1

GONARTROZA PRIMARĂ
OBIECTIVE SI RECUPERARE BFT

COSTACHE (MARCU)MIRELA
2
 3

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………......... .4
Capitolul I – Genunchiul…………………………………………………………………………... 5
1.-Anatomia functională………………………………………………………………………….... 5
2.Scheletul si articulatiile genunchiului……………………………………………………………..5
3. Biomecanica articulatiei genunchiului………………………………………………………......12
Capitolul II – Patologia genunchiului……………………………………………………………....16
1. Modificările mersului in afectiunile genunchiului…………………………………………16
2. Gonartroza …………………………………………………………………………………17
2.1 Etiologie………………………………………………………………………………...17
2.2 Tablou clinic……………………………………………………………………………18
2.3 Diagnostic paraclinic……………………………………………………………….......19
2.4 Diagnostic diferential…………………………………………………………………..20
2.5 Forme clinice particulare……………………………………………………………….20
2.6 Evolutie si prognostic…………………………………………………………………..20
Capitolul III – Obiective si recuperare BFT in gonartroza………………………………………..21
1. Tratamentul igieno-dietetic…………………………………………………………………21

2. Tratamentul medicamentos…………………………………………………………………21

3. Tratamentul fizio-terapic……………………………………………………………………22

3.1Termoterapia…………………………………………………………………………….22

3.2Electroterapia…………………………………………………….………………………24
3.3Masoterapia………………………………………………………………………………25
3.4Kinetotarapia…………………………………………………………………………….26
3.5Balneotarapia…………………………………………………………………………….29
3.6Tratamentul chirurgical………………………………………………………………….31
3.7Terapia ocupationala…………………………………………………………………….33
 4

MOTTO

„Incearcă să fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes”. – Albert

Einstein

„Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru
eternitate.” – Albert Einstein

Motivația realizării temei

Gonartroza este o boală care, daca este diagnosticată si tratată precoce, poate sa evite
cronicizările care vor afecta persoanele de vârstă activă, și respectiv independența acestora în ceea ce
privește activitățile de zi cu zi, putandu-se evita astfel si recurgerea la intervenția chirurgicala .
Interventia kinetoterapiei in gonartroza este foarte complexa , dar si interdisciplinara, avand
sanse de succes daca se incearca macar sa intelegem mecanismele aparatului locomotor care confera
caractere specifice diferitelor tipologii de manifestare a bolii.
Aceasta lucrare pune in evidentă necesitatea de a combina diferite tipuri de terapii de recuperare,
anatomia genunchiului, biomecanica , dar si tratamentul fizico-kinetic al acestuia.
 5

Capitolul I

Genunchiul

1. Anatomia funcțională

Genunchiul reprezintă cea mai mare articulatie a corpului din punct de vedere al suprafetei de
alunecare, dar este si cea mai complicată, datorită structurilor intraarticulare ; este segmentul mobil al
aparatului locomotor care leagă coapsa de gambă si cuprinde totalitatea părtilor moi din jurul
articulatiei genunchiului.
Articulatia genunchiului are o structură biarticulară. Este solicitată de forte mari, nu numai in
timpul transmiterii greutătii corpului din statică, dar si in momentul locomotiei, prin ridicarea si
orientarea piciorului in functie de forma terenului in momentul respectiv, dar si la diverse activităti ,
precum statul pe scaun, urcatul scărilor, ridicarea unui obiect de pe podea etc, unele activităti
profesionale , demonstrand astfel rolul acestuia in mentinerea unei functionalităti optime.
Limitele genunchiului sunt descrise astfel :
- proximal , adică linia circulară dusă la două latimi de deget deasupra bazei patelei;
- distal , la două lătimi de deget dedesubtul varfului patelei;
In articulatia genunchiului sunt predispuse numeroase afectiuni : traumatisme (entorse, luxatii,
fracturi , rupturi de menisc, rupturi de ligamente incrucisate etc ), procese inflamatorii (tendinita de la
nivelul genunchiului ) sau degenerative (osteoartrita ) ; de aceea are o importantă clinică majoră .

2. Scheletul si articulatiile genunchiului

Scheletul regiunii genunchiului aste alcătuit din:

- extremitatea distală a femurului;
- extremitătile proximale ale tibiei si fibulei;
- patela (rotula);
- articulatiile genunchiului si cea tibio-fibulară proximală.
Epifiza distală a femurului este formată din doi condili, medial si lateral, care delimitează un
segment anterior corespunzător articulatiei femuropatelare, care are forma de trohlee, si unul posterior ,
ce corespunde articulatiei femurotibiale , iar intre ei se afla fosa intercondiliană.
Fiecre condil femural are o fată articulară , o fată intercondiliană , care delimitează fosa intercondiliană,
si o fată cutanată , care are o proeminentă , numită epicondil medial , respectiv lateral. Si condilii si
epicondilii se pot palpa cu usurinta.
 6

Fig.1. Vedere posterioară a femurului (http://www.corpul-uman.com/wp)

Epifiza superioară a tibiei este voluminoasă si usor curbată posterior si este formată din doi
condili (medial si lateral). Fiecare condil prezintă cate o fată articulară superioară pentru condilii
femurali. Intre cele două suprafete articulare se găseste o proeminentă osoasă, eminenta intercondiliană
(spina tibiei). Anterior si posterior de eminentă, se află cate o depresiune, aria intercondiliană
anterioară (se inseră ligamentul incrucisat anterior) si aria intercondiliană posterioară (se inseră
ligamentul incrucisat posterior). Pe fata anterioară a extremitătii superioare a tibiei se află o
proeminentă, tuberozitatea tibiei. Lateral de ea se află tuberculul Gerdy. Din studiul formei suprafetelor
articulare ale femurului si tibiei reiese ca acestea sunt incongruente. Incongruenta dintre ele este
corectată partial de către meniscurile intraarticulare.

Epifiza proximală a tibiei este alcătuită tot din doi condili, medial și lateral. Aceasta prezintă
superior o suprafață plană numită platou tibial, iar pe fiecare condil are câte o suprafață articulară
corespunzătoare condililor femurali; în zona centrală, prezintă eminența intercondiliană (spina tibiei),
iar înaintea și înapoia acestei eminențe se găsesc ariile intercondiliene anterioară și respectiv
posterioară. Pe suprafața condilului lateral se găsește fața articulară fibulară pentru capul fibulei. Cei
doi condili, împreună cu tuberozitatea tibiei sunt explorabili prin palpare.

Epifiza proximală a fibulei este reprezentată de capul fibulei, care este separat de diafiză, prin
colul fibulei. Pe suprafața acesteia, antero-medial, prezintă o față articulară pentru tibie.

Articulatia genunchiului cuprinde :

- femurul
- meniscurile
- ligamentele incrucisate
- platoul tibial
 7

- tibia
- peroneul
- cartilajul articular
- capsula articulară
- rotula
- sinoviala
- lichidul sinovial
- ligamentul patelar
- tendonul muschiului cvadriceps
- ligamentele externe si interne

Componentele anatomice ale genunchiului

Genunchiul cuprinde patru tipuri de structuri :

- portante ;
- de fixare ;
- de alunecare ;
- care participă la miscările active ale genunchiului.

a. Structurile portante
Sunt reprezentate de extremitătile osoase ale femurului, tibiei si rotulei (patelei ).

Femurul este cel mai gros si mai rezistent dintre toate oasele corpului, cu o lungime de
40-50 cm. Este inconjurat de o mare cantitate de muschi , articulandu-se in partea superioară cu
osul coxal (soldul), iar in partea inferioară cu tibia sau rotula (patela).

Este alcătuit din :

- Capul femural, rotunjit si inserat oblic la nivelul diafizei (corpul osului);

- Gatul femural, plat pe toată lungimea lui , este oblic ;
- Marele si micul trohanter sunt două protuberante intre gatul femural si corpul femural;
- Corpul femural , in partea inferioară oblic, apropie genunchii de planul median al corpului.
Corpul femural are trei fete si trei margini;
- Extremitatea distală . La extremitatea sa inferioară , corpul femural devine mai dens si mai
larg, formand condilii. Acestia formează „balamaua” genunchiului.
Deasupra se gasesc epicondilii , pe care sunt fixate ligamentele articulatiei genunchiului.
Extremitatea inferioara a femurului prezintă o trohlee. Aceasta se desparte in doi condili
(lateral si medial ), care se sprijină pe două platouri tibiale.
Condilul femural medial este mai lung (10 mm, cu 2 mm mai lung decat cel lateral ) si coboară
mai jos (2-7 mm) decat cel lateral , astfel că femurul va avea o directie oblică in sus si in afară.

Concluzionand, fiecare condil este format din două spirale – anterioară si posterioară, alipite cu
centrii de curbură dispusi după alte două spirale. Spiralele anterioare apartin trohleei si fac parte din
articulatia femuro-patelară.
 8

Tibia este un os lung, gros, situat intre genunchi si gleznă , langă peroneu, formand scheletul
gambei. Tibia se articulează in partea de sus cu femurul pentru a forma genunchiul, iar in partea de jos
cu astragalul si peroneul.

Tibia prezinta două cavităti glenoide , avand raze de curbură deosebite. Suprafetele articulare
prezintă un strat de cartilaj hialin de 2.5-3 mm pe femur, de 3-4 mm pe rotulă, si care atinge 6-7 mm in
mijlocul glenelor tibiale.

Fibrele de colagen ale cartilajului sunt dispuse pe traiectoriile tensiunilor principale. Ele sunt
orientate astfel :

- Pentru rotula de sus in jos ;

- Pe trohlee urmează directia acesteia si se depărtează spre exterior pe condilii femurali ;
- In cartilajul platourilor tibiale firele sunt dispuse radiar .

La presiune rezistă celulele cartilaginoase , iar la tractiune rezista fibrele substantei fundamentale.

Fibrele sunt asezate pe directiile eforturilor de tractiune , in timp ce celulele sunt asezate pe directiile
eforturilor de presiune.

Suprafata articulară totala a genunchiului este aproximată la 30 cm2.

