Universitate de Stat de Educație fizică și Sport

Teză de curs
La tema
Kinetoterapia în luxația de șold

Elaborat de : Bașchir Victoria

Coordonator : Cotruță Ana
 1. Introducere
Actualitatea temei
Dacă s-ar face un bilanț la sfirșitul secolului XX, medicina s-ar putea
mîndri cu instituirea unor măsuri eficiente de prevenire a multor maladii,
dar ar trebuie să recunoască că rămîne aproape neputincioasă la creșterea
fregvenței a traumatismelor din ce în ce mai grave ale aparatului
locomotor.Accidentele vieții au dus la creșterea leziunilor grave (Никитин
Г.Д; Грязнухин Э.Г 1983) la acestea putem plasa cu exactitate și luxațiile de
șold.
A.Deninschi, fregvența luxațiilor traumatice este mai mică decît a
fracturilor (1 luxație la 8-10 fracturi). Ele fac parte din categoria
traumatismelor articulare închise, în care, în urma acțiunii unui agent
traumatic, se produce o deplasare permanentă în raporturile dintre epifizele
ce alcătuesc un complex articular. Înafară de această modificare anatomo-
patologică importantă , se produc leziuni traumatice variate ale părților moi
periarticulare și intraarticulare.
 Luxațiile șoldului sunt definite drept o pierdere permanentă a relațiilor
cotiloidofemurale normale și constă în deplasarea capului femural din cotil.

Obiectivele:
•Elaborarea unui program kinetic in vederea reabilitării pacienților cu luxație
de șold.
•În baza datelor literare de a elabora clasificarea luxațiilor de șold.
•Studierea metodelor și mijloacelor de tratament pentru profilaxia
complicațiilor.

Scopul:În baza materialelor studiate de a concretiza cauzele apatiției luxației

de șold procedeele,mijloacele,metodele de tratament și consecințele lor pentru
îmbunătățirea rezultatelor de reabilitare medicală la contingentul dat de bolnavi.

Ipoteza: Se consideră că metodele și mijloacele folosite în kinetoterapie joacă

un rol foarte important în tratamentul luxației de șold, deoarece practicîndu-le
 1.1 Noțiuni de anatomie funcțională
Articulația coxo-femurală sau șoldului este formată din capul femural și
fosa acetabulară a coxalului.Capul femurului se adîncește în fosa acetabulară
și mai mult din contul bureletului cartilaginos, care înconjoară marginea
cavității. Capsula articulară este foarte extinsă și consolidată de ligamente
rezistente. Din ele fac parte ligamentul ileofemural (Bertini) care fotifică
peretele anterior al capsulei articulare. De la capul femurului spre centrul
fosei acetabulare trece ligamentul rotund, prin care pătrund vasele sangvine
și nervii care asigura nutriția capului femural.
Articulațiile bazinului.Articulațiile centurii pelvine întărite de ligamente
puternie(ileilombare,sacroischiadice) constitue o unitate osteofibroasă care
asigură o mare rezistență necesară echilibrului bazinului, dar și o suficintă
elasticitate pentru atenuarea șocurilor produse în mers, fugă, salt.
Simfiza pubiană- este formată din două suprafețe articulare acoperite de
cartilaj; între cele două suprafețe există un fibrocartilaj în formă de monedă,
ce aderă la fețele articulare. Este o articulație cu mobilitate foarte redusă,
permite numai slabe alunecări, dar prin destindere poate crește diametrele
pelvine.
Artucilația sacro – iliacă –pune în contact două suprafețe articulare situate pe
sacru și osul iliac. Fața auriculară a sacrului este ușor concavă iar cea iliacă
este ușor convexă. Forma osoasă permite mișcări interesînd toate cele trei
oase în același timp și care se numesc nutație și contranutație.
Mijloacele de unire a articulației sacro-iliace
 Ligamentele sacro-iliace ventrale.
 Ligamentele sacro-iliace dorsale.
 Ligamentul sacro-iliac interosos.
 Ligamentul iliolombar.
 Peretele lateral și pelvisul osos este completat de
Ligamentele sacroischiadice prezentate de ligamentul
sacrotuberal și ligamentul sacrospinos.
Oasele bazinului
Bazinul este un inel osos format din trei elemente:
- sacrul și coccigele (posterior)
- cele două oase coxale (lateral)
Dacă prefigurăm mușchii care formează baza inelului (mușchii planșeului
pelvin) ansamblul are efectiv forma unui bazin care primește greutatea
trunchiului și a părții superioare a corpului. El reprezintă in același
timp locul de articulare al femurelor cu trunchiul, deci este un element
de transmitere al presiunilor datorate greutății corpului și
contrapresiunilor venite de la sol prin intermediul membrelor
inferioare.
Osul coxal- este un os plat în care cele 2 părți superioară și inferioară
sunt în torsiune una pe cealaltă ca la o elice.
Ilionul – prezintă un corp care participă la formarea acetabulului și aripa
osului iliac (superior). Formează porțiunea superioară a osului coxal.
Ischionul – are un corp care participă la formarea acetabulului și o
ramură . Între corp și ramură se găsește tuberozitatea ischiadică.
Formează porțiunea posteroinferioară a osului coxal.
Pubele – are un corp ce participă la formarea acetabulului. El unește
 Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din:
 Scheletul coapsei : - femur, patelă;
 Scheletul gambei: - tibia, fibula.
 Scheletul piciorului: - tarsul, metatarsul,falangele.
Femurul este un os lung ce prezintă diafiza și două epifize. Orientare:
• Se așează în sus extremitatea cu un cap.
• Medial suprafața sferică articulară.
• Posterior marginea cea mai aspră.
Epifiza superioară prezintă :
1. Capul.
2. Colul.
3. Corpul .
Epifiza inferioară este formată din doi
condili,fiecare avînd 3 fețe:
 Articulară.
 Intercondiliară.
 Cutanată.
Mușchii bazinului :
Anteriori : iliopsoas, psoas mare, iliac.
Posteriori : gluteu (fesier) mare, gluteu mijlociu, gluteu mic, tensor al fasciei
lata, piriform, obturator intern, obturator extern, geamăn superior, geamăn
inferior, pătrat femural.

