Sunteți pe pagina 1din 11

ARTICULATIILE

Partea din anatomie care se ocupa cu studiul articulatiilor poarta numele de artrologie sau sindesmologie. Pentru sustinerea corpului si pentru deplasarea lui, oasele sunt legate intre ele in moduri diferite; ansamblul elementelor care unesc intre ele doua sau mai multe extremitati osoase alcatuiesc ceea ce numim o articulatie sau incheietura. Dupa mobilitatea lor, articulatiile se impart in doua categorii: sinartroze si diartroze. SINARTROZELE Sunt articulatii fixe, immobile sin u poseda cavitate articulara. In acest tip de articulatii se executa miscari foarte reduse. Dupa tipul tesutului care se interpune intre cele doua oase care se articuleaza, distingem sindesmoze si sinostoze. Sindesmozele Sunt articulatiile in care intre cele doua oase se interpune tesutul fibros; mentionam in acest sens articulatia dintre oasele coxale si sacru, unite prin ligamente interosoase puternice. Tot in cadrul sindesmozelor mentionam suturile care sunt articulatii pe care le intalnim in craniu. Oasele sunt articulate intre ele, dar sunt despartite printr-un strat subtire de tesut fibros. Se descriu trei tipuri de suturi: 1. sutura dintata, in care suprafetele osoase prezinta dinti de fierastrau ce se intrepatrund (sutura fronto-parietala, intre scuama osului occipital si oasele parietale); 2. sutura solzoasa (scuamoasa), in care cele doua oase care se articuleaza sunt taiate oblic (sutura parieto-temporala dintre oasele parietale si scuama temporalului); 3. sutura plana, in care oasele se articuleaza prin margini regulate (sutura dintre cele doua oase nazale). Sincondrozele Sunt articulatii in care, intre cele doua oase care se articuleaza se interpune o lama de tesut cartilaginos (articulatia dintre portiunea bazilara a occipitalului si corpul osului sfenoid sau sincondroza pieselor osoase ce alcatuiesc osul coxal). Tot in categoria sincondrozelor mentionam si simfizele, unde intre cele doua oase se interpune tesut fibrocartilaginos (simfiza pubiana dintre oasele pubiene). Sinostozele Rezulta din osificarea sincondrozelor si sindesmozelor la oamenii in varsta. DIARTROZELE Sunt articulatii care poseda un grad variabil de mobilitate si se impart in amfiartroze (articulatii semimobile) si artrodii (articulatii mobile).

Amfiartrozele Sunt articulatii cu suprafete articulare plane sau usor concave (articulatiile dintre corpurile vertebrale care se fac prin interpunerea discurilor intervertebrale). Aceste articulatii sunt semimobile. Atrodiile Artrodiile sunt articulatii sinoviale, cu o mare mobilitate. La nivelul unei articulatii mobile, miscarile depinde de forma suprafetelor articulare. Ele se pot realiza in jurul uni ax, a doua axe sau a trei axe. Elementele unei artrodii Suprafete articulare Pot fi sferice (capul humerusului, condilul radiusului, capul femurului), concave (cavitatea glonoida a scapulei, cavitatea acetabulara, cupusoara radiusului), in forma de mosoras (trohleea humerusului), plane (platoul tibial). Suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articular, format din tesut cartilaginos hialin, fara nervi si vase de sange. Cartilajul are rol de tampon, amortizand presiunea exercitata de greutatea corpului, si rol de protectie, usurand alunecarea oaselor in timpul miscarilor dintr-o articulatie (anchiloza). Prezinta un strat extern fibros si unul intern reprezentat de membrana sinoviala. Capsula are forma unui manson care se insera pe ambele extremitati osoase. Capsula este mai redusa si mai putin rezistenta in articulatiile cu mobilitate mare si de grosime apreciabila in articulatiile cu mobilitate redusa. Exista si articulatii mobile, care au o capsula groasa (articulatia soldului). Rolul capsulei este de a proteja articulatiile de procesele patologice periarticulare si de a impiedica raspandirea lichidului sinovial in tesuturile vecine. Reprezinta stratul profund al capsulei articulare si se prezinta ca o foita foarte subtire, lucioasa, care adera se suprafata capsulei articulare. Secreta sinovia, lichid galbui, vascos, unsuros, cu rol in miscarile articulare. Membrana sinoviala acopera si formatiuni intercapsulare (tendoane, ligamente, discuri intraarticulare). Este un spatiu virtual, cuprins intre capetele osoase care se articuleaza si capsula articulara. Contine o cantitate mica de lichid sinovial. Prezenta unei presiuni negative in cavitatea articulara, cat si presiune atmosferica participa la mentinerea in contact a suprafetelor articulare.

