores)(din plexul dentar inferior) și prin nervul
mental (N. mentalis) (ramura sa terminală).

204
 VASCULARIZAȚIA ȘI INERVAȚIA DINȚILOR

Arterele
Sunt reprezentate de ramuri dentare (Rr. dentales)ce pătrund în canalul
radicular și se capilarizează la nivelul pulpei dentare, la care se adaugă ramuri
peridentare (Rr. peridentales), ce vascularizează paradonțiul.
Vascularizația arterială este asigurată de ramuri ale arterei maxilare:
- la nivelul arcadei superioare, reprezentate de:
1. artera infraorbitală (A. infraorbitalis), prin arterele alveolare
superioare anterioare (A.a. alveolares superiores anteriores)
2. artera alveolară superioara posterioară (A. alveolaris superior
posterior).
- la nivelul arcadei inferioare, prin artera alveolară inferioară (A.
alveolaris inferior).

Venele
Au originea încapilarele pulpei dentare și sunt colectate:
- la nivelul arcadei superioare de: plexul pterigoidian (Plexus
pterygoideus) și vena facială (V. facialis);
- la nivelul arcadei inferioare de: vena alveolară inferioară (V.
alveolaris inferior) și plexul pterigoidian (Plexus pterygoideus).

Limfaticele
Vasele limfatice de calibru micpărăsesc pulpa dintelui prin orificiul
apexului rădăcinii, stabilind conexiuni cu vasele limfatice ale periodontului,
osului alveolar și gingiei:
- la nivelul arcadei superioare, vasele limfatice traversează gaura
infraorbitară, acompaniază vena facială și drenează spre nodurile limfatice
submandibulare (Nodi lymphatici submandibulares);
- la nivelul arcadei inferioare, vasele limfatice străbat canalul
mandibulei și drenează spre nodurile submandibulare (Nodi lymphatici sub-
mandibulares) și nodurile submentale (Nodi lymphatici submentales).

Nervii
Dinții arcadei superioare sunt inervați de nervii alveolari superiori (Nn.
alveolares superiores), ramuri colaterale ale nervului maxilar(V2):
- Ramurile alveolare superioare posterioare (Rr.alveolares superiores
posteriores), în număr de 2-3,iau naştere în fosa pterigopalatină, descind pe
tuberozitatea maxilei, traversează găurile alveolare ale maxilei și inervează
molarii superiori şi gingia bucală a acestora;
- Ramura alveolară superioară mijlocie (R.alveolaris superiormedius)
ia naştere la nivelul şanţului infraorbital, descinde pe peretele lateral al
sinusului maxilar fiind destinată premolarilor;
- Ramurile alveolare superioare anterioare (Rr.alveolaressuperiores
anteriores) iau naştere la nivelul canalului infraorbital, descinde pe peretele

205
anterior al sinusului maxilar și inervează caninul şi incisivii unei hemiarcade
(dinții frontali).
Aceste ramuri participă la formarea plexului dentar superior (Plexus
dentalis superior), localizat la nivelul procesului alveolar al maxilei. Din
plexul dentar superior iau naştere:
- ramuri dentare superioare (Rr.dentales superiores), destinate dinţilor,
ce trec prin orificiul apical spre canalele radiculare, ajungând la nivelul pulpei
dentare;
- ramuri gingivale superioare (Rr. gingivales superiores), destinate
paradonțiului.
Dinții arcadei inferioare sunt inervați de nervul mandibular (V3) prin
intermediul nervului alveolar inferior (N.alveolaris inferior), cea mai
voluminoasă dintre ramurile sale terminale.
Are originea la nivelul fosei infratemporale, traiectul său prezentând
mai multe porțiuni:
- Porțiunea interpterigoidiană, nervul fiind situat între muşchii
pterigoidieni medial şi lateral;
- Porțiunea pterigomandibulară, nervul fiind situat între mușchiul
pterigoidian medial și fața medială a ramurii mandibulei;
- Porțiunea mandibulară, nervul fiind plasat în canalul mandibulei, de
la nivelul găurii mandibulei, străjuită anterior de lingulă, până la nivelul găurii
mentale.
- Porțiunea terminală, reprezentată de nervul mental (N. mentalis), ce
emite ramuri mentale, labiale și gingivale.
La nivelul canalului mandibular, nervul alveolar inferior dă naştere
plexului dentar inferior (Plexus dentalis inferior), care emite:
- ramuri dentare inferioare (Rr.dentalesinferiores), destinate dinţilor de
la nivelul procesului alveolar al mandibulei;
- ramuri gingivaleinferioare (Rr.gingivales inferiores), destinate
gingiei de la nivelul arcadei inferioare.

GLANDELE SALIVARE
(Glandulae oris)
Elemente de embriologie
Dezvoltarea glandelor salivare începe între săptămânile şase – opt prin
proliferări ale celulelor epiteliului cavităţii bucale. Glandele parotide se
formează din ectoderm. Glandele submandibulare şi sublinguale se formează
din endoderm.
Prima apărută dintre glandele salivare în săptămâna a şasea
gestaţională este glanda parotidă primordială. Se dezvoltă din stomodeumul
posterior, care se alungește lateral prin proliferarea epiteliului ectodermal.
Mugurele apărut se alungeşte prin proliferări succesive şi pătrunde în

206
mezenchimul adiacent sub forma unui cordon. Acesta se ramifică şi apoi se
tunelizează.
Glandele salivare submandibulare se dezvoltă în mod asemănător cu
glandele parotide, doar că iau naştere din endodermul care acoperă şanţul
alveolo-lingual.
Glandele salivare sublinguale se formează la fel ca şi cele sub-
mandibulare, dar sunt situate mai lateral.
Glandele salivare minore se dezvoltă din ectodermul respirator sub
forma unor simple unităţi tubuloacinoase în timpul săptămânii intrauterine 12.
Dezvoltarea glandelor salivare este un exemplu de ramificare morfo-
genetică, un proces fundamental pentru multe organe în curs de dezvoltare,
inclusiv plămân, glanda mamară, pancreas și rinichi.
Saliva este produsul glandelor salivare ce se deschid în cavitatea
bucală.
Ea joacă un rol important în lubrifiere, digestie, imunitate, și menți-
nerea generală a homeostaziei în interiorul corpului uman.
În funcţie de volumul lor glandele salivare au fost împărţite în două
categorii:
- glande salivare mici (minore)
- glande salivare mari (majore)

GLANDELE SALIVARE MINORE (Glandulae salivariae minores)

Sunt în număr de 600-1000, se prezintă ca nişte noduli de formă

ovoidală, cu dimensiuni între 1-5 mm, distribuite în toată submucoasa cavităţii
orale până la orofaringe. Cele mai numeroase glande sunt situate la nivelul
buzelor, bazei limbii, palatului posterior, mucoasei bucale şi mai puţin
numeroase în zona retromolară, peritonsilară, faringe, zona supraglotică.
Ele nu au canal excretor. Se deschid pe suprafaţa mucoasei orale prin
conducte de dimensiuni mici. Fiecare glandă are un singur conduct prin care
saliva ajunge direct în cavitatea bucală. Majoritatea acestor glande sunt de tip
mucos sau seromucos excepţie făcând glandele seroase Ebner situate în zona
posterioară a limbii.
Saliva poate fi seroasă, mucoasă, sau mixtă.

Glandele labiale fac parte din grupul glandelor salivare minore. Ele
sunt amplasate la nivelul mucoasei buzelor superioară şi inferioară, în jurul
orificiului bucal şi mai ales pe linia mediană. Au formă circulară şi
dimensiunea unor boabe mici de mazăre. Ductele lor se deschid pe suprafaţa
mucoasei prin orificii minuscule. Produsul lor de secreţie se varsă în vestibulul
cavităţii bucale. Ele pot fi glande mucoase sau mixte.

Glandele palatine sunt situate în submucoasa bolţii palatine fiind

condensate în cele două treimi posterioare precum şi submucoasa orală a
vălului palatin. Dimensiunea lor creşte în sens antero-posterior. Glandele
207
palatoglosale sunt glande mucoase şi sunt asezate în jurul istmului buco-
faringian.

Glandele salivare bucale sunt situate la nivelul submucoasei regiunii

obrazului, mai rare în partea anterioară, mai frecvente şi mai mari în partea
posterioară. În zona postero-inferioară a obrazului, pe faţa lui vestibulară se
găseşte grupul glandelor salivare numit molar sau retromolar. Ca şi glandele
labiale, glandele bucale sunt mucoase sau mixte.

Glandele linguale sunt glande salivare mici situate atât în zonele

anterioare cât şi posterioare ale limbii şi sunt în principal mucoase. Glandele
anterioare sunt înglobate în cadrul submucoasei sufrafeţei ventrale a limbii şi
se deschid în apropierea frenului lingual. Posterior glandele sunt situate la
nivelul bazei limbii, şi sunt de două tipuri: glandele seroase Ebner (deschise în
papilele circumvalate) şi glandele mucoase, deschise în criptele linguale.

GLANDELE SALIVARE MAJORE (Glandulae salivariae majores)

Glandele salivare mari sunt situate în afara cavităţii orale, exceptând

glanda sublinguală şi sunt reprezentate de trei perechi: glandele parotide,
submandibulare şi sublinguale.

GLANDA PAROTIDĂ (Glandula parotidea)

Glanda parotidă este cea mai mare dintre glandele salivare majore și
cântăreşte în medie, 15-30 g. Are un aspect lobulat, fiind o glandă acinoasă de
tip seros.
Este situată pe partea laterală a feţei, inferior de conductul auditiv
extern, între ramura verticală a mandibulei, anterior, şi procesul mastoidian
posterior, în fosa numită retromandibulară.
Spaţiul retromandibular golit de conţinut (glanda parotidă) are formă
prismatică şi formează loja glandei parotide.
Loja glandei este delimitată de şase pereţi:
- Peretele anterior este format din marginea posterioară a ramurii
mandibulei pe care se inseră lateral muşchiul maseter şi medial muşchiul
pterigoidian medial.
- Peretele posterior este reprezentat de procesul mastoidian cu inserţia
muşchiului muşchiului sternocleidomastoidian - lateral şi a muşchiului
digastric - medial.
- Peretele medial este reprezentat de faringe.
- Peretele lateral este constituit dintr - o porţiune a fasciei cervicale
superficiale numită fascia parotideomaseterină.
- Peretele superior sau tavanul lojei parotidiene este format de
articulaţia temporo-mandibulară şi faţa inferioară a conductului auditiv extern.

208
 - Peretele inferior este o formaţiune denumită despărţitoarea
submandibulo-parotidiană, rezultată prin îngroşarea fasciei cervicale
superficiale.
O teacă de natură fibroasă, densă şi neelastică căptuşeşte pereţii lojei şi
înveleşte glanda. Această teacă ia naştere ca o prelungire a fasciei cervicale
superficiale şi are două foiţe.
O foiţă superficială, ce trece de la marginea anterioară a
sternocleidomastoidianului la faţa laterală a muşchiului maseter, trecând şi
peste glandă – fascia parotideo-maseterină, densă şi strâns aderentă la glandă.
O foiţă profundă, fascia parotidiană, ce trece tot de la marginea
anterioară a sternocleidomastoidianului în profunzime până la faringe, se
recurbează anterior, se răsfrânge apoi tapetând muşchiul pterigoidian medial şi
fuzionează cu fascia parotideo-maseterină.
Glanda parotidă ocupă loja parotidiană, şi prezintă o porţiune
superficială (pars superficialis) şi o porţiune profundă (pars profunda),
precum şi trei prelungiri: anterioară, posterioară şi medială. Cele două porţiuni
sunt rezultatul raporturilor intrinseci pe care parotida le stabileşte cu o serie de
elemente vasculare şi mai ales nervoase care traversează glanda împărţind-o.
Porţiunea superficială, are aspect lobulat este acoperită de tegument şi
fascia cervicală superficială care conţine ramurile faciale ale marelui nerv
auricular şi mici ganglioni limfatici. Ea se continuă cu prelungirea anterioară
(numită şi maseterină sau geniană), subţire, de formă triunghiulară, care este
cea mai importantă dintre prelungiri. Aceasta trece peste faţa laterală a
muşchiului maseter, fiind acoperită de aceleaşi planuri anatomice ca şi
porţiunea superficială, şi însoţeşte canalul de excreţie al glandei, numit duct
parotidian sau canalul lui STENON.
Ductul parotidian (Ductus parotideus) rezultă din unirea canalelor
lobilor parotidieni. El trece împreună cu prelungirea anterioară a glandei peste
faţa laterală a muşchiului maseter la aproximativ 1 cm sub arcada zigomatică,
peste corpul grăsos al obrazului (bula grăsoasă Bichat), perforează muşchiul
buccinator, şi se deschide în vestibulul bucal în dreptul molarului doi superior.
La nivelul orificiului de deschidere se găseşte o mică proeminenţă numită
papila parotidiană. Este reperul care se foloseşte pentru cateterismul ductului
sau în injectări de substanţe radioopace. Ductul lui Stenon poate fi descoperit
chirurgical pe o linie trasată imaginar de la tragus la comisura labială.
Porţiunea profundă a gladei este situată medial de nervul facial în
profunzime. Din această porţiune ia naştere prelungirea medială, numită şi
faringiană a glandei. Această prelungire ocupă spaţiul prestilian şi stabileşte
raporturi cu formaţiunile anatomice situate la acest nivel: muşchiul
pterigoidian medial, ramurile arterei maxilare interne, nervul mandibular cu
ramurile lui, muşchiul tensor al valului palatin.
Prelungirea posterioară se interpune între marginea anterioară a
muşchiului sternocleidomastoidian şi muşchiul digastric, rezemându-se pe
meatul acustic extern.
Raporturile glandei sunt de două feluri:

209
 - Raporturi extrinseci cu organele învecinate care sunt omonime cu
raporturile lojei parotidiene.
- Raporturile intrinseci sunt determinate de vasele şi nervii care
traversează glanda.

Raporturile extrinseci sunt următoarele:

1. Anterior cu marginea posterioară a ramurii mandibulei pe care care
se inseră lateral muşchiul maseter şi medial muşchiul pterigoidian medial şi
care determină pe corpul glandei un şanţ vertical. Mişcările mandibulare din
timpul vorbirii, masticaţiei, vor produce masarea glandei cu expulzarea salivei
din glandă.
2. Posterior: cu mastoida pe care se inseră sternocleidomastoidianul şi
digastricul (pântecele posterior) precum şi cu procesul stiloid pe care se inseră
muşchii şi ligamentele buchetului stilian Riolan (muşchii: stiloglos,
stilofaringian, stilohioidian şi ligamentele: stilo-mandibular şi stilohioidian).
3. Medial: cu faringele prin intermediul fasciei parotidiene şi a
buchetului stilian. Buchetul desparte glanda de loja retrostiliană în care se
găseşte pachetul vasculo-nervos al gâtului alcătuit la acest nivel din vena
jugulară internă, nervul vag, artera carotid, noduri limfatice, precum şi de loja
prestiliană unde glanda trimite pre-lungirea medială.
4. Lateral: cu pielea, muşchii pieloşi (platisma şi rizorius), ramuri
superficiale din plexul cervical şi fascia parotideo- maseterină.
5. Superior cu articulaţia temporo-mandibulară şi conductul auditiv
extern. După unii autori limita superioară este largă și ajunge aproape la arcul
zigomatic.
6. Inferior cu despărţitoarea submandibulo- parotidiană.
Raporturile intrinseci se realizează cu:
1. Artera carotidă externă care emite ramura auriculară posterioară
precum şi ramurile ei terminale: artera temporală superficială şi artera
maxilară internă;
2. Vena retromandibulară (formată prin unirea venei maxilare cu vena
temporală superficială) şi vena auriculară posterioară-traversează glanda de
sus în jos şi se unesc cu vena facială;
3. Nervul facial şi auriculo-temporal (ramură a mandibularului); nervul
facial iese prin gaura stilomastoidiană din endocraniu şi pătrunde în glandă
unde emite ramurile terminale cervicofaciale şi temporofaciale, împărţind
astfel glanda în pars superficialis sau porţiunea superficială, şi pars profunda
sau porţiunea profundă;
4. Noduri limfatice superficiale ce sunt situate sub fascie şi profunde
aşezate de-a lungul arterei carotide şi venei retromandibulare;

Vascularizaţia şi inervaţia glandei parotide

Vascularizaţia arterială provine din artera carotidă externă şi din

ramurile ei: artera auriculară posterioară, artera auriculară anterioară şi artera

210
transversă a feţei. Capilarele rezultate în urma ramificării lor înconjoară acinii
glandulari.
Venele se varsă în vena retromandibulară.
Limfaticele se drenează în nodurile limfatice parotidiene profunde şi
apoi în nodurile cervicale laterale, superficiale şi profunde.
Nervii Inervaţia vasomotorie şi secretorie a glandei parotide este
realizată de fibre vegetative simpatice şi parasimpatice. Fibrele vegetative
simpatice provin din plexul carotidian extern şi merg pe ramurile arterei
carotide externe; ele asigură vasomotricitatea vaselor pe care vin. Fibrele
vegetative parasimpatice provin din ganglionul otic şi vin pe calea nervului
auriculo-temporal, ramură din nervul mandibular asigurând inervaţia secretorie
a glandei. Nervul auriculo-temporal conţine şi fibre senzitive care împreună cu
fibrele provenite din nervul auricular mare, ramură a plexului cervical, asigură
inervaţia senzitivă a glandei.

GLANDA SUBMANDIBULARĂ (Glandula submandibularis)

Este o glanda salivară pereche, din grupul glandelor salivare majore, a
doua ca mărime după glanda parotidă. Este situată topografic în trigonul
submandibular al regiunii suprahioidiene, delimitat de cele două pântece ale
muşchiului digastric şi marginea inferioară a mandibulei, sub diafragmul gurii.
Glanda submandibulară are o formă neregulată şi este alcătuită dintr-o
porţiune superficială mai mare, numită corpul glandei şi o porţiune mai mică
situată în profunzime numită prelungirea glandei. Corpul glandei ajunge
anterior până la pântecele anterior al muşchiului digastric, iar posterior până la
despărţitoarea submandibulo-parotidiană prin care este separată de glanda
parotidă. Prelungirea profundă a glandei înconjoară marginea posterioară a
muşchiului milohioidian, trecând pe faţa lui superioară între el şi muşchiul
hioglos, împreună cu canalul ei de excreţie şi pătrunde asfel în loja sublinguală
a cavităţii bucale. Realizează în acest fel un traiect în formă de arc cu
concavitatea orientată anterior în jurul marginii posterioare a muşchiului
milohioidian.
Canalul său excretor este canalul lui WHARTON. El se desprinde de
pe faţa internă a glandei şi pătrunde împreună cu prelungirea acesteia în loja
sublinguală. Lung de 4-5 cm, are un traiect postero-anterior de-a lungul feţei
mediale a glandei sublinguale, fiind încrucişat la acest nivel de nervul lingual
ce trece superior, lateral şi apoi inferior de el. Se deschide în cavitatea bucală
pe caruncula sublinguală situată lateral de frâul limbii împreună cu ductul
glandei sublinguale.
Glanda este situată într-o lojă osteo-fibroasă, loja glandei sub-
mandibulare care are trei pereţi:
- Peretele lateral (supero-extern) este un perete osos reprezentat de
foseta submandibulară situată sub linia milohioidiană a mandibulei;
- Peretele medial este muscular, format de muşchii milohioidian şi
hioglos;
- Peretele inferior (infero-extern) este format de fascia cervicală
superfi-cială şi piele;
211
 La nivelul acestei loje glanda este conţinută între două straturi ale
fasciei cervicale superficiale. Stratul superficial este ataşat de marginea
inferioară a mandibulei şi acoperă faţa inferioară a glandei. Stratul profund
este ataşat de linia milohioidiană a mandibulei şi acoperă faţa medială a
glandei. Loja nu este perfect închisă. Ea comunică prin intermediul peretelui
intern printre muşchiul milohioidian şi hioglos cu loja sublinguală. Glanda nu
aderă de pereţii lojei şi se enuclează uşor.
Corpul glandei are formă prismatic triunghiulară cu trei feţe şi două
extremităţi.
 Faţa laterală a glandei are raporturi în porţiunea superioară cu fosa
submandibulară de pe faţa medială a corpului mandibulei şi inserţia
mandibulară a muşchiului pterigoidian medial, iar mai jos cu lama
superficială a fasciei cervicale, pielosul gâtului şi tegumentul
regiunii.
 Faţa medială are raporturi cu mai mulţi muşchi dispuşi în planuri:
- Primul plan (superficial) - pântecele anterior al digastricului;
- Planul doi - muşchiul milohioidian (separă loja submandibulară
de loja sublinguală);
- Planul trei (profund) - muşchii hioglos şi stilohioidian;
Acestă faţă este încrucişată de artera facială, care trece apoi pe faţa
laterală a glandei mergând spre marginea inferioară a mandibulei, precum şi de
nervul hipoglos. Faţa profundă a glandei este de asemenea în raport şi cu
ganglionul nervos vegetativ submandibular.
 Faţa inferioară acoperită de piele, muşchiul platisma, fascia cervicală
superficială este traversată de vena facială şi de ramura cervicală a
nervului facial.

Extremitatea anterioară a glandei vine în raport cu pântecele anterior al

muşchiului digastric iar extremitatea posterioară ajunge până la despărţitoarea
submandibulo-parotidiană.

Vasele şi nervii glandei submandibulare

Vascularizaţia arterială a glandei este furnizată de ramuri
submandibulare care provin din artera facială, ramură a carotidei externe.
Sângele venos este drenat de vena facială, situată în vecinătatea arterei
faciale, care apoi se varsă în vena jugulară internă. Ea prezintă anastomoze cu
vena oftalmică superioară şi venele infraorbitale.
Limfaticele se colectează în nodurile limfatice submandibulare, care
sunt situate între glandă şi fascia ce o acoperă dar nu sunt încorporate în
ţesutul glandular. De aici limfa ajunge în nodurile limfatice cervicale
profunde.
Nervii. Nervul lingual, ramură a nervului mandibular, asigură inervaţia
vegetativă parasimpatică a glandelor submandibulară şi sublinguală. Nervului
lingual i se alătură nervul coarda timpanului, ramură a nervului facial care
vehiculeaza fibre vegetative parasimpatice provenite din nucleul salivator

212
superior. Prin intermediul nervului lingual, fibrele nervului coarda timpanului
merg la ganglionii nervoşi submandibulari, de unde pleacă ramuri la glanda
submandibulară şi sublinguală. Fibrele simpatice vin pe calea plexurilor
periarteriale.

GLANDA SUBLINGUALĂ (Glandula sublingualis)

Este cea mai mică dintre glandele salivare majore, fiind situată
submucos în planşeul cavităţii bucale, deasupra muşchiului milohioidian. Este
lungă de aproximativ 3 cm şi cântăreşte 2 - 4 gr. Glanda are o formă alungită
antero-posterior, seamănă cu o migdală. Este aplatizată transversal şi prezintă
două feţe, două margini şi două extremități. Are raporturi cu pereţii omonimi
ai lojei pe care o ocupă.
Faţa laterală vine în raport cu fosa glandei sublinguale situată pe
mandibulă, deasupra liniei milohioidiene. Faţa medială are raporturi cu
muşchii genioglos şi hioglos precum şi cu formaţiuni anatomice importante ce
sunt plasate între glandă şi acest perete muscular: ductul submandibular cu
prelungirea glandei submandibulare, nervul lingual, ramificaţii ale nervului
hipoglos, vasele sublinguale.
Marginea superioară ridică mucoasa şi determină plica sublinguală,
situată lateral de frâul limbii, vizibilă prin deschiderea cavităţii bucale.
Extremitatea anterioară a glandei ajunge pană la spina mentală (apofizele
genii), iar extremitatea posterioară ajunge până la marginea posterioară a
muşchiului milohioidian.
După unii autori glanda sublinguală nu prezintă o lojă proprie. Cei mai
mulţi autori admit însă existenţa unei loje sublinguale delimitată astfel:
- Peretele medial – alcătuit de muşchii genioglos şi higlos;
- Peretele lateral – format de foseta sublinguală de pe faţa posterioară a
corpului mandibulei;
- Peretele superior – reprezentat de mucoasa regiunii sublinguale;
- Peretele inferior – format de muşchiul milohioidian.
Nu există o capsulă de natură fascială adevărată care să înconjoare
glanda, dar ea este în schimb acoperită de mucoasa orală sublinguală pe
marginea superioară.
Glanda este de fapt un complex glandular care este formată dintr-un
grup glandular mai mare, principal şi 15-20 grupuri glandulare mai mici,
accesorii. Ca urmare, glanda sublinguală prezintă un canal excretor principal
numit canalul BARTHOLIN care este canalul porţiunii principale, şi 15-20 de
canale accesorii. Canalul Bartholin se alipeşte canalului glandei sub-
madibulare şi se deschide fie separat, fie împreună cu acesta pe caruncula
sublinguală situată lângă frâul limbii. Canalele grupurilor accesorii poartă
denumirea de canalele Rivinius, şi se deschid prin mici orificii plasate de-a
lungul plicei sublinguale.

213
 Vase şi nervi
Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din artera linguală
(ramura artrei carotide externe) şi sublinguală.
Venele se varsă în vena profundă a limbii.
Limfaticele se drenează în nodurile submandibulare.
Inervaţia vasomotorie şi secretorie a glandei sublingule este realizată
de fibre vegetative simpatice şi parasimpatice. Fibrele simpatice provin din
simpaticul cervical şi vin pe calea plexurilor periarteriale. Inervaţia
parasimpatică este aceiaşi ca şi pentru glanda submandibulară provine din
nervul lingual. Fibrele presinaptice parasimpatice (secretomotorii) ale nervului
facial sunt vehiculate de nervul coarda timpanului (ramură a facialului) şi fac
sinapsă în ganglionul nervos submandibular de unde pleacă fibrele
postsinaptice ce se alătură nervului lingual ce determină inervaţia glandelor
submandibulară şi sublinguală.

214
 15. GLANDELE ENDOCRINE
TIMUSUL
(Thymus)
Glandă endocrină cu localizare în porţiunea inferioară a regiunii
mediane a gâtului, la nivelul toracelui în compartimentul timic, etajul superior
al mediastinului anterior, timusul este una din glandele endocrine lobulate. Are
o perioadă de dezvoltare in primii 2-3 ani de viaţă, o perioadă de stagnare până
la 14-15 ani şi o perioadă de involuţie, când locul său este ocupat de o masă
celulo-grăsoasă, corpul fibro-adipos retrosternal Waldeyer, unde se pot găsi
mici insule glandulare timice cu potenţial de activitate.
Conformație externă. Organ median şi nepereche, este format din doi
lobi, drept şi stâng, alipiţi. Are forma unei piramide patrulatere în marea
majoritate a cazurilor, cu vârful bifid orientat superior la nivelul gâtului, iar
porţiunea cea mai mare a sa se găseşte la nivelul toracelui. Prezintă un corp şi
4 extremităţi sau coarne, corpul fiind reprezentat de cei doi lobi alipiţi sau uniţi
printr-un istm, formând partea cea mai mare a organului, iar extremităţile sunt
superioare (cervicale) –ascuţite şi inferioare (toracale) – rotunjite şi lăţite. La
nou născut prezintă aproximativ 5 cm lungime, 2 cm lăţime şi 1,5 cm grosime.
La naştere are 10 g, la 3 ani 20-30 g. Culoarea e rozalie la făt, la nou născut
roşie, la copil alb-cenuşie, iar în evoluţie devine gălbuie. Se mulează pe
organele învecinate având o consistenţă moale.
Mijloace de fixare – este conţinut într-o lojă osteo-fibroasă cervico-
mediastinală care aderă de organele învecinate şi fixează timusul.
Raporturi. Raporturile porţiunii cervicale: anterior - pielea, lama
superficială a aponevrozei cervicale, spaţiul suprasternal, lama pretraheală,
muşchii subhioidieni; posterior - traheea, lama vasculară tiro-pericardică,
venele tiroidiene mediane, artera tiroidiană ima a lui Neubauer; lateral - artera
carotidă comună; superior - coarnele (extremităţile) superioare ale timusului,
ce pot ajunge până la marginea inferioară a istmului glandei tiroide.
Raporturile porţiunii toracale: anterior - sternul, articulaţiile sterno-
claviculare şi sterno-condrale, primele cartilaje costale, primele spaţii
intercostale, ligamentul sterno-pericardic superior, muşchiul triunghiular al
sternului, vasele mamare interne, fundurile de sac pleurale costo-mediastinale
anterioare; posterior - trunchiurile venoase brahiocefalice, mai ales cel stâng,
vena cavă superioară, trunchiul arterial brahiocefalic, aorta, trunchiul arterei
pulmonare, pericardul fibros; lateral - pleurele mediastinale, nervii frenici;
inferior - coarnele (extremităţile) inferioare ale timusului, ce pot ajunge pe
faţa anterioară a pericardului la nivelul spaţiului intercostal cinci.
Conformație internă. Capsula timică, de natura conjunctivă,
înveleşte la exterior timusul; pornesc spre interior septuri conjunctive
interlobulare ce vor separa lobulii timici; structural lobulii timici sunt identici
şi deformaţi prin presiune reciprocă; fiecare lobul timic prezintă pe secţiune o

215
capsulă conjunctivă periferică, cu vase care înconjură parenchimul glandular
alcătuit din două straturi concentrice: la periferie corticala, iar în centru
medulara. Constituţia straturilor este dată de o reţea de susţinere alcătuită din
ţesut reticulat, iar în ochiurile reţelei există mici celule rotunjite, timocite,
foarte asemănătoare cu limfocitele. Corpusculii Hassal sunt formaţiuni
speciale alcătuiţi din celule concentrice plate în continuă remaniere
(aproximativ un milion unităţi) dispuşi în medulară.
Vascularizație și inervație. Arterele. Vascularizaţia arterială este
asigurată de: arterele timice superioare din tiroidienele inferioare, se distribuie
coarnelor superioare timice; arterele timice laterale din mamarele interne sau
diafragmatice superioare vascularizează feţele laterale ale timusului; artera
timică centrală (artera timo-tiroidiană) - din trunchiul arterial brahiocefalic,
pătrunde între cei doi lobi unde se ramifică; dă o ramură ascendentă tiroidiană
- artera tiroidiană ima a lui Neubauer.
Venele. Sunt două vene timice principale situate la exterior ce se varsă
în trunchiul venos brahiocefalic stâng; vene timice accesorii mici ce se deschid
în venele tiroidiene inferioare, mamare interne, diafragmatice superioare,
pericardice şi jugulare interne.
Limfaticele drenate prin trei trunchiuri colectoare: superioare, merg la
nodulii cervicali profunzi; anterioare (numeroase şi scurte), ajung în nodulii
parasternali ai căilor mamare interne; posterioare, se varsă în nodulii
mediastinali superiori. Vasele aferente pleacă de la aceşti noduli spre
colectoarele limfatice mari, canalul toracic şi vena limfatică mare.
Inervaţie. Asigurată de ramuri din simpatic, nervii vagi direct sau prin
nervii recurenţi şi cardiac şi de nervul frenic stâng.
Funcție. Sediul principal al sintezei de anticorpi în organism se află în
organele limfoide: timus, noduli limfatici, apendicele, splina, măduva osoasă,
amigdalele, plăcile Peyer care prezintă doua tipuri: organe limfoide imunogene
primare sau centrale şi secundare sau periferice. Rolul timusului perinatal este
acela de a forma timocite (limfocite mici) competente din punct de vedere
immunologic care vor migra colonizând organe limfoide periferice, splina şi
ganglioni limfatici. După colonizare acestea funcţionează independent de
timus, iar la adult în mare parte se atrofiază, menţinându-şi potenţialul de
activare.

HIPOFIZA (Hypophysis) sau GLANDA PITUITARĂ

(Glandula pituitaria)
Glandă endocrină mediană, nepereche, mixtă şi nervoasă, fiind situată
pe faţa inferioară a diencefalului, legată de acesta prin tija sa la nivelul tuber
cinereum, în dreptul acestuia.; situată la baza craniului, în şaua turcească a
osului sfenoid, pe faţa superioară a corpului acestuia; reprezintă cea mai
importantă glandă endocrină. prin conexiunile sale cu centrii nervoşi şi
interrelaţiile cu glandele endocrine

216
 Conformație externă. Prezintă o capsulă fibroasă externă, alcătuită
din ţesut conjunctiv lamelar, care aderă de cortul hipofizei şi de pereţii şeii
turceşti; prezintă trei porţiuni sau lobi: anterior, intermediar şi posterior. Este
rotunjită, uşor turtită superior unde se prinde de tija hipofizară. Dimensiuni: 5
mm vertical, sagital 10 mm şi transversal 15 mm, de mărimea unei alune.
Greutate: 0,6 g în medie; creşte în greutate până la 50 de ani, apoi diminuă
puţin, la femeie crescând în sarcină. Culoare: alb-cenuşie.
Mijloace de fixare: Loja hipofizară: glanda se află în etajul mijlociu
al endobazei, în porţiunea mediană a acestuia, ocupând în totalitate şaua
turcească a osului sfenoid, conţinută fiind într-o lojă osteo-fibroasă (loja
hipofizară sau pituitară) alcătuită de şaua turcească şi dura mater.
Raporturi: faţa anterioară - reprezentată de adenohipofiză, este
convexă şi vine în raport cu: corpul sfenoidului şi sinusurile sfenoidale (separă
hipofiza de fosele nazale); faţa posterioară - convexă vertical, aparţine
neurohipofizei şi vine în raport cu: lama patrulateră a sfenoidului, iar prin
intermediul ei cu puntea, cu trunchiul arterial bazilar şi arterele cerebrale
posterioare; faţa superioară - aplatizată, se află în raport cu: sinusul coronar,
cortul hipofizei, chiasma optică, bandeletele optice, spaţiul perforat anterior,
tuberculii mamilari, poligonul arterial Willis. Datorită raportului cu chiasma
optică, se pot explica tulburările oculare din tumorile hipofizare (hemianopsie
bitemporală). Tija hipofizară pleacă din regiunea infundibulo-tuberiană şi din
tuber cinereum, merge oblic infero-anterior trecând posterior şi inferior de
chiasma optică prin orificiul cortului hipofizei, intră în loja hipofizară,
alipindu-se neurohipofizei; faţa inferioară - cu sinusurile sfenoidale, planşeul
şeii turceşti, plexul nervos subhipofizar; faţa laterală - cu sinusul cavernos,
artera carotidă internă, nervii intrasinusali (oculomotor extern) şi laterosinusali
(oculomotor comun, trohlear şi oftalmic), lama sagitală latero-hipofizară.
Conformație internă. Adenohipofiza (lobul anterior sau lobul
glandular) - lobul cel mai voluminous, ce derivă din foiţa anterioară a
cecumului hipofizar din epiteliul faringian, şi care prezintă o prelungire
ascendentă pe faţa anterioară a hipofizei, sub denumirea de prelungire
limbiformă (datorită formei sale, după Herring) sau pars tuberalis. Ca
structură prezintă cordoane de celule epiteliale separate de septuri subţiri
conjunctive, celule care secretă hormonii adenohipofizari şi sunt în contact cu
o reţea capilară sinusoidală bogată.
Lobul intermediar se află între cei doi lobi, anterior şi posterior, fiind
redus în dimensiuni la om. Derivă din foiţa posterioară a cecumului hipofizar
al embrionului, având origine epitelială ca şi adenohipofiza. Între cei doi lobi
amintiţi se află un plan de separare ce corespunde fantei hipofizare
embrionare. Prezintă o structură epitelială cu spaţii intercelulare cu
îngrămădiri de coloid, chiste sau bule de coloid. Celulele epiteliale ale lobului
intermediar pot forma, prin pătrundere în lobul posterior, insule epiteliale ale
neurohipofizei.
Neurohipofiza (lobul nervos sau posterior) are origine nervoasă; se
formează din fibre nervoase amielinice ale tractului hipotalamo-hipofizar şi
din pituicite (nevroglii diferenţiate); prezintă mărime mai mică decât
217
adenohipofiza, derivă din peretele ventral al diencefalului şi are o formaţiune
numită ombilic glandular, o depresiune unde se află tija hipofizară. Atât în
neurohipofiză cât şi în tija hipofizei se află bule de coloid=corpi glanulari sau
hialini.
Vascularizație și inervație. Arterele: artera hipofizară superioară -
din carotida internă după părăsirea sinusului cavernos; merge oblic infero-
medial de la origine, traversând cortul hipofizar şi distribuindu-se atât porţiunii
superioare adenohipofizare, cât şi pars tuberalis; artera hipofizară inferioară -
principala arteră a hipofizei cu plecare de la nivelul sinusului cavernos din
carotida internă; pătrunde în loja hipofizară după ce în prealabil străbate lama
sagitală latero-hipofizară şi vascularizează porţiunea postero-inferioară a
adenohipofizei, precum şi lobii intermediar şi posterior. Arterele hipofizei se
ramifică in periferie şi alcătuiesc o reţea anastomotică din care pleacă spre
parenchim arteriole; prezintă o bogată vascularizaţie prin reţeaua de capilare
sinusoidale mari, lobul intermediar prezintă anastomozele arterelor hipofizare,
iar neurohipofiza posedă o reţea de capilare fără sinusoide. La nivelul
infundibulului şi tuber cinereum arterele se comportă diferit formând
glomerulii din jurul neuronilor tuberali ai hipotalamusului, sângele trecând din
glomeruli în vase portale lungi terminate într-o reţea de capilare sinusoide în
jurul celulelor adenohipofizare sau în vase portale scurte, ce leagă arterele
hipofizare inferioare de porţiunea inferioară adenohipofizară. Aceste vase
portale sunt vene de tip port derivate din capilarele glomerulilor hipotalamici
ajunse în capilarele sinusoide adenohipofizare, realizează sistemul port-
hipofizar (Gr.T.Popa şi Fielding), atât hipotalamo-adenohipofizar, cât şi
adenohipofizar-hipotalamic, un curent sanguin cu dublu sens, asigurând
reglare dublă neuro-endocrină şi endocrino-neurologică.
Venele realizează sistemul venos al capsulei şi sistemul venos al tijei
hipofizare.
Inervaţie. Simpatică - din ganglionul cervical superior, plexul
pericarotidian şi plexurile perivasculare arteriale ce prezintă conexiuni
nervoase cu hipotalamusul (nucleii vegetativi) prin fasciculul hipotalamo-
hipofizar.

EPIFIZA (Glandula pinealis) sau CORPUL PINEAL

(Corpus pinealis)
Reprezintă un organ neuroendocrin de dimensiuni mici, median şi
nepereche, care aparţine epitalamusului din punct de vedere topografic; se
situează înapoia ventriculului III, inferior spleniului corpului calos, deasupra
coliculilor cvadrigemeni superiori, în spaţiul dintre aceştia, în patul glandei
pineale; are rol în dezvoltarea organelor genitale şi în metabolismul mineral şi
glucidic, pinealina având rol asemănător insulinei, după şcoala românească de
endocrinologie (C.I.Parhon).
Conformație externă. Formă: con de pin cu vârful orientat inferior,
iar baza prezintă recesul pineal (Recessus pinealis)=o adâncitură. Dimensiuni:
218
lungime 10 mm în medie şi 5 mm în grosime şi lăţime. Greutatea este de 250
mg. Culoarea este gri închis, cu fine striaţii la suprafaţă.
Mijloace de fixare: pedunculii glandei pineale (Habenulae) - leagă
baza de organele din jur; pedunculii anteriori (frâurile glandei pineale) - de la
extremităţile laterale ale lamei superioare ajung la stâlpii anteriori ai trigonului
unde se pierd; pedunculii mijlocii- mai scurţi, pornesc ca şi cei anteriori de la
extremităţile laterale ale lamei superioare pentru a ajunge în straturile optice;
pedunculii inferiori - ajung la pulvinar după ce pleacă din lama inferioară.
Raporturi. Prezintă două feţe convexe, o bază şi un vârf, datorită
formei sale conoide, uşor turtite de sus in jos, având raporturile: faţa
superioară cu: arterele coroidiene mijlocii, fanta lui Bichat (porţiunea
mediană) unde piamater formează pânzele coroidiene, vena Galien, spleniul
corpului calos care maschează epifiza, fundul de sac suprapineal al
ventriculului III (recessus suprapinealis); faţa inferioară cu: coliculii
cvadrigemeni anteriori, şanţul cruciform (braţul superior) cu o depresiune ce
formează patul epifizei; baza cu: marginea posterioară a ventriculului III,
având orientare anterioară; ventriculul III prezintă o prelungire, recessus
pinealis, care formează in interiorul epifizei două lame, superioară şi
inferioară, ce se suprapun; comisura interhabenulară trece prin marginea
anterioară a lamei superioare, iar comisura albă posterioară continuă lama
inferioară; superior, baza epifizei prezintă: orificiul canalului Sylvius,
comisura interhabenulară, comisura albă posterioară, fundurile de sac
suprapineal şi pineal (între lamele superioară şi inferioară); vârful pătrunde
între coliculii cvadrigemeni anteriori, cu orientare inferioară şi posterioară.
Conformație internă. Prezintă pinealocite sau celule pineale ce se
grupează în lobuli de dimensiuni mici, separaţi de septuri conjunctivo-
vasculare (din capsula externă) între care pătrund fibre gliale, iar celulele
nevroglice se găsesc printre pinealocite. „Nisipul cerebral” (acervulii)
reprezintă corpusculi calcari întâlniţi la persoanele vârstnice la nivelul corpului
pineal.
Vascularizație și inervație. Arterele provin din arterele coroidiene
mijlocii. Venele sunt tributare ampulei venoase Galien. Inervaţia aparţine
fibrelor aparatului habenular şi fibrelor vegetative din ganglionul cervical
superior.
Sistemul endocrin difuz. A fost descrisă existenţa unor grupuri de
celule cu funcţie secretorie internă (celule endocrine) = sistemul endocrin
difuz, în organe diferite (Pages): glandele Lieberkuhn din tubul digestiv,
vezicula biliară, glandele salivare, glandele mamare, mucoasa traheo-bronşică,
prostată, uretră, rinichi, etc.

219
 PARAGANGLIONII
(Paraganglia)
Paraganglionii umani sunt: 1. paraganglionii capului şi gâtului-
carotidian şi timpanic; 2. paraganglionul cardiac, 3. paraganglionul aortei sau
abdominal, 4. paraganglionul coccigian.
Paraganglionul timpanic sau glomul timpanic: mic, ovoid, de
culoare roşie şi lungime 0,5 mm, cu localizare la nivelul casei timpanului, în
vecinătatea nervului Jacobson, care pătrunde aici prin canalul timpanic.
Paraganglionul carotidian (Glomus caroticum) sau glanda
carotidiană a lui Luschka sau corpuscul carotidian (Rieffel şi Princeteau).
Cu localizare înapoia unghiului de bifurcaţie a arterei carotide comune,
prezintă o formă ovoidă (bob de orez) cu axul vertical mai mare, de
dimensiuni mici (4-3-2 mm), fiind reprezentat de o masa compacta unică de
cele mai multe ori sau uneori prezintă 2-3 noduli, de culoare roşie-brună şi cu
o greutate de 0,20 g; prezintă un doi poli: inferior, legat prin ligamentul lui
Meyer (pedicul conjunctivo-vascular) de peretele posterior al carotidei comune
şi un pol superior, ce are raporturi cu faţa posterioară a carotidei interne.
Prezintă celule epiteliale poliedreice în ochiurile unei reţele conjunctive cu
multiple capilare sinusoide ce formează mici glomerului, care prezintă o
creştere a vaselor şi a reţelei în defavoarea celuleor epiteliale care dispar la
vârstnici. Vascularizaţia este dată de un buchet de 2-4 arteriole din carotida
comună sau din unghiul ei de bifurcaţie, ce pătrund din polul inferior. Venele
ies prin polul superior, fiind 3-4 la număr, se varsă în: linguală, laringee
superioară, faringiene şi trunchiul venos tiro-linguo-facial. Inervaţia: dată de
ramuri din simpaticul cervical, glosofaringian prin nervul intercarotidian şi de
ramuri faringiene şi laringiene ale vagului. Reprezintă un chemoreceptor cu
sensibilitate pentru concentraţiile sanguine de dioxid de carbon şi oxigen, ce
merg la creier; stimulează hematoza, intervenind în reflexele respiratorii.

GLANDA TIROIDĂ
(Glandula thyroidea)
Este o glandă endocrină mediană, nepereche, situată în regiunea
subhioidiană, la nivelul bazei gâtului, pe faţa anterioară şi laterală a acestuia,
unde înconjoară antero-lateral porţiunea superioară a traheei, părţile laterale
ale laringelui şi primele inele traheale, fiind acoperită de lamele superficială şi
pretraheală ale fasciei cervicale şi de muşchii subhioidieni şi, de asemenea,
este mărginită de muşchii sternocleidomastoidian (lateral) şi pachetele
vasculo-nervoase ale gâtului (postero-lateral). La nivelul liniei mediane a
gâtului pot exista mase glandulare mici cu structură identică cu cea a tiroidei,
care poartă numele de tiroide accesorii sau aberante, fie mai îndepărtate şi
independente de tiroidă, fie mai apropiate şi legate de glandă prin pediculi
conjunctivo-vasculari. Ele sunt mediane, frecvente, care nasc pe traiectul
canalului tireoglos şi se împart în accesorii suprahioidiene, prehioidiene şi
220
subhioidiene (prelaringiene) şi laterale, rare, care sunt accesorii
peritraheoesofagiene, retrolaringiene şi mai rar supraaortice.
Conformaţie externă. Are forma literei ”H”, privită din faţă, sau de
potcoavă, pe secţiune, cu concavitatea situată posterior, cuprinzând astfel
traheea, esofagul şi laringele ca într-un scut (thyreos = scut); are doi lobi
voluminoşi laterali, drept şi stâng, ce au raporturi cu pereţii laterali ai
laringelui şi traheei, şi istmul tiroidian, porţiunea mediană, care se află în
raport cu primele inele traheale, uneşte cei doi lobi şi prezintă piramida lui
Lalouette, o prelungire ascendentă situată la stânga liniei mediane.
Dimensiunile variază: 6 cm în sens transversal, înălţimea lobilor 6 cm şi a
istmului 1,5 cm; în sens sagital lobii măsoară 2 cm, iar istmul 0,5 cm. Variaţia
în dimensiuni a tiroidei este dată de tipul constituţional, vârstă, sex, ambient,
iar o creştere a glandei apare în timpul menstruaţiei, la pubertate, în sarcină,
pentru a descreşte odată cu vârsta. Greutate: -prezintă la nou-născut 2-3 g, iar
la adult 25-30 g. Culoarea este cenuşie la cadavru, rozalie la omul viu, roşie în
activitate datorită circulaţiei accentuate, iar în stază venoasă violacee.
Consistenţa este moale, depresibilă.
Mijloace de fixare: ligamentele tiroidiene (două laterale şi unul
median) - leagă istmul şi lobii de primele semiinele ale traheei şi cartilajul
cricoid; muşchiul ridicător al glandei tiroide - fascicul al muşchiului tiroidian,
al muşchilor faringelui sau ai laringelui, slab dezvoltat, ce se îndreaptă spre
lobul piramidal sau istmul tiroidian, având acţiune în timpul deglutiţiei sau al
fonaţiei prin fixarea şi ridicarea glandei tiroide; vasele sanguine tiroidiene cu
tecile conjunctive aferent, tiroida fiind fixată de trahee şi laringe pe care le
urmează în mişcări.
Raporturi. Lobii laterali, drept şi stâng, cu 3 feţe, 3 margini şi două
extremităţi, de formă piramidală triunghiulară cu baza în sus şi vârful în jos,
prezintă raporturi: faţa anterolaterală cu: fascia pretraheală, m.
sternocleidomastoidian, lama superficială a fasciei cervicale, m. platisma, vv.
jugulare externe, pielea; faţa medială- aplicată pe: cartilajul tiroid (porţiunea
postero-inferioară), cartilajul cricoid (faţa laterală), primele 5 sau 6 inele
traheale (faţa laterală); are raporturi: posterior cu faringele şi esofagul,
superior- nervii laringei recurenţi, calea limfatică recurenţială, vasele
tiroidiene inferioare; o creştere în volum a glandei (hipertrofie) comprimă
laringele şi esofagul cu tulburări respiratorii şi digestive sau interesând nervul
laringeu, cu tulburări în fonaţie şi respiraţie prin pareze ale m. Vocal; faţa
posterioară - cu pachetul vasculonervos al gâtului şi lanţul simpatic cervical
(hipertrofia glandei comprimă simpaticul cervical cu apariţia sindromului
Horner); glandele paratiroide; marginea anterioară - cu ramura anterioară sau
internă a arterei tiroidiene superioare; marginea laterală - cu nodurile
limfatice cervicale profunde şi vena jugulară internă; marginea postero-
medială - cu cartilajul tiroid, cricoid, primele inele traheale şi unghiul diedru
traheo-esofagian; extremitatea superioară - polul superior sau vârful, cu
orientare supero-laterală, atinge porţiunea mijlocie a marginii posterioare a
cartilajului tiroid, având raporturi cu vasele tiroidiene superioare;
extremitatea inferioară - baza sau polul inferior, rotunjită, cu localizare la
221
nivelul inelului traheal cinci, la 2 cm aproximativ deasupra articulaţiei sterno-
claviculare, are raporturi cu vasele tiroidiene inferioare.
Istmul tiroidian - două feţe, două margini şi două extremităţi, fiind
sub forma unei lame turtite în sens sagital, cu 1,5 cm înălţime şi 1 cm
transversal: faţa anterioară (convexă) - ca şi faţa antero-laterală a lobilor
tiroidieni; faţa posterioară (convexă) - cu inelele traheale 2, 3 şi 4; legată de
trahee prin ligamentul tirocricoidian; extremităţile (dreaptă şi stângă) - se
continuă cu lobii tiroidieni laterali, care pot fi separaţi în cazul în care lipseşte
istmul tiroidian; marginea superioară (concavă) - în raport cu primul inel
traheal şi ramura anastomotică supraistmică a arterelor tiroidiene superioare;
marginea inferioară (concavă) - în dreptul inelului traheal 4; în raport cu
venele tiroidiene inferioare şi cu lama tiropericardică, care porneşte de aici şi
ajunge la trunchiul venos brahiocefalic stâng. Lobul piramidal sau piramida lui
Lalouette: pleacă de pe marginea superioară a istmului tiroidian, în stânga
liniei mediane, apoi merge ascendent la membrana tirohioidiană sau la osul
hioid; este conică, cilindrică, fusiformă sau bifurcată, cu baza la istm şi vârful
superior legat prin ligamentul suspensor al piramidei de corpul hioidului
(piramida şi ligamentul ei sunt vestigii ale canalului tireoglos His); lobul
piramidal poate să lipsească sau poate alcătui o tiroidă accesorie prin separarea
sa de istmul tiroidian.
Conformație internă. Prezintă o capsulă (teacă) peritiroidiană
aponevrotică alcătuită anterior din lama pretraheală a fasciei cervicale, iar
posterior din teaca viscerală a esofagului şi traheei împreună cu expansiunile ei
ce acoperă lobii laterali ai tiroidei (feţele lor posterioare), continuându-se
inferior cu lama tiropericardică. Capsula peritiroidiană este diferită de capsula
tiroidiană proprie aderentă ţesutului glandular, între capsule existând un strat
subţire celular care izolează tiroida de pereţii tecii. Tot aici se află vase şi
glande paratiroide; în afara capsulei peritiroidiene se află nervul laringeu
recurent; anterior capsula peritiroidiană nu aderă de planul musculo-
aponevrotic, iar posterior aderă de pachetul vasculonervos şi de trahee. Astfel,
intervenţiile chirurgicale intracapsulare sunt recomandate, ele evitând astfel
paratiroidele, recurenţii şi vasele.
Capsula tiroidiană - la exterior, formată dintr-o condensare fibroasă
care conţine şi un plex vascular; septuri conjunctivo-vasculare pleacă spre
interior, unde separă lobii tiroidieni la nivelul parenchimului glandular.
Foliculii tiroidieni din interiorul lobulilor sunt separaţi de tracturi conjunctive;
stroma tiroidiană este constituită din septurile conjunctive şi din capsula
tiroidiană (capsula proprie).
Parenchimul glandular - format de foliculii tiroidieni (50-250
microni), de formă rotundă sau ovoidă, deformate prin presiune reciprocă, sunt
alcătuite de o membrană periferică căptuşită de un epiteliu cubic şi de o
cavitate centrală ce conţine substanţa coloidă, bogată în iod, translucidă,
omogenă şi vâscoasă; structural, parenchimul prezintă celule foliculare ce
secretă hormonii tiroidieni, tiroxina şi triiodotironina, ce au efecte simpatice
asupra metabolismului, dar şi celule parafoliculare la nivelul septurilor
perifoliculare, secretoare de hormon calcitonină, ce menţine Ca în oase, fiind
222
antagonist parathormonului, ce mobilizează calciul din oase, fiind benefic în
procesul de creştere şi dezvoltare a organismului.
Vascularizație și inervație. Arterele - sunt cinci: 4 principale
(simetrice, perechi) = arterele tiroidiene superioare şi inferioare şi artera
tiroidiană ima a lui Neubauer, accesorie, inconstantă, subţire şi nepereche:
artera tioidiană superioară din carotida externă terminându-se la nivelul lobului
lateral prin 3 ramuri: anterioară (internă), externă şi posterioară, care pornesc
pe marginea anterioară, marginea laterală şi faţa posterioară a lobului tiroidian;
arcada supraistmică ia naştere prin anastomoza ramurii anterioare cu cea
opusă, la marginea superioară a istmului; tiroidiana superioară prezintă
raporturi cu nervul laringeu, reprezentând astfel un risc chirurgical; artera
tiroidiană inferioară din artera subclaviculară, din trunchiul tiro-bicervico-
scapular al acesteia. Realizează un cot în dreptul tuberculului Chassaignac,
pentru a se încrucişa cu nervul laringeu recurent (prezintă risc chirurgical) la
nivelul extremităţii inferioare a lobului lateral tiroidian şi a se termina prin 3
ramuri: inferioară, formează arcada subistmică prin anastomoză cu cea opusă
la marginea inferioara a istmului; posterioară - se anastomozează cu ramura
posterioară a arterei tiroidiene superioare pe faţa posterioară a lobului lateral;
internă- cu ramificaţii pe faţa medială a lobului lateral; artera tiroidiană ima a
lui Neubauer - inconstantă, din trunchiul brahiocefalic sau din crosa aortei;
(este un vestigiu al arteri timo-tiroidiene existente la făt); are traiect ascendent
vertical pe faţa anterioară a traheei, terminându-se în arcada subistmică, la
marginea inferioară a istmului tiroidian. Cercul arterial peritiroidian - prin
anastomozele arterelor tiroidiene supraistmice, subistmice şi cele de pe faţa
posterioară a lobilor laterali.
Venele. Între capsula tiroidinaă proprie şi cea peritiroidiană se găseşte
o reţea bogată de vase ce realizează plexul tiroidian, de unde pleacă patru
perechi de vene, trei tributare venei jugulare interne şi o pereche, venele
tiroidiene mediane, tributară trunchiului venos brahiocefalic stâng: vena
tiroidiană superioară - de la vârful lobului lateral, se vărsa în trunchiul venos
tiro-linguo-facial şi mai rar în jugulara internă; vena tiroidiană inferioară - de
la baza lobului lateral se varsă în jugulara internă; vena tiroidiană mijlocie - de
la jumătatea inferioară a lobului lateral, se varsă în jugulara internă; venele
tiroidiene mediane (venele jugulare profunde anterioare) - din plexul venos
subistmic descinzând aproximativ paralel, se termină în trunchiul venos
brahiocefalic stâng.
Limfaticele. Tiroida reprezintă o glandă ce îşi varsă secreţia internă în
vasele limfatice= limfocrină, ce prezintă în interior o reţea limfatică fină,
reţeaua perifoliculară, din care rezultă reţeaua peritiroidiană, de unde pleacă
trunchiurile colectoare limfatice mediane şi laterale: trunchiurile colectoare
mediane - de la istm împărţindu-se în ascendente sau superioare, se varsă în
nodul prelaringian şi descendente sau inferioare ajung la nodulii limfatici
pretraheali şi apoi la nodulii căilor recurenţiale; trunchiurile colectoare laterale
- de la lobii laterali, grupându-se în: superioare, însoţesc vasele tiroidiene
superioare, se varsă în nodulii superiori ai căii jugulare interne; inferioare, iau
traiectul venelor tiroidiene inferioare, merg în nodulii inferiori ai căii jugulare
223
interne; mijlocii, merg cu venele tiroidiene mijlocii, în nodulii mijlocii ai căii
jugulare interne.
Inervaţie: din simpaticul cervical prin ganglionii simpatici cervicali
superiori şi mijlocii şi prin nervii cardiaci, din nervii vagi prin nervii laringei
superiori şi inferiori sau recurenţi.

