ANATOMIA

SISTEMULUI
ARTICULAR
Dr Posea Cristian
Medic primar
Bucuresti, 2008
 Noţiuni generale
• Artrologia este ramura anatomiei
care studiază articulaţiile.
• Articulaţia reprezintă totaliatea
elementelor anatomice prin care
se unesc două sau mai multe oase.
 Clasificarea articulaţiilor (I)
În funcţie de gradul de mobilitate, se împart in:
* Sinartroze = articulaţii fixe. Tipuri
● Sincondroza - articulaţii in care între cele două oase
există ţesut cartilaginos (exemplu, simfiza pubiană)
● Sindesmoza – articulaţii in care între cele două oase
există ţesut conjunctiv fibros (exemplu, art. sacro-iliacă);
● Sinostaza – articulaţii care se formează prin osificarea
la adult a sindesmozelor şi sincondrozelor.
* Amfiartroze = articulaţii semimobile.
Prezintă mobilitate redusa. Între oasele care se articulează
se interpune o formaţiune fibro-cartilaginoasă (exemplu,
art. corpurilor vertebrale)
* Artrodii = articulaţii mobile sau adevărate.
Amfiartrozele şi artrodiile formează diartrozele.
 Artrodii (1)
Sunt mobile. Se mai numesc şi articulaţii sinoviale.
Elementele componente ale artrodiilor au o structură şi un rol
funcţional particular. Acestea sunt:
• extremităţile osoase – sunt sferice (capul humerusului), concave
(cavitatea glenoidă a scapulei), etc;
• cartilajul articular;
• capsula articulară – leagă capetele oaselor ca un manşon. Conţine ţesut
fibros şi este căptuşită de membrana sinovială (membrană seroasă, bogat
vascularizată şi inervată). Protejează suprafeţele articulare şi facilitează
mişcările.
ligamentele – unesc cele două extremităţi osoase, se opun mişcărilor
exagerate.
• sinoviala – este stratul intern al capsulei articulare ce resoarbe lichidul
sinovial din cavitate şi umple spaţiile goale care apar in timpul mişcărilor.
 Artrodii (2)
• Lichidul sinovial – se găseşte in
interiorul cavităţii articulare; lubrifiant,
diminuează frecarea şi favorizează alunecarea.

• Muşchii periarticulari – menţin activ

suprafeţele articulare in contact atat in poziţia
de repaus, cât şi in timpul mişcării.

• Discurile şi meniscurile – formaţiuni

fibro-cartilaginoase ce apar atunci când
suprafeţele articulare nu se adaptează perfect
una la alta. Discurilesunt rotunde şi apar in
art. intervertebrale,iar meniscurile sunt
semilunare, de exemplu in art. genunchiului.
 Clasificarea articulaţiilor (II)
În funcţie de gradul de libertate, raportat la cele trei planuri ale
spaţiului, sunt:
* Uniaxiale (cu un grad de libertate) – mişcările se fac într-un singur
plan şi in jurul unui ax. Sunt
●de tip cilindric- mişcare in axul longitudinal al osului;
- exemplu: art. radio-cubitală, mişcare de pronaţie-
supinaţie.
●de tip trohlear - una dintre suprafeţe este o trohlee;
- mişcare in axul transversal;
- exemplu: art. cotului, mişcare de flexie-extensie.
* Biaxiale (cu două grade de libertate) – mişcările se fac in două
planuri şi in jurul a două axe. Sunt:
●de tip elipsoid (ovoid) - exemplu: art. radio-carpiană (flexie-extensie/
înclinare laterală-medială);
● in şa – feţe articulare concave şi convexe; ex: art carpo-metacarpiană;
* Triaxiale - cel mai mobil tip de articulaţie. Cuprinde articulatia de
tip sferic; exemplu: scapulo-humerală, coxo-femurală.
 Articulaţiile capului

Articulaţiile capului sunt de

tip sinartrotic (fixe), fiind
denumite suturi.

