RTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR

Pot fi impartite in doua mari grupe:

articulatiile centurii scapulare;

articulatiile membrului liber sau propriu-zis.

1 ARTICULATIILE CENTURII SCAPULARE

Articulatiile centurii scapulare se grupeaza, din punct de vedere functional, alaturi de
articulatia scapulo-humerala, intr-o entitate complexa, numita umar. Conceptul de 'centura
scapulara' inglobeaza doar articulatiile claviculei cu sternul si scapula, la care se adauga o
sissartroza, o 'articulatie' fara elemente articulare.

Sunt reprezentate de doua articulatii adevarate si doua articulatii false.

Articulatiile adevarate sunt:

articulatia acromioclaviculara;

articulatia sternoclaviculara;

Articulatiile false sunt:

articulatia scapulotoracica;

articulatia subdeltoidiana.

1.1 ARTICULATIILE ADEVARATE

a) Articulatia acromioclaviculara face parte din grupul articulatiilor e (artrodie). Elementele
componente ale articulatiei sunt:

- suprafetele articulare: fetisoara articulara ovalara, usor

convexa de pe extremitatea acromiala a claviculei si
fetisoara opozanta, usor concava, de pe extremitatea
acromionului.
- mijloacele de unire: sunt reprezentate de o capsula
intarita de un ligament acromioclavicular care se afla pe
partea
superioara a
acesteia.
- miscarile: in aceasta articulatie se produc miscari de
alunecare. Scapula urmeaza deplasarile claviculei in articulatia sternoclaviculara, dar ramane
alipita de torace.
b) Sindesmoza coracoclaviculara (.85) reprezinta legatura dintre clavicula si procesul coracoid al
scapulei. Unii autori o includ in articulatia acromioclaviculara, altii o descriu individual. Prin
ligamentele sale, aceasta sindesmoza face ca greutatea membrului superior sa fie suportata in mai
mare masura de clavicula si in mai mica masura de acromion. In acelasi timp, aceste ligamente
au si rolul de a limita miscarile dintre scapula si clavicula.Ligamentele sindesmozei
coracoclaviculare sunt:
- ligamentul trapezoid- lama fibroasa patrulatera (trapez) intre fata superioara a procesului
coracoid si fata inferioara a claviculei;
- ligamentul conoid (forma de con) cu varful pe baza procesului coracoid si baza pe tuberculul
conoidian.
c) Articulatia sternoclaviculara: uneste extremitatea sternala a claviculei cu sternul si primul
cartilaj costal.

Tip -este o articulatie in sa.

Suprafetele articulare sunt inegale ca forma si dimensiuni. De partea

toracelui participa marginea laterala a manubriului sternal si primul cartilaj
costal, care formeaza intre ele un unghi diedru. De partea claviculei exista
doua fetisoare articulare, una verticala si alta orizontala, care determina intre
ele un unghi diedru proeminent ce patrunde in deschizatura celui precedent.
Cele doua suprafete articulare sunt acoperite de fibrocartilaj. Sub clavicula,
intre ea si coasta I, se afla vasele subclaviculare si plexul brahial. In cazul
unor traumatisme ale regiunii respective, aceste elemente pot fi comprimate
determinand paralizii ale plexului. Acelasi lucru se intampla in urma ridicarii
exagerate a bratelor in timpul anesteziei. Pentru asigurarea unei congruente
mai bune, intre cele doua suprafete articulare se gaseste un disc.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula si ligamente. Trei

din ligamente sunt considerate intrinsece, de intarire si unul extrinsec.
Ligamentele extrinsece sunt: ligamentele sternoclaviculare- anterior si
posterior, ligamentul interclavicular- uneste extremitatile sternale ale celor
doua clavicule. Ligamentul extrinsec este ligamentul costoclavicular si ocupa
unghiul format de clavicula si primul cartilaj costal. Este foarte puternic si
permite ridicarea primei coaste deasupra ului orizontal. Contribuie la
miscarile de abductie si flexie a bratului.

Miscarile in aceste articulatii sunt posibile in jurul a trei axe, la fel ca

intr-o articulatie sferoidala. Clavicula se poate misca odata cu membrul
superior, datorita posibilitatilor de miscare pe stern: ea poate fi dusa inainte
si inapoi, in sus si in jos. Totodata ea executa si miscari de circumductie. In
toate aceste miscari, cele doua extremitati ale claviculei se deplaseaza in
sens invers.

