Suport de Curs Laborant 2017 Pentru Cursanti

Fundația Școala Portuară: suport de curs - LABORANT OPERATOR CENTRALE TERMICE
CAPITOLUL I
CAZANE DE ABUR, DE APĂ CALDĂ ȘI CAZANE DE APĂ
FIERBINTE
I. 1. TIPURI DE CAZANE
I.1.1. Noțiuni generale
Prin cazan înţelegem un vas metalic, ermetic închis, de regulă cilindric, în care are loc încălzirea apei
de către căldura dezvoltată în focar prin arderea combustibilului şi transformarea apei în agent termic:
 apă caldă (cu temperatura de cel mult 110°C)  cazan de apă caldă;
 apă fierbinte (cu temperatura de peste 110°C)  cazan de apă fierbinte;
 abur saturat umed  cazan de abur de joasă presiune (p ≤ 0,5 bar);
 abur saturat uscat sau supraîncălzit  cazan de abur de medie sau înaltă presiune.
Cazanele se mai pot defini ca fiind ansamble de schimbătoare de căldură: vaporizatorul,
supraîncălzitorul de abur, economizorul, preîncălzitorul de aer.
În conformitate cu Prescripția Tehnică C1/ 2010, termenii au următoarele semnificații:
“Cazan de abur - echipament sub presiune care produce abur utilizat în afara acestuia, folosind
căldura produsă prin arderea combustibililor, căldura recuperată din gazele fierbinți rezultate dintr-un
proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;
Cazan de apa caldă - instalaţia care produce apa caldă la o temperatură de cel mult 110°C şi care
este utilizată în afara acestei instalaţii în circuit închis, folosind căldura produsă prin arderea
combustibililor, căldura recuperată din gazele fierbinţi rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin
folosirea energiei electrice.
Cazan de apă fierbinte - echipament sub presiune care produce apă fierbinte care este utilizată în
afara acestuia, folosind căldura produsă prin arderea combustibililor, căldura recuperată din gazele
fierbinți rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;
Cazan cu circulaţie forţată - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) în care circulaţia apei sau a
amestecului apa-abur se realizează cu ajutorul unor pompe;
Cazan cu circulaţie forţată unica - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) în care apa strabate o
singura data sistemul vaporizator, respectiv sistemul de încălzire, pentru a se transforma în abur,
respectiv în apa fierbinte;
Cazan cu circulaţie naturala - cazanul (de abur sau de apa fierbinte) în care circulaţia apei sau a
amestecului apa-abur se realizează ca urmare a diferenţelor de greutate specifica apărute prin
încălzire/vaporizare;
În cele ce urmează se definesc principalii parametri ai cazanelor, unităţile de măsură uzuale,
precum şi domeniul în care se pot încadra cazanele din exploatare.
Suprafaţa de încălzire a cazanului este suprafata pereţilor elementelor cazanului destinată
transmiterii caldurii de la sursa de caldura la mediul de lucru, masurata pe partea sursei de caldura. Se
măsoară în m2.
Presiunea maximă (PS) - presiunea maximă admisă în exploatarea cazanului şi care se înscrie pe
placa de timbru a cazanului. Se măsoară în bar (kgf/cm2) sau MPa.
Presiunea minimă a apei fierbinți - presiunea minimă a apei din cazanul de apă fierbinte măsurată
după robinetul principal şi care corespunde unei temperaturi de saturație mai mari cu cel puţin 20°C
decât temperatura maximă a apei fierbinți.
Presiunea nominală a aburului - presiunea maximă continuă a aburului la ieşirea din robinetul
principal de abur în condiţiile debitului nominal şi temperaturii nominale.
Presiune de încercare - presiunea la care se încearcă hidraulic cazanul pentru verificarea rezistentei
şi etanșeității acestuia, stabilită de producător.
Presiune de calcul - presiunea la care se face calculul de rezistență al unui element de cazan. Ea se
stabileşte pornind de la presiunea maximă şi ţinând seama de presiunea hidrostatică din elementul
respectiv şi de pierderile de presiune pe circuitele cazanului.
Debit nominal de abur - debitul maxim continuu de abur pe care cazanul trebuie sa-l asigure la
1
presiunea şi temperatura nominală a aburului

Debit de abur de vârf- debitul maxim de abur (mai mare decât debitul nominal) la care se admite
funcţionarea cazanului un interval de timp limitat.
Debit minim de abur - debitul minim continuu de abur pe care cazanul trebuie sa-l asigure la
presiunea nominală a aburului.
Debit minim reglat de abur - debitul minim continuu de abur pe care cazanul trebuie sa-l asigure la
presiunea şi temperatura nominală a aburului.
Debitul nominal caloric al cazanului de apă fierbinte - cantitatea maximă continuă de caldură
preluată de apa fierbinte în unitatea de timp, la temperatura maximă a apei fierbinți.
Temperatura nominală a aburului - temperatura maxima continua a aburului masurata la ieşirea
din robinetul principal de abur în condiţiile debitului nominal şi presiunii nominale
Temperatura maxima a apei fierbinți - temperatura maximă admisă pentru apa fierbinte măsurată
după robinetul principal al cazanului,
Temperatura minimă a apei fierbinți - temperatura minimă cu care apa fierbinte trebuie să intre în
cazan.
Temperatura apei de alimentare - temperatura apei la intrarea în economizor sau, în lipsa acestuia,
la intrarea în cazan.
Temperatura de calcul - temperatura la care se efectuează calculul de rezistență al unui element de
cazan. Aceasta se stabileşte pornind de la temperatura de referință a fluidului interior cumulată cu
adaosurile de temperatura pe baza calculului de schimb de caldură.
Nivelul maxim al apei - nivelul maxim de apă pâna la care poate funcţiona cazanul de abur fără ca
apa să pătrundă în supraincalzitor sau să fie antrenată în conducta de abur.
Nivelul minim al apei - nivelul până la care poate scădea apa în cazan fără pericol de supraincalzire
a elementelor acestuia şi fără perturbarea circulaţiei apei. Nivelul minim corespunde cu limita inferioară
de protecţie de avarie.
Linia de foc a cazanului - limita maximă până la care este permisă scaldarea părţilor metalice
(neizolate) sub presiune ale cazanului de către flacara, gazele de ardere sau gazele fierbinți.
I.1.2. Clasificarea cazanelor

După agentul termic cazanele se împart în două mari categorii:
- Cazane de abur
- Cazane de apă caldă şi apă fierbinte
Cazanele de abur se recunosc uşor prin faptul că au sticle de nivel, ceea ce ne face să deducem că
aceste cazane au în interior două spaţii: cel inferior cu apă şi cel de deasupra cu abur, nivelul apei în
cazan fiind indicat de sticlele de nivel, iar presiunea, de manometru.
Cazanele de apă fierbinte nu au sticle de nivel, tot cazanul fiind plin cu apă, a cărei temperatură şi
presiune este indicată de termometrul, respectiv manometrul cazanului. De asemenea, cazanele cu
circulaţie forţată nu au sticle de nivel.
Din punct de vedere al lichidului folosit:
- cazane cu apă;
- cazane cu alte lichide decât apa (difil, difenil, uleiuri, soluţii amoniacale, etc.)
Din punct de vedere al spaţiului prin care circulă gazele de ardere şi apă (aburul):
- cazane ignitubulare (cu ţevi de fum), unde gazele de ardere circulă prin ţevi şi apa în exterior. Sunt
cazane cu volum mare de apă;
- cazane acvatubulare (cu ţevi de apă), unde apa circulă prin interiorul suprafeţei de transfer de
căldură şi gazele de ardere la exterior. Sunt cazane cu volum mic de apă;
- cazane mixte (şi acva şi ignitubulare).
După combustibilul folosit:
- cazane pentru combustibil solid;
- cazane pentru combustibil lichid;
- cazane pentru combustibil gazos;
- cazane pentru combustibil mixt;
- cazane recuperatoare (care folosesc căldura rezultată din procese tehnologice);
- cazane cu rezistenţe electrice.
După tirajul cazanului:
- cazane cu tiraj natural;
2
- cazane cu tiraj artificial.

După modul de deservire:
- cazane cu deservire manuală;
- cazane automatizate, cu supraveghere permanentă (supraveghere permanentă - supravegherea de
către personalul de exploatare a cazanelor şi a instalaţiilor anexe efectuată tot timpul cât acestea se
află în funcţiune);
- cazane automatizate cu supraveghere nepermanentă, 24 sau 72 ore (supraveghere nepermanentă -
supravegherea intermitentă a cazanului în timpul funcţionării efectuată la intervale de timp stabilite
de proiectantul centralei termice, în funcţie de gradul de automatizare şi de protecţie al cazanului şi
a instalaţiilor anexe).
După poziţia tamburului:
- cazane orizontale;
- cazane verticale.
După natura materialului din care sunt executate suprafeţele de transfer de caldură:
- cazane din oţel;
- cazane din fontă;
- cazane din cupru.
I.2. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ȘI FUNCȚIONALE

Părţile componente principale ale unui cazan sunt:
a) Cazanul propriu-zis - sau sistemul vaporizator la cazanele de abur, sau sistemul de încălzire la
cazanele de apă caldă şi la cele de apă fierbinte - este partea sub presiune care conţine apă, în care
are loc încălzirea şi transformarea acesteia în agent termic. Este format din unul sau mai mulţi
tamburi cilindrici, orizontali sau verticali şi din şi suprafeţele de încălzire, sau numai din ţevi. Prin
tambur se înţelege partea mare, cilindrică, a cazanului orizontal sau vertical, în care se găseşte apa
care se încălzeşte (la cazanele de apă caldă şi la cele de apă fierbinte, respectiv apa şi aburul la
cazanele de abur).
b) Focarul cazanului parte componentă în care are loc arderea combustibilului cu degajare de
căldură, căldură care se transmite apei din cazan;
c) Instalaţia de alimentare cu combustibil și de ardere a combustibilului este instalaţia destinată
transportului combustibilului în limitele cazanului, introducerii combustibilului şi aerului sau a
amestecului combustibil-aer în focar în scopul producerii şi întreţinerii procesului de ardere.
d) Instalaţia de tiraj este instalaţia destinată evacuării gazelor arse și alimentarii cu aer necesar
arderii.Tirajul poate fi natural sau forțat.
e) Instalaţia de alimentare cu apă şi instalații de tratarea apei;
f) Armăturile cazanului cuprind: armăturile fine cu robinetele (robinetul principal de abur,
robinetele pe diverse conducte), capul de alimentare (format dintr-un robinet de închidere și o
supapă de reținere), armătura de golire și purjare (un robinet special), supapele de siguranță, placa
de timbru, placa indicatoare de nivel minim și aparatura de măsură și control, formată din
manometre, termometre și indicatoare de nivel și armături brute cu clapetele de aer, clapetele de
explozie, gurile și ochiurile de observare, ușile de vizitare.
g) Instalaţia de automatizare este instalația care asigură pornirea, supravegherea și reglarea
automată a funcționării, protecția și oprirea în condiții de siguranță a cazanelor de abur, de apă
caldă și de apă fierbinte și a celorlalte instalații termomecanice anexe pe care le deservesc.
Principalele funcții realizate de sistemele de automatizare de la cazanele de abur, de apă caldă și de
apă fierbinte sunt: de comandă, de reglare, de protecție, de semnalizare, de monitorizare a
parametrilor funcționali.
h) Suprafeţele de încălzire auxiliare sunt: supraincalzitorul de abur (parte a cazanului destinata
ridicarii temperaturii aburului produs de vaporizator peste temperatura de saturatie), economizorul
(partea cazanului in care se preicalzeste apa de alimentare), preincalzitorul de aer (suprafata de
incalzire auxiliara din afara circuitului de presiune al cazanului in care se incalzeste aerul de
ardere).
i) Izolaţia şi înzidirea cazanului: izolație (partea constructivă a cazanului destinată izolarii termice a
diferitelor elemente ale cazanului), înzidire (partea constructivă a cazanului destinată asigurării
etanșeității focarului şi a canalelor gazelor de ardere, precum şi izolarii termice a acestora).
3
Cazane de abur
Cazane ignitubulare
La cazanele ignitubulare focul şi gazele arse circulă prin ţevi, iar apa prin exteriorul ţevilor. Sunt
cazane cu volum mare de apă, construite, obişnuit, pentru debite şi presiuni mici (debitul maxim 30t/h,
presiunea maximă 20 bar, mai rar peste).
Cazan ignitubular cu tub de flacara si tevi de fum

Cele mai multe cazane ignitubulare se compun din unul sau mai mulţi tamburi cilindrici orizontali
(sunt şi cazane cu tamburul aşezat vertical, denumite cazane verticale), în care se găseşte apă până la
nivelul indicat de sticlele de nivel, deasupra acesteia fiind spaţiul de abur. La capete au câte o placă
tubulară şi câte o cameră de fum faţă - spate pentru întoarcerea gazelor arse. Între cele două plăci
tubulare se montează 1, 2 sau 3 tuburi de flacără, netede sau ondulate (cu două dopuri fuzibile în partea
de sus) şi după caz o serie de ţevi de fum. Se construiesc şi cazane cu 3 plăci tubulare.Suprafaţa de
încălzire a cazanelor ignitubulare se compune din suprafaţa tubului focar, a ţevilor de fum, a plăcilor
tubulare şi la unele din partea inferioară a tamburului.
Circulaţia apei în cazan
Apa din imediata apropiere a suprafeţelor de încălzire (tub focar, ţevi) se încălzeşte mai repede şi mai
mult, devine mai uşoară, se ridică şi altă apă mai rece deci mai grea, îi ia locul, din care cauză în cazan
se produce continuu o circulaţie vie, naturală a apei. Se va vedea mai târziu că, cu cât circulaţia apei în
cazan este mai vie, mai rapidă, cu atât producţia de abur pe m2 şi oră, este mai mare. Temperatura apei
în tambur este apropiată (cea de la nivelul apei este egală) de temperatura aburului, care la rândul ei
depinde de presiune. Ea nu este uniformă în interiorul tamburului: este mai mare în imediata apropiere a
suprafeţelor încălzite mai puternic (tub focar) şi mai mică în rest. Apa din tambur-la toate cazanele- este
într-o continuă mişcare: descendentă cea rece şi ascendentă cea caldă. Această circulaţie a apei în cazan
se datorează diferenţei de greutate specifică dintre apa caldă, mai uşoară, care se ridică şi apa rece mai
grea, care coboară şi se numeşte circulaţie naturală, prin gravitaţie sau termosifon.
Cazanele mari au pe lângă suprafeţele de încălzire proprii şi una, două sau trei, din următoarele
suprafeţe de încălzire suplimentare: supraîncălzitor de abur, economizor (preîncălzitor de apă) şi
preîncălzitor de aer. Acestea sunt ansambluri de ţevi-schimbătoare de căldură montate în focar
(supraîncălzitorul) sau în canalul de fum (celelalte două) în drumul gazelor arse din focar spre coş. Pe
acest parcurs, gazele arse cedează din căldura pe care o au, fluidelor (abur, apă, aer) care vin în contact
cu aceste suprafeţe de încălzire şi le ridică temperatura fără consum în plus de combustibil, deci cu mari
economii, gazele arse ieşind pe coş cu temperatură şi căldură reduse.
4
Schema de principiu a unui cazan de abur
Supraîncălzitorul de abur se montează în primul drum al gazelor arse din focar; în el intră aburul
saturat din cazan care îşi ridică temperatura la 250-600oC (după tipul cazanului), presiunea rămânând
aceeaşi (cea din cazan).
Economizorul sau preîncălzitorul de apă, se montează în canalul de fum după supraîncălzitor; în el
intră apa de alimentare, îşi ridică temperatura până la o valoare apropiată celei din cazan, după care intră
în cazan.
Preîncălzitorul de aer se montează în canalul de fum, după economizor; în el intră aerul aspirat şi
refulat sub presiune de un ventilator, îşi ridică temperatura la 100-300o C, după care intră în focar ca aer
cald, îmbunătăţind mult arderea combustibilului.
Fiecare din suprafeţele auxiliare de mai sus poate avea una sau mai multe trepte.
Cazane de apă caldă ignitubulare orizontale
Cazanele de apă caldă ignitubulare (cu ţevi de fum) la care gazele de ardere circulă prin ţevi şi apa în
exterior sunt executate, de obicei, din oţel. Au un focar tubular şi unul sau mai multe fascicole de ţevi
care reprezintă drumurile convective.
Cazane acvatubulare
Cazanele acvatubulare sunt cazane la care apa circulă prin ţevi, iar focul şi gazele arse, prin
exteriorul ţevilor, deci invers decât la cazanele ignitubulare.
In cazul cazanelor acvatubulare, apa circula la interiorul tevilor si primeste caldura de la gazele de
ardere aflate la exteriorul acestora. Cazanele acvatubulare pot fi tip “D”- cu un tambur superior si unul
inferior intre care se afla tevile sau tip “A” - cu un tambur superior si doua tambure inferioare. Cazanele
acvatubulare pot produce atat abur saturat, cat si supraincalzit-cele prevazute cu supraincalzitor. In
general, cazanele acvatubulare pot produce abur sau, dupa caz, apa calda/ fierbinte la parametri mai
ridicati decat cele ignitubulare.
Cazan BW cu tambur longitudinal Cazan cu ţevi curbate mult înclinate

cu camere secţionale ondulate şi
ţevi de apă puţin înclinate
5
Cazane energetice
Cazanele energetice sunt cazane care funcţionează în cele două tipuri de centrale electrice:
- CTE – centrale termo-electrice (de condensaţie), în care aburul produs de cazane este trimis în
întregime în turbinele cu abur care antrenează generatoarele electrice, producând energie electrică
(curent electric). La ieşirea din turbine, aburul are o presiune foarte mică, 0,03-0,04 bar si o
temperatură de circa 250C. El este trimis in condensatoare (schimbatoare de caldura), unde este racit
prin folosirea unei mari cantitati de apa de racire, condensatul rezultat intrand din nou in cazan, ca
apa de alimentare.
- CET – centrale electrice de termoficare. Si aici aburul produs de cazane este trimis in turbine de abur
care produc energie electrica, iar din turbine, o parte din abur este prelevat la o temperatura de 200-
2500C, fiind folosit pentru a produce apa fierbinte pentru termoficare. Caldura pe care o contine
aburul prelevat este cedata apei intr-un schimbator de caldura (boiler), numit schimbator de baza.
Condensatul rezultat este folosit ca apa de alimentare pentru cazane. Deci in CET, spre deosebire de
CTE, aburul din cazane produce si energie electrica si energie termica pentru incalzirea prin
termoficare a locuintelor.
Modul de folosire a aburului in cele doua tipuri de centrale face ca randamentul global in CET sa fie
mai mare decat in CTE, deci o functionare mai economica a CET. In CET, pe langa cazanele cu abur
mentionate mai sus, sunt montate si cazane de apa fiebinte CAF care produc numai apa fierbinte cu
temperatura de 115-1500C, pentru termoficare. Acestea sunt utilizate pentru a satisfece necesarul de
caldura pentru termoficare in perioade le de varf (iarna), cand nu este suficienta caldura obtinuta din
aburul prelevat de la prizele turbinelor de abur.
Cazane de apă caldă
Acestea mai sunt numite şi "cazane de încălzire" şi sunt utilizate pentru încălzire şi prepararea apei
calde de consum necesară clădirilor civile, industriale şi agrozootehnice.
a) Cazane de apă caldă ignitubulare orizontale
Cazanele de apă caldă ignitubulare (cu ţevi de fum) la care gazele de ardere circulă prin ţevi şi apa în
exterior sunt executate, de obicei, din oţel. Au un focar tubular şi unul sau mai multe fascicole de ţevi
care reprezintă drumurile convective.
În figură se prezintă schema unui cazan ignitubular orizontal, cu două drumuri pentru gazele de ardere
(din care unul în ţevile convective).
7 8 9
Cazan ignitubular orizontal cu doua drumuri:

1 - uşa frontală; 2 - ţevile sistemului convectiv; 3 - turbulizator; 4 - vizor; 5 - arzator; 6 - izolatia
termica a uşii; 7 - manta; 8 - focar; 9 - izolatia termica a cazanului; 10 - golire; 11 - racord apa Intoarcere;
12 - circuitul apei; 13 - cutia de fum; 14 - racord apa ducere; 15 - tabIou de comanda; 16 - racorduri
auxiliare de apă caldă
6
Cazan ignitubular cu 3 drumuri de gaze

Constructie in trei drumuri de gaze, cu randament ridicat, reduce substantial cheltuielile de
combustibil; placa tubulara cu minimum de suduri proiectata sa reziste la temperaturi ridicate.
Durata mare de viata in exploatare datorita constructiei robuste, a camerei de ardere de mari
dimensiuni si a sarcinilor termice reduse in drumurile de gaze de ardere.
b) Cazane de apă caldă ignitubulare verticale
Au un focar tubular sau tip cameră, răcit cu apă, sau un singur drum convectiv executat cu ţevi din oţel
sau cupru, verticale. De obicei, sunt dotate cu arzătoare autoaspirante (atmosferice) pentru gaze
naturale. Pot avea, de asemenea, o serpentină care înfăşoară ţevile de fum şi în care se produce apa
caldă de consum sau Ii se poate ataşa un boiler.
Cazan de apa calda DOMINA (FERROLl-ltalia):

1 - robinet de gaz; 2 - vas de expansiune închis; 3 - pompa de circulatie; 4 - tablou; 5 - electrovalva-gaz; 6 -
arzator; 7 - focar; 8 - ventilator.
7
c) Cazane de apă caldă acvatubulare din fontă

Cazane de apă caldă acvatubulare, unde apa circulă prin ţevi sau prin interiorul suprafeţei de transfer a
căldurii, iar gazele de ardere prin exterior, se obţin prin asamblarea unor elemente identice care
reprezintă o acţiune transversală prin cazan, de unde şi denumirea de "cazane secţionale". Au la capete
elemente de închidere "faţă şi spate" iar către capete "elemente de întoarcere" pentru gazele de ardere de
pe un drum pe altul.
Circuitul gazelor de ardere la cazanul XR4 (CHAPPEE -Franta):

a - circulatia gazelor de ardere prin focar; b - element de cazan;
1 -element întoarcere fata; 2 -element de mijloc; 3 -element de întoarcere spate; 4 -sisteme convective; 5 -
focar.
d) Cazane de apă caldă acvatubulare din oţel
Sunt executate din ţevi netede sudate între ele sub formă de cadre identice. Prin intermediul unor
platbande metalice sudate pe elemente se obţin cazane monobloc, cu focare tip cameră, cu unul sau mai
multe drumuri convective. Fiecare element este legat de colectorul şi distribuitorul cazanului prin
ştuţuri.
Cazan apa caldă

1-tevi exterioare; 2- teava despartitoare; 3 - focar; 4 - sistem convectiv; 5 - platbanda de legatura; 6 -
sustinere cazan; 7-colector; 8-distribuitor; 9 - piesa întoarcere gaze; 10 - distantier; 11-turbulizator în focar; 12 -
turbulizator în sistemul convectiv; 13 - element închidere spate; 14 - uşa frontala; 15-izolatie din fibra ceramica;
16- vizor; 17- arzator; 18- colector de gaze; 19- racord la coş; 20- izolatie termica; 21 - manta.
Cazane de apă fierbinte
Cazanele de apă fierbinte sunt cazane care nu produc abur, ci apă fierbinte cu temperaturi între 110 -
150°C. Se folosesc pentru încălziri centrale la ansambluri de locuinţe precum şi pentru încălziri
industriale, sere etc, iar cele mari, pentru încălzire prin termoficare. Pentru ca apa să nu se transforme în
abur la temperatura de peste 100oC, este necesar ca tot timpul, presiunea în cazan să fie mai mare decât
presiunea corespunzătoare temperaturii de saturaţie (de fierbere) a apei la temperatura respectivă.Aceste
cazane nu au în partea de sus spaţiu de abur şi nici sticle de nivel, atât cazanul, cât şi întreaga instalaţie
de încălzire pe care o deserveşte, fiind complet pline cu apă. Debitul cazanului se măsoară în gigacalorii
pe oră (1 Gcal = 1.000.000 kcal).
8
Cazanele de apă fierbinte pot fi:

- cazane mici de apă fierbinte, de 1, 2, 3 sau 5 Gcal/h,
- cazane mari de apă fierbinte, tip CAF .
CAPITOLUL II
NOȚIUNI DE CHIMIE ANALITICĂ
II.1. Generalități
Chimia analitică este știința despre metodele de determinare calitativă și cantitativă a compoziției
substanțelor sau amestecurilor de substanțe, adică - știința despre metodele de analiză a substanțelor.
Compoziția unei substanțe poate fi stabilită, caracterizarea ei putând fi făcută sub două aspecte
principial diferite: calitativ și cantitativ. Sub aspect calitativ, ea are scopul de a identifica natura
indivizilor chimici, atomii, ionii, radicalii, moleculele componente iar investigațiile de această natură
formează obiectul chimiei analitice calitative. Analiza cantitativă se bazează pe măsurarea unei
proprietăți care este corelată direct sau indirect cu cantitatea constituentului ce trebuie determinat dintr-
o probă. In mod ideal, nici un alt constituent în afară de cel analizat nu ar trebui să contribuie la
măsurătoarea efectuată.
Metodele de analiză în general pot fi clasificate în trei grupe: chimice, instrumentale și biologice.
Analiza chimică este metoda chimiei ca știință, care ne permite să studiem compoziția, structura,
proprietățile și procedeele de obținere a substanțelor. Metodele chimice de analiză au la bază utilizarea
reacțiilor chimice, iar efectul analizei se fixează vizual.
Deosebim metode chimice de analiză: calitativă, cantitativă, structurală și sistemică.
Analiza chimică calitativă - are ca sarcină stabilirea din ce fel de elemente, grupe de atomi, ioni sau
molecule este compusă substanța de analizat sau amestecul de substanțe.
Analiza chimică cantitativă - are ca scop stabilirea compoziției cantitative a sistemului chimic de
analizat.
Analiza structurală- are ca scop stabilirea structurii substanțelor, adică a modului de legare a
elementelor din substanțe.
Ex: H2O.
 compoziția calitativă: H și O;
 compoziția cantitativă: 2H + 1O;
 structura: și nu H-O-H sau H-H-O.
Analiza sistemică - are ca scop stabilirea legăturilor dintre molecule sau ioni în substanțe. (H2O)n –
rezultatul analizei sistemice.
Printre proprietățile fizice și chimice ale substanțelor cele mai importante, din punct de vedere
analitic, sunt: solubilitatea în anumiți solvenți, culoarea combinațiilor, mirosul, sublimarea etc. Astfel de
proprietăți se numesc proprietăți analitice. Aceste însușiri analitice sunt utilizate nu numai la
identificarea, ci și la separarea substanțelor de analizat.
În funcție de modul de executare, reacțiile analitice se împart în două grupe mari:
a) Reacții efectuate pe cale uscată;
b) Reacții efectuate pe cale umedă sau în soluții.
9
a) Reacțiile pe cale uscată se execută cu substanța solidă de analizat care se supune la diferite încercări:
se încălzește, se topește cu alte substanțe, se calcinează pe cărbune etc.
b) Reacțiile pe cale umedă se efectuiază în soluții. Aceste reacții pot fi acido - bazice, redox, de
precipitare, cu formare de complecși etc. Ele sunt mai frecvent utilizate în analiza chimică calitativă.
Substanța de analizat la început se dizolvă într-un solvent potrivit, iar apoi soluția obținută se tratează
cu soluții de reactivi respectivi. În calitate de solvenți sunt folosiți de obicei apa distilată și acizii (HCl,
HNO3 etc.), mai rar soluții de baze alcaline etc.
Majoritatea substanțelor anorganice în soluții disociază în ioni. Prin urmare, reacțiile lor cu reactivii
analitici sunt reacții dintre ioni și deci, în urma analizei, se identifică nu elementele ca atare, ci ionii.
II.2. Metode generale de analiză

Analiza calitativă a substanțelor anorganice poate fi efectuată cu ajutorul metodelor de analiză
fracționată și sistematică.
Esența metodei de analiză fracționată constă în identificarea ionilor cu ajutorul reacțiilor specifice în
probe separate ale soluției de analizat în orice succesiune. Analiza fracționată înlesnește detectarea
ionului dat în prezența altora. Pentru aceasta se folosesc reactivi specifici foarte sensibili. Asemenea
reacții specifice în practica de analiză calitativă sunt limitate. De aceea, în cele mai multe cazuri, ionii
dintr-un amestec se identifică prin metoda sistematică.
Efectuarea reacților analitice într-o anumită succesiune, astfel încât identificarea fiecărui ion să fie
precedată de înlăturarea tuturor ionilor care împiedică această identificare, se numește analiză
sistematică. Principiul acestei metode constă în separarea din amestecul de analizat, cu ajutorul
reactivilor comuni sau selectivi, a anumitor grupe de ioni, care, la rândul lor, se separă în grupe mai
mici, până când vom obține ioni complet separați sau așa grupe mici de ioni, unde identificarea fiecărui
ion cu ajutorul reacțiilor corespunzătoare nu este împiedicată.
În funcție de cantitatea de substanță luată pentru analiză deosebim următoarele metode:
macroanaliza, microanaliza, semimicroanaliza și ultramicroanaliza.
1. În macroanaliză (gram-metodă) pentru cercetare se iau 0,5-1 g de substanță solidă, în 10-15 ml
soluție. Reacțiile analitice se efectuiază în eprubete și se lucrează cu 1- 2 ml de soluție.
2. În microanaliză (miligram-metodă) pentru cercetare se iau 0,001- 0,01 g de substanță solidă, în 0,1-
0,5 ml soluție. În acest caz sunt folosite reacțiile sensibile și se execută pe o hârtie de filtru, sticlă
portobiect sau placă de porțelan, luând câte 1- 2 picături de soluție a substanței de analizat și de
reactiv corespunzător (numită metoda de picurare). Rezultatul analizei se stabilește după culoarea
petei pe hârtia de filtru și după caracterul colorației soluției sau precipitatului obținut pe placă.
Adesea cristalele obținute pe sticla portobiect se examinează la microscop. Forma cristalelor indică
prezența ionului dat în soluția de analizat. Această variantă a microanalizei se numește metoda
microcristaloscopică.
3. Semimicroanaliza (centigram-metoda) ocupă un loc intermediar între macro- și microanaliză.
Pentru cercetare se iau de 10- 20 ori mai puțină substanță ( 0,01- 0,1 g) decît în macroanaliză. Se
folosesc aceleași reacții analitice ca și în macroanaliză, dar acestea se efectuiază în eprubete mai
mici.
4. În ultramicroanaliză pentru cercetare se iau mai puțin de 1 mg de substanță solidă sau un volum de
soluție mai mic de 10-3 ml. În acest caz se folosesc dispozitive speciale, operațiile se urmăresc
deseori prin lupă sau la microscop.
Pentru realizarea scopului, (analiza cantitativă și calitativă), chimia analitică utilizează:
1. metode de identificare (pentru anioni, cationi, radicali liberi, particule elementare etc);
2. metode de determinare (gravimetrice, volumetrice, electrometrice, optice, termice,
radiochimice, cinetice, enzimatice etc);
3. metode de separare (prin distilare, precipitare, complexare, extracție cu solvenți, schimbători
de ioni, cromatografie, electroforeză etc) denumite metode analitice.
Metodele de identificare se ocupă numai de detectarea elementelor, ionilor, radicalilor, particulelor
elementare ce există într-o substanță naturală sau produs artificial.
Metodele de determinare stabilesc cantitățile din fiecare component principal, secundar sau în urme
aflat în probă, decelat prin analiza calitativă. Dintre metodele de determinare amintim: metodele
gravimetrice, volumetrice, electrometrice, optice, radiochimice, cinetice, enzimatice, termice,
electrochimice etc.
Metodele de separare pot fi utilizate pentru purificare, identificarea calitativă sau pentru
10
determinarea cantitativă. Cele mai importante metode de separare sunt: distilarea, precipitarea,
complexarea, extracția cu solvenți, electroforeza, metodele cromatografice, schimbători de ioni. Adesea
este necesar să se îndepărteze impuritățile din probe înainte ca acestea să fie supuse analizei. Metodele
de separare bazate pe fenomene fizice sau chimice nu trebuie să fie asociate numai cu îndepărtarea
impurităților. Separarea componenților dintr-un amestec poate avea o importanță calitativă sau
cantitativă utilă pentru purificare, pentru concentrarea unuia din componenți sau a tuturor. Metodele
folosite în chimia analitică, după tipul de proprietate cu ajutorul căreia se decelează și se dozează
componenții probei de analizat pot fi împărțite în metode chimice și metode instrumentale (metode
fizico-chimie și metode fizice).
Metodele chimice de analiză se bazează pe transformarea componentului de determinat într-un
compus cu proprietăți specifice pe baza cărora se poate stabili identitatea acestui compus și implicit a
componentului ce trebuie decelat și dozat. Modificarea chimică ce are loc este cunoscută sub denumirea
de reacție analitică iar substanța care a generat această modificare se numeste reactiv analitic. De obicei
elementul sau ionul ce trebuie determinat se transformă într-un precipitat caracteristic prin constitutie,
culoare, proprietăți chimice și ușor de separat într-un compus solubil colorat specific, într-o substanță
instabilă ce se descompune într-un component gazos ușor de evidențiat. Metodele chimice se bazează pe
diferite operații chimice folosind sticlaria uzuală de laborator formată din aparate simple. In aceste
metode se măsoară masa sau volumul (gravimetria, volumetria, gaz-volumetria). Gravimetria este un
procedeu analitic cantitativ, care se bazează pe cântărirea substanței de analizat obtinuță prin
precipitare, electrodepunere sau după un proces de volatilizare. Metodele volumetrice cuprind
procedeele bazate pe măsurarea volumelor unei soluții de reactiv (sau gaz) a cărei concentrație este
cunoscută și care se adaugă probei într-o proporție anumită, corespunzatoare relațiilor stoechiometrice
ce se stabilesc în reacția chimică.
Metodele instrumentale (fizice sau fizico-chimice) implică utilizarea unui echipament mult mai
complicat bazat pe principii electronice, optice sau termice.
Metodele fizice de analiză se bazează pe măsurarea unui parametru fizic al sistemului care este o
funcție a compoziției acestuia. Parametrul fizic dependent de compoziția sistemului poate fi un
parametru optic, electric, termic, electromagnetic etc. In cazul folosirii parametrului optic în studiul
compoziției sistemelor chimice, apar metodele optice de analiză care pot fi de emisie, absorbție,
fluorescență, difuzie etc. Metodele optice de analiză se bazează pe proprietățile optice ale unui sistem
(atomi, ioni, molecule simple și complexe) care sunt în funcție de natura atomilor, de structura
combinațiilor și în interacțiune cu energia radiantă de o anumită lungime de undă. Metodele optice se
bazează pe modul în care reacționează o probă la radiația electromagnetică. Proprietățile optice tipice
care pot fi corelate cu concentrația sunt: absorbția sau emisia de energie radiantă, difracția energiei
radiante, dispersia energiei radiante și emisia întârziată de energie radiantă.
II.3. Dotarea laboratorului cu sticlărie și reactivi chimici

