ANATOMIE-ARTICULATII

I. Introducere
II. Clasificarea articulatiilor
A. Clasificare morfologica
B. Clasificare functionala
III.Anatomie descriptiva
A.Sinartroze
B.Diartroze(articulatii sinoviale)
1.Clasificarea diartrozelor
2.Elemente componente

I. Introducere.
O articulatie este formata din totalitatea elementelor care realizeaza unirea
a doua sau mai multe oase adiacente sau la distanta. Stiinta care studiaza
articulatiile se numeste artrologie sau syndesmoloie(gr. arthron – articulatie, gr.
Syndesmos - ligament)
Din punct de vedere anatomic o articulatie prezinta:
suprafete osoase articulare,
parti moi interosoase (cartilaj articular) si
parti moi adiacente osului sau mijloace de unire (capsula
articulara,ligamnete etc).

II. Clasificarea articulatiilor

II.A. Din punct de vedere morofologic articulatiile se clasifica in:

sinartroze (articulatii fixe): unde legatura dintre elementele osoase se realizeaza
prin intermediul unui tesut conjunctiv solid. Ele pot fi clasificate in articulatii
fibroase si cartilaginoase;
diartroze (articulatii sinoviale) : elementele osoase sunt separate de o cavitate
(cavitatea articulara);

II.B. Din punct de vedere functional articulatiile se clasifica in:

1. sinartroze , articulatii imobile , fixe, fibroase;
2. amfiartroze , articulatii cartilaginoase
3. diartoze , articulatii mobile, sinoviale; elementele osoase sunt separate de o
cavitate (cavitatea articulara);

III. Anatomie descriptiva

III.A. Sinartroze sunt articulatiile imobile ale caror suprafete osoase sunt aprope
in contact iar intre elementele scheletice exista un tesut conjunctiv fibros sau
cartilaginos:

1.Articulatii fibroase – intre suprafetele articulare se gaseste tesut conjunctiv

bogat in fibre de colagen si , mai rar, putin tesut fibro-elastic(suturile –
articulatiile fixe dintre oasele craniului, gomfoze-prin care radacina dintelui este
fixate in cavitatea alveolara a maxilarului, sindesmoze (amfiartroze)- articulatia
tibio-fibulara distala))
2.Articulatii cartilaginoase – elementele osoase sunt unite de un cartilaj hialin
sincondroze .(ex: art dintre marginea sternului cu coaste)
-sau de un disc fibrocartilaginos (Ex: simfiza pubiana).

III.B. Diartrozele(articulatii sinoviale)

III.B.1. Din punct de vedere morofologic ele pot fi :

1.simple (o pereche de suprafete articulare)
2.compuse (mai mult de o pereche de suprafete articulare)
3.complexe (cu meniscuri sua discuri articulare)
Clasificare:

III.B.2. Dupa tipul suprafetelor articulare:

1.-plane(artrodii)- intre doua oase ce prezinta suprafete articulare plane (intre 2
oase carpiene)
2.-sferoidale – care prezinta un cap articular(coxofemurala si scapulorhumerala)
3.-elipsoide (condilare) – articulatii intre oasele metacarpiene si flange si
metatarsiene si falange
4.-gyglim (balama) – articulatia intre trohleea humerusului si extremitatea
proximala a ulnei
5.-bicondiliene ,trohoide(pivot)-intre capul radiusului, ligamentul inelar si
extremitatea proximala a ulnei
6.-selare – intre un os al carpului si un metacarpian

III.B.3. Dupa numarul de axe in care se produce miscarea:

1.uniaxiale
2.biaxiale
3.triaxiale
4.poliaxiale

III.B.4. Dupa tipul miscarilor:

1.translatie
2.rotatie
3.angulatie
4.flexie/extensie
5.abductie/adductie
6.circumductie
7.ridicare/coborare
8.protractie/retractie
9.fixare(neuromusculara sau mecanica)
10.spiroide
11.rotatie pura a suprafetei articulare in jurul axei proprii;

III.C.2. Elementele articulatiei

Suprafetele articulare
-constituie elementele fundamentale ale articulatiei
-de obicei cele doua suprafete articulare sunt congruente(una este mulajul
negativ al celelilalte)
-oasele lungi se articuleaza prin intermediul extremitatilor ce prezinta cel putin o
suprafata articulara care poate fi plana, concava sau convexa
-oasele late se articuleaza prin intermediul marginilor
-oasele scurte se pot articula prin intermediul oricarei suprafete.

Cartilajul articular
-suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articular
-cu exceptia suprafetelor articulare care participa la formarea articulatiilor
sternoclaviculara, acromioclaviculara, si temporomandibulara care sunt
acoperite de un cartilaj fibros, celelelalte suprafete articulare sunt acoperite de
cartilaj hialin.
-Suprafata unui cartilaj articular este direct proportional cu gradul de mobilitate
al articulatiei respective
-Grosimea cartilajului articular(1-3mm in cazul articulatiilor intercarpiene si 7-
8mm in cazul articulatiei genunchiului) variaza in functie de varsta(mai mare la
tineri) si este direct proportionala cu presiunea suportata.
-Cartilajul care acopera suprafetele articulare convexe sunt mai groase in zona
centrala, iar cele care acopera suprafetele articulare concave sunt mai groase la
periferie.