GLANDELE PARATIROIDE
(Glandulae parathyroideae)
Reprezintă 4 corpi glandulari de dimensiuni mici, situaţi lângă lobii
laterali ai glandei tiroide. Ei diferă de tiroidă atât prin origine, cât şi prin
funcţie şi structură.
Conformație externă. Sunt 4 glande situate pe marginea postero-
medială a lobilor laterali tiroidieni, 2 superioare şi 2 inferioare. Pot fi şi peste
4, dar mai rar, niciodată mai puţin de 2. Au contur bine delimitat şi sunt bine
încapsulate. Au un singur hil arterial, având o bogată reţea vasculară. Există 2
tipuri, compacte şi lobulate. Cele mai frecvente sunt cele compacte (alungite,
ovalare, falciforme, reniforme, piriforme), iar cel mai puţin frecvente sunt cele
lobulate (trilobate, fisurate, moniliforme). Dimensiuni: 8-9 mm lungime, 4-5
mm lăţime şi 2-3 mm grosime. Greutate: toate cântăresc 150 mg la un adult
normal. Culoare: la omul viu sunt roşii-brune; la cadavru variază de la galben
la maroniu. Consistenţă: moale, faţă de cea fermă a tiroidei.
Paratiroidele superioare (Glandula parathyroidea superior), dreaptă
şi stângă, se află pe marginea postero-medială a lobilor laterali ai tiroidei,
superior de intrarea arterei tiroidiene inferioare, la nivelul cartilajului cricoid,
între capsula tiroidiană şi cea peritiroidiană.
Paratiroidele inferioare (Glandula parathyroidea inferior), dreaptă
şi stângă, se află pe marginea postero-medială a lobilor laterali ai tiroidei,
inferior de intrarea arterei tiroidiene inferioare, lateral de nervul laringeu
recurent, la nivelul primelor inele traheale.
Conformație internă. Capsula este foarte subţire, izolând glanda de
teaca peritiroidiană. Ea are 2 foiţe, superficială şi profundă, între care se
găseşte grăsimea pericapsulară. Din această teacă pornesc spre interiorul
glandei septuri interlobulare. Parenchimul glandular este cel al glandelor
endocrine. Este format din cordoane de celule separate prin septuri
conjunctivo-vasculare. Celulele sunt de 2 tipuri, principale, ce secretă
parathormonul, şi celule oxifile, al căror rol este încă necunoscut.
Vascularizaţie și inervație. Arterele - câte una pentru fiecare glandă,
din artera tiroidiană inferioară dar şi din anastomoza ce uneşte tiroidiana
inferioară cu cea superioară. Mai rar pot proveni din tiroidiana superioară.
Venele provin dintr-o reţea venoasă periferică, drenându-se apoi în plexul
tiroidian. Limfaticele se drenează în nodulii limfatici ai căilor recurenţiale şi
jugulare interne. Inervaţie - din ramuri bogate din simpaticul cervical, precum
şi din nervii recurenţi şi plexurile nervoase perivasculare ale arterelor
tiroidiene.
224
 Bibliografie selectivă

1. ANDRONESCU. A. - Anatomia dezvoltării omului, Embriologie medicală,

Ed. Medicală, Bucureşti 1987
2. BENNINGHOFF. A.,GOERTTLER, K. - Lehrbuch der Anatomie des
Menschen, Ed. Urban und Schwarzenberg, Munchen 1967
3. BENNINGHOFF, A. - Anatomie, Makroskopische Anatomie, Embryologie
und Histologie des Menschen. Detlev Drenkhanh und Wolfgang Zenker,
Ed. 15 Urban und Schwarzenberg, Munchen - Wien-Baltimore 1994
4. BRAUS, M., ELZE, K. - Anatomie des Menschen, Ed. Springer Berlin 1956
5. BOLINTINEANU S., VAIDA M., CIOBAN T., POP E. - Elemente de
osteologie, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2013
6. BOLINTINEANU S., VAIDA M., MOTOC A., ŞIŞU A., PETRESCU C.,
MATU C., POP E., BĂCEAN A., ROŞU L. - Anatomia capului şi
gâtului, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2013
7. BOLINTINEANU S., VAIDA M., SAMFIRESCU E., ŞIŞU A., ROŞU L.,
POP E., PUSZTAI A., PETRESCU C., STOICAN L., MATU C.,
BĂCEAN A. - Anatomia capului şi gâtului, Ed. Eurostampa, Timişoara,
2016
8. CLEMENTE,D.C. - Gray's Anatomy, 30 American Edition, Lea & Febiger
Philadelphia 1985
9. DIACONESCU, N. .NICULESCU, V. - Anatomia capului şi gîtului, fasc. 1,
Lito. I.M.T. 1973
10. DIACONESCU, N., ROTTENBERG.N., NICULESCU,V. - Anatomia
capului şi gîtului, fasc. 1, Lito. I.M.T. 1989
11. LAZORTHES, G. - Traited'anatomie humaine, Masson & Cie Ed., Paris
1967
12. MOORE, KEITH, L. - Clinically Oriented Anatomy, Third Edition,
Williams and Wilkins, Baltimore 1992
13. MOORE, KEITH, L.PERSAUD.T.N. - The Developing Human. Clinically
Oriented Embryology, Fifth Edition, W.B. Sounders, Philadelphia-
London-Montreal-Tokio 1993
14. NICULESCU V, BOLINTINEANU S, VAIDA M, NICULESCU M -
Oasele capului, Editura Mirton, Timişoara 2000
15. PATURET,G. - Traite d’ anatomie humaine, Ed. Masson, Paris 1970

225
16. PICKERING PICK, T., HOWDEN,R. - Gray's Anatomy, A Revised
American, From the Fiftheen English Edition, Bounty Books, New-
York 1977
17. ROUVIERE,H. - Anatomie humaine, Ed. Masson & Cie, Paris 1940
18. ROVIERE,H. DELMAS, A. - Anatomie humaine, Ed. Masson, Paris 1974
19. SNELL,R.,S. - Clinical Anatomy, Ed. Lippincott-Raven, New-York 1995
20. TERMINOLOGIA ANATOMICA, F.C.A.T., Thieme Stuttgart-New-York
1998
21. TESTUT,L., JAC0B,O - Traite d'anatomie topographique, Ed. 5, Gaston
Doin & Cie Editeurs, Paris 1929
22. VOSS-HERRLINGER - Taschenbuch der Anatomie, 17 Auflag, Gustav
Fischer Verlag 1986
23. WALDEYR,A., MAYET,A. - Anatomie des Menschen, 2 Teii, de Gruyter,
Berlin-New-York , 1979
24. WILLIAMS, PETER,L. - Gray's Anatomy, Churchill Livingstone New-
York-Edinburgh-London-Tokyo-Madrid & Melburne 1995

226
 Cuprins

1. OASELE CAPULUI 1
S. Bolintineanu, M. Vaida
GENERALITĂŢI .............................................................................. 3
OSUL FRONTAL ............................................................................. 4
OSUL SFENOID ............................................................................... 6
OSUL OCCIPITAL ......................................................................... 11
OSUL PARIETAL .......................................................................... 14
OSUL TEMPORAL ........................................................................ 16
OSUL ETMOID .............................................................................. 21
OSUL NAZAL ................................................................................ 25
OSUL LACRIMAL ......................................................................... 25
CORNETUL NAZAL INFERIOR ................................................... 26
VOMERUL ..................................................................................... 27
MAXILA ........................................................................................ 28
OSUL ZIGOMATIC ....................................................................... 33
OSUL PALATIN............................................................................. 34
MANDIBULA ................................................................................ 37
OSUL HIOID .................................................................................. 41
CALVARIA .................................................................................... 42
PUNCTELE CRANIOMETRICE .................................................... 43
SUPRAFAŢA INTERNĂ A BAZEI CRANIULUI .......................... 44
SUPRAFAŢA EXTERNĂ A BAZEI CRANIULUI ......................... 49
CAVITATEA ORBITALĂ .............................................................. 54
CAVITATEA NAZALĂ OSOSĂ .................................................... 57
BOLTA PALATINĂ ....................................................................... 61
FOSA TEMPORALĂ ...................................................................... 62
FOSA INFRATEMPORALĂ .......................................................... 63
FOSA PTERIGOPALATINĂ .......................................................... 64
FOSA PTERIGOIDĂ ...................................................................... 66
2. MUŞCHII CAPULUI 67
E. Pop
MUŞCHII BOLŢII CRANIENE ...................................................... 67
MUŞCHII PLEOAPELOR .............................................................. 68
MUŞCHII NASULUI ...................................................................... 69
MUŞCHII GURII ............................................................................ 70
MUŞCHII MASTICATORI............................................................. 73
3. MUȘCHII GÂTULUI 76
L.Roşu
MUȘCHII REGIUNII LATERALE A GÂTULUI ............................ 76
MUȘCHII REGIUNII MEDIANE A GÂTULUI .............................. 79

227
4. ARTERELE CAPULUI ŞI GÂTULUI 88
S. Bolintineanu
ARTERA SUBCLAVICULARĂ ................................................... 88
ARTERA VERTEBRALĂ .............................................................. 89
ARTERA BAZILARĂ ................................................................... 90
ARTERA TORACICĂ INTERNĂ................................................... 91
TRUNCHIUL TIROCERVICAL ..................................................... 91
ARTERA TIROIDIANĂ INFERIOARĂ ......................................... 92
ARTERA TRANSVERSĂ A GÎTULUI SAU TRANSVERSĂ
CERVICALĂ ................................................................................ 93
ARTERA SUPRASCAPULARĂ .................................................... 93
TRUNCHIUL COSTOCERVICAL ................................................. 93
ARTERA CAROTIDĂ COMUNĂ .................................................. 94
ARTERA CAROTIDĂ INTERNĂ .................................................. 95
ARTERA CAROTIDĂ EXTERNĂ ............................................... 102
ARTERA TIROIDIANĂ SUPERIOARĂ ...................................... 104
ARTERA FARINGIANĂ ASCENDENTĂ ................................... 105
ARTERA LINGUALĂ ................................................................ 105
ARTERA FACIALĂ ................................................................... 106
ARTERA OCCIPITALĂ ............................................................... 109
ARTERA AURICULARĂ POSTERIOARĂ ................................. 110
ARTERA TEMPORALĂ SUPERFICIALĂ................................... 111
ARTERA MAXILARĂ ................................................................. 112
5. VENELE CAPULUI ŞI GÂTULUI 116
E. Pop
SINUSURILE DUREI MATER .................................................... 116
VENA JUGULARĂ INTERNĂ .................................................... 118
VENA JUGULARĂ EXTERNĂ .................................................. 120
VENELE BRAHIOCEFALICE DREAPTĂ ŞI STÂNGĂ.............. 121
ANASTOMOZELE VENOASE ENDO- ŞI EXO- CRANIENE ... 122
6. LIMFATICELE CAPULUI ŞI GÂTULUI 124
E. Pop
CERCUL PERIVISCERAL ........................................................... 124
LANŢUL JUXTAVISCERAL ....................................................... 125
LANŢUL JUGULAR INTERN ..................................................... 125
LANŢUL JUGULAR EXTERN .................................................... 126
7. NERVII CRANIENI 127
S. Bolintineanu, M. Vaida
NERVUL OLFACTIV .................................................................. 127
NERVUL OPTIC .......................................................................... 128
NERVUL OCULOMOTOR .......................................................... 131
NERVUL TROCHLEAR .............................................................. 132
NERVUL TRIGEMEN.................................................................. 133

228
 NERVUL OFTALMIC ................................................................. 134
NERVUL MAXILAR ................................................................... 135
NERVUL MANDIBULAR ........................................................... 137
NERVUL ABDUCENS ................................................................. 140
NERVUL FACIAL ŞI NERVUL INTERMEDIAR AL LUI
WRISBERG ................................................................................. 140
NERVUL VESTIBULO-COHLEAR ............................................. 143
NERVUL GLOSOFARINGIAN .................................................... 145
NERVUL VAG ............................................................................ 147
NERVUL ACCESOR .................................................................... 151
NERVUL HIPOGLOS .................................................................. 152
8. NERVII GÂTULUI 155
C. Matu
NERVII CERVICALI.................................................................... 155
PLEXUL CERVICAL .................................................................. 157
NERVUL FRENIC ....................................................................... 158
PORŢIUNEA CRANIANĂ A SISTEMULUI NERVOS AUTONOM
SIMPATIC .................................................................................... 159
PORŢIUNEA CERVICALĂ A SISTEMULUI NERVOS AUTONOM
SIMPATIC .................................................................................... 160
SISTEMUL NERVOS AUTONOM PARASIMPATIC .................. 162
9. LARINGELE 165
A. Şişu
10. TRAHEEA CERVICALĂ 178
A. Şişu
11. PERETELE POSTERIOR AL CAVITĂŢII BUCALE: VĂLUL
PALATIN 180
A. Şişu
12. AMIGDALA PALATINĂ 185
C. Petrescu
13. FARINGELE 187
A. Şişu
EXOFARINGELE......................................................................... 187
ENDOFARINGELE ..................................................................... 189
14. ANEXELE CAVITĂŢII BUCALE 195
L. Stoican, A. Pusztai
DINȚII .......................................................................................... 195
GINGIILE ..................................................................................... 203
GLANDELE SALIVARE.............................................................. 206

229
15. GLANDELE ENDOCRINE 215
C. Petrescu
TIMUSUL .................................................................................... 215
HIPOFIZA SAU GLANDA PITUITARĂ ....................................... 216
EPIFIZA SAU CORPUL PINEAL ................................................ 218
PARAGANGLIONII ..................................................................... 220
GLANDA TIROIDĂ ..................................................................... 220
GLANDELE PARATIROIDE ...................................................... 224
BIBLIOGRAFIE 225

230
 3
a a ca ta

SORIN BOLINTINEANU
Dr. Mea. Sorin. Bolintineanu
Conferențiar universitar :
MONICA VAIDA dr - : IZAbELL A, ȘARGAN

.E.
Catedra I- - Anatornie tjiNLE, Timişoara
ii DUMITRU PĂDURARU

B.
în a

Dr. Mea. Moiiiia Vaida:

Şef de lucrări
:
râtpăta, I -Anatomie U. M E. Tini
şoăra

Dr. Mea. Izabella Şargan =

Asistent universitar te
nmuauunuua

Catedra I - Anatomie U.M. F. Tizn

igoara, |

Dr. Med. Dumitru Păduraru

Conferențiar universitar
Catedra de Anatomie U.M.F. “Gr. T. Popa” Iaşi ANATOMIE

..
. i

„fa TOPOGRAFICĂĂ.

:
*
.
.
*
. ',

.
.
*
.

.
s Za

'.
: TE 2
2
-
Sg.

. *. .. =

'
-
,
:.,

".
a

".
".
3

'.
'

,'
*
=
.
*. "
aa

Dn
33

.
2
>

A
,
pi
da

:
.

“= )
"
".

.
a.

.
ud ci vi

| GENERALII TĂȚI
“Craniul (Cranium)este un cozăplez schelatic adaptat pentru susținezea
a

i şi protejarea creierului şi a organelor de sizaț, conținînd receptori speciali-

a. vizuali, tactili şi chimici precura şi porțiunea înițială a-eparatului digestiv.

. .
dl

Partea superioară a craniului care acoperă cseieru poartă mamele

l de cal-

p
varie, restul craniului reprezentînd scheletul facial a căzui porțiune superioară
d

„este fixată la calvarie în timp ce porțiunea sa inferioară Toprezeztată de

mandibulă este mobilă;
i al

Craniul poate fi privit: :___._ j

Ci -din faţă-normă facială sau frontală Aiorma facialis; ;Norma
frontalis)
: -de sus-normă superioară sau verticală (o orma- superior; Norme
al

verticalis) „n i 25
-din spate-normă occipitală (Norma occipitalis)
i ai

-din lateral-normă laterală (Nozmia laieralis)

„ -de jos-normă inferioară sau 1 bazală (Norma inferior; Norma
basalis) £
Pentru a putea exămina interiorul craniul trebuie ridicat acoperişul
să

calvariei;planul care trece prin osul frontal de-a lungul porțiunii inferioare a
- parictelului, prin scuama temporelului şi prin osul Ceciplal separă celvarnia
i

de baza craniului.
Porțiunea posterioară a Gzaniului care înconjoară creierul at
a oi

“ numele de neurocraniu (Neuzocranium) iar porțiunea anterioară care conține

| ” organele de simţ şi segmentulinițial al aparatului digestiv poartă numele de
viscerocraniu(Viscerocraniuri)
Pentru a cuprinde întreaga sa complexitate czaniuil trebuie reca”
un tot unitar şi nu ca o sumă de oase privite individual, "dar trebuie luată
II

' considerare şi dispoziția generală a oaselor.

Craniul este format din 'paisprezece oase din care opt sunt oaia
| şi şase nepereche. Acestora li se adaugă osul hioid care datorită legăturilor >
SI

-
- sale importante cu craniul este studiatî împreună cu acesta.
„ Oasele nepereche sunt reprezentate de; frontal, sfenoid, occipital, -
etmoid, vomer, mandibulă şi hioid iar cele pereche | de parietal, temporal,

.
II

nazal, lacrimal, cornct nazal inferior, maxilă, zigomatic şi palatin.

P
Unele dintre aceste oase părnticipă la formarea neurocraniului iar altele
la formarea viscero&raniului, etmoidul find Singurul os care varticiaatitla
SSI

1
„formarea neurocraniului
cît şi a viscerocraniuhi. CAIIARIA ga
La formarea neur ocraniului participă: —frontatul
„ACALVARIA) asa

.
-etmoidul Ea
it ă : -sfenoidul

.
Calvaria șesau bol cizaiadiă este formată din; ani ri
-occipitalul.

**
" '..
.
“- porțiunea verticală a frortalului — aiaterior ae

-.
-ternporalul
- oasele parietale— lateral ă

**
-parietalul |.
- porțiunea solzoasă a occipitaluiui—posterior * ,

-a
La formarea viscerocraniului participă: —nazalul
Punctul cel maâi înalt al boltei craniene poartă numele de vertex ((ere. . a

'p
île -lacrimalul

L
Calvâria; prezintă, p lamă externă şi o lamă internă separate de o masăde - |.

.
9. .g
-cometul nazal inferior
țesut spongios care poartă numele de diploe (Diploz). Diploea este străbătută - >,
-etmoidul -
de o seric de canale diploice (Canales diploici) prin care trec mmici vene bmiă-
-ţorverul

C
are care fac legătura între circulația intracraniană şi cea extracianiznă.

O
-maxila
2 Ra: _-zigomaticul Lama Externă (Lamina externa)- Ă
-palatinul pr 3
Prezintă pe linia media ană:
_-mandibula 3 îi
- glahela; aaa e d
vu . ?
'
- sutura metopică (inconsiantă); :- E Eau
- sutura sagitală i 25 sagistalis) înîntre marginile sagitale ale oaselor i:

P
parietale; : =
- x :otiberaii a occipitată exterză,
De. 0 paste și de aliaa liniei mediane avera:
- eminențele frontale; = pa e ze
- sutura corenală (Stire coronetis) &între osul frontal şi oasele parietale, 7

8
- eminențele parieiale; - „a sate

D
- sutura lambăoidă (Sutura lambaoidea) care uneşte razrginile odcipi-
iale ale parietalelor cu marginea Eipigioară a2 occipitalului. Cl

CD
Sutura coronală şi cea sagitală se întâlnesc la nivelul punctului bregrma,

pE
_
iar Ja craniul fetal formează împreună cu sutura interfrentală temporară
limitele fontanelei anterioare care se închide la aproximativ 18 luni de la
naştere. Sutura sugitală se întălneşie cu cea lambdoidă ia nivelul pun tului
lambda, reprezentiud limite ale fontanelei posterioare care se închis înaintea . .
celei anterioare. i :
Lama internă (Laiina interna) j !
Prezintă pe linia mediană în sens pt urmă stoarele el-
omente: = e ai
- creasta frontalului care dă inserţie coastei creierului; i aa
- şanţoi sinusului sagital superior care merge dedesubtul suturii săpi- ai ce i
.
tale pînă la protuberanța occipitală intemiă și adăposteşte sinusul sagital.
. superior. . ; j |
 Hu
a
si
- impresiuni ileiezminate cie girusurile cerebrale (J/npressiones gyrorum);.

5!
- fosele pariziale corespunzătoare eminenţelor parietale de pe lama

i
“I
- extermă;
- şanţuri arteriale (Sulcus arieriosi) deterniinate de traiectul arterelor
(în special evidenţiabile Ia nivelul unphiulni 'anteroinferior al parietalelor);

A)
- şanţuri venoase (Su/cus veriost), ramura frontală A venei meningee
mijlocii putînd determina un şanţ profund chiar înaintea suturii coronale;

NR
-- gaura parietală: străbătută de vene emisare ale sinusului sagital su-
perior. _: a |

LN
)
|
4
]
]
i.
N!
i|
Fi
"Fig. 1. Calvaria - vedere externă

,
» -"4 Bminenţa frontală; 2 Sutura coronală; 3
Suhzra sagitală; 4 Erminenţa parietală;
3 Gaura parieială; 6 Protuberanța occipitală externă: 7
Sutura lambdoidă: 3 Linia
temporală superioară; 9 Linia temporală inferioa
ră; 10 Osul nazal,

» „De o parte şi de altaa liniei mediane avem: | Fig.'2. Calvaria - vedere internă ; Ei.
- fosele frontale — corespunzînd lobilor frontali; 1 Creasta frontalului; 2 Şanţul sinusului sagital superior; 3
Fi oveole granulare;
_ = fosele granulare (Foveolae granulares) care " 4 Şanţuri arteriale; 5 Lama internă; 6 Diploe;
adăpostesc granulațiile 7 Lama externă; 8 Fi osa parietală,
j lui Pacchioni;
j
10
„11
 ii,

maxilare cu suțura lacrimofrontală. Și el şi precedentul sunt situăte la nivelul

PUNCTELE CRANIOMETRICE unghiului superomedial al orbitei; “
- stefanion (N.N.A.)- punctul unde sutura coronală întalnește linia
temporală superioară;
Există 16 puncte craniametrice mediane (neperecni) şi '10 puncte - punctul coronal (N.N.A.)- punctul cel mai lateral al suturii Coro-. j
craniometrice laterale (perechi). nale; i ă .
- eurion (N.N.A.)-> ziuă cel mai lateral al eminențelor parietale;
iu

Punctele craniometrice mediane: -pterton (Pterion)- corespunde unghiului anteroinferior alparietalnlui,

- &nation (N.IN.A.) — punctul cel mai inferior al simfizei mentoniere; unde acesta întâlneşte aripa mare a sfenoidului;
- punctul mental (N.N.A.)— punctul cel mai anterior al simfizei man- - asterion (Asterion) - corespunde unghiului posteroinferior al pati-
dibulei; etalului unde acesta întâlneşte: occipitalul, porțiunea mastoidiană. și solzul
.

i
- punctul incisiv inferior (N.N.A.) — situat pe. marginea alveolarăa temiporalului; - zi În
mandibulei îutre incisivii centrali inferiori; - punctul auricular (N NA) - corespunde conductului auditiv ex- «
- punctul incisiv superior (N.N.A.) — situat pe procesul alveolar al tern; -
maxilei între incisivii cenirali:superiori; „- punctul zigomnat (N.N. 2) - reprezintă punctul cel mai lateral al
dăinui

- punctul nazo-spinal (N.N. A.) - corespunde spinei nazale anterio- osului Zigomatic; . -
are; - gonion (Gonion)- cozespunde unghiului sandituilei care se formează |.
- rhinton (N.N.A.) — corespunde extremității inferioare a suturii in- între marginca inferioară a corpului mandibulei şi marginea posterioară a

E
ternazals; 3 ţ ramurii mandibulei, i E
- nasion (Wasion) — spatiile extremității superioare a suturi in- Lumgimea n:aximă a craniului se măsoară între plâbelă şi opistocra- gi

G.
T9
temazale,; ion. j
- elabela (Glabella)-- se> află între arcurile supraciliare; Lăţimea maximă se misoară între cele două puncte: eurion.
- ofrion (N.N.A..)- punctul unde linia mediană întâlneşte orizontala Înălțimea maximă se măsoară între Vertex şi punctul auricular.
.

-
care uneşte punctele cele mai apropiate ale liniilor temporale;
- bregma (Bregmma) - punctul unde sutura sagitală întâineşie sutura
coronală;
- vertex (Perrex)- punctul cal mai înalt al calvariei
" - lambda (Lan nbăa) - punctul unde sutura sagitală întiineşte sutura
lambdoidă
- opistocranion (N.N.aL) 5 punctul cei mai posterior al craniului;
- inion (Juion)- corespunde protuberanţei occipitale-externe;
- opistion (Ophistion) - punctul cel mai posterior al găurii occipi-
tals;
- bazion (Basion) - atu cei mai anterior al găurii occipiizic.

Punctele craniometzice laterale la:

"- punctul maxilo-frontal (N.N. A.) - sitmat la locui ie sutuiSI dintre
procesul frontal al maxilei şi osul frontal; . e,

.
- dacrion (N.N.A..)- corespunde locului de întâlnire a sutnrii lacriino-
i

12
13
ia ma

. .'..
aa
 aia
—.
eri

—
—.
*

.
>
.

**
-.s

.*
e
.

n
ea Pinacai

pp
*
.:

pre cz
.

cati
A

*
—.

*ii
” Fig. 3. Craniul - vedere laverală i —
"1 Vertex; 2 Punctul auricular; 3 Lambda 4 Opistocranion,; 5 In ion; 6 Orizontala de la |P
infe- i Fig. 4. Craniul vedere anterioară me
2

Frankfurt; 7 Asterion: 8 Gonion; 9 Gnation: 10 Punctul merital

A
11 Punctul incisiv în, 1 Bregma, ;
2 Punctul coronal; 3 Eu 710n Punctul maxilofrontal 3 Dacrion 6 Punctul
rio r; 12 Punctul incisiv superio r, 13 Punctul naz ospina l; 14 Rhin ion; 15 Nasio 1 zigom al: 7 Gnation. -
- 16 Glabela, , 17 Ofrion; 18 Pterion; 19 Stefanion,; 20 Bregma. .—.

m
vara

ca
.

-..
c..—..—

14 15 ne

am
 ui ui ui ii

i
!
i
i

Orificiul.canalului | De la șanțul olfactiv Artera ctmnoidelă antericară

SUPRAFAȚA INTERNĂ A BAZEI CRANIULUI etmoidal anterior la peretele medial zl Venele etmoidale ,

Z
Nezvul etmoidal anterior
i
vc. (BASIS CRANII INTERNA) i
Orificiul canalului
„orbitei -
De la şanțul otfzctiv Artera etmoidalz posteridară
d

ctmoidal posterior | la peretele media! al Venele enoidale

.. orbitei Hervul etmoidal posterior
Suprafaţa internă a bazei craniului sau(mdobarza prezintă în componența
i al el

e
sa trei fose:
Fosa craniană anterioară prezintă: ă r
- fosa craniană anterioară;
„=.Pe linia mediană: creasta frontală, gaura oarbă, crista gelli, jugul E -
- fosa craniană mijlocie;
j sfenoidal şi limbul sfenoidal;
e - fosa craniană posterioară.
- de o parte şi de alta a linisi mediane: şanțurile olfactive, găurile
ă a e
Fosa craniană anterioară
3 i cribroase de la nivelul lamei cribroase a etmoidului, fanta etmoidală, orifici- - L zi.
:
ile canalelor etmoidale anterior şi posterior, fețele endocraniere ale lzinelor .! --. -
mi ui îi

(Fossa cranii anterior)

.
Fosa craniană anterioară denumită şi|etajul anterior al DR A orbitale aparţinând porțiunii orbitale a osului frontal, sutura sienrfroritală şi
sau
feţele superioare ale aripilor mici ale osutui sfenoid. ”

'
fosa cimoido-fronto-sfenoidală este limitată anterior de planul convențional
care separă calvaria de bază craniului (planul trece prin protuberanța
Fosa craniană mijlocie

S.
occipitală internă şi prin locul de unire dintre scuamă şi partea orbitală a
osului frontal), iar posterior de marginea posterioară a aripilor mici ale osului - (Fossa cranii media) : a
Fosa craniană tnijlocie, denumită şi etajul mijlociu al endobazei sau -
ui

sfenvid și de şanțul prechiasmatic de la nivelul feţei superioare a corpului

ii

fosa steno-tempoerală este imitată anterior de marginea posterioară a aripilor -

osujui sfennid care o separă de fosa craniană mijiocie. Ea este alcătuită din
i

mici ale osului steroid şi șanțul prechizsmatic de la nivelul feței superioare j

E pp

părțile orbitale ale osului frontal, lama cribroasă a osului etiioid, aripile
a corpului osului sfenoid care o separă de fosa craniană anterioară, jar pos-.
mici ale asului sfenoid şi partea anterioară a feţei supezioare a corpului
terior de marginea superioară a porțimiişpietroase a osului temporal ş şi de

:
osului sfenoid.
lama patruiateră a osului sfenoid care o separă de fosa craniană posterioară. i

C
Ea este alcătuitădin: partea scuamoasăa osului temporal (fata cerebrală), Ceea e]

E.
fața anterioară a porțiunii pietroase a osului temporal, fațelz superioară şi” -"- î-:--
,

E.
EP Ii - pal -
Oriticiile fosei craniene anterioare
laterală ale corpului oşului sfenoid şi fața cerebrală a aripilor mari alzosulmi .....- |
ee | SORA |

sfenoid.
Orifriu 'Traiect j Continut
Fosa craniană mijlocie prszință: î

1,'
Gaura oarbă De la fosa craniană ] Ocazional o venă emisază cu
- pe linia mediană: fața superioară a corpului osului sfenoid cu şaua
anterioară spre bolta twziect de la miucoasa nazală
||:. turcească formată din şanțul prechiasmatic, tuberculul şeii, fosă hipoizară Et

E
foselor nazale, darnu |
|

.'
la sinusul sagital superior
şi lama patrulateră cu procesele clinoidiane posterioare. le a
EEE | UD

comunică cu ele . Prelungire a durei mater

i - de o parte şi de alta a liniei mediane: aripile mici ale osului sfenoid - goe
[]

Găurile cribroass | De la şanţurile olfactive | Nervii olfacteri ()

CP

"
- ca canalele optice, fisurile orbitale superioare şi procesele clinoidiene an- ..;:.

2
la bolta foselor nazale |
terioare; fețele iaterale ale corpului sfenoidului cu şanțurile carotidiene: şi j ii z-:
ua
EA | UNEIA | UNEA |

Fanta etmoidală De Ja şanţul olfactiv la! Prelungire a duzei mater

,
bolta foselor nazale i . ! lingula sfenoiduiui, fața cerghrală aaripilor mari ale sfenoidului cu găurile + *?
rotunde, £găurile Le găurile spinoase, găurile venoase şi găurile pietroase;
Gaura stmoidală De la şanțul oifactiv la, Artera etmoidală anterioară .
O.

bolta foselor nazale ; | Venele etmoidala | găurile rupte (Foramen lacerun) ;taţa anterioară a părţii pietroase a oaselor - A ee
i | Nezvul etmoidal antezior temporale cu impresiunea trigeminală, eminența are rtegmena tympani, e
Sau

**
mă | ORA |

16
**
*
,
 " orificiile canalelor pentru nervii pietroşi mare şi mic; marginea superioar
ă Orificiul intern al canalu- | De la exocraniu la endo- | Axtera carotidă intemă
"a părţii pietroase a oaselor temporale cu șanțul sinusului pietros
superior; lui carotic: | craniu ata
“ orificiile interne ale canalelor carotice; fisurile sfenopietroase Plexul pietros carotic
(Fissura -
sphenopetrosa), faţa cerebrală a scuamei oaselor temporale, „| Plexul nervos carotic
. -1întem =
Hiatul canalului nervului | Din canalul facialuhri la | Nezvul pietros mare
Orificiile fosei craniene mijlocii pietras mare (Fallopii) endocraniu - : pietroasă
a ar-
- i | terei meningee mijlocii
Orificiu Traiect „. Conţinut Hiatul canalului nervului | Din canalul facialului la | Nervul pietros mic
pietros mic si

“Cana]ul optic
'Hiatul canalului nervului
pietros mic .
Fisura orbitală superioară: De la endocraniu la ..
orbită
.
endocraniu ă i
Nervul optic
2 Arte ra O (9că
Nervul oculomotor (III)
-] Nervul trohlear Fesa craniană posterioară : 7
Nervul abducens (VI (Fossa cranii posterior)
Nervul oftalmic (V1) cu e sa
raurile sale lacrimală, Fosa craniană posterioară, denumită şi etajul posterior al endobazei
frontală şi pazociliară sau fosa occipito-temporală, este limitătă anterior de marginea superioară a.

PE
.

Vena oftalmică porțiunii pietroase a osului temporal şi de lama patrulateră a osului sfenoid
superioară :
Ramuri din artera ! care o sepâră de fosa craniană mijlocie, iar posterior de planul convenţional
meringee mijlocie | care separă calvaria de baza craniului. Este fosa cea rnai largă şi mai profundă

.
Ramuri simpatice din
ganglionul oftalmic şi este alcătuită din fața endocraniană a osului occipital şi fața endocraniană
"| Gaura rotundă De la endocraniu la fosa Nervul maxilar (V2) - a porțiunilor pietroasă şi mastoidiană ale oaselor temporale. -
pterigo palatină Mici vene emisare Fosa craniană postezicară prezintă;
(Nuhn)

P
“Gaura ovală .
-pe linia mediană: fața endocraniană a părții bazilare d osului occipital
De la endocraniu la fosa Nervul madibular (V 3)
infratemporală Ramura accesorie a ar- " cuciivusul (Clivus), gaura occipitală;fața endocraniană a scuamnei occipitale
terei meningee mijlocii cu creasta occipitală internă şi protuberanța occipitală internă; - -
Plexul venos al găurii - de o parte şi de altaa liniei mediane: fața p osterioară a porțiunii pi- .

.
ovale
Gaura spinoasă etroase a osului temporal cu porul acustic intern, fosa subarcuată, orificiul

.
De la endocraniu la fosa Artera meningee mi- .
infratempoială jlocie Vena meningee canaliculului vestibulului; fisura pietrooccipitală (Fissura pietrooccipita-
mijlocie lis); şanțul sinusului pietros inferior. (Sulcus sinus|petrosi inferiori), gaura
Ramura meningee din jugulară; fața endocraniană a părților laterale ale Occipitaluui cu tubercu-
nervul mandibular

E.
Gaura venoasă (gaura - De la endocraniu la exo- lul jugular, canalul hipoglosului, canalul condiliah; fosele cerebeioase de
O venă emisară
„sfe-noidală emisară; . craniu erkel la nivelul feţei endocraniene â scuamei occipitale! fața internă a porțiunii
Vesalius) e - ie jo ) i - mastoidiene a oaselor temporale-cu şanțul sinusului sigmoidian şi gaura
“| Gaura pietroasă (Canalic- | De Ia endocraniu la exo- | Nezvul pietros mic”
- Palas innominatus Arnold) | craniu mastoidiană.
(ramură din nervul e,
i PRE : i elosofaringian)
Gaura ruptă (Foramen |.De la endocraniu la exo- | Nervul pietros mare
laceru:n) „craniu . | Nervul pietros profund...
eh. Ă . - Ramuri meningee ale
Z

arterei faringiene ascen-

: dente O
E Mici vene emisare
***
*********

18. 19-
 Orificiile fosei craniene posterioare. E

.
Orificiu Traiect Conţinut
Porul acustic intern * De la eddocraniu la ure- Nervul facial (VID). |
chea internă şi la exocraniu | Nervul intermediofacial

N
. i ". | Nervul vestibulocohlear
CUIB
| Artera labirintică
|
„ri Venele labirintice
Orificiul canalicuhilui | De la fbsa subarcuată la | O mică venă ”

ETLL
subarcualt, i antrul inastoidian O prelungire a durei mater
| Orificiul canaliculului | De la endocraniu la ves- | Sacul și ductul endolim-
vestibulului ciniuljuecăi inteme fatic |
za] Mici artere și vene
| Gaura mastoidiană De la endocreniu Ja O mică ramură arterială

Kt
exocraniu durală din artera occipitală
| i Vena emisară mastoidiană
| Gausa jugulară De ja endocraniu la Nervul glosofaringian (LX)
| exocrahiu Nervul vag (A)
| | Nervul accesor (XI)
| i Vena jugulară internă
| | Ariera meningee
i | posterioară. :
! Sinusul pietros inferior
Canzlul hiroglosului De la endocranin la Nervul hipoglos (XII)
exo craniu Ramura meningee din ar-
H

tera faringiană ascendentă

Blexul venos ai canalului

'.
P2

.
hipoglosului
Canalul condilian De la endocraniu la Vena emisară condiliană
exocraniu
Fig. 3. Endobeza - Do
Dela endocraniu la Măduva spinării se :
Gaura cecipitală eimoid; + Osul sjenoia:
coatinnă cu bulbul rabidiaa- 1 Gaura carbă; 2 Crista galli: 3 Lama cribroasă a cauiui ; ă Fosa-. -
a fa | me

exocrâniu ră; 6 Canziul optice 7 Procesul clincian enizrior

5 Fosa-craniană anterioa
Meningele Isi 1] Șanțul sinusului piztros
hipofizară; 9 Șanțul cemotiâ;-1 G Farsa craniană prijociz;
Arterele vertebrale acustic intern. Î3 Qsui parieiai; 14 Șantul sinusului sigmoidian;
inferior, 12 Porui
î7 Fose craniană posterioară;
i Asterele spiaale | 15 Sutura occipitomastoidiană; 16 Cznaiui hipoglosului;
occipita lă: 19 Creasta oczipita lă internă: 20 Eminenţ a eracjormz: 2i Osul”
Plexul venos vertebra! 18 Gatita
; 23 Fosa subereua tă; 24 Gaure mastoisi ană: 23 Şantu!
oceipiigl;22 Gaure fiigulără
- interg” .... ei d ai

: 27 Şt nervului
2, 9

sinusului pietros superior; 26 Partea pietroesă a osuiui temporal

f

Plexul bazilar = temporal:

are; 28 Șanțul nervului piszros mic; 29 Partea scuamaasă a eszthri34 Procesul
Rădăcina spiaală a nervu- : Gaura ovală; 32 Gara ruptă: 33 Gaura lotunaă;
jame -a
—— n |v

39 Ga ră spinoasă: 3]
| lui accesor a
35 pattulaterăă a sfenoidulii.”
Fisura orbitală superioară; 35 Lama pai
emma.

cliroidi
« at 3 posterio r;
9,

a -
: N
me

! 21 i
SR
20
***** com

. XRie
. sg Paa
 SUPRAFAȚA EXTERNĂ A BAZEI CR - marginea posterioară aipalatului osos
„0 (WB
ANIULUI prezintă o proeminență mediană
ASISCRANII EXTERNA) care se îndreaptă spre posterior, numi
tă spină nazală posterioară (Spina

.
salis posterior) pe care se inse na-
r ă muşchiul uvule:(M.uvulae)
- uneori marginile suturi intermaxilar ..
e suat ridicate formînd un torus
Fața inferioară a craniului se palatin (Torus palatinus) care) poate

O.
întinde de la incisivii supe fi neted sau ascuţit;
“Linia nuchală Superioară a occipita riori până la - palatul osos este înconjurat j
lului, limita sa late rală de arcul alveolar (Arcus alveolaris) form
„de arcadele zigomatice find reprezentată din 16 cavități alveolare (Alveoli denta at
şi, de procesele mastoidiene, les) pentru dinți. Aceste cavităţi pot
S.

5 rod convențional exobaza este . îi f unice în cazul diriților uniratliculari sau divizate de

e.
împărțită în trei septu
ri interradiculare
P.

"mijlocie porţiuni: ariterioară, (Septa interradicularia) în cazul

dinților multiradiculari. Alveolel

S
separate între ele de septuri inte e sunt
ralveolare(Septa interalveolaria)

.
P
; pia a

A
- palatul osos mai prezi nță O seri de mici
e orificii pe unde trec ramuri
nervoase şi vasculare, precuin şi

o
o serie de cavități destinate glandelo
U:

pitale (după alţi autori acest palatine. r

selor mastoidiene). SR a i
Porțiunea mijlocie |
Porțiunea anterioară Se întinde de la marginea posterio

Palatul osos (Palatum asse
pă imaxilelor şi lamele ori
.
ară a palatului osos până la linia
convențională transversă careltrece
u prin marginea anterioară a găurii
occipi- seu

.
zontale ale oaselor palatn

U
e

p-
prezintă urm ătoarele elemente:
O

.
- fosa incisivă (Fossa inc arma
isiv

**

TO
* **
*
**

.
B
Și de alta a liniei median
- procesele E e Bold jale e avem: i
joncțiunii dintre aripa mâre a sfe sfenoidului câre pornesc de la nivelul

.
O
F:
noidului şi corpul sfenoidului.
***** ***
dintr-o lamă laterală Şi o lam
ă medială care fuzionează
Sunţ formate

.
anterioare delimitind fosa pte prin marginile lor
zigoidă. Marginea posterioa

or.
se bifurcă delimitînd fosa ră a lamei mediale
*

scatoidă, La unirea proces

mari ŞI corpul sfenoidului ave ului pterigoid cu aripile
m canalul pterigoid;
- canalul palatovaginal format
între proceşul vaginal al sfe
E

procesul sfenoidal al palatinuțui; noidului şi

- Șanțul vomerovaginala format
între extremitatea medial
vaginal şi aripa vomerului . ă a procesului
2.d
E:

"= Bâura ovală şi gaura spinoasă

care străbat-aripa mare a sfenoi
Gaura ovală este situati pos
terior de lama pterigoidă dului-
Spinoasă este situată posterolăteral laterală, iar gaura
de gaura ovală; ip
- inconstant putem avea încă dou
ă orificii
P

sfeno idului şi anume: gaura care străbat aripa mare a

Venoasă, situată medial de gau

.
Ea ra ovală şi gaura
Și “i
22

23
 A =
| 3 pietroasă, situată medial de gaura spinoasă; : faringian. Antero-medial de fosa mgnlară jugulare există o mică depresiune |

e.
- spina sfenoidului. este situață posterolateral de gaura spinoa
să,
-la . care conţine ganglionul inferior al nervului glosofaringizn. La vârful depre-

D
| . .

„locul de unire a Suturii sfenoacuamoase cu sincondroza sfenopi

. .. hi |
.
etroașă. . .
. >
siunii ayer orificiul canaliculului cochleei, Peretele lateral al fosei jugulaze

.
„> (Synchondrosis sphenopetrosa). Suprafaţa medială a.spinei,
împreună cu prezintă canaliculul mastoidiar. pi -
marginea alăturată a aripii-mnari a sfenoidului şi o parte a porțiun
ii pietroase . - - lateral şi anterior față de gaura jugulară zvyern vagina procesului
- atemporalului formeazun ă şanţ care conţine tuba ahditivă faringotimpanică
a. cartilaginoasă Şi-merge posterolateral spre orifici stiloidian şi procesul stiloidian a! teraporzlutui 5
ul canalului osos al bibei - vârfurile proceselor mazividiene sunt situate posterior şi Jatezal de
a

j Situat în porțiunea pietroasă a temporalului;

. -; |
SA - gaura rupă (Foramen 'lacerum) este mărginită anterior de corpul procesele stiloidiene. Pe fața medială a proceselor mastoidiene avem inci-
a

„ Sfenoidului și de rădăcina aripii mari, posterolateral de vârful zura mastoidiană unde se iuseră pîntecul posterior al muşchiul digastric, iar |
>» etroase a temporalului și medial de occipital; porțiunii pi- medial de aceasta poate exista şențul arterei occipitale
.| Si
a

îi - orificiul extem al canalului carotic este situat postezolateral faţă de - gaura stilomastoidiană estz sițuată între procesul stiloidizn şi mestoidz -
_gauraruptă, iau TE ei
la nivelul capâtului anterior al scobiturii nastoidiene. Genre stilomastoidiznă
ÎN tam este străbătută de nervul facial şi artera stilomastoidă. 2 aid Sa
2 „= fosa mandibulară situată lateral este situată sub porțiunea cea mai
Posterior avem protuberanța occipitală externă care este legată de
SS

laterală a fosei craniene mijlocii;

---
gaura occipitală prin creasta occipitală externă. De pe creastă pleacă spre

'
- fisura scuamotimpanică, care poate fi divizată de o creastă într-o
lateral linia nuchală inferioară, iar de pe protuberznță pleacă spre lateral Enia |

.
fisură pietrotimpanică (prin care trece nervul coarda timpamilui) şi o fisură
" muchală superioară şi supremă. Pe liniile muchalz şi pe spațiulz dintre ela se

.
pietroscuamoasă; .
"*

: - . ge i
inseră o serie de muşchi ai gâtului, ai spatelui şi ai cefei.

9.
.
P
ace „= porul acustic extern sithat posterior de fosa mandibulară.
„Porțiunea posterioară ! IEEE ai Bei
.

Prezintă anterior, pe linia mediană, gaura otcipitală care reprezintă

**

= 9 cSmunicare, largă între fosa craniană posterioară şi canalul vertebral.

„... Gaura occipitală conţine capătul inferior al trunchiuilui cerebral, meningele,
.

> rădăcina spinală a nervului accesor, plexul venos! vertebral inter, plexul
E.
6

bazilar, arterele vertebrale şi arterele spinale. De o parte şi de alta a liniei

.

mediane avem: i E ua
i - lateral şi uşor anterior gaura occipitală este ancată de condilii

*
.
a
DR

occipitali care se articulează cu feţele articulare $uperioare de pe masele

laterale ale atlasului : mis ă PR
Dă sa

- anterior de condilii occipitali avem canalul hipoglosului (gaura

condiliană anterioară), iar posterior de condili avem o fosă condiliană care
*******"
O

ujunnare
O

„+ este perforată de obicei de canalul condilian |

sie - fosa jugulară este situată lateral faţă de gaură occipitală şi postezolat-
***"

eral față de orificiul inferioral canalului carotic, lasivelul ei deschizându-se

****

„a gaura jogulară. Gaura jugulară (Foramen jugulare) prezintă un comparti-

=>. ” ment anterior nervos'străbătut de riervil glosofăringian, vagşi accesor şi un”
******"***"

cogpartiment posterior prin care trece vena: jugulără internă.Fosa jugulară,.. .

Ii
$
“

este separată de orificiul exterm a] canalului carotic printr-o'creastă osoasă, E :

„=

„„„”

.,
care prezintă un canalicul timpanic străbătut de nervul timpanic din gloso- - :
a

i
*

„| |
24 )
î
3

.
Î
)
 et ————

|:

****
:
: i

"
*
1
i i „ Orificiile porțiunii mijlocii a exobazei

"
i i E , .

''*
: Orificiu 'Traiect Conţinut_ |
Spina paza CHU Stara palida mediană Canalul vomerorostra! | Antero-posterior |-mici vene,

*
posterioară - | Canalul pterigoid De la gaura ruptă la gan-|-nervul şi vasele ET

<a:
Procesul palatia al raazilei ! glionul pteripopalatin pteripoid _
Fisura ortitată Raetia e ; Canalul palatovaginal |De la ganglionulmt ars. „ramura faringiană a arterei

*
inferioară
e i E E : “palatin la tavanul farin-| maxilare
Lama oiizantală
a palatinului, -Îgelui -ramura. faringiană a gan-
- , .
-
Caura palatină
DE : gli onului pteri i- gopa-|- =

E.
Arcada zigomatică
” „Gaura ovală. . . . latin
ici Canalul vomerovagi-|De la choane la fosele =vene
Gaura spinoasă nal nazale
Gaura ovală De la endocraniu la fosa -nervul mandibular
Orifciul inferior al infratemporală... . .. -zamura accesorie a arterei
canalului carotic meningee mijlocii

"
Caualiculul mastoldian -plexui venos al găurii ovale

e.a.
Gaura spinoasă De la endocraniu la fosa -artera meninpee mijlocie
Porul acustic exteza Fosa jugulară
infratemporală -vena meningee mijlocie -

*
ura stilomastoldiană ramura meninges a nervului
Porțiunea ăi

***"
+
1 wmastoidianii
mandibular
Indicator prin canalul Gaura venoasă E la cadlocraniu la exo-|-o venă emisară

**
bipoelosalui _ craniu

* *
i Miodau ctiale Gaura pistroasă „|De la spdocraniu la exo-|-nervul pistros mic |

*"**
E dalu] condilar i craniu - -]
' | i Gaura ruptă De la endocraniu la exo-|-nervul canalului pteri-
„Gaira mastoldiană Linia nucală | craniu goid - ă
j ee Piz E CeRă laiorioagă ei | -ramuri meningee din

**
Donau ni iul ERE Ep Protuberanță | i | artera faringiană ascendentă
ui PL D

*-
occipitală externă | i INC VENE ENlisare

== Linia nucală i Orificiul extern al De la exocraniu la endo-|-artera carotidă internă

i canalului carotic . craniu: -plexul „venos caroiic
superioară ! întemn
Gaura occipitală . j -pilexul simpatic carotic intern
! Orificiul tubei audi-|De le exocraniu la casa tim- “tuba auditivă
| tive . parului -
Fig. 6. Bxobaza ; Mezul auditiv excierai De le exocraniu la casa tern- Peaivană de aer sa

Fisura pietrotimpanică | De, la cavitatea glenoidă|-nervul coarda timpa-

(scizura lui Glasser) |a tifapanului la cavitatea | nului
i j timpanică IN I-ramura timpanică an-terioară
pp ir — >
—laarterermaxilare— —- —
| : : -Ugamentul anterior a! cio-|.
îi j > canului
| Orificiul caroticotim- De Ta canalul carotic la|-arterele şi nervii carotico-
să IN |anic cavitatea timpanică timpanici
||
|
| 21
|
!
 a ta
D
da td
Va Yu
> Orificiile porțiunii posterioare
t, păi CAVITATEA ORBITALĂ
Orificiu Traiect , Conţinut ! (CAVITAS ORB ITALIS)
Fă
4
ţ

Gaura jugulară De la endocraniu a exo- | -nervul glosofaringian

t
:i
*
Mă

: : craniu, -nervul vag N

————j

- -nervul accesar Cavităţile orbitale sau orbitele sunt “situate între etajul anteriorcal
ka
Rau uuuu

-vena jugulară internă cutiei craniene şi masivul facial, de o parte şi de alta a vârfului piramidei
LI) x) x) aaa)

.
-| -artera meningee posterioară
îÎ

.| -sinusul pietros inferior nazale. Ele conțin globii oculari,. muşchii extrinseci âi globilor oculari, vase.

*"***
şi nervi, aparatul lacrimal, fasciă şi grăsime. Orbitele au formă” piramidală
E

Gaura stilomastoidiană | De la conductul auditiv | -nervul facial .

cu axul lung orientat posterior și medial măsurînd 44-45 mm. Axele celor

B
i

_ intern la exocraniu -artera stilomastoidiană

****
Orificiul canaliculului | De la exocraniu la casa | două otbite se întâlnesc deasupra lamei patrulatere a sfenoidului formând

***
-nervul timpanic din nervul
între ele un unghi de 40-45.

.
|tim-panic timpanului glosofaringian (nervul Ia-
7tă

E cobsen) . Cavitatea-orbitală prezintă: o bază (reprezentată de deschidereacitite).

un vârf, patru perețişi patru margini. La formarea orbitei participă şase oase: anii : , i
7E

-arteza. timpanică inferioară din

frontalul, sfenoidul, etmoidul, lacrimalui, maxila şi zigomaticul.
/

; artera faringjană ascendentă

E

Canaliculul cochleei | De la exocraniu la rampa | -ductul pezilimfatic

?i

i timpanică -0 mică venă Baza orbitei: | Ş Ti sa.