Miscarea de ridicare si coborare se executa in jurul unui ax orizontal si sagital,

care trece prin ligamentul costoclavicular, prin extremitatea sternala a claviculei,
nu prin articulatie. In miscarea de ridicare, extremitatea acromiala a claviculei se
ridica, iar cea sternala coboara. In miscarea de coborare, fenomenul este invers.
Miscarea de ridicare este limitata de ligamentul costoclavicular. Miscarea de
coborare este oprita de coasta I, ligamentul sternoclavicular si interclavicular.
Miscarea de proiectie inainte si inapoi a claviculei se executa imprejurul unui
ax vertical, care trece, ca si la miscarile precedente, prin extremitatea sternala a
claviculei (nu prin articulatie). Cand extremitatea acromiala este dusa inainte
(proiectia anterioara), cea sternala se deplaseaza inapoi. Aceste miscari sunt oprite
prin ligamentele sternoclaviculare. Distanta dintre punctele extreme ale acestei
miscari este de 7-l0 cm.
Miscarea de circumductie provine din succesiunea alternativa a miscarilor
precedente. In aceasta miscare, clavicula descrie, prin extremitatea ei acromiala
un con a carui baza este o elipsa, cu axa mica orientata dinainte-inapoi si axa
mare, verticala, orientata de sus in jos.

1.2 ARTICULATIILE FALSE:

a) Articulatia scapulotoracica este o sissartroza (articulatie fara elemente articulare)
formata intre fata anterioara a scapulei, cu muschiul subscapular si fata externa a coastelor, cu
muschii intercostali. Intre cele doua fete 'articulare' se intinde marele dintat (serratus lateralis),
delimitand doua spatii de alunecare: interseratosubscapular si interseratotoracic. Acestea permit
miscarea de 'bascula' a scapulei (maxim 450) care asigura amplitudinile mari de miscare ale
bratului, mai ales in abductia peste 720, ca si in miscarile de flexie peste 600 sau de extensie.

b) Articulatia subdeltoidiana este de fapt un de alunecare (bursa) intre fata profunda a

deltoidului si mansonul rotatorilor. Bursa permite alunecarea tesuturilor moi, care in acest fel nu
blocheaza amploarea miscarilor umarului.
In afara acestor articulatii, scapula are si ligamente proprii, formatiuni fibroase,
asemanatoare unor benzi, care se insera exclusiv pe scapula:
- ligamentul coracoacromial (. 84,85) se prezinta ca un evantai fibros, de forma triunghiulara,
care se prinde pe varful acromionului, iar prin baza, pe toata marginea laterala a procesului
coracoid. El este dispus ca o bolta ce protejeaza epifiza superioara a humerusului cu muschii ce
se insera pe ea.
- ligamentul transvers superior al scapulei sau ligamentul coracoidian trece ca o punte peste
scobitura coracoidiana, transformand-o intr-un orificiu. Prin acesta trece nervul suprascapular.
Ligamentul se insera pe marginile scobiturii coracoide.
Miscarile centurii scapulare

Centura scapulara are ea insasi o miscare in raport cu toracele, realizand miscarile proprii
ale umarului:
Miscari de proiectie anterioara (antepulsie)si posterioara (retropulsie), realizeaza
deplasari de 10-l2 cm. In aceste miscari scapula se transleaza, indepartandu-se sau apropiindu-se
de coloana vertebrala si in acelasi timp basculeaza cu 40-450. Aceste miscari ale umarului vor
insoti miscarile de flexie-extensie ale bratului;
Miscari de ridicare si coborare a centurii pe o distanta de 12-l3 cm (3 cm pentru
ridicare si 9-l0 cm pentru coborare). Scapula joaca si aici rolul principal, prin deplasare verticala
si rotare.

2 ARTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER

In aceasta categorie se incadreaza:

articulatia scapulohumerala;

articulatia cotului;

articulatiile radio-ulnare;

articulatiile mainii;

articulatiile degetelor.

2.1 ARTICULATIA SCAPULO-HUMERALA

.89 Articula]ia scapulohumeral\;capsula articular\ - vedere anterioar\

Uneste capul humeral si cavitatea glenoidala a scapulei, formand o enartroza (articulatie

sferoidala).

Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul humeral, acoperit de cartilaj hialin care se
intinde pana la buza mediala a colului anatomic. si are o grosime uniforma (2 mm). De partea
scapulei, gasim cavitatea glenoida care are o forma ovala si este limitata de o spranceana
osoasa glenoidala. Cavitatea glenoida reprezinta doar un sfert din suprafata capului humeral.
Din aceasta cauza, pentru stabilirea unei concordante mai bune, la periferia cavitatii s-a
dezvoltat un cadru constituit din dintr-un fibrocartilaj care nu impiedica totusi amplitudinea
si varietatea miscarilor.

Mijloacele de unire care contribuie la mentinerea in contact a suprafetelor

articulare sunt capsula, ligamentele si muschii periarticulari.
o

Capsula articulara are aspectul unui manson cu doua straturi: unul

intern, sinovial si unul extern, fibros. Insertia capsulei se face, in partea
superioara, pe o intindere ce depaseste cadrul glenoidal si de aceea,
insertia lungii portiuni a bicepsului este intraarticulara, pe cand cea a
lungii portiuni a tricepsului este extraarticulara. In partea inferioara, pe
marginea ei mediala, capsula coboara si se indeparteaza de cartilajul
articular, pentru a se insera pe colul chirurgical. Prin urmare, o portiune
din colul chirurgical se afla in interiorul articulatiei. Capsula are o structura
laxa, permitand realizarea unor miscari mai ample dar, in acelasi timp,
face posibila producerea mai frecventa a luxatiilor. Tot datorita laxitatii
sale, aceasta capsula prezinta o serie de plici. Prinderea acestora intre

suprafetele articulare este evitata de actiunea fasc iculelor musculare ale

muschilor vecini (triceps, supraspinos, subspinos, subscapular).
o

Sinoviala capsulei trimite in afara doua prelungiri constante care trec prin
orificiile capsulei: prima poarta denumirea de prelungirea sau bursa
subscapularului (despre care am amintit mai sus- articulatia scapulotoracica); a doua poarta denumirea de prelungirea sau bursa bicipitala,
deoarece insoteste tendonul corpului lung al bicepsului.
Ligamentele sunt:

ligamentul coracohumeral- se insera pe baza si pe marginea externa a

procesului coracoid cu un capat, iar cu celalalt, se fixeaza pe tuberculul mare al
humerusului si capsula articulara, dupa ce a trecut ca o punte peste santul
intertubercular. Limiteaza rotatia externa.

ligamentele glenohumerale sunt trei fascicule fibroase (superior, mijlociu si

inferior) care intaresc capsula. Aceste ligamente ocupa partea anterosuperioara
a capsulei si se insera cu un capat pe cadrul glenoidal, iar cu celalalt pe colul
anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita miscarile de extensie, rotatie
interna si abductie si de mentine capul in glena dupa cum urmeaza:

ligamentul glenohumeral superior actioneaza ca un sistem de suspensie,

impiedicand subluxatia inferioara a humerusului;

ligamentul glenohumeral mijlociu limiteaza miscarea de rotatie externa in

pozitie de adductie a bratului;

ligamentul
glenohumeral inferior este considerat principalul element de stabilizare
anterioara a umarului, ruptura lui fiind frecvent asociata cu luxatia anterioara a
articulatiei.

Capsula este intarita in exterior prin fuzionarea ei cu tendoanele subscapularului,

supraspinosului si micului rotund, avand posibilitatea de a regla starea de tensiune
a capsulei. (tendoanele functioneaza ca veritabile 'ligamente'). Ansamblul acestor
tendoane este cunoscut sub denumirea de coiful rotatorilor sau mansonul
rotatorilor.

Miscarile articulatiei scapulohumerale (glenohumerale) sunt:

o

Abductia -adductia: abductia este miscarea prin care bratul se

indeparteaza de corp. Adductia este miscarea in sens opus. Aceste miscari se
executa in jurul unui ax anteroposterior, ce trece prin partea inferioara a
capului humeral, in frontal. Abductia pana la pozitia orizontala se realizeaza
din articulatia glenohumerala. Peste orizontala, tuberculul mare impiedica
miscarea, pentru ca ajunge in raport cu partea superioara a cadrului
glenoidian. Prin urmare, miscarea nu se mai petrece in articulatia
glenohumerala ci, devine posibila prin miscarea de basculare a scapulei.