Laboratorul de chimie este dotat cu:
1. Ustensile de laborator
Trepied Sită metalică cu azbest Foarfece
Bec Bunsen Bec Teclu Bec Meker
11
Cleşte Spatule Pensetă
Magneţi de agitare Dopuri de Suport pentru pâlnii

cauciuc
Cleme de metal Mufă Stativ

sau lemn, cu trei sau
patru degete, cleme
furtun
Furtun flexibil Stativ pentru eprubete Stativ pentru biurete
2. Sticlărie de laborator
Eprubete Sticle pentru reactivi Pahar Berzelius
Pahar Erlenmeyer Pahar Erlenmeyer de vid Cilindru gradat
Baloane cotate cu fund plat şi Pipete și Pipete Pasteur Biuretă

rotund
12
Pâlnie de separare Sticle picurătoare Sticlă de ceas
Pâlnie de filtrare Exicator Mojar cu pistil
Vas pentru apă distilată Refrigerent Pisetă
3. Aparatură de laborator
Centrifugă Termostat Etuva
Balanţă analitică pH-metru portabil Conductometru
Cronometre, timere Colorimetru Termometre
4. Reactivi chimici
Substanțele care provoacă reacția cu componenta de cercetat se numesc reactivi chimici, iar reacțiile
care au loc se numesc reacții analitice. Pentru ca o substanță chimică să poată fi folosită ca reactiv
analitic trebuie să îndeplinească o serie de condiții și anume:
- să permită decelerarea unor cantități cât mai mici din componentele de analizat;
- să conducă la reacții totale sau parțial totale;
- să producă reacții specifice sau absolute specifice;
- să nu se descompună în timp;
- să fie solubilă in apă sau solvenți uzuali,iar soluțiile obținute să fie cât mai stabile în timp;
- să aibă un preț de cost cât mai accesibil;
- să fie pură sau să se poată purifica prin mijloace simple;
Pentru ca o reacție analitică să aibă rezultatul scontat, reactivii utilizați trebuie să fie puri. Trebuie
13
percizat ca nu există o “puritate absolută” a reactivilor ci există numai reactivi de înaltă puritate obtinuți
prin anumite procedee tehnice. Din punct de vedere al purității, în practica anlitică întâlnim reactivi de
diferite grade de puritate, recomandați într-un anumit tip de analiză.
Clasificarea reactivilor analitici
Există numeroase clasificări ale reactivilor analitici, în funcție de scopul urmărit, de natura lor, de
starea de agregare, concentrație, tehnici utilizate, natura produșilor de reactivi etc.
1. Dupa natura lor reactivii analitici se împart în:
- reactivi anorganici;
- reactivi organici.
2. După concentrație reactivii analitici pot fi:
- reactivi concentrați - reactivii cu concentrație mai mare de 10%;
- reactivi diluați - reactivii cu concentrație mai mică de 10%;
3. După starea de agregare întâlnim:
- reactivi în stare solidă;
- reactivi în stare lichidă sau în soluție
- reactivi în stare gazoasă.
4. După natura reacțiilor ce au loc între substanțele analizate, reactivii se clasifică în:
- reactivi indicatori de pH - reactivi organici cu caracter slab acid sau basic, ale căror proprietăți se
modifică în funcție de pH-ul soluției.
- reactivi indicatori redox-organice ale căror culoare se modifică în funcție de potențialul soluției.
- reactivi de absorție - reactivi utilizați la obținerea lacurilor colorate, prin care se identifică unii
cationi cu polarizabilitate scăzută.
- reactivi de complexare: liganzii organici și anorganici capabili sa formeze complecsi cu ionii
metalici.
- reactivi de precipitare-reactivi care formează produși greu solubili cu anionul sau cationul
analizat.
5. In funcție de numărul de ioni cu care reacționează și după proprietățile produsului de reacție
reactivii se mai clasifică în:
- reactivi comuni
- reactivi de grupă
- reactivi selectivi
- reactivi specifici
Reactivii specifici sunt cei care dau reacții pozitive cu un singur ion sau component de identificat, în
anumite condiții de lucru formând produși caracteristici ce nu pot fi confundați. Un reactiv este specific
cu cât reacționează cu mai puțini ioni sau componenți din sistem. Deci, specificitatea unui reactiv este
invers proporțională cu numărul ionilor cu care reacționează. Un reactiv absolut specific va fi acela care
reacționează cu un singur ion (analit).
Reactivul specific este o substanță care reacționează cu ionii sau moleculele de identificat,
producându-se un efect ușor de observat, cum ar fi: formarea unei soluții de o anumită culoare, o
schimbarea bruscă a culorii, apariția unui precipitat, degajarea unor gaze.
De exemplu, pentru identificarea ionului Cl reactivul specific este AgNO, care dizolvat in apă se
găsește ca ioni de Ag NO. Reacția de identificare are loc între ionul de determinat de Cl și ionul specific
Ag, cu formarea unui precipitat alb de clorură de argint Cl.
Identificare ionilor
- Identificare ionilor de Clor:
Reactivul specific este AgNO3, iar ionul specific este Ag+
Reacția de identificare este: Ag++Cl- = AgCl, precipitat alb brânzos.
- Identificarea ionilor de Sulfat:
Reactivul specific este BaCl2, iar ionul specific este Ba 2+
Reacția de identificare: SO4 + Ba = BaSO 4, precipitat alb-cristalin
- Identificarea ionului de Calciu:
Reactivul specific este acidul oxalic H2 C 2 O4, ionul specific este ionul oxalate C2O4
Reacția de identificare este: Ca+C2O4 = CaC2O4, precipitat alb cristalin.
14
- Identificare ionului de Fier:

Reactivul specific este sulfocianura de potasiu KSCN, ionul specific este SCN-.
Reacția de identificare este: Fe 3++SCN- = [Fe(SCN0] 2+.
- Identificare ionului de Plumb:
Reactivul specific este cromatul de sodiu, ionul specific este cromatul CrO4-2
Reacția de identificare este: Pb +CrO4 = PbCrO4 precipitat galben.
CAPITOLUL III
NOŢIUNI DE CHIMIA APEI
III.1. Apa şi proprietăţile apei
Apa reprezintă o componentă esenţială a existenţei şi dezvoltării civilizaţiei umane.
Consumul de apă naturală (apă brută) presupune satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei urbane
şi rurale (apa potabilă), ale industriei (apa industrială sau tehnologică), ale agriculturii (apa pentru
irigaţii) şi zootehniei, precum şi din considerente urbanistice şi de agrement.
Apa este o combinaţie oxigenată a hidrogenului, fiind numită şi oxid de hidrogen. În compoziţia apei
intră un atom de oxigen şi doi atomi de hidrogen, având formula H2O. În molecula de apă cei doi atomi
de hidrogen sunt legaţi covalent de un atom de oxigen.
Structura moleculei de apă.
Apa pură, în condiţii normale de temperatură şi presiune, este un lichid incolor, inodor şi insipid.
Apa se regăseşte sub cele trei stări de agregare: apa lichidă; apa solidă și apa gazoasă.
Deoarece în stare solidă şi lichidă moleculele de apă sunt asociate prin legături de hidrogen, existenţa
acestora face ca apa să prezinte unele proprietăţi anormale în raport cu masa moleculară.
În condiţii date de temperatură şi de presiune, apa există în una din cele trei stări de agregare: solidă
(gheaţă), lichidă sau gazoasă (vapori), după cum se prezintă în diagrama de faze.
diagrama de faze
15
Există un singur punct în care coexistă cele trei faze (S, L, G), numit punctul triplu al apei.
Datorită fenomenului de asociaţie moleculară prin punţi de hidrogen, apa prezintă o serie de anomalii
ale proprietăţilor fizice, după cum urmează:
a) Punctul de topire:
Punctul de topire este temperatura fixă la care o substanţă solidă cristalizată pură, prin încălzire, se
transformă brusc în lichid.
Punctul de topire variază puţin cu presiunea; prin urmare nu este necesar să se indice presiunea decât
atunci când aceasta este mult diferită de presiunea atmosferică.
Punctul de topire al gheţii este la temperatura t = 00C (T = 273,15 K).
b) Punctul de fierbere:
Punctul de fierbere este temperatura la care presiunea de vapori a unei substanţe este egală cu o
anumită presiune indicată. Punctul de fierbere normal este temperatura de vaporizare a unui lichid la
presiunea 1 atm.
Pentru apă, punctul de fierbere normal este la t = + 1000C (T = 373,15 K).
c) Punctul de solidificare:
Punctul de solidificare este temperatura fixă la care un lichid devine solid.
Pentru substanţele pure, punctul de solidificare este egal cu punctul de topire. Pentru apă, punctul de
solidificare este la t = 00C (T = 273,16 K).
d) Densitatea:
Densitatea unui material omogen se defineşte ca fiind masa conţinută în unitatea de volum.
Densitatea unui lichid variază cu presiunea p şi temperatura T; la lichide variaţia este atât de mică
încât se poate considera practic constantă. Pentru apă, masa 1 dm3 la 40C este de 1 kilogram, deci la
această temperatură, densitatea este maximă şi egală cu unitatea. Densitatea apei nu descreşte monoton
cu temperatura, ca la celelalte lichide, ci întâi creşte, de la 00C la 40C şi apoi scade. Gheaţa, la 00C, are o
densitate de 0,9998 g/cm3. La îngheţarea apei are loc o scădere bruscă a densităţii, respectiv o creştere a
volumului său cu cca. 10 %, astfel că gheaţa este mai uşoară decât apa, plutind pe suprafaţa apei.
e) Viscozitatea:
Viscozitatea este proprietatea lichidelor de a se opune deformării lor prin existenţa unor eforturi
unitare tangenţiale.
f) Presiunea de vapori:
Presiunea de vapori este valoarea presiunii la care un gaz coexistă cu un lichid, la o anumită
temperatură. Prin termenul “vapori” se înţelege un gaz sub temperatura sa critică.
Presiunea de vapori este independentă de volumul recipientului în care se află substanţa. Vaporii în
echilibru cu lichidul se numesc saturaţi.
Presiunea de vapori variază cu temperatura. La temperatură constantă, presiunea de vapori rămâne
constantă.
g) Entalpii ale transformărilor de fază:
La trecerea apei dintr-o stare de agregare la alta se consumă sau se eliberează energie, care se poate
evalua sub forma entalpiilor de tranziţie (de transformare) de fază.
Tranziţii de fază ale apei.

h) Capacitatea calorică (căldura specifică)
Capacitatea calorică (căldura specifică) a apei (cp = 75,34 J/molK, la + 250C) este anormal de mare,
16
comparativ cu ale altor hidruri covalente. Caloria este căldura necesară pentru a ridica cu un grad
Celsius (de la + 14,50C la + 15,50C) temperatura unui gram de apă lichidă. Caloria constituie o unitate
curentă de măsură a căldurii.
i) Constanta dielectrică
Constanta dielectrică a apei, anormal de mare (ε = 80,35), face ca apa să aibă o putere mare de
dizolvare a substanţelor ionice.
j) Caracterul oxido – reducător al apei
Apa participă într-un număr mare de reacţii (de oxidare, reducere, hidroliză, adiţie etc.), reacţii în
care poate avea atât caracter oxidant, cât şi reducător în funcţie de substanţele cu care reacţionează:
- apa ca oxidant, reacţionează la temperaturi obişnuite cu substanţe care prezintă afinitate faţă de
oxigen şi care au călduri de formare ale oxizilor sau hidroxizilor mai mari decât ale apei. Elementele
sunt oxidate, iar în urma reacţiei rezultă H2. Cu cât afinitatea pentru oxigen a elementului este mai
mare, cu atât temperatura la care se petrece reacţia este mai mică.
- apa ca reducător, reacţionează cu substanţe care prezintă afinitate pentru hidrogen.
Apa poate da şi alte reacţii, precum:
- hidrolizează sărurile (cu excepţia celor provenite din acizi tari şi baze tari), reacţionează cu hidrurile,
halogenurile, sulfurile, azoturile, fosfurile, carburile ionice;
- reacţionează cu oxizii bazici şi cu cei acizi formând hidroxizi şi oxoacizi. De aici caracterul său
amfoter.
În continuare se prezintă câteva exemple de reacţii la care participă apa, ca reactiv chimic:
- reacţia cu metalele rezultând H2 gazos:
2 Na + 2 H2O → 2 NaOH + H2↑
3 Fe + 4 H2O(g) → Fe3O4 + 4 H2↑
- reacţia cu nemetalele:
C + H2O → CO + H2
F2 + H2O → 2 HF + ½ O2
Cl2 + H2O → HCl + HClO
3 S + 2 H2O → 2 H2S + SO2
- reacţia cu oxizii, cu formarea de hidroxizi (baze) şi acizi:
 cu oxizii bazici:
Na2O + H2O → 2 NaOH
CaO + H2O → Ca(OH)2
 cu oxizii acizi:
SO2 + H2O → H2SO3
P4O10 + 6 H2O → 4 H3PO4
reacţia de hidroliză cu formarea acizilor sau bazelor slabe din care provine sarea. Reacţia presupune
două procese:
 procesul de disociere în ioni a sării:
Na2CO3 → 2 Na+ CO3
 procesele de hidroliză:
CO3 + H2O →H CO3 + OH
HCO3 + H2O →H2CO3 + OH
k) Apa ca solvent
Dintre toţi solvenţii utilizaţi în tehnică sau care acţionează în natură, apa este prin excelenţă cel mai
important. Apa dizolvă electroliţii (acizi, baze şi săruri), formând soluţii în care aceşti compuşi sunt
ionizaţi. De asemenea, apa dizolvă numeroase substanţe, atât anorganice cât şi organice, care conţin
atomi capabili de a forma legături de hidrogen cu moleculele H2O.
Numeroase reacţii au loc în soluţie apoasă.
Solubilitatea se datoreşte formării unor legături slabe între moleculele substanţei dizolvate şi ale
solventului. În termeni generali, fenomenul se numeşte solvatare, iar în particular, când solventul este
apa, hidratare.
Cea mai mare parte din substanţe formează cu apa hidraţi.
17
Apa H2O, este o combinaţie chimică cu proprietăţi fizico - chimice particulare, după cum s-a arătat
anterior. Apa naturală însă nu este niciodată chimic pură, ea conţinând în general:
- gaze dizolvate (O2 , N2 , CO2 , SO2) care provin în principal din atmosferă (cu care apa este în
contact) sau din reacţii chimice (care au loc în apă);
- compuşi organici sau anorganici (resturi vegetale, microorganisme, pulberi minerale, nisip etc.)
aflaţi în suspensie în apă;
- cantităţi variabile de combinaţii chimice (organice sau anorganice) constituite în principal din săruri
dizolvate, aflate în soluţie apoasă sub formă de ioni:
- cationi: Ca, Mg, Fe, Fe, Na, K, NH4, …
- anioni: HCO3, CO3, SO4, SiO3, Cl, Br, NO3,…
Calitatea apelor naturale este determinată de totalitatea substanţelor minerale sau organice, gazele
dizolvate, particulele în suspensie şi organismele vii prezente în apele respective.
Din punct de vedere al stării lor, impurităţile pot fi solide, lichide sau gazoase. Acestea pot fi
dispersate în apă şi se pot clasifica după dimensiunile particulelor dispersate în: suspensii, coloizi şi
soluţii.
Practic, o anumită apă nu poate să conţină toate aceste impurităţi concomitent, existenţa unora dintre
acestea fiind incompatibilă cu echilibrul chimic stabilit în apă. În afara substanţelor menţionate, în apele
naturale se mai pot găsi şi alte tipuri de impurităţi. Astfel, în unele ape se pot întâlni cantităţi variabile
de plumb sau cupru; aceste metale pot proveni în urma proceselor de tratare a apelor sau datorită
sistemului de transport, precum şi din apele meteorice.
Unele ape naturale pot să conţină seleniu sau arsen într-o cantitate suficientă ca să le afecteze
calitatea.
De asemenea, toate apele naturale conţin substanţe radioactive, în principal radiu, dar numai în unele
cazuri de ape subterane concentraţia acestora atinge valori periculos de mari.
Alte ape naturale pot să conţină crom, cianuri, cloruri, acizi, alcalii, diferite metale sau poluanţi
organici, toate provenind din apele uzate deversate de diverse industrii sau din aglomeraţiile urbane.
Apa brută nu poate fi folosită ca atare, pentru alimentarea cazanelor, datorită impurităților pe care
le conține, și anume:
- materii în suspensie – mal, nisip, uleiuri, resturi vegetale și animale;
- săruri dizolvate – bicarbonați, cloruri și sulfați de calciu, magneziu și sodiu etc;
- gaze dizolvate – în principal O2 și CO2.
Aceste impurități trebuie eliminate din apa brută printr-o tratare corespunzatoare în funcție de
compoziția apei brute și a cerințelor cazanului respectiv.
Pentru măsurarea concentrației acestor impurități se folosesc următoarele unități de măsură: mg/l
(miligrame pe litru) și mval/l (milival pe litru) care reprezintă o unitate echivalentă specifică fiecărui
element sau compus chimic.
Materii în suspensie
Materiile în suspensie se pot elimina din apă, în funcție de natura și mărimea granulelor, prin filtrare
mecanică sau în cazul suspensiilor fine, de natură coloidală, apa trebuie supusă, înainte de filtrare, unui
proces de coagulareîn decantoare- reactoare, cu folosirea unor reactivi chimici, dintre care cei mai
importanți sunt sulfatul de aluminiu și sulfatul feros.
Prin aceste procedee trebuie să se asigure o eliminare a suspensiilor până la 5 mg/l, adica o apă
limpede.
Materiile în suspensie, ajunse în cazan, conduc la formarea de depuneri pe suprafațele de încălzire,
suprafețe prin care se transmite căldura de la foc și gazele arse la apa din cazan. Aceste depuneri, având
un coeficient foarte mic pentru schimbul de căldura, produc deformarea elementelor cazanului, aflate
sub presiune tub focar, țevi de fum, țevi de apă și, în timp, chiar la spargerea acestora.
Eliminarea conținutului de ulei mineral provenit de la ungeri, infiltrații de la răciri, din procesul
tehnologic, din apa brută, se face mai greu de aceea se recomandă să se evite contaminarea apei cu ulei.
Presența uleiului în apa de alimentare conduce la spumegarea apei din cazan, formarea de depuneri
datorită cocsificării uleiului sau apariția de produse acide rezultate din descompunerea acestuia.
Săruri dizolvate
Din punct de vedere al regimului chimic, sărurile dizolvate în apa din cazan influențează duritatea și
18
alcalinitatea acesteia.
In procesul de fierbere a apei din cazan, în funcție de comportarea sărurilor se disting următoarele
tipuri de durități ale apei:
- duritate totală, dT;
- duritate temporară, dtp - formată din bicarbonații de calciu și magneziu. Indiferent de
concentrașia lor, dar în funcție de condițiile din cazan, prin încălzirea apei din cazan aceste
săruri se descompun depunându-se pe suprafețele de schimb de căldură, în zona mai puțin caldă
a cazanului aderent sau/și sub forma de nămol care se poate elimina prin purja intermitentă;
- duritate permanentă, dp - formată, în principal, de sulfatul și silicatul de calciu și de magneziu -
acestea se depun în zonele mai calde ale cazanului unde există un transfer intens de căldură,
când concentrația lor a depășit pragul de solubilitate. Aceste depuneri sunt foarte aderente,
îndepărtarea lor fiind foarte dificilă.
Intre aceste durități există următoarea relație:
dT = dtp + dp
Teoretic, unitatea de măsură pentru duritatea apei este mval/l. In practică, pentru gradul de duritate
se foloseste relația:
1 mval duritate/l = 20 mg CaO = 2,80 d (grade de duritate)
Dacă alcalinitatea m a apei este mai mică decât duritatea totală, aceasta din urmă este formată din
duritate temporară și duritate permanentă;
Dacă alcalinitatea m a apei este egală cu duritatea totală, aceasta este formată numai din duritate
temporară.
Dacă alcalinitatea m a apei este mai mare decât duritatea totală, aceasta din urmă este formată din
duritate temporară, iar surplusul de alcalinitate reprezintă bicarbonații de sodiu.
Depunerile cauzate de duritatea apei formează un strat izolator, care împiedică micșorează
transferul de căldură.
Natura depunerilor depinde de cea a sărurilor care le provoacă. Ordinea de depunere este în funcție
de diferența între temperatura de fierbere a apei și a soluției saturate a sării respective; la diferența mai
mare, sarea tinde să rămână în soluție (să nu se depună). Aceste săruri pot fi ale durității sau ale altor
impurități.
Sărurile durității temporare sunt bicarbonații de calciu și magneziu, care trec, respectiv,în carbonat
de calciu și hidroxizi de magneziu, deci duritatea temporară se depune sub formă de carbonat de calciu
și hidroxid de magneziu, cu aspect poros, puțin aderente și se formează pe părțile mai reci ale cazanelor,
cum ar fi: tubul de flacără, în zona de intrare a apei de alimentare, în economizoare.
Sărurile durității permanente (restul sărurilor de calciu și magneziu) se descompun în:
- sulfați de calciu și magneziu – cruste foarte aderente ce se depun în zonele cele mai calde ale
spațiului de abur al cazanului;
- cloruri de calciu și magneziu, cu solubilitate foarte ridicată.
Conținutul de oxigen și dioxid de carbon

În apa de alimentare și în apa de adaos conținutul de oxigen și dioxid de carbon este practic același cu
al apei brute.
Cele mai periculoase dintre gazele dizolvate in apa de cazan sunt dioxidul de carbon și oxigenul. Alte
gaze cum ar fi amoniacul, hidrogenul sulfurat și clorul se datorează în special procesului de
contaminare.
Oxigenul este un gaz solubil în apă unde se află dizolvat sub formă de molecule, O2. Prezenţa
oxigenului în apă condiţionează existenţa marii majorităţi a organismelor acvatice. Toate apele care se
află în contact cu aerul atmosferic conţin oxigen dizolvat în timp ce apele subterane conţin foarte puţin
oxigen. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea atmosferică, temperatura aerului,
temperatura şi salinitatea apei.
Oxigenul dizolvat în apă cauzează depolarizare la catod intensificând astfel coroziunea. Chiar cantitati
foarte mici de oxigen pot provoca coroziune în cazane, mai ales dacă presiunea și temperatura de
operare sunt ridicate. Dintre celelalte gaze amoniacul atacă cuprul, hidrogenul sulfurat și clorul produc
coroziune datorată unui pH scăzut. In cazul hidrogenului sulfurat se formează sulfura de fier (catodica
pentru fier) și coroziunea este ulterior agravată.
Dioxidul de carbon (CO2) este prezent în apă liber, dizolvat fizic, și sub forma ionică (combinat)
HCO3-.
19
Dioxidului de carbon ia naștere prin descompunerea bicarbonaților în apa de cazan. Dioxidul de

carbon dizolvat în apă formează acidul carbonic care duce la scăderea pH-ului și implicit la coroziune
acidă. Efectul dioxidului de carbon este de scădere a pH-ului prin formarea acidului carbonic și deci
coroziunea este initiață datorită activității hidrogenului.
III.2. Efectele impurităţilor la funcţionarea instalaţiilor

Problema principală o reprezintă gazele corosive, oxigenul şi dioxidul de carbon dizolvat, acestea
fiind principalele cauze de coroziune în cazan şi sistemele de pre-cazan şi post-cazan.
Depunerea oxizilor metalici în cazan este mai problematică decât prejudiciile cauzate de coroziune.
Depunerea nu este numai dăunătoare în sine, dar oferă o deschidere pentru mecanisme suplimentare de
coroziune. Ea produce noxe în circuitul de apă de alimentare şi se concentrează în cazan. Ca urmare,
depunerea are loc pe suprafeţe interne, în special în zonele de mare, de transfer de căldură. Depozitele
metalice acţionează ca izolatoare termice, care pot provoca supraîncălzirea locală şi distrugerea
cazanului. Depozite pot restricţiona, de asemenea, circulația apei în cazan, circulaţia redusă poate
contribui la supraîncălziri, creerea unui film de fierbere şi accelerarea depunerilor.
Unul dintre aspectele cele mai grave cauzate de prezenţa oxigenului este apariţia corodării
suprafeţelor metalice. Acest tip de coroziune poate produce mari defecţiuni, chiar dacă numai o cantitate
relativ mică de metal a fost pierdut, iar rata globală de coroziune este relativ scăzută. Gradul de atac al
oxigenului depinde de concentraţia de oxigen dizolvat, de pH-ul şi temperatura apei.
Influenţa temperaturii asupra corozivităţii oxigenului dizolvat este deosebit de importantă.
Temperatura ridicată în sine nu provoacă coroziune, dar creşterea de temperatură oferă forţa care
accelerează reacţia astfel încât chiar şi cantităţi mici de oxigen dizolvat pot provoca grave probleme de
coroziune.
Cazanele şi sistemele adiacente sunt construite în primul rând din oţel carbon şi mediul de transfer
termic este apa, deci potenţialul de coroziune este ridicat. Produsele de coroziune ale fierului care se
obţin în cazan se regăsesc în diverse forme în funcţie de compoziţia chimică şi starea fizică, cele mai
multe sunt sub formă de oxizi sau hidroxid de fier. În general orice fier solubil din apa de alimentare
este convertit la hidroxid insolubil când este expus la alcalinitate ridicată şi la temperatura din cazan.
Oxizii de fier sunt împărţiti în două tipuri, oxid roşu de fier (Fe2O3) şi oxid negru magnetit
(Fe3O4). Oxidul roşu (hematit) se formează în condiţii de oxidare care sunt în sistemul de condens sau
într-un cazan care nu este în funcţiune. Oxidul negru (magnetit) se formează în condiţii de reducere care
există de obicei într-un cazan care funcţionează. Aceşti oxizi, alături de hidroxidul insolubil, se depun în
instalaţie, ceea ce duce la funcţionare defectuoasă prin reducerea vitezei de curgere, la creerea de zone
de supra-încălzire, sau chiar la blocarea circuitelor sau distrugerea instalaţiilor.
Evitarea formarii depunerilor ca urmare a coroziunii metalului de baza, se realizează prin degazarea
termica si/sau chimica a apei din circuitele termomecanice.
Gradul de degazare este în functie de presiunea la care functioneaza instalatia. Pentru cazanele de
presiune joasa continutul de oxigen admis este de cca 0,5-0,2 mg O2/l; pentru cazanele de presiune
medie continutul de oxigen trebuie sa fie redus între 0,1-0,05 mg O2/l, iar pentru cazanele cu presiuni
ridicate se cere o degazare pâna la 0,02 mg O2/l si o eliminare completa a CO2.
În urma degazarii termice în apa ramâne forma ionica a acestuia care se descompune si se elimina mai
bine la presiuni mai ridicate.
Duritatea permanenta da nastere la depuneri tari, compacte, foarte aderente pe suprafata metalului,
greu de indepartat pe cale mecanica sau chimica.
Pe langa sarurile obisnuite de calciu si magneziu (carbonatul de calciu, sulfatul de calciu, hidroxidul
de magneziu si fosfatul de magneziu), s-au gasit in compozitia crustelor silicati de fier, aluminiu, calciu
si magneziu. Silicatii complecsi formeaza una din cele mai rezistente cruste izolatoare, dând naștere la
grave probleme de transfer termic.
Depunerile datorate silicei sunt sub forma de gel - cu conductibilitate termică foarte scăzută, de
silicat de calciu si magneziu – cu solubilitate, in functie de temperatura, destul de redusa si sub forma de
depuneri complexe cu fierul si aluminiul (rezultate din procesele de coroziune sau greseli de exploatare
a instalatiilor de tratare); aceste depuneri sunt foarte periculoase.
Existenta depunerilor pe suprafetele interioare de schimb de caldura conduce la:
a) consum suplimentar de combustibil – in functie de grosimea stratului depus,conform tabelului
(valabil pentru depunerile carbonatice, rezultate din duritatea temporară) consumul suplimentar de
20
combustibil este:
Grosimea depunerilor
(mm) 0.5 1 1,5 2 2,5 3 4 5 6
Consum suplimentar
(%) 1,1 2,1 3 3,8 4,6 5,2 6,4 7,8 9
Consumul suplimentar de combustibil în functie de grosimea depunerii
Notă: In cazul depunerilor silicoase consumurile de combustibil pot fi de 5 ori mai mari, iar in cazul
depunerilor datorate oxizilor de fier, proveniti din coroziune, consumurile pot fi de 10 ori mai mari.
b) avarierea cazanului – manifestata prin deformarea elementelor cazanului aflate sub presiune (tub
focar, țevi), datorită rezistenței opuse de către stratul de depunere la transferul de caldura – metalul
nefiind racit cu apa se supraincalzeste; prin supraincalzire , metalul pierde din rezistena mecanica si
intra intr-un domeniu de plasticitate, se deformeaza datorita presiunii din cazan, apar fisurile si in
final elementele cazanului se pot sparge:
Daca:
- spargerea s-a produs prin deformare, umflare, iar muchiile sparturii sunt ascutite, inseamna ca
depunerea s-a format in timp scurt sau ca teava respectiva a ramas fara apa;
- spargerea are loc cu o deformare usoara, iar spargerea are muchii nesubtiate, spargerea este o
spargere fragila, provocata de o depunere lenta, progresiva in timp;
c) blocarea dispozitivelor de siguranta ale cazanului – depunerile cauzate de duritate, namol si cruste,
ajung la nivostate blocand plutitorul la robinetele de control al indicatoarelor (sticlelor) de nivel, ale
manometrelor precum si pe scaunul supapelor de siguranta, punand astfel in pericol functionarea in
conditii de siguranta a cazanelor.
Nerespectarea regimului chimic, conduce la o serie de neajunsuri în functionarea cazanului
prezentate în tabel
Nr. MARIMEA EFECTUL PRODUS CAUZELE
Crt. MASURATA
1. DURITATE Aparitia depunerilor sub Functionare defectuasa instalatie de dedurizare
forma de cruste, pe parte de Impurificare condensat
apa, la sistemul fierbator Dozare redusa de Na3PO4
2. ALCALINITATE Fragilitate caustica pH > 12
Dozare excesiva de Na3PO4 în apa de cazan
Descompunerea NaHCO3 în cazan cu cresterea
valorii “p”
Purja continua insuficienta
Purjarea intermitenta prea rara
3. CLORURI, Coroziuni, depuneri Purja continua insuficienta
SULFATI Filtre cationice nespalate dupa regenerare, care scapa
NITRATI cloruri în efluent
Purjarea intermitenta prea rara
4. FIER IONIC Coroziuni, depuneri Apa insuficient degazata
pH prea mic (<8.3)
CO2 nedegazat
5. CUPRU Coroziuni Impurificare condensat
Piese din cupru sau alama pe traseele termomecanice
6. SILICE Depuneri de cruste Purjare insuficienta
7. OXIGEN, (CO2) Coroziune Degazare defectuasa a apei de alimentare
8. CONDUCTIVITATE Depuneri de cruste Purjarea insuficienta a sistemului fierbator
MARE
Pentru prevenirea formarii depunerilor de saruri sau de oxizi pe suprafetele de transfer de caldura
ale cazanelor, trebuie respectat un anumit regim chimic pentru apa de alimentare a cazanului.
Pentru evitarea acestor neajunsuri este obligatorie tratarea corespunzatoare a apei de adaos, precum
si conditionarea apei de alimentare si a apei din cazan.
21
CAPITOLUL IV
REGIMUL CHIMIC AL CAZANELOR
IV.1. Pregătirea și conservarea suprafețelor
Regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte reprezintă totalitatea condiţiilor
necesare pentru:
- obţinerea de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte conform cerinţelor consumatorilor;
- evitarea apariţiei depunerilor sau coroziunilor pe suprafeţele de transfer termic ale cazanelor sau pe
circuitele de apă caldă sau de apă fierbinte.
Asigurarea unui regim chimic corespunzător implică îndeplinirea următoarelor condiţii:
1. alimentarea cazanelor cu apă având indicii de calitate impuşi de constructorul cazanului sau
prevăzuţi în prezenta prescripţie tehnică;
2. pregătirea corespunzătoare a suprafeţelor de transfer termic ale cazanelor înainte de punerea în
funcţiune sau după efectuarea reparaţiilor, atunci când acestea se execută;
3. condiţionarea corespunzătoare a apei de alimentare şi a apei din cazan;
4. conservarea corespunzătoare a cazanelor şi a circuitelor „apă-abur-condensat”, a circuitelor de apă
caldă şi de apă fierbinte în perioadele de oprire;
5. controlul regimului chimic prin asigurarea de:
- personal de deservire (laboranţi–operatori pentru tratarea apei), autorizat în conformitate cu
prevederile prezentei prescripţii tehnice sau contract de service privind asigurarea regimului chimic
cu agenţi economici autorizaţi de ISCIR;
- laborator sau punct chimic dotat corespunzător;
- aparatură de măsurare şi control a indicilor de calitate ai fluidelor, după caz;
- dispozitive pentru prelevarea probelor de apă tratată, apă de alimentare, apă din cazan, abur saturat,
abur supraîncălzit, condensat, apă din circuitul de apă caldă sau de apă fierbinte, prevăzute de
constructorul cazanului şi de proiectantul centralei termice.
Statistica arata ca aparitia avariilor si functionarea neeconomica a cazanelor de abur se datoreaza
nerespectarii regimului chimic, ceea ce duce la necesitatea unor reparatii premature si costisitoare.
Utilizarea apei ca agent termic în instalatiile de cazan, instalatiile termomecanice sau în
schimbatoarele de caldura folosite în diferite procese tehnologice, ridica o serie de probleme legate de
fenomenul formarii depunerilor. Apa, fiind cel mai bun dizolvant, nu este niciodata pura, ea continând
cantitati variabile de substante dizolvate sau în suspensie. Pentru prevenirea formarii depunerilor de
saruri sau de oxizi pe suprafetele de transfer de caldura ale cazanelor, trebuie respectat un anumit regim
chimic pentru apa de alimentare a cazanului, indicii de calitate fiind mentinuti printr-un regim de purja
adecvat, care elimina sarurile concentrate în zona de evaporare.
Necesitatea eliminarii din apa a substantelor continute este impusa de consecintele nedorite pe care
depunerile formate pe suprafetele de transfer le au asupra functionarii în conditii de siguranta a
instalațiilor si anume:
- depasirea rezistentei maxime admise pentru metal la temperatura, datorita conductivitatii termice
mai mici a depunerii decât a metalului tevii, care conduce la cresterea temperaturii acestuia;
- cresterea consumului de combustibil si scaderea randamentului instalatiei de cazan;
- cresterea intervalului de timp în care se ating parametrii normali de lucru;
- impurificarea aburului, cu efecte negative asupra consumatorilor de abur;
- aparitia coroziuni pe suprafetele metalice.
Exemple de suprafete interioare colmatate, la cazane de abur

22
Pentru evitarea aparitiei problemelor de colmatare a cazanelor, precum si pentru evitarea accidentelor
datorate posibilelor fisuri, conditiile de calitate impuse apei de alimentare trebuie sa raspunda cerintelor
de functionare la parametri normali si în deplina siguranta. Aceste conditii sunt cu atât mai severe cu cât
temperatura si presiunea de functionare (parametrii nominali ai cazanului) sunt mai mari.
Pentru asigurarea unui regim chimic corespunzator trebuie realizate urmatoarele conditii:
- pregatirea suprafetelor interioare ale cazanului si instalatiei aferente înaintea punerii în functiune –
degresare si pasivizare;
- eliminarea din apa bruta a substantelor în suspensie sau dizolvate pâna la valori admise pentru apa de
alimentare, cu ajutorul instalatiilor de tratare a apei;
- conditionarea apei de alimentare si a aburului produs pentru evitarea fenomenelor de coroziune a
suprafetelor interioare si ale circuitului apa/abur/condensat, atât în timpul functionarii cât si în
perioada de stagnare;
- monitorizarea operatiilor de mai sus prin executarea periodica a analizelor de laborator, atât pentru
apa de alimentare, cât si pentru apa de cazan;
- curatarea si spalarea chimica a cazanelor si instalatiei aferente, în vederea eliminarii crustelor si
coroziunii si asigurarii unui regim normal de functionare.
Coroziunea se produce ca urmare a formarii unor micropile electrochimice în jurul impuritatilor din
interiorul metalului (incluziuni, segregarea componentelor de aliere, schimbari de structura, etc.), sau a
celor de pe suprafata exterioara a acestuia (straturi de oxizi, pelicule de protectie întrerupte, etc.). În
cazurile de mai sus, metalul constituie anodul si se dizolva, iar impuritatile constituie catodul micropilei
unde se degaja hidrogenul.
Coroziunea poate apare si în cazul elementelor elecrochimice de concentratie. Acestea apar datorita
concentratiilor diferite de saruri, sau datorita patrunderii si dizolvarii diferite a oxigenului în electrolit
(pile de aerare diferentiala). Locul în care oxigenul patrunde usor (locul aerat) reprezinta catodul si
metalul este protejat, iar locul “umbrit” devine anod si metalul este corodat.
Coroziunea datorata oxigenului poate apare la utilajele energetice atât în timpul functionarii cât si în
perioadele de oprire a instalatiilor.
Coroziunea la stagnare apare în picaturile de lichid si în fantele dintre suprafetele de contact unde
oxigenul patrunde mai greu, acestea devenind anozi.
Aparitia oxizilor duce la accelerarea procesului de corodare a metalului, care devine anod pe
suprafete mai întinse, formându-se cavitati care se adâncesc pe masura ce coroziunea avanseaza.
Coroziunea fierului se produce în medii apoase în absenta oxigenului, între valori ale pHului ph =
4,5-12 conform reactiei:
Fe2 + 2 H2O = Fe(OH)2 + 2 H
Iar la catod are loc reducerea celor doi protoni cu formare de hidrogen atomic, acesta se combina sub
forma de hidrogen molecular care da nastere unei pelicule, pe catod, izolând catodul de apa. Metalul
preia potentialul elecrodului de hidrogen si tensiunea electromotoare a electropilei scade. Trecerea
hidrogenului din forma atomica în forma moleculara si degajarea lui la catod sub forma de bule de gaz
este lenta la valori mari ale pH-ului (fenomenul de pasivitate electrochimica a fierului). Acest fenomen
are loc mult mai rapid în mediu acid, la pH
Formarea de pelicule protectoare în timpul procesului de coroziune, numită pasivare, depinde de
natura şi de structura materialului, de susceptibilitatea lui magnetică, de proprietăţile conductoare ale
peliculei (cu cât mai reduse cu atât mai eficace), de pH-ul mediului coroziv etc.
Pasivarea este un proces electrochimic şi/sau chimic care constă în scăderea vitezei de coroziune la
valori foarte mici datorită modificării calitative a interfeţei metal/agent coroziv. Această modificare se
poate datora formării unei pelicule de oxid sau de sare greu solubilă sau a unui strat de oxigen
chemosorbit, aderent, lipsit de discontinuităţi care acţionează ca o barieră cinetică şi care împiedică
oxidarea şi solvatarea ionilor formaţi. Pasivarea se poate realiza pe mai multe căi: chimic, mecanic sau
electrochimic, sau poate fi provocată de un tratament anterior al suprafeţei.
1. Pasivarea chimică se realizează prin formarea unui film de oxid semiconductor, dens, continuu şi
aderent prin reacţia cu oxigenul sau cu un agent oxidant. Acest film modifică potenţialul superficial,
pozitivându-l cu 0,3-2V; el are o grosime de 1- 50 nm fiind deci invizibil cu ochiul liber. Fenomenul
se întâlneşte la metalele tranziţionale cu structuri electronice incomplete (Fe, Pt, Cr, Mo, Ti, W) dar
şi la unele metale netranziţionale (Al, Zn). Pelicula de oxid este atacată de cloruri suprimându-se
starea pasivă prin electrosorbţie şi formare de oxicloruri caracterizate prin defecte de reţea şi
23
solubilitate mult mai mare dacât oxizii.