)

Gaura occipitală De la exocraniu la endce- | - măduva spinării se contiună Reprezintă deschiderea orbitei (Aditus orbitalis) . Are o formă
patrulateră cu o lățime medie de 38-40mm şi o înălțime de aproximativ: ă
>

craniu cu bulbul rahidian

B
/
uauauaaa

35mm. Planul tangent Ja baza orbitei este orientat anterior, lateral şi înfe- -
f
i

! -meningele.

7.
Ș
a

-rădăcina spinală a nervului TIOI. Planurile tingente la baza celor două orbite formează
ur unghi diedru, i
dj

accesa deschis pbsterior, denumit unghiul nasomalar a hi Flovver. Acest umghi are. -.

.'
e
„a :

-arterele vertebrale o deschidere de 130-135 la emropeni şi de 140-145" la asiatici.

- arterele spinale
ja]
-

Marginea orbitei (Margo orbitalis) este formată astfel:

Bi 4 Le

- plexul venos vertebral intem

- superior (Margo supraorbitalis) marginea supraorbitală a osului
;

:
- plexul bazilar
frontal care prezintă în 1/3 medială, gaura supraorbitală străbătută de vasele RE nd
Canalul hipoglo sului | De la endocraniulă exo- | -nervul hipoglos
.

şi nervul supraorbital.
" Leraniu -ramura meningee din artera
n)

- lateral (Margo lateralis):

faringiană ascendentă
3
4

- procesul frontal al zipomaticului (inferior);.

/

-plex venos al canalului hipo-

| glosului - procesul zigomatic al frontatului (superiar).
1
Li
--.

"Canalul condilian Ds la endocraniu la exo- | -vena emisară condiliană - medial (Margo medialis):
Maia

(
craniu | - osul frontal (superior);
Orificiul canalului pen- |D e la gaura - creasta lacrimală antevioară a procesului frontal al maxilei .
*******"

-nervul coarda timpanului

tru nervul coarda tim- stiloinastoidiană la (inferior). |
panului — — — ;[âsura bietrotimpanică -— | = infenor(Margo-infraorbilalisy: - -
Canaliculul mastoidian | Dele fâsajugula ză | -ramura auriculară aBervu-
la cana!- - marginea orbitală a osul zigomatic (lateral);
d ul facialului . hu vag - rparginea infraorbitală a maxilei (medial).
aa...

a aaa

28
pa

m
 Z ai

41
a) i
d ]s

nemti
tendonul mușchiului oblic superior al globului cil =
e |

n e mare mere
Anterolateral prezintă foseta lacrimală.€care adăposteşte porțiunea
orbitală a glandei lacrimale, i
Posterior se pune în evidență sutura dintre lama orbitală a frontalului

-)
esa ==
şi aripa mică a sfenoidului, situată aproape orizontal
Posterior, la nivelul joncținnii dintre tavari şi peretele medial al orbitei

K
9
este situat canalul optic delimitat de rădăcinile aripilor mici ale șfenoidului

9.
.
şi mărginit medial de corpul sfenoidulii. Canalul optic este străbătut de

A
nervul optic şi artera oftalmică, realizînd comunicarea între isa, craniană
mijlocie şi orbită.

|E
AAA
3
Peretele medial (Paries medialis)
Peretele: medial este foarte subțire şi fragil şi se orientează inferior

9
şi lateral spre peretele inferior. În porţiunea sa anterioară se găseşte. șanțul

.
lacrimal (Sulcus lacrimalis) dispus vera care se deschide inferiorîn

:
malis). Şanţul lacrimal este mărginit anterior de creasta lacrimală anterioară

AD
de pe procesul frontal al maxiiei şi posterior de.o creastă aparținînd osului

ir &,
lacrimal. Orificiul canalului nasolacrimal este delimitat de creasta lacrimală

19
"Fig. 7. Orbita stângă- vederi anlerioară

4
anterioară de pe procesul frontal al maxilei şi de cârligul (Hamulusul) lacri-

.
NE Marginea supraor bitală a frontalului: 2 Canalul optic; 3 Fisura orbitală
pietei
4 Faja orbitală a aripii mari a sfenoidului; 5 Fața orbitală a zigomaticului; raal. Creasta lacrimală anterioară şi cea posterioară dau inserţie reuşchiului

193
6 Fisura
orbitală imfarioară; 7 Faţa orbitală a maxilei; 8 Creasta lacrimală anterioară, orbicular al ochiului și fasciei lacrimale. În spaţele crestei anterioare se află
9 Lama situată sutura lacrimomaxilară (Sutura lacrimo-maxillaris) care împreună cu
.

1 2
orbitală a e!moidului.
sutura frontolacrimaălă (Suiira frontolacrimalis) formează limita anterioară
Vârful: a peretelui medial. Spre posterior avem sutura etmoidolacrimală (Sutura

Este situat puțin sub gaură optică, la nivelul tuberculului subaptic
"pe care se inseră tendonul lui Zinn. Pe tendonul lui Zinn îşi au: originea
_ comună următorii muşchi: drept superior (M.rectus superior), drept inferior
PR
erhmoidolacrimalis),care se formează între osul lacrimal şi lama orbitală a
labirintului etmoidal care "formează cea mai mare parte a peretelui medial
al orbitei. Lama-orbitală a ctrnoidului formează pereţii laterali ai sinusurilor

—==/
etmoidale şi se articulează superior cu marginea medială a lamei orbitale a
" (Mrecrus inferior), drept lateral (M.rectus lateralis), drept medial (M rectus
frontalului formând o linie de sutură străbătută de gaura ctmoidală anterioară

]
medialis) şi oblic superior al globului ocular (M.obliquus superior. bulbi),
(Foramen ethmoidale anterius) şi gaura etmoidală posterioară (Foramen.

N
„precum şi rmuşchiul ridicător al pleoapei superioare (M.levator palpebrae

—
A
P

| Superioris), ethmoidale posterius) cărora li se poate uneori adăuga şi o gaură etmoidală

di
Peretele superior CIavanul) (Paries superior) . . mijlocie (28% din cazuri). Aceste găuri fac legătura dintre orbite şi fosa

=
N craniană anterioară fiind străbătute de vasele şi nervii lor.
Este format în cea mai mare parte de lama ozbitală a frontalului,
Inferior lama etmoidului se articulează cu marginea medială a feței or-

zf
a căreia i se adaugă posterior o mică porțiune din fața inferioară a-aripii mici

AN mată
a sfenoidului. Tavanul orbitei separă conținutul cavităţii orbitale .de fosa bitale a maxilei (anterior) şi cu procesul orbital al palatinului (posterior).

N
Zona cea mai posterioară a peretelui medial al orbitei este forinată

eeremerea
- “craniană anterioară şi are o formă concâvă mai. accentuată spre anterior.

ma
de fața laterală a corpului sfenoidului (porţiunea sa anterioară) care se
Anteromedial prezintă foveea trohleară la nivelul căreia se reflectă

/
articulează cu lama orbitală a etmoidului formând sutura sfenoctmoidală

d mată
n/a
i
."

30 31
 (Sutura sphenoethmo idalis). .
Peretele inferior (planşeul) (Paries inferior) De,
; Peretele medial al. cutiei vine în raport cu fosele nazale, sinusur
ile. Are formă triunghiulară şi «ste uşor înclinat inferior, lateral ŞIanteiior € i
etmoidale şi sinusurile
„ Planşeul orbitei este format anteromedial de fața orbitală
a maxilei,an- *. * -:. .
tero- “lateral de fața orbitală a zigo maticului şi posterior de oarie triunghiulară -

**
provenită din procesul orbital al. palatinului.
..Li.1

Planşeul orbitei formează peretele superior al sinusului maxilar.

***************"
,
Posterior, între peretele inferior şi peretele lateral al orbitei se . .

* ******
delimitează fisura orbitală inferioară care realizează comunicarea între orbită *
şi fosa pterigopalatină și care este străbătută de nervul maxilar, vasele-infra-

*
****"**
orbitale, nervul zigomatic şi rarauri din ganglionul pterigopalatin. Planşeul -“ Ea

. .
orbitei prezintă un şanţ orientai anterior — șanțul infraorbifal case pătrunde -

2
în planşeu devenind cana] infraorbital care se va deschide la nivelul găurii ză
intraorbitale. Șanțul, canalul și gaura infraorbitâlă sunt străbătute de nervul '.--.
infraorbital. ă ză
Antero-medial, planşeul crbitei poate pecete. o mică ; depresiune care -.
maschează inserţia mușchiului oblic inferior al globului ocular. Me e ăi
=== =)
4

L
j
i
i
A

Fig. $, Orbit: stângă. Perete medial

)

! Osul frontal; 2 Creasta lacrimală posterioară: 3 Gaura ebnoidală anterioară; 4 Lane

SĂ

erbitală a ermoidului; 5 Gaura ebnoidală posterioară; 6 Procesul erbital al palatinului;

,

7 Gaura stenopatatină; 8 Procesul zigomuatic al maxilei.

a

-—

.
=/
|

Peretele lateral (Paries lateralis)

Peretele lateral este celmai gros perete imai ales posterior. Are formă
ți
i
SI

triunghiulară ş şi este format anterior de procesul frontal al osului zigomatic , Fig. 9. Orbita dreaptă, Peretele laieral -
iar posterior de fața orbitală a aripii mari a sfenoidului care formează între
A)
N

ele suiura sfenozigomatică. Peretele lateral prezintă două orificii mici care
aperțin osului zigomatic şi care sunt străbătute de ramura gaina ateu
şi ramura zigomaticotemporală din nervul zigomatic.
.
] Osul parietal, 2 Aripa mică a sfenoidului; 3 Faţa orbitală a aripii mari a sfenoiduhii;
4 Procesul pterigoidian; 5 Sinusul maxilar; 6 Cancluil injraorbital; 7 Găurile zisomatico--
cinta, 8 Fața orbitală a zipomuticului; 9 Porjiunea orbitală a jronialului.

Peretele lateral şi peretele superiar delimitează între. ele, spre văpa “ Marginile cavităților orbitale
orbitei, Îsura orbitală superioară.: = marginea superomedială este situată la unireaa peretelui superior:
cu cel mesi şi prezintă sutura care uneşte lama orbitală a frontalului” 2 :

33
 j
NI
i-a
i
N
%
P

F
Y Pi
he

“
(i

IS
A
Wa?
-. * Procesul frontal al maxilei, cu osul lacrimal şi cu lama
orbitală a etrioidului.

p
"La extremitatea posterioară a acestei margini st află gaura Orificiile cavităţilor orhitale j

= —(
3
optică.”
„ marginea superolaterală situată la unirea

-a
peretelui superior cu cel __ Orificiu
„ lateral prezintă sutura sfenofrontală (Sutura
sphenofrontalis), „iar posterior Traiect i Conţinut

vena see
fisura orbitală superioară Canalul nazolacrimal

LL
De la peretele medial a! | -ductul nazolzcrimal
e.

N
==
j - marginea inferomedială situată la unirea peretel orbitei la mediul inferior al |.! .
ui inferior cu cel

ma me nm
-- medial prezintă anterior orificiul superi

**********
foselor nazale -

Ş1UE
or al canalului nazolacrimal şi pos-

i
terior de acesta sutura maxilolacrim Gaura etmoidală ante- artera ctmoidală anterioară.

„Il
al ă, etmoidlomaxilar (Sutura etkmoid- De la peretele medial al
ă omaxillaris), şi sfenopalatina Tioară

E
orbitei la fosa craniană >venele etmoidale

Al.
| Inezvul etmoidel anterior

ce Re
|

4
A
marginea inferolaterală este situată la locul

h
anterioară

|
de unire dintre peretele
„inferior şi cel lateral și este format anterior de

= 44==
Gaura etmoidală pos- De la peretele medial al' iartera etmoidală poste-
fața orbitală a zigomaticului
iar posterior corespunde fisurii orbitale inferi terioară

4
orbitei la fosa craniană: Tioa-ră

n0
oare. :

i
anterioară irenele etmoidale
N Ai ie al - nervul etmoida! posterior |

N
Gaura optică | De la fosa craniană mijlo- | nervul optic

E
| cie la orbită

d. 9
artera oftalmică

||
4
Fisura orbitală superioară - | De la fosa craniană mijlo- | :nervul oculomotar

j
IN ==
ă i cie la orbită _.| “nervul trochlear

ţ
ă Pa Inervul abâncens
| *nervul ofialmic cu ramurile

II.
SE
| Sale (frontală, lacrimală şi

!|
i
| nasociliară) ă

/ ea
RI 1
-vena ofialmică superioară

ţ
p
| ramuri din artera menmgee

f ==
mijlocie =

ț
|-ramuri simpatice din gan-

vomă

|
EI E . . :| glionul ofialmic ă

|
Fisura orbitală inferioară. | De la fosa pterigopalatină nervul maxilar

pie
- Vlaorbită:: *| vasele infraorbitale

d ţ
|
j | -nervul zigomatic
ţ - = .
:|-ramuri din ganglionul

pa
:|] ptenigopalatin

OI. BR
-___|vena oftalmică inferioară
Găurile zigomatice . | De la orbită la regiunea Lramura zigomaticofacială
- Macăală şi la fosa temporală -rarnura zigornaticotermparală

Ig
miere
|

—
pa |din nervul zigomatic
Canalul irifraorbital.. | De la şanțul infraorbital li i-nervul înfraorbital

/==f
L: - faţa anterioară a maxilei! |i-artera infracrbitală

a
!

7
|

[/ 7 —
|
aa
i.

|
ul

|
!
|
34
35

p SP
 CAVITATEA NAZALĂ OS OASĂ
i (CAvz TAȘ NASALIS OSSEA)

.
1,

Cavitatea nazală este A spațiu: ete gauii situat în centrul masivul

ui
facial, între cavitatea bucală Ș baza craniului şi este divizată printr-un
sept
vertică] median în două comp: ente, denumite “fosele nazale”,
Fosele nazale sunt două coridoare anfractuoase, orientate antero-p
aa

os-
terior, turtite transversal, tapetate de mucoasă, care comunică cu exteriorul
prin apertura piriformă şi cu partea nazală a faringelui prin coane.
Fiecare
7,

„fosă nazală prezintă patru pereți şi două orificii.

Peretele superior sau bolta foselor nazale este orizontal în porțiunea
1,
auua

centrală şi oblic descenderit atât anterioi, cât şi posterior, Este alcătuit dinspre
ş

anterior spre posterior de următoarele

D

oase: .
- faţa internă a oaselor mazale şi spina nazală a osului frontal;
- lama cribroasă a osului etmoid, care prezintă găurile cribroase sau
orificiile olfactive străbătute de filetele nervilor olfactori şi de fiecare parte
gaura etmoidală străbătută dej, nervul etmoidal anterior, arterele etmoidale „Fig. 10, Cavitetea nazală. Peretele inferior- vedere superioară
1 Spina nazală anterioară: 2 Gaura incisivă: 3 Procesul palatin ai mazilei;
anterioare şi venele etmoidale;
r

4 Procesul! zigomatic al maxilei; $ Canalul paiatin mare; 6 Lama laterală a procesu- _*

* D
- fața anterioară a corpului osului sfenoid, întreruptă de fiecare parte lui pterigoid; 7 Lama medială a procesului ptezigoid; 8 Gaza palatină mică; 9 Spina -
s-a de deschiderea a câte unui sinus sfenoidal, a cărui orificiu de deschidere este nazală posterioară, 10 Procesul piramidal ai osului palatin; li Lama orizontală a osu-
Wa

completat antero-inferior de cbnca sfenoidului; “lui palatin; 12 Sutura palatină transversă; 13 Sinusul maxilar: 14 Creasta nazală.
7,

pa - aripile vormerului care. formează cu ciocul (rostrul) sfenoidal canalul

.vomerorostral și cu procesele Vaginale de pe fața inferioară a corpului osului. Peretele medial sau septul nazal osos (Seprum nasi i osseum) esteo lamă
ar
sfenoid canalele. vomerovaginale străbătute de mici vene;: : osoasă subţire care separă cele: două fose nazale şi este completată anterior .
,

ca
sa
- procesu! sfenoidal al osului palatin care împreună cu procesul vaginal de cartilajul septului nazal. La formarea septului nazal osos participă:
_

de pe fața inferioară a corpului osului sfenoid formează canalul palatovaginal - postero-inferior, vomerul, care la nivelul fețelor laterale prezintă”
E.

vers străbătut de nervul faringian din gansglionul Breti găpalatin şi de o ramură d

fine şanţuri vasculo-nervoase străbătute de nervul nazopalatin, deoramură -. . -
faringiană a arterei maxilare. septală posterioară din artera sfenopalatină şi de vene;
Peretele inferior sau planşeul foselor nazale are forma unui jgheab, - antero- -superior, lama perpendiculară a osului etmoid, care prezintă în
id
â

find concav în sens transversal şi este alcătuit de fațaPang u a paleiului partea superioară a feţelor laterale numeroase şanţuri şi canale care comunică. -
osos la formarea căruia participă: cu găurile cribroase şi sunt străbătute de filete ale nervilor oliactori;
- fața superioară aprocesului palatin alfiecărei aja (formând cele - antero-superior, oasele pazale şi spina nazală a osului frontal;
2/3 anterioare ale palatului :0s0s), care se articulează posterior cu lama - postero-superior, ciocul (rostrul) sfenoidului şi creasta sfenoidală;

.
orizontală a osului palatin la nivelul suturii palatomaxilare, iar anterior _- inferior, crestele nazale, palatină şi maxilară, rezultate prin “unirea Ă x zu
E
E.

prezin tă orificiul canalului incisiv străbătut de ramuri ale arterelor palatin i pe linia mediană a proceselor palatine ale maxilelor şi a lamelor arizanțale LA
mari și de nervii nazopalatinii! ale oaselor palatine,
lamei orizontale a a osului palatin (oriează Septul nazal poate fi deviat cel mai frecvent la nivelul suturii vomero= aa
- fața nazală, superioară;a
1/3 posterioară a palatului 0505). etmoidale. i

. 36 37.

**
1,

ma
.

iza
 ._

ei
i
anterioare şi mijlocii, sinusul
. frontal Şi sinusul roata, Meatul nazal mijlociu
Prezintă următoarele elemenţe ana
i ă omice; procesul uncinat, bula etmoidală,
biatul setnilunar și infundibulul etmoidal, Între e metul nazal superior şi fața i
anterioară a corpului sfenoidulu i se află un reces îngust, recesul sfenoetmoi-
dal ((Recessus sphenoethmoidalis)
N

prin care sin sul sfenoidal comunică cu .

.
cavitatea nazală. Meatul nazal acce
sor şi meatul| (nazal suprem, atunci când -
există , prezintă câte un orificii a] unei
celule et moidale; i

N
ă7 |
Mii. Epberi at

i
IA ie
5

4 Fig. 11]. Septul nazal osos - vedere laier

L I. I
ală stângă
1 Si inusul Jronial drept; 2 Crista galli
;3 Sinusul sfenoidal stâng; 4 Sinusul sfeno

**
„drept; 5 Vomerul;! 6 Maxila, 7 Spina idal
naz, ală anterioarii; 8 Canca nazală
inferioară;
Y Laina perpendiculară a osului etmoid:
1 O Spină nazală a osului frontal; 1] Osul nazal:
12 Sinusul frontal stâng,

Peretele lateral este constituit din următoar Fig. 12. Cavitatca nazală dreaptă. Peretele lateral

1.
ele elemente osoase: ?
l 1 Osul lacrimal; 2 Procesul uncinat al osului eimoid: 3
„= fața medială a procesului frontal al maxil Conca nazală mijlocie;
ei; 4 Canca nazală superioară; 5 Sinusul sfendidal; 61
- fața medială sau nazală a osului lacrimal; ama medială a procesului pteri-
goid: 7 Gaura sfenopalatină; 8 Larhă perpendiculară a
= fața medială a labirintului etmoidal care prezintă osului palatin; 9 Canalul incisiv;
segmentele pretur- - J0 Conca nazală inferioară; 11 Sinusul frontal drept! 12 Sinusul
binal, supraturbinal — la nivelul căruia se găseşte. frontal stâng. .
aggernasi — şi turbinal de
la nivelul căruia se desprind cornetele nazale

!
Superior şi mijlociu, la care se

=
adaugă uneori cornetul nazal accesor (Santorini
) şi cornetul nazal suprem

ru
„ - fața nazală a corpului moaxilei cu hiatul mpxilar (orificiul de deschi- .

'
.. (Zuckerkand]). Între fiecare cornet şi porțiunea
corespunzătoare a peretelui dere al sinusului înaxilar), creasta concală desti ată articulării cu cornetul:
.

“|
lateral al foselor nazale se află câte un spațiu denumit meat. În
meatul nazal "nazal inferior şi şanțul lacrimal care împreună zu procesul descendent al.
E.
-” superior (Meatus nasi superior) se deschid celulele etmoi
dale poster
ioare. lacrimalului şi procesul lacrimal al cornetului nazal inferior este transformat
. În meatul nazal mijlociu (Meatus nasi medius) se deschid celule în canalul nazolacrimal străbătut de ductul nazolacrimal;
le etmoidale

38
39
 - cometul (conca) riazal inferior este situat în porțiun
ea inferioară a - cu endobaza prin găurile lamei cribroase a osului etmoid;
peretelui lateral al foselor nazăle, împreună cu care formea
ză meatul nazal. - cu fosa pterigopalatină prin gaura s fenopalatină,
inferior (Meatus năâsi inferior) la nivelul căruia se păseşte
.!

orificiul de des-

(D
chidere al canalului nâzolacrinaal (Ostium canalis
nasolacrimalis);
„ ” faţa nazală a lamei pe endiculare a palatinului. Orificiile cavităţii nazale
Marginea superioară
a acestei lame prezintăincizura sfenopalatină, mărgini
tă de procesele orbital
.

şi sfenoidal ale palatinului și transformată de fața inferioară Orificiu "raiect .

a corpului osu- Conţinut
lui sfenoid în paura sfenopatltină (Foramen Găurile cribroase (lama |De la fosa craniană?
sphenopalatinum) străbătută Nervii olfzctori .
de artera sfenopalatină şi de| nervii nazali posteriori cribroasă a osului ' |anterioarii la bolta
superiori „laterali și . -
mediali.

p
EEE |n RL etmoid) cavității nazale
i . i . ă
- lama medială a proceshilui pterigoidian Fanta etmoidală De la șanțurile olfactive. | Prelungire a durei roater
al osului sfenoid.
Orificiul anterior al c ității nazale, numit apertura piriformă (4p- la bolta foselor nzzale - -
ertura piriformis) sau apertură nazală anterio Gaura etmoidală De la șanțurile
ară reprezintă orificiul comun olfactive | Nezyuletmaidal anterior |. 1.
prin care cele două fose nazale comunică cu la bolta foselor nazale
exteriorul. Apertura piriformă Artera etmoidală anterioară | - - -

9.
este circurmscrisă superior de arginea inferioară - Venele etmoidala. - . . 7
a oaselor nazale, iar lateral
şi inferior de incizurile nazalelale celor două Gaura sfenopalatină | De la fosu | Nervii nzali posteriari
naxile, care se unesc anterior
pe linia mediană formând spira nazală anterioară. pterigopalatină la meatul | superiori |
iTicii Za _
Orifciile posterioare dle foselor nazale, denumite aperturi nazale superior al foselor nazale | Artera sfenopalztină
posterioare sau coane (Chodha; Apertura
nosalis Dosterior)
Canalul nazolacrimal | De lz orbită la meatul | Daczul nazolacriazl
orificii distincte peutru fiecare fosă nazală, pria sunt două E
- nazal] inferior E
care acestea comunică cu
partea nazală a faringelui. Aualo formă aproximativ Canaiul incisiv Di la fosele nazalz ia
dreptunghiulară și sunt Artere palatină mare
delimitate astfel: | ! cavitatea. bucală
: er | , Nerzii nazopalatni -
- Superior de fața inferioară a corpului osului sfenoid | Găurile palatine mici | Da ta canalul palatin Arterele palatine mici
şi aripile vomeru-
lui. La acest nivel se află orificiile posterioare :
E

ale canalelor vomerorostral, mare la planşeul foselor | Nemi palatini-mici, ml

C

****
vomerovaginale şi palatovaginale; . nazale i ciu şi postâriar i
a Ei _
- lateral de lama medială a procesului pterigoid Hiatul maxilar (orifici- |-De la Sînusul maxilar la ee
al osului sfenoid; ul sinusului maxilar)
- inferior de marginea posterioară a lamei orizont | meatul nazal mijlociu
.

ale a osului palatin,

” care se unește pe linia me diană cu cea de Orificiul sinusului De la sinusul sfenoidal la
partea opusă formând spina nazală
posibrioară; sfenoidal” recesul sienoctmoida!
i | bi j
- medial de marginea Di nrenioază a vomerului, care separă Orificiile celulelor De la celilele etmoidale
cele două etmoidale posterioare
2

Coane, a posterioare la meatut

Comunicările foselor nazale: | _| nazal superior
> cu exteriorul prin apertura piriformă: Orificiile celulelor De la celalele stmoidale

'
- cu partea nazalăa fari ngelui prin coane; cimoidale mijlocii ijlocii la meatul nazal
- cu cavitatea bucală prih canalul incisiv; mijlociu * j

'
Oni&ciile cetulelor
C

- Cu sinusurile paranazale (frontal, sfenoidal, maxilar,:etmoidale) De la celulele etmoi-

4.

pria ctmoidale anterioare dale autecioare la meatul

oriiiziile de deschidere ale acesto ra situate la nivelul raeatului nazai

'
superior. nezal mijlociu
şi a meatului nazal mijlociu; |
- cu cavitatea orbitală prin canalul nazolacrimal;

i | .
i..-"

| 40 . |
Sul
nAes

4
c
 “BOLTA PALATINĂ.

*
-gaura incisivă (Foramina incisiva) „situată la nivelul fosei incisive
„reprezintă orificiul de la care pornesc
Boltă: palatină constituie peretele superior al spre cavitatea nazală
cavității bucale şi (Canales incisiv) şi este străbătută de ramuri ale arterelor canalele inoisive

.
„+. reprezintă faţa inferioară a palatului osos palatine mari şi
(Palatum osseum) care separă de nervii nazopalatini; gi Ela
- cavita tea: bucală 'de cavitatea nazală. Bolta palitină este formată în. a
cele -sutura cruciformă este formată dintr-un ansamblu de patru
"+" 213 anterio are din proţesele palatine ale maxile suturi dis-
din.lamele
nele Oriz
lor, iar în 1/3 posterioară
orizontale și faţ ţa inferioară a proceselor piram
puse perpendicular: donă mediane —sutura intermaxilară între pracesele pala-
idale ale oaselor tine ale maxilelor şi sutura înterpalatină între lamele orizontale ale
palatine - Bolta palatină prezintă dinspre anterior palatinelor
spre posterior următoarele şi două laterale-suturile palatomaxilare (palatine transvers
elemente anatomice:. e) între procesul
„palatin al maxilei şi lama orizontală a palatinului de ăceeaşi
-fosa incisivă (Fossa incisiva) situată anterior, pe j ” parte; pa
linia, mediană este -gaura palatină mare (Foramen palatinum majus) se află în apropierea
0 depresiune câre rezultă din unirea proces
elor palatine ale maxilelor;

5
„. „Sutura incisivă este un marginii laterale a lamei orizontale a palatinului şi reprezintă orificiul de
şanţ fin care se întinde anţero-lateril de laâ fosa deschidere în cavitatea bucală a canalului palatin
. incisivă la spațiul cuprins între incisivul mare (Canalis palatinus
| ateral şi canin; . major) străbătut de artera palatină mare şi de nervul palatin
j „ -tonisul palatin (Zorus palatinus) este mmare.De la nivelul

p
o prrocminență longitudinală "găurilor palatine mari pornăsc spre anterior şi medial şanțurile
+ determinată de marginile mediale proeminent palatine;
e :le proceselor palatine ale -găurile palatine mici (Foramina palatina îninora) de obicei în număr

.
”* “celor două maxile;

ț.]
: a ! de două de fiecare parte se află la nivelul feţei inferioare a procesului
pira-
midal al palatinului şi sunt străbătute de arterele palatine mici
şi de nervii

. 2.
palatini mici, mijlociu,şi posterior;

o,
16 j -

i!
-creasta palatină este sitiată în apropierea marginii posterioare a la-
15 rnei orizontale a palatinului.Pe ea se inseră tendonul muşchiului tensor
al

E
vălului palatin:
14 '- | -marginile posterioare ale lamelor orizontale ale palatinelor, concave,
care se proiectează înap oi sub forma spinei nazale posterioare pe care se

.
„13 inseră mușchiul uvulei; . -
"-multiple depresiuni care adăpostesc glandele palatine .
i
Bolta palatină este concavă atât în sens iransversal cât şi în sens
12 antero-posterior şi evoluează paralel cu apariţia: dinților şi cu dezvolt
area
marginii alveolare a celor două maxile.La naştere diametrele antero-p
osterior
și transversal ale bolţii palatine sunt aproape egale „iar la adult diametr
ul
II

O
transversal îl depăşeşte pe cel antero-posterior.
Orificiile de la nivelul bolții palatine.
Orificiu _ Traiect ... Conţinut
* * Fig, 13. Palatul osos - vedere inferioară
Canalul incisiv '| De. la planșeul foselor | Ramuri
ale arterelor palatin
i nazale la bolta cavității | mari
1 Osiul incisiv: 2 Sutura incisivă; 3 Procesul paltin al maxilei + aţa inferioară; | azur bucale(fosa incisivă) Nervii nazopalatini

L
4 Torusul palatin 5 Găurile palatin mici; 6 Sutura pelatină transversă (sutura Canalele palatine mari | Dela fosa pterigopalatină | Artera palatină mare
palatomâxilară); 7 Creasta palatină; 8 Spina nazală posterioară; 3 Lama orizontală E EN . | la bolta cavității bucale Nervul palatin mare -
a

E
-* ” palatinului; Î0 Sutura cruciformă; 11 Gaura palătină nare; 12 Şiaţurile palatine; Canalele palatine mici | De lă canalul palatin. Arterele palatine mici .
"13 Procesul alveolar al maxilei; 14 Sutura palatină mediană (intermaxilară); 15 Gaura mare la bolta cavității 1 Nervii palatini mici, mijlo-
ă E
bucale ciu şi posterior
incisivă; 16 Fosa incisivă, '
i

42
43.
 Constituţie
ROSA TEMPORALĂ În constituția fosei temporale intră cinci oase:
CE OSSA TEMPORALIS) „= Kontalul prin procesul 'zigomatic şi faţa sa temporală;
- sfenoidul prin fața temporală a aripii mari;
Este situată înî zona Jaterată a capului şi este limit - parietalul prin faţa sa externă;
ată:
- inferior: un plan Giizanital tangent la margi - tewmporalul prin fața teraporală a ag , E i
nea superioară o arcadei
zigomatice; ! - osul zigomatic prin fața. sa temporală. a
- superior: linia Erno ală superioară; “La nivelul planşeului fosei temporale se inseră zauşchiul farul zi
- antero- inferior: osul zigomatic. plangenil prezentând şi o serie de şanţuri vasculare cel mai important fiind+ . -

.
determinat de vasele temporale mijlocii.

2.
CD
Pereţele anterior al fosei temporale prezintă gaura zi aia e, -2
temporală care străbate osul zigomatic şi se deschide la nivelul orbitei dînd
trecere ramurii zigomatico-temporale și unei mici ramuri arteriale. “

Conţinut n: Ea
Conţinutul fosei temporele este-reprezentat de muşchiut temporal şi oi
pachetul vasculonervos temporal profund care urcă sub rauşchiul temporal.
În fosă poate pătrunde o rele gire a bulei grăsoase a ]ui Bichat.

.
Comunicări:
- cu. fose infratemporată prin limita inferioară larg deschisă ;
- cu orbita prin canalul zisomaticotemporal; “
- cu regiunile învecinate. fronto-parieto-accipitale.

CO
FOSA INEF RATEMPORALĂ
.

.
(E OSSA INFRATUMPORALI Ss)
Constituţie = .
Fosa infratemporală are'o formă de cub alungit căruia îi lipseşte doi
„pereţi.
Pezetele sup erioreste format:
- medial din fața infratemporală a aripii mari a sfenoidului;
Fiz. 14 Craniul vedere laterală. Fosa temporală - lateral comunică cu fosa temporală.
7 Linia termpo: ală superioară;. 2 Linia temporală inferioară; 3 Fata căternii zpa: Perete!: superior este periorat de două orificii constante gaura ovală .
rietalului; 4 Sha lanibdoidă: 5 Scuama occipitalului, 6 Porjiunea mastoidiană a „Şi gaura spinoasă şi de două orificii inconstante: gaura: Venoasă şi gaura
m

lemporaiă: 7 Porfhinea scuamoasă a temporalului, 6 Arcul zigomatic; 2 Aripa mare a : pietroasă. La limita dintre pesetele superior şi cel! atterior avem fisura
(
se

veroiaului; 10 Osul zigomatic; J] Scuama frontalului; 12 Sutura coronală orbitală infeztoară. i

n

44 45
 9 d
Y

Pt
3

sf bi

| lol
Peretele lateral este format de: silit, LR ce Conţinut , j
- arcada zigomatică - superior; ă

I
- faţa temporală a zigomaticului - superioi; - mușchiul temporal care ajunge Ja procesul coton
oid al mandibulei;
- artera maxilară şi ramurile sale;
C

i
- faţa medială a ramurii mandibulei - inferior, ;

.
: - plexul venos pterigoidian;
, Peretele lateral este perforat de orificiul canalului alveolar dentar

H
inferior. - „> muşchiul pterigoidian medial;
st

Î. di
j asi
Peretele anterior este format de fața infrătempo - nervul mandibulăr care pătrunde în fosă prin gaura
a rală
maxilei şi ovală;
dintr-o mică porțiune din zigomatic superolateral. Peietele anterior | - nervul coarda timp anului care pătrunde
în fosă medial de spina -
prezintă
.0

” DB serie;de orificii care sunt orificiile canalelor alveo sfenoidului; i d - Ta

lare care perforează fața - nervul maxilar străbate-porțiunea superioară a fosei trecând
„. infratempora a maxilei
lă. din fosa
pterigopalatin ă în cavitatea orbitală prin fisura orbitală inferioa
Peretele medial este format în porțiunea sa posteroinferioară
de ră.
fața laterală a lamei lateiale a procesului pterigoid
al sfenoidului. În Comunicări
„Porțiunea sa anterosuperioară, între peretele medial şi cel anterior
avem - cu fosa temporală prin porți nea laterală, deschisă a peretelui
-». Bsura-pterigomaxilară prin care fosa infratemporală
comunică cu fosa Surpezior;
- cu fosa craniană mijlocie prin gaura
H

pterigopalatină. j D o ală şi spinoasă cărora li se -

poate adăuga paura venoasă şi gaura pietroasă;
Peretele inferior şi peretele posterior lipsesc -
infratemporală comunicând cu regiunea parutidiană,
, pe aici fosa - cu orbita prin fisura orbitală inferioară;
steznocleidomastoidi- - cu alveolele dentare inferioare prin oriSciul canatului atvzolar
- ană şi subinandibulară, inferior;
: j - cu alveolele dentare superioare prin orificiile canalelor alveolare;
- cu fosa pterigopalătin
ptină fisura pterigorăaxilară situată între per-
1 etele anterior şi cel miedial; - - e: i _
- cu regiunea parotidiană, submandibulară Şi stemoclei

.
dorhasto-idiană,
prin pereţii inferior şi posterior care lipsesc
=

Fig, 15. Fosa infratemporală dreaptă. ă j : EI e 3 > s

1 Porțiunea verticală a frontalului; 2 Ar ipa mare a sfenoidului; 3 Osul zigomatic;
i A Fig. 16, Fosa pterigopalatină stângă - vedere laterală
7 Fisura pterigomaxilagră; $ Maxila; 6 Lama laterală a procesului pterigoid: 7 Procesul
1 Gaura zigomaticofacială; 2 Arcul zigomatic; 3 Fosa infratemporală;
„stiloid; 8 Condilul occip italului; 9 Porul acustic extern; 10 Procesul zigomatic; 4 Spina ?
sfenoidului; 5 Fosa plerigopalatină: 6 Procesul pterigoid; 7 Procesul piramida
]] Porțiumea scuamoasă a temporalului; 12 Unghiul antero inferior al parietalului. l al
Palatinului; 8 Hamulusul pterigoid.
46
47
 Orificiile fosei pterigopalatine
- peretele lateral lipseşte, el fiind înlocuit de o fantă care asigură . - aj .

A.
| -_ Orificiu comunicarea cu fosta infratemporală prin fisura pterigomaxilară; i
'Traiect Conţinut
Gaura rotundă baza orientată superior, corespunde bazei craniului în constituția ei-
De le fosa craniană mmijlo- | -nervul maxil
ar
cie la fosa pterigopalatină | - mici vene crmis intrînd fața infratemporală a aripii mari a sfenoidului şi porțiunca laterală-a
are
| Canal pterigoid feţei inferioare a corpului sfenoidului;

.
De la gaura ruptă la gan- -| -nervul pteri Ca a e ai
| glionul pterigopalatii “ |-arte
goii
ra pierigoidă „vârful fosei pterigopalatine este orientat inferior spre locul de unire |
Canalul . . De la panglionul a procesului pterigoid cu tuberozitatea maxiiei. . oral a

palatovaginal : -ramura faringiană 2 gan-
Gaura sfenopalatină
.
pterigo alatin la tavanul | glion ului ieizopal a
aring elui -ramura bine
terei maxilare
aa ar- : Conţinut ”
De la fosa pierigopalatină - nervul maxilar; ”
-ramurile nazale laterale,
la cavitatea nazal] posterioare,superioare şi - ganglionul pterigopalatiri;
: mediale din nervul maxilar - ramurile terminale ale arterei maxilare.
: - artera sfenopalatină

S
pa
Canalul pălatin De la fosa pterigopalatină |
E -nervul alatin mare Comunicări
| la palatul osos E -vasele Palatino mari
Fisura orbitală De la fosa pterigopalatină | - cu cavitatea nazală prin gaura sfenopalatină;
inferioară -uervul maxilar
Ia orbită -vasele - cu cavitatea orbitală prin, fisură orbitală iniferioază;

."
infraorbiiale

D
pe j -nervul

5.E5EE
zigomatic

A3.6'B
- cu,fosa infratemporală prin fisura pterigormaxilară.
-ramun din gengtionul
pterigopalaun | i
-vena oiftalmică inferioară

Canalele aiveolare
E.
| De la fosa pierigopalatină | -ramuule alveolare super-
(Imberozitatea maxilei) !a | icare Osierioare .
alveolels dentare | | -vassle al;eslare super-
10are poster;osre

FOSA PTERIGOPALATINĂ
aaa
„ (FOSSA PTERYGOPALATINA).
Constituţie - i .i
„Fosa pterigopalatină este un. mic spaţiu piramidal situat sub vărful

J
orbitei, înapoia masivului facial, laterâl de fosele nazale şi înaintea procs-
selor pterigoide, | ae
„ Fosa ptexigopalatină preziută patru pereți, o bază şi un vârf:
- peretele posterior este format de rădăcina procesului pterigoidian *. Fig. 17, Fosa pterigoidă
la care se adaugă aripa mare a sfenoidului; ? Fosa scafbidă; 2 Lama laterală a procesului pisricoid: 3 Lama medială a procesului
D

„= peretele anterior este format de porțiunea superomedială a feţei pterigoid: 4 iramulusul pierigoid; 5 incizura pterigoidă; 5 Fosa'pterigoidă; 7 Canalul
D

iC
infratemporale a maxilei; : i pizrigoid. ! N
0

L.

= - peretele medial este reprezentat de lama perpendiculară a palatiniu-

E

aer taine DO NI

ini;
să

.
43
entire

49
,

PEM
 e
SS
|jefi
i
a!
.'
mms
WI
Li
i EOSA PTERIGOIDA
. i Și ă ş = mi
-.a3
(FOSSA PTERYGOIDEA)
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE CAPULUI | 2
.

i “Este formată între cele două lame ale proceselor

P, oi,

—_ Il
pterigoide cărora li
se adâtigă inferior procesul piramidal al osului pălatin.

,
E
i "peretel e medial al fosei este reprezentat de fața Și
laterală a lamei — > i
mediâlea proc procesului pterigoid. La acest nivel se inseră “ai

.
mușchiul tensor al

—=====
.

-Vălului palatin. La nivelul neurocraniului se: descriu urrnătparele regiuni

:. ip:

==
” :

4) Lu
Regiunea fronto-parieto-occipitală, care

Vi
* - peretele lateral este reprezentat de fața medial practic formată din trei

ră | m n)
ă a lamei laterale a

,
procesului pterigoid, pe care se inseră muşchiul regiuni: regiunea frontală (Regio fals, o iunee parietală
(Regio

.
pterigoidian medial. parietalis) şi regiunea occcipitală (Regie occipitalis) şi reprezintă

i
| ”- peretele superior este format de corpul t .
sfenoidului. A scalpul;
" = peretele inferior este reprezentat de procesul pirami : ia ai :

=
dal al palatinu-

[1

E]
Regiunea temporală (Regio temporalis) s tuată în porţiunea laterală

i
A
acapului,

ME
Deasupra fosei pterigoide există o mică Josă ; -

1I
numită fosa scafoidă,

A
forinată prin divizarea porțiuriii superioare Regiunea mastoidiană (Regio mastoidea), c

ij

,
-orespunzătoare mastoidei,

»
a marginii posterioare a lamei care este desczisă de unii autori împreună cu.regiumea temporală.

[|
mediale. În fosa scafoidă se inseră o porțiune a mușchi
ului tensor al vălului :

=
palatin:

. .y
.

4
VA

/ ==
La nivelul viscerocraniului se află

1.. il

A
regiunea. facială (Regio Jacialis)

)
formată din mai multe regiuni:

——
e Regiunea zigomatică(Regio zygomatica);

AF
i
i
m
Regiunea orbitală(Regio orbitalis);

ţ a ns,
. ..
Regiunea palpebrală (Regio palpebralis)4

)
Regiunea nazală(Regio nasalis); ă
Regiunea labială sau orâlă (Regio oralis)!

9. 9.

wo
4

4
Regiunea mentonieră (Regio mentalis); -

., ,
Regiunea geniană, formată practic din două subreg
iuni — regiunea

9
.
bucală(Regio buccalis) şi regiunea infraorbitală
(Regio infraorbiia-
ls),
-

A
Regiunea parotidiano-maseterină(Regio parotideomassete
rica).

——j ==f
)

2
i
) Șim
=/ EEE
——

a
1!..
pi
50

2!
51
Mp

.
ui
e |

"REGIUNEA FRONT:O-PARIETO-OCCIPITALĂ
us

Limite
* anterior aa ză
— margineă supraorbitală a frontalului și glabella;
e posterior Lp A
iu

'— linia nucală superioară şi protuberanța occipitală externă;

e lateral -
ma — liniile temporale superioare.

Stratigrafie
1. Pielea este groasă și prevăzută cu fire de păr, cu excepția porțiunii. *-
anteroinferioare a regiunii unde este subțire, suplă şi mobilă. Firele de păr
uuuuuuuui

J
pot lipsi în totalitate, reprezentând alopecia, sau parțial, reprezentând calviţiă
Fig. 18 Regiunile capului (vedere anterv-laterală) care apare frecvent la persoanele vârstnice de sex masculin. i SE
=/

]. regiunea frontală; 2. regiunea patielală; 3 regiunea temporală; 4. regiunea „2. Țesutul celular subcutanat prezintă numeroase tiavee situate între
nazal;
5, regiunea orbitală; G. regipiea zigomatică; 7. parotidiano-masete;ină; 8. regiunăa
îyraorbiială, 9. regiunea labială: 10. regiunea menionieră; 11.
faţa profundă a pielii şi plenul musculo aponevratic subiacent. Prezența
regiunza bucală
iraveelor conduce a solidarizarea celor trei planuri superficiale (pieis, țesut
celular subcutanat şi plan rauscule aponevrotic) caze formează scalpul.
-Traveele compartimentează țesutul ceiular subcutanat explicând astfel de ce
un proces patologic situat la nivelul țesutului celular subcutanat al acâstei -
regiuni rămâne localizași t nu difuzează. În țesutul celular. subcutanat al
regiunii fronto-parieto-occipitale sunt situate vasela-şi nervii acestei regi.

'2
uni dispuse sub forma unor pediculi vaculo-nervaoşi care pătrumd la limita
inferioarăa repiuriii şi se orient=ază ascendent către vertex. Datorită acestei

e:
dispoziţii, iuciziile la nivelul acestei regiuni se fac în sens vertical pentru a
nu leza pediculuii vasculo-nervoşi. În cazul lezării vaselor se aplică un ga-
rou circular la nivelul craniului..Regiunea prezintă un număr da 10 pedicali
vasculo-nervoşi, câte cinci de ficcare parte. Aceştia sunt: ” ă
e Pediculul frontal ntedia). — format din vasele supratrohleare şi ramura

A
medială a nervului frontal. Artera supratrohleară ia nştere din attera -
„ oftalmică, ramură a arierei carotide interne, iar ramura medială a... *:
ma „nervului frontal ia naştere din nervul frontal, ramură a nervului —
Fig.19. Regiunile capului şi gâtului (vedere poştero-laterală).
7. regiunea jiontală; 2. regiunea parietală; 3. regiunea temporală; 4. regiunea
oftalmic, E ui
= Pediculul frontal lateral — format din vasele supraorbitale şi ramura”

F'H:A.
occipitală; 5, regiunea posterioară a gerul. i
laterală a nervului frontal. Artera supraorbit
Dus

ia naştere
ală din aitera. |. -i
oftalmică, iar ramura latarală a nervului frontal este tarmură din nervul
52.
53
 ” frontal, ramură a nervului oftahmic.
j
“ Pediculul preauricular— format din vasele
temporale superficiale şi
_ nervul auriculo-temporal. Artera term porală super REGIUNEA TEMPORALĂ
terminală din artera carotidă externă,
ficială este ramură *
iar nervul auriculo-temporal -
„este ramură a nervului mandibular. %
Pediculul retroauricular — forinat din vasele E rii Limite sr sv
X ?

precum şi ramura auriculară şi masto

auriculare posterioare zE
idiană a plexului cervical e superior / pa PE Pe
“superficial. Artera auriculară posterioar
ă este ramură colaterală din — linia temporală superioară; - - i |" e 2 a E i,
„artera carotidă externă. e inferior | tt
j !
Pediculul occipital — format din
vasele occipitale și ramurile — arcada zigomatică; e re
posterioare ale primilor trei nervi spinali a antero-inferior :
cervicali care se pot
anastomoza între ei formând plexul cervical — osul zigomatic. j
posteior. Artera
„_ Oecipitală este ramură colaterală din artera
.

3. Planul musculo aponevrotic este reprezenta carotidă extemă. * Stratigrafie | -

..-frontal-care este format din două t de mușchiul occipito- Bi
porțiuni musculare (pântece) legate între 1. Pielea, cu excepția unei mici zone siivate antero-inferior, este

.
ele prin aponevroza epicraniană. acoperită de păr. Mă E 5
” Porțiunea occipitală (Penter: occipitalis), 2. Țesut celular subcutanat, prezintă numeroase travee cânjunctive
„ inserția de origine pe linia nucală de formă patrulateră, are car=
supremă şi ps procesul mastoidian, iar - solidarizează pielea la stratul aponevrotic. La acel st nivel se evidențiază:
fasciculele merg în sus şi înainte şi se termini ă pe marginea posterioară * mușchi superficiali reprezentaţi de:
aponevrozei epicraniene şi pe fața posteromed a
ială a pavilionului urechii. - muşchiul auricular anterior;
Porțiuriea frontală (Venter rontalis), este

.'
- muşchiul temporo-parietal;
..

mai dezvoltată decât

precedenta, are formă. patrulateră şi este situată „= mușchiul auricular superior;
în partea anterioară a bolţii
„craniene. Are inserția de origine pe margi - mușchiul auricular posterior.
uea anțerioară a aponevrozei -
epicraniene, anterior de Sutura coronală, iar vase şi nervi superficiali reprezentați de elementele
inserția terminală se face pe vasculare şi
- pielea regiunii sprâncenoaseşi intersprâncenoase. nervoase ale pediculilor preauricular şi retroanticular
i Sl: în traiectul lor
a Aponevroza epicraniană prezintă uri număr de patru către regiunea fronto-parieto-occipitală. ,
prelungiri: . j
* prelungirea anterioară care pătrunde între fibrele muşchiului „3. Planul aponevrotic este format din două [straturi
frontal separate între ele-
pe care îl separă parţial în două jumătăţi de țesut celular, Stratul superficial este reprezentat

(
de prelungirea laterală
- : prelungirea posterioară care pătrunde între
fibrele mușchiului a aponevrozei epitraniene. a L
occipital pe care îl separă completîn douăjumătăi S
- Stratul profund este reprezentat de fascia
OO chiului temporal.
P

două prelungiri laterale (una dreaptă și una stângă) care „ 4. Planul subaponevrotic ete reprezentat
pătrund în de iezi ternporal , precum
regiunea temporală până la nivelul arcadei zigomatice dând inserți şi de vase şi nervi profunzi, .

S.
muşchilor auriculari anterior şi superior,
e ' .
e Muşchiul temporal(M. temporalis) Se |
Ni i .
4. Spațiul subăponevrotic este reprezentat: de ţesut Are inserţia de origine pe întreaga fosă! temp
celular lax care orală până la linia

(O

O)
perrnite scalpu

p
să gliseze
lui pe planul profund, osteo-periostic. ___ _ _ temporal ă inferioară şi pe fața profundă a
culele converg şi se termină printr-unundă tezaa ton
fasciei temporale. Fasci-_

.
„5. Planul osto-periostic este format dintr-un strat periostic şi un
strat ce se inseră pe proce-

m
osos. Stratul osos este format dintr-o tăblie externă şi una internă sul coronoidian la mandibulei.
(ambele “a
reprezentate de țesut osos compact) între care se află un țesut osos spongio Muşchiul temporal prezintă trei fascicule
s musculare:

m
„cae poartă numele de dip loe. Sub planul osteo-psriostic se află hemisferele - fasciculul anterior cu direcție aproape vPrti
cală, inervat de nervul:
2.

cerebrale acoperite de meninge. temporal anterior, trage mandibula în sus|

Mi
j | si
C

54

i
55
 i

- fasciculul mijlociu cu fibre oblice de sus în jos şi

anterior, inervăi
de nervul teniporal mijlociu, trage mandibula în sus şi poster „e posterior
ior; - marginea occipitală |, Margo occipitalis) sau posterioară a părții
- fasciculul posterior aproape orizontal, inervat de nervul -
posterior trage mandibi la posterior. tempor al, „>. mastoidi
a ene
osului temporal. ,

(D
Vase şi nervi profunzi

.
I,

, artera temporală profundă anterioară provi Stratigrafie 3 -

ne din artera maxilară, . 33
iii care este ramur
ă termirială a carotidei externe "1. Pielea este groasă, plabră şi netedă, exceptând paârțea superioară şi
artera temporală profu idă posterioar
a Ara ” posterioară a repiunii unde este acoperită de păr;

:0
ă provine din artera maxilară, j te
care este ramură termirală a carotidei externe

2
- 2. 'esutul celular subcutanat este traversat ds travee fibroase
isa: groase .

.
artera temporală mijloc e ia naştere din artera temporală superf şi rezistente care se întind între. fața profundă a dermului
icială, şi-aponevroza *
"care este ramură terminală a carot - epicraniană și se'anastomozează între ele şi conține muşchii,
idei externe vasele şi nervii
- + nervii temporali profu

P
superficiali reprezentați de: mușchiul auricular posterior
i, unul anterior şi unul posterior, iau naştere (M auricularis pos-
din trunchiul anterior terior), ligamentul auricular posterior (Lig. auriculare posterius) situate
E
al nervului mandibular. Nervul temporal Între
profund posterior poatț lua uneori naştere dintr auricul şi convexitatea concăi şi baza procesului mastoidian, artera
-un trunchi comun auriculară -
cu nervu
l raaseterin, iar nervul temporal profund anteri posterioâră (Arferia auricularis posterior), vena auriculară posterioară
naştere din nervul buc - Uneori poate
or poate lu (V..
exista şi un nerv temporal auricularis posterior), vena emisară mastoidiană (V emissari
d mastoidea),
e "profund mijlociu care a naştere din trunchiul vasele limfatice care conduc iimfa spre nodurile limfaticemastoidien=(No
anterior al nervului di
mandibular. |: mastoidei), ramurile anterioară (R. anterior) şi posteriăară (R. posterio
r)ale -
A

3. Planul osteo-periostic Este format dintr-un strat nervului auricular mare (N, auricularis inaputs) din plexul cervical şi
periostic şi un strat nervul -
asos care prezintă o.tăblie ex! ernă şi una internă între auricular posterior (N. auricularis posterior) dia nervul faciat;

.
care se află țesut AY.
„osos spongios. Sub planul ostto-periostic să află 3. Planul musculo-aponevzotic este constituit de tendoanele de însecție
meningeie care acoperă

.
hemisterele cerebrale. ale mușchilor sternocleidomastoidian (AM siernocleidomastoideus),
splenius

2
„ (MA. spleriius) şi longissiinus al capului (M. lonigisstmis capitis) acoperiţi de.
lama superficială a fasciei gâtului (Fascia cervicalis: Fascia colli; Lamina
REGIUNEA MASTOIDIANĂ superficialis); : :
E.

4. Planul osteo-periostic Teprezeniat

Îi ăssxauuuu )

de partea mastoidiznă a osului

temporal care conţine în interior cavități pneumatice căptuşite e mucoasă
i
1

Regiunea mastoidiană este situată la nivelul părții laterale a capului -

&
y

și . — celulele aeriene mastoidiene. -

cuprinde partea inastoidiană a d sului țemporal şi părțile moi care o acoperă.
Regiunea este acoperită anterior de pavilionul urechii împreună cu
*

care
delimitează unghiul cefalo-aurițular. Posterioi
a
1

de pavilionul urechii regiunea .

[i

este convexă, de formă variabilă în funcție de dezvoltarea părții mastoidiene REGIUNEA PALPEBRALA-

,
a osului temporal.
E.