Capsula articulara

Membrana sinoviala

Cavitatea articulara

Ligamente articulare

Sunt formatiuni fibroase care se insera pe cele doua oase ale unei articulatii, contribuind la mentinerea in contact a suprafetelor articulare. Cand intre supraete care se articuleaza exista nepotriviri, apar diferite formatiuni fibrocartilaginoase, realizand potrivirea suprafetelor articulate (meniscul articular din articulatia genunchiului sau discul articular din articulatia temporomandibulara).

TIPURILE DE MISCARI IN ARTICULATII

Flexie - Extensie

Miscari de apropiere sau de indepartare a doua segmente alaturate. Se fac in jurul unui ax transversal.

Abductie - Adductie

Se fac in jurul unui ax transversal. Prin adductie se realizeaza apropierea fata de axul median al corpului, iar prin abductie indepartarea fata de axul median.

Rotatie

Miscare realizata in jurul axului care trece prin lungul segmentului ce se deplaseaza; poate fi externa sau interna, dupa cum segmentul se roteste spre corp sau in afara.

Circumductie

Este miscarea complexa care totalizeaza flexia, extensia, abductia, adductia si le asociaza cu rotatia.

Pronatie - Supinatie

Pronatia este miscarea de rotatia a mainii, prin care policele se roteste medial, palma privind in jos, iar supinatia este miscare inversa. La picior cand planta priveste spre lateral si marginea externa a piciorului se ridica, se realizeaza pronatia, iar supinatia se realizeaza invers.

PRINCIPALELE TIPURI DE ARTICULATIE DIN ORGANISM Din punct de vedere topografic, articulatiile pot fi grupate astfel: articulatiile coloanei vertebrale, articulatiile capului, articulatiile toracelui si articulatiile membrelor. Articulatiile coloanei vertebrale Articulatiile corpurilor vertebrale. Corpurile vertebrale sunt legate intre ele prin discuri articulare intervertebrale si ligamente, de tipul amfiartrozelor. Discul intervertebral reprezinta un inel fibros periferic si o substanta moale, elestica, la centru, numita nucleu pulpos. Ligamentele sunt dispuse astfel: ligamentele longitudinale comune pe partile laterale ale coloanei vertebrale; ligamentul longitudinal anterior si posterior pe fata anterioara si posterioara a coloanei vertebrale. Articulatiile arcurilor vertebrale. Intre arcurile vertebrale (apofize spinoase si transverse, lamele) exista o serie de ligamente, care le unesc ca: ligamentele galbene intre lamelele a doua vertebre; ligamentele interspinoase intre apofizele spinoase; ligamentele intertransversale intre apofizele transversale. Tipul acestor articulatii este artrodia. Articulatia sacro-coccigiana. Este de tipul amfiartrozei, alcatuita dintr-un disc fibrocartilaginos intarit de ligamente; se mai numeste simfiza sacro-coccigiana. Articulatiile atlanto-axoidiene. Legatura intre vertebra atlas si axis se face prin intermediul a patru articulatii sinoviale si anume: cate una pe partile laterale, una anterioara si alta posterioara. Articulatiile occipito-atlantoidiene. Fac legatura intre atlas si occipital si sunt de tip elipsoid, ovoid sau condiloid. Atlasul se articuleaza cu osul occipital prin: suprafete osoase, capsula articulara si ligamentele occipito-atlantoidiene.