2. Pasivarea mecanică apare atunci când sunt create condiţiile de precipitare a unor săruri solide pe
suprafaţa metalului. Ea poate apare la orice metal iar cauza diminuării coroziunii este formarea unor
straturi de sare, groase, poroase care au de obicei proprietăţi de izolator. Ca exemple se pot aminti
sistemele Pb-H2SO4, Mg-H2O, Mg-F-, Ag - Cl-.
3. Pasivarea electrochimică se realizează prin aplicarea unui curent exterior care produce polarizarea
anodică a metalului care urmează a fi pasivat.
Distincţia între cele trei tipuri de pasivări nu este netă, stratul de acoperire putând fi generat pe mai
multe căi dar mecanismul de pasivare este - aşa cum s-a menţionat - acelaşi.
Fierul, în contact cu o soluţie concentrată de HNO3 se pasivează în timp ce în prezenţa unei soluţii
diluate de HNO3 coroziunea nu poate fi stopată.
Conservarea cazanului
În timpul cât cazanul este scos din funcțiune este necesară protejarea lui împotriva corodarii.
Pentru conservarea cazanelor se utilizează procedee diferite, în funcţie de durata opririi, de
configuraţia circuitului de conservat, de necesitatea intervenţiei pentru reparaţii la subansamblele
cazanului, în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne precum şi de costurile de conservare.
Daca durata opririi este mai scurtă, iar cazanul trebuie sa fie gata pentru a fi pus în funcțiune, se
folosește metoda de conservare umedă. în cazul unei opriri mai îndelungate sau al unui pericol de îngheț
se folosește metoda de conservare uscată.
Conservarea umedă
Conservarea cazanelor prin procedeul umed:
- conservare cu soluţii cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu ( borax )
- conservare cu soluţii de hidrazină şi amoniac;
- conservare cu substanţe tenso-active (octadecilamina – ODA);
Se vor executa cel puțin următoarele operații:
- cazanul se umple cu apa pasivizata;
- se incalzeste apa pâna la fierbere pentru eliminarea completa a aerului din cazan prin robinetele de
aerisire sau supapele de siguranta (deschise în prealabil);
- se închid etanș toate robinetele, astfel ca prin racirea cazanului sa se producă un vid cât mai mare
înspațiul de abur;
- la intervale stabilite de timp se controlează nivelul apei în cazan şi se verifica ca acesta să se
mențină;
Conservarea uscată
După oprirea, racirea şi golirea cazanului se procedează la următoarele operaţii:
- se demontează armaturile şi se revizuiesc, deoarece în cazul unei opriri mai îndelungate suferă atât
suprafețele de contact cât şi garniturile;
- se curață cazanul şi se usucă pereții prin ventilare puternică, foc ușor în focar sau aer cald. În
prealabil se evacuează apa, cercetându-se îndeosebi locurile obișnuite de stagnare, de exemplu
jgheaburile de alimentare din tambur, serpentinele supraîncălzitorului şi economizorul, etc. după
care se izolează cazanul de celelalte unităţi şi instalații auxiliare, pompe, etc. prin flanșe oarbe.
- se introduc în tambur cutii cu var nestins sau alte substanțe absorbante de umiditate. Cutiile vor fi
de mărime corespunzătoare dimensiunii gurilor de vizitare şi vor conține oxid de calciu de cel putin
50%.
- se astupă etanș toate registrele de gaze, toate ușile de vizitare, ochiuri de observare, etc.
- se întreține, în timpul perioadei de conservare, uscarea prin foc de lemne sau de cărbune în focar,
cel puțin o data pe luna: pe vreme umeda sau în cazul când zidăria se umezește din alte cauze, focul
se poate repeta mai des. după aceasta operație, registrele şi ușile folosite se astupă etanș.
- se controlează lunar starea suprafeței interioare a tamburului; daca se constată că varul s-a umezit,
acesta se înlocuiește.
Alta metoda de conservare uscată este prin pasivizarea chimică pereților interiori ai cazanului.
IV.2. Prelevarea probelor, indicii chimici, semnificaţie, valori, urmărire, interpretare,
intervenţie, indici chimici de avarie
Prelevarea probelor de apă şi abur condensat se realizează conform avizului obligatoriu de instalare
de la prize şi cu dispozitivele de prelevare stabilite.
24
Procedura de prelevare trebuie să corespundă scopului recoltării şi tipului de control ce urmează să fie
efectuat pe probele de apă şi abur.
Prelevarea reprezintă o procedură planificată care permite să se aleagă, sau să se preleveze probe
separate dintr-un lot, pentru a obţine informaţiile dorite, cum ar fi o decizie referitoare la starea de
conformitate a lotului. Un plan de prelevare este o schema care defineşte numărul de unităţi ce trebuie
colectate şi numărul de unităţi neconfirmate cerute intr-o prelevare pentru a evalua starea de
conformitate a lotului.
Proba este o porţiune de material colectat conform procedurii de prelevare stabilite.
Prelevarea probelor de apă, abur şi condensat este o etapă deosebit de importantă în desfăşurarea
procesului de analiză fizico-chimica a apei, deoarece probele recoltate trebuie să fie reprezentative şi nu
trebuie să introducă modificări în compoziţia şi calităţile apei datorita unei tehnici defectuoase sau a
unor condiţii incorecte de pregătire a materialului.
Prelevarea probelor se face in recipiente din sticla sau polietilena prevazute cu dopuri rodate sau din
cauciuc cu inchidere ermetica.
Marimea fiecărei probe trebuie să fie suficient de mare astfel încât să permită efectuarea analizelor
pentru toţi parametrii care definesc calitatea produsului.
Procesul de prelevare trebuie să fie realizat astfel încât neuniformitatea materialelor să fie detectată. În
timpul procesului de prelevare trebuie acordată atenţie la orice semn de neconformitate.
Indici de calitate pentru fluidele din instalaţii
Fluidele din circuitele centralelor termice vor satisface indicii chimici prevăzuţi de constructorul
cazanelor şi de proiectantul centralei termice.
În cazul în care aburul, apa caldă sau apa fierbinte pot intra în contact cu alimente, persoane sau
obiecte de uz igienico-sanitar, pentru degazarea chimică a apei de alimentare, pentru conservarea
cazanelor sau în vederea condiţionării este interzisă utilizarea substanţelor care pot pune în pericol
sănătatea persoanelor.
Duritatea
Duritatea totală (dT) reprezintă conţinutul total de săruri de calciu şi magneziu din apă şi abur.
După comportarea la fierbere, se distinge:
- duritatea temporară (carbonică) - conferită de carbonaţii acizi de Ca2+ şi Mg2
- duritate permanentă (necarbonică) - restul sărurilor de calciu şi magneziu (sulfaţi şi cloruri)
Mai deosebim:
Duritatea reziduală (dr) - reprezintă duritatea totală rămasă după aplicarea unui procedeu de tratare.
Duritate de calciu (dCa) - reprezintă conţinutul total de ioni de Ca din apa sau abur.
Duritate de magneziu (dMg) - reprezintă conţinutul total de ioni de magneziu din apă sau abur.
Alcalinitatea
Alcalinitatea apei şi a aburului este data de prezenţă carbonaţilor acizi, carbonaţilor şi hidroxizilor
(eventual şi a fosfaţilor) şi este echivalenţa cu cantitatea de acid necesară pentru neutralizarea acestora
în prezenţa indicatorilor corespunzători: fenolftaleina pentru domeniul de pH = 8,3 şi metil orange sau
indicator mixt în cazul pH = 4,5 – 5,4 pH - ul. Menţinerea unui pH în limitele 7,5 – 9,5 asigură
funcţionarea sigură şi de durată a instalaţiilor energetice, deoarece numai de la aceste valori nu mai e
agresivă faţă de fier pH -ul este influenţat de:
- bioxidul de carbon – care conferă apei agresivitate comparabilă cu cea a acidului clorhidric
- oxigenul dizolvat – măreşte viteza de coroziune a metalului; se elimină prin degazare termică
Pentru evitarea coroziunilor suprafeţelor metalice se utilizează agenţi de condiţionare a apei: NH 3
pentru legarea bioxidului de carbon şi hidrazina pentru leagarea oxigenul după degazarea termică.
Substanţele organice scad pH-ul apei, ca urmare a descompunerii acestora la temperatura şi presiunea
din cazan.
Deosebim:
Alcalinitatea „p” - faţă de fenolftaleină corespunde conţinutului total de hidroxizi plus jumătate din
conţinutul de carbonaţi şi în cazul prezenţei fosfaţilor, plus o treime din conţinutul acestora.
Alcalinitatea „m” - faţă de metil orange sau indicator mixt şi corespunde conţinutului total de
hidroxizi, carbonaţi plus două treimi din conţinutul de fosfat (în cazul prezenţei acestora).
Alcalinitatea „p” caustică - datorată prezenţi hidroxidului de sodiu rezultat în urma procesului de
hidroliză. Provoacă următoarele neajunsuri:
- spumarea apei;
- antrenări de săruri;
25
- fragilitate caustică;
- fisuri sub tensiune.
Aciditatea
Aciditatea (-m) - reprezintă suma concentraţiilor de ioni de H2, corespunzători anionilor sulfaţi,
cloruri şi nitraţi (în cazul prezenţei acestora) din apa ce a fost trecută printr-o coloană de cationit
puternic acid în forma H+
Aciditatea este echivalentă cu cantitatea de hidroxid de sodiu folosită la neutralizarea ionilor de
hidrogen în prezenţa indicatorului mixt sau metilorange.
Conţinutul de săruri şi conductivitatea
Conţinutul de săruri din apă şi abur trebuie să fie cu atât mai mic cu cât presiunea este mai mare.
Puritatea aburului este influenţată de conţinutul de sarcini al apei din cazan (la valori mai mari ale
salinităţii apei din cazan, creşte conţinutul de săruri al aburului saturat produs).
Substanţele organice blochează ireversibil filtrele echipate cu masa ionică puternic bazică în circuitul
apă – abur – condensat prin descompunere dau acizi care conduc la micşorarea pH – ului apei, iar prin
pirogenare dau depuneri spongioase
Conductivitatea este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric. De obicei se măsoară
rezistivitatea electrică, care este inversul conductibilității. Rezistivitatea apei este o funcție inversă față
de concentrația de substanțe dizolvate în apă și se măsoară în Ωcm (ohm×cm).
Oxigenul
Prezenţa oxigenului dizolvat în apele naturale favorizează desfăşurarea fenomenelor biologice, iar
prezenţa sa în apele alimentare conduce la coroziuni locale (pitting).
Eliminarea oxigenului din apă se realizează prin
- degazarea termică
- degazarea chimică cu hidrazină N2H4 + O2→ N2 + 2H2O
Principalul produs al coroziunii este oxidul de fier, care împreună cu silicea formează depuneri foarte
dure şi greu de îndepărtat.
Indicii de avarie sunt indicii chimici precizaţi de constructorul cazanului care pot periclita siguranţa în
funcţionare
La cazanele de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte se vor urmări indicii chimici de avarie, impuşi de
constructorul cazanului, iar la depăşirea acestora cazanul se opreşte din funcţiune (numai în cazul în
care constructorul prevede aceşti indici).
În tabele sunt prevăzuţi indicii chimici obligatorii pentru cazanele existente şi recomandaţi pentru
cazanele noi.
Semnificaţiile indicilor de calitate
Nr. Denumirea indicelui Simbol UM Definiţia indicelui
1 Suspensii S ppm Substanţele care pot fi reţinute prin filtrare

2 Uleiuri calitativ Conţinutul de ulei mineral provenit de la
ungeri, infiltraţii, de la răciri şi din procesul
tehnologic, determinat cu camfor sau
difenilamină
3 Duritate totală dt mval/l Conţinutul total de săruri de calciu şi
magneziu;
3 3
1d=10 mg CaO/dm =7,14 mg MgO/ dm ;
3 3
1 mval/dm =28 mg CaO/ dm =20 mg
3
MgO/dm ;
0 3
1 d = 0,357 mval CaO/ dm =0,35 mval
3
MgO/dm
4 Alcalinitate caustică „p” mval/l Numărul de cm3 de HCl 0,1n necesari
pentru neutralizarea a 100 ml apă de probă,
folosind ca indicator fenolftaleină
26
5 Alcalinitate totală „m” mval/l Numărul de cm3 de HCl 0,1n necesari

pentru neutralizarea a 100 ml apă de probă,
folosind ca indicator metilorange
6 Oxigen O ppm Conţinutul de oxigen dizolvat în apă
7 Activitatea ionilor de pH - Logaritmul zecimal cu semn schimbat al

hidrogen activităţii, respectiv concentraţiei de
hidrogen determinat la 250 C
8 Conductivitate electrică γ μS/cm Conductivitatea electrică datorită
impurităţilor ionice din apă determinată la
250 C
1 μS/cm = 0,45 mg NaCl/l
9 Silice SiO ppm Conţinutul total de silice ionică şi coloidală
10 Oxidabilitate (consum CP ppm Conţinutul de substanţe organice capabile de

de permanganat–CP) a fi oxidate cu permanganat de potasiu
(KMnO)4 exprimat în ppm KMnO4
consumat;
1ppm KMnO 4= 0,263 ppm O2;
1 ppm O 2= 3,95 ppm KMnO4
11 Fier Fe ppm Conţinutul total de fier în apă
12 Cupru Cu ppm Conţinutul total de cupru în apă
13 Exces de fosfat PO3- ppm Conţinutul de fosfat dizolvat în apa din

cazan filtrată, exprimat în PO;
14 Hidrazină NH ppm Conţinutul de hidrazină în apă, rămasă după
reacţia cu oxigenul, exprimat ca N24H24
15 Sodiu şi potasiu Na+K ppm Conţinutul ionilor de sodiu şi potasiu în apă
16 Ionul de amoniu NH ppm Conţinutul total în ioni de amoniu prezent în

apă, în condensat şi în aburul din cazane
17 Cloruri Cl- ppm Conţinutul de cloruri al apei, exprimat ca Cl-
STAS 8612
18 Aluminiu Al ppm Conţinutul de aluminiu (Al III) sub formă
solubilă în apă
1 Cazane de apă caldă, apă fierbinte şi ignitubulare cu presiunea p > 0,5 bar
27
2 Cazane de abur cu circulaţie naturală acvatubulare
3 Cazane de abur cu circulaţie forţată multiplă
4 Cazane de abur cu circulaţie forţată unică (cu străbatere)
Explicaţii pentru tabelele 1-4

Limitele de presiuni maxime se referă la valoarea înscrisă pe placa de timbru a cazanului, indiferent de
presiunea la care este folosit în exploatare, iar categoriile din tabel se înţeleg peste ____ până la ____
inclusiv. Valoarea pentru o anumită presiune din domeniul categoriei respective de cazan se poate
interpola ştiind că valorile mici ale indicilor se referă la presiuni mari.
În cazul cazanelor cu vaporizare în trepte, indicii apei din cazan se referă la treapta salină.
Valorile din tabele se referă la conţinutul de silice totală (ionică şi coloidală).
La controlul curent se supraveghează conţinutul de silice ionică, silicea coloidală analizându-se în
funcţie de necesităţi.
Indicii din tabel se referă la conţinutul de oxigen după ultima treaptă de degazare termică, înainte de
injecţia reactivilor de degazare chimică.
Notaţiile din tabelele 1-4 au următoarele semnificaţii:
© = conductivitatea pentru cazanele cu supraîncălzitor, cu suprafaţa de vaporizare şi volumul mic de
separare din tambur, maxim 2.500 μS/cm;
**= indicii sunt valabili pentru apa de adaos şi apa de alimentare;
ND= nedecelabil la sensibilitatea metodei de analiză;
* = la cazanele cu ecran spate se vor respecta indicii categoriei II;
28
® = realizat termic sau prin condiţionarea corespunzătoare a apei de alimentare;

A) = valori pentru cazanele cu presiune de regim p > 8 bar;
B) = valorile indicilor de calitate pentru apa de alimentare (alcalinitate, conductivitate şi conţinut de
silice), denumiţi în continuare ia, se calculează (pentru fiecare indice în parte) în funcţie de aceiaşi
indici ai apei de cazan ic , ai aburului tehnologic ib, şi de cuantumul de purjă pj, cu relaţia:
ia = pj x ic + 100 x ib
(100 + pj) x k
k= coeficientul de transformare a bicarbonaţilor din apa de alimentare (alcalinitate „m”) în carbonaţi şi
hidroxizi (alcalinitate „p”); valorile pentru coeficientul k, dependente de presiune, sunt indicate în
diagrama l de la pct. R.7; pentru conductivitate şi conţinutul de silice, k=1;
C) = valoarea corectată pentru adaosuri de volatile şi gaze ionizate, conform STAS 7722;
D) = dacă valoarea se realizează prin ajustarea pH-ului cu amoniac, se admite un exces de maxim 1 ppm
NH4 la instalaţiile care au pe circuitul „apă-abur-condensat” schimbătoare de căldură construite din
aliaje de cupru;
E) = indice care nu este obligatoriu în cazul tratării integrale a apei de alimentare, cu eliminarea oricărei
posibilităţi de scăpare a ionilor durogeni;
Coeficientul k de transformare a bicarbonaţilor (alcalinitatea „m”) în carbonaţi şi hidroxizi (alcalinitatea
„p”)
coeficientul K
NOTĂ: Dacă într-o centrală termică sunt montate cazane de categorii diferite privind regimul chimic
şi alimentarea se face din bară comună, indicii de calitate ai apei de alimentare vor fi cei ai cazanului cu
regimul chimic cel mai restrictiv.
IV.3. Balanţa "apă-abur-condensat"
Balanţa de apă – abur - condensat se întocmeşte pentru a fi utilizată la dimensionarea sistemului

de tratare pentru apa de adaos, respectiv pentru cheltuielile pierderilor din circuit. Circuitul termic ideal
de apă – abur – condensat este circuitul în care nu există pierderi. În acest circuit nu este nevoie de
completări cu apă de adaos. Circuitele reale au întotdeauna pierderi.
Pricipalele pierderi se datorează scăpărilor prin neetanşeităţile instalaţiilor care formează circuitul;
altele sunt datorate consumului de agent termic (apă, abur, condensat) în procese tehnologice. Sunt şi
pierderi datorate impurificării condensului (în zonele în care presiunea mediului este mai mare decât
presiunea circuitului), prin pătrunderea în circuit a unor agenţi impurificatori. În această situaţie
condensul necesită o tratare suplimentară înainte de reintroducere în circuit pentru a fi adus la
29
parametrii admişi, sau, în cazul în care impurificarea realizată îl aduce sub calitatea apei brute, la
înlocuirea lui cu echivalentul de apă de alimentare obţinută prin tratarea apei brute.
Pierderile datorate neetanşeităţilor sunt cele care trebuie urmărite pentru a sesiza momentul de
intervenţie, depistarea, localizarea şi remedierea.
Pierderile datorate impurificării condensului pot proveni din circuitul cazanului sau din circuitul
consumatorului de abur tehnologic (acolo unde acesta există). Primele (cele provenite din circuitul
propriu al centralei) sunt în sarcina proprie de remediere. Pentru aceasta sunt reglementate proceduri de
aplicare. Pentru impurificările datorate circuitului din zona consumatorului de abur se stabilesc
responsabilităţi şi proceduri de remediere prin contractele comerciale de furnizare.
Relaţia de bază pentru apa de alimentare este:
apa de alimentare = condensat recuperat + apa de adaos = abur produs + pierderi în circuit + purja.
Purja reprezintă operaţia prin care se scoate apă din sistemul sub presiune. Din punct de vedere al
modului de aplicare se deosebeşte: purja continuă şi purja intermitentă.
Purja continuă se practică din tamburul cazanului de abur. Prelevarea de face de-a lungul tamburului
printr-o conductă cu orificii sau interstiţii plasate la 10 – 20 cm sub nivelul minim al apei din tambur.
Această purjă are rolul de a elimina surplusul de săruri din apa din vaporizatorul cazanului.
Purja intermitentă se practică în punctele mai joase ale cazanului, cum ar fi unele colectoare sau
tamburul inferior şi are menirea să elimine nămolul eventual format
Calitatea apei de alimentare trebuie astfel aleasă ca indicii apei din cazan să fie realizaţi şi menţinuţi
pe seama unor cuantumuri de purjă limitate pentru fiecare tip de cazan. De aceea regimul chimic
cuprinde toate condiţiile impuse stării suprafeţelor interioare ale schimbătoarelor de căldură precum şi
calităţii apei de alimentare, apei şi aburului din cazan în scopul unei exploatări sigure şi economice.
Suprafeţele interioare ale ţevilor cazanelor trebuie pregătite şi apoi menţinute în stare curate,
protejate de un strat aderent şi rezistent de magnetită.
Relatiile calitative si cantitative intre fluidele participante la circuitul termic, sunt stabilite pe baza
egalitatii din urmatoarea relatie:
Abur debitat + Purja cazanului = Condensat + Apa adaos
Adica, debitul de abur si purja cazanului (inclusiv pierderile din circuit) trebuie echilibrate de
condensatul recuperat si de apa de adaos, tratata, in vederea alimentarii cazanului.
Matematic, balanta poate fi transcrisa pentru aspectul ei cantitativ in relatia urmatoare:
Qab + Qpj = Qc + Qad
Stiind ca apa de alimentare este formata din condensat si apa de adaos:
Qal = Qc + Qad
rezulta ca:
Qab + Qpj = Qal = Qc + Qad
Introducand in relatia de mai sus si calitatea fluidelor, reprezentata prin indicii de calitate (adica
valoarea impuritatilor continuta de fiecare fluid component al balantei) se obtin relatiile calitative ale
balantei:
Qab x Iab + Qpj x Ipj = Qal x Ial = Qc x Ic + Qad x Iad
Pe baza relatiilor de mai sus se pot stabili relatii de calcul pentru diverse marimi cantitative si
calitative ale fluidelor din circuitul termoenergetic al cazanului atat in timpul functionarii acestuia, cat si
pentru proiectarea instalatiilor de tratare, in functie de marimile de calcul pe care le cunoastem.
Semnificațiile termenilor:
I - Valoarea indicelui de calitate a diverselor impuritati aflate in fluidelelor aflate in circuit, ca:
alcalinitate, silice, cloruri, reziduu fix, conductivitate electrica, exprimate corespunzator in: mval/l,
ppm, µS/cm;
Q - debitul fluidului din circuitul termoenergetic, exprimat in m3/h si t/h;
In calculul cu nomogramele nu au fost incluse calitatea condensatului si a aburului, acestea fiind
considerate pure, lipsite de saruri.
Nomograma din figura reprezinta un model de calcul pentru oricare indice existent in apa de
alimentare si in apa din cazan.
30
Model de nomograma pentru aprecierea indicilor si cantitatii de apa de adaos
Nomograma din figura urmatoare reprezinta un model de calcul pentru indicele alcalinitate. S-a tinut
cont de valoarea maxima p a alcalinitatii (curba 1) in apa din cazan, precum si de coeficientul K de
transformare a bicarbonatilor din apa de alimentare in hidroxizi, in apa din cazan.
Nomograma alcalinitatii apei cazanelor pentru aprecierea marimilor din balanta
In felul acesta se poate stabili exact, valoarea maxima a alcalinitatii p in apa din cazan pentru diverse
presiuni, nu pentru categorii de cazane.
Cu ajutorul nomogramei 2 se poate calcula, dupa necesitati, pentru cazanele acvatubulare ecranate,
aflate în functionare:
- purja cazanului - Pj ;
- alcalinitatea p, maxim admisa in apa din cazan;
- alcalinitatea p, maxima de calcul, pentru determinarea marimilor balantei;
- alcaliniatea m a apei de adaos, care intra in componenta apei de alimentare;
- necesarul de apa de adaos pentru alcatuirea apei de alimentare;
- presiunea cazanului pana la care pot fi folosite diverse calitati de apa, pentru functionarea
normala a cazanului.
Determinarea cantității de apa de adaos (A, QA)
Cunoasterea cantitatii de apa de adaos este necesara pentru completarea pierderilor de apa, abur sau
condensat, in vederea mentinerii Balantei; este utila si la alegerea sau verificarea instalatiei de tratare.
31
Determinarea calității apei de adaos (IA)

Cunosterea calitatii apei de adaos este necesara pentru a sti pana la ce valori trebuie indepartate
impuritatile din apa bruta, respectiv ce schema de tratare trebuie aleasa pentru a putea obtine o apa de
adaos capabila, ca in amestec cu condensatul, recuperat intr-o anumita cantitate si de calitate data, sa
furnizeze o apa de alimentare corespunzatoare categoriei de generator.
Aceasta se realizeaza calculand pentru fiecare indice (impuritate) valoarea normata in apa de
alimentare (Ia), eventual in cazan (Ic) si existenta in apa bruta, valoarea maxima pe care o poate avea la
amestecarea cu condensatul (Ir).
Determinarea calității apei de alimentare (Ia)
Determinarea calitatii apei de alimentare se poate face in urmatoarele moduri:
1. Marimile apei de adaos (Ia si A) pe care le poate furniza o instalatie de tratare existenta (sau o
schema de tratare propusa) pentru a verifica daca satisface calitatea impusa de normele pentru
apa de alimentare a unui generator.
2. Marimile de exploatare ca presiunea cazanului, respectiv calitatea indicelui apei din cazan si
purja admisa (ambele marimi sunt normate in prescriptii), in vederea stabilirii valorii maxime
admisa pentru indicele respectiv, care trebuie gasita la analiza apei de alimentare, in timpul
functionarii corespunzatoare a cazanului.
Determinarea cuantumului de purje (Pj , QPj)
Pj – este data de tipul centralei termice.
Functionarea cazanului cu indicii chimici aparent corespunzatori poate fi facuta uneori pe seama unei
purje exagerat de mare, coborand mult randamentul cazanului si putand suprasolicita cazanul.
Determinarea prin calcul a purjei si compararea ei cu valorile maximale din prescriptii, clarifica
situatia regimului de functionare a cazanului.
Cu ajutorul purjei calculata pentru diferiti indici, se poate verifica justetea alegerii unei scheme de
tratare sau se poate vedea care sunt limitele pentru calitatea sau cantitatea apei de adaos intre care purja
ramane sub valorile prescrise.
Apa purjata din cazan reprezinta o pierdere prin caldura pe care o contine. La cazanele industriale
purjarea se limiteaza la maximum 7 %.
Purjarea cazanului este de doua feluri: purjare continua si purjare periodica sau intermitenta.
Purjarea continua
Are scopul de a elimina continuu, in atmosfera, sarurile din apa din cazan, care se acumuleaza in
concentratie mare in zona situata la 100 – 200 mm sub nivelul minim. Se realizeza prin, deschiderea
mai mult sau mai putin, a robinetului de purja continua.
Purjarea continua se face de catre laborant in functie de rezultatul analizei apei din cazan.
Purjarea periodica (intermitenta)
Are scopul de a elimina namolul depus in partea de jos a tamburului sau colectoarelor, namol rezultat
din sarurile si impuritatile continute in apa de alimentare.
Aceste depuneri sunt mai insemnate cand in apa de alimentare se adauga si fosfat (care face ca
sarurile ce nu au fost retinute de filtre sa se depuna in partea de jos, sub forma de namol si nu sub forma
de piatra pe pererii cazanului).
Purjarea periodica se face de catre fochist, dupa indicatiile laborantului, cel putin o data pe tura.
Purjarea periodica se mai face cand:
- apa spumega in sticla de nivel;
- cand nivelul apei in cazan a depasit nivelul maxim;
- la circa 30 min dupa oprirea cazanului;
- cand este scazuta presiunea (se verifica nivelul apei in sticlele de nivel, etanseitatea robinetelor
de purjare, existenta apei in rezervorul de alimentare, buna functionare a pompelor de apa).
Purjarea se intrerupe imediat cand se constata scaderea brusca a nivelului apei, vibratii sau oscilatii
bruste.
Condiţii de calitate a apei de alimentare din cazan
Calitatea apei de alimentare trebuie astfel aleasă ca indicii apei din cazan să fie realizaţi şi menţinuţi
pe seama unor cuantumuri de purjă limitate pentru fiecare tip de cazan. De aceea regimul chimic
cuprinde toate condiţiile impuse stării suprafeţelor interioare precum şi calităţii apei de alimentare, apei
şi aburului din cazan în scopul unei exploatări sigure şi economice.
Suprafeţele interioare ale ţevilor cazanelor trebuie pregătite şi apoi menţinute în stare curată protejate
de un strat aderent şi rezistent de magnetită.
32
Factorii influenţi ai regimului chimic

a) Factorii dinamici specifici:
- Sarcina termică specifică determină modul de fierbere, respectiv generare a aburului şi
depinde de temperatura în peretele metalic şi apă. Încărcarea specifică a spaţiului de abur
caracterizează timpul de staţionare a picăturilor de apă în spaţiul de abur al tamburului
b) Factori funcţionali:
- cifra de circulaţie;
- presiunea de vaporizare.
Cifra de circulaţie reprezintă criteriul de stabilire asupra procesului de separare a picăturilor de apă
din abur, a cărui eficienţă determină gradul de impurificare a aburului saturat.
Presiunea de vaporizare condiţionează dependenţa dintre viteza de cădere a picăturilor (respectiv de
antrenare) şi diametrul acestora. Se impune ca picăturile de apă antrenate de abur în tambur să aibă un
conţinut de săruri cât mai mic.
Duritatea
Duritatea totală (dT) reprezintă conţinutul total de săruri de calciu şi magneziu din apă şi abur.
După comportarea la fierbere, se distinge:
- duritatea temporară (carbonică) - conferită de carbonaţii acizi de Ca2+ şi Mg2
- duritate permanentă (necarbonică) - restul sărurilor de calciu şi magneziu (sulfaţi şi cloruri)
Mai deosebim:
Duritatea reziduală (dr) - reprezintă duritatea totală rămasă după aplicarea unui procedeu de tratare.
Duritate de calciu (dCa) - reprezintă conţinutul total de ioni de Ca din apa sau abur.
Duritate de magneziu (dMg) - reprezintă conţinutul total de ioni de magneziu din apă sau abur.
Alcalinitatea
Alcalinitatea apei şi a aburului este data de prezenţă carbonaţilor acizi, carbonaţilor şi hidroxizilor
(eventual şi a fosfaţilor) şi este echivalenţa cu cantitatea de acid necesară pentru neutralizarea acestora
în prezenţa indicatorilor corespunzători: fenolftaleina pentru domeniul de pH = 8,3 şi metil orange sau
indicator mixt în cazul pH = 4,5 – 5,4 pH - ul. Menţinerea unui pH în limitele 7,5 – 9,5 asigură
funcţionarea sigură şi de durată a instalaţiilor energetice, deoarece numai de la aceste valori nu mai e
agresivă faţă de fier pH -ul este influenţat de:
- bioxidul de carbon – care conferă apei agresivitate comparabilă cu cea a acidului clorhidric
- oxigenul dizolvat – măreşte viteza de coroziune a metalului; se elimină prin degazare termică
Pentru evitarea coroziunilor suprafeţelor metalice se utilizează agenţi de condiţionare a apei: NH3
pentru legarea bioxidului de carbon şi hidrazina pentru leagarea oxigenul după degazarea termică.
Substanţele organice scad pH-ul apei, ca urmare a descompunerii acestora la temperatura şi
presiunea din cazan.
Deosebim:
Alcalinitatea „p” - faţă de fenolftaleină corespunde conţinutului total de hidroxizi plus jumătate din
conţinutul de carbonaţi şi în cazul prezenţei fosfaţilor, plus o treime din conţinutul acestora
Alcalinitatea „m” - faţă de metil orange sau indicator mixt şi corespunde conţinutului total de
hidroxizi, carbonaţi plus două treimi din conţinutul de fosfat (în cazul prezenţei acestora).
Alcalinitatea „p” caustică - datorată prezenţi hidroxidului de sodiu rezultat în urma procesului de
hidroliză. Provoacă următoarele neajunsuri:
- spumarea apei;
- antrenări de săruri;
- fragilitate caustică;
- fisuri sub tensiune.
Aciditatea (-m) - reprezintă suma concentraţiilor de ioni de H2, corespunzători anionilor sulfaţi,
cloruri şi nitraţi (în cazul prezenţei acestora) din apa ce a fost trecută printr-o coloană de cationit
puternic acid în forma H+
Aciditatea este echivalentă cu cantitatea de hidroxid de sodiu folosită la neutralizarea ionilor de
hidrogen în prezenţa indicatorului mixt sau metilorange.
Conţinutul de săruri şi conductivitatea
Conţinutul de săruri din apă şi abur trebuie să fie cu atât mai mic cu cât presiunea este mai mare.
Puritatea aburului este influenţată de conţinutul de sarcini al apei din cazan (la valori mai mari ale
salinităţii apei din cazan, creşte conţinutul de săruri al aburului saturat produs).
Substanţele organice blochează ireversibil filtrele echipate cu masa ionică puternic bazică în circuitul
33
apă – abur – condensat prin descompunere dau acizi care conduc la micşorarea pH – ului apei, iar prin
pirogenare dau depuneri spongioase
Reţinerea substanţelor organice se face pe masa macroporoasă sau pe filtrele barieră de tip
„scavanger”.
Pentru înlăturarea substanţelor organice se utilizează o soluţie de 5% acid clorhidric – urmat de o
spălare cu soluţie de clorură de sodiu 10% până la 40% Silicea este prezentă în apa naturală sub formă
ionică cât şi coloidală.
Neajunsurile provocate de prezenţa silicei:
- asupra masei schimbătoare de ioni puternic bazică pe care este reţinută deoarece are o constantă
de aciditate scăzută
- asupra circuitului apă – abur – condensat deoarece în prezenta ionilor de Ca2+, Mg2+, Fe3+, Al3+,
formează depuneri foarte dure şi greu de îndepărtat de pe suprafeţele de schimb de căldură.
Depunerile de silice provoacă:
- supraîncălziri locale;
- degradarea termică a metalului;
- spargerea ţevilor.
Oxigenul
Prezenţa oxigenului dizolvat în apele naturale favorizează desfăşurarea fenomenelor biologice, iar
prezenţa să în apele alimentare conduce la coroziuni locale (pitting).
Eliminarea oxigenului din apă se realizează prin:
- degazarea termică
- degazarea chimică cu hidrazină N2H4 + O2→ N2 + 2H2O
Principalul produs al coroziunii este oxidul de fier, care împreună cu silicea formează depuneri foarte
dure şi greu de îndepărtat.
La cazanele de abur şi de apa fierbinte se vor urmări indicii chimici de avarie, impusi de
constructorul cazanului, iar la depăşirea acestora cazanul se opreşte din funcţiune (numai în cazul în
care constructorul prevede aceşti indici).
Dacă într-o centrala termica sunt montate cazane de categorii diferite privind regimul chimic şi
alimentarea se face din bara comuna, indicii de calitate ai apei de alimentare vor fi cei ai cazanului cu
regimul chimic cel mai restrictiv.
In conceptia moderna, pentru satisfacerea cerintelor regimului chimic al cazanelor de abur si apa
fierbinte, conform prevederilor prescriptiei tehnice in vigoare, sunt necesare:
- pretratarea apei de adaos;
- conditionarea apei de alimentare (apa de adaos si condensat);
- tratarea interna a apei din cazan;
- conservarea cazanelor pe timpul stagnarii.
Pretratarea apei de adaos
Este în functie de sursa de apa bruta:
- in cazul apelor de suprafata, operatiunile de pretratare cuprind o faza de limpezire urmata de
pretratarea propriu-zisa (dedurizare, demineralizare), in functie de cerintele cazanului si de
balanta apa-abur-condensat;
- in cazul apelor de adancime se aplica numai faza de pretratare propriu-zisa;
- in anumite cazuri, cand apa contine unele suspensii (nisip in particular) se practica si o filtrare
mecanica.
Conditionarea apei de alimentare
Apa de alimentare contine apa de adaos si condensat recuperat.
- In cazul cazanelor ignitubulare, fara degazare termica, condensatul se amesteca cu apa de adaos
in rezervorul de apa de alimentare, prevazut cu preincalzire la cca. 800 C; scopul amestecului
este de a ridica pH-ul la valori care sa asigure protectia subansamblelor pana la cazan, mai ales
cand exista un economizor dar si pentru transferul in abur a unui agent volatil de conditionare a
pH-lui aburului.
- In cazul cazanelor cu degazare termica, amestecul de condensat si apa de adaos se face in
degazorul termic, in doua faze; o prima faza pana la degazorul termic, care trebuie sa tina cont
de eliminarea CO2 si a doua faza de la degazorul termic la cazan.
34
Tratarea interna a apei din cazan