Mușchi ai coapsei :
Anteriori: cvadriceps, croitor.
Mediali : adductor lung (superficial), adductor scurt, adductor mare(profund),
pectineu, graciles.
Posteriori : biceps femural, semitendinos, semimembranos.

Biomecanica șoldului (articulația coxo-femurală)

Articulația coxo-femurală este o enartroză cu 3 grade de liberatate.
Mișcările în plan sagital și ax frontal reprezentate de : Flexie și extensie.
Mișcări în plan frontal și ax sagital reprezentate de : abducție și adducție.
Mișcări în plan transversal și ax vertical reprezentate de: rotație internă și
externă, circumducția.
 1.2 Etiopatogeneza și tabloul clinic
Luxația de șold apare ca rezultata a unui mecanism indirect care acționează
asupra coapsei flectate și aflată în diferite grade de abducție – adducție.
Impactul poate acționa în direcție anterioară (frecvent) sau posterioară
(rar).
Astfel luxațiile se clasifică în felul următor :
1.Luxații posterioare
a. Înaltă (iliacă),capul femural ascende înapoia cotilului în fosa iliacă externă.
b. Joasă (ischiadică), capul femural vine în contact cu spina ischiadică.
2. Luxații anterioare
c. Înaltă (pubiană), capul pubian este situat înaintea ramurii orizontale a
pubiusului.
d. Joasa (obturatorie), capul femural este situat înaintea găurii obturatorii.
3. Luxațiile atipice (suprapubiană, supracotiloidiană, perinială, subischidică).

Simptomatologia :
Semne prealabile: dureri vii și impotență funcțională totală.
Semne de certitudine: atitudine vicioasă a membrului.
Complicații
1. Complicații locale imediate
• Compresiunea nervului obturator în luxațiile anterioare.
• Compresiunea nervului sciatic în luxațiile posterioare.
• Leziuni capsulo-ligamentare ale genunchiului.
• Comprimarea vaselor femurale.
• Fracturi ale sprîncenei cotiloide, ale acetabulului, ale colului și capului
femural,diafizei femurale și ale condililor femurali.
• Luxații instabile sub tracțiune.