':.
Limite"
â

a Superior i
Limite 3 i |
*. superior
&] ma = =a-inferior=
-. creasta supramastoidiană (Crista supramast idea);
= : — ea IS
că | 2.
i i
șanțul suprapalpebral (Sulcus suprapalpebralis);—
Ss
— —
a
— e
e se

.
j 2, inferior ae
&

- procesul mastoidian (Processus mastoideus); i

J

îm.» șanțul infrapalpebral (Sulcus infrapalpedralis)

(i

e anterior şi
Ş:
- linia verticală'tângentă la marginza posterioară a meatului x
â

acustic extern;

.4
id |

56
S7
Dre azagizz
.
 zeta e |
„|
|
Stratigrafie
Pleoapele sunt constituite din șapte straturi, care În grosimea pleoapelor avem trei tipuri de glande;
spre-profunzime sunţ: dinspre suprafață
ta o glande sebacee (Glandulae sebaceâe) - Meibomius - sunt
sa A glande”
1. PieJe; . » sebacee alungite care se deschid la nivelul margi

.
2. Țesut conjunctiv lax, care permite mobil nii libere a pleo-
itate
a tegumentului supraia- apelor; E -

T
cent şi este responsabil de posibila glande ciliare =9] j
acumulare la acest nivel a revărsatel (Glandulae ciliares) - Zeiss - sunt plande sebacee
sangu ine sau purulente; or mici ce. se deschidîn teaca-foliculară a cililor;

E9.
„3. Stratul muscular striat este repr “
ezen
tat ds mușchiul orbicular care glande tarsale (Glândulae Zarsales) —
"are formă de sfincter. Ace, stui Moll - sunt glande apocrine

.
muşchi i se descrie o porțiune orbit ce se deschid între cili san în teaca ac zestora.
„. !* palpebrală. ală şi Una,

(/]
V
LA
!
-” Porțiunea palpebrală se inseră
pe ligamentul palpebral
. „lateral (Lig. Palpebrale laterale
“bral medial (Lie. palpebrale
) şi pe ligamentul palpe- "REGIUNEA LABIALĂ
mediale) prezentînd patru
porțiuni: -
. Limite see

===
» mușchiul Riolan, care ocup * superior:
ă lățimea: marginii îi

N,
B

i
A
- - libere a pleoapelor; — şanțul nazo-labial (Sulcus nasolabialis);;

VĂ
porțiunea pretarsală, formată din

- ——
fibre dispuse - marginea posterioară a narinei şi a aripii
circular; * nasului;
j - extremitatea posterioară a subclo

N
azonului nazal;

4) În
porţiunea prese ptală, dispusă circ * . inferior
ular în fața sep- | i

9
tului orbital;

)
— linie orizontală „care trece prin şanțul

f |
mușchiul Horner (muschiul lacrimal - mento-labial(S'zcus
mentolabialis);
posterior)

IS LE WI
i] -

/ TD
se întinde de la creasta lacrimal e lateral (dreapta și stânga) i
ă posterioară (a i
apofizei ascendente a maxilarului) la extrerni — o linie verticală ce trece la un centi
tatea | inetru

AP) 18
medială a tarsului. Contracția mușchiul lateral de comisura
ui Homer în labială.
E

jurul canaliculelor lacrimale împinge | : .

-
lacrimile; i |

porțiune orbitală se inseră pe liga Stratigrafie

mentul palpebral-medial j
e, şi pe marpinea Supero şi infero-inter 1, Pielea este groasă şi mobilă, prez
nă a orbitei,
P

"1. 4. Stratul celular intermediar, este intă numeroase glande sudoripare

subțire şi Şi sebaceee iar la sexul masculin

/ mom
5.-Stratul fibros sau tarsul realizează un pseu lax;
- . este prevăzută cu păr. -
2. Țesutul celular subcutanat este bine Sie
poziţia corectă a pleoapelor do schelet, care menține Teprezentat la periferia regiunii
şi le conferăun tonus corespunzător La nivelul și slab reprezentat în porțiunea centr ală a regiunii labiale.
pleoapei superioară avem tarsul

BI 1 4
a pd,
superior (Zăriius superior) iar la 3. Planul musculăr este re
” pleoapei inferioare averi tarsul infer nivelul ătre muşchii buzelor. Sunt
ior (Tarsus inferior).
6. Stratul'muscular neted este repre
zentat: de o lamă musculară fină,

AB
Teprezentând mușc hiul țarsal superior (M.tarsalis superior), jurul orificiului bucal, alcătuind mușchiul orbi

LI
feriar (M iarsalis inferior). Muşchiul tarsa respectiv in- wlar al gurii, cu rol constric-
l Superior se inseră proxima] pe tor. Sistemul periferic este format din fascicule! radiare ce alcătuiesc

A BA
tendonui mușchiului ridicător a] pleoapei mușchi. Ei sunt dilatatori ai orificiului bucal zece
superiore. Muşchiul tarsal inferior

1.
se inseră proximal pe expansiunea oblicului şi imprimă buzelor şi crăpățurii
infisrior. Distal ambii se inseră bucale celemai variate forme şi mişcări

A
cu rol expresiv, darşi cu importanță

=
” » pe marginea orbitală a tarsului core

OR
în diferite acte fiziologice.

B
spun zător;
E.

S.
păi

|
7. Stratul mucos este reprezentat de conjunctiva „e Mușchiul orbioular al gurii (M orbiculari
palpebrală.

=!
s oris) Este format din

ccm
fibre proprii ce constituie porțiunea
fa şi fibre cu proveniență
7 58
59 ț
|

?
 Nas
din niușchii învecinați, ce constituie porțiunea marginală Porțiu „*%
ez 3
5 7
-

„marginală nea inserția de origine pe faţa laterală a osului zigornatic, Fibrei

(Pars marginal is), este formată din fasciculele g sale .
învecinați (în plan profund de fibre mușchilor
ale mușchiului buccinator, iar *Ierg în jos și medial peatriu a se insera pe pielea buzei superioare,
în plan superficial fibre lal6 muşchilor „Prin contracție trage în sus şi lateral buza Superioară. -.

P
ridicător al unghiului gării şi 4
coborâtoral unghiului gurii) care se încr Muşchiul ridicător al uaghiuhui gurii (4 levator ânguili oris)
ucişlaează

*
nivelul comisurii,

R
Este. -

2:
prelungindu-se şi în buza opusă. Porțiu situat profund, înapoia rauşchiului zigomatic mic şi a ridică
nea labială (Pars labialis), torului

.
„este porțiunea principală a orbicularuluşii ocupă marginea buzei superioare, în fosa canină uride are inserţia

-
E liberă a: de origine, Inserţia

.
i „. termi
or: Înts
„buzei. Porțiunea: labială| descrie nală ri
mușchiul se facedi
anse câncave
inferioară şi concave inferior pentru
superior pentru buza alpe pielea
ungh
că dei gurii
iulu
to larnivelu l comnis
şi mușc hiulurii
ridicătbuzel
or a! buzei --
buza superioară şi se inseră pe
pielea și mucoasa cornisurii buzelor, superioare se păseşte mănunchiul vasculonervos
unde fasciculele celor două

5
buze se încrucişează între ele şi suborbital. Priza ,
cu fibrele porțiunii marginale. contracție trage comisura gurii în sus şi puțin medial . -- a.
Muşchiul buccinator (ur buccinator) Muşchiul zigormatic mare (ML zygomaticus mdâjor) Esta
Este situat în plan profună, situat su. -
lj

constituind suportul pezficial în regiunea centrală a obrazului. Arc inserția de origine

2)

.
miiscular al obrajilor. Inserţia de
face de-a lungul unei linii curbe cu origine se
fața laterală pe *
concavitatea anterioară, pe Pro- a osului zigomatic, inferior şi lateral de rmşchiril zigo-

S.
cesul alve
ț 15

olar al maxildi şi pe porțiunea alveolară a matic mic. Fibrele sale inerg în jos şi medial şi se inseră
mandibulei în la nivetul

.9
(O
dreptul molarilor, iar posterior între cele
E

două inser
ții osoase pe ra- comisurii buzelor. Acoperă masetarul, buccinatorul, cozpul
feul pterigomandibular, adipos
ce se întinde între cârligul procesului pteri şi vasele faciale. Prin contracție trage comisurz
=)

- buzelor în sus şi-

goidian şi extremitatea [caterioară a liniei milo lateral, lățind despicătura buzelor, intervenind în râs.

,
hioidiane. Fascicu- i n d
dj

lele musculare sunt paralele cu cele două Muşchiul rizorius (M risorius) Bste un manşchi- slab reprez
J,

'

linii de inserție, converg entat,

către comisura Burii şi sc înseră pe piziea deseori absent, având o formă triunghiulară. Prin baza
şi mucoasa de la acest sa se însa

p*
. nivel. pe fascia maseterină sau pielea regiunii respective, iar
1 . i : prin vârt
auauau

.
Muşchiul ridicător al buzei superioare Şi aripii pe pielea comisurii buzelor. Fiind superiicial şi având
nasului (ML levazor c-direcţie -. .
labii superioris 'alaegu nasi) Are inserția de origi transversală, prin contracție trage lateral comisura buzelor interve

",oA
ne pe fața laterală =

H
n-F-B-9

a procesului frontal al maxilei şi pe oasele nazale. Fibre

===

nind în surâs. La persoanele care au inserția cutana

le sale merg iă"a capătului
în jos de-a lungul şanțului nazogenian şi nazolabial "lateral, se formează foseta râsului, . ie:
şi se termină 3
.
P

pe pielea aripii nasului şi pe pielca buzei superioare “Muşchiul coborâtâr al unghiului gurii, trimghinlarul buzelo
: Muşchiul este r (4:

E E
acoperit de piele, iar îi leteulele sale de origine, de mușc „ depressor anguli oris) Este un muşchi superficial, având
.

hiul orbi- o formă.

.

--
cular al ochiului.. Acoperă pațiunea transversă a mușchiului nazal triunghiulară. Are înserția de origine (prin bază) pe linia oblică
, ax.

,
-t

mușchiul orbicular al gurii (fasciculul pentru buza superioară) şi mândibulei, înferior și lateral de muşchiul coborâtor al buzăi in-
muşchiul ridicător al buzei superioare, Fibrele sale latera ferioare, iaz inserţia tenninală se face prin vârf pe pielea
le ridică comisu- - ?
p

„buza superioară, iar cele mediale dilată narina. Tii buzelor

. Prin contracție coboară comisure buzelor astfel că în
.
Muşchiul ridicător al buzei superioare (M, Jevator labii superioris) contracția bilaterală, despicătura buzelor ia forina unei curbe:
cu-

S
Este situat lateral şi profund de precedentul. Are inserția de origine concaviatea în jos, iar șanțul nazelabial este tras în jos
devenind -
vu

.
pe fața anterioară a corpului maxilei, deasupra găurii infraorbitale aproape rectilinin.
,

şi pe osul zigomatic. Iniserţia terminală se face pe fața profundă a Muşchiul coborâtoral buzei inferioare (44 depr
labii
esinjeri
.

segris)
r . -
pielii. Ridică buza superioară şi participă la exprimarea neplăcerii Are formă patrulateră şi este situat dedesubt şi medial de muşchiu
,

il.*
“coborâtor ai unghiului gurii. Are inserția de origine pe linia
d

şi a relei dispoziții. ; - oblicăa . |

|
a

" Muşchiul zigomatic mic (M Zygomaticus minor) Este situst între - mândioulei în porțiunea ei msdială. Fibrele sale se îndreaptă
îmsţus - Ă
ridicătorul buzei superioare şi muşchiul zigoma'tic “ Şi medial şi sc inseră pe pielea buzei inferioare. Prin: contracție; tfăge.
mare. Are -
„. buză inferioară în jos şi anterior intervenind astfel în expribiârea”.
Yi

-
S
p

i
60
3!
“] 61
ț
 )
N
a

e
Ai
***
Do

eții, ironiei şi dezgustului,

m Ii
|L=a
:

i pac
uşchiiul mental (AM mentalis). Este un muşchi mic, scurt,
za
dar

.
ternic, fiind acoperit în cea mai mare parte de
precedentul: Are
rția .de origine pe faţa anterioară a mandib CP
ulei în dreptul in- REGIUNEA INERAORBITALĂ |
“Gisivilor mediali și inserția terminală pe; pielea E | =>
ei
mentonului..
Prin —
„» cotrăcţie ridică şi încrețeşte pielea bărbie
= e

i, exprimând îndoială,
„7 dispreț. Limite
| tr

= | =>
glandular este reprezentat de numeroase glande Superior E
3

'5:s tratulmucos este reprezentat de mucoasa labia

salivare - marginea infraorbitală
inferior
a maxilei;
Sp Ag Tae e pop Sia E Pa e :
E mSĂ
—
CE

lă care este. parte —o linie convențională care uneşte comisura labial Sb

comp6nentă a mucoasei bucale, Stratul m.
mucos ta petează fața posteiioară a
anterior
ă cu tragusul; pt
” buzelor şi se continuă cu mucoasa . : :: 5
gingivală împ reună cu care delimitează - UL

ă
... Şenţurile gingivo- labiale.
Pe linia mediană, în șanțurile gingivo-la
- şanțul nazo-labial;
9-9.9

a
biale,

Y
“se află-câte o plică a mucoasei denu * : posterior.

1
4
LA
interioară, = şi
mită frâul b uzei superioare, respe
ctiv o linie verticală spre procesul zigomatic al front
alului;

7
ad
- marginea anterioară a muşchiului maset

j
„6..Vase

1
Isi
nervi ! er.

4
pe

t
„e. 'attara labială inferioară, ia n aştere din arter
a facială în apropierea Stratiprafie

19 "3"
unghiului gurii. se orientează media j

[i
l, penetiează muşchiul

d
orbicular al gurii şi are un traiect sinuos , 1. Pielea este fină; mobilăprevăzută
cu părla sexul masculin şi conține
.

aproape de marginea numeroase glande sebacee şi sudoripate.

;.. buzei inferioare, Se anastomozează

p——=
Aț
cu artera labială inferioară de

ţ
. partea opusă şi cu 2. Țesutulul celular subcutanat trece printre
ramu
ra mentală a arterei alveolare inferioa muşchii stratului superficial
re Şi se continuă la nivel intermusc ular. Este

I
iei „Vascularizând muşchii b uzei străbătut de vasele faciale, canalul

y
inferivare, glandele labiale şi

4
4
parotidian. precum şi ramurile termi
mucoasa buzei inferioare. nale ale:nervului facial. La nivel
j țesutului celular subcutanat se afl ă ul

d
„s: artera labială su perioară, ia naştere situat corpul adipos al obrazuluii,

Ii
din artera facială, superior muşchiul maseter şi muşchiul buc cinato între

4
„=. fâţă de artera la bială inferioară, se orientează medi r. Corpul adipos prezintă prelungiri
giunea tempo rală şi regiunea infratemporală.
orientate către re

;
al, penetrează

FI
NEA "muşchiul orbicular al gurii şi trece între

xy
muşchi şi mucoasă, 3. Planul mus

1
cular prezintă un strat superficial şi un strat

ja
: Se anas
tomozează cu arțera labială superioa profund,
fas larizând muşchii, glandeleşi mu coas ră de partea opusă

—f
separate între ele de un strat c si iular inte

Fr]
u..» Vascu rmuscular care se continuă sperficial

i
Xp
a buzei superioare, cu țesutul celular subcutanat...

)
e „Venele labiale

|
supe
] rioare şi venele lalabiale inferioare - j

———
.
D

„va
ai sângele venos al regiunii drenează * | statul muscular superficial este format

7
labiale în veaa facială. de muşchii ridicător al

a:
aripii nasului şi buzei Superioare; zigomatic mare şi

ț
', “ramurile nervoase labiale zigomatic
erioare iau naştere din nervul
„e
Ei sup

SI
d... - ”infraorbital, descin
NUC. -
1
d posterior de mușchiul ridicător „e | stratul muscular profund este format e-
- = * Superioare și asigură inervaţi al buzei de muşchii ridicător al
a senzitivă a buzei superioare.

==
„9. ramurile nervoase labiale infe buzei superioare, ridicător al unghiului gurii

pp
E.

şi buccinator
Crloare iau naştere din nervul ment
ri (parțial), ne -

A
al
*z „Şi asigură inervația senzitiv
ă â buzei inferioare. stie

———
i. 4. Stratul glandular reprezentat de glande saliv

E
".e . ramurile bucale ale nervului are. :

pes
:

Lt
facial asigură inezvația motorie 5. Stratul mucos care căptuşeşte peretele

|
.

-. Wuşchilor buze i superioare. a lateral a] cavității bucale.

=. ramura mandibulară marpinală a nerv
pai tut 6. Vase şi nervi
-
ului facial asigură inervaţia

A
„„» artera facială străbate regiunea dinsp

f
motorie a muşchilor b uzei inferioa re pastero-inferior
re și a mușchiului rizorius. „spre antero-superior având un traseu sub
forma unui arc de

ga
=
„i cerc. La nivelul unghiului intern al ochiu
lui artera facială
IEĂ 62

E,
63
 j
uz ie
„se anastomozează cu 'artera unghiulară (ramură a a arterei
. E stratul muscular profund este format de muschiul bubeinator
oftalmice); „Această anastomoză explică posibilitatea propagării
„(porţiunea sa inferioară).
3 unei infecţii de']a nivelul feţei la nivel intracranian.
“4 Stratul glandular reprezentat de glande salivare.
* vena facială însoţeşte artera facială, fiind coarda arcului de 5. Stratul mucos care căptuişeşte peretele Jatezal al cavității bucale;
j cerc descris de'artera facială.
„ arțeratransversăa feţei, ramură din artera tezoporalăsuperficială, 6. Vase şi nervi . ke)
E a străbate regiunea dinspre posterior spre anterio „1 artera facială străbate regiunea dinspre postero inferior spre
r.
antero superior având un traseu sub forma unui arc dz cerg.
a rbitală, ramur
eutera infieoset
0 annie, maxilaasigură
ă a artereifacial re. vena facială tasojește artera farială, find cogâra decilui di
Y A

Elea Re ale nervului inervaţia cere descris de artera facială

Nam:

Ti i ala imotorie'ă muşe făimicii, — pm a e |n Dată am ela i N Pa na e ei

.:
RE il E oftalmic fii şi maxilar asigură ” e artera mentonieră, rarmiiră a arterei mzuzilare,
ț i e ramurile nervilor inervaţia |
i

„e ramurile terminale ale nervului facial asigură ineraţia

i. senzitivă a regiunii

9.
Ep a * “+ mototie a mușchilor regiunii. îm
4

p . iii j cae e lie i a : e ramurile nervului mandibulaz asigură inervaţia senzitivă a . -

; regiunii a]
_ REGIUNEA BUCALĂ ! | aa z
pl i i
V

'
k Limite pie
.

| e superior ; REGIUNEA PAROTIDIANO -MASET ERIN A:

si - -" o linie convențională care uneşte comisura labială pa
Y
*

| e inferior . i Fi pa n begusul; Linsi te

aa

AA - marginea inferioară. a mandibulei; „Superior

ga * anterior ) . , - arcada zigomatică;

.
: - o linie verticală la un centimetru lateral de comisura abia i iii aa ia
a a Y

” * posterior . -— marginea inferioară a mandibulei;

i - marginea anterioară a imugahinlină maseter. e anterior î le i
$

m | î - marginea anterioară a mușchiului maseter; -

- Btatigrafie e: posterior. :
j
ș

i |. Pielea este fină,mobilă, prevăzută cu păr la sexul masculin şi conține „- marginea posterioară a ramurii mandibulei.
aa

îi n) kneruase, glande sebacee şi sudoripare. le

uxauuu

nr 2. “Țesutul celular subcutanat trece printre zaușobii stratului superficial Stratigrafie j

și se continuă la nivel intermuscular, Eşte străbătut de vasele faciale, canalul ” LPielea este înă, mobilă, prevăzută sa păr la sexul roisculin și coăţine -

P
i
;

” parotidian precum şi ramurile terminale ale nervului facial. La nivelul aa alande sebacee și sudoripare.

D
„țesutului celular subcutanat se'află situat corpul adipos al Gbrazului, între 2. Țesutul celular subtutanat este străbătut 'de vase şi nervi superi...
E
Li

muşchiul maseter şi muşchiul buccinator. Corpul adipos preziată prelungiri ciali precum
pi şi de prelungirea anterioară a glandei parotide. Vaseie si neșyii
.
B

ro
.

în orientate către regiunea temporală şi regiunea infratemporală. Ci eul a ae rfciali sunt reprezentați de:
ŢI)

SE 3. Planul muscular'prezintă un strat superficial şi un strat profund, ia 56! artera temporală superficială care A aligiSLE Ia SSE nivelareri.
separaie între ete de un strat celular intereruscular, care se continuă superficial A i î-p trensverse a feței, a !
șI > ]
)
TA

zu țesutul celular subontanat. . pu artera facială străbate unghiul antero-inferiăti al regiunii;

Dx

e stratul muscular superficial este foimat de muşchii rizorius : «! ramurile nervului facial traversează regiunea fără a da naştere la .

E.
E:

p şi coborâtor al unghiului gurii. i a ramuri colaterale;

.
2
|| aa
|)
“i
$ii

E ! 6
pi
)
a
1

_ă
j

7
 "|
| inervaţia senzitivă a zonei este asigurată

.
de nervul mandibular cu
excepția unei mici . . inferior

NAM
zone în dreptul gonionului inervată de , i

.
e, din plexul cervical superficial.- ramuri - regiunea parotido — maseterică;

w
„„3. Fascia maseterină care acoperă ss o medial -:
mușchiul maseter, ap

A
Ţ:
4. Planul muscular este reprezentat de - regiunea infraorbitală;

bi
mușchiul maseter (AM masseter)
care estejun-muşchi puternic de formă » lateral
patrulateră, situat pe fața laterală a ie
E
„ mandibulei. Este format.din două - regiunea infratemporală.
porțiuni: superficială şi profundă.
.

.
„Porțiunea superficială

!
(Pars superficialis), are inserția

$
pe.marginea inferioară a osului zigomatic de origine Stratigrafia y

a
și partea anterioară a arcadei
E. i

n
zigomalice. Inserţia se face prin 1, Pielea; j
intermediul unei aponevroze rezistente.
Fasciculele merg în jos şi înapoi
şi se inseră ps fața laterală a ramurii 2. Osul zigomatic (Oș zyeomaticum)

1t
as-

”
"+ cendentela inândibulei și pe

WM
unghiul mandibulei, .-
" Porțiunea profundă (Pars profunda), i
nu ar: aponevroză de insezție şi
REGIUNEA NAZALĂ

N
are inserţia de origine pe toată
lungimea mărginii inferioare şi
igomatice, Fibrele musculare coboară feței mediale
.

oblic în jos şi înainte, trec

A.
pe sub-fa ciculele porțiunii superficiale
şi se inseră pe fața laterală a ramurii Regiunea nazală este re giuncă feței corespunzătoare scheletului osos
ulei, înțre tuberozitatea maseterină şi baza şi cartilaginos al nasului. .
fascicul din porțiune profundă, urcă procesului coronoid. Un
pe fața profundă a fasciei temporale
.
se poate cântopi cu mușchiul temporal. şi
Acest fascicul (fasciculul jugal) ce Limite j -
aparține muișchiului maseter, este
greşit socotit cui aparținând temporalului, » superior
- Cele două pârțiuni sunt fuzidate anterior, iar posterior - paie
.

un spațiu umplut cu țesut conjunctiv, Muşchiul rămân separate printe- - regiunea frontală;
maseter are în constituția sa e lateral : .
internă ihci lame aponevrotice: două |
ce pătrund
ce acoperă feţele muşchiului şi trei „= regiunile orbitală și infraorbitalăț
în grosimea lui. e inferior
Să ase și nervi profunzi | - :
: '-. regiunea orală.
_* | artera maseteririă ramură din artera maxilară
Stratigrafia.
_*_| nervul maseterin ramură a nervului 1, Pielea;
mandibular a aaa Mei .
6.p lanul .osteoarticular este format din ramura mand 2. Muşchii nazali (M, nasalis), procerus IM
" limita superioarăi se adaugă arcad ibul
ei căreia la ( procerus) şi ridicători

.
a zigomatică, iar la nivelul unghiulu ai buzei superioare şi ai aripii nasului (M.
Supero poșteriar i se adaugă articulați i levator labii superioris
a temporomandibulară, | aie alaeque nasi), j ă |
- Vase şi nervi reprezentați de ramura late rală a
nasului (R. lateralis _-
nasi) din artera facială, ramura septulu| nazal (A.
|... REGIUNEA ZIGOMATICĂ artera labială superioară
septi nasi) din -.
, venele nazale ex] terne (Pe nasale externas),
ramurile nazale interne (Rr. riasales internți) şi -
, Re Bliinea zigomatică este o regiune proeminentă a feței, situat tamuia nazală externă -
(R. nasalis externus) dir nervul etmoida | anterior, ramu
deasupra Obrajilor și care acoperă osul zigomatic. ă | rile nazale *"
ai posterioare superioare mediale (Rr nasd les posteriores
Superiores
mediales) şi laterale (Rr: naşales posterțores. supe
.
Linuite. riores laterales)
mi e in : din nervul maxilar şi ramurile nazale ex terne (Rr. nasales
„» |Superior .. externi)
" d . şi interne (Rr. nasales interni) din nervul infraorbit
al,
| „. - regiunile orbitală și frontală;

pi sri 66
67
 E
A li

suaduuăaiuuuuuuuuuuu

„REGIUNEA MENTALĂ --

*
Regiunea mentală este regiunea feţei corespunzătoare mentonului,
.i?.

de formă variabilă, proeminentă şi conv

exă şi care prezintă uneori (o GÂTUL

.
depresiune mediază, foseta ihent
onieră.

Limite :
3 Gâtul una dintre părțile cele mai mobile zle cerpulni, zre 6 iinăție
e superior . : | intermediată între cap şi trunchi. ja 7
- regiunea orală de care este separată prin şanțul mento-labi
al
(Sulcus Apepu abia): - : - Limite . “ =
e inferior i i Superior linia pericraniocervicală separă sful ED cap şi un=ş
- regiunea suprăhid idiană, de care este sepârată prin margi
nea următoarele elemente anatomice: Ssaa)
ca e
=

inferioară a mandibulei;
:i

: - simfiza mentonieră; .
a lateral | : - marginea inferioară acorpului mandibul=i; j Pia
- două linii verticale prin comiisurile labiale. '- marginea posterioară a ramurii mandibulei;
i.
- . narginea inferioară a procesului inastoidizn 2] osuini temporal;

.
Stratigr afia
- Linia nucală superioară; -
L, Pielea, este groasă şi aderență; i - protuberaața occipitală externă. Te
—

2 “Țesutul celular subcutanat, slab dezvoltat cuprinde stratu

l muscular Inferior: : ai -&
superficial şi conține ramhzi ale arterălor şi venelor mentals, lizafa - incizura jugulară a sternnlui; ”
tice
care drenează limfa în nodurile limfatice submentoniere (Wodi - claviculele;
submentales) şi submandibulare (Nodi subrandibulares) şi ramurile
- nijie care unesc acrornionul cu pzocesul spinos al veztăezorei CI.
j

mentale ale nervului m dibular (A: mentalis; Rr. mentales ),

te.
Planul muscular profund reprezentat de muşchii mentonier (M. Anatotnie pe viu
J

mentalis), coborâtor al buzei inferioare (4. depressor labii inferioris) Formă regiunii variază cu vârsta, sexul şi siarea de nuiriție a insati L

",
şi coborâtor al unghiului] gurii (M. depressor anguli ris). Muşchii Rotuniită la copil şi la femeie, ea este foarte nzregnlată la bărbat:.
E
/

mentonieri ocupă partea.

5

ijlocie aregiunii, corespunzătoare spațiului Gâtui cuprinde 4 regiuni (Regiones Etcalaa) ŞI n

triunghiular deliraitat de dei doi muşchi coborâtori ai buzei inferioare,
.

-. regiunea cervicală anterioară;

5.

.
U.

Aceştia sunt acoperiți inferior şi lâteral

=]

de mușchii coborâtori ai - reguuinea sternocleidornastoidiană;

unghiului gurii. : pai =. regtmea cervicală laterală;
a. Planul osteaperiostic cuprinde rea
=?

anterioară a corpului - regiunea cervicală pasterioară.

mandibulei (Carpus manilibulae) care prezintă: protuberanța mentală
.

(Protuberantia mentalis) procminență osoasă de formă triunghiulară

j

cu baza excavată în porțiunea centrală dar ridicată de fiecare parte

sub forma unui tubercul mental (Tiberculum mentale); gaura
j

. mentală (Fi orainen mentă le) reprezintă orificiul anterior al canalighii cei Hentee
mandibulei şi este străbătută de nerțul mental, de rarnurile mentale
|

ale arterei maxilare (A. menzalis) şi de vena mentală.

B
Dies
*I

ga
=

69
!
 2 ce!
EI
se-observă de fiecare parte uri şanţ ascendent ituat de-a lungul marginii

5.
anterioare a muşchiului sternocleidomastoidiap.

Fig-20. Regiunile gâtului şi ale feței (vedere antero-laterală). i

A regiunea occipitală; 2. regiunea parotido-maseterică; 3. regiunea bucală;
4. regiunea orală; 5. regiunea mentonieră; 6. regiunea sternoeleidomastoidi
ană;
7. îritmghiul carotidian; 8. trăinghiul submandibular; 9. triunghiul submentgnier;.
10. regiunea posterioară a gâtului; 1]. regiunea laterală; 12. regiuneasubhioidiană;
dcizea „dă. triunghiul omotrapezian; 14, triunghiul omoclavicular.

“REGIUNEA CERVICALĂ ANTERIOARĂ

LJ

Ani

Regia. cervicală anterioară (Regio cervicalis anterior; rigorum i Ri, ip.21. Regiunea anterioară a “gâtului.
cervicale anterius; Trigonum. colli anterius ) este limitată anterior de 1. muşchiul digastric; 2. osul hioid; 3. mușchiul sternoh ioidian; 4. muşchiul Sterno-
“ linia mediană, inferior de marginea inferioară a corpului mandibulei şi cleidomastoidian; 5. triunghiul submandibular; 6. regiuneț submentonieră; 7.
trimghiul
lateral. de miişchiul sternocleidomastoidian (M sternocleidomastoideus). carotidiani: '8. reghmea subhioidiană.
9

n.

„În profunzime regiunea se întinde până la nivelul coloanei vertebrale

acoperită de mușchii prevertebrali şi-de lama prevertebrală a fasciei cervicale. Triunghiul submandibular
E

Regiunea cervicală anterioară este subdivizată î în 4 triunghiuri: triunghiul

Triunghiul submandibular (7vigonuzm sub dibulare) sau regiunea
submandibulară, pereche şi simetrică este o [subdiviziune a regiunii
submandibular, triunghiul carotidian, triunghiul muscular sau omotraheal
anterioare a Eâtului Situată inferior de opel andibulei şi.de lepsa -
şi triunghiul submentonier.
cavității bucale.
„Regiunea are forma unui triunghi cu baza orientată superior şi prezintă la
Limite
extremitatea sasuperioară osul hioid, inferior de care se observă depresiunea,
superior, marginea inferidară a corpului mandibulei

.
„. transersală tiro-hioidiană, corespunzătoare spațiului cuprins între osul hioid
E.

” anterior pântecul anterior al muşchiului:d! gastric;

"Și marginea şuperidară a cartilajului tiroid. Inferior la nivelul liniei mediane
posterior, pântecul posterior al mușchiul digastric.
se observă „proeminența laringelui determinatii de marginea anterioară Stratigrafia
a cartilajului tiroid („mărul lui Adam”). Inferior de aceasta se observă 1. Pielea, dublată de fascia superficială care înveleşte muşchiul

p
depresiuriea: intercrico-tiroidiană şi cartilajul cricoid. Partea inferioară
.

platisma, este Parcuusă de ramurile cutanate alb nervilor facial (NVervus

a triungbiuhi este e ocupată de foseta suprasferuală, de la nivelul căreia
E:

ti LI tat 70 m al
*
 %,
A |
d
|
aaaananaaana
)

i
î
facialis) şi trausvers cutanăt al: gâtului W. fransversus colli; N transvrsus mastoidian; i . Pi
cervicalis); , 5, Nervul hipoglos; ”
auuuuuuuţ
a

"2. Glanda rit (Glendula submandibularis) şinoăurile 6. Lama prevertebrală (amina prevertebralis) a fasciei ciriicală:

.
il

limfatice submandibulare (og submandibulares); a i care acoperă muşchii tirohioidian (M. rkyrohyoideus), bioglos şi constric-:
Y

3. Muşchii milohioidian. fu mylohyoideus) şi hioglos (ML kyosglos- tori inferior (M. constrictor pharyngis inferior) şi mijlociu (M constrictor IN
sus). Între marginea posterioară a mușchiului hioglos (posterior), pâniecul pkaryngis medius) ai faringelui. .
2
ş

posterior al muşchiului digasteic (anterior) și comul mare al osului hioid Triunghiul muscular

E.E
(inferior) se delimiteazăun spațim triunghiular, triunghiul lui Beclard în ana Triunghiul muscular zrumit şi triunghiul omotraheal (Thigonum mnuscu- E
E.
Y

căruia sunt cuprinse nervul hipo glos şi artera linguală, separate de muşchiul lare; Trigonum omotracheale) este o subdiviziune pereche a regiunii : ante;
|e

F.R
hioglos. Între nervul hipoglos i perior), marginea posterioară a muşchiului rioare a gâtului. Împreună cu triunghiul muscular de partea opușă formează
ț

milohioidian (anterior) şi mmoslbiul digastric (inferior) se delimitează un regiunea subhioidiană de forroă triunghiulară cu baza orientată superior, şi
Î II

spațiu triunghiular, triunghiul [ui Pirogoff, în aria căruia se găsește artera care prezintă pe linia mediană proeminența laringelui ((superior) şi incizura
E

.
.
Ea
linguală care la acest nivel dă naştere ramurilor dorsale ale liinbii; jugulară a sternulni (inferior). 3 . i 3
SSI

E. p
4.. Nervul khipoglos (Nețvus hypogiossus), artera facială (Arteria Limite Dr. >

.
Jacialis) ş şi venu facială (Vena Î cialis), artera submentală (A. submentalis) - anteromedial, linia mediană între osul hioid şi stern;
şi vena submentală ( submenţalis). - posteroinferior, rnargiuza anterioară a mușchintui sternecleido mâs-
toidian,; e
ț

Triunghiul carotidian.
'Tngonul carotidian (Zrigenum caroticum) este o subâiviziune pereche „= posterasuperior, pântecul superior al mușchiului omahioidian. Ă
şi sinzetrică a regiunii anterioare a gâtului care conţine bifurcația zrterei caro- Stratigrafu
tide coruune (47teria caratis a Pe viu apare ca o mică depresive . 1, Pielea, firă şi mobilă, acoperă țesutu! celuiar subcutanat de Ero-
triunghiulară mai bine vizibilă cu capul şi coloana vertebrală cervicală sime variabilă Şi este dublată de fascia superficială care îavel=ște pugehinl
uguară extensie şi capul rotat de pazica opusă. platisma; :
Limite : | 2. Lama superficială a fasciei cervicale care învelește muşchii sterno- E
- posterior, marginea anterioară a i ai stermocleidomasto- cleidomastoidieni şi venele juşulare anterioare (Y Jugularis anterior); i
dian; 3, Timusul (Thymus) ia copii;
"= anterior şi inferiorpântecul superior al mușchiului omobioidian (M. 4. ama pretraheală a fasciei cervicale care înveleşte isi infa- a
emohyoideus; venter superior); hioidieni. Muşchii infrahioidieni sunt dispuşi în două planuri: planul super- - .
-. anterior şi superior, pântecul posterior al mușchiuțui digastric şi - ficial care cuprinde mușchiul stemohioidian (M. sternohyoideus) şi pântecul.
mușchiul s= pui a superior al mușchiului omohividian (M. omohyoidzus; Venter superior) şi.
- Siratigrafia planul profund care cuprinde mușchii sternotiroidian (M. sternothyroideus)
1. Pielea, fascia cupezficidăi care acoperă insoti pltizna și i ramurile - şi tirobioidian (M. thyrohyoideus). Muşchii primului plan diverg, dinspre i
Sipeaeale ale nervilor facial Și cervicali; . superior. spre inferior în timp ce muşchii stemotiroidieni diverg, dinspre:

2
„i

2. Lamsle superficială (amina superficial) şi pretrshcală (Lamina inferior spre superior delititând un romb alungit în aria căruia se observă

.
pretrackealis) ale fasciei cervii ale; proeminența determinată de unghiul. cartilajului tiroid, membrana cico
„3

3. Osul hioic (Os hyoidehnn); tiroidiană, cartilajul cricoid şi istmul glandei tiroide;
4. Pachetul vasculo-nermvos'al gâtului forzat de bifurcația pi 8, Glanda tiroidă (Glanidula ihyroidea) aplicată he!
;

carotide comun: în arterele cațotidă internă (A. carotis interna) şşi carotidă- Bea mervii "leringei recurenți şi nodurile limfatice tir
3

2
extemă (A. carotis externa), dit nervul vag (Nervus vagus) şi vena jugulară dei). Anterior de glanda tiroidă coboară artera laringeă
internă (Pena jugularis internă) acoperite parțial de mușchiul sternocleido- 4 superioară a nervului laringeu șuperior;

E.
ANY

72 13
7
Ei
%
 sare

6. Faringele şi esofagul (Oesophagus) situate anterio

'prevertebrală a fasciei cervicale şi de coloana
r de lama
Siratigrafia să
ap „„. vVicale

.
vertebrală de care sunt sepa-
„ Tate prin intermediul spaţiului retrovisceral. 1. Pielea, fină şi mobilă în partea inferioară a regiunii, este proasă Ca apât
" Triunghiul Bubmentonier ” aderentă în partea şi > | da mast
Superioară; . :
ae

'1'1'
Regiune. impară şi mediană a regiunii anter 2. Țesutul celular subcutanat care în partea inferioară a regiunii Da mori
ioare a pâtului, de formă este
” triunghiulară: cu vârful mentonier, constituit dintr-un panicul adipos, fascia superficială care înconjură muşchiu E F -._ 0mo
baza corespunzătoare. coipului osu- l
lui hioid şi planşeul corespunzător mușch platisma și o lamă de țesut celular lax subcutanat conținând vasele şi ner-
1. *submeritonieră (Trigonum submentale
ilor milohioidieni, regiunea
) este delimitată de pântecele ante- - vii superficiali, iar în partea superioară a regiunii prezintă travee fibroase E a
» rioralcelor doi.mușchi digastrici. care unesc pielea cu lama superficială a fasciei cervicale delimit =, vin

B
ând areole
Supezficial regiunea corespunde spațiului
hioid.'Cu capul în poziţie normală, regiu
situat între man dibulă:şi osul
nea cste plană sau convexă în
* umplute cu țesut celulo-adipos;—- mia a
3. Vasele şi nervii superficiali reprezentați de nervul auricular
mare”
Sa
funcţ ie-de starea de nutriție a individului, (W. auricularis magnus), nervul traasvers al gâtului, nervii supracl
în aviculari
mediali (Na. supraclaviculares mediales), vena jugulară externă
(Pena jugu- pi ES
Limite = ai laris externa) acompaniată de nodurile limfatice superficiale; = St
“ - Superior, repiunile mentoniere N 4. Muşchiul sternocleidomastoidian înconjurat de lama superficială a BE,
; aa
- . lateral, regiunile submandibulare; i „fasciei cervicale care la acest nivel
se dedublează într-o foiţă superficială,
- inferior, regiunea subhioidiană.
:
fibroasă şi rezistentă şi o foiţă profundă, subțire. Partea superio
ară a >

N
mușchiului sternocleidomas acoperă
toidi parţial
an pachetul vasculo-nervos al
e, Stratigrafia j gâtului (vena jugulară internă, artera carotidă comună şi nervul => c
vag) şi origi-
ză 1. Pielea este groasă, suplă şi mobilă; nile nervilor occipital mare (N. occipitalis major), auricula
r mare, transvers
al gâtului, supraclaviculari laterali (Nn. supraclaviculeres laterale
a
"2. Țesutul celular subcu
tanat de grosime variabilă, limitat profund de s), supra-
O

fascia super
[ ficială care înveleşte muş chiul platisma; claviculari intermediari (Nn: supraclaviculares intermedii) şi supracl
Sai avicular

pa|5..
3. Planul muscular superficial, format din medial. Partea inferioară a muşchiului sterno cleidomastoidi
pântecele anterioare ale an acoperă vena
mușchilor digastrici (M.digas tricus; venter anterio jugulară internă şi porțiunea terminală a venei subclaviculare
r). învelite de lama. , ductul toracic
superficialăa fasciei cervicale: în stânga (Ductus thorac icus), vena limfatică dreapt
9.

ă (Ductus lymphaticus
4. Planul muscular profund format de mușchiul milohioidian dexter; Ductus thoracicus dexter), artera carotid
(M. my- ă comună, segmentul re-
lohyoideus), * troscalenic al arterei subclavicilare, nervul vag, nervul
leringeu recurent (N.
5. Ramificațiile vaselor submentoniere, mici vene laryng eus recurrens), trunchiul țiro-cervical (Zruncus thyroc
care prin unirea lor ervicalis), vena
formează vena jupulară anterioară şi nodurile limfat vertebrală (V vertebr alis), ganglionul cervical inferior (Ganglion cervica
ice submeritonicre,
inferioris) şi dorul pleural (Cupula pleurae). E le
- Fosa supraclaviculară mică
i
REGIUNEA STERNO CLEIDOMASTOIDIANĂ Fosa supraclaviculară mică (Fossa supraclavicularis minor)
este o
depresiune situată în parțea inferioară a regiunii sternoclei domast
oidiene,
"Parte a regiunii laterale a gâtului, regiunea sternocleido cuprinsă între capetele sțernal şi clavicular ale muşchiului sterno
mastoidiană cleidomâs-
(Regio sternocleidomastoidea) are formă patrulateză toidian şi care corespunde în profunzime arterei carotide comun
şi vine în raport cu e.
feţele mușchiului sternocleidomastoidian şi prezintă în partea sa inferio
o depresiune, fosa supraclaviculată mică.
ară
i1!
--

4
LER
 IMA

****
REGIUNE CERVICALĂ LATERALĂ |»

mastoidian prin care trec vena subclavie, nervul frenic (Nervus

35
i ILIA

Regiunea cervicală lateral ă (Regio cervicalis lateralis;
Trigonum cer...
vicale posterius; Trigonum colli laterale), este
” a gâtului limitată anterior de înarpinea anter o regiu ne perec he şi simetrică -
ioară a mușchiului sternocleido- e
mastoidian, posterior de marginea anțerioară a muşchiului
phrenicus). i
şi nervul/subclavicular (N. subelavius) şi biatul intezscalenic cuprins între
N muşchii Scalen anterior și scalea mijlociu (M. scalenus medius) prin care
trec trurichiurile nervoase ale plexului brahial, artera subclavie şi râmura
-
profundă a arterei transverse a gâtului;
a.

pis
a
trapez, iar infe-
rior de claviculă. Regiunea cuprinde o porți
une mai proeminentă, trigonul.
"6. Domul pleural. .:

.
omoclavicular şi o porțiune excavată, fosa Ra. e
supraclaviculară mare.
S

Triunghiul omo clavicular

da ti

„.. Triunghiul omoclavicular:(Zrigonum omoc

| Ni
laviculare) corespunde pe "REGIUNEA CERVICALĂ POSTERIOARĂ. ..-
II

viu porțiunii inferioare a fosei suraclavicul

==]

E:

are mari.
2

Limite
.

Pa Regiunea posterioară a gâtului (Regio cervicalis posterior; Regio colli

- Superior, pântecul inferior al mușchiului posterior) este o parte a gâtului situată posterior de vertebrele cervicale; |
omohioidian;
'- anterior, muşchiul stemocleidomasto

J
idian; care prezintă pe linia mediană dedesubtul craniutui o depresiune; foseta.
-. inferior, clavicula. i suboccipitală, i Zi = i ELE
==)

.
2 E

Stratigra a. . : i s*
. ?

„a Î. Pielea, mușchiul platisma, nervii supracla Limite

ZI

viculari intermediari şi I ame

3

vena jugulară externă; . - lateral, marginea anterioară a muşchiului trapez, care separă regiunea
uuuauau

- 2. Muşchiul scalen anterior (M. scalenus anter

Pi

cervicală posterioară de fosa supraclaviculară mare şi de regiunea

zi
J

ior), artera subclaviculară -

(Arteria subcelavic), trunchiurile nervoase sternocleidomastoidiană;
ale plexului brahial (Plexus bra: | , = iul se
?

chiales), urtera. suprascapulară (4. suprasca - Superior, protuberanța occipitală externă şi linia nucală supremă; . *
pularis), artera şi vena cervicală
/

.
transversă, vase şi noduri limfatice. - inferior, orizontala prin procesul spinos C7. .
Fosa supraelaviculară mare Stratigrafia - _ j
-)

Fosa supraclaviculară mare (Fossa supracla .

vicularis major) este o |. Pielea este proasă, rezistentă, aderentă, acoperită de păr şi dublată
depresiune situață în partea inferioară a regiu de ţesut celular subcutanat organizat sub forma unor travee conjunctive şi -
nii laterale a gâtului.
7
4
)

Limite | străbătut de ramurile terminale. ale arterei accipitale (Arteria occipitalis), .

3

5
- anterior, marginea posterioară a mușch ale marelui nezv occipital (N. occipitalis major) şi ale celui de-al 3-lea nerv
îi

iului sternocleidomastoi-
dian; : occipital (N. occipitalis tertius); i
” TE Ă Eat
E
i

- posterior, marginea anterioară a muşchiului trapez 2. Fâscia nucală (Fascia nuchae) care acoperă mușchiul trapez; :
,
:[i
P.

Stratigrafia | : 3. Mușchii splenius al gâtului (M. splenius cervicis; M. splenius colli) -

1. Pielea; i şi ridicător al scapulei (M. levator scapulae);
i i a i "a:
2. Fascia superficială care acoperă mușchiul 4. Muşchii longissimus a! capului (AM. longissimus capitis) şi longis-
3
s

platisma;
%
3

3. lama superficială a fasciei cervicale întins simus al gâtului (M. /ongissimus cervicis ; M. longissimus colli), parcurşi .
8.

ă între mușchii stemo-

7

Yi cleidomastoidian Şi trapez, profund da care

se găseşie vena jugulară externă de artera occipitală şi nGdurile limfatice subaccipitale; | Sa mi
Şi câteva noduri limfatice; . 5. Mușchii mic drept posterior al capului (M. rectus capitis posterior |.
„e

_4. Lama mijlocie â fasciti cervicale, care încon $.. minor), mase drept posterior al capului (M. rectus cașiitis posterior major),
1

jură mușchiul omo-" *

oblic inferior al capului (M. abliquus capitis inferiorşi) oblic superior
:

hioidiau;
* E
*
| E

- S. Muşchii scaleni care delimitează "al capului (AM. obliquus capitis superior), parcurși
Doza

două hiațuri musculare: hiatul de ârtera vertebrală, :-

prescalenic cupri ns între muşchiul scalen anterior şi muşc >. nervul suboccipital (N. suboccinitalis), tnarele nerv occipital
şi al 3-lea nerv
4

hiul siernocleido-
occipital: :
=

9.
*

16
i

gi -
j

77
5
4
PPrrooff.. uunniivv.. ddrr.. m
meedd.. SSoorriinn BBO OLLIINNTTIINNEEAANNUU
CCoonnff.. uunniivv.. ddrr.. m meedd.. HHoorriiaa PPRRUUNNDDEEAANNUU
ŞŞ..ll.. ddrr.. m
meedd.. M
Moonniiccaa VVAAIIDDAA

ANATOMIA OMULUI
Volumul VII: SISTEMUL NERVOS
CENTRAL
Semestrul III
Ediţia a doua, revizuită şi adăugită

Editura „Victor Babeș”

Timișoara 2019

1
Editura „Victor Babeş”
Piaţa Eftimie Murgu 2, cam. 316, 300041 Timişoara
Tel./ Fax 0256 495 210
e-mail: evb@umft.ro
www.umft.ro/editura

Director general: Prof. univ. dr. Dan V. Poenaru

Director: Prof. univ. dr. Andrei Motoc

Colecţia: MANUALE
Coordonator colecţie: Prof. univ. dr. Sorin Eugen Boia
Rerefent ştiinţific: Prof. univ. dr. Petru Matusz

ISBN general: 978-606-786-080-1

ISBN vol. VII, revizuit: 978-606-786-137-2

© 2019 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate.

Reproducerea parţială sau integrală a textului, pe orice suport,
fără acordul scris al autorilor este interzisă şi se va sancţiona
conform legilor în vigoare.

2
 1. SISTEMUL NERVOS (SYSTEMA
NERVOSUM) – GENERALITĂŢI

Neurogeneza
Neurulaţia reprezintă procesul de formare a tubului neural, care
începe în ziua a 18-a a vieţii intrauterine şi care se desfăşoară în
următoarea succesiune de etape
- în prima etapă are loc îngroşarea ectodermului discului
embrionar, posterior de coarda dorsală şi formarea plăcii neurale
- în a doua etapă, placa neurală se înfundă longitudinal pe linia
mediană, formând şanţul neural, flancat de două plici neurale
- în a treia etapă, plicile neurale se apropie şi fuzionează, începând
de la nivel cervico-toracal şi extinzându-se concomitent cranial
şi caudal, pentru a forma tubul neural
- în cea dea patra etapă are loc închiderea neuroporilor (orificiile
tubului neural). Neuroporul rostral şi neuroporul caudal se închid
definitiv în ziua a 26-a respectiv a 28-a de viaţă intrauterină,
marcând sfârşitul neurulaţiei.
Extremitatea cefalică a tubului neural este mai voluminoasă decât
cea caudală, iar tubul neural prezintă dorso-lateral două bandelete
longitudinale îngroşate, care poartă numele de creste neurale.
Tubul neural, astfel format, va suferi o serie de transformări, atât în
lungime cât şi în lăţime.
Encefalul ia naştere din porţiunea superioară a tubului neural. În
cursul săptămânii a 4-a această porţiune va suferi două strangulări,
formându-se astfel trei vezicule cerebrale primare:

3
 - rombencefal
- mezencefal
- prozencefal
În cursul săptămânii a 5-a, prozencefalul suferă o strangulare dănd
naştere diencefalului şi telencefalului, iar rombencefalul suferă şi el o
strangulare, dând naştere mielencefalului şi metencefalului. Deci exist
cinci vezicule cerebrale secundare
- mielencefal
- metencefal
- mezencefal
- diencefal
- telencefal
După apariţia veziculelor cerebrale secundare, acestea vor suferi un
proces de alungire şi de dilatare, însoţit de flexiuni între veziculele
cerebrale (flexura cervicală, flexura metencefalică, flexura
mezencefalică), evaginaţii ale veziculelor cerebrale (pineală,
neurohipofizară, vezicula optică, vezicula olfactivă, extensiile
hemisferice) şi proliferări ale tubului neural(cerebelul, olivele bulbare,
coliculii mezencefalici şi corpii mamilar).
Măduva spinării se dezvoltă din porţiune mijlocie şi caudală a
tubului neural., urmând curburile coloanei vertebrale.

Sistemul nervos periferic se dezvltă prin segmentarea crestelor

neurale, formându-se grupuri celulare care rămân în apropierea originii
lor, sau migrează la distanţă formînd
- ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni şi spinali
- ganglionii autonomi
- medulosuprarenala.

4
 Din prelungirile celulelor nevoase ale peretelui tubului neural iau
naştere nervii motori, iar din prelungirile celulelor crestelor neurale iau
naştere nervii senzitivi.

Histogeneza
Pereţii tubului neural sunt formaţi din trei straturi
- stratul ependimar din care se vor dezvolta neuroblaşti şi
spongioblaşti
- stratul intermediar, care împreună cu celulele migrate din stratul
precedent va forma substanţa cenuşie
- stratul marginal, format din prelungirile neuronale, va forma
substanţa albă
Din crestele neurale iau naştere
- neuronii ganglionilor vegetativi
- neuronii unipolari
- celulele Schwann
- celulele piei mater şi a arahnoidei
Procesul de mielinizare începe din luna a 5-a de viaţă
intrauterină.

Noţiuni generale, structură şi diviziune

Sistemul nervos reprezintă cel mai complex sistem funcţional al
organismului uman, el permiţând comunicarea organismului cu mediul
înconjurător
Sistemul nervos este format din neuroni (Neuron) şi neuroglie
(Neuroglia) cu rol de susţinere a neuronilor.
Neuronul reprezintă unitatea funcţională a sistemului nervos
fiind format dintr-un corp celular (Pericaryon) şi prelungirile acestuia.
5
 Corpul neuronului este format din:
- membrană plasmatică cu structură trilaminată;
- citoplasmă care conţine organite comune (mitocondrii, lizozomi,
reticul endoplasmatic şi aparat Golgi) şi organite specifice
(neurofibrile şi corpusculi Nissl);
- nucleu, cel mai frecvent unic, mare, situat central şi prezentând
un nucleol uşor evidenţiabil, ceea ce denotă un schimb de
substanţe intens.
Prelungirile neuronului sunt reprezentate de:
- dendrite cu rol în recepţionarea stimulilor;
- axon cu rol în transmitera stimulilor.
De obicei, un neuron prezintă doar un axon, dar poate prezenta mai
multe dendrite, bogat ramificate. Axonii sunt prelungiri lungi, care pot
atinge chiar 1 metru, în timp ce dendritele sunt scurte, dar ramificate. La
capătul său, axonul prezintă bifurcaţii terminale specifice (peridendron),
al căror capăt prezintă dilataţii nodulare numite butoni terminali.
Aceştia împreună cu membrana celulară a celulei următoare şi cu spaţiul
dintre ele formează sinapsa (Synapsis). La nivelul sinapsei se realizează
transmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul. Impulsul nervos
determină eliberarea la nivelul butonilor terminali presinaptici a unei
substanţe chimice – substanţă transmiţătoare – care se leagă de
receptorii situaţi la nivelul celulei postsinaptice (care poate fi celulă
nervoasă, musculară su glandulară), stimulează electric membrana
acestora şi transmite astfel impulsul nervos. Transmiţătorul poate
determina, în funcţie de structura receptorului, o acţiune de stimulare
sau una de inhibare. Acţiunea transmiţătorului este inhibată apoi rapid
de enzime care se găsesc în fanta sinaptică şi care distrug transmiţătorul.