Articulatiile capului Articulatiile capului (sau ale craniului) sunt reprezentate de mijloace de legatura: intrinseci leaga oasele capului intre ele, la care se adauga si articulatia temporomandibulara ; extrinseci leaga capul de regiunile invecinate (occipito-atloidiana). Articulatia temporo-mandibulara este singura articulatie mobila intre oasele capului. Ea realizeaza legatura intre mandibula si cutia craniana prin tuberculul articular si cavitatea glenoida a temporalului, pe de o parte, si condilul mandibulei, pe de alta parte. Aceasta articulatie are un rol de seama in vorbire si masticatie. Restul oaselor capuli se unesc intre ele fie prin suturi, fie prin sincondroze. Articulatia occipito-atloidiana este realizata intre suprafetele articulare ale atlasului si ale occipitalului. Este o dubla diartroza de tip condilian care permite extensia si flexia capului.

MICRILE CAPULUI. In cele dou articulaii descrise: atlantooccipital i atlantoaxoidian se produc urmtoarele micri: 1) flexie-extensie; 2) rotaie; 3) nclinare lateral. Flexia-extensia, n grad foarte redus (2030) se produc n articulaia atlantooccipital, n jurul untui ax transversal care trece prin centrul condililor occipitali. Micrile de flexie-extensie de amplitudine mai mare antreneaz i restul coloanei cervicale. Flexia este limitat de formaiunile ligamentare posterioare, pe cnd extensia, prin ntinderea celor anterioare. Rotaia. In articulaia atlantoaxoidian (trohoid) se produce un singur fel de micare, rotaia. Aceasta se execut n jurul unui ax vertical care trece prin dintele axisului. In jurul acestuia inelul osteofibros al atlasului execut micri de rotaie. In cursul executrii acestor micri, feioarele atlantoidiene alunec pe cele axoidiene astfel: atunci cnd capul se rotete spre stnga, feioara atlantoidian stng este dus napoi, acoperind jumtatea posterioar a feioarei axoidiene corespunztoare; cnd, dimpotriv, feioara atlantoidian dreapt este rotat nainte, ea va acoperi jumtatea anterioar a feioarei axoidiene drepte. Deoarece suprafeele articulare atlantoaxoidiene sunt convexe dinainte napoi, se nelege c ele vor descinde fie nainte, fie napoi, de cte ori se deplaseaz n cele dou sensuri. Capul, care este solidar cu atlasul, va descinde i el cu ocazia fiecrei rotaii. Micrile de rotaie a capului sunt relativ reduse (aproximativ 30c). Sunt posibile i micri de rotaie mai accentuate, ns acestea se produc ca i n cazul micrilor de flexie-extensie, prin antrenarea celorlalte articulaii vertebrale. Micrile de rotaie sunt limitate de ligamentele alare. nclinarea lateral. Se execut n jurul unui ax antero-posterior (sagital) care trece prin fiecare condil. Acest fel de micare este foarte limitat (aproximativ 15).

Articulatia toracelui Articulatiile costo-vertebrale. Legatura coastelor cu coloana vertebrala se face prin capetele coastelor si corpul vertebrelor, pe de o parte si intre tuberculul costal si apofiza transversa, pe de alta parte. In general, capul unei coaste se articuleaza cu corpurile a doua vertebre vecine. Legatura se face prin capsula artculara si ligamente costotransverse. Articulatiile sterno-costale. Cele sapte perechi de coaste adevarate, in afara de prima, se artculeaza cu sternul prin diartroze; prima pereche de coaste se artculeaza cu sternul prin sincondroza. Ele se prind pe stern prin intermediul ligamentelor: sterno-costale, interartculare si costoxi-foidian. Artculatiile intercondrale. Cartilajele coastelor VIII, IX si X se leaga de stern prin intermediul cartilajului coastea a VII-a. Aceasta legatura se face prin ligamente intercondrale. Articulatiile sternale. Se deosebesc doua articulatii: articulatia manubriosternala si xifosternala. Prima face legatura intre manubriu si corpul sternului, intreaga articulatie fiind invelita intr-o membrana fibroasa sternala. A doua leaga corpul sternului cu apendicele xifoid; pana la 16 ani, aceasta articulatie este cartilaginoasa, pentru ca mai tarziu artculatia sa devina o sinostoza.