Tratarea interna a apei din cazan cuprinde sistemul sub presiune (economizor, sistemul vaporizator,
tambur, supraincalzitor, distributie abur) si reteaua de condensat recuperat . Tratarea interna a apei din
cazan tine cont de fenomenele care au loc in interiorul cazanului:
- concentrari de substante, fara modificarea compozitiei chimice;
- concentrari de substante, precedate de modificarea compozitiei chimice;
- transformari din faza lichida in faza de vapori;
- depuneri ca urmare a descompunerii termice si hidrolitice;
- depuneri ca urmare a depasirii solubilitatii;
- descompuneri complexe si pirogenari;
- contaminarea aburului prin antrenari mecanice.
CAPITOLUL V
METODE DE TRATARE A APEI
Necesitatea eliminarii din apa a substantelor continute este impusa de consecintele nedorite pe care
depunerile formate pe suprafetele de transfer le au asupra functionarii în conditii de siguranta a
utilajelor respective:
- datorita conductivitatii termice mai mici a depunerii decât a metalului tevii, are loc cresterea
temperaturii acestuia, putând duce la depasirea rezistentei maxime admise pentru metal la
temperatura respectiva;
- cresterea consumului de combustibil si scaderea randamentului instalatiei de cazan;
- cresterea intervalului de timp în care se ating parametrii normali de lucru;
- impurificarea aburului cu efecte negative asupra consumatorilor de abur, aparitia coroziunii pe
suprafetele metalice.
Operaţiile de tratare a apei depind de compoziţia apei, de cerinţele consumatorului, de debit şi de

considerente tehnico - economice. Cunoaşterea acestor parametri permite alegerea metodei, ordinea
operaţiilor şi echipamentul necesar, determinarea consumului de reactivi şi dimensionarea instalaţiilor.
In functie de compozitia apei brute, de cerintele cazanului si de structura balantei apa-abur-
condensat, metodele de tratare a apei de adaos merg de la dedurizare pana la demineralizarea totala a
apei.
Alegerea metodei optime de tratare a apei de adaos este in functie de urmatoarele criterii:
- stabilirea indicilor chimici ai apei de alimentare;
- compozitia apei brute;
- balanta apa-abur-condensat.
În funcţie de principiul pe care se bazează metodele folosite la tratarea apei se disting:
- metode fizice;
- metode chimice;
- metode fizico-chimice.
După impurităţile conţinute în apa naturală metodele de tratare se clasifică în:
1. metode pentru îndepărtarea impurităţilor în suspensie;
2. metode pentru îndepărtarea impurităţilor dizolvate ionic (săruri);
3. metode pentru îndepărtarea substanţelor dizolvate molecular (gaze, substanţe organice).
1. Metode de îndepărtarea impurităţilor în suspensie
Eliminarea suspensiilor se face în funcţie de mărimea şi cantitatea acestora în trei moduri:

a) Decantarea;
b) Coagularea preliminară şi filtrarea fină;
c) Filtrarea totală.
a) Decantarea
Principiul decantării se bazează pe faptul că orice particulă aflată în suspensie într-un fluid de
densitate mică tinde să se depună sub influenţa gravitaţiei. Operaţia se realizează fie prin stocarea într-
35
un rezervor foarte mare sau prin trecerea apei prin bazine de decantare. Eficienţa îndepărtării solidelor
în suspensie depinde de mai mulţi factori, dar în mod uzual eficienţa este de cca 90% în 12-24h.
Particulele de dimensiuni mici ori de densitate redusă (apropiată de cea a apei) nu pot fi îndepărtate prin
decantare fără o prealabilă coagulare. Viteza de depunere a particulelor în suspensie depinde de forma
şi mărimea particulei, diferenţa între densitatea solidului în suspensie şi fluid, de vâscozitatea fluidului.
Dacă se doreşte îndepărtarea solidelor în suspensie cu diametre mici, cu ajutorul decantării fără
coagulare, acest lucru este posibil printr-o depozitare prelungită, în rezervoare mari, timpul de retenţie
necesar fiind în acest caz de câteva săptămâni sau luni.
Depozitarea prelungită prezintă anumite dezavantaje în sensul că activitatea biologică începe să fie
excesivă iar pe fundul rezervorului începe să se acumuleze substanţe organice. În general, depozitarea
prelungită nu poate fi luată în considerare la tratarea apelor pentru cazan.
Condensarea – reprezintă faza din tehnologia de tratare a apei cu ajutorul căreia se elimină
suspensiile fine şi coloidale, precum şi a unor substanţe dizolvate, prin adăugarea de substanţe chimice.
Stabilitatea foarte mare a unei soluţii coloidală este explicabilă dacă se consideră că particulele sunt
încărcate electric, toate de acelaşi semn. Forţele de respingere electrostatice care iau naştere între aceste
particule împiedică aglomerarea şi depunerea lor. Particula coloidală are o structură complicată,
stratificată care îi dă posibilitatea încărcării cu electricitate.
b) Coagularea
Coagularea este operaţia prin care se îndepărtează din apă particulele coloidale (cu dimensiuni de
0,001 – 1 μ) prin folosirea unor reactivi chimici numiţi coagulanţi. Aceste substanţe, dizolvate în apă,
suferă o hidroliză puternică cu formarea unor hidroxizi insolubili cu proprietăţi coloidale. Aceste
particule coloidale încărcate electric, amorfe, adsorb particulele coloidale existente în apă, formând
aglomerate mari şi grele are se depun sub formă de sedimente.
Cei mai folosiţi coagulanţi în tratarea apei sunt electroliţii, respectiv săruri de fier şi de aluminiu:
FeCl3 , Fe2(SO4)3 , AlCl3 , Al2(SO4)3 .
De exemplu, sulfatul de aluminiu reacţionează cu dicarbonaţii de Ca şi Mg, cu formarea
precipitatului floconos de hidroxid de Al, conform reacţiilor:
Al2(SO4)3 + 3 Ca(HCO3)2 → Al2(CO3)3 + 3 CaSO4 + 3 H2O + 3 CO2
Al2(CO3)3 + 6 H2O → 2 Al(OH)3 ↓ + 3 H2CO3
Procesul de coagulare este un fenomen fizico-chimic complex şi este în general rezultatul a două
fenomene diferite şi independente:
- destabilizarea dispersiei coloidale, realizată prin adaos de substanţe chimice;
- transportul care provoacă aglomerarea şi depunerea particulelor destabilizate.
Clasificarea fenomenului de coagulare poate fi împărţit în:
- Flocularea care cuprinde coagularea şi floculaţia Coagularea acţionează spre destabilizarea
sistemului prin micşorarea potenţialului, în această fază evidenţiindu-se preponderenţa forţelor
fizice. Floculaţia este caracterizată prin preponderenţa forţelor chimice şi conduce la formarea
punţilor de legătură.
- Coprecipitarea care constă în înglobarea particulelor coloidale în precipitate voluminoase şi
gelatinoase formate la hidroliza agentului de destabilizare.
- Agenţii de destabilizare şi hidroliză cei mai folosiţi sunt sărurile metalelor polivalente: fier,
aluminiu. Aceste săruri hidrolizează în apă, ducând la produşi de hidroliză mono şi polinucleari,
încărcaţi electric sau neutrii.
c) Filtrarea totală
Filtrarea este o operație mecanică sau fizică de separare din soluții sau gaze, printr-un filtru, a unor
substanțe (particule) solide, insolubile, dar cu densitate apropiată de cea a lichidului sau gazului în care
se găsesc.
Filtrarea este procesul de separare a corpurilor solide din apa, continute atat in suspensie cat si in
solutie, sub forma coloidala.
Scopul filtrării este de a separa fazele unui suspensii într-un precipitat (faza solidă a suspensiei) și un
filtrat (care să conțină cât mai puțină fază solidă). Separarea prin filtrare este, de obicei, foarte eficientă
în privința purității filtratului, dar mai puțin în privința purității precipitatului, care rămâne îmbibat cu
lichidul din care a fost separat. Când lichidul este prețios, sau când precipitatul trebuie purificat,
filtrarea este urmată de spălarea precipitatului cu un lichid potrivit (de cele mai multe ori apă) care să
36
îndepărteze soluția din precipitat.

Factorii care influențează filtrarea:
- suspensia – mărimea particulelor care formează faza solidă a suspensiei, structura particulelor
(cele sferice sau aciculare perimit viteze mai mari de filtrare decât cele plate, care pot astupa porii
materialului filtrant) influențează alegerea materialului filtrant;
- materialul filtrant – trebuie să rețină cât mai bine faza solidă a suspensiei, să nu se colmateze
(înfunde) repede, să aibă rezistență hidraulică scăzută (să nu conducă la pierderi mari de presiune;
acestea pot să apară datorită porilor foarte înguști), să permită viteze mari de filtrare, să se
regenereze ușor, să aibă rezistență mecanică ridicată (să poată fi refolosit de multe ori) etc.
- grosimea stratului de precipitat – la creșterea grosimii stratului scade viteza de filtrare (și
productivitatea filtrului) din cauza creșterii rezistenței hidraulice a filtrului (creșterea căderilor de
presiune între partea superioară și cea inferioară a stratului filtrant prin lungirea drumului parcurs
de lichid și tasarea precipitatului).
2. Eliminarea sărurilor existente în apă

Substantele dizolvate ionic sunt solutii diluate ale sarurilor acizilor tari si slabi ale caror concentratii
pot fi evaluate prin masurarea conductivitatii electrice a apei si exprimata drept continut de saruri în
mg/l .
Concentratia substantelor dizolvate ionic în apa este definita ca suma concentratiilor cationilor cu
exceptia H+ sau a anionilor.
Cationii Ca2+ si Mg2+ formeaza, la temperaturi ridicate, cu anionii CO3 2-, SO4 si SiO3 depuneri
tari (pâna la 100°C piatra de apa si peste 100°C piatra de cazan) si pentru exprimarea concentratiei lor
în apa se foloseste notiunea de duritate d care se defineste ca suma concentratiilor celor doi cationi în
mval/l.
Procedeele practice prin care se realizează eliminarea sărurilor existe în apă sunt:
a) dedurizarea apei are drept scop eliminarea sărurilor de Ca şi Mg ce constituie duritatea totală a
apei, cu obţinerea apei dedurizate;
b) dezalcalinizarea apei;
c) demineralizarea (deionizarea) apei are drept scop eliminarea tuturor sărurilor solvite în apă, cu
obţinerea apei deionizate (demineralizate);
d) osmoza.
a) Dedurizarea apei se poate face prin mai multe metode:
- prin fierberea apei; carbonații acizi se transformă în carbonați neutri, insolubili, care pot fi
îndepărtați prin filtrare. Încălzirea apei până în apropierea punctului de fierbere conduce la
eliminarea dicarbonaţilor de Ca şi Mg (care reprezintă duritatea temporară) sub formă de
carbonaţi insolubili:
Ca(HCO3)2 = CaCO3 ↓ + CO2 ↑ + H2O
Mg(HCO3)2 = MgCO3 ↓ + CO2 ↑ + H2O
Aceşti carbonaţi se separă din apă prin decantare şi filtrare, obţinându-se apă parţial dedurizată.
- duritatea permanentă se îndepărtează prin adăugarea de carbonat de sodiu, var, sau fosfatul
trisodic in apa dură;
CaSO4 + Na2CO3 = CaCO3↓ + Na2SO4
MgSO4 + Ca(OH)2 = CaSO4↓ + Mg(OH)2
Na3PO4 + H2O = Na2HPO4 + NaOH
- folosind schimbători de ioni. Schimbătorii de ioni sunt rășini sintetice care rețin ionii de calciu
si magneziu, cedând apei ioni de sodiu.
Procedeul chimic bazat pe reacţii de schimb ionic, cu schimbători de ioni

Procedeul cu schimbători de ioni este o metodă modernă şi foarte eficace, permiţând obţinerea de
ape cu duritate sub 0,1 0dG.
Schimbătorii de ioni sunt substanţe solide, microporoase, naturale sau sintetice, anorganice sau
organice, insolubile în apă, care au proprietatea de a-şi schimba ionii proprii cu ioni de acelaşi tip dintr-
o soluţie care traversează schimbătorul.
37
Răşini schimbătoare de ioni
În acest sistem eterogen solid - lichid (adică, schimbător de ioni - soluţia unui electrolit) au loc reacţii
de schimb ionic, procese care fac parte din categoria reacţiilor de dublu schimb.
După felul ionilor de schimb din structura lor chimică, există:
- schimbători de cationi sau cationiţi (de ex.: R−H+, R−Na+, …);
- schimbători de anioni sau anioniţi (de ex.: R+OH−, R+Cl−, …),
unde R reprezintă structura solidă a schimbătorului pe care sunt localizate sarcinile negative sau
pozitive compensate de ionii de schimb (H+, Na+, … sau OH−, Cl−, …).
După natura lor, schimbătorii de ioni se împart în:
- schimbători de ioni anorganici sau minerali: din această categorie fac parte permutiţii
(artificiali) şi zeoliţii (naturali sau sintetici), care sunt în general aluminosilicaţi;
- schimbători de ioni organici; din această categorie fac parte cărbunii fosili modificaţi prin
tratamente chimice (de ex.: prin sulfonare), schimbătorii pe bază de celuloză modificată chimic
şi răşinile sintetice schimbătoare de ioni (de ex.: răşini fenolformaldehidice sulfonate, răşini
poliacrilice carboxilate, răşini polistiren-sulfonice etc.).
Calitatea unui schimbător de ioni este reflectată de un indicator numit capacitate de schimb ionic
care reprezintă cantitatea de ioni schimbaţi (în g sau mval) de o anumită cantitate de schimbător (1 g,
100 g sau 1 m3).
Pentru caracterizarea tehnică a unui schimbător de ioni, în scopul utilizării lui eficiente în procesele
de schimb ionic, este necesar să se cunoască o serie de caracteristici mecanice (rezistenţa la
compresiune), fizice (stabilitatea termică, densitatea, volumul interstiţial, conductivitatea electrică),
chimice (stabilitatea chimică în funcţie de pH, rezistenţa la acţiunea unor agenţi oxidanţi, capacitatea de
schimb şi selectivitatea faţă de anumiţi ioni).
Este important de amintit că schimbătorii de ioni au o proprietate esenţială şi anume, posibilitatea
regenerării lor (sau a reactivării lor), deoarece procesele de schimb ionic sunt reversibile în aceste
sisteme. Aceasta face posibilă refolosirea unui schimbător de ioni într-un număr foarte mare de cicluri
de dezactivare / activare.
Fiecare echipament de dedurizare este caracterizat de o anume ''capabilitate'' de retinere , care poarta
numele de''Capacitate de schimb''. Marimea acesteia depinde de tipul rasinii si de cantitatea de rasina
din coloana (volumul buteliei in care este amplasata). Capacitatea de schimb si tipul si cantitatea de ioni
contaminanti vor determina momentul pornirii ciclului de regenerare.
b) Dezalcalinizare a apei
Procesul de dezalcalinizare constă în înlăturarea ionilor de carbonat de hidrogen HCO 3 dizolvaţi în
apă. deoarece împiedică desfășurarea corespunzătoare a procesului.
In acest caz este utilizat un schimbător de cationi slab pentru înlăturarea cationilor Ca2+, Mg 2+, Na
2+ care în apa dură erau legaţi de ionii de carbonat de hidrogen.
In urma procesului de schimb ionic sunt cedate cantităţi corespunzătoare de ioni de H + care se
combină cu excesul de ioni de HCO3 rămas în apa supusă schimbului ionic, conform următoarei reacţii:
H+ + HCO3 - ⇒ CO2 + H2O
Deoarece conţinutul de CO2 în apă provoacă coroziune, este necesar ca dioxidul decarbon să fie
eliminat ulterior printr-un proces de degazeificare.
38
c) Demineralizarea (deionizarea) apei

Apa demineralizata (din care s-au indepartat sarurile dizolvate) prezinta o calitate dorita si necesara
in industrie si anume aceea ca prezinta o conductivitate electrica scazuta (adica o rezistenta electrica
mare). Cu cat conductivitatea este mai scazuta, cu atat calitatea apei demineralizate este mai buna. Apa
pura (demineralizata) nu are gust (datorita lipsei sarurilor).
Demineralizarea este procesul de indepartare a tuturor contaminantilor minerali cu ajutorul de rasini
schimbatoare de ioni. In cadrul procesului de demineralizare se utilizeaza doua tipuri de rasini : o rasina
cationica , care este capabila sa retina toti ionii ''+'' si o rasina anionica, care are ca rol retinerea tuturor
ionilor ''-''. Rasinile se prezinta sub forma de ''granule'' de mici dimensiuni (mai mici de 1 mm) pe care
un ion este fixat permanent. Acest ion fix atrage, pe granula de rasina, un alt ion (''mobil'') de H+) in
cazul rasinii cationica si de OH- pentru granulele rasinii anionice (incarcarea granulelor cu ionii
''mobili'' se numeste formatare). Rasinile pot sa fie formatate si cu alti ioni decat H+ si OH-, continutul
de ioni al apei de tratat fiind cel care impune forma (tipul de ion mobil) in care va fi utilizata rasina
Daca rasina cationica (responsabila pentru retinerea ionilor pozitivi) este formatata cu H+, iar cea
anionica (care retine ionii negativi) este formatata cu OH - atunci toti cationii contaminanti (ioni
pozitivi care trebuie retinuti) de rasina cationica vor elibera in apa ionii mobili de H+, iar toti anionii
contaminanti (ioni negativi care trebuie retinuti) vor elibera in apa ionii mobili de OH -. Acesti ioni
(ionii mobili cu care au fost ''formatate'' granulele de rasina cationica si anionica) se vor recombina
imediat si, ca urmare, vor forma molecule de apa. Eliberarea acestor ioni aflati pe granulele de rasina se
face pe masura ce apa netratata trece prin rasini (intai prin cea cationica si ulterior prin cea anionica) si
va avea, ca rezultat final, retinerea pe rasinile schimbatoare de ioni a tuturor ionilor contaminanti aflati
in apa de intrare (netratata).
Procesul continua pana la ''epuizarea'' rasinilor (eliberarea completa a ionilor mobili de H+ si OH-,
moment in care procesul se intrerupe si va urma un proces de regenerare (refacerea rasinilor), moment
in care ionii contaminanti vor fi inlaturati de pe granulele de rasina si trimisi la dren, iar rasinile vor fi
regenerate, adica, granulele de rasina sunt din nou reformatate/incarcate cu H+ cea cationica si cu OH-
cea anionica, prin utilizarea unor substante denumite egeneranti.
Demineralizarea cu rasini schimbatoare de ioni are loc in doua etape, succesive, prima etapa fiind
cea de retinere a ionilor contaminanti pozitivi la nivelul rasinii cationice. Reactiile de schimb de ioni si
procesul de retinere a contaminantilor minerali sunt prezentate mai jos:
2(X)H + Ca = (X)2Ca + 2H
(X)H + Na = (X)Na + H
In relatiile de mai sus, X reprezinta rasina (granulele) cationica, iar calciul si sodiul reprezinta ionii
nedoriti, care trebuie sa fie retinuti. In schema de principiu ionul/ionii mobil/i (cel de H+) aflat pe
granulele de rasina cationica este eliberat (smuls) si este inlocuit de contaminantii nedoriti (Ca++, Mg+,
Na+ etc.), adica de toti cationii aflati in apa netratata. Ionul contaminant va elibera de pe rasina un
numar de ioni mobili corespunzator valentei sale (un ion monovalent, precum Na+, va elibera un ion
mobil de H+, in timp ce un ion bivalent, precum Ca++, va fi retinut pentru 2 ioni de H). Se poate
constata ca o rasina cu o anume capabilitate (capacitate de schimb ionic), care este proportionala cu
cantitatea in care este prezenta, poate elibera un numar bine definit de ioni mobili si de aceea este foarte
important de stiut natura si cantitatea ionilor contaminanti din apa bruta, care vor determina momentul
in care rasina ''termina'' ionii mobili de H si instalatia trebuie oprita si se trece la curatarea
contaminantilor retinuti si ulterior la regenerarea granulelor de rasina.
39
- X reprezinta granula de rasina cationica pe care se afla ionul mobil de H+;

- H+ reprezinta ionul mobil de hidrogen cu care s-a formatat rasina cationica, care va fi inlocuit
(cedat) pentru un ion pozitiv (cation) contaminant (nedorit);
- Na+ cation contaminant - ion monovalent care este retinut in schimbul unui ion mobil de H+;
- Ca++ cation contaminant - ion bivalent care este retinut in schimbul a 2 ioni mobili de H+;
- Y+ reprezinta granula de rasina anionica pe care se afla ionul mobil de OH;
- OH- reprezinta ionul mobil de hidroxid cu care s-a formatat rasina anionica, care va fi inlocuit
(cedat) pentru un ion negativ contaminant (nedorit);
- Cl- anion contaminant - ion negativ monovalent care este retinut in schimbul unui ion mobil de
OH-
- HCO3- anion contaminant - ion negativ monovalent care este retinut in schimbul unui ion mobil de
OH;
- SO4- anion contaminant ? ion negativ bivalent care este retinut in schimbul a 2 ioni mobili de OH-.
Procesul de schimb de pe cele doua rasini se incheie in momentul in care aproape toti ionii mobili au
fost eliberati din cele doua rasini, pe granulele de rasina aflandu-se ionii contaminanti retinuti. Desi
rasinile mai sunt inca capabile sa retina ioni contaminanti, in unele zone ele au fost ''strapunse'' si la
iesirea spre consumator se constata aparitia unor ioni contaminanti ''scapati'', care poate fi determinata
prin cresterea conductibilitatii apei (scaderea rezistivitatii). Pe toata durata retinerii cationilor si
anionilor contaminanti (faza ''IN SERVICIU''), cele doua rasini elibereaza elibereaza ioni de H+ si cei
de OH- vor forma rapid noi molecule de apa In acest moment granulele de rasina cationica si anionica
se prezinta intr-o stare, conform schemei de mai jos
40
In acest moment ionii nedoriti sunt plasati (captivi) pe cele doua rasini (Ca, Na, s.a. pe rasina
cationica, iar Cl, SO4, HCO3 etc. pe rasina anionica) iar apa obtinuta este, total demineralizata si este
momentul din care, oricand, poate fi declansata regenerarea.
d) Osmoza
În apa se sunt prezente o serie de saruri care determina salinitatea. Salinitatea desemnează conținutul
în săruri al unei ape. Salinitatea se exprimă cantitativ drept concentrație masică și procent masic, fiind
exprimată de obicei în grame pe litru (g/l) .
Salinitatea excesiva face ca aceste ape sa nu poata fi folosite datorita agresivitatii chimice care
provoaca coroziune in contact cu metalul.
Diferența de salinitate poate fi exploatată ca potențial energetic regenerabil prin energie potențială
osmotică.
Osmoza este un fenomen natural care apare de câte ori doua solutii apoase cu concentratii diferite de
ioni (materii dizolvate in apa) sunt separate printr-o membrana semipermeabila. Datorita fortelor de
difuzie are loc un transfer de molecule de apa dinspre solutia cu concentratie mai scazuta de ioni spre
solutia cu concentratie mai ridicata de ioni, pina cind concentratiile celor doua solutii devin egale.
Membrana semipermeabila permite doar difuzia moleculelor de apa spre solutia mai concentrata nu insa
si pe cea a materiilor dizolvate din solutia mai concentrata spre solutia cu concentratie mai scazuta.
Functie de provenienta apei, sarurile pot fi: sulfati, fosfati, nitrati.
Osmoza este un fenomen în care apa pura curge dintr-o soluţie diluată printr-o membrana
semipermeabila intr-o soluţie cu concentratie mai mare. Semipermeabil inseamna că membrana va
permite moleculelor mici şi ionilor să treacă prin aceasta, dar acţionează ca o barieră în calea
moleculelor mai mari sau a substanţelor dizolvate.
Pentru a ilustra acest lucru, să presupunem că o membrana semipermeabila este plasata între două
compartimente într-un rezervor. Presupunand ca membrana este permeabila la apă, dar nu la sare. Dacă
punem o soluţie de sare într-un singur compartiment şi soluţie de apă pură în celălalt, sistemul va
încerca să ajungă la echilibru prin a avea aceeaşi concentraţie pe ambele capetei ale membranei. Singura
modalitate posibilă de a face acest lucru este ca apa să treacă de la compartimentul de apă pură la
compartimentul de apă sărată.
41
Cand apa trece prin membrana la soluţia de sare, nivelul de lichid în compartimentul de apă sărată se
va ridica pana la o presiune suficienta, cauzată de diferenţa de nivel între cele două compartimente, care
v-a opri osmoza.
Această presiune, echivalenta cu forţă pe care osmoză pare să o exercite în încercarea de a egaliza
concentraţiile de pe ambele părţi ale membranei, se numeşte presiune osmotică.
3. Eliminarea a gazelor dizolvate în apă

Degazarea este procesul de îndepărtare a unui gaz (sau a mai multor gaze) dintr-un lichid, dintr-un
spațiu închis sau de pe o suprafață solidă.
Degazarea apei presupune eliminarea gazelor din apa de alimentare folosită în toate instalațiile
industriale.
Degazoarele sunt instalații termotehnice sau termochimice cu ajutorul cărora se elimină unul sau mai
multe gaze dizolvate, fie în scopul purificării lichidului, fie pentru acapta gazele respective şi a le utiliza
în alte instalații.
Eliminarea gazelor dizolvate în apă (O2, CO2 , H2S etc.) se realizează prin degazarea apei. Gazele
dizolvate în apa de alimentare a cazanelor: oxigenul (O2) si bioxidul de carbon (CO2), reprezinta
factorii principali pentru declansarea fenomenelor de coroziune a partii sub presiune.
In prezenta O2, Fe 2+ se oxideaza în Fe 3+
2Fe + 4HCO + H O + ½ O2 → 2Fe(OH) + 4CO
Oxigenul provoaca rapid distrugerea stratului protector de magnetita, continu si aderent, format în
urma operatiei de curatire chimica a suprafetelor înainte de punerea în functiune a instalatiei, care este
transformat în rugina (oxid feric hidratat). Fenomenul evolueaza rapid dupa ce stratul protector a fost
întrerupt, ca urmare a formarii unor zone active în care metalul îndeplineste rolul de anod, ionii de fier
trecând în solutie.
Temperaturile ridicate si presiunea din circuit maresc viteza de reactie, iar prezenta bioxidului de
carbon reduce pH-ul în zona, scotând fierul din domeniul de pasivitate electrochimica. Apare astfel o
coroziune în plagi a suprafetei metalice, care se generalizeaza pe masura ce stratul protector este
distrus. Prezenta unor metale mai stabile ca fierul, de exemplu depunerile metalice neuniforme sau
poroase de cupru, nichel etc., conduc la o coroziune mult mai rapida sub forma de ciupituri (pitting) în
profunzimea metalului cu consecinte asupra rezistentei mecanice a acestuia, care scade considerabil.
Dioxidul de carbon liber determina aciditatea apei (-p) si apare în realitate sub forma de acid
carbonic, H2CO3 . Dioxidul de carbon (CO2) agresiv dizolva fierul si cuprul dând hidrocarbonati, cu
formare de hidrogen.
Fe + 2CO2 + 2H2O → Fe + 2HCO + H
Fenomenele de coroziune sunt mult amplificate de scaderea pH-ului agentului termic datorita CO2
dizolvat, acesta actionând favorabil ionizarii fierului si trecerii lui în solutie.
De remarcat ca oxigenul se dizolva fizic în apa putând fi eliminat mai usor prin fierbere (degazare
termica) în comparatie cu CO2 care este greu de degazat mai ales la pH ridicat. Actiunea lor conjugata
este comparabila cu cea a acizilor tari.
La instalatiile de abur fenomenele de coroziune sunt mai intense pe parte de apa, în zonele de
separatie a fazelor (zonele apa-abur) din cauza aerarii diferentiale si la saturatie, când datorita variatiilor
de presiune în abur poate apare umiditate.
Pentru evitarea sau reducerea intensitatii fenomenelor de coroziune prezentate anterior, se impune
luarea unor masuri imediate privind eliminarea acestor gaze din circuitele termomecanice sau blocarea
lor.
Degazarea lichidelor se poate realiza:
- pe cale termică;
- pe cale chimică;
- pe cale termochimică.
a) Degazarea termică
La degazarea termică apa este încălzită până la temperatura de saturație cu ajutorul aburului.
Procesul de transfer termic între abur şi apă este însoțit de un proces de schimb de masă, datorat
diferenței de concentrație a O2 şi CO2 dintre apă şi abur.
În timpul degazării se produce o desorbție a gazelor din masa lichidului şi îndepărtarea lor, pentru a
împiedica o nouă absorbție.
Oxigenul (O2) este dizolvat fizic în apa si degazarea lui se face relativ usor prin fierberea apei la o
42
usoara presiune sau sub vid, când temperatura de fierbere scade sub 100°C. El se poate elimina si pe
cale chimica folosind substante reducatoare printre care cele mai cunoscute sunt sulfitul de sodiu,
tiosulfatul de sodiu si hidrazina.
Dioxidul de carbon (CO2) este prezent în apa liber, dizolvat fizic, si sub forma ionica (combinat)
HCO3 -. În urma degazarii termice în apa ramâne forma ionica a acestuia care se descompune si se
elimina mai bine la presiuni mai ridicate. Descompunerea bicarbonatilor este lenta si dureaza cca 1 ora,
timp insufucient pentru degazarea termica în coloana de degazare unde durata de stationare este de
câteva minute. Eliminarea CO2 se face în majoritate în rezervorul degazorului prin fierbere, unde
timpul de stationare este suficient de mare.
b) Degazarea chimică
Degazarea chimica a apei de adaos sau de alimentare se poate realiza prin introducerea în apa a unor
substante chimice capabile sa lege oxigenul sau bioxidul de carbon, sub forma unor saruri stabile,
solubile si inerte fata de metal.
Printre substantele capabile sa lege chimic oxigenul (substante reducatoare) se pot enumera sulfitul
de sodiu, metabisulfitul de sodiu si de potasiu, azotitul de sodiu si hidratul de hidrazina. Folosirea lor ca
agenti de degazare chimica, cu exceptia ultimului enumerat (hidratul de hidrazina) conduce la cresterea
continutului salin al apei din circuit.
Pentru eliminarea numai pe cale chimica a oxigenului, cantitatile de astfel de substante devin
importante, costurile de achizitie mari, motiv pentru care sunt folosite în special pentru corectia pe cale
chimica a degazarii termice a apei de alimentare si/sau de adaos sau în caz de avarie a instalatiilor de
degazare termica. Desi este cel mai bun agent reducator retinând oxigenul în echivalent greutate (masa
moleculara a oxigenului este identica cu masa moleculara a hidrazinei: m=32) si din reactia directa
rezulta apa si azot, care nu cresc continutul de saruri din circuit, hidrazina nu poate fi folosita la
eliminarea oxigenului în instalatiile de termoficare datorita actiunii sale toxice.
N2H4 + O2 → 2 H2O + N2
Pentru retinerea pe cale chimica a oxigenului se mai recomanda folosirea sulfitului de sodiu sau a
metabisulfitului de sodiu sau de potasiu, care în prezenta oxigenului dizolvat trec în sulfat de sodiu inert
din punct de vedere biologic. Pentru cresterea valorii pH-ului se recomanda folosirea fosfatului trisodic,
care prin hidroliza primei trepte de bazicitate confera caracter alcalin mediului de reactie.
Na2SO3 + 10 H2O +1/2 O2 → Na2SO4·10 H2O
Sulfitul de sodiu nu poate fi pastrat timp mai îndelungat, decât sub forma solida, în locuri ferite de
umiditate, deoarece în solutii apoase sau numai în prezenta apei reactioneaza chiar cu oxigenul din aer
trecând în sulfat de sodiu.
c) Degazare termo-chimica
În conditiile în care pentru degazarea termica nu exista abur de joasa presiune, prepararea acestuia
din abur de parametri ridicati reprezinta o problema.
Functionarea degazorului termic ridica de asemenea o serie de probleme de exploatare, fiind
necesare o serie de bucle de reglaj a parametrilor de lucru:
- debit abur degazare.⇔ debit apa de alimentare degazor;
- presiune abur barbotare ⇔ nivel apa degazor;
- nivel degazor ⇔ debit apa alimentare
- tempertura apa alimentare ⇔ debit abur preîncalzitor apa, etc
Pentru realizarea unei degazari corecte temperatura din degazor trebuie sa fie cu putin mai mare
decât temperatura de fierbere a lichidului, la presiunea de lucru din instalaie. Realizarea temperaturii de
fierbere, prin barbotare de abur, ridica o serie de probleme privind presiunea aburului utilizat în acest
scop, aceasta depinznd mult de nivelul apei din rezervorul degazorului, locul unde se face barbotarea,
temperatura apei de alimentare, etc.
În cazul în care aburul folosit în coloana de degazare este cel provenit din barbotare, debitul acestuia
este puternic influentat de nivelul apei din rezervorul degazorului si temperatura acesteia, debitul de apa
de alimentare al coloanei de degazare si temperatura acesteia, care trebuie corelate cu debitele de apa
degazata utilizate în instalatie și controlate prin buclele de reglaj.
Având în vedere toate aceste corelari,oblgatoriu prevazute cu bucle automate de reglaj, de cele mai
multe ori degazoarele termice nu functioneaza corespunzător din punct de vedere al parametrilor mai
ales la o functionare discontinua a utilajului, în care intervin porniri si opriri dese ale cazanului.
43
CAPITOLUL VI
METODE DE ANALIZĂ A INDICILOR CHIMICI DIN CIRCUITUL
TERMIC
Determinarea indicilor chimici din circuitul termic se realizează pe baza metodelor de analiză
standardizate, utilizând tehnici de lucru tradiţionale predominant manuale, şi aparate de tipul
colorimetrelor, pH-metrelor, conductometrelor, care sunt însoţite de metode de analiză standardizate
adaptate.
Pot fi adoptate şi alte metode de analiză, respectiv metode instrumentale, cu precizie şi productivitate
mai mari ca: metode potenţiometrice cu electrozi ioni-selectivi, metode de spectrofotometrie cu
absorbţie atomică, metode gaz – cromatografice, metode de cromatografie în faza lichidă cu înaltă
performanţă (HPLC), metode de cromatografie în strat subţire etc.
1. Metode de analiză pentru duritate

Unul dintre cei mai importanți indicatori în caracterizarea calității apelor este duritatea. Aceasta
reprezintă cantitatea totală de săruri de calciu şi magneziu care se găsesc în apă.
Duritatea, se exprimă prin miligrame de oxid de calciu sau carbonat de calciu pe unitatea devolum de
apă, denumite grade de duritate. Acestea pot fi:
- 1grad german ( 0 D ) corespunde la 10 mg CaO / l ;
- 1grad francez ( 0 F ) este echivalent cu 10 mg CaCO3 /l ;
- 1 grad englez ( 0 E ) reprezintă 14,3 mg CaCO3 /.
Duritatea apei poate fi: temporară şi permanentă. Astfel:
- conţinutul de săruri de calciu şi magneziu sub formă de bicarbonaţi constituie duritatea
temporară, Dt. Este considerată temporară, deoarece prin fierbere, bicarbonaţii precipită
carbonaţi.
Ca ( HCO3 )2 CaCO3↓ + H2O + CO2↑
Mg (HCO3 )2 MgCO3↓ + H2O + CO2↑
- duritatea permanentă, Dp, exprimă conţinutul de săruri de calciu şi magneziu ale acizilor tari
(cloruri, sulfaţi, azotaţi) care nu se îndepărtează prin fierbere.
Suma durităţii temporare şi permanente reprezintă
- Duritatea totală, DT:
DT = Dt + Dp
Duritatea apelor de oricare tip se poate determina în următoarele moduri:
a) prin utilizarea de stripuri (benzi) indicatoare ale durității:
b) prin utilizarea kiturilor de titrare:
44
c) prin titrare în laborator:

Principiul metodei de determinare a durităţii se bazează pe titrarea probei de apă de analizat cu o
soluţie de complexon III (EDTA), la pH=10 (mediu de tampon amoniacal), în prezenţa indicatorului
eriocrom negru T care virează de la roşu la albastru.
Principiul metodei: Determinarea duritatii la apa se efectueaza prin titrarea in prezenta negru
eriocrom cu EDTA pana la virarea culorii solutiei de la rosu la albastru net.
Cauze de respingerea probei – cantitate de proba necorespunzatoare, proba recoltate in recipiente
necorespunzatoare, probe neetichetate corespunzator etc.
Recipient de recoltare – recipient curat.
Cantitate de proba necesara executarii analizei - minim 210ml.
Prelucrare necesara dupa recoltare – in cazul apelor care contin carbonati si bicarbonati alcalini se
introduc 25 cm3 apa de analizat, se adauga 5 cm3 acid clorhidric si se fierbe 1 sau 2 minute pentru
indepartarea bioxidului de carbon.
Stabilitate proba – apa proaspat recoltata este stabila 2 zile la 2-8°C sau 6 ore la temperatura
mediului ambiant.
Metoda de analiza - volumetrica.
Pentru reducerea duritatii apei se folosesc adesea filtre si instalatii de dedurizare.
2. Metode de analiză pentru alcalinitate

Alcalinitatea apei se datoreaza bicarbonatilor si hidroxizilor si, mai rar: boratilor, silicatilor,
fosfatilor, sulfurilor acide etc.
Alcalinitatea se determina prin titrarea apei de analizat cu acid clorhidric de concentratie 0,1 N (HCl
0,1 N) in prezenta fenolftaleinei si metiloranjului ca indicatori, dupa cum urmeaza:
1.Se titreaza apa de analizat cu HCl 0,1 N, in prezenta fenolftaleinei ca indicator pana la disparitia
culorii roz, cand se obtine astfel alcalinitatea permanenta (P).
2.Se adauga indicatorul metiloranje si se continua titrarea cu HCl 0,1 N pana la culoarea galben-
portocaliu, cand se obtine astfel alcalinitatea totala (T).
Rezultatul se exprima in mililitri HCl 0,1 N folositi la titrarea a 100 ml de apa.
In cazul cand proba de apa este colorata, tulbure sau contine aluminiu sau fier, la apa de analizat se
adauga 5 ml de cloroform si 2,5 ml de eritrozina (2,4,5,7 tetraiod-fluoresciana).
Daca cloroformul se coloreaza in roz, inseamna ca apa este alcalina, alcalinitatea respectiva
determinandu-se prin titrare cu HCl pana la decolorare. Daca cloroformul ramane incolor apa este acida.
In cazul prezentei clorului rezidual liber, care influenteaza virajul culorii indicatorului, se adauga o
cantitate echivalenta de tiosulfat de sodium cand clorul ,sub forma de acid hipocloros, este redus de
tiosulfat la ionul de Cl:
2Na2SO3 +(HClO +HCl)→NaO3S-S-S-SO3Na +2NaCl +H2O.
In vederaea stabilirii si calcularii ionilor care determina alcalinitatea apei, se fac urmatoarele
consideratii:
a. daca alcalinitatea permanenta (P) este egala cu zero (P =0), alcalinitatea dozata cu metiloranj (T)
se datoreaza bicarbonatilor;cantitatea de HCO3, exprimata in mg/l, se calculeaza dupa relatia:
mg HCO3/l =61 T.
45
b. daca alcalinitatea permanenta P este egala cu 1/2T, (P =1/2 T), alcalinitatea dozata cu metiloranj
T se datoreaza carbonatilor, cantitatea de ioni Co3-2 exprimata in mg/l calculandu-se cu relatia:
mg CO3/l =30 X 2 X P =60 P.
c. daca alclinitatea permanenta P este mai mare decat jumatate din alcalinitatea totala (P>1/2 T),
alcalinitatea dozata cu metiloranj T se datoreaza prezentei carbonatilor si hidroxizilor, cantitatea
de ioni de OH- si Co3-2, exprimata in mg/l, calculandu-se cu relatia:
mg OH-/l =(2P-T) X 17 si
mg Co3-2 /l =2(T-P)X30 =60(T-P).
d. daca alcalinitatea permanenta P este mai mica decat jumatatea alcalinitatii totale (P<1/2 T),
alcalinitatea determinata cu metiloranj T se datoreaza prezentei carbonatilor si bicarbonatilor ,
cantitatea de ioni Co3-2 si HCO3- exprimata in mg/l, calculandu-se cu relattiile:
mg Co3-2 /l =2 X P X 3 =60P mg HCO3-/l =(T-2P)61.
e. daca alcalinitatea permanenta P este egala cu alcalinitatea totala T, alcalinitatea determinate cu
metiloranj T se datoreaza hidroxizilor, cantitatea de ioni OH-, exprimata in mg/l se calculeaza cu
relatia:
mg OH-/l =17T.
Cauze de respingerea probei – cantitate de proba necorespunzatoare, proba recoltate in recipiente
necorespunzatoare, probe neetichetate corespunzator etc.
Recipient de recoltare – recipient curat, Se umple sticla complet cu proba si se introduce dopul
astfel incat sa nu mai fie aer in sticla.
Cantitate de proba necesara executarii analizei - minim 210ml.
Prelucrare necesara dupa recoltare – Se elimina tot clorul liber prezent adaugand 0,1 ml solutie de
tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l pentru 200 ml proba. Aceasta metoda elimina pana la 1,8 mg/l clor.
Stabilitate proba – apa proaspat recoltata este stabile 2 zile la 2-8°C sau 6 ore la temperatura
mediului ambiant.
Metoda de analiza - volumetrica.
Pentru reducerea alcalinitatii se pot folosi in functie de necesitati o instalatie cu osmoza inversa, o
instalatie de dedurizare, sau alte instalatii speciale.
3. Metode de analiză pentru aciditate
Aciditatea apei se datoreaza dioxidului de carbon liber, acizilor minerali si sarurilor acizilor tari
cu baze slabe si se exprima in val/l. Determinarea se face prin titrare cu NaOH 0,1N in prezenta
indicatorilor fenolftaleina sau metilorange.
Principiul metodei: neutralizarea probei de apa cu o baza in prezenta unui indicator. Aciditatea
determinata in prezenta fenolftaleinei constituie aciditatea totala si se datoreaza prezentei bioxidului de
carbon liber. Aciditatea determinata in prezenta metiloranjului constituie aciditatea reala datorita
prezentei acizilor minerali
Interferente: clorul rezidual interfereaza in determinare si se inlatura cu cateva picaturi de tiosulfat
de sodiu 0,1 N
Reactivii: - hidroxid de sodiu 0,1 N
- fenolftaleina 1% în alcool 70%
- metiloraj 0,1 %
- NaOH 0,1N.
Mod de lucru: Pentru determinarea aciditati totale se iau 100 ml apa de analizat intru-un flacon
Erlenmyer si se triteaza cu solutia de NaOH 0,1N in prezenta a 2 picaturi de fenolftaleina pana la
aparitia coloratiei roz persistente
Calcul
ml MaOH/dm3= Vf
unde: V – ml NaOH 0,1 N folositi la titrare
F – factorul solutiei de NaOH 0,1 N
Daca apa de analizat are pH-ul mai mare de 4,5 aciditatea datorata acizilor minerali este 0 .
In cazul cand ph –ul este sub 4,5 aciditatea reala se determina astfel: se ia 100 ml apa de analizat si
se adauga 2-3 picaturi de metiloraj si se titreaza cu NaOH 0,1 N pana ce coloratia galben-portocaliu
vireaza spre galben- citriu.
Clorul rezidual interfereaza in determinare si se inlatura cu cateva picaturi de tiosulfat de sodiu 0,1
N.
46
4. Metode de analiză pentru conductivitatea electrică
Conductivitatea electrică a apei reprezintă proprietatea acelei soluţii de a conduce curentul electric,
în funcţie de cantitatea de ioni prezenţi în apă.
Pentru a se măsura conductivitatea apei se folosesc senzori de conductivitate. Senzorul de
conductivitate Vernieir oferă posibilitatea de a măsura capacitatea unei soluţii de a conduce un curent
electric între doi electrozi. Prin urmare, valoarea conductivităţii va fi cu atât mai mare cu cât în soluţie
se află o concentraţie mai mare de ioni.
Senzorul de conductivitate, de fapt, măsoară conductanţa G, definită ca inversul rezistenţei.
Valorile conductanţei sunt măsurate în Siemens (o unitate de măsură din sistemul internaţional,
cunoscut ca şi mho):
Valoarea conductivităţii unei soluţii, C, se determină utilizând următoarea formulă:

C = G X kc
unde G este conductanţa şi kc reprezintă constanta de celulă.
Constanta de celulă este determinată cu ajutorul următoarei formule:
kc = d / S
unde d reprezintă distanţa dintre cei doi electrozi şi S este zona de suprafaţă a electrodului.
Valoarea conductivităţii este găsită prin înmulţirea conductanţei şi a constantei celulei.
Având în vedere că senzorul are o constantă de celulă de 1cm-1 conductivitatea şi conductanţa au
aceeaşi valoare numerică.
De exemplu, pentru o soluţie cu o valoare a condunctanţei de 1000 μS, conductivitatea C ar fi:
C = G • kc = (1000 μS) X (1,0 cm-1) = 1000 μS / cm
Întrucât valorile conductivităţii sunt în general foarte mici, rezultatele sunt afişate utilizând o
subunitate a siemens-ului, microsiemes-ul:
1µS/cm=10-4Ω-1m-1
Între conductivitate şi concentraţia de ioni aflaţi într-o soluţie există o relaţie directă, astfel,
senzorul poate fi utilizat pentru a determina cantitatea de solide dizolvate (TDS) dintr-o soluţie.
Conductivitatea electrică depinde de concentraţia în ioni, de natura ionilor, temperatură şi de

viscozitatea soluţiei. Apa pură are, la 25º C, o conductivitate k 25=5,483 μ m/m.
Conductivitatea, în cazul soluţiilor apoase, este puternic influenţată de concentraţia
substanţelor,fiind folosită astfel ca indicator al gradului de mineralizare a apei.
Datorită variaţiei importante a conductivităţii cu temperatura, pentru a decide asupra calităţii apei,
toate rezultatele trebuie aduse la aceea şi temperatură de referinţă.
Pentru determinarea conductivităţii echipamentul este format în principiu dintr-un montajde tipul
unei punţi echilibrate sau neechilibrate, o celulă de măsurare şi un traductor de temperatură.
Ansamblul se etalonează direct în unităţi de rezistenţă sau de conductivitate la temperatura de
referinţă.
Celula de măsurare este compusă dintr-un cilindru deschis, conţinând electrozi de platină lucioşi şi
47
platinaţi.
Pentru determinarea conductivităţii există două procedee:
- primul pe baza măsurării directe a conductanţei G şi pe baza folosirii constantei celulei de
măsurare;
- al doilea pe baza etalonării lanţului direct în unităţi de conductanţă cu soluţii etalon.
În primul procedeu, cunoscând constanta celulei de măsurare K [m-1] sau [cm-1], şi măsurând
conductanţei G cu ajutorul punţii, din relaţia k = GK se obţine conductivitatea k.
În procedeul bazat pe etalonarea lanţului de măsurare este necesar un set de soluţii etalon cu
conductivităţi k cunoscute şi de posibilitatea unor reglaje de zero şi de pantă la punte la afişaj. Prin
aceste reglaje, pe baza valorilor soluţiilor etalon, aparatul este pus să afişeze direct valori ale
conductivităţii.
Etapele pentru determinarea conductivitatii electrice
a) Prelevarea si conservarea probelor
Probele se preleveaza in recipiente de polietilena,se umplu complet si se inched bine.In probele
prelevate in vederea masurarii conductivitatii nu se adauga nici un agent de conservare.
b) Aparatura si materiale:
 instrument de masurare echipat cu celula de masurare in flux continuu
 pahare Berzelius 250cmc
 distilator
 etuva
 balanta analitica
 termometru cu exactitate de± 0,1˚C
c) Reactivi:
 apa distilata
 apa bidistilata
 solutie de calibrare instrument de masurare-clorura de potasiu 0,1N
 solutie etalon de clorura de potasiu 0,1N si 0,01N
d) Principiul metodei
Determinarea directa a conductivitatii electrice a solutiilor apoase cu ajutorul unui instrument
corespunzator
e) Modul de lucru
Se pregateste aparatul conform instructiunilor producatorului; se verifica daca
este prevazut cu o celula de masurare a carei constanta este corespunzatoare
domeniului de masurare. Daca constanta celulei nu este cunoscuta, ea se determina
folosind solutie etalon de clorura de potasiu.
Daca aparatul este prevazut cu dispozitiv de corectie a constantei, se citeste
direct conductivitatea.
Pentru citirile de mare exactitate, masurarea se face cand proba si aparatul
aflate in contact direct au atins temperature de echilibru de 25˚C
f) Corectia de temperatura
Daca masurarea la 25˚C nu este posibila, conductivitatea se masoara la 0˚C.
Daca aparatul de masurare este echipat cu dispozitiv de compensare a temperaturii, el corecteaza
automat valorile obtinute intr-un domeniu de temperatura in conductivitate la 25˚C. Aparatul trebuie
etalonat urmarind cu strictete instructiunile fabricantului.
Daca aparatul nu este echipat cu dispozitiv de compensare a temperaturii, conductivitatea electrica
masurata la 0˚C trebuie raportata la 25˚C utilizand factorul de corectie potrivit din tabele.
Din valoarea conductivitatii electrice la 25 0C se poate calcula prin intermediul unor relatii empirice
continutul total de saruri solubile si presiunea osmotica.
48
CAPITOLUL VII
INSTALAŢII DE TRATAREA APEI
Conditiile de calitate impuse apei de alimentare pentru cazane trebuie sa raspunda cerintelor de
functionare la parametri normali si în deplina siguranta. Aceste conditii sunt cu atât mai severe cu cât
temperatura si presiunea de functionare (parametrii nominali ai cazanului) sunt mai mari.
VII.1. Instalaţii de dedurizare a apei
Instalațiile de dedurizare a apei sunt echipamentele cu ajutorul cărora se realizează dedurizarea apei.
Scopul dedurizarii este acela de a elimina sarurile de calciu si magneziu care produc duritatea apei si
sunt la originea crustelor, si inlocuirea lor cu saruri de sodiu, care sunt mult mai solubile chiar si la
temperaturi mari.
Eliminarea durităţii apei se poate realiza prin:
 cu schimbători de ioni - rășini sintetice care rețin ionii de calciu si magneziu, cedând apei ioni de
sodiu;
 metode termice - prin fierberea apei carbonații acizi se transformă în carbonați neutri, insolubili,
care pot fi îndepărtați prin filtrare;
 metode chimice - prin adăugarea de carbonat de sodiu sau carbonat de calciu in apa dură.
Instalatiile pentru dedurizarea apei se bazeaza pe schimbul ionic, respectiv pe inlocuirea calciului si
magneziului din apa cu sodiu. Prin acest schimb toate sarurile din apa sunt transformate in saruri de
sodiu, care sunt foarte solubile si nu se mai produc depuneri.
Procesul are loc prin trecerea apei brute peste o rasina sintetica, sub forma de granule, pe care sunt
fixate grupele active. Acestea preiau ionii de calciu si magneziu din apa si cedeaza apei ioni de sodiu,
astfel incat apa, dupa ce a trecut peste stratul de rasina, este lipsita total de duritate.
Reactiile chimice din timpul procesului de dedurizare:
Ca(HCO3)2 + (R-Na) = (R-Ca) + 2NaHCO3
Unde: - Ca(HCO3)2 - bicarbonat de calciu; R-Na - ioni de sodiu (trec de pe rasina in apa); R-Ca -
ioni de calciu (trec din apa pe rasina); NaHCO3 -carbonat acid de sodiu.
Echipamentul care permite acest proces este alcatuit (in principal) dintr-un rezervor ce contine rasini
schimbatoare de ioni, un tablou de comanda cu functii hidraulice si electrice, un rezervor de sare in care
se formeaza saramura necesara pentru regenerarea rasinilor, conductele si armaturile aferente.
O instalatie de dedurizare a apei se compune din 2 filtre legate in paralel, un rezervor pentru
prepararea saramurii si un filtru cu nisip pentru filtrarea saramurii.
Fiecare filtru are o placa perforata sus si jos in care sunt infiletate duze (crepine) din material plastic,
prevazute cu fante de 0,3 mm, pentru a nu permite rasinii sa iasa din filtru. Rasina se prezinta sub forma
de granule de 0,3 – 1 mm.
In functie de duritatea apei si de volumul de rasina din filtru, se poate deduriza un anumit volum de
apa bruta. Dacă la ieşire, apa prezinta duritate, filtrul se considera epuizat si necesita o regenerare.
In timpul functionarii, apa patrunde in rezervorul de rasini de sus in jos si traverseaza stratul de
rasini, eliberandu-se de ionii de calciu si magneziu si imbogatindu-se cu ioni de sodiu.
49
Statie tratare apa dedurizata
Cand rasina se "consuma" nu mai poate realiza schimbul ionic, asa incat apa are aceleasi
caracteristici de duritate atat la intrarea in dedurizator cat si la iesire. In acest moment trebuie efectuata
regenerarea rasinilor, pentru a se putea efectua un nou ciclu de tratare al apei.
Capacitatea de schimb a rasinilor, numita si capacitate ciclica, a unui dedurizator este un parametru
tehnic calculat in faza de proiectare, dar care poate fi influentat in faza operationala de urmatoarele
caracteristici:
a) calitatea (puritatea) apei si raportul duritate/salinitate
b) presiunea de exercitiu, care influenteaza direct cantitatea de saramura aspirata
c) debitul de varf al apei, care poate determina eventualele scapari de apa netratata
d) calitatea si puritatea sarii, care poate reduce capacitatea de schimb a rasinilor, colmatandu-le
In timpul etapei de regenerare, dedurizatorul nu mai furnizeaza apa dedurizata, dar poate furniza o
cantitate de apa netratata prin intermediul unui by-pass intern, care este deschis pe tot timpul fazei de
regenerare.
Pentru regenerarea rasinilor, se aspira saramura prin intermediul unui sistem hidraulic dotat cu
ejector dintr-un rezervor unde s-a introdus sare si apa in concentratie maxima posibila. Saramura,
traversand stratul de rasini, reda acestuia incarcatura de sodiu, eliberand ionii de calciu si magneziu prin
intermediul valvei de comanda, in acelasi timp cu apa de spalare.
Etapele regenerarii sunt urmatoarele:
- spalare in contracurent
- aspirare de saramura
- spalare lenta
- spalare rapida
- reumplerea cu apa a rezervorului de saramura
Regenerarea se efectueaza cu saramura 10 % care se prepara din sare si apa in rezervorul de

saramura si apoi este filtrata prin filtru cu nisip.
Datorita caracterului coroziv al saramurii, intregul echipament precum si conductele de legatura, se
recomanda, sa fie protejate. Cea mai buna protectie se obtine prin cauciucare.
Lipsa de protectie duce la corodarea metalului si, ca urmare, in apa, apar ioni de fier. Acestia sunt
50
retinuti de rasina cationica si nu mai pot fi scosi de saramura. In acest fel, o parte din grupele active ale
rasinii sunt blocate si capacitatea de schimb ionic a acesteia este diminuata.
După ce un filtru a fost epuizat se procedează la regenerarea lui. Regenerarea filtrului cuprinde
urmatoarele faze.
1. Afanarea – are drept scop detasarea stratului de rasina, care in timpul functionarii s-a
comprimat si eventual s-au creat canale preferentiale de scurgere a apei fără a mai avea contact
cu rasina si deci exista posibilitatea aparitiei apei cu duritate, inainte ca rasina sa fie epuizata.
Afanarea se executa introducand apa bruta pe la partea inferioara, prin deschiderea robinetului 5
si iesirea pe la partea superioara prin deschiderea treptata a robinetului 4.
Afânarea dureaza cca. 20 minute si se aplica un debit astfel ca sa se evite scoaterea rasinii din
filtru, ceea ce se realizeaza prin urmarirea nivelului apei prin vizorul superior.
Daca este nevoie, durata afanarii se poate prelungi pana la aparitia, la iesire, a unei ape limpezi.
Se inchide robinetul 4 si se lasa deschis robinetul 3 pentru a se realiza un strat de apa de cca. 20
mm deasupra rasinii, ceea ce corespunde deversarii gatului de lebada.
In cazul in care, in timpul functionarii unui filtru se observa o diferenta de presiune, citita pe
manometrul de intrare, mai mare de 0,8 bar, se face o afanare chiar dacă filtrul nu este inca
epuizat. In timpul afanarii filtrului se trece pe filtrul de rezerva. Afanarea se continua pana la
aparitia unei ape limpezi.
2. Regenerarea propriu-zisa - se efectueaza folosind o solutie de clorura de sodiu (NaCl - sare),
saramura de 10 %, in scopul refacerii grupelor active ale rasinii cationice in forma de sodiu si,
in acest fel, rasina sa fie capabila pentru o noua productie de apa dedurizata.Saramura se obtine
prin introducerea de sare in rezervorul de saramura. Cantitatea de sare este in functie de
volumul de rasina din filtrul respectiv, 100 – 200 kg sare pentru 1 m3 de rasina. Se introduce
apa bruta, de cca. 10 ori cantitatea de sare. Dupa dizolvarea completa a sarii, saramura se
filtrează printr-un filtru cu rasini. Saramura filtrata se introduce pe la partea superioara a
filtrului cu un debit orar care reprezinta de 4 ori volumul de rasina din filtru. In acest scop se
deschid robinetele 2 si 9, sarmura intra prin robinetul 2 si iese prin robinetul 3, dupa trecerea
intregului volum de saramura prin filtru se trece la operatiunea urmatoare, respectiv spalarea.
3. Spalarea - se executa prin introducerea apei brute pe la partea superioara a filtrului si scoaterea
ei pe la partea inferioara a filtrului. In acest scop se inchid robinetele 6 si 2 si se dechide
robinetul 1; apa intra prin robinetul 1 si iese prin robinetul 9.
Spalarea are drept scop indepartarea saramurii ramase in filtru. Volumul necesar de apa de
spalare este de cca. de 5 ori volumul de rasina. Jumatate din aceasta cantitate se trece cu o viteza
mai mica, ca la regenerare, iar cealaltă jumatate cu viteza din timpul functionarii. Spalarea se
continua pana cand apa, la iesirea din filtru, nu mai prezinta duritate. Din acest moment filtrul
este în rezerva-asteptare, robinetele 1 şi 6 raman inchise si stratul de rasina sub apa. Pentru
repunerea in functiune se deschid robintele1 si 6, se face analiza apei la iesire, se lasa sa curga
putin pana cand apa nu mai are duritate.
In timpul stagnarii pot avea loc procese inverse, care pot reintroduce in apa calciu si magneziu, astfel
incat apa prezinta duritate la iesirea din filtru. In aceasta situatie se lasa sa curga apa la canal pana cand
dispare duritatea. Rasina de rezerva se va pastra in stare umeda la temperaturi cuprinse intre 5 – 400 C.
La fiecare 3 ani se va verifica protectia anticoroziva (cauciucarea), pentru a evita deteriorarea
echipamentului si blocarea rasinii cu fier, rezultat din procesul de coroziune.
In cazul unei exploatari corecte, pierderea de masa nu poate depasi 5 % pe an.
O exploatare corecta a instalatiei de dedurizare trebuie sa tina seama de :
- temperatura apei la intrare in filtru trebuie sa fie de minimum 100 C;
- presiunea apei la intrare in filtru trebuie sa fie de maximum 2 bar;
- sa se mentină, pe cat posibil, un debit constant, in limitele indicate de furnizorii instalatiei, in
acest scop se va prevedea un rezervor tampon; este interzisa legarea directa a filtrului la degazor
sau la pompa de alimentare a cazanului;
- sarea folosita la prepararea saramurii pentru regenerare, trebuie sa fie cat mai curata si depozitata
in locuri uscate si acoperite;
- manometrele montate pe intrarea si iesirea din filtru, sa aiba scala gradata intre 0 - 6 bar, marcate
cu dunga rosie la 2 bar.
Asa cum s-a mentionat diferenta de presiune intre intrarea si iesirea din filtru nu trebuie sa
depaseasca 0,8 bar. Daca aceasta valoare a fost depasita inseamna ca filtrul este imbacsit si se va
51
proceda la o afanare:
- nivelul apei in filtru trebuie sa fie permanent deasupra stratului de rasina;
- sa se prevada, cel puţin la iesirea apei din instalatie, un apometru.
Se va nota volumul de apa tratata intr-un ciclu al unui filtru. Aceasta ajuta ca analizele de verificare
a calitatii apei sa se faca la inceputul ciclului, mai rar si catre sfarsitul ciclului, conform indicatiei
apometrului. Rasina, care a fost blocata de fier, poate fi reconditionata prin adaos in saramura a unui
agent de curatare (resincleaner).
Instalatii de dedurizare automate
Staţiile de dedurizare sunt echipamentele cu ajutorul cărora se realizează dedurizarea apei. Ele sunt
compuse dintr-una sau mai multe coloane ce conţin răşinile schimbatoare de ioni, din sistemul de
automatizare a funcţionării şi a regenerarii şi din rezervorul de saramură.
Capul de comanda este conceput sa comande diversele functii hidraulice fara interventii din exterior.
Automatizarea este conceputa sa comande functionarea in mod automat, tinind cont de consumul de apa
precalculat sau de cel real.
Functie de automatizarea diverselor faze dedurizatoarele pot fi:
a) semiautomate - toate functiile sunt programate automat, dar este necesara o comanda de
initiere a regenerarii
b) automate, cu timmer - regenerarea este controlata de un ceas zilnic sau saptamanal, cu care se
programeaza ziua si ora de regenerare, in baza consumului de apa prevazut, al duritatii si al
capacitatii ciclice
c) volumetrice - regenerarea este comandata exclusiv in baza cantitatii de apa furnizata la
utilizator, folosite exclusiv pentru uz tehnic si industrial
d) cu microprocessor - regenerarea este comandata cu frecventa zilnica sau un multiplu de zile,
dar cu posibilitatea interventiei automate pentru efectuarea unei noi regenerari, daca volumul
de apa furnizat a ajuns la capacitatea ciclica pentru care afost dimensionat dedurizatorul
e) duplex - compus din doua dedurizatoare cu functionare in paralel si alternativ, pentru a putea
furniza in permanenta apa dedurizata
f) triplex - compus din trei dedurizatoare, din care doua infunctiune si un al treilea in asteptare
pentru a-l inlocui pe cel care se va afla in faza de regenerare
1. Statii de dedurizare sistem DUPLEX

Statiile sistem DUPLEX (sau dual) sunt statii automate de dedurizare cu doua coloane, cu comanda
de volum; ele permit furnizarea continua de apa tratata. Coloanele cu rasini schimbatoare de ioni sunt
regenerate alternativ, astfel incat permanent o coloana este in functiune, iar cealalta in regenerare sau
stand-by.
Regenerarea se programeaza in functie de volumul de apa tratata. Sistemul este condus automat de
catre un programator electronic, care determina pornirea regenerarii coloanei epuizate si schimbul de
functii intre cele doua coloane; programatorul actioneaza in functie de semnalele primite de la un
debitmetru emitator de impulsuri.
In timpul regenerarii fiecarei coloane (si in perioada cat ea se afla in stand-by), fluxul de apa prin
linia aferenta de iesire este intrerupt de catre vana cu membrana instalata pe acesta. In acest fel, statia
furnizeaza numai apa dedurizata.
52
Procesul de regenerare, complet automat, este realizat aproape întotdeauna cu NaCl, în soluţia
saturată cu saramură. Astfel, dedurizarea, spre diferenţă de demineralizare, nu îndepărtează particulele
solide dizolvate, ci le modifica din punct de vedere chimic.
Se recomanda instalarea in amonte de statie a unui filtru de impuritati. In acest fel, se protejeaza masa
cationica si se prelungeste durata de viata a statiei
La instalațiile de deduriare a apei de ultima generatie au fost automatizate cele 3 faze ale ciclului
unui filtru. Sfarsitul ciclului activ este stabilit prin volumul de apa dedurizata pe care instalatia il poate
asigura. Acest volum este in functie de duritatea apei brute, de cantitatea de masa cationica aflata in
filtru si de capacitatea utila de schimb a rasinii.
53
Serviciu Afanare Regenerare Spalare lenta Spalare rapida
Ciclul de regenerare
Pentru reducerea gabaritului instalatiei, implicit al costului investitiei, s-a adoptat formula unui ciclu
scurt. Avand in vedere ca poate varia atat compozitia apei brute cat si capacitatea rasinii care se poate
reduce datorita blocarii grupelor active cu fier, este necesara verificarea periodica a volumului de apa
care poate fi dedurizata.
Rasina trebuie inlocuita anual, datorita numarului mare de regenerari.
În figura este prezentata schematic o astfel de instalatie.
Statie de dedurizare
1 – filtru ionic; 2 – vas de saramură; 3 – bucla de automatizare.
Pentru a determina volumul de apa care poate fi dedurizat intr-un ciclu, se foloseste formula:
V=C/d
In care:
V - volumul de apa care poate fi dedurizata intr-un ciclu, m3;
C - capacitatea de dedurizare a filtrului, val;
d - duritatea apei brute, mval / mval/m3.
Avand in vedere ca aceste instalatii nu au un filtru pentru saramura, se recomanda sa se foloseasca
pentru regenerare sare curata recristalizata.
O nouă generatie de instalatii pentru dedurizarea apei, avand o siguranta sporita în functionare,
foloseste drept semnal de final al epuizarii un electrod specific de sodiu implementat in stratul de rasina.
54
VII.2. Instalaţii de dezalcalinizarea apei

Schema de principiu a procesului de dezalcalinizare a apei
Instalatiile de dezalcalinizare realizează reducerea alcalinitatii m a apei.

Instalația pentru dezalcalinizare este formata dintr-un filtru echipat cu rasina cationica slab acida,
avand grupe active carboxilice – COOH. Aceasta rasina elimina din apa bicarbonatii, care formeaza
alcalinitatea m a apei:
2R – COOH + Ca(HCO3)2 → R – COO)2Ca + 2H2O + 2CO2
Din reactia de schimb ionic rezulta apa si dioxid de carbon. Pentru regenerare se foloseste o solutie
diluata de acid clorhidric:
R – (COO)2Ca + 2HCl → 2R – COOH + CaCl
La iesirea apei din filtrul cationic slab acid, apa mai are o alcalinitate m remanenta de cca. 0,5 mval/l
si o duritate remanenta egala cu duritatea permanenta a apei plus 0,5 mval/l. Pentru eliminarea
dioxidului de carbon (CO2) format se prevede un decarbonator, respectiv un turn umplut cu inele
Raschig, peste care curge apa, iar in sens invers se sufla aer. Avantajul folosirii rasinii cationice slab
acide consta intr-un consum mic de acid pentru regenerare, aproape de consumul teoretic, rasina avand
o capacitate de schimb ionic foarte mare.
In cazul apelor care poseda o alcalinitate m mai mare decat duritatea totala se apeleaza la o schema
cu 2 filtre in paralel, echipate cu rasina cationica puternic acida (PUROLITE C 100); un filtru se
regenerează cu acid, celalalt filtru cu saramura. Efluentii de la cele 2 filtre se amesteca in proportie, in
functie de alcalinitatea apei, pentru a obtine o apa cu o alcalinitate m remanenta de cca. 0,5 mval/l.
Dupa amestecare apa se trece la un decarbonator.
VII.3. Instalaţii de demineralizarea apei

Apa demineralizată este o apă purificată, fară conţinut de minerale (săruri).
În industrie, termenii de „apă demineralizată” sau „apă deionizată” sunt utilizaţi într-un fel ca având
acelaşi sens.
In forma sa cea mai simplă, instalaţia de demineralizare totală a apei este compusă dintr-un
schimbător de cationi puternic acid C, un schimbător de anioni slab bazic A1 si un schimbător de
anioni puternic bazic A2 legate în serie.
Schimbătorul de cationi cedează cantitatea corespunzătoare de ioni de H+, iar schimbătoarele de
anioni cedează cantitatea corespunzătoare de ioni de OH-. În final acesti ioni se combină formând
apă:
H+ + OH-⇒ H2O
55
Schema de principiu
Eficienta alegerii instalației de demineralizare a apei depinde intotdeauna de continutul de saruri si
alti contaminanti aflati in apa bruta care trebuie sa fie demineralizata.
Tipul si cantitatea acestora in apa bruta reprezinta factorul esential in alegerea, nu numai a tipurilor
de rasini (cationica si anionica) necesare procesului de demineralizare, dar si a procesului in sine, prin
numarul de etape care trebuie sa fie parcurse (uneori pot sa fie mai mult decat cele doua etape clasice –
etapa I-a trecerea prin rasina catioica, urmata de etapa a II-a trecerea prin rasina anionica).
Variante posibile de instalaţii de demineralizare totală a apei
Alegerea se face in functie de continutul de contaminanti care trebuie inlaturati si de aceea este
obligatorie efectuarea unei analize complete (in amanunt) a apei brute. Tot in momentul alegerii/
verificarii trebuie sa fie bine stiuta, in functie de procesul in care este utilizata, calitatea apei, adica
puritatea necesara. Puritatea poate sa fie apreciata prin rezistivitatea apei (MO*cm) sau/si conductivitate
(µS/cm – cu cat este mai mica valoarea, cu atat este mai pura apa)
56
Instalaţie de demineralizare
In anumite cazuri speciale, se recomandă separarea filtrelor pe nivele slabe si tari din motive
capacitive.
Schimbătoarele de anioni puternic bazice pot accepta anioni de la acizii minerali, precum
Cl-, SO42- sau NO3- .
De asemenea, schimbătoarele de anioni puternic bazice pot înlătura acidul siliconic SiO32- si
acidul carbonic CO32-.
Pentru a preveni încărcarea excesivă a schimbătorului de anioni puternic bazic cu acid carbonic, în
cazul apei cu conţinut de carbonat de hidrogen ( HCO3-) de mai mult de 2 mmol/l, este încorporat
un degazeificator pentru evacuarea CO2.
Se utilizează răşini schimbătoare de ioni, mai precis ionii de hidrogen legaţi de răşina cationică se
57
schimbă cu cationii prezenţi în apă, în timp ce ionii de oxidril, legaţi de răşina anionică se schimbă cu
anionii prezenţi în apă. Rafinarea ulterioară a apei care iese din filtrul cu răşină anionică se realizează cu
un filtru cu pat mixt, ajungând astfel la o conductibilitate bună.
Substanţele eluate sunt trimise apoi la secţia de tratare existentă sau se pot trata într-o secţiune de
evaporare.
Dimensiunile instalaţiilor variază în funcţie de caracteristicile apei care intră în instalaţie, de
randamentele care vor fi atinse şi de frecvenţa de regenerare.
VII.4. Instalaţii de osmoză