Rotula sau patela este un os scurt, de formă triunghiulară . Este situat in portiunea anterioară a
genunchiului, ce permite miscări de flexie si extensie ale articulatiei acestuia. Este un os de suprafată,
care este palpabil sub piele. Este situată intre tendonul cvadricepsului in partea de sus , care o
mentine pe loc , si tendonul rotulian in partea de jos, care o leagă de tibie. Rotula se articulează in
spate cu trohleea (extremitatea inferioară a femurului ) pentru a forma articulatia femuro-patelara.
 9

Fig.2. Rotula (http://ro.wikipedia.org/wiki/Patelă/media/File:Rotula_ro.jpg)

b. Structurile de fixare
Au rolul de a mentine in contact extremitătile osoase. Ele prezintă o capsulă foarte rezistentă ,
care poate suporta tractiuni de peste 300 kg si care asigură stabilitatea genunchiului impreună
cu ligamentele. Apar două situatii :
- Cand genunchiul este in flexie capsula se intinde in partea anterioară , dar se relaxează
posterior;
- Cand genunchiul este in extensie completă ea se află sub tensiune.

Capsula prezintă ligamente de intărire, astfel :

 Ligamentul anterior al genunchiului este format din tendonul rotulian;

 Ligamentul posterior este format din doua părti laterale –colaterale condiliene;
 Ligamentul colateral tibial are un fascicol superficial care este format din fibre
longitudinale si un strat profund , format din ligamentul femuro-meniscal si tibial, si o
zonă posterioară cu fibre oblice;
 Ligamentul colateral fibular este orientat in jos intre condilul femural si capul
peroneului. Prezintă un cordon cu o lungime de 5-6 cm si o grosime de 4-5 cm;
 Ligamentul colateral fibular scurt, de la capul peroneului spre calota externa , formează
un arc pe sub care trece tendonul popliteului.

Mijloace de unire

Capsula articulară are forma unui manson fibros care se fixează de jur imprejur , foarte
aproape de limita cartilajelor articulare . Este foarte rezistentă si suportă tractiuni mai mari de 300
kg.
Capsula prezintă două mari soluții de continuitate : una anterioară, în care este plasată rotula pe ale
cărei margini se inseră și una posterioară verticală, în dreptul scobiturii intercondiliene. Aici , capsula
se confundă cu ligamentele încrucișate. În afara acestora, capsula mai prezintă și alte soluții de
continuitate mai mici, prin care trec prelungiri ale sinovialei. Capsula articulara se inseră superior pe
femur si inferior pe tibie. Insertia pe femur are traiectul sinuos, pleacă superior de pe fata trohleara si
coboară pe condilii femurali. Apoi coboară inferior de epicondili si ii lasă extra capsular si ajunge
posterior in fosa intercondiliană. Aici capsula se intrerupe , iar fibrele ei se unesc cu ligamentele
incrucisate.

Capsula este mai subtire in partea suprameniscală si este formată din fibre longitudinale la exterior si
din fibre transversale si oblice care se situează profund.

In partea anterioara este mai subtire , aici aflandu-se ligamentul rotulian , iar in partea posterioară este
mai densă , mai ales in dreptul condililor.

Ligamentul rotulian (al patelei) se intinde de la patelă la tuberozitatea anterioară a tibiei si este
tendonul muschiului cvadriceps care este separat de tibie prin bursa pretibiala.
 10

Ligamentul posterior (Winslow) se află pe partea posterioară a articulatiei si este format dintr-o
zonă mijlocie si două zone laterale. Acest ligament trece peste scobitura intercondiliană.

Partea mijlocie se transformă in două fascicole fibroase : ligamentul popliteu oblic si ligamentul
arcuat.

Ligamentul popliteu oblic este de fapt tendonul care revine muschiului semimembranos .El se
desprinde din partea distala a muschiului omonom pentru a se insera pe calota fibroasă a condilului
lateral. Are o directie oblică de jos in sus si dinăuntru in afară.

Ligamentul popliteu arcuat. Seamănă cu o arcadă fibroasă. Cavitatea proximală porneste de pe

condilul lateral spre fosa intercondiliană.

Ligamentul colateral fibular se insera proximal pe epicondilul lateral, iar distal se insera pe zona
laterala a peroneului.

Ligamentul colateral tibial se prezinta sub forma unui triunghi care are baza spre rotula, iar varful
spre meniscul articular medial.

Ligamentele incrucisate se afla in partea centrala a articulatiei .Ele sunt structuri robuste si
complexe, formate din fibre rasucite in axul lor.

Concluzionand, ligamentele sunt alcatuite din tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen si care contin
fibrocite. Acest tesut conjunctiv este putin elastic, slab vascularizat, dar cu inervatie bogata.

c. Structurile de alunecare

Meniscurile sunt formatiuni alcatuite din fibrocartilaj. Fibrele sunt asezate in fascicole groase,
circulare. Componenta celulara este data de fibrocite.

Vasele, impreuna cu cateva fibre nervoase formeaza un semicerc . Triunghiul de sprijin cuprinde trei
sisteme de fibre :

 Radiale;
 Longitudinale ;
 Verticale

Ele au urmatorul rol :

 Creeaza o congruenta perfecta intre condilii femurali si platoul tibial;

 Creeaza o buna repartitie a presiunilor intraarticulare ;
 Permite o alunecare mai buna a capetelor osoase articulare ;
 11

Meniscul intern are forma literei C care se anexeaza la tibie. Acesta actioneaza ca un soc absorbant
pentru genunchi .Poate fi rupt prin rasucire violenta a genunchiului sau prin procesul normal de
imbatranire. Astfel, apare durerea si umflarea genunchiului , dar si imposibilitatea de a tine piciorul
drept. .

Rupturile de menisc se produc datorita :

a ) Flexiei, urmata de o extensie puternica , care este asociata cu o rotatie a genunchiului, in timp
ce tibia este fixata prin blocarea la sol a piciorului. (de exemplu la sportivi, mai ales fotbalisti ,
datorita crampoanelor ghetelor );

b ) Flexiei, asociata concomitent cu rotatia externa si valg fortat. Meniscul „ ingenuncheaza”, iar
la extensia urmatoare va fi strivit ;

c) Traumatismelor complexe ale genunchiului, cu fracturi sau cu rupturi de ligamente incrucisate

sau laterale .

Ca sa se indrepte meniscul intern, e nevoie de interventie chirurgicala. Se elimina portiunea din

cartilaj rupta , iar zona care ramane se finiseaza prin meniscectomie . Dupa interventia chirurgicala se
recomanda fizioterapie pentru ca genunchiul sa-si poata redobandi puterea si flexibilitatea.
Sinovita neinflamatorie

Boala apare la adultul tanar, cu durere la nivelul genunchiului, fara modificari radiologice.
RMN-ul este investigatia cea mai sigura pentru aflarea diagnosticului si pentru evaluarea extensiei
sinovitei si a leziunilor osoase infraradiologice .
Artroscopia arata o sinoviala hipertrofiata ce permite efectuarea biopsiei pentru examenul
histopatologic . Tratamentul consta in sinovectomie chirurgicala , artroscopica. Artroplastia este
indicata in cazurile avansate, unde au loc distructii majore ale articulatiei genunchiului.

Bursele
Articulatia genunchiului prezinta si o serie de burse care sunt dispuse in jurul lui, si care se pot inflama
in conditii patologice .Ele sunt localizate in jurul patelei si a extremitatii superioare a tibiei. Sunt
reprezentate de :

 bursele prepatelare :
- Bursa subcutanata prepatelara (intre piele si fascia genunchiului );
- Bursa subfasciala prepatelara (intre fascie si tendonul cvadricepsului );
- Bursa subtendinoasa prepatelara (intre tendonul cvadricepsului si patela .
 bursele pretibiale :
- Bursa subcutanata infrapatelara( intre tendonul patelei si tuberculul tibiei);
- Bursa subcutanata a tuberozitatii tibiale ;
- Bursa infrapatelara (intre ligamentul patelar si tibie ).
 bursa anserina (intre tendoane si ligamentul colateral tibial );
 bursa gastrocnemiana - semimembranoasa;
 bursa gastrocnemiana - profunda .

Articulatia tibio-fibulara cuprinde :

- extremitatile superioare ale tibiei si fibulei ;
 12

- capsula articulara;
- doua ligamente (anterior si posterior ).

Alte structuri importante ale genunchiului sunt: nervii si vasele de sange.

Nervii – cel mai important nerv este nervul popliteu de pe fata posterioara a genunchiului. Acest
nerv mare traverseaza membrul inferior pana la gamba si picior, si inerveaza zona senzitiv si motor.
Nervul poate fi: tibial si peroneal. Acesti nervi pot fi lezati de traumatismele genunchiului.

Vasele de sange – cele mai mari sunt :artera poplitee si vena poplitee. Artera poplitee transporta
sangele spre gamba si picior, iar vena poplitee transporta sangele inapoi spre inima.