6
 După numărul prelungirilor neuronii se clasifică în:
- neuroni multipolari, prezintă un axon şi mai multe dendrite şi
reprezintă majoritatea neuronilor din nevrax;
- neuroni bipolare, prezintă un axon şi o dendrită, sunt,de
exemplu, neuronii primari ai organelor de simţ;
- neuroni pseudounipolari, prezintă un axon care se divide în două
ramuri, se găsesc la nivelul ganglionilor spinali;
- neuroni unipolari, prezintă doar axon, sunt rari, se găsesc la
nivelul retinei.

După lungimea axonului neuronii se clasifică în:

- neuroni de tip Golgi I, cu axon lung;
- neuroni de tip Golgi II, cu axon scurt.

Din punct de vedere funcţional neuronii se clasifică în:

- neuroni senzitivi, care sunt de obicei pseudounipolari,
reprezentaţi de neuronii din ganglionii spinali;
- neuroni motori, mari, multipolari, situaţi la nivelul cortexului şi
a coarnelor anterioare ale măduvei;
- neuroni de asociaţie,mici, care pot fi multipolari sau bipolari.

Actul reflex reprezintă reacţia de răspuns a organismului, la un

anumit stimul, totalitatea neuronilor care formează substratul
morfologic al actului reflex reprezentând arcul reflex. Arcul reflex este
format din cinci componente
- receptori, care pot fi exteroceptori, proprioceptori, visceroceptori
sau senzoriali

7
 - calea aferentă formată dintr-un segment extranevraxial (format
din fibrele somatosenzitive şi viscerosenzitive ale nervilor
periferici) şi un segment intranevraxial(care face sinapsă cu
motoneuronii de la acelaşi nivel sau cu neuroni situaţi la alte
nivele)
- centrul reflex, care poate fi situat la nivel medular, subcortical
sau cortical.
- calea eferentă, cu un segment intranevraxial (făcând parte din
căile descendente ale sistemului nervos central) şi un segment
extranevraxial (reprezentat de nervii periferici)
- efectorul, reprezentat de muşchi sau glande.

Neuroglia este formată din celule gliale care au rol de protecţie,

susţinere precum şi funcţii metabolice şi trofice în cadrul sistemului
nervos. Spre deosebire de neuroni, care nu se regenerează, numărul
scăzând cu vârsta, celulele gliale au o mare capacitate regenerativă.
Celulele gliale din sistemul nervos central sunt diferite de cele din
sistemul nervos periferic, la nivelul sistemului nervos central existând
mai multe feluri de celule gliale, pe când la nivelul sistemului nervos
periferic există un singur tip de celule gliale. Celulelel gliale centrale
provin din punct de vedere embriologic, din tubul neural, ca şi neuronii,
în timp ce celulele gliale periferice provin din placa neurală.
Celulele gliale periferice sunt de fapt celulele Schwann cu rol în
mielinizarea prelungirilor neuronale periferice.
Celulele gliale centrale sunt reprezentate de:
- astrocite, celule mari, de formă stelată, formate dintr-un corp
celular şi numeroase prelungiri. Au rol de protecţie a sistemului
nervos central, asemănător cu rolul ţesutului conjunctiv în restul

8
 corpului. Ţesutul nervos distrus, este înlocuit prin proliferarea
astrocitelor, care formează cicatrici gliale. Participă, probabil, şi
la schimbul de substanţe nutritive şi de catabolism între neuroni
şi sânge, precum şi la realizarea barierei hematoencefalice.
- oligodendrocitele, au un corp celular cu puţine prelungiri scurte.
Reprezintă echivalentul sistemului nervos central pentru celulele
Schwann de la nivelul sistemului nervos periferic, fiind
responsabile de formarea tecilor de mielină la nivelul sistemului
nervos central.
- micro sau mezoglia, este formată din celule de formă variată,
derivate din tubul neural. Sunt celule mobile care provin din
sistemul monocito-macrofagic, având rol de apărare şi de
curăţire (fagocitează resturile de celule distruse şi complexele
antigen-anticorp).
- celulele ependimare tapetează interiorul sistemului ventricular
al sistemului nervos central, separând interiorul ventriculilor de
ţesutul nervos. Au rol de secreţie şi de reabsorbţie.

Sistemul nervos poate fi împărţit din mai multe puncte de

vedere.
Diviziunea anatomică
- Sistem nervos central format din măduva spinării situată în
canalul vertebral şi encefal situat în cutia craniană. Encefalul
este format din trunchiul cerebral (bulb, punte, mezencefal),
cerebel, diencefal (talamus, metatalamus, epitalamus,
hipotalamus şi sub talamus) şi telencefal.
- Sistem nervos periferic reprezentat de nervii spinali şi nervii
cranieni.

9
 Diviziunea funcţională
- Sistem nervos somatic, de relaţie cu mediul extern.
- Sistem nervos vegetativ, de reglare a mediului intern,divizat la
rândul său în sistem nervos simpatic şi sistem nervos
parasimpatic.
Această divizare este întâlnită atât la nivelul sistemului
nervos central cât şi la nivelul sistemului nervos periferic.
Diviziunea structurală
Sistemul nervos central (Pars centralis; Systema nervosum
centrale), după aspectul substanţei nervoase constituente este format
din:
- Substanţă cenuşie (Substantia grisea), care este formată din
corpii neuronilor şi dendritele neuronilor, se dispune sub formă de
nucleu (Nucleus), la diferite nivele ale sistemului nervos central,
cum ar fi nucleii nervilor cranieni (Nucleus nervii craniales), sub
formă de coloane (Columna) sau de lamine (Lamina).
- Substanţa albă (Substantia alba), este formată din axoni
mielinizaţi şi se dispune sub formă de cordoane (Funiculus), tracturi
(Tractus), fascicule (Fasciculus), comisuri (Commissura), strii
(Striae) sau lemnisc (Lemniscus). Fibrele (Fibrae) pot fi de
asociaţie (Fibrae associationis), comisurale (Fibrae commissuralis)
sau de proiecţie (Fibrae projectionis). Încrucişarea unor fibre la un
anumit nivel reprezintă decusaţia (Decussatio).
- Formaţia reticulată (Formatio reticularis) care se dispune
sub formă de nuclei sau tracturi.
- Ependima (Ependyma)

10
 2. MĂDUVA SPINĂRII (MEDULLA SPINALIS)

Morfologie externă (Morphologia externa)

Măduva spinării reprezintă un segment alungit al sistemului
nervos central, care ocupă cele 2/3 superioare ale canalului vertebral. Ea
se întinde de la marginea superioară a atlasului până în dreptul discului
intervertebral dintre vertebrele L1-L2. Superior, măduva se continuă cu
bulbul rahidian, iar inferior se îngustează formând conul medular(Conus
medullaris), din vârful căruia porneşte filum terminale (Filum
terminale), care se întinde până la nivelul primei vertebre coccigiene şi
prin intermediul căruia măduva se fixează la acest nivel. În interiorul
conului medular, canalul central se lărgeşte uşor, formând ventriculul
terminal (Ventriculus terminalis). Măduva are o lungime de 42 – 45 de
cm, care variază în funcţie de sex şi de înălţimea subiectului. Filum
terminale are o lungime de aproximativ 20 de cm. Primii 15 cm. ai
filum terminale, reprezintă porţiunea durală (Pars duralis) care se
întinde până la nivelul S2, iar ultimii 5 cm reprezintă porţiunea pială
(Pars pialis) care ajunge până la nivelul vertebrei C1. Măduva spinării
este învelită de dura mater spinală (Dura mater spinalis), arahnoida
spinală (Arachnoidea mater spinalis) şi pia mater spinală (Pia mater
spinalis), separate între ele de spaţiul subdural (Spatium subdurale)
respectiv spaţiul subarahnoidian (Spatium subarachnoidieum).
Măduva spinării prezintă două intumescenţe:
- intumescenţa cervicală (Intumescentia cervicalis), corespun-
zătoare după unii autori mielomerelor C3-T2, iar după alţi autori,
mielomerelor C4-T1. L a acest nivel substanţa cenuşie şi

11
 substanţa albă sunt mai bine dezvoltate, de aici pornind inervaţia
membrului superior.
- intumescenţa lombosacrală (Intumescentia lumbosacralis) este
situată după unii autori la nivelul mielomerelor L1-S3, iar după
alţii la nivelul mielomerelor L1-L4. De la acest nivel porneşte
inervaţia membrului inferior.
Măduva spinării prezintă la exterior o serie de şanţuri. Fisura
mediană anterioară (Fissura mediana anterior), profundă şi şanţul
median posterior (Sulcus medianus posterior), superficial, împreună cu
septul median posterior (Septum medianum posterius), separă aproape
complet măduvă, într-o jumătate dreaptă şi o jumătate stângă., conectate
între ele printr-o bandă comisurală de ţesut nervos, străbătută supero-
inferior de canalul central (Canalis centralis). La 1.5 - 2.5 mm lateral
de şanţul median posterior, de fiecare parte, se evidenţiază şanţul
postero-lateral (Sulcus posterolateralis) care constituie locul de intrare
al rădăcinilor posterioare a nervilor spinali. De fiecare parte a fisurii
mediane anterioare, rădăcina anterioară a nervilor spinali iese din
măduvă, la nivelul şanţul antero-lateral (Sulcus anterolateralis).
Aceste şanţuri delimitează la nivelul măduvei funiculii
(cordoanele) măduvei spinării (Funiculi medullae spinalis) astfel:
- substanţa albă situată între şanţul median posterior şi şanţul
postero-lateral de fiecare parte reprezintă funiculul posterior. În
porţiunea cervicală şi toracică superioară a măduvei se evidenţia-
ză şi şanţul intermediar posterior (Sulcus intermedius posterior)
care divide fiecare funicul posterior în două fascicule: fasciculul
gracilis, situat medial şi fasciculul cuneatus, situat lateral.
- substanţa albă situată între fisura mediană anterioară şi şanţul
antero-lateral,de fiecare parte, formează fasciculul anterior.

12
 - substanţa albă situată între şanţul antero-lateral şi şanţul postero-
lateral, de fiecare parte, formează fasciculul lateral.
Măduva spinării poate fii împărţită în funcţie de ieşirile nervilor
spinali corespunzători diferitelor porţiuni, fiecare porţiune putând fi
împărţită în segmente, un segment corespunzând unei porţiuni de
măduvă din care ies fibrele pentru o pereche de nervi spinali.
Astfel avem
- porţiunea cervicală cu segmentele cervicale 1-8 (Pars cervicalis
Segmenta cervicalia 1-8 );
- porţiunea toracică cu segmentele toracice 1-12 (Pars thoracica
Segmenta thoracica 1-12);
- porţiunea lombară cu segmentele lombare 1-5 (Pars lumbalis
Segmenta lumbalia 1-5);
- porţiunea sacrală cu segmentele sacrale 1-5 (Pars sacralis
Segmenta sacralia 1-5);
- porţiunea coccigiană cu segmentele coccigiene 1-3 (Pars
coccygea Segmenta coccygea 1-3).
Nervii spinali (N. spinalis) sunt în număr de 31 de perechi (8
cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale şi 1 coccigiană). Fiecare
nerv spinal prezintă o rădăcină anterioară, motorie (Radix anterior
Radix motoria) şi o rădăcină posterioară, senzitivă (Radix posterior
Radix sensoria), care se unesc, după ce părăsesc măduva, formând
un trunchi (Truncus nervi spinalis) care străbate gaura
intervertebrală corespunzătoare. Fiecare rădăcină este ataşată de
măduvă printr-o serie de filete radiculare (Fila radicularia) care
cuprind mielomerul corespunzător. Rădăcinile nervilor spinali
lombari şi sacrali, însoţind filum terminale în canalul vertebral
formează coada de cal (Cauda equina).

13
 Morfologie internă (Morphologia interna)
Măduva spinării este formată din substanţă cenuşie (Substantia
grisea) dispusă la interiorul măduvei sub formă a trei coloane
(anterioară, posterioară şi intermediară), şi din substanţă albă
(Substantia alba) dispusă la exterior, care înconjoară substanţa cenuşie.
Coloana intermediară este străbătută de canalul central (Canalis
centralis) în jurul căruia se află dispusă substanţa gelatinoasă centrală
(Substantia gelatinosa centralis).

Substanţa cenuşie (Substantia grisea)

Pe secţiune transversală, substanţa cenuşie are forma literei H
sau a unui fluture, fiind formată de fiecare parte dintr-un corn anterior
(Cornu anterius), un corn posterior (Cornu posterius) şi un corn lateral
(Cornu laterale), corespunzătoare coloanelor longitudinale.
Coloanele de substanţă cenuşie (Columnae grisae)

Coloana anterioară (Columnae anterior)

Apare pe secţiune transversală sub forma cornului anterior
(Cornu anterius) care este mai scurt decât cel posterior, prezintă o bază
şi un cap orientat spre şanţul antero-lateral.Cornul anterior corespunde
lamelor spinale VII-IX (Laminae spinales VII-IX) şi aici se găsesc
motoneuroni care prin prelungirile lor inervează motor musculatura
scheletică. Aceştia sunt în primul rând motoneuronii alfa, mari,
multipolari, cărora li se adaugă şi motoneuroni gama care au rol în
reglarea fină a mişcărilor musculaturii scheletice.
În cornul anterior avem următorii nuclei
- nucleul antero-lateral (Nucleus anterolateralis) este destinat
inervaţiei muşchilor umărului (la nivelul intumescenţei

14
 cervicale) şi muşchilor şoldului (la nivelul intumescenţei
lombosacrale), este prezent doar la nivelul intumescenţelor.
- nucleul antero-medial (Nucleus anteromedialis) este destinat
inervaţiei muşchilor anteriori ai trunchiului şi este prezent pe
toată lungimea măduvei
- nucleul postero-lateral (Nucleus posterolateralis) este destinat
inervaţiei muşchilor amtebraţului (la nivelul intumescenţei
cervicale)şi a muşchilor gambei (la nivelul intumescenţei
lombosacrale), este prezent doar la nivelul intumescenţelor
- nucleul retro-postero-lateral(Nucleus retroposterolateralis) este
destinat inervaţiei muşchilor mâinii(la nivelul inumescenţei
cervicale) şi a muşchilor piciorului(la nivelul intumescenţei
lombosacrale), este prezent doar la nivelul intumescenţelor
- nucleul postero-medial(Nucleus posteromedialis) este destinat
inervaţiei muşchilor posteriori ai trunchiului şi este prezent pe
toată lungimea porţiunii toracice a măduve şi discontinuu la
nivelul celorlalte porţiuni
- nucleul central(Nucleus centralis). La nivelul mielomerelor C3-
C7 avem nucleul nervilor frenici (Nucleus nervi phrenici) care
inervează diafragmul, iar la nivelul mielomerelor L2-S1 avem
nucleul lombo-sacral destinat inervaţiei diafragmului pelvin.
- nucleul nervilor accesori (Nucleus nervi accessorii) este situat la
nivelul primelor 5-6 segmente cervicale.
- nucleul anterior (Nucleus anterior) destint inervaţiei muşchilor
braţului (la nivelul intumscenţei cervicale) şi a muşchilor
coapsei(la nivelul intumescenţei lombosacrale), fiind prezent
doar la nivelul intumescenţelor.

15
 Coloana posterioară (Columna posterior)
Apare pe secţiune transversală sub forma cornului posterior
(Cornu posterius) care se întinde până în apropierea suprafeţei
externe a măduvei, în apropierea şanţului postero-lateral, de care
este separat prin intermediul tractului postero-lateral. Cornul
posterior prezintă o bază (Basis) corespunzând laminei spinale VI
(Lamina spinlis VI), un col (Cervix) corespunzând laminelor spinale
III, IV şi V (Laminae spinalis III,IV et V), un cap (Caput)
corespunzând laminei spinale II (Lamina spinalis II) şi un vârf
(Apex) corespunzând laminei spinale I (Lamina spinalis I).
- La nivelul vârfului este situat nucleul marginal (Nucleus
marginalis), iar la nivelul capului este situată substanţa
gelatinoasă (Substantia gelatinosa). Aceste formaţii conţin
deuroneuronii căilor sesibilităţii exteroceptive tactile
protopatice. Axonii acestor neuroni urcă 4-5 segmente, se
încrucişeaă în comisura anterioară şi formează tractul
spinotalamic anterior.
- La nivelul colului este situat nucleul propriu (Nucleus proprius),
care conţine deutoneuronii căilor sensibilităţi proprioceptive
profunde. Axoni acestor neuroni îşi conduc impulsurile către
cerebel, prin intermediul tractului spinocerebelos anterior
- Nucleul toracic posterior sau nucleul dorsal (Nucleus thoracicus
posterior Nucleus dorsalis) se evidenţiază între segmentele C8 şi
L3 sau L4 ale măduvei – nucleul Clarke, caudal continuându-se
sub forma unei grupe de neuroni imprecis delimitaţi, spre
măduva sacrală – nucleul Stilling. Conţin deutoneuronii căii
sensibilităţii proprioceptive inconştiente ai căror axoni trec în

16
 funiculul lateral de aceiaşi parte formând fascicului
spinocerebelos posterior..
- Un grup similar a fost evidenţiat la nivel cervical, cuprinzând
doi nuclei - nucleul cervical lateral (Nucleus cervicalis lateralis)
şi nucleul cervical medial (Nucleus cervicalis medialis) cu rol
neelucidat.
- Nucleul posterior al funiculului lateral (Nucleus posterior
funiculi lateralis) este prezent doar la nivelul segmentelor
toracice şi lombare superioare
Substanţa gelatinoasă şi nucleul propriu sunt singurele
formaţiuni prezente pe toată lungimea coloanei posterioare.

Coloana intermediară (Columna intermedia)

Conţine neuroni ai sistemului nervos vegetativ simpatic şi
parasimpatic şi corespunde laminei spinale VII (Laminae spinalis
VII).Pe secţiune transversală se evidenţiază se evidenţiază ca şi corn
lateral (Cornu laterale) doar la nivel toracal, dar există şi la nivel
lombar şi sacral. O parte din substanţa cenuşie invadeată funicului
lateral de la baza coloanei posterioare formând formaţiunea
reticulată spinală (Formatio reticularis spinalis).
Coloana intermediară este împărţită într-o substanţă intermediară
centrală (Substantia intermedia centralis) şi o substanţă
intermediară laterală (Substantia intermedia lateralis). Neuronii care
rămân în apropierea canalului central formează nucleul intermedio-
medial (Nucleus intermediomedialis) viscerosenzitiv, iar cei care
migrează lateral formează nucleul intermedio-lateral (Nucleus
intermediolateralis) visceromotor. La nivelul S2-S4 există o
formaţiune similară numită coloana cenuşie sacrală în spirală

17
 Laruelle şi care conţine nuclei parasimpatici sacrali (Nuclei
parasymphatici sacrales). Tot la nivel sacral se evidenţiază nucleul
nervilor pudendali (Nucleus nervi pudendi).
La nivelul coloanei intermediare avem următorii centri:
- centrul iridodilatator la nivelul segmentelor C8-T3;
- centrul cardioaccelerator la nivelul T1-T4;
- centrii bronhopulmonari la nivelul T3-T5;
- centri pilomotori, sudorali şi vasomotor la nivelul T2-L2;
- centri splahnici abdominali la nivelul T6-L2;
- centrii splahnici pelvini la nivelul L1-L4.
La nivel sacral prezintă:
- centrul micţiunii;
- centrul defecaţiei;
- centrul erecţiei şi ejaculării.

Substanţa albă (Substantia alba)

Substanţa albă înconjoară substanşa cenuşie şi este formată din
fibre grupate în tracturi sau fascicule, care realizează legătura între
diferite nivele medulare, sau între măduvă şi alte nivele ale sistemului
nervos. Substanţa albă este omogenă, deşi ea trebuie privită ca un
mozaic de tracturi cu funcţii bine precizate. Substanţa albă este
organizată în trei fascicule, fiecare fascicul conţinând o serie de fibre
grupate funcţional în tracturi sau fascicule.
Funiculul (cordonul) anterior (Funiculus anterior)
Este situat între fisura mediană anterioară, pe de-o parte şi şanţul
antero-lateral şi cornul anterior, pe de altă parte. Funiculul anterior de o
parte, comunică cu funiculul anterior de partea opusă prin intermediul
comisurii albe.Conţine următoarele tracturi ascendente şi descendente

18
 - fasciculul propriu anterior (Fasciculus proprius anterior)
- tractul corticospinal anterior (Tractus corticospinalis anterior)
- tractul vestibulospinal lateral (Tractus vestibulospinalis
lateralis)
- tractul vestibulospinal medial (Tractus vestibulospinalis
medialis)
- fibre reticulospinale (Fibrae reticulospinales)
- tractul pontoreticulospinal (Tractus pontoreticulospinalis)
- tractul interstiţiospinal (Tractus interstitiospinalis)
- tractul tectospinal (Tractus tectospinalis)
- tractul rafeospinal anterior (Tractus rapheospinalis anterior)
- fibre olivospinale (Fibrae olivospinales)
- tractul spinotalamic anterior (Tractus spinothalamicus anterior)
Funiculul (cordonul) lateral (Funiculus lateralis)
Este situat între şanţul antero-lateral şi cornul anterior, pe de-o
parte, şi şanţul postero-lateral şi cornul posterior, pe de altă parte.
Funiculul lateral este complet separat faţă de funiculul posterior, dar
comunică cu funiculul anterior, fiind descrise împreună, de unii autori,
ca funicul antero-lateral. Conţine următoarele tracturi ascendente şi
descendente
- fasciculul propriu lateral (Fasciculus proprius lateralis)
- tractul fastigiospinal (Tractus fastigiospinalis)
- tractul interpositospinal (Tractus interpositospinalis)
- tractul corticospinal lateral (Tractus corticospinalis lateralis)
- tractul rubrospinal (Tractus rubrospinalis)
- tractul bulboreticulospinal (Tractus bulboreticulospinalis)
- fibre olivospinale (Fibrae olivospinales)
- tractul spinotectal (Tractus spinotectalis)

19
- tractul spinotalamic lateral (Tractus spinothalamicus lateralis)
- tractul spinocerebelos anterior (Tractus spinocerebellaris
anterior)
- tractul spinocerebelos posterior (Tractus spinocerebellaris
posterior)
- tractul posterolateral (Tractus posterolateralis)
- tractul spinoolivar (Tractus spinoolivares)
- tractul spinoreticulat (Tractus spinoreticularis)
- tractul cerulospinal (Tractus caerulospinalis)
- fibre hipotalamospinale (Fibrae hypothalamospinales)
- tractul rafeospinal lateral (Tractus raphespinalis lateralis)
- tractul solitarospinal (Tractus solitarospinalis)
- tractul spinovestibular (Tractus spinovestibularis)
- tractul trigeminospinal (Tractus trigeminospinalis)
Funiculul (cordonul) posterior (Funiculus posterior)
Este situat între şanţul median posterior şi septul median
posterior, pe de-o parte, şi şanţul postero-lateral şi cornul posterior,
pe de altă parte.Conţie următoarele tracturi ascendente şi
descendente
- fasciculul propriu posterior (Fasciculus proprius posterior)
- fasciculul interfascicular sau semilunar (Fasciculus
interfascicularis Fasciculus semilunaris)
- fasciculul gracilis (Fasciculus gracilis)
- fasciculul cuneatus (Fasciculus cuneatus)
- fibre cuneospinale (Fibrae cuneospinales)
- fibre gracilispinale (Fibrae gracilispinales)
- fibre spinocuneate(Fibrae spinocuneatae)
- fibra spinograciliate(Fibrae spinograciles)

20
Sistematizarea funcţională a tracturilor de substanţă albă
Tracturile ascendente
Fasciculul gracilis (Goll) începe la nivelul porţiunii
terminale a măduvei
Fasciculul cuneatus (Burdach) începe la mijlocul porţiunii
toracice a măduvei. Ambele sunt situate la nivelul funiculului
posterior al măduvei, fasciculul cuneatus fiind situat lateral faţă de
fasciculul gracilis. Cele două fascicule conduc sensibilitatea tactilă
epicritică. Protoneuronii sunt situaţi la nivelul ganglionilor spinali,
dendritele lor culegând informaţii de la receptori, iar axonii lor
pătrund în măduvă, în funiculul posterior de aceiaşi parte, formând
fasciculul gracilis respectiv cuneatus. Axonii se orientează
ascendent şi ajung la nucleul gracilis respectiv cuneatus de la nivelul
bulbului. Unii axoni se rotesc în jurul substanţei cenuşii a bulbului,
ca fibre arcuate interne formând decusaţia lemniscală, apoi urcă, ca
lemnisc medial, la talamus, iar proiecţia talamică ajunge la nivelul
girusului postcentral (ariile 3,1,2). O altă parte a axonilo, dau naştere
fibrelor arcuate externe posterioare care pătrund în cerebel.
Tractul spinocerebelos posterior, direct (Flechsig) este
situat în porţiunea periferică a funiculului lateral, posterior faţă de
tractul spinocerebelos anterior şi postero-lateral faţă de tractul
spinotalamic lateral. Începe la nivelul L2-L3, îngroşându-se spre
bulb, şi este format din axonii deutoneuronilor căii sensibilităţii
proprioceptive inconştiente, deutoneuroni situaţi la nivelul nucleului
toracic dorsal (Stilling-Clarke). Axonii pătrund în fasciculul lateral
de aceiaşi parte, urmează un traiect ascendent, străbat pedunculul
cerebelos inferior şi se termină, de aceiaşi parte, la nivelul
vermisului.

21
 Tractul spinocerebelos anterior, încrucişat (Gowers) este
situat în funiculul lateral. Este format din din axonii deutoneuronilor
căii sensibilităţii proprioceptive profunde, deutoneuroni situaţi la
nivelul nucleului propriu (Bechterew). Majoritatea axonilor trec în
funiculul lateral de partea opusă(decusează), câţiva axoni rămânând
în fasciculul lateral de aceiaşi parte. Acest tract începe la nivelul
reginii lombare, străbate bulbul, apoi pedunculul cerebelos superior
şi se termină la nivelul porţiunii anterioare a vermisului, de partea
opusă.
Tractul spinotalamic anterior este localizat în funiculul
anterior, dorsal de tractul vestibulospinal şi se continuă, lateral, cu
tractul spinotalamic lateral. Este format din axonii deutoneuronilor
căii sensibilităţii exteroceptive tactile protopatice, deutoneuroni
situaţi la nivelul nucleului marginal şi a substanţei gelatinoase
(Rolando). Axonii deutoneuronilor trec în funiculul anterior de
partea opusă şi se orientează ascendent, spre talamus.
Tractul spinotalamic lateral este situat la nivelul funicululi
lateral, medial faţă de tractul spinocerebelos anterior. Este format
din axonii deutoneuronilor căii sensibilităţii exteroceptive termice şi
dureroase (termoalgezice), deutoneuroni situaţi la nivelul nucleului
capului al lui Waldeyer. Axonii deutoneuronilor trec în funiculul
lateral de partea opusă şi se orientează ascendent spre talamus.
Tractul spinocervical este localizat la nivelul funiculului
lateral şi ajunge la nivelul neuronilor de la nivelul nucleilor cervicali
(în special nucleul cervical lateral). Axonii acestora se proiectează
spre nucleii talamici ventro-postero-laterali. Se consideră că acest
tract transmite informaţii privitoare la presiune, noxe şi mişcarea
părului.

22
 Tractul spinotectal este situat la nivelul funiculului lateral,
trensmite informaţii de la măduvă la tectul mezencefalic.
Tractul spinoolivar este situat la nivelul funiculului lateral,
transmite informaţii de la măduva lombară la oliva bulbară.
Tractul spinoreticular este situat la nivelul funiculului
lateral, realizează legătura între măduvă şi formaţia reticulată
mezencefalică.
Tractul spinovestibular este situat la nivelul funiculului
lateral

Tracturile descendente
Tracturile corticospinale pornesc de la nivelul neuronilor
din cortexul motor precentral(aria 4) şi cortexul premotor (aria 6)
dar,în mică măsură, şi de la nivelul ariilor 3, 1 şi 2. axonii acestor
neuroni descind prin braţul posterior al capsulei interne şi ajung la
nivelul bulbului. Aici, aproximativ 75-90% dintre axoni, se
încrucişează formând decusaţia piramidală şi trec în funiculul lateral
de partea opusă, formănd tractul corticospinal lateral (calea
piramidală), care conţine însă şi câţiva axoni neîncrucişaţi. Restul
axonilor trec în funiculul anterior de aceiaşi parte şi formează
tractul corticospinal anterior (extrapiramidal). Tractul
corticospinal lateral coboară pe toată lungimea măduvei, se
îngustează treptat şi se termină la nivelul S4. Acest tract ocupă, la
nivelul funiculului lateral, o zonă ovalară situată antero-lateral faţă
de cornul posterior şi medial faţă de tractul spinocerebelos posterior.
Tractul corticospinal anterior, coboară în funicului anterior în
vecinătatea fisurii mediane anterioare, de care este separat prin

23
 intermediul fasciculului sulcomarginal. Axonii ambelor căi ajung
până la motoneuronii din coarnele anterioare ale măduvei spinării.

Vascularizația măduvei spinării

Arterele
Artera spinală anterioară (A. spinalis anterior) ia naștere din
porțiunea intercraniană (Pars intercranialis) a arterei vertebrale (A.
vertebralis) înainte de formare trunchiului bazilar, are traseu descendent
,străbate gaura occipitală și se unește cu cea de partea opusă la nivelul
C2 dând naștere unei artere spinale anterioare unice situate la nivelul
fisurii mediane anterioare. Artera spinală anterioară dă naștere la ramuri
medulare mediale (Rr. medullares mediales) și ramuri medulare laterale
(Rr. medullares laterales).
Artera spinală posterioară (A. spinalis posterior) ia naștere din
artera cerebeloasă posterioară inferioară. Există una stângă și una dreap-
tă, care au un traseu descendent, de o parte și de alta a șanțului median
posterior prezentând multiple anastomoze între ele.
Arterelor spinale li se adaugă ramuri radiculare provenite de la
arterele vertebrale (la nivel cervical), arterele intercostale la nivel
toracal, arterele lombare (la nivel lombar) și arterele sacrale (la nivel
sacral)
Vascualrizația se realizează prin intermediul unir ramuri radiare
care pătrund în măduvă. Artera spinală anterioară vascualarizează cor-
nul anterior, baza cornului posterior, funiculul anterior și cea mai mare
parte a funiculului lateral. Trestul măduvei este irigat de arterele spinale
posterioare. Vascularizașia este mai bogată la nivelul intumescențelor.

24
 Venele
Venele medulare (Vv. medullae spinalis) sunt reprezentate de
venele spinale anterioare (V. spinalis anteriores) și de venele spinale
posterioare (V. spinales posteriores) care se varsă în plexul vertebral
intern anterior (Plexus venosus vertebralis internus anterior) și în plexul
vertebral intern posterior (Plexus venosus vertebralis internus posteri-
or), acestea drenând sângele venos în plexurile găurilor de conjugare, în
venele diploice al corpurilor vertebrale și în crosa venei azigos.

25
 3. TRUNCHIUL CEREBRAL
(TRUNCUS ENCEPHALI)

Este format din trei etaje, bulbul rahidian, puntea și

mezencefalul.

Morfologie externă (Morphologia externa)

Bulbul rahidian, mielencefalul sau măduva prelungită
(Myelencephalon; Medulla oblongata; Bulbus)
Continuă măduva spinării la nivelul găurii occipitale și este
separat de punte prin șanțul bulbo-pontin. Prezintă două fețe, antero-
laterală și posterioară.
Fața antero-laterală
Răspunde clivusului, feței posterioare a porțiunii pietroase a
oaselor temporale și arterelor vertebrale și cerebeloase inferioare și
prezintă:
- fisura mediană anterioară (Fissura mediana anterior) întreruptă
în partea sa inferioară de decusația piramidală (Decussatio
pyramidum);
- gaura oarbă (Foramen caecum medullae oblongatae) situată la
nivelul unde fisura mediană anterioară întâlnește șanțul bulbo-
pontin;
- piramidele bulbare (Pyramis medullae oblongatae; Pyramis
bulbi) situate de o parte și de alta a fisurii mediane anterioare și
limitate lateral de șanțurile antero-laterale (Sulcus
anterolateralis);

26
- originea aparentă a nervului abducens (VI), situată deasupra
fiecărei piramide bulbare în șanțul bulbo-pontin;
- funiculul lateral (Funiculus lateralis) situat între șanțul antero-
lateral și șanțul postero-lateral (Sulcus posterolateralis). La
nivelul șanțului postero-lateral își au originea aparentă dinspre
superior spre inferior nervii cranieni glosofaringian (IX), vag
(X) și accesor (XI – rădăcina bulbară);
- olivele bulbare (Oliva) situate în partea superioară a fiecărui
funicul lateral și care sunt separate de piramidele bulbare prin
șanțul preolivar (Sulcus preolivaris) la nivelul căruia își are
originea aparentă nervul hipoglos (XII);
- șanțul retro-olivar (Sulcus retroolivaris) care limitează posterior
oliva bulbară;
- aria retro-olivară (Area retroolivaris) situată între olivă și
extremitatea superioară a tuberculului trigeminal, traversată de
fibre ale nervului glosofaringian (IX);
- foseta supra-olivară situată deasupra fiecărei olive bulbare,
corespunzător șanțului bulbo-pontin la nivelul căreia își au
originea aparentă nervii facial (VII), intermediar al lui Wrisberg
(VII bis) și vestibulo-cohlear (VIII);
- fibrele arcuate externe anterioare (Fibrae arcuatae externae
anteriores) care iau naștere la nivelul nucleilor arcuați și ai
rafeului, sunt situate între fisura mediană anterioară și
pedunculul cerebelos inferior de partea respectivă și încrucișează
piramida bulbară;
- tuberculul trigeminal (Tuberculum trigeminale) situat între
șanțul retro-olivar și șanțul postero-lateral, este o proeminență

27
 longitudinală determinată de tractul spinal al nervului trigemen
subjacent.
Fața posterioară
Răspunde cerebelului și prezintă două porțiuni, extraventriculară
și ventriculară.
Porțiunea extraventriculară prezintă:
- șanțul median posterior (Sulcus medianus posterior);
- fasciculele lui Goll sau gracilis (Fasciculus gracilis) situate de o
parte și de alta a șanțului median posterior, conțin fibre care
vehiculează sensibilitatea proprioceptivă conștientă și
sensibilitatea tactilă epicritică și se termină la nivelul unei
proeminențe, tuberculul gracilis (Tuberculum gracile)
corespunzătoare nucleului gracilis;
- fasciculele lui Burdach sau cuneat (Fasciculus cuneatus) situate
lateral de fasciculele lui Goll, conțin fibre care vehiculează
sensibilitatea proprioceptivă conștientă și sensibilitatea tactilă
epicritică și se termină la nivelul unei proeminențe, tuberculul
cuneat (Tuberculum cuneatum), corespunzătoare nucleului
cuneat;
- pedunculii cerebeloși inferiori (Pedunculus cerebellaris inferior)
a căror parte laterală este reprezentată de corpii restiformi
(Corpus restiforme), iar partea medială de corpii juxtarestiformi.
Porțiunea ventriculară corespunde planșeului ventriculului IV,
unde formează triunghiul inferior, bulbar al fosei romboide.

28
 Puntea (Pons)
Denumită și puntea lui Varolius, este situată anterior de cerebel,
superior de bulbul rahidian de care este separată prin șanțul bulbo-
pontin (Sulcus bulbopontinus) și inferior de mezencefal de care este
separată prin șanțul ponto-mezencefalic sau ponto-peduncular. La
nivelul șanțului bulbo-pontin își au originea aparentă nervii abducens
VI, facial VII, intermediar al lui Wrisberg VII bis și vestibulo-cohlear
VIII. Puntea prezintă două părți, anterioară sau partea bazilară (Pars
basilaris pontis) și posterioară sau tegmentul pontin (Tegmentum pontis)
și două fețe, antero-laterală și posterioară.

Fața antero-laterală
Răspunde porțiunii superioare a clivusului și prezintă:
- șanțul bazilar (Sulcus basilaris), situat pe linia mediană și
traversat de artera bazilară;
- eminențele (piramidele) pontine, două proeminețe situate de o
parte și de alta a șanțului bazilar la nivelul cărora se observă
originea aparentă a nervilor trigemeni;
- fibrele arciforme dispuse transversal, corespunzătoare
fasciculelor nervoase și nucleilor pontini și care se continuă
lateral cu pedunculii cerebeloși mijlocii (Pedunculus
cerebellaris medius);
- unghiul pontocerebelos, spațiu meningian subarahnoidian
delimitat de punte, fața posterioară a porțiunii pietroase a osului
temporal, cortul cerebelului și floculusul cerebelului.

29
 Fața posterioară
Formează porțiunea superioară a planșeului ventriculului IV,
respectiv triunghiul superior, pontin al fosei romboide.

Planșeul ventriculului IV
Este reprezentat de fosa romboidă (Fossa rhomboidea), divizată
de un mic ax transversal în două triunghiuri, superior, pontin și inferior
bulbar. Fosa romboidă prezintă pe linia mediană, între unghiul superior
și unghiul inferior, șanțul median (Sulcus medianus), sau tija
calamusului scriptorius și striile medulare (Striae medullares ventriculi
quarti), care se desprind din porțiunea mijlocie a șanțului median, înspre
unghiurile laterale ale ventriculului IV și ajung la nucleii cohleari.
Triunghiul bulbar prezintă de o parte și de alta a șanțului
median:
- eminențele mediale (Eminentia medialis), limitate lateral de un
șanț, sulcus limitans (Sulcus limitans) care la nivelul triunghiului
bulbar constituie trigonul nervului hipoglos (Trigonum nervi
hypoglossi) cu baza orientată superior, în raport cu nucleul
nervului hipoglos;
- fovea inferioară (Fovea inferior) care reprezintă porțiunea
inferioară, dilatată a lui sulcus limitans, are formă triunghiulară
cu vârful orientat superior și este împărțită de un cordon de
substanță albă, numit funiculus separans (Funiculus separans)
într-o parte superioară, trigonul nervului vag (Trigonum nervi
vagi; Trigonum vagale) în raport cu nucleul dorsal al nervului
vag și o parte inferioară, întinsă până la tuberculul lui Goll sau
gracilis, area postrema (Area postrema);

30
 - aria vestibulară (Area vestibularis), proeminență triunghiulară cu
baza orientată superior, situată lateral de trigonul nervului vag,
care se prelungește până la nivelul recesului lateral al
ventriculului IV și este în raport cu nucleii vestibulari.
Triunghiul pontin prezintă de o parte și de alta a șanțului
median:
- eminențele mediale, situate de o parte și de alta a șanțului
median, limitate lateral de sulcus limitans și care în partea lor
inferioară prezintă o proemineță, coliculul facialului (Colliculus
facialis) în raport cu nucleul nervului abducens și cu genunchiul
nervului facial;
- fovea superioară (Fovea superior) situată lateral de coliculul
facialului în raport cu nucleul motor al nervului trigemen;
- locus caeruleus (Locus caeruleus) reprezintă o aglomerare
lamelară de substanță cenușie situată lateral de fovea superioară.

Mezencefalul (Mesencephalon)
Reprezintă partea superioară a trunchiului cerebral, separată
inferior de punte prin șanțul ponto-peduncular și superior de diencefal
prin chiasma optică și tracturile optice. Mezencefalul este format din
trei părți, o parte anterioară formată din pedunculii cerebrali
(Pedunculus cerebri), o parte mijlocie, tegmentul mezencefalic
(Tegmentum mesencephali) și o parte posterioară, tectumul
mezencefalic (Tectum mesencephali) și două fețe, antero-laterală și
posterioară.
Fața antero-laterală
Răspunde dosului șeii turcești a osului sfenoid și prezintă:

31
 - pedunculii cerebrali, drept și stâng, divergenți și delimitând între
ei un spațiu triunghiular, fosa interpedunculară (Fossa
interpeduncularis), ocupată de substanța perforată posterioară
(Substantia perforata posterior). Fiecare peduncul cerebral este
limitat medial de șanțul nervului oculomotor (Sulcus nervi
oculomotorii), la nivelul căruia își are originea aparentă nervul
oculomotor III și lateral de șanțul lateral al mezencefalului
(Sulcus lateralis mesencephali) și est împărțit de substanța
neagră într-o porțiune anterioară, sau piciorul peduncular (Crus
cerebri) și o porțiune posterioară, sau tegmentală (Tegmentum
mesencephali);
- trigonul lemniscului lateral (Trigonum lemnisci lateralis) situat
posterior de șanțul lateral al mezencefalului și inferior de
coliculul inferior, este în raport cu nervul trohlear IV.

Fața posterioară
Este legată de cerebel prin pedunculii cerebeloși superiori
(Pedunculus cerebellaris superior), răspunde glandei epifize (pineale) și
este reprezentată de lama tectală sau cvadrigeminală (Lamina tecti;
Lamina quadrigemina) formată din două perechi de coliculi
cvadrigemeni, superiori și inferiori. Coliculii cvadrigemeni sunt separați
de un șanț cruciform a cărui porțiune verticală este legată de
extremitatea superioară a vălului medular superior printr-un tract alb,
frâul vălului medular superior (Frenulum veli medullaris superioris).
Coliculii superiori (Colliculus superior) sunt legați de corpii
geniculați laterali prin brațele coliculilor superiori (Brachium colliculi
superioris) și plasați pe calea optică.

32
 Coliculii inferiori (Colliculus inferior) sunt legați de corpii
geniculați mediali prin brațele coliculilor inferiori (Brachium colliculi
inferioris) și plasați pe calea auditivă.

Morfologie internă (Morphologia interna)

Trunchiul cerebral este constituit din substanță albă și substanța
cenușie.
Substanța albă (Substantia alba)
Este constituită din căi ascendente, descendente și de asociație
care conectează măduva spinării cu etajele superioare ale sistemului
nervos central.
Căile ascendente:
- calea sensibilității tactile epicritice și proprioceptive conștiente
ajunge prin fasciculele gracilis (Fasciculus gracilis) și cuneat
(Fasciculus cuneatus) la nucleii, Goll sau gracilis, Burdach sau
cuneat și cuneat accesor sau von Monakov din bulb. De la
nucleii gracilis și cuneat pleacă axoni sub forma fibrelor arcuate
interne (Fibrae arcuatae internae), care trec de partea opusă
formând decusația lemniscală sau senzitivă (Decussatio lemnisci
medialis) și au un traiect ascendent spre talamus sub forma
lemniscului medial (Lemniscus medialis). Axonii de la nucleul
cuneat accesor, formează fibrele cuneocerebeloase (Fibrae
cuneocerebellares) străbat pedunculii cerebeloși inferiori și se
îndreaptă spre cerebel;
- calea sensibilității tactile protopatice și a sensibilității
termoalgezice urcă spre talamus pe calea fibrelor spinotalamice
(Fibrae spinothalamicae) anterioare, respectiv laterale,

33
 componente ale tracturilor anterolaterale sau lemniscului spinal
(Lemniscus spinalis; Tractus anterolaterales);
- calea sensibilității proprioceptive inconștiente urmează
tracturile, spinocerebelos anterior sau încrucișat Gowers
(Tractus spinocerebellaris anterior) și spinocerebelos posterior
sau direct Flechsig (Tractus spinocerebellaris posterior). Cel
posterior ajunge la cerebel pe calea pedunculului cerebelos de
aceeași parte. Cel anterior se încrucișează inițial la nivelul
măduvei spinării trecând în cordonul lateral de partea opusă și
apoi în trunchiul cerebral ajungând în final prin pedunculul
cerebelos superior la emisfera cerebeloasă de aceeași parte;
- fibrele spino-mezencefalice (Fibrae spinomesencephalicae)
reprezentate de fibrele spino-tectale (Fibrae spinotectales) și
fibrele spino-periapeductale (Fibrae spinoperiaqueductales)
urcă de la măduva spinării spre tectumul mezencefalic;
- tractul olivo-cerebelos (Tractus olivocerebellaris) pleacă de la
nucleii olivari, nucleii arcuați și nucleii rafeului și prin
pedunculii cerebeloși inferiori ajunge la cerebel;
- tractul solitar (Tractus solitarius) vehiculează spre nucleul
solitar informațiile gustative de la nivelul limbii pe calea
nervilor cranieni VII bis (intermediar al lui Wrisberg),
glosofaringian (IX) și vag (X);
- tractul spinal al nervului trigemen (Tractus spinalis nervi
trigemini) vehiculează informații legate de sensibilitatea
exteroceptivă tactilă protopatică de la nivelul feței spre nucleul
spinal al nervului trigemen și de aici pe calea lemniscului
trigeminal (Lemniscus trigeminalis; Tractus trigemino-
thalamicus) urcă spre talamus;

34
- calea vestibulară, are protoneuronul în ganglionul vestibular
Scarpa atașat nervului vestibulo-cohlear (VIII). Axonii acestuia
ajung la deutoneuronul localizat în nucleii vestibulari de la
nivelul trunchiului cerebral și apoi la cerebel;
- calea cohleară are protoneuronul în ganglionul Corti, axonii
acestuia ajung la deutoneuronul de la nivelul nucleilor cohleari
ai trunchiului cerebral, apoi se orientează transversal la nivelul
corpului trapezoid (Corpus trapezoideum) de la nivelul punții,
trec de partea opusă și urcă spre talamus în cadrul lemniscului
lateral;
Căile descendente:
- tractul piramidal (Tractus pyramidalis) vehiculează motricitatea
voluntară și cuprinde: fibrele corticospinale (Fibrae
corticospinales), dintre care 75% se încrucișează în bulb la
nivelul decusației piramidale (Decussatio pyramidum) și coboară
sub forma tractului corticospinal lateral, încrucișat, restul de
25% nu se încrucișează și coboară spre măduva spinaării sub
forma tractului corticospinal anterior, direct; fibrele
corticonucleare, au originea în cortex și coboară spre nucleii
motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral (trigemen V,
facial VII, glosofaringian IX, vag X, accesor XI și hipoglos XII)
sub forma fibrelor corticonucleare bulbare (Fibrae
corticonucleares bulbi), corticonucleare pontine (Fibrae
corticonucleares pontis) și corticonucleare mezencefalice
(Fibrae corticonucleares mesencephali); o parte a fibrelor
corticonucleare se îndreaptă spre nucleii nervilor cranieni III, IV,
VI și XI constituind calea aberantă a lui Dejerine cu rol în

35
 sistemul oculocefalogir (întoarcerea ochilor și a capului în
direcția sunetului);
- fibrele corticopontine (Fibrae corticopontinae) și
pontocerebeloase (Fibrae pontocerebellares) vehiculează
informațiile de la nivelul scoarței cerebrale, prin piciorul
pedunculilor cerebrali spre nucleii pontini, iar de aici la
cerebelul de partea opusă;
- tractul rubrospinal (Tractus rubrospinalis) are origine în nucleul
roșu din mezencefal, trece de partea opusă formând decusația
tegmentală anterioară (Decussatio tegmentalis anterior) și se
îndreaptă spre neuronii din cornul anterior al măduvei spinării;
- tractul tectospinal (Tractus tectospinalis) pornește de la nivelul
tectumului mezencefalic, trece de partea opusă formând
decusația tegmentală posterioară (Decussatia tegmentalis
posterior) și se îndreaptă spre nucleii de la nivelul cornului
anterior al măduvei spinării. O parte din fibrele tractului
tectospinal se opresc la nucleii motori ai nervilor cranieni din
bulb formând tractul tectobulbar (Tractus tectobulbaris) și la
nivelul nucleilor motori ai nervilor cranieni din punte formând
tractul tectopontin (Tractus tectopontinus);
- tractul retculospinal anterior (Tractus reticulospinalis anterior)
cuprinde două fascicule, lateral și medial cu originea în
substanța reticulată a trunchiului cerebral;
- tractul vestibulospinal lateral (Tractus vestibulospinalis
lateralis) are originea în nucleii vestibulari și coboară spre
măduva spinării;
- tractul olivospinal are originea la nivelul olivelor bulbare și
coboară spre măduva spinării.

36
 Căile de asociație:
- tractul tegmental central (Tractus tegmentalis centralis)
traversează trunchiul cerebral spre olivele bulbare și vehiculează
impulsuri de la scoarța cerebrală, scoarța cerebeloasă și
hipotalamus prin intermediul a 3 tipuri de fibre, rubroolivare
(Fibrae rubroolivares), anuloolivare (Fibrae anuloolivares) și
cerebeloolivare (Fibrae cerebelloolivares);
- fasciculul longitudinal medial (Fasciculus longitudinalis
medialis) este constituit din fibre ascendente și descendente care
fac legătura între nucleii cerebrali și între aceștia și măduva
spinării.

Substanța cenușie (Substantia grisea)

Cuprinde:
- nuclei ai nervilor cranieni, numiți și nuclei echivalenți, care
derivă din substanța cenușie a măduvei spinării prin
fragmentarea acesteia;
- nuclei proprii ai trunchiului cerebral;
- nuclei ai substanței reticulate.
Spre deosebire de substanța cenușie a măduvei spinării, substanța
cenușie a trunchiului cerebral prezintă o veritabilă bulversare datorită
mai multor factori:
- decusația piramidală (motorie) fragmentează coarnele anterioare
în două coloane somatomotorii, longitudinale, una rezultată din
capul cornului anterior și cealaltă rezultată din baza cornului
anterior;

37
 - decusația lemniscală (senzitivă) fragmentează coarnele
posterioare în două coloane somatosenzitive, una rezultată din
capul cornului posterior și una rezultată din baza cornului
posterior. Rezultă astfel de fiecare parte a liniei mediane patru
coloane, două somatomotorii și două somtosenzitive, la care se
adaugă două coloane vegetative, una visceromotorie și cealaltă
viscerosenzitivă rezultate din regiunea intermediară;
- fibrele arcuate interne fragmentează coloanele și determină
apariția nucleilor;
- dehiscența canalului medular central, cu formarea ventriculului
IV și cu deplasarea spre posterior a substanței cenușii;
- modificarea cantitativă a substanței albe, cu lărgirea cordoanelor
anterioare, reducerea în dimensiuni a celor laterale și dispariția
celor posterioare;

Nucleii nervilor cranieni

Coloana somatomotorie ventrală care derivă din capul cornului
anterior cuprinde:
- la nivelul bulbului: nucleul ambiguu (Nucleus ambiguus) în care
își au originea reală fibrele motorii ale nervilor accesor XI, vag
X și glosofaringian IX;
- la nivelul punții: nucleul (motor) nervului facial VII (Nucleus
nervi facialis) și nucleul motor al nervului trigemen V (Nucleus
motorius nervi trigemini).
Coloana somatomotorie dorsală care derivă din baza cornului
anterior cuprinde:
- la nivelul bulbului: nucleul nervului hipoglos XII (Nucleus nervi
hypoglossi);

38
 - la nivelul punții: nucleul nervului abducens (Nucleus nervi
abducentis);
- la nivelul mezencefalului: nucleul nervului trohlear IV (Nucleus
nervi trochlearis), nucleul nervului oculomotor III (Nucleus
nervi oculomotorii).
Coloana somatosenzitivă ventrală care derivă din baza cornului
posterior cuprinde:
- la nivelul punții: nucleul principal al nervului trigemen V
(Nucleus principalis nervi trigemini), care se continuă inferior în
bulb cu nucleul spinal al nervului trigemen (Nucleus spinalis
nervi trigemini) și superior în mezencefal cu nucleul
mezencefalic al nervului trigemen (Nucleus mesencephalicus
nervi trigemini).
Coloana somatosenzitivă dorsală care derivă din capul cornului
posterior cuprinde:
- la nivelul bulbului: nucleul tractului solitar (Nucleus tractus
solitarii) care primește aferențe senzoriale gustative ale nervilor
intermediar al lui Wrisberg VII bis, glosofaringian IX și vag X;
nucleii cohleari (Nuclei cochleares), anterior (Nucleus
cochlearis anterior) și posterior (Nucleus cochlearis posterior);
nucleii vestibulari (Nuclei vestibulares), inferior (Nucleus
vestibularis uinferior) Schwalbe și medial (Nucleus vestibularis
medialis).
Coloana visceromotorie care derivă din porțiunea anterioară a
zonei intermediolaterale cuprinde:
- la nivelul bulbului: nucleul dorsal al nervului vag X (Nucleus
posterior nervi vagi; Nucleus dorsalis nervi vagi); nucleul

39
 salivator inferior (Nucleus salivatorius inferior) atașat nervului
glosofaringian IX;
- la nivelul punții: nucleul salivator superior (Nucleus salivatorius
superior) atașat nervului intermediar al lui Wrisberg VII bis;
nucleul lacrimal (Nucleus lacrimalis) atașat nervului facial VII;
- la nivelul mezencefalului: nucleii accesori ai nervului
oculomotor III (Nuclei accessorii nervi oculomotorii), respectiv
nucleul lui Edinger-Westphal (Nuclei viscerales; nuclei
autonomici) cu rol irido-constrictor și nucleul lui Perlia care
controlează convergența globilor oculari.