Definitia osmozei inverse contine si explicatia principiului de functionare a instalatiei.
Astfel, introducand intr-un rezervor aceeasi cantitate din 2 lichide cu concentratii saline diferite,
despartite de o membrana semipermeabila, va avea loc o deplasare naturala a lichidului (fara
componenta salina) dinspre lichidul mai putin concentrat spre lichidul concentrat, pana cand cele doua
lichide vor avea aceeasi concentratie. La sfarsitul procesului, aceasta deplasare de lichid va genera o
diferenta de nivel care va produce o diferenta de presiune pe membrana. Aceasta diferenta se defineste
ca presiune osmotica.
Avantajele utilizarii instalaţiilor de osmoză
1. Eliminarea de săruri dizolvate. Osmoza inversa poate elimina în mod eficient şi stabil săruri
dizolvate, substante organice dizolvate (trihalomethane, precursorii săi, chimicalelor agricole,
etc), şi micro particule fine (germeni vii, germeni morti, si multe alte micro particule fine) din
apă . Astfel, este ideala pentru o arie larga de aplicatii variind de la producerea de apă pură
ultra la desalinizarea apei de mare.
2. Tehnica de separare cu economisire de energie. Osmoza inversa păstrează apa de la evaporare,
ceea ce face ca tehnica de separare sa necesite consum de energie mai mic.
3. Utilizabilă ca o metodă de concentrare şi de recuperare. Osmoza inversa nu are nevoie de
încălzire, ea poate concentra şi recupera materiale valoroase dizolvate într-o soluţie in cadrul
unui proces, fără nici o degradare care ar putea să apară altfel în astfel de materiale.
4. Echipament compact. Echipamente pot fi aranjate într-o configuraţie tridimensională pentru a
oferi o excelenta eficienţă a spaţiului, astfel încât spaţiul necesar pentru instalare poate fi
minimalizat.
5. Operare simplă şi control. Osmoza inversa este un proces simplu, operarea si controlul ei nu
sunt complicate, iar întreţinerea este simplă şi gratuită de necazuri.
Pentru reducerea salinitatii se foloseste o instalatie cu osmoza inversa, compusa din membrane
58
semipermeabile care pot reduce cantitatea de saruri intr-un procent cuprins intre 70-58%, in timp ce apa
cu concentratie salina reziduala se arunca la canal.
Aceste instalatii sunt in general alcatuite dintr-un ansamblu compus din una sau mai multe membrane
legate in serie sau / si in paralel, alimentate de o pompa.
In amonte se afla montate o serie de aparate de pretratare care protejeaza membranele de impuritati,
asigurand astfel o eficienta mai mare instalatiei.
La osmoza inversa, presiuni osmotice i se opune o presiune mai mare. Urmarea: fenomenul evolueaza
in directie inversa.
În implementări practice osmozei, presiunea este aplicată cu o pompa de mare presiune. In timp ce se
produce permeat (apa tratata), concentraţia de impurităţi pe partea de apa de alimentare se acumulează
şi poate cauza colmatarea membranei şi oprirea functionarii acesteia. Pentru a preveni acest lucru, un
flux continuu de apă care traversează membrana ajută la eliminarea ionilor respinsi.
Schema instalatiei de osmoza inversa
Instalatia de osmoza inversa
59
Instalatia de osmoza inversa EPA
Membranele sintetice sunt utilizate in sistemele de tratare a apei care functioneaza pe principiul
osmozei inverse. Aceste membrane sunt permeabile pentru moleculele de apa. Continutul de materiale
dizolvate in apa sunt pastrate de catre membrana. Membrana semipermeabila permite doar difuzia
moleculelor de apa spre solutia mai concentrata nu insa si pe cea a materiilor dizolvate din solutia mai
concentrata spre solutia cu concentratie mai scazuta.
Pentru a maximiza suprafaţa de filtrare şi a minimiza spatiul, membranele de filtrare sunt de obicei,
impletite întrun element de spirală. Apa curge prin canalele dintre înfăşurările in spirala a elementului.
Permeatul este colectat intr-un tub în centrul elementului. Mai multe elemente spirală sunt conectate
împreună într-un vas de presiune, şi mai multe vase sunt conectate împreună în cadrul sistemului de
filtrare. Vasele de presiune permit permeatului sa fie colectat într-un tub în centrul fiecărui element
spirala, înainte de a curge in rezervorul de stocare sau in sistem, in functie în funcţie de aplicaţie.
Concentratul (apa incarcata cu impuritati) trece apoi printr-un vas, apoi prin altul, până cand este extrasa
cat mai multa apa pura. Concentratul ramas este apoi eliminat.
60
CAPITOLUL VIII
LEGISLAŢIE, REGLEMENTĂRI, NORMATIVE, INSTRUCŢIUNI
VIII.1. LEGE Nr. 64 din 21 martie 2008 *** Republicată privind funcţionarea în condiţii
de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de
combustibil publicată în: Monitorul Oficial nr. 399 din 8 iunie 2015
Legea nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată în M.O. nr. 399 din 8 iunie 2015**) privind
funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor
consumatoare de combustibil reprezintă reglementarea de bază în domeniu. Legea cuprinde principiile
de bază referitoare la măsurile privind funcţionarea în siguranţă a acestor echipamente şi instalaţii.
În continuare sunt prezentate extrasele relevante în contextul prezentei lucrări având la bază textul
republicat în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie
2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
CAP. I Dispoziţii generale
Art. 1 (1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a
instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.
(2) Sunt exceptate de la prevederile prezentei legi instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa
nr.1. Condiţiile de funcţionare în siguranţă a acestor instalaţii şi echipamente se reglementează prin legi
specifice.
Art. 2 În scopul funcţionării în condiţii de siguranţă, instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de
ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora, prevăzute în anexa
nr.2, precum şi instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat, unele instalaţii din cadrul obiectivelor
nucleare, precum şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr.3, se supun regimului de autorizare şi
de verificare tehnică, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 3 (1) Introducerea pe piaţă, punerea în funcţiune şi/sau utilizarea instalaţiilor şi
echipamentelor prevăzute la art. 2 sunt admise numai în condiţiile stabilite de prezenta lege.
(2) În situaţia în care instalaţiile şi echipamentele prevăzute la art. 2 sunt reglementate prin directive
europene, acestea se supun regimului de autorizare şi verificare tehnică dacă prin această cerinţă nu se
aduce atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin reglementări tehnice.
Art. 4 (1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de
Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei centrale, cu
personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în
condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, denumite în
continuare instalaţii/ echipamente.
(2) ISCIR exercită următoarele funcţii:
a) de autoritate în domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării
prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a
instalaţiilor/echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi
verificarea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor;
b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru
domeniul său de activitate.
....................
1. Articolul 5, litera d) a fost modificat de pct 1. şi are următorul cuprins:
"d) autorizare a funcţionării - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de
instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4),
în scopul atestării faptului că o/un instalaţie/echipament îndeplineşte toate condiţiile şi cerinţele pentru a
fi pusă/pus în funcţiune în condiţii de siguranţă;".
Articolul 6 a fost modificat de pct. 4 din ORDONANŢA nr. 22 din 18 august 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 26 august 2010 şi are următorul cuprins:
”Art. 6. Fără a se aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (2), se admit introducerea pe piaţă şi/sau
punerea în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz:
a) sunt respectate condiţiile şi cerinţele de funcţionare în condiţii de siguranţă;
61
b) sunt omologate;
c) sunt puse la dispoziţia utilizatorilor, de către producători, instrucţiuni tehnice pentru utilizarea
instalaţiilor/echipamentelor în condiţii normale, pentru întreţinerea, realizarea reviziilor şi a
reparaţiilor instalaţiilor/echipamentelor, precum şi, după caz, pentru pregătirea personalului de
deservire;
d) au autorizarea funcţionării emisă conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile;
e) există, pentru utilizare, la fiecare loc de muncă, instrucţiuni tehnice pentru utilizare în condiţii
normale, precum şi documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi
şi dereglări ale instalaţiei/ echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este
înglobată/înglobat;
f) există, pentru utilizare, personal de deservire autorizat."
Articolul 7, alineatul (1) a fost modificat de pct. 5 din ORDONANŢA nr. 22 din 18 august 2010,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 26 august 2010 şi are următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Se admite menţinerea în utilizare numai a acelor instalaţii/echipamente care respectă
condiţiile prevăzute la art. 6 lit. a), d), e) şi f), care sunt supuse verificărilor tehnice în utilizare şi care
sunt reparate, întreţinute şi supuse la revizii potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice şi prezentei legi."
....................
Art. 8 (1) Activităţile de construire, montare, instalare, punere în funcţiune şi control nedistructiv,
cele ce privesc supravegherea tehnică şi, după caz, verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării
şi verificările tehnice în utilizare, precum şi reviziile, reparaţiile, lucrările de întreţinere, operaţiunile de
sudare şi deservire a instalaţiilor/echipamentelor se realizează de către persoane fizice sau juridice
autorizate, în condiţiile stabilite de prescripţiile tehnice şi prezenta lege.
Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 6 art. I din ORDONANŢA nr. 22 din 18 august 2010,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 26 august 2010.
(2) Producătorii care prestează activităţi de construire, montare, instalare, punere în funcţiune,
revizie, reparaţii şi lucrări de întreţinere pentru instalaţiile/echipamentele realizate de către ei fac
excepţie de la cerinţa de autorizare prevăzută la alin. (1).
(3) Activităţile persoanelor autorizate, prevăzute la alin. (1), se realizează în limita competenţelor şi
responsabilităţilor stabilite prin documentul de autorizare.
Art. 9 (1) Verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare
pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 3 se efectuează de către ISCIR.
(2) Verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru
instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către persoane fizice şi juridice
autorizate în acest scop.
(3) Responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice în vederea autorizării funcţionării şi a
verificărilor tehnice în utilizare, precum şi corectitudinea rezultatelor aferente obţinute revin ISCIR sau
persoanelor autorizate prevăzute la alin. (2), după caz.
--------------
CAP. III Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice sau juridice autorizate
Art. 12 Persoanele fizice sau juridice autorizate conform prevederilor prezentei legi au următoarele
obligaţii şi responsabilităţi, după caz:
a) să presteze activităţile pentru care au fost autorizate, în limita competenţelor şi în condiţiile pentru
care sunt autorizate;
b) să folosească în lucrările aferente activităţilor pentru care au fost autorizate, potrivit prevederilor
prescripţiilor tehnice, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare aprobate de ISCIR,
sudori autorizaţi ISCIR, precum şi personal autorizat ISCIR, care execută examinări prin mijloace
sau metode nedistructive;
c) să întocmească documentaţia prevăzută de prescripţiile tehnice şi să o pună la dispoziţia
deţinătorului/ utilizatorului odată cu predarea/ recepţia instalaţiei/ echipamentului;
d) să informeze producătorul sau deţinătorul/ utilizatorul despre neconformităţile constatate;
e) să asigure realizarea activităţilor pentru care au fost autorizate, conform prescripţiilor şi
documentaţiei tehnice;
f) să monteze şi/sau să instaleze instalaţii/echipamente numai dacă este emis şi se respectă avizul
obligatoriu de instalare;
g) să informeze de îndată ISCIR despre situaţiile în care instalaţiile nu mai respectă condiţiile de
autorizare, precum şi despre existenţa unui pericol iminent la acestea.
62
Art. 13 (1) Prevederile art. 12 lit. b) - g) se aplică şi producătorilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2).
(2) Prevederile art. 12 lit. b) nu se aplică procedurilor de sudare, sudorilor şi personalului care
execută examinări prin mijloace sau metode nedistructive care au aprobări valabile, emise în
conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice ce transpun directive europene aplicabile
instalaţiilor/ echipamentelor, în situaţia în care cerinţele ce au stat la baza emiterii acestor aprobări sunt
echivalente cu cele stabilite în prescripţiile tehnice.
CAP. IV Obligaţiile şi responsabilităţile deţinătorilor/ utilizatorilor de instalaţii/ echipamente

ART. 14 Persoana fizică sau juridică ce deţine/ utilizează o instalaţie/echipament are următoarele
obligaţii şi responsabilităţi conform prescripţiilor tehnice:
a) să solicite şi să obţină avizul obligatoriu de instalare, după caz;
b) să solicite şi să obţină autorizarea funcţionării;
c) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este utilizată/utilizat în condiţii de
siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor, întreţinerii de către persoane autorizate, conform
documentaţiilor şi prescripţiilor tehnice;
d) să asigure existenţa, la fiecare loc de muncă, a instrucţiunilor tehnice specifice pentru utilizarea în
condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând măsurile ce trebuie luate
în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care
aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
e) să folosească pentru utilizarea instalaţiei/echipamentului numai personal de deservire
autorizat;
f) să asigure supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor.
ART. 15 (1) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute în
anexa nr. 2 pct. 1-4 şi 9 şi în anexa nr. 3 pct. 1-3 şi 8 are obligaţia să le înregistreze la ISCIR, să ţină
evidenţa centralizată a acestora şi să comunice la ISCIR orice modificare intervenită în situaţia tehnică
sau juridică a acestora, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice.
(2) Persoana fizică sau juridică ce deţine/ utilizează instalaţiile/ echipamentele prevăzute la alin. (1)
are obligaţia să asigure un operator autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripţiilor tehnice.
CAP. V Accidente, forţă majoră sau pericol iminent

ART. 16 Persoana fizică sau juridică ce deţine/ utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute la art.
15 alin. (1) are obligaţia, în cazul producerii oricărui accident la acestea, de a opri din funcţionare
instalaţiile/echipamentele şi de a anunţa de îndată ISCIR despre producerea evenimentului.
ART. 17 (1) În cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, accesul reprezentanţilor
ISCIR se poate efectua indiferent de zi/oră şi necondiţionat de participarea unui delegat din partea
deţinătorului/utilizatorului.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) reprezentanţii ISCIR pot dispune oprirea din funcţiune sau
împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiei/echipamentului prin aplicarea de sigilii, după caz.
……………
Art. 19 (1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentanţii săi, are dreptul:
a) să solicite informaţii şi documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează,
instalează, pun în funcţiune, repară, întreţin, asigură realizarea reviziilor, deţin, utilizează şi/sau
comercializează instalaţii/echipamente;
b) de acces, cu scopul efectuării controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), la sediul şi/sau în locul în
care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează, instalează,
pun în funcţiune, repară, asigură realizarea reviziilor, întreţin, comercializează, deţin şi/sau
utilizează instalaţii/echipamente, precum şi în locurile în care sunt utilizate instalaţii/echipamente,
indiferent de forma de deţinere a acestora.
(2) Persoanele ce deţin/utilizează instalaţii/echipamente, precum şi cele care desfăşoară activităţile
prevăzute la art. 8 alin. (1) au obligaţia să permită accesul şi să pună la dispoziţia reprezentanţilor ISCIR
informaţiile şi documentele referitoare la instalaţii/echipamente, pe care aceştia le solicită.
.......................
CAP. VI Infracţiuni şi contravenţii
.......................
Art. 21 Menţinerea sau repunerea în funcţionare a instalaţiilor ori echipamentelor, după ce a fost
63
oprită sau interzisă funcţionarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii de specialitate
din cadrul ISCIR, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu
amendă.
Art. 22 (1) Efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la instalarea, construcţia sau montajul
instalaţiilor ori echipamentelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
(2) Efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la punerea în funcţiune, exploatarea sau
modificarea instalaţiilor ori echipamentelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2
ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 23 (1) Scoaterea neautorizată din funcţiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de
siguranţă şi control instalate în condiţiile legii la instalaţii/echipamente, fără a avea motive ce decurg
din cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai
gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă.
(3) Efectuarea verificărilor tehnice la instalaţiile/echipamentele prevăzute la anexa nr. 3 pct. 1-9, în
vederea autorizării de funcţionare, de către persoane care nu sunt angajate în cadrul ISCIR, se
pedepseşte cu amendă.
Art. 24 (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) şi e), art. 10 lit. a), b) şi e), art. 12 lit. c), d), e) şi g), art.
14 lit. c) şi e), art. 16 şi ale art. 19 alin. (2), cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. b) şi f), art. 10 lit. c), d), f) şi g), art. 12 lit. a), b) şi f) şi ale
art. 14 lit. a), b), d) şi f), cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d) şi ale art. 11, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000
lei;
d) nerespectarea prevederilor art. 15, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei.
(2) Constituie sancţiune contravenţională complementară suspendarea pe o perioadă de până la 6 luni
sau retragerea, după caz, a avizului, autorizaţiei eliberate de ISCIR.
(3) Inspectorul de specialitate ISCIR poate fixa prin proces-verbal şi un termen-limită pentru
remedierea aspectelor sesizate în urma controlului.
Art. 25 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de
specialitate din cadrul ISCIR.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de
specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei.
(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în termen de
15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
(4) Contestaţia se adresează inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul
constatator.
Art. 26 Dispoziţiile art. 24 şi 25 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Anexa 1
Instalaţii şi echipamente exceptate de la prevederile prezentei legi
1. Recipientele pentru aer aferente instalaţiilor şi echipamentelor de frânare, basculare şi semnalizare,
montate pe autovehicule
2. Instalaţiile şi echipamentele sub presiune, instalaţiile şi echipamentele de ridicat montate pe nave
3. Conductele de gaze naturale de alimentare din amonte, conductele aparţinând Sistemului naţional
de transport al gazelor naturale, precum şi cele aparţinând sistemelor de distribuţie şi instalaţiilor
de utilizare a gazelor naturale
Anexa 2
64
Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare de combustibil şi

componente ale acestora
1. Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau fierbinte
2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari
3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari
4. Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat,
poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
5. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos
6. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos
7. Accesorii de securitate pentru instalaţiile, echipamentele şi aparatele prevăzute la pct. 1 şi 3 – 6
8. Aparatură şi instalaţii de automatizare aferente instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la pct.1-7
9. Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii
Anexa 3
Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat şi unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare, precum
şi componente ale acestora
1. Generatoare şi cazane de abur, de apă caldă sau fierbinte, inclusiv corpul reactorului
2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari şi recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5
bari
3. Pompe
4. Conducte pentru lichide, vapori şi gaze tehnice uscate sau umede
5. Suporturi ale elementelor sub presiune
6. Armături
7. Sisteme tehnologice
8. Macarale, ascensoare, elevatoare, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
Accesorii de securitate pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute la pct. 1, 2, 4 şi 8.
VIII. 2. ORDONANŢĂ nr. 22 din 18 august 2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă
a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu
modificările și completările ulterioare
……………
ART. II (1) Până la autorizarea persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr.
64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării
şi verificările tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la această lege
se efectuează de către Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi
Recipientelor sub Presiune - S.A., denumită în continuare CNCIR, societate comercială pe acţiuni, de
interes strategic naţional, cu acţionar unic statul român, care funcţionează sub autoritatea Ministerului
Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, înfiinţată ca urmare a reorganizării prin divizare a
Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat,
denumită în continuare ISCIR.
(1^1) CNCIR nu îşi poate schimba structura acţionariatului până la împlinirea termenului prevăzut la
alin. (4).
……………
Alin. (1^1) al art. II a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 93 din 6 iunie 2011 publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 9 iunie 2011.
……………
Alin. (1^2) al art. II a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 93 din 6 iunie 2011 publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 9 iunie 2011.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul va aproba
prin hotărâre înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CNCIR, precum şi modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru
Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu modificările şi
completările ulterioare.
(3) Până la data înfiinţării CNCIR verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările
tehnice în utilizare prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările
ulterioare, se realizează de către ISCIR.
65
(4) Prescripţia tehnică pentru stabilirea condiţiilor şi cerinţelor tehnice de autorizare a persoanelor
fizice şi a persoanelor juridice ce efectuează verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi
verificării tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr.
64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin ordin al ministrului economiei,
comerţului şi mediului de afaceri, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanţe.*)
------------
Conform art. unic din LEGEA nr. 80 din 29 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
348 din 6 mai 2016 care aprobă cu modificări ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 decembrie
2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015, "Termenul prevăzut la art. II
alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008
privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a
aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606
din 26 august 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 93/2011, cu modificările
ulterioare, se prorogă până la data de 1 august 2018".
VIII. 3. Hotărârea Guvernului nr. 1340 / 2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de
Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu
modificările şi completările ulterioare
Funcţiile şi atribuţiile ISCIR sunt reglementate şi actualizate prin ultimele modificări şi completări
ale Hotărârii Guvernului nr. 1340 din 27 decembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei
de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (Hotărârea
Guvernului nr. 182/ 2005; Hotărârea Guvernului nr. 920/ 2009; Hotărârea Guvernului nr. 1.440/ 2009;
Hotărârea Guvernului nr. 171/2010, Hotărârea Guvernului nr. 1.139/ 2010, Hotărârea Guvernului nr.
559/2013 Hotărârea Guvernului nr.668/ 2014).
...................
Art. 3 (1) În realizarea obiectului său de activitate, ISCIR are următoarele atribuţii principale:
a) elaborează strategii şi programe de dezvoltare privind activitatea ISCIR;
b) elaborează, actualizează şi supune aprobării, în conformitate cu prevederile legii, prescripţii
tehnice ce privesc condiţiile şi cerinţele tehnice referitoare la instalaţii şi echipamente şi/sau la activităţi
de construire, montare/demontare, instalare, punere în funcţiune, exploatare, utilizare, sudare şi control
nedistructiv, de supraveghere şi verificare tehnică în utilizare, de revizie, de reparaţii şi întreţinere
instalaţii şi echipamente, după caz;
c) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice şi
de Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, persoane fizice sau juridice care
realizează, pentru instalaţii şi echipamente, verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării,
verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru stabilirea duratei remanente de viaţă,
activităţi de construire, montare, instalare, punere în funcţiune, supraveghere tehnică, lucrări de revizie,
reparaţii şi de întreţinere; pentru instalaţiile/ echipamentele din domeniul nuclear se vor respecta şi
dispoziţiile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul
activităţilor nucleare, republicată, cu modificările ulterioare;
c^1) efectuează verificări tehnice în vederea autorizării şi verificări tehnice în utilizare la
instalaţii/echipamente, în condiţiile stabilite de Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice,
funcţionarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1;
e) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice,
persoanele fizice care practică ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1;
f) participă la activităţi de omologare de instalaţii şi echipamente;
g) aprobă proceduri de sudură, dacă prin prescripţiile tehnice se impune acest lucru;
h) emite, în conformitate cu cerinţele şi în condiţiile stabilite în P.T., avize obligatorii de instalare
pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1^2;
i) în cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, poate dispune oprirea din funcţiune sau
66
împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor şi aplică sigilii;

j) efectuează controale periodice şi inopinate la instalaţiile şi echipamentele aflate în funcţiune,
dispune măsuri şi aplică sancţiuni în condiţiile legii, atunci când constată că nu sunt respectate cerinţele
aplicabile acestora;
k) supraveghează, prin acţiuni periodice şi inopinate, persoanele fizice şi juridice pe care le-a
autorizat şi decide menţinerea, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor emise;
Litera l) a art. 3 a fost abrogată de pct. 5 al art. 6 din HOTĂRÂREA nr. 1.139 din 17 noiembrie
2010, publicată în M.O. nr. 779 din 22 noiembrie 2010.
1^1) Autorizările prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e) se pot baza pe rapoarte de evaluare tehnică,
întocmite în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice;
m) realizează supravegherea pieţei în domeniul de activitate pentru care a fost nominalizat;
n) participă, la solicitarea organelor de cercetare penală, la anchetarea cauzelor în care s-au produs
accidentele la instalaţiile şi echipamentele supuse controlului ISCIR, evaluează efectele produse şi
dispune măsurile ce se impun privind siguranţa în funcţionare a acestora, după caz;
o) organizează şi derulează campanii de informare în scopul îmbunătăţirii siguranţei în funcţionare a
instalaţiilor şi echipamentelor;
p) avizează, potrivit legii, furnizorii de formare profesională care organizează programe de formare
profesională pentru ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1; condiţiile şi cerinţele pentru avizarea
furnizorilor de formare profesională se stabilesc prin ordin al inspectorului de stat şef al ISCIR, care se
publică în M.O. al României, Partea I;
q) participă la elaborarea de standarde în domeniul său de activitate;
r) participă la elaborarea şi validarea standardelor ocupaţionale relevante în domeniul de activitate al
ISCIR;
s) elaborează şi supune aprobării, prin ordin al ministrului economiei, lista tarifelor aplicate pentru
activităţile prestate de către ISCIR; ordinul ministrului economiei se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I;
t) editează şi publică materiale specifice domeniului, în scopul realizării siguranţei în funcţionare şi
al prevenirii accidentelor şi avariilor;
u) colaborează cu instituţii similare şi cu organisme din alte ţări, stabileşte şi poate încheia cu
acestea, în condiţiile legii, convenţii şi protocoale de recunoaştere reciprocă, reprezintă interesele
României în organizaţii şi instituţii internaţionale, în domeniul său de activitate, în calitate de membru
observator sau de membru cu drepturi depline;
v) realizează activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul său de activitate;
w) coordonează şi derulează programe cu finanţare internă şi/sau internaţională.
(2) ISCIR îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislaţiei în
vigoare. ------------
Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 920 din 12 august 2009, publicată în
M.O. nr. 610 din 7 septembrie 2009 şi de art. 6 din HOTĂRÂREA nr. 1.139 din 17 noiembrie 2010,
publicată în M.O. nr. 779 din 22 noiembrie 2010. ------------
ART. 4 (1) În cadrul ISCIR funcţionează 5 inspecţii teritoriale fără personalitate juridică, prevăzute în
anexa nr. 3. .....................
Anexa 1
Instalaţii/echipamente pentru care se autorizează funcţionarea
Nr. Tip de instalaţii/ Instalaţii/echipamente şi parametri
Crt. echipamente
1. Cazane pentru abur, Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PS x V > 60 (bar
pentru apă caldă sau x litru)
pentru apă fierbinte Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW
67
2. Echipamente sub Conducte metalice pentru fluide tehnologice

presiune mai mare de Conducte pentru abur şi apă fierbinte
0,5 bar Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat (GPL) - la
autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali
Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate
sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea
condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a
echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi
completările ulterioare
Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită
conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind
stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub
presiune, cu modificările şi completările ulterioare
Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită
conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu
modificările şi completările ulterioare
3. Macarale, ascensoare, Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală
elevatoare, instalaţii de Stivuitoare autopropulsate şi translatoare stivuitoare, cu excepţia
transport pe cablu, celor cu acţionare manuală
instalaţii de ridicat pe Platforme ridicătoare nedeplasabile/deplasabile pentru persoane
plan înclinat, poduri şi/sau materiale, cu S(n) > 1 t, cu excepţia platformelor ridicătoare
rulante şi alte pentru persoane cu dizabilităţi
mecanisme de ridicat Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual
Mecanisme de ridicat având S(n) > 1 t, cu excepţia celor cu
acţionare manuală
Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării
mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot
lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor,
platformă ridicătoare şi altele asemenea
Ascensoare, cu excepţia celor având S(n) < 100 kg, destinate
transportului de materiale
Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale,
scări şi trotuare rulante
Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale
Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor
acţionate manual
4. Instalaţii şi Echipamente pentru agrement, cu excepţia echipamentelor pentru
echipamente destinate, spaţii de joacă
montate şi utilizate în
cadrul parcurilor de
distracţii
5. Sisteme tehnologice Sisteme tehnologice sub presiune de securitate nucleară cu
din cadrul instalaţiilor p(min) = 1,03 bari
nucleare
Anexa 1^1
Lista ocupaţiilor pentru care ISCIR autorizează persoane fizice
Nr. Cod de clasificare Denumirea ocupaţiei
crt ocupaţii în
România (C.O.R.)
1. 816103 Fochist cazane de abur şi apă fierbinte
2. 816105 Fochist cazane mici de abur (categoria E)
3. 816106 Fochist cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune
4. 816107 Fochist cazane conduse de calculator
68
5. 311113 Laborant operator centrale termice

6. 816116 Automatist pentru supraveghere şi întreţinere cazane
7. 932009 Operator umplere recipiente GPL
8. 932002 Îmbuteliator fluide sub presiune
9. 8333.2.1. Macaragiu
10. 833403 Stivuitorist
11. 833310 Liftier
12. 833303 Funicularist (mecanic trolist)
13. 721202 Sudor manual cu flacără de gaz
14. 721203 Sudor manual cu arc electric
15. 721204 Sudor cu arc electric acoperit sub strat de flux
16. 721206 Sudor cu arc electric cu electrod fuzibil în mediu de gaz protector
17. 721207 Sudor cu arc electric cu electrod nefuzibil în mediu de gaz protector
18. 823208 Operator sudare ţevi şi fitinguri din polietilenă de înaltă densitate
PEHD
19. 315212 Operator control nedistructiv cu radiaţii penetrante
20. 315213 Operator control nedistructiv cu ultrasunete
21. 315214 Operator control nedistructiv cu lichide penetrante
22. 315215 Operator control nedistructiv cu particule magnetice
23. 315216 Operator control nedistructiv prin curenţi turbionari
24. 315217 Operator control nedistructiv pentru verificarea etanşeităţii
25. 315218 Operator responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a
instalaţiilor (RSVTI)
Anexa 1^2
Instalaţii/echipamente pentru care se emite aviz obligatoriu de instalare
Nr. Tip de instalaţii/ Instalaţii/echipamente şi parametri
crt. echipamente
1. Cazane pentru abur şi Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x
apă fierbinte litru)
2. Echipamente sub Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL
presiune mai mare de
0,5 bar
Anexa 1^2 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 920 din 12 august 2009,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 7 septembrie 2009.
Anexa 2
INSPECŢII TERITORIALE ALE ISCIR
Nr. Inspecții teritoriale ale Inspecţiei de Stat pentru Raza de activitate a
crt Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi inspecțiilor
Instalaţiilor de Ridicat teritoriale
1. Inspecţia Teritorială ISCIR Bucureşti judeţul Argeş
judeţul Constanţa
judeţul Călăraşi
judeţul Dâmboviţa
judeţul Dolj
judeţul Giurgiu
judeţul Gorj
judeţul Ialomiţa
judeţul Ilfov
judeţul Mehedinţi
judeţul Olt
judeţul Tulcea
judeţul Vâlcea
judeţul Teleorman
69
2. Inspecţia Teritorială ISCIR Bacău judeţul Bacău

judeţul Botoşani
judeţul Brăila
judeţul Iaşi
judeţul Galaţi
judeţul Neamţ
judeţul Suceava
judeţul Vaslui
judeţul Vrancea
3. Inspecţia Teritorială ISCIR Braşov judeţul Braşov
judeţul Buzău
judeţul Covasna
judeţul Harghita
judeţul Prahova
4. Inspecţia Teritorială ISCIR Oradea judeţul Arad
judeţul Bihor
judeţul Caraş-
Severin
judeţul Maramureş
judeţul Satu Mare
judeţul Sălaj
judeţul Timiş
judeţul Hunedoara
5. Inspecţia Teritorială ISCIR Sibiu judeţul Alba
judeţul Bistriţa-
Năsăud
judeţul Cluj
judeţul Mureş
judeţul Sibiu
VIII. 4. HOTĂRÂRE nr. 775 din 27 iulie 2011

privind stabilirea măsurilor pentru supravegherea pieţei aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi
şi stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a acestora, cu modificările și completările ulterioare
ART. 1
(1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi, denumite în
continuare aparate, precum şi accesoriilor.
(2) Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
a) aparate - aparatele consumatoare de combustibili gazoşi, utilizate pentru gătit, încălzire, producerea
apei calde, refrigerare, iluminare sau spălare şi care au, dacă este cazul, o temperatură normală a
apei care nu depăşeşte 105°C. Se consideră aparate arzătoarele cu aer insuflat şi corpurile de
încălzire care urmează să fie echipate cu astfel de arzătoare;
b) accesorii - dispozitivele de siguranţă, de control sau dispozitivele de reglaj, altele decât arzătoarele
cu aer insuflat şi corpurile de încălzire care urmează să fie echipate cu astfel de arzătoare,
comercializate separat pe piaţă pentru uz special şi proiectate să fie încorporate într-un aparat
consumator de combustibili gazoşi sau asamblate pentru a constitui un astfel de aparat;
c) combustibil gazos - orice combustibil care este în stare gazoasă la o temperatură de 15°C la o
presiune de până la 1 bar;
d) aparatul utilizat în mod normal - un aparat, corect instalat şi întreţinut regulamentar, în conformitate
cu instrucţiunile producătorului, sau utilizat la o variaţie normală a calităţii gazelor şi cu o fluctuaţie
normală a presiunii de alimentare a acestuia ori utilizat în conformitate cu destinaţia sa sau într-un
mod care poate fi prevăzut în mod rezonabil.
(3) Autoritatea pentru supravegherea pieţei care verifică respectarea prevederilor prezentei hotărâri este
Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat
(ISCIR).
70
(4) Se exclud din domeniul de aplicare a prezentei hotărâri aparatele proiectate special pentru utilizarea
în procese industriale care se desfăşoară în incinte industriale.
ART. 2
(1) Se admit introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a aparatelor care utilizate în mod normal nu
pun în pericol siguranţa persoanelor, animalelor domestice şi proprietăţii.
(2) Nu se pot interzice, limita sau împiedica introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a aparatelor
care îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri şi care poartă marcajul CE prevăzut la art. 10.
(3) Nu se poate interzice, limita sau împiedica introducerea pe piaţă a accesoriilor însoţite de certificatul
prevăzut la art. 8 alin. (4).
……………….
ART. 4 Aparatele şi accesoriile trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale aplicabile acestora,
prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 5
(1) Se consideră că aparatele şi accesoriile îndeplinesc cerinţele esenţiale prevăzute în anexa nr. 1 dacă
acestea sunt conforme cu:
a) standardele naţionale ale statelor membre, care pun în aplicare standarde armonizate, ale căror
numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
b) standardele naţionale relevante, în măsura în care în domeniile acoperite de astfel de standarde nu
există standarde armonizate.
2) Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri transmite Comisiei Europene standardele
naţionale din categoria celor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe care le consideră că respectă cerinţele
esenţiale prevăzute în anexa nr. 1.
……………….
ART. 7 (1) În situaţia în care autoritatea de supraveghere a pieţei constată că utilizarea normală a
aparatelor care poartă marcajul CE poate să pună în pericol siguranţa persoanelor, a animalelor
domestice sau a proprietăţii, dispune toate măsurile necesare pentru retragerea aparatelor respective de
pe piaţă şi interzicerea sau restrângerea introducerii acestora pe piaţă.
…….….
ART. 8
(1) Metodele prin care se certifică conformitatea aparatelor fabricate în serie sunt:
a) examinarea CE de tip, prevăzută la pct. 1 din anexa nr. 2;
b) anterior introducerii pe piaţă, la alegerea producătorului, unul dintre următoarele mijloace:
declaraţia de conformitate CE cu tipul, prevăzută la pct. 2 din anexa nr. 2, sau declaraţia de
conformitate CE cu tipul (asigurarea calităţii producţiei), prevăzută la pct. 3 din anexa nr. 2 ori
declaraţia de conformitate CE cu tipul (asigurarea calităţii produsului), prevăzută la pct. 4 din
anexa nr. 2, sau verificarea CE, prevăzută la pct. 5 din anexa nr. 2.
(2) În cazul fabricaţiei unui aparat ca unicat sau în cantităţi mici, producătorul poate să aleagă
verificarea CE pentru fiecare produs, prevăzută la pct. 6 din anexa nr. 2.
(3) După realizarea procedurilor prevăzute la alin. (1) lit. (b) şi alin. (2), se aplică marcajul CE de
conformitate pe aparatele conforme, cu respectarea dispoziţiilor art. 11.
(4) Metodele de certificare a conformităţii prevăzute la alin. (1) se aplică şi accesoriilor, cu excepţia
cerinţei de aplicare a marcajului CE de conformitate şi, dacă este cazul, întocmirii declaraţiei de
conformitate. Certificarea conformităţii se realizează prin emiterea unui certificat, care însoţeşte
accesoriul, prin care se atestă conformitatea accesoriilor cu prevederile aplicabile acestora din prezenta
hotărâre şi în care se precizează caracteristicile accesoriilor şi modul în care acestea trebuie să fie
încorporate în aparat sau asamblate pentru a răspunde cerinţelor esenţiale prevăzute în anexa nr. 1,
aplicabile aparatelor finite.
(5) În acest caz, în documentele, notele sau în instrucţiunile prevăzute de cadrul legal în vigoare şi care
însoţesc aceste aparate trebuie specificate referinţele directivelor aplicate, aşa cum sunt publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6) Înregistrările şi corespondenţa referitoare la metodele de certificare a conformităţii se redactează în
limba oficială a statului membru unde este stabilit organismul responsabil pentru realizarea evaluării sau
într-o limbă acceptată de către organismul care evaluează conformitatea.
ANEXA 1
CERINŢE ESENŢIALE
NOTĂ:
71
Obligaţiile care rezultă din cerinţele esenţiale pentru aparatele din prezenta anexă se aplică şi
accesoriilor la care există un risc asemănător.
1. Condiţii generale
1.1. Aparatele trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să funcţioneze în siguranţă şi să nu prezinte
pericol pentru persoane, animale domestice sau proprietate când se utilizează în mod normal, conform
definiţiei prevăzute la art. 1 alin. (2) din hotărâre.
1.2. Atunci când sunt introduse pe piaţă, aparatele trebuie:
a) să fie însoţite de instrucţiunile tehnice pentru instalator;
b) să fie însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de întreţinere pentru utilizator;
c) să poarte etichete de atenţionare, care trebuie să existe şi pe ambalaj.
Instrucţiunile şi etichetele de atenţionare trebuie să fie redactate în limba sau în limbile oficiale ale
statelor membre de destinaţie.
1.2.1. Instrucţiunile tehnice pentru instalator trebuie să conţină toate instrucţiunile de instalare, reglare şi
întreţinere necesare pentru a se asigura că aceste operaţii sunt efectuate corect şi că aparatul poate fi
utilizat în siguranţă. Instrucţiunile trebuie să specifice, în special:
a) tipul de gaz utilizat;
b) presiunea de alimentare cu gaz;
c) debitul de aer proaspăt necesar:
(i) pentru alimentarea cu aer de combustie;
(ii) pentru evitarea formării amestecurilor periculoase de gaze nearse la aparatele care nu sunt
prevăzute cu dispozitivul menţionat la pct. 3.2.3;
d) condiţiile de evacuare a gazelor de ardere;
e) caracteristicile şi cerinţele privind asamblarea pentru arzătoarele cu aer insuflat şi corpurile de
încălzire care vor fi dotate cu astfel de arzătoare, care asigură conformitatea cu cerinţele esenţiale
aplicabile aparatelor finite şi, dacă este cazul, cu lista combinaţiilor recomandate de producător.
1.2.2. Instrucţiunile de utilizare şi întreţinere pentru utilizator trebuie să conţină toate informaţiile
necesare utilizării în siguranţă şi trebuie, în special, să atragă atenţia utilizatorului asupra oricăror
restricţii privind utilizarea.
1.2.3. Etichetele de atenţionare de pe aparat şi ambalajul acestuia trebuie să indice clar tipul de gaz
utilizat, presiunea de alimentare cu gaz şi orice restricţii privind utilizarea, în special restricţia potrivit
căreia aparatul trebuie instalat numai în zonele în care există ventilaţie suficientă.
1.3. Accesoriile destinate a fi utilizate într-un aparat trebuie să fie proiectate şi fabricate astfel încât să
corespundă în totalitate destinaţiei când sunt încorporate conform instrucţiunilor de instalare.
Instrucţiunile de instalare, reglare, funcţionare şi întreţinere trebuie să fie furnizate împreună cu
accesoriile aferente.
2. Materiale
2.1. Materialele trebuie să corespundă scopului pentru care sunt utilizate şi trebuie să reziste la
condiţiile mecanice, chimice şi termice la care sunt prevăzute a fi supuse.
2.2. Producătorul sau furnizorul aparatului trebuie să garanteze proprietăţile materialelor care sunt
importante pentru siguranţa aparatului.
3. Proiectarea şi fabricaţia
3.1. Generalităţi
3.1.1. Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât atunci când se utilizează în mod normal să nu poată
să apară instabilitate, deformare, rupere sau uzură care ar putea diminua siguranţa acestora.
3.1.2. Condensul produs la pornire şi/sau în timpul utilizării nu trebuie să afecteze siguranţa aparatelor.
3.1.3. Aparatele trebuie să fie proiectate şi fabricate astfel încât riscul exploziei, în cazul unui incendiu
de origine externă, să fie minim.
3.1.4. Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât să se evite pătrunderea apei şi a aerului fals în
circuitul de gaze.
3.1.5. În eventualitatea unei fluctuaţii de energie auxiliară în limite normale, aparatele trebuie să
continue să funcţioneze în condiţii de siguranţă.
3.1.6. Fluctuaţia anormală sau întreruperea în alimentarea cu energie auxiliară ori restabilirea acestei
alimentări nu trebuie să constituie o sursă de pericol.
3.1.7. Aparatele trebuie să fie proiectate şi fabricate astfel încât riscurile de origine electrică să fie
evitate. În domeniile aplicabile, conformarea cu obiectivele de siguranţă privind riscurile electrice
prevăzute în Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată, trebuie să fie
72
echivalentă cu îndeplinirea prezentei cerinţe.

