SUFERINTELE REUMATOLOGICE

ALE COTULUI

CURS NR. 4
 REUMATISMUL ABARTICULAR
GENERALITATI
Este reprezentat de procese inflamatorii sau
degenerative localizate la nivelul structurilor
abarticulare:
• Burse
• Tendoane
• Fascii
• Capsule
• Ligamente
Prevalenta crescută şi dizabilitate înaltă
• condiţii biomecanice articulare particulare
• factori de risc
 REUMATISMUL ABARTICULAR
GENERALITATI
Suportul etiologic al reumatism abarticular
• Bursite
• Tendinite
• Tenosinovite
• Ligamentite

Frecventa mare şi probleme de diagnostic diferential cu

afectarea articulara  rolul ultrasonografiei in stabilirea
diagnostic si orientarea asupra cauzei
 CLASIFICARE FORME CLINICE
Dupa localizare
• locale (tendinita, paratendinita, bursita,
capsulita, entezită, tenosinovită, sindrom de
entrapment);
• regionale (sindromul miofascial cu puncte
trigger şi zone de referinţă, sindromul
dureros facial, cervical)
• generale (fibromialgia)
Dupa evolutie
• acută (4 săptămâni),
• subacută (4-6 săptămâni)
• cronică (6 săptămâni).
 PATOLOGIA ABARTICULARA A
MEMBRULUI SUPERIOR - ENTITATI
• tendinita coifului rotatorilor
• tendinita bicepsului
• capsulita retractilă/ adezivă
• bursita sub-acromio-claviculară
• epicondilita laterală şi medială
• bursita olecraniană
• tenosinovita de Quervain
• sindromul de canal carpian
• contractura Dupuytren
 REUMATISMUL ABARTICULAR
 Expresia clinica este dată de redoare si durere a
zonelor afectate.
 Aceasta simptomatologie este locala, regională şi
difuză în funcţie de structura anatomică afectată
se identifică fibrozite, bursite, tendinite,
entensite(“ligamentite”), paniculite. Etiologia
acestor suferinţe este total necunoscută. Pentru
bursite şi tendinite se incriminează ca factori
favorizanti suprasolicitarea, uzura sau degenerarea
tisulară.
 REUMATISMUL ABARTICULAR
 Semnele clinice sunt date de durere sub diverse
forme(intepatura, junghi, durere surda, continua) si
redoare. Zonele dureroase sunt in zona suferindă sau la
distanta.
 Intensitatea durerii variază în funcţie de factori externi,
climatici, sau interni psihogeni.
 Ea se calmează prin repaus şi se exacerbează la frig,
efort fizic.
 Uneori examenul radiologic arată calcifieri de părti moi
sau osteoporoza a oaselor vecine.
 La diagnosticul pozitiv al acestor tipuri de reumatism se
ajunge de obicei prin excludere, dupa eliminarea unor
suferinte articulare cu care se poate confunda deseori.
 COTUL
Articulaţia cotului face parte din lanţul
cinematic al membrului superior. Fiind
situată între articulaţia scapulohumerală şi
mâna, mobilitatea cotului este subordonată
funcţiei umărului şi are ca finalitate
mobilizarea mâinii.
Importanţa funcţională a articulaţiei
reiese şi din faptul că fiind legată
biomecanic de articulaţiile situate proximal
şi distal, afectarea acesteia compromite atât
activităţile zilnice, cât şi gestualitatea
profesională.
 Articulaţia cotului este formată, din
punct de vedere funcţional, din două
componente:
 articulaţia humeroantebrahială, în care se
execută mişcări de flexie-extensie;
 articulaţia radioulnară proximală, care
participă la mişcările de pronatie-suspinatţe
ale antebraţului.
Particularităţile topografice ale
articulaţiei cotului conduc la necesitatea
examinării atente şi a segmentelor situate
distal de aceasta, deoarece leziuni ale
acestei regiuni pot avea răsunet la distanţă.
EXAMENUL OBIECTIV AL ARTICULAŢIEI COTULUI
Examenul obiectiv al articulaţiei cotului
se va face comparativ, prin inspecţie, palpare,
prin testarea mobilităţii articulare şi a forţei
musculare a muşchilor flexori şi extensori ai
antebraţului şi ai muşchilor pronatori şi
supinatori ai acestuia.
Testarea sensibilităţii cutanate a
regiunii cotului este etapa următoare a
examenului obiectiv, putând să obţinem
informaţii asupra rădăcinilor nerviilor spinali ai
plexului brahial, care se adresează acestei
regiuni.
 INSPECTIA
Inspecţia regiunii se va efectua din anterior,
posterior şi din profil. Se va urmări:
 prezenţa unui cubitus valgus patologic (normal are
valoare de 165-175°);
 existenţa unui cubitus varus;
 în caz de laxitate capsulo ligamentară poate fi
prezent cubitus recurvatum(cotul în hiperextensie);
Se va verifica apoi raportul celor trei
proeminenţe osoase: olecran, epicondil
medial(epitrohlee) şi epicondil lateral(epicondil) atât
în flexia cât şi în extensia antebraţului. Modificarea
raporturilor normale ale acestor trei repere osoase
poate fi semn al unei luxaţii sau subluxaţii a oaselor
antebraţului.
 PALPARE
Palparea regiunii cotului urmăreşte
punerea în evidenţă a semnelor de suferinţă
articulară, dar şi a eventualelor modificări de
tonus muscular.
Examinarea mobilităţii se va adresa atât
articulaţiei humeroantebrahiale, cât şi celei
radioulnare proximale.
Bilanţul muscular se adresează muşchilor
flexori (biceps brahial, brahial, brahioradial,
epicondilieni mediali), extensori (triceps brahial,
anconeu, epicondilieni laterali), pronatori (rotund
pronator) şi supinatori (supinător, biceps brahial).
 BILANŢ SINTETIC
Bilanţul sintetic al articulaţiei cotului
se efectuează prin câteva teste, astfel:
 ducerea mâinii la gură – pentru flexie;
 ducerea mâinii în regiunea lombară şi
fesieră- pentru extensie;
 ţinerea unei tăvi pe palmă- pentru supinaţia
maximă;
 răsucirea cheii în broască în sens anterior-
pentru pronaţie.
 TIPURILE LEZIONALE ALE ARTICULAŢIEI
COTULUI ÎN AFECŢIUNILE REUMATISMALE
La nivelul articulaţiei cotului se pot localiza leziuni atât
în reumatismul inflamator, cât şi în cel degenerativ sau
abarticular, determinând diferite grade de deficit funcţional.
 Artritele cronice ale cotului reprezintă de obicei localizarea
unei poliartrite reumatoide.
 Artritele secundare ale cotului pot fi de etiologie diversă
(streptococică, stafilococică, tuberculoasă).
 Artroza cotului poate fi secundară unei luxaţii sau fracturi la
nivelul oaselor participante la articulaţie. Cele mai frecvente
artroze ale cotului sunt secundare unor microtraumatisme
repetate.
 Reumatismele abarticulare întâlnite la nivelul cotului sunt:
epicondilita, epitrohleita, şi olecranalgia.
TRATAMENTUL KINETIC DE RECUPERARE A
COTULUI ÎN AFECŢIUNILE REUMATISMALE