3. Biomecanica articulației genunchiului

Genunchiul prezinta in regiunea sa trei articulatii:

 femuro-tibiala (sau articulatia propriu zisa a genunchiului ) :
 femuro-rotuliana (care participa la alcatuirea articulatiei propriu-zise a genunchiului ) :
 tibio-peroniera superioara.
Articulatia femuro-tibiala ia nastere din extremitatea inferioara a femurului si extremitatea
superioara a tibiei. Ea dispune de doua meniscuri.
Este cea mai voluminoasa articulatie a corpului omenesc, dar si cea mai puternica.
a. Suprafata articulara a extremitatii inferioare a femurului este alcatuita din cei doi condili ,
separati de scobitura intercondiliana si de o trohlee. La partea anterioara se continua cu fata
corespunzatoare a trohleei.
Cele doua suprafete condiliana si trohleana sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin, gros
de 2.5 - 3 mm.

b. Extremitatea superioara a tibiei prezinta doua cavitati glenoide, separate intre ele de doi
tuberculi ai masivului osos care apartin spinei tibiale . Intre cavitatile glenoide se afla
suprafete rugoase care au forma triunghiulara , si anume:
suprafata prespinala, care este mai mare, si suprafata retro-spinala , mai mica.
Pe spina tibiala se insera capetele distale ale ligamentelor incrucisate .

c. Fata posterioara a rotulei este impartita in doua fatete laterale de catre o creasta tesita si este
invelita de un strat de cartilaj hialin de 3 – 4 mm grosime. Cele doua suprafete sunt egale, in
mod normal , si raportul lor constituie indicele patelar al lui Battstrom. Acest indice se poate
modifica cand apar diverse afectiuni ale rotulei.

d. Pe fiecare cavitate glenoida s-a dezvoltat cate un menisc, deoarece nu exista o congruenta
perfecta intre suprafetele osoase articulare.
Meniscul extern are o forma circulara, iar cel intern are forma literei C .
La partea lor anterioara cele doua meniscuri sunt reunite de o formatiune numita ligamentul
grasos anterior al genunchiului.
Meniscurile au o elasticitate si o deformabilitate mai mare decat a cartilajului obisnuit,
deoarece nu sunt strict cartilaginoase.
 13

Partea interna a meniscului nu contine vase , dar ele sunt abundente in partea capsulara.
Vasele meniscale sunt coroane relativ dure, care se rostogolesc apasand, strivind si
dislocand pana la rupere structurile fibrilare ale meniscului.

e. Segmentele osoase sunt mentinute intre ele de o capsula articulara cu 6 ligamente:

 anterior ( ligamentul rotulian );
 posterior (ligamentul lui Winslow );
 lateral intern ;
 lateral extern ;
 doua ligamente incrucisate.

f. Sinoviala genunchiului este cea mai intinsa si mai complexa dintre toate sinovialele
articulare. Ea se adapteaza la toate fundurile de sac capsulare si se intrerupe la nivelul insertiei
meniscurilor, astfel incat este impartita in doua portiuni:
 portiunea suprameniscala, care reprezinta intreaga sinoviala;
 portiunea submeniscala, de dimensiuni mai mici.

Pentru a putea intelege mai bine biomecanica articulatiei genunchiului, este de stiut faptul ca
articulatia femuro-rotuliana este, de fapt, o trohleartroza. La alcatuirea ei intra trohleea , din partea
extremitatii inferioare a femurului, si fata posterioara articulara a rotulei.

Articulația genunchiului este o articulație cu conducere ligamentară, fiind una dintre cele mai solide
din organism, datorită ligamentelor puternice și mușchilor motori, luxația traumatică fiind foarte rară.
Ea funcționează ca o pârghie de gradul trei, rezistența fiind la nivelul gambei, forța la inserția
mușchilor flexori și extensori, iar sprijinul, in articulație. În această articulație se fac mișcări de flexie –
extensie, rotație medială și laterală și, în anumite condiții, de lateralitate.
Flexia este mișcarea în care fața posterioară a gambei se apropie de fața posterioară a coapsei.
Flexia maximă are amplitudinea de 145˚.
Extensia este mișcarea inversă, in care se fixează două repere osoase simetrice, unul pe femur și
altul pe tibie, amplitudinea ei fiind de 180˚. Ele au loc în etajul superior al articulației genunchiului.

Muschii care efectueaza miscarile la nivelul genunchiului sunt : muschii coapsei si muschii
gambei.
Muschii coapsei care intervin in miscarile genunchiului sunt:

 Cvadricepsul ;
 tensorul fasciei late;
 dreptul intern;
 croitorul;
 semitendinosul;
 semimembranosul;
 bicepsul femural.

Toti sunt muschi biarticulari.

În articulația genunchiului, în pozițiile extreme, flexia se asociază cu o rotație medială, iar
extensia cu rotație laterală, acestea realizându-se numai la gamba flectată. Se poate produce rotația
medială si laterală fie a gambei, fie a coapsei. Aceste mișcări se realizează în etajul inferior al
 14

articulației genunchiului. Rotația medială are o amplitudine de 5˚ - 10˚, și este oprită de ligamentele
încrucișate, pe când cea laterală ajunge la 40˚, fiind împiedicată de torsiunea ligamentelor colaterale.
Mușchii rotatori mediali sunt:
 croitorul
 gracilis
 semitendinosul
 semimembranosul
 popliteu
 gastrocnemianul medial.

Rotația laterală este efectuată de mușchii:

 biceps
 tensor al fasciei lata
 gastrocnemianul lateral.
Înclinația laterală este o mișcare pur pasivă, executată de examinator, prin fixarea coapsei și
punerea gambei în semiflexie. Această mișcare are o amplitudine foarte mică și este limitată de
ligamentele colaterale și încrucișate, cu rol mare în mers.

Meniscurile au un rol complex in biomecanica articulatiei genunchiului . Aceste formatiuni

fibrocartilaginoase au 5 functii biomecanice importante :
1. - completeaza spatiul liber dintre suprafata curba a femurului si suprafata plana a tibiei ;
2. - centreaza sprijinul femurului pe tibie;
3. - participa la lubrifierea suprafetelor articulare si asigura repartizarea uniforma a sinovialei pe
suprafata cartilajelor;
4. - joaca rolul de amortizor de soc intre extremitatile osoase, mai ales in miscarile de
hiperextensie si hiperflexie;
5. - Reduc frecarea dintre extremitatile osoase.

Fiecare dintre suprafetele cartilaginoase ale unei articulatii depinde de felul miscarilor . Astfel
se pot descrie trei varietati de miscare:
a)      - rularea se aseamana cu miscarea unei roti care inainteaza pe sol. In acest caz, se poate spune
ca nu exista frecare, deoarece roata isi deruleaza suprafata, punct cu punct, pe planul care o suporta, iar
flexia genunchiului in primele ei grade se face folosind aceasta varietate de miscare (rolling joint);
b)    -    frecarea simpla se aseamana cu miscarea unei roti care patineaza pe sol.Aici toate punctele
periferice ale rotii intra succesiv in contact cu aceleasi puncte ale solului, si rezulta forte tangentiale
importante care atrag uzura celor doua suprafete in contact (grinding joint);
c) -       frecarea accentuata se aseamana cu miscarea unei roti anexate unui alt mobil, ce o trage intr-
o directie opusa celei pe care trebuie sa o urmeze. Frecarea este dubla cu punctele de contact ale
solului, cele doua suprafete se deruleaza in sens invers, una fata de cealalta.
Majoritatea rupturilor de menisc se datoreaza accidentelor din activitatea sportiva (fotbal,
rugby, handbal, volei).Potrivit anumitor statistici, la noi in tara frecventa rupturilor de menisc este
urmatoarea:
 fotbal- 56 %;
 rugby - 10 %;
 handbal- 6 %;
 15

Rotula are rolul de a mentine tendonul la distanta de trohlea femurala, in timpul miscarii de
extensie, datorita grosimii. Rotula mareste bratul de parghie al cvadricepsului cu aproximativ 50%,
deplasand tendonul cvadricipital fata de axa de rotatie a genunchiului.

Cand se fac diverse miscari, aplicarea rotulei pe trohleea femurala are loc cu o intensitate si mai
mare, datorita fortei mari de contractie a cvadricepsului.
Cand au loc leziuni de uzura ale cartilajului articular al fetei posterioare a rotulei si a artozei
femuro-patelare,inseamna ca se datoreaza acestor actiuni.
Atunci cand genunchiul este in hiperextensie , iar cvadricepsul este contractat, rotula se afla in cea
mai inalta pozitie deasupra suprafetei articulare a trohleei si putin in afara scobiturii supratrohleare.
Cand se face miscarea de flexie, rotula se loveste de trohlee prin treimea sa inferioara, cand flexia
ajunge la 45° - contactul cu trohlea se face de treimea medie a rotulei; iar atunci cand flexia depaseste
60°- contactul se face de treimea superioara a rotulei.
Concluzia este ca rotula are functia doar de a forma o punte solida intre ligamentul rotulian
si tendonul cvadricipital.

Statica genunchiului

In ortostatism, la omul normal, cand sprijinul se afla in mod egal pe ambele membre inferioare,
greutatea corpului se transmite prin capetele femurale la genunchi si de aici la plante, linia de forta
trecand prin mijlocul capului femural, prin mijlocul genunchiului si prin mijlocul articulatiei gleznei.
Axa biomecanica a femurului trece prin centrul capului femural si prin scobitura intercondiliana,
si face cu axa anatomica a corpului femural un unghi de 10 grade deschis in sus. Condilul femural
intern este de 2-7 mm. Cavitatea interna a platoului tibiei este mai scobita si mai coborata cu 2.5 – mm
fata de cea externa . Prin urmare, fiecare cavitate glenoida primeste transmisia fortelor de presiune pe
un plan orizontal, dar la nivele diferite .
Axa anatomica a femurului este usor inclinata in afara si formeaza un unghi deschis in afara,
care variaza intre 170 – 177 grade (genuvalgum fiziologic ).
Greutatea se transmite de pe femur pe tibie prin cei doi condili femurali, care au forma unor
segmente de sfera., iar contactul se face prin doua puncte de sprijin , situate in centrul glenelor tibiale.
Rezultanta greutatii corpului se imparte la nivelul genunchiului in doua forte egale si paralele , situate
la aproximativ 4 cm una de alta, care isi au punctul de aplicare in centrul cavitatii glenoide.
Daca totusi proiectia centrului de greutate este deviata in afara sau inauntru cu 2 cm, ea trece
prin centrul platoului tibial si cavitatea glenoida o suporta in intregime.
Daca proiectia centrului de greutate este deviata cu mai mult de 2 cm, incarcarea platoului tibial
ajunge sa fie mult superioara greutatii corpului. Sub presiunea exercitata de aceasta forta , genunchiul
s-ar putea disloca daca nu s-ar opune ligamentul colateral de partea opusa, care constituie si el o
parghie de gradul II , marind astfel presiunea asupra condilului femural.
 16