3.1.8. Toate componentele sub presiune ale unui aparat trebuie să reziste la solicitările mecanice şi
termice la care sunt supuse, fără nicio deformare care să afecteze siguranţa.
3.1.9. Aparatele trebuie să fie proiectate şi fabricate astfel încât o defecţiune a dispozitivului de
siguranţă, de control sau de reglaj să nu constituie o sursă de pericol.
3.1.10. Dacă un aparat este dotat cu dispozitive de siguranţă şi control, funcţionarea dispozitivelor de
siguranţă nu trebuie să fie influenţată de funcţionarea dispozitivelor de control.
3.1.11. Toate părţile aparatelor care sunt instalate sau reglate în faza de fabricaţie şi asupra cărora nu
trebuie să se intervină de către utilizator ori de către instalator trebuie să fie protejate corespunzător.
3.1.12. Manetele şi alte dispozitive de comandă şi de reglaj trebuie să fie marcate clar şi să aibă
instrucţiuni corespunzătoare, astfel încât să se prevină orice eroare de manevră. Acestea trebuie să fie
concepute astfel încât să împiedice manevrarea accidentală.
3.2. Degajarea gazelor nearse
3.2.1. Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât viteza de degajare a gazelor să nu prezinte pericol.
3.2.2. Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât degajarea de gaze în timpul aprinderii, reaprinderii şi
după stingerea flăcării să fie limitată, pentru a se evita acumularea periculoasă de gaze nearse în aparat.
3.2.3. Aparatele destinate utilizării în spaţii închise şi în camere trebuie să fie dotate cu un dispozitiv
special pentru a se evita acumularea periculoasă de gaze nearse în astfel de spaţii sau camere. Aparatele
care nu sunt dotate cu aceste dispozitive trebuie să fie folosite doar în locurile unde există ventilaţie
suficientă pentru a se evita acumularea periculoasă de gaze nearse. Condiţiile specifice de ventilaţie a
spaţiului pentru instalarea acestor aparate, ţinând cont de caracteristicile speciale ale acestora, sunt
prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr.
5/2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de
alimentare cu gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare. Aparatele de gătit de uz
profesional şi aparatele alimentate cu gaze care conţin componente toxice trebuie să fie dotate cu
dispozitivele menţionate anterior.
3.3. Aprinderea
Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât atunci când sunt utilizate în mod normal să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) aprinderea şi reaprinderea să se efectueze lin;
b) să fie asigurată interaprinderea.
3.4. Arderea
3.4.1. Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât atunci când se utilizează în mod normal să fie
asigurată stabilitatea flăcării şi produsele de combustie să nu conţină concentraţii inadmisibile de
substanţe nocive pentru sănătate.
3.4.2. Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât atunci când se utilizează în mod normal să nu existe
degajări accidentale de produse de combustie.
3.4.3. Aparatele conectate la un coş de evacuare a produselor de combustie trebuie să fie fabricate astfel
încât în condiţii de tiraj anormal să nu apară degajări de produse de combustie în cantităţi periculoase în
camera în care este utilizat aparatul.
3.4.4. Aparatele cu încălzire independentă pentru uz casnic şi încălzitoarele instantanee de apă
neracordate la un coş de evacuare a produselor de combustie nu trebuie să producă, în camera sau în
spaţiul de funcţionare, o concentraţie de monoxid de carbon care ar putea prezenta un pericol pentru
sănătatea persoanelor expuse, avându-se în vedere durata previzibilă de expunere a acestora.
3.5. Utilizarea raţională a energiei
Aparatele trebuie să fie fabricate astfel încât să asigure utilizarea raţională a energiei corespunzător
nivelului tehnic al acestora şi să ţină seama de aspectele legate de siguranţă.
3.6. Temperaturile
3.6.1. Părţile aparatelor destinate să fie amplasate în apropierea podelei sau a altor suprafeţe nu trebuie
să atingă temperaturi care să prezinte un pericol pentru zona înconjurătoare.
3.6.2. Temperatura suprafeţei butoanelor şi a manetelor aparatelor destinate manipulării nu trebuie să
prezinte un pericol pentru utilizator.
3.6.3. Temperatura suprafeţelor părţilor exterioare ale aparatelor pentru uz casnic, cu excepţia
suprafeţelor sau părţilor prevăzute pentru transmiterea căldurii, nu trebuie să prezinte în condiţiile de
funcţionare un pericol pentru utilizator, în special pentru copii, motiv pentru care trebuie să se ia în
considerare un timp de reacţie corespunzător.
73
3.7. Produsele alimentare şi apa folosite în scopuri sanitare Fără a aduce atingere legislaţiei în materie,
materialele şi componentele utilizate la fabricarea unui aparat, care pot să vină în contact cu produsele
alimentare sau cu apa folosită în scopuri sanitare, nu trebuie să afecteze calitatea acestora.
ANEXA 3
MARCAJUL CE DE CONFORMITATE ŞI INSCRIPŢIONĂRI

1. Marcajul CE de conformitate constă din iniţialele "CE"
----------
Marcajul CE se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 23 august 2011 la pagina
14 Marcajul CE trebuie urmat de numărul de identificare al organismului notificat implicat în faza de
control al producţiei.
2. Aparatul sau placa de timbru trebuie să poarte marcajul CE alături de următoarele inscripţionări:
a) denumirea producătorului sau simbolul de identificare;
b) denumirea comercială a aparatului;
c) tipul de alimentare electrică folosit, dacă este aplicabil;
d) categoria aparatului;
e) ultimele două cifre ale anului în care s-a aplicat marcajul CE.
Pot fi adăugate informaţiile necesare instalării aparatului, în funcţie de natura acestuia.
3. În cazul în care marcajul CE este micşorat sau mărit, trebuie respectate proporţiile date în desenul la
scară de mai sus.
Componentele marcajului CE trebuie să aibă aceeaşi dimensiune pe verticală, care nu poate fi mai mică
de 5 mm.
VIII. 5. HOTĂRÂRE nr. 123 din 25 februarie 2015

privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune , cu
modificările și completările ulterioare
ART. 1
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta hotărâre se aplică proiectării, fabricării şi evaluării conformităţii echipamentelor sub
presiune şi a ansamblurilor a căror presiune maximă admisibilă este mai mare de 0,5 bari.
…………….
ART. 4 Cerinţe tehnice
(1) Următoarele echipamente sub presiune îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în
anexa nr. 1:
a) recipientele, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), prevăzute pentru:
(i) gaze, gaze lichefiate, gaze dizolvate sub presiune, vapori, precum şi lichide a căror presiune
de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mare de 0,5 bari la presiunea atmosferică
normală (1.013 mbari) în următoarele limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă volumul este mai mare de 1 litru şi produsul PS●V este mai
mare de 25 bari●litru, precum şi dacă presiunea PS este mai mare de 200 bari (anexa nr. 2,
tabelul 1);
mare de 50 bari●litru, şi în cazul în care presiunea PS este mai mare de 1.000 bari, precum şi
toate extinctoarele portabile şi buteliile pentru echipamentele de respiraţie (anexa nr. 2,
tabelul 2);
(ii) lichide a căror presiune de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mică sau
egală cu 0,5 bari faţă de presiunea atmosferică normală (1.013 mbari), în următoarele limite:
mare de 200 bari●litru, precum şi dacă presiunea PS este mai mare de 500 bari (anexa nr. 2,
tabelul 3);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă presiunea PS este mai mare de 10 bari şi produsul PS●V este
mai mare de 10.000 bari●litru, precum şi dacă presiunea PS este mai mare de 1.000 bari
(anexa nr. 2, tabelul 4);
b) echipamentele sub presiune cu arzător sau încălzite în alt mod la care există un pericol de
supraîncălzire, prevăzute pentru producerea aburului ori a apei calde la o temperatură mai mare de
110°C, dacă volumul este mai mare de 2 litri, precum şi toate oalele de gătit sub presiune (anexa nr. 2,
74
tabelul 5);
c) conductele prevăzute pentru:
(i) gaze, gaze lichefiate, gaze dizolvate sub presiune, vapori, precum şi lichide a căror presiune
de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mare de 0,5 bari faţă de presiunea atmosferică
normală (1.013 mbari) în următoarele limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă DN este mai mare de 25 (anexa nr. 2, tabelul 6);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă DN este mai mare de 32 şi produsul PS●DN este mai mare
de 1.000 bari (anexa nr. 2, tabelul 7);
(ii) lichide a căror presiune de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mică sau
egală cu 0,5 bar faţă de presiunea atmosferică normală (1.013 mbari) în următoarele limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă DN este mai mare de 25 şi produsul PS●DN este mai mare
de 2.000 bari (anexa nr. 2, tabelul 8);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă PS este mai mare de 10 bari şi DN este mai mare de 200 şi
dacă produsul PS●DN este mai mare de 5.000 bari (anexa nr. 2, tabelul 9);
d) accesoriile de siguranţă şi accesoriile pentru reglarea presiunii destinate echipamentelor care intră sub
incidenţa lit. a)-c), inclusiv când astfel de echipamente fac parte dintr-un ansamblu.
(2) Următoarele ansambluri care conţin cel puţin un echipament sub presiune care intră sub incidenţa
alin. (1) îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1:
a) ansamblurile prevăzute pentru producerea aburului şi a apei calde la o temperatură mai mare de
110°C care conţin cel puţin un echipament sub presiune cu arzător sau încălzite în alt mod la care există
un pericol de supraîncălzire;
b) ansamblurile, altele decât cele prevăzute la lit. a), dacă producătorul intenţionează să le pună la
dispoziţie pe piaţă şi care sunt puse în funcţiune numai ca ansambluri.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), ansamblurile prevăzute pentru producerea apei calde la o
temperatură egală sau mai mică de 110°C, alimentate manual cu combustibil solid şi cu un produs
PS●V mai mare de 50 bari●litru, satisfac cerinţele esenţiale de securitate prevăzute la pct. 2.10, 2.11,
3.4 şi pct.5 lit. a) şi d) din anexa nr. 1.
(4) Echipamentele sub presiune şi ansamblurile ale căror caracteristici sunt mai mici sau egale cu
limitele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi la alin. (2) se proiectează şi se fabrică în conformitate cu
practicile inginereşti pentru a asigura utilizarea lor în deplină siguranţă. Echipamentele sub presiune şi
ansamblurile sunt însoţite de instrucţiuni de utilizare adecvate. Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii
aplicabile din legislaţia de armonizare a Uniunii Europene care prevăd aplicarea acestuia, aceste
echipamente sau ansamblurile nu poartă marcajul CE prevăzut la art. 18.
……………
ART. 13 Clasificarea echipamentelor sub presiune
(1) Echipamentele sub presiune prevăzute la art. 4 alin. (1) sunt clasificate în categorii în
conformitate cu anexa nr. 2, în funcţie de creşterea nivelului de pericol. În scopul realizării acestei
clasificări, fluidele se împart în următoarele două grupe:
a) grupa 1, care cuprinde substanţe şi amestecuri, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 7 şi 8 din
Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie
2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de
abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE)
nr. 1907/2006, care sunt clasificate ca fiind periculoase în conformitate cu clasele de pericol fizic sau
pentru sănătate prevăzute în părţile 2 şi 3 ale anexei nr. 1 la regulamentul respectiv:
- explozivi instabili sau explozivi din diviziunile 1.1, 1.2, 1.3, 1.4 şi 1.5;
- gaze inflamabile, categoriile 1 şi 2;
- gaze oxidante, categoria 1;
- lichide inflamabile, categoriile 1 şi 2;
- lichide inflamabile, categoria 3, atunci când temperatura maxim admisibilă este mai mare decât
punctul de aprindere;
- solide inflamabile, categoriile 1 şi 2;
- substanţe şi amestecuri autoreactive, tipurile A-F;
- lichide piroforice, categoria 1;
- solide piroforice, categoria 1;
- substanţe şi amestecuri care emit gaze inflamabile în contact cu apa, categoriile 1, 2 şi 3;
- lichide oxidante, categoriile 1, 2 şi 3;
75
- solide oxidante, categoriile 1, 2 şi 3;

- peroxizi organici, tipurile A-F;
- toxicitate orală acută, categoriile 1 şi 2;
- toxicitate dermică acută, categoriile 1 şi 2;
- toxicitate inhalatorie acută, categoriile 1, 2 şi 3;
- (xvii) toxicitate asupra unui organ-ţintă specific - o singură expunere, categoria 1.
Grupa 1 include şi substanţe şi amestecuri conţinute de echipamentele sub presiune cu o temperatură
maximă admisibilă TS care depăşeşte punctul de aprindere al fluidului;
b) grupa 2, care cuprinde substanţele şi amestecurile care nu sunt prevăzute la lit. a).
(2) În cazul în care un recipient este constituit din mai multe incinte, recipientul este clasificat în
categoria cea mai severă care se poate aplica unei incinte luate individual. Dacă într-o incintă se află
fluide diferite, clasificarea se face în funcţie de fluidul care impune categoria cea mai severă.
VIII. 6. ORDIN nr. 130 din 10 mai 2011

pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI
EMITENT: INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR
SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT publicat în: Monitorul Oficial nr. 395 din 6
iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare
ORDIN nr. 130 din 10 mai 2011 include modificările şi completările aduse de către: ORDINUL nr. 83
din 27 iunie 2012; RECTIFICAREA nr. 83 din 27 iunie 2012; ORDINUL nr. 225 din 9 iulie 2013.
……
Art. 1 Se aprobă Metodologia privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnică
a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI, prevăzută în anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 Persoanele fizice şi juridice care doresc să presteze activităţile specifice prescripţiilor tehnice -
Colecţia ISCIR ca operator RSVTI trebuie să se autorizeze în condiţiile prevăzute în metodologia
prevăzută la art. 1.
……….
Art. 6 Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
…………….
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI
CAP. I Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1 Scop
Art. 1 (1) Prezenta metodologie are ca scop formarea profesională şi autorizarea operatorilor RSVTI,
persoane fizice şi juridice, în conformitate cu cerinţele specifice ale prescripţiilor tehnice ISCIR privind
siguranţa în funcţionare a instalaţiilor/echipamentelor, în domeniul instalaţiilor sub presiune, al
instalaţiilor de ridicat şi al aparatelor consumatoare de combustibil.
(2) Prezenta metodologie urmăreşte ca formarea profesională a operatorilor RSVTI să se facă unitar,
cu organizatori avizaţi de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi
Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), pe baza unor programe care pun la dispoziţia participanţilor informaţiile
necesare în vederea desfăşurării activităţii.
SECŢIUNEA a 2-a Termeni şi definiţii
Art. 2 În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) autorizare - activitatea de evaluare, efectuată de ISCIR, a competenţei şi capabilităţii unei
persoane fizice sau juridice de a desfăşura activităţile prevăzute de prezenta metodologie;
b) atestat - documentul eliberat de ISCIR, obţinut pe baza unei evaluări scrise;
c) avizare - procedura de evaluare a persoanelor juridice de a presta o activitate de formare
profesională în domeniul reglementat de prezenta metodologie;
76
d) deţinător - persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/un echipament în
exploatare;
e) examinare - procesul care are loc la finalizarea unui program de formare profesională pentru
evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor tehnice în vederea autorizării;
f) formator - persoana fizică atestată de către ISCIR potrivit dispoziţiilor legale;
g) operator RSVTI - operatorul autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR;
h) persoană juridică - orice entitate constituită potrivit legii naţionale, precum şi cele constituite în
temeiul dreptului altui stat membru al Uniunii Europene sau reglementat de acesta;
i) subdiviziuni ale persoanei juridice - sediile secundare ale persoanei juridice, respectiv filiale,
sucursale, agenţii, puncte de lucru, reprezentanţe sau alte asemenea sedii;
j) supraveghere tehnică a instalaţiilor - totalitatea activităţilor desfăşurate pentru respectarea
prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi
completările ulterioare, şi a prescripţiilor tehnice aplicabile, desfăşurate de către operatorul
RSVTI în scopul funcţionării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul
ISCIR;
k) utilizator - persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o instalaţie/un echipament.
SECŢIUNEA a 3-a Domeniu de aplicare

Art. 3 Deţinătorii/Utilizatorii de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, indiferent de forma de
constituire şi proprietate, au obligaţia să numească un operator RSVTI.
Art. 4 Activitatea de operator RSVTI poate fi prestată de persoane fizice sau juridice în baza
autorizaţiei emise de către ISCIR.
Art. 5 Autorizarea unei persoane fizice ca operator RSVTI se face numai după participarea la un
program de instruire organizat de o persoană juridică avizată de către ISCIR.
…………….
CAP. IV Obligaţii şi responsabilităţi
……………..
SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice autorizate ca
operatori RSVTI
Art. 39 (1) În exercitarea activităţii, persoanele fizice şi juridice autorizate ca operator RSVTI au
obligaţia să supravegheze ca măsurile impuse de legislaţia în vigoare privind funcţionarea, exploatarea,
precum şi întreţinerea şi repararea instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR să fie efectuate în
conformitate cu cerinţele prescripţiilor tehnice aplicabile.
(2) În acest sens, operatorul RSVTI - persoană fizică are următoarele obligaţii specifice:
a) să identifice toate instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR ale deţinătorului/utilizatorului;
b) să permită numai funcţionarea echipamentelor/instalaţiilor autorizate şi înregistrate la ISCIR;
b^1) să efectueze admiterea funcţionării instalaţiilor/echipamentelor şi verificările tehnice în utilizare
la instalaţiile/echipamentele la care, conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile, aceste
activităţi se realizează de către operatorul RSVTI;
------------
Lit. b^1) a alin. (2) al art. 39 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 83 din 27 iunie
2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 6 iulie 2012.
c) să solicite eliberarea avizului obligatoriu de instalare, pentru echipamentele/instalaţiile pentru care
prescripţiile tehnice prevăd acest lucru;
d) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este utilizată/utilizat în condiţii
de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii de către persoane autorizate,
conform instrucţiunilor tehnice ale acestora;
e) să se asigure că utilizarea instalaţiei/echipamentului se face numai de către personalul de deservire
autorizat/instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile şi ale
instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/ echipamentelor;
f) să anunţe de îndată ISCIR despre producerea unor avarii sau accidente la echipamentele/instalaţiile
pe care le au în evidenţă şi să asigure oprirea acestora din funcţiune şi, dacă este posibil, izolarea
acestora în vederea cercetării;
g) să solicite în scris conducerii deţinătorului/utilizatorului oprirea unor instalaţii sau echipamente
77
ISCIR din cauza defecţiunilor apărute ori ca urmare a necesităţii efectuării unor lucrări de întreţinere,
verificare, revizii, înlocuiri de piese sau reparaţii capitale;
h) să solicite autorizarea funcţionării numai a instalaţiilor/ echipamentelor care îndeplinesc condiţiile
de introducere pe piaţă, conform legislaţiei în vigoare;
i) să verifice existenţa documentelor însoţitoare ale instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR,
conform actelor normative aplicabile;
j) să întocmească şi să actualizeze evidenţa centralizată pentru toate instalaţiile/echipamentele din
domeniul ISCIR, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;
k) să instruiască şi să examineze anual personalul de deservire, atât cel autorizat de către ISCIR, cât
şi cel instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile şi ale
instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/ echipamentelor;
l) să asigure existenţa la fiecare loc de muncă a instrucţiunilor tehnice specifice pentru utilizarea în
condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând măsurile ce trebuie luate
în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care
aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
m) să solicite în scris deţinătorului/utilizatorului oprirea din funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor
la expirarea scadenţei de funcţionare acordate cu ocazia ultimei verificări tehnice în utilizare;
n) să propună în scris conducerii deţinătorului/utilizatorului planul de verificări tehnice în utilizare
aferent anului următor, în vederea planificării condiţiilor de pregătire a instalaţiilor/ echipamentelor;
o) să urmărească eliminarea neconformităţilor constatate cu ocazia efectuării verificărilor tehnice în
utilizare;
p) să verifice şi să vizeze registrele de evidenţă a funcţionării instalaţiilor/echipamentelor, în
termenele şi cu respectarea modalităţilor stabilite în prescripţiile tehnice aplicabile;
p^1) să confirme/să accepte lucrările de instalare, montare la instalaţiile/echipamentele prevăzute în
anexa nr. 10, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile;
---------------
Litera p^1) a alin. (2) al art. 39 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 225 din 9 iulie
2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 2 august 2013.
p^2) să întocmească procesul-verbal de introducere în reparare a instalaţiilor/echipamentelor
prevăzute în anexa nr. 10, să supravegheze şi să confirme efectuarea reparaţiei prin procesul-verbal
de finalizare a lucrărilor la instalaţii/ echipamente, în conformitate cu prevederile prescripţiilor
tehnice aplicabile;
---------------
p^3) să confirme lucrările de verificări tehnice în utilizare pentru investigaţii/examinări cu caracter
tehnic la instalaţiile/echipamentele prevăzute în anexa nr. 10, în conformitate cu prevederile
prescripţiilor tehnice aplicabile;
---------------
q) să urmărească pregătirea instalaţiilor/echipamentelor pentru verificări tehnice în utilizare;
r) să participe la cercetarea avariilor sau accidentelor produse la instalaţiile/echipamentele ISCIR pe
care le are în evidenţă, în vederea furnizării tuturor informaţiilor organelor de cercetare a
evenimentelor;
r^1) să fie prezent în termen de maximum 120 minute la instalaţiile/echipamentele pe care le are în
supraveghere în cazul producerii unor avarii, accidente sau la solicitarea inspectorului de specialitate
din cadrul ISCIR;
---------------
Litera r^1) a alin. (2) al art. 39 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 225 din 9 iulie
s) să informeze în scris ISCIR, în termen de 15 zile, despre datele de identificare ale noului deţinător
de instalaţii/ echipamente, în cazul unui transfer de proprietate sau de folosinţă asupra acestor bunuri;
t) să anunţe ISCIR în vederea scoaterii din evidenţă a instalaţiilor/echipamentelor casate, în cel mult
15 zile de la data casării;
u) să anunţe ISCIR, în termen de 15 zile, despre oprirea din funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor
78
care intră în conservare şi să urmărească realizarea lucrărilor de conservare;

v) să anunţe în scris ISCIR, în termen de cel mult 15 zile, încetarea raporturilor contractuale cu
deţinătorul/utilizatorul instalaţiei/echipamentului;
w) să respecte prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR şi celelalte dispoziţii legale în domeniu.
(3) În afara obligaţiilor prevăzute la alin. (2), persoana juridică autorizată ca operator RSVTI are
următoarele obligaţii specifice:
a. transmiterea către ISCIR a datelor de identificare ale operatorului/operatorilor RSVTI
desemnat/desemnaţi pentru fiecare deţinător/utilizator;
b. verificarea ca operatorii RSVTI nominalizaţi să respecte obligaţiile prevăzute la alin. (2) şi cele
din prescripţiile tehnice aplicabile;
c. informarea în scris a ISCIR, în termen de 15 zile, asupra oricăror modificări ale condiţiilor care au
stat la baza eliberării autorizaţiei;
d. să nu permită desfăşurarea activităţii cu operatori care nu deţin la momentul efectuării activităţii
de supraveghere tehnică o autorizaţie valabilă;
e. să efectueze activitatea de supraveghere tehnică la deţinătorul/utilizatorul de
instalaţii/echipamente, conform procedurii proprii întocmite cu respectarea cerinţelor standardului
SR EN ISO 9001:2008 - Sisteme de management al calităţii. Cerinţe, actualizată.
---------------
Litera e) a alin. (3) al art. 39 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 225 din 9 iulie
SECŢIUNEA a 3-a
Obligaţiile şi responsabilităţile unităţilor deţinătoare/utilizatoare de instalaţii/echipamente din
domeniul ISCIR
Art. 40 (1) În afara obligaţiilor prevăzute la cap. IV din Legea nr. 64/2008, cu modificările şi
completările ulterioare, unităţile deţinătoare/utilizatoare de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR
mai au şi următoarele obligaţii specifice:
a) să numească prin decizie internă operatori RSVTI pentru toate instalaţiile/echipamentele din
domeniul ISCIR pe care le deţin/utilizează;
b) în cazul în care deţinătorul/utilizatorul are subdiviziuni/ puncte de lucru ale persoanei juridice care
deţin instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, în raza de competenţă teritorială a mai multor
inspecţii teritoriale ISCIR, să numească câte un operator RSVTI corespunzător fiecărei inspecţii
teritoriale ISCIR;
c) să identifice şi să înregistreze, împreună cu operatorul RSVTI, toate instalaţiile/echipamentele
supuse autorizării ISCIR pe care le deţin;
d) conducerea unităţii este obligată ca la normarea timpului de lucru al operatorului RSVTI (angajat
propriu) să ţină cont de numărul de instalaţii/echipamente, complexitatea şi vechimea acestora,
precum şi de amplasarea lor pe o anumită arie geografică;
e) conducerea unităţii deţinătoare/utilizatoare este obligată să asigure operator RSVTI pentru fiecare
punct de lucru unde se desfăşoară activităţi cu instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR;
f) conducerea unităţii poate să dispună înlocuirea/suplinirea personalului care desfăşoară activitatea
de operator RSVTI, dar asigurând derularea activităţii tot cu personal autorizat RSVTI, conform
dispoziţiilor legale în vigoare.
(2) În vederea înregistrării instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine, unitatea
deţinătoare/ utilizatoare va transmite la ISCIR următoarele documente:
a) cerere scrisă prin care solicită luarea în evidenţă ca unitate ce beneficiază de serviciile unui
operator RSVTI;
b) evidenţa centralizată, în original, semnată de conducătorul unităţii, a instalaţiilor/echipamentelor
din domeniul ISCIR pe care le deţine, conform tabelului prevăzut în anexa nr. 9;
c) copia deciziei conducerii unităţii deţinătoare de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR prin
care a fost numit operatorul RSVTI sau copia documentelor care atestă raporturile contractuale
stabilite între operatorul RSVTI şi unitatea deţinătoare;
d) copia autorizaţiei operatorului RSVTI.
CAP. V Măsuri administrative
…………..
SECŢIUNEA a 2-a Măsuri administrative aplicabile persoanelor fizice autorizate ca
79
operator RSVTI
Art. 43 (1) Nerespectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor persoanelor fizice autorizate ca operator
RSVTI se sancţionează administrativ, în funcţie de natura acestora, cu:
a) suspendarea, pe o perioadă de maximum 3 luni, a autorizaţiei în cazul încălcării prevederilor art.
39 alin. (2) lit. g)-v);
b) retragerea autorizaţiei şi a talonului pentru o perioadă de 6 luni în cazul încălcării prevederilor art.
39 alin. (2) lit. a)-f).
(2) Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către ISCIR
pe baza unei verificări inopinate şi a unui proces-verbal de verificare tehnică întocmit de către un
inspector de specialitate din cadrul ISCIR.
(3) Contestarea deciziei de sancţionare se face conform legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(4) Ridicarea suspendării autorizaţiei şi a talonului se face la cererea persoanei fizice prin care se
angajează în respectarea cerinţelor prezentei metodologii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la
retragerea autorizaţiei.
(5) Reacordarea autorizaţiei în urma retragerii se face după expirarea termenului de 6 luni şi după
susţinerea unui nou examen conform prevederilor prezentei metodologii.
SECŢIUNEA a 3-a Măsuri administrative aplicabile persoanelor juridice autorizate ca
operator RSVTI
Art. 44 (1) Nerespectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor persoanelor juridice autorizate ca operator
RSVTI se sancţionează administrativ, în funcţie de natura acestora, cu:
a) suspendarea pe o perioadă de maximum 3 luni a autorizaţiei, în cazul încălcării prevederilor art. 39
alin. (3) lit. a), b) şi e);
---------------
Litera a) a alin. (1) al art. 44 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 225 din 9 iulie
b) retragerea autorizaţiei pentru o perioadă de 6 luni în cazul încălcării prevederilor art. 39 alin. (3)
lit. c) şi d).
(2) Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către ISCIR
pe baza unei verificări inopinate şi a unui proces-verbal de verificare tehnică întocmit de către un
inspector de specialitate din cadrul ISCIR.
(3) Contestarea deciziei de sancţionare se face conform legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(4) Ridicarea suspendării autorizaţiei se face la cererea persoanei juridice prin care se angajează în
respectarea cerinţelor prezentei metodologii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la retragerea
autorizaţiei.
(5) Reacordarea autorizaţiei în urma retragerii se face după expirarea termenului de 6 luni în
condiţiile prevăzute de prezenta metodologie.
CAP. VI Dispoziţii finale
…………………
Art. 48 (1) Regimul sancţionator prevăzut de prescripţiile tehnice ISCIR şi de Legea nr. 64/2008, cu
modificările şi completările ulterioare, în raport cu obligaţiile operatorilor RSVTI - persoană juridică,
precum şi ale deţinătorilor/utilizatorilor de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR se aplică în
conformitate.
(2) Măsurile administrative luate de către ISCIR asupra persoanelor fizice şi juridice
avizate/atestate/autorizate, prevăzute în prezenta metodologie se publică şi se actualizează pe site-ul
ISCIR: www.iscir.ro.
Art. 49 Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
---------------
Art. 49 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 225 din 9 iulie 2013, publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 2 august 2013.
80
Anexa nr. 9 la metodologie

- model -
EVIDENŢA CENTRALIZATĂ A INSTALAŢIILOR
Nr. Denumirea Nr.de Nr. Parametrii Scadenta In Oservatii
crt. instalatiei/ fabricatie/ autorizatie functiune/
echipamentului An de ISCIR In
fabricatie conservare
Anexa nr. 10 la metodologie

Instalaţiile/echipamentele care sunt supravegheate de către operatorii RSVTI pentru lucrările de
instalare, montare, reparare şi efectuare a investigaţiilor/examinărilor, potrivit prevederilor prescripţiilor
tehnice aplicabile
Prescripţia
Nr.
tehnică Tipul instalaţiei/echipamentului Parametri maximi
crt.
aplicabilă
1. C1-2010 Cazane de abur şi cazane de apă Qmax = 10 t/h sau Dmax = 5 Gcal/h sau Tmax = 250°
fierbinte C sau Pmax = 16 bar
2. C4-2010 Recipiente metalice stabile sub Fluide de gr. 2 cf. Hotărârii Guvernului nr.
presiune 584/2004, art. 12, având
Vmax = 50.000 l sau Pmax = 40 bar sau Tmax = 440°
C
3. C6-2010 Conducte pentru fluide sub Fluide de gr. 2 cf. Hotărârii Guvernului nr.
presiune 584/2004, art. 12, având
Pmax = 40 bar sau Tmax = 440° C
4. C9-2010 Cazane de apă caldă şi cazane de Pmax = 6.000 kW sau Qmax = 2 t/h
abur de joasă presiune
5. C10-2010 Conducte de abur şi conducte de Pmax = 40 bar sau Tmax = 440° C
apă fierbinte
Nr. Prescripţia Tipul instalaţiei/echipamentului Parametri maximi

crt. tehnică
aplicabilă
6. R1-2010 Macarale Sn = 20 t
Mecanisme de ridicat Sn = 10 t
Stivuitoare Sn = 5 t
Platforme autoridicătoare Sn = 1 t
deplasabile/nedeplasabile, cu
excepţia celor pentru persoane
cu dizabilităţi
Elevatoare pentru vehicule Sn = 5 t
Maşini de ridicat de tip special Sn = 5 t
7. R2-2010 Ascensoare, cu excepţia celor Indiferent de sarcină
aferente instituţiilor publice, de
interes public sau care oferă
servicii publice
VIII. 7. PT CR8-2009 „Autorizarea personalului de deservire a instalaţiilor/ echipamentelor şi

acceptarea personalului auxiliar de deservire” - aprobată cu Ordinul ministrului economiei nr.
2154/12.12.2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 11 bis/08.01.2010.
Capitolul I GENERALITĂŢI
81
Secțiunea 1 Scop
Art. 1. Prezenta prescripţie tehnică stabileşte cerinţele şi condiţiile aplicabile în vederea autorizării
personalului de deservire şi a acceptării personalul auxiliar de deservire în scopul asigurării condiţiilor
de exploatare în siguranţă a instalaţiilor/ echipamentelor.
Secțiunea a 2-a Domeniu de aplicare
Art. 2. Prevederile prezentei prescripţii tehnice se aplică:
a) personalului de deservire a instalaţiilor/echipamentelor prevăzut în tabelul 1, în vederea autorizării
Tabelul 1
Nr. crt. Categorii de personal de deservire
1 Fochist cazane de abur şi apă fierbinte, cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă
presiune şi cazane conduse de calculator
2 Laborant operator centrale termice
3 Automatist pentru supraveghere şi întreţinere cazane
4 Operator umplere recipiente GPL
5 Îmbuteliator fluide sub presiune
6 Macaragiu
7 Stivuitorist
8 Liftier
9 Mecanic-trolist
.....................
AUTORIZAREA PERSONALULUI DE DESERVIRE

Prevederi generale
Art. 5. (1) Personalul nominalizat la art. 2, tabelul 1 este examinat în vederea autorizării de către
ISCIR după absolvirea unui program de formare profesională; fac excepţie cetăţenii unui stat membru al
Uniunii Europene sau stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European care au absolvit în
statul membru de origine un program de formare profesională echivalent cu cel prevăzut în prezenta
prescripţie tehnică.
(2) Programele de formare profesională în vederea autorizării personalului se organizează de
furnizori de formare profesională avizaţi şi autorizaţi.
....
Art. 6. (1) Persoanele care sunt cetăţeni ai statelor membre, deţin o autorizaţie eliberată de autoritatea
competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau stat semnatar al Acordului privind Spaţiul
Economic European şi care doresc să deservească o/un instalaţie/echipament din domeniul ISCIR pe
teritoriul României, se prezintă la ISCIR în vederea susţinerii unui examen şi luării în evidenţă.
(2) Examenul constă dintr-o probă teoretică ce are ca scop evaluarea cunoştinţelor privind aplicarea
legislaţiei naţionale şi a prescripţiilor tehnice aplicabile, necesare pentru deservirea
instalaţiei/echipamentului.
(3) Solicitantul depune la ISCIR următoarele documente:
a. cerere din care să rezulte tipul şi parametrii maximi ai echipamentului care doreşte să-l
deservească;
b. copia actului de identitate/paşaport;
c. o copie a unui certificat medical sau document cu funcţie echivalentă emisă de autorităţile
competente în domeniu din statul membru de origine;
d. copia autorizaţiei eliberată de autoritatea competentă din statul membru.
(4) Pe baza rezultatelor din procesul-verbal de examinare, ISCIR înscrie persoanele care au promovat
examenul în Registrul ISCIR, conform prevederilor de la art. 16.
Art. 7. Persoanele care doresc să se autorizeze pentru a deservi o/un instalaţie/echipament din
domeniul ISCIR trebuie să urmeze anterior solicitării autorizării un program de formare profesională
conform prevederilor de la art. 5.
Organizarea examenului în vederea autorizării