Structurile intra-articulare
Prezente numai la anumite articulatii si sunt reprezentate de :
1.discuri articulare
2.meniscuri articulare
3.labrumuri
4.ligamente
5.Discurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase care se unesc la
periferie cu capsula articulara, si care divid cavitatea articulara in doua
compoartimente(articulatia temporomandibulara). Ele corecteaza incongruenta
suprafetelor articulare.
6.Meniscurile articulare – sunt structuri fibrocartilaginoase in forma de potcoava
de cal, situate la periferia suprafetelor articulare(meniscurile genunchiului).
Indeplinesc aceeasi functie ca si discurile articulare.
7.Labrumul articular – este format din cartilaj fibros. Pe sectiune are forma
triunghiulara si prezinta 3 fete:
8.Ligamentele intra-articulare

Capsula articulara
- separa articulatia de elementele inconjuratoare si asigura homeostazia cavitatii
articulare. Este alcatuita din 2 straturi: membrana fibroasa si membrana
sinoviala.
a) Membrana fibroasa – acopera precum un manson suprafetele articulare ale
oaselor ce iau parte la articulatie; este formata din fibre de colagen si putine
fibre elastice.
-in cazul multor articulatii, membrana fibroasa este intarita de ligamente
capsulare
ligamentele capsulare au rolul de a stabiliza si limita miascarile in articulatie
ligamentele extracapsulare indeplinesc acelasi rol ca si ligamentele capsulare.
b) Membrana sinoviala – este o membrana subtire formata din tesut conjunctiv
care se intalneste la toate articulatiile mobile
secreta lichid sinovial in cantitate variabila functie de articulatie (2-4 ml in cazul
genunchiului)

Lichidul sinovial:
pH:7.4 – 7.6
proteine:15-25 g/l
glucoza: 66 mg/100ml
hialuronidaza: 2.5 – 2.7 g/l
- lichidul sinovial si membrana sinoviala asigura nutritia si lubrefierea
suprafetelor articulare favorizandu-le alunecarea.

2.Articulaţii, ligamente şi mişcările coloanei vertebrale

Articulatiile coloanei vertebrale

Fiecare vertebră se articulează:
-prin intermediul unor articulaţii de tip simfiză între feţele corpurilor
vertebrale, fiecare suprafaţă articulară ( respectiv faţă inferioară a vertebrei
supraiacente şi faţă superioară a vertebrei subiacente ) fiind acoperită de cartilaj
hialin şi între ele existând un disc intervertebral;
- articulaţii sinoviale planiforme prezente între suprafeţele articulare ale
proceselor articulare vertebrale; faţetele articulare sunt acoperite de cartilaj
hialin, articulaţia fiind prevăzută cu o capsulă fibroasă;
- între vârful sacrumului şi baza coccisului articulaţia este de tip
sincondroză, având un fibrocartilaj asemănător discului intervertebral interpus
între suprafeţele articulare.

Ligamentele coloanei vertebrale (fig.13)

1.Ligametul longitudinal anterior: este o bandă fibroasă continuă care se
întinde pe faţa anterioară a corpurilor vertebrale, de la procesul basilar al
occipitalului până la corpul celei de a doua vertebră sacrată;
2. Ligamentul longitudinal posterior: se întinde de la procesul bazilar al
occipitalului pînǎ la baza coccisului, în interiorul canalului vertebral, pe faţa
posterioarǎ a corpurilor vertebrale;
3.Ligamentul supraspinos: trece peste procesele spinoase ale vertebrelor,
întinzându-se de la protuberanţa occipitală externă până la sacrum.
4.Ligamentul interspinos: uneşte marginile a două procese spinoase alăturate.
5.Ligamentele intertransversare: fixează procesele transverse adiacente.
6.Ligamnetele galbene, drepte şi stângi, unesc lamelele vertebrelor alăturate.