Capitolul II

Patologia genunchiului

Modificările mersului în afecțiunile genunchiului

Mersul este posibil și în condițiile instalării unor deficiențe musculare. În aceste situații,
biomecanica mersului poate fi modificată fie segmentar, fie în totalitate.
Bolnavul evită să lase greutatea pe genunchi, motiv pentru care durata sprijinului plantar este
scurtă, iar piciorul sănătos execută o basculare rapidă și un contact zgomotos cu solul.
În cazul genunchiului balant , deplasarea diferă în funcție de gravitatea leziunii. În primul timp
membrul este proiectat înainte, la contactul cu solul este blocat, fie prin contracția mușchilor fesieri, fie
prin fixarea cu ajutorul mâinii de aceeași parte a genunchiului în hiperextensie, moment în care
membrul inferior în cauză preia sprijinul plantar. Mersul este inegal, lungimea pasului membrului
afectat fiind mai scurtă.
Cand intervin modificari în arhitectonica membrului inferior, apare și perturbarea mersului,
amploarea fiind data de segmentul afectat și de specificul afecțiunii.
Genunchiul este supus continuu unor forțe mecanice importante de încărcare articulară în susținerea
greutății corpului în repaus și în deplasare. De aceea are o importanță clinică deosebită, fiind frecvent
ținta unor procese patologice.
‒ Afecțiuni articulare - reumatismale degenerative : (artroza, spondiloza, coxartroza,
gonartroza ) si inflamatorii : (reumatismul articular acut, poliartrita reumatoida, spondilita
anchilozanta) ; și posttraumatice;
‒ Afecțiuni abarticulare - (ligamentare, musculare, tendinoase) : reumatismale,
posttraumatice, postoperatorii etc;
‒ Afecțiuni osoase - posttaumatice și postoperatorii, distrofice etc;
 17

‒ Afecțiuni neurologice - genunchiul în cadrul unor boli neurologice generale sau local.
Articulația genunchiului este frecvent afectată. Artroza genunchilor este deseori însoțită de o
sinovită medie. În cazul unei imobilizări de lunga durata, musculatura periarticulară se atrofiază cu
rapiditate. Atunci când modificările degenerative se produc inegal între zona medială și cea laterală ale
platoului tibial, articulația genunchiului se deformează (genu varum sau genu valgum) si devine
instabilă. Modificările degenerative ale cartilajului rotulei cunoscute sub denumirea de Condromalacia
Patellae, sunt socotite acum ca o expresie a bolii artrozice a genunchiului.

Traumatismele genunchiului, atunci cand sunt netratate la timp sau tratate necorespunzator,
duc in timp la dezvoltarea gonartrozei secundare. Aceste traumatisme sunt:

- Entorsa - reprezintă elongația, chiar ruptura ligamentelor laterale și/sau încrucișate(o mișcare
de torsiune intensă sau mișcare în sens contrar);
- Luxația rotulei - in cazul unei mișcări de rasucire, rotula se deplasează spre partea exterioară
a genunchiului. Adesea, ea revine la locul ei în mod firesc atunci când genunchiul este întins;
- Rupturi de menisc - Meniscurile pot fi lezate datorita unui traumatism grav sau a unei
succesiuni de șocuri ușoare;
- Tendinitele fragmentate - Sunt inflamații ale tendonului cauzate de micro-traumatisme,
frecvente la sportivi și în adolescența;
- Fracturile - Aici intra fracturile extremitatii inferioare a femurului, ale extremitatilor
superioare ale tibiei si peroneului, si fractura rotulei - toate interesand articulatia;
- Leziuni traumatice ale ligamentelor incrucisate – ele se resimt asupra stabilitatii
genunchiului
- Fractura platoului tibial - apare in timpul accidentelor rutiere, si se produce datorita
agresiunii directe, lovirii laterale care antreneaza un valgus sau un varus fortat, sau prin
caderea fortata pe picioare. Chiar daca tratamentul ortopedic sau chirurgical sunt facute corect,
aceasta fractura de platou tibial va duce in cele din urma la anchiloza, redoare , dar si
instalarea unei gonartroze severe;
- Osteoartrita – o boala articulara degenerativa care duce la pierderea progresiva a cartilajului
ce captuseste si lubrefiaza articulatiile, iar unele dintre simptomele ei provin din incercarile
organismului de a repara vatamarea prin formarea ciocurilor de papagal, proliferari neregulate
de tesut osos, numite osteofite. Suprafata articulatiei este vatamata si osul creste ingrosat;
- Tuberculoza - se indica radiografie pulmonara, examen bacteriologic al lichidului sinovial si
testul Mantoux;
- Artrita reumatoida - se indica examinarea celorlalte articulatii, factorul reumatoid,
hemoleucograma, rata de sedimentare, acidul uric.

Gonartroza

Este o formă de reumatism degenerativ in articulatia genunchiului, unde procesul de uzura

afecteaza separat sau impreuna articulatia femuro tibiala si femuro patelara. Este cea mai frecventa
forma de reumatism degenerativ, afectand stabilitatea, mobilitatea, locomotia , producand invaliditate.
 18

Are o evoluție și prognostic benign, interesând în special sexul feminin, frecvența maximă întâlnindu-
se la populația vârstnică. Boala se formează în timp îndelungat, datorită uzurii cartilajelor epifizelor,
care iși pierd elasticitatea și rezistența la șocurile mecanice din timpul mersului. De asemenea,
modificările biochimice ale lichidului sinovial produc efecte negative asupra lubrifierii și nutriției
suprafețelor catilaginoase. Uzura articulară poate fi prevenită din timp dacă se cunoaște și se respectă
anatomia și fiziologia articulației genunchiului.

Etiologie
Un rol important în determinarea gonartrozei îl joacă tulburările statice, fie că este vorba de picior
plat, fie că este vorba de deviații ale genunchilor : genunchi în O (genu varum) sau genunchi în X (genu
valgum), precum și obezitatea, prin încărcarea articulațiilor, grăbește procesul de uzură.
Mersul prelungit și mai ales pe teren accidentat, dacă se combină cu tulburările statice, contribuie
la degenerarea articulară, eforturile, focarele de infecție, factorii meteorologici, putând determina
activarea sau inflamația gonartrozelor, mai ales cele secundare.

Gonartroza primitiva (senila sau idiopatica)

Debutează în special la femei cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani si poate fi favorizata si de alti
factori incriminanti, cum sunt:
‒ factori endocrini – boala este mai des intalnita la femeia dupa menopauza ;
‒ osteoporoza ;
‒ obezitatea( 2/3 din bolnavi sunt supraponderali);
‒ tulburari venoase la membrele inferioare (40% din bolnavii cu gonartroza au varice);
‒ Involutie osoasa osteoarticulara cu osteoporoza.
Menopauza poate produce, la unele femei, o gonartroză bilaterală, simetrică, cu dezvoltare de țesut
grăsos, care deformează genunchiul (lipartroză).

Gonartroza secundara are debutul mai precoce, în majoritatea cazurilor este unilaterala, și
apare secundar unor leziuni articulare preexistente (leziuni de natură traumatică, infecțioasă,
reumatică).

Cauze
‒ traumastisme :entorse, luxatii , fracturi( ale condililor femurali, platourilor tibiale și rotulei);
‒ anomalii congenitale(genuvarum, genuvalgum);
‒ leziuni ale rotulei;
‒ osteocondrita disecantă (boala Kӧning) datorită alterării cartilajului articular;
‒ rupturi de menisc;
‒ osteocondromatoza (acumulare de saruri de calciu ce produce hipertrofie osoasa), boala Paget;
‒ tulburari de statica ale piciorului (piciorul plat, piciorul ecvin=calca pe varfuri);
‒ coxartroza , prin decompensare afecteaza genunchiul;
‒ profesionale;
 19

‒ ortostatism de lunga durata;

‒ meteorologice: frigul, umezeala.

Tablou clinic

Debutul bolii este insidios, iar semnele (simptomele) sunt de obicei bilaterale, mai rar
unilaterale si se evidentiaza prin :
- Durerea (gonalgia) - la nivelul genunchilor, se accentuează în mers și ortostatism prelungit
și este ameliorată în repaus.
Este localizata anterior patelara sau antero-intern, descrisa de ,,semnul rindelei’’(la presiune antero-
posterioara , pe rotula apare durerea vie);
Durerea este prezenta la urcat, coborat scari, sau mers in panta, sau mers pe teren accidentat. Se
calmeaza la repaus, sau nu;
Durerea nu este nocturna, fiind o durere mecanica, si nu una inflamatorie.
In evolutia bolii, insa, dupa o perioada de timp, durerea poate fi si nocturna, din cauza schimbarilor de
pozitie, sau poate sa creasca in intensitate;

- Impotenta functionala este de grade diferite si apare in perioada de intensificare a durerilor;

- Redoarea articulara , de diferite grade care insoteste durerea;

Pacientul poate sa acuze redoare matinala (dificultate in a misca articulatia dimineata), dar intotdeauna
cu o durata mai mica de 30 minute. Cartilajul articular se uzeaza si se subtiaza, ducand la anchiloza
articulatiei si la deformarea acesteia.

- Marirea de volum - atunci cand temperatura locala creste , si este insotita de discreta
inflamatie;
.

Perioada de stare(diagnostic paraclinic)

La examenul obiectiv se observa :

- instablitate articulara ;
- marire de volum, cu discreta inflamatie, si in unele pusee cu lichid intraarticular( hidartroza);
- flexie fortata, dureroasa, numita flexum;
- deformare articulara;
- miscare „de sertar”(miscare anormala de lateralitate);
- cracmente osoase la miscare(scartaieli sau crepitatii)
 20

La examenul radiologic - se face obligatoriu radiografie fata si profil. Se observa:

- ingustarea spatiului articular;
- osteoscleroza de femur inferior, tibie si peroneu superior, cu geode sau chisturi osoase si cu
osteoporoza;
- osteofitoza marginala care deformeaza articulatia;
- deviația axială, în valgum sau varum a membrelor inferioare.
- Artroscopia evidențiază degenerescența cartilajului articular, corpi straini intraarticulari,
starea meniscurilor și a ligamentelor încrucișate. În același timp permite eliminarea corpilor
straini, meniscectomii, abraziunea cartilajului denudat;
- Scintigrafia evidențiază o fixare accentuată la nivelul leziunilor artrozice;
- CT și IRM pot furniza detalii despre starea partilor moi, a eventualelor leziuni articulare, a
ligamentelor încrucișate și meniscurilor.

In stadiul final sunt afectate tesuturile moi periarticulare. Se produce fibrozarea capsulei articulare a
ligamentelor si anchiloza definitiva. In acest stadiu sunt afectate cele trei functii definitiv, datorita
anchilozei (stabilitatea, ortostatismul si mersul), iar evolutia este ireversibila.