Singura articulaţie mobilă a capului

este art. temporo-mandibulară,
determinantă pentru procesul de
masticaţie.
 Articulaţiile coloanei vertebrale(1)
Se clasifică in:
● art. corpurilor vertebrale -
amfiartroze (semimobile). Datorită
incongruenţei pieselor vertebrale, intre
ele se interpun discuri intervertebrale.
Discul este alcătuit din inel fibros
(alcătuit din lamele conjunctive), iar
in centru din nucleu pulpos.
Stabilizează mişcările coloanei şi
amortizează şocurile primite.
 Articulaţiile coloanei vertebrale(2)
● art. apofizelor articulare;

● art. lamelor vertebrale -

lamelele prezintă mişcare una faţă
de cealaltă datorită interpunerii
ligamentelor galbene (ligamentum flavum).

● art. apofizelor spinoase -

mişcările sunt condiţionate de prezenţa
ligamentelor interspinoase şi supraspinos.

● art. apofizelor transverse -

sunt unite prin ligamentele intertransversare.
 Articulaţiile toracelui
Cuprind:
♣Art. costo-vertebrale – între capetele
costale şi corpurile vertebrale;

♣Art. costo-transversale –
între tuberozităţile costale şi apofizele transverse;

♣Art. costo-condrale – sunt fixe,

între coaste şi cartilajele costale;

♣Art. condro-sternale – între cartilajele

costale şi feţele articulare ale sternului,
numite “incizuri costale”
 Articulaţiile centurii scapulare
Membrele superioare se leagă de scheletul toracic prin două oase,
omoplatul (scapula) şi clavicula, ce formează centura scapulară.
Aceasta cuprinde articulaţiile:
● sterno-claviculară;

● acromio-claviculară acromionul este componenta scapulei ce se

articulează cu clavicula;

● scapulo-toracică.
 Articulaţiile membrului superior (1)
1. Articulaţia umărului (scapulo-humerală)
Leagă centura scapulară de membrul superior liber.
Suprafeţele articulare sunt
* cavitatea glenoidă a scapulei;
* capul humeral.

2. Articulaţia cotului
Este o articulaţie complexă, fiind alcătuită
din 3 articulaţii:
● humero-ulnară;
● humero-radială;
● radio-ulnară proximală.
Articulaţiile membrului superior (2)
3. Membrana interosoasa a antebraţului –
se întinde între radius şi ulnă, la nivelul 1/3 medii
şi 1/3 distale ale celor două oase.
4. Articulaţia radio-ulnară distală ;
5. Articulaţia radio-carpiană –
Suprafeţele articulare sunt:
* epifiza distală a radiusului – concavă;
* carpienele primului rand – convexă.
6. Articulaţiile intercarpiene ;
7. Articulaţiile carpo-metacarpiene ;
8. Articulaţiile metacarpo-falangiene;
9. Articulaţiile interfalangiene.
 Articulaţiile bazinului
1. Simfiza pubiană = articulaţia anterioară a coxalelor;
2. Articulaţiile sacro-iliace, dreaptă şi stângă.

Articulaţiile membrului inferior1

1. Articulaţia şoldului (coxo-femurală)
Suprafeţele articulare sunt:
* capul femural, sferic;
* acetabulum – cavitate hemisferică,
ce prezintă facies lunata –
locul de contact cu capul femural.

.
 Articulaţiile membrului inferior2
2. Articulaţia genunchiului
Este complexă, fiind alcătuită din articulaţiile:
femuro-tibială şi femuro-patelară
(într-o singură capsulă articulară).
Suprafeţele articulare sunt:
* condilii şi trohleea femurală;
* epifiza superioară a tibiei. Deoarece nu se
suprapun perfect, apar 2 meniscuri
intraarticulare,la periferia condililor femurali.
Este cea mai mare articulaţie din corpul uman.
 Articulaţiile membrului inferior3
3. Articulaţia tibio-fibularp
Suprafeţele articulare sunt:
* capul fibulei;
* condilul lateral al tibiei.
4. Articulaţia gleznei (talo-crutală)
Suprafeţe articulare:
* scoaba tibio-peronieră;
* corpul astragalului.
5. Articulaţiile intertarsiene
Se realizează între cele 7 oase ale tarsului.
6. Articulaţiile tarso-metatarsiene;
7. Articulaţiile metatarso-falangiene;
8. Articulaţiile interfalangiene.