Proiectia inainte sau flexia (sau antepulsia, sau anteductia) si proiectia

inapoi sau extensia (sau retropulsia, sau retroductia) ajunge pana la
aproximativ 1800. Pana la 900actioneaza glenohumerala. Peste aceasta

valoare, ligamentele coraco- si glenohumerale blocheaza, urmatoarele grade

fiind inlesnite de rotatiile in acromioclaviculara si sternoclaviculara si de
antepulsia centurii scapulare, iar ultimele 30 0 sunt favorizate de
hiperlordozarea lombara. Extensia are o amplitudine limitata de aceleasi
ligamente. Miscarea masoara 50-600. Miscarile se executa in jurul unui ax
transversal, care trece prin tuberculul mare si prin centrul cavitatii glenoide,
in sagital
o

rotatIa interna sau rotatia mediala si rotatia externa sau laterala se

executa in jurul unui ax vertical, care trece prin centrul capului si capitulului
humeral. Completeaza miscarile de pronatie-supinatie ale antebratului.
Antepulsia centurii scapulare contribuie mult la miscarea de rotatie interna,
iar retropulsia scapulotoracica usureaza rotatia externa.

2.2 ARTICULATIA COTULUI

Articulatia cotului reprezinta articulatia intermediara membrului superior,
avand rolul de prelungire sau scurtare a 'tijei' care poarta organul de prehensiune
(mana), de punere a acestuia in pozitie (in sagital- apropierea sau departarea mainii
de corp, sau in transversal- pronatia sau supinatia), de stabilitate in transmiterea
presiunilor.
Pentru realizarea acestor functii, trei articulatii sunt conectate in interiorul
aceleiasi capsule articulare, unice, ce delimiteaza o singura cavitate articulara:
a) articulatia humerocubitala (humeroulnara)- o trohleartroza (ginglym),
cu rol de flexie- extensie a antebratului, miscare asociata cu rotatia axiala a ulnei.
Este considerata articulatia principala pentru realizarea acestor miscari.
b) articulatia humeroradiala- o condilartroza, care secondeaza si
stabilizeaza lateral articulatia precedenta. Este considerata articulatia secundara
pentru realizarea miscarilor de flexie- extensie, precum si pentru miscarile de
pronatie- supinatie.
B

.87 Articula]ia cotului suprafe]earticulare

c) articulatia radiocubitala proximala - o trohoida, considerata articulatia

principala a miscarilor de rotatie (pronatie- supinatie), alaturi de articulatia
humeroradiala (secundara). Pentru aceasta miscare, lantul articular include si
articulatia radioulnara distala asociata cu syndesmoza radioulnara mijlocie.
Suprafete articulare:
Pentru prima pereche de articulatii, suprafetele articulare sunt reprezentate
de condilul humeral si suprafetele corespunzatoare ale extremitatilor proximale ale
radiusului si ulnei. Corespunderea lor se face astfel: incizura trohleara raspunde
trohleei humerale, foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar santului
intermediar ii corespunde marginea fosetei capului radial.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

Capsula articulara , subtire si

flasca, urmareste conturul fosetelor anterioare si posterioare, trecand pe sub
baza epicondililor, care raman extracapsulari. La fel raman si varful olecranului si
procesului coracoid. Fasciculele musculare apartinand tricepsului brahial si

brahialului, care se insera pe suprafata externa a capsulei, au rolul de a pune in

tensiune capsula, impiedicand antrenarea ei intre suprafetele articulare, in
timpul miscarilor. Stratul sinovial al capsulei tapeteaza fata profunda a capsulei,
respectiv fata anterioara a fosei coronoidiene si a celei radiale, formand fundul
de sac anterior bilobat. Pe fata posterioara, ea tapeteaza fosa olecraniana,
formand fundul de sac posterior (subtricipital). Prelungirile lui se gasesc intre
triceps si cei doi epicondili. In unele inflamatii, la acest nivel se acumuleaza
lichid in exces, iar prelungirile devin foarte evidente pe laturile olecranului. Fiind
situat superficial, acest fund de sac poate fi usor deschis sau punctionat, pentru
drenarea colectiilor din cavitatea articulara.Intre membrana fibroasa si sinoviala
capsulei, in dreptul celor trei fose articulare, exista trei pachete de tesut adipos,
considerate sisteme tampon de franare in miscarile extreme.