Fig. 3. Modificări radiologice ale articulației genunchiului

(http://www.doctorortoped.ro/genunchi-si-gamba/afectiuni/genunchi

Diagnostic diferențial
Acesta se face cu:
- Artrita genunchiului: infecțioasă (tuberculoză, gonoree etc), reumatism articular acut la
adulți, forme atipice de poliartrită reumatoidă și spondilită anchilozantă ș.a;
- Artropatii diverse: posttraumatică, hemofilică, ș.a.
 21

Forme clinice particulare

Lipartroza sau boala Weissenbach-Franҫon este o gonartroză asociată cu depozite adipoase
periarticulare, la femei, după menopauză.
Evoluție și prognostic
Tendința la degenerare articulară este progresivă. Articulatia se degradeaza tot mai mult, genunchiul
devine instabil, deformat și se va reduce și perimetrul de mers. Perioadele incipiente sunt foarte
dureroase. În majoritatea cazurilor, există lichid articular care poate fi pus în evidență prin mijloace
clinice sau puncție. În fazele tardive, flexia genunchiului este foarte dificilă și limitată până la 90˚.
Crepitațiile inițiale, denumite cracmente, devin zgomotoase, mai puțin fine și inegale.
Se produc:

- Fibrozarea capsulei articulare;

- Calcifiere ligamentara;
- Modificari distructive definitive;
- Tulburari vasculare venoase(flebite, varice);
- Anchiloze.

Capitolul III

OBIECTIVE SI RECUPERARE BFT

IN GONARTROZA

Obiective in recuperarea gonartrozei

- calmarea durerii;
- refacerea stabilitatii si mobilitatii;
- prevenirea deformarilor;
- reducerea instabilitatii (numai in pozitia culcat);
- tonifierea musculaturii periarticulare;
- reluarea mersului.

Forme de tratament
1. Tratamentul igieno-dietetic
Acest tratament are în vedere reducerea încărcării articulației și menținerea funcției ei. Bolnavul va
trebui :
- să evite mersul pe teren accidentat sau pe scări;
- să evite efortul fizic intens si ortostatismul prelungit ;
 22

- sa evite purtarea tocurilor înalte;

Totodata va face posturare in decubit dorsal si lateral, cu evitarea flexumului, cu perna sub
genunchi, comprese reci cu gheata sau sulfat de magneziu, impreuna cu antiinflamatorii.
Din punct de vedere al regimului igieno-dietetic, se recomanda :
- slabirea in greutate in cazul pacientilor supraponderali sau obezi;
- dieta cu consum de peste bogat in omega 3, cu fructe in vitamina C(cu rol in sinteza
cartilajului), dar si in lactate si cereale (bogate in magneziu)

2. Tratamentul medicamentos
Foloseste medicamente din grupa AINS :
- Indometacin, aspirina, diclofenac cu protectoare gastrice dupa caz;
Decontracturante:
- Clorzoxazon, midocalm;
Tratament antialgic:
- Algocalmin;
- Tramadol;

Pentru formele dureroase fără distrucții articulare importante se poate institui:

- tratament intraarticular cu corticoizi sintetici:
- Diprophos 1fiola și Xilină 1% care se repetă la 10-14 zile;

Condroprotectoare (pentru protejarea osului ), cu extract de cartilaj si maduva:

- Artrostop;
- Glucozamin;
- Acid hialuronic.

Crioterapia se aplica la nivelul tegumentului , cu comprese cu gheata, cu sulfat de Mg., in stadiul

acut, numai in pozitia de posturare.

3. Tratamentul fizioterapic
Fizioterapia este recomandată atât în scop profilactic, pentru prevenirea și încetinirea evoluției
patologiei genunchiului, cât și în scop terapeutic, având rol antialgic, decontracturant și
antiinflamator.
Se pot face proceduri de electroterapie la patul bolnavului, in aplicatii transversale, daca nu exista
inflamatie , si nu in spatiul popliteu .
In stadiul acut se face posturare in decubit dorsal si lateral, cu genunchi in semiflexie, cu perna sub
genunchi, comprese reci cu gheata cu sulfat de magneziu si antiinflamatoare.
In stadiul subacut, in functie de evolutie, se aplica :

Termoterapia
Baia calda generala, se face la o temperatura de 36-37 grade si dureaza 10-15 minute .
Deoarece apa are proprietatea de termoconductibilitate, aceasta cedeaza caldura organismului,
determinand vasodilatatie periferica, cu cresterea circulatiei periferice, a temperaturii periferice prin
 23

activarea termolizei(pierderea caldurii) prin care un eventual exces de caldura al organismului este
cedat apei, pana cand extremitatile au temperatura reglata. Temperatura centrala ramane constanta , iar
excesul de caldura metabolica se elimina prin evaporare, fara a se solicita aparatul cardiovascular. Baia
de 37 ℃ este de scurta durata, deficitul de energie se regleaza si temperatura ramane constanta.
Daca baia se prelungeste cel putin peste 10 minute, creste temperatura centrala, e activata termoliza,
vasodilatatia este mai intensa si creste sudoratia la nivelul capului , pana cand temperatura centrala
revine la normal ; aparatul cardiovascular este mai solicitat
Efectele baii calde
‒ antialgic;
‒ decontracturant;
‒ vasodilatator;
‒ scaderea durerii .
In baile calde scade contractura musculara la temperaturi superioare zonei de indiferent, astfel:
‒ 34-36℃ pentru apa dulce;
‒ 32-34℃ pentru ape carbogazoase;
‒ 38℃ pentru namol.

Baia calda de sare poate fi generala, in care se adauga 6-10 kg sare in apa, si partiala, cu 1-2 kg.de
sare in apa.
 24

Efectele bailor de sare:

- Vasodilatatie cutanata;
- Antiinflamator resorbtiv;
- Stimularea metabolismului;
- Cresterea eliminarii de acid uric; influenteaza metabolismul fosfo-calcic.

Indicatii
- Reumatisme cronice inflamatorii;
- Afectiuni genitale;
- Afectiuni endocrine si guta

Baia de plante foloseste plantele medicinale sub forma de infuzii(musetel, menta etc), care se
fierb sub presiune, sau se fac sub forma unui ceai , cu fierbere de timp scurt, in vase acoperite
pentru a scoate toate esentele si uleiurile aromatice.

Efectele bailor de plante:

- Sedative asupra SNC si asupra tensiunii arteriale crescute.

Indicatii
- Stari de anxietate;
- HTA;
- Astenie;
- Alergii;
- Stari de toxicitate;
boli reumatismale;
- Nevralgii, nevrite;
- Intoleranta la apa sarata.

Baia de namol este o baie calda, la temperatura de 36.5-37 ℃, in care pacientul intra dezbracat si
baia poate fi partiala , de jumatate de corp, sau totala , cu exceptia zonei precordiale.
Pe frunte se pune o compresa rece . Durata unei bai este de 20-30 minute.
Efectele baii de namol
- relaxare musculara completa;
- indepartarea durerilor osoase;
- imbunatatirea circulatiei sangvine;
- refacerea pielii ridate si imbatranite.

Cataplasmele cu parafină se aplica la temperatura de 50°- 55°C, în strat de 0,5-1,5 cm, timp de 20
minute. Se aplica bucati de parafina sub forma de pelerina(pe umeri), paravertebral, dorso-lombar, sau
sub forma de mansoane , manusi sau cizme pe articulatii. Peste parafina se aseaza o musama care
pastreaza caldura 20-30 minute., si apoi un cersaf si o patura , si compresa rece pe frunte.
Efecte ale parafinei:
- Are proprietati termoplexice (inmagazineaza caldura lent, prin solidificare);
- Produce o excitatie intensa a termoreceptorilor din piele , producand vasodilatatie
periferica;
- Creste temperatura centrala prin aplicarile de durata mai lunga pe supafete intinse ale
tegumentului , prin acumulare de caldura in profunzime;
 25

- Actioneaza prin intermediul factorului termic.

Indicatii
- Reumatisme degenerative;
- Reumatisme inflamatorii cronice;
- Afectiuni posttraumaticeale aparatului locomotor;
- Afectiuni ale SNP;
- Afectiuni ginecologice.

.
Cataplasma sau impachetare cu namol se aplica la o temperatura de 38-44 ℃, timp de 20-40
minute.

Băi galvanice unicelulare, bicelulare, tricelulare, patrucelulare și generale Stänger, se folosesc la

temperatura de 35°- 37,5°C, timp de 10-30 min.

Efectele aplicaţiilor de termoterapie sunt:

 Analgetice, crește pragul la durere si ameliorează durerea;
 Reducerea medicației antiinflamatorie, analgezică;
 Acumulare de căldură în tegument și țesut celular subcutanat;
 Modificări circulatorii locale, la distanță și în profunzime;
 Miorelaxante, scade contractura musculară reflexă;
 Pregătește articulațiile și musculatura adiacentă pentru programul de kinetoterapie.

Electroterapia

 Curentul galvanic aplicat descendent, are efect analgetic, sedativ, datorită scăderii
excitabilității nervoase la nivelul polului pozitiv.
Modalități de aplicare ale galvanizărilor:
‒ Galvanizare cu electrozi sub formă de plăci, de diferite dimensiuni, se aplică transversal sau
longitudinal, pe zona afectată;
‒ Băi galvanice parțiale uni, bi, tri si patrucelulare;
‒ Baie completa sau generala Stanger;
‒ Iontoforeza, constând în introducerea unor substanțe medicamentoase prin tegument, cu ajutorul
curentului galvanic;

 Curentul diadinamic - are efect analgetic, hiperemiant, miorelaxant și vasculotrofic.