Art. 9. Examenul în vederea autorizării personalului de deservire se organizează de furnizorul de
formare profesională care are obligaţia să asigure condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a acestuia.
82
Art. 10. Se admit la examenul în vederea autorizării persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) au împlinit vârsta minimă de 18 ani;
b) deţin fişa de aptitudini de medicina muncii cu menţiunea "Apt pentru prestarea ocupaţiei de
..................." sau un document echivalent emis de autoritatea competentă în domeniu dintr-un stat
membru al Uniunii Europene sau stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European;
c) au absolvit un program de formare profesională organizat de un furnizor de formare profesională
autorizat în condiţiile legii sau echivalent cu cel solicitat, conform prevederilor prezentei prescripţii
tehnice, organizat de o entitate competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau stat
semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European;
d) au absolvit cursuri universitare tehnice de lungă sau scurtă durată.
Art. 11. Persoanele care au absolvit anterior un program de formare profesională trebuie să depună la
organizatorul examenului documentele menţionate la art. 14, lit. c), pct. 1)-3) şi suplimentar, copia
certificatului de absolvire/calificare.
Art. 12. Absolvenţii cursurilor universitare tehnice de lungă sau de scurtă durată trebuie să depună la
organizatorul examenului documentele menţionate la art. 14, lit. c), pct. 1)-3) şi suplimentar,
următoarele documente:
a) copia diplomei de studii;
b) adeverinţa de practică efectuată cu cel mult 12 luni înainte de depunerea documentelor, conform
modelului din anexa 2; durata de efectuare a practicii este cea stabilită în programele analitice din
prezenta prescripţie tehnică.
Art. 13. Persoanele care sunt cetăţeni ai statelor membre trebuie să depună la organizatorul
examenului documentele menţionate la art. 14, lit. c), pct. 1)-3) şi suplimentar, documentul care atestă
recunoaşterea diplomei/calificării profesionale eliberat de autoritatea naţională competentă.
Art. 14. Cu cel puţin 15 zile înainte de data desfăşurării examenului de autorizare furnizorul de
formare profesională depune la ISCIR următoarele:
a) data şi locul organizării examenului;
b) tabelul cu numele şi prenumele candidaţilor înscrişi la examen;
c) dosarele candidaţilor cu următoarele documente:
1) copia actului de identitate;
2) fişa de aptitudini de medicina muncii cu menţiunea "Apt pentru prestarea ocupaţiei de
..................." sau un document echivalent emis de autoritatea competentă în domeniu dintr-un
stat membru al Uniunii Europene sau stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic
European;
3) o fotografie color mărimea 3/4 cm;
4) documentele prevăzute la art. 11-13, după caz.
Art. 15. Inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR verifică documentaţia prevăzută la art. 14 şi
respectarea condiţiilor privind autorizarea personalului de deservire prevăzute la art. 10.
Susţinerea examenului în vederea autorizării
Art. 16. (1) Comisia de examinare în vederea autorizării este constituită din:
a) inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR în calitate de preşedinte al comisiei;
b) formatorul atestat ISCIR din cadrul furnizorului de formare profesională;
c) reprezentantul furnizorului de formare profesională care asigură secretariatul comisiei.
(2) Comisia de examinare admite participarea la examenul în vederea autorizării a candidaţilor care
fac dovada absolvirii programului de formare profesională (catalogul cu rezultatele la examenul de
absolvire a programului de formare profesională sau certificatul de absolvire/calificare).
(3) Examenul în vederea autorizării constă dintr-o probă teoretică şi o probă practică ce au ca scop
verificarea însuşirii cunoştinţelor prevăzute în programa analitică a programului de formare profesională
şi a dobândirii deprinderilor practice necesare pentru deservirea instalaţiei/echipamentului pentru care
se solicită autorizarea. Candidatul care obţine minim nota 6 (şase) este declarat "admis" la proba
teoretică şi susţine proba practică.
(4) Rezultatele examenului se consemnează de inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR într-un
proces-verbal, conform modelului din anexa 3.
(5) Candidatul care nu obţine nota minimă 6 (şase) la una din probe este declarat "respins".
(6) Candidatul absent sau declarat "respins" se poate prezenta la o nouă examinare în vederea
autorizării, în condiţiile prevăzute la art. 11.
(7) Lucrările scrise la proba teoretică se ataşează la procesul-verbal de autorizare.
83
(8) Dosarele prevăzute la art. 14, precum şi cele de la art. 11 - art. 13 se returnează furnizorului de
formare profesională, cu excepţia fotografiei, pentru arhivare, conform prevederilor legale în vigoare.
Eliberarea autorizaţiei
Art. 17. (1) Pe baza rezultatelor din procesul-verbal încheiat conform prevederilor art. 16 alin. (4),
ISCIR eliberează candidaţilor care au promovat examenul o autorizaţie tip, conform modelului din
anexa 4, însoţită de talonul pentru vize anuale, conform modelului din anexa 5.
(2) Valabilitatea autorizaţiei se confirmă anual, prin vizarea talonului pentru vize anuale de către
operatorul RSVTI al deţinătorului/utilizatorului.
(3) Valabilitatea talonului pentru vize anuale este de 4 ani.
(4) Lipsa vizei anuale la zi pe talonul care însoţeşte autorizaţia atrage suspendarea dreptului de
exercitare a activităţii pentru care a fost autorizat.
Art. 18. (1) În cazul pierderii/deteriorării autorizaţiei şi/sau a talonului pentru vize anuale, pentru
eliberarea unui duplicat, solicitantul depune la ISCIR emitentă a autorizaţiei următoarele documente:
a) cererea pentru eliberarea duplicatului;
b) copia actului de identitate;
c) o fotografie color mărimea 3/4;
d) copia certificatului de absolvire/calificare a programului de formare profesională sau a
adeverinţei de participare la ultimul stagiul de instruire periodică efectuat conform art. 55;
e) declaraţia pe propria răspundere privind pierderea/deteriorarea autorizaţiei şi/sau talonului.
(2) ISCIR emitentă eliberează duplicatul în termen de 30 de zile de la depunerea documentelor.
Condiţii privind formarea profesională a laboranţilor operatori centrale termice

Art. 31 (1) Persoana fizică autorizată de către ISCIR pentru deservirea şi supravegherea regimului
chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte, precum şi pentru deservirea şi
supravegherea instalaţiilor de tratare a apei în conformitate cu prevederile prescripţiei tehnice C 1, este
denumită în continuare “laborant operator centrale termice”.
(2) Se admit la examenul de autorizare ca „laborant operator centrale termice” persoanele fizice care au
urmat un curs de perfecţionare/ specializare, conform programei analitice prezentate la art. 32
PRELUNGIREA VALABILITĂŢII AUTORIZAŢIILOR ELIBERATE PERSONALULUI DE

DESERVIRE
Prevederi generale
Art. 51. Personalul de deservire autorizat prevăzut la art. 2, tabelul 1, trebuie instruit periodic şi
examinat în vederea prelungirii valabilităţii autorizaţiei.
Instruirea şi examinarea anuală în perioada de valabilitate a talonului
Art. 52. (1) În perioada de valabilitate a talonului, personalul de deservire trebuie instruit şi examinat
anual, pentru verificarea cunoştinţelor profesionale.
(2) Instruirile se desfăşoară sub îndrumarea operatorului RSVTI care are obligaţia de a întocmi
procesul-verbal de instruire.
Art. 53. (1) Examinarea se efectuează de către o comisie internă a deţinătorului/utilizatorului din care
face parte în mod obligatoriu şi operatorul RSVTI.
(2) Examinarea constă dintr-o probă teoretică şi o probă practică. Pentru a fi declarată "admis"
persoana examinată trebuie să promoveze atât proba teoretică cât şi proba practică.
(3) Rezultatele examinării se consemnează de către operatorul RSVTI într-un proces-verbal, conform
modelului din anexa 6.
Art. 54. Confirmarea valabilităţii autorizaţiei se face prin semnarea şi aplicarea ştampilei proprii de
către operatorul RSVTI, în rubrica "viză anuală" din talonul care însoţeşte autorizaţia.
Organizarea stagiului de instruire la expirarea perioadei de valabilitate a talonului
Art. 55. La expirarea perioadei de valabilitate a talonului/autorizaţiei eliberate până la intrarea în
vigoare a prezentei prescripţii tehnice, pentru obţinerea unui nou talon în vederea prelungirii valabilităţii
autorizaţiei, personalul de deservire trebuie să urmeze un stagiu de instruire.
Art. 56. (1) Stagiul de instruire se organizează de persoane juridice avizate.
(2) Avizarea persoanelor juridice se face de către ISCIR. În acest scop persoana juridică depune la
ISCIR, următoarele:
a) adresa de solicitare a avizării;
84
b) dovada că are ca obiect de activitate desfăşurarea activităţilor de formare profesională, conform

actelor constitutive;
c) programa analitică;
d) suportul de curs specific pentru fiecare categorie de personal de deservire prevăzută la art. 2,
tabelul 1.
(3) ISCIR analizează documentele prevăzute la alin. (2) şi în cazul în care acestea corespund
prevederilor prezentei prescripţii tehnice, eliberează adresa de avizare conform modelului din anexa 1.
(4) Avizarea este valabilă pe o perioadă de 4 ani.
(5) Persoana juridică avizată poate să organizeze stagii de instruire cu condiţia respectării
următoarelor condiţii:
a) să deruleze stagiile de instruire cu formatori atestaţi ISCIR;
b) să asigure condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a stagiului de instruire.
Art. 57 Lista persoanelor juridice prevăzute la art. 56 se publică pe site-ul ISCIR.
…............
Art. 59. - Pentru participarea la stagiul de instruire, solicitantul depune la organizator următoarele
documente:
a) cererea de participare la stagiul de instruire;
b) copia autorizaţiei şi a talonului pentru vize anuale care urmează a fi înlocuit.
..........
Art. 62. (1) La sfârşitul stagiului de instruire, organizatorul eliberează participanţilor următoarele:
a) documentul care să ateste participarea la stagiul de instruire;
b) talonul pentru vize anuale, pe baza unui proces-verbal, conform modelului din anexa 8.
(2) În situaţia în care la stagiul de instruire nu participă toate persoanele prevăzute în tabelul de la art.
60 alin. (1) lit. e), taloanele rămase trebuie returnate la ISCIR împreună cu copia procesului-verbal
menţionat la art. 62 alin. (1) lit. b).
(3) Copia procesului-verbal întocmit se transmite la ISCIR în maxim 5 zile după finalizarea stagiului.
(4) Valabilitatea talonului eliberat este conform art. 17 alin. (3).
(5) Taloanele nereturnate devin nule de drept.
Art. 63. Persoana juridică avizată care nu anunţă organizarea unui stagiu de instruire în termenul
prevăzut la art. 60 alin. (1) nu poate elibera participanţilor documentul care să ateste participarea la
stagiul de instruire şi nici talonul pentru vize anuale.
Art. 64. ISCIR poate efectua verificări privind modul de desfăşurare a stagiului de instruire.
..................
DISPOZIŢII FINALE
Art. 76. (1) Autorizaţiile eliberate de ISCIR pot fi suspendate sau retrase, în condiţiile legii, împreună
cu talonul pentru vize anuale.
(2) Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor a cărui autorizaţie a fost suspendată poate
intra în posesia acesteia, după expirarea termenului de suspendare, la cerere, în urma susţinerii şi
promovării examenului de autorizare, în condiţiile prevăzute de prezenta prescripţie tehnică.
(3) Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor a cărui autorizaţie a fost retrasă, se poate
prezenta la reautorizare după finalizarea unui stagiu de instruire periodică, urmat de susţinerea şi
promovarea examenului de autorizare, în condiţiile prevăzute de prezenta prescripţie tehnică.
Art. 77. Documentele care se depun la ISCIR trebuie redactate/traduse în limba română de către un
traducător autorizat.
Art. 78. (1) Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor care deţine autorizaţii cu o vechime
mai mare de 4 ani, are obligaţia obţinerii talonului pentru vize anuale care însoţeşte autorizaţia în
condiţiile prevăzute la capitolul IV, secţiunea a 3-a, în maxim 3 ani de la aprobarea prezentei prescripţii
tehnice.
(2) Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor care deţine autorizaţii cu o vechime de cel
mult 4 ani, are obligaţia obţinerii talonului pentru vize anuale care însoţeşte autorizaţia în condiţiile
prevăzute la capitolul IV, secţiunea a 3-a, în maxim 4 ani de la aprobarea prezentei prescripţii tehnice.
(3) Pentru personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor prevăzut la alin. (1) şi (2)
prelungirea valabilităţii autorizaţiei în intervalele de timp precizate se efectuează prin semnarea şi
aplicarea ştampilei proprii de către operatorul RSVTI, în rubrica "vize anuale" din autorizaţia deţinută.
Art. 79. Termenele de soluţionare a cererilor depuse la ISCIR sunt cele stabilite conform prevederilor
legale în vigoare.
85
Art. 80. Anexele 1-9 fac parte integrantă din prezenta prescripţie tehnică.
..................
ANEXA 4
Model de autorizaţie
(faţă)
(verso)
Posesorul autorizaţiei are obligaţia să cunoască şi să aplice întocmai
prevederile prescripţiilor tehnice şi ale instrucţiunilor specifice
referitoare la deservirea instalaţiilor/echipamentelor.
Autorizaţia este personală, se păstrează în timpul serviciului asupra
posesorului în bună stare şi se prezintă la cererea inspectorului de
specialitate din cadrul ISCIR şi a persoanelor împuternicite ale
deţinătorului/utilizatorului instalaţiei/echipamentului.
Posesorul autorizaţiei nu poate deservi decât instalaţii/echipamente de
tipul celor înscrise în autorizaţie.
Este interzisă deservirea instalaţiilor/echipamentelor dacă acestea nu
sunt autorizate să funcţioneze, exceptând cazurile în care se execută
verificări şi încercări în vederea punerii în funcţiune.
Operatorul RSVTI poate propune retragerea autorizaţiei de către
emitentul acesteia atunci când posesorul a săvârşit abateri grave care
periclitează siguranţa în funcţionare a instalaţiei/echipamentului şi
securitatea persoanelor.
Autorizaţia poate fi suspendată sau retrasă de către inspectorul de
specialitate din cadrul ISCIR, în condiţiile Legii nr. 64/2008, cu
modificările şi completările ulterioare, privind siguranţa în funcţionare a
instalaţiilor/echipamentelor.
ANEXA 5
Model de talon pentru vize anuale
(faţă)
1)
EXTINDEREA AUTORIZAŢIEI
2)
3)
4)
86
(verso)
Talon pentru vize anuale seria...................

Anexă la autorizaţia nr.: ..............................
ANUL 20..... 20..... 20..... 20.....
VIZA
5)
ANUALĂ
______________
1) Hologramă.
2) Se înscrie clasa şi grupa, după caz, a instalaţiei/echipamentului pentru care se face extinderea
autorizaţiei.
3) Se înscrie numărul şi data procesului-verbal de examinare.
4) Semnătura şi ştampila inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.
5) Semnătura şi ştampila operatorului RSVTI/inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.
VIII. 8. PT C1-2010* "Cazane de abur, cazane de apă fierbinte, supraîncălzitoare şi

economizoare independente" - aprobată de Ordinul Ministrului Economiei, Comerţului şi
Mediului de Afaceri - ISCIR nr. 663/27.07.2010.
Art. 1 (1) Prezenta prescripţie tehnică stabileşte condiţiile şi cerinţele tehnice pentru instalarea,
montarea, punerea în funcţiune, autorizarea/ admiterea funcţionării, supraveghere şi verificare tehnică în
utilizare, revizia, repararea şi lucrările de întreţinere pentru cazanele de abur, cazanele de apă fierbinte,
supraîncălzitoarele şi economizoarele independente.
(2) Prevederile prezentei prescripţii tehnice se aplică doar în măsura în care nu există alte dispoziţii
specifice (cu acelaşi obiectiv) în legislaţia comunitară de armonizare.
Art. 2 (1) Prevederile prezentei prescripţii tehnice se aplică:
a) cazanelor de abur cu presiunea nominală a aburului (PS) mai mare de 0,05 MPa (0,5 bar);
b) cazanelor de apă fierbinte cu temperatura maximă a apei mai mare de 110°C;
c) supraîncălzitoarelor de abur şi economizoarelor independente.
(2) Echipamentele prevăzute la alin. (1) se denumesc în continuare, "cazane".
(3) Condiţiile şi cerinţele pentru montare se aplică numai cazanelor vechi, care au mai funcţionat.
Art. 4 Prevederile prezentei prescripţii tehnice nu se aplică la:
a) cazanele montate pe nave, platforme marine fixe şi mobile;
b) schimbătoarele de căldură înglobate într-un proces tehnologic industrial şi a căror funcţie este, în
principal, răcirea diferitelor fluide (medii) între anumite limite impuse de procesul tehnologic
respectiv şi numai, în secundar, de a produce abur/apă fierbinte sau de a supraîncălzi abur;
c) aparatele de vulcanizare cu foc direct;
d) cazanele care au ca agent termic alt fluid decât apa, ca de exemplu difil, difenil, uleiuri organice,
soluţii amoniacale şi altele asemenea, pentru care prezenta prescripţie tehnică are caracter de
recomandare, iar condiţiile tehnice privind montarea/instalarea, punerea în funcţiune,
exploatarea, verificarea tehnică şi repararea se stabilesc prin documentaţia tehnică aferentă
acestora;
e) cazanele din componenţa obiectivelor nucleare.
.....................................
CATEGORII DE CAZANE
Art. 7 După pericolul pe care-l prezintă efectele dinamice pe care le-ar putea produce în caz de
87
explozie, cazanele se clasifică în cinci categorii de la A la E în funcţie de valoarea indicelui de

clasificare (i) şi de caracteristicile tehnice ale cazanului, conform tabelului 1.
Tabelul 1
Categoria Indice de clasificare (i)/caracteristici tehnice

cazanului
A i > 150
B 75 < i ≤ 150
C 25 < i ≤ 75
D i ≤ 25
E Cazane de abur cu sau fără focar şi la care următoarele caracteristici tehnice nu
depăşesc limitele
- presiune maximă: 10 bar;
- suprafaţa de încălzire: 2 m˛;
- diametrul interior al tamburului: 400 mm;
- capacitatea: 100 l (conţinutul de apă până la nivelul maxim admisibil al apei din
cazan; în cazul în care nu se poate stabili cu exactitate aceasta apei din cazan; în
cazul în care nu se poate stabili cu exactitate aceasta, se ia în considerare
capacitatea întregului spaţiu sub presiune al cazanului)
Indicele de clasificare se calculează cu relaţia: i = V [T(s) - 100°C]

unde: i = indice de clasificare (fără unitate de măsură);
V = volumul de apă din cazanul de abur umplut cu 100 mm peste nivelul minim din tambur sau volumul
total de apă din cazanul de abur cu străbatere forţată, din cazanul de apă fierbinte sau din economizorul
independent, în mc;
T(s) = temperatura de saturaţie a aburului sau temperatura maximă a apei la cazanele de apă fierbinte şi
economizoarele independente, în °C.
Art. 8 (1) Din punct de vedere al supravegherii cazanelor în timpul exploatării, acestea se clasifică în
următoarele categorii:
a) cazane cu supraveghere în regim permanent - notate S0;
b) cazane cu supraveghere în regim nepermanent sau cu supraveghere periodică - notate S1.
(2) Cazanele care pot fi încadrate în categoria S1 sunt cazanele de abur având debitul maxim 10 t/h și
presiunea maximă 16 bar și cazanele de apă fierbinte având debitul maxim 5 Gcal/h, la care
producătorul prevede acest lucru.
(3) În funcție de intervalele de timp maxime după care este obligatoriu ca operatorul să fie prezent în
centrala termică pentru efectuarea verificării instalației (24 sau 72 de ore), regimurile de funcționare
fără supraveghere permanentă sunt notate cu S1-Sp-24 și, respectiv S1-Sp-72.
Art. 9 Pentru cazanele modulare, realizate prin asamblarea cuplată a mai multor cazane de puteri
identice într-un singur bloc funcțional (baterie), categoria de clasificare se stabilește calculând suma
indicilor de clasificare pentru fiecare cazan.
Art. 10 (1) În cazul în care în aceeași sală sunt instalate separat cazane și baterii de cazane, categoria
de clasificare se stabilește luând în considerare indicele de clasificare cel mai mare pentru fiecare cazan
sau baterie de cazane în parte.
(2) Atunci când în aceeași sală sunt instalate cazane diferite ca mărime și caracteristici tehnice,
categoria de clasificare se stabilește luând în considerare cazanul cu indicele de clasificare cel mai mare.
Art. 11 Cazanele de abur cu străbatere forțată cu debitul nominal până la 10 t/h inclusiv, cazanele de
apă fierbinte și economizoarele independente cu debitul caloric nominal până la 5 Gcal/h inclusiv,
precum și supraîncălzitoarele independente de orice debit intră în categoria de clasificare C, indiferent
de rezultatul calculului efectuat pentru stabilirea categoriei.
Art. 12 Cazanele menționate mai jos intră în categoria de clasificare D, indiferent de rezultatul
calculului efectuat pentru stabilirea categoriei de clasificare:
a) cazanele cu țevi de fum (ignitubulare) a căror suprafață de încălzire este construită numai din țevi
cu diametrul exterior de cel mult 102 mm și care îndeplinesc următoarele condiții:
1) suprafața de încălzire este de cel mult 30 m2;
2) conținutul de apă este de cel mult 50 l/m2 suprafață de încălzire;
88
3) presiunea nominală este de cel mult 6 bar.

b) cazanele ignitubulare verticale la care plăcile tubulare inferioare sunt neglijabile ca suprafețe de
încălzire față de suprafața țevilor de fum;
c) cazanele acvatubulare cu suprafața de încălzire de cel mult 50 m2 și presiunea nominală de cel
mult 6 bar, construite din țevi cu diametrul exterior de cel mult 51 mm și colectoare cu diametrul
exterior de cel mult 100 mm.
CAP. V. UTILIZAREA/ EXPLOATAREA CAZANELOR

ART. 98 Pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă, deţinătorii/ utilizatorii au obligaţia să asigure
pe toată perioada de utilizare a cazanului operator RSVTI, autorizat de către ISCIR.
..............
Supravegherea cazanelor
ART. 100 Supravegherea în regim permanent se efectuează de către:
a) fochişti, autorizaţi pentru clasele şi grupele de cazan deservite;
b) automatist pentru supraveghere şi întreţinere cazane, în cazul centralelor termice echipate cu mai
multe cazane, care au individual următoarele caracteristici: cazanele de abur având debitul de cel
mult 10 t/h şi presiunea de 16 bar şi, respectiv, cazanele de apă fierbinte având debitul de cel mult
5 Gcal/h;
c) laboranţi operatori centrale termice, pentru supravegherea regimului chimic al apei de
alimentare şi calităţii aburului.
ART. 101 Supravegherea în regim nepermanent se efectuează de către:
a) fochişti autorizaţi pentru clasele şi grupele de cazan deservite sau personal tehnic din cadrul
deţinătorului/ utilizatorului, instruit de către persoana juridică ce efectuează punerea în funcţiune,
pe baza instrucţiunilor specifice emise de către producătorul cazanului, precum şi ale celor
referitoare la centrala termică emise de proiectantul centralei termice;
b) laboranţi operatori centrale termice, pentru supravegherea regimului chimic al apei de
alimentare şi calităţii aburului.
ART. 102 Într-o centrală termică pot funcţiona simultan maxim 3 cazane în regim de supraveghere
nepermanentă.
ART. 103 La sălile cazanelor unde debitul nominal al cazanelor în funcţiune nu depăşeşte 10 t/h
respectiv 5 Gcal/h şi nu sunt mai mult de 3 cazane în funcţiune, având în vedere automatizarea şi
protecţia cazanelor şi a instalaţiilor anexe, fochistul poate îndeplini şi sarcinile laborantului-operator
centrală termică, cu condiţia să fie autorizat de către ISCIR şi ca laborant-operator centrală termică.
Acest lucru se precizează de către proiectantul centralei termice în documentaţia de aviz obligatoriu de
instalare.
ART. 104 Supravegherea cazanelor din categoria E şi a cazanelor înglobate în linii tehnologice poate
fi şi nepermanentă, dacă producătorul prevede acest lucru în documentaţia tehnică de însoţire a
cazanului.
Organizarea sălii cazanelor
Art. 105 (1) Accesul în sala cazanelor a persoanelor străine de exploatarea cazanelor și a instalațiilor
auxiliare ale acestora este interzis fără aprobarea, prealabilă, din partea conducerii deținătorului/
utilizatorului.
(2) Inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR, precum și personalul propriu de supraveghere al
deținătorului/ utilizatorului poate intra oricând în sala cazanelor pe baza legitimației de serviciu sau a
delegației speciale de control.
Art. 106 Nu se admite a se da sălii cazanelor altă întrebuințare în afara celei de exploatare și
întreținere a cazanelor și a instalațiilor auxiliare.
Art. 107 Spațiile de acces și de deservire a diferitelor locuri de muncă din sala cazanelor precum și
căile spre ușile sălii trebuie să fie întotdeauna libere. Ușile trebuie să fie descuiate tot timpul cât sunt în
funcțiune.
Art. 108 În sala cazanelor trebuie să existe telefon sau alte mijloace de semnalizare și comunicare
rapidă cu exteriorul, în special cu conducerea deținătorului/ utilizatorului, cu locurile de consum a
aburului, cu sursa de gaze fierbinți în cazul cazanelor recuperatoare și altele asemenea, care să evite
deplasările personalului de deservire a cazanului și părăsirea sălii cazanelor.
Art. 109 (1) În sala cazanelor se afișează, la loc vizibil, instrucțiuni de exploatare, care să țină seama
de specificul fiecărui cazan din sala cazanelor.
89
(2) De asemenea, se afișează instrucțiuni interne privind atribuțiile personalului și modul de

deservire a cazanului, precum și panouri cu instrucțiuni de protecția muncii.
(3) În cazul instalațiilor complexe, atunci când volumul acestor instrucțiuni nu permite afișarea
acestora, personalul de deservire trebuie să aibă individual, la dispoziție în sala cazanelor sau în camera
de comandă, aceste instrucțiuni.
Personalul de deservire și organizarea muncii în centrala termică
Art. 110 Deținătorul/ utilizatorul, cei însărcinați în scris de către acesta, precum și întreg personalul
de deservire sunt obligați să cunoască și să respecte prevederile prezentei prescripții tehnice,
instrucțiunile de utilizare a cazanelor precum și instrucțiunile generale ale sălii cazanelor, elaborate de
către proiectantul acesteia, precum și toate dispozițiile actelor normative în vigoare care reglementează
exploatarea cazanelor.
Art. 111 Fochiștii, laboranții operatori și automatiștii pentru supraveghere și întreținere care
deservesc cazanele trebuie să fie autorizați/ reautorizați în conformitate cu prevederile prescripției
tehnice aplicabile.
Art. 112 (1) Deținătorii/ utilizatorii de săli cazane numesc responsabil sală cazane, fochiști șefi,
fochiști, ajutori fochiști, laboranți operatori și automatiștii pentru supraveghere și întreținere, după caz,
conform organizării muncii în sala cazanelor prevăzută în avizul obligatoriu de instalare.
(2) Fochiștii șefi se numesc de către deținător/ utilizator numai dintre fochiștii autorizați.
Art. 113 (1) Deținătorul/ utilizatorul poate încredința sala cazanelor unui responsabil cu pregătire
tehnică corespunzătoare.
(2) În raport cu importanța cazanelor, pot fi numiți ca responsabili sală cazane:
a) ingineri sau subingineri de specialitate (specialitatea energetică sau mecanică);
b) tehnicieni sau maiștri de specialitate (specialitatea energetică sau mecanică) cu o practică în
exploatarea cazanelor de cel puțin 5 ani;
c) fochiști șefi cu o vechime în această atribuție de cel puțin 5 ani.
(3) În cazul sălilor mici de cazane dotate cu cazane de abur sau de apă fierbinte cu un debit cumulat
de cel mult 2 t/h, respectiv 1 Gcal/h, atribuțiile responsabilului sălii cazanelor pot fi îndeplinite de o
persoană competentă alta decât cele prevăzute la alin. (2) numită prin decizie de către deținător/
utilizator.
Art. 114 Personalul de deservire îndeplinește în timpul funcționării cazanului numai sarcinile legate
de exploatarea acestuia, conform instrucțiunilor de exploatare și instrucțiunilor interne.
………..
Evidența exploatării cazanelor
Art. 116 (1) Pentru fiecare sală cazane trebuie să existe un registru de supraveghere cu evidența
funcționării și un registru de analize pentru circuitul apă-abur-condensat.
(2) Registrele numerotate, sigilate și semnate de conducerea deținătorului/ utilizatorului se păstrează
în condiții bune în sala cazanelor sau a instalației tehnologice.
(3) Înscrierile în registre trebuie să fie vizibile, lizibile și de neșters, nefiind permise corecturi sau
ștersături ci numai anulări contrasemnate de persoana care le-a efectuat.
Art. 117 În registrele de supraveghere pot face înscrieri fochistul, fochistul șef, laborantul operator
centrală termică, responsabilul sălii cazanelor, RSVTI, factorii responsabili ai dețnătorului/
utilizatorului (conducerea deținătorului/ utilizatorului și persoanele însărcinate în scris de către aceasta),
precum și alte persoane din exploatare, conform atribuțiilor ce le revin prin instrucțiunile interne
(inclusiv prin specificațiile rezultate din autorizarea de către ISCIR a funcționării cazanului în regim de
supraveghere nepermanentă, dacă este cazul).
.......................
Art. 119 Laborantul-operator centrală termică înscrie în registrul de analize:
a) indicii de calitate ai fluidelor cu frecvența impusă prin avizul obligatoriu de instalare;
b) operațiile principale privind tratarea apei.
.......................
Art. 121 (1) Lucrările de reparare efectuate, inclusiv a curățărilor de piatră, la instalația de cazane, se
menționează în registrul de supraveghere.
(2) Responsabilul sălii cazanelor înscrie în registrul de supraveghere data, locul, felul lucrării de
reparare și operațiile efectuate.
..................
Obligațiile și responsabilitățile persoanelor fizice sau juridice atestate/ autorizate de ISCIR
90
Art. 286 Laborantul-operator centrală termică are următoarele obligații și responsabilității:

a) să cunoască instalația de tratare a apei, circuitul apă-abur-condensat al centralei termice și
instrucțiunile de exploatare;
b) să asigure supravegherea indicilor de calitate ai fluidelor prin efectuarea analizelor chimice în
conformitate cu standardele aplicabile în vigoare și cu frecvența impusă prin avizul obligatoriu de
instalare;
c) să cunoască implicațiile depășirii valorilor indicilor de calitate asupra funcționării în condiții de
siguranță a cazanelor;
d) să ia măsurile necesare pentru încadrarea indicilor de calitate în valorile impuse de avizul
obligatoriu de instalare;
e) să consemneze într-un registru de analize chimice valorile tuturor indicilor de calitate ai fluidelor,
să semneze pentru acestea și să comunice șefului ierarhic superior orice abatere constatată față de indicii
de calitate admiși;
f) să predea și să preia schimbul verificând funcționarea corespunzătoare a instalației de tratare a apei
și indicii de calitate ai fluidelor; rezultatul predării-primirii schimbului se consemnează, obligatoriu, în
registrul de analize chimice.
..................
MĂSURI ADMINISTRATIVE
Art. 288 (1) Nerespectarea obligațiilor și responsabilităților de către persoanele fizice sau juridice
autorizate sau de către personalul tehnic de specialitate atestat, prevăzute/ prevăzut în prezenta
prescripție tehnică precum și în cazul în care condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt
îndeplinite, se pot aplica următoarele măsuri administrative, în funcție de natura acestora cu:
a) avertisment;
b) suspendarea, pe o perioada de până la 6 luni, a autorizației/ atestatului eliberate de către ISCIR;
c) retragerea autorizației/ atestatului eliberate de către ISCIR.
(2) Aplicarea măsurilor administrative prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea prevederilor legale
în vigoare și a principiului proporționalității.
(3) Aplicarea în termen de 6 luni a două măsuri administrative precizate la alin. (1) lit. a), atrage
suspendarea pe o perioadă de până la 6 luni a autorizației/ atestatului eliberate de către ISCIR.
(4) Aplicarea în termen de un an a două măsuri administrative precizate la alin. (1) lit. b), atrage
retragerea autorizației/ atestatului eliberate de către ISCIR.
(5) Contestarea deciziei de sancționare și modul de reacordare a autorizațiilor/ atestatelor suspendate
sau retrase se efectuează în conformitate cu prevederile prescripțiilor tehnice aplicabile.
91

Suport de Curs Laborant 2017 Pentru Cursanti

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Laborant 2017 Pentru Cursanti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fundația Școala Portuară: suport de curs - LABORANT OPERATOR CENTRALE TERMICE

I.1.1. Noțiuni generale

presiunea şi temperatura nominală a aburului

I.1.2. Clasificarea cazanelor

- cazane cu tiraj artificial.

I.2. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ȘI FUNCȚIONALE

Cazan ignitubular cu tub de flacara si tevi de fum

Schema de principiu a unui cazan de abur

Cazan BW cu tambur longitudinal Cazan cu ţevi curbate mult înclinate

Cazan ignitubular orizontal cu doua drumuri:

Cazan ignitubular cu 3 drumuri de gaze

Cazan de apa calda DOMINA (FERROLl-ltalia):

c) Cazane de apă caldă acvatubulare din fontă

Circuitul gazelor de ardere la cazanul XR4 (CHAPPEE -Franta):

Cazan apa caldă

Cazanele de apă fierbinte pot fi:

II.2. Metode generale de analiză

II.3. Dotarea laboratorului cu sticlărie și reactivi chimici

Bec Bunsen Bec Teclu Bec Meker

Cleşte Spatule Pensetă

Magneţi de agitare Dopuri de Suport pentru pâlnii

Cleme de metal Mufă Stativ

Furtun flexibil Stativ pentru eprubete Stativ pentru biurete

Pahar Erlenmeyer Pahar Erlenmeyer de vid Cilindru gradat

Baloane cotate cu fund plat şi Pipete și Pipete Pasteur Biuretă

Pâlnie de separare Sticle picurătoare Sticlă de ceas

Pâlnie de filtrare Exicator Mojar cu pistil

Vas pentru apă distilată Refrigerent Pisetă

Balanţă analitică pH-metru portabil Conductometru

Cronometre, timere Colorimetru Termometre

- Identificare ionului de Fier:

Structura moleculei de apă.

Tranziţii de fază ale apei.

Conținutul de oxigen și dioxid de carbon

Dioxidului de carbon ia naștere prin descompunerea bicarbonaților în apa de cazan. Dioxidul de

III.2. Efectele impurităţilor la funcţionarea instalaţiilor

Exemple de suprafete interioare colmatate, la cazane de abur

solubilitate mult mai mare dacât oxizii.

1 Suspensii S ppm Substanţele care pot fi reţinute prin filtrare

5 Alcalinitate totală „m” mval/l Numărul de cm3 de HCl 0,1n necesari

7 Activitatea ionilor de pH - Logaritmul zecimal cu semn schimbat al

10 Oxidabilitate (consum CP ppm Conţinutul de substanţe organice capabile de

12 Cupru Cu ppm Conţinutul total de cupru în apă

13 Exces de fosfat PO3- ppm Conţinutul de fosfat dizolvat în apa din

16 Ionul de amoniu NH ppm Conţinutul total în ioni de amoniu prezent în

2 Cazane de abur cu circulaţie naturală acvatubulare

3 Cazane de abur cu circulaţie forţată multiplă

4 Cazane de abur cu circulaţie forţată unică (cu străbatere)

Explicaţii pentru tabelele 1-4

® = realizat termic sau prin condiţionarea corespunzătoare a apei de alimentare;

IV.3. Balanţa "apă-abur-condensat"

Balanţa de apă – abur - condensat se întocmeşte pentru a fi utilizată la dimensionarea sistemului

Model de nomograma pentru aprecierea indicilor si cantitatii de apa de adaos

Nomograma alcalinitatii apei cazanelor pentru aprecierea marimilor din balanta

Determinarea calității apei de adaos (IA)

Factorii influenţi ai regimului chimic

Tratarea interna a apei din cazan

Operaţiile de tratare a apei depind de compoziţia apei, de cerinţele consumatorului, de debit şi de

1. Metode de îndepărtarea impurităţilor în suspensie

Eliminarea suspensiilor se face în funcţie de mărimea şi cantitatea acestora în trei moduri:

îndepărteze soluția din precipitat.

2. Eliminarea sărurilor existente în apă

Procedeul chimic bazat pe reacţii de schimb ionic, cu schimbători de ioni