.95 Articula]ia cotului vedere anterioar\

Ligamentele colaterale

ligamentul colateral ulnar este o banda fibroasa, puternica, de forma

triunghiulara, cu origine pe epicondilul humeral medial, format din trei
fascicule: anterior, mijlociu (ligamentul entorsei sau ligamentul POIRIER) si
un altul posterior (ligamentul BARDINET). Ligamentul colateral ulnar
asigura stabilitatea in valgus (spre partea interna) a articulatiei cotului, in
cuplaj cu articulatia humeroradiala;

ligamentul colateral radial se intinde intre epicondilul humeral lateral

si ligamentul inelar. Realizeaza controlul pozitiei ulnei fata de epicondilul
lateral. Are, de asemenea, trei fascicule. Oricare ar fi pozitia articulatiei, 2
fascicule din trei vor fi in tensiune;

ligamentul inelar (ligamentul anular radial) este o structura fibroasa,

reprezentand 4/5 din circumferinta unui inel, cu originea pe marginea anterioara
a incizurii radiale si insertia pe marginea posterioara a aceleiasi formatiuni.
Impreuna cu incizura radiala a ulnei, ligamentul inelar completeaza cavitatea de
receptie circulara, osteofibroasa, pentru capul radiusului care poate pivota astfel,
in cadrul articulatiei radioulnare proximale;

ligamentul patrat este o banda fibroasa subtire, intinsa aproape in orizontal

intre marginea inferioara a incizurii radiale de pe ulna si colul radiusului. El
inchide spatiul articular inferior intre radius si ulna.

Miscarile cotului
Cotul este o articulatie cu un singur grad de libertate- flexie, extensie, in jurul
unei axe ce trece transversal prin cot. Miscarea este dirijata de geometria capetelor
osoase, ceea ce determina devieri ale axului de miscare pe parcursul intregii curse
a antebratului. Urmand trohleea humerusului, cubitusul executa in timpul flexiei si o
rotatie axiala de 50 spre interior. Cind cotul este intins (extins), intre axa mediana a
bratului si axa mediana a antebratului se formeaza un unghi de 170 0, deschis spre
lateral (spre marginea radiala)- cubitus valgus 'fiziologic', mai accentuat la femei si
copii. Daca se proneaza mana (palma se roteste in jos), acest unghi dispare.
Miscarea de extensie este blocata de ciocul olecranului in foseta olecraniana si de
fasciculele anterioare ale ligamentelor.
2.3 ARTICULATIILE RADIOULNARE (RADIOCUBITALE)
Articulatia radioulnara proximala a fost descrisa anterior.
a) Articulatia radioulnara distala leaga oasele antebratului intre ele, la extremitatea
lor distala. Contribuie la realizarea miscarii de pronatie- supinatie.
Suprafetele articulare sunt reprezentate de capul ulnei, convex si incizura
ulnara a radiusului, concava, a caror geometrie defineste o articulatie uniaxiala de
tip pivot (trohoida). Ea este prevazuta cu o capsula articulara subtire, mai rezistenta
anterior si posterior, care permite membranei sinoviale sa expansioneze in partea
superioara formand recesul sacciform, ca o punga ce ajunge pana la membrana
interosoasa.

Caracteristic pentru aceasta articulatie este prezenta unui disc articular

(dupa unii autori, ligamentul triunghiular)care separa articulatia radioulnara distala
de articulatia radiocarpiana. Cele doua articulatii au insa si elemente comune
capsulare si ligamentare. Centrul discului este perforat, permitand comunicarea
intre cele doua cavitati articulare.
b) Articulatia radioulnara mijlocie (syndesmoza radioulnara) este reprezentata de
legatura fibroasa continua, intinsa in spatiul interosos radioulnar, cunoscuta si sub
denumirea de membrana interosoasa. Ea conecteaza marginile interosoase ale
diafizelor celor doua oase. In pozitia intermediara a antebratului (intre pronatie si
supinatie), membrana devine o structura tensionata. Ea reprezinta o suprafata de
insertie pentru muschii antebratului. Se opune miscarilor de translatie dintre radius
si ulna si participa la transmiterea fortelor de tractiune sau compresiune de la un os
la altul.
Articulatiile radioulnare realizeaza miscarile de pronatie- supinatie

2.4 ARTICULATIILE GATULUI MAINII (PUMNULUI)

Pumnul este un complex osteoarticular in care distingem, in principal,
articulatia radiocarpiana- o diartroza de tip condilian- si articulatia mediocarpiana.
In aceste doua articulatii se executa miscarile pumnului. Articulatiile intercarpiene,
nu intra in calculul acestor miscari.
a) Articulatia radiocarpiana este formata din cavitatea glenoida antebrahiala
(formata la randul sau din suprafata articulara inferioara a radiusului si fata
inferioara a discului articular) si de suprafetele articulare ale scafoidului,
semilunarului si mai putin ale piramidalului. Din punct de vedere geometric, ia
nastere o articulatie elipsoidala cu axul lung dispus transversal, cu doua grade de
libertate: flexie-extensie in sagital si miscari de abductie- adductie, in frontal.
Cavitatea articulara are forma unei linii cu concavitatea in jos, care uneste
cele doua procese stiloide ale radiusului si ulnei.