Prezinta cinci faze:
1. Monofazat(MF) - cu efect excitator, crește tonusul muscular;
2. Difazat (DF)- este formula de introducere a tratamentului analgezic;
3. Ritmic sincopat (RS);
4. Perioadă scurtă (PS) - cu efect excitator, tonicizant, resorbtiv;
5. Perioadă lungă(PL) - cu efect analgetic, miorelaxant.
Modalitati de aplicare ale CDD
 26

‒ Pe puncte dureroase. Se folosesc electrozi mici, rotunzi, de marime egala; cu polul negativ pe
locul dureros , iar cel pozitiv la 2-3 cm distanta;
‒ Aplicatii transversale in zona articulatiilor mari, a zonelor musculare ale membrelor si
trunchiului;.electrozii sunt plati, egali la marime, de o parte si de alta a regiunii dureroase;
‒ Aplicatii longitudinale de-a lungul unui nerv periferic sau a unei cai vasculare.Pentru nervi
electrodul pozitiv se aseaza proximal, iar cel negativ pe zona afectata;
‒ Aplicatii paravertebrale, pe zonele radacinilor nervoase, in radiculite, mialgii; cu polul negativ
pe locul dureros sau de-a lungul coloanei;
‒ Aplicatii gangliotrope- la nivelul ganglionilor vegetativi.Se folosesc electrozi mici, rotunzi, cu
minusul pe zona ganglionilor si plusul la 2-3 cm distanta;
‒ Aplicatii mioenergetice- polul pozitivse pune la locul de emergenta al nervilor motori, iar cel
negativ pe punctele motorii ale muschilor interesati.Se aplica formele diamogene de curent;

 Curentul Trabert - este de joasă frecvență, cu impulsuri triunghiulare, cu efect analgezic si

hiperemiant; se aplică timp de 10 minute.
Se aplica bipolar, cu strat hidrofil de protectie foarte gros. Electrodul negativ se pune pe locul dureros,
iar cel pozitiv la numai 3-5 cm distanta.
In lombago electrozii se aplica paravertebralin sens transversal
Se recomanda ca doza de intensitate sa fie astfel:
-5-10 mA pentru membre;
-10-15 mA pentru zona coloanei cervicale;
-15-20mA pentru zona dorsala si lombara.

 Curentul T.E.N.S (Stimulare nervoasă transcutanată) - este de joasă frecvență, cu impulsuri

dreptunghiulare.

Curentul TENS actioneaza prin blocarea semnalelor care strabat nervii. Mesajele nervoase sunt de
natura electrica ,iar curentul electric care provine de la unitatea TENS perturba semnalul neurologic.
Un alt avantaj este ca electricitatea stimuleaza eliberarea de endorfine care sunt calmante naturale
Acest curent electric determina contractarea si relaxarea muschilor in mod constant.. Stimularea
repetata poate sa determine consolidarea si relaxarea muschilor, fapt care duce la diminuarea durerii.
Electrozii se pun direct pe locul dureros sau in imediata lui vecinatate. Atunci cand apare senzatia de
furnicaturi , intepaturi sau vibratii pe locul dureros se confirma o pozitionare corecta a electrozilor. Se
dozeaza intensitatea , se alege frecventa , durata impulsului , durata sedintei , intervalul dintre sedinte.

 Curenți de înaltă frecvență - cu ajutorul Diapulsului, se obțin curenți de înaltă frecvență

pulsatilă, utili în tratamentul gonartrozelor reactivate și hidartrozelor, in aplicatii transversale.
Undele scurte nu au actiune electrolitica, nu provoaca excitatie neuromusculara, au efecte calorice de
profunzime fara a produce leziuni cutanate.
Se pot folosi electrozi rigizi sau flexibilipentru suprafete corporale plane ; sunt de diferite dimensiuni:
-pentru torace sa aiba un diametru de cel putin 170mm; pentru genunchi si sinusuri de 130mm.
De obicei aplicatiile bipolare se fac cu electrozi de aceeasi marime. In alte scopuri, cand se folosesc
electrozi diferiti ca marime , cel care are dimensiunea mai redusa devine activ, avand efectul termogen
foarte pronuntat.
Electrozii se aplica fie monopolar , fie bipolar, dar sunt asezati paralel cu zona tratata.
 27

 Curenți interferențiali - de frecvență medie, cuprinsă între 1000 Hz - 100.000 Hz, sunt
curenți alternativi sinusoidali. Au efect de stimulare asupra mușchilor netezi, hipotoni, acțiune
analgetică, vasomotorie cu efect hiperemiant și resorbtiv, stimulează musculatura scheletică,
producând contracții musculare. În patologia genunchiului, se recomandă frecvențe medii de
12-35-50 Hz, timp de 15-20 min, pe o perioadă de 8-20 zile.
Sunt doua tehnici de aplicare:
-tehnica statica, in care electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc, exercitandu-se o
presiune constanta supra lor. Electrozii sunt de tip placa si variaza de la 50 cm patrati- 400cm patrati.
Placile se pun in invelisuri umede . Amplasarea electrozilor se face in asa fel incat curentii sa se
incruciseze in mijlocul zonei tratate.
Se fixeaza cu benzi elastice sau cu saculeti cu nisip.
Se mai folosesc si alte tipuri de electrozi de tip pernita sau cu vacuum(ventuze).Sunt din plastic pe care
sunt fixati doi sau patru electrozi si se utilizeaza pentru tratatea unor zone mai mici, dar bine delimitate.
-tehnica cinetica foloseste doi electrozi manusa (palmari), care se aplica pe mainile asistentului.
Intensitatea curentului se regleaza de pacient, iar zona de tratats se afla in zona de interferenta a
curentilor.

 Laserul de mică putere 5-300 W are efect analgetic, miorelaxant, accelerează microcirculația,
antiinflamator, stimuleaza metabolismul celular si circulatia arterio-venoasa.
In tratarea proceselor mai profunde , pentru o penetratie de 5-7-10mmse folosesc aparate mai
performante cu puteri minime de 25Mw .Pentru efectul de stimulare a zonei afectate, se recomanda
frecvente de 5 Hz, iar pentru efect analgezic si miorelaxant frecvente de 10 Hz.
Pentru tratarea tendinitelor, epicondilitelor,, contuzii musculare se recomanda aplicatii intre 10-25
Hztimp de 6-8 sedinte.

 Terapia cu ultrasunete - este forma de undă longitudinală, neîntreruptă, cu acțiune continuă

care produce micromasaj tisular intern. Aceasta furnizează ultrasunete cu frecvența cuprinsă
între 800-1000 KHz, recomandată fiind frecvența de 50-100 Hz, timp de 6-8 min. Principalele
efecte sunt: analgetic, miorelaxant și hiperemiant.
Patul trebuie sa fie din lemn; aparatul va avea impamantare asigurata; in timpul procedurii cu ultrasunet
nu se ridica capul traductoruluid de pe zona tratata; durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5 minute,
dar pentru articulatiile mai mari 6-10 minute.
Ultrasunetul nu trebuie sa fie urmat imediat de alta procedura.

 Magnetodiaflux - sunt curenți de joasă frecvență, cu efect antalgic, scăderea contracturii

musculare, creșterea pragului cortical la durere. Se aplică în formă continuă, cu 50-100 Hz și
întrerupt ritmic 50-100 Hz, timp de 10-20 min, în serii de 15-18 ședințe.

Masoterapia
 28

Masajul se efectuează asupra articulației, mai ales asupra musculaturii periarticulare. Se execută
masaj sedativ, pe punctele dureroase, mai ales pe partea internă a genunchiului, pe inserțiile
ligamentare.
Se folosesc toate manevrele masajului clasic, membrul inferior fiind așezat în poziție antideclivă,
pentru a favoriza circulația de întoarcere venoasă.

Netezirea (efleurajul) - reprezinta procedura prin care se executa alunecari usoare si ritmice
aplicate cu fata palmara a mainilor. Miscarile sunt in sens ascendent , de la vîrful piciorului până
deasupra genunchiului, iar în zona musculară se va aplica o presiune mai mare și liniară.
In decubit ventral – pe burta se incepe masajul regional al gambei si coapsei, pe partea posterioara,
apoi se ridica usor gamba prin flexia usoara a genunchiului si se executa neteziri, frictiuni si vibratii
in partea posterioara a genunchiului . Acesta este masajul zonal.
In decubit dorsal – pe spate si pe fata anterioara a coapsei si gambei. Se incalzesc superficial
tesuturile. Acesta este masajul regional .
Dupa aceasta se trece la masajul zonal asupra articulatiei genunchiului. In aceasta etapa membrul
inferior trebuie sa fie in dubla flexie. Maseorul isi va plasa degetele 1, 2 si 3 de la ambele maini sub
articulatia genunchiului iar degetul mare de la ambele maini, de o parte si de alta a tendonului
muschiului cvadriceps femural. Aluneca apoi cu degetul mare, cu neteziri pe sub rotula si apoi
coboara cu degetul mare pe partile laterale ale articulatiei, spre posterior. Se reface apoi acelasi
traseu in sens invers, coboara pe sub rotula, pe langa tendonul cvadricepsului si pana pe tibie.
Efectele netezirii
- activarea circulatiei sangvine si limfatice superficiale;
- actiunea asupra terminatiilor nervoase;
- efecte trofice, daca netezirea se face mai profunda;
- actiune metabolica prin cresterea aportului de sange oxigenat si de indepartare a
toxinelor locale;
- miorelaxare loco-regionala.

