Pericardul

• Pericardul este un
sac fibro-seros, în
care se găsesc
inima şi rădăcinile
a opt vase mari
(aoprta, artera
pulmonară, vena
cavă inferioară,
vena cavă
superioară şi cele
patru vene
pulmonare).
• Pericardul înveleşte
inima la suprafaţă şi
este aşezat ca şi
aceasta, în regiunea
mijlocie a
mediastinului inferior.
Pericardul separă
inima şi porţiunile
incipiente ale marilor
vase conectate cu
inima de formaţiunile
înconjurătoare.
• Pericardul este format
din trei membrane care
învelesc inima: două
seroase şi una fibroasă.
Pericardul este
reprezentat la suprafaţă
de pericardul fibros care
are rol de protecţie, iar
sub el se află membrana
dublă, subţire, a
pericardului seros care
face posibilă alunecarea
inimii în timpul
funcţionării.
 1. Pericardul fibros

• Pericardul fibros are

formă de trunchi de
con cu baza în jos,
fixată pe diafragm şi
vârful în sus, la nivelul
vaselor mari şi
bifurcaţia traheei.
• Pericardul fibros se
găseşte la suprafaţă,
sub el găsindu-se
membrana dublă,
subţire, a pericardului
seros. În locul unde
marile vase părăsesc
sacul pericardic,
pericardul fibros se
continuă cu adventicea
acestor vase, iar foiţa
parietală se reflectă şi
se continuă cu foiţa
viscerală a pericardului
seros.
• Pericardul fibros stă
pe tendonul central
al muşchiului
diafragm, cu care
fuzionează în
apropierea liniei
mediane.
• Pericardul fibros este format
dintr-o membrană
conjunctivă alcătuită din fibre
colagene şi elastice. Fibrele
sunt dispuse într-un strat
intern şi unul extern, care se
întretaie în unghi drept.
Fibrele stratului superficial
prezintă unele fascicule care
pornesc din dreptul venei
cave inferioare şi merg către
vârful inimii, arcul aortic şi
venele pulmonare şi altele
care se întind de la arcul
aortic şi venele pulmonare
către vârful inimii.
• Anterior, fibrele longitudinale
aparţinând stratului
superficial fixează pericardul
pe centrul tendinos al
diafragmului (ligamentele
frenopericardice) şi se
continuă superior cu
adventicea vaselor mari de la
baza inimii. Fibrele
pericardice superficiale
situate posterior, care leagă
centrul tendinos al
diafragnului de trahee şi prin
ea de laringe, os hioid şi
baza craniului, poartă
numele de membrana
traheopericardofrenică.
• Fibrele conjunctive ale
stratului intern sunt
orientate apropape
circular pe întreg
pericardul, cu excepţia
orificiilor vaselor mari
unde sunt orientate
circular.
• Dispoziţia circulară,
inextensibilă, a acestor
fibre, determină
rezistenţa mare a
diafragmului la presiune
(până la 2 atmosfere).
• Pericardul fibros are rol de
fixare a inimii şi protecţie a
structurilor mai fragile cum
sunt atriile, auriculele şi
vasele de la baza inimii. În
dreptul acestora structura
pericardului fibros este mai
solidă.
• Pericardul fibros este
menţinut în poziţie datorită:
aderenţei la centrul frenic al
diafragmului, formaţiunilor
fibroase care îl leagă de
pereţii toracelui şi de
organele din jur, precum şi
de continuitatea cu vasele de
la baza cordului.
• Pericardul stă pe centrul
tendinos al diafragmului şi pe
hemidiafragma stângă.
• Au fost descrise mai multe
ligamente.
 Ligamentul frenopericardic
solidarizează pericardul de
diafragmă.
 Ligamentele vertebro-pericardice
pornesc de pe fascia
prevertebrală şi trec lateral de
esofag şi trahee, pentru a se
solidariza cu pericardul.
 Alte ligamente leagă pericardul
de trahee, bronhii şi esofag.
 Anterior există ligamentul
sternopericardic superior
(porneşte din dreptul aortei şi
merge către manubriul sternal) şi
sternopericardic inferior (se
întinde între pericard şi baza
apendicelui xifoid).
• În jurul vaselor
mari de la baza
inimii şi în dreptul
atriilor, pericardul
fibros este mai
gros, pentru a
apăra aceste
structuri de