Capsula articulara este mai groasa, tensionata palmar (fata pumnului), mai subtire
si mai relaxata dorsal (dosul pumnului). Membrana sinoviala a acesteia poate
prezenta comunicari cu cavitatile articulatiei radioulnare distale si mediocarpiene.
.98 Articula]iilemainii vedere anterioar\

b) Articulatia mediocarpiana se formeaza intre randul proximal, exceptand osul

pisiform (scafoid, semilunar, piramidal), si cel de-al doilea rand al oaselor carpiene

(trapez, trapezoid, osul mare si osul cu carlig). Interlinia articulara este neregulata,
are forma unui S orizontal, fiind o artrodie (articulatie a) in partea externa si o
condiliana in partea interna.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de :

ligamentul radiat al carpului, asezat pe fata palmara (anterior);

ligamentul posterior, slab dezvoltat si inconstant;

capsula articulara.
.94 Articula]ia radiocarpian\ - vedereposterioar\

Miscarile pumnului sunt de flexie - extensie, inclinare cubitala- radiala si, prin
asociere, de circumductie. Articulatia radiocarpiana participa mai mult in flexie (50 0)
si mediocarpiana in extensie (500). Inclinatia radiala este realizata predominant din
radiocarpiana (100), iar inclinatia cubitala, din mediocarpiana (25 0).
2.5 ARTICULATIILE MAINII
Mana este cel mai complicat segment de membru din organism. Atat
structura, cat si functia sa sunt adaptate complexei activitati umane. Suprafata de
proiectie din cortexul cerebral, care controleaza mana, este proportional enorma,
dovada complexitatii acestui 'organ'.
Mana are functii legate de prehensiune (prindere), sensibilitatea
discriminativa, organ al personalitatii umane, al expresivitatii, al profesionalitatii. Tot
restul membrului superior- umar, brat, cot, antebrat- nu are decat rolul de a pune
mana in pozitia cea mai favorabila pentru indeplinirea unei anumite functii.
Anatomic, mana incepe cu al doilea rand (distal) de oase carpiene, care se
articuleaza cu capetele metacarpienelor (articulatia carpometacarpiana), realizand
patru artrodii pentru metacarpienele II- V) si o articulatie selara intre trapez si
primul metacarpian.
Ultimele patru metacarpiene se articuleaza intre ele prin bazele lor
(articulatia intermetacarpiana), formand trei artrodii.

La capatul distal al metacarpienelor se articuleaza cavitatile glenoide ale

primelor falange (articulatiile metacarpofalangiene). Distal, urmeaza articulatiile
interfalangiene proximale (prima si a doua falanga), apoi articulatiile interfalangiene
distale (intre a doua si a treia falanga). Ele sunt trohleartroze.
Policele are propria articulatie carpometacarpiana (articulatia
trapezometacarpiana, in sa) si numai o articulatie interfalangiana.
Mijloace de unire: Toate articulatiile mainii sunt intarite de cate un manson capsular
si ligamente dispuse lateral si ligamente interosoase (la nivelul
intermetacarpienelor, fiecare ligament intinzandu-se intre doua oase alaturate)

Miscarile permise sunt diferite:

articulatiile carpometacarpiene (CM) permit numai miscari de alunecare;

articulatiile intercarpiene (IC) sunt diartroze iforme, deci permit tot miscari de
alunecare;

articulatiile degetelor permit miscari de flexie- extensie, inclinare (abductiadepartarea de axul median al mainii care trece prin medius, si adductia,
miscarea inversa), circumductie, prin articulatiile metacarpofalangiene (MCF);
prin articulatiile interfalangiene degetele se apropie de palma (flexie) sau se
departeaza (extensie);

. 82Articula]iadegetelor vedere lateral\

articulatia carpometacarpiana a policelui realizeaza cele mai importante miscari ale
mainii, in cadrul 'coloanei' policelui: abductie- adductie, flexie- extensie, si
opozabilitate. Opozitia rezulta din combinarea a trei miscari: o miscare unghiulara, o
miscare de rotatie a policelui in jurul axei longitudinale si una de flexie.