Petrisajul (framantatul) – este procedeul care prinde muschii si tesuturile musculare si cutanate
sub forma de cuta. Aceste cute se ridica, se storc prin comprimare intre degete si palme , intre police si
restul degetelor , si prin presiunea lor in planul profund.
Procedura se executa cu ambele mainisau cu una singura prin miscari ondulatorii , ritmice si
successive.
Pe coapse , framantatul se executa fie cu ambele maini in cerc sau bratara, sau cu mainile aplicate
etajat pe gambe, cu o singura mana care framanta separat fiecare grupa de muschi.
Manevrele sunt:
- de prindere;
- strangerea muschilor intre degete si palme;
- presarea pe planul profund;
- slabirea presiunii si relaxarea muschilor.
Efectele framantatului
- activarea circulatiei profunde;
- stimularea metabolismului local;
- cresterea elasicitatii musculare;
- imbunatatirea schimburilor nutritive din tesuturi;
- eliminarea reziduurilor metabolice;
- efecte vasculo-trofice;
 29

Baterea (tapotamentul) – consta in lovituri usoare si ritmice aplicate pe piele si pe partile moi,
subcutanate.Procedura se aplica cu marginea cubitala a mainii si degetelor, cu palma intinsa ,cu mana
stransa caus, cu pumnii.
Pe regiunile foarte musculoase si putin sensibile se poate aplica baterea cu pumnii stransi sau cu
mana in caus, in functie de volumul muschilor. Manevra de batere usoara se executa numai pe zona
musculara.
Actiunea specifica baterii este excitanta , stimulanta, si se executa numai dupa celelalte manevre
de netezire si relaxare.
Efectele baterii
- reducerea sensibilitatii nervilor periferici;
- cresterea tonusului musculaturii scheletice;
- cresterea fluxului de sange in regiunile masate (efect trofic);

Frictiunea – se adreseaza tesuturilor subcutanate si mai profunde. Procedura consta in apasarea

tegumentului si a tesuturilor moi subcutanate pe cele mai profunde (musculare), sau pe un plan dur,
osos. Aceste tesuturi de suprafata se deplaseaza in sens circular sau linear pe regiuni limitate.
Se executa pe portiuni mici cu buricul degetelor, cu fata palmara sau varful.
Pe regiunile corporale mari frictiunile se fac cu degetele intinse , cu palma intreaga , cu podul
palmei, cu una sau cu ambele maini.
Pe regiunile mai carnoase si mai putin sensibile frictiunea se face cu fata dorsala a mainilor sau cu
nodozitatile pumnilor inchisi.
Pe regiunile mai putin suple si sarace in tesuturi moi cum sunt zonele periarticulare , frictiunile se
executa liniar , cu miscari scurte si ritmice.
Pentru membre procedura se executa daca segmental masat este sprijinit pe un pat rezistent.
In functie de natura afectiunii, se pot folosi si substante medicamentoase incluse in unguente.
Pe fața antero-externă a gambei se poate aplica o apăsare medie/puternică cu policele și indexul în
forma literei ”V”, în sens ascendent, de la picior la genunchi, în scopul de a facilita circulația. Masajul
se incheie cu manevre de netezire ușoare, pe intreg membrul, si mai ales inainte de kinetoterapie.
Efectele frictiunii
- creste elasticitatea si supletea musculara;
- activarea circulatiei locale;
- stimularea schimburilor nutritive locale(efect trofic);
- relaxare musculara loco-regionala;
- diminuarea sensibilitatii dureroase locale;
- ameliorarea hipertonusului neuro-muscular general.

Vibratiile - sunt manevre sub forma de trepidatii fine si ritmice , prin presiuni intermitente
executate uniform , prin inaintarea degetelor rasfirate ale mainii. Aceste miscari realizeaza mici
deplasari cutanate si subcutanate , prin presiuni ondulatorii locale .
Vibratiile manuale se executa cu varful degetelor, cu fata lor palmara, cu degetele intinse, cu
pumnul deschis sau inchis. Se aplica pe regiuni limitate . Intensitatea vibratiilor depinde de forta
mainilor maseurului , de natura regiunii si de suferinta locala.
Efectele vibratiilor
- actiune relaxanta locala, regional si generala;
 30

- efect reflex;
- efect mecanic local.
Kinetoterapia
Urmareste urmatoarele obiective:

- ameliorarea durerii;
- reducerea instabilitatii;
- castigarea mobilitatii;
- tonifierea musculaturii periarticulare;
- reluarea mersului.

Kinetoterapia se executa numai in postura de descarcare(culcat), datorita instabilitatii. Aceasta

instabilitate este determinate de laxitatea ligamentara , de afectarea articulara, de atrofia si hipertrofia
musculara periarticulara (a muschiului cvadriceps).
Limitarea mobilitatii articulare se produce datorita redorii, fibrozarii capsulei si a tesutului
periarticular (tendoane, ligamente ).
Mobilitatea patologica ,,de sertar “ sau de lateralitate se creeaza datorita hipertrofiei cvadricepsului
si a celorlalte grupe de muschi periarticulare.
Kinetoterapia actioneaza diferentiat in cele trei stadii evolutive, si anume :

 Stadiul inițial:
‒ apar dureri în ortostatism prelungit și mers pe teren accidentat (la coborârea pantelor);
‒ incapacitate intermitentă de ”înzăvorâre” a genunchiului la mers;
‒ ușoară hipotrofie a cvadricepsului ;
‒ crepitații articulare moderate;

 Stadiul evoluat:
‒ durerile sunt intense în ortostatism și mers;
‒ genunchiul prezintă mobilitate limitată (flexia ‹ 90˚);
‒ este ușor mărit în volum , cu acumulare de hidartroza;
‒ Crepitatii intense;
‒ Flexium de aparare;
‒ Hipotrofie si hipotonie de cvadriceps, care determina o instabilitate activa;
‒ Deviatii laterale.

 Stadiul final: apare decompensarea severă, ireversibilă a genunchiului, cu:

‒ dureri prezente si în repaus, la orice mișcare;
‒ genunchiul este aproape permanent în reacție inflamatorie;
‒ prezintă deficit motor sever ;
‒ deformarea reliefului articular;
‒ flexium mai mare de 15grade;
‒ distrugerea cartilajelor pe suprafețe mari, in care meniscurile sunt distruse, se instalează
insuficiența de cvadriceps, mersul fiind aproape imposibil, doar cu cârje, baston, sau
cadru;
‒ apar deviatiile laterale.
 31

Gonartroza are evoluție lentă, dar anumiți factori, precum bilateralitatea, afectarea artrozică
multiplă, prezența cristalelor în articulație, vor crește rata de deteriorare a articulației.

Profilaxie
Pentru a evita evoluția bolii , genunchiul cu artroza trebuie sa fie menajat. Se recomanda :

- corecția tulburărilor statice ale genunchiului (genu valgum, genu varum) și ale șoldului;
- ablația meniscului rupt;
- eliminarea corpilor străini în osteocondrita disecantă ;
- tratamentul luxațiilor recidivante de rotulă etc.

Metodele kinetoterapeutice in gonartroza sunt :

1. Posturarile – in care se evita flexia de aparare, cu genunchiul sprijinit cu perne, cu suluri in
spatial popliteu, dar si in lateral; sau se folosesc atele.
2. Tonifierea musculaturii – a cvadricepsului, a ischiogambierilor, a rotatorilor care fac flexia
coapsei , si extensia.
3. Mobilizarea articulara – se face pentru recastigarea extensiei complete , prin mobilizari pasive
, active, scripetoterapie, miscari cu rezistenta.
4. Refacerea stabilitatii genunchiului – cu exercitii de tonifiere musculara a membrului inferior,
si prin refacerea rezistentei la efort a extensorilor.
5. Refacerea controlului muscular – pentru mers, pentru coordonare si echilibru la mers, pentru
fiecare grupa musculara a membrelor inferioare.
6. Mentinerea fortei musculare articulatiei gleznei si a soldului – membrului afectat, dr si a
celuilalt sold care preia si stabilizeaza mersul.
7. Terapia ocupationala – recomanda sporturi si munci casnice care pot antrena genunchiul.

Refacerea mobilitatii :
a. prin reeducarea flexiei
Ex 1-asezat ghemuit, cu genunchiul flectat, cat permite mobilitatea genunchiului si cu mainele pe
bara in sprijin;
Ex 2 – in decubit ventral , prinde glezna cu mana si tine gamba in flexie;
Ex 3 - pacientul prinde glezna cu mana si tine gamba in flexie
Ex 4 – in decubit dorsal , cu soldul flectat , asistentul executa flexia genunchiului;
Ex 5 – in sezand sau decubit ventral presarea se face pe fata anterioara a gambei cu gamba opusa;
Ex 6 – in pozitie patrupeda se lasa sezutul spre taloane si se forteaza flexia genunchiului.

b. prin reeducarea extensiei

 32

Ex 1- in decubit ventral , cu gamba in afara mesei si coapsa fixate printr-o chinga , de gamba se
atarna o greutate sau se recurge la un scripete;
Ex 2- in decubit dorsal , cu gheata de tractiune pe picior, se tractioneaza continuu in ax;
Ex 3- in decubit dorsal , cu un sul la nivelul gleznei;
Ex 4 – pacientul in sezand, cu trunchiul aplecat in fata, kinetoterapeutul executa extensia, facand
doua prize, -una pe fata anterioara a coapsei, fixand-o la scaun, si alta pe gamba, distal. Ex
urmareste intinderea ischiogambierilor;
Ex 5- in decubit ventral, cu coapsa fixata la masa prin priza asistentului , cealalta priza pe gamba
distal , executa extensia – pt extensia completa se aseaza o perna sub coasta;
Ex 6 – in decubit ventral, cu coapsa fixata : gamba si piciorul contralateral imping spre extensie
membrul inferior afectat;
Ex 7 –pacientul in pozitie patrupeda :gamba interesata este fixata prin chinga la masa; corpul se
deplaseaza inainte prin tractiunea mainilor pe marginea mesei.
c. prin reeducarea rotatiei
Ex 1- asistentul cu “priza” la piept a membrului inferior executa rotatia interna sau externa a
gambei;
Ex 2- se pot face automobilizari , prin abductii si adductii de sold, realizandu-se rotatii interne si
externe ale genunchiului , piciorul fiind fixat.
d. prin reeducarea alunecarii tibiei pe femur
Refacerea posibilitatilor de alunecare ajuta deblocarea genunchiului prin intinderea ligamentelor.

e. refacerea mobilitatii rotulei

Ex 1- in decubit dorsal, cu genunchiul extins , cu ambele maini ale terapeutului, in sens caudal,
cranial, intern si extern.