Articulaţia cotului are strânse legături cu

celelalte articulaţii ale membrului superior, de
aceasta articulaţie depinzând în mare masură
atât gesturile din activităţile zilnice, cât şi cele
profesionale.
În întocmirea planului de recuperare
funcţională a cotului, se va acorda atenţie atât
articulaţiei umărului, cât şi a pumnului şi a
mâinii.
OBIECTIVELE ŞI MIJLOACELE KINETOTERAPIEI
Obiectivele urmărite în recuperarea
funcţională a cotului sunt:
 combaterea durerii: poziţionări, posturări în
limite funcţionale, exerciţii autopasive şi
pasivoactive;
 refacerea mobilităţii în limitele funcţionale şi
apoi normale: exerciţii autopasive, active,
active cu rezistenţă;
 refacerea forţei şi a stabilităţii articulare:
exerciţii cu rezistenţă si exerciţii de
coordonare.
 PRINCIPIILE DE REEDUCARE
FUNCŢIONALĂ A COTULUI
 Nu se mobilizează cotul inflamat. Acesta va fi imobilizat în
atelă, care se va scoate în timpul nopţii.
 Nu se efectuează mobilizări pasive, numai autopasive în
scripeţi.
 Nu se va încărca mâna cu greutăţi pentru recuperarea extensiei,
acestea ducând la creşterea hipertoniei muşchilor flexori.
 Nu se fac exerciţii analitice intense, deoarece pot reapărea
reacţiile inflamatorii.
 În recuperarea cotului este utilă reeducarea globală a
membrului superior, orientată către gesturile uzuale, antrenând
obligatoriu umărul şi mâna.
 Este obligatorie menţinerea mobilităţii articulaţiilor neafectate
(umăr-pumn-mâna), prin mişcări pasive, activo-pasive şi active.
 Se va asocia terapia ocupaţională.
 EPICONDILITA
 Epicondilita este un tip de reumatism abarticular care se
manifesta prin dureri spontane sau provocate la nivelul
marginii externe sau interne a cotului.
 Este cea mai frecventă suferinţă la nivelul cotului întâlnită în
special la tineri care suprasolicită cotul şi pumnul în diferite
activităţi fizice.
 EPICONDILITA LATERALĂ
 Epicondilita laterală – cotul
tenismenului (tenis elbow)- Morris
1882
 Fiziopatologic se constată că boala
este produsă de degenerescenţa
tendonului extensor comun la locul
de inserţie pe epicondilul lateral.
 Debutul apare cel mai adesea la
dreapta şi se manifestă printr-o
durere care iradiază de la faţa
antero externă a cotului spre
marginea externă a braţului şi
antebraţului.
 EPICONDILITA LATERALĂ