Nucleii proprii ai trunchiului cerebral

La nivelul bulbului:
- nucleul gracilis (Nucleus gracilis) sau nucleul lui Goll și nucleul
cuneat (Nucleus cuneatus) sau nucleul lui Burdach situați pe
calea sensibilității proprioceptive conștiente și tactile epicritice,
de la care pleacă eferențe spre talamus și nucleul cuneat accesor
(Nucleus cuneatus accessorius) sau nucleul lui Von Monakov
situat pe calea sensibilității proprioceptive inconștiente și de la
care pleacă eferențe spre cerebel;
- complexul olivar inferior (Complexus olivaris inferior; Nuclei
olivares inferiores) cuprinde nucleul olivar principal (Nucleus
olivares principalis), nucleul olivar accesor posterior (Nucleus
olivaris accessorius posterior) și nucleul olivar accesor medial
(Nucleus olivaris accessorius medialis). Nucleul olivar principal
face parte din calea extrapiramidală, primește aferențe de la
talamus, nucleul roșu, coliculii cvadrigemeni și nucleii

40
 trigeminali și trimite eferențe spre cerebel și spre măduva
spinării. Nucleii olivari accesori prezintă conexiuni cu cerebelul.
La nivelul punții:
- sunt mici nuclei de releu pe traiectul conexiunilor cortico-ponto-
cerebeloase. Primesc aferențe de la lobii scoarței cerebrale prin
fibrele corticopontine (temporopontine, frontopontine,
parietopontine și occipitopontine) și trimit eferențe, care
traversează pedunculul cerebelos mijlociu spre scoarța
cerebeloasă heterolaterală prin fibrele frontocerebeloase, formate
din fibrele transversale ale punții (Fibrae pontis transversae);
- nucleul olivar superior (Nucleus olivaris superior) care primește
aferențe cohleare prin ramura cohleară a nervului vestibulo-
cohlear VIII și trimite eferențe spre organul lui Corti;
- nucleii corpului trapezoid (Nuclei corporis trapezoidei) care
primesc aferențe de la nucleii cohleari și trimit eferențe care se
continuă în cadrul lemniscului lateral;
- nucleii lemniscului lateral (Nuclei lemnisci lateralis) sunt mici
mase de substanță cenușie situate pe traiectul lemniscului lateral
de la care primesc colaterale.
La nivelul mezencefalului:
- nucleul interpeduncular (Nucleus interpeduncularis) este situat
la nivelul substanței perforate posterioare din fosa
interpedunculară. Primește aferențe de la nucleul habenular prin
tractul habenulointerpeduncular și trimite eferențe spre
tegmentul mezencefalic prin tractul tegmental central;
- nucleul interstițial (Nucleus interstitialis) al lui Cajal, cu rol în
reglarea reflexelor pupilare și a mișcărilor oculocefalogire;

41
- nucleul comisurii posterioare (Nucleus commissurae posterioris)
al lui Darkschewitsch cu rol în reglarea activităților motorii
automate de tip extrapiramidal;
- nucleul roșu (Nucleus ruber) al lui Stilling est situat la nivelul
tegmentului mezencefalic. Primește aferențe de la cortex prin
fibrele corticorubrice, de la nucleii striați prin fibrele striorubrice
și de la nucleul dințat al cerebelului prin fibrele dentorubrice și
trimite efernțe spre măduva spinării prin tractul rubrospinal, spre
nucleul olivar bulbar prin tractul rubroolivar (Tractus
rubroolivaris), spre talamus prin fibrele rubrotalamice și prin
fibrele care intră în alcătuirea tractului tegmental central;
- substanța neagră (Substantia nigra) a lui Sommering, situată în
mezencefal, anterior de nucleul roșu, primește aferențe de la
cortexul frontal, putamen și globus pallidus și trimite eferențe
spre talamus, coliculii cvadrigemeni superiori, bulbul rahidian și
măduva spinării;
- coliculii superiori (Colliculus superior), drept și stâng, sunt
situați în partea superioară a laminei cvadrigeminale (Lamina
tecti; Lamina quadrigemina). Sunt interconectați între ei prin
comisura coliculilor superiori (Commissura coliculi superioris).
Fiecare colicul superior este conectat cu corpul geniculat lateral
de partea respectivă prin brațul coliculului superior (Brachium
colliculi superioris). Sunt alcătuiți din 7 lamele (alternanță între
corpi neuronali și axoni) și reprezintă centrii reflecși vizuali;
- coliculii inferiori (Colliculus inferior), drept și stâng, sunt situați
în partea inferioară a lamei cvadrigeminale, prezintă mai mulți
nuclei (Nuclei colliculi inferioris) și sunt interconectați între ei
prin comisura coliculilor inferiori (Commissura coliculi

42
 inferioris). Sunt situați pe calea auditivă, fiecare colicul inferior
fiind conectat cu lemniscul lateral și cu corpul geniculat medial
de aceeași parte prin brațul coliculului inferior (Brachium
colliculi inferioris).

Nucleii substanței reticulate (Nuclei reticulares)

Substanța reticulată reprezintă o rețea de fibre nervoase, întinsă
între măduva spinării și diencefal, rețea în ochiurile căreia se găsesc
numeroase grupări celulare care alcătuiesc nucleii substanței reticulate.
Nucleii pot fi grupați în trei coloane longitudinale bilaterale, mediană,
medială și laterală.
Coloana mediană cuprinde nucleii rafeului (Nuclei raphes) care
ocupă linia mediană și zonele paramediane ale trunchiului cerebral și au
rol în instalarea și întreținerea somnului.
Coloana medială cuprinde:
- la nivelul bulbului nucleul gigantocelular (Nucleus
gigantocellularis) și nucleul central (Nucleus reticularis
centralis);
- la nivelul punții nucleul reticular pontin inferior (Nucleus
reticularis pontis caudalis) și nucleul reticular pontin superior
(Nucleus reticularis pontis rostralis);
- la nivelul mezencefalului nucleul cuneiform (Nucleus
cuneiformis) și nucleul subcuneiform (Nucleus subcuneiformis).
Nucleii coloanei mediale primesc aferențe de la cortex prin nucleii
bazali și trimit eferențe spre măduva spinării. Eferențele de la nivelul
bulbului constituie formația reticulată descendentă bulbară inhibitorie
având o puternică acțiune inhibitorie asupra motoneuronilor spinali
gama. Eferențele de la nivel ponto-mezencefalic constituie formația

43
reticulată descendentă facilitatorie având o puternică acțiune facilitantă
asupra motoneuronilor spinali.
Coloana laterală cuprinde nuclei reticulați care constituie releu
între măduva spinării și cerebel și sunt reprezentați:
- la nivelul bulbului de nucleii, parvocelular (Nucleus reticularis
parvocellularis) și paragigantocelular lateral (Nucleus
paragigantocellularis lateralis);
- la nivelul punții de nucleii tegmentali (Nucleus reticularis
tegmenti pontis);
- la nivelul mezencefalului de nucleul tegmental pedunculo-pontin
(Nucleus tegmentalis pedunculopontinus).

Vascularizația trunchiului cerebral

Artere
Vascularizația arterială a trunchiului cerebral est asigurată de
ramurile arterelor vertebrale (Arteria vertebralis). Fiecare arteră
vertebrală are originea în artera subclaviculară, pătrunde în craniu prin
gaura occipitală, iar la nivelul marginii inferioare a punții se unește cu
cea de partea opusă, pentru a forma artera bazilară (Arteria basilaris).
Artera bazilară străbate șanțul arterei bazilare de la nivelul feței antero-
laterale a punții și la nivelul marginii superioare a acesteia se divide în
cele două artere cerebrale posterioare.
Vascularizația arterială a trunchiului cerebral este asigurată de:
- artera spinală anterioară (A. spinalis anterior), ramură a arterei
vertebrale, din care se desprind ramuri mediale (Rr. medullares
mediales) și laterale (Rr. medullares laterales) destinate bulbului
rahidian;

44
 - artera cerebeloasă posterioară inferioară (A. inferior posterior
cerebelli), ramură a arterei vertebrale, din care se desprind
ramuri destinate bulbului rahidian;
- artera cerebeloasă anterioară inferioară (A. inferior anterior
cerebelli), ramură a arterei bazilare, din care se desprind ramuri
pentru partea superioară a bulbului rahidian și pentru partea
antero-laterală a punții;
- arterele pontine (Aa. pontis), se desprind din artera bazilară și se
ramifică fiecare în ramuri mediale (Rr. mediales) și ramuri
laterale (Rr. laterales) destinate feței antero-laterale a punții;
- arterele mezencefalice (Aa. mesencephalicae), cu originea în
artera bazilară destinate feței antero-laterale a mezencefalului;
- artera cerebeloasă superioară (A. superior cerebelli), ramură a
arterei bazilare, care prin ramura sa medială (R. medialis)
participă la vascularizația mezencefalului.

Vene
Venele trunchiului cerebral drenează sângele venos în sinusurile
pietroase, superior și inferior și în vena bazală și sunt:
- la nivelul mezencefalului reprezentate de vena
pontomezencefalică (V. pontomesencephalica) și mezencefalică
laterală (V. mesencephalica lateralis);
- la nivelul punții reprezentate de venele pontine (Vv. pontis),
antero-mediană (V. pontis anteromediana), antero-laterală (V.
pontis anterolateralis) și laterală (V. pontis lateralis), conectate
prin venele transverse (Vv. pontis transversae);

45
- la nivelul ventriculului IV reprezentate de venele recesului
lateral al ventriculului IV (V. recessus lateralis ventriculi
quarti);
- la nivelul bulbului rahidian reprezentate de venele medulare (Vv.
medullae oblongatae), antero-mediană (V. medullaris antero-
mediana), antero-laterală (V medullaris anterolateralis),
postero-mediană (V. medullaris posteromediana), transverse
(Vv. medullares transversae) și dorsale (Vv. medullares
dorsales).

46
 4. CEREBELUL (CEREBELLUM)

Cerebelul, sau creierul mic, este situat în fosa craniană

posterioară, dorsal faţă de bulb şi de punte, porţiunea sa mijolcie fiind
separată faţă de acestea prin intermediul ventriculului IV. Cerebelul are
o greutate de aproximativ 150 de grame şi o formă aproximativ sferică
cu diametrul transversal (8-12 cm) mai mare decât diametrul vertical (6-
7 cm) şi decât diametrul antero-posterior (4-5 cm).
Suprafaţa cerebelului este reprezentată de cortexul cerebelos,
format din substanţă cenuşie, cu grosimea de aproximativ 1 mm şi cu o
structură trilaminată. Interiorul cerebelului este format din substanţă
albă care formează corpul medular cerebelos (Corpus medullare
cerebelli). Nucleii cerebeloşi, sunt mase de substanţă cenuşie situate în
profunzimea substanţei albe, în jurul ventriculului IV.
Cerebelul este format dintr-o porţiune mediană, îngustă, care
poartă numele de vermis (Vermis cerebelli) şi din două hemisfere
cerebeloase (Hemispherium cerebelli), situate de o parte şi de alta a
vermisului, de care sunt separate prin intermediul şanţului paramedian.
Posterior, cele două hemisfere cerebeloase, sunt separate între ele de
fisura cerebeloasă posterioară, care conţine coasa cerebelului (Falx
cerebelli). Inferior, cerebelul vine în raport cu faţa internă a scuamei
occipitalului, iar antero-lateral, cu faţa posterioară a porţiunii pietroase a
temporalului. Cerebelul este acoperit de cortul cerebelului.
Din punct de vedere filogenetic se descrie
- arhicerebelul (Archicerebellum), care reprezintă centrul de
control al echilibrului static şi dinamic.

47
 - paleocerebelul (Paleocerebellum), care are rol în reglarea
tonusului postural al muşchilor antigravitaţionali
- neocerebelul (Neocerebellum), care are rol de control al
motricităţii voluntare, cu privire la gradul, forţa şi viteza de
desfăşurare a mişcărilor.
O diviziune funcţională a cerebelului a fost introdusă de Herrick
şi apoi de Larsell. Aceasta prevede că lobul floculonodular are
conexiuni cu nucleii vestibulari formând vestibulocerebelul
(Vestibulocerebellis) în timp ce o parte a corpului cerebelos (Corpus
cerebelli) are conexiuni cu măduva formând spinocerebelul
(Spinocerebellis), iar altă parte a corpului cerebelos are conexiuni cu
puntea formând pontocerebelul (Pontocerebellis)

Morfologie externă (Morphologia externa)

Cerebelul prezintă o faţă superioară şi o faţă inferioară, separate

între ele de fisura orizontală (Fissura horizontalis; Fissura
intercruralis), care se întinde de-a lungul marginii postero-laterale a
fiecărei hemisfere cerebeloase, de la nivelul pedunculului cerebelos
mijlociu, până la nivelul fisurii cerebeloase posterioare. Cerebelul
prezintă trei lobi (anterior, posterior şi floculonodular), care sunt
divizaţi în lobuli de către fisurile cerebeloase (Fissurae cerebelli).
Lobul cerebelos anterior este separat de lobul cerebelos posterior
de către fisura prima sau fisură preclivală (Fissura prima; Fissura
preclivalis), care este cea mai profundă fisură a cerebelului.

48
 Lobul cerebelos anterior (Lobus cerebelli anterior) este divizat
de o serie de şanţuri, mai puţin profunde, în lobuli. Fiecărui lobul de la
nivelul vermisului, îi corespunde doi lobuli hemisferici (de o parte şi de
alta), cu excepţia lingulei, căreia îi corespunde frâul lingulei.
La nivelul vermisului, lobul anterior prezintă următorii lobuli
(dinspre anterior spre posterior)
- lingula (Lingula cerebelli), căreia îi corespunde frâul lingulei
- lobulul central (Lobulis centralis II et III), care prezintă o
porţiune anterioară (Pars anterior; Pars ventralis II) şi o
porţiune posterioară (Pars posterior; Pars dorsalis III). Acestui
lobul, îi corespunde, la nivelul hemisferelor, aripa lobulului
central (Ala lobulis centralis) care prezintă o porţiune inferioară
sau ventrală (Pars inferior; Pars ventralis II H) şi o porţiune
superioară sau dorsală (Pars superior; Pars dorsalis III H).
Limita dintre lingulă şi lobului central este reprezentată de fisura
precentrală sau postlinguală (Fissura precentralis; Fissura
postlingualis).
- culmen (Culmen IV et V) este format dintr-o porţiune anterioară
(Pars anterior; Pars ventralis IV) şi o porţiune posterioară (Pars
posterior; Pars dorsalis V), separare între ele de fisura intra-
culminală (Fissura intraculminalis). La nivelul hemisferelor îi
corespunde lobulul patrulater anterior (Lobulus quadrangularis
anterior H IV et H V), care prezintă o porţiune anterioară (Pars
anterior; Pars ventralis H IV) şi o porţiune posterioară (Pars
posterior; Pars dorsalis H V). Limita dintre lobulul central şi
culmen este reprezentată de fisura preculminală sau postcentrală
(Fissura preculminalis; Fissura postcentralis).
-

49
 Lobul cerebelos posterior (Lobus cerebelli posterior) este
separat de lobul anterior de fisura prima sau fisura preclivală.
Prezintă următorii lobuli la nivelul vermisului
- declive (Declive VI) căruia îi corespunde, la nivelul hemi-
sferelor, lobulul patrulater posterior (Lobulus quadrangularis
posterior H VI). La acest nivel, limita dintre vermis şi hemisfere
este foarte ştearsă, astfel încât ldeclive şi lobuii patrulateri
corespunzători au fost numiţi lobulul simplex (Lobulus simplex
H VI-VI).
- folium vermis (Folium vermis VII A) căruia îi corespunde la
nivelul hemisferelor lobulul semilunar superior (Lobulus
semilunaris superior; Crus primum lobuli ansiformis H VII A).
Folium vermis este separat de declive prin intermediul fisurii
posterioare superioare sau postclivale (Fissura posterior
superior; Fissura postclivalis).
- tuber (Tuber VII B) căruia îi corespunde la nivelul hemisferelor
lobulul semilunar inferior (Lobulus semilunaris inferio;r Crus
secundum lobuli ansiformi H VII A) şi lobulul gracilis (Lobulus
gracillis; Lobulus paramedianus H VIIB), separaţi între ei de
fisura lungogracilis (Fissura lungogracillis; Fissura
ansoparamedianus). Tuber este situat la nivelul feţei inferioare a
cerebelului şi este separat de folium vermis prin intermediul
fisurii orizontale (Fissura horizontalis; Fissura intercruralis)
- pyramis (Pyramis VIII) căruia îi corespunde la nivelul hemisfe-
relor lobulul biventer (Lobulus biventer H VIII) care prezintă o
porţiune laterală (Pars lateralis lobuli biventralis; Pars
copularis lobuli paramediani H VIII) şi o porţiune medială (Pars
medialis lobuli biventralis; Pars parafloccularis dorsalis H VIII

50
 B) separate între ele de fisura intrabiventrală (Fissura
intrabiventralis; Fissura anterior inferior). Pyramis este separat
de tuber prin intermediul fisurii prebiventrale sau prepyramidale
(Fissura prebiventralis; Fissura prepyramidalis).
- Uvula (Uvula IX) căreia îi corespunde la nivelul hemisferelor
tonsila cerebeloasă (Tonsilla cerebelli; Paraflocculus ventralis
H IX). Uvula este separată de pyramis prin intermediul fisurii
secunda sau postpyramidală (Fissura secunda; Fissura
postpyramidalis).
Lobul floculonodular (lobulu flocculonodularis) prezintă, la
nivelul vermisului, nodulusul (Nodulus X) căruia îi corespunde la
nivelul hemisferelor flocculusul (Flocculus H X). Nodulusul este separat
de uvulă prin intermediul fisurii posterolaterale (Fissura
posterolateralis). Flocculusul şi tonsila sunt conectate prin intermediul
paraflocusului accesor a lui Henle. Nodulusul este ultima diviziune a
vermisului. La nivelul la care cortexul său se termină, formează tenia
acoperişului ventriculului IV. Lateral de nodulus, podeaua şanţului
paramedian este formată de o foiţă subţire de substanţă albă numită
vălul medular posterior, care se întinde între nodulus şi flocculus.
Suprafaţainferioară a vălului medular posterior reprezintă ependima
ventriculară, iar suprafaţa sa externă este acoperiră de pia mater.

51
 Sistematizarea cerebelului în plan transversal
Vermis Hemisfere cerebeloase Lobul cerebelos
Lingula Frâul ligulei Lobul anterior
Lobulul central Aripa lobulului central Lobul anterior
- porţiunea anterioară - porţiunea anterioară
- porţiunea posterioară - porţiunea posterioară
Culmen Lobulul patrulater Lobul anterior
- porţiunea anterioară anterior
- porţiunea posterioară - porţiunea anterioară
- porţiunea posterioară
Declive Lobulul patrulater Lobul posterior
posterior
Folium vermis Lobulul semilunar Lobul posterior
superior
Tuber Lobulul semilunar Lobul posterior
inferior
Lobulul gracilis
Pyramis Lobulul biventer Lobul posterior
- porţiunea laterală
- porţiunea medială
Uvula Tonsila cerebeloasă Lobul posterior
Nodulus Floculus Lobul
floculonodular

Cerebelului i se descrie o suprafaţă superioară şi una inferioară.

Suprafaţa superioară prezintă următorii lobuli
- lingula şi frâul lingulei
- lobulul central şi aripa lobulului central
- culmen şi lobulul patrulater anterior
- declive şi lobulul patrulater posterior
- folium vermis şi lobulul semilunar superior.
Suprafaţa inferioară prezintă următorii lobuli
- tuber şi lobulii semilunar inferior şi gracilis
- pyramis şi lobulul biventer
- uvula şi tonsila cerebeloasă
- nodulus şi floculus

52
 Morfologie internă (Morphologia interna)

Cerebelul este format din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Pe

secţiune, divizarea centrului medular cerebelos în lamele, dă naştere
arborelui vieţii (Arbora vitae)
Substanţa cenuşie
Este dispusă la suprafaţa cerebelului, unde formează cortexul
cerebelos, şi în interiorul cerebelului, sub formă de nuclei cerebeloşi.
Cortexul cerebelos (Cortex cerebelli) este format din trei straturi
celulare
- stratul granular (Stratum granulosum) este situat profund, are
funcţie de recepţie şi este format din celule Golgi II şi din celule
mici
- stratul Purkinje (Stratum purkinjense) este format dintr-un rând
de celule piriforme mari – celule Purkinje - şi are rol efector
- sratul molecular (Stratum moleculare) este format din celule
stelate externe şi celule stelate interne şi are rol de asociaţie.
Nucleii cerebelului (Nuclei cerebelli)
Nucleii cerebelului reprezintă originea eferenţelor erebeloase.
Cortexul cerebelos are rol inhibitor asupra nucleilor cerebelului, prin
intermediul axonilor neuronilor din stratul Purkinje, Nucleii cerebelului
sunt în număr de patru
- nucleul dentat sau lateral (Nucleus dentatus; Nucleus lateralis
cerebelli), are rol în programarea şi sincronizarea mişcărilor.
Trimite eferenţe la nucleii talamici şi nucleul roşu, prin
intermediul pedunculilor cerebeloşi superiori. Infero-medial,
substanţa cenuşie a nucleului dentat este uşor distanţată,
formând hilul nucleului dentat (Hilum nuclei dentati)

53
 - nucleul emboliform sau interpositus anterior (Nucleus
intepositus anterior; Nucleus emboliformis) este situat medial
faţă de nucleul dentat, are rol de corectare a mişcărilor
locomotorii. Trimite eferenţe la nucleii talamici şi nucleul roşu,
prin intermediul pedunculilor cerebeloşi superiori.
- nucleul globulos sau nucleul interpositus posterior (Nucleus
interpositus posterior; Nucleus globosus) este situat medial faţă
de nucleul emboliform, are rol de corectare a mişcărilor
locomotorii. Transmite eferenţe către nucleii talamici, nucleul
roşu şi măduvă prin intermediul pedunculilor cerebeloşi
superiori.
- Nucleul fastigial sau nucleul medial (Nucleus fastigii; Nucleus
medialis cerebelli) este situat medial, la nivelul vermisului,
deasupra ventriculului IV, are rol în menţinerea posturi şi a
echilibrului, precum şi în mişcările reflexe oculare. Trimite
eferenţe la nucleii vestibulari şi la formaţiunea reticulată a
trunchiului cerebral, prin intermediul pedunculilor cerebeloşi
inferiori.
Substanţa albă
Realizează
- în interiorul cerebelului, corpul medular cerebelos, care la
nivelul tavanului ventriculului IV dă naştere la două lame de
substanţă albă-vălul medular superior şi vălul medular inferior
- la exterior formează trei perechi de pedunculi cerebeloşi
(Pedunculi cerebelli), prin intermediul cărora se realizează
conexiunile cerebelului.
Pedunclul cerebelos inferior (Pedunculus cerebellaris inferior)
este format dintr-un tract de fibre dispuse dorso-lateral, care constituie

54
corpul restiform (Corpus restiforme), şi un tract de fibre dispuse medial,
care constituie corpul juxtarestiform (Corpus juxtarestiforme). Corpul
restiform este aferent, conţinând fibre ale tracturilor spinocerebeloase,
trigeminocerebelos, cuneocerebelos, reticulocerebelos şi olivocerebelos.
Corpul juxtarestiform este, în principal, eferent, conţine, însă şi fibre
vestibulocerebeloase.
Pedunculul cerebelos mijlciu (Pedunculus cerebellaris medius),
este cel mai mare şi mai lateral peduncul. Este format, în majoritate, din
fibre provenite de la nucleii bazali ai punţii şi câteva fibre provenite de
la nucleii porţiuni tegmentale.
Pedunculul cerebelos superior (Pedunculus cerebellaris
superior) conţine toate eferenţele nucleilor dentat, emboliform şi
globulos şi o mică parte a fibrelor provenite de la nucleul fastigial.
Câteva fibre spinocerebeloase, ajung la cerebel prin pedunculul
cerebelos superior.
Fibrele care se încrucişează în substanţa albă reprezintă comisura
cerebeloasă (Comissura cerebelli). Comisura este formată dintr-o
porţiune eferentă, conţinând fibre încrucişate din nucleul fastigial şi o
porţiune aferentă, care conţine fibre din corpul restiform şi din
pedunculul cerebelos mijlociu.

Conexiunile cerebelului
Aferenţele
- spinocerbelos posterior, se termină ipsilateral în stratul granular
al vermisului şi în porţiunea laterală a lobului anterior şi bilateral
în lobulul pyramis şi în lobulul corespunzător al hemisferelor
cerebeloase.

55
- spinocerebelos anterior, fibrele se reâncrucişează în comisura
cerebeloasă şi se termină la nivelul stratului granulos al lobului
anterior.
- spinocerebelos rostral, se termină ipsilateral la nivelul culmenu-
lui, lobulului simplex şi a porţiuni posterioare a lobulului
pyramis.
- olivocerebeloase, majoritatea fibrelor provenite din diverşi
subnuclei ai olivei inferioare se termină la nivelul celulelor
Purkinje din cortexul cerebelos. Câteva fibre ajung la nucleii
fastigial, emboliform şi globulos. Fibrele provenite de la oliva
principală ajung la nivelul hemisferei cerebeloase contralaterale,
cu colaterale în nucleul dentat.
- vestibulocerebeloase. Cele primare pătrund prin corpul
juxtarestiform şi se termină în stratul granular al nodulusului,
porţiunea caudală a uvulei, porţiunea anterioarăa lobului anterior
şi pe fundul scizurii profunde a vermisului. Cele secundare se
termină la acelaşi nivel cu cele primare, la care se adaugă şi
proiecţia la nivelul flocusului.
- cuneocerebelos, se temină la nivelul culmenului, lobulului
simplex şi a porţiunii posterioare a lobulului pyramis.
- trigeminocerebelos, reprezintă proiecţia nucleului trigemenului
la nivelul stratului granular al cortexului cerebelos.
- reticulocerebeloase. Nucleul reticular lateral se proiectează,
bilateral, în vermis şi hemisfere. Porţiunea dorsală a nucleului se
proiectează la nivelul hemisferelor, iar porţiunea ventrală a
nucleului se proiectează la nivelul vermisului. Câteva fibre ajung
la nucleul fastigial, nucleul emboliform şi porţiunea medială a
nucleului globulos. Nucleul reticular medial se proiectează la

56
 nivelul întregului cerebel, cu excepţia paraflocusului. Nucleul
reticular tegmental se proiectează la nivelul cortexului lobului
anterior, al lobulului simplex, tuber, vermis, lobuli semilunari,
precum şi în porţiunea laterală a nucleului globulos, având o
proiecţie complementară cu nucleul reticular lateral.
- corticopontocerebelos. Proiecţia vizuală se realizează la nivelul
paraflocusului, folium, tuber, uvulă şi vermis. Proiecţia auditivă
se realizează la nivelul paraflocusului.
- tectopontocerebelos. Din coliculii inferiori şi superiori ajunge la
nivelul porţiunii dorso-laterale a punţii şi de aici la nivelul
vermisului în lobulii declive şi folium vermis.

Eferenţele
Eferenţele cerebelului includ proiecţia inhibitorie a celulelor
Purkinje asupra nucleilor cerebeloşi, precum şi conexiunile eferente
ale nucleilor cerebeloşi. Nucleii cerebeloşi sunt conectaţi cu cortexul
motor, prin intermediul talamusului. Efectul lor asupra mişcărilor
este întotdeauna indirect, neexistănd conexiuni directe între nucleii
cerebeloşi şi motoneuroni. Conexiunile vermisului cu motoneuronii
sunt mediate de nucleii vestibulari, astfel încât influenţa asupra
motoneuronilor se exercită printr-o cale multisinaptică incluzând
nucleul fastigial, nucleii vestibulari şi formaţiunea reticulată.
Conexiunile hemisferelor cerebeloase, a nucleilor dentat,
emboliform şi globulos se realizează prin intermediul nucleului
roşu, a talamusului şi a cortexului motor.
- nucleul fastigial. Este conectat bilateral cu nucleii vestibulari şi
formaţiunea reticulată medulară şi pontină. Câteva fibre se
îndreaptă spre mezencefal şi diencefal, coborând apoi spre

57
 măduvă. Fibrele nucleoolivare se termină în oliva medială
accesorie. Tractul uncinat este cale eferentă majoră a nucleului
fastigial, fibrele sale se încrucişează în porţiunea rostrală a
comisurii cerebeloase şi străbat pedunculul cerebelos superior
pentru a pătrunde, latereal, în nucleii vestibulari. Fibrele
fastigobulbare directe ajung la nucleii vestibulari prin corpul
juxtarestiform. Tractul uncinat şi fibrele fastigobulbare directe
traversează nucleii vestibulari şi se distribuie la formaţiunea
reticulată medială. Un fascicul mic de fibre provenite din nucleul
fastigial, se orientează ascendent, prin pedunculii cerebeloşi
superiori, spre talamus, terminându-se în nucleii ventrolaterali şi
intralaminari.
- nucleul emboliform. Axonii neuronilor din nucleul emboliform,
globulos şi dentat stăbat pedunculul cerebelos superior, dinspre
lateral spre medial fiind dispuşi axonii nucleului globuls, ai
nucleului emboliform şi cei ai nucleului dentat. Nucleul
emboliform se proiectează în porţiunea laterală a nucleului
ventrolateral a talamusului, care este conectat cu cortexul motor
caudal. Tractul piramidal îşi are originea în cortexul motor şi se
termină la nivelul motoneuronilor, de la nivelul măduvei, de
aceiaşi parte sau de partea opusă. Influenţa nucleului
emboliform asupra extremităţilor ipsilaterale se realizează prin
două căi diferite – tractul corticospinal şi tractul rubrospinal.
Efectele nucleoolivare ajung la jumătatea rostrală a olivei
accesorii dorsale. Nucleul emboliform nu participă la circuitul
recurent cerebelo-mezencefalo-olivar.
- nucleul globulos. Trimite eferenţe la nucleul fastigial, cei doi
nclei împărţind proiecţia la nivelul măduvei şi a coliculilor

58
 superiori. Eferenţele nucleoolivare ajung la jumătatea rostrală a
olivei accesorii mediale.
- nucleul dentat. Principlele sale proiecţii se realizează la nivelul
nucleului roşu, a talamusului şi a nucleului oculomotor. Tractul
tegmental central îşi are originea în nucleul roşu, parvicelular, şi
se termină în nucleul principal olivar. Proiecţia talamică se
realizează la nivelul nucleului ventrolateral, dar se extinde şi în
regiunea medială a nucleului, care se proiectează în aria
premotorie a lobului frontal.

Vascularizaţia cerebelului
Arterele
Vascularizaţia arterială a cerebelului este asigurată de
următoarele artere
- artera cerebeloasă inferioară posterioară (A. inferior posterior
cerebelli) ia naştere din porţiunea intracranială (Pars
intracranialis) a arterei vertebrale (A. vertebralis). Asigură
vascularizaţia porţiunii postero-inferioare a cerebelului şi dă
naştere unei ramuri tonsilare (R. tonsillae cerebelli) destinate
tonsilei cerebeloase şi unei ramuri coroidiene a ventriculului IV
(R. choroideus ventriculi quarti) detinată plexului coroidian al
ventriculului IV.
- artera cerebeloasă inferoară anterioară (A. inferior anterior
cerebelli) ia naştere din artera bazilară (A. basilaris) şi
vascularizează porţiunea antero-inferioară a cerebelulului.
- Artera cerebeloasă superioară (A. superior cerebelli) ia naştere
din porţiunea terminală a arterei bazilare şi dă naştere la o
ramură medială (R. medialis) şi la o ramură laterală (R. lateralis)

59
 care vascularizeată faţa superioară a hemisferelor cerebelului.
Din ramura medială ia naştere artera superioară a vermisului (A.
vermis superior) destinată feţei superioare a vermisului.

Venele
Circulaţia venoasă este reprezentată de o reţea venoasă
situată la suprafaţa cerebelului şi care se continuă cu venele
cerebelului (Venae cerebelli)
- vena superioară a vermisului (V. superior vermis)
- vena inferioară a vermisului (V. inferior vermis)
- venele cerebeloase superioare (Vv. superiores cerebelli)
- venele cerebeloase inferioare (Vv. inferiores cerebelli)
- vena precentrală a cerbelului (V.precentralis cerebelli)
- vena pietroasă (V. petrosa)
Venele cerebelului drenează sângele venos de la nivelul
cerebelului în următoarele sinusuri ale durei mater
- sinusul transvers (Sinusus transversus)
- sinusul occipital (Sinusus occipitalis)
- sinusul sigmoidian (Sinusus sigmoideus)
- sinusul drept (Sinusus rectus)
- sinusul pietros inferior (Sinusus petrosus inferior)

60
 5. DIENCEFALUL (DIENCEPHALON)

Este o porţiune a prozencefalului, care se dezvoltă din vezicula

cerebrală primară. Se consideră că diencefalul este format din mai multe
componente:
- Talamusul;
- Metatalamusul;
- Subtalamusul;
- Epitalamusul
- Hipotalamusul;

5.1. Talamusul (Thalamus)

Morfologie externă (Morphologia externa)

Reprezintă o masă nucleară de formă ovoidă, cu o lungime de
aproximativ 4 cm., care mărgineşte ventriculul III. Talamusul este
dispus oblic, polul său anterior fiind orientat median şi formând
marginea posterioară a găurii interventriculare. Porţiunea sa anterioară,
îngustă, reprezintă tuberculul anterior al talamusului (Tuberculum
anterius thalami), iar polul său posterior, lărgit, reprezintă pulvinarul
(Pulvinar thalami). Suprafaţa superioară, acoperită de un strat subţire de
substanţă albă – stratum zonale – se extinde lateral faţă de linia de
reflexie a teniei talamice (Taenia thalami), formând acoperişul
ventriculului III. Marginea laterală a suprafeţei superioare este marcată
de stria medulară (Stria medullaris thalami). Lateral, o foiţă subţire de
substanţă albă – lamina medulară laterală (Lamina medullaris lateralis)
– separă corpul propriu-zis al talamusului de nucleul reticulat. Suprafaţa
61
medială a talamusului formează porţiunea supero-dorsală a peretelui
lateral al ventriculului III, fiind conectată cu suprafaţa medială a
talamusului de partea opusă prin intermediul adeziunii intertalamice
(Adhesio interthalamica), situate în spatele găurii interventriculare.

Morfologie internă (Morphologia interna)

Talamusul este format, în principal, din substanţă cenuşie
(Substantia grisea thalami), acoperită superior şi lateral de foiţe subţiri
de substanţă albă – stratum zonale, respectiv lamina medulară laterală.
Interiorul talamusului este divizat, incomplet, de substanţă albă dispusă
sub forma literei Y – lamina medulară medială (Lamina medullaris
medialis).

Nucleii talamusului sunt împărţiţi astfel:

Nucleii anteriori (Nuclei anteriores thalami) sunt situaţi între
braţele laminei medulare mediale şi sunt subdivizaţi în trei nuclei:
- nucleul anterodorsal (Nucleus anterodorsalis);
- nucleul antero medial (Nucleus anteromedialis);
- nucleul anteroventral (Nucleus anteroventralis);

Aferenţele nucleilor anteriori

Fasciculul mamilotalamic (Fasciculus mamillothalamicus).
Nucleii mamilari primesc fibre de la formaţia hipocampică prin
intermediul fornixului. Nucleii mamilari mediali trimit impulsuri la
nucleul anteroventral şi anteromedial de aceeaşi parte, iar nucleii
mamilari laterali timit impulsuri la nucleul anterodorsal, bilateral.

62
 Eferenţele nucleilor anteriori
Nucleii anteriori se proiectează spre suprafaţa medială a
hemisferelor cerebrale, inclusiv la zona limbică anterioară, corpul calos,
girusul cinguli şi girusul parahipocampic.

Nucleii dorsali (Nucleii dorsales thlami)

Sunt în număr de trei:
- nucleul dorsal lateral (Nucleus doralis lateralis), este cel mai
anterior nucleu din acest grup, polul său anteriorfiind în contact
cu lamina medulară medială. Primeşte aferenţe subcorticale de la
pretectum şi coliculii superiori. Este conectat cu cingulumul şi
cu cortexul parahipocampal posterior;
- nucleul lateral posterior (Nucleus lateralis posterior) primeşte
aferenţe subcortcalede la coliculii superiori. Este conectat cu
lobul parietal (aria 5 Brodmann) şi cortexul parahipocampal
medial;
- nucleii pulvinari (Nucleii pulvinare):
o nucleul pulvinar anterior (Nucleus pulvinares anterior);
o nucleul pulvinar inferior (Nucleus pulvinares inferior);
o nucleul pulvinar lateral (Nucleus pulvinares lateralis);
o nucleul pulvinar medial (Nucleus pulvinares medialis).

Aferenţele nucleilor pulvinari sunt incerte, provenind, probabil,

de la coliculii superiori. Eferenţele se orientează spre ariile de asociaţie
corticale parieto-temporale, ariile vizuale din lobul occipital, cortexul
striat şi extrastriat al lobului occipital, cortexul parietel inferior, cortexul
prefrontal şi orbitofrontal,

63
 Nucleii intralaminari (Nuclei intralaminares thalami)
Sunt neuroni grupaţi în interiorul laminei medulare mediale în
cinci nuclei:
- nucleul central lateral (Nucleus centralis lateralis);
- nucleul central medial (Nucleus centralis medials);
- nucleul centromedian (Nucleus centromedianus);
- nucleul paracentral (Nucleus paracentralis);
- nucleul parafascicular (Nucleus parafascicularis);
Aceşti nuclei au rol în medierea activităţii corticale a formaţiei
reticulate şi în integrarea senzitivomotorie.

Nucleii mediali (Nuclei mediales thalami)

Sunt reprezentaţi de nucleul mediodorsal şi de nucleul
medioventral:
- nucleul mediodorsal (Nucleus mediodorsalis) este situat între
nucleul medioventral (medial) şi lamina medulară medială
(lateral). Prezintă trei porţiuni:
o porţiunea magnocelulară medială (Pars magncellularis
medialis), care primeşte aferenţe olfactorii şi aferenţe de
la amigdală. Se proiectează la nivelul cortexului
prefrontal anterior şi medial, în principal la nivelul lateral
posterior şi central posterior al zonei olfactorii a
suprafeţei orbitale a lobului frontal;
o porţiunea parvocelulară laterală (Pars parvocellularis
laterlis), primeşta aferenţe de la globul palid şi este
conectată reciproc cu cortexul prefrontal dorso-lateral şi
dorso-medial, precum şi cu girusul cinguli. Lezarea sa
produce anxietate, tensiune, agresivitate, gânduri
obsesive, amnezie şi confuzie;

64
 o porţiunea paralaminară (Pars paralaminaris), este
conectată cu cortexul parietal;
- nucleul medioventral (Nucleus medioventralis), este conectat,
reciproc, cu cortexul prefrontal medial şi ci girusul cinguli.

Nucleii mediani (Nuclei mediani thalami)

Sunt în număr de patru:
- nucleul paratenial (Nucleus parataenialis);
- nucleii paraventricular (Nuclei paraventricularis thalami):
o nucleul paraventricular anterior (Nucleus
paraventriculares anterior);
o nucleul paraventricular posterior (Nucleus
paraventriculares posterior);
- nucleul reuniens (Nucleus reuniens);
- nucleul comisural romboidal (Nucleus commissuralis
rhomboidalis).

Aferenţele nucleilor mediani:

o hipotalamus;
o de la măduvă prin tractul spinotalamic;
o formaţiunea reticulată medulară şi pontină;
o locus caerules.

Eferenţele nucleilor mediani;

o formaţia hipocampică;
o amigdală;
o nucleul accumbens;
o cortexul orbito-frontal.

65
 Nucleii posteriori (Nuclei posteriores thalami)
Sunt în număr de trei:
- nucleul limitans (Nucleus limitans);
- nucleul posterior (Nucleus posterior);
- nucleul suprageniculat (Nucleus suprageniculates).
Sunt conectaţi, reciproc, cu cortexul prefrontal şi girusul
parahipocampic.

Nucleii ventrali (Nuclei ventrales thalami)

- nucleii ventrobazali (Nuclei ventrobasales):
o nucleul ventral posterolateral (Nucleus ventrales
posterolaterales);
o nucleul ventral posteromedial (Nucleus ventrales
posteromediales);
- nucleii ventrali mediali (Nucleii ventrales mediales):
o nucleul bazal ventral medial (Nucleus basalis ventralis
medialis);
o nucleul principal ventral medial (Nucleus principalis
ventralis medialis);
o nucleul submedial (Nucleus submedialis);
- nucleul ventral posterior inferior (Nucleus ventrales posterior
inferior);
- nucleii ventrali laterali (Nuclei ventrales lateralis);
o nucleul anterior ventrolateral (Nucleus anterior
ventrolateralis);
o nucleul posterior ventrolateral (Nucleus posterior
ventrolateralis);
- nucleul ventral anterior (Nucleus ventrales anterior);

66
 o porţiunea magnocelulară (Pars magnocellularis);
o porţiunea principală (Pars principalis);
- nucleul ventral intermediar (Nucleus ventralis intermedius);
- nucleul ventral posterolateral (Nucleus ventrali
posterolateralis);
- nucleul ventral posterior intern (Nucleus ventralis posterior
internus);
- nucleul ventroposterior parvocelular (Nucleus ventroposterior
parvocellularis;)

Aferenţele nucleilor ventrali provin de la:

- nucleii cerebeloşi;
- segmentul intern al globului palid;
- de la măduvă, prin tractul spinotalamic;
- nucleii vestibulari;
- substanţa nigra;
- fibre somatosenzitive, la nivelul porţiunii laterale care primeşte
lemniscul medial (Lemniscus medialis) şi calea spinotalamică;
- nucleul trigemenului prin calea trigeminotalamică.

Eferenţele nucleilor ventrali;

- zona striată;
- cortexul parietal anterior;
- aria premotorie;
- cortexul motor primar;
- lobul frontal (incert);
- cortexul senzitiv somatic primar al girusului postcentral şi în
zona somatosenzitivă secundară din operculumul parietal.

67
 Substanţa albă a talamusului (Substantia alba thalami)
Formează căile corticotalamice şi talamocorticale
dispunându-se sub forma unor radiaţii:
- radiaţia anterioară (Radiatio anterior thalami);
- radiaţia centrală (Radiatio centralis thalami);
- radiaţia inferioară (Radiatio inferior thalami);
- radiaţia posterioară (Radiatio posterior thalami);
Proiecţia corticală a căilor acustice formează radiaţia
acustică (Radiatio acustica), iar proiecţia corticală a căilor optice
formeză radiaţia optică (Radiatio optica) a lui Gratiolet.
Fibrele provenite de la coliculi formează două braţe:
- braţul coliculilor superior (Brachium colliculi superioris;)
- braţul coliculilor inferior (Brachium colliculi inferioris).
Conexiunile intratalamice se relizează prin intermediul
fibrelor intratalamice (Fibrae intrathalamicae). Căteva fibre sunt
dispuse în jurul ventriculului III, purtând numele de fibre
periventriculare (Fibrae periventriculares). Talamusul primeşte
aferenţe de la toate căile senzitivo-senzoriale, cu excepţia celei
olfactive, aici fiind situat al treilea neuron al acestor căi.
Fasciculul lenticular (Fasciculus lenticularis) reprezintă
diviziunea dorsală a fibrelor palidofugale care traversează capsula
internă.
Ansa lenticulară (Ansa lenticularis) are origine complexă,
luând naştere din ambele porţiuni ale globului palid, precum şi din
putamen.
Fasciculul talamic (Fasciculus thalamicus) este un complex
prelungit din câmpul prerubric, care traversează zona incerta şi
ajunge la nucleii talamici ventrali. Conţine şi fibre ale fascicului

68
 lenticular, ansei lenticulare, fibre dentotalamice, rubrotalamice şi
talamostriate. Se termină la nivelul câmpurilor H1 ale lui Forel.
Fasciculul subtalamic (Fasciculus subthalamicus) reprezintă
o cale dublă (aferentă – eferentă) de fibre, care traversează capsula
internă pentru a conecta nucleii subtalamici cu globul palid şi
putamenul.

Conexiunile talamusului

Aferenţe Eferenţe
Tractul spinotalamic anterior Girusul ciguli
Tractul spinotalamic lateral Cortexul motor
Lemniscul medial Cortexul premotor
Lemniscul spinal (Lemniscus spinalis) Cortexul prefrontal
Lemniscul trigeminal (Lemniscus Cortexul senzitiv
trigeminalis) Cortexulde asociaţie
- tractul trigeminotalamic anterior Structurile limbice din
(Tractus trigeminothalamic anterior) lobul temporal
- tractul trigeminotalamic posterior Girusul parahipocampic
(Tractus trigeminothalamic posterior)
Brachium colliculi superioris
Brachium colliculi inferioris
Lemniscul lateral (Lemniscus lateralis)
Fasciculul mamilotalamic
Fibre corticotalamice
Tractul dentorubrotalamic
Fasciculul talamic

69
 5.2. Metatalamusul (Methatalamus)

Morfologie externă
Este format din corpul geniculat lateral (Corpus geniculatum
laterale) şi corpul geniclat medial (Corpus geniculatum mediale)
Corpul geniculat medial este situat inferior faţă de polul posterior al
talamusului şi prezintă o emergenţă prin intermediul căreia se conec-
tează la braţul coliculului inferior. Corpul geniculat lateral are formă
ovoidă şi este situat lateral şi posterior faţă de corpul geniculat medial.
Morfologie internă
Corpul geniculat lateral prezintă următorii nuclei;
- nucleul dorsali al corpului geniculat lateral (Nucleus dorsalis
corporis geniculati lateralis) care este format din trei straturi;
o stratul coniocelular (Stratum koniocellulare);
o stratul magnocelular (Stratum magnocellulare);
o stratul parvocelular (Stratum parvocellulare);
- nucleul ventral al corpului geniculat lateral (Nucleus ventralis
corporis geniculati lateralis).
Aferenţele corpului geniculat lateral provin de la calea optică
(aici ajungând majoritatea impulsurilor de la retină) şi de la cortex.
Eferenţele sale sunt destinate cortexului vizual şi ariilor vizuale
extrastriate din lobul occipital.
Corpul geniculat medial prezintă următorii nuclei:
- nucleul ventral (Nucleus ventralis);
- nucleul dorsal (Nucles dorsalis);
- nucleul medial magnocelular (Nucleus medialis magnocellularis).
Aferenţele corpului geniculat medial provin de la sistemul
auditiv. Eferenţele sale sunt destinate cortexului auditiv.

70
 5.3. Subtalamusul (Subthalamus) sau talamusul
ventral

Subtalamusul cuprinde nucleul reticular, zona incerta, câmpurile

Forel, şi nucleul pregeniculat. Nucleul subtalamic (Nucleus
subthalamicus), datorită conexiunilor sale, se consideră că face parte din
nucleii bazali.
Tracturile subtalamice sunt:
- lemniscul medial, spinal, trigeminal şi solitarotalamic care ajung
la nucleii talamici;
- tractul dentotalamic, contralateral, însoţit de fibre rubrotalamice,
ipsilateral;
- fasciculul retroflexus;
- fasciculele din câmpurile prerubrale (câmpurile H Forel);
- continuarea fasciculului lenticular (în câmurile H2 Forel);
- fasciculul talamic (câmpurile H1 Forel).

Nucleul reticular (Nucleus reticularis thalami)

Este considerat de Nomina Anatomica ca făcând parte din
nucleii talamici. Are forma unei lamele care înconjoară marginea
laterală talamusului, de care este separat prin lamina medulară laterală.
Anterior, înconjoară polul rostral al talamusului, fiind situatîntre acesta
şi nucleii pretalamici. Este încrucişat de fibre care trec de la talamus la
cortex şi care îi conferă aspectul reticular. Aferenţele sale provin de la
toate căile corticotalamice, talamocorticale, talamostriate şi palidostriate
care îl traversează. Primeşte aferenţe şi de la nucleul cuneiform.
Eferenţele sale merg la talamus.

71
 Nucleul pregeniculat (Nucleus pregeniculatus)
Este considerat de Nomina Anatomica ca făcând parte din
metatalamus.
Aferenţele sale provin de la retină (având o reprezentare
retinotopică),cortexul vizual, pretectum, coliculii superiori, cerebel,
nucleii vestibulari şi de la locus caerules(incert).
Eferenţele sale sunt destinate coliculilor superiori, nucleilor
pretectali, nucleilor pontini şi hipotalamusului. Se proiectează şi la
nivelul pulvinarului, nucleului dorsal al corpului geniculat lateral şi a
nucleilor intralaminari ai talamusului. Se presupune că joacă un rol
important în sensibilitatea vizuală şi procesele oculomotorii.

Zona incerta şi câmpurile Forel

Între porţiunea ventrală a laminei medulare laterale şi pedunculi
cerebrali se găseşte o aglomerare de celule mici care formează zona in-
certa (Zona incerta). Medial există un grup de celule conţinute într-o ma-
trice de fibre, reprezentând câmpurile H ale lui Forel, condensarea unor
celule formând nucleul câmpului medial (Nucleus campi medialis H).
Dorsal de zona incerta avem câmpurile H1 ale lui Forel care
prezintă nucleul câmpului dorsal (Nucleus campi dorsalis H1), iar
ventral, între zona incerta şi nucleul subtalamic, se descriu câmpurile H2
ale lui Forel care prezintă nucleulul câmpului ventral (Nucleus campi
ventralis H2). Cei trei nuclei reprezintă nucleii câmpurilor perizonale
(Nuclei campi perizonalis H, H1, H2).
Zona incerta primeşte aferenţe de la cortexul senzitivomotor,
nucleul pregeniculat, nucleii cerebeloşi, complexul nuclear trigeminal şi
măduva spinării. Eferenţele sale se îndreaptă spre măduvă şi aria
pretectală. Funcţia zonei incerta este necunoscută.

72
 Nucleii din câmpurile perizonale primesc aferenţe de la
segmentul intern al globului palid, măduvă şi formaţia reticulată.
Trimite eferenţe la măduva spinării . Funcţiile acestor nuclei sunt
necunoscute.

5.4. Epitalamusul (Ephitalamus)

Morfologie externă
Epitalamusul este format din habenulă (Habenula), stria
medulară a talamusului (care este inclusă de Nomina Anatomica în
talamus), comisura posterioară sau epitalamică (Comissura posterior
Comissura epithalamica), glanda pineală (Glanda pinealis) şi aria
pretectală (Area pretectala). Trigonul habenulei (Trigonum habenulare)
este o depresiune mică, de formă triunghiulară, situat anterior de
coliculii superiori şi medial faţă de pulvinar, faţă de care este separat de
şanţul habenular (Sulcus habenulare).

Morfologie internă
Nucleii habenulei
Nucleii habenulei sunt în număr de doi:
- nucleul habenular medial (Nucleus habenularis medialis);
- nucleul habenular lateral (Nucleus habenularis lateralis).
Aceşti nuclei sunt situaţi posterior de unghiul dorso-medial al
talamusului. De la nivelul marginii ventrale a nucleilor porneşte o bandă
de substanţă albă – tractul habenulointerpeduncular sau fasciculul
retroflexus (Tractus habenulointerpeduncularis Fasciculs retroflexus).
Lateral, nucleii sunt mărginiţi de o lamină care intră în fasciculul

73
retroflexus. Posterior, nucleii habenulari, de cele două părţi, sunt
delimitaţă de comisura habenulară (Comissura habenularum).
Aferenţele nucleilor habenulari străbat stria medulară talamică şi
provin de la:
- cortexul prepiriform (bilateral);
- nucleul bazal a lui Maynert;
- hipotalamus;
- pars compacta a substanţei neagră(nigra);
- nucleul dorsal lateral tegmental.
Cele mai multe aferenţe ajung la nivelul nucleului habenular
lateral. În nucleul habenular medial ajung, în principal, aferenţe de la
nucleul septofimbral.
Eferenţele nucleilor habenulari se transmit la;
- nucleul interpeduncular;
- nucleul rafeului;
- formaţia reticulată mezencefalică;
- zona tegmentală ventrală;
- hipotalamus.
Stria medulară încrucişează supero-medial talamusul şi conţine
multa fibra destinate nucleilor habenulari ipsilaterali. Alte fibre se
încrucişează la nivelul comisurii habenulare, pentru a ajunge la nucleii
habenulari de partea opusă. Principalul curent habenular se orientează
spre nucleul interpeduncular, nucleul talamic mediodorsal, tectum şi
formaţia reticulată,cel mai bine fiind reprezentat fasciculul retroflexus.

Comisura posterioară sau epitalamică

Reprezintă un complex de fibre care se încrucişează în lama
pineală posterioară. Comisura posterioară este asociată cu nucleul

74
interstiţial al comisurii posterioare, nucleul dorsal al comisurii
posterioare (Darkschewitz) şi nucleul interstiţial (Cajal). Fibrele
provenite de la nivelul acestor nuclei se încrucişează în comisura
posterioară. În constituţia sa intră şi fibre de la nucleii talamici dorsali,
nucleii pretectali, coliculii superiori, precum şi conexiunile dintre
nucleii tectali şi habenulari. Destinaţia majorităţii fibrelor este incertă.

Aria pretectală (Area pretectalis)

Este situată la joncţiunea metencefalului cu diencefalul,
extinzându-se dintr-o poziţie dorso-laterală la comisura posterioară
caudal, către coliculul superior, cu care este, parţial, continuă.
Conţine următorii nuclei pretectali (Nuclei pretectales):
- nucleul pretectal anterior (Nucleus pretectalis anterior);
- nucleul tractului optic (Nucleus tractus optici);
- nucleul pretectal olivar (Nucleus pretectalis olivaris);
- nucleul pretectal posterior (Nucleus pretectalis posterior).
Primeşte aferenţe prin braţul cvadrigeminal superior de la
cortexul vizual, rădăcina laterală a tractului optic şi coliculul superior.
Fibrele sale eferente ajung la ambii nuclei oculomotori accesori,
pulvinar şi lamina profundă a colicului superior.

Glanda pineală (Glanda pinealis)

Este situată pe linia mediană, între coliculii superiori şi este
legată de habenulă prin intermediul pedicului pineal. Este formată din
celule pineale şi celule gliale. Are conexiuni importante cu
hipotalamusul. Secreţia sa controlează funcţiile ciclice dependente de
lumină – întuneric.

75
 5.5. Hipotalamusul

GENERALITĂŢI
Hipotalamusul (hipothalamus) se găseşte în porţiunea mijlocie a
bazei creierului, într-o arie limitată anterior de chiasma optică şi
posterior de marginea posterioară a corpilor mamilari. Este format dintr-
un complex de nuclei ce constituie centrii coordonatori ai întregului
sistem nervos organovegetativ. Prezintă conexiuni cu sistemul endocrin
la nivelul său realizându-se întâlnirea dintre sistemele de reglaj nervos şi
umoral al vieţii vegetative.
Activitatea hipotalamusului este controlată şi adaptată în
permanenţă la nevoile organismului prin aferenţe de origine corticală ce
joacă un rol de activator sau de inhibator asupra hipotalamusului.
Aferenţele senzoriale au rol în deşfăşurarea reflexelor vegetative.

Raporturile hipotalamusului
Raporturi
Chiasma optică
Faţa externă Infundibulul
Corpii mamilari
Faţa internă Pereţii anterior şi inferior şi vârful ventriculului III
Lateral Bandeletele optice
Superior Nucleii mediani ai telencefalului

Faţa externă a hipotalamusului are raporturi dinainte înapoi cu

chiasma optică, infundibulul (tuber cinereum) şi corpii mamilari, iar faţa
internă corespunde pereţilor anterior, inferior şi vârfului ventriculului
III. Hipotalamusul este situat sub nucleii mediani ai telencefalului, în
afara şi înapoia sa găsindu-se regiunea subtalamică.
Lateral hipotalamusul este delimitat de bandeletele optice.

76
 Şanţul hipotalamic separă formaţiunile hipotalamice de faţa
medială a talamusului.

CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Pe suprafaţa exterioară a encefalului hipotalamusul este
reprezentat de formaţiunile situate în aria rombului interoptopeduncular.
Formaţiunile vizibile pe suprafaţa exterioară a encefalului sunt:
- chiasma optică (chiasma opticum), situată în porţiunea
anterioară a hipotalamusului
- tuber cinereum, lamă de substanţă cenuşie convexă situată
posterior de chiasma optică şi anterior de corpii mamilari. De pe
suprafaţa sa se desprinde tija pituitară care coboară oblic în jos şi înainte
şi se continuă cu lobul posterior al hipofizei. Convergenţa celor două
lame ale tuberului spre baza tijei pituitare realizează o depresiune
numită infundibul.
- corpii mamilari, două proeminenţe albe rotunjite situate de o
parte şi de cealaltă a liniei mediane. Posterior de corpii mamilari se
găseşte o depresiune care corespunde spaţiului dintre cei 2 pedunculi
cerebrali.

STRUCTURĂ
Trei fascicule anteroposterioare, pilierul anterior al trigonului,
fasciculul mamilotalamic Vicq d’Azyr şi fasciculul habenulopeduncular
Meynert împart hipotalamusul în două porţiuni, laterală şi mediană, în
cea mediană găsindu-se majoritatea nucleilor.
1. Nucleii ariei laterale sunt slab individualizaţi fiind formaţi din
celule de talie mijlocie. Funcţional prezintă aceleaşi acţiuni ca şi nucleii
zonei intermediare a hipotalamusului median.

77
 2. Nucleii ariei mediane se împart dinainte înapoi în nuclei ai
regiunii anterioare, mijlocii şi posterioare.
a) Regiunea hipotalamică anterioară (supraoptică) cuprinde
nucleii situaţi înaintea planului frontal trasat prin marginea posterioară a
chiasmei optice. În această regiune întâlnim 4 nuclei:
- nucleul paraventricular (juxtatrigonal). Înconjură ca un manşon
pilierul anterior al trigonului. Este format din celule mari cu proprietăţi
neurosecretorii;
- nucleul preoptic situat sub comisura albă anterioară;
- nucleul ovoid;
- nucleul supraoptic situat în dreptul chiasmei optice. Este
format din celule sferice cu proprietăţi neurosecretorii.

Nucleii hipotalamusului
Nucleii ariei laterale Celule de talie mijlocie
Nucleul
paraventricular
Regiunea hipotalamică
Nucleul preoptic
anterioară (supraoptică)
Nucleul supraoptic
Nucleul ovoid
Nucleul posterior
Regiunea hipotalamică Nucleul dorsal
Nucleii ariei mediane
mijlocie (infundibulară) Nucleul ventral
Nucleul inferior
Nucleul
supramamilar
Regiunea hipotalamică
Nucleul mamilar
posterioară (mamilară)
Nucleul
premamilar

Nucleii regiunii anterioare conţin centri cu rol în reglarea

secreţiei hormonilor ACTH, TSH, LTH.

78
 b) Regiunea hipotalamică mijlocie (infundibulară) conţine
nucleii situaţi la nivelul lui tuber cinereum între planul trasat prin
marginea posterioară a chiasmei optice şi planul tangent la marginea
anterioară a corpilor mamilari. Regiunea cuprinde 4 nuclei:
- nucleul hipotalamic posterior format din celule mici;
- nucleul dorsal;
- nucleul situat sub nucleul dorsal, dar mai aproape de linia
mediană;
- nucleul inferior sau arcuat situat în planşeul ventricular la
nivelul locului de emergenţă a tijei pituitare.
Nucleii regiunii mijlocii prezintă o activitate antagonistă faţă de
regiunea anterioară.
Stimularea acestei zone produce efecte periferice de tip simpatic:
hipertensiune, tahicardie, piloerecţie, inhibarea peristaltismului
gastrointestinal.
c) Regiunea mamilară cuprinde 3 nuclei. Aceştia sunt:
- Nucleul supramamilar;
- Nucleul mamilar;
- Nucleul premamilar.
Nucleii regiunii mamilare au conexiuni cu formaţiunile
rinencefalice.
CONEXIUNI
Nucleii hipotalamusului reprezintă relee importante între
diferitele sisteme.
Aferenţele sosesc de la:
1. formaţia reticulată a trunchiului cerebral;
2. substanţa gelatinoasă periependimară;
3. corpul striat;

79
 4. nucleii mediodorsali ai talamusului;
5. rinencefal;
6. arhicortex;
7. paleocortex.

Eferenţele se îndreaptă spre:

1. scoarţa cerebrală frontală;
2. grupul anterior al nucleilor talamici prin fasciculul
mamilotalamic;
3. nucleii mediali ai talamusului;
4. sistemul somatomotor;
5. sistemul visceromotor;
6. formaţia reticulată;
7. hipofiză.
Hipotalamusul şi hipofiza constituie un complex anatomo-
funcţional caracterizat printr-o dublă relaţie hipotalamohipofizară:
nervoasă pentru lobul posterior, vasculară pentru lobul anterior.

APLICAŢII CLINICE
Distrugerea zonei anterioare a hipotalamusului duce la diabet
insipid.
Distrugerea zonei mijlocii a hipotalamusului produce
hipotermie, iar pe plan comportamental stări de apatie, somnolenţă,
anorexie.
Din afecţiunile mai frecvent întâlnite la nivelul hipotalamusului
sunt de menţionat:
- diabetul insipid, prin lezarea nucleilor supraoptic şi
paraventricular, caracterizat prin polidipsie (sete continuă ce duce la

80
ingerarea unei cantităţi mari de lichide), poliurie (cantitate mare de
urină), urină cu densitate scăzută;
- sindromul adiposogenital caracterizat prin obezitate şi
infantilism sexual;
- tulburările funcţiei somn veghe constând în atacuri repetate de
somn ce pot dura de la câteva minute la câteva săptămâni;
- epilepsia diencefalică.

81
 6. TELENCEFALUL
(TELENCEPHALON; CEREBRUM)

Telencefalul este reprezentat de cele două hemisfere cerebrale.

Hemisferele cerebrale (Hemispherium cerebri) sunt acoperite la
suprafaţă de către palium sau cortexul cerebral (Pallium). Hemisferele
au formă ovoidă cu diametrul mare dispus antero-posterior şi sunt
separate între ele, incomplet, de către fisura cerebrală longitudinală
(Fissura longitudinalis cerebri) care conţine coasa creierului (Falx
cerebri) şi vasele cerebrale anterioare. Anterior, fisura cerebrală
longitudinală, separă complet cele două hemisfere, la nivel central
corpul calos conectând cele două hemisfere între ele.
Fiecare hemisferă cerebrală prezintă trei feţe – supero-laterală,
medială şi inferioară – şi trei margini – superioară (Margo superior),
infero-medială (Margo inferomedialis) şi infero-laterală (Margo
inferolateralis). Extremitatea anterioară a hemisferelor reprezintă polul
frontal, iar extremitatea posterioară reprezintă polul occipital. Suprafaţa
hemisferelor este împărţită de şanţurile cerebrale (Sulci cerebri) în lobi
cerebrali, împărţiţi la rândul lor de alte şanţuri în girusuri sau
circumvoluţiuni (Gyri cerebri). Prin acest proces de fisuraţie şi lobulaţie
suprafaţa materiei cenuşii creşte de aproximativ trei ori.

Faţa supero-laterală a hemisferelor cerebrale

(Facies superolateralis hemispherii cerebri)
Este împărţită în lobi de către şanţurile interlobare (Sulci
interlobares).

82
 Şanţul central (Sulcus centralis) sau şanţul Rolando ia naştere în
apropierea marginii superioare, la jumătatea distanţei dintre polul
frontal şi polul occipital. Se orientează inferior şi anterior terminându-se
puţin deasupra ramurii posterioare a şanţului lateral, de care este
separat, întotdeauna, printr-un girus. La jumătatea lungimii sale, pereţii
săi sunt conectaţi, frecvent, de un girus transvers.
Şanţul lateral (Sulcus lateralis) sau şanţul Sylvius prezintă o
porţiune iniţială unică care ia naştere la nivelul suprafeţei perforate
anterioare, se orientează lateral şi ajunsă la nivelul feţei supero-laterale
a hemisferelor se trifurcă dând naştere la trei ramuri. Ramura anterioară
(Ramus anterior) şi ramura ascendentă (Ramus ascendentus) se
orientează spre lobul frontal, iar ramura posterioară (Ramus posterior),
care este cea mai lungă, se orientează spre lobul parietal. Şanţul lateral
conduce vasele cerebrale mijlocii de la nivelul feţei inferioare la faţa
supero-laterală a hemisferelor cerebrale.
Şanţul parieto-occipital (Sulcus parietooccipitalis) este situat
posterior, are un traiect uşor oblic şi separă lobul parietal de lobul
occipital.

Lobul frontal (Lobus frontalis)

Are următoarele limite:
- superior - marginea superioară a hemisferei;
- inferior – marginea infero-laterală a hemisferei şi porţiunea
iniţială a şanţului lateral;
- posterior – şanţul central.
Porţiunea sa anterioară poartă numele de pol frontal (Polus
frontalis).

83
 Lobul frontal este străbătut de şanţul precentral (Sulcus
precentralis) care este situat anterior de şanţul central cu care este
paralel. Între cele două şanţuri se află girusul precentral (Gyrus
precentralis), care poate fi divizat, uneori, într-o porţiune superioară şi
una inferioară. Suprafaţa lobului frontal situată anterior de şanţul
precentral este străbătută de două şanţuri orizontale, paralele, care
pornesc de la nivelul şanţului precentralşi se orientează anterior. Aceste
sunt şanţul frontal superior (Sulcus frontalis superior) şi şanţul frontal
inferior (Sulcus frontalis inferior). Cele două şanţuri delimitează trei
girusuri frontale. Desupra şanţului frontal superior există girusul frontal
superior (Gyrus frontalis superior), între cele două şanţuri se
delimitează girusul frontal mijlociu (Gyrus frontalis medius), iar sub
şanţul frontal inferior există girusul frontal inferior (Gyrus frontalis
inferior). Ramura anterioară şi ramura ascendentă a şanţului lateral
pătrund îm girusul frontal inferior delimitând trei porţiuni
- porţiunea orbitală (Pars orbitalis) inferior de ramura anterioară;
- porţiunea triunghiulară (Pars triangularis) între ramura
anterioară şi ramura ascendentă;
- porţiunea operculară (Pars opercularis) posterior de ramura
ascendentă.
Ariile din jurul acestor ramuri sunt ariile vorbirii ale lui Broca
(44,45) asociate cu aspectul motor al vorbirii.

Lobul parietal (Lobus parietalis)

Are următoarele limite:
- superior – marginea superioară a hemisferei;
- anterior – şanţul central;
- inferior – şanţul lateral;
- posterior – incizuara preoccipitală.
84
 Posterior de şanţul central şi paralel cu el există şanţul
postcentral (Sulcus postcentralis) care se termină aproape de ramura
posterioară a şanţului lateral. Între şanţul central şi şanţul postcentral se
află girusul postcentral (Gyrus postcentralis). De la mijlocul şanţului
postcentral porneşte şanţul intraparietal (Sulcus intaparietalis) care se
orientează posterior şi împarte restul suprafeţei laterale a lobului parietal
în doi lobuli lobulul parietal superior (Lobulus parietelis superior) şi
lobulul parietal inferior (Lobulus parietalis inferior). Lobulul parietal
inferior este împărţit de două şanţuri dispuse vertical (şanţul intermediar
primus şi şanţul intermediar secundus) în trei girusuri:
- girusul supramarginal (Gyrus supramarginalis) situat anterior de
şanţul intermediar primus;
- girusul angular (Gyrus angularis) situat între cele două şanţuri
intermediare;
- arcul temporo-occipital situat posterior de şanţul intermediar
secundus.
Lobulul parietal superior se continuă cu girusul postcentral în
jurul terminaţiei superioare a şanţului postcentral.

Lobul temporal (Lobus temporalis)

Are următoarele limite:
- superior – şanţul lateral;
- inferior – marginea infero-laterală a hemisferei;
- posterior- linia convenţională care porneşte de la incizura
preocipitală spre şanţul parieto-occipital, întâlnind marginea
superioară la aproximativ 5 cm de polul occipital.
Porţiunea proeminentă a lobului temporal, situată lateral, poartă
numele de pol temporal (Polus temporalis).

85
 Lobul temporal este străbătut de două şanţuri paralele cu ramura
posterioară a şanţului lateral: şanţul temporal superior (Sulcus
temporalis superior) şi şanţul temporal inferior (Sulcus temporalis
inferior). Cele două şanţuri delimitează trei girusri:
- girusul temporal superior (Gyrus temporalis superior) situat
deasupra şanţului temporal superior;
- girusul temporal mijlociu (Gyrus temporalis medius) situat între
cele două şanţuri temporale;
- girusul temporal inferior (Gyrus temporalis inferior) situat sub
şanţul temporal inferior.
Girusul temporal superior se continuă, în podeaua ramurii
posterioare a şanţului lateral, cu girusurile temporale transverse (Gyrii
temporales transversi). Aceste sunt frecvent în număr de două: girusul
temporal transvers anterior (Gyrus temporalis transversus anterior) şi
girusul temporal transvers posterior (Gyrus temporales transversus
posterior). Girusul temporal transvers anterior şi porţiunea adiacentă a
girusulul temporal superior reprezintă aria auditivă (aria 42 Brodman).

Lobul occipital (Lobus occipitalis)

Este situat posterior de linia convenţională care uneşte incizuta
preoccipitală (Incisura preoccipitalis) cu şanţul parieto-occipital.
Porţiunea sa proeminentă, situată posterior, poartă numele de pol
occipital (Polus occipitalis). Şanţul occipital transvers (Sulcus
occipitalis transversus) porneşte de la nivelul marginii superioare,
posterior de şanţul parieto-occipital, şi ester atins la mijlocul său de
şanţul intraparietal. Şanţul occipital lateral, este un şanţ scurt, dispus
orizontal, care împarte lobul occipital într-un girus superior şi un girus
inferior. Posterior de cele două girusuri avem girusul descendent, care

86
este mărginit posterior de şanţul lunatus (Sulcus lunatus), dispus
vertical, anterior de polul occipital. Buzele acestui şanţ separă ariile
striate de cele peristriate. Ariile parastriate sunt situate în şanţ, între
ariile striate. Şanţul polar superior şi şanţul polar inferior, situate
posterior de şanţul lunatus, limitează extensia semilunară a ariei striate,
indicând extensia cortexului vizual, asociată cu o arie corticală maculară
largă.

Insula sau lobul insulei (Insula; Lobus insularis)

Este situată în profunzimea şanţului lateral, fiind aproape
complet acoperită de expansiunile ariilor corticale adiacente, care poartă
numele de opercul. Se evidenţiază operculul frontal (Operculum
frontale), operculul parietal (Operculul parietale) şi operculul temporal
(Operculum temporale). Dacă îndepărtăm aceste opercule, se observă
insula care are o formă piramidală, cu vârful orientat inferior (în
apropierea substanţei perforate anterioare) şi înconjurat incomplet de
şanţul circular al insulei(Sulcus circularis insulae). La nivelul la care
şanţul circular este incomplet, porţiunea medială a apexului formează
limenul insulei (Limen insulae). Suprafaţa insulei este divizată de şanţul
central al insulei (Sulcus centralis insulae) în girusurile insulei (Gyrii
insulae). Porţiunea posterioară reprezină girusul lung al insulei (Gyrus
longus insulae), în timp ce porţiunea anterioară este divizată în trei sau
patru girusuri scurte ale insulei (Gyri breves insulae).

87
 Faţa medială şi inferioară a hemisferelor cerebrale
(Facies medialis et inferior hemispherii cerebri)

Faţa medială este vizibilă atunci când cele două hemisfere sunt
separate. În regiunea centrală a feţei mediale se evidenţiază corpul
calos, care este o masă de substanţă albă care conectează cele două
hemisfere. Anterior de lamina terminalis există o zonă de formă
triunghiulară, care poartă numele de girus paraterminal (Gyrus
parateminalis), separată de restul cortexului de către şanţurile
paraolfactorii (Sulci paraolfactorii) – şanţul paraolfactor anterior şi
şanţul paraolfactor posterior. Cele două şanţuri delimitează girusurile
paraolfactorii (Gyri paraolfactorii). Girusul paraterminal aparţine ariei
subcalosale (Area subcallosa), iar girusurile paraolfactorii aparţin ariei
paraolfactorii (Area paraolfactoria). Porţiunea anterioară a girusului
paraterminal reprezintă rudimentul perihipocampal.

Regiunea anterioară a suprafeţei mediale a hemisferelor este

împărţită se şanţul cingular (Sulcus cinguli) într-o zonă externă şi o zonă
internă.
Zona externă, cu excepţia extremităţii sale posterioare, face parte
din lobul frontal şi este subdivizată într-o zonă anterioară şi o zonă
posterioară de un şanţ scurt, cu traiect ascendent, numit şanţul
paracentral (Sulcus paracentralis), care porneşte de la nivelul şanţului
cingular, deasupra mijlocului corpului calos. Zona anterioară reprezintă
girusul frontal medial (Gyrus frontalis medialis), iar zona posterioară
reprezintă lobulul paracentral (Lobulus paracentralis). Lobul
paracentral este împărţit de şanţul central (Sulcus centralis) într-un girus
paracentral anterior (Gyrus paracentralis anterior) aparţinând lobului
frontal şi un girus paracentral posterior (Gyrus paracentralis posterior).

88
 Zona situată inferior de şanţul cingular reprezintă girusul cinguli
(Gyrus cinguli), care începe sub nivelul rostrumului corpului calos,
urmează curbura corpului calos, de care este separat prin intermediul
şanţului corpului calos (Sulcus corporis callosi) şi se continuă în jurul
splenimului corpului calos, pe suprafaţa inferioară a hemisferei, cu
girusul parahipocampal (Gyrus parahippocampalis), prin intermediul
unei porţiuni înguste – istmul girusului cingular (Isthmus gyri cinguli).
Regiunea posterioară a suprafeţei mediale a hemisferelor este
străbătută de şanţul parieto-occipital (Sulcus parietoocipitalis) şi de
şanţul calcarin (Sulcus calcarinus), care converg şi se unesc, uşor
posterior faţă de spleniumul corpului calos. Aria patrulateră situată
posterior de şanţul cingular, anterior de şanţul parieto-occipital şi
superior de şanţul subparietal (Sulcus subparietalis) poartă numele de
precuneus (Precuneus) şi împreună cu girusul paracentral posterior
formează suprafaţa medială a lobului parietal.
Zona situată posterior de de şanţul parieto-occipital şi superior
de şanţul calcarin are formă triunghiulară şi poartă numele de cuneus
(Cuneus). Inferior de cuneus se evidenţiată girusul occipito-temporal
medial (Gyrus occipitotemporalis medialis). Cuneusul şi porţiunea
posterioară a girusul occipito-temporal medial fac parte din faţa medială
a lobului occipital.
Porţiunea anterioară a girusului occipito-temporal medial
reprezintă suprafaţa medială a lobului temporal.

Faţa inferioară
Porţiunea sa anterioară reprezintă regiunea orbitală situată
desupra lamei cribriforme a etmoidului, a porţiunii orbitale a frontalului
şi a aripilor mici a sfenoidului. Şanţul olfactiv (Sulcus olfactorius)

89
traversează această regiune dinspre anterior spre posterior, aproape de
marginea infero-medială a hemisferei. Medial de şanţul olfactiv se
evidenţiază girusul drept (Gyrus rectus), în timp ce porţiunea situată
lateral de şanţul olfactiv este împărţită de şanţurile orbitale (Sulci
orbitales) în patru girusuri orbitale (Gyri orbitales). Tot la acest nivel se
evidenţiază girusul olfactiv lateral (Gyrus olfactorius lateralis) şi
girusul olfactiv medial (Gyrus olfactorius medialis). Girusurile
enumerate mai sus aparţin feţei inferioare a lobului frontal.
Porţiunea posterioară este străbătută de şanţul colateral (Sulcus
collateralis) şi de şanţul occipito-temporal (Sulcus occipitotemporalis).
Şanţul colateral este parale cu şanţul calcarin, înte cele două şanţuri
evidenţiindu-se girusul lingual (Gyrus lingualis) care aparţine lobului
occipital. Şanţul colateral se continuă, uneori, cu şanţul rhinal (Sulcus
rhinalis), dar de obicei sunt separate. Şanţul rhinal separă polul
temporal de uncus (Uncus) şi reprezintă limita laterală a lobului limbic
(Lobus limbicus). Şanţul occipito-temporal este situat lateral faţă de
şanţul colateral, având un traiect paralel cu el. Girusul lingual se
continuă cu girusul parahipocampal (Gyrus parahippocampalis).
Anterior, girusul parahipocampal se continuă cu uncusul, care reprezintă
marginea postero-laterală a substanţei perforate anterioare (Substantia
perforata anterior; Substantia perforata rostralis). Uncusul face parte
din lobul limbic alături de girus cinguli, girusul parahipocampal şi
girusul dentat .
Girusul occipito-temporal lateral (Gyrus occipitotemporalis
lateralis) este situat lateral faţă de girusul occipito-temporal medial. Şi
se continuă în jurul margini infero-laterale a hemisferei cu girusul
temporal inferior (Gyrus temporalis inferior), care este mărginit
superior de şanţul temporal inferior (Sulcus temporalis inferior).

90
 Sistemul limbic
Lobul limbic (Lobus limbicus) a lui Broca împreună cu
hipocampul, amigdala şi conexiunile lor subcorticale formează sistemul
limbic cu rol unitar în controlul emoţiilor. În acest context sistemul
limbic include:
- hipocampul, care include hipocampul propriu-zis, girusul dentat,
complexul subicular (subiculum, presubiculum şi
parasubiculum) şi cortexul entorhinal (aria 28);
- o parte largă a cortexului feţelor mediale a hemisferelor
cerebrale (lobul limbic), incluzând porţiunea medială a
cortexului perirhinal (aria 35a), cortexul retrosplenial (aria 29),
porţiunea ventrală a cortexului cingular anterior (ariile 24a, 24b
şi 24c) şi cortexul infralimbic (aria 25).
Cortexul limbic are importante conexiuni bilaterale cu cortexul
prefrontal, aria motorie 8, ariile vizuale 17 şi 18 şi cortexul
polisenzorial.

Hipocampul (Hippocampus)
Hipocampul propriu-zis sau cornul lui Ammon (Hippocamus
proprius; Cornu ammonis) este situat deasupra subiculumului şi
girusului parahipocampal, formând o ridicătură curbată, lungă de
aproximativ 4 cm., în podeaua cornului inferior al ventriculului lateral.
Capătul său anterior se lărgeşte şi prezintă trei sau patru şanţuri care
formează digitaţiile hipocampului (Digitationes hippocampi), care îi dau
aspectul unei labe de animal, de unde şi numele de laba hipocampului
(Pes hippocampi). Urmând nomenclatura propusă de Lorente de No
hipocampul propriu-zis a fost împărţit în trei regiuni, curent urmat multă

91
vreme în anatomie însă, în prezent Nomina Anatomica împarte
hipocampul propriu-zis în patru regiuni
- regiunea I (Regio I hippocampi proprii; Regio I cornus
ammonis; CA1)
- regiunea II (Regio II hippocampi proprii; Regio II cornus
ammonis; CA2)
- regiunea III (Regio III hippocampi proprii; Regio III cornus
ammonis; CA3)
- regiunea IV (Regio IV hippocampi proprii;Regio IV cornus
ammonis; CA4)
CA3 mărgineşte hilul girusului dentat la un capăt, iar CA2 la
celălalt. Între CA2 -CA3, CA1-CA2 şi CA3-CA4 nu există limite
evidente. Se considerăcă regiunea I este cea mai complexă regiune
hipocampică

Straturile hipocampului (Strata hippocampi; Strata cornus

ammonis)
- stratul molecular şi substratul lacunar (Stratum moleculare
et substratum lacunosum);
- stratul oriens (Stratum oriens);
- stratul piramidal (Stratum pyramidale);
- stratul radiar (Stratum radiatum);
- stratul lucidum.
Fimbria hipocampului (Fimbria hippocami) este o lamă de
substanţă albă situată pe faţa medială a hipocampului. Aceasta începe cu
alveusul (Alveus hippocampi), strat de substanţă albă pe suprafaţa
ventriculară a hipocampului şi se continuă cu stâlpul posterior al
fornixului.
92
 Girusul dinţat sau dentat (Gyrus dentatus) este o bandă de
cortex care se află în legătură cu:
- subiculum - inferior;
- porţiunea curbă a cornului lui Ammon şi alveusul - superior;
- cornul lui Ammon (hipocampul propriu-zis) – lateral;
- fimbria hipocampică – medial.
Girusul dentat este separat de extensia subiculară a girusului
parahipocampal prin şanţul hipocampal (Sulcus hippocampalis).
Posteror girusul dentat se continuă cu girusul fascicular (Gyrus
fascicolaris) al lobului limbic, iar anterior se continuă în scobitura
uncusului şi se roteşte medial la nivelul suprafeţei inferioare ca şi coadă
a girusului dentat (banda lui Giacomini). Coada girusului dentat împarte
suprafaţa inferioară a uncusului într-un girus uncinat anterior şi un girus
intralimbic posterior. Girusul dentat este separat de fimbria
hipocampului prin intermediul şanţului fimbriodentat (Sulcus
fimbriodentatus)

Straturile girusului dentat (Strata gyri dentati):

- stratul molecular (Stratum moleculare);
- stratul granular (Stratum granulare);
- stratul multiform (Stratum multiforme).
Extensia girusului parahipocampal este reprezentată de
complexul subicular format din:
- parasubiculum (Parasubiculum);
- presubiuculum (Presubiculum);
- subiculum (Subiculum).
Neuronii piramidali ai complexului subicular sunt la originea
majorităţii proiecţiilor subcorticale ale formaţiei hipocampale spre:

93
- nucleii septali;
- nucleii mamilari;
- nucleul accumbens;
- talamusul anterior.

Aferenţele provin de la:

- complexul septal medial;
- aria supramamilară;
- hipotalamusul posterior;
- amigdală;
- claustrum (la complexul subicular şi cortexul entorhinal);
- nucleii rafeului;
- locus caerules.
Cortexul entorhinal primeşte aferenţe corticale de la:
- neocortexul lobului temporal (în special girusul parahipocampal,
girusul temporal superior, aria 35);
- cortexul orbito-frontal posterior;
- cortexul prefrontal dorso-lateral (ariile 9,10 şi 46);
- cortexul frontal medial (ariile 25 şi 32);
- cortexul cingular (ariile 23 şi 24);
- cortexul retrosplenial.

Eferenţe:
- din CA3 se proiectează la nucleul lateral al complexului septal
prin fornix;
- neuronii din complexul subicular şi cortexul entorhinal trimit
eferenţe la nucleul accumbens, nucleul caudat şi putamen;
- presubiculum trimite eferenţe la nucleii talamici anteriori;

94
 - subiculum şi presubiculum trimit eferenţe la nucleii mamilari
laterali şi mediali;
- parasubiculul trimite eferenţe la nucleii talamici anteriori.

Formaţiunile interemisferice

Corpul calos (Corpus callosum)

Este un strat de fibre nervoase dispuse transversal care conec-
tează cele două hemisfere cerebrale. Corpul calos prezintă o porţiune
anterioară, curbă, genunchiul corpului calos (Genum) care se continuă
inferior cu rostrumul (Rostrum). Posterior şi uşor superior genunchiul se
continuă cu trunchiul corpului calos (Truncus), care se termină printr-o
extremitate rotunjită curbată în jos – spleniumul (Splenium). Suprafaţa
sa superioară prezintă pe linia mijlocie o depresiune longitudinală
mărginită lateral de o bandă longitudinală numită stria longitudinală
medială (Stria longitudinalis medialis). Lateral de aceasta există stria
longitudinală laterală (Stria longitudinalis laterlis).

Porţiunea corpului calos care se curbează înainte de la nivelul

genunchiului în lobul frontal şi acoperă porţiunea anterioară a cornului
anterior a ventriculului lateral poartă numele de forceps minor sau
frontal (Forceps minor; Forceps frontalis). Porţiunea care se curbează
înapoi de la nivelul spleniumului în lobul occipital poartă numele de
forceps major sau occipital (Forceps major; Forceps occipitalis). Între
aceste porţiuni, fibrele suprafeţei superioare a corpului calos se extind
lateral în lobul temporal şi acoperă ventriculul lateral, formând
tapetumul (Tapetum).

95
 Lamina terminală (Lamina terminalis)
Este o lamă de substanţă cenuşie care se întinde de la comisura
albă anterioară, inferior spre chiasma optică. Participă la formarea
peretelui anterior al ventriculului III.

Comisura anterioară (Commissura anterior)

Este o bandă de substanţă albă situată înaintea coloanelor
fornixului şi care, se pare că, uneşte corpii striaţi. Prezintă o porţiune
anterioară (Pars anterior) la nivelul căreia se încrucişează fibrele
provenite de la tractul olfactiv şi o porţiune posterioară (Pars posterior)
care conţine fibre care conectează lobii temporali din cele două
hemisfere.

Fornixul (Fornix)
Este o bandă de substanţă albă dispusă cu convexitatea
superior, situată inferior faţă de corpul calos cu care vine în raport
posterior, dar de care este separată, anterior, prin intermediul septumului
pelucid. Există un fornix la nivelul fiecărei hemisfere, acestea fiind
unite la nivelul porţiunii lor mijlocii, astfel încât, văzut în ansamblu,
fornixul prezintă anterior doi stâlpi care poartă numele de coloane
(Columna), care conţin fibre precomisurale (Fibrae precommissurales)
şi fibre postcomisurale (Fibrae postcommissurales), iar posterior
prezintă două braţe (Crus) care se orientează inferior spre cornul
inferior al ventriculului lateral. Marginea laterală se îngustează formând
tenia fornixulul (Taenia fornicis).

Porţiunea mijlocie, comună, reprezintă corpul (Corpus)

fornixului. Are formă triunghiulară cu vârful orientat anterior. Suprafaţa

96
sa superioară vine în raport cu septul pelucid (anterior) şi cu corpul
calos (posterior). Lateral, formează podeaua ventriculului lateral, iar
medial vine în raport cu plexul coroid.

Septumul pelucid (Septum pellucidum)

Este format din două lame subţiri de substanţa albă, dispuse
vertical, care reprezintă limita medială a corpului şi cornului anterior al
ventriculului lateral. Spaţiul format între cele două lame poartă numele
de cavum (Cavum) sau ventriculul V. Septumul pelucid are formă
triunghiulară, cu vârful orientat posterior şi este situat între corpul calos
şi fornix.

Porţiunea bazală a telencefalului

(Pars basalis telencephalii)
Corpul amigdaloid (Corpus amygdaloideum)
Este împărţit în patru arii:
- aria amigdalo-claustrală (Area amygdaloclausralis);
- aria parahipocampală (Area parahipocampalis);
- aria de tranziţie amigdalo-piriformă (Area transitionis
amygdalopiriformis;)
- aria amigdaloidiană anterioară (Area amygdaloidea anterior).
Amigdala este formată dintr-un număr neregulat de nuclei care
au fost sistematizaţi de-a lungul anilor în mod diferit de diverşi autori
(Volsch, Uchido, Brockhaus, Johnston). Nomina Anatomică
sistematizează astfel nucleii amigdalei:
- nucleul bazal lateral (Nucleus amygdalae basalis lateralis );
- nucleul bazal medial (Nucleus amygdalae basalis medialis);
- nucleul central (Nucleus amygdalae centralis);
97
 - nucleul cortical (Nucleus amygdalae corticalis);
- nucleul interstiţial (Nucleus amygdalae interstitialis);
- nucleul lateral (Nucleus amygdalae lateralis;)
- nucleul medial (Nucleus amygdalae medialis).
În jurul amigdalei este dispus cortexul periamigdaloid (Cortex
periamygdaloideus). Cel mai bine dezvoltat este nucleul lateral al
amigdalei. Amigdala primeşte aferenţe de la lobul temporal şi sistemul
olfactiv şi trimite eferenţe, pe calea striei terminale şi a căii amigdalo-
fugale ventrale, în principal la talamus şi striatul ventral.
Relaţiile sale sunt, în general, bilaterale cu trei excepţii la care
amigdala trimite impulsuri, dar de la care nu primeşte impulsuri:
- striatul;
- talamusul;
- unele câmpuri corticale.
Substanţa bazală (Substantia basalis) prezintă porţiunea sub-
lenticulară a amigdalei (Pars sublenticularis amygdalae). La acest nivel
se evidenţiază nucleul bazal (Nucleus basalis ) şi nucleul striei terminale
(Nucleus striae terminalis). Nucleul striei terminale reprezintă o
extensie a nucleului central cu care păstrează continuitate prin inter-
mediul striei terminale şi prezintă o diviziune laterală şi una medială.
Bulbul olfactiv (Bulbus olfactorius) este situat inferior de
porţiunea anterioară a şanţului olfactiv, pe suprafaţa orbitală a lobului
frontal. Bulbul olfactiv primeşte aferenţe de la receptorii olfactivi şi se
continuă, prin intermediul pedunculul olfactiv (Pedunculus
olfactorium), cu tractul olfactiv (Tractus olfactorius).
Substanţa perforată anterioară (Substantia perforata anterior
Substantia perforata rostralis) este situată în unghiul dintre chiasma

98
optică şi tractul optic (medial) şi uncus (postero-lateral) şi se împarte în
două sau trei strii olfactive (Striae olfactoriae):
- stria olfactivă medială (Striae olfactoria medialis);
- stria olfactivă intermediară;
- stria olfactivă laterală (Striae olfactoria lateralis).
Ea se continuă medial cu substanţa cenuşie a tuber cinerum,
anterior cu girusul paraterminal, lateral cu cortexul prepiriform iar
caudal fuzionează cu aria preamigdaloidă (girusul semilunar). Superior
se continuă spre substanţa cenuşie a corpului striat şi a claustrumului cu
o agregare de substanţă cenuşie şi substanţă albă care formează
substanţa inominata (Substantia innominata). Fascicule din ansa
lenticulară şi comisura anterioară separă substanţa perforată anterioară
de globul palid. Caudal de trigonul olfactiv (Trigonum olfactorum)
prezintă un mic tubercul olfactiv (Tuberculum olfactorium), în baza
căruia se termină uneori stria olfactivă intermediară.

Stria diagonală (Stria diagonalis) au banda diagonală a lui

Broca, este o bandeletă de fibre albe care coboară în septul precomisural
către baza creierului anterior, imediat rostral de lamina terminalis. La
nivelul bazei se orientează infero-lateral mergând prin stratul ventral al
substanţei inominate de-a lungul tractului optic şi se subţiază înainte de
a întâlni amigdala. Porţiunea sa verticală, poartă numele de braţ vertical
(Crus verticale), iar porţiunea orizontală poartă numele de braţ orizontal
(Crus horizontale). Stria diagonală conţine o agregare de neuroni care
formează nucleul striei diagonale (Nucleus striae diagonalis).

Aria septală (Area septalis)

Este formată dintr-un număr de patru nuclei:

99
- nucleul septal lateral (Nucleus septalis lateralis);
- nucleul septal medial (Nucleus septalis medialis);
- nucleul septal dorsal (Nucleus septalis dorsalis);
- nucleul septal caudal care conţine:
o nucleul septofimbrial (Nucleus septofimbrialis);
o nucleul triunghiular al septului (Nucleus triangularis
septi).

Aferenţele ariei septale provin de la:

- subiculum;
- CA1 şi CA3;
- aria preoptică;
- nucleii hipotalamici ventromediali şi paraventriculari;
- aria tegmentală ventrală;
- locus caerules;
- nucleii rafeului.
Majoritatea aferenţelor ajung la nucleul septal lateral.

Eferenţele ariei septale sunt destinate:

- ariei preoptice;
- hipotalamusului anterior;
- ariei supramamilare;
- peretelui dorso-medial al ventriculului III;
- nucleului habenular medial;
- unor nuclei ai linei mediane a talamusului.

100
 Nucleii bazali și structurile asociate
(Nucleis basales etstructurae pertinentes)
Nucleul caudat (Nucleus caudatus)
Este o masă de substanță cenușie căreia i se descrie un cap
(Caput), un corp (Corpus) și o coadă (Cauda). Capul este situat în
podeaua și peretele lateral al cornului anterior al ventriculului lateral, în
fața găirii interventriculare,corpul, este situat în podeaua ventriculului
lateral iar coada urmează curbura cornului anterior spre inferior.
Nucleul caudat este în raport medial cu talamusul, de care este separat
prin intermediul șanțului terminal. Superior față de capul și corpul
nucleului se află corpul calos. Porțiunea inferioară a capului se continuă
cu porțiunea inferioară a putamenului cu care este conectată printr-un
pod de celule. Coada nucleului caudat este continuă cu porțiunea
postero-inferioară a putamenului. Nucleul caudat și putamenul
realizează împreună striatul dorsal (Striatum dorsale).

Nucleul lentiform (Nucleus lentiformius)

Este situat profund, sub cortexul insular, de care este separat prin
claustrum. Capsula albă externă separă nucleul lentiform de claustrum.
Capsula albă internă separă nucleul lentiform de nucleul caudat. Nucleul
este împărțit de către lamina medulară laterală (Lamina medullaris
lateralis) în putamen (Putamen) și globul palid (Globus pallidus).
Globul palid este divizat de către lamina medulară medială (Lamina
medullaris medialis) intr-un glob palid medial (Globus pallidus
medialis) și un glob palid lateral (Globus pallidus lateralis).

101
 Corpul striat (Corpus striatum)
Este împărțit într-un striat sorsal (Striatum dorsale) și un striat
ventral (Striatum ventrale). Striatumul dorsal este format din nucleul
caudat și putamen. Striatumul ventral conține nucleul accumbens
(Nucleus accumbens) care primește aferențe de la amigdală și are
conexiuni importante cu sistemul limbic. Striatumul ventral trimite fibre
la palidul ventral (Pallidum ventrale), care trimite aferențe la nucleul
medidirsal al talamusului. Palidul ventral este situat supero-laterala față
de nuceleul bazal și posterio față de substanța perforată anterioară.
Conexiuni
Stratumul dorsal primește aferențe de la cortexul cerebral,
nucleii talamici interlaminari, substanța neagră, nucleu retrorubral și
locus caerules și le trimite la palidul dorsal (Pallidum dorsale), iar de
aici la nucleii talamici ventral lateral și centromedial. Trimite eferențe și
la porțiunea reticulată a substanței negre și de aici la porțiunea medială a
nucleului talamic ventral lateral și la coliculii superiori.
Striatumul ventral primește aferențe de la sistemul limbic, de la
lobul prefrontal și temporal,de la cortexul olfactic, amigdală și locus
caerulas și trimite eferențe la palidul ventral și de aici la nucleii tala
mici mediodorsali ai liniei mediane și nucleii habenulei. Trimite
eferențe și la porțiunea reticulată a substanței negre și de aici la
porțiunea medială a nucleului talamic ventral lateral și la coliculii
superiori.

Capsula internă (Capsula interna)

Este o bandă de substanță albă formată din fibre care provin din
pedunculul cerebral, cărora li se adaugă fibre provenite de la corpul
striat și talamusul optic. Porțiunea sa proeminentă spre medial poartă

102
numele de genunchiul capsulei intene (Genu capsulae internae) și este
situat între nucleul caudat și talamusul optic. Porțiunea situată anterior
de genunchi poartă umele de braț anterior (Crus anterior) și separă
nucleul caudat de nucleu lentifiorm. Porțiunea situată posterior de
genunchi poartă numele de braț posterior (Crus posterior) și separă
nucleul lentiform de talamusul optic.

Capsula externă (Capsula externa)

Este o bandă de substanță albă situată între nucleul lentiform și
claustru. Se continuă anterior cu capsula internă.

Claustrumul (Claustrum)
Este o bandă de substanță cenușie situată lateral de capsula
externă. Este considerat a fi o porțiune de substanșă cenușie detașată
din insula lui Reil, față de care este separat de capsula externă.

Stria terminală (Stria terminalis)

Este o bandă de substanță medulară situată la nivelul depresiunii
dintre nucleul caudat și talamusul optic. Conține fibre aferente și
eferente amigdalo-hipotalamice.

Cortexul (Cortex cerebri)

Cea mai veche porţiune a cortexului, din punct de vedere
filogenetic, este paleocortexul (Paleocortex) căruia îi aparţine bulbul
olfactiv, tractul olfactiv, trigonul olfactiv şi corpul amigdaloid.
Paleocortexul este format din şase straturi atipice cu celule tranziţionale.

103
 Arhicortexul (Archicortex) se caracterizează printr-o structură
treilaminară şi este reprezentat de hipocamp, girusul parahipocampic şi
parţial de girusul cinguli.
Neocortexul (Neocortex) este format din şase straturi de celule,
se mai numeşte şi isocortex (Isocortex), spre deosebire de alocortex
(Allocortex) care se întâlneşte la paleocortex. Neocortexul este din punct
de vedere filogenetic, cel mai nou şi mai înalt organizat segment al
scoarţei cerebrale, el ocupând la om aproape întreaga suprafaţă a
creierului (aproximativ 90%).

Straturile isocortexului (Strata isocorticis)

Isocortexul este format din şase straturi celulare care dinspre
exterior spre interior sunt:
- stratul molecular (Lamina molecularis; Lamina I);
- stratul granular extern (Lamina granularis externa; Lamina
II);
- stratul piramidal extern (Lamina pyramidalis externa;
Lamina III);
- stratul granular intern (Lamina granularis interna; Lamina
IV);
- stratul piramidal intern (Lamina pyramidalis interna;
LaminaV);
- stratul multiform (Lamina multiformis; Lamina VI).
Stratul molecular este format în principal din celule gliale şi
puţini neuroni, mici, fusiformi – celule Cajal.
Stratul granular extern este fiormat din neuroni mici, rotunzi,
uneori conţine şi neuroni piramidali mici.

104
 Stratul piramidal extern este format din neuroni piramidali mari
cu diametrul pericarionului de până la 40 de….m. Mărimea
pericarionului creşte de la exterior spre interior.
Stratul granular intern este format din celule mici, granulare,
asemănătoare cu cele din stratul granular extern. Acest strat este
străbătut de fibre orizontale care formează stria stratului granular intern
(Striae laminae granularis interna). Astfel de fibre orizontale se găsesc
şi la nivelul stratului molecular, formând stria stratului molecular (Striae
laminae molecularis), la nivelul stratului granular extern formând stria
stratului granular extern (Striae laminae granularis externa) şi la nivelul
stratului piramidal intern formând stria stratului piramidal intern (Striae
laminae pyramidalis interna).
Stratul piramidal intern este format din celule piramidale mari.
La acest nivel există celule piramidale cu diametrul de până la 100 de
…m care poartă numele de celule Betz. Celulele piramidale din stratul
III şi V reprezintă aproximativ 75% din totalul celulelor corticale.
Stratul multiform trece fără o delimitare clară la substanţa albă
subiacentă. Conţine celule de forme diferite dar cu pericarion mic.
La modul superficial se consideră, la nivelul cortexului, celulele
granulare ca sistem aferent şi celulele piramidale ca sistem eferent.

Ariile corticale
Ariile motorii
Aria primară somatomotorie este aria 4 Brodman care este
situată la nivelul girusului precentral şi este considerată ca origine a
mişcărilor conştiente. De la nivelul ariei 4 se ransmit eferenţe la efectori
prin intermediul nucleilor nevilor cranieni şi a motoneuronilor de la
nivelul coarnelor anterioare ale măduvei spinării. Aria 4 prezintă o
105
împărţire somatotopică putându-se observa că zonele deosebit de fin
diferenţiate din punct de vedere motor (mâna, faţa sau limba) ocupă un
câmp foarte mare în cadrul cortexului motor. Grafic, aspectul ealizează
homunculusul motor. Deservirea motorie a extremităţilor inferioare se
realizează de porţiunea medială a girusului precentral, de aceea în cazil
proceselor patologice localizate la nivelul fisurii cerebrale longitudinale
primul segment afectat este extremitatea inferioară. Girusul precentral
primeşte aferenţe subcorticale de la nucleii ventrali ai talamusului care
primeşte impulsurile motorii prelucrate integrativ de nucleii bazali şi
cerebel. Principalele aferenţe corticale provin de la ariile
somatosenzitive a girusului postcentral şi de la cortexul premotor.
Eferenţele girusului precentral reprezintă cea mai mare parte a căii
piramidale cu traiect corticofug prin capsula internă şi care formează
tracturile corticonucleare şi corticospinale. Alte fibre ale căii piramidale
provin de la ariile 6 şi 8 situate rostral de aria 4 şi care sunt
răspunzătoare de exemplu pentru mişcările voluntare ale ochilor. Aria 4
trimite eferenţe şi la centrii extrapiramidali ai nucleului roşu, substanţei
reticulate şi substanţei negre. Centri extrapiramidali primesc împulsuri
şi de la ariile premotorii şi motorii suplimentare astfel încât dacă are loc
o lezare a ariei 4 se poate păstra un rest de motricitate extrapiramidală.
Funcţia girusului precentral o reprezintă deservirea voluntară, conştientă
a jumătăţii de corp contralaterale. Este vorba în special de motricitatea
fină, deoarece de la nivelul girusului precentral sunt trimise impulsuri în
special la segmentele distale ale extremităţilor, segmentele proximale
fiind deservite în principal de centrii extrapiramidali motori.
Cortexul premotor este reprezentat de aria 6 şi parţial de aria 8.
El are o acţiune pregătitoare pentru motricitate şi nu o acţiune de
desfăşurare. Aferenţele şi eferenţele sale sunt, în mare parte, similare cu

106
cele ale cortexului motor. Fibrele corticofuge ale cortexului premotor
formează o mare parte a tractului frontopontin. Cortexul premotor
exercită o acţiunea directă asupra motricităţii prin
- eferenţe către centri extrapiramidali
- priecţii către cortexul motor
- fibre care urmează calea piramidală.
Centrul motor al vorbirii al lui Broca este situat la nivelul
porţiuni operculare şi parţial al porţiunii triunghiulare a girusului frontal
inferior. De la acest nivel se activează vorbirea în ceea ce priveşte
construcţia cuvintelor şi a frazelor. Nu trebuie confundat cu centrul
vorbiri a lui Wernicke din cortexul auditiv secundar care este
răspunzător pentru înţelegera vorbirii. Centrul vorbirii a lui Broca se
găseşte unilateral, în emisfera dominantă, astfel încât lezarea sa conduce
la imposibilitatea compensării funcţiei sale.
Câmpul vizual frontal este situat rostral de cortexul premotor şi
are rol în iniţierea mişcărilor voluntare ale ochilor, care sunt diferite de
mişcările inconştiente care poartă numele de reflexe oculare. Primeşte
aferenţe de la ariile vizuale şi trimite eferenţe la nucleii nervilor III şi VI
prin intermediul tractului corticonuclear.

Ariile senzitive
Ariile somatosenzitive primare sunt situate la nivelul girusului
postcentral fiind reprezentate de ariile 3, 1 şi 2 Brodman. La nivelul
acestor arii se termină fibrele somatosenzitive. Impulsurile ajung la
girusul postecentral contralateral, deoarece toate ceste aferenţe suferă o
încrucişare de-a lungul traseului lor. Girusul postcentral, ca şi girusul
precentral, prezintă o împărţire somatotopică, relizată grafic sub forma
homunculusului senzitiv. Cu cât un segment periferic prezintă mai mulţi

107
receptori, cu atât zona sa de proiecţie la nivelul ariei somatosenzitive
primare este mai extinsă. Aferenţele ajung la aria somatosenzitivă, în
principal prin intermediul nucleului ventral posterior al talamusului.
Aferenţe corticle importante primeşte de la aria 4. Eferenţele sale se
orientează spre nucleul senzitiv trigeminal şi nucleii de la nivelul
măduvei. Lezarea ariilor somatosenzitive primare duce la scăderea
sensibilităţii pentru tact, presiune, temperatură, durere şi pierderea totală
a percepţiei discriminative fine la nivelul jumătăţii contralaterale a
corpului.
Ariile somatosenzitive secundare sunt situate la nivelul capătului
bazal al girusului postcentral şi au rol în ordonarea interpretativă a
stimulilor receptaţi de ariile somatosenzitive primare. Se presupune că şi
ariile 5 şi 7 Brodman situate posterior de girusul postcentral îndeplinesc
aceleaţi funcţii. Şi la nivelul acestor arii există o reprezentate
somatotopică. Lezarea ariilor somatosenzitive secundare permite
perceperea conştientă a atingerii dareste imposibilă ordonarea
interpretativă a obiectului atins, nefiind posibilă recunoaşterea acestuia.
Ariile corticale ale lobului frontal situate anterior de cortexul
premotor poartă numele de cortex prefrontal şi sunt asociate cu
procesele psihice şi psihologice ale omului. Cortexul prefrontal primeşte
aferenţe de la toate celelalte zone corticale, în special însă de la sistemul
limbic şi nucleii mediani ai talamusului.

Ariile senzoriale
Aria vizuală primară este aria 17 Brodman şi este situată la
nivelul şanţului clacarin de la nivelul lobului occipital. La acest nivel se
termină calea vizuală. Aria 17 primeşte aferenţe de la corpul geniculat
lateral care îi trimite impulsurile vizuale de la jumătatea temporală a

108
retinei de aceeaşi parte şi de la jumătatea nazală a retinei de partea
opusă. Proiecţia la nivelul ariei 17 se realizează retinotopic, fiecărei
zone retiniene corespunzându-i o zonă la nivleul ariei 17,
Ariile 18 şi 19 situate în jurul ariei 17 reprezintă ariile vizuale
secundare unde are loc prelucrarea integrativă şi recunoaşterea
impulsurilor vizuale.
Aria auditivă primară este situată la nivelul girusurilor temporale
transverse (circumvoluţiunile transversale Heschl) care reprezintă aria
41 Brodman. La acest nivel se termină calea auditivă, fibrele aferente
terminându-se într-o ordonare tonotopică, fiecare frecvenţă având un
anumit loc de proiecţie. Aria auditivă primară este responsabilă cu
conştientizarea neintegrată şi neinterpretativă a impulsurilor acustice
provenite de la nivelul urechii interne. Receptare conştientă a sunetelor
sub formă de cuvinte sau fraze se realizează la nivelul ariei auditive
secundare.
Aria auditivă secundară sau centrul lui Wernicke ocupă aria 42
şi 22 Brodman. Ariile secundare primesc impulsurile auditive
receţionate de aria primară şi le prelucrează interpretativ şi integrativ.
Sunetele sunt astfel recunoscut sub formă de meloii, cuvinte sau
zgomote. Ariile acustice secundare au roluri diferite la nivelul celor
două hemisfere. Astfel în hemisfera dominantă se realizează în principal
înţelegera vorbirii, în timp ce în emisfera nedominantă are loc
perceperea şi înţelegerea muzicii prin prelucrarea muzicală a
impulsurilor recepţionate.

Ariile de asociaţie
Reprezintă cea mai mare parte a cortexului cerebral avînd rol în
asocierea sentaţiilor determinate de impulsurile recepţionate de anumite

109
arii corticale. Funcţiile corticale se realizează prin conexiuni ăntre cele
două hemisfere, cele mai complexe find reprezentate dominant într-o
hemisferă. La dreptaci hemisfera dominantă este de obicei cea stângă.

Arterele encefalului (Arteriae encephali)

Artera coroidă anterioară (A. choroidea anterior)

Ia naştere din artera carotidă internă în apropierea originii
arterei comunicante posterioare se orientează deasupra porţiunii mediale
a uncusului şi încrucişează tractul optic pentru a ajunge la nivelul
pedunculului cerebral. Apoi se orientează lateral, încrucişează din nou
tractul opric şi ajunge la nivelul corpului geniculat lateral căruia îi dă
câteva ramuri (Rr. corporis geniculati lateralis). În final pătrunde în
cornul inferior al ventriculului lateral şi se termină în plexurile coroide.
Vascularizează globul palid, nucleul caudat, corpul amigdaloid,
hipotalamusul, tuber cinereum, substanţa perforată anterioară, nucleul
roşu, genunchiul şi braţul posterior al capsulei interne, radiaţiile optice,
tractul optic, chiasma optică, hipocampul şi fimbria fornixului. Dă
naştere următoarelor ramuri:
- ramurile coroidiene ale ventriculului lateral (Rr. choroidei
ventriculi lateralis);
- ramurile coroidiene ale ventriculului III (Rr. choroidei ventriculi
tertii);
- ramurile substanţei perforate anterioare (Rr. substantia
perforatae anterioris);
- ramurile chiasmatice (Rr. chiasmatici);
- ramurile tractului optic (Rr. tractus optici);

110
 - ramurile genunchiului capsulei interne (Rr. genus capsulae
internae);
- ramurile braţului posterior al capsulei interne (Rr. cruris
posterior capsulae internae);
- ramurile porţiunii retrolentiforme a capsulei interne (Rr. partis
retrolentiformis capsulae internae);
- ramurile globului palid (Rr. globi pallidi);
- ramurile cozii nucleului caudat (Rr. caudae nuclei caudati);
- ramuri uncale (Rr. uncales);
- ramurile hipocampusului (Rr. hippocampi)
- ramurile corpului amigdaloid (Rr. corporis amygdaloidei;)
- ramurile tuber cinereum (Rr. tuberis cinerei);
- ramurile nucleilor hipotalamici (Rr. nucleorum hypothalami);
- ramurile nucleilor talamici (Rr. nucleorum thalami);
- ramurile substanţei negra (Rr. substaniae nigrae);
- ramurile nucleului roşu (Rr. nuclei rubri);
- ramurile pedunculului cerebral (Rr. cruris cerebri).

Artera cerebrală anterioară (Arteria cerebri anterior)

Este cea mai mică ramură terminală a arterei carotide interne. Ia
naştere în apropierea porţiunii mediale a şanţului lateral, se orientează
antero-medial deasupra nervului optic în fisura longitudinală. Comunică
cu artera cerebrală anterioară de partea opusă prin intermediul arterei
comunicante anterioare. Dă naştere la ramuri centrale şi la ramuri
corticale. În funcţie de originea arterei comunicante anterioare prezintă
o porţiune precomunicantă şi o porţiune postcomunicantă.