2. Complicații locale tardive

• Luxații recidivante datorită unor breșe în capsula articulară.
• Necroza avasculară a capului femural care apare la 2-5 ani, între 15-16 % din
cazuri, pentru luxații reduse pe cale ortopedică și între 40% din cazuri
pentru luxațiile reduse chirurgical.
• Coxartroza.
• Osificări heterotrope periarticulare.
 1.3 Evaluarea clinico-funcțională
Diagnosticul este ușor de pus pe baza semnelor clinice și radiologice.
Radiografia șoldului - radiografiile standart anteroposterioare de șold
sunt deobicei deajuns pentru a pune diaognosticul de luxație de șold. În
luxațiile posterioare capul femural apare mai mic decît cel contralateral și se
suprapune cu ramul posterior al acetabulului. În luxațiile anterioare capul
femural apare mai mare și medial sau inferior de acetabul. Examenul
radiografic standart, pe lîngă afirmarea diagnosticului de luxație ,are și rolul
de a descoperi leziunile osoase asociate. În radiografia bazinului se va
remarca golirea cotilului , perderea paralelismului cap-trohanter (din cauza
rotației interne)
Testele de evaluare a luxației șoldului:
1. Testarea bilanțului articular
a. Testarea mobilității articulațiilor membrului inferior.
2. Testarea bilantului muscular.
Atît la evaluarea bilanțului articular, cît și muscular se evaluează
următoarele mișcări:
 Flexia – cu genunchiul extins amplitudinea este 90 grade, cu genunchiul
flectat 125-130 grade, flexia pasivă are 145 – 150 grade.
 Extensia – cu genunchiul extins amplitudinea este 15-20 grade , cu
genunchiul flectat 10 grade, extensia pasivă are 30 grade.
 Abducția – cu coapsele extinse măsoară 60 grade, iar cu coapsele flectate 70
grade.Abducția reală a coapsei pe bazin nu depășește 70 grade,
amplitudinea de 180 grade fiind obțoinută prin înclinarea bazinului și
accentuarea lordozei lombare.
 Adducția – amplitudinea maximă este 30 grade.
 Rotația internă – activ 45 grade, și crește în mișcări pasive.
 Rotație externă - 35 grade
 1.4 Obiective și metode te tratament în cazul
luxației de șold
În baza materialului studiat e rational de menționat că, tratamentu luxației de
șold prevede să obțină o reducere precoce și cruțătoare. Acest fapt poate fi
realizat utilizînd tratament ortopedic, kinetoterapeutic, chirurgical în
dependență de caracterul și vechimea leziunii.
Tratamentul ortopedic presupune un bilanț clinic și radiologic al leziunii,
preciazarea mecanismului de producere a luxației,anestezie
adecvata ,reducerea luxației șoldului, imobilizare după reducere prin
tracțiune continuă cu scop de decompresie a articulației și tratament de
recuperare.
Există mai multe metode de reducere ortopedică, metoda Allis fiind cea mai
folosită. Pacientul este în decubit dorsal și se aplică tehnici de tracțiune-
contratracțiune pentru reducerea luxației. Un asistent menține bazinul
stabil aplicînd presiune pe spinele iliace superioare anterioare,în timp ce
medicul, cu genunchiul și șoldul în flexie,aplică tracțiuni în plan longitudinal
și rotește șoldul intern și extern cu ușoară adducție. Forța de tracțiune
trebuie să fie constantă și nu smuncită pentru a evita leziunile.
Alte manevre de reducere mai sunt: Stimson, Skoff, Leifkowitz și East
Baltemore Lift, toate avînd la bază același mecanism de tracțiune-
contratracțiune. Dar și tehnica de reducere descrisă de Bohler.
Tratamentul de recuperare sau kinetoterapeutic în cazul luxației de
șold are următoarele obiective:
1. Creșterea mobilității tuturor articulațiilor membrelor inferioare.
2. Tonifierea mușchilor membrelor inferioare în vederea creșterii stabilității la
nivelul articulației coxo-femurale.
3. Tonifierea mușchilor spatelui și trunchiului.
4. Recuperarea unei eventuale întîrzieri în dezvoltarea motorie.
5. Educarea sau reeducarea mersului
6. Combaterea durerii
Miljloacele principale ale kinetoterapiei în caz de luxație de șold sunt :
o Mobilizări pasive.
o Mișcările active-pasive.
o Mobilizările active libere.
o Exerciții de facilitare :
• Inversarea lentă IL ;
• Inversarea lentă cu opunere ILO;
• Diagonalele Cabbat D1F;
Mijloacele ajutătoare ale kinetoterapiei sunt :
• Hidroterapia
• Exerciții de pedalaj
• Ergoterapia-terapia ocupațională
• Masajul general al membrului afectat.

Pentru refacerea poziției de stabilitate kinetoterapia aplică :

1.Posturările libere.
2. Posturile fixate.
3. Manipulările.
4. Mișcările pasive.
5. Mobilizările active
 1.5 Concluzie

În urma analizei surselor literare, se confirmă faptul că

mijloacele kinetice își aduc o contribuție importantă la
recuperarea luxației de șold. Acestea fiind nelipsite în planul
de tratament al subiecților cu afecțiunea dată. Astfel aplicînd
mijloacele kinetice de recuperare în combinație cu
hidroterapia,masajul,ergoterapia, mobilizările, posturările,
manupulările și altele favorizează recuperarea și grăbesc
procesul de regenerare a șoldului.
De asemenea se poate de menționat că mijloacele kinetice
folosite pentru refacerea poziției de stabilitate, de reducere a
durerii influențează pozitiv în ceea ce privește creșterea
amplitudinii de mișcare la nivelul articular, îmbunătățirea
controlului postural , educarea sau reeducarea mersului, adică
prin kinetoterapie se vor îndeplini obiectivele care au fost
propuse în cadrul tratamentului recuperator.