Refacerea fortei musculare

Exercitiile, tehnicile si metodele folosite pentru tonifierea musculaturii se fac in functie de gradul de
forta restanta. Pentru forte de la 0 la 3 tehnicile de facilitare sunt cele mai importante.
Tonifierea musculaturii :
Ex 1- in decubit dorsal, cu coapsa la marginea mesei :asistentul face priza pe fata dorsala a coapsei
si pe talpa ; pacientul face o extensie de coapsa contrata de asistent , apoi o extensie de picior , tot
contrata, flectand genunchiul.
Flexorii au eficacitate maxima asupra genunuchiului la un unghi de 60grade, cand soldul este flectat
, si de 30 grade cand coapsa este intinsa.
Polpliteul este singurul muschi monoarticular.
 33

Refacerea stabilitatii , mobilitatii controlate si abilitatii

a. pentru flexie-extensie :
Ex 1 – in decubit dorsal, cu gambele atarnand la marginea mesei; de gamba stanga se leaga
anterior o coada care trece peste un sistem de scripeti , pentru a ajunge sa se fixeze pe gamba
dreapta , posterior :flexia gambei stangi antreneaza flexia gambei drepte , dar subiectul se
opune, prin urmare contracta extensorii.
b. pentru refacerea controlului muscular si abilitatii
Exercitiile sunt integrative si largesc lanturile kinetice prin includerea corpului, si refac
automatismele de echilibru, miscare si stabilitate.

Terapia ocupationala (ergoterapia )

Terapia ocupaţională este o metoda de reeducare activa care completeaza kinetoterapia, folosind
diverse activitati adaptate la tipul de deficiente motorii ale individului cu scop recreativ si terapeutic,
ajutând bolnavul sa recupereze functia muschilor celor afectati de boala, contribuind astfel la
readaptarea functionala a vietii curente .

Obiective:
1. Precizarea nivelului functional existent
- Scale de evaluare a gradului de dependent/ independent .

2. Reeducarea mobilitatii
- antrenamente de transfer cu progresia programelor de la cele dependente la cele active;
- din decubit dorsal in decubit lateral;
- din decubit lateral in sezand;
- in cada, in dus, in toaleta.

3. Asigurarea locomotiei
- utilizarea ortezelor , a scaunului cu rotile;
- asigurarea masurilor de siguranta pe perioada deplasarilor;
- asistarea si incurajarea mersului in perioada precoce de reabilitare
- urcatul si coboratul scarilor;
- aplecari si rotatii complexe.

4. Reeducarea adaptarilor
- ajustari ale obiectelor casnice, de imbracat, de mancat, de igiena personala
- obiecte de ajutor – instrumente sau scule cu care pacientii se pot ajuta in desfasurarea anumitor
activitati;
- utilizarea obiectelor auxiliare de mers (carje, baston, scaun cu rotile ).

5. Reeducarea capacitatilor manipulative

- tehnici pentru mobilitate articulara, forta musculara, echilibru, coordonare;
 34

6. Reintegrarea socio- profesionala

- indeplinirea unor treburi casnice sau care ajuta la indeplinirea lor;
- implicarea in activitati de recreere;
- educare in asistenta membrilor familiei ingrijitorilor;
- autotraining-uri de dezvoltare(comunicare, adaptabilitate, autoafirmare etc).

Balneoterapia

Reprezinta tratamentul medical care consta in folosirea actiunii factorilor naturali de cura, si
anume :apele minerale , termale si namolurile.
In bolile artrozice uzura articulara afecteaza stabilitatea, mobilitatea, statica, echilibrul,
mersul, functiile coloanei vertebrale si toracice, ingreunand , astfel respiratia.
- ape termale oligominerale se gasesc in statiuni, precum: Felix, Geoagiu Bai, 1 Mai;
- ape sarate concentrate in statiuni ca:Sovata, Ocna Sibiului, Techirghiol, Amara;
- ape sarate iodurate :Govora, Basna;
- ape sulfuroase termale :Herculane;

Efectele pe care le produce cura balneara in artroze sunt :

- termice sunt :- antialgice, decontracturante, vasodilatatoare. Aceste efecte sunt produse de bai
carbogazoase, bai sarate si bai de namol, cataplasme, proceduri generatoare de caldura si
aplicate in termoterapie.
- mecanice sunt : -scaderea greutatii corporale in bazin sau cazi datoritapresiunii hidrostatice
(plutire); miscarile sunt ameliorate in baile sarte, bazine cu apa sarata si namol.Aceste efecte
cresc tonusul muscular si amplitudinea miscarilor articulare.
- chimice sunt: -compusii chimici , peloidele, hidrogenul sulfurat, sulfuldin compozitia chimica
a apeisau a ingredientilor folositi.In hidrotermoterapie produc:remineralizarea organismului,
cresterea circulatiei periferice.
- psihologice – prin ameliorarea intregului organism.
- kinetice -prin hidro-kineto la bazin, se obtin:asuplizare articulara, tonifiere musculara,
ameliorarea locomotiei, imbunatatirea starii psihice.

Obiective
Se fac in doua scopuri : profilactic si terapeutic.

1. In scop profilactic cura balneara se foloseste in starile incipiente (preartroze):

- combaterea devierilor si deformarilor articulare si vertebrale, mai ales la copii si tineri;
- restabilirea unui aliniament corporal sin diverse profesii;
- tonifierea musculaturii;
- combaterea stresului;
- prevenirea obezitatii la tineri;
- corectarea laxitatii ligamentare;
- instabilitatea capsulei ligamentare;
- tonifierea circulatorie (combaterea stazelor venoase).

Toate aceste obiective se obtin prin :

-hidrokineto la bazin;
 35

-climatoterapie stimulenta cu apa sarata;

-inotul, mersul pe bicicleta si pe jos;
-igiena alimentara;
-evitarea frigului;
-evitarea ortostatismului prelungit;
-igiena tegumentara;
-evitarea stresului.

2. In scop terapeutic , cura balneara are ca obiective:

evitarea ortostatismului si mers prelungit pe teren accidentat;
- combaterea posturilor vicioase profesionale de incarcare articulara si suprasolicitare articulara;
- ameliorarea circulatiei locale si periferice;
- inlaturarea stazelor venoase si a tulburarilor trofice;
- mentinerea mobilitatii articulare , a fortei si tonusului muscular si periarticular;
- prevenirea recidivelor;
- eliminarea stresului fizic si psihic.

Cura balneara poate crea si:

complicatii majore:
- pusee inflamatorii;
- edeme pulmonare;
- HTA;
- Dezechilibre de diabet, guta, epilepsie si afectiuni psihice.

Contraindicatii
- Hernie de disc cu evolutie acuta ;
- Artroze in puseu acut si subacut;
- Spondiloze cu nevralgie acuta.

Prin urmare, factorii naturali au un mod de actiune complex, care antreneaza mecanisme locale si
generale , atat prin calitati fizice(temperatura apei, presiune hidrodinamica si hidrostatica), dar si
chimice. In urma unor analize indelungate, cercetatorii au ajuns la concluzia ca balneoterapia reduce
durerea si redoarea articulara si imbunatateste functia genunchiului.
Concluzia este ca balneoterapia este o metoda utila pentru pacientii care nu tolereaza foarte bine
tratamentul medicamentos.

3.5 Tratamentul chirurgical

In gonartroza, tratamentul chirurgical se face in stadii avansate, cand celelalte optiuni terapeutice
au esuat, sau boala a fost diagnosticata tardiv.
Acest tratament consta in
 36

:
- Debridare articulara;
- Grefare cartilaginoasa;
- Osteotomie si realiniere osoasa;
- Protezare articulara.

Protezarea parțială sau totală a articulației genunchiului poarta numele de artroplastie de

genunchi.
Artroplastia constă în înlocuirea pe cale chirurgicală a suprafețelor osoase deteriorate ale femurului și
tibiei cu ajutorul unor implanturi confecționate din metal și din polietilenă.
Artroplastia de genunchi este recomandată în principal în gonartroze cu dezaxare în varus mai mare de
10°, deformare în flexie peste 20° și un arc de mișcare sub 90°, precum și în fracturile de rotulă,
anomalii congenitale ale articulației genunchiului, luxații recidivante etc.

Proteza totală imbunătățește mobilitatea, păstrează stabilitatea, elimină durerea, reduce mișcările
complexe ale genunchiului la rotația in plan sagital și determină forțe mai mari de acțiune asupra
genunchiului comparativ cu genunchiul normal.
În prezent se urmărește miniaturizarea protezei în scopul reducerii rezecției extremităților osoase,
păstrării aparatului extensor și ligamentar, depărtării de planurile superficiale , includerii în epifiza
femurală (ameliorarea cimentării).
Proteza totală este indicată persoanelor peste 60 ani, care nu depun efort fizic intens, bolnavilor cu
gonartroză avansată, în stadiul III, persoanelor care se prezintă cu redori strânse, cu flexum accentuat,
sau în caz de eșec al osteotomiei, precum și artrozelor severe posttraumatice, ce nu dau rezultate prin
alte intervenții chirurgicale.
 37

Fig. 4. Proteză cu un singur ax de mișcare (proteză în balama)

Tehnica operatorie în artroplastia cu proteză totală constă în:

 Anestezie generală , rahidiană sau peridurală;
 Bolnavul în decubit dorsal;
 Incizie longitudinală, pararotuliană sau mediană;
 Detașarea tuberozității tibiale împreună cu ligamentul rotulian, secționarea capsulei și
deschiderea articulației;
 Rezecția economicoasă a epifizelor femurale și tibiale;
 Fixarea piesei femurale cu ajutorul cimentului ;
 Fixarea piesei tibiale;
 Sutura capsulei;
 Reinserția tendonului rotulian ;
 Sutura tegumentului.
 38

Fig.5(http://www.consultatieortopedie.ro/dureri-articulare-cronice-2/dureri-de-
genunchicronic/gonartroza/)

Contraindicații:
În primele 6 săptămâni postoperator:
‒ nu se fac genuflexiuni, se folosește genunchiul sănătos ca sprijin la ridicat;
‒ nu se doarme cu pernă sub genunchiul operat;
‒ nu se stă picior peste picior;
‒ nu se aplică sprijin pe genunchiul operat;
‒ se evită statul pe canapele joase sau moi, scaune;
‒ nu se doarme pe genunchiul operat, in primele 6 săptămâni de la operație;
‒ este contraindicat condusul unui autovehicul, până la 6 săptămâni postoperator, cu excepția
situației în care pacientul nu mai folosește medicație împotriva durerii si nici cârje;
‒ nu se suprasolicită articulația protezată, se face recuperarea in ritmul pe care se poate susține,
sub îndrumarea kinetoterapeutului și a medicului, realizându-se toate etapele.