Articulatiile extremitatii superioare Articulatiile mainilor realizeaza legatura intre oasele antebratului si acromioclaviculara. Prima leaga capul sternal al claviculei, manubriul sternal si cartilajul primei coaste. Deosebim o capsula articulara, un disc articular si numeroase ligamente. A doua leaga extremitatea laterala a claviculei cu acomionul omoplatului. Aceasta articulatie este intarita de ligamentul acromio-clavicular si coroco-clavicular. Articulatiile mainilor realizeaza legatura intre oasele antebratului si oasele carpiene. Articulatia radio-carpiana leaga radiusul de 3 oase carpiene (scafoid, semilunar si piramidal). Articukatiile intercarpiene leaga oasele carpiene intre ele, atat in primul cat si in al doilea rand. Articulatiile carpometacarpiene fac legatura intre oasele carpiene si capetele proximale ale oaselor metacarpiene. Articulatiile intermetacarpiene, metacarpofalangiene si interfalangiene realizeaza legaturile dintre oasele metacarpiene intre ele, pe de o parte, si cu falangele si falangetele, pe de alta parte. Aceste articulatii confera mainii o mare varietate de miscari si o apreciabila mobilitate.

Articulatia umarului se mai numeste articulatia scapulo-humerala. La acesta articulatie, capul humerususlui patrunde in cavitatea glenoida a omoplatului, a carei suprafata este marita datorita existentei unei burelet articular in forma de inel. Capsula articulara este intarita de ligamente auxiliare, ca: ligamentul gleno-humeral superior, inferior, lateral si mijlociu. Acesta articulatie de tip diatroza este cea mai mobila din organism

Articulatia cotului. La aceasta articulatie participa 3 oase: humerus, radius si cubitus, care formeaza doua articulatii cuprinse in aceeasi capsula articulara: articulatia humero cubitala (ulnara) si humero- radiala. In aceeasi capsula articulara se afla si articulatia radio-ulnara proximala, care apartine antebratului. Articulatiile antebratului. Cele 2 oase radius si cubitus (ulna) realizeaza intre ele o articulatie radio-ulnara superioara, una inferioara si o legatura mijlocie. Prima se afla in capsula articulara a cotului. Articulatiile extremitatii inferioare Articulatiile centurii pelviene sunt reprezentate prin articulatia sacroiliaca si simfiza pubiana. Articulatia sacro iliaca se realizeaza posterior intre sacrum si oasele iliace, fiind intarita de 3 ligamente: sacroiliac anterior, sacroiliac posterior si sacroiliac interosos. Simfiza pubiana leaga cele 2 oase pubiene. Este o articulatie cartilaginoasa, la care gasim un disc fibro-cartilaginos interpubian si ligamentele pubiane. Articulatia soldului sau coxo-femurala leaga femurul de osul coxal. Aceasta se realizeaza prin capul femural, care patrunde in cavitatea cotiloida a osului coxal.Articulatia are o capsula cu puternice ligamente, permitand miscari de flexie, extensie, abductie, adductie si rotatie.

Articulatia genunchiului este alcatuita din trei articulatii, si anume: doua intre femur si tibie si una intre femur si rotula. Articulatia tibio-femurala se realizeaza intre condilii si cavitatile glenoide de pe fetele superioare ale condiliilor tibiei. Articulatia femurorotuliana se face prin trohleea femurala si suprafetele articulare de pe fata posterioara a rotulei.

Articulatia gambei prezinta artiulatia tibio-peroniera superioara si inferioara, iar diafizele tibiei si peroneului sunt unite printr-o membrana interosoasa. In aceasta articulatie au loc miscari reduse.

Articulatia gleznei se face intre oasele gambei si astragal. In aceasta articulatie au loc miscari de flexie si extensie a piciorului pe gamba, precum si de rotatie a piciorului. Articulatiile intertarsiene, intermetatarsiene, tarsometatarsiene, metatarsofalangiene si interfalangiene permit oaselor piciorului s execute miscari variate cu mobilitate suficienta, spre a asigura miscarile de locomotie sau stabilitatea organismului in timpul stationarii bipede.