Există trei semne cu rol de diagnostic:

 Durere pe faţa laterală a antebraţului la extensia pumnului
contra unei rezistenţe cu cotul extins;
 Durere pe faţa laterală a antebraţului la extensia pumnului
contra unei rezistenţe cu cotul flectat;(testul Cozen)
 Durere crescută pe faţa laterală a antebraţului la extensia
cotului contra unei rezistenţe cu pumnul flectat. (testul Mill)
 Durerea se exacerbează la mişcările de extensie şi de
supinaţie asociate.
 Durerea dispare in repaus şi reapare la reluarea activităţilor.
 Impotenţa funcţională este crescândă şi este direct
proporţională cu intensitatea durerii.
EPICONDILITA LATERALĂ
Examenul clinic si funcţional
 Aspectul si mobilizarea cotului sunt normale;
 Există la palpare un punct dureros sensibil
situat pe epicondil;
 Mişcările de flexie şi extensie a cotului sunt
normale;
 Supinaţia este dureroasa, mai ales cu cotul
extins;
 Extensia pumnului si degetelor este sensibilă;
 Nu există cracmente si atrofie;
 Examenul radiologic este normal.
 EPICONDILITA MEDIALĂ
Epicondilita medială –
cotul jucătorului de golf
 Este mai putin mai frecventă
comparativ cu epicondilita
laterală.
 Fiziopatologic este produsă de
compresia tendonului flexorului
comun la locul de inserţie pe
epicondilul medial.
 Pacienţii prezintă o sensibilitate
dureroasă localizată la nivelul
epicondilului medial.
 Durerea pe faţa medială a
antebraţului la flexia forţată a
pumnului cu cotul extins este
semnul care orientează
diagnosticul.
 OBIECTIVE ALE TRATAMENTULUI KINETIC- RECUPERATOR:

 Calmarea şi combaterea durerii;

 Combaterea tensiunilor musculare şi a
contracturilor;
 Refacerea forţei musculare şi a rezistenţei;
 Combaterea suprasolicitării locale;
 Prevenirea recidivelor.
 TRATAMENT MEDICAL

 Repaus 10-21 zile.

 Infiltraţii la locul dureros cu corticoizi
 AINS - unguent 3-4 aplicaţii zilnic
 FIZIOTERAPIE
 Crioterapie locală de 3-4 ori pe zi,
timp de 20 minute, cu punerea în
repaus a articulaţiei
 Aplicaţii de caldură: infraroşii,
aplicaţii cu parafină
 TENS – simulare electrică
transcutanată antalgică
 Stimulare electrică la nivelul
musculaturii antebraţului
 Ultrasunet pe muşchi şi tendoane
2W/cm2 cu o durată de 8-10 minute.
 Laser pe punctele dureroase
 Shockwave
 TEHNICI MANUALE
 Masaj la nivel cervical, la nivelul umărului, la nivelul cotului şi
antebraţului: framantat, MTP pe punctele de inserţie, 10-20
minute;
 Tehnici active şi neuromusculare:
o întinderi ale epicondilienilor,
o manipulări şi tracţiuni ale cotului cu tensiuni finale,
o exerciţii de tonifiere a musculaturii antebraţului, (Flexbar-
Thera Band)
o exerciţii de stimulare neuromusculară şi proprioceptivă.
 EXERCIŢII DE TONIFIERE A
MUSCULATURII ANTEBRAŢULUI
KINESIOTAPING
 BIBLIOGRAFIE
 Antonescu D., Patologia aparatului locomotor, Vol I, Ed.
Medicala, Bucuresti 2008;
 Chiriac Rodica, Notiuni de balneofizioterapie, Ed.
Universităţii Gr. T. Popa, Iasi, 2009;
 Marcu V, Dan Mirela. Kinetoterapie/Physiotherapy. Ed.
Universității din Oradea, 2006.
 Roşulescu Eugenia, Kinetoterapia in recuperarea
afecţiunilor reumatologice, Ed. Universitaria, Craiova
2009
 Sîrbu Elena, Kinetoterapia în afecţiunile reumatologice,
Editura Eurobit, Timişoara, 2007.
 www.physiopedia.com