ceştererea
presiunii
intramiocardice.
Pericardul are
raporturi în
porţiunea
posterioară cu
• esofagul,
• bronhiile
principale,
• aorta descendentă
• nervii vagi.
• Lateral are
raporturi cu
pleura
mediastinală.
• Anterior are raport
cu peretele toracic
anterior, parţial
direct, parţial prin
intermediul
recesurilor
costomediastinale
şi plămânilor.
• Pe suprafaţa
sacului
pericardic
coboară nervii
frenici şi
arterele
pericardiofrenic
e (ramuri din
artera mamară
internă) care îi
însoţeşte.
 2. Pericardul seros
• Pericardul seros se
aseamănă cu pleura
şi peritoneul. Este
format dintr-o foiţă
parietală la exterior şi
una viscerală spre
interior. Aceste foiţe
se continuă una cu
alta la nivelul bazei
inimii, pe o linie de
reflecţie situată pe
vasele mari.
• Foiţa externă a
pericardului seros,
numită parietală, este
aderă ferm de faţa
internă a pericardului
fibros.
• Foiţa internă a
pericardului seros,
numită foaie viscerală
sau epicard, este
aşezată direct pe
muşchiul cardiac şi
acoperă toată suprafaţa
exterioară a inimii.
• Sub foiţa
viscerală se
găseşte mai mult
sau mai puţin
ţesut gras, mai
ales în şanţurile
în care se găsesc
vasele şi nervii
inimii.
• Între cele două foiţe ale
pericardului seros, care sunt
responsabile cu secreţia şi
absorbţia continuă a lamei
subţiri de lichid pericardic,
există un spaţiu virtual numit
cavitatea pericardică, în care
se găseşte o lamă foarte fină
de lichid care uşurează
alunecarea. În anumite
maladii, când se adună
cantităţi mai mari de lichid,
care pot ajunge la 1-2 litrii,
spaţiul virtual se transformă
într-unul real (în pericardite,
hemopericard). În aceste
situaţii, activitatea inimii este
jenată şi pot fi necesare
puncţii evacuatorii.
• La baza inimii, foiţa
viscerală a pericardului
seros se continuă cu foiţa
parietală a pericardului
seros, la nivelul unei linii de
reflexie asemănătoare cu
litera T culcat.
• Foiţa viscerală a pericardului
urcă circa 1 – 3 cm pe
originea vaselor mari şi se
continuă cu cea parietală.
Linia de reflexie înconjură
orificiile venelor cavă
inferioară, cavă superioară
şi pulmonare. În acest fel
cele două foiţe învelesc
rădăcina vaselor mari de la
baza inimii.
• La locul de reflexie a
celor două foiţe la
nivelul vaselor mari se
formează nişte funduri
de sac numite sinusuri:
sinusul transvers,
situat între spatele
trunchiurilor arteriale şi
în faţa atriilor şi
sinusul oblic, în formă
de U răsturnat, situat
în spatele atriului
sgtâng.
• Cele două seroase, care
delimitează între ele
cavitatea pericardică,
sunt formate dintr-un
epiteliu scuamos
(mezoteliu), constituit din
celule mezoteliale cubice
sau turtite, aşezate pe o
membrană conjunctivă.
Celulele mezoteliale au
aceleaşi caractere cu
celulele peritoneale şi
pleurale.
 Vasele pericardului
• Arterele pericardului provin
din mai multe surse.
 Cele mai multe vase pornesc
din artera toracică internă
(mamară internă). Din artera
toracică internă pleacă mai
multe vase mici şi una mai
mare, artera pericardofrenică
care coboară din porţiunea
superioară a mamarei
interne spre diafragm, între
pericard şi pleura
mediastinală alături de
nervul frenic.
 Celelalte surse arteriale mai
mici ale pericardului sunt:
arterele bronşice,
esofagiene, timice, frenică
superioară şi inferioară.
• Venele pericadice
se adună în vena
toracică internă,
vena franică
superioară,
vena azigos,
brahiocefalice şi
apoi în vena cavă
superioară.
• Limfaticele
drenează limfa în
ganglionii
traheobronşici,
ganglionii venei
cave superioare,
ganglionii
mediastinali
inferiori şi frenici.
• Nervii senzitivi ai
pericardului vin
din plexul
cardiac, fiind
unitară cu cea a
întregului cord.
• Fibrele plexului
provin din
nervii frenici,
nervii vagi şi din
lanţul simpatic
toracic.