111
 Din porţiunea precomunicantă (Pars precommunicalis;Segmentum
A1) iau naştere artere centrale anteromediale (Aa. centrales
anteromediales):
- arterele striate mediale proximale (Aa. striatae mediales
proximales);
- artera supraoptică (A. supraoptica);
- arterele perforante anterioare (Aa. perforantes anteriores);
- arterele proptice (Aa. preopticae).
Artera comunicantă anterioară (A. communicans anterior) poate fi,
uneori, dublă şi dă naştere unor artere centrale anteromediale (Aa.
centrales anteromediales):
- artera suprachiasmatică (A. suprachiasmatica);
- artera comisurală mediană (A. commissuralis mediana);
- artera caloasă mediană (A. callosa mediana).
Din porţiunea postcomunicantă (Pars postcommunicalis;Segmentum
A2) iau naştere artere care vascularizează lobul olfactiv, girusul drept,
girusul orbital medial, corpul calos, girusul cinguli, girusul frontal
medial, lobulul paracentral, girusul frontal superior, girusul frontal
mijlociu, porţiunea superioară a girusului precentral, precuneusul şi
suprafaţa laterală adiacentă acestuia. Ramurile porţiunii
postcomunicante sunt:
- artera striată medială distală (A. striata medialis distalis);
- artera frontobazală medială (A. frontobasalis medialis A.
orbitofrontalis medialis);
- artera polară frontală (A. polaris frontalis);
- artera calosomarginală (A. callosomarginalis) care dă naştere
ramurilor:

112
 o ramura frontală anteromedială (R. frontalis
anteromedialis);
o ramura frontală intermediomedială (R. frontalis
intermediomedialis);
o ramura frontală posteromedială (R. frontalis
posteromedialis);
o ramura cingulară (R. cingularis);
o ramuri paracentrale (Rr. paracentrales).
- artera pericaloasă (A. pericallosa) care dă naştere ramurilor:
o ramuri paracentral (Rr. paracentrales);
o ramuri precuneale (Rr. precuneales);
o ramuri parietooccipitale (Rr. parietooccipitales).

Artera cerebrală mijlocie (Arteria cerebri media)

Este cea mai mare ramură terminală a arterei carotide interne.
De la origine se orienteză în şanţul lateral, prezentând o porţiune
orizontală, sfenoidală, iar apoi se orientează postero-superior spre insulă
formând porţiunea insulară.
Din porţiunea sfenoidală, orizontală (Pars sphenoidalis; Pars
horizontalis; Segmentum M1) iau naştere:
- două artere centrale anterolaterale (Aa. centrales
anterolaterales) care dau naştere următoarelor ramuri:
o ramuri proximale laterale striate (Rr. proximales
laterales striati) care vascularizează nucleul caudat;
o ramuri distale laterale striate (Rr. distales laterales
striati) care vascularizează nucleul caudat şi capsula
internă.
- artera polară temporală (A.polaris temporalis);

113
 - artera uncală (A. uncalis);
- artera temporală anterioară (A. temporalis anterior).
Porţiunea insulară (Pars insularis;Segmentum M2) dă naştere
arterelor insulare (Aa. insularis) iar apoi ramurilor corticale
inferioare şi ramurilor corticale superioare.
Ramurile corticale inferioare (Rr.terminales inferiores;R.
corticales inferiores) sunt:
- ramura temporală anterioară (R. temporalis anterior);
- ramura temporală mijlocie (R. temporalis media);
- ramura temporală posterioară (R. temporalis posterior);
- ramura temporooccipitală (R. temporooccipitalis);
- ramura girusului angular (R. gyri angularis).
Ramurile corticale superioare (Rr. Terminals superiors;
Rr.corticales superiores) sunt:
- artera frontobazală laterală (A. frontobasalis lateralis;A.
orbitofrontalis lateralis);
- artera prefrontală (A. prefrontalis);
- artera şanţului precentral (A. sulci precentralis;)
- artera şanţului central (A. sulci centralis);
- artera şanţului postcentral (A. sulci postcentralis;)
- artera parietală anterioară (A. parietalis anterior);
- artera parietală posterioară (A. parietalis posterior).
Ramurile corticale vascularizează girusul frontal inferior şi
mijlociu, porţiunea laterală a suprafeţei orbitale a fobului frontal, girusul
precentral, girusul postcentral, porţiunea inferioară a lobulului parietal
superior, întregul lobul parietal inferior şi faţa laterală a lobului
temporal.

114
 Artera comunicantă posterioară (Arteria communicans
posterior)
Ia naştere din artera carotidă internă deasupra nervului
oculomotor şi se anastomozează cu arterele cerebrale posterioare.
Vascularizează suprafaţa medială a talamusului, pereţii ventricului III,
chiasma optică, tuber cinereum, hipotalamusul, corpii mamilari şi
nervul oculomotor. Dă naştere următoarelor ramuri:
- arterele centrale postromediale (Aa. centrales posteromediales):
o ramuri anterioare (Rr. anteriores);
o ramuri posterioare (Rr. posteriores).
- ramura chiasmatică (R. chiasmaticus);
- arterele tuber cinereum (Aa. tuberis cinerei):
o ramuri mediale (Rr. mediales);
o ramuri laterale (Rr. laterales).
- artera talamotuberală (A. thalamotuberalis);
- ramura hipotalamică (R. hypothalamicus);
- arterele mamilare (Aa. mammillares);
- ramura nervului oculomotor (R. nervi oculomotorii).

Artera cerebrală posterioară (Arteria cerebri posterior)

Arterele cerebrale posterioare în număr de două, una dreaptă şi
una stângă, iau naştere prin bifurcarea arterei bazilare la nivelul
marginii superioare a punţii. De la origine se orientează lateral şi se
anastomozează cu artera comunicantă posterioară întregind astfel cercul
arterial a lui Willis.
Din porţiunea sa precomunicală (Pars precommunicalis;Segmentum
P1) iau naştere:

115
 - arterele centrale posteromediale (Aa. centrale posteromediales)
care, împreună cu arterele posteromediale ale arterei
comunicante posterioare, vascularizează porţiunea anterioară a
talamusului, peretele lateral al ventricului III şi globul palid;
- artera perforantă a talamusului (A. thalami perforans) destinată
talamusului;
- artera coliculară (A. collicularis A.quadrogeminalis) destinată
coliculilor cvadrigemeni;
- artere circumferenţiale scurte (Aa. circumferentiales breves).
Din porţiunea postcomunicală (Pars postcommunicalis;Segmentum
P2) iau naştere:
- arterele centrale posterolaterale (Aa. centrales posterolaterales);
- artera talamogeniculată (A. thalamogeniculata);
- ramuri coroidiene posterioare mediale (Rr. choroidei posteriore
mediales);
- ramuri coroidiene posterioare laterale (Rr. choroidei posteriore
laterales;)
- ramuri pedunculare (Rr. pedunculares).
Aceste ramuri vascularizează porţiunea posterioară a talamusului,
glanda pineală, corpul geniculat medial, corpul geniculat lateral şi
participă la formarea plexului coroid al ventriculului III.
Artera cerebrală posterioară dă naştere arterei occipitale mediale şi
arterei occipitale laterale.
Artera occipitală laterală (A. occipitalis lateralis; Segmentum
P3) dă naştere:
- ramurilor temporale anterioare (Rr. temporales anteriores);
- ramurilor temporale intermediare (Rr. temporales intermedii;Rr.
temporales medii);

116
 - ramurilor temporale posterioare (Rr. temporales posteriores).
Artera occipitală medială (A. occipitalis medialis; Segmentum
P4) dă naştere:
- ramurii dorsale a corpului calos (R. corporis callosi dorsalis);
- ramurii parietale (R. parietalis);
- ramurii parietooocipitale (R. parietooccipitalis);
- ramurii calacarine (R. calcarinus);
- ramurii occipitotemporale (R. occipitotemporales).
Ramurile temporale vascularizează uncusul, girusul
parahipocampic, girusul occipitotemporal medial şi girusul
occipitotemporal lateral. Ramura occipitotemporală vascularizează
cuneusul, girusul lingual şi suprafaţa postero-laterală a lobului occipital.
Ramura parietooccipitală vascularizează cuneusul şi precuneusul, iar
ramura calcarină vascularizează şanţul calcarin şi zonele adiacente
acestuia.

Cercul arterial cerebral (Cercus arteriosus cerebri)

Cercul arterial cerebral sau cercul (poligonul) lui Willis se formează
din arterele care asigură vascularizaţia encefalului:
- artera carotidă internă (A. carotis interna) şi ramurile sale:
o artera cerebrală anterioară (A. cerebri anterior) şi artera
comunicantă internă (A. communicans anterior) care este
ramură a sa;
o artera cerebrală mijlocie (A. cerebri media);
o artera comunicantă posterioară (A. communicans
posterior);

117
 - artera bazilară (A. basilaris) şi ramurile sale de bifurcaţie
reprezentate de artera cerebrală posterioară (A. cerebri
posterior).

Venele encefalului (Venae encephali)

Venele encefalului se împart în vene cerebrale superficiale şi

vene cerebrale profunde.

Venele cerebrale superficiale (Venae superficiales encephali)

Sunt dispuse în trei grupuri:
- venele cerebrale superioare (Vv. superiores cerebri) în număr de
8-12 pentru fiecare hemisferă drenează faţa supero-laterală şi
medială, traiectul lor urmărind şanţurile cerebrale. Se orientează
spre marginea superioară a hemisferei şi se varsă în sinusul
sagital superior. Venele superioare sunt:
o venele prefrontale (Vv. prefrontales);
o venele frontale (Vv. frontales);
o venele parietale (Vv. parietales);
o venele temporale (Vv. temporales);
o venele occipitale (Vv. occipitales).
- vena cerebrală mijlocie (V. media superficialis cerebri) începe la
nivelul feţei laterale, urmează ramura posterioară şi porţiunea
unică a şanţului lateral şi se varsă în sinusul cavernos. O venă
anstomotică superioară (V. anastomotica superior) face legătura
între sinusul cavernos şi sinusul sagital superior, iar o venă
anastomotică inferioară (V. anastomotica inferior) face legătura
între vena cerebrală mijlocie şi sinusul transvers.

118
 - venele cerebrale inferioare (Vv. inferiores cerebri) sunt
reprezentate de:
o venele orbitale (Vv. orbitae);
o vena uncală (V. uncalis;)
o venele temporale (Vv. temporales).
Venele orbitale se varsă în sinusul sagital superior, prin
intermediul venelor cerebrale superioare, iar vena uncală şi venele
temporale se varsă în vena bazală, sinusul cavernos, sinusul pietros
superior şi sinusurile transverse.

Venele cerebrale profunde (Venae profundae cerebri)

- vena bazală (V. basalis) ia naştere la nivelul substanţei perforate
anterioare din unire următoarelor vene:
o venele cerebrale anterioare (Vv. anteriores cerebri);
o venei cerebrale mijlocii profunde (V. media profunda
cerebri) care primeşte venele insulare (Vv. insulares);
o venelor talamostriate inferioare (Vv. thalamostriatae
inferiores).
Vena bazală înconjoară pedunculii cerebrali spre vena
cerebrală mare primind de-a lungul traseului său următoarele tributare:
o vena girusurilor olfactive (V. gyri olfactorii) de la
girusurile olfactive;
o vena ventriculară inferioară (V. ventricularis inferior) de
la cornul inferior al ventriculului lateral;
o venele pedunculare (Vv. pedunculares) de la pedunculii
cerebrali;
o vena coroidă inferioară (V. choroidea inferior) de la
plexurile coroide ale ventriculului III.

119
- vena cerebrală mare (V. magna cerebri) se formează prin unirea
celor două vene cerebrale interne (Vv. internae cerebri),
înconjoară spleniumul, primeşte cele două vene bazale şi se
varsă în sinusul drept.
- venele cerebrale interne se formează prin unirea venei
talamostriate superioare (V. thalamostriata superior;V.
terminalis) cu vena coroidă superioară (V. choroidea superior).
- vena talamostriată superioară trece între talamus şi nucleul
caudat şi primeşte următoarele ramuri
o vena anterioară a septumului pelucid (V. anterior septi
pellucidi);
o vena posterioară a septumului pelucid (V. posterior septi
pellucidi);
o vena medială a ventriculului lateral (V. medialis
ventriculi lateralis);
o vena laterală a ventriculului lateral (V. lateralis ventriculi
lateralis);
o venele nucleului caudat (Vv. nuclei caudati).
- vena posterioară a corpului calos (V. posterior corporis
callosi;V. dorsalis corporis callosi) drenează porţiunea
posterioară a corpului calos.

120
 7. SISTEMUL VENTRICULAR

Sistemul ventricular cuprinde patru ventriculi, ventriculul IV,

ventriculul III și ventriculii laterali (I și II), care sunt situați în interiorul
encefalului și conțin lichid cefalorahidian (LCR). LCR este secretat în
sistemul ventricular, în cantitate de 400-500 ml/24 ore (în cea mai mare
parte de către plexurile coroide), din ventriculii laterali ajunge în
ventriculul III prin orificiile interventriculare (în ventriculul III se
amestecă cu LCR secretat de plexurile coroide ale acestuia), iar apoi
prin apeductul mezencefalic ajunge la nivelul ventriculului IV. De la
nivelul ventriculului IV, prin orificiul median și prin orificiile laterale
ale acestuia, LCR ajunge în spațiul subarahnoidian și va fi resorbit prin
granulațiile arahnoidiene în sinusurile venoase ale durei mater.

7.1. Ventriculul IV (Ventriculus quartus)

Este o cavitate cuprinsă între trunchiul cerebral și cerebel, care

comunică superior prin apeductul cerebral cu ventriculul III și inferior,
la nivelul obexului (Obex) cu canalul central al măduvei spinării.
Prezintă un perete anterior, planșeul sau fosa romboidă, un
perete posterior sau tavanul ventriculului IV, patru margini și patru
unghiuri.
Fosa romboidă (descrisă la trunchiul cerebral).
Tavanul ventriculului IV (Tegmen ventriculi quarti)
Este reprezentat de doi versanți triunghiulari, respectiv vălul
medular superior și vălul medular inferior, cu vârful spre partea centrală
a cerebelului, care acoperă ca un cort fosa romboidă.
121
 Vălul medular superior (Velum medullare superius) sau valvula
lui Vieussens, este o lamelă triunghiulară de substanță albă, întinsă între
pedunculii cerebeloși superiori, aderentă la lingula cerebelului și al cărui
vârf se prelungește prin frâul vălului medular superior (Frenulum veli
medullaris superioris), până la șanțul vertical dintre coliculii
cvadrigemeni, frâu care separă emergența nervilor trohleari.
Vălul medular inferior (Velum medullare inferius) sau valvula
lui Tarin, est o lamă epitelială întinsă între pedunculii cerebeloși
inferiori, aderentă la flocculusul și nodulusul cerebelului. Partea sa
inferioară este formată de membrana tectoria dublată de pânza
coroidiană (Tela choroidea), plică a piei mater între foițele căreia se află
plexurile coroide (Plexus choroideus). Plexurile coroide, pereche, sunt
ghirlande vasculare de forma literei T, cu o porțiune verticală și o
porțiune transversală, aceasta din urmă îndreptându-se spre unghiurile
laterale ale ventriculului IV (Recessus lateralis) și herniind prin
orificiile laterale ale acestuia (Apertura lateralis). Vălul medular
inferior este perforat în porțiunea sa mijlocie de orificiul median
(Apertura mediana), sau orificiul lui Magendie, prin care ventriculul IV
comunică cu spațiul subarahnoidian. Unghiul format între vălul medular
superior și vălul medular inferior, corespunzător vârfului tavanului
ventriculului IV, poartă numele de fastigium (Fastigium).

Margini
Marginile superioare sunt reprezentate de pedunculii cerebeloși
superiori.
Marginile inferioare sunt reprezentate de pedunculii cerebeloși
inferiori.

122
 Unghiuri
Unghiul superior se continuă cu apeductul mezencefalic prin
care se realizează comunicarea cu ventriculul III.
Unghiul inferior se continuă cu canalul central al măduvei
spinării.
Unghiurile laterale sunt reprezentate de recesurile laterale, la
nivelul cărora se observă plexurile coroide.

7.2. Ventriculul III (Ventriculus tertius)

Este o cavitate mediană și impară, situată la nivelul

diencefalului, care comunică cu ventriculul IV prin orificiul apeductului
mezencefalic (Apertura aqueductus mesencephali; Apertura aqueductus
cerebri) denumit și apeductul lui Sylvius și cu ventriculii laterali prin
orificiile interventriculare (Foramen interventriculare) sau orificiile lui
Monro.
I se descriu șase pereți:
- peretele superior sau tavanul, este format de un strat ependimar
care unește marginile superioare ale pereților laterali și se inseră
la nivelul talamusului pe tenia talamică (Taenia thalami).
Inserția talamică a peretelui superior al ventriculului III este
însoțită de un fascicul de fibre nervoase, striile medulare
talamice (Stria medullaris thalami). Peretele superior este
acoperit de pânza coroidiană (Tela choroidea) și de plexul
coroid (Plexus choroideus);
- peretele inferior sau planșeul are forma unui unghi diedru
deschis spre superior și este alcătuit de infundibul, tuber

123
 cinereum, chiasma optică, corpii mamilari, substanța perforată
posterioară și tegmentul pedunculilor cerebrali;
- pereții laterali, drept și stâng sunt formați de cele două treimi
anterioare ale feței mediale a talamusului și de hipotalamus și
sunt adesea uniți printr-o lamă de substanță cenușie, adeziunea
intertalamică (Adhesio interthalamica). La nivelul peretelui
lateral al ventriculului III se observă relieful șanțului hipotalamic
(Sulcus hypothalamicus), care descrie o curbă cu concavitatea
superior și unește orificiul apeductului mezencefalic cu orificiul
interventricular;
- peretele anterior prezintă comisura anterioară (Commissura
anterior), coloanele fornixului (Columna fornicis) și lama
terminală (Lamina terminalis). Dedesubtul peretelui anterior,
între coloanele fornixului, se află organul ependimar al
ventriculului III, organul subfornical (Organum subfornicale);
- peretele posterior este alcătuit din corpul pineal, comisura
posterioară (Commissura posterior; Commissura epithalamica)
și orificiul apeductului mezencefalic.
Cavitatea ventriculului III conține lichid cefalorahidian și
prezintă mai multe recesuri:
- recesul suprapineal (Recessus suprapineales), diverticul situat
deasupra glandei pineale;
- recesul pineal (Recessus pinealis), diverticul al peretelui
posterior, situat anterior de glanda pineală, între comisura
habenulară (Commissura habenularum) și comisura posterioară;
- recesul infundibular (Recessus infundibuli; Recessus
infundibularis), diverticul al peretelui superior al ventriculului
III, legat de neurohipofiză;

124
 - recesul supraoptic (Recessus supraopticus), diverticul situat
deasupra chiasmei optice.

7.3. Ventriculii laterali (I și II) (Ventriculus lateralis)

Ventriculii laterali, sau ventriculii I și II sunt două cavități

simetrice, neregulate, situate în partea medială și inferioară a fiecărei
emisfere cerebrale, care conțin LCR și care comunică cu ventriculul III
prin orificiul interventricular (Foramen interventriculare) sau orificiul
lui Monro și sunt separate de septum pellucidum. Fiecărui ventricul
lateral i se descriu o porțiune centrală (Pars centralis) și trei prelungiri
sau coarne, cornul frontal sau anterior (Cornu frontale; Cornu anterius),
cornul occipital sau posterior (Cornu occipitale; Cornu posterius) și
cornul temporal sau inferior (Cornu temporale; Cornu inferius). Locul
de întâlnire între porțiunea centrală, cornul occipital și cornul temporal
al ventriculului lateral poartă numele de atrium (Atrium). Regiunea
ventriculului lateral situată posterior de talamus și de nucleul caudat,
corespunzătoare întâlnirii celor trei prelungiri, sau coarne poartă numele
de trigon colateral (Trigonum collaterale).
Partea centrală prezintă patru pereți:
- peretele superior este format de fața inferioară a trunchiului
corpului calos;
- peretele inferior este format de fața superioară a talamusului și a
corpului calos.
- peretele medial este cuprins între coloana fornixului și talamus.
La nivelul feței superioare a talamusului se observă un șanț,
fisura coroidiană (Fissura choroidea), care adăpostește plexul

125
 coroidian (Plexus choroideus), ce reprezintă îngroșare a pânzei
coroidiene inserată la nivelul ventriculului lateral de-alungul
unei linii, tenia coroidiană (Taenia choroidea) La acest nivel
plexurile coroidiene le continuă pe cele de la nivelul
ventriculului al III-lea;
- peretele lateral este cuprins între corpul calos și partea laterală a
nucleului caudat.
Cornul frontal sau anterior prelungește spre anterior partea centrală
a ventriculului lateral, este situat în lobul frontal și prezintă:
- peretele superior, format de fața inferioară a genunchiului
corpului calos;
- peretele inferior, format de capul nucleului caudat și de fața
superioară a ciocului corpului calos;
- peretele medial, format de septul pellucidum și de coloana
fornixului.
Cornul occipital este situat în lobul occipital și prezintă:
- peretele postero-lateral care răspunde fibrelor ce tapetează
corpul calos și radiațiilor optice;
- peretele medial, la nivelul căruia se observă, inferior
proeminența determinată de șanțul calcarin (Calcar avis) și
superior bulbul cornului posterior (Bulbus cornus posterioris),
proeminență determinată de spleniul corpului calos;
- glomusul coroidian (Glomus choroideum) este o dilatare a
plexului coroidian situată la locul de întâlnire dintre cornul
occipital și partea centrală a ventriculului lateral.
Cornul temporal este situat în lobul temporal și prezintă:
- peretele lateral, format de fibrele care tapetează corpul calos;
- peretele medial, în raport cu fisura transversă a creierului;

126
 - peretele anterior, format de hipocamp;
- peretele posterior, format de coada nucleului caudat și stria
terminală (Stria terminalis).
Planșeul coarnelor, temporal și occipital prezintă eminența
colaterală (Eminentia collateralis), proeminență determinată de șanțul
colateral al emisferei cerebrale.

127
 8. CĂILE DE CONDUCERE ALE
SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

GENERALITĂŢI
Căile de conducere ale SNC reprezintă tracturi sau fascicule de
fibre nervoase cu aceeaşi funcţie şi acelaşi traiect, dar cu origini şi
destinaţii diferite. Există trei categorii de căi, şi anume: căi ascendente
(centripete, aferente), căi descendente (centrifuge, eferente) şi căi de
asociaţie, care leagă între ele diferiţi centrii nervoşi.

8.1. Căile ascendente

Transmit spre scoarţa cerebrală informaţii recepţionate la
periferia organismului sau la nivelul viscerelor. Se împart în căi
destinate trunchiului şi membrelor şi căi destinate capului şi gâtului.
Căile destinate trunchiului şi membrelor sunt reprezentate de
căile exteroceptive, proprioceptive şi interoceptive.

Căi ascendente destinate trunchiului şi membrelor

Conducere Vehiculează Reprezentate de
Sensibilitatea exte-
- tractul spino-
roceptivă tactilă
Căile talamic anterior
Lentă protopatică şi
exteroceptive - tractul spino-
sensibilitatea
talamic posterior
termoalgezică
- Informaţii primite
de la propriocepto-
rii din muşchi, ten-
Căile
doane, oase şi - fasciculele Goll
proprioceptive Rapidă
articulaţii şi Burdach
conştiente
- Transmit sensibi-
litatea exterocep-
tivă, tactilă fină

128
 - tract spino-
Căile Sensibilitatea cerebelos
Cu viteză
proprioceptive proprioceptivă posterior
foarte mare
inconştiente inconştientă - tract spino-
cerebelos anterior
Două coloane ve-
Informaţii captate
Căile getative din zona
- la nivelul
interoceptive intermediolate-
viscerelor
rală a măduvei

Căile exteroceptive sunt căi de conducere lentă, care vehiculează

sensibilitatea exteroceptivă tactilă protopatică (grosieră) şi sensibilitatea
termoalgezică. Ele sunt reprezentate de cele două tracturi spinotalamice,
anterior (tactil) şi posterior (termoalgezic).
Tractul spinotalamic anterior conduce sensibilitatea tactilă
protopatică. Primul său neuron (protoneuronul) este situat în ganglionul
spinal ataşat rădăcinii posterioare a nervului spinal. La intrarea în
măduva spinării se alătură la nivelul zonei lui Lissauer fibrelor
contingentului extern, apoi face sinapsă cu deutoneuronul la nivelul
capului cornului posterior în celulele substanţei gelatinoase a lui
Rolando. Axonii deutoneuronilor trec de partea opusă anterior de
canalul ependimar şi se situează în cordonul anterior.
Tractul spinotalamic lateral conduce sensibilitatea termică şi
dureroasă (termoalgezică).
Primul său neuron (protoneuronul) este situat în ganglionul
spinal ataşat rădăcinii posterioare a nervului spinal. La intrarea în
măduva spinării se alătură la nivelul zonei lui Lissauer fibrelor
contingentului extern, apoi face sinapsă cu deutoneuronul la nivelul
capului cornului posterior în celulele substanţei gelatinoase a lui
Rolando Axonii deutoneuronilor trec de partea opusă posterior de
canalul ependimar şi se situează în cordonul lateral.

129
 Din măduvă cele două tracturi urcă în trunchiul cerebral unde se
alătură panglicii lui Reil (lemniscul medial, lemniscus medialis). Ajung
la talamus unde fac sinapsă cu cel de-al 3-lea neuron situat în nucleii
lateroventrali posteriori ai talamusului şi de aici la scoarţa cerebrală.
La nivelul fasciculelor spinotalamice axonii au o anumită
topografie după mielomerele de origine. Cele cu origine în mielomerele
inferioare sunt situate lateral. Aşadar la nivelul măduvei cervicale
superioare axonii tracturilor spinotalamice vor fi situaţi din profunzime
spre suprafaţă astfel: cervicali, toracali, lombari, sacraţi.
Căile proprioceptive sunt de două feluri: conştiente şi
inconştiente.
Căile proprioceptive conştiente sunt căi rapide de conducere
Conduc sensibilitatea proprioceptivă conştientă şi tactilă epicritică.
Primul neuron (protoneuronul) este situat în ganglionul spinal
ataşat rădăcinii posterioare a nervului spinal. La intrarea în măduva
spinării se alătură fibrelor contingentului intern, urcă în cordoanele
posterioare şi fac sinapsă cu deutoneuronul în nucleii lui Goll şi
Burdach de la nivelul bulbului. Fasciculul lui Goll ocupă partea medială
a cordonului, iar fasciculul lui Burdach partea laterală. Între cele două
fascicule din acelaşi cordon se găseşte un sept intermediar mai bine
dezvoltat la nivelul măduvei cervicale. Cordonul posterior este tot mai
voluminos pe măsură ce primeşte noi contingente de axoni şi atinge
dezvoltarea sa maximă la nivelul măduvei cervicale. Axonii
deutoneuronilor din nucleii Goll şi Burdach trec de partea opusă la
nivelul decusaţiei senzitive Spitzka şi formează în traiectul lor
ascendent spre talamus lemniscul medial. Al treilea neuron al căii se
găseşte în nucleul lateroventral posterior din talamus, axonii săi

130
ajungând prin braţul posterior al capsulei interne în girusul parietal
ascendent, mai exact în ariile 3, 1 şi 2 Brodman.
Căile proprioceptive inconştiente vehiculează sensibilitatea
proprioceptivă inconştientă şi sunt reprezentate de fibre nervoase intens
mielinizate cu viteză de conducere foarte mare. Ele se grupează în două
tracturi: tractul spinocerebelos posterior (tractus spinocerebellaris
posterior; direct, Flechsig) şi tractul spinocerebelos anterior (tractus
spinocerebellaris anterior; Gowers, încrucişat).
Tractul spinocerebelos posterior are primul său neuron
(protoneuronul) situat în ganglionul spinal ataşat rădăcinii posterioare a
nervului spinal. La intrarea în măduva spinării se alătură la nivelul zonei
lui Lissauer fibrelor contingentului extern, apoi face sinapsă cu
deutoneuronul la nivelul nucleilor din baza cornului posterior situaţi în
coloanele lui Stilling-Clarke. Traversează baza cornului posterior şi
ajung în cordonul lateral de aceeaşi parte. De aici urcă în bulb, iar apoi
prin intermediul pedunculilor cerebeloşi inferiori se termină la nivelul
scoarţei cerebeloase de aceeaşi parte. Tractul lui Flechsig începe la
nivelul mielomerului L2 sau L3 şi se îngroaşă pe măsură ce urcă în
măduvă. Transmite sensibilitatea proprioceptivă din porţiunea inferioară
a trunchiului şi de la nivelul membrelor inferioare.
Tractul spinocerebelos anterior are primul său neuron
(protoneuronul) situat în ganglionul spinal ataşat rădăcinii posterioare a
nervului spinal. La intrarea în măduva spinării se alătură la nivelul zonei
lui Lissauer fibrelor contingentului extern, apoi face sinapsă cu
deutoneuronul la nivelul coloanelor lui Bechterew din baza cornului
posterior.
De aici fibrele trec de partea opusă prin faţa canalului ependimar
şi ajung în cordonul lateral de partea opusă. Fibrele acestuia ajung la

131
nivelul scoarţei cerebeloase de partea opusă prin intermediul
pedunculilor cerebeloşi superiori. Tractul spinocerebelos încrucişat
începe la nivelul rădăcinii L1 şi se măreşte în volum pe măsură ce urcă
în măduvă.
Transmite sensibilitatea proprioceptivă din porţiunea superioară
a trunchiului şi de la nivelul membrelor superioare.
Căile interoceptive vehiculează informaţii captate la nivelul
viscerelor, mai ales durerea. De la acest nivel informaţiile ajung pe
calea nervilor viscerali la lanţurile ganglionilor simpatici
laterovertebrali, pe unde trec direct sau fac sinapsă, apoi prin ramuri
comunicante ajung la ganglionii spinali de pe rădăcinile posterioare ale
nervilor spinali. Mai departe prin cele două coloane vegetative din zona
intermediolaterală a măduvei urmează o cale polisinaptică
multineuronală ascendentă la talamus şi se termină la nivelul scoarţei
cerebrale în ariile vegetative, limbică, neurovegetativă şi ariile 6 şi 8
Brodman. Aferenţele viscerale împrumută calea spinotalamică sau
urmează prin substanţa cenuşie periependimară o cale polisinaptică,
multineuronală.
Căile destinate capului şi gâtului sunt reprezentate de căile
sensibilităţii şi de căile senzoriale, din cele din urmă făcând parte căile
optică, auditivă, vestibulară, gustativă şi olfactivă.

Căile sensibilităţii generale destinate capului şi gâtului sunt

căi care au protoneuronul în ganglionii anexaţi nervilor cranieni. Acesta
se va situa în ganglionul Gasser anexat perechii V de nervi cranieni, în
ganglionul geniculat anexat perechii VII bis, ganglionii Andersch şi
Ehrenritter anexaţi glosofaringianului şi în ganglionii jugular şi
plexiform anexaţi nervului vag.

132
 Deutoneuronul căii se găseşte în nucleii senzitivi ai nervilor
cranieni din trunchiul cerebral. De la acesta fibrele pleacă pe două căi
diferite, conştientă şi inconştientă. În cadrul căii conştiente, axonii
deutoneuronului trec de partea opusă pe toată întinderea trunchiului
cerebral, pe care îl străbat în traiectul lor ascendent spre talamus unde se
găseşte cel de al 3-lea neuron. Axonul acestuia ajunge prin braţul
posterior al capsulei interne spre scoarţa cerebrală din 1/5 inferioară a
girusului parietal ascendent. Calea inconştientă este reprezentată de
fibrele sensibilităţii proprioceptive de la muşchii masticatori şi de la
articulaţia temporomandibulară.Se orientează spre scoarţa cerebeloasă
de aceeaşi parte.

Căile senzoriale sunt reprezentate de:

1. Calea olfactivă Aparatul de recepţie este reprezentat de celulele
mucoasei olfactive din porţiunea superioară a foselor nazale. Mucoasa din
zona olfactivă, aşa numita zonă sau pată galbenă este alcătuită din celule
olfactive, celule de susţinere şi din celule bazale. Celulele olfactive în
formă de fus reprezintă protoneuronul căii olfactive. Sunt neuroni bipolari
inclavaţi printre celulele epiteliale de susţinere, fiind în acelaşi timp
receptori şi celule de susţinere. Prelungirea dendritică a celulelor olfactive
se termină cu nişte umflături în formă de coşuleţ numite vezicule
olfactive prevăzute cu cili scurţi şi subţiri numiţi cili olfactivi care se
proiectează la suprafaţa mucoasei nazale. Axonii celulelor olfactive sunt
înveliţi de teaca lui Schwann şi formează nervii olfactivi (drept, respectiv
stâng) ce străbat lama ciuruită a etmoidului, apoi pătrund în bulbul
olfactiv unde fac sinapsă cu dendritele celulelor mitrale. Celulele mitrale
reprezintă deutoneuronul căii olfactive. Axonii celulelor mitrale
alcătuiesc tracturile olfactive care merg la ariile olfactive de la nivelul

133
scoarţei cerebrale ce aparţin complexului rinencefalic. Este de menţionat
că talamusul primeşte aferenţe de la toate căile senzitivosenzoriale mai
puţin calea olfactivă.
Centrii olfactivi pot fi clasificaţi în centrii olfactivi primari,
secundari şi terţiari.
Centrii olfactivi primari de la nivelul bulbilor olfactivi primesc
informaţia olfactivă brută şi o transmit apoi centrilor olfactivi secundari.
Senzaţia olfactivă obţinută la nivelul centrilor olfactivi secundari se
asociază prin centrii olfactivi terţiari (situaţi în lobul temporal şi
cortexul prefrontal) cu alte funcţii (vizuală, tactilă, vegetative) câştigând
atributele unei senzaţii olfactive conştiente, agreabile sau dezagreabile.
În integrarea senzaţiilor olfactive intervin de asemenea numeroase
fenomene reflexe şi psihice legate de educaţie, memorie şi experienţă
olfactivă.
Există o strânsă interdependenţă între analizatorul olfactiv şi cel
gustativ. Olfacţia influenţează sistemul nervos vegetativ, sistemul
vascular, comportamentul emoţional şi sexual. Un om obişnuit poate
distinge între 2000 şi 4000 de mirosuri. În general bărbaţii au o
sensibilitate olfactivă mai mică decât femeile.
2. Calea gustativă Simţul gustului este asigurat de un aparat
neuronal complex format din celulele gustative de la nivelul mugurilor
gustativi, calea de conducere şi centrii gustativi. Calea gustativă
urmează următorul traseu. Primul neuron (protoneuronul) are corpul
celular situat în ganglionul geniculat (anexat nervului VII bis),
ganglionul lui Andersch şi Ehrenritter (ataşaţi nervului IX) şi ganglionul
plexiform (ataşat nervului X). Dendritele protoneuronului culeg
informaţii recepţionate de celulele senzoriale din mugurii gustativi
situaţi la nivelul papilelor linguale astfel:

134
 - impulsurile de la nivelul celor 2 /3 anterioare ale limbii iau calea
nervului lingual şi nervului coarda timpanului;
- impulsurile de la nivelul 1/3 posterioare a limbii iau calea
nervului glosofaringian;
- impulsurile de la baza limbii iau calea nervului vag.
Toate aceste impulsuri ajung la nivelul nucleului solitar din bulb
care reprezintă cel de-al doilea neuron al căii gustative (deutoneuronul).
De la neuronii nucleului tractului solitar pornesc axonii care după ce se
încrucişează pe linia mediană se alătură lemniscului medial care urcă
spre talamus unde se găseşte cel de-al 3-lea neuron al căii situat în
nucleul ventral posterolateral al talamusului. Axonul nucleului
talamocortical ajunge fie la extremitatea celui de-al 5-lea girus temporal
(T5) fie la nivelul girusului parietal ascendent (PA) pe buza superioară a
scizurii lui Sylvius, în aria 43 Brodman.
3. Calea auditivă este o cale senzorială alcătuită din succesiunea
a 3 neuroni ce pleacă de la nivelul urechii interne unde sunt captate
influxurile auditive produse de vibraţiile sonore ale mediului extern şi
care ajung la nivelul cortexului cohlear unde are loc interpretarea şi
analiza senzaţiilor auditive. Primul neuron (protoneuronul) este
reprezentat de celula bipolară situată în ganglionul spiral Corti din
canalul spiral Rosenthal al columelei. Dendritele protoneuronului fac
sinapsă cu celulele senzoriale ale organului lui Corti. Axonii
protoneuronului străbat conductul auditiv intern şi se grupează pentru a
forma nervul cohlear (componentă a nervului vestibulocohlear) ce se
termină în trunchi. Al 2-lea neuron (deutoneuronul) se găseşte în nucleii
cohleari anterior şi posterior ai trunchiului cerebral, nivel de la care
pleacă mai multe contingente de fibre:

135
 a) fibre provenind din nucleul cohlear anterior ce se încrucişează
pe linia mediană la nivelul corpului trapezoid, trec de partea opusă şi îşi
continuă traiectul ascendent prin trunchiul cerebral devenind lemnisc
lateral (panglica lui Reil laterală);
b) fibre provenind din nucleul cohlear posterior. Ele se împart în
două contingente:
b1) o jumătate din fibre rămân de aceeaşi parte şi urcă în
trunchiul cerebral sub forma lemniscului lateral;
b2) cealaltă jumătate formează la nivelul planşeului
ventriculului IV striile medulare (acustice) care trec de partea opusă şi
intră în componenţa lemniscului lateral de partea opusă.
Se desprinde concluzia că în cadrul trunchiului cerebral
ansamblul de fibre formează în plan orizontal corpul trapezoid ce
conţine o serie de nuclei ce pot constitui relee accesorii. De la nivelul
corpului trapezoid fibrele urcă pe calea celor două lemniscuri laterale,
se distribuie parţial coliculilor inferiori ca ulterior să ajungă prin braţele
conjunctivale inferioare la corpul geniculat medial de partea respectivă.
Al 3-lea neuron este situat la nivelul corpului geniculat medial. Axonii
lui constituie fibrele talamocorticale ce se termină la nivelul girusului
T1 în ariile 41 (primară), 42 (psihosenzorială) şi aria 22 cu rol gnozic
(prelucrarea integrativă şi interpretativă a sunetelor).
4. Calea vestibulară vehiculează informaţiile referitoare la
orientarea în spaţiu, stabilizarea privirii şi corectarea poziţiei corpului,
informaţii recepţionate la nivelul aparatului vestibular localizat în
urechea internă. Primul neuron (protoneuronul) este situat în ganglinul
lui Scarpa anexat ramurii vestibulare a nervului VIII. Dendritele sale fac
sinapsă cu celulele senzoriale, iar axonii formează ramura vestibulară a
nervului acusticovestibular care străbate conductul auditiv intern şi

136
pătrunde în trunchi unde face sinapsă cu cel de-al doilea neuron situat în
nucleii vestibulari Schwalbe, Deiters şi Bechterew de la nivelul
ventriculului IV. Axonii deutoneuronilor se grupează în mai multe
tracturi ce realizează legături cu cerebelul, nucleii oculomotori şi
măduva spinării. Există şi fibre ascendente care pe calea fasciculului
longitudinal medial merg la talamus şi de aici spre cortex la girusul T1.
5. Calea optică vehiculează influxurile nervoase determinate de
excitaţiile luminoase. Razele luminoase sunt recepţionate de celulele
senzoriale situate la nivelul retinei, celulele cu conuri respectiv celulele
cu bastonaşe. Celulele cu conuri sunt responsabile de acuitatea vizuală şi
de percepţia cromatică în timp ce celulele cu bastonaşe sunt responsabile
de percepţia luminoasă. Primul neuron (protoneuronul) este reprezentat
de celula bipolară de la nivelul retinei. Dendritele celulelor bipolare fac
sinapsă cu celulele senzoriale, iar axonii cu dendritele deutoneuronului
reprezentat de celula multipolară de la nivelul retinei. Axonii celulelor
multipolare formează nervii optici care părăsesc ochiul prin papila
nervului optic. Nervii optici pătrund în neurocraniu unde se încrucişează
la nivelul chiasmei optice. Încrucişarea interesează doar fibrele nazale
(mediale) ale fiecărui nerv în timp ce fibrele temporale rămân de aceeaşi
parte şi după încrucişare. După încrucişare se formează tracturile optice
formate din fibre temporale de aceeaşi parte şi fibre nazale de partea
opusă. Al 3-lea neuron al căii optice se află în corpii geniculaţi laterali.
Fibrele nervoase plecate de la nivelul corpilor geniculaţi laterali intră în
constituţia radiaţiilor optice ale lui Gratiolet, străbat segmentul
retrolenticular al capsulei interne, descriu o curbă în jurul ventriculului
lateral şi al cornului său occipital şi se termină la nivelul cortexului pe
cele două buze ale scizurii calcarine în aria 17 Brodman. Cadranele
retiniene superioare se proiectează pe buza superioară a scizurii calcarine,

137
în timp ce cadranele inferioare se proiectează pe buza inferioară a scizurii
calcarine. Macula lutea se proiectează la nivelul extremităţii posterioare a
scizurii calcarine şi în jurul şanţului retrocalcarin. Alături de aria 17 există
ariile psihosenzoriale ale gnoziilor, respectiv aria 18 Brodman şi aria 19
Brodman cu rol în înregistrarea impresiilor luminoase şi în recunoaşterea
culorilor şi a formelor.

8.2. Căile descendente

Căile descendente realizează legăturile centrilor corticali şi

subcorticali cu neuronii motori din nucleii nervilor cranieni din
trunchiul cerebral sau din coarnele anterioare ale măduvei spinării, şi
sunt de două feluri: piramidale şi extrapiramidale.

CĂILE PIRAMIDALE sunt căi bineuronale, deci vor avea doi

neuroni, unul central şi unul periferic. Sunt căi care transmit rapid
influxul nervos. Se împart în corticonucleare şi corticospinale.

Căile piramidale corticonucleare sau geniculate îşi au

originea în scoarţa cerebrală, în 1/5 inferioară a girusului frontal
ascendent. Fibrele sale străbat centrul oval şi ajung la genunchiul
capsulei interne, fiind aşezate sub forma a două tracturi, unul anterior şi
altul posterior, care se dispun într-un traiect descendent spre trunchiul
cerebral, la nivelul căruia fibrele se vor distribui nucleilor motori ai
nervilor cranieni de partea opusă.
În mezencefal, componenta anterioară (fibrele propriu-zise) este
situată medial, iar fibrele acesteia se încrucişează pe linia mediană şi se

138
distribuie succesiv nucleilor masticator, ataşat trigemenului, nucleului
nervului facial, nucleului nervului hipoglos şi nucleului ambiguu (IX, X,
XI). Fibrele componentei posterioare se distribuie nucleilor motori ai
nervilor cranieni III, IV şi VI de partea opusă şi se termină în nucleul
spinal al nervului accesor de partea opusă.

Căile piramidale corticospinale sunt şi ele constituite din doi

neuroni (Tabelul nr. 26).
Primul neuron are origine corticală, în aria 4 Brodman de la
nivelul girusului frontal ascendent. De la origine fibrele se orientează în
jos şi medial, trec prin centrul oval şi capsula internă pentru a ajunge la
trunchiul cerebral. La nivelul centrului oval fibrele se torsionează astfel
încât cele cu origine în porţiunea inferioară a girusului postcentral ocupă
extremitatea anterioară a braţului posterior al capsulei interne, iar cele
cu origine la nivelul lobulului paracentral ocupă extremitatea
posterioară a braţului posterior. În porţiunea inferioară a etajului bulbar
se dispun sub forma a două contingente, şi anume tractul piramidal
direct şi tractul piramidal încrucişat. Acestea ajung în coarnele
anterioare ale măduvei pe două căi diferite. Fibrele încrucişate, care
reprezintă 80% din fibre, trec de partea opusă prin decusaţia motorie, a
lui Mistichelli străbat măduva în cordonul lateral, apoi se termină la
nivelul nucleilor motori din coarnele anterioare. Fibrele directe ajung în
cordonul anterior al măduvei spinării şi se termină în neuronii motori
din coarnele anterioare de partea opusă ale măduvei. Încrucişarea se
produce în etajele medulare la fiecare nivel.

139
 Căi descendente destinate trunchiului şi membrelor
FASCICUL ORIGINE DESTINAŢIE ROL
CĂI PIRAMIDALE
Piramidal Scoarţa Măduva Motilitate
direct cerebrală spinării voluntară
Piramidal Scoarţa Măduva Motilitate
încrucişat cerebrală spinării voluntară
CĂI EXTRAPIRAMIDALE
Fibre
diencefalo- Diencefal Măduvă
spinale
Control mişcări
Porţiunea
Rubrospinal Măduva automate
magnocelulară
von Monakov cervicală Control tonus
a nucleului roşu
muscular
Tectospinal
lateral Coliculii
Măduvă Oculocefalogiria
Tectospinal cvadrigemeni
anterior
Nucleii vesti-
Vestibular
bulari
anterior Măduva Menţinerea
Schwalbe,
Vestibular cervicală echilibrului
Deiters şi
lateral
Bechterew
Stabileşte relaţia
Olivospinal Olivele bulbare Măduvă între olivă şi
măduvă
Control tonus
Fasc. musc.
reticulospinal Formația Facilitează
Măduvă
lateral reticulată reflexele medulare
de extensie şi cele
polisinaptice
Control muscular
Reticulospinal Formaţia
Măduvă Inhibă reflexele
anterior reticulată
medulare

140
 De la nivelul neuronilor motori din coarnele anterioare pleacă o
singură cale spre organele efectoare numită calea finală comună a lui
Sherrington.

CĂILE EXTRAPIRAMIDALE sunt căi ale motricităţii automate

şi semivoluntare.
Datele de neurofiziologie atestă că sistemul extrapiramidal este o
cale motorie secundară ce asigură, reglează şi controlează tonusul
postural bazal (pe care şi prin care se execută mişcările voluntare),
atitudinile automate, mişcările semivoluntare, mişcările automate şi
asociate cu mersul, vorbirea, scrisul, îmbrăcarea, alimentarea şi unele
stări afectivo-emoţionale. Tot prin acest sistem sunt inhibate mişcările
involuntare.
Centrii căilor extrapiramidale sunt situaţi la diferite nivele. La
nivel cortical centrii se găsesc în ariile 6 şi 8 Brodman din cortexul
prefrontal, 1, 2, 3 şi 5 Brodman din girusul parietal ascendent, aria 21
Brodman temporală şi aria 19 Brodman occipitală. Pe lângă aceştia mai
avem centrii tectali, centrii de la nivelul nucleilor bazali, de la nivelul
nucleilor subtalamici, de la nivelul nucleilor din trunchiul cerebral şi
centrii de la nivelul cerebelului.
Din căile extrapiramidale corticale face parte calea motorie
cerebeloasă. Aceasta prezintă patru neuroni şi se termină la nivelul
nucleilor somatomotori din coarnele anterioare ale măduvei, cei patru
nuclei fiind reprezentaţi de nucleul corticopontin, nucleul
pontocerebelos, nucleul cerebelodentat şi de nucleul dentorubric.
Căile extrapiramidale subcorticale îsi au originea în nucleii
trunchiului cerebral şi sunt reprezentate de tractul tectospinal, tractul

141
rubrospinal, tractul vestibulospinal, tractul olivospinal şi de tractul
reticulospinal.
Tractul tectospinal provine din coliculii cvadrigeminali, trece de
partea opusă, la nivelul decusaţiei lui Meynert şi coboară spre măduva
spinării sub forma a două tracturi, unul anterior şi altul posterior.
Tractul rubrospinal îsi are originea în nucleul roşu. La nivelul
mezencefalului acesta trece de partea opusă, la nivelul decusaţiei lui
Forel pentru a se termina în măduva cervicală.
Tractul vestibulospinal porneşte de la nucleul vestibular şi
străbate trunchiul cerebral sub forma unui fascicul anterior şi unul
lateral şi se termină la nivelul măduvei lombare.
Tractul olivospinal îşi are originea în oliva bulbară şi se termină
la nivelul măduvei cervicale.
Tractul reticulospinal porneşte de la nivelul formaţiei reticulate a
trunchiului cerebral, apoi coboară sub forma a două tracturi, anterior şi
posterior, până în măduva cervicală.
Toate aceste căi ajung la motoneuronii din coarnele anterioare,
de unde pleacă spre organele efectoare calea finală comună a lui
Sherrington.
Centrii de releu subcortical incluşi în circuitele extrapiramidale
sunt: nucleii punţii, striatul, palidul, talamusul, nucleii subtalamici,
substanţa neagră, nucleul roşu, formaţia reticulată a trunchiului cerebral.
Fibrele de origine corticală fac releu în corpii striaţi apoi în palid, de
unde se redistribuie prin fasciculul lenticular, fasciculul talamic şi ansa
lenticulară spre ceilalţi nuclei ce constituie al doilea releu subcortical.
Nucleii care formează al doilea releu trimit eferenţe spre nucleii
trunchiul cerebral reprezentaţi de locus niger, nucleul lui
Darkschewitsch, nucleul interstiţial Cajal, formaţia reticulată, nucleul

142
roşu, nucleii vestibulari, nuclei ce reprezintă cel de al 3-lea releu. În
final de la nivelul trunchiului cerebral pleacă eferenţe destinate
măduvei: fasciculele rubrospinal, tectospinal, vestibulospinal,
reticulospinal.
Eferenţele palidale şi cerebeloase pot pune în circuit nucleii
laterroventrali anterior şi intermediar al talamusului cu închiderea unor
circuite de reîntoarcere corticală.
Sistemul extrapiramidal realizează circuite multineuronale
complexe care acţionează atât asupra activităţii motorii cât şi asupra
stării de vigilenţă, corticală.

CĂILE OCULOMOTORII
Se subîmpart în căi oculocefalogire şi căi ale motricităţii
intrinseci.
1. Căile oculocefalogire asigură asocierea mişcărilor giratorii ale
capului (rotaţia capului pentru îndreptarea privirii într-o anume direcţie)
cu mişcările conjugate ale globilor oculari.
Mişcările globilor oculari sunt efectuate de muşchii extrinseci ai
globului ocular (drept superior, drept inferior, drept medial, drept
lateral, oblic superior şi oblic inferior) inervaţi de nervul abducens
(pentru muşchiul drept lateral), nervul trohlear (pentru muşchiul oblic
superior) şi de nervul oculomotor (pentru ceilalţi muşchi). Aceste
mişcări constau în ridicarea globilor oculari (m. drept superior),
coborârea lor (m. drept inferior), abducţie (m. drept lateral), adducţie
(m. drept medial), rotaţie externă (m. oblic inferior) şi rotaţie internă (m.
oblic superior).

143
 Mişcările de rotaţie ale capului sunt realizate de muşchii trapez
şi sternocleidomastoidian inervaţi de rădăcina spinală a nervului
accesor.
Neuronul central se găseşte în ariile 8 Brodman, ce asigură
funcţia oculomotorie voluntară şi aria 19 Brodman de la nivelul
joncţiunii occipitoparietale ce asigură oculogiria semivoluntară sau
reflexă. De la acest nivel fibrele urmează calea geniculată pentru a se
distribui nucleilor nervilor cranieni III, IV, VI şi XI. Sinergia mişcărilor
globilor oculari se realizează prin intermediul fibrelor intercalare, iar
coordonarea lor prin intermediul fibrelor comisurale ale corpului calos.
Cortexul drept comandă levogiria în timp ce cortexul stâng comandă
dextrogiria. Mişcările de ridicare şi de coborâre a privirii sunt
coordonate de centrii situaţi în coliculii cvadrigemeni, în timp ce
convergenţa este dirijată de nucleul convergenţei lui Perlia aflat în
legătură cu coliculii superiori.
2. Căile motricităţii intrinseci sunt căi reflexe destinate
acomodării la distanţă şi iridomotricităţii. Acomodarea la distanţă se
realizează prin modificarea curburii cristalinului, modificare ce se
produce sub acţiunea muşchiului ciliar. Iridomotricitatea presupune
micşorarea pupilei (mioză) respectiv dilatarea pupilei (midriază).
Acomodarea parcurge un traseu format din 4 neuroni: pupilar,
tectonuclear (situat în coliculii superiori), preganglionar parasimpatic
(situat în ganglionii vegetativi ai nervului oculomotor) şi postganglionar
parasimpatic (situat la nivelul ganglionului ciliar). De la nivelul
ganglionului ciliar fibrele se îndreaptă spre muşchiul ciliar pe calea
nervilor ciliari scurţi.
Mioza parcurge următorul traseu neuronal: pupilar, tectonuclear
(situat în coliculii superiori), preganglionar parasimpatic (ai cărui axoni

144
urmează calea trunchiului nervului oculomotor şi leagă nucleii
mezencefalici-Edinger Westphal- de ganglionul ciliar) şi postganglionar
ai cărui axoni merg de la gangionul ciliar la musculatura irisului pe
calea nervilor ciliari scurţi.
Midriaza parcurge următorul traseu neuronal: pupilar,
tectospinal (situat în coliculul superior de la care pleacă fibre nervoase
ce ajung pe calea fasciculului longitudinal medial la nivelul centrului
ciliospinal Budge din coloana intermediolaterală corespunzătoare
segmentelor medulare C8, T1, T2 şi T3), preganglionar simpatic (situat
în coarnele laterale ale măduvei spinării în segmentele C8, T1, T2) şi
neuronul postganglionar simpatic. De aici fibrele ajung la muşchiul
dilatator al pupilei.

145
 CUPRINS

1. SISTEMUL NERVOS – GENERALITĂŢI 3

Sorin Bolintineanu
2. MĂDUVA SPINĂRII 11
Sorin Bolintineanu
3. TRUNCHIUL CEREBRAL 26
Monica Vaida
4. CEREBELUL 47
Sorin Bolintineanu
5. DIENCEFALUL 61
Sorin Bolintineanu
5.1. Talamusul 61
5.2. Metatalamusul 70
5.3. Subtalamusul sau talamusul ventral 71
5.4. Epitalamusul 73
5.5. Hipotalamusul 76
Horia Prundeanu
6. TELENCEFALUL 82
Sorin Bolintineanu
7. SISTEMUL VENTRICULAR 121
Monica Vaida
7.1. Ventriculul IV 121
7.2. Ventriculul III 123
7.3. Ventriculii laterali (I și II) ( 125

8. CĂILE DE CONDUCERE ALE SISTEMULUI NERVOS

CENTRAL 128
Horia Prundeanu
8.1. Căile ascendente 128
8.2. Căile descendente 138

146