Mişcările coloanei vertebrale

La nivelul coloanei vertebrale se execută mişcări de amplitudine redusă,
dar care însumate determină mişcări cu un grad de mobilitate remarcabil al
întregului ansamblu osos.
-Flexia (înclinarea anterioară a coloanei) si –extensia (înclinarea
posterioară a coloanei) amândouă mişcările fiind mai pronunţate în regiunile
cervicală şi lombară şi limitate în regiunea toracalǎ.
-Înclinarea laterală este înclinarea coloanei vertebrale într-una din
părţile laterale, de asemenea mai accentuate în regiunile cervicală şi lombară.
-Rotaţia este răsucirea coloanei vertebrale în jurul axului longitudinal.
-Circumducţia, obţinută prin combinarea tuturor acestor mişcări.
În regiunea cervicală flexia este produsă de muşchii: longissimus cervicis,
scalenul anterior şi sternocleidomastoidian ;
-extensia este realizată de muşchii: erectori spinali
(iliocostalis, longissimus şi spinalis), semispinalis capitis, splenius capitis;
-înclinarea laterală- produsă de muşchii: scaleni (anterior şi
mediu), sternocleidomastoidian şi trapez;
-rotaţia- de către muşchiul sternocleidomastoidian de o parte
şi de splenius de parte opusă.
În regiunea toracalǎ- rotaţia este produsă de muşchii:-semispinali şi rotator,
asistaţi de muşchii oblici abdominali.
În regiunea lombară- flexia este realizată de către muşchii: drept abdominal şi
psoas;
- extensia de către musculatura autohtonă a coloanei
vertebrale;
- flexia laterală-de către muşchii iliocostal şi longissimus prin
contracţie unilaterală, erector spinali, pătratul lombar, psoas iliac precum şi
muşchii oblici adominali.
-rotaţia- este realizată de către muşchii rotator, ajutaţi de
muşchii oblici ai peretelui abdominal anterior.

3.Vascularizatie si inervaţie

Arterele sunt ramuri din arterele occipitalǎ, cervicalǎ profundǎ sau

transversǎ a gatului (pentru regiunea cervicalǎ), intercostale (in regiunea
toracalǎ) sau lombare (in restul regiunilor).
Venele regiunii cervicale dreneazǎ in venele occipitale, vertebrale si
subclaviculare, venele regiunii toracale in cele intercostale iar cele din regiunea
lombo-sacratǎ sunt tributare venelor lombare.
Limfaticele regiunii cervicale se indreaptǎ cǎtre nodulii limfatici cervicali
profunzi si nodulii limfatici axilari unde ajung si limfaticele regiunii toracale.
Vasele limfatice lombare se varsǎ in limfonodulii axilari, inghinali superficiali
si lombari.
Inervaţia este asigurată de ramurile posterioare ale nervilor spinali
cericali, toracali, lombari.

Coloana vertebrală în general

Situată în partea posterioară a corpului, coloana vertebrală formează

scheletul axial al corpului, având o lungime de 60-63 cm la femeie şi 70-73 cm
la bărbat.
Coloana vertebrală prezintă două porţiuni: porţiunea mobilă sau
articulată a coloanei vertebrale, reprezentată de coloana vertebrală cervicală,
toracalǎ şi lombară, şi porţiunea fixă a coloanei vertebrale, formată din ultimile
două oase, sacrumul şi coccisul.

Curburile coloanei vertebrale

 Coloana vertebrală nu este rectilinie. Ea prezintă o serie de curburi care se
produc în plan medio-sagital şi în plan frontal.
Curburile sagitale. (fig. 12) La adult se pot identifica patru curburi:
cervicală, toracalǎ (dorsală), lombară şi sacro-coccigiană. Curburile cervicală
şi lombară au convexitatea anterior iar curburile toracalǎ şi sacro-coccigiană au
convexitatea posterior..
Cele patru curburi nu sunt prezente la nou-născut, când coloana vertebrală
prezintă o singură curbură cu concavitatea anterior. Curbura cervicală apare în
lunile a III-a a-IV-a când sugarul începe să-şi ridice sigur capul, iar cea
lombară când copilul începe să meargă. Curburile toracalǎ şi sacro-coccigiană se
mai numesc şi curburi principale, deoarece păstrează curbura anterioară fetală,
iar celalate două sunt curburi secundare sau de compensare, caracteristice
adaptării omului la staţiunea bipedă.
Curburile laterale sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În
mod obişnuit întâlnim curburile cervicală şi lombară (cu convexitatea spre
stânga) şi curbura toracalǎ (cu convexitatea sprea dreapta).
Exagerarea curburilor normale determina apariţia curburilor patologice.
Astfel se poate vorbi de :
-lordoze, accentuarea convexităţii anterioare a curburilor;
-cifoze, accentuarea convexităţii posterioare a acestora;
-scolioze, accentuarea curburilor în plan frontal.
Aceste exagerări pot fi simple sau combinate, ereditare sau dobândite.

4.Importantă funcţională a coloanei vertebrale

Coloana vertebrală are trei funcţii importante:

1) rol static: coloana verterbalǎ susţine capul,trunchiul şi membrele superioare,
greutate ce o transmite bazinului şi de aici membrelor inferioare. Curburile
sagitale au un rol important în mărirea rezistenţei coloanei vertebrale;
2) rol mechanic, fiind formată din piese mici articulate între ele, mobilizate de
muşchii şanţurilor vertebrale, coloana vertebrală poate fi implicate în variate şi
numeroase mişcări.
3) rol de protective, prin suprapunerea găurilor vertebrale se formează canalul
rahidian, care contine măduva spinării, nervii spinali şi meningele.